TEMA 1 – ORGANIZAREA POLIȚIEI ROMÂNE

Poliția Română face parte din M.A.I. și funcționează în baza Legii nr. 218/2002 privind organizarea
și funcționarea Poliției Române, R.
Poliția Română are următoarea structură :
1. Inspectoratul General al Poliției Române — IGPR
2. Unități teritoriale aflate în subordinea IGPR
3. Instituții de învățământ pentru funcționarea și pregătirea continua a personalului
Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina
Scoala de Agenți de Polișie „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca
Centru de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina
Centru Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu

 IGPR –la nivel central – are următoarea structură:

 Direcții  Servicii
 Birouri  Centre operaționale
 Compartimente înființate prin ordin al ministrului de interne

1.Direcția de Ordine Publică 19.Direcţia Management Strategic şi Suport

2.Direcţia de Investigaţii Criminale Informaţional
3.Direcţia de Combatere a Criminalităţii 20.Cabinetul Inspectorului General al Poliției
Organizate Române
4.Direcţia de Investigare a Criminalității 21.Direcţia Control Intern
Economice 22.Direcţia Financiară
5.Direcția Rutieră 23.Direcția Juridică
6.Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe 24.Directia Afaceri Europene, Misiuni şi Relaţii
Periculoase Internaţionale
7.Direcția de Poliție Transporturi 25.Direcţia Comunicaţii si Tehnologia Informației
8.Centrul de Cooperare Poliţienească 26.Direcţia de Logistică
Internaţională 27.Serviciul Coordonare Centre de Reținere și
9.Institutul Național de Criminalistică Arestare Preventivă
10.Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor 28.Structura de Securitate
11.Oficiul Național pentru Protecția Martorilor 29.Compartimentul Protecția Datelor cu Caracter
12.Direcţia Operaţiuni Speciale Personal
13.Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale 30.Serviciul Administrativ
14.Centrul Operaţional 31.Unitatea de Implementare a Proiectelor
15.Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă 32.Serviciul de Poliţie Canină, Sanitar Veterinar
Operativă şi pentru Siguranţa Alimentelor
16.Centrul de Informare şi Relaţii Publice 33.Brigada Autostrăzi
17.Institutul de Cercetare și Prevenire a 34.Direcția Pregătire Profesională
Criminalității 35.Serviciul de psihosociologie
18.Direcţia Management Resurse Umane

IGPR – este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică si competență teritorială

generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, desfășoară
activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate,
criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale
aflate în supravegherea parchetului de pe lângă ICCJ, precum și orice alte atribuții date in competența
sa prin lege.
 IGPR – la nivel teritorial – are în subordine următoarele structuri :
 Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (D.G.M.P.B.)
 41 de inspectorate de poliție județene
o Instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului
În județe se organizează și funcționează, ca entități cu personalitate juridică, inspectorate de
poliție, conduse de un inspector șef, ajutat de adjuncți.
Inspectoratele de poliție județene au în subordine :
 Poliții minicipale
 Poliții orășenești
 Secții de poliție comunale
 Poliții comunale
 Posturi de poliție comunale

POLIȚISTUL – este funcționare public cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă
și exercită atribuții stabilite prin lege pentru poliția Română, ca instituție specializată a statului.
ATRIBUȚIILE POLIȚIEI ROMÂNE, conform prevederilor art.26 din Legea nr.218/2002 privind
organizarea și funcționarea Poliției Române:
1. apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea privată și publică, celelalte
drepturi și interese legitime ale cetățenilor și ale comunității;
2. aplică măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței publice, aplică măsuri, potrivit competențelor
stabilite prin lege, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și terorismului, de
identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și
integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale
comunității;
3. sprijină unitățile de jandarmerie cu informații pentru asigurarea sau restabilirea ordinii și liniștii
publice, cu ocazia mitingurilor, manifestațiilor cultural-sportive și altele asemenea;
4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice
și intervențiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive,
radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării
integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății publice ori private;
5. desfășoară activități de negociere și asigură intervenția, pentru eliberarea persoanelor lipsite de
libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte
mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei;
6. desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism
iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor
agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști;
7. avizează și controlează, în condițiile legii, înființarea societăților private de detectivi, pază,
supraveghere și gardă de corp;
8. culege informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte
ilicite;
9. realizează activități de prevenire și combatere a corupției, a criminalității economico-financiare, a celei
transfrontaliere, a infracțiunii în domeniul informaticii și a crimei organizate;
10. desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări
în legătură cu acestea;
11. asigură paza și funcționarea, în condițiile legii, a locurilor de reținere și de arest preventiv organizate
în cadrul unităților de poliție;
12. constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;
13. asigură protecția martorului, colaboratorului, informatorului și a victimei, în condițiile legii;
14. asigură protecția polițiștilor, magistraților și a familiilor acestora, în cazurile în care viața, integritatea
corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări, precum și a conducătorilor autorităților
străine, cu atribuții în domeniul afacerilor interne sau justiției, aflați în România în vizite oficiale sau în
misiune;
15. desfășoară activități de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor
sau altor hotărâri judecătorești, precum și a persoanelor dispărute;
16. desfășoară activități de prevenire și combatere a migrației ilegale;
17. folosește metode și mijloace tehnico-științifice în cercetarea locului faptei și la examinarea probelor
și a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări și expertize criminalistice, prin specialiști și/sau
experți proprii acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de constatare tehnico-
științifice, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracțional ori a
personalității criminale;
18. efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea
metodelor și mijloacelor folosite în activitatea de poliție, în special a celor tehnico-științifice
criminalistice, de analiză a informațiilor, de prevenire și combatere a infracțiunilor sau a altor fapte
ilegale, precum și pentru identificarea unor noi metode și mijloace;
19. exercită controlul, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, a
materialelor explozive, a precursorilor de explozivi, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu
arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi, precum și asupra funcționării atelierelor de
reparat arme și asupra poligoanelor de tir;
20. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive și nucleare, substanțelor
toxice și stupefiante, precum și asupra altor obiecte și materii supuse autorizării, potrivit legii;
21. supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege,
și colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații neguvernamentale, pentru
îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor,
perfecționarea pregătirii conducătorilor auto și luarea unor măsuri de educație rutieră a participanților la
trafic;
22. desfășoară activități specifice de poliție în domeniul transporturilor feroviare, navale și aeriene;
23. exercită controlul asupra legalității stabilirii domiciliului sau reședinței cetățenilor români și străini
aflați pe teritoriul țării, în condițiile legii;
24. ține evidența nominală a cetățenilor români cu obligații militare în mediul rural;
25. organizează, în condițiile legii, cazierul judiciar pentru ținerea evidenței persoanelor condamnate ori
împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal și constituie baza de date necesare pentru
îndeplinirea atribuțiilor operative specifice poliției;
26. efectuează studii și cercetări privind dinamica infracționalității în România și propune măsuri de
prevenire a acesteia;
27. acordă sprijin, potrivit legii, autorităților administrației publice centrale și locale în vederea
desfășurării activității acestora;
28. participă, în condițiile legii, împreună cu alte unități ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare
cu trupe ale Ministerului Apărării Naționale, unități de protecție civilă și alte organe prevăzute de lege,
la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii,
accidente, epidemii, calamități naturale și catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor
provocate de astfel de evenimente;
29. colaborează cu instituțiile de învățământ și cu organizațiile neguvernamentale pentru pregătirea
antiinfracțională a populației;
30. desfășoară, potrivit legii, activități specifice de cooperare și asistență polițienească internațională,
precum și de cooperare judiciară internațională în materie penală, conlucrează cu structuri de profil din
alte state și de la nivelul unor instituții internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității
transfrontaliere ori pentru schimb sau transfer de experiență și bune practici;
31. participă la constituirea forțelor internaționale de poliție, destinate unor misiuni de instruire, asistență
și cooperare polițienească sau pentru acțiuni umanitare;
32. îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.
 TEMA 2 – STATUTUL PERSONALULUI

