Care este momentul în care devenim oameni?!

energiaconstiintei.ro/care-este-momentul-care-devenim-oameni/

16 februarie 2018

„Persoana (fiinţa) umană este atât de plină de taină, încât nu s-a găsit nimeni să
dea un răspuns care să o lumineze.”
Preot Dumitru Stăniloae (1903-1993)
– Profesor universitar, scriitor şi ziarist român

Ce este omul: „Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă
şi limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi
structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi
creierul deosebit de dezvoltat” (DEX). Oare din ce moment al existenţei sale poate fi
socotit omul fiinţă superioară, înzestrată cu calităţile înşirate mai sus? O să fiţi surprinşi,
dar… nu ştim. Nu ştim de când din „nimic” ne putem socoti „ceva” şi apoi, din acest
..ceva” fiinţă superioară. Specialiştii din cele mai diverse domenii nu au căzut încă de
acord de când poate fi socotit omul, om.

Ce spun cercetătorii
Despre miracolul, cum este conceput omul, cercetătorii incearcă să ne lămurească în
câteva fraze: „Când spermatozoidul s-a întâlnit cu ovulul, cele două coduri, 23 de
cromozomi de la mamă şi 23 de la tată, sunt puse cap la cap şi programul după care va fi

1/8
alcătuită noua fiinţă umană este gata să înceapă. Operaţiunea de punere de acord a
celor două cifruri, durează însă şi ea 18 ore.

Din acel moment, ovulul începe să se dividă

Și va face acest lucru la fiecare 12-15 ore. Din aceste divideri repetate, printr-un miracol
inexplicabil, începe să se formeze embrionul uman. Care este corpul în care, pentru o
bucată de vreme, îşi va găsi locul un suflet (ultima parte nu survine din cercetările de
specialitate). Drumul însă nu s-a terminat aici. Ovulul fecundat circulă încă 6-7 zile până
ajunge în uter. Din cele peste 100 de celule unite, jumătate vor forma placenta şi jumătate
vor lucra la creşterea fătului”.

Big-Bang-ul în miniatură
Poate e bine să ştiţi că abia în 2014, specialiştii de la Northwestern University, Illinois, au
reuşit să filmeze momentul contactului între spermatozoid şi ovul. Imaginile au fost
fantastice. Miliarde de atomi de zinc au ţâşnit pur şi simplu, ca nişte scântei, marcând
începutul unei noi vieţi, a unui nou destin, plănuit probabil în locuri despre care nu ştim
nimic. Aşa stând lucrurile, din care clipă după această întâlnire putem spune că avem de-
a face cu un om, aşa cum este el definit şi căruia trebuie să i se acorde respectul şi
protecţia cuvenite?

Căutări fără rezultate

În limbajul celor care se ocupă de aceste cercetări se foloseşte termenul de „persoană”.

DEX defineşte ca fiind „Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însuşirilor
sale fizice şi psihice; fiinţă omenească”.Este o formulare care complică şi mai mult
stabilirea graniţei dintre „o îngrămădire de celule” şi ceea ce s-ar putea numi om în
devenire.

Ce spune biserica

2/8
Omul este o entitate distinctă, cu o natură spiritulă, căruia Dumnezeu i-a dat să trăiască
pe Pământ. Explicarea termenului „persoană” constituie subiect de dispută pe multe
fronturi. Învăţăturile bisericeşti ne spun că viaţa începe din clipa fertilizării. Din secunda
aceea în care cele două coduri se completează reciproc şi începe procesul concepţiei.
Asta nu înseamnă însă că toţi creştinii văd lucrurile la fel.

Catolicii susţin că sufletul este implantat viitorului om încă de la fertilizare, din momentul
zero. Ortodoxia spune că sufletul este o entitate separată, care vine mai târziu. Este
dăruit de Dumnezeu şi chiar dacă sufletul nu poate exista fară un trup, dar nici invers,
după moarte, carnea se întoarce în pământul din care a fost făcută. Iar sufletul se duce la
Cel Atotputernic.

Când este omul suflet nou?!

