ŞTEFAN DUMITRESCU

SUNTEM COBAI ÎNTR-UN DULAP

SAU
NU TRAGEŢI DOMNILOR !

COMEDIE PROFUNDĂ ŞI AMARĂ

CA SĂ RÂZI ŞI CA SĂ TE DOARĂ

PERSONAJELE :
ACTORUL : Personaj principal
DULAPUL : Personaj principal
VOCEA
SPECTATORII

Imaginea unei garsoniere sărăcăcioase, de burlac.. În fundal vedem un dulap de haine vechi, un
cuier...în mijlocul sufrageriei vedem o masă, pe care se găsesc în neorânduială cărţi şi foi de hârtie…
În stânga vedem o oglindă întoarsă jumătate către public şi un pat în neorânduială…În dreapta vedem
un fel de cufăr, în neorânduială se mai văd de asemenea două cutii de lemn…Sufrageria şi lucrurile
pe care le vedem emană o un sentiment de singurătate, de sărăcie şi de tristeţe. La un moment dat
auzim cheia învârtindu-se în ială…Vedem apoi intrând în cameră un bărbat între două vârste, abătut,
şi trist…Rămâne un moment pe gânduri, oftează, apoi începe să se plimbe vorbind singur prin
cameră…Din când în când se opreşte ca să privească în jur…Îşi reia apoi plimbarea îngândurat,
nervos, cu mâinile la spate…Pe toată durata spectacolului se va auzi corul dulce şi fermecător al
privighetorilor, al ciocârliilor al mierlelor şi sturzilor, şi ciripit de vrăbii aflate în teiul de lângă
bloc…Din când în când vom auzi cucul…Sau ţipetele tragice ale pescăruşilor. Sau sirena salvării
care vine să ducă bolnavii la spital.

ACTORUL : (de cum a intrat, agitat, amărât) Nu ştiu cine Dumnezeului m-a pus să mă fac actor…
Dar mai ales nu ştiu cine (apăsat, tare) dracului m-a pus să mă nasc în ţara asta, în România…(tare,
cu oftică) Pentru că oriunde te-ai naşte pe lumea asta, şi la Polul Nord şi la Polul Sud, şi în deşertul
Sahara este mai bine decât dacă te-ai naşte în România…
VOCEA : ( o voce caldă, înţelegătoare) Nu ai dreptate, dragul meu…Nu ai dreptate…
ACTORUL : (atent deodată, uimit speriat. Se întoarce brusc către sală. Ascultă în continuare,
încordat. Către sală. Trist) Aţi auzit ? Aţi auzit şi dumneavoastră ? (respiră adânc) Am auzit, s-au mi
s-a părut…? (ascultă încordat) Am auzit o voce…(priveşte către sală) De la o vreme se întâmplă ceva
ciudat cu mine, de când a plecat Miţu, aud voci…Şi n-ar fi nimic rău în asta, că nu m-aş supăra prea
tare, să auzi voci, să te întrebi ceva şi Vocea să-ţi răspundă…(zâmbeşte, râde singur) Ba este chiar
foarte bine, mai ales de când m-a părăsit soţia, şi sunt singur…Dacă auzi voci nu te mai simţi singur.
Asta e sigur.
ACTORUL : (râde uşor, sarcastic) Este chiar foarte bine să existe o Voce, mai ales o voce caldă, de
femeie, care îţi răspunde…(se gândeşte) la toate neliniştile şi întrebările tale. (meditează, trist) De
exemplu, tu să întrebi, este adevărat că mă iubeşti, puişor ? Şi Vocea să-ţi răspundă, (piţigăiat,
ironic) mult de tot, te iubesc, draaaagule…Mult de tot te iubesc, puişoooor, (apăsat, strâmbându-se)
scumpule, iubituleee ! (mică pauză, oftează) Ei, aşa mai zic şi eu să asculţi voci…feminine. Asta
viaţă…Ai tot asculta Voci toată viaţa…(trist, îngândurat) Numai că asta a fost o voce de bărbat…
(mică pauză, se strâmbă) Eu aş fi vrut să fie de femeie…Aş vrut să fie vocea lui Miţu a mea… care-
mi spune, (maimuţărind-o, piţigăiat) nu ai dreptate dragule, iubitule ! Eu te iubesc mult de tot şi în

1
curând mă voi întoarce la tine !…(dă din cap trist) Da, aşa este foarte bine, foarte bine, să te naşti şi
să trăieşti în România
ACTORUL : (fericit, ascultă) Da, da, este chiar foarte bine şi foarte frumos…să auzi voci. (în
momentul acesta aude trilurile ciocârliilor şi ale privighetorilor) Auziţi păsărelele care cântă tot
timpul în teiul care urcă pe lângă fereastra noastră…Şi ele să fie tot voci ? (mică pauză. Ascultă.
Undeva pe stradă se aude sirena unei salvări) Ia, acum aud sirena unei salvări, cum se apropie, căci se
aude din ce în ce mai tare…Asta zic şi eu Voce, te trec toţi fiorii. (mică pauză, melancolic) O fi şi
asta tot o Voce ? (râs amar, speriat totuşi) Sper că nu vine să mă ia pe mine…(către sală) Poate vine
să vă ia pe dumneavoastră…(vorbind singur) Mai bine să vă ia pe dumneavoastră decât pe mine…
Decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama ta. (se strâmbă) Pardon, mamele
dumneavoastră.
ACTORUL : (se gândeşte) Aşa e mai bine. Să vină să vă ia pe dumneavoastră…Că sunteţi mai
mulţi. Fac o producţie mai mare de indivizi umani la hectar internaţi La psihiatrie…Pe când eu sunt
unul singur…(gest, se strâmbă) Ce să faci cu unu singur…la psihiatrie…(se gândeşte) După porcăria
aia căreia i-au spus revoluţie, cred că numai proştii, oligofrenii şi nebunii, cred că aia a fost
revoluţie…a crescut numărul de nebuni la hectar în ţara noastră. (publicului) Ştiţi nu ? S-a spus le
televizor, în ţara noastră a crescut numărul de nebuni la hectar. (oftează) A mai crescu indicele morţii
infantile, mor cât mai mulţi copii la hectar, numărul bolnavilor de sifilis… a crescut şi el (gest, în
sus) vertiginos.
ACTORUL : (oftează, tare, clătinând din cap) Aşadar…după revoluţia din decembrie 1989 în ţara
noastră a crescut foarte mult producţia de nebuni la hectar (gest în sus) Mai ales sus, la vârf…Vă
spun eu că mai sus, (gest) cu cât urci mai sus, (se uită îngrozit, şi scârbit în sus) nu e unu zdravăn la
minte…(mică pauză)A crescut de asemenea producţia de tuberculoşi la hectar, producţia de decese
infantile la hectar, producţia de proşti, la hectar, producţia de curve, de hoţi, de mafioţi….la hectar.
(mică pauză) A crescut foarte mult producţia de crime şi de sinucideri la hectar…În sfârşit…Bine că
au scăzut salariile, bine că a scăzut populaţia României de la 23 de milioane de locuitori la 18
milioane, iar din ăştia 18 milioane (gest) peste 5 milioane şi-au luat tălpăşiţa şi s-au cărat. (râde
singur) Ăştia băieţi deştepţi….că s-au cărat la timp… (respiră adânc. Pare descumpănit) Bine că mai
suntem în ţară doar vreo 13 milioane de locuitori, dintre care peste trei milioane sunt ţigani… Bine că
ţiganii or să ne asimileze, că nu peste mult timp or să ne depăşească numeric…(dând din cap,
amărât). Bine, bine, bine, pe toată linia bine !
ACTORUL : (se gândeşte) Hei, hei, hei, hei ! (se aude sirena salvării crescând în intensitate) Unde
rămăsesem ? la salvare. (oftează) Şi dacă vine salvarea să mă ia pe mine sau pe dumneavoastră, unde
să ne ducă…? La balamuc, desigur ? (râde) Că nu ne-o duce la curve, nu?…Pentru că în cazul acesta
am chema toţi salvarea…nu ? (râde amar) Păi în România balamucul este peste tot, domnule…Unde
te-ai duce, unde te-ai întoarce, cât vezi cu ochii, e numai balamuc…Aşa că mai bine să ne lase pe loc,
că tot la balamuc suntem. (oftează, mirat) Nu mă credeţi că în România balamucul este peste tot ? Că
toată România e un balamuc ? Nu mă credeţi !?…Hm ! Nici nu trebuie să vă demonstrez. Că se vede
cu ochiul liber…(tare) Simţim pe propria noastră piele !…N-aveţi decât să coborâţi în stradă.. sau să
deschideţi televizorul şi o să vedeţi cât circ şi cât balamuc este în ţara asta…că te cruceşti…(gest în
sus) Munţi de balamuc şi de circ ! (tare) Ce munţi ? Oceane…Este mai mare balamucul şi circul
decât ţara asta ! Este numai circ şi balamuc…câââât vezi cu ochii...(îşi duce mâna la ochi şi priveşte
în zare) Uite, cât vezi cu ochii, câmpii nesfârşite de balamuc şi de circ, că…(se gândeşte) rămâi aşa
extaziat…Te-ai uita la câmpiile astea nesfârşite de balamuc toată viaţa şi nu te-ai mai sătura..
ACTORUL : (înveselit deodată) Da ia stai aşa…Am inspiraţie astăzi…Cred că mi-a venit o idee
genială…(se gândeşte. Acum auzim trilurile unei privighetori, apoi mierle şi grauri cântând) Hm !
Cum dracului nu le-a venit lor, (gest în sus) jigodiilor şi nenorociţilor ăstora de politicieni, alege-s-
ar prafu de ei şi de mama lor, cum s-a ales de România, că ăştia au nenorocit România...Cum de nu
le-a venit lor ideea asta genială ? Şi mi-a venit mie ? (maimuţărindu-se) Că altfel la prostii şi să fure
şi să mintă îi duce (îşi ciocăne tâmpla) bibilica…pe bestiile astea de politicieni. (se miră, îşi ciocăne
capul)
ACTORUL : Cum, nici măcar unui politician nu i-a venit ideea asta genială ? (tare) Ăştia care au
furat de s-au umplut de bani, ăştia care ştiu să facă bani şi din piatră seacă…? Şi nu le-a venit lor

