Sunteți pe pagina 1din 8

Strategia Petrom

Pe data de 21 mai 2010, Petrom a anuntat strategia pentru urmatorii cinci ani. Dupa un proces
profund si de succes de restructurare si modernizare, Petrom tinteste pozitia de jucator cheie
pe piata energetica din regiune.

Prezentarea de mai jos ofera o imagine de ansamblu a progresului inregistrat de Petrom dupa
privatizare, a stadiului curent de dezvoltare, in contextul macroeconomic actual, si a
directiilor strategice urmarite in vederea dezvoltarii durabile a companiei si a transformarii in
companie energetica integrata, lider pe piata din sud-estul Europei.

Ca membru al Grupului OMV, Petrom a înglobat în activităţile sale strategia „3 plus”.


Obiectul principal de activitate al companiei este reprezentat de cele trei segmente ale sale -
Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze şi Energie -, a căror dezvoltare durabilă
este avută permanent în vedere în desfăşurarea activităţilor din cadrul lor. Pe poziţia sa de
centru regional pentru sud-estul Europei în cadrul Grupului OMV, Petrom, prin performanţa
sa economică, joacă un rol esenţial pe una dintre cele trei pieţe de creştere a OMV, respectiv
Europa Centrală, Europa de Sud-Est şi Turcia. În plus, Petrom se axează pe cele trei valori ale
Grupului OMV - Pionierat, Profesionalism şi Parteneriat -, care ne conferă o notă distinctă
faţă de competitorii noştri, consolidând, totodată, avantajul nostru competitiv în activităţile
tehnice şi comerciale.

Sporirea valorii integrării – element-cheie în generarea de valoare adăugată


Valoarea Petrom derivă din activitatea de tip integrat a companiei şi ne străduim permanent să
identificam şi să profităm de sinergiile existente de-a lungul lanţului nostru valoric. Astfel, ne
concentrăm asupra măsurilor de restructurare, aplicând totodată o disciplină financiară şi un
management strict al costurilor, cu scopul maximizării eficienţei operaţionale şi consolidării
profitului. În vederea adaptării lanţului valoric al Petrom şi ajustării acestuia pentru a reflecta
schimbarea radicală a raportului cerere/ofertă pe piaţă, am modificat planul iniţial de investiţii
în activitatea de rafinare. Astfel, rolul principal al activităţii de rafinare va fi procesarea
ţiţeiului exclusiv din producţia autohtonă. De asemenea, am decis să ieşim de pe piaţa
produselor chimice, înainte de sfârşitul anului 2010. În plus, ne reconfigurăm portofoliul de
active, consolidând activităţile de Explorare şi Producţie, respectiv de Gaze şi Energie,
investind selectiv în producerea de energie electrică şi energie din surse regenerabile.

Valorificarea poziţiei de lider pe piaţa de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei pentru
transformarea într-un jucător important pe piaţa energiei electrice
Ne-am luat angajamentul de a ne transforma dintr-o companie integrată de ţiţei şi gaze, lider
pe piaţa din sud-estul Europei, într-un jucător important pe piaţa energiei electrice, prin
extinderea în domeniul producţiei de electricitate. Din poziţia sa de companie integrată de ţiţei
şi gaze, ce contribuie cu aproximativ 50% la producţia totală de gaze a României, şi având
cunoştinţe extinse şi experienţă îndelungată de piaţă, Petrom este bine amplasat pentru a
profita de oportunităţile apărute, atât în activitatea de ţiţei şi gaze, cât şi pe piaţa de energie
electrică. Prin urmare, ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm un portofoliu de proiecte în
activitatea de producere a energiei electrice, pentru a creşte valoarea gazelor naturale din
producţia proprie, urmărind în acelaşi timp oportunităţile în domeniul energiei din surse
regenerabile. Între timp, vom continua să ne consolidăm poziţia de centru operaţional al
Grupului OMV în activitatea de marketing din sud-estul Europei şi în activitatea de explorare
şi producţie în România şi zona Caspică, zonă care reprezintă prioritatea noastră.

Dezvoltare durabilă prin diversificarea surselor de energie


Extinderea activităţii Petrom către sectorul energetic constituie o componentă importantă
pentru dezvoltarea durabilă a companiei. În acest scop, avem în plan dezvoltarea unui
portofoliu de proiecte de generare de energie electrică, atât din surse convenţionale, cât şi din
surse regenerabile. Ca parte a acestui proces, ne extindem lanţul valoric, cu scopul creşterii
valorii gazelor naturale prin dezvoltarea propriei activităţi de energie electrică şi ne pregătim
să intrăm pe piaţa energiilor din surse regenerabile, cu accent pe proiectele eoliene, în vederea
reducerii emisiilor de carbon.
Mai mult decât atât, ne dedicăm principiului unei dezvoltări durabile, bazate pe o bună
guvernanţă corporativă, standarde înalte de responsabili tate socială, valori corporative bine
definite şi pe codul nostru de conduită internă.