Drepturile polițistului – art. 28:

a) salariu lunar, potrivit legii;
b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
c) uniforma, echipament specific, alocații pentru hrana, asistență medicală și psihologică, proteze,
precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
d) locuința de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condițiile legii;
e) concedii de odihna, concedii de studii și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin
hotărâre a Guvernului;
f) concedii medicale pentru: caz de boala, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății,
accidente produse în timpul și din cauza serviciului; concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului
bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum și în alte
situații, în condițiile stabilite prin lege;
g) bilete de odihna, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
h) pensii, în condițiile stabilite prin lege;
i) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de
cazare, în condițiile stabilite prin lege;
j) decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități
și o data pe an pentru efectuarea concediului de odihna, precum și în alte situații, în condițiile stabilite
prin hotărâre a Guvernului;
k) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii;
l) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;
m) asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
n) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni contractate în timpul exercitării profesiei, în condițiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului;
o) decontarea cheltuielilor de asistență juridică ocazionate de procedurile judiciare, penale și/sau civile,
inițiate împotriva sa, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în situația în
care este victimă a unor fapte de ultraj, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;

Îndatoririle polițistului (art.41):

a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere valorile
democrației;
b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile,
să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și
conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morala în întreaga activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;
f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de
alți polițiști, de care a luat cunoștința;
h) prin întregul sau comportament, să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de
polițist.
 Polițistul este obligat (art.42):
a) să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării
activității, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile
justiției sau legea impun dezvăluirea acestora;
b) să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în așa fel încât să nu beneficieze și
nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidențiale obținute în calitatea să oficială;
c) să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes
personal ale acestora, potrivit competențelor legal stabilite;
d) să aibă o conduita corecta, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea să
publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.
e) să informeze de îndată structura de resurse umane a unității din care face parte despre dobândirea
calității procesuale de învinuit sau inculpat, precum și despre măsurile procesuale penale dispuse ori
hotărârile penale pronunțate împotriva sa.

Polițistului ii este interzis, în orice împrejurare (art.43):

a) să primească, sa solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau
pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje;
b) să rezolve cereri care nu sunt de competența sa ori care nu i-au fost repartizate de șefii ierarhici sau să
intervină pentru soluționarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);
c) să folosească forța, altfel decât în condițiile legii;
d) să provoace unei persoane suferințe fizice ori psihice cu scopul de a obține de la aceasta persoana sau
de la o terță persoana informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță
persoana l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra
unei terțe persoane;
e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicații cu caracter politic, imoral sau care
instiga la indisciplină;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unității de poliție din care face
parte, interese de natura să compromită imparțialitatea și independenta acestuia.

Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți (art.45):

a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în favoarea
acestora;
b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;
c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția
de Președinte al României;
d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte
întruniri cu caracter politic;
f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;
g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea
sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;
h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului sau a
instituției din care face parte;
i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și
completările ulterioare.
 Elemente care se iau in considerare la acordarea recompenselor, sau la formularea de
propuneri în acest sens, sunt următoarele :
A .Comportamentul exemplar și conduita profesională generală a polițistului
B .Rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a misiunilor
C .Faptele polițistului care au adus prestigiu instituției în societate
D .Implicarea în activități profesionale desfășurate în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și
instituțiilor statului
E .Posibilitatea ca recompensa acordată să stimuleze polițistul în obținerea unor rezultate mai bune în
activitatea sa profesională

Polițistul poate fi recompensat prin:

a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate, în situația în care se remarcă în mod deosebit în
activitatea desfășurată;
b) mulțumiri scrise, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea în condiții
foarte bune a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea
deosebită a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidențiat prin obținerea de rezultate exemplare în activitate;
e) însemne onorifice, diplome de merit și distincții, pentru obținerea de rezultate foarte bune la absolvirea
unor cursuri sau la competiții sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural-artistice și sociale
ori al finalizării unor acțiuni/misiuni, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu pentru motive
neimputabile;
f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în
îndeplinirea unor atribuții de serviciu și misiuni;
g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în
îndeplinirea unor atribuții și misiuni;
h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui și prenumelui, la absolvirea perioadei
de formare într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca șef de promoție.

Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit
legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de polițist, comise cu
vinovăție:
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei,
probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției;
b) neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii
ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor;
c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii;
e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor
Interne;
g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
h) nerespectarea prevederilor jurământului de credința;
i) imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist;
j) intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei
persoane.
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile
stabilite prin lege.

