Revista

Cuprins
SCIENCE 4-15

SCIENCE-ENGINEERING 16

SCIENCE-TECHNOLOGY 17

ENGINEERING-TECHNOLOGY 19

ARTS 20-23

ARTS-TECHNOLOGY 24-25

ARTS-ENGINEERING 26-28

MATHS 29-30

3
Creierul Boltzmann de Țapelea Bianca
Argumentul creierului Boltzmann sugerează
că este mai probabil ca un singur creier să se formeze
în mod spontan și în scurt timp într-un vid (împre-
ună cu o falsă amintire a existenței în universul nos-
tru) decât ca întregul univers să se formeze așa cum
crede știința modernă. A fost propus mai întâi ca
răspuns reductio ad absurdum la explicația timpurie
a lui Ludwig Boltzmann privind starea de entropie
scăzută a universului nostru.
Termenul de creier Boltzmann (în engleză
Boltzmann brain) a fost propus în 2004 de Andreas
Albrecht și Lorenzo Sorbo.
Matematicianul englez Roger Penrose a estimat
că probabilitatea ca universul în care trăim să fie exact
așa cum îl vedem în prezent este de 1 din 1010123.
Pe de altă parte, probabilitatea existenței Universului
ca un creier Boltzmann cu amintiri ale unor eveni-
mente care nu au avut loc și impresii senzoriale false,
care a fost creat de fluctuații cuantice în vid, este de
1 din 101051; probabilitate mult mai mare decât pri-
ma. Chiar dacă majoritatea oamenilor de știință pun
la îndoială această teorie și acceptă teorii ca Big Bang-
ul, această ipoteză nu poate fi exclusă cu mijloacele și
metodele științifice actuale.
Filosoful roman Titus Lucretius Carus a avut
ideea că lumea există veșnic și este formată doar din
vid și atomi, care, mișcându-se veșnic în gol și ciocn-
indu-se unul cu celălalt, formează diverse configurații
temporare, dintre care una este partea Universului pe
care o observăm.
În secolul al XIX-lea, Ludwig Boltzmann a aderat la
puncte de vedere similare, crezând că universul există
pentru totdeauna în timp atât în direcția trecutului cât
și a viitorului și este un fel de gaz omogen de atomi
într-o stare de echilibru termodinamic cu entropie
maximă. În diferite regiuni ale unui astfel de gaz, din
când în când, pot apărea fluctuații pe termen scurt,
4
scurt, care scad entropia într-o anumită regiune a
spațiului. Boltzmann a sugerat că volumul observat al
Universului, care include o structură organizată for-
mată din stele, planete și ființe vii, este doar o astfel
de fluctuație. Într-adevăr, dacă o astfel de lume există
pentru totdeauna, atunci chiar și cele mai improbabile
fluctuații apar mai devreme sau mai târziu, inclusiv
cele în care se formează regiuni similare Universului
pe care le observăm.
Cu toate acestea, la o investigație ulterioară
a acestei probleme, s-a dovedit că acest scenariu nu
este susținut de observații. Pentru un astfel de caz rel-
ativ simplu (un sistem într-o stare de echilibru ter-
modinamic), este posibil să se calculeze densitatea de
probabilitate a diferitelor fluctuații. Reiese că cu cât
scăderea entropiei în timpul fluctuațiilor este mai put-
ernică, cu atât mai puțin frecvente apar astfel de fluc-
tuații. Formarea Sistemului Solar din aceste fluctuații
este mai probabilă decât formarea întregului univers.
Și formarea unui singur observator uman este mai
probabilă decât formarea unui întreg sistem stelar. Și
chiar este mai probabilă formarea unui singur creier
decât o persoană întreagă.
Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că, în acest
caz, am fi mai predispuși să ne găsim singuri și încon-
jurați de un gaz haotic omogen cu entropie maximă
decât să observăm întregul Univers ordonat din ju-
rul nostru. Acest lucru i-a determinat pe oamenii de
știință să concluzioneze că scenariul (creierul) Boltz-
mann este infirmat de observație.
Celulele stem - o noua eră
in medicina si sănătate
de Bîrlădeanu Bianca
Ce sunt?
Celulele stem au o capacitate remarcabilă de a
se regenera singure. Acestea sunt celule nediferenți-
ate care se divid, producând numeroase celule fiice.
Prin evoluție, aceste celule fiice se pot transforma
în noi celule stem, diferențiate, și au funcții precise
în organismul uman precum cele din creier, inimă,
mușchi, oase. Altfel spus, celulele stem sunt resurse
neîntrerupte de celule specializate care formează țesu-
turile și organele umane în mod natural.
Celulele stem se pot dezvolta în mai multe ti-
puri diferite de- a lungul vieții timpurii și a creșterii.
Ele se împart în celule stem pluripotente embrionare
și celule stem adulte. Cele embrionare se pot trans-
forma în orice tip de celulă din organismul uman, iar
cele adulte se găsesc într-un țesut sau organ și se pot
diferenția pentru a produce celule specializate în acel
loc.
Celulele stem pluripotente conțin celule ale
masei celulare interne și ale trofectodermului. În timp
ce celulele trofectodermului sunt responsabile pentru
formarea placentei din embrion și alte structuri tim-
purii ale embrionului, celulele masei celulare interne
se dezvoltă în celule specializate, formând țesuturi și
organe din întregul organism. În 1998, lucrând cu em-
brioni de șoareci în laborator, s-a dezvoltat o metodă
prin care se obțin celulele masei celulare interne din
embrionul uman pre implantat pentru a crește celule
stem embrionare umane în laborator. Mai mult, în
2006, cercetătorii au descoperit condițiile necesare
prin care anumite celule adulte pot fi reprogramate
pentru a deveni asemănătoare cu celulele stem embri-
onare. Cu toate acestea, cercetătorii nu știu încă dacă
folosirea celulelor umane schimbate genetic va pro-
duce reacții adverse în corpul uman.
Propietăți, utilizări în medicină
Celulele stem au o capacitate remarcabilă de a se re-
genera singure. Ele se pot divide de mai multe ori,
spre deosebire de celulele din sânge, mușchi sau oase.
Cele două celule fiice rezultate pot fi: a. ambele stem,
b. una stem și una diferențiată, c. ambele diferenți-
ate. În timpul diferențierii, celula trece prin mai multe
etape prin care devine mai specializată la fiecare pas
al procesului. Oamenii de știință încearcă să înțeleagă
semnalele care declanșează fiecare etapă.
Celulele stem au abilitatea de a recrea țesuturile
funcționale. Celulele stem adulte produc aceleași ti-
puri de celule specializate din țesutul sau organul
în care se află. Prin procesul numit terapie cu celule
stem, cercetătorii le cresc în laborator, fiind manip-
ulate în a se diferenția în anumite tipuri de celule.
Prin această metodă, transplantul de organe, limitate,
poate fi înlocuit de aceste celule. Ele pot fi implantate
într-o persoană pentru a contribui la refacerea țesutu-
lui bolnav, disfuncțional sau rănit.
Celulele stem pot fi folosite în tratarea anumitor boli.
Doctorii au realizat transplanturi de celule stem, nu-
mite și transplanturi de măduvă osoasă. Ele înlocuiesc
celulele deteriorate din cauza chimioterapiei, a bolii
sau ajută sistemul imunitar să învingă cancerul sau
bolile de sânge precum leucemia, limfomul, mielomul
multiplu sau neuroblastomul. Pentru aceste trans-
planturi sunt folosite celulele stem adulte. De aseme-
nea, celulele stem adulte sunt folosite de cercetători
pentru a trata anumite boli degenerative precum in-
suficiența cardiacă.
5
Evoluția vieții pe Terra
de Popovici Bianca
Cronologia schimbarilor semnificative inter-
venite de-a lungul timpului pe Terra, care au determi-
nat inregistrarea unei evolutii spectaculoase, de la o
planeta abiotica la una care abunda in forme de viata,
constituie un subiect stufos si nu lipsit de semne de
intrebare. Pământul s-a format în urmă cu aproxima-
tiv 4,5 miliarde de ani și dovezile sugerează că viața a
apărut acum mai mult de 3,7 miliarde de ani. (Deși
există unele dovezi ale vieții încă de acum 4,1-4,28
miliarde de ani, lucrul rămâne controversat din cauza
posibilei formări non-biologice a fosilelor pretinse.)
Viata este una dintre trăsăturile care diferenţi-
ază cel mai mult Terra de restul planetelor. Cele mai
vechi organisme au apărut acum circa 3,8 miliarde de
ani în apele oceanului planetar. Aceasta a aparut in
apa datorita caracterului ei de a dizolva diferite sub-
stante, proces ce adus la formarea unor noi substante,
care stau la baza vietii precum lipidele, aminoacizi,
bazele azotate etc.
Conditiile existente la inceputul perioadei de
formare a vietii erau foarte diferite de cele actuale: at-
mosfera nu conţinea oxigen, nu exista strat de ozon,
iar apele oceanului erau pline de substanţe toxice.To-
tul s-a schimbat odata cu aparitia primelor organisme
unicelulare,anaerobe (care traiau in absenta aerului)
si care aveau o structura exrem de simpla, numite
procariote.
Primele organisme vii, unicelulare, aparute in
apa, au beneficiat de tot ceea ce le era necesar pentru
a alcatui forme de viata mai complexe, in masura sa
se adapteze ulterior si la viata in zonele in care apa s-a
retras si unde, in prezenta oxigenului, s-a dezvoltat
concomitent, vegetatia.
6
Cea mai tulburatoare varianta menita sa ex-
plice evolutia vietii pe Pamant a fost formulata in
1859, in lucrarea „Originea speciilor”, de catre natu-
ralistul englez Charles Darwin (1809-1882), care sus-
tinea ca enorma varietate de forme de viata existente
pe Terra constituie rezultatul unei evolutii a speciilor
– o teorie cu adevarat revolutionara, care a zguduit
la vremea respectiva nu numai lumea oamenilor de
stiinta, ci si modul de gandire uman in general.
Potrivit teoriei lui Charles Darwin, toate
speciile vii sunt inrudite intre ele si sunt descedente,
prin intermediul unor modificari succesive, din stra-
mosi comuni care au vietuit in epoci indepartate si
pe firul carora s-ar putea ajunge in trecut, la un unic
generator al tuturor speciilor – organismele monoce-
lulare.
Darwin isi structura rationamentul inductiv
pornind de la doi piloni observationali si articuland
astfel cea mai indrazneata analiza a evolutiei vietii pe
Pamant din intreaga istorie a omenirii: originea co-
muna si selectia naturala. Darwin nu intentiona nici
pe departe sa atace convingerile religioase ale contem-
poranilor sai, ci doar afirma cu deplina convingere ca
exista o legatura de netagaduit intre specii, interpre-
tata asemenea unei imbunatatiri treptate a oricarui
proiect creativ initial.
In vremurile actuale, cand lumea stiintei tin-
de sa-si largeasca orizonturile catre posibilitatea ac-
ceptarii ipotezei potrivit careia Biblia si cercetarile sti-
intifice nu se contrazic, ci se completeaza, afirmatiile
darwiniene capata o noua aura, pe care contempora-
nii sai nu erau dispusi sa o perceapa ca atare.
 Aceste afirmatii imbraca azi noi vesminte in-
terpretative, in conditiile in care asa-numitul concept
cosmologic de „Intelligent Design” tinde sa cucerea-
sca tot mai mult teren in randurile a numerosi cerce-
tatori: stiinta, prin natura sa deschisa, permite accesul
catre noi descoperiri – altminteri nu s-ar mai putea
vorbi despre stiinta, ci despre o dogma absurda, in-
compatibila cu rationamentul logic.
Istoria Pământului este împărțită în perioade
Semnul de intrebare care se ridica asupra mo-
mari de timp numite eoni. Fiecare eon marchează
mentului evolutiv ce marcheaza existenta omului pe
evenimente importante din viața planetei și din isto-
Terra pare sa fie purtatorul unei amprente la fel de
ria vieții.
volatile precum multe alte interogari fundamentale
Eonul Hadean a fost numit după zeul grec Ha-
ce marcheaza dezbaterile legate de viata, Univers si
des. La momentul formării sale în urmă cu 4,6 mil-
evolutie.Potrivit opiniei anumitor oameni de stiinta,
iarde de ani, Pământul era, în esență, o minge mare și
omul ar fi ajuns azi la capatul liniei din punct de ve-
extrem de fierbinte (peste punctul de fierbere al apei)
