HOTĂRÎREA PLENULUI

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica aplicării legislaţiei funciare de către

instanţele judiciare

nr.10 din 26.03.1997

"Culegere de hotărîri explicative", Chişinău, 2002, pag.91

"Culegere de hotărîri explicative", Chişinău, 2000, pag.72

***
modificată de:
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova nr.12 din
21.04.2003
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova nr.38 din
20.12.1999

Reforma economică în ţară legată de transformarea întregului sistem de relaţii funciare pe

baza introducerii multiplelor forme de proprietate şi gospodărire a avut drept consecinţă
modificarea legislaţiei ce reglementează relaţiile funciare.
În legătură cu chestiunile apărute în practica judiciară în procesul aplicării legislaţiei
funciare noi şi în scopul apărăii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale proprietarilor
sectoarelor de pămînt, posesorilor de terenuri şi beneficiarilor de pămînt şi prevenirea cazurilor
de refuz neîntemeiat de a satisface dreptul la justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie

HOTĂRĂŞTE:
1. A explica instanţelor judecătoreşti că chestiunile cu privire la judecarea litigiilor funciare
se reglementează de Constituţia Republicii Moldova, Codul funciar, adoptat la 25 decembrie
1991 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992 cu modificările şi completările din 10 februarie 1995
şi 26 martie 1996 şi de alte acte normative adoptate, în special:
Legea cu privire la proprietate, adoptată la 22 ianuarie 1991 şi intrată în vigoare la 1
februarie 1991 (Monitor 1991, nr.3-4-5-6, art.22);
Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr.1308-XIII
din 25.07.1997 (M.O.,1997, nr.57-58, art.515);
Legea cu privire la privatizare, adoptată la 4 iulie 1991 şi intrată în vigoare la 8 august 1991
(“Moldova Suverană” din 08.08.1991);
Legea cu privire la Programul de stat de privatizare pentru anii 1995-1996, adoptată la 15
martie 1995 şi intrată în vigoare la 5 mai 1995 (M.O.,1995, nr.24, art.518);
Legea cu privire la arendă, adoptată la 14 ianuarie 1992 şi intrată în vigoare la 19 ianuarie
1992 (Monitor, 1992, nr.1, art.12);
Legea privind reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare, cadastrul funciar de
stat şi monitoringul funciar, adoptată la 22 decembrie 1992 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie
1993 (Monitor, 1992, nr.12, art.366);
Legea cu privire la gospodăria ţărănească (de fermier), adoptată la 3 ianuarie 1992 şi intrată
în vigoare la 4 ianuarie 1992 (Monitor, 1992, nr.1, art.2);
Regulamentul cu privire la atribuirea terenurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.246
din 3 mai 1996 (M.O., 1996, nr.35-37, art.268);
Hotărîrea Guvernului nr.192 din 20.02.1998 "Cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor
(M.O.,1998, nr.30-33, art.225);
 Regulamentul cu privire la comisiile funciare săteşti, de orăşel, orăşeneşti şi raionale,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.130 din 2 martie 1992 (Monitor, 1992, nr.3, art.80);
Regulamentul cu privire la Comisia de privatizare a bunurilor întreprinderii agricole,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.361 din 10 iunie 1993 (Monitor, 1993, nr.6, art.196);
Regulamentul cu privire la modul de soluţionare a litigiilor funciare, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr.144 din 5 martie 1992 (Monitor, 1992, nr.2-3, art.811).
Regulamentul privind terenurile destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor,
apărării şi cu alte destinaţii speciale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.707 din 12 noiembrie
1993 (Monitor, 1993, nr.11, art.366).
2. Obiecte ale relaţiilor funciare sînt sectoarele de teren, cotele de teren şi dreptul asupra lor
1
(art.2 al C.F.).
3. Litigiile şi plîngerile legate de chestiunile funciare, unde una din părţi este cetăţeanul, se
examinează de către judecătoriile jurisdicţiei de drept comun.
Litigiile şi plîngerile privind chestiunile menţionate, unde părţile sînt persoane juridice,
inclusiv gospodăriile ţărăneşti (de fermieri), precum şi persoanele fizice ce practică activitatea de
antreprenoriat se examinează de către instanţele judecătoreşti economice.
