Colegiul tehnologic constantin brancoveanu

Tema proiect
Procese si metode de masurare
Profil:tehnic
Domeniul:mecanica
Specializare:technician mechanic pentru
Intretinere si reparati
Sesiunea iunie 2022

Profesor indrumator absolvent

Surdei lorentza schiopan ionut catalin

1. PROCESE DE MĂSURARE
Procesele de măsurare a unor mărimi fizice sunt
indispensabile pentru asigurarea bunei funcţionări a unei
game largi de maşini şi instalaţii. De fapt, orice activitate
1
tehnică sau ştiinţifică se desfăşoară prin evaluarea cantitativă
a diverse mărimi, parametri.
1.1.Tipuri de procese
În funcţie de domeniul de aplicabilitate procesele de
măsurare se clasifică în:
-procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare
de dezvoltare;
-procese de măsurare în domeniul controlului tehnic;
-procese de măsurare în domeniul încercărilor instalaţiilor;
-procese de măsurare în marile procese industriale în flux;
-procese de măsurare în procese industriale individuale
descentralizate.
1.1.1. Procese de măsurare şi verificare în cercetare şi
laboratoare de dezvoltare
În cercetare şi în laboratoarele de dezvoltare, procesele
de măsurare, prelucrare şi interpretare a rezultatelor obţinute
sunt activităţi complexe, desfăşurate de specialiştii care
activează nemijlocit în cercetare.
În cercetarea ştiinţifică, există o unitate indisolubilă între
studiile teoretice şi partea experimentală a acestora.
Studiile teoretice permit stabilirea interdependenţei
dintre diferiţi parametri ai proceselor tehnice şi legile care
stau la baza fenomenelor, utilizând realizările ştiinţei din
diverse domenii.
Cercetările experimentale urmăresc verificarea adevărului
ipotezelor şi teoriilor care au stat la baza studiilor referitoare
la procesele cercetate.
Totodată, sunt investigate fenomene pentru care nu se pot
obţine rezultate cu aplicabilitate practică pe cale teoretică, din
2
cauza complexităţii acestora. Cercetările în domeniul
tehnologiei construcţiilor de maşini vizează fenomenele care
se produc în sistemul tehnologic al maşinilor-unelte de
prelucrări prin aşchiere, de deformări plastice, de prelucrări
electrochimice etc.
Astfel, în sistemul tehnologic al maşinii-unelte, la
prelucrarea prin aşchiere, se fac cercetări asupra elementelor
care îl compun (maşina-unealtă, scula, dispozitivele de
prindere a piesei şi, respectiv, a sculei, piesa de prelucrat) în
corelaţie cu procesul de aşchiere, urmărindu-se stabilirea
regimurilor de aşchiere, a forţelor de aşchiere,
prelucrabilitatea materialelor etc.
Într-un proces de cercetare experimentală care are ca scop
determinări cantitative ale uneia sau ale mai multor mărimi,
se efectuează un număr finit de măsurători cu o suficientă
exactitate, menţinând aceleaşi condiţii (metode, mijloace de
determinare, mediu ambiant etc.).
De exemplu, dacă scopul unei cercetări experimentale
este de a stabili variaţia forţei de aşchiere F în funcţie de
avansul s la găurirea unui material oarecare şi în anumite
condiţii de lucru (diametrul şi geometria burghiului, materialul
acestuia, viteza de aşchiere, prelucrarea cu sau fără lichid de
răcire etc.), se stabilesc anumite valori ale avansului
burghiului s 1 , s2 , ..., sn pentru care se măsoară valorile
forţelor de aşchiere corespunzătoare F1 , F2 , ..., Fn .
Pentru determinarea fiecăreia din aceste valori ale forţei
de aşchiere, de exemplu pentru F1 , se fac mai multe măsurări,
toate în aceleaşi condiţii de lucru, inclusiv cu acelaşi avans s1.

