Cap 1 Instalatii Industriale

1 PROBLEME ENERGETICE GENERALE ALE
INSTALAŢIILOR ELECTROTERMICE
1.1. Instalaţii şi echipamente electrotermice
1.1.1. Forme de energie primară şi posibilităţi de transformare

Diferitele forme disponibile de energie primară ca şi posibilităţile de conversie în
energie electrică sunt indicate în fig.1.1. În aceeaşi figură pot fi identificate, într-o for-
mă generală, corelaţiile dintre diferitele forme ale energiei: termică, chimică, mecanică
şi electrică. Se observă faptul că energia ajunge la consumatori, după una sau mai
multe transformări, în funcţie de specificul diverselor categorii de utilizatori, electrici
sau neelectrici.
Orice transformare a energiei este însoţită de pierderi şi deci poate fi caracterizată
prin randament.
Instalaţiile care asigură conversia energiei determină însă şi o serie de perturbaţii
asupra mediului ambiant [1.1] precum:
 poluarea mediului înconjurător (chimică, termică, acustică, electromagnetică,
radioactivă, estetică); prin măsuri adecvate nivelul de poluare trebuie limitat la nivele
acceptate prin norme internaţionale;
 modificări ale scoarţei terestre (lacurile de acumulare ale hidrocentralelor);
 blocarea zonelor în care se amplasează instalaţiile de conversie.
1.1.2. Echipamente electrotermice. Indicatori caracteristici
1.1.2.1. Probleme generale

Echipamentul electric se defineşte ca fiind orice dispozitiv folosit pentru produ-
cerea, transformarea, distribuţia sau utilizarea energiei electrice. Receptoarele electri-
ce sunt echipamente electrice care transformă energia electrică în alte forme de ener-
gie. Receptoarele electrice se împart în receptoare de iluminat (lămpi electrice) şi re-
ceptoare de putere care pot fi electromecanice (motoare electrice, electroventile),
electrotermice (cuptoare electrice, utilaje de sudare) sau electrochimice (băi de elec-
troliză).
Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconec-
tate prin diferite legături electrice, plasate într-un spaţiu dat, formând un tot unitar şi
având un scop funcţional bine determinat.
14
SISTEM ENERGETIC
ENERGII CONCENTRATE ENERGII DIFUZE ŞI INEPUIZABILE
PETROL GAZ HIDRAULICĂ GEOTERMICĂ

CĂRBUNE LIGNIT URANIU VÂNT SOLARĂ
NATURAL MAREE DEŞEURI
L
GAZ GAZ
INDUSTRII INDUSTRII ALE
RAFINĂRII
DE GAZ CĂRBUNELUI
GAZ NATURAL
COMBUSTIBIL GREU
CENTRALE ELECTRICE
BENZINĂ ŞI
ALŢI GAZ COCS
CARBURANŢI ANTRACUT
ENERGIE ELECTRICĂ
UTILIZĂRI PRIN CONVERSIE
Fig. 1.1. Structura sistemului de energie.

ÎN ENERGIE MECANICĂ ILUMINAT ELECTRIC
ELECTROTEHNOLOGII
UTILAJE ŞI INSTALAŢII ELECTROTERMIE
CU TEMPERATURI ACŢIONĂRI ELECTRICE
ÎNALTE ŞI JOASE
TRANSPORTURI UTILIZĂRI SOCIAL GOSPODĂREŞTI
AUTOVEHICULE CHIMICE ŞI BUCĂTĂRII APĂ CALDĂ TRACŢIUNE ELECTRICĂ
AVIOANE , NAVE MATERII PIME ÎNCĂLZIRE
DOMENIUL SPECIFIC PETROLULUI DOMENIU DE OPŢIUNI DOMENIU SPECIFIC ENERGIEI ELECTRICE

Probleme energetice generale ale instalaţiilor electrotermice
Instalaţii şi echipamente electrotermice 15
Procesele în care energia termică (căldura) obţinută din energia electrică se folo-
seşte în scopuri tehnologice reprezintă procese electrotermice. Echipamentele folosite
pentru realizarea proceselor electrotermice, împreună cu sursele proprii de alimentare,
aparatajul de punere în funcţiune şi reglare, reprezintă instalaţii electrotermice.
Energia termică necesară în procese industriale, în agricultură şi în domeniul
social-gospodăresc este obţinută din ce în ce mai mult din energie electrică. În prezent
peste 35% din consumul de energie electrică din sistemul electroenergetic naţional
este datorat proceselor electrotermice.
Procesele electrotermice sunt larg întâlnite în cele mai diverse domenii industria-
le: industria metalurgică, la topirea şi rafinarea metalelor şi la încălzirea semifabrica-
telor; industria chimică, la realizarea reacţiilor chimice, la încălzirea coloanelor şi re-
cipienţilor, la producerea şi prelucrarea materialelor plastice; industria constructoare
de maşini, la matriţare, forjare, uscare, călire, lipire, sudare; industria extractivă, la re-
ducerea minereurilor; industria materialelor de construcţii, la topirea şi tratamentul
sticlei; industria electronică, la producerea semiconductoarelor; industria lemnului, la
uscarea lemnului şi a îmbinărilor încleiate; industria alimentară, la uscarea, prepararea
şi sterilizarea produselor etc.
Utilizarea instalaţiilor electrotermice este caracterizată de avantaje importante
faţă de instalaţiile de încălzire cu flacără:
 se pot obţine temperaturi de peste 2200 K; unele procese tehnologice din indus-
tria modernă necesită temperaturi de până la 20000 K care pot fi obţinute numai în
cuptoarele cu plasmă;
 temperatura poate fi reglată precis, existând posibilitatea dozării căldurii în
funcţie de necesităţile procesului tehnologic şi a unui control permanent şi precis al
energiei electrice transformate în căldură,
 spaţiul de lucru fiind închis, prelucrarea termică se poate realiza şi în atmosferă
controlată, cu gaze de protecţie sau în vid;
 se poate asigura funcţionarea intermitentă, instalaţia putând fi adusă repede în
stare de funcţionare la parametrii nominali;
 deoarece concentraţia de energie termică în materialele supuse încălzirii este re-
lativ mare, funcţionarea instalaţiilor electrotermice se caracterizează prin valori reduse
ale consumurilor specifice de energie;
 prin introducerea calculatoarelor de proces există posibilitatea automatizării
complete a funcţionării instalaţiilor electrotermice;
 spaţiul ocupat de instalaţiile electrotermice este relativ redus, gama de puteri a
acestor instalaţii este foarte largă, de la câteva sute de waţi, la aparatele de uz casnic şi
de laborator, la zeci de megawaţi, în cazul cuptoarelor industriale, iar durata
proceselor electrotermice este relativ redusă.
1.1.2.2. Tipuri de echipamente electrotermice

Transformarea energiei electrice în căldură se poate face prin diferite procedee,
unele fiind prezentate în mod schematic în fig.1.21.5 [1.1, 1.2].
16 Probleme energetice generale ale instalaţiilor electrotermice
Încălzirea cu rezistoare (fig.1.2) poate

R fi directă sau indirectă. În cazul în-
călzirii directe (fig.1.2,a), rezistorul
a) R este chiar corpul de încălzit; pentru a
putea fi parcurs de curentul electric de
încălzire, materialul trebuie să prezinte
b) conductivitate electrică. La încălzirea
Fig. 1.2. Instalaţii de încălzire cu rezistoare. indirectă, rezistorul este un element de
circuit special proiectat pentru acest
scop (fig.1.2,b). Căldura dezvoltată la nivelul rezistorului se transmite prin radiaţie,
radiaţie şi convecţie forţată sau numai prin convecţie forţată spre material.
Cuptoarele electrice cu arc (fig.1.3) se bazează pe conversia energiei electrice în
energie termică la nivelul arcului electric. La încălzirea directă (fig.1.3,a), arcul
electric 2 se formează între electrozii 1 şi masa metalică 3 supusă încălzirii în vederea
topirii. Cuptoarele cu arc electric pot atinge puteri nominale relativ mari, de până la
80 MW şi capacităţi de până la 400 tone. La încălzirea indirectă (fig.1.3,b), arcul
electric se formează între electrozii 1; încălzirea materialului 3, aflat la o anumită
distanţă de arc, se face prin radiaţie.
Încălzirea prin inducţie a metalelor (fig.1.4) se bazează pe fenomenul inducţiei
electromagnetice. La instalaţiile de inducţie având inductorul 1 alimentat de la reţeaua
uzinală cu frecvenţa de 50 Hz (fig.1.4,a şi b), miezul feromagnetic 2 este realizat din
1 2
1
ABC
2 i 3
u
3 b)
a)
Fig. 1.3. Cuptoare cu arc electric.
tole din oţel electrotehnic iar materialul metalic de încălzit 3, dacă se urmăreşte topirea
acestuia, este plasat într-un creuzet inelar. La utilizarea frecvenţelor ridicate (de ordi-
nul kilohertzilor), echipamentul electrotermic nu conţine miez feromagnetic (fig.1.4,c
şi d).
La încălzirea materialelor dielectrice (fig.1.5), energia electrică a sursei de
alimentare se transferă materialului prin câmpul electric de înaltă frecvenţă (zeci de
MHz). Materialul dielectric de încălzit 2 este plasat între plăcile metalice 1, realizân-
du-se o configuraţie echivalentă unui condensator în dielectricul căruia au loc pierderi
de putere activă prin conducţie şi histerezis electric.
După anul 1970, s-au extins larg procedeele care folosesc microunde, ultrasunete,
laserul etc., fiind astfel posibilă rezolvarea performantă a unor probleme tehnologice
neconvenţionale din domeniul mai larg al electrotehnologiilor moderne.
3
3
4
1
2 2 1
a) b)
3
1
1
1
3
4
c) d)
Fig. 1.4.  Cuptoare cu inducţie electromagnetică.
1.1.2.3. Oportunitatea introducerii în exploatare a instalaţiilor electrotermice

Introducerea în exploatare a instalaţiilor electrotermice rezultă numai în urma
unui studiu tehnico-economic care să justifice oportunitatea în raport cu particularităţi-
le concrete ale procesului tehnologic. Fac excepţie procesele care necesită temperaturi
de peste 2000 °C, unde utilizarea echipamentelor electrotermice devine obligatorie.
Analiza introducerii sau înlocuirii unor procese industriale utilizând încălzirea cu
combustibil, prin procese electrotermice, nu poate fi redusă numai la dimensiunea sa
energetică. Studiile efectuate au arătat că economia de energie obţinută prin introduce-
rea tehnologiilor electrice, nu este totdeauna determinantă în câştigul realizat. O
pondere importantă o au reducerea costurilor pentru depoluare, reducerea cheltuielilor
pentru forţa de muncă prin creşterea productivităţii la introducerea automatizărilor în
procesul de producţie, creşterea volumului producţiei, creşterea preţului de vânzare al
produsului prin creşterea calităţii acestuia, reducerea consumului de materiale. De ase-
menea, trebuie luate în consi-
derare îmbunătăţirea condiţiilor
de muncă şi reducerea nivelului
de poluare tehnologică.
Din punct de vedere ener- u(f ) u(f )
getic, analiza proceselor electro-
termice, comparativ cu alte
moduri de încălzire, se face pe a) b)
baza consumurilor specifice Fig.1.5.  Instalaţie de încălzire a materialelor
directe şi cumulate, pentru dielectrice:
produsele realizate, având în a) cu plăcile lipite de material; b) cu interstiţiu
de aer.
vedere consumul specific mediu în centralele electrice. Se consideră că în ţara noastră,

în medie, 1 MWh corespunde la 10600 MJ (0,36 tcc), ceea ce corespunde unui
randament de circa 34% la producerea energiei.În principiu se consideră că înlocuirea
unui proces termic printr-un proces electrotermic este eficientă, din punct de vedere
energetic, dacă se asigură înlocuirea unei cantităţi de combustibil care asigură 10,5 MJ
cu 1 kWh energie electrică.
De asemenea, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
a) Proprietăţile energiei electrice: disponibilitate în orice loc şi moment, la para-
metri necesari şi uşor controlabili, la puteri mari, în funcţie de necesităţile tehnologice;
posibilitatea obţinerii energiei electrice din combustibili de calitate inferioară;
b) Avantajele echipamentelor electrotermice: gabarite relativ reduse, încadrarea
convenabilă în structura proceselor tehnologice rezultând economii importante de spa-
ţiu; reglajul precis şi controlabil al temperaturii în spaţiile de lucru care pot fi, dacă
este necesar, închise (atmosferă controlată, vid); funcţionare complet automatizată în
structuri cu calculatoare de proces pentru a asigura regimuri economice de funcţionare
şi controlul în timp real al procesului; posibilitatea dezvoltării directe, în materialul de
prelucrat, a căldurii necesare, în condiţiile unor viteze mari de încălzire;
c) Îmbunătăţirea condiţiilor microclimatului de lucru prin reducerea prafului, ce-
nuşii, zgurii; reducerea pierderilor termice spre mediul ambiant; reducerea zgomotului
(cu excepţia cuptoarelor cu arc electric şi a celor cu plasmă);
d) Simplificarea unor procese tehnologice cu utilizarea mai raţională a materiale-
lor, creşterea calităţii produselor în condiţiile unei productivităţi mărite;
e) Posibilitatea recuperării căldurii conţinută în apa de răcire de la unele catego-
rii de echipamente electrotermice şi folosirea utilă a acesteia în diverse scopuri tehno-
logice în funcţie şi de necesităţile locale. Astfel, de exemplu pot fi recuperate cantităţi
mari de căldură la cuptoarele trifazate industriale cu arc electric, unităţi de puteri mari,
la care trebuie asigurată răcirea intensivă a pereţilor exteriori pentru ca temperatura
căptuşelii interioare să nu depăşească limita de înmuiere. În aceste cazuri se folosesc
soluţii speciale de răcire, utilizând procese de evaporare, temperatura aburului
ajungând la 300 °C.
1.1.2.4. Indicatori energetici
Caracterizarea din punct de vedere energetic a instalaţiilor electrotermice se face
prin randament, factor de putere, puteri absorbite, consum specific de energie şi prin
productivitate. Este necesară stabilirea bilanţului energiilor şi a puterilor la nivelul
echipamentului electrotermic şi la nivelul instalaţiei electrotermice.
Instalaţia electrotermică (fig.1.6) se compune, în principiu, dintr-o sursă de ali-
mentare, reţeaua scurtă şi cuptorul electric. Alimentarea instalaţiei electrotermice se
poate face de la reţeaua de medie sau înaltă tensiune (U1 = 20 kV sau 110 kV) sau de
la reţeaua de joasă tensiune (U1 = 0,4 kV). În structura instalaţiei electrice este cuprins
şi aparatajul de conectare, protecţie, măsurare şi automatizare.
Sursa de alimentare are rolul de a modifica parametrii reţelei electrice de
distribuţie, tensiunea U1, frecvenţa f, numărul de faze m şi/sau puterea P1 transmisă
cuptorului.
U1 U2 U I
Reţeaua de
Sursa de Cuptorul
distribuţie
50 Hz alimentare electric
Reţeaua
scurtă
Fig. 1.6.  Instalaţie electrotermică.
Din punctul de vedere al frecvenţei, sursele pot fi: de tensiune continuă (statice
sau rotative), de joasă frecvenţă (f < 50 Hz), de frecvenţă industrială (f = 50 Hz), de
medie frecvenţă (50 Hz < f < 10 kHz), de înaltă frecvenţă (f > 10 kHz). Sursei de ali-
mentare i se ataşează condensatoarele destinate compensării consumului neraţional de
putere reactivă ca şi filtrele pentru limitarea perturbaţiilor determinate de regimul
energetic nesinusoidal. În fig.1.7 sunt prezentate variantele posibile de surse statice de
tensiune continuă şi de tensiune alternativă, care pot interveni în structura instalaţiilor
electrotermice [1.1, 1.3].
Reţeaua scurtă este un sistem de conductoare (bare, cabluri) care leagă sursa de
alimentare, de cuptorul electric; soluţia sa constructivă urmăreşte reducerea pierderilor
de energie electrică, având în vedere faptul că, în general, prin conductoarele reţelei
scurte circulă curenţi de valori mari ( kA sau zeci de kA).
Cuptorul electric reprezintă sistemul în care are loc transformarea energiei elec-
trice în energie termică (căldură). Cuptoarele pot fi: cu rezistoare, cu arc electric, cu
plasmă, cu inducţie electromagnetică, capacitive, cu microunde, cu fascicul de
electroni etc.
Convertoare de
Cu intrare la tensiune tensiune continuă
alternativă
tensiune continuă
~ =
Cu intrare la
Cu intrare la tensiune
Redresor
VTC
alternativă
VTA
Invertor
~ =
Cu intrare la
tensiune continuă
Convertoare de
tensiune alternativă VTA  variator de tensiune
alternativă;
VTC  variator de tensiune
continuă.
Fig. 1.7.  Surse statice de tensiune continuă şi alternativă.
În fig.1.8 este prezentată schema electrică (fig.1.8,a) şi bilanţul puterilor active

(fig.1.8,b) în această schemă. În fig.1.8 au fost folosite notaţiile:
P1 - este puterea activă absorbită din reţeaua electrică de alimentare;
Ps - pierderile de putere activă în sursa de alimentare;
P2 - puterea activă livrată de sursa de alimentare;
Prs - pierderile de putere activă în reţeaua scurtă;
P - puterea activă absorbită de cuptorul electric:
Pe, Pt - pierderile electrice şi respectiv termice în cuptor;
Pu - puterea utilă, corespunzătoare energiei termice transferată materialului.
Randamentul total IE al instalaţiei electrotermice se determină din relaţia:

 IE   Pu P1   100 %  Pu  Pu  Ps  Prs  Pe  Pt   100 % (1.1)
sau IE  s  rs  c , (1.2)
unde s este randamentul sursei de alimentare, rs - randamentul reţelei scurte iar c -
randamentul cuptorului.
Puterea utilă necesară încălzirii masei m a încărcăturii, de la temperatura
iniţială i la temperatura finală f, în timpul tî rezultă din relaţia:
P  m  c  f  i  t f  m  i t f (1.3)
În relaţia (1.3), c este căldura masică, dependentă de material şi de temperatură
iar i este entalpia masică.
În fig.1.9 este prezentată dependenţa entalpiei masice i a unor metale în funcţie
de temperatura . Sunt puse în evidenţă temperaturile de topire ale unor materiale
prelucrate în mod uzual prin procedee electrotermice (Al - 660,1 °C; Cu - 1083 °C;
Ol - 1535 °C; Ni - 1453 °C; Pb - 327,3 °C; Zn - 419,5 °C).
I Rrs Xrs R X
Sursa de
U1 P1 U2 P2 U P
alimentare
Reţeaua scurtă Cuptor
a)
Pu
P1 P2 P
ΔPe ΔPt
ΔPrs
ΔPs
b)
Fig. 1.8.  Schema electrică a unei instalaţii
electrotermice a) şi bilanţul energetic corespunzător b).
Randamentul c al cuptorului se calculează din relaţia:

