Sunteți pe pagina 1din 4

Triunghiul: definitie, elemente, clasificare, perimetru,

proprietati

Triunghiul este o figură plană închisă, formată din trei laturi și trei
vârfuri. Cele trei laturi sunt segmente, iar vârfurile sunt punctele de
intersecție ale laturilor.

Vârfurile unui triunghi se notează cu litere mari: A, B, C, iar triunghiul se


notează ∆ABC.

Cele trei laturi ale triunghiului sunt segmentele AB, BC și AC, sau a, b, c.

Un triunghi are trei unghiuri interioare:

∡ABC (sau mai simplu ∡B),

∡BAC (sau ∡A),

∡ACB (sau ∡C).

Perimetrul unui triunghi


Perimetrul unui triunghi este suma lungimilor laturilor.

P = a+b+c.

Semiperimetrul triunghiului este jumătate din perimetru:

s = P/2 = (a+b+c) : 2.
Clasificarea triunghiurilor
1. Clasificarea triunghiurilor în funcție de laturi

 triunghi oarecare (scalen)- are laturile de lungimi diferite; (∆ABC)


 triunghi isoscel– are două laturi congruente; cea de-a treia latură
se numește bază; (∆MNP: MN=MP)
 triunghi echilateral– are toate cele trei laturi congruente (∆DEF:
DE=EF=DF)

2. Clasificarea triunghiurilor în funcție de unghiuri

 triunghi dreptunghic– are un unghi drept (de 90 grade); laturile


care formează unghiul drept se numesc catete, iar latura opusă
unghiului drept se numește ipotenuză; (∆ABC este dreptunghic
in A)
 triunghi ascuțitunghic– are toate unghiurile ascuțite (mai mici de
90 grade); (∆PQR)
 triunghi obtuzunghic– are un unghi obtuz (mai mare de 90 grade)
(∆TUV)
Proprietățile triunghiurilor
În orice triunghi, suma măsurilor unghiurilor este de 180°.

∡A+∡B+∡C = 180 °

Un unghi exterior unui triunghi este unghiul format de o latură a triunghiului


cu prelungirea altei laturi.

∡ACD este exterior triunghiului ABC. Un triunghi are șase unghiuri


exterioare. Fiecare unghi exterior este suplementul unghiului interior
alăturat.
Un unghi exterior unui triunghi are măsura egală cu suma măsurilor
unghiurilor interioare, neadiacente cu el.

∡ACD = ∡A+∡B.

Problema 1

Un triunghi are lungimile laturilor de 6 cm, 8 cm și 10 cm. Aflați


perimetrul triunghiului.

Problema 2

Ce masura au unghiurile unui triunghi dreptunghic isoscel?

Dar ale unui triunghi echilateral?

Problema 3

În ∆ABC, unghiul A are măsura de 67° și unghiul C are măsura de 83°.


Aflați măsura unghiului B.

Problema 4

În ∆ABC, unghiul C are 45°. Unghiul ABM este exterior triunghiului și are
măsura de 110°. Aflați măsura unghiului A și măsura unghiului ABC.

Problema 5

Măsurile unghiurilor unui triunghi sunt direct proporționale cu numerele 2, 3


și 4. Aflați unghiurile triunghiului.

S-ar putea să vă placă și