Stelian Titus Gombos

Cuvinte alese, culese și răzlețe...

Câteva microeseuri marca Stelian Gomboș

Colecția Synaxa

În loc de Prolog

Cuvântul cel bun…

Doamne Dumnezeule, dă-mi cuvânt bun!…

Asa ne rugam sau, cel puțin, asa ar trebui sa ne rugam noi, oamenii, bineștiind ce mult folos
aduce sau, produce tot cuvântul cel bun după cum și, viceversa!…
Da, altfel spus, ce mult ajuta și, contează, un cuvant bun, rostit acolo unde și atunci când trebuie!
…
Ce mare importanta sau valoare are cuvântul adresat cuiva ori spus despre cineva sau, ceva, într-
un mod sincer, asumat si responsabil!…
Cu un cuvant poți sa zidesti ori sa dărâmi, poți sa construiești ori sa distrugi, poți sa mângâi ori
sa mahnesti, poți sa ajuți ori sa încurci, poți sa te rogi ori sa cartesti și sa barfesti, poți sa
binecuvintezi ori sa blestemi, poți sa apreciezi și sa admiri ori sa blamezi și sa judeci, poți sa
lauzi ori sa insulti și sa calomniezi, poți sa ierți ori sa te răzbuni, poți sa răsplătești ori sa
pedepsești, poți sa dai viata, sa salvezi ori sa aduci moarte, poți sa (te) bucuri ori sa (te) întristezi
și, asa mai departe!…

1
De aceea, trebuie sa fim foarte atenți și, extrem de prudenți, ce, unde, când și cum vorbim sau
rostim!…
Căci, cuvântul, odată ieșit, din mintea, cugetul, inima, sufletul si gura noastra, este bun plecat,
înapoi nu se mai întoarce!…
Dumnezeu, bunaoara, a zis și, s-a făcut, cerul și pământul, marea, luna și stelele, soarele, flora și
fauna etc!…
De-a lungul istoriei umanității sau a neamului omenesc, cu un cuvant s-au construit, realizat ori
dărâmat: imperii, civilizații, neamuri, popoare, familii, case, oameni, aspirații, vise, idealuri,
demersuri, planuri și proiecte!…
Pe de alta parte, Cuvântul – Logosul Întrupat – Iisus Hristos, ne-a adus, pe pământul acesta, plin
de păcat, mantuirea, izbăvirea, restaurarea și răscumpărarea, cea plina de lumina, vindecare,
viata, binecuvantare și nădejde!…
Vedem, cu toții, ce mult poate folosi, contribui ori, mijloci, cuvântul spus, cuiva sau, despre ori,
pentru cineva!…
De aceea, atunci când avem prilejul, sa facem un asemenea bine, sa nu ratam, niciodată, ocazia!
…
Altminteri, cuvântul nostru sa fie, ce este da, da și, ce este nu, nu și, mai mult decât atat: sa fie
cuvânt, cu putere multă, sa fie cuvânt: apărător, folositor, ziditor, consistent, suficient și, eficient,
sa fie cuvânt: mângâietor, înălțător, propovaduitor și, mărturisitor!…
Sa fie, dres, cântărit, șlefuit, calculat, cumpătat și, măsurat și, mai ales, sa aibă acoperirea,
valoarea și, greutatea lui, în fapta, împlinită și, (de)săvârșita, la modul cel mai precis și concret
cu putință!…
Asadar, cuvântul nostru, întotdeauna, să-și aibă, sursa, resursa și, izvorul, la sau, în Cuvântul cel
dumnezeiesc și adevărat, veșnic iar nu vremelnic, precum și, în rugăciune, sfânta scriptură și, în
doxologie!…
Greu, dificil lucru dar, nu imposibil!…
Iar, dacă nu vom proceda astfel, vom fi urmăriți, neintrerupt și neincetat, de cercetarea cea
scrupuloasa a constiintei noastre, ajungând a fi, permanent, afectați de mustrarea lui Dumnezeu
cea dreapta și, totodată, a ne resimți, pururea, coplesiti de regretul, nemilos sau dureros și de
sincera părere de rău!…

2
Da, uneori, din păcate, noi, oamenii, ne jucam cu cuvintele, nerealizând, neînțelegând si
neconștientizând ce mult rău putem crea, genera sau, provoca, atât pe termen scurt cât și pe
termen lung!…
Cu alte cuvinte, vedem, cunoaștem oameni, care, de la o vorba, nechibzuita, neatenta, necugetata
și, nemăsurata, nu își mai vorbesc, nu se mai întâlnesc, unii cu alții, nici măcar nu se mai saluta
între ei, în condițiile în care, poate, sunt chiar colegi, vecini, rude sau neamuri!…
Trist dar, din păcate, foarte adevărat!…
Prin urmare, dincolo de sintagma, altminteri, foarte adevărată ca, din faptele iar, nu din vorbele
lor, ii veți cunoaște pe ei sau ca, vorba suna dar, fapta tuna, tăcând noi ca, sa vorbească faptele
noastre, se cere, ni se cere ca, totusi, sa umblam bine cu vorba după cum, drept, onest și, cinstit,
vom umbla (și) cu fapta!…
Si, încă ceva: decât vorbe multe, deșarte și, nebune, mai bine cuvinte puține și, pline de miez și,
de rugaciune!…
Cuvânt bun, tuturor! Amin!…

A fi mărturisitor astăzi...

Întotdeauna a fost nevoie de propovaduitori veritabili si de mărturisitori autentici!...

Si astăzi este imperios necesar acest lucru căci "secerișul este mult iar seceratorii sunt putini"...
Da, mărturisitorul contemporan care, la scara mare, trebuie sa fie orice creștin, orice om botezat
în numele Preasfintei Treimi, iar la scara (mai) redusa orice slujitor consacrat al Bisericii, al
Sfantului Altar, trebuie sa aibă, vorba, cuvântul și, mai ales, fapta, la el, oriunde și oricând, în tot
locul și în tot ceasul!...
Cuvântul mărturisitorului trebuie sa fie, totdeauna "dres cu sare", sa fie, da - da și nu - nu, nimic
mai mult, nimic altceva!...
Altfel spus, propovaduitorul contemporan trebuie ca, în duh, sincer, serios, asumat și responsabil,
sa fie conștient de faptul ca expunerea, lucrarea, opinia, contribuția ori intervenția sa, misionara
și apologetica, este sortita ori destinata pentru a ajuta sau nu, a aranja sau deranja, acomoda sau
incomoda, a aduna sau, chiar, a risipi, cel puțin, pe moment sau, la prima strigare ca, adică, sigur,
dezideratul, planul ori proiectul sau misionar, poate conține și niște riscuri, puține, multe, majore

3
ori ba, însa, el, mărturisitorul, trebuie să-și continue, sa realizeze, sa împlinească și sa
desăvârșească demersul sau apologetic, profetic și misionar, dincolo, deci, de orice obstacole,
piedici ori ispite care-i vor veni în cale!...
Cu alte cuvinte, da, dincolo de toata secularizarea, dezorientarea, amestecul și confuzia cu care
ne confruntam, suntem chemati la a da pilda cea bună, la a oferi marturia cea curata, adevărată,
vrednica, vesnica și dreapta căci, altminteri, cine, dintre noi, se va rușina de Hristos și de
Evanghelia Sa, va fi, rându-i rușinat, cu alte cuvinte, la rându-i si Domnul se va rușina de el
inantea Tatălui Sau din Ceruri!...
Asadar, dincolo de orice risc, cenzurare, condiționăre sau constrângere, lucizi, raționali,
cerebrali, documentati, fundamentati și argumentați fiind, trebuie sa scoatem lumina de sub
obric, sa ne punem talanții în mișcare și în lucrare, sa-i activam, sa-i înmulțim și să-i cultivam și,
astfel, sa mărturisim, cu timp si fara timp, pe Hristos Domnul, în orice context sau împrejurare,
desigur, după buna si sfânta randuiala a Bisericii, in duh de ascultare, consultare, sfătuire și
binecuvântare!...
Asadar, dispunând de toate acestea și multe alte virtuti și calități, inerente și indispensabile unui
mărturisitor zdravan, în și din vremurile noastre, atât de pestrițe și de tulburi, pentru atingerea,
corecta, maxima și deplina a scopului specific mărturisirii, el, apologetul de astăzi, mai trebuie sa
aibă și sa cultive încă o calitate: strategia, altfel demersul sau, altminteri bine intenționat, poate fi
sortit eșecului și, prin urmare, ar fi mare păcat de un asemenea rezultat și insucces!...
Insa, plini de curaj, caci, da este nevoie de un curaj al mărturisirii, al unei mărturisiri asumate și
responsabile, noi, mărturisitorii din acest veac, ne punem toată încrederea și nadejdea în
Dumnezeu care, "toate le poate celui ce crede în El" și, care, ne-a asigurat ca "tot ce este cu
neputința la oameni este cu putință la Dumnezeu"!...
Si, cel puțin, în viziunea și opinia mea, ii mai trebuie ceva marturisitorului contemporan: sa fie
sincer, ne ipocrit și nefatarnic și sa facă totul (doar) spre slava lui Dumnezeu nu spre slava
noastra, cea lumeasca și omeneasca căci, altminteri, "zadarnica este credinta noastra, zadarnica și
(toată) propovăduirea noastra", cu alte cuvinte, sa nu fim tentați a sluji la doi domni căci asa ceva
este, realmente, imposibil, adică, orice mărturisitor trebuie sa ia aminte carui-i domn i se închina
și pe care anume îl slujește sau cinstește, spre a nu ajunge ori a nu se afla în amarnica înșelare ori
cumplita amăgire cate va duce, absolut sigur, la o dureroasa dezamăgire!...

4
Drept, urmare, daca vom mărturisi împreună cu Domnul și (numai) pentru Domnul, atunci, ai
Domnului vom fi și, vom rămâne, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!...

A fi teolog si mărturisitor astăzi...

Da, chiar asa, teolog inseamna cuvantator cu si despre Dumnezeu!...

Altfel spus, teologia este stiinta stiintelor, stiinta convorbirii cu Dumnezeu prin rugaciune si a
vorbirii despre El prin propovaduire si marturisire!...
Si, in acest context, vreau sa remarc si sa recunosc faptul ca, intotdeauna a fost nevoie de teologi
sau propovaduitori veritabili si de mărturisitori autentici!...
Si astăzi este imperios necesar acest lucru căci "secerișul este mult iar seceratorii sunt putini"...
Da, teologul, mărturisitorul contemporan care, la scara mare, trebuie sa fie orice creștin, orice om
botezat în numele Preasfintei Treimi, iar la scara (mai) redusa orice persoana ori slujitor
consacrat al Bisericii, al Sfantului Altar, trebuie sa aibă, vorba, cuvântul și, mai ales, fapta, la el,
oriunde și oricând, în tot locul și în tot ceasul!...
Cuvântul teologului sau a mărturisitorului trebuie sa fie, totdeauna "dres cu sare", sa fie, da - da
și nu - nu, nimic mai mult, nimic altceva!...
Altfel spus, teologul sau a propovaduitorul contemporan trebuie ca, în duh, sincer, serios, asumat
și responsabil, sa fie conștient de faptul ca expunerea, lucrarea, opinia, contribuția ori intervenția
sa, teologica, misionara și apologetica, este sortita ori destinata pentru a ajuta sau nu, a aranja sau
deranja, acomoda sau incomoda, a aduna sau, chiar, a risipi, cel puțin, pe moment sau, la prima
strigare ca, adică, sigur, dezideratul, planul ori proiectul sau misionar, poate conține și niște
riscuri, puține, multe, majore ori ba, însa, el, teologul/mărturisitorul, trebuie să-și continue, sa
realizeze, sa împlinească și sa desăvârșească demersul sau apologetic, profetic și misionar,
dincolo, deci, de orice obstacole, piedici ori ispite care-i vor veni în cale!...
Cu alte cuvinte, da, dincolo de toata secularizarea, dezorientarea, amestecul și confuzia cu care
ne confruntam, suntem chemati la a da pilda cea bună, la a oferi marturia cea curata, adevărată,
vrednica, vesnica și dreapta căci, altminteri, cine, dintre noi, se va rușina de Hristos și de
Evanghelia Sa, va fi, rându-i rușinat, cu alte cuvinte, la rându-i si Domnul se va rușina de el
inantea Tatălui Sau din Ceruri!...

5
Asadar, dincolo de orice risc, cenzurare, condiționăre sau constrângere, lucizi, raționali,
cerebrali, documentati, fundamentati și argumentați fiind, trebuie sa scoatem lumina de sub
obroc, sa ne punem talanții în mișcare și în lucrare, sa-i activam, sa-i înmulțim și să-i cultivam și,
astfel, sa mărturisim, cu timp si fara timp, pe Hristos Domnul, în orice context sau împrejurare,
desigur, după buna si sfânta randuiala a Bisericii, in duh de ascultare, consultare, sfătuire și
binecuvântare!...
Asadar, dispunând de toate acestea și multe alte virtuti și calități, inerente și indispensabile unui
teolog ori mărturisitor zdravan, în și din vremurile noastre, atât de pestrițe și de tulburi, pentru
atingerea, corecta, maxima și deplina a scopului specific mărturisirii, el, teologul sau apologetul
de astăzi, mai trebuie sa aibă și sa cultive încă o calitate: strategia, altfel demersul sau, altminteri
bine intenționat, poate fi sortit eșecului și, prin urmare, ar fi mare păcat de un asemenea rezultat
și insucces!...
Insa, plini de curaj, caci, da este nevoie de un curaj al mărturisirii, al unei propovaduiri asumate
și responsabile, noi, teologii si mărturisitorii din acest veac, ne punem toată încrederea și
nadejdea în Dumnezeu care, "toate le poate celui ce crede în El" și, care, ne-a asigurat ca "tot ce
este cu neputința la oameni este cu putință la Dumnezeu"!...
Si, cel puțin, în viziunea și opinia mea, ii mai trebuie ceva teologului sau marturisitorului
contemporan:
sa fie sincer, neipocrit și nefatarnic și sa facă totul (doar) spre slava lui Dumnezeu nu spre slava
noastra, cea lumeasca și omeneasca căci, altminteri, "zadarnica este credinta noastra, zadarnica și
(toată) propovăduirea noastra", cu alte cuvinte, sa nu fim tentați a sluji la doi domni căci asa ceva
este, realmente, imposibil, adică, orice teolog ori mărturisitor trebuie sa ia aminte carui-i domn i
se închina și pe care anume îl slujește sau cinstește, spre a nu ajunge ori a nu se afla în amarnica
înșelare ori cumplita amăgire cate va duce, absolut sigur, la o dureroasa dezamăgire!...
Drept, urmare, daca vom mărturisi împreună cu Domnul și (numai) pentru Domnul, atunci, ai
Domnului vom fi și, vom rămâne, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!...
Bucuresti - 30.01.2024 -
Sf. Trei Ierarhi - Ocrotitorii Teologiei si a tuturor Scolilor de Teologie

Apostazia contemporana…

6
In vechime apostatii erau cei care, fie renegau credinta, asta, în materie spirituala, fie organizau
sau participau la diferite rebeliunii, răscoale ori mișcări sociale!…
Astăzi, apostatii constituie gruparea ideologiilor de serviciu care pun în discuție categorica și în
dezbatere ferma ori vehementa, Biserica, cu tot ce are sau nu are, cu tot ce face ori nu face ea, în
speța, cu tot ce oficiază ori comit slujitorii acesteia, neînțelegând ori, făcându-se ca nu știu ca,
din perspectiva eclesiologica, Biserica suntem, formam si alcatuim, noi, toți, cei botezați în
numele Preasfintei Treimi!…
Si, da, în viziunea acestor lideri de opinie atoatestiutori, Biserica este, invariabil, de vina, pentru
tot și pentru toate, altfel spus, și pentru cum este vremea și pentru cum sunt vremurile, și pentru
ce avem sau ca, avem dar și pentru ce nu avem, nu putem ori nu vrem, da, pentru tot, mai bun
„țap ispășitor” nici ca nu s-ar putea găsi, altul, potrivit viziunii „marilor aleși si intelepti” ai lumii
acesteia, care, știu, și cum sa facem un botez ori cum sa nu-l (mai) facem, și cum sa impartasim
credincioșii și, tot asa, mai departe, și ce sa faca un episcop, un preot ori ba și, mai ales, ce
trebuie sa facă liderii religioși, între care, la loc de frunte, este Părintele Patriarh și, mai cu
seama, ce sa nu facă!…
Într-un cuvânt, ce sa mai, nu le scăpa nimic din cele ale Bisericii, supusa, astfel, unei
monitorizări și analize, realizate cu mult zel, sârg, devotament si, chiar, convingere, de către toți
acești vectori sau difuzori de idei, de aprecieri și de opinii!…
Desigur, din punct de vedere duhovnicesc, primim, acceptam, orice observatie, critica, sugestie
sau recomandare, dacă-i vorba, chiar și (un) reproș, ca fiind un bun și veritabil prilej de smerire,
trezire, îndreptare, resetare și revenire, a noastră, a tuturor, abordând toată aceasta situație ca
fiind lăsată ori ingaduita de Dumnezeu, cum spuneam, spre folosul și zidirea noastra spirituala
insa, de aici și pana a fi Biserica, ținta oricărui atac, calomnii și acuzații, este, totuși, cale lunga!
…
Cu alte cuvinte, da, înțelegem ca, și Biserica, alături de întreaga societate se afla în fata unor noi
și diverse provocări insa, rog, totusi, respectuos, sa nu fie forțată nota, atunci și acolo unde chiar
nu este cazul!…
In alta ordine de idei, ar fi bine sa înțelegem ca, aceasta instituție divino – umana, împlinește,
neincetat și neintrerupt, toate învățăturile divine și rânduielile dumnezeiești, din motivul, cu
scopul și spre folosul și câștigul întregii comunități omenești, adică, spre binele întregii

7
umanități, altminteri, mai bine, mai complet și mai eficient decât orice alta instituție, fără,
doamne ferește, a exclude, discrimina ori relativiza, importanta sau contribuția vreuneia dintre
ele, dimpotrivă!…
Prin urmare, stimați ideologi și apostati, pe care va deranjează ori va incomodează, permanent,
prezenta, implicarea ori valoarea Bisericii, a cultelor și a vieții religioase în societatea noastra
contemporana, va rog sa, fiți mai atenți cu „pianul pe scări”, chiar dacă v-ați făcut din aceasta
activitate de denigrare un mod de a fi, de a evolua ori de a trai!…
Si, inca ceva, va rog frumos sa nu fiți ipocriți, adică, sa nu umblați cu „cioara vopsita”, cu
„ocaua, și mare și mica” după bate ori sufla vantul ci, mai bine, incercati sa vedeți adevăratul loc
și rost al Bisericii, aici, printre noi toti, pe acest pământ, de unde ea ne ajuta sa mergem, sa
ajungem în cer, dacă, bineînțeles, dorim acest lucru iar dacă nu, măcar sa nu-i incurcam adică,
sa-i lasam pe cei care își doresc, cu adevărat, acest lucru!…
Si, încă ceva, haideti sa nu uitam ca, mulți, de-a lungul istoriei și de-a latul pământului, au
„comentat”, „dezbătut”, „discutat” ori contestat activitățile și acțiunile Bisericii și, iată, acum,
unde sunt toți aceștia?!…
In schimb, vedem, observam si constatam ca, Biserica este tot la locul ei, neschimbata,
nemodificata, eventual, puțin, uneori, obosita, de atâta „corectitudine politica”, „studio
sociologic”, „studiu de caz” ori analiza de orice fel și, mai ales, poate puțin, consternata și
indignata de modul de gândire a multora dintre noi, altfel, fiii ei și membrii unei comunități
eminamente ori majoritar creștină!…
Poate ca, da, se afla, astăzi, și în fata unei confuzii, potrivit căreia, religia și viata spirituala sunt
tratate drept orice altceva numai ceea ce trebuie ori sunt ele, în fapt, nu!…
Dar, în pofida tuturor acestor neajunsuri, apostazia este un fenomen, care, dincolo de oricât de
perfid, pervers, manipulator, abil, violent ori agresiv ar fi, de afla, și el, în fata eroziunii,
instabilității și vremelnicei acestei lumi căci, da, într-adevăr, „oricine va scoate sabia de sabie va
pieri!”…
Aviz amatorilor care, „ochi au și nu vad, urechi au și nu aud”!…
Si, încă ceva: Întemeietorul Bisericii ne-a asigurat ca, „Biserica este cetatea pe care nici porțile
iadului nu o vor birui” și, tot El, ne-a atenționat si avertizat ca, „cerul și pământul vor trece dar,
Cuvintele Mele nu vor trece!”…

8
Slujitorii Sfintelor Altare...

Eu, unul, in viata mea am intalnit si cunoscut foarte multi slujitori, frumosi, buni, cinstiti, sinceri,
modesti, smeriti, discreti si cuminti, de la ierarhi pana la stareti, duhovnici, ieromonahi si preoti
de miri, parohi ori ba, in fata carora, ma inclin, cu respect, pretuire, admiratie si recunostinta!...
Oameni, slujitori de toata isprava, vrednici, veritabili si autentici!...
Fara aere, fara pretentii, fara ifoase, fara orgolii, fara complicatii!...
Slujitori pe care, atunci cand te intalneai cu ei, aveai senzatia, ca te intersectezi, aievea, cu Duhul
lui Dumnezeu, slujitori, duhovnicesti si pastorali, despre care s-a vorbit ori se aminteste sau
pomeneste prea putin daca nu, mai deloc!...
Unii au trecut dincolo de pragul acestei lumi si vieti, altii sunt pensionari, altii sunt suferinzi, altii
sunt, in continuare, evlaviosi sau ravnitori misionari!...
Acestia sunt, stimati domni politicali corect, slujitorii Bisericii, care si-au dus ori isi duc, in
continuare, traiul cotidian, cu bune si cu rele, cu grele si usoare, asa, ca oricare dintre noi!...
Au, si ei, familii, sotii, copii, griji, probleme, greutati, bucurii, impliniri, necazuri, cheltuieli,
credite, obligatii, rate ori datorii!...
I-am vazut plangand, i-am vazut razand, i-am vazut cum se roaga, cum se nevoiesc, cum traiesc,
cum slujesc, cum postesc, cum se ostenesc!...
Despre acestia de ce nu vorbeste si nu scrie nimeni, nimic ori, sunt consemnati si pomeniti prea
putin!...
Am participat la multe hirotonii, sfintiri, pensionari si chiar inmormantari de preoti si sacerdoti,
i-am surprins in diferite stadii, situatii, imprejurari sau ipostaze si, credeti-ma ca, din toate am
iesit sau plecat, impresionat, marcat, folosit si invatat!...
Si, sa stiti, oameni buni, ca acesti vrednici slujitori, laolalta sau dimpreuna cu Dumnezeu si cu
poporul Sau dreptcredincios tin, apara si marturisesc Biserica!...

9
Restul, sunt vorbe, judecati, comentarii, acuzatii, barfe, ca stim ca nu stim, nu conteaza, la asa
ceva ne pricepem cu totii!...
Da, intr-adevar, "ce cauti aceea gasesti!"
Eu, personal, ma simt raafatat de Dumnezeu si pentru faptul ca, am avut si, am, in continuare,
privilegiul de a intalni si cunoaste slujitori, demni de pusi in rama sau, pe rana, altfel spus,
adevarate icoane vii, de la care am invatat multe si, mai ales, am invatat ca, Dumnezeu da
fiecaruia dupa inima sa, dupa sufletul si dupa cugetul lui!...
In alta ordine de idei, astazi, din nefericire, despre toate tagmele ori profesiile vocationale se
vorbeste, prea putin de bine si prea mult de rau!...
Cine mai vorbeste, bunaora, despre educatorii, invatatorii si dascalii nostri de odinioara ori
despre artistii de ieri si de alaltaieri!...
In sfarsit, mila lui Dumnezeu in toate!...
Eu atat vreau doar sa mai spun ca, noi, acest neam si popor, dispunem, inca, de un tezaur uman si
de un patrimoniu sacerdotal, viu, nobil si binecuvantat, pe care, insa, il tratam, de cele mai multe
ori, cu indiferenta, ignoranta si, chiar, aroganta!...
Dar, sa luam aminte ca, tare ma tem ca, intr-o buna zi nu o sa-i mai avem si, atunci, vom realiza
si, chiar, regreta, caci, spre ce ori spre cine ne vom mai indrepta sau adresa noi, in momentele
delicate sau dificile ale vietii?!...
Cu alte cuvinte, am intrebat, deunazi, un preot, septuagenar si, deci, pensionar, care crede sfintia
sa ca, este marele nostru pacat, colectiv, contemporan?!...
Raspunsul: Ne folosim, unii pe altii si unii de altii, cat avem interes dupa care ne uitam si ne
lepadam unii de altii sau unii pe altii ca si cum ori ca si cand nici macar nu am exista!...
Ce adevarat, din pacate, si ce trist, dureros si cutremurator!...
Si, inca ceva: Un parinte ieromonah, in varsta si intelept, mi-a spus, la un moment dat, asa: omul
care il va uita pe binefacatorul lui si binele facut, lipsit fiind de recunostinta, va ajunge, exact, in
acelasi loc, adica, va avea si el parte, intr-o buna zi, de mahnirea si (de) intristarea ori suferinta
binefacatorului sau!...
Sa nu fie!...
Doamne miluieste!...

10
Slujitorii Sfintelor Altare...

Eu, unul, in viata mea am intalnit si cunoscut foarte multi slujitori, frumosi, buni, cinstiti, sinceri,
modesti, smeriti, discreti si cuminti, de la ierarhi pana la stareti, duhovnici, ieromonahi si preoti
de miri, parohi ori ba, in fata carora, ma inclin, cu respect, pretuire, admiratie si recunostinta!...
Oameni, slujitori de toata isprava, vrednici, veritabili si autentici!...
Fara aere, fara pretentii, fara ifoase, fara orgolii, fara complicatii!...
Slujitori pe care, atunci cand te intalneai cu ei, aveai senzatia, ca te intersectezi, aievea, cu Duhul
lui Dumnezeu, slujitori, duhovnicesti si pastorali, despre care s-a vorbit ori se aminteste sau
pomeneste prea putin daca nu, mai deloc!...
Unii au trecut dincolo de pragul acestei lumi si vieti, altii sunt pensionari, altii sunt suferinzi, altii
sunt, in continuare, evlaviosi sau ravnitori misionari!...
Acestia sunt, stimati domni politicali corect, slujitorii Bisericii, care si-au dus ori isi duc, in
continuare, traiul cotidian, cu bune si cu rele, cu grele si usoare, asa, ca oricare dintre noi!...
Au, si ei, familii, sotii, copii, griji, probleme, greutati, bucurii, impliniri, necazuri, cheltuieli,
credite, obligatii, rate ori datorii!...
I-am vazut plangand, i-am vazut razand, i-am vazut cum se roaga, cum se nevoiesc, cum traiesc,
cum slujesc, cum postesc, cum se ostenesc!...
Despre acestia de ce nu vorbeste si nu scrie nimeni, nimic ori, sunt consemnati si pomeniti prea
putin!...
Am participat la multe hirotonii, sfintiri, pensionari si chiar inmormantari de preoti si sacerdoti,
i-am surprins in diferite stadii, situatii, imprejurari sau ipostaze si, credeti-ma ca, din toate am
iesit sau plecat, impresionat, marcat, folosit si invatat!...
Si, sa stiti, oameni buni, ca acesti vrednici slujitori, laolalta sau dimpreuna cu Dumnezeu si cu
poporul Sau dreptcredincios tin, apara si marturisesc Biserica!...
Restul, sunt vorbe, judecati, comentarii, acuzatii, barfe, ca stim ca nu stim, nu conteaza, la asa
ceva ne pricepem cu totii!...
Da, intr-adevar, "ce cauti aceea gasesti!"
Eu, personal, ma simt raafatat de Dumnezeu si pentru faptul ca, am avut si, am, in continuare,
privilegiul de a intalni si cunoaste slujitori, demni de pusi in rama sau, pe rana, altfel spus,

11
adevarate icoane vii, de la care am invatat multe si, mai ales, am invatat ca, Dumnezeu da
fiecaruia dupa inima sa, dupa sufletul si dupa cugetul lui!...
In alta ordine de idei, astazi, din nefericire, despre toate tagmele ori profesiile vocationale se
vorbeste, prea putin de bine si prea mult de rau!...
Cine mai vorbeste, bunaora, despre educatorii, invatatorii si dascalii nostri de odinioara ori
despre artistii de ieri si de alaltaieri!...
In sfarsit, mila lui Dumnezeu in toate!...
Eu atat vreau doar sa mai spun ca, noi, acest neam si popor, dispunem, inca, de un tezaur uman si
de un patrimoniu sacerdotal, viu, nobil si binecuvantat, pe care, insa, il tratam, de cele mai multe
ori, cu indiferenta, ignoranta si, chiar, aroganta!...
Dar, sa luam aminte ca, tare ma tem ca, intr-o buna zi nu o sa-i mai avem si, atunci, vom realiza
si, chiar, regreta, caci, spre ce ori spre cine ne vom mai indrepta sau adresa noi, in momentele
delicate sau dificile ale vietii?!...
Cu alte cuvinte, am intrebat, deunazi, un preot, septuagenar si, deci, pensionar, care crede sfintia
sa ca, este marele nostru pacat, colectiv, contemporan?!...
Raspunsul: Ne folosim, unii pe altii si unii de altii, cat avem interes dupa care ne uitam si ne
lepadam unii de altii sau unii pe altii ca si cum ori ca si cand nici macar nu am exista!...
Ce adevarat, din pacate, si ce trist, dureros si cutremurator!...
Si, inca ceva: Un parinte ieromonah, in varsta si intelept, mi-a spus, la un moment dat, asa: omul
care il va uita pe binefacatorul lui si binele facut, lipsit fiind de recunostinta, va ajunge, exact, in
acelasi loc, adica, va avea si el parte, intr-o buna zi, de mahnirea si (de) intristarea ori suferinta
binefacatorului sau!...
Sa nu fie!...
Doamne miluieste!...
Altfel spus, pe tot parcursul vieții mele, în diferite momente, ocazii, ipostaze și împrejurări, mi-a
fost și, îmi este dat, în continuare, sa întâlnesc și sa cunosc foarte mulți slujitori, diaconi, preoți,
episcopi, monahi și monahii, deosebiți, impecabili și incontestabili, care și-au făcut ori își fac
datoria, acolo unde Dumnezeu i-a așezat și rânduit pe fiecare!...
Slujitori, cuminti și discreți, care, mai ales, la tara, unde condițiile sunt mult mai dificile, se
străduiesc să-și împlinească, serios, asumat și responsabil, toate activitățile și obligațiile pastoral
- misionare și, totodată, sa-și asigure, cu demnitate și onestitate, traiul cotidian și viata zilnica, în

12
condițiile în care, și ei, sunt oameni, sub vremi ca, oricare dintre noi, cu bune și cu rele, cu soții
și cu copii, cu familii și datorii, cu necazuri și bucurii!...
Da, într-adevăr, cei mai mulți dintre ei, practic, majoritatea, își vad de treaba lor, de viata și de
misiunea lor, fac lucruri frumoase, demne de toata lauda, aprecierea și prețuirea și, realizează
toate acestea într-un mod discret dar concret, fără sa (se) afișeze, ori sa epateze nu, ci,
dimpotrivă, fac, totul, cuminte, cumpătat, măsurat și echilibrat, fără ostentație sau aere de
vedeta!...
Da, eu, unul, în fata acestora, a tuturor acestora, ma înclin, cu recunostinta, gratitudine și
admiratie si, ma rog lui Dumnezeu sa le facă, tuturor, parte, de sfânta, adevărata și dreapta lui
rasplata!...
Altfel spus, ii respect și cinstesc, în mod deosebit, pe toți slujitorii devotați, loiali, fideli,
veritabili si autentici, care slujesc, neintrerupt și neincetat, Domnului și omului!...
M-aș bucura sa știu ca, toți acești slujitori frumosi și vrednici au încrederea, convingerea și
nadejdea ca, indiferent de incercarile și (de) greutatile acestei vieți, scopul, ținta, izbăvirea,
scăparea, apărarea, sfințirea, mantuirea și binecuvantarea noastra, a tuturor, este și, rămâne,
numai, la Dumnezeu Preabunul, Preasfantul și Preamilostivul!...
Asadar, pe cinstitii și sfințiții slujitori raposati, Dumnezeu să-i odihneasca și sa-i mântuiască iar,
pe cei încă rămași, în aceasta viata, pe acest pământ, Dumnezeu să-i întărească și să-i izbăvească,
de toata cursa, ispita, boala, rautatea și neputința acestei lumi și acestui veac, trecător și pacatos!
Amin!...

Colegii mei - Sfintitii slujitori ai altarelor...

Ca absolvent al Facultatii de Teologie, in urma cu 22 de ani, la Oradea, de unde si sunt de loc, va

dati seama ca am multi colegi si colege, ei sfintiti iararhi si preoti slujitori iar ele vrednice
profesoare si asistente sociale, sotii, preotese si mame!...
Sa stiti ca, ma gandesc, cu mult drag, la ei, la toti, fiindca, toti sunt, si acum sau, mai ales, acum,
vrednici, destoinici, loiali, fideli, frumosi, harnici, darnici, dinamici si binecuvantati vietuitori,
truditori si slujitori!...

13
Si, sa stiti ca toti, au facut si fac, in continuare, treaba foarte buna, veritabila si autentica, acolo,
unde, Dumnezeu si Viata i-a purtat pe fiecare dintre ei, ca, de altfel, si pe mine, nevrednicul!...
De, aceea, acum, la ceas de sfanta si binecuvantata sarbatoare de iarna, iubitii mei frati si colegi,
amici, prieteni sau cunoscuti, va doresc, tuturor, in mod sincer si din suflet ca, in anul 2024, sa
intrati/sa pasiti si, sa umblati cu: binecuvantare de la Dumnezeu, recunostinta de la semeni,
pretuire de la apropiati, admiratie de la cunoscuti, apreciere de la colegi, stima de la vecini,
mangaiere de la frati si/sau surori, bucurie de la copii, veselie de la spirit, rabdare de la parinti,
iubire si dragoste de la familie, intelegere de la amici, sinceritate de la prieteni, ingaduinta de la
varstnici, respect de la tineri, sanatate si putere de la trup, har si intelepciune de la duh!...
Dumnezeu sa ne poarte de grija si sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun!
Amin!...
La multi, buni, sanatosi, voiosi, frumosi si binecuvantati ani!...

Creștinul astăzi…

Lumea în care trăim este una plină de frământări, aflată sub povara bombardamentului
informaţional şi a crizelor de tot felul, care vin într-o veritabilă avalanşă peste oamenii zilelor
noastre.
În acest context, creştinul de astăzi are extrem de multe provocări, care-i asediază viaţa lui
creştină.
De aceea, păstrarea identităţii creştine pentru credinciosul acestor timpuri tulburi este esenţială în
faţa nivelărilor ideologice la care este supusă lumea noastră.
Identitatea noastră creştină constă în mărturisirea şi trăirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos.
Având această conştiinţă, nu trebuie să facem compromisuri când este vorba de credinţa noastră.
Mai ales că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune foarte clar: „Căci de cel ce se va ruşina de
Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de
el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38).
Având înainte aceste cuvinte ale Domnului, în mod sigur creştinul de azi trebuie să fie extrem de
atent la capcanele seculariste ale contemporaneităţii în căutare de progres, chiar cu preţul

14
sacrificiului moral, care la scara istoriei nu duce decât la regres şi distrugere a civilizaţiei şi
întoarcere la barbarie.
Creştinismul în urmă cu două milenii a transformat lumea, oferind societăţii umane un model
axiologic ce dăinuie până astăzi. Din nefericire, la începutul celui de al treilea mileniu după
naşterea lui Iisus Hristos se încearcă o schimbare a acestui model axiologic printr-o modelare a
lumii după concepte tributare unei gândiri neomarxiste, prin care se doreşte schimbarea lumii aşa
cum o cunoaştem noi.
Creştinii din estul Europei au trăit experienţa comunismului născut din ideologia marxistă şi au
trăit groaznice persecuţii, prin care s-a încercat distrugerea credinţei lor. Efectul a fost unul
invers decât au dorit ideologii comunismului, şi anume, o rezistenţă prin credinţă la aşa-zisa
lume nouă, pe care doreau să o edifice promotorii marxismului.
Având acest exemplu contemporan de combatere prin credinţă a falselor valori marxiste,
creştinul de azi este dator să aprofundeze învăţătura ortodoxă a Bisericii lui Iisus Hristos şi să
arate lumii adevăratele valori prin viaţa şi mărturisirea lor creştină.
Atâta vreme cât viaţa noastră este ghidată de valorile aduse lumii de Evanghelia lui Domnului
nostru Iisus Hristos, nu ne vom pierde identitatea creştină.
Pentru aceasta trebuie să ne ferim de compromisuri de orice tip cu noile tendinţe ateizante
propuse de spectrul gândirii neomarxiste.
Creştinul de azi, ca şi cel de acum 2.000 de ani, este chemat să-I urmeze lui Hristos Care este
„Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Mergând pe drumul credinţei vom fi sub ocrotirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi nimic şi
nimeni nu ne va putea abate de la calea cea dreaptă care ne duce la mântuire, pentru că El este cu
noi „în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

A fi ortodox astăzi...

A fi ortodox astazi, ca intotdeauna, inseamna sa-l urmezi pe Singurul Dumnezeu Adevarat - El

fiind Adevarul Suprem care ne va face liberi!...

15
A fi ortodox inseamna sa te faci implinitor invataturii si vointei Sale Divine, asemanandu-te cu
El si cu toti ucenicii si discipolii Sai, incepand de la Preacurata Sa Maica pana la ultimul Sfant al
Bisericii!...
A fi ortodox (mai) inseamna a iubi semenul, fratele si pacatosul dar a dispretui pacatul, adica a-l
aborda si trata cu mila pe omul neputincios si vulnerabil insa a-ti fi sila de patima!...
A fi ortodox inseamna a apara dreapta credinta, a propovadui, prin cuvant, exemplu si fapta,
dreapta vietuire si a marturisi, corect, deplin, onest si complet Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie
a Bisericii caci "cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece!"...
A fi ortodox inseamna a (te) lupta, permanent, cu tot raul acestui veac, ce se manifesta si
lucreaza pretutindeni, in tot locul si in tot ceasul!...
A fi ortodox inseamna a-ti recunoaste si asuma, in mod responsabil, limitele, slabiciunile si
neputintele tale, cautand/uramarind, cu timp si fara timp, trasformarea si convertirea lor in
gesturi, fapte si virtuti bineplacute lui Dumnezeu!...
A fi ortodox inseamna a te (po)cai neintrerupt, a te smeri si a te ruga neincetat! A fi ortodox
inseamna a calatori cu intrebarea, sfatul si binecuvantarea!...
Curand vom praznui Duminica Ortodoxiei!...
Dea Dumnezeu ca Ortodoxia noastra veritabila sa fie/sa devina Ortopraxie autentica in viata
noastra!...

Biserica - Bastionul Cetatii...

Bastionul - "Cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui!", in pofida faptului ca sunt multi
aceia care sapa la temelia Ei, sta in picioare fiindca Domnul si Stapanul Ei este Iisus Hristos -
Fiul lui Dumnezeu!...
Dincolo de fragilitatea acestui veac si de vulnerabilitatea acestei lumi Biserica ramane treaza, vie
si veghetoare, prin si in Ea binecuvantadu-ne Hristos cu darurile Sale cele bogate!...
Dincolo de toate cele efemere ale acestui pamant Biserica ne duce, ne indreapta si ne inalta catre
ceruri, fiind institutia care creaza comuniunea, aduce cuminecarea si formeaza comunitatea,
perena/eterna a fiilor, membrilor si slujitorilor Ei!...

16
Asadar, dincolo de (ne)vrednicia sau netrebnicia noastra, a slujitorilor, aflati deoparte sau de
cealalta a catapetesmei, Biserica isi duce, la bun sfarsit, pana la capat, cu fidelitate si loiailitate,
sincera si autentica, misiunea Ei, sacramentala,
pastorala, propovaduitoare si marturisitoare, ramanand, in continuare, pana la sfarsitul
veacurilor, farul calauzitor, corabia ce ne (con)duce la limanul vietii celei vesnice si bastionul
cetatii - care, de multe ori, datorita ispitelor, incercarilor si rautatilor acestui veac, se afla in
deriva, luata/asediata fiind, prin surprindere, fiind, deci, insuficient pregatita!...
Prin urmare, noi, locuitorii acestei cetati, sa luam aminte: ca cine slujeste Biserica fiu al lui
Dumnezeu devine iar cine o necinsteste pe Ea, fiu al pierzarii/pierzaniei ajunge!...

Vocatia...

