Predica Parintelui Ciprian Negreanu (2011) la Duminica orbului

din nastere:
AUDIO:
n numele Tatlui, al Fiului i al Sfntului Duh. Amin.
n ultima duminic nainte de nlarea Domnului, [ne apropiem
de] sfritul praznicului nvierii. ntr-un fel sau altul, praznicul
nvierii rzbate tot anul i mai cu seam rzbate pn la Cincizecime,
dar sfritul lui, odovania lui este n ziua de dinainte de nlarea
Domnului i aa cum fiecare Evanghelie ce s-a citit o dat cu
nvierea n fiecare duminic vorbete despre chipuri diferite ale
nvierii sufletului i ale nvierii noastre, pn la urm, i a trupului i
a sufletului i aceast Evanghelie a vindecrii orbului din natere
ne vorbete despre nvierea sufletului omenesc, nvierea omului n
sine, a tot ce nseamn omul ca putere i lucrare i mai cu seam
aici nvierea celui care primete darul de la Dumnezeu i nu
primete acest dar nepstor i triete n continuare cum a trit i
nainte, ci acest dar i aceast bucurie c Dumnezeu i-a fcut
asemenea dar, asemenea minune, c a lucrat cu el, c s-a pogort la
el, c l-a cunoscut pe el, l face s lepede, dac e nevoie, totul, s nu
se ruineze de Dumnezeu niciodat. i astfel s-i nvieze sufletul
spre o alt realitate, spre o alt lume, spre Dumnezeu pe care nu L-a
cunoscut, dar acum l cunoate, spre valori i lucruri pe care nu le-a

bgat n seam, dar acum le-a vzut i le lucreaz i le valorizeaz cu

adevrat.i e n stare, pentru aceast comoar pe care a gsit-o, s
lase toate comorile celelalte, care preau comori pn atunci: i
vorba lumii, i prerea oamenilor, i ajutorul lumii, i faptul c te
ngduie n societate i c te accept ntre ei i toate acestea, le poi
lepda, dac e nevoie i oamenii te alung dintre ei, dar pe Hristos
nu-L vei lepda. i pentru Hristos vei accepta s primeti toate aceste
lepdri i te lepezi tu sau eti lepdat de oameni, dar pe Hristos nuL mai lepezi. i aceasta arat nvierea sufletului omenesc.

Un asemenea om a fost
acest orb din natere care a ateptat ani i ani i ani, probabil, i dup
aceea i-a pierdut i ndejdea c vreodat, n vreun chip oarecare,
printr-o minune oarecare, va vedea dei era cu neputin i zicea
chiar el i se vede n cuvintele lui nu dezndejdea, ci mpcarea cu
situaia: Nu s-a auzit din veac s fi fost vindecat vreodat un om orb din
natere, adic el nu avea ochi, nu cum c s se vindece cumva c poate
a vzut cnd era micu i poate cineva poate face ceva; s-a nscut cu

ochi care nu vd, nu era obturat de ceva ce le st n fa i ar putea fi

vreodat vindecat de vreun medic mare, minunat, poate mai
ndjduia. Dar el nu avea ochi! Avea locul acesta al ochilor gol! i el,
dac a avut vreodat n copilrie sau n adolescen ndejdea c va
vedea, dac i-a pizmuit pe oameni c ei vd i c vorbesc oamenii n
jurul lui c ei zic: <Uite!> <Vino s vezi!> i el nu vedea nimic i nu
putea s neleag ce se ntmpl i c ar fi dorit s vad i el de ce se
mir toi, de ce se ntristeaz toi, de ce se veselesc toi, i n-a putut. i
poate cnd era mic a ndjduit, dar dup aceea i-a intrat bine n
minte c cu el nu se va putea ntmpla niciodat aa ceva. Dup
aceea, poate a avut ndejdea c, totui, aa fiind, oamenii mcar se
vor milostivi spre el i va ajunge i el s fie cu ceva de folos
oamenilor, c, poate, va ajunge s-i ntemeieze o familie i s aib
i el loc n familia aceea i s aib, poate, i copii, dar a trebuit s
lepede i gndul sta, pentru c a ajuns ceretor, i prinii l-au
lepdat, n-a mai putut s-l in i a ajuns s cereasc pe treptele
Templului, c acolo era, pe treptele Templului.
i acest om, care att de mult i-a dorit, poate mai mult ca oricine, s
devin om ntre oameni i s vad, nici nu mai ndjduia s fie n
casa lui, la casa lui, ntre prinii lui sau, mai mult, alturi de familia
sa pe care ndjduia s i-o fac, alturi de copiii lui, acest om a fost
n stare s lepede toate acestea pe care i le-a dorit cu atta ardoare,

s lepede toate pentru Hristos, mrturisindu-L pe Hristos, Cel care

l-a vindecat. Aceasta arat c sufletul acestui om a nviat. A nviat
nu vremelnic, nu trector, ci pentru totdeauna.
Bineneles c omul, n felul lui de a fi, n cderile lui, n fricile lui,
poate s cad i de pe cea din urm treapt, i de pe ultima, nainte
de a pi n mprie, poate s cad. Dar puini sunt dintre cei care
pot s fac asemenea lepdri de lume cum a fcut acest om care a
fost scos afar din sinagog. Dac tcea acolo, n acele discuii cu
acei mari preoi fa de care pn atunci, probabil, se pleca pe trepte
cnd ei treceau i intrau n Templu i ieeau, i poate ei i aruncau
cte ceva, vreun ban, i el i cinstea aa, cum putea, c l ngduie
acolo, pe trepte, acel om pe care ei l vzuser totdeauna smerit i
ntr-o parte i nebgat n seam, ntinzndu-i doar mna, acel om a
devenit dintr-o dat astfel c se lua cu ei n vorb. Le sttea
mpotriv! Nu putea s tac! El ar fi putut s tac acolo, dac era s
profite la maximum, cum profitm noi de multe ori, c tim s
fim fiii veacului acestuia, aa cum zice Mntuitorul: Fiii veacului
acestuia sunt mult mai pricepui n cele ale lor , adic n cele ale
veacului acestuia: cum s profii, cum s rmi ntr-o situaie chiar
dac eti vorbit de ru, cum s nu fii dat jos de pe un post, de pe un
scaun, chiar dac muli i-l doresc, chiar dac muli pizmuiesc la el,
cum s taci, cum s vorbeti, cum s calci, e o ntreag nvtur pe

care noi, oamenii, o dezvoltm, ne facem legturi, ne facem relaii,

ne ntrim unii pe alii, ne vorbim de bine, ne vorbim de ru, ne
apucm aa, de multe ori, ca i lupii n hait s sfiem pe cineva
sau ne vitm mult timp ca s fim cinai de ceilali i ajutai i
inui cumva ca de necjii i ntristai i, de fapt, o ducem destul de
bine i suntem pricepui aici; e o ntreag nvtur pe care omul o
asimileaz fr s ne dm seama, dar ne natem n ea. E ca i cum ai
spune, cum cei din vechime, filosofii greci, spuneau c exist o
muzic a sferelor, a cosmosului, a universului, dar pe care noi n-o mai
auzim pentru c ne natem n ea. Ne-am nscut n ea i n-o mai
auzim. Aa, cumva, acest duh al lumii n care ne natem i acest fel
de a fi l nvm de mici, din fa, de la snul maicii noastre, l
avem din firea cea czut, ne nvm cum s profitm i cum s ne
descurcm, cum zicem, n lumea aceasta, e un fel de a i profita de
lauda celorlali, de a i profita de greelile i de scprile lor, de a
luda i noi ca s fim ajutai i ludai alt dat, de a ne preface c
nu vedem, dar n tain s vorbim de ru, ca s ne pstrm i bucuria
de a vorbi de ru, dar i obrazul splat n faa celuilalt Sunt
multe, multe pe care le nvm. Ei, credei c acest orb nu tia i el
aceast tain, nu tia c acum, dac a primit ochii de la Dumnezeu, i
se deschideau toate porile, de la a fi primit n societate, de a fi i el
om ntre oameni, de a avea i el familie? Totul se deschidea pentru

el! i tia c, dac ar fi tcut atunci cnd mai-marii preoilor, care

erau foarte tulburai probabil nu i-a vzut nimeni niciodat aa de
tulburai i de crtitori i de ntrebtori, pentru c nu mai ntlniser
un asemenea om, nu se mai ntlniser cu asemenea minuni i tia
el, probabil, c, dac ar fi tcut i n-ar fi zis nimic i s-ar fi dat
deoparte i ar fi fcut pe prostul, cum facem noi de attea ori: <Nu
tiu, nu cunosc, nu tiu ce s zic> aa cum prinii lui au fcut pe
netiutorii: Nu tim, ntrebai-l pe el, este destul de mare, noi nu mai avem
asupra lui autoritate, repede dndu-se napoi, ca nu cumva s-i prind
pe ei i s le zic: <Nu cumva i voi suntei alturi de Acel nvtor
fals, de Acel samarinean, de Acel demonizat care nu ine regulile i
rnduielile postului i nu ine smbetele?> i s-i dea afar din
sinagog. Nu, ei nu acceptau aa ceva, nu voiau s piard
Ce nsemna s fii dat afar din sinagog? Erai dat afar din
societate! Erai paria! Erai pgn i vame. Nu se mai fcea comer cu
tine, nu i se mai ddea, nu i se mai vindea, nu i se mai cumpra,
erai un strin: ce caut strinul acesta ntre noi? i tii c evreii
tiau foarte bine s se comporte aspru cu strinii, cu samarinenii ca
i cu nite cini, nici nu se uitau la ei, nchipuii-v cum se puteau
uita la unul care fusese dat afar din sinagog! De multe ori pe
strin l mai ngdui, c aa s-a nscut, c aa este, dar cel dintre ai ti
care s-a lepdat de credin c aa era vzut unul care era dat afar

din sinagog, c s-a lepdat de credin era mai vorbit de ru,

mpotriva

lui

mai

multe

crteli

se

ridicau.

s nu se lepede de Hristos. Mare lucru a fcut acest om! A nviat s

fletul lui! A mrturisit. A rspuns i el la minunea lui Dumnezeu cu tot
ufletul su, cu ct a putut el s rspund. Fr rutate, fr s fie
rutcios fa de oaenii aceia, dar n-a lsat nimic din adevrul pe carecredea el:Nu tiu despre Acest Om ce zicei voi, dar tiu c nu poate fi p
ctos, pentru c un om pctos nu poate face asta i nu s-a auzit de aseme
ea minune din veac ca cineva s fac ochi din nou din lut i s-i pun n gvan
goale i s se fac
eva nu s-a mai auz

o hi i s fac orb din na

tere vztor. Aa

t.A spus sincer ce credea:Acest numai de la Du

nezeu poate fi.i ei s-au repezit i au strigat:Tu te-ai nscut os

pc
ntr
g cu totul din pntecele maicii tale i ne

vei pe noi?i l-au

dat afar din sinagog pentru cuvintele lu .Acest om a ieit din ac

ast lege nescris pctoas a lumii dea ne fofila, de a

ne gsi

ocoare calde, de a ne lepda tacit de Dumnezeu nencetat. C, de f

pt, aceast aa-zis decurcreal n lume de multe ori, n multe situ
ii,

ajunge

Aa cum ceilali zece apostoli au fugit de acolo, nu s-au lepdat

verbal, cum s-a lepdat Petru, nu s-au lepdat de Hristos, dar dintro alt perspectiv aa putem privi: ei s-au lepdat prin fug i prin
tcere i prin fric. Au fugit, s-au ascuns. Petru s-a lepdat cu vorba,
direct, da. Ei au fugit. Noi ne asemnm cu aceti apostoli, dup ce
am primit de la Dumnezeu attea i attea i attea, atunci cnd ne

complcem n aceast linite, n aceast stare cald, greu de prsit

pentru c ea implic, de multe ori, o punere fa ctre fa cu muli
pentru care sau n faa crora vrem s pstrm mult loc n sufletul
nostru. De multe ori putem pierde prietenii, putem pierde
apropieri fa de oamenii pe care-i dorim aproape pentru c vrem
s ne inem aproape de Dumnezeu. i am spus: nu prin vorbele
noastre rstite, ci prin simplul fapt c nu poi s spui: < sta-i
adevrul n care cred!>
S ne ntoarcem puin la nceputul acestei ntmplri. Mntuitorul
vorbise n Templu fariseilor, crturarilor, preoilor, mai-marilor,
poporului care era adunat acolo, despre faptul c El este Fiul lui
Dumnezeu, vorbise tot timpul despre Tatl Meu: Tatl Meu Mi-a spus
acestea, Tatl Meu M-a trimis aici, Eu sunt Una cu Tatl Meu i ei s-au
oripilat i au zis:Cine este Tatl Tu? i El le spunea: V-am spus i nu
M credei. i le spunea c Tatl este Dumnezeu. i ei au zis: Se face
Una cu Dumnezeu! Se face Fiu al lui Dumnezeu! De aici, de la aceast
discuie din Templu i din alte cuvinte pe care le-a spus Mntuitorul,
mai trziu, cnd l vor aresta, vor striga tot acolo: S-a fcut pe Sine Fiul
lui Dumnezeu! Aceasta era acuza cea mare i erau foarte nvrtoai
mpotriva Lui. i I-au spus: Noi suntem fiii lui Avraam ei se socoteau
fii ai lui Avraam iar Tu cine eti? Noi suntem fiii lui Avraam! i El a
zis: Avraam a cunoscut ziua Mea i s-a bucurat! Ei au zis: Avraam a

cunoscut ziua Ta?! N-ai nici 50 de ani i l-ai cunoscut pe Avraam?! cel
care pierise cu mii de ani nainte. i Mntuitorul le spune: Adevrat v
spun vou, mai dinainte de Avraam Eu sunt. i cnd au auzit acest
cuvnt, mai ales mai dinainte de Avraam Eu sunt, ceea ce era peste
puterea lor de nelegere, dar i cnd a folosit cuvntul Eu sunt, care
suna, n aramaic, foarte asemntor cu Eu sunt Cel Ce sunt, Yahve, pe
care Dumnezeu l-a rostit din rug ctre Moise, sunt aceleai cuvinte,
aceleai verbe i la Eu sunt i la Eu sunt Cel Ce sunt, deci cnd au auzit
iudeii i c Se face Fiul lui Dumnezeu i c e dinainte de Avraam i
c Se numete Eu sunt Cel Ce sunt, adic Yahve, atunci au vrut s-L
ucid, au vrut s pun mna pe pietre s-L ucid. i El a trecut
printre aceti oameni, a ieit i nu i-a lepdat pe aceti oameni, nu ia blestemat. Ce-a fcut? A vrut s-i ncredineze pe aceti oameni c
El este, El este Cel Ce este, El este Dumnezeu Cel Ce a fcut toate!
El este! i atunci ce-a fcut? S-a oprit la ieirea din Templu unde
sttea [acel orb] nebgnd n seam certurile acestea sau, poate,
tulburat i el de ce auzea care, cu mna lui tremurnd, a ntins
mna cnd a auzit pe cineva trecnd; i S-a apropiat de orb i Se uita
la el mai cu atenie.
i probabil c, dup discuiile din Templu, i ucenicii lui Hristos s-au
tulburat puin. Sunt mai multe locuri n care ucenicii lui Hristos au
fost tulburai de discuiile i de contrele pe care le-a avut Hristos cu

fariseii i cu crturarii i de multe ori s-au tulburat i ei i au zis:

