Testul Bender- Santucci

Acesta poate fi un test iniţial la clasa I

 TESTUL BENDER-SANTUCCI

Testul Bender-Gestalt (BG) a fost elaborat de către Lauretta Bender în 1938, care a
selectat 9 desene dintr-o lunga serie originala folosită de Wertheimer pentru
demonstrarea principiilor gestaltiste. Constă în copierea unor figuri geometrice care
sunt îmbinate în diferite modele.
Evoluţia probei BG în decursul deceniilor merge mai ales în direcţia obiectivării
criteriilor de cotare şi de interpretare a reproducerilor. În această privinţă, contribuţia
adusă de Santucci şi Pecheux în 1969 este importantă. Din cele 9 modele folosite de
Bender, autorii preiau doar 5 considerate ca fiind cele mai discriminative. Modificând
cotarea elaborată de Bender, ei iau în considerare trei aspecte fundamentale:
constructia unghiurilor, orientarea figurilor sau a elementelor lor şi pozitia relativă a
figurilor între ele sau a anumitor elemente ale acestora. Aceşti 3 indici – arată
Santucci şi Galifret-Ganjon ( 1964) – par să distingă în mod semnificativ rezultatele
normalilor de cele ale dislexicilor, la o populaţie scolara între 6-14 ani. Noul sistem
de cotare pare să fie unul dintre cele mai obiective existente pâna în prezent. BG-ul a
pătruns astfel în literatura de specialitate sub denumirea de testul Bender-Santucci,
destinat mai ales copiilor între 6-14 ani.
Pornind de la cerinţele practice ale diagnosticării gradului de maturitate şcolară – încă
de la vârsta preşcolară – Santucci elaborează în 1960 o nouă probă, proba Santucci,
destinată de această dată preşcolarilor între 4-6 ani. Inspirată din proba Bender, testul
Santucci este alcătuit din 10 figuri geometrice. Atât proba Bender-Santucci cât şi
testul Santucci se aplică cu bune rezultate în psihodiagnoza şcolară. Cunoaşterea
nivelului psihogenetic şi a trăsăturilor funcţiei vizual-motorii – una din condiţiile
interne ale însusirii limbajului scris – este importanţa în evaluarea gradului de
dezvoltare psihică, mai ales la intrarea copilului în clasa I-a.

VALIDITATEA CONCEPTUALĂ A TESTULUI BENDER-SANTUCCI

Studierea integrării senzoriomotorii presupune urmărirea relaţiilor multiple dintre

percepţie şi motricitate. Caracteristică a ceea ce Kulcsar numeste “vedere activă”
constă tocmai în fixarea obiectului percepţiei, iar fixarea implică direcţionarea privirii
– prin mişcarea corpului, a capului, a globilor oculari – şi acomodarea cristalinului.
Coordonarea spaţiului vizual cu cel manual, adică formarea funcţiei vizual-motorii
marchează un alt aspect al interaţiunii elementelor perceptive şi kinestezice. Reuşita
la testul Bender-Santucci depinde în mare masura de nivelul de dezvoltare al funcţiei
perceptiv-motorii, adică de aptitudinea de a percepe cu exactitate relaţiile şi
configuraţiile spatiale, de a le vedea spaţiul şi forma, de a-şi reaminti forma care
poate servi drept conţinut al diferitelor operaţii mintale. Copilul îsi poate forma
această capacitate numai prin intermediul acţiunii obiectuale, al activităţilor grafice
s.a., care dezvoltă din plin motricitatea ca o componentă a cunoaşterii.

În 1966, ca urmare a unei cercetări experimentale care a cuprins un lot de 60 de baieţi

cu vârste între 4 si 6 ani, pe baza reuşitei la probe predominant perceptive, motorii şi
senzoriomotorii, Wittling-Lauret conchide că geneza componentelor funcţiei
perceptiv-motrice nu este o condiţie suficientă pentru apariţia funcţiei însăşi. Dar ea
constituie, binenţeles o premisă necesară. Din punct de vedere psihogenetic, abilitatea
de a copia figuri apare după formarea capacităţii de a recunoaste forme identice şi
după apariţia gestului motor de a urmări conturul unei configurţii. Deci, funcţia
perceptiv-motorie este superioară elementelor sale constitutive. Pe baza ei apar
reprezentările spaţiale corespunzatoare, care permit o oarecare detaşare a activităţii de
obiect. În cele din urmă şi acest al doilea nivel este reorganizat şi integrat într-o
singură structură cognitivă, îmbinată cu operaţiile formale ale gândirii. Operaţiile
formale se realizează cu ajutorul simbolurilor care permit reglarea totală a activităţii
prin limbaj. Funcţia perceptiv-motrică intră deci în structura funcţională a înteligenţei
practice ( Kulcsar, 1980).