dere al evolutiei, atata vreme cat se lasa deoparte de-
de gaze toxice, lavă, explozii, asteroizi și metale. Cu
taliile legate de cultura, context social, culoarea pielii
alte cuvinte, era un infern toxic.
si alte asemenea aspecte.
Nu numai atât, dar încă nu se formaseră roc-
Este o teorie partial-optimista, care sustine
ile, continentele și oceanele. Mediile terestre și ma-
ca bolile sunt pe cale de disparitie si ca unicul mo-
rine care există acum pe Pământ sunt cruciale pentru
tiv pentru care astazi se moare ca urmare a unei pa-
evoluția vieții, deoarece oferă spațiu, materiale, climă
tologii, constituie o consecinta a intereselor meschine
și alte caracteristici de care organismele au nevoie
ale anumitor giganti farmaceutici care pun stavila
pentru a supraviețui și înflori.
tratamentelor adecvate, precum si slabei disponi-
În aceste condiții, este de înțeles faptul că acest
bilitati manifestate de investitori pentru dezvoltarea
eon, care s-a întins pe șase milioane de ani, nu putea
proiectelor benefice in acest context.
susține viața.
Dacă ar fi să punem întreaga existență a
Totuși, pe acest Pământ timpuriu a avut loc
Pământului (de aproximativ 4,6 miliarde de ani) pe
un eveniment semnificativ despre care se crede că a
un ceas, timpul în care oamenii au existat pe planeta
aprins scânteia pentru elementele esențiale ale vieții.
noastră ar reprezenta aproximativ un minut. Am ex-
Etapa de bombardament puternic a fost o perioadă
istat doar pentru 0,004% din vârsta totală a Pământu-
din Hadean în care Pământul a fost lovit de asteroizi,
lui.
resturi spațiale și alte materii. Oamenii de știință cred
Așadar, au trecut miliarde de ani până când
că acești asteroizi ar fi contribuit la formarea ADN-ul-
noi să intrăm în scenă. Ce s-a întâmplat în perioada
ui, a apei lichide și a unor formațiuni geologice im-
în care noi nu am fost aici?
portante.
După Eonul Hadean a urmat Eonul Arhean
(Arhaicul), care a durat din urmă cu 4 miliarde de ani
până în urmă cu 2,5 miliarde de ani.
Primul element major pentru evoluția vieții
a fost ”Impactul Theia” (sau formarea Lunii). În tim-
pul Hadeanului, Pământul se rotea semnificativ mai
repede decât astăzi. Acest lucru făcea ca planeta să
fie instabilă și producea fenomene meteorologice ex-
treme.
În ceea ce este cunoscut drept ”Impactul
Theia”, un obiect de dimensiunea planetei Marte a in-
trat în coliziune cu Pământul, ceea ce a dus la desprin-
derea unor bucăți mari din planetă. Se crede că forța
de atracție gravitațională a Pământului a menținut
obiectele mai mari pe orbită, iar acestea s-au unit pen-
tru a forma satelitul nostru natural, Luna.
7
 După acest impact uriaș, rotația planetei a
încetinit și s-a stabilizat, ceea ce ar fi dus la înclinarea
axei Pământului.
Teorii ale apariției vieții
Principala teorie privind apariția vieții este
cunoscută sub denumirea de teoria ”supei primor-
diale” sau abiogeneza. Potrivit acestei teorii, odată
ce oceanele s-au format, toate componentele, ele-
mentele și materia necesare pentru crearea vieții și a
moleculelor complexe (ADN-ul, proteinele etc.) ar fi
plutit într-un fel de ”supă primordială”.
Oamenii de știință cred că mai era nevoie
doar de o scânteie de energie (cum este un fulger
sau o explozie, ambele ceva obișnuit în acea vreme)
pentru crearea moleculelor esențiale pentru viață,
cum sunt aminoacizii, proteinele și acizii nucleici
(materialul genetic). Experimentul Miller-Urey a
replicat condițiile de pe Pământul timpuriu pentru
a demonstra că reacțiile chimice puteau avea loc în
astfel de condiții pentru a crea aminoacizi simpli.
Odată ce aceste molecule au fost create, oamenii de
știință cred că lucrurile au evoluat treptat, creând
încet-încet molecule tot mai complexe prin reacții
chimice simple. După ce ”cărămizile” vieții au fost
create, în cele din urmă toate s-au unit pentru a
forma organismele vii. Această formare graduală a
vieții pornind de la molecule anorganice mai este
cunoscută și sub denumirea de ipoteza Oparin-Hal-
dane.
O altă teorie are legătură cu bombardamen-
tul suferit de planetă. La începuturile sale, Pământul
a fost lovit constant de asteroizi și alte obiecte din
spațiu. Unii oameni de știință cred că moleculele
vieții sau chiar formele de viață au fost aduse pe
planeta noastră de către acești asteroizi.
8
Primele forme de viață
Oamenii de știință au emis ipoteza că organ-
ismele unicelulare cu ARN au apărut în izvoarele
hidrotermale din adâncurile oceanelor, în urmă cu
circa 3,8 miliarde de ani.
Cercetătorii au descoperit dovezi fosile ale
existenței algelor și au folosit tehnicile de datare cu
izotopi radioactivi pentru a le estima vârsta – 3,7
miliarde de ani. Au fost descoperite și fosile de
cianobacterii, care au fost datate la 3,5 miliarde de
ani.
Aceste organisme nu numai că au fost
primele ființe vii care au existat pe Pământ, ci ele
au și reprezentat fundația apariției vieții așa cum o
cunoaștem noi astăzi. Aceste organisme erau auto-
trofe, adică își produceau singure hrana și energia
prin fotosinteză, utilizând lumina solară.
Fotosinteza folosește lumina și dioxidul de
carbon pentru a produce zaharuri și oxigen. Așadar,
aceste prime organisme primitive au fost responsa-
bile pentru formarea oxigenului de pe Pământ, fapt
care a permis vieții să evolueze. Crearea oxigenului
de către aceste organisme este cunoscută sub denu-
mirea de Marele Eveniment de Oxidare (sau Marele
Eveniment de Oxigenare).
Se crede că toată viața era anaerobă și procar-
iotă la acel moment. Dovezile vieții terestre au apărut
doar din urmă cu 3,2 miliarde de ani, după formarea
continentelor. Și din moment ce stratul de ozon nu
se formase încă, radiațiile ultraviolete (UV) emise
de Soare au făcut imposibilă existența vieții pe uscat,
limitând-o doar la oceane.
Planeta s-ar putea foarte bine să fie în drum
spre o altă schimbare drastică a vieții, așa cum s-a
întâmplat în multe alte epoci din istoria Pământului.
Oamenii de știință spun că, din cauza impactului
omului asupra mediului și climei, în prezent are loc o
extincție în masă denumită extincția din Holocen.
 Centrala nucleară de la Cernobîl
de Eană Georgiana
Explozia reactorului 4 de la centrala nucleară
de la Cernobîl, din Ucraina, de la 26 aprilie 1986, se
numără printre cele mai mari catastrofe produse de
om. Accidentul a avut loc la ora 01:23 noaptea și a
constat în explozia centralei și contaminarea radioac-
tivă a zonei. Un nor de precipitații radioactive s-a în-
dreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Eu-
ropei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe
mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic
contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de
persoane.
Centrala nucleară de la Cernobîl
Situată într-o zonă împădurită, cu o densitate
scăzută a populaţiei, centrala era compusă din patru
reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile să
producă 4 GW de putere electrică.
Asemenea altor centrale electrice nucleare,
proiectul sovietic avea un miez de reactor care conţin-
ea tije de combustibil radioactiv de uraniu. În reac-
toarele de la Cernobîl au fost folosite ca moderator
blocuri de grafit în interiorul cărora se aflau încastrate
tije de control din bor. Căldura emanată de tijele de
combustibil era înlăturată din miez de un agent de ră-
cire (apa normală aflată sub mare presiune pompată
în miez unde fierbea şi crea un jet de aburi extrem
de fierbinte). După ce era separată, apa era pompată
înapoi în miez, iar aburii treceau prin turbine pro-
ducând energie electrică.
Testul de dinaintea catastrofei
La 25 aprilie, înainte de a opri unitatea pen-
tru un control de rutină, echipajul reactorului de la
Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea
scopul de a determina cât timp turbinele ar continua
alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a apor-
tului de energie electrică. Acest test mai fusese efec-
tuat în anul precedent, însă turbinele nu au asigurat
puterea necesară.
Pentru efectuarea testului, era necesară reduc-
erea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile
sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest
lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la 50% din
capacitatea sa, pentru o perioadă de 9 ore, timp în care
computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise.
Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea
pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii
reactorului. În acel moment este posibil ca operatorul
să fi comis prima greşeală:în loc să menţină nivelul la
50%, a uitat să reseteze un aparat, fapt ce a determinat
o scădere vertiginioasa a nivelului de producere a en-
ergiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea
scăzut pentru derularea testului.
O altă greşeală care a condus la dezastru a fost
aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie a ener-
giei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea
mare de tije de control, care au fost apoi reintroduse
în reactor tot simultan, procedură care a determinat o
creştere atât de dramatică a nivelului energetic, încât
reactorul a fost distrus.
9
 Explozia s-a produs în jurul orei 01:30, dis-
trugând capsula de beton din jurul reactorului.
Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul
fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se
CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în
reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au fost
aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau
luate de vânt.
În primele zece ore de la producerea acciden-
tului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru
a stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale ra-
dioactive în atmosferă. Circa 200-300 de tone de apă
au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactor-
ului în cadrul acestei disperate acţiuni. Încercarea nu
a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să
inunde reactoarele 1 şi 2.
Următoarea încercare de stingere a flăcărilor
a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb
şi 1 800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27
aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere
militare. Nici aceasta operatiune n-a fost eficace, din
contra, a agravat situatia, caci caldura s-a intetit sub
acele materiale, temperatura din reactor şi cantitatea
de radatii crescând în mod dramatic. Ulterior, miezul
a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai s-a reuşit ca focul şi
emisiile radioactive să fie ţinute sub control.
doze de radiaţii între 0, 7 şi 13 Sv, suferind de aşa-nu-
mitul Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare,
în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost
expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de
ori mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de ra-
diaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în
apropierea unei centrale nucleare).
În afară de cele câteva zeci de victime imedi-
ate ale exploziei și expunerii masive a personalului
centralei și anumitor „lichidatori”, din cele câteva mii
de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un
cancer tratabil), până în anul 2013, cel puțin 16 au
murit.
Soluții
Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă
a reactorului a fost acoperită cu un ‘’sarcofag’’ de be-
ton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl şi Pryp-
iat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite
vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote
normale în jurul anului 2525.