  Pu  Pt  Pe   100 %
c   Pu P   100 %  Pu (1.4)
Pu Pu  Pt
sau c  t  e    100 % , (1.5)
Pu  Pt Pu  Pt  Pe
unde t şi e reprezintă randamentul termic, respectiv electric ale cuptorului.
Pierderile termice în cuptor i
depind de soluţia constructivă şi [kWh/t]
cuprind: pierderile pentru încăl- 350
zirea pereţilor incintei la tempe- Al
ratura de lucru; pierderile prin 300
Ol
pereţii, orificiile şi uşile spre 250
exterior ale cuptorului; pierderile
Ni
pentru încălzirea instalaţiilor au- 200
xiliare de susţinere şi transport a
încărcăturii; pierderi pentru 150
încălzirea atmosferei din cuptor. 100
Cu
Pierderile electrice din cuptor se Zn
calculează, în cazurile reale, în 50
funcţie de tipul şi schema Pb
electrică ale cuptorului. 0 200 400 600 800 1000 1200 1400 θ [ºC]
Puterea activă P absorbită
Fig. 1.9. Variaţia entalpiei masice cu temperatura.
de cuptor se calculează în
funcţie de rezistenţa electrică echivalentă R şi de intensitatea I a curentului electric:
P  R I2 , (1.6)
iar puterea activă P1 absorbită de instalaţia electrotermică se determină în funcţie de
randamentul IE al instalaţiei:
P1  Pu  IE (1.7)
Puterea reactivă Q absorbită de cuptor rezultă:
Q  X  I2 , (1.8)
iar puterea reactivă Q1 la nivelul instalaţiei electrotermice se obţine din expresia
Q1  Q  X rs  I 2  Qs  Qc (1.9)
În relaţia (1.9), Qs este puterea reactivă inductivă la nivelul sursei de alimentare
iar Qc este puterea reactivă capacitivă determinată de bateria de condensatoare
conectată la bornele sursei de alimentare pentru a asigura compensarea factorului de
putere al instalaţiei electrotermice.
Puterile aparente S şi S1 la nivelul cuptorului şi al instalaţiei electrotermice
rezultă din relaţiile:
S  P2  Q2 ; S1  P12  Q12 (1.10)
Factorul de putere λ şi λ1 la nivelul cuptorului şi respectiv al instalaţiei
electrotermice se determină din relaţiile:
  P S; 1  P1 S1 (1.11)
Consumul specific de energie electrică wIE rezultă din relaţia:

w IE =  P1  t î  m = i hIE kWh  kg, t, buc  (1.12)
Productivitatea procesului D rezultă:
D  m tî (1.13)
Energia electrică W consumată pentru producerea unei cantităţi de produse A se
poate exprima sub forma:
W  k1  k2  A , (1.14)
iar consumul specific de energie electrică w (fig.1.11.a) rezultă:
w  W A  k1 A  k2 (1.15)
Reducerea consumului spe-
w w cific de energie electrică se
w =f1(P) obţine prin creşterea volumului
k1 producţiei A şi prin reducerea
A w =f2(t) parametrilor k1 şi k2 (fig.1.10,a).
k2 Consumul de energie electrică la
funcţionarea în gol a instalaţiei
A P; t (A = 0), corespunde termenului
a) b)
W0 = k1. Pentru reducerea acestui
Fig. 1.10. Variaţia consumului specific de energie în funcţie
termen este necesară scurtarea
de producţia realizată a), de putere şi de durata încălzirii b).
duratei de funcţionare în gol cât
şi recuperarea energiei termice
care intervine în desfăşurarea proceselor de producţie. Reducerea parametrului k2 se
face prin modernizarea retehnologizarea proceselor tehnologice.
În fig.1.10,b este indicată variaţia consumului specific de energie electrică w în
funcţie de durata t a procesului tehnologic şi de puterea P a cuptorului. Curbele din
fig.1.10,b pun în evidenţă necesitatea unor durate reduse ale proceselor tehnologice şi
a unor cuptoare de putere mare.
1.2. Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei

electrice de alimentare
Instalaţiile electrotermice reprezintă, de cele mai multe ori, mari consumatori de

energie electrică. Conectarea acestora la reţeaua de distribuţie se face de obicei direct
la staţia de transformare a întreprinderii sau la postul de transformare al secţiei.
Tensiunea nominală Un la barele la care este racordată instalaţia electrotermică se
alege în funcţie de puterea aparentă nominală Sn a acesteia. Se recomandă [1.2]
următoarele corelaţii:
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 23
Sn < 50 kVA Un = 400230 V, 50 Hz

0,05 MVA < Sn < 7,5 MVA Un = 20 kV
7,5 MVA < Sn < 50 MVA Un = 110 kV
Sn > 50 MVA Un = 220 kV
Multe dintre echipamentele electrotermice fac parte din clasa consumatorilor per-
turbatori, care în funcţionare pot determina o serie de distorsiuni în reţeaua electrică
de alimentare, afectând astfel calitatea energiei electrice livrată celorlalţi consumatori
conectaţi în aceeaşi reţea.
În funcţionarea echipamentelor electrotermice pot apărea regimuri nesinusoidale
(determinate de caracterul neliniar al receptoarelor), regimuri nesimetrice (determinate
de receptoarele monofazate sau inegal încărcate pe cele 3 faze), fluctuaţii de tensiune.
De asemenea, consumul de energie reactivă poate afecta nivelul de tensiune pe barele
de alimentare.
Stabilirea limitelor admisibile ale perturbaţiilor determinate de funcţionarea in-
stalaţiilor electrotermice (ca şi a altor tipuri de consumatori perturbatori) se face pe
baza evaluării efectelor lipsei de calitate a energiei electrice datorată acestor
perturbaţii, corelat cu analiza imunităţii la perturbaţii a echipamentelor conectate în
reţeaua electrică (fig.1.11).
Nivelul d al perturbaţiei care intră în reţeaua electrică are, în general, un caracter
statistic şi poate fi caracterizat de densitatea de probabilitate p(d) de apariţie. Imunita-
tea echipamentelor este, de asemenea, un fenomen probabilistic fiind caracterizat de
probabilitatea P(d) de a fi afectat de perturbaţia de nivel d. Dacă se impune un anumit
nivel de compatibilitate, consumatorii conectaţi în reţeaua electrică se dimensionează
astfel încât perturbaţia globală produsă să fie cel mult egală cu nivelul planificat, infe-
rior nivelului de compatibilitate. Din nivelul planificat, fiecărui consumator perturba-
tor îi este alocată o cotă proporţională, în general, cu puterea sa contractată.
Echipamentele din reţeaua electrică sunt încercate la un nivel al perturbaţiei egal
cu nivelul de test, superior nivelului de compatibilitate.
Funcţionarea instalaţiilor electrotermice la parametrii proiectaţi impune ali-
mentarea acestora cu energie electrică de calitate. Realizarea indicatorilor de calitate ai
energiei electrice, ca obligaţie a furnizorului de energie electrică, nu poate fi obţinută
decât în corelaţie cu perturbaţiile introduse de funcţionarea consumatorilor
electrotermici. În acest sens, indicatorii de calitate pot fi împărţiţi în indicatori
primari, care depind în principal de furnizorul de energie electrică şi indicatori se-
cundari, determinaţi în primul rând de funcţionarea consumatorilor perturbatori.
În categoria indicatorilor primari de calitate intră:
- frecvenţa tensiunii de alimentare;
- amplitudinea tensiunii la barele de alimentare;
- supratensiuni temporare şi tranzitorii;
- goluri de tensiune.
Tot în categoria indicatorilor primari pot fi cuprinse şi întreruperile de scurtă şi
lungă durată care definesc însă calitatea serviciului (alimentarea cu energie electrică)
şi nu calitatea produsului (energie electrică) livrat.
p(d)
P(d)
Nivel planificat al
Nivel test de
compatibilitate
Nivel estimat al
imunitate
1
perturbaţiei
Nivel de
perturbaţiei
Probabilitatea P(d) de
susceptibilitate a
echipamentului
0,5 Echipament cu nivel
Densitatea de înalt de imunitate
probabilitate p(d)
a perturbaţiei
Risc de incompatibilitate
Nivelul d al
perturbaţiei
Fig. 1.11.  Perturbaţii şi imunitate.
În categoria indicatorilor secundari sunt cuprinşi indicatorii care definesc urmă-

toarele tipuri de perturbaţii:
- armonici;
- interarmonici;
- fluctuaţii de tensiune (efect de flicker);
- nesimetrii.
Datele existente în prezent au permis normarea indicatorilor de calitate ai
energiei electrice (tabelul 1.1), urmăriţi pe baza curbelor de tensiune şi, într-o măsură
mult mai redusă, normarea nivelului perturbaţiilor (urmărite pe curbele de curent
electric) introduse de consumatori.
În tabelul 1.2 sunt indicate principalele norme internaţionale (în curs de asimilare
şi în România) privind racordarea la reţeaua electrică a consumatorilor perturbatori.
În prezent există metode şi mijloace tehnice pentru limitarea perturbaţiilor deter-
minate de funcţionarea echipamentelor electrotermice, la nivelele impuse. În general
se acceptă ca nivelele impuse să nu fie depăşite în 95% din timpul de funcţionare.
1.2.1. Simetrizarea încărcării fazelor reţelei trifazate în cazul

sarcinilor monofazate
Instalaţiile cu rezistenţă electrică de încălzire directă, instalaţiile cu inducţie elec-
tromagnetică la 50 Hz şi altele, sunt de obicei monofazate, conducând astfel la o încăr-
care nesimetrică a reţelei electrice şi deci la afectarea calităţii energiei electrice livrată
altor consumatori din aceeaşi reţea.
Nivelul perturbaţiei introduse în reţeaua electrică este definit prin factorul de
nesimetrie negativă (disimetrie) ki- şi prin factorul de nesimetrie zero (asimetrie) ki0.
Tabelul 1.1
Indicatori de calitate ai energiei electrice
Nr. Norma
crt. Indicator EN 50160 UNIPEDE Norme în
DISNORM 1289 România
Indicatori primari
1 Frecvenţa 50 Hz  1% PE 0261992;
în 95% din timp 50 Hz  2% RFUEE;
50 Hz  4% PE 93293
în 100% din timp 50 Hz  1%
în 100% din timp
50 Hz  0,5%
în 99% din timp
50 Hz  0,1%
în 90% din timp
2 Amplitudinea tensi- Uc  10% Un  10% la JT STAS 93089
unii (Un tensiunea în 95% din timp Un  (510)% Un  10% la JT
nominală, Uc tensi- la MT Un  (520)%
unea contractată) la MT şi IT
3 Supratensiuni 1,7Uc - -
temporare
4 Supratensiuni - - -
tranzitorii
5 Goluri de tensiune Cele mai multe din- Amplitudinea golu-
tre goluri au durate lui (10100)%, cu
sub 1 s şi amplitu- durate 10 ms -
dine sub 60%. câteva secunde.
Nr = 10100  an
6 Întreruperi de scurtă Zeci până la sute pe Durata sub 1 min. PE 12493; PE 013/94
durată an; 70% dintre între- Se definesc prin Se definesc prin număr
ruperi au o durată frecvenţa anuală de mediu şi maxim, cu un
sub 1 s. apariţie pe un fider. anumit nivel de risc.
Valorile se stabilesc cu
consumatorul.
7 Întreruperi de Durata peste 1min. PE 12493; PE 013/94
lungă durată 1050  an Se definesc prin Se definesc prin număr
frecvenţa anuală mediu, durată medie,
de apariţie şi du- număr maxim, durată
rata medie. maximă, cu un anumit
nivel de risc. Valorile
se stabilesc cu consu-
matorul.
8 Armonici Limite de nivel de Limite de nivel de PE 14394
armonici şi coefici- armonici. Coeficient de distor-
ent de distorsiune pe Coeficient de dis- siune la JT şi MT
curba de tensiune, torsiune 8%. de 8%, la ÎT de 3%.
în 95% din timp. Valori limită pentru
nivel armonici până la
rangul 40.
Tabelul 1.1 (continuare)

Indicatori de calitate ai energiei electrice
Nr. Norma
crt. Indicator EN 50160 UNIPEDE Norme în
DISNORM 1289 România
Indicatori secundari
9 Interarmonici - - -
10 Fluctuaţii de tensi- Limite pentru indi- PE 1421980 (în curs de
une(efect de flicker) catorul de scurtă du- adaptare la norme
rată Pst şi indicatorul - internaţionale).
de lungă durată Plt Limite în funcţie de
curba de iritabilitate.
11 Fluctuaţii rapide de 4% din Uc 3% din Un -
tensiune (excepţional 6%) (excepţional 8%)
12 Nesimetrii Coeficient total de Coeficient total de PE 1431994
nesimetrie sub 2% în nesimetrie sub 2%. Coeficient total de
95% din timp. nesimetrie:
- sub 2% la JT şi MT;
- sub 1% la ÎT.
Tabelul 1.2
Principalele recomandări CEI privind conectarea la reţea a consumatorilor de energie electrică
Nr. Denumirea (în original) Referinţa
crt.
1 Limites pour les émissions de courant harmonique (courant appelé par
les équipements  16 A par phase) 1000-3-2
2 Limites concernant les fluctuations de tension et le flicker pour les
appareils consommant plus de 16 ampères par phase 1000-3-5
3 Guide général relatif aux mesures d’harmoniques et d’interharmoniques
ainsi qu’à l’appareillage de mesure, applicable aux réseaux
d’alimentation et aux appareils qui y sont raccordés 1000-4-7
4 Evalution de la sévérite de flicker 868-0
Flickermètre - Spécifications fonctionelles et de conception 868-1986
Flickermètre - Spécifications fonctionelles et de conception 868
(modification 1 à la
Publication
868 - 1986)
5 Electromagnetic compatibitity (EMC), Part 3: Limits, Section 5:
Limitation of voltage fluctuations and flicker in low-voltage power 1000-3-5
supply systems for equipment with rated current greather than 16 A 1994
6 Electromagnetic compatibility (EMC), Part 3: Limits, Section 7:
Limitation of voltage fluctuations and flicker for equipments connected 1000-3-7
to medium and high voltage power supply
7 Electromagnetic compatibility (EMC), Part 2: Environment, Section 6:
Assessment of the emission levels in the power supply of industrial 1000-2-6
plants as regards low-frequency conducted disturbances
Fcatorul ki se defineşte ca raportul dintre componenta de secvenţă negativă

(inversă) I  a curentului electric (obţinută prin descompunerea curenţilor de pe cele
trei faze în componente simetrice) şi componenta de secvenţă pozitivă (directă) I+:
ki  I  I  (1.16)
Fcatorul ki se defineşte ca fiind raportul dintre componenta de secvenţă zero
0
(homopolară) I0 a curentului electric şi componenta de secvenţă pozitivă (directă) I+:

ki0  I 0 I  (1.17)
De asemenea, poate fi definit şi un factor total de nesimetrie ki ca sumă a celor
doi factori ki şi ki0:
ki  ki  ki0
În prezent, încă nu sunt normate valorile limită admise ale perturbaţiei
determinate de încărcările nesimetrice (valori limită ale coeficienţilor ki-, ki0 şi ki).
Analiza acestui tip de perturbaţie ca şi măsurile necesare pentru limitare, se fac pe
baza efectelor asupra indicatorilor de calitate a energiei electrice pe barele de
alimentare.
Indicatorii de calitate corespunzători, determinaţi pe curbele de tensiune, sunt:
- factorul de nesimetrie negativă ku-:
k

U

 U  U   U  U f  0,62  U max  U min  Uf ; (1.18)
- factorul de nesimetrie zero ku0:

kU0  U 0 U   U 0 U f  0,62  U f max  U f min U f ; (1.19)
- factorul total de nesimetrie ku:
k U  k U  k U0 (1.20)
În relaţile (1.181.20), s-a notat cu U- componenta de secvenţă negativă
(inversă) a tensiunilor pe barele de alimentare, cu U+ componenta de secvenţă pozitivă
(directă), practic egală cu valoarea efectivă Uf a tensiunilor pe fază, în majoritatea
cazurilor reale şi cu U0 componenta de secvenţă zero (homopolară) a tensiunilor. În
cele mai multe dintre cazuri (nesimetrii relativ reduse ale tensiunilor pe barele de
alimentare), pot fi utilizate formulele aproximative indicate în relaţiile (1.181.20).
În aceste relaţii, Umax şi Umin sunt cea mai mare şi respectiv cea mai mică dintre cele
trei tensiuni între faze iar Uf max şi Uf min sunt cea mai mare şi respectiv cea mai mică
dintre cele trei tensiuni pe fază.
Normativele actuale [1.4] impun ca pe barele de alimentare să fie îndeplinite con-
diţiile (cu o probabilitate de 95%):
k U  1%; k U0  1% sau k U  2 % (1.21)
Reducerea nivelului perturbaţiei determinată de nesimetria tensiunilor este posi-
bilă prin repartizarea convenabilă a receptoarelor dezechilibrate pe cele trei faze ale
reţelei electrice de alimentare, dacă funcţionarea acestora este simultană. În cazul re-
ceptoarelor monofazate, dacă nivelul perturbaţiei depăşeşte valorile admise, se impune
alimentarea acestora prin intermediul unor scheme de simetrizare care conţin bobine şi
condensatoare sau transformatoare.
1.2.1.1. Schema de simetrizare cu bobină şi condensatoare

