UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Inginerie Mecanica și Mecatronica

Departamentul Echipamente pentru Procese Industriale
Master: Inginieria calității și mediului in industriile de proces
Anul universitar: 2014-2015

Tema
pentru lucrarea de cercetare
Anul I, semestrul I

MANAGEMENTUL APĂRĂRII ÎMPOTRIVA

DEZASTRELOR LA NIVEL LOCAL

Coordonator ştiinţific,

Masterand,

București
2015
CUPRINS

1
CAPITOLUL I
1.1. Introducere în tematica abordată
1.2. Acte normative de referință
1.3. Abordarea internațională privind prevenirea dezastrelor
1.4. Scop. Obiective. Termeni și expresii

CAPITOLUL II
2.1. Fișele caracteristice ale principalelor tipuri de dezastre specifice
țării nostre
2.2. Fazele dezastrelor
2.3. Evaluarea dezastrelor
2.4. Evaluarea vurnerabilității și a riscurilor
Concluzii
Biblografie

CAPITOLUL I.
1.1. Introducere în tematica abordată

2
 Dezastrele reprezintă o amenințare permanentă pentru dezvoltarea durabilă și
generează anual numeroase victime omenești și pierderi materiale; totodată, începutul acestui
mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităților umane asupra
Terrei. Pentru perioada 1980–2000 se estimează că 75% din populația lumii a fost afectată cel
puțin o dată de un dezastru (cutremur, ciclon tropical, inundație, secetă etc.).
Este de menționat și un paradox al atitudinii societății contemporane față de dezastre:
a crescut foarte mult alocarea de resurse materiale și umane pentru prevenirea și reducerea
efectelor dezastrelor, dar în același timp dezvoltarea societății umane reprezintă un factor
favorizant pentru declanșarea unor dezastre și/sau pentru amplificarea consecințelor acestora.
Frecvența incidenței dezastrelor și creșterea amplorii lor a atras atenția comunității
internaționale în ultimii ani. O serie de instituții, organizații interguvernamentale și organizații
neguvernamentale la nivel mondial și-au revizuit abordarea asupra dezastrelor și lucrează
acum împreună pentru a identifica cele mai bune metode pentru a preveni și reduce impactul
calamităților asupra societății.
Aceasta înseamnã atât reducerea vulnerabilității comunităților, cât și îmbunătățirea
instrumentelor pentru evaluarea riscurilor. De asemenea, se pune mai mult accent pe
prevenirea dezastrelor, prin implicarea tuturor factorilor interesați în activitățile de
management al riscului de dezastru (autorități publice, organizații neguvernamentale,
comunități, sectorul de afaceri). Lumea se confruntă cu dezastre de dimensiuni din ce în ce
mai mari: între anii 2000-2012, Strategia Internaţională a Naţiunilor Unite pentru Reducerea
Dezastrelor (UNISDR) a înregistrat [1] peste 7000 de dezastre, soldate cu 1,2 milioane de
victime, ce au afectat peste 2,9 miliarde de oameni şi au provocat pagube estimate la 1,7
trilioane de dolari (Figura 1–Graficul dezastrelor naturale). Din cele 9.000 de dezastre
înregistrate în această bază de date începând cu anul 1900, aproximativ 80% au avut loc în
ultimii 30 de ani, iar tendinţa este de creştere continuă, în special în cazul evenimentelor
hidrometeorologice precum cutremure, secete, inundaţii, uragane, tsunami etc..
Principalii factori ce genereaza aceasta creștere sunt schimbarile climatice care
provoacă fenomene naturale extreme mai frecvente, evoluțiile socio-econominice ce
determina vulnerabilități pentru populaţiile din unele regiuni, iar dezastrele şi urgenţele tind să
depăşească dezvoltarea şi îi afectează pe cei mai săraci în mod disproporţional.
În România, aceeași frecvență în creștere a dezastrelor a generat multiple controverse,
însă nu și oacțiune coerentă de reformare a sistemului, în condițiile în care este evident că
autoritățile publice par a fi preocupate mai mult de intervenția în caz de dezastru decât de

3
prevenirea acestora sau de reconstrucția zonelor calamitate. Mai mult, intervenția în caz de
dezastru a stârnit în mai multe situații nemulțumirea cetățenilor.
Activități ca identificarea vulnerabilității la nivelul comunităților, realizarea hărților de
risc sau conștientizarea populației nu sunt încă puse în practică (deși, în cazul acesteia din
urmă, a fost realizată o strategie națională).
Trebuie menționat că România nu are încă un sistem național integrat de gestionare a
crizelor și că, în conformitate cu O.U.G. 21/2004 pentru înființarea Sistemului Național de
Management al Situațiilor de Urgență, organizațiile neguvernamentale, prevăzute la nivel
internațional a contribui în toate aspectele legate de managementul dezastrelor, nu sunt
incluse decât în secțiunea privitoare la intervenția în caz de dezastru. Nu în ultimul rând, din
perspectiva autorităților publice, nu se face încă distincția între ONG-uri cu diverse domenii
de activitate, care să intervină în activitățile de management (de la prevenire la reconstrucție)
în conformitate cu specializarea lor.

Figura 1. Graficul dezastrelor naturale 2000 - 2012

1.2. Acte normative de referință

Legislația românească cu privire la prevenirea și managementul dezastrelor:
- Hotărârea de Guvern nr. 635/1995 privind culegerea de informații și transmiterea deciziilor
în cazul apărării împotriva dezastrelor;

4
- Hotărârea de Guvern nr. 222/1997 privind organizarea și conducerea acțiunilor de evacuare
în cadrul protecției civile;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 88/2001 privind organizarea și funcționarea
serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență;
- OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență
transformată în Legea nr. 15/2005;
- OUG nr. 25/2004 pentru modificarea și completarea OUG. nr. 88/2001;
- Ordinul ministrului sănătății nr. 585/19 mai 2004 privind înființarea Compartimentului
pentru situații de asistență medicală de urgență în caz de dezastre și crize;
- Hotărârea de Guvern (HG) nr. 1490/9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu
completările și modificările ulterioare;
- Ordinul Ministerului Administrației și Internelor (OMAI) nr. 736/22 iulie 2005 privind
instituirea serviciului de permanență la toate primăriile din zona de risc, în caz de minență a
producerii unor situații de urgență;
- OMAI nr. 735 privind evidența, depozitarea și distribuirea ajutoarelor interne și
internaționale destinate populației în situații de urgență;
- HG nr. 642/29 iunie 2005 pentru aprobarea criteriilor de clasificare a unităților
administrativ–teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al
protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice. Anexă– Criterii de clasificare din 29
iunie 2005 a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici
din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice;
- HG nr. 547 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naționale de protecție civilă;
- OMAI nr. 712/23 iunie 2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea
salariaților în domeniul situațiilor de urgență;
- OMAI nr. 718/30 iunie 2005 referitor la criterii de performanță privind structura
organizatorică și dotarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență;
- OMAI nr. 886/30 septembrie 2005 referitor la norme tehnice privind sistemul național
integrat de în științare, avertizare și alarmare a populației;
- HG nr. 1222/13 octombrie 2005 privind stabilirea principiilor evacuării în caz de conflict
armat;
- HG nr. 1579/8 decembrie 2005 privind statutul personalului voluntar din serviciile de
urgență voluntare;

5
- HG nr. 1669/14 decembrie 2005 privind constituirea și funcționarea Comitetului Director de
Asigurare la Dezastre;
- HG nr. 1854/22 decembrie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naționale de Management al
Riscului la Inundații;
- OMAI nr. 1178/2 februarie 2005 privind aprobarea „Manualului prefectului pentru
managementul situațiilor de urgență în caz de inundații” cu „Manualul primarului pentru
managementul situațiilor de urgență în caz de inundații;
- OMAI nr. 1180/3 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind întreținerea,
repararea depozitarea și evidența mijloacelor tehnice de protecție civilă;
- OMAI nr. 1184/6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și
asigurarea activității de evacuare în situații de urgență;
- Norma MAI/6 februarie 2006 privind organizarea și asigurarea activității de evacuare în
situații de urgență;
- HG nr. 386/22 martie 2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1489/2004
privind organizarea și funcționarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență;
- Norma MAI din 10 aprilie 2006 privind organizarea și asigurarea activității de în științare,
avertizare, pre-alarmare și alarmare în situații de urgență civilă;
- OMAI nr. 1259/10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și asigurarea
activității de înștiințare, avertizare, pre-alarmare și alarmare în situații de protecție civilă;
- Decizia nr. 54/16 mai 2006 a Primului-Ministru privind organizarea și funcționarea
Centrului pentru Situații de Urgență al Guvernului;
- Legea nr. 212/24 mai 2006 privind modificarea și completarea Legii nr. 481/2004 privind
protecția civilă;
- OMAI nr. 1346/21 iunie 2006 pentru aprobarea componenței nominale și a Regulamentului
de organizare și funcționare al Comitetului interministerial pentru monitorizarea serviciilor
comunitare de utilități publice;
- OMAI nr. 551/8 august 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea și
gestionarea riscurilor cauzate de căderile de grindină și secetă severă, a Regulamentului
privind gestionarea situațiilor de urgență în domeniul fitosanitar – invazii ale agenților de
dăunare și contaminare a culturilor agricole cu produse de uz fitosanitar și a Regulamentului
privind gestionarea situațiilor de urgență ca urmare a incendiilor de pădure;
- OMAI nr. 1474/12 octombrie 2006 privind Regulamentul de planificare, organizare,
pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență.

6
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20 din 27 ianuarie 1994, republicată, privind măsuri
pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 14 din 13 martie 2000 privind înfiinţarea
formaţiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenţă în caz de dezastre
- Legea nr. 448 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
14/2000 privind înfiinţarea formaţiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenţă în
caz de dezastru.
- Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional - Secţiunea a V-a - Zone de risc natural.
- Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă
- Hotărârea Guvernului României nr. 1491 din 9 septembrie 2004, pentru aprobarea
Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea
comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă.
- Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă cu modificările şi completările
ulterioare.
- Hotărârea Guvernului României nr. 2288 din 9 decembrie 2004, pentru aprobarea
repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe
centrale şi organizaţii neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă.
- Hotărârea Guvernului României nr. 547 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei
Naţionale de Protecţie Civilă.
- Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 708 din 20 iunie 2005 privind
comunicarea principalelor caracteristici ale cutremurelor produse pe teritoriul României şi
convocarea structurilor privind gestionarea riscului la cutremure .
- Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 718 din 30 iunie 2005, pentru aprobarea
Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare
pentru situaţiile de urgenţă.
- Ordinul comun nr. 1995 din 18 noiembrie 2005 al Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului şi nr. 1160 din 30 ianuarie 2006 al Ministerului Administraţiei şi
Internelor pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren.
- Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 127 din 8 mai 2007

7
pentru aprobarea reglementării tehnice „Metodologie privind investigarea de urgenţă a
siguranţei postseism a clădirilor şi stabilirea soluţiilor cadru de intervenţie”, indicativ ME
003-2007.
- Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 632 din 7 octombrie 2008
privind implementarea Strategiei naţionale de comunicare şi informare publică pentru situaţii
de urgenţă.
-Hotarare nr. 548/2008 privind aprobarea Strategiei nationale de comunicare si informare
publica pentru situatii de urgenta.
-HGR nr. 762 din 16 iulie 2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor
de urgenţă.
-HGR nr. 846 din 11 august 2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al
riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung;
-Strategia Naţionala pentru Dezvoltare Durabila a României Orizonturi 2013-2020-2030
-Strategia Naţională pentru reducerea efectelor secetei, prevenirea şi combaterea degradării şi
deşertificării solului, pe termen mediu şi lung;
-Strategia Naţională pentru Schimbări Climatice 2011-2020 (în curs de elaborare).

