ODĂ (ÎN METRU ANTIC)

de Mihai Eminescu
3. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
1. Nu credeam să-nvăţ a muri Ori ca hercul înveninat de haina-i;
vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii. 4. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
2. Când deodată tu răsărişi în cale- Pot să mai re-nviu luminos din el ca
mi, Pasărea Phoenix?
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii 5. Piară-mi ochii tulburători din cale,
Ne-ndurătoare. Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
................................................................................................................................................

ODĂ (ÎN METRU ANTIC)

de Mihai Eminescu
3. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
1. Nu credeam să-nvăţ a muri Ori ca hercul înveninat de haina-i;
vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii. 4. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
2. Când deodată tu răsărişi în cale- Pot să mai re-nviu luminos din el ca
mi, Pasărea Phoenix?
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii 5. Piară-mi ochii tulburători din cale,
Ne-ndurătoare. Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
................................................................................................................................................
ODĂ (ÎN METRU ANTIC)
de Mihai Eminescu
3. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
1. Nu credeam să-nvăţ a muri Ori ca hercul înveninat de haina-i;
vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii. 4. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
2. Când deodată tu răsărişi în cale- Pot să mai re-nviu luminos din el ca
mi, Pasărea Phoenix?
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii 5. Piară-mi ochii tulburători din cale,
Ne-ndurătoare. Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.