Vdocuments - MX - Evanghelia Lui Barnaba

7/21/2019 Evanghelia Lui Barnaba RO
Evanghelia lui Barnaba
http://slidepdf.com/reader/full/evanghelia-lui-barnaba-ro 1/161
Evanghelia lui Barnaba
Editată și tradusă după versiunea în limba engleză

tipărită de editura Cosimo Classics, 2010
Lonsdale Ragg, Laura Ragg
Fie ca Lumina Evangheliei lui Barnaba

să deschidă inimile celor ce chibzuiesc să o citească.
Amin.
CUPRINS
Cuvânt înainte .................................................................................................................. 15

i. Cum a supraviețuit Evanghelia lui Barnaba ................................................................ 15
ii. Barnaba în Biblie ........................................................................................................ 16
iii. Despre Barnaba ........................................................................................................ 17
Adevărata Evanghelie a lui Iisus ........................................................................................ 23
Capitolul 1 - Arhanghelul Gabriel o vizitează pe Fecioara Maria ..........................................23
Capitolul 2 - Iosif .................................................................................................................... 24
Capitolul 3 - Iosif se duce în Betleem ....................................................................................24
Capitolul 4 - Îngerul şi păstorii ............................................................................................... 24
Capitolul 5 - Circumcizia ........................................................................................................ 25
Capitolul 6 - Teama lui Irod ................................................................................................... 25
Capitolul 7 - Prevenirea Magilor ............................................................................................25
Capitolul 8 - Irod ucide pruncii ............................................................................................... 26
Capitolul 9 - Iisus la 12 ani .................................................................................................... 26
Capitolul 10 - Pogorârea Evangheliei c ătre Iisus la 30 de ani ............................................... 26
Capitolul 11 - Vindecarea leprosului ...................................................................................... 27
Capitolul 12 – Prima predic ă a lui Iisus ................................................................................. 27
Capitolul 13 – Gabriel îl consolează pe Iisus ........................................................................ 28
Capitolul 14 – Patruzeci de zile de post și alegerea celor 12 apostoli ..................................29
Capitolul 15 - Transformarea apei în vin ............................................................................... 29
Capitolul 16 – Predica de pe munte ...................................................................................... 30
Capitolul 17 – Doctrina despre Dumnezeu ............................................................................ 30
Capitolul 18 – Răsplătirea răului cu binele ............................................................................31
Capitolul 19 – Prezicerea tr ădării și vindecarea leproșilor .................................................... 33
Capitolul 20 - Minunea de pe mare ....................................................................................... 34
Capitolul 21 – Porcinele aruncate în mare ............................................................................ 34
Capitolul 22 – Necircumciși precum câinii .............................................................................35
Capitolul 23 – Originea circumciziei ...................................................................................... 36
Capitolul 24 – Bogații și săracii .............................................................................................. 37
Capitolul 25 – Disprețuirea trupului ....................................................................................... 37

Capitolul 26 – Tatăl lui Avraam .............................................................................................. 38
Capitolul 27 – Prudența lui Avraam .......................................................................................40
Capitolul 28 – Avraam scap ă din foc .....................................................................................40
Capitolul 29 – Atunci i-a vorbit Dumnezeu ............................................................................ 41
Capitolul 30 – Viața eternă .................................................................................................... 42
Capitolul 31 – Preoții și centurionul ....................................................................................... 42
Capitolul 32 – Statui din carne ............................................................................................... 43
Capitolul 33 - Cel mai mare păcat ......................................................................................... 44
Capitolul 34 – Fiți umili........................................................................................................... 45
Capitolul 35 – Răzvrătirea lui Satana .................................................................................... 45
Capitolul 36 – Adevărata rugăciune și importanța ei .............................................................46
Capitolul 37 – O rugăciune .................................................................................................... 47
Capitolul 38 - Purificarea dinaintea rugăciunii ....................................................................... 47
Capitolul 39 – Adam prime ște viața ....................................................................................... 48
Capitolul 40 – Adam și Eva cad în ispită ............................................................................... 48
Capitolul 41 – Plecarea din Paradis ...................................................................................... 49
Capitolul 42 – Eu nu sunt Mesia ............................................................................................ 50

Capitolul 43 – Promisiunea către Ismail ................................................................................ 51
Capitolul 44 – Sacrificarea lui Ismail ...................................................................................... 52
Capitolul 45 – Cine este un ipocrit ......................................................................................... 52
Capitolul 46 – Muncitorii din podgorie ................................................................................... 53
Capitolul 47 – Fiul văduvei din Nain ...................................................................................... 54
Capitolul 48 – Zarva din Nain ................................................................................................54
Capitolul 49 – Iisus predic ă în Capernaum ........................................................................... 55

Capitolul 50 – Despre Judecata de Apoi ............................................................................... 55
Capitolul 51 – Iisus arată milă față de Satana ....................................................................... 56
Capitolul 52 – Ziua cumplită .................................................................................................. 57
Capitolul 53 – Semne ale Zilei Judec ății................................................................................ 58
Capitolul 54 – Despre Ziua Judec ății ..................................................................................... 59
Capitolul 55 – Mahomed în Ziua Judec ății ............................................................................ 59
Capitolul 56 – Cartea se deschide ......................................................................................... 60

Capitolul 57 – Desfrânații în Ziua Judecății ........................................................................... 61
Capitolul 58 – Nici o milă desfrânaților .................................................................................. 61
Capitolul 59 – Despre Iad ...................................................................................................... 62
Capitolul 60 – Chinul Iadului .................................................................................................. 62
Capitolul 61 – O parabolă ...................................................................................................... 63
Capitolul 62 – Pilda negustorului ...........................................................................................63
Capitolul 63 – Prevenire asupra r ăzbunării ........................................................................... 64
Capitolul 64 – Împotriva r ăzbunării ........................................................................................ 65
Capitolul 65 - Probatica ......................................................................................................... 65
Capitolul 66 – Numai Dumnezeu este bun ............................................................................ 66
Capitolul 67 – Sacrificiul corupt .............................................................................................66
Capitolul 68 – Răsplată sau pedeapsă pentru preoți ............................................................ 67
Capitolul 69 – Preoții ce preferă lumea de acum .................................................................. 67
Capitolul 70 – Petru este mustrat ..........................................................................................68
Capitolul 71 – Vindecările din Galileea .................................................................................. 69
Capitolul 72 – Profeția despre anularea Evangheliei ............................................................ 69
Capitolul 73 – Cele patru căi a lui Satana ............................................................................. 70

Capitolul 74 – Păcatul din gândire ......................................................................................... 71
Capitolul 75 – Drumul spre gândirea curată .......................................................................... 71
Capitolul 76 – Trei feluri de gospodari ................................................................................... 72
Capitolul 77 – Folosirea dreaptă a cunoașterii ......................................................................73
Capitolul 78 – Valoarea înv ățării ............................................................................................ 73
Capitolul 79 – Nu legiuiți din dragoste pentru lege ................................................................ 74
Capitolul 80 – Învățați să lucrați bine .....................................................................................74

Capitolul 81 – O femeie din Samaria ..................................................................................... 75
Capitolul 82 – Femeia care cauta adev ărul ........................................................................... 76
Capitolul 83 – Cealaltă mâncare ........................................................................................... 76
Capitolul 84 – Puritatea în rugăciune .................................................................................... 77
Capitolul 85 – Prietenii adevărați ........................................................................................... 78
Capitolul 86 – Calitățile prietenilor ......................................................................................... 79
Capitolul 87 – Evitați prudența carnală .................................................................................. 79

Capitolul 88 – Omul este îndreptat prin mil ă ......................................................................... 80
Capitolul 89 – Nu opriți mila de la alții ................................................................................... 80
Capitolul 90 – Despre credință .............................................................................................. 81
Capitolul 91 – Neliniștea iscată de Iisus ................................................................................82
Capitolul 92 – Venerat ca și Dumnezeu aproape de Iordan.................................................. 82
Capitolul 93 – Iisus: sunt precum ceilalți oameni .................................................................. 83
Capitolul 94 – Minunile celorlalți profeți ................................................................................. 83
Capitolul 95 – Atributele lui Dumnezeu ................................................................................. 84
Capitolul 96 – Milă asupra Lumii ........................................................................................... 85
Capitolul 97 – Mahomed este numele lui binecuvântat ......................................................... 85
Capitolul 98 – Decretul Senatului Roman ............................................................................. 86
Capitolul 99 – Dumnezeu este gelos pentru Onoarea Lui..................................................... 87
Capitolul 100 – Optzeci și doi trimiși spre a predica .............................................................. 87
Capitolul 101 – Căința din dragoste curată pentru Dumnezeu ............................................. 88
Capitolul 102 – Plângerea păcatelor ..................................................................................... 88
Capitolul 103 – Plângeți numai pentru păcate ....................................................................... 89
Capitolul 104 – Măsurați tristețea, nu lacrimile ...................................................................... 89

Capitolul 105 – Universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip ......................90
Capitolul 106 – Corpul, sufletul și simțurile ........................................................................... 91
Capitolul 107 – Postul întru c ăință ......................................................................................... 92
Capitolul 108 – Somnul trupului și al sufletului ......................................................................92
Capitolul 109 – Niciodată să nu-L uitați pe Dumnezeu ......................................................... 93
Capitolul 110 – Dorința binelui ............................................................................................... 93
Capitolul 111 – Plângeți, postiți și stați de veghe .................................................................. 94

Capitolul 112 – Un secret dezvăluit lui Barnaba .................................................................... 95
Capitolul 113 – Parabola smochinului neroditor .................................................................... 95
Capitolul 114 – Omul este născut pentru a trudi ...................................................................96
Capitolul 115 – Dorința trupească ......................................................................................... 97
Capitolul 116 – Pofta trupească a ochilor poate duce la orbire ............................................. 97
Capitolul 117 – Ilie și omul nevăzător .................................................................................... 98
10
Capitolul 149 – Cei doi farisei pustnici (II) ........................................................................... 119

Capitolul 150 – Cei doi farisei pustnici (III) .......................................................................... 120
Capitolul 151 – Semnele unui adevărat fariseu ................................................................... 121
Capitolul 152 – Soldații Romani .......................................................................................... 121
Capitolul 153 – Minunea făcută asupra soldaților ............................................................... 122
Capitolul 154 – Iisus și un doctor ......................................................................................... 123
Capitolul 155 – Despre fructele interzise ............................................................................. 124
Capitolul 156 – Un om născut orb își primește vederea ...................................................... 125
Capitolul 157 – Omul născut orb se minunează de necredința lor ...................................... 125
Capitolul 158 – Cele trei lumi ............................................................................................... 126
Capitolul 159 – Despre natura păcatului ............................................................................. 127
Capitolul 160 – Ahab și Mica ............................................................................................... 127
Capitolul 161 – Despre natura păcatului ............................................................................. 128
Capitolul 162 – Despre predestinare ...................................................................................129
Capitolul 163 – Mahomed – Norul Alb al Milei .................................................................... 130
Capitolul 164 – Osânda nu este predestinată ..................................................................... 130
Capitolul 165 – Cei Aleși ..................................................................................................... 131
Capitolul 166 – Predestinare și libertate ..............................................................................131

Capitolul 167 – Enigma predestinării ................................................................................... 132
Capitolul 168 – Oglinda limpede .......................................................................................... 132
Capitolul 169 – Despre slava Paradisului ............................................................................ 132
Capitolul 170 – Slujba întru eternitate ................................................................................. 133
Capitolul 171 – Belșugul binecuvântărilor din Paradis ........................................................ 133
Capitolul 172 – Firul de nisip față de mare ..........................................................................134
Capitolul 173 – Belșugul Paradisului ................................................................................... 134

Capitolul 174 – Corpul ce nu putrezește ............................................................................. 135
Capitolul 175 – Dumnezeu spune aceasta prin profetul Isaiia ............................................ 135
Capitolul 176 – Fără invidie în Paradis ................................................................................ 135
Capitolul 177 – Soarele și luna Paradisului .........................................................................135
Capitolul 178 – Gândirea greșită a lui Petru ........................................................................ 136
Capitolul 179 – Dumnezeu văzut prin Ochii Paradisului ..................................................... 136
12
Capitolul 180 – Ce i se cuvine omului ................................................................................. 137

Capitolul 181 – Evită a spune: „Mi se cuvine!” .................................................................... 137
Capitolul 182 – Spuneți-mi frate, nu Domn .........................................................................138
Capitolul 183 – Smerenia adevărată ................................................................................... 138
Capitolul 184 – Numai farisei prefăcuți ................................................................................ 139
Capitolul 185 – Hagai și Obadia .......................................................................................... 139
Capitolul 186 – Rugăciunea lui Hagai ................................................................................. 140
Capitolul 187 – Hagai și Osea ............................................................................................. 140
Capitolul 188 – Osea în Ierusalim ....................................................................................... 141
Capitolul 189 – Soarele a stat nemi șcat douăsprezece ore ................................................142
Capitolul 190 – Nu-L ofensați pe Dumnezeu cu orice preț .................................................. 142
Capitolul 191 – Cartea lui Moise, despre Mesia .................................................................. 143
Capitolul 192 – Dumnezeu nu și-a păstrat Milostivirea doar asupra Israelului ...................143
Capitolul 193 – Iisus la mormântul lui Lazăr ........................................................................ 144
Capitolul 194 – Fără perceperea lui Dumnezeu, viața este moarte ....................................145
Capitolul 195 – Iisus în casa lui Laz ăr ................................................................................. 145
Capitolul 196 – Lazăr a murit numai o dată ......................................................................... 146
Capitolul 197 – Asemănarea cu un topor bun ..................................................................... 146

Capitolul 198 – Despre moarte și învățăturile ei .................................................................. 147
Capitolul 199 – Valoarea unei singure lacrimi în poc ăință .................................................. 147
Capitolul 200 – Iisus intra în Ierusalim................................................................................. 147
Capitolul 201 – Femeia vinovată de precurvie .................................................................... 148
Capitolul 202 – Mare este numărul drepților nedrepți ......................................................... 149
Capitolul 203 – Judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului............................................. 149
Capitolul 204 – Judecata asupra Ierusalimului .................................................................... 150

Capitolul 205 – În casa lui Simon leprosul .......................................................................... 150
Capitolul 206 – Iisus îl confruntă pe marele preot (I) ........................................................... 151
Capitolul 207 – Iisus îl confruntă pe marele preot (II) .......................................................... 151
Capitolul 208 – Preoții încearcă să-l lapideze pe Iisus ........................................................ 152
Capitolul 209 – Gabriel o consolează pe Maria ................................................................... 152
Capitolul 210 – În căutarea lui Iisus ..................................................................................... 152
13
Capitolul 211 – Iisus îi consolează pe apostoli .................................................................... 153

Capitolul 212 – Iisus se roag ă ............................................................................................. 154
Capitolul 213 – Iisus spală picioarele apostolilor ................................................................. 154
Capitolul 214 – Trădarea lui Iuda ........................................................................................ 155
Capitolul 215 – Salvarea Divină a lui Iisus .......................................................................... 155
Capitolul 216 – Iuda preschimbat ........................................................................................156
Capitolul 217 – Crucificarea lui Iuda .................................................................................... 156
Capitolul 218 – Corpul lui Iuda este furat ............................................................................ 158
Capitolul 219 – Iisus se arat ă mamei sale și apostolilor ...................................................... 159
Capitolul 220 – Iisus și cei patru Îngeri ................................................................................ 159
Capitolul 221 – Iisus îl îndeamnă pe Barnaba să scrie ....................................................... 160
Capitolul 222 – Iisus este ridicat la Ceruri ........................................................................... 161
14
Cuvânt înainte
i. Cum a supraviețuit Evanghelia lui Barnaba
AlexandriaEvanghelia 325 e.n. a fost acceptat ă ca evanghelie canonică în bisericile din

lui Barnaba
până în anul
Irineu (130-200) a fost printre cei ce au sus ținut și au scris în suportul
monoteismului pur și s-a opus apostolului Pavel, întrucât acesta introdusese în creștinism
doctrinele păgâne ale religiei romane și ale filozofiei platonice. Irineu a citat extensiv din
Evanghelia lui Barnaba în sprijinul opiniei sale, ceea ce arată c ă aceasta era în circulație în
primul și cel de-al II-lea secol al cre știnismului.
În anul 325 e.n. s-a desf ășurat Consiliul de la Niceea, unde s-a hot ărât ca toate
evangheliile scrise în ebraică să fie distruse. Tot atunci s-a emis și un edict prin care oricine
se afla în posesia acestor evanghelii trebuia să fie ucis.
În cel de-al IV-lea an al domniei Împ ăratului Zeno (478 e.n.), rămășitele lui Barnaba
au fost descoperite, precum și o copie a evangheliei scris ă de el însuşi. Faimoasa Biblia
Vulgata se pare că este bazată pe această evanghelie.
O cunoştinţă a Papei Sixtus al V-lea (1585-1590), Fra Marino, a g ăsit Evanghelia lui
Barnaba în biblioteca privată a Papei. Fra Marino era interesat de aceasta pentru că citise
scrierile lui Irineu, unde Barnaba fusese citat din abundență. Manuscrisul italian a trecut prin
mâini diferite până când a ajuns la o persoan ă de renume și autoritate din Amsterdam, care
în timpul vieții sale a fost adesea auzit punând o mare valoare pe această lucrare. După
moartea sa a ajuns în posesia lui J.E.Cramer, un consilier al Regelui Prusiei. În anul 1713
Cramer a prezentat manuscrisul faimosului cunoscător de cărți, Prințul Eugene de Savoy. În
1738 manuscrisul și-a găsit drumul, împreună cu biblioteca prințului, către Hofbibliothek în
Viena. Acolo se află și astăzi.
Toland, în ale sale „Lucrări Diverse” (publicate postum în 1747), în vol. I, pagina
380, menționează că Evanghelia lui Barnaba era înc ă existentă. În capitolul al XV-lea se
referă la Decretul Glasian din 496 e.n. unde “Evangelium Barnabe” fusese inclus ă în lista
cărților interzise. Mai înainte de acest decret, evanghelia fusese interzis ă de Papa Inocentiu
în 465 e.n. și prin Decretul Bisericilor Vestice din 382 e.n.
Barnaba este de asemenea menționat în Stichometry of Nicephorus Nr. Serial 3,
Epistola lui Barnaba rândurile 1, 300, apoi din nou în lista celor Șaizeci de Cărți Nr. Serial
17, Călătoriile și învățăturile Apostolilor, Nr. Serial 18, Epistola lui Barnaba. O versiune
grecească a Evangheliei lui Barnaba este de asemenea găsită într-un fragment izolat.
Restul manuscriselor se spune că au fost arse.
Textul latin a fost tradus în limba englez ă de c ătre domnul și doamna Ragg și a fost
editat la Clarendon Press în Oxford. Manuscrisul a fost publicat de Oxford University Press
în ă, traducerea în engleză a dispărut de pe piață în mod misterios.
Se1907.
știe cLa scurt timp
ă existau douăînscopii ale traducerii, una în British Museum și cealalta în Library of
Congress, Washington, DC. Prima ediție a fost de pe o copie în micro-film a c ărții din
Library of Congress, Washington, DC.
15
ii. Barnaba în Biblie

Noul Testament al Bibliei este alcătuit din cele patru Evanghelii (cronici ale vie ții și
învățăturilor lui Iisus), Faptele Apostolilor (istoria primilor cre știni), Epistolele lui Pavel etc.
În Epistola c tre Coloseni (4:10) Pavel îl descrie pe Barnaba astfel: „...Barnaba - în
ţ ă
privin a căruia aţi primit porunci; de va veni la voi, primi ţi-l”. Aici Pavel făcea referire la
poruncile lui Iisus.
Printre alte referințe din Epistolele lui Pavel, Barnaba este menționat și în Epistola
către Galateni (2:9): „...Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui
Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi s ă binevestim la neamuri, iar ei la cei t ăiaţi
împrejur.”
În Faptele Apostolilor (4:36), Barnaba este descris astfel: „Iar Iosif, cel numit de
apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii/consolării), un levit, născut în Cipru.”
Pavel a fost un evreu care obi șnuia să îi persecute pe creștini. Se spune că mai
apoi l-a văzut pe Iisus într-un vis, iar în urma acestuia s-a convertit la crezul lui Iisus. Printre
discipolii lui Iisus, Barnaba era un evanghelist dinamic, foarte implicat. Ca și acesta, Pavel
devenise de asemenea un predicator, cu singura diferență c ă el începuse să îl slăvească și
să îl deifice pe Iisus (Faptele Apostolilor 9:20): „Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că
acesta este Fiul lui Dumnezeu.”
(Faptele Apostolilor 9:26,27): „Şi venind la Ierusalim, Saul (Pavel) încerca s ă se
alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând c ă este ucenic. Iar Barnaba,
luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi (Pavel) le-a istorisit cum a v ăzut pe cale pe Domnul şi că
El i-a vorbit lui, şi cum a propovăduit la Damasc cu îndr ăzneală în numele lui Iisus.”
(Faptele Apostolilor 11:22-30): „Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din
Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui
Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică. Căci
era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a alăturat Domnului mulţime multă.
Şi a plecat Barnaba la Tars, ca s ă caute pe Saul, și aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat
acolo un an întreg, adunându-se în biseric ă şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia
oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile s-au coborât prooroci de la Ierusalim în
Antiohia. Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a ar ătat prin Duhul, că va fi în toată
lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hot ărât ca fiecare
dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi
făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.”
16
iii. Despre Barnaba

În ciuda eforturilor bisericii creștine de a ascunde orice dovadă a vieții și a mesajului
lui Barnaba, mesajul acestuia a supraviețuit. Cum să fie acestea ascunse, din moment ce
numele i str dania sa au fost consacrate par ial în Biblie?
șEvreu ă născut în Cipru, acestuia i se ț spunea Iosif, iar datorit ă devotamentului său
față de Iisus, ceilalți apostoli i-au dat prenumele de Barnaba - fiul consol ării. Acesta a fost
un predicator renumit, având o personalitate „magnetic ă”. Oricine se afla în deznădejde
datorită conflictelor religioase, își găsea liniștea și pacea în compania lui. Eminența sa,
rezultată din faptul că fusese apropiat de Iisus, l-a făcut membru al grupului restrâns de
apostoli din Ierusalim, care se întruniser ă după dispariția lui Iisus.
Apostolii respectau Legile Profeților, pe care Iisus venise nu să le distrugă, ci să le
îndeplineasc ă (Matei 5:17). Ei au continuat s ă trăiască precum evreii dar practicând ceea ce
Iisus îi învățase. Erau evrei devotați și practicanți, deosebindu-se de vecinii lor doar prin
credința în mesajul lui Iisus.
La început aceștia nu se organizaser ă ca o sectă separată și nici nu aveau o
sinagog a lor. Nu era nimic în mesajul lui Iisus, dup ă înțelegerea lor, care să necesite
ă
frângerea Iudaismului. Cu toate acestea, au avut de suportat vr ăjmășia intereselor legitime
ale eșalonului evreiesc superior. Conflictul dintre evrei și adepții lui Iisus fusese pornit de
către evrei, întrucât aceștia simțeau subminarea autorității lor de către creștini.
(Faptele Apostolilor 12:25): „Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-
au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.”
(Faptele Apostolilor 13:1,2): „Şi erau în biserica din Antiohia prooroci şi învăţători:
Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut
împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul. Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a
zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat.”
(Faptele Apostolilor 14:1-6): „Și în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga
iudeilor şi astfel au vorbit, încât o mare mul ţime de iudei şi de elini au crezut. Dar iudeii care
n-au crezut s-au răsculat şi au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraţilor. Deci multă vreme
au stat acolo, gr ăind cu îndrăzneală întru Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului
Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor. Şi mulţimea din cetate s-a dezbinat şi unii
ţineau cu iudeii, iar alţii ţineau cu apostolii. Şi când păgânii şi iudeii, împreună cu c ăpeteniile
lor, au dat năvală ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre, înţelegând, au fugit în cetăţile
Licaoniei, la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.”
(Faptele Apostolilor 14:11-15): „Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au
ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: „Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la
noi”. Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindc ă el era purtătorul cuvântului.
Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le
ă jertfă împreun
aduc
veşmintele, au sărit în ămul
cuţime, ţimile. Şși auzind apostolii
mulstrigând de ceşface
i zicând: „Bărbaţilor,Pavel i Barnaba, şi-au rupt
ţi acestea? Doar şi
noi suntem oameni, asemenea p ătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste
deşertăciuni către Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce
sunt în ele.”
Prăpastia dintre aceștia începuse să se mărească. În timpul asediului Ierusalimului
din 70 A.D. creștinii au părăsit orașul; de asemenea, aceștia au refuzat să participe în
revolta din Bar Coachaba din 132 A.D. Aceste două evenimente au ridicat la suprafa ță
diferențele dintre creștini și evrei.
Întrebări precum originea lui Iisus, natura și relația lui cu Dumnezeu, care mai târziu
au devenit atât de importante, nu erau puse între primii discipoli. Faptul c ă Iisus era un om
înzestrat de către Dumnezeu cu puteri ieșite din comun, era acceptat fără semn de
17
întrebare. Nimic din cuvintele lui Iisus sau din evenimentele vieții lui nu au dus la
modificarea acestui aspect. Conform spuselor lui Aristides, unul dintre primii apologe ți,
venerarea primilor creștini era chiar „mai monoteistă” decât cea a evreilor.
După convertirea lui Pavel, o nou ă perioadă începuse în teologia creștină. Teologia
lui Pavel se baza pe experien a sa personal , interpretat în lumina gândirii contemporane
grecești. Teoria mântuirii eraț rezultatul gândiriiă sale, ă o credin ță deloc cunoscută și
împărtășită de ceilalți apostoli ai lui Iisus. Teoria lui Pavel implica deificarea lui Iisus.
Perioada Paulină din istoria bisericii creștine a fost martoră unor schimbări de
scenarii și principii. În locul apostolilor care fuseseră alături de Iisus, o nouă figură care nu îl
cunoscuse pe Iisus intrase în primplan. În locul Palestinei, Imperiul Roman devenise scena
activității creștine, iar în loc să fie doar o sectă a iudaismului, creștinismul nu numai că
devenise independent de acesta, ci devenise independent chiar şi de Iisus.
Pavel era un evreu, fiind de origine din Tars. El î și trăise o bună perioadă a vieții în
Roma, ca și cetățean roman. Acesta observase controlul puternic pe care religia roman ă îl
avea asupra maselor, întrucât intelectualii erau sub influen ța lui Platon și Aristotel.
Pavel era de părere că nu ar fi putut converti masele de oameni ale Imperiului
Roman fără intermediul unor modificări reciproce. Dar înțelepciunea sa practică nu era
acceptată și de cei care îl v ăzuseră și îl auziseră pe Iisus. În ciuda diferen țelor, aceștia s-au
hotărât într-un final să lucreze împreună pentru o cauză comună.
După cum se menționează și în Faptele Apostolilor, Barnaba îi reprezenta pe cei
care deveniseră discipolii apropiați ai lui Iisus, iar Pavel colaborase cu ei o perioadă. Dar
într-un final acesta se depărtase de ei. Pavel vroia să renunțe la Poruncile date pe vremea
lui Moise, cu privire la mâncarea permisă, precum și la Poruncile date pe vremea lui
Avraam, cu privire la circumcizie. Dar Barnaba și ceilalți apostoli nu erau de acord cu
acesta.
Următoarele enunțuri din Faptele Apostolilor 15:1,2 arată foarte subtil această
scindare dintre Pavel și restul apostolilor: „Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi
cfăăcându-se
: „Dacă nu vă tăeiiaîmpotrivire
pentru
ţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Şi
şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca
Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru
această întrebare.”
În urma acestei diferențe de opinii a avut loc o despărțire a apostolilor, iar drept
urmare Barnaba nu mai apare men ționat mai departe în Faptele Apostolilor, întrucât
evenimentele au fost înscrise de adepții lui Pavel. Datorită compromisului făcut de Pavel cu
credințele și legendele romane, creștinii paulini au crescut în număr și în putere. Mai târziu
se atinsese stadiul în care regii erau folosi ți drept pioni în scopurile bisericii.
Adepții lui Barnaba nu își dezvoltaseră niciodată o organizație centrală. Cu toate
acestea, datorită devotamentului către liderul lor, numărul lor a crescut foarte repede.
Ace știa din urmă creștini
sistematic în a-i distruge și aaușterge
atrasorice
asupra
urmălora existen
mânia ței
bisericii, care
lor, la un loc depundea un efort
cu toate bisericile și
cărțile acestora. Istoria ne arată îns ă c ă este foarte dificil s ă distrugi credința cu forța. Lipsa
lor de organizare a devenit punctul lor forte, întrucât nu era u șor să fie găsiți unul câte unul.
Cercetările moderne au făcut lumină asupra unor aspecte mai puțin obișnuite a
acestei ramuri de creștini. Ei erau precum vârfurile unor valuri, iar atunci când erau v ăzuți,
demonstrau existența unui întreg ocean, înc ă invizibil.
Pavel din Samasta a fost episcop al Antiohiei. El era de p ărere că Hristos nu era
Dumnezeu, ci un om și un profet, care diferea doar în grad fa ță de profeții ce îl precedaseră,
și că Dumnezeu nu ar fi putut să devină om substanțial.
Urmează apoi cazul episcopului Antiohiei, viz Lucian. Ca și episcop, reputația
sanctității sale nu era mai prejos de faima sa ca şi teolog. Acesta s-a pronunțat puternic
18
împotriva crezului în trinitate. A șters toate mențiunile trinității din Biblie, având credința că
erau interpolări ulterioare neîntâlnite în evangheliile timpurii. Acesta a fost martirizat în anul
312 e.n.
Îl întâlnim apoi pe faimosul discipol al lui Lucian, viz Arius (250-336 e.n.). Acesta
era libian prin na tere. Petru, episcopul Alexandriei, l-a numit diacon, dar mai tarziu l-a
excomunicat. Achilles,ș succesorul lui Petru, a făcut ca Arius să fie numit din nou preot.
Alexandru, următorul episcop al Alexandriei, l-a excomunicat încă o dată. Cu toate acestea
Arius reușise să devină precum un ghimpe în coasta bisericii. Dac ă era ținut în afara
bisericii putea fi un mare pericol pentru aceasta, dar în acela și timp nu se putea acomoda
nici în biserică, el dorind să stabilească unitatea și simplicitatea Dumnezeului Etern.
Arius credea că oricât de mult ar putea întrece Hristos celelalte făpturi, el însuși nu
era de aceeași substanță cu Dumnezeu. Era doar o fiin ță umană, ca orice alt om. Învățătura
lui Arius s-a răspândit precum focul și a zguduit fundația bisericii pauline. Controversa care
mocnise timp de 300 de ani devenise dintr-odată o conflagrație. Nici un om nu îndr ăznea să
se opună bisericii organizate, dar Arius a făcut-o și a ramas o problemă pentru biserică, fie
că era numit preot, fie că era excomunicat. În tot acest timp, două evenimente schimbau
istoria Europei.
În primul rând, Împăratul Constantin a adus o mare parte a Europei sub supunerea
sa și în al doilea rând, acesta începuse să susțină creștinii, fără a accepta el însuși
creștinismul. Pentru prințul soldat, diferitele crezuri în credința creștină erau derutante.
Chiar în palatul imperial această controversă se disputa nu mai pu țin grozav. Regina mamă
era înclinată spre creștinismul paulin, în timp ce prin țesa Constantina era o discipolă a lui
Arius. Împăratul ezita între cele două credințe. Ca și administrator el era interesat doar în a
uni toți creștinii într-o singură biserică.
În acea vreme conflictul dintre Arius și Episcopul Alexandru devenise atât de
răspândit și de violent încât se transformase într-o problemă de lege și ordine. Astfel, fiind
îngrijorat de menținerea păcii în noua Europă unificată, Împăratul a decis să intervină.
În anulsatul
325Isnik).
e.n. oEpiscopul
întâlnire Alexandru
a tuturor denomina ț știnismului s-a ținut la
Niceea (acum nu a pututiunilor
ajungecre
la conferința propriu-zisă
și l-a desemnat pe adjutantul său, Athanasius, care ulterior l-a succedat pe Alexandru ca
episcop al Alexandriei.
Conferința a avut mai multe sesiuni prelungite. Împ ăratul Constantin nu putea
înțelege toate implicațiile confruntării ecleziastice, dar avea foarte clar în minte că pentru a
menține pacea regatului său, suportul și cooperarea bisericii erau necesare. Ca atare, a
aruncat povara în spatele lui Athanasius și l-a expulzat pe Arius din regat. Astfel, crezul
trinității devenise religia oficială a imperiului.
Au urmat masacre îngrozitoare ale creștinilor care nu credeau în treime. Posesia
unei biblii neautorizate de biserică devenise un delict penal și conform unor estimări, 270 de
versiuni diferite iar
evenimentelor, aleÎmp
Bibliei
ăratulaua fost
fost arse. dințesa
în celePrin urmăConstantina fericitățade
nu era credin
nevoit să accepte întorsătura
oamenilor pe
care îi omorâse.
Rezultatul a fost că Arius a fost renumit în func ție în anul 346. În ziua în care Arius
fusese chemat să viziteze triumfător Catedrala Constantinopolului, acesta a murit subit.
Biserica a numit acest lucru drept un miracol. Împăratul știa că de fapt fusese o crim ă.
Acesta i-a exilat pe Athanasius și pe alți doi episcopi. Împăratul a acceptat apoi formal
creștinismul și a fost botezat de c ătre un episcop arian. Astfel monoteismul devenise noua
religie oficială. Constantin a murit în 337.
Următorul împărat, Constantanius a acceptat de asemenea credința lui Arius. În
anul 341 o conferință a fost ținută în Antiohia și monoteismul a fost acceptat ca fiind
interpretarea corectă a crezului creștin. Acest punct de vedere a fost confirmat de un alt
19
consiliu ținut la Sirmium în 351. Drept urmare, arianismul a fost acceptat de c ătre o
majoritate covârșitoare a creștinilor. Sf. Ieronim a scris în 359 c ă „întreaga lume a oftat și s-
a minunat găsindu-se pe sine ca fiind ariană”.
În aceste împrejurări, următoarea figură importantă este cea a lui Papa Honorius.
Contemporan cu Profetul Mahomed, acesta a v zut în l area Islamului, ale c rui principii
aminteau foarte mult de cele ale lui Arius. Cum uciderileă ă țreciproce dintre cre știni
ă erau încă
recente în memoria sa, acesta s-a gândit la găsirea unei căi de mijloc între islam și
creștinism. În scrisorile sale a început s ă susțină doctrina unei „singure minți”, pentru că
dacă Dumnezeu avea trei minți independente, rezultatul ar fi fost haos. Concluzia logic ă
indica spre credința în existența unui singur Dumnezeu. Timp de jumătate de secol această
doctrină nu a fost oficial combătută. Papa Honorius a murit în octombrie 638.
În 680, adică la 42 de ani de la moartea sa, un consiliu s-a ținut la Constantinopol,
în care Papa Honorius fusese anatemizat. Acest eveniment este unic în istoria papalității, în
care un Papă este denunțat/exclus de către un Papă successor și de către Biserică.
Următoarele două personalități ale acestei credințe ce merită amintite au fost
membri ai aceleiași familii. L.F.M. Sozzini (1525-1565) era originar din Siena. În 1547 a
venit sub influența lui Camillo, un mistic sicilian, a c ărui veste se răspândise în Suedia.
Acesta l-a combătut pe Calvin asupra doctrinei trinității (treimii), a amplificat doctrina lui
Arius, a negat divinitatea lui Iisus și a repudiat doctrina păcatului originar și a pătimirii.
Obiectul adoraţiei, conform lui, nu putea fi decât singurul și unicul Dumnezeu. A fost urmat
de către nepotul sau, F.P. Sozzini (1539-1604). În 1562 a publicat o lucrare asupra
Evangheliei Sfântului Ioan, negând divinitatea lui Iisus. În 1578 a mers la Klausenburg (Cluj-
Napoca) în Transilvania, a c ărei conducator, Ioan Sigismund, era împotriva doctrinei treimii.
Aici, episcopul Francis David (1510-1579) era puternic anti-trinitarian. Aceasta a dus la
formarea unei secte cunoscute drept catehismul Racovian - de la Racovia, Polonia. Acest
oraș a devenit fortăreața credinței lui Arius.
În creștinismul zilelor noastre, un mare număr de barbăți și femei mai cred într-un
singur
aceștia Dumnezeu,
nu îndrăznesc darsănuse sunt întotdeauna
exprime liber. auzi ți. Datorită puterii strivitoare a bisericii,
În final, ar fi în interesul tuturor s ă fie citat Athanasius, „campionul treimii”. Acesta
spunea că oricând își forța capacitatea de înțelegere în meditarea asupra divinității lui Iisus,
eforturile sale truditoare păreau inutile şi repercutau asupra lor însele, iar cu cât scria mai
mult, cu atât mai puțin era capabil să își exprime gândurile. Într-un alt loc î și pronunța crezul
astfel:
Nu există trei, ci “UN SINGUR DUMNEZEU”.
20
21
„...de vacveni
Epistola ătre Coloseni
la voi, primi ţi-l”.
(4:10)
22
Evanghelia lui Barnaba Cap. 1
Adevărata Evanghelie a lui Iisus,

numit Hristos, un nou profet trimis lumii de Dumnezeu,
conform relatării lui Barnaba, apostolul său
Barnaba, apostolul lui Iisus Nazarineanul, numit Hristos, dore ște pace și alinare
tuturor celor ce locuiesc pe p ământ.
Multpreaiubiții mei, Mărețul și Minunatul Dumnezeu ne-a vizitat în timpul ultimelor
zile prin profetul său Iisus Hristos, cu mare milostivire prin înv ățături și miracole, motiv
pentru care, fiind amăgiți de Satana, mulți propovăduiesc sub pretextul evlaviei cea mai
necuviincioas ă doctrină, numindu-l pe Iisus fiu al lui Dumnezeu, repudiind circumcizia
poruncită de Dumnezeu pentru totdeauna și permițând fiece carne necurată, printre care și
Pavel a fost de asemenea am ăgit. Drept pentru care, nu vorbesc f ără mâhnire.
Pentru aceasta scriu acel adevăr pe care l-am v ăzut și auzit, prin apropierea pe
care am avut-o de Iisus, ca voi s ă puteți fi salvați, să nu fiți amăgiți de Satana și să nu pieriți
la judecata
Ferilui
ți-vDumnezeu.
ă așadar de oricine vă propovăduiește o nouă doctrină contrară cu ceea ce
scriu, pentru a putea fi mântui ți pe vecie.
Dumnezeu Preaînaltul fie cu voi și să vă păzească de Satana și de fiece rău.
Amin.
Capitolul 1 - Arhanghelul Gabriel o vizitează pe Fecioara Maria

În acești ultimi ani, o fecioară pe nume Maria, din descendența lui David a tribului lui
Iuda, a fost vizitată de îngerul Gabriel trimis de Dumnezeu. Această fecioară, tr ăind în toată
sfințenia, fără de prihană, fiind fără vin ă și stând în rugăciune și posturi, singură fiind, într-o
zi a intrat în casa ei îngerul Gabriel și a salutat-o, zicându-i: „Dumnezeu fie cu tine, o,
Maria”.
Fecioara s-a înfricoșat la apariția îngerului, însă îngerul a consolat-o spunându-i:
„Fii fără teamă, Maria, căci ai găsit har la Dumnezeu, care te-a ales s ă fii mama unui profet,
pe care El îl va trimite poporului lui Israel, pentru ca ei s ă-I urmeze Legile Sale cu inima
sinceră.”
Fecioara i-a răspuns: „Dar cum pot avea eu fii, c ăci nu cunosc bărbat?”
Îngerul i-a raspuns: „O, Maria, Dumnezeu care a făcut omul fără un alt om poate
crea în tine un om fără un alt om, c ăci pentru El nimic nu este f ără de putinţă.”
Maria a răspuns: „Știu că Dumnezeu este Atotputernic, deci facă-se voia Sa.”
Îngerul a spus: „Acum a fost făptuit în tine profetul, pe care îl vei numi Iisus și pe
care îl vei ține departe de vin, de băutura amețitoare și de fiece carne necurată, căci acest
copil este un sfânt a lui Dumnezeu.”
Maria s-a plecat cu umilință, spunând: „Iată, slujitoarea lui Dumnezeu! Facă-se
după cuvântul Tău.”
Îngerul a plecat, iar fecioara a adus laud ă lui Dumnezeu, zicând: „Ia aminte, o,
sufletul meu, de măreția lui Dumnezeu, și bucură-te, spiritul meu, în Dumnezeu Mântuitorul
meu; căci El a privit umilința roabei Sale, într-atât încât voi fi numită binecuvântată de către
toate popoarele, căci Cel Atotputernic m-a făcut vrednică; binecuvântat fie Sfântul S ău
Nume, căci milostivirea Sa se întinde din generație în generație asupra celor cu fric ă de El.
Puternică a făcut El domnia Sa și i-a împrăștiat pe cei mândri în închipuirea inimii Sale. Pe
cei puternici i-a coborât din tronurile lor, iar pe cei umili i-a în ălțat. Pe cel flămând l-a săturat
cu lucruri bune, iar pe cel bogat, gol l-a alungat. C ăci El păstrează în veci legămintele făcute
cu Avraam și cu fiul său.”
23
Evanghelia lui Barnaba Cap. 2-4
Capitolul 2 - Iosif
Maria, cunoscând voia lui Dumnezeu și temându-se de oameni ca aceștia să nu se
ridice împotriva ei pentru pruncul ce-l purta în pântec și să n-o omoare cu pietre, acuzând-o
de adulter, i-a ales un companion din propria descenden , un b rbat pe nume Iosif, cu
viața neprihșănită; căci el ca un om drept se temea de Dumnezeuță ăși Îl slujea în posturi și
rugăciuni, trăind din munca mâinilor sale, căci era tâmplar.
Fecioara cunoscând un asemenea om, l-a ales drept companion și i-a dezvăluit
acestuia mesajul divin. Iosif fiind un om drept, când a aflat c ă Maria urma să nască, a avut
de gând să o alunge, căci se temea de Dumnezeu.
Dar iată! Pe când dormea el a fost certat de îngerul lui Dumnezeu, care i-a spus:
„O, Iosife! De ce vrei s ă o alungi pe Maria, soția ta? Ia aminte, că ce a fost făptuit în ea a
fost întru totul făcut prin voia lui Dumnezeu. Fecioara va naște un fiu, pe care îl vei numi
Iisus; îl vei ține departe de vin, de băutura amețitoare și de fiece carne necurată, căci el
este un sfânt al lui Dumnezeu, încă din pântecele maicii sale. El este un profet al lui
Dumnezeu trimis neamului lui Israel, pentru a aduce casa lui Iuda aproape de inima lui și ca
Israelul să poată urma Legea Domnului, după cum stă scris în Legea lui Moise. El va veni
cu mare putere, pe care Dumnezeu i-o va da, și va lucra mari minuni, prin care mulți vor fi
salvați.”
Iosif, trezindu-se din somn, a adus mulțumiri lui Dumnezeu, și și-a trăit toată viața
alături de Maria, slujindu-L pe Dumnezeu cu toată sinceritatea.
Capitolul 3 - Iosif se duce în Betleem
În acel timp domnea Irod în Iudea, prin decretul lui Cezar Augustus, iar Pilat era
guvernatorul preoțimii lui Anna și Caiafa. Drept urmare, prin ordinul lui Augustus, toată
lumea trebuia înscrisă; astfel, fiecare trebuia s ă meargă în țara natală și să se alăture
poporului ău pentru a fi înscris. Ca atare, pentru a se înscrie prin ordinul lui Cezar, Iosif a
plecat din sNazaret, un ora ș al Galileii, împreună cu Maria, soția sa, care era însărcinată,
pentru a merge în Betleem; c ăci acesta era orașul său, el fiind din descendența lui David.
Ajungând Iosif în Betleem, acel ora ș fiind mic și mare mulțimea celor străini adunați
acolo, nu a gasit nici un loc unde s ă stea, dar a găsit găzduire în afara orașului la un han
făcut ca adăpost pentru păstori.
Cât timp Iosif a poposit acolo, s-au împlinit zilele ca Maria s ă nască. Fecioara a fost
înconjurată de o lumină nespus de strălucitoare și a dat naștere fiului său fără durere, pe
care l-a luat în brațele sale, l-a înfășat și l-a asezat în iesle, căci nu era loc în han.
Mare mulțime de îngeri au venit cu bucurie la han, binecuvântându-L pe Dumnezeu
și anunțând pace celor ce se tem de El. Maria și Iosif L-au lăudat pe Domnul pentru
nașterea lui Iisus, pe care l-au îngrijit cu mare bucurie.

Capitolul 4 - Îngerul şi păstorii
În acel timp păstorii păzeau peste turma lor, după cum le era obiceiul. Și, iată! Au
fost înconjurați de o lumină foarte strălucitoare, din care le-a apărut un înger, care L-a
binecuvântat pe Dumnezeu. Păstorii s-au înspăimântat de lumina apărută dintr-o dată și de
apariția îngerului.
Apoi îngerul lui Dumnezeu i-a liniștit, spunând către ei: „Iată, vin la voi să vă vestesc
o mare bucurie, căci s-a născut în orașul lui David un prunc ce este un profet al
24
Domnului; care aduce mare salvare casei lui Israel. Pruncul îl veți găsi în iesle, împreună cu
maica lui, care Îl binecuvântează pe Dumnezeu.”
Și când spusese aceasta, o mare mul țime de îngeri au apărut binecuvântându-L pe
Dumnezeu, vestind pace celor cu bun ăvoință. Când îngerii plecaseră, păstorii s-au sfătuit
între dân ii, spunând: „S mergem i noi pân în Betleem i s vedem cuvântul pe care
Dumnezeu ș prin îngerul Săău ni l-a vestit.”
ș ă ș ă
Au venit mulți p ăstori în Betleem căutând noul născut și l-au găsit în afara orașului,
după cuvântul îngerului, culcat în iesle. Și astfel i s-au plecat copilului și i-au dăruit mamei
ceea ce aveau, vestind-o de cele ce au auzit și văzut. Maria a ținut astfel toate acestea în
inima sa și Iosif de asemenea, mulțumindu-I lui Dumnezeu.
Păstorii s-au întors la turma lor, vestind tuturor ce lucru m ăreț au văzut. Și astfel,
întreaga lume din dealurile Iudeii a fost cuprinsă de teamă, și fiecare om și-a spus aceste
cuvinte în inima sa, zicând: „Ce s ă gândim că trebuie să fie acest prunc?”
Capitolul 5 - Circumcizia
Când cele opt zile au fost împlinite, conform Legii Domnului, dup ă cum stă scris în
cartea lui Moise, au luat copilul și l-au dus la templu să-l circumcidă. Și astfel au circumcis
copilul și l-au numit pe el Iisus, după cum îngerul Domnului spusese mai înainte de a fi
făptuit în pântec. Atunci Maria și Iosif au gândit că acest prunc va fi atât salvarea cât și
decăderea multora. Și s-au temut de Domnul și au ținut copilul cu frică de Dumnezeu.
Capitolul 6 - Teama lui Irod
În timpul domniei lui Irod, regele Iudeei, când s-a n ăscut Iisus, trei magi din părțile
răsăritului observau stelele cerului. Și le-a apărut lor o stea foarte strălucitoare; sfătuindu-se
între ei au venit în Iudeea, fiind c ălăuziti de stea, care mergea dinaintea lor.
Ajunși la Ierusalim, întrebau unde s-a născut Regele Iudeilor. Iar când Irod a auzit
acestea s-a înfricoșat foarte, și tot orașul s-a tulburat. Și a chemat Irod laolaltă preoții și
cărturarii, zicându-le: „Unde s-a născut Hristos?” I-au răspuns că s-a născut în Betleem,
căci astfel e scris de profet: „Și tu, Betleem, nu ești mai prejos în prinți a Iudeei, căci din tine
va răsări un conducător ce-Mi va conduce poporul Israel.”
A chemat deci Irod magii dimpreun ă și i-a întrebat de venirea lor, iar ei i-au răspuns
că au văzut o stea la răsărit ce i-a călăuzit și au dorit să se închine cu daruri acestui nou
Rege arătat de steaua sa.
Atunci a zis Irod: „Mergeți la Betleem și cercetați cu toată sârguința copilul; și când
îl veți găsi, veniți și spuneți-mi, căci și eu doresc să mă închin lui.” Și acestea le zisese el cu
înșelăciune.
Capitolul 7 - Prevenirea Magilor
Au plecat astfel magii la Ierusalim și iată! Steaua ce le apăruse la răsărit mergea
dinaintea lor. Văzând ei steaua, au fost cuprinși de bucurie. Și ajungând ei la Betleem, în
afara orașului, au văzut steaua stând nemișcată deasupra hanului unde se născuse Iisus.
Așadar au mers magii într-acolo, și intrând în locaș au găsit pruncul cu maica sa, și
aplecându-se i s-au închinat, oferindu-i miresme, argint și aur, spunându-i fecioarei tot ceea
ce văzuseră.
Astfel s-a făcut că, pe când se aflau în somn, ei au fost preveni ți de prunc să nu
meargă la Irod. S-au întors deci la casele lor pe un alt drum, dându-le tuturor de veste ce au
văzut în Iudeea.
25
Capitolul 8 - Irod ucide pruncii

Văzând Irod că magii nu s-au întors, s-a socotit batjocorit de ei; a șadar a hotărât să
ucidă pruncul ce fusese zămislit. Dar iată! Pe când Iosif dormea, i s-a înf ățișat lui îngerul
Domnului, spunând: „Ridic -te degrab , ia pruncul cu maica lui i mergi în Egipt, c ci Irod
voiește să-l omoare.” ă ă ș ă
Iosif s-a trezit cu mare teamă și a luat pe Maria cu pruncul și au plecat în Egipt,
unde au locuit până la moartea lui Irod, care, socotindu-se batjocorit de magi, și-a trimis
soldații să ucidă toți întâii născuți din Betleem. Astfel, au venit soldații și au omorât pruncii
care se aflau acolo, după cum le poruncise Irod.
Așa se împliniseră cuvintele proorocului, care a spus: „Tânguire și mare plângere
sunt în Ramah; Rasela își plânge fiii, însă nu i se dă alinare, căci ei nu mai sunt.”
Capitolul 9 - Iisus la 12 ani
Când murise Irod, îngerul Domnului i-a ap ărut în vis lui Iosif, zicându-i: „Întoarce-te
în Iudeea, căci morți sunt cei ce doreau moartea copilului.” Și i-a luat Iosif pe copil și pe
Maria, fiind el de șapte ani, și a venit în Iudeea; dar auzind el c ă Archelaus, fiul lui Irod,
împărățea peste Iudeea, a mers în Galilea, temându-se să rămână în Iudeea. Au mers
astfel să locuiască în Nazaret, iar copilul a crescut întru gra ție și înțelepciune înaintea lui
Dumnezeu și a oamenilor.
Ajungând Iisus la vârsta de doisprezece ani, s-a dus cu Maria și Iosif la Ierusalim să
se închine, după Legea Domnului scrisă în cartea lui Moise. Și încheindu-se rugăciunile lor,
au plecat, pierzându-l pe Iisus, căci ei îl socoteau întors acasă cu neamurile. S-a întors deci
Maria cu Iosif la Ierusalim, c ăutându-l pe Iisus printre neamuri și vecini.
A treia zi au gasit copilul într-un templu, în mijlocul înv ățaților, disputând cu ei
despre Lege. Și fiecare era uimit de întrebările și răspunsurile sale, zicând: „De unde
asemenea cunoa ștere în el, pe când este atât de mic și încă nu a învățat să citească?”
Si l-a mustrat Maria, spunându-i: „Fiule, ce ne-ai facut? Iată! Eu și tatăl tău te-am
căutat trei zile suferind.”
Iisus a răspuns: „Oare nu știți că slujirea lui Dumnezeu vine dinaintea tatălui și a
mamei?” Și a mers apoi Iisus cu maica sa și cu Iosif în Nazaret, și li s-a supus lor cu
smerenie și respect.
Capitolul 10 - Pogorârea Evangheliei către Iisus la 30 de ani
Fiind Iisus de treizeci de ani, după cum el însuși mi-a spus, s-a dus pe Muntele
Măslinilor cu maica sa pentru a culege m ăsline. Atunci, în miezul zilei, pe când se ruga el,
ajungând la aceste
de strălucitoare și cuvinte:
de o mul„Doamne, cu îndurare...”,
țime infinită de îngeri,a fost
careînconjurat o lumină nespus
au spus:de„Binecuvântat fie
Dumnezeu.”
Îngerul Gabriel i-a înfățișat o carte precum o oglind ă strălucitoare, pe care a
pogorât-o în inima lui Iisus, în care era știinta despre ce a facut și a spus Dumnezeu, iar
Dumnezeu a voit ca totul s ă-i fie lui simplu și cunoscut, după cum mi-a spus el mie: „Crede-
mă, Barnaba, căci cunosc fiecare profet cu fiecare profe ție, într-atât de mult încât orice spun
izvorăște din acea carte.”
Primind Iisus această viziune, și cunoscând el că era un profet trimis casei lui Israel,
i-a dezvăluit totul Mariei, maica sa, spunându-i că va suferi prigoană mare pentru onoarea
lui Dumnezeu și că nu mai poate locui cu ea s ă îi slujească. Și auzind Maria acestea, i-a
răspuns: „Fiule, înainte să te fi născut mi-a fost vestit totul; deci binecuvântat fie Sfântul
26
Nume al lui Dumnezeu.” Astfel a plecat Iisus în acea zi de la maica sa, pentru a- și îndeplini
profeția.
Capitolul 11 - Vindecarea leprosului
Iisus, coborând de pe munte pentru a intra în Ierusalim, a întâlnit un lepros care prin
inspirație divină știa că Iisus era un profet. Astfel, cu lacrimi în ochi i s-a rugat lui zicându-i:
„Iisus, fiu al lui David, ai mil ă de mine!”
Iisus i-a răspuns: „Ce voiești frate ca eu să fac asupra ta?”
Leprosul a răspuns: „Stăpâne, dă-mi sănătate.”
Iisus l-a mustrat spunându-i: „Tu ești nesăbuit; roagă-te lui Dumnezeu, Cel care te-a
creat, iar El îți va da sănătate; căci eu sunt doar un om ca și tine.”
Leprosul a răspuns: „Știu, stăpâne, că tu ești un om, dar ești un om sfânt al lui
Dumnezeu. De aceea, roagă-te tu lui Dumnezeu, iar El îmi va da sănătatea.”
Apoi, suspinând, Iisus a spus: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru
dragostea Ta faţă de proorocii Tăi sfinți, dă-i sănătatea acestui om bolnav.” După ce a spus
acestea l-a atins cu mâinile în numele lui Dumnezeu și i-a spus: „Frate, primește-ți
sănătatea!”
Și după ce a rostit acestea, omul fusese cur ățit de lepră, astfel încât carnea lui era
curată precum cea a unui copil.
Văzând că fusese vindecat, leprosul a început să strige cu voce tare: „Vino aici
Israele! Să îţi primeşti profetul pe care Dumnezeu ţi l-a trimis!”
Iisus l-a chemat zicându-i: „Frate, păstrează-ţi liniştea şi nu rosti nimic”, dar cu cât îl
chema mai mult, cu atât mai mult acesta striga „Iat ă profetul! Iată-l pe cel sfânt trimis de
Dumnezeu!” Auzind aceste cuvinte, mulţi care părăseau Ierusalimul au făcut cale întoarsă şi
au intrat înapoi în Ierusalim împreună cu Iisus, povestind ceea ce Dumnezeu făcuse
leprosului, prin Iisus.
Capitolul 12 – Prima predică a lui Iisus

Întregul Ierusalim era cuprins de aceste cuvinte, drept pentru care to ţi au fugit către
templu pentru a-l vedea pe Iisus, care intrase acolo pentru a se ruga, iar ace ştia fiind mulţi,
abia încăpeau în templu.
Prin urmare preoții l-au implorat pe Iisus, spunându-i: „Poporul acesta vrea s ă te
vadă și să te audă; urcă, așadar, pe culmea templului, iar dac ă Dumnezeu îți va trimite un
cuvânt, rosteşte-l în numele Domnului.”
Apoi a urcat Iisus în locul de unde cărturarii au obiceiul de a vorbi. Și f ăcând semn
de tăcere cu mâna, a zis:
voit să „Binecuvântat fie Numele
creeze creaturile Sale caSfânt
să-L alslăluiveasc
Dumnezeu, care din bun ătatea și mila Lui a
ă. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui
Dumnezeu, care a creat splendoarea tuturor sfinților și a proorocilor, înainte de toate
lucrurile, ca să îi trimită pentru mântuirea lumii, după cum a vorbit El prin robul S ău David:
„Înainte de Lucifer, în lumina sfin ților te-am creat."
Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care a creat îngerii ca să-L
slujească. Și binecuvântat fie Dumnezeu, care l-a pedepsit și l-a izgonit pe Satana și pe cei
ce l-au urmat, care nu au vrut s ă aducă slavă celui pe care Dumnezeu a poruncit s ă fie
slăvit.
Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care l-a creat pe om din lutul
pământului și l-a așezat peste lucrările Sale. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui
Dumnezeu, care l-a trimis pe om din paradis pentru înc ălcarea poruncii Lui Sfinte.
27
Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu, care cu mil ă a privit lacrimile lui
Adam și Eva, primii părinți ai rasei umane. Binecuvântat fie Numele Sfânt al lui Dumnezeu,
care l-a pedepsit cu dreptate pe Cain fratricidul, a trimis potopul pe p ământ, a ars trei orașe
nelegiuite, a pârjolit Egiptul, l-a cople șit pe Faraon în Marea Roșie, a împrăștiat dușmanii
poporului S u, a mustrat necredincio ii i a pedepsit nepoc i ii.
ă
Binecuvântat fie Numele Sfântș al
ș lui Dumnezeu, careă ţ cu milă a privit creaturile Sale
și le-a trimis lor sfin ții Săi profeţi, pentru ca ei s ă umble în adevăr și dreptate înaintea Lui;
Care a izbăvit pe slujitorii Săi de la fiece r ău și le-a dat această ţară, după cum a promis
părintelui nostru Avraam și fiului său pentru totdeauna. Apoi, prin robul Său Moise, El ne-a
dat Legea Sa Sfântă, pentru ca Satana să nu ne înșele, și El ne-a înălțat mai presus de
toate celelalte popoare. Dar fraților, ce facem noi astăzi pentru a nu fi pedepsiţi pentru
păcatele noastre?”
Și apoi Iisus, cu cea mai mare vehemență a mustrat poporul pentru că a uitat
cuvântul lui Dumnezeu și s-a oferit doar deşertăciunii; el a mustrat preoții pentru neglijența
lor în slujba lui Dumnezeu și pentru lăcomia lor lumească; el a mustrat cărturarii pentru că
predicau o doctrină zadarnică și au părăsit Legea lui Dumnezeu; a certat doctorii pentru c ă
au risipit Legea lui Dumnezeu prin tradițiile lor.
Și în aşa fel a vorbit Iisus cu oamenii, astfel încât to ţi au început să plângă, de la cel
mai mic la cel mai mare, plângându- şi de milă și rugându-l pe Iisus să se roage pentru ei;
mai puţin preoții și mai marii lor, care din acea zi au nutrit ur ă împotriva lui Iisus, pentru că a
vorbit astfel împotriva preoților, cărturarilor și a doctorilor. Și au gândit să îl omoare, dar
având teamă de oameni, care îl primiser ă ca pe un profet al lui Dumnezeu, nu au rostit nici
un cuvânt.
Iisus a ridicat mâinile spre Domnul Dumnezeu și s-a rugat, iar oamenii, plângând,
au spus: „Așa să fie, stăpâne, așa să fie!” Rugăciunea fiind încheiată, Iisus a coborât din
templu și în acea zi el a plecat din Ierusalim, fiind urmat de mul ți.
Iar preoții l-au vorbit de rău pe Iisus între ei.
Capitolul 13 – Gabriel îl consolează pe Iisus
Trecând câteva zile, Iisus simțind în spirit intenţia preoților, a urcat pe Muntele
Măslinilor să se roage. Și după ce a petrecut toată noaptea în rugăciune, rugându-se
dimineață, Iisus a spus: „O, Doamne, știu că scribii mă urăsc, iar preoții gândesc să mă
omoare pe mine, robul Tău; prin urmare, Doamne Dumnezeule Atotputernic și Milostiv, cu
milă auzi rugăciunile robului Tău și salvează-mă din capcanele lor, căci Tu ești mântuirea
mea. Tu știi Doamne, că eu, robul Tău, mă închin numai Ție Doamne, și vorbesc doar
Cuvântul Tău; căci Cuvântul Tău este adevărul care va rămâne în veac.”
Când Iisus a rostit aceste cuvinte, iat ă că a venit la el îngerul Gabriel, spunându-i:
„Fii fără team
veşmintele tale,ă,șio,tu Iisuse, căci pân
nu vei muri o mie de totul
ă când mii se
care
va locuiesc mai lumea
împlini, când sus devaceruri p ăzesc
fi aproape de
sfârșitul ei.”
Iisus a căzut cu fața la pământ, zicând: „O, Doamne Dumnezeule Atotputernic, cât
de mare este mila Ta asupra mea, și ce aş putea eu să-Ți dau, Doamne, pentru toate
binefacerile Tale?”
Îngerul Gabriel a răspuns: „Ridică-te, Iisuse, și aminteşte-ți de Avraam, care a vrut
să-şi sacrifice singurul său fiu, primul lui născut, Ismail, pentru ca să împlinească Cuvântul
lui Dumnezeu, iar cuțitul neputând tăia pe fiul său, prin porunca Lui a jertfit un miel. La fel s ă
faci şi tu, o, Iisuse, slujitor al lui Dumnezeu.”
Iisus a răspuns: „De bună voie, dar unde voi g ăsi mielul de vreme ce nu am bani,
iar să îl fur este necuviincios?”
28
După aceea îngerul Gabriel i-a înf ățișat un miel, pe care Iisus l-a oferit drept
sacrificiu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu, care este glorios pentru totdeauna.
Capitolul 14 – Patruzeci de zile de post și alegerea celor 12 apostoli
Iisus a coborât de pe munte și a trecut singur prin noapte spre partea îndepărtată a
Iordanului; el a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără a mânca nimic, nici ziua,
nici noaptea, făcând rugăciune continuă Domnului pentru mântuirea poporului Său, către
care Dumnezeu îl trimisese.
Când au trecut cele patruzeci de zile, el era înfometat. Atunci a ap ărut Satana
dinaintea lui și l-a ispitit cu multe cuvinte, dar Iisus l-a alungat departe prin puterea
cuvintelor lui Dumnezeu. Satana făcându-se plecat, îngerii au venit și l-au servit pe Iisus cu
toate cele de care avea nevoie.
Iisus, întorcându-se în regiunea Ierusalimului, a fost primit din nou de oameni cu
mare bucurie, și l-au rugat să rămână cu ei, căci cuvintele sale nu erau precum cele ale
cărturarilor, ci erau cu putere şi le atingeau inimile.
Iisus, văzând că mare a fost mulțimea celor ce şi-au deschis inima pentru a p ăşi în
Legea lui Dumnezeu, s-a suit pe munte și a rămas toată noaptea în rugăciune, iar când s-a
făcut de zi el a coborât de pe munte și a ales doisprezece, pe care i-a numit apostoli, printre
care era şi Iuda, care a fost ucis pe cruce.
Numele lor sunt: Andrei și fratele său, Petru, pescarii; Barnaba, care a scris acest
lucru, cu Matei, vameșul, care era un perceptor de taxe; Ioan și Iacov, fiii lui Zevedeu;
Tadeu și Iuda; Bartolomeu și Filip; Iacob și Iuda Iscarioteanul, trădătorul. Acestora el le-a
dezvăluit întotdeauna secretele divine; iar pe Iuda Iscarioteanul l-a numit pentru împ ărțirea
pomenilor, din care el fura întotdeauna a zecea parte.
Capitolul 15 - Transformarea apei în vin
Când Sărbătoarea Corturilor era aproape, un om bogat l-a invitat pe Iisus cu
ucenicii săi și cu maica sa la o căsătorie. Prin urmare, Iisus a mers, iar în timpul osp ățului
vinul s-a terminat. Maica lui Iisus i-a spus acestuia: „Nu mai au vin."
Iisus a răspuns: „Ce înseamnă asta pentru mine, o, mam ă?” Maica lui a poruncit
slujitorilor ca, indiferent de ceea ce Iisus le va cere, aceştia să se supună. Erau acolo șase
vase de apă, după obiceiurile din Israel, folosite pentru curățirea dinainte de rugăciune.
Iisus a spus: „Umpleți aceste vase cu apă.” Slujitorii au făcut întocmai. Iisus apoi a zis: „În
numele lui Dumnezeu, daţi-le de băut celor ce se ospătează.”
Slujitorii au mers apoi la conducătorul ceremoniilor, care i-a mustrat spunându-le:
„O, slujitori buni de nimic, de ce a ți ținut deoparte vinul bun până acum?” Întrucât el nu știa
ce făptuise
nimic dinSlujitorii au răIisus.
spuns: „O, domnule, se află aici un om sfânt al lui Dumnezeu, c ăci el
a făcut vin din apă.” Conducătorul ceremoniilor a gândit c ă servitorii erau beţi; dar cei ce
stăteau aproape de Iisus, după ce au văzut întreaga faptă, s-au ridicat de la mas ă și l-au
preamărit, spunând: „Cu adevărat ești un sfânt al lui Dumnezeu, un profet adevărat trimis
nouă de Dumnezeu!”
Apoi ucenicii au crezut în el, și mulți s-au fost schimbat în inima lor, zicând: „Lăudat
să fie Dumnezeu, care are mil ă de Israel și vizitează casa lui Iuda cu dragoste; binecuvântat
fie Numele Lui cel Sfânt."
29
Capitolul 16 – Predica de pe munte

Într-o zi Iisus a chemat pe ucenicii săi și a urcat pe munte; atunci a stat acolo cu
ucenicii lui, care s-au apropiat de el, iar el i-a înv ățat, spunându-le:
„Mari sunt binecuvânt rile pe care Dumnezeu le-a rev rsat asupra noastr , de
aceea trebuie ca noi să-L slujim ă cu adevărat din inimă. Și tocmai ă așa cum vinul nouăeste
pus în vase noi, la fel şi voi veţi deveni oameni noi dacă veţi primi noua doctrină pe care o
voi rosti.
Adevărat vă spun, că a şa cum un om nu poate vedea cu ochii Cerurile și pământul
în același timp, la fel este imposibil să iubești pe Dumnezeu și această lume. Nici un om nu
poate sluji cum se cuvine la doi stăpâni care sunt în vrăjmășie unul cu celălalt; căci dacă
unul te va iubi, celălalt te va urî. La fel vă spun, în adevăr, c ă voi nu puteți sluji şi lumea şi
pe Dumnezeu, întrucât lumea zace în minciună, lăcomie și răutate. Nu puteţi, prin urmare,
găsi odihna în lume, ci doar persecuție și pierdere. De aceea, slujiţi-I lui Dumnezeu și
disprețuiţi lumea, iar la mine veţi găsi odihna sufletelor voastre. Ascultați-mi cuvintele,
pentru că vorbesc adevărul.
Cu adevărat, ferice de cei ce plâng această viață pământeasc ă, căci ei vor fi
mângâiați. Ferice de cei s ăraci care urăsc cu adevărat deliciile lumii, căci ei vor avea din
belşug bucurii în Împărăția lui Dumnezeu. Cu adevărat, ferice de cei ce mănâncă la masa
lui Dumnezeu, pentru că îngerii le vor purta de grijă.
Voi sunteți precum călătorii. Oare călătorul se împovărează cu palate și câmpuri și
alte lucruri pământești pe drumul lui? Cu siguranță nu, ci el păstrează doar lucrurile uşoare
și apreciate pentru folosința și binefacerea lor pe drum. Acesta să fie un exemplu pentru voi;
iar dacă doriţi un alt exemplu, vi-l voi da, pentru ca voi s ă faceți tot ceea ce vă spun.
Nu vă împovăraţi inimile cu dorințele pământești, zicând: „Cine ne va îmbrăca?” sau
„Cine ne va da să mâncăm?” Ci priviţi florile și copacii, şi păsările pe care Dumnezeu le
îmbracă şi le hrănește cu o mai mare slavă decât toată slava lui Solomon. Și El este în
m ă ă s ă v ă hrănească, Dumnezeul care v-a creat și v-a chemat la slujirea Sa; Care timp
de sur
patruzeci de ani a făcut mana să cad ă din ceruri pentru poporul lui Israel în pustie, și nu
a l ăsat hainele lor să se murdărească sau să se rupă, ei fiind şasesute patruzeci de mii de
bărbați, afară de femei și de copii. Adevărat vă spun, că Cerurile și pământul se vor risipi,
însă mila Lui nu se va risipi de la cei ce se tem de El. Pe când bogaţii lumii, în prosperitatea
lor, sunt înfometaţi și vor pieri.
A fost un om bogat a c ărui avere a crescut, și a zis: „Ce să fac, suflete al meu? Voi
strica grânarele, întrucât acestea sunt mici, şi voi construi altele noi și mai mari, iar tu,
suflete, vei triumfa!” O, ce blestem mizerabil! C ăci în acea sear ă a murit. Trebuia s ă se
gândească la cei săraci și s ă se facă prieten cu însuși pomenile celor îmbogățiţi pe nedrept
în acestă lume, căci acestea aduc comori în Împărăția Cerurilor.
de oriţi-mi,
douăzeciSpune încădac ă v-aţi lăsa baniiţ unui vameş iar el v-ar da înapoi
pe-atât, oare nu i-a i da unui astfel de om tot ce aveţi?de
Cuzece
adevsau
ărat de
vă
spun, că orice veți da și pe oricine veţi părăsi pentru dragostea lui Dumnezeu, ve ţi primi
înapoi de o sută de ori încă pe atât și viață veșnică.
Luaţi aminte deci, cât de mult ar trebui s ă vă mulțumească slujirea lui Dumnezeu. ”
Capitolul 17 – Doctrina despre Dumnezeu
Când Iisus a spus acestea, Filip a r ăspuns: „Suntem mulțumiți să-I slujim lui
Dumnezeu, dar dorim, cu toate acestea, s ă Îl cunoaştem pe Dumnezeu, căci proorocul
Isaiia a spus: „Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu ascuns”, iar Dumnezeu a zis robului S ău,
Moise: „Sunt ceea ce sunt.”
30
Iisus a răspuns: „Filip, Dumnezeu este Binele fără de care nimic nu este bun;
Dumnezeu este o Cel fără de care nu poate exista nimic; Dumnezeu este via ța fără de care
nu poate exista nimic din care tr ăiește; atât de mare este El încât umple totul și este
pretutindeni. El nu are nici un egal. El nu a avut un început, nici nu va avea vreodat ă un
sfâr it, ci tuturor lucrurilor El a dat un început, i la toate El va da un sfâr it.
ș El nu are nici tată, nici mamă; El nu are ș nici fii, nici fra ții, nici asocia
ş ți. Prin urmare,
pentru că Dumnezeu nu are trup, El nu mănâncă, nu doarme, nu moare, nu merge, nu se
mișcă, ci rămâne veșnic, fără asemănare umană, întrucât El este necorporal, necompus,
imaterial, din substanța cea mai simplă.
El este atât de bun încât iubește numai Binele; El este atât de drept, încât atunci
când pedepseşte sau iartă, El nu poate fi contrazis. Prin urmare, î ți spun Filip, că aici pe
pământ nu Îl vei putea vedea şi nici cunoaşte în mod perfect; dar în Împ ărăția Lui Îl vei
vedea pe vecie, iar în aceasta este toat ă fericirea și gloria noastră.”
Filip a răspuns: „Învățătorule, ce vrei a spune? Căci este cu siguranță scris în Isaiia
că Dumnezeu este Tatăl nostru; cum, apoi, nu are el fii?”
Iisus a răspuns: „În profeţii sunt scrise multe parabole, așadar nu priviţi cuvintele, ci
sensul lor. Pentru că toţi proorocii pe care Dumnezeu i-a trimis lumii, care sunt o sută
patruzeci şi patru de mii la num ăr, au vorbit în chip misterios. Dar după mine va veni
Splendoarea tuturor profeților și a sfinților, care va face lumină asupra întunericului a ceea
ce ceilalţi profeți au spus, căci el este Mesagerul lui Dumnezeu.”
Și zicând acestea, Iisus a suspinat și a zis: „Ai mil ă de Israel, Doamne Dumnezeule;
și priveşte cu milă pe Avraam și pe urmașii lui, pentru ca ei să-Ți slujească cu inima
sinceră.”
Ucenicii săi au răspuns: „Așa să fie, Doamne Dumnezeul nostru!”
Iisus a spus: „Adevărat vă spun vouă, cărturarii și doctorii au făcut fără de valoare
Legea lui Dumnezeu cu profețiile lor false, contrare profețiilor adevăraților profeți ai lui
Dumnezeu; de aceea este Dumnezeu mânios pe casa Israelului și pe această generaţie
necredincioas ă
Ucenicii.” lui au plâns la aceste cuvinte, și au zis: „Ai mil ă, Dumnezeule, ai milă
asupra templului și asupra cetăţii sfinte, și nu lăsa națiunile să disprețuiască Legământul
Tău cel Sfânt.”
Iisus a răspuns: „Așa să fie, Doamne Dumnezeul părinților noștri.”
Capitolul 18 – Răsplătirea răului cu binele