În fig.1.12 este indicată o schemă de simetrizare a curenţilor electrici absorbiţi
din reţeaua trifazată de către un receptor monofazat, pentru o anumită încărcare a aces-
tuia. Se consideră că transformatorul TS, conectat între fazele C şi A, asigură procesu-
lui tehnologic o putere activă P cu un factor de putere inductiv. În paralel cu înfăşura-
rea primară a transformatorului TS care alimentează receptorul monofazat (de exem-
plu, un echipament de sudare electrică sau un cuptor cu inducţie electromagnetică)
este conectată bateria de condensatoare C1, dimensionată astfel încât să realizeze un
factor de putere unitar (fazorul ICA paralel cu fazorul UCA).
Schema de simetrizare (fig.1.12.a) cuprinde bateria de condensatoare C2 şi bobi-
na L2. Aceste elemente se dimensionează astfel încât cei trei curenţi IA, IB şi IC să reali-
zeze un sistem simetric (modulele egale şi defazaj de 23 între cei trei fazori) şi să fie
în fază cu tensiunile pe fază corespunzătoare.
Dacă se consideră că sistemul tensiunilor pe fază este simetric cu valoarea efec-
tivă a tensiunilor între faze UAB = UBC = UCA = U, pentru schema din fig.1.12,a poate fi
construită diagrama fazorială din fig.1.12,b. Fazorul ICA este paralel cu fazorul UCA
(având în vedere compensarea integrală realizată de bateria de condensatoare C1), fa-
zorul IAB este perpendicular pe fazorul UAB (defazat cu 2 înainte) iar fazorul IBC este
perpendicular pe fazorul UBC (defazat cu 2 în urmă). În punctele A, B şi respectiv C
pot fi scrise relaţiile fazoriale:
I A  I AB  I CA ; I B  I BC  I AB ; I C  I CA  I BC (1.22)
Pe baza relaţiilor (1.22), în diagrama fazorială din fig.1.12,b se determină fazorii
IA, IB şi IC. Pentru ca cei trei curenţi IA, IB şi IC să formeze un sistem simetric, poligonul
OXYZ trebuie să fie un romb, în care:
OX  XY  YZ  ZX  YO  OZ / 3 (1.23)
Din relaţia (1.23) rezultă condiţia de simetrizare:
I A  I B  I C  I AB  I BC  I AC 3, (1.24)
sau U X C2  U X L2  P U  3   (1.25)
În relaţia (1.25), s-a notat cu XC2 reactanţa capacitivă a condensatorului C2
(parcurs de curentul IAB), cu XL2 - reactanţa inductivă a bobinei L2 (parcursă de
curentul IBC iar curentul IAC a fost calculat în funcţie de puterea activă absorbită P. Din
relaţia (1.25) rezultă:
L2   3 U2    P; 
C2  P   U 2  3  (1.26)
Schema de simetrizare indicată în fig.1.12 este cunoscută sub denumirea de
conexiune Steinmetz. Fiind cunoscută puterea activă absorbită P şi factorul de putere
natural cos al receptorului, pentru a asigura o compensare integrală, este necesară o
putere reactivă capacitivă QC1:
QC1  P  tan , (1.27) 3230/400 V; 50

A
sau B
Hz

C1   P  tan    U 2  C
I
U
IA IC C
(1.28) IA UCA
CB L
În cazurile reale, A C ICA IAB
puterea activă P este varia- B IC
bilă în funcţie de condiţiile ICA IAB IBC IB
ICA
IBC O U
specifice procesului tehnolo- Cb A
gic. Pentru a asigura simetri- UBC
zarea adaptivă a sarcinii UAB
monofazate, bateriile de
condensatoare C1 şi C2 ca şi U
bobina L2 trebuie să permită B
reglarea valorii în con-
cordanţă cu variaţia sarcinii a)
(conform relaţiilor 1.26 şi
b)
1.28).
Fig. 1.12.  Simetrizarea încărcării reţelei
1.2.1.2. Scheme de simetrizare cu transformatoare electrice.
monofazate
Alimentarea instalaţiilor electrotermice monofazate din reţeaua trifazată, cu limi-
tarea gradului de nesimetrie, se poate face utilizând transformatoare monofazate co-
nectate în schema Scott (fig.1.13) sau conectate în V (fig.1.14).
Schema Scott de conectare a două transformatoare monofazate (fig.1.13,a)
asigură obţinerea în secundarele acestora a două tensiuni U'1 şi U'2 de amplitudine
egală dar defazate cu 2 între ele (fig.1.13,b). Cele două transformatoare au
secundarele identice dar primarele cu număr diferit de spire (fig.1.13,a). Dacă
consumatorul este conectat numai la bornele secundare ale transformatorului T1, reţea-
ua electrică trifazată este încărcată numai între fazele C şi B (fig.1.13,c) iar dacă
consumatorul este conectat numai în secundarul transformatorului T2, sunt încărcate
inegal toate cele trei faze ale reţelei de alimentare (fig.1.13,d).
În cazurile practice, schema Scott este utilizată pentru alimentarea unui singur
echipament electrotermic K (fig.1.13,e) sau pentru alimentarea a două echipamente K1
şi K2 (fig.1.13,f). Echipamentele electrotermice sunt reprezentate prin rezistenţa elec-
trică echivalentă R, inductivitatea L iar în paralel este conectată bateria de condensa-
toare C pentru compensarea factorului de putere.
În cazul unui singur echipament (fig.1.13,e) curenţii electrici absorbiţi din
reţeaua trifazată de alimentare (obţinuţi prin suprapunerea curenţilor din fig.1.13,c şi
fig.1.13,d) rezultă:

IA  2 
3  I; 
IB  1 1 
3  I; 
IC  1 1 
3 I
În cazul a două echipamente (fig.1.13,f), dacă se consideră că se asigură compen-

sarea integrală a consumului de putere reactivă (fazorii I’1 şi I’2 perpendiculari) iar ra-
portul valorilor celor doi curenţi este  (adică I’2 = I’1), rezultă:
C
A
B C’
C IB
IC M N
3 IA M A’
N/2 N/2 2 U’1 A
T1 T2 U’2
B’
U’1 U’2
C’ B’ M A’ B
a) b)
A A
B B
C IB C IB
M IA IC M IA
IC I/ 3I/ 3 2I / 3
I
T1 T2 T1 T2
I’1 = I’ I’2 = I’
c) d)
A A
B B
C IB C IB
IC M IA IC M IA
T1 T2 T1 T2
I’ K I’1=I’2=I’ K1I’1 K2 I’2

C C1 C2
R L R1 L1 R2 L2
e) f)
Fig. 1.13.  Schema Scott pentru alimentarea echipamentelor
electrotermice bifazate.
IA  2  
3  I 2; I B  I 1  I 2; IC  I1  1  
3 I2 ,
sau, în valori absolute:
Conectarea în V a două transformatoare monofazate identice (fig.1.14) şi alimen-

tarea echipamentului electrotermic monofazat cu o tensiune obţinută prin înserierea în-
făşurărilor secundare, permite încărcarea tuturor celor trei faze ale reţelei electrice de
alimentare. Valorile curenţilor pe cele trei faze sunt:
I A  I; I B  2  I ; IC  I A
Utilizarea schemelor cu transformatoare mono- B
fazate, deşi nu determină încărcarea egală a reţelei C IB IA
IC
trifazate, permite, uzual, limitarea nesimetriilor până I I
la valori acceptate. T1 T2
I’ K I’
1.2.2. Factorul de putere şi economia de C
energie electrică R L
În cazul general al instalaţiilor de tensiune
alternativă în regim nesinusoidal monofazat, valoarea Fig. 1.14.  Schema în V pentru
instantanee a factorului de putere P rezultă din alimentarea echipamentelor
electrotermice bifazate.
relaţia de definiţie:
P  P S  P P 2  Q2  D2  P P2  F 2 ;
0   p 0 (1.29)
În relaţia (1.29) s-a notat cu P puterea activă, Q - puterea reactivă, D - puterea
deformantă, S - puterea aparentă iar F  S 2  P 2 este puterea fictivă.
În regim sinusoidal (D = 0, P  0, F = Q  0), pentru circuite monofazate sau
trifazate încărcate simetric, la care valorile tensiunilor şi curenţilor pe cele trei faze ca
şi defazajele între fazorii corespunzători sunt identice, factorul de putere P este egal
cu cosinusul unghiului de defazaj dintre curbele tensiunii şi curentului electric. În
acest caz, relaţia (1.29) devine:
 P  cos  P P 2  Q 2 ; 0  cos  1 (1.30)
Pentru cazul general al regimului nesinusoidal, relaţia (1.29) poate fi scrisă şi sub
forma:
P P P2  Q2
P     cos  cos , (1.31)
S P 2  Q2 P 2  Q 2  D2
unde factorul cos,
cos  P 2  Q 2 P 2  Q2  D2 < 1 , (1.32)
intervine datorită regimului nesinusoidal. Se poate observa, din relaţia (1.31), faptul că
în regim nesinusoidal factorul de putere nu poate fi unitar.
În cazul circuitelor trifazate nesimetrice, defazajele dintre curbele de tensiune şi
curent electric diferă pe cele trei faze şi deci factorul de putere PT corespunde unui
defazaj fictiv:
 PT  PT ST , (1.33)
unde PT = PA + PB + PC şi ST = SA + SB + SC reprezintă suma puterilor active şi
respectiv suma puterilor aparente pe cele trei faze A, B şi C ale reţelei trifazate.
În practică este determinată valoarea medie ponderată pe un anumit interval de
timp (de obicei, intervalul de facturare) a factorului de putere trifazat, pe baza valorilor
înregistrate, pe acelaşi interval de timp, a energiei active WT (indicaţia contorului trifa-

zat de energie activă) şi a energiei reactive WTr (indicaţia contorului trifazat de energie
reactivă):
2 2
 PTmed  WT W W ; 0   PTmed < 1 . (1.34)
T Tr
Pentru limitarea perturbaţiilor determinate de circulaţia în reţeaua electrică a pu-

terilor reactive, se impune ca factorul de putere care defineşte functionarea unui con-
sumator să nu scadă sub factorul de putere neutral. Acesta are o valoare dependentă de
configuraţia locală a reţelei electrice şi este precizat, pentru fiecare consumator în
parte, în contractul de furnizare a energiei electrice. Uzual, factorul de putere neutral
are valori de 0,920,93. Funcţionarea cu un factor de putere sub cel neutral se
penalizează prin sistemul de tarifare a energiei electrice.
Determinarea factorului de putere pe baza relaţiei (1.34), întâlnită încă în multe
cazuri, datorită variaţiei în timp a sarcinii, poate conduce la un moment dat, la introdu-
cerea în reţeaua electrică de alimentare a unor importante perturbaţii, deşi pe intervalul
de măsurare factorul de putere PTmed îndeplineşte condiţia de a fi egal cu factorul de
putere neutral.
Adoptarea de măsuri pentru menţinerea factorului de putere al unui consumator
în limitele impuse, plecând de la relaţia (1.34) poate fi acceptată numai în
intreprinderile cu o sarcină constantă pe intervale mari de timp.
Sistemele moderne de achiziţie de date permit determinarea valorii factorului de
putere pe baza puterilor măsurate şi adoptarea, în timp real, de măsuri pentru menţine-
rea factorului de putere în limitele impuse. În acest caz se determină factorul de putere
trifazat PT pe baza relaţiei (1.33), unde puterea trifazată PT rezultă ca sumă a puterilor
Pi, i = 13, pe cele trei faze iar puterea pe fiecare fază i se determină pe baza celor
N eşantioane Uij şi Iij ale curbelor de tensiune şi respectiv de curent electric, obţinute
pe perioada T a tensiunii aplicate:
T N
1 1
T 0 
Pi   ui (t )  ii (t ) dt  
N  Uj 1
ij  I ij  (1.35)
Puterea aparentă trifazată ST se determină pe baza valorilor efective calculate ale

tensiunii şi curentului electric pe fiecare dintre faze:
3 3
ST  
i 1
Si   U  I  ,
i 1
i i (1.36)
T N
1 1
Ui 
T 
 ui2 (t ) dt 
N
 U
j 1
2
ij ;
0
unde: (1.37)
T N
1 1
Ii 
T 
 ii2 (t ) dt 
N
 I
j 1
2
ij
0
În cazurile practice, valoarea factorului de putere se determină prin măsurare di-
rectă cu cosfimetrul, prin măsurarea puterilor P şi Q sau, în cazul reţelelor trifazate în-
cărcate simetric, prin măsurarea tensiunii U între faze şi a intensităţii I a curentului

electric pe una dintre faze:
cos  P P2  Q2  P  3 U  I  (1.38)
Pentru reţelele monofazate rezultă:
cos  P P 2  Q 2  P U  I  (1.39)
În zona valorilor uzuale ale factorului de putere, pentru variaţii relativ mici ale
acestuia, puterea reactivă variază relativ mult în raport cu cea activă. Din acest motiv,
pentru evaluarea raportului dintre puterea activă şi cea reactivă poate fi utilizat un in-
dicator mai sensibil, numit factor al puterii reactive tan :
Q
tan  (1.40)
P
Indicatorul tan evidenţiază mai pregnant dinamica variaţiei puterii reactive. Ast-
fel, de exemplu, pentru cos = 0,8 se obţine tan = 0,75 iar pentru cos = 0,9 rezultă
tan = 0,48.
Pentru factorul reactiv tan poate fi folosită relaţia (1.40) iar pentru factorul de-
formant tan poate fi folosită relaţia:
tan  D P2  Q2 (1.41)
1.2.2.1. Cauze ale circulaţiei de putere reactivă

În instalaţiile electrice de utilizare de tensiune alternativă caracterizate din punct
de vedere electric printr-o schemă cu elemente active (rezistoare) şi elemente reactive
(bobine, condensatoare), în lipsa elementelor neliniare, există un transfer de putere ac-
tivă de la sursă spre receptor, în corelare cu cerinţele procesului tehnologic care se
desfăşoară la nivelul receptorului respectiv precum şi un transfer de putere reactivă Q.
Dacă receptoarele din instalaţia de utilizare au un caracter inductiv, curba curentului e-
lectric este defazată în urma curbei tensiunii iar receptoarele sunt considerate ca fiind
consumatoare de putere reactivă şi în mod convenţional puterea reactivă este conside-
rată pozitivă (Q > 0). În cazul în care curba curentului de sarcină este defazată înaintea
curbei tensiunii, receptoarele respective sunt considerate, în mod convenţional, ca
surse de putere reactivă iar puterea reactivă se consideră negativă (Q < 0).
Principalele receptoare care consumă putere reactivă sunt: motoarele asincrone,
maşinile sincrone subexcitate, transformatoarele, cuptoarele cu inducţie electromagne-
tică, cuptoarele cu arc electric, bobinele, lămpile cu descărcări în gaze şi vapori
metalici.
Elementele care produc putere reactivă sunt: maşinile sincrone supraexcitate,
condensatoarele statice, liniile electrice aeriene de înaltă tensiune sau liniile electrice
în cablu funcţionând cu sarcină redusă etc.
Motoarele asincrone reprezintă cel mai important consumator de putere reactivă.
Curentul de magnetizare şi puterea reactivă consumată de acestea, sunt, procentual,
mai mari decât la transformatoare. Aceasta deoarece la puteri egale, volumul
circuitului feromagnetic este mai mare în cazul motoarelor. În cazul motoarelor

asincrone o deosebită importanţă o are existenţa întrefierului dintre stator şi rotor.
a) Funcţionarea motoarelor asincrone cu un coeficient de încărcare  < 1
(unde  este raportul dintre puterea absorbită P şi puterea nominală Pn a motorului),
datorită exploatării tehnologice necorespunzătoare, determină reducerea factorului de
putere sub valoarea nominală.
Puterea reactivă Q absorbită de motorul asincron la o sarcină oarecare P, se de-
termină din relaţia [1.5]:
 
Q  Q0  Qd  Qn    1      2  Q0  Qn  Q0    2 , (1.42)
unde:
 = Q0Qn este raportul dintre puterea reactivă Q0 la funcţionarea în gol ( = 0) şi
puterea reactivă Qn absorbită la sarcină nominală ( = 1);
Qd  1     2  Qn - puterea reactivă de dispersie.
Având în vedere definiţia (1.30) a factorului de putere în regim sinusoidal, la în-
cărcarea simetrică a reţelei trifazate, rezultă:
P P Pn
cos    
P2  Q2 P Pn   Q Pn   Qn Qn 
2 2 2
(1.43)
 
2
  2    (1   )   2
 tan 2  n ,
unde tan n = Qn Pn . Relaţia (1.43) poate fi scrisă şi sub forma:
 
  1
2
cos     2    (1   )   2
  2
 1 (1.44)
 cos  n 
Pentru valori  < 0,5 reducerea factorului de putere sub valoarea nominală este
deosebit de accentuată. Dacă în exploatare, tensiunea de alimentare a motoarelor asin-
crone creşte, rezultă o creştere a puterii reactive absorbite, cu consecinţe nefavorabile
privind factorul de putere. Acest lucru este datorat creşterii curentului de magnetizare
la funcţionarea pe curba de magnetizare în zona saturată a acesteea.
b) La transformatoare puterea reactivă totală absorbită este dată de relaţia [1.5]:
Q  Q0  Qd   S n 100  I 0  k f   2  usc (1.45) 
În relaţia (1.45), Q0 este puterea reactivă corespunzătoare funcţionării în gol, Sn
este puterea aparentă nominală, Qd este puterea reactivă de dispersie, I0 este curentul
de funcţionare în gol (exprimat în procente din curentul nominal), kf este factorul de
formă al curbei de sarcină (definit ca raportul dintre valoarea medie pătratică şi
valoarea medie, ale curentului de sarcină, calculate pentru un anumit interval de timp),
 = SSn este coeficientul de încărcare al transformatorului, usc este tensiunea de scurt-
circuit a transformatorului (exprimată în procente).
Ca şi în cazul motoarelor asincrone, funcţionarea transformatoarelor la o putere
medie sub cea nominală determină reducerea factorului de putere.
c) La instalaţiile electrotermice cu cuptoare, consumul de putere reactivă este de-

terminat de prezenţa transformatoarelor sau autotransformatoarelor reglabile pe partea
de alimentare, intercalate între reţeaua electrică şi cuptor ca şi de schema electrică spe-
cifică a cuptorului (cu arc electric, cu inducţie). Astfel, cuptoarele trifazate cu arc elec-
tric actuale, cu capacităţi tehnologice până la 400 t şi puteri nominale până la 80 MW,
determină consumuri importante de putere reactivă.
d) Redresoarele comandate larg utilizate la alimentarea instalaţiilor
electrotermice determină defazarea curbei curentului electric faţă de curba tensiunii
aplicate. Funcţionarea cu un unghi de comandă  relativ mare conduce la un
important defazaj al celor două curbe, cu introducerea de perturbaţii importante în
reţeaua electrică de alimentare. De asemenea, intervalele de comutaţie ale
semiconductoarelor din schemele de redresare, conduc la apariţia de defazaje între
curbele de tensiune şi curent electric [1.6].
e) Liniile electrice de distribuţie pot determina consum de putere reactivă QL care
poate fi calculat din relaţia:
QL    L  I 2 , (1.46)
unde L este inductivitatea echivalentă a liniei,  este pulsaţia tensiunii pe linie iar I
este intensitatea curentului electric care parcurge linia.
La liniile electrice aeriene, inductivitatea este mai mare decât la liniile electrice
în cablu şi deci consumul de energie reactivă este mai mare.
Din relaţia (1.46) se observă faptul că puterea reactivă creşte cu pătratul intensi-
tăţii I a curentului electric care parcurge linia.
Liniile electrice produc însă putere reactivă QC datorită capacităţii lor C faţă de
pământ:
QC    C  U 2 (1.47)
Puterea reactivă QC este mai importantă la cabluri, acestea având capacităţi
lineice mai mari decât liniile electrice aeriene. Puterea reactivă produsă QC este
proporţională cu pătratul tensiunii U şi este independentă de sarcina de pe linie.
În cazul liniilor electrice, puterea reactivă rezultantă poate avea valori pozitive
sau negative în funcţie de valorile celor două componente QL şi QC, prima dependentă
de pătratul intensităţii curentului electric ce parcurge linia şi a doua dependentă de
pătratul tensiunii.
f) Motoarele sincrone funcţionând în regim supraexcitat reprezintă surse de
putere reactivă.
g) Bateriile de condensatoare conectate în paralel la bornele consumatorului fur-
nizează putere reactivă.
1.2.2.2. Efecte ale circulaţiei neraţionale de putere reactivă
Circulaţia neraţională de putere reactivă are efecte negative asupra întregului sis-
tem de producere, distribuţie şi utilizare a energiei electrice.
a) Creşterea pierderilor de putere activă în conductoarele instalaţiilor electrice.
Curentul electric absorbit de receptoare, la o putere activă P constantă, creşte cu scă-
derea factorului de putere P. În conductoarele unei linii electrice trifazate, pierderile
de putere P se determină din relaţia:
R R  P2
P  3  R  I 2  2  S 2  2 2 (1.48)
U U k
sau
R
 