<Poate c nu-i chiar aa, greu de crezut c acesta este Fiul lui
Dumnezeu n Sine!> Mai ales c vedeau toat mulimea, toi preoii,
toi crturarii spunnd c nu-i aa. i simim n vorba lor i frica, i
tulburarea, dar i o ironie. El S-a oprit i sttea n faa acelui om,
uitndu-Se cum arta i, probabil, acel om nu nelegea de ce Cel din
fa nu-i d ceva, sttea cu mna tremurnd n faa Lui i ei s-au
uitat la aceast scen i au zis: nvtorule, el a greit sau prinii lui de
s-a nscut aa? Dar n cuvntul acesta se simte o ironie, o mic rutate,
o mic mpotrivire adus lui Hristos, probabil ntrtai de ceea ce
auziser n Templu i de toat rutatea i ntrtarea celor din Templu
s-au ntrtat i ei puin. De ce au zis aa? Pentru c nu cu mult
nainte se ntmplase minunea vindecrii slbnogului de la
scldtoarea Vitezda, cnd Mntuitorul i-a zis acelui om Du-te i s
nu mai pctuieti, ca s nu-i fie ie ceva mai ru. i ei au reinut asta i
i-au zis: <Deci acest om a ptimit atia ani pentru c a pctuit!> i
acum, cnd au vzut orb din natere, sigur din natere, fr discuie,
probabil l i tiau, deci dup ce auziser contrele i suprrile i
nvrtorile celor din Templu, care au vrut s-l omoare, s-a ridicat i
n mintea lor: <Da, chiar aa, dac boala e un efect al pcatului, acesta cine
a greit: el?> ntrebarea Cine a greit, spune Sfntul Ioan Gur de
Aur, nu era o ntrebare plin de neles, venit de la filosofia greac,

subtil, care vorbea inspirndu-se din filosofia oriental, dar nu

numai, cum c omul ar fi trit multe viei nainte i ai o karm
negativ, cum zic ei, i c te nati orb pentru c ai fcut prostii n alte
viei i greeli. Nu tiau ei aceste lucruri, erau prea simpli, erau nite
rani. Pe acestea le cunoteau filosofii greci, acestea bnuiau unii
dintre nobilii greci sau nvaii greci, umblau cu aceste erezii n
mintea lor, dar aceti pescari, aceti vamei, aceti agricultori care
erau ei, apostolii, nu tiau de aceste nvturi. i se simte, cumva, n
cuvntul lor, puin ironie: Deci cine a greit pn la urm: el sau prinii

lui, de s-a nscut

aa? Era o mic

mpotrivire fa de Hristos, fa de Care i ei ncepuser s se

clatine dup acea discuie, exact ca i cum tu, oricare dintre noi, ai
avea ncredere n cineva, te ncrezi n nvtorul tu, ai nvtor la

coal, l crezi bun, ai ncredere n metoda lui i n practica lui i

crezi c pred excepional i ajungi ntr-un grup mare de oameni, s
zicem muli nvtori mari i toi l acuz pe acela c nu aa se face
i nu aa trebuie i chiar dac tu, pn atunci, l-ai slvit i l-ai
ludat i ai zis c extraordinar de bine lucreaz cu copiii, ajungi s
crezi c s-ar putea s greeasc omul sta. Se ridic n mintea ta, aa
cum Lenin spunea: Murdrii, murdrii, murdrii, c ceva tot
rmne! [expresia originala este: Calomniai, calomniai, ceva tot
va rmne! i aparine lui Beaumarchais, doar ca Lenin si toti
ticalosii ca el, mai mari sau mai mici, au practicat-o cu tragic
succes, n.n.]. Adic: minii ct se poate de mult, c ceva tot se
pstreaz, aa cum auzim de cel mai drag om, de prinii notri, de
fraii notri, de cei din familia noastr, c cineva i mnjete mult timp
sau mai muli oameni i mnjesc cu cuvinte de ocar, cu lucruri grele,
pe care tu personal tii c nu se poate s le fi fcut omul acesta, c tu
ai fost cu el atunci cnd el era acuzat c nu-tiu-ce prostie a fcut i
att de mult l mnjesc ceilali, nct, totui, mintea ta ncepe s se
ndoiasc i s-i pun ntrebarea: <Dar nu cumva s-ar putea s fie
ceva?> sau, dac eti sigur c nu e aa, tot rmne un ntuneric legat
de omul acela n mintea ta, o ndoial.
Ei, s tii c aceste lucruri s-au ntmplat i cu apostolii, adic s-au
tulburat i ei. Aa s-au tulburat i cnd El le-a zis: De nu va mnca

cineva Trupul Meu i nu va bea Sngele Meu, nu are via venic n el . i

ei au zis: Cum s mncm Trupul Tu i cum s bem Sngele Tu? i muli
dintre ucenicii Si au plecat tulburai, ca i iudeii din jur, i El le-a
spus celor care au rmas: Nu plecai i voi? Nu plecm. Nu nelegem,
dar Tu ai cuvintele vieii celei venice, a zis Petru. Deci i atunci au fost
momente de tulburare.
i ei au ntrebat aa, ironic, nu gndindu-se la filosofia rencarnrii. i
Mntuitorul le spune:Nici el, nici prinii lui n-au pctuit, ci ca s
se

arate

prin

el

slava

lui

Dumnezeu.

i a scuipat jos i a
fcut tin, lut i a pus n locurile goale din ochi i i-a zis: Du-te i te
spal la scldtoarea Siloamului i acela s-a dus. Gndii-v ce a fost n
mintea lor, ce a fost n mintea multora dintre fariseii care, probabil,
ieiser n poarta Templului s vad ce face Acesta, c spoiete cu
nmol ochii unui orb. l mai i trimite undeva departe. Ct
ndoial a fost i n inimile apostolilor i ndoial i mai mare n
inimile celor care se certaser cu El n Templu i bietul orb i el,
probabil [luat n] rs de unii pe drum, c<Ce-ai fcut?> <Pe unde-ai
dormit?> <Te-ai mbtat?>, cine tie ce lucruri a auzit i el, totui, cu
toat aceast ruine i cu toat aceast temere c poate i bate joc de
el Acest Om despre Care auzise vorbe rele de la farisei i crturari i,

totui, s-a dus i s-a splat la scldtoarea Siloamului i a venit

vznd. i dintr-o dat s-au lmurit i apostolii i cei care stteau n
pridvorul Templului vznd ce face Acesta, pentru c dintr-o dat
cuvintele Lui, Eu sunt Cel Ce sunt, Eu dinainte de Avraam am fost,
Eu sunt Cel Ce sunt, ncepeau s se adevereasc. El este Dumnezeu,
Cel Ce ne-a fcut din lut cu minile Lui i aa cum atunci, oarecnd,
lund pmnt ne-a fcut pe noi, acum a luat tot aa lut i a pus n
ochii aceia goi i s-au fcut ochi, c aa a poruncit El s se fac i s-a
fcut. Cine voia s vad vedea. Orbii cu sufletul deschideau ochii s
neleag c Acesta este Dumnezeu, n-a minit! Cine poate face aa
ceva dect Dumnezeu? Orbul nsui a recunoscut asta i a zis: Aa
ceva nu s-a auzit n veci! Dac n-ar fi Dumnezeu cu El, n-ar putea s fac
asta! n-a zis c e Dumnezeu, i-a fost prea greu s zic, nu tia ce s
zic dar dac Dumnezeu n-ar fi cu Acest Om, nu ar putea n vecii vecilor,
pentru c numai Dumnezeu poate s fac aa ceva! Asta voia s spun
omul: Numai Dumnezeu poate s fac, nimeni altcineva nu poate
s fac ochi, care sunt, poate, cele mai fine organe de sim ale omului,
greu de fcut. i au crezut, dac voiau s se clarifice, i din Templu, i
orbul, i ucenicii, care erau tulburai. Pentru asta a fcut Dumnezeu
ochii atunci orbului, spre folosul multora, nu numai pentru orbul
acela, deci nu era numai o mil pentru orb, c <Srcuul de tine!
>, nu! Ci era pentru ca s deschid ochii sufleteti cei venici ai

apostolilor i ca s le mai dea un motiv fariseilor i crturarilor, s nu

zic: <Pi numai a venit i ne-a spus i noi n vorb L-am nvins!>, <Ce ne
spui nou? Nu se poate aa ceva, calci Legea!> i s-a mplinit acelai lucru
sau acelai cuvnt pe care Dumnezeu l fcea oricum, cnd zice: Iar
apostolii mergeau i propovduiau i Dumnezeu mergea n urma lor
i ntrea cuvntul lor prin minuni mari. Deci Dumnezeu i-a ntrit
cuvntul prin minuni.

Minunile pe care le
face Dumnezeu sunt, ntr-un fel sau altul, o ntrire a cuvntului.
Adic n primul i n primul rnd, Dumnezeu spunea cuvntul care

tmduiete sufletul i l face pe suflet nemuritor, l nviaz, l

ridic din moarte, i dup aceea venea i druia tmduirea
trupului. Nu invers. n general, aa a fcut Dumnezeu i spre
ntrirea cuvntului, c ce folos c vedea acel om, c ce folos c se
minunau aceia c vede omul acela sau c a nceput s vad, dac nici
el i nici ceilali nu se ntorceau spre Dumnezeu i pierdeau viaa
venic. N-aveau niciun folos. Adic pentru nc 20-30 de ani trii n
pcate i n negur i n ntuneric n-aveau niciun folos. iDumnezeu
voia s-i ctige pe aceti oameni pentru venicie. Asta vrea
Dumnezeu! Vrea s ne ctige pe noi, s ne pescuiasc din apele
morii, s ne mute n apele vieii, n iezerul de cristal al mpriei
Cerurilor i noi nu vrem s ieim din nmolul cel adnc. i ncearc
s ne pescuiasc cu cuvinte meteugite i cu undie bine alese, toate
adevrate, i omul nu se las prins.
i a mai vrea s tragem o nvtur din ce s-a ntmplat cu acest orb.
tii c multe dintre minunile, dintre lucrrile pe care Dumnezeu le
face cu noi, se ntmpl asemenea cum s-a ntmplat cu orbul
acesta. Multe. A putea da multe exemple de vindecri, de oameni
care s-au vindecat i care s-au vindecat n primul rnd sufletete, au
fcut ascultare desvrit i au urmat cuvntul lui Dumnezeu n
primul rnd u dup aceea au primit i binecuvntarea, i
nsntoirea

trupeasc.

De

multe ori,

Dumnezeu

aa ne

ncearc. De fapt, pe orb aa l-a ncercat Dumnezeu, i-a fost ncercat

puina credin. Dumnezeu nu face aceste minuni fr participarea
i credina omului, ct de puin, ct de mic, mcar de
ascultare. Aa cum ascultarea lui Petru de pe corabie, obosit i
plictisit, n noaptea cnd a pescuit fr s prind nimic i totui a
ascultat i [] dup aceea s-a mai dus i la adnc i a mai aruncat i
mrejele i a fcut toat ascultarea pn la capt dei el era pescarul
i ar fi putut s zic: <Las-m> dar a fcut ascultare pn la
sfrit i a rbdat i prin aceasta s-a ctigat venic Apostol al lui
Dumnezeu, marele Petru de mai trziu , ascultare fr de care era un
necunoscut acum, tot aa Dumnezeu ne trece i pe noi prin nite
mici ncercri nainte de a ne da mari daruri. Ca i cum ne-ar
ntreba sau ne-ar testa, s vad dac avem puin credin n
el. Cnd cerei lucruri mari sau mici chiar s v ateptai nu la
mari ncercri, de multe ori mici ncercri, dar pe care le pierdem de
multe ori, le cdem. Este o mic ncercare cea care ni se pune atunci.
Eti ntr-un necaz, s zicem, ntr-o boal, eti bolnav. Tu ceri
ajutorul: <Doamne, d-mi, ajut-m, ajut-m!> i Dumnezeu atunci i
scoate n cale pe altul, care i el e bolnav, poate de o boal mult mai
mic, sau cu un necaz mult mai mic sau, poate, asemntor cu tine. i
tu, dac treci nepstor pe lng el, zicnd: <Ce treab am eu cu
sta? Ce-mi pas mie de acesta? Acesta n-are nicio boal fa de

mine!>, i vezi numai de necazul tau i de boala ta i de suferina ta

i strigi n continuare i uiti de boala si de suferina celuilalt, cazi
acest test. S urmrii cu atenie cnd v mbolnvii, cnd vi se ia,
vi se fur, cnd suntei vorbii de ru i v rugai lui Dumnezeu s
v scoat din toat vorba de ru, s ndrepte iar lucrurile, s vedei
c Dumnezeu v ncearc, de multe ori cu aceleai ncercri i cu
aceleai ispite cu care ai fost ncercai i voi, adic vine un alt om cu
necazul lui, cu durerea lui i, dac tu nu-l bagi n seam, dac tu-l
treci cu vederea, te ncearc Dumnezeu cu puin credin, te pune s
dai mrturie n faa a doi-trei oameni i tu, de ruine, taci, dar dup
aia: <Doamne, ajut-m, d-mi, drege-mi!>,nu-i va da sau i va da, dar
cu mult mai mult greutate sau i va da aa, din mil, dar nu vei
simi din darul pe care i-l d Dumnezeu bucuria i lumina aceea pe
care le simi atunci cnd participi i tu puin. Atunci darul lui
Dumnezeu e dat desvrit, plin, i d i pe dinafar. Darul lui
Dumnezeu aa i este. Atunci cnd noi crtim, spunem cu jumtate
de msur i facem puin din cte ne ncearc Dumnezeu
Te duci ntr-un pelerinaj mare, atunci i scoate n cale Dumnezeu
un om necjit care i-a pierdut atunci ceva. i tu zici: <N-am timp
acum, nu-i vreme, mi pare ru, domnule!> i nici mcar o vorb
bun sau ceva, s-l ajui cu ceva. Nu vei avea folosul pe care l-ai fi
avut dac fceai acel bine. Nu avem timp s spunem cte ntmplri

