Călătorii imaginare

Pelicula

Filmele... ce prezenţă indispensabilă şi vitală a timpurilor noastre dominate de

tehnologie. Oare ce însemnătate au avut filmele la debutul în viaţa cotidiană a întregii lumi?
Care au fost primele filme care au rulat în trecut şi cum erau ele? Povestea care ilustrează
începutul celei de-a şaptea arte mi s-a revelat întâmplător, şi ca atare, mă simt obligată să v-o
împărtăşesc şi vouă.
Tot Parisul ştie de invenţia fraţilor Lumière şi am aflat şi eu despre ea de la amicul
meu Arturo, un băiat al străzii care ştie tot ce se întâmplă în oraş. La restaurantul Grand Cafe
va avea loc vizionarea unui film, un lucru nou şi necunoscut pentru noi toţi. Pe data de 28
decembrie 1895 vom afla secretul acestui lucru neştiut cu numele de film. Mă numesc
Gerard, am 13 ani, un tânăr oarecare, un simplu anonim care vrea să descopere noutatea
aflată pe buzele tuturor: filmul. Am vorbit cu părinţii mei care nu mi-au dat acordul lor pentru
a merge să văd filmul deoarece localul Grand Cafe nu permite accesul minorilor. Filmul se
numea Ieşirea din Uzinele Lumière din Lyon, Arturo s-a strecurat neobservat în restaurant şi a
aflat despre film, mi-a povestit tot:
- Era o sală mare şi întunecoasă, îmi era frică... fraţii Lumière, doi domni tineri au pus
în funcţiune o maşinărie bizară care a luminat tot peretele. Dar din lumina de pe perete ieşeau
oameni cenuşii care parcă voiau să iasă din perete şi ni se părea că vin spre noi. O doamnă a
leşinat şi mai multe persoane au strigat după ajutor. Am părăsit clădirea cu toţii de frica
oamenilor cenuşii care ne puteau face rău. Gerard, va avea loc în clădirea ciudată de lângă
restaurant vizionarea filmului Sosirea unui tren în gara La Ciotat, eu unul nu mă mai duc la
nici-un film în viaţa mea, însă dacă doreşti să îţi satisfaci curiozitatea şi să vezi despre ce este
vorba te poţi duce dar nu te voi însoţi.
- Nu mă poţi opri să mă duc la film! i-am spus hotărât. Povestirea ta este neverosimilă
şi îmi alimentează mai mult motivaţia de a merge la film.
- Te-am avertizat cum am putut mai bine... toţi spun că filmele sunt pline de demoni şi
de spirite rele, spuse Arturo cu glas tremurător.
- În sală sunt sigur că se aflau numai oameni din lumea bună care pot judeca chiar şi o
biată bucată de brânză cu mucegai spunând că are demoni şi spirite rele. Credeam că eşti mai
matur şi mai încercat în viaţă decât mine iar acum tremuri ca o fetiţă! Jalnic şi strigător la cer!
Îţi voi dovedi că nu mi-e câtuşi de puţin teamă de filme, Arturo, l-am încredinţat serios
dându-mi cuvântul de onoare.
 După această conversaţie cu Arturo am pornit spre casă şi le-am povestit părinţilor
câte ceva din ce mi-a spus amicul meu.
- Copilul străzilor are dreptate dar ne uimeşte curajul tău. Noi nu ne dorim ca unicul
nostru fiu să fie absorbit de demonii din filme, mi-a spus mama îngândurată însă vorbele sale
nu mă influenţau câtuşi de puţin.
- Poate Gerard va apărea în gazete: Băiatul înghiţit de un ecran luminos, sună ridicol
şi în opinia mea toate aceste temeri sunt doar plăsmuirea vreunei cucoane de salon de-a
dreptul patetică. Du-te la film, băiete, şi indiferent de ce se va întâmpla, fii calm şi cumpătat
dacă te prind demonii aceştia puerili, glumi tata bine-dispus.
Părinţii mei îmi inspirau încredere, chiar sunt bucuros să le aud părerile contradictorii,
totuşi constructive. Arturo nu mi-a precizat dacă intrarea în sală se plăteşte şi mi-am pregătit
din timp câţiva bani în caz că voi avea nevoie. Mi-am pus într-un rucsac mai multe lucruri de
care voi avea nevoie inclusiv alimente. Nu pot da înapoi şi ştiu că nici-un şarlatan nu poate
crea un ecran din care ies demoni, acest fapt nu-l pot crede decât superstiţioşii.
