O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA SISTEMULUI DE APĂRARE ANTIRACHETĂ

BALISTICĂ NATO

Realizat de Bârsan Luca-Eduard

Coordonator științific: Lesenciuc Adrian

ABSTRACT: Given the increasing hostilities between world powers, missile defense is more
relevant now than ever before. Although information on the subject can be fragmented or even
untrustworthy, this paper provides relevant data for decision making and a complex overview
regarding current ballistic missiles. I will be focusing mostly on long-range threats given the
problematic situating surrounding them.

KEYWORDS: NATO, Defense, Ballistic-missile, Space-based, Decision making

Prin alăturarea Finlandei în NATO, coaliția are acum o putere combinată uimitoare de 31 de
membri, ceea ce o face una dintre cele mai puternice, dacă nu chiar cea mai puternică forță
militară din istorie. Dar cât de capabilă este într-adevăr NATO? În acest document intenționez
să stabilesc dacă organizația este într-adevăr atât de protejată pe cât ne-am dori să credem.

Privind spre proiectele de rachete iraniene, aflate în rapidă dezvoltare, testele de rachete
balistice intercontinentale ale Coreei de Nord și, cel mai important, la operațiunea militară
specială rusă din Ucraina, ar trebui să luăm în serios în considerare rolul pe care îl va juca
aviația în orice conflict viitor din Europa. Acest lucru poate părea surprinzător pentru mulți
dintre noi, deoarece în cazul în care izbucnește un conflict între NATO și Federația Rusă,
aviația va fi cu siguranță prima forță chemată pentru a opri avansurile rusești. Indiferent dacă
un astfel de conflict teoretic are loc, NATO se va confrunta cu o serie de provocări: Rusia își
va remedia problemele cu care s-a confruntat în Ucraina și s-ar putea adapta în consecință, iar
alianța va trebui să depășească lacune semnificative de capabilitate și capacitate în cazul în
care Statele Unite sunt puternic angajate în altă parte.

Ca urmare a invaziei, Rusia nu a reușit să obțină superioritate aeriană asupra Ucrainei, în

principal din cauza doctrinei rusești învechite, dar de lungă durată, care afirmă că scopul
forței aeriene este de a susține trupele terestre în timp ce rachetele efectuează atacuri
strategice.

Cu toate acestea, SUA și NATO nu pot presupune faptul că Forțele Aeriene Ruse sunt o forță
incapabilă din cauza acestor eșecuri în Ucraina. Se poate spune cu certitudine că Rusia a
demonstrat o reziliență remarcabilă după înfrângerile militare de-a lungul istoriei și, prin
urmare, este foarte probabil ca Forțele Aeriene Ruse să își învețe lecțiile și, foarte posibil, să
schimbe modul în care luptă, adoptând unele tactici utilizate împotriva lor în Ucraina.

Chiar și având în vedere astfel de factori, Rusia consideră că este în urma NATO în ceea ce
privește capabilitățile aeriene. Și din acest motiv, majoritatea puterii lor militare este
concentrată în sistemele de apărare aeriană cu baza la sol (SBAD). Astfel de facilități au
sarcina de a proteja punctele militare și de infrastructură sensibile și sunt extrem de capabile
să apere forțele de manevră la fiecare nivel. Adăugând geografia în această ecuație de apărare,
precum și regiunea Kaliningrad , le oferă Rusiei o poziție pentru a instala umbrele de
contracarare aeriană și navală în întreaga Marea Baltică și în țările învecinate (1). Doctrinele
actuale de apărare aeriană rusești funcționează pe baza unei abordări pe trei niveluri. Acest
sistem stratificat ajută apărarea aeriană să construiască zone A2AD dificil de penetrat, oferind
bule de apărare aeriană de până la 800 km, protejate de sistemele de lungă rază S-200, S-300
și S-400 (2).