Acestea fiind zise, Iisus a spus: „Nu voi m-aţi ales, ci eu v-am ales, ca să fiți ucenicii
mei. Dacă lumea vă va urî, atunci cu adevărat veţi fi ucenicii mei; c ăci lumea a fost
dintotdeauna în duşmănie cu slujitorii lui Dumnezeu. Aminti ți-vă de sfinții prooroci care au
fost ș de lume, cum în timpul lui Ilie zece mii de profe ţi au fost uciși de Iezabel, astfel
încâtuci
cu igreu a reuşit bietul Ilie să scape; și de cei șapte mii de fii ai profeților, care au fost
ascunşi de căpitanul gazdei lui Ahab.
O, ce lume nedreaptă, cea care nu Îl cunoa ște pe Dumnezeu! Nu aveţi frică, pentru
că firele de păr din cap vă sunt numărate, astfel încât nici unul din acestea nu va pieri. Priviţi
vrăbiile și celelalte păsări, cum nici o pană nu le cade fără voia lui Dumnezeu. Va avea
atunci Dumnezeu mai multă grijă de păsări decât de om, de dragul cui El a creat totul?
Se îngrijește oare cineva mai mult de pantofii lui decât de propriul s ău fiu? Cu
siguranță nu. Cu atât mai pu ţin să credeţi c ă Dumnezeu vă va abandona, în timp ce El are
grijă de păsări! Si de ce vorbesc eu de păsări? Nici măcar o frunză nu cade din copac fără
voia lui Dumnezeu.
31
Credeţi-mă, c ăci v ă spun adevărul, lumea se va teme de voi dac ă îmi veţi respecta
cuvintele. Dacă nu s-ar teme ca răutatea ei să fie dezvăluită, atunci nu v-ar urî, dar se teme
să nu fie dezvăluită, de aceea vă va urî și v ă va prigoni. Dacă veți vedea cuvintele voastre
disprețuite de lume, să nu vă îngreunaţi inima, ci luaţi aminte cum Dumnezeu este mai
32
presus de voi; voi care sunteţi disprețuiţi de lume, care vă socotește înțelepciunea drept
nebunie. Dacă Dumnezeu ține lumea cu răbdare, de ce v-aţi îngreuna voi inima, ce sunteţi
praf și argilă de pământ? În răbdare vă veți stăpâni sufletele.
Prin urmare, dacă cineva vă va da o palmă pe o parte a feţei, oferiţi-i şi celălalt
obraz. Nu r spunde i r ului cu r u, pentru c astfel fac cele mai josnice animale; ci
răspundeţi răăului cu ţbine,
ă și rugață ă
i-vă lui Dumnezeu pentru cei ce vă urăsc. Focul nu se
stinge cu foc, ci mai degrabă cu apă; la fel, nu veți învinge răul cu rău, ci mai degrabă cu
bine.
Priviţi-L pe Dumnezeu, care face ca soarele s ă vină asupra binelui și răului, și de
asemenea, ploaia. Așadar, să f ăptuiţi binele tuturor; pentru că este scris în lege: „Fiți sfinți,
căci Eu, Dumnezeul vostru, sunt Sfânt; fiți puri, pentru că Eu sunt pur, și veți fi perfecţi,
pentru că Eu sunt perfect."
Adevărat vă spun, că slujitorul învaţă pentru a fi pe plac stăpânului său, iar astfel el
nu se va îmbrăca cu nimic care să fie dezagreabil stăpânului său. Hainele voastre vă sunt
voința și dragostea. Feriți-vă atunci, să nu vreţi sau să iubiţi un lucru care nu este pe placul
lui Dumnezeu, Domnul vostru. Căci cu adevărat Dumnezeu urăște poftele lumii, deci şi voi
să urâţi lumea."
Capitolul 19 – Prezicerea trădării și vindecarea leproșilor
Când Iisus a spus aceasta, Petru a r ăspuns: „O, stăpâne, iată, cu toţii am simțit că
trebuie să te urmăm, deci ce se va alege de noi?"
Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că în Ziua Judecății veţi sta alături de mine, şi
veţi depune mărturie împotriva celor douăsprezece seminții ale lui Israel." După ce a spus
acestea, Iisus a suspinat și a zis: „O, Doamne, ce lucru este acesta? Căci am ales
doisprezece, iar unul dintre ei este un diavol."
Ucenicii s-au întristat la aceste vorbe; dup ă care, cel care scrie l-a întrebat în secret
pe ă ă ș ș
lepăIisus
dați?"pe când plângea: „O, st pâne, m va în ela oare Satana i voi deveni eu dintre
Iisus a răspuns: „Nu fi întristat, Barnaba, pentru c ă cei pe care Dumnezeu i-a ales
dinainte de crearea lumii nu vor pieri. Bucur ă-te, căci numele tău este scris în cartea vie ții."
Iisus i-a consolat pe ucenicii s ăi, zicându-le: „Nu vă temeți, c ăci cel ce mă va urî nu
va fi întristat de cuvintele mele, pentru c ă în el nu se afl ă simțirea divină." Auzind aceste
cuvinte, cei aleși și-au primit alinarea.
Iisus s-a rugat, după care ucenicii Lui au spus: „Amin, așa să fie, Doamne
Dumnezeule, Atotputernice și milostiv."
După terminarea devoțiunilor sale, Iisus a coborât jos de pe munte împreună cu
ucenicii săi, și au întâmpinat zece leproși, care de departe au strigat: „Iisuse, fiul lui David,
ai milă de noi!"i-a chemat aproape de el, și le-a zis: „Ce voiți de la mine, o, fraților?"
Iisus
Ei toți au strigat: „Dă-ne sănătate!"
Iisus a răspuns: „Nenorociți sunteți voi, căci v-ați pierdut gândirea când mi-ați spus
„dă-ne sănătate." Oare nu vedeți că sunt un om precum voi? Ruga ți-vă Dumnezeului nostru,
Cel care v-a creat, care este Atotputernic și Milostiv, iar El vă va vindeca.
Cu lacrimi în ochi, leproșii au răspuns: „Știm că ești un om ca și noi, dar ești unul
sfânt al lui Dumnezeu și un profet al Domnului. Roag ă-te lui Dumnezeu pentru noi, iar El ne
va vindeca.”
Apoi, ucenicii s-au rugat de Iisus, spunându-i: „Stăpâne, ai milă de ei."
Apoi suspină Iisus și se rugă lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeule
Atotputernic și Milostiv, ai milă și ascultă cuvintele robului Tău, și pentru dragostea lui
33
Avraam, părintele nostru și pentru legământul Tău cel sfânt, ai milă de rugăciunea acestor
oameni, și dă-le sănătatea." După care Iisus, întorcându-se către leproși, le-a spus: „Duceți-
vă și vă arătați preoților, după legea lui Dumnezeu."
Leproșii au plecat, iar pe drum s-au cur ățit. După care unul dintre ei, v ăzând că s-a
vindecat, s-a întors pentru a-l g si pe Iisus, iar acesta era un Ismaelit. i g sindu-l pe Iisus,
ă
s-a aruncat cu fața la pământ, zicându-i: „Cu adevărat tu ești un sfânt Șal lui
ă Dumnezeu", și
cu mulțumiri el l-a rugat să-l primească ca și apostol.
Iisus a răspuns: „Zece au fost cur ățiți, dar unde sunt ceilalți nouă?" Și i-a spus celui
ce fusese curățit: „Eu nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc; de aceea, du-te la a ta cas ă, și
povestește cât de multe a făcut Dumnezeu în tine, pentru ca ei s ă știe că promisiunile
făcute lui Avraam și fiului său, cu Împărăția lui Dumnezeu, se apropie."
Leprosul curățit a plecat, și ajungând în vecinătatea sa, a povestit cât de multe a
lucrat Dumnezeu în el, prin Iisus.
Capitolul 20 - Minunea de pe mare
Iisus a mers apoi la Marea Galileii, și îmbarcând într-o navă, a navigat spre orașul
său natal din Nazaret; atunci a fost o puternică furtună pe mare, iar nava a fost aproape să
se scufunde.
Iisus dormea pe prova navei. Atunci s-au apropiat de el ucenicii lui, și l-au trezit,
zicându-i: „O, stăpâne, salvează-te, căci noi vom pieri." Erau cuprinși de o mare spaimă, din
cauza vântului puternic ce bătea împotriva lor și de urletul mării.
Iisus s-a ridicat, și ridicând ochii către cer, a zis: „O, Dumnezeu Savaot, ai mil ă de
robii Tăi." Apoi, după ce Iisus a rostit acestea, dintr-o dat ă vântul a încetat, iar marea a
devenit calmă.
Văzând acestea, marinarii s-au temut, spunând între ei: „ Și cine să fie acesta, pe
care marea și vântul îl ascultă?”
Dup ă răspândit prin oraș
despre tot ceeaceceauIisus
ajuns la cetatea
făptuise, din înNazaret,
iar casa care se marinarii
afla Iisus au
fusese vorba
înconjurat ă de mai toți
locuitorii orașului. Iar cărturarii și doctorii care s-au prezentat la el i-au spus: „Am auzit cât
de multe ai făptuit pe mare și în Iudeea; dă-ne atunci și aici un semn, în propria ta țară."
Iisus a răspuns: „Acest neam necredincios caută un semn, dar nici unul nu-i va fi
dat, pentru că nici un profet nu este primit în propria sa țară. În timpul lui Ilie erau multe
văduve în Iudeea, dar el nu a fost trimis pentru a fi hr ănit decât unei văduve din Sidon. Mulți
leproși au fost în Iudeea pe timpul lui Elisei, dar cu toate acestea, doar Naaman sirianul
fusese curățit."
Apoi cetățenii s-au înfuriat și l-au prins pe Iisus și l-au dus în partea de sus a unei
prăpăstii, pentru a-l arunca. Dar Iisus, umblând prin mijlocul lor, i-a părăsit.
Capitolul 21 – Porcinele aruncate în mare
Iisus a mers apoi până la Capernaum, și în timp ce se apropia de ora ș, iată că
ieșise din mormânt un om posedat de un diavol, astfel încât nici un lan ț nu-l putea ține; iar
acesta îl chinuia mult pe om.
Demonii au strigat prin gura lui, zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu, de ce ai venit
înainte de ceasul făgăduit pentru a ne face probleme?" Și l-au rugat pe Iisus să nu îi alunge
afară din om.
Iisus i-a întrebat câți sunt.
Ei au răspuns: „Șase mii șase sute șaizeci și șase."
34
Când ucenicii auzit acestea, s-au înfricoșat, și l-au rugat pe Iisus să se îndepărteze
de el.
Apoi a zis Iisus: „Unde vă este credința? Trebuie ca demonul s ă plece, și nu eu ."
Prin urmare, demonii au strigat: „Vom ie și, dar lasă-ne să intrăm în acele porcine."
Acolo, aproape de mare, se hr neau aproape zece mii de porcine apar inând canaani ilor.
După aceea Iisus a spus: ă „Plecați, și intrați în acei porci." ț ț
Cu un vuiet demonii au intrat în porci și i-au făcut să intre cu capul înainte în mare.
Apoi, cei ce hrăneau porcii au fugit în oraș și au povestit tot ce făptuise Iisus.
Drept urmare, oamenii din cetate au ie șit și l-au găsit pe Iisus și pe omul care
fusese vindecat. Oamenii au fost cuprinși de frică și l-au rugat pe Iisus să părăsească
pământurile lor.
Astfel, Iisus a plecat de la ei și s-a îndreptat spre părțile Tirului și a Sidonului. Și
iată! O femeie din Canaan, cu doi fii, ie șise din țara sa pentru a-l găsi pe Iisus. Văzându-l pe
el și pe ucenicii lui, a strigat: „Iisuse, fiul lui David, ai milă de fiica mea, care este chinuită de
diavol!” Iisus nu a rostit nici un cuvânt, pentru c ă ei erau din neamul celor net ăiați împrejur.
Ucenicilor li se făcuseră mil ă, și au spus: „O, stăpâne, ai milă de ei! Iată cât de mult
strig i suspină!"
ă ș
Iisus a răspuns: „Eu nu sunt trimis decât la poporul lui Israel."
Apoi femeia și cu ai ei fii s-a dus înaintea lui Iisus, și plângând a spus: „O, fiu al lui
David, ai milă de mine."
Iisus a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea din mâinile copiilor și s ă o dai la câini."
Și acestea le spuse Iisus din cauza necur ățeniei lor, pentru că ei erau dintre cei netăiați
împrejur.
Femeia a răspuns: „O, stăpâne, câinii mănâncă firimiturile care cad de pe masa
stăpânilor lor."
Atunci Iisus a fost cuprins de admirație la cuvintele femeii, și a spus: „O, femeie,
mare este credința ta."
Și ridicând mâinile spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu, și apoi a spus: „O, femeie, fiica
ta este eliberat ă, mergi în pace."
Femeia a plecat, și întoarcându-se la casa ei, și-a găsit fiica, care Îl binecuvânta pe
Dumnezeu. De aceea, femeia a spus: „Cu adevărat nu este alt Dumnezeu decât
Dumnezeul lui Israel." După care toate rudele ei s-au alăturat Legii lui Dumnezeu, în
conformitate cu cele scrise în cartea lui Moise.
Capitolul 22 – Necircumciși precum câinii
Ucenicii l-au întrebat pe Iisus în acea zi: „O, st ăpâne, de ce i-ai răspuns astfel
femeii, spunându-i că sunt precum câinii?"
Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun, că un câine este mai bun decât un om
netăiat împrejur."
Ucenicii s-au întristat, spunând: „Grele sunt aceste cuvinte, și cine este în măsură
să le primească?"
Iisus a răspuns: „O, nepricepuților, dacă veți considera ceea ce păzește câinele,
care nu judecă, pentru a-și servi stăpânul, veți găsi vorbele mele ca fiind adevărate.
Spuneți-mi, oare câinele nu păzește casa stăpânului său și își riscă via ța împotriva hoțului?
Cu siguranță da. Și ce primește el? Multe lovituri și r ăni, puțină pâine, iar cu toate acestea,
el se arată mereu vesel stăpânului său. Este adevarat?"
„Adevărat este, o, stăpâne", au răspuns ucenicii.
Apoi a zis Iisus: „Luați acum în considerare cât de multe a dat Dumnezeu omului, și
veți vedea cât de nedrept este el în nerespectarea leg ământului făcut de Dumnezeu cu
35
Avraam, robul Său. Amintiți-vă ceea ce David a zis lui Saul, împ ăratul Israelului, împotriva
lui Goliat filisteanul: „Domnul meu", a spus David, „în timp ce robul Tău păștea turma Ta, au
venit lupul, ursul și leul și au furat oile robului T ău; drept pentru care robul Tău s-a dus și i-a
omorât și a salvat oile. Și cum poate fi unul netăiat împrejur, dacă nu precum acesta? De
aceea va merge robul T u, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel, i îl va ucide pe cel
ă
necurat care blestemă poporul sfânt al lui Dumnezeu." ș
Apoi au zis ucenicii: „Spune-ne stăpâne, pentru ce motiv trebuie omul s ă fie tăiat
împrejur?”
Iisus a răspuns: „Să vă fie de îndeajuns că Dumnezeu i-a poruncit astfel lui Avraam,
spunându-i: „Avraam, taie împrejur prepuțul tău și a întregii tale case, pentru c ă acesta este
un legământ între Mine și tine, pentru totdeauna."
Capitolul 23 – Originea circumciziei

Și după ce a spus acest lucru, Iisus s-a așezat aproape de muntele spre care
priveau. Iar ucenicii s-au apropiat de el pentru a-i auzi vorbele.
Apoi Iisus a spus: „Adam, primul om, mâncând prin ispita lui Satana hrana interzis ă
de Dumnezeu în Paradis, trupul s ău s-a răzvrătit împotriva spiritului; după care el a jurat,
zicând: „În numele lui Dumnezeu, te voi t ăia!" Și a rupt o bucată de piatră, iar apucându-se
de carne, a vrut să o taie cu muchia ascuțită a pietrei, dar a fost mustrat de c ătre îngerul
Gabriel.
Iar Adam a răspuns: „M-am jurat pe Dumnezeu să o tai, nu voi fi un mincinos!" Apoi
îngerul i-a arătat carnea lui de prisos, iar el a t ăiat-o.
Prin urmare, așa cum fiecare om își are carnea din carnea lui Adam, la fel este el
obligat să păzească tot ce Adam a promis prin jur ământ. Acest lucru a făcut Adam și fiilor
săi, și din generație în generație obligația de circumcizie a fost p ăstrată. Dar în timpul lui
Avraam puțini au fost circumciși pe pământ, pentru că idolatria se r ăspândise pe pământ.
Atunci Dumnezeu i-acare
vorbit și a făcut acest
legământ, spunând: „Sufletul nului
areAvraam
trupul tăcuiatprivire la circumcizie,
împrejur, acela îl voi risipi din mijlocul
poporului meu pentru totdeauna."
Ucenicii au tremurat de frică la aceste cuvinte ale lui Iisus, întrucât el vorbise cu
vehemență despre circumcizie.
Apoi Iisus a spus: „Lasa ți frica pentru cei ce nu sunt tăiați împrejur, căci ei sunt cei
ce vor fi lipsiți de Paradis." După ce a spus acestea, Iisus a vorbit din nou, zicând: „Spiritul
multora este gata să-L slujească pe Dumnezeu, dar trupul lor este neputincios. Prin urmare,
omul care se teme de Dumnezeu ar trebui s ă ia în considerare ceea ce este trupul, care
este originea lui și încotro ajunge el. Din lutul p ământului a creat Dumnezeu trupul, și în el a
suflat viață, având apoi o respirație proprie. Așadar, atunci când carnea vă împiedică în a-L
sluji pe Dumnezeu, ea trebuie disprețuită precum lutul și ăcălcată în picioare, c ă atât
cât carnea urăște sufletul în lumea aceasta, tot atât îl va p stra în viața veșnicăpentru
.
Ceea ce carnea este în prezent, este manifestat prin dorin țele sale, arătând că
aceasta este un dușman aspru al binelui, întrucât ea nu î și dorește decât păcatul.
Ar trebui oare atunci ca omul, de dragul satisfacerii unui du șman al său, s ă renunțe
în a-L mulțumi pe Dumnezeu, creatorul lui? Lua ți în considerare următorul lucru: toți sfinții și
profeții au fost dușmanii cărnii lor, prin slujirea lui Dumnezeu; de aceea ușor și cu bucurie s-
au dus ei la moarte, pentru a nu aduce ofense împotriva legii lui Dumnezeu date prin Moise,
robul Său, și pentru a nu servi zeilor falși și mincinoși.
Amintiți-vă de Ilie, care a fugit prin pustiile mun ților, mancând doar iarbă și fiind
îmbrăcat în piele de capră. Câte zile a stat fără de mâncare! Cât de mult frig a îndurat! Câte
36
ploi l-au udat, și toate acestea timp de șapte ani, în care a îndurat și persecuția teribilă al lui
Iezabel cel corupt!
Amintiți-vă de Elisei, care a mâncat pâine de orz și a purtat cele mai rele haine.
Adevărat vă spun, că ei, neavând teama de a- și disprețui trupul, au fost foarte temuți de regi
i c peteniile lor. Acestea v sunt de ajuns despre dispre uirea c rnii, o, oameni. Dar dac
șvețiăprivi mormintele, veți afla
ă ce este carnea." ț ă ă
Capitolul 24 – Bogații și săracii

Acestea fiind spuse, Iisus a plâns, zicând: „Vai de cei care sunt slujitorii c ărnii lor,
pentru că ei nu vor avea nici un bine în cealalt ă viață, ci doar chinuri pentru păcatele lor.
A fost un bogat lacom care nu d ădea atenție decât lăcomiei, și astfel, în fiecare zi el
ținea un festin bogat. Stătea la poarta lui un om s ărac pe nume Lazăr, care era plin de r ăni,
și care ar fi fost mul țumit cu firimiturile care cădeau de la masa lacomului. Dar nimeni nu i
le-a dat; ba mai mult, toți își băteau joc de el. Numai câinii aveau mil ă de el, pentru că îi
lingeau rănile.
S-a întâmplat că săracul a murit și îngerii l-au dus în brațele lui Avraam, părintele
nostru. Omul bogat de asemenea murise, iar diavolii l-au dus în bra țele lui Satana; după
care, îndurând cele mai mari chinuri, el a ridicat privirea și a văzut de departe pe Lazăr în
brațele lui Avraam.
Apoi a strigat omul bogat: „O, tat ă Avraam, ai milă de mine, și trimite pe Lazăr să-mi
aducă pe degetele sale un strop de ap ă pentru a-mi răcori limba, care este chinuită în
această văpaie."
Avraam a răspuns: „Fiule, amintește-ți că tu ți-ai primit binele în cealaltă viață, iar
Lazăr și-a primit răul; de aceea acum tu vei fi în chinuri, iar Laz ăr va avea consolare."
Bogatul a strigat din nou, spunând: „O, tată Avraam, în casa mea locuiesc trei frați
de-ai mei. Te rog, trimite-l pe Lazăr să-i anunțe cât de mult sufăr, pentru ca ei să se
pocăiascAvraam
ă și să nu ajumgă aici."
a răspuns: „Îi au pe Moise și pe prooroci, să asculte de ei."
Omul bogat a răspuns: „Nu, părinte Avraam, dar dacă va învia un mort, atunci ei vor
crede."
Avraam a răspuns: „Cine nu crede în Moise și în prooroci, nu va crede nici pe cei
morți, de-ar fi să învie."
„Vedeți apoi cât de binecuvântați sunt cei săraci", a spus Iisus, „cei ce au r ăbdare și
doresc doar cele de trebuință, urând carnea. O, mizerabili sunt cei ce poart ă pe alții la
înmormântare, pentru a da carnea lor hrană viermilor, și nu vor să afle adevărul. Atât de
departe sunt de adevăr că ei trăiesc aici ca nemuritori, căci ei își construiesc case mari și
cumpără lucruri scumpe și trăiesc în mândrie."
Capitolul 25 – Disprețuirea trupului
Apoi a spus cel ce scrie: „O, st ăpâne, adevărate sunt cuvintele tale și de aceea am
făgăduit să te urmăm. Spune-ne atunci, cum ar trebui s ă ne urâm trupul, căci a ne lua viața
este împotriva legii, iar pentru a tr ăi trebuie să ne îngrijim trupurile."
Iisus a răspuns: „Păstrați-vă carnea precum cea a calului, și vei trăi în siguranță.
Căci calul mănâncă cu măsură, și muncește fără măsură, și frâul i se pune ca el să meargă
la voia stăpânului, el este legat ca să nu deranjeze, el este ținut într-un loc sărăcăcios și
este bătut atunci când nu este ascultător; astfel să faci și tu, Barnaba, și vei trăi mereu cu
Dumnezeu.
37
Să nu fiți ofensați de cuvintele mele, căci profetul David a facut întocmai, după cum
ne mărturisește el: „Eu sunt precum un cal dinaintea ta; și sunt mereu cu tine."
Acum spuneți-mi, cine este mai sărac? Cel care se mulțumește cu puțin sau cel
care își dorește mai mult? Adevărat vă spun, că dac ă lumea ar avea o minte sănătoasă, nu
ar aduna nimic pentru ea, ci totul ar fi folosit în comun. Dar în aceasta const nebunia ei,
căci cu cât adună mai mult, cu atât își dorește mai mult. Și cum adună cât de mult ă poate, la
fel adună și pentru odihna cărnii altora.
De aceea, o singură haină să vă fie de ajuns, aruncați-vă gențile, nu purtați
portofelul după voi, nici sandale în picioare să nu aveți; și să nu gândiți în sinea voastră: „Ce
se va întâmpla cu noi?", ci gândiți să faceți voia lui Dumnezeu, iar El vă va da tot ce aveți
nevoie, astfel că nimic nu vă va lipsi.
Adevărat vă spun, că adunarea bogățiilor în viața aceasta este mărturie sigură că
nu veți primi nimic în cealaltă. Căci cel a cărui țară natală este Ierusalimul nu își va clădi
case în Samaria, pentru că există vrăjmășie între orașe. Înțelegeți?"
„Da", răspunseră ucenicii.
Capitolul 26 – Tatăl lui Avraam

Apoi, Iisus a spus: „Un om călătorea, iar cum mergea el, a descoperit o comoar ă
într-un câmp care urma să fie vândut pentru cinci monede. Când a aflat acest lucru, omul a
vândut îndată mantia sa pentru a cumpăra acel câmp. Vi se pare credibil?"
Ucenicii au răspuns: „Cel care nu ar crede acest lucru este nebun."
După aceea Iisus a spus: „Veți fi nebuni dacă nu vă veți da simțurile lui Dumnezeu
pentru a vă cumpăra sufletul vostru, în care se afl ă comoara dragostei, pentru că dragostea
este o comoară incomparabilă. C ăci cel ce-L iubește pe Dumnezeu îl are pe Dumnezeu, iar
cine îl are pe Dumnezeu are totul."
Petru a răspuns: „O, stăpâne, cum poate cineva iubi pe Dumnezeu cu dragoste
adevăratIisus
ă? Spune-ne."
i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că cine nu își ur ăște tatăl și mama, și propria
sa viață, și copiii și soția sa, pentru dragostea de Dumnezeu, acela nu este demn de a fi
iubit de Dumnezeu."
Petru a răspuns: „O, stăpâne, este scris în Legea lui Dumnezeu în cartea lui Moise:
„Cinstește pe tatăl tău, ca să trăiești mult timp pe pământ.” Și mai departe spune „Blestemat
să fie fiul care nu ascult ă de tatăl său și de a lui mamă". Dumnezeu a poruncit ca un astfel
de fiu neascultător să fie ucis cu pietre de c ătre mânia poporului, în fața porții cetății. De ce
ne spui atunci să ne urâm tatăl și mama?"
Iisus i-a răspuns: „Fiecare cuvânt rostit este adevărat, pentru că nu este al meu, ci a
lui Dumnezeu, care m-a trimis la casa Israelului. De aceea vă spun că tot ceea ce posedați
este
mamadetalasunt precum oAșpiatr
Dumnezeu. adar, ce poticnire
ă de este mai în țios, darul ță
preslujba ăruitorul? Dacă tatăl tăuăși
ta fa saudedDumnezeu, abandoneaz -i
ca pe niște dușmani.
Nu i-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Ie și din casa tatălui tău și de la rudele tale, și
vino să locuiești în țara pe care ți-o voi da ție și seminției tale?” De ce a spus Dumnezeu
acest lucru, cu excepția faptului că tatăl lui Avraam își cioplea idoli și se închina zeilor falși?
Din acest motiv a existat du șmănie între ei, astfel încât tat ăl a dorit să-și ardă propriul fiul."
Petru a răspuns: „Cuvintele tale sunt adevărate. Mă rog ție s ă ne spui cum Avraam
și-a bătut joc de tatăl său."
Iisus i-a răspuns: „Avraam avea șapte ani când a început s ă-L caute pe Dumnezeu.
Într-o zi el l-a întrebat pe tatăl său: „Tată, cine l-a făcut pe om?"
38
Tatăl nesăbuit a răspuns: „Omul l-a făcut pe om; pentru că eu te-am făcut pe tine și
tatăl meu m-a făcut pe mine."
Avraam a răspuns: „Tată, nu poate fi adev ărat, căci am auzit un bătrân ce plângea
spunând: „O, Dumnezeul meu, de ce nu mi-ai dat nici un copil?"
Tat l s u a r spuns: „Este adev rat, fiul meu, c Dumnezeu îl ajut pe om s fac
alt om, dar ăEl nuă î și folose
ă ște mâinile în ăaceastă lucrare;ăeste necesar doarăca cinevaăs ă seă
roage lui Dumnezeu ca El să îi dea miei și oi, și Dumnezeul lui îl va ajuta."
Avraam a răspuns: „Câți zei sunt, tată?"
Bătrânul a răspuns: „Ei sunt infiniți la număr, fiul meu."
Apoi Avraam a zis: „O, tat ă, ce să fac dacă voi servi un zeu iar un alt zeu îmi va dori
răul pentru că nu-l slujesc? Atunci discordia va fi între ei și astfel războiul va apărea printre
zei. Și dacă zeul care-mi vrea r ăul îmi va ucide propriul meu zeu, ce m ă voi face? În mod
sigur el mă va ucide și pe mine.
Bătrânul, râzând, a răspuns: „O, fiule, nu ai nici o teamă, pentru că nici un zeu nu
face război cu un alt zeu; nu, în marele templu există o mie de zei, cu marele zeu Baal, iar
eu am aproape șaptezeci de ani și încă n-am văzut ca vreun zeu să lovească alt zeu. Și cu
siguranță toți oamenii nu servesc un singur Dumnezeu, ci fiecare om servește zeul său."
Avraam a răspuns: „Atunci, este pace între ei?"
Tatăl său a spus: „Așa este."
Apoi a zis Avraam: „Tată, în ce fel sunt zeii?"
Bătrânul a răspuns: „Nesăbuitule, în fiecare zi fac câte un zeu, pe care îl vând altora
pentru a putea cumpăra pâine, iar tu nu știi cum sunt zeii!" Și chiar în acel moment el
cioplea un idol. „Acesta", a spus el, „este din lemn de palmier, celălalt este din lemn de
măslin, acela mic este de fildeș, vezi cât de neted este! Nu pare ca și cum ar avea viață?
Nu îi lipsește decât respirația!"
Avraam a răspuns: „Tată, deci zeii sunt fără suflare? Atunci cum dau ei respirație
altora? Și fiind fără viață, cum dau ei viață? În mod sigur, tată, aceștia nu sunt zei."
ătrânul a zis: „Dacă ai fi avut vârsta pentru a în țelege, ți-
aș fi tăiatMâniat
capul de acestetopor.
cu acest cuvinte,
Darbstai lini știt, căci nu ai înțelegere."
Avraam a răspuns: „Tată, dacă zeii ajută pentru a crea omul, cum se face c ă omul
trebuie să facă zeii? Și dacă zeii sunt din lemn, nu este păcat să arzi lemnul? Dar spune-mi,
tată, cum se face c ă deși ai făcut atâția zei, zeii nu te-au ajutat s ă ai mai mulți copii, ca
astfel să devii cel mai puternic om din lume?"
Tatăl era pierdut, auzindu-și fiul vorbind așa. Fiul său a continuat: „Tată, a fost
lumea cândva fără oameni?"
„Da", a răspuns bătrânul, „de ce întrebi?"
„Pentru că", a spus Avraam, „aș vrea să știu cine a făcut primul zeu."
„Acum ieși din casa mea!" a spus b ătrânul, „și mă las ă să fac ă acest zeu repede, și
nu mai vorbi nimic; pentru ă atunci când îți vaăfi foame și nu vorbe." ă
Avraam a zis: „Unczeu neted întradev r, căci tuvei
l-aidori pâine
tăiat iar el nu a putut s apară
singur!"
Apoi bătrânul s-a enervat și a spus: „Toată lumea spune că acesta este un zeu, și
tu, om nebun, spui că nu este. În numele zeilor mei, dac ă ai fi fost un om în toată firea, te-aș
fi omorât!"
După ce a spus acestea, l-a lovit pe Avraam cu mâinile și cu picioarele și l-a alungat
din casă."
39
Capitolul 27 – Prudența lui Avraam

Ucenicii au început să râdă de nebunia bătrânului, și au rămas uimiţi de prudența lui
Avraam.
Dar Iisus i-a mustrat, spunând: „A i uitat cuvintele profetului, care spune: „Râsetul
prezent este un vestitor al plânsului ce vaț s ă vină; nu mergeţi acolo unde este râsetul, ci
staţi cu cei ce plâng, căci această viață este trăită în încercări"?”
Atunci Iisus a zis: „În vremea lui Moise, oare nu ştiţi c ă pentru râsul și b ătaia de joc
faţă de alții, Dumnezeu a transformat în fiare hidoase mul ți bărbați din Egipt? Feriți-vă în
orice fel să râdeţi de cineva, pentru c ă veţi plânge mai apoi cu siguran ță."
Ucenicii au răspuns: „Am râs de nebunia omului b ătrân."
Atunci Iisus a zis: „Adev ărat vă spun, că fiecare îşi iubește soiul său, și î şi g ăseşte
plăcerea în asta. Prin urmare, dac ă nu eraţi nebuni, nu aţi fi râs de nebunie."
Ei au răspuns: „Fie ca Dumnezeu să aibă milă de noi."
Iisus a spus: „Așa să fie."
Apoi a zis Filip: „O, st ăpâne, cum s-a întâmplat că tat ăl lui Avraam a dorit s ă îl ardă
ă
pe fiul s u?"
Iisus a răspuns: „Într-o zi, când Avraam a ajuns la vârsta de doisprezece ani, tat ăl
său i-a zis: „Mâine este sărbătoarea tuturor zeilor; prin urmare, vom merge la marele templu
și vom aduce ofrande zeului meu cel mare, Baal. Și tu trebuie să alegi pentru tine un zeu,
căci ai vârsta potrivită pentru a avea un zeu."
Avraam a răspuns cu viclenie: „De bună voie, tatăl meu."
Și astfel, de dimineaţă au plecat înainte de oricine altcineva la templu. Dar Avraam
a ascuns sub tunica lui un topor. Apoi, după ce a intrat în templu, v ăzând că mulțimea
crescuse, Avraam s-a ascuns în spatele unui idol într-o parte întunecată a templului. Tatăl
său, când a plecat, a crezut c ă Avraam plecase acasă înaintea lui, şi nu a mai rămas să-l
caute.”
Capitolul 28 – Avraam scapă din foc
„Când toată lumea a plecat, preoții au închis templul și au plecat. Apoi Avraam a
luat toporul și a tăiat picioarele tuturor idolilor, cu excepția marelui zeu Baal. La picioarele
sale aşezase toporul, printre ruinele făcute de statui, căci acestea fiind vechi și compuse din
mai multe piese, s-au făcut bucăți.
După aceea, părăsind templul, Avraam a fost văzut de câţiva oameni care l-au
suspectat că s-ar fi dus să fure ceva din templu. A șa că l-au prins, și ajungând la templu,
când au văzut zeii lor astfel rupţi în bucăți, au strigat cu jale:
„Veniţi repede, o, oameni, să-l omorâm pe cel care ne-a ucis zeii!" Atunci au venit
ce motivăleaproape
împreun zece
distrusese mii de oameni, cu tot cu preoți, care l-au întrebat pe Avraam pentru
zeii.
Avraam a răspuns: „Ce nesăbuiţi sunteţi! Cum s-ar putea ca un om s ă ucidă zeii?
Fără îndoială că zeul cel mare i-a omorât. Nu vede ţi toporul de la picioarele lui? Cu
siguranţă nu doreşte să aibă semeni."
Apoi a ajuns acolo şi tatăl lui Avraam, care, conștient de numeroasele discursuri ale
lui Avraam împotriva zeilor lor, și recunoscând toporul cu care Avraam făcuse idolii bucăţi, a
strigat: „Acest fiu trădător al meu a fost cel care ne-a ucis zeii! Pentru c ă acest topor este al
meu." Și el le-a povestit toate cele întâmplate între el și fiul său. În consecință, oamenii au
adunat multe lemne, au legat mâinile și picioarele lui Avraam, l-au pus pe lemne, și au
aprins focul dedesubt.
40
Dar iată! Dumnezeu, prin îngerul S ău, a poruncit focului să nu îl ardă pe robul Său
Avraam. Focul ardea cu mare furie, și au ars aproape două mii de oameni din cei care îl
condamnaser ă pe Avraam la moarte. Avraam s-a trezit eliberat, fiind purtat de îngerul lui
Dumnezeu undeva în apropierea casei tatălui său, fără să vadă cine l-a adus; și astfel
Avraam sc pase de moarte."
ă
Capitolul 29 – Atunci i-a vorbit Dumnezeu
Atunci Filip a zis: „Mare este mila lui Dumnezeu asupra celor ce-L iubesc. Spune-
ne, învățătorule, cum s-a făcut că Avraam avea cunoștință de Dumnezeu?"
Iisus a răspuns: „După ce a ajuns aproape de casa tat ălui său, Avraam s-a temut să
intre în casă, așa că s-a depărtat și s-a așezat sub un palmier, unde, fiind singur, a spus:
„Trebuie să existe un Dumnezeu care s ă aibă viață și putere mai multă decât un om,
întrucât El face omul, iar omul fără Dumnezeu nu ar putea face omul."
Apoi, privind stelele din jur, luna și soarele, el a crezut c ă acestea erau Dumnezeu.
Dar după ce le observase mişcările şi schimbările, a spus: „Trebuie neapărat ca Dumnezeu
să nu se miște și ca norii s ă nu-L ascundă precum ascund planetele, căci altfel oamenii ar fi
distruşi."
Rămânând astfel pe gânduri, el s-a auzit chemat pe nume, „Avraam!" Și
întorcându- și privirea şi nevăzând pe nimeni, a spus: „Sunt sigur că m-am auzit strigat pe
nume, Avraam."
Apoi, de alte două ori, în mod similar el s-a auzit chemat pe nume, „Avraam!"
El a răspuns: „Cine mă cheamă?"
Apoi a auzit o voce spunându-i: „Eu sunt îngerul lui Dumnezeu, Gabriel."
Avraam a fost cuprins de frică, dar îngerul l-a consolat, zicându-i: „Fii fără teamă,
Avraam, căci tu ești un prieten al lui Dumnezeu; atunci când ai spart în buc ăți zeii
oamenilor, ai fost ales de Dumnezeul îngerilor și al proorocilor, astfel că e şti scris în Cartea
Vieții."
Apoi a zis Avraam: „Ce ar trebui s ă fac ca să Îl slujesc pe Dumnezeul îngerilor și al
sfinților profeți?"
Îngerul a răspuns: „Du-te la acel izvor și se spală-te, căci Dumnezeu vrea să îţi
vorbească."
Avraam a răspuns: „Cum ar trebui s ă mă spăl?"
Îngerul i s-a arătat precum un tânăr frumos, și s-a spălat în izvor, spunând: „F ă
același lucru ca şi mine, o, Avraam." După ce Avraam s-a spălat, îngerul i-a spus: „Du-te
sus pe munte, pentru că Dumnezeu vrea să vorbească cu tine acolo."
Avraam a urcat pe munte dup ă cum i-a arătat îngerul și s-a așezat în genunchi și a
spus: „Când îmi va vorbi Dumnezeul îngerilor?"
S-a auzitachemat de„Cine
o voce ă
Avraam răspuns: măblând
strigă:?"„Avraam."
Vocea a răspuns: „Eu sunt Dumnezeul tău, Avraam."
Avraam, cuprins de frică, s-a aruncat cu fața la pământ, zicând: „Cum poate robul
Tău, care este praf și cenușă, să Te asculte pe Tine?"
Apoi a zis Dumnezeu: „Nu te teme, ci ridică-te, căci te-am ales să fii robul Meu, și te
voi binecuvânta și te voi face să creşti într-un popor măreţ. Pleacă așadar de la casa tatălui
tău și de la rudele tale, și vino să locuieşti în țara pe care ţi-o voi da ție și seminției tale."
Avraam a răspuns: „Voi face tot ceea ce-mi ceri, Doamne, dar p ăzeşte-mă astfel ca
nici un alt zeu să nu-mi facă rău."
41
Apoi a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt singurul Dumnezeu, și nu este alt
dumnezeu în afară de Mine. Eu dobor și Eu vindec, Eu dau moartea și Eu dau viața; Eu
călăuzesc spre iad şi eu scot din el pe cine vreau şi nimic nu poate scăpa Judecăţii Mele."
Apoi, Dumnezeu i-a dat legământul tăierii împrejur; și astfel tatăl nostru Avraam Îl
cunoscuse pe Dumnezeu."
După aceste vorbe, Iisus a ridicat mâinile şi a zis: „A Ta este toată cinstea şi toată
slava, Dumnezeule. Amin!"
Capitolul 30 – Viața eternă
Iisus a mers la Ierusalim, aproape de Senofegia, o sărbătoare a poporului noastru.
Văzându-l, cărturarii și fariseii s-au sfătuit să-l prindă în timpul predicii lui. Deci venise la el
un doctor, care i-a spus: „Înv ățătorule, ce trebuie să fac pentru a avea viață veșnică?"
Iisus a răspuns: „Cum este scris în Lege?"
Ispititorul a răspuns, zicând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele
tău. Să Îl iubești pe Dumnezeul tău mai presus de toate, cu toat ă inima și mintea ta și pe
aproapele tău să îl iubeşti ca pe tine însu ți."
Iisus a răspuns: „Ai răspuns bine, prin urmare, du-te și fă astfel și vei avea viață
veșnică."
El a spus: „Și cine este aproapele meu?"
Iisus i-a răspuns, ridicându-şi privirea către el: „Un om se cobora de la Ierusalim
pentru a merge la Ierihon, un oraş reconstruit aflat sub blestem. Pe drum, acest om a fost
jefuit de hoți, care l-au rănit și l-au dezbrăcat, după care au plecat, l ăsându-l pe jumătate
mort. S-a făcut că un preot a trecut prin acel loc, și văzându-l pe omul rănit a mers mai
departe, fără nici măcar să-l salute. În mod similar a trecut un levit, fără să spună un cuvânt.
Din întâmplare a trecut de asemenea şi un samaritean, care, văzându-l pe omul rănit, a fost
mişcat până la compasiune, s-a coborât de pe cal, a luat omul r ănit și i-a spălat rănile cu
vin, le-aînuns
a lăsat grija mir, și legându-i
cu gazdei. După carerănile
el al-a pus „Ave
spus: pe calul s ău. Seara când au ajuns la han, el l-
ți grijă de acest bărbat și vă voi plăti." Și
după ce a lăsat gazdei patru galbeni de aur pentru omul bolnav, el i-a spus: „Fii cu inima
împăcată, căci voi reveni și te voi duce cât de curând în casa mea."
„Spune-mi", a spus Iisus, „care dintre aceştia a fost aproapele lui?"
Doctorul a răspuns: „Cel care a ar ătat milă."
Atunci Iisus a zis: „Ai răspuns adevărul, de aceea du-te și tu şi fă la fel."
Doctorul a plecat mai departe, r ămânând confuz.
Capitolul 31 – Preoții și centurionul
Apoi s-au apropiat preoţii de Iisus și au spus: „Învățătorule, este legal să plătim
tribut Cezarului?"
Iisus s-a întors către Iuda, și i-a zis: „Ai vreun ban?" Și luând un ban în mân ă, Iisus
s-a întors către preoți, și le-a zis: „Acest ban are o imagine, spune ţi-mi, a cui imagine este
ea?"
Ei au răspuns: „A Cezarului".
„Prin urmare", a spus Iisus, „da ţi Cezarului ce este al Cezarului, și dați-I lui
Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.”
Apoi aceştia au plecat în confuzie. Și iată că s-a apropiat un centurion, spunând:
„Stăpâne, fiul meu este bolnav, ai milă de bătrânețea mea!"
Iisus i-a răspuns: „Domnul Dumnezeul lui Israel să aibă milă de tine!"
42
Omul a vrut apoi să plece, dar Iisus i-a spus: „A șteaptă-mă, c ăci voi veni în casa ta
pentru a mă ruga asupra fiului tău."
Centurionul a răspuns: „Stăpâne, nu sunt vrednic ca tu, un profet al lui Dumnezeu,
să vii în casa mea; îmi este de ajuns cuvântul pe care l-ai rostit pentru vindecarea fiului
meu; c ci Dumnezeul t u te-a f cut st pân peste fiecare boal , dup cum mi-a spus îngerul
ă
Lui în somn." ă ă ă ă ă
Apoi Iisus s-a mirat foarte, și întorcându-se spre mulțime, a zis: „Priviţi acest străin,
căci că el are mai multă credință decât toţi ce i-am găsit în Israel." Și întorcându-se către
centurion, a spus: „Mergi în pace, c ăci Dumnezeu, pentru credința pe care El ți-a dat-o, i-a
dat sănătatea fiului tău."
Centurionul a plecat, iar pe drum s-a întâlnit cu slujitorii lui, care l-au anun țat c ă fiul
său fusese vindecat. Acesta a răspuns: „La ce or ă l-a lăsat febra?" Ei au spus: „Ieri, la
ceasul al șaselea febra a plecat de la el."
Omul știa că atunci când Iisus a spus: „Domnul Dumnezeul lui Israel să aibă milă de
tine", fiul său îşi primise sănătatea. După care omul a crezut în Dumnezeul nostru, și intrând
în casă a rupt în bucăți toţi zeii lui, spunând: „Nu există decât Dumnezeul lui Israel,
Dumnezeul adevărat și viu." Prin urmare, el a spus: „Nimeni din cel ce nu se va închina
Dumnezeului lui Israel nu va mânca din pâinea mea."
Capitolul 32 – Statui din carne
Un învăţat al Legii l-a invitat pe Iisus la cin ă, cu scopul de a-l ispiti. Iisus a venit
acolo cu ucenicii lui, și mulţi cărturari îl aşteptau în casă pentru a-l ispiti. Ucenicii se a șezară
la masă fără să se spele pe mâini.
Cărturarii i-au spus lui Iisus: „De ce nu respect ă ucenicii tăi tradițiile bătrânilor
noștri? Căci nu s-au spălat pe mâini înainte de a mânca pâine."
Iisus a răspuns: „Și eu vă întreb, de ce aţi anulat poruncile lui Dumnezeu de dragul
tradițiilor voastre? Voi spuneţi fiilor părinților săraci: „Aduceţi ofrande și faceţi jurăminte la
Templu". Și ei dau din puţinul cu care ar trebui s ă îşi sprijine părinții. Iar când părinții lor
doresc să ia din bani, fiii strig ă: „Aceşti bani sunt consacraţi lui Dumnezeu", iar părinții
suferă.
O, cărturari falşi şi ipocriți, credeţi oare că Dumnezeu se foloseşte de acești bani?
Cu siguranță nu, căci Dumnezeu nu mănâncă, așa cum spune El prin robul s ău David
proorocul: „Să mănânc deci carnea taurilor și s ă beau sângele oilor? Oferiţi-mi jertfa laudei
şi a jurămintelor, căci de-Mi va fi foame nu voi cere nimic de la voi, toate lucrurile fiind în
stăpânirea Mea, și belșugul Paradisului fiind cu Mine."
Ipocriţilor! Faceți aceste lucruri doar pentru a vă umple portofelele, și, prin urmare,
voi dați zeciuială poc ăinţei. O, ce nenorociți! C ăci voi arătaţi altora drumul cel mai drept, pe
înşivcăărturari
când voiVoi, nu îl urma ţi.
și doctori, puneţi pe umerii altora greut ăți de nesuportat, pe care voi
înșivă nu le mutați, fără a mișca măcar un deget. Adevărat vă spun, că tot răul a intrat în
lume prin pretextul bătrânilor.
Spuneţi-mi, cine a făcut loc idolatriei în lume, dacă nu practicarea ei de către
bătrâni? Căci a fost un rege care îl iubea foarte mult de tat ăl său, al cărui nume era Baal. Iar
când tatăl s ău a murit, fiul, pentru propria consolare, a ordonat s ă se facă o statuie a tatălui
său și a pus-o în piața orașului. Și el a decretat că oricine se apropia de statuie la o
apropiere de cincisprezece coți va fi în siguranță, și că nimeni nu îi va face rău.
Apoi răufăcătorii, ca urmare a prestației primite prin aceasta, au început s ă ofere
trandafiri şi alte flori statuii, iar în scurt timp ofrandele s-au schimbat în bani și alimente, atât
de mult încât l-au numit Dumnezeu, pentru a-l onora. Din tradiţie acest obicei a fost
43
transformat în lege, astel că idolul Baal s-a răspândit în toată lumea; și cât de mult deplânge
Dumnezeu această faptă prin profetul Său Isaiia, zicând: „Într-adevăr, poporul acesta Mi se
închină în zadar, întrucât au anulat Legea Mea oferit ă lor de robul Meu Moise, și urmează
tradițiile bătrânilor lor."
Adev rat v spun, c mâncatul pâinii cu mâinile necurate nu spurc omul, pentru c
nu ceea ce intr ă ă, ciăceea ce iese
ă din om îl spurc ă." ă ă
După aceasta a declarat unul dintre cărturari: „Dacă voi mânca carne de porc sau
alte tipuri de cărnuri necurate, nu îmi vor spurca acestea gândirea?"
Iisus a răspuns: „Neascultarea nu intră în om, ci vine din om, din inima lui; prin
urmare, el va fi întinat atunci când va mânca mânc ăruri interzise."
Apoi a spus unul dintre doctori: „Învățătorule, ai vorbit mult împotriva idolatriei ca și
cum poporul lui Israel are idoli, și astfel ne-ai greşit nouă."
Iisus a răspuns: „Știu bine că în Israelul de azi nu sunt statui din lemn, dar exist ă
statui din carne."
Apoi au răspuns toţi scribii cu mânie: „Și asta ne face să fim idolatri?"
Iisus a răspuns: „Adevărat vă spun, că porunca nu spune să „te închini", ci: „Să
iube ti pe Domnul Dumnezeul tău, cu tot sufletul tău, și cu toată inima ta, și cu tot cugetul
ș
tău." Nu este adevărat?" a spus Iisus.
„Este adevărat", a răspuns fiecare.
Capitolul 33 - Cel mai mare păcat
Apoi, Iisus a spus: „Într-adevăr, din tot ceea ce iubeşte omul, el nu părăseşte nimic,
decât pe Dumnezeul lui. Şi astfel curvarul are ca idol imaginea desfrânatei, lacomul și
bețivul au ca idol imaginea trupului lor, cel lacom de avere î şi are idolul în argintul și aurul
său, și la fel fiecare păcătos."
Apoi au spus cei care l-au invitat: „Înv ățătorule, care este cel mai mare păcat?"
tăcută; apoi a răaspuns:
IisusIisus arătat „Care este spre
cu degetul cea mai
fundamare ruină a casei?" Toată lumea a rămas
ție, și a spus: „Dacă fundația se strică, toată
casa va cădea în ruină, astfel încât va trebui construit ă din nou. Dar dacă orice altă parte a
casei se va strica, ea poate fi ref ăcută. La fel vă spun, că idolatria este cel mai mare p ăcat,
pentru că privează cu totul un om de credin ță, și prin urmare de Dumnezeu, astfel că el nu
va avea nici o afecțiune spirituală. Dar orice alt păcat îi lasă omului speranța de a obține
milă; prin urmare, idolatria este cel mai mare p ăcat."
Cu toţii erau uimiţi de predica lui Iisus, întrucât înţelegeau că ea nu putea fi
combătută în nici un fel.
Apoi, Iisus a continuat: „Amintiți-vă de ceea ce a spus Dumnezeu și de ceea ce au
scris Moise și Iosua în Lege, și ve ți vedea cât de grav este acest p ăcat. Dumnezeu a spus,
vorbindu-i poporului
celor ce sunt lui nici
sub cer, Israel: „Să nu-
a acelor ți faci chip cioplit a lucrurilorăcare sunt în
lucruri care sunt deasupra p mântului, şi cerurinici a șacelora
i nici a
care se află sub pământ, nici a celor care sunt deasupra apei, nici a celor care sunt sub
apă, căci Eu sunt Dumnezeul tău, puternic și gelos, şi pentru acest păcat Mă voi răzbuna
asupra părinților și asupra copiilor lor, până în a patra generație."
Amintiți-vă cum, atunci când strămoşii noștri au făcut vițelul și l-au venerat, prin
porunca lui Dumnezeu, Iosua și seminția lui Levi au ridicat s ăbiile și au ucis o sută douăzeci
de mii dintre cei ce nu au implorat pentru mila lui Dumnezeu. O, teribil ă este judecata lui
Dumnezeu asupra închinătorilor la idoli!"
44
Capitolul 34 – Fiți umili

Acolo, în fața ușii, stătea un om care avea mâna dreaptă mai mică, astfel încât nu o
putea folosi. Atunci Iisus, ridicându-şi inima către Dumnezeu, s-a rugat și a zis: „Pentru ca
voi s ti i c vorbele mele sunt adev rate, eu spun, în numele lui Dumnezeu, omule,
ă ţși mâna
întinde- ț ă infirmă!" Acesta şi-a întins ă mâna, şi devenise întreagă ca și cum nimic nu a
fost în neregulă cu ea. Apoi, cu frică de Dumnezeu, s-au aşezat la masă pentru a mânca.
După ce au mâncat puţin, Iisus a spus din nou: „Adev ărat vă spun, că ar fi mai bine
pentru un oraș să ardă decât ca el să păstreze o tradiţie greșită. Din această cauză este
Dumnezeu mâniat pe prinții și împărații p ământului, cărora Dumnezeu le-a dat sabia pentru
a distruge fărădelegile."
După aceea a spus Iisus: „Când e şti invitat, aminteşte-ţi să nu te aşezi în locul cel
mai înalt, ca atunci când un prieten mai bun al gazdei va veni, gazda să nu îţi spună:
„Ridică-te și stai mai jos", căci va fi o rușine pentru tine. Ci du-te și stai în cel mai rău loc,
pentru ca cel care te-a invitat s ă poată veni să-ţi spună: „Ridică-te, prietene, și vino să stai
aici, mai sus". Pentru că atunci vei avea o mare onoare; căci cei ce se înalţă pe sine vor fi
umiliţi, iar cei ce se smeresc vor fi onora ţi."
Adevărat vă spun, că Satana nu a fost condamnat decât pentru p ăcatul mândriei lui.
La fel spune profetul Isaiia, aducându-i reproșuri cu aceste cuvinte: „Cum ai c ăzut din cer,
Luceafăr strălucitor, tu care erai frumusețea îngerilor și străluceai ca zorile; cu adevărat,
mândria ta a căzut la pământ!"
Adevărat vă spun, că dacă un om şi-ar şti toate păcatele, el ar plânge mereu aici pe
pământ și s-ar vedea ca fiind cel mai r ău dintre toate lucrurile. Pentru nici un alt motiv nu a
plâns fără încetare primul om împreună cu soția sa timp de o sută de ani, decât pentru
implorarea milei lui Dumnezeu. Căci ştiau cu adevărat că ei decăzuseră prin mândria lor."
Și după ce a spus acestea, Iisus a mulțumit pentru toate. Iar în acea zi predica lui
Iisus a fost răspândită în tot Ierusalimul, precum şi vestea miracolului lucrat de el, astfel c ă
oamenii Darau adus mulțumiri
cărturarii Dumnezeului lor, binecuvântând Numele Lui cel Sfânt.
și preoții, înțelegând că el vorbise împotriva tradițiilor bătrâneşti, s-au
aprins cu o ură și mai mare. Și precum Faraonul, inimile lor au fost împietrite; de aceea au
căutat ei ocazia să-l omoare, dar nu au găsit-o.
Capitolul 35 – Răzvrătirea lui Satana
Iisus a plecat din Ierusalim și a mers în deșert, dincolo de Iordan; și apostolii săi,
aşezându-se în jurul lui, au zis: „Învățătorule, spune-ne cum a căzut Satana prin mândrie,
căci am înțeles că el a căzut prin nesupunere și pentru că ispitește mereu omul să facă
rău."
douăzeciIisus a răspuns:
și cinci „Dumnezeu
de mii ani, a creat
fără a-i face o bucat
altceva, ă de pământ, și l ăsând-o șastfel timp de
Satana, care a fost preotul i mai marele
îngerilor, prin marea înțelegere pe care o avea, știa că Dumnezeu urma să facă din acel
pământ o sută patruzeci și patru de mii însemnaţi cu semnul profeției, precum şi pe Trimisul
lui Dumnezeu, a cărui suflet fusese creat șaizeci de mii de ani înainte de orice altceva.
Prin urmare, fiind indignat, el a instigat îngerii spunându-le: „Privi ţi, într-o zi
Dumnezeu va vrea ca noi să venerăm acest pământ. Dar noi suntem spirit, și nu se cade să
facem aşa ceva." Mulți, prin urmare, L-au părăsit pe Dumnezeu.
După care, într-o zi când a adunat toți îngerii, Dumnezeu a spus: „To ţi cei care Mă
consideră Domnul lor să se plece de îndată înaintea acestui pământ."
45
Cei ce Îl iubeau pe Dumnezeu s-au închinat, dar Satana împreună cu cei care au
fost de mintea lui, au spus: „O, Doamne, noi suntem spirit, și nu este drept ca noi să ne
prosternăm înaintea acestui lut."
După ce spuse acestea, Satana a devenit oribil și cu un aspect de temut, iar adepții
s i au devenit hido i; c ci pentru r zvr tirea lor împotriva Lui, Dumnezeu a luat de la ei
ă
frumuse ţea cu care şEl i-a
ă înzestrat în
ă crearea
ă lor. Iar când sfinții îngeri şi-au ridicat privirile,
au v ăzut ce monstru teribil devenise Satana și adepţii s ăi, şi s-au aruncat cu faţa la pământ
de frică.
Apoi a zis Satana: „O, Doamne, Tu m-ai f ăcut pe nedrept hidos, dar eu sunt
mulțumit, căci doresc să stric tot ce vei face. Şi ceilalţi diavoli au spus: „Nu Îi spune Domn,
o, Lucifer, căci tu eşti Domnul nostru."
Apoi a zis Dumnezeu adepţilor lui Satana: „Pocăiți-vă!, şi recunoaşteţi-Mă pe Mine
ca Dumnezeul şi Creatorul vostru!"
Ei au răspuns: „Noi ne pocăim de venerarea pe care Ți-am adus-o, căci prin
aceasta nu eşti drept, dar Satana este drept."
Apoi a zis Dumnezeu: „Plecaţi de la Mine, o, voi blestemaţilor, căci nu mai aveţi
parte de Mila Mea."
Și în timp ce pleca, Satana a scuipat pe bucata de p ământ, iar acea salivă îngerul
Gabriel a ridicat-o dimpreună cu puţin pământ, astfel că, acum omul are buricul în burta lui."
Capitolul 36 – Adevărata rugăciune și importanța ei
Ucenicii erau uimiţi de revolta îngerilor.
Apoi, Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că cel ce nu-şi săvârşeşte rugăciunea este
mai prejos decât Satana, și va suferi chinuri teribile. Căci Satana nu a avut înainte de
căderea lui nici un motiv s ă îi fie frică, iar Dumnezeu nu i-a trimis nici un profet care s ă-l
cheme la pocăință; dar omul știe că toți profeții au venit deja, cu excepția Trimisului lui
Dumnezeu, care iar
va omul,
veni dup ă că așa ale să înîi
pregătesc calea; deși mine, pentru infinite
are exemple estedrept
voiaăţiiluiluiDumnezeu,
Dumnezeu,catrăeu
iește
neglijenţă, fără nici o teamă, ca și cum Dumnezeu nu ar exista. La fel a vorbit profetul
David: „Nebunii zic în inima lor: nu exist ă Dumnezeu. De aceea ei sunt corupți și devin
abominabili, nici unul dintre ei făptuind binele.”
Staţi în rugăciune neîncetat, o, ucenicii mei, pentru a putea primi. C ăci cel ce caută,
găsește, și celui ce bate, u şa îi este deschisă, iar cel care cere, primește. Iar în rugăciunea
voastră, nu căutați să folosiți multe cuvinte, căci Dumnezeu se uită la inimă; precum a spus
El prin Solomon: „O, robul meu, dă-mi inima ta."
Adevărat vă spun, așa cum Viu este Dumnezeu, ipocriții se roagă în fiecare parte a
orașului pentru a fi văzuţi și pentru a fi numiţi sfinți în rândul mulțimii; dar inima lor este plină
de răutate,
voastr ă dacășivre
deți aceea ei nu doresc
ca Dumnezeu . Trebuie să aveți intenţie în rugăciunea
ceea ce ăcer.
să o primeasc
Acum spuneţi-mi: cine s-ar duce s ă vorbească cu Irod, guvernatorul roman, dacă s-
ar r ăzgândi din a se mai duce la el şi din a vorbi cu el? Cu siguran ță nimeni. Și dacă omul
are această intenţie de a vorbi cu un altul, ce ar trebui s ă fac ă omul în scopul lui de a vorbi
cu Dumnezeu, pentru a-I cere mil ă pentru păcatele sale şi a-I mulțumi pentru tot ce i-a dat?
Adevărat vă spun, că foarte puțini fac rugăciune adevărată, și de aceea Satana are
putere asupra lor, căci Dumnezeu nu îi doreşte pe cei ce Îl cinstesc cu buzele, care în
Templu cer milă cu buzele lor, dar a căror inima tânjește după dreptate.
La fel ne spune El prin proorocul Isaiia: „Înapoi cu acest popor sup ărător, care cu
buzele Mă cinstește, pe când inima lui este departe de Mine."
46
Adevărat vă spun, că cel ce se roagă fără considerație își bate joc de Dumnezeu.
Acum, cine ar merge să vorbească cu Irod, stând cu spatele la el și vorbindu-l de bine pe
guvernatorul Pilat din Pont, pe care acesta îl ur ăşte până la moarte? Cu siguranță nimeni.
Nu mai puțin face omul care merge s ă se roage și nu se pregătește pe el însuși. El se
întoarce cu spatele la Dumnezeu i cu fa a la Satana i vorbe te bine de el. C ci în inima lui
este iubirea de nelegiuire, de careșel nu s-a
ț poc ăit. ș ș ă
Dacă cineva v-ar răni şi v-ar spune „iartă-mă" în timp ce înc ă v ă loveşte cu mâinile,
cum l-aţi putea ierta? Aceeaşi milă o va avea Dumnezeu asupra celor care cu buzele lor
spun: „Doamne, ai milă de noi", iar în inimile lor iubesc nelegiuirile şi se gândesc la alte
păcate."
Capitolul 37 – O rugăciune
Ucenicii au plâns la cuvintele lui Iisus și l-au rugat, zicând: „Stăpâne, învață-ne să
ne rugăm."
Iisus a răspuns: „Gândiţi-vă ce aţi face dacă guvernatorul roman v-ar sechestra şi v-
ar condamna la moarte; la fel să faceţi atunci când vă faceţi rugăciunea, iar vorbele voastre
să fie acestea: „Doamne, Dumnezeul nostru, sfințească-se numele Tău sfânt, vie împărăția
Ta în noi, facă-se voia Ta mereu, precum în cer a șa şi pe pământ; pâinea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm pe
cei ce păcătuiesc împotriva noastră, și nu ne lăsa s ă cădem în ispită, ci ne izbăvește de cel
rău, căci Tu singur eşti Dumnezeul nostru, căruia îi aparține gloria și onoarea pentru
totdeauna."
Capitolul 38 - Purificarea dinaintea rugăciunii

Apoi a spus Ioan: „Învățătorule, să ne spălăm așa cum a poruncit Dumnezeu prin
Moise." Iisus a spus: „Credeți că am venit să stric Legea și proorocii? Adevărat vă spun, așa
cum Viu este Dumnezeu, eu nu am venit s ă distrug Legea, ci să o păstrez. Căci fiecare
profet a respectat legea dată de Dumnezeu și tot ceea ce Dumnezeu a vorbit prin ceilal ți
profeți. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, nici unul din
cei care încalcă chiar numai o învăţătură, nu poate fi plăcut lui Dumnezeu, iar ace ştia nu vor
avea parte de Împărăția lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, vă spun că nici măcar o silabă din Legea lui Dumnezeu nu
poate fi ruptă fără să se săvârşească cel mai grav păcat. Dar vă îndemn să chibzuiţi ceea
ce Dumnezeu spune prin proorocul Isaiia, prin aceste cuvinte: „Sp ălați-vă și vă veţi curăţi,
luaţi-vă gândurile din faţa ochilor." Adevărat vă spun, că toată apa mării nu-l va curăţi pe cel
a cărui inim
Vă ămai
iube ște făărădelegile.
spun, c nimeni nu va face o rugăciune plăcută lui Dumnezeu dacă nu se va
spăla înainte, ci îşi va împovăra sufletul cu un păcat mare precum idolatria. Credeţi-mă, c ă
dacă omul s-ar ruga lui Dumnezeu cum se cuvine, atunci i s-ar da tot ceea ce cere.
Amintiți-vă de Moise, robul lui Dumnezeu, care cu rug ăciunea lui a biciuit Egiptul, a
despărțit Marea Roșie, și acolo s-a înecat Faraon și oastea lui. Amintiți-vă de Iosua, care a
făcut soarele să stea nemişcat, de Samuel, care a lovit cu frică oastea nenumărată a
Filistenilor; de Ilie, care a f ăcut să plouă cu foc din cer, de Elisei, care a înviat un om mort, și
de atât de mulți profeți sfinți, care prin rugăciune au obținut tot ce au cerut.
Dar acei oameni cu adev ărat nu au cerut nimic spre folosul lor, ci au c ăutat doar pe
Dumnezeu şi onoarea Lui."
47
Capitolul 39 – Adam primește viața

Apoi a zis Ioan: „Bine ai vorbit, învățătorule, dar vrem să ştim cum a păcătuit omul
prin mândrie."
Iisus a r spuns: „Când Dumnezeu l-a alungat pe Satana iar îngerul Gabriel a
purificat bucata deă p ământ pe care scuipase Satana, Dumnezeu a creat tot ceea ce
trăiește, atât animalele care zboară cât și cele ce merg și înoată, și El a împodobit lumea cu
tot ceea ce conţine ea.
Într-o zi Satana s-a apropiat de porțile Paradisului și, văzând câţiva cai ce mâncau
iarbă, le-a vorbit, spunându-le că dacă p ământul ar fi să primească un suflet, atunci ei ar fi
supuşi unei munci grele și că ar fi în folosul lor să calce bucata de pământ în așa fel încât
să nu mai fie bună de nimic. Caii au tresărit și impetuos s-au pornit pentru a călca acea
bucată de pământ care se afla printre crini şi trandafiri. Dar Dumnezeu dăduse duh acelei
bucate necurate de pământ pe care scuipase Satana şi pe care Gabriel o separase de
pământ; iar din aceasta a creat câinii, care, l ătrând, au umplut caii de frică, iar aceştia au
fugit.
Apoi, Dumnezeu şi-a dat sufletul omului, în timp ce toți îngerii sfinți cântau:
„Binecuvântat este Numele Tău cel Sfânt, Domnul Dumnezeul nostru." Adam, dup ă ce s-a
ridicat pe picioare, a văzut în aer o scriere ce strălucea precum soarele, care spunea:
„Există un singur Dumnezeu, iar Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu."
După care Adam a deschis gura și a zis: „Îți mulțumesc, Doamne Dumnezeul meu,
pentru că m-ai creat, dar spune-mi, te rog, ce înseamn ă acest mesaj: „Mahomed este
Trimisul lui Dumnezeu. Au mai existat şi alți oameni înaintea mea?"
Apoi a zis Dumnezeu: „Fii bine venit, robul meu Adam. Tu ești primul om pe care l-
am creat. Iar cel pe care l-ai văzut menționat este fiul tău, care va intra în lume dup ă
numeroși ani, și care va fi Mesagerul Meu, pentru care am creat toate lucrurile; cel care va
da lumină întregii lumi când va veni, al c ărui suflet a fost așezat într-o splendoare cerească,
șaizeci de mii ani înainte ca Eu să fi făcut orice altceva."
Adam l-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, d ă-mi această scriere şi unghiilor
degetelor mâinilor mele." Apoi, Dumnezeu a înzestrat degetele primului om cu acea scriere;
pe degetul mare al mâinii drepte scria: „Exist ă un singur Dumnezeu", și pe degetul mare al
mâinii stângi scria: „Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu."
Apoi, cu o afecțiune părintească, primul om a sărutat aceste cuvinte, și frecându-se
la ochi a spus: „Binecuvântată să fie acea zi în care vei veni pe lume."
Văzând omul singur, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca el să rămână singur." De
aceea, El l-a făcut să doarmă, și a luat o coastă din apropierea inimii lui şi a umplut locul cu
carne. Din această coastă El a făcut-o pe Eva, și a dat-o lui Adam ca să fie soția sa.
El i-a numit stăpâni ai Paradisului, şi le-a spus: „Iată, vă dau toate fructele pentru a
mânca, țiaţ merelor și a porumbului", despre ți-vţ ă şca în nici
chip să cu
nuexcep
mânca careveElţi adeveni
i din aceste fructe, pentru că altfel spus: „Feri
necura i i nu vă voi un
permite să rămâneţi aici, ci vă voi alunga departe și veţi suferi mari nenorociri."
Capitolul 40 – Adam și Eva cad în ispit ă

„Când Satana a avut cunoștință de acest lucru, a devenit nebun cu indignare, așa
că s-a apropiat de poarta Paradisului, unde stătea de pază un șarpe oribil cu picioare ca de
cămilă, și ghiare ce tăiau precum sabia pe fiecare parte.
Vrăjmașul i-a zis: „Lasă-mă să intru în Paradis."
Șarpele a răspuns: „Cum să te las să intri de vreme ce Dumnezeu mi-a poruncit să
te izgonesc?"
48
Satana a răspuns: „Vezi cât de mult te iubeşte Dumnezeu? El te-a pus înafara
Paradisului pentru a păzi o bucată de lut, care este omul! Dacă mă vei lăsa să intru în
Paradis te voi face atât de teribil încât tuturor le va fi frică de tine, și astfel vei putea face
totul după placul tău."
Atunci arpele a zis: „ i cum ar trebui s te a ez în Paradis?"
Satanașa spus: „Tu eșȘti mare, deci deschide
ă șgura iar eu voi intra în burta ta, și când
vei intra în Paradis s ă mă la şi în apropierea celor două buc ăți de lut, care nu de mult merg
pe pământ."
Apoi, șarpele a făcut acest lucru, și l-a pus pe Satana aproape de Eva, pentru c ă
Adam soțul ei, dormea. Satana s-a prezentat înaintea femeii sub înfăţişarea unui înger
minunat și i-a zis: „De ce nu mâncați din aceste mere și din porumb?"
Eva a răspuns: „Dumnezeul nostru a spus că dacă le vom mânca vom deveni
necuraţi, iar El ne va alunga din Paradis."
Satana a răspuns: „El nu spune adevărul! Trebuie să știți c ă Dumnezeu este rău și
invidios și nu suferă să aibă egali, ci îi ține pe toţi ca pe sclavii Lui. De asta v-a interzis
aceste lucruri, pentru ca voi să nu puteţi deveni egali cu El. Dar dac ă tu și partenerul tău
veţi urma sfatul meu şi ve ţi mânca din aceste fructe, nu va trebui s ă v ă mai supuneţi altora,
ci ca şi Dumnezeu veţi cunoaște binele și răul și veţi putea face tot ce v ă doriţi, pentru că
veţi fi egali cu Dumnezeu."
Apoi Eva a luat și a mâncat din acele fructe, și atunci când soțul ei s-a trezit, ea i-a
spus tot ce îi zise Satana; și a luat și a mâncat din fructe atunci când so ția lui i le-a oferit.
Dar pe măsură ce mâncarea cobora pe gât, el și-a amintit cuvintele lui Dumnezeu,
și, dorind să oprească hrana, el a pus mâna la gât, de unde a r ămas şi semnul fiecărui
bărbat.”
Capitolul 41 – Plecarea din Paradis
și-au dat seama amândoi că erau goi, și, fiind rușinaţi, au luat frunze de
smochin„Apoi
și au făcut haine pentru p ărțile lor ascunse.
Când amiaza a trecut, Dumnezeu le-a ap ărut, și l-a chemat pe Adam, spunând:
„Adam, unde ești?"
El a răspuns: „Doamne, m-am ascuns de prezența Ta, pentru că soția mea şi eu
suntem goi, și ne este rușine să ne prezentăm astfel înaintea Ta."
Apoi Dumnezeu a zis: „Și cine v-a jefuit de nevinovăția voastră, doar nu ați mâncat
din fructele care vă fac necuraţi și nu vă permit să rămâneţi în Paradis?"
Adam a răspuns: „O, Doamne, nevasta pe care mi-ai dat-o m-a îndemnat să
mănânc, aşa că am mâncat."
Apoi Dumnezeu a zis femeii: „De ce ai dat aceast ă mâncare soțului tău?"
Eva a răaspuns:
„Și cum intrat „Satana
acel lepăm-a înșGr
dat în elat, așăa?"caă spus
ădin am mâncat din fructe."
Dumnezeu.
Eva a răspuns: „Un șarpe care stătea la poarta de nord l-a adus la mine."
Apoi Dumnezeu a spus lui Adam: „Pentru c ă ai ascultat-o pe soția ta și ai mâncat
din fruct, blestemat să fie pământul prin faptele voastre; el va rodi pentru voi numai m ărăcini
și spini, iar pâinea ți-o vei mânca cu preţul sudorii feței tale. Luaţi aminte că sunteţi p ământ
și în p ământ vă veţi întoarce."
Iar El a vorbit cu Eva, spunându-i: „Iar tu, care l-ai ascultat pe Satana și ai dat
fructul soțului tău, vei trăi sub stăpânirea bărbatului, care te va ține precum un sclav, și vei
purta copiii cu mare chin."
Și chemând șarpele, Dumnezeu l-a convocat pe îngerul Mihail, care are în grij ă
Sabia lui Dumnezeu, şi i-a spus: „Mai întâi, ia acest șarpe şiret şi alungă-l din Paradis, iar
49
când va fi ieşit, taie-i picioarele, ca atunci când va dori s ă meargă corpul să-şi lase urmele
pe pământ."
Apoi Dumnezeu l-a chemat pe Satana, care a venit râzând, și i-a zis: „Pentru că tu,
lepădatule, i-ai înșelat pe Adam și Eva și i-ai făcut necuraţi, vreau ca fiecare necurăție a lor
i a copiilor lor - a celor ce se vor poc i cu adev rat i m vor servi - s ias din corpul lor i
șsă-ţi intre ţie pe gură, astfel încât să fiiăsătul de necur
ă șăție."
ă ă ă ş
Apoi Satana a scos un vuiet îngrozitor și a spus: „Din moment ce Tu vrei să mă faci
din ce în ce mai rău, şi eu voi face tot ce-mi va sta în putin ţă."
Apoi a zis Dumnezeu: „Dispari blestematule din prezen ța Mea!"
Apoi Satana a plecat, iar Dumnezeu a spus lui Adam și Eva, care plângeau
amândoi: „Mergeţi departe de Paradis și pocăiţi-vă, şi nu vă pierdeţi speranța, căci îl voi
trimite pe fiul vostru, astfel încât sămânța voastră să se ridice din stăpânirea pe care Satana
o are asupra rasei umane, pentru că îi voi da toate lucrurile celui ce va veni, Mesagerului
Meu."
Dumnezeu s-a făcut nevăzut de Adam și Eva, iar îngerul Mihail i-a scos afară din
Paradis.
Apoi, întorcându-şi privirea, Adam a văzut scris deasupra porții, „Există doar un
singur Dumnezeu și Mahomed este Trimisul lui Dumnezeu." Plângând, a spus: „Fie ca
venirea ta să fie pe placul lui Dumnezeu, o, fiul meu, iar tu s ă vii degrabă și s ă ne eliberezi
din a noastră suferinţă."
„Și astfel", a spus Iisus, „Satana și Adam au păcătuit prin mândrie, primul prin
disprețuirea omului, iar celălalt prin dorinţa de a fi egal cu Dumnezeu."
Capitolul 42 – Eu nu sunt Mesia
După această predică apostolii au plâns, și Iisus de asemenea plângea, când
deodată au văzut mulți oameni ce veniser ă să-l găsească, întrucât căpeteniile preoților se
sf ă ă între ei să-l prindă în timpul predicii. De aceea au trimis levi ții și unii dintre cărturari
să-ltuir
întrebe: „Cine ești tu?"
Iisus a mărturisit și a spus adevărul: „Eu nu sunt Mesia."
Ei au spus: „Ești tu Ilie sau Ieremia sau unul din profe ții din vechime?"
Iisus a răspuns: „Nu."
Apoi au zis: „Atunci cine ești? Spune-ne, pentru a putea da m ărturie celor ce ne-au
trimis."
Atunci Iisus a zis: „Eu sunt o voce care se aude prin toat ă Iudea, și strigă: „Pregătiți
calea pentru mesagerul Domnului", dup ă cum este scris în Isaiia.”
Ei au spus: „Dacă nu e şti Mesia, nici Ilie sau orice alt profet, de ce propov ăduieşti o
doctrină nouă și te faci mai presus de Mesia?"
vorbesc Iisus
ceeaa cerăspuns:
voiește„Minunile pe care
Dumnezeu; nici Dumnezeu maiă prin
le lucreaz
nu m ă consider mâinile
presus mele arat
de acela ă că
de care
vorbiţi. Căci nu sunt vrednic nici măcar să dezleg şireturile încălţărilor Trimisului lui
Dumnezeu, pe care voi îl numiţi Mesia, şi care a fost făcut înaintea mea, și va veni după
mine aducând cuvintele adevărului, astfel încât credința lui nu va avea sfârșit."
Leviții și cărturarii au plecat confuzi, și au povestit totul căpeteniilor preoților, care
au spus: „Îl are pe diavol la spate, care vorbe şte totul prin el."
Atunci Iisus a zis ucenicilor săi: „Adevărat vă spun, căpeteniile și b ătrânii poporului
nostru caută prilej de ceartă cu mine."
Apoi, Petru a spus: „Atunci nu te mai duce în Ierusalim."
50
Iisus i-a spus: „Ești nesăbuti, întrucât nu știi ce spui; trebuie ca eu să sufăr multe
persecuții, pentru că astfel au avut de suferit toți profeții și sfinţii lui Dumnezeu. Dar nu vă fie
teamă, căci unii sunt cu noi și alţii sunt împotriva noastră."
Și după ce a spus acest lucru, Iisus a plecat și a mers la Muntele Tabor, și acolo a
urcat cu el pe Petru, pe Iacov i pe Ioan, fratele lui, dimpreun cu cel care a scris aceasta.
ș
După care a strălucit o lumină mare deasupra lui, și hainele luiăau devenit albe ca zăpada și
fața lui strălucea precum soarele. Şi iată! Acolo a venit Moise și Ilie, vorbind cu Iisus, cu
privire la lucrurile ce vor veni asupra rasei noastre și asupra cetăţii sfinte.
Petru a vorbit, zicând: „Stăpâne, ce bine că suntem aici. Dacă vei porunci, vom face
aici trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie." Și în timp ce vorbea el
acestea, au fost acoperiţi de un nor alb și au auzit o voce spunând: „Iată, Robul Meu, de
care sunt mulţumit, ascultaţi-l."
Ucenicii au fost cuprinși de frică și au căzut cu fața la pământ ca şi cum erau morţi.
Iisus s-a aplecat și i-a ridicat pe apostolii săi, zicând: „Fiți fără frică, căci Dumnezeu vă
iubește, și a făcut acestea pentru ca voi s ă credeți în cuvintele mele."
Capitolul 43 – Promisiunea către Ismail