sunt din Vieile Sfinilor i cte au primit aceti sfini pentru c s-au
oprit la vremea cuvenit i au stat puin s ajute pe cineva sau cte
milostiviri au primit de la Dumnezeu. Deci de cele mai multe ori,
crarea lui Dumnezeu spre milostivire este prin aceste mici
ncercri. De pild, s zicem c pleci ntr-un pelerinaj la Ierusalim; e
ca un drum mare, larg, de binecuvntri. Zici: <Uite, m voi duce pe el
i voi avea odihn, voi descoperi toate locurile acelea minunate!> i, la un
moment dat, Dumnezeu i arat o crare pe margine, zice: <Da, dar
acum uite, ia-o puin pe margine, uite-l pe omul sta necjit! Vei reveni la
autostrada mare spre Ierusalim, acum ia-o pe margine i vorbete puin cu
omul sta, ajut-l! Dac faci aa, vei avea binecuvntare desvrit i folos
mare i n cele ce vei face mai trziu. Dac nu vei face asta, nu numai
mpotriviri, greuti, lupt, ispite, necazuri, ncercri> Dar toate au i
ele folosul lor, nu le face Dumnezeu sau nu le ngduie ca s ne fie
nou ru, s ne nvm minte, aa, ca un fel de pedeaps. i toate
acestea, cumva, parc ne trezesc i pe noi, acestea parc ar trebui s
ne trezeasc la durerile celui care striga i el, de acolo, din margine
i noi nu l-am bgat n seam atunci cnd striga.

De pild, marile daruri din via Dumnezeu le d n funcie de

aceste

milostiviri.

Sfntul

Grigorie Dialogul, pap al Romei am spus de multe ori aceast

ntmplare, dar m bucur s o spun, pentru c e o minune mare era
un om necunoscut, n-ar fi avut ndejde vreodat i nici nu-i dorea
s ajung patriarh al Romei, el fiind un simplu monah ntr-un schit
mic cu civa monahi. i schitul era n casa lui. Oameni simpli, nui doreau mult, i doreau o petrecere ct mai n ascez, c mai

curat, ct mai apropiat de Dumnezeu. i el, ntr-o zi, a primit de

trei ori pe cineva, un corbier care-i pierduse navele pe mare i de
trei ori l-a ajutat cu ct a putut. Cu ct a putut, l-a ajutat. i nici a treia
oar cnd a venit acel corbier necjit nu l-a repezit cu asprime, n-a
fost aspru cu el, nu l-a batjocorit, nu l-a vorbit de ru, ci l-a ajutat cu
ct a putut. Mai trziu devine pap al Romei i obinuia s invite
duminica la mas sraci, aa obinuia el, aa a obinuit mult timp,
ca muli ali mari sfini. i printre sraci l-a vzut ntr-o zi pe acel
corbier! i i-a zis: <Rmi puin!> dup ce s-a terminat masa, <S
mai vorbim! Ce faci?> i la sfritul mesei acel om i-a schimbat
chipul i a devenit nger al lui Dumnezeu i a zis: <i atunci i
acum, eu am fost ngerul lui Dumnezeu. Am venit s te ncerc i, pentru
c ai trecut aceast ncercare i inima ta nu s-a nvrtoat, nu s-a mniat, nu
s-a

revoltat

mpotriva

lui

Dumnezeu,

nici

omului

aceluia,

Dumnezeu atunci, atunci cnd ai dat tu, n ziua aceea, a hotrt c tu vei fi
patriarhul Romei.> i au trecut de atunci 10 ani pn a devenit
patriarhul Romei.
De multe ori, aceste gesturi care par, cum zice romnul: De dai, nai, De faci bine, eti prost i altele, sunt nite prostii, de fapt!
Astea sunt prostiile! i, de multe, ori, cnd faci acel bine, n lips
fiind, rmi i mai n lips i nu primeti binele aa cum am vrea noi,
[adica sa] dai i repede [sa] primeti napoi destul. i faci tot felul de

lucruri, i ngdui ceva cuiva, taci n faa cuiva care devine i mai
autoritar i mai rutcios, face i mai pe deteptul, i zici: <De ce-am
tcut? Trebuia s-i zic cteva i gata!> i totui ai fcut-o pentru
Dumnezeu. Toate acestea care preau nefolositoare atunci, mai
trziu vor fi. Dumnezeu nu le uit pe acestea, nu le uit, unul nu
uit dintre ele. Pe toate le tie. i pentru acestea i se vor da ie
btrneti lungi, de multe ori, nelepciune mcar la vrstele naintate,
ca s poi nva i pe alii, lumina inimii i a chipului, moarte
binecuvntat, cretin, multe, multe, pe care noi le tot cerem; dar
dac porunca aceasta de milostivire, de ngduin, de iertare fa
de greeal, n-o primim, atunci vedem c nici acelea nu ni se dau,
sau ni se dau, dar ntr-o msur aa, parc aa cum am fcut i
noi. i moartea noastr e i cu durere, dar i cu bucurie, i viaa
noastr e i cu multe dureri i cu cteva bucurii, aa cum i-am dat i
noi lui Dumnezeu, aa, scptat, din cnd n cnd, cnd am putut,
cnd am vrut.
i invers, pentru cei care primesc cuvntul lui Dumnezeu i se
ostenesc, chiar dac acum sunt vzui ca proti, ca necunosctori, ca
pierztori de vreme, pierztori de suflet, de timp, nu sunt buni
manageri, nu sunt buni s-i chiverniseasc puinul de acum, c nu
aa trebuie fcut i poate sunt vorbii de ru de muli i chiar de
familia lor de multe ori, acetia vor cpta mare dar de

la

Dumnezeu. Aa cumSfntul

Filaret cel milostiv, prznuit chiar n ziua naional a Romniei, pe 1

decembrie, avea mare dragoste s dea, s ajute. i toi, la un moment
dat, l vedeau ca pe un prostu, aa. Prea mult ddea i prea mult
ajuta pe toi necjiii, nu neaprat celor care fceau profesie din
ceretorie, celor pe care-i simea din apropiere, el mprea cu altul,
cu familia care avea mai muli copii, fcea aceste gesturi
extraordinare. i a ajuns s-i dea i ultima vac i ultimul
cal, pentru c o vreme, ani i ani, i nmulea Dumnezeu nencetat
avuia, cu ct ddea mai mult, el avea mai mult. De la o vreme, n-a
mai nmulit-o. i a ajuns s-i dea i ultimele lui animale, i tot, i
familia i-a devenit duman i l-au urt i aproape l-au dat afar din
cas, ajunsese s mnnce undeva afar, singur, pentru c prea

dumanul casei, care d ultimele lucruri bune. i aa a fcut

Dumnezeu c fiul mprtesei Irina, Sfnta Irina, care a fcut al
aptelea sinod ecumenic mpotriva iconoclatilor, Constantin al IX-lea,
fiul ei, cuta prines, i n-a vrut s-i ia dintre cele care erau deja de
neam nobiliar, ci a vrut s-i ia din popor pe cineva cu inim bun i
credincios i au trimis prin tot imperiul s caute, de vor gsi fat
cuminte, cum se cuvine n toate cele, mai ales cu credin mare, i
ultima lui ndrznire n faa familiei, cnd a auzit c au venit doi
trimii mprteti i n-aveau unde dormi n sat, a zis: Vrei, nu vrei,
eu i gzduiesc la noi. i i-au gzduit acolo, i aceia ce s zic, de fa
cu trimiii imperiali, i a pus pe fiica lui: Slujete la mas, dregi, faci,
ultima gin o tiem i i-o dm acestuia! i aa a fcut i aa
impresionai au fost de buna cretere a fetelor pe care le avea, i mai
ales a uneia dintre ele, nct au zis: Aceasta este!i a ajuns Filaret cel
milostiv s fie la curtea mpratului i mpratul, vzndu-l ce
milostiv e, i-a dat nencetat avuii din care putea s dea orict i s
nu se termine niciodat. i nu se terminau, c era avuia Bizanului,
care pe vremea aceea era cel mai bogat imperiu. i a murit ntr-o
mnstire n Constantinopol, cinstit cu mari daruri de la Dumnezeu
i povestesc cei de dup el c se rugau lui mai ales cei care aveau
zgrcenie sau nu puteau da i-l vedeau parc ar fi stat la umbra
florilor din mpria Cerurilor, n dreapta lui Hristos, primindu-i

i chemndu-i acolo, trecndu-i peste podul cel subire care ducea

spre rai i el i inea de mn i le zicea: Haidei, frailor!
Aa binecuvnteaz Dumnezeu pe cei ce ajut, pe cei ce ntresc, pe
cei ce sunt binevoitori, care acum par nevolnici, pctoi, dar mai
trziu vor fi binecuvntai. Amin.
***

Predica Parintelui Nicolae Tanase (2013) la Duminica a VI-a dupa

Pasti, a orbului din nastere:
Iubii credincioi,
Iat-ne n srbtoarea Duminicii nvierii, cnd noi continum, dup
aceste sptmni, iat, de acum ase, s serbm marele praznic al
nvierii, ca n fiecare duminic, de altfel, dar mai ales, n aceast
perioad de 40 de zile dup Pati. Nu c dup aceea ncetm acest
praznic, ci, ntr-un chip deosebit, aceste 40 de zile pentru noi sunt

deosebite. i continum cu cellalt praznic, nlarea Domnului, i

continum cu cellalt praznic, Duminica Rusaliilor, dar i perioada n
care Biserica vine cu slujbele i cntrile ei, care amintesc i
preamresc aceste mari praznice.
[] Iar astzi pentru care i motiv Prinii Bisericii au ales ca
aceast Evanghelie s se citeasc astzi ne-a nvat, deci aceast
Evanghelie c orbi fiind, putem s vedem prin lumina nvierii lui
Hristos.
i, ntr-adevr, putem observa cu noi nine c adesea orbim i
adesea ncepem, cu puterea lui Dumnezeu, ncepem iari s
vedem. Orbim din pricina pcatului.Uneori ne natem aa, pentru
c prinii notri, bunicii notri, au lucrat rul n felul n care poate
nici noi nu tim cum. Dar este pentru noi dumnezeiescul Botez, este
pentru noi Sfnta Spovedanie, este pentru noi Sfnta mprtanie.
Sunt toate Tainele Bisericii lucrtoare n sufletul nostru.
Auzim mereu spunndu-se cuvntul har, harul lui Dumnezeu.
Nu nseamn altceva dect puterea lucrtoare a lui Dumnezeu! S
ne lsm, iubii credincioi, ca Dumnezeu cu puterea Lui s lucreze
n noi i va face o minune cu noi. Ai auzit n Evanghelia de astzi ce
necredin din partea celor care erau prezeni, ce necredin din
partea celor care iscodeau, ct anchet a fcut cel care nu credea n

Dumnezeu, ci care aveau o nvtur de la Dumnezeu, dar nu i

iubirea lui Dumnezeu i dragostea de oameni. i tot l ntrebau:
<Dar cum de vezi?>
<Uite vd!>
<Bine, dar nu e bine s fii vindecat smbta, c smbta e ziua noastr de
odihn!>,spuneau iudeii.
<Da, o fi aa, dar eu vd! Eu nu pot s tiu multe. Eu tiu c eram orb i
acum vd!>
Apoi au mers mai departe, i anume au negat aceast minune i au
cutat ndreptire la prinii lui. Iar ei, fricoi, au spus:
<Noi nu tim ce s-a ntmplat, cum s-a ntmplat Noi tim c l-am nscut
orb, dar restul ntrebai-l pe el, este major, s rspund!>
Observai ct lepdare cnd este vorba de Dumnezeu! Oare nu i
astzi, din cnd n cnd sau adesea, noi ne lepdm? i nu avem
aceast putere s mrturisim minunile lui Dumnezeu? i care sunt
minunile lui Dumnezeu? Sunt multe! Sunt nenumrate! Dar cea
mai mare minune rmne Sfnta Liturghie! Sfnta Liturghie e cea
mai mare minune i de aici i marele pcat al lipsei de la Sfnta
Liturghie adic prefacerea pinii i a vinului n Trupul i Sngele
lui Hristos. Adic cuprinderea nemrginitului de ctre noi, cei

mrginii, n taina Sfintei mprtanii. Iat marea minune.Iat, avem

aer spre rsuflare aceasta este o minune! Iat iarba cmpului, iat
cele de mncare nou acestea sunt minuni! Iat felul n care
Dumnezeu ne-a creat i ne tine pe noi acestea sunt minunile lui
Dumnezeu! Minunile lui Dumnezeu nu sunt numai nvierile din
mori, vindecrile, ci toate aceste stri pe care noi le trim! O
minune a lui Dumnezeu este i luminarea minii noastre spre
bine! Ne mirm adesea de cei care fac rul i, uneori, poate nu de
ajuns, dar mulumim lui Dumnezeu c nu ne-a adus n acea stare, n
acea nenorocire de a lucra rul.
[]
Observai c, de multe ori, lucrurile stau altfel dect noi le vedem
sau le simim. De aceea de fiecare dat s ne rugm ca Dumnezeu
s ne lumineze mintea, adic s ne deschid ochii! Printre noi nu e
niciunul orb. Toi dintre noi avem ochii trupului buni. Vedem. Dar
ci avem ochii minii deschii? Putem noi sesiza puterea lui
Dumnezeu lucrtoare n noi? Atunci nseamn c nu suntem orbi.
Iat, prznuirm sfini importani n viaa i n mntuirea noastr.
Iat pe Sfntul Ioan Rusul,un sfnt cu moatele n Grecia,
extraordinar prin minunile pe care le lucreaz. Iat, [deunazi] l-am
prznuit pe sfntul necunoscut de la mnstirea Neam. S-au
descoperit acolo oasele, moatele unui sfnt care se afl acum n

biseric, dar nu tim ale cui sunt, n anul 1986.Pentru c oamenii

ncetaser s mai vad, atunci Dumnezeu le-a artat i oasele au
ieit din mormnt, se umfla aa pmntul i pentru c regimul nu
permitea aduntur de mult lume, mai ales cu credin, atunci au
turnat beton, tone ntregi de beton, i pn i betonul s-a ridicat i
au ieit moatele. Atunci le-au ridicat i le-au pus n biseric.
Atunci cnd ntunecarea este puternic, Dumnezeu mai face i
dintr-acestea. Dar nu este nevoie, nu este nevoie de minune ca s
credem, ca s facem. Este nevoie numai de lucrarea lui Dumnezeu
lsat n noi, nentunecnd ceea ce El a luminat n noi!
Pentru aceasta, astzi, iubii credincioi, Sfnta noastr Biseric ne-a
rnduit spre ascultarea aceast Sfnt i Dumnezeiasc Evanghelie:
vindecarea orbului din natere.mbrbtndu-ne c orbi fiind,
putem vedea! Ce este un cretin care nu tie Sfnta Scriptur, nu
citete, habar n-are de punctele nvturii de credin? Ce este?
Este un cretin orb! Avem cu toii nevoie de mila i ajutorul lui
Dumnezeu!
Acestea fiind spuse, s avem cu toii ndejde n puterea lucrtoare a
lui Dumnezeu asupra ochilor uneori orbi ai inimii noastre, ai
minii noastre. Amin.
PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: Doamne, sa vad!
1-12-2007Sublinieri

