Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor

Strudiul Individual
La chimia produselor alimentare
Tema: Biotehnologiile alimentare

Elaborat: Clima Alina

Verificat: Ceșko Tatiana

Bălți, 2018
Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor

Studiul Individual
La chimia produselor alimentare
Tema: Nanotehnologiile alimentare

Elaborat: Clima Alina

Verificat: Ceșko Tatiana

Bălți, 2018
 Nanotehnologiile şi alimentele
Nanotehnologiile vor avea un efect asupra industriei alimentare, de la modul de cultivare,
producţie şi procesare a produselor alimentare la ambalarea, transportul şi consumul acestora.
Companiile produc nanomateriale care vor face diferenţa nu numai în privinţa gustului
alimentelor, dar şi în privinţa siguranţei alimentare şi a beneficiilor pentru sănătate pe care le
asigură alimentele.

Suplimente alimentare
În industria alimentară, nanotehnologia se regăseşte cel mai frecvent în suplimentele alimentare.
Promisiunea nanotehnologiilor este aceea că vor permite reproiectarea ingredientelor prin
utilizarea de nanoparticule care pot fi mai rapid absorbite în organism. Aceasta poate crea un
aport de elemente nutritive benefice pentru organism, permiţând filtrarea componentelor mai
puţin dorite.

Prospeţimea alimentelor
În general, producătorii, comercianţii şi societatea, vor beneficia de metodele care elimină
prematur aruncarea produselor bune din cauza datelor de expirare. O ideea este încorporarea
senzorilor pe bază de nanotehnologie în alimentele sigilate sau în ambalajele farmaceutice, care
să ofere informaţii vizibile privind starea conţinutului, prospeţimea acestuia sau chiar privind
starea ambalajului, indicând dacă a fost păstrat la temperatură corespunzătoare în cadrul lanţului
de aprovizionare sau dacă a fost vărsat, etc.
Ambalarea alimentelor
Nanotehnologiile sunt, de asemenea, utilizate la unele ambalaje şi recipiente pentru alimente. Se
utilizează mai ales nanoparticulele de argint datorită proprietăţilor lor antibacteriene.

Nanotehnologie, un termen apărut recent (în jurul anului 1970) în vocabularul savanților, este
definit de către Comisia Europeană ca o tehnologie care operează cu dimensiuni de ordinul
nanometrilor, dar nu depășește dimensiunea de 100 nanometri. Principiul de clasificare a unui
material ca nano este subiectul unor aprinse discuții în Comisia și Parlamentul UE. Inițial,
nanomaterial a fost definit acela care conține particule libere, sub formă de agregat1* sau sub
formă de aglomerat2**, din care cel puțin 50% din particule au dimensiuni ce variază între 1 și
100 nm. Pentru anul 2014, s-a propus dezbaterea procentajului minim de particule prezent în
material și reducerea acestuia la 10%.
Nanomaterialele posedă proprietăți fizice și chimice net superioare substanțelor de dimensiuni
normale, ca de exemplu o reactivitate chimică sporită datorită unei suprafețe de contact mai
mari.

Domeniile potențiale de aplicare a nanotehnologiilor, în sectorul agroalimentar, sunt

îmbunătățirea proprietăților mecanice și gustative a alimentelor și modificarea valorii
nutriționale. Deasemenea, ele pot fi utilizate în ambalarea alimentelor, de exemplu pentru
asigurarea unei protecții mai bune (ex: nanoargint) sau pentru a detecta gradul de prosepțime a
produselor.
Totuși, pe lângă numeroasele avantaje a nano ingredientelor, ar putea exista riscuri la care pot fi
expuși atât consumatorii, cât și muncitorii din aceste industrii, multe dintre acestea fiind încă
necunoscute oamenilor de știință. În prezent, nici un studiu nu a reușit să demonstreze prezența
evidentă a unor riscuri, dar nivelul de cunoaștere a acestui domeniu este foarte redus. De
exemplu, cercetătorii nu au reușit încă să găsească un răspuns la numeroase întrebări legate de
efectul nanomaterialelor asupra sănătății: Ce se întâmplă în sistemul digestiv? Din cauza
dimensiunilor mai mici decât a unui virus, nanomaterialele pot pătrunde în corp prin căi diferite
de cele cunoscute pentru alte substanțe chimice. Astfel, ele pot trece bariera membranei celulare
și produce efecte neașteptate și nedorite.
În cadrul UE, în calitate de ingrediente sub formă nano autorizate sunt doar 2 aditivi:
E 551 Dioxid De Siliciu – antiaglomerant, utilizat frecvent în alimente sub formă de pudră,
zahăr, sare, condimente, orez…
E 174 (nanoargint)– colorant ce poate fi utilizant în produse tip Mentos, M Ms, etc.
Toți producătorii, care utilizează la fabricare aceste ingrediente sub formă nano sunt obligați
conform regulamentului 1169/2011 să indice în mod clar prezența acestora.
Exemplu de etichetare:
Ingrediente: Sare, antiaglomerant: E 551 (nano).
În final, putem spune că nanomaterialele fabricate pot aduce beneficii importante în progresul
dezvoltării științei alimentelor, dar necesită încă studii aprofundate în ceea ce privește efectele
asupra consumatorilor. Utilizarea acestora trebuie executată cu multă precauție și cu respectarea
unei trasabilități impecabile.

