Maria Petrovna

MIȘCAREA DIN PIATRĂ

Colecția: HIMERA
Maria Petrovna
Coperta: Nicu Covaci – Mișcarea din piatră pentru ca eppur și muove, ea, piatra.
Editări grafice: Gabriel Weisz

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

PETROVNA, MARIA
MIȘCAREA DIN PIATRĂ
Mişcarea din piatră / Maria Petrovna. - Bucureşti : Integral, 2016
ISBN 978-606-8782-42-3

821.135.1-1
Prefață de Ilie Stepan,
pentru că muzica lui a trezit piatra
© INTEGRAL, 2016
Ilustrații de Adrian Berinde, Nicu Covaci, Valeriu Sepi,
Editor: Costel Postolache pentru că arta lor a răsturnat Cuvintele în necuvinte
Redactor: Emanuela Jalbă-Șoimaru
Tehnoredactor: Ruxanda Romanciuc

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări,

fără acordul scris al editorului, este strict interzisă și se
pedepsește conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-8782-42-3
Introducere
Atunci S-au rostit toate aceste cuvinte și s-a zis:

Acum
sunt idei răsfirate,
schizofrenii morbide,
nașteri
din piatră seacă,
în beția unui parfum floral,
al părului ei,
unde fiecare fir în parte
se desparte în silabe
și leagă-se-n cuvinte ciudate,
fără înțeles propriu
dar cu însemnătate mistică.

Atunci
erau idei prelucrate,
împrumutate de poeți inadaptați,
alb-negru,
din lemn de paltin,
în așternuturile unui parfum discret
din părul lui,
unde fiecare fir în parte
era reflexia tăcută a unui gând,
fără a avea nevoie de cuvinte ciudate,
cu înțeles propriu
dar fără însemnătate mistică.
I.

Aş alege din creaţie doar mitul;

dogmele şi adevărurile
le-aş îngropa în numele Lui
– al aceluia ce stinge focul – ,
în neconcordanţa dintre noi
şi în sânge ;
sus,
turbaţi,
zeii mă judecă
pentru esenţe…

MIȘCAREA DIN PIATRĂ 7

 II. III.

Când nu mă puteai minți M-ai rugat atât de mult, numitule,

ar fi putut fi un început, să nu pun mâna pe poet,
o naștere încât mi-e străin corpul lui.
din trup, Și suflul.
un miracol Și buclele.
incandescent, M-ai ţinut atât de mult încătuşată în tăceri,
finisat într-o ardere continuă încât mi-e aproape plin în suflet,
pe rugul ce l-am construit și nu-l mai simt al meu.
din nevoia de a crede, Mi-ai strâns încheieturile și literele, domnule de ceară,
sau din bucuria ascunsă imortalizat în portrete,
de a-i vedea pe ceilalți cum cred până au ajuns şi ele înrobite.
într-un univers impalpabil.
Se schimbă și trupul prin timp,
Când ne-am născut, se supune legilor nescrise
râdeam spunând că orice altă ea ale cordului îmbâcsit de ani şi emoţii,
n-ar fi putut să îți fie decât un chip cioplit, până îşi pierde vocaţia de început.
o înlocuire a fericirii cu surogate.
Omul,
Aș putea să pun pe rug Sau poetul ?
crengi dintr-un tei, Omul trebuie
îmbibate cu 48 de file de versuri, să schimbe poetul,
și cu idei; sa-l îngroape şi să-l nască,
alege-ți o coală, să-l crească
dar vezi să nu fie murdară! şi mai presus de toate să-l ierte ;

8 Maria PETROVNA MIȘCAREA DIN PIATRĂ 9

 fiindcă poetul e zămlisit şi el
din aceeaşi ţărână,
din acelaşi cuvânt,
dupa un tipar Omenesc.
10 Maria PETROVNA
IV.
Am greșit când am pus o mână peste ea,
muritoarea, nebuna, umbrita și obosita,
o mai doare încă atingerea mea
așa cum mă doare pe mine când fumegă timpul.
Departe e zâmbetul fals, al ei,
și pântecul în care nu mai încap zboruri tăiate -
doar în inima mea mai sunt vorbele,
aripile vulturului,
ochii,
pe malul râului.
Este zi de odihnă, iată :
eu nu mai scriu cuvinte
ci numai picturi,
pentru toți valabil, și al tuturor
acel verde
ca seva eternului,
fără oase ;
du-mă, du-mă, du-te !
Ochii mei inchiși
dau același sens moral
cuvântului.
MIȘCAREA DIN PIATRĂ 11
 V. VI.