1.3. Abordarea internațională privind prevenirea dezastrelor

În martie 2008, Comisia a adoptat o Comunicare privind consolidarea capacităţii de
răspuns a Uniunii în caz de catastrofe [COM(2008)130].Aceasta a avut o abordare integrată
care cuprinde toate etapele dezastrelor (prevenire, pregătire, răspuns imediat, recuperare),
toate tipurile de dezastre (în interiorul sau în exteriorul UE, naturale sau provocate de om) şi
toate instrumentele UE, precum şi coordonarea interinstituţională.Comunicarea a inclus şi o
anexă specifică privind incendiile forestiere.Comunicarea a anunţat cele două propuneri
privind prevenirea şi privind strategia UE pentru reducerea riscului de dezastre în ţările în
curs de dezvoltare.Mai mult, atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au făcut un apel să se
acţioneze de urgenţă în domeniul prevenirii dezastrelor. Costul economic al dezastrelor din
Europa este estimat la 15 miliarde de euro.
Dezastrele afectează cel mai mult ţările în curs de dezvoltare, deoarece acestea sunt
cele mai vulnerabile şi au cea mai redusă capacitate de a se confrunta cu astfel de situaţii.De
asemenea, dezastrele subminează şi pun în pericol realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale
Mileniului (ODM) stabilite de ONU.Cele opt obiective includ înjumătăţirea numărului de
persoane al căror venit este mai mic de 1 dolar pe zi şi posibilitatea ca fiecare copil să poată
încheia un ciclu primar de studii până în 2015 (http://www.un.org/millenniumgoals ).

8
Conform Cadrului de acţiune de la Hyogo din 2005, un cadru internaţional privind reducerea
riscului de dezastre, statele ar trebui să conlucreze în această problemă.
http://www.unisdr.org/eng/hfa/hfa.htm
Inventarul strategiilor europene relevante:
- obiectivelor Strategiei Europa 2020 - contribuţie la creșterea securității cetățenilor UE și la
consolidarea capacității de rezistență la dezastrele naturale și provocate de om, reprezentând
parte integrantă din Programul de la Stockholm și din Strategia de securitate internă a Uniunii
Europene.
- Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării - COMUNICAREA COMISIEI
CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN,CONSILIU,COMITETUL ECONOMIC ȘI
SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR -COM(2010) 715/4
- Rezoluţia Parlamentului European din 20 ianuarie 2011 referitoare la o strategie UE pentru
Marea Neagră (2010/2087(INI))
- Comunicarea Comisiei din 5 martie 2008 privind consolidarea capacităţii de răspuns a
Uniunii în caz de catastrofe; şi Concluziile Consiliului din 16 iunie 2008 privind consolidarea
capacităţii de răspuns a Uniunii în caz de catastrofe - o abordare integrată a gestionării
catastrofelor) - (Cadrul pentru acţiune de la Hyogo pentru 2005-2015: Construirea capacităţii
de rezistenţă la dezastre a naţiunilor şi comunităţilor, care prevede cadrul internaţional
convenit pentru reducerea riscului de dezastre (RRD));
- Proiect de concluzii ale Consiliului privind soluţii inovatoare de finanţare a prevenirii
dezastrelor prin care se solicită autorităţilor statelor membre să promoveze şi să utilizeze, într-
un mod cât mai prompt şi mai eficient, fondurile UE pentru proiectele de prevenire a
dezastrelor (inclusiv proiectele de cercetare şi dezvoltare), în special fondurile din cadrul
politicii de coeziune;
- Proiect de concluzii ale Consiliului privind prevenirea incendiilor forestiere în Uniunea
Europeană. - din cauza schimbărilor climatice şi a unor factori culturali şi socioeconomici,
creşterea frecvenţei şi a intensităţii incendiilor poate genera pierderi mai semnificative de vieţi
omeneşti, degradarea unor ecosisteme deja fragile, creşterea gradului de deşertificare şi
distrugerea infrastructurii economice şi sociale;
- statele membre sunt invitate să valorifice pe deplin posibilităţile de finanţare
ale UE pentru a pune în aplicare strategii şi măsuri naţionale de prevenire a incendiilor
forestiere, inclusiv prin includerea de măsuri de prevenire în programele naţionale de
recuperare după incendiile forestiere care primesc finanţare de la UE;

9
- Proiect de concluzii ale Consiliului privind gestionarea integrată a inundaţiilor în cadrul
Uniunii Europene
-intensificarea prevenirii dezastrelor şi a pregătirii în caz de dezastre,
consolidarea capacităţii de răspuns a Uniunii în caz de dezastre şi coerenţa şi
coordonarea între diferite domenii de politică şi între instituţii la nivel local, regional,
naţional şi la nivelul UE rămân un obiectiv important pentru Uniune;
- necesitatea ca statele membre şi UE să adopte o abordare integrată a
gestionării inundaţiilor, pe baza legislaţiei şi a politicilor existente ale statelor membre
şi ale UE, acordând o atenţie deosebită Directivei Inundaţii, care să cuprindă întregul
ciclu de gestionare a dezastrelor (prevenire, pregătire, răspuns şi redresare);
- necesitatea de a răspunde rapid şi eficient unor evenimente în cascadă, atunci
când inundaţiile provoacă diferite tipuri de pericole subiacente;
- necesitatea consolidării cooperării şi a schimbului de informaţii între
autorităţile relevante implicate la nivel naţional, regional şi local în gestionarea
dezastrelor şi în gestionarea apei pentru a dezvolta în continuare o abordare integrată a
gestionării inundaţiilor;
- statele membre să ia în considerare provocările viitoare în materie de
gestionare a inundaţiilor care pot fi asociate schimbărilor climatice - printre alţi factori
- în punerea în aplicare a legislaţiei UE şi a politicilor statelor membre şi să elaboreze
planuri de intervenţie în situaţii de urgenţă, ţinând seama de condiţiile climatice
potenţial excepţionale sau extreme;
- statele membre sunt invitate să elaboreze scenarii de referinţă pe baza
evaluărilor riscului pentru diferitele tipuri de inundaţii la nivelul corespunzător, pentru
a promova un răspuns mai rapid;
- Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia de Securitate
Internă a UE în acţiune: cinci paşi către o Europă mai sigură
- Obiectivul - creşterea capacităţii de rezilienţă a Europei în caz de crize şi de
dezastre printr-o abordare a tuturor pericolelor în evaluarea ameninţării şi a riscului şi
dezvoltarea unei capacităţi europene de răspuns în situaţii de urgenţă
pentru combaterea dezastrelor
- Comunicarea Comisiei din 26 octombrie 2010 - Consolidarea răspunsului european în caz
de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare
- crearea unei Capacităţi Europene de Răspuns la Urgenţe sub forma unei
ezerve de resurse de protecţie civilă identificate în prealabil, provenite de la

10
 statele care participăla Mecanismul Comunitar de Protecţie Civilă şi care sunt
puse la ispoziţia U.E. în mod benevol, în vederea operaţiunilor de ajutor în caz
de dezastru desfurate atât pe teritoriul, cât şi în afara Uniunii.
- Proiect de concluzii ale Consiliului privind consolidarea capacităţii de răspuns Uniunii în
caz de catastrofe - o abordare integratăa gestionării catastrofelor
- statele membre pun la dispoziţie în mod voluntar resurse în materie de
protecţie civilă pentru intervenţiile europene în cadrul mecanismului comunitar de
protecţie civilă;
- abordare integrată a gestionării catastrofelor care acoperă întregul ciclu al
unei catastrofe cuprinzând prevenirea catastrofelor, pregătirea, răspunsul si edresarea,
catastrofele naturale sau provocate de om produse în UE sau în ţări terţe, inclusiv
situaţiile de urgenţăcomplexe şi utilizarea întregii game de instrumente relevante ale
Uniunii Europene adecvate fiecărei situaţii specifice;
-intensificarea prevenirii catastrofelor şi a pregătirii în caz de catastrofe şi
consolidarea capacităţii de răspuns a Uniunii în caz de catastrofe constituie un obiectiv
prioritar important pentru Uniune, iar coerenţa şi coordonarea între diferite domenii
ale politicilor şi între instituţii la nivel local, naţional, regional şi la nivelul Uniunii
Europene vor conduce la o gestionare a catastrofelor de către U.E. mai eficientă, mai
integrată şi mai vizibilă;
- Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării - gestionarea riscului, în special cu
privire la inundaţii şi la obiectivul „implementarea planurilorde gestionare a riscurilor de
inundaţii pe scară largă– programată a avea loc în 2015, în temeiul directivei privind
inundaţiile – va include reducerea riscurilor de inundaţii până în 2021;
- Decizia Consiliului din 8 noiembrie 2007 de instituire a unui Mecanism Comunitar de
Protecţie Civilă(reformă) - 2007/779/CE, Euratom
- Decizia Comisiei din 29 iulie 2010 de modificare a Deciziei 2004/277/CE, Euratom cu
privire la normele de aplicare a Deciziei 2007/779/CE, Euratom a Consiliului de instituire a
unui Mcanism Cmunitar de Potecţe civilă - (2010/481/UE, Euratom), referitoare la modulele
de protecţie civilă.
- Propunere pentru o Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind un Mecanism
de Protecţie Civilă al Uniunii – în proces de negociere
- evaluarea riscurilor la nivel naţional

11
 - capacitatea Europeană de Răspuns la Dezastre – EERC -pre-angajarea
voluntară a capacităţilor de intervenţie ale statelor membre -va fi formată din module
de protecţie civilă, alte capacităţi de intervenţie, experţii statelor embre.
- Comunicarea Comisiei din 5 martie 2008 privind consolidarea capacităţii de răspuns a
Uniunii în caz de catastrofe; şi Concluziile Consiliului din 16 iunie 2008 privind consolidarea
capacităţii de răspuns a Uniunii în caz de catastrofe - o abordare integrată a gestionării
catastrofelor).