2
ideea asta genialăăăă ? Şi care este atât de simplă ?, da...cum să spun, vizibilă, se vede cu ochiul
liber…Mă, măcar unuia dintre ei să-i fi venit ideea asta…genială. (râde singur) Pe de altă parte însă
cum să le vină în minte o idee genială ca asta, dacă ei n-au nimic în tărtăcuţele ălea…goale (tare,
ciocănindu-şi tâmpla) În tugile astea pe care le poartă degeaba pe gâtul lor gros… de bulgăroi cu
ceafa groasă. Că n-au nimic în ele, acesta e adevărul…(râde) Le poartă ca să creadă şi ei, săracii, că
au cap. Că fac şi ei ceva pe lumea asta. Şi fac, poartă nişte tugi pe gât…(mică pauză) Cică dacă duc
şi ei în spate o mare greutate sunt oameni cu greutate. (tare, amărât) Şi ducând tugile astea pe gât îşi
închipuie că fac şi ei ceva pe lumea asta…(mică pauză. Ascultă trilurile unei ciocârlii. Oftând)
Acesta e singurul lucru pe care îl fac din 90 încoace politicienii noştri, poartă nişte tugi pe gât, şi fură
şi mint, mamăă, mamăă…La asta nu-i întrece nimeni, nici dracul nu-i întrece !
ACTORUL : (sincer, oftează, se strâmbă) Săracii de ei…Crezi că e uşor să fii politician, credeţi că
sunt fericiţi politicienii noştri ? Ei sunt aşa, unilaterali, unidimensionali, de parcă ar avea ochelari de
cal…(gest) Ei au în cap numai şi numai ideea de a fura cât mai mult ca să se îmbogăţească şi mai
mult (prelung, din ce în ce mai tare) şi mai muuuult, şi mai muuuuult…şi mai mult… ! Dacă ar putea
s-ar îmbogăţi la infinit…Ei devenind infinit, că atunci chiar ar fi infinitul, ştiţi ?. Hm ! (oftează) Asta
este…dacă numai atâta ştiu politicienii noştri, să mintă ca să se menţină la putere şi să fure ca să se
îmbogăţească…(smiorcăit) Vai de capul lor, săracii, eu îi plâng. Mie mi-e milă de ei.
ACTORUL : (s-a aşezat pe un scaun, oftează) Eu aşa zic…Fiecare popor are politicienii pe care şi-i
merită, fir-ar mama lor a dracului de politicieni…Că sunt aceiaşi de pe vremea lui Eminescu, de
acum o sută cincizeci de azi... ( recită pe un ton înalt) „Voi sunteţi urmaşii Romei, nişte răi şi nişte
fameni / E ruşine omenirii să vă zică voia oameni…” (tare, inervat) Sunt aceiaşi, aceiaşi, aceiaşi, nu
s-au schimbat deloc, deloc. (cu emfază) Degeaba şi-a răcit săracu Eminescu gura şi le-a spus-o verde
în faţă : „Voi sunteţi urmaşii Romei ? Nişte răi şi nişte fameni. E ruşine omenirii să vă zică vouă
oameni „ Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire”, hoţilor, nenorociţilor, mediocrităţilor,
lichelelor !. Că ei nu s-au schimbat deloc…(gest cu capul) Nici nu le-a păsat, pe-o ureche le-a intrat
şi pe alta le-a ieşit. Doamne Dumnezeule, clasa asta politică nu se mai reînnoieşte deloc…este
imuabilă…şi eternă. Politicienii de azi sunt aceiaşi ca politicienii de pe vream lui Eminescu, ca ăia
din perioada interbelică, şi din perioada comunistă…Sunt aceiaşi, aceiaşi politicieni…Să-i ia mama
daracului dacă ăştia nu sunt imuabili şi nemuritori ! (mică pauză. Se înviorează. Tare) Măcar să se
mai schimbe şi ei, pe ici pe acolo, ca să nu ne plictisim de veşnic aceleaşi mutre..
ACTORUL : (îşi aprinde o ţigară) Ei şi acum devine chestia. Că dacă popoarele au politicienii pe
care-i merită, politicienii, la rândul lor, ca să vezi cum devine daravela, au şi ei poporul pe care-l
merită…(gest) E normal nu, ca politicienii să aibă poporul pe care-l merită…? Ce şi-au mai bătut ei
joc de poporul acesta, ce l-au mai minţit, ce l-au mai furat şi l-au adus la sapă de lemn !…(râde uşor)
Da şi poporul, mamă, mamă, ce-i mai înjură…şi ce-i mai votează. Îi înjură şi îi votează, îi votează şi
îi înjură ! (râde sănătos) Ha, ha, ha, ha, ha ! Că la înjurat noi, românii, ne pricepem bine…Hă, hă,
hă…Şi încă ce bine ! Bine rău de tot…Dacă la fotbal n-o să fim niciodată campioni mondiali, la
înjurături suntem demult…Campioni mondiali, şi pe primul loc în lume ! (gest) Şi aşa o să rămânem
până când om dispărea ca popor de pe faţa pământului, campioni mondiali la înjurături…(mică
pauză) Şi nu mai e mult până atunci…când vom dispărea. Că vin înlocuitorii…(cu accent ţigănesc)
care chipurile zic că sunt conlocuitori… Din conlocuitori or să se transforme o dată în…înlocuitori.
Ne-au şi avertizat. (se ridică şi începe să se plimbe prin cameră) Da noi, ca tâmpiţii ce suntem, ne-
am făcut că nu auzim !
ACTORUL : Nu credeţi că noi, românii, ne pricepem la înjurături ? (râde) Ba, da, pentru că ştiţi
foarte bine lucrul acesta…Ia ieşiţi pe stradă şi o să auziţi siguri, vrând nevrând nişte recitaluri de
înjurături, mamă, mamă…Parc-ar cânta la o viară Stradivarius Paganini, aşa înjurăm noi de bine ! Te-
ai opri în loc şi nu te-ai mai sătura ascultând…Zici că e Nana Muscuri care cântă. Aşa de frumos şi
de inspirat înjurăm…(mică pauză) Vreţi să vă dau o mostră de cum sunt înjuraţi politicienii de
poporul român ? Vă dau ! Hai că vă dau…Am auzit înjurătura asta în piaţă, stai aşa că am şi notat-
o. V-o redau întocmai.
ACTORUL : (râde, merge şi deschide un caiet de pe masă) Zice aşa, tu-vă mama voastră de
baragladine, cu ceaunul, cu prazul, cu cumpăna, cu compasu, cu proţapu, cu lingura, cu polonicul, cu
corcoduşul, cu stejarul, cu izvorul, cu orizontul, cu zenitul, cu cerul, cu muntele, cu marea, cu

