Sunteți pe pagina 1din 3

CCIpR Energy Forum: Investiții europene pentru tranziția energetică

Bogdan Tudorache, senior editor Energynomics

”Valul investițiilor europene care asigură tranziția energetică este unul fără precedent”, a spus Lara
Tassan Zanin, Șefa Biroului Grupului BEI (Banca Europeană de Investiții) din România, în cadrul
conferinței “Energy Forum – Regenerabile” organizate pe 11 mai de CCIpR (Camera de Comerț
Italiană din România). „Sectorul energiei regenerabile din România este unul extrem de important, iar
noi primim cel puțin o propunere de investiții pe săptămână în ultimele 18 luni. BEI a finanțat
proiectele tranziției energetice cu 17 miliarde de euro în 2022 (din care 700 milioane euro în România –
n.r.). Din acestea, o treime au fost proiecte regenerabile, o treime investiții în rețea și stocare și o treime
în eficiență energetică. Efortul în dezvoltarea capacităților de stocare este foarte important, pentru că ne
permite să reducem costurile și să echilibrăm rețeaua. De asemenea, trebuie să investim mai mult în
tehnologiile inteligente, pentru că o rețea inteligentă ne permite să reducem costurile. Mesajul meu
pentru investitori este să nu reducem investițiile în producție, dar să aruncăm o privire și la rețea, la
transmisie și la capacitatea de stocare”, a spus Lara Tassan Zanin.
”România a devenit una dintre cele mai atractive piețe din regiune. Obiectivul României de a
implementa 10 GW de tehnologii cu emisii scăzute de carbon până în 2030 poate fi revizuit la mult mai
mult, în conformitate cu modificările Planului Național Integrat Energie Mediu (PNIESC). Obiectivul
are multe șanse să fie depășit, având în vedere tendința de creștere fără precedent de pe piață și apetitul
investitorilor și pipeline-ul proiectelor în dezvoltare. Acesta este, însă, un efort pe termen lung.
Fondurile UE, alături de alte scheme de sprijin, cum ar fi Contractele pentru Diferență (CfD) ar ajuta cu
siguranță investitorii, important este să fie disponibile în timp util. Ca întotdeauna, piața se confruntă cu
o sumă de provocări, mai ales în ultimii ani, când am avut o volatilitate neașteptată a prețurilor, care s-a
adăugat costurilor crescute ale lanțurilor de aprovizionare și întârzierilor în achiziționarea
echipamentelor. Lipsa de lichiditate a pieței PPA (power purchase agreement) din România este un alt
obstacol care trebuie depășit în următorii ani, pe măsură ce piața devine mai sofisticată și mai deschisă
către acest tip de instrumente”, a declarat Varinia Radu, partener fondator Energynomics, partener
media al evenimentului.

Dan Drăgan: Ținta pentru regenerabile crește


Dan Drăgan, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a anunțat că România va înlocui
capacitățile pe cărbune până în 2030 cu 10.000 MW de energie regenerabilă și curată, dar și prin
utilizarea reactoarelor de mici dimensiuni (SMR) și a noilor capacități pe gaz, combustibil de tranziție
atât de necesar pentru echilibrarea rețelei.
”Sunt date pe care le găsim în forma revizuită a PNIESC, document care este în derulare. Anul acesta,
în vară, vom avea prima dezbatere publică pe aceste chestiuni”, a spus Dan Drăgan. ”Când vine vorba
de regenerabile, ne bazăm pe toate tehnologiile. Sperăm ca legea eolianului offshore să fie gata în
această vară și să fie prezentată Parlamentului spre adoptare. Ne dorim eolian onshore și offshore,
fotovoltaic – toate categoriile – consumatori, producători independenți. Ne dorim hidro, inclusiv
geotermal și bio-combustibil. Cum va face față rețeaua acestor provocări? Avem două surse mari de
finanțare – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde am avut un apel de proiecte pentru
realizarea de noi capacități din surse regenerabile – cu 600 de milioane de euro alocate. Primii 250 de
aplicați au primit clarificările solicitate primii 20 au fost chemați pentru semnarea contractelor. În cursul
acestei luni [mai 2023 – n.r.] vom termina evaluarea tuturor acestor proiecte. Obiectivul este să avem
minimum 950 MW instalați prin această măsură”, a adăugat Dan Drăgan.
”Am închis noi contracte pentru capacități de cogenerare de înaltă eficiență pentru termie urbană, cu
300 de milioane de euro alocați pentru aceste investiții. Restul de bani vor veni din Fondul de
Modernizare, evaluat în acest moment undeva la peste 16 miliarde de euro. România are deja un loc de
frunte, cu contracte semnate și sume aprobate de peste 5,2 miliarde de euro. În acest moment sunt
contracte semnate pentru rețeaua de transport (a Transelectrica – n.r.) de peste 430 de milioane de euro
și sperăm ca foarte curând să semnăm și primele contracte pentru întărirea rețelei de distribuție. Suma
alocată pentru rețele de distribuție este în acest moment de 1,3 miliarde de euro, din care 1,1 miliarde
euro granturi și 200 de milioane de euro co-finanțare. Banii există și sperăm ca și perioada de
implementare să fie foarte scurtă”, a mai spus Drăgan.
El a menționat că au fost aprobate linii de finanțare de 2 miliarde de euro pentru regenerabile. ”Sunt
patru scheme, fiecare de câte 500 milioane de euro, pentru producția din surse regenerabile – una
alocată pentru autoritățile publice, alte 500 milioane de euro pentru prosumatori persoane juridice, 500
de milioane de euro pentru producătorii independenți și alte 500 de milioane de euro pentru producătorii
din segmentul agricol printr-o schemă derulată în parteneriat cu Ministerul Agriculturii”, a adăugat
secretarul de stat.
”Anticipăm că undeva la jumătatea acestui an, deci în vara aceasta, să fim în măsură să lansăm și
apelurile de proiecte. Vom lansa și un nou Ghid, mult mai flexibil”.