1.4. Scop. Obiective. Termeni și expresii

Prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă produse de seisme şi/sau alunecări sau
prăbuşiri de teren reprezintă o activitate de interes naţional, prin dimensiunea urmărilor
negative ce se pot produce în plan economic, social şi de mediu.
Planul de apărare este documentul pe baza căruia se realizează măsurile şi acţiunile
tehnice şi organizatorice preventive şi de gestionare a situaţiei de urgenţă produse de seisme
şi/sau alunecări sau prăbuşiri de teren.
Planul de apărare întocmit la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
reprezintă o sinteză a planurilor comitetelor municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi a
planurilor de apărare întocmite de operatorii economici, şi persoanele juridice şi organizaţiile
nonguvernamentale. În fiecare an, la data de 13 octombrie, la nivel mondial, este marcată
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.
Pentru o cât mai clară înţelegere a conceptelor cu care lucrăm în reducerea riscurilor la
dezastre iată o scurtă definire a lor:
- Dezastrul reprezintă expunerea unui grup vulnerabil de oameni la un pericol, rezultând într-
o ruptură în funcţionarea unei societăţi şi cauzând pierderi umane, materiale, economice sau
de mediu ce întrec abilitatea comunităţii sau societăţii afectate de a le înfrunta. Un dezastru
rezultă dintr-o combinaţie de pericole şi vulnerabilităţi ce întrec capacitatea unei societăţi de a
reduce potenţialele consecinţe negative ale unui risc.
- Pericolul este un eveniment extrem, natural sau antropologic, cu potenţial distructiv pentru
bunurile sociale, economice şi umane. Printre aceste se pot număra viitoare ameninţări, şi pot
fi „naturale” (geologice, hidrometeoroloice şi biologice) sau „antropologice” (conflicte,
degradarea mediului şi pericole tehnologice).
- Vulnerabilitatea reprezintă totalitatea condiţiilor determinate de factori sau procese fizice,
sociale, economice şi de mediu care sporesc susceptibilitatea unei comunităţi de a suferi
impactul unui pericol.

12
- Riscul este definit ca produsul dintre pericol şi vulnerabilitate măsurat în termenii daunei
cantitative şi calitative aşteptate ca rezultat al expunerii oamenilor vulnerabili la pericol.
- Capacitatea este combinaţia tuturor forţelor şi a resurselor existente într-o comunitate,
societate sau organizaţie ce pot reduce nivelul de risc sau efectele unui dezastru. Capacitatea
poate cuprinde capital fizic, instituţional, social, economic sau uman.
Situaţie de urgenţă- eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, are prin amploare şi
intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi
culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de
măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor
şi mijloacelor implicate;
Seism de mare intensitate– seism a cărui intensitate produce în mediul construit prăbuşiri
generale sau locale, avarii şi degradări semnificative pe arii întinse;
Dezastru- evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau
provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care,
prin amploare, intensitate
şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele
privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii;
Înştiinţare- activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii
sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii şi al realizării măsurilor de
protecţie;
Avertizare- aducerea la cunoştinţă populaţiei a informaţiilor necesare despre iminenţa
producerii sau producerea unor dezastre;
Alarmare- transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa
producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
Stare de alertă- punerea de îndatăîn aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire,
avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;
Perioada de colţ TC a spectrului de răspuns- graniţa dintre zona de valori maxime în
spectrul de acceleraţii absolute şi zona de valori maxime în spectrul de viteze relative;
Coeficient K0 – coeficient al presiunii în stare de repaus a pământului;
IMR– interval mediu de recurenţă;
Scara Mercalli / scara MSK (Medvedev-Sponheuer-Kamik)– scări cu 2 niveluri de
intensitate, reprezentate prin cifre romane, fărăo bază matematică, prin intermediul cărora
intensitatea este stabilităîn funcţie de efectele observate;

13
Scara Richter –scară logaritmică, inventată în nul 1935, utilizată pentru a măsura
magnitudinea cutremurelor de pământ; scara cuprinde 9 grade, fiecare grad indicând efecte
mai mari de zeci ori decât seismul de grad inferior.

14
 CAPITOLUL II
2.1. Fișele caracteristice ale principalelor tipuri de dezastre specifice țării noastre
Aceste fişe de cunoaştere au drept scop punctarea problemelor de bază privind fiecare
tip de dezastru, în vederea realizării unor proceduri operaţionale standardizate de lucru în
domeniul apărării împotriva dezastrelor.
Fişele sunt compatibile ca formă cu cele elaborate şi recomandate de OCHA/ONU, fiind
detaliate mai jos la punctul (mai puţin pentru accidentele industriale care au fişe de cunoaştere
cu alt format). În continuare sunt detaliate şi dezastrele care nu apar în fişele de cunoaştere ale
OCHA/ONU, dar sunt definite de legislaţia română în domeniul apărării împotriva
dezastrelor.
1. Cutremur
- caracteristici generale: mişcarea vibratorie generată de undele seismice care poate determina
prăbuşiri de teren, replici seismice, tsunami, lichefieri ale terenului şi alunecări de teren.
Principalele caracteristici ale unui cutremur sunt:
 focar (sinonim hipocentru) = punct teoretic din interiorul pământului de declanşare a unui
cutremur tectonic.
 epicentru = proiecţia focarului pe suprafaţa pământului.
 falie = fractură plană sau uşor curbă a scoarţei terestre în lungul căreia se produc deplasări.
 intensitate seismică = cuantificarea consecinţelor unui cutremur - pe o scară specifică de 12
grade - plecând de la efectele avute asupra populaţiei, a construcţiilor şi a mediului natural.
Cele mai cunoscute scări de intensitate sunt:
- scara MM (Mercalli modificată)
- scara MSK (Medvedev-Sponheuer-Karnik)
 izoseiste = curbe care delimitează - pe o hartămacroseismică - suprafeţele de egală
intensitate seismică.
 magnitudine = parametru care măsoară cantitatea de energie eliberată de un cutremur,
elaborat în 1935 de S.F. Richter, pe o scară de nouă grade.
 adâncimea focarului (hipocentrului) = distanţa pe verticală dintre epicentru şi focar
După adâncime, cutremurele se clasifică astfel:
- de suprafaţă: între 0 - 50 km
- intermediar: între 50 - 250 km
- de adâncime: peste 250 km

15
- microzonare seismică = împărţirea unei regiuni în sectoare caracterizate de aceleaşi efecte
pentru un cutremur prevăzut, înregistrate la scări de 1:5000 până la 1:10000.
- predictibilitate : se pot realiza prognoze pe termen lung şi mediu cu o mare probabilitate de
reuşită. Pe termen scurt prognozele au o probabilitate de reuşită redusă. Predictibilitatea se
bazează pe monitorizarea activităţii seismice, istoriculacestora şi observaţii în teren.
- factori de vulnerabilitate: construirea de localităţi în zone cu risc seismic ridicat; clădiri cu
structuri de rezistenţă antiseismică neadecvate (defecte de proiectare sau execuţie); densitate
mare de locuinţe şi populaţie pe suprafeţe reduse; informarea redusă (în special a populaţiei)
despre cutremure.
- efecte:
 distrugerea sau avarierea construcţiilor civile (locuinţe,edificii sociale, culturale, religioase
etc.);
 distrugerea sau avarierea construcţiilor industriale;
 distrugerea sau avarierea reţelelor de gospodărie publică (apă, gaz, termoficare, electricitate,
telecomunicaţii, canaletc.);
 generarea de incendii (în general izolate);
 declanşarea de alunecări de teren sau de surpări de teren, a unor avalanşe;
 avarierea unor construcţii hidrotehnice sau de hidroamelioraţii;
 declanşarea unor epidemii, ca urmare a degradării calităţii factorilor de mediu;
 producerea unor efecte de masă (panică, stres etc.);
 generarea unor accidente nucleare sau chimice.
- măsuri de reducere a riscului: proiectarea clădirilor conform normelor de zonare seismice;
informarea, pregătirea şi antrenarea populaţiei privind normele de apărare împotriva efectelor
cutremurului.
- măsuri de pregătire specifice: înştiinţarea populaţiei; realizarea planurilor de protecţie şi
intervenţie.
- măsuri post-dezastru: evaluarea distrugerilor şi pierderilor; căutare-salvare; asistenţă
medicală de urgenţă; reabilitarea facilităţilor ec.-soc. afectate; distribuirea de ajutoare.
- instrumente de evaluare a impactului: scări de evaluare a efectelor generate de cutremur
(Mercalli, MSK, japoneză, etc.); program de evaluare probabilistică (la noi în ţară avem
algoritmul de calcul în programul EPI 6, conceput de doctor în ştiinţe medicale Steiner
Nicolae).

16
 2. Alunecare de teren
- cauza fenomenului: vezi glosarul de termeni.
- caracteristici generale: Reprezintă cel mai răspândit fenomen geologic.
Principalele caracteristiciale unui dezastru de acest tip sunt:
 viteza de manifestare- lente, cu viteza v < 0,6 m/an.
- cu viteză medie, 0,6 m/an < v < 3 m/s.
- bruscă, cu v > 3 m/s.
 cauze generatoare
- naturale: ploi torenţiale, mişcări tectonice, eroziuni, prăbuşiri de grote etc.
- artificiale: explozii, excavaţii, lucrări hidrotehnice sau de hidroamelioraţii, construcţia de
clădiri lângă versanţi etc.
 modul de manifestare- fără semne exterioare de manifestare.
- cu semne exterioare de manifestare: căderi de stânci, crăpături şi fisuri, ejectări de apă şi
nisip, tasarea construcţiilor.
- predictibilitate: frecvenţa de apariţie, extinderea fenomenului şi consecinţele generate de
acesta pot fi estima în zonele de risc prin studiul zonei geografice (geologie, geomorfologie,
hidrologie, climatologie şi vegetaţie).
- factori de vulnerabilitate: clădiri construite pe versanţii dealurilor şi munţilor şi
umpluturilor; drumuri şi linii de comunicaţii în zone muntoase; clădiri cu fundaţii slabe;
conducte aeriene sau îngropate; necunoaşterea efectelor generate de acest hazard.
- efecte:
 distrugerea sau avarierea construcţiilor de orice fel;
 blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi crearea unei acumulări de apă cu pericol
de inundaţie;
 distrugerea sau avarierea reţelelor edilitare comunale (apă, gaze, canalizare etc.);
 blocarea parţială sau totală a unor căi de comunicaţie (rutiere, feroviare etc.).
- măsuri de reducere a riscului: realizarea hărţilor cu zone de risc; realizarea unei legislaţii în
domeniu; asigurarea bunurilor şi persoanelor.
- măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii posibil de a fi afectată; realizarea unui
sistem de monitorizare, înştiinţare şi evacuare.
- măsuri post-dezastru : căutare-salvare; asistenţă medicală; adăpostirea de urgenţă a
persoanelor sinistrate.
- instrumente de evaluare a impactului: echipe de experţi.