Sancțiunile disciplinare (art.58) care pot fi aplicate polițiștilor sunt:

a) mustrare scrisă;
b) diminuarea salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-3 ani;
d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;
e) destituirea din poliție.
 TEMA 3 – CODUL DEONTOLOGIC

Principiile care guverneaza conduita profesionala a politistului sunt urmatoarele:

a) LEGALITATEA - este principiul fundamental care stă la baza activității lucrătorilor de poliție. Astfel,
în exercitarea atribuțiilor sale polițistul este obligat să respecte legea, precum și drepturile și libertățile
constituționale ale persoanelor. Respectarea principiului legalității se realizează prin : cunoașterea
temeinică de către lucrători a prevederilor legale, precum și a regulamentelor specifice, autocontrolul în
desfășurarea acțiunilor /activităților, controlul ierarhic.
b) EGALITATEA, IMPARȚIALITATEA ȘI NEDISCRIMINAREA - în îndeplinirea atribuțiilor
profesionale polițistul aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleași măsuri pentru situații
similare de încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi influențat de considerente etnice, de
naționalitate, rasă, religie, opinie politică sau de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere,
origine națională, socială sau decurgând din orice altă situație; Imparțialitatea îl va situa pe lucrător
deasupra unor probleme litigioase în care nu trebuie să se implice altfel decât profesional.
c) TRANSPARENȚA - constă în deschiderea pe care polițistul trebuie să o manifeste față de societate în
limitele stabilite de reglementările polițienești;
d) CAPACITATEA ȘI DATORIA DE EXPRIMARE - reprezintă posibilitatea polițistului de a analiza
situațiile profesionale pe care le întalnește și de a-și exprima punctul de vedere, potrivit pregătirii și
experienței sale, pentru a îmbunătăți calitatea și eficacitatea serviciului polițienesc cu privire la acestea;
e) DISPONIBILITATEA - presupune intervenția polițistului în orice situație în care ia cunoștință despre
atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul constatării acesteia,
capacitatea de a asculta și de a rezolva problemele celor aflați în dificultate ori de a îndruma către alte
autorități cazurile care se situează în afara competenței ori atribuțiilor sale;
f) PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC - se manifestă prin aceea că pentru îndeplinirea atribuțiilor
funcționale polițistul acordă prioritate realizării serviciului în folosul comunității;
g) PROFESIONALISMUL - presupune aplicarea corecta si responsabila a cunostintelor teoretice si a
deprinderilor practice pentru exercitarea atributiilor de serviciu;
h) CONFIDENȚIALITATEA - determină obligația polițistului de a garanta securitatea datelor și
informațiilor obținute în exercitarea autorității conferite de lege;
i) RESPECTUL - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor, colegilor,
superiorilor, subordonaților, drepturilor și libertăților acestora, instituțiilor, legilor, valorilor sociale,
normelor etice ți deontologice;
j) INTEGRITATEA MORALĂ - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice
acceptate și practicate în societate, astfel prin poziția se poate afla în situația de a i se oferi diferite
avantaje, iar integritatea îl va determina să le refuze politicos.
k) INDEPENDENȚA OPERAȚIONALĂ - constă în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor potrivit
competențelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliției, fără imixtiunea ilegală
a altor polițiști, persoane sau autorități;
l) LOIALITATEA - se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate de aceasta,
adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie inițiativă, față de obiectivele instituției,
respectul față de ierarhia instituției, onestitate în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și
dreptate, conștiinciozitate în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea
confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.
 TEMA 4 – EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII ÎN CONTEXT PROFESIONAL

Comunicarea – acțiunea de a face cunoscut, a informa, a spune, a trasmite fiind prin importanța sa o
activitate umană căreia fiecare dintre noi trebuie să-i acordăm atenșia cuvenită.

Elementele comunicării :
1. EMIȚĂTORUL – este persoana care transmite idei, gânduri, face cunoscută o stare de fapt,
informează despre situații, evenimente, intenții. Are un rol preponderent în inițierea comunicării
și participă cu aspecte ce țin de procesele psihice dar cu elemente ale personalității.
2. MESAJUL - reunește ideile și noțiunile pe care emițitorul dorește să le transmită în actul
comunicării.
3. CODUL – este forma pe care o “îmbracă” mesajul.
4. RECEPTORUL – destinatarul mesajului, cel care primește mesajul.
5. FEED-BACK (REACȚIA DE RĂSPUNS) – partea finală a procesului comunicării, în care se
realizează de obicei o schimbare de atitudine din partea receptorului.

Mesajul trebuie să îndeplinească 4 cerințe:

 Să fie receptat
 Să fie înțeles
 Să fie acceptat
 Să determine o reacție, o modificare a conduitei

Funcțiile comunicării:
1. FUNCȚIE COGNITIVĂ – funcția de cunoaștere, se transmite experiența de viață a predecesorilor,
se fac cunoscute regulile, normele morale.
2. FUNCȚIA INFORMATIVĂ – permanent omul este supus unui aflux informațional.
3. FUNCȚIA REGLATOARE – deseori trebuie să i se inducă un anumit gen de comportament sau
atitudine. (ex: somațiile polițienești au rolul de a regla conduita individului atunci când situația o
impune).
4. FUNCȚIA FORMATIVĂ – are un rol major în elaborarea unor opinii noi și modificarea unor
convingeri anterioare. (ex: cetățenii vin la sediul poliției pentru a depune plângeri sau sesizări cu
privire la unele persoane sau situații pe care ei le consideră de natură penală sau contravențională).
5. FUNCȚIA PERSUASIVĂ – exprimă acea capacitate de a influența prin comunicare conduita unei
persoane, convingând-o de justețea informației emițătorului.
6. FUNCȚIA EDUCATIVĂ – educația la care este supus individul este parte importantă a procesului
socializării, fiecare comunitate încercând să-și educe membrii în conformitate cu interesele sale.
7. FUNCȚIA DE DIVERTISMENT – este regăsită în acțiunile distractive, în cele în care o stare de
veselie, este indusă și prin limbajul verbal sau nonverbal în care se comunică.
8. FUNCȚIA CATHARTICĂ – când fiecare dintre noi, acumulăm tensiuni, este puternic marcat de
anumite trăiri și pentru a ne detensiona, cerem sfaturi, facem confidențe, este întalnită în relația
polițist – victimă, făptuitor, martor.
9. FUNCȚIA MANAGERIALĂ – face referire la capacitatea limbajului, a comunicării de a falicita
buna conducere a unor activități, a unor structuri profesionale.
 Reguli de bază pentru realizarea unei comunicări eficiente:
 Regula cantității – in ceea ce spun, vorbitorii trebuie să ofere informația necesară, nici mai mult,
nici mai puțin
 Regula relației – mesajul trebuie adecvat scopului comunicării
 Regula semnificației – informația transmisă să fie semnificativă pentru contextul și circumstanțele
în care se desfășoară comunicarea
 Regula stilului – vorbitorii sa fie clari, coerenti, conciși
 Regula receptivității – emitenții trebuie să-și adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor și
la cunoștințele presupuse de aceștia.