De competenţa instanţelor judecătoreşti, în special, sînt:
3.1. cerinţele cu privire la atribuirea cotei de teren echivalent (art.12 C.F.);
3.2. cerinţele privind atribuirea terenurilor pentru construcţia caselor de locuit, a anexelor
gospodăreşti şi pentru grădini, pentru crearea gospodăriilor ţărăneşti (art. II C.F., art.2 din Legea
cu privire la gospodăria ţărănească (de fermier);
3.3. plîngerile în privinţa refuzului organelor autoadministrării publice locale respective de
a elibera documentele de autentificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, de posesiune
şi de beneficiere funciară (art.20 C.F.), precum şi a refuzului de a înregistra contractul de arendă
a terenului (art.41 C.F.);
3.4. cerinţele privind recunoaşterea ca nelegitim a refuzului administraţiei de a acorda cît şi
de a păstra dreptul de folosire a lotului auxiliar (art.17-19 C.F.);
3.5. cerinţele privind recunoaşterea ca nelegitim a refuzului organelor autoadministrării
publice locale de a acorda lot de pămînt pentru legumicultură (art.39 C.F.);
3.6. cerinţele privind recunoaşterea drept nelegitimă a stingerii de către organele
autoadministrării publice locale a dreptului deţinătorilor de teren asupra pămîntului, la arenda lui
(art.9, 10, 23 C.F.; art.16, 17 din Legea despre arendă);
3.7. litigiile legate de încetarea activităţii gospodăriei ţărăneşti, inclusiv în legătură cu
retragerea loturilor de pămînt (art.17, 18 din Legea cu privire la gospodăria ţărănească (de
fermier);
3.8. cerinţele legate de repararea pagubelor cauzate prin retragerea sau ocuparea temporară
a loturilor de pămînt, precum şi prin limitarea drepturilor deţinătorilor de teren sau prin
înrăutăţirea calităţii terenurilor ca urmare a activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor
şi cetăţenilor (art.27, 30, 74, 97, 98, 99 C.F.);
3.9. cerinţele legate de repararea pagubelor cauzate în urma ocupării nelegitime a terenului,
poluării lui, degradării şi altor încălcări ale drepturilor deţinătorilor de teren (art.30, 101 C.F.);
3.10. cerinţele privind repararea pagubelor cauzate deţinătorilor de pămînt în legătură cu
efectuarea lucrărilor de prospecţiune (art.76, 77 C.F.);
3.11. cerinţele privind dreptul exclusiv la încheierea contractului de arendă a terenului în
cazul decedării arendaşului (art.41 C.F.; art.16 din Legea cu privire la arendă);
3.12. cerinţele organelor autoadministrării publice locale despre retragerea terenurilor din
proprietate privată în temeiul, prevăzut de art.24 C.F., şi ale proprietarilor terenurilor - despre
retragerea terenurilor de la posesori şi beneficiari în temeiul, prevăzut de art.25 C.F.);
3.13. plîngerile proprietarilor de terenuri, posesorilor şi beneficiarilor privind recunoaşterea
drept nelegitime a actelor, emise de organele de stat sau de alte organe prin exces de competenţă
ori prin încălcarea cerinţelor legislaţiei, ce lezează interesele lor în domeniul relaţiilor funciare
(art.9, 10 C.F.);
 3.14. cerinţele organelor autoadministrării publice locale către proprietarii sau beneficiarii
de terenuri despre repararea pagubei pricinuite ca urmare a folosirii neraţionale a pămîntului,
precum şi cerinţele proprietarilor şi beneficiarilor despre recuperarea cheltuielilor pentru
îmbunătăţirea pămîntului în cazul prevăzut de lege (art.25 C.F.);
3.15. litigiile dintre proprietarii construcţiilor de locuit, situate pe terenurile vecine, despre
înlăturarea piedicilor în folosirea terenurilor de pămînt, chiar şi atunci cînd se contestează
hotarele şi dimensiunile (art.91 C.F.);
3.16. litigiile dintre întovărăşirile pomicole şi membrii lor, litigiile membrilor
întovărăşirilor apărute între ei, cît şi litigiile dintre soţi, inclusiv foştii soţi, dintre moştenitori
privind împărţirea terenului de pămînt sau stabilirea ordinii de utilizare a lui, dreptului exclusiv
de utilizare a terenului de pămînt;
3.17. plîngerile împotriva hotărîrilor organelor autoadministrării publice locale privind
refuzul de a înstrăina terenurile pomicole (art.11(1) din Legea despre preţul normativ al
pămîntului);
3.18. cerinţele proprietarilor terenurilor privind împărţirea lor sau determinarea ordinii de
utilizare;
3.19. litigiile despre acordarea cotei-părţi valorice din avere (art.13 C.F.).