Dar părerile sunt împărţite nu numai în sânul Bisericii. Când putem vorbi despre existenţa
unui „om”, atunci când este pre-embrion, o grupare de celule diferite, care nu poate fi
socotită „persoană”, sau după ce „produsul” a fost implantat în peretele uterului şi a
devenit embrion? Mai clar spus, putem numi „om” rezultatul fecundării în primele 14 zile,
sau numai după această perioadă? Şi când este acesta un „suflet” nou?

Păreri contradictorii

În încercarea de a lămuri lucrurile, în anul 1930 ginecologii americani au creat termenul

„pre-embrion”. Pentru a găsi o cale acceptabilă, unii au propus înlocuirea termenului
„persoană” cu „subiectivitate”, adică ceva „care ţine de părerea personală;
necorespunzător realităţii”. Preotul profesor doctor John Breck s-a născut în 1939, este
teolog al Bisericii Ortodoxe din America iar din 2003, este şi doctor onorific al Universităţii
din Cluj-Napoca, România.

3/8
 John Breck

Sfinţia Sa a spus că
„Dacă într-adevăr diferenţierea celulară începe în stadiul bicelular, atunci numirea formei
embrionare primare de viaţă ca «pre-embrion» este în cel mai bun caz amăgitoare. Chiar
dacă embriologii ar demonstra în cele din urmă că o asemenea diferenţiere nu există, că
metilarea nu se aplică la oameni şi că pre-embrionul este o «masă de celule
nediferenţiate», aceasta nu ar schimba convingerea Bisericii Ortodoxe că viaţa umană
începe cu concepţia, adică odată cu fertilizarea.

Principiul vieţii sau «formula primară»

…care produce o dezvoltare continuă, ajungând în mod normal la naşterea unui copil,
este prezent de la primul stadiu”. Comisia Juridică a Drepturilor Omului a Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei a afirmat încă din 1986 că „Noi ştim acum că
existenţa umană începe din momentul oului fecundat”. Da, dar asta nu înseamnă că s-a
stabilit bariera între „existenţa umană”, care poate fi un început nedefinit clar, o
aglomerare de celule şi „fiinţă umană”, un corp cu suflet şi sistem nervos, care simte şi
reacţionează.

Există mai multe păreri privind momentul din care putem vorbi despre o
existeţă umană
Iată câteva dintre acestea:

a) Putem vorbi despre existenţa unei „persoane” din momentul fertilizării ovulului;

4/8
b) De la implantarea ovulului fertilizat în peretele uterului;

c) La scurt timp după implantare, când apar primele trăsături primitive care vor duce la
dezvoltarea măduvei spinării şi a sistemului nervos central;

d) Din momentul în care mama simte mişcarea fătului în pântec;

e) Din momentul naşterii, când copilul ia prima gură de aer;

f) De când respiră singur;

g) Poate fi socotit „om” numai după ce s-a confirmat că nu suferă de anomalii genetice
grave.

Iată dar că afirmaţia noastră de la începutul articolului, cum că nu ştim de când ne putem
socoti oameni, este una cât se poate de adevărată. Este oul fecundat doar o bucată
amorfa de ţesut uman, poate fi socotit „om” din acel moment sau trebuie neapărat să
treacă o perioadă anume?

De care parte suntem?

Neînţelegerile apar şi din alte motive, cum ar fi de exemplu necesitatea întreruperii unei
sarcini nedorite, rezultată pe timpul unei boli sau în urma unui viol sau a unui incest. Altfel
spus, în cazul unei întreruperi de sarcină, din ce moment ne putem socoti vinovaţi că am

5/8
luat viaţa unui om? Aici lucurile se complică atât de mult încât unii specialişti evită să dea
un răspuns clar. Aceștia preferă să emită nişte explicaţii întortocheate, care seamănă mai
degrabă a scuze.

Se pare că pre-embrionul nu este un „cine”, ci un „ce”

Şi, paradoxal, din neştiinţă, suntem nevoiţi să acceptăm aproape toate variantele.
Richard McCormick, Thomas Shannon şi Allan Wolter, biologi şi embriologi de renume,
fac distincţie între „individualitatea genetică” şi „individualitatea de dezvoltare”. Cu alte
cuvinte, conceptul rezultat în urma fertilizării nu poate fi considerat „persoană umană
însufleţită”. Această recunoaştere poate fi acceptată doar după stadiul organizării
embrionare primare. Deci, pre-embrionul nu este un „cine”, ci un „ce” unic genetic, care
„poate” deveni adult numai în anumite condiţii.