3
 Rezultatele măsurărilor vor diferi însă unele de altele,
datorită erorilor aleatoare, obţinându-se astfel un şir de valori
ale forţei de aşchiere.
În cazul măsurării forţei de aşchiere la strunjire se
utilizează un dinamometru cu element elastic de formă inelară
(Fig. 1.1.), pe care se amplasează traductoare tensiometrice
rezistive conectate în punte electrică.
În cazul cercetării comportării la vibraţii a structurii
elastice a unui sistem tehnologic, se fac încercări de lungă
durată, cu aparatură relativ costisitoare, prelucrarea datelor
obţinute la măsurări realizându-se cu ajutorul calculatorului.
Asemenea măsurări se justifică, deoarece permit găsirea
soluţiilor de îmbunătăţire a comportării la vibraţii a structurii
studiate, precum şi utilizarea rezultatelor în cazul proiectării
unor maşini similare.

Din punctul de vedere al vibraţiilor, studiul comportării

sistemului tehnologic poate fi făcut prin două moduri de
măsurare a acestora:

4
 -măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale sistemului
tehnologic, în diferite condiţii de lucru ale acestuia, fără
excitarea suplimentară, cum ar fi regimul de mers în gol sau
cel de aşchiere;
-măsurarea vibraţiilor în diferite puncte ale sistemului
tehnologic, pentru situaţia în care maşinaunealtă nu
funcţionează, sistemul elastic fiind excitat cu forţe variabile,
de obicei, între sculă şi piesă, pe diferite direcţii.
Aceste încercări se fac în scopul măsurării nivelului
vibraţiilor şi al determinării surselor de vibraţii, urmă rindu-se
micşorarea efectelor vibraţiilor asupra deplasărilor sculei faţă
de piesă, în vederea creşterii preciziei de prelucrare şi a
productivităţii prelucrării.
1.1.2. Procese de măsurare în domeniul controlului
tehnic
Tehnologia de control reprezintă o succesiune logică de
operaţii, faze, mânuiri făcute în scopul comensurării preciziei
de prelucrare, cu precizie şi productivitate corespunzătoare
scopului şi cu costuri convenabile. Echipamentele de control
sunt indispensabile tehnologiilor de control.
Echipamentele de control reprezintă totalitatea
mijloacelor concepute şi realizate în scopul controlului
preciziei cu productivitate, precizie şi costuri convenabile.
Controlul este activitatea prin care se stabileşte dacă
valoarea mărimii măsurate îndeplineşte condiţiile impuse în
documentaţia de execuţie aferentă.
Controlul implică şi aspectul calităţii, în sensul că, pe lângă
activitatea de măsurare, o include şi pe aceea de comparare a
valorii măsurate cu o valoare de referinţă.
5
1.1.3. Procese de măsurare în domeniul încercărilor
instalaţiilor
Înainte de a fi date în folosinţă, instalaţiile se supun
obligatoriu la încercări, în scopul depistării şi remedierii
defectelor.
Astfel, instalaţiile de distribuire a gazelor naturale, atât
cele exterioare, cât şi cele interioare, se supun la trei încercări,
conform schemei de mai jos.

• Încercarea preliminară se poate face pe porţiuni de

instalaţie sau pe întreaga lucrare.
Încercarea se efectuează cu aer comprimat, la următoarele
presiuni:
- 9 kgf/cm2 pentru coductele de presiune medie;
- 4kgf/cm2 , pentru conductele de presiune redusă;
- 1kgf/cm2 , pentru conductele de presiune intermediară sau
joasă.
Durata încercării va fi de minimum o oră, pentru conductele
de medie presiune, şi de 30 până la 600 minute pentru
6
conductele de presiune redusă, intermediară sau joasă, în
funcţie de diametrul conductelor.
Pe toată durata creşterii presiunii, se va urmări indicaţia
manometrului de control, iar la apariţia unor defecte, se
întrerupe controlul şi se goleşte instalaţia.
Eliminarea aerului din instalaţie se va face prin capătul
opus celui de umplere. Încercările vor fi reluate numai după
remedierea defectelor. După terminarea probei, nu se admit
pierderi de presiune.
• Încercarea de rezistenţă se face în aceleaşi condiţii ca şi
încercarea preliminară. Îmbinările dintre tronsoane, care nu
au fost supuse la încercarea preliminară, se verifică cu apă şi
cu săpun. Nu se admit pierderi de presiune.
• Încercarea de etanşeitate la toate instalaţiile se face la
presiunea de regim. Nu se admit pierderi de presiune.
La încercarea conductelor, se vor folosi manometre
înregistratoare sau manometre indicatoare cu element elastic,
clasa de precizie 1.
Presiunea de încercare se realizează cu pompe de mână
sau cu compresoare acţionate cu motoare electrice, alese în
funcţie de mărimea presiunii necesare şi de volumul
instalaţiei.

