Sunt considerate degradări; Fisurarea, desprinderea, ruperea placajelor, finisajelor,

decoraţiilor pereţilor,
piafoanelor, faţadelor;
Reţele de fisuri în tencuială, difuze, dese şi neregulate, cu deschidere de până la 2mm;
F?suri izolate cu deschidere mică (l-2mm), nestrăpunse, în zidăria elementelor structurale;
Fisuri străpunse cu deschidere mare în pereţii nestructurali,
Prin avarie - se înţelege pierderea semnificativă sau totală a stabilităţii capacităţii de
rezistenţă şi/sau a rigidităţii elementelor de construcţie. Sunt considerate avarii, Fig. 1.2:
Fig. 1.2. Fisurarea unei construcţii Fisuri cu deschidere
foarte mare - orientativ peste lOmrn (crăpături); Lunecări sau prăbuşiri parţiale
ale unor elemente de construcţie;
Deteriorarea legăturilor între diferite părţi de construcţie; Deformaţii
remanente cu valori mai mari decât cele admise.
V L- U.
s **
ifrîfrn
Hg. 1.3. Releveul fisurilor unei construcţii

Degradarea sau avarierea unei construcţii poate fi evaluată pe baza examinării şi

analizei fisurilor. Aceasta se face conform unui releveu al fisurilor şi crăpăturilor apărute,
asemănător celui din Fig. 13. Este important să facem o distincţie între fisuri din întindere,
compresiune sau forfecare, pe baza direcţiei şi modului de dezvoltare a acestora.
 a. Fisuri cu. secţiune variabilă
Ele delimitează biocuri trapezoidaie din zidărie. Direcţia fisurilor cu secţiune variabilă
este un prim indicator ai modului în care a apărut deformaţia structurii.
In cazul scufundării zonei centrale fisurile se dezvoltă de la nivelul terenului şi se
ridică până ia nivelul streaşinei. Ele sunt deschise ia partea inferioară şi înguste la partea
superioară (în formă de A).
în cazul în care construcţia suferă o tasare a zonelor marginale, fisurile se dezvoltă
invers. Eie apar tot în formă de trapez, dar având deschiderea maximă la partea superioară şi
închise ia partea inferioară. Aceste moduri de apariţie a fisurilor indică o tasare (scufundare) a
unor zone extinse ale construcţiei, fie situate în zona centrală fie în zonele marginale ale
acestora, Fte. 1.4. Fisurile cu secţiune variabilă, se datorează unei mişcări de rotaţie a
fundaţiei.
f-ig. 1.4. Hsuri cu secţiune variabilă
Acestea pot fi mult mai uşor asociate cu modul de deplasare al colţurilor construcţiei.
Matura fisurilor poate da informaţii asupra deplasării fundaţiei. în cazul construcţiilor cu
pereţi înalţi (construcţii rigide) apariţia fisurilor înclinate sub influenţa tasării fundaţiei esîe
prezentată în Fig. 1.5.
Tasare m mm central® Tasare In tom marginalii
Fig. 1.5. Fisuri înclinate în pereţi înalţi
ronsolidarea fundaţiilor _______
Pentru construcţiile cu pereţi puţin înalţi {şi suprafaţă mare în plan) efectul tasărîi
fundaţiilor {colţ şi margine) se evidenţiază prin fisuri verticale vizibile la partea inferioară
sau superioră a peretelui, Fig. 1.6.
Fisuri fa pereţi puţm ¡nalţi
'rnpjn
Fig. 1.6. Fisuri înclinate la construcţii elastice
Atunci când în dezvoltarea fisurilor apar zone înclinate şi orizontale, acestea se
datoresc unei componente orizontale a deplasării fundaţiei.
c. Fisuri orizontale
Fisurile orizontale din apropierea nivelului terenului sunt un bun indicator al zonei de
extindere a tasărilor diferenţiale a ie construcţiei. Fisurile orizontale situate ia zonele
superioare ale pereţilor sunt asociate cu deformări ale golului ferestrei, amândouă fiind
rezultatul unei posibile deplasări în altă zonă a construcţiei, Fig. 1.6.
 Fisurile orizontale apărute ia nivelul superior ai soclului se datoresc unei deplasări
orizontale a construcţiei sau unei rotiri a construcţiei.
Ele pot apărea în pereţii frontali de la stradă şi ca efect ai vibraţiilor transmise din
circulaţia autovehiculelor.

å LD Lt J E ]i i
r ; t r!
3
1
];
" ................... " .~ ^ ŶŶ
Fig. 1.7. Fisuri orizontale
cL Fisuri verticale
Acestea apar în special fa construcţiile vechi,, cu pereţi groşi.. Apar în principal în
ionele mai slăbite ale pereţilor (parapetul ferestrelor, etc). Direcţia de ascuţire a fisurilor poate
fi un bun indicator ai direcţiei de mişcare 3 fundaţiei, Fig. 1.7.
Fig. 1.8. risuri verticale în parapetul ferestrei
Deschiderea fisurilor pe direcţii diferite pe cele două laturi ale parapetului ferestrei
indică o tasare a zonei dintre ferestre. Aceaşi situaţie apare în cazul în care pe una din laturi
apar fisuri în V, iar pe cealaltă latură dislocări laterale a zidăriei.
De asemenea, circulaţia autovehiculelor poate 'genera fisuri verticale - desprinderea
frontonului de corpul clădirii.
în funcţie de caracteristicile şi extinderea degradărilor şi avariilor, se definesc "gradele
de afectare " ale construcţiilor din zidărie.
Gradul 1. Construcţii neafectate;
ë Fără degradări vizibile ia elementele structurale;
ë Eventuale fisuri mici în tencuiala pereţilor şi tavanelor. Gradul
2. Construcţii uşor afectate:
ë Fisuri mici în tencuiala pereţilor şi tavanelor;
ë Fisuri mari sau ruperea parţială a coşurilor, aticelor şi calcanelor;
ë Deplasări ale elementelor sau lunecarea parţială a acoperişului;
ë Fisuri mici în elementele structurale care nu afectează capacitatea de
rezistenţă şi/sau rigiditatea ansamblului construcţiei.
 Gradul 3. Construcţii afectate:
ë Fisuri rnici şi mari, înclinate, verticale, orizontale în elementele structurale de
zidărie;
ë Prăbuşiri de coşuri, atice sau calcane;
ë Deplasări de pe reazeme ale grinzilor de planşeu;
ë Deplasarea sau prăbuşirea acoperişului.
âradui 4. Construcţii puternic afectate:
ë Fisuri foarte mari, căpăturL în pereţii structurali, însoţite de zdrobirea zidăriei
în zonele comprimate;
Deformaţii remanente ale elementelor structurale şi ale întregii clădiri.
ronsolidarea fundaţiilor Gradul 5, Construcţii foarte puternic
afectate, în stadiul de precolaps: ~ Elementele structurale şi legăturile dintre
acestea crăpate şi dislocate;
ë Kn număr mare de eiemete structurale rupte;
~ Deplasări remanente mari ale ansamblului clădirii.
i.lc Intervenţii asupra construcţllior social culturale şi Istorice
intervenţiile asupra construcţiilor se pot face numai pe baza şi cu respectarea avizului
unei Comisii Tehnice, excepţie făcând intervenţiile determinate de forţă majoră (în cazul în
care structura de rezistenţă a monumentului este pusă în pericol), dar numai cu condiţia ca
modificările să fie reversibile.
Intervenţiile ce se efectuează asupra construcţiilor sunt:
toate lucrările de cercetare, construire., extindere, reparare, consolidare, conservare,
restaurare, amenajări peisagistice, precum şi orice alte lucrări care modifică
substanţa sau aspectul construcţiei, inclusiv reparaţiile curente, lucrările de
întreţinere şi iluminarea interioară şl exterioară de siguranţă şi decorativă
ë executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice, amplasarea
definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de mobilier
fix, de panouri publicitare, firme, sigie sau orice fe! .de
Însemne,
ë schimbări ale destinaţiei ale construcţiei, inclusiv schimbările temporare,
strămutarea construcţiilor,
amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, utilităţi anexe, indicatoare.
Lucrările de intervenţie asupra structurilor clădirilor şi anume metodele şi procedeele
de intervenţie ca şi amploarea sau extinderea aplicării acestora vor fi compatibile cu:
 importanţa clădirii, valoarea ei culturală,
ë Tipul şi gradul de afectare şi cauzele afectării,
ë Perioada medie de revenire a cutremurului pentru care se face intervenţia, dacă
această clădire a fost afectată.
în toate cazurile se vor adopta soluţii care asigură conservarea integrităţii fizice a
clădirii, cu alterări minime ale acestuia şi să satisfacă, în aceiaşi timp următoarele criterii:
1. Eficacitate: intervenţia trebuie să fie eficientă şi eficacitatea sa trebuie
demonstrată prin verificări calitative şi cantitative:
2. Compatibilitate: Intervenţia trebuie să fie compatibilă cu structura originară şi cu
materialele acesteia din punct de vedere chimic, mecanic, tehnologic şi
arhitectural
Durabilitate: Intervenţia trebuie realizată folosind materiale şi procedee a căror durabilitate a
fost demonstrată a fi comparabilă cu cea a celorlalte materiale ale construcţiei; o intervenţie
cu materiale având o durabilitate mai redusă este acceptabilă numai dacă înlocuirea periodică
a acestora poate fi avuta în vedere.
4. Reversibilitate; Intervenţia trebuie să fie cât mai reversibilă cu putinţă, astfei încât să
poată fi înlăturată dacă o soluţie diferită este adoptată în viitor.
La monumentele istorice, lucrările de intervenţie vor respecta cu stricteţe criteriile
stabilite de arhitecţii! restaurator in ceea ce priveşte; dimensiunile, formele, ritmul şi stîiui
monumentului, vor conserva ca şi materiale şi finisaje, paramentuf interior şi cei exterior al
monumentulu (inclusiv picturile şi alte decoraţii cu valoare de patrimoniu) şi nu vor favoriza
manifestarea unor fenomene negative în condiţiile de microclimat impuse prin proiectul de
restaurare.
în cadrul lucrărilor de intervenţie, materialul originar ai structurii va fi conservat în
măsură cât mai mare; orientativ, în cazul bisericilor se admite ca materialele noi introduse să
reprezinte circa 1-5% din voiumuî originar (fără pod şi infrastructură) funcţie de gradul de
avariere şi de slăbire a structurii cu goluri.
Lucrările de intervenţie asupra monumentelor ş^ clădirilor afectate din cauze seismice
şi neseismice se clasifica în:
ë Intervenţii de tip reparaţie;
ë Intervenţii de tip consolidare.
in afara acestora, în cazul monumentelor şi clădirilor puternic afectate, se vor aplica
măsuri de urgenţă de sprijinire provizorie, pentru limitarea riscului de extindere a avariilor şi
se va interzice accesul persoanelor {scoaterea din exploatare) până ia realizarea
intervenţiilor definitive.
lucrările de intervenţie de tip reparaţie constau în restabilirea continuităţii aparente in
masivul originar şi au ca scop limitarea sau atenuarea deteriorărilor ulterioare.
Lucrările de intervenţie de tip reparaţie se fac, de regulă, pentru:
Construcţii puţin afectate, pentru construcţii afectate din alte cauze decât cele
seismice sau pentru construcţii situate în zone cu seismicitate redusă - zonele E, F,
conform å 1].
ë Construcţii la care intervenţia de tip consolidare nu este posibilă fără alterarea /
pierderea semnificativă a valorii culturale,
ë Construcţii puţin afectate, cu degradări de mică intensitate.
Principalele categorii de lucrări de tip reparaţie preconizate pentru structurile din
zidărie sunt:
ë Reţesere cu cărămi2i sau blocuri de piatră asemănătoare cu ceie originare;
ë Injecţii cu lapte de var, pentru completarea golurilor;
ë injecţii cu lapte de ciment, cu protejarea din interior a zonelor pictate;
ë injecţii cu răşini epoxidice, sub rezerva confirmării durabilităţii în timp a
materialului folosit;
injecţii însoţite de incizii metalice încrucişate;
ë Matarea crăpăturilor cu mortar de ciment;
ë Tratarea marilor dislocări cu mortar - beton armat cu filoane de bare
flexibile;
ë fvlontarea unor câmpuri de scoabe în X în zonele cu dislocări extinse;
Matarea crăpăturilor deschise de pe paraméntele pictate cu mortar caseinat de calciu;
lucrările de intervenţie de tip consolidare au ca scop sporirea capacităţii de rezistenţa, a
rigidităţii şi a ductilităţi: structurii / construcţiei {sau numai a uneia dintre acestea), în vederea
realizării nivelului de performanţă stabilit prin proiectul de consolidare.
Lucrările de consolidare se aplică pentru structura în ansamblu sau numai pentru unele
elemente sau subansambluri structurale, iar decizia de consolidare se fundamentează pe baza
concluziilor analizei calitative şl ale analizei prin calcul.
Decizia de consolidare prin introducerea unor elemente structurale suplimentare se ia
în considerare numai în cazurile în care structura originară este total necorespunzătoare în
raport cu cerinţele de rezistenţă, stabilitate şi siguranţă în exploatare. In toate situaţiile
elementele nou introduse trebuie să îndeplinească cerinţa de compatibilitate cu caracteristicile
arhitecturale, mecanice şi de material ale monumentului.
 Conceptul general al intervenţiilor de consolidare constă în asocierea intimă a structurii
existente cu structura nouă, prin aderenţă şi încleştare mecanică, astfel încât structura
compozită rezultată să acţioneze ca un monobloc pentru orice solicitare ulterioară. Lucrările
de intervenţie de tip consolidare vor fi întotdeuna precedate de lucrări pentru restabilirea
continuităţii aparente a masivului originar (reparaţii cu caracter iocai).
Principiul de consolidare a-structurilor verticale de zidărie ale clădirilor laice constă în
realizarea unui material compozit prin asocierea zidăriei originare cu diafragme de beton
armat. Materialul rezultat are proprietăţi superioare de rezistenţă ia întindere, forfecare
directă, de ductilitate şi ia acţiuni ciclice. în cazul clădirilor de dimensiuni mici zidăria
originară poate fi asociată şi cu diafragme subţiri din mortar-beton armat.
Diafragmele de beton armat vor fi aplicate pe suprafeţe cât mai mari (pe cât mai mulţi
pereţi) şi vor avea grosimi cât mai mici. Armarea diafragmelor se va face cu o plasă din oţel
ductil. Conlucrarea dintre zidărie şi diafragma de beton armat se realizează prin aderenţa
(condiţionată de pregătirea corespunzătoare a suprafeţei pereţilor) şi încleştare mecanică cu
scoabe, ancore etc.
Zidăria poate fi consolidată şi cu grile polimerice de înaltă densitate şi rezistenţă, prin inserţia
grilelor în asize; cămăşuirea pereţilor verticali, confinarea componentelor structurale.
Procedeul permite utilizarea mortarelor de var sau cu adaosuri mici de ciment

!.1. 'nvestigarea terenului de fundare 2.1.1« Scopul

investigării terenului de fundare
Investigarea terenului de fundare are drept scop obţinerea datelor geoiehnice, a
elementelor geologice, hidrogeologice, seismice şi referitoare ia antecedentele
amplasamentului pentru o descriere adecvată a proprietăţilor esenţiale ale terenului şi pentru
o estimare în domeniul de siguranţă a valorilor parametrilor care vor fi utilizaţi în proiectarea
geotehnică a terenului de fundare.
Investigarea terenului de fundare trebuie să ia în considerare exigenţele de execuţie şi
de comportare a construcţiei, trebuie să asigure cunoaşterea proprietăţilor esenţiale ale
terenului de fundare cel puţin în limita zonei de influenţă a construcţiei.
Zona de influenţă a construcţiei este volumul din teren în care se resimte influenţa
construcţiei respective sau in care pot avea loc fenomene care să influenţeze acea construcţie,
Fig. 2.1.
s
f/./iy'y

Hg. 2.1. Componentele sistemului structurai

Extinderea în plan şi în adâncime a zonei de influenţă depinde de tipul şi de
dimensiunile construcţiei, de încărcările transmise şi de caracteristicile terenului de fundare.
influenţa amplasării unei construcţii având o fundaţie directă sau a unei sprijiniri a unei
excavaţii de adâncime situată Sângă o construcţie existentă este prezentată în Fig. 2.2, [401
In cazul amplasamentelor situate în regiuni afectate de fenomene de instabilitate
(alunecări de teren, sufozie, carst, zone miniere, saline etc.), zona cercetată-se va extinde
în mod corespunzător, pentru localizarea, precizarea cauzelor şi a modului de manifestare a
acestor procese.

a. Fundaţie directă b. Sprijnire 3 excavaţiei de adâncime

Fig. 2.2, Zona de influenţa 3 construcţiei
importanţa investigării terenului de fundare poate fi evidenţiată şi de schema din F^g,
23- Prin aceasta se subliniază cauzele apariţiei degradărilor, dar şi definitivarea conceptului
de consolidare,
2.1.2. Etapele investigării terenului de funciare
investigarea terenului de fundare se realizează, de regulă, în următoarele faze:
ë Investigarea preliminară;
ë investigarea pentru proiectare;
ë investigarea de control (de monitorizare geotehnică a execuţiei).
Din investigarea terenului de fundare trebuie să rezulte următoarele date:
1. Succesiunea stratelor geologice care alcătuiesc terenul de fundare;
2. Parametrii fizici (pentru identificare şi caracterizare) şi mecanici (de rezistenţă şi de
deformabilitate) ai straielor;
3. Distributia presiunii apei din pori în cuprinsul profilului terenului;
4. Condiţiile hidrogeoiogice şi permeabilitatea straturilor;
5. Stabilitatea generală şi locala a amplasamentului;
6. Pământuri ca comportament special: pământurilor sensibile ia umezire, cu umflări
şi contractii mari, lichefiabiie, pămînturi loessoide ete,;
7. Prezenţa, în apropierea suprafeţei terenului, a faliilor, golurilor carstice sau
 antropice ori a altor discontinuităţi;
8. încadrarea amplasamentului din punct de vedere al seismicităţii;
9. Sensibilitatea la îngheţ şi adâncimea maximă de îngheţ;
10. Posibila agresivitate chimică a terenului şi a apei subterane;
11. Posibilităţile de îmbunătăţire a terenului;
12. încadrarea terenurilor în categoriile prevăzute în reglementările tehnice
privind lucrările de terasamente;
13. identificarea posibilelor gropi de împrumut, dacă este căzui;
Prezenţa deşeurilor şi a altor materiale produse de om.

^ ______________ ‡ ‡‡ Ŷ __
Fig. 2.3. importanţa investigării terenului de fundare
investigarea terenului de fundare se efectueaza pe baza unei teme de investigare care
trebuie să cuprindă; "
13. Precizarea zonei pentru care se reaiizeaza investigarea;
13. Planul de ansamblu şi secţiuni ale construcţiilor proiectate, verificate sau expertizate,
cu indicarea principalelor elemente structurale, a construcţiilor învecinate, a
conductelor şi a instalaţiilor proiectate şi a celor situate în zona învecinată;
Date generale asupra construcţiilor: categorii de importanţă, ciase de importanţă, caracteristici
constructive, dimensiuni, încărcări transmise terenului sau ia cota zero, tasări şi deformaţii
admisibile din punct de vedere al structurii de rezistenţă, diferite variante de construcţie şi
montaj tehnologic, date despre procesele

tehnologice care ar putea influenţa terenul de fundare (acţiuni dinamice, surse termice,
de umezire, de agresivitate chimică etc.).
investigarea terenului cuprinde în mod obligatoriu următoarele categorii de
iucrări:
Documentarea şi recunoaşterea amplasamentului;
ë Prospectarea terenului de fundare;
Încercări în laboratorul geotehnic, pe probe prelevate în cadru! lucrărilor de
prospectare:
Prelucrarea şi prezentarea rezultatelor observaţiilor şi a încercărilor, precum şi
concluziile, în cadrul studiului geotehnic, In. funcţie de particularităţile terenului de
fundare şi de tipul structurii, se pot include şi aha categorii de lucrări:
 ë încercări pe teren ("in sîtu"};
ë încercări de laborator pe roci stâncoase; Determinări chimice;
Cercetări hidrogeologice;
Sondaje şi relevee 1a fundaţiile construcţiilor alăturate.
Volumul lucrărilor din categoriile indicate mai sus şi complexitatea metodelor utilizate
depind de faza de realizare a investigării (preliminară, pentru proiectare sau de control) şi de
categoria geotehnică a lucrării.
Se consideră că efectuarea cercetărilor asupra terenului de fundare ia construcţii, nu
este obligatorie pentru:
Construcţii neafectate sau uşor afectate.
Construcţii care nu prezintă afectări care ar putea fl datorate condiţiilor
necorespunzătoare de fundare,
ë Construcţiile pentru care se admite stabilirea deciziei de intervenţie fără evaluarea
analitică a siguranţei ia acţiuni seismice.
2,13= Categorii de lucrări de investigare a terenului de fundare
2.13.1. Investigarea terenului de fundare în vederea lucrărilor de consolidare sau de
reabilitare a construcţilor
investigarea terenului de fundare pentru proiectele de consolidare a construcţiilor
existente şi de reabilitare a construcţiilor, cu modificări structurale sau de încărcare, va
conţine în mod obligatoriu lucrări de documentare şi recunoaştere, precum şi, în funcţie de
necesităţi, lucrări de prospectare şi încercări pe teren.
Lucrările de documentare şi de recunoaştere vor urmări, în afara culegerii informaţiilor
generale privind condiţiile geomorfoiogice, geotehnice şi hidrogeologice a ie
amplasamentului, obţinerea de date cu privire la:
ë Proiectul construcţiei iniţiale şi detalierea sistemului de fundare (dacă sunt
disponibile);
Documente întocmite în faza de execuţie a lucrărilor de fundare, referitoare ia: săpăturile
pentru fundaţii, iucrări de îmbunătăţire a terenului etc.;

ehnologice care ar putea influenţa terenul de fundare (acţiuni dinamice, surse termice,
de umezire, de agresivitate chimică etc.).
investigarea terenului cuprinde în mod obligatoriu următoarele categorii de
iucrări:
Documentarea şi recunoaşterea amplasamentului;
 ë Prospectarea terenului de fundare;
Încercări în laboratorul geotehnic, pe probe prelevate în cadru! lucrărilor de
prospectare:
Prelucrarea şi prezentarea rezultatelor observaţiilor şi a încercărilor, precum şi
concluziile, în cadrul studiului geotehnic, In. funcţie de particularităţile terenului de
fundare şi de tipul structurii, se pot include şi aha categorii de lucrări:
ë încercări pe teren ("in sîtu"};
ë încercări de laborator pe roci stâncoase; Determinări chimice;
Cercetări hidrogeologice;
Sondaje şi relevee 1a fundaţiile construcţiilor alăturate.
Volumul lucrărilor din categoriile indicate mai sus şi complexitatea metodelor utilizate
depind de faza de realizare a investigării (preliminară, pentru proiectare sau de control) şi de
categoria geotehnică a lucrării.
Se consideră că efectuarea cercetărilor asupra terenului de fundare ia construcţii, nu
este obligatorie pentru:
Construcţii neafectate sau uşor afectate.
Construcţii care nu prezintă afectări care ar putea fl datorate condiţiilor
necorespunzătoare de fundare,
ë Construcţiile pentru care se admite stabilirea deciziei de intervenţie fără evaluarea
analitică a siguranţei ia acţiuni seismice.
2,13= Categorii de lucrări de investigare a terenului de fundare
2.13.1. Investigarea terenului de fundare în vederea lucrărilor de consolidare sau de
reabilitare a construcţilor
investigarea terenului de fundare pentru proiectele de consolidare a construcţiilor
existente şi de reabilitare a construcţiilor, cu modificări structurale sau de încărcare, va
conţine în mod obligatoriu lucrări de documentare şi recunoaştere, precum şi, în funcţie de
necesităţi, lucrări de prospectare şi încercări pe teren.
Lucrările de documentare şi de recunoaştere vor urmări, în afara culegerii informaţiilor
generale privind condiţiile geomorfoiogice, geotehnice şi hidrogeologice a ie
amplasamentului, obţinerea de date cu privire la:
ë Proiectul construcţiei iniţiale şi detalierea sistemului de fundare (dacă sunt
disponibile);
Documente întocmite în faza de execuţie a lucrărilor de fundare, referitoare ia: săpăturile
pentru fundaţii, iucrări de îmbunătăţire a terenului etc.;
 ë Comportarea construcţiei în timp şi în special evoluţia tasăriior;
ë Modificări structurale, excavaţii în apropierea construcţiei, existenţa unor
supraîncărcări locale;
Efectul seismelor majore asupra construcţiei şi a terenului;
Producerea unor fenomene care au afectat terenul de fundare sau structura
construcţiei (innundaţii, incendii etc.}.
Lucrările de prospectare a terenuiuî de fundare vor cuprinde:
Cei puţin un sondaj deschis sau un foraj cu recoltare de probe de pământ până la
limita zonei de influenţă a construcţiei, în căzu! în care terenul de fundare nu este
cunoscut;
Sondaje deschise !a fundaţiile construcţiei cercetate, precum şi ale fundaţiilor
structurilor învecinate (daca acestea vor fi- influenţate de lucrările de
consolidare);
Sondaje deschise, foraje sau alte lucrări de prospectare în zonele în care există
posibilitatea ca terenul de fundare să fi provocat degradări ale construcţiei actuale.
2.1.3.2. Documentarea şi recunoaşterea amplasamentului
Se realizează prin consultarea documentaţiilor specifice studiindu-se şi selectându-se
informaţiile obţinute din arhive, bănci de date şi publicaţii:
Rapoarte geologice, studii geologico-tehnice şi geotehnice, rapoarte de
expertiză, lucrări de specialitate şi alte documentaţii;
Hărţi topografice, geologice, geologico-tehnice (inclusiv raionări geotehnîce),
aerofotograme;
Date regionale sau locale cu privire la seismicitate şi adâncimea de îngheţ.
Recunoaşterea amplasamentului va cuprinde o cercetare a antecedentelor terenului şi a
comportării construcţiilor existente în zonă:
ë Existenţa unor zone cu umpluturi, hrube, fundaţii şi construcţii dezafectate,
exploatări miniere, cariere etc.;
ë Existenţa unor degradări (fisuri, tasări) ale construcţiilor din zonă şi eventuala ¡or
corelare cu evenimente naturale sau antropice (seisme, inundaţii, lucrări de
construcţii, avarii etc,);
ë Variaţii importante ale nivelului apei subterane sau alte surse de infiltraţii;
ë Apariţia unor fenomene locale de instabilitate a terenuiuî;
Modificări structurale, excavaţii în apropierea construcţiei, existenţa unor
supraîncărcări locale,
Efectul seismelor majore asupra construcţiei şi a terenului adiacent, Producerea
unor fenomene care au afectat terenul de fundare sau structura construcţiei
(inundaţii, incendii etc.).
!,133» Prospectarea terenului
Prin prospectarea terenului de fundare se urmăreşte obţinerea de date privind stratificaţia
terenului şi delimitarea diverselor straturi interceptate, natura şi starea fizică a

ământurilor şi a rocilor stâncoase în starea lor naturală, recoltarea de probe pentru

încercările în laborator şi se pot determina direct sau indirect (pe baza de corelaţii) valorile
unor parametri geotehnics.
Lucrările de prospectare se extind în plan şi în adâncime, astfel încât să se obţină
caracteristicile geotehnice ale pământului pe întreaga zonă de influenţă a construcţiei.
în funcţie de tipul de pământ sau de rocă cercetată şi de categoria geotehnică a
lucrării, forajele sau sondajele deschise se pot completa cu lucrări de prospectare realizate
prim
- încercări de penetrare:
ë Penetrare standard (standard penetration test - SPT);
ë Penetrare cu con (cone penetration test - CPT) şl
penetrare cu con cu măsurarea presiunii în pori (piezocone test - CPTK);
ë Penetrarea dinamică (dinamic probing - DP), cu
următoarele tipuri:
ë Penetrare dinamică uşoară - DPI,
ë Penetrare dinamica medie - DPIV!,
ë Penetrare dinamică grea - DPH,
ë Penetrare dinamică supergrea - DPSH;
încercări cu placa (plate loading test - PLT);
Sondaje seismice (procedeele cross-hole, down-hole, up-hole) pentru
determinarea vitezei de propagare a undelor de forfecare v(s);
Alte categorii de metode geofizice (electrometrice, radiometrîce,
gravimetrice etc.).
Metodele utilizate (una sau mai multe) pentru categoriile geotehnice 2 şi 3 se dau în
Tabelul 2.1. încadrarea în categoriile geotehnice este prezentată în paragraful 2.2.3.
Tabelul 2.1. Clase de încercare
Lucrări recomandate
Tipul de teren Categoria Categoria
geotehnică geotehnică
2 3
Nisipuri şi nisipuri cu pietriş SPT DP, CPT. PMT,
DMT PLT
Pământuri fine de consistenţă SPT, DP, CPT, CPTK,
ridicată (lc>0?5) DMT PMT, PLT
Pământuri fine de consistenţă SPT, CPT. CPTK, PMT,
scăzută (lc<0,5) şi cu conţinut de DMT, FVT PLT
materii organice mai mare de 6%
Pământuri sensibile ia umezire PLT-în sonda]
(PSK) deschis, cu
inundare
Roci stâncoase ! RDT
Legenda:
SPT - penetrare standard, DP ~ penetrare dinamică, CPT - penetrare
cu con,
CPTK - penetrare cu con cu măsurarea presiunii din pori,
PMT - determinări presiometrice (Menard şi alţii),
DMT-sondaje cu dilatometrul plat (Marchetti),
FVT - sondaje cu aparatul de forfecare cu palete,
PLT-încercări cu placa,
RDT~ încercări dilatometrice în roci stâncoase.

încadrare mas largă a domeniilor de folosire a diferitelor lucrări de teren este

prezentată în Tabelul 2.2. Aplicabilitatea fiecărei metode esteconsiderată: A-mare,
B=moderată; C=mică, - = nu se foloseşte.
Tabeiuj 2 j. Pomenijde aplicare a încercărilor in sstu
< Ţip PARAMETRII PĂMÂNTKLKI TIP
p PĂMÂNT
 O 0 3 o > Ü L O K "o "ni
— * P i "Ü C
s O O L

I Stratigrafie
! ip păm.

Roci tari

Argila
Pietriş
~ Q

Nisip
! OCR
> r
K Dinamic r 8 C L C c c r B Ae B
r (OP) .
r Cu con B A - c B A r BB B r r AA A
Ü (CPI) / /
ă B C
O Piezoco A A B B A B A B BB B C c AA A
r n . / / /
r CPTK'i B B C
z Seismic A A Â B A a/ B Â B A B B B - c AA A
K (SCPT/ i/ b /
0. SCPTK) B B
(DMT) B A C B g c B B B B C cc AA A
Penetrar A B C r B L C B AA A
e .
Standar
d
(SPT)
S P8P- B B r B C B C - B C C c AA B BB A
Lu forare '
r\ prelimin
<7 ară
5 5BP- B B A 8 B B B A B AA B Â -B BB A
C . / /
L B B
FDP- B B r B C C r AC r C BB A
deplasar
e totală
K Vane 8 C A - - B Q A
K Test /
< fFVL) C
inc. cu C - - r B B B C C A c B B B A B BA Â
placa
(PLT)
C c c
Inc. c - B B B C Ac B - -- - AA A
înşuruba
re
c
Permea A - - - B A - - - - AA A ÂA A
bilitate
foraj
Rupere - B - - C C - B - - B8 - -C A
hidrauli
că
Metoda c r - - * - A - D - AA A AA A
seismica
Knde:
0'-ungiui de frecare interioara, cu valoare efectivă, depinde de
tipul de pământ; K - presiunea apei din pori (determinată în situ);
Su - rezistenţa la forfecare nedrenati; mv - moduf de deformaţie
vo 1 umica (l/Mj; Cv - coeficient de consolidare; k - coeficient de
permeabilitate; Go- modul de aerormaţie transversală; - cjh - efort
unitar orizontal;
OCR - coeficient de supra con solidare; o-e- relaţia efort unitar-
deformaţie specifică; io ~ grad deîndesare

Numărul minim ai sondajelor pe un amplasament investigat va fi: Pentru

categoria geotehnică I - un sonda]; Pentru categoria geotehnică 2 -
doua sondaje;
Pentru categoria geotehnică 3 - trei sondaje, tinându-se seama şi de cerinţa de a se
executa ce! puţin un foraj sau un sondaj deschis din care se recoltează probe
tulburate şi netulburate pe întreaga adâncime a zonei de
 influenţă a construcţiei. Sondajele se arnpiaseaza, In puncte şi pe axe caracteristice,
numărul iniţial stabilit
pulânci fî redus sau sporit în funcţie de rezultatele obţinute In cursui cercetărilor.
condajele la fundaţii, se execută în scopul stabilirii, Fig. 2.4:
Tipului fundaţiei;
Materialului din care este executată fundaţia; Stării materialului din care este
executată fundaţia; Caracteristicilor mecanice ale materialului din care este executată
fundaţia; - Determinarea adâncimii de degradare a materialului din fundaţie, etc;
Secţiunii transversale a fundaţiei, cu determinarea lăţimii tălpii fundaţiei, înălţimii
fundaţiei, formei elevaţiei, etc;
Natura şi starea stratului de pământ pe care reazemă talpa fundaţiei, parametrii
geotehnici ai terenului de fundare de sub talpa fundaţiei {Pi şi P 2);
- Posibilelor influenţe ale apei asupra stării naturale a pământului
ë Nivelul apei subterane,
ë infiltraţii de apă la talpa fundaţiei, cu precizarea nivelului şi direcţiei de
infiltraţie,
ë Tipul agresivităţii apei subterane;
Natura apei infiltrate ia fundaţii: pluvială, apă potabilă, scurgeri din canalizare,
apă subterană etc. Poziţia şi adâncimea drenurilor, cu precizarea pantei acestora în
toate direcţiile (în cazul în care există);
Poziţia fundaţiilor existente faţă de a construcţiilor vecine (vecinătăţi);

!.. Terenul de fundare

ë istoria apariţiei şs dezvoltării fisurilor şi crăpăturilor obţinute de la proprietari şi
vecini, etc;
In cazul terenurilor de fundare constituite din pământuri sensibile la urnezire CPSK),
foarte compresibile (FC); antrenabile (sufozionaie) etc. se vor efectua lucrări de prospectare şi
de determinare a proprietăţilor pământului (corespunzătoare stării acestora în perioada
efectuării cercetării), până la limita zonei de influenţă a construcţiei în forma modificată
(consolidată sau extinsă), indicaţii privind determinare zonei investigaî:e în teren-ui de
fundare se dau în normativul MP 074 - 2007.
2.1.3.4. încercări de laborator
 Pentru determinarea proprietăţilor terenului se impun determinări pe probe tulburate şi
netulburate de pământ. Acestea se analizează în laboratorul geotehnic pentru
determinarea;
Parametrilor fizici (necesari identificării, caracterizării generale şi clasificării
pământului).
Parametrilor mecanici (necesari calculelor de deformaţii, rezistenţă şl stabilitate).
Parametrii mecanici ai pământurilor trebuie determinaţi corespunzător cu tipul de
solicitare indusă în teren de către construcţie.
2.1.3.4,1. Determinări chimice
Determinările chimice se efectueaza pentru caracterizarea şi clasificarea unor categorii
de pământuri şî pentru determinarea efectului chimismului pământului şi ai apei subterane
asupra betonului, metalelor, precum şi asupra pământului propriu-zis.
Pentru precizarea efectului chimismului pământului (pe probe de extract apos) şi al
apei subterane asupra materialelor de construcţie, precum şi asupra pământului propriu-zis se
efectueaza, de regulă, determinări referitoare la:
ë Concentraţia în ioni de hidrogen (pH):
Conţinut în C02 liber, săruri de amoniu (NH4 ), sulfaţi (S04), magneziu, carbonaţi
(HC03), oxizi alcalini (OH),
Duritate temporară;
ë Continui total de săruri.
Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul chimic al solurilor
naturale şi a apelor subterane sunt date în Tabelul 2.3.
Determinări chimice se efectuează şi pentru estimarea concentraţiei de săruri din elementele
de construcţie, în principal din zidărie. Sărurile solubile existente în zidărie se formează
funcţie de acumulările rezultate din reacţia de neutralizare dintre un acid şl un compus sodic.
Rezultă astfel săruri ale unui metaloid şi rest acid. Acest rest acid , anionul, constituie baza
pentru determinarea proprităţîlor sărurilor solubile.

i\ :>are agresive chimic, clasificate mai jos, sunt bazate pe soiuri şi

pe ape subterane naturale ia o t ¿oi cuprinsă între 5°C şi 25°C şi în
cazurile în care viteza de scurgere a ape? este suficient de r
nsideratăîn condiţii statice.
[Ŷ e face în raport cu caracteristicii? chimice ce conduc Sa
agresiunea cea ma: intensă. C iă caracteristici agresive conduc ia
aceeaşi clasă, mediul înconjurător trebuie clasificat în clasa i; dacă
un studiu specific nu a demonstrat că acesta nu este necesar.
Caracterist Metode de XA1 XA2 XA3
ici încercări de
chimice referinţă
Ape desubterane
suprafaţă şl
SO/', mg/1 SR EN 196-2 >200 şi <600 >600 şi >3000 şi
<3000 <6000
pH SR ISO 4316 <6,5 şi >5,5 <5,5 şi >4,5 >4,5 şi >4,0
C07, agresiv,SR EN >15 şi <40 >40 şi <100 >100 până ia
mg/l 13577 satura ti e
NH4 \ mg/S SR ISO >15 şi <30 >30 şi >60 şi <100
7150-1 <60
sau SR 50
7150- 2
Mg2 *, mg/ SR ÎSO 7980 >300 şi >1000 şi >3000 până
<1000 <3000 ia saturatîe
..
Sol
c /\ mg/kg3 SR EN 136-Ŷ >2000 şi >3000 şi >12000 c şi
2' <3000c <12000° £24000
Aciditate, DIN 4030-2 >200 Nu sunt întâlnite în
ml/kg Baumann | practica
Gully
3
Solurile argiloase a căror permeabilitate este inferioara la IO"5 m/s
pot fi clasate într-o clasă inferioara.
D
Metoda de încercare prevede extracţia SO/" cu acid ciorhidric,
alternativ este posibil de a proceda ia această extracţie de apă, daca
c
aceasta este admisă pe locul de utilizare a betonului. Limita
trebuie să rămână de la 3000mg/kg în caz de risc de acumulare de
ioni de sulfat în beton datorită alternanţei perioadelor uscate şi
 perioadelor umede sau prin ascensiunea capilară.

NOTĂ - Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare atacului chimic a

pământurilor naturale şi apeior subterane indicate în Tabeiui 2.2. se aplica şi apelor subterane
în contact cu suprafaţa betonului.
în funcţie de acidul care a constituit baza de formare a sărurilor dăunătoare zidăriei
acestea pot fi clasificate în:
ë Cloruri - săruri ale acidului ciorhidric,
ë Sulfaţi - săruri ale acidului sulfuric, Nitraţî - săruri ale
acidului azotic, azotaţi.
Normele europene clasifică sistemele de asanare funcţie de concentraţiile de săruri
şi umiditate în 3 clase de încărcare, conform Tabelului 2.4.
Tabelul 2.4. Clase de încărcare
Clasa de încărcare Concentraţia de Concentraţia de
umiditate săruri
RSi Ridicată Scăzută
RS IE Ridicată Ridicată
RS HI Scăzută Scăzută

2,13.4.2. Cercetări hidrogeoíogice

ín funcţie de situaţia concretă,, se pot întreprinde armatoarele tipuri de lucrări:
Măsurători privind nivelul apei subterane, direcţia de curgere şi caracterul
stratului acvifer (cu nivel liber sau sub presiune);
Testări executate în foraje, pentru determinarea coeficientului de permeabilitate;
- Măsurători în piezometre ale presiunii apei din porii pământului.
2,13.4.3= Cercetări geofizice
Cunoscute mai ales pentru succesul lor în cercetarea geologică convenţională şi
descoperirea de zăcăminte, metodele geofizice sunt utilizate din ce în ce mai mult în
programele de investigare a terenului.
Aplicarea complexă şi complementară a uneia sau mai multor metode, însoţită de
mijloace moderne de analiză numerică a datelor de observaţie, permite integrarea
informaţiilor directe în imagini hi- sau tridimensionale de tipul Ätomografii" ale terenului de
fundare, care vizualizează structura internă a zoneior investigate, evidenţiind neomogenitatea
acestora.
Cu aplicaţie directă la cunoaşterea si monitorizarea calităţii terenului de fundare, sunt
identificate următoarele posibilităţi de utilizare:
- Cunoaşterea structurii şi proprietăţilor terenului de fundare,
Cunoaşterea neomogenităţilor care pot deveni elemente generatoare de risc de
accidente în terenul de fundare,
Cunoaşterea neomogenităţilor în terenul de fundare, generate de prezenţa unor
poluanţi antropic! şi/sau naturali.
O serie de caracteristici fac ca aceste metode să fie mai avantajoase faţă de alte practici
de investigare a terenului de fundare (foraje, lucrări miniere, analize pe probe) atât în faza de
cercetare regională, informativă, cât şi de detaliu sau mare detaliu: se execută rapid cu
aparatură portabilă de înaltă rezoluţie; sunt repetabile; investigaţiile sunt continue, acoperind
suprafeţe şf volume mari de rocă, adâncimile de investigaţie variind de la metodă la metodă
sau de la o tehnologie la alta, acoperă intervalul 0 - 200m, interval de impact major ai
activităţilor umane; preţul de cost este redus în comparaţie cu alte tipuri de lucrări de
investigaţie a terenului de fundare.
Experienţa acumulată pe plan mondial şi naţional recomandă aplicarea metodelor
electrice şi elecromagnetice alături de cele magnetice şi radiometrice în investigarea,
evaluarea şi monitorizarea pământului.
investigaţiile geoelectrice (electrice şi electromagnetice) se bazează pe studierea
distribuţiei la suprafaţă sau în adâncime a câmpurilor electromagnetice naturale sau artificiale
(provocate) în scopul obţinerii de informaţii privitoare ia constituţia şi structura terenului de
fundare, asupra fenomenelor fizico-chimice care au loc în acesta.
Modificarea distribuţiei câmpurilor electromagnetice în spaţiu şi timp este cauzată în principal
de diferenţierea din punct de vedere electric a rocilor şi obiectelor ce intră în alcătuirea
pământului manifestată în rezistivitate (p) sau în inversul ei, conductivitate electrică (o), ?n
permitivitate (E), permeabilitate (fi) şi în activitatea eiectrochimică naturală sau provocată.

