iubita călătorului în timp

leonard ancuta

am ajuns să nu mai fiu simultan cu mine

pentru că o parte din mine rămîne în urmă
din dorința de a mai sta cu tine, din nepăsarea
timpului care trece peste mine și îmi măsoară viața în dureri și coșmaruri
am ajuns să nu mai fiu egal cu mine, în orice moment parcă sunt mai mic
aș putea să încap într-o palmă dacă ar fi a ta
aș putea să mă înec într-o lacrimă dacă ar fi a ta
de aceea călătoresc în timp ca în filmul acela de mi-ai spus despre el
de aceea nu mai sunt simultan cu mine
pentru că iubirea merge în sens trigonometric, în sens invers acelor de ceas
ai încercat vreodată să pui puțină apă în linia vieții
să observi dacă urcă sau coboară, eu da, la mine urcă asemenea unui fluviu
care nu mai vrea să se verse în mare
se întoarce în amonte să mai treacă o dată peste pietrele lui dragi
pînă și tu te uiți la fotografii vechi
pe mine nu mă deranjează nefericirea, putem fi nefericiți împreună
pentru că asta ar fi cea mai mare fericire
pe mine mă doare că singura dovadă a existenței mele erai tu
ca în ziua aia în care stăteam și ne bucuram în ploaie
acum mă îmbrățișez cu ploaia și îmi șopește la ureche că și ei îi e dor
de ploile de altădată.