Seminarul- centru educațional și spiritual de formare al viitorilor teologi, profesori,

preoți ai Bisericii lui Hristos

La ceas de aniversare centenară a seminarului dorohoian mi-am propus să

redau în scris câteva trăiri, gânduri cu privire la formarea mea personală ca
seminarist,teolog.
Provenind dintr-o familie în care credința strămoșească era și este pe primul
loc, de mic copil am păstrat o legatură aparte cu mireasa lui Hristos în care și pentru
care și-au dat propria viață martirii primelor secole, domnitorii Țărilor Române,
soldații tricolorului.
Momentul care m-a marcat când eram doar un simplu elev „de țară” a fost
bineînțeles cuvântul preotului slujitor al satului când a rostit în timpul Sfintei Liturghii
îndemnul adresat Sfantului Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României,
fratele lui Simon Petru: „Si le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de
oameni”. .Acest îndemn părintesc a pătruns în sufletul meu și cugetând o vreme mi-
am spus în sinea mea: „Doamne fă-mă ca pe unul din argații Tăi”. Asa a răsărit treptat
dorința de a deveni slujitor al altarului.
Personal, „a fi seminarist” a însemnat să îmi asum un jurământ spiritual dat in
fața lui Dumnezeu și totodată să-mi dezvolt un stil de viață diferit. Acest stil de viată a
implicat mult mai multă rugăciune particulară si comunitară voiță liberă intenție unică
și dreaptă cu și către Dumnezeu.
Îmi amintesc cu drag câteva cuvinte ale vrednicului de pomenire preot
Constantin Muha directorul acestei instituții teologice rostite în cursul unei ore de
liturgică: „Noi (seminariștii) avem misiunea să facem conștienți pe semenii noștri
(credincioșii Bisericii) și lumea în care trăim ca scumpa noastră credință ortodoxă ,
începe să se clatine, locul ei fiind luat în societatea secularizată, de stiință și de fel si
feluri de teorii care caută să dezrădăcineze din inima poporului român dragostea de
Dumnezeu și de biserica Lui”. Și incheie el trist si gânditor: „Voi sunteți viitorul tării
noastre subjugate de oamenii străini”.
Aceste cuvinte m-au determinat pe mine personal să-mi dezvolt o atitudine
optimistă, pozitivă față de realitatea în care trăim căci omul dreptcredincios va lucra
necontenit pentru a-și face din sufletul său „templu al Duhului Sfant” (I Cor. 3;16).
Pe lângă pregătirea intelectuală, în seminar se desfăsoara un alt tip de pregătire
și anume pregătirea spirituală, pregătirea sufletului pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu,
pentru a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune. Ei bine, a fi seminarist înseamnă a
petrece mult timp cu Dumnezeu, înseamnă a-ți dezvolta simțul rugăciunii și timpul
liturgic.
Închei prin a răspunde unei întrebări care macină lumea de astăzi: cum să
facem să vedem mai mult, mai departe? Eu însumi am o lâncezeală a cotidianului care
este obositoare sufletește. Sunt convins că „auzim” despre veșnicie mereu dar nu
auzim niciodată. Cum ar trebui să trăim dacă am fi auzit cu adevărat de veșnicie?
Suntem doar oameni. Și ar trebui să nu ne ascundem după aceste cuvinte! Adevărul e
că zilele trec, ne trezim în ceasul plecării și ne dăm seama că abia în ziua aceea în
clipele dinainte de a închide ochii, auzim și vedem ceea ce ar fi trebuit să vedem
demult. Știm și totuși nu dorim să știm, vedem și totuși nu vedem, auzim și nu vrem
să auzim. Avem Biserica avem Sfânta Liturghie și lăsăm să treacă pe lângă noi timpul
nostru. Astfel ar trebui la fiecare răsuflare să spunem o rugăciune pentru semenii
nostri, o mângâiere, un îndemn. Să spunem zilnic despre veșnicie tuturor…..