Chemarea launtrica a omului spre implinirea unui anumit lucru se numeste vocatie!...
Mare lucru este sa stii raspunde acestei invitatii interioare si, practic, sa realizezi care este
vocatia/chemarea ta!...
Acestei poftiri este foarte bine daca reusim sa-i dam curs si crezare, adica, atentia cuvenita si
potrivita!...
Este extraordinar cand omul achezeaza vocatiei sale si, mai ales, o implineste, o inmulteste si o
cultiva pe ea!...
Asa, bunaoara, avem de-a face cu vocatia spre o anumita activitate profesionala ori spre una
intelectuala, culturala, morala sau spirituala!...
Dincolo de toate acestea si multe altele, noi, crestinii, suntem poftiti sa raspundem, concret si
punctual, vocatiei de crestini, asa dupa cum au raspuns Apostolii chemarii Domnului, devenind,
astfel, Ucenicii Lui, caci El, din simpli pescari i-a transormat/convertit in pescari de oameni!...
Ideal ar fi ca (si) noi sa (re)actionam potrivit vocatiei/chemarii noastre, fie ca ne referim la zona
profesionala si publica fie la cea personala si privata/particulara a vietii noastre!...
Altminteri, ignorarea sau tratarea cu superficialitate a propriei noastre vocatii (ne) poate duce
spre rateuri, esecuri, greseli si, chiar, sentimentul inutilitatii, care este unul, fatal, foarte apasator
si, deci, negativ!...

17
Atunci cand nu (ne) (re)cunoastem chemarea/vocatia este important ca, in genunchi, la rugaciune
fiind, sa cerem ajutorul lui Dumnezeu fiindca stim ca, de fapt, nu noi il cautam si il gasim pe El
ci, invers, El a facut si face acest lucru!...

Misiune si apostolat...

Urmandu-l pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos si pe Sfintii Sai Ucenici si Apostoli, toti crestinii
suntem chemati sa facem misiune adica fiecare dreptslavitor crestin are vocatia propovaduirii si a
marturisirii, desigur, la nivelul, putinta si masura lui!...
Odata cu infierea noastra in Biserica Lui Hristos prin Sfantul Botez avem menirea de a-L sluji pe
El, in tot locul si in tot ceasul, mai ales, prin viata, pilda si exemplul nostru personal!...
Formele de misiune si apostolat sunt multiple si diverse asa incat, fiecare dintre noi, potrivit
darurilor primite, ne putem manifesta ca apologeti ai lui Dumnezeu, in Biserica Lui Cea Sfanta,
in forme variate, prin cultivarea talantilor oferiti noua!...
Mai mult decat atat, misiunea noastra, ca ucenici si apostoli ai Domnului, trebuie sa fie una
asumata, serioasa, responsabila, consistenta si eficienta caci "secerisul este mult iar seceratorii
sunt putini" si numai cei vrednici de roada vor primi cununa biruintei!...
Si, mai trebuie ceva: sa implinim/sa realizam misiunea/apostolatul in duh de rugaciune, smerenie
si ascultare, fara comentarii si carcoteala, fiindca Biserica suntem/o formam si o alcatuim noi toti
si ca, de la fiecare dintre noi, Hristos Judecatorul ne va cere socoteala, pe buna dreptate!...
Asadar, haideti sa incercam sa fim noi, misionari veritabili si apostoli autentici si, vom vedea cu
totii, ca una-i sa criticam de pe margine si alta-i sa fim in mijlocul actiunii, acolo unde se cere
mintea, dragostea si inima noastra!

Sfintenia...

Ne aflam in luna inchinata marilor sfinti, egipteni si sirieni, ai pustiei si Patericului!...

In alta ordine de idei, intr-o vreme si o lume a desacralizarii si secularizarii a vorbi despre sfant
si sfintenie este o adevarata provocare!...

18
Da, greu si anevoios lucru este a mai crede, astazi, in sfant si in sfintenie!...
Si, totusi, exista sfinti si sfintenie si ei vor fi pana la sfarsitul veacurilor, fiind o roada a Duhului
Sfant, un apanaj al Dumnezeirii si un atuu al omului imbisericit, ce are drept scop, sublim si
primordial in viata aceasta, dobandirea celei viitoare si vesnice, plina de sfintenie si de lumina
necreata, neinserata si neapusa a Sfintei Treimi!...
Omul care nu mai crede in sfinti si in sfintenie este insul fara norma spirituala, fara noima
duhovniceasca, fara reper sacramental, fara Dumnezeu, fara El - Hristos, fara Biserica, adica fara
nimic!...
Noi, crestinii si fiii, loiali si credinciosi ai Bisericii, trebuie sa ne raportam la Sinaxarul Ei ca la
norma de conduita a noastra, acolo gasind, fiecare dintre noi, modelul, exemplul si pilda, demna
de urmat si de cultivat!...
Sfintenia respira in viata Bisericii, in toata Scriptura si Evanghelia Ei, in toate Mineele si
Proloagele literaturii bisericesti - patristice!...
Important este ca noi, cei conectati, mundan, off si online, sa-i cercetam, sa-i (re)cunoastem, sa-i
urmam, sa-i iubim, sa-i respectam!...
Altfel spus, Biserica fara sfinti si sfintenie ar fi nelucratoare, stearpa, fara roada, har si Adevar!...
Biserica este cetatea plina de sfinti si de sfintenie, de parinti duhovnicesti si oameni imbunatatiti,
bunaoara, de sfintii dintre/de langa noi!...

Sfintii si sfintenia...

Intr-o vreme si o lume a desacralizarii si secularizarii a vorbi despre sfant si sfintenie este o
adevarata provocare, cu toate ca vorbim despre o paradigma speciala si despre o vocatie
deosebita ori despre o ipostaza, fireasca si binecuvantata!...
Da, insa, greu si anevoios lucru este a mai crede, astazi, in sfant si in sfintenie!...
Si, totusi, exista sfinti si sfintenie si ei vor fi pana la sfarsitul veacurilor, fiind o roada a Duhului
Sfant, un apanaj al Dumnezeirii si un atuu al omului imbisericit, ce are drept scop, sublim si
primordial in viata aceasta, dobandirea celei viitoare si vesnice, plina de sfintenie si de lumina
necreata, neinserata si neapusa a Sfintei Treimi!...

19
Omul care nu mai crede in sfinti si in sfintenie este insul fara norma spirituala, fara noima
duhovniceasca, fara reper sacramental, fara Dumnezeu, fara El - Hristos, fara Biserica, adica fara
nimic!...
Noi, crestinii si fiii, loiali si credinciosi ai Bisericii, trebuie sa ne raportam la Sinaxarul Ei ca la
norma de conduita a noastra, acolo gasind, fiecare dintre noi, modelul, exemplul si pilda, demna
de urmat si de cultivat!...
Sfintenia respira in viata Bisericii, in toata Scriptura si Evanghelia Ei, in toate Mineele si
Proloagele literaturii bisericesti - patristice!...
Important este ca noi, cei conectati, mundan, off si online, sa-i cercetam, sa-i (re)cunoastem, sa-i
urmam, sa-i iubim, sa-i respectam!...
Altfel spus, Biserica fara sfinti si sfintenie ar fi nelucratoare, stearpa, fara roada, har si Adevar!...
Biserica este cetatea plina de sfinti si de sfintenie, de parinti duhovnicesti si oameni imbunatatiti,
bunaoara, de sfintii dintre/de langa noi!...

Sfinții Romani!...

In fiecare an, în Duminica a doua după Rusalii ii prăznuim, ii cinstim, ii evocam și invocam pe
toți sfinții noștri romani, știuti și neștiuți, cunoscuți sau ne(re) cunoscuți inca!...
Si, sunt mulți sfinții noștri, și sunt minunati și deosebiți, datorita vieții lor exemplare, purtării lor
pilduitoare, curajului lor apologetic și mărturisitor, zelului lor misionar, capacității lor de jertfa și
de sacrificiu, demnității lor incontestabile, smereniei lor indiscutabile, nevoințelor nenumărate,
rugăciunii lor imbelsugate, făpturii lor rodnice, puterii lor ascetice, faptului ca au vorbit prin
tăcere, au rostit prin rugaciune si au cuvântat prin fapta!...
Viețile sfinților noștri, consemnate, între mulți alții, de vrednicii slujitori ai Bisericii, catedrei
teologice și monahismului romanesc, Nestor Vornicescu Mitropolitul și Academicianul, Mircea
Păcurariu Profesorul și Academicianul precum și Ioanichie Bălan Aghiograful și Arhimandritul,
au descris și prezentat multe și diferite vieti și diverse chipuri de sfinti, începând de la cei daco -
romani pana la cei contemporani, asa încât avem un calendar și un sinaxar romanesc remarcabil
care, încă, (mai) așteaptă completarea și rotunjirea lor cu alte nume de vrednici, veritabili si
autentici sfinti ai neamului nostru romanesc!...

20
Da, pe ei, pe toți, cu prinos de cinstire, evlavie, admiratie, respect și recunostinta, ii sărbătorim și
prăznuim în aceasta Duminica Sfânta, căci ei toți sunt daruri, roade și lucrări, concrete, complete
și desăvârșite ale Harului Duhului Sfant, care au viețuit în tot pământul poporului nostru drept
slavitor creștin!...
Da, ei, astăzi, adică, altfel spus, și astăzi, sunt niște adevarate borne pe harta spiritualitatii nostre
ortodoxe și românești, de netăgăduit, sunt niște pilde, repere și exemple, morale și duhovnicesti,
de o importanta și de o rezonanta ori de o valoare inestimabile!...
Între altele, de ce ne impresionează ei, pe noi?!...
Pentru caracterul lor, pentru seriozitatea și sinceritatea lor, pentru neatarnarea lor decât, numai,
de Dumnezeu, pentru cinstea, onestitatea și corectitudinea lor, pentru asumarea și
responsabilitatea lor, pentru curajul și bărbăția lor, pentru cumințenia și simplitatea lor, pentru
dragostea și atașamentul lor fata de valorile eterne și perene ale acestui neam și popor, pentru
osteneala, abnegatia și râvna lor și, pentru multe alte calități, fapte, învățături, lucrări și virtuti!...
Da, cândva, tot pământul, toți munții noștri adăposteau o mulțime impresionanta de nevoitor,
asceti și pustnici, de călugări și, oameni cu viata curata și sfânta!...
La noi, mănăstirile, schiturile, bisericile de mir, enorie sau parohie, orașele si satele noastre au
fost pline cu și, de sfinti, după cum au fost și pușcăriile comuniste!...
De aceea, se cuvine să-i pomenim, sa ne rugam lor, sa le urmam credinta, sa le citim viețile, sa le
purtam numele și, sa le preluam, sa le moștenim și sa le transmitem, mai departe, renumele, sa-i
luam drept ocrotitori, îndrumători, formatori și calauzitori, spiritual - duhovnicesti, ai noștri, cu
timp si fara timp, în tot locul și în tot ceasul, noi fiind apărători și mărturisitori ai lor, în aceste
vremuri de volbura spirituala și confuzie ori polarizare sau dezorientare totala!...
Lor, așadar, li se cuvine toată cinstea, evlavia și pretuirea acum și pururea și, în vecii vecilor!
Amin!...
Sfintilor ai lui Dumnezeu, rugati-va Lui pentru noi, păcătoșii, acum și, pururea și, în vecii
vecilor! Amin!...

Rugaciunea...

21
Iata, suntem, acum, in anul omagial al rugaciunii si in cel comemorativ al Sfintilor isihasti
Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama si Paisie de la Neamt, proclamat, astfel, de catre
Patriarhia Romana!...
Cu alte cuvinte, ne aflam in anul in care, mai mult ca altadata, vom intelege, realiza ori
constientiza, insemnatatea si importanta rugaciunii in viata noastra, a Bisericii si a crestinului!...
Vom observa si constata, deci, ca rugaciunea trebuie rostita si cultivata, oriunde si oricand, in tot
locul si in tot ceasul, cu timp si fara timp, implinind, astfel, indemnul paulin de a ne ruga
neincetat precum si povata sfintilor parinti isihasti de a rosti rugaciunea de toata vremea!...
Caci, da, convorbirea sau dialogul, permanent, cu Dumnezeu, ne ajuta, ne scoate, ne salveaza, ne
apara, in toata vremea, de toate cursele, incercarile, ispitele, obstacolele si zadarniciile acestei
lumi si acestui veac, ne lumineaza, ne calauzeste si ne fortifica, sufleteste, spiritual si
duhovniceste, ne ajuta sa traversam si sa gestionam, asa cum trebuie, orice situatie, dilema ori
problema a noastra!...
De ce?
Fiindca, ea ne tine in legatura neintrerupta cu Dumnezeu Preabunul, care, El, Singur, ne mai
poate scapa, apara ori salva din toate, sau, oricum, din cele mai multe dintre necuratiile si
netrebniciile acestei lumi si acestui veac, atat de inselator!...
Da, altfel spus, rugaciunea rostita, in orice imprejurare sau context, ne aseaza sau reaseaza in
matca ori matricea noastra fireasca si normala!...
Drept urmare, in continuarea si in cheia celor afirmate mai sus, voi accentua putin, rolul, locul si
rostul ori valoarea rugaciunii neincetate, adica, a rugaciunii inimii, din perspectiva, bunaoara, a
unuia dintre cei trei corifei isihasti, proclamati si pomeniti pe parcursul acestui an - 2022 - Sf.
Ier. Grigorie Palama!...

Rugăciunea neincetata sau, de toata vremea...

In fiecare an, in data de 14 noiembrie cat si in a doua duminica din Sfantul si Marele Post al
Pastilor, il pomenim pe unul dintre marii sfinti, ierarhi si teologi ori parinti ai Bisericii - pe
Sfantul Grigorie Palama - unul dintre fondatorii, pionerii, precursorii si promotorii de vaza ai
Isihasmului (ai curentului isihast) - la baza/temelia sau in fruntea caruia sta rugaciunea

22
mintii/inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine
pacatosul/pacatoasa!"
Da, minunata, superba si deosebita rugaciune, pe cat de scurta pe atat de intensa, concisa si (de)
eficienta!...
Drept urmare, impartasind indemnul paulin de "a ne ruga neincetat" eu unul, cred si sustin cu
toata convingerea ca, daca am rosti aceasta rugaciune cat mai des posibil, oriunde si oricand, in
tot locul si in tot ceasul, alta ar fi fata lumii, mersul lucrurilor, cursul vremii sau, mai ales, al
vremurilor fiindca, indeosebi, alta ar fi starea si purtarea noastra, personala, launtrica, interioara,
fizica, psihica, morala, spiritual - duhovniceasca, trupeasca si sufleteasca!...
Da, chiar asa, am fi mai putin nervosi, mai putin stresati, mai putin irascibili ori anxiosi iar, in
schimb, am fi mult mai intelegatori, ingaduitori, rabdatori si, chiar, afectuosi si omenosi!...
Prin urmare, eu unul, in acord fiind cu Sfintii Parinti ai Bisericii, cu Sfintii Parinti isihasti si cu
Parintii nostri Duhovnicesti, va incurajez si, deci, ma incurajez, deopotriva, sa (ne) lipim mintea,
cugetul si duhul nostru de Dumnezeu, Care, "toate le poate celui ce crede in El" si, se roaga,
neincetat/neintrerupt si permanent, Lui!...
Asadar, insotirea noastra cu rugaciunea de toata vremea inseamna, de fapt, unirea noastra cu
Dumnezeu - Iisus Hristos - Domnul si Omul - "Calea, Adevarul si Viata" iar, in acest context,
rugaciunea "Doamne Iisuse..." este un instrument veritabil si un mijloc autentic catre
desavarsirea si (in)spre sfintirea sau mantuirea noastra!...
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"! Amin!...

Pocainta,

In Post, indeosebi sau, mai ales, dupa aceea, pocainta trebuie sa fie, in fiecare din noi, o stare de
Har si de Adevar!...
Pocainta trebuie sa fie plansul, suspinul si regretul nostru sincer pentru toata mania noastra
pricinuita lui Dumnezeu si pentru toata mahnirea provocata fratelui nostru!...
Pocainta, in Taina Sfintei Spovedanii, trebuie sa fie marturisirea si cainta noastra autentica,
pentru toata greseala realizata, pentru pacatul savarsit si pentru toata patima, alimentata ori
hranita de mandria, vanitatea si nechibzuinta sau necugetarea noastra!...

23
Pocainta trebuie sa fie cercetarea si indreptarea noastra veritabila, decizia si hotararea noastra,
ferma si radicala, de a pune inceput bun vietii, prin convertirea si metanoizarea purtarii si
vietuirii noastre, ajungand a fi potrivnici pacatului, dusmani viciului, vrasmasi patimii si prieteni
virtutii si randuielii celei bineplacute lui Dumnezeu!...
Pocainta trebuie sa fie strapungerea inimii in plansul cel duhovnicesc, in baia lacrimilor celui de-
al doilea Botez care ne spala pe noi de toata rautatea (re)curatind haina noastra pentru a o
(re)face luminoasa si plina de Duh Sfant si (de) Binecuvantare!...
Pocainta trebuie sa aduca tamaduire duhului, sanatate mintii si maingaierea cea fara de rautate,
orgoliu sau mandrie, sufletului nostru cel coplesit/afectat de murdaria si rautatea acestui veac!...
In metania, inchinaciunea si rugaciunea cea neincetata a Pocaintei noi trebuie sa aflam alinare si
vindecare!...
Miluieste-ma Dumnezeule, miluieste-ma!...

De vrei să te mântuieşti cu postirea să călătoreşti!...

Curând vom intra în Sfântul şi Marele Post. De fapt, am (şi) intrat, deja, în perioada bisericească
a Triodului!…
Subiectul postului ori tema postirii este des discutată, frecvent dezbătută şi temeinic analizată;
De ce?
Fiindcă postul face parte integrantă, indispensabilă, din viaţa spiritual – duhovnicească a oricărui
creştin, veritabil şi autentic!…
În fond, chiar aşa, ce este postul, ce este postirea?
Postul este un mijloc spiritual, o treapă, o etapă, un urcuş duhovnicesc ce realizează un început
dar trebuie să asigure o continuitate, o permanenţă, în viaţa noastră, zilnică, cotidiană!…
Practic, postul sau, mai ales, postirea, înseamnă: a ierta acolo unde te-ai mâniat, a iubi acolo
unde ai urât, a ajuta acolo unde ai fost indiferent, a sprijini acolo unde ai fost insensibil, a asculta
acolo unde ai fost surd şi arogant, a cerceta acolo unde ai fost ignorant, a te (po)căi acolo unde ai

24
păcătuit, a-ţi cere iertare acolo unde ai greşit, a îmbărbăta acolo unde ai descurajat, a compătimi
acolo unde ai criticat, a îngădui acolo unde ai judecat, a vindeca şi tămădui acolo unde ai asuprit,
a mărturisi adevărul acolo unde ai propovăduit minciuna, a fi sincer acolo unde ai fost ipocrit, a
încuraja acolo unde ai ridiculizat, a fi blând acolo unde ai fost aspru, a fi deschis acolo unde ai
fost ironic, a face bine acolo unde ai făcut rău, a face milostenie acolo unde ai fost lacom şi
zgârcit, a plânge cu cel ce plânge, a te ruga cu cel ce se roagă, a te bucura cu cel ce se bucură;
într-un cuvânt: a-ţi (re)veni în propria şi autentica ta fire!…
Postul şi postirea trebuie, neaparat, musai, să schimbe, să transforme ceva, esenţial şi
fundamental, în viaţa noastră, mai mult decât atât: să convertească firea, fiinţa şi persoana
noastră cea (de)căzută, alterată de păcat şi afectată ori copleşită de patimi, transfigurând, deci,
viaţa noastră pământească şi vremelnică, supusă, fragilităţii, vulnerabilităţii, eroziunii,
slăbiciunii, corupţiei spirituale şi păcatului, într-una cerească şi veşnică, încă de aici şi de acum,
lipsită de coroziune şi patimă, boală, suferinţă, neputinţă sau moarte!…
Postul (mai) înseamnă a face (foarte) mult bine şi a face (foarte) puţin rău, mai corect spus:
deloc!…
Ca atare, postul sau postirea înseamnă să te rogi mai mult, să te aduni şi să te concentrezi mai
mult şi să te risipeşti mult mai puţin; cu alte cuvinte, înseamnă introspecţie, reflecţie şi meditaţie,
interiorizare mai multă şi, mai profundă şi, exteriorizare mult mai puţină ori mai sumară!…
Altfel spus, postul/postirea trebuie să ajute la adunarea minţii şi la risipirea păcatelor şi a
patimilor, la consolidarea înfrânării şi la cultivarea virtuţii!…
Postul trebuie să înmulţească faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, să rodească îmbogăţirea
şi înavuţirea în cele duhovniceşti, dumnezeieşti, eterne şi veşnice!…
Postul, aşadar, ne poate ajuta la a deveni: din răi – buni, din avari şi lacomi – milostivi, din aprigi
răzbunători – sinceri iertători, din necinstiţi – corecţi şi oneşti, din mândri – smeriţi, din orgolioşi
– modeşti, din nedrepţi – cinstiţi şi înţelegători, din egoişti – altruişti, din împietriţi – sensibili şi
delicaţi, din neoameni – oameni; căci, altminteri: „omul poate fi sau deveni, mare, mic sau, de
nimic”!…
Prin urmare, de vrei să te mântuieşti, cu postirea să călătoreşti, căci, atunci, nu ai să greşeşti şi,
nici nu ai să păcătuieşti ori să pătimeşti!…
Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, numai, în tot lucrul cel bun! Amin!…

25
Rabdarea...

Una dintre virtutile de capatai ale omului, ale crestinului este sau, ar trebui sa fie, rabdarea!...
De mare calitate dispune persoana care stie sa o cultive, in tot locul si in tot ceasul, cu toate ca nu
este ceva usor insa este foarte folositor, atat pentru cel in cauza cat si pentru cei din jurul sau!...
Da, frumos si binecuvantat este a sti/a putea sa te stapanesti in toate, adica sa fii tu stapan pe
orice situatie iar nu stapanit de ea, caci omul rabdator este unul masurat, cumpatat, calculat si
echilibrat, in orice imprejurare sau context!...
A avea rabdare inseamna a avea o anumita asezare, pace, cumintenie si randuiala
interioara/disciplina launtrica!...
Deci, in clipele grele, delicate ori sensibile ale vietii, rabdarea il poate ajuta pe om in luarea unei
decizii corecte, inspirate si eficiente!...
Marele Duhovnic - Parintele Ilie Cleopa spunea ca, pentru mantuire, omului ii trebuie
multa/indelunga rabdare! Iar Parintele Teofil Paraian, la un moment dat, a spus ca, pentru
dobandirea desavarsirii, omului ii sunt necesare trei lucruri:
1. Sa-si cunoasca locul si rostul
2. Sa-si implineasca datoriile/obligatiile pe care le are si,
3. Sa aiba rabdare!
Dumnezeu sa ne ajute ca, niciodata, sa nu (re)actionam impulsiv si agresiv ori violent ci,
intotdeauna, cu liniste, calm si rabdare; adica sa facem ceea ce trebuie si suntem datori sa
realizam, fara a fi/deveni, vreodata, bizari, derizorii sau penibili!...
Asadar, de vrei sa te mantuiesti cu rabdarea sa te insotesti!...

Iertarea...

De la un capăt la altul al Sfintei Scripturi, atât în Vechiul cât, mai ales, în Noul Testament, atât în
învățătura dumnezeiasca a Mântuitorului și Iertatorului a toate cât și în învățătura ucenicilor,
discipolilor și slujitorilor Sai, se vorbește, cu asupra de masura, despre iertare!...
De ce?

26
Fiindcă este, de departe, una din condițiile, clauzele și criteriile esențiale, fundamentale și,
indispensabile, mantuirii neamului omenesc!...
Insa, totusi, greu lucru, dar, ce-i drept, nu imposibil, ni se cere: sa iertatam, tuturor, totul și, toate,
pentru Inviere!...
De multe ori, insa, ne vine sa zicem: Domnule, cere-mi, orice în schimb dar, sa-l iert, nu pot, nu
vreau, nu sunt în stare!...
Sau, bine, hai, fie, îl iert dar, nu îl uit adică, practic, mai mult nu-l iert decât iert!...
In pofida tuturor acestor motive, invocate, fie pe drept fie nu, suntem chemați, îndemnați,
încurajați și, imbarbatati, sa iertam, sa lasam toate în urma, sa punem, început nou, început bun,
fiind degajati și detașați de toata aceasta sarcina, apăsătoare, a neiertarii!...
De ce?
Fiindcă, "nimic necurat nu va putea întra în Imparatia lui Dumnezeu" Or, mania, dușmănia și,
neiertarea, este un păcat foarte greu, o patima cumplita!...
Asadar, în contrapartida, trebuie sa inmultim, sa cultivam virtutea iubirii, dincolo de orice efort,
jertfa, piedica sau obstacol căci, altminteri, nici noi nu ne vom (putea) invrednici de iertarea lui
Dumnezeu, fără de care nu avem cum sa ajungem în Imparatia cea Cereasca și Vesnica a
Preasfintei Treimi!...
Da, veți zice ca, este ușor de zis dar greu de făcut și, da, asa este, însă cu Dumnezeu, cu purtarea
Lui de grija, cea iubitoare și proniatoare, cu Harul Divin și (cu) Binecuvantarea Dumnezeiasca
toate sunt cu putinta celui ce crede și se însoțește cu El!...
Numai zic cata încărcătură negativa și nefasta aduce, produce mania și razbunarea și, în schimb,
cata pace, liniște, armonie și așezare provoacă și genereaza iertarea și netinerea de minte a
râului!...
Cu alte cuvinte, deci, suntem invitați și poftiți sa ne despovaram de toata greutatea și sarcina
maniei, a cugetării celor rele în inimile noastre, a vanitatii, urii și (a) razbunarii!...
Sa nu fie!...
Prin urmare, de vrem sa ne însoțim și, mai cu seama, sa ne invesnicim cu Dumnezeul cel
Adevărat, atunci sa ne lasam biruiti de virtutea iertarii, a milei și (a) rabdarii, a lasarii întregului
moloz și balastru sufletesc în urma noastră și, astfel, sa biruim, sa învingem, în dragoste,
fratietate și comuniune!...

27
Asa sa ne ajute Dumnezeu - Multmilostivul și, Indelungrabdatorul, Căruia sa ne rugam, cu toată
seriozitatea, asumarea și sinceritatea, sa ne ierte noua păcatele și fărădelegile noastre precum și
noi iertam semenilor și fraților noștri toată greșeala, neputința, slăbiciunea și vulnerabilitatea ori
fragilitatea lor! Amin!...
Dumnezeu sa ne ierte!...

Dreptatea...

In lumea nostra, contemporana, a fi cinstit, onest și drept este o mare si adevărată provocare!...
Într-o lume a minciunii, ipocriziei, speculatiei, înșelătoriei și manipulării, de tot felul, a te pastra
demn, principialist și imparțial sau obiectiv constituie un adevărat act de curaj, pot spune de,
curata nebunie!...
Si, totusi, este posibil, greu dar, subliniez, nu imposibil!...
Toată cinstea, respectul, pretuirea, aprecierea și admirația pentru oamenii cinstiți, corecți, onești
și drepti!...
Chiar dacă, poate sunt luați de naivi ori de fraieri, chiar dacă, pe moment, probabil, pierd, în
timp, insa, vor câștiga, vor avea numai de câștigat!...
Si, mai mult decât atât, sa înțelegem ca, muritori, perisabili și vulnerabili ce duntem, ca, este bine
sa cautam dreptatea lui Dumnezeu, cea cereasca și vesnica iar nu dreptatea noastra, cea
lumeasca, vremelnica și trecatoare, sa implinim, adică, voia lui Dumnezeu nu voia noastra
proprie, căci, iată, unde am ajuns ori ajungem atunci când ne facem, singuri, dreptate și ne
cultivam voia noastra proprie!...
Vedem cata inechitate sociala și discriminare comunitara este în lume, cata mizerie, boala,
slăbiciune și neputința se instalează peste tot!...
Cu alte cuvinte, fără a fi patetic, sceptic, pesimist sau prapastios, este bine dacă noi (ne) cautam
dreptatea la Dumnezeul dreptății și al adevărului, la Dumnezeul judecătii celei curate, obiective
și imparțiale, la Dumnezeul care are puterea, calitatea și capacitatea reasezarii și restabilirii
tuturor lucrurilor în făgașul lor firesc și în matca lor naturala, reala și adevărată!...
In alta ordine de idei, (re)simțim, deseori, un sentiment de consternare, indignare și revolta atunci
când vedem atâta dreptate pe acest pamant și, bine înțeles, este indicat și recomandat, sa nu ne

28
resemnam doar și sa stam cu mâinile în san, altfel spus, sa asistam ca niște neputincioși ci, sa
(ne) implinim toată datoria, fata de Dumnezeu și fata de aproapele, fratele ori semenul nostru
dar, cu multa chibzuinta, luciditate, echilibru și discernământ ori (cu) dreapta socoteala!...
Altfel spus, sa ne achitam, elegant și onorabil, de orice sarcina, obligație sau datorie a noastră, în
duhul, cel veritabil și autentic, al dreptății, cinstei, onestității și corectitudinii, altminteri, cu
durere dar, și cu dragoste, înțelegere și mila fata de omul contemporan, cel, atât de, năpăstuit, din
toate părțile!...
Prin urmare, sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne păzească, sa ne apere și sa ne izbăvească de toata
rautatea, nedreptatea, perfidia și meschinaria acestui veac, cautand, mai întâi, Imparatia lui
Dumnezeu și dreptatea Lui, bine știind ca, "toate celelalte (ni) se vor adăuga noua!"...
Asadar, da, știm, recunoaștem și ajungem la observația și concluzia ca "înaintea Ta, Doamne,
dreptii, ca soarele vor lumina și, mai ales, vor străluci!"...

Judecata…

Fragmentul scripturistic/evanghelic de la Sf. Ap. Matei: 25, 31-46, citit/ lecturat, anual, in
Duminica Infricosatoarei Judecati, ne arata, clar si limpede, Cine este Judecatorul nostru, Suprem
si, mai ales, care sunt criteriile potrivit carora va avea loc evaluarea/judecarea noastra, din
perspectiva spiritual - duhovniceasca!
Aceste criterii de evaluare constituie, practic, faptele milei trupesti si sufletesti, fiind, deci,
singurele clauze/norme dupa care vom fi noi judecati, de catre Singurul nostru Judecator - Iisus
Hristos, caci "toata judecata a dat-o Dumnezeu - Tatal Fiului!"
Aceste conditii pun/scot in evidenta umanitatea ori neumanitatea noastra, (ne)asumarea,
(ne)seriozitatea ori (ne)sinceritatea noastra, in relatie cu Dumnezeu si in raporturile noastre cu
semenii nostri!
Altfel spus, criteriile in cauza sunt foarte precis/corect stabilite, fara echivoc, de catre Judecatorul
a toate!
"Adevarat zic voua, daca ati facut sau nu unuia dintre fratii Mei mai mici, Mie mi-ati sau nu mi-
ati facut!"

29
Scurt si cuprinzator, caci "cel va face si va invata, acela mare se va chema in Imparatia lui
Dumnezeu!"
Asadar, dupa fapta si (ras)plata!
Atat si, nimic mai mult, nimic altceva!
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne implinim datoria noastra de a face, evident, ceea ce trebuie, fiindca
singurul crestin veritabil si autentic este doar cel ce faptuieste iar nu cel ce vorbeste si, unul ca
acesta, va trece, cu bine, de judecata, de la moarte la viata, de pe pamant la cer!

Dreapta socoteala...

Mare lucru este sa reusesti sa fii un om echilibrat, calculat, cumpatat si masurat in toate!...
Sa ierti si sa (si) uiti greselile comise de semenul si aproapele tau la adresa ta!...
De asemenea, sa intelegi ca, atunci cand este laudat, apreciat si admirat un om prea mult/prea
tare, este doar un om iar, atunci cand altul este subestimat, criticat, judecat ori denigrat, este si el
un om!...
Totodata, deosebit lucru este sa stii/sa reusesti sa aplici masura in toate!...
Nici prea mult nici foarte putin ci, totul, cu dreapta socotinta!...
Mare virtute este dreapta socoteala, pe care, cu greu o dobandesti si, usor o poti pierde daca nu
esti atent la intretinerea, consolidarea si cultivarea ei!...
Da, mult si mare efort trebuie depus intru dobandirea si inmultirea ei!...
Si, mai este ceva, destul de greu dar, nu imposibil: sa iertam, oameni buni si, sa uitam toata
greseala, slabiciunea si neputinta fratelui nostru!...
Cu toate ca, cerem si promitem acest fapt inclusiv in Rugaciunea Domneasca - Tatal nostru, cu
multa dificultate reusim sa implinim acest lucru, datorita mandriei, vanitatii si orgoliului
nostru!...
Si, totusi, sa nu desnadajduim, binestiind ca Domnul Dumnezeu este indelungiertator,
indelungrabdator si multmilostiv iar El ne indeamna/incurajeaza sa iertam tuturor, totul, pentru
Inviere!...
Asadar, sa fim "intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii" aplicand masura/dreapta socoteala in
toate!...

30
Doamne, ajuta-ne, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!...

Mare lucru sa stii alege!…

Mare lucru sa știi vorbi, mare lucru sa știi tăcea, mare lucru sa știi răbda, sa știi (supra ori
con)viețui, sa știi ierta, sa știi aștepta dar, într-adevăr, mare lucru este sa știi alege, în toate și,
întotdeauna, în tot locul și în tot ceasul, în toate zonele si domeniile vietii: personale,
profesionale, spirituale, intelectuale, morale etc!…
Da, chiar asa, pentru a nu regreta nimic mai târziu caci, grea și cumplita apăsare sufletească îți
poate produce regretul, părerea de rau ori îți poate provoca mustrarea constiintei!…
Altminteri, oamenii, sărmanii, nu spun, cu sincera perere de rau: mai, da ce gresit am ales, ce
hotărâre, alegere ori decizie proasta și nefasta am luat, am adoptat!…
Da, însă, de multe ori acest lucru, amar, negativ și trist, îl constatam foarte târziu, poate, prea
târziu!…
De aceea, mare și binecuvantat lucru este sa știi sa alegi în viata, sa te ajute ori sa te îndrume
cineva, obiectiv, sincer și, imparțial, sa alegi corect, sa alegi bine, sa alegi, precis și exact, fără
greș, ceea ce (îți) este cu adevărat pentru tine, pentru educația, instruirea, formarea, evoluția,
progresul, viata, cariera, profesia și, mantuirea ta!…
Altfel spus, suntem chemați și îndemnați sau încurajați, sa incercam, sa ne străduim, sa facem
alegerile cele (mai) bune, folositoare și ziditoare!…
Insa, pentru aceasta, sa ne rugam neintrerupt, sa cerem sfat și cuvânt bun neincetat, căci, „de vrei
sa te mântuiești, cu intrebarea sa călătorești!”
Prin urmare, pentru a ne feri, a fi izbăviti de păcate, de patimi, de boli și neputinte, de regrete și
mustrări de tot felul, sa ne rugam, sa meditam, sa reflectam, sa cugeta, sa aprofundam și sa (ne)
gândim, mult, sănătos, veridic și veritabil, ca să nu cadem în nici un fel de ispite, capcane ori
metehne, greu de gestionat, depasit ori (de) asumat!…
Asadar, eu, unul, cel puțin, am ajuns la concluzia ori constatarea ca, un om care știe sa aleagă are
toate șansele, atât, aici și acum, pe pământ cât, mai ales, atunci, la vremea potrivita și cuvenita,
dincolo, în ceruri!…
Dumnezeule Doamne, ajuta-ma sa (Te) aleg, drept, bine, corect și, adevarat!…

31
Căci, pana la urma, ce voi alege, aceea voi culege!…

Echilibrul...

Mare lucru este sa dispui și sa cultivi, ca om, aceasta frumoasa calitate și binecuvântată virtute a
echilibrului!...
Sa fii un om așezat, calculat, cumpătat, moderat și măsurat în toate!...
Sa știi când trebuie sa vorbești și când trebuie sa taci, unde sa (re)acționezi și unde sa astepti,
cum sa te implici și, cum sa te explici, când sa fii rezervat, prudent și precaut și când sa fii
prezent, concret și eficient și, multe altele!...
Altfel spus, omul echilibrat este cel care aplica masura în toate, cel care duce lucrul început, la
bun sfârșit, pana la capat, cel care are răbdare, cel care nu vorbește neîntrebat, nu acționează doar
sa se afle în treaba, adică, nesolicitat și, asa mai departe!...
Cu alte cuvinte, omul echilibrat este cel care, în viata, știe și când sa apese pe accelerație dar și
când sa pună frână, stop sau, pauza!...
Asadar, virtutea echilibrului - care este o adevărată arta pentru cel ce o împlinește și înmulțește,
este pentru o asemenea persoana, modul sau de viata, felul sau de a trai, viețui și, conviețui, iar
un om ca acesta este cel care raspandeste in jurul sau, multa luciditate, pace, liniste, așezare,
discernământ și dreapta socoteala, onesta chibzuinta și eleganta purtare precum și nobila
raportare și, brilianta comportare!...
Intr-o lume ca aceasta, plina de zgomot, stres, gălăgie și agitatie, nervi și iritare, un om echilibrat
este precum o lumina în mijlocul nopții, o licărire în străfundul întunericului!...
Eu, unul, întotdeauna am stimat, apreciat și admirat omul echilibrat, așezat, bine ancorat și corect
articulat în principii de viata, sanatoase, veritabile, autentice și perene, in rânduieli nobile,
netrecătoare și, neperisabile, valoroase, adevarate și eterne!...
In concluzie, lângă un om echilibrat îți este mai mare dragul sa fii și sa stai pe când, lângă unul
veșnic zbuciumat, aflat în continua deraiere, deviere și, derapaj, exagerat și abuziv, irascibil și
permanent rebel ori pus pe harta, îți vine să tot pleci, de-a dreptul sa, tot fugi!...

32
In încheiere voi mai remarca ori sublinia faptul ca, pentru a fi, pentru a deveni o persoana
echilibrata și, pilduitoare, în acest sens, trebuie sa vezi, sa știi ce duhuri te cercetează ori te
(în)locuiesc, adică sa știi, foarte precis, cui te închini dacă, te închini!...
Ma veți întreba, poate, care ar fi câteva din "simptomele" omului echilibrat?!...
Pai, toate cele enunțate, enumerate mai sus și, încă, multe altele, cum ar fi, de exemplu:
- sa te rogi Domnului
- sa te dedici omului
- sa te înclini pomului adica: sa iubești, sa prețuiești, sa daruiesti și, sa împlinești!...
Iar eu, personal, aici și acum, ma înclin în fata omului care, îl are pe Dumnezeu de Tata, Biserica
de Mama și, semenul, aproapele lui de frate!...
Si, încă ceva: omul echilibrat tace și face, tace când face și, mai mult decât atât, tace și, după ce
face!...

Intelepciunea de a fi intelept...

Intotdeauna am apreciat, in mod deosebit, oamenii inteligenti dar oamenii intelepti m-au coplesit
de-a dreptul si ma misca, in special, in continuare!...
Altfel spus, ma refer la omul cuminte, matur, echilibrat care stie, oriunde si oricand, in orice
imprejurari sau conjuncturi, sa gestioneze orice situatie, sa ofere solutii la orice probleme, sa
depaseasca orice piedica sau obstacol, sa le primeasca, cu multa demnitate si cumintenie, si pe
cele bune si pe cele rele, sa relationeze, sa interactioneze, sa socializeze in orice imprejurare, sa
stie reactiona si vorbi, cu oricine in orice context, sa stie sa se raporteze, la Dumnezeu, la
semenii sai si la el insusi, in orice mod ori situatie, sa fie un om asezat, calculat, moderat,
masurat si cumpatat, atat in vorbirea cat si in purtarea sa, sa fie elegant, politicos si manierat in
comportamenul sau, sa fie rabdator, bonom, generos si iertator, cu alte cuvinte, sa fie echilibrat
in tot locul si in tot ceasul!...
Caci da, cel putin, in viziunea si opinia mea, echilibrul sta in foarte stransa legatura cu
intelepciunea si invers!...
Da, cu adevarat, mare lucru este sa dispui și sa cultivi, ca om, aceasta frumoasa calitate și
binecuvântată virtute a intelepciunii si a echilibrului!...
Sa fii un om așezat, calculat, cumpătat, moderat și măsurat în toate!...