Varietatea foarte mare a metodelor şi tehnicilor de măsurare elaborate determinată de

natura câmpului elecromagnetic studiat, de modul de introducere în terenul de fundare, de
semnificaţia parametrilor fizici şi convenţionali măsuraţi sau stabiliţi prin caicul, conferă
acestora un vast domeniu de aplicare şi rezolvare a diferitelor probleme de geotehnică,
geologie şi geofizică ambientală. Principalele metode cunoscute pot fi amintite: metoda
sondajelor geomagnetice; metoda rezistivităţitfor (profilare şi sondaje electrice), metoda
seismoelectrică, metoda electromagnetică inductivă, - metoda electromagnetică conductiva,
metoda georadar.
Cercetările magnetice se bazează pe măsurarea variaţilor câmpului geomagnetic la
suprafaţa pământului în vederea localizării anomaliilor magnetice, a eterogenităţiiior în
distribuţia proprietăţilor magnetice ale diverselor formaţiuni geologice, cauzate posibil si de
fenomene de poluare.
Măsurătorile geoelectrice în curent continuu cunosc o largă aplicabilitate în studierea
condiţiilor hidrogeologice, în generai, pentru identificarea acviferelor subterane, a
caracteristicilor geometrice ale acestora, calităţii apei sî chiar a direcţiei şi vitezei de curgere a
apelor subterane.
Rocile si formaţiunile geologice se pot diferenţia prin măsura în care pot conduce
curentul electric, capacitate concretizată prin proprietatea fizică numită rezistivitate electrica.
Curentul electric se manifestă prin deplasarea sarcinilor electrice, în cazul terenurilor aceste
sarcini putând fi electroni sau ioni, ionii depfasându-se prin fluidele din spaţiul poros al
rocilor. Constatările experimentale au evidenţiat ca cea mai mare contribuţie în conducţia
curentului electric prin roci si formaţiuni geologice sedimentare o are conţinutul în apă. Prin
urmare, urmărind variaţia rezistivităţilor electrice ale formaţiunilor din subsol se pot
identifica şi unele caracteristici hidrogeologice ale acestora.
Prin metodele geoelectrice în curent continuu se măsoară rezistivitates materialelor din
subsol prin injectarea unul curent electric de intensitate cunoscuta prin doi electrozi {electrozi
de curent) situaţi la suprafaţa terenului şi măsurarea diferenţei de potenţial ce rezultă
subsecvent între alţi doi electrozi (electrozi de măsura) situaţi de
asemenea la suprafaţa terenului, Fig. 2.5.
Fig. 2.5. Principiul măsurătorilor GeoEiectrice în curent continuu ± 2

ezistivitatea electrică a rocilor şi apei din subsol este calculată pe baza distanţelor
dintre electrozii dispozitivului folosit, 3 curentului electric injectat în soi şi a diferenţei de
potenţial electric măsurată între electrozii de măsură M si H, folosind modelarea matematică
a proceselor fizice ce se manifestă ia trecerea prin medii eterogene din punct de vedere a!
rezistivităţii electrice.
Distribuţia rezistivităţii reale se poate realiza prin măsurători în teren de tip profilare
sau sondaj, în profilare măsurătorile sunt dispuse în lungul unui profil de regulă echidistant
fără a modifica geometria dispozitivului si distanţele dintre electrozi. Profilarea de
rezistivitate este-utilă în identificarea variaţiilor laterale aîe rezistivitâţii.
Măsurătorile de tip sondaj se realizează îndepărtând succesiv electrozii de curent si
menţinând poziţia celor de măsură, fără a modifica poziţia centrală a dispozitivului, tehnică
cunoscută sub denumirea de Sondaj Electric Vertical (SEV). Este de menţionat că prin
această ultimă variantă, prin măsurători exclusiv realizate pe suprafaţa solului se obţine o
imagine a variaţiilor proprietăţilor electrice ale terenului în adâncime.
Valorile rezistivităţilor diferitelor Htologii şi a apelor subterane obţinute prin
măsurătorile geoelectrice sunt prezentate în Fig 2 6
R£ZfSTt¥îTi
OIH G 1 M) ' * ^ t t, t
100.900 "ksQOO " ,^ 1
1\ Î > V
Fig. 2.6. Rezistivităţi
Este de subliniat că măsurătorile geoelectrice nu pot înlocui total investigaţiile directe
prin foraje, acestea din urmă fiind cu mult diminuate ca număr, pentru obţinerea
unor informaţii cât mai sigure despre natura terenului de fundare.
Avantajele investigaţiilor geoelectrice constau în principal în faptul ca ele au o
fundamentare fizico-matematică solidă (neempirică) şi deci măsurătorile pot fi interpretate
cantitativ, echipamentul este relativ puţin costisitor (dacă se ia în considerare că există
numeroase cazuri în care metoda se poate aplica), este uşor de operat şi pot acoperi arii ^argi
de observaţie într-un timp mai mic decât prin foraje mecanice.
Dezavantajele generale ale metodei sunt legate de necesitatea existenţei contactului dintre
electrozi şi mediul investigat, deci nu se pot realiza măsurători din mers (cu toate că există
câteva încercări în acest sens, Panissod et ai., 1998), iar dacă terenul de

ia suprafaţă este foarte rezistiv atunci achiziţia datelor este mult încetinită, dacă nu
imposibilă.
 lipul pământului Rezişti vita tea
pământului (Qm)
Humus umed, mlaştină, smârc 30
Pământ cultivat, pământ 100
argilos, pământ iutos
Pământ nisipos argilos 150 '
Pământ nisipos umed 300
Pământ nisipos uscat 1000
Beton 1:5 400
Pietriş umed 500
Pietriş uscat 1000
Pământ pietros 30000
Stâncă 10000000
Dacă suprafaţa terenului este foarte conductoare, atunci din nou există o limitare a
aplicaţiilor acestei metode. Nici una dintre ultimele două limitări enumerate nu este esenţială
pentru cele mai multe cazuri dintre terenurile sedimentare din ţara noastră, pentru că ele nu
sunt nici foarte rezistive si nici foarte conductoare la suprafaţă, conform datelor din Tabelul
2.5.
!!. Prezentarea rezultatelor Investigării terenului de fundare
Rezultatele Investigării geotehnice se regăsesc în studiul geotehnic sau în expertiza
geotehnică
2.2,1. Studiu! geotehnic
Studiul geotehnic va cuprinde:
ë Date generale:
Denumirea obiectivului, adresa amplasamentului (poziţionarea pe planul de
situaţie), clientul, faza şi scopul cercetării, date de tema, lista documentelor tehnice
furnizate de client (sau proiectant);
ë raracteristicile topografice, geomorfofogice, hidrologice şi seismice ale
amplasamentului;
= încadrarea lucrării într-o anumita categorie geotehnică;
| Sinteza informaţiilor obtinute din investigarea terenului de fundare: Volumul
de lucrări realizate;
ë Metodele; utilajele şi aparatura folosite;
ë Datele calendaristice între care s-au efectuat lucrările de teren şi de laborator;
Metodele folosite pentru recoltarea, transportul şi depozitarea probelor; informaţiile
obtinute în faza de documentare şi de recunoaştere a
amplasamentului, cantitatea şi calitatea datelor preexistente privind parametrii geotehnici ai
straturilor ce alcătuiesc terenul de fundare;
ë Stratificaţia pusă în evidenţă;
Nivelul apel subterane şi caracterul stratului acvifer (cu nivel liber sau sub
presiune);
ë Caracteristicile de agresivitate ale apei subterane şi, eventual, ale unor
straturi de pământ;
Eventuala existenţă a unor presiuni excedentare ale apei în porii pământului (faţă de
presiunea hidrostatică); ~ Rezultatele încercărilor în laborator şi pe teren;
ë Fişe sintetice pentru fiecare foraj sau sondaj deschis, cuprinzând: descrierea
straturilor identificate, rezultatele sintetice ale încercărilor de laborator geotehnic,
rezultatele penetrărilor standard (SPT) sau a altor încercări pe teren, nivelurile de
apariţie şi de stabilizare ale apei subterane;
~ Releveele sondajelor deschise şi eventuale relevee ale fundaţiilor construcţiilor
învecinate;
Diagrame, grafice şi tabele cuprinzând rezultatele lucrărilor experimentale; Buletine
sau centralizatoare pentru analizele chimice; Planuri de situatie cu amplasarea
lucrărilor de investigare, hărţi cu particularităţile geologico-tehnlce, geotehnice,
geofizice şi hîdrogeologice ale amplasamentului sau ale unei zone mai extinse (dacă
este cazul); Secţiuni geologice, geotehnice, geofizice, hidrogeologice, bloc-
diagrame;
ë Alte date rezultate din lucrările întreprinse.
2.2.X Expertiza geotehnică
Documentaţia geotehnlcă care se întocmeşte pentru o clădire existentă, stabilind
caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare, este expertiza geotehnică.
Obiectivul general al expertizei geotehnice, îl reprezintă expertiza rea unuia sau a mai
multor elemente geotehnice ale unei lucrări noi, în faza de proiectare ori în faza de execuţie,
sau a unei lucrări existente.
în cazul unei lucrări existente, expertiza geotehnică se diferenţiază după cum lucrarea
este fără avarie sau cu avarie.
 în cazul unei lucrări fara avarie, obiectivul expertizei geotehnice îl reprezintă, de
regulă, expertizarea unui element geotehnic specific al lucrării, cu luarea în considerare a
studiilor geotehnice realizate în diferitele faze ale proiectării, precum şi a observaţiilor făcute
pe parcursul execuţiei şi exploatării.
în cazul unei lucrări cu avarie, obiectivele principale aie expertizei geotehnice ie
constituie investigarea cauzelor geotehnice ale avariei constatate şi evaluarea remedierilor ce
trebuie avute în considerare.
Pentru elaborarea expertizei geotehnice se impun următoarele categorii de
lucrări:
1. Documentarea şi recunoaşterea amplasamentului:
ë încadrarea în zonă a amplasamentului,
ë Elemente specifice antecedentelor terenului şi comportării construcţiilor existente
Existenţa unor zone cu umpluturi, hrube, fundaţii, construcţii
dezafectate, exploatări miniere, cariere eîc.

Existenţa degradărilor (fisuri, tasări) ale construcţiei analizate sau ale

construcţiilor din vecinătate şi corelarea acestora cu evenimentele naturale
sau antropice (cutremure, innundaţii, lucrări la construcţiile analizate sau
învecinate, avarii etc.) - Variaţii importante ale nivelului apei subterane sau
alte surse de infiltraţii.
Apariţia unor fenomene locale de instabilitate a terenului. 2. Prospectarea
terenului de fundare prin foraje geotehnice sau sondaje deschise din
care să rezulte probe tulburate sau netulburate de pământ. 3., încercări de laborator pe
probele prelevate din strateie de pământ din zona de influenţă a construcţiei.
1. încercări pe teren, executate pe amplasament pentru determinarea în condiţii naturale a
parametrilor mecanic! ai strateior de pământ sau pentru determinarea modului de
conlucrare între teren şi elementele sistemului de fundare:
1. încercări de forfecare şi de compres!bilitate la scară mare pe pământuri
macrogranuiare şi pe roci stâncoase,
1. Poligoane de impermeabilizare şi de consolidare prin injectare sau prin tratamente
speciale.
1. încercări chimice pe pământ sau apa subterană.
1. Cercetări hidrogeologice:
1. Cartări hidrogeologice,
 1. Nivelul apei subterane,
1. Direcţia de curgere şi caracterul stratului acvifer {cu nivel liber sau sub presiune).
1. Dezveliri şi reievee la fundaţiile construcţiei şi la fundaţiile construcţiilor învecinate.
2.2.3= Categoria geotehnică a lucrărilor
în vederea stabilirii exigenţelor proiectării geotehnice se introduc 3 categorii
geotehnice: 1, ! şi 3 [46]. încadrarea preliminară a unei lucrări în una dintre categoriile
geotehnice trebuie sa se facă, în mod normai, înainte de investigarea terenului de fundare.
Categoria geotehnică poate fi verificata şi eventual schimbată în fiecare fază a procesului de
proiectare şi de execuţie.
încadrarea unei lucrări într-o categorie de risc geotehnic sporit impune necesitatea
realizării investigării terenului de fundare în condiţii de exigenţă corespunzătoare şi implicit a
proiectării infrastructurii, folosind modele şi metode de calcul perfecţionate, spre a se atinge
un nivel de siguranţa necesar pentru rezistenţa, stabilitatea şi condiţiile normale de exploatare
a construcţiei, în raport cu terenul de fundare.
Categoria geotehnică este asociată cu riscul geotehnic. Acesta este redus în cazul
Categoriei geotehnice 1, moderat în cazul Categoriei geotehnice 2 şi mare în cazul Categoriei
geotehnice 3.
rategoria geotehnică 1 include doar structurile mici şi relativ simple:
Pentru care este posibil să se admită că exigenţele fundamentale vor fi satisfăcute folosind
experienţa dobândită şi investigaţiile geotehnice calitative;

- Pentru care riscurile pentru bunuri şi persoane sunt neglijabile.

Metodele Categorie Geotehnice 1 pot fi suficiente doar dacă nu sunt excavaţii sub
nivelul apei subterane. In cele ce urmează sunt date exemple de structuri sau părţi de structură
care concordă cu Categoria Geotehnică 1:
Clădiri de locuinţe, social - culturale şi agricole simple, cu 1-2 niveluri, cu o încărcare de
proiectare pe stâlp de maxim 250kN şi pe ziduri de maxim 100kN/m, având fundaţii obişnuite
de suprafaţă; Ziduri de sprijin şi lucrări de susţinere îa care diferenţa de nivel nu Ŷ depăşeşte
2 m;
Excavaţii mici pentru lucrări de drenare, conducte de canalizare etc.
rategoria Geotehnică ! include tipuri convenţionale de structuri şi fundaţii fără
riscuri anormale sau condiţii de teren şi de solicitare neobişnuite sau excepţional de dificile.
Structurile din Categoria Geotehnică 2 impun obţinerea de date cantitative şi
efectuarea de calcule geotehnice pentru a asigura satisfacerea cerinţelor fundamentale; în
schimb pot fî utilizate metode de rutină pentru încercările de laborator şi de teren şi pentru
proiectarea şi execuţia lucrărilor. în cele ce urmează sunt date exemple de structuri sau părţi
de structură care concordă cu Categoria Geotehnică 2, reprezentând tipuri convenţionale de:
ë fundaţii de suprafaţă;
ë fundaţii pe radier; fundaţii pe piloţi;
ë Ŷ ziduri de sprijin;
ë pereţi îngropaţi şi alte lucrări de susţinere pentru excavaţii până la 6m ;
ë pile şi culee de poduri: umpluturi şi te rasa
mente;
ë ancoraje şi alte sisteme de tiranţi;
ë tuneluri în roci tari, nefracturate şi la care nu se impun condiţii speciale de
impermeabilizare sau de altă natură;
rategoria Geotehnică 3 curprinde structuri sau părţi de structură care nu se
încadrează în Categoria Geotehnică 1 şi 2, reprezentate prin lucrări foarte mari sau ieşite din
comun şi prin structuri implicând riscuri anormale sau încărcări excepţional de severe,
amplsate în condiţii de teren dificile.
în cele ce urmează sunt date exemple de structuri sau părţi de structură care concordă
cu Categoria Geotehnică 3:
clădiri foarte mari (cu mai mult de 10-12 niveluri);
ë poduri mari; excavaţii adânci (> 6m );
ë terasamente în terenuri moi;
ë tuneluri în terenuri moi sau foarte permeabile.
Proiectarea structurilor din Categoria Geotehnică 3 se bazează pe date geotehnice
obţinute prin încercări de laborator şi de teren realizate prin metodologii de rutină şi speciale
şi pe metode perfecţionate de caicul geotehnic.
'încadrarea în una din cele trei categorii geotehnice se face, de comun accord, de către
proiectantul structurii şi specialistul geotehnician.
Riscul geotehnic depinde de două categorii de facto

Factor? legaţi de teren,, dintre care cei mai importanţi sunt condiţiile de teren şi
apa subterană,
Factorii legaţi de structura şi de vecinătăţile acesteia.
Pentru definiriea categoriei geotehnice, condiţiile de teren consideră gruparea
terenurilor de fundare în:
 i. Terenuri bune,. Tabelul 2.6.
Tabelul 2.6, Terenuri bune de fundare
Nr. Tipul de teren
Crt,
1. Blocuri, bolovănişuri şi pietrişuri, conţinând mai puţin de 40%
nisip şi mai puţin de 30% argilă, în condiţiile unei stratificaţii
practic uniforme şi orizontale (având înclinarea mai mică de
10%)
Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate, în
condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
3. Pământuri fine cu plasticitate redusă (lP<10%): nisipuri
argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri, având e<0.7 şi ic£G.75, în
condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
4. Pământuri fine cu plasticitate medie (10%<IP<20%): nisipuri
argiloase. prafuri nisipoase- argiloase, având e<1.0 şi lc>0.75, în
condiţiile unei stratificaţii practice uniforme şi orizontale
5, Pământuri fine cu plasticitate mare (îP>20%): argile nisipoase,
argile prăfoase şi argile, având e<l.l si SC>G.75, în condiţiile
unei stratificaţii practic uniîorme ŞÎ orizontale
6. Roci stâncoase şi semistâncoase, în condiţiile unei stratificaţii
practic uniforme şi orizontale
7. Kmpluturi compactate realizate conform unor documentaţii de
execuţie (caiete de sarcini) controlate calitativ de unităţi
autorizate
8. Orice combinaţie între stratificaţiiie precizate ia nr. crt. 1-6
NOTA: Excepţie de la încadrarea ia pct. 4 şi 5 fac pământurile
sensibile ia umezire, identificate conform [45], iar la pct. 5,
pământurile argiloase cu umflări şi contractii mari.
ii. Terenuri medii, TabeiuS 2 ,
Tabelul 2.7. Terenuri medii de
fundare
Nr. Tipul de teren
Crt.
1. Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, de îndesate
medie, în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi
orizontale (având înclinarea mai mică de 10%)
2. Pământuri fine cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri
nisipoase şi prafuri, având e<0.7 şi 0.5< lc<0.75, în condiţiile
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
3, Pământuri fine cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri
nisipoase-argiloase, având e < 1.0 şi 0.5 < lc>= 0.75, în
condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
4. Pământuri fine cu plasticitate mare ({¡>>20%): argile nisipoase,
argile prăfoase şi argile, având e<l.l şi 0.5<lc<0.75, în condiţiile
unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale.
5. Pământuri ioessoide, aparţinând grupei A de pământuri sensibile
la umezire., definite conform normativului P7-200G
6. Kmpluturi de provenienţa cunoscută, conţinând materii organice
sub 6%, realizate organizat,
sau având o vechime mai mare de 10-12 ani şi necompactate
iniţial
iii. Terenuri dificile

pământurile loessoide aparţinând grupei B de pământuri sensibile la umezire, definite

conform [53], pământurile argiloase cu umflări şi contractii mari, pământurile cu continui
ridicat de materii organice (peste 6%), terenurile în panta cu potenţial de alunecare.
Din punctul de vedere ai prezenţei apei subterane pe amplasament, se analizează
ë situaţii care trebuie avute în vedere ia definirea categoriei geotehnice:
1. Excavaţia nu coboară sub nivelul apei subterane şi nu sunt necesare epuismente;
2. Excavaţia coboară sub nivelul apei subterane şi se prevăd îucrări normale de
epuismente directe sau drenare, fără riscuri de degradare ale unor structuri
alăturate;
3. Excavaţia coboară sub nivelul apel subterane, în condiţii hidrogeoiogice
excepţionale, impunându-se lucrări de epuismente cu caracter excepţional.
3. Clasificarea construcţiilor după importanţă în vederea definirii categoriei
geotehnice se utilizează clasificarea construcţiîiorîn
ë categorii de importanţă:
1. Excepţională;
2. Deosebita;
3. Normaiă;
4. Redusă.
Categoria geotehnică depinde şi de modul în care realizarea excavaţiilor, a
epuismenteior şi a lucrărilor de infrastructură aferente, poate afecta construcţiile şi
reţelele subterane aflate în vecinătate.
Se pot distinge, din acest punct de vedere, 3 situaţii:
4. Risc inexistent sau neglijabil al unor degradări la construcţiile sau reţelele
învecinate;
4. Risc moderat ai unor degradări la construcţiile sau reţelele învecinate;
4. Risc major de degradări la construcţiile sau reţelele învecinate.
De regulă factorul cei mai defavorabil determină nivelul riscului geotehnic şi
încadrarea în categoria geotehnică, Tabelul 2.8.
Tabelul 2.8. încadrarea în categorii geotehnice
Factorii de avut Exemple de corelare
în vedere Ex.l Punc Ex. 2 Punc Ex, 3 Punc
taj ta] taj
Condiţii de teren Terenuri 2 Terenuri 3 Terenuri 6
bune medii dificile
Apa subterană Fără i Cu 2 Cu 4
epuisme epuisme epuisment
nte nte e
normale excepţion
ale
Redusă ¿. Normaiă 3 Deosebită D
lasificarea -
construcţiei excepţion
după categoria ală
de
importanţăron
solidarea
fundaţiilor
Pentru a
facilita
încadrarea
lucrării într-o
categorie
geotehnică se
recomandă
folosirea
urmatoarei
metodologii:
se atribuie
fiecairuîa
dintre
cazurile
aferente
celor 4
factori
prevăzuţi în
tabelate
anterioare
un număr
de puncte,
specificat în
dreptul
cazului
respectiv;
se
însumează
punctele
corespunzăt
oare celor 4
factori;
la punctajul
stabilit pe
baza celor 4
factori se
adaugă
puncte
corespunzăt
oare zonei
seismice,
având
valoarea
acceleraţiei
terenului
pentru
proiectare
a{g)
definita în
[51], astfel:
do
uă puncte
pentru
zonele cu
a(g) >=
0,24 g; un
punct
pentru
zonele cu
a{g) = (0.16
... 0.2Q)g;
încadrarea
în categorii
geotehnice
se va face
 în funcţie
de punctajul
total, în
concordanţă
cu Tabelul
2.9.
l abeiui 2.9.
Riscul geotehnic
- categoria
geotehnică
Nr. Ort
Tip

1. Red
2 Mod
3. Ma
2.2
.
4
,

A
n
a
l
i
z
a

s
t
ă
r
i
i

c
e
l
o
r

t
r
e
i

s
u
b
s
i
s
t
e
m
e
:

t
e
r
e
n
u
l
d
e

f
o
n
d
a
r
e
,

f
u
n
d
a
ţ
i
a

ş
l

s
u
p
r
a
s
t
r
 u
c
t
u
r
a

c
o
n
s
t
r
y
c
ţ
i
i
e
i
La
elaborarea
soluţiilor de
consolidare a
fundaţiilor un
roi important îl
deţin metodele
de stabilire a
cauzelor
degradărilor şi
avariilor, mai
ales ci
fundaţiile fiind
situate în teren,
cauzele
degradărilor se
datorează
modificărilor
stării fizice a
terenului.
Degradă
rile existente ia
fundaţiile unei
construcţii
determină
degradările
suprastructurii
şi sunt în
strânsă legătură
cu acestea.
Alegerea
soluţiilor de
consolidare
trebuie să fie
precedată de
efectuarea unei
expertize a
întregii
construcţii.
Din
cercetarea unui
mare număr de
construcţii
existente,
rezultă că
necunoaşterea
proprietăţilor
de deformaţie
3 unor
pământuri
slabe de
fundare a
condus la
subdimesionar
ea tălpilor
fundaţiilor, cu
toate
implicaţiile
legate de acest
aspect.
Degradă
rile apărute sa
fundaţii, în
special
deplasări sau
deformaţii aie
fundaţiilor, nu
se distribuie pe
o lungime
mare a
construcţiei,
ele tinzând să
se concentreze
pe zonele în
care structura
este
distorsionată la
maxim şi
coincid cu
zonele slăbite
ale structurii.
Pe aceste zone
fisurile sunt în
număr limitat,
fiind fisuri
izolate sau
fisuri multiple.
în cele
mai multe
cazuri
degradările
apărute ia
fundaţii pot fi
puse în
evidenţă prin
degradările
observate 1a
elementele
suprastructurii.
Orice
degradare
apărută ia
fundaţii are ca
implicaţii
imediate
antrenarea în
mişcare a unor
elemente ale
suprastructurii,
în care se
produc avarii
funcţionale sau
structurale.
Din
acest motiv
releveul
degradărilor
apărute în
elementele
suprastructurii
permite
stabilirea
zonelor în care
sunt posibile
apariţii ale
unor degradări
la fundaţii.
Releveul
degradărilor se
reprezintă pe
elemente
desfăşurate:
pereţii
subsolului,
parterului,
etajului, şi
trebuie să
cuprindă
următoarele:
4. Tipul
degradărilor:
igrasie, fisuri
înclinate,
fisuri
verticale
 etc.,
Poziţia
degradărilor,
Vecinătăţi Fără 1 Risc 3 Risc V
riscuri moderat major
Riscul geotehnic Redus 6 Moderat 11 Mare 19

1. Date ce caracterizează degradarea apărută: direcţie» deschidere, lungimea pe care

apare, adâncimea, dacă penetrează sau nu elementul,
1. Poziţia sondajelor ia fundaţii,
1. Poziţia forajelor geotehnice,
1. Punctele cardinale,
1. Poziţionarea elementelor structurale afectate pe pianul general.
Fundaţiile sunt elemente ascunse, a căror stare generală pe toată suprafaţa
construcţiei este greu de stabilit. Practic este imposibilă decopertarea tuturor fundaţiilor
pentru a le stabiii starea. De aceea stabilirea stării lor se poate face prin sondaje executate în
zone caracteristice ale construcţiei. Analiza va viza atât fundaţiile pereţilor/stâlpilor exteriori,
cât şi fundaţiile pereţilor/stâlpilor interiori.
în anumite cazuri {fundaţii pe piloţi) verificarea fundaţiilor este deosebit de dificilă,
sondajele la fundaţii stabilind elemente generale: numărul de piloţi, diametrul, talpa
radierului. Verificarea stării pământului se va face în acest caz folosind metode de încercare
"in situ": CPT, OPt, DM etc.
O metodă modernă de investigare a terenului de fundare este folosirea geo radarelor,
care pot furniza informaţii reale despre starea terenului; indiferent de adâncimea la care
stratul studiat este situat
Sondajele la fundaţii reprezintă o primă cale de detectare a cauzelor degradărilor
fundaţiilor, numărul lor depinzând de amploarea şi modul de repartizare a avariiiior pe
construcţie, gradul de neuniformitate în concepţia corpului de fundaţie, privitor atât ia
aspectele geometrice, cât şi la natura materialelor încorporate.
 Descoperirea ambelor feţe ate corpului fundaţiei permite efectuarea de încercări
nedistructive, stabilirea compactităţii, precum şi prezenţa şi identificarea armăturii cu
pahometre.
Diagrama deplasării pereţilor şi blocul diagramă a) ta sării construcţiei, reprezintă surse
importante de informaţii în vederea stabilirii cauzelor apariţiei unor defecte. Aceste elemente
se determină prin urmărirea în timp a construcţiei.
Diagrama deplasării unor pereţi poate oferi informaţii importante cu privire la cauza
care a produs degradările construcţiei: înclinarea fundaţiei, tasări neuniforme pe toată
lungimea fundaţiei, tasări diferenţiale etc. De asemeni aceasta poate indica zona în care sunt
concentrate defectele maxime. înregistrarea mărimii tas arii şi evoluţiei acesteia în timp poate
oferi indicaţii privind: zona în care au apărut valorile maxime aie tasărilor, în corelaţie cu cea
a defectelor, tipul de deplasare înregistrat de construcţie (uniformă, Inegală, basculare),
corelarea evoluţiei tasărilor cu factorii externi (modificarea nivelului apei subterane, regimul
de precipitaţii, apariţia unor factori perturbatori exteriori: vibraţie, circulaţie, supraîncărcări
etc.).
Prezentarea detaliată a tuturor elementelor se poate face în fişa degradărilor. Pentru o
analiză a cauzelor defectelor ia fundaţii se impune o prezentare detaliată a defectelor Ia
fundaţii, care să cuprindă:
1. Elementele de identificare a construcţiei;
1. Condiţiile de exploatare, climatice, morfologice, geologice, seismice, hidrogeologice şi
geotehnice;
Condiţii speciale;

4. Relevarea şi prezentarea construcţiei din punct de vedere funcţionai, arhitectural,

structural;
4. identificarea transformărilor suferite de construcţie în decursul exploatării sale, din
punct de vedere funcţionai, arhitectura!,, structurai;
6- Observaţii asupra stării tehnice a construcţiilor vecine şi analiza influenţei eventualelor
defecte ale acestora asupra defectelor clădirii analizate;
4. Starea tehnică a clădirii, cu precizarea tuturor degradărilor care au apărut atât ia partea
de construcţii cât şi la cea de instalaţii;
4. Analiza rezultatelor urmăririi în timp a construcţiei şi a evoluţiei degradărilor
construcţiei;
4. Aprecierea cauzelor care au condus ia apariţia degradărilor ia fundaţii;
 4. Soluţii de consolidare propuse;
4. Selectarea soluţiei de consolidare adecvate, ţinând cont atât de considerente economice
cât şi de posibilităţile de realizare a soluţiei în cazul concret dat.
23* Pricspalete tipuri de pământuri şl comportarea lor la variaţia încărcărilor exterioare şl
la acţiunea factorilor perturbatori
23,1= Generalităţi, clasificări
Pământurile se definesc ca fiind o categorie de roci sedimentare, detrítica, cu legături
necimentate între fragmentele solide (având dimensiuni <2mm). Pământurile care alcătuiesc
terenul de fundare sunt identificate şi clasificate în funcţie de caracteristicile fizico mecanice
determinate prin încercări de laborator asupra unor probe recoltate de pe amplasament sau
prin încercări "in siîu?i.
Terenul de fundare este alcătuit din straie de pământ având caracteristici geotehnice
distincte. Pe baza rezultatelor încercărilor de laborator sau/şi pe teren se delimitează
stratificata terenului, în pian şi în secţiune, având caracteristici variabile între anumite limite.
Atunci când în interiorul unui strat apar porţiuni cu proprietăţi distincte, se conturează
elemente ca:
ë Orizontul: delimitat în grosime.
Lentila: delimitată în pian şi în grosimea stratului,
ë Zona: delimitată în pian.
Evaluarea corectă a stratlficaţiei terenului de fundare şi a caracteristicilor geotehnice
ale fiecărui strat este deosebit de importantă pentru evaluarea unor posibile degradări ia
fundaţii.
Pământurile se clasifică după mai multe criterii, principalul criteriu fiind cei a!
fracţiunii granulare, Tabelul 2.10.:
în afara fracţiunilor granulare principale se întâlnesc şi pământuri compozite, alcătuite din o
fracţiune principală şi una sau mai multe fracţiuni granulare secundare. De exemplu: pietriş
nisipos - sa Gr, pietriş fin cu nisip mare - csaFGr, praf cu nisip mijlociu - rnsaSh nisip fin
prăfos - siFSa, praf cu nisip mare şi pietriş mic - fgrcsaSi, argilă cu nisip mîjtoeiu - msaCl,
pietriş şi nisip în proporţii egale ~ Gr/Sa etc.

² - ------² - ----- ------- ----- ------------- --- ----- ²------------------- ²

;
în contextul standardului SR EN ISO 14688-2:2005, termenul diiatanţă .se utilizează pentru
caracterizarea pământurilor coezive prin urmărirea separării apei din pământ.
 Pământuri necoezive şl cele coezive sunt clasificate funcţie de dimensiunea maximă a
granulei predominante,, conform Tabelului 2.11,
iabeiui 2.11. Clasificarea pământurilor necoezive
fracţiuni ale Subdiviz Simbo Mărimea
pământului iuni luri particulelor [mm]
Pământ foarte Blocuri mari Lbo >830
grosier Blocuri Bo >200 până la 630
Bolovănls Co >63 pană ţa 200
Pământ grosier Pietriş Gr >2,0 până ia 63
Pietriş mare CGr >20 până la 63
Pietriş mijlociu MGr >6,3 până ia 20
Pietriş mic FGr >2,0 până la 6,3
Nisip Sa >0,063 până ia 2,0
Nisip mare CSa >0,63 până ia 2,0
Nisip mijlociu MSa >0,2 până la 0,63
Nisip fin FSa >0,063 până la 0,2
Pământ fin Praf Si >0,002 până la 0,063
Praf mare Csl >0,02 până la 0,063
Praf mijlociu Msi >0,0063 până ia 0,02
Praf fin Fsi >0,002 până ia
0,0063
Argila CI <0,002
O altă clasificare bazată pe comportarea pământurilor sub acţiunea încărcărilor
exterioare şi a factorilor exteriori (solicitări dinamice, modificarea umidităţii, cicluri îngheţ
- dezgheţ etc.) împarte pământurile în 3 grupe: Pământuri bune, conform Tabelului 2,6,
Pământuri medii, conform Tabelului 2.7, Pământuri dificile (pământuri cu caracteristici
speciale); Nisipuri a fanate,
ë Nisipuri afânate susceptibile la lichefiere sub acţiuni seismice,
ë Pământuri coezive cu consistenţă redusă, $c<0,5,
ë Pământuri loessoide aparţinând grupei B de pământuri susceptibile la umezire,
Pământuri argîloase încadrate în categoria pământurilor cu umflări şi
contracţii mari (PKCM), fiind active şi foarte active,
ë Pământuri cu conţinut ridicat de materii organice (mâi, nămol, turbă),
 ë Terenuri în pantă cu posibilitate de alunecare, Kmpluturi care nu se încadrează
în Tabelul 2.6 şi Tabelul !.7, Pământuri gelive etc.
Diagrama pentru identificarea şl descrierea pământurilor este prezentată în Fig, 2.7.

23.2. Caracteristici geotehnlce şi cauzele degradării pământurilor

23.!.1. Pământuri necoezive (grosiere şl foarte grosiere) 1 Pământurile
nisipoase
Pământurile nisipoase se caracterizează prin valori ale capacităţii portante mari. De
asemenea valoarea modului de deformaţie liniară are valori mai mari de ISOOOKPa,
caracterizând o deformaţie redusă a acestor strate, Clasificarea pământurilor nisipoase după
starea de îndesa re este prezentată în Tabelul 2.12-;
Tabelul 2.1z. Clasificarea pământurilor nisipoase
Nisipuri Starea de îndesa re
îndesat Cu îndesare Afâna
ă medie tă
Indicele porilor e
Nisip cu pietriş, nisip mare, <0,55 0,55-0,70 >0,70
nisip mijlociu
Nisip fin <0,60 0,60-0,75 >0,75
Nisip prăfos <0,60 0,60-0,80 >Q;80
Depozitele de nisipuri afânaîe prezintă o compresihHitate ridicată, impunând
adoptarea unei capacităţi portante scăzute cu scopul evitării tasării excesive a fundaţiilor.
Nisipurile afinate aflate desupra nivelului apei sunt de obicei umede (din cauza coeziunii
capilare), putând fi săpate în taluzurî verticale până la adâncimi care nu depăşesc G,50m.
Totuşi, se recomandă obligativitatea prevederii unor sprijiniri verticale pentru a evita
producerea unor prăbuşiri provocate de uscare sau de efectul vibraţiilor. Ele pot fi
identificate pe teren după următoarele criterii, Tabelul 2.13.:
labelui 2.13. _identificarea pământurilor nisipoase.
Descriere încercare SPT
foarte afânat Kşor de săpat cu cazmaua <4
Afânat Kşor de săpat cu cazmaua sau de 4...10
penetrat cu tija metalică
îndesare Dificil de săpat cu cazmaua sau de 10..30
 miilocie penetrat cu tija metalica
îndesat Foarte dificil de penetrat cu tija metalică. 30...5
Săpare prin excava re mecanica 0
Foarte îndesat Dificil de săpat 50
Situaţii speciale apar în cazul în care un pachet de nisip afânat se găseşte sub o
crustă argiloasă, stratul de nisip fiind stratul purtător de apă subterană, Fsg. 2.8.
! Afanare
ig. !.8. enomenul de antrenar* ~ " oc c * verticală a particulelor f'me
In cazul înlăturării apei prin săparea în argilă se poate produce fenomenul de
antrenare hidrodinamică pe verticală a particulelor fine, conducând la afânarea mai
pronunţată a pachetului de nisip.
O altă situaţie specială o constituie depozitele de nisip, fin sau mijlociu, cu un
conţinut mai mare de 3% de materii organice, saturate cu apă, numit şi chisai. Valoarea
presiunii acceptabile la aceste depozite scade foarte mult (pacc=150KPa) având valori
reduse ale unghiului frecării interne <j>=15° şi ale greutăţii vofumice y~19KN/m3.
!. Pietrişuri şl holcuri (bolovâniş)
Pietrişurile sub forma de depozite aluviale sunt de obicei amestecate cu nisipuri în
proporţii variate. Funcţie de gradul de îndesa re [\D, %} nisipurile şi pietrişurile se clasifică
conform Tabelului 2.14.
¡abeiui 2.14. _ Clasificarea pământurilor după gradul de îndesare
Termen calificativ Grad de îndesare,

Foarte afânat De la 0 până ia 15

Afanat De la 15 până la 35
îndesare medie De ia 35 până la 65
îndesat De la 65 până la 85
Foarte îndesat De la 85 până ia 100
Pietrişurile sau pietrişurile cu nisip, cu îndesare mijlocie sau îndesate se
caracterizează printr-o capacitate portantă ridicată şi compresibilitate redusă.
Rezistenţa acestor roci depinde de grad ui de îndesare şi prezenţa argilei (ca şi
liant). Prezenţa argilei sau a prafului la contactul dintre particulele solide poate întrerupe
contactul dintre acestea, comportarea pământului la forfecare depinzând de consistenţa
 acestui liant. Se consideră ca o cantitate mai mare de 30% de argilă, întrerupe contactul
dintre particulele solide.
De asemenea prezenţa unei cantităţi mai mari de 40% de argilă în compoziţia acestui
pământ micşorează portanţa stratului. în aceste cazuri valoarea presiunii acceptabile pe
teren depinde de consistenţa pământului coeziv (lc=0,5 ~ 1.0 / argilă sau praf).
Spălarea sau dizolvarea materialului fin {argilă sau praf} dintre granulele
depozitelor de pietriş poate avea ca rezultat creşterea permeabilităţii pământului şi
micşorarea stabilităţii depozitului.
în general boiovănişuriie şi pietrişurile constituie terenuri bune de fundare, cu
condiţia ca grosimea lor să fie suficient de mare şi să fie amplasate pe pământuri tari sau
stâncoase. Rezemarea lor pe strate moi, deformabile, poate să conducă la pomparea
particulelor grosiere în straiele moi şi la scufundarea lor.
Situarea unui strat de pietriş sau bolovăniş sub nivelul apei (strat saturat) nu modifică
presiunea acceptabilă pentru acest tip de terenuri, modificându-se doar valoarea unghiului de
frecare interioară (în sensul unei micşorări cu 1 - 2°). Datorita prezenţei apei scade unghiul
taiuzului natural de la 35° ^a maxim 25°, în cazul pământurilor saturate. Se modifică şi
valoarea greutăţii volumice, care poate să crească de ia 18,5kN/m3 în stare naturală -la
20kN/m3 în stare saturată. în cazul în care aceste acumulări apar prin cădere
liberă, ele poartă denumirea de grohotişuri caracterizate prin neumformitate mare şi
compresibilitate neuniformă în plan.
O altă categorie de pământuri care necesită o atenţie deosebită sunt pământurile
sufozive. Acestea sunt depozite cu o compoziţie granuiometrică neuniformă, care face
posibilă deplasarea particulelor fine prin porii dintre particulele mai mari, antrenarea ior de
către curenţii de apă de infiltraţie şi extragerea, în final, înafara masivului de pământ. Pe
măsura extragerii particulelor fine, creşte afânarea şi permeabilitatea pământului şi efectul
de antrenare şl diziocare se extinde treptat asupra particulelor din ce în ce mai mari.
Criteriul de recunoaştere a pământurilor care prezintă pericol de sufozie este dat de relaţia:
^ > f032 + 0 ¡^ ² ii 1
Ŷ ¿7 Ho
23,1.2« Pământuri coezive
1. Vrgilele
Sunt pământuri alcătuite din particule ale căror dimensiuni au valori mai mici de
0,005mrn, Particulele argîloase s-au format prin dezagregarea chimică a rocilor preexistente
şl au o compoziţie mineralogică foarte complexă.
 Argilele au porozitate ridicată, dar cu toate acestea sunt practic impermeabile,
coeziunea variind cu conţinutul de apa (umiditatea), frecarea interioară fiind mică.
Pentru activitatea de cercetare curentă, înainte de analizele de laborator este necesară
o Identificare pe teren a acestora. Această identificare se poate face, conform [81], pe baza
criteriilor următoare, Tabelul 2.15,
îabelui 2.15. Consistenţa pământurilor argîloase
Starea Identificare Coeziunea
pământului c[KPa]
Plastic Se scurge printre degete ia presare. <20
curgătoare
Plastic moale Se mulează ia presare uşoară. Se sapă 20 - 40
uşor.
Plastic Se mulează la presare puternică cu 40-75
consistentă degetele. Suficient de uşor de săpat.
Poate fi rulat în bastonaşe de 3mm
grosime fără să se fărâmiţeze.
Plastic Nu se poate mula între degete. 75 -100
vârtoasă Bastonaşeie se
sfărâmă. Dificil de săpat
Tare Foarte tare. Se fărâmiţează prin >100
apăsare. Dificil de
săpat
Deoarece compresibilitatea acestor pământuri depinde de conţinutul de apă,
capacitatea portantă, pacc? a acestora depinde de consistenţa ior; Pământuri curgătoare;
pacc~0kPa, Pământuri plastic curgătoare: pacc=40KPa,
ë Pământuri mol: pacc=80KPa,
ë Pământuri consistente: pacc=150KPa, Pământuri
vârtoase: pacc=300Kpa.
Identificarea pământurilor coezive ca argile sau prafuri poate fi făcută şi pe baza încercării
pământului uscat, astfel

1. Rezistenţa slabă a pământului uscat: pământul uscat se dezintegrează sub

apăsare a degetelor uşoară sau moderată = praf (Silt - Si),
 2. Rezistenţă medie a pământului uscat: pământul se dezintegrează sub apăsare
puternică a degetelor şi rămâne în bucăţi cu coeziune = argilă prăfoasă (silty
clay - siCi) sau praf argilos (ciayey silt - ciSi),
3. Rezistenţă ridicată - se sparge în bucăţi 5 argilă (Clay - Ci), dacă nu este
rezultatul unei cimentări.
Kn alt parametru important pentru identificarea stării pământurilor coezive este
rezistenţa ia forfecare nedrenată (c^ kPa). Funcţie de acest parametru, pământurile coezive
se împart conform Tabelului 2.16.:
Tabelul 2.16, Rezistenţa ia forfecare nedrenată a pământurilor fine
Rezistenţa ia forfecare Cu [kPa]
nedrenată a pământurilor
fine {argilelor}
Extrem de slabă <10
Foarte slabă De ia 10 până la 20
Slabă De ia 20 până la 40
Medie De la 40 până la 75
Ridicată De ia 75 până Sa 150
Foarte ridicată De ia 150 până la 300
Externi de ridicată3 >300
5
Materialele a căror rezistenţă la forfecare este mai mare decât
3G0kPa se pot comporta ca roci slabe şi se recomandă să fie
descrise ca roci.
!. Pământuri prăfoase
Se prezintă sub formă de depozite aluvionare, glaciale sau sub formă de depozite
eoliene "(loessul). Pământurile de origine glacială sau aluvionară sunt în general acvifere şi
de consistenţă moale. Ele se numără printre pământurile cele mai dificile deoarece sunt
foarte susceptibile la cedare sau "fierbere" (ia executarea săpăturilor). Având afinitate la apă,
ele nu pot fi drenate prin metode obişnuite de coborâre a nivelului apei. De asemenea sunt
sensibile ia acţiunea îngheţului şi dezgheţului.
Trebuie subliniat faptul că, cu conţinut mai mare de 10% praf, la umezi rea lor
puternică, devin instabile, curgătoare. Din acest motiv, pământurile prăfoase au capacitatea
portantă cea mai mică, fiind în generai terenuri de fundare mijlocii sau dificile.
 în cazul în care acest pământ are în compoziţie argilă şi nisip, el se mai numeşte şi lut
Se poate aprecia că în compoziţia Iul, lutul conţine procente egaie de nisip, argilă şi praf.
Dacă una dintre fracţiuni predomină, ei se numeşte nisipos, argilos sau prăfos.
Dintre acestea cel mai dificil este lutul prăfos, care prezintă caracteristici geotehnice
defavorabile: îngheaţă uşor, în contact cu apa devine curgător, are porozitate mare, este
compresibil. Toate aceste fac ca luturile prăfoase să nu reprezinte terenuri bune de fundare,
având presiuni acceptabile de maxim 150KPa.
23.2.3. Roci siâncoase
1. Gresiile
în stare neaiterată, au o capacitate portantă bună, pacc=4G0KPa. Chiar atunci când sunt alterate
se poate conta pe presiuni acceptabile normale pacc=200KPa. Activitatea apei

poate conduce la o alterare neregulată şi profundă.