Ce sunt blastomerii
Dacă vorbind despre oameni, avem atât de multe probleme de clarificat. Cum ne vom
descurca în cazul experimentelor pe care omul le face de când a început să se joace de-
a Dumnezeu? În 1998, James A. Thompson, profesor de biologie celulară şi regenerativă
la Universitatea Santa Barbara, California, SUA, a creat blastomerii. Sunt celule formate
în urma divizării primare a zigotului (oului fecundat).

Numite şi „celule sexuale”, prezente atât la animale cât şi la plante, acestea aveau nişte
proprietăţi extraordinare. Puteau produce ţesuturi de înlocuire a unor părţi din sânge,
nervi, inimă, creier, ş.a.m.d. La scurt timp, blastomerii au fost utilizaţi pentru producerea
de organe întregi, ochi, ficat, plămâni. La scurt timp, chiar de organisme vii, adică de
oameni.

Şi iată-ne din nou la poarta marilor întrebări pentru care, de altfel, nici nu
aveam răspunsuri clare. Ce sunt noile entităţi create în laboratoare, pe
care le sacrificăm în diferite scopuri, „persoane”, oameni, fiinţe vii, cu
suflet de la Dumnezeu, îngrămădiri de celule cu care poţi face orice? Cum
rămâne cu explicaţiile pe care le-am formulat până acum?

6/8
Dacă într-o sală de spital doctorii se chinuie să salveze un om înlocuindu-i inima bolnavă
cu una obţinută din blastomeri, nişte „pre-embrioni”. În altă sală, altă echipă de medici
provoacă un avort pentru întreruperea unei sarcini rezultate în urma unui viol, adică
oprirea evoluţiei unui alt „pre-embrion”. Unde este bariera dintre „corect” şi „incorect”?

Dincolo de vechile graniţe ale moralităţii

La 3 iulie 2003, presa a făcut publică o încercare care a scandalizat întreaga lume. O
echipă de specialişti de la Centrul de reproducere Umană din New York, condusă de
Norman Gleicher, a creat un „mascul-femelă”. Experimentul s-a realizat prin implantarea
de celule dintr-un embrion masculin într-unui feminin. A rezultat un „om” hibrid,
hermafrodit, jumătate bărbat, jumătate femeie, asemenea fiinţelor din mitologia greacă.

Condamnat de geneticieni şi nu numai

Experimentul a fost oprit, sau cel puţin aşa s-a spus. Încercările au continuat însă în alta
parte. La cea de doua Universitate Medicală din Shanghai au fost combinate „celule
epidermice umane cu celule de iepure”. Asta pentru a produce embrioni în stadii primare,
care apoi sunt ucişi pentru obţinerea de blastomeri (cf. John şi Lyn Breck). La începutul
acestui mileniu, la San Francisco, SUA, au fost creaţi nişte şoareci al căror creier avea
25% celule umane.

Cât de morală este metoda uciderii

Explicaţia a fost că se dorea obţinerea unor blastomeri pentru tratarea unor boli. Fară a
sacrifica embrioni umani sută la sută, adică… pui de om. Şi, pentru că lucrurile sunt
nelămurite, în final nu s-a putut stabili cât de morală este metoda combinării celulelor

7/8
umane cu cele ale altor animale pentru a obţine nişte creaturi pe care, apoi, le ucidem
pentru a trata alţi oameni.

În legendele antice întâlnim o mulţime de monştri, lei cu aripi, şerpi cu pene şi/sau cu cap
de animale. Păsări-animale, combinaţii pe care azi savanţii le pot crea prin manipulări
genetice. Oare, cu mii de ani în urmă a mai stăpânit cineva această tehnică în care noi
abia facem primii paşi? S-a mai jucat cineva de-a Dumnezeu şi a trebuit să plătească
pentru asta?

Dumneavoastră doamnă, dumneavoastră domnule, de când credeţi că aţi

devenit „om”? Pe copiii, pe nepoţii dumneavoastră, din ce moment al
existenţei lor i-aţi considerat pre-embrion, embrion, „persoane”, fiinţe vii,
oameni? Aştept răspunsurile voastre intr-un comentariu, mai jos.

8/8