Print
Evanghelia de azi (Lc. 18, 35-43) ne aminteste
despre orbul

care,

rugaciunilor
Hristos

sale,

sa-l

prin
L-a

staruinta

induplecat

miluiasca,

pe

redandu-i

vederea.In adancirea credintei si a convertirii

noastre in faptura cea noua, ni se descopera
progresiv ca suntem patrunsi de o multime de
pacate, nebanuite odinioara, iar sufletul nostru
este aidoma unei icoane din care rod cariile. Sa
cautam lumina care ne dezvaluie din ce in ce
mai adanc realitatea noastra sufleteasca si sa-I
cerem Domnului sa nu ne lase in intunericul
aparent confortabil al mandriei si inselarii
de sine, ci sa ne deschida ochii duhovnicesti,
intru cunoasterea

de

noi

insine si

intru bucurarea de Dumnezeul a toata

mangaierea. Tu esti izvorul vietii, Doamne,
intru lumina Ta, dezvelitoare si lamuritoare a
celor dinlauntrul nostru, vom vedea Lumina
Nicolae Steinhardt: Doamne, sa vad!

De orbire Domnul ii vindeca pe oameni in repetate randuri. Referatul

lui Matei pomeneste doua cazuri si in amandoua este vorba de doi
orbi. Marcu mentioneaza numai un caz, ai lui Bartimeu. Luca, tot
unul, localizat, la Ierihon. Iar Evanghelia lui loan consacra un intreg
capitol al noualea tamaduirii orbului din nastere. In referatele
sinoptice orbii sunt cei care solicita mila si lecuirea. La Ioan textul
pare sa impuna concluzia ca Iisus a lucrat din proprie initiativa.
Domnul, in versiunile sinoptice intreaba pe cel orb ce voieste sau pe
cei orbi ce voiesc sa le faca. Iar cel ori cei intrebati raspund aidoma (in
vorbe nitel felurite): Doamne, sa se deschida ochii nostri;invatatorule, sa
vad iarasi; Doamne, sa vad! Si cererea le este de indata implinita.
Desigur ca orbii implorau sa-si redobandeasca vederea, vederea
fizica, posibilitatea pentru ochii lor de a-si exercita functia lor fireasca,
inregistrarea pe retina a infatisarilor lumii exterioare. Si Iisus aceasta
chiar, neindoielnic, le da: posibilitatea aceasta organica, fiziologica,
fotografica. Dar intrebarea pe care ne-o putem pune este daca nu
cumva Domnul savarseste nu numai inlaturarea unui betesug
corporal (functional), ci si mai mult decat atat? (in privinta orbului

din nastere evident e ca-i da har peste har: Se descopera ca Fiu al lui
Dumnezeu). Daca, anume, reinnoita minune a vindecarii orbilor nu
cuprinde si un invatamant ascuns, duhovnicesc. Cuvintele din
referatul lui loan (9, 39): Am venit in lumea aceasta ca cei care nu
vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi indreptatesc intocmai ca
reiterata Sa identificare cu lumina banuiala aceasta, impulsul de a
cauta

substantivelor orb, ochi, lumina si

verbului a

vedea un

talc

simbolic, neaparent.
Caci de vazut in sens propriu, direct vad si fariseii, care sunt orbi.
Si vedem cu totii, buni si rai, vedem bine, ba si prea bine. Prea bine ii
vedem pe ceilalti pe semenii si vecinii nostri (pe alcatuitorii iadului
nostru, zice Jean-Paul Sartre), vedem toate paiele din ochii lor, pana
la firicelul pe care natural ar fi fost ca maruntirea sa-l fi aparat de
furia noastra detectiva. Le urmarim necrutatori, neobositi,
nesatiosi toate gesturile, in nadejdea ca vom surprinde greseli,
pacate, turpitudini de care sa ne infioram, dobandind astfel dreptul
sa incepem a striga cu glas inalt si a dezlantui oprobiul public
impotriva lor; ori macar niscaiva obiceiuri, manii, tabieturi in temeiul
carora sa-i putem face de ras si de ocara. Le aflam cu exactitate
contabila abaterile toate, inca si nevinovatele micute, neinsemnate
devieri de la norma, ne sprijinim pe acest simt al vazului, pe aceasta
actiune scrutatoare a privirii vigilenta noastra neadormita si

vrajmasa, o folosim spre a ne alimenta si improspata ura, scarba si

zavistia si

apoi a

statornici

un

fundament

moral

si

obiectiv propensiunii noastre fierbinti catre delatiune si faurirea

atat de placutului si mereu savurosului, inepuizabilului desfatator
spectacol al suferintei, prabusirii si pieririi aproapelui nostru.
Doamne, sa vad poate insemna, pe langa vointa recastigarii simplei
capacitati vizuale (care se confunda cu defaimarea si condamnarea
celor din jur) si altceva: putinta de a vedea, observa (mai bine zis),
retine, sesiza nu numai defectele, greselile si ticurile (ori trasaturile)
specifice altora (cu alte cuvinte nu numai un soi de cumplit si
incapatanat antropomorfism), ci si natura cu podoabele ei, produsele
artei, insusirile ei imbietoare si faptele bune ale semenilor nostri,
actele lor de sfintenie si eroism (rare, insa nu inexistente, nu excluse),
scurt spus splendorile lumii acesteia. Sa vad poate semnifica si
zdruncinarea

fixatiei

hidoseniilor

(efective,

presupuse

ori

transmutate din launtrul nostru la ceilalti), largirea campului

vizual (care sa nu se margineasca la depistarea intru denuntare a
erorilor sau slabiciunilor altora ci sa imbratiseze si tot ceea ce in
aceasta lume inrobita pacatului certifica totusi lucrarea duhului:
arta, bunatatea, jertfa, bunavoirea, compatimirea, slujirea, curajul,
devotamentul,

frumusetea,

cosmarul urii si intolerantei.

fidelitatea),

trezirea

noastra

din

Sa vad poate, asadar, insemna si nadejdea accesului la o cale

stramta care apropie de Domnul. Exclamatiei Doamne, sa vad e
plauzibil sa i se atribuie si un al doilea inteles, de taina. Acest
inteles ultim si criptic este poate cel adevarat si principal deoarece nu
implica doar o categorie restransa de infirmi, ci intregul neam al
oamenilor. In aceasta semantica a vedea vrea sa zica mai presus de
orice a ne vedea pe noi. Ce-i daruieste mai de pret Hristos celui care
crede in El? Care anume extraordinara facultate i-o pune la
indemana? Aceea de a se vedea pe sine asa cum il vad ceilalti din
preajma sa, cum il socotesc si-l califica rauvoitorii sai cei mai indarjiti.
Deodata, prin harul lui Hristos, ne vedem in realitatea, nimicnicia,
ticalosia si jalnica noastra josnicie. Iesim din noi. Ne parasim. Ne
insusim o forta psihica anti-gravitationala. Hristos ne deschide ochii
tuturora, nu numai orbilor, asupra noastra chiar. Si declanseaza in
memoria noastra un proces anamnezic de neasemuita intensitate,
aducandu-i constiintei aminte de toate, riguros toate relele ce a
faptuit candva. Aceasta-i, probabil, esenta actului de convertire,
acesta-i primul, cel mai surprinzator si mai aprig efect al intalnirii cu
Mantuitorul, cu Descoperitorul. Devin, cum graieste Apostolul, o
faptura noua. Dar in prealabil ni se releva ca intr-o strafulgerare
faptura veche, inlantuita in faradelegile ei nenumarate. Si oarecare
vreme (trei zile a fost fara vedere) nu vad, adica nu ma vad decat pe

mine, fantoma obsesiva si spaimantatoare a fiintei ce am fost pana a

nu ma fi fulgerat si invaluit lumina milostivirii imparatesti.
Dintr-o data valul cade si vedem. Ce vedem? Pe noi, mai intai. Ma
vad pe mine, complet, nesulemenit, neamagit, si nu din
launtru. Intre fiinta si sine e acum o distanta uriasa, o prapastie. Si
ma cutremur si ma infior, ca la Judecata de Apoi. Nu mai am pe ce
ma rezema, unde ma voi adaposti, pe cine chema in ajutor. Se
adevereste remarca lui Marcel Jouhandeau: nu de Dumnezeu ma tem,
fiindca e atotbun, ci de mine insumi; liber si rau fiind pot sa nu-I deschid
usa. Judecata de Apoi crestinul si-o face el insusi, de vrea si poate,
zilnic, mai degraba acuzator decat aparator al sau. Examenul de
constiinta, la sfarsitul fiecarei zile, recomandat atat de morala cat si de
psihanaliza, ce-i in adevar de nu o Judecata de Apoi efectuata reflexiv
si individual de crestin? Psihanalitic si eshatologic, crestinul se vede
la acest examen si se pretuieste intocmai ca Dreptul Judecator, din
afara, neindulgent, ca pe un oarecare strain, ca pe un oarecare altul. Si
e in masura in ciuda legii Michelson-Morley a se judeca pe sine la
fel de rece, de nepartinitor, de absolut, ca pe semenul sau. Crestinul,
prin aceasta, scapa de sub ingradirile relativitatii generale, dezminte
experienta Michelson-Morley si se supune marelui indemn al
invatatorului sau; izbuteste a iesi din sine.

Iata darul cel mare al lui Hristos: ne binecuvinteaza cu aceasta

minunata,

supranaturala

putinta

de

rasturna

principiile

termodinamicii, ipseitatea, ecuatia personala; ne vedem asa cum

suntem (si fara a fi nevoie sa recurgem la ipoteza unui corp astral), nu
cum ne placea a ne socoti (la fereala de orice posibila invinuire);
inzestrati numai cu drepturi si calitati, neprihaniti, stapani ai lumii,
superiori tuturor imbecililor, raufacatorilor si neintelegatorilor de pe
glob si indeosebi celor din campul energetic al imperialei noastre
persoane. Incantatoarea iluzie inceteaza. Crestinului incepe sub
actiunea darului a-i fi sila si groaza de el (asa cum, foarte probabil,
le este si altora). El nu se mai considera drept si indreptatit, avand
neincetat dreptate si indurand necazuri si nevoi numai din culpa
celorlati si exclusiv datorita urii lor neimpacate, nu mai crede ca-i este
ingaduit orice, revenindu-le celorlalti numai sarcina de a-l admira si
ridica in slavi.
Sa vad. Sa ma vad, adica. Sa ma pot osandi eu, acum, inainte de
obsteasca judecata, la fel de fara partinire ca atunci. De nu si mai
sever, pentru ca Dreptul Judecator va fi, oricum, bland si milostiv;
asa-I este firea. Judecata de Apoi prealabila si pregatitoare o putem
cugeta a fi suprema harisma acordata crestinului, caci este cea mai
utila si de priinta prezentarii noastre la Judecata in conditii cat mai
usuratoare mandatului incredintat ingerilor celor buni.

