Semnale și Sisteme II

Lucrarea 1
Modulații de amplitudine și frecvență

1. Scopul lucrării

Studierea modulațiilor de amplitudine și frecvență, observarea modificării formei

semnalului purtător în funcție de forma semnalului modulator și de tipul de modulație. Studierea
modului de funcționare a modulatoarelor și demodulatoarelor AM.

2. Noțiuni teoretice
2.1. Modulația
Transmiterea directă a unui semnal util la o distanță mare întâmpină dificultăți datorită
pierderilor de energie care au loc. Acest fenomen, denumit atenuare, are ca rezultat reducerea
treptată a amplitudinii semnalului până când aceasta este zero. Modulația reprezintă
transmiterea unui semnal util prin intermediul unui semnal purtător ce are o frecvență mult mai
înaltă, și implicit o atenuare mult mai scăzută. Cele trei semnale implicate în procesul de
modulație sunt:
• Semnalul purtător – baza pe care se construiește semnalul modulat
• Semnalul modulator – conține informația utilă
• Semnalul modulat – semnalul transmis ce rezultă din modificarea semnalului purtător
de către semnalul modulator
În funcție de parametrul semnalului purtător care este modificat de semnalul modulator
se disting următoarele tipuri de modulații:
• Modulația de amplitudine (AM)
• Modulația de frecvență (FM)
• Modulația de fază (PM)

2.2. Modulația de amplitudine (AM)

Modulația de amplitudine reprezintă modificarea amplitudinii semnalului purtător de
către semnalul modulator. Cele trei semnale au următoarele forme:

𝑥𝑝 = 𝐴𝑝 cos(𝜔𝑝 𝑡) (1)
𝑥𝑚 = 𝐴𝑚 cos(𝜔𝑚 𝑡) (2)
𝑥𝑀𝐴 = 𝐴𝑝 (1 + 𝑚 cos(𝜔𝑚 𝑡)) ∙ cos(𝜔𝑝 𝑡) (3)

1
Semnale și Sisteme II
unde m reprezintă gradul de modulație și se calculează ca fiind raportul dintre amplitudinea
semnalului modulator și amplitudinea semnalului purtător.

𝐴𝑚
𝑚= (4)
𝐴𝑝

Un alt mod de a exprima matematic semnalul modulat este ca sumă de trei semnale:

𝑚𝐴𝑝 𝑚𝐴𝑝
𝑥𝑀𝐴 = 𝐴𝑝 cos(𝜔𝑝 𝑡) + cos ((𝜔𝑝 + 𝜔𝑚 )𝑡) + cos ((𝜔𝑝 − 𝜔𝑚 )𝑡) (5)
2 2

Figura 1. Exemplu de modulație în amplitudine

Spectrul de frecvențe al unui semnal modulat în amplitudine este caracterizat de simetrie

în jurul frecvenței purtătorului. De ambele părți ale acestuia, se regăsesc componentele
semnalului modulator cu amplitudini mai mici, determinate de indicele de modulație. În stânga
frecvenței purtătoare componentele sunt amplasate la frecvențe rezultate din diferența
frecvenței purtătoare și cea modulatoare, iar în dreapta la frecvențe obținute prin suma celor
două. Diferența dintre cele două frecvențe extreme reprezentate pe spectru poartă denumirea de
bandă de frecvențe.

2
Semnale și Sisteme II

Figura 2. Spectrul de amplitudini al unui semnal modulat în amplitudine

𝐵 = 𝜔𝑚𝑎𝑥 − 𝜔𝑚𝑖𝑛 = 2∆𝜔𝑚𝑎𝑥 (6)

2.3. Modulația de frecvență (FM)

Modulația de frecvență reprezintă modificarea frecvenței semnalului purtător de către
semnalul modulator. Cele trei semnale au următoarele forme:

𝑥𝑝 = 𝐴𝑝 cos(𝜔𝑝 𝑡) (7)
𝑥𝑚 = 𝐴𝑚 cos(𝜔𝑚 𝑡) (8)
𝑥𝑀𝐹 = 𝐴𝑝 cos((𝜔𝑝 𝑡) + 𝛽sin⁡(𝜔𝑚 𝑡)) (9)

unde β reprezintă gradul de modulație și se calculează ca fiind raportul dintre diferența

frecvențelor extreme ale semnalului purtător (deviația de frecvență) și frecvența semnalului
modulator.

