Baba Dochia

Mărțișorul
Baba Dochia
 Baba Dochia (sau Baba Odochia) este unul dintre cele mai importante
personaje din mitologia românească. Unele teorii susțin că numele ar fi legat
de Sfânta Martiră Evdokia sărbătorită în calendarul de stil vechi pe 1 martie.
 Personajul Dochiei este asociat cu legenda Traian și Dochia, culeasă
de Gheorghe Asachi. Despre Traian și Dochia celebrul critic literar George
Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experiențe de viață a
poporului român”. Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac 
Decebal. Traian, cuceritorul Daciei se îndrăgostește de Dochia. Aceasta
refuză să i se alăture și se refugiază împreună cu „a ei popor” pe muntele
considerat sacru de către daci, Ceahlău. Dându-și seama că nu poate scăpa
de patima lui Traian îi cere ajutor zeului suprem Zamolxes, care o
transformă împreună cu turma sa în stâncă.
O altă variantă povestește despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe
numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinței ei. Pentru a-și
necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră
și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna
nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale
au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare,
pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă.
Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a
dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus
floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit.
Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea fata se
întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că
este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește
îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea
primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată
rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici
unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.
 Folclorul popular românesc asociază cele noua zile de pe 1 Martie până
pe 9 Martie cu povestea Babei Dochia născându-se astfel mitul Babelor.
 De legenda Babei Dochia sunt legate numele culmii Babele din masivul Bucegi
 și ale primelor nouă zile ale lunii martie. Mitul babelor este asociat în 
cultura populară cu Baba Dochia. Legenda spune că Baba Dochia avea un fiu, 
Dragobete, care i-a dus acasă noră împotriva voinței ei. Pentru a-și necăji nora,
într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la
râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata
a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze,
culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce
acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul 
Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna
cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu
uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină
grea fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie
crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei.
Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea
primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată rând pe
rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se
schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.
Mărțișorul
 Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur
împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția 
românilor și a unor populații învecinate. Împreună cu
mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară,
cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Obiceiul de
mărțișor a fost propus într-un demers colectiv de către 
Bulgaria, Macedonia de Nord, Moldova și România și
inclus în Lista reprezentativă a elementelor 
patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO[1]
 în 2017, ca „evenimente culturale asociate cu sărbătorirea
zilei de 1 martie”.
 Cuvântul Mărțișor este diminutivul lui marț, vechiul nume
popular pentru martie și înseamnă literal „micul martie”
 Mărțișorul, inițial un talisman solar, și-a pierdut cu timpul acest rol, devenind un semn de
prețuire, o declarație discretă de dragoste… Pe vremuri, la sfârșitul primăverii, fetele care
aveau pistrui pe față, înplineau un ritual arhaic: ieșeau în grădini sau pe ogor și aruncau
mărțișoarele în sus, spre soare, rostind în șoaptă: „Sfinte Soare, sfinte Soare,/dăruiescu-ți
mărțișoare,/’n locul lor tu mă ferește/ de pistrui ce mă-negrește/ ia-mi, te rog, negrețele /și
dă-mi albețele,/fămi fața ca o floare, / sfinte Soare, sfinte Soare.” Fata când se mărita și-și
părăsea casa, trebuia „să ceară iertăciune părinților”și „săși ia ziua bună /de la soare, de la
lună,/ de la frați, de la surori,de la fete și feciori,/ de la jocuei, de la hori(…)”. Soarele era
nelipsit din toate momentele importante ale vieții. Chiar și Moșii satului, când făceau o
judecată, țineau cont de soare. Judecata începea la răsăritul soarelui – invocându-l să le
lumineze mintea, să judece drept, și se termina la apus. Câtă naivitate și, câtă puritate
sufletească!
 Iată ce ne împărtășește Elena Niculiță-Vortonca în legătură cu acest obicei: „În ziua de
Dochia se face mărțișor, un fir de mătasă sau lână roșă, împletucit cu alt fir alb, care apoi se
pune la gât, pentru ca purtătoarea să fie rumenă și albă peste an. Se poartă până în ziua de
Sfântul Gheorghe, și atunci, îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireș înflorit.” Pe
vremuri, prin Bucovina, după ce scoteau mărțișorul de la gât, îl păstrau zicând că e bun de
deochi și se spălau cu el pe ochi,
 Prin Botoșani se credea că zilele de 1, 11 și 21 martie sunt zile rele, omul trebuie să se
ferească de ele, nu trebuie să înceapă nimic în aceste zile… Oricum, superstițiile n-aș zice că
fac parte din înțelepciunea, fără tăgadă a românului. Deși, unele, nu se poate nega că sunt
rodul unei îndelungate observări a evenimentelor și a întâmplărilor, ele nu pot fi luate în
seamă..
 Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar
prezența sa atât la români cât și la bulgari (sub numele de 
Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului
comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și 
slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte
origini. In mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi
legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 
681, dar numele latin indică altceva. Se mai consideră, de
asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea 
Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima
zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul
războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate
este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând
pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1
martie până la începutul secolului al XVIII-lea.[