DEFINIȚIA GRUPURILOR DIN AS (pp.

27-28)

“Munca în grup poate fi definită ca o activitate ghidată de un scop în cadrul unui grup mic de
tratare a unei probleme sau de sarcină, activitate orientată înspre satisfacerea unor nevoi
socio-emoționale ale membrilor grupului sau înspre îndeplinirea unei sarcini. Această
activitate vizează membrii care compun grupul și grupul ca întreg, fiind organizată în cadrul
instituționalizat al unui furnizor de servicii și în contextul mai larg al comunității și societății”
(Toseland și Rivas, 2017).

CLASIFICAREA GRUPURILOR – după Toseland și Grivas (2017: 27-58)

Există o foarte mare varietate de grupuri pe care a.s. sunt solicitați să le conducă.
Vom face două distincții în clasificarea ce urmează, bazate pe două criterii: dacă grupurile se
alcătuiesc în mod formal sau sunt naturale și dacă ele sunt de tratare a unei probleme sau sunt
centrate pe sarcină (“task-oriented”).

GRUPURI FORMALE SAU NATURALE

Grupurile formale sunt cele care se formează ca urmare a unei influențe sau intervenții
din exterior. De obicei, ele sunt susținute financiar sau afiliate și sunt convocate oficial pentru
a răspunde unui anumit scop. Câteva exemple de grupuri formale sunt: grupurile terapeutice,
grupurile educaționale, comitetele, grupurile de acțiune socială și echipele de lucru (de ex.,
echipa multidisciplinară în munca cu cazul). Grupurile naturale iau naștere spontan, pe baza
unor evenimente naturale, atracției interpersonale sau a unor nevoi mutuale percepute de
membrii grupului. În mod uzual, ele nu au afiliere sau finanțare instituțională. Grupurile
naturale includ grupul familial, grupul de egali, rețeaua de prieteni, găștile de stradă, clicile,
grupurile create de egali pe rețele de socializare (p. 28).

Grupurile naturale, cum ar fi familia, nu sunt nici planificate, nici conduse de un a.s.
Adesea, grupurile naturale au o istorie de dezvoltare de lungă durată, cu implicații asupra
relațiilor dintre membrii grupului și asupra intervenției a.s. De aceea, un set separat de
cunoștințe a fost dezvoltat pentru munca cu grupurile naturale, cum ar fi familia.

În ciuda diferențelor dintre grupurile formale și naturale, multe abilități și tehnici

folosite în munca cu grupurile formale se aplică și în munca cu grupurile naturale. Astfel, s-a
încercat folosirea abilităților de lucru în grupurile formale și în munca cu unitatea familială (R),
cu găștile (R) și în munca de îmbunătățire a rețelei sociale a persoanelor care sunt izolate social
(R). Totuși, această carte e focusată pe abordarea grupurilor formale.

Scopul în munca cu grupul

Grupurile formale pot fi clasificate în funcție de scopul pentru care au fost organizate.
După Wilson (1976), contextul în care se desfășoară munca cu grupul depinde de scopul pe
care acel grup îl deservește. Scopul grupului se referă la rațiunile pentru care un grup de oameni
se adună într-un grup. Cum afirmă și Klein (1972), scopul ghidează compoziția grupului. De
asemenea, scopul ghidează selecția activităților de grup și definește contextul mai larg al
serviciilor care urmează a fi oferite.
Termenul de grup de tratare a unei probleme (“treatment group”) semnifică un grup al
cărui scop major este acela de a răspunde nevoilor socio-emoționale ale membrilor săi.
Scopurile formării unui astfel de grup pot include îndeplinirea nevoilor membrilor grupurilor
de sprijin reciproc, suport, educație, terapie, creștere (dezvoltare) și socializare.
Prin contrast, termenul de grup de sarcină (“task group”) e folosit pentru a indica orice
grup în care scopul principal este acela de a îndeplini un scop care nu este legat intrinsec și
imediat de nevoile membrilor grupului. Chiar dacă munca în grupul de sarcină îi poate afecta
în final pe membrii grupului, scopul primar al acestui grup este acela de a îndeplini un scop
care va afecta o categorie de beneficiari mai amplă, deci care nu se limitează la membrii
respectivului grup.

Grupuri de tratare a unei probleme și grupuri de sarcină

Tabelul 1 prezintă succint diferențele dintre cele două tipuri de grupuri (p. 30).