17
 3. Inundaţii
- cauza fenomenului: vezi glosarul de termeni.
- caracteristici generale: Principalele caracteristici ale inundaţiilor sunt:
 unda de viitură = fenomen de creştere şi descreştere rapidă şi semnificativă a debitelor şi a
nivelurilor unui curs de apă, într-o perioadă de timp dată.
 timp de creştere = perioada de timp în care debitele cresc de la valoarea scurgerii de bază la
valoarea debitului maxim al culminaţiei viitoare.
 timp de descreştere = perioada de timp în care debitele scad până la valoarea scurgerii de
bază.
 debit maxim (de culminaţie) = volumul maxim de apă care trece printr-o secţiune a unui râu
într-o secundă.
 volumul viiturii = volumul total de apă scurs pe râu în timpul viiturii.
 propagarea viiturii = deplasarea undelor de viitură între două secţiuni ale unui curs de apă.
- predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt în funcţie de nivelul tehnic al
sistemului de monitorizarea vremii şi cursurilor de apă.
- factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă; lipsa sistemului de avertizare
a populaţiei; capacitate redusă de absorbţie a solului; clădiri şi fundaţii capacitate de rezistenţă
slabă; stocuri de alimente neprotejate.
- efecte:
a) economice, respectiv distrugeri sau avarii la:
 obiective industriale;
 drumuri şi căi ferate;
 localităţi;
 magistrale de petrol, apă sau gaze;
 linii electrice şi de telecomunicaţii;
 poduri şi podeţe;
 sectorul zootehnic.
b) sociale negative
 victime omeneşti;
 evacuarea populaţiei;
 pericol de epidemii;
 întreruperea procesului de învăţământ;
 distrugeri de bunuri culturale;

18
 provocarea panicii;
 reducerea ritmului de dezvoltare al zonelor afectate şi diminuarea veniturilor populaţiei
c) ecologice negative
 degradarea mediului ambiant;
 poluarea apelor de suprafaţă sau subterane;
 poluarea solurilor;
 exces de umiditate;
 degradarea versanţilor;
 distrugeri ale faunei şi florei.
Pe lângă efectele directe detaliate mai sus, se pot manifesta şi o serie de efecte
indirecte, astfel:
- întreruperea proceselor de producţie;
- întârzieri în livrarea produselor;
- cheltuieli pentru apărarea în timpul inundaţiilor;
- cheltuieli pentru normalizarea vieţii după inundaţii;
- reducerea exporturilor.
- măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare (diguri, baraje, canale, poldere, controlul
eroziunii, etc.).
- măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare; educarea şi participarea
comunităţii; planificarea lucrărilor de apărare.
- măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului; căutare-salvare; asistenţă medicală;
aprovizionarea pe termen scurt cu apă şi alimente; purificarea apei; supraveghere
epidemiologică; adăpostire temporară.
- instrumente de evaluare a impactului : monitorizarea efectelor (mai ales aerian).
4. Seceta
- cauza fenomenului: deficit pluviometric; degradarea solului;creşterea temperaturii apei
oceanelor; creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în atmosferă (vezi glosarul de termeni).
- caracteristici generale: dezastru cu efect temporar, mai ales asupra agriculturii, a căror forme
de manifestare depinde de o serie de factori (existenţa sistemelor de irigaţii, capacitatea de
absorbţie a terenului; frecvenţa căderilor pluviometrice; modul de adaptare al fermierilor).
- predictibilitate: perioade de precipitaţii reduse sunt normale pentru toate sistemele
climaterice. Prognozele meteorologice fac posibilă avertizarea timpurie asupra posibilităţii de
producere a fenomenului.

19
- factori de vulnerabilitate: stabilirea de habitate în zone aride; terenuri agricole izolate; lipsa
unor resurse alternative de alimentare cu apă; lipsa unei planificări privind alocarea resurselor
în zonele de risc; nesubvenţionarea agriculturii în zonele de risc la acest hazard; lipsa
interesului faţă de efectele generate de acest hazard.
- efecte : scăderea producţiei agricole, viticole şi zootehnice; creşterea preţurilor; creşterea
ratei inflaţiei; reducerea stării nutriţionale a populaţiei; îmbolnăviri; reducerea surselor de
alimentare cu apă; criză energetică; distrugerea comunităţilorprin creşterea imigrării; scăderea
stocurilor strategice.
- măsuri de reducere a riscului : sistem de monitorizare şi înştiinţare imediată.
- măsuri de pregătire specifice: dezvoltarea unui plan interdepartamental de apărare.
- măsuri post-dezastru : menţinerea stabilităţii preţurilor; distribuirea centralizată a hranei;
asigurarea rezervelor de alimente la nivelul curent; asigurarea unor noi surse de alimentare cu
apă; monitorizarea situaţiei nutriţionale a populaţiei.
- instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea situaţiei meteorologice şi hidrologice
(mai ales imagini prin satelit); monitorizarea situaţiei nutriţionale şi economico-sociale.
5. Poluarea mediului
- cauza fenomenului: deversarea de substanţe poluante înmediul aerian, marin şi marin;
creşterea globală a temperaturii; distrugerea stratului de ozon.
- predictibilitate : poluarea este considerată raportată la consumul pe cap de locuitor, astfel că
în ţările în curs de dezvoltare ea este în creştere.
- factori de vulnerabilitate : industrializarea şi creşterea consumului pe cap de locuitor; lipsa
legilor în domeniu; lipsa resurselor pentru contracarare.
- efecte: distrugerea recoltelor agricole, pădurilor şi sistemului acvifer; distrugeri materiale şi
înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei; răspândirea de germeni patogeni; ridicarea nivelului
mărilor; schimbări climatice bruşte; creşterea temperaturii; reducerea imunităţii organismelor.
- măsuri de reducere a riscului: stabilirea unor standarde de calitate a mediului; promovarea
de politici pentru protecţia surselor de apa; reducerea folosirii pesticidelor; plantarea de arbori
şi reducerea ratei defrişărilor; controlul producerii de aerosoli şi produselor cu freon.
- măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan deprotecţie şi siguranţă a mediului la
nivel naţional; cererea de programe pentru protecţia mediului; includerea problemelor de
mediu în programele guvernamentale de dezvoltare.
- instrumente de evaluare a impactului: sisteme de supraveghere terestre şi aeriene; teste de
calitate a aerului, solului şi apei; analiza evoluţiei climei; supravegherea dezvoltării socio-
economice.

20
 6. Reducerea suprafeţelor împădurite
- cauza fenomenului: incendiile de masă; boli ale masei lemnoase; exploatare neraţională.
- caracteristici generale: defrişarea contribuie la declanşarea altor hazarde prin slăbirea
stabilităţii solului; masa lemnoasămoartă.
- predictibilitate: depinde de politica ţării respective în domeniu şi existenţa unei baze de date.
- factori de vulnerabilitate: subdezvoltarea; dependenţa de lemn ca sursă de energie; lipsa unei
politici de exploatare;creşterea rapidă a populaţiei, a industrializării si urbanizării.
- efecte: distrugerea culturilor tradiţionale şi creşterea necesităţilor de import; inundaţii;
secetă; foamete; desertificare;poluarea mediului.
- măsuri de reducere a riscului: protejarea pădurilor prin legislaţie, măsuri manageriale de
conservare.
- măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii;promovarea unor alternative la folosirea
lemnului ca combustibil.
- instrumente de evaluare a impactului: cartografierea pădurilor; supravegherea acestora
(terestră şi aeriană); monitorizarea programelor de reîmpăduriri.
7. Epizootiile
- caracteristici generale: se datorează unei combinaţii de mai mulţi factori ca temperatura,
introducerea de noi soiuri şi animale, folosire pesticide, calitatea apei şi migrarea. Cele mai
frecvente tipuri de epizootii sunt:
 pesta ovină;
 pesta porcină;
 pleuro-pneumonia contagioasă a rumegătoarelor mari.
- predictibilitate: dacă există sisteme de examinare a stadiului de dezvoltare al animalelor.
- factori de vulnerabilitate: număr mare şi variat de animale; lipsa de control asupra
importurilor; existenţa unor zone greu accesibile; tehnici agrozootehnice primitive.
- efecte: îmbolnăvirea în proporţii de masă la nivelul comunităţii; foamete; panică; scăderea
indicelui de creştere economică.
- măsuri de reducere a riscului: punerea în operă a unor măsuri de control veterinar şi a unei
legislaţii în domeniu; măsuri de eradicare a cazurilor apărute.
- măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan naţional de apărare; programe de
pregătire a responsabililor guvernamentali şi fermierilor.
- măsuri post-dezastru: coordonarea eforturilor naţionale şi internaţionale de controlare a
situaţiei; asigurare unor alimente necontaminate.

21
- instrumente de evaluare a impactului: evaluare prin testare a incidenţei şi severităţii infecţiei.
8. Epidemiile
- caracteristici generale: posibil mare număr de cazuri;dezechilibre economice şi sociale; lipsa
personalului medical adecvat; pericol de transmitere transfrontalier. Cele mai frecvente tipuri
de epidemii sunt:
bacterii:
 ciumă;
 holeră;
 antrax;
 bruceloză.
 virusuri
 variola;
 febra galbenă;
 encefalitele.
 rickettsii
 tifosul exantematic;
 febra aftoasă.
 ciuperci patogene:
 nocardioza;
 coccidioidomicoză.
 toxine:
 botulism.
- predictibilitate: studiile şi rapoartele epidemiologice (cunoaşterea situaţii epidemiologice)
pot creşte capacitatea de diagnoză şi prognoză inclusiv la bolile cu perioade mari de incubaţie.
- factori de vulnerabilitate: sărăcia; lipsa de imunizare (vaccinare) la boli; nutriţie deficitară;
apă potabilă de slabăcalitate; sistem sanitar ineficient organizat.
- efecte: bolnavi şi morţi; pierderi economice; disfuncţionalităţi sociale şi politice; panică.
- măsuri de reducere a riscului: optimizarea sistemuluimedical de urgenţă; elaborarea unui
plan de protecţie cu alocarea resurselor necesare; stabilirea unor proceduri de avertizare în
cadrul sistemului de supraveghere de rutină; antrenarea factorilor de decizie pentru situaţii de
urgenţă.

22
- măsuri de pregătire specifice: verificare şi confirmare diagnostice; identificarea cazurilor;
găsirea surselor epidemice; controlul evoluţiei cazurilor, educarea antiepidemiologică a
comunităţii.
- măsuri post-dezastru: sistem medical de urgenţă; ajutor medical internaţional.
- instrumente de evaluare a impactului: supraveghere epidemiologică, evaluarea periodică a
eficienţei sistemului medical de urgenţă.
9. Accidente industriale
a. Nuclear
Accidentul nuclear este un eveniment care afectează instalaţia nucleară şi provoacă
iradierea sau contaminarea populaţiei sau a mediului înconjurător peste limitele maxime
admise.
Cauzele accidentului nuclear pot fi:
- interne;
- externe: dezastre naturale (preponderent cutremur tectonic), sabotaj, căderi de obiecte
cosmice.
Tipuri de accident nuclear sunt:
- accident nuclear de rutină (se depăşeşte pe o perioadă foarte scurtă doza maximă admisă în
norme);
- accident nuclear major (reprezintă risc biologic mare prin iradierea populaţiei);
- accident nuclear maxim - de bază în proiect (se ia în calcul la proiectarea centralei nucleare
şi este delimitat de expunerea rezultată din eliberarea de produse de fisiune, cu o iradiere mai
mare de 25 rem pe întregul organism şi 100 rem pe an/adult pentru tiroidă).
Pentru centralele nucleare electrice (C.N.E.) se întocmeşte un plan de protecţie şi
intervenţie care cuprinde:
- zonele de risc din jurul obiectivului;
- responsabilităţile autorităţilor publice;
- fluxul informaţional;
- măsurile de protecţie şi de prevenire;
- forţele proprii de intervenţie;
- modul de conducere a activităţilor şi nivelul de decizie pentru punerea în aplicare a planului;
- forţele care pot interveni în sprijin şi modalităţile de cooperare.
Efectele accidentului nuclear sunt:
- iradierea populaţiei prin:
 inhalarea substanţelor radioactive;

