Începutul

Actul I
Scena I
(Dafina, Toma Novac)
O cameră albă, un pat de spital în mijloc, trei scaune și o măsuță în jurul patului, un
calendar și un ceas cu pendulă. Toma Novac este inconștien în pat cu capul bandajad
și fața palidă Dafina stă nerăbdătoare și curiosă pe unul dintre scaune cu un ziar în
poală.
Dafina: (citind din ziar) Ieri, pe la ora șapte seara, în Strada Alba no.7, emigrantul rus
Ștefan Aleksandrovici Poplinski, stabilit de curând în capitală, venind de la Berlin, unde
se refugiase în urma revoluției, a tras patru... patru focuri de revolver asupra domnului
Toma Novac, profesor la Universitatea din București. Cauza crimei pare a fi... eterna
gelozie (lăsă ziarul jos și își spuse ca pentru ea) off, eterna gelozie ce-mi picură în suflet
doar curiozitate... de ce l-a împușcat? (continuă să citească din ziar) Din cercetările
poliției profesorul a fost surprins în flagrant delict de adulter cu tânăra soțiea străinului
gelos. Toate gloanțele au lovit în plin, profesorul a fost transportat de urgență la
santoriul doctorului Filostrat, iar criminalul a fost arestat. (se întreabă pe sine) Dar cine
e eroina? Cum arată? Cum s-au cunoscut? Cum s-au îndrăgostit, dar mai ales cum au
fost prinși?
(Toma Novac deschise ochii în timp ce Dafina își pune întrebări)

Scena II
(Dafina, Toma Novac, povestitor)

(după gemete de durere ce cresc în intensitate, Dafina tresare, scapă ziarul speriată,
apropindu-se de pat)
Toma: (în gând parcă, fără să audă Dafina) Ciudat calendar... luna e scrisă cu cifre...
luna a șaptea și ziua a șaptea... ce coincidență. Dar unde sunt?... Ce s-a întâmplat?
Dafina: (surprinsă, buimacă) Doriți ceva, domnule?... O, bine ca v-ați trezit.
Toma: (cu ochii stânși, îșî spune în gând nervos) Sanatoriu... Ce caut eu aici?... Ce s-a
întâmplat?
După câteva secunde în care Dafina nu primește niciun răspuns, aceasta își strânge
ziarul și se așează la loc pe scaun afundându-se în lectură.
Toma: (în gând) Ileana... parcă o văd, cu părul moale și parfumat, cu ochii ce bulbucesc
a fericire... (se agită) dar ce este această umbră ce o acoperă? (speriat) Acum trebuie
să mor!... (după o mică pauză) acum trebuie să mor!... (îngrijorat) Cine se naște trebuie
să moară... Moartea e doar o ipoteză până în momentul când omul se pomenește în
brațele ei, fără nici o speranță de intoarcere... Acum trebuie să mor!... Acum trebuie să
mor!... (nervos) De ce acum?...
Povestitorul: Era o dimineață de mai când Toma Novac a întâlnit-o, întâmplător, pe
tânăra soție, Ileana Poplinski, pe o stradă plină. A recoscut-o de dinainte să o cunoască,
de parcă inima lui o știa deja, o aștepta, știa că va apărea. O dată ce privirile li s-au
întâlnit el a înțeles că și ea l-a recunoscut, că a fost străfulgerată de același sentiment
ca el. Deși Ileana mergea la brațul soțului ei, Toma a simțit ca inima ei rămăsese
împreună cu a lui, o legătură eternă. Șapte zile au trecut în care cei doi nu s-au găsit.
Pe urmă s-au întâlnit iar, el a urmărit-o pretutindeni, până seara târziu, până când a
vazut unde locuia. A doua zi nu a ezitat, a bătut la poarta ei, a intrat și s-au îmbrățișat
înainte de a-și cunoaște numele. Era evident pentru ei, sufletele lor se căutaseră de
mult timp, poate de sute poate de mii de ani. Soțul, găsindu-i în îmbrățișare și îndemnat
de gelozie nu a ezitat și a tras cu revolverul în Toma Novac. Acesta nu a simțit
gloanțele, singura grijă era Ileana.

Scena III
(Povestitorul, Toma Novac, Tudor Aleman)

Povestitorul: O amintire îi ușură disperarea morții ce o simțea Toma Novac,

amintirea lui Tudor Aleman, un bătrânel cu care a petrecut mult timp în ultima perioadă,
aceștia s-au cunoscut la un botez, unde toată noaptea în loc să danseze,să cânte s-au
să se distreze, au filosofat pe tema morții. Au decis că o să se mai vadă, bătrânul
invitându-l acasă la el.
Acasă la Tudor Aleman (două fotolii, o bibliotecă)
Aleman: Știam că o să vii! Trebuia să vii! Știu că ai vrut să mă ocolești, dar ai venit!
Toma: întradevăr, am venit. Dar să continuăm discuția de la botez, chiar crezi că ai
dezlegat taina cea mare a vieții?
Aleman: Încă de acum șapte ani! Și de-atunci moartea nu mă mai înspăimântă, căci
viața adevărată e una și neîntreruptă, dincolo de viața și moartea pământească. Viața e
Dumnezeu! Dragul meu, ai văzut cum mor oamenii?
Toma: (surprins de întrebare) Cum mor?... (nesigur) Da... cred că da...
Aleman: (încrezător) ei bine eu am văzut murind sute de oameni,(mai apăsat) sute de
oameni! De abia în clipa morții omul înțelege ce nu a putut înțelege pe pâmânt:
desfășurarea celor șapte vieți ale sufletului omenesc. Am șovăit mult până să înțeleg,
căci științele mi-au impus să verific înainte să cred...
Toma: (relaxat, dezinteresat) Ca o metempshihoză împrospătată.
Aleman: Poate că da, dacă vrei să pătrunzi cu vorbe în o realitate pe care doar sufletul
o poate pătrunde.(abătut) O, Doamne, ce ușor e să iei în râs chiar pe Dumnezeu.
Toma: (confuz) Mă tem că nu înțeleg ce ai dori să spui, domnule.
Aleman: (după o pauză în care s-a gândit la răspuns) Dumneata ai călătorit mult, nu ai
avut vreodată impresia că ai mai umblat prin unele ținuturi, deși știai bine că le vedeai
întâia oară? Sau n-ai întâlnit vreo persoană absolut necunoscută, dar pe care să simți
sigur că o cunoști?
Toma: (tresări puțin și se învioră) Da... Exact... chiar și pe dumneavoastră, de când v-
am văzut la botez, gândul că deja v-am întâlnit nu mi-a părăsit mintea. Și încă mă
întreb: unde?
Aleman: (zâmbind) Această siguranță o am și eu. Parcă am fi fost prieteni buni
cândva... parcă în altă viață.
Toma: (gânditor) Dacă nu cumva n-o fi la mijloc vreo... (întrerupt de Aleman)
Aleman: (nervos, se ridică de pe scaun și merge dintr-o parte în alta a camerei) Nu, nu!
Asta nu se rezolvă cu o vorbă goală! Îndată ce lipsește explicația, vine un cuvânt sec.
(după o pauză scurtă) Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând sa nu poată
explica Nimic! Eroarea începe din clipa... (continuă să îi explice lui Toma până când
termină povestitorul)
Povestitorul: Și îî explică o oră, apoi încă una și încă una, despre suflet și Dumnezeu,
despre cum un bărbat a fost creat special pentru o femeie și vice versa, iar toată viața
aceștia se caută în mod incoștient căci iubirea are origine divină și nu poate fi oprită de
convențiile morale și sociale. Dar tot Aleman mai explică că o viață de om nu îi ajunge
sufletului să-și găsească partenerul așa că mai trăiește una și încă una până se ajunge
la șapte vieți. Șapte vieții terestre alcătuiesc o viață pământeană, de abia după a șaptea
viață sufletul se transpune în lumea spirituală și își găsește liniștea.
Aleman: (reia idea povestitorului) Și iată cercul închis! Spiritul regenerat prin materie,
materia animată prin spirit! Unitatea desăvârșită prin dualitate.
Toma: (puțin ironic) Dar explicația dumitale e o simplă combinație metafizică, domnule
Aleman! Pe de o parte disprețuiești filosofia ca pe o creație hibridă a minții, pe de altă
parte o folosești ca să clădești un labirint arbitrar.
Aleman: Ai să te convingi, la un moment dat, că am avut dreptate.
Toma: încrederea nu vine decât prin verificarea directă!
Aleman: (posomorât) Bine... bine... bine... Nu mai stăruim deci... bine... bine...

Scena IV
(Toma Novac, Dafina, Tudor Aleman, Ileana Poplinski, Doctorul Filostrat)

Cabinetul lui Filostrat, Toma în patul de spital

Toma: (în gând) De ce tocmai acum mi-au venit toate aceste amintir? Toate vorbele lui
despre moarte... A da.. clipa supremă conține verificarea directă... (distras de sunetul de
pași) vine cineva, oare cine o fi?
 Doctorul Filostrat intră împreună cu Aleman și Ileana, îi poftește pe aceștia printr-o
plecăciune.
Filostrat: Poftiți doamnă, poftește și dumneata, domnule Aleman.
Filostrat se uită la pacent, îi ia pulsul, se intoarce către Dafina
Filostrat: ei?..
Dafina: nimic domnule doctor... (se bâlbâie) a deschis ochii puțin, câteva secunde, iar
de atunci e mai liniștit.
Ileana se apropie de Filostrat. Aleman se duce în partea cealaltă a patului, lângă
Dafina.
Ileana: Doctore... Doctore vă rog... (izbucni în hohote de plâns)
Filostrat: (compătimător,blând) Vă rog, doamnă, mi-ați făgăduit că vă stăpâniți
durerea... vă rog... bolnavul are nevoie de liniște, (apăsat și rar) orice emoție i-ar putea
fi fatală... vă rog...
Aleman după ce îl examinează pe Toma se duce lângă doctor
Ileana: (murmurat, plânsă) Mulțumim doctore... mulțumim că ne-ați lăsat să-l vedem...
Toma: (în gând) Ileana... Aleman cu siguranță a venit pentru verificare... e convins că o
să mor... oh... Ileana...
Ileana: (frângându-și mâinile) Doctore, te implor, spune-mi drept, mai e vreo speranță?
Filostrat: Toate patru gloanțele s-au oprit în corpul victimei. (grav) Situația e
îngrijorătoare. Nici nu putem încerca să le extragem, riscul unei hemoragii interne este
mare. De altfel a pierdut mult sânge, corpu îi e slăbit... Extenuare... în sfârșit,
Dumnezeu mai face minuni!
Ileana: (tristă) Și acuma din cauza mea se prăpădește! (izbunește în plâns) Iartă-mă ,
Toma, iubirea mea, singura mea iubire dumnezeiască!
Aleman: (gânditor, mormăit dar gros și aspru) Iubire și Dumnezeu...
Toma: (în gând) nu mă pot mișca... tot corpul parcă imi e de plumb... dar să o mai văd o
dată înainte de clipa verificării supreme... (își deschise ochii și prinde privirea Ilenei
după care îi închide la loc)
Ileana: Doctore.. moare Doctore scapă-l...
Aleman: Vezi Doctore? Sclipirea din ochii...
Cei doi continuă să mimeze că vorbesc cu Filostrat în timp ce acesta îl examinează.
Toma se ridică din pat, în timp ce celelalte personaje pleacă de pe scenă.
Toma: Nu îi mai aud... Nu îi mai simt... Mă simt de parcă aș pluti în gol... Oare aceasta
este clipa? (apăsat) Oare acum e momentul verificării supreme? Acum ar trebui să-mi
retrăiesc Toate cele șapte vieți... Și totuși... (se închide lumina)

*notă pentru Marius, aici începe capitolul următor, nu știu cum ar trebui să fie cu actele
și scenele dar le-am așezat cum am crezut ca e mai bine. Eu mai am de scris ultima
scenă unde se va relua imaginea cu Toma stând singur pe scenă.*
NAVAMALIKA
Capitolul 1
...Apoi chinul se lămuri într-o aşteptare
ca presimţirea unei schimbări inevitabile. Sufletul se zbuciuma în
tulburarea viitorului prezent. Conştiinţa îşi pierdea treptat limpezimea
atotcuprinzătoare, parcă s-ar fi scufundat într-un nour alburiu şi năbuşitor.
Sferele lumii noi apăsau fiinţa sufletului şi îl mărgineau din ce în ce. Era o
fîlfîire plăpîndă în spaţiul fără început şi fără sfîrşit, în bătaia timpului
transparent. Începu senzaţia unei coborîri prin planuri tot mai dese în care
conştiinţa se subţia ca un fir de argint răsucit fără cruţare. Şi deodată însăşi
conştiinţa parcă se frînse în două, iar sufletul se închise într-un zid
nepătruns.
(pe scena se afla Kaurava si Radha)

KAURAVA- Fii frumos ca cei doi Asvini, fii nobil ca regele Yayati, fii darnic ca
Rantiveda, fii cucernic si drept ca Siva, fiul lui Usinar, iar numele tau ss fie Mahavira!

RADHA-Mhavina sunt sunt atat de fericita ca ai venit pe lume

KAURAVA - atot puternicul Vishu ne a daruit cea mai de pret comoara. Intaiul nostru
copil…Radha,sunt omul cel mai fericit din lume
Radha isi pune copilul la san iar Kaurava o priveste zambind
se ridica brusc vrand sa iasa din scena, Radha ramane cu copilul in brate
KAURAVA-Ma duc sa cer binecuvanterea inteleptului Rishi
porni, dupa cativa pasi se intoarce
KAURAVA- Radha sa-i duc si copilul
Radha cu ochii plini de lacrimi si bucurie
RADHA- Marele Rishi sa binecuvanteze rdul pantecului meu spuse uitandu-se la
Mahavina apoi la sotul ei.
Radha infasa copilul apoi il pune in brate sotului ei
RADHA – Du-te Kaurava
POVESTITOR-Kaurava pornii spre miazanoapte acolo unde sfanta Himalaya lacasul
puternicului Indra,se inalta ca un zid ocrotitor.pastorul urca voios pe cararea batatorita,
spre codrul Kesana o gazela il intampina la marginea padurii, Kaurava se bucura fiind
semn bun.
Kaurava ajunge gafaind in poiana pe scena se afla inteleptul ce sta la rugaciune cu
ochii in lumina soarelui inchinandu se kaurava se apropie de intelept, acesta tuna
mainios Inteleptul-Num!
kaurava se opri inspaimantat
KAURAVA- Iertre…spuse usor apoi se aseaza ghemuit pe iarba
INTELEPTUL-Ca tîlharii se ascund stelele şi noaptea dinaintea ta, Surya
atotvăzătorule! Înalţă-te peste mulţimea de zei şi oameni, deasupra marelui nesfîrşit,
să cercetezi cerul lui Indra. Şapte armăsari roşii poartă carul tău, Surya cu plete de
raze, Luminătorule! Urcîndu-te în cerul cerurilor, mîntuieşte-mă de groaza
întunerecului, Mărinimosule, şi alină
durerile inimii mele, Binefăcătorule! Surya, Surya!
(inteleptul se inchina dupa se aseaza pe o blana)
INTELEPTUL -Apropiete facandu-i semn lui Kaurava sa se apropie
(in acest timp cativa batrai incearca sa faca focul)
KAURAVA - Stăpîne prea milostive, uite copilul meu! bîlbîi dînsul. Binecuvîntează-l!

(Inteleptul lua copilul in maini si il privi lung rostind)

INTELEPTUL -Fii frumos ca cei doi Asvini, fii nobil ca regele Yayati, fii darnic ca
Rantiveda, fii cucernic si drept ca Siva, fiul lui Usinar!

(Kaurava se avanta la picioarele mosneagului)

KAURAVA-Daca tu marele intelept ai binecuvantat copilul cu aceleasi cuvinte,
inseamna, negresit ca clipa nasterii a fost pe placul zeilor in timp ce isi ia copilul
rosteste, e intaiul nascut din sangele meu milostive rishi si l-am numit Mahavira.
INTELEPTUL- Mahavira (ofta batranul cu ochii in departare)
KAURAVA- Marele erou inseamna Mahavira, Marele Viohu sa-l ocroteasca
(luminile se sting usor si ies din scena)

POVESTITORUL-Anii au trecut iar Mahavira s-a facut de 7 ani, era harnic si alergator
Incat Kaurava putea fi linistit in privinta bogatiilor sale
KAURAVA- Mahavira a implinit de doua ori varsta de 7 ani intelepciunea sa ma
infricoseaza
RADHA- Mahavira ar trebuii sa devina negresit un luptator in oastea regelui Arjuana
(Kaurava pleaca de lnga Radha si se plimba pe scena)
KAURAVA- Nu…vad in ochii lui un foc, o dorinta de cunoastere cere-l consuma… Nu
mai are ce invata de la noi trebuie sa mearga mai departe, o sa-l duc in poiana sfanta si
o sa-l rog pe intelept sa-l primeasca
(ies toti din scena apoi intra inteleptul cu Kaurava si Mahavira)
KAURAVA-Stapane primeste pe Mahavira sa te slujeasca si sa se lumineze din
ramasitele intelepciunii tale . Sa afle din gura ta sfanta ceea ce mintea mea nu e in
stare sa-l invete
INTELEPTUL-Sa vie dimineata si seara inainte de rugaciune sa usuce hainele
ucenicilor
POVESTITORUL-Mahavira mergea voios in poiana sfanta de cate doua ori pe
zi,sarguinta lui placu ucenicilor care intai nu vorbira cu el de teama sa nu se
murdareasca…in timp au inceput sa-l indrageasca.Mintea i se deschise ca o floare sub
sarutarea soarelui. Era insa de 19 ani si inima lui avea tresariri ciudate.In vreme ce
ucenicii isi implineau pocainta zilnica Mahavira privea spre codru asteptand parca sa se
iveasca o fecioara.
(Mahavira sta pe scena intr un colt priveste codrul in timp ce ceilalti se roaga vine un
Brahman langa Mahavira si ii spune)
BRAHMANUL-Numai Unul este fără Al Doilea şi această singură realitate este
Atman. Cel ce se coboară în adîncimea sufletului său găseşte acolo pe Atman,
lumea cea adevărată, unde nu e deosebire între ce a fost şi ce va fi, între ce este şi
ce pare a fi, căci numai mintea omenească, neputincioasă de a cuprinde tot, a
născocit împărţirile care sunt pricina tuturor neînţelegerilor. Inima omului dezleagă
uşor toate tainele. Inima e cheia înţelepciunii.

MAHAVIRA- Trebuie să vie fecioara.

(Kaurava vine pe scena)
KAURAVA-Intelepciunea indeparteaza pe om de cumintenie
MAHAVIRA - Marele înţelept ar fi mai binevoitor dacă l-ar vedea gata să-şi dăruiască
întreaga fiinţă pentru mîntuirea veşnică. Numai la oraşe, unde se adună toată
stricăciunea omenească şi unde chiar brahmanii se tăvălesc în ticăloşie, omul
păcătos e osîndit să rămînă în vecii vecilor în aceeaşi varna. Iar de nu l-ar primi
înţeleptul să trăiască mereu în poiana sfîntă, el e în stare să se ascundă în
singurătatea codrului, să se hrănească numai cu iarba musta ca porcii, şi totuşi să
aştepte ivirea fecioarei cereşti Apsara care-i va aduce mîntuirea cea mare.
(Mahavira iese din scena si ramane Kaurava care isi vorbeste)
KAURAVA-Ce are sa se aleaga de vietile noastre daca singurul nostru copil va pleca
(Kaurava iese din scena si intraimpreuna cu Radha)
RADHA-Ce-i de facut? Trebuie sa-i gasim o sotie.Am sa caut eu prin sat.
(ies toti si intra povestitorul)
POVESTITORUL-Dupa 7 zile de sfat se oprira asupra fetei Anuya a lui Durga,buna de
mama si cu zestre Mahavira se intrista cand aude porunca parintilor desi implora
biecuvantare de la marele intelept sa ramana in codru.
POVESTITORUL-Mahavira se mai ducea din cand in cand in poiana sfanta. Intr-o buna
zi un brahman din poiana sfanta il cauta acasa pe Mahavira. Inteleptul inteleptilor manat
de o porunca cereasca vrea sa plece la Hastinapur, cetatea sfanta a regilor si vrea ca
Mahavira sa il insoteasca. N-a spus nimanui dar intelepti banuiau ce vrea sa-l
dojeneasca pe regele Arjuna.
(intra Mahavira in scena cu inteleptul plecati la drum)
MAHAVIRA- Hastinapur…(se uita catre cetate)
POVESTITORUL-Un lant de fecioare zglobii, in valuri subtiri ce le inmuiau trupurile
gingase se fugareau imprejurul lacului, razan,chemandu se…Lui Mahavira ii se parea
ca vede aievea o ceata de fecioare ceresti cum le visase el aladata in poiana sfanta.
Intre ele zari una cu trupul plapand ca trestia incovoiata de maingaierea zeului Vayu.
O FECIOARA- Navamilka , Navalmika
(Navalmika se uita la Mahavira fermecata, la fel si el)
O FECIOARA -Ce e cu tine Mavamalika. Nu cumva te a lovit vreo sageaa de sirisa din
arcul inflorit la sagalnicului Kama
INTELEPTUL-Mahavira
(inteleptul o ia inainte)
MAHAVIRA-Navamalika are numele celei mai gingase flori si intr-adevar ea e floarea
cea mai scumpa din lume Syva.
MAVAMALIKA-Mahavira numele lui e marele barbat si intr-adevar nu poate sa fie sub
cerul lui Indra barbat mai mare ca dansul.
(Inteleptul si Mahavira ajung la regele Arjuna)
INTELEPTUL- Te dojenesc, rege Arjuna! Şapte luni şi şapte zile am umblat ca să-mi
tîrăsc bătrîneţele pînă la tine şi să-ţi strig în faţă: opreşte-te! Ai uitat poruncile
sufletului, te-ai înconjurat de femei fără număr şi te-ai lăsat copleşit de poftele stîrnite
în inima ta slabă de lacoma zeiţă Rati. Pilda ta a cuprins ţara întreagă, de la un capăt
la altul, şi toate cele şapte ostroave care împlinesc pămîntul. Tu ai îndemnat pe
oamenii nepricepuţi să primească stăpînirea plăcerilor trupeşti şi să-şi bată joc de
poruncile zeilor! Nefericire ţie, rege Arjuna! Blestemată va fi amintirea ta! Ia seama,
rege! Vremea se apropie! Găseşte-ţi sufletul şi pocăieşte-te!