Tabelul 1. O comparație între grupurile de tratare a unei probleme și grupurile de sarcină

Tipul de grup
Caracteristica De tratare a unei probleme
De sarcină (“task group”)
(“treatment group”)
Legăturile dintre membri centrate pe nevoile personale ale centrate pe sarcina care urmează a fi
(“bond”) membrilor rezolvate
se dezvoltă prin interacțiune sau sunt
Roluri se dezvoltă prin interacțiuni
atribuite
Patternul (modelul) de deschisă, feed-back-uri bazate pe centrate pe sarcina ce urmează a fi
comunicare nevoile membrilor rezolvată
Proceduri de lucru flexibile sau rigide, în funcție de grup o agendă formală și reguli rigide
are la bază preocupări, probleme sau bazată pe expertiza necesară sau
Compoziția
caracteristici comune diviziunea muncii
Auto-dezvăluirea într-un grad ridicat într-o mică măsură
uneori caracter confidențial al
caracter confidențial al discuțiilor în
Confidențialitatea discuțiilor în grup, alteori deschise
grup, păstrate în cadrul grupului
publicului
succesul marchează îndeplinirea succesul marchează îndeplinirea de
scopurilor de soluționare a unei către membri a unei sarcini sau a
Evaluarea
probleme comune a membrilor unui mandat sau realizarea unui
grupului produs

UTILIZAREA GRUPULUI VERSUS INTERVENȚIA INDIVIDUALĂ

Avantaje și dezavantaje ale grupurilor de tratare a unei probleme

Reissman (1965) a inventat termenul de principiu al terapiei persoanei de sprijin

(“helper-therapy principle”), conform căruia cei care oferă ajutor obțin ei înșiși beneficii
terapeutice. Prin sprijinul reciproc se oferă membrilor oportunitatea de a împărtăși cunoștințe
experiențiale și de a afla noi perspective și informații la modul indirect (“vicariously” = într-
un mod care este experimentat în mod imaginar prin acțiunile sau spusele altei persoane, p.
32).

Grupul este mai recomandabil decât intervenția individuală în special:

‒ în cazul problemelor generate de un deficit al deprinderilor interpersonale
‒ pentru a întări suportul social
‒ pentru rezolvarea unor probleme interpersonale
‒ pentru persoanele care suferă din cauza izolării sau întâmpină alte dificultăți din aria
relațiilor interpersonale
 ‒ în cazul unor persoane care se confruntă cu probleme emoționale grave, persoane cu
tulburări de personalitate de tip borderline, cei cu ideație suicidară, cei care se confruntă cu
efectele unei traume etc., se recomandă grupuri de terapie comportamentală dialectică și terapie
de acceptare și angajament, o categorie specială de grupuri de tratare a problemei.

Intervenția individuală este mai eficientă când:

‒ e vorba de probleme psihologice personale de o gravitate extremă
‒ beneficiarul își exprimă explicit refuzul de a accepta intervenția de grup

Avantaje ale muncii cu grupul:

 Empatia din mai multe surse
 Feed-back-ul multiplu
 Terapia celui ce oferă sprijin (“helper-therapy principle”)
 Insuflarea speranței de către alți membri care au trecut printr-o experiență similară căreia i-
au făcut față cu succes
 Sprijinul (ajutorul) reciproc (“mutual aid”) – membrii oferă și primesc sprijin (ajutor)
 Normalizarea – anularea stigmei asupra unor probleme considerate inacceptabile social de
către societatea în ansamblul ei
 Exersarea unor noi comportamente – oportunitatea de a încerca noi comportamente în
mediul de siguranță / securitate/ confort al grupului
 Testarea realității – împărtășirea unor modalități de a experimenta și de a primi feedback
(FB), pentru a afla dacă sunt realiste și acceptabile social
 Recapitularea – lucrul asupra unor relații anterior nesatisfăcătoare cu membrii familiei, cu
egali, cu prieteni, cu ajutorul membrilor grupului
 Recrearea familiei de origine – membrii grupului servesc ca surogat al familiei și îi
reprezintă în mod simbolic pe membrii familiei
 Resursele – un rezervor larg de cunoștințe despre preocupări și resursele și serviciile care
pot deservi sau răspunde acestor preocupări
 Modelele de rol – membrii grupului și liderul servesc drept modele
 Solidaritatea – stabilirea de conexiuni cu ceilalți membri ai grupului
 Socializarea – oportunități de a depăși izolarea și de a învăța deprinderi sociale de la ceilalți
membri ai grupului
 Suportul social – suportul din partea altor membri ai grupului
 Transcenderea – împărtășirea modului în care au depășit o situație/ problemă critică, s-au
adaptat și au compensat incapacitățile/ neputințele
 Validarea – membrii grupului confirmă experiențe, probleme și îngrijorări similare
 Învățarea indirectă – învățarea din ceea ce ai auzit la ceilalți membri ai grupului privitor la
felul în care au făcut față unor experiențe/ probleme similare cu cele trăite de tine