33
Sa știi când trebuie sa vorbești și când trebuie sa taci, unde sa (re)acționezi și unde sa astepti,
cum sa te implici și, cum sa te explici, când sa fii rezervat, prudent și precaut și când sa fii
prezent, concret și eficient și, multe altele!...
Altfel spus, omul intelept si echilibrat este cel care aplica masura în toate, cel care duce lucrul
început, la bun sfârșit, pana la capat, cel care are răbdare, cel care nu vorbește neîntrebat, nu
acționează doar sa se afle în treaba, adică, nesolicitat și, asa mai departe!...
Cu alte cuvinte, omul intelept, echilibrat, este cel care, în viata, știe și când sa apese pe
accelerație dar și când sa pună frână, stop sau, pauza!...
Asadar, virtutea echilibrului - care este o adevărată arta pentru cel ce o împlinește și înmulțește,
este pentru o asemenea persoana, modul sau de viata, felul sau de a trai, viețui și, conviețui, iar
un om ca acesta este cel care raspandeste in jurul sau, multa luciditate, pace, liniste, așezare,
discernământ și dreapta socoteala, onesta chibzuinta și eleganta purtare precum și nobila
raportare și, brilianta comportare!...
Intr-o lume ca aceasta, plina de zgomot, stres, gălăgie și agitatie, nervi și iritare, un om intelept
sau echilibrat este precum o lumina în mijlocul nopții, o licărire în străfundul întunericului!...
Eu, unul, dupa cum am mai spus, întotdeauna am stimat, apreciat și admirat omul intelept,
echilibrat, așezat, bine ancorat și corect articulat în principii de viata, sanatoase, veritabile,
autentice și perene, in rânduieli nobile, netrecătoare și, neperisabile, valoroase, adevarate și
eterne!...
In concluzie, lângă un om echilibrat îți este mai mare dragul sa fii și sa stai pe când, lângă unul
veșnic zbuciumat, aflat în continua deraiere, deviere și, derapaj, exagerat și abuziv, irascibil și
permanent rebel ori pus pe harta, îți vine să tot pleci, de-a dreptul sa, tot fugi!...
In încheiere voi mai remarca ori sublinia faptul ca, pentru a fi, pentru a deveni o persoana
inteleapta, echilibrata și, pilduitoare, în acest sens, trebuie sa vezi, sa știi ce duhuri te cercetează
ori te (în)locuiesc, adică sa știi, foarte precis, cui te închini dacă, te închini!...
Ma veți întreba, poate, care ar fi câteva din "simptomele" omului intelept si echilibrat?!...
Pai, toate cele enunțate, enumerate mai sus și, încă, multe altele, cum ar fi, de exemplu:
- sa te rogi Domnului
- sa te dedici omului
- sa te înclini pomului adica: sa iubești, sa prețuiești, sa daruiesti și, sa împlinești!...

34
Iar eu, personal, aici și acum, ma înclin în fata omului care, îl are pe Dumnezeu de Tata, Biserica
de Mama și, semenul, aproapele lui de frate!...
Si, încă ceva: omul intelept sau echilibrat tace și face, tace când face și, mai mult decât atât, tace
și, după ce face!...

Intelepciunea...

Da, intr-adevar, mare lucru este sa fii intelept si, sa traiesti ori sa te afli intre asemenea oameni!...
Oamemeni maturi, echilibrati, calculati, masurati si cumpatati!...
Oameni profunzi, nesuperficiali, care nu se grabesc ci, inainte (se) gandesc si chibzuiesc,
cerceteaza, analizeaza, se documenteaza, verifica iar nu critica, ajusteaza iar nu amendeaza,
evalueaza iar nu sanctioneaza si, asa mai departe!...
Da, intotdeauna, te poti folosi de un asemenea om, care cultiva valoarea, atitudinea axiologica,
principiile sanatoase si comportamentul elegant, demn, nobil, ireprosabil si impecabil, altfel zis,
un om, posibil si inteligent dar, mai ales, intelept, cuminte si asezat, cu discernamant si dreapta
socoteala, un om discret dar concret, sincer si deschis, fara viclesug, fatarnicie ori ipocrizie!...
Da, cand avem de-a face cu o asemenea persoana apoi sa avem mare grija de ea, ca nu-i de gasit
ori de intalnit chiar la tot pasul!...
Caci, ce mult te poate ajuta o asemenea fiinta omeneasca, ba, mai mult, te poate salva, remarca,
recupera sau rascumpara, ceea ce, chiar nu este, deloc, putin lucru!...
Eu, unul, am intalnit si cunoscut cativa oameni intelepti in viata mea si, va rog sa ma credeti pe
cuvant, ca, mi-a fost de mare folos, interactiunea si intrevederea cu ei!...
Da, chiar asa, intr-o lume a inteligentei, de toate felurile, inclusiv artificiala, intr-o era a
supraestimarilor si suprasolicitarilor de tot felul, intelepciunea este si trebuie sa ramana o calitate
sau o virtute incontestabila si insurmontabila, o borna valorica, principiala sau axiologica, de
netagaduit, binestiind ca omul intelept intotdeauna va sti, cu multa luciditate, maturitate si
experienta, cum sa depaseasca, sa traverseze ori sa gestioneze orice fel de problema, obstacol,
incercare sau dificultate caci, va fi, neincetat si neintrerupt, un om inspirat, cu un profund simt al
prezentei, atentiei si realitatii, condus, povatuit ori calauzit de cele mai bune, veritabile sau

35
autentice sentimente, invataturi, simtaminte, reguli, legi sau norme de conduita, de viata ori de
vietuire, sanatoase, frumoase, luminoase sau radioase!...
Cu alte cuvinte, intelepciunea este destul de rara care insa trebuie cultivata extrem de des, cu
toate ca nu este deloc usor asa ceva dar nici imposibil!...
Altfel spus, pentru acest lucru este nevoie de efort, jertfa si osteneala, aducatoare de roade, de
rezultate si de foloase, spirituale, morale si duhovnicesti!...
Sa ne ajute Dunnezeu Atotinteleptul sa dobandim si sa cultivam virtutea intelepciunii, binestiind
ca, adevarata intelepciune, cu adevarat (de la) Dumnezeu este!...

Părintele duhovnicesc…

S-a vorbit și s-a scris atât de mult și, atât de, multe, despre Duhovnic, Părintele duhovnicesc,
despre valoarea și importanta paternității și filiației duhovnicești, despre rolul și rostul
Duhovnicului în spiritualitatea creștină, în viata creștinului, mai ales, ca mentori, îndrumători sau
formatori au și alte credințe sau religii!…
Da, m-au întrebat, decurând, mai multe persoane, în speciali tineri, ce este, cine este Duhovnicul
și, eventual, cum sa il caute și, mai ales, cum sa îl găsească?!…
Dincolo de recomandările generoase și referințele bogate, scripturistice, filocalice, teologice și
patristice, le-am răspuns ca, Duhovnicul este Părinte, Părintele meu duhovnicesc, eu – fiul sau
duhovnicesc, ma raportez la el, ca la un Părinte, și, nu orice sau oricare părinte ci, la cel
duhovnicesc și, ca merg la el, ori de câte ori simt sau am nevoie, după dezlegare, sfat, rugaciune
si binecuvantare!…
El – Duhovnicul, ca trimis ori delegat al lui Hristos – Dumnezeu, in Biserica Sa cea, „Una,
Sfânta, Apostolica și, Soborniceasca” îmi da dezlegarea necesara în urma pacatelor spovedite,
mărturisite de mine, cu regret sincer, și (po)căință adevărată, apoi, îmi da tot sfatul cel bun cu
privire la (re)întoarcerea, (re)venirea și (re)îndreptarea mea, se roagă pentru mine și, îmi da
binecuvantarea de a (re)pune început bun, vietii si, viețuirii mele!…
Atentie: Duhovnicul nu este Hristos dar, este slujitorul și omul lui Hristos!…
Asadar, sa merg la el, bine și, corect, știind ca, deasupra lui, in spatele lui și, mai corect spus,
dincolo de el, este chiar Iisus Hristos!…

36
Si, astfel, Duhovnicul, ma cercetează, ma îndruma, ma povatuieste și, ma sfătuiește ca un Părinte
iar, eu, vin la el ca un fiu, bineștiind ca, „de vrei sa te mântuiești, cu intrebarea sa călătorești!”…
El, ma iubește ca un Părinte, eu îl cinstesc ca un fiu, între el și mine este o relație, reciproca, de
iubire paternala și filiala, de respect, de pretuire si (de) cinstire, de recunostinta, apreciere și (de)
admiratie!…
Totuși, cu un singur amendament: sa merg la el, către sau înspre el, bineștiind ca, el, este
slujitorul lui Hristos, slujitorul Bisericii, al Cetății divin-umane, hristice, pe care, „nici porțile
iadului nu o vor birui!”…
In alta ordine de idei, știm, (re)cunoaștem ca, trăim, într-o lume plina de suspiciune și (de)
circumspecție, în care, cu greu mai putem dobandi încrederea în cineva și, totuși, în Părintele
nostru duhovnic trebuie sa o avem, ca în Iisus Hristos, cu o condiție, subliniez și repet: sa nu-l
idolatrizam, sa nu-l zeificam, nu, ci să-i acordam (doar) atenția, respectul, prețuirea, cinstea și
ascultarea, cuvenite!…
Atât, nimic mai mult, nimic altceva!…
Căci, (și) în viata noastră spiritual-duhovniceasca, lucrurile ar funcționa, de minune, dacă am
face: numai, ce trebuie, când trebuie, unde trebuie și, îndeosebi, cum trebuie!…
Da, altfel, spus, eu, noi toti, trebuie sa îl iubim, sa îl ascultam și, sa îl urmam, pe Hristos iar
Duhovnicul nu (va) face altceva decât ca, ne (va) pune pe cale și, mai mult decât, atât, ne (va)
(men)tine pe cale, pe singura și adevărată cale, cea veritabila și autentica, care ne (va) duce și
așeza, în cele din urma, în, Viata cea, neapusa și netrecatoare, a Împărăției celei dumnezeiești,
ceresti, neinserate și veșnice, a Preasfintiei Treimi – Tatal, Fiul și Duhul Sfant! Amin!…

Neputința...

Omul, ca urmare a pacatului, coruptiei spirituale si a diferitelor boli ori slabiciuni, are parte de
foarte multe neputinte, care, insa, pot fi depasite si gestionate, din perspectiva duhovniceasca,
dar, cu o singura conditie: anume, sa le identificam, sa le diagnosticam, sa le recunoastem, sa le
asumam, intr-un mod sincer, profund, serios si responsabil!...

37
Altfel spus, sa ne rugam, neincetat, Preabunului si Preamilostivului nostru Dumnezeu, sa
inlature/sa indeparteze de la noi, toata neputinta, boala, slabiciunea, fragilitatea, sensibilitatea si
vulnerabilitatea, devenenind, astfel, din nou, sanatosi, capabili, puternici si liberi!...
Cu alte cuvinte, sa ne vindece de neputinta de a nu putea iubi, de a nu putea
produce/genera/raspandi bucurie, prospetime, inspiratie, energie, pace si lumina, de a nu ne putea
cai si pocai, de a nu putea fi uniti, sinceri, corecti, demni, drepti, onesti, neipocriti si nefatarnici,
de a nu putea sta, drepti si verticali, in picioare, de a nu putea sta, smeriti, in genunchi, de a nu
putea spune un cuvant bun, un buna ziua, un te rog sa ma ierti si un multumesc frumos, de a nu
putea fi, pur si simplu, OM!...
Sa ne rugam Lui, asadar, sa iesim, biruitori/invingatori, din neputinta de a fi inutili, inerti,
alterati, imposibili, incapabili si, deci, neputinciosi, caci, toata neputinta aduce boala si pacat iar
"plata pacatului este moartea!..."
"Dumnezeule, milostiveste-te spre mine, bolnavul, pacatosul si neputinciosul, amin!"...

Boala si neputinta...

Din mila lui Dumnezeu si din sfanta randuiala a Bisericii ne aflam, acum, in anul omagial
dedicat ingrijirii bolnavilor si in cel comemorativ inchinat sfintilor doctori si tamaduitori fara de
arginti, de ieri si de astazi!...
Probabil, ca si dumneavoastra, mie mi-a fost dat, de multe ori, sa merg la capataiul, la patul de
suferinta ori de spital al multor bolnavi, cunoscuti, rudenii sau prieteni, pentru a-i vizita, cerceta,
consola, imbarbata, mangaia si incuraja!...
Intotdeauna, am fost extrem de marcat de toate aceste intalniri sau interactiuni, care, sincer
vorbind, m-au afectat sau marcat foarte mult, foarte tare!...
De ce?...
Pentru ca, am vazut, de fiecare data, cat de puternica, impresionanta si cutremuratoare poate fi
boala si neputinta!...
Caci, am vazut oameni mari care au ajuns mici, oameni tari care au devenit slabi, oameni
sanatosi care au devenit bolnavi, oameni puternici care au devenit neputinciosi!...

38
Si, atunci, m-am intrebat, ce este omul sau, ce poate ajunge sau deveni omul?!...
De aceea, mare lucru este sa ne rugam pentru sanatatea si insanatosirea noastra, pentru
vindecarea si tamaduirea noastra, trupeasca si sufleteasca!...
Si, mai mult decat atat, m-am gandit ce important este sa (re)actionam profilactic si preventiv
altfel spus sa preintampinam si sa ne ferim de caderea in boala, trupeasca ori sufleteasca, in
pacat, viciu sau patima pentru a nu ajunge la, (de)cadere, suferinta si neputinta!...
Caci, altminteri, ce este boala, ce este neputinta?!...
Asadar, omul, ca urmare a pacatului, coruptiei spirituale si a diferitelor boli ori slabiciuni, are
parte de foarte multe boli si neputinte, care, insa, pot fi depasite si gestionate, din perspectiva
duhovniceasca, dar, cu o singura conditie: anume, sa le identificam, sa le diagnosticam, sa le
recunoastem, sa le asumam, intr-un mod sincer, profund, serios si responsabil!...
Altfel spus, sa ne rugam, neincetat, Preabunului si Preamilostivului nostru Dumnezeu, sa
inlature/sa indeparteze de la noi, toata neputinta, boala, slabiciunea, fragilitatea, sensibilitatea si
vulnerabilitatea, devenenind, astfel, din nou, sanatosi, capabili, puternici si liberi!...
Cu alte cuvinte, sa ne vindece de boala, de neputinta de a nu putea iubi, de a nu putea
produce/genera/raspandi bucurie, prospetime, inspiratie, energie, pace si lumina, de a nu ne putea
cai si pocai, de a nu putea fi uniti, sinceri, corecti, demni, drepti, onesti, neipocriti si nefatarnici,
de a nu putea sta, drepti si verticali, in picioare, de a nu putea sta, smeriti, in genunchi, de a nu
putea spune un cuvant bun, un buna ziua, un te rog sa ma ierti si un multumesc frumos, de a nu
putea fi, pur si simplu, OM!...
Prin urmare, da, sa ne rugam Lui, sa iesim, biruitori/invingatori, din neputinta, boala ori
slabiciunea de a fi inutili, inerti, alterati, imposibili, incapabili si, deci, bolnavi si neputinciosi,
fiindca, toata neputinta aduce boala si pacat iar "plata pacatului este boala si, in cele din urma,
moartea!..."
"Dumnezeule, milostiveste-te spre mine, bolnavul, pacatosul si neputinciosul si ma vindeca ori
(ma) tamaduieste pe mine de toata boala, suferinta, slabiciunea si neputinta mea, amin!"…

Principiile de viață...

39
Da, jos pălăria pentru omul care se ghidează după principii sanatoase de viata și care nu abdica
de la ele, indiferent de piedici, capcane sau obstacole!…
Întotdeauna am stimat și apreciat un asemenea om care, măsurat, asumat, calculat și cumpătat, a
știut cum să-și formeze și să-și conducă viata, purtarea și lucrarea!…
Mai ales, în vremuri ca acestea când, parca, cea mai frecventa lege este fărădelegea!…
Altfel spus, de la un om cu valori veridice și principii morale sau spirituale am avut, întotdeauna,
numai de învățat!…
De la un om drept, cinstit, onest, corect, nefățarnic, neipocrit, obiectiv și imparțial, cu mila nu cu
silă, cu luciditate nu cu ura sau vanitate, cu ratiune nu cu mintea întunecată sau orbită de cine știe
ce lucruri, fapte, stări sau păreri!…
Bunaoara, totdeauna am apreciat, respectat și admirat, omul cu constiinta treaza, veghetoare,
lucida, rațională și cerebrala, prudenta și precauta, altruista și condescendenta!…
Toată lauda unui om care împlinește principiul conform căruia: „ce ție nu-ți place altuia nu-i
face!” sau „de vrei sa îți meargă bine fa și tu la rându-ti bine!” ori „de vrei sa mai deschizi și
altădată usa respectiva sa nu o trântești, lasand loc de cinste, corectitudine, eleganta și omenie”
și, multe, altele!…
Da, în concluzie, un om care se conduce după principii veritabile și autentice nu va avea (de) ce
sa regrete mai târziu, nu va avea, adică, constiinta încărcată cu ganduri, insomnii și reproșuri, ci,
dimpotrivă, va putea dormi liniștit!…
Asadar, cu adevărat, mare lucru este sa fim principialiști, sa ne punem toată credinta, nadejdea,
voința și ascultarea ori supunerea în mâinile lui Dumnezeu!…
Si asta într-o vreme în care putem fi mințiți, înșelați, furați, escrocati, pe fata și, în fata, cu
zâmbetul pe buze și cu seninătate chiar!…
Si, mai este ceva: chiar dacă, inițial sau, aparent, un om cu principii (va) pierde, la prima vedere,
fiind expus chiar riscului izolării și marginalizării, în fond și la urma urmei, are sau, va avea
numai de câștigat, dacă nu, neaparat, aici, sigur, dincolo, în Imparatia cea cereasca și vesnica a
Preasfintei Treimi, unde nu este nici corupție, nici minciuna, nici șantaj, nici mercantilism, nu
sunt nici hoți, nici furi, nici tâlhari, moderni, la drumul mare, ca, aici!…
In încheiere, voi mai spune doar ca, omul care cultiva principiile vrednice de toata considerația
este cel care se calauzeste după cuvântul Domnului, atunci când spune ca, „ce vreți sa va facă
vouă oamenii, aceia sa le faceți și voi lor!”

40
Restul este voința și dorința căci, de vrei sa te mântuiești cu principiul sa convietuiesti! Amin!…

A fi decent, astăzi...

Ce inseamna, astazi, a fi decent, m-a intebat, cineva, deunazi?!...

Si i-am raspuns astfel: Eu consider ca, astazi, a fi decent inseamna a-I multumi lui Dumnezeu,
pentru tot si pentru toate, a multumi, cu recunostinta, tuturor semenilor tai; a sti sa te porti/sa te
comporti, cu eleganta, noblete sufleteasca, condescendenta si mult bin simt; a sti cand si unde sa
spui da sau cand si unde sa spui nu; a sti, a (re)cunoste, ce trebuie, cand/unde si pe cine trebuie; a
sti sa te raportezi, permanent, la Dumnezeu, la Biserica lui cea Sfanta si la un sistem autentic de
principii si de valori; a sti sa nu exagerezi si sa nu abuzezi; a sti cand/unde sa te retragi si
cand/unde sa te implici, sa te impui ori sa te expui; a sti cand/unde sa accepti si cand/unde sa
refuzi, insa politicos; a sti sa spui ce gandesti si a sti sa faci ce vorbesti; a-ti fi gandul cuvant,
vorba fapta si fapta raspundere, seriozitate si responsabilitate!...
Cu alte cuvinte: a fi tu insuti, simplu si corect, si la vorba si la port; asumat, si la gandire si la
sfatuire; substantial, si la vorbire dar, mai ales, la faptuire!...
Si, inca ceva, pe langa multe altele: sa fii discret dar concret, bland dar ferm, intelegator dar
exigent, generos dar precaut sau prudent, delicat dar apasat, indulgent dar consistent!...
Sa te porti precum ti-e vorba, sa vorbesti precum ti-e portul, fara alte complicatii!...
Atat si, nimic mai mult sau, mai bine zis, nimic altceva!...
Doamne ajuta!

Bunul simt astăzi...

Intr-o lume a tupeului, a nonsalantei, dezinvolturii si indrasnelii, este mare, curat si rar lucru sa
(mai) dispui de bunul simt - calitate/virtute care te aduce sau te tine cu picioarele pe pamant,
care-ti atrage atentia cu privire la locul, rolul si rostul tau!...
Bunul simt arata buna crestere, instructie si educatie a omului, arata ca el are cei sapte ani de
acasa, mai arata ca, tot el, uzeaza dreapta socoteala si masura in toate!...

41
Bunul simt te face sa regreti greselile savarsite, sa incerci, hotarat, sa pui inceput bun vietuirii
tale, sa-ti ceri iertare atunci cand este cazul, sa repari fapta sau eroarea, acolo unde este vorba de
asa ceva!...
Bunul simt te pune in genunchi in fata icoanei, te aduce drept in fata semenului tau, te fixeaza
inaintea vietii/personalitatii tale!...
Altfel spus, bunul simt te (re)aseaza pe calea cea buna, dreapta, autentica si corecta, ce te duce
inspre Dumnezeu, catre semenii tai si spre tine insuti!...
Bunul simt te opreste unde este nevoie si te porneste doar cand este necesar!...
Asadar, intr-o lume a (ne)simtirii celei plina de sminteala, neranduiala si desertaciune, se cere sa
cultivam simtirea cea adevarata a bunei purtari si a sincerei lucrari!...
Bunul simt aduce bunul (re)nume, atat in aceasta lume cat, mai ales, dincolo de hotarele ei!...
Prin urmare, sa fim foarte atenti la cum trecem si ne (pe)trecem in si prin aceasta lume!...
Doamne, ajuta-ne cu darul bunului simt, intr-o lume fara de simt!...

Eleganta...

Deunăzi am fost rugat de un tânăr sa ii explic ce înseamnă ori să-i spun ce înțeleg eu prin
eleganta:
- Sa fii, întotdeauna, un cavaler, un gentil, un politicos, un bonom, un nobil!
- sa te îmbraci curat, îngrijit, încălțămintea să-ți strălucească de fiecare data!
- sa nu răspunzi pana nu ești întrebat, sa nu vorbești niciodată, înaintea ori peste altcineva, răstit
ori pe ton ridicat!
- sa deschizi întotdeauna usa unei domnișoare sau doamne, eventual sa o poftești, sa o confuci și,
sa închizi, apoi, ușa, fără sa o trântești, asa, ca să poți sa o deschizi și altădată!
- sa oferi locul sau scaunul unei domnișoare, doamne sau persoane mai în vârstă!
- sa nu fluieri, sa nu strigi, sa nu urli, mai ales în public ori pe strada!
- sa fii, întotdeauna, decent, atent și calculat ori cumpătat în orice loc, situație sau moment!
- sa nu fii, niciodată, vulgar, ironic, arogant, bădăran ori mitocan!
- sa-ți onorezi, întotdeauna, promisiunile sau obligațiile!

42
- sa acorzi, de fiecare data, prioritate sau întâietate situațiilor ori persoanelor care solicita ori
reclama acest lucru!
Dar, nu sunt cam multe criterii, m-a interpelat adolescentul în cauza?!...
Nu, nu, dimpotrivă, sunt prea puține enumerate aici, căci, eleganta este un tot, un fapt rotund și
desăvârșit care, presupune ca, trebuie sa te porți precum ți-e vorba și sa vorbești precum ți-e
portul!...
Altminteri, mare și provocator lucru sa fii, astăzi, elegant, cavaler, plăcut, agreabil, chiar nobil și
gentil insa nu imposibil!...
Ce persoana, ce personalitate îți inspira eleganta, ce aer, ce prestanta, ce demnitate, ce purtare,
ireproșabilă, remarcabila și inconfundabila!...
Asa ca, merita, chiar merita sa fim eleganți, manierați, cavaleri și gentilomi, nu în mod ostentativ
sau agresiv ci, în unul normal, natural și firesc!...
Bineinteies, în acest sens, ne poate ajuta foarte mult educația, inclusiv cei șapte ani de-acasă,
dacă o avem, daca ii avem!...
Asadar, ea, eleganta, conferă o nota de identitate și distincție, aparte, speciala, deosebita!...
Mai mult decât atât, omul elegant, nobil și gentil, a fost, este și va rămâne, neintrerupt și
neincetat, un OM, inclusiv în memoria și in constiinta posterității!...
Si, ar mai fi ceva: persoana eleganta este discreta dar, întotdeauna, concreta, este aerisita și
proaspătă, este întotdeauna, numai ceea ce trebuie sa fie, oriunde și oricând, și, atât, nimic mai
mult, nimic altceva!...

Noblețea…

Noblețea sufletească, spirituala, fiindcă la ea ma voi referi în rândurile următoare, este o calitate,
o virtute, demna de apreciat și de admirat, în dreptul celor care o au și o cultiva!…
Întotdeauna o persoana nobila, eleganta, decenta și gentila va genera, în jur lui, multa stima,
pretuire si admiratie!…
De ce?
Fiindcă noblețea sufletească este apanajul omului discret dar concret, elegant dar corect, sensibil
dar demn, delicat dar ferm, suplu dar consistent, atent si amabil, îngăduitor dar onest, etc.

43
Omul ce are aceasta excelenta calitate este cel care, întotdeauna, se poarta impecabil, vorbește
ireproșabil, fără zgomot, fără a fi vocal ori strident, detesta orice fel de acte josnice, derizorii sau
fapte penibile și reprobabile, este omul care dispune de o dispoziție și de o disponibilitate, plina
de dragoste, mila, clementa, înțelegere, ingaduinta și altruism!…
Întotdeauna, noblețea spirituala a omului care, cu adevărat, o are, va răspândi în jur sau, multa
frumusețe, neîntreruptă delicatețe, neincetata sensibilitate și considerabila afectivitate, toate la
superlativ!…
Jos pălăria în fata unor aeemenea oameni, care te ajuta fără sa te simți dator, îți oferă fără sa
aștepte nimic în schimb, te asculta fără sa dea semne de plictiseala, te susține fără sa te simți
obligat cu ceva, te incurajeaza fără sa îți impună ceva, te mangaie, pe obraz, atunci când chipul
îți este brăzdat de tristete, mâhnire ori supărare, se bucura, cu tine, atunci când îți observa
privirea luminata și luminoasa, compatimeste cu tine, împărtășește cu tine, trăiește cu tine și
sărbătorește împreună cu tine, atunci când viata îți este radioasa, victorioasa și glorioasa!…
Noblețea sufletească, spirituala, se imprima, în viata celui care o cultiva, pana și în calcatura,
vestimentația și ținuta lui, altfel spus, pana în cele mai mici detalii, de orice fel și amănunte, de
orice natura!…
Numai spun de faptul ca o persoana nobila da dovada, oricând și oriunde, de buna sa creștere și
educație, adică, de cei șapte ani de acasă și de faptul ca a citit, serios și asumat, codul bunelor
maniere!…
In concluzie, omul nobil va cultiva, permanent, frumosul, veritabilul, autenticul, calitatea și
perenitatea și va înlătura și îndepărta, chiar și prin simpla lui prezenta, kischul, ipocrizia,
viclenia, abuzul, opulenta, mitocănia, optuzitatea, ignoranța, aroganta, mârlănia și badaranismul
precum și toate celelalte asemenea!…
Da, în încheiere, mai spun, doar atat: merita, măcar, sa încercam realizarea, dezvoltarea și
cultivarea acestei inestimabile virtuti, a nobleței, a calității omului, care nu îți reproșează atunci
când ai greșit, care nu te judeca atunci când ai păcătuit, care nu te părăsește atunci când ai căzut,
care nu te abandonează atunci când ai clacat, care nu te condamna și nu-ți întoarce spatele atunci
când ai pierdut ci, dimpotrivă, este lângă tine, este cu tine și pentru tine, atunci când, practic, în
virtutea revelației tale personale, conștientizezi ca Dumnezeu lucrează în viata ta, ca face, cu
tine, minuni, poate în fiecare zi și ca, toate acestea le realizează prin asemenea vase, comunicante

44
și alese care, astfel se umplu și, te umplu de harul, darul și binecuvantarea lui Dumnezeu – El
Însuși – Nobilul, Gentilul, Boierul și, Cavalerul prin excelenta!…
Prin urmare, când ne întâlnim cu asemenea oameni avem toate șansele sa ne întâlnim, de fapt și,
în fapt, cu lucrătorii Sai, cei buni, credincioși, fideli, loiali și, cu adevărat, nobili!…
Asadar, da, astăzi, și nu numai azi, noblețea este o floare rara care, insa, chiar merita sa o
cultivam des!…

Recunostinta...

Duminica a 29 a dupa Rusalii ne pune in fata textul/fragmentul evanghelic de la Sf. Luca, 17, 12-
19, in care ni se relateaza minunea vindecarii celor zece leprosi!...
Impresionant pasaj scripturistic, atat de elocvent si, de adevarat sau actual caci, da, greu ne mai
este noua, oamenilor, sa fim recunoscatori, indeosebi fata de Dumnezeu si, nu in ultimul rand,
fata de semenii nostri si sa rostim un "multumesc"!...
Da, intr-adevar, recunostinta este o floare rara care trebuie, insa, cultivata des!...
Da, este dificil de inteles, de ce fapta buna sta sau ramane foarte putin timp in mintea si inima
noastra pe cand, in opozitie, fapta rea nu o putem ierta, trece cu vederea ori sterge usor din
sufletul nostru!...
Uitam, foarte repede, darul primit, binele facut, multumind prea rar, prea putin ori prea
superficial, in schimb, cand este vorba de fapta cea rea, ne ascutim simtul justitiar si
intransingent, care alinenteaza dorinta reglarii de conturi sau a razbunarii, sanctionarii, amendarii
si pedepsirii cu orice chip, fara tagada, rest ori intarziere!...
Da, noi, cei noua, afectati de aceasta maladie ori "lepra" a nerecunostintei, consideram ca, in
dreptul nostru stau numai facilitati, merite si privilegii iar in dreptul celorlalti stau toate datoriile
si obligatiile acestui veac!...
Trebuie, asadar, sa intelegem ca, pana cand nu ne vom intoarce catre Dumnezeu si semenul
nostru, cu gestul sincer al recunostintei, gratitudinii si multumirii, nu vom avea parte, nici noi, de
liniste, apreciere sau pretuire, niciodata, de le nimeni!...

45
Sa fii om bun!...

Într-una din frumoasele dialoguri, de suflet, pe care le purtam cu bunica mea Ana, în urma cu,
mai bine de treizeci de ani, am întrebat-o care este cea mai mare sau mai însemnată calitate ori
virtute a omului?!...
Si, in toata simplitatea, sinceritatea dar și profunzimea gândirii ei, bunica mi-a răspuns, fără
ezitare ori întârziere:
sa fii un om bun!...
Si, adică, bunica, cum sa fii om bun?
Sa ajuți pe orcine, sa ierți pe toată lumea, sa nu ții manie, zavistie ori supărare pe nimeni, cu
nimeni!...
Da, asa gândea bunica mea, pentru care ma rog pana astăzi ca, Dumnezeu sa o ierte și sa o
odihnească în pace și, referitor la care, abia în ziua înmormântării ei am înțeles cel mai bine, ce
înseamnă a fi bun, când, pe o vreme geroasa, în plina iarna de faurar 1990, a participat, la
prohodirea ei, aproape tot satul, și i-am auzit pe mulți consăteni spunând: Dumnezeu sa o ierte ca
a fost un om tare bun!...
In alta ordine de idei, eu unul, nu am auzit-o, niciodată, vorbind pe cineva de rau sau certându-se
cu cineva, nu, dimpotrivă, am găsit-o, întotdeauna, cu o vorba calda și cu o inima bună!...
Cu alte cuvinte, eu am tot spus ca, primul sfant cu care am luat eu contact, real și aievea, a fost
bunica mea, după care, desigur, am întâlnit și cunoscut mulți oameni, buni, deosebiți și cu viata
sfânta, veritabila și autentica!...
Acum, eu, nepotul, unul dintre nepoți, nu ma pot lauda ca am fost ori ca sunt un om bun insa,
permanent, am admirat omul bun, am apreciat bunatatea umana care, încearca, se străduiește sa
urmeze bunatatea cea dumnezeiasca, adevărată, vesnica, desăvârșită și sfânta!...
Mulți dintre cei plecați, deja, dintre noi, sunt regretați de către noi, cei inca ramasi aici, între alte
calități, pentru virtutea bunatatii, atât de îndrăgita și de recomandata și de sfintii și părinții
Bisericii, care ne indeamna către netinerea și nepomenirea râului, arătându-ne ce mare dar este
capacitatea iertarii și a nerăzbunării, cautand a nu (ne) face noi singuri, lege, ordine sau dreptate
ci a-l lasa pe Dumnezeul dreptății, al iertarii și al rabdarii, sa reaseze buna randuiala și sa
restabilesca lucrurile, în ordinea lor fireasca si in forma lor corecta, onesta, cinstita și obiectiva
sau imparțiala!...

46
Da, cu adevărat, greu lucru este însă nu imposibil ca, într-o lume plina de rautate, ura și
meschinarie, noi sa rămânem pururea buni, iertatori, rabdatori și îngăduitori!...
Dar, credeți-mă sincer ca, și dacă incercam și, chiar, reusim acest lucru, rezultatele și roadele nu
vor întârzia sa apară și, mai mult decât atât, vor fi la masura și înălțimea cuvenite!...
Am văzut, întâlnit și cunoscut și eu mulți oameni buni, plini de pace, armonie, lumina, seninătate
și așezare după cum am cunoscut și viceversa!...
Da, de multe ori îmi aduc aminte de chipul senin, blând, venerabil, radios și luminos al bunicii
mele care, spunea, precum odinioară Sfântul Mitropolit Andrei Saguna, "nu va sfaditi cu nimeni,
aveți-va bine cu toată lumea!"
Si, credeți-mă, numai gândul la aceasta încercată femeie, ma ajuta, ma face sa fiu, și eu, măcar,
puțin, mai bun!...
Dar, trebuie sa mai completez cu ceva: mi-am dat seama ca poți fi (mai) bun dacă, între alte fapte
bune, te (și) rogi ori nonagenara Ana, nu adormea seara pana nu își zicea, în soapta și pe de rost,
rugăciunile, după cum ne indemna și pe noi, fiii și nepoții ei!...
Apropoo, nu am văzut, încă, un calendar al bunicilor, sa știți ca ar merita sa fie editat unul care,
cred ca ar fi unul, cu adevărat, delicat și sensibil, peren și sacru!...
Altfel spus, da, într-adevăr, cine nu are un bătrân, un bunic, acasă, sa-l procure, cât mai repede
posibil!...
Câștigul este, poate fi, unul inestimabil!...
Eu, personal, ma înclin în fata senectuții și, mai ales, înaintea bunicilor și, îndeosebi, în fata
oamenilor buni căci, da, trebuie sa fim buni după cum și Dumnezeu, bun este, în frunte cu Iisus
Hristos Domnul nostru - Pastorul Cel Bun!...

Curajul…

Intotdeauna am apreciat/admirat omul curajos, demn, corect, onest, sincer, serios, asumat si
responsabil, care a avut taria de caracter de a (re)cunoaste unde sau cand a gresit, de a avea
capacitatea/puterea de a regreta si de a-si cere iertare, atat de la Dunnezeu cat si de la semenii
sai!...

47
Da, a avea curaj inseamna a-ti (re)cunoaste, atunci cand este cazul, neputinta, nestiinta,
necredinta, slabiciunea, fragilitatea si vulnerabilitatea insa si, acolo unde se impune, a-ti dovedi
fermitatea, hotararea, determinarea, statornicia si stabilitatea!...
A avea curaj inseamna a raspunde cand esti intrebat, a (re)actiona cand esti solicitat sau cand esti
convins de acest lucru, adica, a spune da cand este da si a spune nu cand este nu!...
A avea curaj inseamna a-ti asuma rolul, locul, rostul si identitatea ta, fara complexe, invidie sau
frustrari!...
A avea curaj inseamna a fi omul potrivit, de-a dreptul providential, la locul si la timpul
potrivit!...
A avea curaj inseamna a fi principial, drept, sobru, adevarat si autentic, potrivnic lasitatii,
ipocriziei, fatarniciei, linguselii, smecheriei si vicleniei acestui veac plin de rautate si de
stricaciune!...
A avea curaj inseamna a-ti asuma caderea dar, mai ales, a-ti gestiona ridicarea/invierea ta!...
Altfel spus, a avea curaj inseamna a sta/a fi in genunchi dar nu ingenunchiat, a fi certat/mustrat
dar nu jignit ori calomniat, a fi indreptat/corijat dar nu mintit, judecat sau nedreptatit!...
Omul curajos spune doar atat: Da, Doamne!...

Nevoia unui lider…

În momentul de faţă şi în contextul dat, această populaţie a României (nu populaţie românească,
nu popor) are nevoie urgentă de un lider, adevărat şi autentic, dispus riscurilor şi sacrificiilor,
unul pregătit, educat, instruit, curajos, demn, hotărât, responsabil şi asumat şi, mai ales, nepătat,
neîntinat şi necompromis, curat, sincer şi serios!…
Ajunge cu comentariile, ajunge cu lamentaţiile, ipocriziile, orgoliile, minciunile, vanităţile,
acuzaţiile şi resemnările, consumatoare de zadarnică energie, haideţi să ne punem, în mod ferm
şi decisiv, prin post şi rugăciune, pe căutarea, identificarea şi aflarea unui asemenea lider – cu
principii sănătoase, cu valori conservatoare, creştine, democratice şi autentice, cu minte
sclipitoare, cu coloană vertebrală, cu raţiune sănătoasă, cu inimă de frate şi cu nervi de oţel!…

48
Acum, toţi, până la unul, ar trebui să realizăm/să conştientizăm, că ne aflăm, la kilometrul zero,
într-un moment zero, crucial, de reconfigurare a traseului nostru existenţial, din toate
perspectivele: social, naţional, cultural, comunitar, etic, religios, moral şi identitar, în care
suntem chemaţi, de la mic la mare, să ne resetăm, să ne reconstruim, astfel, din toate
împrăştierile, polarizările şi risipirile în care am ajuns!…
Gata, oameni buni, cu vorbele, cu aroganţele, cu răzbunările, cu comentariile şi cu toate
nimicurile de felul acesta; haideţi, fraţilor, să trecem, cu adevărat, la fapte, la treabă!…
În ţara aceasta, în zona ei curată, nepoluată, autentică şi profundă, încă mai sunt oameni care ar
putea face treabă, adevărată şi serioasă, cu condiţia să fie identificaţi, încurajaţi, promovaţi,
ajutaţi, lăsaţi, apăraţi şi cultivaţi, nu sobotaţi, nu vânduţi, nu trădaţi, nu manipulaţi, nu şantajaţi,
nu compromişi, nu aruncaţi în tot felul de tabere şi cercuri, suspicioase şi dubioase!…
Aşadar, nevoia, necesitatea unui lider deosebit şi a unui organism cu principii sănătoase, cu
valori reale şi cu opţiuni conservatoare şi spirituale temeinice se impune în regim de urgenţă!…
Până nu este prea târziu căci, oricum, deja, este foarte târziu, din cauza halului în care am ajuns!
…
De-a lungul istoriei noastre ţara aceasta a mers înainte numai când a avut asemenea lideri, de-a
dreptul charismatici şi providenţiali, când a avut elită, domnilor, culturală, intelectuală, politică,
spirituală şi religioasă, altminteri nu!…
De aceea au şi fost vânaţi toţi, contestaţi, vânaţi, boicotaţi, condamnaţi şi prigoniţi, vânduţi,
prădaţi şi trădaţi, până la ultimul!…
În decursul timpului, deci, acest neam şi popor atunci când a fost unit a făcut treabă iar când a
fost dezbinat a făcut… ce se vede!…
Repet, insist şi susţin: România caută, urgent, un lider, un corp, un organism, sănătos,
fiabil/viabil, incontestabil, veritabil, demn şi onest, trainic şi durabil, pe care poporul să-l asculte,
să-l urmeze şi să-l respecte!…
Iar aşa zişii formatori/lideri de opinie de până acum să plece, să ne lase în pace, gata, ne-am
lămurit, am încheiat, la revedere domnilor, acasă, urgent!…
Dă-i Doamne Românului mintea cea de pe urmă!…

Un gand despre (ne)garbovire si desgarbovire...

49
Astazi, in duminica a 27 a dupa Rusalii, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre - Mantuitorul
Iisus Hristos, a vindecat-o, de boala garbovirii, pe femeia ce era cuprinsa/stapanita de aceasta
neputinta de 18 ani!...
Totul, realizat, atat pentru folosul ei, imediat si concret, cat si spre bucuria unora si indignarea
altora, care au invocat tot felul de chestiuni de ordin procedural/legalist, fiindca minunea in
cauza a fost savarsita in "Ziua sambetei" (a sabatului)!...
Dincolo de faptul ca evenimentul in sine a mai demonstrat/confirmat, inca odata,
dumnezeirea/mesianitatea Fiului Domnului si (a) Omului, si a tamaduit o fiica a poporului lui
Israel, bolnava de 18 ani, nu de 18 luni sau 18 zile, episodul/fragmentul scripturistic, consemnat
de Ucenicul - Doctorul - Sf. Ap. si Ev. Luca, probeaza adevarul sau realitatea ca, noi, in Biserica,
acolo unde ne vom (re)intalni cu Domnul, avem posibilitatea, sansa si ocazia, speciala, deosebita
si binecuvantata, de a (ne) salva de garbovirea noastra sufleteasca, spirituala sau dubovniceasca,
adica, de orice natura ar fi ea, ridicandu-ne/indreptandu-ne, in picioare, in pozitie verticala,
dreapta, spre a scapa de orice greutate ori povara, ce ne apasa, inrobeste, afecteaza si copleseste,
atintindu-ne, chipul, restabilit/restaurat, de la sau, din pamant, (in)spre, catre sau, la cer, acolo
unde este Stapanul nostru, al cerului si (al) pamantului - Iisus Hristos - Calea, Adevarul si
Viata!...
Asadar, sa ne rugam Izbavitorului nostru sa ne ajute sa ne putem (re)capata/(re)dobandi
demnitatea initiala, libertatea originala si independenta ori autonomia primara!...
Prin urmare, sa ne rugam Lui, sa ne ajute sa (ne) debarasam/detasam de orice cocoasa ori
garbovenie care sta si apasa asupra noastra, fiind in spinarea si pe spatele nostru si constituind,
astfel, o greutate si o povara, uneori, imposibil de a (mai) fi purtata si asumata!...
Chiar daca, unii, ca in Pericopa evanghelica de astazi, vor fi deranjati si scandalizati de
tamaduirea, vindecarea ori insanatosirea noastra, invocand tot felul de motive, argumente sau
pretexte, de "corectitudine ori legalitate" dar, sa ignoram, sa depasim un obstacol ca acesta,
binestiind ca Tamaduitorul nostru transcende orice regula sau principiu de acest fel!...
Doamne Iisuse Hristoase - Dumnezeul nostru, ajuta-ne pe noi, intru vindecarea/tamaduirea si
desgarbovirea sau despovararea noastra! Amin!...