Mircea Man, ANRE: Schimbări importante care să ajute investitorii


Totodată, Mircea Man, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), a
anunțat a anunțat că Autoritatea pregătește o serie de măsuri care ”să modifice ordinele existente,
tocmai pentru flexibilizarea rețelelor de transport și distribuție în vederea racordării”. El a mai adăugat
că ANRE pregătește un ordin care să permită operatorilor de distribuție să producă energie pentru
Consumul Propriu Tehnologic (CPT).
”Dacă în 2022 am avut 55.000 de prosumatori, estimările noastre pentru 2023 sunt undeva la 100.000.
Sunt foarte mulți cetățeni interesați și nu-i putem lăsa în voia sorții, fără să avem o colaborare directă cu
distribuitorii, pentru întărirea rețelelor. Astăzi, din păcate, această dezvoltare a prosumatorilor, aș spune-
o cu responsabilitate că este oarecum haotică și în funcție de capacitățile fiecărei familii de a investi.
Noi, în ceea ce privește Autoritatea, am avut un dialog deschis cu toți operatorii. Recunoaștem în tarife
toate investițiile. Încurajăm inclusiv proiectele pe fonduri europene, care nu se regăsesc în tarife,
întrucât recunoaștem un procent ca și investiție. Autoritatea va fi deschisă la orice inițiativă a
operatorilor, care să respecte legea primară, adaptată în legislația secundară”, a spus Mircea Man.
”Astăzi suntem bombardați la Autoritate de foarte multe petiții. Multe sunt legate de prețul energiei, dar
cele mai multe sunt legate de racordările la sistemul de distribuție și de transport. Sigur, aici vom
îmbunătăți regulamentele și vom avea o abordare cât se poate de directă în favoarea solicitanților.
Pentru că dezvoltarea capacităților de producție e o prioritate pentru România și, de asemenea, a celor
de stocare”, a afirmat Mircea Man.
”O mare problemă este reprezentată de Consumul Propriu Tehnologic. De aceea, pregătim un ordin prin
care permitem operatorilor de distribuție să își producă energie proprie pentru CPT – lucru care până azi
nu se putea face”, a afirmat vicepreședintele ANRE.
În același timp, este important ca toate capacitățile de producție să aibă și stocare, a conchis el.
“Energy Forum – Regenerabile” a fost un eveniment dedicat investitorilor italieni, pentru o perspectivă
asupra foii de parcurs a tranziției energetice a României, precum și asupra planurilor imediate care
decurg din realitățile energetice naționale.
Lucrările conferinței au fost deschise de Roberto Musneci, Președintele CCIpR, care a anunțat
programul de conferințe pentru acest an, care va include în toamnă alte două evenimente axate pe noua
infrastructură, petrol și gaze și nuclear (octombrie) și economie circulară (noiembrie). ”Sunt tot mai
mulți investitori italieni care vin în România, interesați în special de sectorul regenerabilelor, dar și de
celelalte sectoare. Camera de Comerț Italiană din România încearcă să ofere oportunități de afaceri și să
faciliteze relații de afaceri cu partenerii locali”, a spus Roberto Musneci.
Printre vorbitori s-au mai numărat Pasquale Silvestro, Partener, Tonucci & Partners, Vincenzo Moderno
- fondator Modvin, Massimo Ceccariglia, Șef adjunct al departamentului de dezvoltare a proiectelor,
Mytilineos, Mario Tocco, Country Manager Romania, Alerion Clean Power, Federico Cianciosi, COO
Prysmian Romania, Radu Dudău, Co-fondator și președinte al EPG, Lorena Voicu, CFO, Alive Capital
și Cătălina Drăgoi, șef de operațiuni pentru România și Bulgaria, ERG Power Generation Spa.

S-ar putea să vă placă și