Anxietatea la clădiri

Am să încep prin a personifica puțin lucrurile ca să ofer o altă perspectivă asupra

anxietăți și voi spune că lumea e un oraș iar viața e o clădire.

La început ne clădim fundația al cărui plan e deja făcut de mediul in care ne

naștem. Treaba e că restul clădiri nu are un plan, iar asta înseamnă că fiecare ajunge la un

moment dat responsabil de ridicarea propriei construcții. Sunt clădiri mai încăpătoare și mai

impunătoare cu o fundație mai mare datorită circumstanțelor nașterii și sunt clădiri mai mici și

mai modeste care stau în umbra celorlalte doar pentru că nu au avut norocul să aibă o fundație

așa întinsă. Asta e o problemă ceva mai veche într-adevăr, dar azi fundațiile pot fi extinse

chiar dacă nu au fost planificate așa de la bun început. Depinde de modelul de design interior

al fiecăruia.

Există clădiri cu o arhitectura aparte din punct de vedere al exteriorului care le face să

fie foarte admirate de restul orașului, la fel cum există și clădiri cu un design interior motivant

și marcant cu un real impact asupra celorlalte clădiri. Aici mă refer la bunuri cu valori cu

adevărat incontestabile cum e bunătatea ce ne înfrumusețează interiorul și devine funcțională

doar când e împărțită, față da frumusețea exterioară ce rămâne doar a persoanei în cauză și e

muritoare.

Unele construcții sunt făcute din materiale originale iar altele sunt mai superficiale,

construite din imitați. Pot arăta naturale la prima vedere, dar după un scurt test se vede din ce

material sunt făcute. E mare păcat că abandonăm darul diferenței primit de la naștere pentru a

trăi iluzia normalități. Până la urmă nici-un copac nu e la fel ca altul și cu toate acestea

pădurile sunt simbolul frumuseții pământului.

 Cele mai strălucite clădiri sunt cele cu multe etaje. Acestea nu doar că ies în evidență

prin înălțimea și designul lor interior incitant dar evoluează și restul orașului lăsând ceva bun

în urma lor, cum au fost mulți oameni de știință, filozofi, arhitecți sau oameni simpli care și-

au pus ambiția în idealuri ce le-au adus la realitate nu doar pentru ei ci pentru lume. Clădirile

de acest gen sunt mai puține, majoritatea construcțiilor mulțumindu-se cu mai puține etaje sau

rămânând chiar la parter ca să nu se expună furtunilor. Aici mă refer la cea mai mare parte din

populația planetei, oameni care au făcut ce au făcut în viață doar pentru ei și familia lor,

abandonând ideea de idealuri, de pasiune și luptă începută de majoritatea în tinerețe pentru a

se alătura lanțului normal al vieții. În lumina aceasta o viață așa zisă normală nu arată prea

bine, iar dacă mai punem și anxietatea ca o mică cauză a lipsei de curaj, o neputință de a privi

cu ochi buni evenimentele viitoare atunci situația e cu atât mai dezagreabilă. Cu toate acestea,

clădirile fără prea multe etaje au și beneficiile lor cum ar fi o mai ușoară susținere a stabilități

prin minima expunere la riscuri ce ne duce cu gândul la o viață sigură.

Clădirile înalte și strălucite trebuie să țină piept mai multor furtuni din cauza înălțimi

lor, și a faptului că s-au expus lumi în mod deliberat pentru a-și atinge idealurile. Acest fapt

făcându-le foarte predispuse la critici. Construcțiile mici sunt mai ascunse și asta le face mai

ocrotite de părerile externe. Depinde de fiecare câtă motivație și curaj are să își clădească

etaje. Fără scarifici am rămâne toți la parter și asta ar fi păcat pentru că nu am putea vedea

prea multe din acel punct jos.

Cea mai mare problemă nu e înălțimea, sau lungimea, ori calitatea materialelor, până

la urmă toată lumea le construiește din ce poate și cu cât poate în funcție de designul propriu,

problema e rezistența acestor clădiri.

E important ca orice clădire, indiferent de mărime să aibă o structură foarte bine

elaborata fiindcă trebuie să reziste mulți ani, iar asta înseamnă că fiecare cărămidă pe care o

punem trebuie aleasă cu foarte mare grijă deoarece le poate dărâma și pe restul. Cea mai
riscantă e prima parte ce se construiește chiar peste fundație și anume copilăria. În acea

perioadă extrem de delicată orice întâmplare marcantă vine introdusă în construcție. Dacă e

pusă și numai o singură cărămidă ce conține o amintire tulburătoare restul clădirii se află într-

un real pericol. În acel moment nu i se simte prea tare instabilitatea însă în câțiva ani, când

vor fi puse tot mai multe cărămizi peste ea, va ceda cauzând dărâmarea unei părți din clădire.

Partea care rămâne în picioare după această cădere devine mult mai sensibilă față de mediul

extern. Nu doar clădirea ci întregul oraș resimte această schimbare. Dacă constructorul nu

alege să repare locul dărâmat, atunci înseamnă că lasă anxietatea să avanseze, fapt ce va duce

la destabilizarea lentă a întregi clădiri.

Mulți dintre noi dau de cutremure în timpul vieți, unele mai mari, altele mai mici.