Până la ora 15:30 mi-am făcut de lucru prin oraş alături de Arturo. Ce plăcută este
vacanţa de iarnă! Chiar după Crăciun aceşti doi şarlatani îşi prezintă invenţia lor care a
produs o mulţime de leşinuri şi zvonuri în lumea bună. Ceasul de buzunar şterpelit de Arturo
indică ora 15. Mă grăbesc spre clădirea de lângă restaurant. În faţa intrării sale s-au îmbulzit o
mulţime de curioşi şi de gură-cască. Aştept la coada nesfârşită, intru într-o încăpere imensă şi
întunecoasă plină cu scaune deja ocupate de oameni simpli sau din lumea bună. Mă resemnez
şi mă duc într-un colţ apropiat de ecran pentru a sta în vecinătatea sa. Fraţii Lumière, doi
tineri în jur de 25 de ani au acţionat invenţia prezentată de ei drept proiector cinematografic.
Peretele întunecat s-a luminat brusc şi un tren uriaş a apărut pe perete. Ţipete, leşinuri,
oamenii fug pentru a-şi salva viaţa şi în scurt timp încăperea este goală. 50 de secunde au
speriat atâţia oameni, şoptiră fraţii Lumière râzând nebuneşte. Cei doi au mai pornit încă
odată proiectorul şi trenul şi-a făcut din nou apariţia. Eram îngrozit de acest tren şi teama m-a
ţintuit în loc, nu aveam puterea de a fugi, acest lucru este contrar sfatului tatălui meu:
indiferent de ce se va întâmpla, fii calm şi cumpătat. Fraţii Lumière au părăsit încăperea, nici
nu m-au observat. Proiectorul derulează filmul la nesfârşit şi mă aflu chiar în faţa trenului.
Trenul deraie de pe şine şi se îndreptă în direcţia mea. E doar o imagine, nu este adevărată,
îmi spun eu însă trenul mă contrazice iese din perete. Rămân locului asemenea unui sinucigaş
care se postează pe şinele unui tren în viteză. Acest tren mă vrea pe mine. În scurt timp trenul
nu mai este o imagine ci este solid, îi simt greutatea şi mă zdrobeşte sub roţile sale de fier.
Sunt mort... ultimele secunde din viaţa mea văd cum mâinile şi hainele mele îşi pierd din
culoare căpătând o nuanţă portocaliu-gălbuie ca o carte veche şi roasă de vreme. Sunt
aproape transparent, chiar străveziu. Închid ochii şi-mi aştept sfârşitul şi intrarea în lumea de
dincolo. Am surprinderea să constat că am încă puterea să mă ridic, mă trezesc într-un loc
uimitor şi de-a dreptul înfricoşător. Sunt în mijlocul unei gări trântit pe şinele trenului şi tot
ce văd în jurul meu este lipsit de culoare şi de sunet. Un poliţist din gară se îndreaptă spre
mine şi mă culege pe braţe de pe şinele trenului. Persoanele aflate în gară mă privesc uimite
din pricina culorii mele diferite de a lor. Oamenii din jurul meu sunt alb-negru şi am o
culoare ştearsă de carte veche care bate spre gălbui. Un domn îi face semn poliţistului. Când
cineva vorbeşte totul se întunecă şi pe o tablă uriaşă îi sunt scrise vorbele şi toată lumea poate
vedea ce a vrut să zică persoana. Cei din această lume preferă să vorbească mult mai puţin şi
doar atunci când au cu adevărat nevoia de a transmite ceva important. Domnul vorbi şi pe
tabla cea neagră apărură: îl voi duce la spital pe acest tânăr neobişnuit deoarece este rănit
grav de tren. Trebuie tratat şi trebuie să ne spună de unde vine doar atunci când se va vindeca.