Principalii factori de natură internă :

 Propria noastră percepție vis-à-vis de ceilalți – suntem tentați să presupunem că oamenii
se vor comporta asemănător în situații identice, lucru care nu este adevărat.
 Concluzii grăbite si nefondate – îi include pe cei din jurul nostru in categorii
stereotipe:buni, răi, incompetenți, ușor sau greu de influențat
 Prima impresie despre interlocutor – tine de subiectivitatea noastră și poate transforma
judecățile ulterioare in prejudecăți
 Manifestarea unei anumite simpatii față de interlocutor in funcție de trăsăturile, preferințele
comune pe care le descoperim, este adevărat ca prima impresie contează si ultima rămâne,
dar este total greșită ideea conform căreia poți cunoaște un om la prima vedere.
 Interesele, trebuințele care stau la baza procesului de comunica, fiind nevoie pentru o
comunicare eficientă sa tinem seama de nevoile, dorințele, aspirațiile si așteptările celor 2
părți implicate in procesul de comunicare
 Cauze care tin de emițător – nu își organizează ideile înainte de a vorbi
 Cauze care tin de receptor – are atenția diminuată sau împărțită, se gândește la rasouns in
loc sa asculte, este msi atent la detaliu decât la sensul mesajului.

Principii ale comunicării :

a. Este imposibil să nu comunici – în mod permanent, omul voit, sau nu, furnizează fie verbal fie
nonverbal informații despre trăirile sale, despre atitudinea pe care o are față de un eveniment,
faptă, întâmplare. Comunicăm chiar și când nu dorim să o facem, transmitem involuntar sau
voluntar informații despre starea noastră de moment.
b. Orice comunicare se desfășoară simultan pe 2 planuri – conținut și relație – o relaționare corectă
atrage după sine o creștere a interesului receptorului față de mesaul primit și în mod implicit și
față de emițător.
c. Comunicarea este ireversibilă – prin faptul că presupune transmiterea de informații, este supusă
modului specific de mișcare a informației: cel care transmite informația rămâne în continuare
posesorul acesteia, dar pierde controlul asupra conținutului mesajului transmis.
d. Comunicarea implică procese de acomodare și adaptare – este necesar ca ambele părți implicate
în actul comunicațional să se acomodeze cu contextul în care se află, să se adapteze la cerințele
de moment ale situației în care trebuie să comunice.
e. Comunicarea este un proces continuu
f. Comunicarea se bazează atât pe informația digitală cât și pe cea analogică(procesată de
sistemul neurovegetativ)
g. Comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au loc între ei
pot fi simetrice sau complementare
BARIERELE PROCESULUI DE COMUNICARE
Explicațiile neînțelegerilor, dezacordurilor și chiar conflictelor se găsesc în comunicare în
barierele(blocajele) pe care oamenii le ridică mai mult sau mai puțin intenționat în calea comunicării.
A. BARIERE DE LIMBAJ – aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru persoane diferite și reprezintă
conotații atribuite exprimărilor noastre.Înlăturarea lor, ținând seama de:
 Gradele diferite de pregătire și experiență ale celui ce emite mesaje pe de o parte și ale
celui care ascultă pe de altă parte
 Starea emoțională atât a emițătorului cât și a receptorului de mesaje
 Ideile preconcepute – prejudecățile
 Rutina – obișnuința
 Dificultăți în exprimare
 Utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze, care generează confuzii
B. BARIERE CE ȚIN DE MEDIUL INSTITUȚIONAL
 Climatul de muncă necorespunzător ( suspiciunea, neîncrederea subordonatului în șef,
duplicitatea, pervesitatea, cameleonismul)
 Necunoașterea reciprocă
 Secretomania – interlocutorii se inhibă din teama de a nu spune mai mult decât
consideră că este necesar.
 Culoarea suportului informațional – exemplu în privința uniformelor, kakiul este
utilizat de japonezi pentru a-i stresa pe prizonieri iar mov și roșu au efecte iritante.
 Frica, zgomotele, temperatura, umiditatea
C. BARIERE DATORATE POZIȚIEI EMIȚĂTORULUI ȘI RECEPTORULUI
 Sentimente cu care participă la comunicare
 Scopurile și intențiile cu care participă la actul comunicațional
 Caracterizarea diferită a situațiilor în care are loc comunicarea
 Imaginea despre sine și imaginea despre celălalt
D. BARIERE DE CONCEPȚIE – pot exista concepții diferite chiar între categoriile de forțe din
structurile MAI care devin bariere în comunicarea dintre aceste departamente.
Mai întâlnim și alte bariere sau blocaje, cum ar fi :
 Nesiguranța în privința conținutului transmis
 Manipularea
 Prezentarea incorectă a mesajului sau alegerea unei modalități greșite de comunicare sau a unor
metode inadecvate publicului
 Presupunerile neexplicite sau falsele presupuneri
 Camuflarea – comunicarea ambiguă în mod intenționat
 TEMA 5 – ABORDAREA ȘI SOLUȚIONAREA CONFLICTELORPRIN
COMUNICARE
Totul se poate negocia!

NEGOCIEREA este o cale fundamentală prin care obținem ceea ce dorim de la alții. Este o
comunicare în ambele sensuri care duce la o înțelegere atunci când cele 2 părți au interese comune și
altele opuse. În esență, negocierea este o formă de compromis.
NEGOCIEREA poate fi definită ca interecțiunea între grupuri sau persoane cu interese și
obiective divergente, care vizează, după discutarea și confruntarea pozițiilor, obținerea unui acord și
luarea unor decizii comune.

