RELAŢIA DINTRE INCIPIT ȘI FINAL

A. Citeşte cu atenţie următoarele texte:

I
Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de
vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind
dinspre strada Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur,
foarte grea, fiindcă, obosit, o trecea des dintr-o mână într-alta. Strada era pustie şi
întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o
pădure. Într-adevăr toate curţile şi mai ales ograda bisericii erau pline de copaci
bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci capitala. Vântul scutura
după popasuri egale, coamele pomilor făcând un tumult nevăzut şi numai întunecarea
şi reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori
se mişcau pe cer. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde
lumina slabă a felinarelor îngăduia, numerele caselor. Uniforma neagră îi era strânsă
bine pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi
dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape
feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea
măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia
impresie. Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul, în căutarea unui
anume număr, se vedea că nu cunoaşte casa pe care o căuta. Strada părea pustie şi
lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari
globuri de sticlă mată, ca să nu dea căldură. În această obscuritate, strada avea un
aspect bizar.[...]
În apropierea mânăstirii şi peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă
luminată.... Tânărul ajunse cu greaua lui valiză în chip de balercă în dreptul ei, şi după
oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos povara. Casa avea un singur cat, aşezat pe
un scund parter-soclu, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă,
imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus privea spre stradă cu patru ferestre de
o înălţime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deşi deasupra lor zidăria
scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două console. La faţadă,
acoperişul cădea pe o streaşină lată, rezemându-se pe console despărţite de casetoane,
totul în cel mai antic stil, dar console, frontoane şi casetoane erau vopsite cu un ulei
cafeniu. Zidăria era crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, şi din crăpăturile, din
faţada casei şi trotuar ieşeau îndrăzneţ buruienile. Un grilaj înalt şi greoi de fier, ruginit
şi căzut puţin pe spate, dovedea pe dreapta, existenţa unei curţi, în care se zărea prin
întuneric atât frunziş şi atâtea trunchiuri, încât întinderea ei, deocamdată, nu se putea
calcula, impresia trecătorului fiind totuşi de pădure fără fund.Grilajul avusese o poartă
mare, cu două aripi, legată acum cu un lanţ. [...] Tânărul, hotărându-se în fine, trase
de mânerul clopoţelului. Atunci, un fel de schelălăit metalic răsună în sus ca-n nişte
spaţii mari şi goale cu ecou rău. [...] (G. Călinescu - Enigma Otiliei)
Dicţionar de neologisme
elinic - elin sau elen; referitor la grecii antici; aici defineşte tipul de nas drept.
gotic - stil arhitectonic caracterizat prin turnuri înalte şi subţiri, prin abundenţa de ogive (semicercuri
întretăiate) şi de statui de piatră.

cat – etaj
vitraliu - Fereastră alcătuită din bucăți de sticlă colorate sau pictate, montate într-o rețea de rame
metalice.

fronton - cornişă ornamentală aşezată deasupra intrării, la ferestre, pentru a proteja un ornament.

clasic - referitor la stilul arhitectonic sobru, armonios, lipsit de podoabe.

consolă - element arhitectonic asemănător unei policioare, care sprijină sau doar împodobeşte o parte a
construcţiei.

caseton -podoabă arhitectonică asemănătoare unei casete.

1. Precizaţi datele (elemente semnificative) pe care le descoperă cititorul din incipitul

romanului.
Timpul : Iunie 1909
Spațiul : strada Antim
2. Determinaţi tipul de narator şi precizaţi persoana la care se realizează naraţiunea..
Narator omniscienta si omniprezent, persoana la care se realizează este persona a 3-a
3. Recunoaşteţi următoarele figuri de stil: Strada...pustie şi întunecată; - dublu epitet
. Strada era ...foşnitoare ca o pădure; - comparație
copaci bătrâni;- personificare
lan de stele; - metafora
Uniforma neagră- epitet cromatic
; gulerul tare şi foarte înalt -dublu epitet
; faţa...juvenilă şi prelungă- dublu epitet
, aproape feminină ;-epitet
Uniforma...era strânsă..pe talie ca un veşmânt militar.-comparație