Extinderea şi tipul alterării depinde de natura cimentului care
leagă particulele. Kn ciment argilos conferă gresiei o
rezistenţă scăzută, putându-se înmuia în contact cu apa sau
prin îngheţ - dezgheţ. Dacă cimentul este calcaros, el poate fi
dizolvat într-o măsură mal mare sau mai mică în cadrul
masivului, formând u-se pungi sau buzunare umplute cu nisip
afânat şi distribuite haotic în masa rocii.
3. isturi
ce găsesc adesea în stare alterată, având consistenţa unei argile moi până ia vârtoasă.
în stare nealterată, pot avea presiuni acceptabile de până la 200KPa. Knele roci din această
categorie sunt susceptibile la înmuiere în contact cu apa.
3. Pământuri marnoase
Pământurile marnoase sunt pământuri argiloase cu conţinut de carbonat de calciu mai
mare de 5% din greutatea lor.
Funcţie de conţinutul de CaC03 acestea pot fi:
ë Argile marnoase: 5 - 20% CaC03,
ë Marne argiloase: 21 - 35% CaC03,
ë Marna: 36 - 65% CaC03,
 ë Marnă calcaroasă: 66 - 75% CaC03,
Atunci cănd conţinutul de carbonat de calciu este mai mare de 75%,
pământul se consideră calcar.
Ele au o structură fină asemănătoare cu a argilelor, cu o culoare care variază de la
albicios la negru. Aceste formaţiuni sunt mult fisurate la suprafaţă, zonele fisurate fiind
înmuiate ca urmare a infiltraţiei apei. Dizolvarea modulilor calcaros! poate conduce la
formarea unor goluri mici, frecvente în masa de marnă. Chiar dacă depozitul poate fs înmuiat
la suprafaţă, spre adâncime înmuierea se limitează numai la vecinătatea fisurilor, în
adâncime, fisurile se închid, roca devenind tare şi omogenă. Poate fi estimată o capacitate
portantă a marnei nedegradate de până la la 4Q0-500KPa.
Prezenţa apei din precipitaţii în fisurile din marnă poate conduce la existenţa unui
nivel de apă de infiltraţie care să producă un aflux puternic de apă la subsoluri. Apa existentă
în fisurile din marnă poate conţine sulfaţi, ceea ce îl conferă o agresivitate chimică faţă de
mortare şi betoane.
Pentru evaluarea capacităţii portante pe teren se recomandă folosirea încercării
cu placa.
= r

Creta poate fi întâlnită sub formă de depozite cu materia! relativ moale, fărâmiţat, până
la masive tari, omogene.
înmuierea cretei are loc datorită acţiunii îngheţului - dezgheţului sau infiltrării de sus
în jos a apei. Zona înmuiată se poate extinde până ia 15m. Creta se poate înmuia şl prin
acţiuni mecanice: forare, forarea piloţilor etc.
Creta alterată poate varia ca stare fizică de ia un material de consistenţa plastică până
la aglomerări de bucăţi tari, înglobate într-o masă moale.
Pentru aprecierea stării acestui material se recomandă foraje rotative cu ammetrul mai mare
de 10cm.

încercarea cu placa este cel mai indicat mijloc de obţinere 3 valorii presiunii limită şi
a tasării probabile. lăsările în diferite faze ale încercării sunt relativ mari (apropiate de cele
ale unui praf îndesat), ceea ce recomandă tratarea masivelor de cretă ca şi pământurile,
respectiv cu prelucrarea rezultatelor încercărilor de laborator pe probe "netulburate" sau a
încercării de penetrare standard.
5, ralcarul
 Este o rocă sedimentară în compoziţia căreia întră în -cantităţi importante carbonatul
de calciu alături de minerale argiioase. Ele se formează prin participarea carbonatului de
calciu în bazine marine (caicare marine), prin fixarea algelor, coralilor (calcare anorganice),
în ape puţin adânci etc. Culoarea lor variază de la verzui, cenuşiu, ia galben, roşcat.
Calcarele sunt în general mai tari şi mai puţin expuse ia alterare în profunzime.
Datorită acestor considerente pot fi recomandate presiuni acceptabile până la 400KPa.
Totuşi trebuie avută în vedre posibilitatea existenţei unor caverne sau fisuri adânci, umplute
cu material înmuiat. Prăbuşirea unor zone aflate la suprafaţă în cavernele existente în
caicare poate conduce la apariţia unor mase de fragmente afânate.
Atunci când nivelul apel subterane se ridică în timp este posibilă apariţia unei
subpresiuni a apei datorită circulaţiei acesteia prin fisurile existente în masivul calcaros.
3. caracteristică importantă pentru comportarea rocilor (moi sau stâncoase) este
apariţia fenomenului de alterare sau existenţa unul sistem de discontinuităţi structurale
reprezentate prin strat ificaţie, şîstuozitate, fisuri, toate acestea influenţând negativ
comportarea rocii la şocuri.
Rocile stâncoase au un unghi de frecare interioară ce variază funcţie de fisurare şi alte
elemente de discontinuitate, între 9 - 37°, iar coeziunea între 20 - 7G00GKPa.
Coeziunea în masiv este dată de relaţia:
rm-X'r'r (2)
Knde ; 1 (3)
1 + 2,3-o-logy
în care A - coeficient de reducere,
c - coeziunea determinată în laborator,
h - înălţimea stratului,
3. - grosimea medie a stratului (valoarea medie a intervalului între fisuri),
a - coeficient în funcţie de rocă, grad de alterare, fisurare şi mărimea coeziunii.
Valorile iui a -f { c ) sunt date în Tabelul 2.17. (Fisenko, 1964}.
Tabelul 2.17. Valorile a
Nr Tipul de rocă c [da a
. N/cm2]
Cri
1. Roci argiioase nisipoase, slab consolidate, slab 4-9 0,
fisurate (1-3 fisuri/ml). Roci eruptive puternic 5
 alterate
2, Roci argiioase - nisipoase, fisurate (2 - S 10-20 2
fisuri/mi).
3. Roci eruptive caolinizate 30-80 2
4. Roci argiioase - nisipoase, cu fisuraţie medie (5- 30-80 3
3 fisuri/ml). Roci eruprive şi cristaline
epimetamorfice.

5, Roci semistâncoase stratificate, cu fisuraţie 100 - 3

predominantă (8 ~ 10 150
fisuri/ml). 150- 4
170
170 - 5
200
6. Roci semistâncoase masive cu fisuraţie 200 ~ 6
predominantă (8 -10 fisuri/ml). 300
>300 7
7. Roci eruptive cu sisteme de fisuraţie dezvoltate >200 1
(>10 fisuri/ml). 0
23=2,4, Pământuri cu comportament special
Există pământuri cu caracteristici speciale faţă de celelalte pământuri, chiar dacă din
punct de vedere al compoziţiei granulometrice nu prezintă modificări apreciabile.
Proprietăţile acestor pământuri se modifică sub acţiunea factorilor exteriori (solicitări
dinamice, variaţii de umiditate, cicluri îngheţ - dezgheţ etc.)
1. Pământuri sensibile ia umezire (PcU)
Pământurile sensibile la umezire sunt pământuri care sub acţiunea încărcărilor
transmise de fundaţie sau numai sub sarcina geologică, se tasează suplimentar odată cu
creşterea umidităţii peste anumite limite. Din această categorie fac parte loessuriie şi
pământurile ioessolde, ele fiind cunoscute şi sub denumirea de pământuri macroporice.
Caracteristic acestor pământuri este faptul că structura lor se prăbuşeşte, fie sub
acţiunea greutăţii proprii, fie sub acţiunea sarcinilor exterioare, ca urmare a slăbirii, prin
umezirea legăturilor coloidale a gelului silicic sau prin dizolvarea sărurilor cristaline la
contactele intergranulare.
 Identificarea preliminară pe teren a PSK se face pe baza următoarelor criterii:
Examinarea vizuală a pământului: culoarea gălbui - roşiatică şi porii vizibili
cu ochiul liber,
Timpul de dezagregare a unui cub confecţionat din pământul respectiv, cu
latura de lem, prin introducerea în apă va fi de max 30 secunde, Prin apăsare
între degete pământul nu se deformează vizibil, ci se sfărâmă.
Kmezirea terenului de fundare se poate datora următorilor factori:
ë Modificarea umidităţii ca urmare a acoperirii acestuia cu construcţii,
platforme, drumuri etc.,
Schimbări naturale în regimul hidrologic al amplasamentului. Modificări
structurale ale arealului prin excutarea unor sisteme de irigare, umplerea unor
văi care au avut un efecî d ren a nt, executarea unor umpluturi ia baza
versanţilor, acumularea în timp a apel din precipitaţii, din reţelele edilitare
etc.,
ë Creşterea locală a umidităţii datorită infiltrării în teren {în denivelări ale
terenului) a apelor de suprafaţă sau scurgeri din burlane la care nu există
evacuare în reţeaua de canalizare pluvială.
Dezvoltarea tasăriior suplimentare din umezire este funcţie de lăţimea sursei de umezire şi de
intensitatea procesului de umezire.

!. Terenul de fundare !. Pământuri eu

umflări şi contracţii mari(PUrM)
Sunt pământuri argiloase, caracterizate de proprietatea de a-şi modifica volumul ca
urmare a variaţiilor de umiditate. Astfel, prin mărirea umidităţii ele suferă măriri de volum,
iar prin micşorarea umidităţii suferă micşorări de volum. Ciclurile succesive de umflare -
contracţie conduc apariţia în zonele superioare ale terenului a unor fisuri şi crăpături cu
deschidere de până ia 5 - lOcm, pe adâncimi care ating 2 - 2,S0m, Fig. 2.9.
secţiune ver ticăia veder? in plan
Fig. 2.9. Macro şi microfisuri a pământurilor argiloase active
Ca răspândire, PKCM se întâlnesc în următoarele zone geografice aie României,
Fig. 2.10,
Fig. 2.10. Răspândirea pământurilor cu umflări şi contracţii mari pe teritoriul
României
ë " în zonele subcarpatice şi piemontale ale Olteniei, Munteniei, şi izolat în
 Moldova şl Dobrogea,
ë în Podişul Transilvaniei şi în special în zona nordică, în zonele colinare dinspre
Câmpia de Vest,
în zonele de luncă şi terasă ale unor râuri din Podişul Moldovei.

Pământurile cu umflări şi contracţii mari sunt întâlnite în literatura de specialitate sub

denumirea de pământuri contractile sau expansive. Ele sunt pământuri argiloase care prezintă
variaţii de volum însemnate, ca urmare a variaţiilor de umiditate, ce pot conduce ia degradări
ale fundaţiilor şi construcţiilor cu adâncime mică de fundare.
La variaţii de umiditate, comportarea PKCM esîe următoarea;
în perioadele secetoase sau la micşorarea umidităţii pământului (prin uscare)
apar în teren crăpături de contracţie sub forma unei reţele poligonale, care
produc în zona activă o micşorare a volumului pământului şi antrenarea în jos a
unei părţi a construcţiei. Efectul este sesizat în comportarea construcţiei doar
dacă talpa fundaţiei se găseşte în zona variaţiilor sezoniere de umiditate.
In perioadele umede sau ia creşterea umidităţii pământului apare în teren
fenomenul de umflare, de creştere a volumului pământului. Efectul umflării se
sesizează dacă talpa fundaţiei construcţiei se găseşte în zona variaţiilor de
volum. în cazul pământurilor foarte active poate apărea antrenarea fundaţiei prin
frecare pe suprafaţa laterală a acesteia.
in funcţie de variaţia de umiditate în pământ, se pot determina trei cazuri de extindere
în adâncime a variaţiei umidităţii pământului în adâncime, Fig. 2.11.
Faţă de situaţiile prezentate condiţiile locale ale fiecărui amplasment pot oferi valori
mai reduse ale adâncimii zonei variaţiilor sezoniere de umiditate. Plasarea tălpii fundaţiei la
adâncimi mal mari decât adâncimea variaţiei sezoniere de umiditate în pământuri contract ¡ie
elimină efectul variaţiei de volum asupra fundaţiilor.
cazul 1 10 X) 30W%
'a
"f"
1.
2.
Hw<2m
Hw >1Qm
Variaţia umidităţii terenului cu adâncimea apei subterane şi condiţiile
 climatice
cazul 10 20 -30'
Ävara ^ - Ź \
CGSKI lî

S1
2²
iarna
Identificarea şi caracterizarea PKCM se face pe baza unor indici care să reflecte
numeric comportamentul specific al acestor tipuri de pământuri. Principalii indici funcţie de
care se clasifică aceste pământuri sunt:
A2%
â - masa procentuală a particulelor cu dimensiuni mai mici de
Q,002mm
lp = wL - w - indicele de plasticitate
lA ² - Indicele de activitate al pământului

rn = 0,73(w£ - !0)% - criteriul de plasticitate

KL[%] - umflarea liberă ws [%] - limita de contracţie
c
v~ -²-^loO _ contracţia voiumică
qmax [i/g] - căldura maximă de umezi re,
w15% - capacitatea de reţinere a apei ¡a sucţîunea de 15 bar; Ŷ pu -
presiunea de umflare [MPa], wL[%] - limita superioară de plasticitate
{{imita de curgere).
Conîractilîtatea pământului poate fi evaluată şi funcţie de indicele de contracţie -
umflare icu, definit de relaţia;
^ = ------------------------------------------------------ [%] (4)
Pământurile pot prezenta următoarea activitate:
ë 0<lcu<0.25 - cu umflări foarte mari şi contracţii reduse; 0.25<icu<0,5
- cu umflări mari şi contracţii medii;
ë 0.5<lcu<0.75 - cu umflări medii şi contracţii mari; 0.75<!CK<X - cu
umflări reduse şi contracţii foarte mari.
Probabilitatea de a se produce variaţii importante de volum poate fi stabilită cu
relaţia:
â= ^=ÎLZl>0a (5)
4l+e
 unde e - indicele porilor pentru starea naturală,
eL - indicele porilor corespunător pământului argilos la limita de curgere
" loo-rÄ
Limitarea inferioară a zonei active de umflare se consideră astfel:
ta infiltrarea apei în terenul constituit din PKCIVl, limitarea inferioară se consideră
la adâncimea la care presiunea totală este egală cu presiunea de umflare a
pământului (pu) determinată în laborator,
La ecrsnarea suprafeţei terenului se consideră adâncimea stabilită pe cale
experimentală pentru fiecare zonă climatică, iar în lipsa acestora se consideră
adâncimea de 5,00m,
ë în cazul prezenţei apei subterane, limita inferioară a zonei active de umflare se
consideră cu 3,00m mai sus de nivelul iniţial a! apei subterane, dar nu mai jos decât
adâncimea stabilită în primul caz,
ë în cazul variaţiilor de umiditate, ca urmare a factorilor climatici, în lipsa unor
determinări experimentale, se consideră adâncimea de 3,00m.
O problemă importantă care apare ia pământurile contractile este şi apariţia unei Împmgen
suplimentare datorată fenomenului de umflare, asupra peretelui de subsol sau sistemelor de
sprijinire. Se poate considera că la un pământ foarte activ valoarea Kah=0,7 0,8.

ë Pământuri argiioase saturate, puternic compresibile

Pământurile argiioase saturate cu apă puternic compresibile sunt caracterizate prin
compresibilitate foarte mare (M2.3<5000 KPa) şi cu grad de umiditate mai mare de 0,8. în
această grupă se includ:
ë pământurile aluvionare, pământurile
marine,
ë pământurile lacustre
ë pământurile din delte,, pământurile din
mlaştini,
alte forme de sedimentare deiuvială şi aluviaiă.
După compoziţia granuiometrică alături de mâluri mai fac parte şi intercaiaţule de
argilă, argilă prăfoasă sau nispoasă, precum şi alte tipuri de pământuri aflate sub nivelul
apei. Pământurile de provenienţă aluvionară sunt caracterizate prin compresibilitate si
rezistenţă ia forfecare care nu variază cu adâncimea. Kneori pot apare şi incluziuni de
natură organică. Pot fi formulate următoarele aprecieri:
ë Având modulul de deformaţie redus {<5000 KPa), produc tasări mari în timp,
uneori neuniforme;
ë Având caracteristici de forfecare reduse (<i>-5-12\ c-10-2QKPa) au capacitate
portantă redusă, asigurarea stabilităţii construcţiilor care transmit încărcări mari
fiind dificilă;
Tasarea de consolidare se produce în timp îndelungat (uneori zeci de ani), mai
ales atunci când stratul are grosime mare.
Datorită procesului de consolidare în timp caracteristicile de compresibilitate şi de
forfecare cresc, scăzând viteza de creştere a tasării. Se poate aprecia, că la construcţiile care
se tasează un timp îndelungat în general nu apar degradări, ele apărând numai atunci când
viteza de dezvoltare a deformaţiilor plastice din suprastructură este mai mică decât viteza
de deformare a terenului de fundare.
± Pământuri gelive
Pământurile gelive, numite şi pământuri sensibile ia îngheţ, sunt pământuri care în
urma fenomenelor de îngheţ-dezgheţ îşi modifică esenţial structura şi proprietăţile. în cazul
atingerii unor temperaturi negative, apa existentă în porii pământului îngheţă, conducând la
modificarea proprietăţilor geotehnice.
După gradul de sensibilitate la îngheţ, pământurile se clasifică conform Tabelului
2.18:
Tabeîui 2.18. Clasificarea pământurilor gelive
Gradul deCategoria Ip Granuiozrtate
sensibilitate pământurilo [%] Diametru Procente din
ia îngheţ r l masa totală a
particulelor, probei %
mm
Sensibile Necoezive, <10 sub 0,002 sub max 6
cu liant 0,02 sub 0,1 max 20
argiios max 40
Argilă şi >35 - -
argilă grasă
Foarte Ccezive 10-35 sub 0,002 sub max 6
sensibile 0,02 sub 0,1 max 20
max 40
 în locul criteriilor granulometrice se mai utilizează pentru caracterizarea pământurilor
gelive şi coeficientul ele umflare la îngheţ, C u. Acesta este definit ca şi raportul dintre sporul
de înălţime al probei supuse îngheţului la un moment dat, Ah¡, în mm şl adâncimea de
pătrundere a îngheţului la aceiaşi moment din zi, în rnm. După
valorile coeficientului de umflare la îngheţ, pământurile se împart în următoarele categorii:
ë Puţin sensibile: Cu<4%,
ë De sensibilitate mijlocie i 4%<CK<8%,
ë foarte sensibile: Cu>8%.
Kn criteriu empiric, calitativ, exprimat de Cassagrande, apreciază geiivitatea
pământurilor după cum o probă de pământ, luată între degete, se sfărâmă sau rămâne intactă.
Dacă proba se sfărâma pământul se consideră geliv, altfel nu.
Prezenţa apei subterane la o adâncime mai mică decât adâncimea de îngheţ, constituie
un indicator al unor posibile umflări ale terenului prin îngheţ. Se consideră că influenţa apei
subterane asupra procesului de îngheţ - dezgheţ este neglijabilă dacă adâncimea acesteia este
mai mare de trei ori adâncimea de îngheţ.
Prin fenomenul de îngheţ - dezgheţ se produc anumite modificări asupra pământurilor;
Variaţii de volum, umflări, datorate creşterii în volum a apei de mm 3%,
Creşterea rezistenţei la forfecare prin creşterea coeziunii, Micşorarea
permeabilităţii,
Micşorarea rezistenţei la forfecare în timpul dezgheţului, ca urmare a creşterii
umidităţii pământului în zona îngheţată,
ë Prin apariţia lentilelor de gheaţă ale căror dimensiuni se extind apare o dislocare a
particulelor din poziţia Iniţială, deci distrugerea structurii
pământului.
în cazul în care tendinţa de umflare a pământului îngheţat este împiedicată (de
ziduri, fundaţii etc.) apare o presiune de umflare care poate conduce sa apariţia unor
tasări sau ridicări neuniforme ale construcţiilor rezemate pe teren, în zona
adâncimii de îngheţ,
ë în cazul lucrărilor de săpătură, sprijinite, apa îngheţată poate exercita presiuni
asupra pereţilor (p,), efect ce dispare în perioada dezgheţului, când creşterea
umidităţi? conduce la creşterea împingerii pământului (datorită scăderii coeziunii),
 îngheţul poate afecta şi stabilitatea ta {uzurilor, în pământuri sau roci fisurate, unde
apa îngheţată joacă rolul unor pene.
Diferitele tipuri de pământ au comportare specifică, influenţată în principal de debitul
de apă migrat spre zonele îngheţate:
Pământurile granulare (pietriş, nisip), care prezintă valorile cele mai mari ale coeficientului
de permeabiiiate, permit circulaţia uşoară a apei prin pori (au valori reduse ale sucţiunii),
ceea ce împiedică circulaţia şi deci migrarea apei spre zonele îngheţate. Efectul îngheţului
asupra acestor pământuri este redus, afectând numai rezistenţa la forfecare în timpul
îngheţului (creşte).

ë ământurile prăfoase prezintă cea mai mare sensibilitate la îngheţ, cu apariţia

tuturor efectelor semnalate mai sus.
ë Pământurile argiloase au o viteză de circulaţie a apei foarte mică, în specia!
datorită permeabilităţii mici, cu toate că sucţlunea are valorile cele mal
ridicate. ra atare debitul de apă migrat spre zonele îngheţate este mic,
5. Pământuri organice
Sunt pământuri cu un conţinut bogat ţ>5%) de materii organice, uneori saturate, fiind
pământuri de formaţie relativ recentă (câteva mii de ani). Ca grosimi şl poziţii ele se pot situa
ia suprafaţa terenului (<2,00 m), la adâncimi cuprinse între 2 -Em, 3 - 4m, 4 - 6m. Conţinutul
de materii organice poate varia între 3 - 40% ia nisipuri şi între 5 -40% la argile.
Din categoria pământurilor organice fac parte:
Mâlurile - sunt pământuri cu conţinut de substanţe organice peste 5%, depozite
aluvionare care conţin, în general, mai mult de 90% particule cu d < 0,2 mm,
alcătuite din particule argiloase foarte fine (coîoîdale) afânate, având wL=6Q -
120% şi iP=30 - 80%, umiditatea naturală fiind apropiată de limita de curgere.
Au un miros specific şi se recunosc după culoarea neagră. în cazul în care
încărcarea mâlului se face lent, pământul având posibilitatea să se consolideze
în timp, se constată apariţia unor deformaţii relativ mici, fără refulări laterale.
Ele sunt caracterizate de o proprietate specifică - tixotropia. Anumite pământuri
de formaţie recentă, cu granulaţie apropiată de cea a prafurilor sau nisipurilor
fine şi cu o plasticitate mai slabă, poî prezenta o comportare care să se apropie
de cea a pământurilor mâloase. Nămolurile sunt pământuri cu conţinut de
substanţe organice între 5- 10%, putând conţine resturi de plante carbonizate.
 ë Pâmânturiie turboase sunt pământuri cu un conţinut de materii organice
cuprins între 10-60%, formate în urma descompunerii incomplete a resturilor
vegetale într-un mediu saturat de apă, dar neoxigenat.
Turba este un pământ cu un conţinut de materii organice de peste 60%, format
într-un mediu similar pământurilor turboase. Reprezintă o îngrămădire de resturi
vegetale cu un grad de descompunere variabil, de culoare brună-neagră, cu
structură fibroasă, în amestec cu o cantitate importantă de substanţe minerale
(nisip, argilă, caîcar), putând conţine cantităţi mari de apă (40-100%). Vceste
depozite cu conţinui ridicat de materii organice se pot prezenta sub formă de
strat continuu, dar întotdeauna trefilat pe una sau mai multe direcţii sau sub
formă de lentile.
Modului de deformaţie se va adopta prin încercări de compresiune edornetrîcă
dar numai pe intervale mici de presiuni, pentru a putea efectua un calcul de tasare apropiat de
comportarea reală a acestor categorii de pământuri.
Hu se admite aşezarea directă a fundaţiilor pe aceste categorii de pământuri, indiferent de
grosimea lor şi de mărimea tasării calculate.
Dacă sunt amplasate construcţii pe terenuri biologic active, cu agresivitate intensă a
apelor subterane, este necesară realizarea unor drenuri în jurul fundaţiilor, prin care apeie
agresive să fie îndepărtate de fundaţii.
in cazul în care fundaţiile amplasate pe terenuri biologic active sunt degradate,
consolidarea acestora se va face prin subzidiri realizate cu piatră de râu silicioasă sau cu
beton de clasă superioară
ë Pământuri sărâturaîe
Pământurile sărăturate se caracterizează printr-un conţinut de sare în structura lor.
Prezenţa sării poate conduce la:
Apariţia unor tasări sufozionale datorită modificării caracteristicilor
geotehnice prin umezire de lungă durată;
Fenomene de umflare a argilelor în cazul umezirii;
Agresivitate chimică a apei/pământului asupra betonului din fundaţii sau
pereţi subsol;
Calculul terenului de fundare se va face la starea limită de deformaţii şi ia starea limita
de capacitate portantă. Valorile de calcul ale indicilor geotehnici se determină pentru starea
saturată a pământului sărăturat, după ievigarea sărurilor.
ë Umpluturi
 Pământurile de umplutura se caracterizează printr-o neomogenitate importantă privind
compoziţia lor. Ca efect vor apărea compresibilităţi neuniforme în diferite locaţii
ale arealului. De asemenea, pot apărea autoîndesări sub greutatea proprie, în special în cazul
apariţiei unor solicitări dinamice, a variaţiei condiţiilor hidrogeologice şi a descompunerii
materialelor organice din structura pământului, în cazul în care acestea conţin şi argilă
contractilă sau zgură trebuie luat în considerare şi posibilitatea umflării lor.
Ca şi teren de fundare, pământurile de umplutură pot fi realizate în următoarele
condiţii:
š umpluturi organizate, realizate din pământuri coezive, coezive consolidate,
necoezive (nisip, pietriş, bolovăniş, amestecuri); * umpluturi de tip halda din
pământuri nisipoase, pietriş, piatră spartă etc.; © umpluturi realizate din activităţi umane:
demolări, calamităţi naturale, foc, explozii, nivelări de depozite rezultate din săpături etc.
Ele sunt caracteristice atât unor zone urbane centrale, cât şi platformelor pe care s-au
realizat construcţii istorice.
Durata autoîndesări! umpluturilor poate fi admisă între 0.5 - BOani funcţie de mîura
pământului. La umpluturi recente trebuie avută în vedere tasarea straielor
subadiacente, la care se va avea m vedere grosimea umpluturii şi compresibilitatea ei,
condiţiile de consolidare şi grosimea stratului subadiacent.
Caicului terenului de fundare alcătuit din pământuri de umplutură se face la starea limită de
deformaţie şi la starea limită de capacitate portantă.

3, CAKZELE DEGRADĂRII FKNDAŢIILOR

Cauzele degradării fundaţiilor suni complexe şl de cele mai multe ori degradarea
apare ca urmare a unui complex de factori care acţionează asupra construcţiei şi terenului de
fundare.
Ambele componente ale sistemului de fundare - terenul şi fundaţia, prin participarea la
transmiterea şl preluarea încărcărilor sunt supuse fenomenului de degradare, cauzat de factori
care se pot încadra generic în trei categorii;
Degradarea corpului fundaţiei, prin diminuarea caracteristicilor materialului
constituient sau prin solicitarea acestuia peste limita admisibilă,
Diminuarea capacităţii portante a terenului de fundare şi creşterea
deformabilităţii acestuia sub acţiunea factorilor naturali şi/sau antropic?,
 - Degradarea datorată unor factori cauzali: utilizarea unor sisteme constructive
inadecvate tipului de teren şi structură sau execuţie şi exploatare
necorespunzătoare etc,
3.1, Sisteme de fundare pentru construcţiile istorice
Fundaţiile istorice au o capacitate limitată de a asigura transmiterea încărcării? de la
construcţie la teren, iar structurile portante de susţinere Istorice au de asemenea capacitate
redusă de a prelua întinderi şi forfecări. Ele diferă de fundaţiile inginereşti ma< ales prin
materialele utilizate, tehnologiile de punere în operă (ceea ce se resimte c precădere ia
preluarea acţiunilor excepţionale), iar diferenţele apar inclusiv ¡t comportarea lor la acţiunile
gravitaţionale.
undaţiile istorice au rolul de a transmite terenului de fundare încărcările trasmise de
structurile de rezistenţă. Ele au fost realizate în mod intuitiv şi empiric, din diferite materiale,
în perioada de dinaintea secolului al XiX-iea şi inclusiv.
Geometria infrastructurii este în strictă concordanţă cu configuraţia în plan a clădirii,
partiuriior dreptunghiulare, pătratice, circulare sau având forme geometrice compuse le
corespund de regulă fundaţii continue, dispuse în lungul zidurilor, Fig. 3.1. Geometria
clădirii este de reguiă influenţată de exigentele funcţionale, de natura terenului de fundare
sau de poziţia geografică a edificiului.
Conceptele de alcătuire structurală, geometrice sau mecanice, materialele folosite,
tehnologiile de realizare constituie repere majore, pentru localizarea lor în timp şi spaţiu. Dar
tocmai aceste caracteristici ale lor ie fac vulnerabile de cefe mat multe ori 1a acţiunile
naturale şi antropice ale epocii contemporane.
Istoria structurilor de fundaţii admite deopotrivă diversitatea conceptuală, materială si
tehnologică. Apariţia şi utilizarea diferitelor materiale şi tehnologii s-a suprapus în timp, -
reaiizându-se deseori subansambluri structurale având proprietăţi a două, chiar a trei perioade.
Caracterul local este legat de materialele existente, de condiţiile de fundare, de priceperea şi
cunoştinţele meşterilor din zona respectivă.

Fundaţiile istorice sunt realizate în majoritate din zidărie de piatra, Fig. 3.2, sau de
cărămidă, Fig, 3.3, dar lemnul a fost şi el utilizat foarte mult (mai aies sub forma de piloţi) f

Fig. 3.4, doar că, având o durabilitate mai redusă, s-a pastrat în mai puţine fundaţii. S-au
realizat de asemenea fundaţii din diferite materiale locale, de durabilitate redusă, dar larg
răspândite. Acestea din urmă, având uneori caracter de patrimoniu, necesită cunoaşterea
proprietăţilor fizico-mecanice, inclusiv a posibilităţilor de reabilitare structurală.
¿0-00
7ÅTîmr ,
Fig. 3.4. Fundaţie pe piloţi de iemn
Fig, 33. Fundaţie din zidărie de cărămidă
Fig. 3.2. Fundaţie din zidărie de piatră
Concepţia structurii portante diferenţiază sistemele de fundaţii, în fundaţii directe şl
fundaţii de adâncime.
Din categoria fundaţiilor directe fac parte fundaţiile continue sau izolate (legat între
ele prin arce de zidărie). în ambele situaţii, fundaţiile sunt rigide.
undaţiile de adâncime sunt de regulă piloţi din lemn de stejar, realizaţi îndeosebi în zone
mlăştinoase sau în pământuri sărăturate; păstrându-se în mediu umed (practic sub apă), aceşti
piloţi rămân intacţi timp de sute de ani.

Fundaţiile istorice, realizate din materiale specifice zidăriilor (din caramida sau
piatră), folosind mortare de var, cu marcă ce arareori depăşeşte M10 sau mortare din argilă,
practic fără marcă minimă garantată, nu sunt protejate contra agenţilor agresivi subterani. In
cazul fundaţiilor pe piloţi, acestea sunt realizate din lemn de stejar, care sub apă sau în
condiţii constante de umiditate au o comportare corespunzătoare, rezistând în timp inclusiv ia
acţiuni seismice.
Fundaţiile sunt realizate cvasi-empiric, din zidării de piatră naturală sau d

cărămidă cu mortar de slabă calitate, de var sau argilă, expuse condiţiilor agresive aie
umidităţii pământului, de muşte ori insuficient de adânci în raport cu adâncimea de îngheţ a
amplasamentului, respectiv zona variaţiilor sezoniere de umiditate ia pământurile cu
contracţii şi umflări mari, şi mai ales în raport cu terenul bun de fundare. De asemenea,
conlucrarea fundaţiilor realizate în epoci diferite, tasările inegale aie zonelor realizate în
diferite etape, precum şi aie eventualelor rosturi de pământ lăsate între două fundaţii
consecutive constituie aspecte tehnologice majore.
Tehnologiile de execuţie ale zidăriei presupun ţeseri în mai mică sau în mai mare
măsură, fiind întâmplătoare ţeserile fundaţiilor dispuse perpendicular între ele.
Aceste infrastructuri nu asigură o cutie rigidă (în accepţia contemporana) în care să fie
încastrate elementele suprastructurii. Kn caz aparte îi constituie fundaţiile pe piloţi din lemn,
la care, de regulă, se asigură nivelul ideal de protecţie.
 fundaţiile inginereşti a părute în secolul al XlX-iea şi generalizate în secolul al XX-
iea - sunt concepute în baza unor raţionamente (în generai calcule) inginereşti, realizându-se
mai cu seama din zidărie de piatră, beton ciclopian, simplu sau armat.
3.!. Sisteme de fundare p
 u construcţiile social - culturale
Considerând modul de transmitere al încărcărilor de fa suprastructură la terenul de
fundare, fundaţiile se pot clasifica în:
Fundaţii directe: care transmit încărcările de la suprastructură la teren numai
prin intermediu! tălpii fundaţiei, Fig. 3.5. Ele sunt denumite şi fundaţii de suprafaţă.
/

.vxvxvx \vxvxvxv;
w
>H ‡ I I I p - presiune de
H I contact intre
talpa fundaţiei si terenul de fundare
Fig. 3.5. Fundaţii directe
Fundaţii indirecte; care asigură transmiterea încărcărilor atat prin presiuni de contact cât şi
prin frecarea de pe suprafeţele laterale, Fig, 3.6. în generai sunt alcătuite ca fundaţii de
adâncime fundaţiile pe piloţi, fundaţiile pe chesoane etc.

' ti"
Fig. 3.6. Fundaţii indirecte
Tot în categoria fundaţiilor indirecte putem încadra şi fundaţiile executate în gropi
ştanţate, Fig. 3.7., care din punct de vedere al adîncimii la care se găseşte talpa fundaţiei
faţă de nivelul terenului sund fundaţii de suprafaţă.
Fig. 3.7. Fundaţii în gropi stanţate
Considerând rigiditatea fundaţiei, avem:
Fundaţii rigide: din blocuri de beton simplu la care în secţiunea transversală cea
mai solicitată apar numai tensiuni de compresiune, Fig. 3.8.
i
V
'ip
0s<fcd
<Ts<fcd
ai <0
Fig. 3.8. Fundaţii rigide
Fundaţii elastice: ia care din acţiunea reacţiunilor pe talpă în secţiunea cea mai
solicitată a-a, apar şi tensiuni de întindere, Fig. 3.9.

Fig. 3.6. Fundaţii indirecte

Tot în categoria fundaţiilor indirecte putem încadra şi fundaţiile executate în gropi
ştanţate, Fig. 3.7., care din punct de vedere al adîncimii la care se găseşte talpa fundaţiei
faţă de nivelul terenului sund fundaţii de suprafaţă.
Fig. 3.7. Fundaţii în gropi stanţate
Considerând rigiditatea fundaţiei, avem:
Fundaţii rigide: din blocuri de beton simplu la care în secţiunea transversală cea
mai solicitată apar numai tensiuni de compresiune, Fig. 3.8.
i
V
'ip
0s<fcd
<Ts<fcd
ai <0
Fig. 3.8. Fundaţii rigide
Fundaţii elastice: ia care din acţiunea reacţiunilor pe talpă în secţiunea cea mai
solicitată a-a, apar şi tensiuni de întindere, Fig. 3.9.

a hst
\ Annaiura dl talpa - preia întinderea Fig. 3.9.
Fundaţii elastice
Acest criteriu trebuie introdus prin luarea în considerare a rigidităţii relative fundaţie
- teren, O fundaţie poate fi considerată rigidă atât prin rigiditatea proprie a elementului din
beton, cât şî în cazul unei rigidităţi mal reduse a suprafeţei (teren de fundare).
O asemenea clasificare este importantă în cazul grinzilor, radierelor, piloţilor etc.
Clasificarea funcţie de rigiditatea relativă fundaţie teren se prezintă în Tabelul 3,1.
Tabelul 3.1.
 Sistem de fundare. Definirea Clasificare.
rigidităţii.
ffapH. X=LŶa V <1 ² grinzi
im rigide 1<a< -
GRINZI.

grinzi de rigiditate
medie A>5-grinzi
elastice
d / " ~ i /' / ? // c . . * ii" Xr>0.01 - plăci
ri- / 1 _ z/7 1! rigide M0.01-plăci
£, !£/ elastice
4r h'= a - h h < !. - pilot rigid
I m Ŷ dp h> 2 5 - pilot
PILOŢI.

a = s ------ elastic
V El

<4 - 5m
<158
I-
Fig, 3,10. Fundaţii de suprafaţă
b. Fundaţii de adâncime: fundaţii pe piloţi, fundaţii pe chesoane, Fig. 3.11 şi 3.12.:
având D > {4 ~ 5 m) şi D > 1,5 x B.
-Tf:
D
Chason prefabricat
J
0>4 - 5m
3
TBF
¿¿V
Mg. 3.11. Fundaţii pe piloţi După tipul fundaţiilor, se pot distinge;
Fig, 3.12. Fundaţii pe chesoane
-I-
-h-
mma, Ŷ'‡‡. ‡'‡‡'- ‡!
Xx'AvXV/.
* --------
1
!
"
i ~1

~ hT
-77-7-7-7-7-7 / / / y / 777-/7-77-,
Fig. 3.13. Clasificarea fundaţiilor după tipul acestora

ë Fundaţii izolate, Fig. 3.13.a,

ë Fundaţii continue, Fig. 3.13.b,
ë Fundaţii pe grinzi de beton armat, Fig. 3.13.C, d-
Fundaţii pe radier generai, Fig. 3.13.d.
3,3, rlasificarea degradărilor construcţiilor
Degradările care apar la construcţii se pot datora unei multitudini de factori care stau
şi la baza degradării fundaţiilor. Clasificarea degradărilor construcţiilor poate f! făcută după
mai multe criterii. Kn prim criteriu este cei funcţional, după care defectele se pr" cfasifica în
următoarele categorii, Tabelul 3.2.
tabelul 3.2. Categorii de defecte fa construe1
Categoria Gradul Descrierea tipului de Descrierea
defectului defectu defect fisurilor-mm
lui
0 Neglija Fisuri fine, cu deschidere în jurPană la
bil de 0,1 mm; considerateG,lmm
neglijabile
1 Foarte Fisuri fine, care pot fi uşorPână la
 fine reparate. Posibile fisuri fine, l,.0mm
izolate, în construcţie. Puţin
vizibile
în zidăria exterioara
2 Fine Fisuri uşor de umplut. Este Până ia 5mm
necesară revopsirea. Fisurile se(2-5mm)*
pot masca prin chituire. Nu sunt
neapărat vizibile în exterior.
Kşile şi ferestrele se pot mişca
uşor.
3 Modera Fisuri înclinate. Kşile şi De ia 5-
t ferestrele sunt blocate.15mm (sau
Conductele de serviciu se potun număr c
rupe. peste 3 fisuri)
4 Sever Lucrări importante de reparaţii. De la 15-
Consolidarea pereţilor deasupra 20mm, dar
uşilor şi ferestrelor. Planşeedepinde şi c
deplasate. Pereţi burduşiţi sau numărul
înclinaţi. Kşi şi ferestrefisurile
distorsionate. Pierderea
capacităţii portante a grinzilor.
Conducte distorsionate.
5 Foarte Necesită reparaţii majore.De obicei
severe Reclădirea unor părţi sau totalăpeste 25mm,
a clădirii. Grinzile îşi pierddepinde
capacitatea portantă. Rezemareaşi numărul
pe pereţi distrusă. Ferestrele şifisuriior
uşile distorsionate. Pericol de
instabilitate.
* cu referire în particular ia uşurinţa de reparare a pereţilor din zidărie de cărămidă
ncadrarea defectelor în una din categoriile de mai sus, nu este o probleme simplă. Astfel, de
exemplu, în cazul unei catedrale cu o pictură foarte valoroasă, defecte r din categoria foarte
fine pot fi considerate inacceptabile, în timp ce defectele modera pot fi considerate
acceptabile pentru o construcţie obişnuita. Cele mai multe construcţii de locuinţe prezintă
 defecte din categoria fine sau moderate care din punct de vedere funcţionai, nu pot fi
acceptate de proprietari.