7
 După efectuarea încercărilor de rezistenţă şi etanşeitate,
se întocmeşte un proces- verbal de recepţie, în care se
consemnează parametrii de încercare şi rezultatele obţinute.
Instalaţiile de alimentare cu apă se supun la probe de
etanşeitate, în scopul depistării defectelor.
Pentru a fi uşor controlabilă, instalaţia trebuie să fie
neacoperită. Încercarea la presiune a conductelor se
efectuează în două etape: - încercarea pe tronsoane; -
încercarea generală
Încercările pe tronsoane reprezintă probe parţiale, care se
fac pe diverse porţiuni de reţea, pentru a permite acoperirea
conductelor, pe măsura executării instalaţiei. Încercarea
generală a instalaţiei are loc înainte de darea acesteia în
exploatare.
Încercările se fac cu apă rece, prin legarea provizorie la
reţeaua de apă a şantierului, dacă există suficientă presiune,
sau prin introducerea apei cu ajutorul unei pompe, montată
astfel încât apa să circule în acelaşi sens în care va circula la
darea în folosinţă.
Presiunea de probă pentru instalaţiile interioare este mai
mare de 1,5 ori decât presiunea de regim, dar nu mai mică de
6kgf/cm2 . Presiunea se menţine minimum 20 min, timp în
care nu se admite scăderea presiunii. Presiunea în instalaţie se
citeşte cu ajutorul unui manometru montat lângă pompă.
8
Pentru mai multă siguranţă, se montează două manometre, în
două puncte diferite ale instalaţiei.
Presiunea citită la cele două manometre trebuie să
corespundă, având în vedere diferenţa de nivel dintre ele.
Dacă presiunea indicată diferă, se schimbă manometrele între
ele, iar dacă diferenţa se menţine, rezultă că pe porţiunea
dintre cele două manometre există un defect. Pe durata de 20
min a probei nu trebuie să se observe la manometru nicio
scădere de presiune.
După încercarea cu apă rece urmează încercarea de
etanşeitate la cald. Pentru aceasta, se menţine în funcţiune
instalaţia de apă caldă şi circulaţia timp de 6 ore, apa din
instalaţie având temperatura de regim (60–70° C).

1.1.4. Procese de măsurare în marile procese industriale

în flux
În cadrul proceselor tehnice, măsurarea poate avea
obiective diferite, cel mai des întâlnite fiind: - monitorizarea,
care constă în urmărirea permanentă a celor mai semnificativi
parametri, în scopul realizării unui „istoric” al evoluţiei
procesului, precum şi avertizarea în cazul depăşirii unor limite
de prealarmare/alarmare.
Exemplu:

9
 La o instalaţie de epurare a apelor reziduale, se
monitorizează cantităţi de apă, concentraţia substanţelor
gazoase sau solide dizolvate în apă după aplicarea
procedurilor de epurare, pe când la un sistem de monitorizare
clinică a pacienţilor trebuie cunoscuţi parametrii vitali
(tensiune arterială, puls, respiraţie).

- comanda (controlul) proceselor, care presupune

menţinerea parametrilor investigaţi la anumite valori sau între
anumite limite, pentru a se asigura funcţia obiectiv impusă
procesului controlat.
Exemple: reglarea – fie separată, fie în cascadă – a
temperaturii, a presiunii şi a nivelului, într-un proces de
încălzire. - cercetarea experimentală inginerească, efectuată
cu scopul de a pune în evidenţă atât aspecte constructive, cât
şi funcţionale în calitatea echipamentelor sau proceselor
conduse.

10
 Exemple de experimente cu caracter de cerce tare:
determinarea gradientului de temperatură într-un cuptor
rotativ pentru fabricarea cimentului, evidenţierea forţelor de
tracţiune la roţile tractoare ale unui automobil care se
deplasează pe un teren cu grade complexe de solicitare etc.