Dezavantaje ale muncii cu grupul:

o Poate încuraja conformitatea în rândul membrilor grupului
o Poate încuraja relațiile de dependență
o Când membrii grupului se deschid unii altora prin auto-dezvăluire, ei devin vulnerabili
la riscul de încălcare a regulilor de confidențialitate și de a primi răspunsuri care îi pot
răni (R)
o În grup, unii membri pot deveni țapi ispășitori.
o Uneori, grupurile se pot limita la interacțiunile dintre unii membri care sunt mai asertivi
și mai extrovertiți (mai vorbăreți) (R).
Grupul este contra-indicat în următoarele situații:
 Când liderul nu este sigur că poate evita dezavantajele de mai sus.
 Când beneficiarul are o nevoie extremă de intimitate și confidențialitate, de sprijin și
reasigurări constante, care îl fac incapabil de a participa în mod efectiv la un grup de
tratare a problemei
 Când pot exista membri ai grupului cu mari bariere de comunicare interpersonală sau
cu slabe abilități de comunicare (de ex., copii autiști, adulți cu schizofrenie, vârstnici
cu Alzheimer)
 Când e vorba de oameni al căror comportament este atât de deviant/ diferit de al
celorlați, încât provoacă interacțiuni preponderent negative decât pozitive sau când
provoacă retragerea sau eșecul altor membri din grup (pp. 32-34)

Avantaje și dezavantaje ale grupurilor de sarcină (pp. 34-35)

O TIPOLOGIE A GRUPURILOR DE TRATARE A UNEI PROBLEME ȘI A

GRUPURILOR DE SARCINĂ (p. 35)

O primă clasificare ar fi după scopul lor (Klein, 1972):

Scopurile muncii cu grupul:

 Reabilitare – readucerea membrilor grupului (MG) la nivelul anterior de funcționalitate
 Abilitare – sprijin pentru creșterea și dezvoltarea MG
 Corecție – sprijinirea MG care au încălcat legea și normele sociale
 Socializare – sprijin și învățare despre modalități acceptabile social în interacțiunile cu
ceilalți
 Prevenție – sprijin MG pentru a se dezvolta și a funcționa optim, pregătindu-i pentru
evenimente cu care s-ar putea confrunta în viitor
 Acțiune socială – a-i ajuta pe MG să-și schimbe mediul de viață
 Rezolvare de probleme – a-i ajuta pe MG să-și rezolve probleme și îngrijorări complexe
 Dezvoltare de valori sociale – a-i ajuta pe MG să dezvolte o abordare umanistă a vieții

TIPOLOGIA GRUPURILOR DE TRATARE A UNEI PROBLEME

(“treatment groups”) (p. 36)

Pot fi clasificate după mai multe criterii: scop, tipul de lidership, focusul intervenției, tipurile
de relații dintre MG, compoziția grupului, modele de comunicare în grup.

Există șase scopuri de bază ale acestor grupuri: 1) de suport, 2) educativ, 3) creștere/ dezvoltare,
4) terapeutic, 5) de socializare, 6) de într-ajutorare/ sprijin reciproc. În contextul practicii, există
o mare varietate de grupuri de tratare a unei probleme care combină cele 6 scopuri majore. De
ex., un grup pentru părinți cu copii cu sindrom down poate fi orientat atât spre un scop educativ,
cât și spre unul de dezvoltare. Un grup pentru alcoolici se poate caracteriza prin toate cele 6
scopuri.