23
  radioactivitatea depusă;
 acumularea lentă a radioactivităţii.
- evacuarea totală a populaţiei din zona de 50 rem.
- evacuarea parţială a populaţiei şi luarea unor măsuri sanitare în zona de 5 rem;
- luarea unor măsuri sanitare pentru populaţie şi restricţionarea consumului de alimente în
zona de 0,5 rem.
b. Chimic
Accidentul chimic reprezintă o eliberare necontrolată în mediul înconjurător a unei
substanţe toxice pe timpul producerii, stocării sau transportului acesteia.
Principalele caracteristici ale unui accident chimic sunt:
- focarul chimic = zona în care substanţa chimică toxică s-a răspândit în mediu şi în care
îşi manifestă acţiunea vătămătoare;suprafaţa de contaminare = suprafaţa pe care s-a
răspândit substanţa toxică, drept urmare a accidentului;
o zona de acţiune a norului toxic = zona din atmosferă contaminată;
o nor toxic = volumul de S.T.I. evaporat de pe suprafaţa de contaminare;
o zona letală = zona de acţiune a norului toxic în care concentraţia S.T.I. este letală;
o zona de intoxicare = zona de acţiune a norului toxic care necesită tratarea medicală a
populaţiei;
o persistenţa = timpul de menţinere a norului toxic, la o valoare a concentraţiei mai mare
decât cea admisă.
Efectele accidentului chimic sunt:
- pierderi de vieţi umane şi animale;
- evacuarea populaţiei pe urma norului;
- tratarea medicală a populaţiei şi măsuri de decontaminare a terenului;
- perturbări ale vieţii economico-sociale din zona afectată.
c. Fenomene meteorologice periculoase
Fenomenele meteorologice periculoase reprezintă acele fenomene care afectează violent zone
relativ mari de teren, pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale
şi degradarea mediului ambiant.
Fenomenele meteorologice periculoase caracteristice României sunt:
 ploile torenţiale;
 ninsori masive şi lapoviţă;
 seceta;

24
 canicula;
 fulgerele;
 grindina;
 ceaţa;
 vânturile puternice (viscol, crivăţ, etc.)
 îngheţ.
Principalele caracteristici ale acestor fenomene sunt:
- suprafaţa de teren afectată;
- durata de manifestare a fenomenului;
- perioada de manifestare predominantă a fenomenului (anotimp, lună etc.);
- caracteristicile tehnice ale fenomenelor (cantitatea de apă căzută în 24 de ore, grosimea
stratului de zăpadă, temperaturi maxime şi minime, vizibilitate, viteza şi direcţia de propagare
a vântului etc.)
Efectele ce pot fi generate de acest tip de dezastru sunt:
- pierderi umane şi pagube materiale;
- eroziuni ale solului;
- distrugerea totală sau parţială a căilor de comunicaţii;
- accidente grave pe căile de comunicaţii;
- inundarea unor zone vulnerabile;
- provocarea panicii;
- distrugerea sau avarierea unor reţele de gaze, apă etc.
- distrugerea sau avarierea reţelelor electrice şi de telecomunicaţii;
- alunecări de teren;
- întreruperea procesului de învăţământ;
- izolarea unor comunităţi umane;
- pericol de epidemii;
- provocarea panicii;
- distrugerea faunei şi a florei;
- întreruperea proceselor de producţie.
d. Avarii la construcţiile hidrotehnice
Acest accident reprezintă funcţionarea defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice, ce
duce la pierderi de vieţi umane şi la distrugeri materiale pe porţiunea în aval a acesteia.
Principalele caracteristici ale acestui tip de avarie sunt următoarele:

25
 datele tehnice ale undei de viitură (înălţimea undei, viteza de deplasare, volumul de apă
dislocuit);
 datele tehnice ale construcţiei hidrotehnice (înălţimea construcţiei, volumul lacului de
acumulare, materialul de construcţie şi beneficiarul acesteia);
 sistemul de avertizare - alarmare în caz de avarie;
 evidenţa lucrărilor de întreţinere, reparaţii, consolidare şi expertizare periodică a stării de
funcţionare a acesteia;
Efectele care rezultă din avarierea unei construcţii hidrotehnice sunt:
- pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale în zona de inundabilitate;
- evacuarea populaţiei şi a bunurilor de orice tip;
- dereglarea activităţilor economico-sociale în zona afectată;
- cheltuieli bugetare suplimentare pentru realizarea intervenţiei şi reabilitării.
e.Incendii
Incendiile reprezintă o ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc
pierderi de vieţi umane şi animale, precum şi pagube materiale.
Principalele caracteristici ale unui incendiu sunt:
 suprafaţa de teren afectată;
 cantitatea de căldură degajată;
 modul de propagare a focului (furtuni de foc, incendii de masă sau izolate etc.);
cauza declanşării (foc deschis, corpuri încălzite sau supraîncălzite, scântei de materiale
combustibile sau de la sudură, scântei şi arce electrice, scurt-circuit, trăznet, scântei mecanice,
explozie, autoaprindere, reacţii chimice);
 degajarea de gaze toxice şi vapori.
Efectele principale ale unui incendiu se manifestă prin:
- pierderi de vieţi umane şi animale;
- avarierea sau distrugerea complexelor petroliere
(rafinării, centre de depozitare, puţuri, uzine de pompare, conducte magistrale etc.);
- distrugerea fondului forestier, a culturilor cerealiere şi a celor pomi-viticole;
- avarierea şi distrugerea construcţiilor de orice fel;
- evacuarea populaţiei şi a bunurilor materiale şi culturale;
- avarierea reţelelor electrice şi de telecomunicaţii.

26
 f. Accidente majore la utilaje şi la instalaţii tehnologice periculoase
Prin acest tip de accidente se înţelege distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii
tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime umane şi la mari
pierderi materiale.
Caracteristicile de bază ale acestui tip de accident pot fi:
 domeniul tehnologic de activitate (instalaţii metalurgice, chimice etc.);
 capacitatea, productivitatea şi durata ciclului tehnologic;
 mărimea zonei afectate;
 modalitatea de propagare a accidentului (explozie, nor toxic, incendiu).
Efectele ce pot surveni sunt următoarele:
- pierderi de vieţi umane şi pagube materiale;
- distrugerea totală sau parţială a instalaţiilor;
- neonorarea comenzilor pe plan intern şi extern;
- probleme sociale (şomaj, cheltuieli suplimentare pentru reabilitare);
- afectarea mediului ambiant
g. Accidente majore pe căile de comunicaţii
Accidentele majore pe căile de comunicaţii reprezintă fenomenele de întrerupere
temporară a circulaţiei, generând distrugerea acestor căi, victime umane şi animale, cât şi
pagube materiale.
Aceste tipuri de accidente au următoarele caracteristici, astfel:
 frecvenţa anuală (lunară, trimestrială) a accidentelor tip;
 tipul căii de comunicaţie (rutiere, feroviare, fluviale,aeriene);
 timpul de reabilitare al comunicaţiei;
 mijlocul de transport afectat;
Principalele efecte ale acestui fenomen sunt:
- pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale;
- dereglarea fluxului de transport persoane şi marfă, a vieţii economico-sociale din zonă;
- distrugerea sau avarierea lucrărilor de artă (poduri, viaducte, ziduri de sprijin etc.);
- degradarea şi poluarea mediului ambiant;
- cheltuieli suplimentare de la buget pentru realizarea intervenţiei şi a reabilitării.
h. Avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii
Avariile de acest tip sunt caracterizate prin distrugerea parţială a reţelelor de instalaţii
şi telecomunicaţii, datorită unor acţiuni umane sau naturale.

27
Reţelele sunt caracterizate prin:
 caracteristicile tehnice ale reţelelor (diametre,material etc.);
 tipul de reţea (gaze, petrol, telefon etc.);
 poziţionarea reţelelor (aeriene, îngropate etc.)
 geometria reţelelor (lungime, aliniamente, puncte de distribuţie etc.).
Efectele acestor avarii pot fi:
- întreruperea pe perioade medii sau lungi a alimentărilor de orice fel şi a transmiterii de date;
- deteriorarea mediului ambiant;
- cheltuieli bugetare suplimentare;
- generarea de alte accidente (incendii, epidemii etc.).

2.2. Fazele dezastrelor

Dezastrele pot fi văzute ca o serie de faze într-o succesiune continuă a timpului.
Identificarea şi înţelegerea acestor faze ajută la descrierea nevoilor legate de dezastre şi la
conceptualizarea activităţilor adecvate de management a dezastrelor.
Dezastrele cu debut rapid
Definiţiile de mai jos corespund cu secvenţa de timp ce urmează producerii unui
dezastru cu debut rapid.
Faza de ajutor este perioada de imediat după producerea unui dezastru brusc(sau a
escoperirii ulterioare a unei situaţii neglijate/deteriorate cu debut lent) cândmăsurile
excepţionale trebuiesc luate pentru a căuta şi găsi supravieţuitorii ca şi asatisface nevoile lor
de bază de adăpostire, apă, alimente şi îngrijiri medicale.
Reducerea efectelor negative (Mitigarea) este un termen colectiv folosit pentru
cuprinderea tuturor acţiunilor înainte de producerea unui dezastru (măsuri pre-dezastru)
inclusiv pregătirea şi măsurile pe termen lung de reducere a riscurilor. (Mitigarea a
fostfolosită de unele instituţii şi autori într-un sens mai îngust, excluzând pregătirea.).
Pregătirea constă din activităţi destinate să reducă pierderile de vieţi şi distrugeri,să
organizeze îndepărtarea temporară a oamenilor dintr-o locaţie periculoasă şi de a facilita o
salvare promptă şi efectivă, ajutorul şi reabilitarea.
Dezastrele cu debut lent
Secvenţa unui continuum al dezastrelor pentru dezastrele cu debut lent este similară în esenţă
dar are distincţii importante.