4. Determinînd competenţa instanţei de judecată cu privire la soluţionarea litigiilor funciare
se va ţine cont de explicaţiile elucidate în p.8 din hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
nr.27 din 24 decembrie 2001 cu modificările introduse prin hotărîrea Plenului nr.14 din
25.03.2002 "Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
Legii contenciosului administrativ".
5. Judecînd litigii funciare dintre persoane juridice instanţele judecătoreşti economice vor
ţine cont de Regulamentul privind modul de soluţionare a litigiilor funciare, adoptat prin
Hotărîrea Guvernului nr.144 din 5 martie 1992.
6. Litigiile dintre deţinătorii de terenuri şi organele administrării publice locale potrivit
art.90 C.F. se soluţionează de organele ierarhic superioare, hotărîrile cărora pot fi atacate în
instanţele judecătoreşti.
Organele ierarhic superioare faţă de organelor locale săteşti (comunale), orăşeneşti sunt
organele autoadministrării publice raionale şi municipale.
Hotărîrile comitetelor executive raionale şi ale primăriilor municipale, inclusiv privind
chestiunile ce ţin nemijlocit de competenţa lor, pot fi atacate nemijlocit în judecată.
7. Verificînd respectarea modului prealabil extrajudiciar de soluţionare a litigiilor, se va
ţine cont de pct.13 al Regulamentului cu privire la comisiile funciare săteşti, de orăşel, orăşeneşti
şi raionale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.130 din 2 martie 1992.
A se explica, că în instanţele judecătoreşti pot fi atacate hotărîrile comisiei funciare
raionale, iar în cazul în care există hotărîrea organului autorităţilor administraţiei publice -
hotărîrea acestui organ.
8. În cazul neîndeplinirii de către primăria locală a hotărîrii comisiei funciare de admitere a
cererii de atribuire a cotelor de teren echivalent, persoana este în drept de a se adresa cu o acţiune
despre atribuirea cotei de teren echivalent în natură.
9. Organele de administrare publică locală au dreptul să-şi modifice şi să-şi anuleze
hotărîrile din propria iniţiativă în cazul ilegalizărilor pînă şi după eliberarea titlului de proprietar,
însă aceste acţiuni pot fi efectuate numai pînă la atribuirea cotei de teren echivalent în natură în
modul stabilit (art. III al Legii pentru modificarea şi completarea Codului funciar nr.369-XIII din
10 februarie 1995).
În cazul în care persoana nu este de acord cu modificările efectuate şi hotărîrile adoptate
anterior, ea are dreptul să se adreseze în judecată cu acţiune de a recunoaşte nule sau parţial nule
hotărîrile şi titlurile nou eliberate.
Dacă hotărîrea în privinţa atribuirii cotei de teren echivalent a fost anulată, iar persoana
posedă titlul de proprietate, acest titlu poate fi recunoscut nul conform acţiunii primăriei sau a
persoanelor ale căror drepturi sunt lezate.
 10. În cazul în care, conform legii (art.12 C.F.), se cere ca persoana care doreşte să
primească cota de teren echivalent să locuiască în localităţile rurale, se va verifica statutul
localităţii respective la 1 ianuarie 1992.
11. Conform alin.6 art. C.F. toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se
înfăptuiesc, ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992.
Reieşind din prevederile legii, dacă persoanele au fost concediate pînă la 1 ianuarie 1992
sau au fost excluse pînă la această dată din colhoz, ele nu se bucură de dreptul la cota de teren
echivalent, indiferent de temeiurile concedierii sau excluderii din membrii colhozului (subalin.1,
alin.4, art.12 C.F.).
12. Cota de teren echivalent poate fi atribuită numai membrilor colhozului, şi de acest drept
nu se bucură persoanele, care lucrează în colhozuri în baza contractelor de muncă (art.12 C.F.).
