Fenomenul “Voce electronică”

Momentul în care s-a auzit vocea tatălui părintelui Germelli nu a fost singulară şi poate nici întâmplătoare pentru că se afla într-o perioadă în care s-au făcut nenumărate astfel
de experimente şi probabil nici cei doi preoţi nu erau străini de rezultatele acestora, dar fiind feţe bisericeşti nu puteau explica de ce cercetau un fenomen contrar dogmei şi
condamnat de biserică.

Explicaţiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferenţe, înregistrări reziduale, câmpuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare pareidoliei sau
fosfenelor din domeniul vizual, deci iluzii patologice generate de o imaginaţie deosebită sau impresii pe aceeaşi idee de psihic cu probleme), până la ocultiste sau
paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihochinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea în stare să lămurească ori să fie cât de cât plauzibilă.
Şi asta pentru că există un curent masiv de false “teorii ştiinţifice” cu scopul evident de dezinformare, idioţenii încărcate de aberaţii, ca de exemplu: “contactul cu lumea de
dincolo se realizează prin frecvenţele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”.
Nu este contact, mesajul, informaţia nu se face prin “frecvenţe”, televizorul şi radioul nu au “frecvenţe” ci primesc un semnal modulat pe o frecvenţă purtătoare care în nici un
caz nu este nici zgomot şi nici zgomot alb.
Explorarea timpului. Cronovizorul părintelui Ernetti (1)
Zgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrală de putere constantă într-o bandă infinită de frecvenţe. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informaţie
sau o frecvenţă, ci un zgomot uniform egal în toată banda de frecvenţe şi (radioniştii o ştiu şi o folosesc) el este depozitul tuturor informaţiilor. Dacă se suprapun mai multe
informaţii, astfel încât extragerea unui semnal din zgomot să devină imposibilă, acestea se transformă în zgomot. Dacă se suprapun un număr infinit de informaţii, acestea
tind să devină zgomot alb. Un om remarcabil, doctorul Jacques Benveniste, a obţinut rezultate incredibile de transmitere a informaţiei folosind APA ca suport de transfer şi un
generator de zgomot alb pentru extragere.
Primii cercetători care au atras atenţia asupra FVE au fost Attila von Szalay, Friedrich Jurgenson şi Konstantin Raudive. Raymond Bayless, partener al lui de von Szalay, a
inventat termenul EVP (termen de altfel impropriu, dar explicabil pentru acel timp) ce a fost popularizat prin lucrările publicate la editura Colin Smythe.

Istoria FVE

De prin anii ’30, americanul Attila von Szalay (americanizat Sealay), ce împletea meseria de fotograf cu aptitudini de medium, a încercat cu ajutorul mai multor tehnici să
capteze voci ale spiritelor. După îndelungi încercări, în anii ’50 s-a asociat cu Raymond Bayless, ilustrator de literatură fantastică şi pasionat de paranormal. Ei au afirmat că
au reuşit să înregistreze numeroase voci în interiorul unei garderobe izolată fonic, înregistrări ce deveneau audibile numai după mai multe ascultări.
Explorarea timpului. Cronovizorul părintelui Ernetti (1)
Interesul pentru subiect a crescut odată cu experienţele producătorului cinematografic suedez Friedrich Jurgenson (1903 – 1987). Redând invers o bandă înregistrată în 1959
cu cântece de păsărele, i s-a părut că aude foarte slab o voce norvegiană care vorbea despre păsările de noapte. Jurgenson a bănuit că este vorba de o interferenţă
radiofonică, dar în locul unde a făcut înregistraea nu exista nici un emiţător. A continuat încercările şi rezultatele nu au întârziat să apară, a captat mai multe voci printer care
şi cea a mamei sale. Parapsihologul Hans Bender l-a susţinut şi s-a declarat în favoarea unei origini paranormale ale acestor voci.
A urmat apoi aportul unui colaborator, Konstantin Raudive (1906 – 1974), de origine lituanian, profesor de psihologie la Universitatea din Uppsala. Acesta continuă experienţa
la o scară mai mare realizând 100.000 de înregistrări în condiţii diferite : izolaţie fonică, zgomot static radio (în lipsa semnalului util) şi zgomot static generat de o diodă (se
poate construi un generator de zgomot alb cu o diodă Zenner). Au rezultat patru caracteristici ale fenomenului de voce electronică: ritm diferit, mesaj extrem de scurt, nu se
respectă sintaxa, uneori sunt amestecate cuvinte din limbi diferite. Constatările au fost considerate de unii ca dovadă de inexistenţă a unei comunicări lingvistice veritabile.

Totuşi interesul pentru fenomen nu a dispărut şi în anul 1980 mediumul William O’Neil a inventat Spiricom, un aparat destinat captării acestor voci, conceput (spune O’Neil)
după indicaţiile oferite de către spiritul lui George J. Mueller, fizician la Universitatea Cornell (să ne amintim de Bogdan Petriceicu Haşdeu care a ridicat Castelul Iulia Haşdeu
de la Câmpina conform instrucţiunilor fiicei defuncte). Cu sprijinul industriaşului George Meek, interesat de mult timp de munca sa, a creat o fundaţie ce a distribuit gratuit
schema aparatului tuturor celor interesaţi şi tentaţi de astfel de experimente. Se pare însă că cei ce au încercat aparatul nu au avut aceleaşi şanse de reuşită, explicabil de
altfel pentru că pionieratul şi hei-rupismul caută rezultatul, finalul glorios, nu munca, dedicarea, voinţa – componenta mentală este capitală, ca în toate experienţele
nerepetitive (piramida, APA lui Benveniste, în general radionica).

În anul 1982, Sarah Estep fondează American Association of Electronic Voice Phenomena la Saverna Park, Mariland. Sarah Estep a fost partizana “Ipotezei supravieţuirii” ce
postulează că omul este o fiinţă fundamental imaterială ce după o existenţă fizică temporară (timp de o viaţă) se reîntoarce în starea originală. Existenţa vocilor fără suportul
fizic ar fi o dovadă a imaterialităţii umane.
1997 este anul în care cercetătorii Departamentului de Parapsihologie a Universităţii Western Ontario, întreprind o nouă experienţă pornind de la metoda lui Konstantin
Raudive şi de la lucrările lui Mark Macy, inovator în transcomunicaţia instrumentală (o treaptă superioară FVE, un laborator complex dotat cu aparatură de calitate care, pe
lângă sunet, înregistrează şi imagine).

Realizează 60 de ore şi 11 minute de înregistrări, în 81 de sesiuni, în prezenţa unei persoane neutre care trebuia la anumite momente să încerce să angajeze dialoguri cu
”entităţi”. Rezultatele publicate în 2001 de Imants Baruss în Journal of Scientific Exploration nu au fost considerate ca fiind concludente, pasajele interpretate lingvistic au fost
foarte rare.Dar au fost.

În martie 2003, Alexander McRae, cercetător scoţian în parapsihologie, a făcut înregistrări într-un laborator de la Centrul de ştiinţă noetică din Petaluma, California.
Laboratorul a fost izolat fonic şi ecranat împotriva radiaţiilor electromagnetice, condiţii în care a reuşit să facă înregistrări şi să obţină rezultate pe care le-a publicat în Journal
of the Society for Psychical Research în octombrie 2005.”[3]

SURSE

1. http://www.efemeride.ro/cronovizorul-povestea-aparatul-care-filmeaza-trecutul

2. http://www.efemeride.ro/vaticanul-ascunde-cronovizorul-aparatul-de-fotografiat-trecutul