3
fântâna, cu frâna, cu bicicleta, cu tricicleta, cu malul, cu cântarul, cu câmpia, cu casa, cu soba, cu
trotilu, cu nucu, cu prunu, cu caisul, cu vişinul, cu cireşul, cu scorbura, cu soba, cu parandaliile, cu
parandărătul, cu boul, cu leul, cu tigrul, cu salamandra, cu şarpele boua, cu vipera, că şi aşa sunteţi
nişte vipere, cu, cu, şi aici citatul este mult mai lung, care v-au făcut… cu, cu, cu… (râde trist) Dacă
aţi mai auzit dumneavoastră o înjurătură mai bogată, mai complexă, mai metaforică, mai parabolică,
mai, cum să-i sun eu, decât înjurătura asta…? Când o ascultam am crezut că sunt trilurile unei
privighetori sau Traviata, de Verdi. Am simţit dulce în cerul gurii. M-am oprit în loc şi am ascultat
cu inima plină de bucurie cum înjura…Nu mă mai săturam ascultând cum înjura omul ăla în piaţă.
ACTORUL : (se întristează, meditând) Însă, eu zic că nu e bine să-i înjurăm pe politicienii noştri…
Nuuuu ! (oftează) Nu, Doamne fereşte, să nu ne mai înjurăm politicienii de aici înainte…De aceea
vă rog foarte mult să încercăm, prin toate metodele şi cu toate mijloacele, să nu-i mai înjurăm.
VOCEA : Da ce să le facem ?
ACTORUL : (speriat deodată, ascultă) Mi s-a părut sau a fost adevărat…? Am auzit o Voce…
(ascultă atent. Către spectatori) Aţi auzit şi dumneavoastră…? Că parcă dinspre dumneavoastră a
venit…(ascultă) sau nu… A venit din partea stângă… Avenit din partea asta…(raţionează) Deci,
acum un minut sau două minute eu v-am spus dumneavoastră să nu-i mai înjurăm pe politicieni…În
nici un caz de aici înainte, şi vă rog multe de tot, insistent vă rog, vă implor, să nu-i mai înjurăm pe
politicieni...Este adevărat ? (din sală se aude un daa murmurat) O voce m-a întrebat : Da ce să le
facem ? Vă săpun eu ce să le facem. Ce este bine să le facem…Să le înălţăm imne, să le dedicăm
poezii, să le închinăm ode, şi chiar să-i sanctificăm… Să ne rugăm pentru ei. (mică pauză) Da, da, să-
i facem sfinţi…pentru noi ei să fie nişte sfinţi…Să fie sfinţii noştri la care ne închinăm…
ACTORUL : (publicului) Nu râdeţi, de ce să râdeţi ?, eu vorbesc cât se poate de serios…Mai bine să
ne punem noi capul la contribuţie, şi să gândim noi cu capul nostru în locul lor…Că dacă ei nu au
nimic în tugile ălea ale lor, pe care le poartă pe gât ca să facă şi ei ceva pe lumea asta...Să se convingă
pe ei că au cap, că pe noi ne-au convins că nu au…Asta este, dacă ei nu au nimic în capetele ălea
seci, măcar noi să avem ceva în tugile noastre…(râde) Că dacă nici noi n-om avea nimic în tugile
astea (îşi ciocăne capul) atunci ne-am ras…Ne-am dus, suntem pierduţi. S-a dus dracului ţara asta.
ACTORUL : (uşor inervat. Către public) Nu mai murmuraţi şi nu mai protestaţi atât…Ştiu că
dumneavoastră, românii, vreţi să-i înjurăm pe politicieni…Să-i înjurăm aşa cu sete, ca şi cum am bea
vin. Începem înjurătura de dimineaţa şi o terminăm seara după apusul soarelui. Până când ne săturăm
şi noi de înjurat…Să-i înjurăm până când o să ne treacă oful pe ei…Mai ştiu de asemenea că vreţi să-i
tragem în ţeapă…Că vă rugaţi tot timpul să vină unu ca Ţepeş…Şi să-i…(gest) alunece aşa prin ţeapă
de sus până jos, (arată cu mâna) dinspre Dumnezeu înspre pământ…”Unde eşti tu, Ţepeş Doamne,
ca punând mâna pe ei /Să-i împarţi în două cete, în smintiţi şi în mişei”. N-a câştigat un şmecher, un
golan din Portul Constanţa Alegerile prezidenţiale, spunându-vă că-i trage în ţepe… pe hoţi. Şi când
acolo v-a tras pe dumneavoastră, că v-a dat ţeapă ! V-a minţit că o să trăiţi bine, şi a spus aşa, cu
guriţa lui, la ţepe, le ţepe…(râde) Şi după asta aţi văzut ce ţeapă v-a tras…mamă, mamă. Mamă care
m-ai făcut, că mai bine nu mă făceai…
ACTORUL : (oftează) Da, nu e bine nici să-i tragem în ţepe, deşi o lecţie ca asta ar merita politicienii
noştri…Eu zic că chiar nu le-ar strica. Le-ar prinde foarte bine…Chiar ar avea nevoie, politicienii
noştri, de o lecţie ca asta…
ACTORUL : (vorbeşte singur, plimbându-se prin cameră) Acum iată de ce nu e bine să-i înjurăm pe
politicienii noştri şi să-i tragem în ţepe ! (punându-şi capul la contribuţie) Haideţi să gândim logic,
cu capetele noastre…Nu cu ale lor desigur, că n-au nimic în ele, dă-i dracului…Nici tărâţe nu au în
tugile ălea seci pe care le poartă pe umeri…ca să nu-i plouă în gât. (spectatorilor) Vă rog să nu
protestaţi, să nu bateţi din picioare şi să nu râdeţi, că eu vă vorbesc foarte serios când vă spun că nu
trebuie să-i înjurăm pe politicieni… (oftează) Nu mă credeţi ? Ei bine, o să vă demonstrez…(tare) De
două secole, ce de două secole, de când ne ştim ca popor pe pământul ăsta, i-am înjurat pe politicieni,
pe Domnitori…Şi am dorit să-i schimbăm. Nu avem noi proverbul, „Schimbarea Domnilor, bucuria
nebunilor ! ? Nu i-am trădat noi şi nu i-am omorât pe, hai s-o luăm de la începutul istoriei noastre, pe
Regele Burebista ?… ba, da, a fost trădat şi asasinat de ai lui, în urma unui complot pus la cale de
căpeteniile unor triburi…Nu l-am trădat noi pe regele Decebal ?…ba, da, Regele Decebal a fost
trădat de ai lui…Nu era Mircea cel Bătrân gata sa fie asasinat într-un complot organizat de fratele lui,