ARJUANA- În lanţuri ar trebui să te arunc pentru dojana-ţi nedreaptă, bătrîne fără

minte! Oprit-a oare Vishnu vreodată pe oameni să iubească femeia şi să se
înmulţească? Sfintele datini nu poruncesc oare regilor să-şi sature inima în patul
femeilor poftite spre a lăsa mulţi urmaşi de sînge curat în lume?

INTELEPTUL- Mahavira.
(facandu-i semn ca pleaca. ramane regele care striga)
ARJUANA- Tatăl tău, Vasishta, umbla călăuzit de gazela sfîntă, iar tu murdăreşti
casta brahmană, sprijinindu-ţi bătrîneţea pe braţul unui nemernic sudra!
Mahavira sta intr-o parte a scenei ghemuit si doarme
Mahavira-Navamalika! Navamalika!
in scena intra Arunja
Arunja-Nu dispera baiete ,pentru devotamentul tau am sa te fac coducatorul carului
meu de razboi si ti o daruiesc pe Navamalika.
Navamalika- In sfarsit iubitule!imbratisare.
luminile se sting Mahavira e in pozitia initiala.
Mahavira-A fost doar un vis …trebuie sa vestesc regelui de moartea marelui Rishi…
Voci in departare:A murit inteleptul a murit fiul lui Vasishta!
in scena apare Navamalika
Mahavira-A murit marele Rishi.
Navamalika ii imbratiseaza picioarele
in scena intra Arunja
Arunja- Afara sudra!!
Mahavira-A murit marele Rishi
Arunja-Garzi! garzile il scot pe Mahavira
Povestitor-Batut si uitat de garzi isi gasi Mahavira adapost in casa unui mester
giuvaiergiu, intamplare face sa fie chiar bijutierul curtii.Acesta il primii il lamuri cum
caNavamalika e promisa regelui iar el a adus mare ofensa acestuia.
Mahavira-Regele are 77 de femei,Navamalika sa fie cea din urma?!
Giuvaiergiu –V-a fi cea dintai fiindca el o iubeste
Mahavira-Dar ea il iubeste?
Giuvaiergiu –Ce are ea de spus? Peste o saptamana v-a fi nunta, in dimineata
dinaintea nuntii se v-a scalda in apa sfantului Ganga, iar seara v-a incalzi patul regelui
Mahavira-In patru zile plec mai gazduieste-ma atat n-am sa-ti fac probleme.
Giuvaiergiu-Prea bine.
pe scena intra Mahavira si Navamalika
Mahavira-Iubita mea Navamalika nu pot sa cred ca te-am gasit aici
Navamalika-Scumpul meu Mahavira.
Mahavira- Trebuie sa plecam.
Navamalika-Voi veni iubite pana la capatul lumii.
Mahavira-Acolo va fi nevoie sa mergem, caci mania regelui v-a fi prea mare.
Navamalika-Nu stiu daca o viata mi-ar ajunge sa-ti arat cat te iubesc.
Mahavira-Nici mie Navamalika, Nici mie…
in scena intra regele cu garzi
Arunja-opriti-l luati-i gatul
Mahavira-NU NU NAVAMALIKA
ARUNJA-Si sa-i taiati limba sa nu-i mai murdareasca numele
Navamalika-Nu lasati-l pe el il iubesc MAHAVIRA! INDURARE!
Arunja o trage pe Navamalika catre culise in timp ce o garda il ucide pe Mahavira in
partea celalta a scenei,acesta cade cu fata catre Navamalika
Navamalika-MAHAVIRAA!
Povestitor-Sufletul avu senzatia unei usurari inaltatoare.Apoi senzatia insasi se subtie
ca un abur care se imprastie.Mai dainuia amintirea unei vieti zadarnici, apoi si ea se
stinse…

Capitolul III
ISIT

Povestitor:...Singurartea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura,o falfaire de eter in

nemarginire.Amintirea vietii pure in alta lume strabatea ca un luminis inviorator,ca o
promisiune a implinirii sperantelor.O asteptare grea il atragea din ce in ce mai staruitor
spre o tinta necunoscuta.Timpul alerga alaturi,apa tulbure in care se ineaca toate
schimbarile.
Apoi reminescentele se intunecare si asteptarea se prefacu iar intr-o prabusire
dureroasa.Sufletul parca se subtia,in vreme ce constiinta in se impova mereu,pana
ce,brusc,se stinse ca o flacara peste care s-a lasat un capac greu...

Povestitor: Copilul se nascu in ziua a saptea a misterelor lui Osiris ,in anul cand se
facu a saptea numaratoare a vitelor sub stapanirea marelui Kufu,domnul celor 2
coroane. Era intaiul vlastar a lui Senusret din Abotu.Il numi Unamonu,si-l infatisa cu
mandrie Celui iubitor de de dreptate,bunului Osiris.Peste 4 ani,Senusret avu o alta
bucurie.Sotia sa ii nascu o fetita,pe care,dupa dorinta ei,o numi Neferura.Acum
nomarhul din Abotu isi zise ca poate muri linistit.Unamonu si Neferura,uniti prin
casatorie,ii vor continua neamul si-i vor pastra curat sangele.Senusret moare, iar
Unamonu devine nomarhul din Abotu.
( Nu-Ptah, orasul domnesc, jelea zgomotos pe Kufu.Fiul sau, Dadefra, deveni faraon.)
(In sala tronului, in templu, Unamonu urmarea numai fata noului Faraon.Fata acestuia
era brazdata cu un fard gros.)
Unamonu: -Faraonul are copii?
Preot: -Are 3, cu Isit.
(Un ospat minunat sfarsi solemnitatea, in gradinile palatului.)
( Dadefra aparu intovarasit de Marea Femeie, sora si sotia sa, si de Isit, femeia inimii
sale.Toata lumea se inchina sarutand pamantul.In loc sa tina de mana pe sotia sa
domneasca, Dadefra isi sprijinea bratul stang pe umarul frumoasei ipovnice, care
zambea triumfatoare, si se uita peste multimea ploconita.)
( Unamonum sedea la o masa aproape de masa faraonului.Cand zari pe Isit,
tresari.Nu isi mai putu lua ochii de la ea.)
Unamonu:-Isit...Isit...o cunosc pe Isit...De unde o cunosc?
(Isit statu o clipa in picioare,inaine de a se lasa pe banca asternuta cu blanuri,in
stanga faraonului.Avea o pana de strut alba,infipta in par,buze rosii,o rochie stravezie si
sandale de aur.)
( Neferura era fericita,radea si manca.)
Neferura:-Painea noastra de seminte de lotus e mai buna ca asta de orz...
(Unamonu se uita necontenit la masa Faraonului.Bau doua cupe de vin,una dupa
alta.Ochii lui sorbeau iar pe Isit,dar ea nu-l vazu.)
Unamonu:-E frumoasa Isit,femeia regelui....
( Batrana de langa el clipi siret si intoarse capul s-o vada)
Batrana:-Frumoasa.Si nu va imbatrani niciodata.Are 30 de ani,a nascut trei copii si
iata,parca-i o fecioara de 15.
(Neferura auzi si ofta.)
Neferura:-A,daca as afla si eu tainele ei!Unamonu le stie si nu mi le spune.
(Unamonu se uita la ea mirat.In acelasi timp,Isit radea zgomotos si se rasfata in
vreme ce Faraonul ii mangaia spinarea goala.)
Neferura:-Vezi ce frumoasa e rochia Marii Favorite?Am sa-mi fac si eu una la fel.Ce
zici,mi-ar sta bine?Iti place taietura manecilor in coada de randunica?Uite cum o
imbratiseaza Faraonul!O,si sarmana regina zambeste trist si rabda.Dar si ea e prea
rece.Isit e mult mai dulce.
(Atunci Isit,cu gatul intins sub sarutarea regala,intoarse ochii spre masa la care
sedea Unamonu,ii intalni privirea si ramase deodata asa,cu buzele
intrdeschise.Unamonu abia acum ii vazu ochii cu genele lungi incarcate cu fard.Privirea
ei tulburata se odihni atat de lung asupra lui Unamonu ca atrase atentia tuturor.Insusi
Faraonul se uita uita spre masa lui Unamonu si sopti ceva Isitei,care avu o infiorare
parca ar fi trezit-o dintr-un vis.Neferura observase privirea favoritei si se rosi de mandrie
.)
Neferura:-Ai vazut,Unamonu?Isit s-a uitat la mine.Si Faraonul.Dintre toate numai la
mine s-au uitat,sunt fericita.
(Aparu dansatoarea Tantnuit,cu un val rosu in maini,insotita de cantaretele de flaut
si harpa.Ochii Faraonului se aprinsera vazand trupul dansatoarei.O melodie taraganata
incepu.Cateva fete bateau din palme.Tantnuit dansa cu miscari de solduri,invartind
valul.)
(Deodata Faraonul porunci cu glasul aspru)
Faraonul:-Tantnuit!
(Dadefra se lumina la fata ,spuse o vorba reginei si alta favoritei,se scula,facu semn
dansatoarei,o lua de mana si pornira toti 4 spre poarta palatului.Plecand,Isit se mai uita
odata lung la Unamonu.Faraonul cuprinse in mers mijlocul dansatoarei Tantnuit.)
(Se ridicara de pretutindeni murmure de usurare)
Multime:-Dadefra a poftit pe Tantnuit.Dadefra a scapat de vraja frumoasei Isit!Slavit fie
marele Amon!
Batrana: -Faraonul va izgoni din Casa Femeilor salee pe Isit,cu toate ca e mama
copiilor lui,iar Isit va fi iar sclava cum a fost si maica-sa...
(Unamonu spuse atunci fericit)
Unamonu: -Asa!S-o izgoneasca Faraonul!Am s-o cumpar apoi eu pe Isit,s-o duc acasa
la noi,la Abotu.
 2

( A doua zi Unamonu se duse la marele preot din Osiris.)

Preotul: -Nu sunt bune semnele! Dadefra este cu totul rapit de femei,mormai dansul cu
amaraciune. In loc sa-l doara grijile carmuirii,se gandeste vesnic la poftele trupului
nesaturat. Faraonul trebuie sa fie asemenea lui Amon,zeul zeilor,si Dadefra nu isi poate
stapanii nici macar pornirile inimii.
(Unamonu dadea din cap cu gravitatea cuvenita).
Preotul: -E cu totul robit femeilor(gemu indurerat)
( Unamonu zise cu glas care parca voia sa pipaie)
Unamonu: -Dar barem asa Dadefra a scapat din mrejele vrajitoarei?
(Preotul zambi ingaduitor)
Preotul: -Crezi ca a scapat? Nu cunosti pe Dadefra,tinere! N-a scapat si nici nu poate
scapa. Isit i-a patruns in sange ca otrava dulce de care nimeni nu mai vindeca pe om.
De cand a luat pe Isit in Casa Femeilor sale,Dadefra a mai schimbat mii de femei,dupa
toane. Toate au trecut ,Isit a ramas.
Unamonu: -Dansatoarea Tantnuit e prea frumoasa .
Preotul: -Numai trupul ei este frumos,pe cand Isit are si sufletul frumos!
Unamonu: -Isit...(sopti stins.)
Preotul:-Tantnuit poate fi buna pentru o noapte,dar Isit pentru toata viata!
Unamonu: -Faraonul trebuie sa alunge pe Isit din Casa Femeilor sale!(zise cu o lucire
de manie in ochii speriati.)
Preotul:-Niciodata! Dupa fiece femeie noua , Dadefra se leaga mai mult de Isit!
(Unamonu ingalbeni.)
Unamonu: -Trebuie sa o alunge!
Preotul:-Trebuie? (zise batjocoritor) . Afla doar ca adineauri am vazut in gradina
palatului,pe Dadefra,in chioscul de sicomor,impreuna cu Isit . El o tinea pe genunchi si o
saruta,iar ea de abia raspundea la mangaierile lui...
(Unamonu se clatina din picioare)
)Pleca de la preot si ajunse la palatul Faraonului si o gasi pe Neferura in
camera ,care venise de la o petrecere )
Neferura: -Am fost fermecatoare,iubitule! Am petrecut minunat! Toata lumea m-a
admirat. Cateva femei de-ale Faraonului au chemat pe loc sclavele sa imi vada
rochia,sa le faca si lor rochii la fel...
(Barbatul intreba nerabdator)
Unamonu: -Dar Isit? A izgonit-o Faraonul?
( Neferura ii arunca doar o privire dispretuitoare.)
Neferura: -Mai toata vremea numai cu mine a stat Isit ! (Zise femeia cu mandrie). Nu iti
spuneam eu la ospat ca se uita mereu la mine ? Chiar asa a fost. Mi-a marturisit Isit ca
eu am fost cea mai frumoasa! M-a intrebat si de tine. Parca ii era rusine sa vorbeasca
despre un biet nomarh . Ai avut noroc ca i-am placut eu mult de tot! Ca sa ma
maguleasca pe mine m-a intrebat de mai multe ori si depsre tine. Vezi ce inseamna sa
ai o femeie insteata si frumoasa cum sunt eu? Si cat de putin m-ai pretuit tu pana
acum! N-ai merita sa fac atatea sacrificii pentru tine,Unamonu!
Unamonu: -Fericita esti tu,Neferura!
Neferura: -Sunt cum mi se cuvine sa fiu!(zise femeia privindu-l de sus). Imi pare rau ca
nu ramanem aici!
Unamonu: -Pana la inmormatarea lui Kufu trebuie sa stam...
Neferura: -Eu vorbeam sa ramanem aici totdeauna,. Pacat ca nu se poate. Isit m-a
intrebat de ce nu venim in Nu-Ptah ,ca doar tu esti prietenul Faraonului. Nu stia
frumoasa ca soarta te-a osandit sa traiesti in Abotu. Se imbiase chiar sa vorbeasca
faraonului sa ne aduca la curte , sa iti dobandeasca vreo dregatorie potrivita.
Unamonu: -S-a imbiat Isit?(intreba cu o izbucnire de bucurie care se ineca repede in
amarciune.)Adevarat,nimeni in lume ,nici chiar Faraonul nu ma poate smulge din
marele templu al Celui Bun . Numai moartea .
Neferura: -I-am spus,si totusi ea a mai staruit . Ma iubeste mult ,nici nu iti poti inchipui
cat ma iubeste. E o fiinta nespus de dragalasa. Nu ma mir ca Dadefra ii zice „stapana
gingasiei” si o tine ca ochii din cap!
Unamonu: -Lumea spunea ca are sa o alunge .
Neferura:-Mai curand va alunga Faraonul pe toti preotii si mai-marii tarii decat sa se
desparta de Isit ! (Raspunse cu siguranta in voce).
(Unamonu era zdrobit)
Unamonu: -Cum i-e glasul?
Neferura: -Glasul reginei?
Unamonu: -Nu...(sovai ). Nu al reginei .
Neferura:-Vorbesti de Isit(rase). Cald si dulce,parca te mangaie
Unamonu:-Era vesela?
Neferura:-Isit e veselia intruchipata ,dar inima ei ofteaza des. Asa e inima , niciodata nu
se multumeste cu ce are.
Unamonu:-Poate ca nu-l iubeste pe Dadefra?
Neferura: -Care femeie nu ar iubi un rege?...
(La o festivitate , Faraonul , Isit ,Marea Femeie , inclusiv Unamonu ajutau la
impartirea mancarii. La un moment dat Unamonu se taie , iar Isit ,speriata , se repezi
spre el)
Isit: -Te-ai taiat rau?
Unamonu:-M-am zgariat putin.(bolborosi cu ochii in ochii ei)
Isit:-Totusi,sa te leg ! (aruncand o privire rugatoare Faraonului.)
Dadefra:-Leaga-l ! (porunci )
(Unamonu zambii uluit . Cu acelasi cutit taie o fasie din mantia-i alba si o intinse
frumoasei Isit. Ea o lua ,dar ramase tot atat de incurcata. Atunci Unamonu pusese
cutitul pe altarul de piatra si apuca lacom carnea din mana ei. Isit rase. In timp ce il
leaga vorbeste cu el)
Isit: -Te doare ?
Unamonu: -Nu !
Isit: -Cum te cheama? (in vreme ce degetele ei pipaiau usor mana lui infasurata. )
Unamonu: -Unamonu din Abotu(zise domol.)
Isit: -Unamonu! (Repeta ea cu glas visator. )
(Isit se retrase la loc la locul sau si ramase ganditoare , cu buzele repetand mereu fara
glas ,numele lui. Unamonu isi privea mana stanga pe care o mangaiasera degetele ei.
Isit se uita frumos la el cu ochi in care lucea soarele bucuriei.)

( Unamonu pleca impreuna cu Neferura .)

(Cand ajunse acasa avu un moment de suferinta)
Unamonu: -Am pierdut pe Isit...ce sa fac? O iubesc prea mult , dar nu poate fi a
mea,trebuie sa mi-o smulg din inima si suflet .( In acest moment Unamonu incerca sa isi
scoata inima din piept dar nu reusi si incepu sa planga) . Trebuie sa o uit,trebuie sa
reusesc,nu pot trai cu aceasta durere in suflet tot restul vietii. (dupa cateva momente
de gandire ) Gata! Stiu! Imi voi aduce femei,voi fi inconjurat de ele ,imi voi petrece tot
timpul cu ele astfel incat sa o uit pe Isit..
(Intr-o zi Neferura primi o invitatie de la Isit sa se duca nu Nu-Ptah. Cand ajunse
acolo se minuna de primirea facuta de Isit si de bogatiile vazute acolo.)
Isit: -Unamonu ce face ?( Intreba cu glasul mai dulce. )
( Neferura ii povesti cum s-a schimbat Unamonu,parca ar fi mereu bolnav. Isit avu o
tresarire. Ochii i se umplura de lacrimi.)
(Dintr-o data Isit schimba vorba.)
Isit: -Ma iubeste prea mult Faraonul(zise cu un suspin). Din princina mea nu poate iubi
pe sora sa regala . Eu nu sunt vinovata de nimic! Sunt o biata femeie. De cate ori nu l-
am rugat in genunchi sa se intoarca la Aia,iar pe mine sa ma lase in voia sortii! Nu ii cer
nici macar sa ma pastreze in Casa Femeilor sale. Degeaba! Mai curand zice ca ar da
foc tuturor oraselor din cele doua tari,decat sa ma piarda pe mine.
( Dupa ce Neferura ajunse acasa , ii povesti totul lui Unamonu . Dupa aceasta
povestire Unamonu pleca,Dupa ce pleaca incepe sa vorbeasca cu el)
Unamonu: -Trebuie sa smulg cu orice pret pe Isit din temnita iubirii Faraonului .
(Dupa toata intamplarea aceasta,timp de 70 de zile in sir , de cate 7 ori pe zi se ducea
in odaia vrajilor pentru a face vraji ca sa o smulga pe Isit din bratele Faraonului . )
(Intr-o zi veni vestea ca regina Aia a murit ,iar apoi Unamonu pleca spre Nu-Ptah . Fu
chemat pe vasul lui Kafra)
Kafra:-Faraonul a otravit pe Aia , Marea Femeie Regala,sora lui si a mea ca sa ridice
pe tron ,in locul ei pe Isit,aleasa inimii sale. Viata mea si a tuturor odraslelor marelui
Kufu,se afla in primejdie mare. Dadefra vrea sa ucida pe toti cei din neamul
faraonilor,sa daruiasca amandoua tarile copiilor sai cu Isit. Marii preoti din Nu-Ptah s-au
cutremurat de atata nelegiuire si m-au indemnat pe mine sa mantuiesc tarile lui Amon
de stapanul stapanit de o sclava fara minte. Iata de ce am plecat. Si te intreb,Unamonu
ca sa raspunzi indata: Mergi cu mine ori cu nelegiuirea ?
Unamonu:-Merg cu tine(zise fara sovaire ).
Kafra:-Toti nomarhii tarii de miazazi sunt de mult de partea noastra,. Tu singur ai tacut.
Acum ne ducem la Vest,sa adunam ostire multa,sa ne gatim de lupta. Pana in 70 de zile
trebuie sa izbandim.
Povestitor:Mult timp se zvarcoli razboiul ,pana cand ostile Faraonului fura zdrobite si
imprastiate. Dadefra insa fugi la Nu-Ptah sa stranga in graba oaste noua . Kafra il
omora pe Faraon . Iscoade venira cu vestea ca Dadefra a pus sa arda mumia reginei
Aia si a-i risipii in vant cenusa.
Kafra: -Tot astfel va pierii Isit !
(Unamonu auzi si inmarmuri)
Unamonu: -Sufletul meu are nevoie de Isit!
( Kafra i-o fagadui pe Isit. )
Unamonu: -Mergem sa gasim pe Isit (zise trimitand oamenii sa o gaseasca pe Isit. )
Kafra: -Daca cumva nu a luat – o Dadefra!( Raspunse despartindu-se. )
(Unamonu intra in oras si intalni un preot)
Unamonu: -Isit! Unde e Isit?(striga ).
Preotul: -Faraonul nu a mai avut vreme sa o ia...Isit a ramas in casa iubirii.
( Unamonu ajunse la locul unde statea Isit,incepu sa alerge . Soldati alergau spre
portile casei albe . Apoi deodata se poticnii ,ceata se risipii. Unamonu se repezii inainte.
Cativa ostasi de ai lui,strapunsi de sageti se zvarcoleau gemand si vaitandu-se.)
Unamonu: -Dati-mi pe Isit si va daruiesc viata! (zise strigand)
Voce necunoscuta: -Vino sa ti-o iei! (Raspunse un glas gros ,batjocoritor,urmat de
rasetele celorlalti. )
(Unamonu isi frangea mainile. )
Unamonu: -S-a sfarsit...
(Peste catva timp auzi ragnete prelungi. Reusira sa faca o gaura in zid iar Unamonu
intra.
Unamonu incepu sa tipe in culmea bucuriei)
Unamonu: -Isit...! Isit...! Sufletul meu...iarta-ma!
( In capul treptelor rasari un barbat cu pieptul gol,cu sortul rosu,cu un arc . Unamonu
intinse amandoua bratele. Omul ridica arcul,ochind. Unamonu striga cu glas in care
tremura numai iubirea)
Unamonu: -Isit..! Isit...!
(O sageata il lovi in gat . Picioarele mai alergara cativa pasi , se impleticira,corpul se
rasuci cu bratele inaltate spre cer si se pravali la pamant,pe spate . )
 (Cerul se intuneca brusc. )

* * *

Povestitor:Sufletul izbucni ca dintr o inclestare purificatoare. Zborul se iutea mereu

prin sfere tot mai usoare. Miscarea se transforma in plutire fara tinta,apoi in imobilitate.
Materia informa inconjura stropul de constiinta ca o temnita de intuneric. Pe urma
atmosfera se limpezi intr-o panza de lumina,pe care suradeau amintirile unei existente
divine si sperante palide.
O incercare de inaltare rupse echilibrul in constiinta. Formele materiei se topira in
golul nemarginirii . Spatiul insusi se stinse in constiinta. Doar timpul se invartea sub
cercul ei ca o chemare neobosita care indurereaza singuratatea ...