∆𝜔
𝛽= (10)
𝜔𝑚

3
Semnale și Sisteme II

Figura 3. Exemplu de modulație în frecvență

Spre deosebire de semnalul modulat în amplitudine, spectrul semnalului modulat în

frecvență are o infinitate de componente în apropierea frecvenței purtătoare cu amplitudini
diferite. În practică se ignoră componentele cu o amplitudine mai mică de 2% din cea a
purtătoarei.

Figura 4. Spectrul de amplitudini al unui semnal modulat în frecvență

4
Semnale și Sisteme II
2.4. Modulatoare AM
Cel mai simplu modulator este realizat pe baza amplificatorului emitor comun.

Figura 5. Modulator în amplitudine

Semnalul purtător este amplificat de tranzistor, iar semnalul modulator influențează

amplitudinea semnalului amplificat, rezultând astfel semnalul modulat.
Dacă se dorește amplificarea mai puternică a unei purtătoare de o anumită frecvență,
rezistența din colector se poate înlocui cu un circuit rezonant paralel LC a cărui frecvență de
rezonanță (fc) este cea dorită a fi amplificată. Formula frecvenței de rezonanță este dată mai jos,
urmată de un exemplu de modulator în frecvență acordat pe 100 kHz.

1
𝑓𝑐 = (11)
2𝜋√𝐿𝐶

Figura 6. Modulator în amplitudine cu circuit rezonant

5
Semnale și Sisteme II

2.5. Demodulatoare AM
Demodularea semnalelor modulate în amplitudine se poate realiza cu un număr foarte
mic de componente electronice. Cea mai simplă variantă este prezentată mai jos.
Demodulatoarele pentru acest tip de modulație mai poartă denumirea de detectoare.

Figura 7. Demodulator AM (Detector) realizat cu o diodă

Dioda lasă să treacă doar partea pozitivă a semnalului modulat, iar rezistența R6 și
condensatorul C4 alcătuiesc un filtru trece-jos care extrage semnalul util. Simplu din punct de
vedere al proiectării, acest tip de demodulator are dezavantajul unor semnale de amplitudine
foarte mică la ieșire.
O variantă mai performantă de demodulator cu o structură mai complexă este prezentat
mai jos.

Figura 8. Variantă de demodulator AM

6
Semnale și Sisteme II
3. Modul de lucru

Se va folosi placa a cărui montaj este prezentat mai jos.

Montajul se alimentează montajul cu 12 V. Se determină frecvența semnalului purtător

cu ajutorul osciloscopului (Pinul Filtru 2).
Semnalul modulator se configurează cu o tensiune vârf la vârf de 50 mV. Se
vizualizează formele de undă ale semnalului modulat și ale semnalului demodulat pentru
următoarele scenarii:
• Semnal sinusoidal 100 Hz;
• Semnal dreptunghiular 100 Hz (50% factor de umplere);
• Semnal triunghiular 100 Hz;
• Semnal sinusoidal 300 Hz;
• Semnal dreptunghiular 300 Hz (50% factor de umplere);
• Semnal triunghiular 300 Hz;
Pentru fiecare scenariu se vizualizează cele două forme de undă, se salvează sub formă
grafică cele două semnale și se determină frecvența și amplitudinea semnalului demodulat.
Rezultatele se trec într-un tabel de forma:

Tip semnal Amplitudine demodulat Frecvență demodulat

Frecvență modulator [Hz]
modulator [mV] [Hz]

Sinusoidal 100

Dreptunghiular 150

Triunghiular 200

Sinusoidal 250

Dreptunghiular 300

Triunghiular 350

7
Semnale și Sisteme II

4. Bibliografie
[1] Maria Claudia Surugiu, Ionel Petrescu, Semnale și sisteme – Aplicații practice – ,
București, 2012;
[2] Constantin Strîmbu, Semnale și Circuite Electronice – Circuite de prelucrare a
semnalelor, Editura Academiei Forțelor Aeriene “Henri Coandă”, Brașov, 2010;
[3] Karl-Dieter Tieste, Oliver Romberg, Keine Panik vor Elektrotechnik! Erfolg und Spaß
mit den Widerständen im Ingenieurstudium, Springer Vieweg, 2018.