Nanotehnologiile invadeaza alimentele

Dupa ce a revolutionat domeniile informaticii, telecomunicatiilor si medicinei, nanotehnologia

incepe sa cocheteze si cu industria alimentara. Desi se anunta drept ingredientele nelipsite ale
viitorului, particulele liliputane din alimente nu sunt pe placul consumatorilor, dar nici al
toxicologilor.
Acestia atrag atentia ca nu exista inca suficiente teste asupra efectelor "nanoalimentelor" asupra
organismului, pentru a da unda verde produselor bazate pe nanotehnologii.
Masurand a miliarda parte dintr-un metru, nanoparticulele si-au gasit destul de iute locul in
industria alimentara internationala. Ciocolata pentru slabit, ketchupul, uleiul, ceaiul chinezesc si
bauturile energizante incluzind coenzima Q10 (utila pentru regenerarea celulelor) sint doar citeva
exemple oferite de ziarul german "Die Welt" intr-un articol dedicat riscurilor introducerii
nanoparticulelor in hrana de zi cu zi.
Aplicatiile "nano" functioneaza la fel de bine si pentru suplimentele alimentare de genul
capsulelor cu dioxid de siliciu, magneziu si calciu.
Un risc important al folosirii nanotehnologiei in industria alimentara consta in faptul ca
substantele reduse la dimensiuni "nano" isi modifica proprietatile.
Astfel, un experiment recent a demonstrat in ce fel plaminii cobailor se inflameaza cind sint
hraniti cu dioxid de titan de dimensiuni de 20 de nanometri, ceea ce nu se intimpla in cazul
particulelor mai mari.