Capitolul 3
HEMMA

În golul nesfîrşit, sufletul stingher pîlpîia ca o licărire de speranţă. Aşteptarea dincolo de

timp era străbătută mereu de o rază caldă din infinit, aducătoare de îndemnuri. Apoi
aşteptarea se subţia şi timpul parcă începea iar să curgă în linie dreaptă. Conştiinţa
spaţiului se închega treptat, se îngroşa în unde tot mai dese. Planuri de materie se
schimbau caleidoscopic, împovărînd aripile sufletului şi născînd senzaţia mişcării. Era o
coborîre spre o ţintă nouă, nelămurită şi totuşi simţită ca o călăuză sigură. Sufletul
parcă îşi chibzuia forma, în vreme ce conştiinţa se zbuciuma tot mai neputincioasă. Şi
deodată conştiinţa se curmă copleşită de îmbrăţişarea lumii noi...

Povestitorul: -Îi dădu numele Gungunum, în amintirea regelui viteaz, înţelept şi iubitor
de dreptate care a stăpînit odinioară în Larsa şi despre care spunea deseori că ar fi fost
un străbun de-al ei.Ea însăşi era femeia marelui nubanda Pidur Libur, slujitorul şi
prietenul regelui Samsu-Iluna. Se numea Nim-Utumu, era vesela că a născut fecior şi
aştepta cu nerăbdare plină de mîndrie întoarcerea soţului ei din războiul împotriva
regelui Rim-Sin, care năvălise în ţară.Tremura pentru viaţa lui Gungunum şi facea zilnic
rugaciuni aduse marelui zeu Marduk, implorîndu-i ocrotirea iar bătrîna Luballat, sclava
meşteră în dădăcirea copiilor, îl avea în grijă.
(Nim-Utumu se plimbă pe șcenă, se așează în genunchi și se roagă)
Povestitorul: -Pidur Libur sosi mohorît din război. Biruiseră oastea duşmană.Supărarea
însă îi trecu în clipa cînd Nim-Utumu îi înfăţişă copilaşul de două luni voinic şi sănătos. Îl
strînse la piept, făgădui jertfe bogate zeilor şi porunci lui Ululai, feciorul batrînei Luballat,
să fie cîinele lui Gungunum.
(Toti ies din scenă, mai puțin povestitorul)

Povestitorul: -Aşa crescu Gungunum nedespărţit de Ululai. Cînd împlini Gungunum

cinci ani, Ululai împlinea douăzeci.. Acuma hoinăreau împreuna pe uliţele şi prin
grădinile falnicului oraş Babilu.
(Intră cei doi plimbându-se pe scenă, Ululi ținându-l pe Gungunum de umăr)

Ululai: -Am ajunsîn Babilu pe vremea când aveam numai trei ani, împreuna cu mama
care fusese luată prizonieră pentru regele Hammurbi, apoi vândută, pe un preț de nimic,
deoarece mă avea pe mine, părinților mamei tale, apoi adusă în zestrea lui Pidur-Libur,
tatălui tău. Hai sa ne așezăm aici.
(Cei doi se așează într-un colț, Ululai gesticulând și povestind)

Povestitorul: -Uluaiîipovestii de războaiestrăvechi, cum regeleSamsu-Iluna a scos cu

mâinilegoaleochiidușmanilor, apoifiindlăsați la poartatempluluiEsagilsă fie
scuipațișischingiuți de popor, sfâșiați de câinișimorți de foame.

(Intrăbătrâna)

Luballat: -Şi eu am scuipat pe Ulamburiaş-- ( gâfâia Ululai cu patimă) ― şi l-am lovit cu

băţ de trestie peste obraz. Gemea şi se zvîrcolea. Eram de două ori şapte ani. Atunci tu
nici nu erai pe lume, Gungunum! Peste un an de-abia te-a născut pe tine Nim-Utumu!
(Gungunum privii înfiorat)

Gungunum: -Eu nu vreau sînge...

(Ululai scuipa cu dispreţ, se înfuria)
-Jur pe toți zeii că nu iți mai povestesc nimic cât o să trăiesc.
( Mînia însă îi trecea repede)
(Ululai se apucă să împletească în lucrul său, povestindu-i lui Gungunum diferite vitejii
sângeroase. Gungunum o ascultă cuminte)
Povestitorul: - Gungunumvăzu iar pe braţul drept al sclavului semnul săpat în carne.
Niciodată n-a îndrăznit să-l întrebe, socotind că ar fi ceva în legătură cu duhurile rele de
care se temea Ululai. Acuma nu-şi putu stăpîni curiozitatea şi zise, întrerupîndu-l:
Gungunum:― Ce e acolo, pe braţul tău, Ululai?
Ululai:― Asta? (rânjește ciudat) . E semnul care nu se stinge niciodată. Arată că sunt
ardu şi că stăpînul meu e Pidur Libur, marele nubanda din Babilu. Un scriitor mi-a spus
demult că aici stă chiar numele tatălui tău.
Gungunum:-Cine ţi-a făcut semnul care nu se stinge? (întrebă copilul pipăind cu un
deget urma de rană veche)
Ululai:― Fierul înroşit în foc. ( rîse Ululai)
Gungunum:― Te-a durut rău?
Ululai:― Nu-mi aduc aminte, eram cît tine de mic!
Gungunum:― Îmi face şi mie semn cu fierul înroşit?( zise deodată înfricoşat)
Ululai:. ― Tu eşti amelu şi stăpîn , răspunse sclavul. Dar dacă ai cădea în mîinile
duşmanului, ai fi şi tu ardu şi te-ar însemna negreşit cu fierul roşu!
Gungunum:― Eu nu vreau să mă bat. cu duşmanul ( făcu copilul repede adaugînd
apoi cu o înseninare) Eu vreau să fac semne pe tăbliţe de lut!
(Ululai se înfurie şi, uitîndu-se împrejur, îi îmbrânci zdravăn pe copil. . Gungunum , cu
ochii năpădiţi de lacrimi, se depărta şi nici nu se opri până subt poarta păzită de câine. .
Acolo îl găsi Pidur Libur care tocmai sosea acasă.)

Pidur-Libur:(strigă la Ululai) ― Câine ticălos, cum ai lăsat copilul în primejdie?

(Pidur Libur începe să îl bată crunt, scoate sabia, iar fix când o ridică deasupra brațului
lui Ululai, intră în scenă Nim-Utum cu un coș în mână)

Nim-Utum: -Nu! (scapă coșul din mână și fuge langa Pidur-Libur, implorându-l) Lasă-l,
n-a vrut. Cruță-l pentru Gungunum)
(Pidur Libur lăsă sabia jos. Se sting luminile)

Povestitorul: -Sclavul, ca să se răzbune, pîrî a doua zi pe Gungunum că îi bate mereu

capul să-i facă tăbliţe de lut.
(Ululai într-un genunchi în fața lui Pidur Libur)
Ululai: -Slujba mea este să îl am în pază, să îl învăț mânuirea armelor și să îl fac
bărbat. Iar el? Toată ziua vorbește despre tăblițele lui de lut.
(Pidur Libur râse, dând capul pe spate )
Pidur-Libur: -Taci sclavule. Știu ce este bine pentru al meu fiu. Pe îndată te vei apuca
să îi îndeplinești dorința lui Gungunum. Tăblițe de lut să fie!
(Pidur Libur iese din scenă. Ululai se apuca de meșterit tăblițele. Gungunum intră în
scenă, se așează lângă Ululai și așteapta răbdator)
Povestitorul: -. Ululai făcu o tăbliţa care semăna mai degrabă cu o cărămidă, şi un stil
ca un băţ de împuns bivolii cînd se tăvălesc în nămol. Copilul se juca acuma toată ziua
cu băţul şi cărămida, spre marea mulţumire a lui Pidur Libur.

(în spate, Pidur-Libur bucuros vine la Gungunum cu alte tăblițe în mână)

Povestitorul: -Pidur Libur care, văzîndu-i străduinţele, îi aduse într-o seară cîteva
tăbliţe şi un stil.
Pidur-Libur: (înmânându-i lui Gungunum tăblițele) Uite fiule, aceste tăblițe sunt de la
însuși marele scriitor a regelui.
Gungunum: Mulțumesc tată. Vreau de acum zilnic să mă înveți să fac semne cu stilul.
Pidur-Libur:-Nu,fiule. Nu vreau să te pun la muncă grea. Deocamdată sunt mulțumit că
iubești meseria scrisului. Așa pot avea încredere în tine că îți vei arăta recunoștința față
de zeul nostru, Nabu. Așa de silitor eram și eu ca tine încă de mic. Pe vremea lui
Hammurabi, am ajuns sfeștnic al regelui Samsu-Iluna, fiind deschis la minte.
Gungunum: -Îmi pare bine că am luat-o pe urmele tale, tată.
(Pidur Libur îl bate ușor pe umăr, recunoscător, apoi ies toți din scenă)

(Nim-Utum este în în scenă, văzându-și de lucrul ei. Intră Pidur Libur)

Pidur Libur:― La vara, după sărbătoarea Akiti, voi pune pe Gungunum în grija
ocrotitorului Nabu, la Borsippa, sa înveţe sfintele semne...
(Nim-Utumu cade în genunghi în fața lui, implorându-l)
Nim-Utumu:-Nu! Nu mă despărții de singurul meu copil! Lumina ochilor mei.
Pidur-Libur: -Nu ești tu în măsură să decizi, femeie!
(Acesta enervat, o trântește și o lovește cu piciorul. Nim Utumu țipă și se preface că
leșină)
(Pidur Libur iese din scenă, Nim Utum ramanand singură)
Nim Utum: -Oh Doamne! Nu vreau ca Gungunum să fie luat de lângă mine. Am alte
planuri pentru el, îmi doresc să se însoare cu o fată de neam mare. Poate chiar una din
Casa Femeilor regale, iar mai apoi, să îl văd stăpân peste un oraș mare.
(Se închid luminie)

Scena 2

Povestitorul: - Sosi întîia dimineaţă a lunii Nisanu, cînd începea sărbătoarea Akiti, care
ţinea unsprezece zile neîntrerupte. Gungunum vrând să vadă şi să înţeleagă bine toate
ceremoniile sfintei sărbători Akiti, umbla pînă seara, cu nedespărţitul Ululai, să
cunoască pe zeii străini.Ululai însă îi duse spre templul Emah, în grădina minunată a
zeiţei Iştar, unde mii de curtezane sacre se îmbiau trecătorilor.
(Ululai si Gungunum se plimbă pe scenă privind femeile din jurul lor)

Ululai: -Dacă aș fi vrut o femeie grăsună și cu sânii mari, aș fi rămas la femeia mea de
acasă, dar deja sunt sătul de ea și de trupul ei istovit de muncă. Am deja 4 copii cu ea.
(Gungunum il ignoră, fiind uimit de ce vede în jurul său, și spune)
Gungunum: -Haide, Ululai, la Esagil! Sfințeștesoareleșiajungempreatârziu.
Ululai: -Mai stai, stăpâne! Avem vreme destulă. Nu putem pleca de aici așa...
Povestitorul: -Gungunum se roși și mai tare. Inima îi bătea ca niciodată. Ici și colo, din
tufișuri se auzeau gemete și oftări de plăcere.

Ululai: -Uite! Acelea două!

(Cei doi se duc mai aproape de cele doua fete asezate pe jos, ce le faceau ochi dulci.
Una din ele, cu ochi la Ululai, spune)
-Pomana de Akiti...
(Ululai se aruncă asupra ei ca un tigru flămînd. Cea tînăra sărise în picioare. Avea un
surîs speriat pe faţă. Gungunum o privea ruşinat, mai ales că sclavul gîfîia alături şi se
zvîrcolea. Fata îşi reveni, zîmbi, îl luă de mînă şi-i şopti)
-Culcușul meu e dincolo. Aici e locul mamei.
(Fata îl ia de mână și îl duce pe un covoraș mai ferit de lume. Fata înțelesese sfiala
băiatului și spuse)
-Copile, eu am să te fac bărbat. (îl sărută și îl trase peste ea. Se sting luminile)
(se deschid luminile, iar în scenă sunt doar Ululai și Gungunum)

Ululai: -Eh, stăpâne, acum ești și tu bărbat.

Povestitorul: -Cei doi au pornit agale către casă, iar în drumul lor au trecut pe lângă
parada de întampinare a zeului Nabu.
Ululai: Hai să ne oprim aici, o să înceapă ceremonia în curând.
Povestitorul: -Atunci Gungunum o văzu. Era o fecioară ce stătea așezată pe trepte,
ținându-se de brațul mamei sale. Aceasta parcă simțind privirea baiatului, întorsese
capul, iar privirile li se întâlniră.
(apare în scenă Pidur Libur împreună cu un bătrân, care mai apoi se duce la tânăra fata
zâmbind cald și o sărută părintește pe creștet)
Gungunum: -Tată, cine e bătrânul cu care vorbeai adineaori? (se repede Gungunum la
tatal sau sa intrebe)
Pidur Libur: ― E Armuri, fiul lui Şamaiatu, vechi işakku din Eridu, un oraş care e
departe tare, tocmai lîngă mare. Așează-te, e moment de rugăciune.
(Cei 3 se asează în genunchi, iar cateva clipe se roaga)

Povestitorul: -Imediat după slujbă, Pidur Libur îl luă pe Ululai de-o parte cu niște
treabă, iar Gungunum profitând de moment, se duce la Armuri.
(apucându-l de mânecă)
Gungunum:― Işakku, spune-mi cum se numeşte fata ta?
(Bătrînul îl măsură o clipă mirat şi, recunoscîndu-l, răspunse)
Ahnuri:-Tu eşti feciorul lui Pidur Libur?... Aha... Pe fata mea?... Îţi place?... O cheamă
Hamma!
( Gungunum se făcu roşu ca sîngele proaspăt, nu mai îndrazni să întrebe altceva.)
Ahnuri: (râzând de sfiala baiatului) –Ehe, n-ar fi rău dacă fiul marelui nubanda ar lua de
soție pe fiica mea.
(Ahnuri iese din scenă râzând satisfăcut, lasându-l pe Gungunum singur, iar după
câteva clipe pleaca și acesta)
Povestitorul: -În acea seară, după asfinţitul soarelui, Gungunum merse iar cu tatăl său
la Esagil, unde urma o ceremonie nouă. Lui însă puţin îi mai păsa de toate ceremoniile.
Se gîndea mereu la Hamma şi voia să mai intre în vorbă cu Ahnuri, să-l mai întrebe
despre ea, însă nici urmă de acesta.
Gungunum: -Tată, de ce nu a venit în seara asta ișakku Ahnuri?
Pidur Libur: -― A trebuit să plece în oraşul său, îndată după spovedania regelui. Trei
soli, unul după altul, au venit cu veşti negre de la miazăzi. Iluma-Ilum, regele Ţării de la
Mare, se mişcă şi ameninţă cu foc şi sînge graniţa noastră. De aceea stăpînul Samsu-
Iluna a poruncit să meargă acasă îndată Ahnuri şi sa pregătească apărarea hotarului.
(Gungunum se așeză mâhnit ceva mai departe de tatăl său.)
Pidur Libur: -Fiule, vei pleca la Borsippa, la studii. Eşti bărbat, Gungunum, şi trebuie să
ştii toate!Află dar că Iluma-Ilum, regele Ţării de la Mare, a năvălit cu oaste mare şi a luat
cetatea noastră Eridu, a măcelărit oamenii, a pîngărit templele. Bătrînul işakku Ahnuri a
fost ucis în grele chinuri...
Gununum:― Dar Hamma? ( întreba brusc Gungunum, tremurînd de spaimă.)
Pidur Libur: -Care Hamma?
Gungunum: ― Fata lui Ahnuri ( îngînă tînărul, ruşinat.)
Pidur Libur: . ― Nu ştiu. ( făcu tatăl, puţin supărat că Gungunum întreabă asemenea
mărunţişuri.) Cine se gîndeşte la o muiere, cînd se prăpădesc atîţia bărbaţi? O fi omorît-
o sau o fi luat-o sclavă vreun ostaş duşman. Acum însă noi trebuie să răzbunăm
cutezanţa cîinelui de la Mare.
(Pidur Libur se ridică, dă să plece, dar se întoarce și spune, cu mâna pe umărul
baiatului)
Pidur Libur: -Dacă ar fi să mor şi să mă scufund în ţara de unde nimeni nu se mai
întoarce, tu să rămîi la învăţătură şi apoi să slujeşti pe regele nostru cu cinste şi
bărbăţie!
(se stinge lumina)

Scena 4

Povestitorul: - În Borsippa fu urmărit multă vreme de amintirea fecioarei fermecătoare.

Simţea mereu c-a cunoscut-o de cînd lumea, că a trăit cu ea în acelaşi adăpost, că
soarta lui se leagă de soarta ei. Dacă s-a pierdut ea, de ce mai trăieşte el? Se întreba
deseori şi totdeauna îi tresărea inima. Încetul cu încetul viaţa de toate zilele îl cuprinse
în mrejele ei, făcîndu-l să mai uite pe Hamma.
(în fundal Gungunum își vede de lucrul său pe tăblițe)
Povestitorul: -Fiind ager la minte, fu îndrăgit de toţi învăţătorii. După al patrulea an,
însuşi marele machu al şcolii spuse lui Pidur Libur că Gungunum n-are ce să mai înveţe
aici.
(în fundal Gungunum se pune la culcare)
Povestitorul: -. Ziua aproape nici nu se mai gîndea, demult, la Hamma; noaptea însă îi
apărea mereu în toate visurile îl chema.
(în timmp ce Gungunum dormea, fecioara apare în șcenă, așezându-se lângă el în
genunchi. Îi mângâie obrazul, acesta deschizând ochii și ridicându-se in șezut, punând
mâna pe mâna ei)
Gungunum: -E acesta un alt vis, saute-am găsit în sfârșit?
Hamma: -Shhh.. (lipindu-I un deget de buze)
( Fata îi zâmbește cald. Apoi Gungunum își lăsă capul pe palma sa, înapoi pe perna
adormind înapoi. Fata se ridică ușor și iese din scenă)

(Gungunum se trezeste buimac. În timp ce se dezmeticește, în scenă intră în scenă