Beneficiind de un program semnificativ de modernizare, care produce alternative noi pentru

rachetele balistice și cu rază lungă de acțiune existente, Rusia se laudă în prezent cu cel mai
mare inventar de rachete balistice și de croazieră ghidate cu precizie din lume. Această tehnică
de rachete contribuie la strategia militară a Moscovei, echilibrând raportul de forțe dintre Est
și Vest. Sistemele SBAD rusești sunt susceptibile să restricționeze la orice fel de contraatac
NATO, în timp ce rachetele de croazieră ghidate cu precizie ar putea lovi bazele aeriene
occidentale pentru a echilibra situația. Și acest lucru s-ar putea întâmpla deoarece un număr
prea mic de avioane de luptă de înaltă performanță nu poate compensa aproape deloc un
deficit în masă și nu poate menține ratele de sortii pentru alianță, nici nu poate crea
capacitatea de a fi în două locuri odată, în cazul în care SUA sunt implicate într-un alt teatru
de operațiuni (să spunem, teatrul Japonia-Coreea-China).

Cu toate acestea, astfel de situații pot fi evitate prin construirea unei adâncimi în toate
platformele, echipajele și munițiile și crearea unei diversități în portofoliul de capacități de
înlesnire a NATO, astfel încât să nu existe posibilitatea ca întregul tratat să depindă de un
singur membru.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, NATO trebuie să găsească o combinație de abilități și

capacități care să ducă apoi la rezolvarea problemelor de interoperabilitate cu care se
confruntă alianța. Comandamentul Aliat pentru Transformare conduce o mare parte a
Procesului de Planificare a Apărării NATO și elaborează Conceptul-cheie de Luptă al NATO.
Prin aceasta, ei transformă orientările politice în angajamente de capacitate a tuturor națiunile
membre NATO și stabilesc calea pentru dezvoltarea coerentă a planului de intervenție al
alianței (3). Cu toate acestea, personalul ACT al NATO ar trebui să avanseze propuneri prin
NDPP al NATO, în care se afirmă că trebuie construite suficiente capacități de facilitare a
apărării în mai multe țări membre. O astfel de abordare va duce la mai mult decât o abordare
centrată pe o singură platformă, cum ar fi avioanele F-35 sau sistemul supraevaluat Patriot.
SUA ar trebui să evalueze cu adevărat poziția forței sale în Europa și să facă un efort
concentrat împreună cu toți ceilalți membrii pentru a îmbunătăți capacitățile europene de
apărare antirachetă.

Când vine vorba de apărarea antirachetă, există trei componente principale: senzorii,
interceptorii și sistemele de comandă și control. În primul rând, sistemul de senzori detectează
amenințarea, iar apoi interceptorul, fără vreo încărcătură explozivă (principiul de a lovi un
glonț cu un glonț ), folosește energia cinetică pentru a distruge ținta. Această strategie
principală ridică una dintre cele mai mari probleme în ceea ce privește apărarea antirachetă:
timpul necesar ca interceptorul să ajungă la țintă. Dacă vorbim despre o rachetă balistică
intercontinentală (ICBM), sistemele de apărare și locurile de lansare ale interceptorului sunt
foarte departe de amenințare, astfel încât interceptorul trebuie să parcurgă distanțe mari pentru
a le contracara. Având în vedere acest lucru, se poate concluziona că detectarea unei ținte nu
este suficientă. Este necesar să o urmărim și să prezicem traiectoria sa (4).

Rachetele pot fi detectate în diferite faze. Cu toate acestea, datorită vitezei foarte mari, faza
terminală a rachetelor cu rază lungă de acțiune este foarte scurtă, astfel încât detectarea și
combaterea în această fază scade dramatic eficiența interceptorului. Interceptarea în faza de
lansare este, de asemenea, puțin probabilă, deoarece, deși este relativ ușoară datorită
amprentei termice a rachetei, lansarea are loc la distanțe mari, prin urmare, interceptoarele
terestre nu sunt suficient de rapide pentru a ajunge la posibila amenințare.

În cele din urmă, faza cea mai probabilă în care interceptarea poate fi realizată este faza de
zbor intermediar, datorită duratei sale lungi. Pentru astfel de acțiuni, SUA au dezvoltat
sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD). THAAD este un sistem mobil
utilizat pentru interceptarea rachetelor balistice și a amenințărilor aeriene. Este alimentat de
un radar AN/TPY-2 care utilizează banda X și oferă o rezoluție mai mare în comparație cu
frecvențele mai joase, permițând separarea între ținte și momeală. În modul terminal, acest
sistem poate fi utilizat pentru urmărirea și interceptarea rachetelor la o distanță de 1000 km, în
timp ce într-un mod bazat pe avanposturi este capabil să ajungă la distanțe de până la 2000 km
în combinație cu alte sisteme de apărare. Eficacitatea sa poate fi observată în principal
împotriva rachetelor cu rază scurtă, medie și intermediară, dar cu toate astea este restrânsă de
capacitățile de detectare.