Sa vad. Sa vad cu ochii trupesti. Mai larg: sa-mi fie intreg trupul
sanatos si sa functioneze fara gres, informat de cele cinci simturi
nestirbite. Si mai larg; sa vad slobod, neferecat in stransura abjecta a
concentrarii privirii mele asupra paielor (ori si barnelor) din ochii
vecinilor mei. Sa desprind toate splendorile lumii; sa ma bucur, sa
ma delectez, sa ma curatesc, sa ma inalt, sa ma consolez prin ele. Sami fie izvor de exaltare si fericire, de punere sub obroc a ticalosilor si
smintelilor care-mi dau concentric asalt. Sa ma vad pe mine precum
sunt: din exterior, cu ochi straini, descotorosit de mila. Sa-mi tin ochii
neclintit deschisi (cu pleoapele impiedicate in clipsuri ca eroul
Portocalei mecanice atunci cand i se face reeducarea) si indreptati mai
vartos asupra-mi. Hristos ne transmite ceva din lumina Lui; s-ar zice
ca putem manui o facla, o lanterna, un laser si inca de pe acest taram
putem cunoaste neasemuita senzatie a descoperirii noastre totale.
Experientele relatate de doctorul Moody, crestinul le poate realiza
fara a fi nevoie de moarte clinica. El se poate parasi, strabate
carapacea oarba a sinelui parca plutind, asisderea pacientilor
doctorului Moody, pe deasupra chipului sau trupesc se poate invoi
unei cercetari de unde sa lipseasca orice complezenta, induiosare sau
orice alt subterfugiu al eului vechi incapabil a vedea clar si la rece.
Fie ca aceasta insusire data de Hristos fiecarui om (Lumina cea
adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume) sa ne

pricepem a o pune in practica, multumind Celui Care ne-a

incredintat-o, spre desferecarea noastra din catusele intunecimii.
Eu sunt lumina lumii. Biruitorule al beznei, scoate-ne din ingusta,
neagra puscarie unde singuri, de prosti si rai ce suntem, ne-am
inzidit!
Preluata din: Daruind vei dobandi Nicolae Steinhardt, Editura
Manastirii Rohia
De la rugaciunea pentru cei apropiati la rugaciunea pentru toate
popoarele.
Despre intunericul nevederii a ceea ce este omul.
Despre momentul cand vesnicia se deschide sufletului
The Old Rectory, 3 decembrie 1966
Sa coboare asupra ta Puterea Celui Prea Inalt si sa fie cu tine
neintrerupt in toate zilele acestei vieti si cu atat mai mult dincolo de
hotarele ei
In scrisoarea ta din 11 noiembrie m-am oprit indeosebi la
cuvintele: Poate pentru ca m-am imbolnavit cu duhul pentru soarta
ei in vesnicie? Gandul la moartea oricaruia dintre noi imi este insuportabil.
Imi este groaza sa ma gandesc la acest lucru[1].
Aceste cuvinte mi-au adus aminte de Staretul Siluan, care nu putea
suporta gandul ca cineva va fi inlaturat de la vederea Dumnezeiestii

Iubiri a lui Hristos, de la comuniunea cu El in vesnicie. Prin

cuvintele moartea oricaruia dintre noi, daca vreau sa inteleg cuvintele
tale, nu te opresti la hotarele familiei noastre, ci la dimensiunile
intregii omeniri, a tuturor timpurilor si popoarelor, a trecutului si
viitorului, ceea ce inseamna autentica asemanare cu Hristosul,
Omul adevarat, Fiul lui Dumnezeu. Si rugaciunea mea pentru tine o
fac ca ea sa fie pentru noi, sa fie atotcuprinzatoare si cu adevarat
universala. Tu atunci, de asemenea, repeti cuvintele staretului
conform carora cel ce a cunoscut aceasta stare nu mai cauta alte
cunoasteri deoarece a trecut de la moarte la Viata vesnica.
Da, Maria, eu ma rog pentru ca Duhul Sfant sa nu inceteze niciodata
sa-ti intareasca credinta, sa-ti adanceasca iubirea in Hristos, in care
este fundamentul intregii vieti a lumii, noastre. Inteleptii nebuni ai
veacului nostru, socotindu-se a fi invatati, pretind atotstiinta, in
virtutea careia va veni vremea fericirii oamenilor pe pamant, dar de
faptau indragit intunericul mai mult decat lumina. Sa nu-ti vezi
marginirea, sa nu-ti vezi autocondamnarea la moarte, inseamna ca ne
asemanam animalelor, daca nu constientizam ca omul nu se
margineste doar la limitele acestei vieti pamantesti si vremelnice,
daca nu constientizam iesirea iminenta in minunata vesnicie ce ni se
deschide prin Hristos, inseamna ca ne aflam, in fond, intr-un profund
intuneric ai nevederii esentei omului.In aceasta privinta este o

intoarcere la mileniile de paganatate si la cultul patimilor si

trupului, ce se instaleaza cu groaza in suflete. Vazand aceasta bezna
infernala in oameni, staretul s-a rugat zece ani pentru ei intr-un elan
neretinut al iubirii fata de om. Cand iubirea dumnezeiasca se atinge
de suflet, atunci aceasta contempla cu un fior inexplicabil sfintenia
Dumnezeului Hristos si arde de dorinta de a-i vedea pe toti in
lumina acestei iubiri.
Este infricosator pentru suflet sa se gandeasca ca aceasta unitate cu
Dumnezeu se poate intrerupe candva si, in virtutea acestei temeri
pentru sine, se teme si pentru altii. Groaza sufletului sta in faptul ca
el isi cunoaste limitele din experienta pamanteasca si, cand vesnicia
se deschide cu atata forta, sufletul se istoveste in fata nemarginirii
dumnezeiesti nu-si poate exprima mirarea si nici nu poate crede ca
aceasta este o realitate autentica. Si apostolii, fiind pe Muntele
Maslinilor, s-au indoit: Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se
indoisera (Matei 28, 17). Indoiala in astfel de momente este normala
pentru omul obisnuit si sarman. Iata de ce toti cei ce cred in Hristos
trebuie sa aiba in sine puterea unei astfel de sfintenebunii, fara de
care nu te poti hotari sa pasesti peste bezna ce ne desparte de
vesnicie
NOTA:

[1] Scrisoarea Mariei din 11 noiembrie 1966, unde ea impartaseste din

nou parintelui Sofronie starea ei legata de sfarsitul surorii lor,
Ecaterina.
Sa-L slujim pe Dumnezeu asa cum ni L-au propovaduit oamenii
sfinti de care am vorbit, singurele si adevaratele repere si indreptare
ale vietii noastre spirituale,neluandu-ne dupa mintea noastra mai
inainte de a ne sfinti viata. Sa nu cutezam, mai inainte de a ajunge
sfinti nu doar inteligenti, dar nu intelepti, si informati, dar nu
formati duhovniceste suficient a ne credeinvatatori!
Sa nu indraznim, mai inainte de a duce o viata sfanta si de a
dobandi minte luminata si inima curata, a debita alte adevaruri,
improvizate in starea noastra de neputinta si de pacat.
*

Duminica Orbului din nastere (In. 9,1-38)

REINCARNARE, EREDITATE SAU RE-CREATIE?

Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada,

iar cei care vad sa fie orbi (In. 9, 39)
Dreptmaritori crestini,
Acestea sunt cuvintele ce urmeaza imediat textului evangheliei de
astazi, pericopa in care Iisus Hristos vine si, ca un act suplimentar la
creatie aratandu-Si, ca la Facere, puterea de Demiurg adauga
tina pe ochii orbului care, in virtutea planului lui Dumnezeu, nu se
nascuse intreg. Ca la creatie, cand Dumnezeu l-a facut pe om din
tina, si astazi, printr-un act reparatoriu, Domnul vine si
desavarseste fiinta orbului.
Este o evanghelie pe care o auzim in fiecare primavara, in ultima
duminica din perioada pascala, o evanghelie simpla la prima vedere
si pe care multi o stim aproape pe de rost, dar care starneste, totusi,
multe intrebari.
Iata, de exemplu, o prima intrebare ce s-ar putea pune ar fi chiar
aceea pe care au pus-o si ucenicii: Invatatorule, cine a pacatuit, acesta
sau parintii lui, de s-a nascut orb? Si a raspuns Hristos: Nici el n-a
pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui
Dumnezeu. Si, intr-adevar, lucrarea lui Dumnezeu S-a preaslavit,
pentru ca, in fata tuturor si a celor care L-au primit si a celor care
au cartit; si a celor care s-au bucurat, si a celor care L-au renegat

Iisus Hristos a savarsit aceasta minune, spre mirarea tuturor: Din

veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere.
Prima intrebare este, asadar: Cine a pacatuit? O intrebare care a
dat loc, de-a lungul veacurilor, la mai multe interpretari, unele chiar
eronate, pentru ca, plecand de la faptul ca ucenicii au intrebat daca
nu cumva a pacatuit el de s-a nascut orb, au crezut unii ca putem
admite si in Crestinism reincarnarea sau metempsihoza. Potrivit
acelora, orbul ar mai fi avut cel putin o alta viata mai inainte, sau,
oricum, o forma de preexistenta, in care ar fi pacatuit, si de aceea s-a
nascut, drept pedeapsa, orb. Este adevarat, Hristos nu i-a contrazis pe
Apostoli si nu le-a atras atentia ca orbul n-ar fi putut pacatui. A trecut
foarte usor peste aceasta ipoteza, dar, lucrul acesta nu ne
indreptateste numaidecat la invatatura ca am putea avea mai multe
vieti, eventual sapte, dupa cum sustin unii.

Dorind

sa

gasesc

raspunsul la aceasta dilema, unde am cautat? La cei care sunt

reperele si indreptarele intelegerii noastre.La Sfintii Parinti, care au
scris si au gandit la aceste lucruri in genunchi si rugandu-se, nu
filosofand la o cafea si o tigara, ori in fotoliu la televizor, cum se
cauta astazi raspuns marilor intrebari si dileme care ne provoaca
viata spirituala. Am mers, asadar, la Sfantul Chirii al Alexandriei, cu
al sau Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan (P.S.B. vol. 41). Nici
prin gand nu i-a trecut acestuia ca ar putea fi suspecta invatatura

lui Hristos de reincarnare. Evreii, din cate se stie, in general nu

impartaseau aceasta teorie.Probabil ucenicii nici nu si-au dat seama
ce spun, iar Hristos a considerat inutil sa-i corecteze, asa cum se va
intampla si in seara Cinei de Taina: Cel ce nu are sabie sa-si vanda
haina si sa-si cumpere Iar ei au zis: Doamne, iata aici doua sabii. Zis-a
lor: sunt de ajuns (Lc. 22, 36 si 38).
Se poate, insa, sa fi fost si pe vremea aceea unii care credeau, in mod
gresit, in reincarnare, dar, in invatatura noastra ortodoxa, Sfintii
Parinti n-au acceptat aceasta. Simplul fapt ca uneori simtim anumite
similitudini intre unele momente sau locuri, nu este de ajuns. Daca ar
fi fost asa, Mantuitorul ne-ar fi spus-o limpede: Vedeti ca aveti doua,
trei sau sapte vieti si tot atatea sanse sa va mantuiti. Bagati de seama cum o
folositi pe a doua, pe a treia sau pe a saptea! Or, Iisus Hristos ne-a vorbit
tot timpul de o singura viata si de o singura sansa. Aici ne dobandim
ori ne ratam mantuirea in viata aceasta. Aici trebuie sa ne
mantuim!
Dar, intrebarea ucenicilor mai starneste o nelamurire: Nu cumva au
pacatuit parintii si l-a pedepsit pe el Dumnezeu, de s-a nascut
orb? Puteau pacatui parintii si sa plateasca el? Ei bine, de asta data
raspunsul este da, caci la Iesire, 20, 5-6, precum si in Deuteronom 5,
9-10, se spune:

Eu Domnul Dumnezeul tau sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc vina

parintilor in copiii lor pana la al treilea si al patrulea neam pentru cei ce Ma
urasc si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si
pazesc poruncile Mele.
Asadar, putea fi si cazul acesta: vina si pacatele parintilor transmise
urmasilor prin intermediul arborelui genealogic, ceea ce ne da
prilejul sa mai lamurim un lucru:parintii pot transmite raul
copiilor, nepotilor si asa mai departe, dupa cum pot transmite si
binele. Cum? Ereditar, daca e vorba de inclinatii ori slabiciuni
trupesti si sufletesti, si ca responsabilitate ori binecuvantare, daca e
vorba de perpetuarea unor nedreptati, respectiv a unor fapte
bune. Iata, asadar, ce responsabilitate au parintii, dincolo de faptul in
sine si natural al nasterii copiilor transmit totodata urmasilor si
binele si raul. De aceea, cel care isi ia in serios viata de crestin poate
transmite urmasilor sai noian de binecuvantare, sau poate bloca
transmiterea raului, vindecandu-si, astfel, arborele genealogic.
Motivul insa, pentru care omul nostru se nascuse orb, nu a fost nici
acesta, ci acela de a se slavi Dumnezeu prin minunea ce s-a
savarsit. S-a slavit, insa, doar in ochii unora, caci pentru cei care nau voit sa creada sau sa vada pe Cel ce a daruit lumina orbului, ca
si pentru cei care au pornit o ancheta penibila, luptand impotriva

luminii dumnezeiesti ce a inundat fiinta orbului, orbirea lor a

ramas netamaduita.

Fariseii si carturarii cartitori

Il resping pe Dumnezeu. Ba, mai mult, Il ancheteaza, in timp ce
pe orb incearca sa-l intimideze: Vino incoace orbule, spune daca ai fost
cu adevarat orb! Povesteste-ne cum s-a intamplat aceasta! Dati-l afara
ca nu e bun de nimic! Aduceti-i pe parintii lui! Pe aceia i-au
intrebat: E adevarat ca e fiul vostru? Ce s-a intamplat cu el? Parintii,
speriati, au dat din colt in colt, temandu-se defariseii care pornisera
o campanie de orbire generala, caci ei nu cautau sa vada, ci doreau
ca nimeni sa nu mai vada Adevarul;doreau sa imbrace totul in
minciuna si in intuneric, in pofida Luminii care a venit in lume sa
lumineze pe tot omul (In. 1, 9). O ancheta ridicola, in care este chemat
orbul din nou. Este amenintat de data aceasta. I se sugereaza sa se

renege pe sine si sa se intoarca in intunericul de unde venise. Ce

spectacol dezgustator! Ce incapatanare sinistra! In cele din urma au
gasit un argument mai plauzibil: Draga Doamne, era sarbatoare cand a
lucrat Hristos, de a facut tina. Haide! Ei lege aveau, si dupa legea
lor Adevarul trebuia nimicit cu orice pret. Cautau acum sa-L
sileasca

pe

Dumnezeu

sa

se

supuna

formalismului

lor

ridicol, hotarand ei, oamenii, cand ii este ingaduit lui Dumnezeu

sa lucreze; cand are voie sa creeze sau sa re-creeze, cand sa se
odihneasca si, mai ales, cand sa plece din lumea aceasta si sa ii lase
in pace, pentru ca ei aveau anchetele lor penibile si propriul lor
spectacol religios.
Apropo de spectacol! In ultima vreme se face si de catre unii dintre
contemporanii nostri spectacol religios sau, mai bine zis antireligios: filme, piese de teatru, documentare si romane, care
lovesc sistematic in Crestinism. Iisus Hristos Superstar,Ultima
ispita a lui Iisus, Evanghelistii, Codul lui da Vinci, Evanghelia lui
Iuda, Noul mormant al lui Hristos, toate spectacole in genul celor
jucate de orbii din evanghelia de astazi. Hristos a vindecat asadar
orbul, dar, subit i-a apucat orbirea pe ceilalti. Aceasta, ca sa se
implineasca ceea ce s-a scris:
Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada,
iar cei care vad sa fie orbi (In. 9, 39).