13. În cazurile în care de facto cetăţenii îndeplineau funcţii de serviciu în sovhozuri, în alte
întreprinderi agricole sau au depus cererea de primire pînă la 1 ianuarie 1992, iar ordinul de
angajare sau hotărîrea de primire a adunării generale a membrilor colhozului, adunării
împuterniciţilor din motive întemeiate au fost emise după 1 ianuarie 1992, aceste persoane au
dreptul la cota de teren echivalent.
Conform punctului 6 al Statutului Model al colhozului dreptul de membru al colhozului se
păstrează pentru persoanele, care au fost înmatriculate la secţia de zi a instituţiilor de învăţămînt
în baza îndreptării eliberate din colhoz, de aceea aceste persoane au dreptul la cotă de teren
echivalent.
14. Conform subalin.1 alin.4 art.12 C.F. pensionarii beneficiază de dreptul asupra cotelor
de teren echivalent, dacă la 1.01.1992 au ieşit la pensie nemijlocit din colhozuri şi alte
întreprinderi agricole.
Dacă persoana la 1.01.1992 beneficia de dreptul la pensie, iar actele pentru pensie au fost
eliberate după 1.01.1992, ea are dreptul la cotă de teren echivalent.
15. Prin noţiunea "alte întreprinderi agricole" se are în vedere întreprinderile, care se ocupă
cu creşterea producţiei agricole şi dispun de fond de pămînt ce poate fi supus privatizării (art.2,
alin.4 subal.1).
16. Conform subal.2 din alin.4 art.12 C.F. salariaţii din organizaţiile şi întreprinderile care
locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit lucrări de construcţie şi exploatare a sistemelor
de ameliorare, restabilire şi îmbunătăţire a terenurilor şi sporire a fertilităţii solurilor în
localitatea respectivă, inclusiv şi pensionarii din aceste unităţi economice au dreptul la cota de
teren echivalent.
Reieşind din prevederile legii indicate, de dreptul la cota de teren echivalent se bucură doar
persoanele, care execută nemijlocit aceste lucrări, şi li se atribuie această cotă echivalentă la
locul de trai cu condiţia că sistemele de ameliorare, restabilire şi îmbunătăţire a terenurilor şi
sporire a fertilităţii solurilor deservesc şi localitatea unde are domiciliu persoana.
De dreptul la cota de teren echivalent nu se bucură salariaţii (aparatul administrativ şi alţii),
care nu deservesc nemijlocit sistemele de ameliorare, restabilire şi îmbunătăţire a terenurilor şi
sporire a fertilităţii solurilor.
17. Reieşind din subal.3 alin.4 art.12 C.F. au dreptul la cotă de teren echivalent persoanele
care locuiesc în localităţile rurale şi au fost transferate din întreprinderi agricole în organizaţii de
construcţie şi transport colhoznice şi intergospodăreşti, care la 1.01.1992 erau lucrători sau
pensionari ai acestor organizaţii. Persoanele, care s-au angajat la lucru din iniţiativă proprie în
organizaţiile menţionate, nu se bucură de dreptul la cota de teren echivalent.
Pentru confirmarea transferurilor e necesar ca persoanele sus-indicate să prezinte instanţei
judecătoreşti probe în scris (carnetul de muncă, etc.).
18. Conform subalin.4 alin.4 art.12 CF salariaţilor şi pensionarilor din întreprinderile
intergospodăreşti, care nu dispun de terenuri agricole supuse privatizării, cota de teren echivalent
li se atribuie la locul de trai.
19. De dreptul la cota de teren echivalent se bucură persoanele indicate în subal.5 alin.4
art.12 al C.F., care nemijlocit înainte de a fi alese au lucrat în întreprinderi agricole.
 20. Cota de teren echivalent, în conformitate cu subal.9 alin.4 art.12 C.F., li se atribuie
persoanelor, care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele. Membrii
familiilor persoanelor menţionate, care nu dispuneau de pămînt, nu au dreptul la cota de teren
echivalent.
21. A se explica că pentru a crea prioritate persoanelor cu vechime mai mare în muncă şi
cărora li se poate acorda cota de teren echivalent în mărime de 100% şi a le diferenţia de
persoanele care au vechime în muncă în agricultură mai mică, în alin.5 art.12 Cod funciar este
prevăzut că pînă 50 la sută din cotă de teren echivalent, calculată pentru unitatea administrativ-
teritorială respectivă se atribuie persoanelor indicate în subalineatele 1-5 ale alineatului 4 din
sus-numitul articol care au lucrat la întreprinderi industriale şi în alte unităţi cu profil neagricol şi
au vechime în muncă în agricultură mai mică de 5 ani.
