Bibliografie Ioan Slavici

Ioan Slavici s-a născut în anul 1848 la Șiria, jud. Arad și a fost al doilea copil al
cojocarului Sava Slavici (care era și poet) și al Elenei, fostă Borlea, și a fost scriitor, jurnalist
și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
Merge la școala din satul natal, însă repetă clasa a IV-a pentru a putea ajunge la liceu,
pe care îl urmează la Liceul Piarist din Timișoara și la Liceul Maghiar din Arad, bacalaureatul
dându-l la Satu-Mare. Se înscrie la Universitatea din Budapesta, vorbind cursiv limbile
maghiară și germană. Renunță, fiind bolnav și apoi se înscrie la Universitatea din Viena,
Facultatea de Drept, unde leagă o strânsă prietenie cu Mihai Eminescu. Acesta îl îndeamnă, ca
și pe Ion Creangă, să scrie literatură în limba română.
În 1870, Slavici își ia examenul de stat.
În 1871, debutează la Convorbiri literare cu comedia Fata de birou. În vara aceluiași
an, organizează împreună cu Eminescu, serbarea panromânească de la Putna. Prima poveste,
Zâna zorilor, este publicată în anul următor. Scrierile lui de început sunt în majoritate povești
(Ileana cea șireată, Florița din codru, Doi feți cu stea în frunte). Tot în acest an, împreună cu
Mihai Eminescu, pune bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.
Se căsătorește cu Ecaterina Szoke Magyarosy în 1875 și este deja stabilit la București.
Este numit profesor la Liceul „Matei Basarab” din București de către Titu Maiorescu.
În 1877, Slavici începe cariera de jurnalist, lucrând în redacția ziarului Timpul. În
1878, publică Gura satului. Apoi nuvela Budulea taichii în 1880. În 1881, publică volumul
Novele din popor, cuprinzând prozele scrise până atunci, inclusiv capodopera sa, Moara cu
noroc.
În 1884, înființează ziarul Tribuna, la Sibiu, unde va lucra și cu George Coșbuc.
Din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, Slavici este închis de
autoritățile maghiare în 1885, dar e eliberat de Curtea cu juri. Tot în același an, divorțează de
soția sa.
În 1886, se căsătorește din nou cu Eleonora Tanasescu și are un băiat, Titu Liviu. Este
condamnat la 3 zile de închisoare din cauza unui proces de presă.
În 1888, anul în care are loc premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Teatrul
Național di București, este condamnat de Curtea cu juri la din Cluj la un an de închisoare și
este încarcerat la Vat, Ungaria. Al doilea copil, Lavinia Ioana Iosefina, se naște când el este
închis, și pe 10 iulie iese din penitenciar.
În 1890, se întoarce la București și este director de studii și profesor de istorie la
Azilul „Doamna Elena”, născându-i-se al treilea copil, Ion Marcel. Mai are o fiică în anul
următor, Fulvia. Alți copii în 1894, Elena și 1897, Lavinia.
În 1892, Ioan Slavici devine cetățean român. Publică Novele, vol. I-II
În 1894, împreună cu George Coșbuc și cu I.L. Caragiale, editează Vatra, la București.
Publică în foileton, romanul Mara, apoi romanul Doi bătrâni în 1902, premiat apoi de
Academia Română.
În 1914, conduce ziarul filogerman Ziua, în care militează pentru neutralitatea
României în primul război mondial. Colaborează cu ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor. Este
arestat iar în 1916 și închis la Fortul Domnești, apoi la Hotel „Luvru”. Scrie articole de
orientare progermană în timpul ocupației germane. În 1919, este arestat din nou, judecat și
condamnat la 5 ani de închisoare, dar este eliberat în același an.
În 1921, publică romanul autobiografic Închisorile mele, în care își justifică activitatea
din Ardeal și România. În 1923, publică romanul Cel din urmă armaș și volumul Amintiri
(care cuprinde memorii despre Eminescu, Caragiale, Creangă. Coșbuc, Maiorescu) în 1924.
Ioan Slavici moare la 17 august 1925 în locuința fiicei sale, Lavinia și este
înmormântat la schitul Brazi, de lângă Panciu.
Alături de Eminescu, Creangă și Caragiale, Ioan Slavici este considerat un mare clasic,
cu limbajul său sobru și meticulos, este un întemeietor, prin opera lui pătrunzând în literatura
română filonul popular al povestirii și universul satului românesc transilvănean. A creat
nuvela și romanul de tip realist și a adus analiza psihologică a sufletului individual și colectiv
la un nivel definitoriu al prozei moderne.
Creator de personaje memorabile și constructor epic, observator ascuțit și moralist cu
vocație de pedadog, Slavici este cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl dă literaturii
române la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Slavici este cunoscut în special ca nuvelist de excepție, opera lui de romancier fiind
pusă mult timp în umbră de acest lucru. Prin opere ca Moara cu noroc, Pădureanca, Popa
Tanda și Budulea taichii, el se afirmă în calitate de creator al unei lumi animate de mari
energii, de patimi puternice și dramatice, probleme morale în cadrul satului și târgului
transilvănean, cu vechile lor legi nescrise, păstrate și transmise de „opinia publică (sau gura
satului) și a întinsei câmpii de vest, unde legea era făcută de oameni fără scrupule, precum
Lică Sămădăul.
Bibliografie
Grecu, Marius-Valeriu, 2021, Sinteze de literatură română veche, modernă și interbelică –
suport de curs pentru Științele Educației, Craiova, Editura Sitech.
Călinescu, George, 2001, Istoria literaturii române: compendiu, București, Editura Litera.
Rotaru, Ion, O istorie literaturii romane, vol.II, Editura, 1972, Editura Minerva, București
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Slavici