Grupuri de suport
Grupuri educaționale
Grupuri de dezvoltare (“growth groups”)
Grupuri terapeutice
Grupuri de socializare
Grupuri de sprijin reciproc (“self-help groups”)

Grupuri de suport
Sunt primele descrise, deoarece suportul este ingredientul comun al succesului
majorității grupurilor de tratare a problemelor (GTP). Se distinge de celelalte tipuri de GTP
prin utilizarea strategiilor suportive de intervenție derivate din scopul lor: facilitează acordarea
și primirea ajutorul reciproc; ajută membrii să facă față unor situații stresante de viață;
revitalizarea și îmbunătățirea abilităților de adaptare a membrilor, astfel încât aceștia să se
poată adapta în mod eficient și să facă față unor viitoare evenimente de viață stresante.
Câteva exemple de grupuri de suport sunt:
 Un grup de copii condus în școală, pentru a aborda efectele divorțului părinților asupra
vieții lor
 Un grup de pacienți diagnosticați cu cancer și/ sau un grup cu aparținătorii acestora,
condus în cadul unui institut oncologic, care să trateze efectele bolii și cum le pot face
față
 Un grup pentru pacienții psihiatrici care tocmai au fost externați dintr-o clinică
psihiatrică, ce urmărește adaptarea la conviețuirea în comunitatea din care provin
 Un grup pentru părinți singuri, care se confruntă cu aceleași dificultăți în a-și crește
singuri copiii

Exersarea rolului de lider presupune în principal abilităților care să permită: încurajarea

relatării evenimentelor, ventilarea sentimentelor, auto-reflecție asupra eforturilor de a face față,
care poate promova înțelegerea de sine și ajută la depășirea stării de singurătate, izolare și
disperare (...) Un rol major al a.s. este de a insufla speranța în viitor și de a motiva MG de a-și
îmbunătăți deprinderile de coping prin intermediul auto-ajutorării și sprijinului reciproc (R).
Deoarece componenta de suport e comună majorității GTP, aceste strategii de asistare a MG
sunt folosite, la intensități diferite, și în alte GTP și chiar în grupurile de sarcină.
Grupurile de suport se caracterizează prin dezvoltarea rapidă a unor legături emoționale
puternice între MG, tocmai datorită împărtășirii experiențelor proprii între aceștia. Liantul
emoțional apare și ca urmare a faptului că mebrii grupului sunt stigmatizați în comunitatea din
care fac parte, iar în atmosfera grupului găsesc confortul și puterea interioară prin identificarea
cu alți membri ai grupului. De regulă, în grupurile de suport nivelurile de auto-dezvăluire și de
schimburi emoționale sunt foarte ridicate.
Pe lângă rolul de facilitator direct al grupului de suport, a.s. sunt adesea solicitați să
ofere asistență indirectă unor grupuri de suport conduse de lideri care nu sunt inițiați în
domeniul său de expertiză (“lay leaders”). A.s. poate fi solicitat să se consulte cu un lider
neinițiat în AS., să servească ca sursă de referință, să ofere resursele și baza materială unui
astfel de grup. Consultarea poate lua forma luării cuvântului la unele întâlniri ale grupului,
ajutării acordate grupului pentru a-și rezolva o problemă legată de modul său de funcționare
sau a asistării unor membri care se confruntă cu probleme sau situații specifice. Alte forme de
ajutor implică îndrumarea unor clienți către un grup de suport, oferirea unui spațiu pentru o
întâlnire de grup, sau alte forme de sprijin, cum ar fi ajutarea grupului să publice un newsletter
sau să distribuie materiale publicitare. (...)
Se discută și dezavantajele implicării unui a.s. într-un grup cu lider neinițiat în domeniul
AS (...) În ciuda unor dezavantaje ce pot apărea, ambii lideri își pot uni forțele când proiectează
activități de lobby în direcția creării unor resurse și servicii noi în comunitate (pp. 37-38).