22. Litigiile despre legalitatea hotărîrilor organelor administraţiei locale privind chestiunile
amplasării cotei de teren echivalent în natură sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
23. La judecarea litigiilor dintre proprietarii (coproprietarii) caselor private, loturilor de
pămînt cu privire la împărţirea, stabilirea ordinii de utilizare a lor, înlăturarea piedicilor în
folosirea terenurilor, precum şi la examinarea litigiilor dintre alţi deţinători de terenuri de pămînt,
persoanele interesate trebuie să prezinte acte ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune sau
beneficiere asupra pămîntului, planul terenului de pămînt repartizat în natură, cu indicarea în el a
cotei terenului de care se foloseşte fiecare din părţi, planul construcţiilor şi edificiilor amplasate
pe teren, actele despre apartenenţa casei cu indicarea cotelor fiecărui proprietar, tranzacţia sau
hotărîrea judecăţii despre divizarea reală a casei sau despre determinarea ordinii de folosire a ei,
încheierea organelor competente şi a expertizei respective. În caz de necesitate o astfel de
expertiză poate fi fixată de judecată.
Ţinînd cont de faptul că judecarea unui asemenea litigiu atinge interesele tuturor
coproprietarilor casei, terenului de pămînt, ale altor deţinători de pămînt, ei urmează a fi atraşi să
participe la judecarea litigiilor.
24. În caz de posibilitate reală, instanţa e în drept să soluţioneze litigiul despre împărţirea
terenului de lîngă casă, precum şi a altor terenuri, între coproprietarii caselor, terenului de
pămînt.
În baza art.21 C.F. se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi despărţite în loturi
fără a le schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice,
agrotehnice şi urbanistice, fiecare lot formînd după divizare un teren de sine stătător.
25. În cazul în care nu există posibilitatea împărţirii terenului, judecata e în drept să
stabilească ordinea de utilizare a lui. Stabilirea ordinii de folosire a sectorului de teren comun se
efectuează ţinînd cont de cotele coproprietarilor în proprietatea comună asupra casei.
26. La soluţionarea litigiilor privind ordinea de folosire a terenului de pe lîngă casă de către
coproprietarii construcţiei apărute după ce anterior a fost stabilită ordinea folosirii terenului de
pămînt comun, se va ţine cont de faptul că:
a) mărirea de către coproprietar a cotei sale în proprietatea comună a casei prin construire,
reconstruire (art.123 C.C.) nu serveşte temei pentru mărirea cotei-părţi a sectorului de teren, ce
se află în folosinţa lui, deoarece o astfel de schimbare a ordinii de folosire a terenului poate leza
esenţial interesele altor coproprietari;
b) în cazurile modificării corelaţiei cotelor-părţi în dreptul de proprietate asupra casei
pentru toţi coproprietarii ei în urma înstrăinării unor părţi din casă prin vînzare-cumpărare,
donaţie, schimb cît şi în baza moştenirii, ordinea de folosire a terenului de pămînt poate fi
stabilită din nou.
Dacă în urma tranzacţiilor menţionate corelaţiile cotelor în dreptul de proprietate asupra
casei nu s-au schimbat pentru toţi coproprietarii, dar numai pentru unii dintre ele, ordinea
folosirii terenului de pămînt poate fi stabilită din nou numai între aceste persoane, fără
schimbarea ordinii de folosire a terenului acelor coproprietari partea cărora a rămas cea
anterioară, deoarece hotărîrea judecăţii emisă anterior în privinţa lor şi intrată în vigoare pe
marginea acestei chestiuni este obligatorie pentru toţi participanţii relaţiilor juridice apărute şi
pentru succesorii lor de drept (alin.2 art.206 CPC);
c) dacă înstrăinarea de către unul din coproprietari a părţii ce-i aparţine în construcţie a avut
loc în favoarea unei terţe persoane, atunci modul de utilizare a terenului stabilit anterior va fi
obligatoriu şi pentru coproprietarul nou.
