Despre chemare preoțească

1.Preacucernice Părinte Dincă Mihai, vă mulțumim că v-ați deschis cămara inimii

pentru a ne împărtășii unele lucruri cu privire la experiența sfinției voastre de preot,
profesor și duhovnic de Seminar. Cum v-ați decis să urmați drumul preoției, al slujirii
lui Dumnezeu?

Mă bucur că m-ați invitat să vă zic câteva cuvinte, eu sunt preot din vocație. Înainte de
a mă decide pentru un liceu sau altul, în clasa a VIII-a, am avut o chemare de la Dumnezeu.
În anii aceia ai dictaturii comuniste-atee când părinții mă împingeau să dau examen la
Seminar să devin preot, eu doream să devin învățător dar, mama care a fost și este o foarte
bună creștină, punându-și o amprentă pe caracterul meu, pe viitorul meu, determinându-mă,
în ciuda unei ușoare împotriviri, să mă duc la seminar și fără pregătire, fără să am multe
cunoștințe de religie, pentru că pe vremea mea nu se făcea religie în școală dar, având o
autentică chemare, vocație de la Dumnezeu, datorită unui vis care nu a fost un vis oarecare și
un vis divin, semnificativ: am visat pe cer semnul Sfintei Cruci care a coborât în gradina
casei mele și am tot încercat să ridic crucea aceea, s-o duc în camera bună și nu am reușit
decât cu foarte mari eforturi, împreună cu fratele meu. Visul acela mi-a marcat întreaga
existență ulterioară, pentru că a fost Sf. Cruce care are semnificație aparte în Teologia
Ortodoxă. În urma acestui vis care și-a pus amprenta pe toată viața mea, repet, am dat
examen la seminar în 1965. Am fost 8 elevi pe un loc, intrând primul la seminar și, în anii
1965-1970, am urmat cei 5 ani de seminar cu profesori de excepție la vremea aceea care au
avut un profund conținut, o profundă chemare și m-au impresionat foarte mult.

2. Părinte profesor ce ne puteți spune despre timpul petrecut la Seminar și cum v-

a marcat viața de seminarist în viitoarea activitate de preot și duhovnic?

După cei 5 ani de seminar, m-am simțit mai plin, mai bogat, mai profund, mai lângă
Dumnezeu, m-am apropiat mai mult de Hristos și aceasta s-a resimțit în viața mea ulterioară,
în anii de facultate la București, în anii de preoție și mai ales, accentuez, în anii de profesorat,
căci în anul 1991 am fost cooptat în rândul profesorilor la Seminarul din Craiova. Am urmat
la catedra de Teologie Dogmatică și Morală Creștină, titular după dirigintele meu, părintele
Prescure care mi-a fost profesor, prieten, colaborator și mentor pe tot parcursul timpului
petrecut la Seminar. Dumnezeu a rânduit, ca după ce acesta a ieșit la pensie, cum am precizat
mai sus, să ajung la înalta treaptă de dascăl al prestigiosului Seminar Teologic din Craiova.

3. Ce ne puteți spune despre relația pe care ați avut-o cu elevii?

În toți acești ani am avut experiențe foarte bogate care mi-au îmbunătățit viața
duhovnicească și m-am dăruit cu totul acestei nobile misiunii, așa încât, aceste 17 promoții de
copii, pe care le-am pregătit la Teologie Dogmatică și la Morala Creștină au fost copii care
mi-au mulțumit. Sunt copii cu care mă întâlnesc prin diferite orașe, mă mândresc și se
mândresc și ei cu mine. Nu știți cât este de emoționant pentru un dascăl să se revadă cu elevii
după ani și ani. Relația de acum, cu foștii elevi, nu este una artificial și ei vin la mine
mărturisindu-mi: Părinte diriginte, părinte profesor vă mulțumim pentru momentele
frumoase, învățăturile frumoase care ne-au impresionat și ne-au format duhovnicește pentru
această misiune frumoasă, aceea de slujitor al lui Hristos.

Aici, la seminar am avut foarte multe bucurii, reușind să aduc în vitrina Seminarului 3
premii naționale I, la Teologie Dogmatică, 7 premii II, peste 15 premii III și mențiuni.
Aceasta a fost o performanță, deci copii pe care i-am pregătit, au simțit că nu e nimic
artificial între mine și ei, au simțit că sămânța pe care eu le-am aruncat-o pe pământul inimii,
a fost o sămânță roditoare, nu a fost nimic forțat, nu a fost nimic silit, nu a fost nimic pentru
bani. Eu am înțeles, și înțeleg și voi înțelege să-mi fac datoria nu pentru interese materiale, nu
pentru interese financiare, nu pentru lauda oamenilor, ci pentru că simt că am o chemare
profundă și că Dumnezeu, care a pus în mine, a pus în mine ca eu să dau la altul, să pun în
inima altora. Și vouă vreau să vă transmit același lucru, Dumnezeu v-a chemat aici, să știți.
Poate că la început nu ați sesizat acest lucru, că Dumnezeu lucrează insesizabil, peste dorința
noastră, dar El reușește să modeleze în așa fel dorința noastră ca să facă din noi ucenicii și
prietenii Lui.