1.1.5. Procese de măsurare în procese industriale

individuale descentralizate
În conceperea proceselor de măsurare, trebuie să se ţină
seama de următoarele condiţii principale:
-să se asigure o exactitate de măsurare, în concordanţă cu
toleranţa prescrisă, pentru fiecare dimensiune măsurată;
-să se asigure semnalele necesare a fi transmise către linia de
prelucrare, în vederea realizării corecte a intercondiţionării
control-prelucrare;
-tactul măsurării să coincidă sau să fie mai mic decât cel al
prelucrării;
-să se permită asigurarea unui grad de flexibilitate suficient de
mare, astfel încât să nu necesite timpi mai mari de trecere de
la o dimensiune la alta decât ai liniei de prelucrare.
•Asigurarea exactităţii de măsurare Părţile cele mai
importante din cadrul sistemelor de control sunt
subansamblele de măsurare. Acestea trebuie să fie astfel

11
concepute şi realizate, încât erorile generate în sistemul de
control să fie cât mai mici. În funcţie de materialul piesei de
prelucrat, sistemul de control va fi prevăzut cu subansamble
care să evite apariţia erorilor cauzate de deformaţiile elastice
şi cu sisteme de compensare a temperaturii, în funcţie de
temperatura mediului la care se face controlul.
•Semnalele transmise la linia de prelucrare
Sistemul de control trebuie astfel conceput, încât să poată
transmite către linia de prelucrare acele tipuri de semnale
care îi sunt necesare, în funcţie de gradul de prelucrare a
informaţiilor liniei. Pentru liniile automate, unde este necesar
ca sistemul de control să răspundă dacă dimensiunea
verificată se înscrie în câmpul de toleranţă, semnalele
transmise sunt sub formă de contact electric. Pentru cazul
„piesă bună”, acestea vor transmite un semnal care va
permite continuarea ciclului de lucru, iar pentru cazurile
„piesă mică sau mare” semnale care vor opri ciclul de lucru.
•Tactul măsurării
Timpul afectat măsurării trebuie să ţină seama în mod
obligatoriu de timpul prelucrării piesei, în sensul că nu trebuie
să conducă la timpi suplimentari afectaţi controlului. Pentru
realizarea acestei condiţii esenţiale, trebuie acordată o atenţie
deosebită analizei duratelor fazelor procesului în ansamblul
său:
12
 -timpii de transport al subansamblelor sistemului de control;
-timpii afectaţi transmiterii informaţiilor şi, implicit, viteza de
răspuns a sistemului de control.
•Gradul de flexibilitate
Gradul de flexibilitate al sistemului de control trebuie să fie
în deplin acord cu cel de prelucrare. Astfel, pentru liniile
automate care sunt destinate prelucrării unui număr redus de
tipodimensiuni de piese, este suficientă conceperea unui
sistem de control, care să permită schimbarea dornurilor de
control de la o dimensiune la alta.

1.2.Componentele procesului de măsurare

Componentele procesului de măsurare sunt: măsurandul,
mijloacele de masurare,etaloanele.

1.2.1. Măsurare-măsurand
Măsurarea constă într-o succesiune de operaţii
experimentale, realizate pentru determinarea cantitativă a
unei mărimi.
Măsurarea este operaţia metrologică prin care o mărime
fizică este comparată cu unitatea de măsură specifică.
Obiectul purtător al mărimii fizice se numeşte măsurand.

13
 Rezultatul măsurării este valoarea efectivă V, care ne arată
de câte ori unitatea de măsură se cuprinde în mărimea de
măsurat.
V = M/U.M. = k (1)
unde: M - mărimea de măsurat
U.M.- unitatea de măsură
k Є R+ ≠ 0
deci: V = k [U.M.]
Măsurarea se termină odată cu aflarea valorii V a mărimii
măsurate şi prezintă un aspect cantitativ.