Adoptarea unor soluţii de consolidare a fundaţiilor apare ca şi o problemă

economică, datorită valorii mari a unei asemenea lucrări. Argumentul adoptării unei
asemenea hotărâri nu este ce! de stabilitate, ci în cele mai multe cazuri este justificată de
prevenirea apariţiei defectelor inestetice.
Pentru cele mai multe cazuri, categoriile 0, 1 şi 2 pot fi considerate defecte inestetice;
categoriile 3 şi 4-defecte funcţionale, iar ceie din categoria 5 defecte structurale.
Propunerea acestor categorii de degradări la construcţii, a fost făcută de Burîand
(1977), în care categoriile 0, 1 şi 2 sunt legate de degradări statice, categoriile 3 şi 4. sunt
legate de starea limită de exploatare normală şî categoria 5 - de starea limită ultimă (de
stabilitate).
SA Tipuri caracteristice de degradări ale fundaţîiior construcţiilor istorice
Tipurile caracteristice de degradări a fundaţiilor construcţiilor istorice sunt:
1. Degradarea caracteristicilor mecanice ale materialului din care este alcătuită
fundaţia datorată:
1. Caracteristicilor materialului pus în operă,
1. Factorilor care depind de terenul de fundare:
ë Natura şi comportarea terenului, Agresivitatea terenului şl
a apelor subterane,
ë Regimul de precipitaţii,
Variaţia regimului de umiditate naturală,
ë Variaţia nivelului apelor subterane,
ë Variaţia temperaturii mediului înconjurător, Ciclurilor
îngheţ - dezgheţ.
= Creşterii vegetaţiei.
= Degradarea fundaţiei, prin diminuarea capacităţii portante a terenului de fundare
datorată:
= Amplasării construcţiei pe terenuri dificile: compresibile, cu contracţii şi
umflări mari,sensibile fa umezire,
Creşterii sau / şi scăderii nivelului apei subterane,
Pierderea stabilităţii, datorită deformării terenului, manifestată prin tasări şi rotiri aie
fundaţiilor;
 Prăbuşirilor iocaie, cauzate de cedarea locală a terenului datorită unor
accidente iocaie (caverne, hrube, ai căror pereţi au cedat prin umezire);
Cedărilor locale datorită unor afuieri iocaie ale terenului sau a unor
subsidenţe,
Degradarea datorată unor factori cauzali:
Proiectare / conceperea sistemului de fundare:
Ktilizarea unor sisteme constructive inadecvate tipului de teren şi structură,
Ne respecta rea adâncimii de fundare rezultată din condiţia de situare a
tălpii fundaţiei sub adâncimea de îngheţ sau de încastrare a fundaţiei în
terenul bun de fundare, Neconforma rea fundaţiei pentru pământurile
cu comportament specia!,, inexistenţa unui sistem de hidroszolare,
ë Neconsiderarea influenţei unei construcţii învecinate şi a efectelor care
decurg din aceasta,
1. Execuţia fundaţiilor
Excentricităţi rezultate din nerespectarea proiectului (dacă acesta a
existat),
Nerespectarea cotei tălpii fundaţiei sau adâncimii de fundare,
2. Exploatare necorespunzătoare
Supraetajări sau schimbări de destinaţie, fără considerarea
comportamentului spaţial al construcţiei. Executarea de lucrări în
imediata vecinătate, fără a se studia influenţa acestora asupra
construcţiei vechi,
ë întreţinerea deficitară a instalaţiilor purtătoare de apă. Lipsa
reparaţiilor îa sistemele de preluare şi evacuare a apelor pluviale.
Degradările fundaţiilor pot fi grupate şi funcţie de tipul degradării şi factorii cauzatori,
conform Tabelului 3,3, şi Fig. 3.14. [105]:
m/m/
b. Fundaţie pe piloţi de lemn
ë Hidrolzoiaţia fundaţiei,
ë Nivelul apelor subterane min,
ë Nivelul apelor subterane max.,
ë Cota de referinţă construcţiei istorice,
ß Noua cotă de referinţă, la creşterea nivelului terenului natural,

 Hidroizoiaţia anticapilară veche..
 Piloţi de lemn.
18. Radierul de îa baza piloţilor.
Fundaţii tradiţionale la construcţiile istorice, cu degradările caracteristice {l-Vili, vezi tabelul
3.3)

Poziţi Tipul degradării Factori cauzatori.

a în
Fig.
3.14.
1 Desprinderea zidăriei de îngheţul anual al zidăriei umede.
blocul de fundaţie. Kmezi rea zidăriei datorată creşterii
nivelului umpluturii din jurul
construcţiei.
li Degradarea grinzilor din Creşterea umidităţii, însoţită de o
lemn sau metal de la slabă sau
planşeul peste subsol. inexistentă ventilare a ariei
subsolului. Distrugerea
hidroizoiaţiei de ia pereţi şi
pianşee.
III Deteriorări ale îmbătrânirea materialului,
hidroizoiaţiei fragilitatea hidroizoiaţiei
anticapilare la pereţii vechi (dacă există).
de cărămidă.
tv Degradarea Deteriorări mecanice în timpul săpăturilor sau lucrărilor la
hidroizoiaţiei ia planşeu.
planşeul peste subsol.
V Degradarea grinzilor de Scăderea nivelului apei
fundare din lemn. subteranesau degradarea biologică
a lemnului, datorată contaminării
microbiologice a apei subterane.
Vi Degradarea Etanşa re scăzută a încastrărilor,
hidriozolaţiei pereţilor distrugerea
din stratele inferioare. hidroizoiaţiei vechi.
 VII Dezagregarea Agresivitatea apei subterane.
mortarului din Scăderea rezistenţei mortarului în
zidărie. timp, levigarea
mortarului.
Vili Degradarea capetelor Scăderea generală a nivelului apei
piloţilor. subterane, creşterea temperaturii
apei. dezvoltarea ciupercilor pe
lemn.
3. . Cauzele degradărilor fundaţiilor construcţiilor
3.5,1« Degradarea datorată materialelor cosistituiente
0 cauză importantă a degradării fundaţiilor construcţiilor o constituie degradarea
materialelor din care sunt acestea realizate. Se consideră în căzut construcţiilor istorice că
atât elementul de construcţie, cât şi materialul din care a fost realizat are o importantă
valoare istorică.
Păstrarea valorii materialul istoric de structură portantă se poate face realizând: i.
Transmiterea roiului portant unor subansambluri structurale moderne, folosite la
reabilitare,
îmbunătăţirea calităţii materialului istoric,
înlocuirea parţială a materialului istoric.
La nivelul fundaţiilor intervenţiile, permise sunt funcţie de importanţa monumentului
istoric. Dacă se acceptă o consolidare structurală a acestuia, ea va trebui însoţită de o
consolidare a fundaţiilor. La nivelul terenului de fundare intervenţiile sunt permise, cu
condiţia ca acestea să nu afecteze construcţia istorică.
în cazul construcţiilor obişnuite nu apar limite ale intervenţiilor la nivelul fundaţiilor şi
terenului de fundare.

în cele ce urmează sunt prezentate degradările materialelor din care au fost realizate
fundaţiile.
1. fundaţii din zidărie de piatră
Piatra este un material care se folosea la lucrări de fundaţii, sub doua forme; ca blocuri
de piatră în zidării şi ca blocuri înglobate în masa de beton (beton ciclopian).
Zidăria de piatră în fundaţii se execută din blocuri de forma regulată, de dimensiuni
pînă 1a 30 cm, astfel încât să poată fi ridicate cu mîna fară prea mare greutate. Zidăria în
fundaţie se execută cu liant mortar de var sau argilă sau uneori fără liant, avându-se grijă ca
 rosturile sa fie orizontale şi nu prea groase. La executarea zidăriei de piatră la fundaţii intră o
cantitate de mortar mai mare ca la o zidărie obişnuită de cărămidă (circa 30% mai mult
mortar). Kmplerea incompletă a rosturilor în pământuri sensibile ia înmuiere poate da naştere
la crăpături în construcţie, deoarece fundaţia poate lucra ca un dren, colectând apa. Blocurile
se aleg cam de aceeaşi mărime şl se aşează cu grijă raspectându-se regulile de ţesere a
rosturilor.
in Fig. 3,15 sunt prezentate câteva tipuri de fundaţii de zidărie de piatră pentru
construcţii puţin înalte.
Degradarea pietrei poate îmbrăca mai multe forme. Cele mal frecvente dintre formele
de degradarea ale acesteia sunt prezentate în cele ce urmează:
a. Fisurarea - este o formă de degradare a pietrei care implică ruperea
legăturilor dintre particulele componente, h. Ruperea - formă de degradare a pietrei
care implică separarea unor părţi a unui masiv şi care poate avea ioc perpendicular sau
paralel cu suprafaţa pietrei,
1. Eroziunea - este o formă de degradare ce conduce la deteriorarea suprafeţei prin
pierdere de material sau pierderea coeziunii materialului.
Depozite superficiale - acumulare de materiale de natura diferită cu adeziune slabă la
suprafaţă,

Colonizare biologică - datorată microflorei (ciuperci, alge, licheni), bacteriilor

sau plantelor,
1. Patina - care reprezintă un strat microfilm format ¡a suprafaţa pietrei din diverse
cauze. Patina nu reprezintă neaparat o formă de degradare, fiind o modificare
superficială a materialului.
1. Crusta - se formează în partea exterioară a pietrei, ca şi produs ai unor deteriorări
superficiale şi a cărei natură chimică şi mineralogică şi caracteristici fizice este total
sau parţial diferită de cea a stratului de bază.
Degradarea pietrei din zidăria fundaţiei depinde pe de-o parte de factori intrinseci, ca şi
textura şi structura internă a materialului, depinzând aşadar de materialul propriu zis, iar pe de
altă parte de factori extrinseci, cum ar fi condiţiile de mediu - climă, poluare din zona în care
construcţia este amplasată, Fig. 3.16.
Fig. 3.16. Factori care conduc la degradarea zidăriei de piatră
Compoziţia chimică şi mineralogică a pietrei determină practic comportarea acesteia 1a
acţiunea agenţilor agresivi, chimici sau fizici. Suprafaţa externă care se degradează şi
accesibilitatea apei sau a altor agenţi înspre interiorul rocii, depinde de structura şl textura
acesteia, de rezistenţa la gelifracţie sau / şi cristalizare a sărurilor, de rata de absorbţie a
umidităţii sau urnezire, Fig. 3.17.
Faeton intrinseci
Soiubii'rtatea pietrei
Variaţia soiubiiitaţii ia modificarea pH-ufui. Variaţia soiubiiităţil în prezenţa diferitelor
substanţe.
Prezenţa oxiztior de fier cu soiubifîtăţi diferi
Fenomene de suprafaţă.
Compoziţia chimica şi mineralogică
1. Rezistenţa la gel (fracţiune.
1. Rezistenţa ia cristalizarea sărurilor.
1. Rata de absorbţie a apei. Rata umezirii.
Distribuţia porilor în structură
Structura şi textura
Fig. 3.17. Factori intrinseci.

Factorii externi, cum ar fi apa sau alte lichide, substanţele care pot modifica pH-ul
terenului, organismele care trăiesc în pământ (ciuperci, alge, licheni) şi mai ales acţiunea
antropogenă pot fi consideraţi ca având cea mai mare influenţă asupra degradării pietrei /
zidăriei din piatră, Fig. 3.18.
actori
exinns
Lichid Gaze
e: :
Apa, Proven
ite din
Fluide poluare
 poluante, a
Săruri atmosf
dizolvate erică
în
lichide
.
Aerosoli
marini
Solide: Particule materials provenite din poluarea atmosferică
Organisme vii şi microorganisme; Piante, Ciuperci, Alge, licheni, Bacterii.
Factori antropogeni
Variaţii ds temperatură
i de ploaie,
imane de capilaritate,
parţială a săruri!or,Materii organice,
Fig. 3.18. Factori extrinseci
Apa, în diferitele stări sau faze {lichidă sau solidă) este cei mai important factor de
degradare. De asemenea, datorită faptului că acţionează ca şi agent transportator pentru alte
substanţe, cum ar fi sărurile solubile, agenţii poluanţi din atmosferă, ea este un mediu de
dezvoltare al reacţiilor chimice, al microorganismelor, putându-se astfel sublinia importanţa
acesteia ca şi agent de degradare.
Vulnerabilitatea pietrei la acţiunea gheţii depinde de porozltatea ei, de distribuţia
porilor în structură şi de gradul lor de continuitate. Presiunea de cristalizare este invers
proporţională cu mărimea porilor şi a fisurilor. Astfel rocile cu pori mari sunt în generai mai
puţin sensibile îa îngheţ decât cele cu pori de dimensiuni reduse.
Efectul poluării atmosferice este atent studiat în ultima perioadă. Cele mai multe studii
se axează pe oxizii de sulf, oxizii de azot sau dioxidui de carbon, care se dizolvă în apă,
rezultând soluţii acide capabile să reacţioneze cu rocile calcaroase. Efectul poluării depinde în
mare măsură de amplasarea pietrei în structură, de gradul de expunere îa agentul poluant etc.
Există situaţii în care, dacă piatra nu este expusă direct poluării, produşi! de reacţie să
formeze în jurul acesteia o crustă protectoare la suprafaţă.
Sărurile solubile reprezintă una din cele mai importante cauze ale degradării pietrei.
Mărirea cristalelor de sare în porii pietrei poate produce tensiuni superioare rezistenţei Ia
întindere a rocii care practic să o dezintegreze, Deteriorarea multor monumente poate fi
atribuită sărurilor.
Există mai multe modalităţi prin care piatra poate fi contaminată cu săruri. Poluarea
atmosferică este una dintre sursele importante de sulfaţi şi nitraţi. Important pentru degradarea
infrastructurilor şl suprastructurilor este pământul din care sărurile pot fi transportate în
structură prin fenomenul de- capilaritate, Materialele modeme, incompatibile cu cele din
structurile istorice pot constitui de asemenea o sursă de săruri

rap. 3. rauzele degradăm fundaţiilor Degradarea datorată sărurilor

constă In două mecanisme importante: cristalizarea sărurilor din soluţii şi hidratarea acestora.
în primul caz degradările apar atunci când tensiunile locale generate de împingerea locală a
cristalului care se formează în interiorul unui por sau a unei microfisuri sunt rnai mari decât
rezistenţa ia întindere a rocii. în cei de-ai doilea caz transformarea anhidrilor în săruri
hidratate dă o presiune pe pereţii porilor care poate cauza distrugerea rocii.
Microorganismele care se găsesc la suprafaţa rocii participă activ la alterarea fizică şi
chimică a rocii, fenomen ce poartă numele de biodegradare. Dar prezenţa microorganismelor
nu. este întotdeauna distructivă. Acţiunea lichenilor este fizică şi chimică: degradarea fizică a
rocii este cauzată de penetarea rădăcinilor în rocă. fenomenul chimic fiind secreţia de
acidoxalic, generarea de acid carbonic şi a altor acizi capabili să genereze reacţii aie ionilor
metalici cum ar fi calciul.
2. undaţii din zidărie de cărămidă
Cărămizile arse care se foloseau la zidăriile de fundaţie trebuiau să fie de calitate
superioara (calitatea (, cu rezistenţa ia compresiune minimă de 120 kg/cm£ şi media de 150
kg/cm2). Cărămizile folosite trebuia să fie bine arse, să prezinte o structură uniformă, să nu
fie crăpate sau deformate, având în vedere că fundaţia stă de obicei într-un mediu umed,
cărămizile nu trebuiau să conţină grăunţe de var, care prin absorbţia apei să îşi mărească
volumul şi să conducă ia dezagregarea zidăriei.
Prezenta apei face să se folosească o cărămidă cu absorbţie de apă cât mai mică (de
aproximativ 12%).
în general se preferă cărămida dubiu presată, care avea şi avantajul de a fi rezistentă şi
la acţiunea repetată a îngheţului / dezgheţului. La clădirile cu subsol, se prefera zidăria de
cărămidă cefei de piatră, din cauza ca păstra mai bine căldura. Kneori se combină zidăria de
piatra, care era mai ieftină, cu zidaria de cărămidă, realizându-se o zidărie mixtă- Piatra se
aşează înspre exterior, ¡ar înspre încăperea locuită zidăria se căptuşea cu cărămidă. Cărămida
se dădea în lungul zidului, lăsându-se la 4-6 rânduri ştrepi (un rând de cărămizi zidit pe lat,
care pătrunde jumatate în zidăria de piatră şl leagă căptuşeala de acesta). Zidăria de cărămidă
în fundaţii se executa cu mortar de ciment. Aprecierea stării de degradare a zidăriei implică
două etape importante: i. Determinarea tipului de degradare şi implicit a cauzelor care o
produc IL Determinarea modului în care evoluează procesul de degradare.
Cauzele degradărilor zidăriei pot fi înţelese doar cunoscând diferitele tipuri de zidărie
de cărămidă, cunoscând tehnologiile şi materialele de execuţie, condiţiile de amplasament:
hidrogeologice, climatice, geografice. De asemnea sunt importante de cunoscut şi condiţiile
în care au fost restaurate la un moment dat aceste zidării.
Zidăria de cărămidă trebuie considerată ca şi un material compozit format din blocul
de piatră de zidărie şi mortarul utilizat. Degradările cele mai frecvente apar la acest tip de
zidării tocmai datorită dezintegrării mortarului.
Degradarea materialului compozit este datorată mai multor fenomene de degradare:

Degradare fizică: cauzată de variaţiile de temperatură, foc, îngheţ - dezgheţ, eroziune

datorată apel, coroziune datorată eventualelor elemente metalice înglobate,
Degradare fizico - chimică: cauzată de umflarea din absorbţia de apă, de presiunile de
cristalizare sau de hidratare din pori Sa cristalizarea sărurilor sau -hidratarea cristalelor
Coroziunea chimică: apare cel mai frecvent ia ghips, datorită poluării atmosferice.
Acţiunile mecanice asupra zidăriei: cauzează concentrări de tensiuni în zona ce acţiune (de
întindere sau compresiune), care se materializează în fisur
crăpături, găuri etc. Aceste efecte pot fi intensificate de vibraţiile din traf«_ şocuri etc.
Degradările care pot apărea ia o fundaţie de zidărie sunt schematizate în F'§\
1. 1$.
Caiegc \t as aeg"acare
jj '"-^-c i 'De l meca -MC?-
T
Hg. 3.1S. Schema categoriilor de degradare a zidăriei 3. undaţii
pe piloţi de lemn
Elemetele din lemn folosite ia fundaţii sunt piloţii şi uneori grinzile de lemn. Pilc din
d° tbul piloţilor bătuti. de secţiune pătrată sau circulară, Fig. 3.20.
" ^ _________________________________________________Jz ^^^
5 jj
 VV
Fig. 3.20. Piloţi de lemn
Cei mai frecvent sunt/au fost folosiţi în tarile nordice {America de Nord, China,
Rusia, Ţările Scandinavice) deoarece speciile de lemn utilizate în fundaţii trebuie alese

mare grijă. Normativul britanic de ia 1860 recomandă folosirea lemnului de calitate

superioară. De asemenea, "New York Foundation Code" prevedea o rezistenţă admisibilă de
40daN/cm2 pentru secţiunea netă, ia lemnul de cedru, soc apusean, pin norvegian şi
SSdaN/crrC- pentru chiparos, brad Douglas, pin sudic şi alte specii similare,
d;u-h; ai* îa^r. iuori fiavihii; ri ^a^a rezistenţă la şoc se utilizau frecvent ia lucrări-
j «vem «Iu sc uj r* 2h id cei din Fig. 3. 21.
1, pilot de lemn cleşti(moaze)
3. pietriş
r * ?. .i - i v 4_ grinzi din lemn
¡sar-a.fcfe-«--*^^ - "r- j ,
"r^f^T^V^ 5. podina din dulapi de lemn
²ţ | . ' r 1 6. fundaţie
'ti?' . :î''
Fig. 3.21. Fundaţie pe piloţi şi grinzi din lemn
Dacă elemetele din lemn sunt menţinute în permanenţă sub nivelul apei sau permanent
uscate, acestea pot avea o comportare excelentă în timp. în zona de variaţie a apei subterane
ele sunt însă supuse degradării. Pentru piloţii folosiţi la construcţii maritime sau fluviale;
porţiunile imersate ale piloţilor sunt supuse de asemenea atacului unor organisme şi
mocroorganisme marine. Zona pilotului care se găseşte deasupra nivelului apei este de
asemenea supusă atacului unor bacterii, ciuperci sau Insecte iignivore.
Din aceste considerente doar anumite specii de lemn se pretau lucrărilor de fundaţii.
Speciile indicate pentru expunerea la umezire şi uscare sunt: pinul nordic, pinul Kauri, zada,
stejarul, cedrul, cornul, tisa, teckul. Pentru condiţii de umezire completă se consideră
potrivite: anlnul, fagul, ul mul, pinul nor di c, zada, stejarul, teckul, iar pentru condiţii de
uscare totală ~ bradul norvegian, pi nul american galben şi roşu, frasinul şi nucul. Multe din
aceste specii, în prezent sunt specii rare, protejate prin lege.
Comportarea în timp a elementelor din lemn depinde In mare măsură de condiţiile de
mediu, climatice, de dezvoltarea zonei în care sunt amplasate, în concluzie de evoluţia şi
variaţia agenţilor agresivi ce pot acţiona asupra acestora.
 Agenţii agresivi chimici şi biologici care acţionează asupra construcţiilor din lemn sau
a elementelor sale componente se clasifică după natura şi sursa lor de producere.
Vgenţi chimici care contribuie la degradarea elementelor din lemn sunt: apa, provenită
din ape uzate, condens, infiltraţii, umiditatea aerului, precipitaţii, acizi, baze, săruri {acide,
neutre, bazice), materii chimice pulverulente.
Vgenţi biologici care atacă lemnul sunt ciupercile lignicole, care distrug lemnul: ciuperci de
putregai tare (cubic şi fibros), ciuperci de putregai moale, ciuperci care colorează lemnul:
ciuperci de albăstrire, ciuperci de mucegai, insecte xilofage: Coleoptere, Carii mici. Termite,
etc

Protecţia elementelor de lemn din fundaţii era realizată prin impregnare cu creozot sub
presiune, Această metodă este folosită mult pentru tratarea traverselor de cale ferata.
Impregnarea cu creozot nu poate fi însă considerată eficientă împotriva putrezirii
lemnului în zona de variaţie a nivelului apei subterane, probabilitatea putrezirii lemnului în
această zonă fiind foarte mare. Din 2007 impregnarea cu crozot este interzisă şi în România.
Dacă nivelul apei subterane este fa o adâncime mică faţă de nivelul terenului amenjat,
capul pilotului poate fi coborât până ia această adâncime, prin tăierea pilotului. Dacă nivelul
apei subterane este prea scăzut se pot folosi piloţi compuşi lemn - beton [104] având partea
inferioară din lemn, iar cea superioară din beton.
Degradarea biologică a lemnului îngropat nu se produce, dacă lemnul este în
permenenţă ud sau în permanenţă uscat, dar putrezirea poate interveni rapid în cazul' care
lemnul este supus unui regim alternant din punct de vedere ai umidităţii. In caz variaţiei
nivelului apei subterane (datorită executării unor drenuri, a lucrărilor c - canalizare, devierii
cursurilor de apă), materialul lemnos existent în sistemele de funda' putrezeşte.
Materialul lemnos poate exista fie sub forma piloţilor şi grătarelor din iemn, * fundaţii
ale construcţiilor existente sau, mal frecvent, pot fi elemente izolate rămase urma demolării
unor construcţii vechi. Prin putrezirea lemnului în zona de legătură i radierul (fundaţia),
poate dispare complet rezemarea fundaţiei pe piloţii din iemn. implicit rezemarea fundaţiei
pe terenul comoresibif, ceea ce conduce ia apariţia un? defecte ¡fisuri) în elementele structis.
~ig 5 _2
mm
ŶM \ .
rig. 3.22, Degradarea piloţilor din lemn
 Menţinerea mate naiului lemnos în teren conduce ia putrezirea lui şi la crearea
unor goluri în terenul de fundare, în Fig. 3.23. se prezintă degradarea piloţilor şi grătarelor de
Semn ale unei fundaţii, ia variaţia umidităţii.
ŞT 'ţ
jfc _____ ² V
; ii :
.î
ffţ
ii^i1 o;
Fig. 3.23. Degradarea piloţilor şi grătarelor din lemn
Sub încărcările transmise de construcţii importante (pef =300-600kPa), se poate produce
refularea terenului, apariţia unei deformaţii pe verticală a terenului de fundare şl tasarea
fundaţiei,
3,5.2. DsgradaH datorate terenului de fondare
3=5.2=1, Amplasarea construcţiei pe terenuri dificile
Terenurile dificile, se definesc conform NP 074 - 2007, ca fiind acele terenuri care nu
se încadrează în categoria terenurilor bune sau medii de fundare. Amplasarea unei construcţii
pe terenuri dificile de fundare poate să conducă la degradări, în cazul în care aceasta nu a fost
conformată corespunzător.
3=5=2,1.1, Pământuri cu umflări şl contracţii mari - PUr
Pământurile cu umflări si contracţii mari -PKCM - cunoscute şi sub denumirea de
pământuri contract!le, expansive sau active, sunt pământuri argiloase care prezintă
proprietatea de a-si modifica sensibil volumul la variaţii de umiditate.
Ca răspândire pe teritoriul României, pământurile cu umflări şi contracţii mari se întâlnesc în
majoritatea zonelor geografice ale ţării, fiind identificate în Oitenia, Muntenia, în Podişul
Transilvaniei, în zonele Câmpiei de Vest, în zonele de luncă şi terase ale unor râuri, mai aîes
în Podişul Moldovenesc, precum şi în zone din lunca şi Delta Dunării.

Producerea unor variaţii însemnate de volum a pământurilor, care poate conduce

ia degradări afe construcţiilor, este condiţionată de:
existenţa în zona de suprafaţă a unor argile active, susceptibile de umflări şi contracţii
mari;
producerea unor variaţii importante de umiditate ca urmare a condiţiilor climatice sau
a altor cauze (surse puternice de umezire sau uscare, evapo- transpiraţia vegetatiei
etc.).
1. Vmplasarea tălpii fundaţiei în zona variaţiilor sezoniere de umiditate
Zonele cu PKCM au în general precipitaţii bogate (500...700 mm/an) cu regim
torenţial şi ecarturi mari de temperatură între vară şl iarnă şi intre noapte şi zi (în timpul verii
peste 10°...20oC}, care provoacă reducerea umidităţii, cu efecte care se manifestă practic până
ia o adâncime de circa 2.00m (vezi Cap. 2).
Efectul variaţiei umidităţii pământului se manifestă prin modificări de volum a ie
pământurilor contractile (contracţii şi umflări mari).
Variaţiile de volum ale pământurilor prin cicluri sucesive de umflare contracţie induc
discontinuităţi în zona superficială a terenului sub formă de fisuri / crăpături până la
adâncime de 1,0 - 2,Om, funcţie de nivelul apelor subterane, Fig. 3.24,
Fig. 3.24. Variaţia umidităţii pământului funcţie de NAS
Întrucât variaţiile de volum nu se produc uniform pe suprafaţa construită, ci prezintă o
intensitate mare pe zonele însorite şi mai ales acolo unde au stagnat apele din precipitaţii,
construcţiile sunt supuse unor acţiuni suplimentare (la contracţii - cedări de reazeme,, ia
umflări - presiuni de umflare pe suprafaţa tălpii fundaţiilor), ce pot iniţia producerea unor
degradări ale infrastructurii construcţiilor.
S-a constatat că după o succesiune de ani secetoşi pot apărea variaţii importante ale
umidităţii în regiunile cu climă relativ umedă (~7 ani),
!. rontracţia pământurilor argiloase active
La toate tipurile de construcţii, colţurile puternic însorite dinspre sud - vest se tasează cel mai
mult din cauza contracţiei, provocînd apariţia fisurilor şi crăpăturilor în ÄV" (deschise mai
mult ia partea superioară), Fig. 3.25.

t-ig. 3.25. Efectul contracţiei asupra unei structuri dîn zidărie

La construcţiile rigide amplasate cu faţada spre zonele cu cea mai mare insolaţie (sud),
exista posibilitatea contracţiei unui volum de pământ dispus în zona mediană a peretelui,.
Fig. 3.26. h această situaţie fisurile se dezvoltă în zonele situate ia partea superioară a
peretelui, fisuri în formă de A.
Fîg. 3.26. Degradări datorate contracţiei argilelor contractile în zonele
mediane
Zonele cele mai expuse efectului insoiaţiei descresc după următoarea scară; SY, SE, MV, NE,
prima având ce! mai important impact asupra comportării construcţiei.

3. Umflarea pământurilor argiloase Posibilitatea creşterii umidităţii pământurilor

argiloase contract!le conduce ia umflarea stratului de pământ. Efectul se manifestă mai intens
în zonele de mijloc 3h fundaţiei, conducând ia apariţia unor fisuri / crăpături la partea
superioară a pereţi formă de V. Presiunea de umflare poate depăşi de două ori presiunea
efectivă a descarcă fundaţia pe terenul de fundare, Fig. 3.27.
Dacă execuţia construcţiei s-a făcut într-o perioadă secetoasă, în perioada umedă care
urmează, pământul se umflă, provocând apariţia fisurilor în ÄAst (deschise mai mult ia partea
inferioară).
\ /
/
N x
/ /' // \ .y i >Î, \ /? \\
/- -/Ŷ
\
H \ n r M
\ j i
î î î ! Îp»
rig. 3.27. tfectul umflării asupra construcţiilor
Efectul umflării pământului' se manifestă mai intens în zonele centra ie ale
construcţiei, situaţie în care fisurile vor apărea la partea superioară (în V).
în cazul în care rigiditatea în plan vertical a peretelui este mai mică, pot apărea
crăpături orizontale, dezvoltate în şpaleţii de zidărie, între parapeţi şl buiandrugi. Pentru
evaluarea presiunii de umflare pot fi utilizate reiaţii simple:
pu=0.5735l p-10.9196 !p (daN/crn2), - ip indicele de plasticitate. Valoarea maximă
a presiunii de umflare apare în zonele de mijloc ale fundaţiilor continue.
4. Efectul vegetaţiei în terenuri contractile Kna din sursele importante de producere
a uscării pământului prin absorbţia umidităţii din pământ este amplasarea vegetaţiei în
vecinătatea construcţiei, prin efectul
Evaluarea defectelor datorate existenţei copacilor, este foarte complexă şi depinde de
următorii factori:
 Specia de arbori;
Distanţa dintre construcţie şi copaci; Natura pământului-dsn terenul de fundare.
Zona de influenţă pentru modificarea umidităţii pământului, datorita fenomenului de
asecare, se extinde în adâncime şi pe orizontală fu. ct'3 v * ^ a v , ? g. 329.
«r
iama ca
inii co:
i ...................... L-- 5 ... t
ni /a za
Kmiditate <%}
Fig. 3.29. Efectul rădăcinilor copacilor asupra variaţiilor de umiditate
Zonele de influenţă a copacilor sunt maxime pentru stejar şi minime pentru castan.
Distanţa minimă la care se poate planta un arbore faţă de construcţie este dată în
literatura de specialitate funcţie de specia acestuia. Funcţie de efectul de asecare această
distanţă variază cu înălţimea arborelui, conform cu Fig. 3.30.
Kg. 3.30, Efectul de asecare asupra construcţiilor
Diferitele specii de arbori au fost considerate ca fiind maî mult sau mai puţin
periculoase pentru construcţie:
- Foarte periculoase: plopul, arinul, salcâmul, salcia, ulmu

Specia de arbori;
Distanţa dintre construcţie şi copaci; Natura pământului-dsn terenul de fundare.
Zona de influenţă pentru modificarea umidităţii pământului, datorita fenomenului de
asecare, se extinde în adâncime şi pe orizontală fu. ct'3 v * ^ a v , ? g. 329.
«r
iama ca
inii co:
i ...................... L-- 5 ... t
ni /a za
Kmiditate <%}
Fig. 3.29. Efectul rădăcinilor copacilor asupra variaţiilor de umiditate
 Zonele de influenţă a copacilor sunt maxime pentru stejar şi minime pentru castan.
Distanţa minimă la care se poate planta un arbore faţă de construcţie este dată în
literatura de specialitate funcţie de specia acestuia. Funcţie de efectul de asecare această
distanţă variază cu înălţimea arborelui, conform cu Fig. 3.30.
Kg. 3.30, Efectul de asecare asupra construcţiilor
Diferitele specii de arbori au fost considerate ca fiind maî mult sau mai puţin
periculoase pentru construcţie:
- Foarte periculoase: plopul, arinul, salcâmul, salcia, ulmul;

Kericuloase: arţarul, mesteacănul, frasinul, stejarul;

Puţin periculoase: laricele, bradul, pinul.
Efectul existenţei vegetaţiei se manifestă uneori după un timp îndelungat (6 - 12 ani),
determinat de dezvoltarea arborilor.
Fenomenele de uscare se manifestă în construcţie prin apariţia unor fisuri înclinate în
pereţii construcţiei, în zonele din vecinătatea arborilor, Fig. 3.31.
Peste 80% din defectele apărute ia construcţiile fundate pe pământuri argiloase
contractile se daîorese existenţei sau plantării arborilor şi arbuştilor.
Fig. 3.31. Degradări datorate amplasării arborilor în vecinătatea construcţiilor
5. Perioada de execuţie a săpăturii Din punct de vedere al variaţiei umidităţii
pământului în perioada de execuţie şl în perioada de exploatare, pământurile contractile se
pot afla în următoarele trei situaţii în funcţie de anotimpul în care se execută construcţia:
1. Cu umiditate naturală (w) iniţială mică (fundaţia se execută în anotimp secetos).
în această situaţie terenul de fundare va suferi cu preponderenţă fenomene de
umflare, ca urmare a sporului de umiditate. Acesta este posibil în perioada
execuţiei suprastructurii, a unor modificări exterioare, a unor consolidări sau
exploatări! construcţiei,
Creşterea umidităţii va genera presiuni de umflare, care vor acţiona asupra
fundaţiilor de jos în sus şi eventual lateral, provocând deplasări sau presiuni cu
valori maxime egale cu presiunea de umflare a pământului.
2- Cu umiditate naturală (w) iniţială mare (fundaţia se execută în anotimpul ploios),
- în această situaţie, terenul de fundare va suferi cu preponderenţă fenomene de contracţie, ca
urmare a micşorării posibile a umidităţii în perioada execuţiei suprastructurii a unor
modificări exterioare, a unor
 consolidări sau exploatării construcţiei, 3. Cu umiditate
naturală (w) iniţială medie,
- în această situaţie în care terenul poate suferi, în perioada execuţiei sau exploatării
construcţiei, atât fenomene de umflare, cât şi de contracţie.
3.5.2.1.2. Amplasarea copacilor în apropierea unei construcţii
Tăierea copacilor fără dezrădăcinarea ior poate aduce grave defecte de fundaţii şi
structuri Astfel, creşterea diametrului sau rădăcinilor conduce la apariţia unor împingeri
orizontale / verticale asupra construcţiei, conducînd la apariţia unor tasărî diferenţiale,
maxime în imediata vecinătate a trunchiului, Fig. 3.32.
jJB / nl 1

Fig. 3.32. Degradări datorate amplasării arboriiorîn vecinătatea construcţiilor

Kneori se pot semnala şi deplasări pe orizontală, până ia 5cm. Procesele pot fi
accelerate sau întîrziate, funcţie de periodele mai secetoase sau mai umede. Trebuie avut în
vedere că rădăcinile rărnîn active o lungă perioadă după tăierea copacului.
Contracţia intensă care însoţeşte îndepărtarea apei din pământurile argiioase contractile
se poate produce atât pe verticală cât şi pe orizontală, astfel încât sunt necesare măsuri nu
numai împotriva îasăriior cât şi pentru evitarea ruperii prin întindere a fundaţiilor,
L Efectul mecanic al rădăcinilor copacilor ampl asaţi în apropierea unei construcţii
in cazul existenţei unor copaci (bătrâni) în vecinătatea construcţiei sunt posibile degradări
structurale datorate acţiunii mecanice a rădăcinilor. Creşterea diametrului copacului sau a
rădăcinilor conduce la apariţia unor împingeri (orizontale, verticale) asupra
fundaţiei.
Situarea tălpii fundaţiei sub zona de dezvoltare a rădăcinilor duce la posibilitatea
extinderii acestora în lungul fundaţiei construcţiei. Efecte negative apar mai ales în cazu^
existenţei unor fundaţii din zidărie de piatră cu/fără mortar. în acest caz rădăcinile copacilor
pot perfora rosturile. Iar prin creşterea diametrului lor exercită presiuni asupra construcţiei,
Fig. 3.33.
Ca efect, în pereţii construcţiei apar fisuri înclinate (în sus) şi fisuri / crăpături Sa partea
superioară a fundaţie

rborilor aflaţi în vecinătatea Ŷ construcţiilor

3.5-2,13« Amplasarea construcţiei pe terenuri deformabile o. Terenuri
cu materiale organice
 în această categorie de pământuri încadrăm în primul rând pământurile biologice active
(organice - MO >5%), care reprezintă depuneri terigene, deci recente, a căror formare este
încheiată sau în curs de încheiere. Caracteristic acestor pământuri este în primul rând prezenţa
unor depuneri organice în bloc sau succesiv, într-un proces de transformare carbonică în
mediu apos şl în al doilea rând starea de afânare mare.
Aceste depozite, fiind ultimele formate, în marea majoritate fiind în curs de
consolidare, se găsesc în strat în stare afânată şi sunt succeptibile de tasări mari chiar sub
greutate proprie. Datorită stării de afânare, aceastea sunt considerate ca fiind foarte
compresibile, tasarea depozitului putând ajungând până ia !0% din grosimea lui.
Amplasarea unei construcţii pe un teren a cărui stratificaţie a relevat existenţa unor lentile de
materii organice, conduce la posibilitatea apariţiei unor deformaţii mari în timp (tasări, rotiri)
care implică dezvoltarea unor degradări semnificante în suprastructură, F

. Umpluturi
Efectul amplasării construcţiei pe o umplutură realizată ia un anumit moment al
existenţei terenului, poate fi;
L Consolidarea umpluturii sub- acţiunea încărcărilor transmise de fundaţii;
II. Consolidarea umpluturii sub greutatea proprie;
IM. Consolidarea terenului natural aflat sub umplutură, sub acţiunea greutăţii
umpluturii şi construcţiei. Dacă greutatea construcţiei nu este mare,, tasarea datorită efectului
(I) este mică, chiar dacă umplutura,nu este bine compactată. Tasarea datorită cauzei (11)
depinde de grosimea şi gradul de îndesa re al umpluturii.
O problemă importantă este variaţia caracteristicilor de forfecare în funcţie de timp şi
ca efect, creşterea presiunii acceptabile pentru terenul de fundare.
Există însă şi situaţia în care o construcţie amplasată pe un teren -în pantă, reazemă
parţial pe o umplutură. Dacă umplutura nu este bine compactată şi nu se realizează
consolidarea acesteia în timp, este posibilă apariţia unor degradări în suprastructură. Acest
fenomen este cu atât mai periculos, cu cât construcţia nu este conformată corespundător sau
dacă fundaţia este una din zidărie nelegată, Fig. 3.35.
Ŷ ură datorată
'jLsăm
Kmplutura
Fig. 3.35. Degradarea construcţiilor amlasate parţial pe umplutură
c. Vmplasarea construcţiei pe pământuri în a căror masă există blocuri rigide
 Existenţa unor blocuri de piatra poate fi sesizată atât în pământuri coezive cât şi în cele
necoezive. în pământurile coezive există posibilitatea intercalării unor blocuri de piatră
descompuse sau antrenate de factori externi în decursul formării stratului (inclusiv
fragmente de gresie, calcar etc.).
O situaţie mai specială o reprezintă existenţa unor blocuri de gresie în masa
pământurilor necoezive- numiţi trovanţi. Apariţia acestora este legată de antrenarea unor
soluţii calcaroase care prin depuneri în masă de nisip fin, crează blocuri sferoidale. Blocurile
pot fi repartizate neuniform sau cu o concentrare în anumite zone ale masei de pământ. Ele au
diametre cuprinse între 50 - SOcm, putând însă atinge şi diametre mai mari de l,00-2,00m.
Amplasarea fundaţiilor pe aceste blocuri sferoidale crează diferenţe de rigiditate în lungul
fundaţiei, blocurile reprezentând reazeme rigide, având în vedere diferenţa mare de rigiditate
între gresie şi nisip (îndesare medie). Situaţia cea mai defavorabilă, din

punctul de vedere al tasărilor, o întâlnim în cazul rezsmării construcţiei în zona de mijloc, sau
pe zonele de margine, Fîg. 3.36.
x
zl
/
Î m/
Fîg. 3.36. fcfecîuf existenţei în masa pământului a unui corp rigid
O situaţie des întâlnită în cazul construcţiilor istorice este aceea a amplasării fundaţiei
unei construcţii noi pe un amplasament pe care a existat o altă construcţie, fără a-i elibera de
fundaţiile vechi.
Acest caz a fost întâlnit şi în cazul Bisericii Reformate din Huedin, datată în secolul
XIII - XVI. Fisurile suferite de biserică au condus ia concluzia că degradarea are cauza la
nivelul fundaţiilor. Sondajele realizate cu această ocazie au relevat faptul că zidul navei a fost
construit peste un zid vechi, fără a asigura conlucrarea între materiale. S-a constatat şi că între
cele două ziduri s-a intercalat un strat de mortar de argilă. Existenţa acestui strat sensibil la
umezire, precum şi diferenţele de rigiditate ale materialelor a condus !a dezvoltarea unor
fisuri, active la momentul realizării intervenţiilor de consolidare (1997) [35],
3.5.2.2. Apa In pământuri
Apa subterană are un important rol în comportarea construcţiilor. Efectul acesteia
poate fi resimţit în mai mult moduri:
3.5,2.2.1. Variaţia nivelului apel subterane
 o. roborârea nivelului apei subterane în cazul pământurilor contractile coborârea
nivelului apei subterane conduce în primul rând la uscarea pământului din zona activă de sub
talpa fundaţiei şi prin aceasta la contracţia acestui volum de pământ, Fîg. 3.37.b.
Kn alt efect al coborârii nivelului apei subterane atât pentru pământurile argiioase cât şi
nisipoase este creşterea greutăţi! voiumice în zona de coborâre a niveiului apei subterane
(zonă saturată cu apă capilară) şi producerea unei consolidări a pământului (tasare prin
subsidenţă), Fîg. 337.a, Fenomenul este cu atât mai evident cu cât volumul particulelor fine
este mai mare (pământuri nisipoase fine).