După un proces profund şi de succes de restructurare şi modernizare, Petrom ţinteşte


poziţia de jucător cheie pe piaţa energetică din regiune.
Pentru a ne atinge obiectivul de lider energetic integrat în SEE, cu performanţe şi flexibilitate
crescute, ne vom concentra eforturile pe consolidarea şi extinderea businessului de
hidrocarburi, pe diversificarea portofoliului de activităţi prin producerea de electricitate, pe
creşterea eficienţei şi valorificarea integrării în toate segmentele. Într-un mediu marcat de
provocări, atât din punct de vedere economic cât şi al obligaţiilor de mediu, Petrom continuă
investiţiile în proiecte cheie şi pentru maximizarea performanţelor. Astfel, ne asigurăm
creşterea durabilă şi furnizăm clienţilor noştri un portofoliu diversificat de produse energetice,
de la carburanţi la gaze şi electricitate, la standardele de calitate ale UE. Cu investiţii anuale
de peste 1 miliard de euro, vom reprezenta şi în anii următori un factor de creştere economică
în România, prin efectul de multiplicare al investiţiilor noastre.

Investiţii la un nivel ridicat pentru dezvoltarea durabilă şi creşterea afacerii


Dezvoltarea durabilă stă la baza tuturor proiectelor şi activităţilor companiei, pornind de la
principiile de creştere şi diversificare, disciplina financiară, guvernanţa corporativă şi
practicile de business, până la dezvoltarea oamenilor şi CSR. Petrom va continua să acorde o
atenţie deosebită activităţilor de HSEQ, eficienţei operaţionale şi energetice şi
managementului strict al costurilor.
Obiectivul Petrom în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă se referă la îmbunătăţirea
ratingului companiei în zona medie Prime.
Pentru a susţine dezvoltarea durabilă a companiei şi potenţialul de creştere este nevoie de
investiţii în anii următori de peste 1 miliard de euro anual. Prin urmare, compania se va
concentra asupra asigurării surselor de finanţare prin îmbinarea unui management strict al
costurilor si iniţiative de optimizare, precum şi printr-o creştere de capital în valoare de 600
mil euro conform autorizării primite de la acţionarii noştri. In plus, intenţionăm să valorificăm
convergenţa preţului la gaze si urmărim accesarea altor finanţări de pe piaţa financiar-bancară,
în condiţiile menţinerii unui management prudent al poziţiei noastre financiare.
ALOCAREA RESURSELOR UMANE
Petrom va investi circa 80 milioane euro pentru constructia, la Straulesti, pe locul unui fost
depozit de carburanti, a sediului central al companiei petroliere, denumit generic Petrom City,
potrivit datelor Petrom.

Potrivit unui comunicat al Petrom, remis miercuri Bursei de Valori Bucuresti (BVB),
compania a semnat un contract de constructie a Petrom City cu firma
Alpine SA, companie care a castigat acest contract in urma unei licitatii. Petrom mai
informeaza ca lucrarile de constructie
a cladirii sunt programate sa inceapa la sfarsitul anului 2007. "In urma acestui important
contract am pus bazele unui nou sediu central, care va fi construit in mai multe etape, cu
finalizare la sfarsitul anului 2009. Cladirea va fi una ultra-moderna si va include facilitati la
cele mai inalte standarde internationale", a declarat directorul financiar al Petrom, Reinhard
Pichler, citat de comunicatul companiei.

La randul sau, directorul general executiv al Alpine SA Romania, Wolfgang Hoesll, a spus ca
pentru finalizarea proiectului, compania sa va colabora cu furnizori si subcontractori locali si
internationali. Comunicatul mentioneaza ca Petrom City va aduna laolalta toti angajatii
Petrom din cele sase birouri din Bucuresti si din alte zone centrale.

La finele lunii februarie, Petrom a anuntat ca va cheltui 10 milioane de euro pentru


reabilitarea ecologica a 200.000 metri patrati de teren, in zona Straulesti din nordul Capitalei,
teren care, odata redat circuitului, ar putea fi folosit de companie pentru viitorul sediu general.
"Dupa ce vom decontamina acest teren ne-am putea muta aici sediul central ca prima optiune,
dar l-am putea si vinde", declara, la lansarea proiectului, directorul general executiv al
Petrom, Mariana Gheorghe. Responsabilul Petrom adauga ca reabilitarea ecologica a acestui
teren va dura trei ani, dupa care va urma o perioada de monitorizare de cinci ani. Potrivit
directorului general executiv, Petrom a inchis depozitul de produse petroliere de la Straulesti
la inceputul anului 2006.