1.2.2. Mijloace de măsurare

Mijloacele de măsurare sunt sisteme tehnice construite în
scopul comparării mărimii de măsurat cu unitatea de măsură
specifică, în scopul aflării valorii măsurate.
După tipul de semnal utilizat pentru măsurare, mijloacele
de măsurare pot fi: mecanice, electrice, pneumatice,
hidraulice, optice, acustice, nucleare sau combinaţii ale
acestora (optico- mecanice, electricopneumatice etc.).

2.METODE DE MĂSURARE
2.1. Metode de măsurare directe

14
 Metoda de măsurare directă este metoda prin care valoarea
măsurandului este obţinută nemijlocit şi nu prin măsurarea
unor mărimi legate funcţional cu măsurandul.
Exemple de măsurări care folosesc metoda directă sunt:
măsurarea unei lungimi cu ajutorul unei rigle gradate,
măsurarea unei mase folosind o balanţă cu braţe egale ş.a.
O clasificare generală a metodelor de măsurare este
prezentată în tabelul 2.1.

Măsurarea poate fi efectuată printr-o comparare

simultană sau printr-una succesivă.
În compararea simultană, măsurandul este comparat
nemijlocit cu una sau cu mai multe valori de referinţă ale
15
aceleiaşi mărimi, furnizată de un etalon, care participă la
fiecare măsurare.
Exemplu: o lungime comparată cu lungimea cunoscută a
unei cale plan paralele, o masă comparată cu masa unei
greutăţi etalon folosind o balanţă cu braţe egale ş.a.
În compararea succesivă, mărimea de referinţă (etalonul)
nu participă la fiecare măsurare. Etalonul este folosit pentru
etalonarea (gradarea) iniţială şi (dacă este necesar) pentru
reetalonarea periodică a unui aparat care stochează în
„memoria” sa informaţia de etalonare.
Exemplu: măsurarea presiunii cu un manometru,
măsurarea tensiunii electrice cu un voltmetru ş.a.
Rezultă că, la compararea simultană, informaţia de
măsurare este transmisă în acelaşi moment de la etalon şi de
la obiectul supus măsurării operatorului uman, prin aparat,
pe când, la compararea succesivă, această informaţie circulă
în două etape: mai întâi, pe calea etalon–aparat (la etalonare)
şi apoi pe calea obiect supus măsurării aparat–operator (la
fiecare măsurare, aşa cum rezultă şi din figura 2.1.).

16
 Compararea simultană este predominantă, deseori singura
utilizată, în măsurările de cea mai înaltă precizie, proprii
laboratoarelor de metrologie, ca de exemplu: compararea cu
mare precizie a maselor, măsurarea lungimii folosind radiaţii
etalon etc.
Măsurarea prin metoda comparării simultane se poate
face fie prin comparare 1:1, fie prin comparare 1:n.
2.1.1.Metode de măsurare prin comparare simultană 1:1
Compararea 1:1 este fie o comparare directă, în situaţia în
care măsurandul este comparat nemijlocit cu o mărime de
referinţă, fie o comparare indirectă, în situaţia în care
compararea este efectuată cu ajutorul unui aparat
(comparator) intermediar etalonat anterior.

17
 Exemplu: măsurarea lungimii unei piese, prin comparare
cu o piesă de referinţă (un etalon, o cală plan paralelă),
măsurând cu un comparator cu cadran diferenţa d dintre
lungimile pieselor (Fig. 2.2).

2.1.2. Metode de măsurare prin comparare simultană 1:n

Compararea 1:n este o metodă de comparare simultană,
în care măsurandul este comparat cu o mărime de referinţă
de valoare sensibil diferită (măsurandul şi referinţa au valori
în raportul 1:n, unde n ≠ 1).
Există două posibilităţi de a compara simultan doi
măsuranzi de valori diferite: metode de adiţionare
(însumare), prin combinarea mai multor valori, astfel încât să
permită în final o comparare 1:1, şi metode de multiplicare

18
(de raport), în care se foloseşte un dispozitiv de raport
intermediar prin comparare.
• Metode de comparare prin adiţionare
Sunt metode relativ complexe, folosind valori auxiliare şi
un număr suficient de comparări, astfel încât, în cele din
urmă, compararea 1:n să se realizeze printr-un număr anumit
de comparări 1:1.