Iisus a coborât de pe munte la cei opt apostoli care-l a șteptau, iar cei patru au
povestit celorlalţi tot ce văzuseră; astfel, în acea zi, orice îndoial ă față Iisus îi părăsise, cu
excepția lui Iuda Iscarioteanul, care nu crezuse nimic. Iisus s-a a șezat la poalele muntelui și
au mâncat fructe de pădure, căci nu aveau pâine.
Apoi a spus Andrei: „Ne-ai spus multe lucruri despre Mesia, deci, prin bun ătatea ta,
spune-ne totul în mod limpede." Și în același fel l-au rugat și ceilalți ucenici.
Iisus a spus: „Toată lumea care lucrează, lucrează pentru un scop în care ea î şi
găsește mulţumirea. De aceea vă spun, că Dumnezeu, fiind într-adevăr perfect, nu are
nevoie de mulţumire, întrucât toată mulţumirea este în El însu și. Și așa, fiind dispus să
creeze,
hotărât sEl a creat mai înainte de toate lucrurile sufletul Mesagerului S ău, pentru care s-a
ă creeze Totul, astfel încât creaturile s ă g ăsească bucurie și fericire în Dumnezeu,
din care şi Mesagerul Său să aibă mulţumire în toate creaturile Sale, pe care le-a desemnat
pentru a fi slujitorii Lui. Și de ce este aşa, dacă nu pentru că astfel a voit El?
Adevărat vă spun, că fiecare profet, atunci când a fost trimis unui popor, a venit
doar sub semnul milostivirii lui Dumnezeu. Și astfel cuvintele lor nu au ajuns decât la
oamenii la care au fost trimişi. Dar când va veni Trimisul lui Dumnezeu, va fi ca şi cum
Dumnezeu îi va da sigiliul din Mâna Lui, astfel c ă el va aduce mântuirea și mila pentru toate
națiunile lumii care îi vor accepta doctrina. El va veni cu putere împotriva celor f ără de
Dumnezeu, și va distruge idolatria, așa încât îl va acoperi pe Satana cu ru șine; pentru că
astfel i-a promis Dumnezeu lui Avraam, spunându-i: „Iat ă, în sămânța ta voi binecuvânta
toate ța ta."țiile pământului, și precum ai rupt în buc ăți idolii, o, Avraam, la fel va face şi
sămânsemin
Iosif a răspuns: „O, învățătorule, spune-ne în cine a fost făcută această promisiune,
întrucât evreii spun că a fost făcută în Isaac, iar ismaeliţii spun că în Ismail."
Iisus a răspuns: „David al cărui fiu a fost și din ce neam?"
Iosif a răspuns: „Din neamul lui Isaac; Isaac a fost tatăl lui Iacov, și Iacov a fost tatăl
lui Iuda, de a c ărui descendență este David."
Apoi, Iisus a spus: „Și Trimisul lui Dumnezeu, când va veni, din ce neam va fi el?"
Apostolii au răspuns: „Din neamul lui David."
După care Iisus a spus: „Vă înșelaţi singuri, pentru că David, în duh Îl numește
stăpân, spunând astfel: „Dumnezeu a spus stăpânului meu, stai la dreapta Mea pân ă voi
pune pe vrăjmașii Tăi ca un așternut la picioarele tale. Dumnezeu îţi va trimite toiagul cu
51
care vei avea stăpânire în mijlocul dușmanilor tăi." Dacă Trimisul lui Dumnezeu, pe care voi
îl numiţi Mesia, ar fi fiul lui David, cum se face c ă David îl numește stăpân? Credeţi-mă, căci
vă spun adevărul, promisiunea a fost făcută în Ismail şi nu în Isaac."
Capitolul 44 – Sacrificarea lui Ismail

Apostolii au spus: „O, stăpâne, este scris în cartea lui Moise că promisiunea a fost
făcută în Isaac."
Iisus a răspuns, suspinând: „Este întradevăr scris, dar nu de Moise şi nici de Iosua,
ci mai degrabă de rabinii noștri, care nu se tem de Dumnezeu! Adev ărat vă spun, că dacă
luați în considerare cuvintele îngerului Gabriel, ve ţi descoperi răutatea cărturarilor și a
doctorilor noștri. Căci îngerul a spus: „Avraam, toată lumea trebuie să știe cât de mult te
iubeşte Dumnezeu, dar cum va cunoaște lumea iubirea pe care tu o por ţi lui Dumnezeu?
Trebuie să faci ceva pentru dragostea ta de Dumnezeu."
Avraam a răspuns: „Iată robul lui Dumnezeu, gata s ă facă tot ceea ce voieşte
Dumnezeul lui."
Apoi a vorbit Dumnezeu și a zis lui Avraam: „Ia pe fiul tău, Ismail, întâiul născut, și
suie-l pe munte să-l sacrifici."
Cum să fie Isaac întâiul născut, de vreme ce Isaac s-a născut când Ismail avea
șapte ani?”
Apoi au zis ucenicii: „Clară este înșelăciunea doctorilor noștri, de aceea spune-ne tu
adevărul, întrucât știm că eşti trimis de Dumnezeu."
Apoi, Iisus a r ăspuns: „Adevărat vă spun, că Satana caută întotdeauna să anuleze
Legile lui Dumnezeu; de aceea se foloseşte de adepții săi, de ipocriți și de cei răi, prin primii
cu doctrine false, iar cu cei din urm ă prin încurajarea vieții indecente, contaminând aproape
toate lucrurile, astfel încât abia mai poate fi g ăsit adevărul. Vai de cei fățarnici! Pentru că
laudele lor din această lume se vor transforma în insulte și chinuri în iad.
Prin urmare, vă spun că Trimisul lui Dumnezeu este o splendoare care va da
bucurie pentru aproape tot ceea ce Dumnezeu a creat, pentru c ă el este împodobit cu
spiritul înțelegerii și a sfatului, cu duhul în țelepciunii și a măreţiei, cu duhul fricii și a
dragostei, cu spiritul prudenței și a cumpătării, el este împodobit cu spiritul binefacerii și a
milei, cu spiritul dreptăţii și a pietăţii, cu spiritul blândeții și a răbdării, pe care le-a primit de
la Dumnezeu de trei ori mai mult decât au primit toate creaturile Sale.
O, ce vreme binecuvântată, atunci când va veni el pe lume! Credeţi-mă, că l-am
văzut și i-am adus admirație, precum fiecare profet l-a văzut; căci din spiritul lui a dat
Dumnezeu toată profeția.
Și când l-am văzut sufletul meu s-a umplut de consolare, spunând: „O, Mahomed,
Dumnezeu fie cu tine, și fie ca El să m ă fac ă vrednic să-ţi deschei şireturile încălţărilor tale;
căci obținând
Și dupaceast
ă onoare, voi fi un profet mare și sfânt al Lui Dumnezeu."
ă ce a spus aceste lucruri, Iisus a adus mul țumiri lui Dumnezeu.
Capitolul 45 – Cine este un ipocrit
Apoi a venit îngerul Gabriel la Iisus, și a vorbit cu el în așa fel încât şi noi i-am auzit
de asemenea vocea, care a spus: „Ridică-te și mergi la Ierusalim!" Drept urmare, Iisus a
plecat și a urcat în Ierusalim.
Și în ziua Sabatului a intrat în Templu și a început să învețe pe oameni. După care
poporul a fugit la Templu împreun ă cu marele preot și ceilalţi preoții, care s-au apropiat de
Iisus, zicând: „O, învățătorule, ni s-a spus c ă vorbeşti rău de noi; ai grijă aşadar, ca nu
cumva să te lovească vreo nenorocire."
52
Iisus le-a răspuns: „Adevărat vă spun, că eu îi vorbesc pe ipocriți de rău, prin

urmare, dacă sunteţi ipocriți, atunci vorbesc împotriva voastr ă."
Ei au răspuns: „Cine este un ipocrit? Vorbește-ne limpede."
Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că cine face un lucru bun pentru ca oamenii să-l
vad , acela este un ipocrit, c ci a a cum munca lui nu p trunde inima oamenilor care nu îl
pot ăvedea, astfel lasă acolo fiecare
ă ș gând necurat și fiecareă dorință murdară.
Știți cine este ipocrit? Cel ce cu limba Îl sluje ște pe Dumnezeu, dar cu inima îi
servește pe oameni. O, ce nenorocit! C ăci moartea îi fură toată răsplata. Despre acest lucru
profetul David spune: „Nu vă puneţi încrederea în prinţi şi nici în fiii oamenilor, în care nu
există mântuire, căci murind, şi gândurile lor pier"; nu, înainte de moarte cu toţii sunt lipsiţi
de răsplată, căci „omul este", așa cum a spus Iov, profetul lui Dumnezeu, „nestatornic, astfel
că el nu va sta niciodată în acelaşi loc." Deci dacă ast ăzi te laudă, mâine el te va abuza, iar
dacă astăzi el vrea să te răsplătească, mâine te va jefui.
Vai ipocriților, căci răsplata lor este zadarnică. Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a
cărui prezență stau, ipocritul este un ho ț și comite sacrilegiu, în măsura în care el se
foloseşte de Lege ca să apară bine și fură onoarea lui Dumnezeu, pe când lauda și onoarea
sunt a Lui pentru totdeauna.
Mai mult decât atât, v ă spun că ipocritul nu are credință, căci dacă ar crede că
Dumnezeu vede tot și că judecata Lui teribilă va pedepsi orice r ăutate, atunci şi-ar purifica
inima, pe care, neavând credință, el o păstrează plină de nelegiuire. Adevărat vă spun, că
ipocritul este precum un mormânt, care este de culoare alb ă pe dinafară, dar pe dinauntru
este plin de corupție și de viermi.
Deci dacă voi, preoților, Îl slujiţi pe Dumnezeu pentru că El v-a creat, şi pentru că vă
cere asta, atunci eu nu vorbesc împotriva voastr ă, căci sunteţi slujitorii lui Dumnezeu; dar
dacă faceţi totul pentru câștig, cumpărând și vânzând în Templu ca şi cum aţi fi în piață,
fără a acorda atenţie la faptul că Templul lui Dumnezeu este o casă a rugăciunii și nu a
mărfurilor, care să o transformaţi într-o peșteră de tâlhari; dacă faceţi totul pentru a fi pe
plac și îl alungați pe Dumnezeu din mintea voastră, atunci plâng împotriva
voastroamenilor
ă, căci sunteţi fii ai diavolului și nu fii ai lui Avraam, care a p ărăsit casa tatălui său
pentru dragostea de Dumnezeu, și a fost dispus să-şi ucidă propriul fiu.
Vai vouă, preoți și doctori, dacă sunteţi astfel, căci Dumnezeu va lua de la voi
preoția!"
Capitolul 46 – Muncitorii din podgorie
Iisus a vorbit din nou, spunând: „Vă voi spune o pildă. A fost un om care a sădit o
vie, și a făcut o împrejmuire pentru ea, c ă nu cumva să fie călcată în picioare de fiare. Și în
mijlocul ei a construit o presă pentru vin, pe care a lăsat-o în grija unor gospodari. Când a
venit
i-au vtimpul pentru
ăzut, i-au lovita cu
aduna vinul,
pietre unii, peși-a
pe acesta al țiitrimis
i-au slujitorii,
ars, iar pe pe al
care, atunci
ții i-au rănitcând gospodarii
cu un cuțit. Și
acest lucru de multe ori l-au făcut ei. Spuneți-mi, ce le va face stăpânul viei gospodarilor?"
Fiecare a răspuns: „Fără îndoială îi va da pieirii, iar via o va l ăsa în grija altor
gospodari."
Prin urmare, Iisus a spus: „Nu știți oare că podgoria este casa lui Israel, iar
gospodarii sunt oamenii din Iudeea și din Ierusalim? Vai vouă, c ăci Dumnezeu este mânios
pe voi, cei care ați omorât atât de mulți profeți ai lui Dumnezeu, astfel încât în vremea lui
Ahab nu se găsea unul care să-i îngroape pe cei sfinți ai Lui Dumnezeu!"
Și după ce a spus acest lucru, arhiereii au vrut să-l prindă, dar se temeau de
oamenii de rând, care-l preamăreau.
53
Atunci Iisus, văzând o femeie care din naștere era cu capul aplecat spre p ământ, i-a
spus: „Ridică-ți capul, o, femeie, în numele Dumnezeului nostru, pentru ca ace știa să știe că
eu rostesc adevărul și că El vrea ca eu s ă-l vestesc."
Apoi, femeia se ridică pe de-antregul, slăvindu-L pe Dumnezeu.
Mai marele preo ilor a strigat, zicând: „Acest om nu este trimis de Dumnezeu, c ci
ț
el nu ine Sabatul; iată, chiar
ț azi a vindecat el un om infirm." ă
Iisus a răspuns: „Spuneți-mi, oare nu este îngăduit să vorbești în ziua Sabatului și
să te rogi pentru mântuirea altora? Și care dintre voi oare, dac ă în ziua Sabatului măgarul
sau boul său îi cade în șanț, l-ar lăsa acolo? Cu siguranță niciunul. Și oare am încălcat
Sabatul dacă i-am dat sănătatea unei fiice a Israelului? Cu adev ărat, prin asta ți-ai făcut
cunoscută ipocrizia!
O, cât de mulți sunt astăzi cei ce se tem de lovirea ochiului altuia de un pai, în timp
ce o grindă st ă gata să le taie propriul cap! O, cât de mul ți sunt cei ce se tem de o furnică,
dar nu se clintesc în văzul unui elefant!"
Și după ce a spus acestea, a ieșit din Templu. Dar preo ții se certau cu furie între ei,
pentru că nu reușiseră să-l prindă și să-și lucreze voința asupra lui, precum făcuseră părinții
lor asupra sfinților lui Dumnezeu.
Capitolul 47 – Fiul văduvei din Nain
Iisus a mers mai departe de Ierusalim, în al doilea an al slujirii sale profetice, la
Nain. Ajungând aproape de poarta cet ății, cetățenii purtau către mormânt singurul fiu al
mamei sale, o văduvă, pe care toată lumea o plângea. De aceea, când Iisus sosise,
oamenii au auzit că Iisus, un profet din Galileea, venise la ei; și astfel ei s-au hotărât să-l
implore pentru omul mort, căci el, fiind un profet, ar trebui să-l învie, iar ucenicii l-au rugat
de asemenea.
Apoi Iisus s-a temut foarte mult și s-a întors către Dumnezeu, și a spus: „Ia-mă din
lume, ăci lumea este nebună și aproape că mă numește Dumnezeu!". Și după ce
a spusDoamne,
acestea, ca început s ă plângă.
Apoi a venit îngerul Gabriel, și a spus: „O, Iisus, nu te teme, c ăci Dumnezeu ți-a dat
putere peste orice suferință, iar tot ce vei face în numele lui Dumnezeu, va fi pe deplin
realizat.”
Apoi, suspinând, Iisus a spus: „Fac ă-se voia Ta, Doamne, Dumnezeule atotputernic
și milostiv.” Și spunând acestea, s-a apropiat de mama mortului, și cu milă a zis: „Femeie,
nu plânge." Și luând mâna mortului, a spus: „Eu îți spun, tinere, în numele lui Dumnezeu,
învie și fii vindecat!"
Apoi băiatul a înviat, drept pentru care toți au fost cuprinși de teamă, zicând:
„Dumnezeu a trimis un mare profet printre noi, care a cercetat pe poporul S ău."
Capitolul 48 – Zarva din Nain
În acea perioadă armata romanilor era în Iudeea, țara noastră fiind supusă acestora
pentru păcatele strămoșilor noștri. Atunci era în obiceiul romanilor să îl numească zeu și s ă
i se închine celui care f ăcea orice lucru în beneficiul oamenilor de rând. Și astfel, unii soldați
care se aflau în Nain, certau când pe unul, când pe altul, spunând: „Unul dintre zeii vo ștri v-
au vizitat, iar voi nu spuneți nimic. Cu adevărat, dacă zeii noștri ne-ar fi vizitat, le-am fi dat
tot ce avem. Și vedeți doar cât de mult ne temem de dumnezeii noștri, deoarece dăm tot ce
avem mai bun statuilor lor."
Satana a instigat la astfel de vorbe, a șa încât oamenii din Nain s-au aprins și s-au
răzvrătit. Dar Iisus nu a zăbovit în Nain, ci s-a îndreptat c ătre Capernaum. Discordia din
54
Nain ajunsese atât de departe încât unii au spus: „Cel ce ne-a vizitat este Dumnezeul
nostru." Alții au spus: „Dumnezeu este invizibil, astfel că nimeni nu l-a văzut, nici măcar
Moise, robul Lui; prin urmare, nu l-am v ăzut pe Dumnezeu, ci mai degrabă pe fiul Său.” Alții
ziceau: „El nu este Dumnezeu, nici un fiu al lui Dumnezeu, c ăci Dumnezeu nu are un corp
cu care s nasc ; ci el este un mare profet al lui Dumnezeu." i astfel îi instigase Satana,
încât în ală treilea
ă an al slujirii profetice a lui Iisus, o mare ruin
Ș ă stătea să apară pentru
poporul nostru.
Iisus a intrat în Capernaum, iar când cet ățenii l-au recunoscut au adunat toți
bolnavii orașului și i-au adus în fața pridvorului casei în care st ătea Iisus și ucenicii săi. Și
chemându-l afară pe Iisus, i s-au rugat pentru sănătatea lor.
Apoi Iisus a pus mâinile peste fiecare în parte, zicând: „Dumnezeul lui Israel, prin
Numele Tău cel Sfânt, da sănătate acestui om bolnav." Iar astfel fiecare a fost vindecat.
În ziua Sabatului Iisus a intrat în sinagog ă, și tot poporul a alergat acolo să-l audă
vorbind.
Capitolul 49 – Iisus predică în Capernaum
Scribul citea în acea zi psalmii lui David, în care David spunea: „Când voi g ăsi un
timp, voi judeca fără părtinire.”
Apoi, după citirea profețiilor, s-a ridicat Iisus în picioare și a făcut un semn de t ăcere
cu mâinile sale și, deschizând gura, a vorbit astfel: „Fra ților, ați auzit cuvintele rostite de
proorocul David, tatăl nostru, că atunci când va găsi un timp, el va judeca fără părtinire.
Adevărat vă spun, că mulți sunt cei ce judec ă, în care judecată nu iau parte pentru nici un
alt motiv decât pentru că ei judecă ceea ce nu este bine pentru ei, iar ce este bine pentru ei,
judecă înainte de timp.
De aceea Dumnezeul părinților noștri plânge prin profetul lui David, zicând:
„Judecați cu dreptate, fii ai oamenilor." Jalnici sunt, prin urmare, cei care stau la col țuri de
strad ă și nu fac nimic altceva decât s ă judece pe cei aflați în trecere, spunând: „Acela este
corect, acesta este urât, acela este bun, acesta este r ău." Vai de ei, pentru c ă aceștia ridică
sceptrul judecății din mâna lui Dumnezeu, care spune: „Sunt martor și judecător, iar
onoarea Mea nu o voi da nim ănui." Adevărat vă spun, că aceștia mărturisesc despre ceea
ce nu au văzut și nici nu au auzit, și judecă fără a fi judecători constituți. Prin urmare aceștia
de pe pământ sunt abominabili înaintea lui Dumnezeu, care îi va judeca teribil în Ultima Zi.
Vai vouă, vai vouă! Voi care vorbiți în favoarea răului, și numiți binele ca fiind r ău,
pentru că astfel Îl condamnați ca un răufăcător pe Dumnezeu, care este autorul Binelui, și îl
justificați pe Satana ca fiind bun, care este originea tuturor relelor. Lua ți în considerare
pedeapsa voastră și cât de grav este s ă cazi în judecata lui Dumnezeu, care va fi asupra
celor ce îi justifică pe cei răi pentru bani, și nu judecă cauza orfanilor și a văduvelor.
ărat vă spun, ă pân
ți ă și diavolii
va fi. VoiAdev
oameni, care vă cnumi judec vorconsidera
ători, nu tremura la judecata
ți nici un altdelucru;
apoi,nici
atâtrudele, niciă
de teribil
prietenii, nici onoarea, nici câștigul, ci căutați doar adevărul cu frică de Dumnezeu, iar
acesta îl veți căuta cu cea mai mare diligență, căci vă va fi de folos în judecata lui
Dumnezeu. Dar luați aminte, că fără milă vor fi judecați cei ce pe pământ judecă fără milă."
Capitolul 50 – Despre Judecata de Apoi
„Spune-mi, omule, tu care îl judeci pe un altul, oare nu știi că toți oamenii îşi au
originea din același lut? Nu știi oare că nimeni nu este bun, ci doar Dumnezeu? De aceea,
fiecare om este un mincinos și un păcătos. Crede-mă omule, că dacă judeci pe alții de o
greșeală, atunci şi inima ta va fi judecată.
55
O, cât de periculos este s ă judeci! O, cât de mulți au pierit prin falsa lor judecată!
Satana a judecat omul ca fiind mai josnic decât el însu și. Prin urmare, el s-a r ăzvrătit
împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său; de aceea el este un nepocăit, iar pe acesta îl
cunosc, căci am vorbit cu el.
Primii no tri p rin i au judecat sfatul lui Satana ca fiind bun, de aceea i ei au fost
alunga i din Paradis,
ț ș ăcondamnându-
ț şi astfel toți descendenții lor. Adevărat văş spun, așa
cum Dumnezeu este Viu, în a c ărui prezență stau, falsa judecată este tatăl tuturor
păcatelor. Pentru că nimeni nu păcătuieşte fără voință și nimeni nu vrea ceea ce el nu știe.
Vai păcătosului care judecă păcatul ca fiind vrednic, iar binele îl judecă nevrednic,
căci astfel el respinge binele și alege păcatul. Cu siguranță el va primi o pedeapsă
insuportabil ă atunci când Dumnezeu va veni s ă judece lumea.
O, cât de mulți au pierit prin falsa lor judecată, și cât de mulţi au fost aproape de
pieire! Faraon l-a judecat pe Moise și poporul lui Israel ca fiind lipsiţi de evlavie, Saul l-a
judecat pe David a fi vrednic de moarte, Ahab l-a judecat pe Ilie, Nabucodonosor i-a judecat
pe cei trei copii care nu s-au închinat zeilor lor mincino şi. Cei doi bătrâni au judecat-o pe
Suzana, și toate căpeteniile idolatre i-au judecat pe prooroci.
O, ce judecată uimitoare este cea a lui Dumnezeu! Unde judecătorul va pieri şi
judecatul va fi salvat. Și de ce faci asta, omule, dac ă nu din nechibzuința ta de a judeca
nevinovaţii pe nedrept?
Cât de aproape a fost binele de ruin ă prin falsa judecată ne-au arătat frații lui Iosif,
care a fost vândut la egipteni de Aaron și Miriam, sora lui Moise, care l-a judecat pe fratele
lor. Trei prieteni ai lui Iov l-ai judecat pe prietenul nevinovat al lui Dumnezeu, Iov. David a
fost judecat de Mefiboșet și Urie. Cyrus l-a judecat pe Daniel a fi carne pentru lei; și mulţi
alţii, care au fost aproape de ruină pentru acest lucru. De aceea v ă spun, că dacă nu veți
judeca, atunci nu veţi fi judecaţi."
Apoi, după ce Iisus a încheiat predica, mulți s-au întors imediat spre pocăință,
lamentându- şi păcatele; și ar fi părăsit totul doar ca să meargă cu el.
Dar cuIisus ă ți în casele voastre, părăsiţi păcatul și slujiţi-I lui
Dumnezeu fricăle-a
, iar spus:
astfel „R
veţimâne
fi salva ţi, căci eu nu am venit fiu slujit, ci mai degrab ă
pentru a sluji."
Și spunând acestea, a ie şit din sinagogă, a părăsit orașul și s-a retras în deșert
pentru a se ruga, căci iubea foarte mult singurătatea.
Capitolul 51 – Iisus arată milă față de Satana
După ce s-a rugat Domnului, ucenicii lui au venit și i-au spus: „Învățătorule, dorim
să cunoaştem două lucruri; primul este, cum ai vorbit cu Satana, care spui c ă este un
nepocăit, iar celălalt este, cum va veni Dumnezeu pentru a judeca în Ziua Judec ății."
lui; și îmiIisus milărăde
estele-a spuns: peărat
„Adev
omenire, carevăelspun, căște
o ispite mi-a cat.ă Prin
fostpămil
spre urmare șm-am
de Satana, ăderea
tiind crugat și
am postit pentru Dumnezeul nostru, care mi-a vorbit prin îngerul Lui, Gabriel:
„Ce cauți, o, Iisuse, și care este cererea ta?"
I-am răspuns: „Doamne, Tu știi răul pentru care Satana este r ăspunzător, și că prin
ispitele sale mulți pier; el este creația Ta, Doamne, pe care ai creat-o, prin urmare, ai mil ă
de el, Doamne."
Dumnezeu a răspuns: „Iisus, iată că-l voi ierta. Fă-l doar să spună: „Doamne,
Dumnezeul meu, am păcătuit, ai milă de mine" și Eu îl voi ierta și îl voi readuce la prima sa
înfățișare."
56
„M-am bucurat foarte mult", a spus Iisus, „când am auzit acest lucru, crezând c ă voi
obţine această pace. De aceea, l-am chemat pe Satana, care a venit zicând: „Ce trebuie s ă
fac pentru tine, o, Iisuse?"
I-am răspuns: „O vei face pentru tine, o, Satana, întrucât nu iubesc slujirea ta, ci
pentru binele t u te-am chemat."
Satanaă a răspuns: „Dacă nu doreşti slujirea mea, nici eu nu o doresc pe a ta, c ăci
eu sunt mai nobil decât tine; prin urmare, nu e şti vrednic să m ă slujeşti, tu, care eşti lut, pe
când eu sunt spirit."
„Să uit ăm de asta", i-am spus, „și spune-mi dacă nu ar fi bine să te întorci la prima
ta formă şi frumuseţe? Află că îngerul Mihail va trebui în Ziua Judec ății să te lovească cu
sabia lui Dumnezeu de o sut ă de mii de ori, iar fiecare lovitur ă îţi va da durerea a zece
iaduri."
Satana a răspuns: „Vom vedea în acea zi cine va face mai multe; cu siguranță voi
avea de partea mea mulţi îngeri și închinătorii la idoli care Îl vor tulbura pe Dumnezeu, și
atunci va ști cât de mult a greșit când m-a alungat de dragul unei buc ăţi josnice de lut."
Apoi i-am spus: „O, Satana, ai o minte neputincioas ă și nu știi ce spui."
Apoi Satana, clătinându-şi capul în batjocoră, a zis: „Vino, s ă facem această pace
între mine și Dumnezeu; și spune-mi ce trebuie să fac, o, Iisuse, din moment ce am mintea
neputincioas ă."
I-am răspuns: „Două vorbe trebuie doar să rosteşti."
Satana a răspuns: „Ce vorbe?"
I-am răspuns: „Acestea: Am păcătuit, ai milă de mine."
Apoi Satana a spus: „Acum, de bun ă voi cădea la pace, dacă Dumnezeu îmi va
rosti mie aceste cuvinte."
„Pleacă de la mine", i-am spus, „blestematule, c ăci tu eşti autorul a tot răul, a
nedreptăţii și a păcatului, iar Dumnezeu este Cel drept și fără de păcat."
Satana a plecat țipând: „Nu este adevărat, o, Iisuse, dar tu minţi doar că să fii pe
plac Lui „Gândi
Dumnezeu."
ţi-vă acum", a spus Iisus ucenicilor s ăi, „dacă el va avea parte de milă."
Ei au răspuns: „Niciodată, stăpâne, căci este un nepocăit. Vorbește-ne acum de
judecata Lui Dumnezeu."
Capitolul 52 – Ziua cumplită
„Ziua judecății lui Dumnezeu va fi atât de îngrozitoare încât lep ădații ar alege mai
degrabă zece iaduri decât s ă-L audă pe Dumnezeu vorbind cu mânie împotriva lor, fa ță de
care toate lucrurile create vor sta martori. Adev ărat vă spun, că nu numai lepădații se vor
teme, ci şi sfinții și aleșii lui Dumnezeu, astfel că Avraam nu va mai avea încredere în
propria și Iov nu se va încredere în nevinov ăția lui. Și ce să mai Până șăi
Trimisul dreptate
lui Dumnezeu se va teme, pentru că Dumnezeu, spun?
pentru a-şi face cunoscut
maiestatea Sa, îl va priva pe Mesagerul s ău de memorie, astfel că el nu își va aminti cum
Dumnezeu i-a dat toate lucrurile.
Adevărat vă spun, căci vorbind din inimă, mi-e frică că lumea mă va numi
Dumnezeu, și pentru aceasta voi fi tras la r ăspundere. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a
cărui prezență sufletul meu se află, eu sunt doar un muritor ca și ceilalți oameni; deși
Dumnezeu m-a făcut profet peste casa lui Israel, pentru vindecarea celor slabi și
îndreptarea păcătoșilor, eu sunt doar slujitorul Lui și voi îmi sunteţi martori când spun că
vorbesc împotriva oamenilor ce după plecarea mea din lume îmi vor corupe adev ărul
Evangheliei prin lucrarea lui Satana. Dar mă voi întoarce aproape de sfârşit, și cu mine va
veni Enoh și Ilie, și vor mărturisi împotriva celor răi, al căror sfârşit va fi unul blestemat."
57
Și după ce a vorbit astfel, Iisus a plâns, iar ucenicii au plâns cu glas tare și au ridicat
glasul zicând: „Iartă-l Doamne, Dumnezeule, ai milă de robul Tău nevinovat."
Iisus a spus: „Amin, Amin."
Capitolul 53 – Semne ale Zilei Judecății

„Înainte de venirea Zilei", a spus Iisus, „o mare distrugere va acoperi lumea, şi va fi
un război atât de crud și nemilos încât tatăl îşi va omorî fiul iar fiul îşi va omorî tatăl ca
urmare a diferenţelor dintre popoare. Atunci orașele vor fi distruse, iar țara va deveni
precum deșertul. Asemenea epidemii vor veni încât nimeni nu- şi va îngropa morţii, ci vor fi
lăsaţi hrană animalelor.
Celor ce vor rămâne pe pământ Dumnezeu le va trimite sărăcie, astfel că pâinea va
fi mai valoroasă decât aurul și vor mânca tot felul de lucruri necurate. O, ce vreme
nenorocită, când rar va fi auzit unul spunând: „Am p ăcătuit, Doamne, ai milă de mine"; ci cu
voci oribile Îl vor huli pe Cel ce este glorios și binecuvântat în veci.
Apoi, când ziua va fi aproape, timp de cincisprezece zile vor veni semne groaznice
asupra locuitorilor de pe p ământ.
În prima zi soarele îşi va urma cursul pe cer, dar f ără a lumina, ci fiind negru
precum vopseaua de pânză; apoi soarele va geme, ca un tat ă care geme după fiul său
când moare.
În a doua zi luna se va preface în sânge, și sângele va cădea pe pământ precum
roua.
În a treia zi stelele vor părea că se luptă între ele precum o armată dușmănoasă.
În a patra zi pietrele și stâncile se vor doborî una pe cealaltă, precum dușmanii
cruzi.
În a cincea zi fiecare plant ă și iarbă va lăcrima sânge.
În a șasea zi marea se va ridica fără s ă-şi p ărăsească locul, la înălțimea de o sută
cincizeciÎndea co ți, și va rămâne astfel toată ziua, precum un zid.
şaptea zi marea se va scufunda astfel încât abia va fi v ăzută.
În a opta zi p ăsările și animalele pământului și ale apei se vor aduna împreună, apoi
vor urla şi vor plânge.
În a noua zi va fi o furtună cu grindină atât de teribilă, încât abia dacă va scăpa a
zecea parte din cei ce trăiesc.
În a zecea zi vor fi fulgere și tunete atât de groaznice c ă a treia parte a munților se
va desparte și va arde.
În ziua a unsprezecea fiecare râu va curge invers, și va fi curge sânge în loc de
apă.
În a douăsprezecea zi fiecare lucru creat va geme și va plânge.
În alucru
încât orice viu va muri.zi cerul va fi rulat precum un pergament și va ploua cu foc, astfel
treisprezecea
În ziua a paisprezecea va fi un cutremur atât de oribil încât vârfurile munților vor
zbura prin aer ca pasarile, și întreg pământul va deveni o câmpie.
În ziua a cincisprezecea sfinții îngeri vor muri, și numai Dumnezeu va r ămâne Viu;
A Lui să fie toată cinstea și slava."
Și după ce a spus aceste lucruri, Iisus şi-a acoperit fața cu ambele mâini şi a căzut
cu capul la pământ. După ce şi-a ridicat privirea, a spus: „Blestemați s ă fie toţi cei care îmi
vor schimba vorbele şi vor spune că sunt fiul Lui Dumnezeu."
La aceste cuvinte ucenicii au căzut la pământ ca şi morţi, după care Iisus i-a ridicat
și le-a zis: „Veniţi, să ne temem acum de Dumnezeu, ca s ă nu ne înspăimântăm în acea zi."
58
Capitolul 54 – Despre Ziua Judecății

Când aceste semne vor fi trecut, va fi întuneric peste întreaga lume timp de
patruzeci de ani, iar numai Dumnezeu va fi Viu, care are toat ă cinstea și slava în vecii
vecilor. Dup trecerea celor patruzeci de ani, Dumnezeu va da via Mesagerului S u, care
ă
va răsări precum soarele şi va străluci ca o mie de sori. El va sta jos, ță dar nu va vorbi,ă pentru
că el va fi neclintit de sim țământ. Dumnezeu îi va ridica din nou pe cei patru îngeri favori ţi ai
Lui, care îl vor căuta pe Trimisul lui Dumnezeu, și g ăsindu-l, îl vor păzi din patru părţi şi vor
veghea asupra lui.
Apoi Dumnezeu va da viață tuturor îngerilor, care vor veni precum albinele şi îl vor
înconjura pe Trimisul lui Dumnezeu. După care, Dumnezeu va da viață tuturor proorocilor
Lui, care, urmându-l pe Adam, vor merge să-i sărute mâna Trimisului lui Dumnezeu şi să
caute protecția lui.
Apoi Dumnezeu va da viață aleșilor Săi, care vor striga: „O, Mahomed, adu- ţi
aminte de noi." Iar strigătele acestora vor trezi mila Trimisului lui Dumnezeu, care va chibzui
asupra ceea ce ar trebui să facă, temându-se pentru mântuirea lor.
Apoi Dumnezeu va da viață fiecărui lucru creat și acestea se vor întoarce la fosta
lor existență, dar toate vor avea darul vorbirii. După care Dumnezeu va da viață tuturor
lepădaților, la a căror înviere, ca urmare a hidoșeniei lor, toate creaturile lui Dumnezeu se
vor teme și vor striga: „Doamne, Dumnezeul nostru, fă ca Mila Ta să nu ne părăsească."
După aceasta, Dumnezeu îl va învia pe Satana, la al c ărui aspect fiecare creatură
va fi ca şi moartă, de teama formei şi aspectului lui oribil.
Fie pe placul lui Dumnezeu", a spus Iisus, „ca eu s ă nu-l privesc pe acel monstru în
acea zi. Doar Mesagerul lui Dumnezeu nu va fi înfrico șat de forma lui, căci lui îi va fi fric ă
doar de Dumnezeu. Apoi îngerul, la a c ărui sunet de trâmbiţă toți vor fi înviați, va sufla din
nou din trâmbiță, spunând: „Veniţi la judecată, o, creaturi, căci Creatorul vostru vrea să vă
judece."
ă v ăii Iosafat, un strălucitornostru,
care va Apoi va ap
veni un nor rea
alb, înşi mijlocul cerului,
atunci îngerii vordeasupra
striga: „Binecuvântat estetron
Dumnezeul peste
care ne-a creat și ne-a salvat de la căderea lui Satana."
Apoi Trimisul lui Dumnezeu se va teme, v ăzând că nimeni nu L-a iubit pe
Dumnezeu așa cum ar fi trebuit. Căci cel ce primeşte o bucată de aur trebuie să dea la
schimb șaizeci de monede; dar cel ce are doar o moned ă, nu o poate da pe nimic.
Dar dacă Trimisului lui Dumnezeu îi va fi frică, oare ce vor face nelegiuiţii, cei ce
sunt plini de păcat?"
Capitolul 55 – Mahomed în Ziua Judec ății
se roageTrimisul luiă Dumnezeu

împreun va merge pentru
cu el lui Dumnezeu, aduna toșți.i proorocii,
pentru acredincio ărora le va spune să
Și fiecarecprooroc se va scuza
de teamă; aşa cum Dumnezeu este Viu, nici eu nu m-a ș duce acolo, știind ceea ce știu.
Apoi Dumnezeu, văzând acestea, va aminti Mesagerului Său cum El a creat toate
lucrurile din dragoste pentru el, iar astfel frica lui îl va p ărăsi și el va merge aproape de tron
cu dragoste și veneraţie, în timp ce îngerii vor cânta: „Binecuvântat s ă fie Numele Tău
Sfânt, Doamne Dumnezeul nostru."
Și când se va apropia de Tronul Domniei, Dumnezeu îi va vorbi Mesagerului S ău
ca de la prieten la prieten, ca atunci când pentru o lung ă perioadă de timp ei nu s-au mai
întâlnit. Primul care va vorbi va fi Trimisul lui Dumnezeu, care va spune: „Eu te venerez și te
iubesc, o, Dumnezeul meu, și cu toată inima și sufletul meu îţi aduc mulțumiri pentru că ai
binevoit să mă creezi pe mine ca s ă fiu slujitorul tău, și ai făcut toate din dragoste pentru
59
mine, astfel ca eu să te iubesc pentru toate lucrurile, în toate lucrurile și mai presus de
toate. Prin urmare, toate creaturile s ă te slăvească, o, Dumnezeul meu."
Atunci Dumnezeu va spune: „Îţi mulțumesc, și binecuvântat să fie Numele Tău cel
Sfânt." Adevărat vă spun, că demonii și lepădații dimpreună cu Satana vor plânge atât de
mult, încât mai mult ap va curge din ochii unuia dintre ei decât cea din râul Iordan. Cu
toate acestea, ei nu Îlă vorăvedea pe Dumnezeu.
Și Dumnezeu îi va vorbi Mesagerului, spunându-i: „Fii binevenit, robul Meu
credincios; aşadar, cere ce vrei şi le vei avea pe toate."
Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Doamne, îmi aduc aminte că atunci când m-ai
creat ai spus că ai voit să faci totul, lumea, paradisul, îngerii și oamenii, din dragoste pentru
mine, pentru ca ei s ă Te slăvească prin mine, servitorul Tău. De aceea, Doamne
Dumnezeule, cu milă şi dreptate te rog să-ţi aminteşti promisiunea făcută robului Tău."
Și Dumnezeu va răspunde aşa cum un prieten glume ște cu un alt prieten, zicând:
„Şi ai martori al acestui fapt, prietenul meu, Mahomed?"
Și cu respect el va zice: „Da, Doamne."
Atunci Dumnezeu va răspunde: „Du-te, cheamă-i, o, Gabriel."
Îngerul Gabriel va veni la Mesagerul lui Dumnezeu, și va zice: „Stăpâne, care sunt
martorii Tăi?"
Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Ei sunt Adam, Avraam, Ismail, Moise, David,
și Iisus, fiul Mariei".
Atunci îngerul se va îndepărta și îi va chema pe martorii menționaţi, care cu teamă
vor veni acolo.
Și când aceştia vor fi prezen ţi, Dumnezeu le va spune: „Vă amintiți de ceea ce
afirmă Mesagerul Meu?"
Ei vor răspunde: „Ce lucru, Doamne?"
Dumnezeu va spune: „Că am făcut toate lucrurile din dragoste pentru el, ca astfel
toate lucrurile să Îmi aducă laude prin el."
Doamne." Apoi, fiecare dintre ei va r ăspunde: „Sunt cu noi trei martori mai buni decât noi,
Și Dumnezeu va răspunde: „Cine sunt acești trei martori?"
Apoi Moise va spune: „Cartea pe care mi-ai dat-o mie, este primul"; și David va
spune: „Cartea pe care mi-ai dat-o mie, este cel de-al doilea "; și cel care vorbește cu voi va
spune: „Doamne, întreaga lume a fost înșelată de Satana că am fost fiul și aproapele tău,
dar cartea pe care mi-ai dat-o a spus cu adev ărat că eu sunt robul Tău; iar acea carte
mărturisește ceea ce Mesagerul tău a spus."
Atunci va vorbi Trimisul lui Dumnezeu, spunând: „Așa vorbește cartea pe care mi-ai
dat-o, Doamne."
Și când Trimisul lui Dumnezeu va spune acestea, Dumnezeu va vorbi, zicând: „Tot
ce am făcut,
Dumnezeu va am făcut ca lumea
da Mesagerului S ău soă carte
știe cât de mult te iubesc." Și spunând șacestea,
în care sunt scrise toate numele ale ilor Lui.
Atunci fiecare făptură va aduce veneraţie Lui Dumnezeu, zicând: „Numai a Ta,
Dumnezeule, este toată slava și cinstea, pentru că ni l-ai trimis pe Mesagerul T ău."
Capitolul 56 – Cartea se deschide
Dumnezeu va deschide cartea în mâna Mesagerului Său, iar acesta va citi din ea,
chemând toți îngerii și profeții, și pe toți cei aleși, iar pe fruntea fiecăruia va fi scris simbolul
Trimisului lui Dumnezeu. Și în acea carte va fi scrisă slava Paradisului.
Apoi va trece fiecare la dreapta lui Dumnezeu; al ături de care va sta Trimisul lui
Dumnezeu și profeții vor sta lâng ă el, iar sfinții vor sta lângă proorocii, și cei binecuvântaţi
60
vor fi în apropierea sfinților; apoi îngerul va suna din trâmbiță și îl va chema pe Satana la
judecată.
Capitolul 57 – Desfrânații în Ziua Judecății
Apoi va veni acel nenorocit, și cu cele mai mari insulte va fi acuzat de fiece făptură.
De aceea, Dumnezeu îl va chema pe îngerul Mihail, care îl va lovi de o sut ă de mii de ori cu
sabia Lui Dumnezeu. El îl va lovi pe Satana, și fiecare lovitură va fi grea precum zece iaduri,
și el va fi primul care va fi aruncat în abis. Îngerul îi va chema pe urma șii s ăi, și ei vor fi în
mod asemănător acuzaţi şi pedepsiţi. Atunci îngerul Mihail, prin porunca lui Dumnezeu, îi va
lovi pe unii de o sută de ori, pe alţii de cincizeci de ori, de dou ăzeci de ori, de zece ori sau
de cinci ori. Și atunci vor coborî în abis, pentru că Dumnezeu le va spune: „Iadul este
locuința voastră, o, blestemaţilor."
După aceea vor fi chemaţi la judecată toţi necredincioșii și lepădații, față de care se
vor ridica mai întâi toate creaturile inferioare omului, m ărturisind înaintea lui Dumnezeu cum
i-au servit pe acești oameni, și cum aceştia s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu și
împotriva creaturilor Sale. Și fiecare dintre profeţi se va ridica, mărturisind împotriva lor;
atunci ei vor fi condamnaţi de Dumnezeu către flăcările infernului.
Adevărat vă spun, că nici un cuvânt sau vreun gând trecător nu va trece nepedepsit
în acea zi îngrozitoare. Adevărat vă spun, că fiecare haină s ărăcăcioasă va străluci precum
soarele, și fiecare păduche pe care un om îl va fi suportat de dragostea lui Dumnezeu, va fi
transformat într-o perlă. O, de trei ori și de patru ori mai fericiți sunt cei săraci, care în
sărăcie l-au slujit cu adev ărat pe Dumnezeu în inimă, c ăci în această lume ei sunt lipsiți de
grijile lumești, și deci, vor fi eliberați de multe păcate, iar în acea zi nu vor da socoteal ă la
cum au cheltuit bogățiile lumii, ci ei vor fi răsplătiți pentru răbdarea și sărăcia lor.
Adevărat vă spun, că dacă lumea ar ști aceste lucruri, ar alege hainele zdrenţuite
înaintea luxului, ar prefera păduchii înaintea aurului şi ar posti în loc să sărbătorească.
ţi vor fi fost judecaţi, Dumnezeu va spune Mesagerului Său: „Iată, o,
prietenulCând
Meu, to
răutatea lor, cât de mare a fost, căci Eu, creatorul lor, am creat toate lucrurile
pentru a fi în slujba lor, dar ei în toate cele M-au dezonorat. Este cel mai drept, prin urmare,
să nu am nici o milă pentru ei."
Trimisul lui Dumnezeu va răspunde: „Este adevărat, Doamne, Dumnezeul nostru
glorios, nici unul din prietenii și slujitorii Tăi nu ar putea cere să ai milă de ei; nu, înaintea
tuturor, eu robul Tău, cer să se facă dreptate împotriva lor."
Și spunând acestea, toți îngerii și profeții, dimpreună cu toți cei aleși de Dumnezeu,
şi de ce spun cei aleși? Adevărat vă spun, că pân ă şi păianjenii și muștele, pietrele și nisipul
vor striga împotriva profanului și vor cere dreptate.
Atunci Dumnezeu va face să se întoarcă în p ământ fiecare suflet viu inferior omului,
și apoi El va trimitecâini,
profanii p ământul,
care vor trăi doar caii în
și iad. Care,animale
celelalte mergând acolo,Şvor
josnice. vedea
i atunci ei din
vor nou
spune: „Doamne,pe
Dumnezeule, fă ca şi noi să ne întoarcem pe pământ."
Dar ceea ce vor cere nu li se va da."
Capitolul 58 – Nici o mil ă desfrânaților
În timp ce Iisus vorbea, ucenicii plângeau cu amar. Și Iisus de asemenea a plâns
multe lacrimi. Apoi, după ce a plâns, Ioan a vorbit: „Înv ățătorule, dorim să știm două lucruri:
unul este, cum este posibil ca Mesagerul lui Dumnezeu, care este plin de îndurare și milă,
să nu aibă nici o milă faţă de lepădați în acea zi, văzând că ei sunt din acelaşi lut ca şi el?
61
Celălalt este, cum să înţelegem că Sabia lui Mihail este grea precum zece iaduri? Există
mai mult decât un iad?"
Iisus i-a răspuns: „Oare nu ştii ce spune profetul David, cum cei drep ţi vor râde de
distrugerea păcătoșilor și îşi vor bate joc de ei cu aceste cuvinte: „Am v ăzut pe omul care şi-
a pus speran a în puterea i bog iile lui, i L-a uitat pe Dumnezeu." Cu adev rat v spun
de aceea, căț Avraam îşi va ș bateăț joc de ștat ăl său, și Adam îi va lua în derâdere
ă ăpe toți
oamenii lepădați; iar aceasta va fi pentru că cei aleși se vor ridica atât de perfec ţi și uniţi cu
Dumnezeu, încât nu vor putea concepe în mințile lor nici cel mai mic gând împotriva
dreptății Lui. Fiecare dintre ei va cere dreptate, și mai presus de toţi, Trimisul lui Dumnezeu.
Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stau, deși acum plâng omenirii de
milă, în acea zi voi cere să se facă dreptate, fără milă, împotriva celor care disprețuiesc
cuvintele mele, dar mai ales împotriva celor care îmi vor corupe Evanghelia.
Capitolul 59 – Despre Iad
„Iadul este unul, o, discipolii mei, și în acesta condamnații vor suferi pedeapsa
ve nic . Dar el are șapte camere sau regiuni, una mai adâncă decât celalaltă, și cel ce se
ș ă
duce şi mai adânc va suferi o pedeapsă şi mai mare. Cu toate acestea, cuvintele mele sunt
adevărate în ceea ce prive ște sabia îngerului Mihail, c ăci cel ce comite doar un singur p ăcat
merită un iad, iar cel ce comite dou ă păcate merită două iaduri.
Prin urmare, într-un singur iad lep ădații vor simţi pedeapsa ca și cum ar fi în zece,
sau într-o sută sau o mie; iar Dumnezeul Atotputernic, prin puterea și prin judecata Sa, îl va
face pe Satana să sufere ca și cum el ar fi în o sut ă de mii de iaduri, iar pe ceilalţi după
răutatea lor."
Atunci Petru a zis: „O, stăpâne, cu adevărat dreptatea lui Dumnezeu este mare, iar
astăzi acestă predică te-a întristat; de aceea, te rug ăm, odihneşte-te, și ne vei spune mâine
ce este iadul."
ă spuivăs ăspun,
mă odihnesc; tuănuviaștii ce spui, căci
altfel nuIisus
mi-aia rfi spuns:
vorbit „O, Petru,
astfel. îmiărat
Adev o, Petru,
odihna din aceast ță este otrava
evlaviei și focul ce consumă orice lucru bun. A ți uitat cum Solomon, profetul lui Dumnezeu,
dimpreună cu toți profeții, au mustrat lenea? Este adevărat ce spune el: „Leneşul nu va
lucra pământul de teama frigului, de aceea în timpul verii va cerşi.” Și din acest motiv el a
spus: „tot ce poate face mâna ta, s ă o facă f ără odihnă.” Și ce spune Iov, prietenul cel mai
nevinovat al lui Dumnezeu: „aşa cum pasărea se naște pentru a zbura, omul se na ște
pentru a munci.” Adevărat vă spun, urăsc odihna mai presus de toate lucrurile."
Capitolul 60 – Chinul Iadului
„Iadul este și este contrar Paradisului, a șa cum iarna este contrarăă verii
unulPrin și
recele contrar căldurii. urmare, cel ce descrie nenorocirea iadului trebuie s fi văzut
Paradisul cu binecuvântările lui Dumnezeu. O, loc blestemat de dreptatea lui Dumnezeu
pentru damnarea necredincioșilor şi a desfrânaţilor, despre care Iov, prietenul lui
Dumnezeu, a spus: „Nu există nici o ordine acolo, ci doar fric ă veșnică!" Iar proorocul Isaiia,
împotriva desfrânaţilor spune: „Flacăra lor nu se va stinge şi nici viermele lor nu va muri." Și
David, tatăl nostru, plângând a spus: „Atunci, tr ăsnete şi fulgere, pucioasă și o mare furtună
va cădea asupra lor."
O, păcătoși mizerabili, cât de mult veţi detesta voi cărnurile rafinate, hainele
scumpe, paturile comode şi sunetele cântecelor dulci! Cât de s ătui veţi fi de foamea cea
furioasă, de arderea flăcărilor, de zgura dogoritore și de chinurile crude cu lacrimi amare!"
62
Și apoi Iisus a suspinat, spunând cu jale: „Cu adevărat, este mai bine să nu fi fost
creat decât să suferi astfel de chinuri crude; c ăci, imaginaţi-vă un om suferind chinuri în
fiecare parte a corpului s ău, c ăruia nimeni să-i arate compasiune, ci să fie batjocorit de toți;
spuneţi-mi, nu ar fi aceasta o mare durere?"
Ucenicii au r spuns: „Cea mai mare."
Atunci Iisus ăa zis: „Aceasta este o pl ăcere în comparație cu iadul. Căci vă spun în
adevăr, c ă dacă Dumnezeu ar trebui să pună în balanţă toată durerea pe care toți oamenii
au suferit-o în această lume și o vor suferi până în Ziua Judecății, iar în cealaltă parte o
singură oră de durere din iad, atunci desfrânaţii ar alege fără îndoială necazurile lumești,
căci necazurile lumești vin din mâna omului, dar celelalte vin din mâna dracilor, care sunt cu
totul fără milă.
O, ce foc nemilos vor da ei păcătoșilor nenorociţi! O, ce frig amar, care nu le va
stinge din flăcări! Ce scrâșniri din dinți, ce suspine și ce lacrimi! Până şi Iordanul are mai
puțină ap ă decât lacrimile ce va curge din ochii lor în fiecare clip ă. Limbile lor vor blestema
toate lucrurile create, pe tatăl și mama lor, și pe Creatorul lor, care este binecuvântat în
veci."
Capitolul 61 – O parabolă
Spunând acestea, Iisus s-a sp ălat, precum şi ucenicii săi, după cum stă scris în
Legea lui Dumnezeu, în cartea lui Moise, apoi s-au rugat. Și ucenicii, văzând că Iisus era
trist, nu au vorbit deloc cu el în acea zi, ci fiecare era lovit cu teroare de cuvintele sale.
Apoi Iisus, după rugăciunea de seară, a spus: „Ce tată ar dormi, dacă ar ști că un
hoț urmează să-i intre în casă? Nici unul, cu siguranţă; ci ar sta de veghe ca să-l doboare
pe hoţ. Atunci, nu știți oare că Satana este precum leul ce r ăcnește, şi care căută pe cine să
înghită? Astfel, el încearcă să-l facă pe om să păcătuiască. Adevărat vă spun, că dacă omul
ar face precum negustorul, atunci nu s-ar teme în acea zi, pentru c ă ar fi bine pregătit.
profitul sAă fost un om
fie împ care şi-a dat banii vecinilor săi, pentru ca ei să se poată târgui, iar
ărţit în dreaptă măsură. Și unii dintre ei s-au târguit bine, astfel încât
aceştia şi-au dublat banii. Dar unii au folosit banii în serviciul duşmanului celui care le-a dat
banii, vorbindu-l de rău. Spuneţi-mi acum, când vecinul îi va chema pe îndatora ţi la
răspundere, cum vor decurge lucrurile? Cu siguranță el îi va recompensa pe cei care s-au
târguit bine, dar împotriva celorlalți îşi va vărsa mânia în reproșuri. Și atunci el îi va pedepsi
conform legii.
Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, vecinul este
Dumnezeu, care a dat omului tot ce are, cu îns ăşi viața, astfel încât omul, tr ăind bine în
această lume, să Îi aducă laude şi slavă lui Dumnezeu, iar omul să primească gloria
Paradisului. Pentru că cei ce trăiesc bine îşi dublează banii, căci văzând exemplul lor,
prăăspl
cătoătișţiii cu
seoconvertesc . ăință. De aceea, oamenii care trăiesc cum se cuvine vor fi
laăpoc
mare r ăsplat
Dar păcătoșii nelegiuiți, care prin păcatele lor înjumătățesc ceea ce le-a dat
Dumnezeu, petrecându-şi viaţa în slujba lui Satana, dușmanul lui Dumnezeu, hulindu-L pe
Dumnezeu și aducând ofense altora, la ce pedeapsă vor fi supuşi?"
„Acesta va fi fără măsură", au spus ucenicii.
Capitolul 62 – Pilda negustorului
Apoi, Iisus a spus: „Cel care vrea s ă trăiască cum se cuvine s ă urmeze exemplul
negustorului care îşi închide magazinul, și când vinde îl păzeşte zi și noapte cu mare
63
sârguință. Iar ceea ce el cump ără, ia pentru a face profit; c ăci dacă află că va pierde prin
aceasta, atunci nu va mai putea vinde nici propriului său frate.
Astfel, aşa ar trebui să faceți; căci în adevăr, sufletul vostru este un negustor, iar
corpul vă este magazinul; de aceea, ceea ce primește dinafară prin intermediul simțurilor,
este cump rat i vândut de corp. Iar banii sunt dragostea. B ga i de seam s nu vinde i,
nici să cump ă ărașţi cu dragostea nici cel mai mic gând de pe urma
ă ţ c ăruia săă nuă profitaţi. Ci
ţ
permiteţi gândirea, vorbirea și iubirea de Dumnezeu, iar astfel ve ţi fi în siguranță în Acea Zi.
Adevărat vă spun, că mulți sunt cei ce se spală pentru a se ruga, mulți postesc și
dau milostenie, mulţi îi învaţă şi le predică altora, dar scopul lor este abominabil înaintea lui
Dumnezeu; pentru că ei curăță organismul și nu inima, plâng cu gura şi nu cu inima; ei se
abțin de la carne și se umplu cu păcat; ei dau altora lucruri care nu sunt bune pentru ei
înșiși, pentru ca ei s ă poată fi numiţi buni; ei învaţă pentru a şti cum să vorbească şi nu
pentru a ști cum să muncească; ei predică altora împotriva a ceea ce ei în șiși fac, și astfel,
sunt condamnaţi de propria lor limbă.
Aşa cum Viu este Dumnezeu, aceştia sunt cei ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu în
inimile lor; pentru că dacă L-ar cunoaşte, atunci L-ar iubi; și aşa cum tot ce are un om, el l-a
primit de la Dumnezeu, tot așa ar trebui să folosească totul pentru dragostea lui
Dumnezeu."
Capitolul 63 – Prevenire asupra răzbunării
După câteva zile Iisus a trecut aproape de o cetate a samaritenilor; și aceştia nu-l
lăsau să intre în oraș, și nici nu le vindeau pâine discipolilor săi. De aceea, Iacov și Ioan au
spus: „Învățătorule, oare L-ar mulţumi pe Dumnezeu dacă i-am cere să trimită foc din cer
asupra acestor oameni?"
Iisus a răspuns: „Nu știţi de ce duh sunteți călăuziți, de vorbiţi astfel. Amintiți-vă c ă
Dumnezeu a hotărât să distrugă Ninive pentru că nu a găsit în acel oraș pe nici unul care s ă
se teme Iona
profetul oraş aa-lcătrimite
de El;pentru rui locuitori
în acelerau
oraatât de p ăcătoşi încât, Dumnezeu, chemându-l pe
ș, de teama oamenilor s-ar fi refugiat la Tars; de
aceea Dumnezeu a făcut ca acesta să fie aruncat în mare și înghiţit de un pește, care l-a
aruncat până aproape de Ninive. Şi ţinând predici acolo, oamenii s-au convertit la poc ăință,
astfel încât Dumnezeu a avut milă de ei.
Vai de cei ce cheamă la răzbunare, pentru că asupra lor va cădea ea, văzând că
fiecare om are în sinea lui motivul r ăzbunării lui Dumnezeu. Acum spuneți-mi, aţi creat voi
oare acest oraș cu acest popor? O, nebuni ce sunte ţi, cu siguranță nu. Pentru că toate
creaturile unite la un loc nu ar putea crea nici m ăcar o singură muscă, din nimic, căci asta
înseamnă să creezi.
Dacă Dumnezeul binecuvântat, care a creat acest oraș, îl susţine, de ce doriți să-l
ţi? De ce nu mi-aţi spus: „Fie placul tău,
distruge
Dumnezeul nostru ca acest popor să fie pe convertit pocăță
la înv ăintorule,
ță”? Cusăsiguran ăm la Domnul
ne rugță aceasta era
fapta potrivită al unui discipol de-al meu, s ă se roage lui Dumnezeu pentru cei ce fac r ăul.
Așa a fost și cu Abel, când fratele său Cain, blestemat de Dumnezeu, l-a omorât.
Astfel a fost şi cu Avraam şi Faraon, care i-a luat soția, și pe care îngerul lui Dumnezeu nu l-
a ucis, ci doar l-a lovit cu infirmitate. A șa a fost şi cu Zaharia, atunci când, printr-un decret al
regelui nelegiuit, el a fost ucis în Templu. Astfel a f ăcut Ieremia, Isaiia, Ezechiel, Daniel,
David, cu toți prietenii lui Dumnezeu și sfinții prooroci.
Spune-mi, dacă un frate de-al tău ar înnebuni, oare l-ai ucide pentru c ă te-a vorbit
de rău și i-a lovit pe cei care au venit lâng ă el? Cu siguranță nu ai face acest lucru, ci mai
degrabă te-ai strădui să îi restabileşti starea de sănătate cu medicamentele potrivite pentru
infirmitatea lui."
64
Capitolul 64 – Împotriva r ăzbunării

„Aşa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, un păcătos
este infirm la minte atunci când persecută un om. Spune-mi, oare şi-ar sparge cineva capul
doar de dragul ruperii mantiei du manului s u?
Cum poate avea o minte ș sănătoas ă ă cel care se desparte de Dumnezeu, capul
sufletului său, pentru ca el să poată v ătăma trupul dușmanului său? Spune-mi, omule, care
este dușmanul tău? Cu adevărat, corpul tău este acela, și toţi cei care te laudă. Aşadar,
dacă a ți avea o minte sănătoasă aţi s ăruta mâna celor care v ă insultă și le-aţi face cadouri
celor ce vă prigonesc și vă batjocoresc; deoarece, omule, cu cât eşti mai mult prigonit şi
batjocorit pentru păcatele tale în această viață, cu atât mai puțin vei fi și în Ziua Judecății.
Dar spune-mi, omule, dacă sfinții și profeții lui Dumnezeu au fost persecutați și defăimaţi de
lume, chiar dacă aceştia erau nevinovați, oare ce se va face cu tine, o, păcătosule? Iar dacă
ei au îndurat toate cu r ăbdare, rugându-se pentru persecutorii lor, ce ar trebui s ă faci tu,
omule, care eşti vrednic de iad?
Spuneţi-mi, discipolii mei, nu știți oare că Șimei l-a blestemat pe robul lui
Dumnezeu, David proorocul, și a aruncat cu pietre în el? Şi ce le-a spus David celor care au
vrut să-l ucidă pe Șimei? „Ce înseamnă pentru tine, o, Ioab, faptul că Șimei vrea să mă
ucidă? Lăsă-l să mă blesteme, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, care va transforma
acest blestem într-o binecuvântare." Și astfel s-a întâmplat; căci Dumnezeu a văzut
răbdarea lui David și l-a salvat de la de persecuția propriului său fiu, Absalom.
Cu siguranță că nici o frunză nu se mişcă f ără voia lui Dumnezeu. De aceea, când
vă aflați în necaz, nu gândiţi la cât de mult ați suportat, nici la cel ce v ă îndurerează; ci
consideraţi cât de multe pentru păcatele voastre sunteți demni să primiţi prin mâinile
diavolilor din iad.
Sunteţi supăraţi pe acest oraș pentru că nu ne-au primit şi nici nu ne-au vândut
pâine. Spuneţi-mi, sunt acești oameni sclavii voştri? Le-aţi dat acest oraș? Le-aţi dat voi
porumbul ţi ajutat să-l culeagă? Cu siguranță nu; ci voi sunteţi străini în țara
aceasta, șilor? Sau si-a
oameni ăraci. Atunci ce este acest lucru pe care îl spune ţi?"
Cei doi ucenici au r ăspuns: „Stăpâne, am păcătuit, Dumnezeu să aib ă mil ă de noi."
Și Iisus a răspuns: „Așa să fie."
Capitolul 65 - Probatica
Paștele se apropia, așa că Iisus împreună cu ucenicii săi s-au suit la Ierusalim. Și el
a mers la baia numită Probatica. Baia era astfel numită pentru că în fiecare zi îngerul lui
Dumnezeu tulbura apa, și cine intra primul în apă după ce aceasta se mișca era vindecat de
orice fel de neputință. Din acest motiv, un număr mare de persoane bolnave rămâneau
lângă baie, aceasta
Și Iisus a văavând
zut un cinci pridvoare. care era acolo de treizeci și opt ani, fiind bolnav
om neputincios,
cu o infirmitate gravă. Ştiind acest lucru prin inspira ție divină, Iisus a avut mil ă de omul
bolnav și i-a zis: „Vrei s ă fii făcut întreg?"
Omul infirm a răspuns: „Stăpâne, când îngerul tulbură apele nu am pe nimeni care
să mă bage în ea, iar în timp ce eu vin la apă, un altul mă depăşeşte şi intră înaintea mea."
Apoi, Iisus a ridicat ochii spre cer și a spus: „Doamne Dumnezeul nostru,
Dumnezeul părinților noștri, ai milă de acest om infirm." Și după ce a spus acest lucru, Iisus
a spus: „În numele lui Dumnezeu, fii întreg, ridic ă-te și ia-ți patul."
Atunci omul neputincios s-a ridicat, aducând laude lui Dumnezeu, și şi-a cărat patul
pe umerii săi, și s-a dus la casa lui l ăudând pe Dumnezeu. Cei care l-au văzut au strigat:
„Este ziua Sabatului, nu îţi este îngăduit să-ţi cari patul."
65
El a răspuns: „Cel ce m-a făcut întreg mi-a spus „Ridică-ţi patul și du-te la casa ta.””
Apoi au întrebat: „Cine este el?"
El a răspuns: „Eu nu știu cum îl cheamă."
Așa că au zis între ei: „Trebuie să fi fost Iisus din Nazaret."
Al ii au spus: „Nu, pentru c Iisus din Nazaret este un sfânt al lui Dumnezeu, în timp
ț a făptuit aceasta esteăun om r ău, căci astfel a încălcat Sabatul."
ce acela care
Și Iisus a intrat în Templu, și o mare mul țime s-a apropiat de el să aud ă cuvintele
sale, motiv pentru care preoții au fost consumaţi de invidie.
Capitolul 66 – Numai Dumnezeu este bun
Unul dintre ei a venit la el, spunând: „Bunule st ăpân, înveți bine și în adevăr; spune-
mi, te rog, ce r ăsplată ne va da Dumnezeu în Paradis?"
Iisus i-a răspuns: „Mă numești bun, dar nu știi că numai Dumnezeu este bun, așa
cum Iov, prietenul lui Dumnezeu, a zis: „Un copil de o zi nu mai este pur; întradev ăr, nici
măcar îngerii nu sunt f ără de cusur înaintea Lui Dumnezeu.” Mai mult, el a spus: „carnea
atrage păcatul și absoarbe fărădelegea precum un burete suge apa.”
Preotul a rămas tăcut, fiindu-i rușine.
Iar Iisus a zis: „Adevărat vă spun, că nimic nu este mai periculos decât vorbitul.
Căci așa a spus Solomon: „Via ța și moartea sunt în puterea limbii."
Și el s-a întors la ucenicii s ăi și le-a zis: „Feriți-vă de cei ce vă binecuvântează, c ăci
ei vă înșeală. Cu limba lui, Satana a binecuvântat pe primii no ștri părinți, dar
deznodământul cuvintelor sale a fost unul mizerabil. La fel au binecuvântat și înțelepții
Egiptului pe Faraon. La fel i-a binecuvântat și Goliat pe Filisteni. Tot așa l-au binecuvântat
pe Ahab patru sute de prooroci mincinoși; dar false le-au fost laudele, astfel încât cel lăudat
a pierit dimpreună cu lăudătorii lui. De aceea, nu f ără motiv a spus Dumnezeu prin
proorocul Isaiia: „O, poporul meu, cei ce v ă binecuvântează vă înșeală."
sacrificiulVai vouă, căastfel
Domnului,
și farisei! Vai vouă, preoți și leviți! Pentru că voi ați corupt
rturariîncât cei care aduc ofrande cred c ă Dumnezeu mănâncă carne
gătită asemenea omului.”
Capitolul 67 – Sacrificiul corupt

„Căci voi le spuneți: „Aduceți-vă oile, boii și mieii la Templul Dumnezeului vostru, și
să nu mâncați deloc, dar dați Dumnezeului vostru o parte din ceea ce v-a dat"; și voi nu le
spuneți de originea sacrificiului, care este doar martorul vieții acordate fiului tatălui nostru
Avraam, astfel încât credința și ascultarea tatălui nostru Avraam și promisiunile făcute lui de
Dumnezeu și binecuvântările date lui să nu fie uitate niciodată. Dar Dumnezeu spune prin
profetul Ezechiel:
abominabile Mine.”Mă apropiați de aceste sacrificii, căci victimele voastre sunt
pentru „Nu
Căci se apropie vremea în care se va face ceea ce Dumnezeul nostru a vorbit prin
proorocul Osea, care zice: „Îi voi numi aleși pe oamenii nealeși.” Și, după cum spune El prin
profetul Ezechiel: „Dumnezeu va face un nou leg ământ cu poporul Său, altul decât
legământul făcut cu părinții voștri, și El va lua de la ei o inim ă de piatră și le va da o inim ă
nouă", și toate acestea se vor întâmpla c ăci acum voi nu urmați Legea Lui. Și pentru că
aveți cheia dar nu deschideți, ci mai degrabă blocați drumul pe care alții ar umbla."
Preotul plecase să spună totul marelui preot, care stătea în apropierea sanctuarului,
dar Iisus a spus: „Rămâi, căci îți voi răspunde la întrebare."
66
Capitolul 68 – Răsplată sau pedeapsă pentru preoți

„Îmi ceri să-ți spun ceea ce Dumnezeu ne va da în Paradis. Adevărat vă spun, că
cei ce se gândesc doar la recompensă, nu-L iubesc pe stăpân. Când un cioban care are o
turm de oi vede lupul venind, se preg te te s le apere; contrar acestuia, cel pl tit s le
ă ă fuge atunci când vede lupul șiăabandoneaz
păzeasc ș ă ă oile. ă ă
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență stau, dacă Dumnezeul părinților
noștri ar fi fost Dumnezeul tău, atunci nu te-ai fi gândit a spune: „Ce îmi va da Dumnezeu?"
Ci ai fi spus precum David, profetul Lui: „Ce s ă Îi dau Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a
dat El mie?"
Vă voi spune o parabolă, ca să puteți înțelege. A fost un rege care a găsit pe
marginea drumului un bărbat dezbrăcat de hoți, care îl răniseră aproape de moarte. Și i s-a
făcut milă de el, și a poruncit robilor s ăi să-l poarte pe om în oraș și să aibă grjiă de el, ceea
ce au și făcut, cu toată sârguința. Iar împăratul a prins o dragoste așa de mare pentru omul
bolnav, încât i-a dat fiica în căsătorie și l-a făcut moștenitorul său. Acum, cu siguranță că
acest rege era cel mai milostiv, dar omul bătea sclavii, disprețuia medicamentele, abuza de
soția sa, îl vorbea de r ău pe rege, și a provocat ca vasalii săi să se r ăzvrătească împotriva
lui. Iar când împăratul îi cerea un serviciu, el î și făcuse obiceiul să spună: „Ce îmi va da
regele ca răsplată?" Atunci, când regele a auzit aceste lucruri, ce a f ăcut el omului profan?"
Cu toții au răspuns: „Vai de el, pentru că regele l-a privat de toate și l-a pedepsit cu
cruzime."
Atunci Iisus a zis: „O, preoți, cărturari și farisei, și tu mare-preot care îmi asculți
glasul, vă vestesc eu ce v-a zis Dumnezeu prin profetul Său, Isaiia: „Am hrănit robii și i-am
înălțat, dar ei M-au disprețuit." Regele este Dumnezeul nostru, care a g ăsit Israelul într-o
lume plină de nenorociri, și i-a dat acestuia prin urmare, pe slujitorii Lui, Iosif, Moise și
Aaron, care au avut grijă de el (de Israel). Iar Dumnezeul nostru l-a iubit atât de mult încât
de dragul poporului lui Israel a lovit Egiptul, l-a înecat pe Faraon, și a pus pe fugă o sută
dou ă regi ai canaaniților și ai madianiților; El i-a dat Legile Lui, f ăcându-l moștenitor
pestezeci
tot pde
ământul în care poporul nostru locuie ște. Dar cum se poart ă Israelul? Câți profeți
nu a ucis? Câte profeții a corupt? Cum a înc ălcat el Legea lui Dumnezeu; cât de mul ți,
pentru aceste motive, s-au depărtat de Dumnezeu și au plecat să slujească idolilor, prin
abaterea voastră, a preoților. Și cum Îl necinstiți pe Dumnezeu prin traiul vostru! Iar acum
mă întrebați: „Ce ne va da Dumnezeu în Paradis?" Trebuia s ă mă întrebați: „care va fi
pedeapsa pe care Dumnezeu ne-o va da în iad?!” Și apoi, ce trebuie să faceți pentru
adevărata pocăință, pentru ca Dumnezeu să aib ă milă de voi, pentru că asta vă pot spune,
întrucât pentru acest scop am fost trimis la voi."
Capitolul 69 – Preoții ce preferă lumea de acum
„Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență stau, de la mine nu ve ți primi
păsuirea, ci adevărul. De aceea vă spun, pocăiți-vă și întoarceți-vă către Dumnezeu, așa
cum au făcut strămoșii noștri după ce au păcătuit, și să nu vă împietriți inimile.”
Preoții se umpluseră de furie la această predică, dar de teama oamenilor de rând
nu au rostit nici un cuvânt.
Și Iisus a continuat, spunând: „O, doctori, c ărturari, farisei, preoți, spuneți-mi. Doriți
cai precum cavalerii, dar fără a dori să mergeți în război. Voi doriți haine bune precum
femeile, dar nu doriți să îngrijiți și să hrăniți copiii. Voi doriți roadele câmpului, dar nu doriți
să munciți pământul. Voi doriți peștii mării, dar nu doriți a merge la pescuit. Doriți onoare
precum cetățenii, dar nu doriți povara republicii. Și vă doriți titluri și cele dintâi privilegii ale
preoțimii, dar nu doriți să Îl slujiți pe Dumnezeu în adevăr. Ce va trebui să facă atunci
67
Dumnezeu cu voi, văzând că voi doriți aici toate lucrurile bune, dar fără nici un r ău?
Adevărat vă spun, că Dumnezeu vă va da un loc unde veți avea tot răul, fără nici un bine."
Iar când Iisus a spus acestea, a fost adus la el un om posedat de un demon, care
nu putea vorbi și nici vedea, și care era lipsit de auz. După care Iisus, văzându-le credința,
a ridicat ochii spre cer i a spus: „Doamne, Dumnezeul p rin ilor no tri, ai mil de acest om
ș pentru ca acest popor s ă cunoasc
bolnav și dă-i sănătatea, ă ă cț ă Tu m-ai
ș trimis."ă
Și după ce a spus acest lucru, Iisus a poruncit duhului s ă plece, spunând: „În
puterea Numelui lui Dumnezeu, Domnul nostru, pleacă de la acest om, o, tu cel r ău.”
Spiritul a plecat și omul nesăbuit a început să vorbească și să vadă. După care toată lumea
a fost cuprinsă de teamă, dar scribii au spus: „Prin puterea lui Belzebut, prin țul demonilor,
alungă el demonii."
Apoi Iisus a spus: „Orice împ ărăție dezbinată împotriva ei se va distruge pe ea
însăși, iar casele vor c ădea una peste alta. Dacă prin puterea lui Satana, Satana ar fi
izgonit, atunci cum ar putea dăinui împărăția lui? Și dacă fiii voștri l-au scos afară pe Satana
cu Scriptura pe care profetul Solomon le-a dat-o, atunci ei mărturisesc că l-am izgonit pe
Satana în puterea lui Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, hula împotriva Duhului
Sfânt este fără de iertare în lumea aceasta și în cealaltă, pentru că omul rău din propria sa
voință se leapădă, cunoscând ce este lepădarea."
Și spunând acestea, Iisus a ie șit din Templu. Și oamenii de rând îl ridicau în slăvi,
căci aducând aceștia laolaltă pe toți bolnavii pe care i-au putut g ăsi, Iisus s-a rugat pentru ei
și le-a dat tuturor sănătatea. Drept urmare, în acea zi în Ierusalim solda ții romani, prin
lucrarea lui Satana, au început să stârnească oamenii de rând, spunând că Iisus era
Dumnezeul Israelului care a venit să viziteze poporul său.
Capitolul 70 – Petru este mustrat