4
de Dan ? Nu l-au trădat şi nu l-au asasinat boierii pe Vlad Ţepeş…? ba, da.. Nu l-au trădat boierii pe
Domnitorul Radu de la Afumaţi, care în cei numai 8 ani câţi a domnit a repurtat mai multe victorii
împotriva turcilor…? Nu l-au trădat ai lui pe Mihai Viteazul ? ei, nu ?. Nu l-au trădat ai lui pe
Constantin Brâncoveanu ? ba cum să nuuuu! Nu i-am trădat noi pe Tudor Vladimirescu, pe Cuza, pe
mareşalul Ion Antonescu…? Până şi pe Ceaueşescu l-am trădat, săracul de el, şi l-am asasinat ? Ce-
mi vorbiţi dumneavoastră mie de trădare…? Păi trădarea la români a fost o permanenţă a istoriei…Ca
aerul, ca apa, ca pământul…Noi am mâncat felul întâi mămăligă şi felul doi trădare, am băut apă cu
trădare, vin cu trădare, rachiu cu trădare…Şi toţi aceştia pe care i-am trădat şi i-am asasinat sunt
crucea pe care o ducem în spate… Înţelegeţi de ce ne-a mers şi ne merge nouă rău în istorie ? Aşa că
eu mă opun total ca politicienii noştri să fie înjuraţi şi traşi în ţeapă…
VOCEA : (de data aceasta abia s-a auzit) Da cum să ne purtăm cu ei… ?
ACTORUL : (priveşte în dreapta) De data aceasta am auzit Vocea venind din dreapta…(se întoarce
către dreapta) Foarte bine că m-ai întrebat, dragă Voce…(către sală) Cum să ne purtăm cu politicienii
noştri ? Foarte frumos, să ne purtăm, să-i idolatrizăm, pentru noi să fie sfinţii noştri…Şi ei într-
adevăr, pentru că sunt crucea pe care ne-o ducem în spate, ei sunt sfinţi.. (mică pauză) Nu e crucea
pe care Christos a dus-o în spate sfântă ? Ba, da. Acum înţelegeţi de ce politicienii noştri sunt sfinţi ?
Pentru că ei sunt crucea pe care o purtăm în spate…pe drumul istoriei către golgota.…(ca un
înţelept) Să ştiţi şi dumneavoastră că, politicienii, sunt crucea pe care o ducem ! Şi trebuie să
ne-o ducem cu demnitate.
ACTORUL : (foarte trist, convins) Acesta este Adevărul cu A mare, dragii mei…Fiecare popor îşi
duce crucea, adică politicienii pe care-i merită…Politicienii noştri sunt crucea pe care poporul român
o poartă în spate (respiră adânc, ca şi cum ar ofta, gest de atenţionare) Atenţie, şi nu de azi sau de ieri,
poartă poporul român această Cruce, ci de două mii de ani…(gest, a devenit grav) Reţineţi…Noi,
românii, suntem un fel de popor - Iisus Christos, care şi-a luat crucea în spinare, şi a început
săă uuuuurce Gologota cu ea în spate… (se opreşte speriat. Se gândeşte) De aceea trebuie să-i
cinstim şi să ne purtăm frumos cu politicienii noştri…De aceea sunt ei sfinţi, pentru că sunt crucea pe
care noi, fiecare din noi o purtăm în spinare…
ACTORUL : (apăsat, patetic) Trebuie să ne purtăm cu ei frumos, să-i respectăm…Ca indienii cu
vacile…Ştiţi că în India vacile sunt sfinte…N-ai voie să te atingi nici cu o floare de o vacă…Şi când
treci pe lângă o vacă te opreşti şi te înclini în faţa ei…(gest, se apleacă) Sărumăna sfântă vacă !
Sărumăna sfinţilor politicieni ! (mică pauză. (Către spectatori) Ei, la fel trebuie să facem şi noi cu
politicienii noştri...Pentru că ei sunt vacile noastre sfinte…(mică pauză. tare) Numai că de muls nu-i
mulgem noi pe ei, ci ne mulg ei pe noi…Că acesta este adevărul, noi suntem vacile lor de muls…
Ţara aceasta este o Vacă mare şi proastă de muls…Şi politicienii o mulg tare bine, pe vaca asta de
muls numită România…Înţelegeţi, acum de ce trebuie să ne purtăm frumos cu ei ? Ce s-ar face ele,
săracele, nişte vaci nemulse…Le-ar durea ugerul, ce mai, le-ar plesni ugerul de cât lapte s-ar aduna în
el…Şi ar mugi aşa: muuuuuuuu ! Muuu, bă da ce vaci proasteeee suneeeeem !
ACTORUL : (are o idee. Se gândeşte. Îşi dă ochii peste cap) Stai aşa… ( ca şi cum ar avea o
revelaţie) Este ceva ciudat aici…Cum de mi-au ieşit mie aceste cuvinte pe gură…(repetă silabisind)
„Noi, ro-mâ-nii, suntem un fel de po-por - Iisus Christos, care şi-a luat cru-cea în spi-na-re, şi a
început să uuuuurce Gologota…” (se gândeşte adânc) Deci poporul român este un fel de popor-
Iisus şi acum urcă Golgota cu crucea în spate ? Ceea ce este foarte adevărat pentru că de aceea
suntem noi acum în perioada suferinţei. (ironic, tare) Şi suferiiiiiiim de ne ia mama dracului de două
mii de ani. (ca şi cum a avut o revelaţia. Are chipul iluminat) Nu se poate…(priveşte în sus)
Înseamnă că altcineva a vorbit prin gura mea, şi a spus cuvintele astea mari despre poporul român, că
e un popor Iisus…Eu, cu mintea mea nu aş fi fost în stare să gândesc o idee aşa de profundă şi de
mare…(mică pauză) Da, da, sigur. Cineva a vorbit prin gura mea…(se gândeşte, grav) Domnul a
vorbit prin gura mea. Numai Domnul putea să rostească asemenea cuvinte mari despre poporul
român (gest) Ţine minte, că Dumnezeu a vorbit prin gura mea.
VOCEA : Fiecare popor are soarta pe care şi-o merită…Un popor doarme aşa cum îşi aşterne…
ACTORUL : (foarte speriat, se întoarce către dulap. Îngrozit) De data aceasta nu mi s-a părut, am
auzit forte bine…Am auzit Vocea care mi-a spus : „Fiecare popor are soarta pe care şi-o merită…Un
popor doarme aşa cum îşi aşterne”…(caută cu privirea) Şi vocea a venit dinspre dulap, din partea

