Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
dilemaveche.ro/sectiune/societate/fericitul-hazard-2279669.html
Filmul Dogma, povestea celor doi îngeri expluzați din Rai, care caută o cale de a reintra
în grațiile divine, a stîrnit nenumărate controverse în 1999, anul în care a fost lansat.
Biserica Catolică l-a considerat o blasfemie, manifestații de protest ale credincioșilor au
întîrziat distribuirea peliculei în mai multe țări, iar regizorul și scenaristul Kevin Smith s-a
ales cu amenințări cu moartea. Devenit un „film cult” odată cu trecerea anilor (pînă la
urmă, unde îl mai putem vedea pe Dumnezeu cu chipul lui Alanis
Morissette?!), Dogma abundă în personaje secundare fabuloase. Unul dintre ele este
Serendipity, interpretat de Salma Hayek, o muză menită să aducă inspirație divină
muritorilor.
1/3
trimisă politicianului american Horace Mann, cu referire la basmul persan Cei trei prinți
din Serendip. În călătoria lor inițiatică în insula Serendip, adică Sri Lanka de azi, prinții
descopereau, cu totul întîmplător, lucruri pe care nici măcar nu le căutaseră.
Explicațiile multor descoperiri științifice, în absența cărora nici nu ne-am mai putea
imagina viața din zilele noastre, întăresc importanța serendipității. Unele sînt foarte
cunoscute, cum ar fi legea gravitației a lui Newton, principiul lui Arhimede, descoperirea
întîmplătoare a Americii de către genovezul Cristofor Columb sau a penicilinei în
laboratorul doctorului Alexander Fleming. Altele țin de povestea unor mărci, cum ar fi cea
a farmacistului John S. Pemberton, care, în 1886, cu intenția de a comercializa un sirop
tonic și bun pentru digestie, a creat o băutură ce s-a transformat în cola de astăzi. Sau
anecdota conform căreia „chips-urile” au apărut într-un restaurant din New York al cărui
bucătar, George Crum, enervat de un client care se plîngea mereu că sînt tăiați prea gros
cartofii prăjiți, a decis să-i dea o lecție. Sau, mai aproape de zilele noastre,
povestea post-it-ului de hîrtie, biletul folosit pentru a lipi la vedere diverse anunțuri.
Acesta din urmă a venit tot ca rezultat al unei întîmplări. Inginerul Spencer Silver
descoperise încă din 1968 un adeziv care se putea elimina ușor de pe diverse suprafețe,
dar nu reușise mult timp să-i dea o utilitate. Cel care a făcut-o a fost un coleg, Arthur Fry,
care folosea semne obișnuite din hîrtie pentru a marca într-o carte imnurile cîntate cu
corul bisericii. Într-o seară, acestea au căzut, așa că s-a gîndit că ar fi bine să existe un
semn care să se poată lipi într-o carte fără să-i distrugă paginile. De atunci, pătratele
autocolante de hîrtie au devenit un adevărat mijloc de comunicare.
2/3
Foto: flickr
3/3