Din punct de vedere al muncii de poliție negocierea este comunicare prin care se urmărește de-
escaladarea situației de criză și protejarea tuturor părților implicate. Acest lucru se poate realiza în
mai multe moduri în funcție de natura crizei. În literatura de specialitate există 5 stiluri de negociere
propuse de Kenneth Thomas și Ralph Kilmann:
 Colaborarea – stil utilizat atunci când importanța problemelor nu permite compromisuri, când
relațiile dintre părți trebuie menținute. Acest stil presupune o perioadă mai lungă de timp necesară
negocierii, iar poziția la care trebuie să se ajungă este cea de „câștig-câștig”.
 Competiția – stil folosit de persoanele care dețin puterea, care utilizează metode în forță, cum ar
fi deciziile rapide sau măsuri în forță. Poziția obținută este cea de „câștig-pierdere”.
 Concilierea – presupune sacrificarea propriului interes în favoarea păstrării relației, este un stil
utilizat atunci când negociatorul merge pe un drum greșit care duce la consecințe nedorite. Poziția
urmărită este cea de „pierdere-câștig”.
 Compromisul – are în vedere o soluție acceptată de ambele părți, mai ales atunci când nu există
timp suficient sau rezolvarea este doar temporară. Poziția obținută este cea de „câștig minim –
pierdere minimă”, valabilă pentru ambele părți.
 Evitarea – este un stil utilizat atunci când realizarea obiectivelor nu are șanse nici parțial. Se
caracterizează prin slaba impunere a propriului interes și lipsa de atenție față de relația cu
partenerul de negociere. Poziția este cea de „pierdere-câștig”.

Medierea este un proces structurat prin care părțile aflate în conflict sunt ajutate de o parte neutră
și imparțială, mediator, să negocieze problema care face obiectul litigiului dintre ele, astfel încât să se
ajungă la un acord.
În România, medierea este reglementată prin Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea
profesiei de mediator. Potrivit art.1 din acest act normativ,“medierea reprezintă o modalitate facultativă
de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate
de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ
al părților.”.

Avantajele medierii:
 Poate degreva activitatea instanțelor de judecată, determina creșterea calității actului de justiție
 În plan social, urmărește consensul, restaurarea echilibrului în relațiile interumane
 Asigură păstrarea relațiilor între părți și după terminarea procedurilor în justiție, mai ales atunci
când hotărârea se reflect direct asupra terților

Tipuri de mediere: formală și informală.

 TEMA 6 – PPROTECȚIA INFORMAȚIILOR CLASIFICATE

În sensul Legii nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, prin informații
înțelegem orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport, formă, mod de exprimare
sau de punere în circulație.
Conceptul de informații clasificate definește informațiile, datele, documentele de interes pentru
securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințele care s-ar produce ca urmaer
a dezvăluirii sau diseminării neautorizate trebuie să fie protejate.

În conformitate cu HGR nr. 585/2002, clasificarea informațiilor clasificate se face în raport de

importanța pe care o au pentru securitatea națională și de consecințele ce s-ar produce ca urmare a
dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate. Se împart în :
1. Informații secrete de stat- sunt informații care privesc secutitatea națională, prin a căror
divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării, care la rândul lor pe nivelul de
secretizare, se clasifică:
 Strict secret de importanță deosebită = sunt informațiile a căror divulgare neautorizată este de
natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale.(termen de
clasificare : 100 de ani)
 Strict secret = sunt informații a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune
grave securității naționale.(termen de clasificare : 50 de ani)
 Secrete = sunt informații a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune
securității naționale. (termen de clasificare : 30 de ani)

2. Informații secrete de serviciu - sunt informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să
determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.

RETRAGEREA AUTORIZAȚIEI DE ACCES LA INFORMAȚIILE CLASIFICATE SE FACE

DE CĂTRE CONDUCĂTORUL UNITĂȚII DEȚINĂTOARE ÎN URMĂTOARELE CAZURI:
 La încetarea raporturilor de muncă sau a calității de demnitar public
 Când atribuțiile specifice postului deținătorului autorizației nu mai presupun aceesul la informații
clasificate
 Când deținătorul autozitației a încălcat reglementările privind protecția informațiilor clasificate

REGULI PRIVIND ÎNTOCMIREA DOCUMENTELOR CE CONȚIN INFORMAȚII

CLASIFICATE:
 Menționarea în antet a unității emitente, a nr. și datei înregistrării, a clasei sau niveului de
secretizare, a nr. de exemplare și după caz, a destinatarului
 Numerele de înregistrare se înscriu pe toate exemplarele documentului și pe anexele acestora,
fiind precedate de un zero (0)- documente secrete , de 2 zerouri (00) – cele strict secrete, de 3
zerouri (000)- cele strict secrete de importanță deosebită și litera S pentru cele secrete de
serviciu.
 Înscrierea pe fiecare pagină a documentelui, a clasei sau nivelui de secretizare atribuit acestuia
 Pe fiecare pagină a documentelor ce conțin informații clasificate se încrie numărul curent al
paginii urmat de nr. total al acestora.
  La sfârșitul documentului se înscriu în clar, după caz, rangul, funcția, numele și prenumele
conducătorului unității emitente, precum și ale celui care le întocmește, urmate de semnăturile
acestora și ștampila unității
 În situația în care documentul de bază este însoțit de anexe, la sfârșitul textului se indică pentru
fiecare anexă nr. de înregistrare, nr. de file al acesteia și clasa sau nivelul de secretizare
 Anexele se clasifică în funcție de conținutul lor și nu de cel al documentelor pe care le însoțesc
 Anexele se semnează dacă este cazul de persoanele care au semnat documentul de bază
 Aplicarea ștampilei unității emitente pe documentele anexate este obligatorie
 Când documentul care conține informații clasificate se emite în comun de 2 sau mai multe unități,
denumirea acestora se înscrie separat în antet, iar la sfârșit se semnează de către conducătorii
unităților respective, aplicându-le ștampilele corespunzătoare
 Adresa de însoțire a documentelor ce conțin informații clasificate nu va cuprinde informații
referitoare la conținutul documentelor însoțite
 Toate documentele clasificate aflate în lucru sau în stadiu de proiect vor avea înscrise mențiunile
“document în lucru” sau „proiect”