părinții lui.)
Pidur Libur: -Gungunum, fiule. Credem de cuviință că a venit vremea să îți alegem o
soție. Fata lui Bel-Ilani, Babilitum, ar fi potrivită pentru tine.
Nim-Utumu:- Sau tânăra Nubata, fiica văduvei Gaga.
Gungunum: -As vrea, dacă îmi e dată cuviința, să am răgaz de gândire. (spuse el
buimac de veștile date.)
(Pidur Libur și soția sa se uită unul la altul câteva momente)
Pidur Libur: -Prea bine. Rămâi cu grjă fiule. (cei doi ies din șcenă fix în momentul când
Ululai intră)
Ululai: - Ziua bună, stăpâne! (spune apoi începe să steargă praful cu o cârpă)
(Gungunum doar se uită la e fără a răspunde, îngândurat, apoi brusc spune)
Gungunum: -O să mă însor. (spune uitându-se în gol)
(Ululai se opreste, întoarce privirea spre Gungunum, iar apoi spune amuzat)
Ululai:― Stăpîne, femeia e duhul rău cînd o aduci cu tăbliţa în casă! Ori multe, ori nici
una, căci una singură e pacoste!
(Gungunum doar zâmbește, apoi schimbă subiectul)
Gungunum: -Am de lucru. Regina Barnamatra mi-a poruncit să îi copiez toate tăblițele
ce nouă ne lipsesc din bibliotecă.
Ululai: -Prea bine. Eu mă duc la alte treburi. (spuse Ululai și iese din scenă)
(Gungunum începe să scrie, dar ceva îl tot distrage)
Povestitoru: -Gungunum încercă zadarnic să se concentreze, mintea fiindu-i în altă
parte. Așa că decide să își facă rugăciunile, și să se pună la somn.
(Gungunum se așeză în genunchi, rugându-se, când dintr-o data auzi o voce)
„Du-te cu oastea să găseşti pe Hamma!"
(Se sculă plin de mirare. Prinprejur nu mai era nimeni)
Gungunum: -O fi acesta un semn de la însuși zeița Iștar? Îmi dă poruncă de plecare?
(Decide să se culce.)
Povestitorul: -În acea seară, îi apăru în vis iar tânăra Hamma, parcă visele lui
devenind din ce în ce mai reale.
(Apare Hamma în scenă. Ca prima dată, se pune în genunchi lângă el, cu palma pe
obrazul lui. Acesta se tresește, apucând-o de ambele mâini și sărutându-i palmele)
Gungunum: -În visuri cred mai mult chiar decît în puterea zeilor, sunt porunci divine
misterioase pe care mintea omenească slabă nu le poate înţelege îndeajuns.
(Hamma,uitându-se usor trista la el)
Hamma: -Gungunum, ai răbdare. Nu mă parasi. Va venii și timpul nostru. Nu te îsura cu
o straină.
(Acestanu spusese nimic. Acesta se lasă înapoi pe pernă. Hamma îi mângâie chipul.
Gungunum adoarme înapoi, apoi Hamma se ridică și iese din scenă. Sestinge lumina.)
(În scenă este doar Pidur Libur)
Povestitorul: -În dimineața următoare, Gungunum se trezi, iar în gând îi răsunau numai
cuvintele auzite în timpul rugăciunii. Așa că a decis să îi dea vestea tatălui său.
(Apare Gungunum)
Gungunum: -Tată, trebuie să plec la război.
(Pidur Libur se miră)
Pidur Libur: -Cum așa fiule?
Gungunum: -Aseară în templu, zeii mi-au vorbit, dându-mi porunca să lupt.
(Pidur Libur, bucuros)
Pidur Libur: -Prea bine fiule. Mă bucur că şi tu, ca mine odinioară, rîvneşti gloria luptei
cu duşmanul, cea mai frumoasă pentru un adevărat bărbat. Hai la rege, pentru a-ți da
binecuvântarea.
(Ies amandoi din scenă)
Povestitorul: -După o perioadă în care Gungunum era chinuit de vise tulburătoare și
gânduri negre. Pe urmă îi pieri pofta de mîncare. Smochinele, rodiile, curmalele îi erau
deopotrivă de nesuferite. Peştii cei mai buni, prăjiţi în uleiuri fine, mîncarea lui favorită,
acuma îl scîrbeau. Căzu la pat. Un aşipu, cel mai înţelept, îi făcu toate descîntecele şi
mai ales cele împotriva duhurilor limnuti
(În fundal, Gungunum stă întins, iar un preot îi face rugăciuni, ștergându-i fruntea.
Gungunum geme de durere)
Povestitorul: -Gungunum gemea şi în somn vedea mereu pe Hamma, deseori având
vedenii, și văzând-o lângă el în timpun descântecelor. (Hamma apare lângă el, îl ține de
mână și îi șoptește să își revină)
Povestitorul: -. Peste zece zile, după trei luni de bolire, Gungunum se sculă. Era însă
ca o umbră.
Ululai: -Umblă vestea că regele Ţării de la Mare ar fi zdrobit oştirile akkadiene şi că
regele Samsu-Iluna de-abia a scăpat prin fugă.
Gungunum: -. ― Poate că totuşi zeii m-au ocrotit , se gîndi Gungunum. M-au scăpat
de la moarte.
Ululai:-Vine cineva!
(un sclav vine alergând cu o scisoare, o înmânează lui Gungunum, și pleacă)
Gungunum: -Ce să fie?
(citește, apoi Ululai o citeste cu voce tare)
Ululai: -„Lui Gungunum, fiul lui Pidur Libur, spune: Aşa vorbeşte Nim-Utumu, femeia
marelui nubanda Pidur Libur, către Gungunum, copilul ei. Află că Pidur Libur, tatăl tău
care te-a zămislit, în război a pierit. Regele Ţării de la Mare cu mîna lui a ucis pe Pidur
Libur, în luptă. Sclavul lui a adus vestea. Pleacă degrabă înapoi la Babilu. Trebuie
bărbat în casă. Pămînturile nu se muncesc bine, sclavii sunt leneşi dacă nu e stăpîn.
Grăbeşte-te. Nu mai zăbovi".
Gungunum: (Întristat) Am să trimit vorbă că mă voi întoarce, dar după ce voi îndeplini
porunc reginei Barnamatara. (ies din șcenă)
Povestitorul: -Apoi uraganul veni. Ostile lui Iluma-Ilum împresurară cetatea din două
părţi, dădură foc semănăturilor şi tuturor caselor de pe cîmp.. Duşmanul răzbi în
cetate.Ostaşii ucideau fără cruţare bărbaţi, femei, copii. Pînă seara oraşul fu
îngenunchiat. Marele işakku căzu viu în mîinile vrăjmaşului. Iluma-Ilum puse stăpînire
pe palatul marelui işakku Uş. Când aflară că Gungunum este fiul marelui numbada
Pidur Libur, l-au luat ostatic, închizându-l în temniță alături de alți sclavi.Gungunum
rămase liniştit, îşi zicea plin de încredere
(în fundal, gungunum era legat lângă alți sclavi)
Gungunum: -― Nabu a fost milostiv şi mi-a cruţat viaţa. Totul se va termina cu bine.
Povestitorul: -. Într-o zi veni marele dupşaru să vază pe Gungunum, aducîndu-i
mîngîiere şi merinde, îl îndrăgise cît lucrase în templu şi voia să-i fie acuma folositor în
nenorocire.. Atunci Gungunum vru să întrebe despre Hamma. Minţi că marele işakku
Ahnuri din Eridu a fost văr cu maica-sa, de aceea ar fi bucuros sa afle ceva despre
soarta lui şi a familiei, cu toate că au trecut peste zece ani.
Gungunum: -Căpetenia paznicilor, mai batrîn , voinic şi înalt, cu o falcă purtînd urmele
unei răni mai vechi ,luptase în toate războaiele regelui Iluma-Ilum. Îi chema Ahuşunu ,
vorbea gros şi se lăuda bucuros cu vitejiile lui.
Dupșaru: -. ― Eridu? ( făcu dînsul cu mare mîndrie. ) Am fost acolo! Acum zece ani!...
Eu am urcat cel dintîi pe zidul cetăţii... Am ucis cu mîna mea trei sute de duşmani!...
Multsînge a fost la Eridu, şimultăpradă!... Tot amomorîtşi am aprins...
TemplulzeuluiNingirsueu l-am aprins!. ― Cîine turbat a fost Ahnuri din Eridu! răcni
Ahuşunu. Iluma-Ilum l-a prins viu şi pe dată i-a tăiat amîndouă braţele din coate!... Pe
urmă l-a jupuit şi l-a chinuit şapte zile!
(Gungunum întrebă iar, cu glas tremurător)
Gungunum: ― Ahnuri avea o fată, Hamma?...
Dupșarul: -Ce fată! Regele Iluma-Hum a culcat-o degrabă în pat şi i-a luat fecioria. Dar
n-a ucis-o nici după ce şi-a săturat pofta. I-a plăcut trupul ei şi a pus-o în Casa Femeilor
sale...
Gungunum:― Mai trăieşte? (făcu Gungunum cu ochi ieşiţi din orbite.)
Dupșarul: ― Trebuie să trăiască . În Casa femeilor lui Iluma-Ilum sunt fete multe, ca
nisipul mării, frumoase, cu sclave să le slujească şi cu mîncare bună... el iubeşte
femeile, nu le omoară.
Gungunum: -Hamma trăiește! (spuse fericit)
(Dupșarul puțin confuz)
Dupșarul: -Băiete, eu plec acum. Ai răbdare și roagăte pentru zilele tale. Zeii vor avea
grijă de sufletul tău. (Iese din șcenă)
Povestitorul:-. De-aci înainte paznicii fură mai blînzi cu Gungunum .Nu-l mai loveau ,
ca pe ceilalţi, ba stăteau şi de vorba cu dînsul socotindu-l un mare machu care ar putea
ajunge chiar sangu, dacă ar avea zile de trăit.
(Dupșarul se intoarce, ii da lui Gungunum sa bea apă, apoi ungunum spune)
Gungunum: - Ajută-mă să merg la curtea regelui Ţării de la Mare. Știu încă de când
eram în şcoala de la Borsippa, despre o bibliotecă bogată a lui Iluma-Ilum, unde s-ar
găsi tăbliţe cuprinzînd învăţăturile cele mai tainice. Aș vrea să petrec în biblioteca aceea
un răstimp, fie şi ca sclav, numai să pot citi tăbliţele sfinte.
Dupșaru: (foarte mirat, înduioșat) -. Atîta dragoste de învăţătură nu am mai pomenit. Îi
voi spune dorința ta marelui preot Enlil.
(se ridică,dă să plece. Se oprește și se uită înapoi la Gungunum, ce statea cu capul
plecat)
Dupșarul: -Bietul de el. Suferinţele i-au turburat mintea. (iese din scenă. Se stinge
lumina)
Povestitorul:-Iluma-Ilum are să sosească la Nippur foarte curînd. A curmat războiul şi
se întoarce cu oştirea, dînd foc semănăturilor şi satelor, nestînjenit de duşman.Ululai
vru să rămîie să-l slujească. Paznicii îl goniră. Venea totuşi de multe ori pe zi să-i aducă
ştiri despre apropierea regelui Iluma-Ilum.
Ululai:― Peste trei ceasuri Iluma-Ilum e în oraş. Se vede de pe coperişele caselor cum
se apropie pe carul de argint tras de trei armăsari. Toată lumea e pe zidurile cetăţii.
Stăpîne, a venit scăparea ta!
(Dintr-o data, intra 3 ostași, il ridică pe Gungunum și îi leagă mâinile la spate. Ululai e
prins si scos din scena)
Ululai: -Stăpâne, nu! Dă-mi drumul! (Se zbate în zadar. E scos din scenă)
Gungunum: (Se zbate, neînțelegâng ce se petrece)-Ce se întîmplă? Unde mă duceți?
Dacă s-a sfîrşit robia, de ce-mi leagți braţele la spate? (Primește o lovitură de bici, și
cade în genunchi, capul îl ține aplecat)
Gungunum: (Șoptește ca pentru el) –Ne vor ucide.
(În scenă apare Hamma, ce se așează în genunchi în fața lui. Osașul îl trage de păr, cu
capul pe spate și îi pune sabia la gât. Abia în acel moment o vede)
Gungunum: - Hamma! Iluzie sau realitate, mor cu tine ca ultim gând.
(Hamma zâmbește trist și îi sărută fruntea. Sabia îi taie gâtul în acel moment, în timp ce
luminile se sting)

Capitolul IV
ROMA------SERVILIA

Personaje:
-Axius; Nigidius; Lollia; Myro, Chrysillia, profesori, surori; Povestitor 1, Povestitor 2
Povestitior 1: -Constiința singuratatii ravnea existent pura. Golul inca era nemarginit si
sufletul nu isi gasea calea desavarsirii. Incepu asteptarea chinuitoare a unui destin ce
se apropie si de care nu te poti feri.

(Voce tare si sacadata. Ton crescendo) Asteptarea incremenitaia forma miscarii. Sufletul
se zbuciuma.Constiinta se indoaie, se subtiaza si ia nastere o viata noua. O VIATA
NOUA!

Povestitor 2: - În casa lui Nigidius, cavaler ROMAN, cel de-al saptelea copil nu era
prea asteptat. Era al 7-lea copil.
( sapte, ciframagica, fatidica, se vapronuntamereusacadat, cu putere)
Nasterea lui Axius era sa ii pricinuiasc amoartea mamei sale. Recunoscător zeilor
pentru că i-au proteja tnevasta, pe Lollia, capul familiei face ofrandă zeilor și îi dăruiește
copilului numele Axius, în cinstea edilului locului.
Cel mic a devenit repede răsfățatul familiei.
Nonius, fiul cel mare, era asteptat sa ridice onoarea familiei. El pleaca in razboi.
Vremurile sunt tulburi:

Nigidius(Împreună cu toatăfamilia, în casa din Antium): - E timpul să ne mutăm la

Roma. Dorul de Nonius, luptătoru nostru ne va fi alinat, si nu există locmai bun pentru
ca fetele să-și găsească soț.

Povestitor 2: Micul Axius rămase în Antium îngrija Bunicii sale pioase și a pedagogului
Myro, un carturar desăvârșit. În scurt timp acesta devenise singura alinare a dorului de
parinti a micului Axius.
Axius: Mă întreb când îmi voi revedea familia… Lecțiile sunt frumoase iar viața mi-e
lină, însă dorul de ei ma distruge…
Myro: Pentru unele lucruri nu există un răspuns atât de ușor. Însă ține în minte că,
oriunde ar fi, ei stau cu gândul la tine.Astăzi sunt departe pentru ca, peste luni de zile,
să fiți mai fericiți împreună.Va veni și timpul tău, mai ai răbdare, tinere.

………..
(vinpărinții, Axius e fericit, ascuns dupa un colt sare in fata lor)
Axius: Mamă, Tată, dragi surori… Oare visez ?Cum de v-ați întors acum?
Nigidius: Unde erai fiule? Nu am putut să ramanem acolo…. razboiul vine din spre
nord asupra tarii noastre. Fratele tau a pierit in lupta.
TU ne esti de acum singura noastra speranta!
(parinti il imbratiseaza, plangand).

Povestitor 2: Dupa un timp, toti se intorc la Roma. Axius este pregatit de profesori
faimosi de retorica si este invatat manuirea armelor. In plus, Axius este logodit cu
Chryssila, fetita de 10 ani a unui patrician, aducand cinstea peste familiasa. (Cei doi se
tin de mana).

Povestitor 2: Axius creste. Impreuna cu Myro creeaza o biblioteca enorma de care se

bucura.

(joc de scena: cei doi par ca aleg s irasfoiesc carti intr-una, cu bucurie).
Cartile cad din maini si se aud osteni si zanganit de arme in spate.Axius pune o armura
pe el si pleaca la razboi.

Povestitor 2: Axius este nevoit sa se alature legiunilor romane. El se intoarce mahnit,

spunand.

Axius: Gloria militara nu se cucereste privind triumfurile altora, ci luptand!

(ApareMyro:)
...Myro, prieten bun, eu indragesc invatatura!
Myro: Stapane, doar filosofia poate destainui omulu irostul vietii si al lumii!
(cei do parasesc scena, Axius ia o carte mare in mana)

Povestitor 1: 7 ani studiaza Axius Filosofia! 7 ani!

Axius revine in scena, matur.

Lollia, Axius
Lollia: Axius, tu ai uitat de logodnica ta, Chrysilla?
Axius e fericit, fuge spre Chryssilia pe care o gaseste cu familia, in gradina ei.
(Axius poarta discutia cu mama lui intr-o parte a scenei. In cealalta apare Chryssila cu
flori in mana).

Chrysillia: Este fascinata de oaspete ce vine spre ea cu admiratie.

Adam și Eva
Cănd Autronius conteni, Axius luă lădița din mâinile sclavului și o oferi Chrysillei,
murmurând:
AXIUS –Frumusețea ta n-are nevoie de podoabe. Dar admiratia mea simte nevoia unei
mărturisiri.
CHRYSILLA -O, vai, îți mulțumesc mult pentru aceste daruri deosebite.
AXIUS- Plăcerea a fost de partea mea, pe acești meșteșugari îi cunoaștem pentru
renumitul lor mod de prelucrare.
AUTRONIUS -Eu, sincer vă spun, am auzit de ei din vorbele oamenilor din centru, unde
sunt apreciați pentru pricepere.
AXIUS -Într-adevăr, se aud multe cuvinte de bine către ei.
AUTRONIUS -Cu drag am mai sta, însă avem treburi de rezolvat cu grădinarul. Pe
curând, copii mei dragi.
AXIUS -Scumpa mea iubită, profit de acest moment, spre ați spune drept în față, că
sunt pe deplin prtegătit, sprea a începe alături de tine, o viață serioasă, de a îndeplini
obligația veche și tot atât de plăcută, de a te lua în casa mea și de a te face fericită, că,
deși te cunosc de puțin, mă încredințez că îmi vei fi soție demnă, iubitoare și
credințoasă.
CHRYSILLA -Presupun că se cuvine, de la tine, asemenea vorbea, cu pricepere alese.
AXIUS -Cu respectul ce vă port, am rugămintea de a stabili ziua căsătoriei.
AUTRONIUS -Desigur, vom avea grijă să îndeplinim toate condițiile necesare, însă îmi
doresc să am ocazia de a-mi însoți fiica la templul lui Jupiter, sprea a face acolo jertfa
focului, după datină.
AXIUS -Pe unde o umbla sclavul grec? De mai întârzie de mai a veni cu vești despre
sfărșitul ceremoniei de-acolo,o să pun să-l biciuiască pînă la moarte...
SCLAVUL GREC -Au pornit...
AXIUS -Lollia, a pornit cortegiul!
FLAMINUL -Primiți binecuvântarea mea!
AXIUS -Chrysilla, îngână dânsul cu o voce arzătoare, te iubesc!
AXIUS -Ce bucurie am putut să primesc din partea Chrysillei mele drasgi! Zeii aui
înzestrat pe scumpa mea iubită cu darul fecundității, și parcă cu naștere ce trece,
devine tot mai frumoasă. Și mai presus de toate, mă simt iubit.
CHRYSILLA -Iubitul meu, îti mărturisesc că eu nu doresc să fiu împărțită cu nici o altă
femei, precum nici eu nu o să te pe tine împart cu nici un alt bărbat.
AXIUS -Scumpa mea , îți juc că îți voi fi credincios pentru eternitate!
CHRYSILLA -Dragul meu, am cerut și opinia tatei, nu ai vrea să intri în viața publică?
Să poți obține cât mai multe onoruri, cât și cât mai multe posturi?
AXIUS -Nu pot accepta așa ceva! Nu am suficientă putere, de fapt, eu am nevoie de un
asemenea om. Iar gloria de multe ori oferă mai multe primejdii decât mulțumiri! Tu nu ști
pilda lui Germanicus, iar invidiezi în vreun fel soarta Agrippinei?
LOLLIA -Draga mea fată, te îndrăgesc, și pentru tine aș interveni la împăratul Tiberius
pentru Axius.
CONSULUL CAMILLUS SCRIBONIANUS -Am aflat că a sosit de la Roma o delegație
de iudei cu o plângere împotriva procuratorului Pontius Pilatus care administrează de
șase ani Iudeea și Samariacu o severitate excesivă. Înainte de a primi delegația, am
vrut să te întreb dacă nu cumva Axius ar vrea să meargă la Ierusalim, în locul lui
Pontius, aș dori un răspuns până ziua următoare.
CHRYSILLA -Te implor, primește acest post!
AXIUS -Nici nu mă gândesc!
CHRYSILLA -Mă superi amarnic!
AXIUS -Înțelege-mă că nu am cum!
CHRYSILLA -O să sufăr mult timp pentru asta!
AXIUS -Nu am cum, nici prin mimnte nu mă gândesc la asfel de treabă!
CHRYSILLA -Am înțeles..
AXIUS -Dragostea ta și copiii, îmi sunt adevărata împlinire desăvârșită!
AXIUS -Bunul meu pedagog, pentru ca să pot să te răsplătesc, pentru tot ceea ce ai
făcut pentru mine, te eliberez din sclavie și tot odată te felicit!
UN PRIETEN -Nu am mai văzut un om mai trândav decât este Axius, este un exemplar
tipic al decăderii romane!
ALT PRIETEN -Eu unul, îl consider pe Axius, ca făcând parte dintre înțelepți, ce știe să
întrebuințeze viața spre binele său și al familiei.
UN LIBRAR -Ascultă bine ce îți spun, în acest volum, un filozof grec din Alexandria,
dezvăluie cuprinsul celor patruzeci și două de cărți ermetice egiptene, împreună cu
învățăturile dictate marilor preoți de către însuși Hermes Trismegistos
AXIUS -Myro, aș dori să știu despre impresia ta în legătura cu cartea aceasta!
MYRO -Nu găsesc nimic deosebit aici...
AXIUS -Însă,totuși, tu ce părere ai avea?
MYRO -Socotesc că autorul volumului nu poate fi un filozof, deoarece a îngrămădit
superstiții, prodigii și miracole pe care nu le iau în serios decât spiritele naive, eu cred
că, prin cartea aceasta, se urmărește doar o propagandă pentru cultul isiac.
AXIUS -O să dai seamă flagelatorului!
MYRO -Îmi cer iertare și vă implor să aveți milă, față de un libert ca mine și scuzați
obișnuința de a vorbi deschis, de fiecare dată cănd ați avut binevoința, de a-mi vă
exprima părerea cu privirea, la orice!
AXIUS -Îmi pare rău, pentru postura în care te-am pus, nu îmi pot explica ieșirea pe
care am avut-o, nu am o explicație plauzibilă, nici pentru mine, nu știu ce se întâmplă!
SERVILIA -Stăpâne...
AXIUS -Ce vrei?... Cine ești? Întreabă Axius buimac, parcă-ar fi văzut o fantomă.
SERVILIA -Servilia...
AXIUS -Servilia? Bâlbâie Axius, mai nedumerit.
SERVILIA -Sclava stăpânei Chrysilla Autronia...
AXIUS -Nu te-am mai văzut pe-aici, zice el, mereu încurcat.
SERVILIA -Sunt numai de trei zile în casa voastră, stăpâne. Am crescut în Patavium, pe
moșia ta, și am fost învățată de mică, meșteșugul, de-a servi pe stăpâna mea, când
vrea să se împodobească!
AXIUS -Ce vrei? O întrerupe Axius cu o asprime prin care caută parcă să se apere de
vraja ce-l înlănțuie.
SERVILIA -Chrysilla Auronia te vestește că...
AXIUS -Bine! Du-te, du-te! Strigă Axius, fără să mai aștepte să afle pentru ce a venit,
simte acuma că, de va mai sta în fața lui și de-i va mai auzi glasul, nu se va putea
stăpâni să n-o ia în brațe.
AXIUS -Servilia...
SERVILIA -Stăpâne...
AXIUS -Nimica... Du-te!
AXIUS -Servilia... Ce nume și ce apariție ciudată!
AXIUS -Desigur Chrysilla a trimis-o și poate pentru ceva important. Trebuie să merg, să
văd ce dorește Chrysilla!
AXIUS -Vreau să împac pe Chrysilla!
SARVILIA -Iar atunci, m-a alungat, fără nici o vină, stăpânul!
CHRYSILLA -Vai, Axius, nici n-ai vrut să asculți pe Servilia?
AXIUS -Tocmai citeam dintr-o carte, și eram ocupat și preocupat de studiu.
CHRYSILLA -Lasă, nu mai fi supărat pe ea.
AXIUS -Pleacă!... Pleacă!
AXIUS -Pleacă!
CHRYSILLA -De ce ești rău cu Servilia? Îi șoptește Chrysilla. E o fată așa de blândă.
Mi-e dragă ca o soră. Numai de trei zile o am și parcă am fi crescut împreună. De altfel
libertul tău favorit mi-a adus-o, ca să-mi facă o surpriză cu ea. În ziua căsătoriei noastre
a trimis poruncă la Patavium să crească pentru mine o sclavă și s-o învețe toate
iscusințele unei bune slujitoare... Cei de-acolo au ales pe Servilia, pe atunci o copilă.
Libertul voia să mi-o dăruiască în ziua când vom împlini zece ani de căsnicie. Și mi-ar fi
oferit-o de-acum o lună, dar sărmana fată a întârziat pe drum și apoi a mai ținut-o și
libertul ascunsă, câteva zile, să se odihnească, s-o pună la încercare, s-o îmbrace
înainte de-a mi-o arăta.
AXIUS -Are o privire atât de stranie, zice dânsul încet, desfăcându-se din îmbrățișarea
ei stăruitoare.
CHRYSILLA -Ți se pare, murmură Chrysilla cu alt glas, puțin vexată că avansurile ei nu
sunt luate în seamă. Apoi ce mai atâta vorbă pentru o sclavă. Dacă te supără vederea
ei, poruncește flagelatorului s-o bată bine, ca să te răcorești auzindu-i vaietele.
AXIUS -Nu, nu! Face Axius aproape îngrozit. Ar fi o nebunie să fie biciuită fără vină!
CHRYSILLA -Sau spune-mi că dorești și chiar azi o trimit înapoi la Patavium, să nu te
mai enerveze prezența eiîn casă! Adaugă femeia, în picioare, cu o mândrie rece.
AXIUS -Nu, nici asta! Se apără bărbatul, mai spăimântat. De ce să te lipsești tu de o
sclavă bună pentru un capriciu prostesc al meu? Nu, nu vreau! De altfel nu mă simt
prea bine și poate de aceea mă necăjesc toate nimicurile.
AXIUS -Și tocmai ar trebui să plec la Antium, unde pare să se fi întâmplat ceva, căci mă
cheamă mama, adaugă, după o mică pauză, cu un oftat de ușurare ca și când ar fi
scăpat dintr-o primejdie.
CHRYSILLA -Te rog, să nu pleci, să nu te îmbolnăvești mai rău, să trimiți un libert. Axius
se încurcă și nu contenește să se uite în ochii ei:
AXIUS -Bine, bine... Să mai vedem!

p5
Personaje: Axius, Chrysilla, Servilia, Lollia, Nonissa

*Axius porni pe Via Suburana.

