Rolul plantelor în evoluția culturii

Este necesar să vorbim despre Revoluția Agrară pentru a putea vorbi despre inventarea scrisului
și evoluția culturii.

Pentru a înțelege aceste fenomene, vom face un pas în spate și ne vom întreba ce era înainte de
existența agriculturii?

Acum mai bine de 12.000 de ani, toți oamenii erau vânători-culegători; dar ce anume presupune
asta?

Oamenii își duceau traiul în natură, pe care erau nevoiți să o cunoască. Erau nevoiți să cunoască
taine care nu se observă cu ochiul liber, să cunoască semnele faptului că în apropiere se află o
haită de lupi sau că se apropie de pradă, de o căprioară. Erau nevoiți să cunoască plante de
comestibile și plante de leac. Erau nevoiți să rețină locurile în care era cel mai probabil să
găsească hrană, adăpost sau plante. Erau nevoiți să rețină locurile unde se află alte triburi de
vânători culegători cu care ar putea intra în conflict și erau nevoiți să rețină unde se află acei
vânători culegători cu care ar putea face schimb de bunuri pentru a procura cuțite, de exemplu,
dintr-un minereu rar. Aveau nevoie să rețină traseele de migrare a diverselor specii de interes
pentru a le urma, ducând o viață nomadă.

Pentru toată această pânză a cunoașterii aveau nevoie de un limbaj destul de complex și complet
pentru a susține transmiterea cunoașterii de la generațiile mai experimentate la generațiile noi.
Unii autori sugerează faptul că limbajul a fost cheia reușitei noastre în fața celorlalte specii de
organisme, fiind o adevărată bancă de informații care se poate lărgi.

Totuși, acest limbaj era constrâns de limitările creierului nostru, care poate reține o cantitate
limitată de informații și era nevoit să intre în contact direct cu o altă minte pentru a transmite
informații deoarece capacitatea de a stoca informații înafara corpului nostru era limitată (o putem
observa în picturile rupestre și oobiectele de cult găsite în așa numitele izvoare istorice, locurile
în care s-au găsit schelete vechi împreună cu obiecte de cult).
Pentru a trăi, un trib de vânători-culegători avea nevoie de implicarea totală a membrilor în
această activitate; astfel încât nu exista o alta meserie decât meseria de vânător-culegător.

Lucrurile au început să se schimbe pentru anumite populații umane acum 12.000 de ani, când
omul a început să domesticească grâul, probabil în jurul locurilor sacre iar populațiile nomade
au devenit sedentare în timp și au început să domesticeasă și alte plante precum orzul și orezul.

În timp, cultura plantelor a dus la un surplus de hrană, deoarece se poate stoca pe termen lung;
astfel încât nu a mai fost nevoie ca toți membrii unui trib, devenit în timp o așezare să se implice
în procurarea și producția hranei. Acest fapt a dus la posibilitatea apariției altor meserii, precum
meseriile de politician, inventator, războinic.

În continuare, această ierarhizare a dus la posibilitatea dezvoltării orașelor cu mii de locuitori și

a creat o problemă: era imposibil de ținut evidența contribuției locuitorii pentru bunul mers al
orașului folosind doar memoria creierului.

Acum 3500 de ani niște oameni geniali Sumerieni care au rămas necunoscuți au reușit să
exteriorizeze această sarcină, inventând scrierea contabilității pe tăblițe de lut cu ajutorul a
bețișoarelor de trestie.

În 1000 de ani scrisul a ajuns să fie mai complex, ajungând la scrierea cu cuneiforme și scrieri
literare precum Epopeea lui Gilgameș sau Codul lui Hammurabi, care reprezintă primul cod de
Etică scris de către oameni.

Totuși tăblițele de lut erau vulnerabile și se distrugeau ușor de la precipitații, astfel încât
egiptienii au dezvoltat scrierea cu hierogrife pe hârtie de papirus, colorat cu diverse minerale
prelucrate.

Ulterior, în secolul al II-lea Î. Hr., în Asia Mică, s-a inventat pergamentul, asemănător hârtiei,
produs din piei de animale, fiind un material rezistent.

