Sunteți pe pagina 1din 3

Fericitul hazard

dilemaveche.ro/sectiune/societate/fericitul-hazard-2279669.html

Filmul Dogma, povestea celor doi îngeri expluzați din Rai, care caută o cale de a reintra
în grațiile divine, a stîrnit nenumărate controverse în 1999, anul în care a fost lansat.
Biserica Catolică l-a considerat o blasfemie, manifestații de protest ale credincioșilor au
întîrziat distribuirea peliculei în mai multe țări, iar regizorul și scenaristul Kevin Smith s-a
ales cu amenințări cu moartea. Devenit un „film cult” odată cu trecerea anilor (pînă la
urmă, unde îl mai putem vedea pe Dumnezeu cu chipul lui Alanis
Morissette?!), Dogma abundă în personaje secundare fabuloase. Unul dintre ele este
Serendipity, interpretat de Salma Hayek, o muză menită să aducă inspirație divină
muritorilor. 

Am vizionat Dogma pe VHS cînd eram studentă la Cluj, în cadrul cursului de filmologie de


la Jurnalism, și abia atunci am auzit termenul „serendipitate”. O descoperire
întîmplătoare, făcută în timp ce se încearcă un alt lucru. Un „accident fericit”, o surpriză
plăcută. Altfel spus, a căuta ceva şi a găsi altceva. Cuvîntul se pare că a fost folosit
pentru prima dată de scriitorul și istoricul englez Horace Walpole în 1754, într-o scrisoare

1/3
trimisă politicianului american Horace Mann, cu referire la basmul persan Cei trei prinți
din Serendip. În călătoria lor inițiatică în insula Serendip, adică Sri Lanka de azi, prinții
descopereau, cu totul întîmplător, lucruri pe care nici măcar nu le căutaseră. 

Explicațiile multor descoperiri științifice, în absența cărora nici nu ne-am mai putea
imagina viața din zilele noastre, întăresc importanța serendipității. Unele sînt foarte
cunoscute, cum ar fi legea gravitației a lui Newton, principiul lui Arhimede, descoperirea
întîmplătoare a Americii de către genovezul Cristofor Columb sau a penicilinei în
laboratorul doctorului Alexander Fleming. Altele țin de povestea unor mărci, cum ar fi cea
a farmacistului John S. Pemberton, care, în 1886, cu intenția de a comercializa un sirop
tonic și bun pentru digestie, a creat o băutură ce s-a transformat în cola de astăzi. Sau
anecdota conform căreia „chips-urile” au apărut într-un restaurant din New York al cărui
bucătar, George Crum, enervat de un client care se plîngea mereu că sînt tăiați prea gros
cartofii prăjiți, a decis să-i dea o lecție. Sau, mai aproape de zilele noastre,
povestea post-it-ului de hîrtie, biletul folosit pentru a lipi la vedere diverse anunțuri.
Acesta din urmă a venit tot ca rezultat al unei întîmplări. Inginerul Spencer Silver
descoperise încă din 1968 un adeziv care se putea elimina ușor de pe diverse suprafețe,
dar nu reușise mult timp să-i dea o utilitate. Cel care a făcut-o a fost un coleg, Arthur Fry,
care folosea semne obișnuite din hîrtie pentru a marca într-o carte imnurile cîntate cu
corul bisericii. Într-o seară, acestea au căzut, așa că s-a gîndit că ar fi bine să existe un
semn care să se poată lipi într-o carte fără să-i distrugă paginile. De atunci, pătratele
autocolante de hîrtie au devenit un adevărat mijloc de comunicare.

Întreaga istorie a termenului „serendipitate”, cu multe exemple fascinante, este ilustrată în


cartea The Travels and Adventures of Serendipity, scrisă de sociologii Robert Merton și
Elinor Barber. Volumul are și el o poveste demnă de titlu – conceput în anii ’50, nu a fost
dat publicității vreme de o jumătate de veac. A apărut după moartea lui Barber, cînd
Merton avea 91 de ani și a fost, în sfîrșit, de acord ca manuscrisul să meargă la tipar.
Concepția lui Robert Merton era că orice descoperire intelectuală are o fărîmă de miracol
și că reprezintă, de fapt, un amestec de inspirație, insistență, eroare și șansă.

2/3
Foto: flickr

De cîte ori ceva ce plănuisem se lovea de obstacole, încurcături, schimbări neașteptate,


după frustrarea inițială, ca să mă mai consolez, îmi spuneam: măcar, la final, rămîne din
toate o poveste bună. Am pierdut avioane, cazări și parteneri de călătorie numai pentru a
ajunge în locuri incredibile, la momentul oportun, cu persoanele potrivite; am așteptat
inutil, dar așa am admirat cele mai năucitoare apusuri; am amînat să fac niște lucruri
numai pentru ca descoperiri de pe ultima sută de metri să le transforme în lozuri
cîștigătoare; am luat trenuri pentru a mă îndepărta de ceva, dar care, pînă la urmă, m-au
dus exact unde era nevoie; am scris într-o noapte tîrziu un text pentru un concurs la o
revistă, pe care era să nu-l mai trimit și care ulterior mi-a schimbat cursul întregii vieți.

Pentru ca serendipitatea să se manifeste în ce are mai bun, e de dorit să ținem ochii


deschiși – săpînd după aur, s-ar putea să găsim diamante. Să privim situația din mai
multe unghiuri, să căutăm soluții care depind de noi și să acceptăm că nu putem controla
totul. Să continuăm, adică să nu ne oprim din săpat. Și să ne ascultăm intuiția – cum ar
spune personajul Serendipity din Dogma, inimile noastre sînt deja la locul potrivit, mai
trebuie și mintea să țină pasul. Din toate rămîne într-adevăr o poveste bună, așa cum mi-
am spus mereu. La vîrsta de mijloc, am mai adăugat un aspect, pe care nu l-am
conștientizat prea bine pînă cînd nu l-am auzit într-un podcast (Jay Shetty – On
Purpose): obstacolele sînt cele care fac povestea mai captivantă. De fapt, de cele mai
multe ori, obstacolele sînt povestea.

3/3

S-ar putea să vă placă și