28
 2.3. Evaluarea dezastrelor
Evaluarea este procesul prin care se determină:
 Impactul pe care un dezastru îl provoacă asupra unei societăţi;
 Nevoile şi priorităţile pentru măsurile imediate de urgenţă în vederea salvării şi susţinerii
vieţii supravieţuitorilor;
 Resursele disponibile;
 Posibilităţile pentru facilitarea şi rezolvarea măsurilor pe termen lung de refacere şi
dezvoltare.
Evaluarea este o sarcină deosebit de importantă a managementului care contribuie
direct la efectiva luare a deciziilor, planificare şi controlul răspunsului organizat.
Evaluarea nevoilor şi a resurselor este necesară în toate tipurile de dezastre, indiferent
de cauza şi rapiditatea debutului acestora. Evaluarea este necesară în cursul tuturor fazelor
identificabile ale unui dezastru, de la începutul urgenţei salvării vieţilor, la perioada de
stabilizare şi în perioada măsurilor pe termen lung de refacere, reconstrucţie şi reîntoarcere la
normalitate. Punctul central al evaluării şi strategiile pentru culegerea datelor şi interpretarea
lor va trebui să se schimbe pe măsură ce răspunsul se dezvoltă.
Episoade şi activităţi în legătură cu riscurile şi producerea unor dezastre bruşte.
Evoluţia obiectivelor evaluării
Faza de alarmă
 Stabilirea extinderii până la care populaţia afectată a luat măsurile pentru potejarea vieţii şi a
facilităţilor faţă de impactul aşteptat al pericolului
 Activarea aranjamentelor din planul de pregătire referitoare la punerea în aplicare a
evaluării.
Faza de urgenţă
 Confirmarea urgenţei raportate şi estimarea magnitudinii distrugerilor;
 Identificarea, caracterizarea şi cuantificarea “populaţiei supuse riscului” în dezastre;
 Sprijinirea definirii şi prioritizării acţiunilor şi a resurselor necesare pentru reducerea
riscurilor imediate;
 Identificarea capacităţilor locale de răspuns, inclusiv a resurselor organizaţionale, medicale
şi logistice;
 Sprijinirea anticipării problemelor serioase viitoare;
 Sprijinirea managementului şi a controlului răspunsului imediat.
Faza de reabilitare

29
 Identificarea priorităţilor oamenilor afectaţi;
 Identificarea politicilor guvernului referitoare la asistenţa post-dezastru;
 Estimarea sprijinului suplimentar necesar din partea surselor naţionale şi internaţionale
pentru ajutor şi refacere;
 Monitorizarea realizărilor şi a eficacităţii ajutorului continuu şi al măsurilor de reabilitare.
Faza de refacere
 Stabilirea distrugerilor resurselor economic semnificative şi implicaţiile lor pentru politica
de dezvoltare;
 Evaluarea impactului dezastrelor asupra programelor curente de dezvoltare;
 Identificarea oportunităţilor de dezvoltare create de dezastru.
Datele de informaţii
În prezentarea acestui subiect, este util să facem distincţia între termenul de “date” şi
cel de “informaţii”: datele sunt unităţi simple de informaţii inclusiv percepţii, numere,fapte
sau imagini. Frecvent se spune că noi trăim într-un timp în care sunt prea multe date şi că noi
deseori suntem supraîncărcaţi cu date. Datele uneori sun în conflict unele cu altele, de
exemplu atunci când doi indivizi raportează percepţii larg diferite ale aceluiaşi eveniment.
Informaţiile, pe de altă parte sunt “date utile”. Datele devin informaţii atunci când sunt
interesante, relevante şi inteligibile pentru anumiţi oameni în anumite perioade de timp şi
anumite locuri, pentru scopuri particulare.
Ceea ce este o informaţie pentru o persoană poate să fie inutil pentru altă persoană. O
schimbare majoră în evaluare este de a scoate ceea ce este inutil, irelevant şi contradictoriu
pentru a ne asigura că analiza este efectuată pe cele mai bune informaţii posibile.
Termenul de “indicator” este larg folosit în evaluare. Un indicator este un mic set de
date, care în mod obişnuit este uşor sau se poate colecta la preţuri mici, înalt corelate cu alte
date şi din care se pot extrage concluzii utile şi de încredere cu uşurinţă.
Evaluările trebuiesc să fie planificate şi folosite cu atenţie. O secvenţă de activităţi este
implicată şi fiecare trebuie să fie planificată în detaliu. Următoarele activităţi constituie
procesul de evaluare tipic:
 Identificarea nevoilor de informaţii şi sursele de date veridice;
 Culegerea datelor;
 Analizarea şi interpretarea datelor;
 Raportarea concluziilor, prevederi şi alternative ale planificatorilor adecvaţi ca şi a
decidenţilor corespunzători;

30
Procesul de evaluare
 Identificarea informaţiilor a nevoilor şi resurselor;
 Culegerea datelor;
 Raportarea concluziilor analizarea şi intepretarea;
 Proiectarea/modificarea răspunsului la dezastre.
Pe măsură ce acţiunile de răspuns încep să influenţeze evenimentele, evaluarea devine o parte
a monitorizării şi controlului, permiţând celor implicaţi să monitorizeze şi să încerce să
corecteze răspunsul. Devine astfel o parte a procesului continuu de evaluare revizuire şi
corectare prin care cei care fac managementul încep să restaureze cadrul pentru supravieţuire
şi refacere.
Evaluarea ca un ajutor al luării deciziilor
Evaluarea este procesul prin care decidenţii încep să aducă ordine în haosul care se
produce ca un rezultat al dezastrului. Activităţile de evaluare asigură datele pentru decidenţii
de urgenţă şi cei implicaţi în planificarea măsurilor de refacere pe termen lung.
Acesta este dedicat unui grup specific de utilizatori care trebuie să decidă cât mai buna
alocare a resurselor disponibile şi potenţiale pentru ajutor şi refacere. Contextul luării
deciziilor variază în mare în funcţie de ţara implicată, de tipul dezastrului şi de faza urgenţei.
Fără îndoială în final două aspecte ale contextului cum ar fi jucarea rolurilor şi scenariul luării
deciziilor sunt întotdeauna prezente.
Actorii ajutorului
Întotdeauna există o adunare a “actorilor” ajutorului care constau din:
 Supravieţuitorii;
 Guvernul ţărilor afectate, ministerele, agenţiile, figurile politice şi funcţionarii civili;
 Agenţiile ONU–inclusiv oficiile de conducere ale instituţiilor internaţionale;
 Organizaţiile inter-guvernamentale;
 Guvernele donatoare şi reprezentanţii lor locali;
 Reprezentanţii internaţionali şi naţionali ai ONG-urilor;
 Media naţionale şi internaţionale;
Evaluarea în procesul prin care decidenţii încep să facă ordine în haosul care rezultă în urma
unui dezastru.
Fiecare dintre aceştia vor avea o percepţie diferită a dezastrului şi a rolului lor în efortul de
refacere. Fiecare va avea diferite nevoi de informare şi va căuta să şi le satisfacă pe diferite
căi. Informarea cea mai importantă şi utilă pentru un grup poate fi complet irelevantă pentru

31
alte grupuri. Multe agenţii vor avea o înţelegere limitată asupra cerinţelor şi resurselor altor
grupuri.
Faptul că unii dintre participanţii la deciziile importante pot să nu fie în permanenţă prezenţi
în cadrul ţării este în creştere. Cu dezvoltarea unor mijloace sofisticate de telecomunicaţii,
oficialităţile din centrele aflate la mare distanţă de aria afectată pot fi introduse rapid în
procesul de decizie şi să transmită multe dintre datele necesare disponibile ofici alităţilor
naţionale. Cu acoperirea satelitară în creştere rapidă, actorii ajutorului sunt astăzi expuşi la o
acoperire extensivă cu informaţii prin echipele extrem de mobile internaţionale de TV.
Scenariul luării deciziilor
De la începutul activităţilor de urgenţă, toţi actorii vor fi implicaţi în comun sau separat în
procesul de luare a deciziilor care include trei stadii:
Faza 1
– evaluarea situaţiei;
Faza 2
– alegerea obiectivelor şi identificarea mijloacelor alternative de îndeplinire a lor;
Faza 3
– întocmirea şi punerea în aplicare a planurilor de răspuns.
Acest proces va trebui să fie cel mai intens şi explicit în faza de urgenţă dar va continua în
unele forme în toate fazele ale procesului de refacere.
Evaluarea situaţiei
La începutul oricăror urgenţe, dar în special în cele cu debut rapid sau cu influxuri
bruşte de populaţie ca un rezultat al unor conflicte civile va fi o mare nesiguranţă referitoare
la actualitatea problemelor ridicate. Aceste nesiguranţe includ: aria afectată, numărul de
oameni ce necesită ajutor imediat, nivelul de afectare al serviciilor şi al liniilor de
aprovizionare vitale, nivelul continuităţii pericolului dezastrului şi posibilităţile de asigurare a
ajutorului.
În toate felurile de urgenţe decidenţii vor trebui să înceapă să întocmească un tablou al
populaţiei afectate, în ce situaţie se află, ce nevoi au şi ce resurse mai sunt disponibile. Un bun
sistem va acorda o atenţie deosebită problemelor ce se ridică şi determină priorităţi ale
persoanelor afectate însăşi şi identificarea resurselor supravieţuitorilor şi a nivelului lor şi al
capacităţii de a face faţă. Acest tablou general este întocmit pe baza datelor de evaluare
colectate de către autorităţile din aria afectată, prin echipele de supraveghere de la locul
incidentului sau prin aerofotogrametrie.Calitatea şi cantitatea de date va reflecta nivelul
planificării iniţiale.

32
Un bun sistem va acorda o atenţie deosebită priorităţilor ce apar la populaţia afectată şi va
identifica resursele supravieţuitorilor şi capacitatea lor de a face faţă. Primirea şi manipularea
datelor implică trei paşi distincţi :
 Evaluarea valorii probabile a datelor: credibilitatea sursei şi probabila precizie adatelor;
 Validarea datelor ce vin faţă de “ceea ce se cunoaşte”–o validare faţă de informaţiile de bază
existente;
 Încorporarea datelor într-un tablou structurat al situaţiei, care poate fi prezentat grafic, sau în
orice alt fel care poate servi la asigurarea sensului prezentării.
Alegerea obiectivelor şi identificarea alternativelor de intervenţie.
Iniţial, această fază necesită interpretarea datelor care prezintă riscul pentru diferite
populaţii, împreună cu o încercare de a defini mijloacele alternative pentru reducerea
riscurilor imediate. O înţelegere detaliată a elementelor riscurilor generale într-u anume tip de
urgenţă şi cât de mult se poate schimba este esenţială. Unele riscuri generale care sunt
frecvent prezente în faza de urgenţă sunt:
 Prezenţa continuă a agenţilor pericolului–inundaţiile secundare, incendiile, alunecările de
teren, frigul extrem, poluarea chimică, etc.
 Pierderea serviciilor “liniilor vitale de aprovizionare”–apă potabilă,eliminarea deşeurilor,
tratamentul medical;
Asigurarea inadecvată a serviciilor medicale de urgenţă; Asigurarea inadecvată a alimentelor
esenţiale;
 Efectele unor situaţii climatice severe exacerbate de lipsa de adăposturi, haine călduroase
sau combustibili de încălzire;
Dată fiind informarea adecvată, decidenţii de la nivel central vor fi de asemenea
capabili să folosească capacităţile locale de răspuns (inclusiv cele ale guvernului sau a altor
grupuri şi ale populaţiei afectate) şi vor decide cum să se folosească mai bine resursele
existente pe care le controlează pentru ajutorul imediat . Un al doilea element important al
acestei etape de luare a deciziilor este prevederea–încercarea de a întocmi un set de predicţii
tale relaţiilor dintre nevoi şi resurse în timp şi în special o încercare de a judeca dacă resursele
pot fi disponibilizate în prezent la timp pentru a face faţă unor anumite probleme înainte de
scăderea importanţei lor. Prevederea este în mod deosebit importantă în etapele precoce când
elementele nevoilor se modifică foarte rapid.

