PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE)

SCHEMA DE GRANTURI PENTRU UNIVERSITĂȚI – SGU/SS/III

BENEFICIAR: UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
TITLUL PROIECTULUI: Primii pași către inginerie industrială și management (ING-PIM)
ACORD DE GRANT Nr. AG353/SGU/SS/III

Suport curs
PROGRAM REMEDIAL

ŞTIINŢA ŞI INGINERIA
MATERIALELOR

4.1. TRATAMENTE TERMICE

Departamentul de Fabricaţie şi Management Industrial

Facultatea Mecanică şi Tehnologie Avizat experţi psihoeducaţionali
Daniela-Monica Iordache
Petruţa Rizea
Prof.dr.chim. Adriana-Gabriela PLĂIAȘU
Ș.l. dr. Chim. Maria Magdalena DICU
 Tratamentele termice
• procedee de prelucrare la cald, care printr-o succesiune de operaţii de încălzire,
menţinere şi răcire, executate în condiţii bine determinate, conduc la obţinerea
anumitor structuri şi proprietăţi impuse produselor metalice.
Scopul aplicării tratamentelor termice îl constituie modificarea structurii şi proprietăţilor
iniţiale.

• tratamente termice primare

• tratamente termice finale
 Parametrii tratamentului termic sunt:
– temperatura de încălzire sau temperatura optimă de tratament;
– viteza de încălzire;
– durata de menţinere;
– viteza de răcire.
Durata de încălzire, în funcţie de dimensiunile piesei, se calculează folosind relaţia: t = K ⋅ Kc ⋅ Ks ⋅ W
t este durata de încălzire;
K – coeficient de proporţionalitate [min/cm], a cărui valoare este în funcţie e compoziţia materialului şi este
dat în tabele;
Kc – coeficient de corecţie, a cărui valoare este funcţie de forma piesei: cilindrică plină sau ţeavă, prismatică,
plăci etc.;
Ks – coeficient de corecţie, care se aplică pentru piese de complexitate mare care prezintă filete, caneluri
etc.; valoarea lui este dată în tabele;
W – raportul dintre volumul şi suprafaţa pieselor: W =V
A Tt −T0
Viteza de încălzire se calculează folosind relaţia: Vî nc =
t î nc
• Durata de menţinere este suma duratelor de egalizare termică şi de transformare.

• Viteza de răcire optimă este viteza care asigură duritatea maximă, fără a produce microfisuri sau fisuri în
material.
 Reprezentarea tratamentelor termice
Graficul, reprezentând succesiunea în timp a celor trei operaţii, se numeşte ciclogramă sau ciclu
de tratament termic.
• coordonate temperatură – timp (T - t) încălzirea

OPERAŢII: menţinerea

răcire

Tm – temp. mediului de încălzire;

Tinc – temp. de tratament termic;
Ts – temp. suprafeţei produsului;
Tc – temp. centrului produsului;
To – temp. iniţială a produsului;
Trăc – temp. finală a produsului.
 Tratamente termice aplicate oţelurilor
Tratamentele termice se pot clasifica dupa mai multe, criterii.
Astfel, după scopul urmărit şi locul pe care îl ocupă în procesul de fabricaţie, se
deosebesc:
• tratamente termice preliminare (primare sau intermediare) in care se includ diferite
tipuri de recoacere.
Aceste tratamente se aplica lingourilor, pieselor turnate, pieselor forjate, ansamblurilor
sudate, laminatelor etc.;
• tratamente termice finale sau secundare care cuprind operaţiile de călire si de
revenire.
Se aplica diferitelor piese după prelucrări mecanice.
Considerând drept criteriu de clasificare a tratamentelor termice variaţia cu temperatura
a diferenţei de energie liberă dintre starea iniţială (1) şi starea finală (2), tratamentele
termice se clasifică în:
• recoaceri;
• căliri;
• reveniri şi îmbătrâniri .
 Tratamente termice primare

Recoacerea este tratamentul termic care constă in încălzirea produselor la temperaturi ridicate,
menţinerea prelungită la aceasta temperatură, urmată de o răcire suficient de lentă pentru realizarea
unui anumit echilibru fizico-chimic şi structural.

Recoacerea se aplică fie pentru a corecta unele defecte provenite de la prelucrări anterioare (turnare,
deformare plastica), fie pentru a pregăti semifabricatele pentru prelucrări ulterioare, fie pentru a
îndeplini ambele roluri simultan.

După scopul urmărit, recoacerile pot fi:

• recoaceri de detensionare;
• recoaceri de recristalizare;
• recoaceri de omogenizare;
• recoaceri de regenerare;
• recoaceri pentru îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere.
Temperatura de recoacere după diagrama Fe–C: 1 – completă; 2 – incompletă; 3 – omogenizare;
4 – normalizare; 5 – detensionare; 6 – pentru mărirea prelucrabilităţii
 TRATAMENTE TERMICE SECUNDARE
Călirea oţelurilor
Tratamentul termic format dintr-o încălzire peste temperatura de transformare de fază, menţinere la
această temperatură pentru egalizare şi transformare de fază, urmate de o răcire rapidă (în apă, în ulei, în băi
de săruri sau de metale topite) cu scopul menţinerii unor structuri metastabile la temperaturi joase şi a
proprietăţilor asociate lor.

Călirea volumică obţinerea unei structuri în afara echilibrului, predominant martensitică, în întreg volumul
produsului.