P  2  P 2  Q 2  Pa  Pr ,
U
(1.49)
unde R este rezistenţa electrică a conductoarelor liniei, S este puterea aparentă
absorbită iar Q este puterea reactivă care circulă pe linie. Din relaţia (1.48), rezultă
faptul că la o aceeaşi putere activă P transmisă receptorului, pierderile de putere cresc
invers proporţional cu pătratul factorului de putere P. De exemplu, o instalaţie
electrică de utilizare care funcţionează la o putere activă constantă P dar cu un factor
de putere P = 0,7 are pierderi de putere activă de aproximativ două ori mai mari decât
în cazul în care ar funcţiona la un factor de putere P = 1.
Din expresia (1.49) rezultă valoarea minimă Pmin a pierderilor de putere activă
ce corespunde cazului cînd instalaţia de utilizare nu absoarbe putere reactivă (Q = 0):
 
Pmin  R U 2  P 2  Pa (1.50)
Costul energiei reactive absorbite peste limita corespunzătoare factorului de
putere neutral se suportă de către utilizator.
Echivalentul energetic ke al puterii reactive transportate se defineşte ca fiind pu-
terea activă utilizată pentru transmiterea puterii reactive de 1 kVAr într-un punct al
reţelei electrice, fiind dependent de poziţia punctului în reţeaua electrică şi de factorul
de putere în punctul respectiv. Într-o schemă cu transformatoare legate direct la barele
centralelor, valoarea minimă a echivalentului energetic este de 0,02 kWkVAr [1.1].
Pentru aceeaşi putere P transportată, cu conductoarele liniei identice, într-o reţea
electrică trifazată perfect echilibrată, pierderile de putere activă P(3) sunt de 2,25 ori
mai mici decât pierderile P(2) în cazul unei reţele bifazate şi de 6 ori mai mici decât
pierderile P(1) în cazul unei reţele monofazate (tabelul 1.3).
Tabelul 1.3
Pierderi de putere activă în reţele electrice
Curenţi şi pierderi IA IB IC I0 P PP(3)
Tipul reţelei
Trifazată (3) I I I 0 P(3) = 3RI2 1
Bifazată (2) 1,5  I 1,5  I - 1,5  I P(2) = 6,75RI2 2,25
Monofazată (1) 3 I - - 3 I P(1) = 18RI2 6
În tabelul 1.3 s-au notat cu IA, IB şi IC intensităţile curenţilor electrici în fazele co-
respunzătoare ale reţelei iar cu I0 curentul în conductorul de întoarcere.
Sistemul de distribuţie (mono-, bi- sau trifazat) rezultă dintr-un calcul tehnico-
economic ce are în vedere şi valoarea investiţiei aferente tipului de reţea adoptat.
b) Supradimensionarea instalaţiilor electrice (necesitatea unor investiţii supli-

mentare) rezultă din faptul că instalaţiile electrice se dimensionează pentru puterea
aparentă nominală Sn = PnPn cu atât mai mare cu cât factorul de putere Pn este mai
redus, dacă puterea activă necesară Pn este stabilită.
U1 R; X U2
I
U1
U1 jXI
φ
jXI I
U 2 φ U2
φ RI
RI
I a) b)
Fig. 1.15.  Diagrama fazorială a tensiunilor pe o linie electrică de
transport.
În cazul circuitelor de tensiune alternativă având factor de putere redus, din cauza
inductivităţii echivalente mai mari, constantele de timp ale proceselor tranzitorii elec-
trice, sunt mai mari şi deci şi curenţii de scurtcircuit ating valoarea permanentă după
un timp mai mare. Ca urmare, dimensionarea aparatelor electrice şi în special curentul
de rupere al întreruptoarelor, trebuie făcute pentru durate mai mari, ceea ce implică in-
vestiţii suplimentare.
c) Reducerea încărcării instalaţiilor existente. Dacă în exploatare valoarea facto-
rului de putere P este mai mică decât a factorului de putere neutral, pentru care au
fost proiectate instalaţiile electrice respective, se reduce posibilitatea de încărcare faţă
de puterea activă nominală a instalaţiilor existente:
P  Sn   P < Pn  Sn   Pn , (1.51)
unde Sn este puterea aparentă pentru care a fost dimensionată instalaţia.
d) Modificarea căderilor de tensiune. În cazul unui factor de putere inductiv are
loc reducerea tensiunii pe barele de alimentare (fig.1.15,a) iar în cazul unui factor de
putere capacitiv are loc creşterea tensiunii în instalaţie (fig.1.15,b). În regim
sinusoidal, pentru un factor de putere inductiv, căderea de tensiune longitudinală
U  U1  U 2 este dată de relaţia (1.52):
U  R  I  cos   X  I  sin    R U   P   X U   Q  U a  U r , (1.52)
în care U1 este tensiunea pe fază la bornele sursei de alimentare, U2 este tensiunea pe
fază la barele de alimentare, R şi X reprezintă rezistenţa electrică şi, respectiv,
reactanţa liniei care leagă sursa de receptor, P şi Q sunt puterea activă şi, respectiv,
reactivă transportată pe o fază a liniei electrice iar Ua şi Ur sunt căderile de tensiune
determinate de circulaţia de putere activă şi respectiv, reactivă.
Din relaţia (1.52) rezultă că pentru Q = 0, adică în lipsa unei circulaţii de putere
reactivă rezultă:
U  U min  U a (1.53)
Dacă factorul de putere este capacitiv, efectul este, de asemenea, nefavorabil, de-
oarece pentru valori ale acestuia sub 0,80,9 tensiunea la bornele receptoarelor poate
ajunge mult mai mare decât tensiunea de la sursă. Această situaţie, dezavantajoasă în
exploatare, măreşte domeniul de variaţie al tensiunii la bornele receptoarelor. Pentru
sarcini capacitive este posibil ca, într-un caz particular, să avem:
U   R U   P   X U   Q  0 ,
adică transportul energiei electrice să se realizeze fără cădere de tensiune. Dacă
Q  R  P X , căderea de tensiune devine negativă iar U2 > U1.
1.2.2.3. Măsuri tehnico-organizatorice pentru reducerea consumului şi

circulaţiei neraţionale de putere reactivă
Măsurile tehnico-organizatorice se referă la alegerea şi exploatarea optimizată a
echipamentelor electrice de utilizare ca şi la alegerea configuraţiei şi structurii reţelei
electrice de distribuţie.
a) Regimul optim de exploatare a transformatoarelor din punctul de vedere al re-
ducerii pierderilor de energie. Pierderile de energie activă din transformatoare, pe o
anumită durată T, în cazul unei sarcini variabile S(t), rezultă din relaţia:
T

 W   P0  T   2  Ps c d t ,
0
(1.54)
în care P0 şi Psc sunt pierderile de putere activă la funcţionarea în gol şi respectiv la
scurtcircuit.
Dacă sarcina este constantă, factorul de încărcare  = SSn = const., relaţia (1.54)
devine:
 W   P0  T   2  Psc  T (1.55)
T

Pierderea relativă de energie, raportată la energia transmisă W( W  P dt ), este:
0
 W  
T
W  
  P0  T   2  Psc dt 

 P0  TuPM  (1.56)
 0 
În relaţia (1.56) s-a notat cu TuPM durata de utilizare a puterii maxime iar Pmax este
valoarea cea mai mare a puterii active în intervalul t  0, T.
 Pmax  S max     max  S n  

T
Utilizând notaţiile:  ,

2 2
  maxdt   max  Tp
 0
unde Tp este durata pierderilor maxime, relaţia (1.56) devine:
W 1   P0  T 
    max   Psc  Tp  (1.57)
W TuPM  S n  cos   max 
În relaţia (1.57) s-a adoptat ipoteza că pe durata de calcul T, factorul de putere

λ = cos rămâne constant.
Din relaţia (1.57), prin derivare în raport cu max se poate determina valoarea
acestuia pentru care pierderile relative sunt minime:
 
d  W W  1    P0  T 
    Psc  Tp   0
d  max TuPM  S n  cos    2 
 max 
de unde:
 max    P0  T    Psc  Tp  (1.58)
Dacă transformatorul funcţionează la ΔPΣ
sarcina constantă S, încărcarea optimă re-
zultă din relaţia: 1
   P0  Psc (1.59) ΔP01Σ+ ΔP02Σ 1+2
Dacă se au în vedere şi pierderile de 2
putere datorate circulaţiei puterii reactive
absorbită detransformator, relaţiile (1.58)
ΔP02Σ
ΔP01Σ
şi (1.59) devin:
S1 S2 S
 P0  k e   Q0 T
 max   (1.60) Fig. 1.16.  Variaţia pierderilor de putere activă în
 Psc  k e   Qsc Tp transformatoare în funcţie de sarcină.
şi respectiv
  P0  k e  Q0   Psc  k e  Qsc  (1.61)
În relaţiile (1.60) şi (1.61), ke [kWkVAr] este echivalentul energetic al puterii re-
active iar Q0 şi Qsc sunt pierderile de putere reactivă la funcţionarea în gol şi res-
pectiv în scurtcircuit ale transformatorului.
Regimul optim din punct de vedere economic este acela în care pierderile de
energie sunt minime. Pierderile totale de energie rezultă prin însumarea pierderilor de
putere activă în transformator şi a pierderilor de putere activă din reţelele care asigură
transportul energiei reactive absorbită de transformator:
P  P0  k e  Q0   2   Psc  k e  Qsc   P0   2  Psc (1.62)
Regimul optim de funcţionare din punctul de vedere al pierderilor de energie co-
respunde situaţiei în care rezultă egalitatea:
 P0   2  Psc . (1.63)
În cazul a două transformatoare care funcţionează în paralel, se poate determina
regimul de funcţionare pentru care pierderile totale sunt minime (fig.1.16).
Din fig.1.16 se constată faptul că pentru sarcini în domeniul 0 < S < S1 este avan-
tajoasă funcţionarea transformatorului 1, pentru sarcini S1 < S < S2 este avantajoasă

funcţionarea transformatorului 2 iar pentru sarcini mai mari ca S2 este avantajos să se
funcţioneze cu cele două transformatoare în paralel.
În fig.1.16, curbele 1 şi 2 corespund pierderilor de putere activă la funcţionarea
separată a transformatoarelor 1 şi respectiv 2 iar curba 1+2 corespunde pierderilor de
putere activă la funcţionarea în paralel a celor două transformatoare.
Pierderile de energie activă în liniile electrice, pentru o sarcină variabilă rezultă
din relaţia (1.49):
T T
P2  Q2
 
 R d t  3  R  I 2 d t  3  R  I max
2
W  Tp (1.64)
0
U2 0
Dacă sarcina este constantă în timp, relaţia (1.64) se poate scrie sub forma:
 W  3 R  I 2  T (1.65)
Pierderea relativă de energie pe liniile electrice trifazate rezultă:
2
W 3  I max  R  Tp 3  I max  R  Tp W  R  Tp
   (1.66)
W 3  U  I max  TuPM  cos  U  TuPM  cos  2 2
U  TuPM  cos 2 
Din relaţia (1.66) rezultă următoarele concluzii privind pierderile de energie:
 sunt direct proporţionale cu rezistenţa electrică a conductoarelor, putând fi re-
duse prin mărirea ariei secţiunii transversale a acestora; mărirea ariei secţiunii
transversale este justificată numai pentru valori ale acesteia sub cea economică,
 sunt invers proporţionale cu pătratul factorului de putere; prin aplicarea măsuri-
lor de compensare se obţine şi o funcţionare mai economică a reţelelor,
 sunt invers proporţionale cu pătratul tensiunii; creşterea tensiunii conduce la re-
ducerea pierderilor, dar această soluţie necesită investiţii suplimentare, motiv pentru
care este necesară analiza soluţiei pe baza unor calcule tehnico-economice,
 sunt invers proporţionale cu pătratul duratei de utilizare a puterii active
maxime; creşterea coeficientului de aplatizare a curbei de sarcină determină reducerea
pierderilor de energie electrică.
b) Înlocuirea transformatoarelor slab încărcate deoarece acestea funcţionează cu
valori reduse ale factorului de putere (fig.1.17). Din fig.1.17 se observă faptul că
transformatoarele slab încărcate ( < 0,5), determină reducerea substanţială a
factorului de putere cos1 din primar în raport cu factorul de putere cos2 din secunda-
rul acestuia. Se recomandă înlocuirea transformatoarelor care lucrează în mod constant
sub 50% din puterea lor nominală.
c) Înlocuirea motoarelor asincrone sau mărirea coeficientului de încărcare.
Puterea reactivă absorbită de motoarele asincrone poate fi calculată din relaţia (1.42).
Având în vedere faptul că termenul Q0 reprezintă în medie 0,7Qn, pentru cazul unui
coeficient de încărcare  = 0,5 se obţine:
Q0,5  0,7  Qn  Qn  0,7  Qn   0,5  0,775  Qn
2
λ1
λ2 = 0,9 λ1 λ/ λn β3 β2 β1
0,9
1,0
0,8 0,8 0,9
0,7 0,7 0,8
0,7
0,6 λ2 0,6
0,5 0,2 0,4 0,6 0,8 β = S/Sn 0,6 0,8 1,0 U/Un
Fig. 1.17.  Variaţia factorului de putere λ1 la Fig. 1.18.  Influenţa reducerii ten-
intrarea în transformator în funcţie de gradul de siunii de alimentare a motoarelor
încărcare β pentru diferite valori ale factorului de asincrone şi a gradului de încărcare
putere λ2 al sarcinii. β asupra factorului de putere λ.
Se observă faptul că necesarul de putere reactivă nu se reduce în aceeaşi măsură

cu încărcarea maşinii. Astfel, deşi coeficientul de încărcare  s-a redus la jumătate, va-
loarea necesarului de putere reactivă rămâne ridicată
d) Reducerea fluxului magnetic al motoarelor asincrone în regim de sarcină re-
dusă se obţine prin scăderea tensiunii aplicată motorului. Ca urmare, are loc reducerea
curentului de magnetizare şi deci creşterea factorului de putere. În fig.1.18, pentru di-
ferite valori ale coeficientului de încărcare  (1 > 2 > 3), este indicată valoarea
factorului de putere în funcţie de tensiunea aplicată. Se observă faptul că la valori re-
duse ale coeficientului de încărcare  (de exemplu 3) se obţin valori ridicate ale fac-
torului de putere pentru valori reduse ale tensiunii de alimentare. Pe de altă parte, re-
zultă o scădere a momentului cuplului motor, aproximativ proporţională cu pătratul
tensiunii. Această metodă se poate aplica la motoarele al căror regim de lucru cuprinde
perioade relativ lungi de funcţionare la sarcină redusă, în general sub 30% din sarcina
nominală.
Soluţia practică corespunde trecerii motoarelor având conexiunea statorică
normală în triunghi (), la funcţionarea cu conexiunea stea (). Prin această
modificare a conexiunilor, tensiunea aplicată fiecărei faze a înfăşurării primare se
reduce în raportul 1 3 iar momentul cuplului la arbore se micşorează de 13 ori. De
remarcat că la funcţionarea motorului cu tensiune redusă se măreşte şi randamentul ca
urmare a reducerii pierderilor în fier.
e) Reducerea duratelor de funcţionare în gol prin deconectarea automată de la
sursa de alimentare a motoarelor asincrone şi transformatoarelor în perioada de repaos
netehnologic a maşinilor de lucru dacă aceasta depăşeşte, de exemplu, 30 s. Prin acest
procedeu se elimină, pe de o parte, pierderile de putere activă corespunzătoare regimu-
lui de funcţionare în gol al echipamentelor electrice iar pe de altă parte se înlătură con-
sumul relativ ridicat de putere reactivă, care la funcţionarea în gol reprezintă 7080%
din puterea reactivă consumată la sarcină nominală.
f) Execuţia corectă a reparaţiilor motoarelor asincrone şi

20 kV
transformatoarelor prin respectarea numărului de spire şi a
dimensiunilor întrefierului.
g) Înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone şi
utilizarea capacităţii de compensare a motoarelor sincrone.
Motoarele sincrone sunt utilizate la acţionările de putere mare,
peste 100 kW, la care nu este necesară modificarea vitezei de
rotaţie (compresoare, malaxoare, ventilatoare etc). Motoarele
sincrone de execuţie normală pot fi supraexcitate la sarcina
Fig. 1.19.  Schema nominală astfel ca funcţionarea lor să corespundă unui factor de
instalaţiei cu două putere capacitiv cos = 0,8. Motoarele asincrone compensate
redresoare comandate individual cu condensatoare derivaţie pot fi înlocuite numai pe
conectate în serie. baza unei justificări tehnico-economice [1.2].
h) Utilizarea unor scheme adecvate pentru redresoarele
comandate care asigură pe barele de alimentare un defazaj redus al curbei curentului
electric faţă de tensiunea aplicată [1.5]. În acest sens, în fig.1.19 este indicată schema
de realizare a unei tensiuni continue utilizând două circuite de redresare legate în
serie, unul alimentat de la o înfăşurare secundară conectată în stea iar cel de al doilea
de la o înfăşurare secundară conectată în triunghi. Schema din fig.1.19 asigură şi un
conţinut redus de armonici în spectrul curentului electric absorbit în primarul transfor-
matorului (conectat în triunghi).
1.2.2.4. Mijloace specializate pentru îmbunătăţirea factorului de putere
În categoria mijloacelor specializate
În centrale sunt cuprinse compensatoarele sincrone
şi bateriile de condensatoare. În scopul
Compensatoare creşterii factorului de putere până la
sincrone
valoarea neutrală, după ce au fost
epuizate toate măsurile tehnico-
Joasă Medie La
În reţele organizatorice, se iau în considerare
tensiune tensiune consumator
mijloacele specializate. O schemă
generală a diferitelor variante de pro-
Condensatoare
statice ducere a puterii reactive este prezentată
în fig.1.20. Criteriul după care se
Serie Paralel
stabilesc mărimea, tipul, amplasarea
surselor de putere reactivă şi programul
de funcţionare a acestora, este obţinerea
În linie Pe bare La receptor unui optim tehnico-economic.
a) Compensatoarele sincrone se pot
Fracţionat Bloc folosi în centrale electrice, în reţele şi
la consumator, la medie tensiune şi la
Automat Manual înaltă tensiune iar bateriile de condensa-
toare se folosesc în reţele şi la consuma-
Fig. 1.20.  Variante de producere a
energiei reactive
tor, la joasă tensiune şi la medie tensiune.