50
Întâlnirea dintre Iisus Hristos și "Zaheul" din mine, din noi...

Anual, în duminica a 32 a după Rusalii, în contextul scripturistic/evanghelic de Sf. Ap. Luca, la

cap. 19, vers. 1-10, ne (re)întâlnim cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos și cu Zaheu - Vameșul
(șef al) ținutului Ierihonului!...
O (re)întâlnire, o (re)vedere, plina de sensibilitate și delicatețe, ce împlinește curiozitatea
vameșului din sicomor și desavarseste lucrarea mântuitoare al lui Hristos, Care a adus
binecuvantarea/mantuirea (și) în casa Zaheului caci "și el este fiu al lui Avram iar Fiul Omului a
venit sa-l caute și sa-l mântuiască pe cel pierdut"!...
Altfel spus, în episodul biblic de fata, curiozitatea vameșului se întâlnește cu dragostea lui
Hristos, ospitalitatea lui cu bunătatea mesianica, (po)căința omului cu iertarea Domnului,
sinceritatea Zaheului cu noblețea Mântuitorului, milostenia/filantropia imbogatitului cu
generozitatea Bogatului Stăpân a toate, dreptatea creaturii cu cinstea, onestitatea și mila
Creatorului, murmurul, plin de obida și indignare, al concetatenilor cu îngăduința si căldura
milostiva a Părintelui!...
Într-un cuvânt, Domnul (re)vine sa ne (re)întâlnească pe noi, pe toți, vrand a se așeza în camera
tainica a launtrului, adancului sufletului nostru, adică în odaia cea mai de preț, a mintii și inimii
noastre!...
Si El face toate acestea în contextul agapei euharistice, când (ni) se daruieste noua spre mâncare
și bautură, pe care, dacă îl vom manca și îl vom bea nu vom mai flamanzi și inseta în veac!...
Așadar, Învățătorul face toate acestea, căutând-ne, întâlnindu-se și salvandu-ne/mântui du-ne pe
noi, pe toți, fiii cei pierduți ai acestui veac, inselator, păcătos și pătimaș!...
Numai sa dorim noi să-l întâlnim, măcar și din curiozitate, sa fim, altminteri, atenți, receptivi și
deschisi, atunci când aflam ca vine, ca, practic, se afla, în proximitatea noastră, să-l primim, deci,
cu bucurie și cu dragoste, fără murmur ori scuze, texte și pretexte, comentarii sau cartire ci,să-l
întâmpină, sa-îmbrățișam, să-i împărtășim dorința si dragostea, voința și demersul Lui, unul
restaurator, ziditor, folositor și, de viata nascator!...
Prin urmare, sa ne suim/sa ne înaltăm (și) noi, în duhul, cugetul și rațiunea ori gandirea noastră,
spre a-l percepe, sesiza, vedea, înțelege și simți, pe El - Care, "pentru noi toți și pentru a noastră
mantuire", a venit, a trecut, pe acolo, defapt, (chiar) pe aici!...
Si când s-a întâmplat ori se întâmplă aceasta?...

51
Astăzi, chiar acum, caci El, da, este prezent, aici și acum, pentru noi, pentru mine, fiul ce pierdut,
"Zaheul" Stelian, pe care-l vrea recuperat și salvat, vindecat și, mai ales, mântuit!...
Doamne Iisuse Hristoase, te rog, vino și, nu mai pleca! Amin!...

Între vameș și fariseu...

In fiecare an, odata cu începerea perioadei bisericesti a Triodului, în Duminica a 33 a după

Rusalii, ascultam, cu mare atenție și cu multa luare aminte, pericopa scripturistica/evanghelica de
la Sf. Ap. si Ev. Luca, cap. 18, vers. 10 - 14, care (ne) prezintă, ne relatează pilda/parabola
Vameșului și (a) Fariseului!...
O parabola cu multiple și nenumărate valente moral - spirituale și cu o bogata sau generoasa
încărcătură duhovniceasca!...
Nu este, aici și acum, locul sa dezvoltam prea multe ci, as retine și sublinia doar câteva referințe
morale!...
In primul rand, vreau sa va spun ca, în viziunea, aprecierea și admirația mea încap ambii
protagoniști ai parabolei de fata!...
De ce?
Pentru ca, noi, oamenii, ne putem regăsi în amândoi, atât în vameș cât și fariseu, adică, în
felul/modul lor de a fi, de a reacționa, de a se comporta și raporta!...
Numai ca, doar unul, adică vameșul, "s-a intors mai îndreptat la casa lui!..."
De ce?
Fiindcă, potrivit cuvântului hristic, caci, Însuși Hristos Domnul ne propovaduiste și împărtășește
aceasta pilda, "cel ce se înaltă pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va inalta!..."
(Lc. 18, 13 - 14) ori vameșul, neindraznind să-și ridice nici măcar privirea din pământ, acolo, în
spatele templului, unde, cu reala sfiala, se așezase, se bătea cu pumnul în piept, rostind cuvintele
Psalmistului David de la începutul Psalmului 50, "Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!..."
Aici este cheia: (po)căința lui, în stare de regret sincer, de umilință concreta și (de) smerenie
adâncă, însoțite de plânsul profund al (re)intoarcerii!...
Practic, în aceste doua concluzii divine sta toată ecuația și formula acestei superbe parabole!...

52
Dar, ziceam că-i stimez, totuși, pe amândoi, ca, adică, cel puțin eu, ma reflectez în ambii actori ai
parabolei!...
Si, întreb, din nou: de ce?
Pentru ca, ambii au calități și virtuti incontestabile!...
Cu alte cuvinte, bunăoară, (de) la fariseu pot remarca și învață din corectitudinea, pricipialitatea,
legalitatea și onestitatea lui!...
Omul avea ori cultiva simțul datoriei și al lucrului realizat, cap - coada, după reguli, set de valori
și principii cât se poate de corecte, de sănătoase și, de concrete!...
Altfel spus, "împlinea toate cele ale legii" fapt demn de toată cinstea si consideratia, lauda și
pretuirea!...
Cați dintre noi pot pretinde ori se pot lauda cu asa ceva?!...
Fariseul din Evanghelie se ruga, postea, dădea zeciuiala, etc.!...
Unde a gresit el, insa: atunci când, cu aer de dispreț, mândrie, orgoliu și aroganta, în fata
templului, a început sa vorbească cu glas autoritar și plin de emfaza, sa se bata, și el, cu pumnul
în piept, dar, din cu totul alt motiv, și, cu aer de superioritate, sa se compare cu ceilalți, ba, mai
mult, cu un aer disprețuitor, sa se distanțeze, diferențieze și (sa se) deosebească, net de, "acest
vameș" - funcționar al Statului de ocupație Roman, cu atribuții de agent/preceptor fiscal,
responsabil cu strângerea dărilor, a taxelor și impozitelor, de la populația inrobita, lucru pe care-l
împlineau, din rațiuni economice și interes financiar, cu mult sârg, râvnă și zel, mai bine spus, cu
asupra de măsură, peste măsură, spre indignarea, stupoarea și blamarea concetățenilor și
conationilor sai, caci, ei ajungeau, bogati si îmbogățiți, peste noapte, pe spinarea acestora!...
Si, totuși, în pofida acestui fapt, adică în (tot) acest context, aparent, total nefavorabil, de ce a
coborât, s-a întors mai îndreptat, la casa lui, acesta din urma?!...
Fiindcă, asemenea colegului sau: Zaheu Vameșul, acesta și-a plâns păcatele lui cu amar, s-a căit
și pocăit, în stare/duh de rugăciune, umilință și sinceritate, punând, între alții, fără sa știe ori sa
vrea, bazele rugăciunii mintii și (a) inimii: "Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine păcătosul!"...
Prin urmare, de la vameș învăț (po)căința lui sincera, veritabila și autentica, determinarea lui,
concreta și, se vede, eficienta, de a pune început bun vieții sale, aflându-se, aici și acum, în
adâncă părere de rău pentru faptele și păcatele săvârșite dar si într-o stare de har și (de)
convertire, indubitabile, excepționale și unice!...

53
Asadar, în fariseu, ma vad, eu, acela: pretențiosul, prețiosul, mândrul, corectul, dreptul și,
atotsuficientul, plin de sine și de verva iar în vameș ma regăsesc, în starea mea de cădere și
decadere, precum fiul risipitor dar și de căutare, cercetare și intalnire cu Dumnezeu, în Duh, Har
și Adevăr, atunci când, în plânsul duhovnicesc al spovedaniei, mărturisirii și (po)caintei, îmi cer,
sincer, iertare și dezlegare, pentru toate păcatele și patimile mele, intorcandu-ma, astfel, (mai)
îndreptat la casa mea, care este, defapt, (și) Casa Tatălui Meu - Cel plin de Viata, Cereasca și
Vesnica!...
Miluiește-mă, pe mine, Dumnezeule, miluiește-mă! Amin!...

Între „vameş” şi „fariseu”, între „fratele mai mic” şi „fratele mai mare”…

Primele două duminici ale perioadei, bisericeşti, a Triodului, ne pun în faţa noastră, a minţii şi (a)
conştiinţei noastre, două pilde/parabole deosebit de semnificative şi de elocvente pentru viaţa
noastră spirituală şi (pentru) urcuşul nostru duhovnicesc: Pilda Vameşului şi a Fariseului (Ev.
Luca, 18, 10 – 14) şi Pilda Fiului Risipitor (Ev. Luca, 15, 11 – 32)!…
Aceste două pilde sau pericope evanghelice ne postulează în nişte ipostaze ori situaţii cât se
poate de concrete şi de reale, în adevărată şi grăitoare asociere ori conexiune cu propria noastră
viaţă şi (cu) diferite ori variate aspecte şi situaţii, punctuale, ale ei!…
Căci, noi, fiecare dintre noi, ne aşezăm/ ne poziţionăm, fie între vameşul păcătos, dar plin de
regret sincer, corect şi onest, plin de căinţă şi pocăinţă, fără îndrăzneală şi cu multă umilinţă şi
smerenie, când recunoaştem şi ne cerem iertare, plini de asumare şi (de) responsabilitate, pentru
toate faptele, greşelile, păcatele ori patimile săvârşite de-a lungul vieţii noastre, cerând, cu multă
zbatere a inimii şi zdrobire a cugetului ca, Dumnezeu, Preabunului şi Preamilostivul, să fie
„milostiv mie, păcătosului”, fie între cea a fariseului, orgolios şi mândru, plin „de realizări şi
fapte măreţe”, care vine, plin de el, la Templu pentru a se arăta, grav şi „plin de importanţă”
înaintea lui Dumnezeu care, aproape că ar trebui să-l primească cu surle, trâmbiţe şi, bine înţeles,
cu covor roşu, de-a dreptul regal şi imperial!”…
Pasul sau paşii noştri realizaţi de către noi, în acord şi armonie cu vameşul, sunt plini de credinţă
şi nădejde că am ajuns ori că ne aflăm, deja, pe drumul cel bun, ce duce spre mântuirea trupului
şi a sufletului nostru, mai ales atunci când, ne aflăm în scaunul Sfintei Spovedanii, a Sfintei

54
Taine a Pocăinţei, unde şi când ne plângem toată viaţa noastră cea rea, de până atunci, precum
odinioară vameşul care stătea în Templu, în spate, neîndrăznind să-şi ridice nici măcar capul ori
privirea şi numai se bătea cu pumnul în piept rugându-se, precum odinioară Psalmistul David, în
Psalmul de pocăinţă 50!…
În acest context, în aceeaşi ecuaţie ori cheie a (po)căinţei îi urmează vameşului, fiul cel pierdut,
rătăcitor ori risipitor din cea de-a două pildă şi duminică a Triodului, care vine înaintea Tatălui
său, plângându-şi faptele cu amar iar, Acesta – Dumnezeu Tatăl îl primeşte cu multă
compasiune, îl reabilitează cu toată dragostea Sa părintească, şi îl tratează cu multă bucurie,
voioşie şi ospitalitate pe acest fiu care, „mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat!”…
În altă ordine de idei, cum spuneam şi, deci, în altă ipostază a vieţii noastre ne aflăm, atunci
când, îl urmăm sau imităm pe fariseul triumfalist, plin de mândrie şi (de) emfază care, după cum
se vede chiar şi cu ochiul liber, nu urcă la Templu, spre a se căi şi pocăi ci, mai degrabă, spre a-şi
„etala” calităţile, faptele, realizările şi meritele sale, cu alte cuvinte, se „socoti” cu Dumnezeu şi
cu „acest vameş” care, în optica şi viziunea lui arogantă şi plină de preţiozitate, nu este altcineva
decât „un păcătos”, în comparaţie cu el şi cu personalitatea lui plină „de dreptate şi de adevăr”,
căruia şi căreia îi lipseşte, însă, mila, îngăduinţa, compasiunea, iertarea şi, îndeosebi, smerenia
ori modestia!…
Cum, de altfel, în chip oarecum, asemănător, se întâmplă şi cu fratele mai mare din cea de-a doua
parabolă, care, nici măcar nu vroia să mai intre în casă, atunci când aude şi vede ce se întâmplă,
ci, de departe, afară stând, îi reproşează, Tatălui său, cu o atitudine plină de rigoare justiţiară şi
(de) corectitudine legalistă, tratamentul, în viziunea lui, preferenţial şi, deci, discriminatoriu, faţă
„de acest fiu, (nu frate) care ţi-a mâncat averea cu păcătoşii şi cu desfrânaţii”, timp în care „eu îţi
slujeam Ţie, cu credincioşie, fidelitate şi loialitate iar mie nu mi-ai dat nici măcar un ied să
petrec şi eu cu prietenii mei” uitând, sărmanul, că, în fond şi la urma urmei, „toate ale Mele ale
tale sunt şi că, practic, tu eşti împreună cu Mine, tot timpul, permanent şi neîncetat ori
neîntrerupt!”…
Altfel spus, de foarte multe ori dacă nu, de cele mai multe ori, fiind autosuficienţi, pretenţioşi şi
emfatici, îl judecăm pe semenul, fratele şi aproapele nostru, mai mult decât atât: îl doborâm şi
desfiinţăm, prin atitudinile, gesturile şi cuvintele noastre, ajungând, uneori, să-l facem din om
neom, noi având certitudinea că „deţinem” chiar adevărul suprem şi corectitudinea veritabilă sau
onestitatea autentică, uitând să „nu judecăm ca să nu fim judecaţi!” sau, „cu ce măsură veţi

55
măsura cu aceea vi se va măsura!”, totodată şi cuvântul Părintelui Teofil Părăian conform căruia
„ce faci te face şi, ţi se va face!”…
Astfel stând lucrurile, al nostru este doar a (ne) plânge faptele, greşelile şi păcatele noastre, a
avea, deci, atitudinea, umilă, sinceră şi smerită, a vameşului şi a fiului risipitor, căci, şi noi
suntem, pur şi simplu, nimic altceva, decât nişte lacomi şi hrăpăreţi precum vameşul de odinioară
sau nişte fii cheltuitori, risipitori, trădători şi prădători, egoişti şi desfrânaţi precum fiul (fratele)
cel mic din Sfânta Evanghelie!…
Aşadar, viaţa noastră, în diferitele ei momente şi stări, pendulează între fariseism, ipocrizie,
aroganţă, superioritate, preţiozitate, suficienţă de sine, mândrie şi autoritate, pretinzându-ne a fi,
nimic mai mult sau mai puţin, decât, „buricul pământului ori centrul universului” în jurul căruia
trebuie să graviteze toată creaţia şi toată suflarea, dacă ar fi cu putinţă iar, alteori, atunci când ne
trezim, ne revenim, poate şi, datorită, intervenţiei/contribuţiei, pedagogice, plină de mesaj, sevă
şi substanţă a lui Dumnezeu – cel Preabun dar şi Preadrept ori Preaînţelept, ajungem, în situaţia
şi starea vameşului şi a fiului celui mic, realizând/conştientizând, micimea, eroziunea, corupţia şi
păcătoşenia noastră, devenind, astfel, nişte oameni, normali, fireşti, plini de căinţă, pocăinţă şi
umilinţă, înţelegere, dragoste, milă şi îngăduinţă faţă de aproapele, semenul şi fratele nostru, bine
ştiind, în sfârşit, că nimic nu este al nostru, nimic nu ni se cuvine ci, pe toate le-am dobândit,
drept dar, de la „Dătătorul/Dăruitorul a toate” de la „Cel plin de milostivire, dragoste, bunătate şi
adevăr”, de la „Stăpânul şi Creatorul a toată făptura!”…
Prin urmare, aceste două parabole, care nu fac altceva decât să (ne) scaneze, ca un RMN spiritual
– duhovnicesc, în cele mai dinlăuntru ale noastre, în toată adâncimea şi profunzimea sufletului, a
vieţii şi vieţuirii noastre, au calitatea ori capacitatea de a ne aduce acolo, unde suntem, de fapt, de
a ne arăta adevărata noastră faţă şi purtare şi de a ne ajuta, în cele din urmă, să punem început
bun vieţii/trăirii noastre celei întru Hristos, care a concluzionat că” mai îndreptat a coborât la
casa lui vameşul, în comparaţie cu fariseul!” iar fiul (fratele) mai mic „mort a fost şi a înviat,
pierdut a fost şi s-a aflat!”, pe sine, întru sine, adică întru ale sale, ajutându-ne în acest mod, să ne
(re)găsim şi noi, întru noi, întru ale noastre, adică, întru adevărata, purificata şi convertita fiinţă!
…

Fiul risipitor...

56
In fiecare an, în a doua duminica a Triodului și a treizeci și patra după Rusalii, Biserica noastră îl
pomenește și evoca, la loc de cinste și de frunte, pe fiul risipitor, dar, nu risipit, pe cel care a
plecat dar s-a întors, căci, "mort a fost și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat", altfel spus, pe cel
care a fost rebel dar s-a domolit și potolit, a fost îndrăzneț și arțăgos dar s-a liniștit și cumințit, a
fost potrivnic dar s-a supus, a fost rătăcit dar s-a intors, a fost păcătos dar s-a pocăit, a fost greșit
dar s-a îndreptat, a fost semeț dar s-a smerit, a fost risipitor dar s-a adunat!...
Da, astfel, Biserica îl pomenește pe cel căzut și, decăzut dar, care, s-a ridicat și s-a salvat,
răscumpărat și mântuit, prin regret sincer, adâncă părere de rău, fiind hotărât și determinat a pune
început, nou și bun, vieții sale, asumându-și, la modul cel mai sincer, serios și responsabil,
(toate) greselile și păcatele comise, realizând ca "a(m) greșit la cer și inaintea Ta", adică înaintea
Tatălui sau și, al nostru!...
Si, iată ca Dumnezeu - Tatăl cel bun, blând, mult milostiv, iertător și indelung răbdător îl
primește și îl reaseaza în starea, ipostaza și condiția lui cea dintâi, cea originara, cea de fiu, nu de
argat, cea în care l-a și ne-a creat, cea de fii ai Sai, fericiți, desăvârșiți, mântuiți și veșnici!...
De ce, dar, a făcut Dumnezeu toate acestea, venind, cu multa dragoste și (ne)răbdare, în
întâmpinarea fiului Sau cel mic ?!...
Pentru ca dragostea Sa părintească iarta, uita și trece cu vederea toate fărădelegile noastre, mai
ales atunci când fiul/fiii, recunosc, regreta și deplâng starea lor deplorabila în care au ajuns și,
aceasta, numai din cauza lor!...
Si, atunci, în (tot) acest context, în deplina cunoștință de cauza și desăvârșită libertate,
decizionala, noi - fiii cei rătăciți și rătăcitori, cei risipiți și risipitori, nu trebuie sa facem altceva
decât sa ne asumam tot acest trecut al nostru și, pe cale de consecință, sa adoptam hotararea de a
(ne) cere iertare, de a ne așeza, în genunchi, la Sfânta și sfintita/sfintitoarea rugaciune, cu alte
cuvinte de a (ne) plânge și, deplânge, sincer, viata și purtarea noastră, precara și vrednica de
mila, silă și dispreț, caci am ajuns sa "mâncăm din roscovele porcilor!"
Iar convertirea noastră, dincolo de (toate) comentariile, criticile, observațiile sau reproșurile
unora dintre "fratii noștri mai mari", va fi una sortita reușitei și succesului, fiindca vom fi
reabilitati și invitați ori poftiți la masa și ospățul cel împărătesc sau regal, organizat în cinstea
noastră, adică, la banchetul euharistic al Sfintei Liturghii, unde vom fi împodobiți "cu haina cea
dintâi, cea de toată cinstea" iar, "vițelul cel gras", sacrificat pentru noi toti, este Însuși Domnul si

57
Mantuitorul nostru Iisus Hristos - "Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica (toate) păcatele lumii",
Care vine, se ofera/se daruieste, în stare de jertfa nesangeroasa, spre mâncare și bautură, "pentru
noi și pentru a noastră mantuire", pe care "dacă Îl vom manca și Îl vom bea nu vom mai flamanzi
și nu vom mai inseta în veac!"
Prin urmare, haideți sa "gustam și sa vedem cât de Bun este Domnul", Care se așează, pentru noi,
drept garant și implinitor al iertării, reabilitării, sfințirii și mântuirii noastre, chiar dacă "fratele
mai mare" care, nu înțelegea ca "toate ale Mele ale tale sunt, pururea", nu vedea (nu vede) cu
ochi buni toată aceasta întoarcere și bucurie/veselie, adevărată, sincera și necondiționată, a
Tatălui pentru fiul care s-a întors, de la moarte la Viata, de la minciuna la Adevăr, de la
pacat/patima la Virtute, de la robie la Libertate, de la întuneric și Lumina, adică la Dumnezeu -
Tatăl, Creatorul, Stăpânul și Domnul, Cel ce este "Lumina lumii, Calea, Adevarul și Viata",
"Adevărul care ne (va) face liberi" și, "Lumina cea adevărată" pe care daca, noi, toți, o vom urma
nu vom mai umbla și rătăci, niciodată, în întuneric!...
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Lumina cea neapusa, vesnica și neinserata, Care
luminezi pe tot omul aflat în căutarea Ta, lumineaza-ne și pe noi cei care încă mai perenigram și
orbecaim în "îndepărtate tari străine" , la mare distanta de Tine, aflându-ne încă, rătăcitori și
risipitori, confuzi și dezorientați dar având dorința, foamea de si după Tine, bine știind ca, numai,
Tu, Singur, ești și, deci, (ne) poți hrăni cu mâncarea cea adevărată și adapa cu Apa cea Vie, a
Împărăției Tale celei Cerești și Veșnice! Amin!...

Pilda Fiului Risipitor…

Pilda fiului risipitor este o scrisoare de răspuns a Mântuitorul la iritarea fariseilor și cărturarilor
pentru ca dădea atenție păcătoșilor, considerați de aceștia mizeria societății evreiești din vremea
aceea. În judecata lor „corecta”, incriminatii erau nevrednici de mila, iar Iisus își pata imaginea
prin prezenta Lui în preajma lor.
Pe de altă parte, pildă prezintă rezultatele dezastruoase ale libertății păcătoase și limpezește
puterea pocăinței. Alegerea acestui mod de viata de către fiul mai mic a pornit din interior,

58
nimeni nu l-a putut opri sa trăiască viata la întâmplare, sau să-și facă anturaj de prieteni la
întâmplare. Perioada înstrăinării a dus la degradare fizica, la risipă de daruri și la regres
duhovniceasc.
Iată, pe scurt, consecințele libertății libertine!
Mare putere trebuie să ai ca să te trezesti. Dacă alegerea drumului greșit spre rău a pornit din
interior, redesteptarea și îndreptarea pe calea mantuirii s-a născut tot acolo. Singur și-a venit în
fire, după ce mai înainte își ieșise din fire.
Dorința lui de a fi recuperat se poate exprima cel mai limpede prin magistralul tropar rostit la
călugărie „Bratele părintești”: „Tânjesc, iarăși, Parinte la bogăția nelimitata a îndurarii Tale, te
rog deschide-mi bratele părintești, strig (vin) la Tine cu umilință, nu trece cu vederea inima mea
sărăcita.” Prin această atitudine dornică de întoarcere a pus capăt unui trecut înșelat.
Schimbarea înfățișării interioare a condus automat și la înnoirea aspectului exterior: Tatal i-a dat
inel, garderoba și încălțăminte, toate noi-nouțe și cu semnificatie: demnitate, onoare și libertate,
apoi au stat la masa bucuriei și a regăsirii. Nici vorba de pedeapsa. Ca un mare boier Tatal șterge
tot. Doar îl declarase mort și el s-a întors viu. Ce bucurie!
Libertatea după Evanghelie este bifurcata: bună sau rea. Dumnezeu nu tine pe nimeni legat cu
lanțul. Libertatea este cel mai periculos dar dobândit. Trăind la întâmplare ai impresia ca lumea
este un spațiu în care Dumnezeu este absent. Din întâmplarea nefericita prin care a trecut fiul
risipitor învățăm ca lumea este un spațiu al afirmării, dar si al irosirii, unde te poți pierde.
Ceea ce părea un drum ireversibil pentru fiul risipitor avea sa se transforme într-o recuperare
rapida și necondiționată datorita bunătății nelimitate a Tatălui. „Și chiar dacă și la bătrânețe ai
păcătuit, pocaieste-te și vino în Biserica. Aici se da iertare, nu ți se cere răspundere pentru
păcate” (Sf. Ioan Gura de Aur).
Astazi este Duminica în care Părintele Ceresc întâmpină cu „bun venit” pe toți fiii risipitori care
se trezesc și tânjesc la normalitatea vieții.
Ai căzut, ridica-te! Ai plecat, întoarce-te!
1. Nu poți opri plecarea de acasă a fiului risipitor. Asta nu înseamnă nici că l-ai crescut prost,
nici că nu te iubește, ci că vrea să aibă propriile sale experiențe de viață, așa cum și tu le aveai
pe-ale tale la 16, 18 sau 20 de ani.

59
2. Dă-i toate sfaturile de care are nevoie, dar nu te pune în calea lui chiar dacă nu ești de-acord cu
el. Dimpotrivă, ajută-l să-și urmeze drumul pe care și l-a ales. Dacă a greșit, pe același drum se
va întoarce mai târziu înapoi la tine.
3. Nu te umili în fața lui, dar nici nu blestema în urma lui. Chiar de ți-ar lua cu el și jumătate de
inimă, roagă-te pentru el să se întoarcă sănătos acasă. Cel mai important este să știe că se poate
întoarce oricând acasă.
4. Ai nădejde în tot ceea ce-ai pus bun în el de-a lungul timpului. Dacă ai pus în el ceva bun, într-
o zi își va veni în sine și se va regăsi.
5. Nu aștepta ca cel care ți-a greșit să facă singur tot drumul înapoi. Ieși în calea lui, pentru că
povara greșelii lui e mai grea decât supărarea ta.
6. Nu-i mai fă morală celui care s-a întors acasă ca să-ți ceară iertare. Dacă și-a cerut iertare,
înseamnă că a înțeles unde a greșit și și-a învățat lecția.
7. Nu te plânge de suferințele tale și de tot ce-ai avut de tras de pe urma lui. Nu mai pune pe
sufletul lui remușcări suplimentare.
8. Dacă l-ai iertat, atunci îmbracă-l pe el cu „haina lui cea dintâi”. Adică privește-l ca și cum nu
s-a schimbat nimic din dragostea ta pentru el. Nu-l pune la coada mesei, nu te uita la el cu
subînțelesuri, nu-i mai aminti cât necaz ți-a făcut, ci străduiește-te să-l vezi ca la început.
9. Apără-l înaintea fraților lui și a tuturor celor care-l acuză. Nu-l bârfi, nu-l expune judecății
altora.
10. Dacă copilul tău greșește a doua oară, ia de la capăt acest îndrumar, pentru că n-ai de ales
dacă vrei să se întoarcă acasă.

Crucea...

Motto: "Crucii tale ne închinăm Hristoase și Sfânta Invierea Ta o lăudăm și o slăvim!" (Tropar)
Ziua de 14 Septembrie a fiecarui an este dedicata si închinată Sfintei și de Viata Datatatoarei
Cruci, lemnul de supliciu și ocară pe care s-a răstignit Mântuitorul lumii, transformând-o în
obiect Sfant si sfintitor, tămăduitor și mântuitor!...
De aceea, ne închinăm în numele, cu semnul Sfintei Cruci, de aceea o purtam și o așezăm peste
tot, de aceea ii acordam cinstea și venerarea cuvenite!...

60
Duhovniceste vorbind, fiecare dintre noi avem crucea noastra, mai mica sau mai mare, mai grea
sau mai ușoară, pe care trebuie, suntem îndemnați, sa o purtam cu multa cinste și demnitate și sa
ne-o asumam cu multa seriozitate, sinceritate și responsabilitate!...
Unii au crucea suferinței și a neputinței, alții sărăciei și umilinței, alții a fragilității, sensibilității
și vulnerabilității, alții a despărțirii de cei dragi, a văduvei sau divorțului si, asa mai departe!...
Toți, pana la unul, trebuie sa înțelegem, sa tratam și abordam, corect și complet, sensul și rostul
asumării crucii noastre in viata creștină și spirituala, veritabila și autentica!...
Altfel spus, sa înțelegem rolul ei duhovnicesc, preventiv si profilactic, educativ și pedagogic, al
indreptatiti, întoarcerii și revenirii noastre la viata cea fireasca și normala, cea departe de păcat
sau patima și aproape de Dumnezeu, fiind și rămânând, neintrerupt și neincetat, în comuniune cu
El!...
Da, veți zice: ușor de zis dar greu de făcut, de realizat, de împlinit!...
Adevărat, dar nu imposibil, cata vreme ii cerem ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos - Calea,
Adevarul și Vista!...
Cu alte cuvinte, cu El, în și, prin El, toate le putem desăvârși, altminteri, "Fără Mine nu puteți
face nimic!"...
Aceasta afirmație, concluzie și constatare trebuie sa fie, pentru noi, creștinii, principiu normativ
de viata sau, în viata!...
Si, mai trebuie sa facem, sa adăugăm (încă) ceva: "sa ne purtam sarcinile unii altora ca, astfel, sa
ajungem, invingatori/biruitori, cu toții, Care, toate le poate, celui ce crede (cu adevărat) în El!...
Căci, "Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu!"...
Asadar, "Gustați și vedeți ca bun este Domnul!"...
Prin urmare, "Cel ce vrea sa vina după Mine, sa se lepede de sine, să-și ia crucea sa și, să-mi
urmeze Mi-e!" Amin!...

De vrei să te mântuieşti cu postirea să călătoreşti!...

Curând vom intra în Sfântul şi Marele Post. De fapt, am (şi) intrat, deja, în perioada bisericească
a Triodului!…

61
Subiectul postului ori tema postirii este des discutată, frecvent dezbătută şi temeinic analizată;
De ce?
Fiindcă postul face parte integrantă, indispensabilă, din viaţa spiritual – duhovnicească a oricărui
creştin, veritabil şi autentic!…
În fond, chiar aşa, ce este postul, ce este postirea?
Postul este un mijloc spiritual, o treapă, o etapă, un urcuş duhovnicesc ce realizează un început
dar trebuie să asigure o continuitate, o permanenţă, în viaţa noastră, zilnică, cotidiană!…
Practic, postul sau, mai ales, postirea, înseamnă: a ierta acolo unde te-ai mâniat, a iubi acolo
unde ai urât, a ajuta acolo unde ai fost indiferent, a sprijini acolo unde ai fost insensibil, a asculta
acolo unde ai fost surd şi arogant, a cerceta acolo unde ai fost ignorant, a te (po)căi acolo unde ai
păcătuit, a-ţi cere iertare acolo unde ai greşit, a îmbărbăta acolo unde ai descurajat, a compătimi
acolo unde ai criticat, a îngădui acolo unde ai judecat, a vindeca şi tămădui acolo unde ai asuprit,
a mărturisi adevărul acolo unde ai propovăduit minciuna, a fi sincer acolo unde ai fost ipocrit, a
încuraja acolo unde ai ridiculizat, a fi blând acolo unde ai fost aspru, a fi deschis acolo unde ai
fost ironic, a face bine acolo unde ai făcut rău, a face milostenie acolo unde ai fost lacom şi
zgârcit, a plânge cu cel ce plânge, a te ruga cu cel ce se roagă, a te bucura cu cel ce se bucură;
într-un cuvânt: a-ţi (re)veni în propria şi autentica ta fire!…
Postul şi postirea trebuie, neaparat, musai, să schimbe, să transforme ceva, esenţial şi
fundamental, în viaţa noastră, mai mult decât atât: să convertească firea, fiinţa şi persoana
noastră cea (de)căzută, alterată de păcat şi afectată ori copleşită de patimi, transfigurând, deci,
viaţa noastră pământească şi vremelnică, supusă, fragilităţii, vulnerabilităţii, eroziunii,
slăbiciunii, corupţiei spirituale şi păcatului, într-una cerească şi veşnică, încă de aici şi de acum,
lipsită de coroziune şi patimă, boală, suferinţă, neputinţă sau moarte!…
Postul (mai) înseamnă a face (foarte) mult bine şi a face (foarte) puţin rău, mai corect spus:
deloc!…
Ca atare, postul sau postirea înseamnă să te rogi mai mult, să te aduni şi să te concentrezi mai
mult şi să te risipeşti mult mai puţin; cu alte cuvinte, înseamnă introspecţie, reflecţie şi meditaţie,
interiorizare mai multă şi, mai profundă şi, exteriorizare mult mai puţină ori mai sumară!…
Altfel spus, postul/postirea trebuie să ajute la adunarea minţii şi la risipirea păcatelor şi a
patimilor, la consolidarea înfrânării şi la cultivarea virtuţii!…

62
Postul trebuie să înmulţească faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, să rodească îmbogăţirea
şi înavuţirea în cele duhovniceşti, dumnezeieşti, eterne şi veşnice!…
Postul, aşadar, ne poate ajuta la a deveni: din răi – buni, din avari şi lacomi – milostivi, din aprigi
răzbunători – sinceri iertători, din necinstiţi – corecţi şi oneşti, din mândri – smeriţi, din orgolioşi
– modeşti, din nedrepţi – cinstiţi şi înţelegători, din egoişti – altruişti, din împietriţi – sensibili şi
delicaţi, din neoameni – oameni; căci, altminteri: „omul poate fi sau deveni, mare, mic sau, de
nimic”!…
Prin urmare, de vrei să te mântuieşti, cu postirea să călătoreşti, căci, atunci, nu ai să greşeşti şi,
nici nu ai să păcătuieşti ori să pătimeşti!…
Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, numai, în tot lucrul cel bun! Amin!…

Postul cel Mare…

Fiind, aflându-ne, deja, în perioada bisericeasca a Triodului, ne apropiem, cu pași repezi, de

Sfântul și Marele Post, ori, se apropie el de noi!…
Cel mai mare, mai însemnat și mai intens post al Bisericii, el cuprinde și conține, vreme de
rugaciune, de postire, înfrânare și ajunare, de Sfinte slujbe, specifice, speciale și deosebite, în
care, la loc de cinste și de frunte, sunt: Deniile, Denia Canonului celui Mare alcatuit de Sfantul
Andrei Criteanul, Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul sau Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte
Sfințite!…
Cu alte cuvinte, Postul cel Mare este perioada inmultirii rugăciunii, a sporirii într-u ale ascezei și
a cultivării faptelor celor bune ale milosteniei și dragostei interumane, comunionale și frățești!…
In alta ordine de idei, postul pastilor este și un răstimp al incercarilor, ispitelor, durerilor,
capcanelor și obstacolelor de tot felul!…
De aceea, în aceasta perioada, mai mult ca oricând, suntem chemati și îndemnați la a face fata
numeroaselor și diferitelor provocări, la avea darul sau capacitatea de a ști gestiona și a putea
depăși orice cursa ori ispita s-ar abate asupra noastră!…
Ușor de zis dar greu de împlinit!…
Deloc ușor insa deloc imposibil!…

63
Perioada Postului Mare este vreme de pregătire și de rânduire pentru marele Praznic al Invierii!
…
Dar, ca să gustam, aievea, viata cea adevărată mai întâi trebuie sa treversam abisurile și tenebrele
morții, murind păcatului și patimii și, inviind, odată cu Domnul nostru Iisus Hristos, vieții celei
veșnice, în lumina cea neapusa și neinserata a grădinii paradisiace ori edenice!…
Si, poate ca, ar mai fi recomandabil a încerca, cu toții, sa „nu lăsați a se abate tristetea ori
întristarea asupra cugetelor voastre!”…
Da, chiar asa, merita a-i da curs acestei sfinte poftiri și veritabile invitații!…
Altfel spus, dincolo de vremea de incercare și (de) tulburare căci, lupta, războiul duhovnicesc ce
se cere a-l purta și a-l birui noi, nu este un lucru facil insa totul este cu putință celui ce crede în
Cel care a învins moartea și a biruit iadul odată pentru totdeauna și, mai mult decât atât, care a
venit, a pătimit, a murit dar a Înviat, „pentru noi toți și pentru a noastră mântuire!”…
Asadar, toată aceasta sfânta și binecuvânta vreme a postului celui mare sa fie, pentru noi, toți, o
perioada a (po)caintei, a cercetării celei sufletești, a cugetului și constiintei noastre, o perioada a
rugăciunii și participării la sfintele slujbe precum și una a propovaduirii, mărturisirii și, făpturii!
…
Prin urmare, Praznicul Slavitei Invieri, dincolo de Invierea hristica, sa constituie, de fapt,
invierea noastra, cea comunitara sau de obște! Amin!…

Moartea...

Da, poate fi puțin straniu, dacă nu altfel, probabil puțin spus, sa scriu, înainte de moarte, pana nu
am scris, încă, despre viata!...
Si, totusi, poate un argument ar fi acesta ca, acum, ne aflam în postul Adormirii Maicii
Domnului!...
Si, da, cred ca poate fi o justificare!...
Si, altul, dacă mai este, care ar mai fi?!...
Acela ca, moartea, încă mai reușește sa ne pună, serios, pe gânduri, cel puțin pe mine!...
Fiecare participare la fiecare slujba a înmormântării și prohodirii, cel puțin, pentru mine, este o
adevărată școală de, filozofie și, mai ales, de viata de, adevărată Viata!...

64
In alta ordine de idei, moartea poate fi, cel puțin, în opinia și viziunea mea, de mai multe feluri:
moarte clinica sau cerebrala, moartea fizica sau trupeasca, moartea spirituala, sufletească sau
duhovniceasca, moartea vesnica!...
Apropoo, și divorțul este o moarte și, încă, ce moarte!...
Dincolo, insa, de toate acestea noi, oamenii, mai cu seama noi, creștinii, trebuie sa conștientizăm
faptul ca, în fond și la urma urmei, numai prin aceasta moarte, naturala, fireasca, dacă o putem
numi astfel, putem ajunge la viata, cum spuneam, la autentica Viata!...
Atlfel spus, aceasta moarte, care este, de fapt, un prag, un paste adică, o trecere, ajungem "de la
moarte la viata, de pe pământ la cer, acolo, unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin ci,
viata fără de sfârșit" adică, nevulnerabila, nedegradabila, neperisabila ori eterna, netrecatoare sau
nedeteriorabila!...
Cu o condiție, insa: sa știm cum sa traim viata de aici și de acum, ca să o meritam, cu prisosință,
pe cea de atunci și, de acolo, din Imparatia cea Cereasca și Vesnica, a Preasfintei Treimi!...
Da, într-adevăr, este foarte trist și, extrem de dureros, când (ne) moare cineva, îndeosebi, cineva,
drag și apropiat, fiindcă ne este greu sa înțelegem niște lucruri, niște realități, sa înțelegem, de
fapt, Adevarul - Care ne (va) face liberi, cu atât mai mult cu cât este vorba de un sfârșit
pământesc spontan și tragic, cu alte cuvinte, de o moarte napraznica, pe, nepusa masa,
neașteptată și, evident, nedorita!...
Cața tristețe, cata durere, indignare și supărare, cât plâns, zbucium și regret!...
Si, totusi, dincolo de toate, moartea, acest moment și eveniment, odată și odată, iminent și
ptevizibil, care, deci, ar trebui sa ne pună pe noi, pe toți, pe gânduri, aduce și produce, pe lângă
multe altele, ceva, cu totul, deosebit și special: realizam faptul, foarte adevărat ca, în fata ei și,
practic, în fata lui Dumnezeu, toți suntem egali, ca nu avem nimic, nici de pierdut dar nici de
câștigat, în aceasta lume, pe fata acestui pământ, decât: multumirea spirituala și împăcarea
sufletească ca nu am facut umbra pământului, chiar degeaba și, încă ceva, practic, cel mai
important și mai esențial: mantuirea, desăvârșirea și invesnicirea noastra cu Dumnezeu, in
Imparatia Tatalui și al Fiului și al Duhului Sfant!...
Restul: doar umbra, iluzie, deziluzie, amăgire, dezamăgire și, vis care, trece ca fumul și, se
topește ca ceara la fata focului!...
"Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și, celor din morminte viata daruindu-
le! Amin!..."