Când gura ta se va face piatră În închisoarea unui înger nu e loc de himere,

nu va mai vorbi cuvinte ; Si nici de Dumnezei hiperbolizaţi.
fiindcă peste pleoapele lui închise – de atâta lumină,
bineînţeles, bineînţeles că se simte mirosul nu se pot aşeza claie peste grămadă
de litere subţiri, înecate. minutarele unui ceas !

Eva e totuși mamă - mi se spune, Ar trebui şterse, în ordine inversă, verbul,

Înainte de a fi o păcătoasă. Condiţionalul-optativ; apoi pronumele, cu tot cu litera lui mare
care îmi stă, de când respir, iniţială.
Eva, a ta, a mea, a noastră, Un înger nu începe cu condiţionatul «Aş fi».

a tuturor El nu se poate detaşa de firea-i fărămiţată,

şi a nimănui nu poate crea alte măşti decât ale sale,
fereastră. cu toate că reuşeşte să le picteze în tonuri de gri înnebunitor de
asemănătoare.
El nu este, dragul de el,
nemuritorul, decât el însuşi.

Îngerul deschide câte o aripă, întâi pe cea stângă,

cu penele ude, lipite una peste cealaltă ca după o iarnă grea.

Mirat, uluit, speriat de ideea că există timp,

Vede forma unui posibil sicriu
În orice orologiu.

12 Maria PETROVNA MIȘCAREA DIN PIATRĂ 13

 Să nu mă ucizi ! –
Inchizându-mă într-o oră, o clipă, un ceas.
Lasă-mă să învăţ a fi înger,
Inainte de a mă obliga să fiu om !
14 Maria PETROVNA
VII.
Ah, bunule,
dragule ! Nebunule !
Ai ales să te prefaci în cuvinte
şi te-ai ascuns în literele mele
mutându-le după bunul tău plac !
Ah, flămândule de viaţă,
nu e vorba de poezie sau de esenţa ei –
am înţeles că ea are dramele ei proprii,
însă forma, dragul meu,
forma
e o desfrânată !
Cuvintele se aşează singure
când paginile se suprapun :
piatră, gând, sâni,
cel mai orb dintre zei,
cel mai mort.
Dar cum rămâne cu poetul, nescrisul meu Nichita?
Cu poetul cum rămâne?
MIȘCAREA DIN PIATRĂ 15
 VIII. Aş închide ochii,
aşa cum fac când îmi aşez pleoapele
Mi-aş fi întins aripile-somn, oblojite după atâta vară, în frig. pe câte o parte a pieptului cald,
Nu să crape, ci să cadă şi mişcarea sacadată a respiraţiei adormite
de pe ele mă forţează să îi ţin strânşi, strâns închişi,
toate celulele moarte, toate penele albastre înfipte dureros în articulaţii, să nu se rotească vreo geană
până aş rămâne goală, simplă, înfrigurată. şi să mă facă să plâng.
Până ce golul rămas în locul lor s-ar umple cu o altă adiere,
un miros pornit de undeva departe, din tenebre, Aş închide ochii în speranţa de a nu visa,
dintre plopii care încep să scârţâie în faţa ferestrei, de a nu fura iar zborurile altora -
clătinându-se ameninţător mi-aş lăsa trupul inert,
cu tot cu corbii lui cei negri. aşa cum nu îi dau voie să stea în niciun aşternut,
în nicio noapte,
Aş prefera aşa, decât perechea asta de aripi cu care nu pot să zbor. fără să îl păstrez încordat, ascuns, vigilent.
Le-am furat de undeva, sau mi-au fost lăsate moștenire
înainte să ucid un înger.
Aş trage aer adânc în piept,
aerul oraşului îmbâcsit de respiraţiile altora,
de scrum şi nicotină zvăpăiată.

Aş regreta că mi-am tăiat părul,

cu toate că era bolnav şi a fost,
dincolo de toate,
o ispăşire.

16 Maria PETROVNA MIȘCAREA DIN PIATRĂ 17

 IX. X.

N-aș putea să vorbesc despre tine - De atâta timp și poftă

Ar însemna să respir lumina, mi s-au uscat buzele
să mişc degete, şi s-au înzăpezit,
corzi, mi s-au rupt scuturile,
paşi în alergare; au încărunţit…
Să vorbesc de toamnă şi ploi, mi-au ars şi tâmplele.
să gust stropi de apă, Nu-mi mai trebuie pietre
sare, cu care să construiesc poduri,
noroi. - e grotescă în adâncul ei
De sâni dezgoliţi şi mahmuri fericirea de a trece prin tine.
cu prea mult drog tras prin ochi, Pentru ce să leg frânghii şi să-mi rup degetele
de zile întoarse cu o andrea şi un cui în cuie bătute şi-n lanţuri,
până rămân întinse când pot să zbor
sub jurământ; peste însăşi mişcarea pietrei ?