Compensatoarele sincrone sunt maşini sincrone care funţionează fără cuplu me-
canic la arbore, în regim supraexcitat, producând numai energie reactivă. Este posibilă
modificarea continuă a puterii reactive prin reglarea valorii curentului de excitaţie. Se
realizează compensatoare sincrone cu puteri nominale minime de 200 kVAr la tensi-
unea de 0,4 kV, 10 MVAr la tensiunea de 6 kV şi ajungând până la puteri de 60 MVAr
în reţele de înaltă tensiune.
b) Bateriile de condensatoare se pot realiza într-o gamă largă de puteri (până la
zeci de MVAr) şi de variante constructive, fiind posibilă definirea lor în funcţie de:
tensiunea de racordare (baterii de joasă sau medie tensiune), modul de conectarea la
reţeaua electrică (baterii comutabile manual sau automat, baterii fixe), condiţiile de
instalare (baterii de interior şi baterii de exterior).
Bateriile de condensatoare utilizate în reţeaua de 50 Hz au o serie de avantaje în
raport cu compensatoarele sincrone: sunt instalaţii statice, au gabarit redus, pierderi de
putere activă circa 0,003 kWkVAr (aproximativ de 10 ori mai mici ca la compensa-
toarele sincrone), pot fi instalate în cadrul unor montaje simple, nu necesită întreţinere
şi supraveghere specială, costul specific este de 35 ori mai mic decât la compensa-
toarele sincrone (în leikVAr).
La utilizarea bateriilor de condensatoare apar şi unele dezavantaje: puterea reacti-
vă poate fi modificată numai în trepte, apar supratensiuni la conectare şi deconectare,
puterea reactivă disponibilă a bateriei de condensatoare depinde de pătratul tensiunii,
armonicile tensiunii aplicate determină importante armonici de curent electric (reac-
tanţa capacitivă scade odată cu creşterea rangului armonicii).
Utilizarea condensatoarelor în reţele cu mutatoare implică un studiu atent al an-
samblului condensator-mutator.
Din punctul de vedere al frecvenţei, condensatoarele pot fi de frecvenţă
industrială (50 Hz) şi de medie frecvenţă (10010000 Hz). Condensatoarele de medie
frecvenţă sunt folosite pentru compensarea factorului de putere la cuptoarele şi
echipamentele de inducţie electromagnetică de medie frecvenţă.
Pierderile active PC ale condensatoarelor se determină din relaţia [1.1]:
 PC  2    f  C  U 2  tan , (1.67)
în care tan este tangenta unghiului de pierderi, C este capacitatea electrică a conden-
satorului iar U este tensiunea aplicată la borne.
c) Amplasarea bateriilor de condensatoare se face în vederea realizării unui
anumit tip de compensare: individuală, pe grupe de receptoare, centralizată şi mixtă
(fig.1.21).
 Compensarea individuală este specifică receptoarelor cu funcţionare continuă
(fig.1.21,a), asigurându-se compensarea puterii reactive chiar la locul de consum, des-
cărcând astfel reţeaua electrică de alimentare de circulaţia neraţională a puterii
reactive. Compensarea individuală este utilizată, de exemplu, la lămpile cu descărcare
electrică în vapori metalici.
 Compensarea pe grupe de receptoare (fig.1.21,b) se foloseşte atunci când recep-

toarele de putere reactivă sunt grupate, montarea bateriei de condensatoare se face la
barele tablourilor de distribuţie aparţinând grupelor respective de receptoare. Puterea
bateriei de condensatoare are în vedere coeficientul de simultaneitate în funcţionare al
receptoarelor din grupa respectivă. În mod obişnuit, instalaţia de compensare cuprinde
mai multe secţii pentru a asigura posibilitatea de reglare a bateriei de condensatoare.
 Compensarea centralizată realizată
c) 20 kV MT d) pe partea de joasă tensiune (fig.1.21,c),
Cv
permite ca linia de transport de medie
tensiune şi postul de transformare PT să
T
Cv nu fie încărcate cu puterea reactivă
0,4 kV JT necesară receptoarelor conectate pe partea
de JT. Compensarea centralizată pe partea
Cf de medie tensiune a postului de
Cv
transformare (fig.1.21,d) are dezavanajul
~ ~ ~ faţă de cazul anterior că transformatoarele
din postul de transformare sunt încărcate
a) b)
cu puterea reactivă necesară receptoarelor
Fig. 1.21.  Amplasarea bateriilor de condensatoare. conectate la barele de joasă tensiune.
La compensarea centralizată este
necesară reglarea automată a bateriei de condensatoare, aceasta fiind compusă dintr-un
număr corespunzător de trepte pentru a evita supra- sau sub-compensarea în diversele
etape ale procesului tehnologic realizat de receptoarele în funcţiune.
 Compensarea mixtă foloseşte toate procedeele prezentate anterior pentru com-
pensarea puterii reactive. Soluţia se aplică în etape sau, atunci când intervin anumite
condiţii specifice consumatorului respectiv.
d) La dimensionarea bateriei de condensatoare derivaţie pentru compensare
statică (P = const. şi Q = const.), puterea reactivă QC furnizată de bateria de conden-
satoare cu capacitatea electrică C şi având la borne tensiunea pe fază Uf (fig.1.22) este
dată de relaţia:
QC  m    C  U 2f , (1.68)
Uf Receptor Uf Receptor Uf Receptor
C
C C
a)
b) c)
Fig. 1.22.  Scheme de conexiuni ale condensatoarelor pentru compensarea
puterii reactive:
a) monofazată; b) trifazată în Y; c) trifazată în Δ.
unde: m este numărul de faze;  = 2f - pulsaţia

tensiunii de alimentare.
Determinarea puterii reactive necesare QC a
bateriei de condensatoare impune cunoaşterea puterii S1 Qc Q1
ΔPc
active P absorbită de receptor precum şi valoarea S2
φ1
naturală (neîmbunătăţită) a factorului de putere φ2 Q2
inductiv cos1 şi a factorului de putere impus (neutral), P = const.
după îmbunătăţire (cos2 > cos1). Fig. 1.23.  Diagrama puterilor.
Considerând mărimile de fază din diagrama
puterilor (fig.1.23), în care cele care corespund situaţiei înainte de compensare au fost
notate cu indicele 1 iar cele după compensare cu indicele 2, se obţine:
QC  P  tan 1   P   PC   tan  2  Q1  Q2 (1.69)
În unele cazuri, în special în reţelele de frecvenţă industrială, pierderea de
putere PC în dielectricul condensatoarelor (relaţia 1.67) este neglijabilă faţă de
puterea P şi, deci, relaţia (1.69) devine:
QC  P  tan 1  tan 2  (1.70)
Condensatoarele trifazate utilizate pentru îmbunătăţirea factorului de putere se
pot monta în conexiune stea sau triunghi (fig.1.22). Capacitatea pe fază a bateriei de
condensatoare rezultă din relaţiile:
QC QC
CY  ; C  (1.71)
   U2
2
 U 3
În relaţiile (1.71), QC este puterea reactivă pe fază, care trebuie produsă de
bateria de condensatoare iar U este tensiunea între faze.
Din relaţiile (1.71) se observă faptul că CY = 3C, ceea ce arată că pentru a com-
pensa aceeaşi putere reactivă, montajul în stea necesită o baterie de condensatoare cu
capacitatea de trei ori mai mare decât în cazul montajului în triunghi. Montajul în stea
este avantajos în cazul reţelelor de medie tensiune, deoarece tensiunea nominală a con-
densatoarelor rezultă mai redusă. În instalaţiile de joasă tensiune unde solicitarea die-
lectrică nu este critică se utilizează numai conexiunea în triunghi.
Dacă se neglijează pierderile active PC (relaţia 1.67), pentru evaluarea puterii
QC a bateriei de condensatoare poate fi utilizată abaca (“cercul λ“) indicată în fig.1.24.
Abaca realizează legătura dintre puterea activă P, puterea reactivă Q, puterea
aparentă S şi factorul de putere λ.
Dacă se cunosc două dintre cele patru mărimi, cu ajutorul abacei din fig.1.24 pot
fi determinate celelalte două mărimi. Ca exemplu, în fig.1.24 este analizat cazul unui
receptor monofazat inductiv, caracterizat prin P = 5 kW şi λ = 0,6 şi urmează a se
determina puterea bateriei de condensatoare pentru a asigura funcţionarea receptorului
la λ = 0,95. Se trasează razele pentru λ = 0,6 şi λ = 0,95. Intersecţia acestora cu verti-
cala trasată la P = 5 kW determină punctele A şi B. Segmentul AB, la
scara abscisei, reprezintă puterea necesară a bateriei de condensatoare QC = Q1 - Q2 =

= 6,8 - 1,6 = 5,2 kVAr. De asemenea, se pot citi puterile aparente S1 şi S2 corespunză-
toare celor două situaţii, identificate prin segmentele OA şi OB. Rezultă S1  6,7 kVA
şi, respectiv, S2  4,2 kVA .
Q
[kVAr] 0,1 0,2 e) Eficienţa economică a
9 0,3
0,4
compensării puterii reactive se
8
0,5 analizează prin metoda chel-
0,6 tuielilor anuale actualizate,
7
A 0,7 comparându-se varianta fără
6 compensare (corespunzătoare
0,8
5 factorului de putere natural) cu
alte variante de compensare a
4 0,9
factorului de putere. Calculele
3 0,95 efectuate, pentru fiecare punct
2
din reţeaua electrică, permit
B stabilirea valorii optime a
1 factorului de putere
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 P [kW] corespunzătoare factorului de
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 λ
putere neutral [1.5].
Fig. 1.24.  Abacă pentru determinarea puterii reactive f) Descărcarea bateriei de
necesară pentru îmbunătăţirea factorului de putere.
condensatoare. La deconecta-
rea de la reţeaua electrică a
bateriei de condensatoare,
aceasta rămâne încărcată cu sarcină electrică, tensiunea de la borne fiind egală cu
valoarea instantanee a tensiunii din momentul întreruperii circuitului. În continuare,
tensiunea de la bornele bateriei de condensatoare scade datorită pierderilor prin
rezistenţa de izolaţie a dielectricului propriu. Acest proces, de obicei, durează relativ
mult, tensiunea de la borne menţinându-se la valori ridicate un timp îndelungat.
Necesitatea descărcării bateriei de condensatoare imediat după deconectare este
impusă atât din considerente de electrosecuritate cât şi din condiţia de a avea bateria
pregătită pentru reconectare.
Circuitul de descărcare trebuie să asigure reducerea tensiunii de la bornele bateri-
ei de condensatoare sub valoarea admisă Uad = 50 V, într-un interval de timp
td  5 min la bateriile de MT şi td  1 min la bateriile de JT [1.1]. Deoarece întrerupe-
rea circuitului bateriei de condensatoare are loc de cele mai multe ori la trecerea prin
zero a curentului electric (fig.1.25), la deconectare tensiunea uc la bornele bateriei de
condensatoare rămâne practic egală cu valoarea de vârf Umax a tensiunii de la reţea.
Rezistorul de descărcare Rd, conectat la bornele bateriei de condensatoare, determină
reducerea tensiunii uc conform relaţiei:
t t
 
C Rd
uc (t )  U max  e  U max  e T , (1.72)
unde C este capacitatea bateriei de con- i u, i

densatoare iar T  C  Rd este constanta u Uc U
C max u Uc C Rd
de timp a circuitului. u = Umaxsinωt
Dimensionarea rezistorului Rd se u c  U max  e t / T
i
face pe baza relaţiei (1.72) în care se
impune ca după un timp t  t d , tensiunea
la bornele bateriei de condensatoare să 0 td t
ajungă egală cu Uad. Se obţine: Fig. 1.25.  Descărcarea bateriei de conden-
satoare după deconectarea de la reţeaua electrică.
 U   2 U 
Rd  t d  C  ln max   t d  C  ln 
 U ad   U ad  Q
(1.73)
unde U este valoarea efectivă a tensiunii λ = 0,6
la bornele bateriei înainte de deconectare.
g) Reglarea gradului de compensa-
re. Compensarea automată a puterii re- λ = 0,85
active. Consumul de putere reactivă Q al
unor categorii de receptoare nu este con-
stant în timp, acesta modificându-se lent λ = 0,95
sau rapid, uneori în limite relativ mari, în
funcţie de necesităţile procesului tehnolo-
gic. Folosirea unor baterii de condensa- Q1
toare fără reglaj poate determina în ex-
ploatarea instalaţiilor cu astfel de recep- P
toare, regimuri de supra sau subcompen-
sare. În astfel de situaţii, bateria de con- Q2
densatoare trebuie realizată cu mai multe Fig. 1.26.  Funcţionarea unei instalaţii de compen-
secţii, fiecare secţie fiind prevăzută cu sare cu baterii de condensatoare în trepte.
echipamente de comutaţie comandate automat, după anumite criterii, de exemplu, în
funcţie de tensiunea de pe bare, de curentul de sarcină, de sensul schimbului de putere
reactivă cu sistemul energetic sau în raport cu timpul de funcţionare la diverse sarcini.
În fig.1.26 este prezentată schema de funcţionare a unei instalaţii de compensare
automată, cu patru trepte de putere egală, destinată unui receptor cu un factor de pute-
re natural egal cu 0,6. Pentru o sarcină redusă, receptorul va funcţiona cu un factor de
putere egal cu cel natural. Dacă încărcarea receptorului creşte, puterea reactivă absor-
bită devine egală cu valoarea de consemn Q1 şi este conectată prima treaptă a bateriei.
În primul moment factorul de putere devine uşor capacitiv şi pe măsura creşterii sarci-
nii receptorului puterea reactivă absorbită din reţea creşte astfel că la un moment dat
(în exemplul prezentat în fig.1.26, factorul de putere devine în acest moment
practic 0,85) are loc conectarea celei de a doua trepte a bateriei. La creşterea sarcinii
are loc succesiv şi conectarea celorlalte două trepte. La puterea maximă se obţine un
factor de putere egal cu 0,95. Puterea reactivă absorbită din reţeaua electrică este dată
de curba cu linie plină. La scăderea sarcinii receptorului, deconectarea celor patru
trepte se face la valoarea de consemn Q2 iar puterea reactivă absorbită din reţeaua
electrică este indicată de curba cu linie punctată.

Reglarea bateriei de condensatoare în funcţie de timp este recomandată în intre-
prinderile în care structura proceselor tehnologice realizate se repetă zilnic, fiind posi-
bil a prestabili momentul conectării sau deconectării diferitelor secţii. Schemele de
acest tip folosesc ceasuri electrice cu program de conectare-deconectare pe durata
a 24 ore.
Alegerea numărului şi a valorii treptelor unei baterii de condensatoare trebuie sa
aibă în vedere că eficienţa reglajului creşte cu numărul de trepte, fiind posibilă urmări-
rea cât mai fidelă a curbei de sarcină a puterii reactive, dar fracţionarea excesivă a ba-
teriei devine la un moment dat neeconomică deoarece necesită utilizarea unei scheme
complexe de comutaţie. În cazurile practice, la bateriile de condensatoare până la
1000 V se utilizează un număr de 45 trepte iar la cele cu tensiunea nominală peste
1000 V, de obicei până la trei trepte [1.5].
1.2.3. Regimul electroenergetic nesinusoidal

În sistemul electroenergetic curbele tensiunilor şi curenţilor electrici se pot abate
de la forma sinusoidală. Aceste curbe conţin pe lângă oscilaţia fundamentală, având
frecvenţa f1  50 Hz, o serie de oscilaţii suprapuse cu frecvenţele fk = k  f1 (unde
k = 2,3,4) numite armonici superioare şi uneori oscilaţii cu frecvenţe inferioare
frecvenţei f1, fracţionare, numite subarmonici.
Regimul energetic ale cărui curbe de tensiune şi de curent electric sunt periodice
dar cel puţin una dintre ele este nesinusoidală se numeşte regim nesinusoidal [1.6].
Pentru studiul mărimilor electrice nesinusoidale se foloseşte descompunerea în
armonici, pe baza analizei Fourier. Seria Fourier conţine un spectru discret de
frecvenţe format numai din multipli întregi ai pulsaţiei fundamentale. Caracteristicile
amplitudine-frecvenţă şi fază-frecvenţă sunt discrete iar reprezentarea lor grafica redă
sugestiv compoziţia spectrală a curbelor nesinusoidale analizate.
1.2.3.1. Indicatori caracteristici

Mărimile care caracterizează regimul nesinusoidal rezultă din forma curbei tensi-
unii u(t) şi/sau a curbei curentului electric i(t) (fig.1.27):
a) valoarea instantanee, u(t);
b) valoarea de vârf, Umax definită ca cea mai mare valoare care apare în curba
tensiunii la un moment t 0, T 2 ;
c) valoarea efectivă U (valoarea medie pătratică) a tensiunii:
T
1
U
T 0 
 u 2 (t ) dt ; (1.74)
d) factorul de vârf kv este raportul dintre valoarea maximă şi valoarea efectivă a

curbei:
k v  U max U ; (1.75)
e) factorul de formă kf este egal cu raportul

dintre valoarea efectivă şi valoarea medie a u
u(t)
curbei pe un interval de o semiperioadă: u1(t)
k f  U U med  1 ; (1.76) Umax
f) amplitudinea fundamentalei U1max este
valoarea de vârf a fundamentalei obţinută pe baza 0 T/2 T t
analizei Fourier;
g) factorul de distorsiune kdU sau conţinutul
de armonici:
 Fig. 1.27.  Forma curbei tensiunii
kdU  U
k 2
2
k U 2  U02 , (1.77) nesinusoidale în regim staţionar, armonic,
fără componentă continuă.
în care U0 este componenta continuă iar

UD  U
k 2
2
k este reziduul deformant.
O curbă se consideră practic sinusoidală dacă kdU < 5%.

h) nivelul individual al armonicii k, k, definit ca raportul valorii efective a
armonicii de rang k la valoarea efectivă a fundamentalei (k = 1):
 k  Uk U1 k  2, 3, 4... (1.78)
Utilizarea aparaturii clasice pentru măsurarea tensiunilor, intensităţii curenţilor
electrici, puterilor şi energiilor, în prezenţa regimului electroenergetic nesinusoidal,
determină erori, mărimile măsurate putând fi determinate cu un grad ridicat de incerti-
tudine. În aceste cazuri, pentru efectuarea măsurătorilor sunt folosite scheme moderne
de achiziţie de date. Prin intermediul traductoarelor de măsurare de tensiune şi de cu-
rent electric, informaţiile privind curbele u(t) şi i(t), de tensiune şi respectiv curent
electric, sunt transmise la un bloc de adaptare care asigură conversia în mărimi compa-
tibile cu intrarea în sistemul de achiziţie de date. Semnalele analogice sunt eşantionate
şi transmise apoi spre prelucrare unui bloc de calcul (microprocesor). Folosind progra-
me adecvate de calcul se determină mărimile specifice regimului nesinusoidal [1.7].
1.2.3.2. Cauze ale regimului electroenergetic nesinusoidal