Grupurile educaționale
 Scopul principal al grupurilor educaționale (GE) este de a-i ajuta pe membrii săi să afle
informații noi și să învețe noi deprinderi. GE sunt folosite în foarte multe contexte, incluzând
școli, spitale, centre rezidențiale, închisori etc. Câteva exemple de GE sunt:
 Un grup de educație sexuală pentru adolescenți în cadrul unui centru de informare și
consiliere pentru părinți și copii
 Un grup de bunăstare la locul de muncă planificat de un asistent social care conduce
un program de asistare socială pentru angajații unei companii
 Un grup pentru viitorii părinți adoptivi susținut de către DGASPC
 Un grup organizat de către un ONG de planificare comunitară pentru a ajuta membrii
consiliului consultativ comunitar din cadrul unei primării de comună să devină mai
eficienți
Cele mai multe GE prezintă o rutină în a prezenta informații și cunoștințe de către
experți în domeniu. Ele creează adesea oportunități de discuții în grup care să stimuleze
învățarea. Liderul unui GE se concentrează atât pe membrii individuali, cât și pe grupul ca
întreg, ca vehicule ale învățării, consolidării cunoștințelor și discuțiilor din grup.
Pe membrii GE îi leagă interesul comun pentru materialul/ conținuturile care trebuie
învățate/ dobândite și îi unește statutul comun: de a fi adolescent, viitor părinte adoptiv, angajat
al aceleiași companii sau membru al consiliului consultativ comunitar. În alcătuirea unui GE,
uneori liderul alege membri care au aproximativ același nivel de cunoștințe și deprinderi;
alteori, liderul poate incude în grup membri cu nivele diferite de informare și abilități, pentru
ca membrii începători să poată învăța de la cei avansați. Când GE e mic, există oportunități
pentru comunicarea de la membru la membru. Sub aspectul subiectivității și al normelor de
grup, auto-dezvăluirea în GE are un nivel scăzut sau moderat, deoarece grupul este structurat
sub forma prezentărilor de materiale informative de către lider, un expert invitat sau un membru
al grupului. Deci, în GE materialul ce urmează a fi învățat este perceput ca fiind mai important
decât auto-dezvăluirea. Totuși, liderul unui GE folosește adesea o abordare personalizată a
învățării, care pune accent pe nevoile de dezvoltare prin învățare ale membrilor individuali ai
grupului. Această perspectivă este importantă când grupul se desfășoară într-un centru
rezidențial sau într-o instituție închisă, unde nivelul optim de funcționare socială și emoțională
este deteriorat.
O altă abordare a liderului unui GE este cea care pune accentul pe învățarea ca
experiență socială. În acest caz, liderul se focusează în mai mare măsură pe discuțiile și
activitățile de grup și mai puțin pe metodele didactice prin care transmite informații și
cunoștințe. O astfel de perspectivă este utilizată în organizațiile non-guvernamentale care
deservesc comunități locale, reușind să atragă și mențină interesul membrilor care participă la
GE prin facilitarea împărtășirii reciproce și a dezvoltării personale.

Grupurile de dezvoltare (“growth groups”)

Grupurile de dezvoltare personală (GD) oferă cadrul în care membrii săi să își
conștientizeze, să își extindă și să își schimbe gândurile, sentimentele și comportamentele în
ceea ce îi privește pe ei și pe ceilalți. GD este folosit ca vehicul de dezvoltare la maximum a
capacităților membrilor săi. Scopul GD este mai degrabă acela de a promova sănătatea socio-
emoțională decât de a vindeca boli socio-emoționale. Câteva exemple de GD sunt:
 Un grup de întâlnire pentru cupluri căsătorite
 Un grup de clarificare a valorilor pentru adolescenți
 Un grup de conștientizare desfășurat într-un centru comunitar pentru femei
 Un grup de adulți gay organizat de un ONG care deservește comunitatea gay
dintr-un oraș mare
GD pun accentul pe auto-perfecționare și pe potențialul ființei umane de a trăi o viață
plenară, prin îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur. GD asigură o atmosferă suportivă, în care
membrii grupului pot dobândi noi perspective, să experimenteze noi comportamente, să obțină
feed-back și să crească în calitatea lor de ființe umane. Conexiunile dintre membrii GD derivă
din angajamentul membrilor de a se ajuta unul pe altul și de a-și maximiza potențialul.
În alcătuirea unui GD, liderul selectează adesea membri cu backgroud-uri diverse, care
să creeze un potențial de îmbogățire și extindere a experiențelor reciproce. Totuși, unele GD
sunt compuse din membri cu caracteristici similare, care să permită manifestarea empatiei și
sprijinului în cadrul grupului. În cele mai multe GD, nivelul de auto-dezvăluire este moderat
sau ridicat.
Comunicarea în GD este centrată pe membrii grupului și accentul se pune pe
interacțiuni puternice. Dezvoltarea personală este stimulată printr-un proces de auto-dezvăluire
de profunzime, la care se ajunge prin încurajarea membrilor de a revela cât mai multe despre
ei pe măsură ce se simt tot mai confortabil în cursul participării lor la grup.