Terenul Petrom din zona Straulesti de 200.000 de metri patrati (20 de hectare), pe care era
construit un depozit de produse petroliere cu rezervoare subterane, a fost bombardat in 1944,
in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind contaminat astfel cu benzina si motorina.

Alpine SA este o companie detinuta integral de Alpine Mayreder, cel de-a doua companie de
constructie ca marime din Austria, cu o cifra de afaceri in 2006 de 2,5 miliarde euro. Fondata
in 1999 in Bucuresti, Alpine SA Romania a fost infiintata cu o structura similara celei a
companiei din Austria. In prezent, Alpine SA are 435 de angajati in Romania, care lucreaza
pe teritoriul intregii tari. Compania desfasoara activitati in domeniul constructiilor de locuinte
si cladiri de birouri, infrastructura, drumuri, cai ferate si proiecte de mediu. subterane, a fost
bombardat in 1944, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fiind contaminat astfel cu
benzina si motorina.
3.2. Strategia pe termen mediu si lung a Petrom

Strategia pe termen mediu si lung a Petrom urmareste atingerea unui nivel al


vânzarilor de produse petroliere care sa permita mentinerea unei cote de piata cat mai mari si
cresterea eficientei statiilor de distributie, tinta anuala pe care acestea vor trebui sa o atinga
fiind de aprox. 3 mil litri/statie/an.

Peste 250 de statii de distributie PetromV vor fi deschise pâna în 2010. De asemenea,
conceptul Full Agency recent introdus are ca obiectiv obtinerea unui nivel superior al
serviciilor atât în ceea ce priveste aprovizionarea cu benzina cât si în activitatile auxiliare.

Petrom detine o pozitie importanta pe piata interna atât în ceea ce priveste cota de
piata cat si numarul de statii de distributie. Conform estimarilor Petrom cota de piata a
companiei la sfârsitul lunii decembrie a fost de 28 %. Din cele peste 2.100 de statii de
distributie existente în România, 33% sunt independente, în timp ce 28% apartin Petrom.

In aprilie 2006, Petrom a semnat un contract cu MOL România pentru preluarea a 30


de statii de distributie, dintre care 15 sunt localizate în Bucuresti. În cadrul tranzactiei, MOL a
primit 11 statii de distributie ale Petrom si OMV România si o diferenta în numerar.

In vederea cresterii cotei de piata, Petrom trebuie sa continue evolutia pe calea


cresterii competitivitatii si sa urmareasca atingerea unor tinte precum:

• Cresterea calitatii serviciilor pentru activitatile petroliere si complementare

• Cresterea volumului anual de vânzari prin statiile de distributie

• Reducerea costurilor de logistica si a costurilor de administrare

Intre obiectivele care vor fi urmarite pâna în anul 2010 de catre Petrom pe segmentul
de distributie se numara urmatoarele:

• Alinierea la standardele de calitate ale UE pâna la sfârsitul anului 2007;

• Cresterea vânzarilor la 2,9 milioane de litri/an/benzinarie;


• Construirea a 250 de statii PetromV;

• Atingerea unei cote de piata de 30%;

• Demolarea si reconstruirea a 10 depozite.

Este necesara optimizarea retelei de distributie prin luarea unei serii de masuri,
cum ar fi:

 Noi locatii cu trafic intens, un nou design si o calitate crescuta a serviciilor sustin
realizarea unei cote de piata de 30% pentru activitatea de distributie;

 Noul concept “Full Agency” vizeaza un nivel ridicat al serviciilor în activitatea de


distributie a produselor petroliere si complementare;

 Petrom va avea o pozitie competitiva pe piata de export (ex. Turcia) si va deveni


furnizor pe pietele de distributie învecinate (ex. Bulgaria si Serbia).

Pentru o cat mai buna pozitionare pe piata este necesar ca Petrom sa se


încadreze pe niste coordonate care sa aiba urmatoarele caracteristici:

• Dinamism: trebuie ca societatea sa fie furnizorul principal pentru nevoile clientilor în


domeniul energiei si al mobilitatii. Schimbarile trebuie considerate ca o oportunitate,
urmarindu-se concentrarea pe dezvoltarea profitabila si sustinuta a companiei si
contribuirea în mod activ la performanta economica a României.