Randamentul la probe de copiere a figurilor geometrice este condiţionat chiar de

nivelul de dezvoltare al factorului spaţial şi al celui motor, precum şi de gradul lor de
fuzionare, de integrare a structurii perceptiv-motrice a spaţiului. Se consideră că
proba Bender-Santucci este valida atât în conditiile dezvoltarii psihice normale, cât şi
în cele ale deficienţei mentale, pentru predicţia randamentului şcolar, mai ales în
privinţa însuşirii cititului şi scrisului. Reuşita la testul Bender-Santucci corelează în
mod semnificativ cu reuşita la citire (r = 0, 71) si la dictare ( r = 0, 70), ceea ce
pledează pentru posibilitatea utilizării cu succes a acestei probe în formularea
prognozei şcolare.

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Pentru a întelege randamentul subiectului, este foarte util să se observe atent

comportamentul copilului în timpul copierii figurilor geometrice şi să se noteze
procedeul său de lucru. Rezultatul obţinut de un copil poate fi bun sau slab în funcţie
de anumite cauze care variază foarte mult de la un subiect la altul; trebuie notat felul
în care el a ajuns la un anumit rezultat, dificultăţile învinse, precum şi mijloacele la
care a recurs. De aceea este bine să se înregistreze tot ce a intervenit în cursul
activităţii: dorinţa de a alege orientarea modelului, alegerea poziţiei hârtiei – în
funcţie de model şi elementele lui. Vor fi notate de asemenea toate procedeele mai
mult sau mai puţin neobişnuite: desene executate cu mâna stângă, desen început prin
elementele de la dreapta şi terminat prin cele de la stânga. În cazurile în care se
cunoaşte, dar şi în cele în care se presupune, o dominantă laterală stânga sau
ambidextrie, copilul trebuie pus să execute copia atât cu mâna dreaptă cât şi cu cea
stângă, iar rezultatele să fie comparate în vederea măsurărilor ulterioare. Se vor nota
şi tulburările psihomotorii grave, care au ca efect o grafică tulburată, o imposibilitate
de a construi exact unghiurile sau dreptele ( Kulcsar, 1980).
Dincolo de analiza globală, realizările subiectului se interpretează atât din punct de
vedere al celor trei aspecte cotate ( unghiuri, orientare şi poziţie), cât şi al fiecărui
model în parte. De asemenea, sistemul de cotare permite nu numai o apreciere globală
a reuşitei unei reproduceri, dar indică şi nivelul la care se realizează ea. În felul acesta
un subiect poate rezolva un aspect cu cota minimă sau cu cota maximă. Prin
abordarea acestor aspecte ale produsului activităţii subiectului, analiza cantitativă a
randamentului sau trece pe plan calitativ care vizează detectarea, decodificarea
conţinutului psihologic al reproducerilor. În acest scop, se mai analizează modul în
care subiectul verbalizează sarcina, foloseşte spaţiul, deformează gestaltul, desenează
rapid sau lent, e preocupat de detalii etc. Performanţa la Bender-Santucci este
influenţată de dezvoltarea limbajului, şi de folosirea acestuia în verbalizarea
strategiilor pe care copilul le foloseşte la copiere. Deci, acest test este un indicator al
dezvoltării capacităţii de planificare şi de auto-control al erorilor.
De asemenea, unele trăsături de personalitate şi tulburări de comportament pot fi
evidenţiate, în funcţie de aranjarea în pagină, de mărimea figurilor sau de elementele
adăugate de subiect: un copil timid, cu tendinţe depresive, va face un desen mic,
situat în partea de jos a paginii, un copil maniacal va desene diferite înflorituri sau
personaje în completarea figurii, un copil cu ADHD va desena liniile îngroşate, va
haşura unele figuri, etc. ( Drutu, 1975).

Elementele care compun testul

 Iată modele de teste realizate de copii cu
probleme