33
De exemplu, deciziile asupra îngrijirilor medicale de urgenţă şi de căutare – salvare sunt
sensibile în timpul cutremurelor şi chiar câteva ore de întârziere în organizarea ajutorului
pentru răspunsul local pot conduce la o pierdere aproape generală de resurse.
Întocmirea şi punerea în aplicare a planurilor de răspuns
În fazele precoce ale unui dezastru, activităţile de evaluare dau decidenţilor
informaţiile necesare pentru stabilirea obiectivelor şi a politicilor pentru asistenţa de urgenţă
şi să ţină seama de priorităţile populaţiei afectate şi să decidă care este cea mai bună folosire a
resurselor pentru ajutor şi refacere. A treia etapă–planificarea răspunsului şi punerea în
aplicare–implică alocarea şi planificarea resurselor inclusiv oameni, echipamente şi materiale,
în prima urgenţă pentru satisfacerea obiectivelor specifice de ajutor şi apoi pentru a satisface
scopurile refacerii şi cele ale dezvoltării. În cursul acestei etape, evaluarea asigură informaţii
asupra progreselor refacerii subliniind ariile ce necesită analize ulterioare şi intervenţii.
Culegerea datelor de evaluare în dezastre
Datele sunt colectate într- un scop: de a asigura deciziile de urgenţă şi pentru a asigura o mai
eficientă planificare a ajutorului şi refacerii. Colectarea datelor este continuă. Datele incorecte
sau absente pot conduce la concluzii eronate şi inutile pierdere de timp şi resurse. Informaţiile
trebuiesc să fie găsite atunci când este nevoie. Pentru a realiza asta, frecvenţa culegerii datelor
şi raportarea lor trebuie să se potrivească cu nivelul schimbărilor în situaţiile care trebuiesc
evaluate.
Un punct de începere util în orice culegere de date este de a căuta avizul din partea
specialiştilor din cadrul acţiunii de supraveghere, a statisticienilor şi epidemiologilor în faza
de planificare. Proiectarea corectă a metodelor de recoltare a probelor poate creşte substanţial
precizia şi utilitatea datelor evaluării. De asemenea, atitudinile culturale şi preferinţele
personale pot influenţa foarte mult tipul de date decât poate un individ sau o echipă sa tindă să
se axeze.
Consideraţia asupra unor factori locali culturali şi a altor factori sociali la acest moment poate
sprijini în formularea metodelor de interview şi identificarea surselor de informaţii şi de
asemenea în predicţia modului în care oamenii asociaţi cu sistemul se vor comporta.
Există o largă paletă de metode de culegere a datelor, unele dintre ele sunt cele mai utile în
cursul fazei de urgenţă şi altele care depind de dezvoltare a unor proceduri mult mai
organizate de evaluare. Puţine pot fi aplicate efectiv în cursul tuturor fazelor unui dezastru şi a
perioadei de după. Toate strategiile de culegere a datelor sunt supuse problemelor de deviere
de la situaţia adevărată. Uneori acesta rezultă din punerea unor întrebări greşite, alteori din

34
chestionarea oamenilor necorespunzători şi alteori din percepţia eronată a observatorului sau a
raportorului de date.
Faza de impact şi de urgenţă
Evaluarea automată precoce şi autoevaluarea locală pe baza elementelor cheie din
sistem cum ar fi personalul liniilor vitale de aprovizionare. Aceasta poate implica
preplanificarea raportării de către autorităţile civile şi unităţile militare în concordanţă cu
procedurile operaţionale stabilite în planurile de pregătire pentru dezastre.
Inspecţia vizuală şi interview-urilespecialiştilor. Aceste metode pot include survolarea,
acţiunile desfăşurate de echipele speciale de evaluare punctuală inclusiv vizitele anticipate în
planurile de pregătire pentru dezastre şi în supravegherea probelor pentru obţinerea unei
aprecieri rapide a distrugerilor din aria de impact.
În faza de urgenţă“Supravegherea cu unităţi sentinelă”. Aceasta este o metodă larg folosită în
monitorizarea de urgenţă a sănătăţii, unde personalul de specialitate stabileşte un sistem de
raportare care detectează semnele precoce în locuri specifice. Această metodă poate fi aplicată
la o varietate de alte probleme unde alarma precoce este foarte importantă.
Trecerea în revistă a caracteristicilor specifice ale populaţiei afectate de către echipele de
specialişti. Studiile bine proiectate ce derivă din examinarea unor probe credibile şi
sistematice au un număr de avantaje, în special relativa încredere că ele pot fi ataşate datelor
colectate folosind metodele statistice formale de eşantionare.
Eşantionarea permite cercetătorilor să supravegheze datele dintr-un subset al unei
populaţii afectate şi să le generalizeze pertinent la populaţie în general din care s-au colectat
probele. Sunt câteva tipuri de metode de recoltare a probelorutile pentru desfăşurarea
evaluărilor:
Recoltarea simplă randomizată a probelor: în care fiecare membru al populaţiei ţintă
are o probabilitate egală să fie selecţionat şi unde selecţia unui anume membru al populaţiei
ţintă nu are efect asupra altor selecţii.
Recoltarea sistematic randomizată a probelor: alegerea de exemplu a fiecărui
alcincilea sau al zecelea membru de pe lista tuturor cetăţenilor. Această metodă poate filarg
imprecisă dacă lista este incompletă sau structurată pe căi nerandomizate.
Recoltarea randomizată stratificat a probelor: se divide populaţia în categorii (sau
straturi); apoi se selecţionează din fiecare strat membrii pe bază randomizată simplă sau si
stematică; în final se combină pentru a se obţine o imagine generală.

35
Recoltarea din focare: aceasta restrânge obţinerea probelor numai la anumite arii geografice
cunoscute ca focare; pentru fiecare din aceste arii selecţionate se colectează probe de la
subiecţi aleşi randomizat sau simplu; apoi se combină pentru obţinerea probei generale.
Asigurarea că procedurile de raportare sunt destinate să asigure în mod adecvat
estimări ale siguranţei şi nesiguranţei.
Evaluările detaliate ale sectoarelor critice efectuate de către personalul specializat.
Aceasta implică inspecţii tehnice şi evaluări efectuate de către experţi. Sunt necesare în
sectoarele cum ar fi aprovizionarea cu apă,energie electrică şi alte sistemede linii vitale.
Evaluările din sectoarele critice pot fi rezumate de către personalul specializat al acestor
sisteme sau prin vizita echipelor de specialişti din afară.
Interviev-uri cu informatorii cheie din guvern şi OG-uri şi din cadrul unor anume grupuri din
populaţia afectată: oficialităţi locale, conducători locali ai comunităţii şi în special în urgenţele
alimentare sau cu deplasaţi, cu leaderii grupurilor de populaţie deplasată.
Supravegherea continuă prin vizite regulate. Aceasta este din nou o tehnică care este foarte
utilizată în supravegherea epidemiologică a îngrijirilor victimelor şi a problemelor de sănătate
urgente.
În interiorul fazei de reabilitare
Supravegherea continuă prin raportarea de rutină. Pe măsură ce situaţia evoluează, va fi în
mod special util dacă sistemele de raportare de rutină pot fi adaptate să întocmească un tablou
complet al evenimentului. Nu necesită unele elemente speciale ale supravegherii sănătăţii. Un
principiu major al operaţiunilor din domeniul sănătăţii este de a monitoriza continuu apariţia
unor probleme particulare şi apoi să axeze intervenţiile precise împotriva cauzelor
demonstrate ale acestor probleme. Un component major este raportarea de către personalul
medical (chiar în primele ore ale unor urgenţe bruşte) printr-un sistem stabilit cu proceduri
simple şi sublinierea asupra indicatorilor uşor detectabili ai diagnosticului problemelor
importante. Aceasta se combină cu vizitele combinate regulate şi cu investigaţiile detaliate
locale efectuate de către personalul specializat.
Monitorizarea calităţii datelor de evaluare
Atât colectorii de date cât şi cei care revizuiesc informaţiile de evaluare, din personalul
special destinat au un set clar de standarde pentru judecarea sistemelor de colectare a datelor
şi produsele lor. În etapa de pregătire, ei pot fi în situaţia de a oferiavize utile şi sprijin
guvernelor gazdă în proiectarea şi punerea în aplicare a sistemelor de culegere a datelor şi de
procesare a lor. În cursul unei urgenţe, ei vor fi solicitaţi să evalueze precizia şi utilitatea
datelor din sursele oficiale din ţară. Precizia estimată depinde de înţelegerea culegerii şi

36
adunării de date şi limitele acestei operaţii ca şi o clară apreciere asupra modului în care
precizia poate fi pierdută în cursul transmisiunilor şi procesării. Estimarea utilităţii datelor
necesită o înţelegere a căilor în care elementele de risc şi priorităţile corespondente ale
ajutorului pot diferi de la un loc la altul şi cum aceste riscuri se schimbă în timp şi în diferite
feluri de urgenţe. De asemenea este necesară înţelegerea capacităţilor donatorilor şi a căilor în
care aceştia acţionează după informaţiile sosite.
Estimarea preciziei depinde de înţelegerea metodologiei de adunare a datelor şi de
limitele acesteia. Operaţiunile şi cunoştinţele ONG-urilor sunt foarte localizate geografic,
unele având un număr limitat de personal cu variate grade de competenţă. Nu toate au reţele
sistematice şi instituţionalizate de culegere a datelor. Informaţiile asigurate este probabilsă fie
variabile în calitate şi precizie în termeni ai experienţei şi a competenţei dovedite a
organizaţiei şi indivizilor interesaţi.

2.4. Evaluarea vurnerabilității și a riscurilor

În primul rând vom revizui definiţiile termenilor cheie. Riscul este nivelul probabil al
pierderilor de vieţi, persoane rănite şi activităţi economice pierdute datorită unui anume
pericol. Riscul este probabilitatea unui dezastru ce se produce şi care conduce la un anumit
nivel de distrugeri. Evaluarea riscului stabileşte scara pierderilor estimate care poate fi
anticipată în anumite arii în cursul unei anumite perioade de timp.
Managementul riscurilor
Unul din principiile de bază al acestui capitol este acela că majoritatea oamenilor care
lucrează în domeniul dezvoltării sunt implicaţi în managementul dezastrelor la un moment
dat. Chiar dacă dvs. ca un specialist general sau dintr-un anume domeniu sectorial nu veţi
avea un rol activ de jucat în una sau alta dintre fazele dezastrului, veţi juca un rol important
atunci când vine vorba de managementul riscurilor. Întocmirea proiectelor de dezvoltare
include un exerciţiu de management al riscurilor.
Sarcina generală a managementului riscurilor trebuie să includă atât o estimare a
magnitudinii unui anume risc cât şi o evaluare a cât de important este pentru noi acel risc.
Procesul managementului riscurilor de aceea are două părţi:
- Evaluarea riscurilor şi evaluarea acestora.
- Evaluarea riscurilor necesită cuantificarea riscului din datele şi înţelesul proceselor
implicate.
Evaluarea riscurilor este judecata pe care o societate o dă riscurilor cărora trebuie să le facă
faţă în luarea deciziilor cum să le facă faţă.