Grupurile terapeutice
GT îi ajută pe membri să își schimbe comportamentul, să facă față și să își amelioreze
problemele personale sau să se reabiliteze, după ce au suferit o traumă fizică, psihologică sau
socială. Deși în aceste grupuri se pune adesea accentul pe ideea de suport, GT se disting de GS
prin accentul pus pe remediere și reabilitare.
În practica de grup, o importanță deosebită se acordă modului în care se conduc astfel
de grupuri, prin prisma importanței tradiționale atribuită modelului medical care subliniază
rolul terapiei și tratamentului în procesul de revenire al persoanelor cu boli și disfuncționalități
la starea de sănătate. Konopka (1983) a explicat faptul că accentul puternic atribuit psihiatriei
pe continentul nord-american a făcut ca termenul de terapie să devină mai valorizat și mai
important decât cel de casework și group work (termeni uzuali în profesia de asistent social).
Exemple de GT sunt următoarele:
 Un grup psihoterapeutic de foști pacienți într-un centru comunitar de sănătate
mentală
 Un grup de persoane care vor să renunțe la fumat, organizat de o asociație pentru
promovarea sănătății
 Un grup pentru tineri care se află la prima infracțiune condus în cadrul unui
serviciu de probațiune
 Un grup pentru adulți dependenți de droguri derulat într-un spital de psihiatrie
În GT, membrii se adună la un loc pentru a-și rezolva problema comună. Liderul de
grup este văzut ca expert, ca figură de autoritate și un agent al schimbării. Problemele
membrilor sunt evaluate și scopurile tratamentului sunt stabilite cu ajutorul liderului. Deși
grupul poate avea un scop comun, fiecare membru poate avea probleme diferite, cu simptome
diverse. În plus, etiologia și evoluția problemei fiecărui membru este unică. De aceea, pentru a
ajuta membrii grupului să-și atingă scopurile individuale, liderul se focusează pe un singur
membru al grupului la un moment dat. Nivelul de auto-dezvăluire este de obicei unul ridicat
într-un GT, însă poate varia în funcție de tipurile de probleme experimentate de membrii
grupului.
Ce câștigă membrii GT? Ameliorarea simptomelor, reducerea durerii emoționale,
rezolvarea problemei. De aceea, pentru ca nevoile membrilor GT să fie satisfăcute este necesară
o activitate susținută de planificare înaintea demarării unui grup terapeutic. Intervențiile
terapeutice se selectează în urma unei evaluări atente a membrilor individuali ai grupului, iar
grupul e constituit în raport cu problemele membrilor. Adesea, potențialii membri parcurg
procedura de admitere în grup în așa fel încât terapeutul să poată evalua interesul fiecărui
membru de a participa la grup, pentru a stabili dacă sunt potriviți pentru un grup de terapie.
Deși aceste proceduri se utilizează și în altfel de grupuri, totuși în GT ele capătă un accent mai
puternic.
 Grupurile de socializare

Grupuri de auto-ajutorare (self-help groups)