Iisus a plecat din Ierusalim dup ă terminarea sărbătorilor de Paște, și a intrat în
hotarele Cezareii ă care, îngerul Gabriel zicându-i de r ăzvrătirea care izbucnise
printre oamenii delui Filip.elDup
rând, i-a întrebat pe ucenicii s ăi: „Ce zic oamenii de mine?"
Aceștia i-au răspuns: „Unii spun că tu ești Ilie, alții spun că ești Ieremia, pe când alții
spun că ești unul dintre profeții de demult.”
Iisus le-a răspuns: „Iar voi, cine credeți că sunt?”
Petru a răspuns: „Tu ești Hristos, fiul lui Dumnezeu.”
La aceste vorbe Iisus s-a mâniat și l-a mustrat spunându-i: „Piei din fața mea, căci
tu ești diavolul și cauți să îmi aduci ofense!”
Apoi i-a amenințat pe ceilalți unsprezece spunându-le: „Vai vouă dacă veți crede
asta, pentru că Dumnezeu va blestema amarnic pe cei ce cred astfel!”
Apoi a vrut să îl alunge pe Petru; dar ceilalți apostoli l-au rugat pe Iisus să nu îl
alunge şiăau ăimplorat pentrușiertarea lui;ă apoi l-a mustrat din nou spunându-i: „Fii cu b ătegare
de seam s nu mai roste ti vreodat aceste cuvinte, pentru că altfel Dumnezeu va
condamna!”
Petru a plâns și a spus: „Stăpâne, am vorbit prostește, imploră-L pe Dumnezeu să
mă ierte."
Apoi, Iisus a spus: „Dac ă Dumnezeul nostru nu a voit s ă i se arate lui Moise, robul
lui, nici lui Ilie, pe care l-a iubit atât de mult, și nici oricărui alt profet, credeți oare că
Dumnezeu se va arăta acestui neam necredincios? Dar oare nu știți că Dumnezeu a creat
toate lucrurile din nimic, cu un singur cuvânt, și că toți oamenii își au originea dintr-o bucată
de lut? Cum oare atunci să aib ă Dumnezeu asemănarea omului? Vai celor ce sufer ă s ă fie
înșelați de Satana!"
68
Și după ce a spus acestea, Iisus s-a rugat lui Dumnezeu pentru Petru, cei
unsprezece dimpreună cu Petru plângând: „Așa să fie, așa să fie, o, Domnul Dumnezeul
nostru binecuvântat."
Apoi Iisus a plecat și s-a pornit spre Galileea, pentru ca aceast ă minciună zadarnică
pe care oamenii de rând începuser s o cread s fie înl turat .
ă ă ă ă ă ă
Capitolul 71 – Vindecările din Galileea
Iisus ajungând în țara natală, zvonul s-a și răspândit prin toată regiunea Galileii cum
că profetul Iisus venise în Nazaret. Drept pentru care, cu multă sârguință i-au căutat ei pe
cei bolnavi și i-au adus la el, rugându-l s ă îi atingă cu mâinile. Și atât de mare era mulțimea,
încât un om bogat și slăbănog, neputând intra pe ușă, o ordonat să fie urcat pe acoperișul
casei în care era Iisus, și să se dea la o parte acoperișul și să fie coborât cu niște cearșafuri
în fața lui Iisus.
Iisus a stat pentru o clip ă în ezitare, iar apoi a spus: „Nu te teme, frate, pentru c ă
păcatele tale sunt iertate."
Toată lumea a fost jignită de cele spuse, zicând: „Și cine este acesta de iartă
păcatele?"
Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, eu nu sunt în măsură să iert
păcatele, și nici oricare alt om, ci numai Dumnezeu poate ierta. Dar ca un slujitor al lui
Dumnezeu, eu Îl pot ruga să ierte păcatele altora; așa că m-am rugat pentru acest om
bolnav, și sunt sigur că Dumnezeu a auzit rugăciunea mea. De aceea, ca voi să știți
adevărul, eu spun acestui om bolnav: „În numele Dumnezeului p ărinților noștri, Dumnezeul
lui Avraam și a fiilor săi, ridică-te și fii vindecat!" Iar când Iisus a spus acestea, omul bolnav
s-a ridicat vindecat și Îl slăvea pe Dumnezeu.
Apoi oamenii de rând l-au implorat pe Iisus s ă se roage lui Dumnezeu pentru
bolnavii care se aflau afară. După care Iisus a ieșit la ei, și după ce a ridicat mâinile, a spus:
„Doamne Dumnezeule
cel Sfânt care oștirilor,
nu mori niciodat Dumnezeule cel Viu, adev ăratul Dumnezeu, Dumnezeule
ă, ai milă de ei."
După care toată lumea a răspuns: „Amin."
Și spunând acestea, Iisus și-a pus mâinile peste fiecare bolnav, și cu toții și-au
primit sănătatea. După aceea l-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu ne-a vizitat prin
profetul Său, și cât de măreț este profetul pe care Dumnezeu ni l-a trimis."
Capitolul 72 – Profeția despre anularea Evangheliei
Spre noapte Iisus le-a vorbit în secret ucenicilor s ăi, zicând: „Adevărat vă spun, că
Satana dorește să vă cearnă precum grâul, dar m-am rugat lui Dumnezeu pentru voi, și
dintre voi nu Gabriel
va pieri decât cel cecum
îmi va Și acestea
căci îngerul îi spusese căîntinde
Iuda îicapcane."
ajuta pe preo ți, și lelespusese
spunea pentru Iuda,
tot ceea ce
vorbise Iisus.
Cu lacrimi în ochi s-a apropiat de Iisus cel ce scrie acestea: „O, st ăpâne, spune-mi,
cine este cel care te va trăda?"
Iisus a răspuns: „O, Barnaba, încă nu a venit ceasul ca tu să-l cunoști, dar în curând
va ieși la iveală cel rău, pentru că trebuie ca eu să părăsesc lumea."
Apoi au plâns apostolii, spunând: „O, stăpâne, de ce ne p ărăsești? Căci este mai
bine ca noi să murim decât să fim părăsiți de tine!"
Iisus le-a răspuns: „Să nu vi se tulbure inima, și nici teamă să nu aveți; căci nu eu v-
am creat, dar Dumnezeu, Creatorul nostru, care v-a creat, vă va apăra. Cât despre mine, eu
am venit în lume doar pentru a preg ăti calea Trimisului lui Dumnezeu, care va aduce
69
mântuirea întregii lumi. Dar fiți cu băgare de seamă s ă nu fiți înșelați, c ăci mulți profeți falși
vor veni, care vor lua cuvintele mele și îmi vor corupe Evanghelia."
Apoi a spus Andrei: „Stăpâne, dă-ne un semn prin care îl vom recunoa ște."
Iisus a răspuns: „El nu va veni în timpul vostru, ci va veni la câ țiva ani după voi,
atunci când Evanghelia mea va fi deja risipit , atât de mult încât cu greu dac vor exista
treizeci de drept credincioși. Atunci Dumnezeuă va avea milă asupra lumii, și îl va ă trimite pe
Mesagerul său, iar deasupra capului său va fi un nor alb, prin care acesta va fi recunoscut
ca fiind unul ales de Dumnezeu, iar prin el se va manifesta lumii.
El va veni cu mare putere împotriva nelegiui ților și va distruge idolatria de pe întreg
pământul. Mă bucur că prin el, Dumnezeul nostru va fi cunoscut și glorificat, iar eu voi fi
cunoscut cu adevărat; și el se va răzbuna împotriva celor ce vor spune c ă sunt mai mult
decât un om.
Adevărat vă spun, că luna îi va sluji somnul în copilărie, iar atunci când el va fi
crescut, o va lua în mâinile sale. Fie ca lumea s ă se ferească să-l izgonească, căci el va
omorî închinătorii la idoli, pentru că mai mulți au fost uciși de Moise, robul lui Dumnezeu, și
de Iosua, care nu a cruțat orașele pe care le-a ars, și a ucis până și copiii; căci rana veche
se vindecă prin foc.
El va veni cu adevărul mai clar decât toți ceilalți profeți, și îl va mustra pe cel care
se folosește greșit de lume. Turnurile din orașul tatălui nostru se vor saluta unul pe altul de
bucurie; și astfel, când idolatria va fi r ăpusă la pământ și se va mărturisi că sunt un om ca
oricare alt om, cu adevărat vă spun, că atunci Trimisul lui Dumnezeu va fi venit."
Capitolul 73 – Cele patru c ăi a lui Satana
„Adevărat vă spun, că Satana vă va încerca dacă sunteți prieteni ai lui Dumnezeu,
pentru că nimeni nu-și atacă propriile orașe; iar dacă Satana și-ar face voia cu voi atunci voi
ați urma doar propriile plăceri; dar știind că voi îi sunteți du șmani, vă va v ătăma în orice fel
pentru
un câine vă duce
a legat la țpieire.
în lan Dar nu aveați auzit
, căci Dumnezeu
ă, pentru că el va fi împotriva voastr ă precum
teamrug ăciunea mea."
Ioan a răspuns: „O, stăpâne, nu numai nouă, ci și celor ce vor crede în Evanghelia
ta, spune-ne cum vechiul ispititor îl așteaptă pe om."
Iisus a răspuns: „În patru feluri ispitește blestematul. În primul rând, atunci când
ispitește prin el însuși, în gânduri. În al doilea rând el ispitește cu cuvintele și faptele
slujitorilor săi; apoi el ispitește cu doctrine false; iar în al patrulea rând, el ispite ște cu viziuni
false.
Acum, cât de precaut ar trebui să fie omul, și cu atât mai mult încât el (Satana) are
în favoarea lui carnea omului, care iubește păcatul la fel cum cel ce are febră iubește apa.
Adevărat vă spun, că dacă omul are frică de Dumnezeu, atunci va fi victorios peste toate,
șa cum
acare urmășrii pa
îți vorspune David, profetul
șii, astfel său: „Dumnezeu
ca diavolul vaăporunci
să nu te fac S ămie
îngerilor O
s ă te împiedici. i să vor
te vegheze,
cădea la
stânga ta și zece mii pe dreapta ta, astfel ca ei s ă nu se apropie de tine."
Mai mult decât atât, Dumnezeul nostru, cu mare dragoste a promis să ne aibă în
grijă, tot prin profetul David, spunând: „Eu îți dau înțelegerea, care te va învăța, și în căile
pe care vei umbla, voi face Ochiul Meu s ă se odihnească peste tine." Dar să vă mai zic? Ce
a spus El prin Isaiia: „Poate o mamă să uite de copilul din pântecele ei? Dar Eu v ă spun, că
atunci când ea îl va uita, Eu nu îl voi uita." Spuneți-mi deci, cine se va teme de Satana,
avându-i pe îngeri de pază și pe Dumnezeul cel Viu ca protector?
Cu toate acestea, trebuie, după cum spune profetul Solomon, ca „tu, fiul meu, care
ai ajuns să ai frică de Domnul, să î ți pregătești sufletul pentru ispite." Adev ărat vă spun, că
70
un om ar trebui să fac ă precum vameșul care își verifică banii, să î și verifice gândurile sale,
ca el să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său."
Capitolul 74 – Păcatul din gândire
„Au fost și sunt în lume oameni care nu gândesc asupra păcatelor, și care sunt în
cea mai mare eroare. Spuneți-mi, cum a păcătuit Satana? În mod limpede el a p ăcătuit în
gândul său că era mai vrednic decât omul. Solomon a păcătuit când s-a gândit să invite
toate creaturile lui Dumnezeu la un festin, astfel c ă un pește l-a îndreptat prin a-i mânca tot
ceea ce pregătise. Nu fără motiv, tatăl nostru David spune, c ă pentru a te înălța în inima
cuiva îl lași pe un altul în valea lacrimilor. Și de ce plânge Dumnezeu prin profetul său Isaiia,
zicând: „Îndepărtați de ochii mei gândurile voastre?” Și în ce scop spune Solomon: "În toată
păstrarea ta, păstrează-ți inima?"
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, toate
scripturile vorbesc împotriva gândurilor rele cu care p ăcatul este comis, pentru c ă fără a
gândi nu este posibil păcatul. Acum spuneți-mi, atunci când gospodarul planteză via, oare
nu o pune adânc? Cu siguranță c ă da. Și Satana face la fel. C ăci în sădirea păcatului el nu
se oprește la ochi sau la ureche, ci intră în inimă, care este locuința lui Dumnezeu, așa cum
Moise, robul Lui, a spus: „Eu voi locui întru ei, pentru ca ei s ă urmeze Legea Mea.”
Acum spune-mi, dacă regele Irod ți-ar da o casă în păstrare în care acesta dorește
să locuiască, l-ai lăsa pe Pilat, dușmanul său, s ă intre acolo sau să-și lase mărfurile în ea?
Cu siguranță nu. Apoi, cu atât mai puțin ar trebui să-l lași pe Satana să intre în inima ta sau
să își lase gândurile în inima ta. Dumnezeul nostru ți-a dat inima ta în păstrare, care este
locuința Lui.
Observați, prin urmare, cum vameșul are grijă de banii lui. El apreciază dacă
imaginea Cezarului este corectă, dacă argintul este bun sau fals, iar dacă acesta are
greutatea potrivită. El îl întoarce de multe ori în mân ă. O, ce lume nebună! Cât de prudentă
este în ță
neglijen aleși sale
nepătreburi;
sare, căîn
ci fultima zi va mustra și va judeca pe slujitorii lui Dumnezeu de
ără îndoială robii ei (a lumii) sunt mai prudenți decât slujitorii lui
Dumnezeu. Spuneți-mi acum, își cercetează cineva gândurile precum vameșul examinează
o monedă de argint? Cu siguranță nu."
Capitolul 75 – Drumul spre gândirea curată
Apoi a spus Iosif: „O, stăpâne, cum se aseamănă cercetarea unui gând cu cea a
unei monede?"
Iisus i-a răspuns: „Argintul bun din gândire este evlavia, c ăci fiecare gând
necuviincios vine de la diavol. Imaginea corect ă este exemplul dat de sfinți și de prooroci,
pe
carecare trebui ssăă îifieurm
noi arar trebui
toate ăm, iar greutatea gândului este iubirea lui Dumnezeu, prin
făcute. Dar inamicul va aduce gânduri nelegiuite împotriva
aproapelui, gânduri conformate lumii pentru a corupe carnea; gânduri de iubire
pământeasc ă care să corupă dragostea lui Dumnezeu."
Bartolomeu a răspuns: „O, stăpâne, ce ar trebui s ă facem pentru a gândi puțin,
pentru ca noi să nu cădem în ispită?"
Iisus a răspuns: „Două lucruri trebuie să faceți. Să vă străduiți în munca voastră și
să vorbiți puțin, căci lipsa vorbei este un puț în care se adună fiecare gând necurat, iar
vorba prea multă este precum un burete care ia dup ă el fărădelegile. Trebuie, prin urmare,
așa cum munca vă ține corpul ocupat, de asemenea ca și sufletul să fie ocupat prin
rugăciune. Iar sufletul nu trebuie să înceteze niciodată din rugăciune.
71
Am să vă dau un exemplu. Era un om care pl ătea prost muncitorii, de aceea cei ce-l
cunoșteau nu mergeau pentru a-i munci pământul. Drept pentru care el, ca un om r ău ce
era, a zis: „Voi merge la pia ță pentru a găsi oameni care nu fac nimic, și care vor veni să-mi
îngrijească vița de vie." Acest om a ie șit din casa lui și a g ăsit mulți străini care leneveau, și
care nu aveau nici bani. Acestora le-a vorbit i i-a dus la vie. Dar cu adev rat nici unul din
cei ce-l cunoșteau și care muncise pentru elșnu s-a dus acolo. Acela esteă Satana, cel ce
plătește r ău; căci el dă de muncă, iar omul primește în schimb focul veșnic pentru serviciul
făcut. De aceea a părăsit el Paradisul, pentru a pleca în c ăutare de muncitori.
Cu siguranță, el îi pune la munca sa pe cei care stau în trândăvie, oricine ar fi, dar
și mai mult pe cei care nu îl cunosc. Nu este în nici un fel îndeajuns ca cineva doar s ă
cunoască răul pentru a scăpa de el, ci se cuvine ca el s ă lucreze binele pentru a înlătura
răul."
Capitolul 76 – Trei feluri de gospodari
„Vă voi spune un drept exemplu. A fost un om care a avut trei podgorii, pe care le-a
l sat în grija a trei gospodari. Pentru că primul nu știa cum să cultive via, aceasta i-a adus
ă
numai rodul frunzelor. Al doilea l-a învățat pe al treilea cum vița de vie trebuie cultivată; și
acesta i-a urmat întocmai cuvintele și a îngrijit-o așa cum i-a spus, astfel c ă via celui de-al
treilea a dat mult rod. Dar al doilea și-a lăsat via neîngrijită, petrecându-și timpului numai
vorbind.
Când a venit timpul pentru a pl ăti arenda către stăpânul viei, primul a spus:
„Stăpâne, nu am știut cum să cultiv via ta, prin urmare, nu a rodit nici un fruct în acest an."
Stăpânul a răspuns: „O, nesăbuitule, oare locuiești singur pe lume, căci nu ai cerut sfatul
celui de-al doilea gospodar, care știe bine cum să cultive pământul? Cu siguranță că va
trebui să mă plătești." Și după ce a spus acestea, l-a condamnat s ă muncească în
închisoare până când va putea să-și pl ătească st ăpânul, care, privind cu mil ă la simplitatea
lui, l-a eliberat spunând: ă, căci nu mai doresc ca tu s ă muncești la via mea; îți este
îndeajuns datoria pe care„Pleac
ți-am dat-o."
Al doilea a venit, căruia stăpânul i-a zis: „Bine ai venit, viticultorul meu! Unde sunt
roadele care mi le datorezi? Cu adev ărat, deoarece știi bine cum să îngrijești vița de vie,
podgoria pe care ți-am dat-o împrumut trebuie neapărat să fie plină de rod." Al doilea
răspuns: „O, stăpâne, via ta este cu susul în jos, căci nu am tăiat crengile, nici nu am lucrat
pământul; iar podgoria nu a dat roade, a șa că nu te pot plăti."
După care stăpânul l-a chemat pe al treilea și cu uimire a spus: „Tu mi-ai spus c ă
acest om, căruia i-am lăsat a doua vie, te-a învățat întocmai cum să cultivi via pe care ți-am
dat-o. Cum se face atunci că via pe care i-am dat-o nu a dat roade, v ăzând că pământul
este unul singur?" Al treilea a r ăspuns: „Stăpâne, vița de vie nu se cultivă doar prin vorbă, ci
cel care îi vrea
viticultorului tău,rodul săă-șel
trebuiedac
stăpâne, nu face cănimic
i transpire mașadecât
în fiecare zi. Șăi cum
s ă piard să vorbind?
timpul aibă rod Cu
via
siguranță, stăpâne, dacă ar fi muncit după propriile sale cuvinte, în timp ce eu, care nu pot
vorbi atât de mult, ți-am plătit arenda pentru doi ani, el ți-ar fi dat arenda viei pentru cinci
ani."
Stăpânul s-a mâniat, și a spus cu dispreț viticultorului: „Și deci marea ta muncă a
fost în a nu tăia lemnul și în a nu nivela via, de aceea îmi datorezi o recompens ă mare!" Și
chemând slugile sale, le-a pus să-l bată fără milă. Și apoi l-au pus în închisoare în grija unui
servitor crud care l-a bătut în fiecare zi, și niciodată nu a fost dispus să-l elibereze, în ciuda
rugăciunilor prietenilor săi."
72
Capitolul 77 – Folosirea dreaptă a cunoașterii

„Adevărat vă spun, că în Ziua Judecății mulți îi vor spune lui Dumnezeu: „Doamne,
noi am predicat și am învățat Legea Ta." Împotriva lor pân ă și pietrele vor striga, zicând:
„Când a i propov duit altora, cu propria limb v-a i condamnat pe voi în iv , o, muncitori ai
nedreptățț ii." ă ă ț ș ă
„Așa cum Viu este Dumnezeu", a spus Iisus, „cel ce cunoaște adevărul și lucrează
contrarul, va fi pedepsit cu o pedeaps ă atât de dureroasă încât aproape până și Satana va
avea milă de el. Spuneți-mi, oare Dumnezeul nostru ne-a dat Legea pentru a o cunoaște
sau pentru a o lucra? Adevărat vă spun, cunoașterea își are scopul final în acea
înțelepciune care lucrează tot ceea ce știe.
Spuneți-mi, dacă unul așezat la masă ar privi numai mâncăruri din cărnuri alese,
dar cu mâinile ar alege lucruri necurate și le-ar mânca, oare nu ar fi el un nebun?"
„Da, fără îndoială", au spus ucenicii.
Atunci Iisus a zis: „O, cei mai nebuni dintre to ți nebunii sunt oamenii care cu
înțelegerea lor cunosc Raiul, dar cu mâinile aleg p ământul; și cu înțelegerea lor Îl cunosc pe
Dumnezeu, dar cu afecțiunea lor doresc lumea; cu înțelegerea lor cunosc bucuriile
Paradisului, și cu faptele lor aleg chinurile iadului.
Curajos este soldatul care lasă sabia și poartă teaca în luptă! Acum, oare nu știți că
cel care umblă noaptea dorește lumina, nu numai pentru a o vedea, ci mai degrab ă pentru a
vedea drumul bun, pentru ca el s ă poată ajunge în siguranță la han?
O, lume mizerabilă, ce de o mie de ori trebuie disprețuită și detestată! Din moment
ce Dumnezeul nostru, prin sfinții Săi prooroci, a voit dintotdeauna să îi dea cunoașterea prin
care ea să ajungă în țara și odihna Lui. Dar tu, lume nelegiută, nu numai că nu vrei să mergi
într-acolo, ci chiar mai rău, ai disprețuit lumina! Adevărat este proverbul cu cămila, că nu îi
place să bea apa limpede, pentru că nu dorește s ă-și vadă chip urât. Așa fac și cei fără de
Dumnezeu, care lucrează păcatul; căci ei urăsc lumina, ca nu cumva faptele lor rele să fie
cunoscute. Dar cel
mai rău, o folose care primește înțelepciunea și nu numai că nu o folosește spre bine, ci și
ște în a făptui răul, este precum cel ce-și folosește darurile ca instrumente
pentru a-l ucide pe cel care i le-a dăruit."
Capitolul 78 – Valoarea învățării

„Adevărat vă spun, că Dumnezeu nu a avut milă de c ăderea lui Satana, dar totuși a
avut milă de căderea lui Adam. Și fie ca aceasta s ă vă fie îndeajuns pentru cunoașterea
stării nefericite a celui ce știe binele și făptuiește răul."
Apoi, a spus Andrei: „O, stăpâne, atunci este un lucru bun s ă părăsești învățarea,
pentru a nu cădea într-o asemenea condiție."
înțelegere, a răspuns:
Iisusatunci săă nu
„Dac
este bine lumea tere.ă Adev
esteșbun
ai cunoa fără soare, spun,făcrăă pâinea
ărat văomul ochi și nu
sufletul ără
este fatât
de bună pentru viața de acum, așa cum învățarea este pentru viața veșnică.
Nu știți oare că a cunoaște este o poruncă a lui Dumnezeu? Căci așa vorbește
Dumnezeu: „Întrebați-i pe bătrânii voștri și ei vă vor învăța." Și despre Lege spune
Dumnezeu: „Fă ca porunca Mea s ă fie în fața ochilor tăi, și atunci când stai jos, și atunci
când mergi, și în orice moment să chibzuiești la ea." Aflați acum, așadar, dacă este bine să
nu învățați. O, nefericit este cel ce disprețuieste înțelepciunea, pentru că el sigur își va
pierde viața veșnică."
Iosif a răspuns: „O, stăpâne, știm că Iov nu a învățat de la un învățător, și nici
Avraam, iar cu toate acestea ei au devenit dintre cei sfin ți și dintre profeți."
73
Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că cel ce stă în casa mirelui nu are nevoie s ă
fie invitat la nuntă, pentru că el locuiește în casa în care are loc c ăsătoria; ci numai cei care
sunt departe de casa lui. Oare nu știți că profeții lui Dumnezeu sunt în casa harului și
îndurării lui Dumnezeu, și astfel au Legea lui Dumnezeu vădită în ei? Așa cum ne spune
David, tat l nostru, în aceast privin : „Legea Dumnezeului s u este în inima lui; prin
urmare, caleaă lui nu va trebui săăpată." ță ă
Adevărat vă spun, că Dumnezeul nostru în crearea omului nu numai c ă l-a creat
drept, dar a așezat în inima lui o lumină care să îi arate că se cuvine să Îl slujească pe
Dumnezeu. De aceea, chiar dac ă această lumină ar fi întunecată de păcat, ea nu s-ar
stinge întru totul. Pentru c ă fiecare națiune are această dorință de a-L sluji pe Dumnezeu,
deși acestea L-au pierdut pe Dumnezeu și slujesc unor dumnezei falși și mincinoși. Prin
urmare, trebuie ca omul să fie învățat de profeții lui Dumnezeu, căci în ei este lumina pur ă
pentru a-i învăța drumul spre Paradis, țara noastră, prin slujirea bună a lui Dumnezeu, la fel
cum trebuie ca cel bolnav cu ochii s ă fie călăuzit și ajutat."
Capitolul 79 – Nu legiuiți din dragoste pentru lege
Iosif a răspuns: „Și cum ne vor învăța proorocii, dacă ei sunt morți, și cum va fi
învățat cel care nu are cunoaștere de prooroci?"
Iisus a răspuns: „Doctrina lor este scris ă, astfel că ea trebuie cunoscută, iar scrierile
lor să v ă fie vouă precum un profet. Cu adevărat, cu adevărat vă spun, cel ce disprețuiește
profeția nu disprețuiește doar profetul, ci Îl disprețuiește de asemenea și pe Dumnezeu,
care a trimis profeții. Dar în ceea ce-i privește pe cei ce nu cunosc profe ții, așa cum sunt
neamurile, vă spun că dac ă în acele meleaguri va locui vreun om care va tr ăi așa cum îl va
călăuzi inima, fără a face altora ceea ce el nu ar dori s ă primească de la alții, și dând
aproapelui său ceea ce și el ar dori să primească de la alții, un astfel de om nu va fi părăsit
de mila lui Dumnezeu.
Legea Lui,De cu
aceea,
milă. laCrede
moarte, dacă nu chiar mai devreme, Dumnezeu îi va arăta și îi va da
ți poate că Dumnezeu a dat Legea din dragoste pentru Lege? Cu
siguranță acest lucru nu este adev ărat, ci mai degrabă Dumnezeu a dat Legea pentru ca
omul să lucreze binele, din dragoste pentru Dumnezeu. Și astfel, dacă Dumnezeu va găsi
un om care din dragoste pentru El săvârșește binele, credeți oare că-l va disprețui? Nu, cu
siguranță, ci mai degrabă El îl va iubi mai mult decât pe cei cărora le-a dat Legea.
Am să vă spun un drept exemplu. A fost un om care avea multe avu ții; și pe
teritoriul său avea un pământ pustiu, pe care creșteau numai lucruri neroditoare. Și astfel, în
timp ce se plimba într-o zi prin acel teren pustiu, el a g ăsit printre aceste plante neroditoare
o plantă care avea fructe delicate. Drept pentru care, omul a spus: „Cum se face c ă în acest
loc, aceasta plantă rodește fructe atât de delicate? Cu siguranță nu voi lăsa ca ea să fie
ăiatăă și pus ă pe foc cu restul."
tpun în grădina sa. Tot așa, văȘispun,
chemându- și slujitorii, i-a pus să
că Dumnezeul nostru va ținedezgroape la flășicsăările
planta
departe de o
iadului pe cei care lucrează dreptatea, oriunde s-ar afla ei."
Capitolul 80 – Învățați să lucrați bine

„Spuneți-mi, unde a locuit Iov dacă nu în Uz printre închinătorii la idoli? Și despre
timpul potopului, ce a scris Moise? Spuneți-mi. El spune: „Noe a g ăsit cu adevărat harul
înaintea lui Dumnezeu." Tatăl nostru Avraam a avut un tată f ără credință, c ăci acesta făcea
și se închina la idoli falși. Lot a trăit printre cei mai r ăi oameni de pe pământ. Daniel, de mic
copil, împreună cu Anania, Azaria și Misael, au fost lua ți prizonieri de către Nabucodonosor,
74
și aveau doar doi ani atunci când au fost lua ți; și s-au hrănit dimpreună cu multitudinea de
servitori idolatri.
Așa cum Viu este Dumnezeu, așa cum focul arde lucrurile uscate și le transformă în
foc, fără a face nici o diferen ță între lemnul de m ăslin, de chiparos și de palmier, tot așa,
Dumnezeul nostru are mil de to i cei care lucreaz în neprih nire, f r a face vreo
ă sau ismaeli
diferență între iudei, sciți, greci ț ți. ă ă ăă
Dar nu lăsa ca inima ta s ă se oprească în asta, o, Iosif, pentru c ă acolo unde
Dumnezeu a trimis pe profetul său este necesar ca în întregime să î ți negi propria judecată
și să urmezi profetul, fără a spune: „De ce spune el astfel? De ce ni se interzice și ni se
poruncește astfel?" Ci mai degrabă spune: „Aceasta este voia lui Dumnezeu. Astfel
poruncește Dumnezeu."
Ce i-a zis Dumnezeu lui Moise atunci când Israelul l-a dispre țuit pe Moise? „Ei nu
te-au disprețuit pe tine, ci m-au dispre țuit pe Mine." Adevărat vă spun, că omul nu ar trebui
să-și petreacă tot timpul vieții sale în a învăța cum să vorbească sau să citească, ci în a
învăța cum să săvârșească binele. Spuneți-mi acum, ce fel de rob al lui Irod este acela care
nu ar învăța să îi facă pe plac și să îl servească cu toată sârguința? Vai lumii ce învață doar
pentru a mulțumi un corp ce este lut și bălegar, și care nu învață ci mai degrabă uită de
slujirea lui Dumnezeu, care a f ăcut toate lucrurile și care este binecuvântat în veci."
Capitolul 81 – O femeie din Samaria
„Spuneți-mi, oare nu ar fi fost un mare p ăcat al preoților, dacă atunci când ar fi
purtat chivotul mărturiei lui Dumnezeu, aceștia l-ar fi lăsat să cadă la pământ?”
Ucenicii au tremurat auzind aceasta, căci știau că Dumnezeu l-a ucis pe Uza pentru
că în mod greșit a atins chivotul lui Dumnezeu. Iar ei au zis: „Cel mai dureros ar fi un astfel
de păcat."
Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, este un p ăcat și mai mare uitarea
Cuvântului
veșnică." DupLuiă ce
Dumnezeu, prin care
a spus acestea, făcut
Iisusași-a toate
făcut rugălucrurile
ș prin care vă oferă viața
ciunea, iari după rug ăciune el a spus:
„Mâine vom trece prin Samaria, pentru c ă astfel mi-a zis îngerul sfânt al lui Dumnezeu."
În dimineața unei anumite zi, Iisus a ajuns în apropierea fântânii pe care a f ăcut-o
Iacov și a dat-o lui Iosif, fiul său. După care Iisus, fiind ostenit de c ălătorie, a trimis pe
ucenicii săi în oraș pentru a cumpăra mâncare. Și astfel el s-a așezat lângă fântână, pe
piatra fântânii. Și iată, o femeie din Samaria venea pentru a scoate apă.
Iisus a spus femeii: „D ă-mi să beau."
Femeia a răspuns: „Oare nu ți-e rușine ca tu, evreu fiind, să-mi ceri mie pentru a
bea, pe când eu sunt o femeie samaritean ă?"
Iisus a răspuns: „O, femeie, dacă ai fi știut cine este cel ce ți-a cerut de băut, poate
că atunciFemeia
tu ai fi acerut de la „Cum
răspuns: ă bei." ă
el ca sai putea s îmi dai să beau, văzând că nu ai nici un vas cu
care să scoți apă și nici frânghie, iar fântâna fiind atât de adânc ă?"
Iisus a răspuns: „O, femeie, oricine va bea din apa acestei fântâni i se va face sete
din nou, dar oricine va bea din apa pe care i-o voi da eu, nu îi va mai fi sete; dar celor ce le
este sete le voi da să bea, ca să ajungă să aibă viața veșnică."
Apoi a spus femeia: „Stăpâne, dă-mi această apă a ta."
Iisus i-a răspuns: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, și vă voi da la amândoi de
b ut."
ă
Femeia a spus: „Nu am nici un soț."
Iisus a răspuns: „Ei bine, ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci soți, iar cel cu
care ești acum nu este soțul tău."
75
Femeia era mirată auzind acestea, și a zis: „Stăpâne, presimt că ești un profet; de
aceea, te rog, spune-mi, căci evreii să roagă pe muntele Sionului în Templul construit de
Solomon în Ierusalim, și ei spun că numai acolo și nicăieri altundeva oamenii pot găsi harul
și mila lui Dumnezeu. Iar poporul nostru se închin ă pe acești munți și spun că doar pe
mun ii Samariei ar trebui f cute închin ciunile. Cine sunt adev ra ii închin tori?"
ț ă ă ă ț ă
Capitolul 82 – Femeia care cauta adev ărul
Apoi, Iisus a oftat și a plâns, zicând: „Vai ție, Iudeea, căci pentru a ta glorie spui:
„Templul Domnului, Templul Domnului" și trăiești ca și cum Dumnezeu nu ar exista; te-ai
dat pe de-antregul plăcerilor și câștigurilor lumești, iar această femeie în ziua judec ății te va
condamna la iad, căci această femeie dorește să știe cum să găsească harul și mila lui
Dumnezeu."
Și întorcându-se către femeie, a spus: „O, femeie, voi samaritenii v ă închinați la
ceea ce nu cunoașteți, dar noi evreii ne închin ăm la ceea ce cunoaștem. Cu adevărat vă
spun, că Dumnezeu este duh și adevăr, și tot în spirit și în adevăr trebuie el să fie venerat.
Căci făgăduința lui Dumnezeu a fost f ăcută în Ierusalim, în Templul lui Solomon, și nu în
altă parte. Dar crede-mă, că va veni o vreme în care Dumnezeu va da mila Lui unui alt oraș,
și din fiecare loc va fi cu putin ță adevărata închinare. Și Dumnezeu va accepta cu milă, din
orice loc, adevărata rugăciune.”
Femeia a răspuns: „Noi îl așteptăm pe Mesia; când va veni, ne va înv ăța."
Iisus i-a răspuns: „Știi tu, femeie, că Mesia trebuie să vină?"
Ea a răspuns: „Da, stăpâne."
Apoi Iisus s-a bucurat și a spus: „Din câte am v ăzut până acum, ești o femeie
credincioas ă; ia aminte, prin urmare, că în credința în Mesia va fi mântuit fiecare ales a lui
Dumnezeu; de aceea, trebuie ca tu s ă știi de venirea lui Mesia."
Femeia a spus: „O, stăpâne, poate că tu ești Mesia."
dar dupăIisus răspuns:
minea va „Suntfiind
veni Mesia, într-adev ăr trimis la casa lui Israel ca un profet al mântuirii,
trimis de Dumnezeu pentru întreaga lume; c ăci pentru el
a făcut Dumnezeu lumea. Și apoi de toată lumea va fi Dumnezeu slăvit, și mila va fi primită,
astfel încât anul jubiliar, care acum vine o dat ă la o sută de ani, va fi redus de Mesia la o
dată în fiecare an și în fiecare loc."
Apoi, femeia a lăsat vasul ei de ap ă și a fugit în oraș s ă anunțe toate cele auzite de
la Iisus.
Capitolul 83 – Cealaltă mâncare
În timp ce femeia vorbea cu Iisus, au venit ucenicii lui, care se mirau c ă Iisus vorbea
astfel cu o ăfemeie. ști astfelș cu ă
samaritean ?" DupCu toatecând
ă care, acestea, nimeni
femeia nu i-aeispus:
a plecat, „De ce
au spus: „Stvorbe
ăpâne, vino i m onânc
femeie
ă."
Iisus a răspuns: „Trebuie să mănânc altă mâncare."
Apoi și-au zis ucenicii între ei: „Poate că un călător a vorbit cu Iisus și a plecat să-i
găsească altă hrană." Și ei l-au întrebat pe cel care a scris aceasta, spunând: „A mai fost
cineva aici, o, Barnaba, care să se ducă să îi aducă mâncare stăpânului?" Apoi a răspuns
cel ce scrie: „Nu a mai fost nimeni decât femeia pe care a ți v ăzut-o, care a adus acest vas
gol ca să-l umple cu apă." Apoi ucenicii stăteau uimiți, așteptând dezvăluirea cuvintelor lui
Iisus.
După care Iisus a spus: „Nu știți oare că adevărata mancare este aceea de a face
voia lui Dumnezeu? Pentru că nu pâinea este cea care îl susține pe om și îi dă viață, ci
cuvântul lui Dumnezeu, prin voința Sa. Și astfel, din acest motiv îngerii cei sfinți nu
76
mănâncă, ci trăiesc doar hrănindu-se cu voia lui Dumnezeu. Tot a șa, eu, Moise, Ilie și alții,
am stat patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără mâncare."
Și ridicându-și privirea, Iisus a spus: „Cât mai este pân ă la recoltă?"
Ucenicii au răspuns: „Trei luni."
Iisus a spus: „Privi i cum muntele este alb de porumb; cu adev rat v spun, c
ast zi va fi culeasă o recoltță foarte bună." Și apoi a arătat spre mulțimeaăcare ăvenise să-lă
ă
vadă, căci femeia, intrând în cetate, a mișcat întreg orașul, spunând: „O, oameni, veniți să
vedeți un nou profet trimis de Dumnezeu la casa lui Israel." Și ea le-a povestit toate pe care
le-a auzit de la Iisus. Când au ajuns acolo l-au rugat pe Iisus s ă r ămână cu ei; și a intrat în
cetate și a rămas acolo două zile, vindecându-i pe toți bolnavii și dând învățătură cu privire
la Împărăția lui Dumnezeu.
Apoi au spus cetățenii către femeie: „Noi credem mai mult în cuvintele și minunile
sale decât credem în ceea ce ai spus; c ăci într-adevăr el este unul sfânt al lui Dumnezeu,
un profet trimis pentru mântuirea celor care vor crede în el."
După rugăciunea de la miezul nop ții ucenicii s-au apropiat de Iisus, care le-a zis:
„Aceasta noapte va fi în vremea lui Mesia, Trimisul lui Dumnezeu, jubileul din fiecare an,
care acum vine la fiecare sută de ani. Prin urmare, nu doresc ca noi s ă dormim, ci să facem
rugăciune, plecându-ne capul de o sută de ori și venerându-L pe Dumnezeul nostru
puternic și milos, care este binecuvântat în veci; așadar, să spunem de fiecare dată:
„Mărturisesc că Tu singur ești Dumnezeul nostru, care nu a avut început, nici nu va avea
sfârșit; căci prin mila Ta ai dat tuturor lucrurilor începutul lor, și prin judecata Ta vei da
tuturor un sfârșit; care nu ai nici o asemănare între oameni, pentru c ă în bunătatea Ta
infinită nu ești supus mișcării și nici oricărei întâmplări. Ai milă de noi, pentru că Tu ne-ai
creat, iar noi suntem lucrarea Mâinilor Tale."
Capitolul 84 – Puritatea în rugăciune
ă ce a f ăcut rugăciunea, Iisus a spus: „Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că

ne-a datDupîn aceast ă noapte o mare milă, căci El a făcut să se întoarcă înapoi timpul care
trebuie să treacă noaptea, încât ne-am făcut rugăciunea în uniune cu Trimisul lui
Dumnezeu. Iar eu i-am auzit vocea."
Ucenicii s-au bucurat foarte mult auzind acestea, și au spus: „Stăpâne, spune-ne
câteva învățături în această noapte"
Atunci Iisus a zis: „Ați văzut vreodată bălegar amestecat cu balsam?"
Ei au răspuns: „Nu, stăpâne, căci nimeni nu este atât de nebun încât s ă fac ă acest
lucru."
„Vă spun că în lume există nebuni mai mari de-atât”, a spus Iisus, „pentru că, cu
slujirea lui Dumnezeu ei amestecă slujirea lumii. Atât de mult încât mul ți dintre cei ce trăiesc
ără prihană au
ftreburile înșelați abominabili
de Satana, șînaintea se roagă ei Spune ă rug ăciunea
lumești,fost
devenind i în timplui
ce Dumnezeu. amestec
ți-mi, când vă splorălacuți
pentru rugăciune, nu aveți grijă ca nici un lucru necurat să nu vă atingă? Cu siguranță că
da. Dar ce faceți atunci când vă aflați în rugăciune? Vă spălați sufletul de păcate, prin mila
lui Dumnezeu. Ați fi dispuși oare, în timp ce vă faceți rugăciunea să vorbiți despre lucruri
lumești? Aveți grijă să faceți astfel, pentru că fiecare cuvânt lumesc devine bălegarul
diavolului asupra sufletului celui care vorbește."
Atunci ucenicii s-au cutremurat, căci el vorbea cu patima spiritului; și au zis: „O,
st pâne, ce să facem dacă atunci când facem rugăciunea un prieten vine să vorbească cu
ă
noi?"
Iisus a răspuns: „Lăsați-l să aștepte, și terminați-vă rugăciunea."
77
Bartolomeu a spus: „Dar dacă el va fi ofensat și își va vedea de drumul său, văzând
că nu vorbesc cu el?"
Iisus a răspuns: „Dacă el va fi ofensat, crede-m ă c ă el nu îți este nici prieten și nici
un credincios, ci mai degrabă un necredincios și un companion a lui Satana. Spune-mi,
dac te-ai duce s vorbe ti cu cineva despre Irod i l-ai g si vorbind în urechile lui Irod, ai fi
jignită dac ă te-ar face
ă să așștepți? Cu siguranță nu, dar
ș ai fi ămul țumit să-l vezi pe prietenul tău
slujind în serviciul regellui. Este adevărat?" a spus Iisus.
Ucenicii au răspuns: „Este foarte adevărat."
Apoi, Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că fiecare, atunci când se roagă, vorbește cu
Dumnezeu. Ar fi corect să te oprești din a vorbi cu Dumnezeu pentru a vorbi cu un om?
Este corect că prietenul tău să fie jignit din această cauză? Pentru că ai mai mult respect
pentru Dumnezeu decât ai pentru el? Crede-mă, că dacă el va fi ofensat când îl faci s ă
aștepte, atunci el este un bun slujitor al r ăului. Căci asta dorește diavolul, ca Dumnezeu să
fie părăsit în favoarea omului. Așa cum Viu este Dumnezeu, în fiecare lucru bun, cel ce se
teme de Dumnezeu ar trebui să se separe de lucrările lumii, astfel încât s ă nu corupă lucrul
bun."
Capitolul 85 – Prietenii adevărați

„Când un om lucrează răul sau vorbește răul, dacă cineva s-ar duce s ă-l îndrepte și
să-i împiedice lucrarea, ce anume face un astfel de om?" a spus Iisus.
Ucenicii au răspuns: „El face un bine, căci Îl slujește pe Dumnezeu, care caută
mereu să împiedice răul, așa cum soarele caută mereu să alunge întunericul."
Iisus a spus: „Și eu vă spun că dimpotrivă, atunci când un om lucrează binele sau
vorbește binele, oricine încearcă s ă-l împiedice, sub pretextul că nu face mai bine decât el,
acela servește diavolul, ba el devine chiar tovar ășul său. Căci diavolul nu se ocup ă de nimic
altceva decât de a împiedica orice lucru bun. Dar ce s ă v ă mai spun? Vă voi spune precum
anumai
spusunul
Solomon ș ș
îți esteprofetul,
prieten."cel sfânt, i prietenul lui Dumnezeu: „Din o mie pe care îi cuno ti,
Apoi a spus Matei: „Atunci nu vom mai putea s ă iubim pe nimeni."
Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că nu vă este îngăduit să urăți altceva decât
păcatul, astfel încât să nu-l urâți nici chiar pe Satana ca făptură a lui Dumnezeu, ci mai
degrabă ca dușman al lui Dumnezeu. Știți oare de ce? Pentru c ă el este o creatură a lui
Dumnezeu, și tot ce a creat Dumnezeu este bun și perfect. Drept consecință, oricine urăște
creatura urăște de asemenea și Creatorul.
Dar prietenul este un lucru singular, care cu greu poate fi g ăsit, și ușor poate fi
pierdut. Căci prietenul nu va suporta o contradicție împotriva Celui pe care el Îl iube ște mai
presus de orice. Feriți-vă și fiți precauți, și nu alegeți ca prieten unul care nu-L iubește pe
Cel Îl iubialți. sufletului.
decâtceunvoimedic Știți oare Șcei astfel,
înseamnașaă cum
prieten?
rar gUn
ăseprieten un medică bun,
nu înseamn
ște cineva nimiccare
altceva
știe
toate bolile și înțelege cum să aplice medicamentele, la fel de rari sunt și prietenii care
cunosc defectele și înțeleg cum să călăuzească spre bine. Dar aici stă ascuns răul, căci
mulți sunt cei ce au prieteni care se prefac c ă nu văd greșelile prietenului lor; alții le scuză,
alții le apără sub pretext pământesc; și, ce este și mai rău, există prieteni care își invită și își
ajută prietenul în a greși, a căror scop va asemenea josniciei lor. Feriți-vă să primiți astfel de
oameni drept prieteni, căci în adevăr ei sunt dușmani și ucigași ai sufletului.”
78
Capitolul 86 – Calitățile prietenilor

„Caută ca prietenul tău s ă fie în așa fel încât, chiar dac ă el vrea să te îndrepte, și el
să primească îndreptarea; și așa cum el va dori ca tu să lași deoparte toate lucrurile pentru
dragostea de Dumnezeu, le fel s -l mul umeasc faptul c l-ai p r si pentru a-L sluji pe
Dumnezeu. Dar spuneți-mi, dacă ăun om țnu știe cum ă să-L iubeasc
ă ă Dumnezeu, cum va
ă pe
ști să se iubească pe sine? Și cum va ști să îi iubească pe alții, neștiind cum să se iubească
pe sine? Cu adevărat acest lucru este imposibil.
Prin urmare, atunci când vă alegeți un prieten, căci cu adevărat este cel mai sărac
acela care nu are nici un prieten, nu lua ți în seamă în primul rând descendenta sa aleasă,
nici familia lui, nici casa lui, nici hainele lui fine, nici caracterul său, nici cuvintele sale dulci,
căci veți fi ușor înșelați. Ci priviți cum se teme el de Dumnezeu, cum disprețuiește lucrurile
pământești, cum îi plac faptele bune, și mai presus de toate, cum î și urăște trupul, și astfel
veți găsi cu ușurință un prieten adevărat, dacă lui, mai presus de toate lucrurile, îi este fric ă
de Dumnezeu și dacă disprețuiește deșertăciunile lumii, dacă el este ocupat întotdeauna în
fapte bune și își urăște propriul corp ca un inamic crud.
De asemenea, să nu iubiți un așa prieten astfel încât s ă doriți să locuiți în el, căci
astfel veți deveni idolatri. Dar iubiți-l ca pe un dar pe care vi l-a dat Dumnezeu, c ăci astfel îl
va împodobi Dumnezeu cu o și mai mare binecuvântare. Adev ărat vă spun, că cine a găsit
un prieten adevărat, a găsit una dintre bucuriile Paradisului; ba chiar acesta este cheia
Paradisului."
Tadeu a răspuns: „Dar dacă un om va avea un prieten care nu este a șa cum ai
spus, o, stăpâne? Ce ar trebui el să facă? Ar trebui să-l părăsească?"
Iisus a răspuns: „Ar trebui să facă precum face marinarul cu nava lui, pe care o
navighează atâta timp cât trage foloase din ea, dar atunci când vede c ă aceasta îi aduce o
pierdere, o părăsește. La fel să faceți cu prietenii voștri care sunt mai răi decât voi în acele
lucruri care vouă vă aduc insulte; părăsiți-i, ca să nu fiți părăsiți de mila lui Dumnezeu."
Capitolul 87 – Evitați prudența carnală
„Vai lumii, din cauza insultelor. Nu se poate ca insultele să nu vină, căci întreaga
lume se află în ticăloșie. Chiar mai mult, vai de omul prin care se înf ățișează insulta. Ar fi
mai bine pentru acel om dacă ar avea o piatră de moară legată de gât și s ă fie scufundat în
adâncul mării, decât ca el să p ăcătuiască împotriva aproapelui său. Dacă ochiul îți aduce o
insultă, atunci scoate-l. Căci este mai bine pentru tine s ă ajungi cu un singur ochi în Paradis
decât să ajungi cu amândoi în iad. Dacă mâna sau piciorul tău te jignesc, să faci la fel,
pentru că este mai bine să te duci în împărăția cerurilor cu un picior sau cu o mână, decât
să ajungi cu două mâini și două picioare în iad."
Simon,
că într-un numitvoiPetru,
scurt timp spus: „Doamne, cum trebuie să fac aceste lucruri? Cert este
fi fărăa membre."
Iisus a răspuns: „O, Petru, pune la o parte pruden ța carnală și îndată vei găsi
adevărul. Căci cel ce te învață este ochiul tău, cel ce ajută să lucrezi este piciorul tău și cea
care are grijă de boală este mâna ta. De aceea, când acestea î ți oferă ocazia spre păcat,
părăsește-le; căci este mai bine pentru tine s ă ajungi în Paradis ca un ignorant, cu puține
lucrări și sărac, decât să ajungi în iad înțelept, cu lucrări mari și bogat. Tot ce te-ar putea
împiedica de la slujirea lui Dumnezeu, aruncă de la tine așa cum un om d ă la o parte tot ce
îi împiedică vederea."
Și după ce a spus aceste lucruri, Iisus l-a chemat pe Petru mai aproape de el, și i-a
zis: „Dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, du-te și îndreaptă-l. Dacă acesta își va
schimba purtarea, bucură-te, căci l-ai câștigat pe fratele tău, dar dacă acesta nu se va
79
schimba, du-te și cheamă doi martori și îndreaptă-l din nou, iar dac ă nu se va schimba, du-
te și spune-l bisericii; iar dacă nici atunci nu-și va schimba obiceiul, num ără-l ca fiind dintre
necredincioși, și prin urmare să nu locuiești sub același acoperiș cu el, să nu mănânci la
aceeași masă cu el și să nu vorbești cu el; astfel încât dac ă vei ști unde îl vor purta
picioarele, tu s nu îi calci pe urme."
ă
Capitolul 88 – Omul este îndreptat prin mil ă
„Dar aveți grijă să nu vă priviți ca fiind mai buni, ci mai degrab ă să spuneți astfel:
„Petru, Petru, dacă Dumnezeu nu te-ar fi ajutat cu harul S ău, ai fi fost mai rău decât el."
Petru a răspuns: „Cum trebuie așadar să-l îndrept?"
Iisus a răspuns: „În felul în care și tu ai dori s ă fii îndreptat și cum ai fi bucuros să fii
tolerat, așa că fii răbdător cu celilalți. Crede-mă, Petru, căci adevărat îți spun, de fiecare
dată când îl vei îndrepta pe fratele tău cu milă, și tu vei primi mila lui Dumnezeu, iar
cuvintele tale vor fi cu rod; dar dac ă o vei face riguros, și tu vei fi pedepsit în mod riguros de
dreptatea lui Dumnezeu, și nu vei mai avea nici un rod.
Spune-mi, Petru, oare acele vase de lut în care cei săraci își gătesc mâncarea sunt
spălate cu pietre și ciocane de fier? Cu siguranță nu; ci mai degrabă cu apă fierbinte.
Vasele sunt rupte în buc ăți de fier, lucrurile de lemn sunt arse cu foc; dar omul este
îmbunătățit cu milă. De aceea, atunci când î ți vei îndrepta fratele, s ă-ți spui: „Dacă
Dumnezeu nu mă va ajuta, mâine voi face mai r ău decât tot ceea ce am facut azi."
Petru a răspuns: „De câte ori trebuie s ă-l iert pe fratele meu, o, stăpâne?"
Iisus a răspuns: „De câte ori ai dori ca și tu să fii iertat de el."
Petru a zis: „De șapte ori pe zi?"
Iisus a răspuns: „Nu numai de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte să-l ierți în
fiecare zi; căci acela care iartă, lui îi va fi iertat, și cel ce condamnă, acela va fi condamnat."
Apoi a spus cel ce scrie aceasta: „Vai de prin ți! Căci ei vor merge în iad."
AdevăratIisus l-a mustrat,
vă spun, spunând:
că spălatul nu este „Ai atât
devenit nes ăbuit,corpului,
de necesar o, Barnaba,
nici z ăde
balaai calului
vorbit astfel.
și nici
cârma navei, așa cum este necesar prințul statului său. Și pentru ce motiv a dat (această
sarcină) Dumnezeu lui Moise, Iosua, Samuel, David și lui Solomon și multor altora care
împărțeau judecata? Către astfel de oameni a dat Dumnezeu sabia pentru extirparea
fărădelegii. "
Apoi a spus cel ce scrie aceasta: „Dar cum ar trebui să se acorde judecata, prin
condamnare și iertare?"
Iisus a răspuns: „Nu oricine poate fi un judecător, căci numai judecătorului i se
cuvine să condamne pe alții, o, Barnaba. Și judecătorul ar trebui să-i condamne pe cei
vinovați, așa cum un tată comandă ca un membru putrezit al fiului s ău să fie tăiat, pentru ca
să nu putrezească întregul corp."
Capitolul 89 – Nu opriți mila de la alții
Petru a zis: „Cât timp trebuie să-l aștept pe fratele meu să se pocăiască?"
Iisus a răspuns: „Atâta timp cât și tu ai fi vrut s ă fii asteptat."
Petru a răspuns: „Nu toată lumea va înțelege acest lucru, de aceea vorbește-ne mai
limpede."
Iisus a răspuns: „Așteaptă-l pe fratele tău atâta timp cât Dumnezeu îl a șteaptă."
„Nici acestea nu le vor înțelege toții ", a spus Petru.
Iisus a răspuns: „Așteptați-l atâta timp cât el se poate poc ăi."
80
Atunci Petru s-a întristat, și ceilalți de asemenea, căci nu înțeleseser ă sensul

cuvintelor. După care Iisus a r ăspuns: „Dacă ați avea o înțelegere profundă, și ați ști că și
voi înșivă sunteți păcătoși, nu v-ați gândi vreodată să îndepărați mila din inimă pentru cei
păcătoși. Așa că vă voi spune limpede, c ă păcătosul ar trebui să fie așteptat să se
poc iasc , atâta timp cât înc mai are suflet (sub din i) s respire. C ci astfel îl a teapt i
ă
Dumnezeul ă nostru cel mai Puternic
ă și cel mai Milos. ț ă ă ș ăș
Dumnezeu nu a spus că: „În ceasul acela în care păcătosul va posti, va face
milostenie, va face rugăciunea și va merge în pelerinaj, îl voi ierta." C ăci acestea mulți le-au
făcut și sunt damnați pentru eternitate. Dar el a spus: „În ceasul acela în care că p ăcătosul
va plânge pentru păcatele sale, nu îmi voi mai aminti de fărădelegile lui." Ați înțeles?" a
spus Iisus.
Ucenicii au răspuns: „O parte am înțeles-o și o parte nu."
Iisus a spus: „Care este partea pe care nu a ți înțeles-o?"
Ei au răspuns: „Că mulți care au făcut rugăciuni și au postit sunt blestemați."
Atunci Iisus a zis: „Adev ărat vă spun, că cei fățarnici și păgânii fac mai multe
rugăciuni, mai multe milostenii și mai multe posturi decât fac prietenii lui Dumnezeu. Dar
pentru că nu au credință, ei nu se pot pocăi din dragoste pentru Dumnezeu, și astfel ei sunt
damnați."
Apoi a zis Ioan: „Învață-ne despre credință, pentru dragostea de Dumnezeu."
Iisus a răspuns: „Este timpul să spunem rugăciunea din zori."
După care s-au ridicat, și după ce s-au spălat s-au rugat către Dumnezeul nostru,
care este binecuvântat în veci.
Capitolul 90 – Despre credință
Când rugăciunea s-a terminat ucenicii s-au apropiat din nou de Iisus, care a rostit:
„Apropie-te, Ioan, căci astăzi îți voi vorbi despre toate care le-ai cerut. Credința este
un ș pe aleșii S ăi, sigiliu pe care l-a dat Mesagerului
Său,sigiliu
prin prin carecăDumnezeu
mâinile ruia fiecarepecetluie
dintre ceitealeși a primit credin ța. Căci așa cum Dumnezeu
este unul singur, așa și credința este una.
De aceea, Dumnezeu, pentru că l-a creat mai înainte de toate lucrurile pe
Mesagerul Său, i-a dat lui credința înainte de orice altceva, care era precum o asem ănare a
lui Dumnezeu și a tot ceea ce Dumnezeu a făcut și a spus. Și astfel credincioșii, prin
credință văd toate lucrurile, mai bine decât unul vede cu ochii, c ăci ochii pot greși; ei pot
greși aproape întotdeauna, dar credința nu greșește niciodată, căci are drept temelie pe
Dumnezeu și Cuvântul Său. Credeți-mă, că prin credință sunt mântuiți toți cei aleși de
Dumnezeu. Dar fără credință cu siguranță nu este cu putință ca cineva să Îi fie pe plac Lui
Dumnezeu.
De aceea,
pelerinajele, nu; ciSatana ă ăel
nu urm
mai degrab reșincit
te săă nimiceasc ă șposturile,
necredincio rugăciunea,
ii către acestea, căcimilostenia
el găseșteși
plăcere în a-l vedea pe om muncind fără a primi plata. Dar el îndură multe dureri și multă
greutate pentru a nimici credința, de aceea credința ar trebui să fie păzită cu sârguință, și
cel mai sigur drum pentru acest scop este renunțarea la „de ce? pentru ce? (motiv)", v ăzând
că „de ce? pentru ce? (motiv - nesupunerea)" a dus la alungarea oamenilor din Paradis și l-
a schimbat pe Satana din unul din cei mai frumo și îngeri într-un diavol oribil."
Apoi a zis Ioan: „Dar cum s ă abandonăm „de ce-ul”, văzând că aceasta este poarta
cunoa terii?"
ș
Iisus a răspuns: „Nu, mai degrabă „de ce-ul" este poarta către iad."
După aceea Ioan a tăcut, iar Iisus a adăugat: „Când știi că Dumnezeu a spus un
lucru, cine ești tu, omule, ca să spui: „Pentru ce ai spus așa, Dumnezeule? De ce ai făcut
81
așa?" Oare se cuvine vasului de lut să spună f ăuritorului ei: „De ce m-ai făcut să fiu umplut
cu apă și nu cu balsam?" Adevărat vă spun, că trebuie împotriva oricărei ispite să vă
consolidați cu aceste cuvinte, spunând: „Așa a poruncit Dumnezeu", „Așa a făcut
Dumnezeu", „Aceasta e voia lui Dumnezeu", căci făcând astfel veți trăi în siguranță."
Capitolul 91 – Neliniștea iscată de Iisus

În tot acest timp izbucnise o mare tulburare în toat ă Iudeea, din cauza lui Iisus.
Soldații romani, prin lucrarea lui Satana, i-au r ăscolit pe evrei spunând că Iisus este
Dumnezeu care a venit să-i viziteze. Atât de mare era r ăzvrătirea încât în apropierea celor
patruzeci de zile toată Iudeea era înarmată, astfel încât fiul era împotriva tatălui și fiecare
frate împotriva celuilalt. Unii spuneau că Iisus era Dumnezeu venit în lume; al ții spuneau:
„Nu, ci el este un fiu al lui Dumnezeu"; și alții spuneau: „Nu, căci Dumnezeu nu are nici o
similitudine umană, și prin urmare nu naște fii, ci Iisus din Nazaret este un profet al lui
Dumnezeu." Această răscoală apăruse din cauza marilor minuni pe care le f ăptuise Iisus.
Pentru a liniști oamenii a trebuit ca marele preot s ă meargă în procesiune, îmbrăcat
în haine preotești, în Numele Sfânt al lui Dumnezeu, cu tetagramatonul pe frunte, iar
guvernatorul Pilat precum și Irod au călărit în mod asemănător.
Apoi trei armate s-au adunat în Mitpa, fiecare num ărând două sute de mii de
oameni, toți înarmați cu săbii. Irod le-a vorbit, dar ei nu s-au potolit. Apoi, guvernatorul și
marele preot au vorbit, zicând: „Fraților, acest război a fost stârnit de lucrarea lui Satana,
căci Iisus este viu, iar noi ar trebui s ă recurgem la el și să-i cerem să dea mărturie asupra lui
însuși, și apoi să credem cuvântul lui."
La aceste vorbe toată lumea s-a liniștit; și lăsând armele jos, s-au îmbr ățișat unul pe
celălalt, zicând unii către alții: „Iartă-mă, frate!" În acea zi, prin urmare, fiecare și-a spus
acest lucru în inimă, că va crede orice va spune Iisus. Guvernatorul și marele preot au oferit
o mare recompensă oricui avea să vină înainte și să anunțe unde putea fi găsit Iisus.
Capitolul 92 – Venerat ca și Dumnezeu aproape de Iordan
În acest timp, prin cuvântul îngerului sfânt, noi ne-am dus la Muntele Sinai cu Iisus.
Acolo Iisus și discipolii săi au ținut post timp de patruzeci de zile. Când postul a fost împlinit,
Iisus s-a apropiat de râul Iordan pentru a merge la Ierusalim. Și el a fost văzut de unul dintre
cei care credeau că Iisus era Dumnezeu. Apoi, plângând cu mare bucurie iar ă și iară
„Dumnezeul nostru vine!", el a ajuns în cetate și a stârnit întregul oraș, spunând:
„Dumnezeul nostru vine, Ierusalime; pregătiți-vă s ă-l primiți! Și el a mărturisit că l-a
văzut pe Iisus în apropierea Iordanului. Apoi toată lumea, săraci și bogați dimpreună, au
ieșit din oraș pentru a-l vedea pe Iisus, astfel c ă orașul se golise, iar femeile și-au purtat
brațe șau
copiii în Când i auvăuitat ă-și ia de mâncare. ș
zut saceasta, guvernatorul i marele preot au pornit și ei călare și au
trimis un mesager la Irod, care de asemenea pornise pentru a-l găsi pe Iisus, în scopul de a
pune capăt răzvrătirii poporului. Timp de două zile l-au căutat ei în pustie, aproape de
Iordan, iar în a treia zi l-au găsit în apropierea amiezii, când el și cu ucenicii lui se purificau
pentru rugăciune, în conformitate cu cartea lui Moise.
Iisus s-a mirat foarte, v ăzând mulțimea care acoperea pământul cu oameni, iar el a
zis ucenicilor săi: „Poate că Satana a provocat o răzvrătire în Iudeea. Fie ca Dumnezeu să
ia de la Satana stăpânirea pe care o are asupra p ăcătoșilor."
Și după ce a spus acestea, mul țimea s-a apropiat, iar când l-au recunoscut au
început să strige: „Bun venit ție, o, Dumnezeul nostru" și au început să-l venereze ca și cum
era Dumnezeu.
82
Iisus a strigat cu putere și a spus: „Plecați din fața mea, o, oameni nebuni, c ăci mi-e
teamă că pământul se va deschide și mă va înghiți pentru cuvintele voastre abominabile."
Auzind acestea oamenii s-au îngrozit și au început să plângă.
Capitolul 93 – Iisus: sunt precum ceilalți oameni

Apoi Iisus, după ce și-a ridicat mâna în semn de t ăcere, a spus: „Într-adevăr ați
comis un mare păcat, o, israeliților, prin a mă numi pe mine, un om, Dumnezeul vostru. Și
mă tem că pentru asta Dumnezeu va lovi cetatea sfântă cu o ciumă teribilă, lăsând-o în
slujba popoarelor; o, de o mie de ori s ă fie blestemat Satana, care v-a îndemnat la aceasta!"
Și după ce a spus acestea, Iisus și-a pus chipul în ambele mâini, dup ă care a
izbucnit așa un zgomot de plânsete încât nimeni nu putea auzi ce spunea Iisus. Dup ă care
a ridicat mâna încă o dată în semn de tăcere, iar oamenii liniștindu-se din plânsul lor, el a
vorbit din nou:
„Mărturisesc înaintea cerului, și chem ca martori tot ceea ce trăiește pe pământ, că
eu sunt străin la tot ceea ce ați spus; căci eu sunt un om, născut din femeie muritoare și
supus la judecata lui Dumnezeu, suferind nefericirea mâncatului și a dormitului, a frigului și
a căldurii, ca și ceilalți oameni. Drept pentru care, atunci când Dumnezeu va veni s ă judece,
cuvintele mele vor străpunge precum o sabie pe fiecare dintre cei care cred c ă sunt mai
mult decât un om." După ce a spus acestea, Iisus a văzut o mare mulțime de călăreți, și a
perceput că venea guvernatorul dimpreună cu Irod și marele preot. Apoi Iisus a spus:
„Poate că și ei au înnebunit."
Când guvernatorul a ajuns acolo cu Irod și cu marele preot, cu toții au descălecat și
au format un cerc în jurul lui Iisus, dar solda ții nu au putut ține înapoi poporul care dorea să-
l audă pe Iisus vorbind cu preotul. Iisus s-a apropiat de preot cu respect, dar acesta dorea
să se aplece și să se închine lui Iisus, când Iisus a strigat: „Ferește-te de ceea ce faci, preot
al Dumnezeului cel Viu! Nu p ăcătui împotriva Dumnezeului nostru!"
Preotul
că ea strig a răspuns: „Atât de mișcată este Iudeea de semnele și de învățăturile tale,
ă că tu ești Dumnezeu; de aceea, constrânși de popor, am venit aici cu
guvernatorul roman și cu regele Irod. Te rugăm, prin urmare, din inim ă, să îndepărtezi
răzvrătirea care s-a pornit din cauza ta. C ăci unii spun că e ști Dumnezeu, unii spun că e ști
fiul lui Dumnezeu, iar alții spun că ești un profet."
Iisus a răspuns: „Dar tu, mare preot al lui Dumnezeu, de ce nu ai potolit aceast ă
răzvrătire? Se poate oare, ca și tu să-ți fi ieșit din minți? Oare profețiile și Legea lui
Dumnezeu au trecut în uitare? O, Iudee nenorocită, înșelată de Satana!"
Capitolul 94 – Minunile celorlalți profeți
chem caȘimartori
după ce
totaceea
spus ceacestea,
tr ăieșteIisus
pe paământ,
zis dincănou:
eu „M ărturisesc
sunt străin faînaintea
ță de totcerului,
ceea ce și
oamenii au spus despre mine, c ă sunt mai mult decât un om. C ăci eu sunt un om n ăscut din
femeie, supus la judecata lui Dumnezeu, care trăiește ca și ceilalți oameni, fiind supus
nefericirilor oamenilor de rând. A șa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență sufletul
meu se află, ai păcătuit foarte mult, o, preotule, în a spune ceea ce ai spus. Fie ca
Dumnezeu să nu aducă o mare pedeapsă peste orașul sfânt pentru acest păcat."
Apoi a zis preotul: „Fie ca Dumnezeu s ă ne ierte, iar tu să te rogi pentru noi.”
Apoi a spus guvernatorul și Irod: „Stăpâne, este imposibil ca un om s ă facă ce faci
tu; de aceea, noi nu înțelegem ceea ce spui."
Iisus a răspuns: „Ceea ce spui este adevărat, căci Dumnezeu lucrează binele în
om, așa cum Satana lucrează răul. Pentru că omul este precum o prăvălie, în care oricine
83
intră cu consimțământul său vinde și cumpără în el. Dar spune-mi, guvernatorule, și tu

împărate, spuneți acestea pentru că sunteți străini Legii noastre; dar dacă ați citi
testamentul și Legământul Dumnezeului nostru veți vedea că Moise cu un toiag a schimbat
apa în sânge, praful în purici, roua în furtun ă și lumina în întuneric. El a f ăcut ca broaștele și
oarecii s intre în Egipt acoperind p mântul; el l-a ucis pe primul n scut, i a desp it
șmarea în ăcare l-a înecat pe Faraon. Dar ă din aceste lucruri eu nu amă f ăcut șnici unul. ățȘi
despre Moise, în prezent fiecare m ărturisește că el este un om mort. Iosua a făcut ca
soarele să stea pe loc și a despărțit Iordanul, ceea ce eu încă nu am făcut. Și despre Iosua,
până în zilele acestea, fiecare mărturisește că el este un om mort. Ilie a făcut să cadă foc
din cer precum și ploaia, ceea ce eu nu am f ăcut. Și despre Ilie oricine mărturisește c ă el a
fost un om. Și în mod asemănător au făcut mulți alți profeți, oameni sfinți, prieteni ai lui
Dumnezeu, care în puterea lui Dumnezeu au făcut lucruri care nu pot fi înțelese de mințile
celor care nu Îl cunosc pe Dumnezeul nostru, Atotputernic și Milostiv, care este
binecuvântat pentru totdeauna."
Capitolul 95 – Atributele lui Dumnezeu
În consecință, guvernatorul, preotul și regele l-au rugat pe Iisus, pentru a liniști
mulțimea, să se înalțe într-un loc înalt și s ă vorbească poporului. Apoi a urcat Iisus pe una
dintre cele douăsprezece pietre care Iosua a pus s ă fie ridicate din mijlocul Iordanului de
către cele douăsprezece seminții, atunci când tot Israelul a trecut pe uscat; și el a spus cu
glas tare: „Să meargă preotul nostru într-un loc înalt de unde s ă îmi confirme spusele mele."
După aceea preotul s-a urcat într-acolo, iar acestuia Iisus i-a vorbit limpede, astfel
încât toată lumea să aud ă: „Este scris în testamentul și legământul Dumnezeului cel Viu că
Dumnezeul nostru nu are nici început, nici nu va avea vreodată un sfârșit."
Preotul a răspuns: „Așa este scris."
Iisus a spus: „Este scris acolo c ă Dumnezeul nostru prin cuvântul Său a creat toate
lucrurile."„Așa este", a spus preotul.
Iisus a spus: „Este scris acolo că Dumnezeu este invizibil și ascuns de mintea
omului, căci El este imaterial și nealcătuit, fiind fără schimbare."
„Așa este, cu adevărat", a spus preotul.
Iisus a spus: „Este scris acolo că cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde, căci
Dumnezeul nostru este infinit."
„Așa a spus profetul Solomon", a spus preotul, „o, Iisuse."
Iisus a spus: „Este scris acolo c ă Dumnezeu nu are nici o nevoie, pentru că El nu
mănâncă, nu doarme și nu suferă de nici o deficiență."
„Așa este", a spus preotul.
Iisus
nici un alt a spus: „Este
Dumnezeu, iar Elscris acolo
răpune c ă Dumnezeul
și face sănătos și nostru
face toteste pretutindeni
ce crede și ță
de cuviin că."nu există
„Așa este scris", a răspuns preotul.
Apoi Iisus a ridicat mâinile și a spus: „Doamne, Dumnezeul nostru, aceasta este
credința mea cu care voi veni la judecata Ta, fiind mărturie împotriva oricăruia care va crede
contrariul."
Și întocându-și chipul către popor, el a spus: „Poc ăiți-vă, căci toate cele pe care
preotul le-a spus sunt scrise în cartea lui Moise, legământul lui Dumnezeu făcut pentru
totdeauna, iar voi să v ă în țelegeți p ăcatul; căci eu sunt un om vizibil și o bucată de lut care
merge pe pământ, muritor precum toți oamenii. Și eu am avut un început și voi avea un
sfârșit, și sunt astfel încât eu nu pot crea nici m ăcar o muscă."
84
După aceea poporul a ridicat glasul plângând, și a zis: „Am păcătuit împotriva Ta,
Doamne, Dumnezeul nostru, ai milă de noi. Și fiecare dintre ei l-a implorat pe Iisus, ca el s ă
se roage pentru siguranța cetății sfinte, pe care Dumnezeul nostru, în furia Lui, s ă nu facă
să fie călcată în picioare de alte neamuri.
Apoi Iisus, ridicându- i mâinile, s-a rugat pentru cetatea sfânt i pentru poporul lui
Dumnezeu, fiecare plângând:ș„Așa să fie, Amin." ăș
Capitolul 96 – Milă asupra Lumii

Când rugăciunea se încheiase, preotul a spus cu glas tare: „Stai, Iisuse, c ăci
trebuie să știm cine ești, pentru liniștirea poporului nostru."
Iisus a răspuns: „Eu sunt Iisus, fiul Mariei, din s ămânța lui David, un om muritor și
cu teamă de Dumnezeu, și caut ca lui Dumnezeu s ă i se acorde toată cinstea și slava."
Preotul a răspuns: „În Cartea lui Moise este scris că Dumnezeul nostru îl va trimite
pe Mesia, care va veni s ă ne anunțe voia lui Dumnezeu și va aduce în lume mila lui
Dumnezeu. De aceea mă rog ție s ă ne spui adevărul. Ești tu Mesia lui Dumnezeu pe care îl
așteptăm?"
Iisus a răspuns: „Este adevărat că Dumnezeu a promis acest lucru, dar într-adev ăr,
eu nu sunt acela, căci el a fost făcut înaintea mea și va veni după mine."
Preotul a răspuns: „Prin cuvintele și semnele tale, în orice caz, noi credem că ești
un profet și un sfânt al lui Dumnezeu, de aceea m ă rog ție în numele Iudeii și a Israelului, ca
tu, pentru dragostea lui Dumnezeu, să ne spui în ce fel va veni Mesia."
Capitolul 97 – Mahomed este numele lui binecuvântat
Iisus a răspuns: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul
meu, eu nu sunt Mesia pe care toate semin țiile pământului îl așteaptă, căci Dumnezeu a
promis
neamurilepărintelui
de pe pănostru
ă ț
mânt." Avraam astfel, spunând: „În s mân a ta voi binecuvânta toate
Dar când Dumnezeu mă va lua departe de lume, Satana va ridica din nou această
răzvrătire blestemată, prin a face pe nelegiuți să creadă că eu sunt Dumnezeu și fiul lui
Dumnezeu, iar cuvintele și doctrina mea va fi contaminată, așa încât abia dacă vor mai
rămâne treizeci de drept credincioși; iar atunci Dumnezeu va avea milă de lume și va trimite
pe Mesagerul Său, pentru care a creat toate lucrurile, care va veni din sud cu putere, și va
distruge idolii dimpreună cu închinătorii la idoli, și va prelua stăpânirea pe care Satana o are
asupra oamenilor. Va aduce cu el mila lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce vor crede în
el, și binecuvântat este cel ce îi va crede cuvintele. De și nu sunt vrednic nici măcar să îi
dezleg șireturile încălțărilor sale, am primit harul și mila de la Dumnezeu de a-l vedea."
Iisuse, Sfânt răspuns
Apoi aa lui preotulpentru
Dumnezeu, că în timpul șnostru
cu guvernatorul i împăaceast
ratului,ăspunând:
răzvrătire„Nu avea
nu va fi, ăc,ăo,
maigrij ci
vom scrie în senatul roman în așa fel ca prin decret imperial nimeni s ă nu te mai numească
Dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu."
Atunci Iisus a zis: „Cuvintele voastre nu m ă consolează, căci unde sperați pentru
lumină, acolo va veni întunericul; dar consolarea mea este în venirea Mesagerului, care va
distruge orice opinie falsă despre mine, și credința lui se va răspândi și va acoperi întreaga
lume, căci așa a promis Dumnezeu lui Avraam, p ărintele nostru. Și ceea ce îmi mai dă
consolare este că a lui credință nu va avea sfârșit, ci va fi păstrată neatinsă de Dumnezeu."
Preotul a răspuns: „După venirea Trimisului lui Dumnezeu vor mai veni alți profeți?"
Iisus a răspuns: „Nu vor veni după el profeți adevărați trimiși de Dumnezeu, dar vor
veni un număr mare de proorocii mincinoși, drept pentru care sunt îndurerat. Căci Satana îi
85
va înălța prin dreapta judecată a lui Dumnezeu, și ei se vor ascunde sub pretextul
Evangheliei mele."
Irod a răspuns: „Cum să fie o judecată dreaptă a lui Dumnezeu faptul c ă astfel de
oameni păgâni vor trebui să vină?"
Iisus a r spuns: „Este drept ca cel care nu crede în adev r pentru mântuirea sa, s
ă
cread într-o minciun
ă ă pentru damnarea sa. De aceea vă spun, ă că lumea a disprețuit ă
dintotdeauna adevărații prooroci și i-a iubit pe cei fal și, așa cum s-a întâmplat în timpul lui
Mica și Ieremia. Căci fiecare își iubește soiul."
Apoi a zis preotul: „Cum va fi numit Mesia, și ce semn îi va dezvălui venirea?"
Iisus a răspuns: „Numele lui Mesia este admirabil, căci însuși Dumnezeu i-a dat
numele după ce a creat sufletul s ău, și l-a așezat într-o splendoare cerească. Dumnezeu a
spus: „Așteaptă Mahomed; din dragoste pentru tine vreau să creez Paradisul, lumea, și o
mare mulțime de creaturi, pe care ți le voi da în dar, astfel c ă oricine te va binecuvânta va fi
binecuvântat, și oricine te va blestema va fi blestemat. Când te voi trimite în lume te voi
trimite ca Mesagerul Meu al mântuirii, iar cuvântul t ău va fi adevărat, astfel că dac ă cerul și
pământul se vor ruina, credința ta nu se va ruina." Mahomed este numele s ău
binecuvântat."
Apoi mulțimea, ridicând glasul a zis: „O, Dumnezeule, trimite-ni-l pe Mesagerul T ău.
O, Mahomed, vino repede pentru mântuirea lumii!"
Capitolul 98 – Decretul Senatului Roman
Și după ce au spus acestea, mulțimea a plecat cu preotul, guvernatorul și cu Irod,
disputând cu privire la Iisus și doctrina sa. După care preotul l-a rugat pe guvernator să
scrie senatului din Roma cu privire la întreaga problem ă; lucru pe care guvernatorul l-a
făcut; de aceea Senatul a arătat milă față de Israel și a decretat că sub pedeapsa morții
nimeni nu trebuie să-l numească pe Iisus din Nazaret, profetul evreilor, ca fiind Dumnezeu
sau fiu alCând
lui Dumnezeu. Iar acest
cea mai mare parte decret a fost
a mulțimii afi șat înauTemplu,
a plecat, fiind gravat
rămas aproape cinciînmii
cupru.
de b ărbați,
fără femei și copii, care fiind osteniți de călătorie și fiind de două zile fără pâine, căci din
dorința de a-l vedea pe Iisus au uitat s ă aducă mâncare, au mâncat plante crude și, prin
urmare, ei nu au putut pleca precum ceilal ți.
Atunci Iisus, văzându-i pe aceștia, a avut milă de ei și i-a zis lui Filip: „Unde vom
găsi pâine pentru ei, ca să nu piară de foame?"
Filip a răspuns: „Doamne, două sute de bucăți de aur nu ar putea cumpăra destulă
pâine pentru ca fiecare să guste măcar puțin."
Apoi a spus Andrei: „Este aici un copil care are cinci pâini și doi pești, dar ce vor fi
acestea pentru atât de mulți?"
Iisus ăspuns: „Facețiăca mulțimea să șstea jos".
Și auașrezut jos pe iarb câte cincizeci i câte patruzeci. După aceea Iisus a spus:
„În numele lui Dumnezeu!" Și el a luat pâinea și s-a rugat lui Dumnezeu și apoi a frânt
pâinea, pe care a dat-o ucenicilor, iar ucenicii au dat-o mul țimii; și așa au făcut și cu pești.
Fiecare a mâncat și toată lumea a fost mulțumită.
Atunci Iisus a zis: „Strângeți ce a mai r ămas."
Și ucenicii au adunat acele fragmente și au umplut dou ăsprezece coșuri. După care
fiecare și-a pus mâna la ochi, spunând: „Oare sunt treaz sau visez?" Și au rămas fiecare,
timp de o oră, în nedumerire din cauza marei minuni.
După aceea Iisus, după ce a adus mulțumiri lui Dumnezeu, i-a p ărăsit, dar au fost
șaptezeci și doi de oameni care nu vroiau s ă-l p ărăsească; astfel, văzând credința lor, Iisus
i-a ales drept ucenici.