, înclinare ^JL - t¿^

I .. /‡‡ 'Praf si nisip
Fig. 3.37, Degradări aie construcţiei datorate coborârii nivelului apei
subterane
Coborârea nivelului apei subterane poate produce fîe o rupere de bloc a unei zone din
zidărie, Fig. 3.37.a. fie apariţia unei fisuri înclinate (în formă de V), funcţie de rigiditatea
peretelui.
în cazul în care în terenul de fundare există un strat de pământ sensibil ia modificarea
umidităţii {prafuri, luturi prăfoase, pământuri organice etc.), ridicarea nivelului apei
subterane poate conduce la înmuierea pământului şl la apariţia unei înclinări (tasări
neuniforme}, Fig. 3.38.
Fig, 3.33. Desprinderea turnului de biserică datorită variaţiei nivelului apei
Subterane

" Coborârea nivelului hidrostatic conduce în toate cazurile ia o tasare prin suhsîdenţă,
care uneori este însoţită de deplasări orizontale. Cunoscând suprafaţa unei fundaţii se poate
estima sarcina geologică generatoare de subsidenţă şi plecând de la ipoteza că pe adâncimea
de coborâre a nivelului hidrostatic toate straiele se deformează, - Fig. 3.3S, se poate calcula
mărimea tasării cu relaţia:
V c  ! E
' zi
3
i
Fig. 3.39. Influenţa variaţiei nivelului apel subterane asupa calculul tasării
 Kn aspect semnificativ af coborârii nivelului hidrostatic apare şi în cazul executării unei
drenuri Fig. 3.40 sau în cazul executării unor săpături Fig. 3.41.
AS :
Coborârea nivelului hidrostatic în cazul executării unor drenuri

--------------------------------------------
-Â.Ârr

Fig. 3.41. Coborârea nivelului hidrostatic în cazul executării unor săpături
în ambele situaţii coborârea suprafeţei pânzei de apă depresionale conduce atât ia
fenomene de suhsidenţă cât şi ia fenomene generate de afluxul de apă către dren - subspăiare.
Este importantă cunoaştere zonei de influenţă a drenuiui pentru a evalua fenomenul de
subspăiare.
b. Ridicarea nivelului apei subterane Ridicarea nivelului apei subterane conduce în
primul rând la creşterea umidităţii pământului şi apariţia umflării volumului de pământ
argiios situat ia suprafaţa terenului.
Ŷ-..Variaţia presiunii de umflare p,
/ Adancirnea minima de fundare Qf>D
Presiunea geologica Gqz
--,. pr=p'j-yD-pef<0 - fars efsct
Efeciui încărcării l. deTündatie - (7z
Fig. 3.42. Efectul presiunii de umflare datorată ridicării nivelului apei subterane
Fenomenul de umflare se manifestă cu cea mai mare intensitate (pu) în zona de mijloc
a fundaţiei. Dacă aceste procese de umflare sunt mai mari decât presiunea efectivă transmisă
de talpa fundaţiei terenului, se produce ridicarea construcţiei, Fig. 3.42.
Ridicarea nivelului apei subterane de-a lungul existenţei unei clădiri poate conduce la
fenomene de igrasie greu de combătut şi îndepărtat, Fig. 3.43. Acest fenomen este deseori
cauzat de transformările care s-au succedat în zonele urbane şl nu numai

Fig. 3.43. Supraumezirea infrastructurii datorată ridicării nivelului apei

subterane
Kn ait efect este creşterea umidităţii pământului şi prin aceasta transformarea masei
de pământ (în specia! luturi prăfoase, prafuri, pământuri organice) dintr-un pământ
consistent într-unu! moaie, caracterizat printr-o mare deformabilitate (>10%).
 Acest efect este cu atât mai pronunţat cu cât conţinutul de particule de praf în masa
pământului este mai mare. Efectele ulterioare ale ridicării nivelului apei subterane este
înmuierea acestor strate cu granuiozitate fină şl apariţia tasărilor, Fig. 3.44.
Fig. 3.44. Ridicarea nivelului apei subterane
Ridicarea nivelului apei subterane poate apare:
ë Zonal, în urma amenajării unei retenţîi de apă sau prin obturarea unor văi. Pentru
construcţiile vechi este caracteristică existenţă unor canale care traversează sau sunt
în apropierea peretelui de subsol sau parter, a căror scop a fost fie drenarea unor
cursuri de apă fie a apei subterane. Proasta întreţinere în timp conduce la obturarea
secţiunii active cu efect de urnezire a terenului de fundate;
ë Local, prin infiltrarea şi acumularea apei în teren, din surse punctuale sau
răspândite pe suprafaţa unei locuinţe sau incinte.
Efectul ridicării nivelului apei subterane se poate manifesta prin:
Umeziri şi chiar inundări ale subsolurilor;

ë Degradarea materialului din care este executată fundaţia sau pereţii subsolului, a
mortarului şi a tencuielilor;
ë Kmflarea pardoselilor datorită subpresiunii apei.
3,5=2.2,2= Eroziunea strateior de pământ sub acţiunea apei în mişcare
Executarea unor săpături sub nivelul apei subterane impune executarea unor
epuismente. Dacă infiltraţiile de apă în săpătură au debite mari se impune executarea unor
epuismente intense. Prin aceasta infiltraţiile devin foarte mari conducând la prăbuşirea
malurilor, ameninţând şl construcţiile învecinate.
Există şi situaţii când datorită unui curent de apă în mişcare pe un teren în pantă,
format din pământuri nisipoase {fine, mijlocii, fine - prăfoase) apare o antrenare a
particulelor în mişcare şi crearea unui strat afânat. Apare o tasare neuniformă a construcţiilor
(înclinare), în special când acestea au o rigiditate mare.
Situaţia apare atunci când particulele minerale antrenate pot fi pompate în porii
terenurilor din avalul amplasamentului. Procesul de antrenare a particulelor de material din
structura naturală de către apa subterană este sufozia şi apare atunci când în timpul filtrării
viteza depăşeşte viteza critică. Procesul apare în depozitele nisipoase sau de terasă şi poate
avea ca efect crearea de goluri (o stare de afânare) pe direcţia liniilor de curent situate sub
nivelul hidrostatic.
 Kn fenomen de antrenare a particulelor fine (sufozie) apare în cazul executării unor
săpături în nisipuri fine situate sub nivelul apei subterane. Fenomenul poate apare şi în cazul
existenţei unor lentile de nisip fin situate sub o zonă a construcţiei.
Realizarea unui dren în zona din amonte de construcţie pentru coborârea nivelului apei
subterane poate avea un efect defavorabil asupra amplasamentului, producând o tasare de
subsidenţă.
PERETE DIN
R

Knele pământuri, deşi din punct de vedere al granulozităţii (ca aspect vizual) şi ai
limitelor de plasticitate intră în categoria argilelor, în contact cu apa se desfac în particule
fine care pot fi antrenate de cei mai mic curent de apă (argile dispersabile).
Procesul de eroziune ai straielor de pământ datorită apei apare şi în căzu! în care un
strat de rocă se găseşte desupra unui strat mai compresibil. Eroziunea taluzului format din
pământuri, conduce la fisurarea rocii şi ia apariţia degradărilor în fundaţia construcţiei
existente, Fig. 3.45 [22].
Kn fenomen important de ridicare a nivelului fundului săpăturii poate apare şi sub
influenţa presiunii apei în mişcare asupra pământului de la talpa săpăturii, Fig. 3.46.
T<vavav r~i
SSS
Fig. 3.46. henomenul de ridicare a nivelului săpăturii datorită presiunii
apel în mişcare
In cazul în care săpătura se executa într-un teren coeziv, sub care se găseşte un
strat necoeziv situat sub presiune arteziană {hidrostatică) este posibilă apariţia unei ruperi
hidraulice a pachetului de argile de la bază, Fig. 3.47.
:ysatz x

k
«

k»
 Fig. 3.47. Ruperea hidaulică a pachetului de argile.
3.5.2.2.3. Infiltraţii de apă din conducte sau canalizări degradate Posibilitatea exfiitraţiilor de
apă din sistemele de canalizare este datorată

1. Acţiunii rădăcinilor unor copaci situaţi în vecinătate, Fig. 3.48;

2. Deteriorării în timp a sistemului de impermeabilizare a legăturilor;
3. Tasarea unor zone ale sistemului de canalizare sub acţiunea unor încărcări exterioare
{mobile sau fixe: construcţii, garaje, circulaţie, etc).
Fig. 3.48. Exfîltraţi! din canalizări degradate
Efectul scurgerilor de apă în terenul de fundare poate fi:
3. înmuierea pământurilor coezive prin aflux mare de apă, Fig, 3.49.a;
3. Crearea unor .goluri în terenul de fundare datorită circulaţiei apei dinspre - fundaţie
spre d ren uri sau canale, concomitent cu înmuierea terenului de
fundare, Fig. 3.49.b;
3. Kmflarea PKCM.
Hg. 3.49. Efectul scurgerilor de apă din canalizări sau sisteme de
drenare
Kn efect important asupra terenului de fundare îl poî avea scurgerile din drenuri vechi,
conducte deteriorate în zona de racord, Fig. 350.

de apă din conducte deteriorate

Fig. 3.50.
Datorită unor cauze exterioare conductele îşi pot modifica panta sau pot fi deteriorate,
atunci când sunt dispuse la mai puţin de 75cm de ia suprafaţa terenului, alimentând cu apă
terenul de fundare, pe care ÎI înmoaie.
Există de asemenea posibilitatea apariţiei unor defecte ia construcţii în cazul executării
unor săpături în vecinătatea construcţiilor existente, dacă nivelul apel este r i di cat. La
 executarea săpăturilor sprijinite (canalizare) pot apărea fenomene de antrenare hidrodinamică
a particulelor fine din strate de pământ, care se infiltrează la talpa săpăturii.
Pot apare şi suprapuneri ale efectelor acestor fenomene: înmuierea pământului datorită
infiltraţiilor de apă de la un dren defect (spart, deplasat) combinat cu efectul rădăcinilor
extinse spre zone mai umede.
ë Infiltraţii de apă ia terenuri ioessoide
Efectul infiltraţiilor de apă în terenuri macroporice este binecunoscut: datoi structurii
acestor tipuri de pământuri prin dizolvarea legăturilor de cimentaţie din" particulele minerale,
pot apar subsidenţe ale terenului de fundare de ordinul zecilor se centimetri sau excepţional
chiar metri. Nu mai este vorba de o tasare ci de o prăbuşir terenului de fundare. Măsurile
generale de prevenire ale acestor efecte şi estima _ îasării datorită creşterii umidităţii
terenului sunt prezentate în [51].
ë Agresivitatea apei subterane
Reziduurile chimice rezultate din procesele tehnologice industriale (cum ar fi soluţiile
de acid sulfuric sau acid fluorhidric) pot provoca umflarea terenurilor care în mod
curent nu prezintă creşteri importante de volum la sporirea umiditătii.
Fig. 3.51= Degradări ale ansamblului istoric Râpa Galbenă din îaşl datorită exfsltraţiilor din
reţelele de canalizare şi a apelor subterane agresive

Apa subterană, agresivă chimic, are un efect degradant important asupra mortarului din
fundaţii, atunci cînd nu au fost adoptate măsuri de protecţie. Kn efect important ai
agresivităţii apei apare şi asupra piloţilor din lemn şi a elementelor structurale subterane
(pereţi subsol, etc), Rg. 3.51. [2], Kn efect mai redus îl însă are prezenţa apei subterane
agresive asupra fundaţiilor executate din zidărie de piatră sau beton adoptam
Prezenţa unor astfel de fluide se poate datora atât unor surse exterioare construcţiei cât
şi exfiltraţiilor provenite din construcţie şi chiar din interiorul
infrastructurii.
Nocivitatea, efectul poluant ai unor astfel de fluide se poate manifesta atât prin reacţiile
chimice pe care le provoacă cât şi prin generarea unui mediu nesănătos prin miros, aburi,
vapori etc.
Acţiunea acestor fluide poate să conducă lar-
1. Formarea de goluri în zona de contact prin dizolvarea şi levigarea unora dintre
componenţi pământului,
 2. Atacarea materialelor din componenţa infrastructurii (degradări ale betonului, ale
zidăriei, ale mortarului din zidărie, distrugerea eventualelor protecţii impermeabile
etc.),
3. Reacţii chimice cu pământul de sub talpa fundaţiei, care pot provoca umflarea
pământului şi ridicarea fundaţiilor, infrastructurii, respectiva a structurii de
rezistenţă a construcţiei.
3.5.2.2.6. Efectul îngheţului asupra pământului
Modificările de volum pe care ie suportă terenul din zona de îngheţ (10-30%) pot
conduce la exercitarea unor presiuni verticale asupra fundaţiei şi producerea unor defecte a
unor elemente ale construcţiei (fundaţii, pereţi, etc). Acestea se produc în special când
adâncimea de fundare este mai mică decât adâncimea minimă de îngheţ, în pământuri foarte
sensibile la îngheţ: prafuri, nisipuri fine prăfoase etc. Fig. 3.52, Tabelul 3.4.
Fig. 3.52. Adâncimea de îngheţ

Terenul de V H- Adâncimea minimă

fundare adânci ctdanci mea apei de fundai®
mea subterane faţă de (cm)
de cota terenului Terenuri Teren
îngheţ natural im) supusa uri
(cm) acţiunii ferite
îngheţu df
lui îngheţ
*
Roci stâncoase oricare oricare 30*40 20
Pietrişuri curate, oricare H>2,00 Hţ 40
nisipuri mari şi H<2,00 Hj+10 40
mijlocii curate
Pietriş sau nisip IV70 H>2f 00 80 50
argilos, argilă H<2,00 90 50 "
grasă Ht>?0 H>2,00 HT+10 5G
H<2,00 H3 +20 50
Nisip fin praf os, Hî<?0 H>2,50 80 50
praf argilos, H<2,50 90 _ 50
 argilă prăfoasă şiHţ>?0 H>2,50 H: +10 50
nisipoasă H<2,50 H? +20 50
*j Valorile indicate pentru cazul terenurilor ferite de îngheţ se măsoară de la coto
inferioară a pardoselii.
Efectul îngheţului poate să se exercite şl asupra materialului fundaţiei: zidărie
piatră, zidărie de cărămidă, beton simplu necompactat,, beton ciclopian incorect execute_
3.5.2.3. Alunecări de teren
3.5.23=1. înclinarea strateior de pământ
Existenţa unor strate cu o înclinare mai mare de 10%, Fig. 3.53, pe- c;. normativele în
vigoare le încadrează în categoria pământurilor dificile de fundare, po. . produce degradări la
fundaţiile construcţiilor.
Fig. 3.53. înclinarea strateior de pământ care poate conduce la alunecări

Datarea alunecărilor de teren

Datarea alunecărilor vechi poate furniza informaţii referitoare la cauzele de degradare
ale unor construcţii situate pe amplasamente cu potenţial de alunecare. Kneori elementele
care pot Indica prezenţa unei alunecări sunt observate ia o examinare sumară (înclinarea
copacilor, creşterea muşchilor etc.), dar de cele mai multe ori sunt necesare analize
suplimentare pentru datarea alunecării.
Considerând materiile organice găsite pe amplasament şi raportând la posibilele
evenimente se poate data alunecarea, după cum urmează:
3. Daca există copaci înclinaţi de vârste diferite (copaci bătrâni înclinaţi şi copecs mai
tineri înclinaţi), vârsta alunecării este mai mare decât a copacilor tineri, dar poate fi
mai mică decât a celor bătrâni, Fig. 3.54.a. Metoda de analiză indicată pentru datare
în acest caz este dendrocronologia -(ştiinţa reconstituirii şi datării evenimentelor
bioclimatice cu ajutorul studierii inelelor din trunchiul copacilor, putând astfel afla
în ce perioadă a trăit un arbore şi când a fost tăiat)
3. In cazul unor alunecări produse, în depresiunile cu apă generate de alunecarea
masei de pământ se dezvoltă zone mlăştinoase, în care materialul organic antrenat
de alunecare se descompune, Fig. 3.54.b. Datarea materialelor organice, a turbei, va
putea indica vârsta alunecării. înclinarea copacilor de pe amplasament va furniza
informaţii despre extinderea alunecării. De asemenea, în zonele nordice, prezenţa şi
dezvoltarea muşchilor va indica dacă alunecarea este stabilizată.
a.Determinarea vârstei alunecării dupa vârsta copacilor înclinaţi
b. Determinarea vârstei alunecării după vârsta materiilor organice
Fig. 3.54.
3. în cazul mecanismelor simple de rupere {rotire, translaţie), suprafaţa de alunecare
se găseşte sub nivelul actual al terenului şi sunt dificil de găsit elemente databiie. în
cazul curgerii lente a versanţilor, în partea inferioară a masei alunecătoare se
conservă materialele organice pe care ie-a împins (iarbă, arbuşti, copaci etc.), Fig.
3.55.a. Vârsta acestora va Indica vârsta alunecării, metodele utilizate pentru .datare
fiind dendrocronologia sau metode radiometrice. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în
cazul căderilor de roci.
în cazul în care materialele organice sunt amestecate în masa de pământ alunecat, datarea
acestora poate furniza informaţii despre vârsta alunecării,

ronsolidarea fundaţiilor Fig. 3.55.b. Totuşi, dacă alunecarea este

provocată de rotaţia sau de translaţia pământului, deoarece avem o mişcare de corp rigid,
există o posibilitate redusă de amestecare a materialului organic cu pământul şi astfel
datarea va fi mai dificilă.
‡ci frsşropsţî' '*?» .. 5 »'a ? î^-catasFi5
x,,. 1
aZKi
b. Determinarea vârstei aiunecarii !a curgerii lente a
versanţiior rotaţia sau de translaţia pământului
Fig. 3-55.
Atunci când depozitele de alunecare se suprapun, materiile organice apar amestecate cu
masa de pământ din fiecare etapă a alunecării, Fig. 3.56.a. Datarea acestor materiale indică
vârsta fiecărei alunecări. Apar însă inadvertenţe în cazul reactivării alunecării, atunci când
pământul alunecat în diferite etape se amestecă.
La alunecările de tip curgere lentă, când se suprapun mai multe limbi de alunecare,
alunecarea veche va fi acoperită de cea mai nouă, Fig. 3.56.b. Materialele organice găsite
ar trebui să fie de vârstă mai tânără cu cât ne apropiem de nivelul superior al terenului.
Dacă între alunecări consecutive există lungi perioade de stabilizare vegetaţia se poate
dezvolta pe alunecarea produsă. Krmând o alunecare nouă, prin datarea vegetaţiei
îngropate se va putea indica vârsta alunecării superioare.
a,. Determinarea vârstei alunecării atunci când depozitele de alunecare se suprapun
b. Determinarea vârstei alui alunecările de tip curgere lentă
 Fig. 3.55.
Situaţia clasică este aceea în care trunchiurile copacilor sunt rupte de pământul m mişcare,
Fig, 3.57.a. Copacii sunt rupţi, înclinaţi sau au pe trunchiuri zgârieturi, ulterior dezvoltându-se
dupa o direcţie înclinată. Observarea inelelor de creştere poate indica vârsta alunecării.
h. O situaţie deosebită este atunci când alunecarea obsîrucţîonează văile unor râuri, formând
baraje naturale, Fig. 3.57.b. Datarea sedimentelor şi a materialelor transportate de
alunecare din aceste lacuri de acumulare Ŷnaturale poate indica vârsta alunecării
Xesni mfâştfnoasă
4
Copsei
a. Determinarea vârstei alunecării atunci când trunchiurile copacilor sunt rupte de pământul în
mişcare
fa. Determinarea vâr^e. a»u«Kcs»it atunci când alunecarea obstrucţionează văile unor râuri
Fig. 3.57.
3.5.!.3.3c Degradări produse datorită alunecărilor de teren
Principiile arhitecturale de acum câteva secole impuneau realizarea construcţiilor
importante pentru comunitate în zonele mai înalte ale aşezării. De asemena locuinţa unui
nobil era amplasată din considerente de rang social şi chiar de apărare în zone mai înalte, Pe
aceleaşi principii bisericile, clădirile de cult erau amplasate în zone mai înalte din care să fie
vizibile pentru comunitate şi pentru străini.
Aceste considerente de amplasament, în timp au condus !a degradări la construcţiile
istorice datorită alunecărilor de teren, Fig. 3.58=
Fig. 3.58. Degradarea bisericii din Dobolii de Sus datorată curgerii lente a
Ersantuiui

unecare progresivă, caracterizate prii deplasări a unei mase de

pământ de mică adâncime, chiar în cazul unor înclinări mai mici de 10-15°. Efectele acestor
alunecări se pot observa în înclinarea copacilor de p< amplasament, Fig. 3.58.
Fig, 3.59. Efectele alunecărilor observate In înclinarea copacilor
Efectul acestor alunecări se observă prin apariţia unor încreţiţi parafele - terenului şi
prin înclinarea arborilor - efectul cunoscut în vechime sub numele de pâdur nehuna, Fig.
3.60.
Fig. 3.60. "Pădure nebună"
 în mod normal, greutatea construcţiei executate pe un astfel de versant est neînsemnată
în raport cu cea a masei alunecătoare. Din această cauza existenţa construcţiei are un efect
minor asupra modificării factorilor de stabilitate. Lucrările de săpătură în versant, terasari
pentru a executarea unor drumuri, executarea unc umpluturi, săpături pentru utilităţi, pot
modifica starea de eforturi în teren având un efect favorabil asupra declanşării unei alunecări
de teren, Fig, 3.61. Aceleaşi fenomen influenţează şi valoarea presiunii neutrale din masa de
pământ, prin scăderea eî s> creşterea presiunii efective.
Modificarea valorii presiunii apei din pori (presiunea neutrală) constituie un factor de
avertizare ai posibilei declanşări a unei alunecări de teren. Monitorizarea uni" versant /
amplasament care ar putea suferi alunecări poate fi făcută prin monitorizare* prin tledetecţie a
variaţiei presiunii apei din pori, măsurată prin foraje pîezametrice.

Fig. 3.61. A unecări de teren cu antrenarea construcţiilor

Efectul variaţiei presiunii apei din pori constă în modificarea (creşterea) valorii
presiunii efective:
Paf =P ( -Pn unde p ef- presiunea
efectivă (pef>- creşte). pt- presiunea pe teren, pn~ presiunea
neutrală (pn<~ scade)
şi atingerea stării limită în diferite puncte din masa de pământ:
Există şi situaţii în care apariţia alunecărilor de teren se datoreşte amenajării subsolului
(canale, reţele de apă) atunci când, prin pierderi sistematice de apă, apare o reducere a
caracteristicilor geotehnice, Fig. 3.62

3,5.2=4. Acţiuni antropogene asupra terenului de fondare

3.5=2.4.1. Vibraţiile
Efectul acţiunii vibraţiilor este diferit şl depinde de o serie de factori; Factori
naturali:
Gradul de fragmentare ai rocilor, Caracteristicile fizico mecanice aie rocilor,
Morfologia terenului între sursa vibraţiilor şi amplasamentul studiat, 2.
Caracteristicile fizico mecanice aie rocilor:
Porozitatea: viteza de propagare a undelor scade odată cu creşterea porozităţii,
Gradul de alterare a rocilor: conduce ia scăderea vitezei de propagare, Gradul
de saturaţie: viteza de propagare creşte cu saturarea pământului,
 Anizotropia rocilor sedimentare: viteza de propagare scade cu 20 - 30% atunci
când direcţia de propagare este perpendiculară pe stratificaţie etc.
Vibraţiile pot fi induse în pământ din efectul mai multor surse:
ë Surse de suprafaţă: maşini, circulaţie rutieră, explozii, cariere, clopote, Fig. 3,63 etc.;
ë Surse de adâncime: prăbuşirea bolţilor golurilor de mină,etc.
Hg. 3.63. Turn de biserică degradat datorită vibraţiilor produse de clopot

a. Efectul surselor de suprafaţă se face resimţit în principal prin efectul şocurilor

exercitate de undele de suprafaţă (Rayleigh) asupra unui reazem fix (fundaţie, subsol,

etc). Efectul acestei acţiuni se materializează prin apariţia unor fisuri verticale, dezvoltate
în principal în zonele cu rigiditate mai redusă ale pereţilor de zidărie. în
secţiunile cu goluri pentru uşi şi ferestre, sau la casa scării, separă elementele de
construcţie şi fragmentează peretele portant sau despărţitor.
Kn efect distructiv al acestor vibraţii apare asupra pereţilor cortină din sticlă de pe faţada
clădirilor noi. Aceste efecte pot fi provocate, în special, de circulaţia autovehiculelor, de
utilajele care produc vibraţii (din staţii de con casare, staţii de sortare, staţii de betoane
etc.), activitatea unor utilaje (compactoare cu vibraţii, introducerea de piloţi sau
palplanşe prin vibrare etc.)
b. Efectul surselor de adâncime
O altă sursă de producere a unor vibraţii care influenţează comportarea pământului
sunt exploziile din cariere, prăbuşuri de goluri de mină, etc, Fig. 3,64,
Fig. 3.64. Releveul fisurilor din tasare ale unei clădiri amplasate pe un teren cu expioatari
miniere
S-a stabilit că pentru aprecierea mărimii efectelor generate de explozie asupra
construcţiilor, caracteristica cea mai importanta este viteza de propagare a undelor.
Clasificarea degradărilor provocate construcţiilor de acţiunea solicitărilor dinamice poate fi
făcută după următoarele categorii (K.K.), Tabelul 3.5:
Pentru frecvenţe mai mari de 8Hz, valoarea admisibilă a vitezei oscilaţiilor terenului
este, pentru zone de locuinţe: ziua: v<8.30m/s ? iar noaptea: v<0.26mm/'s.
Tabelul 3.5.
Catego Avarie Viteza de propagare
ria a undelor
 i fără avarii v<6.25mm/s
II posibilă fisurare a tencuielii (în mod v=6.25-
excepţional fisuri în elemente rl2.5mm/s
portante),
IK posibile avarii la elementele portante v=12.5~75mm/s
IV avarierea elementelor portante v> 75 mm/s
-Metodologia de măsurare a vitezei oscilaţiilor pământului şi de determinare a
cantităţilor de exploziv nepericuloase din punct de vedere seismic a avut în vedere urmat
oarele:
ë stabilirea unei corelaţii între viteza de oscilaţie a pământului, efectul asupra
structurilor şi intensitatea seismică, în cazul iucrărilor de împuşcare;
ë determinarea distanţei reduse;
calculul cantităţilor de exploziv nepericuloase din punct de vedere seismic.

ronsolidarea fundaţiilor în scopul evitării apariţiei degradărilor

se impune limitarea mărimii viteze admisibile, situaţie în care chiar dacă apar fenomeme de
amplificare, vibraţia rezultată ne va depăşi domeniul de securitate, respectiv de rezistenţă a
structurilor.
Norma germană DIN 4150 stabileşte valori limită pentru viteza de propagare <
undelor astfeî încât să nu fie afectată integritatea construcţiilor, Tabelul 3,6.
i abeiul 3.b. Valori limită aie vitezei de propagare a undelor conform DIN 415
Nr. Tipul construcţiei Valoarea limită a vitezei
Crt. de propagar a undelor
(mm/s)
i Construcţii masive si monumentey<3mm/s
istorice.
îi Construcţii de locuinţe şi socialv<Smm/s
culturale, construite fără măsuri
antiseismice
m- Construcţii de locuinţe şi socialv<30mm/s
culturale, construite cu măsuri
antiseismice
 Norma australiană AS 218/ stabileşte valori limită
aproximativ asemănătoare pentru viteza de propagare a undelor,
Tabelul 3.7.
Tabelul 3.7, Valori limită aie vitezei de propagare a undelor
conform AS 218
Nr. Tipul construcţiei Valoarea limită a vitezei
Crt. de propagare a undelor
(mm/s)
1 Construcţii istorice, monumente şiv<2mm/s
clădiri cu destinaţie specială.
lî Construcţii civile v<10mm/s
IK Construcţii cu destinaţiev<75mm/s
comercială şi industriala cu
structura din beton armat
Conform aceleiaşi norme, i abeiul 3.8 prezintă efectele posibile ale acestc
vibraţii.
Tabelul 3,8. Degradări posibile conform AS 218
Nr. Valoarea vitezei de propagare a Avaria i
Crt. undelor (mm/s)
î v<5mm/s Fără degradări !
¡i 5 mm/s < v < 10mm/s Apariţia fisurilor în
tencuială
iii 10 mm/s < v < ISmm/s Pagube minore \
¡V v>18mm/s Avarierea structurilor
clădirilor 1
3.5.2.4.2. Prăbuşirea golurilor de mini
Efectul apare de mare importanţă în regiunile miniere. Dacă grosimea strateîc
acoperitoare este mare. încărcarea suplimentară adusă de construcţie este relativ mică iar
riscul de prăbuşire este mic.
Dacă exploatarea se găseşte ia adâncime relativ mică, iar straturile acoperitoar - sunt
constituite din pământuri slabe, există riscul ca supraîncărcarea terenului să produc?
prăbuşirea materialului, fenomen care are ca efect tasarea şi scufundarea / 'prăbuşirea
suprafeţei terenului, Fig. 3.65 şi surparea unei părţi din construcţie.
 Fig. 3.65. Prăbuşirea galeriilor de mină
Riscul prăbuşirii apare şi atunci când galeriile inundate sunt golite de apă prin pompare,
datorita eliminării subpresiunii apei din galerie. Mişcările datorate prăbuşirilor miniere nu
sunt uniforme. Dacă stratul de cărbune are o grosime mare, prognoza rea deformaţilor nu este
posibilă. Prin aceasta se pot produce mişcări diferenţiale importante ale terenului, atât pe
verticală cât şl pe orizontală.
Prăbuşiri importante pot apare şi în zonele cu galerii în zăcăminte saline. Trebuie
menţionat şi efectul vibraţiilor generate de prăbuşirea golurilor de mină asupra terenului de
fundare, construcţiilor şi stabilităţii versanţilor (vezi paragraful anterior).
3.5.2.4.3. Procese antropice generatoare de căldură sau frig
Principalul efect defavorabil al încălzirii şi uscării o constituie contracţia şi fisurarea
pământurilor contractiie.
O situaţie de acest fel se întâlneşte în cazul pardoselilor aşezate pe terenuri fine sau
umpluturi conţinând astfel de pământuri. Contracţia pământului va provoca goluri sub
pardoseli, urmarea acestui fapt fiind deformarea acestora, ceea ce conduce ia dificultăţi la
deplasare, rotiri ale obiectelor amplasate pe pardoseală, eventuale vibraţii.
Cea mai defavorabilă situaţie este aceea în care aceste pământuri afectate de contracţii
sunt situate sub talpa fundaţiei, putând apărea tasări neuniforme şi fisurări aie construcţiei.
3,5.2.5« Seismele
Marile seisme din România, din 4 martie 1977 (M=7,2), 31 august 1986 (M=7,0) şi 30 - 31
mai 1990 (M=6,7 respectiv 6.1) au produs degradări structurale majorităţii tipurilor de
structuri şi cu atât mai mult construcţiilor istorice care nu erau conformate antiseismic
corespunzător normelor actuale. Aceste seisme au produs degradări suplimentare
construcţiilor care au supravieţuit celui mai mare seism din secolul XX - seismul din 1940
(M=7,4), a! doilea ca mărime resimţit în România după cel din octombrie 1802 {M=7,6).

Propagarea undelor seismice produce fenomene violente care au loc în structura

scoarţe! terestre, cu efecte vizibile ia nivelul terenului, dar având efecte disturbatoare şi la
nivelul strateior din adîncime. Cauza principală a acestor modificări care au ioc este
propagarea fronturilor successive de unde seismice, care induc eforturi interioare în masivul
de pământ suprapuse peste starea de tensiune existentă.
Astfel s-au pus in evidenţă mai multe fenomene care afectează terenul de
fundare:
 ë Tasarea terenului
Tasarea terenului în urma seismului se manifestă prin reducerea volumului ^de pământ
ca urmare a compactării acestuia. Compactarea se realizează prin zguduirile repetate rezultate
din traversarea pământului de către undele seismice. Fenomenul este caracteristic
pământurilor necoezive sau slab coezive.
ë Lichefierea solului
lichefierea soiului constă în trecerea unei structure granuiare solide în stare curgătoare,
ca urmare a uni complex divers de cauze. Cea mai importantă este creşterea
presiuni! apei din pori sub acţiunea undelor seismice, ce provoacă fenomenul de suspensie a
particulelor solide în lichid. Cele mai afectate de fenomenul de lichefiere sunt nisipurile în
care sunt cantonate pânze de apă freatică.
Conform [81], terenurile susceptibile la lichefiere sunt:
ë Nisipurile uniforme, în special nisipurile fine, : Nisipurile
având ld=50 - 70%,
ë Nisipurile saturate sau ceîe afinate aflate deasupra nivelului apei subterane,
cu grosimi mai mici de 3m. dacă zona inferioară se poate Hchefia (H>3m) în căzu?
unui nivel ai apei subterane sub 3,00m faţă de nivelul terenului natural.
ë Nisipuri la care ia penetrarea dinamică avem Rp < 30 lovituri / BOcm,
ë Nisipuri cu permeabilitate mică
= Modificări de structură
Modificările în structura pământului se produc datorită intensităţii undelor seismice,
datorită forţelor care însoţesc fronturile de undă. Principale modificări care apar
sunt:
ë Crăpăturile - având mărimi diferite şi datorate ruperii terenului
ë Văluriri ase terenului - ca urmare a plastifierii solului.
´ Vlunecări de teren
Alunecările de teren au loc în zonele de dealuri şi se datorează suprapunerii eforturilor
generate de propagarea undelor seismice peste eforturile interioare existente în masiv datorită
greutăţii stratului înclinat
 alieri
Falierea însoţită de deformaţii excesive aie solului este fenomenul care reprezintă
manifestarea vizibilă ia nivelul solului a unor deplasări mari la nivelul bazei blocului a cărui
echilibru a fost perturbat de propagarea undelor seismice.
  Modificări în relief
 Modificarea de relief este constatată în cazul cutremurelor puternice, energia
undelor seismice fiind atât de mare încât provoacă modificarea radicală a reliefului

ë Prăbuşiri de versanţi în albiile râurilor, formându-se lacuri naturale, prin innundarea

suprafeţelor din amonte,
ë Dislocarea unor straturi superficiale,
3,5.2=5,2» Efectul seismelor asupra construcţiilor
Construcţiile istorice, de cele mai multe ori nu au documentaţii tehnice. Ele reflectă
practica de construire şi nivelul ştiinţific din acea perioada, fiind realizate după principiile
empirice ale proporţiilor dintre elemente.
Multe dintre aceste construcţii au supravieţuit seismelor, poate tocmai datorită acestor
principii de alcătuire, dar se află sub cerinţele formulate de standardele actuale.
Modul de avariere ia seism a unei turle de biserică este prezentat în Fig. 3,66449],
Modelarea "desfacerii" în subansambluri rigide a structurii iniţiale ca urmare a acţiunii
seismice este indicată Fig. 3.67.
Fig. 3.66. Avarierea ia seism a unei turle de Fig " 3 "67" Modeiarea structuril rigk e biserică
Evaluarea nivelului de asigurare a construcţiilor care au suportat mai multe seisme
mari se face determinând un grad nominal de asigurare la acţiuni seismice;
v^llfL c
nec
Valorile mimime pentru R sunt funcţie de clasa de importanţă a construcţiei Tabelul 3.9:
i abeiui 3.9.
Clasa de i^
importanţă mi
n
0,7
II 0,6
III, IV 0,5

Valorile lut R trebuie însă privite ca şi un indicator global deoarece acesta depinde de
parametri cu un grad mare de incertitudine. De asemnea se impune definirea noţiunii de
"grad de degradare al structurii", care ar fi egal cu numărul de seisme mari (M>6) pe care
le-s suportat construcţia şi care sa afecteze valoarea lui R.
 Analiza siguranţei în exploatare pentru construcţiile care au suportat mai multe
seisme se face prin încadrarea acestora în ciase de risc seismic RSf care serveşte 1a:
ë Stabilirea gradului de extindere a măsurilor de intervenţie
ë Stabilirea gradului de urgenţă a măsurilor de intervenţie. Riscul
seismic este o măsură a degradărilor şi avariilor anticipate la o construi
situată pe un amplasament şi într-un interval de timp dat.
Din punct de vedere al riscului seismic, considerând efectele probabile al un o seisme
asupra construcţiilor existente, se definesc patru clase de risc seismic, Tabelul 3 [46];
Tabelul 3.IC
Clasa de risc Degradări probabile *
seismic
Construcţii care pot suferi R5!<Z,5
colaps parţial sau total la un
viitor seism mare.
D Construcţii cu risc ridicat de 2,5<
n
5l prăbuşire la seisme având RS!<4,5
intensităţile corespunzătoare
zonei seismice de calcul.
Rsn Construcţii cu probabilitate 4,5<
redusa de prăbuşire, dar ia care Rsli<6,5
sunt aşteptate degradări
structurale majore ia incidenţa
seismului de proiectare.
Rsit. Construcţii la care sunt aşteptate 6,5<
degradări structurale care nu R51!|<8,5
afectează semnificativ siguranţa
structurala, dar ia care
degradările elementelor
nestructurale pot fi importante.
Construcţii la care răspunsul 8,5<
seismic aşteptat este similar Rsfv<10
celui corespunzător
construcţiilor noi, proiectate pe
 baza prescripţiilor în vigoare

3.5.2.6. Executarea şi exploatarea construcţiei 3.5.2.6.2.. Cercetarea /

cunoaşterea insuficientă a terenului de fundare
Această cauză de degradare este frecventă datorită nivelului cunoştinţeloi momentul
executării construcţiilor.
Situaţiile care se pot întâlni sunt următoarele a. Adoptarea unor soluţii de fundare pe grătare şi
fundaţii din piloţi de lemn {de regulă lemn de stejar), datorită amplasării unor construcţii pe
terenuri mlăştinoase sau umpluturi, conduce la degradări datorate coborârii sau ridicării
nivelului apei subterane. în această situaţie prin lucrările edilitare executate în oraş este
posibil ca

nivelul apei subterane să coboare cu l-3m. Poate apare astfel putrezirea lemnului şi în
consecinţă posibilitatea apariţiei unor tasări diferenţiate a clădirii,
O altă situaţie deosebită apare în căzu! în care în terenul de fundare există piloţi de lemn
rămaşi de la o construcţie anterioară. Posibilitatea putrezirii lemnului datorită modificării
nivelului apei subterane (datorită unor lucrări de drenare, canalizări, regularizări a^5
RR 1 c«
. re crearea unor goluri în terenul de fundare rezultate în urma putrezii le<i i u. ţj.joţi şi
grătare, Fig. 3.68. Prin refularea pământului se creează astfe .. rroducerii unor tasări
diferenţiale.
Fig. 3.68. Degradarea piloţilor de lemn la Muzeul Banatului - Timişoara
datorită coborârii nivelului apei subterane
In cazul existenţei în terenul de fundare a unor zone mlăştinoase, turbe, gropi de împrumut,
şanţuri de apărare etc., Fig. 3.69, cu o extindere mică în plan şi pe verticală, uneori greu de
depistat pe amplasament,
t
n-
Fig. 3.69. Deplasări (tasări şi rotiri) ale turnului orologiului castelului
Banffy datorate amplasării fundaţiilor pe fostul şanţ de apărare a! Cetăţii

prin executarea unor construcţii se produce o supraîncărcare a terenului de fundare, care

conduce la apariţia unor tasări diferenţiale.
d. Existenţa unor strate de consistenţă moaie sub o crustă de pământ tare care poate se rupă
(prin poansonare) poate avea ca urmare scufundarea fundaţiei şi apari" unor tasări
 diferenţiale. Fenomenul apare în argilele normal consolidate de - estuarice dar şi în strate
aiuviale normai consolidate. Chiar existenţa unor straie subţiri de argilă aşezate pe
terenuri bune de fundare (nisip, pietriş, roci stâncoa;- poate duce ia apariţia unor tasări
prin strivirea şi refularea de sub fundaţie a stratu . de argilă, mai ales dacă adâncimea lui
este variabilă.
3.5.2.6.2. Erori la executarea fundaţiei
Acestea pot fi de mai multe categorii:
ë Erori ia amplasarea pe teren a construcţiilor.
ë Erori în dimensionarea în plan a fundaţiei şi erori de adoptare s adâncimii -
fundare.
ë Erori ia alegerea materialelor potrivite execuţiei fundaţiei în condiţii r durabilitate.
Efectul acestor erori se transformă în degradări:
1. Apariţia unor momente suplimentare pe talpa fundaţiei, supraîncărcare zonei de
colţ, uneori chiar înclinarea fundaţiei.
2. Degradări ale suprastructurii datorate faptului că nu s-a realizat racordarea y
trepte a fundaţiei, Fig. 3.70.
3. in cazul adoptării adâncimii de fundare necorespunzătoare sunt poslb micşorări ale
capacităţii portante a terenului de fundare sau degradări - fundaţiilor datorate
umflării/contracţiei pământurilor contractiie, Fig. 3.71.
Flg. 3./1. Degradări datorate adoptării adâncimii de fundare necorespunzătoare

4. Alegerea unor materiale pentru execuţia fundaţiei de o calitate inferioară, existând

chiar o cutumă a alegerii unor materiale de calitate inferioară celor din
suprastructură, poate conduce la degradări importante la nivelul fundaţiilor.
3.S.2.6.3. Lipsa sau greşeii în realizarea hidroizoîaţîSSor ia fundaţii
Lipsa hidroizolaţiei orizontale/verticale la fundaţii are ca principal efect ascensiunea
capilară a .apei subterane în pereţii parterului, supraumezirea peretelui, micşorarea capacităţii
portante a zidăriei prin fenomenul de înmuiere, apariţia igrasie! în pereţii interiori sau
exteriori, Fig. 3.72.
1. Ascensiunea
capilară a apei.
2= Migraţia laterală a apei.
3. Ascensiunea apei prin fundaţie.
4. Lipsa hidroizolaţiei orizontale.
 5. Pătrunderea apei în zidărie. 6= Degradarea tencuielii.
7. Supraumezirea zidăriei.
Fig. 3.72. Procesul de umezire a pereţilor
Supraumezirea pereţilor se datorează fenomenului de ascensiune capilară a apei din
porii pământului dar şi celui de migraţie laterală a apei. 5-a pus în evidenţă faptul că debitul
cei mai mare care umezeşte fundaţia şi zidăria apare din migraţia laterală a apei, presiunile
efective transmise de talpa fundaţiei terenului de fundare micşorând tensiunile de sucţiune
care conduc la migrarea pe verticală a apei.
Fenomenul se asociază cu apariţia unor pete (exsudaţie), apariţia efiorescenţeior saline,
macerarea tencuielii, căderea tencuielii etc, Fig, 3.73.
Creşterea temperaturii pe faţa elementului de construcţie (perete) măreşte presiunea
vaporilor de apă la suprafaţa liberă a acestuia, conducând la evaporarea apei din pori. Se
creează un echilibru dinamic între presiunea ascensională, presiunea hidrostatică a coloanei
de apă şi viteza de evaporarea în mediul înconjurător.
în timpul procesului de evaporare a apei, pe suprafaţa elementului sărurile dizolvate în
apa din teren produc apariţia eflorescenţei. Amploarea fenomenului este mult influenţată de
conţinutul şi tipul sărurilor din apa subterană.
Odată cu saturarea porilor se întrerupe procesul de difuzie. De asemeni prin cristalizarea
sărurilor în porii tencuielii apare şi o creştere de volum (8-10%), conducând Ea exfolierea
acesteia pe anumite zone. Efectul ascensiunii apei prin capiiaritate este influenţat de mal mulţi
facto

ë nivelul apel subterane faţă de fundaţie;

ë conţinutul de săruri a apei subterane;
ë gradul de insolaţie;
ë impermeabilitatea suprafeţei terenului;
ë existenţa vegetaţiei în jurul construcţiei.
Fig. 3.73. Fenomene de migraţie a apei înspre construcţie şi apariţia
igrasiei
Lipsa unui strat anticapiiar ia baza pardoselilor interioare poate conduce ia umezirea
pardoselii, putrezirea pardoselilor de lemn, putrezirea mobilierului etc.
Greşeli grave pot apare şi în modul de dispunere şi realizare a hidroizoiaţiilor şi
trotuarelor. Astfel, sunt situaţii când este necesară realizarea trotuarelor perfect etanşe
sau dimpotrivă este necesară realizarea acestora cu posibilitatea evacuării vaporilor de apă din
teren, Fig. 3.74.