65
Nu va temeți!...

Da, astfel, ne îndeamnă Mantuitorul nostru, zicand: "Nu va temeți, Eu am biruit lumea!"
Iar dacă El a biruit-o, noi, fiii, ucenicii și urmașii Sai, avem nădejdea și încredințarea ca o vom
învinge și noi, pe ea, pe, lumea bolii, a suferinței, a neputinței, a vulnerabilității, a slăbiciunii, a
ispitei, încercării, a păcatului, a patimii și, în cele din urma, a morții!...
Dar, pentru acest lucru trebuie, neapărat, sa ne ținem de El, sa ne raportam Lui, sa ne rugam Lui,
sa împlinim voința Lui, sa ne asumam și însușim învățătura Sa căci, numai El, ne poate izbăvi și
apară de toate cursele, ispitele, obstacolele, răutățile și bolile acestui veac!...
Suntem, în aceste momente, foarte tulburati, speriați, înfricoșati, deprimați și disperați, din cauza
celor ce se întâmplă sau, ar putea sa ni se întâmple, în continuare!...
Suntem invadați, asediati și bulversați de știrile, informațiile și comentariile ce reflecta starea de
fapt a pandemiei corona virus (covid 19) situație care se schimba de la o ora la alta!...
Drept urmare, suntem îndemnați sa fim prudenți, precauți și, profilactici și, pe buna dreptate!...
Da, este foarte bine, asa trebuie sa facem!...
Dar, dincolo de toate acestea, de toate aceste ordine, dispoziții, restricții și masuri, altminteri,
justificabile, haideți sa ne punem, cu toții, în genunchi, la rugăciune, haideți sa abordam tot acest
fenomen ca pe o clipa, providentiala, veritabila și autentica, ce poate produce ori genera trezirea
noastra, schimbarea noastra, întoarcerea nostra, pocainta și convertirea noastră, revenirea
noastra, din nori, cu picioarele pe pământ!...
Între altele, suntem acum, in ipostaza în care trebuie sa realizam faptul ca acest flagel, deja,
generează și, va genera, tot mai mari, mai acute și mai nefaste consecințe, sub toate aspectele, în
toate planurile, în plan uman, economic și social, de aceea, noi suntem poftiți acum, la multă
luciditate, la sincer realism și, la adevărată, resetare, restartare și, recalibrare!...
Asadar, conștientizând, faptul ca, de aici încolo, ori, după diminuarea sau stoparea acestui
cumplit virus, lumea, oamenii, societatea, adică noi toți, nu vor mai fi, nu vom mai fi sau arata la
fel, prin urmare, haideți sa (re)devenim ceea ce trebuia sa fim, deja: oameni, sinceri, corecți,
onești, milostivi, nefatarnici, neipocriți, chibzuiți, cinstiți, drepți, serioși și adevărați!...

66
Sa fim, noi insine, ținându-ne de poala Domnului, a Celui Care ne-a liniștit, încurajat și aparat,
atunci când ne-a adresat și, ne, adresează, neîncetat și neintrerupt cuvântul și indemnul hristic,
mântuitor și salvator, de, a nu ne teme, de nimeni și de nimic, căci, "Eu, pururea sunt cu voi,
pana la sfârșitul veacurilor!" Amin!...
Si, încă ceva: dincolo de toata izolarea și distanțarea impuse și auto impuse, sa ne aflam, în
solidaritate și fratietate cu, cei care, sunt permanent singuri, nu doar acum, cu bătrânii și bolnavii,
care sunt atât de expuși acum, și, sa credem, cu tărie și convingere ca Biserica, Sfânta Liturghie
alături de celalte slujbe, taine și ierurgii bisericesti, postul și rugăciunea, toate aceste instrumente
și mijloace, sfintitoare, vindecătoare, tămăduitoare, și, îndeosebi, mântuitoare, își au (re)sursa și
izvorul în Iisus Hristos - Domnul si Stăpânul a toată faptura, Cel ce este, ieri, azi și, în veci,
Același, adică, Doctorul trupurilor și sufletelor noastre și care (ne) aduce alinare, noua și tuturor
bolilor, suferințelor și neputintele noastre, trupești, sufletești și, duhovnicești!...
Dumnezeu sa ne ajute!...
Dumnezeu sa ne apere!...
Dumnezeu sa ne ocrotească!...
Dumnezeu sa ne poarte, tuturor, de grija, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!...

Vremurile în și pe care le trăim…

Vremurile pe care și în care trăim sunt vremuri de incercare, după unii, tulburi, după alții,
amestecate, după alții, pline de confuzie, agitație și dezorientare si, tot, asa, practic, în fond, toți,
având dreptate!…
Da, cu adevărat, sunt momente, clipe și evenimente care se desfășoară și petrec, pe repede
înainte, pe nepusa masa, care ne uluiesc, ne pun pe gânduri, ne produc mirare, întrebare și, chiar,
consternare, indignare ori stupoare!…
Da, veți zice ca, întotdeauna, de-a lungul timpului și a istoriei, au fost asemenea vremuri,
asemănătoare adică, pline de incercare și de tulburare și, da, veți avea perfecta dreptate!…
Nu asta, nu aici este problema ci, dacă și cum le știm însuși, gestiona, asuma și depăși toate
aceste situații și ipostaze, de-a dreptul aiuritoare și amețitoare!…

67
Uitați-vă ce este în lume, în toată lumea, cu acest fenomen epidemic și pandemic (covid 19 ori,
sarscov 2), uitați-vă ce este, de pilda, acum, în America, uitați-vă ce este, ba într-o parte (tara) ba
în alta, ba la deal ba la vale!…
Iar noi, oamenii, sărmanii, cei mai mulți dintre noi, nu știm ce trebuie sa (mai) facem, cum
trebuie sa reacționam, ce atitudine, hotărâre ori decizie sa adoptam și, asa mai departe!…
Unii, probabil, pe buna dreptate, ne întrebam: de ce am ajuns astfel, de ce am ajuns (pana) aici,
care este motivul, pricina ori cauza?!…
De ce?!…
Eu unul cred, recunosc și mărturisesc: pentru ca, l-am (cam) scos, îndepărtat și eliminat pe
Dumnezeu din viata noastră, din lumea noastră, din gândirea, purtarea, mentalitatea, faptuirea și
viețuirea noastra!…
Si, acum, nu facem altceva decât sa culegem, sa adunam roadele și consecințele acestei vieți și
purtări luciferice, fiindcă, n-am făcut altceva, de cele mai multe ori sau, în cele mai multe cazuri,
decât sa ne punem (pe noi) în locul lui Dumnezeu și, acum, poftim urmarea, finalitatea și
rezultatul!…
Acum, insa, întrebarea care stăruie în sufletele și pe buzele noastre este, una, altminteri, fireasca:
ce facem, ne mai revenim, ne mai redresam ori ba?!…
Si, răspunsul este:
da, însă, numai dacă ne (re)întoarcem, sinceri, seriosi și responsabili, la Dumnezeu, de care ne-
am înstrăinat atât de mult, atât de tare!…
Căci, (doar) la El este cheia și soluția salvatoare și, desigur, mântuitoare a vieții noastre, a
tuturor!…
Altfel, vai de noi caci, „rătăcirea de pe urma va fi mai rea decât cea dintâi!”
Da, greu, dificil lucru dar, nu imposibil fiindcă „ce este cu neputință la oameni este cu putinta la
El, la Dumnezeu” Cel Viu, Puternic și Adevărat!…
Prin urmare, haideti, fraților, sa incercam, cu tot efortul, jertfa, stăruința și, straduinta noaatra, sa
ne recapacitam, sa ne recalibram, sa ne trezim, sa ne schimbam, altfel spus, sa ne revenim în fire,
în firea noastra, cea veritabila și autentica!…
Asadar, sa (ne) gândim, sa reflectam, sa meditam și, mai ales, sa (re)actionam asa cum trebuie,
asa cum se cuvine, după bună, corecta și sănătoasa randuiala!…
Pana, nu este târziu, prea târziu căci, nici devreme nu mai este!…

68
Si, Hristos Domnul asa ne-a indemnat și învățat sa lucram: „cât încă mai este ziua! Căci, apoi,
vine noaptea când, nimeni, fiind întuneric, nu mai poate face și lucra nimic!”
Din cele ce ar trebui, făcute și, care, nu sunt, deloc, puține și, mai cu seama, deloc, neesențiale,
nevaloroase ori, lipsite de importanta!…
In concluzie, oameni buni, vin sa va întreb, aici și acum: când sau, mai ales, cum am învins și
biruit noi, toți, de-a lungul veacurilor, în aceasta viata, pe acest pamant?!…
Când, întreaga suflare și umanitate, unita, într-o adevărată comunitate și hotărâtă echipa, a zis:
Hai, vino!…
Si, da, într-adevăr, a venit!…
De ce asa și, nu altfel?!…
Deoarece, „fara El nu putem face nimic, absolut nimic! Și, deci, cine nu aduna cu El, acela,
defapt, risipește, se risipește și, (se) împrăștie, ca fumul și ca ceara de la fata focului!…”
Cu alte cuvinte, da, vino, Doamne, Iisuse, (și) acum și, pururea și în vecii vecilor! Amin!…

Ce am invatat, in si, din pandemie, ce invatam, in si, din razboiul de langa noi?!…

De mai bine de patru ani incoace am fost implicati si am fost martori, cu totii, si, nu numai, la
ravagiile dureroase ale pandemiei!…
De, mai bine de doua luni, asistam la, (re)simtim si traim langa un razboi, asa cum sunt ori au
fost toate razboaiele: sangeros, devastatator, infricosator si cutremurator!…
Si, intr-o parte si in alta, am trait si vazut multa durere, suferinta, groaza, intristare si suspinare
dar si, empatie, solidaritate, fratietate, mobilizare, organizare, implicare, daruire, efort, altruism
si, chiar, sacrificiu!…
Acum, bunaoara, eu, unul, si nu doar eu, ma inclin in fata implicarii, emptatiei, solidaritatii,
filantropiei, mobilizarii si organizarii colective fata de sarmanii refugiati din tara vecina!…
Da, chiar asa, jos palaria!…
Pana aici toate bune sau, toate clare insa, ce ma framanta, acum, cel putin, pe mine personal: noi,
noi, poporul roman, ce am invatat, in si, din toata aceasta perioada, a pandemiei si a razboiului si,
mai ales, din toate urmarile ori repercursiunile, sociale, economice, materiale si, nu in ultimul
rand, spirituale?!…

69
Ce am invatat, deci?!…
Am invatat sa fim mai uniti, mai demni, mai organizati, mai coordonati, mai chibzuiti ori ba?!…
Am invatat sa punem un ban deoparte, sa nu mai facem risipa, indeosebi, alimentara, sa
(re)stabilim princiipiile si prioritatile dupa care sa ne conducem ori calauzim viata noastra?!…
Am invatat sa fim mai aplicati, mai calculati, mai asumati, mai responsabili, mai concreti si mai
eficienti sau nu?!…
Cu ce, adica, ne-am ales ori ne vom alege din toata aceasta intersectie ori rascruce a vietii si a
istoriei?!…
Caci, atentie oameni, buni, sa nu ne culcam pe o ureche ori sa ne imbatam cu apa rece:
necazurile si problemele, multiple si diverse, inca nu au trecut ci, dimpotriva!…
Nici gand sa vreau ori sa urmaresc sa fiu patetic nu, nici vorba de asa ceva, dar, din pacate,
acesta este adevarul trist si aceasta este realitatea fina, care, altminteri, poate fi vazut(a) ,
observat(a) si constatat(a) chiar si cu ochiul liber!…
Ma tem ca, „acestea sunt, numai, inceputul durerilor!”, potrivit cuvantului, nemincinos, al
Scripturii!…
Prin urmare, oameni buni, in cuvinte (mai) putine si, prin fapte (mai) multe, haideti, sa ne trezim
cei care, inca, mai dormim, sa ne organizam, sa ne mobilizam, sa ne punem pe treaba, pe lucruri
si proiecte concrete, suficiente si eficiente, sa strangem randurile, sa lasam, deoparte,
palavrageala, flecareala, trancaneala si carcoteala, sa dezvoltam actiunile si activitatile, mult
folositoare, noua tuturor, sa ne punem la rugaciune, cerandu-I mila, ajutorul, sprijinul, apararea,
izbavirea si binecuvantarea lui Dumnezeu, caci, numai, la mana si la mila Lui mai suntem ori,
am mai ramas si, iata, astfel, potrivit opiniei mele personale, intr-o atmosfera de comuniune
sincera, de fratietate concreta, de empatie sustinuta, de solidaritate bogata, demnitate curata si de
unitate adevarata, vom putea gestiona, depasi, parcurge ori traversa toate aceste vremuri, clipe,
momente si evenimente, atat de tulburi, de amestecate, de razvratite, sensibile, fragile,
vulnerabile sau delicate, din toate punctele de vedere!…
Asadar, haideti fratilor, sa fim (mai) precauti, (mai) prudenti, (mai) prevazatori, (mai) vigilenti,
veghetori, rugatori si, mai cu seama, sa ajungem, invingatori sau biruitori, cu totii! Amin!…
Dumnezeu sa ne ajute, tuturor, sa ne apere, sa ne poarte de grija si sa ne binecuvinteze, pe toti,
totdeauna, acum si pururea si, in vecii vecilor! Amin!…

70
Vremuri de incercare și de tulburare...

Întotdeauna au fost vremuri grele și dificile, pline de obstacole și piedici, deosebirea, diferența,
insa, fata de cele de acum, o face faptul ca, oamenii erau altfel!...
Nu, ca nu ar fi fost și atunci oameni dezorientați, confuzi ori copleșiți, insa erau, totusi, mult mai
mulți cei, mult mai cerebrali și mai sănătoși, în gândire, faptuire și vorbire!...
In sfârșit!...
Revenind, ziceam ca trăim vremuri, clipe și momente pline de incercare, tensiune, presiune și
tulburare dacă nu, chiar pline de sminteala!...
Si asta, în toate domeniile, pe toate planurile, în toate structurile și straturile sociale!...
Ei si, în acest context, ce este de făcut?
In opinia și (în) viziunea mea, cred ca în primul rand ar trebui sa ne întoarcem, cu adevărat, fata
către Dumnezeu ca, în fond, la El ne este toată salvarea, scăparea, izbăvirea, apărarea și, practic,
mantuirea!...
Apoi, fiecare dintre noi, acolo unde suntem puși și așezați, sa ne facem treaba, sa ne implinim
atribuțiile, obligațiile adică, toată datoria!...
Apoi, sa avem relații, drepte, cinstite, corecte și oneste cu toată lumea, fără falsitati, malitiozitati,
perfidie ori pretiozitati!...
Apoi, sa ne recunoaștem limitele, posibilitățile, calitățile și capacitățile și, sa nu ne erijam in mai
mult decat suntem ori putem sa facem, sa ducem, sa gestionam ori sa realizam!...
Altfel spus, sa nu ne amestecam acolo unde nu este treaba noastră!...
Cam greu cu asta ca, de, noi avem pretenția ca, le știm și putem pe toate!...
Mare inselare, mare amăgire care va duce, sigur, la aspra dezamăgire!...
Apoi, bine ar fi dacă nu am (mai) marginaliza, trata de sus, cu dispreț, izola sau nedreptăți pe
nimeni, pe, absolut, nimeni, căci greu păcat și cumplita patima este fărădelegea și nedreptatea,
oricare ar fi ea sau ele!...
Mare lucru dar și mare plata ca, de, după fapta și rasplata!...
Cred ca știm cu toții ca, unele dintre cele mai grele sentimente și apăsătoare stări sunt cele ale:
mahnirii, dezamăgirii, inutilității, izolării, disperării și, nu în ultimul rand, al deznadejdii!...

71
Ar mai fi ceva: sa cinstim, sa respectam, sa apreciem, chiar sa admiram și, sa pretuim munca
fiecăruia, contribuția și implicarea fiecăruia, gestul, locul, rolul, rostul și efortul fiecăruia,
activitatea și importanta fiecăruia!...
Iarăși, tare greu insa, totusi, nu imposibil, mai ales într-o vreme a concurentei acerbe și
competiției feroce, a carierismului și a cultului propriei imagini și a cultivării propriei
personalități!...
Si, încă ceva, haideti sa ieșim, cu toții, din ipocrizie, fățărnicie, vanitate, mandrie, mediocritate,
impostura, orgoliu și, nu în ultimul rand, superficialitate!...
Si, ar mai fi ceva: haideti sa ne punem, cu toții, pe rugaciune, post și fapte bune, pe acțiuni
concrete și activități solidare nu solitare, altruiste nu egoiste!...
Ei, conform, umilei mele păreri sau opinii, consider ca, după împlinirea, sincera, serioasa,
asumata și responsabila, a acestora și a, încă multora asemănătoare, vom putea spune ca, vedem
luminița de la capătul tunelului, bine știind ca Lumina lumii care luminează, în întuneric și,
tuturor, este (numai) Iisus Hristos, ca adică, am văzut limanul și biruinta!...
In alta ordine de idei eu, personal, pledez pentru discernământ, dreapta socoteala, echilibru,
luciditate, prudenta și precauție ca, altminteri, sa nu uitam ca, este, sus, Unul Dumnezeu!...
Aaaa, și, poate ca, ar mai fi ceva: în loc sa ne (tot) plangem haideti sa ne cercetam, în detaliu și
cu amănuntul chiar, în loc sa ne lamentam și sa ne resemnam haideti sa ne mobilizam, în loc sa
ne blocam, împiedicăm ori poticnim haideti sa ne organizam, în loc sa ne judecam mai bine
haideti sa ne ajutam, reciproc, în loc sa ne prefacem haideti sa recunoaștem, sa ne (po)caim, în
loc sa ne bârfim mai bine sa ne revenim, în loc sa ne răzbunam mai bine sa ne iertam, în loc sa ne
înjuram mai bine sa ne binecuvântam, în loc sa ne calomniem mai bine sa ne lăudăm, în loc sa
comentam mai bine sa (re)actionam și, tot asa, multe altele, mai departe!...
Cu alte cuvinte, deci, sa înțelegem ca, vremurile (mai) sunt și după noi, după mintea, inima,
cugetul și sufletul nostru, al fiecăruia dintre noi!...
Va să zică, dacă le dorim a fi altfel, întâi de toate, sa fim noi, altfel!...
Doamne Dumnezeule - Stăpânul Cerului și al Pământului dar și al tuturor vremurilor, ajuta-ne
noua sa ne întoarcem la vremea, purtarea, viețuirea și trăirea cea dintâi, cea bineplacute, Ție și
noua! Amin!...

72
Lupta vieții…

„O lupta-i viata deci, te lupta!” spunea poetul George Coșbuc iar Sfântul Apostol Pavel ne spune,
într-un loc, „sa ne luptam lupta cea buna, cea dreapta” iar, în alt loc concluzionează ca „lupta cea
buna am luptat, călătoria am săvârșit…”
Va sa zică, da, toată viata este (și) o lupta, altfel spus, neincetat și neintrerupt, avem a ne lupta, în
câmp front deschis, în tranșee de lupta, în acest război nevazut dar, (re)simțit și prezent, aievea!
…
Dar, cu cine, adică, avem noi a ne lupta?!…
Cu toate rautatile, fărădelegile, stricăciunile și nelegiuirile acestui veac, cu viciile, păcatele și
patimile din noi, cu gândurile, orgoliile și vanitatile noastre, cu mândria și semetia noastra, cu
duhurile acestul veac, cu veleitățile noastre, cu complexele și frustrările noastre, cu impulsurile,
pornirile sau instinctele noastre păcătoase, cu poftele noastre trupești, uneori chiar și cu mintea și
cu rațiunea noastra, într-un cuvant, cu toată negura, ceata și întunecimea care ne apasă, afectează
și înrobeste de foarte multe ori!…
Nu în ultimul rand, cu diferitele noastre boli trupești și afecțiuni sufletesti, cu diverse neputințe și
slăbiciuni, câteodată chiar și cu trecutul nostru ori cu prezentul nostru!…
Si, da, chiar asa, tot potrivit observației și constatării pauline, cununa biruinței și laurii
invingatorolui va lua și dobândi numai cel care a luptat, drept, onest și cinstit, pana la capăt, căci
„numai alergătorul ori atletul care a ajuns la linia de sosire își va lua cinstea cuvenita si plata sa
cea binemeritata!”…
Sau, în alta ordine de idei, „cel care va răbda pana la sfârșit, acela se va mântui!” ….
De ce sunt demni de admirat, prețuit, respectat, stimat și apreciat eroii și sfinții noștri, fiindcă ei
au împlinit, desăvârșit și realizat toate acestea?!…
Da, ușor de zis dar greu de făcut insa, nu imposibil!…
In acest sens, avem exemplele, reperele și pildele omenești cele demne de toata cinstea,
considerația și recunostinta, și totodată, avem nevoie de Harul, ajutorul și Binecuvântarea lui
Dumnezeu, de mijlocirea Maicii Domnului și a Sfinților, de rugăciunile Părinților și sfetnicilor
noștri, sufletesti și duhovnicesti, de povatuirea, competenta și eficienta, a indrumatorilor noștri
spirituali, veritabili si autentici si, nu în ultimul rand, de ambiția, motivarea și determinarea
noastra!…

73
Si, mai este ceva: sa știm cum sa facem, cum sa purtam ori sa ducem o asemenea lupta, cu cap,
logica, luciditate, coerenta și, multa strategie, cu consultare și sfătuire căci, „de vrei sa te
mântuiești, cu intrebarea sa călătorești!” …
Si, ar mai fi nevoie de ceva: de foarte multa voința, de perseverenta, consecventa si tenacitate!…
Iar, atunci, când vom fi obosiți, epuizați, sleiti, disperați, descurajați și deznadajduiti sa strigam,
sa venim, la „Domnul toți cei osteniti și împovărați și El ne va odihni pe noi” de asemenea, „sa
luam jugul Lui ca este bun și sarcina Lui ca este ușoară!” și, astfel, sa îndrăznim, căci „El a biruit
lumea!” și, mai mult decât atat: sa credem, cu tărie, în El căci „Dumnezeu, toate le poate, celui
ce crede, cu adevărat, în El!”…
Si, cred ca, încă, ar mai fi ceva: anume, sa realizam, sa înțelegem, sa conștientizăm faptul ca,
numai, la El, chiar numai la Domnul, ne este toată salvarea, scăparea, izbăvirea, apărarea și
mantuirea noastra, a tuturor și ca, în aceste condiții, fără de „El nu putem face nimic, absolut
nimic!”…
De ce?
Fiindcă, „cel ce nu aduna cu El, acela risipește!”…
Si, unul ca acesta, de tot se necinstește și se vestejeste, pierzând, în acest fel, toata lupta, cununa,
plata și rasplata!…
Asadar, cu mult curaj, convingere, nădejde și credinta, sa ne rugam lui Dumnezeu, sa ne ajute,
noua, tuturor, in continuare, in toata lucrarea si lupta cea buna! Amin!…

Încercările vieţii…

În multe locuri, condiţii şi împrejurări îl putem întâlni, vedea, percepe şi simţi pe Dumnezeu, mai
corect spus, oriunde şi oricând dar, cel mai bine, îl putem descoperi şi (re)cunoaşte în situaţiile
noastre limită, în clipele noastre de (grea)cumpănă şi (în) momentele noastre de (dificilă)
încercare!…
Pe Dumnezeu, cred eu, cel mai bine îl putem „atinge” în Sfânta Liturghie (bineînţeles, şi în
celelalte slujbe bisericeşti), în rugăciunea noastră particulară sau personală, în toată fapta cea
bună pe care o săvârşim dar şi, ascultând, cu luare aminte, adică cu multă atenţie, reflecţie şi
concentrare, Sfânta Slujbă a Prohodirii, a Înmormântării – căci, aici înţelegem, cel mai bine,

74
fragilitatea, perisabilitatea şi vulnerabilitatea umană precum şi locul, rostul şi folosul nostru pe
acest pământ, în această viaţă!…
Revenind, la încercările vieţii, toţi Marii Sfinţi Părinţi, Teologi, Părinţi Duhovnici şi Scriitori
Bisericeşti au afirmat/susţinut, la unison, că, pe Dumnezeu, îl putem întâlni, descoperi şi
cunoaşte, îndeosebi, în împrejurările şi încercările concrete ale vieţii noastre, în momentele
limită şi situaţiile cheie din viaţa, petrecerea, nevoinţa ori vieţuirea noastră!…
Da, încercările vieţii, constituie şirul ori suita de examene la care noi, fiecare în parte, suntem
supuşi, prin dragostea proniatoare şi (prin) purtarea de grijă providenţială a lui Dumnezeu, cu
timp şi fără timp, cu scopul, fortificării noastre spirituale, vindecării noastre morale, tămăduirii
noastre duhovniceşti şi consolidării noastre sufleteşti!…
În şi din încercările vieţii învăţăm, remarcăm şi reţinem că, până la urmă, Dumnezeu este totul
în toate, în tot locul şi în tot ceasul, că fără El nu avem şi nu suntem nimic, că, dacă îl avem pe
El, de fapt, am câştigat şi, deci, avem totul iar dacă nu-l avem pe El, practic, am pierdut absolut
totul!…
Drept aceea, în timpul încercărilor vieţii îl descoperim pe El în toată măreţia Sa dar şi în toată
gingăşia, delicateţea ori sensibilitatea Lui, constatăm, cu adâncă umilinţă, cât de mult ne iubeşte,
cât (ne) este de părintesc şi de iubitor cu noi, realizăm, cu profundă smerenie, cât este de iertător,
îndelung milostiv şi mult răbdător; altfel spus, aici şi acum, ni se revelează Părintele nostru, în
toată căldura, pedagogia, dreptatea, blândeţea şi bunătatea Sa!…
Aşadar, în asemenea clipe, momente, ipostaze sau condiţii, ne dăm, în sfârşit, sema,
conştientizând, până la străpungerea inimii, că, numai El ne-a ajutat/ne ajută şi numai El ne mai
poate salva, scoate ori apăra în şi din orice situaţie, că, de fapt, (numai) la El ne (mai) este
salvarea, pavăza, scutul, traversarea, depăşirea ori gestionarea în şi din orice boală, povară,
necaz, eşec, insucces, rateu, dilemă, neputinţă, slăbiciune sau strâmtorare!…
De aceea, vorba lui Blaise Pascal „chiar merită să-l cunoşti pe Dumnezeu, măcar să încerci: dacă
El nu există, încercând, nu ai pierdut nimic dar, dacă El există iar tu te-ai încăpăţânat să negi
acest fapt, ai pierdut totul!”…
Altminteri, fără a vrea sau urmări să fiu patetic, vă pot recunoaşte şi mărturisi că, potrivit
propriei mele credinţe, convingeri sau, mai bine spus, încredinţări, Dumnezeu se află în spatele
(sau în faţa) oricărei încercări, că orice situaţie de acest fel îl (poate) conţine pe Dumnezeu şi,
mai mult decât atât, este un mesaj destinat, anume, special, fiecăruia dintre noi – protagonistul

75
ori protagoniştii încercării respective; important este să încercăm şi, să şi reuşim, să recunoaştem
acest lucru şi să ne străduim să înţelegem, să descifrăm taina acelui mesaj, noima acelei
încercări, pedagogia acelui prag, folosul acelui obstacol, fie că vorbim de o boală (poate chiar
incurabilă), avarie, incident, incendiu sau accident fie că vorbim de un sfârşit subit ori năpraznic,
de pierderea cuiva drag, de pierderea casei, familiei, soţului/soţiei, serviciului şi multe, multe
altele!…
Prin urmare, vedeţi, fiindcă viaţa omului are suişuri şi coborâşuri, este bine ca, „atunci când eşti
prea sus să nu ameţeşti iar când eşti foarte jos să nu desnădăjduieşti!” (Mitropolit Bartolomeu
Anania).
Iar „când îl vezi pe un om foarte sus, lăudat şi aplaudat de toţi, să nu uiţi că este numai un om iar
când îl vei vedea sau întâlni pe (un) altul (de)căzut, foarte jos, uitat, ignorat şi izolat de toţi să-ţi
aduci aminte că şi acela este un om!” (Episcop Ioan Mihălţan).
În altă ordine de idei, dincolo de faptul că, (toate) încercările vieţii au un motiv pedagogic şi un
scop moral, sfinţitor, soteriologic (mântuitor), curăţitor şi purificator, eu cred că, Dumnezeu (ne)
mai trimite sau (mai) îngăduie lucrarea diferitelor încercări, în viaţa noastră, în forme şi moduri
variate, odată: pentru a înţelege că „toată darea cea de folos şi tot darul (cel) desăvârşit de sus
este, de sus vine, de la Tine – Părintele luminilor” iar, altădată: pentru a (re)activa umanitatea,
originalitatea, unicitatea, inspiraţia şi creativitatea din noi!…
Cu alte cuvinte, atunci, acolo, jos, Dumnezeu ne pune la treabă, căci, când am (de)căzut am fost
fără El dar când ne ridicăm o facem cu El de faţă, fiind nu doar El cu noi dar, mai cu seamă, noi
cu El, iar, Lui îi place să vadă că ştim, că putem, că reuşim să ne (re)venim, să ne (re)dresăm, să
ne (re)calibrăm, practic, să ne (re)inventăm, să (re)devenim cei dintâi, să „fim, iarăşi, ce am fost
şi, mai mult decât atât!” (Petru Rareş).
În concluzie, încercările vieţii noastre, formează/alcătuiesc crucea vieţii noastre, pe care, dacă o
vom purta cu demnitate, onestitate, fără şovăială, comentarii sau cârtire, adică, fără a fi nişte
resemnaţi, rataţi, fatalişti ori defetişti, vom (re)deveni oameni zdraveni, vindecaţi, tămăduiţi,
sănătoşi, nealteraţi, neafectaţi, nedeterioraţi şi, nedegradaţi, fiindcă, până, la urmă, „ce nu te
doboară te face mai puternic, te întăreşte!”
Altfel spus, fără a (ne) plânge, văicări sau a ne lamenta, avem posibilitatea, capacitatea, calitatea
ori şansa de a pricepe şi înţelege că, „momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de
binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere!” (Părintele Efrem Filotheitul).

76
În încheiere, voi afirma, susţine şi sublinia faptul că, noi suntem chemaţi şi îndemnaţi ca într-o
atare ipostază ori situaţie, să-i cerem, în rugăciune, veritabilă şi autentică, sinceră şi neîncetată,
serioasă, asumată şi responsabilă, ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu precum şi luminarea
minţii, cugetului şi raţiunii noastre, spre a înţelege, exact şi precis, cum anume trebuie să
depăşim, să gestionăm, să traversăm: pragul îndoielii, capcana deznădejdii, cursa îmbolnăvirii,
momentul însingurării, clipa izolării, abisul disperării, hotarul necredinţei şi, deci, obstacolul
încercării!…
Dumnezeule, milostiveşte-te spre mine, păcătosul, necuratul şi, (mult) încercatul! Amin!…

Ce ne lipseste noua astazi?!...

Ce ne trebuie ori, ce ne lipseste noua astazi?

Linistea, oameni buni, linistea si linistirea noastra interioara, asezarea si limpezirea noastra
sufleteasca, aprofundarea si cumintirea noastra duhovniceasca!...
Traim intr-o lume sau vreme a razboaielor, de la cele morale, duhovnicesti si spirituale, pana la
cele ideologice, economice, politice si sociale!...
Traim intr-o era a inteligentelor, inclusiv digitale, a ambitiilor, a vanitatilor si a orgoliilor de tot
felul!...
Si, in toata aceasta lume, ne trebuie, ne lipseste, echilibrul, discernamantul, dreapta socoteala,
principiile, normele, masura si valorile!...
Altfel spus, in aceasta vreme si lume, ma rog lui Dumnezeu pentru pace, liniste, asezare,
eliberare si cumpatare!...
Cand ma intalnesc cu un om cuminte, linistit si asezat, am impresia ori senzatia ca este, din si, in
alta lume, insa, defapt, eu, noi suntem intr-o alta lume, nu neaparat cea buna si cea sanatoasa!...
Multi dintre noi reactionam ciudat, ne comportam bizar, ignorant sau arogant, ne confruntam cu
diferite contradictii, antinomii si conflicte, de ce? Fiindca, ne lipseste simtul cel bun, mintea cea
curata, simtirea cea dreapta, cugetul cel binecuvantat, masura cea corecta si onesta!...
Cu alte cuvinte, in aceste conditii ce este, practic, de facut?
Sa ne revenim, in propria noastra fire, cea initiala si originala, cea sanatoasa, veritabila si
autentica, sa ne intoarcem, la modul cel mai sincer si concret, catre Dumnezeu si catre noi insine,

77
sa ne altoim duhovniceste, sa ne articulam spiritual, sa ne conectam moral, sa ne resetam, sa ne
restartam din temelii!...
Altminteri, vom umbla, orbecaind, bajbaind, ratacind, gresind, pacatuind si, in cele din urma,
regretand, fiindca, vom ajunge, unde nu am vrut, nu am stiut si nu am crezut!...
Prin urmare, ce ne lipseste?
Ceea ce am pierdut si, ce anume, am pierdut?
Las pe fiecare sa isi raspunda in dreptul sau!...

Vederea…

Unul dintre cele mai insemnate daruri pe care ni l-a oferit Creatorul este lumina ochilor nostri –
vederea!…
Duminica a 6 a dupa Sfintele Pasti ne relateaza intreaga scena a vindecarii orbului din nastere!…
Mare lucru sa vezi, sa ai parte, atat de lumina/vederea trupeasca cat si de cea sufleteasca,
spirituala, rationala, morala si duhovniceasca caci, multi, sarmanii „ochi au si nu vad!…”
In acest context, raspunsul hristic dat fariseilor care erau cu El si care l-au intrebat: „Oare si noi
suntem orbi?” este extrem de elocvent: fiindca „Iisus le-a zis lor: daca ati fi orbi n-ati avea pacat.
Dar, acum ziceti, noi vedm. De aceea pacatul ramane asupra voastra!” (Ioan 9, 40-41).
Doamne miluieste!…
Sa nu fie!…
Cat de graitoare si, pline de avertisment, sunt aceste cuvinte ale Domnului care, suna ca o
sentinta!…
Caci da, ignoranta, nepriceperea, nestiinta, superficialitatea, dezinformarea, manipularea si
orbirea, de toate felurile, este, se afla, din pacate, peste tot, oriunde si oricand!…
Exceptand pe cei care sunt nevazatori, orbi, sau nepriceputi ori nestiutori, fara voia lor, noi,
restul, ce facem, cum stam, cum ne aflam, in acest sens?!…
Sau, mai bine zis, de ce stam, de ce nu luam masuri si atitudine, de ce ne complacem in tot felul
de urmari, productii sau consecinte ale orbirii, indeosebi, intelectuale, culturale, sociale,
sufletesti, morale, spirituale sau duhovnicesti?!…
Ce sau, pe cine, mai asteptam?!…

78
Omul, sarmanul, care se compromite intr-o atare situatie, este lipsit de orice vlaga, energie,
putere, capacitate, echilibru, intelepciune sau discernamant, este, dragul de el, privat de unul
dintre cele mai insemnate, mari, frumoase si binecuvantate daruri dumnezeiesti: VEDEREA!…
De ce?…
Si, fiindca, orbirea (con)duce la boala, slabiciune si neputinta, de orice natura ar fi ea, la
intuneric, pacat, viciu, patima si, in cele din urma, la moarte, sufleteasca, duhovniceasca si, chiar,
vesnica!…
Doamne fereste!…
Drept urmare, suntem chemati, cu totii, la desteptare, desmortire, la (re)dobandirea Luminii si a
Vederii!…
Deoarece, Dumnezeu este Lumina lumii, este Lumina cea Adevarata, care lumineaza pe tot omul
ce fuge de sau, din ori, de la intuneric, este Viata, Intelepciunea si Cunoasterea, noastra, a
tuturor!…
Asadar, altfel spus, vai de cel care umbla in intuneric si in umbra mortii, care persista in orbirea
sufleteasca, sau, de orice fel, cu propria lui voie si dorinta!…
De aceea, se cuvine a ne ajuta, unii pe altii, intr-u dobandirea si castigarea vederii si luminii celei
ce, a stat ascunsa sub obroc ori a fost pierduta, aiurea caci, noi, pretindem ca vedem si, atunci
cand, de fapt, ne inselam, ne amagim ca vedem dar, concret si practic, nu vedem sau, percem,
ceva, insa doar, in umbra, in besna si in ceata!…
Va sa zica, mare atentie, sa nu ne amagim, sa nu ne inselam caci, orice amagire (va) duce la
dezamagire!…
Prin urmare, se cuvine sa spunem si, mai ales, sa facem exact ca, Mantuitorul: „Trebuie sa fac,
pana este ziua, lucrarile Celui ce M-a trimis pe Mine, ca vine noaptea, cand nimeni nu mai poate
sa lucreze!” (Ioan 9, 4).
Cu alte cuvinte, in fond si la urma urmei, nu, numai ca, trebuie sa ne trezim, sa ne revenim ci,
mai mult decat atat, sa facem acest lucru, la timp, pana nu este tardiv ori, prea tarziu!…
Si, inca ceva: dupa vederea si intalnirea cu Hristos, sa marturisim si noi, precum odinioara, orbul
din nastere, cred Doamne si, sa ne inchinam Lui, ca unui Biruitor al mortii, Domn al Luminii,
Stapan al Vietii si, Mare Imparat a toata lumea! Amin!…

79
Dregatorul bogat - pazirea poruncilor...

"Invatatorule bun, ce sa fac ca sa mostenesc viata cea vesnica?..." (Luc. 18, 18)
Da, aceasta intrebare existentiala, i-a fost adresata Mantuitorului de catre dregatorul bogat, (de)
astazi, in duminica a 30 a dupa Rusalii!...
O intrebare, cu adevarat existentiala si plina de miez, continut si substanta!...
Caci, el tanarul/dregatorul bogat, stiutor/implinitor al poruncilor "inca din frageda pruncie" cauta
si se cauta, obsrva si constata ca, in pofida faptului ca avea tot ce-i trebuie si inca pe deasupra,
totusi, "inca una ii mai lipseste": detasarea de toate cele pamantesti, lumesti si vremelnice si
alipirea, integral nu partial, de Dumnezeu - Stapanul a toate, Lumina cea neapusa/neinserata si
Izvorul vietii celei vesnice!...
Da, protagonistul Evangheliei de astazi era constient de valoarea/importanta vietii, a vietii celei
vesnice care, insa, nu poate fi dobandita oricum ci, numai prin desprinderea noastra de toata
stricaciunea lumii acesteia si de toata perisabilitatea acestui veac, trecator si efemer!...
Prin urmare, noi, trebuie sa ne punem intrebari, serioase, profunde, existentiale, cautand
raspunsurile acolo unde trebuie; raspunsul Cel Adevarat, Mantuitor si Vesnic fiind (numai)
Domnul nostru Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata!...
Asadar, tare bine, folositor si sanatos ar fi daca noi am pretui viata, atat cea pamanteasca cat, mai
ales, cea cereasca, netrecatoare si vesnica!...
Altfel spus, cata vreme vom sti sa-l pretuim, pe Dumnezeu si pe om, vom ajunge sa cinstim (si)
Viata si, Lumina, care ne va scoate si izbavi, din moartea si (din) intunericul "cel mai dinafara,
acolo unde este plangerea si scrasnirea dintilor!"...
Da, vom spune ca este greu, ca este dificil sa pretuim si sa castigam, cu adevarat, Viata cea
autentica si vesnica dar, sa retinem faptul ca, nu este imposibil fiindca "ce este cu neputinta la
oameni este cu putinta la Dumnezeu!..." (Luc. 18, 24).
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu - Bunule milostiv, si adevarat, ajuta-mi mie,
nevrednicului si pacatosului, sa te intalnesc, sa te (re)cunosc si sa te urmez, ajungand, astfel,
impreuna cu Tine, in Viata cea Vesnica a Imparatiei Preasfintei Treimi, a Tatalui si Fiului si
Duhului Sfant! Amin!...