86
Capitolul 99 – Dumnezeu este gelos pentru Onoarea Lui

Iisus, fiind retras într-o parte pustie a deșertului, în Tiro aproape de Iordania, a
chemat pe cei șaptezeci și doi și pe cei doisprezece, și după ce s-a așezat pe o piatră le-a
spus s se a eze lâng el. i a deschis gura, i cu un suspin a spus:
ă „În aceast
ș ă zi ăam vȘăzut o mare răutate ș în Iudeea și în Israel, astfel că îmi tremură
inima în piept de teama lui Dumnezeu. Adevărat vă spun, că Dumnezeu este gelos pentru
onoarea Lui, și iubește Israelul precum un amant. Știți că atunci când un tân ăr iubește o
femeie, și ea nu-l iubește pe el ci pe altul, acesta este indignat și își ucide rivalul. Tot așa,
vă spun, că face și Dumnezeu. Căci atunci când Israelul iubește ceva ce îl face s ă-L uite pe
Dumnezeu, Dumnezeu îl aduce la nimicire.
Acum, oare ce este mai drag lui Dumnezeu aici pe p ământ decât preoția și sfântul
templu? Cu toate acestea, în timpul proorocului Ieremia, când oamenii au uitat de
Dumnezeu și se lăudau numai cu Templul, că nu mai era altul asemenea lui în toată lumea,
Dumnezeu și-a ridicat mânia Lui prin Nabucodonosor, împ ăratul Babilonului, pe care l-a
făcut cu o armată s ă ia cetatea sfântă și s ă o ardă împreună cu Templul sacru, astfel încât
obiectele sacre pe care profeții lui Dumnezeu se temeau s ă le atingă au fost călcate în
picioare de către necredincioșii plini de răutate.
Avraam l-a iubit pe fiul s ău Ismail cu puțin mai mult decât trebuia; astfel, pentru a
ucide iubirea rea din inima lui Avraam, Dumnezeu a poruncit ca el s ă-l înjunghie pe fiul s ău,
ceea ce ar fi făcut dacă cuțitul ar fi tăiat. David l-a iubit pe Absalom cu vehemență, și prin
urmare Dumnezeu a făcut ca fiul să se răzvrătească împotriva tatălui său, iar apoi să fie
suspendat de păr și ucis de Ioab. O, ce judecată înfricoșătoare a lui Dumnezeu, căci
Absalom își iubea părul mai presus de toate lucrurile, iar acesta a fost transformat într-o
frânghie pentru a-l spânzura! Iov cel inocent s-a apropiat în a-i iubi pe cei șapte fii și pe cele
trei fete ale sale prea mult, așa că Dumnezeu l-a dat în mâinile Satanei, care nu numai că l-
a lipsit de fiii și bogățiile sale într-o singur ă zi, dar de asemenea l-a lovit cu o boal ă gravă,
astfel încât
Părintele au ieșitIacov
viermiinostru din trupul săupe
îl iubea pentru
Iosif urm
ă
mai torii
șapte ani.
mult decât pe ceilal ți fii ai săi, așa că
Dumnezeu a făcut ca acesta să fie vândut, și a făcut ca Iacov să fie înșelat de aceiași fii,
astfel încât el crezuse că animalele l-au devorat pe fiul său, și a șa a trăit el în doliu timp de
zece ani.
Capitolul 100 – Optzeci și doi trimiși spre a predica
Așa cum Viu este Dumnezeu, fraților, mă tem că Dumnezeu se va înfuria împotriva
mea. Prin urmare, trebuie s ă mergeți în Iudeea și în Israel pentru a propov ădui adevărul
celor douăsprezece seminții, ca acestea să nu fie înșelate."
Ucenicii au răaspuns
Atunci Iisus zis: „Scu frică, plângând:
ă facem „Vom
rugăciunea și sface tot cetimp
ă postim ne vei
de porunci."
trei zile, și de acum
înainte, în fiecare seară atunci când va ap ărea prima stea, când ne vom ruga lui Dumnezeu,
să facem rugăciunea de trei ori, cerându-I milă de trei ori, căci p ăcatul lui Israel este de trei
ori mai greu decât celelalte p ăcate."
„Așa să fie", au r ăspuns ucenicii.
Când a treia zi s-a încheiat, în diminea ța celei de-a patra zi, Iisus i-a chemat pe to ți
ucenicii și apostolii și le-a zis: „Barnaba și Ioan vor rămâne cu mine; voi ceilalți veți merge
prin toată regiunea din Samaria, Iudeea și Israel, propovăduind pocăința, căci securea se
așează în apropierea copacului pentru a-l tăia. Și faceți rugăciune asupra celor bolnavi, căci
Dumnezeu mi-a dat autoritate peste orice boală."
87
Apoi cel care scrie aceasta a spus: „Stăpâne, dacă ucenicii tăi vor fi întrebați cum
trebuie ca unul să se pocăiască, ce vor trebui să răspundă?"
Iisus a răspuns: „Când un om își pierde punga cu bani, se va întoarce înapoi numai
ochiul pentru a o vedea, numai cu mâna pentru a o lua sau numai cu limba pentru a întreba
de ea? Nu, ci el se va întoarce cu tot corpul s u înapoi i î i va folosi toat puterea sufletului
său pentru a o g ăsi. Este adevarat?" ă ș ș ă
Apoi, cel care scrie a răspuns: „Este foarte adevărat."
Capitolul 101 – Căința din dragoste curată pentru Dumnezeu
Atunci Iisus a zis: „Pocăința este o inversare a vie ții păcătoase, căci fiecare simț
trebuie să fie întors spre contrariul a ceea ce a s ăvârșit în timp ce a păcătuit. În locul
bucuriei trebuie să fie doliul, în locul râsetelor să fie plânsul, în locul îmbuibărilor trebuie să
fie posturi; în loc de odihn ă trebuie să fie privegherea, în locul timpului liber trebuie să fie
munca, în locul dorințelor trebuie să fie castitatea, iar timpul povestirilor să fie schimbat în
rugăciune și avariția în pomană."
Apoi, cel care scrie a r ăspuns: „Dar dacă vor fi întrebați cum ar trebui s ă jelească,
cum să plângă, cum să postească, cum să muncească, cum să r ămână curați, cum să fac ă
rugăciunea și cum să dea milostenie? Ce răspuns ar trebui să le dea? Căci cum se vor căi
cum se cuvine, dacă ei nu știu cum să se pocăiască?"
Iisus a răspuns: „Ai pus o bună întrebare, o, Barnaba, și aș dori să îți răspund la
toate pe deplin, dacă este pe placul lui Dumnezeu. Așadar, astăzi vă voi vorbi despre
pocăință, și ceea ce spun unuia, spun la fiecare. Aflați că mai mult decât orice altceva,
pocăința trebuie să fie făcută pentru dragostea lui Dumnezeu; în caz contrar pocăința va fi
în zadar.
Vă voi vorbi printr-o asemănare. Fiecare casă, în cazul în care temelia ar fi stricată,
s-ar ruina; este adevărat?"
„Este ă răspunsmântuirii
Atunciadev
Iisus rat,"
a zis:au„Temelia ucenicii.noastre este Dumnezeu, f ără de care nu există
mântuire. Când omul păcătuiește, el își pierde temelia mântuirii sale; de aceea trebuie s ă
înceapă cu fundația. Spuneți-mi, dacă sclavii voștri v-ar jigni și ați ști că aceștia nu se
întristează pentru că v-au jignit, ci se întristează pentru că și-au pierdut răsplata, oare i-ați
ierta? Desigur că nu. Vă spun că asemenea va face Dumnezeu celor ce se pocăiesc doar
pentru a nu pierde Paradisul. Satana, du șmanul a tot binele, are un mare regret pentru c ă a
pierdut Paradisul și a câștigat iadul. Dar cu toate acestea el nu va primi niciodată milă. Și
stiți de ce? Pentru că el nu Îl iubește pe Dumnezeu. Nu, el Îl ur ăște pe Creatorul său.”
Capitolul 102 – Plângerea păcatelor
Adevărat vă spun, că dacă fiecare animal, în conformitate cu propria sa natură, ar
pierde ceea ce-și dorește, ar plânge pentru binele pierdut. Drept pentru care, păcătosul care
va fi cu adevărat pocăit va trebui să aibă o mare dorință de a pedepsi în el însuși ceea ce a
făcut în opoziție cu Creatorul său; în măsura în care, atunci când se va ruga, el s ă nu
îndrăznească să ceară Paradisul de la Dumnezeu, sau ca Dumnezeu s ă îl elibereze din iad,
ci în confuzia minții sale, culcat la pământ înaintea lui Dumnezeu, el să spună în rugăciunea
lui: "Iată-l pe cel vinovat, Doamne, care Te-a jignit f ără nici un motiv, chiar în momentul
când el ar fi trebuit s ă Te slujească. Acum el caută ca ce a făcut să fie pedepsit de mâna Ta
și nu de mâna lui Satana, du șmanul Tău; ca astfel cei nelegiui ți să nu se poată bucura de
creaturile tale. Osândește-mă, pedepsește-mă după cum crezi de cuviință, Doamne, căci
nu-mi vei da atâta chin cât merit ă nelegiuitul acesta."
88
Păcătosul, pocăindu-se în acest fel va găsi milă la Dumnezeu în măsura în care el

tânjește după dreptate. Cu siguranță, râsul unui păcătos este un sacrilegiu abominabil, din
moment ce lumea este numită pe bună dreptate, de către tatăl nostru David, o vale a
lacrimilor.
A fost un rege care a adoptat pe unul dintre sclavii lui drept fiul s u i l-a f cut
st pân asupra tot ceea ce poseda. Apoi s-a întâmplat, prin înșelăciunea unui
ă ă omș hain,ă ca
săracul să cad ă în dizgrația regelui, astfel că a suferit mari nenorociri, nu numai fizic, dar și
prin disprețuire, fiind lipsit de tot ceea ce câștiga în fiecare zi de munc ă. Credeți că un astfel
de om ar râde m ăcar un moment?"
„Nu", au răspuns ucenicii, „căci dacă regele ar fi aflat, ar fi pus s ă fie ucis, văzându-l
râzând de nemulțumirea regelui. Dar mai probabil este că el va plânge zi și noapte."
Apoi, Iisus a plâns spunând: „Vai lumii, căci va primi sigur chinul veșnic. O, ce om
nenorocit, căci Dumnezeu te-a ales ca pe un fiu, oferindu-ți Paradisul, la care tu, mizerabil
ce ești, prin lucrarea lui Satana ai c ăzut în dizgrația lui Dumnezeu și ai fost aruncat din
Paradis și condamnat la lumea necurată, unde primești toate lucrurile cu trud ă, iar orice
lucru bun îți este luat prin păcătuirea continuă. Iar lumea pur și simplu râde, și, ce este și
mai rău, este că cel mai mare p ăcătos râde mai mult decât restul. Prin urmare, va fi așa
cum ați spus: „Dumnezeu va da sentința morții veșnice păcătosului care râde de păcatele
sale și nu se plânge."
Capitolul 103 – Plângeți numai pentru păcate
Plânsul păcătosului ar trebui să fie ca cel a unui tată care îl plânge pe fiul s ău aflat
aproape de moarte. O, ce nebunie a omului, care plânge peste trupul din care sufletul este
plecat, și totuși nu plânge sufletul p ărăsit de mila lui Dumnezeu din cauza păcatului!
Spuneți-mi, dacă marinarul, atunci când nava i-a fost distrus ă de o furtună, ar putea
recupera tot ce a pierdut prin lacrimi, oare ce ar face? Cu siguran ță ar plânge cu amar. Dar
adev ă vă spun, că pentru păcăvine
tuieșde excepția cazului
când elratplânge pentru păcatultot
săceea cefiecare
u. C ăci plângenenorocire
un om, el care te, la
cuDumnezeu la om
este pentru mântuirea lui, astfel că ar trebui să se bucure când aceasta se abate asupra sa.
Dar păcatul vine de la diavol, pentru condamnarea omului, dar omul nu este trist
pentru asta. Cu siguranță puteți percepe că omul caută pierzania și nu câștigul."
Bartolomeu a spus: „Stăpâne, ce va face cel care nu poate plânge, dac ă plânsul îi
este străin inimii sale?"
Iisus a răspuns: „Nu toți cei care vărsă lacrimi plâng, o, Bartolomeu. Așa cum Viu
este Dumnezeu, sunt bărbați de la a c ăror ochi nu a căzut vreodată o lacrimă, și totuși au
plâns mai mult decât o mie din cei care au v ărsat lacrimi. Plânsul unui păcătos este un
consum a afecțiunii pământești printr-o tristețe puternică.
Așa cum
acest consum soarele
păstreaz ă p ăstrează de laăputrefacție
sufletul de la p cat. Dacă Dumnezeu ar afișezat
ceea ce este maicelui
s ă dea sus, care și
la felse
pocăiește cu adevărat atât de multe lacrimi precum apa din mare, atunci acesta și-ar dori și
mai multe; iar astfel acea dorință consumă picatura pe care ar fi v ărsat-o, așa cum un
cuptor aprins consumă o picătură de apă. Dar cei care izbucnesc imediat în lacrimi sunt
precum calul care aleargă cu atât mai repede cu atât este mai pu țin încărcat.”
Capitolul 104 – Măsurați tristețea, nu lacrimile
Într-adevăr, există oameni care manifestă atât afecțiunea interioară cât și lacrimile
exterioare. Dar cel care va fi astfel va fi un Ieremia. C ăci în plânset Dumnezeu măsoară mai
mult durerea decât lacrimile."
89
Apoi a zis Ioan: „O, st ăpâne, cum se pierde omul în a plânge pentru alte lucruri
decât pentru păcat?"
Iisus a răspuns: „Dacă Irod v-ar da o mantie pentru a i-o p ăstra iar apoi ar lua-o
înapoi de la voi, ați avea motiv să plângeți?"
„Nu", a spus Ioan.
Apoi, Iisus a spus: „Cu atât mai puțin are omul motiv să plângă atunci când pierde
ce are sau când nu are ceea ce și-ar dori; căci toate vin din mâna lui Dumnezeu. Prin
urmare, oare Dumnezeu nu va avea puterea de a rândui propriile lucruri, după cuviința Lui,
o, om nebun? Căci ce este al tău este doar păcatul; și pentru acesta ar trebui s ă plângi, și
pentru nimic altceva."
Matei a spus: „O, stăpâne, ai mărturisit înaintea a toată Iudeea că Dumnezeu nu
are nici o asemănare cu omul, iar acum ai spus că omul primește din mâna lui Dumnezeu;
prin urmare, din moment ce Dumnezeu are mâini el se aseam ănă cu omul."
Iisus i-a răspuns: „Tu greșești, o, Matei, și mulți au greșit astfel, fără a cunoaște
sensul cuvintelor. Pentru că omul nu ar trebui să considere forma cuvintelor, ci sensul lor,
văzând că vorbirea umană este precum un interpret între noi și Dumnezeu.
Oare nu știți că atunci când Dumnezeu a voit s ă vorbească cu părinții noștri pe
muntele Sinai, părinții noștri au strigat: „Vorbește-ne tu, o, Moise, și nu lăsa ca Dumnezeu
să ne vorbească, căci astfel vom muri"? Și ce a spus Dumnezeu prin proorocul Isaiia? C ă
așa cum cerul este îndepărtat de pământ, astfel sunt căile lui Dumnezeu îndepărtate de
căile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor.”
Capitolul 105 – Universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip
Dumnezeu este atât de incomensurabil încât tremur să-L descriu. Dar este necesar
ca eu să v ă zic următoarele. Vă spun, că cerurile sunt nouă și c ă acestea sunt la o distanță
unul de altul precum este primul cer îndepărtat de pământ, care este departe de pământ la
distan ț unei călătorii de 500 de ani. Așadar pământul este îndepărtat de cel mai înalt cer
de un adrum de patru mii cinci sute de ani. În consecin ță, vă spun că pământul este în
proporție față de primul cer precum vârful unui ac; primul cer în mod similar este precum
vârful unui ac față de al doilea cer, și în mod similar toate cerurile sunt inferioare fiecare
unul după altul.
Dar toată mărimea pământului dimpreună cu toate cerurile este precum vârful unui
ac în comparație cu Paradisul, nu, ba chiar ca un fir de nisip. Este aceast ă măreție
incomensurabil ă?"
Ucenicii au răspuns: „Da, cu siguranță."
Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul
meu, universul este înaintea lui Dumnezeu precum un fir de nisip, iar Dumnezeu este de
atâtea ori mare
umple toate față șde
cerurile acesta precum
i Paradisul și chiar sunt toate firele de nisip ce ar fi necesare pentru a
mai mult.
Gândiți-vă atunci dacă Dumnezeu are comparație cu omul, care este o mică bucată
de lut aflată pe pământ. Deci fiți cu băgare de seamă s ă chibzuiți la sensul cuvintelor și nu
doar la cuvintele goale, dacă doriți să aveți viață veșnică."
Ucenicii au răspuns: „Numai Dumnezeu se poate cunoaște pe Sine, și într-adevăr
este așa cum a spus proorocul Isaiia: "El este ascuns de sim țurile umane."
Iisus a răspuns: „Este adevărat; de aceea, când vom fi în Paradis Îl vom cunoa ște
pe Dumnezeu, așa cum aici cineva face diferența între mare și o picătură de apă sărată.
Revenind la predica mea, v ă spun că numai pentru păcatul său ar trebui unul să plângă,
căci prin păcat omul Îl părăsește pe Creatorul său. Dar cum să plângă cel care ia parte la
festinuri și la sărbători? El va plânge așa cum gheața dă foc! Nevoile voastre vor trebui s ă
90
schimbe îmbuibările în posturi dacă doriți a avea stăpânire peste simțuri, căci astfel
domnește și Dumnezeul nostru.”
Tadeu a spus: „Deci, Dumnezeu are o sim țire asupra căreia are stăpânire."
Iisus a răspuns: „V-ați întors în a spune "Dumnezeu are aceasta", "Dumnezeu este
astfel"? Spune i-mi, omul are sim uri?"
ț răspuns ucenicii.ț
„Da," au
Iisus a spus: „Poate fi găsit un om cu viață în el, dar în care simțurile să nu fie?"
„Nu" au spus ucenicii.
„Vă înșelați", a spus Iisus, „pentru c ă cel care este orb, surd, mut și mutilat - unde îi
sunt simțurile? Sau când el este într-un leșin?" Ucenicii erau nedumeriți; apoi Iisus a spus:
„Trei lucruri sunt cele care îl alcătuiesc pe om; acestea sunt sufletul, simțurile și trupul,
fiecare separat de celălalt. Dumnezeul nostru a creat sufletul și trupul după cum v-am spus,
dar încă nu ați auzit cum a creat El sim țirea. De aceea mâine, cu voia lui Dumnezeu, vă voi
spune tuturor."
Și spunând acestea, Iisus a mul țumit lui Dumnezeu și s-au rugat pentru mântuirea
poporului nostru, fiecare dintre noi spunând: „Amin."
Capitolul 106 – Corpul, sufletul și simțurile

Când a terminat rugăciunea din zori, Iisus s-a așezat sub un palmier și ucenicii s-au
apropiat de el. Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află
sufletul meu, mulți sunt înșelați cu privire la viața noastră. Căci atât de strâns este sufletul
unit cu simțirea încât cei mai mulți dintre oameni spun că sufletul și simțirea sunt una și
aceeași, împărțind-o prin acțiune și nu prin esență, numind simțirea sufletul sensibil,
vegetativ și intelectual. Dar cu adevărat vă spun, că sufletul este unul, care gânde ște și
trăiește.
O, nepricepuților, unde veți găsi voi sufletul intelectual fără viață? Cu siguranță,
nicăieri. Dar viața fără simturi o ve ți găsi cu ușurință, așa cum se vede în omul inconștient
atunci când simțurile îl părăsesc."
Tadeu a răspuns: „O, stăpâne, atunci când simțurile părăsesc viața, un om nu mai
are viață."
Iisus a răspuns: „Acest lucru nu este adevărat, căci omul este lipsit de viață doar
atunci când sufletul pleacă și nu mai revine în corp, ci poate doar printr-o minune. Dar
simțirea se îndepărtează din cauza fricii sau din cauza unei mari supărări pe care o are
sufletul. Pentru simțuri a creat Dumnezeu plăcerea, și numai pentru asta exist ă ele, așa
cum corpul trăiește doar pentru mâncare și sufletul trăiește pentru cunoaștere și iubire.
Dar această simțire este răzvrătită împotriva sufletului, fiind indignată c ă prin păcat
a fost privată de plăcerea Paradisului. De aceea este nevoia mai mare să se hr ănească cu
plăcere spiritual
Adevărată pentru celcce
vă spun, nu ăvrea
ă dup să trăiască adin
ce Dumnezeu plăcere
creat carnalaăcondamnat-o
simțirea, . Înțelegeți? iadului și
zăpezii și gheții intolerabile, căci ea a spus c ă este Dumnezeu; dar când El a lipsit-o de
hrană, ținând departe mâncarea de ea, aceasta a m ărturisit că este un rob al lui Dumnezeu
și lucrarea mâinilor Sale.
Și acum spuneți-mi, în ce fel lucrează simțirea în cei nelegiuiți? Cu siguranță
aceasta este ca și Dumnezeul lor, văzând că ei urmează simțurile, părăsind rațiunea și
Legea lui Dumnezeu. Drept pentru care ace știa devin abominabili și nu lucrează nici un
bine."
91
Capitolul 107 – Postul întru c ăință

Și astfel, primul lucru ce urmeaz ă întristarea datorată p ăcatului este postul. Căci cel
ce vede că o anumită mâncare îi face rău, pentru că se teme de moarte, după ce se
întristeaz c a mâncat-o, o i p r se te, pentru ca astfel s nu i se mai fac r u. Astfel ar
trebui săă fac ă ă păcătosul. Vșăzând
ă ă cșă plăcerea l-a făcută să păcătuiascăă împotriva
ă lui
Dumnezeu, Creatorul său, prin urmarea simțurilor către lucrurile bune ale acestei lumi,
lasați-l să se întristeze pentru ce a făcut, căci acestea îl privează de Dumnezeu, care este
viața lui, și îl dau morții veșnice a iadului.
Dar pentru că omul în timp ce tr ăiește are nevoie de aceste lucruri bune ale lumii,
postul devine indispensabil. Așadar lasați-l pe om să î și ucidă sim țurile pentru a-L cunoaște
pe Dumnezeu, Domnul său. Și când omul va vedea c ă simțurile detestă posturile, să pună
înaintea acestora starea din iad, unde nu va primi nici o pl ăcere, ci doar durere infinit ă; să
pună înaintea lor deliciile Paradisului, care sunt atât de mari încât un bob din acestea este
mai mare decât toate deliciile lumii. Iar astfel simțurile vor fi ușor de liniștit; căci este mai
bine să fii mulțumit cu puțin, pentru a primi mai mult, decât să fii neînfrânat în puțin și s ă fii
lipsit de toate și să rămâi în chinuri.
Ar trebui să vă amintiți de bogatul ce îi plăcea să se ospăteze, pentru a posti cum
se cuvine. Căci acesta, dorind aici pe pământ să se înfrupte cu delicii în fiecare zi, a fost
lipsit veșnic de o singură picătură de apă; în timp ce Lazăr, fiind mulțumit cu firimiturile de
aici de pe pământ, va trăi veșnic în abundența deliciilor din Paradis. Dar cel ce se pocăiește
să fie prudent, pentru că Satana caută s ă anuleze orice lucru bun, și cu atât mai mult cel al
pocăitului decât al altora, căci acesta s-a răzvrătit împotriva lui, și din a fi sclavul său
credincios s-a transformat într-un dușman rebel. De aceea Satana va încerca s ă-l facă să
nu postească de nici un fel, sub pretextul bolii; iar când aceasta nu va da roade, el îl va
chema către un post sever, astfel ca el s ă cădă bolnav și apoi să se înfrupte din bunătăți. Și
dacă în asta el nu va reuși, va încerca să-i facă postul doar pentru mâncărurile corpului,
pentru caAșacesta ă ă ca el, care nu mănâncă niciodată și păcătuiește mereu.
a cum sViudevin
este Dumnezeu, este abominabil să-ți privezi corpul de mâncare și să-
ți umpli sufletul cu mândrie, dispre țuindu-i pe cei care nu postesc și considerându-te pe tine
mai bun decât ei. Spuneți-mi, oare bolnavul se va lăuda cu regimul impus lui de către doctor
și îi va numi nebuni pe cei care nu țin regim? Cu siguran ță nu. Ci el va fi întristat de boala
pentru care a trebuit s ă fie pus la regim. La fel v ă spun, că poc ăitul nu ar trebui să se laude
de postul său și nu ar trebui să îi disprețuiască pe cei ce nu postesc; ci el trebuie s ă fie
întristat de păcatele pentru care postește. Și nici nu ar trebui ca poc ăitul care postește să
mănânce bucate alese, ci ar trebui s ă se mulțumească cu mâncărurile simple. Oare va da
omul bucate alese câinelui care mușcă și calului care lovește? Cu siguranță nu, ci mai
degrabă dimpotrivă. Iar acestea să vă fie suficiente în ceea ce prive ște postul."
Capitolul 108 – Somnul trupului și al sufletului
Ascultați acum la ce vă voi spune despre privire. Căci așa cum există două tipuri de
somn, și anume, cel al corpului și cel al sufletului, chiar și așa trebuie să fiți atenți ca în timp
ce corpul privește, sufletul să nu doarmă. Căci aceasta ar fi o gravă greșeală. Spuneți-mi,
după această parabolă: un om care în timp ce merge și se lovește de o stâncă evită lovirea
piciorului doar pentru a se lovi cu capul de ea, în ce stare este acesta?"
„Într-o stare nenorocită", au răspuns ucenicii, „căci un astfel de om este turbat."
Apoi, Iisus a spus:. „Drept ați răspuns; adevărat vă spun, că cel ce veghează cu
trupul și doarme cu sufletul este turbat. C ăci cu cât infirmitatea spirituală este mai gravă
decât cea corporală, cu atât este mai dificilă de vindecat. De aceea, oare un asemenea
92
nenorocit ar trebui să se l ăude că nu doarme cu corpul, care este piciorul vieții, în timp ce el
nu percepe mizeria în care doarme cu sufletul, care este capul vie ții? Somnul sufletului este
uitarea lui Dumnezeu și a judecății Lui înfricoșătoare. Astfel, sufletul care veghează este
acela care în toate și în orice loc Îl percepe pe Dumnezeu, și în toate cele și prin toate și
mai presus de orice ofer mul umiri m re iei Lui, tiind c mereu i în orice loc el prime te
harul și mila lui Dumnezeu.ă ț ă ț ș ă ș ș
De aceea, de frica m ăreției Lui îi r ăsună mereu în ureche strigarea angelic ă:
„Creaturi, veniți la judecată, întrucât Creatorul vostru vrea să vă judece." Iar astfel, acest
suflet rămâne din obișnuință în slujba lui Dumnezeu. Spuneți-mi, ce doriți mai mult, a vedea
la lumina unei stele sau la lumina soarelui?"
Andrei a răspuns: „La lumina soarelui, căci prin lumina stelei nu putem vedea munții
vecini, dar la lumina soarelui vedem până și cel mai mic fir de nisip. De aceea mergem cu
frică în lumina stelelor, dar în lumina soarelui suntem în siguran ță."
Capitolul 109 – Niciodată să nu-L uitați pe Dumnezeu
Iisus a răspuns: „La fel vă spun că ar trebui să priviți cu sufletul sub soarele justi ției,
care este Dumnezeul nostru, și să nu v ă laudați cu vegherea corpului. Este foarte adevărat,
prin urmare, că somnul corpului trebuie evitat pe cât posibil, dar a-l evita cu totul este
imposibil, simțirea și carnea fiind împovărate cu mâncarea, iar mintea cu treburile. Astfel, ar
trebui ca cel ce va dormi puțin să evite treburile multe și mâncarea multă.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu, este îng ăduit
să dormi puțin în fiecare noapte, dar niciodată nu este îngăduit să Îl uiți de Dumnezeu și
judecata Lui teribilă, căci somnul sufletului devine uitare."
Apoi a răspuns cel ce scrie: „O, stăpâne, cum Îl putem avea întotdeauna pe
Dumnezeu în minte? Cu adevărat, ni se pare imposibil.”
Iisus a spus, oftând: „Aceasta este cea mai mare nenorocire pe care omul o poate
suferi, o, Barnaba.
său, mereu Căîn
în minte, ci afar
omulă nu
de poate
cei sfinaici pe pământ să-L aibă pe Dumnezeu, Creatorul
ți, care Îl au întotdeauna pe Dumnezeu în minte,
pentru că au în ei lumina harului lui Dumnezeu, astfel încât ei nu-L pot uita pe Dumnezeu.
Dar spune-mi, i-ai văzut pe cei ce muncesc în carierele de piatr ă, cum prin truda lor
continuă au învățat să lovească în așa fel încât ei mai și vorbesc cu alții, iar tot timpul ei
lovesc cu sculele de fier care lucrează piatra, fără a se uita la fier, și totuși fără a-și lovi
mâinile? La fel să faceți și voi.
Doriți-vă să fiți sfinți dacă vreți a depăși în întregime această nenorocire a uitării.
Căci cu siguranță apa crapă pân ă și cele mai tari pietre dacă o singură pic ătură lovește un
loc pentru o perioadă mai lungă. Știți de ce nu ați biruit această nenorocire? Pentru că nu ați
văzut-o ca pe un păcat. Vă spun că este o greșeală, ca atunci când un prinț îți oferă un
cadou, o, omule, ă închizi
tu sprime ochii și să-i întorci spatele. La lui greșesc și cei care Îl uită pe
fel Dumnezeu."
Dumnezeu, iar omul ște în fiecare clipă darurile și mila
Capitolul 110 – Dorința binelui

Acum spuneți-mi, oare Dumnezeul nostru nu ne binecuvântează în orice clipă cu
darurile Lui? Cu siguranță da, căci neîncetat El întreține respirația care vă dă viață.
Adevărat, adevărat vă spun, că de fiecare dată când corpul își primește respirația, inima ar
trebui să spună: „Aduc mulțumiri lui Dumnezeu."
Apoi a zis Ioan: „Este foarte adev ărat ceea ce spui, o, stăpâne; învață-ne, prin
urmare, calea prin care putem ajunge la această stare binecuvântată."
93
Iisus i-a răspuns: „Adevărat vă spun, că nu se poate ajunge la o astfel de stare prin
puterile omenești, ci mai degrabă prin mila Dumnezeului nostru. Este adev ărat că omul
trebuie să dorească binele pentru ca Dumnezeu să i-l dea. Spuneți-mi, atunci când sunteți
la masă oare veți mânca acele cărnuri pe care nici nu ați îndrăzni să le priviți? Nu, cu
siguran . La fel v spun c nu ve i primi ceea ce nu ve i dori. Dumnezeu are puterea, dac
țățenie, să ăvă facă ăsfinți înț mai puțin timp decât țîntr-o clipit ă, dar pentru ca omul să
doriți sfin
fie chibzuit cu darul și cu dăruitorul, Dumnezeul nostru, El vrea ca noi să așteptăm și să
cerem.
I-ați văzut pe cei ce practică aruncarea la țintă? Cu siguranță ei aruncă de multe ori
în zadar. Cu toate acestea, ei nu doresc niciodată s ă arunce în zadar, dar sper ă mereu să
atingă ținta. Astfel să faceți și voi, cei care doriți să-L aveți mereu pe Dumnezeul nostru în
amintire, iar când Îl uitați să jeliți; căci Dumnezeu vă va da har pentru a obține tot ce am
spus. Postul și veghea sufletească sunt atât de unite una cu alta încât dacă unul întrerupe
veghea, și postul este de-ndată anulat. Căci prin păcat omul întrerupe postul sufletesc și Îl
uită pe Dumnezeu. Deci, în ceea ce prive ște sufletul, postul și vegherea sunt mereu
necesare nouă și tuturor oamenilor. Căci nimănui nu îi este îngăduit să păcătuiască.
Dar postul corpului și ale sale vegheri, credeți-mă, nu sunt posibile în orice moment,
și nici pentru oricare. Pentru că sunt oameni bolnavi și în vârstă, femei cu copii, oameni
supuși unor regimuri, copii, și alții mai slabi din fire. Căci într-adevăr, toată lumea, la fel cum
se îmbracă în funcție de mărimea proprie, așa ar trebui să își aleagă felul său de a posti.
Întrucât așa cum hainele unui copil nu sunt potrivite unui bărbat de treizeci de ani, în mod
similar vegherea și postul unuia nu se potrive ște altuia."
Capitolul 111 – Plângeți, postiți și stați de veghe
Dar fiți cu băgare de seamă, căci Satana își va folosi toate puterile pentru a v ă face
să vegheați pe timpul nopții, iar apoi să dormiți când prin porunca lui Dumnezeu ar fi trebuit
ă fiți în rugăciune și să ascultați cuvântul lui Dumnezeu. Spuneți-mi, oare v-ar mulțumi
sdac ă un prieten de-al vostru ar m ănânca carnea și v-ar oferi oasele?"
Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că un astfel de om nu ar trebui să fie numit
prieten, ci un batjocoritor."
Iisus a răspuns oftând: „Ai spus bine adev ărul, o, Petru, căci cu adevărat cel ce
veghează cu trupul mai mult decât trebuie, cel ce doarme sau cel ce are capul împov ărat cu
somnul atunci când ar trebui să se roage sau să asculte cuvintele lui Dumnezeu, un astfel
de nenorocit își bate joc de Dumnezeu, Creatorul său, și astfel se face vinovat de un
asemenea păcat. În plus, acesta este un hoț, văzând că el fură timpul pe care ar trebui să i-
L dea lui Dumnezeu și îl petrece pe cât de mult așa cum îi face plăcere.
Dintr-un vas cu cel mai bun vin un om a dat dușmanilor săi să bea atâta timp cât
vinul a fost
bea. Ce celțimai
crede bun;
că va darstcând
face vinul
ăpânul a ajuns
robului său,laatunci
drojdii,când
omulvai ajunge săăpânului
l-a dat st cunoascsăăutot,săș-li
robul să fie în fața lui? Cu siguranță el îl va bate și-l va omorî din indignare, în conformitate
cu legile lumii. Dar ce va face Dumnezeu omului care î și petrece timpul său cel mai bun în
treburi lumești, și cel mai rău timp și-l petrece în rugăciune și în studiul Legii? Vai lumii, căci
cu aceasta și cu păcate și mai mari îi este inima îngreunat ă!
Astfel, atunci când v-am spus că râsul ar trebui schimbat în lacrimi, s ărbătorile în
posturi și somnul în veghe, am cuprins în trei cuvinte tot ceea ce a ți auzit, astfel că aici pe
pământ omul ar trebui să plângă mereu, iar plânsul ar trebui s ă fie al inimii, căci Dumnezeu,
Creatorul nostru, este ofensat; căci trebuie să postiți pentru a avea stăpânire asupra
simțurilor și să vegheați pentru a nu păcătui; iar plânsul corporal, postul și vegherea
trupească trebuie urmate după constituția fiecăruia."
94
Capitolul 112 – Un secret dezvăluit lui Barnaba

Acestea fiind spuse, Iisus a zis: „Merge ți și căutați în roadele pământului cele de
trebuință vie ții noastre, căci s-au făcut opt zile de când nu am mai mâncat pâine. De aceea
m voi ruga Dumnezeului nostru, i v voi a tepta cu Barnaba."
ă Prin urmare toți ucenicii șși apostolii
ă șplecat câte patru și câte șase, urmând cuvântul
lui Iisus. Apoi a rămas cu Iisus cel care scrie aceasta; dup ă care Iisus, plângând, a declarat:
„O, Barnaba, trebuie să î ți dezvălui mari secrete, care, după ce voi fi plecat din lume, le vei
dezvălui acesteia."
Apoi a răspuns cel ce scrie, plângând: „Permite-mi să plâng, o, stăpâne, și mie și
altor oameni, căci suntem păcătoși. Iar tu, fiind un sfânt și un profet al lui Dumnezeu, nu se
cuvine să plângi atât de mult."
Iisus a răspuns: „Crede-mă, Barnaba, că nu pot plânge atât de mult pe cât ar trebui.
Căci dacă oamenii nu m-ar fi numit Dumnezeu, L-a ș fi v ăzut pe Dumnezeu aici precum L-aș
fi văzut și în Paradis și aș fi fost în siguranță de frica zilei judecății. Dar Dumnezeu știe că
eu sunt nevinovat, pentru că niciodată nu m-am considerat a fi mai mult decât un simplu
rob. Nu, îți spun, că dac ă nu aș fi fost numit Dumnezeu atunci a ș fi fost purtat în Paradis la
plecarea mea din lume, dar acum nu voi putea merge acolo până la judecată. Spune-mi
acum dacă am motive să plâng.
Ia aminte, o, Barnaba, că pentru aceasta trebuie s ă îndur o mare persecuție, și voi fi
vândut de unul dintre discipolii mei pentru treizeci de monede. Dup ă care sunt sigur că cel
ce mă va vinde va fi ucis în numele meu, c ăci Dumnezeu mă va ridica de pe pământ și va
schimba aspectul trădătorului, astfel încât toată lumea îl va crede ca fiind eu; cu toate
acestea, după ce își va primi moartea nefastă, eu voi rămâne în lume în acea necinste
pentru o lungă perioadă de timp.
Dar când va veni Mahomed, Mesagerul sacru al lui Dumnezeu, acea infamie va fi
risipită. Iar acest lucru îl va face Dumnezeu, întrucât am mărturisit adevărul lui Mesia, care
îmi va da
ticăloas ă."
aceasta răsplată, astfel că voi fi cunoscut ca fiind în viață și străin de acea moarte
Apoi a răspuns cel care scrie: „O, st ăpâne, spune-mi cine este acel ticălos, căci îmi
doresc să-l sufoc până la moarte."
„Nu spune asta," a răspuns Iisus, „pentru că așa e voia lui Dumnezeu, și El nu va
face altfel; dar ai grij ă ca atunci când maica mea va fi întristată de acea întâmplare, tu să-i
spui adevărul, pentru ca astfel ea s ă poată fi consolată."
Apoi a răspuns cel care scrie: „Toate acestea le voi face, stăpâne, cu voia lui
Dumnezeu."
Capitolul 113 – Parabola smochinului neroditor
Când apostolii s-au întors au adus cu ei conuri de brad, iar prin voia lui Dumnezeu
au g ăsit mai multe curmale. După rugăciunea de amiază au mâncat împreună cu Iisus. Dar
apostolii și discipolii văzându-l pe cel ce scrie că este întristat, s-au temut că Iisus urmează
să părăsească degrabă lumea.
Drept pentru care Iisus i-a lini știt spunându-le: „Să nu aveți teamă, căci încă nu a
venit timpul ca eu s ă v ă p ărăsesc. Voi mai rămâne alături de voi pentru o scurt ă vreme. De
asta trebuie să vă învăț acum, pentru ca voi să puteți merge, după cum am spus, în Israel
pentru a predica poc ăința, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de păcatul lui Israel. Fiți cu
băgare de seamă la trândăvie, și cu atât mai mult cei ce se pocăiesc; pentru că orice copac
care nu dă rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.
95
Era un om care avea o vie, iar în mijlocul acesteia avea o gr ădină în care creștea
un smochin de soi; dar timp de trei ani, când stăpânul venea nu găsea nici o smochină, și
văzând că ceilalți copaci dădeau rod acesta a spus vierului: „Taie acest copac r ău, căci
împovărează pământul.” Vierul a spus: „Nu este așa, stăpâne, căci este un copac frumos.”
„Taci”, a spus st pânul, „c ci nu îmi pas de frumuse i f r de folos. Ar trebui s tii c
palmierul și copaculă de balsam
ă sunt mai ănobili decât smochinul.
ț ăă Dar am plantat înă curtea
ș ă
casei mele un palmier și un balsam pe care i-am îngr ădit cu garduri costisitoare, iar când
aceștia nu au dat rod, ci numai frunze care se adunau grămadă și putrezeau în fața casei,
am făcut ca aceștia să fie tăiați. Atunci cum ar trebui să am milă de un smochin ce este
departe de casă, care îmi împovărează grădina și via în care toți ceilalți copaci fac fructe?
Cu siguranță nu îl voi mai suporta.”
Apoi a zis vierul: „Stăpâne, pământul este prea hrănitor. Așteaptă încă un an, căci
voi tăia crengile smochinului și voi îndepărta pământul hrănitor, punându-l în pământ
sărăcăcios cu pietre, iar astfel va da rod.”
Stăpânul viei a spus: „Dute și fă astfel, căci voi aștepta, iar smochinul va avea
fructe.” Înțelegeți această parabolă?”
Discipolii au răspuns: „Nu, stăpâne, deci spune-ne înțelesul ei.”
Capitolul 114 – Omul este născut pentru a trudi
Iisus a spus: „Adevărat vă spun, că stăpânul este Dumnezeu, iar vierul este Legea
Lui. Dumnezeu a avut în Paradis un palmier și un balsam, iar Satana este palmierul și
primul om este balsamul. Iar apoi i-a alungat pentru c ă nu rodeau fructele binelui, ci rosteau
cuvinte împotriva lui Dumnezeu, care au condamnat pe mul ți îngeri și oameni la un loc.
Acum că Dumnezeu l-a pus pe om în lume în mijlocul creaturilor ce-L slujesc cu toate, dup ă
porunca Sa, iar omul fiind fără rod, Dumnezeu l-ar tăia și l-ar trimite în iad, întrucât nu l-a
iertat pe acel înger și pe primul om, pedepsind îngerul pentru eternitate și omul pentru un
timp. Dar Legea lui Dumnezeu spune c ă omul are prea mult bine în aceast ă via ță, și deci
trebuie să sufere greutăți și să fie privat de bunurile pământene, pentru ca astfel el s ă
lucreze binele. Prin urmare Dumnezeul nostru îl a șteaptă pe om să se pocăiască. Cu
adevărat vă spun, că Dumnezeul nostru l-a condamnat pe om la muncă, pentru că, așa cum
spune Iov, prietenul și profetul lui Dumnezeu: „Așa cum pasărea se naște pentru a zbura iar
peștele pentru a înnota, la fel și omul se naște pentru a munci.” Astfel a spus și tatăl nostru
David, profetul lui Dumnezeu: „Mâncând din truda mâinilor noastre vom fi binecuvânta ți și
ne va fi bine. Prin urmare fie ca fiecare s ă muncească după îndemânarea sa.” Spuneți-mi,
dacă tat ăl nostru David precum și Solomon fiul său au muncit cu mâinile lor, ce ar trebui s ă
facă un păcătos?
.” a spus: „Stăpâne, munca este un lucru anevoios, dar aceasta ar trebui s ăracii
să o facăIoan
Iisus a răspuns: „Într-adevăr, pentru că nu pot face altceva. Dar nu știți oare că
binele, pentru a fi bun, trebuie să fie liber de orice necesitate? Astfel soarele și celelalte
planete sunt întărite de poruncile lui Dumnezeu întrucât nu pot face altceva, căci altfel nu ar
avea nici un temei.
Spuneți-mi, când Dumnezeu a dat porunca de a munci, oare nu a spus: „Un om
sărac va trăi de pe urma sudorii fe ței?” Și Iov nu a spus c ă „Așa cum pasărea se naște
pentru a zbura, și omul se naște pentru a munci?” Și Dumnezeu i-a spus omului: „În
sudoarea chipului tău îți vei mânca pâinea”, iar Iov a spus „omul se na ște pentru a munci”.
Prin urmare, numai cel ce nu este om este liber de aceast ă poruncă.
96
Cu siguranță, pentru nici un alt motiv nu sunt lucrurile scumpe, decât pentru c ă sunt
mulți oameni care trândăvesc; dacă aceștia ar munci, unii îngrijind pământul iar unii
pescuind apele, atunci ar fi mare belșug pe lume. Și pentru această lipsă se va da
socoteală în teribila Zi a Judecății.
Capitolul 115 – Dorința trupească

Să îmi spună omul ceva. Ce a adus el pe lume, ca s ă îi dea motiv să trăiască în
trândăvie? Cu siguranță el s-a născut dezbrăcat și incapabil de nimic. Prin urmare, nu este
stăpân peste nimic din ce a g ăsit, ci un risipitor. Și pentru acesta va da socoteală în acea zi
teribilă.
Dorința trupească abominabilă, care face omul precum animalele sălbatice, ar
trebui să fie mult temută; c ăci dușmanul este unul din propria cas ă, astfel că nu este posibil
să calci într-un loc în care dușmanul tău să nu vină. O, cât de mulți sunt cei ce au pierit
pentru dorința trupească! Datorită dorinței trupești a venit potopul, astfel că întreaga lume a
pierit înafara milei lui Dumnezeu, fiind salvați numai Noe și alți optzeci și trei de oameni.
Datorită dorinței trupești a distrus Dumnezeu trei cetăți din care au scăpat demult numai Lot
și cei doi copii ai săi. Pentru dorința trupească a fost poporul lui Benjamin distrus. Și cu
adevărat vă spun, că dacă v-aș povesti câte popoare au fost nimicite datorit ă dorinței
trupești, timpul de cinci zile nu ar fi îndeajuns.
Iosif a spus: „O, stăpâne, ce semnifică dorința trupească?”
Iisus a răspuns: „Dorința trupească este o dorință necontrolată a dragostei, care
neputând fi stăpânită de gândire, încalcă limitele intelectului și a afecțiunii omenești; iar
omul, necunoscându-se pe sine, iubește ceea ce ar trebui să urască. Credeți-mă, c ă atunci
când un om iubește un lucru, nu pentru că Dumnezeu i l-a dat, ci pentru că îi este stăpân,
acesta comite adulter; căci sufletul, care ar trebui să fie în uniune cu Dumnezeu, creatorul
său, se unește cu creația.
Și astfel Dumnezeu deplânge prin proorocul Isaaia, spunând: „Tu ai curvit cu mul ți
ibovnici; cu toate acestea, întoarce-te către Mine și te voi primi.”
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, dacă nu ar exista
dorința interioară în inima omului, el nu ar c ădea în cea exterioară; c ăci dacă r ădăcina ar fi
scoasă, atunci copacul ar muri degrabă. Prin urmare, să se mulțumească omul cu nevasta
pe care Creatorul său i-a dat-o, și fie ca el să uite orice altă femeie."
Andrei a răspuns: „Cum ar putea omul să uite femeile dacă el locuiește într-o cetate
cu atât de multe dintre ele?"
Iisus ia răspuns: „O, Andrei, cu siguranță că celui ce trăiește în cetate îi va face rău,
văzând că cetatea este precum un burete ce atrage fiecare nelegiuire.”
Capitolul 116 – Pofta trupească a ochilor poate duce la orbire

Se cuvine ca un om s ă trăiască în cetate precum un soldat care trăiește cu
dușmanii în jurul cetății, apărându-se împotriva oricărui atac și mereu temându-se de
trădarea din partea cetățenilor. La fel vă spun, că acesta trebuie să respingă orice
ademenire exterioară a păcatului și să se teme de simțuri, căci acestea au o dorință
supremă pentru lucrurile impure.
Dar cum se poate apăra acesta dacă nu-și înfrânează ochiul, care este originea
fiec rui păcat carnal? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență se află sufletul meu,
ă
cel ce nu are ochi corporali se află în siguranță de la a primi pedeapsa, poate până în
gradul al treilea, în timp ce acela care are ochi o va primi în al șaptelea grad.
97
În timpul profetului Ilie s-a întâmplat că Ilie a văzut un om orb plângând, un om de

viață bună, pe care l-a întrebat zicând: „De ce plângi, o, frate?"
Omul orb a răspuns: „Eu plâng căci nu îl pot vedea pe proorocul Ilie, cel sfânt al lui
Dumnezeu."
Apoi Ilie l-a mustrat, spunând: „Înceteaz din plâns, omule, c ci plângând
p c tuiești."
ă ă ă ă
Omul orb a răspuns: „Acum spune-mi, oare este un p ăcat să vezi un profet sfânt al
lui Dumnezeu, care învie morții și face să se pogoare foc din cer?"
Ilie a răspuns: „Tu nu spui adevărul, căci Ilie nu este în stare s ă facă nimic din tot
ceea ce spui, pentru că el este un om ca și tine. Iar toți oamenii din lume nu pot face nici
măcar o muscă să se nască."
Omul orb a spus: „Spui acestea, o, omule, pentru c ă Ilie trebuie să te fi mustrat
pentru vreun păcat de-al tău, și pentru asta îl urăști."
Ilie a răspuns: „Fie ca tu să-L mulțumești pe Dumnezeu dacă ai spus adevărul; o,
frate, dacă ar fi să îl urăsc pe Ilie atunci ar trebui să Îl iubesc pe Dumnezeu, și cu cât l-aș urî
mai mult pe Ilie, cu atât mai mult ar trebui s ă Îl iubesc pe Dumnezeu."
Auzind acestea, omul orb s-a înfuriat foarte tare și a zis: „Așa cum Viu este
Dumnezeu, ești un om lipsit de evlavie! Poate unul să Îl iubească pe Dumnezeu în timp ce îi
urăște pe profeții lui Dumnezeu? Pleacă degrabă, căci nu îți voi mai da ascultare."
Ilie a răspuns: „Frate, acum poți vedea cu intelectul cât de rea este vederea
corporală. Căci îți dorești vederea pentru a-l privi pe Ilie și îl urăști pe Ilie cu sufletul t ău."
Omul orb a răspuns: „Pleacă acum, căci tu ești diavolul și voiești să păcătuiesc
împotriva sfântul lui Dumnezeu."
Apoi Ilie a oftat, și a zis lăcrimând: „Ai spus adevărul, o, frate, căci trupul meu pe
care dorești să-l vezi te desparte de Dumnezeu."
Omul orb a spus: „Nu vreau s ă te văd, iar chiar dac ă aș avea vedere aș închide
ochii astfel încât să nu te văd."
Apoi
Omulaorbzis aIlie: „Să știi,„Tu
răspuns: frate, că euadev
nu spui suntărul."
Ilie!"
Apoi au zis ucenicii lui Ilie: „Frate, el este cu adev ărat profetul lui Dumnezeu, Ilie."
„Să îmi spună acestea", a spus orbul, „dac ă el este profet. Din ce semin ție sunt și
cum am devenit orb?"
Capitolul 117 – Ilie și omul nevăzător
Ilie a răspuns: „Tu ești din seminția lui Levi, și pentru că intrând în Templul lui
Dumnezeu ai privit o femeie cu desfrânare, fiind aproape de sanctuar, Dumnezeul nostru ți-
a luat vederea."
că am păApoi
cătuitomul
în aorb,
vorbiplângând
cu tine, caăcispus: te-aăș-mfiăv,ăo,
dacă„Iart zutprofet
atuncisfânt
nu aal
ș filui
păDumnezeu,
cătuit." pentru
Ilie a răspuns: „Fie ca Dumnezeul nostru să te ierte, o, frate, pentru că în ceea ce
mă privește, eu știu că ai vorbit adevărul, văzând că cu cât mă ur ăsc mai mult, cu atât mai
mult Îl iubesc pe Dumnezeu, iar dacă m-ai fi văzut ți-ai fi liniștit dorința, care nu este pe
placul lui Dumnezeu. C ăci nu Ilie este creatorul tău, ci Dumnezeu; așadar, în ceea ce te
privește, eu sunt diavolul", a declarat Ilie plângând, „pentru c ă te abat de la Creatorul tău.
Plânge atunci, o, frate, pentru c ă nu ai acea lumină care te-ar face să distingi adevărul de
minciună, căci dacă ai fi avut-o atunci nu mi-ai fi disprețuit învățătura mea. De aceea îți
spun, că mulți sunt cei care doresc să mă vad ă și cei ce vin de departe pentru a m ă vedea,
dar care disprețuiesc cuvintele mele. Drept pentru care ar fi fost mai bine pentru ei, pentru
mântuirea lor, că ei să nu aibă ochi, văzând că toată lumea care își găsește plăcerea în
98
creatură, oricare ar fi, și nu caută s ă g ăsească plăcerea în Dumnezeu, și-a făcut un idol în
inima lui și l-a părăsit de Dumnezeu."
Apoi Iisus a spus oftând: „"A ți înțeles tot ce a spus Ilie?"
Ucenicii au răspuns: „Cu adevărat am înțeles, și ne mirăm foarte știind că aici, pe
p mânt, sunt foarte pu ini cei care nu sunt idolatri."
ă ț
Capitolul 118 – Păziți-vă privirea
Apoi Iisus a spus: „Spui adevărul, căci acum Israelul a dorit s ă instituie idolatria ce o
poartă în inimă, prin a mă lua drept Dumnezeu, iar mul ți dintre ei mi-au disprețuit învățătura,
zicând despre mine ca aș putea să mă numesc Regele întregii Iudei dac ă recunosc că sunt
Dumnezeu, și c ă sunt nebun să tr ăiesc în sărăcie prin locurile deșertului și de ce nu trăiesc
mereu printre prinți și nu duc o viață frumoasă. O, nenorocit este omul ce prețuiește lumina
comună muștelor și a furnicilor și disprețuiește lumina ce se cuvine numai îngerilor,
profeților și prietenilor sfinți a lui Dumnezeu!
Prin urmare, dacă privirea nu este păzită, o, Andrei, îți spun că este imposibil să nu
cazi impetuos în dorință. De asta Ieremia profetul, plângând cu vehemență, a zis în adevăr:
„Ochiul meu este un hoț ce-mi fură sufletul.” Pentru aceasta David, tatăl nostru, s-a închinat
cu tărie lui Dumnezeu, Domnul nostru, ca el să își întoarcă privirea din a vedea vanitatea.
Căci într-adevăr, tot ce are un sfârșit este în zadar. Spuneți-mi, dacă unul ar avea două
monede pentru a cumpăra pâine, i-ar cheltui pentru a cump ăra fum? Cu siguranță nu,
văzând că fumul vătămează ochiul și nu întreține viața corpului. La fel și omul să facă, cu
vederea exterioară a ochilor și cu vederea interioară a minții să caute să Îl cunoască pe
Dumnezeu, Creatorul său, și buna plăcere a voinței Sale, și s ă nu facă din creatură scopul
lui, căci aceasta îl face s ă-L piardă pe al său Creator.”
Capitolul 119 – Rugăciunea este leacul sufletului
„Într-adevăr, de fiecare dată când un om privește un lucru și Îl uită pe Dumnezeu,
care l-a creat pentru om, acesta a p ăcătuit. Căci dacă un prieten ți-ar da un lucru pentru a-l
ține în amintire iar tu l-ai vinde și l-ai uita pe prietenul t ău, atunci îl vei ofensa pe prietenul
tău. La fel face omul atunci când privește creatura și nu își aduce aminte de Creator, care
din dragoste pentru om a creat-o, p ăcătuind împotriva lui Dumnezeu, Creatorul său, prin
nerecunoștință.
Prin urmare, cel ce va privi femeile și Îl va uita pe Dumnezeu, care pentru binele
omului a creat femeia, acela le va iubi și le va dori. Și în așa fel va crește dorința în el încât
va iubi totul asemenea lucrului iubit; iar astfel va s ăvârși acel păcat de care ne este rușine
să amintim. Dar dacă omul își va înfrâna privirea, atunci va fi st ăpân asupra simțurilor, care
nu
așapot
cumdorinava
ceeanucesenupoate urniățifșăeaz
li se înf ră ăajutorul
. Iar astfel va fi carnea
vântului, supusănusufletului.
la fel carnea cătui făcrăă,
poate p ăPentru
simțuri.
După care va trebui ca cel ce se pocăiește să schimbe timpul povestirilor în
rugăciune, îndrumat fiind de gândire, chiar și dacă nu ar fi aceasta o poruncă a lui
Dumnezeu. Căci în fiecare cuvânt zadarnic rostit omul păcătuiește, iar Dumnezeul nostru
ascunde păcatul prin săvârșirea rugăciunii. De aceea, rugăciunea este adeptul sufletului;
rugăciunea este leacul sufletului; rugăciunea este protectorul inimii; rugăciunea este arma
credinței; rugăciunea este frâul simțurilor; rugăciunea este sarea care păstrează carnea de
la coruperea păcatului. Vă spun, rugăciunea este precum mâinile vieții noastre, căci omul
care se roagă se va putea apăra în ziua judecății; căci acesta își va ține sufletul departe de
păcatul de pe pământ și își va păstra inima astfel ca ea s ă nu fie atinsă de dorințe murdare;
99
astfel va aduce ofense lui Satana prin înfrânarea simțurilor în Legea lui Dumnezeu, iar
carnea lui va merge în dreptate, primind de la Dumnezeu tot ce va cere.
Așa cum Dumnezeu este Viu, în a Cărui prezență este sufletul meu, un om f ără
rugăciune nu poate fi un om al binelui, a șa cum un om prost nu- și poate pleda cauza unui
orb; la fel cum boala nu se trateaz f r leacuri; a a cum un om nu se poate ap ra f r s
se miște, să atace fără a se mișca,ă săă ănavigheze șfără cârmă sau să păstreze pe ă ștele
ă ăfără
sare. Căci într-adevăr, cel ce nu are mâini nu poate primi. Dac ă un om ar putea schimba
bălegarul în aur și lutul în zahăr, apoi ce s-ar întâmpla?
Apoi, Iisus păstrând liniștea, discipolii au răspuns: „Nimeni nu ar face altceva decât
aur și zahăr.”
Apoi Iisus a spus: „Dar de ce nu schimb ă omul povestitul nesăbuit în rugăciune?
Oare îi este dat timpul de Dumnezeu pentru ca acesta s ă-L jignească? Căci ce prinț și-ar
dărui orașul slujitorului său pentru ca acesta să se războiască apoi împotriva lui? A șa cum
Viu este Dumnezeu, dacă omul ar ști în ce fel este sufletul transformat de vorba zadarnic ă,
atunci mai degrabă și-ar mușca limba cu dinții decât să vorbească. O, ce lume nenorocită!
Căci astăzi oamenii nu se adună dimpreună pentru rugăciune, ci pentru a sta la poalele
Templului, iar în însăși Templul Satana a așezat sacrificiul vorbei goale și a celor mai
groaznice lucruri despre care nu pot vorbi f ără de rușine.
Capitolul 120 – Vorba în zadar slăbește mintea
Acestea sunt fructele vorbitului în zadar: sl ăbirea intelectului, în așa fel încât acesta
nu mai poate primi adevărul; precum un cal care se obișnuiește să care numai o uncie de
bumbac și nu poate căra o sută de livre de pietre. Dar și mai rău este omul care î și petrece
timpul batjocorind pe alții. Atunci când el ar trebui să se roage, Satana îi va pune în minte
aceleași batjocore, în așa fel încât atunci când ar trebui să plângă pentru păcatele sale și să
atragă mila lui Dumnezeu și să câștige iertarea păcatelor sale, răzând el stârnește mânia lui
Dumnezeu,
Vai celor pedepsi și îlșiva
care îlcevabatjocoresc izgoni.
celor ce vorbesc în zadar! Dar dac ă Dumnezeul nostru îi
privește ca abominabili pe cei ce batjocoresc și cei ce vorbesc în zadar, cum îi va privi pe
cei ce șoptesc și bârfesc împotriva vecinilor lor, și în ce suferință vor fi cei care văd p ăcatul
precum o negustorie extrem de necesară? O, lume impură, nici nu îmi pot imagina cât de
aspru vei fi pedepsită de Dumnezeu! Așadar, cel ce dorește pocăința, v ă spun, va trebui să
rostească cuvintele ca și cum acestea ar fi scumpe precum aurul.
Ucenicii săi au răspuns: „Și oare cine va cumpăra cuvintele unui om la prețul
aurului? Cu siguranță nimeni. Și cum se va pocăi el apoi? Căci va deveni iubitor de bani!”
Iisus a răspuns: „Aveți inima atât de grea încât nu sunt în m ăsur ă să o ridic. Prin
urmare trebuie să vă spun înțelesul fiecărui cuvânt. Dar aduceți mulțumiri lui Dumnezeu,
care
vândăv-a dăruit binecuvântarea
vorbele, de a șcând
ci am spus c ă atunci ti misterele
va vorbiLui.
să Nu am spus căăc poc
se gândeasc ă vaăitul trebuie
arunca ă ăî și
aur.sC ci
întradevăr, făcând astfel, așa cum aurul este cheltuit pe lucrurile de trebuin ță, la fel el va
vorbi doar când va trebui. Și așa cum nimeni nu cheltuie aurul pe un lucru ce va îndurera
corpul, la fel acesta nu va vorbi despre ceea ce-i va d ăuna sufletului.”
Capitolul 121 – Vorbiți doar cât se cuvine
„Când guvernatorul arestează un prizonier și îl interoghează, iar în acest timp
notarul scrie însemnările cazului, spuneți-mi, cum va vorbi un astfel de om?
100
Discipolii au răspuns: „Va vorbi cu teamă și doar la subiect, pentru a nu ridica

suspiciune asupra lui, și va fi atent să nu rostească ceva ce l-ar deranja pe guvernator, ci va
caută să vorbească astfel încât să fie eliberat.”
Apoi Iisus a răspuns: „La fel ar trebui să fac ă și cel ce se pocăiește, pentru a nu-și
pierde sufletul. C ci în acest scop a dat Dumnezeu fiec rui om câte doi îngeri ca notari,
unul scriind binele,ă iar celălalt răul făcut de om. Dacă un ăom va dori s ă primească milă, fie
ca el să își măsoare vorbele mai bine decât se m ăsoară aurul.”
Capitolul 122 – Răutatea lăcomiei
„Cât despre lăcomie, aceasta trebuie schimbată în pomană; adevărat vă spun, că
așa cum firul cu plumb își are sfârșitul în centru, la fel și cei lacomi își au sfârșitul în iad,
pentru că nu este cu putință ca cel lacom să aibă parte de bine în Paradis. Știți de ce? Vă
voi spune. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, cel lacom,
deși este tăcut în vorbire, prin str ădania sa spune „nu este alt dumnezeu decât eu”. În a șa
măsură încât tot ceea ce deține el va cheltui pentru propria plăcere, fără să ia aminte la
începutul sau la sfârșitul său, că s-a născut gol și că prin moarte va părăsi tot ce are.
Dacă Irod v-ar da în grijă o grădină și v-ați numi proprietari, fără ca voi să-i trimiteți
fructe lui Irod, iar când acesta și-ar trimite mesagerii voi s ă îi alungați, spuneți-mi, oare ați
deveni regi peste acea grădină? Cu siguranță nu. La fel vă spun că face omul lacom,
numindu-se dumnezeu pentru bogățiile pe care Dumnezeu i le-a dăruit.
Lăcomia este o sete a simțurilor, care, pierzându-L pe Dumnezeu prin p ăcate și
trăind în plăcere, nefiind în stare să se bucure în Dumnezeu, care este ascuns de ele, se
înconjoară cu lucruri temporare pe care le consideră bune; și crește cu atât mai puternică
cu cât se vede mai lipsită de Dumnezeu. Și astfel este convertirea păcătosului de la
Dumnezeu, care dă binecuvântarea pocăirii.
Așa cum spunea David, tatăl nostru: „Această schimbare vine din mâna dreaptă a
lui Dumnezeu”.
trebuie Astfel,
făcută. Iar astăzitrebuie să vă mul
s ă aducem spun în ce fel este omul, ca voi să știți cum pocăința
țumiri lui Dumnezeu, care ne-a dat binecuvântarea
de a împărtăși Voința Sa prin cuvântul meu.”
După care a ridicat mâinile și s-a rugat, spunând: „Doamne, Dumnezeule
Atotputernic și Milostiv, care din Mila Ta ne-ai creat, rânduindu-ne pe noi oamenii, slujitorii
tăi, dimpreună cu credința Mesagerului Tău Adevărat, Îți aducem mulțumiri pentru toate
binecuvântările Tale și dorim să te venerăm pentru restul zilelor noastre, plângând pentru
păcatele noastre prin rugăciune și prin pomeni, prin post și prin învățarea Cuvântului Tău,
călăuzindu-i pe cei ignoranți de Voința Ta, suferind această lume pentru dragostea Ta, și
renunțând la viață pentru moarte, pentru a Te sluji. Te rug ăm, Doamne, să ne izbăvești de
Satana, de carne și de lume, așa cum i-ai izbăvit pe aleșii Tăi pentru dragostea Ta și pentru
dragostea
profeților TăMesagerului
i.” Tău pentru care ne-ai creat, și pentru dragostea tuturor sfinților și
Și discipolii au răspuns din nou și din nou: „Așa s ă fie, așa s ă fie, Doamne, așa să
fie, Dumnezeul nostru Milostiv.”
Capitolul 123 – Despre alcătuirea omului
Când se făcu ziuă, vineri dimineața, după rug ăciune, Iisus i-a adunat pe discipoli și
le-a spus: „Să stăm jos; căci așa cum în această zi Dumnezeu a creat omul din lutul
pământului, astfel vă voi spune ce este omul, cu voia lui Dumnezeu.”
Când toți se așezaseră, Iisus a spus din nou: „Dumnezeul nostru, pentru a ar ăta
creaturilor sale bunătatea, mila și omnipotența sa, cu dărnicia și cu dreptatea Sa a f ăcut o
101
compoziție din patru lucruri opuse unul altuia, și le-a unit într-o lucrare finală, care este
omul, iar acesta este pământ, aer, apă și foc, pentru ca fiecare s ă î și tempereze opusul. Și
a făcut din aceste patru lucruri un vas, care este corpul omului, din carne, oase, sânge,
măduvă, piele, cu nervi și cu vene și cu toate organele interne; iar în acesta Dumnezeu a
a ezat sufletul i sim urile, precum dou mâini ale vie ii sale, ad postind sim urile în fiecare
ș
parte ș acestea
a corpului, ț ă în el precum
împr ăștiindu-se ț uleiul. ăIar sufletuluiț i-a dat drept
adăpost inima, unde, unindu-se cu simțurile, guvernează întreaga lui viață.
Dumnezeu, creându-l astfel pe om, a așezat în el o lumină numită gândire, care
avea să se unească cu carnea, cu simțurile și cu sufletul spre a munci c ătre un singur scop,
acela de a-L sluji pe Dumnezeu.
După care, așezând creația aceasta în Paradis, și gândirea fiind sedusă de simțuri
prin lucrarea lui Satana, carnea și-a pierdut liniștea, simțurile și-au pierdut plăcerea prin
care trăiesc, iar sufletul și-a pierdut frumusețea. Omul ajungând într-o asemenea suferință,
simțurile, care nu își găsesc liniștea în muncă, ci caută plăcerile, nefiind supuse rațiunii,
urmează lumina arătată de ochi; iar ochii, nefiind în stare s ă vadă altceva decât vanitatea, îl
înșeală pe om, iar astfel acesta, alegând lucrurile lumești, păcătuiește.
De asta trebuie ca prin mila lui Dumnezeu, gândirea omului s ă fie din nou luminată,
pentru a ști binele de rău și pentru a face deosebirea de adevărata plăcere, pe care aflând-
o, păcătosul se întoarce către pocăință. Drept pentru care, cu adev ărat vă spun, că dacă
Dumnezeu, Domnul nostru, nu ar lumina inima omului, gândirea acestuia ar fi în zadar.”
Ioan a răspuns: „Atunci pentru ce îi folosește vorbirea omului?”
Iisus a răspuns: „Omul doar ca și om nu poate folosi nimic pentru a converti omul
spre pocăință; dar omul ca și mijloc folosit de Dumnezeu poate converti pe om; și văzând că
Dumnezeu lucrează în om prin feluri nevăzute pentru salvarea omului, ar trebui ca unul s ă
asculte pe fiecare om în parte, pentru ca prin toți el să primească ceea ce îi vorbește
Dumnezeu.”
Iosif a răspuns: „O, stăpâne, dar dacă un profet fals sau un învățător mincinos va
veni pentru a ne predica, ce ar trebui să facem?”
Capitolul 124 – Credința este Una
Iisus a răspuns printr-o parabolă: „Un om a mers s ă pescuiască cu o plasă, și acolo
a prins mai mulți pești, dar pe cei răi i-a aruncat. Un om a ie șit să samene, dar numai
sămânța care a căzut pe pământ bun a dat rod." La fel să faceți și voi, ascultați totul dar
primiți numai adevărul, văzând că numai adevărul dă roade pentru viața veșnică."
Apoi a răspuns Andrei: „Și cum va fi cunoscut adevărul?"
Iisus a răspuns: „Tot ce este în conformitate cu cartea lui Moise, acela primi ți-l ca
fiind adevărul, văzând că Dumnezeu este unul, adevărul este unul, drept urmare și doctrina
este adevșăi rul
dacă una sensul
nu ardoctrinei
fi fost șeste unul,
ters din și de aceea credința este una. Adevărat vă spun, căă
cartea lui Moise, Dumnezeu nu ar fi dat lui David, tat l
nostru, o a doua carte. Iar dacă cartea lui David nu ar fi fost contaminată, Dumnezeu nu mi-
ar fi trimis Evanghelia, văzând că Domnul Dumnezeul nostru este neschimb ător, și a vorbit
doar un singur mesaj pentru toți oamenii. De aceea, când Trimisul lui Dumnezeu va veni, va
veni pentru a curăța tot ceea ce nelegiuiții au contaminat din cartea mea."
Apoi, a răspuns cel care scrie: „Stăpâne, ce va face omul atunci când legea va fi
contaminată și proorocul mincinos va vorbi?"
Iisus a răspuns: „Mare este întrebarea ta, o, Barnaba, de aceea v ă spun că într-un
astfel de timp puțini sunt cei salvați, v ăzând că oamenii nu consideră sfârșitul lor, care este
Dumnezeu. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, orice
doctrină ce îl va întoarce pe om de la sfâr șitul său, care este Dumnezeu, este o doctrină
102
rea. De aceea, sunt trei lucruri pe care trebuie s ă le considerați în doctrină, și anume,
dragostea față de Dumnezeu, mila fa ță de aproapele vostru și ura pentru tine însuți, care l-
ai ofensat pe Dumnezeu și-l jignești în fiecare zi. De aceea, evitați toate doctrinele care sunt
în contradicție cu aceste trei lucruri, pentru c ă acelea sunt cele mai rele.”
Capitolul 125 – Dăruiți din dragoste pentru Dumnezeu