37
Probabilitatea riscurilor
Riscurile sunt deseori cuantificate pe căi generalizatoare.
De exemplu, există o probabilitate ca o persoană să moară: 1 la 200 dacă persoana
fumează 10 ţigări pe zi; 1 la 23,000 într-un cutremur în Iran; şi 1 la 10,000,000 de a muri din
cauza unui fulger în USA. O astfel de estimare grosieră a riscurilor poate fi utilă în diverse
scopuri, dar în mod obişnuit comportă mari variaţii ale riscurilor la indivizii din diferite
regiuni. În cazul Iranului, oamenii care trăiesc în apropierea unei falii tectonice sunt supuşi
unui risc mai mare decât aceia care trăiesc mai departe. La fel şi persoanele care trăiesc în
case de lemn de o calitate mai scăzută sunt supuse unor riscuri mult mai mari decât cele care
trăiesc în case de lemn cu structuri bine construite.
Primul pas în managementul riscurilor, este cuantificarea probabilităţii riscurilor. Al
doilea pas este evaluarea riscurilor, care conţine judecarea a cât de serioase pot fi acele riscuri.
Importanţa pe care o comunitate o acordă riscurilor de producere a unor dezastre este
probabilitatea să fie influenţată de tipul şi nivelul unuia sau a altuia dintre riscurile cotidiene
la care comunitatea respectivă este supusă. Chiar dacă riscul de producere a unui dezastru
natural este semnificativ, este improbabil să fie comparat de exemplu cu riscul morţii unui
copil într-o societate cu o minimă îngrijire primară de sănătate.
Localităţile dintr-o regiune montană periculoasă din Pakistanul de Nord, afectată
regulat de inundaţii, cutremure şi alunecări de teren nu va percepe reducerea efectelor
negative ale dezastrelor ca fiind una di priorităţile lor. Priorităţile lor sunt protecţia împotriva
celor mai mari riscuri de îmbolnăvire sau de prăbuşirea sistemelor de irigaţii.
Pe măsură ce societăţile se dezvoltă economic, reducerea riscurilor este probabil să devină de
o mai mare importanţă pentru ele. Dezvoltarea prin ea însăşi poate creşte probabilitatea
dezastrelor, dar pe măsură ce societăţile devin mai bogate, vor dispune de mai multe resurse
care vor fi disponibile pentru a fi investite pentru obţinerea unor grade mai mari de protecţie.
Protecţia procesului de dezvoltare însuşi devine un element al reducerii efectelor negative ale
dezastrelor.
Nivelurile acceptabile de risc
Multe dintre riscuri sunt asociate cu beneficiile. Trăind în apropierea unui vulcan
aduce beneficiul unor soluri mai fertile pentru agricultură. În general, deşi expunerea la
pericolele naturale sau de mediu nu are nici un beneficiu specific asociat cu ele, expunerea
fiind o consecinţă simplă a traiului sau a muncii în anumite localuri. Aceasta poate avea ca
efect reducerea acceptabilităţii riscurilor decât a celora din care pot fi obţinute oarecare
beneficii. În general nivelul acceptabil de risc apare să crească în funcţie de beneficiile

38
derivate din expunerea la acestea. Cu toate acestea, nivelul de risc acceptabil apare să
descrească în timp pe măsură ce o mai mare parte a populaţiei devine expusă la un anume tip
de risc.
Estimarea pierderilor probabile este o problemă de interes crescut la cei care se ocupă
de planificarea dezvoltării în regiunile supuse riscurilor pericolelor de dezastre. Fundamental
în pregătirea pentru dezastre şi planificarea reducerii efectelor lor negative este înţelegerea a
ceea ce se poate aştepta. Aceasta are nevoia să fie cuantificată, dacă chiar şi numai într-o
formă aproximativă şi neprelucrată, în termeni de grade de risc cărora trebuie să li se facă
faţă, dimensiunea evenimentului care este probabil şi consecinţele acestuia dacă evenimentul
se produce.
Calcularea riscului în general necesită să se ia în considerare câteva tipuri de pierderi.
Cel mai comun parametru al pierderilor care este şi cel mai uşor de a i se face faţă este costul
economic. Costul este general, deoarece multe tipuri de distrugeri pot fi cuantificate în
costurile lor economice. Efectele care sunt luate în considerare în termenii costurilor
economice sunt cunoscute ca fiind pierderi tangibile. Dar există o varietate mare de alte efecte
ce rezultă în urma dezastrelor care sunt importante şi care nu pot fi convertite în echivalentul
monetar şi acestea sunt considerate a fi pierderi intangibile.
Întreaga atenţie riscurilor a cuprinde o completă paletă a efectelor, atât tangibile cât şi
intangibile şi de câteva tipuri calitativ diferite.
Cum se determină riscul?
Sunt trei componente esenţiale ale determinării riscului şi fiecare dintre ele pot fi cuantificate
separat:
a) Probabilitatea de producere a pericolului: probabilitatea de a se produce a oricărui pericol
tehnologic sau natural într-un anume loc sau regiune;
b) Elementele supuse riscului: identificarea şi inventarierea oamenilor, clădirilor sau a altor
elemente ce pot fi afectate de către pericolul ce s-ar produce şi acolo unde este necesar,
estimarea valorii economice a acestora;
c) Vulnerabilitatea elementelor supuse riscurilor: cât de mult vor duce clădirile sau alte
elemente la rănirile populaţiei în momentul afectării lor de către un pericol.
Există o varietate de prezentare a informaţiilor de mai sus, pentru a ilustra datele riscurilor
descrise. Acestea pot fi deseori prezentate pe hartă. Aceasta este un element esenţial în
evaluarea proiectelor în curs de întocmire pentru că se pot vedea dacă locurile proiectate sunt
situate într-o arie de mare risc.

39
Un exemplu este întocmirea hărţii pierderilor probabile. Aceasta constă în trecerea pe hartă a
efectelor probabile ale producerii pericolelor într-o anumită regiune sau ţară. Această hartă
prezintă localizarea comunităţilor care probabil vor suferi cele mai mari pierderi. Efectele
pericolelor din fiecare zonă sunt calculate pentru fiecare comunitate din acea arie pentru a
identifica “Comunităţile cele mai supuse riscurilor”.
Această hartă va arăta de exemplu ce oraşe, comune sau sate sunt probabil de a suferi
cele mai mari pierderi, care trebuie să fie priorităţile pentru programele de reducere a
pierderilor şi ce este cel mai util sau ce asistenţă este mai necesară în eventualitatea unui
dezastru major.
Veniturile şi modul de viaţă sunt supuse riscurilor din cauza distrugerilor clădirilor, recoltelor,
vitelor sau a echipamentelor de care depind acestea. Fiecare tip de pericol pune diferite
elemente la risc. Majoritatea activităţilor de reducere a efectelor negative ale dezastrelor sunt
axate pe reducerea vulnerabilităţii şi în scopul de a acţiona pentru reducerea vulnerabilităţii,
planificatorii dezvoltării trebuie să înţeleagă ce elemente sunt supuse la cele mai mari riscuri
din partea pericolului principal care a fost identificat.
Evaluarea vulnerabilităţii este procesul de estimare a vulnerabilităţii la pericolele
produse de un dezastru potenţial prin anumite elemente supuse riscului. În scopurile generale
socio-economice este necesară luarea în considerarea tuturor elementelor semnificative din
societate, inclusiv elementele fizice, sociale şi economice şi până unde serviciile pot fi
capabile să continue să funcţioneze.
Aşa cum am prezentat în capitolul 1 cauzele principale ale vulnerabilităţii în ţările în
curs de dezvoltare sunt sărăcia şi dezvoltarea inegală. Creşterea rapidă a populaţiei, migrările
urbane sau în masă, elementele inechitabile ale stăpânirii pământurilor, lipsa de educaţie şi
agricultura de subzistenţă pe terenurile marginale conduc la situaţii vulnerabile cum ar fi
amplasarea locuinţelor în zone nesigure, clădiri nesigure despădurire, malnutriţie şomaj şi
analfabetism.
Vulnerabilitatea derivată din sărăcie poate fi cel mai bine combătută prin proiecte pe
termen lung de dezvoltare îndreptate spre rezolvarea unor situaţii în care mari părţi ale
populaţiei vor rămâne sărace împreună cu măsurile de reducere a efectelor negative ale
dezastrelor.
Vulnerabilitatea poate de asemenea să fie un rezultat al unor factori ce pot fi lesne
combătuţi prin măsuri specifice de reducere a riscurilor. Aceşti factori includ folosirea unor
standarde de rezistenţă seismică a locuinţelor necorespunzătoare şi a unei lipse a avertizării
publice. De altfel multe dintre aceste măsuri depind de gradul de dezvoltare asocietăţii. De

40
exemplu este nerealist să se aştepte ca gradul de rezistenţă la seisme să fie crescut acolo unde
guvernele nu au personal şi resurse să execute inspecţiile necesare. De asemenea, avertizarea
publicului depinde în oarecare măsură de nivelul de educaţie al comunităţii şi de
disponibilitatea facilităţilor de comunicaţii care sunt frecvent deficitare în ţările în curs de
dezvoltare.
Vulnerabilitatea şi evaluarea riscurilor sunt legătura între punerea în aplicare a
proiectelor de dezvoltare şi reducerea efectelor negative ale dezastrelor. În UNDP, de
exemplu un proiect propus trebuie să fie examinat pentru vulnerabilitatea localizării
proiectului. Dacă locul sau natura proiectului sunt inerent vulnerabile la dezastre, atunci
localizarea trebuie să fie reconsiderată sau să se ia o serie de măsuri de reducere a efectelor
negative ale dezastrelor/riscurilor.
Reducerea vulnerabilităţii pentru persoanele deplasate
Multe dintre precedentele probleme expuse asupra vulnerabilităţii şi a riscurilor sunt
legate în principal de dezastrele cu debut brusc decât cele cu debut lent şi deplasările de
populaţie.
Fără îndoială, multe din procesul de evaluare şi tehnologiile folosite se aplică la aceste
situaţii. De exemplu, trecerea pericolelor pe hartă este o primă grijă pentru identificarea ariilor
ce pot fi supuse riscului de secetă sau de conflicte civile. Satisfacerea nevoilor unei populaţii
ce migrează sau a unei populaţii recent sosite într-o anumită arie vor fi ajutate de înscrierea pe
hartă a celor mai bune rute de deplasare ca şi a resurselor de supravieţuire pe traseele de
deplasare.
Strategiile pentru reducerea vulnerabilităţii în zonele de conflict pot include input-urile
dezvoltării care ar putea reduce conflictul cum ar fi instalarea unor puncte de distribuţie a apei
pentru nomazi în ariile unde apa este foarte puţină şi este subiectul unei competiţii.
În final putem spune că datorită faptului că pericolele tind să devină necontrolabile, este
necesară o mare cantitate de muncă pentru reducerea efectelor lor negative centrată mai ales
pe reducerea vulnerabilităţii. Condiţiile economice îmbunătăţite reduc multe dintre aspectele
vulnerabilităţii şi o economie sănătoasă poate în multe cazuri să fie cea mai bună apărare
împotriva dezastrelor şi a urgenţelor.

Concluzii

41
Bibliografie
1. Steiner, N., Andriciuc, R., Managementul situaţiilor de urgenţă create de dezastre,
Editura..., anul...
2. Mocioi, A., Managementul operativ şi tactic al intervenţiilor pentru riscuri naturale şi
tehnologice , Editura...., anul....
3. Strategia de dezvoltare teritorială a României
4.http://www.habitat.ro/files/resurse/articol_raspunsul_la_dezastre_-
statistici,_tendinte,_definitii,_aug_2012.pdf
5. Stan, N., Manual de protecţie civilă, Editura M.A.I., 2005
6. Achip, M., Planul de aparare în cazul producerii unei situații de urgență specifice provocate
de cutremure și/sau alunecari de teren , Editura.....anul....
7. Steiner, N., Andriciuc, R., Managementul Apararii Impotriva Dezastrelor la Nivel Local,
Editura ......, anul....

42