2.1.3. Metode de măsurare prin comparare succesivă

Metodele de comparare succesivă au avantajul simplificării
operaţiei de măsurare. Compararea succesivă se impune ca
metodă de măsurare a mărimilor fizice pentru care este
imposibil, dificil sau incomod de realizat un etalon care să
servească pentru compararea directă.
Metoda de comparare succesivă este specifică aparatelor
de măsurat indicatoare, în care au loc una sau mai multe
conversii ale mărimii de măsurat.

2.2. Metode de măsurare indirectă

Prin aceste metode, valoarea măsurandului este obţinută
din valoarea (sau valorile) măsurată (măsurate) a altei (sau
ale altor) mărimi, legate de măsurand, printr-o dependenţă
funcţională.

19
 Măsurările indirecte se aplică acelor mărimi pentru care
nu se dispune de procedee practice avantajoase de
comparaţie nemijlocită cu o mărime cunoscută aparţinând
aceleiaşi clase. În asemenea cazuri, valoarea se obţine prin
intermediul unor mărimi de altă natură, direct măsurabile, şi
în raport de care există relaţii cunoscute de dependenţă a
mărimii de măsurat. După forma acestor relaţii de
dependenţă, se deosebesc două variante:
- metode indirecte explicite,
- metode indirecte implicite.

2.2.1. Metode indirecte explicite

Metodele indirecte explicite sunt utilizate atunci când
mărimea care se măsoară indirect depinde de cele direct
măsurabile printr-o relaţie explicită.
Există numeroase mărimi pentru care asemenea relaţii
facilitează măsurarea lor.

2.2.2. Metode indirecte implicite

Aceste metode diferă de metodele explicite prin aceea că
mărimea care se determină indirect depinde de cele direct
măsurabile printr-o relaţie implicită.

20
 Un exemplu îl poate constitui evaluarea coe ficienţilor de
variaţie cu temperatura a unei rezistenţe electrice conform
relaţiei
Rθ = Rθ0[1 + α(θ – θ0 ) + β(θ – θ0 ) 2 + γ(θ – θ0 ) 2 ].
Problema este aceea a determinării coeficienţilor α, β, γ
care intervin sub o formă implicită în relaţia de mai sus, pe
baza măsurării temperaturii θ şi a rezistenţelor
corespunzătoare Rθ. Pentru obţinerea rezultatului, se vor
parcurge etape similare, ca la metodele indirecte explicite, şi
anume: măsurarea directă a temperaturii şi a rezistenţei,
introducerea în relaţie şi deducerea coeficienţilor. Diferenţele
constau în faptul că sunt necesare mai multe valori ale
mărimilor direct măsurabile – deci o succesiune de măsurări
directe – urmate de calcule complexe ce pot fi efectuate
numai de un operator sau de un calculator.

CUPRINS
1.PROCESE DE MĂSURARE…………………………………………………………………………….2
1.1.Tipuri de procese ……………………………………………………………………………………….2
1.1.1.Procese de măsurare şi verificare în cercetare şi laboratoare de dezvoltare……….2
1.1.2.Procese de măsurare în domeniul controlului tehnic…………………………….5
1.1.3.Procese de măsurare în domeniul încercărilor instalaţiilor……………………6
1.1.4.Procese de măsurare în marile procese industriale în flux…………………….10
1.1.5.Procese de măsurare în procese industriale individuale descentralizate………11
1.2.Componentele procesului de măsurare………………………………………………….14

1.2.1.Măsurare-măsurand……………………………………………………………………………14

21
1.2.2.Mijloace de măsurare…………………………………………………………………………15

2.METODE DE MĂSURARE…………………………………………………………………………..15

2.1.Metode de măsurare directe…………………………………………………………………..15

2.1.1.Metode de măsurare prin comparare simultană 1:1………………………….18

2.1.2.Metode de măsurare prin comparare simultană 1:n…………………………..19

2.1.3. Metode de măsurare prin comparare succesivă………………………………….19

2.2. Metode de măsurare indirectă………………………………………………………………..20

2.2.1. Metode indirecte explicite……………………………………………………………………20

2.2.2. Metode indirecte implicite……………………………………………………………………21

CUPRINS………………………………….22

22