5
asta…(se vede că este emoţionat, speriat. Raţionând) Sigur, sigur, Vocea a venit din dulap…Ce ar fi
să fie cineva în dulap…? (se apropie încet, temător de dulap) Da cine să fie…? Şi de ce să se fi
ascuns în dulap ? (îi dă ocol dulapului cu mâinile întinse ca şi cum ar vrea să pună mâna pe el,
mişcându-se în semicerc, dar îi este frică. Raţionează) Şi când să fi intrat în dulap ? (mică pauză, se
gândeşte, căci îi vedem ochii rotindu-se în cap) Păi în cazul acesta nu putea să intre decât în lipsa
mea, cât eu am fost plecat de acasă…Şi nu putea să intre decât înainte de a veni eu de la repetiţie de
la teatru ? (respiră adânc, bănuitor) Asta este logic…Este la mintea cocoşului că nu a intrat în casă în
timp ce eu eram în casă…(silabisind, apăsat) Ci a intrat n casă când eu nu eram acasă… Şi un copil ar
înţelege asta…
ACTORUL : (se mişcă în jurul dulapului cu mâinile întinse, cercetând, gata să atingă dulapul, fiindu-
i totuşi frică) Dar cine putea să intre în apartament ? (se uită în jur) Ce apartament, acesta e
apartament ? că e o amărâtă de garsonieră, în care poate locui numai un actor amărât ca mine, cu un
salariu de cerşetor, pe care l-a lăsat până şi nevasta…(tare. Raţionând. Cântat) Deci cine putea să
intre în lipsa mea în apartament…? (către public) Să-i spunem totuşi aşa, apartament, stimatei
doamna garsoniere, (vorbind cu pereţii) Nu, stimata doamnă garsonieră, ? că aşa dă mai bine…Vă
simţiţi şi dumneavoastră mai bine. (vorbind cu spectatorii), stimată doamnă garsonieră în care
locuiesc cu onor. Ca să n-o umilim pe sărmana garsonieră. Se simte şi ea mai bine, dacă îi spui
apartament. Mai ales că apartament e de genul masculin…Un apartament, doi apartamenţi…(se
loveşte cu palma peste frunte) Drace, cum vine asta doi apartamenţi ! A mai fost o deşteaptă grămadă
în politică, a ajuns sus de tot, a fost chiar parlamentar european, care spunea succesuri…A rămas
celebră analfabeta asta...
ACTORUL : (se gândeşte) Ia stai aşa că mi-a venit o idee…(se gândeşte) În apartament nu putea să
intre decât cineva care avea cheiaaaa…Şi singura care avea cheia de la apartament era…nevastă-
meaaaa…Adică Miţu, fosta nevastă…că actuala nu există…(respiră adânc) Bine dar Vocea pe care
am auzit-o şi care este în dulap…era masculină. (către spectatori) Că aşa se zice, Vocea pe care am
auzit-o, nu Vocea care a auzit-o, cum zice politicienii noştri şi analfabetele ălea la televiziuni…Aşa
vorbeşte numai analfabeţii, proştii…Dacă îi mai auziţi vorbind aşa pe politicieni să ştiţi că ăia este
analfabeţi şi proşti grămadă…(se întoarce către sală) Cum, cum ?, că n-am înţeles foarte bine. A zis
cineva din sală că aşa este toţi…(înveselit) Că aşa este toţi politicienii, analfabeţi şi proşti…? (gest,
râde) N-are nimic…Atâta pagubă să fie…Important este că ei este sfinţi, ca vacile indiene…
Important este că ei este crucea pe care o ducem noi, românii, în spate…
ACTORUL : ( dă din cap, constatativ) Noi, românii, suntem nişte Iisuşi Cristoşi, care ne ducem
crucile în spate…pe Golgota în sus…Şi crucile sunt politicienii pe care-i ducem în spate ! Că acesta
este adevărul. Toată istoria noastră a fost o Golgotă, n-am zis aşa ?…Aici nu poate nimeni să mă
contrazică…Toată Istoria noastră a fost, este şi va fi o Golgotă…nesfârşităăăă ! (mică pauză) Dar nu
v-a mai fi mult istoria noastră o Golgotă. Nu va mai dura mult pentru că poporul român, (gest cu
palmele) gata, se duce, se curăţă…E pe cale de dispariţie…(raţionează, trist) Aşadar fiecare român
duce în spate un politician, politicianul fiind crucea pe cere ne-o ducem…toaaaaaată viaţa… (râde)
Doamne fereşte să o ducem şi după aia, că mai bine nu mai murim…Rămânem aici pe pământ. Ne
facem nemuritori, ca dacii care credeau că sunt nemuritori...
ACTORUL : (i-a venit altă idee) Stai aşa, că mi-a mai venit o idee…(se uită înspre umărul stâng) Da
crucea mea care este…? Care e crucea pe care o duc eu în spate, şi nu ştiu…(se gândeşte) Crucea pe
care am dus-o eu în spate până acum a fost nevastă-mea, adică Miţu a mea…Da, nevastă-mea m-a
părăsit, s-a dus la altu…s-o mai ducă şi ăla în spate. Nu numai eu. Să vadă şi el ce greu e să duci o
cruce mare ca soţia mea în spate. (neliniştit, speriat) Aoleu, păi în cazul acesta ce mă fac, dacă am
rămas fără cruce ! Că nu e bine să nu ai cruce…Dacă nu am casă, dacă nu am nevastă, dacă nu am
maşină, măcar cruce să am şi eu pe lumea asta, nu ? Să nu fiu ăl mai nenorocit român, cel mai
nenorocit om…Toţi românii au o cruce, până şi oligofrenii, şi proştii, şi boschetarii au cruce, are
fiecare crucea lui. Este proprietarul crucii lui, numai eu să n-am…cruce...(se gândeşte) Nu e bine.
ACTORUL : (se plimbă gânditor prin cameră. Îşi mai aprinde o ţigară) Nu pot accepta aşa ceva…va
trebui să-mi fac neapărat rost de o cruce…(are o idee. Se loveşte cu palma peste frunte)
Dumnezeule, ce idee mia venit…Nu, hotărât lucru, astăzi sunt un om inspirat…Stai aşa…(raţionează
cu voce tare) Ştim sigur că în dulap este cineva, este Vocea…(vorbeşte rara şi apăsat, ) Am zis că