27. În partea rezolutivă a hotărîrii despre stabilirea modului de folosire a terenului de
pămînt comun trebuie să fie indicate mărimile şi hotarele sectoarelor ce se transmit în folosinţa
fiecăreia din părţi şi ale sectoarelor repartizate în folosinţa comună; în caz de necesitate se
stabilesc cărările peste teren spre casă, construcţii, edificii, spre stradă, etc.
Circumstanţele sus-menţionate vor fi expuse în hotărîre astfel ca ele să fie clare şi să
excludă litigiile şi dificultăţile la executarea hotărîrii.
28. Deoarece sectoarele situate în zonele de demolare şi zonele de protecţie sanitară ale
întreprinderilor, reţelelor de comunicaţii şi obiectelor inginereşti, loturile de pe lîngă casă, care
se află în folosinţă comună a cîtorva proprietari ai unei case de locuit, şi terenurile în care sînt
amplasate cîteva blocuri şi care nu pot fi divizate pentru exploatare separată în virtutea
specificului amplasamentului (pct.27 al Regulamentului provizoriu despre vînzarea-cumpărarea
terenurilor) nu se supun privatizării, respectiv nu pot fi satisfăcute şi cerinţele despre împărţirea
lor.
29. Judecînd litigiile despre înlăturarea piedicilor în folosirea sectoarelor de pămînt, în
hotărîrea judecăţii este necesar de a menţiona modul de înlăturare a acestor obstacole.
Conform alin.3, 4 art.41 din Legea cu privire la proprietate, intrată în vigoare la 1 februarie
1991, proprietarul poate să ceară înlăturarea oricăror încălcări ale drepturilor sale, chiar dacă
aceste încălcări nu au avut legătură cu privarea lui de posesiune. Aceleaşi drepturi îi aparţin, de
asemenea, persoanei, care deşi nu este proprietară, dar posedă bunurile cu dreptul de
administrare economică, de stăpînire pe viaţă cu drept de moştenire, fie în temeiul altor prevederi
ale Legii sau ale contractului; apărarea drepturilor acestor persoane se realizează de către instanţa
judecătorească.
Reieşind din cele menţionate şi din cerinţele art.101 C.F. despre aceea că aducerea
terenurilor în stare bună pentru utilizare în caz de ocupare sau de construcţie neautorizată se
efectuează pe contul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor vinovaţi de
încălcările menţionate, judecata, soluţionînd litigiile despre apărarea drepturilor deţinătorilor de
teren, care conţin cerinţa demolării construcţiilor neautorizate, nu este legată de cerinţele p.2, 3
art.108 C.C. şi are dreptul să emită o hotărîre despre demolarea lor.
30. De rînd cu cerinţele despre înlăturarea piedicilor pentru utilizarea terenului de pămînt,
posesorul poate înainta o acţiune despre repararea pagubelor suportate în urma ocupării abuzive
a terenului. Deoarece restituirea sectoarelor de teren ocupate abuziv nu compensează de la sine
pagubă cauzată în aceste cazuri prin încălcarea dreptului de posesiune, persoana vinovată de
folosirea terenului care nu i s-a repartizat în modul stabilit de lege este obligată să transmită
deţinătorului roada cultivată pe acest sector.
Cheltuielile legate de prelucrarea sectorului pentru semănarea (sădirea), îngrijirea culturilor
şi recoltarea roadei nu se vor lua în consideraţie la stabilirea mărimii pierderilor suportate de
către beneficiar, deoarece, conform art.101 C.F., terenurile ocupate fără autorizaţie se restituie
deţinătorilor legitimi fără ca ei să repare cheltuielile suportate în timpul utilizării nelegitime a
terenurilor.
Dacă este imposibilă transmiterea recoltei în natură, beneficiarului trebuie să i se
recupereze costul ei real.
Pentru determinarea corectă a valorii pagubei în cauzele despre întoarcerea roadei recoltate
pe terenul ocupat abuziv este necesar ca partea interesată să prezinte informaţii despre aceea care
culturi anume şi pe ce suprafaţă au fost cultivate, despre roada medie a acestor culturi.
31. În conformitate cu alin.4 art.73 C.F. cota-parte valorică din bunurile întreprinderii
agricole se stabileşte de către colectivul de muncă respectiv, potrivit ultimului bilanţ, şi se
confirmă de către autorităţile administraţiei publice locale.