Consoanele alfabetului au fost dezvoltate de cătra fenicieni, situați in locul unde astăzi se află
Libanul iar Grecii Antici au adăugat vocalele pe care le utilizăm astăzi.

Direcția scrierii într-o limbă este dată de constrângerile date de materialele utilizate inițial pentru
scris. De exemplu, dacă inițtial se scria pe tablițe de piatră se scria de la dreapta la stânga,
deoarece mâna stangă ținea dalta iar mâna dreapta lovea ciocanul iar mâinile s-ar fi încrucișat
într-un mod inconfortabil dacă direcția ar fi fost stânga-dreapta. Dacă se scria cu cerneală pe un
pergament, se scri de la stânga la dreapta pentru a nu împrăștia pe material cerneala de abia
scrisă.

Clasa a VI-a

Limba și literatura română

Competența generală:

1. Participarea la interacţiuni verbale în diverse situaţii de comunicare prin receptarea şi

producerea textului oral

Competența specifică:

1.1. Rezumarea, pe baza informaţiilor explicite şi implicite, a unor pasaje din diverse tipuri de
texte orale narative, monologate şi dialogate

Competența generală:

2. Receptarea textului scris de diverse tipuri

Competența specifică:

2.4. Manifestarea preocupării de a înţelege diverse tipuri de texte citite

Posibile activități de comprehensiune a textului:

Predicție

1. Elevii menționează cum cred că s-a inventat scrisul de mână. Ideile vor fi toate scrise pe
tablă.
2. Profesorul cere elevilor să spună ce curiozități au despre evoluția scrisului de mână. Toate
întrebările vor fi scrise pe tablă. – întrebările pot fi folosite pe parcursul unității.
 În timpul lecturii

3. Explicați sensul cuvintelor îngroșate.

4. Scanați textul 2 minute. Despre ce credeți că este vorba în text? – elevii dau câteva
exemple, cu accent pe verbe, substantive, cifre, date istorice pentru a detecta mai repede
anumite acțiuni în timp, dar și pentru a se familiariza cu subiectul textului.
5. Elevii sunt împărțiți pe grupe de 3. Fiecare elev are câte un rol: 1. elevul care
chestionează ce scrie în text: mă întreb, cum ar fi fost dacă; 2. Elevul care formulează
întrebări pe baza textului; 3. Elevul care rezumă textul. Toți elevii citesc textul și îl
discută, fiecare participă la rezolvarea sarcinilor dar câte un elev este responsabil pentru
ceva anume.

După citirea textului

6. Scrieți un eseu de 10-15 rânduri cu titlul: Evoluția scrisului de mână.
7. Profesorul le cere elevilor să găsească pe internet o imagine care să se potrivească
textului citit. Elevii argumentează în 2-3 rânduri de ce au considerat-o potrivită.

Clasa a VII- a

Limba si literatura română

Competenta generala:

Exprimarea orala in situatii de comunicare uzuala,.

1.3 Participarea la interacțiuni verbale diverse, apelând la strategii variate de ascultare activă şi
de negociere a informaţiei şi a relaţiei cu interlocutorii
Cum e lumea

de Veronica D. Niculescu

Dimineaţa devreme, când încă nu mișcă nimeni în toată grădina, un sunet infim trezește puiul de
urs. Dormea cu capul pe labe pe potecă, aproape de gard. A deschis ochii și a văzut făptașul: un
fluture roșcat care poposise pe un ciulin, dincolo de gratii, făcând tulpina uscată să trosnească.
Este un fluture neobișnuit de mare, cu aripi pestriţe, cum n‐a mai văzut niciodată. Ursuleţul
întinde gâtul și adulmecă mireasma dulce a florii. Însă la fluture nu poate ajunge. Nu‐i simte
atingerea delicată pe vârful nasului. Doar gratiile reci, cu vopseaua lor roasă.

De jur împrejur, liniște.

Puiul de urs lovește cu labele din faţă în roata de cauciuc atârnată de‐o sfoară. Întins pe spate, o
privește cum se leagănă, icnește a plictiseală și se uită iarăși la fluture.