6
singura care avea cheia de la apartament, (către pereţi) ca să mă port cu dumneavoastră stimată
doamnă garsonieră frumos vă zic apartament…Deci singura care are cheia de la casă este nevastă-
mea, care nici până acum nu mi-a dat cheia de la apartament…Deşi a şters putina cam de multişor…
(se gândeşte) Păi în cazul acesta, dacă singura care are cheia de la apartamentul meu, că acum este al
meu, dacă ea m-a părăsit şi aplecat la altu, nu ? Fiind singura care are cheia de la (apăsat)
apartamentul meu, logic este singura care putea intra în acest apartament în lipsa mea, fiind fosta
mea soţie… (apăsat, tare) Logic înseamnă că ea se află în dulap… (rar) Sau cu alte cuvinte mi s-a
întors crucea acasă… Şi în cazul acesta pe de o parte este bine că eu am acum cruce, şi nu mai
trebuie să fac rost de alta, şi să fiu un om fără cruce…Un om fără cruce este un om fără căpătâi, fără
Dumnezeu.…Dar pe de altă parte este rău…că am cruce…Că Miţu a mea nu este o cruce…uşoară.
ACTORUL : (spectatorilor) De ce este rău că s-a întors nevastă-mea acasă ? (respiră adânc) Foarte
simplu, dragii mei…pentru că femeia asta mi-a mâncat zilele. A fost o cruce foarte greu de purtat în
spate (către public)…Ştiţi bancul ăla…Care este definiţia femeii ?, cică a întrebat doamna
Învăţătoare…? Bulă, care stătea în fundul clasei şi nu răspundea niciodată, (ridică mâna) a ridicat
mâna... Ia spune tu, Bulă, dragă, ce este femeia ?…(în rolul lui Bulă) Bulă s-a ridicat în picioare
fericit că ştie şi el să răspundă, şi a spus tare, şi solemn..(Actorul îşi scoate pieptul în faţă, mândru)
Femeia este, doamna Învăţătoare, animalul care trăieşte în gospodăria omului şi se hrăneşte cu zilele
lui fripte. (râde un timp) Toată clasa era pe jos de râs…Păi de unde ştii tu, mă Bulă, că este aşa…?, l-
a întrebat doamna Învăţătoare.. Păi aşa îi spunea tata mamei, şi la fel îi spune şi vecinul nostru, nea
Lisandru, lu ţaţa Lina, că femeile sunt animalele care trăiesc pe lângă casa omului şi se hrănesc cu
zilele lui fripte (oftează, clatină trist din cap, în sus şi în jos) Ei bine, asta a fost Miţu a mea, este, şi
tare mi-e teamă că va fi şi de aici înainte…scumpa mea soţie ! (în momentul acesta observă câteva
lucruri suspecte, sub pat)
ACTORUL : Hopa, stai aşa, că am zărit ceva…(merge şi ridică de sub pat un sutien şi o jartieră. Le
examinează uimit, cu mare atenţie. Vorbeşte lent, sacadat)… Un sutien şi o jartierăă…(către public.
le flutură) Ghiciţi ale cui suuuunt ? Sunt ale lui Miţuuu… Care Miţuuuu? Ale lui Miţuuu a meaaaa !
(în momentul următor observă un ruj la capătul patului… Şi ce mai găsiiiim ? mai găsiiiim, un
ruuuuuj…(priveşte atent prin cameră, poate mai vede ceva) Ia să vedem ce mai găsim noi de la
Miţuu a meaaaa…? (Vede în spatele dulapului ceva) Am mai găsit cevaaaa…(se aplecă şi
examinează obiectul) Hmmmm ! Nu e lucru curat.
ACTORUL : (tare, cu amărăciune, către dulap) Păi în cazul acesta bine te-ai întors acasă, iubito !
Scumpa mea cruce pe care te-am dus cu cinste în spate atâţia ani.…Zău dacă nu sunt chiar fericit,
dragă Miţule...că mi-a venit crucea acasă. (mică pauză) Şi eu cred, sunt convins, că dacă o luăm de la
cap, adică dacă ne refacem viaţa, cum se spune, de data asta o să meargă…Şi o să meargă chiar foarte
bine (emoţionat. Rar, îşi aminteşte) Pentru că eu te-am iubit şi te mai iubesc, Miţule !…Aşa că eu zic
să ieşi din dulap, să desfacem o sticlă de şampanie…şi să mergem din nou la ofiţerul stării civile…
(ascultă. Cântecele păsărilor se aud nespus de dulci) Nu zici nimic ? Nu-ţi place propunerea mea…?
ACTORUL : Îţi fac o confidenţă…(îi tremură glasul uşor) Să ştii, draga mea, că te-am iertat
demult…De atunci de când ai plecat…Şi să mai ştii că dacă tu la proces ai susţinut că nu mă mai
iubeşti…şi că nu m-ai iubit niciodată, şi asta m-a durut cel mai rău, să ştii…că eu încă te mai
iubesc…(trist, cu vocea ştrangulată de emoţie, gata să plângă) Da, acesta este adevărul…Nu pot să te
uit, şi te iubesc…ca prostu în continuare. (îşi şterge o lacrimă. Tare, uşor tragic) Acum după ce te-ai
dus după regizorul ăla nenorocit, că ăştia sunt cei mai mari nenorociţi din lume, regizorii…Să ţii
minte de la mine, dragă Miţule…Ăştia şi cu directorii de teatru, şi cu secretarii literari, au distrus
teatrul românesc…De aia arată teatrul românesc în halul acesta, aşa cum arată, vai de capul lui.
Înţelegi ? De murim noi, actorii, acum de foame…şi nu ne dau salariile cu lunile !…(oftează, gata să
plângă) Ei bine, ca un dobitoc ce sunt, adică aşa cum îmi ziceai tu, şi aici îţi dau dreptate, recunosc
că sunt dobitoc, te iubesc, Miţule !…(este gata să plângă) Şi să mai ştii că te iubesc în continuare,
chiar foarte mult, Miţule... Aşa să ştii. Şi ce este şi mai trist este faptul că abia după ce te-am pierdut
mi-am sat seama cât de mult te iubesc…(îşi şterge lacrimile. Pe străzi auzim sirena salvării)
ACTORUL : Crezi că pentru mine a fost uşor să te pierd ? (suspină, gata să plângă îşi șterge o altă
lacrimă), Miţule ? Aşa că, dacă tot ai venit, dacă tot te-ai întors…Şi îmi place că te-ai întors spăşită.
Că de ruşine te-ai ascuns în dulap !…(mică pauză, ascultă cântecul păsărilor) Dacă tot te-ai întors, (îi

