Nizar Tawfiq Qabbani - Scrisoare de sub ape

Dacă îmi ești prietenă,

ajută-mă să te părăsesc…
Ori dacă ești iubirea mea,
ajută-mă… să mă vindec de tine

Dacă aș fi știut
că marea e așa de adâncă,
nu aș fi plecat niciodată pe mare…
Dacă aș fi știut
că dragostea e așa primejdioasă,
nu m-aș fi îndrăgostit
Dacă mi-aș fi știut șfârșitul
nu aș fi început niciodată...

Te doresc
așa că învață-mă să nu te mai râvnesc atât,
învață-mă
cum să tai rădăcinile iubirii
din adâncuri,
învață-mă
cum mi-ar putea muri lacrimile în ochi,
și stinge iubirea,
cum dorințele mi s-ar putea sinucide
învață-mă,
învață-mă
cum să mă revolt împotriva ta
si să scap de sabia dorinței
După tine am rămas
ca o carte cu foile înlăcrimate…
Tu ești tot trecutul meu și prezentul
și toate zilele vieții mele…
Ție ți-am dăruit soarele,
atunci de ce îmi răspunzi cu întuneric?…
Ție ți-am dăruit pădurile
atunci de ce îmi dai deșertul?…

Călătorești pe țărmuri
în timp ce ai lăsat furtuna să-mi mestece trupul…
Mă aflu în apă
În timp ce vocea ta vine spre mine
De sub apă
Și trăsăturile chipului tău
Îmi apar ca ale unui gigant
din adîncuri…

Conturul mâinii tale mă vânează

chiar și în apă…
Ah, dacă memoria mi s-ar îneca,
dacă trecutul tău s-ar îneca,
dacă mii de lucruri s-ar îneca…
Ah, ce istovit mă simt!...
Dacă aș fi fost un profet,
Să mă curăț de această vrajă!...

O, tu care ai zugrăvit viața spre mine cu un poem

Și ai plantat rănile tale în pieptul meu
Și ai alungat răbdarea…
Dacă ți-aș fi atât de drag
atunci mi-ai lua mâna…
iată! Sunt captivul tău
din cap până-n picioare…
Dacă toate le poți, dragostea mea,
salvează-mă de marea asta,
pentru că nu cunosc arta înotului.
Valurile albastre din ochii tăi
mă trag spre adâncuri
nu mai văd nimic, doar culoarea albastră
albastră…
albastră...
Sunt prima dată în dragoste
nu am o barcă…
respir sub apă!
Mă înec…
înec…
înec.

Scrisoare de sub ape

Dacă esti prietena mea

Ajutăm-mă… să te părăsesc…
Ori dacă esti iubirea mea
Ajută-mă… să mă vindec de tine

Dacă as fi stiut…
că marea e asa adîncă
Nu as fi plecat pe mare…
Dacă as fi stiut
că dragostea e asa primejdioasă
nu m-as fi îndrăgostit
dacă mi-as fi stiut sfîrsitul
nu as fi început

Te doresc
Asa că învată-mă să nu te rîvnesc
învată-mă
cum să tai rădăcinile iubirii tale
din adîncuri
învată-mă
cum ar putea muri lacrimile în ochi
cum s-ar putea stinge iubirea
cum dorintele s-ar sinucide
învată-mă
cum să mă revolt împotriva ta
si să scap de sabia dorintei
După tine am rămas
Ca o carte cu foile înlăcrimate…
Tu esti tot trecutul meu si prezentul
Si toate zilele vietuirii mele…
Dragostea mea pentru tine
este dragostea mea pentru poezie
atunci de ce ucizi poezia în mine…

cui i-am dăruit soarele,

atunci de ce îmi răspunzi cu întuneric…
cui i-am dăruit pădurile
atunci de ce îmi dai desertul…

călătoresti prin tinut

în timp ce ai lăsat furtuna să-mi mestece trupul…
Mă aflu în apă
În timp ce vocea ta vine către mine
De sub apă
Si trăsăturile chipului tău
Îmi apar ca ale unui gigant
Venind către mine din adîncul apei…

Conturul mîinii tale mă vînează

Chiar si în apă…
Ah, dacă memoria mi s-ar îneca
Dacă chipul tău si trecutul s-ar îneca
Dacă mii de lucruri s-ar îneca…
Ah, ce istovit mă simt…!

Dacă a fi fost un profet,

Curătindu-mă de această vrajă
Scăpîndu-mă de acest ateism
Iubirea ta este ateism
Asa că purifică-mă de acest ateism

O, tu care ai zugrăvit viata spre mine un poem

Si ai plantat rănile tale în pieptul meu
Si ai alungat răbdarea…

dacă ti-as fi atît de drag

atunci mi-ai lua mîna…
iată! Sînt captivul tău
din cap pînă-n picioare…
dacă esti puternic
salvează-mă de marea asta..
pentru că nu cunosc arta înotului

valurile albastre din ochii tăi

mă trag către adîncuri
nu mai văd nimic, doar culoarea albastră
albastră…
albastră..
nu am experientă în dragoste
mici nu am o barcă…
respir sub apă!
Mă înec…
înec…
înec…

Versiunea în limba română:

Marius CHELARU, Vlad Marius CHELARIU