Aș putea mărturisi strâmb despre mine

Dar nu despre noi.

18 Maria PETROVNA MIȘCAREA DIN PIATRĂ 19

 11 e un număr liric
Știi suficient încât să nu știu ce să ascund.  O piatră a Evei
Dacă aș fi știut de atunci, m-aș fi ascuns de tine-n mine.
Femeia de acum
n-are nici ziduri, nici voaluri,
pentru că ai știut-o înainte să fie, ea însăși, femeie.
Pentru că m-ai știut atunci când nu m-am ascuns de tine-n mine
îi e teamă femeii de acum -  Petrovna – vorbește metaforic despre cub, piatra în care se găsește mișcarea
și-ar pune și ziduri, și voaluri,
dacă n-ai fi știut-o înainte să își fie, ei înseși, femeie.
M-ai citit atunci și nu m-am putut ascunde de tine-n mine!
De-asta femeia de acum
se joacă malefic cu zidul, cu voalul,
pentru că îi lipsește atuul de a-ți fi, la început, doar femeie.
Dacă aș ști acum, m-aș ascunde de mine în tine.
Iar femeia de acum
n-ar mai avea nici ziduri, nici voaluri,
dacă nu i-ar fi teamă
de tot ce îi știi dinainte să-și fie femeie.
20 Maria PETROVNA
POSTFAȚĂ
Mișcarea din piatră nu se referă la o acțiune propriu-zisă, ci la capacitatea
cuvintelor de a creea și transforma lumi mai mult sau mai puțin existente.
Prin intermediul acestor poeme, experiențele cotidiene prind valențe noi,
nemaifiind doar evenimente pasagere, ci devenind mediatoare între lume și
poezie. La fel cum Lecția despre cub a lui Nichita – poet îndrăgit de Maria
poate fi înlocuită fie cu un corp, fie cu poezia însăși.
Această plachetă marchează o trecere bruscă dinspre adolescență spre
maturitate, arătând cum „Femeia de acum/ n-are nici ziduri, nici voaluri,/
pentru că ai știut-o înainte să fie, ea însăși, femeie”. În aceste câteva poeme
vedem cum poeta devine o femeie puternică care își asumă alegerea unor
cuvinte și, implicit, consecințele care nu se lasă așteptate. Poemele Mariei
stau sub semnul unei feminități plină de curiozitate asemeni Evei care „e
totuși mamă - mi se spune,/ Înainte de a fi o păcătoasă”. Feminitatea ca și
poezia se descoperă și descoperă, impunându-se în același timp printr-o ati-
tudine blândă în fața masculinului. Ambivalența celor două semne rămâne
prezentă în fiecare poem, adesea, acestea formând hermafroditul: „Aș putea
mărturisi strâmb despre mine/ Dar nu despre noi”.
O perpetuă așteptare a lui, a celui cu părul buclat, a poetului? duce poezia
Mariei spre jocuri prozodice, dar și prin intermediul semnificației: „Dar cum
rămâne cu poetul, nescrisul meu Nichita?/ Cu poetul cum rămâne?”. De ase-
menea, conștiința sa nu se vrea exhaustivă, ci mai degrabă aleatorie, aflată în
MIȘCAREA DIN PIATRĂ 21
contact continuu cu personajele întâlnite, acelea care umplu de semnificație
o multitudine de fapte și, implicit, versuri, asemeni un stimuli imediat per-
ceptibili.
Poemele câștigă în amplitudine prin tendința de elongație, de ascensiune
și precădere pentru metapoezie și zbor. Încercările de desprindere de un co-
tidian inert par a necesita efortul unor aripi și sub veghea unor îngeri. Zbo-
rul apare în poezia ei ca o încercare de găsire a resurselor de a se apropia de
zone ale misterului prin găsirea acelor aripi atât de necesare („Aş prefera aşa,
decât perechea asta de aripi cu care nu pot să zbor./ Le-am furat de undeva,
sau mi-au fost lăsate moștenire/ înainte să ucid un înger.”) și mai apoi prin
găsirea acelui moment potrivit desprinderii („când pot să zbor/ peste însăşi
mişcarea pietrei ?”).
Descoperirea poeziei coincide cu descoperirea corpului și a intimității,
admirația îngerilor și încercările de găsire a unor aripi metaforice pentru a
putea zbura și a mișcării din piatră.

22 Maria PETROVNA