 Procesul de privatizare în întreprinderile agricole se organizează de către comisiile de
privatizare a bunurilor întreprinderilor agricole, care îşi realizează activitatea în conformitate cu
art.22 din Legea cu privire la Programul de Stat de privatizare pentru anii 1995-1996 şi
Regulamentul cu privire la Comisia de privatizare a bunurilor întreprinderii agricole, aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.361 din 10 iunie 1993 .
În conformitate cu art.22 din Legea cu privire la Programul de Stat de privatizare pentru
anii 1995-1996, adunarea generală a colectivului de muncă respectiv (lucrătorilor şi
pensionarilor) de la întreprindere: aprobă valoarea bunurilor întreprinderii ce se supun
privatizării; determină cota-parte valorică a bunurilor (în procente) care urmează să fie atribuită
lucrătorilor şi pensionarilor întreprinderii, foştilor lucrători ai întreprinderii şi lucrătorilor din
sfera de deservire socială, care locuiesc pe teritoriul gospodăriei; aprobă metodica de calculare a
cotelor-părţi valorice ce revin fiecărui participant la privatizare. Reieşind din aceste date, comisia
pentru privatizare calculează mărimea cotei-părţi valorice a fiecărui participant la privatizare şi o
consemnează într-un proces verbal, remiţînd cîte un exemplar primăriei, administraţiei
întreprinderii şi agenţiei teritoriale a Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de
Stat de pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor.
32. În conformitate cu art.21(1) din Legea cu privire la Programul de Stat de privatizare
pentru anii 1995-1996, obiect al privatizării în gospodăria agricolă sunt bunurile, inclusiv
fondurile de bază şi mijloacele circulante, mijloacele financiare şi finanţarea din contul
mijloacelor proprii a construcţiilor nefinisate ale întreprinderii agricole.
Potrivit conţinutului alin.3 art.13 din C.F., în caz de retragere din întreprindere cu cotă-
parte valorică, titularul ei are dreptul să primească mijloace de producţie corespunzătoare din
contul cotei - părţi valorice ce-i revine.
Însă, în caz dacă este imposibil de a transmite cetăţenilor în proprietate cota-parte valorică
ce le revine în natură, ea poate fi compensată prin mijloace băneşti (art.119 Cod civil).
În scopul de a evita neclarităţile la executare, în dispozitivul hotărîrii se va indica mărimea
costului cotelor-părţi, care bunuri concrete se transmit în proprietatea cotaşului.
33. Cota de teren echivalent, de asemenea şi cota-parte valorică, dobîndite de către soţi sau
de unul din ei în timpul căsătoriei, sînt supuse împărţirii între ei conform prevederilor art.21, 22
Cod al căsătoriei şi familiei.
În aceeaşi ordine sunt supuse divizării acţiunile, inclusiv cele nominale ce aparţin unuia
dintre soţi, procurate în perioada căsătoriei în contul costului cotei-părţi ce-i revine.
34. În conformitate cu art.14 C.F. terenurile procurate în proprietate privată se transmit prin
moştenire în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Cotele de teren echivalent acordate în proprietate privată persoanelor care se bucură de
dreptul de a le primi, dat care nu au reuşit în legătură cu decesul să primească actul ce ar
confirma dreptul de proprietate asupra pămîntului, se moştenesc în conformitate cu legislaţia
(art.14 din Legea cu privire la modificarea şi completarea Codului funciar din 10 februarie
1995).
Cota-parte valorică în întreprinderea agricolă ce li se cuvine cetăţenilor decedaţi după 1
ianuarie 1992 se transmite prin moştenire în ordinea stabilită de lege, inclusiv şi în cazurile în
care decedatul nu a primit actul ce ar confirma dreptul de proprietate (art.28 din Legea cu privire
la Programul de Stat de privatizare pentru anii 1995-1996).
Dreptul la moştenire asupra cotei de pămînt se confirmă prin certificatul de moştenire,
eliberat moştenitorilor de către notar în baza certificatelor de la primăria localităţii respective, ce
adevereşte faptul că decedatul la 1.01.92 avea dreptul la cota de teren echivalent şi a fost inclus
în lista respectivă.
În cazul în care notarul refuză să elibereze certificatele de moştenire asupra cotei de teren
echivalent, moştenitorii au dreptul de a se adresa cu acţiune în instanţa judecătorească.