Majoritatea, dacă nu chiar aproape toate construcţiile vechi se confruntă cu probleme

de igrasie, supraumezire a pereţilor datorate lipsei hldroizoiaţilior.
0 situaţie deosebită o constituie hidroizolaţiile executate fără considerarea
particularităţilor construcţiilor existente. Astfel executatea unor soluţii nepotrivite poate
conduce la efecte dezastruoase asupra construcţiei, prin intensificarea procesului de
supraumezire şi de mi graţie a fenomenului de igrasie spre zone superioare ale structurii.
Executarea trotuarelor etanşe conduce la fenomenul numit "de trotuar", care produce
igrasie în subsolurile acestor construcţii, Fig. 3.75,
\ Variaţia umiditatil peretelui subsbfuM
Fig. 3.75. Variaţia umidităţii la nivelul subsolului datorată fenomenul de
Trotuar
Poî apare numeroase situaţii în care o concepţie structurală greşită poate conduce ia
apariţia unor defecte la fundaţii:
a. Lipsa rosturilor de tasare Situaţia poate să apară în numeroase cazuri. Astfel în
cazul extinderii unt construcţii; rezemarea elementelor construcţiei noi (planşeu, pereţi) pe
peretele construcţiei existente poate duce ia o supraîncărcare a fundaţiei, neadaptată preluăm
unor încărcări mai mari (chiar dublarea acestora). Se produce o tasare de tip covătuire/şa a
fundaţiei, funcţie de natura terenului de fundare, Fig. 3.76.
Extim
Fig. 3.76. Tasarea datorată încărcărilor diferite
La pământurile contractiie {pentru L>30m) prevederea rosturilor de tasare este 3
măsură foarte importantă pentru evitarea efectelor negative ale umflărilor şi contracţiilo Fig.
3.77,
1,50-2,00mr
Hg. 3.77, Rosturi de tasare ia construcţii amplasate pe pământuri contractiie
Amplasarea unei clădiri noi lângă una veche, poate duce la apariţia unei tass importante a
fundaţiei construcţie! vechi, în vecinătatea celei noi. In aceiaşi tim construcţia nouă se tasează
mai mult în partea opusă, în zona de teren care nu a fo"" supusă deformaţiilor din acţiunea
construcţiei vechi, Fig, 3,78.
Fig. 3.78. Distribuţia presiunilor de contact în căzu? rosturilor, pentru terenuri de fundare: a,
argiloase, b. nisipoase.
Prevederea unor rosturi de tasare este importantă şi ia: schimbarea de înălţime,
decalarea în plan a tronsoanelor, unul faţă de celălalt, poziţii excentrice, pianşee situate ia
nivele diferite, zone seismice etc.
b. Evalurea greşită a împingerii pământului asupra elementelor de construcţii
Situaţia poate apare în diverse cazuri: b.l. Supraevaluarea reacţiunii pasive asupra
fundaţiilor. Valoarea împingerii pasive este funcţie de mărimea deplasării fundaţiei.
Adoptarea valorii reale a împingerii pasive se va face funcţie de valoarea deplasării
admise a reazemelor, în caz contrar introducând o valoare supraevaluată a acesteia.
V {*)
Fig, 3.79- Evaluarea împingerii pasive dată de o construcţie existentă
fcste recomandabil a se considera în calcule, valoarea coeficientului împingerii
pasive:
'P = kp/2, kp=tg2 (45 + Ş)
în cazul în care în vecinătatea construcţiei existente se amplasează o construcţie nouă, caicului
împingerii pasive se face conform Fig. 3.80.
Fig. 3.78. Distribuţia presiunilor de contact în căzu? rosturilor, pentru terenuri de fundare: a,
argiloase, b. nisipoase.
Prevederea unor rosturi de tasare este importantă şi ia: schimbarea de înălţime,
decalarea în plan a tronsoanelor, unul faţă de celălalt, poziţii excentrice, pianşee situate ia
nivele diferite, zone seismice etc.
b. Evalurea greşită a împingerii pământului asupra elementelor de construcţii
Situaţia poate apare în diverse cazuri: b.l. Supraevaluarea reacţiunii pasive asupra
fundaţiilor. Valoarea împingerii pasive este funcţie de mărimea deplasării fundaţiei.
Adoptarea valorii reale a împingerii pasive se va face funcţie de valoarea deplasării
admise a reazemelor, în caz contrar introducând o valoare supraevaluată a acesteia.
V {*)
Fig, 3.79- Evaluarea împingerii pasive dată de o construcţie existentă
fcste recomandabil a se considera în calcule, valoarea coeficientului împingerii
pasive:
'P = kp/2, kp=tg2 (45 + Ş)
în cazul în care în vecinătatea construcţiei existente se amplasează o construcţie nouă, caicului
împingerii pasive se face conform Fig. 3.80.
 Adăugarea unor corpuri suplimentare şi rezema rea acestora pe fundaţiile existente
conduce la suplimentarea presiunilor pe talpa fundaţiei şi apariţia întinderii, Fig. 3,83.
3.5.2.6.6. Consolidări structurale greşite
La consolidarea fundaţiilor apar în multe studii soluţii greşitei
a, cuhzidiri excentrice. Această soluţie poaîe apărea datorită apucării unei tehnologii
greşite, a unui proiect greşit, sau existenţei unor elemente care împiedică extinderea
fundaţiei (canalizare, construcţii vecine, etc). Datorită încărcării excentrice pot apărea
momente care conduc fa o distribuţie trapezoidală a presiunilor de contact pe talpa
fundaţiei. Fie. 3-84. Apar posibile înclinări ale fundaţiei şi deplasarea peretelui (rotire).
²i _

n" ;i .
!1 V Fitnnnik
>i \ ?
CiniHjlH existfftr.
are (?)_/ j -s
|
i
i ‡ i, ; i
Ŷ ) t _____________________________!
^_(
i|!|IIIl!! iliii -^j
Fig. 3.84. Distribuţia presiunilor de contact pe talpa fundaţiei
b. O altă situaţie importantă poate apare în timpul executării săpăturii pentru subRidi i pe
dâci i/ iui i  i, f d siu 
 u
i sp ijii i corespunzătoare.
Fig. 3.S5. Prăbuşirea blocurilor de zidărie din fundaţie
Poate apare o rotire a întregului sistem (subzidire - fundaţie - perete) care conduce ia apariţia
unei fisuri verticale în perete. Executarea unei săpături în vecinătatea fundaţiilor

rap. 3. rauzele degradării fundaţiilor unor construcţii vechi care în

majoritatea lor realizate din zidărie nelegată, poate conduce la desprinderea blocurilor din
fundaţia veche care se pot prăbuşi, antrenând şl zone din peretele de calcan şi planşeu, Flg.
3.85.
c. cubzidiri executate în vecinătatea fundaţiei existente, care conduc ia supraîncărcarea
terenului şi producerea unor tasărl suplimentare a fundaţiei construcţiei existente. Datorită
rotirii peretuiui supraîncărcat apar fisuri verticale în zonele panoului. Se impune
verificarea presiunilor oe talpa fundaţiei cu luarea în considerare a suprapunerii efectelor
(la ementară deS-r- lOcrn), Fig. 3.86.
Teren"
d. Schimbarea sistemului static al structurii, prin care se urmăreşte descărcarea fundaţ

Această metodă se dovedeşte avantajoasă, atunci când se constată că fundaţia este într-
o stare bună (nu există fisuri, deteriorări ale materialului) şi deformaţi a se datorează cedării
terenului Metoda poata fi însă dezavantajoasă în căzu! în care presiunile acceptabila la talpa
fundaţiei le depăşesc pe cele admisibile, Fig. 3.87.
e. Consolidarea greşită a fundaţiilor, m cazul unor alunecări, cu scopul de a împiedica
degradarea progresivă a acestora, Fig. 3.88. în cazul bisericii din Copăcem, scopul
dispunerii pintenilor din zidărie, cu roi de contrafort a fost aceia de a împiedica aiunecares
progresivă a fundaţiei, insă, suplimentarea încărcării la nivelul fundaţiei, prin adăugarea
pintenului, a condus la o creştere a presiunii de la o valoare Pi la p2 şi în consecinţă la o
deg. e - "jnoa ie s ca.o* :ă ""acarii.
Hg. ¿.88. Consolidarea fundaţiei Bisericii din Copăceni cu ajutorul unor pinteni din
zidărie
3.5.2.6.7. Executarea de săpături în vecinătatea unor construcţii existente
Executatea de săpături în vecinătatea construcţiilor existente, poate conduce la un
fenomen de subsidenţa a taiuzului. Cele mai importante defecte care pot apare prin
executarea unor săpături în vecinătatea construcţiilor existente sunt;
ë refularea laterală a pământului de sub fundaţie spre săpătură;
ë pierderea stabilităţii corpului fundaţiei;
ë eroziune;
ë folosirea unor metode inadecvate de epuisment; ~ coborârea nivelului
apei subterane;
La pământurile argiloase contractile, datorită executării săpăturii se poate crea o
reducere a umidităţii pământului prin deshidratare, care conduce ia contracţia acestuia.
1- Realizarea excavaţiiior adânci în zone urbane
Datorită încărcărilor transmise de fundaţii în terenul de fundare apare o stare de eforturi
unitare. Cedarea fundaţiei apare prin tasarea / rotirea produsă de apariţia pianelor de
alunecare, Fig. 3.89.

Per
54/2
Ah>0,20m
constructia vecina
Fig. 3.89= Refularea pământului de sub fundaţie
Eliminarea rezistenţei pasive, permite cedarea fundaţiei la încărcări mult mat mici, decât
în situaţii uzuale. Metodele curente de sprijinire nu asigură în toate cazurile un contact între
teren şi pământ existând posibilitatea refulării laterale a acestuia. Deplasarea lateraia poate fi
de 0.25% din înălţimea săpăturii ia pământurile argiioase moi şi de 0.05% ia pământurile
nisipoase sau argiioase consistente, putând conduce la apariţia unei tasări a suprafeţei
terenului.
Amplasamentele pentru construcţii pot fi situate în zone construite sau în zone libere de
construcţii.
Amplasamentele situate în zone construite se disting prin ce! puţin una din următoarele
particularităţi:
ë Se găsesc în prezenţa unor construcţii, monumente istorice, clasate şi având
atribuite coduri LMi - 2004, inclusiv a celor avariate, cu grad de asigurare la acţiuni
seismice care nu corespunde normativului P100 - 2007,
ë Exista pe amplasament sau în sau în imediata vecinătate reţele de subterane (de
apă, canal, gaze, termoficare, electricitate etc.),
ë Proximitatea căilor şi mijloacelor de transport urban,
ë Prezenţa în vecinătate a unor supraîncărcări,
ë Situarea în zona de protecţie a monumentelor istorice,
ë Forma parcelei, care este impusă de spaţiul disponibil,
ë Aspectele juridice care privesc delimitarea proprietăţii şi a efectelor generate de
noua construcţie dincolo de limita de proprietate.
Aceste particularităţi generează sursele de risc în cazul unei excavaţii adânci, a.
Surse de risc generate de caracteristicile geometrice ale excavaţiei.
 Forma şi dimensiunile în plan precum şi adâncimea excavaţiei pot reprezenta surse de
risc. Kn contur neregulat şi dimensiuni mari în plan ale excavaţiei sporesc complexitatea
sistemului de susţineri.
Pe măsura creşterii adâncimii excavaţiei. cresc nu numai dificultăţile de realizare a lucrări?
Dar

pentru stabilitatea acestora, care trebuiesc luate în considerare. în generai se consideră o

excavaţie adâncă acea exavaţie a cărei adâncime este mai mare de 6,00m pe toată suprafaţa
sau numai pe unele zone.
1. Surse de risc generate de terenul de fundare de pe amplasamentul excavaţiei
adânci.
Se pot distinge în acest caz surse de risc generate de unele particularităţi geotehnice sau
hidrogeologice ale amplasamentului, ca de exemplu prezenţa unei stratificaţii eterogene,
încrucişate, cu straturi având proprietăţi mecanice defavorabile, prezenţa unei pânze freatice
deasupra cotei finale de excava re, prezenţa unui strat de apă subterană sub presiune, sub cota
finală de excavare, care poate antrena terenul de fundare, absenţa unui strat impermeabil în
care să se poată încastra un eventual perete etanş de susţinere a excavaţiei ete.
O a doua grupă de surse de risc generată de terenul de fundare rezultă din însuşi faptul
că cercetarea terenului de fundare se bazează pe un număr limitat de foraje, sondaje deschise
şl/sau probe de penetrare precum şi pe încercarea în laborator a unui număr relativ redus de
probe. Există riscul de a nu fi puse în evidenţă particularităţi ale stratificaţlei cu mare
relevanţă pentru proiectarea şi execuţia excavaţiei, sau de a nu se obţine parametri geotehnici
reprezentativi ai diferitelor straturi.
2. Surse de risc care pot să apară la proiectarea excavaţiei adânci.
Chiar şi când condiţiile de teren sunt bine cunoscute, iar proiectarea este încredinţată
unor specialişti care utilizează metode acceptate în practica de proiectare curentă, trebuie
recunoscut că precizia calculelor geotehnice este limitată. Se impune astfel aplicarea unei
strategii de proiectare care să elimine această sursă de risc prin adoptarea unor coeficienţi de
siguranţă corespunzători.
3. Surse de risc care pot să apară ia execuţia excavaţiei adânci.
Indiferent de soluţia adoptată, excavaţiile adânci pot fi considerate lucrări cu
caracter spedai. Fiecare din componentele unei asemenea lucrări aduce, prin tehnologia şi
materialele utilizate, propriile surse de risc. La acestea se adaugi ceie pe care ie reprezintă
constructorii lipsiţi de experienţa unor lucrări în condiţii de teren asemănătoare, constructori
 fără o dotare adecvată cerinţelor lucrării etc. De aceea, condiţiile tehnice stabilite pentru
realizarea excavaţiei trebuiesc respectate de către executant
4. Surse de risc generate de acţiunea cutremurelor,
în cazul apariţiei unui cutremur, pe durata existenţei incintei, vor fi afectate atât
lucrările pentru incinta propriuzisă, cât şi construcţiile şi instalaţiile din zona de influenţă a
acesteia.
Sunt necesare verificări ale acestor lucrări, având în vedere existenţa în apropiere a
unei incinte adânci. Eforturile şi deformaţiile trebuie sa fie sub valorile admisibile stabilite
pentru construcţiile sau utilităţile existente.
i Surse de risc care pot să apară la alegerea echipamentelor tehnologice.
Echipamentele utilizate în procesul tehnologic pentru execuţia unei excavaţii adânci, respectiv
pentru amenajarea taluzelor incintei, sprijinirea acestora, săpătura

ropriu-zisă şi epuismentele, trebuie să asigure productivitatea şi cerinţele tehnice ale lucrării

şi să nu conducă la niveie de zgomote şi vibraţii peste limitele acceptabile.
4. Săpături continue pentru subzidiri
Când soluţia de consolidare este aceea a subzidirii continue, executarea săpăturii
trebuie făcută cu multă atenţie (vezi Capitolul 5), pentru a nu afecta zonele învecinate şi a
produce defecte suplimentare la fundaţie şi suprastructură.
Folosirea unei sprijiniri locale a săpăturii nu este recomandată din cauza greutăţilor
tehnologice pentru săpătură şi turnarea betonului. Din această cauză pentru asigurarea
stabilităţii fundaţiilor existente este foarte importantă alegerea unei tehnologii de execuţie a
subzidîrii, care se va face respectând recomandările din Capitolul 5.
4. Pierderea stabilităţii taluzului natural
în zone cu teren în pantă, săpăturile pentru executarea construcţiei, pot provoca
destabilizarea întregului versant, sau a unor zone limitate, cu efecte de degradare ulterioară în
structură Fig. 3.90.
åpL£
4. Eroziunea
Efectul eroziunii se manifestă prin două fenomene. în primul rând trebuie luat în
considerare efectul subpresiunii apei. Prin creşterea adâncimii săpăturii poate fi creată o
subpresiurie a apei care poate conduce la antrenarea hidrodinámica a unor straie de pământ
situate la talpa săpăturii, Fig. 3.91.
Fundaţie existenta
/
r
. Fundaţie rtoua
terenului
cirsuiatia apei in

De asemenea la executarea unor săpături în aval de fundaţii existente, se pot crta

curenţi de apă care să conducă la antrenarea părţilor fine din pământ şi afâna ea pământului
de sub fundaţiile construcţiilor existente. Acest fenomen este cu atât important cu cât terenul
de fundare conţine parte fină: praf şi nisp fin,
4. Menţinerea deschisă a săpăturilor
Atunci când săpătura nu se umple cu pământ / beton, ea duce ia eliminai ca suportului
lateral a terenului de sub talpa fundaţiei, influenţa intemperiilor, a variaţiei nivelului apei
subterane poate conduce la modificarea caracteristicilor geotehnice a terenului de fundare şi
în final la tasarea fundaţiilor vecine.
4. Realizarea unor canalizări
In cazul executării unor canalizări cu săpături deschise sau sprijinite, este posibilă
apariţia unul curent de apă care prin presiunea apei în mişcare să conducă ia antrenarea
particulelor fine din terenul de fundare a construcţiei vecine, Fig. 3.92. Fenomenul este mai
periculos la terenurile necoezive fine (nisip fin, nisip fin prăfos) şi mai puţin important ia
pământurile coezive unde nu poate fi ere - 2.
Fig. 3.52. - Antrenarea particulelor fine din terenul de fundare-- -
7. Realizarea incorectă a drenurilor perimetrele construcţiilor
Realizarea unor drenuri perimetraie poate avea un efect benefic asupra construcţiei.
Există însă şi situaţii în care drenurile sunt realizate incorect, fapt ce conduce la
supraumezirea pereţilor şi implicit la apariţia fenomenului de igrasie.
Kna dintre aceste situaţii este aceea în care drenul este amplasat ia o adâncime mult prea mică
pentru a putea preiua apele de pe ampisament, Fig. 3.93.

Hg. 3.93. Amplasarea derenuluî la o adâncime prea mică

O aită situaţie este aceea în care drenul este amplasat ia o adâncime prea mică. :tura de
hidroizolaţie nu este conformată (lipseşte hidroizolaţia orizontală), Fig.
Fsg. 3.94. Amplasarea incorectă a drenului şi neconformarea structurii
pardoselii
 3.5.2.6.8. Supraîncărcarea terenului
Apariţia unor tasări suplimentare ale fundaţiei unei construcţii poate fi produsă
- realizarea unor construcţii învecinate, de regulă cu un regim de încărcare mai mare decât
construcţia existentă;
supraîncărcarea terenului din vecinătatea unei construcţii existent

supraîncărcarea terenului în interiorul construcţiei (utilaje, construcţii suplimentare,

depozite, etc).
Există însă posibilitatea ca ta sarea suplimentară indusă în clădire să se situeze peste
limitele admise de normativele în vigoare. Situaţia este cu atât mai delicată în căzui
construcţiilor vechi la care trebuie să se ţină seama şi de degradările survenite de-a lungul
exploatării acesteia.
3.5.2.6.9. Transmiterea unor încărcări neuniforme în lungul fundaţiei
Fenomenul poate avea ioc în diverse cazuri;
In cazul executării unor goluri în pereţii parterului / subsolului. în corpul fundaţiei
pot apare eforturi de forfecare. Este posibil ca efortul rezultat din reacţiunea dată
de teren să depăşească rezistenţă la forfecare a fundaţiei, fapt ce conduce la apariţia
unor fisuri verticale în fouiandrugi, parapetul ferestrelor, corpul fundaţiei, Condiţia
care trebuie satisfăcută pentru a nu apare fisurarea fundaţie? este, Fig.
3.95:
!-v ]
Knde tg aadm se determină din tabele, funcţie de presiunea efectivă şl
clasa betonului folosit.
oii"! fjxr t f î t f i t î î m K: KIO
f !
M««*-» 1
Fig. 3.95. Determinarea înălţimii din condiţia de fisurare a fundaţiei
în cazul supraîncărcării pe anumite zone a fundaţiei se produce o creştere a
presiunilor de contact pe zona de influenţă a încărcării ce poate conduce ia o
încovoiere a fundaţiei (covătuire) şi apariţia unor fisuri înclinate în pereţii
structurii, Fig. 3.96.

în primele două cazuri încărcările suplimentare din extinderea pe vertical- ; construcţiei

vor duce la creşterea încărcărilor pe talpa fundaţiei şi posibilitatea apanne( unor tasări
neuniforme în lungul construcţiei {covătuire). Acestea vor conduce la apapţia unor fisuri
înclinate în pereţii structurii.
în cazul construcţiilor înalte apare ca importantă şi contribuţia sarcin o. orizontale (vânt
seism), care conduc la apariţia unor tensiuni de contact neuniforme ce talpa fundaţiei.
O situaţie specială apare în cazul supraetajării unor zone marginale sau centrale a
construcţiei. Prin schimbarea regimului de încărcare a unei zone a construcţiei se produc
tasări ale fundaţiei zonei încărcate şi antrenarea fundaţiilor / pereţilor zonelor adiacente în
tasare diferenţială. Se produc fisuri verticale în pereţii adiacenţi şi fisuri verticale / înclinate în
pereţii alăturaţi,
3,5.2,6,10, Reducerea capacităţii portante a terenului de fundare Aceasta
poate apărea datorită următoarelor fenomene:
ë Datorită efectului antrenării hidrodinarnice exercitate de apa subterani asupra fundului
săpăturilor executate în pământuri nisipoase (fine, prăfoase etc.L Prin acest efect fundul
săpăturii intră în stare de fierbere apărând o reducere importantă a capacităţii portante (de ia
350-400kPs Ia 10G-150kPa).
1. Reducerea capacităţii portante a terenului de fundare poate fi datorată curgerii apei
subterane în terenuri permeabile (nisipuri). Fenomenul poate apărea atât datorită unor iinii.de
curent paralele cu nivelul terenului cât şi infiltraţiei în jos a apei din precipitaţii sau scăderii
nivelului apei subterane. Sub influenţa curentului apei subterane apar reduceri ale capacităţii
portante prin: afânarea terenului, producerea unor goluri în pământ, efectul presiunii apei din
pori etc.
S. Scăderea nivelului apei subterane în pământuri poate conduce Sa o reducere a capacităţii
portante a terenului de fundare. Aceasta se datorează degradării fundaţiilor din lemn, prin
putrezirea lemnului şl apariţiei unor goluri în locul acestora, Fig. 3.98.
Fig. 3.98= Scăderea nivelului apel subterane

ë Ridicarea nivelului apei subterane în pământuri prăfoase conduce la o reducere

importantă a capacităţii portante a terenului de fundare. Aceasta se datorează în principal
micşorării valorii caracteristicilor geotehnice, dar şi efectului subpresiunii apei din pori.
ë Reducerea capacităţii portante a terenului de fundare poate apare şi prin descărcarea
terenului. O situaţie frecvent întâlnită este aceea a îndepărtării unor st rate de pământ de la
pardoseala subsolurilor, pentru crearea unei înălţimi mai mari a subsolului,
Fig. 3.99.
Fig. 3.99. Coborârea nivelului pardoselii subsolului
O altă situaţie întâlnită este aceea a îndepărtării stratului de umplutură existent la
exteriorul clădirii, caz în care capacitatea portantă a terenului se va calcula funcţie de
încărcarea distribuită la interiorul clădirii, Rg. 3.100.
Fig. 3.100. Reducerea capacităţii portante a terenului
Există însă şi posibilitatea în care la exteriorul fundaţiei să se execute o umplutură,
suplimentară, caz în care capacitatea portantă a terenului creşte, iar presiunea se calculează
funcţie de încărcarea de la interior şi cea de la exterior, Fig. 3.101.

................................ ......................... zi/ ^ * l m

Fig. 3.101, Creşterea capacităţii portante a terenului de fundare
6. Adoptarea greşită a adâncimii de fundare. In această situaţie calcului capacităţii portante a
terenului de fundare poate duce la luarea în calcul a unei valori superioare celei reale. Apar
astfel tasări locale a terenului de fundare şi fisuri înclinate în pereţii structurii, fig. 3.102.
m
'
Fig. 3.102. Degradarea fundaţiilor datorată adoptării greşite a adâncimii de
fundare
7. Pot apare de asemenea descărcări aîe terenului în vecinătatea construcţiei prin sistematizări,
săpături (garaje), acces subsol, executarea unor curţi de lumină etc. in căzui realizării unei
curţi de lumină, capacitatea portantă va scădea, odată cu îndepărtarea

8. Alte cauze ar putea fi vibraţiile din surse exterioare clădirii {trafic etc.) Fig. 3,104, vibraţii
din surse din clădire (maşini de spălat, camere frigorifice). Ele se manifestă prin exercitarea
unor tensiuni de forfecare în zonele slăbite (parapeţi, buiandrugl etc.} şi în fisurile din zidărie
(fisuri verticale de colţ).
CLĂDIRE SENSIBILA
3.5.2,6,11, Prăbuşirea terenului de sub pardoseli
O situaţie cu implicaţii economice importante este fenomenul de prăbuşire / tasare a
terenului situat sub pardoseală. în generai pardoseala unei clădiri / hale este rezemată pe o
umplutură de pământ sau balast.
în cazul construcţiilor de locuinţe umplutura este executată din pământ rezultat din
săpătură şi care se recomandă să fie pus în operă în straie de 30cm, compactate până la o
valoare a gradului de compactare D>95%. Compactarea necorespunzătoare a umpluturii
poate conduce în timp la îndesa rea umpluturii cu / fără scufundarea imediată a întregit
pardoselii sau numai pe zone limitate, Fig. 3.105.
ui^iuTuHT
N
\ Fundaţie existenta
Fig. 3.105. Scufundarea umpluturi?
O altă situaţie apare în cazul executării unor fundaţii pe piloţi care străbat pachete groase de
pământuri organic saturate (mâluri, turbă etc.). în această situaţie datorită fenomenului de
pompare a materialului curgător la executarea forajului se produce o micşorare a volumului de
pământ curgător, Âcest lucru conduce în timp !a scufundarea pământului din stratele
acoperitoare, inclusiv a stratelor de umplutură din balast, chiar dacă el este bine compactat,
ceea ce implica denivelarea padoseili construcţiei cu valori de până la 30 - 40cm.

3.5=2.6=12. Umezirea fundaţiilor şl a pereţilor de subsol şi parter

Apa sau vaporii de apă prezenţi în elementele de zidărie determină starea cunoscuta ca
"umezirea zidăriei" sau igrasie.
Starea de supraumiditate a zidăriei sau peretelui de subsol se datorează migrării apaî
din terenul de fundare în sens ascendent (ascensiune capilară) sau transversal
Efectul acestui fenomen asupra pereţilor de subsol sau parter {Imediat deasupra feţei
superioare a fundaţiei) se manifestă prin:
Eflorescenţe pe suprafaţa tencuielii sau a peretelui (căderi de tencuială, umflări
etc.),
- Exudare (depunere de var pe paraméntele din beton în mortarul din rosturi sau pe
zidăria de cărămidă),
 Macerarea cărămizilor şi a mortarului din rosturi.
Fenomenul este influenţat de mai mulţi factori, Fig. 3.106:
/
i
!
_ -------- â 4 -------
²__ ---- ² ----- -

Fig. 3.106, Migrarea apei din terenul de fundare

ë Nivelul apei subterane faţă de fundaţie. Fenomenul este cu atât mai intens
cu cât talpa fundaţiei se găseşte saub sau în apropierea nivelului apei subterane
(zona de saturaţie capilară)
Conţinutul de săruri al apei subterane. Cu cât conţinutul de săruri din apa subterană
este mai mare cu atât fenomenul de recristalizare expansivă din tencuială peretelui
este mai mare, dezagregând materialul.
ë Natura terenului de fundare,
Gradul de insoiaţie,
ë impermeabilizarea suprafeţei terenului din jurul construcţiei. Executarea
unuui trotuar impermeabil împiedică evaporarea apei în atmosferă»
favorizând umezirea peretelui şl fundaţiei,
Existenţa vegetaţiei In jurul construcţiei,
Greşeli la realizarea izolaţiei hidrofuge a construcţiei,
ë Cel mai important factor care contribuie ia apariţia fenomenului de igrasie este lipsa sau
degradarea hidroizoiaţiei orizontale şl verticale (la pereţii subsolului) sau întreruperea
legăturilor dintre hidrolzolaţia verticală şi cea orizontală.
O cauză importantă care conduce ia apariţia fenomenului de igrasie este şi calitatea
necorespunzătoare a hidroizolaţiilor: hidroizoiaţii verticale din folii, fără izolarea legăturilor,
asigurarea protecţiei la partea superioară, deteriorarea foliei etc.

4. PRINCIPII DE CALCKL ŞI VERIFICARE ALE SOLKŢIILOR DE

CONSOLIDARE
4.1, Noţiuni generale
lăsările reprezintă expresia vizibilă a stării de tensiuni şi deformaţii din masivul de
pământ cauzată de încărcările transmise de construcţie. Ele se materializează prin degradări în
structură, care pot fi:
 ë Vrhitecturale: fisuri vizibile în panourile de zidărie, planşee, finisaje, înclinări ale
structurilor rigide (ziduri de sprijin, turnuri etc.),
ë ctructurale: localizate în elementele structurale ale clădirii {stâlpi, grinzi, zidării)
ca urmare a unor tasări diferenţiale mari şi care pot conduce chiar la colapsul
structurii (prin flambaju! stâlpilor, deplasarea şi dizi oca re-a zidăriei portante
etc.),
ë rombinate: cu aspecte arhitecturale şi structurale.
Idealul constructorilor este realizarea unei clădiri cu tasări nule. Acest lucru este însă
practic imposibil datorită variaţiei, neuniformiîăţii şl compresibilităţii pământului care
constituie terenul de fundare:
ë Variaţia stratificaţiei implică variaţia caracteristicilor geotehnice ale terenului
(E, y, c etc.) pe verticală şi orizontală,
ë Apariţia unor lentile de pământ cu caracteristici diferite implică de asemenea
variaţia caracteristicilor geotehnice ale terenului,
ë încărcările cu valori diferite In lungul fundaţiei care reazemă pe pământuri
compresibile conduc la tasări diferenţiale,
ë Executarea în mai multe etape a construcţiei sau adăugarea unor corpuri
suplimentare în timp (situaţie des întâlnită în cazul construcţiilor vechi) după o
perioadă mai lungă de ia realizarea corpului principal poate conduce ia tasări
diferenţiale,
ë Variaţii locale de amplasament: existenţa unei clădiri cu o greutate mai mare,
care fiind demolată şi terenul eliberat, poate produce decomprimarea pământului
sau executarea de umpluturi parţiale pot conduce la diferenţe de compresibilitate şi
implicit ia tasări..
La calculul de verificare a terenului de fundare pentru o construcţie, la calculele pentru
consolidări şi verificări ale fundaţiilor, se urmăreşte stabilirea dimensiunilor în plan aie
fundaţiei astfel încât tasările şi deplasările să albe valori acceptabile pentru acest tip de
construcţii (cu rigiditate scăzută).
Apariţia unor tasări diferenţiale în lungul clădirii poate conduce la o modificare a stării
de eforturi din suprastructură, Figura 4.1. a şi b.
Acceptarea criteriul de verificare la deformaţii, prioritar c
lui de presiuni se justifică prin
faptul că aceste construcţii, prin structura lor, prin materialele din care au fost realizate şi prin
forma lor sunt construcţii sensibile la deformaţii, incapabile de a
 le diferenţiale sau rotaţiile. De aceea este acceptată ca şi metodă de calcul - metoda stării
limită de exploatare normală (de deformaţie), ca şi stare limită ultimă.
T
L-d 1 J U1
a.
= "X
" b.
Fig. 4.1. Modificarea stării de eforturi în structură datorită tasărllor
în literatura de specialitate se admite: "dacă structura este considerată rigidă, atunci
încărcările transmise de fundaţii sunt necunoscute şi pot fi obţinute din condiţia ca tasările să
rămână în acelaşi plan". Rigiditatea construcţiei trebuie să se păstreze până ia atingerea unei
stări limita ultime.
De asemenea dacă sistemul de fundare sau terenul se pot considera rigide, tasările
diferenţiale pot fi ignorate.
Determinarea aproximativă a rigidităţii sistemului structural se poate face comparând
rigiditatea sistemului structurai, compus din fundaţie şl suprastructură, cu rigiditatea
terenului. Rigiditatea relativă KR se determină considerând fundaţia sau sistemul structurai -
rigid sau flexibil.
Pentru clădiri determinarea lui KR se face cu următoarea relaţie:
c p = ------------------- ² \ 1)
a
[ev)
unde {E )S~ valoarea aproximativă a rigidităţii la încovoiere pe unitate de lăţime a
structurii clădirii, obţinută adunând rigiditatea la încovoiere a fundaţiei,a
diferitelor elemente ale cadrelor şi a pereţilor structurali, E ~ modulul de
deformaţie al terenului de fundare, L - lungimea fundaţiei.
Rigidităţi relative mai mari de 0,5 indică sisteme structurale rigide.
Stările limită care implică formarea unui mecanism în pământ se pot verif utilizând
modele de calcul. în căzu! stărilor limită definite prin consideraţii legate de deformaţii,
aceste deformaţii se verifică prin calcule sau sunt presupuse pe baza experienţei anterioare.
Multe din modelele de calcul se bazează pe presupunerea sa sistemul teren de fundare -
structură dispune de suficientă ductilitate pentru a pre'ua încărcările. Orice modificare a
ductilităţii, în sensul scăderii ei poate conduce Ea o stare iimită ultimă caracterizată de o
cedare bruscă.
Stările limită ultime la care se fac verificările conform SR EN 1997 - 1, sunt;
 ë 
 pi
d


cilib ului s ucu ii su  

ului, cosid
 c şi co p
iid, ud

Ris

l

il
lo s ucu l
şi i
pă âului su

s
ificiv
î siu 

Ris

i i s
 d

cili li iă,
STR cedare internă şi deformaţii excesive în structură sau în materialele
structurale (reazeme, piloţi; fundaţie, pereţii subsolului), în c rezistenţa
materialelor structurale componente este semnificativă asigurarea rezistenţei
generale,
â cedarea sau eformaţiî excesive aie terenului, unde reziste = pământului
şi a rocii este semnificativă în asigurarea rezistenţei, UPL: pierderea
echilibrului structurii sau terenului datorită subpresii induse de presiunea apei
(forţă ascensională) sau datorită altor încărcări verticale,
ë v D: umflare hidraulică, eroziune internă şi afuiere în pământ, cauza—e de
gradsenţi hidraulici.
Echilibrul static (EQK) nu este relevant în mod special ia caicului de proiectcie
structurală, in proiectarea geotehnică verificarea ia EQK este rară şi este folosită în a
fundaţiilor pe rocă,, dimensionarea sistemelor de sprijinire (ziduri de sprijin) etc..
Verificările uzuale în proiectarea geotehnică sunt la starea limită de ultimă (sta r
iimită de capacitate portantă) -STR şi la starea urnită de exploatare normală (deformaţi' -
GEO,
Valorile caracteristice aie acţiunilor sunt modificate corespunzător, dacă proprietăţile
pământului se schimbă, datorită modificării nivelului apei subterane asana«-'« sau a altor
evenimente ce pot apare de-a lungul existenţei structurii.
Se introduc astfel trei cazuri de proiectare CP 1.1, CP 1.2; CP 2 şi CP3, Tabelul 4
Tabelul 4.1: Cazurile de proiectare pentru' verificarea fundaţiilor
Căzui de încărcar Caracteristici Reziste
proiectare ea geotehnice nte
CP1 Combinaţi Al + Ml + ' R1
a1
Combinaţi A2 + M2 + R1
a2
CP 2 Al + Ml + R2
CP 3 Al sau 4 M2 R3
Â2 -
 *Seism A3 + fvB R4
Semnui Ä+" semnifică Ä a fi combinat cu"
Coeficienţii parţiali de siguranţă A, M, şi R sunt grupaţi în seturi denumite : - A - factori
parţiali de siguranţă pentru încărcări şi efectele încărcărilor.

rap. 4. Principii de cakui şi verificare aie soluţiilor de consolidare

M ~ factori parţiali de siguranţă pentru caracteristicile geotehnice ale
terenului de fundare,
R - factori parţiali de siguranţă pentru rezistenţe.
Evaluarea siguranţei se bazează pe metoda aplicării coeficienţilor parţiali asupra
încărcărilor (y,7 şi y 0 ) Ä asupra parametrilor pământului şi a rezistenţei acestuia
Valorile de proiectare corespunzătoare verificărilor la starea limită ultimă ( 4 D ) s e
determină prin multiplicarea valorilor caracterisitice cu factori de siguranţă parţiali Å ( j ş \
Ygr Valorile factorilor de siguranţă sunt date în Tabelul 4.2 şi depind de căzu! de proiectare
adoptat.
Tabelul 4.2, Cazurile de proiectare pentru verificarea fundaţiilor
Acţiuni Caracterist Rezisten
ici ţe
Caz de Permanente, Variabile, geotehnice
proiectare yG yQ
Nefa Fav. Nefa Fa tars c';cu VR
v. v. v. o?'
CPl- 135 1.00 1.50 0 1.00 1.00 1.00
Combinaţia 1
-Ax+Mj+Ri
CPl- 1.00 1.00 1.30 0 1.25 1.25 1.00
Combinaţia 2
-A2 +M2+RI
CP2- 135 1.00 1.50 0 1.00 1,00 1.40
Combinaţia 1
-Â1 -fM1 4-R2
CP3- 1.35 1.00 1.50 0 1.25 1.25 1.00
Combinaţia 1
-Â1/A2 ^M2H-
R3
In cazul în care intervin şi acţiuni accidentale sau seismice factorii de siguranţă se
dau în Tabelul 43.
labeluf 4.3.
Acţiuni Caracter Reziste
istici nţe
Caz ds Permane Variabi +2 c geotehni
proiect nte le ce
are Vg Va
> Q) 'qj c "u o1 ê Vr
ra u_ 'u ro
Nefav

Nefav

Fav.

u< 4-i
Accide 1.0 1.00 1.0 0 Ad 1. 1.2 1. 1.
ntal 0 0 25 5 4 4
1
Seism 1.0 1.00 1.0 0 - y 1. 1.2 1. 1.
0 0 AEk/ 25 5 4 4
AEri
4.1.1. Verificare ib starea iimita ultimă {de capacitate portantă) - SIR Relaţia care se verifică
este
 . SOLKŢII DE rNSL'DVRE ALE TERI E
Şi FUNDV''LR
Soluţiile de consolidare ale terenului de fundare şi ale fundaţiilor sunt complexe şi de
cele mai multe ori implica combinarea a două sau mai multe tipuri de intervenţii.
intervenţiile posibile se pot împărţi în trei categorii principale: intervenţii
asupra structurii construcţiei; intervenţii asupra infrastructurii
construcţiei - fundaţiei; Intervenţii asupra terenului de fundare.
Pentru înlăturarea sau atenuarea procesuluî de deformaţie progresivă a fundaţiei se
poate recurge ia măsuri care vizează:
Conferirea unei capacităţi mărite construcţiei de a prelua solicitările provocate de
deformaţme neuriiforme ale fundaţiilor, Schimbarea sistemului static ai structurii.
Micşorarea valorilor presiunilor de contact transmise de fundaţie - terenului,
Transmiterea solicitărilor de ia fundaţii fa terenul bun de fundare prin subzidire.
Eliminarea cauzelor care generează variaţii de umiditate în terenul de fundare, în
sensul uscării sau creşterii umidităţii acestuia. - îmbunătăţirea sau consolidarea
terenului de fundare.
5,1, Intervenţii asupra structurii construcţiei
 Kna dintre cele mai eficiente metode de descărcarea fundaţiei poate ft realizată prin
schimbarea sistemului static al structurii. Această metodă poate fi avantajoasă atunci când se
constată că fundaţia este într-o stare bună (nu există fisuri, segregări deteriorări ale
materialului) şi deformaţia se datoreşte numai cedării terenului Metoda este deseori mai
avantajoasă decât consolidarea terenului. Soluţiile de realizare a acestora sunt:
a. introducerea de tiranţi la naşterea boiţilor
Q soluţie des folosită la construcţiile este introducerea unor tiranţi pentru preluarea forţelor
orizontale de la naşterea bolţilor, Fig. 5.1. Prin această soluţie se vor reduce valorile
presiunilor de contact maxime pe talpa fundaţiei, datorită eliminării excentricităţii încărcării
rezultante pe talpa fundaţiei.

Fig, 5,1. introducerea de tiranţi ia naşterea bolţilor

b, introducerea de sprijiniri laterale
Tot pentru preluarea forţelor orizontale se pot introduce sprijiniri laterale,
Fig, 5.2.
SI
Detaliu A
Fig. 5.2. Sprijiniri laterale pentru descărcare pe reazem marginal
în cazul în care aceste sprijiniri laterale se folosesc pentru susţinerea zidului (săpături pentru
subzidiri) este necesar ca la partea superioară reazemul să intre în suhzidire, pentru ca acesta
să nu sufere deplasări verticale, care conduc "la apariţia unor fisuri în zidăr

c. cchimbarea sistemului static iniţial

Descărcarea sistemului structural de sarcina care îi revine, prin schimbarea sistemului
static iniţial (dublarea numărului de grinzi, prevederea de stâlpi sau grinzi alăturate) conduce
la descărcarea fundaţiei, Fig. 53. Acest tip de intervenţie cere o muncă judicioasă din partea
proiectantului, cunoaşterea structurii, a modului de scurgere a încărcărilor spre fundaţie.
diagonaie pentru descartare reazem centrai

L
 ||
Fig. 5.3. Diagonale pentru descărcare reazem central
d. Reducerea încărcărilor
O altă soluţie o reprezintă reducerea încărcărilor aferente asupra structurii,
înlocuirea umpluturii din moloz şi aiicărie din planşeele din bolţi de cărămidă, cu
termoizolaţie uşoara şi eficientă; schimbarea materialelor ia pereţii despărţitori,
neportanţi, schimbarea destinaţiei încăperilor, astfeî transferindu-le pe cele cu
încărcări mari spre parter sau demisol (bibliotecă, sală de conferinţe) etc.
.!. Soluţii de consolidare a structurilor de fundare directă sau 'ndirectă
Alegerea soluţiei de consolidare a fundaţiilor este condiţionată de terenul de fundare,
de adâncimea la care se află acesta, de caracteristicile geotehnice ale stratului pe care reazemă
fundaţia, de factorii exteriori care pot influenţa starea fundaţiei etc.
5.2.1. Soluţia de stibzsdire a sistemelor de fundare directă 5,2.1.1, Alegerea
sistemului de subzldire
Subzidirea este cel mai cunoscut procedeu pentru oprirea deplasărilor progresive ale
fundaţiilor. Ea poate fi definită ca metodă de transfer a încărcării

transmise de talpa fundaţiei, de ia un nivel cu portanţă redusă, la alt nivel portant situat ia o
adâncime mai mare, caracterizat prin o capacitate portantă mai mare.
Alegerea soluţiei de subzidire, Fig. 5.4, se impune atunci când: - Talpa fundaţiei se
găseşte ia o adâncime mai mică decât adâncimea de
îngheţ, Fig. 5.4.a
Talpa fundaţiei se găseşte în zona variaţiilor sezonîre de umiditate, Fig. 5Afe.
Talpa fundaţiei reazemă pe un teren compresibil, Fig. 5.4.C.
Se doreşte consolidarea fundaţiei degradate, Fig. 5.4,d. Se doreşte coborârea nivelul
cotei pardoselii subsolului, Fig. 5,4.e. Încărcările transmise de construcţie cresc şi
se impune mărirea suprafeţei în pian a tălpii fundaţiei, Fig. 5.4.f.,
Se execută fundaţiile unei construcţii vecine, Fig. 5.4.g.