Pentru rate mai mari de succes și misiuni eficiente din punct de vedere al costurilor, acest
complex poate fi utilizat în paralel cu sistemul principal de apărare aeriană și antirachetă
MIM-104 Patriot al SUA. Cu toate acestea, au apărut multe întrebări cu privire la eficacitatea
sa reală. Ratele inițiale de succes, despre care inițial s-a crezut că pot atinge un impresionant
90%, au scăzut la 80%, respectiv 40%, după utilizarea lor în operațiunile Desert Storm și
războiul din Irak. Unii ar putea spune chiar că interceptează doar 9% din țintele asignate, dar
s-a descoperit că acest lucru se datora unei erori de software în sistemul de referință inerțial.
Cu toate acestea, complexul a suferit multe modernizări de atunci, dar o problemă rămâne
aceeași: eșecurile în interceptarea rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune. Dar pentru
aceasta, SUA și Japonia au dezvoltat sistemul Aegis.

Sistemul Aegis este componenta maritimă a Sistemului de Apărare Antirachetă (BMDS).

Acesta conține radare SPY-1 și utilizează rachetele Standard Missile-3 și Standard Missile-6
pentru a contracara amenințările balistice în faza de zbor intermediar sau terminal.
Componenta sa aflată pe uscat este în prezent desfășurată în Deveselu, România, și
Redzikowo, Polonia, cea de-a doua componentă fiind încă în construcție Complexul cuprinde
toate cele trei componente: senzorii, interceptorii și comanda și controlul, iar interceptorii
utilizează tehnologia "hit to kill" pentru a lovi țintele situate în exoatmosferă. Senzorul
principal pentru acest complex este SPY-1D (radar banda S), dar acum tot mai multe
platforme Aegis trecla radarele SPY-6 și SPY-7 mult îmbunătățite. În ceea ce privește
interoperabilitatea, Aegis poate lansa, de asemenea, interceptorii SM-3 utilizând date de la
senzorii sistemului THAAD, cum ar fi radarul TPY-2 cu bandă X.

Odată cu sistemele Aegis Maritime și pe Uscat observăm o nouă eră în programul de Apărare
Antirachetă. Mai mult decât atât, Legea Autorizării Naționale de Apărare urmată de o cerere
de urgență din partea administrației Trump în 2017 a subliniat importanța trecerii de la
Apărarea Antirachetă la o poziție integrată de Apărare Antiaeriană și Antirachetă (IAMD). Un
astfel de program ar trebui să se concentreze nu numai pe interceptarea amenințărilor din aer,
ci mai degrabă pe folosirea unei varietăți de modalități de neutralizare sau înfrângere a
utilizării lor eficiente de către un inamic. De asemenea, a existat o cerință în cadrul NDAA
pentru Missile Defense Agency (MDA) în care se solicită o rețea de senzori spațiali pentru a
asigura urmărirea permanentă a rachetelor balistice. Deși ultimele cinci administrații au avut
unele idei despre o astfel de rețea de senzori, până acum niciuna nu a fost materializată. Dar
schimbările sunt necesare, deoarece un sistem de senzori situat în spațiu ar furniza o asistență
mult mai mare pentru urmărirea amenințărilor cu rachete de la momentul lansării până la
distrugerea lor, precum și pentru discriminarea amenințărilor de alte resturi. O altă cerință din
cadrul NDAA este aceea de a dezvolta interceptori spațiali concentrați pe apărarea în faza de
lansare, deoarece amprenta termică este cel mai vizibilă în această etapă.
Dezvoltarea unor capacități de detectare și interceptare avansate ar trebui să fie o prioritate nu
numai pentru Departamentul de Apărare al SUA sau MDA, ci pentru toți membrii NATO,
deoarece doar privind în jur ne putem da seama că, deși avioanele de ultimă generație ale
Rusiei abia pot fi numite de ultimă generație, iar forțele aeriene ale Coreei de Nord și Iranului
lipsesc atât din punct de vedere al calității, cât și al cantității, aceste puteri globale nu trebuie
să fie trecute cu vederea doar din cauza absenței unui sistem de apărare antirachetă eficient și
de succes la distanță lungă. Senzorii, discriminarea și modernizarea rețelei reprezintă factori
critici pentru apărarea antirachetă, în timp ce capacitățile de supraveghere, urmărire și
direcționare contribuie, de asemenea, în proporție de 80% la procentul de contracarare.
Senzorii situați la înălțime pot juca un rol dublu în ghidarea interceptărilor și în stabilirea
locațiilor pentru contraatac.