Echipamentele electrotermice conţin elemente care pot fi surse (generatoare) sau
amplificatoare de regim nesinusoidal [1.6, 1.8].
a) Echipamente generatoare de tensiuni armonice Uk (fig.1.28,a) sunt, de exem-
plu, transformatoarele şi bobinele cu circuit magnetic saturat, mutatoarele în regim de
invertor etc. În schema electrică echivalentă, sursa de tensiuni armonice se defineşte
prin t.e.m. ek, impedanţa internă Zik şi sarcina exterioară Zk.
b) Echipamente generatoare de curenţi armonici Ik (fig.1.28,b), de exemplu, cup-
toarele cu arc electric, instalaţiile de sudare cu arc electric, bobinele cu miez din fier,
lămpile cu descărcare în gaze şi vapori metalici, descărcarea corona pe liniile electrice,
mutatoarele în regim de redresor, cuprind procese cu caracter neliniar. Schema
electrică echivalentă a sursei de curenţi armonici cuprinde sursa de curent Ik,

impedanţa internă Zik şi sarcina exterioară Zk.
În studiul redresoarelor şi invertoarelor ca sursă de regimuri nesinusoidale trebuie
luate în consideraţie următoarele observaţii:
 Rangul k al armonicilor superioare de curent şi tensiune care se propagă în
sistemul electroenergetic rezultă în funcţie de numărul de pulsuri p ale mutatorului:
k  i  p  1, (1.79)
unde i  1, 2, 3, 4 ... pentru scheme cu p  2 şi i  1, 3, 5, 7 ... pentru scheme cu p  1 .
Deoarece amplitudinea armonicilor scade cu rangul acestora, rezultă că un mutator
este cu atât mai puţin perturbator faţă de reţea, cu cât numărul pulsurilor p este mai
mare şi deci rangul armonicilor rezultate este mai mare. Folosirea mutatoarelor cu
p  6 sau p  12 reprezintă de cele mai multe ori soluţii eficiente pentru limitarea
perturbaţiilor produse de aceste echipamente.
 La un redresor comandat, prin creşterea unghiului de comandă , scade com-
ponenta continuă a tensiunii redresate iar armonicile curentului electric absorbit din
reţeaua electrică de alimentare pot deveni importante. La aceeaşi valoare a curentului
electric redresat, creşterea unghiului  determină creşterea în valoare absolută a armo-
nicilor curentului absorbit în comparaţie cu cazul comutaţiei naturale (   0 ).
 Valorile curenţilor armonici generaţi de mutatoare depind şi de reactanţa de dis-
persie a transformatorului de alimentare ca şi de grupa sa de conexiuni.
 Cicloconvertizorul utilizat din ce în ce mai mult în alimentarea echipamentelor
electrotermice determină atât armonici (curbe cu frecvenţa multiplu întreg al frecven-
ţei fundamentale) cât şi interarmonici (având frecvenţa diferită de cea a armonicilor).
Marii consumatori electrotermici industriali, cuptoarele trifazate cu arc electric,
instalaţiile cu mutatoare care alimentează echipamente electrotermice (cuptoare cu in-
ducţie electromagnetică, băi de electroliză), cuptoarele cu rezistoare prevăzute cu va-
riatoare de tensiune etc., reprezintă surse importante de regimuri nesinusoidale care ar
putea afecta calitatea energiei electrice dacă nu ar fi luate măsuri eficiente de limitare
a propagării acestor perturbaţii în reţeaua electrică de alimentare.
În fig.1.29 sunt indicate curbe deformate de tensiune şi curent electric specifice
unor elemente tipice din reţeaua electrică.
c) Echipamente amplificatoare de regim nesinusoidal
 Condensatoarele conectate în pa-
ralel cu reţeaua electrică prezintă, pentru
Zik ik
fiecare armonică k o admitanţă Yk propor-
ek uk Zk ik Zik uk Zk ţională cu frecvenţa:
Yk  k   1  C , (1.80)
a) b) unde C este capacitatea condensatorului
Fig. 1.28.  Scheme electrice echivalente iar  1  2    f1 este pulsaţia armonicii
pentru sursele de armonică de rang k. fundamentale. Dacă tensiunea aplicată u(t)
conţine componente armonice, curenţii ar-
monici Ik care parcurg condensatorul C şi deci se propagă în reţea pot avea valori
importante:
Ik  Uk  Yk  k   1  C  Uk (1.81)
Este posibilă, în acest fel, o amplificare a regimului deforrmant ca şi o supra-
solicitare termică (în curent) a bateriei de condensatoare. Aceste situaţii pot interveni
la compensarea factorului de putere prin conectarea unei baterii de condensatoare,
neluând în considerare prezenţa armonicilor de tensiune. Nu este deci recomandată
utilizarea de baterii de condensatoare pentru compensarea factorului de putere dacă
tensiunile pe bare ar putea fi nesinusoidale. Dacă tensiunile pe bare sunt deformate, se
urmăreşte limitarea puterii fictive (complementară): F  S 2  P 2 .
 Bobinele parcurse de curentul electric i(t) care cuprinde şi componente armo-
nice determină componente armonice şi în curba tensiunii la borne care se suprapune
peste tensiunea aplicată u(t) şi rezultă o amplificare a regimului nesinusoidal.
1.2.3.3. Efecte ale regimului electroenergetic nesinusoidal
Tensiunile armonice determinate de sursele de tensiuni nesinusoidale, aplicate re-
ţelei electrice în diferite puncte, conduc la apariţia curenţilor armonici de acelaşi rang
sau rang diferit, amplificaţi sau atenuaţi de către elementele neliniare ca şi de cele re-
active ale circuitului.
Curenţii armonici generaţi de sursele de curent nesinusoidal se propagă în reţeaua
electrică şi vor conduce la deformarea corespunzătoare a tensiunii, în funcţie de
valorile impedanţelor echivalente ale reţelei, în punctele corespunzătoare de injecţie.
Dacă elementele liniare ale reţelei electrice (R, L, C - constante) nu modifică
spectrul de frecvenţă al curbelor deformate de curent sau tensiune, conducând doar la
amplificarea sau atenuarea lor, elementele neliniare pot determina apariţia de noi frec-
venţe în spectru. Condiţionarea reciprocă
între armonicile de tensiune şi de curent
electric este deosebit de complexă, fiind u u
puternic influenţată de reactanţele şi con-
figuraţia reţelei electrice, de
t t
caracteristicile echipamentelor compo-
nente (transformatoare, maşini rotative, a) b)
bobine, cuptoare cu inducţie, cuptoare cu i i
arc electric, baterii de condensatoare etc)
precum şi de fenomene de rezonanţă şi t t
ferorezonanţă care pot apărea în anumite
condiţii [1.6, 1.9]. c) d)
Zona de propagare a armonicilor este Fig. 1.29.  Forme tipice ale curbelor deformate
cu atât mai extinsă cu cât tensiunea nomi- de tensiune şi curent electric:
nală la bara de racord a receptorului este a) generator electric; b) transformator saturat;
mai ridicată. Deoarece armonicile de rang c) redersor bialternanţă; d) cuptor cu arc electric.
multiplu de trei ale curentului electric
formează sisteme de secvenţă zero (homopolare), propagarea lor este blocată în cazul
conexiunilor stea fără conductor neutru, iar în cazul conexiunilor stea cu neutrul
conectat direct la pământ, se însumează de pe cele trei faze şi se propagă pe
conductorul de nul.
Armonicile de curent electric şi de tensiune din instalaţiile electroenergetice, în
general, nu sunt purtătoare de energie utilă. Prin pierderile pe care le determină direct
(în conductoare, dielectrici şi circuite magnetice) cât şi prin cele pe care le determină
indirect (scăderea randamentului motoarelor, echipamentelor, utilajelor), armonicile
de tensiune şi curent electric reduc parametrii economici în funcţionarea sistemului
electroenergetic în ansamblul său. În acest sens, normativele actuale [1.10] impun
limite referitoare la funcţionarea instalaţiilor electrice ca surse de regim nesinusoidal.
Principalele efecte negative introduse în sistemul electroenergetic de regimurile
nesinusoidale sunt:
a) Creşterea valorii efective a mărimii respective (curent electric şi/sau tensiune)
faţă de componenta fundamentală:
 
I  I12  
k 2
I k2 ; U  U12  U
k 2
2
k (1.82)
În relaţiile (1.82), U1 şi I1 sunt valorile efective ale fundamentalei tensiunii şi,

respectiv, curentului electric iar Uk şi Ik sunt valorile efective ale armonicilor de
rang k.
b) Reducerea factorului de putere şi, ca urmare, creşterea pierderilor de putere P
şi energie în reţele datorită puterii aparente mărite:
  
P  3  R  I 2  3  R  S 2 U 2  R U 2  P 2  Q 2  D 2 (1.83)
Dacă puterea aparentă S este scrisă în funcţie de componentele sale, rezultă că
pierderile de putere P pot fi considerate ca având trei componente Pa, Pr şi Pd,
corespunzătoare celor trei componente ale puterii, puterea activă, puterea reactivă şi
puterea deformantă:
P  Pa  Pr  Pd (1.84)
În relaţia (1.83), R este rezistenţa electrică a conductoarelor parcurse de curentul
electric I iar U este tensiunea pe fază a reţelei.
c) Creşterea suplimentară a pierderilor de putere şi energie datorită efectului peli-
cular, ca urmare a creşterii rezistenţei electrice a conductoarelor odată cu rangul armo-
nicilor.
d) Pierderi suplimentare, cupluri parazite şi zgomote în motoarele asincrone şi
sincrone conectate la reţeaua de distribuţie poluată armonic.
e) Perturbarea instalaţiilor de iluminat cu lămpi fluorescente care în prezenţa ar-
monicii k = 2 încep să pâlpâie.
f) Fenomene de rezonanţă armonică, având drept consecinţă supracurenţi care pot
determina încălziri excesive şi/sau supratensiuni care pot conduce la străpungeri ale
izolaţiilor.
g) Perturbarea instalaţiilor de protecţie, automatizare, telemecanică, telecomuni-
caţii şi a altor echipamente electronice. Liniile telefonice aeriene sunt foarte sensibile
la influenţele electromagnetice determinate de liniile de transport de înaltă şi foarte

înaltă tensiune, având trasee paralele, datorită câmpului electric perturbator din jurul
liniilor electrice parcurse de curenţi armonici.
h) Suprasolicitarea bateriilor de condensatoare (curent, putere); dacă tensiunea la
bornele condensatorului UC > U1, unde U1 este tensiunea pe armonica fundamentală şi
practic egală cu tensiunea nominală a condensatoarelor, atunci:
  k 

IC   1  C  U1  1  2

 1  Uk U1  ,
2
(1.85)
k 2
  k 
 
2 
respectiv QC   1  C  U12  1 

2
 
 1  U k U1   ,

(1.86)
k 2
unde   2    f1 .
Dacă se cunoaşte spectrul armonic Uk al tensiunii sau Ik al curentului electric, se
pot determina prin calcul suprasolicitările condensatoarelor şi compara cu încărcările
maxim admise. Condensatoarele utilizate în reţeaua electrică admit o supraîncărcare în
curent de cel mult 30% în raport cu curentul nominal ICn ( I C  1,3  I Cn ), o solicitare cu
tensiune nu mai mare decât 10% peste tensiunea nominală UCn ( U C  11 ,  U Cn ), ceea
ce corespunde unei sarcini reactive nu mai mare decât 43% peste cea nominală
( QC  1,43 QCn ).
Alegerea unor condensatoare cu tensiunea nominală mai mare decât cea de pe ba-
rele de alimentare permite protejarea condensatoarelor faţă de suprasolicitările care
pot apărea în regimuri nesinusoidale.
i) Majorarea pierderilor de putere prin conducţie în dielectricul bateriei de con-
densatoare. Aplicarea unei tensiuni deformate la bornele bateriei de condensatoare de
capacitate C determină pierderi Ps suplimentare faţă de cele din regimul sinusoidal:

 Ps   1  C  tan   k
k 2
2
 U k2 , (1.87)
unde tan este tangenta unghiului de pierderi. În acelaşi timp, în condensatoare apar
pierderi suplimentare prin histerezis dielectric.
j) Erori în funcţionarea aparatelor clasice de măsurare (curenţi, tensiuni, energii)
cu excepţia instrumentelor termice. Sistemele moderne de achiziţie şi prelucrare de
date, permit obţinerea de informaţii corecte în regimuri nesinusoidale, numai în măsu-
ra în care traductoarele actuale de tensiune şi de curent electric (transformatoare de
măsurare de tensiune şi respectiv de curent electric) pot să asigure transferul nedistor-
sionat de la înaltă tensiune spre zona circuitelor de prelucrare a mărimilor de măsurat.
Normativele actuale [1.10] impun identificarea surselor de armonici şi limitarea
perturbaţiilor transmise în reţeaua electrică de alimentare sub valori admise. În acest
sens, dotarea receptoarelor electrotermice cu echipamente de măsurare moderne care
să urmărească în timp real componenţa spectrală a curentului electric absorbit şi să in-
tegreze energia reală absorbită, poate avea importante avantaje economice.
Aspectele specifice legate de circulaţia puterilor în prezenţa regimului nesinusoi-

dal pot fi puse în evidenţă în schema simplificată din fig.1.30,a [1.7, 1.11]. În reţeaua
u PLk
RL RL
iL uL i PL1
ig ib Prk
G
Pr1
~ ug REŢEA (r) ub Pg1 Pb1
iD uD PD1
u
RL RD
i
a) b)
Fig. 1.30.  Reţea electrică cu receptoare neliniare a) şi circulaţia
puterilor pe armonici b).
electrică (căreia i se ataşează indicele r), alimentată de la sursa G (indice g) cu tensiuni

perfect sinusoidale la borne şi prin linia de interconexiune (indice b) cu tensiuni, de
asemenea, perfect sinusoidale, este conectat consumatorul RL (indice L) cu
caracteristici liniare şi consumatorul RD (indice D) cu caracteristici neliniare.
Bilanţul de puteri pe fiecare armonică poate fi scris sub forma:
Pg1  Pb1  Pr1  PD1  PL1
(1.88)
0  Prk  PDk  PLk ; k 1
Prima dintre relaţiile (1.88) defineşte bilanţul puterilor active pe armonica funda-
mentală iar cea de a doua, bilanţul puterilor active pe fiecare dintre armonicile k.
Deoarece elementele pasive liniare nu pot fi surse de putere activă, indiferent de
rangul armonicii, rezultă că Prk  0, PLk  0. În acest fel, din a doua dintre relaţiile
(1.88) se obţine că PDk < 0 şi deci receptorul deformant poate fi considerat ca o sursă
de putere activă pe armonici superioare.
Sursele sistemului acoperă pierderile Pr1, pe armonica fundamentală, în rezistenţa
electrică a conductoarelor reţelei ca şi puterile necesare PL1 şi PD1 pe armonica funda-
mentală, pentru consumatorul liniar RL şi cel neliniar RD. Consumatorul neliniar con-
verteşte o parte din puterea PD1 absorbită pe armonica fundamentală în putere PDk pe
armonici, pe care o retransmite în reţeaua electrică. Circulaţia puterilor pe armonica
fundamentală (săgeţi albe) şi pe armonicile superioare este indicată în fig.1.30,b.
Puterea totală absorbită de receptorul deformant RD este:

PD  PD1  P
k 2
Dk  PD1 (1.89)

Puterea P
k 2
Dk , reinjectată în reţeaua electrică de către consumatorul neliniar, se
regăseşte în pierderile pe armonici în reţea şi în puterea pe armonici absorbită de către

consumatorul liniar:
  
k 2
PDk  
k 2
Prk  P
k 2
Lk (1.90)
Puterea activă absorbită de consumatorul liniar este:


PL  PL1  P
k 2
Lk  PL1 , (1.91)

iar pierderile în reţeaua electrică sunt: Pr  Pr1  P
k 2
rk  Pr1 (1.92)
În relaţiile (1.91) şi (1.92) s-a avut în vedere faptul că PLk  0 şi Prk  0.