80
Invierea...

Hristos a Inviat!

Sunt multe clipe, momente și evenimente însemnate în istoria lumii, in istoria umanității insa, cel
mai important, de departe, este cel al Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!...
Asadar, Invierea Lui este, cu adevărat, cel mai deosebit eveniment în istoria Creștinismului
fiindcă este, între multe altele, sursa și resursa Invierii noastre, a întâlnirii noastre, cu Dumnezeu,
cu semenii noștri și cu noi înșine, este praznicul aducător și generator de multa bucurie și (de)
sincera fericire!...
Altfel spus, Invierea Domnului provoacă Invierea omului, Invierea Mântuitorului aduce, în lume,
invierea lumii, Invierea noastra, a oamenilor, invierea sufletelor, cugetelor, inimilor, minților și a
trupurilor noastre!...
Invierea lui Hristos este dătătoare sau nascatoare a Invierii noastre trupești, sufletești, spirituale
și duhovnicesti, vremelnice dar, mai ales, veșnice!...
Invierea Mântuitorului izvorăște invierea și izbăvirea noastra din păcat, viciu, patima și boala,
din amorțire și din nesimțire, din lene și trandavie, din intristare și suspinare, din egoism si
frustrare, din marginalizare și izolare, din comoditate, orgoliu și slava deșartă, din amăgire și
dezamăgire si, din multe alte stări, ipostaze, împrejurări și situații total nefavorabile, defavorabile
și absolut distructive în viata omului, în sine sau în special și în cea a umanității întregi, în
general!...
De aceea, așteptăm, cu atâta bucurie, nerăbdare, nădejde, credinta si speranta, evenimentul și
sărbătoarea Invierii Hristice fiindcă, odată cu Invierea Fiului lui Dumnezeu, inviaza totul, în noi
și în preajma ori, în jurul nostru, inclusiv natura înconjurătoare, pe lângă natura umana, cea
copleșită de multe griji, afectata de multe gânduri, invadata de multe neputinte, acaparata de
nenumărate slabiciuni, posedata de multe păcate și asediata de multe patimi!...
In viata noastra avem ocazii, prilejuri și sanse minunate, extraordinare și, chiar, excepționale, în
care ne întâlnim cu Invierea, atunci când ieșim ori scăpăm dintr-o boala cumplita, dintr-un
accident grav, dintr-o încercare sensibila, dintr-o situație fragila, vulnerabila ori delicata, când,
practic, ne aflam în fata unei descoperiri speciale și revelații deosebite!...

81
Asa cum moartea, ca fenomen real, poate fi de natura fizica, psihica, morala și spirituala,
vremelnica dar, din păcate, și vesnica, tot astfel și Invierea, ca fenomen unic, real, adevărat și
incontestabil dacă nu, chiar și inconfundabil, este, poate fi de natura fizica, psihica, trupeasca,
sufletească, morala, spirituala sau duhovniceasca!...
Cu alte cuvinte, Domnul nostru cel răstignit dar, mai ales, Înviat, ne daruieste multe ocazii și ne
oferă diverse prilejuri, toate binecuvantate, de întoarcere și revenire la viata, la, adevărată Viata,
cea vesnica, veritabila și autentica!...
In fond și, la urma urmei, Invierea nu este altceva decât trecerea noastra de la moarte la Viata, de
pe pământ la Cer!...
Prin urmare, Dumnezeu sa ne ajute ca Invierea Lui sa fie și Invierea noastra, Invierea Domnului,
a Fiului Omului sa fie (și) Invierea omului, ca Invierea Mântuitorului sa fie și invierea neamului
și al poporului, totdeauna, acum și pururea și, în vecii vecilor! Amin!...

Ziua, luminoasa si luminata a Invierii…

Mai avem putin si, iata, cu totii, dupa toata jertfa/osteneala Postului si a Saptamanii celei Mari,
vom ajunge, plini de har, curaj si (de) adevar, la momentul biruintei Vietii asupra mortii, la
Invierea Rascumparatorului, Izbavitorului si Mantuitorului nostru – Iisus Hristos Domnul!…
Sa dea Bunul Dumnezeu ca, Invierea Lui sa aduca, aievea, invierea noastra, iesirea ori eliberarea
noastra din mormantul stricacios al robiei, al suferintei, neputintei, pacatului, slabiciunii, patimii
si al mortii, celei sufletesti, duhovnicesti si vesnice la lumina cea neapusa/neinserata a Slavei si
Imparatiei Sale!…
Altfel spus, sa ne ajute Domnul ca, cel mai mare Praznic si Eveniment al Crestinismului sa (ne)
aduca noua mangaiere duhovniceasca, vindecare trupeasca si alinare/tamaduire spirituala!…
Invierea Hristica sa produca/sa genereze, cu adevarat, invierea umanitatii noastre, cea (de)cazuta
in latura degradarii/deteriorarii si in umbra intunericului sau a mortii!…
Asadar, intalnirea cu El sa fie (re)intalnirea cu noi, Invierea Lui sa fie invierea noastra, personala
si obsteasca, lumina Lui sa fie lumina si (i)luminarea noastra, Viata Lui sa fie viata si
(con)vietuirea noastra!…
Si inca ceva: sa iertam tuturor toate pentru Slavita Lui Inviere!…

82
Sarbatorile pascale sa le petreceti, neincetat, cu lumina si biruinta deplina, cu multa bucurie, pace
si prospetime, belsug si binecuvantare!…

Hristos a Inviat!

Credinta…

In fiecare an, in Duminica Tomii, a doua dupa Sfintele Pasti, vorbim despre credinta sau
necredinta, despre dilema sau indoiala, despre cercetare, demonstrare, iscodire sau curiozitate!…
Iar concluzia noastra este clara, simpla si absolut certa: Toma a avut credinta nu necredinta, el a
vrut doar sa se (si) incredinteze de realitatea existentei, a prezentei, mai bine spus, a Invierii
Domnului, Invatatorului, Mantuitorului si Dumnezeului sau si al nostru!…
Altfel spus, problema credintei, a lipsei ori insuficientei acesteia, este la noi nu la el caci, astazi,
empirici, secularizati, indoielnici si neincrezatori cum suntem ajungem la a ne lipsi total de
credinta, de adevarata credinta!…
Asadar, insuficienta noastra rationala, lipsa de implicare a noastra, din perspectiva apologetica,
marturisitoare si misionara, ar trebui sa fie un veritabil semnal de alarma si, deci, sa ne trezeasca
din toata aceasta lentoare axiologica, amorteala spirituala, dezorientarea duhovniceasca si
ameteala morala!…
Nu mai vorbim de lasitatea noastra caracteriala, de lipsa noastra de ravna, palpabila, daca vreti,
insa corecta, concreta si completa, spre a (ne) acoperi putina noastra credinta cu fapte, adevarate,
nu false nici fatarnice sau ipocrite!…
Da, astazi am avea mare nevoie de „Toma” de zelul sau apostolic si de motivatia ori
determinarea sa plina de sinceritate, devotament si jertfa, de luciditatea, discernamantul,
seriozitatea, perseverenta si tenacitatea lui, in cele ale credintei, de loialitatea si fidelitatea lui
curata/reala fata de „Domnul meu si Dumnezeul meu!”…
Hristos a Inviat!

Increderea…

83
Draga Stelian, oamenii nu mai au incredere, sunt stresati, tensionati, dezorientati si bulversati de-
a dreptul, imi spunea, deunazi, un amic, in cadrul unei discutii!…
Si, da, din pacate, am fost nevoit sa-i dau dreptate caci, mi-am adus aminte ca, am mai vorbit si
cu alte persoane pe marginea acestui subiect si, am auzit, doar, concluzii asemanatoare: ca, nu
mai am incredere in nimeni, ca, mi-a fost inselata increderea, ca, mi-am pierdut increderea si, asa
mai departe!…
Da, un lucru trist, un lucru dureros: sa nu (mai) ai incredere, in nimeni, in nimic!…
Si, totusi, in contextul acestei situatii extrem de delicate, m-am intrebat, cand, cum, unde si, de
ce ne-am pierdit ori ne pierdem noi, oamenii, increderea, reciproc, unii in ceilalti?!…
Si, eu, unul, cred ca am ajuns la cateva observatii si constatari personale, cum ar fi:
In primul rand noi trebuie sa ne incredintam lui Dumnezeu si sa avem incredere in El!…
Caci, El ne-a investit (si) cu incredere, in conditiile in care Dumnezeu chiar are incredere in noi!
…
Apoi sa avem incredere in noi insine si, nu in ultimul rand, in semenii nostri!…
Neincrederea, circumspectia, banuiala, frica, suspiciunea si dezamagirea nu sunt, niciodata, de la
Dumnezeu ci, numai, de la diavolul, care, in acest fel, ne poate avea la mana si manipula asa cum
vrea el!…
Eu cred ca, intre altele, neincrederea este unul dintre urmarile lipsei rugaciunii dar, nu numai!…
Apoi, neincrederea, instalata in noi vine si din faptul ca, uneori, cei mai multi dintre noi, avem
mai multa incredere in oameni decat in Dumnezeu!…
Trebuie sa fie un echilibru, o dreapta socoteala si o masura in toate!…
Neincrederea se naste si pe fondul marilor noastre asteptari, pretentii, dorinte, sperante si
aspiratii, mai cu seama, de la ceilalti oameni!…
Neincrederea se mai instaleaza si pe seama ipocriziei si fatarniciei noastre omenesti!…
Caci, noi, oamenii, sarmanii, una spunem si, alta facem sau implinim!…
Neincrederea se poate altoi sau articula si pe fondul unei maturitati, prudente si precautii,
suficiente si, eficiente!…
Si, tot asa, cauzele si motivele neincrederii pot fi multiple si diferite, diverse ori variate!…
Dar, increderea cum se (re)instaleaza in sufletul, mintea, inima si cugetul omului?!…
Prin apropierea si alipirea noastra de Dumnezeu!…

84
Prin inmultirea, sporirea si cultivarea rugaciunii, a lecturii si a meditatiei duhovnicesti, celei
adevarate, veritabile si autentice!…
Printr-o gandire sanatoasa, curajoasa, pozitiva si optimista!…
Printr-o conectare si ancorare a noastra, sincera si serioada, in invatura lui Dumnezeu!…
Printr-o atitudine realista, echilibrata, veridica, concreta, asumata si responsabila!…
Printr-o cercetare a mintii, inimii, sufletului si constiintei noastre!…
Printr-un comportament deschis, sincer, corect, onest, aplicat si altruist si, multe altele!…
Asadar, da, toata nadejdea si increderea noastra este si, ramane, indeosebi, in si, la Dumnezeu
insa, in lume traind, pe pamant vietuind, nu putem ignora sau face abstractie nici de increderea
interumana, si nu ar trebui sa avem un asemenea motiv mai ales daca ii cerem, in primul rand, lui
Dumnezeu sa ne poarte, de grija, in continuare, sa ne apere, sa ne ocroteasca, sa ne izbaveasca si,
in cele din urma, sa ne mantuiasca!…
Si, ar mai fi inca ceva: de cazut in pacat, o putem face singuri, dar, de ridicat din pacate si (din)
patimi nu ne este cu putinta decat impreuna, adica numai in comuniune si fratietate si, prin
urmare, acest lucru nu-l putem realiza daca nu (mai) avem incredere, unii in ceilalti, iar, astfel,
pe cale de consecinta, nu facem altceva decat sa defilam separat si sa pierdem in comun iar, de
speculat, de castigat si de profitat, sigur va castiga altcineva dar, nici intr-un caz, noi!…
In rest, dincolo de toate ramane, doar, mila lui Dumnezeu, in tot si in toate!…

Nu am om!...

Anual, în duminica a 4 a după Sfintele Paști, se citește, la momentul potrivit din cadrul Sfintei
Liturghii, pericopa evanghelica de la Sf. Ap. și Ev. Ioan, cap. 5, vers.1 – 15, în care (ne) este
relatatata ori prezentata minunea vindecării slabanogului de la scaldatoarea ierusalimiteana
Vitezda, de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia, ca și în alte împrejurări, i s-a făcut
mila de paraliticul care, de 38 de ani încerca să ajungă primul după „tulburarea apei de către un
înger, trimis, al Domnului, pentru a se face sănătos” insa el nu reușea acest lucru deoarece un alt
bolnav i-o lua înainte!…
De ce?!
Fiindcă, el nu avea om care sa îl ajute, care sa îl ducă, sa îl arunce în scaldatoare!…

85
Da, era singur, nu avea pe nimeni lângă el, cu el, care sa îl insoteasca, sa îl asiste!…
Era, care va sa zică, un om singur, izolat, marginalizat, social, comunional și comunitar, în
pofida faptului ca, era, ca trăia, de fapt, nu în pustie ci, în obște, fiindcă acolo, în preajma lui, era
mulțime de oameni, bolnavi și sănătoși, deopotriva!…
Da, însă, iată ca, rasplata rabdarii și așteptării sale indelungate a fost realizata si împlinită de
către Însuși Domnul Care, l-a cercetat și, îndeosebi, l-a vindecat ori tămăduit!…
Prin urmare, da, de cercetarea oamenilor ne putem lipsi, chiar ne vom lipsi, la un moment dat,
trăind sentimentul unei adânci sau profunde părăsiri și abandonari!…
Ca, asa suntem noi, oamenii, părăsim și, suntem părăsiți, abandonam și, suntem abandonați, din
păcate!…
Important insa, este ca, Dumnezeu sa nu ne paraseasca, sa nu ne abandoneze ci, mai mult decât
atât, sa beneficiem, din plin, de cercetarea, tămăduirea și vindecarea Lui, oriunde, oricând și, de
orice boala, suferinta, slăbiciune ori neputință, sufletească ori trupeasca!…
Da, de multe ori, nu avem om, dar, neîncetat și, neintrerupt, să-l avem pe Dumnezeu, in noi,
lângă noi, de partea și, (de)asupra noastră!…
Si, atunci vom avea tot, absolut tot, pe Tatal, Domnul si Stăpânul, Mântuitorul, Doctorul și
Salvatorul nostru, din orice paralizie ori încercare, deznadejde ori supărare!…
Da, în schimb, fara El, nu avem nimic chiar dacă avem, chiar dacă este toată lumea, toată
mulțimea de oameni lângă noi, după cum se poate vedea atât de clar, de limpede (și) din acest
fragment biblic, scripturistic sau evanghelic!…
Altfel spus, „dacă, Dumnezeu este cu mine, de cine și, de ce, ma voi teme?!”
De nimeni și de nimic!…
Altminteri, „blestemat este acela care își va pune nădejdea sa în om!”
Nu, doar în, Fiul Omului!…
Atât, nimic mai mult, nimic altceva!…
Ca, pe, om tocmai atunci nu îl ai când ar trebui sa îl ai, cel mai mult, cel mai adevărat!…
Degeaba îl (mai) ai înainte sau după, dacă nu este cu tine și, lângă tine, atunci când, realmente, ai
atâta nevoie de el!…
Omul din Sfânta Evanghelie a așteptat, în acest sens, 38 de ani, adică, o viata de om!…
Si, in toată, intristarea și disperarea lui, iată, a venit, la el chiar, Nădejdea și, l-a mângâiat cu
Harul Sau cel Tămăduitor și, de Viata Dătător ori, Făcător!…

86
Cu alte cuvinte, în toată solitaritatea lui, omul vindecat s-a bucurat de solidaritatea Hristica și
(de) binecuvantarea divina!…
A tanjit după un gest și, in schimb, a dobândit totul, nu de la om ci, de la Cel Care este Totul în
toate și, peste toate!…
Asadar, dincolo de Vitezda Cristelnitei Botezului Creștin de care ne-am bucurat cu toții, ma rog
lui Dumnezeu sa avem parte în Taina Sfantului Maslu și, nu numai, (și) de vindecarea noastra
trupeasca și de tămăduirea noastra spiritual-duhovniceasca, pentru a rămâne, apoi, permanent cu
Domnul, lângă care nici nu mai am nevoie, nici nu ma mai interesează, nici nu mai am cum
(re)simți faptul, trist și dureros ca, nu am om!…
Hristos a Inviat!
Cu moartea pe moarte călcând și, celor, din morminte (și fără de om) Viata daruindu-le! Amin!
…

Veritabila evocare și autentica pomenire...

In fiecare an, la Moșii de Iarna, de Toamna și Moșii de Vara, în Sâmbăta Sfantului Teodor Tiron,
a Floriilor sau a Rusaliilor, dreptslavitorii (dreptmaritorii) creștini își evoca și pomenesc, în
rugăciuni, liturghii, panahide și parastase, strămoșii, moșii, parintii și înaintașii lor, în duh de
sfânta recunostinta și onesta consideratie ori admiratie, fiindcă noi, rămânem, ne aflam în deplina
comuniune și desăvârșită legatura cu toți ai noștri din neam, răposati și adormiți, care, pur și
simplu, au mare nevoie de mijlocirea, pomenirea, invocarea și rugăciunea Bisericii!...
Mai sunt și dintre aceia care apreciază ca tot acest gest comunional nu este altceva decât un
simplu produs al tradiției și al pietismului crestin sau religios ori, dați-mi voie sa (va) mărturisesc
ca nu este doar atât ci, ca pomenirea repausatilor noștri face parte din randuiala și slujirea,
sacramentala, cultica și liturgica, a Bisericii și ca, toate aceste rugăciuni și soroace de pomenire,
au un rol spiritual-duhovnicesc incontestabil, au o valoare morala speciala, fiindcă suntem
îndemnați sa ne rugam unii pentru altii, trebuie sa ne purtam sarcinile, unii altora!...
Tot acest demers uman, omagial-comemorativ mai are și rostul de a-i ajuta pe copiii, nepoții și
strănepoții lor și ai nostri, sa realizeze, sa conștientizeze relația și legatura lor cu bunicii și

87
străbunicii lor, cine au fost ei, ce rol, importanta și (ce) rost au avut ei, atunci când au fost și trăit,
în aceasta viata și lume, pe acest pământ!...
Adică, altfel spus, tot acest demers cultural și memorial contribuie și ajuta la reîmprospătarea,
inviorarea și cultivarea memoriei, a memoriei sociale, istorice și colective, aducandu-ne, astfel,
aminte, de mai marii și înaintașii noștri!...
Cu alte cuvinte, haideți sa nu ii uitam, pe ei, pe nici unul dintre ei!...
Căci, da, în alta ordine de idei, in lumea, civilizatia si mentalitatea, postmoderna, contemporana,
functioneaza, intr-un mod foarte eficient, teoria sistemului potrivit careia orice piesa defecta,
ineficienta ori lipsita de randament, trebuie, rapid si urgent inlocuita!...
Iar noi, oamenii, de cele mai multe ori, din pacate, operam/procedam, la fel, cu oamenii, colegii,
vecinii, amicii, parintii, fratii si semenii nostri, in momentul in care au obosit, au "ruginit", au
iesit din uz sau la pensie ori din activitatea profesionala, curenta, zilnica sau cotidiana!...
Da, (re)actionam, intr-un mod lipsit de orice mila, pretuire, apreciere sau recunostinta,
scuipandu-i ca pe o masea stricata!...
Nu vedeti cati oameni, sarmanii, sunt măcinați, aici, în aceasta viata și viețuire, de sentimentul
inutilitatii, in conditiile in care, bunaoara, ne plangem de lipsa fortei de munca, calificata si
necalificata, iar multi dintre semenii nostri, pregatiti si instruiti, zac, undeva, uitati de lume, ca
vai de lume!...
In acest context, altfel spus, proverbul potrivit caruia "cine nu are un bătrân, un (stra)mos, un
predecesor, un înaintaș, sa-si cumpere" observ și constat, cu durere și amărăciune ca si-a pierdut,
demult, valoarea, semnificația si importanta!...
Ce-i si mai grav ca, in acelasi mod, ii uitam (si) pe eroii, invatatorii, slujitorii si indrumatorii
nostri sau, ne (re)amintim de ei doar atunci cand nu mai sunt printre noi si le (re)simtim, acut,
lipsa si prezenta, sau, cine știe, poate nici măcar atunci!...
In alt context, iată, suntem, deja, acum în cel de-al cincilea an, postcentenar!...
Unde sunt, bunăoară, in mintea, inima si sufletul nostru, toti acesti mari si vrednici realizatori ai
evenimentului petrecut in urma cu un veac?!...
Sunt ei oare unde trebuie sa fie ori ba?!...
Dumnezeu sa ii ierte pe toți și sa ii odihnească!...
Vesnica sa le fie amintirea și pomenirea!...

88
Sa nu-i uitam!...

In lumea, civilizatia si mentalitatea, postmoderna, contemporana, functioneaza, intr-un mod

foarte eficient, teoria sistemului potrivit careia orice piesa defecta, ineficienta ori lipsita de
randament, trebuie, rapid si urgent inlocuita!...
Iar noi, oamenii, de cele mai multe ori, din pacate, operam/procedam, la fel, cu oamenii, colegii,
vecinii, amicii, parintii, fratii si semenii nostri, in momentul in care au obosit, au "ruginit", au
iesit din uz sau la pensie ori din activitatea profesionala, curenta, zilnica sau cotidiana!...
Da, (re)actionam, intr-un mod lipsit de orice mila, pretuire, apreciere sau recunostinta,
scuipandu-i ca pe o masea stricata!...
Nu vedeti cati oameni, sarmanii, sunt macinati de sentimentul inutilitatii, in conditiile in care,
bunaoara, ne plangem de lipsa fortei de munca, calificata si necalificata, iar multi dintre semenii
nostri, pregatiti si instruiti, zac, undeva, uitati de lume, ca vai de lume!...
In acest context, altfel spus, proverbul potrivit caruia "cine nu are un batran sa-si cumpere" si-a
pierdut, demult, valoarea si importanta!...
Ce-i si mai grav ca, in acelasi mod, ii uitam (si) pe eroii, invatatorii, slujitorii si indrumatorii
nostri sau, ne (re)amintim de ei doar atunci cand nu mai sunt printre noi si le (re)simtim, acut,
lipsa si prezenta!...
Suntem, acum, in al treilea an după anul centenar!...
Unde sunt, in mintea, inima si sufletul nostru, toti acesti mari si vrednici realizatori ai
evenimentului petrecut in urma cu un veac?!...
Sunt ei unde trebuie sa fie ori ba?!...

Ipocrizia…

89
Toate pacatele le-a amendat/sanctionat Hristos insa o aversiune mai ferma/mai categorica a avut,
in mod special, fata de ipocrizie, mustrandu-i, fara tagada, pe farisei, spunand ca sunt "fatarnici,
pui de naparci, plini de viclenie!"
Si da, pe masura ce-mi trece timpul si viata, incep sa-L inteleg si sa-L "aprob" tot mai mult pe
Domnul (si) din acest punct de vedere!
De ce? Fiindca acest soi de oameni sunt foarte periculosi si premejdiosi, deoarece sunt cu
minciuna, falsitatea si dedublarea la purtator, caci una gandesc alta zic si alta fac, lucrand(u-te)
cand, unde si cum nici nu te gandeai/asteptai vreodata!
De aceea, dincolo de bunatatea ori naivitatea noastra, trebuie sa fim, cu adevarat, foarte vigilenti,
prudenti si precauti, pentru a nu cadea in vreo cursa/capcana ori ispita de acest fel, ele fiind, in
tot locul si in tot ceasul caci, de "diplomati" si "binevoitori" avem parte, la tot pasul, mai ales in
lumea noastra contemporana, cand te poate trada/prada chiar "live" si "online"!
Atentie, asadar, le ce spune, dar, indeosebi, la ce face omul de langa tine caci, "prin faptele lor ii
veti cunoaste pe ei!"
Nu uitati ca, potrivit Parintelui Teofil Paraian "vorba convinge dar fapta invinge", si in bine si in
rau!
Mare grija, deci, la anturajele, mediile si "prieteniile" in care ne miscam, fiindca "prieteniile rele
strica obiceiurile bune"!
Fereste-ma Doamne, de ipocriti si de fatarnici ca, de ceilalti, voi incerca/voi reusi sa ma feresc
(si) singur!

Constatare…

În multe locuri și momente, pe parcursul vieții Sale pământești, consemnate de Sfânta Scriptura
și (de) Sfânta Evanghelie, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a empatizat și, s-a identificat ce cel
bolnav, cu cel aflat în boala, suferinta, temniță și neputința!…
De ce?
Fiindcă omul bolnav, încarcerat, intemnitat, abandonat, izolat ori marginalizat, traieste, cu
adevărat, clipe cumplite, trece prin momente vecine cu iadul!…

90
Iar El, de acolo a venit sa ne scoată, de sub robia bolii, păcatului și a morții, din intenericul cel
mai dinafara, acolo, unde este plângerea și sctasnirea dinților și, mai mult decât atât, ne
indeamna și pe noi să-l urmam și, deci, sa facem exact acelasi lucru!…
De aceea, cu adevărat, cel care se roagă pentru si, îl cercetează pe bolnav, pe sărman ori pe cel
închis, pe Iisus Hristos îl cercetează și îl întâlnește căci, într-adevăr, „dacă ați făcut unuia dintre
frații Mei mai mici, Mie mi-ati făcut!”…

Cine arunca primul cu piatra?!…

Da, care oare, dintre noi, oamenii, este vrednic sa dea primul cu piatra ori sa arate cu degetul, in
conditiile in care, Hristos a spus ca, cel fara de pata sa dea primul si, urmarea, toti acuzatorii,
lasand pietrele jos, au plecat?!…
Insa noi, indrazneti fiind, improscam cu acuze, peste tot, caci, parsivi, lasi, trdatori si delatori
suntem si (ne) intalnim la tot pasul!…
Suntem multi aceia care, precum papagalul de serviciu, ne grabim sa ne transformam in instante
morale, avand pretentia ca „referinta”, „observatia” sau „informarea” noastra va restabili si
indrepta toate lucrurile de pe fata pamantului!…
Si, uite asa, din cauza acestor fapte si actiuni, pline de zel, entuziam si elan, justitiar si salvator,
vor ajunge altii, pe drept sau pe nedrept, pe/la margine, la periferie, caci vor fi izolati, sanctionati
si amendati, fie in comunitate, fie la locul de munca fie, in orice alt loc, mediu sau adunare
sociala!…
Si, apoi, probabil, distinsii „turnatori” cu manecile suflecate, plini de biruinta revolutionara, isi
vor astepta, incantati de isprava lor, binemeritata (ras)plata!…
Si, ne mai miram de ce pleaca atatia oameni din tara, de ce promovam pe cine mai putem daca
mai avem pe cine, de, iata, scade, stacheta, cantitatea si calitatea, in tot locul si in toate sectoarele
sau domeniile de activitate!…
Da, la noi, inca mai functioneaza, puternic, deviza „lucreaza si vei fi lucrat!”…
O spun, cu amaraciune, din proprie experienta, fara a face nici pe victima nici pe eroul!…
Dumnezeu sa ne ierte, pe toti si, sa ne salveze, de aruncatorii, de pietre, grenade, ghiulele si
fumigene, ca multi mai sunt!…

91
Dumnezeu nu doarme si nu ramane niciodata dator!...

Da, auzim, de foarte multe ori, aceasta expresie, afirmatie, observatie, constatare sau concluzie,
altminteri, plina de adevar, (de) realitate si (de) semnificatie!...
Da, cum am mai spus si altadata, Dumnezeu este foarte corect, drept si onest si, daca, intr-
adevar, il cauti pe El si-L rogi, cerandu-i ajutorul si sprijinul, in momentele delicate ale vietii
tale, El va fi atunci, acolo, activ, prezent si implicat, facand dreptate acolo unde tu esti
depasit/coplesit, afectat de situatia respectiva si cand, mai ales, ii vei da Lui voie sa intervina, asa
cum, numai El stie cel mai bine sa o faca!...
De aceea, cu mult curaj si cu multa incredere/incredintare si nadejde trebuie, permanent,
neincetat si neintrerupt, chemat, apelat si solicitat El, caci, Dumnezeu, cu adevarat (va) face
dreptate, atunci si acolo cand si unde tu esti nedreptatit, inselat, mintit, speculat, amagit si,
practic, dezamagit!...
Totul este sa avem, noi, toti, multa rabdare si sa nu uitam faptul ca, pana la urma, orice usa
inchisa ori, chiar, trantita in nas de catre fiii lumii si veacului acestuia va fi o (alta) usa deschisa,
in planul providentei divine, a purtarii de grija, proniatoare, dumnezeiesti, plina de dragoste,
mila, compasiune si bunatate!...
Caci, da, intr-adevar, Dumnezeu, (nici) nu doarme si (nici) nu ramane dator, niciodata,
nimanui!...
Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma miluieste! Amin!...

Aroganta, ignaranta si comportamentul bizar...

In multe situatii si in repetate randuri avem de-a face cu oameni ce se comporta bizar, aroganti si
ignoranti!...
Oameni cu atitudini ciudate si comportament inexplicabil!...

92
Pretiosi, tafnosi si fitosi, arogantii, plini de ironie si sarcasm, au pretentia ca le stiu, cunosc si
stapanesc pe toate! Ignorantii sunt cei care stiu desi nu stiu, fiind superficiali in verificare,
argumentare, cercetare si documentare!...
Omul cu comportament bizar este cel care, te trezesti ca nu-ti mai raspunde la salut ori la telefon,
cel care se (pre)face ca nu te mai stie, ca nu te mai (re)cunoaste!...
Toti acestia sunt persoane, in raport cu care, este indicat a nu fi, deloc, naiv, ba, mai mult, a fi
precaut si prudent!...
Dincolo de lipsa lor de caracter sunt sau pot fi cat se poate de periculosi, periclitandu-ti statutul
tau personal, social, profesional, intelectual si, chiar, moral!...
Adica, altfel spus: de omul care le stie pe toate este bine sa te feresti, de omul arogant si, de cel
cu apucaturi bizare si inexplicabile, este bine sa te pui la adapost, tratandu-l cu respect, rabdare,
intelegere, mila si compasiune dar si cu fermitate, dreptate si demnitate caci, altminteri, te poti
afla in mare primejdie!...
Cu alte cuvinte, este bine venit, sa fii putin rezervat fata de omul care, nu intreaba, niciodata dar,
intototdeauna raspunde, mai ales, neintrebat!...
Caci, "de vrei sa te mantuiesti cu intrebarea sa calatoresti"!...
Si, inca ceva: nu asteptati (ras)plata ori recunostinta de la omul cu atitudini bizare fiindca, unul
ca acela, poate, oricand, sa nu mai priveasca inapoi, nici la stanga nici la dreapta ci, numai
inainte, in dreptul, interesul si folosul sau, exclusiv si, exclusivist!...
In general, arogantul, ignorantul si omul cu comportament bizar au, cel putin, o trasatura,
definitorie, comuna: se cred ca fac parte dintr-un corp de elita, dintr-o echipa "elitista", ce face
diferenta intre ei si, noi, comunii si, normalii!...
Ei nu asculta de nimeni si de nimic caci, in viziunea lor, considera ca nu au nevoie de asa ceva!...
Fereste-ma, Doamne, de destepti ca, de restul, ma feresc eu (si) singur!...

A pescui in ape tulburi...

Intotdeauna am apreciat dezbaterea, dialogul si discutiile pozitive, constructive si folositoare, in

orice zona sau domeniu!...

93
Dar, de aici si pana la a-si da toata lumea sau oricine cu parerea, pe orice tema ori subiect, mi se
pare exagerat, abuziv si deplasat!...
Dincolo, de a impartasi, cu tot interesul, dezbaterea publica sau in public, eu unul pledez pentru
masura in toate, bunul simt, discernamantul si dreapta socoteala!...
Oameni buni, nu toti ne pricepem, la orice sau, nai bine zis, la toate!...
Ca, de aceea sunt specialisti si profesionisti in diferite domenii, in toate domeniile!...
Asadar, dincolo de iesirile noastre, in multe cazuri ori situatii, pline de amatorism, ca sa nu le
spun altfel, haideti sa lasam specialistii sa vorbeasca, in orice domeniu, in toate domeniile,
inclusiv in cel teologic, liturgic, canonic sau eclesiologic, ce ziceti, ce parere aveti?!...
Si, inca ceva: atunci cand ne pronuntam asupra unui aspect ori problema, fie ea de orice natura,
sa o facem fara vanitati sau comportament venal, adica, asa, mai lucizi si mai cerebrali, mai la
rece, cum ar spune unii, si, mai ales, in deplina cunostinta de cauza!...
Dumnezeu sa ne poarte de grija si sa ne ajute, tuturor, in continuare (numai) in tot lucrul cel bun!
Amin!...

Sa nu (te) mahnesti!...

Unul dintre dificilele lucruri ce trebuie implinit, permanent, este sa nu mahnesti pe nimeni si sa
nu te lasi prada acestei stari sufletesti cumplite!...
Intristarea/mahnirea poate produce foarte multa boala/suferinta trupeasca si sufleteasca!...
De aceea, si Hristos a fost foarte atent cu aceasta stare de fapt!...
Cunosc oameni, sarmanii care, mahniti fiind, pe drept dar, mai ales, pe nedrept, au suferit foarte
mult ajungand, unii, chiar sa moara de inima rea, nestiind/nereusind sa depaseasca/sa gestioneze
aceste situatii dureroase!...
Da, mahnirea duce la intristare, disperare, deznadejde, boala si, chiar, moarte!...
Sa nu fie una ca aceasta!...
Insa, vai de acela prin care vine sau care provoaca mahnirea, nedreptatind si calcand chiar peste
cadavre, caci, cu greu pacat se incarca cel care pricinuieste suferinta unui semen si frate, unei
familii, unei comunitati!...

94
Asadar, trebuie sa fim foarte prudenti la toate gesturile, activitatile, deciziile si actiunile noastre
si, indeosebi, la modul in care ele si urmarile sau consecintele lor influenteaza, marcheaza ori
amprenteaza viata si soarta fratelui/omului de langa noi!...
Sa nu uitam faptul ca, sufletul si constiinta noastra, chiar daca, la un moment dat, sunt
amortite/ametite, dormitand, se vor trezi, totusi, intr-o buna zi si, atunci, vai noua, celor care "De
Dumnezeu nu mai temem iar de oameni nu ne mai este rusine!"...
Sa nu uitam ca "Ce faci ti se va face!" Sa luam, sincer/serios, aminte ca "Cel care sapa groapa
altuia va cadea el in ea!"...

Deznadejdea…

Deznadejdea este una dintre racilele naturii noastre umane care poate afecta, extrem de mult
fiinta, persoana umana, altfel spus, este un pacat tare grav ce poate genera sau produce niste
urmari sau consecinte dintre cele mai diferite ori apasatoare, cum ar fi: disperarea, depresia,
frica, teama, suspiciunea, impartasirea sau adoptarea unor decizii ori masuri extreme, pierderea
cumpatului si a echilibrului si, multe, altele!…
Mai ales, acum, in toata aceasta perioada a epidemiei si pandemiei, avem senzatia ca, uneori,
deznadejdea s-a incuibarit, zdravan si, adanc, in vietile, sufletele, inimile, mintile sau cugetele
noastre!…
Si, toate acestea, in pofida faptului ca, Iisus Hristos ne-a averizat sa, nu ne temem caci, El, a
biruit lumea ori sa, mergem, la El, noi, toti, cei osteniti si impovarati caci, El, ne va odihni pe noi
sau, mai mult decat atat, sa luam jugul Lui si sarcina Lui caci, jugul Lui este bun iar sarcina Lui
este usoara!…
Cu alte cuvinte, se cere, din partea noastra, in viata, vietuirea si, purtarea noastra, mult
discernamant, mult echilibru, multa asezare si cumpatare!…
Da, imi veti spune, daca nu, chiar reprosa ca, este usor de zis dar greu de facut iar eu, voi
recunoaste ca, da, adevarat, asa este insa, nu imposibil!…
Prin urmare, nadejdea, se dobandeste prin credinta in Dumnezeu, prin rugaciune indelungata ori
staruitoare, prin dragostea fata de Dumnezeu si (fata) de aproapele, prin cultivarea virtutilor, a
echilibrului si a discernamantului si, asa mai departe!…

95
Asadar, deznadejdea este produsul suferinței umane, trupești dar, mai ales, sufletești, este
rezultatul necazurilor și problemelor cu care se confrunta omul sau, unii (dintre) oameni, atunci
când nu-i iese lui nimic, când are eșecuri și insuccese pe toate planurile: spiritual, personal,
social, profesional și material, atunci când boala și suferinta îl copleșesc, îl stăpânesc si
afectează!…
Drept urmare, in asemenea clipe teribile și momente cumplite, trebuie sa incercam, cu multa
convingere și credinta, sa ne rugam lui Dumnezeu, să-i cerem ajutorul Lui căci, în asemenea
situații, mai mult ca oricând, realizam/conștientizăm faptul ca, la El doar la El, ne (mai) este
toată scăparea, apărarea și alinarea, ca, adică, numai El ne (mai) poate ajuta!…
Problema, însă, de cele mai multe ori, este aceea ca, omul deznădăjduit și disperat, nu mai știe,
nu mai poate, nu mai dispune de resursele și capacitatea necesare pentru a se ruga și, atunci, în
atare ipostaze, suntem chemați și datori, noi, ceilalți semeni și frați, sa ne rugam unii pentru alții
și „sa purtam sarcinile unii altora”, fără sa comentam, criticam sau judecam, pe nimeni și nimic,
fiindcă, numai el – deznădăjduitul știe prin ce trece, prin „cele mai din adânc ale pământului”!…
In alta ordine de idei, noi știm ca, Dumnezeu lucrează, prin, în și cu oameni care, astfel, pot fi și
deveni vase, comunicante, alese, lucrătoare, folositoare și ziditoare, generatoare de nădejde și
optimism de care, are atât de multă nevoie cel aflat în stare critica, dilema, necaz și ananghie ori
stramtorare!…
Da, altfel spus, greu și cumplit sentiment este deznadejdea, unul foarte periculos și primejduitor
dacă nu știm ori nu reușim să-l gestionam și să-l traversam asa cum se cuvine!…
Dar, pentru asa ceva, trebuie multa voința, determinare, putere și, rugaciune, pentru ca, în starea
de convorbire cu Izbavitorul și Mântuitorul, sa auzim cuvântul Domnului care ne cheamă la El,
indemnandu-ne sa „veniți la mine toți cei osteniti și împovărați și Eu va voi odihni pe voi!”
Si, tot în acest context, ne adresează invitația de „a lua jugul Lui ca este bun și sarcina Sa că este
ușoară!”
Cu alte cuvinte, noi, oamenii capabili de empatie, mila, înțelegere, răbdare și bunatate, sa fim
alături de omul deznădăjduit, care, neapărat, nu trebuie lăsat prada singurătății și izolării fiindcă
singurătatea ii poate fi fatala!…
In acest sens, trebuie sa luam aminte la sinucigași care, au comis gestul necugetat, în momentele
de părăsire, abandonare și singurătate!…

96
Asadar, dincolo de rugăciune, sa fim aproape de omul necăjit, cu toată dragostea, răbdarea, mila,
compasiunea și înțelegerea ființei noastre!…
Dumnezeule, Doamne, nu ma lasă prada deznădejdii și disperării spre a nu ajunge, de rasul și de
ocară vrasmasului/dușmanului acestui veac, care este diavolul!…
Doamne, Dumnezeule, dă-ne curaj, incredere și răbdare în lupta contra neputinței și a spaimei, a
fărădelegii și a absurdului!…
Aprinde în noi o credință îndeajuns de puternică încât să ușureze povara necazurilor!…
Insuflă-ne o nădejde suficient de tare încât să nu ne lăsăm îngenuncheați de demonul disperării!
…
Dăruiește-ne o dragoste mare cu care să cuprindem trecutul și viitorul, pământul și cerul!
Și îngăduie, cu orgoliul frânt, ”cu inimă curată, cu gând înfricoșat și cu suflet smerit”, să ne
refugiem în brațele Tale! Amin!…

Normalitatea...

A vorbi astazi despre normalitate presupune un act de curaj si, totodata, un risc destul de mare,
fiindca traim intr-o lume a rasturnarii valorice si a inversarii axiologice, in care am ajuns sa
spunem binelui rau si raului bine!...
A vorbi astazi despre normalitate cand nebunul te arata cu degetul, infractorul te trateaza ca pe
un fraier, coruptul te asaza la marginea sociala a existentei iar recidivistul la periferia societatii,
este ca si cum ai vorbi despre imperiul filozofilor si a inteleptilor intr-o lume a nebunilor!...
A fi sau, mai mult, a ramane normal intr-o lume ciudata inseamna a-ti (re)activa (re)sursele
ereditare, genetice si identitare cele mai sanatoase, curate si autentice, preluate/mostenite, ca o
adevarata zestre cultural - spirituala si educativ - duhovniceasca, de la inaintasii, parintii si
(stra)mosii nostri, care au fost oameni cu frica de Dumnezeu si rusine fata de oaneni, cuminti,
asezati, calculati si cumpatati, la care vorba era vorba sincera, cuvantul dat era cuvant asumat si
fapta era una serioasa si responsabila!...
Unde (mai) sunt toti si toate acestea?!...
Or mai fi dar, stau, retrasi, modesti si discreti, in locul si rostul lor, acesta fiind un semn al
normalitatii, bunei randuieli si adevaretei cuviinte!...