In loc sa se mearga la repere, la indreptarele sfinte si la adevarul

intiparit de veacuri in fiinta noastra, se vine cu aceste spectacole si
gaselnite ieftine, dar ofensatoare, si se incearca sa se dezradacineze
tot ceea ce a mai ramas sfant si sanatos in noi. M-am bucurat vazand
intr-o dimineata, la Universul credintei, o emisiune care a luat in
dezbatere un lucru ce a ingrozit, cred, la vremea aceea, pe toata
lumea. Va mai amintiti ce fel de muzica a fost premiata la
Eurovision in anul 2006, la Atena? Antimuzica! Anticultura! Si, am
ramas placut impresionat sa vad ca realizatorii emisiunii de care va
spuneam au avut inspiratia sa puna fata in fata aceasta antimuzica
si

antispectacol

cu

armonioasa

cultura

atat

aloroasa

de

vechilor greci. Sper sa fi fost mistificate voturile de evaluare, pentru

ca, daca trupa castigatoare chiar a fost votata drept reper pentru
muzica europeana, suntem mai de plans ca oricand! [Este vorba
de trupa Lordi din Finlanda, ai carei membri, deghizati in monstri,
promovau mai degraba Satanismul, decat cultura nobila a cantului].
Asadar, cine vede si cine este orb in evanghelia de astazi, ar fi o alta
intrebare la care, cred, am si raspuns deja: orbul a vazut pe Iisus,
iar fariseii si carturarii au ramas anchetandu-L si orchestrand acel
oribil spectacol, ce i-a dovedit pana la urma pe ei a fi orbi.
Si, o ultima intrebare: cine vede si cine este orb in ziua astazi? Cel
care accepta cu sfintenie Adevarul de veacuri, sau cei care,
asemenea orbilor din evanghelie, nu mai contenesc cautand fel
de fel de fatete ale diferitelor adevaruri si refuzand sa vada si sa
cunoasca Adevarul adevarat. Aceasta fac, din pacate, toti cei care
batjocoresc invatatura si valorile noastre crestine, promovand, sub
diferite forme de cultura, o anticultura si cultivand un
anticrestinism din ce in ce mai orb. Daca ii veti intreba de ce o fac,
va vor spune ca este vorba de arta, fictiune, noi descoperiri
stiintifice (cazul Evangheliei lui Iuda si al asa zisului mormant al lui
Iisus). Va intreb, insa, cine ne da noua dreptul sa batjocorim ori sa
facem spectacol ridicol din viata si invataturile unui Dumnezeu
Care S-a jertfit pentru noi?

Nu vreau sa dau dreptate musulmanilor care raspund cu violenta,

distrugand magazine, atacand ambasade si dandu-le foc, ajungand
chiar si sa ucida, atunci cand le este ofensata credinta ori este
batjocorit Profetul lor. Doamne fereste! Aceasta nu este atitudine! Un
slujitor al lui Dumnezeu nu poate si nu trebuie sa fie violent.
Violenta arata o data in plus ca aceia mai au mult pana sa-L
cunoasca pe Adevaratul Dumnezeu... Nu ne este ingaduit sa fim
violenti, insa, musulmanii au reusit sa puna opinia publica
internationala pe ganduri! Un raspuns ferm, cred, se cere si din
partea noastra: Nu va jucati cu sentimentele noastre religioase! Nu
va jucati cu credinta noastra! Nu va jucati cu Dumnezeul nostru!
Respectati-ne pe Hristos, fara de Care, de Europa se va alege
praful S-au potolit o vreme cei care i-au provocat pe musulmani
De frica insa, pentru ca le ardeau ambasadele, sau trimiteau teroristi
peste ei. Asadar, tot de frica ar trebui sa stim? Indrazneste cineva
astazi, intr-o tara araba, sa ofenseze credinta in Alah? Noi insa,
pentru ca ne pretindem civilizati, in numele drepturilor
omului lasam drepturile lui Dumnezeu sa fie calcate in
picioare
Cine vede si cine este orb, asadar? Aceasta ar trebui sa fie ultima
intrebare pe care sa ne-o punem si noi astazi! Si, sa ne raspundem
pretuind minunile si invatatura Mantuitorului Hristos, pentru ca spre

slava Sa si spre mantuirea noastra a fost toata lucrarea Lui. Nu

rascolind, cartind, ori interpretand in fel si chip; nu regizand, cu
rea intentie, anchete ori spectacole, ci primind adevarul lui
Dumnezeu asa cum ni l-a incredintat El si l-au pastrat, cu sange de
multe ori, parintii si invatatorii Bisericii. Sa-L slujim pe Dumnezeu
asa cum ni L-au propovaduit oamenii sfinti de care am vorbit,
singurele si adevaratele repere si indreptare ale vietii noastre
spirituale, neluandu-ne dupa mintea noastra mai inainte de a ne
sfinti viata. Sa nu cutezam, mai inainte de a ajunge sfinti nu doar
inteligenti, dar nu intelepti, si informati, dar nu formati
duhovniceste suficient a ne crede invatatori! Sa nu indraznim,
mai inainte de a duce o viata sfanta si de a dobandi minte luminata
si inima curata, a debita alte adevaruri, improvizate in starea
noastra de neputinta si de pacat. Sa-L credem pe Dumnezeu pe
Cuvant si sa nu ne indoim de ceea ce inaintasii nostri au venerat
cu toata sfintenia!
Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa-L primim asa cum este El, sa-I
pretuim invatatura si minunile, ca El sa traiasca in noi si noi in El,
ducand viata bineplacuta Lui, Amin.
Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN
NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care

ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE

LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA
17-05-2015Sublinieri
Print
Lui Dumnezeu ii place neincrederea omului in sine, nu batosenia,
care transforma sufletul intr-un lemn uscat

Extras dintr-un cuvant al Pr. Ciprian Negreanu pentru Duminica

Orbului, rostit Duminica a 4-a dupa Pasti (2014):
AUDIO:
[]

Iar a

cincea

Duminic

[dupa

nviere],

este Duminica

orbului. Aceasta vorbete de nvierea celor care se cred n credin, a

celor care triesc credina tradiional, [dar] formal i li se pare c fac
destul pentru Dumnezeu. Ce nsemnau orbii, cine sunt orbii?
Mntuitorul zice:
Am venit ca orbii s vad i cei crora li se pare c vd s nu mai
vad.
Iar fariseii au zis:
Nu cumva noi suntem cei care zicem c vedem?
i Mntuitorul zice:
[Dac ai fi orbi n-ai avea pcat. Dar acum zicei: Noi vedem. De
aceea pcatul rmne asupra voastr]
Adic ei credeau c vd i erau foarte convini c tiu bine ce
trebuie s fac i tocmai pentru aceea erau orbi, iar cei care cu
adevrat se socoteau c erau orbi, i se smereau, i cereau ajutorul
lui Dumnezeu, Dumnezeu le ddea vederea. Aceasta este nvierea
i nencetata nviere a celor care sunt n Biseric, care nu trebuie s

se piard n formalism, nu trebuie s se piard n prerea de sine,

n ideea c tiu ei ceva, c de acum cunosc ei i tiu i L-au
categorisit pe Dumnezeu i L-au etichetat i tiu ce-I trebuie lui
Dumnezeu i ce s-I fac Nu tii nimic, nu tim nimic!

Cnd un avva mare din

pustia Egiptului, care fcuse fapte de osteneal trupeasc i de ascez
sufleteasc cum nimeni nu fcuse, pe patul morii trei zile a stat cu
ochii pironii n perete, nfricoai. i i-au zis:
Avva, de ce i-e fric? Ai fcut attea fapte bune! Mergi cu pace la
Dumnezeu.
Printre altele lua leproi i i ngrijea pn la moarte, el i purta n
spate, i ngrijea Deci omul fcuse i fapte bune trupeti, i fapte
bune sufleteti. Iar acel avva a zis:

Nu, frailor, c nu tiu eu judecata lui Dumnezeu. Nu-L cunosc eu pe

Dumnezeu ca s zic: Da, am fcut ie ale Tale, sigur intru la Tine, ntinde
braele s intru s m mbriezi!
N-avea ncrederea asta. Lui Dumnezeu i place aceast nencredere a
omului n sine, nu aceast mndrie, aceast boenie care, de fapt,
ntrete sufletul i l transform ntr-un lemn uscat; iar smerenia i
blndeea acelea pe care le avea Mntuitorul Luai aminte la Mine, c
sunt blnd i smerit cu inima le iubete Mntuitorul. i smerenia
acestui om care zicea: Nu tiu era mult mai plcut lui Dumnezeu
i era, de fapt, cel mai nalt rod pe care-l ctigase acel om. Nici
minunile pe care le fcuse nu erau un aa de mare rod, nici
ascezele,

nici

ngrijirea

bolnavilor,

nimic,

doar

aceast

smerenie. Cci
pe cei smerii Dumnezeu i nal i celor mndri le st mpotriv.
nfricotor cuvnt: le st mpotriv. Vrei s-L avei duman pe
Dumnezeu? Mndrii-v. Cine vrea s stea cu Dumnezeu fa ctre
fa mpotriv? Cine poate face ceva mpotriva lui Dumnezeu? C n
mna lui suntem i
nfricotor lucru este s fii n mna Dumnezeului Celui Viu.
Aa c, dac vrem s-L avem pe Dumnezeu apropiat, umr lng
umr, ajuttor n toate, smerenia este singura cale. Nu este nicio
alt cale. Nicio alt cale!

***
Predici ale Arhim. Nichifor Horia (Iasi, Sfintii Trei Ierarhi) la
Vindecarea orbului din nastere (2010, 2012):
DUMNEZEU ARE UN DIALOG CU FIECARE OM, ORICAT DE
NEBAGAT IN SEAMA SAU DE NEPUTINCIOS AR FI
Transcrierea predicii Parintelui Nichifor Horia din 2012:
Ci dintre noi credem mai mult n Hristos dect n propria noastr
capacitate de a ne chivernisi, de a ne organiza viaa altfel dect ne-o
d Dumnezeu?
Hristos a nviat!
Ne apropiem de Praznicul nlrii care va fi joia aceasta, este ultima
Duminic n care ncepem cuvntul Evangheliei spunnd Hristos a

nviat! Hristos a nviat i lumina nvierii lui Hristos a strlucit i celor

care au crezut, i celor care n-au crezut n nviere.
Aici, pe pmnt, vedem c adevrul este amestecat cu minciuna i
lumina cu ntunericul. Vedem adeseori minciuna biruind asupra
adevrului, ntunericul cutnd s cuprind lumina din om n noi
nine i n jurul nostru. Vedem atta minciun i n jurul nostru,
noi, care ne numim popor cretin i ortodox. Noi, care n
recensminte i statistici peste 80% ne mrturisim a crede n
Dumnezeu

drept,

asta

nseamn

ortodoxia,

dreapta

credin. Dar, tot n acest popor, mulime de avorturi, mulime de

minciuni, oamenii sunt descurajai i dezndjduii de mai-marii
lor, de vecinii lor, chiar de fraii, ginerii i prinii lor, pentru c s-a
nmulit minciuna i a biruit ntunericul.
Iat, aceasta a fost dintotdeauna i Hristos, pogorndu-Se pe
pmnt, S-a pogort cnd lumea nc bjbia n ntuneric i, poate,
mai adnc dect acum, nct nicio ndejde nu se vedea de
nicieri. Noi, astzi, tim c Hristos a nviat i mrturisim i tim
c este Judecat i tim c nvierea lui Hristos are putere asupra morii. Nu
toi avem puterea s trim statornic n lumina acestei credine
pentru c aici, n timp, noi suntem supui schimbrii i omul
penduleaz adeseori ntre adevr i minciun, ntre lumin i
ntuneric. Hristos a venit ca s ne dea puterea s fim statornici n

adevr,

luminii.

cele

ale

Sunt

muli

cei ce lucreaz cele ale minciunii,cei ce trdeaz pe prietenul lor, pe

Dumnezeul lor, dar, n primul rnd, se trdeaz pe ei nii, dar,

iat, acetia sunt nefericii n adncul lor i nsi nefericirea lor se
adncete pe msur cei ei se statornicesc n cele ale rului.
Dar, de multe ori, chiar cei ce credem cele ale adevrului, cele ale
luminii, nu avem puterea s mrturisim pn la capt, adeseori
fiind biruii de propriul nostru egoism, de comoditate, de lene, de
ndulcirea de sine, de prerea de sine, de dorina de a fi slvii i
noi de oameni ctui de puin, dac nu la fel ca eful meu sau ca
mai-marele meu, mcar asemenea lui sau asemenea altora la fel ca el.
Iat c, pentru slava omeneasc, pentru confort, pentru o anume
plcere, oamenii fac compromisuri de la Adevr i de la Lumina pe
care o mrturisesc n adncul lor, alegnd cele ale ntunericului,
cele ale minciunii.
i vedem c Hristos nsui, Dumnezeu adevrat, venind pe pmnt,
nu a cutat s impun adevrul ntr-un chip autoritar, dur, ci tot cel
ce a avut ochi de priceput i de vzut a neles, cel a avut urechi de auzit
a auzit, dar pe toate Dumnezeu le-a vestit.Cele ce le alegem n aceast
via ne ndreapt, la ieirea de aceast via, spre cele pe care acum
doar le intuim, dar care sunt desvrite, spre lumin sau ntuneric,
spre adevr sau minciun, spre mpria Cerurilor sau dincolo de
mpria Cerurilor, unde nu este Dumnezeu i unde omul desprit

de Dumnezeu nu mai poate avea prtie cu El. Dumnezeu vine i li

se descoper oamenilor i ne spune:
Venii i luai jugul Meu, c e uor. nvai-v de la Mine, c sunt
blnd i smerit cu inima.
Ci dintre noi Ii urmm statornic i cu credin? Ci dintre noi
credem mai mult n Hristos dect n propria noastr capacitate de a
ne chivernisi, de a ne organiza viaa altfel dect ne-o d
Dumnezeu? Minind pe ici, pe colo, dnd pag acolo unde trebuie,
fcnd un avort dac al patrulea sau al cincilea copil m mpiedic de
la ceea ce cred eu c este mai confortabil. Ci dintre noi credem c
Dumnezeu poate fi un adevrat i drept Manager al vieii noastre,
c Dumnezeu ntr-adevr ne poart de grij i c nimic nu se
ntmpl fr tirea Lui?
n Evanghelia de astzi am auzit c Hristos S-a numit pe Sine
nsui Lumina lumii i este i S-a descoperit a fi Lumin a lumii i
prin aceast ntmplare minunat cnd a deschis ochii unui orb din
natere. Nu putem acum s nelegem un diagnostic al acelui orb din
natere, c poate nu avem nerv optic, c poate nu avea deloc glob
ocular, oricum, nelegem c medicii acelei vremi nu putuser n
niciun fel s se apropie de boala lui i s-l vindece. i acel om cerea.
Nimeni dintre noi nu-i dorete s fie ceretor, s triasc din mila