7
întinde mâna) atunci bine ai venit, Miţule ! (ascultă. Senin) De fericire şi păsările cântă, Miţule, că te-
ai întors. Miţule…Ia ascultă (ascultă. Auzim trilurile dulci ale privighetorilor) Îţi spun eu, păsările
cântă în cinstea întoarcerii tale acasă…Dacă te-ai întors, hai, ieşi din dulap şi hai să ciocnim un pahar
de şampanie, şi o luăm de la cap…(îşi freacă mâinile) Zău dacă nu sunt chiar fericit…Facem şi nuntă,
îi tragem un chef pe cinste ! (se îndreaptă către uşa care dă la bucătărie) Uite, eu merg să desfac
şampania, iar tu, între timp, tu ieşi din dulap, puişor. Şi să vezi ce bine o să fie…Ce fericiţi o să fim
de acum încolo (a ieşit din cameră. Din bucătărie, tare) De data asta sigur o să ne înţelegem de
minune, iubito…Că omul numai din greşeli învaţă, să ştii şi tu...Or noi, slavă Domnului, am făcut la
greşeeeeeli…
ACTORUL : (apare din bucătărie cu o sticlă de ţuică în mână) Uite, Miţule dragă, n-am găsit sticla
cu şampanie…Cred că aţi băut-o voi, tu cu tipul tău, cu regizorul…(uimit, dezamăgit) Păi n-ai ieşit
din dulap ? (mică pauză. A devenit trist) Păi în cazul acesta, dacă tu nu vrei să ieşi din dulap…
Înseamnă că nu vrei să ne re-căsătorim…Şi dacă stau bine să mă gândesc, asta înseamnă că de
fapt…tu ai venit în lipsa mea…(apăsat) ca să furi…(tare) Or lucrul acesta mă jicneşte foarte tare, să
ştii. (se gândeşte)
ACTORUL : (supărat, tare) Înseamnă că ai venit să furi…sau, mă rog, să-ţi ie nişte ţoale…nişte
acte…Şi fiind înăuntru…când ai auzit cheia în broască, şi ţi-ai dat seama că eu am venit acasă, ca să
nu dau peste tine te-ai ascuns în dulap… (umple paharele)
ACTORUL : Uite am umplut şi paharele…(vesel) Hai să trecem peste toate, că aşa fac doi oameni
înţelepţi, ca să ciocnim…pentru revederea noastră… Pentru întoarcerea ta acasă…(foarte trist) Hai
mă, Miţule, hai mă, Puişor, te rog eu mult de tot… Ieşi din dulap…Şi hai să ne împăcăm, ce
Dumnezeului, că eu te-am iertat demult…(mică pauză) Vezi cum eşti ? Tu ştii că eu nu am suflet
rău…Hai, vino, să ciocnim…Uite, te iert şi că ai intrat prin efracţie în casa mea, poftim ? Ce mai vrei
? Zău, hai să bem pentru împăcarea noastră. Hai, noroc…(ciocneşte cu dulapul) Hai noroc, Miţule
dragă, să fie într-un ceas bun şi la mai mare…(privind dulapul) Hai, ieşi din dulap să-ţi bei paharul,
ce Dumnezeului…Că ţie îţi plăcea să le tragi la măsea. Nu e şampanie, cum am crezut eu, e ţuică…
Da ţie îţi plăcea ţuica de Văleni, şi aia de Piteşti, lasă că ştiu eu…(uimit şi întristat că nu iese din
dulap)
ACTORUL : (priveşte trist dulapul) Să ştii că mă îngrijorezi, Miţule…Dă-o încolo de treabă…Adică
eu te primesc cu braţele deschise, te iert…şi tu vii să mă furi când eu sunt plecat de acasă…? Uite, ca
să vezi că sunt bucuros că te-ai întors îţi beau şi paharul tău…(cu paharul în mână) Hai noroc…Şi te
rog mult de tot să ieşi din dulap…( dă paharul peste cap, se gândeşte. I-a venit o nouă idee)
ACTORUL : Ia stai aşa. Da, dacă ea nu este singură în dulap…Şi este cu...el…Cu Amantul…?
Pentru că Vocea care a venit din dulap era totuşi a unui bărbat. Era voce masculină, nu feminină…
Bărbatul este de genul masculin, nu ?…Un bărbat, doi bărbaţi. Nu un bărbat, două bărbate, cum
vorbesc politicienele noastre. (raţionează) Or nevastă-mea nu este de genul masculin. Ci de genul
feminin. (surâde trist) Oricât s-ar da ea mare ca actriţă, şi şi-ar îngroşa vocea, nu este totuşi de genul
masculin…(se gândeşte) Da, dar dacă este totuşi ea, şi fiind actriţă, joacă rolul unui bărbat…? Îîîîîî ?
Ca să mă inducă în eroare pe mine ? (E foarte încurcat, se scarpină în cap) Ei, drăcia dracului…În ce
încurcătura dracului m-ai pus, mă Miţule. ! (ascultă. Acum atenţia îi este atrasă de cântecul
privighetorilor, al păsărilor)
ACTORUL : (oftează) Doamne, Miţule, ce frumos cântă privighetorile ăstea…(către dulap) Hai, mă,
Miţule, ieşi din dulap să bem şi noi o ţuică de Văleni şi să ascultăm păsărelele, cum le-am ascultat noi
fericiţi de atâtea ori…(fericit) Cum ne plăcea nouă să ascultăm privighetorile dimineaţa îmbrăţişaţi,
mai ţii minte ?…(mică pauză) Ia să mai beau eu un păhărel…Ca să ne mai înveselim niţel. (dă
paharul peste cap) Miţule, beau şi pentru tine, să ştii…Hai noroc, în sănătatea ta…Şi te rog nu mă
supăra…(dă paharul cap) Uite am băut pentru tine şi acum beau pentru mine. În sănătatea mea,
Miţule…(umple paharul) Mamăăăă, ce bună eeee ! (îşi freacă palmele) Te lingi pe deşte, Miţule, aşa
de bună este ţuica…(umple din nou paharul) Uite acum beau iar pentru tine, draga mea. Hai noroc,
Miţule, în sănătatea ta…(dă paharul peste cap. Se strâmbă) Când am băut pentru ea, parcă n-a mai
fost aşa de bun. Parcă ţuica se face amară când beau pentru tine, iubirea mea…
ACTORUL : Să ştii, Miţule, că dacă nu ieşi singură, vin şi te scot cu forţa…Şi e mai ruşinos aşa…
(ca atunci când ai o revelaţia) Ia stai aşa, că mi-a venit o idee…Miţule, să ştii că dacă nu ieşi singură