• Simbolul unei companii de succes: Petrom poate fi un simbol al succesului printre


companiile din România si regiune. Aceasta înseamna ca este necesar sa actioneze în
continuare pentru o dezvoltare sustinuta si profitabila, crearea de valori pentru
actionarii firmei, sa fie partenerul preferat al clientilor si angajatorul celor mai buni.
Pentru a face toate acestea posibile, trebuie sa devina lider în standardele corporative,
de afaceri, judiciare, sociale si de mediu în toate operatiunile.

• Responsabilitate: gândirea si actiunea în mod constient fata de responsabilitatea


economica si cea sociala si de mediu pe termen lung,
• Companie Europeana: este necesara promovarea valorilor universale si toleranta în
modul de a actiona si de a gândi; întelegerea rolului Petrom în sprijinirea dezvoltarii
României în cadrul unei Europe extinse.

• “Esenta miscarii” este promisiunea companiei firmei. Acesta este modul de actiona
si scopul tuturor activitatilor. Petrom trebuie sa actioneze în continuare în beneficiul
clientilor si al companiei.

2.2. Analiza economico-financiara

Situatia financiara a SC Petrom sa a înregistrat urmatoarea evolutie:

31.dec
Indicatori financiari, mil lei 2004 2005 2006
Cifra de afaceri 8.688 10.760 13.078
Cheltuieli operationale 9.720 9.088 10.638
Profit net - 974 1416 2285
Active fixe 9589 10609 13093
Active circulante 6080 7204 6366
Datorii pe o perioada mai lunga de un an 5020 4855 4878
Datorii pe o perioada mai scurta de un an 1257 2231 2258
Capital propriu 9392 10727 12325
Flux de numerar net din activitati de
operare incluzând modificari ale
Capitalului de lucru 1856 2771 2955

Situatia financiara a companiei a continuat sa se îmbunatateasca în 2006 ca rezultat al


mediului favorabil pentru cotatiile internationale ale marfurilor precum si al cresterii
vânzarilor de produse.

In 2006, toate ratele de profitabilitate s-au mentinut la un nivel ridicat, compania


înregistrând un profit net îmbunatatit. Profitul net a crescut semnificativ (+60%). Ratele de
lichiditate au scazut în comparatie cu 2005, având în vedere ca valoarea activelor circulante
este mai mica în 2006 datorita scaderii pozitiei de numerar ca urmare a investitiilor în active
financiare în cursul anului, prezentate în cadrul activelor fixe.

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 22% atingând 13.078 milioane lei datorita
atât volumului vânzarilor net superior fata de cel al anului precedent, cat si mediului
economic favorabil.

Cheltuielile de operare au înregistrat o valoare de 10.638 milioane lei, în crestere cu


17% fata de cifra din 2005 si fiind influentate de urmatoarele:

• Cresterea cheltuielilor cu materiile prime, materiale si consumabile cu 1.404

mil lei datorita atât preturilor de achizitie ridicate pentru titeiul importat cat

si cantitatilor utilizate

• Cresterea cheltuielilor cu salariile si alte beneficii cu 208 mil lei

• Alte cheltuieli, cum ar fi serviciile prestate de terti, redeventele la titei si

gaze, comisioanele pentru statiile de distributie administrate de terti si alte

servicii care au avut un impact net de 388 mil lei asupra cresterii cheltuielilor de operare.

Activele totale au crescut cu 9% ridicându-se la 19.370 mil lei, îndeosebi datorita


activelor fixe care au depasit nivelul anului trecut.

Activele fixe au înregistrat o crestere de 23% în comparatie cu cifra anului 2005, în


principal datorita achizitiei de active corporale si necorporale. Investitiile în alte companii au
contribuit de asemenea la cresterea activelor fixe, datorita: OMV Bulgaria, OMV România,
OMV Iugoslavia, SC MP Petroleum Distributie si grupului de companii Ring Oil, companii
de servicii pentru rafinarii (Rafiserv Arpechim, Rafiserv Petrobrazi) si datorita cresterii
creditelor acordate subsidiarelor.

Activele circulante, incluzând platile în avans, au scazut cu 12% în comparatie cu


2005, atingând 6.366 mil lei. Modificarea este atribuita urmatoarelor elemente:

• Creante comerciale mai mari cu 19% având în vedere ca cifra de afaceri din
ultima luna a anului 2006 a fost cu 20% mai mare în comparatie cu perioada

similara din 2005

• Scaderea numerarului cu 23% ca urmare a volumului ridicat al investitiilor

facute în 2006.

Datoriile totale au reprezentat 7.033 mil lei, în crestere usoara cu 1% în comparatie


cu nivelul înregistrat în 2005.

Datoriile pe o perioada mai lunga de un an nu s-au modificat substantial fata de


2005.