97
Dumnezeu, Biserica, lumea, societatea si familia ne cere sa fim oameni normali intr-o perioada a
razvratirilor si rebeliunilor acestui veac, pentru a fi exemple, modele, pilde si repere pentru
generatiile urmatoare/viitoare!...
Schimbarea...

Cel ce nu își schimba viata acela nu este vrednic de ea!...

Da, cuvântul acesta parintesc și paterical, categoric, sincer și, (cu) adevărat, trebuie sa ne pună,
pe noi, pe fiacare în parte si pe toti laolaltă, pe gânduri fiindcă, da, atât în plan personal cât și în
cel social, comunitar sau moral, este nevoie de schimbare, de modificare, de resetare și
restartare!...
Căci, ce este altceva, convertirea, pocainta, reevaluarea, critica, selectiva și constructiva, decat o
reala și profunda schimbare, adică, schimbarea cea mult necesara și foarte importanta, de-a
dreptul esențială și, mai ales, vitala!...
Altfel spus, în orice plan, fizic, psihic, spiritual și moral, dacă nu iei decizia, radicala, veritabila
și autentica, de a (te) schimba, nu faci nimic, dimpotrivă, ajungi în regres și involuție, cădere și,
decădere, regres și, nu în ultimul rand, regret!...
Cu alte cuvinte, da, în viata fiecăruia dintre noi, este necesara, cel puțin o schimbare, una o
hotărâre, sincera, corecta, onesta și completa, atunci când spui: gata, pana aici, asa nu se mai
poate!...
Punct și, de la capăt!...
In acest context, eu unul, întotdeauna am apreciat și admirat oamenii care au avut capacitatea,
determinarea și puterea de a (se) schimba, de a (se) transforma, de a (se) redescoperi, reporni,
regăsi, reorienta, recalibra și reinventa!...
Desigur, nu este deloc ușor insa nu este imposibil!...
Cu Dumnezeu totul este cu putinta, celui ce crede și se însoțește cu El - Cel Care, prin Fiul
Omului și al Domnului, a schimbat lumea, întreaga lume!...
Veți zice: da, mai ușor este sa schimbi lumea decât pe om!...
Iar, eu va voi raspunde: da, asa este, aveți mare dreptate dar, eu unul, nu urmăresc, nu vreau sa
schimb pe nimeni, nu, ci, (numai) pe mine, fiind, practic, lucrul cel mai greu dar, repet, nu
imposibil!...

98
Asadar, fiecare suntem chemați, îndemnați, încurajați și, datori, chiar, sa ne schimbam pe noi
înșine, doar pe noi înșine, și, astfel, am realizat, am împlinit cel mai mare și mai important
lucru!...
Prin urmare, eu personal, nu vreau sa-l schimb pe x, pe y sau pe z ci, doar, pe Stelian, numai pe
el!...
Si, uitați ca, am ajuns la 46 de ani și, încă mai încerc fiindcă, încă, mai am foarte mult de lucru,
cu mine însumi, (și) în acest sens!...
Altminteri, cum spuneam și adineauri, aduc cinste, lauda, respect, pretuire și consideratie tuturor
celor care au reușit sa fie, sa rămână, sa devina, sa revină întru ale lor, în firea, în condiția și în
starea cea dintâi, cea originala și originara!...
Dumnezeule Doamne, ajuta-mi, deci, (și) mie, sa fiu, sa (re)devin cel (pe) care l-ai plasmuit și
plamadit Tu, încă dintr-u inceput! Amin!...

Gânduri răzlețe...

Inutilitatea...

Atunci când ești dat la o parte, izolat, tras pe linie moarta, tras pe tușă, marginalizat, simțindu-te,
de prisos și periferic, nu înseamnă că, ești, ca ai devenit neapărat, un om inutil ci, mai degrabă
ca, ești, ca ai devenit incomod, neinteresant și neimportant, ca, adică, undeva, cândva, ai deranjat
sau ca, încă, mai deranjezi și, nu în ultimul rand, ca nu mai ești o persoana "profitabila",
"eficienta" și, "generoasa"!...

Regretul...

M-a întrebat un tânăr, deunăzi, dacă poți "gusta" iadul încă de aici, din aceasta viata pământească
și, i-am răspuns ca: da, atunci regretele sunt nenumărate, constiinta te apasă, timpul se scurge,
ireversibil iar rezultatele ori consecințele faptelor tale sunt, regretabile!...

Mahnirea...

99
Mahnirea și tristetea este atunci când, din pricina și din mulțimea norilor nu mai vezi soarele ori
cerul senin, însorit, din cauza întunericului și a nopții nu mai vezi lumina, când, din pricina
răcelii nu mai simți caldura, din cauza abandonului și a părăsirii, nu mai vezi atașamentul, din
cauza disprețului nu mai vezi mila, din cauza ticăloșilor nu mai vezi oamenii frumosi, din cauza
trădătorilor nu mai vezi prietenii, din cauza inamicilor nu mai vezi amicii, aliații ori, din cauza
distantei nu mai simți apropierea!...

Ipocrizia...

Cea mai păcătoasă patima!...

Sa te ferească Dumnezeu de omul ipocrit ori fățarnic, unul ca acesta are, poarta, cu adevărat,
neîncetat și neintrerupt, masca!...
Va să zică, omul duplicitar, care, una gandeste, alta zice si alta face este cel care te poate face,
din om, neom, fiindu-i fapta, după chipul sau!...
Altfel spus, pe marea scena a lumii avem de-a face cu foarte mulți actori, care trăiesc "teatrul" ca
pe un mod de a fi, ca pe un mod de viata!...
Ce este bine, insa ca, uneori, câteodată, unii dintre noi, din mila lui Dumnezeu, ii (mai)
descoperim ca fiind de mana a doua, adică, un fel de SH!...
Un om ca acesta este în stare sa, te facă, atât din vorbe cât și din fapte!...
Mila lui Dumnezeu in tot și în toate!...

Sfaturi și cugetări răzlețe...

1. Omului ii poate fi greu în viata atunci când spune și pune punct și o ia de la capăt, într-un
moment de schimbare, transformare și, cotitura!...
2. În viata, mare lucru este sa știi când, sa (te) pornești dar, mai ales, când sa te oprești!...
3. Instabilitatea, nestatornicia și necoerenta generează cele mai multe situații și clipe de
neîncredere, teama, frica și suspiciune!...

100
4. Minunat lucru este sa știi și sa poți sa ierți după cum și, sa ai tăria de a recunoaște și
capacitatea de a-ți cere iertare!...
5. Dialogul, dezbaterea și comunicarea sunt cele mai bune chei ale soluționării, gestionarii și
depășirii unei probleme, indiferent de natura ei!...
6. În viata noastra, de cele mai multe ori nu facem decât sa plătim și, sa suferim, din cauza
mandriei, maniei și vanitatii noastre, din cauza orgoliului nostru și, mai ales, din pricina
pacatelor și patimilor noastre!...
7. Important lucru este sa realizam ca, la Dumnezeu - Domnul, ne este toată salvarea, scăparea,
apărarea, ajutorul, izbăvirea, mantuirea și binecuvantarea noastra!...
8. Fără oamenii care ne-au făcut noua bine, noi, astăzi, nu am fi, deloc, bine și, totodată, nu am
putea săvârși noi, binele!...
9. Omul care este, mereu, elegant, gentil, rafinat și nobil, nu are, niciodată, ce pierde pe când
marlanul și mitocanul nu are, niciodată, ce câștiga!...
10. Omul iertator nu pierde nimic, omul răzbunător nu obține nimic!...
11. De careva categorii de oameni trebuie sa ne ferim, sa ne pazim: de înșelători, de amagitori,
de trădători, de prădători, de lasi, de frustrati și de ipocriți sau fățarnici!...
Inselatorul ne va trăda, pradatorul ne va vinde, lasul ne va minți, Iselatorul ne va fura și specula
iar ipocritul ne va barfi, judeca și invidia!...
12. Oamenii care, merg, în spatele nostru, cu privirea atintita înspre noi și cei care, în fata noastră
fiind, privesc, lasă ochii în pământ, aceștia sa ne dea, întotdeauna, de gândit! Cei, din prima
categorie, sunt cei care ne vânează iar, cei, din fata noastră, probabil, nu vor mai recunoaște ca,
ne-au vânat ori, vândut!...
13. Eu propun sa fim diplomați cu prostul căci, este suficienta sinceritatea lui!...
14. În momentele de răscruce, cumpănă, necaz, dilema, boala ori strâmtoare, nu este cazul sa ne
razbunam, și, mai ales, în nici într-un caz, asupra lui Dumnezeu, dimpotrivă, în loc sa ne
smintim, îndepărtăm și instrainam de El, mai bine să-i recunoaștem incapacitatea și neputința
noastra, sa-i recunoaștem pacatosenia noastra și, îndeosebi, sa-i declaram loialitatea, fidelitatea și
credincioși noastra și, sa-i mărturisim atașamentul și apartenenta noastra, predând-i și predând-
ne, Lui, într-u totul, adică, în tot și în toate!...
15. În viata, sa nu fim, niciodată, oameni de mana a doua fiindcă, astfel, riscam sa devenim, sa
ajungem oameni, mici și, de nimic!...

101
Bucuria de a nu regreta absolut nimic!...

Da, cu adevarat, mare lucru este sa poti trai fara a avea regrete: regretul ca ai facut ori ca nu ai
facut ceva!...
Sa poti dormi linistit ca ti-ai indeplinit toate datoriile si obligatiile, in tot locul si in tot ceasul,
fata de toti si (fata) de toate!...
Altffel spus, sa ai constiinta impacata ca ai facut binele pe care il puteai face si (ca) ai refuzat sa
faci raul pe care il puteai realiza!...
Asadar, da, astfel trebuie traita viata noastra ca, atunci, spre sfarsitul ori la apusul ei, sa nu avem
regrete, cel putin nu mari si (nu) multe, sa nu avem constiinta incarcata/apasata de tot felul de
greseli, pacate si patimi ci, sa mergem, senini si biruitori/invingatori catre Mantuitorul nostru
Iisus Hristos - Domnul Vietii si al Slavei!...
Prin urmare, sa fim foarte atenti, precauti si prudenti, cu viata noastra si, mai ales, cu ce anume
faptuim in ea caci, constiinta noastra personala este pururea vegheteoare si permanent treaza!...
Noi ne amagim cu faptul ca ea poate fi anesteziata sau adormita, exclus asemenea lucru, si, pe
cale de consecinta, regretul si remuscarea ne vor urma si urmari, neincetat si neintrerupt, atunci
cand faptele noastre vor reclama ori (ne vor) vadi acest lucru!...
Drept urmare, deosebit si minunat lucru este sa putem spune: nu regret nimic, din ce am facut ori
din ce nu am facut, nu imi pare rau de absolut nimic, poate, numai de un singur fapt: ca nu am
fost mai aproape de Domnul, Stapanul Cerului si al Pamantului, de El - Lumina lumii, pe care
daca il vom urma vom invinge intunericul acestei lumi, ajungand, in acest mod, (numai) la El -
Soarele Dreptatii si Lumina cea Neinserata si Neapusa a Veacului ce va sa vina, va sa fie!...
Doamne Iisuse Hristoase - Dumnezeule cel Adevarat si Vesnic, ajuta-mi ca, pentru mine,
constiinta mea sa nu fie precum viermele cel neadormit ci, precum, farul cel calauzitor spre
Soarele cel Izbavitor si Mantuitor! Amin!...

102
Mila lui Dumnezeu in toate!…

De la un capat la altul viata omului sta in mana Domnului, adica in bunatatea, dragostea si mila
sau milostivirea lui Dumnezeu!…
Nu degeaba, in mai multe randuri si imprejurari ale vietii Sale pamantesti, Hristos Domnul a
declarat ca: „mila imi este de popor” sau, in alte locuri „i s-a facut mila, de el ori, de ei” sau, in
alta parte, „mila voiesc iar nu jertfa” caci, da, intr-adevar, ce ne-am face ori, ce am fi noi,
oamenii, daca am mai fi ceva, fara mila, dragostea si bunatatea lui Dumnezeu?!…
De aceea, este imperios necesar ca, permanent, sa-I cerem ajutorul, sa-I invocam mila, sa-I
imploram pronia sau providenta Lui dumnezeiasca, si, totodata, sa ne incredintam, dragostei,
bunatatii, purtarii de grija si binecuvantarii celei dumnezeiesti caci, altminteri, fara de El „nu
putem face nimic!… „
Va sa zica, nu degeaba rostim, noi, atat de des, rugaciunea „Doamne miluieste!…”
De asemenea, si noi trebuie sa fim, la randul nostru, milostivi „precum Tatal nostru Cel din
Ceruri milostiv este!…”
Altfel spus, noi traim, parcurgem sau traversam, acum, vremuri extrem de tulburi si de
amestecate pe care, fara mila divina, nu avem cum sa le gestionam, sa le depasim, cu alte
cuvinte, fara rugaciune, neincetata, neintrerupta, nu avem cum sa reusim, sa biruim ori sa
invigem toata incercarea, ispita, vitregia, viclenia, netrebnicia sau neputinta acestui veac!…
Prin urmare, da, chiar asa, ramanem, suntem, numai, la mana si la mila lui Dumnezeu, de aceea
trebuie sa ne tinem de El, langa El, cu El sau, aproape de El, permanent, pe tot parcursul vietii
noastre pamantesti ca, in acest fel, in acelasi fel sa ramanem si, dincolo, in viata, cea cereasca si
vesnica a Preasfintei Treimi!…
Si, asa cum Domnul Dumnezeu, din a Sa mila, iubire si dragoste, l-a trimis, aici, in aceasta lume,
la noi, pe pamant, pe „Fiul Sau Cel Unul Nascut, pentru noi, toti si pentru a noastra mantuire!”
asemenea Lui sa fim si noi, milostivi, buni, rabdatori, ingaduitori, iertatori, empatici si solidari cu
toti fratii si semenii nostri, oricare ar fi ei, aflati, la un moment dat, in stare critica, in clipe sau
momente, grele, delicate sau dificile, adica, la vreme de necaz, boala, neputinta, vulnerabilitate,
fragilitate sau stramtorare, bine stiind ca, ieri a fost ori, maine, poate fi exact invers!…

103
Asadar, dincolo de tot si de toate, sa recunoastem, sa realizam ori, sa fim constienti ca, numai,
mila lui Dumnezeu ne mai tine, ne mai apara, ne mai poate scapa, izbavi, tamadui sau mantui, pe
noi, pe toti, altfel, am fi, praf, pulbere sau cenusa, adica, una cu pamantul!…
Asadar, sa-I multumim, cu recunostinta, evlavie, credinta, smerenie si umilinta, lui Dumnezeu,
pentru toate cate ne-a dat ori nu ne-a dat noua, pentru toate cate ne-a facut ori, nu, noua, caci,
„Lui i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, totdeauna, acum si pururea si in vecii
vecilor, amin!”

Constiinta…

Intai de toate primiti din partea mea urarea sincera de an nou, bun, rodnic si binecuvantat!
Cu ce gand am intrat eu in noul an bisericesc? Cu intentia vadita a schimbarii, reformarii si
(re)activarii constiintei, proprii, evident!
Da, nu sunt cuvinte mari ci cuvinte asumate!
Consider ca este necesara abordarea, tratarea si (re)punerea in valoare a constiintei - una clara,
treaza, veghetoare, sincera, curata, lucratoare, folositoare si ziditoare!
Da, anul 2024 imi doresc sa fie, cel putin in ce ma priveste, un an al propovaduirii, apologiei,
misiunii si marturisirii, sincere, adevarate si autentice sau veritabile!
Insa, pentru aceasta este necesara/indispensabila o constiinta activa si dinamica, una care detesta
duplicitatea, aroganta, ipocrizia si fatarnicia, una a calitatii nu neaparat a cantitatii!
Asadar, ma rog lui Dumnezeu pentru dobandirea, cultivarea si consolidarea unei constiinte,
morale, spirituale, ecleziale si duhovnicesti, plina de continut, seva, verva si substanta!
Si, mai mult decat atat, ca o recomandare, poate ca ar trebui accesate si lecturate, in mod sustinut
si eficient, invataturile, scrierile, tratatele, revistele ori studiile patristice si teologice, referitoare
la aceasta virtute ori stare deosebita, fara de care nu cred ca poate exista sfintire, sfintenie,
desavarsire si mantuire!
Dumnezeu sa ne fereasca de amortirea, adormirea sau inselarea si amagirea constiintei noastre si
sa ne ajute sa dobandim constiinta cea dupa Hristos iar nu cea dupa aceasta lume!

104
Simplitatea…

Eu unul, mi-am propus ca din anul 2024, sa caut simplitatea, oriunde si oricand, altfel spus, sa
cercetez oameni simpli dar profunzi, lucruri simple dar concrete, ipostaze simple dar aerisite,
clare si limpezi, situatii/imprejurari simple dar pline de mesaj, talc si inteles!...
Cu alte cuvinte, vreau ca, de acum inainte, sa am de-a face cu simplitatea, firescul si
normalitatea!...
Altminteri, lumea contemporana este suficient de complexa si (de) complicata, de sucita si de
amestecata!...
Deci, in fond si, la urma urmei, ce inseamna a fi (un om) simplu, daca nu unul: elegant dar
decent, discret dar concret, succint dar cuprinzator, generos dar chibzuit, natural dar cumpatat,
optimist dar calculat, demn dar modest, bucuros dar atent, vesel dar precaut?!...
Asadar, imi doresc sa am de-a face cu oameni sinceri, aplicati si eficienti, care spun lucrurilor pe
nume, evident, cu finete si delicatete, care detesta ipocrizia, minciuna, viclenia si fatarnicia!...
Adica, oameni de buna calitate si de bun gust, oameni, realisti si adevarati, in tot ce gandesc,
vorbesc si (in)faptuiesc!...
Prin urmare, omul simplu, cu multa simplitate dar nu simplist, este cel care vorbeste cum ii este
portul si se poarta dupa cum ii este vorba; omul care stie: unde, cand, cat, cum si ce sa zica ori,
mai ales, sa nu zica/sa nu spuna; este omul manierat, dupa fapta, dupa vorba si dupa port, fara a
fi plin de pretiozitate, malitiozitate, ironie sau aroganta, omul, sigur pe sine, care nu vrea pompa
nici fast, nici publicitate, nici sa iasa in fata, in public sau, mai cu seama, in evidenta; omul care
isi cunoaste, foarte bine, locul si rostul, valoarea si importanta!...
In concluzie, indeosebi, simplitatea il caracterizeaza/il definste pe omul care, realizeaza faptul ca,
nimeni nu este de neinlocuit, decat, numai, in iconomia/pronia divina, potrivit Caruia am fost
creati ca fiinte, personale, unice si irepetabile, in planul mantuirii si al vesniciei!...

Măicuța Domnului...

Stăpâna Cerului, Doamna pământului, Maica poporului, Ocrotitoarea Sfantului Munte Athos și, a
celor mai multe biserici, mănăstiri și schituri din toată lumea creștină, este măicuța noastra

105
dincolo de faptul ca este Maica Domnului, Pururea Fecioară Maria - Nascatoarea de
Dumnezeu!...
De ce?
Pentru ca Ea este mijlocitoarea noastra înaintea Tronului Dumnezeiesc al Preasfintei Treimi, Ea
(ne) duce rugăciunile noastre, apasarile, oftaturile noastre, bucuriile, problemele, framantarile și
necazurile noastre înaintea Fiului Ei preaiubit, cerând, pentru noi, în dreptul și în numele nostru,
alinare sufletească, mângâiere duhovniceasca, vindecare spirituala și tamaduire trupeasca,
dezlegandu-se și dezlegandu-ne, astfel, toată boala și neputința din și în popor!...
Altfel spus, Măicuța Domnului, fata de care noi avem mare și deosebita evlavie, dintotdeauna,
plânge cu cel ce plânge, rade cu cel ce râde, se roagă cu cel care se roagă, se bucura cu cel ce
râde, se roagă pentru noi, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ca, o adevărată, veritabila și
autentica mama și maica ce (ne) este!...
De aceea și, încă, pentru multe alte motive, o iubim, o cinstim, o admiram, o veneam, o
respectam și o pretuim pe Maica Domnului!...
De aceea, ii purtam numele, ii citim acatistele și paraclisele, ii cântăm imne de lauda, tropare și
axioane, ii purtam în procesiuni și litanii sfintele și sfintitele ei icoane!...
Asadar, da, Maica Domnului ne ajuta, ne scăpa, ne salvează, ne izbăvește și ne apară, din și, de
toata cursa, încercarea, ispita, boala, neputința, rautatea și patima acestei lumi!...
Prin urmare, într-adevăr, chiar se cuvine să-i acordam, în continuare, toată cinstea și cinstirea,
toată aprecierea și admirația, toată evlavia, recunostinta și pretuirea noastra!...
Cu alte cuvinte, Măicuța Domnului este izbavitoarea noastra, mangaietoarea noastra,
mijlocitoarea și apărătoarea noastra, care-și revarsă toată dragostea ei materna, sfintitoare și
mântuitoare asupra noastră, motiv pentru care se cade sa ne bucuram și sa-i mulțumim lui
Dumnezeu, pentru toată dăruirea și binecuvantarea Sa cea sfânta!...
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluiește-ne și mântuiește-ne pe noi! Amin!...

Ziua sfanta a duminicii...

Duminica - Ziua Domnului trebuie sau, cel putin, asa consider ca, ar trebui, sa aduca in viata
personala a fiecaruia, in primul rand intalnirea noastra cu Dumnezeu, la Biserica, in cadrul

106
Sfaintei Liturghii iar apoi sa aduca ori, sa produca inima blanda, fata senina, vorba calma si
calda, purtare linistita, clipe de comuniune, la sfanta masa de pranz ori la cina, momente de
reflectie, lectura si meditatie sau introspectie, ipostaze pline de buna dispozitie, bucurie si
veselie, surprize placute, situatii nostime si inedite, pozitive si cate, multe altele!...
Da, poate ziua duminicii, de astazi sau, oricare alta, ne va ajuta sa intelegem cat este Dumnezeu
de bun, bland, drept, cinstit, rabdator, milostiv, onest si corect cu noi!...
Da, corect, foarte corect si foarte atent la detaliile si nuantele din viata noastra, nu mai zic, la
gandurile, intentiile, gesturile si faptele noastre!...
De aceea, este de recomandat sa nu-l (mai) judecam pe Dumnezeu, pentru deciziile si hatararile
pe care le adopta, in ce ne priveste ci, incepand, poate (de) astazi, mai mult ca oricand, sa
intelegem ca, ele nu sunt altceva decat rezultatatul, produsul, urmarea si consecinta, corecta,
normala si fireasca a gandurilor, intentiilor, gesturilor si faptelor noastre caci "dupa fapta si
rasplata" ori "ce semeni aceea culegi!"...
Asadar, ziua duminicii poate fi (si) ziua reculegerii noastre, ziua intoarcerii noastre, ziua
convertirii si a pocaintei noastre!...
Altfel spus, Ziua Domnului poate fi ori deveni si, Ziua Omului, celui nou, infiat/afierosit in
Dumnzeu - Tatal, Fiul si Duhul Sfant - Treimea cea de-o fiinta si nedespartita care, in aceste
conditii, dupa toate acestea, ne (va) aduce, noua, desavarsirea, sfintirea si mantuirea noastra,
trupeasca si, mai ales, sufleteasca! Amin!...
Duminica, sfanta, sfintitoare, rodnica si binecuvantata, tuturor!...

Sfanta Liturghie si Dumnezeiasca Euharistie - Masa celor "poftiti la Cina"...

La fiecare Sfanta Liturghie la care particip, intre altele, de fapt, la loc de frunte si de cinste, ma
bucur de fiecare fiu/membru al Bisericii care se impartaseste cu "Cinstitul Trup si Scumpul
Sange al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos" aflat in Sfantul Potir Euharistic!...
Caci da, "Trupul Meu daca il veti manca si Sangele Meu daca il veti bea nu veti mai flamanzi si
inseta in veac ci, viata vesnica veti avea!"...
Altfel spus, ma bucur, sincer si, nespus de mult, de fiecare data, de fiecare copil ori adult/matur
care "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste" se apropie de Mantuitorul Iisus Hristos

107
aflat, in chip Euharistic, in Sfantul Potir, luandu-l pe Domnul nostru drept mancare si bautura, ca
arvuna si merinde pentru drumul ce duce spre/catre viata cea vesnica!...
De aceea, este imperios necesar si, practic, atat de important a raspunde invitatiei Domnului de a
veni/participa la Cina, evident, avand haina cea potrivita/adecvata, cea curata, curatata,
luminoasa si luminata "de nunta", iar acolo fiind, sa ne hranim din si, cu Domnul Slavei -
"Painea care s-a coborat din cer", cu multa sinceritate, smerenie, umilinta si evlavie!...
Asadar, hrana/impartasania cea euharistica trebuie sa constituie preocuparea noastra cea de toate
zilele, pe care, sa ne rugam Mantuitorului, sa ne-o daruiasca noua, acum, astazi si, in toate zilele,
pana la sfarsitul vietii noastre si, pana la sfarsitul veacurilor caci, atata vreme cat va mai fi Sfanta
Liturghie si Dumnezeiasca Euharistie, aici, pe pamant, in acest veac, trecator, perisabil si
vremelnic, va ma fi sansa, posibilitatea/oportunitatea de sfintire, desavarsire si mantuire, a
noastra, a tuturor!...
Cu alte cuvinte, atunci cand Iisus Hristos, prin chemarea preotului - slujitor, ne adreseaza
invitatia de a veni, la Cina, la Banchetul cel Euharistic, apoi, asa sa facem ca, "Trupul lui Hristos
primind, izvorul cel fara de moarte sa gustam si viata cea fara de sfarsit sa dobandim, sa
avem!"...
Prin urmare, de vrem sa ne mantuim cu Iisus Hristos - Domnul Cel Euharistic, sa ne hranim si, sa
calatorim, de la tinerete pana la batranete! Amin!...

Sfantul Munte Athos...

Sfantul Munte Athos ramane, fara putinta de tagada, bastionul Ortodoxiei biruitoare, cetatea
credintei celei invingatoare, adevarate si autentice, turnul de aparare al spiritualitatii noastre celei
netrecatoare si vesnice!...
Manastirile, schiturile si chiliile athonite constituie punctele forte ale meterezei noastre
duhovnicesti, nepieritoare si negraitoare!...
Parintii athoniti sunt tot atatea fortificatii ale rugaciunii, ascezei, infranarii, postirii, nevointei si
ascultarii, neconditionate si a saraciei, de buna voie, intru cele pamantesti, vremelnice dar ale
belsugului si bogatiei, intru cele ceresti, perene si vesnice!...

108
Intr-un cuvant, Athonul ramane stalpul si farul cel plin de lumina duhovniceasca, ascetica si
mistica, necesara si indispensabila intru dobandirea vietii celei reale, adevarate, vesnice si
autentice!....
Aghion Oros ramane, deci, reperul moral - spiritual al Bisericii noastre dreptslavitoare,
indrumatorul si calauza veritabila a dreptmaritorilor nostri fii si crestini, seriosi, sinceri, asumati
si responsabili!...
Asadar, parintii nostri aghioriti raman pildele si exemplele incontestabile si remarcabile pentru
afirmarea, cultivarea, promovarea si consolidarea spiritualitatii noastre autentice, veridice,
propovaduitoare si marturisitoare!...
De vreti sa va mantuiti la Athos sa calatoriti!...
Dumnezeu si Maica Domnului - Ocrotitoarea Sfantului Munte sa ne ajute, noua, tuturor, in
continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!...

Monahul...

Intotdeauna am iubit, admirat si stimat monahii si viata, vietuirea sau purtarea calugareasca!...
De mic copil am fost in pelerinaje la sfintele noastre manastiri si schituri, pe la vetrele noastre
monahale, romanesti si athonite!...
Am intalnit, (re)cunoscut si pretuit foarte multi parinti (iero)monahi si calugarite, oameni
deodebiti, veritabili si autentici, cu daruri si talanti nemaipomeniti!...
Scriu, acum, aceste modeste, nevrednice si umile randuri la adresa cinului monahal, caci, iata, s-
au implinit, la 28.10.2019, 60 de ani de la emiterea odiosului/cumplitului decret 410/1959, care
viza decimarea vietii si a tagmei calugaresti din tara noastra, aceasta "armata de geniu a Bisericii
noastre" potrivit spuselor vrednicului Patriarh al BOR de atunci - Iustinian Marina!...
Dupa 1989 obstea monahala, romaneasca si dreptslavitoare, rugatoare si ascultatoare, a
(re)inflorit, s-a dezvoltat, incat astazi avem de-a face cu o adevarata elita spiritual -
duhovniceasca a Bisericii noastre, in conditiile in care, valul secularizarii si al noilor ideologii
potrivnice au venit peste noi, peste toti, cler si popor, calugari si mireni!...
Acum, in acest context, m-as bucura tare mult daca monahii nostri ar fi cinstiti, de (catre) toata
lumea asa, dupa cum merita si, dupa, cum se cuvine, caci, corpul monahal in interiorul trupului

109
ecleziastic, a fost, intotdeauna, cu timp si fara timp, organismul din sau cu care Biserica a plecat
la propovaduire si misiune, a pornit la lupta si, practic, a facut fata tuturor atacurilor, ispitelor si
provocarilor acestui veac!...
Si, mai mult decat atat, as vrea sa nu-i mai judecam, nici pe ei, fiindca n-am fost si nu suntem in
locul lor ci, sa ne rugam, cu ei si pentru ei, purtandu-ne "sarcinile unii altora" ca, astfel, sa
ajungem, cu totii, biruitori/invingatori inaintea "Mielului lui Dumnezeu Care a ridicat toate
pacatele lumii!"...
Din partea mea, primiti, va rog frumos, toata smerita dar sincera gratitudine, recunostinta si
consideratie!...

Poporul lui Dumnezeu si pelerinajul...

Ma uitam, in toate zilele acestea, ce frumos se aseaza si sta in genunchi si rugaciune, poporul lui
Dumnezeu cel dreptcredincios, in diferitele noastre asezaminte monahale, hramuri, praznice,
sarbatori si locasuri bisericesti, cum ar fi, de pilda, la Iasi sau, acum, la Bucuresti, ascultand,
sincer, cuminte si ingandurat, sfanta slujba si cuvantul cel de viata datator al Dumnezeului celui
Viu, Vesnic si Preainalt!...
Uitandu-ma, in diferite momente si diverse locuri, la ei, dragii de ei, m-au miscat/impresionat si
de aceasta data, cu fetele lor pline, fie de ganduri ori de bucurie, fie de tristete, intristare si
ingrijorare, fie de lumina, bucurie, determinare si incurajare!...
Toti, cuminti si evlaviosi, stateau, cu credinta, cu nadejde si (cu) dragoste, incercand/indraznind
a se apropia de Cel ce este Lumina lumii, Calea, Adevarul si Viata, cerandu-I Lui, fie ajutorul si
binecuvantarea, fie luminarea, iertarea sau apararea!...
Da, toti acesti pelerini trebuie sa atraga cuiva atentia, cinstiti domni, caci, de luat aminte: nu ne
putem bate joc, la nesfarsit, de acest popor, fiindca, inca, multi din cadrul lui, se roaga, si il au,
drept, liman, alinare, pavaza si scut, pe Dumnezeu Atottiitorul, Proniatorul, Bunul, Milostovul
dar, atentie, si Dreptul!...
Si, de asemenea, ei, pelerinii, se mai roaga cuiva: Maicii Domnului, Ingerilor si Sfintilor -
aceasta veritabila ceata si autentica oaste a Dumnezeului Celui Adevarat, care ar trebui sa ne

110
trezeasca si sa ne cutremure pe noi toti, (si pe) domniile voastre, indiferent, cine, unde sau de
unde sunteti!...
Asadar, sa nu uitam ca, pana la urma, poporul acesta, pelerin pe fata acestui pamant, si-a gasit,
intotdeauna, refugiul, eliberarea si salvarea la Dumnezeu!...
Cum, cred ca va fi, permanent, indiferent, de unii oameni sau (de) unele vremuri, care sunt deja
sau vor fi/veni! Iar, cand se ajunge ori s-a ajuns aici, nu mai este de joaca fiindca, inseamna ca, a
ajuns cutitul la os daca nu, chiar la maduva!...
Va sa zica, atentie la neatentie ca, "Vine ceasul si acum este!..."

Satul romanesc contemporan...

Viata rurala in Romania este plina de antinomii si aspecte contradictorii; traiesc in satele noastre
romanesti saraci si bogati, tineri si batrani, cati au mai ramas, in tara sau in viata, preoti,
invatatori (cati mai sunt) si primari, gospodari ori ba!...
Satul romanesc se confrunta, astazi, cu multe neajunsuri: scaderea demografica, exodul tinerilor,
la oras sau, cei mai multi, peste hotare, batrani, singuri, bolnavi si neajutorati, lipsa cadrelor
sanitare si a dispensarelor, inchiderea scolilor din lipsa copiilor si a familiilor tinere si multe
altele; ce-i drept, mai sunt si lucruri bune: (re)venirea unora de la oras si intemeierea de
gospodarii la tara, introducerea apei curente, a retelelor de canalizare, telefonie si internet,
asfaltarea multor drumuri comunale, etc.
Vrem un barometru social - economic si spiritual in zona rurala?...
Vorbim cu preotul, invatatorul si primarul comunitatii noastre rurale!...
Restul, este teorie, acesti trei factori ne pot, oricand si oriunde, developa starea/situatia actuala a
satului romanesc, deloc roza deloc neagra, acolo, intre, depinde, de gradul de acces sau izolare al
asezarii rurale in cauza!...
Sa nu-i uitam pe cei din catunele romanesti, izolate; sa nu uitam ca, marile noastre sate sunt: in
strainatate, in orase iar, foarte multe, poate cele mai multe, in cimitire!...
Altminteri, eu unul, ii felicit pe slujitorii nostri din bisericile/parohiile rurale, pe cadrele didactice
sau medicale, atatea cate mai sunt acolo si pe primarii care depun efort, truda si suflet!...

111
Dincolo de idealizare, poezie si turism cultural - rural (care ar fi bine venit peste tot si nu doar
ocazional), satul romanesc traieste, in cele mai multe cazuri, la limita supravietuirii, luptandu-se
sa reziste, chiar daca, mergand pe ulitele lui, gasesti/intalnesti o casa locuita si alte trei goale,
abandonate si parasite!...
Oricum ar fi, avem datoria de a vizita/cerceta satele noastre, macar si pentru radacinile/originile
noastre!...

Care mai este zestrea, mostenirea si tezaurul nostru, astazi?!...

Asist, in toate aceste zile, la diferitele intalniri și tabere dedicate tinerilor, din tara precum și la
activitățile, acțiunile, evenimentele, momentele și manifestările prilejuite de serbarea de la
manastirea Putna - 150 si raman sincer/profund impresionat de frumusetea tinerilor nostri, de
implicarea/organizarea responsabila, calda, iubitoare si parinteasca a Bisericii si de emotia,
sfanta si binecuvantata ce izvoraste in cadrul, in timpul sau in urma tuturor acestor
folositoare/ziditoare manifestari, momente si evenimente!...
Doar marsul pentru viata mai reuseste sa egaleze aceste frumoase initiative, toate
realizate/desfasurate in cadrul si cu aportul concret, consistent, eficient si direct al Bisericii!...
Totodata, in asemenea clipe ma gandesc, mai ales acum, in acest an special - centenar,
intrebandu-ma ce zestre, mostenire sau tezaur cultural, spiritual, duhovnicesc si national mai
avem noi, astazi?!...
Si imi raspund: mai avem Biserica, credinta, spiritualitatea, cultura, familia, tinerii si copiii!...
Atat, ca restul, s-au cam dus!...
Prin urmare, fratilor, sa avem mare grija de toate acestea, tratandu-le/abordandu-le cu maxima
atentie si generoasa responsabilitate caci, altminteri, daca se duc (si) acestea apoi ne-am dus si
noi, ca neam, tara, natie, patrie si popor!...
Sa nu fie una ca aceasta!...
Asadar, Dumnezeu sa ne poarte de grija si sa ne ajute, noua tuturor, in continuare, in tot lucrul
cel bun! Amin!...
Sincere felicitari organizatorilor si gazdelor, aleasa gratitudine voluntarilor precum si deosebita
admiratie participantilor!...

112
ITO 2023 Timisoara...

Astazi incepe editia a saptea a Intalnirii Tineretului Ortodox (ITO), care se va desfasura, pe
parcursul a patru zile, in perioada 31.08 - 03.09.2023, la Timisoara si la care vor participa peste
3500 de tineri din toata tara si din diaspora!...
Este un eveniment, national si international, ajuns, deja, la a saptea editie, organizat de catre
Biserica Ortodoxa Romana (BOR) si, in cazul de fata, de catre Arhiepiscopia Timisoarei
respectiv Mitropolia Banatului, in chiar anul 2023, cand municipiul Timisoara a fost declarat
capitala cultural - europeana!...
Sigur, el trebuia organizat in anii trecuti insa, din cauza pandemiei si a efectelor sau
consecintelor acesteia a trebuit sa fie amanat si reprogramat!...
Sloganul sub auspiciile caruia se desfasoara aceasta editie a ITO se regaseste in cuvantul hristic
sau scripturistic de la Sf. Ap. si Ev. Ioan - 15, 14, in care Domnul si Mantuitorul nostru (ne)
spune ca "Voi sunteti prietenii Mei"...
In acest context, in care, iata, asist, in toate aceste zile sau vremuri, la diferitele intalniri ITO din
tara, iar acum, din Timisoara, si raman sincer/profund impresionat de frumusetea tinerilor nostri,
de implicarea/organizarea responsabila, calda, iubitoare si parinteasca a Bisericii si de emotia,
sfanta si binecuvantata ce izvoraste in cadrul, in timpul sau in urma tuturor acestor
folositoare/ziditoare manifestari, momente si evenimente!...
Din ce stiu eu doar marsul pentru viata mai reuseste sa egaleze aceste frumoase initiative, toate
realizate/desfasurate, dupa cum spuneam si mai sus, in cadrul si cu aportul concret, consistent,
eficient si direct al Bisericii!...
Totodata, in asemenea clipe ma gandesc, mai ales acum, in acest an special, dedicat pastoratiei
persoanelor varstnice, intrebandu-ma ce zestre, mostenire sau tezaur cultural, spiritual,
duhovnicesc si national mai avem noi, astazi?!...
Si imi raspund: mai avem Biserica, credinta, spiritualitatea, cultura, familia, batranii, tinerii si
copiii!...
Atat, ca restul, din pacate, s-au cam dus!...

113
Prin urmare, haideti sa avem mare grija de toate acestea, tratandu-le/abordandu-le cu maxima
atentie si generoasa responsabilitate caci, altminteri, daca se duc (si) acestea apoi ne-am dus si
noi, ca neam, tara, natie, patrie si popor!...
Sa nu fie una ca aceasta!...
Asadar, Dumnezeu sa ne poarte de grija si sa ne ajute, noua tuturor, in continuare, in tot lucrul
cel bun! Amin!...
Sincere felicitari organizatorilor si gazdelor, aleasa gratitudine voluntarilor precum si deosebita
admiratie participantilor!...
Dumnezeu sa ne poarte de grija si sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun!
Amin!...