A: As intra la vreo curtezana, sa-mi alung in patul ei chipul obsedant al sclavei. Nu

inteleg de ce o sclava ca toate celalalte ma tulbura atat de tare. Servilia nu este mai
frumoasa ca Chrysilla si nici barem interesanta. Numai in ochi ii intalnesc o licarire
ciudata. Trebuie sa plec departe! Departe de ispita…

*Ajunse tarziu acasa. Ducandu-se la culcare, se intreba unde o fi dormind Servilia. O

visa toata noaptea: erau numai ei doi, in toata lumea, uniti intr-o fericire divina.
Se trezi abatut.

A: Oare unde e Servilia, si ce face? Oare a mancat? A dormit bine? Trebuie s-o uit,
chiar daca in inima ma macina dorinta de a o vedea. O sa-mi iau gandul de la ea prin
lectura.

*… ajuns in biblioteca deschide o carte, insa nu se poate concentra, in fiecare rand ii

zambesc ochii Servilia, ca o mustrare ostenitoare. Decise sa plece cateva zile la mama
lui pentru a lua o
pauza de la tot zbuciumul provocat de sclava misterioasa.

L: Fiule, bine ai venit! Mi-a fost atat de dor de tine! Ce ganduri te apasa? Pari tulburat

A: Mariajul meu cu Chrysilla era cel mai frumos lucru care mi s-ar fi putut intampla. Mi-a
daruit niste copii minunati, cu fiecare nastere a devenit tot mai frumoasa si ne-am iubit
din ce in ce mai mult, insa acum o vreme a primit cadou o sclava crescuta pentru a o
servi si a avea grija de fiecare dorinta a ei. E ceva la fata asta care ma atrage si ma
inspaimanta in acelasi timp. E ca o ispita adusa de diavol pentru a ma face sa cad in
pacat si sa imi stric casnicia. De cand a aparut ea sotia mea imi pare banala si
neinsemnata.
L: Dragul meu, asa ceva nu se poate intampla. Onoarea ta si a norei mele ar fi patata
daca s-ar afla ca ai fost atras de alta femeie. Groaznic! Cred ca ti-a facut farmece!
Trebuie sa mergem de graba la baba Nonissa, mestera in vraji si descantece!
*Odata ajunsi la batrana vrajitoare, aceasta incepe un descantec si ii prepara o licoare
N: Bea de trei ori din aceasta zeama afurisita si amara ca fierea statuta. Tot asa sa ti se
scarbeasca inima de farmecele negre ale sclavei blestemate, precum ti se scarbeste
gura de bautura asta!
L: Multumesc, baba Nonissa! Fara tine fiul meu ar fi cazut in pacat. Fiule! Cum te simti?
Mai esti subjugat de dorinta pentru diavolita aia?
A: Nu, mama. Iti multumesc pentru ajutor.
A:(de o parte fara a fi auzit de cele doua) In ciuda descantecelor, ma simt ca pe spini.
Ce sa mai fac? Stiu! E nevoie de o ruptura lunga. Oricum planuiam de mult sa fac o
calatorie in Orient. Calatoria aceasta poate sa ma salveze de boala ce ameninta sa-mi
distruga viata.
*Cum sosi la Roma incepu a planui calatoria ce avea sa dureze o perioada foarte
indelungata.
A: Chrysilla, trebuie sa vorbim. Am decis sa fac o calatorie pe care o planuiesc de foarte
mult timp, in Orient. Grecia, Asia Minora si sfarsind cu Egiptul.
C:Ah, ce minunat o sa fie! O sa vedem atatea lucruri frumoase, de care doar am auzit,
si n-am visat niciodata ca o sa traiesc sa ajung acolo! O sa-mi cumperi bijuterii de care
niciuna dintre femeile avute de la Roma nu au! Abia astept! O sa o iau si pe Servilia, sa
ma ajute sa ma imbodobesc!
A: Ce podoabe, ce bijuterii si ce Servilia? Chrysilla, tu nu mergi, si in niciun caz Servilla
nu merge! (de o parte) sotia mea plictiseste, e numai vina ei ca trebuie sa ma feresc de
Servilia
*Servilia intra neanuntata in timp ce Chrysilla plange si il roaga sa o ia in excursie
A: (de o parte) Doamne cat de frumoasa e! Trei zile fara sa o vad, au parut o eternitate!
Vreau sa ii aud glasul, sa o mangai si sa o tin la pieptul meu. Cat de enervanta e
Chrysilla!

A: (racnind) Flageratorul! Sa vie Flageratorul!

Douazeci de vergi pentru Servilia! Indata!

C: (la picioarele lui) Axius, iart-o! Axius! N-a mai fost biciuita niciodata!

*Flageratorul apuca de brat pe S ii smulge tunica, o bicuie, C urla si roaga sa se

opreasca, S tipa, apoi odata ce face contact vizual cu A nu mai plange.

C: Iart-o! Iart-o!
Dupa cateva lovituri, Axius, desteptat parca dintr-o ameteala, mormai:

A: Destul!
*fuge in casa si plange amarnic
*in aceeasi seara intovarasit doar de Myro si doi sclavi pleaca in Orient

*calatoria dura aproximativ un an. In acest timp se opri la diferiti oracoli de unde primi
mesaje de tipul: “Fereste-te de puterea mainilor tale!” ; “Eros e zeul zeilor!”

Poposind in Memphis, merse la mormintele Faraonilor. In orasul vechi, printre ruine, se

simti ca acasa. Nu ii venea sa mai plece. Din primul moment avu impresia ca mai
umblase pe aici. Simtamantul acesta era cu atat mai ciudat cu cat se imperechea cu un
dor sfasietor de Servilia. Printre coloanele rupte ii aparea mereu, ca o falfaire eterica,
privirea ei ademenitoare si mustratoare. Il chinuiau remuscari: de ce a pus sa fie
biciuita? Loviturile parca ii sfasiau inima. Auzea uneori suieratul nuielei si zgomotul
carnos cand atingea trupul fecioarei.
Dupa o luna se imbarca pe o corabie egipteana si porni spre sud. Impresia ca cunoaste
locurile continua. La Abydos zabovi zece zile, simtindu-se foarte bine, visand mereu pe
Servilia, odata chiar sub infatisarea unei printese egiptene.
Ajuns acasa Chrysila il intampina cu o izbucnire de lacrimi, imbratisandu-l

C: Axius, iubitul meu, bine ai venit! (plangand si razand de bucurie)

Axius statea nemiscat si cauta cu privirea pe cineva

A: unde e Servilia?

( Chrysilla copleșită de bucurie, auzi intrebarea numai ca prin vis si totuși o simți în
inimă ca o împunsătură de pumnal. Iși curma brusc efuziunile de iubire și ridica ochii în
ochii lui. Văzând privirea aceea stranie se retrase instinctiv. Din privirea lui înțelese
deodată tot. Ca o rază de fulger privirea aceasta evocă în sufletul ei crâmpeie din trecut
care acum dobândea o înfățișare nouă:Ura lui nemotivată pe Servilia, biciuirea sclavei,
călătoria însăși. In urechi răsună mai clară întrebarea lui Axius parcă i-ar fi repetat-o, și
simți o primejdie care îi pune în cumpănă toată soarta. Ingrijorarea lui a făcut să
ghicească răspunsul ce se cuvine să îl dea)

C: Servilia? (Murmura cu dispret) Hm!

Pleca in casa.

A: Unde este totuși Servilia? De ce n-a apărut? Poate că nu mai e aici. De ce nu

răspunse Chrysila? A spus ceva. Glasul ei era înspăimântător. S-a întors cu spatele
foarte hotărâtă și a plecat… ahhh
( alerga disperat după soția sa. în dormitor la picioarele patului servilia se zvârcolea cu
fața în sus plângând. La câțiva pași alături Chrysila o privea rece, mulțumită, cu pumnii
strânși. Auzind pasii lui Axius, întoarse ochii spre el și zise sfidator:)

C: Iata pe Servilia!
Axius o se arunca urland de durere pe jos

A: Nu muri, iubita mea Servilia, nu muri! Luandu-i capul in maini si privind-o

S: Nu am niciun regret ca voi muri. Nu am simtit ca traiesc pana cand nu te-am vazut
pentru prima oara. Chiar daca tot ca ai facut a fost sa ma chinui, doar privindu-te
sufletul meu era linistit. Te-am asteptat un an, iar acum ma bucur ca te-am vazut o
ultima oara inainte de a muri. (Se inmoaie :))) )

A: Nu muri…
( Smulse pumnalul sigur ca asa o va salva. Pe tunica Serviliei se ivi o pata rosie. In
ochii ei se mai citi putin fericirea dar apoi se stinse.

A: o striga pe nume pana o da in plans

Apoi se rasfrange asupra Chrysilei. Se lupta putin dar apoi o lasa in pace simtind ca
nimic nu mai are rost.
(Axius se uită curios în jur de parcă era prima oară când vedea lumea cu adevărat.
Dădu drumul pumnalului în apă, apoi se dezbrăcă și intră în apă. Bajmbaind cu mâinile
pe fundul bazinului dădu peste pumnalul care pândea acolo. Il scoase deasupra apei și
îl privi un răstimp cu mirare întrebându-se ce caută pumnalul aici. Tăișul era spălat cu
stropi lucitori care ca niște diamante. Apoi ca și când si-ar fi adus aminte deodată își
deschise vinele foarte liniștit cu vârful de argint întâi la brațul stâng cu mâna dreaptă,
apoi la brațul drept cu mâna stângă, și așeză pumnalul pe marginea bazinului. Intinse
picioarele si se relaxa.)

Capitolul V
Maria

POEZIA DE INCEPUT
[Si deodata miscarea reincepu ca o coborare vijelioasa. Poarta timpului se deschise si
caderea continua in linie]
POEZIA DE INCEPUT
1
Hans fu botezat imediat in a doua zi de la venirea sa pe lume, in bazilica manastirii.
Crescu oropsit de toti, fiindca era slabut si fara spor la munca.
Cand a implinit treisprezece ani, intr-o duminica de primavara, tatal sau il lua de mana
si pornira impreuna pe drumul cu multe cotituri ce suie din satul Odenhain spre
manastirea Lorsch. Hans cunoaste bine calea. O batuse de multe ori, manand vitele la
pasune, insa niciodata nu ii tremura inima ca azi. Portarul, calugarul, il cunostea pe
Michel Boeheim , slujitor pe pamantul manastirii.
[ ii lua mana si i-o saruta si-l intreba prieteneste, de sanatate]
[Taranul a inceput a zice cu belsug]:
• Am venit ca sa dau pe Hans la manastire, c-as vrea sa-l fac negresit calugar.
[calugarul mandru de sine clatina din cap]:
• Ehe, s-au dus vremurile cand oricine se putea calugari. Totusi te sfatuiesc sa
vorbesti cu adevaratul stapan al manastirii, celariarul.
Descriere: Celariatul Primin era un calugar gras, roscovan.
[vazandu-l pe Michel, se rasti]:
• Ce vrei, Michel? Nu cumva ai venit si tu la pomana cu cersatorii si ologii? Sa-ti fie
rusine, Michel! Mare rusine! Se vede ca Satana va impinge pe toti numai la
blestematii!
[drept raspuns, taranuse grabi si ii saruta mana, zicand catre copil]:
• Ce stai, Hans? Saruta frumos mana preasfantului.
• Spune, ce doresti, Michel, spune degraba, ca, vezi bine, eu n-am nici duminica,
nici sarbatori, ca toti crestinii...
• Dumneze mi-a daruit cincisprezece copii, viata e grea, multe pacate s-au abatut
asupra oamenilor sarmani, a venit vremea sa ne gandim si la cele sufletesti mai
cu nadejde.
Asa ne-am sfatuit si ne-am socotit, sa daruim pe Hans bunului Dumnezeu, sa se
roage si el pentru noi. Si acum e copil sfant, inca de cand a deschis ochisorii in
lume, si plapand, si supus, tocmai cum se cade sa fie slujitor celui Atotputernic.
Ca maine treccei sapte ani pana se implinseste sorocul judecatii din urma si cel
putin sa nu apuce ziua cea mare fara pic de aparator in fata Mantuietorului.
• Ce judecata din urma, narodule? [se infurie calugarul]. Ati inebunit rau, Miche!
Unde vezi tu safrsitul lumii?
• Apoi sa ne ierti, pre sfinte, asa merge vestea prin prostime.[spuse cu umilinta
taranul]
Ca daca se implinesc o mie de ani de la venirea Mantuietorului, lumea asta
pacatoasa, trebuie sa pieara si sa inceapa judecata tuturor, asa zice ca scrie la
 Sfanta Scriptura. Sfarsitul e aproape, se arata pana si orbilor prin razboaie,
molime si blestemati si saracie
• De cati ani e copilul? [intreba calugarul in timp ce il examina pe Hans]
• Raspunde, Hans! Sa nu-ti fie rusine Hans! Raspunde frumos, ca doar esti baiat
mare si cuminte.
• La Pasti am implinit treisprezece.[spuse copilul cu glas cald si privind drept in
ochii celariarului]
• Si poftesti aievea sa slujesti cu frica pe Dumnezeu si numai pe Dumnezeu?
• Dumnezeu vrea si Sfanta Fecioara.
[Michel nu ezita, vine mai aproape de calugar si ii sopti]:
• A spus de multe ori maica-si, ca mie n-a indraznit, ca eu n-am vreme sa ascult
palavrele copiilor, ca, i s-ar fi aratat mereu in vis Domnul nostru Isusu Hristos, in
haina alba pana-n pamant si cu coroana de raze pe cap si cu semnele cuielor la
maini si la picioare, si l-a mangaiat pe obraz, uite-asa, si i-a zis: Vino dupa mine!’’
[calugaru incepe sa se inchine in fata copilului ca in fata unei minuni]
• Bine, bine sa mergem la...[spune calugarul fara a termina]
[cei trei ajung in locuinta Abatelui care statea in genuchi si se ruga, acesta rosti]:
• Benedictus qui venit in nomine Domini!
[fiind cuprins de spaima, calugaru se puse in ghenuchi si zise]:
• Parinte, a venit un copil sfant in mijlocul nostru...
[Michel inghenunche si el si ii sopteste copilului]:
• Aide, Hans ingenuncheaza frumos, sa vada preasfantul cat esti de cuminte.
[ Abatele ca si cand n-ar fi auzit nimic isi continua rugaciunea pana la safrasit, apoi
se intorsese intrebator spre cei trei. Hans pare ca il stie de undeva, se apropie, ii
saruta mana si rosti rugator]
• Tata...

[anu trecu greu pentru Hans si se simtea din ce in ce mai sfarsit]

• Ma dor genuchii, nu mai pot, singuratatea asta ma doboara, nu mai pot...As vrea
sa evadez din aceasta lumea, regtele ma incearca din greu iar amintirile ma
rascolesc. Ma simt ca ingropat de viu intr-o cripta straveche. Sa ma fereasca toti
Sfantii si Atotputernicul!
[mai trecura sapte saptamani]
 • Am fost mutat aici, intre alti novici, si sunt atat de zgomotosi si indiscreti ma simt
de parca m-as fi coborat in purgatoriu. Intrebarile lor necuvincioase imi raneau
sufletul.
• Vocea multimii: Cine sa te ia pe tine , cine are nevoie de o gura in plus la
strachina?! Cine are nevoie?! I-ati progenitura, coate goale, si du-te in lume cu
ea!
[Celariarul apare in scena si rostest puternic ]:
• Magistrule, ti-l recomand pe Hans! Ca pe un sfant care a vorbit cu Mantuietorul.
[acesta este sceptic cu privere asupra vedeniilor mistice]
[pentru calugar, Hans este o mandrie si chiar se sfatuieste cu restul calugarilor ce nume
sa ii dea]
• Ce nume sa ii dau acestui tanar?
• Poate... Chroudegenu sau....
[magistratul]:
• Stiu, ii voi spune Lollus! Cel ce care a slujit in fata imparatului Carol cel Mare.
[Celariarul]:
• Cred ca mai degraba i-sar potrivi Adeodatus.

[duminca,inaintea ceremoniei legamantului]

• A venit si ziua aceasta. Familia mea se afla aici pentru a-as lua ramas bun de la
mine. Gata, aici voi ramane, inchis pana cand voi tace pe vecie. [cu o voce usor
ingrijorata]
[calugarul]:
• De-acum Hans e ca si mort pentru voi! E numai a lui Dumnezeu si al nostru.
[Michel zambi si murmura incruntat]:
• O-m avea viata mai usoara pe lumea cealalta, acum ca Hans v-a slujii pe vecie
Bunului Isus Hristos.
[ceremonia este efectuata].
P 3-4
(Margareta): -Hans!
:- Nu ma mai cunosti, Hans? Ii zise fata cu un suras de mirare. Margareta …. A lui
Hippler …. Nu tii minte cand imi pierdeam vacile prin padure?
Adeodotus nu auzea nimic. Privirea lui se framanta pe sanii ademenitori si pe buzele ei
umede care , vorbind si zambind parca-l dojeneau si-l chemau. Incerca sa plece ochii
inabusise ispita clocotitoare. Nu izbutea .Si fata ciripea mereu:
-Sti, Hans,acum patru ani , cand a venit moartea cea neagra , noi am fugit in lume si
am stat doi ani departe intr-un tinut unde-s munti si paduri .Mult am patimit pe
acolo,vai de sufletele noastre ,dar pe urma ne-am intors acasa . Si acum tata vreasa sa
ma marite cu Wendel,il mai ti minte ? Oamenii ,prin sat,spun ca tu esti un adevarat
sfnt ,zau,asa vorbeste lumea.Se zice ca ai facut si minuni.Apoi daca ma marit , sa sti,
Hans,ca ….
Calugarul Hans isi dadu seama ca se pierde.O clipa de va mai asculta glasul ei si nu-si
va smulge privirea de pe sanii ei ,are s-o ia in brate ,sa o omoare in sarutari.Cu o
sfortare cumplita inchise pleoapele si ingana ragusit,desperate:
-Piei,Satano!...Satano!.... Satano!....
Incepu sa alerge nebuneste , cu pleoapele stranse,cu inima ingrozita ,sa scape din
vraja pierzaniei.Nici nu cuteza sa se mai uite inapoi ca si cand i-ar fi fost frica sa nu-l
intoarca ispita.
In tacerea chiliei se batu pumnii in piept ,implorand sprijinul Domnului impotriva
Diavolului care incearca sa-i zdruncine cuviosia.Pe cand se ruga insa ,prin inima ii
umbla ca un talhar ,regretul ca barem n-a sarutat pe Margareta.Uluit ridica ochii spre
icoana Maicii Sfinte dar si ea parca-l mustra: de ce n-a sarutat-o?
(Adeodatus:)
-Uite ,calugarasul, cum s-a tavalit ca un purcel printre purcele!
-Abatele ….sfantul…..Lorsch…..
(copatimitorul:)
-Ei sarmanul Kemten! A ramasa tot cu nalucile pioase.
(Arhiepiscopul:)
-Spune-I abatelui tinere sa fie linistit! Nu a sosit inca sarsitul lumi.
(Adeodatus:)
-Vii sa ma ispitesti , Diavole , sub chip de om ?
(Calugarul:)
-Am fost si eu ca tine iar acuma ita-ma mai ticalos ne-vrednic sa ma alinte lumina
soarelui.
(Noul abate:)
-Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce vorbeste ! Bolborosi Adeodatus auzind vorbele abatelui
care I se pareau un sacrilegiu .
(Adeodatus:)
- Nu v-am spus ca n-are sa fie nimic ?
-Cand se vor implini 1000 de ani de la invierea Mielului nu de la nastere! Isi zise cu
incredere . Mila Domnului este nemarginita ! Iata trezeci si trei de ani pentru pocainta
deplina a oamenilor!

partea 5 și 6

În urma unui conflict cu abatele mănăstirii, care îi socotea zbuciumările pioase drept
exagerări și prefăcătorii, Adeodatus îl afurisi pe acesta în fața mai multor frați și își luă
icoana cu gândul de a pleca în lume.

La Roma, într-o cămăruță întunecată, așezat în fața icoanei

Adeodatus
Domine, Jesu, Rex pie, Rex clemens, Pie Deux

Fecioara îi zâmbi. Și zâmbetul fu atât de ispititor, încât Adeodatus începu să sărute

pierdut icoana, fără să să-ș dea seama că patima lui ar putea fi necurată.
Adeodatus începe să plângă amarnic.

Adeodatus
Satana m-a biruit! Am murdărit chiar Icoana Fecioarei Maria.
Îmi voi biciui trupul și nu voi mai cuteza să privesc icoana.

Trei nopți la rând, Adeodatus se trezește din somn în urma unui vis.
Visul nelegiuit îi lasă niște cuvinte în minte pe care acesta le murmură

Adeodatus
Eu sunt perechea ta adevărată, numai eu
 Adeodatus
Îmi pot vedea prăbușirea. Am fugit din Roma de parc-aș fi săvârșit toate crimele lumii.
Dacă dragostea mea pentru icoană este, de fapt, idolatrie? Punându-mi în ea toate
speranțele de mântuire păcătuiesc statornic împotriva Sfintei Treimi. Poate că e chipul
cioplit de care Domnul a poruncit să ne ferim.

Adeodatus donează icoana unei bisericuțe, însă se întoarce să o ia înapoi.

Adeodatus
Trei zile am stat fără icoană și m-au încercat numai gânduri de sinucidere.

După multă vreme Adeodatus primește o chilie la o mănăstire.

În prima noapte este trezit de coșmarurile sale.

Adeodatus
Diavolul mi s-a arătat în vis! Încerca să-mi fure icoana!
Am încremenit de groază când i-am văzut ochii roșii, buzele lătărețe, colții de câine..
Cu niște degete ca ghearele mi-a apucat piciorul și mi-a strigat rânjind.....Ești al meu!
Am să mă adâncesc în rugăciune. Mă-ncred în Dumnezeu că mă va scăpa de urgia
Diavolului.