Utilizarea contorului cu inducţie pentru integrarea puterii absorbite de consuma-
torul liniar conform relaţiei (1.91), conduce la erori negative [1.7, 1.11] şi deci
contorul va indica o energie activă mai mică decât cea real absorbită de consumator.
Contorul de inducţie plasat la bornele consumatorului neliniar, integrând puterea
activă indicată de relaţia (1.89), prezintă o eroare pozitivă [1.7, 1.11] şi deci va indica
o energie mai mare decât cea real consumată.
Bilanţul puterilor reactive în reţeaua analizată poate fi studiat într-un mod asemă-
nător bilanţului puterilor active prezentat mai sus.
1.2.3.4. Atenuarea regimului electroenergetic nesinusoidal

Pentru limitarea propagării armonicilor în reţeaua de alimentare şi pentru a
reduce astfel efectele negative ale acestora se pot utiliza mai multe soluţii:
a) Separarea consumatorului deformant de restul reţelei electrice;
b) Amplasarea consumatorului deformant în zone de reţea cu puteri mari de
scurtcircuit;
c) Folosirea filtrelor electrice absorbante şi/sau refulante.
Utilizarea condensatoarelor în reţeaua electrică în prezenţa regimului nesinusoi-
dal este admisă numai în schema filtrelor de armonici, asigurându-se limitarea puterii
fictive (complementare).
Filtrul electric absorbant (fig.1.31,a) cuprinde mai multe circuite formate fiecare
dintr-un condensator conectat în serie cu o bobină fără miez din fier. Filtrul de
armonici este conectat în derivaţie cu reţeaua (fig.1.31,b), respectiv cu generatorul de
curenţi armonici [1.9].
În fig.1.31,b, s-a notat cu XS reactanţa echivalentă a sursei de alimentare
(sistemul energetic). Fiecare circuit (fig.1.31,c) este dimensionat la rezonanţă de
tensiune pentru una dintre armonicile semnificative din reţeaua electrică.
În mod obişnuit, filtrul absorbant cuprinde circuite rezonante pe armonicile 5, 7,
11 şi 13, care sunt cele mai importante în sistemul electroenergetic (armonicile de rang
multiplu de trei sunt blocate de prezenţa transformatoarelor stea-triunghi iar
armonicile de rang par, în mod uzual, sunt nesemnificative).
Pentru circuitul dimensionat pentru armonica de rang i este valabilă relaţia (rezo-
nanţă):
i    Li  1 i    Ci  , (1.93)
în care   2    f 1 este pulsa-
T
MT ţia armonicii fundamentale, Li
este inductivitatea bobinei iar
C0
L5 L7 L11 L13 Ci capacitatea bateriei de con-
RL RD
C5 C7 C11 C13 densatoare, corespunzătoare
circuitului de rang i.
a)
Impedanţa Zi a circuit re-
zonant i variază cu pulsaţia k
L5 L7 L11 L13 a tensiunii aplicate
Ik Zik U Ls C0
(  k  k   ):
C5 C7 C11 C13
Zi ( k ) 
b)

 Ri2   k  Li  1  k  Ci  
2
Xi Regim Regim
Zi capacitiv inductiv
Zi
(1.94)
Valoarea minimă a
Li
impedanţei Zi(k) corespunde
i
pulsaţiei  i  i   1 pentru
Ci 1
k = fk /f1
Xi care a fost dimensionat cir-
c) d) cuitul, Zi i   Ri , (fig.1.31,d).
Fig. 1.31.  Filtru de armonici. Reactanţa Xi(k) a circui-
tului rezonant pe armonica de
rang i, pentru o armonică oarecare k, prezintă valoarea:
X i  k   k    Li  1  k    Ci  
 
 
1 (1.95)
 k    Li   1  2 2   k    Li  1  i 2 k 2

 k    Li  Ci 
Din analiza relaţiei (1.95) rezultă că pentru armonici cu rang k < i, reactanţa Xi(k)
este negativă (fig.1.31,d) şi deci circuitul se comportă ca o capacitate electrică iar pen-
tru rang k > i reactanţa Xi(k) este pozitivă iar circuitul se comportă ca o bobină.
Evident, pentru rang k = i circuitul este rezistiv, intervenind numai rezistenţa
electrică Ri a bobinei.
La frecvenţă industrială (k = 1) circuitul se comportă ca o capacitate,
determinând puterea reactivă QC,i1:
QC ,i1    Ci  U 2 (1.96)
Circuitul rezonant dimensioanat pentru armonica de rang i, conectat în derivaţie
într-o reţea, la bornele generatorului de curenţi armonici, scurtcircuitează curentul ar-
monic de rang i, deoarece pentru această armonică impedanţa circuitului este minimă.
Filtrul electric refulant cuprinde un circuit compus dintr-un condensator montat
în paralel cu o bobină.
Circuitul este dimensionat la rezonanţă

B(k)
de curent pentru o anumită frecvenţă armo- L
X
nică fi şi conectat în serie cu generatorul de Z
curenţi armonici (fig.1.32,a) [1.9]. C
Impedanţa Z a filtrului refulant variază U1
1
cu frecvenţa. Pentru o pulsaţie oarecare k
X
k = 2 fk se obţine:
a)
 C
R  j   k  L   1   2k  L  C  R 2   b)
 L
Zk   Fig. 1.32.  Filtru electric refulant.
 2k  R 2  C 2  (1   2k  L  C) 2
(1.97)
La rezonanţă, pentru k = i reactanţa X(k) prezintă o valoare teoretic infinită
(fig.1.32,b).
Pentru armonica de rang i, pentru care este dimensionat filtrul refulant, acesta
prezintă o impedanţă foarte mare (fig.1.32,b) şi deci asigură separarea sistemului de
alimentare de sursa de armonică de rang i. Pentru armonici de rang k < i, filtrul
prezintă un caracter inductiv (cu reactanţă mai mare decât în cazul în care în circuit ar
fi numai bobina Li) iar pentru armonici de rang k > i, filtrul prezintă un caracter
capacitiv (cu reactanţă mai mare decât dacă în circuit ar fi numai condensatorul C).
Filtrul refulant permite limitarea amplitudinii curenţilor armonici transmişi în
reţeaua electrică de alimentare şi reducerea solicitării altor consumatori neliniari din
reţea.
Dacă frecvenţa f1 a fundamentalei nu se menţine constantă la valoarea de calcul
(f1 = 50 Hz) din cauza furnizorului de energie electrică, introducerea filtrelor electrice
în instalaţii, are eficienţă redusă deoarece odată cu modificarea frecvenţei armonicii
fundamentale se schimbă în mod corespunzător şi frecvenţele armonicilor superioare
care nu vor mai corespunde frecvenţelor pe baza cărora s-a efectuat calculul de dimen-
sionare a circuitelor filtrului.
1.2.4. Interarmonici
Alimentarea echipamentelor electrotermice cu tensiuni de frecvenţă adaptabilă

procesului, impune utilizarea de convertizoare de frecvenţă care, alimentate din
reţeaua electrică cu frecvenţă fixă (f = 50 Hz) furnizează la ieşire frecvenţa necesară
procesului tehnologic. Astfel, echipamentele moderne de încălzire cu inducţie
electromagnetică, cuptoarele de topire sub zgură, sistemele de acţionare cu viteză
variabilă sunt alimentate cu tensiuni de frecvenţă diferită de cea nominală a reţelei
electrice şi având valori diferite în funcţie de necesităţile procesului tehnologic.
În funcţionarea convertizoarelor de frecvenţă, în afara frecvenţei de bază, apar şi
componente spectrale de amplitudini semnificative, cu frecvenţe cuprinse în domeniul
01000 Hz care nu sunt multiplu întreg al frecvenţei fundamentale a reţelei electrice.
De exemplu, la funcţionarea unui cicloconvertizor pot apărea interarmonici cu o am-

plitudine de circa 0,5% din tensiunea nominală. În cazuri de rezonanţă, amplitudinile
interarmonicilor pot fi mult mai mari.
Până în prezent s-a pus în evidenţă faptul că interarmonicile pot perturba semna-
lele de telecomandă centralizată transmise în reţelele de joasă tensiune pentru contro-
lul iluminatului public, modificarea centralizată a tarifelor la consumatori, controlul
centralizat al sarcinii la consumatori pentru a asigura aplatizarea curbei de sarcină etc.
Aceste semnale au frecvenţe de 1102000 Hz şi amplitudini care nu depăşesc 25%
din tensiunea nominală a reţelei electrice. Echipamentele de recepţie la instalaţiile de
comandă centralizată fiind dimensionate să răspundă la un semnal minim de 0,3% din
tensiunea nominală, s-a stabilit [1.12] ca nivelul de compatibilitate (vezi fig.1.11)
pentru interarmonici să fie 0,2% din tensiunea nominală a reţelei.
1.2.5. Fluctuaţii de tensiune (efect de flicker)

Unele echipamente electrotermice (cuptoare cu arc electric, echipamente de
sudare prin puncte etc.) ca şi alte echipamente industriale (laminoare, pompe cu piston
etc.) prezintă variaţii mari şi repetate ale
puterii absorbite (consumatori cu şocuri).
i Funcţionarea acestor receptoare determină
variaţia tensiunii pe barele de alimentare. Ca
exemplu, în fig.1.33 sunt indicate variaţiile
tp
t de tensiune U înregistrate pe barele de
ta
alimentare ale unei secţii cuprinzând mai
tc
multe echipamente de sudare prin puncte
a)
u [1.13].
La funcţionarea unui singur echipa-
ment, durata unui ciclu de sudare cuprinde
un interval activ ta şi un interval de pauză tp
t (fig.1.33,a) care determină pe barele de
alimentare o variaţie dreptunghiulară de
tensiune (fig.1.33,b). La funcţionarea în
ΔU b) secţie a mai multor instalaţii de sudare, că-
[%]
derea de tensiune U raportată la tensiunea
4
nominală are o formă specifică (fig.1.33,c).
2 Dacă un consumator cu şocuri S
(fig.1.34,a) este alimentat de la barele B
0 5 10 15 20 25 t [s] (tensiunea pe fază UB) prin intermediul unei
c)
linii electrice caracterizată de rezistenţa
Fig. 1.33.  Variaţia mărimilor electrice la o electrică R şi reactanţa inductivă X, de la o
secţie de sudare prin puncte. susă cu tensiunea U practic constantă ca am-
plitudine, căderea longitudinală de tensiu
ne U (fig.1.34,b) atunci când consumatorul cu şocuri U R, X UB

absoarbe un curent electric I la un factor de putere cos  I
a)
este: S
 U  R  I cos   X  I  sin  
 X  I  sin 
U jXI
(1.98)
UB ΔU
În relaţia (1.98) s-a considerat că datorită φ RI
rezistenţei electrice R reduse, prima componentă a I
căderii longitudinale de tensiune se poate neglija. Rela- b)
ţia (1.98) poate fi scrisă şi sub forma: Fig. 1.34.  Alimentarea unui
U X  I  sin  U B  I  sin  Q consumator cu şocuri a) şi
  2
 (1.99)
UB UB UB X Psc diagrama fazorială b).
În relaţia (1.99) s-a notat cu Q puterea reactivă a consumatorului cu şocuri iar Psc
este puterea de scurtcircuit pe barele B.
Relaţia (1.99) pune în evidenţă principala soluţie pentru menţinerea căderii de
tensiune U sub nivelul de compatibilitate admis şi anume controlul în timp real al
puterii reactive Q absorbită din reţeaua electrică de alimentare.
1.2.5.1. Mărimi caracteristice ale perturbaţiei
Stabilirea nivelului perturbaţiei dată de fluctuaţiile de tensiune şi compararea cu
nivelul de compatibilitate se face pe baza informaţiilor privind variaţia tensiunii pe
barele de alimentare (fig.1.35).
Tensiunea U(t) pe barele de alimentare se defineşte prin succesiunea (la intervale
de o semiperioadă a tensiunii aplicate) valorilor efective ale tensiunii fază - pământ.
Variaţia caracteristică de tensiune U(t), utilizată în analiza efectului de flicker este
definită ca fiind succesiunea în timp a variaţiilor de tensiune faţă de o stare în care am-
plitudinea tensiunii este constantă mai mult de o secundă.
Variaţia de tensiune maximă Umax corespunde celei mai mari valori a variaţiei
de tensiune, raportată la tensiunea iniţială iar Up este diferenţa permanentă de
tensiune între două stări despărţite de cel puţin o variaţie de tensiune. În calculele
practice se operează cu valorile relative ale mărimilor caracteristice:
d t    U t  U n
este variaţia relativă de tensiune; U U (t) U p
U max
d max  U max U n
este variaţia relativă maximă de tensiune;
d p  U p Un
este diferenţa relativă permanentă de
tensiune.
10 ms
Flickerul este definit ca fiind senzaţia
vizuală instabilă determinată de sistemele
de iluminat alimentate cu tensiune t
fluctuantă (succesiune de variaţii ale Fig. 1.35.  Variaţie de tensiune pe barele de
alimentare.
tensiunii).
5
Variaţii relative de tensiune d = U/U [%]
4
u Δu
3
2 t
1
0,9
0,8
0,7
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
800
200
3000
500
100
300
1000
2000
5000
80
8,0
0,2
0,5
20
0,1
0,3
0,8
5,0
10
30
1,0
3,0
50
2,0
Număr de variaţii pe minut

30
80
20
50
3,0
5,0
8,0
10
2,0
0,3
0,8
0,002
0,005
0,02
0,1
1,0
0,003
0,008
0,01
0,03
0,08
0,2
0,5
0,05
Număr de variaţii pe secundă

Fig. 1.36.  Caracteristica P = 1 (curba de iritabilitate) pentru variaţii
dreptunghiulare şi echidistante de tensiune.
În analiza efectului de flicker sunt folosiţi doi indicatori:
Pst - indicator de scurtă durată (short time), în mod uzual pe un interval de moni-
torizare de 10 minute; convenţional Pst = 1 corespunde curbei de iritabilitate a ochiului
uman la variaţii dreptunghiulare de tensiune, cu o anumită periodicitate r (1min)
(fig.1.36);
Plt - indicator de lungă durată (long time), în mod uzual pe un interval de monito-
rizare de două ore.
1.2.5.2. Evaluarea indicatorilor de flicker

Evaluarea indicatorului Pst, pentru diferite tipuri de variaţii ale tensiunii, se face
pe baza indicaţiilor din tabelul 1.4.
Evaluarea directă a indicatorului Pst se face cu ajutorul flickermetrului.
În cazurile în care variaţia relativă d(t) este cunoscută, evaluarea indicatorului Pst
se face utilizând programe adecvate de simulare la calculator.
Metoda analitică porneşte de la evaluarea duratei tf a senzaţiei de flicker [1.13]:
t f  2,3   F  d max  ,
3,2
(1.100)
unde căderea maximă de tensiune dmax este dată în procente faţă de tensiunea nominală
iar coeficientul F ia în consideraţie forma reală a variaţiei de tensiune (cu valori
între 0,2 şi 1,45 în funcţie de durata, forma şi amplitudinea variaţiei de tensiune).
Suma duratelor tf pe intervalul de observare Tp (în secunde) permite evaluarea
analitică a indicatorului Pst. Dacă Tp = 600 s atunci este utilizată relaţia:
Pst  3,2  t  T
f p (1.101)
Tabelul 1.4
Evaluarea indicatorului Pst
Tipul perturbaţiei Metoda de evaluare
Toate tipurile de variaţii de tensiune (evaluare on-line) Măsurare directă
Toate tipurile de variaţii ale tensiunii dacă valorile U(t) sunt Simulare
cunoscute Măsurare directă
Variaţii de formă dreptunghiulară cunoscute Metoda analitică
Simulare
Măsurare directă
Variaţii repetitive de tensiune, de formă dreptunghiulară, cu Se compară valorile cunoscute cu
periodicitate cunoscută curba Pst=1 (fig.1.36)
Coeficientul F permite raportarea diferitelor forme de perturbaţii la variaţia de

formă dreptunghiulară a tensiunii, pentru care este cunoscută curba Pst = 1 (fig.1.36).
Pentru cazul variaţiilor dreptunghiulare ale tensiunii, F = 1. Dacă variaţiile de tensiune
au o formă dreptunghiulară, de aceeaşi amplitudine d şi au o frecvenţă de repetiţie
constantă şi cunoscută, indicatorul Pst se poate calcula pe baza curbei din fig.1.36
(care corespunde valorii d = dlim):
Pst  d d lim (1.102)
Flickermetrul simulează procesul de percepţie vizuală şi dă o indicaţie a reacţiei
unui observator la fluctuaţiile de tensiune. Aparatul asigură prelucrarea variaţiilor de
tensiune, ale reţelei conectate la bornele sale. În acest sens, prin demodulare şi filtrare
este eliminată componenta de 50 Hz, toate frecvenţele mai mari de aceasta ca şi
componenta continuă a semnalului. Semnalul astfel rezultat, care corespunde variaţiei
U(t) a tensiunii de la intrare, cu ajutorul unui filtru de ponderare este prelucrat pentru
a corespunde senzaţiei specifice vizuale a ochiului uman (cu iritabilitate definită în
fig.1.36). Se obţin, în acest fel, valori ale nivelului instantaneu P al efectului de
flicker.
Pentru a lua în considerare mecanismul real de jenă fiziologică, efectul de flicker
trebuie evaluat pe un interval semnificativ de timp. Indicatorul Pst de scurtă durată,
evaluat pe un interval de 10 minute, rezultă prin prelucrarea statistică a nivelelor in-
stantanee P:
Pst  0,0314  P0,1  0,0525  P1  0,0657  P3  0,28  P10  0,08  P50 (1.103)
În relaţia (1.103), P0,1, P1, P3, P10 şi P50 sunt nivelele de flicker depăşite timp de
0,1%, 1%, 3%, 10% şi respectiv 50% din perioada de observare (10 minute).
Indicatorul Plt se determină pe baza celor 12 valori succesive determinate ale in-
dicatorului Pst într-un interval de două ore.
Studiile efectuate au arătat că efectul de flicker se însumează practic după o lege
cubică. Astfel indicatorul Plt poate fi calculat din relaţia:
12
1
Plt  3
12
 P
i 1
3
st , i (1.104)
Indicatorul Plt defineşte mai bine efectul de flicker în cazul mai multor receptoare
cu şocuri aleatorii, funcţionând în aceeaşi reţea electrică sau în cazul unor echipamente
cu şocuri de putere, cu un ciclu mare de funcţionare (de exemplu, cuptoare cu arc
electric).
1.2.5.3. Conectarea consumatorilor cu şocuri la reţeaua electrică de medie
tensiune
Pentru a asigura calitatea energiei electrice livrată consumatorilor racordaţi la
reţeaua electrică se impun, pentru nivelul de flicker, următoarele limite de compatibili-
tate în reţelele de joasă şi medie tensiune: Pst = 1 şi Plt = 0,8. Valorile planificate ale
celor doi indicatori sunt prezentate în tabelul 1.5 [1.13]. Valorile planificate trebuie să
fie realizate în 95% din intervalul analizat (în mod obişnuit o săptămână).
Conectarea unui consumator cu şocuri la reţeaua electrică se face astfel încât
funcţionarea sa să nu conducă la depăşirea indicatorilor planificaţi de flicker.
Consumatorii cu şocuri de putere relativ redusă pot fi conectaţi la reţeaua
electrică dacă variaţia de putere S, în punctul de delimitare (punct în care are loc
delimitarea ca proprietate a instalaţiei consumatorului de cea a furnizorului de energie
electrică), nu depăşeşte valorile indicate în tabelul 1.6 [1.13]. Variaţia de putere S
poate fi inferioară, egală sau mai mare decât puterea nominală Sn a instalaţiei. Astfel,
de exemplu, la pornirea unui motor asincron rezultă  S  3 ... 8  Sn .
Tabelul 1.5
Valorile planificate ale indicatorilor Pst şi Plt
Indicator Valori planificate
Reţea de medie tensiune (MT) Reţea de înaltă (IT) şi foarte înaltă tensiune (FIT)
Pst 0,9 0,8
Plt 0,7 0,6
Tabelul 1.6
Limitele de variaţie admise Sa la micii consumatori
Variaţii r pe minut SaPsc , %
r > 200 0,1
10  r  200 0,2
r < 10 0,4
În tabelul 1.6 s-a notat cu Psc puterea de scurtcircuit pe barele de alimentare ale
consumatorului cu şocuri.
Pentru consumatorii perturbatori cu putere mai mare, fiecărui consumator i se
alocă o cotă de perturbaţii (în general proporţională cu puterea sa contractată) pe care
nu are voie să o depăşească. Determinarea cotei alocată are în vedere următoarele ob-
servaţii importante:
 nivelul de flicker de la o reţea cu tensiune nominală superioară se transmite la

reţeaua de tensiune nominală inferioară cu o anumită atenuare (coeficientul de transfer
de la reţeaua de înaltă tensiune la reţeaua de medie tensiune este de circa 0,8);
 se poate neglija aportul nivelului de flicker al unei reţele de tensiune nominală
inferioară la reţeaua de tensiune nominală superioară (coeficient de transfer nul).
Dacă se consideră că nivelul planificat al indicatorului de scurtă durată în reţeaua
de medie tensiune este Pst,p MT , nivelul planificat în reţeaua de înaltă tensiune este
Pst,p IT iar coeficientul de transfer al perturbaţiei este kst, IT-MT, rezultă că contribuţia
totală Pst,g MT a consumatorilor cu şocuri conectaţi în reţeaua de medie tensiune poate
avea cel mult valoarea:
   
