Două loturi

apartenenţa la specia literară

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu un singur fir narativ, dar cu o acţiune
mai complicată şi cu un conflict mai puternic decât al schiţei, la care participă mai multe
personaje, prezentate în mediul lo de viaţă.
Denumirea de nuvelă provine din franceză „novelle”, iataliană „novella” şi
înseamnă „povestire”, „noutate”, „lucru nou”.
I.L. Caragiale a contribuit la diversificarea tematică şi desăvârşirea artistică a
acestei specii literare. Nuvela Două loturi inclusă în volumul Momente şi schiţe situează
acţiunea la limita dintre tragic şi comic.
Tema nuvelei o constituie absurditatea destinului. Banul provoacă dezechilibre
vieţii personajului care trăieşte nebunia câştigului celui mai mare, pentru ca apoi să nu-
şi mai poată reveni.
Titlul este format dintr-un numeral şi un substantiv care reprezintă elementul
esenţial ce va schimba, în sens negativ, soarta micului funcţionar: cele două bilete de
loterie, de fapt, necâştigătoare.
Fiindo o operă epică, autorul îşi exprimă în mod indirect sentimentele prin
intermediul acţiunii şi al personajelor, iar întâmplările relatate sunt plasate în timp şi
spaţiu. Relatarea faptelor se face obiectiv, din perspectiva unui narator omniscient, la
persoana a III-a.
Nuvela conţine elemente de modernitate prin relaţia narator-cititor şi
construcţie. Naratorul îşi face simţită prezenţa prin întrebările puse în numele
cititorului: „Dar ce au? Ce caută?” Cititorul devine martor al întâmplărilor, iar interesul
acestuia creşte: „Cititorul a înţeles acum ce caută de trei zile pe brânci soţii Popescu”.
Finalul nuvelei rămâne deshis, naratorul mărturisind că nu cunoaşte deznodământul
acesteia. Lectorul are libertate deplină în a-şi imagina finalul. Nuvela începe cu intriga,
după care expoziţiunea este o întoarcere în timp, cu trei seri în urmă, reenindu-se apoi
la momentul căutării biletelor. De aici acţiunea este cronologică.
Ca orice operă epică, întâmplările narate se constituie în momente ale subiectului
literar. Nuvela se deschide cu intriga care înfăţişează căutările disperate ale soţilor
Popescu a două bilete de loterie. Acesteia îi urmează expoziţiunea din care aflăm
împrejurările prin care Lefter Popescu cumpărase două bilete de loterie cu bani
împrumutaţi de la căpitanul Pandele, convins că pe el norocul îl ocoleşte. Cu trei zile în
urmă, Pandele îl anunţase că biletele sunt câştigătoare, dat Lefter nu le mai găseşte.
Situaţia provocată de pierderea biletelor declanşează desfăşurarea acţiunii, pe
parcursul căreia întâmplările narate se amplifică tot mai mult. Lefter Popescu îşi
aminteşte că pusese biletele într-o jachetă, dar aceasta fusese vândută de soţia sa la nişte
chivuţe în schimbul unor farfurii. Lefter pleacă în căutarea biletelor. Chivuţele sunt
arestate, apoi eliberate. Lipseşte de la serviciu. Iar şeful îl somează să vină urgent la
minister. Încearcă cu blândeţe să le convingă pe chivuţe să-i înapoieze biletele, dar este
agresat fizic şi verbal de acestea. La minister găseşte într-un sertar biletele. Acţiunea
atinge punctul culminant. Fericit, îşi depune demisia. Merge să-şi încaseze banii, dar
află că numerele erau inversate. Devine violent şi este evacuat cu forţa.
Deznodământul nuveleu propune două variante posibile: imaginea unui bătrânel
ce rosteşte acelaşi cuvânt „viceversa” şi o bătrână măicuţă, iar cealaltă soluţie conţine
mărturisirea sinceră a naratorului care nu ştie ce s-a întâmplat cu personajele sale.
Respectând trăsăturile speciei pe care o reprezintă, opera literară Două loturi pune
accentul special pe conflict şi reflectarea acestuia, care menţine un ritm alert epicului.
Lefter intră în conflict cu soţia sa, cu ţigăncile, cu şeful, cu bancherul şi chiar cu
asociaţii săi, căpitanul Pandele şi comisarul Turtureanu.
Fiind o nuvelă, acţiunea cunoaşte o mai mae mobilitate în timp şi spaţiu.
Acţiunea se petrece la începutul secolului al XX-lea, toamna în Bucureşti. Scriitorul,
fără a insista, oferă mai multe repere spaţiale: casa lui Lefter, mahalaua Farfurigiilor,
casa chivuţelor, scţia de poliţie, berăria, ministerul, sediul loteriei.
Un alt element caracteristic nuvelei, ca operă epică, este prezenţa personajelor.
Ea are un număr mai mare de personaje. Astfel întâlnim un personaj principal, Lefter
Popescu, personaje secundare: d-a Popescu, căpitanul Pandele, comisarul Turtureanu,
chivuţele şi episodice: şeful, bancherul, cei doi sergenţi.
Direct naratorul îl prezintă pe Lefter Popescu ca fiind un umil funcţionar de la
minister, terorizat de „turbatul”, şeful său. Duce o viaţă modestă, iar numele lui Lefter
sugerează lipsa banilor, sărăcia şi Popescu banalitatea. Erouă este un pesimist,
autocaracterizându-se ca fiind lipsit de noroc: „Ţi-ai găsit! Eu şi norocul!”. Comosarul
îl caracterizează tot direct, fiind surprins de obsesia acestuia pentru găsirea biletelor: De
mare belea mi se pare mie că m-ai dat, nene Popescule, cu ipohondriile dumitale!”
În mod indirect trăsăturile personajului se desprind din fapte, comportament,
gânduri, frământările sufleteşti, din limbajul folosit. Dintr-un om liniştit şi docil, devine
impulsiv şi violent. Trece de la deznădejde la speranţă, de la furie la blândeţe, iar
când află că numerele biletelor sunt inversate, disperarea sa atinge cote maxime.
Conflictele din nuvelă şi neliniştea personajului principal generează un comic
savuros de situaţie, de limbaj, de nume şi de caracter. Întâmplările sunt doar aparent
comice, căci personajul se aruncă în braţele iluziei, încercând să-şi mistifice destinul.
Naraţiunea este modul principal de expunere, ca în orice operă epică, dar
acţiunea nuvelei se desfăşoară scenic, dialogat. Dialogul bdinamizează acţiunea, iar
bdescrierea este puţin prezentată şi nesemnificativă.
Vocabularul este diversificat de la limbajul chivuţelor şi al expresiilor populare,
la neologisme.