Urmările exploziei
Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâm-
plat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru
muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai
târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decat atat, abia pe 23
mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui
populaţiei iod pentru a preveni absorbirea iodului ra-
dioactiv, practic mult prea târziu, căci cea mai mare
cantitate din acest element radioactiv fusese deja elib-
erată în primele zece zile.
Toate persoanele implicate în acest accident
(cei 600 de pompieri, precum și echipa de operare
care a fost implicată în lupta cu focul) au fost sever
iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor

10
Topologia
de Talamba Iulia

Topologia este o extensie a geometriei care studiază de-

formările spațiului prin transformări continue. Cele mai întâlnite
exemple de rezultat totpologic sunt Banda lui Möbius și Sticla lui
Klein.
Sticla lui Klein
Sticla lui Klein este o suprafață bidimensională
neorientabilă. Din punct de vedere matematic, este o
suprafață unilaterală închisă, adică nu are margini.
Ea nu se autointersectează, iar aceasta poate
fi proiectată corect doar în spațiul cvadridimensinal
(patru dimensiuni), spre deosebire de Banda lui Mö-
bius, care poate exista în spațiul tridimensional.
Poate fi construită prin alăturarea frontierelor
a doua Benzi Möbius.
A fost descrisă pentru prima dată de matema-
ticianul german Felix Klein, în anul 1882. Fiindcă are
o singură față, iar interiorul este egal cu exteriorul,
aceasta nu are volum.

Banda lui Möbius

Banda lui Möbius este un model de suprafață
cu o singură față și o singură margine, astfel are pro-
prietatea matematică de a fi neorientabilă. Acest lucru
înseamnă că, prin deplasarea pe ele, se poate reveni
în punctul de plecare cu capul in jos. Din punct de
vedere topologic, este identică cu un cerc.
Aceasta se poate realiza prin rotirea unui capăt al unei
benzi dreptunghiulare și atașarea acestuia de celălalt
capăt, formându-se o buclă.
Ea a fost descoperită în 1858 de doi matemat-
icieni germai, Johann Benedict Listing și August Fer-
dinand Möbius. Cu toate acestea, poate fi observată
în mai multe mozaicuri din perioada Romei Antice.
Astăzi, apare în magie, muzică, matematică, științe,
inginerie, artă și literatură. Este, de asemenea, simbo-
lul miracolului, transformării, răsturnărilor de situații
și cel al reciclării (cele trei săgeți răsucite).
Fiecare suprafață neorientabilă conține o
bandă Möbius.
11
Undele cerebrale la om de Pitulice Maria

Este bine cunoscut faptul că creierul este un
organ electrochimic; cercetătorii au speculat că un
creier pe deplin funcțional poate genera până la 10
wați de energie electrică. Alți cercetători calculează
că, dacă toate cele 10 miliarde de celule nervoase
interconectate s-ar descărca la un moment dat, un
singur electrod plasat pe scalpul uman ar înregistra
aproximativ cinci milioane până la 50 de milioane de
volți.
Chiar dacă această putere electrică este foarte
limitată, ea apare în moduri foarte specifice, care sunt
caracteristice creierului uman. Activitatea electrică
care emană din creier este afișată sub formă de unde
cerebrale. Există cinci categorii de unde cerebrale,
variind de la cea mai mare activitate la cea mai mică
activitate:
1. Undele gamma sunt măsurate între 30 și 44 de
cicluri pe secundă. Sunt singurul grup de frecvențe
găsite în fiecare parte a creierului. Atunci când creierul
trebuie să proceseze simultan informații din diferite
zone, s-a emis ipoteza că activitatea undelor gamma
consolidează zonele necesare procesării simultane. O
memorie bună este asociată cu o activitate de 40 Hz
bine reglată și eficientă, în timp ce o deficiență de 40
Hz creează dificultăți de învățare.
adesea în stare alfa. O persoană care își ia timp pent-
ru a reflecta sau a medita este de obicei în stare alfa.
4. Undele cerebrale theta au, de obicei, o am-
plitudine și mai mare și o frecvență mai lentă. Acest
interval de frecvență este în mod normal între 5 și
8 cicluri pe secundă. O persoană care și-a luat timp
liber de la o sarcină și începe să viseze cu ochii de-
schiși se află adesea în starea theta. O persoană care
conduce pe o autostradă și descoperă că nu își poate
aminti ultimii cinci kilometri este adesea în starea
theta - indusă de procesul continuu de a conduce
în linie dreaptă, fără obstacole. Natura repetitivă a
acestei forme de a conduce în comparație cu a merge
pe un drum de țară face diferența dintre starea theta
și starea beta pentru a îndeplini sarcina în siguranță.
Persoanele care conduc mult pe autostradă primesc
adesea idei bune în acele perioade în care se află în
starea theta. Indivizii care aleargă în aer liber sunt
adesea într-o stare de relaxare mentală mai lentă
decât alfa și, atunci când sunt în theta, sunt predis-
puși la un flux de idei. Acest lucru poate apărea și la
duș sau chiar în timpul mâncatului. Este o stare în
care sarcinile devin atât de automate încât te poți de-
sprinde mental de ele. Este de obicei o stare mentală
foarte pozitivă.

2. Când creierul este treaz și implicat activ în ac-

tivități mentale, el generează unde beta. Aceste unde
beta sunt de amplitudine relativ scăzută. Frecvența
undelor beta variază de la 15 la 40 de cicluri pe se-
cundă. Undele beta sunt caracteristicile unui creier
solicitat. O persoană aflată în conversație activă este
în starea beta. O persoană care ține un discurs, un
profesor sau o gazdă de talk-show se află în starea beta
atunci când sunt implicați în munca lor.