REGULI PRIVIND MULTIPLICAREA DOCUMENTELOR CE CONȚIN INFORMAȚII

CLASIFICATE:
 Multiplicarea documentelor clasificate se face în baza aprobării scrise a conducătorului unității
deținătoare, cu avizul structurii/funcționarului de securitate
 Multiplicarea prin dactilografiere și procesare la calculator a documentelor clasificate poate fi
realizată numai de către persoane autorizate să aibă acces la astfel de informații
 Multiplicarea documentelor clasificate poate fi realizată de persoanele autorizate numai în
încăperi special destinate
 Documentele clasificate pot fi microfilmate sau stocate pe discuri optice ori pe suporți magnetici,
cu condiția să li se asigure aceeași protecție ca și a celor originale
 Evidențierea operațiunilor de multiplicare se face prin marcarea atât pe original cât și pe toate
copiile rezultate
TEMA 7 – documentele utilizate în activitatea profesionala

RAPORTUL – este o comunicare scrisă făcută de către polițiști în fața unei autorități cuprinzând
o relatare. Polițiștii pot întocmi și alte tipuri de rapoarte (cu rezultatele unor verificări effectuate, cu
activitatea desfășurată, prin care solicit concediu, învoire).
Rapoartele scrise trebuie să curpindă:
 Antet (instituția din care face parte, compartiment, data întocmirii)
 Numărul și data înregistrării, caracterul documentului
 Destinatarul (cui se adresează)
 Titlu (raport)
 Formula de introducere
 Conținut
 Formula de încheiere (față de cele raportate, rog dispuneți)
 Semnătura – funcția, gradul, numele și prenumele
 Dacă se procesează pe calculator, în partea de jos a paginii se înscrie : adresa, nr de telefon, nr de
fax, adresa de e-mail, codul poștal al expeditorului

REFERATUL - este o lucrare curentă, în care sunt prezentate aspecte concrete, date și aprecieri în
legătură cu o anumită problemă, precum și propuneri de modificare/soluționare a acesteia. Prin referat
se propun soluții menite să ducă la îmbunătățirea activității sau la luarea unor măsuri, și are structura:
 Antet
 Titlu
 Prezentarea succintă a problemei abordate
 Descrierea cercetărilor, a studiului, a activității
 Concluzii și propuneri
 Semnături

PROCESUL-VERBAL – este un document prin care se notează sintetic sau detaliat desfășurarea
unei ședințe, a unei adunări, se consemnează un fapt, o situație, activitatea unei persoane, a unui colectiv,
a unei instituții, având următoarea structură :
 Introducerea (data , locul, participanții, situația prezenței, ordinea de zi, situația de fapt)
 Cuprinsul – se înregistrează discuțiile, propunerile, hotărârile ce se iau, concluziile celui ce
conduce adunarea, activitățile desfășurate, faptele constatate
 Încheierea – se folosesc formule tip cum ar fi “încheiat astăzi”….” Pentru care am încheiat
prezentul proces-verbal în X exemplare…” (se trece destinația fiecărui exemplar)
 Semnăturile

ACTIVITĂȚI CE SE EXECUTĂ LA PRIMIREA CORESPONDENȚEI

Corespondența este primită prin compartimentul specializat din cadrul structurilor M.A.I.
(secretariat-registratură) acolo unde acesta există.
 Primirea și verificare corespondenței
 Semnarea de primire în condică sau dorderou
 Deshiderea plicurilor ( se urmărește dacă adresa de pe plic este aceeași cu cea de pe scrisoare,
este o scrisoare personală sau nu, data scrisorii concordă cu cea de pe plic, plicul este gol înainte
de a-l arunca, anexele menționate în scrisoare există și în plic)
 Sortarea
 Datarea și înregistrarea
  Prezentarea corespondenței conducerii unității
 Repartizarea corespondeței pe destinatari

ACTIVITĂȚI CE SE EXECUTĂ LA EXPEDIEREA CORESPONDENȚEI

 Primirea rezoluțiilor pe scrisorile intrate în unitate
 Pregătirea și redactarea scrisorilor
 Semnarea scrisorilor
 Verificarea pentru întreaga mapă de corespondență
 Ștampilare se face numai după semnarea lor de cei în drept
 Pregătirea plicurilor
 Scăderea din registru a lucrărilor ce vor fi expediate
 Completarea condicii sau borderoului de expediere
 Expedierea propriu-zisă

ÎN CAZUL SESIZĂRILOR PRIMITE ÎN MOD DIRECT :

 Se primește sesizarea și se verifică competența de soluționare, de către polițistul care o primește
 Se atribuie un nr. de ordine din registrul de evidență a lucrărilor, în cazul sesizărilor primite în
afara orelor de program
 Se prezintă sesizarea șefului secției/poliției comunale/postului de poliție, de către polițistul care o
primește
 Se rezoluționează lucrarea, se stabilește caracterul acesteia și polițistul care o soluționează de către
șeful secției/poliției comunale/postului de poliție
 Se înregistrează conform caracterului lucrării, în registrele special constituite la nivelul fiecărei
structuri, de către polițistul cu atribuții pe linie de secretariat/desemnat
 Se soluționează lucrarea conform dispozițiilor în vigoare și se prezintă șefului pentru
aprobare/clasare, de către polițistul căruia i-a fost repartizată lucrarea
 Se trimite solicitantului răspunsul cu rezultatul verificărilor efectuate, de către polițistul cu
atribuții pe linie de secretariat/desemnat
 Se arhivează documentul conform dispozițiilor în vigoare, de către polițistul cu atribuții pe linie
de secretariat/desemnat

ÎN CAZUL SESIZĂRILOR PRIMITE PRIN CORESPONDENȚĂ :

 Se primește corespondența și se prezintă șefului secției/poliției comunale/postului de poliție de
către polițistul care o primește
 Se rezoluționează lucrarea, se stabilește caracterul acesteia și polițistul care o soluționează de
către șeful secției/poliției comunale/postului de poliție
 Se înregistrează conform caracterului lucrării, în registrele special constituite la nivelul fiecărei
structuri, de către polițistul cu atribuții pe linie de secretariat/desemnat
 Se trimite solicitantului răspunsul cu rezultatul verificărilor efectuate, de către polițistul cu
atribuții pe linie de secretariat/desemnat
 Se arhivează documentul conform dispozițiilor în vigoare, de către polițistul cu atribuții pe linie
de secretariat/desemnat
 TEMA 8 – CONDUITA ÎN RELAȚIA CU CETAȚEANUL
Prin PETIȚIE – se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulate în scris sau
prin poșta electronica, de către cetățeni, în nume propriu sau de organizații legal constituite, inclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă, adresate unităților din structura M.A.I., cu excepția
plângerilor sau denunțurilor penale.
Baza legală : organizarea și desfășurarea activității de primire, examinare, evidență și rezilvarea
petițiilor, precum li de primire a cetățenilor în audiență în unitățile M.A.I., este reglementată de
prevederile O.M.A.I. nr.33/21.02.2020, Instrucțiunile M.A.I, nr. 1000/2005, O.U.G. nr.27/30.01.2002.