Având în vedere aceste aspecte, forța comună SUA și NATO ar trebui să reevalueze
arhitectura sistemului său de senzori, cu o înclinare către platforme mobile mai distribuite,
care pot oferi recunoaștere de precizie peste orizont, închizând astfel lacunele critice de
detecție. Cu toate că platformele terestre, cum ar fi THAAD și Aegis Ashore, inspiră încredere
în ceea ce privește apărarea antirachetă, ele prezintă limite inerente într-un mediu mai
complex de amenințări aeriene și de rachete.

În concluzie, cele mai mari beneficii pot fi obținute cu plasarea în spațiu. MDA, în colaborare
cu Agenția de Dezvoltare Spațială, lucrează la implementarea unei constelații de sateliți de
urmărire în orbită, nu numai pentru rachete balistice, ci și pentru rachete hipersonice. În
mediul strategic actual, capacitatea de a detecta rachetele inamice ascunse înainte și după
lansare va fi din ce în ce mai critică pentru obiectivele largi de descurajare și apărare ale SUA.
Implementarea de noi senzori în spațiu reprezintă o componentă cheie pentru a progresa în
direcția acelei viziuni, dar și alte platforme suborbitale - de la turnuri până la aeronave cu
altitudine mare - vor fi utile pentru a extinde semnificativ orizontul practic pentru
supraveghere, urmărire și direcționare atât în ceea ce privește atacul, cât și apărarea aeriană și
antirachetă.

Cu toate că un astfel de sistem de apărare este foarte puțin probabil să fie dezvoltat rapid,
când vorbim despre criptare, sisteme de comunicare și sisteme de tehnologie informatică, ne
referim mai degrabă la o problemă de organizare și de natură politică, decât una tehnică.
În concluzie, chiar dacă nu există o cale rapidă de dezvoltare a sistemelor capabile să
detecteze amenințările în fazele incipiente sau să le combată în faza de lansare sau să le separe
de alte momele sau resturi, NATO și organizațiile SUA ar trebui să colaboreze eficient pentru
a atinge acest obiectiv important. Dar până atunci, alianța ar trebui să se concentreze pe
dezvoltarea unei apărări stratificate împotriva rachetelor cu rază lungă de acțiune, în scopul de
a proteja toți membrii și de a deschide calea către un sistem global de apărare.

Pentru ca aceasta să funcționeze, trebuie să ne folosim la maximum sistemele deja existente

pentru a furniza o apărare stratificată, după cum se arată: construirea mult mai multor sisteme
Aegis în regiunile estice ale alianței, deoarece acestea ar servi ca prima linie de apărare
împotriva rachetelor inamice, deoarece senzorii săi SPY-6 și SPY-7 ar putea detecta
amenințările cât mai curând posibil. În ceea ce privește țintele care ar putea scăpa potențial de
Aegis, sistemul THAAD ar trebui să fie desfășurat și utilizat ca a doua linie de apărare
datorită capacităților sale de intercepție la altitudini mari. În cele din urmă, sistemul Patriot ar
trebui utilizat ca o ultimă linie de apărare împotriva rachetelor inamice care ar scăpa atât de
Aegis, cât și de sistemele THAAD. Prin combinarea capacităților acestor trei sisteme,
implementarea unei apărări antirachetă stratificate poate duce la reducerea probabilității ca
sistemul de rachete al unui adversar să penetreze apărarea.