Deși GAA au multe caracteristici în comun cu grupurile de suport, educaționale și de
socializare, caracteristica definitorie a grupurilor de ajutor mutual este aceea că sunt conduse
de un membru al grupului care se confruntă cu o problemă comună cu a celorlalți membri. Ele
se aplică în cazul unei varietăți de probleme și pot fi conduse și în format online (Norcross et
al., 2013). Deoarece profesioniștii adesea joacă un rol vital în GAA, acest tip de grup e inclus
în tipologia grupurilor de tratament. Deși se crede că aceste grupuri sunt conduse de lideri
neinițiați, în realitate, GAA sunt conduse de porfesioniști care au experimentat aceeași
problemă cu cea a membrilor grupului (R). Mai există și grupul de ajutor reciproc, asemănător
cu grupul de auto-ajutorare și abilitare (empowerment) (Hyde, 2013).
Câteva exemple de GAA sunt următoarele:
 Grupul de AA pentru persoanele care doresc să-și mențină abstinența față de
consumul de alcool
 „Inimi refăcute”, un grup pentru pacienții care au suferit intervenții chirurgicale pe
cord
 „Fă ca ziua de azi să conteze”, un grup pentru supraviețuitorii de cancer
 Jucătorii anonimi, un grup pentru persoanele care vor să înceteze să mai joace la
jocurile de noroc sau care doresc să depășească adicția față de jocurile de noroc
Există în lume foarte multe astfel de grupuri, care de obicei sunt susținute de
comunitățile locale. Și GAA derulate în mediul online sunt o resursă importantă, deservind
persoane cu diverse tipuri de îngrijorări (Norcross et al., 2013).
Modelele de lidership în GAA pot fi diverse. În unele GAA lidership-ul se manifestă
printr-o rotație între membrii grupului, în timp ce în alte GAA, doar unii membri își asumă
responsabilitatea de a conduce grupul sau se întâmplă ca doar unul sau doi membri să joace
rolul de lider de grup. În cazul grupurilor AA, se specifică foarte clar că grupul e compus și
condus de către lideri neprofesioniști care sunt aleși de către membri grupului. Aceste grupuri
acceptă și profesioniști, dar doar în calitate de membri obișnuiți ai grupului. Grupurile AA pot
solicita asistența unui a.s. care nu se confruntă cu problema membrilor la nevoie, dar nu îi
acordă acestuia un statut special în cadrul comunității AA. Alte GAA acceptă prezența
profesioniștilor ca lideri și vorbitori în grup, iar relația dintre profesionist ca lider și ca persoană
obișnuită din grup este estompată.
GAA se focusează pe a-i ajuta pe membrii grupului să se schimbe sau pe schimbare
socială și advocacy, iar multe dintre ele combină diferite scopuri. De pildă Kurtz (2004) a
împărțit GAA în 5 categorii: 1) grupuri conduse de un membru al grupului orientate spre
schimbarea individuală, cum ar fi grupurile de AA; 2) grupuri care sunt conduse de un membru
al grupului și sunt orientate spre schimare socială, fiind focusate pe sprijin, educație și
advocacy, cum ar fi Alianța Națională pentru Boli Mentale, 3) grupuri orientate spre suport sau
pe advocacy, conduse de lideri profesioniști, fiind susținute de organizații, cum ar fi Fundația
pentru îngrijirea persoanelor cu Alzheimer; 4) grupuri mici, locale, conduse de un lider
profesionist în cadrul spitalelor, organizațiilor ce oferă servicii sociale sau altor organizații
comunitare și 5) grupuri oreintate pe schimbare conduse de un membru al grupului în
parteneriat cu un lider profesionist, în calitate de sponsor sau co-lider, cum ar fi grupurile de
Părinți anonimi. Această clasificare e totuși una orientativă, deoarece varietatea GAA depășește
un simplu sistem de clasificare, chiar și cum este cel prezentat mai sus.
Majoritatea GAA sunt grupuri deschise. Oricine poate participa la o întâlnire de grup
atâta timp cât împărtășește problema și îngrijorarea comună a membrilor de grup. Datorită
caracterului lor deschis, GAA urmează adesea un format care se repetă la fiecare întâlnire. De
exemplu, un vorbitor din grup poate prezenta o scurtă afirmare a scopului grupului la începutul
fiecărei întâlniri de grup, după care fiecare membru al grupului să împărtășească cu ceilalți
membri îngrijorările și alte aspecte care îl preocupă. O astfel de structurare a întâlnirilor, ajută
membrii să se acomodeze rapid la atmosfera de grup, mai ales când sunt membri noi sau au
lipsit la unele întâlniri de grup. Focusul în GAA se pune pe sprijinul reciproc acordat între
membrii grupului. Membrii grupului sunt percepuți ca egali prin aceea că împărtășesc o
problemă și îngrijorări comune. În aceste grupuri se pune un accent special pe de-stigamtizarea
problemei cu care se confruntă membrii săi. În desfășurarea grupului, se dezvoltă un puternic
climat empatic și suportiv, însoțit de dobândirea capacității și încrederii că membrii grupului
se pot ajuta unii pe alții pentru a-și depăși problema, așa încât să ajungă să ducă o viață mai
bună, mai plenară, prin eforturile lor de a se ajuta unii pe alții. Nu există condiții speciale de
admitere într-un astfel de grup decât împărtășirea problemei comune, și de aceea membrii
grupului pot veni și pleca în mod liber și decid la ce întâlniri vor să participe. Majoritatea GAA
se suțin în mod autonom, însă uneori pot primi sprijin logistic din partea unei organizații sau
instituții, care poate oferi o sala pentru întâlnirile grupului sau poate asigura un mic protocol
pentru pauze sau să ajute în găsirea unor profesioniști care să vorbească în calitate de invitați
la unele întâlniri de grup.