Aceasta substanta este introdusa in pasta de dinti pentru albirea dintilor. O alta problema
invocata de toxicologi este versatilitatea buclucaselor particule care ajung in singe, unde "se
poate intimpla sa fie asimilate nu doar de fagocite, dar si de alte tipuri de celule", potrivit unui
raport elvetian, citat de "Die Welt".
Nanostiinta si nanotehnologia sunt noile frontiere ale acestui secol. Aplicatiile acestora in
agricultura si sectorul alimentar sunt relativ recente, in comparatie cu aplicatiile in livrarea de
medicamente si produse farmaceutice. Livrarea inteligenta a nutrientilor, biosepararea
proteinelor, prelevarea rapida de contaminanti biologici si chimici, nano-incapsularea de
nutraceutice sunt unele dintre temele noi ale nanotehnologiei pentru alimente si agricultura.
Evolutia tehnologica, precum micromatricea AND,microfluide si sisteme microelectro-
mecanice, va permite realizarea potentialului de nanotehnologie pentru aplicatiile din industria
alimentara. In acest document, ne-am propus sa facem un rezumat al aplicatiilor nanotehnologiei
relevante pentru produsele alimentare si nutraceutice, impreuna cu identificarea problemelor
ramase.
In prezent, materia prima alimentara este adesea considerate nu doar o sursa de nutrient ci si o
contributie la sanatatea consumatorului. Cele mai multe dintre nanoparticule utilizate in mod
traditional fac parte din grupul de coloizi (ex: emulsii, micele, mono- si bi-straturi). Una dintre
primele dispersii ale aurului coloidal a fost preparata in forma pura de Michael Faraday la
jumatatea sec. XVIII. Particulele erau atrase reciproc prin forte Van der Waals, ce le conferea
stabilitate coloidala. In particulele coloidale, stabilizarea sterila este atinsa prin absorbtia
polimerilor si surfactantilor la suprafata. Nanoparticulele pot fi stabilizate ulterior prin acoperirea
lor cu molecule ce pot forma legaturi chimice.
Pentru aplicatii alimentare, nanotehnologia poate fii abordata pe 2 cai, fie “de jos in sus”, fie de
“sus in jos”. Cea de-a 2-a abordare se realizeaza, in principal, prin intermediul unei procesari
fizice (mecanice) a materiilor alimentare, ca maruntirea si macinarea. De ex. tehnologia de
macinare – uscare poate fi utilizata pentru obtinerea fainii de grau foarte fina cu o capacitate
ridicata de legare a apei. Aceasta tehnologie a fost utilizata pentru a imbunatatii activitatea
antioxidanta in praful de ceai verde. Prin reducerea dimensiunii prafului de ceai verde la 1000
nm prin macinare uscata, ratia crescuita de digestive si absorbtie a nutrientilor se exprima prin
cresterea activitatii unei enzime oxidoreducatoare.
In industria alimentara, mai multe aplicatii noi ale nanotehnologiei au devenit evidente, inclusive
utilizarea nanoparticulelor, precum micelii, lipozomi, nanoemulsii, nanoparticule biopolimerice
si cubosomes, precum si dezvoltarea nanosenzorilor, meniti sa asigure siguranta produselor
alimentare. Vanzarile la nivel mondial al produselor nanotehnologice in sectorul alimentar si al
ambalajelor.

Suntem ceea ce mâncăm. Nanotehnologiile

„Roboteii” aveau datoria sa hraneasca organismul uman cu mai multi nutrienti, sa dea mai mult
gust alimentelor si sa tina mancarea proaspata mai mult timp. Dar, ca si in cazul E-urilor, a
impiedica mancarea sa se strice este un proces contranaturii, care nu are un efect benefic asupra
organismului. Sau da? „Deocamdata, nu exista nicio informatie care sa lege nanoalimentele de
sanatatea organismului”, a declarat Birgit Gaiser, care a efectuat o cercetare pentru un doctorat la
Universitatea Heriot-Watt din Marea Britanie.
Produsele cosmetice sunt pline de nanoparticule

„Cateva nanoparticule sunt prezente in dieta umana, cum ar fi, de exemplu, dioxidul de titan,
care se gaseste in unele alimente si in produse cosmetice, si argintul, care se vinde ca supliment
alimentar. Exista evidente ca o parte din aceste nanoparticule sau componente ale lor, cum sunt
ionii de argint, care sunt toxici, pot migra din tractul intestinal, in sange, si de acolo la alte
organe.

Guma de mestecat cu nanoparticule

Industria nanotehnologica se asteapta sa creasca, in general, la 1000 de miliarde de dolari pana in
2015. Institutul European pentru Sanatatea si Protectia Consumatorilor a raportat ca numai pe
piata nanomaterialelor folosite pentru impachetarea alimentelor se vor inregistra cresteri pana la
20 de miliarde de dolari pana in 2020. Este vorba de nanocleiuri folosite pentru etanseizarea
sticlelor de plastic, nanoaluminiu pentru imbunatatirea clasicelor folii folosite deja in bucatarii,
nanoargint, folosit ca antibacterial in unele cutii de depozitare a alimentelor, dar si la tacamuri,
nanotitaniu, folosit la filtre pentru frigidere etc. „Nanoargintul elibereaza ioni, care pot ajunge in
mancare”, spune Jennifer Sass, cercetator principal la Natural Resources Defense. „Ionii sunt
toxici, ei sunt aceea care ucid bacteriile! Proprietatile nanoparticulelor nu sunt aceleasi care
guverneaza fizica particulelor mari. Vorbim de mecanica cuantica.” E greu de spus cum
influenteaza organismul, fara o cercetare minutioasa. Lantul McDonald’s este singurul care „nu
agreeaza” nanoparticulele nici in produsele alimentare, nici pentru pungi, nici pentru jucarii. Dar
este o exceptie!