3. Următoarea categorie de unde cerebrale în or-

dinea frecvenței o reprezintă undele alfa. Acolo unde
beta reprezintă stimularea creierului, alfa reprezintă
opusul. Undele cerebrale alfa sunt mai lente și mai
mari ca amplitudine. Frecvența lor variază de la 9 la
14 cicluri pe secundă. Spre exemplu, o persoană care
a finalizat o sarcină și se așază să se odihnească este
12
5. Starea finală a undelor cerebrale este delta.
Aici undele cerebrale au cea mai mare amplitudine și
cea mai lentă frecvență. Ele se concentrează de obi-
cei în jurul unui interval de 1,5 până la 4 cicluri pe
secundă. Nu coboară niciodată la zero pentru că asta
ar însemna că persoana respectivă este în moarte cer-
ebrală. Dar somnul profund și fără vise duce la cea
mai joasă frecvență. De obicei, 2 până la 3 cicluri pe
secundă. Seara, când citim câteva minute înainte de a
încerca să dormim, este suntem în starea beta scăzut.
Când punem cartea jos, stingem luminile și închidem
ochii, undele noastre cerebrale vor coborî de la beta,
la alfa, la theta și în cele din urmă, când adormim, la
delta.
Este un fapt binecunoscut că oamenii visează
în cicluri de 90 de minute. Atunci când fecvența un-
delor cerebrale delta crește până la frecvența unde-
lor cerebrale theta, are loc visarea activă. De obicei,
atunci când se întâmplă acest lucru, există o mișcare
rapidă a ochilor, caracteristică visului activ. Acesta se
numește REM și este un fenomen bine cunoscut.
Când o persoană se trezește dintr-un somn
adânc, pregătindu-se de a se trezi, frecvențele undelor
Theory of everything
de Sbârcea Thea
În secolul XX au avut loc cele mai importante
descoperiri in domeniul fizicii, care au dus la formu-
larea teoriei relativității restrânse și generale de către
Einstein și la aprofundarea mecanicii cuantice. Teor-
iile lui Einstein au deschis calea spre studiul unde-
lor gravitaționale, al găurilor negre, spre dezvoltarea
cosmologiei și a astrofizicii, iar mecanica cuantica a
stat la baza fizicii atomice, nucleare și a particulelor
elementare, inițiind discuția despre funcții de unda și
probabilități. Aceasta din urma a implementat mod-
elul standard care descrie 3 forțe non gravitaționale,
interacțiunile nucleare slabe și tari și forță electro-
magnetica.
Aceste doua teorii fundamentale au fost vali-
date în mod repetat în domeniile lor separate de rele-
vanță, dar rămân incomplete și cu o valabilitate limi-
tată. Deoarece domeniile obișnuite de aplicabilitate ale
relativității generale și ale mecanicii cuantice sunt atât
de diferite, cele mai multe situații necesită ca doar una
dintre cele două teorii să fie utilizată. Cele două teor-
ii sunt considerate incompatibile în regiuni de scara
Planck – cum ar fi cele care există într-o gaură nea-
cerebrale vor crește prin diferitele etape specifice ac-
tivității undelor cerebrale. Ele vor crește de la delta la
theta și apoi la alfa și, în final, când se oprește alarma,
la beta. Dacă persoana respectivă apasă butonul de
amânare a alarmei, frecvența va scădea la starea al-
pha, sau chiar la theta, sau uneori va scădea din nou la
delta. În timpul acestui ciclu de trezire, este posibil să
se rămână în starea theta pentru o perioadă extinsă,
de exemplu, cinci până la 15 minute - ceea ce le-ar
permite să aibă un flux liber de idei despre evenimen-
tele din ziua precedentă sau să contemple activitățile
viitoarei zi. Acest timp poate fi o perioadă extrem de
productivă și poate fi o perioadă de activitate mentală
foarte semnificativă și creativă.
În concluzie, există patru stări ale undelor
cerebrale care variază de la amplitudine mare, delta,
de frecvență joasă până la beta, de amplitudine mică
și frecvență înaltă. Aceste stări ale undelor cerebrale
variază de la somn profund fără vise la stimularea rid-
icată a creierului. Aceleași cinci stări ale undelor cere-
brale sunt comune speciei umane. Bărbații, femeile și
copiii de toate vârstele experimentează aceleași unde
cerebrale caracteristice.
(adică, momentul imediat după Big Bang). Pent-
ru a rezolva incompatibilitatea, trebuie descoper-
it un cadru teoretic care să dezvăluie un adevăr
mai profund, care să unifice gravitația cu celelalte
trei interacțiuni, care să integreze armonios tărâ-
murile relativității generale și ale mecanicii cuan-
tice într-o teorie finala, numita marea unificare
a forțelor fundamentale din univers sau “Theory
of everything” care, în principiu, ar fi capabilă să
descrie toate fenomenele fizice din acest univers.
Umanitatea visează la aceasta teorie cu-
prinzătoare, din care sa poată fi deduse adevăru-
rile universale ale naturii, încă din perioada
Greciei Antice, când filosoful milesian Tales con-
sidera drept substanță fundamentala apa, iar Ax-
imene aerul. Ei au fost urmați de Leucip si Dem-
ocrat, care au introdus atomismul, o filosofie ce
susținea ca la baza materiei stă o particula mi-
nuscula numita atom. Cu toate acestea, înțelepții
greci nu găsiseră încă o metoda de înțelegere
cantitativă a fenomenelor, pentru a-și demonstra
științific ideile.
13
 Abia în secolul al XVII-lea, prin intermediul
lui Galilei, Kepler si Descartes, descoperim conceptul
modern de lege naturala. La începutul secolului, filo-
sofia mecanica afirma ca toate forțele pot fi reduse la
forte de contact între atomi, dar Isaac Newton descrie
în cele din urma legea atracției universale, unificând
in lucrarea “Principiile matematice ale filosofiei natu-
rale” munca lui Galilei legată de gravitatia terestra cu
legile lui Kepler despre mișcarea planetara si maree.
Odată cu Newton începe de fapt căutarea teoriei fi-
nale, acesta scriind în prefața operei sale “Principia”:
“Aș vrea sa putem deduce restul fenomenelor naturale
prin același tip de raționament cu cel folosit in prin-
cipiile mecanicii. Căci există multe motive care mă
fac sa bănuiesc ca ele toate ar putea depinde de anu-
mite forțe.”. El chiar susține mai târziu ca particulele
de materie se unesc sub acțiunea unor atracții foarte
puternice, transformându-se in particule din ce în ce
mai mari, punctul limita atingându-se la particulele
de care depind reacțiile chimice și culorile corpurilor
naturale, iar sarcina cercetătorilor este sa descopere
agenții care le fac sa fie ținute laolaltă prin aceste forțe
deosebite.
Pe baza acestor rezultate, în 1814, Laplace
sugerează că un intelect suficient de puternic ar putea
calcula poziția oricărei particule în orice moment din
viitor, cu ajutorul legilor mișcării, dacă ar cunoaște
pozițiile și vitezele acestor particule la un moment
oarecare și modul în care se calculează forțele de in-
teracțiune. Cu toate acestea, mecanica cuantică mod-
ernă implica faptul că incertitudinea nu poate fi evi-
tată, astfel, trebuie la rândul ei inclusă în teoria finală.
În 1820, Hans Christian Ørsted a descoperit o
legătură între electricitate și magnetism, iar după 45
de ani de munca, James Clerk Maxwell a propus teo-
ria electromagnetismului. De asemenea, între secolele
XIX si XX, s-a descoperit că forțele de contact, elastic-
itatea, viscozitatea, frecarea și presiunea, rezultă din
interacțiile electrice dintre cele mai mici particule de
materie.
14
Michael Faraday a încercat chiar sa unifice
gravitația, electricitatea și magnetismul, în anii 1849-
1850, însă nu a reușit sa găsească nicio conexiune în-
tre ele.
Apoi, în 1900, David Hilbert a publicat o
faimoasă listă de probleme matematice complexe,
iar în a șasea problemă i-a provocat pe cercetători sa
găsească o baza axiomatica pentru întreaga fizica. În
acest mod a sugerat căutarea teoriei ultime.
În cele din urma, în 1905, Albert Einstein for-
mulează teoria relativității restrânse, prin care schim-
ba perspectiva asupra spațiului și timpului și reinter-
pretează cercetările lui Max Planck asupra radiației
termice cu ajutorul particulei elementare de lumina:
fotonul. În 1913, danezul Niels Bohr folosește mod-
elul atomic al lui Ernest Ritherford, conform căruia
atomii sunt alcătuiți din nuclee înconjurate de nori de
electroni, și ideea de foton pentru a explica spectrul
atomului de hidrogen. Toate aceste descoperiri fac gă-
sirea teoria finale să pară posibilă.
După 1915, Albert Einstein publică și teoria
relativității generale, rezolvând o contradicție din-
tre electromagnetism și mecanica. În continuare, el
a încercat sa arate ca forța gravitațională și electro-
magnetismul sunt manifestări ale unui principiu mai
profund, dedicandu-și ultimii 30 de ani de viață gă-
sirii unei teorii unificate a câmpurilor care să unească
teoria lui Maxwell cu teoria sa a relativității restrânse.
Cercetările i-au fost întrerupte de descoperirea inter-
acțiunilor nucleare slabe și tari, niște forte complet
diferite de cele pe care le studia. În plus, Einstein a
respins mecanica cuantică în studiul său și astfel nu
i-a reușit îmbinarea teoriilor.
La mijlocul anilor 20, mecanica cuantică a în-
ceput să fie utilizată, cu succes, pentru calcularea pro-
prietăților pentru atomii individuali și în interacție cu
radiația, dar si pentru atomii combinați în molecule.
În plus, aceasta s-a folosit în calculul energiilor atom-
ice, iar mai târziu a fost aplicată câmpurilor electrice
și magnetice produse de electroni, rezultând valoarea
de energie infinita a atomului. Deși la început infiniții
apăruți în calcule au fost descurajatori, în anumite ti-
puri de teorii au putut fi simplicați, și le-au oferit fi-
zicienilor speranța ca ar putea ajute la o teorie finală
prin calcul matematic.
Totuși, au continuat sa apăra complicații, deo-
arece mult timp s-a considerat ca gravitația nu putea
fi integrată în cadrul fizicii cuantice. In secolul XX,
oamenii de știință s-au concentrat pe înțelegerea ce-
lor trei forțe care definesc mecanica cuantică: electro-
magnetismul și forțele nucleare slabe și tari. Primele
două forțe au fost unificate in anii 1967- 1968 de către
Sheldon Glashow, Steven Weinberg și Abdus Salam în
forță electroslabă. Forțele nucleare tari și cele electro-
slabe coexistă in Modelul Standard al fizicii particule-
lor, dar rămân distincte.
A fost conceputa o teorie a Marii Unificări,
care sa facă legătură între aceste doua interacțiuni, însă
s-a ajuns la concluzia că energia la care converg aceste
tării ale interacțiunilor este de ordinul de mărime al
energiei Planck (Ep= 10^19GeV). Aceste energii sunt
de miliarde de ori mai mari decât energiile atinse în
prezent în laboratoare (la acceleratorul de particule cu
cea mai mare energie, Large Hadron Collider, se ating
energii de 10^4GeV), ajungându-se la un impas în
depășirea informațiilor oferite de modelul standard.
Prin urmare, mai sunt destui pași de parcurs pana la
obținerea unei teorii finale, care sa îmbine forțele me-
canicii cuantice cu gravitația.
In 1974, Stephen Hawking a reînsuflețit
cercetările, publicând în revista Nature un articol nu-
mit “Black hole explosions?”, în care a schițat o teor-
emă care a unit teoria relativității generale a lui Ein-
stein - gravitația einsteiniană folosită pentru a explica
formarea și evoluția găurilor negre, cu teoria cuantică
- care explică comportamentul materiei și energiei la
nivel atomic. În această nouă lucrare, Hawking a emis
ipoteza că materia nu doar este atrasa gravitațional de
găurile negre, ci in acest proces emite energie (foto-
ni) - ceea ce a fost acum confirmat în experimente
de laborator de către Institutul de Tehnologie Tech-
nion-Israel din Israel - numită „Radiția Hawking”. În
lucrările anterioare, Hawking arătase cum relativita-
tea duce la singularitatea găurii negre, dar era nevoie
de mecanică cuantică pentru formarea unei imagini
complete.
Lucrarea lui Stephen Hawking despre găuri-
le negre și originea universului este, fără îndoială, cel
mai concret progres pe care fizicienii teoreticieni l-au
făcut în îmbinarea gravitației cu fizica cuantică a lui
Einstein într-o teorie finală.
Printre teoriile care rezolva elegant teoria uni-
ficării, dar care nu poate fi demonstrata experimental
se numără teoria corzilor care presupune că, la în-
ceputul universului (până la 10^-43 de secunde după
Big Bang), particulele erau de fapt entități unidimen-
sionale, asemănătoare unor corzi ale căror vibrații de-
termină proprietățile particulelor, cum ar fi masa și
sarcina lor și că cele patru forţe fundamentale au fost
cândva o singură forţă fundamentală. Teoria explică
gravitația printr-o anumită cordă vibrantă ale cărei
proprietăți corespund cu cele ale gravitonului ipotetic,
o particulă mecanică cuantică care ar transporta forța
gravitațională. In 1984, teoreticienii Michael Green
și John Schwarz au produs ecuații care au arătat cum
corzile au evitat anumite inconsecvențe care afectează
modelele care descriu particulele ca obiecte puncti-
forme, conform Universității din Cambridge. Aceste
prime descoperiri au lăsat cercetătorilor cinci teorii
diferite care explică cum şirurile unidimensionale os-
cileaza într-o realitate cu zece dimensiuni. O a doua
revoluție a avut loc în 1995, când Edward Witten a
sugerat că toate aceste idei diferite erau legate și pu-
teau fi combinate cu o altă teorie numită supra-grav-
itație, care ar funcționa în 11 dimensiuni. Aceasta
noua teorie a fost numită Teoria M.
Prin urmare, căutarea unei teorii finale face
parte din încercarea oamenilor de a înțelege și dez-
vălui legile de funcționare ale naturii, pană în cele
mai adânci profunzimi, dar mai avem de așteptat, atât
pentru emiterea unor teorii coerente, cât și pentru
evoluția capacității tehnice de a le testa.
15
Ingineria genetică
de Andreescu Alexandru
Ingineria genetică este un proces care modi-
fică structura genetică a unui organism fie prin înde-
părtarea sau introducerea ADN-ului, fie prin modi-
ficarea in organismul original a materialului genetic
existent.
Ingineria genetică transferă o genă direct de
la o creatură la alta, spre deosebire de reproducerea
OMG-urile (Organism modificat genetic)
convențională a animalelor și plantelor, ceea ce presu-
sunt utilizate pentru cercetarea funcției și expresiei
pune efectuarea mai multor treceri și apoi selectarea
genelor. Toate genele sunt interschimbabile asta in-
organismului cu trăsătura dorită.
semnand ca dacă preluăm o genă din genomul unui
Ingineria genetică a fost aplicată în numeroase
organism și o introducem într-un alt genom aceasta
domenii, inclusiv, medicină, biotehnologie industrială
va funcționa în același mod ca în organismul origi-
și agricultură. Este posibil să se genereze modele an-
nal. Sunt necesare insa crearea unor conditii nece-
imale de boli umane prin eliminarea unor gene care
sare pentru ca gena respectiva să ajungă în genomul
au legatura cu afecțiunile specifice. Ingineria genetică
țintă. Primul OMG a fost o bacterie generată de
oferă posibilitatea de a trata bolile ereditare prin ter-
Herbert Boyer și Stanley Cohen în 1973, an in care
apia genetica, producerea unor hormoni, vaccinuri și
acestia au fondat prima companie specializata pentru
alte medicamente. . Plantele au fost modificate pentru
inginerie genetica numita Genetech iar doi ani mai
a rezista pesticidelor, virusurilor și erbicidelor, pentru
tarziu aceasta a anunțat producerea insulinei umane
a produce vaccinuri comestibile, pentru a îmbunătăți
creată prin ingineria genetică, proteina vitala pen-
nutriția și pentru a rezista la stresurile provocate de
tru tratarea diabetului de tip 1 si 2 sau cetoacidoza
mediu. Ingineria genetică a deschis calea pentru dez-
diabetică. Anumite tehnici de inginerie genetică fo-
voltarea terapiilor genetice, care pot trata și vindeca
losesc bacterii pentru introducerea unor gene noi în
boli genetice prin înlocuirea sau corectarea genelor
genom. Agrobacterium tumefaciens, de exemplu, este
defecte. De exemplu, aceasta a fost utilizată cu succes
utilizată frecvent în biotehnologie pentru modificar-
în tratarea unor afecțiuni precum anemia falciformă,
ea genomului unor specii de plante. Această metodă
fibroza chistică și cecitatea ereditară.
nu este însă foarte precisă, astfel încât în prezent se
preferă utilizarea unor noi metode de inginerie genet-
ică care sunt mult mai exacte, cum ar fi tehnica CRIS-
PR Cas-9.