„Mă voi întoarce acum la avariție și am să vă spun, că atunci când simțurile ar fi
bucuroase să dobândească un lucru sau cu tenacitate s ă-l păstreze, gândirea trebuie să
spună: „Un astfel de lucru va avea un sfârșit." Cu siguranță că dacă acesta va avea un
sfârșit, atunci este o nebunie să-l iubească. De aceea se cuvine ca unul să iubească și să
păstreze ceea ce nu va avea sfâr șit. De aceea avariția trebuie să fie schimbată în
milostenie, împărțind cu bună dreptate ceea ce omul a dobândit în mod gre șit.
Și să ia aminte ca ceea ce mâna dreapt ă va dărui, mâna lui stângă să nu știe.
Pentru că f ățarnicii atunci când dau de poman ă doresc să fie văzuți și l ăudați de lume. Dar
cu adevărat acestea sunt zadarnice, v ăzând că pentru cel care muncește omul, de la el își
va primi plata. Dacă apoi un om va primi orice de la Dumnezeu, se cuvine ca el să Îi
slujească lui Dumnezeu. Și faceți ca atunci când dați milostenie să considerați că Îi dați lui
Dumnezeu tot ceea ce dați, din dragoste pentru Dumnezeu. De aceea, nu da ți cu reținere,
și dați din cele mai bune lucruri pe care le ave ți, pentru dragostea lui Dumnezeu. Spune ți-
mi, doriți s ă primiți de la Dumnezeu tot ceea ce este rău? Desigur că nu, o, praf și cenușă!
Atunci cum puteți avea încredere în voi în șivă dacă veți da ceva rău pentru dragostea lui
Dumnezeu? Ar fi mai bine să nu dați nimic decât să dați un lucru rău; pentru că în a nu da
vei avea o scuză, după spusele lumii, dar oferind un lucru bun de nimic și păstrându-l pe cel
mai bun pentru voi, care va fi scuza? Iar aceasta este tot ce am avut de spus cu privire la
pocăință."
Barnaba a răspuns: „Cât timp ar trebui să dureze pocăință?"
întotdeauna răspuns:
Iisussăa se pocăiasc„Atâta timp cât un om este într-o stare de păcat, el va trebui
ă și să fac ă penitență pentru aceasta. Iar pentru c ă viata omului
este întotdeauna în păcat, la fel ar trebui să se pocăiască, asta dacă acesta nu ține mai
mult la propriile încălțări decât la sufletul tău, căci de fiecare dată când încălțările i se strică,
el le repară."
Capitolul 126 – Apostolii predică în întreaga Iudee
Iisus chemându-i la un loc pe ucenicii s ăi, i-a trimis câte doi în regiunea Israelului,
spunând: „Mergeți și predicați a șa cum ați auzit." Apoi ei s-au închinat și el a pus mâna pe
capul lor, zicând: „În numele lui Dumnezeu, dați sănătate celor bolnavi, alungați demonii și
mareluiți preot."
scoate din minciună Israelul în ceea ce mă privește, spunând ceea ce am spus înaintea
Prin urmare ei au plecat cu toții, mai puțin cel care scrie, cu Iacov și Ioan; iar ei s-au
dus prin toată Iudeea, propovăduind pocăința așa cum Iisus le spusese, vindecând orice fel
de boală, astfel încât în Israel erau rostite cuvintele lui Iisus, c ă Dumnezeu este unul și că
Iisus este un profet al lui Dumnezeu, văzând că atât de mulți făceau ceea ce și Iisus a făcut,
cu privire la vindecarea celor bolnavi.
Dar fiii diavolului au găsit un alt mod de a-l persecuta pe Iisus, iar acesta a fost prin
preo i i cărturari. Drept pentru care ei au început să spună că Iisus aspira la monarhia
ț ș
Israelului. Dar se temeau de oamenii de rând, de aceea au complotat împotriva lui Iisus în
secret.
103
Străbătând toată Iudeea, ucenicii s-au întors la Iisus, care i-a primit a șa cum un tată
își primește fiii, zicând: „Spuneți-mi, cum a lucrat Domnul, Dumnezeul nostru? Căci cu
siguranță l-am văzut pe Satana sub picioarele voastre și pe voi calcându-l în picioare pe el,
așa cum vierul calcă strugurii!"
Ucenicii au r spuns: „St pâne, am vindecat nenum ra i bolnavi i am alungat mul i
ă
draci care chinuiau oamenii." ă ă ț ș ț
Iisus a spus: „Dumnezeu s ă v ă ierte, o, fraților, căci ați p ăcătuit în a spune „noi am
vindecat", căci Dumnezeu este Cel care le-a f ăcut pe toate".
Apoi au spus: „Am vorbit proste ște, de aceea, învață-ne cum să vorbim."
Iisus a răspuns: „În orice lucru bun, spune ți „Dumnezeu a făcut" și în fiecare lucru
rău spuneți „Am păcătuit."
„Așa vom face", i-au răspuns ucenicii.
Atunci Iisus a zis: „Ce spune Israelul acum, după ce a văzut că Dumnezeu a lucrat
prin mâinile atâtor oameni ceea ce Dumnezeu a f ăcut și prin mâinile mele?"
Ucenicii au răspuns: „Spune că există un singur Dumnezeu și c ă tu e ști un profet al
lui Dumnezeu."
Iisus a răspuns cu chipul plin de bucurie: „Binecuvântat fie numele sfânt al lui
Dumnezeu, care nu a disprețuit dorința slujitorului Său!"
Și după ce a spus acestea, ei s-au retras pentru a se odihni.
Capitolul 127 – Iisus predică în Ierusalim

Iisus a plecat din deșert și a intrat în Ierusalim; drept pentru care to ți oamenii au
alergat la Templu ca să-l vadă. După citirea psalmilor, Iisus a urcat pe culmea de unde
scribul obișnuia să vorbească, și, după ce a făcut semn de tăcere cu mâna lui, a spus:
„Binecuvântat să fie Numele sfânt al lui Dumnezeu, o, fraților, care ne-a creat din
lutul pământului și nu din spirit înflăcărat. Căci atunci când păcătuim găsim milă înaintea lui
Dumnezeu,
zicând că este peîntotdeauna
care Satananobil,
nu opentru
va primi, pentru
că este c ă prin
un spirit înflăcmândria
ărat.
lui el este incorigibil,
Ați auzit, fraților, ceea ce părintele nostru David spune despre Dumnezeul nostru,
că El î și amintește c ă suntem țărână și că spiritul nostru se duce și nu se întoarce înapoi, și
de aceea El are milă de noi? Ferice de cei ce cunosc aceste cuvinte, pentru c ă ei nu vor
păcătui pentru veșnicie împotriva Domnului lor, văzând că dup ă p ăcat ei se pocăiesc, și de
aceea păcatul lor nu dăinuie. Vai de cei ce se ridică singuri în slăvi, căci ei vor fi smeriți de
cărbunii aprinși ai iadului.
Spuneți-mi, fraților, care este cauza pentru ridicarea sinelui în slăvi? Există oare
ceva bun aici pe p ământ? Cu siguranță nu, pentru că așa este cum spune Solomon,
profetul lui Dumnezeu: „Tot ce este sub soare este de șertăciune." Dar dacă lucrurile lumii
nu ne dau motive ă ne ridicăm în slăvi ă, cu atât mai puțin dă creaturile
propria viață ; căci saceasta în ăinima
este împovărat noastr
cu multe nenorociri, pentru c ă ne
toate un motiv
inferioare omului luptă împotriva noastră. O, cât de mulți au fost uciși de căldura arzătoare a
verii; cât de mulți au fost uciși de gerul și frigul iernii; cât de mulți au fost uciși de fulgere și
de grindină; cât de mulți s-au înecat în mare, de furia vânturilor; câ ți au murit de ciumă, de
foamete sau pentru că au fost devorați de animalele sălbatice, mușcați de șerpi și înecați de
mâncare!
O, om nefericit, cel ce se pream ărește pe sine având atât de multe care s ă-l tragă
în jos, fiind pândit de toate creaturile și din fiecare loc! Dar ce s ă mai zic despre carne și
simțuri, care doresc numai nelegiuirea; despre lume, care nu ofer ă nimic altceva decât
păcatul; despre cei răi, care, servindu-l pe Satana, îi persecută pe cei ce doresc să trăiască
104
în conformitate cu Legea lui Dumnezeu? Adevărat este, fraților, că dacă omul, așa cum
spune tatăl nostru David, cu ochii ar considera eternitatea, atunci el nu ar mai p ăcătui.
A te preamări pe sine în propria inimă înseamnă a împiedica mila și îndurarea lui
Dumnezeu, astfel că El nu te va ierta. C ăci părintele nostru David spune că Dumnezeu își
aminte te c nu suntem decât praf i c spiritul nostru se duce i nu se mai întoarce. Prin
urmare,ș oricine
ă se preamărește neagș ă ăcă el este praf, și, neștiindu-
ș și nevoia, el nu cere
ajutor și astfel provoacă mânia lui Dumnezeu, ajutorul lui.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență stă sufletul meu, Dumnezeu l-ar
ierta pe Satana dacă Satana și-ar cunoaște propria nenoricire și are cere milă de la
Creatorul său, care este binecuvântat în veci.”
Capitolul 128 – Rugăciunea fariseului și a vameșului
„Prin urmare, fraților, eu, un om, praf și argilă care umblă pe pământ, vă spun:
Pocăiți-vă și cunoașteți-vă păcatele. Vă spun, fraților, că Satana, prin ajutorul soldaților
romani v-a înșelat când ați spus că sunt Dumnezeu. De aceea, fi ți cu băgare de seamă s ă
nu îi credeți, știind că ei au căzut sub blestemul lui Dumnezeu, servindu-i pe zeii fal și și
mincinoși; la fel și tatăl nostru David invocă un blestem asupra lor, zicând: „Zeii neamurilor
sunt argintul și aurul, lucrarea mâinilor lor; care au ochi dar nu v ăd, care au urechi și nu
aud, au nas dar nu pot mirosi, au o gură și nu mănâncă, au limbă și nu vorbesc, au mâini și
nu ating nimic, au picioare și nu umblă.” De aceea a spus David, tat ăl nostru, rugându-se
Dumnezeului nostru Viu, ca ei s ă fie precum acei zei pe care îi fac și în care au ei
încredere.
O, ce mândrie nemaiauzită, această mândrie a omului, care fiind creat de
Dumnezeu din pământ, și-a uitat condiția și ar dori să Îl facă pe Dumnezeu după placul lui!
Iar prin aceasta în tăcere își bate joc de Dumnezeu, ca și cum ar spune: „Nu este nici un
folos în a-L sluji pe Dumnezeu”. Căci asta arată faptele lor. Iar în această stare dorește
Satana ă vă coboare, o, fraților, în a vă face să credeți ca eu sunt Dumnezeu; dar eu,
nefiind îns stare nici măcar să creez o muscă, și fiind trecător și muritor, nu vă pot da nimic
de folos, văzând că și eu însumi am nevoie de toate. Cum, atunci, a ș putea eu s ă vă ajut în
toate lucrurile, așa cum numai lui Dumnezeu I se cuvine s ă facă? Se poate atunci, ca noi,
care Îl avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul nostru cel mare care a creat universul prin
Cuvântul Său, să batjocorim neamurile și dumnezeii lor?”
Au venit atunci doi oameni în Templu ca s ă se roage; unul era fariseu și celălalt era
un vameș. Fariseul s-a apropiat de sanctuar, și rugându-se cu fața îndreptată în sus a spus:
„Îți aduc mulțumiri, Doamne, Dumnezeul meu, pentru că nu sunt precum ceilalți oameni,
păcătoși, și care fac orice r ăutate, și mai ales pentru că nu sunt ca vameșul acesta, căci eu
postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am."
șul a rămas departe, aplecată la p ământ, și lovindu-se
Vame„Doamne,
capul plecat: nu sunt vrednic s privesc cerul și nici al Tîn
ăupiept, a spus
sanctuar, căciel am
cu
păcătuit mult; ai milă de mine!"
Adevărat vă spun, că vameșul a coborât de la Templu într-o stare mai bună decât
fariseul, pentru că Dumnezeul nostru l-a scuzat, iertându-i păcatul său. Dar fariseul a
coborât într-o stare mai rea decât vameșul, pentru că Dumnezeul nostru l-a respins, acesta
avându-și lucrările în urâciune.
Capitolul 129 – Iisus la casa lui Simon
Oare toporul se va lăuda că a t ăiat pădurea în care un bărbat a făcut o grădină? Cu
siguranță nu, căci omul le-a făcut pe toate, da, și toporul l-a făcut, cu mâinile lui. Și tu,
105
omule, trebuie oare să te lauzi pentru că ai f ăcut ceva bun, văzând că Dumnezeul nostru te-
a creat din lut și lucrează în tine tot binele făcut? Și de ce disprețuiești tu pe aproapele tău?
Nu știi că dacă Dumnezeu nu te-ar fi păzit de Satana tu ai fi fost mai rău decât el?
Nu știți că un singur păcat a schimbat îngerul minunat în demonul cel mai
resping tor? i c omul cel mai perfect care a venit în lume, care a fost Adam, el l-a
schimbat ă într-o
Ș fiinăță mizerabilă, supunându-l pe el la ceea ce suferim, împreun ă cu toată
familia lui? Prin ce decret, atunci, ai tu virtutea prin care po ți tr ăi după propria plăcere, fără
nici o teamă? Vai de tine, o, lutule, c ăci pentru că te-ai înălțat mai presus de Dumnezeu
care te-a creat, vei fi smerit sub picioarele lui Satana, care te a șteaptă."
Și după ce a spus acestea, Iisus s-a rugat ridicând mâinile spre Domnul, și oamenii
au spus: „Așa să fie, așa să fie!"
Când a terminat rugăciunea sa, el a coborât de pe culme. Dup ă care au fost aduși
la el mulți oameni bolnavi, pe care i-a vindecat, și a plecat din Templu. După aceea Simon,
un lepros pe care Iisus îl cur ățise, l-a invitat să mănânce pâine.
Preoții și c ărturarii, care îl urau pe Iisus, au raportat solda ților romani ceea ce Iisus
zisese împotriva zeilor lor. Căci într-adevăr ei căutau cum să-l omoare, dar nu au izbutit,
întrucât se temeau de popor.
Iisus, după ce a intrat în casa lui Simon, se așeză la masă. Și în timp ce el mânca,
iată, o femeie pe nume Maria, una care a păcătuit în public, a intrat în casă și s-a aruncat la
pământ în spatele picioarelor lui Iisus și le-a spălat cu lacrimile ei, le-a uns cu mir pre țios, și
le-a șters cu părul capului ei. Simon a fost revoltat, dimpreună cu toți cei așezați la masă, și
au spus în inimile lor: „Dacă acest om ar fi profet atunci ar ști cine și de ce fel este această
femeie, și nu ar suferi s ă îl atingă."
Atunci Iisus a zis: „Simon, am ceva s ă-ți spun."
Simon a răspuns: „Vorbește, stăpâne, căci doresc să aud cuvântul tău."
Capitolul 130 – Simon și păcătosul public
Iisus a spus: „A fost un om care avea doi datornici. Unul îi datora st ăpânului
cincizeci de bani, celălalt îi datora cinci sute. Drept pentru care, atunci când nici unul dintre
ei nu au avut cu ce s ă plătească, stăpânul, fiind mișcat cu compasiune, a iertat datoria
fiecăruia. Care dintre ei crezi c ă-l va iubi mai mult pe stăpân?”
Simon a răspuns: „Cel căruia i-a fost iertată datoria mai mare."
Iisus a spus: „Ai spus bine; drept pentru care î ți spun, privește această femeie și
privește-te pe tine însuți, căci amândoi sunteți datori lui Dumnezeu, unul pentru lepra
corpului, iar celălalt pentru lepra sufletului, care este păcatul. Dumnezeu, Domnul nostru,
fiind mișcat cu compasiune, prin rugăciunile mele, a voit să vindece corpul tău si sufletul ei.
Tu, prin urmare, mă iubești mai puțin, pentru că ai primit un dar mai mic. Și astfel,
când
femeieamdeintrat
îndatîn casa
ă ce a intrat m-aitas ăea
ta, tuînnucasa s-așai șnici
rutat ezatnulami-ai miruit mele,
picioarele capul.peDar iat ăle-a
care spălată
! Aceast
cu lacrimile ei și le-a uns cu mir prețios. De aceea, adevărat vă spun, multe păcate i-au fost
iertate ei, căci ea a iubit mai mult."
Și întorcându-se către femeie, i-a spus: „Mergi în pace, pentru c ă Dumnezeul nostru
a iertat păcatele tale; dar vezi s ă nu mai păcătuiești. Credința ta te-a salvat."
Capitolul 131 – Ioan la masa lui Irod
Ucenicii s-au apropiat de Iisus, după rugăciunea de noapte, și au zis: „Stăpâne, ce
trebuie să facem pentru a sc ăpa de mândrie?"
106
Iisus a răspuns: „Ați văzut un om sărac să fie invitat la casa unui prinț pentru a
mânca pâine?"
Ioan a răspuns: „Am mâncat pâine în casa lui Irod. C ăci înainte să te cunosc eu
eram pescar, și obișnuiam a vinde peștele familiei lui Irod. Drept pentru care, într-o zi, în
timp ce se osp ta, ducând acolo un pe te deosebit, el m-a f cut s r mân i s m nânc
acolo." ă ș ă ă ă ș ă ă
Atunci Iisus a zis: „Și cum ai putut mânca pâine cu necredincioșii? Dumnezeu să te
ierte, o, Ioan! Dar spune-mi, cum te-ai purtat la masă? Ai căutat să stai în locul cel mai
onorabil? Ai cerut cele mai alese mâncăruri? Ai vorbit la masă atunci când nu erai întrebat?
Te-ai considerat mai vrednic să stai la masă decât toți ceilalți?"
Ioan a răspuns: „Așa cum Viu este Dumnezeu, nu am îndrăznit nici să ridic ochii,
văzându-mă pe mine, un pescar s ărac, rău îmbrăcat, așezat printre invitații regelui. După
care, când regele mi-a dat o buc ățică de carne, am crezut c ă lumea întreagă căzuse pe
capul meu, pentru favoarea măreață pe care regele o făcuse pentru mine. Și adevărat vă
spun, că dacă regele ar fi fost de Legea noastră, ar fi fost de cuviință să-l slujesc pentru
toate zilele vieții mele."
Iisus a strigat: „Oprește-te din vorbă, Ioan, căci m ă tem ca nu cumva Dumnezeu s ă
ne arunce în abis, precum a făcut cu Abiram, pentru mândria noastră!"
Ucenicii au tremurat la cuvintele lui Iisus, când a spus din nou: „S ă ne temem de
Dumnezeu, că El să nu ne arunce în abis pentru mândria noastr ă. O, fraților, ați auzit de la
Ioan ce se face în casa unui prinț? Vai oamenilor ce vin pe lume, c ăci trăind în mândrie, ei
vor muri în dispreț și vor merge în confuzie. Căci această lume este o casă în care
Dumnezeu îi hrănește pe oameni, în care au mâncat to ți sfinții și profeții lui Dumnezeu. Și
adevărat vă spun, că tot ceea ce un om primește, el primește de la Dumnezeu. De aceea
omul ar trebui să se poarte cu cea mai mare umilin ță, știind propria josnicie și măreția lui
Dumnezeu, dimpreună cu recompensa enormă prin care el ne hr ănește.
Prin urmare, nu este îngăduit ca omul să spună: „Ah, de ce se face și de ce se
spune acest lucru
fiind nevrednic de aînsta
lume?" ci mai
în lume, degrabluiă Dumnezeu.
la masa să se vadă pe sine, așa cum întradevăr este, ca
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, nu exist ă nici
un lucru prea mic primit aici în lume din mâna lui Dumnezeu, pentru care omul s ă nu
trebuiască să-și petreacă întreaga viață pentru dragostea de Dumnezeu.
Așa cum Viu este Dumnezeu, tu nu ai p ăcătuit, o, Ioan, în a mânca cu Irod, pentru
că a fost voia lui Dumnezeu ca tu să faci astfel, pentru ca tu să fii învățătorul nostru și
învățătorul fiecăruia care se teme de Dumnezeu. Astfel s ă faceți", a spus Iisus ucenicilor
săi, „să tr ăiți în lume precum Ioan a trăit în casa lui Irod, când a mâncat pâine cu el, pentru
că așa veți fi cu adevărat liberi de toată mândria."
Capitolul 132 – Semănătorul și neghina

Iisus umblând pe lângă Marea Galileii a fost înconjurat de o mare mulțime de
oameni, de aceea s-a urcat el într-o barc ă mai mică ce plutea de una singur ă, fiind puțin
depătată de mal, și a ancorat-o aproape de mal pentru ca vocea lui să poată fi auzită. După
care toți s-au apropiat de mare, și așezându-se au așteptat cuvântul lui. Apoi a deschis gura
și a zis:
„Iată, semănătorul a ieșit să semene, iar pe măsură ce el semăna, o parte din
semin e au căzut pe drum, iar acestea au fost c ălcate în picioare de oameni și mâncate de
ț
păsări; unele au căzut pe pietre, iar atunci când au răsărit, pentru că nu aveau umezeală,
au fost arse de soare; altele au c ăzut prin spini, drept pentru care atunci când au crescut,
107
spinii au sufocat sămânța; iar unele au căzut pe pământ bun, după care au dat rod, chiar de
treizeci, șaizeci, și de o sută de ori dintr-una."
Din nou, Iisus a spus: „Iat ă, tatăl unei familii a sem ănat o sămânță bună în țarina lui.
Dar pe când slujitorii omului bun dormeau, du șmanul omului, al stăpânului lor, a venit și a
sem nat neghin peste s mân a bun . Dup care, când porumbul a r s rit, se vedea
printreă porumb oămare cantitateă ț neghin
de ă ă. Servitorii
ă ă ă
au venit la stăpânul lor și au spus: „O,
stăpâne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De ce atunci a ap ărut între acestea o
mare cantitate de neghină?"
Stăpânul a răspuns: „Bune semințe am semănat, dar în timp ce oamenii dormeau
dușmanul omului a venit și a semănat neghină în grâu." Servitorii au spus: „Vre ți să mergem
și să smulgem neghina dintre rândurile cu porumb?" St ăpânul a răspuns: „Să nu faceți asta,
căci astfel o veți smulge cu tot cu porumb, ci așteptați până vine momentul recoltei. Și
atunci să mergeți și să smulgeți neghina din mijlocul porumbului și să o aruncați în foc
pentru ca ea s ă ardă, iar porumbul îl veți pune în hambarul meu."
Din nou, Iisus a spus: „Au plecat mai mulți oameni ca să vândă smochine. Dar iată,
când au ajuns la piață, lumea nu căuta smochine bune, ci doar frunze. Prin urmare, oamenii
nu au fost în stare s ă-și vândă smochinele bune. Și văzând acestea, un cetățean rău a
spus: „Cu siguranță voi deveni bogat." După care i-a chemat împreună pe cei doi fii ai săi și
le-a spus: „Duceți-vă și adunați la un loc multe frunze cu smochine rele." Și aceștia au
vândut greutatea lor în aur, întrucât lumea se mul țumea foarte mult cu frunze. Iar apoi
oamenii, mâncând smochinele, s-au îmbolnăvit de o boală teribilă."
Din nou, Iisus a spus: „Iată, un cetățean avea o fântână de la care toți cetățenii
vecini luau apă pentru a-și spăla necurățiile lor; dar cetățeanul își lăsa propriile haine să
putrezească."
Din nou, Iisus a spus: „Au plecat doi oameni pentru a vinde mere. Unul a ales s ă
vândă coaja merelor pentru greutatea lor în aur, fiind fără grijă pentru conținutul merelor.
Celălalt dorea să dea merele de pomană, primind în schimb numai un pic de pâine pentru
ălătoria sa. Dar oamenii au cump ărat coaja merelor pentru greutatea lor în aur, neavând
cgrija celui care ar fi dorit să le dea de pomană, ci chiar disprețuindu-l."
Și astfel, în acea zi Iisus a vorbit mul țimii în pilde. Apoi, după ce i-a trimis de la el, a
mers cu ucenicii săi la Nain, unde îl înviase pe fiul văduvei, care, împreună cu mama lui, l-
au primit în casa lor și l-au slujit.
Capitolul 133 – Tați necredincioși, fii credincioși
Ucenicii s-au apropiat de Iisus și l-au întrebat, zicând: „Stăpâne, spune-ne înțelesul
pildelor pe care le-ai spus oamenilor."
Iisus a răspuns: „Ora de rugăciune se apropie, de aceea, atunci când rugăciunea
de searăs-au
ucenicii va fiapropiat ă, vă voi spune înțelesul pildelor." Când
încheiatde rugsăăciunea
Iisus, care le-a zis: „Omul care împr ăștie mânța s-a terminat,
pe drum, pe
pietre, pe spini, pe pământ bun, este cel ce învață pe alții Cuvântul lui Dumnezeu, dar care
cade pe un număr mare de oameni.
Acesta cade pe drum, atunci când vorba ajunge la urechile marinarilor și a
comercianților, care din cauza călătoriilor lungi pe care le fac, și datorită diferitelor națiuni cu
care au relații, au Cuvântul lui Dumnezeu scos din memoria lor de c ătre Satana.
Acesta cade pe pietre atunci când ajunge la urechile curtenilor, c ăci din cauza
anxiet ii cu care trebuie să servească corpul unui prinț, Cuvântul lui Dumnezeu nu îi
ăț
pătrunde. De asta, deși ei au oarecum amintirea acestuia, de îndat ă ce aceștia sunt supuși
unui necaz, Cuvântul lui Dumnezeu iese din memoria lor; căci văzând că ei nu-L servesc pe
Dumnezeu, ei nu pot spera la ajutorul lui Dumnezeu.
108
Acesta cade între spini atunci când ajunge la urechile celor ce- și iubesc propria
viață, după care, deși cuvântul lui Dumnezeu crește în ei, când dorin țele carnale le sporesc,
ei sufoca sămânța bună a Cuvântului lui Dumnezeu, căci plăcerile carnale îi fac pe oameni
să părăsească Cuvântul lui Dumnezeu.
Ceea ce cade pe p mânt bun este atunci când Cuvântul lui Dumnezeu vine la
urechile celui ce se teme deăDumnezeu, iar aceasta duce la rodul vieții veșnice. Adevărat
vă spun, că de fiecare dată când omul se va teme de Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu
va da roade în el.
Tatăl acelei familii, adevărat vă spun, că El este Dumnezeu, Domnul nostru; tat ăl
tuturor lucrurilor, căci El a creat toate lucrurile. Dar el nu este un tată precum cei ce sunt în
natură, pentru că el este incapabil de mișcare, fără de care creația este imposibilă. Prin
urmare, această lume este a Dumnezeului nostru; și pământul pe care a semănat este
omenirea, iar sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, atunci când învățătorii sunt
neglijenți în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, fiind ocupați de treburile lumii, Satana
seamănă greșeala în inima oamenilor, de unde apar nenumărate secte ale doctrinei rele.
Sfinții și profeții plâng: „O, Doamne, oare nu ai dat doctrin ă bună oamenilor? De
unde, atunci, să fie atât de multe greșeli?" Dumnezeu răspunde: „Am dat doctrină bună
oamenilor, dar în timp ce oamenii s-au dat vanit ății, Satana a semănat greșeala pentru a
reduce la nimic Legea Mea." Cei sfinți spun: „O, Doamne, vom dispersa aceste greșeli prin
distrugerea oamenilor." Dumnezeu răspunde: „Nu faceți astfel, căci credincioșii sunt atât de
apropiați prin rudenie de necredincioși încât și credincioșii vor fi pierduți. Dar așteptați până
la Judecată, pentru că atunci vor fi necredincio șii adunați de către îngerii Mei și vor fi
aruncați cu Satana în iad, în timp ce bunii credincio și vor veni în Împărăția Mea."
Cu siguranță, mulți părinți necredincioși vor naște fii credincioși, pentru binele
cărora Dumnezeu așteaptă ca lumea să se pocăiască.
Capitolul 134 – Despre predicatori
Cei ce poartă smochine bune sunt adevărații învățători ce predică doctrina bună,
dar lumea, care își găsește plăcerea în minciuni, caută de la învățători frunzele cuvintelor
frumoase și lingușitoare. Iar văzând aceasta, Satana se unește cu trupul și cu spiritul și
aduce o mulțime de frunze; adică, o multitudine de lucruri pământești, cu care el acoperă
păcatul; pe care primindu-le, omul devine bolnav și pregătit pentru moartea veșnică.
Cetățeanul care are apă și o d ă altora pentru a-și spăla necurățiile lor, dar sufer ă ca
propriile sale haine să devină putrezite, este învățătorul care predică altora pocăința dar el
însuși r ămâne încă în păcat. O, om nenorocit, pentru că nu îngerii, ci propria sa limbă scrie
în aer pedeapsa ce i se potrive ște!
Dacă unul ar fi avut limba unui elefant, iar restul corpului său ar fi fost la fel de mic
ca a unei
spun, furnici,
că acela estenumult
ar mai
fi unmonstruos,
asemeneacel
lucru
caremonstruos?
predică pocCu altora,țădar
ăințasiguran însușăi rat
da.el Adev nu vseă
pocăiește de păcatele sale.
Cei doi bărbați care vând merele; unul este cel ce predică pentru dragostea de
Dumnezeu, de aceea el nu m ăgulește pe nimeni, dar predică în adevăr, c ăutând doar traiul
unui om sărac. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență sufletul meu se află, un
astfel de om nu este primit de lume, ci mai degrabă disprețuit. Dar cel ce vinde coaja pentru
greutatea ei în aur și dă mărul deoparte, acela este cel ce predic ă pentru a fi pe placul
oamenilor; și măgulind astfel lumea, el distruge sufletele celor care îi urmeaz ă lingușirea. O!
Cât de mulți au pierit pentru acest motiv!"
Apoi a răspuns cel care scrie: „Cum ar trebui s ă ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, și
cum ar trebui să-l cunoaștem pe cel ce predică pentru dragostea de Dumnezeu?"
109
Iisus a răspuns: „Cel care predică ar trebui să fie ascultat ca și cum Dumnezeu ar
vorbi când el predică doctrina bună; pentru că Dumnezeu vorbește prin gura lui. Dar cel
care nu mustră păcatele, având respectul oamenilor și lingușind anumiți oameni, acela ar
trebui evitat precum un șarpe oribil, căci într-adevăr el otrăvește urechea umană. Ați
în eles? Adev rat v spun, c a a cum un om r nit nu are nevoie de bandaje fine pentru a-
și țlega rănile,ăci mai
ă degrabă deș un leac bun, la
ă fel și păcătosul nu are nevoie de cuvinte
frumoase, ci mai degrabă de mustrări pe măsură, pentru ca el să înceteze din a păcătui."
Capitolul 135 – Cele șapte nivele ale Iadului
Apoi a spus Petru: „Stăpâne, spune-ne cum vor fi chinuiți cei pierduți, și cât timp
vor sta ei în iad, pentru ca astfel omul s ă poată fugi de păcat."
Iisus a răspuns: „O, Petru, acesta este un lucru mare pe care mi-l ceri, dar cu toate
acestea, cu voia lui Dumnezeu, î ți voi răspunde. Aflați că iadul este unul, dar are șapte
niveluri unul sub altul. Prin urmare, așa cum păcatul este de șapte feluri, pentru că șapte
porți ale iadului sunt făcute pentru Satana, la fel există șapte pedepse acolo.
Cei mândri, care se ridică în slăvi în inima lor, vor fi aruncați în cel mai adânc nivel,
trecând prin toate nivelurile de deasupra și suferind în ele toate durerile care sunt acolo. Și
cum el încearcă aici să fie mai presus de Dumnezeu, prin dorința sa de a face după propria
voință, contrar cu ceea ce a poruncit Dumnezeu, și nedorind să recunoască pe nimeni
deasupra lui, la fel va fi pus sub picioarele lui Satana și a diavolilor săi, care-l vor zdrobi
precum strugurii ce sunt călcați în picioare când se face vinul, și el va fi pentru totdeauna
luat în râs și batjocorit de diavoli.
Invidiosul, care aici ia în zeflemea binele aproapelui s ău și se bucură de
nenorocirea lui, va coborî la al șaselea nivel, și acolo va fi iritat de col ții unui număr mare de
șerpi infernali. Și i se va părea lui că toate lucrurile din iad se bucură de chinul lui, și va
plânge pentru că nu va fi trimis la al șaptelea nivel. Căci deși cei damnați sunt incapabili de
orice
când bucurie, dreptatea
unuia i se lui Dumnezeu
pare într-un vis că estevarespins
face astfel să i seșpar
de cineva
ă
i prin omului
urmareinvidios,
se simtecachinuit,
atunci
chiar așa va fi pus obiectul înaintea nenorocitului om invidios. C ăci unde nu există nici o
bucurie, lui i se va p ărea că toți se bucură de nenorocirea lui, și el va plânge că nu are ceva
mai rău.
Lacomul va coborî până la al cincilea nivel, unde va suferi o s ărăcie cruntă, precum
a suferit săracul la ospățul bogatului. Și demonii, pentru a-i aduce un chin și mai mare, îi vor
oferi ceea ce-și dorește, și atunci când el le va ține în mâinile sale, al ți diavoli cu violență le
vor smulge din mâinile lui cu aceste cuvinte: „Amintește-ți c ă nu ai dat pentru dragostea lui
Dumnezeu; la fel vrea Dumnezeu ca tu s ă nu primești.” O, om nefericit! Atunci va fi el în
acea stare, când își va aminti abundența din trecut și va vedea sărăcia din prezent; și că, cu
bunurile Cpe care
ătre al atunci
patrulea nivels ăvor
putea le aibă,cei
nu merge ar fidesfrâna
putut dobândi
ți, undebucurii
cei ceeterne!
au transformat calea
dată lor de Dumnezeu vor fi precum porumbul fript în balega arz ătoare a diavolului. Iar
acolo vor fi îmbrățișați de șerpi infernali oribili. Și cei ce vor fi păcătuit cu prostituatele, toate
aceste acte de impuritate le vor fi transformate într-o unire cu furiile infernale; care sunt
demoni precum femeile, al căror păr este precum șerpii, ale căror ochi sunt sulf înflăcărat,
ale căror guri sunt otrăvitoare, ale căror limbi este înșelăciunea, ale căror trupuri sunt
înfășurate cu cârlige înghimpate precum cele cu care se prind peștii, ale căror gheare sunt
ca ale grifonilor, ale căror unghii sunt precum lamele, iar natura acelor organe generative
este de foc. Iar cu acestea se vor bucura to ți desfrânații în jarul infernal ce va fi patul lor.
La al treilea nivel vor coborî lene șii, care nu doresc să muncească aici. Acolo vor fi
construite orașe și palate imense, care, de îndată ce vor fi terminate, vor trebui dărâmate,
110
pentru doar o singură piatră ce nu va fi așezată corect. Și aceste pietre enorme sunt
așezate pe umerii leneșilor, care nu au mâinile libere ca să-și răcorească trupul și să-și
ușureze povara, iar văzând că lenea i-a luat puterea brațelor, picioarele îi vor fi înc ătușate
cu șerpi infernali. Și ceea ce este și mai rău, în spatele lui sunt demonii, care-l împing și-l
fac s cad la p mânt de mai multe ori sub greutate; i nici unul nu-l ajut s se ridice; ba
chiarăaceasta
ă fiind
ă prea mult de ridicat, o greutate dublăș va fi așezată pesteăel.ă
Către al doilea nivel vor coborî cei lacomi. Iar aici este o lips ă de mâncare, la un
asemenea grad încât nu va fi nimic de mâncat decât scorpioni și șerpi vii, care provoacă un
asemenea chin încât ar fi fost mai bine să nu se fi născut vreodată decât să mănânce așa
ceva. Într-adevăr, aceștia îi sunt oferiți lui de către demoni, dar sub arătarea unor mâncăruri
alese din carne; dar pentru că au mâinile și picioarele legate cu lanțuri de foc, ei nu pot
întinde mâna când carnea apare la ei. Dar ce este și mai rău, acești scorpioni pe care-i
mănâncă vor devora burțile, neputând ieși repede și vor rupe părțile secrete ale lacomului.
Și după ce au ieșit afară pângăriți și necurați, murdari cum sunt, ei sunt mânca ți din nou.
Cel mânios coboară în primul nivel, unde este insultat de to ți dracii și de cât mai
mulți dintre condamnații care coboară mai jos decât el. Ei îl dispre țuiesc și îl bat, făcându-l
să se întindă pe drumul pe care trec, c ălcând cu picioarele pe gâtul lui. Cu toate acestea, el
nu este în stare s ă se apere, căci are mâinile și picioarele legate. Și ce este mai rău, el nu
este în măsură să dea frâu liber mâniei sale pentru a insulta pe al ții, văzând că limba îi este
fixată cu un cârlig, precum cele folosite la vânzarea c ărnurilor. În acest loc blestemat va fi o
pedeapsă generală, comună pentru toate nivelurile, precum sunt amestecate diferite
cereale pentru a face o pâine. C ăci focul, gheața, furtunile, fulgerele, sulful, c ăldura, frigul,
vântul, frenezia, teroarea, toate vor fi unite de dreptatea lui Dumnezeu, și în așa fel încât
frigul nu va tempera căldura și nici focul gheața, ci fiecare va chinui păcătosul mizerabil.”
Capitolul 136 – Fiecare va vedea Iadul
„În acest
dacă lumea loc blestemat
ar fi umplut vor r ămâne necredincioșii pentru totdeauna, astfel încât,
ă cu boabe de mei, și o singură pasăre ar lua la fiecare o sut ă de ani
un singur bob pentru a goli lumea, iar atunci când s-ar fi golit necredincio șii ar merge în
Paradis, atunci ei ar fi încântați. Dar nu există această speranță, întrucât chinul lor nu va
avea sfârșit, văzând că ei nu au fost dispuși pentru dragostea lui Dumnezeu s ă pun ă capăt
păcatului lor. Dar credincioșii vor fi confortați, deoarece chinul lor va avea un sfâr șit.”
Ucenicii s-au îngrozit auzind aceasta, și au zis: „Deci și credincioșii trebuie să
meargă în iad?"
Iisus a răspuns: „Fiecare, oricine ar fi el, trebuie s ă meargă în iad. Este adevărat,
însă, c ă sfinții și profeții lui Dumnezeu vor merge acolo doar pentru a privi, fără a suferi nici
o pedeapsă, iar drepții vor suferi doar de fric ă. Și ce să mai spun? V ă spun că acolo va veni
până și Trimisul lui Dumnezeu,
Atunci iadul va tremurapentru a privi
în prezen ța dreptatea lui Dumnezeu.
lui. Și pentru că el are trup omenesc, toți cei
care au carne de om și vor fi pedepsiți, atâta timp cât Trimisul lui Dumnezeu va rămâne în
iad, iată, atât de mult timp vor mai rămâne și ei fără pedeapsă. Dar el va rămâne acolo doar
atâta timp cât este nevoie pentru a închide și deschide ochii. Și acest lucru îl va face
Dumnezeu pentru ca fiecare creatură să știe că a primit ajutor de la Trimisul lui Dumnezeu.
Când el va merge acolo to ți diavolii vor țipa și vor încerca să se ascundă sub jarul
arzător, spunând unii către alții: „Zburați, zburați, căci iată vine Mahomed, dușmanul
nostru!" La auzul cărora Satana se va lovi pe fața cu ambele mâini, și țipând va zice: „Tu
ești mai nobil decât mine, în ciuda mea, iar acest lucru este f ăcut pe nedrept."
111
În ceea ce privește credincioșii, care sunt în șaptezeci și două de categorii, cei din
ultimele două categorii, care au avut credință fără fapte bune, primii fiind neiubind faptele
bune, și ceilalți bucurându-se de rău, vor rămâne în iad șaptezeci de mii ani.
După acei ani, îngerul Gabriel va intra în iad și îi va auzi spunând: „O, Mahomed,
unde sunt promisiunile f cute nou , prin care ai spus c cei care au avut credin a ta nu vor
ă
rămâne în iad pentru totdeauna?" ăApoi îngerul lui Dumnezeu
ă se va întoarce înț Paradis, și
apropiindu-se cu admirație de Trimisul lui Dumnezeu va povesti ceea ce a auzit. Atunci
Mesagerul va vorbi cu Dumnezeu și Îi va spune: „Doamne, Dumnezeul meu, amintește-Ți
promisiunea făcută mie, robul Tău, despre cei ce au primit credin ța mea, ca ei să nu
rămână pentru totdeauna în iad."
Dumnezeu va răspunde: „Cere ce vrei, o, prietenul meu, căci îți voi da tot dorești."
Capitolul 137 – Credincioșii fără fapte

„Atunci Trimisul lui Dumnezeu va spune: „Doamne, sunt credincio și care au fost în
iad timp de șaptezeci de mii ani. Unde este, Doamne, mila Ta? Te rog, Doamne, să-i
eliberezi din acele pedepse amare."
Atunci Dumnezeu va porunci celor patru îngeri prefera ți ai Săi să se ducă în iad și
să îi scoată pe fiecare din cei care au avut credin ța Mesagerului Său și să-i aducă în
Paradis. Și aceasta o vor face întocmai.
Iar acesta va fi privilegiul credinței Mesagerului lui Dumnezeu, c ă cei care vor fi
crezut în el, chiar dac ă nu au făcut nici o faptă bună, dar fiindcă au murit în această
credință, vor merge în Paradis după pedeapsa de care am vorbit."
Capitolul 138 – Minunea recoltei

Când a venit dimineața, de devreme, toți oamenii din cetate, cu femeile și copiii au
venit
pentrulaccasa unde Iisus era cu ucenicii săi, și l-au căutat spunând: „Stăpâne, ai milă de noi,
ă în acest an viermii au mâncat porumbul, și nu vom primi nici o pâine în acest an
în țara noastră."
Iisus a răspuns: „O, ce frică aveți voi! Oare nu știți că Ilie, slujitorul lui Dumnezeu, în
timpul persecuției lui Ahab, care a continuat timp de trei ani, nu a v ăzut pâine, hrănindu-se
numai cu ierburi și fructe sălbatice? David, tatăl nostru, profetul lui Dumnezeu, a mâncat
fructe de pădure și plante timp de doi ani, în timp ce era persecutat de Saul, și numai de
două ori a mâncat el pâine."
Oamenii au răspuns: „Stăpâne, ei erau profeți ai lui Dumnezeu, hrăniți cu încântare
spirituală, și, prin urmare, au îndurat bine; dar cum se vor descurca cei mici?" și i-au arătat
mulțimea copiilor lor.
recoltă?"Apoi, Iisus a avut milă de nenorocirea lor și a zis: „Cât timp mai este pân ă la
Ei au răspuns: „Douăzeci de zile."
Atunci Iisus a zis: „Pentru aceste douăzeci de zile să ne dam postului și rugăciunii,
căci Dumnezeu va avea milă de voi. Adevărat vă spun, că Dumnezeu a cauzat această
lipsă deoarece aici a început nebunia oamenilor și păcatul lui Israel, atunci când au spus c ă
sunt Dumnezeu sau fiul lui Dumnezeu."
După ce au postit timp de nouăsprezece zile, în dimineața celei de-a douăzecea zi
au v zut câmpurile și dealurile acoperite cu porumb în pârg. Ei au alergat la Iisus, și i-au
ă
povestit totul. Și după ce a auzit acestea, Iisus a adus mul țumiri lui Dumnezeu, și a zis:
„Mergeți, fraților, adunați pâinea pe care a dat-o Dumnezeu."
112
Au adunat atât de mult porumb încât nu știau unde să-l pună; iar acest lucru a fost
cauza belșugului în Israel.
Cetățenii au vorbit între ei să-l numească pe Iisus regele lor, la care Iisus, aflând
acestea, a fugit de la ei, iar ucenicii s-au str ăduit cincisprezece zile să-l găsească.
Capitolul 139 – Prezicerea tr ădării

Iisus a fost găsit de cel care scrie, și de Iosif și Ioan. Și ei, plângând, au spus:
„Stăpâne, de ce ai fugit de la noi? Te-am c ăutat plângând; într-adevăr, toți ucenicii te caută
cu lacrimi în ochi."
Iisus a răspuns: „Am fugit pentru c ă știam că o adunătură de diavoli pregătesc
pentru mine ceea ce într-un timp scurt veți vedea. Căci mai marii preoților dimpreună cu
bătrânii poporului se vor ridica împotriva mea și vor smulge autoritatea guvernatorului
roman ca să mă omoare, căci se tem că doresc să încalc regalitatea Israelului.
Mai mult decât atât, eu voi fi vândut și trădat de unul dintre discipolii mei, așa cum
Iosif a fost vândut în Egipt. Dar Dumnezeul cel drept îl va face să cadă, așa cum spune
profetul David: „El va face să cadă în acea groapă, pe cel care întinde o cursă aproapelui
său. C ăci Dumnezeu mă va salva din mâinile lui și m ă va scoate din lume." Cei trei ucenici
s-au temut, dar Iisus i-a lini știt spunându-le: „Să nu vă fie teamă, pentru că nici unul dintre
voi nu mă va trăda." Și cei trei ucenici au primit consolare auzind aceasta.
A doua zi au venit, doi câte doi, treizeci și șase dintre ucenicii lui Iisus, iar el a
rămas în Damasc în așteptarea celorlalți. Și au jelit fiecare, știind că Iisus trebuia s ă
părăsească lumea. De aceea, el a deschis gura și a zis: „Cel ce umblă f ără s ă știe unde se
duce este cu siguranță nefericit, dar mai nefericit este cel care este capabil și știe cum să
ajungă la un han bun, dar dorește și vrea să rămână pe un drum noroios, în ploaie, și sub
amenințarea hoților.
Spuneți-mi, fraților, este această lume țara noastră natală? Cu siguranță nu, văzând
ă primul om a fost aruncat în lume în exil și suferă pedeapsa greșelii sale. Există oare
cvreun exilat care nu aspiră să se întoarcă în propria țară bogată, atunci când el se afl ă în
sărăcie? Cu adevărat gândirea neagă acest lucru, dar experiența o dovedește, căci cei ce
iubesc lumea nu se gândesc la moarte. Nu, atunci când unul le va vorbi de moarte, ei nu
vor da atenție discursului său.”
Capitolul 140 – Măsurați viața cu moartea
„Credeți-mă, o, oameni, că am venit în lume cu un privilegiu pe care nici un om nu l-
a mai avut, și nici Trimisul lui Dumnezeu nu-l va avea, văzând că Dumnezeul nostru nu a
creat omul ca să-l pună în lume, ci mai degrabă ca să-l așeze în Paradis. Cu siguranță că
cel
străcare nunu
ină lui, areeste
nici dispus s ăță-șiînp ăarăprimi
o speran seascceva de cu
ă țara la romani, deoarece
tot ce are, se șmai
fără s ăace tia sunt deăo șlege
întoarc i să
se ducă să trăiască în Roma. Și cu atât mai puțin ar face el acest lucru atunci când ar fi
dovedit că l-a ofensat pe Cezar.
La fel vă spun, cu adevărat, cum și Solomon, profetul lui Dumnezeu strigă alături de
mine: „O, moarte, cât de amar ă este amintirea ta celor care își găsesc odihnă în bogățiile
lor!” Nu vă spun acestea pentru c ă trebuie să mor acum, căci eu sunt sigur că voi trăi chiar
până aproape de sfârșitul lumii. Dar vă voi vorbi cu privire la aceasta, pentru ca voi să
învățați a muri. Așa cum Viu este Dumnezeu, tot ceea ce se face r ău, chiar și numai o dată,
arată c ă pentru a lucra un lucru bine trebuie exersat. A ți v ăzut soldații, cum în timp de pace
ei se antrenează unul pe altul, ca și cum aceștia ar fi în r ăzboi? Cum va avea o moarte
bună acel om care nu a învățat să moară de o moarte bună?
113
Moartea Sfinților este prețioasă în privirea Domnului, a spus proorocul David. Știți
de ce o astfel de moarte este prețioasă? Vă voi spune. Aceasta se datorează faptului că,
așa cum toate lucrurile rare sunt pre țioase, așa și moartea celor care au o moarte bună,
fiind rară, este prețioasă în ochii lui Dumnezeu, Creatorul nostru.
Ori de câte ori un om începe ceva, nu numai c are scopul de a-l termina, dar el
trude te din greu ca munca sa să aibă un rezultat bun.
ș ă O, mizerabil este omul care î și
prețuiește mai mult hainele decât pe el însuși; c ăci atunci când taie pânza el o m ăsoară cu
atenție înainte de a o tăia; și după ce este tăiată o coase cu grijă. Dar viața lui – fiind născut
pentru a muri, deoarece numai cel care nu se naște nu moare – de ce nu î și măsoară
oamenii viața lor cu moartea?
I-ați văzut pe cei ce construiesc și cum așează fiecare piatră, luându-se după
fundație, măsurând dacă este dreaptă astfel încât zidul să nu cadă? O, om nenorocit! Căci
construirea vieții lui va cădea în mare ruină, pentru că el nu dă atenție la fundația ei, care
este moartea!”
Capitolul 141 – Chibzuiți asupra morții
„Spuneți-mi, când se naște un om, cum este el născut? Cu siguranță, el se naște
gol. Și când el moare și este pus sub pământ, ce are el în plus? O pânză de in în care este
înfășurat, iar aceasta este răsplata pe care i-o d ă lumea. Dacă mijloacele din fiecare lucrare
trebuie să fie proporționale cu începutul și sfârșitul, astfel ca lucrarea s ă fie adusă la un bun
final, ce sfârșit va avea omul care dorește bogățiile lumești? El va muri, așa cum spune
David, profetul lui Dumnezeu: „Păcătosul va muri printr-o moarte foarte nefastă."
Dacă un om care coase pânza ar împleti grinzi în loc de fire de ață cu acul, cum și-
ar atinge munca sfârșitul? Cu siguranță el va lucra în zadar și va fi disprețuit de vecinii săi.
Dar omul nu vede că el face acest lucru în continuu, atunci când adună bunuri lumești. Căci
moartea este acul, în care grinzile bunurilor lume ști nu pot fi trase. Cu toate acestea, în
nebunia
nu credesa, el se str ămeu,
în cuvântul duieșacela
te în continuu pentru
s ă priveasc a-și îndeplini munca, dar în zadar. Și oricine
ă mormintele, iar el va găsi adevărul.
Cel ce vrea să devină înțelept dincolo de toți ceilalți cu frică de Dumnezeu, acela să
studieze cartea mormântului, pentru că acolo va găsi el adevărata doctrină pentru
mântuirea lui. Pentru că el va fi cu băgare de seamă asupra lumii, asupra c ărnii și a
simțurilor, atunci când va vedea că trupul omului este rezervat a fi mâncare pentru viermi.
Spuneți-mi, dacă ar exista un asemenea drum pe care dac ă un om ar merge pe
mijlocul lui, acesta să fie în siguranță, dar de-ar merge pe marginile lui, omul s ă-și rupă
capul; ce-ați spune dacă a ți vedea oameni, unul împotriva altuia, str ăduindu-se cu rivalitate
pentru a ajunge cât mai aproape de margine pentru a se omorî? Ce uimire ar fi din partea
voastră! Adevărat veți spune: „Sunt nebuni și frenetici, iar dacă nu sunt frenetici atunci ei
sunt dispera ți."
„Chiar acesta este adevărul", au răspuns ucenicii.
Apoi, Iisus a plâns și a spus: „Chiar și așa, într-adevăr, sunt cei ce iubesc lumea.
Căci dacă ar trăi după gândire, care deține un loc de mijloc în om, atunci ei ar urma Legea
lui Dumnezeu și ar fi salvați de la moartea veșnică. Dar pentru că urmează carnea și lumea,
ei sunt frenetici, iar cruzii dușmani dintre ei înșiși se străduiesc să trăiască mai arogant și
mai lasciv decât ceilalți."
Capitolul 142 – Iuda complotează cu preoții
Iuda, trădătorul, când a văzut că Iisus a fugit, a pierdut speranța de a deveni
puternic în lume, pentru c ă purta tolba cu bani a lui Iisus, în care era ținut tot ceea ce
114
primise pentru dragostea de Dumnezeu. El spera c ă Iisus va deveni rege al Israelului, și

astfel el ar fi un om puternic. De aceea, dup ă ce a pierdut această speranță, el și-a spus în
sinea lui: „Dacă acest om ar fi un profet, ar ști că i-am furat banii; iar astfel și-ar pierde
răbdarea și m-ar alunga din slujirea lui, știind că eu nu cred în el. Și dacă ar fi un om
în elept atunci el nu ar fugi de onoarea pe care Dumnezeu vrea s i-o dea. De aceea va fi
ț bine dacă voi face o înțelegere cu arhiereii, cu cărturarii și cu ăfariseii, și voi vedea cum
mai
să-l dau pe mâna lor, căci astfel voi putea ob ține ceva bun."
După care, hotărându-se asupra acestei rezoluții a lui, le-a dat știință c ărturarilor și
fariseilor de cum s-au desfășurat lucrurile în Nain. Și au ținut sfat cu marele preot, zicând:
„Ce vom face dacă acest om va deveni rege? Cu siguran ță ne vom descurca prost;
căci el dorește să reformeze adorarea lui Dumnezeu după vechile obiceiuri, căci nu vrea să
păstreze tradițiile noastre. Așadar, cum ne vom descurca noi sub suveranitatea unui astfel
de om? Cu siguranță vom pieri cu toții, dimpreună cu copiii noștri, căci fiind alungați din
slujba noastră va trebui să cerșim pentru pâine.
Noi acum, lăudat să fie Dumnezeu, avem un rege și un guvernator care sunt str ăini
de Legea noastră, care nu se preocupă de Legea noastră, așa cum nici pe noi nu de
preocupă Legea lor. Prin urmare suntem capabili s ă facem tot ce dorim, pentru că, chiar
dacă păcătuim, Dumnezeul nostru este atât de milostiv încât este mul țumit cu sacrificii și
posturi. Dar dacă acest om va deveni rege, el nu va fi mulțumit decât dacă va vedea
adorarea lui Dumnezeu precum a scris Moise; și ce este și mai rău, el spune c ă Mesia nu
va veni din sămânța lui David, așa cum unul din discipolii săi cei mai de seamă ne-a spus,
dar spune că va veni din sămânța lui Ismail, și că promisiunea a fost făcută în Ismail și nu în
Isaac.
Oare care va fi rodul dacă acest om va fi lăsat să trăiască? Cu siguranță Ismaeliții
vor cădea de acord cu romanii și vor da țara noastră în posesia lor; și astfel va fi din nou
supus Israelul la sclavie, cum a fost mai înainte."
De aceea, după ce a auzit propunerea, marele preot a dat răspuns că el trebuie să
cad ă acord cu Irod și cu guvernatorul, „pentru că oamenii sunt atât de înclinați spre el
încât fde
ără soldați nu vom putea face nimic; și fie pe placul lui Dumnezeu ca dimpreun ă cu
soldații să putem duce la capăt această faptă."
De aceea, sfătuindu-se între ei, au complotat s ă-l prindă în noapte, atunci când
guvernatorul și Irod ar conveni.
Capitolul 143 – Apostolii sosesc în Damasc
Atunci toți ucenicii au venit în Damasc, prin voia lui Dumnezeu. Și în acea zi, Iuda
trădătorul, mai mult decât oricare altul, s-a pref ăcut că a suferit mult pentru timpul în care
lipsise Iisus, la care Iisus a spus: „Fie ca to ți să se ferească de cel ce fără prilej se
ca ănoi
str săște
duie nusșătim
-și dovedeasc
în ce scop ăa iubirea
spus el pentru el." Și Dumnezeu ne-a luat înțelegerea, pentru
acest lucru.
După venirea tuturor ucenicilor, Iisus a spus: „S ă ne întoarcem în Galileea, pentru
că Îngerul lui Dumnezeu mi-a spus că trebuie să merg acolo." Și într-o dimineață a zilei
Sabatului, Iisus a venit în Nazaret. Când cet ățenii l-au recunoscut pe Iisus, cu toții au dorit
să îl vadă. Un vameș numit Zacheu, care era de statură mică, nu putea să-l vadă pe Iisus
din cauza mulțimii, și a urcat la partea de sus a unui copac de sicomor și a a șteptat ca Iisus
să treacă prin acel loc, atunci când avea s ă vină la sinagogă.
Venind Iisus la locul acela, a ridicat ochii în sus și a spus: „Coboară, Zacheu, căci
astăzi voi rămâne în casa ta"
115
Fariseii au fost uimiți când au auzit numele c ărții lui Ilie, întrucât știau că prin
tradițiile lor nimeni nu respecta o astfel de doctrin ă. Ei au afirmat c ă trebuie să plece sub
pretextul treburilor lor. Apoi, Iisus a spus: „Dac ă ați fi farisei adevărați, atunci ați părăsi orice
altă muncă pentru a participa la aceasta, c ăci fariseul Îl caută doar pe Dumnezeu."
A a c au r mas în confuzie i l-au ascultat pe Iisus, care a spus din nou: „Ilie,
ș Dumnezeu",
slujitorul lui ă ă ș
căci astfel începe acea carte, "pentru to ți cei care doresc să
meargă alături de Dumnezeu, Creatorul lor, scrie aceasta: Oricine dore ște să învețe mult,
aceia sunt cei ce se tem pu țin de Dumnezeu, pentru că cel ce se teme de Dumnezeu este
mulțumit să știe numai ce voiește Dumnezeu. Cei ce caută cuvinte frumoase nu Îl caut ă pe
Dumnezeu, care ne mustră ale noastre păcate. Cei ce doresc să-L caute pe Dumnezeu să
închidă degrabă ușile și ferestrele casei lor, căci stăpânul nu vrea să fie găsit în fața casei
sale, într-un loc unde el nu este iubit. Prin urmare, p ăziți-vă sim țurile și p ăziți-vă inima, căci
Dumnezeu nu se găsește în afara noastră, în această lume în care El este urât.
Cei ce doresc să facă fapte bune, să aibă grijă de sinele lor, c ăci nu este nici un
câștig în a avea întreaga lume și a-ți pierde propriul suflet. Cei ce doresc s ă-i învețe pe alții,
să trăiască mai bine decât alții, căci nimic nu poate fi înv ățat de la cel ce știe mai puțin
decât noi înșine. Cum își va îndrepta păcătosul viața lui atunci când îl va auzi pe unul mai
rău decât el predicând?
Cei ce caută pe Dumnezeu să fugă de conversația oamenilor; căci Moise, fiind
singur pe Muntele Sinai, L-a găsit și a vorbit cu Dumnezeu așa cum un prieten vorbește cu
al său prieten. Cei ce Îl caută pe Dumnezeu se vor duce unde oamenii lumii vin doar o dat ă
la fiecare treizeci de zile, căci din considerație pentru cel ce Îl caută pe Dumnezeu, munca a
doi ani poate fi făcută într-o singură zi.
Când el merge, să-și țină privirea numai către propriile picioare. Când vorbește, să
nu vorbească decât dacă este cu trebuință. Când mănâncă, să se ridice de la mas ă încă
flămând; gândind în fiecare zi nu la ce va obține în următoarea; petrecându-și timpul așa
cum unul își trage răsuflarea. O singură haină, a pielii animalelor, să îi fie de ajuns. Fie ca
bucata
somn sădeîi fiepământ să doarm
de ajuns.
ă ă
Fie ca elpesăpnumântul
urascăgol, iar fie cadecât
pe altcineva în fiecare
pe el noapte
însuși; sdou
ă ore de
ă condamne
pe nimeni altcineva decât pe el însuși. În rugăciune, să stea cu o asemenea frică, ca și cum
ar fi la Judecata ce va să vie.
Faceți acestea în slujba lui Dumnezeu, împreun ă cu Legea pe care Dumnezeu v-a
dat-o prin Moise, căci în acest fel veți Îl găsi pe Dumnezeu, astfel ca în fiecare moment și în
fiecare loc veți simți că sunteți în Dumnezeu și Dumnezeu este în voi."
Aceasta este cărticica lui Ilie, o, farisei. Din nou vă spun, că dacă era ți cu adevărat
farisei, ați fi fost bucuroși că am intrat aici, pentru că Dumnezeu are milă de păcătoși."
Capitolul 146 – Fiul risipitor (I)
Apoi, Zaheu a spus: „Stăpâne, iată, voi da pentru dragostea de Dumnezeu, de patru
ori tot ce am primit prin camătă."
Apoi, Iisus a spus: „Astăzi a venit mântuirea în această casă. Cu adevărat, cu
adevărat, mulți vameși, multe desfrânate și mulți păcătoși vor intra în Împărăția lui
Dumnezeu, iar cei ce se consideră neprihăniți vor merge în flăcările veșnice."
Auzind acestea, fariseii au plecat cu indignare.
Atunci Iisus le-a zis celor ce s-au convertit la poc ăință și ucenicilor săi: „A fost un
tat care avea doi fii, iar cel mic a spus: „Tat ă, dă-mi partea mea de bunuri ", iar tatăl său i-a
ă
dat-o. Iar el, după ce și-a primit partea, a plecat și s-a dus într-o țară îndepărtată, unde a
pierdut toată averea cu prostituatele și trăind o viață îmbelșugată. După aceasta a venit o
mare foamete în țara respectivă, astfel încât omul nenorocit a mers să-l slujească pe un
117
cetățean, care l-a pus s ă hrănească porcii pe pământul său. Și în timp ce îi hrănea, acesta
și-a potolit foamea alături de porci, mâncând ghinde.
Dar când și-a revenit în simțuri, a spus: „O, cât de mul ți din casa tatălui meu se
ospătează din belșug, iar eu pier aici de foame! M ă voi ridica, prin urmare, și mă voi duce la
tat l meu i-i voi zice: „Tat , am p c tuit în ceruri împotriva ta; f cu mine precum faci cu
ă dintreșrobii tăi."
unul ă ă ă ă
Bietul om a plecat, și s-a întâmplat că tatăl său l-a văzut venind de departe, și a fost
mișcat de milă pentru el. Deci, s-a dus înaintea lui pentru a-l întâlni, și fiind ajuns la el, l-a
îmbrățișat și l-a sărutat.
Fiul s-a aplecat, zicând: „Tată, am păcătuit în ceruri împotriva ta, f ă cu mine precum
faci cu unul dintre robii tăi, căci nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău"
Tatăl a răspuns: „Fiule, nu vorbi astfel, căci tu ești fiul meu, iar eu nu voi îndura ca
tu să fii sclavul meu." Și el a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: „Aduceți o robă nouă și
îmbracăți-l pe fiul meu, și dați-i veșmite noi; puneți-i inelul pe deget, și omorâți vițelul cel
îngrășat ca să ne bucur ăm. Căci acest fiu al meu era mort, dar acum a venit din nou la
viață; el a fost pierdut iar acum este g ăsit."
Capitolul 147 – Fiul risipitor (II)

„În timp ce ei se veseleau în cas ă, fiul cel mare a venit acasă, și auzind că aceștia
se bucurau, s-a minunat și a chemat pe unul dintre slujitori, întrebându-l de ce se veseleau
în acest fel. Robul i-a r ăspuns: „Fratele tău a venit acasă, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel
îngrășat și se ospătează." Fiul cel mare s-a mâniat foarte tare când a auzit acestea și nu
vroia să intre în casă. Prin urmare, tatăl s ău a ieșit la el și i-a zis: „Fiule, fratele t ău a venit.
Vino, prin urmare, să te bucuri alături de el.”
Fiul cel mare a răspuns cu indignare: „Mereu te-am slujit cu bun serviciu, dar
niciodată nu mi-a dat nici măcar un miel ca să mănânc cu prietenii mei! Dar pentru acest om
lipsit
acumde că valoare,
a venit, aicare
tăiataviplecat de la tine, irosindu-și partea sa din avere cu prostituatele,
țelul cel îngrășat"
Tatăl a răspuns: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și totul este al tău, dar el era
mort și este viu din nou, a fost pierdut și acum este găsit, de aceea trebuie să ne bucurăm."
Fiul cel mare s-a mâniat și mai tare, și a spus: „Mergi tu și te bucură, dar eu nu voi mânca la
masa curvarilor." Și el a plecat de la tatăl său fără a primi măcar o parte din bani.
Așa cum Viu este Dumnezeu", a spus Iisus, „la fel este și bucuria în rândul îngerilor
lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește."
Și după ce au mâncat, el a plecat, căci se îndrepta spre Iudeea.
Ucenicii au spus: „Stăpâne, nu merge în Iudeea, pentru c ă știm că fariseii s-au
sfătuit cu marele preot împotriva ta."
ei nu potIisus
facele-a răspuns:
nimic „Știam
împotriva voințaceasta dinainte ca
ei lui Dumnezeu. s ăă ototfac
Săeifac ceă,doresc, nu mă ctem,
dar eu pentru ăci
ă nucm ă
tem de ei, ci mă tem de Dumnezeu.”
Capitolul 148 – Cei doi farisei pustnici (I)

„Spuneți-mi, fariseii de azi, oare sunt ei într-adev ăr farisei? Sunt ei slujitori ai lui
Dumnezeu? Desigur că nu! Adevărat vă spun, că nu există nimic mai rău aici pe pământ
decât omul care se înveșmântează cu profesia și hainele religiei, cu scopul de a-și acoperi
răutatea. Vă voi da un singur exemplu al fariseilor din vechime, pentru ca voi s ă-i puteți ști
pe cei din prezent.
118
După plecarea lui Ilie, din cauza marii prigoane a închinătorilor la idoli, acea
adunare sfântă a fariseilor s-a dispersat. C ăci în timpul lui Ilie, mai mult de zece mii de
profeți care au fost farisei adev ărați, au fost uciși într-un singur an.
Doi farisei au mers în munți pentru a locui acolo, și unul dintre ei a trăit
cincisprezece ani f r ti nimic de aproapele s u, de i acesta era la o c l torie de o or
distanță. Vedeți apoi ăă ș ă au fost curioși! S-a întâmplat
dac ă ș că a venit o secetăăpeă acei munți, șăi
amândoi s-au pornit pentru a c ăuta apă, iar astfel s-au gasit unul pe cel ălalt. Cel mai în
vârstă a spus – întrucât era obiceiul lor ca cel mai în vârst ă să vorbească mai întâi, și era un
mare păcat ca un tânăr să vorbească primul înaintea altuia mai bătrân - cel bătrân, prin
urmare, a spus: „Unde locuie ști, frate?"
El a răspuns, arătând cu degetul către al său s ălaș: „Eu locuiesc aici", întrucât erau
aproape de sălașul celui mai tânăr.
Cel bătrân i-a spus: „De cât timp ai sălășluit aici, frate?"
Cel tânăr a răspuns: „De cincisprezece ani."
Bătrânul a spus: „Se poate oare c ă ai venit aici când Ahab a ucis pe slujitorii lui
Dumnezeu?"
„Așa este”, răspunse cel mai tânăr.
Bătrânul i-a spus: „O, frate, știi cine este acum împăratul lui Israel?"
Cel mai tânăr a răspuns: „Dumnezeu este împăratul lui Israel, căci închinătorii la
idoli nu sunt regi, ci persecutori ai Israelului."
„Este adevărat", a spus bătrânul, „dar am vrut să spun, cine este cel ce persecut ă
acum Israelul?"
Cel mai tânăr a răspuns: „Păcatele lui Israel persecută Israelul, căci dacă nu ar fi
păcătuit, Dumnezeu nu ar fi ridicat prin ții idolatri împotriva lui Israel."
Apoi, bătrânul a zis: „Cine este acel prinț necredincios pe care Dumnezeu l-a trimis
pentru a osândi Israelul?"
Tânărul a răspuns: „Cum ar trebui s ă știu, căci de cincisprezece ani nu am văzut
nici un om ă de tine, iar scrisori nu îmi sunt trimise, c ăci nu știu să citesc."
în afari-a
Bătrânul spus: „Cât de noi î ți sunt pieile de oi! Cine ți le-a dat, dacă nu ai văzut
nici un om?"
Capitolul 149 – Cei doi farisei pustnici (II)

Cel mai tânăr a răspuns: „Cel ce a păstrat veșmintele poporului lui Israel bune timp
de patruzeci de ani în pustie mi-a p ăstrat pieile așa cum le vezi."
Apoi bătrânul a înțeles că cel mai tânăr era mai bun decât el, c ăci cel dintâi, în
fiecare an se întâlnise cu oamenii. Deci, pentru ca el să poată face un bine de pe urma
discuției, a spus: „Frate, tu nu știi să citești, dar eu știu să citesc, și am în casa mea psalmii
lui David.Tân
Vino,
ărulatunci, și îți voiăciti în fiecare zi pentru a- ți face clar ceea ce spune David."
a raspuns: „S mergem, atunci."
Bătrânul i-a spus: „O, frate, au trecut două zile de când am băut apă; prin urmare,
să căutăm puțină apă."
Cel mai tânăr a răspuns: „O, frate, au trecut două luni de când am b ăut apă. Să
mergem, prin urmare, să vedem ce spune Dumnezeu prin profetul Lui, David, iar Domnul
este în măsură să ne dea apă."
Și așa s-au întors la sălașul celui mai în vârstă, la ușa căruia au găsit curgând un
izvor de apă.
Bătrânul a spus: „O, frate, ești un sfânt al lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a dat acest
izvor pentru binele tău."
119
Cel mai tânăr a răspuns: „O frate, spui aceasta cu smerenie; dar cu siguran ță că
dacă Dumnezeu ar fi făcut acest lucru de dragul meu, atunci ar fi făcut un izvor mai aproape
de sălașul meu, ca astfel să nu trebuiască să plec în căutarea lui. Pentru c ă, mărturisesc că
am p ăcătuit împotriva ta. C ăci atunci când ai spus c ă de două zile nu ai băut și c ă ai căutat
ap , pe când eu am stat timp de dou luni f r a bea, am sim it o exaltare în mine, ca i
cumă aș fi fost mai bun decât tine." ă ăă ț ș
Apoi bătrânul i-a spus: „O, frate, ai spus adev ărul, iar astfel nu ai păcătuit."
Cel mai tânăr a spus: „O, frate, ai uitat ce a spus tat ăl nostru Ilie, că cine caută pe
Dumnezeu ar trebui să se condamne singur. Cu siguranță el nu a scris acest lucru doar
pentru știința noastră, ci mai degrabă pentru a-l urma."
Cel mai în vârstă, percepând adevărul și dreptatea tovarășului său, a spus: „Este
adevărat; și Dumnezeul nostru te-a iertat." Și spunând acestea, a luat Psalmii și a citit ceea
ce părintele nostru David spune: „Voi pune paznic asupra gurii mele, astfel ca limba mea s ă
nu decadă în cuvinte ale nelegiuirii, scuzându-mi cu scuze p ăcatul meu.” Și aici omul în
vârstă a ținut o predică cu privire la limbă, după care cel mai tânăr a plecat.
După care au mai trecut alți cincisprezece ani până când s-au găsit din nou, căci cel
mai tân r î și schimbase sălașul. Drept urmare, când l-a g ăsit din nou, fariseul mai în vârstă
ă
a spus: „O, frate, de ce nu te-ai întors la sălaș?"
Cei mai tânăr a răspuns: „Pentru că încă nu am învățat bine ceea ce mi-ai spus."
Apoi bătrânul a zis: „Cum să fie cu putință, de vreme ce cincisprezece ani au
trecut?"
Cel mai tânăr a răspuns: „În ceea ce privește cuvintele, le-am învățat într-o singură
oră și nu le-am mai uitat; dar nu le-am urmat încă. Care este atunci scopul, de a învăța prea
mult, fără a urma învățătura? Dumnezeul nostru nu caută ca intelectul nostru să fie bun, ci
mai degrabă inima noastră. Deci, în Ziua Judecății, El nu ne va întreba ce am înv ățat, dar
ceea ce am făcut."
Capitolul 150 – Cei doi farisei pustnici (III)