După un timp, apare îngrijitoarea cea grasă, împingând roaba pe cărările grădinii zoologice. Le
aruncă de mâncare maimuţelor, porcului spinos și păunilor. Face un pic de curăţenie prin fiecare
cușcă, vorbind cu animalele. Când ajunge la urși, pune sferturi de pâine neagră și mere în toate
jgheaburile de pe latura lungă a cuștii, vorbind întruna. Așa vorbește ea, îngrijitoarea cea grasă.
Despre vreme și despre durerile de oase care o supără acum, la capătul verii, când se simte
toamna în aer. Când vede că puiul de urs este treaz și se uită la ea, se îndreaptă de spate, își pune
mâinile în șold și îi zice:

— Ia uite, te‐ai trezit cu noaptea‐n cap, fetiţo. Păi, de ce? Ce griji ai tu, să nu poţi dormi? Ia
spune‐mi! Vezi că nu spui? Tu n‐ai nicio grijă, de‐asta taci. Păi, cum să ai, dacă ești doar un
copil?

Îngrijitoarea se apleacă peste roabă, ia de acolo o pară zemoasă și i‐o întinde ursuleţului.

— Doar un copil, asta ești mătăluţă. Ia la mama! Știu, ușor nu ţi‐o fi nici ţie... Cine știe ce viaţă
te așteaptă. Când mă uit la maică‐ta, mă ia cu fiori. E aici de atâţia ani. Eu o știu de când era ca
tine, așa. Și‐naintea ei a fost maică‐sa. Ei, bunică‐ta era un urs sălbatic rău. Prost a sfârșit ‐o ea,
Bruna. Știu, știu... Ia și mănâncă, fetiţo, zice îngrijitoarea.
Apoi ursuleţul rămâne singur din nou. Și ce singur se simte în fiecare dimineaţă ca asta, când
mama și ceilalţi doi pui dorm duși, cuibăriţi în grota din celălalt capăt al cuștii...

După ce termină para, își amintește de fluturele cel mare. Se ridică pe labele din spate, întinde
gâtul încolo și‐ncoace, căutând să‐l mai vadă. Însă fluturele a sorbit tot ce era de sorbit din
floarea mov a ciulinului și a plecat mai departe.

„Departe“, își zice puiul de urs.

Fiindcă, deși s‐a născut aici, știe că există o lume întreagă dincolo de cușca asta. De acolo, de
departe, vin sunete și mirosuri, nu doar sunetele de pe lacul din preajmă, unde se plimbă
vizitatorii cu barca duminica, și nu doar mirosurile de mici și de vată de zahăr din acele
duminici. E vorba de un departe mult mai tainic și mai plin de promisiuni, care există în fiecare
zi, nu doar în cele de sărbătoare. Acel departe pe care îl bănuiește orice fiinţă, mică sau mare, un
loc mai larg, mai cuprinzător decât cel locuit, locul pe care fiecare dintre noi îl simte pulsând
înăuntru, deși el, locul, se află în afară.

Și puiul oftează de se clatină tulpina uscată a ciulinului.

S‐a născut, ca toţi puii de urs, în ianuarie. Medicul veterinar a strigat încântat că este fetiţă.
Datorită gulerașului alb, pe care nu‐l au decât puţini urși bruni, i‐au pus numele Bianca.

Bianca are acum șapte luni, e mai mare decât câinii cu care vin oamenii în vizită la zoo, știe să se
urce în copacul din cușcă și are gheare lungi cât degetele unui copilaș. E înnebunită după joacă.
S‐ar juca toată ziua cu fraţii ei. Când însă ei dorm, ca acum, ea visează cu ochii deschiși și se lasă
fermecată de câte‐o nălucă venită de departe, de dincolo. Ca fluturele nemaiîntâlnit vreodată.

Ursuleţul își suge o gheară și se gândește unde s‐o fi dus fluturele. Poate a rămas aici, după colţul
cuștii, unde aleea face o buclă ce separă casa urșilor de pădure. Lumea de aici, de lumea de
dincolo.

Predicția ce le sugereaza imaginile? ....

Lectura
Activităti- vreau să știu- știu- am aflat