Din dorinţa unei fete cu numele de Vara...

Se plictisea enorm. Dădea din cap afirmativ apoi negativ lăsându-şi pletele ondulate de
culoarea ciocolatei să-şi dea şi ele cu părerea. Unicii ei prieteni o priveau atenţi dar obişnuiţi cu
asemenea purtări. În stânga sa stătea Iunie, o copilă mai mică în ani decât ea dar cu o inteligenţă
neobişnuită. În dreapta sa se afla Iulie, o fată de vârsta sa cu foarte puţine zile mai mică decât ea dar
născută în aceeaşi zodie, o privea curioasă şi din când în când îi mai şoptea diverse lucruri la ureche.
În faţa lor, ca să-şi omoare timpul, un băiat lungan, August, puţin mai mic decât Iulie, se strâmba şi
se rostogolea în fel şi chip pentru a le amuza pe fete.
- Vremea e schimbătoare şi mă enervează îngrozitor, eu una vreau să ies mai des cu voi pe-
afară, căci pentru mine nu-i bucurie mai mare decât să fim iarăşi la joacă împreună.
A grăit Vara desigur, care se chinuia de zile bune cu o asemenea idee dar pe care numai ea
ştia cum o să-i poată da de capăt.
- Şi şcoala asta... ne mănâncă zilele, mai zise August simplu lovind o piatră apoi fluierând
uşor.
- Ai dreptate, nu mai putem scăpa deloc de teme! grăi Iunie atotştiutoare parcă citindu-ne
gândurile.
- N-avem pauză, mergem la şcoală tot timpul şi acum vremea este atât de schimbătoare: ba
plouă, ba e vânt, ba e iarăşi frumos de ieşit afară, dar atunci nu mai are nimeni timp... completă de
umplutură Iulie.
Vara a vrut să ia toate aspectele în calcul. Aceştia erau trei copii obişnuiţi care-şi doreau un
timp al lor, un anotimp care să le ofere un gust mirific din acea dulceaţă a libertăţii copilăreşti.
Cei trei prieteni ai ei se aflau pe un ponton, în mijlocul unui lac imens, care le oferea o
privelişte excepţională. Cerul era în acelaşi timp şi senin şi înnegurat, norii parcă se certau între ei.
Copacii erau diverşi, mulţi au supravieţuit iernii fiind înmuguriţi, alţii parcă erau în plină primăvară
fiind în floare şi înverziţi. Din păcate le urmau o mulţime de sălcii, brazi, mesteceni sau pini
vestejiţi, goliţi de podoabe şi de frunze. Pe alocuri iarba, plină şi ea de diverse frunze, era verde dar
în alte părţi era vestejită, brumată şi cu flori uscate. Animalele erau puţine... multe apăreau arar din
pricina influenţelor toamnei. Păsările ciripeau o dată la câteva săptămâni. Era un peisaj straniu însă
era un contrast absolut fermecător.
Aşa era atunci starea anotimpurilor: era un haos total. De aceea era un spaţiu gol ce trebuia
umplut deoarece micuţa şi inocenta Primăvară se duela cu crâncena Toamnă pentru a prelua
conducerea. Aşa se explică de ce la un moment dat era frumos afară iar cinci minute mai târziu
copacii sunt dezgoliţi de vântul năpraznic ca apoi totul să redevină ca la-nceput. Iarna cea bîtrână şi
paşnică se îngrijora pe zi ce trece de soarta celor două. Nu găsea nici o soluţie... oare ce este de
făcut?
Fata noastră cu numele de Vara era măcinată parcă telepatic de aceleaşi gânduri. De multe
ori îşi privea ciudata înfăţişare – mai ales ochii care în mijloc erau căprui – ceea ce simboliza
umanitatea, verde de jur împrejur – culoare care îi simboliza destinul său măreţ, şi din fiecare privire
sau sclipire apăreau minunate irizaţii mov care îi subliniau caracterul ambiţios, ceva special era pe
cale să se întâmple.
Timpul trecea inutil, afurisit de repede. Vara se gândea la prietenii săi pe care-i considera la
fel de speciali, fără ei probabil că n-ar putea să realizeze nimic. În multe cazuri doar oamenii dragi o
inspirau şi-i dădeau putere. La şcoală se descurca foarte bine, doar câteva obiecte îi cam dau de
furcă. Însă, ca pentru majoritatea copiilor, şcoala reprezenta pentru ea un adevărat chin.