celorlali, umilindu-se, nimeni dintre noi nu-i dorete s fie orb,

chiar de-ar fi srac. i de aceea, cnd Apostolii l ntreab pe Hristos:
De ce ptimete acesta? A pctuit el sau prinii lui?,
Hristos le spune:
Nici el, nici prinii lui, ci ca s se arate n el slava lui Dumnezeu.
Ne ntrebm, firesc: de unde acest chin pentru acest om, s-i petreac
aproape 30 de ani din via, o vreme ndelungat, orb i cerind mila
celorlali? Pare aceasta a fi aproape o nedreptate, c omul acesta, iat,
avea s-i duc un chin. Cum s mpcm aceasta cu spiritul nostru
de dreptate, cnd n adncul nostru simim c doar pentru cele ce
greim s fim pedepsii, doar pentru cele ce am minit s fim
pedepsii, doar pentru cele ce am pctuit s fim certai i mustrai,
iar pentru cele ce am fcut bine, dac s-ar putea, s fim ludai i
artai n fa ca fiind vrednici de cele ce am fcut?
Nu ni se spune c orbul ar fi fcut ceva ru, dar nsi rbdarea lui
de a fi cerit, de a nu fi crtit pentru ceea ce tria este o rbdare care
ni se descoper tuturor ca fiind mbunat i mngiat de Duhul lui
Dumnezeu, pentru c Dumnezeu nu rmne dator, cu fiecare are un
dialog, chiar i cu acel orb, chiar i cu acel ceretor cu care poate nu
muli stteau de vorb. i ddeau un bnu, unii din mil, alii din
sil, alii poate mustrndu-i contiina, tiind c aa cere Legea, s fii

milostiv, dar poate puini stteau de vorb, puini voiau s tie ce e n

sufletul lui, cum petrece, i el se obinuise s nu vorbeasc mult, s
nu fie ntrebat mult. Poate chiar i prinii lui ineau mai puin la a
face pentru cel ceva, c nici nu mai aveau ce face mare lucru, dect ai chivernisi propria lor via, ntr-un fel. El i agonisea cele ale vieii
prin cerit. Totui, spuneam c Dumnezeu nu rmne dator. Noi nu
cunoatem mngierea pe care Dumnezeu o d celui infirm, celui
orb, celui mut, celui ciung. nsui faptul de a nu putea lucra, de a
nu te simi util este un chin. i de aceea Dumnezeu ne cere nou,
celor ce suntem sntoi, celor ce suntem ntregi la minte s-i
ajutm pe unii ca acetia, pentru c nsui Dumnezeu Se
ndatoreaz s i ajute i s i mngie pe ei . i toi cei care ajutm
pe cel neputincios, pe cel orb sau pe cel orfan sau pe vduv i o
facem cu gndul la Dumnezeu, toi acetia ne apropiem de lumin
i de adevrul lui Dumnezeu i de inima lui Dumnezeu.

Iat c Hristos Se
apropie de acest orb si nu-l ntreab, ca pe alii:Voieti s fii
sntos? Sau Care e necazul tu?, pentru c nsui statul lui acolo, la
mila oamenilor, vestea acestea. i spune cHristos a fcut o past din
pmnt i din scuipat, punnd pe ochii lui i spunndu-i s mearg
la scldtoarea Siloamului, n Ierusalim. De ce a fcut aceasta? Nu
putea Hristos, Care l-a chemat pe Lazr numai cu cuvntul Lazre,
vino afar! s porunceasc i orbului s-i vin ntru cele ale vederii?
Negreit c putea. Amintete punerea rnei pe ochii orbului de
actul creaiei, cnd Domnul l-a fcut pe om din pmnt i artnd
c trupul, n funcionarea lui, nu este tot. Este asemenea
mgruului care poart pe om, dar nu este mult mai mult. Trupul
este cel prin care sufletul nostru, care, dup ieirea din trup va
vedea cu adevrat pe Dumnezeu, trupul este cel prin care, n
aceast via, ncepem s ne facem alegerile; suntem cu Dumnezeu

sau nu?; iubim mai mult lumina dect ntunericul sau nu?; iubim mai
mult adevrul sau minciuna atunci cnd ne este mai comod?
Iat c Dumnezeu vestete i prin acest act c trupul acesta este
pmnt i, cum spunea Apostolilor Si, c trupul nu folosete la
nimic adnc dac nu tie s urmeze sufletul i dac noi ascultm mai
mult de glasul trupului, de pofta lui, de legea lui. i, pentru aceea,
Dumnezeu a nchipuit n acest fel vindecarea, punnd rn pe ochii
orbului i trimindu-l la Siloam. i vedem c orbul s-a dus. n
mndria noastr parc noi ne-am fi simit jignii:cum s pun pmnt
pe ochii mei? i dac aveam o ran. Cum adic s pun pmnt pe ochiul
meu? Dar nu poate altfel s fie vindecarea? De ce s m duc tocmai la
Siloam?

altfel?

Dar

nu

se

poate

Nimic

din

toate acestea n inima orbului, ci se duce la Siloam, scldtoarea

aceasta,Siloam nsemnnd trimis, el nsui fiind trimis de
Hristos, iar Hristos fiind trimis de Dumnezeu pe pmnt, El nsui
Dumnezeu fiind, ca s ne descopere cele ale vieii, sensul adevrat
al vieii.
i iat c orbul l ascult, merge la Siloam i se vindec. i oamenii
dimprejur se minuneaz, pentru c era de negndit atunci ca un orb
din natere s fie tmduit. i pe bun dreptate ncearc s
deslueasc aceasta, mergnd la autoritatea de atunci cea mai mare,
la farisei i la crturari, cei care cunoteau cele ale Legii, cele ale
cuvntului. i acetia, care se poticneau de faptul c Hristos vindeca
smbta, c fcea cele bune i drepte smbta, cnd Legea poruncea
ca smbta s fie zi de odihn, acetia nu numai c n-au neles, dar
chiar cu vicleug diavolesc au cutat s-l nele pe om, spunnd:
D slav lui Dumnezeu, noi tim c Omul Acesta este pctos.
ncepnd cu un adevr, aa cum fac adepii multor campanii
publicitare sau n multe manipulri pe care le vedem la televizor
sau pe [Internet] sau n alte locuri, cnd, lng un adevr, apare o
minciun, pe care o nghiim cu totul, aa cum petele nghite, o
dat cu rma, i crligul care are s-l omoare.
D slav lui Dumnezeu, noi tim c Omul Acesta este pctos.

acesta, care nu tia carte, nu nvase ceva din limbajul manipulrii

sau din alte tiine care s i fac mintea abil, omul acesta nu se
las minit. El tie c trebuie s i dea slav lui Dumnezeu, dar nu
accept faptul c Cel Ce l-a tmduit este pctos. i spune:
Dac este pctos, nu tiu. Eu una tiu, c am fost orb i acum vd.
i cei ce voiau s se opun luminii i adevrului pn la capt
ncearc n fel i chip s l abat de la credina sa, de la nelegerea sa.
i atunci orbul, care prea netiutor i dispreuit, le ine o adevrat
lecie,spunndu-le:
Iat c din veac nu s-a auzit ca cineva s deschid ochii unui orb.
Dac ar fi fost pctos, Dumnezeu nu L-ar fi ascultat pe El, pentru
c Dumnezeu nu-i ascult pe pctoi.
i le spune:
Oare i voi vrei s v facei ucenici ai Lui?,
le spune din inim, pentru c el nsui voia s-I fie ucenic, vznd
aceast minune; dar acetia se leapd:
Nu, noi suntem ucenici ai lui Moise i pe Aceasta noi nu-L tim de
unde este.
nsui orbul i ceart cu nelegerea lui:
Tocmai asta este minunea, c El mi-a deschis ochii i voi nu tii de
unde este.

Voi, care, iat, suntei pui s fii lumin oamenilor prin credina voastr,
voi tocmai asta ar trebui s tii, de unde este acesta care face asemenea
minuni.
Dar iat c acetia n-au primit. n faa evidenei, n faa adevrului,
se leapd. i vedem i noi astzi, n lumea noastr, cum oamenii
struie n minciuna lor i n faa adevrului se leapd i nu-l
primesc. i s ne rugm ca noi nine s nu ne lsm nepenii n
mndrie i slav deart i prere de sine. Atunci cnd avem putere
lumeasc, atunci cnd suntem cu cineva, s nu abuzm n vreun fel
cu puterea noastr, cu nelegerea noastr, cu capacitatea noastr de
a vorbi mai meteugit dect altul, punnd minciuna n locul
adevrului i punnd ntunericul mai presus de lumina cea
adevrat.

Hristos este lumina lumii i ni S-a

descoperit pentru ca noi s alegem cele ale luminii, pentru c,
ieind din aceast via, omul nu mai are puterea de a-i schimba
alegerile. Tot ceea ce am ales n aceast via ne determin ntr-un
fel. Un om care a minit tot timpul, 60-70-80 de ani s aib, va fi
nclinat spre minciun. Un om care a fost tot timpul iritat i s-a
ofensat i a fost mndru i a dispreuit pe toi, anii trec peste el i la
50-60-70 de ani rmne nepenit n dispreul lui i nimic nu se
schimb. El nsui se chinuiete pentru c nu tie s se bucure, s
aib ncredere n oameni, dar nimic n el nu se schimb. Vedem
comarul celor beivi, care se amgesc n beia lor, cutnd s refuze o

realitate, cutnd ca n beie mcar s se vad altfel dect sunt, de

multe ori fiind agresivi fa de ceilali, pentru c ceilali sunt oglinda
faptului c el greete i refuz. Iat, dar, c omul poate rtci n viaa
aceasta pn la sfrit i Dumnezeu a pus capt acestei rtciri.Dar ne
nva s nelegem c la acest capt nu mai este alegere i c cele pe
care le-am lucrat n aceast via ne vor uni cu Hristos Lumina
lumii i adevrul sau ne vor ndeprta de El, acolo unde tim c
este ntunericul cel mai dinafar, ntunericul din care lipsesc
iubirea, dragostea i adevrul. i pentru c nfricotor este acest
moment al ieirii sufletului din trup, pentru c nfricotoare vor fi
clipele acestea pentru noi, Evanghelia ne pune n fa cum s trim
aceast via ca s nu greim, ca s nu ne ndeprtm de adevr i
de lumin.
Acei crturari au struit n minciuna i n ntunericul lor i au
struit pn la a-L da pe moarte pe cel nevinovat, pe Dumnezeu Cel
ntrupat pentru a-l vindeca pe om. Au struit pn acolo nu pentru
c pn ntr-acolo are putere rul, ci pentru cDumnezeu n niciun
chip nu a venit ca s-l silniceasc pe om. Nu-i silnicete omului
alegerea, dar i vestete c alegerea lui nseamn via sau
moarte,precum lui Adam i Evei le-a vestit c porunca pe care le-a
dat-o nseamn via sau moarte. Nu a silnicit Dumnezeu n niciun
fel pe Adam s aleag porunca Lui sau nu, nici pe Eva; dar cele pe

care le-a vestit s-au mplinit i vedem pribegia n care suntem,

suferina de care spune Sf. Ap. Pavel c toat suflarea se chinuiete cu
suflare negrit.

Prin Evanghelia de
astzi i prin cuvntul lui Dumnezeu Domnul ne cheam s tergem
ferestrele sufletelor noastre ca lumina s ptrund n noi i, prin
noi, mai adnc n lume. S tergem pcatele noastre i vicleugurile
noastre, ca s nu ne aflm bjbind n ntuneric. S fim statornici n
credina n Dumnezeu, pentru c El poate s vindece tot gndul
nostru aplecat din tinereile noastre spre ru, ru pe care Sfinii
Prini l-au descoperit ntr-o lupt att de meteugit prin lene,
ntristare, lcomia pntecelui, curvie, iubire de argini i toate
celelalte gnduri ale rutii care lupt cu fiecare din noi.
Ne rugm Domnului ntru aceast zi, cnd ne pune n fa lumina i
ntunericul, adevrul i minciuna, s luptm plini de credin i

neovielnici de a rmne statornici n alegerile cele bune, precum

orbul i noi s ne nchinm Lui cu credin:
Cred, Doamne! i s tim Cui ne nchinm.
S-i cerem lui Dumnezeu s vin n sufletele noastre i s ne
lumineze sufletele precum a luminat ochii orbului, astfel ca nc
din aceast via, noi s cunoatem nu confortul i nelepciunea
acestei viei, nu legile acestei viei, care par ntr-un fel c
chivernisesc cele ale lumii, ci s cunoatem Legea lui Dumnezeu i
puterea Lui, s cunoatem purtarea Lui de grij i c toate pe are le
trim au un rost n lumina Lui.
Dumnezeu s ne ajute s ne ntoarcem n aceast zi mai credincioi,
mai ntrii, mai iubitori de adevr i de lumin i astfel s-L chemm
precum Apostolul, n ultima sa carte:
Vino, Doamne Iisuse! Amin.
Trebuie s fac, pn este ziu, lucrrile Celui ce M-a trimis pe Mine;
c vine noaptea, cnd nimeni nu poate s lucreze.
Aceste cuvinte le-a spus Domnul cand fariseii necredinciosi voiau,
prin sicanele lor, sa-l impiedice a lucra BINELE (adica lucrarile
Tatalui) in zi de sambata. Si nu numai ca incercau sa-L
impiedice, dar Il denigrau, incercau sa-L compromita pentru asta, Il
numeau om pacatos, ba chiar ziceau de El ca are demon.