Oţ.hipoeutectoide

Tcăl = AC3 + (20-40)0C

Oţ. Hipereutectoide

Tcăl = AC1 + (40-60)0C

α
0

Constituentul Mod de obţinere şi aspect microscopic Proprietăţi

structural
Martensita Martensita este o soluţie solidă de carbon în fierul α , Duritatea foarte ridicată,
suprasaturată şi metastabilă. Se obţine prin răcirea depinzând de conţinutul de
austenitei cu o viteză de răcire egală sau mai mare carbon; pentru 0,8 % C 62-
decît viteza critică superioara de călire. La microscop 64 HRC. Practic lipsită de
apare sub formă de ace albe de dimensiuni variabile, plasticitate şi tenacitate
0 (fragilă); volum specific
formînd între ele unghiuri de 60 (martensită mare, coeficient de dilatare
aciculară). Martensita fină, unde la mărimi de 500:1 nu mic. Este feromagnetică şi
se observă forma aciculara, poartă denumirea de greu atacabilă de aiczi.
martensită criptocristalină sau hardenită.

Bainita Este compusă dintr-un amestec extrem de fin, Rezistenţă şi duritate

aproape molecular dispers, de ferită suprasaturată şi ridicată (45-55 HRC). Are o
carburi (Fe C) de diferite forme, care încă nu au ajuns tenacitate mai ridicată decît
la forma finală Fe2C). La microscop apare de culoare martensita.
închisă, cu aspect acicular.

Bainita Călire izotermă în zona superioară a transformării Duritatea mare, depinzînd

superioară 0 de conţinutul în carbon şi
izoterme a austenitei subrăcite (500-400 C). elementele de aliere; la
oţelul autectoid: 40-45 HRC.
Bainita Călire izotermă în zona inferioară a transformării Duritatea mare, la 0,8 % C
inferioară 0 50-55 HRC. Rezistenţă
izoterme a austenitei subrăcite (350-250 C). mare la uzură, rezistenţă la
uzură, rezistenţă mecanică
ridicată cu plasticitate şi
tenacitate satisfăcătoare
Troostită Este un amestec de ferită şi cementită, extrem de fin. Are o duritate de 35-40
de călire. Se obţine la o călire moderată, cu o viteză de răcire HRC, tenacitate şi
mai mică decît cea critică. La microscop (300:1) apare plasticitate mai ridicată decît
în formă de pete negre, (sferoidale sau sub formă de a bainitei. Este puţin
rozete) situate la marginile grăunţilor (foste rezistentă la atacul
austenitice). reactivilor metalografici din
care cauză apare puternic
colorată în negru.
Sorbita Se obţine o călire continuă mai lentă decît cea a Duritate sub 300 HB.
troostitei. Este un amestec de ferită şi cementită mai Plasticitate şi tenacitate mai
puţin fin decît troostita. La mărimi de 600:1 apare ridicată decît a troostitei.
aspectul lamelar clar. Gradul de dispersie creşte cu
viteza de răcire.
 Revenirea oţelurilor

• aducerea produselor din oţel călite în stări structurale şi de tensiuni

interne mai apropiate de echilibru

Revenirea = tratamentul termic aplicat dupa calirea martensitica, in vederea obtinerii

unei structuri mai stabile si mai putin fragile

1. Revenirea joasă: 150 – 300°C

Se obţine martensita de revenire (dura, rezistentă); pentru piese puternic solicitate la
uzare, scule, etc
2. Revenirea medie: 300 – 450°C
Se obţine troostita de revenire (rezistentă şi elasticitate mare); pentru arcuri
3. Revenirea înaltă: 500 – 650°C
Se obţine sorbita; pentru piese solicitate în regim dinamic (roţi dinţate, arbori, axe, etc)
 TRATAMENTE TERMICE APLICATE FONTELOR
Tratamente termice aplicate fontelor albe

Tratamente termice aplicate fontelor albe rezistente la uzarea prin abraziune

• fonte albe martensitice nichel-crom (numite şi Ni-hard);
• fonte albe crom-molibden (de tipul 15Cr-3Mo);
• fonte albe înalt aliate cu crom.

Recoacerea de maleabilizare
• se realizează prin încălzirea şi menţinerea pieselor timp îndelungat (zeci de ore) la temperaturi
înalte (de circa 1000°C).
• În timpul menţinerii şi răcirii se produce grafitizarea cementitei secundare şi, în măsura dorită, a
cementitei din perlită.
• Dacă grafitizarea se realizează complet, incluzând şi cementita din perlită, se obţine o structură
formată din ferită şi grafit în cuiburi.

• în mediu neutru (procedeul american) → fonte maleabile negre;

• în mediu oxidant (procedeul european) → fonte maleabile albe.
Procedeul american
se utilizează cuptoare cu atmosferă neutră sau obişnuită, caz în care piesele se încălzesc
în cutii de maleabilizare, împachetate în praf de şamotă sau zgură granulată.

Ciclograma recoacerii de maleabilizare în mediu neutru:

1-pentru fontă perlitică; 2a şi 2b-pentru fontă feritică
Procedeul european
încălzirea se realizează fie în cuptoare speciale, cu atmosferă controlată, bogată în
CO2, fie prin împachetarea pieselor în medii conţinând oxizi de fier (FeO, FeO şi FeO).

Recoacerea de maleabilizare în mediu oxidant:

a-ciclograma de tratament;
b-reprezentarea schematică a microstructurii obţinute (fontă maleabilă albă)
 Tratamente termice aplicate fontelor cenuşii

• recoacere de detensionare;
• recoacere de înmuiere, în vederea îmbunătăţirii prelucrabilităţii prin aşchiere;
• normalizare;
• călire;
• revenire.