După primire și înregistrare, petițiile se prezintă spre examinare șefului unității de poliție, care
poate hotărî, după caz:
A. Repartizarea spre verificare si dezvoltare (după examinare, comandantul desemnează prin
ordin rezolutiv, scris, compartimentul, sau personal polițistul) care va efectua verificarea și
stabilește modalitățile și termenul de rezolvare
B. Trimiterea spre rezolvare, organului competent – petițiile adresate unităților de poliție și a
căror rezolvare este de competență altor autorități publice, instituții sau organizații se trimit
acestora în termen de cel mult 5 zile de la data primirii lor, situație ce va fi adusă la cunoștință
petiționarilor
C. Clasarea petițiilor – șefii de unități pot dispune clasarea petițiilor fără efectuarea de verificări,
când este anonimă și nu conține datele de identificare ale petiționarului.

În activitatea practică s-au întâlnit situații speciale pentru care dispozițiile în vigoare stabilesc
următoarele modalități de rezolvare :
1. Dacă un petiționar adresează mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa,
petentul urmând să primească un singur răspuns, care să facă referire la toate petițiile primite
2. Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție, cu același conținut, aceasta se
clasează, la numărul initial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns
 Rezultatele cercetării aspectelor semnalate în petiții și măsurile ce se impun a fi luate vor fi
communicate petiționarilor, sub semnătura șefilor, organelor de poliție cărora le-au fost
adresate și a șefului compartimentului care a soluționat petiția. Răspunsurile se redactează
complet și temeinic argumentat pentru a convinge petiționarii de justețea soluțiilor adoptate,
respectându-se totodată, prevederile legale privind protecția infirmațiilor clasificate precum și
cele în materie de drepturile omului.
 Examinarea și rezolvarea petițiilor, precum și comunicare răspunsurilor către petiționari,
trebuie să se facă fără a depăși 30 de zile de la primirea acestora, de către unitatea competentă
a le soluționa.
 În cazurile deosebite ce necesită o cercetare îndelungată, termenul de 30 de zile va putea fi
prelungit cu cel mult 15 zile de către șefii unităților ce au primit petiția pentru verificări sau
celui ierarhic superior, pe bază de raport scris, cu 3 zile înainte de expirarea termenului urmând
ca petentul să fie informat de stadiul verificărilor
3. Reclamațiile și sesizările adresate unităților de poliție din care în urma verificărilor rezultă că se
referă la fapte ce întrunesc elemente constitutive ale unei infracțiuni, se reînregistrează în
evidența lucrărilor penale și se va consemna în Registrul de evidență a petițiilor acest lucru
comunicându-i-se și petentului despre acest lucru
4. Metodologia de cercetare a reclamațiilor îndreptate împotriva personalului M.A.I. prevede că
persoanele desemnate să efectueze verificări vor proceda la chemarea persoanei vizate pentru a-
 i aduce la cunoștință obiectul reclamației și a-i solicita clarificarea aspectelor printr-un raport
preliminar.

Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă
din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indifferent de suportul ori de forma sau
de modul de exprimare a informației.

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele
informații de interes public:
 Actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției
publice
 Structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de
audiențe al autorității sau instituției publice
 Numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale
funcționarului responsabil cu difuzarea inormațiilor publice
 Coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul,
numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de internet
 Sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil
 Programele și strategiile proprii
 Lista cuprinzând documentele de interes public
 Lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii
 Modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care
persoana se consider vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public
solicitate

Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informației de

interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în
funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentelor și de urgența solicitării.
 TEMA 9 – LUCRUL ÎN ECHIPA

Echipa este un tip special de grup. O echipă este un grup de lucrători cu abilități complementare
(cu specialități distincte) care muncesc (acționează) împreună pentru a atinge un obiectiv comun
(realizarea unor sarcini precise) și pentru care sunt responsabili în mod active.

Modelul cel mai cunoscut și mai răspândit de evoluție a echipei (Bruce Wayne Tuckman în
Developmental sequence in small groups, 1965) presupune 5 stadii:
1. Formarea (inițierea, orientarea) – la acest nivel apare sentimentul de nesiguranță deoarece
membrii echipei nu se cunosc între ei, pun întrebări care reflectă interesul cu privire la rolurile
atribuite și la resursele care le stau la îndemână. Indivizii din cadrul echipei caută informații
despre ceilalți membri, mai ales legate de trecutul acestora și de experiența în tipul de sarcină
pe care echipa trebuie să o execute.

2. Experimentarea (agitație, confruntare și conflict) în timpul acestui stadiu apar conflictele

între indivizi , sunt vizate autoritatea și/sau competența coordonatorului, iar membrii echipei
nu acceptă eventualele încercări de dominare din partea conducerii.

3. Normarea (consens și compromis) – în această faza echipa își stabilește normele și tiparele
care îi vor guverna funcționarea, modul de lucru, procesul decizional, gradul de transparență,
nivelul încrederii reciproce. Are loc rezolvarea conflictelor și echipa începe să abordeze
sarcina din perspectiva unei cooperări positive.

4. Funcționare (integrarea, performanța) – toate forțele din echipă sunt concentrate pe

rezolvarea sarcinii. Echipa își arată încrederea în sine și are un grad ridicat de autoorganizare.

5. Întreruperea (stagnarea, destrămarea ) – la acest stadiu nu ajung de regulă toate echipele,

dar în timp, este posibil ca unii membrii importanți să părăsească grupul, iar proiectele vor fi
finalizate sau întrerupte.
 TEMA 10 – LUAREA DECIZIILOR IN CONTEXT PROFESIONAL

DECIZIA – este definite ca fiind un process dinamic, rational, de rezolvarea a unei problem prin
alegerea unei soluții din mai multe posibile, în vederea atingerii obiectivelor planificate.