În cazul în care NATO va atinge acest nivel de apărare stratificată și nu numai, colaborarea
sporită și schimbul de informații între aliații NATO sunt obligatorii pentru a îmbunătăți
conștientizarea situației și timpul de răspuns. Extinderea continuă a infrastructurii de apărare
antirachetă, inclusiv sistemele de intercepție pe uscat, pe mare și în aer, așa cum a fost
menționat Aegis-THAAD-Patriot mai devreme, nu trebuie să se oprească în niciun moment,
deoarece interceptarea și distrugerea rachetelor balistice la diferite distanțe și altitudini este
cheia pentru a opri orice atac potențial asupra alianței în rândurile sale.

Nu în ultimul rând, alianța ar trebui să-și consolideze legăturile cu alte țări care dețin
capacități avansate de apărare antirachetă pentru a partaja tehnologie și expertiză. În acest
scenariu, o țară partener valoroasă ar fi Israelul. Sistemul său de apărare antirachetă Iron
Dome este bine cunoscut pentru a fi cel mai eficient din istorie, cu 87-90% din țintele
interceptate. Ar putea NATO să învețe de la aliatul său din Orientul Mijlociu și să dezvolte un
astfel de complex având acest sistem la dispoziție? Acest lucru va rămâne de văzut

Referințe:
1. Revitalizing European Air Defense https://www.csis.org/analysis/revitalizing-european-air-
defense
2. Missile Defense Project, "Russian Air and Missile Defense," Missile Threat, Center for
Strategic and International Studies, June 14, 2018, last modified August 3, 2021,
https://missilethreat.csis.org/system/russian-air-defense/.
3. NATO Defense Planning Process https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49202.htm
4. Werrell, K.P. Hitting a Bullet with a Bullet: A History of Ballistic Missile Defense. J. Mil.
Hist. 2000, 65, 574.
5. Overview on Sensors
6. National Research Council. Making Sense of Ballistic Missile Defense: An Assessment of
Concepts and Systems for U.S. Boost-Phase Missile Defense in Comparison to Other
Alternatives; Technical Report; The National Academic Press: Washington, DC, USA, 2012
7. Yingbo, H.; Yong, Q. THAAD-Like High Altitude Theater Missile Defense: Strategic
Defense Capability and Certain Countermeasures Analysis. Sci. Glob. Secur. 2003, 11, 151–
202
8. Missile Defense Project, "Terminal High Altitude Area Defense (THAAD)," Missile
Threat, Center for Strategic and International Studies, June 14, 2018, last modified June 30,
2021, https://missilethreat.csis.org/system/thaad/.
9. Lewis, G.; Grego, L. Ground-Based Intercept (GBI) Intercept Tests; Technical Report;
American Physical Society: Ridge, NY, USA, 2021
10. Hawley, J.K. Patriot Wars: Automation and the Patriot Air and Missile Defense System;
Center for a New American Security: Washington, DC, USA, 2017
11. Daniels, J. Patriot Defense System likely Failed in Saudi Ballistic Missile Attack; CNBC:
Englewood Cliffs, NJ, USA, 4 December 2017
12. Sébastien, R. Why U.S. Patriot missiles failed to stop drones and cruise missiles attacking
Saudi oil sites. NBC News, 23 September 2019
13. The Global Missile Defense Race: Strong Test Records and Poor Operational Performance
https://www.nti.org/analysis/articles/global-missile-defense-race-strong-test-records-and-
poor-operational-performance/
14. Missile Defense Project, "Aegis Ballistic Missile Defense," Missile Threat, Center for
Strategic and International Studies, June 14, 2018, last modified August 4, 2021,
https://missilethreat.csis.org/system/aegis/.
15. Missile Defense Project, "Standard Missile-2 Block II/III," Missile Threat, Center for
Strategic and International Studies, April 14, 2016, last modified June 24, 2021,
https://missilethreat.csis.org/defsys/sm-2/.
16. Dissecting the Big Missile Defense Plus-up https://www.csis.org/analysis/dissecting-big-
missile-defense-plus
17. Extending the Horizon: Elevated Sensors for Targeting and Missile Defense
https://www.csis.org/analysis/extending-horizon-elevated-sensors-targeting-and-missile-
defense