Știai că....
📌 Termenul de inginerie genetica a fost prima oara
utilizat intr-un roman SF scris de Jack William-
son?
📌 Șoarecii modificați genetic sunt adesea folosiți în
cercetare pentru a înțelege mai bine funcționarea
genelor și a bolilor umane. Există și exemple de
animale modificate genetic pentru a prezenta car-
acteristici specifice, cum ar fi somonul modificate
genetic pentru a crește mai repede sau țestoasa
cu lumini fluorescente care a fost creată pentru a
studia dezvoltarea embrionară.
16
Telescopul James Webb
de Prundaru Luca-Ion
Telescopul spațial James Webb (JWST) este un
telescop spațial dezvoltat de NASA, Agenția Spațială
Europeană (ESA) și Agenția Spațială din Canada
(CSA). Este destinat să succcedă telescopului spațial
Hubble ca misiune emblematică a NASA în astrofizică.
JWST a fost lansat la 25 decembrie 2021 pe o rachetă
Ariane 5 VA256. Este conceput să ofere o rezoluție și o
sensibilitate îmbunătățite în infraroșu față de Hubble
și va permite o gamă largă de investigații în domeniile
astronomiei și cosmologiei, inclusiv observații ale un-
ora dintre cele mai îndepărtate evenimente și obiecte
din Univers, cum ar fi formarea primelor galaxii. Per-
mite caracterizarea atmosferică detaliată a exoplanet-
elor potențial locuibile.
Telescopul spațial James Webb are o masă de
aproximativ jumătate din cea a telescopului spațial
Hubble, oglinda sa principală din beriliu acoperită cu
aur are un diametrul de 6,5 metri (spre deosebire de
cea de pe Hubble care are 2,4 metri) și cu suprafața
de colectare a luminii de șase ori mai mare decât a
telescopului Hubble. Beriliul este un metal foarte rig-
id, dur și ușor, folosit adesea în industria aerospațială,
care este nemagnetic și își păstrează forma cu precizie
într-un mediu ultra-rece. Învelișul de aur oferă reflec-
tivitate în infraroșu și durabilitate.
Telescopul spațial James Webb este echipat cu
patru instrumente științifice, toate montate într-un
suport special, numit Integrate Science Instrument
Module (ISIM):
⚙ NIRCam (Near InfraRed Camera; Camera
pentru infraroșu apropiat) este un aparat de imagine
în infraroșu care va avea o acoperire spectrală variind
de la marginea vizibilului (0,6 micrometri) până la in-
fraroșu apropiat (5 micrometri).
⚙ NIRSpec (Near InfraRed Spectrograph; Spec-
trograf cu infraroșu apropiat) va efectua spectrosco-
pie pe același interval de lungimi de undă.
⚙ MIRI (Mid-InfraRed Instrument; Instrument
cu infraroșu mediu) va măsura intervalul de lungimi
de undă din infraroșu mediu până la lung de la 5 la 27
de micrometri.
⚙ FGS/NIRISS (Fine Guidance Sensor and Near
Infrared Imager and Slitless Spectrograph; Senzor de
ghidare fină / Imagine aproape de infraroșu și spec-
trograf fără fante), condus de Agenția Spațială Cana-
diană, este utilizat pentru obținerea unor imagini de
înaltă rezoluție, detecția exoplanetelor, precum și la
spectroscopia tranzitului exoplanetelor.
Telescopul spațial James Webb are patru
obiective cheie:
☄ să caute lumina de la primele stele și galaxii
care s-au format în Univers după Big Bang
☄ să studieze formarea și evoluția galaxiilor
☄ să înțeleagă formarea stelelor și a sistemelor
planetare
☄ să studieze sistemele planetare și originea
vieții.
17
Una dintre cele mai frumoase poze realizate de telescopul James
Webb, reprezentând un nor intergalactic de praf, Stâlpii Creatiei.