Succesorii de drept ai cotelor de teren echivalent au dreptul să devină membri ai
întreprinderilor agricole în baza cotelor primite ca proprietate privată prin moştenire.
 35. A se lua în consideraţie: Curtea Constituţională a Republicii Moldova a recunoscut
drept neconstituţionale:
- alineatul 7 art.12 C.F. (în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea C.F. nr.369-
XIII din 10.02.1995) referitor la limitarea dreptului de proprietate în privinţa posesiunii şi
dispoziţiei terenului în întreg volum;
- alineatul 5 şi 11 ale art.13 C.F. (în aceeaşi redacţie) referitor la limitarea dreptului de
proprietate privată asupra pămîntului prin mărimea suprafeţei terenurilor repartizate
întreprinderilor agricole nou înfiinţate şi ordinea de numire în funcţie de conducător al
întreprinderii agricole (Hotărîrea Curţii Constituţionale din 25.01.1996, M.O., 1996, nr.67-68,
art.22);
- alineatul 8 art.13 C.F. (în aceeaşi redacţie) referitor la atribuirea sectoarelor de teren şi a
bunurilor în baza proiectelor de organizare a teritoriului şi în mod obligatoriu în perioada dintre 1
noiembrie - 1 martie;
- art.V al Legii pentru modificarea şi completarea C.F. nr.369-XIII din 10 februarie 1995 cu
privire la limitarea pînă la 1 ianuarie 2001 a dreptului proprietarului de a-şi realiza dreptul de
dispoziţie asupra sectorului de teren ce-i aparţine prin vînzare-cumpărare, donaţie şi schimb;
- Legea nr.745-XII din 23.02.1996 privind termenele de atribuire în anul 1996 a terenurilor
şi bunurilor în baza proiectelor de organizare a teritoriului.
Prevederile alineatului 5 punctul 3 al Hotărîrii Sovietului Suprem al RSSM "Despre modul
de punere în aplicare a Legii RSSM "Cu privire la proprietate" nr.460-XII din 23 ianuarie 1991
despre realizarea de către proprietar a dreptului de dispoziţie asupra sectorului de pămînt ce-i
aparţine prin vînzare-cumpărare, donaţie, schimb numai de la 1 ianuarie 2001 se anulează
conform art.11 alineatul (1) al titlului VII "Dispoziţii finale şi tranzitorii" din Constituţia RM
(Hotărîrea Curţii Constituţionale din 2 octombrie 1996).
36. Ţinînd cont de importanţa chestiunii cu privire la utilizarea raţională a pămîntului,
instanţa judecătorească, judecînd pricinile din această categorie, va concretiza minuţios cauzele
ce conduc la apariţia litigiilor funciare şi a celor patrimoniale ce ţin de ele, şi va reacţiona prin
emiterea încheierilor interlocutorii privind încălcarea legislaţiei funciare de către unele persoane
oficiale, precum şi privind deficienţele în activitatea organelor care sînt obligate să realizeze
controlul asupra utilizării juste a pămîntului.
37. În cazul adresării în judecată pentru soluţionarea conflictelor funciare, reclamanţii
(petiţionarii) achită taxa de stat în dependenţă de caracterul cerinţelor înaintate, în mărimile
prevăzute de p.1, 2, 5 alin.1 art.84 C.P.C.
Cererile privind litigiile legate de privatizarea pămîntului şi a patrimoniului întreprinderilor
agricole (obţinerea cotelor de teren echivalent şi costul cotei valorice) se supun taxei de stat în
mărime de 10% din salariul minim stabilit în republică.
În aceeaşi ordine se achită taxa de stat şi în cazul litigiilor despre stabilirea ordinii de
folosire a terenurilor de pămînt, înlăturarea obstacolelor în folosirea terenurilor de pămînt şi altor
litigii ce nu ating dreptul de proprietate.
38. Întreprinderile neautohtone cu capital mixt, reieşind din stipulările art.6 alin.2 din
Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului şi alineatului 5 art.1
din Legea privind investiţiile străine, nu pot cumpăra terenuri cu destinaţie agricolă. Autohtonă
se consideră întreprinderea creată pe teritoriu Republicii Moldova, al cărei capital social a fost
constituit prin aportul persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova.