Sunteți pe pagina 1din 2

Buna ziua!

Ma numesc Țîmpau Delia si sunt eleva in clasa a 8 a la scoala Martian


Negrea din Valea Viilor. La fel ca anul trecut, mă afișez în fața dumneavoastră pentru a spune
prin vocea mea dorintele cu privire la îmbunătățirile pe care le putem aduce la comunitatea
noastra. Nu vreau să încep discursul prezent până să nu mulțumesc pentru lucrurile realizate
de la ultima ocazie în care ne-am văzut, care au încercat și cu siguranță au și reușit să facă
oamenii mai fericiți și împliniți. Există un loc de joacă pentru copii, terenul de fotbal a fost
parțial amenajat, la fel ca stația de autobuz din Motiș, care a fost reparată parțial. Totuși,
pentru ca lumea să funcționeze la adevăratul său potențial, iar toate mecanismele să-și
găsească rolul în angrenajul vieții, este important să nu ne mulțumim cu puțin și să încercăm
să ajungem de fiecare dată cât mai aproape de perfecțiune.
Așa cum am spus, stația din satul Motiș a suferit o serie de îmbunătățiri în urma
discuțiilor anterioare, însă acestea au fost realizate doar pe jumătate. Policarbonatul distrus s-
a reparat complet, iar picaturile de apa si vantul nu mai patrund inauntrul statiei, dar banca pe
care ne-o dorim cu totii inca lipseste. Copiii inca trebuie sa astepte microbuzul scolar in
picioare, cu ghiozdanele în spate care în multe situații depășesc greutatea admisă, iar tocmai
din acest motiv ne-am dori împlinirea acestui vis, care cu siguranță va aduce un plus pentru
calitatea vieții. Prin amplasarea acesteia vor fi ajutați toți elevii, dar nu numai, fiindcă stația
va fi folosită și de alți oameni, care se pot bucura de un moment de repaus, înainte de a se
urca în autobuze și de a pleca spre diferite destinații.
Pe de cealaltă parte,stația din Valea Viilor, nu a beneficiat de tratamentul celei din
Motiș, iar cu ocazia prezentă, aș vrea să trag un semnal de alarmă și să spun că și aceasta
necesită o refacere radicală. Avem nevoie de o reparare sau înlocuire a elementelor care nu
mai prezintă nicio siguranță, dar mai ales de o îmbunătățire a acesteia, prin bănci noi,
iluminare dedicată. Un aspect important de asemenea este întreținerea stației, întreținere care
trebuie asigurată de către oamenii competenți, întrucât refacerea locului poate reprezenta pe
termen lung un eșec, în momentul în care mentenanța nu există. Dacă fiecare membru al
comunității își aduce contribuția, atunci toate lucrurile vor fi în cea mai bună stare, iar fiecare
dintre noi se va putea bucura de o variantă pozitivă a tuturor celor care ne înconjoară.
Nu în ultimul rând, mi-aș dori să aduc în discuție necesitatea unui spațiu pentru tineri,
deoarece majoritatea dintre noi își dorește să iasă cu prietenii pe afară, să se plimbe, să
glumească, să experimenteze prin discuții interacțiuni diverse. Din păcate nu există un loc
unde să ne petrecem timpul liber, fiind nevoiți să ne expunem în multe momente, prin
deplasarea pe drumul din ce în ce mai aglomerat, în care mașinile circulă necontrolat. In plus
suntem acuzati ca facem prea multa galagie si deranjam oamenii mai in varsta care vor sa se
odihneasca, iar pentru a evita discuțiile inutile cu ei, ne-am dori sa avem un loc special
amenajat pentru a ne materializa trăirile specifice. O cabanuta sau un foisor de lemn pentru a
fi feriti de ploi si de frig, acesta putând fi amenajat cu banci si mese ca sa ne putem juca sau
sa mancam, cu cosuri de gunoi pentru a pastra curatenia, pot asigura spațiul mult dorit,
dedicat experiențelor tinerilor.
Discursul meu subliniază ideile exprimate și de colegele mele și asta deoarece doresc
să subliniez cât de mult ne dorim ca aceste lucruri să existe, iar noi să avem parte de un trai
adecvat, specific unei localițăți din secolul XXI. Sunt convinsă că se va face tot posibilul ca
lucrurile să funcționeze la cele mai înalte cote și că ideile noastre sincere vor fi materializate.
Vă mulțumim!

S-ar putea să vă placă și