Catedrala…

„Slava lui Dumnezeu pentru toate” a spus Marele Parinte al Bisericii – Sfantul Ioan Gura de Aur,
la sfarsitul calatoriei sale pamantesti, in si prin aceasta viata!…
La fel spunem si noi, dreptslavitorii crestini romani acum, cand, in urma cu cinci ani, cu ochii
nostrii am vazut si cu glasurile noastre marturisim lucrarea lui Dumnezeu, cea plina de Har, Dar
si Binecuvantare, in contextul implinirii marelui eveniment, solemn, al Tarnosirii Catedralei
noastre Nationale, Catedrala biruintei, a bucuriei, a izbavirii, a sfintirii si a mantuirii neamului
nostru romanesc, acum, in anul nostru centenar, fiind, practic, singurul „produs finit, incheiat si
realizat” in tot acest (ras)timp!…
Da, eu unul, aici si acum, dau slava Dumnezeului Celui Preainalt, aducand lauda, cinste,
recunostinta, apreciere, pretuire si admiratie tuturor fondatorilor, ctitorilor, binefacatorilor,
ostenitorilor, donatorilor, constructorilor si cinstitorilor acestui maret edificiu si sfant altar al
Bisericii noastre Nationale, majoritare si Romanesti!…
In aceste imprejurari Biserica noastra a demonstrat si dovedit, inca odata, pentru a cata oara, ca
are capacitatea desavarsirii lucrului inceput, finalizandu-l, ducandu-l la bun sfarsit, adica pana la
capat, cu seriozitate, cu asumare, determinare si responsabilitate!…
Macar atata sa invatam si noi, din toate acestea: sa fim seriosi, corecti, onesti, demni, fermi,
constiiciosi si responsabili, pana la capat!…

114
Altminteri, nu am ramas cu nimic altceva din tot acest an centenar decat cu CATEDRALA!…

Catedrala Națională…

Stați, va rog frumos, nu va grăbiți sa (ma) judecati ca am scris acest material dintr-un interes, din
vreun motiv, cu vreun scop ori din rațiuni ce țin de obedienta, slugărnicie sau vreun gând ascuns
ori vicleșug!…
Nu, nici vorba de asa ceva, nici măcar nu știu daca îl va publica, posta, promova, redistribui ori
mediatiza cineva!…
Cu alte cuvinte, asa cum am scris și celelalte eseuri și pe acesta îl scriu fiindcă asa simt, ca să fim
bine înțeleși încă din capul locului!…
In fond, despre cine și despre ce este vorba, aici și acum?!…
Despre Catedrala Națională, Patriarhala sau a Mântuirii Neamului din București, care se afla,
acum, în stadiul finisajelor, interioare și exterioare și, mai ales, în etapa pictarii ei în tehnica
mozaic, realizata cu o inegalabila măiestrie de către echipa de excepție a pictorului Daniel
Codrescu!…
In acest context, în Duminica Ortodoxiei din anul 2021, in cadrul Sfintei Liturghii de la, actuala
Catedrala Patriarhala, Parintele nostru Patriarh a lansat pagina
web www.pictamcatedrala.ro precum și apelul ori rugămintea, calda și sincera, de a contribui și
ajuta, fiecare, la împlinirea și desăvârșirea acestui măreț proiect și demers, care va fi încununat
cu slujba solemnă de sfințire și binecuvântare, în anul jubiliar 2025, când vom aniversa
centenarul Patriarhiei Române, prilej cu care, pe lângă acest strălucit eveniment al binecuvântării
picturii Catedralei Mântuirii Neamului și, bine înțeles, dincolo, de alte multe momente și ocazii
comemorative sau aniversare, va avea loc și slujba de canonizare a câtorva părinți mărturisitori
romani din perioada regimului comunist, fiind deja, vehiculate, lansate, propuse și pomenite trei
nume a trei mari bărbați ai Bisericii, Neamului și Poporului nostru – Părinții Cleopa Ilie,
Dumitru Staniloae și Gherasim Iscu, așteptând, desigur, cu nadejde curata și răbdare sfânta,
trecerea în rândul sfinților, și a altor asemenea propovaduitori, martiri și mucenici ai Nației
noastre Românești!…

115
Insa, revenind, aici și acum, vreau sa achesez, sa împărtășesc, sa ma asociez, sa ma raliez
indemnului patriarhal și, subscriind acestui apel, dintr-o sincera și nedisimulata datorie morala,
sa afirm ca, da, suntem chemati, noi fiii acestei Biserici, în spirit de solidaritate concreta,
mobilizare veritabila și ascultare autentica, sa contribuim la materializarea și cristalizarea acestui
ideal nobil, acela al împodobirii cu vesmantul pictural specific, care sa ateste demnitatea,
eleganta și splendoarea vrednica, Catedralei noastre Naționale care, merita, pe deplin, acest
lucru!…
Da, știu, este foarte greu, lumea este epuizata, sleita, obosita de tot ce se întâmplă, de aceasta
pandemie, de multa sărăcie, de multe probleme, economice și sociale și, totuși, haideti sa mai
aratam, încă odata ca, da, într-adevăr, se poate, în pofida tuturor obstacolelor, piedicilor,
curselor, ispitelor și dificultăților, inerente și, nu numai!…
Ganditi-va, oameni buni, ca tot acest proiect, demers și șantier, este în execuție de numai 10 ani
și, se vede, spre deosebire de altele, poate, mult mai vechi și, mai mult decât atât, ce bucurosi,
încantati, impresionati si mândri am fost noi toti în data de 25.11.2018, când, în anul nostru
centenar, adica in urma cu trei ani, s-a întrat, triumfal în aceasta Cetate a Neamului nostru
Romanesc, „pe care nici porțile iadului nu o vor birui”, în acest „Ierusalim” al Nației și Patriei
Romane și, ce bucurosi vom fi cu totii atunci când o vom vedea (și) împodobită și prea
înfrumusețata cu haina cea luminoasa și binecuvânta a picturii în tehnica mozaic, care nu se va
trece ori deteriora vreodată, niciodată ci, care, dimpotrivă, odată cu patina vremurilor și a
timpurilor va dobândi o și mai mare prestanta, eleganta și frumusețe!…
Asadar, da, împreună, doar împreună, noi toti laolaltă, putem picta, de fapt, vom picta Catedrala
Manturii Neamului și, vom fi mângâiați de adevărul pururea veșnic ca Dumnezeu toate le poate
celor ce cred în El, ii cer ajutorul Lui și, mai mult decât atât, ii oferă, dăruiesc și afierosesc Lui
toată jertfa, lucrarea și osteneala lor, altfel spus, a noastră, a tuturor!…
Prin urmare, Dumnezeu sa ne poarte de grija și sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel
bun și bine plăcut Lui! Amin!…

Ziua eroilor…

116
In fiecare an, la Praznicul Înălțării Domnului sărbătorim (și) Ziua eroilor, ocazie sau prilej cu
care se oficiaza și se organizează multe și diferite momente sau evenimente religioase și
culturale, omagiale sau comemorative!…
Da, altfel spus, ne cinstim, ne prețuim, toti eroii și înaintașii, știuti și neștiuți, cunoscuți ori ba,
care, într-un fel sau altul, într-un loc sau altul, s-au jertfit pentru acest, pământ, neam, popor și
tara!…
Oriunde și oricând, în tot locul și în tot ceasul!…
Asadar, Biserica, bunăoară, organizează, în aceasta zi, slujbe religioase, pomeniri, parastase și
acțiuni ori activități spiritual – culturale!…
In alta ordine de idei, având, recent, o întâlnire, o discuție, pe aceasta tema, cu câțiva tineri
frumosi, sinceri și inimoși, la un moment dat, unul dintre ei, m-a întrebat dacă astăzi mai sunt
eroi și, mai mult decât atât, ce anume sa inteleaga el prin termenul „erou” astăzi?!…
Ce-i drept, pe moment, m-a cam blocat, nu prea am știut ce sau cum să-i răspund, direct și,
spontan dar, atunci, i-am zis asa:
Vrei sa cunoști, sa te întâlnești cu un erou?
Hai sa mergem la primul spital și, acolo, vei vedea o mulțime de eroi: medici, asistenți medicali,
brancardieri, conducători auto etc!…
Mai vrei și alții?
Hai, la prima televiziune, la prima școală, la prima stație CFR, auto, navala sau aeriana, la primul
UPU, la prima unitate de salvare – ambulanță, la primul post MAI, MAPN sau IGSU și, lista,
desigur, poate continua!…
Dar, ce înseamnă, defapt, a fi erou?…
A fi demn, a avea onoare, a fi onest, a fi cinstit, a fi corect, a avea curaj, a (te) lupta pentru
omenie și adevăr și, câte multe altele!…
Ce-i drept, am observat ca, nu l-am prea convins pe tânărul meu interlocutor si adolescent!…
Si, atunci, i-am spus astfel:
Pe erou nu, neapărat, ai sa îl vezi dar, totuși, ai sa îl simți, ai sa îl (re)cunoști, negreșit!…
Cum? Când vei vedea un om ca își (men)tine familia aproape, ca are grija de ea, ca ii poarta ei de
grija, în toate aspectele, apoi, sa știi ca, acel om este un erou!…
Când vei întâlni oameni, seriosi, lucizi, asumati si responsabili, acasă, în familie, în societate, în
colectivitate, la locul de munca, apoi, sa știi ca, toți aceia sunt niște eroi!…

117
Când vei cunoaște un om care își gestioneaza, cu multa demnitate, incredere si, seninătate,
(toate) necazurile, problemele, suferințele și neajunsurile acestei vieti, acela chiar este un erou!…
Când vei întâlni, un om discret dar concret, așezat dar implicat, calculat dar determinat, cumpătat
dar pozitiv, echilibrat dar optimist, reflexiv dar aplicat, harnic și dinamic, creativ și practic,
original și motivat, în toate aceste vremuri, împrejurări și condiții, apoi, sa știi ca, toți aceștia și,
mulți alții, asemenea, sunt veritabili și autentici eroi!…
La care tânărul, și mirat și curios, îmi răspunde, direct si franc!…
Eu am crezut ca eroii sunt numai aceia care au luptat în tot felul de războaie și au murit, au
sfârșit (pe) acolo, nu, dintre cei vii!…
Dragul meu, asa gândim și vedem noi dar, „eroi, au fost, eroi sunt încă și, vor fi, în neamul
nostru romanesc!”…
Pai, asa, pot sa ajung și eu!…
Pai, da, chiar asta și este ideea!…
I-am răspuns eu, imbarbatandu-l și incurajandu-l!…
Pe eroii noștri plecați, deja, dintre noi, Dumnezeu sa ii odihnească iar pe cei,aflați sau rămași,
încă, aici, împreună cu noi, Dumnezeu sa ni-i trăiască! Amin!…

Ziua noastra Nationala...

In fiecare an, la 1 Decembrie, sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei si, implicit, a tuturor
romanilor!...
Anul acesta fiind dupa perioada pandemiei, se anunta si se arata a fi unul a multor si diferitelor
momente, clipe sau evenimente aniversare!...
Toate bune pana aici fiindca, dincolo de frigul de afara si din (multe) case, dincolo de
nesiguranta zilei noastre de maine, dincolo de incertitudinea viitorului apropiat, nu mai spun,
indepartat, dincolo de toata dezbinarea, dezorientarea, risipirea si egoismul, din noi si, dintre noi,
Ziua noastra Nationala ne (mai) aduce putina mangaiere, incurajare, alinare si speranta sau
optimism!...

118
La acest lucru contribuie, din plin, preziua celei nationale, adica ziua de 30 Noiembrie, cand,
anual, il sarbatorim pe Sf. Ap. Andrei - Apostolul Romaniei si al tuturor Romanilor, care si este,
in acest sens ori context, Patronul nostru spiritual si Ocrotitorul nostru duhovnicesc!...
Asadar, in aceste, pana la urma, doua zile nationale romanesti, suntem chemati, mai mult ca
altadata, sa ne rugam lui Dumnezeu cel Viu, Adevarat si Vesnic, sa ne poarte tututor de grija, sa
ne apere, sa ne izbaveasca, sa ne ocroteasca, sa ne sfinteasca si sa ne mantuiasca, pe noi, pe
toti!...
Altfel spus, in aceste doua zile de sfanta sarbatoare, crestineasca si romaneasca, trebuie sa
intelegem, mai mult ca oricand, ca suntem, ca am ramas (numai) la mana si la mila lui
Dumnezeu - Tamaduitorul, Vindecatorul, Sfintitorul, Ocrotitorul, Izbavitorul, Aparatorul,
Iertatorul si Mantuitorul nostru, al tuturor, deopotriva!...
Cu alte cuvinte, dincolo de fastul, petrecerea si bucuria acestei sarbatori si zile nationale, sa
realizam faptul ca este nevoie de multa comuniune spirituala, de multa coeziune sociala, de
multa solidaritate, de multa empatie, de multa nevointa, staruinta si chibzuinta duhovniceasca si,
nu in ultimul rand, de multa unitate, ca sa putem merge mai departe, ca sa putem merge inainte,
pe drumul cel bun, sanatos, adevarat, veritabil si autentic!...
Prin urmare, dincolo de netrebniciile, nevredniciile, mahnirile si razvratirile acestei lumi si
acestui veac, trebuie sa ne scuturam, sa ne debarasam, sa ne detasam si sa ne vindecam de toate
slabiciunile, neputintele, bolile, pacatele, patimile si vulnerabilitatile noastre omenesti si sa ne
punem pe treaba, dupa ce ne-am asezat genunchii la rugaciune!...
Da, chiar asa, sa ne apucam de treaba, dupa ce ne-am vindecat si pus ordine in propria noastra
viata, dupa ce ne-am stabilit un set de norme, principii si valori, dupa ce ne-am organizat si facut
o prioritizare, valorica sau axiologica, personala si, asa mai departe!...

22 Decembrie 1989…

O zi sfanta, deosebita si speciala in calendarul nostru romanesc!…

In urma cu treizeci si patru de ani, data de 22 Decembrie 1989, era intr-o zi de vineri iar anul
acesta este la fel, tot vinerea!…

119
Da, pentru ca, eroii nostri martirizati atunci, in vinerea mare a neamului nostru au inviat in
duminica biruintei noastre: vietii asupra mortii si a libertatii asupra robiei!…
Da, iar in toata aceasta perioada de acum, noi ne rugam, pentru ei, ca Dumnezeu sa-i
invredniceasca de lumina cea neapusa si neinserata a Slavei Sale celei ceresti si vesnice!…
Ca, destul au stat in intunericul ideologiei atee, ei, care au strigat ca „Dumnezeu este cu noi!…”
Si, da, mai trebuie sa facem (inca) ceva: sa (le) respectam/cinstim si pretuim demersul pentru
care au iesit atunci, ei, cu piepturile goale (dar, de fapt, pline) in fata tancurilor, masinilor
blindate si (a) gloantelor!…
Care obiectiv?
Acela al intretinerii, pastrarii si cultivarii libertatii, dobandita, in acele zile, cu atata jertfa si
sacrificiu, cu pretul vietii atator eroi, care, l-au marturisit, atunci, pe Dumnezeu, in Rugaciunea
domneasca „Tatal nostru”!…
Da, ei au crezut, cu convingere si (cu) tarie ca, „vom muri si vom fi liberi”, si au mai
constientizat (inca) ceva: ca in fata mortii, in fata vietii si a libertatii, noi, toti suntem egali sau,
cel putin, asa ar trebui sa fie!…
Daca 1 Decembrie este ziua noastra nationala, a Romaniei (re)intregite, 22 Decembrie este ziua
Romaniei, dezrobite si, eliberate, de sub jugul comunist si, atentie: ea, astfel trebuie sa fie si, sa
ramana: libera, dezrobita, independenta si, deci, neatarnata!…
Altminteri, zadarnica este jertfa/moartea lor, zadarnica viata si existenta noastra!…
Dumnezeu sa-i ierte, sa-i aseze cu dreptii si sa-i numere cu sfintii si (cu) alesii Sai!…
Pomenirea lor din neam in neam, in vecii vecilor!…
Iar pe noi, cei ramasi, inca, (pe) aici, sa ne intareasca, sa ne miluiasca si, sa ne mantuiasca!
Amin!…

Dupa treizeci si patru de ani…

Dupa treizeci si patru de ani, multi, putini, Dumnezeu stie, obsrvam/constatam ca societatea
noastra roamaneasca este alta, ca, adica, in treizeci si trei de ani, ea s-a schimbat/modificat ori
transformat, putem zice, radical si, total, acum, ca, in bine sau in rau sau si in una si in alta,
iarasi, cel mai bine stie, Unul – Bunul Dumnezeu!…

120
Insa, intre multe altele, ar trebui sa retinem, macar, un (singur) lucru: odata dobandita
libertatea, care a fost rascumparata cu jertfa si sacrificiu, altfel spus, cu pret de sange nevinovat,
ea trebuie cultivata, lucrata, aparata, promovata si intretinuta, pentru a ne putea folosi si bucura,
cat mai mult si cat mai multi, de rezultatele, consecintele si avantajele ei si, din pacate, aici, la
acest capitol, noi suntem corigenti daca nu, chiar, repetenti!…
Da, chiar, asa: ce facem noi cu libertatea dobandita atunci, datorita celor care, cu piepturile
goale, au rostit Rugaciunea Domneasca „Tatal nostru” si au strigat, cu toata puterea si
convingerea ca, „vom muri si vom fi liberi!”
Auziti, ce perspectiva duhovniceasca, eshatologica, asupra vietii, mortii si, nu in ultimul rand,
asupra libertatii, marturisita, atunci, de ei si, calcata, astazi, in picioare, de noi, cei care ne-am
vandut si ne vindem, pentru un „blid de linte?!…”
In alta ordine de idei, pe langa apararea libertatii, unitatii si demnitatii noastre, mai avem de
implinit, cel putin, inca o datorie: aceea de a-i pomeni la sfintele rugaciuni, pe eroii nostri de
atunci si de, oricand si (de) oriunde!…
Sa ne rugam, pentru ei si pentru noi: ca Dumnezeu sa-i ierte, pe ei, ca au fost ucisi iar pe noi ca,
i-am ucis/omorat si-i omaram, permanent, neintrerupt si neincetat, prin ignoranta, pasivitatea,
lasitatea, indolenta si indiferenta noastra, dupa cum, pe Domnul si Mantuitorul nostru il
rastignim, pentru a cata oara, prin (toate) faptele noastre nedemne, ticaloase si viclene, pline de
necinste si ocara, de pacate, vicii si (de)patimi!…
Si, deci, sa ne rugam, Lui si lor, tuturor, pentru felul/modul nedemn in care ii urmam si ii
mostenim; sa ne cerem, adica, iertare!…
De ce?
Fiindca le-am risipit mostenirea pe, un pumn de arginti, da, probabil, pe, treizeci de, arginti!…
Cinste lor, rusine noua!…
Recunostinta lor, blamare noua!…
Pretuire lor, ocara noua!…
Noua, adormitilor, anesteziatilor si ametitilor de astazi, care, daca si cand ne vom trezi, ma tem
ca va fi doar pentru a concluziona ca este prea tarziu si, ca, de fapt, ne vom putea culca, definitiv,
la loc!…
Si, totusi, in pofida tuturor acestora, eu consider, ca, mai este o salvare, o scapare, singura, care
si unde?…

121
La Dumnezeu, numai El mai poate fi sansa noastra: de izbavire, eliberare, dezrobire si mantuire;
asadar, nu ne mai ramane altceva decat sa alergam la, catre si, (in)spre El!…
Altminteri, zadarnica jertfa si sacrificiul lor, zadarnica vietuirea si faptuirea noastra, pe aici, in
acest veac si lume, pe acest pamant!…
Altfel spus: sa nu cumva sa fie, ratacirea de pe urma, adica cea de astazi, mai rea decat cea
dintai, adica cea de acum treizeci si trei de ani!…
Dumnezeule Doamne, milostiveste-te spre noi pacatosii si, ne mantuieste! Amin!…
In rest, dincolo de toate acestea si multe altele, sa avem credinta, nadejde si dragoste, alipiti si
atasati fiind, de Dumnezeu, de neamul si de poporul nostru precum si de tara noastra, la modul
cel mai sincer, nu (doar) declarativ, nici speculativ, nici facultativ ci, pur si simplu, asumat,
responsabil, onest si adevarat!...
Bunul Dumnezeu sa ne vegheze, pe noi, pe toti, laolalta, catre o binecuvantata priveghere!
Amin!...
La multi ani draga Romania!...
La multi ani iubiti romani!...

În loc de concluzii

Dumnezeu detestă încrâncenarea…

Da, prea multă încrâncenare, prea mult stres, prea multă birocraţie, prea multe reguli, indicaţii şi
legi, norme ori canoane!...
În vremurile şi în lumea această trăim noi, astăzi, când bieţii oameni sunt copleşiţi de povara
multor cerinţe, revendicări şi pretenţii, de tot felul şi din tot locul!...
Eu, unul, sunt convins că Dumnezeu ar prefera, în schimbul tuturor acestor măsuri, care mai de
care mai coercitive, cei şapte ani de acasă, buna creştere ori sănătoasa educaţie şi, mai ales, ar
dori să primeze numai o singură regulă/normă: cea a bunului simţ!...
Altminteri, vedem, observăm şi constatăm, pe zi ce trece, lăsându-ne un gust amar, tot mai multă
nesimţire, indolenţă, aroganţă, altfel zis, tot mai mult tupeu, stări de fapt care declanşează,

122
produc şi provoacă, în noi, mult dezgust, multă dezamăgire, mult stres, multă frică şi multă
încrâncenare!...
În pofida unor atari condiţii, poate şi ca un gest reflex, totuşi, noi trebuie/suntem chemaţi să-i
binecuvântăm pe cei ce ne bleastămă, să-i iubim şi să-i iertăm pe cei care ne urăsc şi ne hulesc pe
noi – a se vedea, de pildă, comportamentul şi atitudinea mărturisitorilor noştri din temniţele
comuniste, cu alte cuvinte, să întoarcem răului cu bine, stresului cu detaşare, încrâncenării cu
zâmbet, tristeţii, generalizate şi cotidiene, cu veselie, supărării cu bucurie, răcelii/împietririi şi
nesimţirii sufleteşti cu căldură şi sensibilitate spirituală, lucrurilor complicate să le răspundem cu
lucruri simple, utile, funcţionale şi eficiente sau, mai ales, suficiente!...
Uşor de zis, greu de făcut şi, totuşi, nu imposibil, mai cu seamă, dacă în tot locul şi în tot
momentul vieţii noastre, tumultuoase, slabe şi neputincioase, îi cerem ajutorul şi purtarea de
grijă, proniatoare, lui Dumnezeu – Care doreşte milă iar nu jertfă, seninătate şi detaşare iar nu
crispare, destindere iar nu constrângere, faţă luminoasă iar nu una întunecată, posacă şi
posomorâtă!...
Să ne aducem, aminte, cu toţii, că îndemnul lui Iisus Hristos a fost: Bucuraţi-vă!...
Păi, unde, când şi, îndeosebi, cum ne mai bucurăm noi, astăzi, în condiţiile în care, din nefericire,
suntem atât de prinşi în capcana, vâltoarea şi avalanşa acestei lumi, uitând, sărmanii de noi, că
Iisus Hristos - Dumnezeu Cel Adevărat şi Împărăţia Lui Cea Binecuvântată şi Sfântă, nu sunt din
lumea aceasta!...
Iată, cum, din păcate, ne-a cuprins, probabil pe cei mai mulţi dintre noi, duhul acestui veac,
înşelător, care de la amăgire ne va duce la dezamăgire precum şi purtarea secularizată a acestei
vieţi, în care ne-am construit proprii dumnezei – puterea, banul, averea, dorinţa de stăpânire –
dusă până la dictatură şi sclavie, din aceasta modernă, apoi slava şi suficienţa de sine, deşartă,
dusă până la exacerbarea eului şi egoului nostru, care a ajuns până la idolatrizarea propriei
noastre persoane, fapte ce duc la mândrie, egoism, orgoliu nemăsurat, vanitate, dorinţa de a
poseda, de a ne răzbuna şi multe altele!...
Fraţilor, haideţi să ne revenim din toată această stare/cuprindere, ameţitoare, din toată această
beţie înşelătoare, până nu este prea târziu!...
Să revenim la lucrurile frumoase, simple, discrete dar concrete, să fie cuvântul nostru dres cu
sare „ce este da să fie da iar ce este nu să rămână nu!”, atât şi nimic mai mult, nimic altceva!...

123
Să încercăm să ne redobândim încrederea pierdută, în Dumnezeu, în oameni şi, nu în ultimul
rând, în noi înşine!...
Cu un cuvânt: să ne bucurăm/să ne veselim de tot şi de toate, de tot ce este în jurul nostru, de
viaţa pe care ne-a dăruită Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul, de oamenii din jurul nostru,
să fim, cu toţii, radioşi, luminoşi, calmi, aşezaţi, calculaţi, cumpătaţi, măsuraţi şi, mai ales,
neîncrâncenaţi, căci Dumnezeu este al libertăţii iar nu al încrâncenării, al dragostei iar nu al
ostilităţii, al iubirii iar nu al adversităţii, vrăjmăşiei sau duşmăniei!...
Părinţii duhovniceşti ai Bisericii noastre, întrebaţi fiind când anume se va apropia sfârşitul lumii,
au răspuns, cu toţii, la unison că, atunci va veni sfârşitul când nu va fi cărare/alee/potecă de la un
vecin la altul, ori dumneavoastră credeţi că toate reţelele moderne de socializare pot
substitui/înlocui vecinătatea, amiciţia, prietenia, frăţietatea, unitatea şi solidaritatea care au
dispărut dintre noi?!...
Nu credeţi, oare, că suntem atât de încrâncenaţi şi datorită faptului că suntem atât de singuri, şi
de singulari, dezbinaţi, izolaţi şi egoişti, în condiţiile în care Dumnezeu este al comuniunii şi al
comunităţii, al păcii şi al armoniei, al înfrăţirii sau al înfierii şi al înrudirii!...
În altă ordine de idei, nu credeţi, oare, că toată această frică, angoasă şi spaimă ce ne-a cuprins pe
mulţi dintre noi nu este (şi) produsul înregimentării noastre în sisteme, curente şi ideologii,
năravuri ori apucături, care mai de care, mai ciudate sau mai bizare?!...
Credeţi că (mai) simţim, noi, acum, de unde ne paşte pericolul, eventual dacă (mai)
realizăm/conştientizăm noi aşa ceva?!...
Dumneavoastră ce ziceţi, ce părere aveţi?...
Când aveţi puţin timp, vreme şi răgaz, în clipele/momentele în care vă (mai) trageţi puţin
sufletul, gândiţi-vă la toate acestea, însă, fără încrâncenare, ci numai cu credinţă, cu nădejde şi cu
dragoste, pentru dumneavoastră şi pentru omul/semenul/fratele dumneavoastră, contemporan!...

Ce am învățat în și din acest an?!…

La sfărșitul acestui an și (la) începutul noului an (civil) – 2024, eu, unul, întâi de toate, vreau să
vă adresez, tuturor, un sincer și calduros la mulți, buni, frumoși, voioși, sănătoși și binecuvântați
ani!…

124
În altă ordine de idei, gândurile mele, acum, la sfârșitul acestui an și (la) începutul noului an,
sunt, practic, niște observații sau concluzii!…
În primul rând, pe zi și an ce trece, îmi dau seama tot mai mult că, suntem și rămânem, numai, la
mâna, mila și dragostea lui Dumnezeu, mai cu seamă, în tot acest context, istoric, social, politic.
religios și economic extrem de complicat!…
Altfel spus, doar ai lui Dumnezeu suntem și, rămânem și, în fond, atâta vreme cât este astfel este,
defapt, cel mai bine!…
În rest, eu unul, încerc să deșlușesc mersul și evoluția vremurilor însă totul, doar, în cheia
cuvântului Sfintei Scripturi și al scrierilor/învățăturilor Sfinților Părinți ai Bisericii, având
credința și nădejdea în Dumnezeul cel Adevărat și Veșnic!…
Cu alte cuvinte, mergând, cu Dumnezeu înainte, îmi doresc (de la El) să am parte, și în acest nou
an, de, liniște, pace, sănătate și o viață tihnită și, cât se poate de simplă căci, da, într-adevăr, dacă
ma întrebați ce îmi doresc de la noul an, acestea sunt: pacea, liniștea, sănătatea, echilibrul și,
simplitatea!...
Așadar, eu personal, mi-am propus ca (d)in noul an – 2024, să caut simplitatea, oriunde și
oricând, altfel spus, să cercetez oameni simpli dar profunzi, lucruri simple dar concrete, ipostaze
simple dar aerisite, clare și limpezi, situații/împrejurări simple dar pline de mesaj, tâlc și înțeles!
…
Cu alte cuvinte, vreau ca, de acum înainte, să am de-a face cu simplitatea, firescul și
normalitatea!…
Altminteri, lumea contemporană este suficient de complexă și (de) complicată, de sucită și de
amestecată!…
Deci, în fond și, la urma urmei, ce înseamnă a fi (un om) simplu, dacă nu unul: elegant dar
decent, discret dar concret, succint dar cuprinzator, generos dar chibzuit, natural dar cumpătat,
optimist dar calculat, demn dar modest, bucuros dar atent, vesel dar precaut?!…
Altfel spus, îmi doresc să am de-a face cu oameni sinceri, aplicați și eficienți, care spun
lucrurilor pe nume, evident, cu finețe și delicatețe, care detestă ipocrizia, minciuna, viclenia și
fățărnicia!…
Adică, oameni de bună calitate și de bun gust, oameni, realiști și adevărați, în tot ce gândesc,
vorbesc și (în)făptuiesc!…

125
Prin urmare, omul simplu, cu multă simplitate dar nu simplist, este cel care vorbește cum îi este
portul și se poartă după cum îi este vorba; omul care știe: unde, când, cât, cum și ce să zică ori,
mai ales, să nu zică/să nu spună; este omul manierat, după faptă, după vorbă și după port, fără a
fi plin de prețiozitate, malițiozitate, ironie sau aroganță, omul, sigur pe sine, care nu vrea pompă
nici fast, nici publicitate, nici să iasă în față, în public sau, mai cu seamă, în evidență; omul care
își cunoaște, foarte bine, locul și rostul, valoarea și importanța!…
În concluzie, îndeosebi, simplitatea îl caracterizează/îl definște pe omul care, realizează faptul că,
nimeni nu este de neînlocuit, decât, numai, în iconomia/pronia divină, potrivit Căruia am fost
creați ca ființe, personale, unice și irepetabile, în planul mântuirii și al veșniciei!…
Dumnezeu să ne poarte, în acest sens, în continuare, de grijă și să ne ajute, tuturor, în tot lucrul
cel bun! Amin!…
Va să zică, cu ce gând doresc să (mai) intru/să pășesc eu în noul an?
Cu intenția, vadită, a schimbării, reformării și (re)activării conștiinței, proprii, evident!…
Da, nu sunt cuvinte mari ci cuvinte asumate!…
Consider că este necesară abordarea, tratarea și (re)punerea în valoare a conștiinței – una clară,
trează, veghetoare, sinceră, curată, lucrătoare, folositoare și ziditoare!…
Da, anul 2024 îmi doresc să fie, cel puțin în ce mă privește, un an al propovăduirii, apologiei,
misiunii și mărturisirii, sincere, adevărate și autentice sau veritabile!…
Însă, pentru aceasta este necesară/indispensabilă o conștiință, activă și dinamică, una care detestă
duplicitatea, aroganța, ipocrizia și fățărnicia, una a calității nu neaparat a cantității!…
Așadar, mă rog lui Dumnezeu pentru dobândirea, cultivarea și consolidarea unei conștiințe,
morale, spirituale, ecleziale și duhovnicești, plină de conținut, sevă, vervă și substanță!…
Și, mai mult decât atât, ca o recomandare, poate că ar trebui accesate și lecturate, în mod
susținut, concret și eficient, învățăturile, scrierile, tratatele, revistele ori studiile patristice și
teologice, referitoare la această virtute ori stare deosebită, fără de care nu cred că poate exista
sfințire, sfințenie, desăvârșire și mântuire!…
Dumnezeu să ne ferească de amorțirea, adormirea sau înșelarea și amăgirea conștiinței noastre și
să ne ajute să dobândim conștiința cea după Hristos iar nu cea după această lume! Amin!…

Dă-mi, Doamne, în noul an!…

126
Pe lângă cele menționate în rândurile anterioare, m-am (tot) gândit că, personal, ce anume să-i
(mai) cer eu lui Dumnezeu, pentru noul an și, nu numai, și, iată, am ajuns la următoarea
rugăciune: Dă-mi, Doamne, în noul an, mai multă credință, mai multă nădejde și mai multă
dragoste!…
Totodată, te rog foarte frumos să-mi dai mai mult echilibru, discernământ și dreaptă socoteală!…
Încă îți mai cer mai multă înțelepciune, mai multă răbdare dar, și mai multă demnitate, mai mult
curaj însă și mai multă milă!…
De asemenea, vreau să-mi mai oferi mai multă încredere, în Tine și, în mine și, bineînțeles, și în
semenii mei, fără însă, a (mai) fi naiv ori credul!…
Îți mai cer, Doamne, să îmi dai sănătate, sufletului, minții, inimii și trupului, altfel spus, să mă ții
sănătos și cu mintea întreagă, că-i mare lucru acesta!…
Mai dă-mi, Doamne, puterea, calitatea ori capacitatea de a ierta, de mă ruga, de a ajuta, de a
împlini, de a râde cu cel ce râde și de a plânge cu cel ce plânge!…
Nu în ultimul rand, dă-mi, Doamne, virtutea cinstei, a onestității și a corectitudinii, a dreptății și
(a) altruismului, a cumințeniei, tăcerii, modestiei și discreției!…
Mai dă-mi, te rog frumos, puterea de nu ma plânge, niciodată, de nimeni și de nimic și, totodată,
să știus să gestionez, să rascumpăr și să drămuisc, așa cum trebuie, vremea vieșii mele, de aici și
de acum!…
În rest, dă-mi Doamne, ce este important, necesar, esențial, fundamental, indispensabil și pretios,
valoros ori folositor pentru și, în viata mea, iar, în fruntea tuturor, dă-mi, Dumnezeule Doamne,
mântuirea sufletului și a trupului meu! Amin!…
Și, încă ceva, ajută-mă, pentru a câta oară, să înțeleg că, dacă te am pe Tine, sunt totul și am totul
însă fără Tine nu sunt și nu am absolut nimic!…
Acestea fiind zise, Îți mulțumesc, în mod deosebit, pentru tot și pentru toate!…
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului și, mă miluiește și (mă) mântuiește, totdeauna, acum și
pururea și în vecii vecilor! Amin!…

Sfântă urare la ceas de sărbătoare…

127
În noul an – 2024, să intrăm/să pășim și, să umblăm, toți, cu: binecuvântare de la Dumnezeu,
recunoștință de la semeni, prețuire de la apropiați, admirație de la cunoscuți, apreciere de la
colegi, stimă de la vecini, mângâiere de la frați și/sau surori, bucurie de la copii, veselie de la
spirit, răbdare de la părinți, iubire și dragoste de la familie, înțelegere de la amici, sinceritate de
la prieteni, îngăduință de la vârstnici, respect de la tineri, sănătate și putere de la trup, har și
înțelepciune de la duh!…

Dumnezeu să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun!
Amin!…

La mulți, buni, sănătoși, rodnici, voioși, frumoși și binecuvântați ani!…

În loc de Epilog

Întâlnirea…

Cred că cei mai mulţi dintre noi am stat, la un moment dat, şi ne-am gândit ce mult a însemnat/a
cântărit o întâlnire/o anumită întâlnire în viaţa noastră!...
Şi, da, curat lucru: contează foarte mult o întâlnire, adevărată, în viaţa noastră!...
Pornind de la întâlnirea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii Săi şi ajungând până la
întâlnirea cu oamenii, mai ales cu Omul, şi nu oricând sau oriunde ci, la momentul şi la locul
potrivit!...
Practic, viaţa noastră este un parcurs care constă în asemenea întâlniri, providenţiale/proniatoare,
care, dacă sunt corect percepute şi serios asumate ori însuşite sunt cruciale, ducând la
schimbarea, transformarea şi, de ce nu, chiar la transfigurarea noastră, ele fiind
momente/prilejuri de sinceră şi profundă revelaţie sau descoperire, a lui Dumnezeu, a semenilor
noştri şi, în special, a noastră, a eului şi sinelui nostru, al fiecăruia!...

128
Între altele, ceea ce-i apropie pe oameni în diferite întâlniri, pe care, dacă le ratăm pierdem foarte
mult, poate chiar totul, este dragostea, iubirea, şi, aici, trebuie să ne aducem cu toţii aminte, de
frumoasele întâlniri atunci când eram îndrăgostiţi – ce stări de beatitudine trăiam atunci, ce fiori
produceau toate aceste superbe evenimente iar ceea ce-l face pe om să se îndepărteze/să se
înstrăineze de celălalt, de fratele şi de semenul său, afectând/alterând astfel comuniunea şi, deci,
distrugând comunitatea, este comportamentul bizar, ipocrit şi făţarnic adică atitudinea nesinceră
şi duplicitară, care a distrus familii, neamuri, popoare, imperii, comunităţi, echipe şi instituţii şi,
mai mult decât atât, a atras mânia multora şi ura sau răzbunarea altora!...
În fond, într-o lume plină de singurătate şi de egoism, de brutalitate, cinism şi dualism, viclenie
şi meschinărie, merită a trăi şi a consuma, până la capăt, oportunitatea ori şansa întâlnirii, care de
fapt, ne duce la om şi, îndeosebi, la Dumnezeu, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie fiind plină de
asemenea pilde/exemple memorabile, sfinţitoare, tămăduitoare şi, mai ales, mântuitoare!...
De cele mai multe ori vindecarea cuiva se poate realiza în urma unei întâlniri, mult folositoare,
punând la bătaie omul din noi care (mai) are darul, puterea sau capacitatea de a-l asculta pe cel
aflat în suferinţă, neputinţă, lipsă şi boală, de orice fel ar fi, care mai poate împărtăşi un zâmbet,
sincer şi autentic, care mai poate râde cu cel ce râde, cânta cu cel ce cântă şi plânge cu cel ce
plânge!...
Altminteri, cine nu-şi aminteşte de întâlnirile cu oameni aleşi, speciali, sinceri, demni, corecţi şi
oneşti, cu adevăraţi eroi, sfinţi ori oameni – simbol, cum a fost, bunăoară Regele Mihai I, cu
oameni discreţi dar concreţi, muncitori dar simpli, capabili dar modeşti, smeriţi dar altruişti,
harnici şi darnici, cumpătaţi dar dinamici şi ce bucurie ne provocau toţi aceştia!...
Unde sunt, astăzi, toţi aceştia?...
Ei (mai) sunt, există în continuare, această categorie de oameni, nobili şi eleganţi, delicaţi şi
sensibili, însă nu (mai) avem noi timp să-i vedem şi să-i întâlnim, fără să conştientizăm faptul că
ar putea fi ultima, singura ori unica şansă, în acest sens!...
Mai încolo s-ar putea să regretăm dar să fie prea târziu, poate mult prea târziu!...
Aşadar, haideţi să nu uităm că o întâlnire poate fi un binecuvântat prilej de bucurie, fericire,
comuniune, comunitate, viaţă, veşnici şi mântuire!...
Altfel spus, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne (mai) ofere ocazia/şansa unei asemenea întâlniri,
reale, sincere, autentice şi adevărate iar noi, între noi, oamenii, să ne (mai) întâlnim, sănătoşi,
frumoşi, bucuroşi şi cu folos!...

129
În loc de încheiere

Stelian Titus Gombos - Scurta prezentare

- Nascut la 08.07.1977, in municipiul Oradea, judetul Bihor

- Teolog, jurist si publicist
- Absolvent a doua facultati: Teologie si Drept
- Absolvent a multiple si diferite cursuri, stagii si sesiuni de pregatire precum si a numeroase
studii, postuniversitare, masterale, de specialitate, atat in tara cat si in strainatate
- Doctor in Teologie
- Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) din cadrul Guvernului Romaniei
- Autor si coautor a 30 de carti sau volume de profil
- Autor a numeroase studii de specialitate, lucrari, articole, eseuri, interviuri si recenzii
- Initiator, organizator si coordonator a numeroase conferinte, seri duhovnicesti si evenimente
spiritual - culturale
- Participant la foarte multe simpozioane, conferinte, seri duhovnicesti si manifestari cultural -
spirituale
- Initiator, organizator, realizator si coordonator a numaroase proiecte, activitati sau campanii
social - umanitare precum si actiuni sau proiecte caritativ - filantropice
- Colaborator si participant la realizarea si desfasurarea a diferite evenimente cultural - spirituale,
proiecte si evenimente social - umanitare sau comunitare
- Membru a diferite organizatii, asociatii sau fundatii cultural - spirituale sau comunitar - sociale
- Bun comunicator, colaborator, initiator, organizator, coordonator, orator, scriitor si vorbitor!...

Eseurile: "Punct si de la capat ori ba?!", "Romania in si din noi", "A fi ortodox astazi!", "Cand
m-am intors acasa", "Cine arunca primul cu piatra?!", "Ipocrizia", "Recunostinta", "Dreapta
socoteala", "Incercarile vietii", "Judecata", "Constiinta", "Preotul", "Credinta", "Pocainta",
"Rabdarea", "Sinceritatea", "Curajul", "Unitatea", "Demnitatea" si "Identitatea", "Treizeci de ani
de la Revolutie", "Normalitatea" si "Schimbarea", "Simplitatea" si "Intalnirea" precum si multe

130
altele sunt tot atatea fericite prilejuri sau binecuvantate ocazii de a constitui obiectul sau
subiectul unei intalniri, prelegeri, meditatii, discurs, carte ori conferinta, la care va fac aleasa
poftire pentru a organiza si, deci, a fi laolalta/impreuna, spre a impartasi, in mod concret,
asemenea valori sanatoase si principii comune, in acest an, cu care ne-a (mai) inzestrat, miluit si
binecuvantat Dumnezeu!...

Asadar, va stau la dispozitie, cu aleasa pretuire si deosebita consideratie!...

Pastram legatura!...

Dumnezeu sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!...

Cu deosebită considerație,

Stelian Gomboș

Precizare: Toate aceste microeseuri au fost scrise și publicate sau postate în perioada 2020 –
2024!...

131