Cel mai mare în vârstă a răspuns: „O, frate, nu spune astfel, c ăci disprețuiești
cunoașterea, pe care Dumnezeul nostru vrea s ă fie prețuită."
Cel mai tânăr a răspuns: „Atunci, oare cum ar trebui s ă vorbesc astfel încât să nu
cad în păcat? Căci cuvântul tău este adevărat, și al meu de asemenea. Spun atunci, că cei
ce cunosc poruncile lui Dumnezeu scrise în Lege ar trebui s ă le respecte mai întâi, dacă
mai apoi vor să învețe mai mult. Iar tot ceea ce un om înva ță să fie respectat, și nu doar
cunoscut."
Bătrânul a spus: „O, frate, spune-mi cu cine ai vorbit, de știi că nu ai învățat tot ce ți-
am spus?"
înaintea Cel mai
judec luiărDumnezeu,
ățiitân a răspuns: pentru
„O, frate, eusocoteal
a da vorbescăcupentru
mine mine
însumi. În fiecare
însumi. zi mă pun
Și întotdeauna
simt în mine pe unul ce mă scuză de defectele mele."
Bătrânul a spus: „O, frate, ce defecte ai tu, care e ști perfect?”
Tânărul a răspuns: „O, frate, nu spune astfel, c ăci stau între două mari defecte;
primul este că eu nu mă v ăd ca fiind cel mai mare dintre p ăcătoși, iar celălalt este că nu-mi
doresc să fac penitență pentru aceasta mai mult decât ceilalți oameni."
Cel mai în vârstă a răspuns: „Acum, cum ar trebui să te vezi ca fiind cel mai mare
dintre p cătoși, dacă tu ești cel mai perfect dintre oameni?"
ă
Cei mai tânăr a r ăspuns: „Primul cuvânt pe care înv ățătorul meu mi l-a spus atunci
când am devenit fariseu, a fost aceasta: că ar trebui să iau în considerare bunătatea altora
120
și propria mea nelegiuire, iar făcând astfel am să mă percep ca fiind cel mai mare dintre
păcătoși."
Bătrânul a spus: „O, frate, a c ărui bunătate sau a cui defecte să consideri pe acești
munți, văzând că nu există oameni aici?"
Cel mai tân r a r spuns: „Ar trebui s iau în considerare ascultarea soarelui i a
planetelor, căci ei Îlă slujesc
ă pe Creatorul lor ămai bine decât mine. Dar tot pe acesteaș le
condamn, fie pentru că nu dau atâta lumină cât mi-aș dori, sau pentru că a lor căldură este
prea mare, sau pentru că este prea multă sau prea puțină ploaie pe pământ."
După care, auzind acestea, bătrânul i-a spus: „Frate, unde ai învățat această
doctrină? Pentru că eu am acum nouăzeci de ani, iar de saptezeci și cinci de ani am fost un
fariseu."
Cel mai tânăr a răspuns: „O, frate, spui asta din smerenie, pentru că tu ești unul
sfânt al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, îți spun că Dumnezeu, Creatorul nostru, nu se uită
la timp, ci se uită la inimă. De aceea, David, fiind de cincisprezece ani și mai tânăr decât cei
șase frați ai săi, a fost ales rege al lui Israel și a devenit un profet al lui Dumnezeu, Domnul
nostru."
Capitolul 151 – Semnele unui adevărat fariseu

„Acest om era un adevărat fariseu", a spus Iisus ucenicilor s ăi. „Și să fie pe placul
lui Dumnezeu ca în Ziua Judec ății să-l putem avea ca prietenul nostru."
Iisus apoi s-a urcat într-un vas, iar ucenicii erau cu p ărere de rău că au uitat să
aducă pâine. Iisus i-a mustrat, spunând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor din zilele noastre, căci
puțin aluat privează de mâncare o întreag ă mulțime."
Apoi și-au zis ucenicii unul către celălalt: „Ce aluat avem, dacă nici pâine nu
avem?"
Atunci Iisus a zis: „O, oameni cu pu țină credință, ați uitat oare ce a lucrat Dumnezeu
în Nain, unde nu era nici urmă de porumb? Și câ ți au mâncat și s-au mulțumit cu cinci pâini
și cu doi pești? Aluatul fariseilor este lipsa credinței în Dumnezeu, și este unul tare, care a
corupt nu numai fariseii din această zi, dar a corupt Israelul.
Căci oamenii simpli, care nu știu să citească, fac ceea ce văd că fac și fariseii,
considerându-i ca fiind dintre cei sfinți. Știți ce este adevăratul fariseu? El este uleiul naturii
umane. Căci așa cum uleiul se ridică în partea de sus a fiecărei băuturi, la fel bunătatea
adevăratului fariseu se află în partea de sus a întregii bun ătăți umane. El este o carte vie,
pe care Dumnezeu o dă lumii; pentru că tot ceea ce spune și face este în conformitate cu
Legea lui Dumnezeu. De aceea, cine face precum el, respectă Legea lui Dumnezeu.
Adevăratul fariseu este sarea care nu las ă carnea omului să putrezească prin
păcat; căci toată lumea care îl vede este adusă spre pocăință. El este o lumină care
această ălume
lumineaz drumul ar trebui scăăci
nu pelerinilor, ți ce își consideră sărăcia în a lor poc ăință, percep că în
netoînchidem inima. Dar cel ce face uleiul rânced corupe
cartea, putrezește sarea, și stinge lumina - acest om este un fals fariseu.
Prin urmare, dacă vreți să nu pieriți, fiți cu băgare de seamă să nu faceți precum
fariseii din ziua de azi.”
Capitolul 152 – Soldații Romani
Iisus venind în Ierusalim și intrând în ziua Sabatului în Templu, solda ții s-au
apropiat pentru ca să-l ispitească și să-l prindă, și au zis: „Stăpâne, este legal să faci
război?"
121
cu siguranță El ar fi trebuit s ă le permită porumbul sau să nu îi fi lăsat pe oameni martori la

acestea."
Iisus a răspuns: „Omule, tu mă numești bun, dar greșești, căci numai Dumnezeu
este bun. Și greșești și mai mult în a întreba de ce Dumnezeu nu a făcut după gândirea ta.
Cu toate acestea, eu v voi r spunde tuturor. V spun, c Dumnezeu, Creatorul nostru, în
lucrarea Sa nu se conformează ă ă nouă pe El însuă și, de aceea
ă nu i se cuvine creației să-și
caute propria cale și mulțumire, ci mai degrabă slava lui Dumnezeu, Creatorul său, pentru
ca astfel creația să depindă de Creator și nu Creatorul de creație.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență sufletul meu stă, dacă Dumnezeu
ar fi acordat totul omului, omul nu s-ar fi știut pe sine ca fiind slujitorul lui Dumnezeu, iar
astfel s-ar fi privit ca fiind stăpânul Paradisului. De aceea Creatorul, care este binecuvântat
în veci, l-a privat de mâncare, pentru ca omul s ă rămână supusul Lui.
Și într-adevăr vă spun, că cine are lumina limpede în ochii lui, vede totul clar, și
atrage lumina chiar și din întuneric; dar orbul nu poate face astfel. De aceea v ă spun, că
dacă omul nu ar fi păcătuit, nici eu și nici voi nu ați fi cunoscut mila lui Dumnezeu și
dreptatea Lui. Și dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe om incapabil de p ăcat, atunci el ar fi fost
egal cu Dumnezeu în această privință; de aceea binecuvântatul Dumnezeu l-a creat pe om
bun și drept, dar liber să facă ce vrea, în ceea ce privește propria viață, mântuire sau
condamnare."
Doctorul a fost uimit când a auzit acestea, și a plecat în confuzie.
Capitolul 155 – Despre fructele interzise
Atunci marele preot a chemat în secret doi preo ți bătrâni și i-a trimis la Iisus, care
ieșise din Templu și stătea în pridvorul lui Solomon, așteptând să-și facă rugăciunea de
prânz. Și lângă el erau ucenicii săi dimpreună cu o mare mulțime de oameni.
Preoții s-au apropiat de Iisus și au spus: „Stăpâne, de ce a mâncat omul porumb și
fructe?
ispiti, căAci voit
dacăDumnezeu
el spunea ca el să le maăvrut,"
„Dumnezeu nânceeisau
ar finu?"
Și acestea le-au spus pentru a-l
r ăspuns „De ce le-a făcut interzise?"
iar dacă el spunea „Dumnezeu nu a voit", ei ar fi spus „Atunci omul are mai mult ă putere
decât Dumnezeu, deoarece lucrează contrar voinței lui Dumnezeu".
Iisus a răspuns: „Întrebarea voastră este precum un drum ce str ăbate muntele, care
are o prăpastie pe dreapta și pe stânga, dar eu voi merge pe mijloc." Când au auzit aceste
cuvinte preoții s-au mirat, percepând c ă el știa ce este în inima lor.
Apoi, Iisus a spus: „Fiecare om, pentru c ă are nevoie, lucrează întru totul pentru
folosul său. Dar Dumnezeu, care nu are nevoie de nimic, a lucrat în conformitate cu buna
Sa plăcere. De aceea, creându-l pe de om, El l-a f ăcut liber, pentru ca el să știe că
Dumnezeu nu are nevoie de el; Verbi gratia, precum face un rege, care pentru a- și arăta
bogățiileDumnezeu,
și pentru ca sclavii lui s ă-l iubească mai mult, oferă libertatea sclavilor
prin urmare, l-a creat pe om liber pentru ca el s ă-L poat săi.ă iubi pe
Creatorul său și mai mult, și pentru a putea cunoaște recompensa Lui. Căci deși Dumnezeu
este atotputernic și neavând nevoie de om, fiind creat prin atotputernicia Lui, El l-a l ăsat
liber prin milostenia Sa, astfel încât s ă reziste răului și să făptuiască binele. Căci deși
Dumnezeu are puterea de a împiedica p ăcatul, El nu și-ar contrazice propria Sa
recompensă, căci Dumnezeu nu are nici o contradic ție, pentru că, atotputernicia și
recompensa Lui fiind lucrată în om, El să nu contravină păcatul în om, ca astfel s ă poată
lucra în om mila și dreptatea lui Dumnezeu.
Drept dovadă c ă v ă spun adevărul, vă spun că marele preot v-a trimis pentru a m ă
ispiti, iar acesta este rodul preoției sale."
124
Bătrânii au plecat și au povestit tot marelui preot, care a spus: „Acest om îl are pe
diavol la spate, care îi povestește totul; căci el aspiră să domnească peste Israel; dar
Dumnezeu va avea grijă în această privință."
Capitolul 156 – Un om născut orb își primește vederea

După ce a făcut rugăciunea de amiază, Iisus, în timp ce ieșea din Templu, a găsit
un orb care era așa încă din pântecele mamei sale. Ucenicii lui l-au întrebat zicând:
„Stăpâne, cine a păcătuit în acest om, tat ăl său ori mama lui, care l-a născut orb?"
Iisus a răspuns: „Nici tatăl s ău, nici mama sa nu a păcătuit în el, dar Dumnezeu l-a
creat astfel pentru o mărturie a Evangheliei. Și a chemat pe orb la el, a scuipat pe p ământ și
a f ăcut tină și a pus-o pe ochii orbului și i-a zis: „Du-te la sc ăldătoarea Siloamului și spală-
te."
Omul orb a mers, și după ce s-a spălat a primit lumină; după care, în timp ce se
întorcea acasă, mulți dintre cei care l-au întâlnit au spus: „Dacă acest om a fost orb, atunci
cu siguranță el este cel care avea obiceiul de a sta la frumoasa poart ă a Templului." Alții au
spus: „El este, dar cum a primit lumina?" Și l-au întâmpinat, spunându-i: „Tu ești omul orb
care avea obiceiul de a sta la frumoasa poart ă a Templului?"
El a răspuns: „Eu sunt acela, de ce întrebați?"
Ei au spus: „Atunci, cum ți-ai primit vederea?"
El a răspuns: „Un om a făcut tină, scuipând pe pământ, iar această tină a pus-o pe
ochii mei și mi-a spus „du-te și te spală în scăldătoarea Siloamului." M-am dus și m-am
spălat și acum văd! Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel!" Când omul născut orb a venit
din nou la frumoasa poartă a Templului, tot Ierusalimul știa de întâmplare. De aceea, el a
fost adus la șeful preoților, care se sfătuia cu ceilalți preoți și cu fariseii împotriva lui Iisus.
Marele preot l-a întrebat, zicând: „Omule, ai fost tu n ăscut orb?"
„Da", a răspuns el.
ă „și ne ce profet ți-asau
apăun
vis și ți-a„Adu
dat slav
luminălui
. ADumnezeu", a spus
fost tatăl nostru marelesau
Avraam preot,
Moise, spune
robul lui Dumnezeu, rut alt
în
profet? Căci alții nu ar putea face așa ceva.
Omul născut orb a r ăspuns: „Nici pe Avraam, nici pe Moise, nici pe vreun alt profet
nu am văzut într-un vis și care să m ă vindece, dar cum stăteam la poarta Templului, un om
mi-a spus să m ă apropii de el și a făcut tină de p ământ cu saliva sa, a pus o parte din tin ă
pe ochii mei și m-a trimis la scăldătoarea Siloamului să m ă sp ăl; după care m-am dus și m-
am spălat și m-am întors cu lumina ochilor mei."
Marele preot l-a întrebat de numele acelui om.
Omul născut orb a răspuns: „Nu mi-a spus numele s ău, dar un om care l-a văzut m-
a chemat și mi-a zis: „Du-te și te spală așa cum ți-a spus acel om, căci el este Iisus din
Nazaret,Atunci a zisșimarele
un profet un sfântpreot:
al Dumnezeului lui Israel."
„Te-a vindecat, oare, astăzi, în ziua Sabatului?"
Omul orb a răspuns: „Azi m-a vindecat."
Marele preot a spus: „Priviți cum acest om este un p ăcătos, văzând că nu ține
Sabatul!"
Capitolul 157 – Omul născut orb se minunează de necredința lor
Omul orb a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; dar acest lucru îl știu, că eu
eram orb, iar el m-a luminat."
Fariseii nu credeau acest lucru, așa că au spus marelui preot: „Trimiteți după tatăl și
mama sa, pentru că ei ne vor spune adevărul."
125
Ei au trimis, prin urmare, după tat ăl și mama orbului, și când au venit, marele preot
i-a întrebat, zicând: „Este acest om fiul vostru?"
Ei au răspuns: „Cu adevărat el este fiul nostru."
Apoi a spus marele preot: „El spune că s-a născut orb, iar acum vede; cum s-a
întâmplat a a ceva?"
Tatșăl și mama omului născut orb au răspuns: „Într-adevăr el a fost născut orb, dar
cum și-a primit el lumina, nu știm; el este în vârstă, întreabă-l și el îți va spune adevărul."
După aceea ei au fost respinși, iar marele preot a spus din nou omului născut orb:
„Adu slavă lui Dumnezeu, și spune adevărul."
Atunci tatăl și mama orbului s-au temut să vorbească, pentru că un decret fusese
emis de senatul roman prin care nici un om nu putea s ă-i ia apărarea lui Iisus, profetul
evreilor, sub pedeapsa cu moartea; acest decret îl ob ținuse guvernatorul, de aceea au
răspuns ei: „el este în vârst ă, întreabă-l."
Marele preot a spus apoi omului născut orb: „Adu slavă lui Dumnezeu și spune
adevărul, căci noi îl știm pe acest om, care ai spus c ă te-a vindecat, iar el este un p ăcătos."
Omul născut orb a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; dar acest lucru îl știu,
c eu eram orb, iar el m-a luminat. Cu adevărat, de la începutul lumii și până în această zi
ă
nu a existat niciodată unul care să se fi născut orb și să fie luminat; iar Dumnezeu nu îi
ascultă pe cei păcătoși."
Fariseii au spus: „Și ce a făcut atunci când te-a luminat?"
Apoi omul născut orb, minunat de necredința lor, a zis: „V-am spus deja, pentru ce
mă întrebați din nou? Doriți și voi să deveniți ucenicii lui?"
Apoi marele preot l-a insultat și a zis: „Tu te-ai născut cu totul în păcat, și vrei să ne
înveți pe noi? Pleacă, și devino tu ucenicul unui astfel de om! C ăci noi suntem ucenici ai lui
Moise și știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar despre acest om, nu știm de unde vine."
Și l-au alungat din sinagog ă și din Templu, interzicându-i să fac ă rugaciunea cu cei
curați din Israel.
Capitolul 158 – Cele trei lumi
Omul născut orb a mers pentru a-l găsi pe Iisus, care l-a consolat zicându-i:
„Niciodată nu ai fost atât de binecuvântat precum e ști acum, pentru că e ști binecuvântat de
Dumnezeul nostru care a vorbit prin David, tatăl nostru și profetul său, împotriva prietenilor
lumii, spunând: „Ei blesteamă și Eu binecuvântez"; și prin Mica profetul, a spus: „Blestem
binecuvântarea ta." Căci pământul nu este atât de contrar fa ță de aer, apa față de foc,
lumina față de întuneric, frigul față de căldură, sau dragostea față de ură, așa cum este
voința lui Dumnezeu contrară cu voința lumii."
Astfel, ucenicii l-au întrebat, zicând: „Stăpâne, mari sunt cuvintele tale; spune-ne,
prin urmare,
Iisussensul „Cândc ăve
lor, pentru
a răspuns: ți ăcunoa
înc nu înșțelegem."
te lumea veți vedea că am spus adevărul, iar
astfel veți ști adevărul în fiecare profet. Luați aminte atunci, că există trei feluri de lumi
înțelese într-un singur nume; prima reprezintă cerurile și p ământul, cu apa, aerul și focul, și
toate lucrurile care sunt inferioare omului. Aceast ă lume, în toate lucrurile, urmează voia lui
Dumnezeu, căci așa cum spune David, profetul lui Dumnezeu: „Dumnezeu le-a dat o
poruncă pe care acestea nu o încalc ă."
Cea de-a doua este reprezentat ă de toți oamenii, așa cum „casa unui astfel de om"
nu este constituită de pereți, ci de familie. Această lume, din nou, Îl iubește pe Dumnezeu;
căci prin natura ei, ea Îl caută pe Dumnezeu, tocmai așa cum după natură fiecare tânjește
după Dumnezeu, chiar dacă ei greșesc în căutarea lui Dumnezeu. Și știți de ce toți Îl caută
pe Dumnezeu? Pentru că fiecare dintre ei tânjește după un bun infinit, fără nici un rău, iar
126
acesta este numai Dumnezeu. Prin urmare, milostivul Dumnezeu a trimis profeții săi în
această lume pentru mântuirea ei."
Lumea a treia este condiția decăzută a oamenilor de a păcătui, care s-a transformat
într-o lege contrară lui Dumnezeu, Creatorul lumii. Acest lucru îl face pe om s ă devină ca și
un demon, du man al lui Dumnezeu. i aceast lume Dumnezeul nostru o ur te atât de
ș ă profeții ar iubi aceastȘ
aprig încât, dac ă lume ceăcredeți? Cu siguranță Dumnezeuăș ar fi luat
de la ei profeția. Și ce să vă mai spun? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență
sufletul meu se află, când Trimisul lui Dumnezeu va veni în lume, dacă el ar trebui s ă
conceapă o iubire față de această lume rea, atunci cu siguranță Dumnezeu va lua de la el
tot ce i-a dat atunci când l-a creat și l-ar face dintre cei lepădați; atât de mult este
Dumnezeu contrar acestei lumi."
Capitolul 159 – Despre natura păcatului

Discipolii au răspuns: „O, stăpâne, foarte mari sunt cuvintele tale, dar ai milă de noi,
căci nu le-am înțeles.”
Iisus a spus: „Credeți poate că Dumnezeu l-a creat pe Mesagerul său ca un rival,
care să se dorească a fi egal cu Dumnezeu? Cu siguran ță nu, ci mai degrabă pentru a fi
slujitorul Său umil, care să nu vrea ceea ce Domnul său nu voiește. Nu puteți înțelege
aceasta pentru că nu știți ce lucru este păcatul. De aceea, ascultați cuvintele mele.
Cu adevărat, cu adevărat vă spun, că păcatul nu poate răsări în om decât ca fiind în
contradicție cu Dumnezeu, văzând că doar păcatul este cel pe care Dumnezeu nu îl
voiește, atât de mult încât, tot ceea ce voiește Dumnezeu este cât se poate de str ăin de
păcat.
În consecință, dacă ai noștri preoți și arhierei, dimpreună cu fariseii m-ar persecuta
pentru că poporul lui Israel m-a numit Dumnezeu, ei ar face un lucru pe placul lui
Dumnezeu, iar Dumnezeu i-ar r ăsplăti; dar pentru c ă ei mă persecută pentru un motiv
contrar, întrucât ei nu cea
vor ca ă spun adevărul, și anume cum au contaminat prin tradițiile
eu sDavid
lor cartea lui Moise, a lui și cele ale profeților și prietenilor lui Dumnezeu; de
aceea mă urăsc și îmi doresc moartea, de aceea Dumnezeu îi prive ște ca fiind abominabili.
Spuneți-mi, și Moise a ucis oameni, și Ahab a ucis oameni; este aceasta o crim ă
pentru fiecare? Cu siguranță nu, căci Moise a ucis oamenii pentru a distruge idolatria și
pentru a păstra închinarea la adevăratul Dumnezeu, dar Ahab a ucis oamenii pentru a
distruge închinarea la adev ăratul Dumnezeu și pentru a păstra idolatria. De aceea lui Moise
uciderea de oameni i-a fost transformată în sacrificiu, în timp ce lui Ahab i-a fost
transformată în sacrilegiu; iată cum una și aceeași lucrare a produs aceste două efecte
contrare.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, dacă Satana
ar fi vorbit cudarîngerii
Dumnezeu, pentrupentru
că el aa vedea
căutat cum îl iubesc
să-i întoarc pelaDumnezeu,
ă de Dumnezeu,elelnu ar un
este fi fost
lep ărespins
dat." de
Apoi a răspuns cel care scrie: „Cum, atunci, trebuie să în țelegem ceea ce s-a spus
prin profetul Mica, în ceea ce privește minciuna pe care Dumnezeu a rânduit s ă fie rostită
prin gura proorocilor mincinoși, după cum stă scris în cartea împăraților lui Israel?"
Iisus a răspuns: „O, Barnaba, recită pe scurt tot ce a fost scris, ca s ă putem vedea
adevărul limpede."
Capitolul 160 – Ahab și Mica
Apoi a spus cel care a scris aceasta: „Profetul Daniel, care descrie istoria regilor și
a tiranilor lui Israel, scrie astfel: „Împăratul lui Israel s-a unit cu împ ăratul lui Iuda pentru a
127
După care Iisus a spus: „Minciuna este într-adev ăr un păcat, dar crima este un
păcat și mai mare, căci minciuna este un păcat ce aparține celui ce vorbește, dar crima, în
timp ce îi aparține celui care o comite, este de așa natură încât distruge de asemenea și cel
mai drag lucru pe care Dumnezeu l-a pus aici pe p ământ, și acela este omul. Minciuna
poate fi remediat prin a spune contrariul a ceea ce s-a spus, dar crima nu are nici o cale
ă
de întoarcere, întrucât nu este posibil s ă dai din nou viață celor morți. Spuneți-mi, a păcătuit
Moise, robul lui Dumnezeu, în uciderea tuturor celor pe care el i-a ucis?"
Ucenicii au răspuns: „Doamne ferește, Doamne ferește ca Moise să fi păcătuit în
ascultarea lui Dumnezeu, care i-a dat porunca!"
Apoi Iisus a spus: „Și eu spun, Doamne ferește să fi păcătuit îngerul care a înșelat
proorocii mincinoși a lui Ahab cu minciuna; căci așa cum Dumnezeu primește sacrificarea
oamenilor ca jertfă, tot așa primește El minciuna ca slăvire. Adevărat, adevărat vă spun,
căci așa cum copilul greșește în a-și face încălțările pe măsura unui uriaș, la fel greșește și
cel care L-ar supune pe Dumnezeu Legii, a șa cum omul este supus Legii. Când, prin
urmare, veți crede că este păcat doar ceea ce Dumnezeu nu voie ște, atunci veți găsi
adevărul, după cum v-am spus. Căci Dumnezeu nu este compus și nici schimbător, și de
asemenea, El nu este în m ăsură s ă voiască și s ă nu voiască același lucru, pentru că astfel
ar avea contradicția în El însuși, și, prin urmare, ar avea durere, nemaifiind infinit
binecuvântat."
Filip a răspuns: „Dar cum să înțelegem atunci acea spunere a profetului Amos, c ă
„nu există un rău în oraș pe care Dumnezeu să nu-l fi făcut?"
Iisus a răspuns: „Fii cu băgare de seamă, Filip, cât de mare este pericolul în a te
încrede cuvântului, precum fariseii, care au inventat pentru ei în șiși „predestinarea lui
Dumnezeu în cei aleși", astfel încât ei ajung să spună c ă Dumnezeu este unul nedrept, un
înșelător, un mincinos și unul care urăște judecata, care va c ădea asupra lor.
De aceea vă spun, că aici profetul Amos a lui Dumnezeu vorbe ște despre răul pe
care lumea îl consider ă r ău, căci dacă ar fi folosit limbajul celor drepți atunci el nu ar fi fost
înț ă toată suferința este bună, fie pentru că ea curăță r ăul pe care l-
ameles desau
facut, lume. Pentru
este bună cpentru că ne ține departe de la a face r ăul, sau este bună deoarece
aceasta face omul să cunoască starea acestei vieți, pentru ca astfel s ă putem iubi și să
dorim viața ve șnică. În consecință, dacă profetul Amos ar fi declarat: „Nu există nici un bine
în oraș, decât cel pe care l-a adus Dumnezeu", ar fi dat prilejul disper ării către cei
nenorociți, c ăci ei înșiși se vedeau în necaz și ca niște p ăcătoși care trăiesc în prosperitate.
Și, ceea ce este și mai rău, mulți crezând că Satana va avea o astfel de suveranitate asupra
omului, s-ar fi temut de Satana și i-ar fi făcut o favoare, astfel încât să nu mai sufere nici un
necaz.
Prin urmare, Amos a făcut precum interpretul roman, care nu î și consideră cuvintele
atunci când vorbește în prezența marelui preot, dar ia în considerare voin ța și treaba
evreului care nu știe să vorbească limba ebraică.”
Capitolul 162 – Despre predestinare
Dacă Amos spunea: „Nu există nici un bine în oraș, decât cel care l-a lucrat
Dumnezeu", așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, el ar fi
făcut o greșeală gravă, c ăci lumea nu vede nimic ca fiind bun decât f ărădelegile și păcatele
săvârșite pe calea vanității. Astfel oamenii ar fi lucrat și mai mult fărădelegea, crezând că nu
există nici un păcat sau nici o nelegiuire pe care Dumnezeu nu a f ăcut-o, la auzul căruia
până și pământul tremură.” Și când Iisus a spus acestea, de îndată s-a întâmplat un mare
cutremur de pământ, astfel încât cu toții au căzut la pământ ca și morți. Iisus i-a ridicat, și le-
a zis: „Vedeți acum dacă v-am spus eu adevărul. Fie ca acest lucru să vă fie suficient, că
129
atunci când Amos a zis: „vorbind cu lumea, Dumnezeu a f ăptuit răul în oraș", el spunea de
necazurile pe care numai păcătoșii le numesc rele.
Vom ajunge și la predestinare, despre care dori ți voi să știți, și despre care vă voi
vorbi mâine de pe cealaltă parte a Iordanului, dacă va voi Dumnezeu."
Capitolul 163 – Mahomed – Norul Alb al Milei

Iisus s-a dus în sălbăticia dincolo de Iordan dimpreună cu discipolii săi, și după
săvârșirea rugăciunii de amiază s-a așezat lângă un palmier, iar sub umbra acestuia s-au
așezat și ucenicii. Apoi Iisus a spus: „Atât de secretă este predestinarea, o, fraților, căci
adevărat vă spun, numai unui singur om îi va fi f ăcută cunoscută limpede. El este acela pe
care popoarele îl așteaptă, căruia secretele lui Dumnezeu îi sunt atât de clare încât, atunci
când va veni în lume, binecuvântați vor fi cei ce îi vor asculta cuvintele, c ăci Dumnezeu îi va
acoperi cu umbra milei Sale, la fel cum acest palmier ne umbre ște pe noi. Într-adevăr, așa
cum acest copac ne protejează de căldura arzătoare a soarelui, la fel și mila lui Dumnezeu
îi va proteja de Satana pe cei ce vor crede în acel om.”
Discipolii au spus: „O, stăpâne, cine va fi acel om de care vorbe ști și care va veni în
lume?”
Iisus a răspuns cu bucuria inimii: „El este Mahomed, Mesagerul lui Dumnezeu, iar
când va veni în lume, la fel cum ploaia face ca p ământul să dea roade după ce o bună
vreme nu a plouat, la fel va fi și el rodul lucrurilor bune printre oameni, prin mila abundentă
pe care o va aduce. Căci el este un nor alb plin cu mila lui Dumnezeu, pe care mil ă
Dumnezeu o va face să cadă asupra credincioșilor precum ploaia.”
Capitolul 164 – Osânda nu este predestinată

„Vă voi spune prin urmare din puținul cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, în ceea
ce ște predestinarea. Fariseii spun că totul este predestinat, astfel încât cel ce este
alesprive
nu poate deveni lepădat, iar cel lepădat nu poate prin nici un fel să devină dintre cei
aleși. Și ei mai spun c ă așa cum Dumnezeu a predestinat binefacerea ca fiind drumul pe
care cei aleși îl urmează, la fel Dumnezeu a predestinat păcatul ca fiind drumul pe care
lepădații vor merge spre damnare. Blestemată să fie limba ce va rosti acestea, împreună cu
mâna care le-a scris, căci aceasta este credința lui Satana. Astfel puteți ști în ce fel sunt
fariseii din ziua de astăzi, căci ei sunt de fapt slujitori ai lui Satana.
Ce altceva poate însemna predestinarea decât voin ța absolută de a da unui lucru
un scop, a căror mijloace să fie la îndemână? Căci fără mijloace, unul nu poate urmări un
scop. Prin urmare, cum va construi unul o casă dac ă acestuia nu doar că îi lipsesc pietrele
și banii, dar nu are nici măcar atâta pământ încât să îi încapă pe el un picior? Cu siguranță
nimeni nu arbitru
de liberul poate face așaDumnezeu
pe care ceva. La feli l-a înțelege
se dat predestinarea,
din bog ă aceasta privează omul
ăția Sa pură,cLegea lui Dumnezeu. Cu
siguranță nu este predestinare, ci abominație ceea ce considerăm.
Omul este liber, ne arată Cartea lui Moise, în care ni se spune c ă atunci când
Dumnezeul nostru a dat Legea pe Muntele Sinai, a rostit astfel: „Poruncile Mele nu sunt în
Ceruri, pentru ca voi să vă scuzați prin a spune: „Oare cine se va duce să ne aducă
poruncile lui Dumnezeu? Și cine oare ne va da tăria pentru ca noi să le respectăm?” Nici nu
sunt ele dincolo de mări, pentru ca în mod similar voi să vă scuzați. Dar poruncile Mele sunt
aproape de inima voastră, ca atunci când veți voi, să le respectați.”
Spuneți-mi, dacă regele Irod ar porunci unui om b ătrân să devină tânar și unui om
bolnav să devină sănătos, iar aceștia să fie omorâți pentru că nu au făcut astfel, ar fi oare
drept?”
130
Discipolii au răspuns: „Dacă Irod ar da această poruncă, ar fi foarte nedrept și lipsit

de evlavie.”
Apoi Iisus, oftând, a spus: „Acestea sunt roadele tradițiilor omenești, o, fraților; căci
prin a spune că Dumnezeu a predestinat lepădatul ca el să nu poată deveni dintre cei aleși,
ei aduc blasfemii împotriva lui Dumnezeu, numindu-L lipsit de evlavie i nedrept. C ci El
poruncește păcătosului să nu păcătuiască, și când păcătuiește îi șporuncește săă se
pocăiască; pe când o asemenea predestinare privează păcătosul de puterea de a nu
păcătui și îl privează întru totul de pocăință.”
Capitolul 165 – Cei Aleși
Dar ascultați ce spune Dumnezeu prin profetul Ioil: „Așa cum Viu Sunt, spune
Dumnezeul vostru, nu voiesc moartea celui păcătos, ci caut ca el să se întoarcă prin
pocăință.” Va predestina oare Dumnezeu ceea ce nu voie ște? Luați în seamă ceea ce
spune Dumnezeu și ceea ce fariseii din ziua de azi spun. Mai mult, Dumnezeu spune prin
profetul Isaiia: „Eu te-am chemat, dar tu nu Mi-ai dat ascultare.” Și cât de mult a chemat
Dumnezeu, ascultați ce spune prin același profet: „În toate zilele am stat cu bra țele
deschise către un popor ce nu crede în Mine, ci c ătre unul ce Mă contrazice.”
Iar fariseii noștri, atunci când spun c ă cel lepădat nu poate deveni dintre cei aleși nu
fac altceva decât să spună c ă Dumnezeu ia omul în derâdere, așa cum unul ia în derâdere
un orb prin a-i arăta ceva alb, și așa cum derâde unul un surd prin a-i vorbi la ureche.
Și despre aleșii care pot deveni dintre lepădați, ascultați ce spune Dumnezeul
nostru prin profetul Ezechiel: „Așa cum Viu Sunt, spune Dumnezeu, dacă cel drept va
renunța la dreptatea sa și va făptui abominații, acesta va muri, și nu voi mai ține minte nici
una dintre dreptățile sale; și încrezându-se în acestea, va fi părăsit de Mine și acestea nu îl
vor salva.”
Și despre chemarea lepădaților, nu spune Dumnezeu prin profetul Osea decât
astfel:
spune „Nu voi chema
o minciun un popor ales, ci îi voi face ale și.” Dumnezeu este drept, și nu poate
ă, căci Dumnezeu fiind Adevăr, rostește Adevărul. Dar fariseii din timpul
acesta dimpreună cu doctrina lor Îl contrazic pe Dumnezeu întru totul.”
Capitolul 166 – Predestinare și libertate

Andrei a spus: „Dar cum s ă înțelegem ceea ce Dumnezeu a spus lui Moise, c ă va
avea milă de cei care voiește El, și că va întări pe care El dorește să îi întărească (în
inimă?)?”
Iisus a răspuns: „Dumnezeu spune acestea pentru ca omul să nu creadă că este
salvat de propria virtute, ci să înțeleagă că viața și mila lui Dumnezeu i-au fost dăruite de
Dumnezeu
că mai existdin alți ădumnezei
ă și bun Și spune acestea pentru ca oamenii s ă părăsească credința
tatea Sa. decât El.
Astfel, dacă El l-a întărit pe faraon, a fost pentru că acesta a chinuit poporul nostru
și a promis să îl nimicească prin uciderea tuturor băieților din Israel, printre care și Moise
aproape că și-a pierdut viața. Drept urmare, vă spun în adevăr, că predestinarea are ca
fundație Legea lui Dumnezeu și voința liberă a omului. Cu adevărat, chiar dacă Dumnezeu
ar dori să salveze întreaga lume, astfel ca nici unul s ă nu moară, El nu ar face astfel decât
dacă l-ar priva pe om de libertate, pe care o păstrează, în ciuda lui Satana, pentru ca
această bucată de lut disprețuită de spirit, deși va păcătui precum a păcătuit și spiritul, să
poată avea puterea de a se poc ăi și de a trăi în acel loc din care spiritul a fost izgonit.V ă
spun, că Dumnezeul nostru voiește să urmărească cu a Sa milă voința liberă a omului, și nu
voiește cu omnipotența Sa să părăsească creatura. Și astfel, în Ziua Judecății nimeni nu se
131
va putea scuza pentru păcatele lui, făcându-se manifest și văzând atunci cât de multe a
făcut Dumnezeu pentru convertirea lor, și cât de des i-a chemat El spre pocăință.”
Capitolul 167 – Enigma predestinării
Prin urmare, dacă mintea voastră nu își va găsi liniștea în aceasta și va spune din
nou „De ce este așa?” vă voi dezvălui motivul. Acesta este. Spune ți-mi, de ce nu poate o
singură piatră sta deasupra apei, pe când întregul p ământ se odihnește deasupra apei?
Spuneți-mi, cum se face că de și apa stinge focul, pământul nu se unește cu aerul și nimeni
nu poate uni în armonie pământul, aerul, apa și focul, totuși acestea sunt unite în om și sunt
menținute în armonie?
Dacă voi nu știți asta, și nici un om nu poate ști asta, cum ve ți înțelege că
Dumnezeu a creat universul din nimic printr-un singur Cuvânt? Cu siguran ță nu veți fi în
stare să înțelegeți asta, întrucât, omul fiind finit și compus cu corpul, care, a șa cum spune
profetul Solomon, fiind coruptibil apasă în jos sufletul, iar lucrările lui Dumnezeu fiind
proporționale cu Dumnezeu, cum va fi el în stare s ă le înțeleagă?
Isaiia, profetul lui Dumnezeu, văzând lucrurile astfel, a exclamat spunând: „Cu
adevărat, ești un Dumnezeu ascuns!” Și despre Mesagerul lui Dumnezeu și felul în care
Dumnezeu l-a creat, el spune: „Cine va povesti despre generația lui?” Și despre lucrările lui
Dumnezeu el spune: „Cine a fost ajutorul Său?” Pentru care Dumnezeu răspunde naturii
umane: „Așa cum Raiul este exaltat deasupra p ământului, la fel sunt și C ăile Mele exaltate
deasupra celor ale voastre, iar gândurile Mele deasupra gândurile voastre.”
Prin urmare vă spun, că natura predestinării nu este manifestă omului, cu toate că
ea este adevărată, precum v-am spus. Ar trebui atunci oare ca omul, v ăzând că nu
izbutește în acest lucru, să nege întru totul predestinarea? Cu siguran ță, încă nu am văzut
pe nimeni care să refuze sănătatea, cu toate că nu înțelege felul în care lucrează. C ăci eu
nu știu nici acum cum Dumnezeu vindecă prin atingerea mea pe cei bolnavi.”
Capitolul 168 – Oglinda limpede
Apoi au spus discipolii: „Cu adev ărat Dumnezeu vorbește prin tine, căci niciodată
nu a vorbit un om precum vorbești tu.”
Iisus a răspuns: „Credeți-mă, că atunci când Dumnezeu m-a ales pentru a mă
trimite casei lui Israel, El mi-a dat o carte precum o oglind ă, care s-a coborât în inima mea,
în așa fel încât tot ceea ce rostesc vine din acea carte. Și când acea carte va fi rostit ă întru
totul prin gura mea, atunci eu voi fi ridicat din aceast ă lume.”
Petru a spus: „O, stăpâne, ce ne vorbești acum este scris în acea carte?”
Iisus a spus: „Tot ceea ce spun pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru slujirea
lui Dumnezeu, șterea omului și pentru salvarea omenirii, totul vine din acea
carte, carte estepentru cunoamea.”
Evanghelia
Petru a spus: „Este scris ă în ea și gloria Paradisului?”
Capitolul 169 – Despre slava Paradisului

Iisus a răspuns: „Dați-mi ascultare, și vă voi spune în ce fel este Paradisul, și cum
cei sfinți și cei credincioși vor trăi în acesta pentru totdeauna, căci aceasta este una dintre
cele mai mari binecuvântări ale Paradisului, știind că totul, oricât de măreț ar fi, dacă are un
sfârșit, devine mic sau nimic.
132
Paradisul este casa în care Dumnezeu ține toate bucuriile, care sunt atât de mărețe
încât pământul pe care calcă sfinții și cei binecuvântați este atât de valoros, c ă o drahmă
din acesta este mai prețios decât o mie de lumi.
Aceste bucurii au fost v ăzute de tatăl nostru David, profetul lui Dumnezeu, c ăci
Dumnezeu i le-a ar tat, f cându-l s vad gloria Paradisului; drept pentru care, când i-a
ă
venit în simțuri și-a închis ăochii cu ambele
ă ămâini, și plângând a zis: „Nu mai privi ți la aceast
ș ă
lume, o, ochii mei, căci totul este zadarnic și nimic nu este bun!”
Despre aceste bucurii a vorbit și profetul Isaiia: „Ochii oamenilor nu au v ăzut,
urechile lor nu au auzit, și nici mintea lor nu a gândit, ceea ce Dumnezeu a preg ătit celor ce
Îl iubesc.” Știți de ce nu au v ăzut, auzit sau gândit asemenea bucurii? Pentru că ei, trăind
aici jos pe pământ, nu sunt vrednici să vad ă asemenea lucruri. Drept pentru care, deși tatăl
nostru David le-a văzut cu adevărat, vă spun că el nu le-a v ăzut cu ochii umani, căci
Dumnezeu i-a luat sufletul cu El, iar astfel, fiind unit cu Dumnezeu, le-a v ăzut cu o lumină
divină. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență stă sufletul meu, văzând că
bucuriile Paradisului sunt infinite iar omul este finit, omul nu le poate cuprinde, a șa cum un
borcan de lut nu poate ține în el marea întreagă.
Priviți, atunci, cât de frumoasă este lumea în timpul verii, când toate lucrurile dau
rod. Până și săracul, cuprins de bucuria recoltei ce va s ă vie, face ca văile și munții să
răsune de cântarea lui, căci el își iubește munca cu mare drag. Înălțați-vă astfel inimile către
Paradis, unde toate lucrurile sunt rodnice cu fructe pe măsura celui ce le-a cultivat. Așa cum
Viu este Dumnezeu, această cunoaștere vă este îndeajuns în ceea ce privește Paradisul,
căci Dumnezeu a creat Paradisul ca s ă fie casa bucuriilor Lui. Atunci, oare credeți c ă binele
fără m ăsură nu va fi r ăsplătit cu lucruri frumoase fără m ăsură? Fi ți cu băgare de seamă, c ă
greșiți amarnic dacă gândiți că El nu le stăpânește pe acestea.”
Capitolul 170 – Slujba întru eternitate
tale pe „Dumnezeu
care le s ăvâr îi șspune astfel Mine.
ești pentru omuluiAce-l va sluji și îi va fi credincios: „Îți știu lucrările
șa cum Eu trăiesc veșnic, dragostea ta nu va
depăși milostivirea Mea. Fiindcă tu Mă slujești ca pe Dumnezeul și Creatorul tău, știind că
tu însuți e ști lucrarea Mea și nu ceri de la Mine decât bunăvoință și milă pentru a Mă putea
sluji cu credință, pentru că nu dorești un sfârșit al slujirii Mele, văzând că dorești să Mă
slujești pentru eternitate, la fel voi face și Eu, răsplătindu-te ca și cum ai fi Dumnezeu,
egalul Meu. Și nu doar îți voi pune în mâini abundența Paradisului, dar mi te voi da pe Mine
ca un dar, astfel că, așa cum tu dorești să fii slujitorul meu pentru eternitate, la fel și răsplata
Mea să fie eternă.”
Capitolul 171 – Belșugul binecuvântărilor din Paradis
„Ce credeți”, a spus Iisus, „despre Paradis? Există vreo minte care să înțeleagă
asemenea bogății și bucurii? Omul ar trebui s ă aib ă o cunoaștere atât de mare precum cea
a lui Dumnezeu dacă ar vrea să știe ceea ce Dumnezeu vrea să dăruiască slujitorilor Săi.
Ați văzut, când Irod face un cadou unuia dintre baronii s ăi favoriți, în ce fel îl prezintă?”
Ioan a răspuns: „Am văzut aceasta de două ori, și cu siguranță că a zecea parte din
ceea ce dă ar fi îndeajuns pentru un om sărăc.”
Iisus a spus: „Dar dacă un om sărac va veni înaintea lui Irod, ce îi va da acestuia?”
Ioan a spus: „Unul sau doi bănuți”.
„Fie ca aceasta să fie cartea prin care să aflați cunoașterea Paradisului”, a spus
Iisus, „căci tot ceea ce Dumnezeu a dat omului în lumea de acum, pentru corpul s ău, este
precum un bănuț pe care Irod l-ar da omului sărac; dar ceea ce Dumnezeu va da corpului și
133
sufletului în Paradis este ca atunci când Irod și-ar da tot ce are, până și propria viață, unuia
dintre slujitorii săi.”
Capitolul 172 – Firul de nisip față de mare
„Dumnezeu spune astfel celui ce Îl iube ște și Îi este slujitor credincios: „Mergi și ia
seamă la nisipurile mării, o, slujitorul Meu, cât de multe sunt. Astfel, dac ă marea ți-ar da un
singur fir de nisip, ți s-ar părea oare mic? Cu siguran ță da. Așa cum Eu, Creatorul tău, Sunt
Viu, tot ce am dat în această lume tuturor prinților și regilor pământului este mai puțin decât
un fir de nisip pe care marea ți l-ar da, față de ceea ce îți voi da în Paradisul Meu.”
Capitolul 173 – Belșugul Paradisului
„Considerați acum”, a spus Iisus, „belșugul Paradisului. Căci dacă Dumnezeu a dat
omului în această lume o fărâmă dintr-un bun, în Paradis El le va da de zece ori o sut ă de
mii mai mult. Luați în seamă cantitatea fructelor de pe pământ, cantitatea mâncării, cea a
florilor și cantitatea lucrurilor ce îl servesc pe om. Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui
prezență este sufletul meu, așa cum marea încă mai are nisip sub ea și deasupra ei atunci
când unul ia un fir de nisip din aceasta, la fel de mult vor dep ăși smochinele din Paradis
calitatea și cantitatea smochinelor pe care le mâncăm aici. Și în mod similar toate celelalte
lucruri din Paradis. Dar mai mult, cu adev ărat vă spun, așa cum un munte de aur și de perle
este mai valoros decât umbra unei furnici, la fel sunt și bucuriile Paradisului mai valoroase
decât toate bucuriile prinților lumii pe care le-au avut și pe care le vor avea pân ă la
Judecata lui Dumnezeu, când lumea își va afla sfârșitul.”
Petru a răspuns: „Atunci, corpurile pe care le avem acum vor merge în Paradis?”
Iisus a spus: „Fii cu băgare de seama, Petru, să nu devii un Saducheu, căci
Saducheii spun despre carne c ă nu va învia, și că nu există îngeri. Drept pentru care
corpurile ș ș le este interzis orice ajutor al
îngerilor îni sufletele lor suntAipivate
această lume. uitat, de intrarea
oare, în Paradis,
de Iov, profetul șii prietenul lui Dumnezeu, cum
spune: „Știu că Dumnezeul meu este Viu și că în ultima zi voi fi ridicat din nou în carnea
mea, și cu ai mei ochi îl voi vedea pe Dumnezeu, Mântuitorul meu”?
Dar crede-mă, că această carne a noastră va fi atât de purificată, încât nu va mai
avea nici măcar o singură proprietate din cele ce le are acum, c ăci va fi curățită de orice
dorință rea, iar Dumnezeu o va aduce în starea în care era Adam înainte de a p ăcătui.
Doi oameni slujesc stăpânul în una și aceeași muncă. Primul doar supraveghează
munca și îl comandă pe al doilea, care face tot ceea ce primul îi spune. Spuneți atunci, vi se
pare corect ca stăpânul să-l răsplătească doar pe cel care supraveghează și comandă, și
să-l alunge din casa lui pe cel care s-a obosit în munc ă? Cu siguranță nu.
corpul șAtunci cum va
i simțurile suporta
omului dreptatea
îl slujesc peluiDumnezeu;
Dumnezeu sufletul
acest lucru?
numaiSufletul împreun ăă cu
supravegheaz și
comandă slujirea, căci sufletul nu mănâncă pâine, nu postește, nu merge, nu simte frigul și
căldura, nu se îmbolnăvește și nu este omorât, c ăci sufletul este nemuritor; nu suferă nici
una din acele dureri corporale pe care corpul le îndur ă fiind supus elementelor. Este drept,
prin urmare, ca numai sufletul s ă meargă în Paradis și corpul nu, care s-a obosit atât de
mult în a-L sluji pe Dumnezeu?”
Petru a răspuns: „O, stăpâne, corpul, făcând sufletul să păcătuiască, nu ar trebui să
fie a ezat în Paradis.”
ș
Iisus a spus: „Cum oare va păcătui corpul fără suflet? Cu siguranță este imposibil.
Astfel, prin îndepărtarea milei lui Dumnezeu asupra corpului, tu condamni sufletul în iad.”
134
Capitolul 174 – Corpul ce nu putrezește

„Așa cum Viu este Dumnezeu, în prezența căruia sufletul meu se află, Dumnezeul
nostru promite milă păcătosului, spunând: „În acea or ă în care păcătosul își va plânge
p catul, Eu nu îi voi mai ine minte vreodat p catele sale.” Dar cine va mânca din carnea
ă ă în Paradis dacă corpul
aflat ț nu va ajungeă acolo?
ă Sufletul? Cu siguranță nu, căci acesta
este spirit.”
Petru a răspuns: „Așadar, cei binecuvântați vor mânca în Paradis; dar cum va fi
golită carnea fără necurățenie?”
Iisus a spus: „Acum, oare ce binecuvântare va primi corpul dacă acesta nu va
mânca sau nu va bea? Cu siguran ță se cuvine să aduci slavă în măsura obiectului slăvit.
Dar tu greșești, Petru, în a gândi c ă acea carne va fi golită în necurățenie, căci corpul din
acest timp mănâncă c ărnuri coruptibile și astfel are loc putrefacția; dar în Paradis corpul va
fi incoruptibil, impasibil, nemuritor și liber de orice nenorocire; iar cărnurile, fiind fără defect,
nu vor genera putrefacția.”
Capitolul 175 – Dumnezeu spune aceasta prin profetul Isaiia

„Dumnezeu spune aceasta prin profetul Său, Isaiia, aducând consolare celor
lepădați: „Slujitorii mei vor sta la masa Mea, în casa Mea, și se vor înfrupta cu bucurie, cu
veselie și sub cântecul harpelor și a orgelor, și nu îi voi lăsa s ă aibă vreo lipsă. Dar voi care
sunteți dușmanii mei veți fi izgoniți de la Mine, către unde veți muri în chinuri, în timp ce
slujitorii Mei vă vor disprețui.”
Capitolul 176 – Fără invidie în Paradis

„La ce ajută oare să spui „ei vor posti”?” a spus Iisus apostolilor. „Cu siguranță
Dumnezeu ște limpede. Dar pentru ce scop sunt cele patru râuri ale Paradisului cu
lichioruri prevorbe
țioase și cu atâtea fructe? Cu siguranță, Dumnezeu nu mănâncă, îngerii nu
mănâncă, sufletele nu mănâncă, simțurile nu mănâncă, ci mai degrabă carnea, care este
corpul nostru. De aceea, pentru corp, gloria Paradisului este în c ărnuri, și cea a sufletului și
a simțurilor este Dumnezeu și conversația cu îngerii și spiritele binecuvântate. Gloria va fi
mai bine revelată de Mesagerul lui Dumnezeu, care, v ăzând că Dumnezeu a creat toate
lucrurile din dragoste pentru el, va ști toate lucrurile mai bine decât orice alt ă creatură.”
Bartolomeu a spus: „O, stăpâne, va fi gloria Paradisului aceeași pentru fiecare om?
Dacă va fi aceeași, atunci nu va fi drept, iar dacă nu va fi aceeași, cei cu mai puțin îi vor
invidia pe cei cu mai mult.”
Iisus a răspuns: „Nu va fi aceeași, căci Dumnezeu este drept, iar fiecare în parte va
fimai țumit,
mulmul căci invidia nui-a
vaîmbr
exista acolo. Spune-mi, Bartolomeu; ăpân care
ți slujitori, pe care ăcat cu aceleași haine. Oare băieera un stsunt
ții, care îmbrăcaavea
ți în
haine de băieți, vor plânge pentru că nu sunt îmbrăcați precum bărbații? Cu siguranță va fi
dimpotrivă, căci dacă cei în vârstă vor dori să îi îmbrace cu hainele lor mari, ace știa ar
deveni furioși, căci hainele nefiind de mărimea lor, ar crede că sunt luați în râs. Acum,
Bartolomeu, ridică-ți inima către Dumnezeu în Paradis, și vei vedea că aceeași glorie, deși
va fi mai multă pentru unul și mai puțină pentru altul, nu va cauza nici o f ărâmă de invidie.”
Capitolul 177 – Soarele și luna Paradisului
Apoi a spus cel ce scrie: „O, st ăpâne, are Paradisul lumină de la soare, precum are
această lume?”
135
Iisus a răspuns: „Astfel mi-a spus mie Dumnezeu, o, Barnaba: „Lumea în care voi,
oamenii care păcătuiesc, trăiți, este împodobită de soare, de lună și de stele, pentru binele
și bucuria voastră; pentru aceasta le-am creat. Credeți oare că, casa unde cei credincio și
vor sălășlui nu va fi mai bună? Cu siguranță greșiți în a crede astfel, c ăci Eu, Dumnezeul
vostru, sunt soarele Paradisului, iar Mesagerul Meu este luna, care de la Mine prime te
totul; iar stelele sunt profeții care v-au predicat Voința Mea. De aceea cei credincioși, așșa
cum au primit aici cuvintele Mele de la profeții Mei, la fel vor primi bunătate și bucurie prin ei
în Paradisul bucuriilor Mele.”
Capitolul 178 – Gândirea greșită a lui Petru
„Și fie ca acestea să vă fie îndeajuns, în ceea ce prive ște cunoașterea Paradisului.”
După care Bartolomeu a spus din nou: „O, st ăpâne, ai răbdare cu mine dacă îți mai
cer încă un răspuns.”
Iisus a răspuns: „Spune ceea ce dorești.”
Bartolomeu a spus: „Paradisul este fără îndoială ceva măreț, căci știind că sunt
atâtea lucruri bune în el, trebuie s ă fie de nedescris.”
Iisus a răspuns: „Paradisul este atât de măreț încât nici un om nu îl poate măsura.
Cu adevărat vă spun, că Cerurile sunt nouă, în care sunt așezate planetele, și acestea
(Cerurile) sunt îndepărtate unul de celălalt de distanța unei călătorii a cincisute de ani
pentru un om; iar pământul în mod asemănător este depărtat de primul Cer de distanța unei
călătorii de cincisute de ani.
Dar opriți-vă în a înțelege mărirea primului Cer, care este la fel de mare fa ță de
întregul pământ, cum întregul pământ este față de un singur fir de nisip. La fel este al doilea
Cer mai mare față de primul, și al treilea față de al doilea, și în mod asemănător până la
ultimul cer, este fiecare Cer mai mare decât cel dinainte. Și adevărat vă spun, că Paradisul
este mai mare decât pământul și toate Cerurile la un loc, la fel cum pământul este față de
un singurApoifir de nisip.”Petru: „O, st ăpâne, Paradisul trebuie să fie mai mare decât Dumnezeu,
a spus
întrucât Dumnezeu este văzut în acesta.”
Iisus a răspuns: „Nu mai vorbi, Petru, c ăci fără să știi spui blasfemii.”
Capitolul 179 – Dumnezeu văzut prin Ochii Paradisului
Atunci a venit îngerul Gabriel la Iisus și i-a arătat o oglindă strălucitoare precum
soarele, în care el a v ăzut scrise aceste cuvinte: „Așa cum Eu Sunt Viu pentru Eternitate, la
fel este și Paradisul mai mare decât toate Cerurile și decât pământul, și a șa cum pământul
este mai mare față de un singur fir de nisip, la fel sunt și Eu mai mare decât Paradisul, de
atât ăturile de apă conținute de
mare,deprecum
multe firele
ori precum
de iarbamarea
de pecu
p ătot nisipul
mânt, ei, precum
precum frunzele pic
tuturor copacilor, precum pieile
tuturor animalelor, și de atât de multe ori precum firele de nisip care ar trebui s ă umple
Cerurile, Paradisul și încă mai mult.”
Apoi Iisus a spus: „Să îl venerăm pe Dumnezeul nostru, care este binecuvântat
pentru totdeauna.”
Ei și-au aplecat capurile de o sută de ori și s-au prosternat cu fețele la pământ în
rugăciune. După ce rugăciunea a fost făptuită, Iisus l-a chemat pe Petru și i-a spus lui și
tututor discipolilor săi ceea ce văzuse el. Și lui Petru i-a zis: „Sufletul t ău, care este mai
mare decât întregul pământ, vede printr-un singur ochi soarele, care este de o mie de ori
mai mare decât tot pământul.”
„Este adevărat”, a spus Petru.
136
Cu toții au rămas uimiți auzind aceasta și și-au spus unul altuia: „Cum s ă devină un
prunc cel ce are treizeci sau patruzeci de ani? Cu adev ărat, este o vorbă greu de înțeles.”
Iisus a spus: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență este sufletul meu,
cuvintele mele sunt adevărate. V-am spus că un om trebuie s ă devină precum un prunc,
c ci aceasta este adev rata pio enie. C ci dac vei întreba un prunc: „Cine i-a f cut
ă
hainele?” el va răspunde:ă „Tatăl meu.”
ș Dacăă îl vei întreba
ă a cui este casa în care trțăiește,
ă el
va răspunde: „A tatălui meu.” Dacă îi vei spune: „Cine îți dă de mâncare?” el îți va zice:
„Tatăl meu.” Dacă îi vei zice: „Cine te-a înv ățat cum să mergi și să vorbești?” el va
răspunde: „Tatăl meu.” Iar dacă îi vei spune: „Cine ți-a spart capul, de ai capul înf ășurat
astfel?” el va răspunde: „Am căzut, iar astfel mi-am spart capul.” Dacă îi vei spune: „De ce
ai căzut jos?” el va răspunde: „Nu vezi că sunt mic, și nu am puterea să merg și să fug
precum un om mare? De asta tatăl meu trebuie să m ă țină de mână pentru a putea merge
corect. Dar pentru a putea învăța să merg bine, tatăl meu m-a lăsat singur puțin timp, iar eu,
dorind să fug, am căzut jos.” Dacă îi vei spune: „Și ce ți-a spus tatăl tău?” el îți va răspunde
că i-a zis: „Oare de ce nu ai mers mai încet? Ai grijă ca în viitor să nu pleci de lâng ă mine.”
Capitolul 184 – Numai farisei prefăcuți

„Spuneți-mi, este adevărat?” a spus Iisus.
Ucenicii și scribul au răspuns: „Este cât se poate de adevărat."
Apoi, Iisus a spus: „Cel ce Îl recunoa ște din inimă pe Dumnezeu ca autor al tuturor
lucrurilor bune, și pe el însuși ca autor al păcatului, acela va fi cu adevărat umil. Dar cel ce
va vorbi precum vorbește copilul dar va contrazice aceeași faptă, cu siguranță acela are o
falsă umilință și o mândrie adevărată. Căci mândria atunci este la apogeu, când el se
folosește de lucrurile umile ca să nu fie mustrat și disprețuit de oameni.
Adevărata umilință este o smerenie a sufletului, prin care omul se cunoa ște cu
adevărat pe sine; dar smerenia fals ă este o ceață a iadului, care întunec ă atât de mult
înțelegerea sufletului, încât ceea ce un om ar trebui s ă-și atribuie lui însuși, el Îi va atribui lui
Dumnezeu, și ceea ce ar trebui să-I atribuie lui Dumnezeu, el î și va atribui lui însu și.
Astfel, omul cu o falsă umilință va spune că el este un păcătos nenorocit, dar când
un altul îi va spune că el este un păcătos, atunci el se va mânia împotriva lui, și-l va
persecuta. Omul cu o falsă umilință va spune că Dumnezeu i-a dat tot ce are el, dar că și el
la rândul lui nu a adormit, ci a f ăcut numai fapte bune. Cât despre fariseii din vremea de
acum, fraților, spuneți-mi cum merg ei."
Cărturarul a răspuns, plângând: „O, stăpâne, fariseii din prezent au haine și nume
de farisei, dar în inima și în faptele lor ei sunt Cananiți. Și de-ar fi voit Dumnezeu ca ei s ă nu
uzurpeze un astfel de nume, atunci ei nu i-ar fi în șelat pe cei simpli! O, timpuri str ăvechi, cât
de crud ne-ați tratat, luându-i de lângă noi pe adevărații fariseii și lăsându-i pe cei falși!"
Capitolul 185 – Hagai și Obadia
Iisus a răspuns: „Frate, nu este timpul cel care a f ăcut acest lucru, ci mai degrab ă
lumea rea. Căci în orice timp este posibil să Îl slujești pe Dumnezeu în adev ăr, dar prin
împrietenirea cu lumea, adică cu obiceiurile rele a fiec ărui timp, oamenii devin răi. Oare nu
știi că Ghehazi, slujitorul lui Elisei proorocul, spunând minciuni și făcându-l de rușine pe
stăpânul său, a luat banii și haina lui Naaman Sirianul? Și totuși, Elisei a avut un num ăr
mare de farisei cărora Dumnezeu a făcut ca el să profețească.
Adevărat vă spun, că oamenii sunt atât de înclinați spre a lucra răul, și atât de mult
incită spre rău aceasta lume și spre lucrările lui Satana, amăgindu-i spre rău, încât fariseii
139
Când a auzit aceasta, Osea a spus: „Iart ă-mă frate, căci am săvârșit un mare păcat
împotriva ta, căci Dumnezeu mi-a dat această manta pentru ca eu s ă ți-o pot da ție, iar eu
am uitat. De aceea, primește-o și roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.” Acel om, crezând
cele spuse, a primit mantaua lui Osea și a plecat. Și când Osea s-a dus la casa lui Hagai,
acesta a spus: „Cine i-a luat mantaua?” Osea a r spuns: „Cartea lui Moise.” Hagai a fost
foarte mulțumit auzindț acestea, văzând bunătatea lui ă Osea.
S-a întâmplat ca un om s ărac să fie jefuit de niște hoți și lăsat dezbrăcat; iar acesta
a fost lăsat doar cu o piele de capră peste părțile lui ascunse. Drept pentru care, întrucât el
nu s-a dus să-l vadă pe Hagai, bunul Hagai a crezut c ă Osea era bolnav. Și s-a dus cu doi
discipoli pentru a-l găsi, și l-au găsit înfășurat în frunze de palmier. Apoi a spus Hagai:
„Spune-mi, de ce nu ai venit să mă vizitezi?” Osea a răspuns: „Cartea lui Moise mi-a luat
tunica, și mi-a fost frică să vin într-acolo fără o tunică.” După care Hagai i-a dat o altă tunică.
Se făcea că un om tânăr, văzând că Osea a citit Cartea lui Moise, plângea și
spunea: „Și eu aș vrea să înv ăț a citi, numai de aș avea o carte.” La auzul cărora Osea i-a
dat cartea, spunând: „Frate, aceasta carte este a ta, c ăci Dumnezeu mi-a dăruit-o pentru ca
eu să o dau unuia care plânge și dorește o carte.” Omul l-a crezut și a primit cartea.
Capitolul 188 – Osea în Ierusalim

„Era un discipol al lui Hagai aproape de Osea, iar acesta, dorind s ă vadă dacă
propria carte era scrisă cum se cuvine, a mers la Osea și i-a spus: „Frate, adu a ta carte și
hai să vedem dacă este precum a mea.” Osea a r ăspuns: „A fost luată de la mine.” „Cine ți-
a luat-o?” a spus discipolul. Osea a r ăspuns: „Cartea lui Moise.” Auzind acestea, acesta s-a
dus la Hagai și i-a spus: „Osea a înnebunit, căci el spune despre Cartea lui Moise c ă i-a luat
de la el Cartea lui Moise.” Hagai a r ăspuns: „Fie voia lui Dumnezeu, o, frate, ca și eu să fiu
nebun precum el și fiecare om nebun s ă fie precum Osea!”
Pe atunci, hoții Sirieni, jefuind pământurile Iudeii, au prins pe fiul unei văduve
ărace care trăia lângă Muntele Carmel, unde profeții și fariseii sălășluiau. S-a făcut că în
stimp ce Osea s-a dus să taie lemne, să o întâlnească pe această femeie, care plângea.
După care a început să plângă de îndată, căci oricând vedea pe unul răzând, râdea și el, și
oricând vedea pe unul plângând, plângea și el. Osea a întrebat-o apoi pe femeie de motivul
plângerii ei, iar aceasta i-a spus totul.
Apoi a spus Osea: „Vino, soră, căci Dumnezeu voiește ca tu să ai un fiu.” Și au
mers dimpreună în Hebron, unde Osea s-a vândut pe sine și a dat bani văduvei, care,
neștiind de unde avea banii, i-a primit și și-a răscumpărat fiul. Cel care îl cump ărase pe
Osea l-a dus la Ierusalim, unde avea un s ălaș, neștiindu-l pe Osea.
Hagai, vâzând că Osea nu era de g ăsit, a rămas îngrijorat pentru acesta. Drept
pentru care îngerul lui Dumnezeu i-a spus cum acesta fusese luat ca sclav în Ierusalim.
Bunul
fiului ei.Hagai, auzind doi
Și chemând acestea, a plâns
discipoli pentru
s-a dus lipsa lui Prin
în Ierusalim. a șaluicum
Oseavoia o mamă laplânge
Dumnezeu, lipsa
intrarea în
oraș l-a întâlnit pe Osea, care era înc ărcat cu pâine pentru a o duce muncitorilor din via
stăpânului său.
Recunoscându-l, Hagai a spus: „Fiule, cum se face c ă ți-ai părăsit tatăl, care te
căută jelind?” Osea a răspuns: „Tată, am fost vândut.” Apoi a spus Hagai cu mânie: „Cine
este nenorocitul care te-a vândut?” Osea a r ăspuns: „Dumnezeu să te ierte, tată, căci cel ce
m-a vândut este atât de bun încât dac ă nu ar fi fost pe lume, nimeni nu ar deveni sfânt.”
„Atunci cine a fost?” a spus Hagai. Osea a răspuns: „O, tată, a fost Cartea lui Moise.” Apoi
bunul Hagai a rămas înmărmurit și a spus: „Fie voia lui Dumnezeu, o, fiul meu, ca Cartea lui
Moise să mă vândă și pe mine dimpreună cu copiii mei, așa cum te-a vândut pe tine!”
141
Apoi Hagai s-a dus cu Osea la casa stăpânului său, care văzându-l pe Hagai a
spus: „Binecuvântat fie Dumnezeul nostru, care a trimis pe profetul Său în casa mea,” și a
fugit să-i sărute mâinile. Apoi Hagai a spus: „Frate, s ărută mâna sclavului pe care l-ai
cumpărat, căci el este mai bun decât mine.” Și acesta i-a povestit tot ce se întâmplase,
dup care st pânul i-a dat lui Osea libertatea lui.
ă Și astaă este tot ce mi-ai cerut, o, st ăpâne,” a spus scribul.
Capitolul 189 – Soarele a stat nemișcat douăsprezece ore

Apoi Iisus a spus: „Acesta este adev ărul, întrucât sunt încredințat de Dumnezeu.
Așadar, pentru ca toții să știe că acesta este adev ărul, fie ca în numele lui Dumnezeu
soarele să stea pe loc și să nu se miște pentru douăsprezece ore!” Și astfel s-a întâmplat, în
ciuda marii frici a Ierusalimului și a Iudeii.
Apoi Iisus a spus scribului: „O, frate, ce cauți să înveți de la mine, văzând că ai atât
de multă cunoaștere? Așa cum Viu este Dumnezeu, aceasta este îndeajuns pentru
salvarea omului, căci umilința lui Hagai dimpreună cu binefacerea lui Osea împlinesc Legea
și ceea ce au spus toți profeții. Spune-mi, frate, când ai venit în templu pentru a m ă întreba,
ai gândit oare că Dumnezeu m-a trimis pentru a distruge Legea și ceea ce au spus profeții?
Cu siguranță Dumnezeu nu voiește aceasta, căci el este neschimbător și prin urmare ceea
ce Dumnezeu a ordonat ca fiind calea prin care omul se poate salva, aceasta a făcut El ca
toți profeții să rostească.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui prezență se află sufletul meu, dacă Cartea
lui Moise și cartea tatălui nostru David nu erau corupte de tradițiile omenești ale fariseilor și
ale doctorilor falși, atunci Dumnezeu nu mi-ar fi dat aceste cuvinte mie. Și de ce vorbesc
numai de Cartea lui Moise și de cea a lui David? Toate profe țiile le-au corupt ei, astfel c ă
astăzi un lucru nu este urmat pentru c ă astfel a poruncit Dumnezeu, ci oamenii caută să
vadă dacă și doctorii spun la fel și dacă fariseii le urmează, ca și cum Dumnezeu ar fi în
eroare, iar
Vai,oamenii nu ar putea
prin urmare, fi eroare.
acestei generații necredincioase, căci asupra ei va veni sângele
fiecărui profet și a fiecărui om drept, dimpreună cu sângele lui Zaharia fiul lui Varahia, pe
care l-au omorât între templu și altar! Și pe care profet nu l-au persecutat ei? Ce om drept
au lăsat ei să moară de moarte naturală? Nici măcar unul! Iar acum ei caută să mă omoare
pe mine.
Se laudă că sunt fiii lui Avraam și că au în posesiune minunatul Templu. Așa cum
Viu este Dumnezeu, ei sunt fii a lui Satana, și de asta fac ei voia lui; de aceea, templul și
orașul sfânt se vor ruina, astfel încât nu va mai r ămâne din Templu nici o piatră una peste
alta.”
Capitolul 190 – Nu-L ofensați pe Dumnezeu cu orice preț

„Spune-mi, frate, tu care ești un doctor învățat în Lege, în cine s-a f ăcut
promisiunea lui Mesia, făcută tatălui nostru Avraam? În Isaac sau în Ismail?”
Scribul a răspuns: „O, stăpâne, mi-e teamă să îți spun asta datorită pedepsei cu
moartea.”
Apoi Iisus a spus: „Frate, sunt întristat că am venit să m ănânc pâine în casa ta, din
moment ce iubești viața de acum mai mult decât Îl iubești pe Creatorul tău; și pentru
aceasta îți vei pierde viața, dar nu te teme că ai s ă pierzi credința și viața eternă, care este
pierdută atunci când limba vorbește cotrariul a ceea ce știe din Legea lui Dumnezeu.
142
Apoi bunul scrib a plâns și a spus: „O, stăpâne, dacă aș fi știut cum să fiu rodnic,
atunci predicam mai multe lucruri din cele rămase nespuse, dacă ele nu ar fi provocat
răscoala oamenilor.”
Iisus a răspuns: „Nu ar trebui s ă îi respecți nici pe oameni, nici pe întreaga lume,
nici pe to i sfin ii, nici pe îngeri, dac aceasta va aduce ofens lui Dumnezeu. De aceea,
mai degrab ț ă las
ț ă întreaga lume să ămoară decât să Îl ofensezi ă pe Dumenzeu, Creatorul
nostru, și nu o lăsa să stea în păcat. Căci păcatul distruge și nu întreține nimic, dar
Dumnezeu este Măreț în a crea atât de multe lumi precum firele de nisip din mare, și încă
mai multe.”
Capitolul 191 – Cartea lui Moise, despre Mesia
Apoi scribul a spus: „Iartă-mă, stăpâne, căci am păcătuit."
Iisus a spus: „Dumnezeu s ă te ierte, căci împotriva Lui ai păcătuit."
După care a spus scribul: „Am văzut o carte veche, scrisă de mâna lui Moise și a lui
Iosua, cel care a făcut soarele să stea pe loc, așa cum tu ai făcut, slujitori și profeți ai lui
Dumnezeu, și care carte este adevărata carte a lui Moise. Acolo este scris c ă Ismail este
tatăl lui Mesia, iar Isaac este tatăl mesagerului lui Mesia. Și astfel spune cartea, c ă Moise a
zis: „Domnul Dumnezeu a lui Israel, puternic și plin de milă, arată robului Tău splendoarea
slavei tale."
După care Dumnezeu i l-a arătat pe Mesagerul S ău în brațele lui Ismail, iar pe
Ismail în brațele lui Avraam. Aproape de Ismail era Isaac, în ale c ărui brațe era un copil,
care cu degetul arăta spre Trimisul lui Dumnezeu, zicând: „Aceasta este cel pentru care
Dumnezeu a creat toate lucrurile." Dup ă care Moise a strigat cu bucurie: „O, Ismail, ai în
brațele tale întreaga lume și paradisul! Fii conștient de mine, robul lui Dumnezeu, ca eu s ă
găsesc har înaintea lui Dumnezeu prin fiul tău, pentru care Dumnezeu a f ăcut toate."
Capitolul 192 – Dumnezeu nu și-a păstrat Milostivirea doar asupra Israelului

„În acea carte nu este găsit faptul că Dumnezeu mănâncă carnea bovinelor sau cea
a oilor; în acea carte nu se spune c ă Dumnezeu și-a păstrat mila numai pentru Israel, ci mai
degrabă că Dumnezeu are milă de fiecare om care Îl caută în adevăr pe Dumnezeu,
Creatorul său. Nu am putut să citesc întreaga carte, întrucât marele preot, în a cărui
bibliotecă eram, mi-a interzis-o, spunând că un Ismaelit a scris-o."
Atunci Iisus a zis: „Vezi ca niciodată să nu mai ascunzi adevărul, căci în credința lui
Mesia va da Dumnezeu mântuirea oamenilor, și fără ea nu va fi salvat nici unul."
Și atunci și-a încheiat Iisus discursul s ău. După care, de cum s-au a șezat la masă,
iată! Maria, care a plâns la picioarele lui Iisus, a intrat în casa lui Nicodim, c ăci acesta era
numele cărturarului,
slujitoarea și plângând s-a așezat la picioarele lui Iisus,
ta, care prin tine a primit mila lui Dumnezeu, are o sor ă și spunând: „St ăpâne,
un frate care acum
sunt bolnavi și pe patul de moarte."
Iisus a răspuns: „Unde este casa ta? Spune-mi, căci voi merge să mă rog lui
Dumnezeu pentru sanatatea lui."
Maria a răspuns: „Betania este casa fratelui și a sorei mele, iar casa mea este în
Magdalena; fratele meu, așadar, este în Betania."
Iisus a zis femeii: „Du-te de îndat ă la casa fratelui tău și acolo așteaptă-mă, pentru
c voi veni să îl vindec. Și nu avea frică, căci el nu va muri."
ă
Femeia a plecat, și ajungând în Betania a aflat c ă fratele ei a murit în acea zi, de
aceea l-a pus în mormântul strămoșilor lor.
143
Capitolul 193 – Iisus la mormântul lui Laz ăr