Domnul m-a luat pe braţe şi m-a aşezat în maşina sa. În timp ce acesta şofa, pe capotă apăru o
rolă de film de proporţii impresionante care începu să se ruleze în jurul maşinii strangulând-o
până întunecă ferestrele. Din rolă se desprinde o imagine cu maşina domnului într-un
accident care implică toate autovehiculele de pe şosea. După ce un colţ al ferestrei este
descoperit de către rolă observ faptul că toate maşinile de pe stradă sunt încolăcite de role de
film care le poruncesc acelaşi lucru. După 50 de secunde maşina noastră se află într-o
grămadă de autovehicule accidentate. Maşina de poliţie se apropie de noi şi încearcă să
detecteze şoferul care a provocat accidentul. Am bătut cu pumnii în geam şi poliţistul îmi
deschide portiera. Am început să vorbesc şi spre surprinderea mea glasul meu se aude ca un
scârţâit iar poliţistul îşi pune enervat mâinile la urechi oarecum mirat de faptul că în lumea
aceasta anostă se aude primul sunet. Am mişcat buzele încercând să mimez vorbele pe care
doream să le spun şi tabla neagră îşi făcu apariţia: Mă numesc Gerard şi vin dintr-o lume
plină de culoare şi de muzicalitate. Trenul din gara voastră m-a călcat şi a fost şi mijlocul
care m-a transpus în lumea voastră. O mulţime de role malefice au năvălit peste noi şi ne-au
controlat voinţa. Poliţistul explică: Dacă nu ar exista rolele noi nu am mai fi în viaţă, am fi
doar nişte figuri care trăiesc vieţi tăcute şi monotone. O mulţime de oameni ne privesc acum
şi rolele vor să le oferim spectacolul vieţii lor. Poliţia este conştientă de existenţa rolelor şi nu
are nici-o problemă cu acest lucru... de-a dreptul bizar. Am privit cu atenţie în faţa mea. O
lumină puternică aproape că mă orbi, am văzut un mecanism care învârte mai multe poze
mici de lungimea şi grosimea a două degete de la o mână lipite unele de altele. În faţa mea nu
exista un orizont ci sunt diverse siluete de persoane care ba râd, ba leşină, ba fug din
încăpere. Am devenit o marionetă a publicului? Nu se poate! Le-am lăsat celor din lumea
anostă rucsacul meu care conţine: brânză, bani, un briceag şi o brichetă, lucruri care credeam
că mă vor ajuta cu ceva. Am trecut prin peretele cinematografului şi oamenii mă priveau
stupefiaţi, fapt care le amplifică teama. Fraţii Lumière, după ce sala s-a golit repede, se
interesează de păţania mea.
- Tinere, tu chiar trăieşte fiecare film. Cum ai făcut asta? întreabă unul din fraţi.
- Voi doi sunteţi malefici, nu înţeleg ce s-a întâmplat, după ce am fost călcat de tren
am călătorit într-o lume condusă de role de film, le-am mărturisit celor doi.
- Fascinant, cei care rezistă îndelung la filme au acelaşi efect, sunt capabili să trăiască
puţin în poveste şi chiar şi în culisele ei, spune celălalt frate.
- Dar oamenii cenuşii sunt captivi în poveste şi nu au viaţă proprie, cine sunt ei? am
mirat de răspunsurile fraţilor.
- Oamenii de care vorbeşti sunt oameni ca tine care după ce reuşesc să iasă din film
ajung de fapt captivi în el şi se supun rolelor de film ca nişte fantome alb-negru, lămureşte un
frate îngrozindu-mă.
- Mai vino la cinematograf şi te vei vedea în filmele noastre, spuse al doilea frate
rânjind malefic.
Am ieşit din sală şi am fugit către casă înfricoşat de spusele fraţilor Lumière. Le-am
povestit ca de obicei părinţilor şi tata m-a lămurit:
- Odată ce eşti pasionat de un lucru începi să faci parte din el. Acest lucru înseamnă
artă. Compară filmul cu o pictură, odată ce o priveşti simţi că faci parte din ea, aşa sunt şi
filmele, ca de altfel toate lucrările de artă de zi cu zi care ne fascinează.
Primele filme care au pus bazele capodoperelor şi tehnicilor din prezent au avut rolul
de a fascina şi inspira multe generaţii şi cei mai curajoşi cinefili din acea perioadă s-au simţit
absorbiţi de povestea filmului asemenea tânărului Gerard. Pentru cei care nu preferă filmele
trebuie să ştie că acelaşi proces care vă absoarbe în acţiunea unei epici este valabilă şi la
cărţi, picturi, dar chiar şi alte aspecte ale vieţii. Mă declar şi vă declar oficial călători pe
tărâmuri imaginare, suntem cu toţii absorbiţi de Creaţii şi mai ales de arta pură.