3 3
g p
Pst,MT  3 Pst,MT  kst,3 IT  MT  Pst,IT
p
(1.105)
O relaţie asemănătoare poate fi scrisă şi pentru indicatorul Plt:
   
3 3
g p 3 p
Plt,MT  3 Plt,MT  klt,IT  MT  Plt,IT (1.106)
Dacă se au în vedere valorile nivelului planificat indicate în tabelul 1.5 şi se
consideră valoarea coeficientului de transfer a perturbaţiei, dinspre reţeaua de înaltă
tensiune către reţeaua de medie tensiune, egal cu 0,8 se obţine:
Pst,g MT  0,79; Plt,g MT  0,63
Cota Pst,e MT, i (emisia perturbatoare individuală) alocată fiecărui consumator i, din
totalul perturbţiei Pst,g MT , poate fi determinată în funcţie de raportul dintre puterea
contractată Sci a consumatorului i şi puterea totală SMT racordată la reţeaua de medie
tensiune analizată. De asemenea, se ia în considerare un coeficient de coincidenţă ksMT
a şocurilor determinate de consumatorii racordaţi la aceeaşi reţea (pentru reţeaua de
medie tensiune se poate considera ksMT = 0,20,3):
S 1
Pst,e MT, i  Pst,g MT  3 ci  (1.107)
SMT ksMT
Sci 1
şi în mod identic: Plt,e MT, i  Plt,g MT  3
 (1.108)
S MT ksMT
În cazul în care, la conectarea unui nou consumator Si cu şocuri, se constată
faptul că ceilalţi consumatori din reţea au o contribuţie mai mare decât cea alocată lor
în conformitate cu suma puterilor contractate, deci mai mare decât valoarea expresiei
Pst,g MT  3  SMT  Si   SMT  ksMT  , noului consumator i se alocă o cotă mai mică, astfel
încât să nu se depăşească nivelul planificat în reţeaua de medie tensiune. Astfel, dacă
nivelul de fond (determinat de ceilalţi consumatori) este Pst,f MT , nivelul alocat noului
consumator i va fi:
     P 
3 3 3
Pst,e MT, i  3 Pst,p MT  kst,3 IT  MT . Pst,p IT f
st, MT (1.109 )
     P 
3 3 3
În mod identic: Plt,e MT, i  3 Plt,p MT  klt,3 IT  MT . Plt,p IT f
lt, MT (1. 110)
Pentru consumatorii cu şocuri, de putere relativ mică, limitele de emisie
individuală, determinate cu relaţiile de mai sus, pot fi deosebit de dificil de realizat. În
aceste cazuri, se acceptă ca nivelele individuale de emisie să nu scadă sub valorile de
bază Pst,b MT, i  0,35 şi Plt,b MT, i  0,25 .
În cazurile practice, pot fi acceptate nivele individuale superioare celor alocate pe
baza datelor de mai sus, numai în cazuri excepţionale şi pe durate limitate de timp.
La conectarea consumatorilor cu şocuri, direct la reţeaua de înaltă tensiune, cal-
culul cotei de emisie individuală alocată se face asemănător ca în cazul reţelei de
medie tensiune. Conectarea echipamentelor cu şocuri de putere în reţeaua de joasă
tensiune este admisă numai dacă acestea nu depăşesc nivelul individual de emisie,
admis prin norme [1.14].
1.2.5.4. Mijloace de limitare a nivelului fluctuaţiilor de tensiune
Limitarea efectelor perturbatorii determinate de consumatorii cu şocuri asupra
celorlalţi consumatori, poate fi realizată în principal prin două metode:
 alegerea corespunzătoare a schemei de alimentare;
 compensarea dinamică a puterii reactive absorbită de consumatorul cu şocuri.
În general, se recomandă o separare galvanică a barelor care alimentează consu-
matorii cu şocuri şi ceilalţi consumatori (fig.1.37).
IT Nivelul perturbaţiei de pe barele de medie ten-
siune MT2 care alimentează consumatorii fără şocuri
este dat numai de perturbaţia transmisă din reţeaua de
înaltă tensiune kst, IT-MTPpst, IT şi respectiv klt, IT-
MTP lt, IT, având în vedere faptul că perturbaţia de la ba-
MT1 MT2 p
rele de medie tensiune MT1 la care sunt racordaţi

Receptoare Receptoare
cu şocuri fără şocuri consumatorii cu şocuri, nu se transmite în reţeaua de
înaltă tensiune (coeficient de transfer kst, MTIT  0 ).
Fig. 1.37.  Schema de racordare
a consumatorilor cu şocuri. Schemele de compensare dinamică a puterii
reactive cuprind, în principiu, un bloc de calcul pentru
determinarea permanentă a puterii reactive absorbite şi transmiterea de comenzi
(practic în timp real) pentru conectarea (cu o întârziere de cel mult o perioadă a
tensiunii alternative aplicate) a surselor corespunzătoare de putere reactivă.
Compensarea dinamică poate fi realizată în trei variante (fig.1.38) [1.15, 1.16]:
a) acoperirea valorii minime Qmin (fig.1.38.a) a puterii reactive cu o baterie de
condensatoare Cf iar componenta variabilă Qmax  Qmin  cu o baterie de condensatoa-
re Cv, variabilă în trepte (fig.1.38,b);
b) acoperirea valorii maxime Qmax a puterii reactive cu o baterie de conden-
satoare Cf iar componenta variabilă Qmax  Qmin  cu o bobină Lv cu inductivitate
variabilă (fig.1.38,c);
c) acoperirea valorii medii Qmed a puterii reactive cu o baterie de condensa-
toare Cf, componenta variabilă Qmax  Qmin  cu ajutorul bateriei de condensatoare Cv
variabilă în trepte iar componenta variabilă Qmax  Qmin  cu ajutorul unei bobine Lv
cu inductivitate variabilă (fig.1.38,d).

Ca exemplu, în fig.1.39 este prezentată o schemă de compensare dinamică, uzual
folosită pentru limitarea efectului Q
de flicker pe barele de alimentare
ale unui consumator cu şocuri. În
exemplul din fig.1.39, consu-
matorul cu şocuri este reprezentat
de două cuptoare cu arc electric K1 Qmed Qmax
şi K2, alimentate prin intermediul Qmin
transformatoarelor de cuptor Tk. t
a)
Informaţiile privind curenţii
absorbiţi de cele două receptoare
sunt transmise la blocul de Cf (Qmin) Cv (Qmax – Qmin)
măsurare şi calcul BMC prin
b)
intermediul traductoarelor de
curent electric TC1 şi TC2.
Informaţiile privind tensiunea de Cf (Qmax) Lv (Qmax – Qmin)
la barele de alimentare sunt
transmise prin intermediul c)
traductorului de tensiune TT.
Calculele efectuate în blocul BMC Cf (Qmed) Cv (Qmax – Qmed) Lv (Qmed – Qmin)
permit transmiterea de comenzi
adecvate la întreruptoarele statice d)
I1, I2, I3 pentru conectarea surselor Fig. 1.38.  Acoperirea dinamică a curbei de sarcină a
de putere reactivă (bobinele L puterii reactive.
conectate în serie cu bateriile de condensatoare au numai rolul de a limita regimul
tranzitoriu care poate apărea la conectarea imperfectă a întreruptoarelor statice).
Dacă, de exemplu, puterea reactivă Q absorbită de cele două cuptoare cu arc e-
lectric are forma indicată în fig.1.39,a, se observă faptul că este posibilă separarea într-
o componentă constantă Qmin şi o componentă variabilă (inductivă) Q  Qmin  . Com-
ponenta Qmin este compensată cu ajutorul surselor de putere reactivă conectate direct la
barele de medie tensiune. Componenta variabilă Q  Qmin  este compensată, în mod
discret, prin conectarea sau deconectarea adecvată a surselor conectate la bara
auxiliară cu tensiunea nominală de 1 kV. Bara de 1 kV este obţinută prin intermediul
transformatorului auxiliar Ta şi este impusă de faptul că întreruptoarele statice actuale
nu pot fi realizate, economic, cu tensiuni nominale mai mari de 1 kV.
În fig.1.39,b este indicat modul de acoperire a componentei variabile Q  Qmin  ,
utilizând trei surse de putere reactivă de valoare egală Q. Astfel, în momentul t0 este
conectată numai sursa racordată la bara de medie tensiune iar puterea reactivă QS
absorbită din reţeaua electrică de alimentare este nulă.
110 kV
60 MVA 60 MVA
35 kV
TC1
TC2 TT Lf
Tk Ta 40 MVAr
Tk Cf
30 MVA 55 MVA
30 MVA BMC
1 kV
I1 I2 I3
K1 K2
L L/2 L/2 L/4
L L/4
R R R R R R
C C 2C 2C 4C 4C
60 MVAr
a)
Qn Q
Q
Q
Qmin
t0 t1 t8 t
Qs Qs = Qn  Q
Q
 Q t
b)
Fig. 1.39.  Limitarea perturbaţiilor determinate de funcţionarea cuptoarelor cu
arc electric.
110 kV u u
uL
35 kV

  2 1t
Lf
Tk Ta
Cf
1 kV
i
Lv i iL i1
K π/2 α 1t
VTA
a) b)
Fig. 1.40.  Compensarea dinamică a puterii reactive în schemă cu inductivitate
variabilă.
Bibliografie 67
În momentul t1 puterea reactivă ab- 20 kV

A
sorbită din reţea, QS, devine egală cu Q şi B
se transmite comanda de conectare a între- C
ruptorului I1. Rezultă în acest fel QS = 0. În
momentul t2, QS devine din nou egală
cu Q şi va fi conectat întreruptorul I2, Cf Ta
puterea QS absorbită din reţea fiind astfel
nulă.
a b c
Din exemplul indicat în fig.1.39 se
observă faptul că puterea reactivă QS L
absorbită din reţeaua electrică de
alimentare variază între -Q şi +Q şi
poate fi limitată la valorile dorite în funcţie
iac L i
de configuraţia surselor de putere reactivă ba icb
conectate la barele auxiliare de 1 kV.
În fig.1.40 este prezentată schema de Lv
compensare dinamică utilizând o bobină Lv Fig. 1.41.  Conectarea bobinelor în triunghi
cu inductivitate variabilă. pentru limitarea armonicilor de rang trei.
Modificarea unghiului  de intrare în
conducţie a tiristoarelor din schema variatorului de tensiune alternativă VTA,
determină modificarea valorii componentei fundamentale a curentului electric absorbit
de bobina Lv (fig 1.40,a). Se observă faptul că pentru  = 2, componeta i1 are
valoare maximă şi deci puterea reactivă absorbită este maximă (corespunzător valorii
Qmax  Qmin ) iar pentru  = , contribuţia bobinei este nulă.
Schema cu bobină controlată cu tiristoare (Thyristor Controlled Reactor - TCR)
are o dinamică superioară schemei indicate în fig.1.39 dar determină un important
spectru de armonici. Conectarea bobinelor în triunghi (fig.1.41) permite limitarea ar-
monicilor de rang trei.
BIBLIOGRAFIE
[1.1] Şora, I. ş.a. Utilizări ale energiei electrice. Editura Facla, Timişoara, 1984.
[1.2] Comşa, D. Instalaţii electrotermice industriale.Vol.I şi II. Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
[1.3] Kelemen, A. , Imecs Maria , Matlac, I. Mutatoare. Aplicaţii. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
[1.4] Ionescu, G., T. Indicatorii de calitate a energiei electrice şi propuneri de nivele limită admise. În:
Energetica, nr.5, seria B, 1994, p.204214.
[1.5] Dinculescu, P. , Şora, I. , Comşa, D. Utilizări ale energiei electrice şi instalaţii electrice. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
[1.6] Chiuţă, I. , Conecini, I. Compensarea regimului energetic deformant.Editura Tehnică, Bucureşti,
1989.
[1.7] Arie, A. ş.a. Poluarea cu armonici a sistemelor electroenergetice funcţionând în regim permanent
simetric. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994.
[1.8] Alexa, D. , Hrubaru, O. Aplicaţii ale convertoarelor statice de putere. Editura Tehnică, Bucureşti,
1989.
[1.9] Bâlă, C. , Ţogui, L. , Covrig, M. Bobine de reactanţă pentru sisteme energetice, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1982.
[1.10] *** PE 1431994. Normativ pentru limitarea regimului nesimetric şi deformant în reţele electrice.
RENEL, Bucureşti, 1994.
[1.11] Ţugulea, A. , Golovanov,Carmen. Efectele energetice ale regimurilor nesimetrice şi deformante
ale sistemelor electroenergetice. Posibilităţi de măsurare.În: Energ. vol.III, p.130162,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.
[1.12] *** IEC 1000-2-2 Electromagnetic compatibility (EMC) Part.2: Environment. Section 2:
Compatibility levels for low-frequency conducted disturbances and signalling in public low-
voltage power supply systems.
[1.13] *** IEC 1000-3-7 Electromagnetic compatibility (EMC) Part 3: Limits. Section 7: Limitation of
voltage fluctuations and flicker for equipment connected to medium and high voltage power
supply systems.
[1.14] *** IEC 1000-3-3 Electromagnetic compatibility (EMC) Part.3: Limits. Section 3: Limitation of
voltage fluctuations and flicker in low-voltage power supply systems for equipment with rated
current  16 A.
[1.15] *** Prospect VAROVERTER. Ein Stromrichtersystem für schnelle Blindleistungs-
Kompensation; Geregelte Blindleistungs-Kompensations mit einem MEGASEMI, AEG
Telefunken.
[1.16] Golovanov, N. Utilizarea energiei electrice şi mari consumatori. Litografia IPB, Bucureşti, 1983.

Cap 1 Instalatii Industriale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap 1 Instalatii Industriale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 PROBLEME ENERGETICE GENERALE ALE

1.1. Instalaţii şi echipamente electrotermice

1.1.1. Forme de energie primară şi posibilităţi de transformare

1.1.2. Echipamente electrotermice. Indicatori caracteristici

1.1.2.1. Probleme generale

PETROL GAZ HIDRAULICĂ GEOTERMICĂ

UTILIZĂRI PRIN CONVERSIE

Fig. 1.1. Structura sistemului de energie.

DOMENIUL SPECIFIC PETROLULUI DOMENIU DE OPŢIUNI DOMENIU SPECIFIC ENERGIEI ELECTRICE

1.1.2.2. Tipuri de echipamente electrotermice

Încălzirea cu rezistoare (fig.1.2) poate

1.1.2.3. Oportunitatea introducerii în exploatare a instalaţiilor electrotermice

vedere consumul specific mediu în centralele electrice. Se consideră că în ţara noastră,

În fig.1.8 este prezentată schema electrică (fig.1.8,a) şi bilanţul puterilor active

Randamentul c al cuptorului se calculează din relaţia:

1.2. Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei

Instalaţiile electrotermice reprezintă, de cele mai multe ori, mari consumatori de

Sn < 50 kVA Un = 400230 V, 50 Hz

În categoria indicatorilor secundari sunt cuprinşi indicatorii care definesc urmă-

1.2.1. Simetrizarea încărcării fazelor reţelei trifazate în cazul

Tabelul 1.1 (continuare)

Fcatorul ki se defineşte ca raportul dintre componenta de secvenţă negativă

(homopolară) I0 a curentului electric şi componenta de secvenţă pozitivă (directă) I+:

1.2.1.1. Schema de simetrizare cu bobină şi condensatoare

QC1  P  tan , (1.27) 3230/400 V; 50

În cazul a două echipamente (fig.1.13,f), dacă se consideră că se asigură compen-

I’ K I’1=I’2=I’ K1I’1 K2 I’2

Conectarea în V a două transformatoare monofazate identice (fig.1.14) şi alimen-

înregistrate, pe acelaşi interval de timp, a energiei active WT (indicaţia contorului trifa-

Pentru limitarea perturbaţiilor determinate de circulaţia în reţeaua electrică a pu-

Puterea aparentă trifazată ST se determină pe baza valorilor efective calculate ale

cărcate simetric, prin măsurarea tensiunii U între faze şi a intensităţii I a curentului

1.2.2.1. Cauze ale circulaţiei de putere reactivă

circuitului feromagnetic este mai mare în cazul motoarelor. În cazul motoarelor

c) La instalaţiile electrotermice cu cuptoare, consumul de putere reactivă este de-

b) Supradimensionarea instalaţiilor electrice (necesitatea unor investiţii supli-

1.2.2.3. Măsuri tehnico-organizatorice pentru reducerea consumului şi

În relaţia (1.57) s-a adoptat ipoteza că pe durata de calcul T, factorul de putere

tajoasă funcţionarea transformatorului 1, pentru sarcini S1 < S < S2 este avantajoasă

Se observă faptul că necesarul de putere reactivă nu se reduce în aceeaşi măsură

f) Execuţia corectă a reparaţiilor motoarelor asincrone şi

tor, la joasă tensiune şi la medie tensiune.

 Compensarea pe grupe de receptoare (fig.1.21,b) se foloseşte atunci când recep-

Uf Receptor Uf Receptor Uf Receptor

unde: m este numărul de faze;  = 2f - pulsaţia

scara abscisei, reprezintă puterea necesară a bateriei de condensatoare QC = Q1 - Q2 =

unde C este capacitatea bateriei de con- i u, i

electrică este indicată de curba cu linie punctată.

1.2.3. Regimul electroenergetic nesinusoidal

1.2.3.1. Indicatori caracteristici

d) factorul de vârf kv este raportul dintre valoarea maximă şi valoarea efectivă a

e) factorul de formă kf este egal cu raportul

O curbă se consideră practic sinusoidală dacă kdU < 5%.

1.2.3.2. Cauze ale regimului electroenergetic nesinusoidal

electrică echivalentă a sursei de curenţi armonici cuprinde sursa de curent Ik,

În relaţiile (1.82), U1 şi I1 sunt valorile efective ale fundamentalei tensiunii şi,

la influenţele electromagnetice determinate de liniile de transport de înaltă şi foarte

Aspectele specifice legate de circulaţia puterilor în prezenţa regimului nesinusoi-

electrică (căreia i se ataşează indicele r), alimentată de la sursa G (indice g) cu tensiuni

regăseşte în pierderile pe armonici în reţea şi în puterea pe armonici absorbită de către

Puterea activă absorbită de consumatorul liniar este:

În relaţiile (1.91) şi (1.92) s-a avut în vedere faptul că PLk  0 şi Prk  0.

1.2.3.4. Atenuarea regimului electroenergetic nesinusoidal