Mereu in istoria lumii fariseismul (nemuritor pana la sfarsitul

timpului) a cautat nod in papura, s-a agatat si se agata de detalii
procedurale, de litera legii sau de alte amanunte formale,
exterioare ca sa zadarniceasca, sa denigreze, sa puna piedici, sa
hartuiasca lucrarea binelui in lume.
Aceasta i se intampla si Cuviosului Parintelui nostru Seraphim
Rose, care avea parte de numeroase hartuieli din partea unor frati
care ar fi trebuit sa-i fie alaturi in misiunea (comuna, credea el) a
marturisirii credintei ortodoxe in spatiul american. De aceea, la un
moment dat, indurerat, el ii scria ucenicului sau, Alexey Young,
care risca si el descurajarea (sindromul stingerii il mai numea el)
din aceasta cauza:
Vai, vai, agitatie si pizma din toate partile! Singura solutie e sa nu
le dai atentie, sa uiti totul si sa-ti vezi de treaba. () Patimile
proprii cintaresc mai greu decit constiinta sarcinii comune care ne
sta nainte. Dar cred ca lucrul acesta e unul din efectele sindromului
convertitului nebun!Oricum, sa facem noi ceea ce putem cit mai
este timp!() Patimi marunte peste totSingura noastra speranta e sa
fim simpli si ncrezatori,continuind sa mergem nainte.
(din: Ne vorbeste Parintele Serafim Rose. Scrisori , Editura
Egumenita)

***
SF. NICOLAE VELIMIROVICI talcuia si el acest verset din
Evanghelia vindecarii orbului din nastere:
Dupa moarte, nimeni nu poate sa mai savrseasca nici o lucrare
care sa-i fie de folos lui n lumea aceea sau, cu nici un chip, nu
poate sa-si mai mbunatateasca soarta n lumea aceea. Dupa moarte,
nimeni nu poate sa cstige vreun fel de pretuire de la Dumnezeu; nici
macar un sfnt nu poate dobndi pretuire mai mare dect aceea pe
care o are deja, caci meritul se dobndeste numai n aceasta viata.
Bogatia duhovniceasca, ori pierzarea duhovniceasca se dobndeste
numai aici pe pamnt. Asadar aceste cuvinte ale Mntuitorului: vine
noaptea, cnd nimeni nu poate sa lucreze, nu trebuie talmacite ca o
expresie a starii Sale la moarte sau dupa moarte, ci ca o atentionare
grea si potrivita a lumii.
Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului
omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum vrea
el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il face
de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa ne temem.

***
Ochii inainte vazatori
El a raspuns zicand: Si cine este, Doamne, ca sa cred in El? Si a zis
Iisus: L-ai si vazut! si Cel ce vorbeste cu tine, Acela este! (Ioan 9,
36-37)
Cazul orbului din nastere ne trezeste nedumeriri. Cum putea el,
dupa ce se invrednicise de o atat de neasteptata si de mare binefacere,
adica vindecarea de o groaznica neputinta, sa nu inteleaga de unde ii
venise vindecarea?! Suferise o viata intreaga, nevazand lumina zilei,
si dintr-odata i se deschisesera ochii trupesti. Nu ar fi fost firesc sa i se
deschida si ochii duhovnicesti? Sa i se descopere ca se afla in prezenta
Fiului lui Dumnezeu? Se pare ca si orbului ca si jalnicei omeniri,
gata sa puna la indoiala orice i-a fost mai usor sa vada, decat sa
deschida ochii credintei.
Uneori Domnul ne vorbeste, iar noi stam si ne intrebam unde este
si de ce ne-a parasit. In lumea noastra sufleteasca se savarsesc si
astazi minuni, ascunse de ochii oamenilor si nu arareori se produc
mari schimbari in inima omului, care renaste, sub puterea unui
suflu venit de Sus, iar oamenii nu stiu ce explicatie sa dea acestei
schimbari. Se intampla aceasta atunci cand Domnul vorbeste
sufletului omului. Ii vorbeste printr-o imprejurare oarecare, printro incercare, sau prin Sfanta Scriptura.

Domnul Se afla langa noi in clipele cele mai grele. In noptile cand
suferim de nesomn, lumineaza cu prezenta Sa orbirea noastra, ne
deschide ochii ca sa patrundem cu privirea in adancul milostivirii
Sale. Ne vorbeste chiar si cand nu ne dam seama.
Sa fim cu luare-aminte la acest glas, sa ne grabim sa inaltam noi
insine glas din adancul sufletului: Cred, Doamne!, si sa-I pastram
in minte cuvintele: Am venit in lumea aceasta, pentru ca cei ce nu
vad sa vada (Ioan 9, 39).

***
Raza din lumina cereasca
El pacatele noastre le poarta si pentru noi rabda durere. (Isaia 53,4)
Cand,

sub

povara

vreunei

suferinte,

cadem

la

picioarele

Mantuitorului, venim inaintea Celui care a cunoscut El Insusi toata

suferinta. Cand Il chemam din mijlocul ispitelor, Il chemam pe Cel
ce El Insusi a fost ispitit. Cand ne plangem de rautatea oamenilor,
stim ca ne aude Cel ce El Insusi a suferit din cauza cruzimii

omenesti. Cand, indurerati de pierderea unei fiinte dragi, suferim

pentru ea, in casa ramasa pustie, stim ca ne vede Cel care a plans la
mormantul prietenului Sau. Cand ramanem singuri, in zadar
cautam compasiunea oamenilor; ne intelege aleanul Cel ce a simtit
ce inseamna singuratatea si al Carui suflet s-a intristat de moarte
in Gradina Ghetsimani.
Iar cand, intr-o clipa de slabiciune si de inima rea, simtim ca lumina
lui Dumnezeu se ascunde de noi si ca suntem cuprinsi de o indoiala
grozava, in ceasul acela negru gasim tarie in Cel ce a strigat in
chinurile mortii: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai
parasit? (Marcu 15, 34). Luand asupra Sa neputintele si bolile
noastre, Mantuitorul a urmat calea care avea sa-L duca pe Golgota.
Acum, ca si atunci, isi revarsa asupra noastra nesecata-I
iubire.Ferice de cel ce este convins de acest adevar. Pentru el nu mai
exista nici dor, nici singuratate, fiindca Mantuitorul va fi intotdeauna
cu el; in inima lui nu va mai fi durere, fiindca va sti ca Domnul va
intelege ceea ce noi nu suntem in stare sa exprimam in cuvinte.
Acela nu va cunoaste nici slabiciune, nici frica, pentru ca, simtind
asupra sa privirea iubitoare a Mantuitorului, va fi convins ca nicio
incercare nu-l va putea desparti de iubirea lui Hristos.
Binecuvantata fie clipa cand ne-am plecat intaiasi data genunchii
inaintea Lui, in linistea singuratatii si poate ca inca nu ne simtim in

stare sa dam glas rugaciunii noastre, ci simtim doar dulceata

prezentei Sale, chiar si cand nu-L chemam in ajutor, dar stim ca ne
intelege in toate, ca stie tot, cand simtim in adancul inimii adevarata,
neschimbatoarea, vesnica iubire a lui Dumnezeu, care ne da tarie in
ceasul mortii si ne lumineaza cu lumina Sa nepamanteasca.
Trimite, Doamne, asupra noastra o raza din lumina Ta cereasca!
(din: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu 366 Cuvinte de folos
pentru toate zilele anului, Editura Sophia, 2008)

***
Parintele

Valentin

Mordasov

despre

ORBIREA

DUHOVNICEASCA
Duminica Orbului din nastere ne da prilejul sa vorbim despre
orbire: orbirea duhovniceasca. Aceasta orbire se intampla din diferite

motive. Pe unii ii orbeste mandria. Pe Iuda l-a orbit iubirea de arginti. Pe

fiii lui Iacob i-a orbit invidia atat de tare, incat l-au vandut ca rob
fratele lor.Rautatea si invidia i-au orbit pe iudeii care au vazut
minunile Mantuitorului. In zilele noastre exista de asemenea multi
oameni orbiti: vanzatorul este orbit de zgarcenie, conducatorul este
orbit

de dragostea

de slava, cel

bogat

este orbit

de ago-

niseala etc.Pacatul orbeste deplin ochii duhovnicesti. Un orb

duhovniceste vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfranat
gandeste ca toti sunt desfranati, cel barfitor, ca toti sunt barfitori, cel
rau si invidios, ca si altii sunt la fel.
Intr-o dimineata, devreme, un om venea pe strada si la un moment
dat s-a oprit, asteptand. Pe langa el au trecut mai multi oameni. Unul
din ei, trecand pe alaturi, a gandit in sinea sa despre acela: Asteapta o
femeie. Altul si-a spus: Iata, sta la panda, urmarind ce sa fure. Un altul
s-a gandit: Asteapta sa se deschida beraria, sa bea ca sa-i treaca
mahmureala. Alt trecator a cugetat vazandu-l: Iata ce om evlavios. A
ajuns la biserica inainte chiar sa se deschida, iar el asteapta afara, ruganduse.
Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului
omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum
vrea el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il
face de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa ne temem. Aceasta

orbire, ca toate bolile, incepe neobservat prin mici placeri, care se

dezvolta treptat in deprinderi rele. In acel stadiu nici predicile, nici
cuvintele de convingere nu mai pot ajuta. In manastirea sa din
Diveevo, Cuviosul Serafim de Sarov le despartea pe fecioare de
vaduve pe motivul ca cele din urma aveau deprinderi rezistente,
intarite de-a lungul timpului, care cu greu puteau fi dezradacinate, in
timp ce indreptarea celor tinere decurgea mai usor, pentru ca patimile
lor nu devenisera deprinderi.
Cea

mai

cumplita

orbire

din

vremea

noastra

este orbirea

necredintei. Ea duce la moartea sufleteasca. Noi am vorbit deja cu

alta ocazie despre cum sa luptam impotriva necredintei, ca sa
dobandim vindecare de aceasta orbire.
Daca patimile orbesc sufletul, ne punem intrebarea: Cum sa
luptam impotriva lor? Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca doar
descoperindu-le, precum un inamic in razboi, noi le putem
combate si invinge. Descopera la spovedanie indeosebi gandurile
care duc la dezvoltarea patimi. Nu te indreptati niciodata, pentru
ca indreptatirea de sine face patima sa creasca. Patima se micsoreaza
prin blandete. Daca iti vor arata un tigru si-ti vor spune ca este un cal
nu-i contrazice. Fii de acord. Potoleste patima cu semnul crucii, cu
Rugaciunea lui Iisus, cu multumirea, cu citirea Evangheliei. Un
ofiter betiv a invins patima sa prin citirea Evangheliei. Puterea

Evangheliei este mare, dar devine si mai mare daca adaugi postul,
paza mintii de ganduri (adica alungarea gandurilor imediat ce apar
in minte).
Deseori,

la

orbirea

duhovniceasca

ne

conduce nepasarea

duhovniceasca, cu care trebuie sa ne luptam din toate puterile si

despre care am vorbit deja. Un predicator spunea ca exista doua iaduri
si doua Raiuri. Suferinta pe pamant fara credinta, adica cu cartire si
deznadejde, in orbire duhovniceasca, preface si viata pamanteasca
intr-un iad, care nu se sfarseste, dar se intensifica neinchipuit dupa
mormant. Omul evlavios, credincios traieste bine si pe pamant,
suportand, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate suferintele, iar apoi va
primi viata vesnica in Rai.
Izbaveste-ne pe noi, Doamne, de orbirea duhovniceasca! Amin.
Miluiti prin necazuri
i ucenicii Sai L-au intrebat, zicand: Invatatorule, cine a pacatuit, el sau
parintii lui de s-a nascut orb. Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici
parintii lui, ci pentru ca-ntru el sa se arate lucrurile lui
Dumnezeu. (Ioan 9,2-3)
Necazurile ni se trimit, oare, pentru pacatele noastre? In Vechime asa
se credea, dar Mantuitorul da o alta explicatie. Spune ca un om era
orb ca sa se arate prin El puterea lui Dumnezeu.Lipsa vederii l-a
adus pe acel om la Iisus si prin aceasta a fost miluit de doua ori: i s-

au deschis ochii trupesti, dar si cei duhovnicesti. Probabil ca nu l-ar

fi intalnit niciodata pe Iisus daca n-ar fi fost orb si daca n-ar fi trebuit
sa se savarseasca asupra sa acea minune.
Deseori suntem miluiti, in cea mai mare si mai neasteptata masura,
prin suferintele noastre. Boala lui Lazar avea sa descopere, dupa
cuvantul lui Iisus, slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa Se
slaveasca Fiul lui Dumnezeu (Ioan 11, 4).
Nu incape indoiala ca orice boala poate da bolnavului sau celor din
preajma sa, posibilitatea de a dobandi binecuvantare de Sus.
Adesea, Domnul ii fericeste pe cei ce sufera din cauza incercarilor
la care sunt supusi. Tot ceea ce consideram ca se intampla in
defavoarea noastra ar trebui sa ne deschida ochii asupra unui adevar
adanc: ca fiecare dezamagire in viata este menita sa ne aduca, in
locul fericirii pe care o asteptam, ceva cu mult mai bun.
(din: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

, .
(. 1-38)
()

, . .

 .
. .

,
,

....

. . ,

. .
;
,
.
, ,
, ,

. .
.
: ,
,

....

, !
!

!
, ,
.
1. .

,
,

. , ,
, ,
.

.

.

 ,
. ,
,
.
.
, ,
.

2.

,
. .
. .

. , ,
,

, ,
. (. . 39).

! ; ;

3.

. ,

, , , , ,
, , ,
, , .

.


.
, .
.
-, , ,
.
;

! ,

 !
, ,
.
, .

4.

. ,
, , ,
, , ,
. .
. . .
; ; ;

,
. :
. .
... !

, , ;
! ,
, !
, ,

...

!
.
.
.
,
, .
: ,
, . ,
, ,
.
. ,
.

,
1958

, ,

,

 ,
.

...

,
,

,
.

, .

! !

: http://kirigmata.blogspot.com/2013/06/blogpost_1283.html#ixzz4AYW3yw7g

 ! !
,
, ,
,

,
. ,
.
, , ,
, ;
,

. , .
.

,
,
.

, .

,

.

.
,
, ,
. ,

.
.
,

. : ,
.
.
,
,

,
, ,
.

 , ,
.
,

,
.
, .
,
.
! ;
,

;
, ,

.
, .
,
, ,
.

, ,
. ,
,

, ,
,
.

.

,
,

, .

,
, .
,
.

,

.

,
,
.


.
. ,

.
, ,

. ,
,
. :
, ;

,


. .

:http://kirigmata.blogspot.com/2013/06/blogpost_3197.html#ixzz4AYWPv0Kb