PRONUMELE

–tabel recapitulativ–

PRONUMELE DEFINIŢIE FORME

1.Personal Desemneazǎ I. eu, mine, mie, mǎ, m-, îmi, mi, noi,
persoane. nouǎ, ne, ni-;

II. tu, tine, ţie, te, îţi, ţi-, voi, vouǎ, vǎ,
v-, vi-;

III. ea, el, ei, o, îi, i-, ele, lui, lor, le, li-;

dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, dânsului,

dânsei, dânşilor, dânselor.

2.Personal de Aratǎ II. dumneata, dumitale, dumneavoastrǎ;

politeţe respectul
III. dumnealui, dumneaei, dumnealor;
faţǎ de o
persoanǎ.

mata, matale, Preasfinţia Ta, Mǎria Ta,

Înǎţimea Ta etc.

3.Reflexiv Ţine locul III. sie, sieşi, sine, îşi, şi, se, s-;
obiectului
I. forme neaccentuate ale pronumelui
asupra
personal în dativ şi acuzativ.
cǎruia se
exercitǎ în II. forme neaccentuate ale pronumelui
mod personal în dativ şi acuzativ.
(in)direct
Eu mǎ gândesc.
acţiunea
verbului ↓ ↓ ↓

I,sg. I,sg. I,sg (mǎ = reflexiv)

-------------------------------------------------

El mǎ iubeşte.

↓ ↓ ↓

III,sg. I,sg. III,sg. (mǎ = personal)

4. De întǎrire Precizeazǎ I. însumi, însǎmi, însemi, înşine,

 persoana însene;
desemnatǎ
II. însuţi, însǎţi, înseţi, înşivǎ, însevǎ;
prin
substantiv III. însuşi, însǎşi, înşişi, înseşi, însele.
sau
pronume
personal „Mircea însuşi mânǎ-n luptǎ...”

5.Demonstrativ Aratǎ Apropiere: acesta, acestuia, aceasta,

apropierea, acesteia (ǎsta, ǎstuia, asta, ǎsteia);
depǎrtarea,
Depǎrtare: acela, aceluia, aceea, aceleia
identitatea,
diferenţierea (ǎla, cel, ǎluia, aia, ǎleia, a);

Identitate: acelaşi, aceluiaşi, aceeaşi,

aceleiaşi

Diferenţiere: celǎlalt, celuilalt,

cealaltǎ, celeilalte (ǎlalt, ǎluilalt, ailaltǎ,
ǎleilalte).

Pe fata aceasta o iubesc.

6.Posesiv Exprimǎ Un obiect posedat, un posesor: a mea, al

ideea de meu, a ta, al tǎu a sa, al sǎu;
posesie
Un obiect posedat, mai mulţi posesori: a
noastrǎ, al nostru, a voastrǎ, al vostru;

Mai multe obiecte posedate, un posesor:

ale (alor)mele, ale(alor) tale, ale(alor)
sale, ai(alor) mei, ai(alor) tǎi, ai(alor) sǎi;

Mai multe obiecte posedate, mai mulţi

posesori: ale(alor) noastre, ale(alor)
voastre, ai(alor) noştri, ai(alor) voştri.

Casa mea e nouǎ.

7.Interogativ Apare în care? cǎruia? cǎreia? cǎrora? ce?

enunţuri
cine? cui? cât? câtǎ? câţi? câte?
interogative
câtor?
şi ţine locul
cuvântului
aşteptat ca
rǎspuns.
 A cǎrui bǎiat este cartea?

↓ ↓ ↓ ↑

↓ m, sg. ↑

↓-----------→-----------↑

f, sg. f, sg.

Al cǎrei fete este cǎţelul?

Ale cǎrui elev sunt cǎrţile?

8.Relativ Face relaţia care, cǎruia, cǎreia, cǎrora, ce

dintre douǎ
cine, cui, cât, câtǎ, câţi, câte, câtor
propoziţii
Nu ştiu / care îmi place mai mult./

m,pl. m,pl.

↑––––––––↓

↑ ↓

Vila ai cǎrei pereţi sunt albi este a

mea.

↓ ↑

↓–––––––↑

f,sg. f,sg.

Copilul ale cǎrui mâini sunt curate

va mânca tort.

9.Nehotǎrât Nu dǎ o Simple:
indicaţie
unul, unui, una, uneia, unii, unele,
precisǎ în
unora
legǎturǎ cu
obiectul altul, altuia, alta, alteia, alţii, altele,
denumit altora

tot, toatǎ, toţi, tuturor, toate

atât, atâta, atâţia, atâtea, atâtor

 cutare, cutǎrui, cutǎrei, cutǎror

mult, multǎ, mulţi, multe, multor

puţin, puţinǎ, puţini, puţine, puţinor

Compuse:

vreunul, vreunuia, vreuna, vreuneia,

vreunii, vreunele, vreunora

fiecare, fiecǎruia, fiecǎreia

oricare, oricǎrui, oricǎrei, oricǎror, orice

oricât, oricâtǎ, oricâţi, oricâte, oricâtor

ceva, câtva, câtǎva, câţiva,

câtorva,câteva

Toate fetele sunt frumoase.

10.Negativ Apare în nimeni, nimǎnui, nimic

enunţuri
niciunul, niciuna, niciunuia, niciuneia
negative şi
ţine locul niciunii, niciunele, niciunora
cuvântului
„Nu strigǎ nimeni nimic.” (Camil
din prop.
Petrescu)
afirmativǎ
corespunzǎ- „Şi totdeauna m-a mirat cum de n-a trǎsnit
toare. prin minte niciunui rege sǎ cerceteze cam
unde s-ar gǎsi cheia tuturor fericirilor?!”

(C.Hogaş)