Sunteți pe pagina 1din 11

Planeta

Neptun
Neptun:
Este a opta planeta de la Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al
mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă.

La 29 decembrie 1846, astronomul Struve s-a exprimat în favoarea numelui Neptun


în cuvântul adresat Academiei de Științe din Sankt Petersburg. Cu timpul, numele
Neptun s-a încetățenit și a fost acceptat de comunitatea internațională.

La data de 11 iulie 2011, Neptun și-a încheiat prima revoluție bariocentrică completă
de după descoperirea lui din 1846, deși nu s-a aflat în exact aceeași poziție pe cerul
nostru ca și la data descoperirii lui, deoarece Pamântul se afla într-o poziție
diferită pe orbita sa anuală de 365,25 de zile. Din cauza mișcării Soarelui în raport
cu centrul de greutate al Sistemului Solar, la 11 iulie 2011, Neptun nu s-a aflat nici în
aceeași poziție față de Soare, în care a fost descoperit inițial; dacă se folosește
sistemul de coordonatele heliocentrice obișnuite, longitudinea la care a fost
descoperit a fost atinsă la 12 iulie 2011.
În mitologia romană, Neptun, identificat cu zeul grec Poseidon, era zeul mării.
Astfel toate planetele, în afară de Pământ, poartă nume de zei din mitologia greacă
și romană.

Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare
decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de
dens.Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice,
ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita
Pământului.Distanța medie dintre Neptun și Soare este de 4,50 miliarde km
(aproximativ 30,1 UA), iar revoluția sa completă în jurul Soarelui durează 164,79 ani
(± 0,1 ani) tereștri.
Fun
Facts
Fun Facts:
● Neptun are o compoziție asemănătoare cu cea a lui Uranus, compozițiile
ambelor planete fiind diferite de ale giganților gazoși mai mari, Jupiter și
Saturn.
● Spre deosebire de atmosfera uniformă a lui Uranus, Neptun are o
atmosferă cu detalii vizibile ce denotă o activitate meteorologică. De
exemplu, în anul 1989, când Voyager 2 a ajuns în dreptul lui Neptun, s-a
observat o pată mare întunecată, similară cu Marea Pată Roșie de pe
Jupiter.
● Neptun a fost prima planetă găsită prin calcule matematice, a fost
descoperită din cauza perturbărilor gravitaționale din orbita lui Uranus
care l-au condus pe Alexis Bouvard să presupună existența unei a opta
planete.
Neptun în coparație cu
Pămantul, Uranus și
Pluto
Fun Facts:
● Aceste fenomene meteorologice sunt produse de cele mai puternice
vânturi din sistemul solar, ale căror viteze ating, conform măsurătorilor,
2100 km/h.
● Neptun este departe de Soare, are una dintre cele mai reci atmosfere din
sistemul solar, temperaturile păturilor superioare ale norilor ajungând la
-218 °C (55 K). Temperatura centrului său este de aproximativ 5000 °C.În
1989, Marea Pată Întunecată, un sistem de furtuni anti-ciclonic ce se
întinde pe 13000×6600 km, a fost descoperită de sonda spațială NASA
Voyager 2. Furtuna semăna cu Marea Pată Roșie a lui Jupiter. Peste 5 ani,
la 2 noiembrie 1994, Telescopul Spațial Hubble nu a mai observat Marea
Pată Întunecată pe suprafața planetei. În schimb, o nouă furtună
similară cu Marea Pată Întunecată a fost găsită în emisfera nordică a
planetei.
Marea Pată
Întunecată
Fun Facts:
● Desenele lui Galileo Galilei dovedesc că el este primul care a observat planeta
la 28 decembrie 1612 și mai apoi la 27 ianuarie 1613. De fiecare dată, Galileo a
confundat planeta cu o stea fixă, aceasta apărând foarte aproape de Jupiter (în
conjuncție), pe cerul înstelat, motiv pentru care descoperirea nu i se atribuie
lui.
● De la descoperirea sa și până în 1930, când a fost descoperită planeta Pluto,
planeta Neptun era cunoscută ca fiind cea mai îndepărtată de Soare. Însă,
după descoperirea lui Pluto, Neptun a fost cea mai îndepărtată planetă doar în
perioada 1979-1999, atunci când orbita eliptică a planetei Pluto a adus-o mai
aproape de Soare decât Neptun.
● Neptun are un sistem de inele planetare, deși sunt mult mai mici decât inelele
lui Saturn. Inelele conțin particule de gheață acoperite cu silicați sau cu
substanțe pe bază de carbon, care le oferă o culoare roșiatică. Cele trei inele
principale sunt Inelul Adams, la 63.000 km de la centrul lui Neptun, Inelul Le
Verrier, la 53.000 km, și cel mai larg, slab conturatul Inel Galle, la 42.000 km..
Inelul Le Verrier deține și o extensie numită Lassell. Aceasta se leagă de capătul
exterior al inelului Arago la aproximativ 57000 km.
Inelele lui Neptun
Mulțumesc
pentru atenție!

Proiect realizat de:


Boghianu Elena-Teodora

S-ar putea să vă placă și