Iisus a mai rămas două zile în casa lui Nicodim, iar în a treia zi a plecat spre
Betania; iar când a fost aproape de oraș a trimis pe doi din ucenicii s ăi înaintea lui, să o
anun e pe Maria de venirea lui. Ea a fugit din ora , i când l-a g sit pe Iisus a spus,
ț
plângând: „Stăpâne, mi-ai spus că fratele meu nu vaș muri; ș dar el a fostă îngropat de patru
zile. Dacă ar fi voit Dumnezeu ca tu să vii mai înainte să te chem, atunci el nu ar fi murit!"
Iisus a răspuns: „Fratele tău nu este mort, ci doarme, de aceea am venit s ă-l
trezesc."
Maria a răspuns, plângând: „Doamne, de la un astfel de somn va fi trezit în ziua
judecății de către îngerul lui Dumnezeu când va suna din trâmbița lui."
Iisus a răspuns: „Maria, crede-mă că el se va ridica înainte de acea zi, căci
Dumnezeu mi-a dat putere asupra somnului lui; și cu adevărat îți spun că el nu este mort,
căci numai unul este mort, acela care moare f ără a găsi mila lui Dumnezeu."
Maria s-a întors repede să o anunțe pe Marta, sora ei, de venirea lui Iisus.
Atunci s-au adunat la moartea lui Lazăr un număr mare de evrei din Ierusalim și mulți
cărturari și farisei. Marta, după ce a auzit de la sora ei Maria de venirea lui Iisus, s-a ridicat
în grabă și a fugit afară, după care mulțimea de evrei, cărturari și farisei a urmat-o să o
consoleze, căci au crezut că se duce la mormânt s ă-l plângă pe fratele ei. Când, prin
urmare, a ajuns la locul unde Iisus a vorbit cu Maria, Marta a spus plângând: „Stăpâne,
dacă ar fi voit Dumnezeu cu tu să fii aici, atunci fratele meu nu ar fi murit!"
Maria apoi a venit plângând; după care Iisus, vărsând lacrimi și oftând, a zis: „Unde
l-ați așezat?"
Ei au răspuns: „Vino și vezi."
Fariseii au zis între ei: „Oare de ce, acest om, care a înviat fiul v ăduvei din Nain, a
lăsat pe acest om să moară, după ce a spus că el nu va muri?"
Iisus a venit la mormânt, unde fiecare plângea, și a spus: „Nu plânge ți, pentru că
Lazăr doarme, și am venit să-l trezesc."
Fariseii au zis între ei: „Să dea Dumnezeu ca tu să dormi la fel!"
Apoi, Iisus a spus: „Ceasul meu încă nu a venit, dar când va veni voi dormi în
același fel, și voi fi trezit degrabă."
Apoi, Iisus a spus din nou: „Dați piatra de pe mormânt."
Marta a spus: „Doamne, miroase, c ăci el este mort de patru zile.”
Iisus a spus: „De ce oare am venit eu aici, Marta? Nu crezi în mine c ă îl voi trezi?”
Marta a spus: „Eu știu că tu ești un sfânt al lui Dumnezeu, care te-a trimis în
această lume."
Apoi, Iisus a ridicat mainile la cer și a zis: „Dumnezeul părinților noștri, Dumnezeul
lui Avraam, Dumnezeu al lui Ismail și Domnul lui Isaac, ai milă de suferința acestor femei și
adu slavȘăi Numelui
când a Trăăspuns
u Sfânt."
toată lumea „Amin", Iisus a spus cu glas tare: „Lazăre, vino
afară!" După care cel ce era mort s-a ridicat; și Iisus a zis ucenicilor s ăi: „Dezlegați-l." Căci
el era înfășurat în pânza de înmormântare, care îi acoperea fa ța, așa cum părinții noștri
obișnuiau să-și îngroape morții.
O mare mulțime de evrei și unii dintre farisei au crezut în Iisus, pentru c ă miracolul a
fost unul mare. Cei ce au r ămas în necredința lor au plecat și s-au dus la Ierusalim și au
anunțat marele preot de învierea lui Laz ăr, si cum mulți deveniseră Nazarineni, căci a șa au
fost numiți cei aduși spre pocăință prin Cuvântul lui Dumnezeu predicat de Iisus.
144
Capitolul 194 – Fără perceperea lui Dumnezeu, viața este moarte

Cărturarii și fariseii s-au sfătuit cu marele preot să-l ucidă pe Lazăr, căci mulți au
renunțat la tradițiile lor și au crezut în cuvântul lui Iisus, pentru că miracolul lui Lazăr a fost
unul mare, v zând c Laz r vorbise cu oamenii i a mâncat i a b ut. Dar pentru c el era
ă
puternic, având ă
discipoli ăîn Ierusalim și fiind șurmat împreun
ș ă cu ă sora lui de întreaga
ă
Magdalena și Betania, ei nu știau ce să facă.
Iisus a intrat în Betania, în casa lui Laz ăr, iar Marta și cu Maria l-au slujit. Maria,
stând într-o zi la picioarele lui Iisus, asculta cuvintele lui, dup ă care a zis către Iisus:
„Stăpâne, nu vezi că sora mea nu are nici o grijă de tine, și nu îți oferă ceea ce trebuie să
mănânci ție și ucenicilor tăi?"
Iisus a răspuns: „Marta, Marta, ia seamă s ă gândești la ceea ce tu ar trebui să faci;
căci Maria și-a ales o parte care nu i se va lua niciodat ă de la ea.”
Iisus, stând la masă cu o mare mulțime ce credeau în el, a zis: „Fraților, mai am
doar puțină vreme pentru a r ămâne cu voi, căci timpul la care trebuie să plec din lume este
aproape. De aceea vă aduc aminte cuvintele lui Dumnezeu vorbite lui Ezechiel, proorocul,
zicând: „Așa cum Eu, Dumnezeul vostru, tr ăiesc veșnic, sufletul ce păcătuiește, acela va
muri, dar dacă păcătosul se va pocăi el nu va muri, ci va trăi." De aceea, moartea de acum
nu este moarte, ci mai degrabă sfârșitul unei morți mai lungi, precum este corpul separat de
simțuri când leșină, deși are sufletul în el, nu are nici o procopseal ă față de cei morți și cei
îngropați, doar că trupul îngropat așteaptă ca Dumnezeu să-l învie din nou, dar cel
inconștient așteaptă să i se întoarcă simțurile.
Priviți viața prezentă ca fiind moartea, prin faptul c ă nu Îl percepeți pe Dumnezeu.”
Capitolul 195 – Iisus în casa lui Laz ăr

„Cei ce vor crede în mine nu vor muri ve șnic, căci prin cuvântul meu Îl vor percepe
pe
act Dumnezeu în ei, șoi prin
pe care natura face urmare vor lucra
prin porunca luipentru mântuirea
Dumnezeu? Ca lor. Ce este
atunci cândmoartea decât
cineva ar un
ține o
pasăre legată, iar frânghia să fie în mâna lui; când capul va dori ca pas ărea să zboare
departe, oare ce va face? Cu siguran ță el va porunci în mod natural mâinii s ă se deschidă;
și astfel de îndată pasărea va zbura departe. „Sufletul nostru", cum spune profetul David,
„este precum o vrabie eliberată din lațul vânătorului," când omul trăiește sub protecția lui
Dumnezeu. Și viața noastră este precum o frânghie prin care natura ține sufletul legat de
trup și de simțurile omului. Când, prin urmare, se face voia lui Dumnezeu și poruncește
naturii să se deschidă, viața este frântă iar sufletul scapă în mâinile îngerilor pe care
Dumnezeu i-a rânduit să primească suflete.
Să nu plângă oamenii, așadar, atunci când un prieten de-al lor este mort; c ăci astfel
asufletul,
voit Dumnezeu.
văzând căDar să plângădef ăDumnezeu,
îl desparte ră încetare atunci el păărata
cândadev
care este cătuie
Viaște, ăci ăastfel moare
ță. cDac trupul este
oribil fără unirea sa cu sufletul, cu mult mai înspăimântător este sufletul fără de unire cu
Dumnezeu, care cu harul și cu îndurarea Lui îl înfrumusețează și îl însuflețește."
Și după ce a spus acestea, Iisus a adus mulțumiri lui Dumnezeu; după care Lazăr a
spus: „Stăpâne, această cas ă aparține lui Dumnezeu, Creatorul meu, împreună cu tot ce El
a dat în păstrarea mea, pentru ajutorul săracilor. De aceea, din moment ce tu ești sărac și ai
un număr mare de ucenici, vino s ă locuiești aici când vei dori și cât de mult vrei, căci robul
lui Dumnezeu te va sluji atâta cât va fi nevoie, din dragoste pentru Dumnezeu."
145
Capitolul 196 – Lazăr a murit numai o dat ă

Iisus s-a bucurat când a auzit acest lucru, și a zis: „Vedeți acum ce lucru bun este a
muri! Lazăr a murit o singură dată și a învățat o asemenea doctrină ce nu este cunoscută
nici de în elep ii lumii, care au îmb trânit printre c r i! S dea Dumnezeu ca fiecare om s
ț
moară o singur ț ă dat ă și s ă se întoarc
ă ă la lume, caășți Lazăăr, pentru ca oamenii să învețe s ă
trăiască."
Ioan a răspuns: „O, stăpâne, îmi este permis să rostesc un cuvânt?"
„Rostește o mie", a răspuns Iisus, „căci așa cum un om este obligat să împartă
bunurile sale în slujba lui Dumnezeu, tot așa este el obligat s ă împartă doctrina, și cu atât
mai mult este el obligat s ă fac ă astfel, atâta timp cât lumea are înc ă puterea de a aduce un
suflet spre pocăință, pe când bunurile materiale nu pot aduce înapoi viața celor morți.
De aceea, acela este un criminal, cel care are puterea de a ajuta un om sărac iar
când nu îl ajută săracul moare de foame; dar un criminal și mai mare este acela care ar
putea, prin Cuvântul lui Dumnezeu, s ă convertească un păcătos la pocăință, și nu îl
convertește, ci stă, așa cum spune Dumnezeu, „ca un câine prost." Împotriva acestora
spune Dumnezeu: „Sufletul păcătosului care va pieri pentru că i-ai ascuns Cuvântul Meu,
Eu îl voi lua prin mâinile tale, o, rob necredincios."
În ce stare, atunci, sunt acum fariseii și c ărturarii care au cheia și nu vor să intre, și
care îi opresc pe cei care vor să intre în viața veșnică? Tu ceri de la mine, o, Ioan,
permisiunea de a vorbi un cuvânt, dup ă ce ai ascultat o sut ă de mii de cuvinte ale mele.
Adevărat vă spun, că eu sunt obligat să ascult de zece ori mai mult pentru fiecare cuvânt pe
care l-ați ascultat de la mine. Și cel ce nu va asculta pe altul, de fiecare dat ă când va vorbi
el va păcătui; văzând că ar trebui să facem altora ceea ce dorim pentru noi în șine, și nu să
facem altora ceea ce noi nu vrem s ă primim."
Apoi a zis Ioan: „O, stăpâne, de ce nu a acordat Dumnezeu acest lucru oamenilor,
ca ei să moară o singură dat ă și să se întoarcă precum Lazăr, pentru ca astfel să învețe s ă
se cunoască pe sine și pe Creatorul lor?"
Capitolul 197 – Asem ănarea cu un topor bun
Iisus a răspuns: „Spune-mi, Ioan; era un gospodar, care a dat un topor perfect
unuia dintre slujitorii săi, pentru ca el s ă taie lemnul care împiedica vederea casei sale. Dar
muncitorul a uitat toporul și a spus: „Dacă stăpânul mi-ar da un topor vechi a ș tăia cu
ușurință lemnul." Spune-mi, Ioan, ce a spus stăpânul? Cu siguranță el s-a mâniat, și a luat
toporul vechi și l-a lovit în cap, zicându-i: „Nenorocit și ticălos! Ți-am dat un topor cu care
puteai tăia lemnul fără trudă, iar tu cauți acest topor cu care trebuie s ă trudești din greu, pe
când tot ce taie este irosit și nu e bun de nimic? Eu doresc ca tu s ă tai lemnul în așa fel
încât munca a rsăăspuns:
Ioan ta ă." Este adevărat?"
fie bun„Este cu siguranță adevărat."
Apoi, Iisus a spus: „Așa cum Eu trăiesc veșnic", a spus Dumnezeu, „Eu am dat un
topor bun fiecărui om, care este privirea înmormânt ării un mort. Cine va mânui bine acest
topor va elimina lemnul păcatului din inima lui fără durere; de aceea ei primesc harul și mila
Mea, oferindu-le recompensa vieții veșnice pentru faptele lor bune. Dar cel ce uit ă că este
muritor, deși iară și iară vede pe alții murind, și spune „Dacă ar fi să văd cealaltă viață,
atunci aș lucra fapte bune", asupra lui va fi furia Mea, și îl voi lovi cu moartea în a șa fel încât
nu va mai primi nici un bine." O, Ioan," a spus Iisus, „cât de mare este recompensa celui ce
învață prin căderea altora să stea în picioare!"
146
Capitolul 198 – Despre moarte și învățăturile ei

Apoi a zis lui Lazăr: „Învățătorule, adevărat îți spun, eu nu pot concepe pedeapsa
pe care o merită cel ce de fiecare dat ă vede mortul purtat în mormânt și nu are teamă de
Dumnezeu, Creatorul nostru. Un astfel de om, pentru lucrurile acestei lumi, de care ar trebui
să se lepede cu totul, Îl jignește pe Creatorul său, care i-a dat totul."
Atunci Iisus a zis ucenicilor s ăi: „Mie îmi spuneți învățătorule, și bine faceți, v ăzând
că Dumnezeu vă învață prin vorbirea mea. Dar cum îl ve ți numi pe Lazăr? Într-adevăr el
este aici învățătorul tuturor învățătorilor care predică doctrina în această lume. Într-adevăr v-
am învățat cum trebuie să trăiți bine, dar Lazăr vă va învăța cum să muriți bine. Așa cum
Viu este Dumnezeu, el a primit darul profeției; ascultați prin urmare cuvintele sale, care sunt
adevărul. Și cu atât mai mult ar trebui să îl ascultați, căci traiul bun este zadarnic dacă
moartea este una rea."
Lazăr a spus: „O, învățătorule, îți mulțumesc că ai făcut ca adevărul să fie prețuit;
căci astfel Dumnezeu va da marea r ăsplată."
Apoi a spus cel ce a scris aceasta: „O, stăpâne, cum vorbește Lazăr adevărul în a
spune c „veți primi răsplată", pe când lui Nicodim i-ai spus c ă omul nu merită nimic altceva
ă
decât pedeapsă? Vei fi și tu pedepsit în consecință de Dumnezeu?"
Iisus a răspuns: „Fie pe placul lui Dumnezeu ca eu s ă primesc pedeapsa Lui pe
această lume, căci eu nu L-am slujit cu atâta credință cu cât ar fi trebuit. Dar astfel m ă
iubește Dumnezeu, prin mila Lui, încât fiecare pedeapsă este luată de la mine, astfel încât
voi fi pedepsit numai într-o alt ă persoană.
Căci pedeapsa mi se cuvinea, întrucât oamenii m-au numit Dumnezeu; dar din
moment ce am mărturisit, nu numai că nu sunt Dumnezeu, așa cum este adevărul, ci am
mărturisit de asemenea că nu sunt Mesia, de aceea a luat Dumnezeu pedeapsa de la mine,
și va face ca unul r ău să sufere în numele meu, pentru ca numai ru șinea să fie a mea.
De aceea îți spun, Barnaba, că atunci când un om va vorbi de ceea ce Dumnezeu
va da aproapelui
atunci când va vorbisău, ă spună că aceasta se cuvine aproapelui său; dar să ia seamă ca
desceea ce Dumnezeu îi va da lui, s ă spună: „Dumnezeu îmi va da". Și
să ia seamă să nu spună că i se cuvine, căci Dumnezeu este încântat să acorde mila Sa
slujitorilor Săi atunci când ei mărturisesc că merită iadul pentru păcatele lor.”
Capitolul 199 – Valoarea unei singure lacrimi în poc ăință
„Dumnezeu este atât de bogat în Mila Sa, încât apa a o mie de mări, dacă atât de
multe ar fi, nu ar putea stinge nici măcar o scânteie din flăcările iadului, dar o singură
lacrimă a unuia care plânge pentru c ă L-a ofensat pe Dumnezeu potolește iadul întreg, prin
marea milă pe care Dumnezeu i-a oferit-o.
bogăție, Dumnezeu,
vrea să aducprin
ă r ăurmare, pentru
splată, prin a-l rușLui,
îndurarea ina fiec rui lucrușibun
pe ăSatana pentru și arăta propria
făcuta-de slujitorul Său
credincios, și vrea ca astfel să vorbească el de aproapele său. Dar despre el însuși omul
trebuie să se ferească în a spune „mi se cuvine", căci el va fi condamnat."
Capitolul 200 – Iisus intra în Ierusalim
Iisus s-a întors apoi către Lazăr, și a zis: „Frate, trebuie doar pentru o scurt ă vreme
s mai rămân în lume, de aceea, atunci când voi fi aproape de casa ta, nu voi merge
ă
vreodată în altă parte, căci tu mă vei sluji, nu din dragoste pentru mine, ci din dragoste
pentru Dumnezeu."
147
Paștele evreilor se apropia, astfel că Iisus a zis ucenicilor săi: „Să mergem în
Ierusalim pentru a mânca mielul pascal."
Și a trimis pe Petru și pe Ioan în oraș, spunând: „Veți găsi un măgar în apropiere de
poarta cetății, împreună cu un mânz. Dezlegați-l și aduceți-l aici, căci trebuie să merg călare
pe el în Ierusalim. Iar dac cineva v va întreba, spunând: „de ce îl dezlega i?", s
ă de el," iar
răspundeți "stăpânul are nevoie ă ei vă vor lăsa să-l aduceți." ț ă
Ucenicii s-au dus, și au găsit tot ceea ce Iisus le-a spus, și în consecință au adus
măgarul și măgărușul. Ucenicii au pus apoi mantalele lor pe măgăruș, iar Iisus a mers
călare pe măgar. Și s-a întâmplat că, atunci când oamenii din Ierusalim au auzit c ă Iisus din
Nazaret va veni, oamenii au ieșit cu copiii lor, dornici de a-l vedea pe Iisus, purtând în mâini
ramuri de palmier și de măslin, cântând: „Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele lui
Dumnezeu; Osana, fiul lui David!"
Iisus intrând în oraș, oamenii și-au întins hainele sub picioarele m ăgarului, cântând:
„Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele Domnului Dumnezeu, Osana, fiul lui
David!"
Fariseii l-au mustrat pe Iisus, zicând: „Oare nu auzi tu ce zic ace știa? Fă-i să tacă!"
Atunci Iisus a zis: „Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se
află, dacă oamenii și-ar păstra tăcerea, atunci pietrele vor striga împotriva necredinței
păcătoșilor răuvoitori."
Iar când Iisus a spus aceasta, toate pietrele Ierusalimului au strigat cu mare
zgomot: „Binecuvântat să fie cel ce vine la noi în numele Domnului Dumnezeu."
Cu toate acestea, fariseii au rămas încă în necredința lor, și, după ce s-au adunat
împreună, s-au sfătuit să-l prindă în timp ce predică.
Capitolul 201 – Femeia vinovată de precurvie

Iisus a intrat în templu, iar cărturarii și fariseii au adus la el o femeie prinsă în
preacurvie. Ei auvazisfi între ei: „Dac ă el o va salva, aceasta va fi în contradic ție cu Legea lui
Moise, și astfel el vinovat, iar dac ă o va condamna, acest lucru va fi contrar propriei
sale doctrine, căci el predică mila."
De aceea au venit la Iisus, și au zis: „Stăpâne, am găsit această femeie săvârșind
adulter. Moise a poruncit ca astfel de oameni s ă fie uciși cu pietre. Ce spui atunci?”
După aceea Iisus s-a plecat în jos, și cu degetul a făcut o oglindă pe pământ, în
care fiecare își vedea propriile fărădelegi. Ei au insistat încă pentru un răspuns, iar Iisus s-a
ridicat, și arătând spre oglindă cu degetul, a spus: „Cel dintre voi care este f ără de p ăcat, să
fie primul care va arunca piatra." Și din nou s-a plecat în jos, modelând oglinda. Oamenii,
văzând aceasta, au ieșit din templu unul câte unul, începând cu cei mai în vârstă, căci le
era rușine să-și vadă propriile urâciuni.
Iisus și văzând pe nimeni altcineva decât pe femeie, a zis: „Femeie,
unde sunt cei s-a ridicat,
ce te-au condamnat?"
Femeia a răspuns, plângând: „Stăpâne, ei au plecat; iar dacă tu mă vei ierta, așa
cum Dumnezeu trăiește, eu nu voi mai păcătui."
Atunci Iisus a zis: „Binecuvântat fie Dumnezeu! Mergi în pace și nu mai păcătui,
căci Dumnezeu nu m-a trimis pentru a te condamna."
Apoi, cărturarii și fariseii fiind adunați, Iisus le-a zis: „Spuneți-mi: dacă ați avea o
sută de oi, și s-ar face să pierdeți una dintre ele, oare nu ați merge în căutarea ei, lăsând
cele nouăzeci și nouă? Și când ați găsi-o, oare nu ați pune-o pe umeri și, după ce v-ați
chema vecinii, le-ați spune: „Bucurați-vă cu mine, căci am găsit oaia pierdută"? Cu
siguranță astfel ați face. Spuneți-mi acum, va iubi Dumnezeul nostru mai pu țin pe om,
pentru care a făcut lumea? Așa cum Viu este Dumnezeu, tot așa este bucuria îngerilor lui
148
Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește, căci păcătoșii fac cunoscută mila lui
Dumnezeu."
Capitolul 202 – Mare este numărul drepților nedrepți
„Spuneți-mi, de către cine este doctorul mai iubit? De cei care nu au avut nici o
boală, sau de cei pe care doctorul i-a vindecat de o boal ă gravă?"
Fariseii i-au spus: „Și cum îl vor iubi pe doctor cei ce sunt sănătoși? Cu siguranță, ei
îl vor iubi numai pentru c ă nu sunt bolnavi; și neavând cunoștință despre boală, ei îl vor iubi
pe doctor doar puțin."
Apoi, cu vehemența spiritului Iisus a vorbit, zicând: „A șa cum Viu este Dumnezeu,
propriile limbi vă condamnă mândria, căci Dumnezeul nostru este iubit mai mult de
păcătosul care se pocăiește, știind marea milă a lui Dumnezeu asupra sa, decât de cei
drepți. Pentru că cei drepți nu au cunoștință de mila lui Dumnezeu. De aceea, este mai
mare bucuria în prezența îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se
pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți.
Unde sunt drepții timpurilor noastre? Așa cum Viu este Dumnezeu, în a c ărui
prezență sufletul meu se află, mare este numărul drepților nelegiuiți, starea lor fiind ca cea a
lui Satana."
Cărturarii și fariseii au r ăspuns: „Noi suntem păcătoși, de aceea Dumnezeu va avea
milă de noi." Și acest lucru l-au spus ei pentru a-l ispiti, c ăci c ărturarii și fariseii o vedeau ca
pe cea mai mare insultă să fie numiți păcătoși.
Apoi, Iisus a spus: „Mă tem că voi sunteți drepți nelegiuiți. Căci dacă ați păcătuit și
vă negați păcatul, numindu-vă drepți, sunteți nedrepți; iar dacă în inima voastră vă vedeți ca
fiind drepți și cu limba voastră spuneți că sunteți păcătoși, atunci sunteți de două ori drepți
nelegiuți."
În consecință cărturarii și fariseii, auzind acestea, au fost fără replică și au plecat,
lelăsându-l în pace
o curățise. peenii
Cetăț Iisus cu ucenicii
îi adunaser săi; și au intrat în casa lui Simon leprosul, a c ărui lepră
ă împreună pe cei bolnavi la casa lui Simon și l-au rugat
pe Iisus pentru vindecarea celor bolnavi.
Atunci Iisus, știind că vremea lui era aproape, a spus: „Cheamă bolnavii, cât de
mulți sunt, căci Dumnezeu este puternic și plin de milă în a-i vindeca."
Ei au răspuns: „Noi nu știm să mai fie alți oameni bolnavi aici în Ierusalim."
Iisus plângând a răspuns: „Ierusalime, Israele, eu v ă plâng pe voi, căci nu aveți
cunoaștere de vizita voastră; căci aș fi voit să vă aduc împreună către iubirea lui
Dumnezeu, Creatorul vostru, așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, pe când voi nu voiți!
De aceea, astfel vă spune Dumnezeu vouă:”
Capitolul 203 – Judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului

„O, cetate cu inima împietrită și cu mintea pervertită, Eu am trimis la tine pe robul
Meu, cu scopul de a te converti în inima ta și pentru a te putea pocăi; dar tu, cetate a
confuziei, ai uitat tot ce am f ăcut în Egipt și asupra lui Faraon din dragoste pentru tine, o,
Israele. De multe ori te plângi ca robul Meu s ă vindece corpul de boală; iar tu cauți să-l ucizi
pe robul Meu căci el caută să-ți vindece sufletul de p ăcat.
Vei rămâne, așadar, numai tu nepedepsită? Vei trăi numai tu veșnic? Și te va scăpa
oare mândria ta de mâinile Mele? Cu siguranță nu. Pentru că voi aduce prinți al ături de cei
ce te înconjoară cu putere, o armată împotriva ta, și astfel te voi da în mâinile lor încât
mândria ta va cădea în iad.
149
Eu nu voi ierta oamenii b ătrâni sau pe văduve, nu-i voi ierta pe copii, ci v ă voi da
tuturor foamete, sabie și batjocură; iar templul, asupra căruia am privit cu milă, îl voi face să
fie pustiu dimpreună cu cetatea, astfel c ă vei deveni precum o fabulă, o bătaie de joc, și un
proverb printre neamuri. Astfel sălășluiește mânia Mea asupra ta, iar indignarea Mea nu are
somn."
Capitolul 204 – Judecata asupra Ierusalimului
Acestea fiind spuse, Iisus a zis din nou: „Nu știți c ă sunt și al ți oameni bolnavi? A șa
cum Viu este Dumnezeu, mai puțini sunt cei din Ierusalim care au sufletul s ănătos decât cei
ce sunt bolnavi în trup. Și pentru ca voi să cunoașteți adevărul, îți spun ție, o, popor bolnav,
în numele lui Dumnezeu, fie ca boala s ă se abată de la tine!”
Și după ce a spus aceasta, imediat s-au vindecat. Oamenii au plâns când au auzit
de mânia lui Dumnezeu asupra Ierusalimului și s-au rugat pentru milă.
Atunci Iisus a spus: „Dacă Ierusalimul va plânge pentru p ăcatele ei și se va pocăi,
călcând pe calea mea, după cum spune Dumnezeu, „Eu nu îmi voi mai aduce aminte de
nelegiuirile lui, iar Eu nu voi făptui în el nici unul din r ăul pe care l-am spus. Dar Ierusalimul
plânge pentru ruina lui și nu pentru că M-a dezonorat pe Mine, iar astfel el a hulit Numele
Meu între neamuri. Prin urmare, furia Mea este și mai mare. Așa cum trăiesc veșnic, chiar
dacă Iov, Avraam, Samuel, David și Daniel, robii Mei, cu Moise, ar fi s ă se roage pentru
acest popor, mânia Mea împotriva Ierusalimului nu va fi potolită."
Și după ce a spus acestea, Iisus s-a retras în cas ă, în timp ce toată lumea a rămas
cuprinsă de frică.
Capitolul 205 – În casa lui Simon leprosul

În timp ce Iisus mânca cu discipolii săi în casa lui Simon leprosul, iat ă, Maria, sora
lui LazVăăr,zând
Iisus. a intrat ă, și spărgând un vas a turnat untdelemn peste capul și haina lui
în casIuda
aceasta, trădătorul a vrut să o împiedice Maria din a face un asemenea
lucru, spunând: „Du-te și vinde untdelemnul și adu banii pentru a-i da celor s ăraci."
Iisus a spus: „De ce vrei s ă o împiedici? Las-o în voia ei, c ăci pe cei săraci îi vei
avea mereu cu tine, dar pe mine nu mă veți avea pentru întotdeauna."
Iuda a răspuns: „O, stăpâne, acest untdelemn ar putea fi vândut pentru trei sute de
monede; consideră acum cât de mulți oameni săraci ar fi ajutat."
Iisus a răspuns: „O, Iuda, îți cunosc inima. Prin urmare, ai r ăbdare, și îți voi da
totul."
Fiecare a mâncat cu frică, iar ucenicii au fost întristați, pentru că știau că Iisus
trebuie să îi părăsească degrabă. Dar Iuda era indignat, pentru că știa că el a pierdut
treizeci de monede
din tot ceea ce a fostpentru
dat la untdelemnul
Iisus. care nu a fost vândut, întrucât el fura a zecea parte
El a mers pentru a-l g ăsi pe marele preot, care convocase într-un consiliu pe preoți,
cărturari și pe farisei; la care Iuda a vorbit, zicând: „Ce îmi veți da, dacă eu îl voi tr ăda în
mâinile voastre pe Iisus, care ar dori s ă se facă regele Israelului?"
Ei au răspuns: „Acum, oare cum îl vei da în mâinile noastre?"
Iuda a spus: „Când voi ști că el merge în afara orașului pentru a se ruga, v ă voi
spune, și vă voi conduce la locul unde va fi g ăsit; căci s ă-l prindeți în oraș va fi imposibil fără
să aibă loc o răscoală."
Marele preot a răspuns: „Dacă îl vei da în mâinile noastre î ți vom da treizeci de
galbeni de aur și vei vedea cât de bine te vom trata."
150
Capitolul 206 – Iisus îl confrunt ă pe marele preot (I)

Când a venit ziua, Iisus s-a suit la templu cu o mare mul țime de oameni. După care
marele preot s-a apropiat și a zis: „Spune-mi, Iisuse, ai uitat tot ce ai m ărturisit, că nu ești
Dumnezeu, nici fiu al lui Dumnezeu i nici chiar Mesia?"
Iisus a răspuns: „Nu, cu siguranș ță, nu am uitat; căci aceasta este mărturisirea mea
pe care o voi purta înaintea scaunului de judecat ă al lui Dumnezeu în ziua judec ății. Căci tot
ce este scris în Cartea lui Moise este cel mai adev ărat, astfel că Dumnezeu, Creatorul
nostru, este singurul Dumnezeu, iar eu sunt slujitorul lui Dumnezeu și voiesc să îl slujesc pe
Mesagerul lui Dumnezeu, pe care voi il numi ți Mesia."
Marele preot a spus: „Atunci, ce cau ți să vii la templu cu o atât de mare mul țime de
oameni? Cauți oare să te faci rege al Israelului? Fii cu b ăgare de seamă, ca nu cumva să te
lovească o nenorocire!"
Iisus a răspuns: „Dacă aș fi căutat propria glorie și aș fi dorit partea mea din
această lume, atunci nu aș fi fugit când oamenii din Nain au vrut să mă numească rege.
Credeți-mă, cu adevărat, că nu caut nimic în această lume."
Apoi, a spus marele preot: „Vrem s ă știm un lucru cu privire la Mesia." Și apoi
preoții, cărturarii și fariseii l-au încercuit pe Iisus.
Iisus a răspuns: „Ce este acel lucru pe care îl căutați să știți despre Mesia? Poate
că este o minciună? Cu siguranță nu vă voi spune acea minciun ă. Căci dacă aș fi spus
minciuna atunci aș fi fost venerat de tine, de cărturari și de farisei, împreună cu tot Israelul.
Dar pentru că eu spun adevărul, voi mă urâți și căutați să mă omorâți."
Marele preot a spus: „Acum știm că îl ai pe diavol la spate; c ăci ești un samaritean
și nu au respect față de preotul lui Dumnezeu."
Capitolul 207 – Iisus îl confrunt ă pe marele preot (II)
ă „Așdiavol.
meu, ci Iisus
caut saăr îlspuns:
alung pe a cum DeViuaceea,
este Dumnezeu, eumotiv
pentru acest nu îl diavolul
am pe diavol
stârne la spatele
ște lumea
împotriva mea, pentru că eu nu sunt din lumea aceasta, ci caut ca Dumnezeu să fie slăvit,
care m-a trimis în lume. Asculta ți-mă, prin urmare, și vă voi spune cine are diavolul la spate.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, cel care
lucrează dup ă voia diavolului, acela îl are pe diavol la spate, care a pus frâu pe voin ța sa și
îl stăpânește după bunul său plac, făcându-l să meargă în toate nelegiuirile.
Așa cum o haină își schimbă denumirea când se schimbă proprietarul ei, cu toate
că este tot același material, de asemenea și oamenii, deși toți sunt din același material, sunt
diferiți ca urmare a lucrărilor celui ce lucrează în om.
Dacă eu am păcătuit așa cum știu, de ce nu îmi aduci mustrare precum unui frate,
în ă mă ur ăști ca pe un dușman? Într-adevăr, p ărțile unui
loc satunci singur
alteia când sunt unite cu capul, dar cele ce sunt t ăiate de trup
cap dau ascultare
nu pot unao
da nici
ascultare. Căci mâinile unui trup nu simt durerea picioarelor altui trup, ci mai degrab ă cele a
corpului în care acestea sunt unite.
Așa cum Viu este Dumnezeu, în a cărui prezență sufletul meu se află, cei ce se tem
și Îl iubesc pe Dumnezeu, Creatorul lor, simt mila asupra lor, asupra c ărora Dumnezeu,
capul lor, are milă; și v ăzând că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci așteaptă pe
fiecare să se pocăiască, dacă ai fi din același corp din care fac eu parte, a șa cum Viu este
Dumnezeu, atunci m-ai ajuta să lucrez potrivit cu ceea ce spune capul meu.”
151
Capitolul 208 – Preoții încearcă să-l lapideze pe Iisus

„Dacă lucrez nelegiuirea, adu-mi mustrare iar Dumnezeu te va iubi, c ăci vei face
voia Lui, dar dacă nimeni nu mă poate mustra pentru un păcat, acesta este semn c ă nu
sunte i fii ai lui Avraam, precum v numi i, i nici nu sunte i întregi i cu capul cu care Avraam
ț
era întregit. ă ț ș ț ț
Așa cum Viu este Dumnezeu, atât de mult L-a iubit Avraam pe Dumnezeu, încât nu
numai că a rupt în bucăți idolii falși și l-a părăsit pe tatăl și pe mama lui, dar a fost dispus
să-și omoare propriul său fiu în ascultare de Dumnezeu.
Marele preot a răspuns: „Aceasta caut eu de la tine, și nu caut să î ți aduc moartea,
de aceea spune-ne: Cine a fost acest fiu al lui Avraam?"
Iisus a răspuns: „Zelul onoarei Tale, Dumnezeule, mă mistuie, iar eu nu pot păstra
tăcerea! Adevărat vă spun, fiul lui Avraam a fost Ismail, din care se trage Mesia, cel promis
lui Avraam, în care toate semințiile pământului vor fi binecuvântate."
Apoi a fost mâniat marele preot, auzind aceasta, și a strigat: „Să-l omorâm cu pietre
pe acest om lipsit de evlavie, c ăci el este un Ismaelit, și a vorbit o blasfemie împotriva lui
Moise și împotriva Legii lui Dumnezeu."
După care, toți c ărturarii și farisei, cu bătrânii poporului, au luat pietre ca să arunce
în Iisus, care a dispărut dinaintea ochilor lor și a ieșit din templu. Și apoi, prin marea lor
dorință de a-l omorî pe Iisus, orbi ți de furie și ură, s-au lovit unul pe altul, în a șa fel încât
atunci au murit o mie de oameni; și au profanat sfântul templu.
Ucenicii și credincioșii, care l-au văzut pe Iisus ieșind din templu, căci lor nu le
fusese ascuns, l-au urmat în casa lui Simon. Dup ă aceea, Nicodim a venit acolo și l-a sfătuit
pe Iisus să iasă din Ierusalim, dincolo de pârâul Chedron, zicând: „St ăpâne, am o grădină
cu o casă dincolo de pârâul Chedron; te rog, prin urmare, du-te acolo cu câ țiva dintre
ucenicii tăi, pentru a zăbovi până această ur ă a preoților noștri va fi trecut; iar eu te voi sluji
cu toate cele de trebuință. Și lasă mulțimea ucenicilor aici, în casa lui Simon și în casa mea,
căci Dumnezeu va avea grijă de toți."
Și aceasta a făcut Iisus, dorind să aibă cu sine doar pe cei doisprezece apostoli
numiți dintâi.
Capitolul 209 – Gabriel o consolează pe Maria

În această vreme, în timp ce Fecioara Maria, mama lui Iisus, stătea în rugăciune,
îngerul Gabriel a vizitat-o și i-a povestit despre persecuția fiului ei, spunând: „Nu te teme,
Maria, căci Dumnezeu îl va proteja de lume."
Maria, plângând, a plecat din Nazaret, și a venit la Ierusalim la casa Mariei Salome,
sora ei, căutând pe fiul ei. Dar cum el s-a retras în secret dincolo de pârâul Chedron, ea nu
acând
fost în măsurGabriel,
îngerul ă să-l mai vadă deloc
dimpreună cu îngeriiă lume;
în aceast Mihail,ci Rafael
doar în șurma prinăriiporunca
întâmpl
i Uriel, rușinoase,
lui
Dumnezeu, l-au adus la ea.
Capitolul 210 – În căutarea lui Iisus

Când confuzia din templu a încetat, prin plecarea lui Iisus, marele preot s-a ridicat
într-un loc înalt, și după ce a făcut semn de tăcere cu mâinile lui, a spus: „Fraților, ce să
facem noi? Nu vedeți cum a înșelat el întreaga lume cu arta lui diabolic ă? Cum altfel a
dispărut, dacă el nu este un magician? Cu siguranță, dacă ar fi fost un sfânt și un profet, el
nu ar huli împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise robul Lui, și împotriva lui Mesia,
care este speranța lui Israel.
152
Și ce să mai spun? El a hulit toat ă preoția noastră, de aceea cu adev ărat vă spun,
că dacă el nu va părăsi lumea, atunci Israel va fi profanat, iar Dumnezeul nostru ne va da
pe mâna altor neamuri. Priviți acum, cum din pricina lui acest sfânt templu a fost profanat."
Și astfel a vorbit preotul încât mul ți l-au părăsit pe Iisus, de aceea persecuția
secret a fost schimbat într-una public , a a c marele preot a mers în persoan la Irod i
ă
la guvernatorul roman, ăacuzându-l pe Iisus
ă șcă doreă ște să se numească regele Israelului,
ă șsi
pentru aceasta au avut martori mincinoși.
După aceea a avut loc un consiliu general împotriva lui Iisus, astfel c ă decretul
romanilor i-a făcut să se teamă. Pentru că astfel se făcea că de două ori Senatul roman a
trimis un decret cu privire la Iisus: într-un decret era interzis, sub pedeapsa cu moartea, ca
oricine să îl numească pe Iisus din Nazaret, profetul evreilor, fie Dumnezeu sau Fiu al lui
Dumnezeu; în celălalt se interzicea, sub sentință capitală, ca orice să se lupte din pricina lui
Iisus din Nazaret, profet al evreilor.
De aceea, pentru acest motiv, a apărut o mare divizie între ei. Unii doreau ca ei s ă
scrie din nou către Roma, împotriva lui Iisus; alții spuneau că ar trebui să îi dea pace lui
Iisus, indiferent de ceea ce a spus el, privindu-l drept nebun; altții f ăceau amintire la marile
minuni pe care el le-a făcut.
Prin urmare, marele preot a vorbit, c ă sub amenințarea anatemei nici unul nu
trebuie să rostească un cuvânt în ap ărarea lui Iisus; și a vorbit cu Irod și cu guvernatorul,
spunând: „Orice am face, vom avea o soartă rea în mâinile noastre, c ăci dacă îl vom ucide
pe acest păcătos vom acționa contrar decretului lui Cezar, iar în cazul în care l-am l ăsa să
trăiască și el să se facă rege, cum va decurge atunci problema?"
Atunci Irod s-a ridicat și a amenințat guvernatorul, spunând: „Ferește-te ca nu
cumva, prin favorizarea ta a acestui om, această țară să se r ăzvrătească. Căci te voi învinui
înaintea Cezarului ca fiind un rebel."
Apoi guvernatorul s-a temut de Senat și l-a luat drept prieten pe Irod, pentru că
înainte de aceasta, ei se urau până la moarte unul pe celălalt, și s-au alăturat împreună
pentru
acest răaufaduce moartea lui Iisus, și au zis marelui preot: „Ori de câte ori vei ști unde se află
ăcător, trimite-ne vorbă iar noi vă vom oferi soldați."
Acest lucru a fost f ăcut pentru a îndeplini profeția lui David, care a prezis de Iisus,
profetul lui Israel, zicând: „Prinții și împărații p ământului sunt uniți împotriva celui sfânt al lui
Israel, pentru că el anunță mântuirea lumii.”
După aceea, în acea zi, a avut loc o căutare generală pentru Iisus, prin tot
Ierusalimul.
Capitolul 211 – Iisus îi consolează pe apostoli
Iisus, fiind în casa lui Nicodim, dincolo de pârâul Chedron, îi consola pe ucenicii săi,
zicând:
supărați,„Vremea
știind căeste
acoloaproape
unde măcaduc să nu
eu eu plec
voidin
simlume;
ți nici consola ți-v
un tribula ă pe voi înșivă și nu fiți
ție.
Oare îmi sunteți prieteni, dacă sunteți triști de bunăstarea mea? Cu siguranță nu, ci
mai degrabă dușmani. Când lumea se va bucura, atunci să fiți voi triști, întrucât bucuria
lumii se va transforma în lacrimi; dar triste țea voastră se va preface în bucurie, iar bucuria
voastră nu o va lua nimeni de la voi; căci bucuria pe care inima o simte în Dumnezeu,
Creatorul său, nu o poate lua nici întreaga lume.
Fiți cu băgare de seamă ca voi să nu uitați cuvintele pe care Dumnezeu le-a vorbit
prin glasul meu. Voi să fiți martori împotriva celor ce îi vor corupe pe martorii care au dat
mărturie Evangheliei mele; împotriva lumii, și împotriva iubitorilor de lume.”
153
Capitolul 212 – Iisus se roagă

Apoi, ridicând mâinile către Domnul, el s-a rugat, zicând: „Doamne, Dumnezeul
nostru, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeu al lui Ismail și Isaac; Dumnezeul părinților noștri,
ai mil de cei pe care mi i-ai dat, i salveaz -i de lume. Nu spun s îi iei din lume, c ci ei
ă să poarte mărturie împotrivaș celor ce ăîmi vor corupe Evanghelia.
trebuie ă Dar mă rog Țieăsă îi
ferești de rău, că în ziua judecății Tale ei să poată veni alături de mine la mărturia împotriva
lumii și împotriva casei lui Israel, care a corupt testamentul Tău.
Doamne Dumnezeule, puternic și gelos, care se răzbună pe idolatrie împotriva fiilor
părinților idolatri până la a patra generație, blesteamă veșnic pe oricine va corupe
Evanghelia mea, pe care mi-ai dat-o, atunci când vor scrie c ă sunt fiul Tău. Căci eu, argilă
și praf, sunt un rob dintre robii T ăi, și niciodată nu am gândit că sunt un bun slujitor al T ău;
căci eu nu Îți pot da nimic în schimb pentru ceea ce mi-ai dat, întrucât toate lucrurile sunt
ale Tale.
Doamne Dumnezeule Cel milostiv, care arată milă asupra o mie de generații a celor
ce se tem de Tine, ai mil ă de cei ce cred cuvintele pe care Tu mi le-ai dat. Așa cum cu
adevărat ești Dumnezeu, la fel și cuvântul Tău pe care l-am vorbit este adev ărat; căci este
al Tău, de vreme ce eu am vorbit întotdeauna precum unul ce cite ște, și care nu poate citi
decât ceea ce este scris în cartea pe care o cite ște; astfel am vorbit și eu ceea ce Tu mi-ai
dat.
Doamne Dumnezeule Mântuitorule, salvează-i pe cei pe care Mi i-ai dat, pentru ca
Satana să nu poată fac ă nimic împotriva lor, și salvează-i nu numai pe ei, ci pe toți cei care
vor crede în ei. Doamne, bogat și darnic în îndurare, acordă-i robului Tău să fie în adunarea
Mesagerului Tău în Ziua Judecății, și nu numai mie, ci și fiecăruia dintre cei pe care Mi i-ai
dat, și celor ce vor crede în mine prin predicile lor. Și făptuiește aceasta, Doamne, pentru
binele Tău, ca Satana să nu se laude împotriva Ta, Doamne.
Doamne Dumnezeule, care prin providența Ta oferi toate lucrurile necesare
poporului
binecuvânteziTău,prin
Israel, ai milăTde
Mesagerul toate semințiile pământului, pe care ai promis să le
ău, pentru care ai creat lumea. Ai mil ă de lume și trimite
degrabă Mesagerul Tău, pentru ca Satana, dușmanul Tău, să își piardă al său imperiu."
Și după ce a spus acestea, Iisus a spus de trei ori: „A șa să fie, Doamne, mare și
milostiv!"
Iar ei au răspuns, plângând: „Așa să fie", cu toții mai puțin Iuda, întrucât el nu
credea nimic.
Capitolul 213 – Iisus spală picioarele apostolilor
Venind ziua în care se mânca mielul, Nicodim a trimis mielul în secret la gr ădină,
pentru și ucenicii săi, anunțând tot ceea ce fusese decretat de către Irod, de
Iisusși de
guvernator marele preot.
După care Iisus s-a bucurat în duh, zicând: „Binecuvântat s ă fie Numele Tău cel
Sfânt, Doamne, căci nu m-ai separat de numărul slujitorilor Tăi care au fost persecutați de
lume și uciși. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că am îndeplinit munca Ta."
Și întorcându-se spre Iuda, i-a zis: „Prietene, de ce zăbovești? Vremea mea este
aproape, de aceea du-te și fă ceea ce trebuie să faci."
Ucenicii au crezut că Iisus l-a trimis pe Iuda pentru a cump ăra ceva pentru a doua zi
a Pa telui; dar Iisus știa că Iuda îl trădează, de aceea, dorind să părăsească lumea, a vorbit
ș
astfel.
Iuda a răspuns: „Stăpâne, dă-mi voie să mănânc, și apoi voi merge."
154
„Să măncăm", a spus Iisus, „căci am dorit foarte mult să mănânc din acest miel
înainte de a mă despărți de voi."
Și ridicându-se în picioare, el a luat un prosop și și-a încins coapsele, și după ce a
pus apă într-un vas, el a început s ă spele picioarele ucenicilor săi. Începând din Iuda; Iisus
a venit apoi la Petru.
Petru a spus: „Stăpâne, vrei să speli picioarele mele?"
Iisus a răspuns: „Ceea ce făptuiesc nu înțelegeți acum, dar veți înțelege mai apoi."
Petru a răspuns: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele.”
Apoi Iisus s-a ridicat și a spus: „Și nici tu nu vei veni alături de mine în ziua
judecății."
Petru a răspuns: „Spălă-mi nu numai picioarele, stăpâne, ci și mâinile și capul
meu."
Când ucenicii s-au spălat și s-au așezat la masă pentru a mânca, Iisus a spus: „Eu
v-am spălat, dar nu sunteți curați cu toții, întrucât nici toată apa mării nu-l va spăla pe cel ce
nu mă crede."
Aceasta a spus Iisus pentru că el știa cine îl trădează. Ucenicii au fost triști la
aceste cuvinte, iar atunci Iisus a spus din nou: „Adev ărat vă spun, că unul dintre voi mă va
trăda, astfel că voi fi vândut precum o oaie; dar vai de el, pentru că el va îndeplini tot ceea
ce tatăl nostru David a spus despre unul asemenea lui, c ăci „va cădea în groapa pe care le-
a pregătit-o altora."
După care ucenicii se uitau unii la al ții, spunând cu durere: „Cine va fi tr ădătorul?"
Iuda apoi a spus: „Să fiu eu acela, stăpâne?"
Iisus a răspuns: „Tu mi-ai spus cine va fi care m ă va trăda."
Iar cei unsprezece apostoli nu au auzit. Când mielul a fost mâncat, diavolul a venit
pe partea din spate a lui Iuda, și a ieșit din casă, Iisus spunându-i din nou: „F ă repede ceea
ce trebuie să faci."
Capitolul 214 – Trădarea lui Iuda

După ce a ieșit din casă, Iisus s-a retras în grădină să se roage, după cum era
obiceiul său să se roage, plecându-se în genunchi de o sut ă de ori și prosternându-se cu
fața la pământ. Iuda, așadar, știind locul unde era Iisus și cu ucenicii lui, a plecat la marele
preot și a zis: „Dacă îmi veți da ceea ce mi-a fost promis, în această seară îl voi da pe mâna
voastră pe Iisus, cel pe care îl căutați, căci el este singur cu unsprezece discipoli."
Marele preot a răspuns: „Cât de mult cau ți să primești?"
Iuda a spus: „Treizeci de monede de aur."
Apoi de îndată marele preot i-a socotit banii, și a trimis un fariseu la guvernator
pentru a aduce soldații, precum și la Irod, și i-au dat o întreagă legiune, întrucât se temeau
de popor; de aceea și-au luat armele, și cu torțe și felinare puse pe bastoane au ieșit din
Ierusalim.
Capitolul 215 – Salvarea Divină a lui Iisus
Când soldații împreună cu Iuda s-au apropiat de locul unde era Iisus, Iisus a auzit
apropierea mai multor oameni, de aceea, în fric ă s-a retras în cas ă. Iar cei unsprezece
dormeau.
Apoi Dumnezeu, văzând primejdia în care se afla robul S ău, a poruncit slujitorilor
Săi, Gabriel, Mihail, Rafael și Uriel, să îl ia pe Iisus din lume. Sfin ții îngeri au venit și l-au
ridicat pe Iisus afară prin fereastra care arăta spre sud. Ei l-au purtat și l-au așezat în al
treilea Cer, în compania îngerilor ce Îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru totdeauna.
155
Capitolul 216 – Iuda preschimbat

Iuda a intrat impetuos înaintea tuturor în camera de unde Iisus fusese ridicat. Și
ucenicii dormeau. După care Dumnezeu a lucrat o minune, astfel c ă Iuda a fost în așa fel
schimbat în vorbire i în chip încât era precum Iisus, atât de mult încât i noi l-am crezut a fi
Iisus. Și el, după ce șne-a trezit, era în căutarea învățătorului nostru. ș
După care noi ne-am minunat și am răspuns: „Tu, stăpâne, ești învățătorul nostru;
oare ne-ai uitat?”
Și el, zâmbind, a declarat: „Oare sunte ți nesăbuiți, încât nu mă știți că sunt Iuda
Iscarioteanul?"
Și cum spunea acestea, soldații au intrat și au pus mâinile pe Iuda, căci el era în
toate aparențele precum Iisus. Auzind spusele lui Iuda și văzând mulțimea de soldați, am
fugit de îndată. Și Ioan, care era înfășurat într-o pânză de in, s-a trezit și a fugit, iar atunci
un soldat l-a prins de învelitoare, a lăsat învelitoarea și a fugit gol. Căci Dumnezeu a auzit
rugăciunea lui Iisus, și a salvat pe cei unsprezece de la r ău.
Capitolul 217 – Crucificarea lui Iuda

Soldații l-au luat pe Iuda și l-au legat, și nu fără a- și bate joc de el. Căci el nega cu
vehemență că era Iisus; iar soldații își băteau joc de el și spuneau: „Stăpâne, nu te teme,
căci noi am venit pentru a te face regele Israelului, și te-am legat pentru c ă știm că tu vei
refuza regatul."
Iuda a răspuns: „V-ați pierdut simțurile! Ați venit să îl luați pe Iisus din Nazaret, cu
arme și cu felinare ca împotriva unui tâlhar; iar voi m-ați legat pe mine, cel ce v-a ghidat,
pentru a mă face rege!"
Atunci soldații și-au pierdut răbdarea, și cu lovituri de mâini și de picioare au început
să îl nesocotească pe Iuda, și l-au dus cu furie în Ierusalim. Ioan și Petru i-au urmat pe
solda ț de departe; și au afirmat celui care scrie, că au văzut tot procesul prin care a fost
trecut iIuda de către marele preot și de către consiliul fariseilor, care se adunaseră pentru a
aduce moartea lui Iisus. După care Iuda a vorbit multe cuvinte de nebunie, astfel c ă fiecare
a izbucnit în râs, crezând că el era într-adevăr Iisus, și că din frică de moarte se prefăcea că
este nebun.
După care cărturarii l-au legat la ochi cu un bandaj, și și-au bătut joc de el,
spunând: „Iisus, profetul nazarinenilor”, pentru că așa le-au spus celor ce au crezut în Iisus,
„spune-ne cine a fost cel ce te-a lovit?" Și l-au lovit și l-au scuipat pe față.
Când s-a făcut dimineață, acolo s-a adunat un mare consiliu a c ărturarilor și a
bătrânilor poporului; iar marele preot și cu fariseii au adus mărturie mincinoasă împotriva lui
Iuda, crezând că el era Iisus; și nu au obținut ceea ce căutau. Si de ce spun c ă și preoții cei
mai seamăastfel;
scrie,dea crezut l-au crezut pe Iuda
chiar mai mult,aumila
fi Iisus?
mamPân ă și toăți ucenicii, dimpreunăă cu cel care
ă Fecioar a lui Iisus, împreun cu rudele și
cunoscuții ei au crezut, astfel că durerea fiecăruia a fost fără măsură.
Așa cum Viu este Dumnezeu, cel care scrie a uitat tot ceea ce Iisus a spus: cum el
va fi ridicat din lume și că el va suferi printr-o a treia persoană, și că el nu va muri până
aproape de sfârșitul lumii.
Prin urmare, el a mers cu mama lui Iisus și cu Ioan la cruce. Marele preot a cerut ca
Iuda să fie adus legat în fața lui, și l-a întrebat de discipolii s ăi și de doctrina sa. La care
Iuda, fiind depășit de situație, nu a răspuns nimic la obiect. Marele preot apoi l-a conjurat pe
Dumnezeul cel Viu a lui Israel, ca el s ă spună adevărul.
156
Iuda a răspuns: „V-am spus că eu sunt Iuda Iscarioteanul, cel ce a promis să îl dea
pe Iisus din Nazaret în mâinile voastre; dar voi, prin nu știu ce întâmplare, sunteți tulburați la
minte, căci vreți a spune prin orice că eu sunt Iisus."
Marele preot a răspuns: „O, seducător pervers, ai înșelat întreg Israelul, începând
din Galileea i pân aici în Ierusalim, cu înv tura ta i cu minunile false, iar acum cau i a
ș
fugi de pedeapsa ă
meritat ă care ți se cuvine, ăță ș că ești nebun? Așa cum Viu este
prefăcându-te ț
Dumnezeu, tu nu vei sc ăpa de ea!"
Și după ce a spus aceasta, el a poruncit slujitorilor s ăi s ă-l lovească cu pumnii si cu
picioarele, astfel ca înțelegerea lui să i se întoarcă înapoi la cap. Batjocura pe care el a
suferit-o atunci în mâinile slujitorilor marelui preot a fost de necrezut. Căci ei cu zel au
plăsmuit noi invenții pentru a oferi mulțumire consiliului. Și l-au îmbrăcat ca un jongler, și
astfel l-au lovit cu mâinile și picioarele, încât până și canaaniții ar fi fost mișcați la
compasiune dacă ar fi văzut acea întâmplare. Dar preoții cei mai de seamă și fariseii și
bătrânii poporului aveau inimile lor atât de exasperate împotriva lui Iisus încât, crezând că
Iuda era într-adevăr Iisus, găseau plăcere în a-l vedea astfel tratat.
După care l-au dus legat la guvernator, care în secret ținea la Iisus. După care el,
gândindu-se că Iuda era Iisus, l-a făcut să intre în camera lui, și a vorbit cu el întrebându-l
pentru ce l-au dat în mâinile lui preo ții cei mai de seamă și oamenii.
Iuda a răspuns: „Dacă v ă spun adevărul, nu mă ve ți crede; căci probabil vă în șelați
precum sunt marele preot și fariseii înșelați."
Guvernatorul a răspuns, gândindu-se că el dorea să vorbească cu privire la Lege:
„Nu știi oare că eu nu sunt evreu? Ci marele preot și bătrânii poporului tău mi te-au dat pe
mâna mea; de aceea, spune-ne adevărul, pentru ca eu s ă fac ceea ce este drept. C ăci am
puterea de a te elibera și de a îți aduce moartea."
Iuda a răspuns: „Domnule, credeți-mă, dacă mă veți omorî veți face un mare r ău,
căci veți ucide o persoană nevinovată; știind că eu sunt Iuda Iscarioteanul și nu Iisus, care
este un magician, și prin lucrarea lui am fost preschimat în a șa fel."
Când
în libertate. a auzit
Prin acestea,
urmare, guvernatorul
guvernatorul s-așimirat
a ieșit, foartea mult,
zâmbind spus:astfel c ă acaz,
„În orice căutat să-lom
acest punnuă
este vrednic de moarte, ci mai degrabă de compasiune. Acest om spune", a zis
guvernatorul, „că el nu este Iisus, ci un anumit Iuda care a condus solda ții să-l ia pe Iisus, și
el spune că Iisus Galileanul prin magia sa l-a preschimbat astfel. De aceea, dacă acesta
este adevărul, ar fi un mare rău să-l omorâm, văzând că el este nevinovat. Dar dac ă el este
Iisus și neagă faptul că este, cu siguranță el și-a pierdut înțelegerea, și ar fi lipsă de evlavie
să omorâm un nebun."
Atunci preoții cei mai de seam ă și b ătrânii poporului, cu cărturarii și fariseii, au țipat
strigând: „El este Iisus din Nazaret, întrucât noi îl cunoa ștem! Căci dacă nu era el
răufăcătorul atunci nu l-am fi dat în mâinile voastre. Și nici nebun nu este el, ci mai degrab ă
ăuvoitor, căci
rva stârni dacă cu fi să ăscape
aceast
el ar uneltire mai reaă decât
ar fiîncearc el s ă scape
prima."din mâinile noastre, iar revolta ce se
Pilat, căci acesta era numele guvernatorului, pentru a sc ăpa de această situație, a
declarat: „El este un Galilean și Irod este regele Galileii, de aceea nu se cuvine ca eu să
judec un astfel de caz; așadar duceți-l la Irod."
În consecință l-au dus pe Iuda la Irod, care de mult timp dorea ca Iisus s ă meargă la
casa lui. Dar Iisus nu a vrut să meargă la casa lui, întrucât Irod era un p ăgân și adora zeii
falși și mincinoși, trăind după obiceiul neamurilor necurate.
Așadar, când Iuda a fost adus acolo, Irod l-a întrebat mai multe lucruri, la care Iuda
nu a răspuns la subiect, negând faptul c ă el era Iisus. Atunci Irod l-a batjocorit, împreun ă cu
toată curtea sa, și au făcut să fie îmbrăcat în alb, precum sunt pro știi îmbrăcați; și l-au trimis
157
înapoi la Pilat, spunându-i: „Nu dezamăgi justiția poporului lui Israel!" Și aceasta Irod a
scris, pentru că preoții și cărturarii de seamă și fariseii i-au dat o cantitate bun ă de bani.
Guvernatorul auzind de aceste lucruri de la un slujitor al lui Irod, pentru ca și el, de
asemenea, să poată câștiga niște bani, s-a prefăcut că vrea să-l elibereze pe Iuda. După
care el a pus s fie biciuit de c tre sclavii lui, care au fost pl ti i de c tre scribi ca s -l
flageleze. ă ă ă ț ă ă
Dar Dumnezeu, care a decretat aceasta, îl rezerva pe Iuda pentru cruce, pentru ca
el să poată suferi acea moarte oribilă, pentru că l-a vândut pe un altul. El nu a l ăsat ca Iuda
să moară în flageluri, în pofida faptului că soldații l-au biciuit atât de grav încât din trupul s ău
ploua cu sânge.
După aceea, în bătaie de joc l-au îmbrăcat într-o haină veche mov, spunând: „I se
cuvine noului nostru rege s ă fie îmbrăcat și încoronat"; așa c ă au adunat spini și au făcut o
coroană, precum cele de aur și pietre prețioase pe care la poartă regii pe cap. Iar aceast ă
cunună de spini i-au pus-o lui Iuda pe cap, punându-i în mân ă o trestie ca și sceptru; și l-au
făcut să stea într-un loc înalt.
Și soldații au venit înaintea lui, închinându-se în bătaie de joc, salutându-l ca fiind
regele iudeilor. Și au întins mâinile pentru a primi daruri, căci astfel erau noii regi obi șnuiți
să dea; și primind nimic l-au bătut pe Iuda, zicând: „Acum, cum să fii încoronat, rege nebun,
dacă nu îți plătești soldații și robii tăi?"
Preoții cei mai de seamă, cu cărturarii și fariseii, văzând că Iuda nu a murit de
flageluri și temându-se ca nu cumva Pilat să-l pună în libertate, au făcut un cadou de bani
guvernatorului, care primindu-l, l-a dat pe Iuda în mâna cărturarilor și a fariseilor, ca fiind
vinovat și condamnat la moarte.
După care ei au condamnat împreună cu el doi tâlhari la moarte pe cruce.
Și l-au dus pe muntele Golgota, unde obișnuiau să spânzure răufăcătorii, și acolo l-au
răstignit gol, pentru o și mai mare rușine.
Iuda nu a făcut cu adevărat nimic altceva decât să strige: „Dumnezeule, de ce m-ai
ărăsit, văzând răufăcătorul a scăpat iar eu mor pe nedrept?" Cu adevărat vă spun, că
pvocea, chipul și persoana lui Iuda erau atât de mult precum ale lui Iisus, încât ucenicii și cei
ce credeau în el au crezut cu t ărie că el era Iisus; de aceea, unii au p ărăsit doctrina lui Iisus,
crezând că Iisus a fost un profet fals, și c ă printr-o magie vicleană a făcut minunile pe care
le-a făcut, întrucât Iisus a spus că el nu va muri până aproape de sfârșitul lumii; și că în
acea vreme el va fi luat din lume.
Dar cei ce credeau cu tărie în doctrina lui Iisus au fost atât de cuprin și de durere,
văzându-l să moară pe cel care era cu totul precum Iisus, încât nu și-au amintit ceea ce a
spus Iisus. Și astfel, alături de mama lui Iisus s-au dus pe muntele Golgota, și nu numai că
au fost prezenți la moartea lui Iuda, plângând în continuu, ci prin ajutorul lui Nicodim și Iosif
din Abarimathia au obținut de la guvernator corpul lui Iuda ca s ă-l îngroape.
ă care l-au dat jos de pe cruce, cu un astfel de plânset
crede, șDup
i l-au îngropat în mormântul nou al lui Iosif; după ceîncât l-au sigur
înfășnimeni
urat șinul-au
ar
îmbălsămat cu uleiuri prețioase.
Capitolul 218 – Corpul lui Iuda este furat

Apoi s-a întors fiecare la casa lui. Cel care scrie, cu Ioan și Iosif, fratele său, a mers
la Nazaret cu mama lui Iisus. Acei discipoli care nu se temeau de Dumnezeu s-au dus de
noapte și au furat trupul lui Iuda și l-au ascuns, răspândind zvonul că Iisus a înviat din nou;
drept pentru care a apărut o mare confuzie.
Marele preot a poruncit apoi, sub amenințarea anatemei, ca nimeni să nu
vorbească de Iisus din Nazaret. Și astfel s-a stârnit o mare persecuție, și mulți au fost uciși
158
cu pietre și b ătuți, și mulți au fost alungați din țară, întrucât nu puteau păstra liniștea despre
o astfel de chestiune.
Vestea a ajuns la Nazaret, cum că Iisus, concetățeanul lor, care a murit pe cruce, a
înviat din nou. După care, cel ce scrie s-a rugat de mama lui Iisus ca ea s ă fie mulțumită în
a p r si plânsul, întrucât fiul ei înviase din nou. Auzind aceasta, Fecioara Maria, plângând,
ăă
a declarat: „Să mergem la Ierusalim pentru a-l g ăsi pe fiul meu. Voi muri mulțumită atunci
când îl voi vedea."
Capitolul 219 – Iisus se arată mamei sale și apostolilor
Fecioara s-a întors la Ierusalim cu cel care scrie, și cu Iacov și cu Ioan, în acea zi în
care decretul marelui preot fusese dat. Dup ă care, Fecioara, care se temea de Dumnezeu,
deși știa că decretul marelui preot era nedrept, a poruncit celor care locuiau cu ea să îl uite
pe fiul ei. Atunci au fost cu toții întristați.
Dumnezeu, care discerne inima oamenilor, știe că între durerea la moartea lui Iuda
pe care l-am considerat a fi Iisus, st ăpânul nostru, și dorința de a-l vedea înviat din nou, noi,
dimpreună cu mama lui Iisus, am fost înv ăluiți de tristețe.
Așadar, îngerii care o păzeau pe Maria au urcat la al treilea cer, unde Iisus era în
compania îngerilor, și i-a povestit totul. De aceea Iisus L-a rugat pe Dumnezeu ca El să-i
dea puterea de a o vedea pe mama lui și pe discipolii săi.
Apoi milostivul Dumnezeu a poruncit celor patru îngeri favori ți, care sunt Mihail,
Gabriel, Rafael și Uriel, să-l poarte pe Iisus în casa mamei sale, și acolo să vegheze în
continuu asupra lui timp de trei zile, făcând ca el să fie văzut doar de cei ce credeau în
doctrina sa.
Iisus a venit, înconjurat de splendoare, în camera în care s ălășluia Fecioara Maria
cu cele două surori, Marta și Maria Magdalena, și cu Lazăr și cel care scrie, și Ioan, Iacov și
Petru. După care, de frică am căzut cu toții ca morți.
Și Iisus a ridicat-o pe mama sa și pe ceilalți de la pământ, spunând: „Nu vă temeți,
căci eu sunt Iisus; și nu plângeți, căci eu sunt viu și nu mort."
Ei au rămas fiecare pentru o lungă perioadă de timp minunați de prezența lui Iisus,
căci cu toții credeau că Iisus era mort.
Apoi Fecioara, plângând, a declarat: „Spune-mi, fiule, de ce Dumnezeu, după ce ți-
a dat puterea de a învia mor ții, te-a lăsat să mori, aducând rușine rudelor tale și cunoscuților
tăi, și aducând rușine doctrinei tale? Întrucât toți cei ce te iubesc au fost ca și morți."
Capitolul 220 – Iisus și cei patru Îngeri
Iisus a răspuns, îmbrățișând-o pe mama lui: „Crede-mă, mamă, căci adevărat îți
spun, nuȘam fost
i dup deloc
ă ce a spus c ăci Dumnezeu
mort;aceasta, el a rugatm-a
pe rezervat
cei patrupân ă aproape
îngeri de sfârșștiitul
s ă fie manife și lumii."
să dea
mărturie despre cum s-au întâmplat toate. Dup ă aceea îngerii s-au manifestat ca patru sori
strălucitori, așa că din frică din nou fiecare a căzut ca mort. Apoi, Iisus a dat patru fâ șii de
pânză îngerilor ca să se acopere, pentru ca ei să poată fi văzuți și auziți vorbind de către
mama sa și însoțitorii ei.
Și după ce a ridicat pe fiecare, i-a consolat spunând: „Ace știa sunt slujitori ai lui
Dumnezeu: Gabriel, care anunță secretele lui Dumnezeu; Mihail, care luptă împotriva
dușmanilor lui Dumnezeu; Rafael, care primește sufletele celor care mor; și Uriel, care va
striga pe toată lumea la judecata lui Dumnezeu în ultima zi.
Apoi cei patru îngeri au relatat Fecioarei cum a trimis Dumnezeu pentru Iisus, și
cum L-a preschimat pe Iuda, ca s ă sufere pedeapsa pentru c ă a vândut pe un altul.
159
Apoi a spus cel ce a scris: „St ăpâne, se cuvine ca eu să te întreb acum ceva, a șa
cum mi se cuvinea atunci când s ălășluiai cu noi?"
Iisus a răspuns: „Cere ce vrei, Barnaba, și eu vă voi răspunde."
Apoi a spus cel care a scris: „Stăpâne, văzând că Dumnezeu este milostiv, pentru
ce ne-a chinuit El astfel, f cându-ne s credem c ai murit? i mama ta a plâns pentru tine,
ă de moarte;
astfel încât ea a fost aproape ă iar tu, care
ă ești unulȘsfânt al lui Dumnezeu, asupra
ta a lăsat Dumnezeu să cadă calomnia că ai fost ucis între tâlhari pe Muntele Golgota?"
Iisus a răspuns: „Crede-mă, Barnaba, că fiecare păcat, oricât de mic ar fi,
Dumnezeu îl pedepsește cu o mare pedeapsă, căci Dumnezeu este jignit de păcat. De
aceea, din moment ce mama mea și ucenicii mei credincioși care erau cu mine m-au iubit
cu puțină iubire pământeasc ă, dreptul Dumnezeu a voit să pedepsească această iubire cu
prezenta durere, pentru ca ea să nu fie pedepsită în flăcările iadului. Și deși am fost
nevinovat în lume, pentru că oamenii m-au numit "Dumnezeu" și "Ffiul lui Dumnezeu,"
Dumnezeu, pentru ca eu să nu fiu batjocorit de demoni în ziua judec ății, a voit ca eu s ă fiu
batjocorit de oameni în această lume prin moartea lui Iuda; făcând ca toți oamenii să creadă
că am murit pe cruce. Și această batjocură va continua până la venirea lui Mahomed,
Trimisul lui Dumnezeu, care atunci când va veni, va dezv ălui această înșelăciune pentru cei
care cred în Legea lui Dumnezeu.”
După ce a vorbit astfel, Iisus a spus: „Tu e ști drept, Doamne, Dumnezeul nostru,
pentru că numai Ție îți aparține cinstea și slava fără de sfârșit."
Capitolul 221 – Iisus îl îndeamnă pe Barnaba să scrie
Iisus s-a întors către cel ce scrie, și a zis: „Barnaba, vezi ca prin toate mijloacele tu
să scrii Evanghelia mea, cuprinzând tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea din această
lume. Și scrie de asemenea ceea ce s-a ab ătut asupra lui Iuda, pentru ca astfel credincioșii
să nu fie înșelați și să poată crede adevărul."
dar eu nu Apoi a răspuns cel care scrie: „Astfel voi face, cu voia lui Dumnezeu, o, st ăpâne;
știu ce s-a întâmplat cu Iuda, întrucât nu am v ăzut."
Iisus a răspuns: „Aici sunt Ioan și Petru, care au văzut totul, iar ei iti vor spune tot
ceea ce s-a întâmplat."
Și apoi Iisus ne-a poruncit să îi chemăm pe ucenicii săi credincioși, astfel ca ei s ă îl
vadă. Așadar, Iacov și Ioan au chemat împreună pe cei șapte ucenici, dimpreună cu
Nicodim și Iosif, și mulți alții dintre cei șaptezeci și doi, și au mâncat cu Iisus.
A treia zi Iisus a spus: „Mergeți la Muntele Măslinilor cu maica mea, căci acolo voi fi
ridicat din nou la cer, și veți vedea cine mă va purta în sus."
Așa că au plecat toți acolo, cu excepția a douăzeci și cinci dintre cei șaptezeci și doi
de discipoli, care de frică au fugit în Damasc. Și, așa cum toți stăteau în rugăciune, la
amiaz ă Iisus a venit cu mulțime ă luiă Dumnezeu, și
splendoarea chipului său ole-a
mare
provocat de îngeri,
o mare frică șicare
au căaduceau
zut cu fețslav
ele la p mânt.
Dar Iisus i-a ridicat, consolându-i și spunând: „Nu vă temeți, eu sunt stăpânul
vostru."
Și el a mustrat pe mulți dintre cei care au crezut c ă el a murit și a înviat din nou,
spunând: „Mă lua ți pe mine și pe Dumnezeu drept mincinoși? V-am spus că Dumnezeu mi-
a acordat să tr ăiesc până aproape de sfârșitul lumii. Cu adevărat vă spun, nu eu am murit,
ci Iuda trădătorul. Fiți cu băgare de seamă, căci Satana va trudi din greu pentru a v ă înșela.
Fiți martorii mei în Israel și în întreaga lume, pentru toate lucrurile pe care le-ați auzit și le-ați
văzut."
Și după ce a spus acestea, el s-a rugat lui Dumnezeu pentru mântuirea
credincioșilor și pentru convertirea păcătoșilor, iar apoi rugăciunea lui s-a încheiat, și el a
160

Vdocuments - MX - Evanghelia Lui Barnaba

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vdocuments - MX - Evanghelia Lui Barnaba

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7/21/2019 Evanghelia Lui Barnaba RO

Evanghelia lui Barnaba

Evanghelia lui Barnaba

Editată și tradusă după versiunea în limba engleză

Fie ca Lumina Evangheliei lui Barnaba

Cuvânt înainte .................................................................................................................. 15

Capitolul 25 – Disprețuirea trupului ....................................................................................... 37

Capitolul 42 – Eu nu sunt Mesia ............................................................................................ 50

Capitolul 49 – Iisus predic ă în Capernaum ........................................................................... 55

Capitolul 56 – Cartea se deschide ......................................................................................... 60

Capitolul 73 – Cele patru căi a lui Satana ............................................................................. 70

Capitolul 80 – Învățați să lucrați bine .....................................................................................74

Capitolul 87 – Evitați prudența carnală .................................................................................. 79

Capitolul 104 – Măsurați tristețea, nu lacrimile ...................................................................... 89

Capitolul 111 – Plângeți, postiți și stați de veghe .................................................................. 94

Capitolul 149 – Cei doi farisei pustnici (II) ........................................................................... 119

Capitolul 166 – Predestinare și libertate ..............................................................................131

Capitolul 173 – Belșugul Paradisului ................................................................................... 134

Capitolul 180 – Ce i se cuvine omului ................................................................................. 137

Capitolul 197 – Asemănarea cu un topor bun ..................................................................... 146

Capitolul 204 – Judecata asupra Ierusalimului .................................................................... 150

Capitolul 211 – Iisus îi consolează pe apostoli .................................................................... 153

i. Cum a supraviețuit Evanghelia lui Barnaba

AlexandriaEvanghelia 325 e.n. a fost acceptat ă ca evanghelie canonică în bisericile din

ii. Barnaba în Biblie

iii. Despre Barnaba

Evanghelia lui Barnaba Cap. 1

Adevărata Evanghelie a lui Iisus,

Capitolul 1 - Arhanghelul Gabriel o vizitează pe Fecioara Maria

Evanghelia lui Barnaba Cap. 2-4

nașterea lui Iisus, pe care l-au îngrijit cu mare bucurie.

Evanghelia lui Barnaba Cap. 4-7

Evanghelia lui Barnaba Cap. 8-10

Capitolul 8 - Irod ucide pruncii

Evanghelia lui Barnaba Cap. 10-12

Capitolul 12 – Prima predică a lui Iisus

Evanghelia lui Barnaba Cap. 12-13

Evanghelia lui Barnaba Cap. 13-15

Evanghelia lui Barnaba Cap. 16-17

Capitolul 16 – Predica de pe munte

Evanghelia lui Barnaba Cap. 17-18

Capitolul 18 – Răsplătirea răului cu binele

Evanghelia lui Barnaba Cap. 17-18

Evanghelia lui Barnaba Cap. 18-19

Evanghelia lui Barnaba Cap. 19-21

Capitolul 20 - Minunea de pe mare

Evanghelia lui Barnaba Cap. 21-22

Evanghelia lui Barnaba Cap. 22-23

Capitolul 23 – Originea circumciziei

Evanghelia lui Barnaba Cap. 23-25

Capitolul 24 – Bogații și săracii

Evanghelia lui Barnaba Cap. 25-26

Capitolul 26 – Tatăl lui Avraam

Evanghelia lui Barnaba Cap. 26

Evanghelia lui Barnaba Cap. 27-28

Capitolul 27 – Prudența lui Avraam

Evanghelia lui Barnaba Cap. 28-29

Evanghelia lui Barnaba Cap. 29-31

Evanghelia lui Barnaba Cap. 32-33

Evanghelia lui Barnaba Cap. 32-33

Evanghelia lui Barnaba Cap. 34-35

Capitolul 34 – Fiți umili

Evanghelia lui Barnaba Cap. 35-36