Clasificarea deciziilor :
a. După orizontul pe care îl abordează și implicațiile pe care le declanșează, deciziile sunt:
 Decizii strategice – se referă la probleme și activități de ansamblu ale instituției, care se pot
rezolva într-o perioada mai mare de timp (1-3 ani)
 Decizii tactice – se referă la activități parțiale, probleme mai simple și concrete, derivate din
obiectivul sau obiectivele generale, ce se impun și pot fi rezolvate în perioade mai scurte de
timp (trimester, semestre)
 Decizii operative – se referă la probleme, stări de fapt, evenimente și situații ce apar cotodian
și trebuie soluționate în perioade scurte sau foarte scurte de timp.

b. După eșalonul managerial care eleborează deciziile, acestea sunt:

 Decizii ale eșaloanelor superioare (conducerea M.A.I. și I.G.P.R)
 Decizii ale eșaloanelor medii (conducerea direcțiilor centrale din I.G.P.R., conducerea I.P.J.)
 Decizii ale eșaloanelor inferioare (conducerea serviciilor, secțiilor, birourilor)
 Decizii unice – caracterizate prin faptul că se iau în situații excepționale, care nu se mai repeat.

c. După amploarea sferei decizionale a decidentului, deciziile sunt:

 Decizii integrale – se adoptă din inițiativa decidentului, fără a fi necesar avizul sau aprobarea
eșalonului ierarhic superior
 Decizii avizate – a căror aplicare este condiționată de avizul eșalonului superior,

d. După sfera de cuprindere a decidentului, deciziile sunt:

 Decizii participative – se adoptă de organismele colective de conducere.
 Decizii individuale – se adoptă de către un cadru de conducere și se bazează pe experiența și
capacitatea decizională a liderului respectiv.

Fazele procesului decisional sunt :

1. Pregătirea deciziei și se desfășoară următoarele activități:
a) Delimitarea și precizarea/identificarea problemei sau problemelor ce trebuie rezolvate, adică
selecționarea lor din multitudinea de evenimete care se succed, adesea rapid, în viața unei
instituții. Înainte de a merge mai departe, decidentul trebuie să știe precis despre ce este vorba.
b) Documentarea, selectarea și prelucrarea informațiilor necesare deciziilor – pentru luarea
deciziei este necesară cunoașterea perfecta a situației. Decidentul face apel și la propunerile sau
soluțiile pe care le pot da lucrătorii.
c) Selecționarea, organizarea și prelucrarea datelor/informațiilor strânse – etapă care urmărește
să se stabilească cu exactitatea acestora, gradul de cuprindere a problemei respective, modul în
care se corelează diverse date, absolut esențială pentru pasul următor al pregătirii deciziei.
d) Formularea variantelor de decizie, operație cu care se încheie, de fapt, etapa pregătitoare a
elaborării unei decizii – în această etapă, sarcina celor care se ocupă cu pregătirea deciziei este de
a elabora toate variantele posibile.
2. Elaborarea/adopatarea deciziei
a. Decizia poate fi luată doar de lider fără consultarea subordonaților
b. Decizia se elaborează de către lider împreună cu echipa de colaboratori care a fost folosită în
faza de pregătire. Trebuie stabilite cu maximă claritate următoarele aspecte :
 Activitățile concrete, punctuale ce se vor executa
 Persoanele care execute aceste activități și modul de materializare a aspectelor constatate

3. Comunicarea deciziei – este faza în care decizia, odată elaborate, se aduce la cunoștință
efectivelor care trebuie să o îndeplinească. Comunicare trebuie făcută printr-o manieră clară si
precisă.

4. Controlul – în această fază liderul și echipa cu care a elaborat decizia verifică direct modul în
care se execute activitățile stabilite. Controlul trebuie să verifice :
 Dacă activitățile planificate au fost executate
 Cum au fost îndeplinite
 Cauzele de neîndeplinirii activităților
 Dacă au apărut situații neprevăzute și modul lor de rezolvare

5. Evaluarea – este faza în care liderul, împreună cu echipa de comandă, evaluează rezultatele
concrete ale punerii în executare a deciziei. În această fază se răspunde la întrebarea “dacă și în
ce măsură obiectivul propus a fost îndeplinit?”.
 TEMA 11 – RELAȚIA PROFESIONALĂ CU MASS-MEDIA

Conduit polițistului în timpul acordării interviului

A. În timpul stabilirii contactului dintre reporter și polițist :

 Polițistul trebuie să demonstreze disponibilitate și bunăvoință atunci când i se solicit să facă
declarații și să clarifice anumite aspect
 Interviul nu trebuie să lase impresia că este surpins, nepregătit, întrucât munca sa îl obligă să
fie permanent pregătit pentru orice eveniment sau situație
 Să manifeste autocontrol asupra ținutei, gesturilor, poziției corpului și mimicii
 Își va aranja discret și sumat ținuta și poziția corpului
 Vor mulțumi, dacă se impune, pentru favoarea acordată de a se adresa prin mass-media
cetățenilor
 Se vor prezenta și vor preciza instituția din care face parte și compartmentul respectiv
 Nu vor refuza interviul pe motiv că nu au primit dispoziție în aceste sens.

B. În timpul intervivării polițistul trebuie :

 Să manifeste seriozitate, calm și interes pentru întrebările care îi sunt adreaste
 Să asculte întrebarea până la final și să nu-l întrerupă pe reporter
 Să nu aibă tendința de a lua microfonul din mâna reporterului sau să verifice funcționarea
aparatelor
 Să nu se aplece peste microfon
 Să nu gesticuleze în mod exagerat
 Să-ți controleze mimica, prin expresia feței polițistul trebuie să manifeste seriozitate, fără
să fie încruntat, supărat.
 Prin gesturi și mimică va evita să exprime îngrijorare, teamă, rigiditate, stângăcie ori
curiozitate exagerată

C. La încheierea interviului:
 Polițistul intervievat nu va căuta prin cuvinte, gesturi sau mimică să impună scurtarea
sau încheierea interviului, ci va lăsa ca acest lucru să fie hotărât de reporter
 Nu îl va reține pe reporter, încercând să mai facă unele precizări după terminarea
interviului
 Dacă i se cere, în final, polițistul poate să facă recomandări scurte, precise,
convingătoare, legate de specificul muncii de poliție
 Să se adreseze familiei, prietenilor, rudelor, numai dacă reporterul îi cere în mod expres
acest lucru
 Să răspundă la mulțumirile reporterului, să încheie cu un zâmbet protocolar și să nu
facă alte mișcări până când interviul și filmarea nu s-au terminat.