Sunt clădiri care se dărâmă mai ușor și sunt altele cu o voință de fier ce nu lasă nici o

cărămidă să se desprindă de la loc. Totul depinde în viață de intensitatea problemelor și

rezistența noastră la ele. Când aceste două unități de măsură se întâlnesc rezultă răspunsul

nostru care poate fi potrivit, productiv sau nefast.

În cazul anxietății răspunsul e nefast și nu doar pentru că nu prezintă rezistență prea

mare la cutremure dar provoacă și căderea cărămizilor rămase chiar și fără existența unui

pericol seismic real. Clădirile de acest gen rămân mereu mici și cât timp anxietatea e stăpână

nici nu se mai poate construi nimic pe ele.

Dacă anxietatea persistă multe luni și cărămizile continuă să cadă din pricina

acesteia înseamnă că această clădire a ajuns la un stadiu și mai grav numit tulburare de

anxietate de care va scapă mai greu.

Începutul vindecări constă preocuparea de redobândire a stabilități care trebuie făcută

prin constatarea problemei. Persoana în cauză trebuie să realizeze că prevenirea exagerată a

evenimentele viitoare îi va duce evoluția în sens invers. Odată găsită problema și

conștientizată deja primele cărămizi urmează a fi așezate pentru a restabili construcția, iar mai

apoi prin voință, și mult lucru pe plan intern se începe o construcție revoluționară foarte

riguroasă în care se folosesc materiale de o mai mare rezistență față de cele anterioare. Când

clădirea ajunge la forma inițială e pregătită să evolueze și să construiască etaje stabile făcute

din materiale rezistente ca și predecesoarele. Astfel de clădiri trecute prin dărâmare,

conștientizare și reconstrucție, adică prin anxietate și vindecarea de aceasta indiferent de

stadiul în care se află anxietatea, stare, însușire sau tulburare, vor fi mai rezistente la

cutremurele viitoare. Odată ce scăpăm de anxietate, nu că ar fi vindecarea un proces scurt,

putem să ne reluăm planurile de construcții și să ne clădim mai departe visele pentru că e

păcat să trăim fără un scop.

Există clădiri făcute din materiale rezistente încă de la început la fel cum există

construcții mai slabe cu cărămizi problemă care vor fi înlocuite pe parcurs cu altele, deci

procesul de dărâmare e normal să li se întâmple tuturor clădirilor făcute din materiale

sensibile pentru a se întări. Aici mă refer la faptul că unele persoane vin pe lume cu o putere

interioară fascinantă la care dacă i se mai adaugă și o experiență de viață lungă pot ține piept

piedicilor fără probleme trecând prin ele fără să-și piardă echilibrul. Așa cum există oameni

înzestrați cu rezistență sunt și multe persoane sensibile care nu trec ușor prin obstacole iar

dacă mai există și anxietatea care să facă totul să pară mult mai complex decât este de fapt

atunci o prăbușire este inevitabilă. Partea bună a prăbușirilor e că după ce cărămizile slabe au

căzut pot fi și cu siguranță vor fi înlocuite cu unele mai puternice decât precedentele, iar o

construcție nouă înseamnă un început nou. Atunci când ceva se sfârșește, altceva începe și

atunci putem spune că murim și reînviem de mai multe într-o viață exact cum e și cu

anotimpurile.
 Cu toate acestea e un mare pericol dacă procesul de reconstrucție nu mai are loc

după prăbușire. Lipsa acestuia va duce la maladie, unele boli psihice aducând chiar

imposibilitatea de a se mai clădi vreodată ceva pe ele.

Am prezentat deci cum stă treaba cu clădirile făcute din materiale slabe și cu

probleme de anxietate dar și construcțiilor rezistente fie ele etajate sau nu li se întâmplă sa fie

afectate de cutremure. Dacă cutremurul e peste limita suportabilă clădirea cedează indiferent

de materialul din care e făcută. Clădirilor înalte le e mult mai greu să se reconstruiască după o

cădere față de cele ce nu erau prea mari nici înainte. În afară de faptul că le i-a mult mai mult

să reconstruiască atâtea etaje probabilitatea de reușită e și mai mică deoarece se pot întâmpla

multe pe parcurs și atunci e mai ușor pentru aceste foste construcții înalte să rămână în pragul

căzut în care sunt. După această cădere anxietatea și depresia sunt foarte probabile să apară și

atunci din imposibilitatea de a evolua acești oameni care au fost odată sclipitori se vor

transforma cu timpul în ruine. Au fost multe genii, oameni cu inteligență și imaginație

superioară ori lideri politici de-a lungul istoriei care au fost izbiți de anxietate și depresie cele

două tulburări de cele mai multe ori apărând împreună și condamnând omul la nefericire.

Prin aceste exemple putem vedea clar diferențele și anume că la personalitățile

sensibile anxietatea e la început iar la personalitățile puternice anxietatea apare doar în urma

unei probleme. Oameni ce nu au fost înzestrați cu genialitate sau cu funcții înalte se vindecă

mai ușor și au mai multe începuturi și sfârșituri de-a lungul vieți în timp ce personalitățile

marcante nu se pot bucura de aceleași privilegii sacrificându-și șansele renașterii în

detrimentul împliniri idealurilor. Dar până la urmă nu putem fi cu toți genii, mai trebuie să

existe și oameni fericiți.