4. Realizaţi o scurtă caracterizare a personajului prezent în text şi menţionaţi cine

este.
Personajul prezent in text este Felix Sima. Acesta este “ un tânăr de vreo optsprezece
ani, imbracat in uniformă de licean”, acesta are o vârsta frageda, dar începutul vietii
de adult. Fata acestuia este “ juvenila și prelunga aproape feminină din pricina
 șuvițelor mari de par ce-i cădeau de sub șapcă”. Felix este dezorientat, având și o fata
dezorientata, este nesigur pe sine, un adolescent imatur.
5. Numiţi tehnica utilizată de autor în descrierea străzii Antim, a tânărului Felix Sima
şi a casei lui Costache Giurgiuveanu. Precizaţi rolul acestor descrieri.
Tehnica utilizată in descrierea străzii Antim este aceea a focalizării, care presupune o
restrângere treptata a codrului : de la un gros plan la un prim plan.
B. XX
Pe Pascalopol, Felix îl întâlni odată în tren, în drum spre Constanţa. Era bătrân de tot,
uscat la faţă, dar tot elegant, şi aproape nu mai semăna cu cel de altădată. Fălcile îi tremurau
când vorbea. Fu Pascalopol acela care recunoscu pe Felix
.-Mă mai cunoşti? Eu sunt Pascalopol!
După câteva vorbe banale, moşierul scoase din buzunar o fotografie care înfăţişa o doamnă
foarte picantă, gen actriţă întreţinută, şi un bărbat exotic, cu floare la butonieră. Fotografia era
făcută la Buenos Aires.
-Nu ştii cine e? întrebă Pascalopol pe nedumeritul Felix. Otilia!
Felix se mai uită o dată. Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata
nebunatică. Un aer de platitudine feminină stingea totul. Avusese dreptate fata:”noi nu trăim
decât cinci-şase ani!”
-Şi …de ce v-aţi despărţit?
- O! pentru nimic. Eram prea bătrân, vedeam că se plictiseşte, era o chestiune de umanitate
s-o las să-şi petreacă liberă cei mai frumoşi ani. S-a căsătorit bine şi-mi scrie uneori. Pe
dumneata te-a iubit foarte mult, mi-a spus că dacă ar şti că suferi, nu s-ar da înapoi de a mă
înşela cu dumneata. Mi-a spus aceasta…dar n-a făcut-o. Pentru mine Otilia e o enigmă.
Felix se închise în biroul lui şi scoase vechea fotografie pe care i-o dăduse Otilia. Ce deosebire!
Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi destinul însuşi. Dinadins, într-
o duminică, o lua pe strada Antim. Prefacerile nu schimbaseră cu totul caracterul străzii. Casa
lui moş Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi curtea toată năpădită
de scaieţi. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din faţă, de o înălţime absurdă, înălţau
rozetele lor gotice prăfuite, iar marea uşă gotică avea geamurile plesnite. Felix îşi aduse aminte
de seara când venise cu valiza în mână şi trăsese de schelălăitorul clopoţel. I se păru că ţeasta
lucioasă a lui moş Costache apare la uşă şi vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche: „Aici nu
stă nimeni!”

(G. Călinescu - Enigma Otiliei)

1. Schiţează un portret al lui Pascalopol, pornind de la detaliile oferite de text.
Pascalopod este un bărbat elegant, deși înaintat in vârsta acesta având trăsături de om care
a îmbătrânit.
2. De ce „se sperie” Felix la vederea fotografiei?
Felix este socat la vederea fotografiei lui Otilia deoarece toata acea frumusete definita si de
entuziasm si fericire au disparut cu trecerea anilor, Otilia aratand diferit.
3. Otilia din fotografie nu mai seamănă cu aceea de demult: identifică diferenţele.
4. Comentează comportamentul Otiliei pornind de la acest fragment.
Otilia este o fata entuziasmata, plină de viața. Acesta vrea sa se bucure de viața și tot ceea ce ii
se oferă. Este o femeie foarte frumoasa și foarte destepta.

5. Explică replica fetei: noi nu trăim decât cinci-şase ani.

Otilia se refera la faptul ca tineretea tine foarte putin si ca a trai in adevaratul sens al
cuvantului inseamna sa simti cu intensitate orice clipa din viata ta fara a te gandi la riscuri si
probleme, restul vietii fiind doar o supravietuire.

C. Realizaţi un eseu de minim 30 de rânduri, în care să prezentaţi relaţia incipit-final în romanul

‘‘Enigma Otiliei ’’de G.Călinescu.
VEȚI AVEA ÎN VEDERE: INDICI DE TIMP; INDICI DE SPAȚIU; TIPURI DE DESCRIERE/
TEHNICI; RELAȚIA INCIPIT- EPILOG.

Incipitul este o tehnică de construcție specific realist şi estompează distincția realitate fictiune.
Acesta are rolul de a introduce cititorul in universal operei și este construit cu ajutorul descrierii,
urmând principiul ,,de la panoramă la detaliu".
Drumul lui Felix pe strada unchiului Costache fixează precis coordonatele spatio temporale:
,,Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele 10, un tânăr....întra în strada
Antim, venind dinspre strada Sfinţii Voievozi.
Se prezintă detaliat cadrul exterior-arhitectura străzii, a caselor, în special cea a casei lui moş
Costache:,,Zidăria era crăpată şi scorojită... Un grilaj înalt și greoi de fier ruginit și căzut puțin pe
spate, dovedea, pe dreapta, existența unei curți.”
Finalul romanului se află în raport de simetrie cu incipitul și inchide în mpd rotund lumea
ficțiunii. Acesta funcționează în manieră balzaciană, oferind răspunsuri lectorului şi protagonistului.
Reîntâlnindu-l pe Pascalopol după mulţi ani, Felix capătă, în sfârşit, ceritidinea iubirii Otiliei prin
intermediul mărturisirii bărbatului. Acesta îi spune că îi dăruise Otiliei libertatea și că ea îl iubise pe
Felix cu adevărat. Acesta, acum un bărbat împlinit, cu o carieră de success și o căsnicie reușită, nu
mai recunoaşte în fotografia pe care i-o arată Pascalopol fata pe care a iubit-o altădată, o gasește o
străină.
Finalul textului urmăreşte paşii lui Felix pe aceeaşi stradă Antim. Tânărul priveşte casa lui
Costache peste care trecerea timpului şi-a lăsat urmele. Dacă în incipit casa doar îi păruse nelocuită,
acum este cu adevărat părăsită. Descrierea se face focalizând aceleaşi detalii din incipit- ferestrele de
o înălţime absurd, uşa gotică.
 Romanul se încheie cu imaginea lui Felix care îşi amintește cuvintele bătrânului din
incipit: ,,Aici nu sta nimeni “Modul dominant in ambele fragmente este descrierea.

Incipit Final
INDICI DE TIMP Iulie 1909
TIPURI DE DESCRIERE Descriere tip caracterizare/ Caracterizare/ descriere
TEHNICI descriere, tehnica focalizării
Indici se spațiu Strada Antim, casa lui mos Casa lui Moș Costache
Costache
RELAȚIA INCIPIT- EPILOG
Relatia de simetrie