18
Mașina de
egrenat a lui
Eli Withney
de Oprea Tudor
Mașina de egrenat – adică „ginul de bumbac”
– este o mașină care separă rapid și ușor fibrele de
bumbac de semințele lor, permițând o productivitate
mult mai mare decât separarea manuală a bumbac-
ului. Fibrele sunt apoi procesate în diverse produse
din bumbac, în timp ce orice bumbac nedeteriorat
este folosit în mare parte pentru textile precum îm-
brăcăminte. Semințele separate pot fi folosite pentru a
crește mai mult bumbac sau pentru a produce ulei de
semințe de bumbac.
Ginurile portabile cu role au fost folosite în
subcontinentul indian încă de la începutul anului 500
d.Hr. și apoi în alte regiuni. Ginul indian cu rulouri
melcate, inventat cândva în jurul secolului al XVI-lea,
a rămas, conform lui Lakwete, practic neschimbat
până în prezent. Un gin de bumbac mecanic modern
a fost creat de inventatorul american Eli Whitney în
1793 și brevetat în 1794.
Ginul Whitney a folosit o combinație de plase
de sârmă și cârlige mici de sârmă pentru a trage bum-
bacul, în timp ce periile îndepărtau continuu scamele
de bumbac liber pentru a preveni blocajele. A rev-
oluționat industria bumbacului din Statele Unite,
dar a dus și, din implicit, la creșterea sclaviei în sudul
american. Ginul lui Whitney a făcut ca agricultura de
bumbac să fie mai profitabilă, astfel încât proprietar-
ii de plantații și-au extins plantațiile și au folosit mai
mulți sclavi pentru a culege bumbac. Whitney nu a
inventat niciodată mașina de recoltat bumbac: trebuia
totuși cules manual. Invenția a fost astfel identificată
ca un factor care contribuie involuntar la izbucnirea
războiului civil american. Degrenatoarele automate
moderne de bumbac folosesc cilindri de curățare și
ferăstrău cu mai mulți motori și oferă o productivitate
mult mai mare decât precursorii lor alimentați manu-
al.
Cum funcționează?
Mașina este realizată cu doi cilindri rotativi.
Primul cilindru are linii de dinți în jurul circumfer-
inței, iar în unghi față de acest cilindru este o placă
metalică cu găuri mici, „coste de egrenare”, prin care
dinții pot încadra cu goluri minime. Dinții prind
bumbacul în timp ce se rotește, trăgându-l prin aceste
găuri mici. Semințele sunt prea mari pentru a intra
prin găuri și sunt astfel îndepărtate din bumbacul ro-
tativ de placa metalică, înainte de a cădea într-un vas
de colectare. Pe cealaltă parte a primului cilindru se
află un al doilea cilindru, de asemenea rotativ, cu perii
atașate. Acest al doilea cilindru șterge bumbacul de pe
primul și îl depune în găleată de colectare.
Semințele sunt refolosite pentru plantare sau
sunt trimise la o moară de ulei pentru a fi prelucrate
în continuare în ulei de bumbac și făină de semințe
de bumbac. Curățătorii de scame folosesc din nou
ferăstrăi și bare de grilă, de data aceasta pentru a sep-
ara semințele imature și orice materie străină rămasă
din fibre. Presa de baloturi comprimă apoi bumbacul
în baloturi pentru depozitare și transport. Ginurile
moderne pot procesa până la 15 tone (33.000 lb) de
bumbac pe oră.
19
Secolul XX în artă
de Vizdei Ari
Secolul XX a reprezentat o perioada de met-
amorfoza artistica, trecand de la strictele reguli si
reglementari ale clasicismului la liniile precise si un-
ghiurile drepte ale cubismului pana la libertatea la in-
ovație si de redefinire a artei a expresionismului.
În forma sa cea mai pură, clasicismul este o
atitudine estetică dependentă de principii bazate
în cultura, arta și literatura Greciei și Romei antice,
cu accent pe formă, simplitate, proporție, claritatea
structurii, perfecțiune, emoție reținută, precum și
explicit. apel la intelect. Arta clasicismului caută de
obicei să fie formală și restrânsă: din Discobolus, Sir
Kenneth Clark a observat, „dacă ne opunem la reți-
nerea și comprimarea lui, ne opunem pur și simplu
la clasicismul artei clasice. Niste artisti cunoscuti ai
perioadei clasicismului sunt Nicolas Poussin, Anni-
bale Carracci, Claude Lorrain, Jacques-Louis David,
Jean-Auguste Dominique Ingres, Anton Raphael
Mengs si altii.
În operele de artă cubiste, subiectele sunt
analizate, rupte și reasamblate într-o formă abstractă
- în loc să înfățișeze obiecte dintr-o singură perspec-
tivă, artistul descrie subiectul din mai multe perspec-
tive pentru a reprezenta subiectul într-un context mai
mare. Cubismul a fost considerat cea mai influentă
mișcare de artă a secolului al XX-lea. Termenul cub-
ism este asociat în general cu o varietate de lucrări de
artă produse la Paris (Montmartre și Montparnasse)
sau lângă Paris (Puteaux) în anii 1910 și de-a lungul
anilor 1920. Cei mai importanti artisti ai perioadei
cubismului sunt Pablo Picasso, Georges Braque, Jean
Metzinger, Albert Gleizes, si Juan Gris.
20
Femeie
plângând
Pablo
Picasso
Autoportretul
cubistului
Salvador
Dali
In anul 1917, Marcel Duchamp a creat o
sculptura intitulata “Fountain” pe care a introdus-o
in expozitia Societatii de Artisti Indepententi (So-
ciety of Independent Artists) in New York pentru
a fi expusa la Grand Central Palace, constituita
dintr-un pisoar cu semnatura “R. Mutt 1917” pe
suprafata acestuia. Când a explicat scopul sculpturii
sale readymade, Duchamp a declarat că acestea sunt
„obiecte de zi cu zi ridicate la demnitatea unei opere
de artă prin actul de alegere al artistului”.
În prezentarea lui Duchamp, orientarea
pisoarului a fost modificată față de poziționarea
obișnuită. La acea vreme, Duchamp era membru al
consiliului de administrație al Societății Artiștilor
Independenți. După multe dezbateri ale membrilor
consiliului de administrație (dintre care cei mai mulți
nu știau că Duchamp a depus-o, deoarece el a prez-
entat lucrarea „sub pseudonim”) cu privire la faptul
dacă piesa era sau nu artă, Fountain a fost ascuns ve-
derii în timpul spectacolului.
Impactul Fântânii lui Duchamp a schimbat
modul în care oamenii văd arta datorită concentrării
sale asupra „artei cerebrale”, spre deosebire de „arta
retiniană”, deoarece acesta a fost un mijloc de a im-
plica publicul potențial într-un mod care provoacă
gândirea, în loc să satisfacă statutul estetic, marcând
„trecerea de la clasicism la modernitate”.
Aceasta opera de arta a fost prezentata in semn
de protest, evidentiind faptul ca arta este strict ceea ce
vrea artistul sa fie, iar ‘regulile’ artei nu aduc niciun
beneficiu mesajului in sine, ci sunt doar restrictive.

Curiozități despre
Leonardo da Vinci
de Bejinaru Raluca
Leonardo da Vinci era un mit încă din timpul vieții, asemenea lui Michel-
angelo și Rafael. Odată cu trecerea anilor, faima și averea acestuia au rămas intacte,
iar astăzi, geniul din Vinci este mai mult ca oricând un mit, în sensul că este dificil
să percepem figura sa în sens strict filologic. De fapt, de-a lungul timpului, imagin-
ea lui a căpătat caracteristici care adesea nu au nimic în comun cu personajul din
realitate.
Pentru a-l cunoaște mai bine, iată câteva lucruri despre Leonardo da Vinci
care nu sunt știute de toată lumea:
🖌 A avut 17 frați, datorită trecutului aventuros al tatălui său;
🖌 Era dislexic, dar acest lucru nu l-a împiedicat să devină un geniu
cunoscut până în zilele noastre;
🖌 Era și ambidextru, fiind capabil să scrie cu o mână și să deseneze
cu cealaltă, în sensuri diferite, în același timp;
🖌 Era vegetarian. Deși era considerat un lucru de-a dreptul neo-
bișnuit în acele vremuri, artistul a ales acest mod de viață din consider-
ente umanitare. De asemenea, obișnuia să cumpere păsări în colivii și să
le elibereze;
🖌 Pentru a nu-i fi furate ideile, scria totul invers, fiind nevoie ca în-
semnările să fie citite cu ajutorul unei oglinzi. Da Vinci și-a dezvoltat atât
de bine această tehnică, încât nu mai avea nevoie de o oglindă pentru a
scrie astfel;
🖌 A dezvoltat noi formule de vopsele și tehnici de pictură. În urma
acestor experimente, multe dintre operele sale s-au deteriorat rapid, un
exemplu fiind “Cina cea de taină” ;
🖌 A fost primul care a dat o explicație pentru faptul că cerul este
albastru;
21
🖌 Petrecea ani de zile lucrând la un singur
proiect, desi nu avea nevoie de atât de mult timp;
🖌 Primele sale comenzi primite ca artist inde-
pendent nu au fost terminate, din cauza faptului că
s-a mutat din Florența la Milano, ca să lucreze pentru
familia Sforza;
🖌 Cel mai mare proiect al său a fost distrus de
către soldații francezi;
🖌 Munca sa nu a fost apreciată în timpul vieții,
deoarece artistul nu a depus niciun efort pentru a-i
fi publicate operele sau invențiile, deși acesta a făcut
mari descoperiri în domeniul anatomiei, opticii, hi-
drodinamicii și al ingineriei;
🖌 A fost învinovățit de sodomie, însă acuzațiile au
fost retrase din lipsa dovezilor, descoperindu-se ulterior
că Leonardo a fost doar o victimă colaterală într-un atac
politic, adresat familiei Medici;
🖌 Michelangelo și Leonardo da Vinci erau rivali,
din textele epocii reieșind că cei doi își criticau metodele.
Michelangelo îl tachina pe da Vinci pentru incapacita-
tea de a-și duce la bun sfârșit proiectele, iar Lenardo îl
ironiza pe Michelangelo pentru musculatura exagerată a
statuilor pe care le sculpta.

22
 Baletul
O artă veche de șase secole
de Vrabie-Radu Crina
Baletul cea mai frumoasă dintre arte... del-
icateţe, simplitate, eleganţă, sacrificiu, sensibilitate,
muncă, devotament.. şi lista poate continua la nes-
fârşit.
Arta baletului nu ar fi cunoscut o asemenea înflorire
în lipsa pasiunii unui rege pentru dans. Fără Ludovic
al XIV-lea și fără dragostea lui pentru arta dansului,
baletul, așa cum îl vedem astăzi, poate că nu ar fi ex-
istat. El este rodul perfecționării și al transformărilor
începute în Franța, în urmă cu mai bine de 350 de
ani, la curtea monarhului supranumit Regele-Soare.
În secolul al XVII-lea, dansul făcea parte din educația
oricărui tânăr nobil, fiind pus pe același plan cu scri-
ma sau echitația.
Unele dintre baletele clasice sunt asociate cu
metodele de pregătire, denumite după creatorii lor. Considerat a fi un stil mai rigid, în baletul
Printre cele mai renumite sunt Voganova și Bourno- clasic se pune accentul pe povestea în jurul căreia se
ville predate la marile scoli de balet. Cu ajutorul bal- construiește spectacolul. Cele mai cunoscute exemple
etului clasic, cei mici își dezvoltă cultura muzicală și de balete clasice sunt ”Spărgătorul de nuci” și ”Lacul
descoperă frumusețea și bucuria mișcărilor. lebedelor”.