Pe parcursul următoarelor luni, Diavolul i se tot arătă lui Adeodatus.

Adeodatus
Satana mi se arată necontenit. Mă ademenește mereu până și în biserică. Stă cățărat
pe ziduri și-mi rănjește. Dar nu-mi mai e frică. Mă închin cu ăncredere, iar Diavolul fuge
scrâșnind mănios.
7

Vremea ploioasa continua pana la sfarsitul lui februarie. Lumea astepta zapada. Venira
insa niste calduri nabusitoare, parca, in locul iernii, ar fi sosit vara pe pamant. Campurile
si padurile invezira. Apoi intr-o noapte, in postul Pastilor, se porni o ninsoare cumplita.
Dimineata zapada era de doi coti.
ADEODATUS[catre calugari]:-Semnele se inmultesc! Chiar vremea si-a iesit din fagasul
obisnuit, pentru a deschide ochii oamenilor si a-i intoarce pe calea pocaintei.
Prin zapada aspra cobora in satul Odenhain sa propovaduiasca mantuirea apropiata si
sa intareasca sufletele sovaitoare. Taranii speriati de schimbnarea vremii il ascultara cu
umilinta, incat inima lui se umplu de bucurie. Isi puse in gand sa mearga zilnic intre ei,
sa-I mangaie. Si se tinub de vorba. Oamenii insa se obisnuisera cu iarna ce incepuse
cand altadata venea primavera. Murmurau cand Adeodatus le zugravea in culori
strigatoare sfarsitul pamantului. In cele din urma, un taran batran ii si spuse cu un fel de
imputare
UN TARAN:-Asa ne-au ametit calugarii si acum peste treizeci de ani si lumea-i tot lume!
MARGARETA HIPPLER:-Dar daca o fi si acuma vreo greseala in socoteli?
Ajunse sa nu-l mai asculte nici copiii, ba unii rautaciosi asmuteau cainii asupra lui cand
voia sa intre in ograda cu vestea Domnului. Deceptiile nu-l descurajau. Isi zicea ca
puterea Diavolului descatusat e atat de mare, ca rataceste mintile cele mai agree.
Trebuie multa rabdare celui ce vrea sa-I smulga prada din gheare. Asa, dupa ce fu
alungat din satul sau natal, isi urma invataturile in satele vecine, fara preget, huiduit si
batjocorit si bucuros ca poate suferi pentru marirea Sfintei Treimi. Seara se retrease in
chilie, dorea sa petreaca penultima noapte a lumii rugandu-se. Toata noaptea gemu
datorita oboselii, iar somnul ii fu greu, fara vise. Un calugar din chilia vecina, care ii
auzise vaietele, il intreba a doua zi daca nu e bolnav.
ADEODATUS[zambind trist]:-Numai cand se imbolnaveste sufletul, numai atunci e
pimejdie.
Toata ziua de sambata o petrecu in chilie. I se nasteau intrebari in minte pe care le
izgonea zicandu-si:
ADEODATUS[siesi]:-Ziua de maine nu va mai fi. Si daca totusi va fi? Eu sunt pregatit
pentru orice va orandui Domnul. O viata intreaga m-am luptat impotriva Satanei si l-am
biruit.
Astepta infricosat intunericul noptii din urma. Cazu in genunchi, cu fata spre usa, sa
vada cum se va innegri ochiul de lumina. Cu cat se ingrosa intunericul, cu atat inima lui
se umplea de mulcomire increderii. Batu trei sute de matanii, dar pana sa le termine,
vazu cum toata chilia se lumina si chiar Maica Domnului cobora din ceruri, insotita de
mii de ingeri inaripati. Fecioara incepu sa mearga inspre el, iar Adeodatus inchise ochii
pentru a primii atingerea mantuitoare. Deodata, auzise un ras malefic, iar cand deschise
ochii il vazu pe Necuratul. Incerca sa-si faca semnul sfintei cruci, dar mainile ii erau
imnpietrite.
SATANA:-Ma cunoisti, Hans?...Eu sunt, Hans! Eu, cel mai puternic, peste cei puternici,
imparatul imparatilor, stapanul pamantului!
[Calugarul izbuti sa intoarca capul spre icoana, dar diavolul ii oprestre miscarea]
SATANA:-Pe m\Maria o cauti, Hans? De ce n-ai cautat-o aievea pana azi? Ti-ai pierdut
viata impotrivindu-te vointelor mele, in loc sa o urmaresti numai pe ea! N-ai iubit
niciodata, nefericitule, si doar nimic nhu-I mai pretios in lume ca iubirea femeii! Acuma
ai sa mori si simti ca ai trait in zadar. Glasul se topi in intunericul chiliei ca o soapta de
iubire. Calugarul se prabusi la pamant, cu icoana sfanta in brate.
Sufletul, ca o tremurare luminoasa, se inalta vertiginos prin sfere tot mai transparente.
Urme de senzatii straine se rasfirau din constiinta pura ca niste fulgi care ingreuneaza
plutirea, in singuratatea nemarginirilor.
Apoi, peste usurarea sufletului se asternu apasarea asteptarii dincolo de timp si spatiu.
Sperantele lumilor se incrucisau in constiinta, intr-un echilibru dureros.
Cumpana destinelor unea si despartea existentele in liniile infinitului.

CAPITOLUL VI
YVONNE
SCENA FARMACIEI I
INTRODUCERE: Linia destinului se intindea intre doua lumi. Echilibrul tremurator
cumpanea, in constiinta pura, sprantele. Si asteptarea se lamuri intr-o miscare continua
spre o tinta noua.
Sufletul plutea pe linia lumii ce se deschidea in planuri multiple. Nemarginirea spatiului il
cuprinse in vartejul timpului. Constiinta se zbuciuma in transformari tot mai grele, se
rasucea si se subtia.
Ca o palpaire sfioasa, sufletul se mladia mereu.
Apoi constiinsta se topi intr o forma noua, o licarire infima intr un intuneric nabusitor…
(Duhem este in farmacie, aranjand marfa)
POVESTITOR: Gaston Duhem deschise ochii asupra lumii in Rue des Rapporteurs, in
farmacia L`Etoile Bleue, din vechiul oras Arras, aflata de 70 de ani in acelasi loc.
Duhem era mare admirator al stiintelor, citea uneori si statea mereu de vorba cu vecinii
si clientii care-l socoteau un om superior. Nasterea lui Gaston, fiul sau, in al 13-lea an
de casnicie, il indeamna sa studieze problema educatiei,fiind hotarat sa si creasca
odorul in cat toata lumea sa-l invidieze.
( intra Flavigny, iar Duhem ii spune ca a citit cartea, plin de entuziasm)
FLAVIGNY: Bonjour, prietene Duhem!
DUHEM: Ce bine ca te vad! Am sa-ti dau o veste minunata…cel putin pentru mine.Am
citit cartea, doctore Flavigny! Este fascinanta! Rousseau este un savant incomparabil!
In ciuda tuturor prejudecatilor, il voi educa pe Gaston dupa preceptele inteleptului autor.
(Doctorul rasfoieste cartea)
FLAVIGNY: O astfel de educatie vrei sa-I oferi copilului tau, Duhem? (uitandu-se
dezgustat ) Esti lipsit de consecventa! Un adevarat spirit stiintific nu se poate impaca cu
ideile simpliste din…cum ii spune? Emile?
DUHEM: Doctore…n-ai inteles nimic din cartea asta?( dezamagit) Deosebirea dintre
tine si Rousseau e numai aparenta!
FLAVIGNY: Incredibil! Tu, Gaston Duhem, prietenul meu de-o viata, urmezi preceptele
lui Rousseau? Nu-mi vine a crede! Te las, sa ai o zi pliiiina de Rousseau! (pleaca
arogant,fiind nemultumit de alegerile lui Duhem).
POVESTITOR: Discutiile continuara luni de zile, aruncand o umbra de raceala peste
prietenia lor veche, inchegata din inclinari si interese comune.
DUHEM: (inversunat) Si ce daca toata lumea va fi impotriva mea? Il voi creste pe micul
Gaston exact dupa principiile lui Rousseau. Sotia mea, careia…nu prea i-a placut
scoala…il va initia in lumea spiritual, iar eu ii voi sadi preceptele propavaduite de
maretul autor. Gaston este la cea mai buna scoala catolica din oras, unde ii predau
calugarii benedictini. Sigur va ajunge un mare invatat.
(intra sotia lui Duhem)
SOTIA: Dragule, azi, cand l-am luat pe Gaston de la scoala, profesorul mi-a spus ca
micutul e plin de sperante. Ce am putea face?
DUHEM: Stiu! Am putea sa-l facem preot! Asa ii va incanta pe toti credinciosii prin
Sfanta Scriptura.(entuziasmat)
SOTIA: Ce idee inspirata! Cred ca ar fi meseria ideala pentru el!
(se incheie scena. Cei doi pleaca fericiti pentru ca au gasit solutia)

SCENA CASEI II
POVESTITOR: Dupa cativa ani,cand baiatul abia ce implini varsta de 15 ani,
incepusera sa vina reclamatiile din partea scolii.
(intra in scena Duhem cu sotia lui. Duhem este foarte maniat, iar sotia lui incearca sa-l
calmeze)
SOTIA: Vom discuta cu el si vom rezolva problema.
DUHEM: Gaston! (furios)
GASTON: Oui, papa?
DUHEM: Ai ceva sa ne spui?
GASTON: Referitor la?
SOTIA: Gaston, mai bine nu mai lungim discutia. Eu si tatal tau suntem ingrijorati in
privinta atitudinii tale in cadrul scolii. Cum ai putut sa ii insulti pe profesori?
GASTON: Dar nu a fost asa cum credeti voi…
DUHEM: ( fruios ) Nu a fost asa cum credem noi? Atunci explica-ne tu ce ai vrut sa spui
prin ,,ECRASEZ I`INFAME,,. Chiar vrei sa fii eliminat din scoala?
GASTON: (incercand sa-si explice nevinovatia) Papa, a fost doar un joc stupid. Am tras
la sorti cine va face aceasta provocare, iar soarta m-a desemnat pe mine( spuse el
amuzat).
DUHEM: Si nu ti-e teama ca te va bate Dumnezeu? ( facandu-si cruce)
GASTON: Cum sa ma bata cineva care nu exista? (raspunse cu o seninatate glaciala)
SOTIA: Gaston!!! Ce sunt aceste cuvinte necurate? (se inchina si se roaga pentru
iertarea cuvintelor lui Gaston).
DUHEM: Sotie, te rog lasa-ne sa discutam ca de la tata, la fiu.
(sotia paraseste incaperea plangand)
GASTON: Papa, nu are rost sa ne mai ascundem! Ti-am citit cartile pe ascuns, imi pare
rau pentru asta, insa am aflat ca esti ateu, iar acele scrieri m-au facut si pe mine un
ateu convins!
DUHEM: (nervos)Cum poti sa spui asa ceva? Niste carti nu trebuie sa iti schimbe
viziunea despre Dumnezeu! EL chiar exista! EL ne-a ajutat mereu! Nu ti-e rusine sa-l iei
in rasp e Dumnezeu? Fii atent la mine, fiule! Te voi muta din scoala aceea! Ma auzi? Te
vei despartii pentru totdeauna de grupul tau vicios de prieteni! Tine minte aceste
cuvinte: CEL CE TE INDEAMNA LA RELE SI-TI PUNE BETE IN ROATE, NU TI-E
PRIETEN!
GASTON: (suparat si dezamagit) Papa, nu e drept!
DUHEM: Am incheiat orice discutie! Poti pleca!
(Gaston pleaca maniat)
DUHEM: Regret ca m-am Laudat, Doamne, ca nu cred in tine…nu asa voiam sa-mi
calce Gaston pe urme…
(se inchid luminile. Se incheie scena)
SCENA SCOLII III
(intra in scena Gaston alaturi de colegii lui. Cand povestitorul rosteste despre fratii R.
acestia vor intra in scena si se vor saluta cu Gaston prieteneste, foarte entuziasmati.)
POVESTITOR: In noua scoala, Gaston isi face prieteni noi, insa nu poate renunta la cei
vechi. Toti il iubeau pentru firea lui deschisa si il respectau pentru ca era mai intelingent
decat toti. Mai legat se simtea, insa, de fratii Robespierre cu care a copilarit ,infruntand
impreunapana si varsatul de vant al lui Maximilien,care aproape i-a adus moartea.
GASTON: Cum te mai simti, amice?
MAXIMILIEN: Sunt bine, prietene, sunt bine! Am facut un tratament si mi-a trecut. Ma
invinge pe mine un varsat de vant? (amuzat )
GASTON: Pai nu, prietene!...M-am gandit! Vreau sa ma fac avocat pentru a lupta pentru
libertate si umanitate !
MAXIMILIEN: Si eu la fel !
AL DOILEA FRATE: Te vei casatori cu sora noastra,Charlotte, nu ?(spuse el
entuziasmat)
GASTON: Bineinteles! (Increzator)
( Se incheie scena. Cei 3 pleaca. Apar in scena DUHEM si DOCTORUL FLAVIGNY)
DUHEM: Daca Gaston nu vrea sa urmeze taina preotiei, macar sa fie urmas in farmacia
parinteasca…
FLAVIGNY: De ce nu ar studia tanarul medicina, indefinitiv o stiinta mai nobila?
DUHEM: Insinuezi ca arta farmaceutica nu este nobila ?
F.: Fie cum zici! Eu voiesc sa ii incredintez mana fiicei mele, Antoinette, fiului tau,
Gaston. Ii voi darui chiar si pacientii mei, daca va urma medicina.
D.: Si cu farmacia cum ramane…?(ingandurat)
F.:(surade siret) Farmacia o va pastra si ma voi asigura chiar eu ca isi va lua un ajutor
ieftin, dar harnic.
D.:Suna foarte bine! (se da de-o parte si vorbeste catre public. F. incearca sa auda, dar
nu reuseste) Gaston, medic si farmacist? Ar fi minunat. Toata averea lui F ii va reveni
fiicei lui,adica, mai pes curt, lui Gaston ( entuziasmat).Perspective mai stralucite pentru
viitorul baiatului nici nu se pot inchipui. E certat cu religia, iubeste stiinta, tocmai bine!
F.: Ce tot vorbesti acolo?
D.: Nimic, doctore. Socoteam ca ar fi bine sa discut si cu fiul meu, mai intai.(se schimba
la fata, lasand impresia ca este ingandurat).
F.:Stai fara grija! Te las sa vorbesti cu fiul tau si-mi dai de stire! O zi frumoasa!
D.: Te salut, drag prieten!
(F. pleaca)
D.: Gaston? Unde esti fiule? Am sa-ti dau o veste minuata( catre public)
GASTON: (din culise)Acum, papa.(intra in scena) Ce s-a intamplat?
D.: Gaston, fiule, te vei imbogati. F. iti va da mana fiicei lui, iar cand vei deveni medic vei
avea pacienti garantat din partea lui.(Gaston incearca sa intervina)Iar pe langa asta, vei
mosteni si toata averea doctorului.
GASTON: Dar, papa, acesta nu este telul meu. Idealul meu este de a deveni
emancipatorul celor ce tanjesc in intunericul robiei.(incantat)
D.: Fiule! Dar gandeste din alta perspectiva: te vei imbogati, vei avea o sotie frumoasa
si vei salva multe vieti. Nu este asta tot ce si-ar putea dori un om?
GASTON: (se intoarce spre scena si se gandeste) Sa-mi urmez visul…sa lupt pentru
libertate…? Sau sa ma imbogatesc si sa salvez vieti? Ai dreptate, papa. E o idee
avantajoasa pentru viitorul meu.
(tatal este untuziasmat. Cei doi se imbratisaza si ies din scena)
POVESTITOR: Gaston pleaca la Paris, unde se intalneste cu prietenul lui, Maximilien,
care, spre deosebire de el, si-a urmat visul de a deveni avocat. Gaston incepe sa
indrageasca medicina, devenind un om direct, sincer si binevoitor, Maximilien, insa,
devenind pe zi ce trece un om mohorat, care-si inchidea in inima invidiile si visurile, in
final, relatia lor de prietenie destramandu-se.Gaston isi termina studiile la Paris,
infasurand diploma de doctor cu lozinca “Ecrasez l’infame”.
(se incheie scena. Se sting luminile)

SCENA INTOARCERII IV
(intra in scena Gaston cu o valiza. Il intampina D, sotia lui, F, fiica lui F si alti invitati. Toti
sunt entuziamati si petrec)
D.: Fiule, cat ma bucur sa te vad! Dumnezeu te-a binecuvantat cu o viata uimitoare!
F.: Asa este, felicitari! Acum esti pregatit pentru viitorul tau alaturi de fiica mea,
Antoinette.
GASTON: Ma bucur sa va revad, dragii mei!
(mama lui il ia in brate, se imbratiseaza cu toti. Mama lui ii ia bagajul si il duce de pe
scena. Incep sa petreaca, iar in centrul atentiei sunt Antoinette si Gaston.)
D: Linisteeee, liniste!!! (fiind fericit)
(toata lumea se opreste speriata)
FLAVIGNY: Avem o surpriza pentru voi, dragii nostril indragostiti! Impreuna, v-am
organizat logodna!
ANTOINETT: Gaston, visul nostru a devenit realitate!!
(are loc logodna. Ii cununa insusi tatal fetei)
(se incheie scena)
POVESTITOR: Tinerii casatoriti isi incepura viata comuna in casa spiterului. La sapte
luni dupa casnicie, Antoinette era din ce in ce mai dezamagita de Gaston. O jignea
indeosebi mentalitatea lui, in care predomina o grava lipsa de defernta fata de tot ce
avea mai scump: nobletea si Dumnezeu. De multe ori se iscau dispute intre ei din
cauza necredintei lui Gaston, Antoinette reprosandu-I ca nu o respecta pe ea din
moment ce nu-l respectA pe DUMNEZEU si socotea ca preotii sunt de vina pentru toate
relele din lume.
Din cauza crimelor savarsite de revolutionarii sangerosi, Gaston vrea sa
plece la Paris. La aflarea acestei vesti, sotia lui isi face numai ganduri rele cum ca l-ar
putea pierde pe Gaston printre parizienii care se macelaresc intre ei.

POVESTITOR: Avand deceptii la Paris, Gaston nu izbuti sa patrunda, multe zile, la nici
unul dintre cei doriti. Se indreapta spre Tuileries, unde se tineau sedintele Convetiunii.
In ziua urmatoare merge la palatul justitiei , unde se judeca procesul lui Philippe Egalit.
Era atata lume incat nu putu strabate nici macar pana la scarile palatului, dar avand o
dorinta nedefinita, inoata printre valurile de oameni, cu speranta ca il va intalni pe
domnul Chaumette.Din fericire, cunoscandu-l, stia unde acesta se duce de fiecare data,
adica in gradina Tuileries.Il gasi, apoi il lua in brate, zicandu-i triumfator:

GASTON: (Vorbind cu insufletire si admiratie) Vei avea fericirea, cetatene,sa vezi

prabusirea finala a sacerdotismului si zorile cultului maret al ratiunii.
GASTON: (Simtindu-se despagubit pentru toate nemultumirile) In sfarsit a inceput
sedinta, a aparut Monseur episcopul Gobel
(Gobel era urmat de 14 vicari si un grup respectabil de preoti)
POVESTITOR: Se lasa o tacere adanca si episcopul rosti o cuvatare lunga in care,
renegand ratacirile religiei crestine, preamarea puterea filozofiei.
GOBEL: C`est la vie!
TOTI: La conventiune! La conventiune! (spre Chaumette)

SCENA PRIMARIEI
(in fata palatului primariei un cortegiu se forma in graba, intra Chaumette si cativa tarani
si Gobe).
TARANII: A bas les calotins
(Toti canta Les Marsseiler)
TARANII : Au sosit debutatii
(Se face liniste,Gobel incepe sa citeasca ceva cu un glas stins)
TARANII : Mai tare!
GOBEL : (Citind mai tare) Vive la president!
PRESEDINTELE : (Improvizand un raspuns patetic, glorificand cultul ratiunii) Unde e
soare nu e intuneric. (Ii ofera o boneta rosie lui Gobel)
(Gobel ca raspuns il ibratiseaza in aplauzele publicului)
POVESTITORUL : Istovit de emotiile zilei, Gaston se simtea in culmea fericirii, intr-un
sfarsit i-a fost dat sa vada capitularea superstitiei milenare, in fata ratiunii victorioase.
Se gandi sa se odihneasca doua zile, pana la sarbatoarea ratiunii, care fusese fixata pe
20 brumaire.

