Sunteți pe pagina 1din 2

OMW PETROM

OMW PETROM este cea mai mare companie privată de energie din România și din Europa de Sud-
Est fondată in anul 1997 ca și companie de stat. În anul 2004 a fost privatizata iar compania austriaca
OMW AG devine noul acționar majoritar. Din 2018 până in prezent funcția de Director General
Executiv și Președinte al Directoratului este ocupată de Christina Verchere. Compania este activa
pe întregul lanț valoric al energiei. În explorare și producție, ,OMW PETROM desfășoară operațiuni de
producție de țiței și gaze in România. În rafinare și marketing operează rafinăria PetroBrazi, iar pe
piata din România și țările învecinate sunt prezenți prin intermediul a 780 de benzinării la sfârșitul
anului 2021 sub două brand-uri, OMW și PETROM. În gaze și energie se ocupă cu vânzarea și
tranzacționarea de gaze și electricitate in România și țările învecinate. În 2012 a fost pusă in
funcțiune centrală electrică de la Brazi care se ocupă de producerea de electricitate.
Proiecte majore- Explorare și producție:

• Neptun Deep: 8 sonde săpate în zona de mare adâncime a Mării Negre în faza de explorare
(2012-2016), majoritatea cu succes, o estimare inițială a acumulării de resurse ridicându-se la
42-84 mld metri cubi de gaze naturale;
• Descoperiri semnificative, aflate în prezent în producție: Totea (gaze, onshore, descoperit în
2011), Delta (țiței. offshore, 2009), Padina (gaze, JV Hunt Oil, descoperit în 2015);
• Noi unități de tratare a gazelor: Burcioaia, Mădulari, stația de tratare a gazelor Hurezani,
alcătuită dintr-o unitate de compresie a gazului, o unitate de deshidratare și CHD Hurezani
(Instalația Centralizată de separare a hidrocarburilor);
• Investiții anuale în valoare de milioane de euro în activități de foraj și reparații capitale la sonde
• Campanii de achiziții de date seismice;
• Program de eficiență energetică pentru construirea de unități G2P (Gas 2 Power) și CHP
(producere combinată a energiei electrice și termice);
• Proiecte de injecție de apă vâscoasă în mai multe zăcăminte.

Proiecte majore- Rafinare și Marketing:

• Modernizarea rafinăriei Petrobrazi: 1,8 miliarde euro investiți din 2014;


• Noi unități de capitalizare a oportunităților pieței (ex.: Polyfuel);
• Eficiență energetică și reducerea impactului asupra mediului (ex.: implementarea unui sistem
închis de răcire rapidă la instalația de cocsare, creșterea capacității de amestec de
biocombustibili);
• Ansamblu de rezervoare în rafinării și optimizarea rețelei de stocare;
• Implementarea de tehnologii digitale pentru mentenanță și operațiuni (sisteme de Advanced
Process Control și de control distribuit);
• Modernizarea și optimizarea rețelei de benzinării;
• Dezvoltarea de parteneriate strategice în activități non-fuel și de mobilitate alternativă.

Proiecte majore- Gaze și Energie:

• Centrala electrică Brazi: cel mai mare proiect privat greenfield de producție electricitate; poate
acoperi până la 10% din consumul de electricitate al României (la capacitate maximă);
investiție > 500 milioane euro;

• Utilio: platforma 100% online dedicată afacerilor mici și mijlocii, în care acestea pot semna
contracte de furnizare a gazelor și electricității în decurs de câteva minute și beneficia de o
experiență digitală completă.
OMW PETROM este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României, plătind in
primele noua lui al anului 2022 15 milioane de lei reprezentând taxe și dividende. De asemenea,
compania se implică și in sponsorizări educaționale, culturale și sportive in România iar cel mai mare
proiect de sponsorizare este AGH( Academia Gheorghe Hagi), un proiect unic in România încheiat in
2019 pe o perioada de trei ani. Proiectul vizează creșterea numărului de copii care pot fi antrenați în
cadrul Academiei și asigurarea celor mai bune condiții de pregătire, la standarde internaționale.

Pe 7 decembrie 2021, OMV Petrom a organizat o teleconferință cu analiștii și investitorii pentru a


prezenta Strategia 2030 a companiei. Lumea este în schimbare, energia este în schimbare. Cererea de
energie în regiune crește, ca și nevoia de emisii reduse de gaze cu efect de seră. Astfel, OMV Petrom este
pregătit să sprijine tranziția energetică a României cu investiții de aproximativ 11 miliarde de euro până
în 2030. Acesta este cel mai amplu plan de investiții private din sectorul energetic românesc.
Ambiția OMV Petrom este de a deschide calea pentru tranziția energetică în România și în regiunea
învecinată, valorificând oportunitățile oferite de piețele emergente, creând, în același timp, valoare
pentru toți stakeholderii săi. Viziunea companiei pentru creșterea și transformarea viitoare este
susținută de o disciplină strictă a capitalului, ceea ce va permite investiții ambițioase și un dividend
foarte competititiv.
În 2021 compania a înregistrat o cifra de afaceri de 23.586.087.255 RON cu 56% mai mult decât in
anul precedent iar numărul de angajați a scăzut cu 24% in 2021 fiind in număr de 8271.

Bibliografie: https://www.risco.ro/financiare/amp/omv-petrom-cui-1590082
https://www.omvpetrom.com/ro

S-ar putea să vă placă și