23
 Inteligența artificială vs artiști
Lupta pentru drepturile de autor
de Andreescu Miruna

Artiștii vizuali, designerii și ilustratorii asistă În ceea ce privește chestiunea însușirii stilis-
la lansarea generatoarelor de text-imagine IA pe piață. tice în scopuri financiare, el a adăugat că „dacă o cam-
Această nouă tehnologie a stârnit dezbateri în panie de brand este în mod evident preluată din opera
jurul rolului inteligenței artificiale în arta vizuală și a de artă a unei persoane, indiferent dacă a fost realiza-
unor probleme precum însușirea stilului. Viteza și efi- tă cu ajutorul inteligenței artificiale sau altfel, nu este
ciența sa au declanșat temeri în rândul unor artiști, în un lucru bun. Și sper că se va ridica cineva împotriva
timp ce alții au acceptat-o ca pe un nou instrument acestor practici”.
interesant. Artiștii doresc să poată accepta sau refuza ca lu-
Ce este un generator IA text-imagine? crările lor să fie folosite de un robot - nu să fie nev-
oiți să ceară ca acestea să fie eliminate după ce
Este un software care creează o im-
deja au apărut, chiar dacă acest lucru este posibil.
agine din textul introdus de un utilizator, care
În aceste condiții, s-ar putea imagina un “sistem
este denumit „prompt”. Aceste instrumente de
de licențe, dar numai dacă comisioanele sunt suficiente
inteligență artificială sunt antrenate pe setu-
pentru a trăi”, notează Karla Ortiz, o altă reclamantă.
ri de date uriașe de perechi de text și imagini.
Pe rețelele de socializare, artiștii povestesc cum
„Există acum seturi mari de date care au fost
au pierdut o mare parte din contracte din această cauză.
extrase de pe internet, disponibile public. Și pe acestea
Companiile vor invoca conceptul ju-
le-am folosit, în principal seturile de date LAION”, a
ridic de “fair use” (utilizare rațională), un fel de
declarat pentru Euronews profesorul Björn Ommer,
clauză de excepție la drepturile de autor, spune
care conduce Grupul de viziune și învățare pe comput-
avocatul și dezvoltatorul Matthew Butterick.
er la Universitatea Ludwig Maximilian din München.
LAION este o organizație non-profit care
colectează perechi imagine-text pe Internet. Apoi le
organizează în seturi de date pe baza unor factori pre-
cum limbajul, rezoluția și scorul estetic prezis, cum ar
fi setul de date Aesthetic Visual Analysis (AVA).
O problemă de etică
Fiecare IA text-to-image
funcționează cu ajutorul unor cuvinte
cheie cărora le sunt corelate niște imagini.
Una dintre problemele provocate de această
inovație este încălcarea drepturilor de au-
tor ale creatorilor de conținut, întrucât imag-
inile le sunt mai mult furate decât atribuite.
„Cred că va trebui să găsim fie o modalitate
prin care artiștii pot fi compensați dacă nume-
le sau imaginile lor apar în seturile de date”, sub-
liniază Erik Winkowski, creator de colaje video.
24
 “Cuvântul magic este “transformare”. Oferă
sistemul lor ceva nou? Sau îl înlocuiește pe cel origi-
nal de pe piață?”, spune consultantul.
Împreună cu firma de avocatură Joseph
Saveri, el îi reprezintă pe artiști, dar și pe ingineri
într-un alt proces împotriva unui software Microsoft,
care generează coduri informatice.
În așteptarea procesului care se anunță lung
și a rezultatului incert, se organizează mobilizarea și
pe frontul tehnologic.
Chemat în ajutor de artiști, un laborator al
Universității din Chicago a lansat săptămâna trecută
un software care permite publicarea online a opere-
lor, protejându-le în același timp împotriva modelel-
or de inteligență artificială.
Denumit “Glaze”, (“lac”) programul adaugă
un strat de date la imagine, invizibil cu ochiul liber,
care “estompează liniile”, rezumă Shawn Shan, stu-
dentul responsabil de proiect.
Inițiativa a fost prim-
ită cu entuziasm, dar și cu scepticism...
Pe lângă artiștii vizuali, inteligenta arti-
ficiala compromite și carierele actorilor vocali.
De peste 20 de ani, Tanya Eby este actor vo-
cal cu normă întreagă. În șase luni, comenzile ei
s-au redus la jumătate și mulți dintre colegii săi se
confruntă, de asemenea, cu o reducere a activității.
„Este normal că inteligența artificială ne afec-
tează”, spune ea. „Cred că acesta este planul pentru vi-
itor: înlocuirea angajaților pentru a reduce costurile”.
„Există o zonă gri”, exploatată de multe plat-
forme, spune Kamis Taylan. „Se folosesc de vocea
ta, de a mea și de alte cinci, creează o voce nouă și
nu plătesc nimic, spunând că nu aparține nimănui”.
Toate companiile contactate de AFP neagă
faptul că apelează la astfel de practici.
25
 Gaudí
Arhitectul reprezentativ al Spaniei
de Ilie Maria
Născut în Reus, 1852, Antoni Gaudi a fost in- lăsându-și fiica în responsabilitatea tânărului, singura
ițiatorul mișcării “Art Nouveau” in Spania. Arhitect si rudă rămasă în viață, iar în scurt timp artistul s-a mu-
designer, acesta se folosea de culoare, textura si mis- tat la Barcelona, împreună cu tatăl și nepoata sa.
care ca nimeni altcineva, lucrarile sale dand nastere Antoni Gaudí a obținut titlul de arhitect în
unui nou curent stilistic. 1878 și în acel moment l-a cunoscut pe Eusebi Güell
Munca lui Gaudi este admirată de arhitecți i Bacigalupi, un industriaș bogat care a fost fascinat
din întreaga lume, datorită stilului unic și distinctiv. de talentul lui. Dorind să-l cunoască mai bine, l-a
Încă de la început stilul său atrăgea atenția, acesta ne- invitat în casa sa și cei doi au început astfel o relație
fiind influențat de ideile altor arhitecți, ci de natură. de admirație reciprocă și prietenie care a durat până
Toate lucrările sale au un aspect organic, in- la moartea omului de afaceri. Acesta i-a oferit arhi-
fluența naturii făcându-și simțită prezența prin for- tectului resursele financiare pentru a realiza cele mai
mele organice folosite, materialele de construcție ce importante opere ale sale: Palatul Güell, Parcul Güell,
par a fi curbate natural, sculpturile metalice sucite. Cripta Güell sau Pavilionul Güell.
Renumitul arhitect catalan Antonio Placid
Guillem Gaudí y Cornet s-a născut în 1852 într-o
familie de fierari din micul oraș Reus, Catalonia.
Continuând afacerea de familie, tatăl viitorului arhi-
tect a făcut comerț cu forjare și urmărire a cuprului
și de la o vârstă fragedă i-a insuflat fiului său simțul
frumosului, desenând și înfățișând clădiri împreună
cu el.
Antonio a crescut ca un băiat deștept care a
reușit la școală fără prea mult efort. Geometria era
materia lui preferată. Chiar și în anii de școală, tânărul
a început să se gândească la destinul său și a simțit că
viața lui va fi cumva legată de artă. Odată, în timpul
unei piese de teatru, Antonio s-a încercat ca artist de
teatru și atunci și-a dat seama la ce voia să-și dedice
viața - „pictura pe piatră”, care în generațiile viitoare Pe lângă Casa Vicens, Casa Batllo și La Pedre-
va fi descrisă drept arhitectura lui Gaudi. ra, clădiri spectaculoase care poartă semnătura incon-
Biografie fundabilă a lui Antoni Gaudi, proiectul vieții arhitec-
Gaudí nu a avut niciodată o stare de sănătate tului a fost, fără îndoială, biserica Sagrada Familia.
prea bună, încă din copilărie fiind diagnosticat cu re- Gaudi nu a fost primul arhitect care a lucrat
umatism, iar problemele de sănătate îl împiedicau să la Sagrada Familia. Construcția bazilicii a început în
se joace cu alți copii, însă compensa cu numeroase 1882, sub coordonarea lui Francisco Paula de Villar,
plimbări, obicei pe care l-a păstrat până la sfârșitul un important arhitect catalan. De Villar și-a dat demi-
vieții. sia în anul următor, iar Antoni Gaudi i-a luat locul.
Doi dintre frații lui au murit la vârste fragede, Stilul său neobișnuit și modul în care folosea
la 2 și 4 ani. Un alt frate mai mare, Francesc, a mu- culorile, formele și materialele au stârnit admirația
rit în anul 1876 din cauze necunoscute, imediat ce multora. Dar au existat și oameni care l-au consid-
obținuse diploma în medicină, iar moartea lui a fost erat pe Antoni Gaudi un fanatic religios și lipsit de
urmată de cea a mamei viitorului arhitect. Sora lui gust.Catedrala Sagrada Familia, lucrarea sa netermi-
mai mare, Rosa, a încetat și ea din viață în anul 1879, nată, a fost batjocorită de Picasso, în timp ce scriitorul
26
George Orwell a numit-o „o monstruozitate mod- OPERE
ernă”, potrivit The Guardian. Palatul Güell
A lucrat la acest proiect timp de 44 de ani, iar ultimii
iar ultimii 11 ani din viață și i-a dedicat exclusiv con-
struirii bazilicii. În tot acest timp, a devenit tot mai
devotat credinței romano-catolice și chiar și-a câștigat
porecla de „arhitect al lui Dumnezeu”.
Cu câțiva ani înainte de moartea sa tragică,
Antoni Gaudi s-a retras din societate. Și-a abandonat
activitățile zilnice ca să se concentreze doar pe cred-
ința sa și pe construcția Sagrada Familia. S-a mutat
în cripta clădirii neterminate, a început să se îmbrace
neglijent, cu haine rupte, și a ignorat aproape complet
regulile elementare de igienă.
Aspectul neîngrijit al lui Antoni Gaudi a fost
unul dintre factorii care au dus la moartea sa. Pe 7
iunie 1926, arhitectul se îndrepta spre biserica Sant
Felipe Neri pentru rugăciune și spovedania zilnică.În
timp ce se deplasa pe una dintre cele mai aglomerate Aceasta este palatul de reşedinţă al fami-
artere din Barcelona, a fost lovit de un tramvai. Și-a liei Güell. Exteriorul prezinta o fatada sobra care nu