SCENA ALAIULUI
La ora 10 alaiul porni. Toti membrii Comunei erau aici, in haine de sarbatoare.In frunte
mergea un sirag de fecioare in alb, cu centuri tricolore. Serbarea insasi se desfasura in
catredrala Notre-Dame,transformata in mare graba in Templul Ratiunii.Cortegiul defila
pe sub marele portal al catedralei. Cocarde albe fura oferite tuturor la intrare. Aparu, la
un moment dat, o zeita, atat de frumoasa era.Coboara cativa pasi, se odihni pe un tron
de lauri.
ZEITA RATIUNII : Dupa ce se termina aici ceremonia, va indreptati toti catre Tuileries.
CHAUMETTE :Fanatismul a murit! (striga atunci cand se facu o farama de tacere) Nu
mai exista popi, exista zei! Traiasca republica, Traiasca Ratiunea!
PRESEDINTELE : Asta crezi tu, Chaumette! Linisteste-te!
(La sfarsit presedintele o imbratiseaza cu foc pe Zeita Ratiunii)
UN DEPUTAT : (Unindu-se cu poporul) Convetiunea sa mearga la templul Ratiunii.
(lucru primit cu compasiune)
Intre timp Gaston ajunge la teatrul unde se juca piesa Marat.
GASTON : De-acum ma pot intoarce acasa, inima imi e plina pentru tot restul vietii, am
dansat, am cantat, am fost la teatru, m-am rasfatat.
GASTON : Mi-a mai ramas sa ma vad cu Maximilien. Se va supara, tot hoinaresc prin
Paris si fix pe bunul si vechiul meu prieten nu-l vizitez? Nu se poate!
POVESTITOR : Si asa a si fost. Gaston, hotarat, in a doua zi se indreapta spre casa
unde Maximilien locuieste. Norocul si de data asta ii surade, era acasa, iar Maximilien il
primi bucuros si au pornit intr-o taina mai ceva ca la o crasma.
MAXIMILIEN : (Cu glas taios ca cutitul ghilotinei) Ai ramas acelasi ateu
inversunat...Ateismul e dusmanul Republicii si al omenirii
Gaston rade zgomotos, raspunzand:
GASTON : Si tu ai ramas tot fanatic, Maximilien!
( De-odata Gaston intalni privirea rece a lui Robespierre. Rasul i se curma brusc, parca
i s-ar fi infipt un pumnal in gat )
( Langa Robespierre, era o fata minunata, fata de la Alai, Zeita Ratiunii )
ROBESPIERRE :Uite cum s-a inviorat, Antoinette! E alt om, in sfarsit, e revolutionar! Ei,
degeaba, Parisul e inima libertatii! Numai in Paris iti poti scalda sufletul in baia increderii
revolutionare!
ROBESPIERRE : Noi aici nici macar o ghilotina nu am vazut!
(Vorbea patetic, cum de altfel vorbeau toti adevaratii republicani revolutionari)
ANTOINETTE : (Catre Gaston) A fost, prin Paris, cat timp ai fost tu plecat, Lebon, ca
reprezentant al poporului, in misiune. Au fost arestati vreo doua sute de oameni mai cu
seama clerici. A intrebat si de tine, Gaston. De ce o fi intrebat?
ANTOINETTE : Pana si Duhem si-a schimbat numele farmaciei.
GASTON : Nu au pentru ce sa ma inchida, sunt un om liber.
(Pe la sfarsitul lunii se raspandi vestea ca Lebon, trimis de Conventiunea Nationala,
vine a doua oara la Arras, cu puteri nemarginite, sa organizeze aici regimul republican
si sa combata Fanatismul)
Fu primit cu colemnitate. Flavigny a fost de fata si spune:
FLAVIGNY : Iata u patriot stralucit M-au napadit lacrimile!...
TARANII : Traiasca Lebon! Traiasca Republica!
POVESTITOR : Arestarea suspectilor a inceput inca din a doua zi, dupa venirea lui
Lebon.
LEBON : Vreau ca acest tribunal criminal sa devina tribunal revolutionar.
LEBON: Eu imi aleg judecatorii, in frunte cu bunul meu prieten, presedintele Daillet.
FLAVIGNY : Avem sasezeci de jurati, cu salariu bun, sunteti de acord cu ei, Monseur
Lebon?
LEBON : Nu! Clar nu, eu aleg absolut totul, nu accep personalul tau, care lasa de dorit,
Flavigny!
LEBON : Astept de la Paris o ghilotina noua, pana la Arras ar trebui sa faca doua zile,
pana atunci eu am terminat de condamnat.
(Flavigny era speriat. Pana in cele din urma se temea sa nu il creada si pe dasnsul
vreun dusman pe lista suspectilor).
SCENA VIZITEI :
(Lebon il invidia pe Gaston, care isi vedea de vizitele lui gratuite, parca nici n-ar fi vrut
sa stie ca in oras s-a instalat domnia Teroarei.
Intr-o zi, Gaston se trezi cu o invitatie de la Lebon. Flavigny ingalbeni, stia ce urmeaza.
Antoinette incepu sa planga in hohote de groaza.)
MAXIMILIEN : Gaston, sper ca nu te gandesti sa mergi...Stii ca Lebon te vaneaza de
atata timp.
GASTON : Stai calm, ma duc doar sa vad despre ce este vorba.
GASTON : Probabil ma voi duce sa il vad pe acest Lebon, care imi vrea capul. Maine la
al 8-lea ceas voi porni spre Palatul Primariei.
GASTON : Pornesc acu`, ma duc sa ma pregatesc pentru ziua de maine. Mi-a facut
mare placere sa va revad si sa va cunosc, Madame Antoinette, sper ca ne vom
revedea, mi-ati facut o parere foarte buna!
ANTOINETTE : (Rusinata si incercand sa isi controleze emotiile, il imbratiseaza) Cu
siguranta ne vom mai revedea, sunteti un om minunat.
SCENA PRIMARIEI :
(Gaston, ajunse la primarie si prin toata multimea de oameni spaimantati, el il cauta pe
Lebon, care avea o conversatie undeva la vreo 4 metri de el.)
Gaston catre un reprezentant al cabinetului
GASTON :Stiti cum as puteasa-l gasescpeMonseurLebon, am o vorba cu dansul.
REPREZENTANTUL : Cetateanul Lebon are de vorba acuma cu cetateanul Duquesnoy,
acuzat al instamtei.
(Gaston nu asculta foarte mult pentru ca era atent la un afis de pe o usa in care scria un
mesaj instigant)
GASTON : (citind cu o oarecare ironie) ‘’ Cine va cere eliberarea vreunui arestat, va fi
trimis imediat la inchisoare’’
(Imediat dupa citire, se deschise usa , iar reprezentantul incremeni, Gaston se speriase
asculta si privea)
LEBON : Azi nu mai primesc pe nimeni!...Absolut nimeni!
Gaston recunoscu imediat aerul acesta de sef pe care acest om il avea si imediat si-a
dat seama cine este. Il analizeaza din cap pana in picioare si tacu, asezandu-se pe un
scaun, imediat langa usa.
Gaston stia ca il poate detrona pe acest Lebon, nu ii era frica de el, doar astepta sa
vada pana unde merge, care ii este limita.Stia ca ii putea lua puterea pe care acesta o
folosea pana la limite
Apoi,fara ceremonia ii dadu afara,spunandu-le ca doreste si ramane singur cu Gaston.

LEBON : Iti mai aduci aminte de mine? Intreba Lebon cu o duiosie falsa in glas cam
exagerata. Noaptea ceea ploioasa, urata, rece?... Au trecut sase ani, sau aproape! Imi
era frica de d-ta! Aveai reputatia de pagan si eu aveam atata incredere in bunul
Dumnezeu cu care mi se impuiasera urechile!... Iti amintesti cum ti-am vorbit pe drum,
prin ploaia, numai despre Dumnezeu? Ei bine, afla acuma ca infatisarea d-tale blanda
ma
incurajase sa incerc a te readuce in sanul bisericii, ha-ha-ha!

Avu un ras atat de strident, ca Gastontresari.Lebonurma.

GASTON : Revolutiaa destelenit mintile prostite de obscurantismul trecutului! Revolutia

e mama mea adevarata! Revolutia... Revolutia!

Fata lui framantata, rasa, fu inundata de extaz. Cu bratele ridicate, cu ochii in gol, plini
de o stralucire stranie, parea ca isi inalta sufletul spre un geniu luminos. Isi reveni si,
rusinat ca s-a pierdut, izbi cu pumnul inmasa:

GASTON : Dumnezeu a creat o lume de sclavi, revolutia azdrobit lanturile sclaviei!

GASTON: Nicaeri insa fanaticii un sunt mai periculosi ca aici, in orasul meu natal! Zise
pe urma scarsnind furios. Ar rasa daruit revolutiei servitori credinciosi, pe Maximilien
Robespierre si pe Joseph, pe Herman, pe Lebas, pe atatia altii...
LEBON: Darin Arras s-au cuibarit si dusmanii cei mai indaratnici ai republicii... Trebuie
sa idibuim s sa-izdrobim! si am sa-izdrobesceu, chiar daca ar fi sa ridic ghilotine in toate
pietele orasului!
Cuvintele invaptiate insufleteau si ingrijorau pe Gaston in acelasi timp. Se intreba mereu
de ce-i spune Lebon toate acestea si unde vrea sa ajunga
SCENA EXECUŢIEI
POVESTITOR: Ghilotina se ridică într-o zi în faţa Palatului Primăriei. Piaţa se umplu de
curioşi. Călăul cu mânecile suflecate umbla de ici-colo în jurul maşinii de ucis, dârdâind,
mormăind cine ştie ce. Apoi se făcu o mişcare în mulţime. Capetele se întoarseră în
aceeaşi direcţie. Se auzeau răcnete voioase amestecate cu cântece, apropiindu-se.
Careta înaltă apăru înconjurată de soldaţi, urlând parcă ar fi mers la o petrecere de
carnaval. Condamnatul în picioare, se sprijinea cu o mână de loitra umedă. Era un
călugăr de peste optzeci de ani, gârbov.
CĂLĂUL: Pleacă capul!
(Călăul îi dezveleşte bine gâtul şi îi leagă braţele la spate. Doi ucenici potrivesc capul în
gaura deasupra căreia atârnă satârul greu. Tobele huruiau împrejur acoperind zgomotul
făcut de spectatori.)
CĂLĂUL: Acum îţi vei primi pedeapsa pe care o meriţi! Roagă-te, pentru ultima oară,
om de nimic ce eşti!
FLAVIGNY: Nu mai pot să privesc, este îngrozitor!
(Călăul zmuci sfoara şi cuţitul căzu. Capul se rostogoleşte în cosul de nuiele. Călăul
apucă de păr capul şi îl arată mulţimii, apoi îl aruncă pe cadavru.)
CĂLĂUL: (spre cadavru, îl scuipă şi îl loveşte cu piciorul) Să arzi în flăcările iadului!
FLAVIGNY: Vaai, leşin!
ŢĂRANII: Doctore, nu! Ţineţi-l, oameni buni, cu grijă!
(se închid luminile, ies toate personajele de pe scenă)
SCENA DIN CASA LUI FLAVIGNY
(Flavigny stă întins în pat, bolnav, iar alături de el, fiica lui şi Gaston au grijă de el)
GASTON: Stai liniştit, doctore, suntem alături de tine!
ANTOINETTE: Aşa e papa, te vei face bine curând!
FLAVIGNY: Execuţia în sine nu a putut să mă zdruncine, nu! Sunt doctor şi moartea nu
mă sperie, nici sângele... Numai femeile leşină când văd un cap tăiat. Dar eu,
republican până în măduva oaselor? Cred însă că am răcit. A fost un frig viclean cum nu
s-a mai pomenit...Multă lume trebuie să se fi îmbolnăvit. Nu, nu voi mai ieşi din casă.
Staţi fără grijă. Eu aici îmi voi petrece ultimele momente ale vieţii.
GASTON: Doctore, nu îţi permit să vorbeşti astfel. Te vei face bine pentru că noi vom
avea grijă de asta!
ANTOINETTE: Aşa e papa, gândeşte-te la lucruri pozitive şi totul se va rezolva.
SCENA PROCESULUI
GASTON: (în parte): La urma urmelor, de ce n-aş intra?
(Gaston intră în clădirea în care are loc procesul)
ACUZATORUL: Cer pedeapsa cu moartea pentru şase călugări vinovaţi de a fi fanatici
în toată puterea cuvântului. (toată lumea râde)
UN JURAT: Dacă acuzaţii sunt în stare să ne arate infernul, să fie achitaţi!
PREŞEDINTELE: Atunci îi voi condamna cu sentinţa de moarte! Să vină alţii!
(intră în scenă cinci călugăriţe, printre care şi Yvonne)
PREŞEDINTELE: Yvonne Collignon, optsprezece ani, necăsătorită...
(Gaston face doi paşi spre Yvonne, se privesc câteva secunde; interogatoriul continuă)
PREŞEDINTELE: Crezi într-un ci devant Dumnezeu?
YVONNE: Da, părinte! (toţi începură să râdă)
PREŞEDINTELE: Aici nu suntem la mănăstire, înţelegi?.. Răspunde la întrebare!
YVONNE: Da domnule! (se strârni din nou râsul; Gaston şi Yvonne se privesc
neîncetat)
TOŢI: (după ce încheie de vorbit preşedintele): A bas les calotins!
GASTON: (veni în faţa preşedintelui) Yvonne este nevinovată! (toţi au încremenit; doi
soldaţi îl iau de mâini)
LEBON: E o fanatică mai periculoasă ca toţi ceilalţi!
GASTON: Tu eşti fanatic Lebon! Şi asasin! Asasin! (se zvârcoleşte să iasa din mainile
soldatilor; începe procesul lui Gaston pentru ca a aparat o fanatica; este condamnat la
moarte; Gaston o ia în braţe pe Yvonne şi pleacă urmaţi de soldaţi spre ghilotină.)
CĂLĂUL: Yvonne Collignon!
YVONNE: (se aruncă în braţele lui Gaston şi începe să ţipe) Nu vreau să mor...nu
vreau!
TOŢI: Curaj, curaj!
(Gaston o strânse în braţe disperat. Soldaţii vin la ei şi îi despart, apoi o duc pe Yvonne
la ghilotină; îi legară mâinile, îi răsfrânseră gulerul, o puseră capul pe ghilotină. Ceilalţi
reîncepură cântecul morţilor. Muzica militară acoperea toate zgomotele. Călăul smuci
de sfoară, satârul luci ascuţit, căzând. Gaston auzi răbufnitura cuţitului şi simţi o lovitură
cumplită în inimă. Nu mai avea nicio putere. Un ucenic scotea capul Yvonnei din coşul
mic şi îl puse în cel mare. Alţi doi luară corpul de mâini şi de picioare şi îl trântiră pe
marginea platformei. Călăul îl luă pe Gaston şi îl puse pe ghilotină.)
GASTON: Sângele meu se va uni cu cel al Yvonnei. Iar noi ne vom petrece eternitatea
în moarte! (Gaston moare)
POVESTITOR: Simţi un început de lovitură tăioasă pe gât. Apoi, simţământul se curmă
înainte de a se lămuri vreo durere... Sufletul se lumină ca smuls dintr-un întuneric
înăbuşitor. Conştiinţa uşurată de cătuşele spaţiului şi ale timpului îşi întindea stăpânirea
peste planurile despărţitoare de lumi. Singurătatea se împletea cu razele speranţelor
într-o pânză de aşteptare...

Capitolul 7
Povestitor:...Pânza așteptării era străvezie. Palpitațiile lumilor se răsfrângeau în trânsa,
se încrucișau în esența sufletului ca într-un centru mobil al infinitului.Și sufletul avea
stralucirile conțtiințtei atotcuprinzătoare în preajma marii mântuiri.
Povestitr:Apoi pânza începu să se destrame și sufletul își recunoscu iar singuratatea în
coborarea bruscă pe linia transformării supreme.Conștiința își pierdea mereu luminile
amestecându-se în șuvoiul timpului, rostogolindu-se în îmbrătișarea spațiului.Întunericul
primi scânteia spirituală a sufletului ca o sămânță de eternitate…