Într-o bună zi i-a venit o sclipire de geniu. A sunat-o pe Iunie şi a rugat-o să facă de faţă cu
ea un desen care să reprezinte timpul care ar însemna pentru ea paradisul, acel anotimp sacru
aşteptat cu înflăcărare de copii. Iunie a început cu un soare arzător, apoi a desenat o mulţime de
copii veseli care se jucau afară, o apă mare în care înotau copii şi cărări de munte împânzite de
drumeţi. Vara a pocnit fericită din degete. Ce îşi putea dori mai mult? La asta se gândeau cu toţii.
După această întâmplare vara şi-a strâns din nou prietenii la lac. La cererea Verii, Iulie a adus o
sticlă frumos decorată în care au pus desenul Iuniei însoţit de o scrisoare pe care-a ticluit-o Vara:
„Pentru cineva care o să-i pese de noi copiii,
Din păcate nu pot începe cu „dragă” deoarece nu ştiu unde va ajunge acest mesaj. Am vrut să
îţi comunic că eu împreună cu prietenii mei şi poate chiar toată lumea nu numai copiii simt o lipsă
crucială, un gol care trebuie umplut. De ceea ce avem nevoie este un timp frumos de odihnă şi
desfătare populat de delicii care constau în fructe şi legume proaspete pe care să le culegem cu mâna
noastră. Distracţii şi experienţe de tot felul care nu pot fi înfăptuite în alte anotimpuri. Toată lumea
are nevoie de un mic paradis, un anotimp gingaş, trecător dar care să fie apoi aşteptat cu nerăbdare
iar şi iar. Aşa cum viaţa are ciclul ei, aşa şi acest timp poate fi al tinereţii rebele... acel timp pe care
nimeni nu-l regretă nicicând... Nu ştiu dacă mă poţi ajuta, dar dacă poţi face ceva, te rog ajută-ne şi
împacă natura capricioasă îmbunând soarele, dezvelind florile, aducând belşug pe câmpii, în rândul
necuvântătoarelor şi în final al tuturor oamenilor ca mine care nu cer decât un mic paradis, o filă
goală care se cere umplută cu amintiri frumoase în memoria oricăruia dintre noi...
Vara”
Am dat drumul în lac sticlei după ce i-am pus un dop.
La şcoală, la ora de dirigenţie, Vara s-a ridicat curajoasă în picioare şi şi-a susţinut dârză
ideea ajutată de August care mai tot timpul aducea argumente pro.
- Ce-ar fi dacă am avea cu toţii o Vacanţă Mare. Să avem trei luni libere. Să aibă elevii liber
iar dacă ei sunt liberi atunci şi profesorii vor fi liberi, deoarece e obositor să fii elev dar credem că e
şi mai greu să fii profesor.
Toată clasa a aplaudat încântată. Doamna dirigintă a zâmbit înţelegătoare şi şi-a înăbuşit un
chiot de fericire. A fost de acord şi şi-a expus ideea pe care i-a dat-o o „elevă pe care o preţuiesc în
mod special” în şedinţa pe care-a convocat-o cu toate cadrele didactice din lume. Surprinzător, toţi
au preluat iniţiativa şi de-acum toată lumea are dreptul la Vacanţa Mare.
E într-adevăr vacanţă – cei trei prieteni stau tot la lac privind în depărtare. Vremea ţine în
mod misterios cu tinerii noştri eroi. E seară. Toţi trei se îndreaptă fiecare spre casă obosiţi după atâta
joacă. Vara trece pe lângă şcoală... acum pare prea liniştită, stranie chiar patetică. E doar o clădire în
care ocazional acum timp de trei luni de zile copiii vor folosi de-acum din ea doar marele teren de
sport din aer liber...
Pe lac cele trei anotimpuri au găsit desenul şi scrisoarea care i-a mers Iernii la suflet. Au
proclamat-o pe acea fată simplă de treisprezece ani – un anotimp, chiar după numele ei care
cuprinde şi o părticică din primăvara – Vara.
În curând în mod neştiut acea fată a devenit conducătoarea anotimpului, ea, urmată de
prietenii săi speciali, de înfocatul soare care s-a înduioşat şi s-a lăsat îmblânzit de vrerea tuturor
copiilor. Vara a devenit anotimpul copiilor şi toată lumea se bucură involuntar şi neaşteptat, chiar
incurabil de acest anotimp de pace şi libertate.

POPESCU ANDREEA
ŞCOALA NR.1, AL. I. CUZA, FĂLTICENI