Hg, 5.4. Alegerea sistemului de subzîdire

în această ultimă situaţie trebuie să se accorde o atenţie deosebită înălţimii casetei de
subzîdire. astfel încât terenul din spatele săpăturii să nu se prăbuşească. Pentru condiţii
normale, valoarea maximă a înălţimii săpăturii nu trebuie să depăşească h=0,7Om, pentru
pământuri coezive şi h=G,50m pentru pământuri necoezive, desupra nivelului apei subterane.
 ‡Atunci când nivelul apei subterane apare deasupra tălpii fundaţiei, pentru executarea
săpăturii în pământuri necoezive (în special fine) se impune obligatoriu coborârea nivelului
apei subterane sub nivelul săpăturii (cu epuismente cu puţuri).
Subzidirea poate fi folosită ca şi metoda de consolidare, dar şi în cazul schimbării de
destinaţie a construcţiei, încărcări suplimentare, supraîncărcări la nivelul fundaţiilor vecine,
sau ca şi măsură de eliminare a riscului tasării fundaţiilor în cazul executării unei excavaţii
vecine. De asmenea, subzidirea poate fi folosită şi la consolidarea fundaţiilor de mică
rigiditate (din zidărie de piatră, de cărămidă etc.)
Soluţiile de subzîdire trebuie adoptate m concordanţa cu caracteristicile fizico-
mecanice ale terenului de fundare, luând în considerare toate încărcările verticale şi
orizontale, inclusiv situaţiile speciale care pot apărea în perioada de exploatare a construcţiei.
Dimensiunile în plan ale subzidirii şi armarea acesteia, rezultă funcţie de dimensiunile
fundaţiei existente şi posibilitatea de extindere a subzidirii.
5,2.1.2. Soluţia de subzîdire continuă rigidă
în cazul unor construcţii care au suferit degradări (fisuri, crăpături etc.) soluţia cea mal
des folosită este subzidirea continuă rigidă.
Folosirea metodei subzidirii cu beton se recomandă să fie limitată la adâncimi mai mici
de 2.0 - 2.5 m. în cazul în care soluţia este justificată economic (pentru încărcări mari) ea
poate fi executată şi la adâncimi mai mari.
Sistemul nu este cel mai eficient în cazul consolidării unor fundaţii în pământuri contractile, la
care se impune coborârea tălpii fundaţiei sub adâncimea d

ronsolidarea fundaţ iilor 2-00rn şl nu poate fi folosit în cazul în care

nivelul apei subterane este ridicat sau când terenul de fundare este format din pământuri
instabile (mâluri, nisipuri afânate etc.).
Atunci când soluţia este folosită pentru coborârea tălpii fundaţiei, în :ontractiîe, se
recomandă ca aceasta să fie căptuşită cu un strat de iu alt material compresibil,
pentru a o proteja de umflarea şi contracţia
in cazul în care nivelul apei subterane este ridicat, subzidirea trebuie să se facă cu
multă atenţie, în special în pământuri nisipoase afânate, prafuri şi argile piastic moi sau
curgătoare, în aceste situaţii există riscul refulării pământului de sub fundaţie, pe măsura
execuţiei tronsoanelor de săpătura.
La dimensionarea subzidiriior este important să se ia în considerare posibilitatea
existenţei unor încărcări locale mari (balcoane, şeminee, etc).
 Subzidirea se realizează prin săparea şi betonarea unor casete, pe tronsoane dinea
indicata în Fig. 5.5. Subzidirea este executată tronsonat, dar :ormand o nouă
fundaţie sub toată fundaţia existentă a construcţiei.
Fig. 5.5. Ordinea de realizare a tronsoanelor ia subzidirea continuă a
fundaţiilor
Executarea subzidirii se face prin săpare din exteriorul clădirii. în cazul în care,
subzidirea se face pentru realizarea unor goluri în clădiri (pivniţa, garaj), aceasta se va
executa numai de la interior, cu aceasta ocazie realizând şi o cămăşuiaiă a fundaţiei şi a
peretelui de subsol. De asemenea, în cazul în care există obstacole ia exterior, subzidirea se
va face din interior cu îndepărtarea' pământului de sub pardoseala încăperii.
Se recomandă însă ca subzidirea să nu se folosească la o adâncime mai mică de 0.60 m, dar în
cazul în care adâncimea subzidirii depăşeşte l.Om aceasta se va executa în tronsoane
orizontale cu înălţimea de max. l.Om. ta executarea tronsonului inferior tronsoanele săpate
vor fi decalate faţă de cele superioare, Fig. 5.6. Se recomandă de asemenea, ca în timpul
executării săpăturii să se asigure o sprijinire a construcţiei, mai ales în cazurile în care
degradările suferite sunt grave.

Succesiunea etapelor la realizarea subzidirii este următoarea, Fig. 5,7: i 2 -n²-

3
1
W
|
Hg. 5.6. Ordinea de realizare a tronsoanelor inferior şi superior
/X—

k
j?
'8
R,
Fig. 5.7. Succesiunea etapelor Sa realizarea subzidirii prin turnarea betonului pe toată
înălţimea subzidirii
5.2.1.2.1= Executarea săpăturii pentru subzîdire
Săpătura pentru realizarea subzidirii se execută în două etape.
Etapa i-a. Se execută o săpătură generală până la o adâncime mai mică cu 10
ë 20cm de nivelul tălpii fundaţiei. în cazul în care avem terenuri mai mol (argile plastic moi-
curgătoare, nisipuri afânate, saturate, prafuri mâloase etc.) se recomandă ca nivelul primei
etape de săpătura să fie mai sus decât talpa fundaţiei cu minim 20 cm. Săpătura va fi susţinută
cu o sprijinire simplă.
Etapa a tl-a. De ia nivelul săpăturii generale se trece la săparea tronsoanelor de
executare a subzidirii. Acestea nu vor avea o lăţime mai mare de 0.80 - î.GGm şi nu vor
depăşi adâncimea de la suprafaţa terenului la talpa fundaţiei. Foaîe fi adoptată şi altă ordine
de turnare cu respectarea următoarelor reguli:
ë Suprafaţa slăbită a tălpii fundaţiei nu va depăşi 25% din suprafaţa totală;
între două tronsoane de săpătură se recomandă să existe 2 - 3 tronsoane nesăpate;

ë Primele tronsoane săpate şi turnate vor fi în zona defectelor maxime ale fundaţiei;
ë Săpăturile încep de ia margine şi se închid spre mijloc;
ë în zonele de colţ şi intersecţii de fundaţii, săpătura şi turnarea betonului se va face pe un
tronson care va cuprinde toate aripile intersecţiei, Fig, 5.8,
Fig. 5.8. Subzidirea intersecţiilor de fundaţii
Subzidirea se va executa pe tronsoane (0,60 -1.20m) în ordinea strictă dată
în planul de fundaţii.
5.2.1.2.2« Executarea turnării betonului
Betonul în subzidire se va turna cu cca. 5 cm mai jos faţă de nivelul tălpii fundaţiei.
Talpa subzidirii se va încastra 10 - 20cm în terenul bun de fundare.
După întărirea betonului, în spaţiul rămas liber se bat pane de oţel sau iemn de esenţă
tare (stejar) pe aproximativ 2/3 din grosimea pereţilor. Pentru fiecare tronson se vor bate
două pane.
Spaţiul rămas liber se umple prin mata re cu mortar de ciment M100T (uscat) (se
recomandă folosirea cimenturilor expansive sau fără contracţie).'
Pentru a evita apariţia unor fisuri în timpul subzidirii, pereţii din zidărie se vor sprijini
provizoriu. Subzidirea se va executa cu beton min. CB/10. în medii agresive reţeta de beton
se va alege funcţie de agresivitatea acestuia, clasa de expunere etc.
înainte de executarea turnării betonului, talpa fundaţiei existente se va curăţa foarte
bine de pământ şi impurităţi şi se va înlătura zidăria neaderentă.
între turnarea betonului în corpul subzidirii şi executarea matării trebuie să existe o
perioada de minim 24 ore.
Soluţia tehnologică corectă de execuţie a unei subzidiri este prezentată în
 Fig. 5.9.
După executarea subzidirii se impune obligatoriu consolidarea fisurilor /
crăpăturilor din fundaţii şi pereţi! suprastructurii. Suplimentar se poate îua în considerare şi
placarea peretelui de subsol cu plasă sudată şi tencuială din mortar de
ciment.

Fig. 5.9. lehnologia corectă de execuţie a unei subziairi

5.2.1.23, Probleme tehnologice la transmiterea încărcării de îa fundaţia
veche la subildire
O importanţă deosebită prezintă modu! de realizare a transmiterii încărcărilor de ia
fundaţia veche la subzidire. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode:
a. Cu pene metalice, din Semn de esenţă tare, metal sau ciincher (două pe tronson). Penele
vor fi bătute pe 2/3 din lăţimea fundaţiei. După executarea împănării se va trece ia mata
rea rostului cu mortar uscat 1:3 (C:N) bine bătut în rost, Fig. 5.10.a. Acestea sunt
executate ia 24 de ore după întărirea betonului din subzidire şi monolitizarea rostului cu
mortar expansiv, fără contracţii (A/C=0,3). Această operaţie se va executa după 7 zile de
la turnarea betonului din subzidire. După întărirea betonului se extrag penele şi se matează
cu mortar de ciment M100 T (uscat) lăcaşurile rezultate. Turnarea mortarului fără
contracţii / expansiv se face după următoarea tehnologie:
ë Se montează un cofrag de scândură în faţa rostului ia cca. 5cm de fundaţie.
înălţimea cofragului depăşeşte cu 5cm talpa fundaţiei.
ë Se prepară mortarul expansiv / fără contracţie şi se.goleşte cu găleata / cancioc între
cofrag şi fundaţie, într-un singur ioc, având grijă să se favorizeze circulaţia aerului.
Nivelul turnării va depăşii cu 2-3cm nivelul tălpii fundaţiei

b. Prin turnarea betonului de la o cotă superioară,, diferenţa de înălţime fiind determinată prin
calcul şi trebuind să asigure o presiune ia suprafaţa de contact, Fig. 5.10.C.
ÓvíVv- \
'i
>- ------------------------------------- ^ w-
a. Ŷ b.
Fig, 5.10, Moduri de transmitere a încărcării de ia fundaţia veche la subzidire
> _____________________________________ _B__
 Se recomandă ca după executarea subzidirii cofrajui să fie îndepărtat după o zi de ia
turnare, iar îndepărtarea betonului în surplus să se facă după două zile de ia turnare.
Concomitent se poate executa şi placarea cu beton a pardoselii subsolului sau consolidarea
peretelui de subsol (cămăşuire). Timpul între terminarea matării unui tronson şi executarea
tronsonului alăturat de săpătură nu trebuie să fie mai mic de 24 de ore.
O importanţa deosebită în alegerea ordinii de executare a subzidirii este starea
subsolului şi a suprastructurii.
Atunci când starea fundaţiei este foarte slabă (zidărie de piatră, beton de slabă calitate
etc) se recomandă ca săparea să se facă pe tronsoane mai mici cu intercalarea unor sprijiniri
metalice care vor rămâne înglobate în subzidire, Fig. 5.11. Zonele cele mai sensibile vor fi
zonele de colţ.
TX-L Fundaţ
i ie
veche
^-iî. r;
tnj_d_ L v>>v>
y/\y/>y
/-,
7'7'
M
Sprijiniri metalice înglobate

5. coluţii de consolidare ale terenului de fundare şi fundaţiilor execută tronsonul,

se introduce piesa de susţinere, poziţionată la aproximativ jumatate din grosimea fundaţiei. Se
respctă încastrarea în terenul bun de fundare, de aproximativ 2Gcm,
/ / / / / / / / / /i

Fundaţie
existenta
Beton care se va
îndepărtă
Sânt de lucru
z. 5.12.
Subzidire cu profil metalic înglobat
De asemenea se pot monta din loc în ioc şi pune sub sarcină prese hidraulice. Tn spaţiul dintre
ele se toarnă blocuri de beton bine împănate în fundaţia veche. După întărirea betonului din
subzidire se vor demonta presele, iar spaţiul se va umple cu beton. Aşezarea preselor pentru
preluarea încărcărilor se face pe placi de oţel, Fig, 5.13.

Dacă subzidirea se executa pentru a putea executa o excavaţie laterală la o cota

inferioară, subzidirea trebuie proiectată ca o structură de sprijin. Până la executarea noii
construcţii se recomandă ca subzidirea să fie sprijinită pe toată iungimea ei, înainte de
începerea subzidirii se recomandă executarea unei sprijiniri . peretelui, Fig. 5.14.
. 5.14. Sprijinirea subzidirii
Şpraiţuriie metalice se vor tăia numai după executarea peretelui construcţiei noi.
Sprijinirea şpraiţuiui se va face fíe pe blocuri isoiate, fie pe radierul general turnat în zona din
mijloc, care apoi se va extinde pe întreaga suprafaţă a construcţiei.
Pentru a asigura sprijinirea săpăturii, forma subzidirii poate fi adoptată astfel încât să
asigure preluarea încărcărilor exterioare, Fig. 5.15.a. în cazul în care acest lucru nu este
posibil o soluţie eficientă este ancorarea prin injectare a peretelui de beton în terenul situat
sub construcţie, dacă acesta permite ancorarea, Fig. 5.15.b.
Fig. 5.15. f-orma subzidirii
în cazul în care subzidirea continuă este descărcată pe un teren în pantă, trebuie
eliminată posibilitatea acumulării apei în spatele subzidirii, prin executarea
unor barbacane care să străbată corpul subzidirii, Fig. 5.16.

Eliminarea apei din spatele subzidirii

Şi în cazul în care nivelul apei subterane este mai ridicat decât ai pardoselii
subsolului, pentru eliminarea apei în drenui de pardoseală se vor prevedea barbacane de
eliminare a apei care vor străbate corpul subzidirii, Fig. 5.17.
Eliminarea apei prin barbacane în corpul subzidirii
Fig. 5.17.
Rezolvarea transmiterii eforturilor (forţă tăietoare şi moment) de ia fundaţia veche la
blocul nou de fundaţie, realizat prin subzidire se poate face prin:
a. Prevederea unei armări corespunzătoare Fig.5.18.
 Fig. 5.16.
ti]
Ƒ
Ƒ
Ƒ
Armare pentru preluarea f'iünen luiui
! ransmiterea eforturilor prin arma

b. Folosirea unor blocuri din beton armat monolit sau prefabricat legate de fundaţia veche
prin post-com prima re, Fig. 5.19;
Fundaţie
Transmiterea încărcărilor prin post comprimare
Fig. 5.19.
Eficacitatea măririi suprafeţei în plan a tălpii fundaţiei vechi în vederea Ŷ *M pa
fundaţiei apare numai în căzui în care starea de
clin zonele adiacente fundaţiei este aceeaşi cu a sceieaşi vaiori aîe
indicelui poriior, ej.

- XV ‡Ŷ
../,<_V/ XT; Ŷ
<VXY* V>
N
< //
!

K- Í M H ' ii
pacc2
i:m
TiŢŢŢT"~ Ti:D
aimSnq]]]*
Fig. 5.20. Eficacitatea măririi suprafeţei în plan a tălpii fundaţiei
vechi
In cazuî în care rezemarea blocului de beton se face pe terenul natural acesta nu va
putea transmite aceeaşi valoare a presiunii efective ca şi zona centrală, astfel încât terenului
exterior i se vor transmite presiunile preponderant pe zona centrală. Pentru a avea o
transmitere eficientă a presiunilor la terenul de fundare se impun:
ë Compactarea terenului înconjurător pentru a-i aduce Sa aceeaşi de îndesare cu a
terenului de sub talpa fundaţiei,
Coborârea tălpii blocului de fundare noi, până la adâncimea 'a care să aibă aceeaşi rigiditate
cu a terenului de sub talpa fundaţiei, plecând de fa condiţia conform căreia rigiditatea
terenului de fundare (E) creşte cu adâncimea.

b. Folosirea unor blocuri din beton armat monolit sau prefabricat legate de fundaţia veche
prin post-com prima re, Fig. 5.19;
Fundaţie
Transmiterea încărcărilor prin post comprimare
Fig. 5.19.
Eficacitatea măririi suprafeţei în plan a tălpii fundaţiei vechi în vederea Ŷ *M pa
fundaţiei apare numai în căzui în care starea de
clin zonele adiacente fundaţiei este aceeaşi cu a sceieaşi vaiori aîe
indicelui poriior, ej.

- XV ‡Ŷ
../,<_V/ XT; Ŷ
<VXY* V>
N
< //
!

K- Í M H ' ii
pacc2
i:m
TiŢŢŢT"~ Ti:D
aimSnq]]]*
Fig. 5.20. Eficacitatea măririi suprafeţei în plan a tălpii fundaţiei
vechi
In cazuî în care rezemarea blocului de beton se face pe terenul natural acesta nu va
putea transmite aceeaşi valoare a presiunii efective ca şi zona centrală, astfel încât terenului
exterior i se vor transmite presiunile preponderant pe zona centrală. Pentru a avea o
transmitere eficientă a presiunilor la terenul de fundare se impun:
ë Compactarea terenului înconjurător pentru a-i aduce Sa aceeaşi de îndesare cu a
terenului de sub talpa fundaţiei,
Coborârea tălpii blocului de fundare noi, până la adâncimea 'a care să aibă aceeaşi rigiditate
cu a terenului de sub talpa fundaţiei, plecând de fa condiţia conform căreia rigiditatea
terenului de fundare (E) creşte cu adâncimea.

e. Completarea blocului de fundare: transmiterea încărcărilor de la zid 1a grinzile de fundare

se face cu ajutorul armăturilor montate în găuri practicate în zid şi a uno" 23, (ca
variantă se poate aplica şi precomprimarea).
' 1L__ _ _ , i î
"T^daae
Zid
l
I ¿ioc de fundam siou
-
i ransmiterea eforturilor de la zid ia grinzi de b.â.
Trebuie avut în vedere că lăţirea unei fundaţii nu este eficace decât dacă suprafaţa
terenului pe care se aplică supraiărgirea este consolidată ia aceeaşi presiune ia care a fost
încărcat terenul sub fundaţia existentă. Acest lucru este absolut necesar, deoarece pământul
pe suprafeţele noi de fundare este mai compresibil, se tasează mai mult şi ponderea mai mare
a încărcării rămâne tot pe suprafaţa veche a fundaţiei.
f. Grindă şi biocuri de beton
O soluţie de subzidire este cea care foloseşte sistemul grindă de fundaţie şi blocuri
izolate de descărcare a încărcărilor, Fig. 5.24. Prima se execută grinda prin practicarea unor
goluri în zidărie. Conlucrarea dintre grinda de beton armat si blocul de beton simplu se face
prin împănarea şi matarea golului orizontal.
xL/J
Hg. 5.24. Subzidire cu grindă şi biocuri de beto

5, coluţii de consolidare ale terenului de fundare şi fundaţiilor Soluţia este

economică pentru adâncimi între 4,00 - 8,00m. Ea poate fi folosită şi în cazul rezemării unei
zone a fundaţiei pe umpluturi,. Fig. 5,25. Pentru amortizarea unor deplasări orizontale mari,
faţa blocului din beton poate fi protejată cu pottstiren sau alte materiale compresibile. în căzu!
în care sunt de aşteptat modificări de volum ale pământului, contactai dintre grinda de
fundare şi teren se întrerupe prin umplerea spaţiului dintre grinda şi teren (10-15cm) cu nisip
afânat, împiedicându-se totodată accesul direct al apei şi evacuarea ei.
 Fig. h.25. . Rezemarea unei zone a fundaţiei pe umpluturi 5.2.13. Subzidirea
continuă elastică
în cazul subzidirii fundaţiilor de mică rigiditate (de exemplu cele din zidărie
de piatră) sau în cazul în care terenul bun de fundare se găseşte în apropierea tălpii fundaţiei
se recomandă ca subzidirea să se facă cu centuri de beton armat.
Centurile de beton se vor arma corespunzător, longitudinal şi transversal, funcţie de
solicitările existente ia nivelul fundaţiei.
Grinda de beton arn
Subzidirea continuă din beton simplu se transformă în una din beton armat
Realizarea tronsoanelor este identică, diferenţele apărând ia armarea blocurilor de beton. Fig.
5.26.
cV.c
Subzidire elastică cu grindă de beton arma

Ŷmă importantă este realizarea continuităţii armăturii longitudinale - )n armat. Kna dintre
probleme este că armătura de rezistenţa dintr- să se ridice pe verticală cu ~40d (unde d -
diametrul armăturii). în 3 aşeza o placă de carton cu roi de a proteja armătura de înglobarea
3ton turnat în caseta de subzidire. După întărirea betonului se va sngitudinaiă şi
se va lega prin suprapunere cu armătura longitudinală :ente turnate ulterior.
5a dimensionată corespunzător, va conlucra cu fundaţia şi va putea eforturi supiementare ia
talpa fundaţiei. Soluţia este deosebit de fundaţiilor fisurate. Dacă fisurile se află în zona de
îmbinare ale rmate, acestea s-ar putea transmite şi prin subzidire, însă existenţa est neajuns să
dispară. Se consideră că subzidirea elastică este o 'măsura specială în cazul părnânturiîor
contracîiie, care nu implică adâncirea subzidirii până ia -1,50 ...-2.00m [45],
Centura de beton armat
Realizarea unei centuri de beton armat se poate face în mai multe variante, Fig. 5.27.
De obicei ea este însoţită şi de cămăşuirea fundaţiei sau a peretelui subsolului. Această
măsură poate să elimine prezenţa şi efectul eventualelor fisuri care ar exista la acest nivel,
.ceea ce doar grinda nu reuşeşte. în cazul creşterii încărcărilor la talpa fundaţiei, soluţia de
corîsoiidare constă în executarea unei subzidiri cu o lăţime mai mare decât a fundaţiei
existente.
Fig. 5.27. Subzidire elastica cu centură de beton armat şi cămăşuire
5,2=1,4. Subzîdirf armate compuse
Executarea unei centuri de beton armat ia partea superioară a fundaţiei nu elimină integral
posibilitatea apariţiei unor tensiuni la partea inferioară a fundaţiei care ar putea conduce la
deschiderea rostului de turnare al centurii, în timp aceastea ducând îa ruginirea armăturii din
centură. Eliminarea acestui proces se poate face prin dispunerea a două centuri, armate, cea
inferioara având rolul de a prelua tensiunile, Fig. 5.28.
Ŷmă importantă este realizarea continuităţii armăturii longitudinale - )n armat. Kna dintre
probleme este că armătura de rezistenţa dintr- să se ridice pe verticală cu ~40d (unde d -
diametrul armăturii). în 3 aşeza o placă de carton cu roi de a proteja armătura de înglobarea
3ton turnat în caseta de subzidire. După întărirea betonului se va sngitudinaiă şi
se va lega prin suprapunere cu armătura longitudinală :ente turnate ulterior.
5a dimensionată corespunzător, va conlucra cu fundaţia şi va putea eforturi supiementare ia
talpa fundaţiei. Soluţia este deosebit de fundaţiilor fisurate. Dacă fisurile se află în zona de
îmbinare ale rmate, acestea s-ar putea transmite şi prin subzidire, însă existenţa est neajuns să
dispară. Se consideră că subzidirea elastică este o 'măsura specială în cazul părnânturiîor
contracîiie, care nu implică adâncirea subzidirii până ia -1,50 ...-2.00m [45],
Centura de beton armat
Realizarea unei centuri de beton armat se poate face în mai multe variante, Fig. 5.27.
De obicei ea este însoţită şi de cămăşuirea fundaţiei sau a peretelui subsolului. Această
măsură poate să elimine prezenţa şi efectul eventualelor fisuri care ar exista la acest nivel,
.ceea ce doar grinda nu reuşeşte. în cazul creşterii încărcărilor la talpa fundaţiei, soluţia de
corîsoiidare constă în executarea unei subzidiri cu o lăţime mai mare decât a fundaţiei
existente.
Fig. 5.27. Subzidire elastica cu centură de beton armat şi cămăşuire
5,2=1,4. Subzîdirf armate compuse
Executarea unei centuri de beton armat ia partea superioară a fundaţiei nu elimină integral
posibilitatea apariţiei unor tensiuni la partea inferioară a fundaţiei care ar putea conduce la
deschiderea rostului de turnare al centurii, în timp aceastea ducând îa ruginirea armăturii din
centură. Eliminarea acestui proces se poate face prin dispunerea a două centuri, armate, cea
inferioara având rolul de a prelua tensiunile, Fig. 5.28.

O aită soluţie o reprezintă aceea în care se folosesc grinzi, care îmbracă lateral fundaţia
cu elemente de grindă de tip Vierendeli, Fig. 5.29. Metoda elimină rosturile de turnare,,
contactul cu betonul se face într-o mai mare măsură decât ia subzidirile clasice şi permite
respiraţia fundaţiei,
'a
Vedere frontala
Fig. 5.29. Subzidire cu grindă tip Vierendeil
Soluţia apare mai complexă, ea asigurând o distribuţie a solicitărilor transmise de
fundaţie pe o suprafaţă mai mare. Soluţia tehnică constă în amplasarea a două grinzi laterale
faţă de fundaţie, peste care reazemă grinzi transversale de legătură, Fig. 5.30.
Fig. 5.30. Subzidire cu grinzi laterale şl grinzi transversale

ronsolidarea fundaţiilor .!.1. . Consolidarea cu radier de beton armat

O soluţie eficientă de subzidire a construcţiilor amplasate pe terenuri dificile (mâluri,
umpluturi, nisipuri fine, afânate etc.) este executarea unui radier generai. Acesta se executa
din următoarele elementele Fig. 5.31:
subzidire armată (talpă) sub peretele exterior / interior ai camerei; - grinzi
transversale şi longitudinale, înglobate în radier;
placă din beton armat la partea superioară / Inferioară a grinzilor.
i Pr
PS Piaca din beton N
armat
/
/
F Ŷ / c^SS
Ŷ .Ŷ ‡ ^.
!.
ms / \
X
\ /
Subzidire continua
\ ârinzi transversale/ ^longitudinale din b.a.
Secţii
2 !Pr !
#5/100 - 116 C-0 28
Executarea consolidării cu radier general
Realîzându-se şi cămăşuirea peretelui subsolului se elimină şi fisurile existente ia acest
nivel, Fig. 5.32.
 De asemenea, sistemul este eficient atunci când se doreşte şi coborârea nivelului
subsolului. El asigură o rigidizare importantă la nivelul fundaţiilor existente şi a subsolului.
Fig. 5.32. Consolidarea fundaţiei printr-un radier de beton armat şi a
peretelui subsolului prin că rnă şui re
înafara unor radiere plane (grinzi şi placă din beton armat) pot fi executate consolidări cu
radiere din plăci curbe subţiri Fig. 5.33. Soluţia oferă faţă de radierul cu grinzi şi placă
avantajul unei greutăţi mai reduse.

Ë
- \ Y—- 4\ AA / AA
kz
zl
\beton de egaHzareX..grinzi 'ncrucisg-te \ placa curba subţire
>4ifi
A
existenta
Consolidare cu radiere din plăci curbe subţiri
O altă soluţie de consolidare a sistemelor de fundare este aceea a folosirii plăcilor
piane sub fundaţiile continue de beton armat (diafragme), Fig. 5.34.
- diafragma
-xiundatie continua
\piaca radier de b.a
Fig. 5.34. Consolidare cu plăci plane sub fundaţii continue
Folosirea soluţiei de consolidare cu radier de beton armat este dictată de situaţia în care
valoarea presiunilor efective pe mp este egală cu valoarea capacităţii portante actuale a
terenului de fundare degradat (de umiditate etc.j. Se ajunge astfel la soluţia unui radier
flotant, care are ca scop asigurarea unei presiuni nete cât mai mici (<paCc)- această Idee
infrastructura trebuie concepută cât mai uşoară şi totodată cât mai rigidă. Sistemul care
întruneşte în cea mai mare măsură aceste două calităţi este infrastructura m formă de "cutie
rigidă".
5X1.6. Subzidireaîn şah
O altă variantă de subzidire este cea în şah Fig. 5.35. în ioc să se formeze o bandă
continuă sub fundaţia existentă, subzidirea este executată din blocuri de beton dispuse
decalat. Distanta-dintre blocuri se alege funcţie de rezistenţa materialului din fundaţie.
 O dimensionare corectă a suprafeţei în pian a tălpii fundaţiei poate fi făcută plecând de
la condiţia de tasare a blocului izolat (tasare absolută şi tasare diferenţială;.
Soluţia nu este aplicabilă atunci când fundaţiile transmit încărcări mari, rezistenţa materialului
(betonului) din fundaţie este mică sau blocurile sunt fragmentate prin fisuri apărute datorită
tasării diferenţiale a fundaţiei.

^tajdire/ za !
îynda:
L
Tronson de săpare /

Subzidirea în şah
5X1.7. Subzidirea cu grinda şl blocuri de beton
Sistemul de subzidire cu grindă şi blocuri din beton simplu se poate folosi în
majoritatea terenurilor, cu excepţia mâlurilor sau nisipurilor fine afânate. Eî apare ca
economic până ia adâncimi de 4-5m şi pentru terenurile contractîle.
Soluţia de subzidire foloseşte sistemul grindă de fundaţie şi blocuri izolate de
descărcare a încărcărilor, Fig. 536. Mal întâi se excută grinda prin practicarea unor goluri în
zidărie.. Conlucrarea dintre grinda de beton armat şi blocul de beton simplu se face prin
împănarea şi matarea golului orizontal
Fig. 536. Subzidirea cu grindă şi blocuri de beton
Soluţia devine economică pentru adâncimi Intre î,50m şi 2,0Gm, Ea poate fi foiosită şi în
căzui rezemării unei zone a fundaţiei pe o umplutură cu grosime variabilă, folosind blocuri cu
înălţime variabilă.

Pentru amortizarea unor deplasări orizontale mari, faţa blocului din beton poate fi
protejată cu polistiren sau alte materiale compresibile.
în cazul în care sunt de aşteptat modificări de volum ale pământului, contactul dintre
grinda de fundare şi teren se întrerupe prin umplerea spaţiului dintre grindă şi teren (10 -
15crn) cu nisip afânat, împiedicându-se totodată accesul direct af apei şi evacuarea ei.
5.2.2. Consolidarea fundaţiilor 'zolate
5.2.2.1. Consolidarea prin/fără mărirea suprafeţei în pian a fundaţiei
Consolidarea fundaţiei unui stâlp izolat urmăreşte în principal reducerea presiunilor de
contact pe talpa fundaţiei, prin mărirea suprafeţei în pian a tălpii fundaţiei. în cazul în care
blocul de beton / beton armat al fundaţiei izolate a suferit degradări structurale (fisuri,
crăpături, dizlocări etc.) consolidarea trebuie să asigure şi mărirea rigidităţii corpului
fundaţiei.
La alegerea soluţiei de consolidare trebuie să se aibe în vedere că orice mărire a
suprafeţei în plan a tălpii fundaţiei conduce şi la o creşterea a greutăţii proprii a fundaţiei,
lucru ce face ca uneori să nu fie posibilă o asemenea soluţie, impunându-se adoptarea unui alt
sistem de consolidare.
încărcarea maximă (din stâlp şi greutatea proprie a fundaţiei) pe care o fundaţie o poaîe
transmite terenului de fundare având presiunea acceptabilă egală cu pacc este dată de relaţiile
prezentate în Capitolul 4.
Plecând de la această relaţie se poate evalua de ia început soluţia de consolidare
acceptabilă, pentru un teren de fundare existent. Soluţia cea mai eficientă este executarea unei
fundaţii sub formă de clopot (placă subţire de tip paraboloid eliptic) peste fundaţia existentă.
Fig. 5.37., urmărindu-se o încărcare suplimentară minimă fără deranjarea terenului de
fundare.
\ Fundaţie veche
.>
\ Fundaţie veche
Fundaţie sub formă de clopot
Altă soluţie de mărire a suprafeţei în plan a tălpii fundaţie? fără o creştere exagerată a
greutăţii proprii este lărgirea bazei cu ajutorul unei grinzi de beton armat aşezată parţial sun
vechea fundaţie, Fig. 5.38.

ârinda de beton
ü

€30crn
€30cm ¿ -10cm
ZZ2
-4
4
Lărgirea bazei fundaţiei cu grinzi de beton armat
Altă soiuţîe de lărgire a tălpii fundaţiei este folosirea unor grinzi perimetrale
iegate ele corpul fundaţiei, Fig. 5.39.
 ÎSNj"
iutura
;.;.!! ¡Ë¡Î.J actatâ Ŷ/. 1
e beton armat
€30cm €ÎQcm
Lărgirea bazei fundaţiei cu grinzi perimetrale
în cazul în care fundaţiile sunt alcătuite sub forma unor reţele de grinzi, soluţia cea mai
simplă de consolidare este introducerea unor blocuri de beton armat izolate în zona stâlpilor,
Fig. 5.40.a şi b prin intermediul unor grinzi executate suplimentar (Sect. fa-b) sau prin
intermediu! unor radiere generale (Sect c-c).

i.
/ \ /;i
* T

J _ ;i
_
S
‡ \ i;
m i M ii
! i;
_. ;

b.
Fig. 5.40, Consolidare prin introducerea unor biocuri de beton armat izolate
în cazul în care consolidarea urmăreşte în principal coborârea tălpii fundaţiei
(pământuri contractile, umpluturi de grosime mică, mărirea încărcărilor transmise fundaţiei
prin supraetajare etc.) soluţia cea mai simplă este aceea a măririi suprafeţei în pian a fundaţiei
prin turnarea de beton pe o cămăşuială de beton simplu. Legătura dintre stâlp şi corpul de
beton nou turnat poate fi făcută prin traverse metalice, Fig. 5.41.
Secţiunea c-c
 ----- --
!!;:
r
i 1
1
i raverss metalice [12-Î6
Beton nou turnat
Fundaţie existenta
Indepartare beton/
V
degradat
7
~7"/r7~
Fig. 5.41. Cămăşuire şi transmiterea încărcărilor prin traverse metalice
Pentru a evita o cantitate mare de beton nou turnat (care are o greutate mare) se poate
realiza mărirea suprafeţei prin cămăşuirea blocului de beton cu un corp de beton armat, Fig.
5.42.

/ZI
Fig. 5.42.
ÎT
VS
Cămăşuirea blocului de beton simplu cu beton armat
In cazurile în care se impune numai consolidarea stâlpilor prin cămăşuire cu profite metalice,
este necesară legarea acestora de fundaţie, Fig. 5.43.
li
4-
uiaru ae ngidizare//
Consolidare prin cămăşuire şl grinzi de fundare.
5.23. Consolidarea fundaţiilor structurilor în diafragme {cu şi fără subsol}
 Consolidarea blocurilor de locuinţe cu structura în diafragme (cu sau fără subsol) se
execută în principal prin cămăşuirea diafragmelor longitudinale centrale. Această cămăşuire
se face pe înălţimea întregului bloc şi pe înălţimea subsolului. Prin aplicarea soluţiei de
cămăşuire (diafrage, stâlpi lamelari, centuri tirant) solicitarea permanentă {gravitaţională) a
acestor elemente creşte cu mai mult de 5%,
în majoritatea situaţiilor această creştere a solicitării permanente nu impune şi o
consolidare a fundaţiei, aceasta deoarece se poate admite că într-o perioadă de 40 - 50 ani
capacitatea portantă a terenului de fundare a suferit o creştere de ~5%, în principal datorită
compactării terenului sub presiunile nete transmise de talpa fundaţiei.
La construcţiile istorice,, executate cu 200 -300 ani în urmă aceasta creştere a
capacităţii portante poate ajunge la 10%,
Dacă însă calitatea materialului din care este realizată fundaţia este scăzută {beton B50
puternic degradat), se impune consolidarea fundaţiei, deoarece aceasta nu mai îndeplineşte
condiţia de rezistenţă a elementului de beton (pef > fcd) sau condiţia de rigiditate (tg aef > tg
o?adm), în această situaţie se impune o consolidare şi a diafragmei de beton armat prin
cămăşuire, Fig. 5.46.
#5/200 ..>100 mm
Consolidarea diafrai
igmeior de beton ar

5=2.4. Tehofogil de consolidare a pardoselilor

Pentru umplerea golurilor existente între pardoseală şi teren, chiar atunci când
pardoseala s-a scufundat, soluţia cea mai eficientă este injectarea prin pardoseală. Pentru
executarea injectării se realizează găuri în pardoseală în care se fixează ţevi de injectare care
se etanşează.
injectarea se face în două etape, Fig. 5-47. In prima etapă se injectează prin găurile
executate la interior (ordinea 1.1... 1.5), după care se injectează găurile de pe rândul 2 (2.1....
2.4). Injectarea se face după principiul presiunii de refuz {2,5 bari), cu un mortar având
A/C=l/l, N/C=3/l, bentonită sodică macerată, 4%C, silicat de sodiu {M=2,7 - 3) în raport de
3% din greutatea cimentului.
Pardoseala
id
0Ë 
* * * * 2.1 Pardo
 2.4 2.3 2,2 seala
r\
scufu
ndat
a
* 1.5 * * * * 1.1
1.4 1.3 1.2
H
\âaura de proba pentru
verificarea eficacitatii injectării"
Fig. 5.47. Etapele de realizare a injectărilor Ia consolidarea pardoselilor
O altă tehnologie care permite umplerea golurilor şi cavernelor, nivelarea pardoselilor,
stabilizarea terenului este folosirea tehnologiei de injectare cu răşini sintetice (uretek), Fig.
5.48.
Gol
Pentru lucrările importante la care condiţiile de amplasament conduc ia concluzia posibilităţii
apariţiei unei consolidări în timp (necontrolabile), situaţii care

apar întotdeauna la terenuri de fundare în care apar depozite neomogene, pământuri organice
(mâluri, turbă etc.) soluţia radicală este:
Executarea unei pardoseli flotante rezemate pe o reţea de grinzi de beton
armat, rezemată pe piloţi prefabricaţi,, Executarea unei pardoseli sub
forma unei plase de beton armat (grinzi şi placă) rezemate pe fundaţii
izolate (fundaţii -Ŷ - :i), Fig, 5.49,
11
Fig. 5;49. Placă de pardoseală pe reţea de grinzi, rezemată pe
fundaţii izolate
O altă soluţie de executare / consolidare a pardoselilor pe terenuri scufundabile este
aceea a consolidării cu mîcropiloţi, Fig. 5.50.
Pardoseala
i Micropiiot
Consolidare cu micropifoţi pe terenuri scufundabile
5=2,5, Tehnologii de execuţie a fundaţiiiorîn vecinătatea construcţiilor
existente
Executarea unor construcţii în vecinătatea celor existente, în special în zonele urbane des
construite, impune adoptarea unor sisteme de fundare sau a unei tehnologii care să asigure
stabilitatea construcţiilor existente. Existenţa unor fundaţii cu o slabă conformare, rigiditate
mică (din zidărie de cărămidă sau piatră), fundaţii c
adâncime de fundare mică (<l,00m), fundaţii puternic degradate etc. fac ca la executarea
săpăturii pentru fundaţia nouă să apară degradări ale fundaţiei şi peretelui de calcan adiacent.
Pentru a evita apariţia unor asemenea degradări se impune stabilirea unui sistem de fundare şi
a unei tehnologii de execuţie adecvate,
în căzui în care avem o construcţie cu subsol, existenţa unei adâncimi de fundare mai
mare permite adoptarea unei tehnologii de lucru adecvate. în cazul în care avem numai
fundaţii de mică adâncime, tehnologia de lucru şi sistemul de fundare devin mai complexe.
O primă măsură constructivă în cazul în care clădirea vecină are o fundaţie din zidărie de
cărămidă sau piatră cu rigiditate redusă este menţinerea fundaţiei jcţie^ existente vechi /
demolate şi executarea săpăturii pe tronsoane, cu sa imediată a betonului în fundaţie. Se
recomandă executarea săpăturii pe
--- ^ane de ~l,00m,. blocul de beton al fundaţiei turnându-se în două etape. La
executarea - i fundaţiei se recomandă executarea pe cele două laturi ale casetelor di i a
unor sprijiniri verticale (fllate+popi / contravântuiri), Fig. 5.51.
Fundaţie
Pentru a nu încărca terenul de fundare de sub fundaţia vecină se poate concepe o
structură care să descarce numai prin fundaţii pe contur (grinda de b.a. şi stîîpi), executată
transversal pe fundaţia existentă, Fig. 5.52.
X
\ Fundaţie existenta
pe amplasamentul nou
Fig. 5.51. Executarea fundaţiei noi
StaSpdeb.a.
\riinoBtie elastica fb.a)
p
undatie
.¡4 _ _ ¿1
Fig. 5.5z. Fundaţii excentrice în vecinătatea construcţiilor existente
în căzui în care construcţia vecină are subsol, executarea unor fundaţii noi poate fi făcută prin
menţinerea în vecină ta rea fundaţiei vecine a unui tal uz de pământ şi executarea pe tronsoane
a casetelor de săpătură şi turnarea fundaţiei ri,0Gm), Fig. 5.53.
 Pentru reducerea tensiunlior transmise de fundaţia nouă terenului de fundare o soluţie
posibilă este executarea infrastructurii ca o cuvă, alcătuită dintr-un radier general, rigidizat
prin intermediul unor grinzi de fundare şi diafragme de beton armat, dispuse
^ 30x30
í ë ----:
/ ----²
ë ........... "
' G.F.
V 30x50
- /
v
_ _ ___ ___
1
-3.80
Kg. 5.56. Reducerea tensiunilor transmise de fundaţia nouă
Kn sistem de soluţii eficiente este acela care foloseşte sistemul de fundare indirectă:
fundaţii pe piloţi, care pot fi folosite ca sistem de fundaţii continue pe piloţi, Fig. 5.57,
Fig. 5.57, Sistem de fundaţii continue pe piloţi
O soluţie foarte comodă este aceea a realizării pe conturul construcţie! noi a unei perdele de
piloţi secanţi / tangenţi sau pereţi mulaţi, Fig. 5.58. în această situaţie pereţii din piloţi pot
constitui chiar fundaţia continuă sub pereţi portanţi sau pot fi executaţi numai ca şi elemente
de susţinere a terenului de fundare.

