Ce să le mai spunem oamenilor duminica?

Nu știu dacă a mai rămas ceva de spus. Mulți preoți, pastori și

predicatori de ocazie au găsit un acoperiș confortabil în ideea că totul e
cunoscut.
Ne-am și născut într-o vreme nepotrivită când cunoștința a umplut
pământul ca puricii pe Saint-Bernard-ul meu.
Montesquieu spunea că pe vremuri scăpai ușor dacă voiai să fii filosof
pentru că adevărurile cunoscute erau puține. Trebuia să răspunzi doar la
câteva întrebări. Care e binele suprem, cine guvernează universul, dacă
sufletul e nemuritor. Dacă aveai o părere erai filosof și dacă nu aveai
barbă…
Așa e și cu predicatorii… Dușmanul nostru numărul unu e Google, așa
cum al hingherilor dușmanul numărul unu e Brigitte Bardot. Toți știu
totul. Și dacă-s bătrâni, au nepoți care dau search.
Dușmanul numărul doi sunt știrile de la ora 19. Dacă nu ai pentru
oameni duminica ceva ce să-i lase cu gurile căscate, te-ai ratat.
Norocul e că vremurile sunt de așa natură încât probabilitatea de a
rămâne ca la dentist mereu, e mare.
Dușmanul numărul trei e lenea… Aceea care te ține departe de studiu ca
pe absolvenții de facultate de un loc de muncă…
Iar Origen e un lăudăros ca baronul Munchausen când afirmă că el a
consumat cerneală mai multă decât câtă cafea au băut colegii de slujire.
Iar Pavel are dreptate când zice că lui nu-i e greu să spună mereu
aceleași lucruri. Multora nu le este greu. Iar noi ne-am obișnuit cu asta.
Și nu ne este de niciun folos.
Dușmanul numărul patru e Dumnezeu… Are tot felul de pretenții
absurde. Originalitate, pasiune, creativitate, muncă, respect pentru
oameni, perseverență… Absurd.
Ce să le mai spunem oamenilor duminica dimineața?
Ce au nevoie, nu ce vor să audă. Și să încercăm să vorbim românește
pentru că greaca veche e bună la birou. Și să le inoculăm dragostea
pentru Biblie și cer. Și să le sădim în suflet speranța… Unui nou început.
Unui alt început.
Au mai rămas multe de spus.