pierdut cunoștința și a rămas întins pe stradă, în locul seamănă cu alte proiecte realizate de Gaudi. Pe de altă
unde a căzut. parte, interiorul şi acoperişul compenseaza lipsa ele-
Trecătorii nu s-au grăbit să-l ajute, crezând că este un mentelor în stil Gaudi din fațadă. Acoperisul e cu totul
cerșetor. La acea vreme, cerșetorii erau și mai ostra- special avand pe el niște hornuri conice asemănătoare
cizați decât astăzi, primind rareori până și îngrijiri unor brazi de jucarie.
medicale elementare.
Gaudi era deja în stare critică atunci când a Finca Güell
fost observat de un medic care locuia în apropiere.
Medicul l-a urcat într-un taxi și l-a transportat la spi-
talul Santa Crue.Întrucât arhitectul nu avea la el nici-
un ban și nici documente de identificare, medicii de la
spital erau convinși că au de-a face cu un bătrân fără
adăpost. L-au așezat pe un pat și i-au oferit un ajutor
minim.
Disparitia misterioasa a fost sesizata prima
oara de preotul la care se spovedea, astfel, datorita
acestuia, personalul spitalului a aflat ca pacientul tra-
tat cu negijenta era insasi Gaudí. După aflarea iden-
tității sale, medicii au încercat să îl salveze, dar pe 10
iunie, la trei zile de la accident, arhitectul a încetat din
viață.
Pe 12 iunie, o mulțime de oameni s-a adunat Finca Güell este o proprietate mare a unuia
în cripta Sagrada Familia pentru a-și lua rămas bun dintre cei mai mari clienți a lui Gaudi, Eusebi Güell
de la Antoni Gaudi. La momentul morții lui, mon- i Bacigalupi. Dar ceea ce este interesant nu este ne-
umentala bazilică era finalizată doar în proporție de apărat complexul, ci poarta de fier de la intrare. Com-
aproximativ 25%. plexul este compus din doua cladiri legate printr-o
Construcția a continuat după moartea sa, dar poarta monumentală comuna împodobită cu modele
a fost întreruptă de războiul civil spaniol la mijlocul în stil Art Nouveau, fantezii vegetale şi un medalion
anilor ’30. Lucrările au fost reluate în anii ’50, iar data cu “G” de Güell. Caracteristica cea mai uimitoare
preconizată pentru finalizare este anul 2030. Moște- este un dragon neobişnuit de mare de fier fabricat în
nirea lui Antoni Gaudi, este, așadar, într-o continuă lăcătușeria Vallet i Piquer.
27
Parc Güell
Parc Güell a fost construit între 1900 şi 1914
şi azi este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.
Acesta este un complex de gradina, care adaposteste
o serie de clădiri proiectate dinamic, inclusiv casa lui
Gaudi. Cele mai multe clădiri au suprafeţele acoperite
cu bucăţi neregulate ceramice, care este o caracteris-
tică a lui Gaudí.
Sagrada Família
Sagrada Família (Sfânta Familie) este o biser-
ică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul
Spaniei). Imensă clădire este încă neterminată, deși
se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată
din bani publici, așa cum se obișnuia în Evul Mediu.
Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasările
din biletele de intrare. De exemplu, bugetul pentru
28
anul 2009 a fost de 20 milioane de euro. Numele ofi-
cial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în
catalană).
Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de con-
strucție ale începutului secolului 20, preconizau un
termen de câteva sute de ani pentru terminarea con-
strucției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu acest
termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent
termenul estimat este anul 2026. După moartea lui
Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea
lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost
întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
La 7 noiembrie 2010, Papa Benedict XVI a
sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica mi-
nor.
Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprez-
entând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta
Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul
central al lui Iisus va avea montat pe el o cruce uriașă.
Înălțimea totală, de 170 m, este cu un metru mai mică
decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gau-
di considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare
decât cea a lui Dumnezeu.
Biserica are 3 fațade: a Nașterii (spre est),
a Gloriei (spre sud) și a Patimilor (spre vest). Fața-
da Nașterii – acestea celebrează nașterea lui Iisus.
Este cunoscută și sub denumirea de fațada Vieții sau
a Bucuriei ori a Crăciunului, iar sculpturile de aici
sunt inspirate din capitolele din Biblie referitoare la
copilăria lui Iisus. Fațada Patimii este denumită așa
după Patimile lui Iisus, respectiv, durerea, sacrificiul
și moartea, acestea fiind reprezentate prin sculpturi
dramatice pe această fațadă. Ca și celelalte fațade, are
trei intrări, ce reprezintă mila, speranța și credința,
și 4 turnuri. Fațada Gloriei – este principala fațadă a
Sagrada Familia și aici va fi intrarea principală în cele-
bra biserică, atunci când ea va fi complet terminată. Se
numește așa pentru că sculpturile de aici simbolizează
originile omului, problemele sale, drumurile pe care
le va urma și scopul acestuia. Ca și celelalte fațade are
trei intrări, una principală și doua laterale, dar și o
galerie exterioară cu 7 coloane ce simbolizează cele 7
daruri ale Sfântului Duh.
 Dezvăluind frumusețea
curbelor Hilbert
de Nicolae Justinian
Introducere:
În lumea matematicii există un concept captivant nu-
mit curba Hilbert. Numele său provine de la matem-
aticianul german David Hilbert, iar această curba
remarcabilă îmbină cu grație simplitatea și complex-
itatea. Structura sa încâlcită, asemănătoare unei pan-
glici magice ce se înfășoară cu eleganță prin spațiu, a
atras admirația matematicienilor, informaticienilor și
chiar a artiștilor. În acest articol, ne aventurăm într-o
călătorie pentru a dezvălui frumusețea enigmatică a
curbelor Hilbert, explorând originile lor, proprietățile
lor unice și aplicațiile practice.
Originile și construcția:
Curba Hilbert a fost introdusă pentru prima dată de
David Hilbert în 1891 ca o curbă care umple spațiul -
o curbă ce poate traversa fiecare punct dintr-un spațiu
dat. Construcția curbei urmează un proces recursiv
ce implică subdivizarea unui pătrat în patru pătrate
mai mici și conectarea lor progresiv într-un anumit
model. Acest model este repetat pe fiecare pătrat mai
mic, rezultând o curbă care acoperă întregul spațiu.
Proprietăți intrigante:
Ceea ce diferențiază curba Hilbert de alte curbe care
umplu spațiul sunt proprietățile sale remarcabile. Re-
marcabil, curba Hilbert păstrează localitatea și conti-
nuitatea. Localitatea implică faptul că punctele apro-
piate pe curbă sunt, de asemenea, apropiate în spațiul
original. Continuitatea implică faptul că punctele
apropiate pe curbă corespund punctelor apropiate în
spațiul original. Această proprietate face din curba
Hilbert un instrument excelent pentru organizarea
datelor și căutări eficiente în spații multidimension-
ale.
Natura fractală:
Curbele Hilbert posedă o natură fascinantă fractală.
Fractalele sunt modele geometrice detaliate ce prez-
intă autoasemănare la diferite scale. Când ne apropi-
em într-o curbă Hilbert, descoperim că porțiuni mai
mici ale curbei seamănă foarte mult cu structura mai
mare. Această proprietate nu doar sporește atractivi-
tatea estetică, ci găsește aplicații în grafica computeri-
zată, unde curbele fractale sunt folosite pentru a crea
29
terenuri realiste și peisaje naturale.
Aplicații:
Aplicațiile curbelor Hilbert sunt ample, depășind
limitele matematicii. În informatică, curbele Hilbert
găsesc aplicații în indexarea datelor spațiale, compre-
sia imaginilor și chiar secvențierea ADN-ului. Prin
transformarea datelor multidimensionale în curbe
care umplu spațiul unidimensional, operațiile com-
plexe precum căutarea după proximitate, interogările
într-un anumit interval și gruparea datelor devin
mai eficiente. Mai mult, atractivitatea vizuală a cur-
belor Hilbert a captivat artiștii care le incorporează
în creațiile lor, infuzându-le cu o notă de eleganță
matematică.
Curba Hilbert în natură:
Remarcabil, prezența curbei Hilbert se extinde dinco-
lo de domeniul abstracțiilor matematice și în lumea
naturală. În natură, se pot observa numeroase exem-
ple de modele auto-similare, reflectând structura de-
30
taliată a curbelor Hilbert. Exemplele includ modelele
de ramificare ale copacilor, rețelele de râuri și chiar
traseele încurcate ale fulgerelor. Această observație
servește ca o dovadă a influenței profunde a concept-
elor matematice asupra formării și evoluției mediului
natural înconjurător.
Concluzie:
Farmecul curbelor Hilbert nu se limitează doar la
atractivitatea lor estetică, ci și la aplicațiile lor versa-
tile și proprietățile lor matematice intrigante. De la
crearea lor ca o curbă care umple spațiul până la rolul
lor în organizarea datelor și expresia artistică, curbele
Hilbert și-au consolidat locul ca o dovadă a armoniei
dintre matematică, informatică și lumea naturală. Pe
măsură ce continuăm să descoperim secretele acestei
curbe captivante, deschidem noi uși către înțelegerea
fenomenelor complexe, punând podul între abstract
și realitate și acceptând frumusețea fascinantă în-
născută în structura universului nostru.