Li
Sapa tura
Per s -v e i j aţi
O mare atenţie trebuie accordată în această situaţie tehnologiei de execuţie a pilotului,
existând şi în acest caz posibilitatea ca datorită tehnologiei de execuţie a găurii să se producă
fisuri, crăpături, înclinări aie fundaţiei şi peretelui. Cea mai recomandată e soluţie în acest caz
este aceea de execuţie a minipilotului prin tehnologia CFA.
în cazul în care starea tehnică a peretelui este slabă sau fundaţia este slab
rigidizată (piatră aruncată în săpătură) se recomandă ca odată cu operaţia de demolare a casei
să se execute o consolidare a fundaţiei şi a peretelui de calcan a casei vecine. Soluţia de
 consolidare a fundaţiei este aceea a subzidirii cu placarea blocului de fundaţie. Pentru
consolidarea peretelui de calcan pot exista diferite soluţii
de consolidare, ca de exemplu:
- Curăţarea rosturilor şi executarea unei tencuieli armate Bem - M100T) cu asigurarea
unei legături cu peretele prin conectori injectaţi sau ancoraţi chimic
f(j>12/500mm),
Consolidarea cu ajutorul unei reţele de profile K (verticale şi orizontale) ancorate
elemente portante (grinzi,, stâlpi, centuri etc.), Stâlpsşori de beton armat sau metal
rezemaţi pe fundaţii elastice, pe care se leagă grinzi transversale metalice (profile I,
K etc.).
5,2,6, Consolidarea cu piloţi
Consolidarea cu piloţi se foloseşte în situaţiile în care adâncimea până la care trebuie
coborâtă fundaţia este mare (4 - 8m). Se pot utiliza grupuri de piloţi pentru transmiterea
încărcării la terenul bun de fundare, Fig. 5.59.a. sau pentru consolidarea fundaţiei şi
stabilizarea alunecării de teren, Fsg. 5.5S.b.
Fig. 5.59.
Consoik ,

De asemenea piloţii se pot utiliza pentru protecţia unei construcţii vechi, în cazul realizării
unor incinte adânc c»g 5 60.
ădire
ânnda capat
Sorit c beton
rote finala a5xc3V3tiei
Ŷ f 1 ' \ \ Fig. 5.60. fonsoidares ia "jgrcîuo" cu piloţi în căzui
incintelor adânci
Piloţii utilizaţi pot fi executaţi Sa faţa locului sau prefabricaţi - piloţi introduşi s^rs. deoarece
piloţii bătuţi pot provoca deteriorarea sau deranjarea atât a - ~^uză cît şi a celor vecine.
Soluţia de consolidare cu piloţi poate fi realizată ea piloţilor individuali sau a unor soluţii
compuse din piloţi - grindă sau
ë -r.
în funcţie de diametrul pilotului, pot fi folosiţi piloţi de diametru mic sau a căror diametru nu
depăşeşte 200 - 3G0mm sau piloţi cu diametru
> 300 - 6G0mm. Folosirea piloţilor de diametru mare (D>600 mm) este iv de
executarea unor grinzi sau radiere.
ë ematizarea modului de transmiterea a încărcărilor de ia.fundaţia veche ia
ë ;e face conform Fig. 5.61.
ë Transmiţând încărcarea direct de la perete la piloţi, Fig. 5.61,a,
ë Transmiţând încărcarea de ia perete ia piloţi, printr-o consolidare a fundaţiei,
Fig. 5.61.b,
ë Transmiţând încărcarea de ia sisemul de fundare la piloţi, consolidând fundaţia
pe aceeaşi faţă pe care se amplasează piloţii, fîg. 5.61.C,
ë Transmiţând încărcarea de ia sisemul de fundare ia piloţi, consolidând fundaţia
pe faţa opusă feţei pe care se amplasează
piloţii, Fig. 5.61.d.

^
a b c ci
Fig. 5,61- Schematizarea consolidărilor cu piloţi
Transmiterea încărcărilor de ia fundaţia veche ia piloţi se poate face prin folosirea
următoarelor sisteme:
5.2.6.1, Sistem grindă-pilot
Sistemul de grinda - pilot este similar sistemului grindă şi blocuri de beton simplu. El
devine economic la adâncimi care depăşesc 4-5m sau în cazul în care executarea săpăturii
manuale nu este posibilă- Executarea piloţilor se recomandă să se facă înainte de executarea
grinzii de beton armat (centura), care asiguri şi o rigidizare a structurii.
Piloţii sunt executaţi ia faţa locului din exteriorul construcţiei. Ei se execută într-o
primă etapă, în etapa a doua executându-se grinda din beton armat legată de capetele
pilotului, Fig. 5.62. Legătura între cele două elemente se realizează pentru a prelua încărcările
transmise de fundaţie.
%
:€iy
micro pilc ti
Grinda perimeiraia ,
Sistem de consolidare cu grindă - piloţi
Sistemul de grindă - pilot se poate utiliza înglobând în grinzile de fundare fundaţia veche,
grinzile transmiţând încărcarea piloţilor. Piloţii pot fi realizaţi cu

înclinare de 1:5, putând prelua încărcarea de la aceste grinzi, cu ajutorul unor juguri încastrate
în zidăria existentă, Fig. 5.63.
-la
Tirant "metăiicT

"x X

Fundaţie din / caramida (a)

beton armai (c)
Piiot forat (b)
t-
a. Fundaţie, b. Pilot înclinat, c. Centura de beton armat
Fig, 5.63. Sistem de consolidare cu grindă - piloţi înclinaţi
5=2,6.2. Pinten de beton armat
Soluţia poate fi folosită la fundaţiile continue prin executarea unor centuri perimetrale
pe ambele feţe ale fundaţiei. Se prevăd piloţi - executaţi prin injectare (micropiloţi), centuri
radier din beton armat ia capul piloţilor legate cu ancoraje post- tensionate, Fig. 5.64,
Fundaţie j
\ Pi lot forat
I ransmiterea eforturilor cu pinten

5. coluţii de consolidare ale terenului de fundare şi fundaţiilor

5.2.6.3. Folosirea piloţilor rădăcini
Kn procedeu eficient de subzidire este folosirea piloţilor rădăcina. Aceştia intră în
categoria micropiloţilor executaţi prin injectarea betonului în gaura de foraj cu o presiune
care asigură şi o fracturare a pământului din jurul găurii de foraj, Fig, 5=65.
Fig, 5.65. Folosirea piloţilor rădăcină
Principalele avantaje ale folosirii piloţilor rădăcină utilizaţi în lucrările de consolidare
sunt următoarele:
 ë Forarea rotativa hidraulică cu circulaţie puternică şi injectarea, conduc ia realizarea
unei suprafeţe laterale neregulate şi rugoase care conferă pilotului o legătură foarte
bună cu terenul, în terenuri slabe forarea rotativă se va executa fără injectare de
apă, ci numai cu răcire cu aer. De asemeni se recomandă ca forarea să se facă prin
metoda disiocuirii fără extragere de pământ.
ë Forarea se execută prin fundaţia existentă, realizându-se în mod automat o
solidarizare a construcţiei cu terenul de fundare, Fig. 5.66.;
ë Ktilizându-se forarea cu diametrul mic (10~20cm), execuţia nu comportă nici un risc
pentru stabilitatea construcţiei;
ë Injectarea se recomandă să se execute cu un mortar de ciment cu dozaj de
aproximativ 60Qkg ciment/mc;
ë Armarea pilotului se realizează cu bare de oţel beton (<D12-14mm) ia diametre mici
sau chiar o ţeava la diametre mai mari.
Pentru menţinerea gropii în timpul extragerii tubului şi compactării betonului se poate folosi
aerul comprimat.

Fig. 5.66. Forarea piloţilor rădăcină

5,2.6.4, Pilaştri ele beton armat
O bună descărcarea a încărcărilor transmise fundaţiei ia terenul bun de fundare se face
prin prelungirea micropifoţilor sub formă de pilaştri (coloane) din beton armat pentru
consolidarea pereţilor din zidărie de cărămidă, Fig. 5,67.
Fig. 5.67. Pilaştri de beton armat
5.2.6=5. Subzidiri cu grinzi armate rezemate pe piloţi rădăcini
în cazul în care terenul de fundare are o consistenţă scăzută, el putându-se umfla din cauza
modificărilor de umiditate (pământuri prăfoase), pentru asigurarea unei bune comportări în
timp a construcţiei, concomitent cu asigurarea unei economicităţi a lucrării, se recomandă
combinarea alternativă a consolidării cu micropiloţi injectaţi, inclusiv cu piloţi rădăcină, Fig.
5.68.
 5. coluţii de consolidare ale terenului de fundare şi fundaţiilor în cazul în care
construcţia este amplasată pe un versant la care se constată curgerea lentă a acestuia,
împiedicarea deplasărilor progresive ale fundaţiei se poate face printr-un sistem de grinzi de
beton armat dispuse perirnetral, care vor fi legate între ele prin intermediu! unor tiranţi
pretensionaţi, Fig. 5.88,
5,5. Intervenţii asupra terenului de funciare
De cele mai multe ori apare concomitent necesitatea unor intervenţii asupra terenului
de fundare şi a fundaţiilor. Pentru a stabili necesitatea acestui tip de intervenţii se poate
aprecia că trebui parcurse următoarele etape: 1. Încadrarea terenului în contextul
geomorfoiogjc,, 2- Realizarea unui sonda] pentru identificarea stratificaţiei terenului şi a
stării fundaţiei
Ŷ3. Stabilirea metodei de consolidare a terenului de fundare, funcţie de
stratificatia terenului şi starea fundaţiei. Dacă la consolidarea fundaţiei nu sunt
permise întotdeauna orice tehnologii şi soluţii de consolidare (datorită necesităţii păstrării
caracterului de monument istoric şi ia nivelul materialelor şi tehnologiilor folosite pentru
sistemul de fundare), pentru terenul de fundare sunt permise orice intervenţii, cu condiţia de a
nu afecta construcţia.
intervenţiile asupra terenului de fundare sunt de tipul îmbunătăţirii acestuia, metodele
de îmbunătăţire a terenului de fundare putându-se realiza prin:
Metode de îmbunătăţire temporară:
împiedicarea urnezirii terenului de fundare prin sisteme de drenare,
ë Coborârea nivelului apei subterane,
ë Electro osmoză,
Ktilizând geotextile, nisip sau pietriş,
ë Metode de îmbunătăţire permanentă, fără adaos de material nou:
ë Compactare de suprafaţă,
ë Compactare cu maiul,
ë Perforare,
ë Vibrocompactare {inclusiv compactare de rezonanţa), Preîncărcare,
ë Metode de îmbunătăţire permanentă, cu adaos de material nou:
ë Stabilizare cu ciment sau var,
ë Coloane de nisip sau pietriş, Coloane de var sau ciment,
Dislocare de pământ slab {perne de balast),
ë Ţeserea pământului,
ë Injectarea: de compactare, de umplere, de fracturare, " et grouting",
ë Armarea pământului,
ë Folosirea micropiloţilor şi ancoraje!or,
ë Folosirea geotextilelor şl geogriieior,
Amestecuri de adâncime.

.5-1.1= împiedicarea umezirii terenului de fundare

a. nealizarea drenurilor perimetrele
 Pentru împiedicarea ridicării nivelului apei subterane în jurul construcţiei se
recomanda prevederea unor drenuri perimetrele, care să asigure menţinerea nivelului apel
ia aceeaşi cotă şi împiedicarea unor fenomene de antrenare a particulelorfme sau de
innundare a subsolului.
Fundul drenulul va fi executat prin dipunerea unui tub PVC cu goluri / tub riffat,
Fig. 5.89. Executarea umpluturii se face în straturi (< 30 cm). Se poate folosi şi o
compactare mecanică, dacă grosimea stratului de umplutură de deasupra materialului
drenant este mai mare de 45 cm.
Realizarea drenurilor perimetrale
Atunci când sunt posibile infiltraţii de apă la niveluri mai ridicate, drenu! de perete
se execută pe toată înălţimea peretelui de subsol, inclusiv pe subzidire (dacă s- a executat),
Fig. 5.90.
Pentru controlul curgerilor se impune prevederea unor cămine de vizitare ia pornire,
schimbări de traiectorie / pantă, intersecţii de drenuri. Pentru desnisiparea apei se impune
ca fundul căminului să fie cu min. 10 cm sub gura de scurgere a tubului.
Drenurile din jurul construcţiei, pot fi executate şi lipite de peretele subsolului. Protecţia
peretelui şi evacuarea apelor "subterane poate îl făcută folosind membrane de polietilenă
extradură de înaltă densitate, cu închidere mecanică laterală prin clipsare şi benzi bituminoase
autosigKante.

Fig. 5.90.
Dren de perete
o. Prevederea unui sistem de drenore o apei din teren
Presiunea apei din spatele unui perete al construcţiei poate conduce ia împingeri
suplimentare asupra peretelui şi implicit la degradarea acestuia, daca nu este realizat pentru a
prelua aceste împingeri. Pentru reducerea acestor presiuni suplimentare, se poate realiza un
sistem de drenare a apei din spatele peretelui, Fig. 5.91. Drenuriie sunt descarcate în sistemul
de canalizare,, având în subsolul construcţiei căminele de vizitare.
Fig. 5.91.
Sistem de drenare a apei din spatele unui peret

c. Eliminarea surselor de apă suplimentare

 Este indicat ca în interiorul clădirilor, conductele să fie scoase din pereţi şi montate
aparent, astfel încât să fie accesibile pentru controlul periodic şi repararea unor neetanşeităţi.
în cazul în care ele străbat fundaţiile sau se execută sub acestea vor trebui luate toate măsurile
pentru asigurarea bunei lor comportări în timp (racorduri eiasice şi etanşe).
Asigurarea unei funcţionări continue a tuturor categoriilor de instalaţii cu apă şi
depistarea din timp a diverselor defecţiuni se realizează prin efectuarea periodică a
controalelor şi verificărilor instalaţiei. Defecţiunile care pot fi întâlnite la o construcţie sunt:
defecte ale instalaţiei de încălzire centrala, defecte ale instalaţiei de alimentare cu apă,
defecte ale conductelor de presiune din PVC, defecte ale reţelelor interioare şi exterioare de
canalizare etc.
Pentru evacuarea apelor superficiale se va a menaj terenul înconjurător cu pante de
scurgere spre exterior. Evacuarea apelor de pe acoperiş se va face prin rigole şi burlane la
rigole impermeabile cu debuşee asigurate şi preferabil direct în reţeaua de canalizare.
Prin măsuri de sistematizare trebuie să se evite contrapantele şi stagnarea apelor
superficiale ia distanţe mai mici de 5-10m de construcţie .
a. Prevederea unor trotuare în jurul construcţiei
Pentru prevenirea umezirii terenului de fundare se recomandă executarea de trotuare
în jurul construcţiei, fig. 5.92. Se impune prevederea unor rigole de evacuare a apei colectate
de pe trotuar, la debuşee sigure (canalizări etc.)
Fig. 5.92. Realizarea trotuarelor In jurul construcţiei
Problema influenţei trotuarului asupra construcţiei este mult mas complexă. Pentru
pământurile contractile, proiectarea unor trotuare etanşe în jurul construcţiei conduce, pe de o
parte ia împiedicarea afluxului apei la terenul de fundare (umezire)

5. coluţii de consolidare ale terenului de fundare şi fundaţiilor şi prin aceasta la

eliminarea efectului umflării pământului, dar împiedică şi evaporarea apei din pământ care ar
conduce la contracţia terenului de fundare. Aceste efecte vor favoriza apariţia unor defecte la
fundaţie şi suprastructură. în acelaşi timp însă, existenţa trotuarelor/ platformelor betonate în
jurul construcţiei împiedică eliminarea apei din teren, favorizând umezirea laterală a peretelui
de subsol.
 Pentru eliminarea acestui efect în pereţii subsolului / demisolului /
parterului se recomandă ca ia pământurile necoezive şi uşor coezive să se asigure
posibilitatea evaporării,apei din terenul din jurul construcţiei. Soluţia este prevederea în jurul
construcţiei a unui trotuar care să nu permită infiltrarea apei din precipitaţii în teren, dar să
permită evaporarea apei din teren (trotuare permeabile).
5.5.1.2, Măsuri care conduc fa împiedicarea uscării sau umeziril pământurilor cu
umflări şi contracţii mari (PUr )
ë îndepărtarea arborilor şi arbuştilor din jurul construcţiei
Evaluarea defectelor datorate existenţei copacilor este foarte complexă şi depinde de
următorii factori: specia, distanţa dintre construcţie şi copac, natura pământului. Prezenţa
acestora în jurul clădirilor cere o deosebită atenţie în cazul terenurilor de fundare contract!ie.
Îndepărtarea copacilor care produc un fenomen de uscare a pământurilor poate
produce după câţiva ani fenomene de umflare a pământurilor contractile. îndepărtarea
copacilor din jurul construcţiilor trebuie făcută şi ţinând seama de
vârsta acestuia în comparaţie cu a construcţiei. Când copacii sunt mai tineri dacât construcţia
şi au condus la fenomene de contracţie a pământului,, după îndepărtarea ior; fenomenele de
umflare care vor apărea sunt mai reduse. Dacă arborii sunt mai bătrâni decât construcţia,
atunci există riscul ca fenomenele de umflare să fie foarte importante.
Deşi tăierea copacilor este simplă, este important ca această operaţie să se
facă cu multă grijă. Defrişarea şi dezrădăcinarea copacilor se va face într-o perioada umedă
(primăvara sau toamna), umplerea golurilor efecîuându-se imediat, cu pământ local sau
preferabil stabilizat, bine compactat.
Tăierea coroanei şi a rădăcinilor, sunt metode de reducere sau de limitare a efectului
copacilor asupra comportării argilelor contractile, dar ele nu sunt soluţii definitive.
Interpunerea unor bariere de beton simplu poate fi o soluţie de oprire a extinderii
rădăcinilor unor copaci în zonele nedorite. Aceasta se va executa la circa 2.50 m de la
construcţie, cu o grosime de 15 - 20 cm şi coborât cu 1.50 m sub cota de fundare.
ë Executarea de trotuare în jurul construcţiei
Tot ca soluţie de împiedicare s uscării terenului de fundare este şi protecţia laterală prin
executarea unor trotuare etanşe. Tipul de trotuar se alege funcţie de adâncimea de fundare
adoptată:
în cazat fundării la o adâncime mai mică decât cea admisă se vor prevedea trotuare
etanşe în jurul construcţiei cu lăţimea de min. 1. 0m, aşezate pe un strat de pământ stabilizat
Fig. 5.93,
 în cazul fundării ia adâncimea minimă cerută, se recomanda realizarea de trotuare
etanşe în jurul clădirii, care vor avea lăţimea minimă de 1/00 m şl se vor aşeza pe un strat de
pământ stabilizat în grosime de 20 cm, prevăzut cu pantă de 5% spre exterior. Ele trebuie să
fíe etanşe (asfalt turnat, dale de piatră sau beton, rostuite cu mortar de ciment sau mástic
bituminös). Terenul de fundare va fi bine compactat în straturi de 20 cm.
En
EXTERIOR
c. Prevederea de geomembrane împotriva infiltrării apei
Prevederea unor geomembrane impermeabile în jurul construcţiei conform
recomandărilor din Fig. 5.94. poate împiedica umezirea / uscarea terenului de fundare.
Fig. 5,94. Folosirea geomembranelor la protecţia terenului
d. Eliminarea efectelor rădăcinilor
Tăierea coroanei şi a rădăcinilor sunt metode de reducere sau de limitare a efectelor copacilor
asupra comportării argilelor contractile, dar ele nu sunt soluţii definitive, interpunerea unei
bariere (perete) din beton simplu (beton slab, automtăritor), Fig. 5.95, poate fi o soluţie de
oprire a extinderii rădăcinilor unor copaci în terenul înconjurător.
²- g 1.5 m
£
Flg, 5,95, Perete de beton auîoînîăritor
e. Executarea de cordoane permeabile perirnetraie
Prevederea unor -cordoane permeabile perirnetraie construcţiei, Fig. 5.96, are ca scop
conducerea apel provenită din amonte şl captată printr-un dren şi descărcarea în aval, într-un
debuşeu sigur. Prin aceasta se asigură o sursă de menţinere constantă a umidităţii terenului
contractil eliminând astfel fenomenul de contracţie / umflare a terenului de fundare.
Fig. 5.96. Realizarea cordoanelor perirnetraie
5.5.2. Metode de reducere a tasăriî neunîforme a construcţiilor
Metodele de îmbunătăţire a terenului de fundare cu / fără adaos de material nou sunt
deosebit de delicate şi necesită o cunoaştere atentă a terenului de fundare.
Soluţia a fost utilizată la reducerea tasăriior diferenţiale ale Catedralei din Mexico City, Fig.
5.97., cu rezultate foarte bune. Pentru construcţiile din Mexico City, viteza
de creştere a tasăriior este de cca. 2Q~3Qcm, iar tasările de cca. 1.00m sunt lucruri obişnuite.
Metoda de stabilizare prin perforarea terenului constă în realizarea unor
puţuri, din care se vor realiza excavaţii perimetrale, înclinate, cu diametru variabil. Pe măsură
ce se realizează aceste excavaţii, pământul adiacent se prăbuşeşte, realizându-se astfel
 readucerea ia verticală a construcţiei şi reducerea tasărilor, Fig. 5.98, Soluţia a fost folosită şi
pentru reducerea înclinării turnului din Pisa.
Soluţii similare pot fi folosite şi în cazul clădirilor civile, turnuri de apă, coşuri de fum etc.,
care au suferit tasări, deplasări, înclinări, datorită unor îasări neuniforme sau unor alunecări de
teren, Fig. 5.99.

în acest caz se va proceda la executarea unei tranşee pe lungimea peretelui cei mai
ridicat, din care se vor executa fie casete de săpătură, fie goluri (prin batere de ţeava).
Şllţurile de săpătură se vor realiza ia distanţe de l.OOm (iniţial), după care se vor înjumătăţi
distanţele, până ia apariţia cedării zonelor de pământ dintre aceste goluri şi tasarea zonei mai
ridicate.
în cazul apariţiei unor tasări diferenţiale pe suprafaţa construită este necesară pe Sângă
consolidarea terenului de fundare şi o readucere la orizontală a construcţiei sau uniformizarea
tasărilor punctuale ale unor secţiuni ale fundaţiei, lăsările neuniforme pot apare atât datorită
unor tasări de scufundare a unor zone ale construcţiei, cât şi datorită antrenării construcţiei de
către o masă alunecătoare de pământ în cazul declanşării unor alunecări de teren, Fig. 5.100.
Fig. 5.100, tasarea construcţiei datorită alunecărilor de teren
O problemă importantă în aceste situaţii e-ste readucerea ia orizontală a construcţie? pentru a
putea funcţiona la parametrii normali

5.5.3. Metode de îmbunătăţire permanentă a terenului de fundare cu adaos de

material nou
5.53.1, Metoda injectării
injectarea pământului are ca scop umplerea golurilor existente în pământ şi a fisurilor
din roci, cât şi umplerea fisurilor din pământuri şi crearea unui amestec format ain soluţia
de injectare şi particulele de pământ, care prin întărire conduc ia o masă de pământ
stabilizat, injectarea se realizează cu următoarele materiale: ciment, silicat de sodiu, argilă
sau combinaţii de materiale: ciment şi argilă, ciment, silicat de sodiu şi argilă,silicat de
sodiu şi întăritor.
Fluidele de injectare pe bază de ciment pot fi folosite la terenuri cu permeabilitate
mai mare de 10"z m/s, iar cele pe bază de argil-ă (bentonita)-ciment ia terenuri cu
permeabilităţi cuprinse între IO"11 -IO"3 m/s. Fluidele de injectare chimice (geluri de silice)
se folosesc fa terenuri cu permeabilitatea cuprinsă între î0~~ si îO"3 m/s, iar cele bazate pe
 răşini (aminice, fenolice) - la terenuri cu permeabilităţi mai mici de 10"=m/s. O clasificare
mai complexă se prezintă în Tabelul 5.1,
Tabelul 5.1.
Tipuri de Pietrişuri Nisipuri mijlocii Nisipuri
pământ/ şi şi fine prăfoase şi
Caracteristi nisipuri argile prăfoase
ci
Diametrul d10 G.02mm< d10< difl<0.02mm
granulelor >0.55m 0.5mm
m
Permeabilitate k>10"3 10£ >k>lG~" m/s K dQ"" m/s
a m/s
Tipul de fluid Suspensi Soluţii coloidaie Soluţii chimice
i (geluri) {răşini)
injectare de Ciment Geluri Răşini aminice
2 4
consolidare (k>10" m/s) oosten(k=10" Răşini fenoîice
fluide m/s) injectare
spumate într-o fază
(reactiv organică)
injectare de Fluide Gel bentonitic Răşini
pernieabslizar spumante Gel moale de acrilamidlce
e Ge! silice Răşini aminice
bentonitic Lignocromat Răşini fenolice
Argiia-
ciment
Domeniile de aplicare a injectării pământurilor în funcţie de tehnologia de
injectare se dau în Tabelul 5.2.
iabelul 5.2. Domenii de aplicare ale injectării pământurilor
i ehnoiogia de Tipul de teren injectabil
injectare
Injectare prin umplerea Pământuri cu permeabilităţi mai mari
pământului de IG^-IO*4 cm/s
injectare prin umplere cu Pământuri fine cu conţinut de praf
tratare simultană cu sau argilă chiar argilă cu
curent electric continuu permeabilităţi de IO"3-IO"5 cm/s
Injectare cu compactare Pământuri afânate (naturale sau
realizată cu suspensii sau umpluturi) cu permeabilităţi sub IO' 1
mortare stabile rigide cm/s
injectarea cu înlocuirea Se poate aplica pentru orice pământ,
pământului (jet grouting) inclusiv în terenuri stratificate

Injectarea substanţelor liante poate conduce ia o creştere a capacităţii portante a

pământului de până îa trei ori, micşorăndu-se tasarea probabilă şi împiedicând infiltraţia apei
în pământ.
Din punct de vedere al modului în care se introduce suspensia liantă în pământ,
injectarea se face prin trei tehnologii:
5.5.3.1.1. Injectare de umplere (îmbibare)
injectare de umplere a terenului (penetrare în teren) constă în pătrunderea fluidului de
injectare în porii pământului şi coimatarea lor, Fig. 5.101. [301
^^^^^^^^^^...
Fig. 5.101, Injectarea de umplere, miectare simpiă şi infectare
multiplă
Se foloseşte în cazul pietrişurilor, nisipurilor mijlocii, argilelor nisipoase. Injectarea se
face la presiune scăzută, 0,5+latm, pentru a umple golurile existente. Deoarece diametru!
porilor este mic, circulaţia suspensiei va fi îngreunată, iar porii se vor umple doar parţial. Prin
injectare se va produce şi o îndesare a particulelor minerale, Fig. 5.102.
Ŷ i-jts -r .'‡ s ‡« bmbsk ii
ŶŶ!Ŷ;; < x v ŶŶ ' ;r i n v
Tub de
injectare.
~ Fiuid de
injectare.
3 Manşeta
din
cauciuc.
4. injectare
5 Packer.
Fig. 5.102. Injectarea de umplere
Injectarea de umplere poate fi folosită cu succes şi la coimatarea golurilor existente sub
pardoselile denivelate sau a golurilor existente în terenul de fundare.
De asemenea, folosind injectarea cu manşete pot fi compactate umpluturi din
pământuri necoezive {pietrişuri,, bolovănişuri, nisipuri) Fig. 5.103.a.
în pământuri nisipoase fine este de aşteptat o ridicare a nivelului terenului (construcţiei) Fig.
5.103.b.

Flg. 5.103. injectarea de umplere în pământuri necoezive 5.53.1.2.

Injectare de clacare
Constă în pătrunderea substanţei injectate în fisuri, formate prin hidrofracturarea
(clacarea) terenului datorită presiunii de injectare. Se foloseşte îa structurile de pământ de tip
argiios, cu pori foarte mici. Soluţia injectată la o presiune de 0 5atm, va pătrunde printre
particule, îşi va crea un drum sub forma unei benzi, prin îndepărtarea particulelor, exercitând
asupra lor o presiune. Benzile astfel format se extind pe orizontală, apoi pe verticală, creând
lentile de material tare, care modifică capacitatea portantă a pământului, Fig. 5.1G3.D.
Clacarea sau fracturarea pământului se extinde pe orizontală, pe circa Im, astfel încât,
următoarea injectare se va face pentru a acoperi alt diametru de Im. injectarea de clacare
realizând concomitent, umplerea şi clacarea pământului, va creşte rezistenţa pământului, dar
va scădea permeabilitatea acestuia.
5.53.13, injectare de compactare
injectarea de compactare constă în umplerea cu ajutorul presiunii a golurilor artificial
create în jurul injectărilor.

Aceste goluri se crează prin îndesarea pământului din jurul acestor goluri şi
umplerea lor cu fluid de injectare, Fig. 5.104. [28].
Injectarea de compactare poate fi folosită şi pentru înlocuirea unor fundaţii pe piloţi
din lemn a căror proces de putrezire a condus ia slăbirea secţiunii lor în
Fig. 5.105. Injectarea de compactare pentru înlocuirea fundaţiilor de
lemn degradate
. .3.Î.4. et grouting
 et grouting-u! sau injectarea ia presiune înaltă(DPH), este metoda prin care se
realizează consolidarea şi/sau etanşarea pământurilor sau rocilor slabe. Prin jet grouting se
realizează o înlocuire a terenului existent cu un amestec de fluid de injectare şi parte din
teren, care formează un corp nou cu caracteristici fizice superioare.
: I ' ,!
î Ciment/

Metoda are la bază următorul principiu: se injectează un jet de apă, ia diferite

adâncimi, formându-se astfel în pământ un gol, care ulteior se umple cu o substanţă Hanţă,
Fig. 5.106. [27]. Presiunea de injectare este în acest caz de până ia 30 atmosfere.
5.5.3.1.5« fehitoiogii de execuţie a Injectării de umplem s<su fracturare
Din punct de vedere ai modului în care se realizează injectarea, tehnologiile sunt
următoarele:
a. injectare cu lancea Tubul pentru introducera suspensiei este format din mai
multe tronsoane de ţeavă având ia bază un tub închis la partea inferioară (ascuţit) şi găuri pe
suprafaţa laterală. Ei se introduce în pământ prin batere sau prin forare, iar suspesîa pătrunde
în pământ cu ajutorul unei pompe de mortar, provenind dintr-un malaxor special, suspensia
fiind foarte bine omogenizata în prealabil, Fig. 5.107.
introducere -Ŷsuspensie iianta
Vv lancea-tub găurit» " ascutit¡avari Fig. 5.107. Injectarea cu lancea.
suspensie lianţi"Ë
Fig, 5.108. Injectarea cu tuburi cu manşetă.
b. Injectare cu tuburi cu manşetă
Pentru realizarea găurii se va face un foraj, protejat de un tub metalic sau sub protecţia
noroiului bentonitic. înainte de introducerea suspensiei se introduce tubul de Injectare, format
din mai multe tronsane, cu manşete, Fig. 5.108, La injectare, manşeta se va umfla sub
presiune, lăsând suspensia liantă să pătrundă în pământ. Tubul cu manşetă se pierde la
injectare, rămânând în gaura de foraj.
5,53,2. Consideraţii asupra folosirii injectării la terenul de fundare şi la
fundaţii
Consolidarea masivului de pământ situat sub talpa fundaţiei poate fi făcută pe toată lungimea
fundaţiilor existente sau numai sub forma unor blocuri de pământ consolidat dispuse în lungul
pereţilor portanţi. In acest caz alegerea distanţei dintre zonele consolidate trebuie făcută cu
multă atenţie, pentru a nu conduce la forfecarea zonei de fundaţie dintre blocurile consolidate
şi producerea unor tasări neuniforme.

Avantajul folosirii soluţiei de consolidare prin injectare a terenului de fundare şi a

fundaţiei este acela de obţinere concomitentă a măririi capacităţii portante a terenului de
fundare, dar şi de consolidare a blocului de fundare prin umplerea fisurilor / crăpăturilor din
corpul acesteia cu material liant Fig. 5,109, 0 atenţie deosebită trebuie să se dea controlării
pierderilor de material liant prin hornuri, fisuri din terenul de fundare, drenuri, canalizări
defecte (sparte, dislocate, rupte etc.)
t^'-tc.
£ona_qş_ Púnelo tie consolidata
nsolidat
Fig. 5.109. Consolidarea terenului şi a fundaţiiior prin injectare
injectarea terenului de fundare poate fi făcuta prin foraje verticale sau înclinate după
una sau două direcţii Fig. 5.110., dar nu se recomandă folosirea unei înclinări mai mari de
20°. Pentru eliminarea apei infiltrate în teren pot fi foiosite şi drenuri din tuburi PVC, de
evacuare a apei infiltrate în teren spre canalizarea
existentă.
Dintre soluţiile foiosite, cele mai bune rezultate le oferă folosirea următoarelor tehnologii de
injectare, Fig. 5.111:

ë injectarea de masă, pentru crearea unui masiv de pământ care să iucreze ca un zid
de sprijin de greutate;
ë Folosirea micropiioţilor executaţi prin injectare;
Folosirea susţinerii cu plăci din beton armat ancorate în pământ prin injectare
{ancoraje postcompr
fKirl
II ti
Hg. 5.111. Principii de utilizare a tehnologiilor de injectare
. 3.3. Soluţii de consolidare prin injectare . 3.3.1. ronsolidarea- blocului de
fundare crăpat / fisurat prin injectare
Există multe situaţii în care blocul de fundare suferă degradări prin fisurarea / crăparea
elementelor de beton. Asemenea situaţii apar întotdeauna când avem de- a face cu fisuri
 locale ale fundaţiei continue, Fig.5.112. Situaţii similare apar şi ia blocul de fundare al
fundaţiilor de maşini sau la fundaţii masive de poduri (culei etc.).
Fig. 5.112. Fisuri locale ale fundaţiilor continue
Soluţia de consolidare va cuprinde următoarele operaţiuni:
a. Kmplerea golului existent între perete (centură) şi blocul de
beton.

1. Kmplerea golului dintre placa pardoselii şi umplutură,

2. Consolidarea prin injectare a crăpăturii din corpul fundaţiei,
3. Consolidarea fundaţiei prin subzidire.
Consolidarea crăpăturilor din corpul fundaţiei se poate face prin metoda injectării.
Etapele de execuţie ale acestei lucrări sunt:
Curăţarea crăpăturii de pământ şi material friabil cu un pikamer sau peria de sârmă,
Forarea ,unei găuri (ş20nim) de lungime ţ-lOOmm în crăpătură, ^a intervale de
!00mm,
Spălarea fisurii, montarea ştuţuiui de injectare, cimentarea lor şi introducerea în
crăpătura a mortarului de ciment cu contracţie controlată,
- Spălarea găurilor cu apă din abundenţă în sens descendent, începând cu stratul situat
la baza crăpăturii, urmată de injectarea găurilor în sens ascendent, începând cu
stratul situat ia baza crăpăturii. Se va folosi ciment expansiv care permite
prepararea unor mortare cu fluiditate ridicată.
Kmplerea fracturii care apare între centura de beton armat şi corpul fundaţiei se va face
prin metoda injectării. Se va introduce în fractură ţeava de injectare (<j>int = 22mm,
L=200mm). Ţevile se etanşează prin chituire cu un mortar special cu contracţie controlată,
care se va apăsa cu şpaclu! sau mistria în fractură. După întărirea mortarului (24h) se va
proceda la injectarea de umpiere a spaţiului dintre centuri şi fundaţia tasată, prin injectarea
mortarului în ţevile de injectare. Injectarea se va începe de ia ţeava situată lângă reazemul fix
(perete netubat) şi se va continua până la crăpătura verticală din fundaţie. Injectarea se va
face după criteriul presiunii de refuz, limitată ia 2,5 bari, măsurată ia packer. Se recomandă
injectarea cu mortar preparat, cu ciment expansiv (A/C=0,40-0,45, C/N=l/3). Se va utiliza
sort de agregat 0...1 pentru a asigura stabilitatea mortarului preparat.
. 33.!. ronsolidarea terenului prin injectarea de blocuri izolate
 Realizarea unor blocuri de injectarea dispuse sub fundaţiile existente, poate asigura
preluarea încărcărilor de la construcţie şi transmiterea lor Ia terenul bun de fundare. Soluţia
poate fi folosită în centrele urbane aglomerate, în care realizarea unor ancoraje poate să fie
dificilă, Fig. 5.113. [29]

Fig. 5.113. Consolidarea terenului prin injectarea de blocuri izolate

Executarea -unor construcţii subterane (tuneluri, canalizare, subtraversări etc.) pune

probleme similare de consolidare Şi în acest caz folosirea soluţiei de consolidare prin
injectare a unui masiv de pământ de sub fundaţia construcţiilor existente poate oferi o soluţie
deosebit de eficientă Fig. 5.114.
Masivul o!s? co.piG i-t -injec-cat
Fig, 5.114. Consolidare prin subzidire şi injectare, 5.533,4, Infectarea
terenului de fundare şl a fundaţiei
O soluţie deosebit de eficientă este aceea a consolidării prin injectare concomitentă a
fundaţiei şi terenului de fundare, Fig, 5,115, Se realizează astfel atât umplerea golurilor
existente în fundaţie, cât şi creşterea capacităţii portante a terenului de sub talpa fundaţiei.
: i- I
Fig. 5.115. Injectarea terenului şi a fundaţiei ± 2

Există situaţii în care în terenul de fundare apar goluri, datorate fie unor construcţii
existente care s-au deteriorat, fie scăderii nivelului apei subterane etc. în aceste condiţii se
realizează injectări cu scopul de a umple aceste goluri, dar şi de a consolidarea fundaţiei,
injectarea se realizează în două etape, ia diferite distanţe faţă de construcţie. Fig. 5.116.
, s j Cu c
±0.00
" M-
-rW
R
Of
Fig. 5.116. Injectarea de umplere şi injectarea de consolidare
. 33.6. injectare de izolare şi injectare de consolidare
 în situaţia în care se doreşte concentrarea efectului injectării pe o anumita zonă, se
execută mai întâi coloanele de injectare (injectare de izolare / conturare), în lungul fundaţiei,
ulterior executându-se, tot prin injectare, coloanele pentru consolidare, Fig. 5,117,
II
tl
ARMAT?! ou PG52, SLFI^SM

Coloane de injectare
Fig. 5.117. Consolidare de Izolare şi de consolidare

5.5= Protecţia prin ecrartare antîvihratone a construcţiilor

Măsurile de protecţie antivibratorie care se pot adopta sunt:
Executarea unor ecrane în mediul de propagare a! vibraţilor (pământ), cu efect
favorabil asupra ansamblurilor de izolat, - Mecanisme de izolare mcanică.
Principalele date geometrice ale ecranului şi ale componentelor sale de protecţie sunt,
Fig. 5.123:
Fig. 5.123.
Ecran de protecţie antivibraţii
Pentru ecranele rigide (pereţi mulaţi din beton simplu, pereţi din piloţi tangenţi etc.) se
recomandă ca adâncimea de execuţie a ecranului (H) să fie de cel puţin 0,6AR - pentru cele
executate în câmp apropiat (D - mic) şi de 1,4XR - pentru ecranele în câmp îndepărtat.
Valorile domeniului de frecvenţă a diferitelor acţiuni dinamice se pot lua din lucrarea [54],
Fig. 5.124., iar valorile iui H din Tabelul 5.3.

fig. 5.124, Domeniul de frecvenţă al diferite^i ui ~ - ce

tabelul 5,3. Adâncimea de realizare a ecranelor
Frecvenţa Viteza vR Mm] 0,6Ar lAfm]
[Hz] [m/s] [m]
10 145 14,50 8,70 20,30
10 300 30,. 00 18,00 42,00
20 145 7,25 440 10,15
20 300 15,00 9,00 12,60
50 145 2,90 1,74 4,06
50 300 6,00 3,60 3,40
 100 145 1,45 0,87 2,03
100 300 3,00 1,80 4,20
200 1,45 0,725 0,44 1,01
200 300 1,50 0,90 2,10
300 1.45 0,48 .0,29 0,67
300 300 1,00 " 0,60 1,40
Lăţimea ecranului rigid se adoptă cu o valoare B=0,1 Ar {m), iar distanţa ia care
se dipune ecranul D< XR(m).
Au mai fost folosite şi alte soluţii de ecranere de izolare a unor construcţii
sensibile folosind ca sistem de ecran:
Ecran cu pereţi din palplanşe între care se exacută un perete continuu din noroi
bentonitic,
Executarea unor spaţii libere în jurul fundaţiei, Fig. 5,125, realizându-se de fapt o separare a
fundaţiei de vibraţiile exterioare {izolare pasivă).

.7. Asanarea pereţilor de subsol şi parter

0 sinteză a metode de eliminare a fenomenului de supraumiditate a pereţilor (igrasie)
este prezentată în Tabelul 5.4.:
¡ abelul 5.4. Metode de asanare
Metoda Avantaie Dezavantaie
Subzidirea manuală - Nu se mai - Sunt periculoase prin
practică decât în desfacerile zidăriei,
cazuri izolate respectiv prin
refacerea zidăriei care
suferă tasări.
SuDZîdir Tăierea - Procedeul - Există riscui de
ea mees pereţilor blocheaza 100% pierdere a stabilităţii
nicä (procedeul înaintarea îgrasiei construcţiei, dacă
Comer) lucrările nu se execută
în mod controiat
folosirea - Procedeul ë Regimul de înălţime
membranelo blocheaza 100% ia care se aplică este
r izolatoare înaintarea igrasie? maxim P+2E.
 rigide ë Rezistenţa mortarului
nu trebuie să fie mai
mare decât fv14.
Kscarea fundaţiilor - ë Acţiunea asupra   Nu poate ii
zidăriilor prin ventilare construcţiei este folosită atunci când
minimă. avem de-a face cu o
ë Eliminarea umezire datorată
umezelii e ' face ascensiunii capilare
direct în dintr-o pânză freatică,
atmosferă., prin 
 Kneori sunt
evaporare necesare lucrări care
pot deranja echKiforu!
terenului de fundare
din jurul construcţiei.
Sistem de uscare - Nu necesită nici - Efectul aparatelor
Aquapol o intervenţie este redus de
asupra structurii perturbaţiiie
de rezistenţă, nu electromagnetice
sunt activităţi care naturale sau artificiale
să perturbe din raza de absorbţie a
activitatea din undelor geomagnetice
clădire
Metoda fmpermeali ë Cedează treptat - Se poate pierde
chimică zares soluţia difuzând soluţia prin
zidăriei prinlent în capilarele eventualele fisuri,
injectare mortarului şi crăpături care pot să
cărămizii, apară pe grosimea
ë Tehnologia de peretelui, mai puţin la
aplicare este Drvkitt
simpla,
ë Ocupanţii
imobilului nu
trebuie evacuaţi.
Mortare ë Ksucă peretele, ë Nu opresc
speciale încurajând ascensiunea umezelii
evaporaţia prin perete,
umezelii din ë nu preyintă garanţie
perete, -împiedică datorită perioadei
dizolvarea scurte de timp de
sărurilor, caând sunt folosite.
ë Provoacă
cristalizarea .
sărurilor în
interiorul propriei
mase.