1
Povestitor: Petre Novac aduse trei profesori, șapte doctori și mai multe moașe
iscusite. Astfel, Toma Novac se născu, însă mama sa își dădu duhul.Dupa aceea, în anii
ce au urmat, tată lui Toma Novac, Petre Novac, își concentră toată atenția asupra
băiatului.Pe când Toma avea 15 ani, tată său căzu la pat și muri.După aceea, a rămas
în casa părintească cu o vagă mătușă bătrână, apoi prietenul tatălui său, Brebrenaru,
trimițându-l pe fiul său, prietenul lui Toma, Mihai Brebrenaru. După terminarea studiilor,
Toma se duce în Germania, și pleacă de acolo după șapte ani ca doctor în filozofie.La
Paris, se simți mai acasă.Nici Anglia nu-i plăcu,nici New York-ul.Il atrăgeau alte
țări:Egipt,Italia,Mesopotamia.;așa că își făcu itinerariul pentru calatoria prin aceste
tari.Nu apuca sa plece ca incepu razboiul.Dupa 4 ani se intoarse din razboi cu o urma
de rana si mai multe decoratii. Dupa mai multe discutii cu doamna Brebenaru,sotia lui
Mihai Brebenaru,aceasta ajunse la concluzia ca isi mai doreste un copil pe care sa i-l
boteze Toma,si ca acesta trebuie sa se insoare.Dupa un timp,doamna Brebenaru
ramase insarcinata.Dupa alte cateva luni, copilul familiei Brebenaru se naste si este
botezat ,,Toma’’.La botezul celui mic,Toma Novac il intalni pe Tudor Aleman.In timpul
botezului,Toma s-a dus la prietenul sau Mihai Brebenaru pentru a se interesa de Tudor
Aleman.
(Merse de-a dreptul la Brebenaru.Trebuia sa afle precis cine-i in definitiv acest Tudor
Aleman.Avocatul surase)
D-ul Brebenaru: -Aleman te intereseaza?Te-am vazut la botez cum vorbeai cu el si
chiae ii spusei nevestei mele.Credeam ca-l cunost mai de mult!Intai si intai e un o
foarte cumsecade,dintr-o familie buna,cu relatii multe.E bine primit pretutindeni.A fost
prieten cu tata si venea uneori,rar de tot,pe la noi.Sunt sigur ca si pe tatal tau l-a
cunoscut.Sa-l intrebi numai!A fost mult timp profesor la liceul Lazar.Era si pe vremea
noastra,dar tu,ca particular,n-ai prea cunosut pe profesorii notrstri.Nu cred totusi sa nu fi
auzit de Aleman.Poate ca ai uitat.Era foarte iubit si stimat de toti elevii.Se purta bland si
stia multa carte.Mi se pare ca a fost de filosofie sau asa ceva. Trebuie sa aiba peste 60
de ani,da,da,negresit...Auzisem odinioaraca ar fi avut multe si grele nenorociri de
indurat. A fost insurat de vreo 3 ori si, daca nu ma insel,n-a avut part de fericire in
casnicie, caci nici una din nevestele lui n-a murit de morte naturala. Lumea vorbeste
multe.Sunt chestii deicate in care un strain n-are sa se amestece.In orice caz, pe
Aleman suferintele care l-au otelit si i-au sporit increderea in viata sau in Dumnezeu, nu
mai stiu bine ,ca pe mine asemenea lucruri inca nu ma intereseaza.Poate cand voi mai
imbatrani.Sunt multi oameni foarte seriosi,care il considera un apostol si il cred fanatic
in invataturile lui,desi el e zgarcit si nu-si destainuieste intlepciunea decat celor pe care
ii gaseste capabili si dornici sa-l inteleaga.Se vede ca pe tine te apreciaza
deosebit,daca te-a poftit si acasa la dansul.Dar ce sa ma mir!Sentimentalismul
intelectual a fost si slabiciunea ta inca din copilarie!
(Toma Novac pleaca,nevrand sa se mai gandeasca la Aleman.)
 ( Apoi,intr-o zi,inarmat cu argumente zdrobitoare,batu la usa lui Aleman pe
neasteptate.Batranul,parc-ar fi stiut pentru ce vine).
Aleman: -Indoiala e buna,dar cu masura!Caci,sa nu uitam,indoiala e totdeauna
inceputul negatiei,si negatia inseamna distrugere!Numai credinta intareste sufletul si-l
deschide pentru adevarurile eterne!
Toma: -Atunci fericiti cei saraci cu duhul ,caci ei sunt mai plini de credinta si de prostie!
(facu fara a-si ascunde o deceptie dispretuitoare.)
( Aleman se inflacare numaidecat)
Aeman: -Da,domnule profesor!Da!Fericiti!D-ta iti inchipui ca cel ce stie mai
mult,intelege neaparat mai mult?Sau ca stiintamerge de mana cu fericirea?A,cum te
inseli!Dar ce are a face progresul stiintelor cu sufletul omului?Toate inventiile si
descoperilile din lume au fost oare in stare sa netezeasca penru vreun om calea fericirii
adevarate,sa-i daruiasca merinde pentru clipa cand trece poarta necunoscutului?Si
crezi ca ar mai multa fericire in omenire daca toti oamenii,printr-o minune,ar deveni
filosofi ca d-ta sau savnti ca,sa zicem,colegii d-tale de la universitate?
(Toma Novac zambi ingaduitor)
Toma: -Adica inapoi la caverne!
Aleman:-De ce atata ironie?(mai pototlit).A nu te bizui pe infailibilitatea stiintei,poate ca
nu e tocmai o crima,cand stiinta insasi isi recunoaste neputinta de a patrunde acolo
unde sufletul ar avea nevoie de sprijinul ei.
( Toma il asculta totusi,nevroind sa-l umileasca prin afisarea unei superioritati
nerabdatoare.De altfel Aleman vorbea cu atata foc,ca-i placea sa-l asculte.Numai cand
incerca sa treaca la alta ordine de idei,Toma il opri)
Toma: -D-ta esti multumit cu solutia pe care ai gasit-o.Se poate.Dar solutia e
nefolositoare cata vreme nu poate servi si altora aceeasi multumire.Orice religie ofera
credinciosilor macar motivele generale care pot lamuri putin mantuirea si care astfel
devin convingatoare.Sau solutia d-tale e atata de hermetica,incat trebuie sa ramaie
inaccesibila celor multi?
( Tudor Aleman statu cateva clipe pe ganduri,apoi vorbi cu o raceala aproape
respingatoare)
Aleman: -Solutia mea,cum zici d-ta mereu cam ironic,s-a nascut din dureri sufletesti si
numai sufletului se adreseaza.Savantii pot s-o numeasca naivitate,ca d-ta,sau chiar mai
rau.Cine insa vrea s-o patrunda,poate gasi intr-insa mangaiere.Viata nu mai e
zadarnica.Sufletul e pregatit sa indure toate durerile,caci ii ramane vesnic inainte ravna
si speranta de a intalni perechea sa spirituala.Moartea insasi devine un accident in viata
adevarata a sufletului si nu mai poate ingrozi pe omul care are credinta renasterii si,la
sfarsitul liniei pamantesti ,a eternitatii in lumea cealalta!
( Aleman protesta..Schimbara vorba.)
Toma: -Bietul tata stiu ca s-ar cruci,vazandu-ma vesnic cu ganduri despre alte lumi,in
loc sa ma interesez de ‘’INTREPRINDERILE NOVAC’’!
Aleman: -Te inseli!(sriga).Eu am cunoscut putin pe tatal d-tale,adevarat,dar pot
marturisi ca nu era tocmai asa de insensibil pentru problemele sufletului,cum iti inchipui!
(Tudor Aleman se facu dintr-o data deodata rosu,sari deodata de pe scaun si,cu o
solemnitate neobisnuita declara)
Aleman: -Iata o verificare,domnule profesor!
(Toma Novac il privi nedumerit.Solemnitatea batranului ii aparu cam ridicola.)
Toma:-Ce verificare?(mormai dansul dupa o pauza.)
Aleman: - Nu cereai d-ta verificari?(facu grav).Ei bine,unu ai avut-o d-ta insuti si n-ai
priceput-o:briliantul care spui c-a stralucit in ochii parintelui d-tale in clipa mortii!
(Ii dadu explicatii mai ample)
Aleman: -A saptea viata pamanteasca e sfarsitul carierei materiale a sufletului.In viata
a saptea, deci,barbatul trebuie sa intalneasca pe femeia care intrupeaza perechea lui
sufleteasca si s se uneasca negresit cu ea.Rodul material al acestei uniri va fi animat de
asemenea de un suflet care isi incepe a saptea existenta materiala.Moartea ce incheie
ultima viata pamanteasca inseamna insa izbavirea cea mare a sufletului.De aceea in
clipa despartirii de invelisul material,sufletul dobandeste constiinta pura
atotcuprinzatoare ,prin care,ridicandu-se deasupra timpului si spatiului,poate contempla
simultan toate vietile sale,in afara de lumea spirituala.Contemplrea,fiind preludiul
eternitatii,se manifesta in ochii muribundului ca o strafulgerare de lumina
incomparabila.E culminatia vietii pamantesti in revelatia fericirii vesnice.
Toma:-Toate acestea mi le-ai spus data trecuta(zise un cu ton glumet)dar nu stiam ca
vrei sa mi le aplici chiar mie si tatalui meu.
(Necredinta lui supara pe Aleman.)
Aleman:-Am acum acum un mare regret:ca sunt prea batran si voi muri inaintea d-
tale.Sunt sigur ca stralucirea pe care ai vazut-o in ochii tatalui d-tale in clipa mortii,se va
constata si in ochii dumitale cand vei muri!
Toma: -Moartea nu cere certificat de varsta,asa ca nu se poate sti daca n-ai sa-ti poti
verifica teoria si asupra mea!
(Toma se pregati sa plece,era mai inviorat.Ii stranse mana,iar in aclasi timp vorbi cu
Aleman)
Aleman: -De ce tocmai sapte,domnule Aleman?...De ce numarul sfant?
Aleman: -Crezi ca numarul are o importanta asa mare?.Eu cred ca sapte e un numar
considerat sfant in toate timpurile,la toate popoarele si in toate ocaziile.D-tale nu-ti
ajunge explicatia asta?Nu te obliga nimeni s-o primesti.Adopta orice numar vrei!Nu
numarul,ci principiul e tot!Numarul nu-l poate verifica decat fiecare om in clipa cand s a
despartit definitiv de ceilalti oameni. Principiul insa se poate verifica din stralucirea pe
care ai vazut-o si d-ta, care ti-a tulburat sufletul, de vreme ce ai pastrat-o vie, si pe care
acum,din vanitate, vrei s-o ridiculizezi putin. Asa, domnule profesor! Si la revedere!
(Toma pleaca, dar se intoarce imediat intreband)
Toma: -Mai este ceva, domnule Aleman...Inca nu mi-ai spus. Se vede ca ti-a scapat sau
ca nici d-ta nu esti lamurit. Ce se intampla cu sufletul unui om intre sfarsitul unei vieti si
inceputul celei noi,intre moartea trecuta si nasterea viitoare?
Aleman: -Planul lumii materiale,planul lumii spirituale,planul intermediar...
(Toma isi pierdu rabdarea)
Toma: -Planuri, mereu planuri!Dar de unde iei certitudinea existentei planurilor d-tale?
Un cuvant explica alt cuvant...
Aleman: -Certitudine nu exista, freste!( Raspunse linistitit). Nici chiar in planul lumii
materiale in care traim acum! Ai d-ta barem certitudinea propriei existente? Simturile
singure le avem ca dovezi ale existentei. Dar arata ele oare realitatea, cand insasi
materia din care sunt alcatuite are o realitate problematica, de vreme ce esenta ei e
energie, adica un cuvant, adica nimic? Mai reala existenta au ideile rasarite din
suflet,deci dintr-o esenta spirituala. Ele nu cer dovezi palpabile, fiindca nu poti dovedi
spiritualitatea prin materialitate. Dovada realitatii lor o ofera ele insele prin aparitia lor
spontana.
Toma: -Tocmai spontana nu s-ar putea zice. Ca sa apara o idee, se cere mai intai un
creier, deci tot o materie.
Aleman: -Crezi ca d-ta ca ideile n-ar putea avea o existenta independenta de vreun
creier oarecare?
Toma: -Dar atunci ce nevoie mai ai de suflet? Atunci intre suflet si idee ar fi identitate!
Aleman: -Si n-ar fi oare mai realista explicatia complexului sufletesc? (Se bucura
batranul). Inchipuieste-ti si judeca:celula initiala sa fie temnita unei idei. Cu cat se
dezvolta trupul material, cu atat ideea creste, se complica, se ramifica, pana ce
redobandeste constiinta existentei sale proprii independente sau pana ce se ridica din
nou la ideea pura ce a fost inainte de unirea cu materia. Nu se poate? Ti se par
plauzibile explicatiile materialiste care, cand dau de vreo dificultate, o lichideaza cu o
strangere dispretuitoare din umeri, ca d-ta acum, sau cu o vorba magica:subconstient,
eu, transformari.
Toma: -Bine, dar d-ta nu bagi de seama ca, ironizand stiinta, care lucreaza cu notiuni,
nu incetezi totusi a-ti demonstra intelepciunea tot prin cuvinte, ca toata constructia d-
tale nu e in realitate decat o cetate de cuvinte?
( Aleman se rosi, parca l-ar fi palmuit. Tacu. Intr-un tarziu zise)
Aleman: -Daca d-ta te-ai oprit numai la cuvinte, atunci ti-am vorbit in zadar si-mi pare
rau ca ne-am pierdut vremea!
( Se despartira intr-o atmosfera de raceala.)
(Peste cateva zile insa,se pomeni cu Tudor Aleman. Venea ca un pocait).
Aleman: -Sa nu mai vorbim despre lucruri care!...(murmura, ridicand ochii in sus fara a
sfarsi gandul.)
(Cateva secunde nu vorbeste nimeni,fiind un moment de tensiune.)
Aleman: -Dar, mai ti minte cand ti-am spus?...
Toma: -Cand mi-ai spus?
Aleman: -Da, cand ti-am spus.
Toma: -Asta inseamna ca nici solutia d-tale nu fericeste pe om!
Aleman: -Nu fericeste, dar cel putin consoleaza!riposta batranul, inviorandu-se
indata,parca ar fi incercat sa-i smulga pamanttul de sub picioare. Daca n-am putea
avea parte de fericire in viata aceasta, am cel putin siguranta ca fericirea ma asteapta
negresit intr-o viata viitoare. A recunoaste si a plange zadarnicia unei vieti intamplatoare
e tocmai increderea in dreptatea providentei divine! In orice ca, moartea nu mai are nici
o putere asupra mea, si o pot privi in fata fara strangere de inima.
( Toma Novac ii vorbea despre zbuciumarile tineretii,despre calatoriile facute si
planuite. Alman si aici descoperea posibilitati de verificare.)
Aleman: -Mi-ai povestit odaca ca ai dorit sa calatoresti prin
India,Mesopotamia,Egipt,Italia...Ei bine, ai dorit, fiindca unele dintre vietile d-tale trecute
le-ai trait pe acolo!De ce ti se pare asa curios?
Toma: -D-ta mereu gasesti dovezi fanteziste pentru sistemul d-tale!.Am dorit sa cunosc
anumite tari pentru ca ma intereseaza,si ma intereseaza pentru ca am citit despre
ele,despre trecutul lor,mai mult decat despre altele!
Aleman: -Bine,bine,dar nu te gandesti:de ce ai citiit mai mult despre unele decat
despre altele?
Toma: -Asa s-a nimerit,intai,si pe urma fiindca stiintele noastre s-au ocupat pana azi
mai indeaproape de piramidelele din Egipt decat de cele mexicane de la
Teotihuacan,de pilda!Nu ne intelegem niciodata.
Aleman: -Te vei convinge in clipa mortii si a verificarii supreme.
(Apoi rasera amandoi impacati.)
( Veni primavara si Toma Novac parca intinerea.Intr-o zi iese la plimbare)
Toma: -Te pomenesti ca-mi gasesc mireasa si fericesc pe doamna Brebenaru.
( Mai merge putin )
Toma: -Parca m-as duce la o intalnire amoroasa!
( Avu o tresarire ciudata.Isi aruncase ochii pe celalalt trotuar si zarise o femeie
necunoscuta la bratul unui barbat necunoscut.O vedea numai din spate si totusi simtea
ca o cunoaste.Iutii pasii,trecu dincolo,pe urmele perechii straine.Un val de rusine aparu)
Toma: -Parc-as fi copil...Unde-i demnitatea?
(In aceeasi clipa,ca si cand ar fi facut-o inadins fiindca il simtise,femeia opri pe
barbatul ei si se intoarse inapoi spre o vitrina).
( O vazu mai bine:era intr-o in haina alba,cu palarie alba;carliontii blonzi ii gadilau
obrajii.Buzele suradeau.Privirea insa ii alerga de ici-colo,iscoditoare.Oameni nepasatori
ii desparteau,treceau,se imbulzeau.Totusi privirile lor se gasira.Pe fata ei se ivi o umbra
de uimire.Ciocnirea privirilor tinu mai putin de o secunda.Femeia cu barbatul se
apropiau.Toma se opri la aceeasi vitrina, langa ea.Apoi perechea porni inainte,Novac
mai ramse la vitrina pana se departara cativa pasi,Ii umrami.Lumea era tot mai deasa
pe trotuar,incat trebuia sa dea din coate ca ssa se poata tine dupa ei,Nu indraznea sa
se apropie prea tare.Ii era frica sa nu faca vreo prostie.)
Toma: -Si totusi o cunosc de undeva...Am mai intalnit-o...
( Se pomeni iar langa ei.)
D-na Brebenaru: -Domnule Novac!...Toma!...Ce dumnezeu!Nici nu mai vrei sa-ti
cunosti prietenii de treci asa?
( Era dna Brebenaru,zgomotoasa,incalzita.Tocmai iesise dintr-un magazin.Toma
statu pe loc si arunca o privire spre necunoscuta.Aceasta,auzind glasul d-nei
Brebenaru,intoarse capul.Avea in ochi aceeasi lumina calda,acum insa muiata in
tristete.)
D-na Brebenaru: -Mi se pare ca esti strengar?(il dojeni ).Si eu care ma zbat mereu sa
te insor!Vasazica, de aceea fugi d-ta de ofiterul starii civile ca dracul de tamaie!Iti plac
mai bine strengariiile, nu- asa?Uite cum insala aparentele.Eu te cedeam nevinovat ca o
fata mare!Dar acum bine ca te-am prins!Sa pofteesti sa-mi faci curte si mie si sa ma
insotesti pana...
(Toma statea pe spini.Zambi de nevoie.)
Toma: -Imi cer scuze, doamna, am o conferinta si chiar am intarziat...
D-na Brebenaru: -Atunci du-te,du-te.O fi conferinta,o fi vreo cucoana.iaca te las!Sa nu
zici ca e din pricina mea...
( Ii saruta mana si pleca.Alerga pana in colt, uitandu-se ingrijort in toate
partile.Oameni se imbulzeau,radeau galagiosi,veseli.In mijlocul lor era Toma cu ochii
umflati de spaima.Alearga de colo-colo,revenind in acelasi loc,tot mai deznadajduit.Se
invarte de colo-colo pana ce ies toti din scena,unul cate unul.Apoi pleaca spre casa
plangand)
Toma: -Am pierdut-o!...Am pierdut-o!...
 (A doua zi veni Aleman.Toma il imbratisa,planse si-i marturisi disperarea)
Toma: -Am vazut-o,am iubit-o din prima clipa.Era cu alt barbat...am putut doar sa o
privesc,nu am vorbit cu ea...era cu alt barbat...
(Batranul isi frec mainile vesel,incantat)
Aleman: -Iti mai amintesti teoria mea?Acum ma mai contrazici?Nu e ea femeia pe care
crezi ca ai mai intalnit-o intr-una din cele 7 vieti?
Toma: -Domnule Aleman,(izbucni indurerat),te rog,te implor ,nu ma mai chinui acum cu
vietile d-tale!Lasa-ma!Crede-ma!Ce vieti!?O iubesc,intelegi?E singura femeie pe care
am iubit-o,e...
Aleman:-Asta spuneam si eu!(intari netulburat).E perechea divina...
Toma:-Trebuie sa o gasesc,chiar de-ar fi sa rascolesc toate casele din Bucuresti!(jura)
( Toma Novac se duse in acelasi loc unde o intalnise prima data.Statu.Rabdarea il
parasi din in ce.Se insera.Porni intr-o doara,pana in colt.Si deodata ii aparu atat de
aproape incat ii atinse rochia.Se opri fulgerat.Ii intalni ochii in care vazu aprinzandu-se o
falfaire de bucurie.Era tot la bratul strainului.Cei doi au inceput sa mearga,iar Toma se
tinea la o distanta potrivita.Intrara intr-un restaurant.Toma statu putin afara,apoi intra si
el si se puse la o masa.Un chelner ii puse o lista in fata.)
Toma: -Da-mi ce vrei,orice,indiferent!
( Chelnerul ii aduse mancaruri.)
(Deodata cei doi straini se ridica,iar Toma striga ragusit:)
Toma:-Plata!...Iute,iute!
Chelnerul:Imediat vine,imediat!(il linisti chelnerul mangaind nota.)
(Arunca o bacnota de o mie si alerga bolborosind)
Toma: -Opreste restul!
(Chelnerul se inchina pana in pamant,multumi fericit.)
(Pornira tot pe jos pe unde venisera.)
(Cei doi se oprira in fata unei case,iar Toma se apropia tiptil.)
(Peste drum era o bacanie cu carciuma,Toma trecu intr-acolo.Doua ferestre se
luminara dintr-o data.O vazu scotandu-si palaria.Apoi pleca fericit ca a aflat unde sta
straina.)
(A doua zi, Toma Novac fu primul clinet al bacaniei.Se aseza langa fereastra.Bau
cateva pahare de vin.)
(Intr-un tarziu,strainul cu palarie de paie si baston aparu.Il vazu pornind spre
coltul strazii,iar peste drum un transperant se ridica de la o fereastra.)
(Toma se sculase in picioare.Plati.Ii tremurau mainile.Se repezi afara.Facu cativa
pasi pe trotuar,sovai.Trecu strada grabit,intra pe poarta de fier,urca scara si batu la
usa.In aceeasi clipa,usa e deschise.Se trezi intr-un vstibul intunecos)
( Se priveau.)
Ileana:-Tu!
Toma: -Tu!(sopti inabusit.)
(Apoi bratele ei se deschisera.Haina aluneca pe jos de pe umerii ei.Toma Novac ii
cuprinse mijlocul.Ea ii infasura gatul.)
( Printre imbratisari si sarutari,Toma intreba)
Toma: -Care este numele tau?
Ileana:-Ileana.
Toma:-Ileana!...Ileana!...(murmura indurerat de fericire.)
Ileana: -Tu cum te numesti ''straine''?
Toma:-Toma Novac.
(Aici nu stiu daca sa pun partea asta.Astept sa-mi spui tu dupa ce iti trimit mail-ul.In
astea cateva pagini este mai multa povestire.Eu iti spun pe scurt.Daca esti de acord si
cu partea asta,o sa pun si dialog,care probabil o sa mai umple o pagina.)
Povestitor: Ea incepe sa-i povesteasca despre trecutul ei si despre barbatul ei.La
sfarsit ea ii spune ca trebuie sa se imprieteneasca cu Poplinski pentru a-i ajuta sa-si
recupereze pamanturile.
Povestitor: Intr-o seara se duse la restaurantul la care ii spuse Ileana ca vor fi.Acolo
intra in vorba cu Poplinski,se imprietenesc.Dupa aceea incep sa se intalneasca mai
des.A inceput sa il ajute pe Poplinski,mergand pe la ministere,pe la avocati.In acest
timp,cei doi amanti nu mai aveau timp sa se intalneasca.Dupa un timp,Toma ii cere
Ileanei sa se desparta de Poplinski.Aceasta ii raspunde ca nu are curajul sa-l lase,mai
ales cand este atat de nenorocit.Intr-o z,insa,Ileana se hotari.
Ileana: -Acum il las,Toma,pe Poplinski.Acum trebuie sa-l las!Imi pare rau ca va suferi
din pricina mea,dar nu se mai poate.
( Lui Toma nu-i pasa de nimic,era prea fericit,spunea ca poate sa indure orice.Ileana
il mulcomi cu o vorba care il facu si mai fericit)
Ileana: -Pentru copilul nostru trebuie sa fii cuminte...
(Pana acum,Toma ii ascunse lui Aleman iubirea sa tainica.Atunci cand ii
marturisii,batranul nu se mira deloc.)
Aleman: -Daca e intr-adevar perecha d-tale si v-ati unit,inseamna ca vi s-a implinit
destinul divin!declara Aleman cu lacrimi in ochi.Fericirea d-voastra e fericirea adevarata!
Toma: -Vesnic cu sistemul d-tale!Vesnic!Esti un romantic incurabil,domnule Aleman!
Aleman: -Pe d-ta nici fericirea nu te poate convinge?(intreba serios.)
Toma: -Sa ma convinga?Adica iti inchipui ca omul fericit trebuie sa se gandeasca la
moarte?Parc-ai fi dricar,prietene!
Aleman: -Atunci in ciuda tuturor dovezilor,nu crezi?
Toma: -Cred,cred tot ce vrei!(striga Toma plin de fericire).Fiinda vreau sa-ti fac
placere,vreau sa fii d-ta fericit,sa fie toata lumea fericita!Iubirea e taina tainelor,domnule
Aleman.
Povestitor:Poplinski trebuia sa plece negresit la Chisinau.Numai ziua urma sa se
hotarasca.Ileana facuse planul.Indata ce va porni el in Basarabia,ei vor pleca in
strainatate.
Poplinski se hotari,urma sa plece in seara de 6 iulie.Toma ii facuse rost de
pasapoarte.Singura problema era daca Poplinski se inversuna sa o ia pe Ileana cu el.In
ajun stateau toti trei la sfat.Poplinski se planga ca vor fi mari cheltuieli,insa Toma cu
discretia cuvenita ii spuse lui Poplinski.
Toma: -Emigrantul poate sa imprumute de la prieteni.Altfel ar trebui sa moara.
Poplinski-Incantator,exact!(mormai intunecat.)
(Poplinski nu o lua si pe Ileana.)
(Pe urma Poplinski isi aduse aminte ca nu poate pleca fara un pistol.)
Toma:-Daca ai vrea sa-mi faci o placere,ti-as aduce eu un revolver bun,urma
dansul,frecandu-si mainile incurcat.De altfel ma gandeam sa te insotesc la gara...
Poplinski:-Esti un prieten adevarat!
( Toma veni mai devreme cu revolverul.Ileana pregatea geamantanul si plangea.)
 ( Se apropia ora trenului.Ileana se arunca in bratele lui Poplinski hohotind de plans
de parca i-ar fi cerul iertare.Poplinski o stranse la piept,miscat,bolborosind)
Poplinski: -Ileana,Ileana...Fii cuminte!...Nu plec departe...Si apoi nu mai esti singura...
( Toma se simti obligat sa murmure)
Toma: -Daca doamna imi da voie,am sa ma interesez din cand in cand...
Poplinski: -Te rog eu,mult!(spuse fara sa se uite la Toma,in acelasi timp mangaind
spatele femeii.)
( Coborara in curte.Din usa,Ileana striga bland,facand semn cu mana)
Ileana: -Sa nu stai mult Sasa!Sa te intorci numaidecat!
( Toma se intoarse inapoi la Ileana,dupa ce il duse pe Poplinski la gara.Aceasta era
putin trista)
Ileana: -Bietul Sasa!.Ce mahnit are sa fie cand se va intoarce si eu nu voi mai fi aici!
Toma: -Maine dimineata plecam in Italia.Sunt tocmai 7 saptamani de cand am intrat
aici,necunoscut!(suspina fericit.)
Ileana:-Te asteptam,desi nu te cunosteam.Inima mea te dorea de mult,parca de cand
lumea!
( Sedeau pe divan.Toma ii inlantui mijlocul si ea se lasa pe spate.)
Toma: -Ileana,iubirea mea divina!sarutand-o apoi.
In acest timp aparu Poplinski.Ileana il vazu,era ca o stafie,cu ochii iesiti din
orbite.Groaza ii inabusi glasul Ileanei.Toma intelese ce se intampla si sarira amandoi de
pe divan.Atunci Poplinski spuse calm)
Poplinski: -Banuiam.Adica nu,stiam!....De aceea m-am intors.
(In mana dreapta,Poplinski avea revolverul.Cand Poplinski ridica arma,Ileana
striga frecandu-si mainile)
Ileana: -Nu-l omora,Sasa!...Nu-i el vinovat!...Eu sunt vinovata...Il iubesc,Sasa!...Iarta-
ma,Sasa!
( Toma se repezi desperat inaintea Ileanei,iar atunci se auzira 4 impuscaturi,sunetul
lor se amestecara cu tipatul femeii.)
(Se destepta intr-o odaie straina.Cand se mai linisti ii auzi pe Ileana si pe Aleman
intrand.Asculta cu mare atentie explicatiile doctorului.)
(Aici nu am mai pus tot dialogul de la inceput,pentru ca daca e sa refacem o parte
din inceput,il avem direct acolo.)

Sfârșitul

Toma singur pe scenă ca la finalul scenei a IV a.

Toma: Și totuși nu se poate asemena verificare!... (uimit) asta e continuarea a ce
spuneam mai devreme… deci… nu a trecut nici măcar o secundă? (apăsat și puțin
obosit) Da, ultima, da! Am fost eu, Toma Novac!... Dar Mahavira și Unamonu, și
Gungunum și Axius, iar Adeodatus și Gaston? Tot eu am fost? Același eu? Atunci…
Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne ar fi tot Ileana?... Adică Aleman a avut
dreptate?... Dar dacă sunt doar închipuiri din subconștientul meu?... Dar de ce tocmai
acum?
Dafina, Filostrat, Aleman și Ileana revin în scenă cu patul de spital, Toma se așeză la
loc de parcă nici nu s-ar fi ridicat, dar cu ochii larg deschiși și sticloși.
Ileana: Doctore… moare! Scapă-l, docotore!... Doctore!
Filostrat tresări și se apropie de pat ia mâna pacientului în căutarea pulsului
Aleman: (după o tăcere lungă) Ce zici, doctore, spune?
Filostrat: (ridicând din umeri nedumerit, spune apăsat) S-a sfârșit.
Aleman: (cutremurat) Dumnezeule…
Ileana: (cuprindemâna mortului și o umple cu sărutări, surânde) Toma… Toma…
(Izbucnește în plâns) Toma…! Toma…!

SFÂRȘIT