4. Preacucernice părinte ce înțelegeți prin preoție?

Să știți copii că preoția nu este o simplă meserie așa cum zic unii. Preoția este nobila
misiune, este o chemare de la Dumnezeu.

Dumnezeu alege dintre pământeni, dintre oameni prin metode pe care numai El le
cunoaște și îi cheamă la preoție, le pune în minte această dorință, hotărâre să vină la misiune
pentru că Dumnezeu are nevoie de misionari, apostoli și de ucenici care să-L reprezinte și să-
L propovăduiască. De aceea, vă zic că nobila misiune preoțească este încărcată de bucurii dar
și de răspunderi pentru că Dumnezeu, mai apoi ne va întreba ce am făcut și cum i-am
schimbat în bine pe fii noștri duhovnicești care vin la scaunul de spovedanie cu multă tristețe,
cu multe necazuri, cu multe supărări, iar noi trebuie să cunoaștem mesajul evanghelic, să știm
să acordăm medicamentul bolnavului spiritual și să-i prescriem tratamentul conform
canoanelor întocmite de Sfinții Părinți.

Eu cred că nu există o misiune, o slujire mai mare pe acest pământ decât aceea de a-L
slujii pe Dumnezeu, fie ca preot, fie ca profesor, fie ca teolog în general, ca un tânăr care
absolvă Seminarul Teologic și această nobilă Facultate de Teologie, este cea mai sublimă
misiune și cea mai înaltă și frumoasă responsabilitate pe care un om o poate avea pe acest
pământ.

5. Părinte profesor ce părere aveți despre problemele ce apar în țara noastră, în

România noastră Ortodoxă?

Diavolul ni le pune în față, în dorința lui de a destabiliza viața spirituală, de a ataca

familia creștină, de a distruge Biserica Ortodoxă Română, de a dezbina neamul nostru și
chiar România noastră Ortodoxă care este o țară greu încercată de convulsii interioare și de
dușmănie exterioară. Dacă nu ne vom unii și mobiliza acum ca familie, ca școală, ca
societate, ca țară, ca popor, ca neam vom avea mult de suferit și nu uitați că înaintașii noștri,
Basarabii, Mușatinii, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt,
Sfântul Neagoe Basarab, întemeietorii de neam, au fost oamenii jertfei, ai martiriului și ai
dragostei de neam și țară.

Dacă noi nu înțelegem că trebuie să ne jertfim și timpul și prietenii și tot ce avem mai
scump, pe altarul lui Dumnezeu, înseamnă că suntem oameni ai diavolului și ai minciunii. Un
om împlinit este un om care este omul rugăciunii și omul jertfei lui Hristos Dumnezeu.

6. Părinte ce sfaturi aveți pentru elevii Seminarului nostru?

Vă îndemn și vă sfătuiesc cu multă stăruință să nu uitați că Dumnezeu vă va cere

socoteală, să nu-L dezamăgiți, pentru că El aruncă sămânța cea bună, voi sunteți pământul cel
bun, în pământul inimii voastre, sămânța pe care El a aruncat-o, nu a căzut nici pe loc pietros,
nici în loc bătut, nici în loc buruienos și a căzut pe pământul inimii voastre și acolo unde
Dumnezeu pune sămânța cea bună, nu trebuie să-L dezamăgim. Luați aminte că trăim timpuri
foarte grele, foarte dificile, o mulțime de capcane și în special pentru voi, tinerii, o mulțime
de curse așa că, fi-ți vrednici luptători ai ortodoxismului nostru românesc, învățați ca să fiți
viitorii intelectuali ai țării și, în ultimul rând, luați ca modele în viață pe marii cărturari și
ierarhi români: mitropolitul Andrei Șaguna al Transilvaniei, mitropolitul Varlaam al
Moldovei, mitropolitul Antim Ivireanul al Ungrovlahiei ș. a. m. d.

Interviu cu părintele iconom stavrofor Dincă Mihail,

Fost profesor al Seminarului Teologic Ortodox

”Sf. Grigorie Teologul”-Arhiepiscopia Craiovei,

Reporter: Anastasescu Dan-Dumitru, clasa a X-a