8
din dulap, chem poliţia…Chem poliţia la faţa locului şi le spun că hoţul care mi-a intrat în casă s-a
ascuns în dulap…Şi în cazul acesta ajungi la poliţie, dragă…Şi va fi vai şi amar de tine. Îţi plâng de
milă…Dacă nu ieşi într-un sfert de oră, chem poliţia, să ştii, Miţule…
ACTORUL : (îşi toarnă) Ia mai bine încerc eu să fiu cât mai calm, şi să mă bucur de cântecele
păsărelelor (privind prin pahar) Şi de ţuica asta minunată…(bea câte o gură, cântă cu paharul în
mână, schiţând câteva gesturi de dans) Şi să mai bem un păhărel…să ne înveselim niţel (auzim din
nou sirena şalvarii apropiindu-se, crescând în intensitate)
ACTORUL: (care a ascultat atent, îngrozit) I-auzi din nou salvarea, Miţule, vine să ne ia…la
Psihiatrie…(gest către sală) Luaţi-i mă fraţilor, pe jigodiile astea de politicieni… la psihiatrie, (îşi
ciocăne capul) că ăştia nu sunt sănătoşi la cap…Fac pariu cu dumneavoastră, pun mâna în foc că nici
unul din ăştia care sunt pe sus nu este sănătos la…mansardă…(oftează,se gândeşte) Dar de fapt locul
lor e la….puşcărie, nu la psihiatrie...Da şi la puşcărie aţi văzut ?, îi bagă pe-o uşă şi le dă drumul pe
alta…Dacă fură un amărât o găină sau o pâine îi dă zece ani de puşcărie…Da ăştia care au furat cu
miliardele, cu basculantele, care au furat o ţară nu păţesc nimic…(supărat) Mama lor de nenorociţi…
(ţipă la dulap) că acum îmi sare ţandăra, Miţule ! (apropiindu-se de dulap. Tare) Hai, mă Miţule, ieşi
de acolo că-mi pierd răbdarea…(apăsat) Şi când îmi pierd răbdarea fac urât… Şi aşa sunt cu nervii în
pioneză.
ACTORUL : (aşteaptă un moment, Pufneşte pe nări) Să ştii că dacă nu ieşi tu singură, te scot eu cu
forţa din dulap…(i-a picat fisa) Ia stai aşa, că acum mi-a picat fisa…Soţia mea nu iese din dulap că
nu e singură…Adică ea nu a venit în lipsa mea să fure din casă singură, au venit împreună…A venit
cu el, cu amantul…cu criminalul. Eu m-am întors mai repede de la teatru, ei erau înăuntru în casă…
şi ca să nu-i surprind, când au auzit cheia în broască au dat să se ascundă…Şi unde să se ascundă ?, în
dulap…(raţionând) Ei, hei, heiii, păi acum mai venim de acasă… (către dulap) Da, Miţule, acum
înţeleg de ce nu ieşi…Este logic…Da nu vreţi voi să ieşiţi din dulap, ca doi oameni normali, şi să
stăm şi noi la o ţuică, aşa ca nişte prieteni buni, că nu vă fac nimic ?…(înveselit) Pe cuvântul meu de
onoare că nu vă fac nimic... Jur !
ACTORUL : (îşi umple paharul) Uite, domnule Amant, ca să nu zici că nu sunt băiat bun, beau şi în
sănătatea ta…(ridică paharul. Tare, puţin cherchelit. Sughite) În sănătatea Amantului soţiei mele, că e
băiat bun…(vorbind cu publicul) Zău dacă vă mint…Pentru că numai un om bun putea să facă o
faptă bună aşa cum a făcut omul acesta pentru mine…Amantul soţiei mele.. Numai un om bun, cu un
suflet mare putea să-i facă unui semen de al său, unui amărât, adică mie, un mare bine, aşa cum mi-a
făcut el…(aproape că plânge) Pentru că el a fost cel care mi-a luat crucea pe care o purtam în spate,
adică pe tine, Miţule, şi m-a făcut om liber…S-a gândit, săracul om, să îmi fie şi mie mai uşor, mai
bine pe lumea asta…De asta mi-a luat el crucea pe care o duceam de…ani de zile în spate, ca Iisus
Christois…Înţelegi acum, Miţule, dragă, înţelegi acum, stimate Amant, de ce închin în sănătatea ta ?
Pardon , a dumitale ? A dumneavoastră !
ACTORUL : (către public) Vă spun dumneavoastră de ce îi mulţumesc mult că m-a scăpat de soţie.
(umple paharul) Hai noroc, dragul meu Amant, că eşti un om foarte bun !…Şi ca să mă înţelegeţi mai
bine, iubite Amant, îţi spun un banc…Hai noroc, în sănătatea ta, dragul meu amant ! (deodată
înţelege, şi rămâne uimit) Da, ia stai aşa, de ce îi spun eu lui, dragul meu Amant ?, când el nu este
amantul meu…E al lu Miţu…E amantul tău, Miţule, nu al meu. Aşa că închin în sănătatea amantului
tău, dragă Miţule.
ACTORUL : (se întoarce către public) Ca să mă înţelegeţi şi mai bine de ce fac gestul acesta, vă
spun un banc…Mă ascultaţi şi voi, dragă Miţule… ? (toarnă în pahar. Ciocneşte cu dulapul) În
sănătatea dumneavoastră…(către sală) Zice că o dată unuia i s-a înecat nevasta, muierea cum ar
veni…A plouat la munte şi a venit râul care trecea pe lângă satul lor mare, vijelios…Şi nevasta
omului a vrut sa treacă râul şi s-a înecat, i-a luat râul nevasta la vale…Iar el, săracul om, ce era să
facă ? S-a dus să-şi caute nevasta, s-o găsească, să-i aducă trupul acasă…Da el când a plecat s-o
caute nu a luat-o la vale, pe râu în jos, unde trebuia s-o fi dus răul, că râul curgea la vale, nu ?, nu la
deal ? Şi era normal ca apa s-o ducă la vale…(mică pauză, bea o înghiţitură) Aşadar el n-o căuta în
josul râului, unde normal trebuia s-o fi dus apa. El a început s-o caute, săracul de el, în susul răului, şi
spera, bietul om, doar, doar că o s-o găsească…(bea câteva înghiţituri)

9
ACTORUL : Şi căutând-o el pe nevasta lui în susul râului s-a întâlnit cu un alt om…Ce faci, nene,
pe-aici ? l-a întrebat omul, pe cine cauţi ?…Păi uite, ce să fac şi eu, nene, dădui de necaz…Mi se
înecă muierea în râu, şi acum o caut s-o găsesc, s-o duc acasă, ca s-o îngrop şi eu creştineşte,
omeneşte…Păi unde s-a înecat muierea dumitale? l-a întrebat omul…S-a înecat mai la vale, la cotul
răului, c-a venit apa mare şi-a luat-o, i-a spus el…Păi dacă s-a înecat măi la vale, dumneata o cauţi la
deal ?, o cauţi în susul răului…? Du-te, nene, şi caut-o mai la vale de unde s-a înecat, dacă vrei s-o
găseşti…Păi nu zice, omul…Ea trebuie să fie în sus râului, nu aluat-o la vale...Sigur a luat-o în susul
râului nu la vale…Oleleo !, se miră, omul, cum s-o ia, măi, omule, la deal, în susu râului, ce dracului,
dumneata n-ai minte deloc? Du-te dumneata şi caut-o în josul râului…Da, omul căruia i se înecase
nevasta o ţinea morţiş, că trebuie s-o caute în susul răului…Păi de ce s-o cauţi în susu răului, măi
omule, dacă râul curge la vale ?, l-a întrebat omul, crezând că are în faţă ori un om nărod rău de tot,
ori unul care nu e în toate minţile…? Păi uite de ce o caut în susul răului, zice omul…Femeia asta a
mea cât a trăit a făcut numai şi numai de-a-ndoaselea…Dacă îi spuneai să facă ceva ea făcea tocmai
pe dos…Toată viaţa ea le-a făcut numai pe dos…Dacă îi spuneam s-o ia hăis, ea o lua cea, dacă îi
spuneam s-o ia la deal, ea o lua la vale. Aşa că şi acum, cred că după ce s-a înecat în râu în loc s-o ia
la vale, a luat-o la deal, în susul râului… (privind în silă către dulap) Ai dreptate, i-a spus omul
celălalt, acum te înţeleg eu de ce-o cauţi în susul răului…Că şi a mea face la fel… Păi în cazul acesta
mai mergi, dumneata, în susul răului că sigur o s-o găseşti scoasă pe mal de valuri…(auzim trilurile
dulci ale privighetorilor. Apoi croncănitul cavernos al unor corbi)
ACTORUL : (către dulap) Aşa şi cu nevastă-mea, stimate domnule amant…Femeia asta le-a făcut
numai pe dos pe toate…Cât a fost cu mine mi-a scos peri albi…Mi-a mâncat zilele…S-a hrănit
numai cu zilele mele fripte, da aia s-a îngrăşat şi face acum cură de slăbire. Nu-i aşa, Miţule ? Jură tu
că nu a fost aşa ! (mică pauză) Aşa că mulţumesc că m-ai scăpat de ea, dragă amante. Ai făcut şi tu
un bine pe lumea asta unui om sărman. (umple paharul din nou) Aşa că-ţi mulţumesc mult de tot şi o
să-ţi rămân dator toată viaţa !…(cu paharul ridicat) Hai noroc, în sănătatea ta, dragă Amantule…
Acum văd şi eu că Amanţii sunt foarte buni pe lumea asta. Sunt foarte folositori la casa omului.
(către sală) Cine nu are un amant, domnilor, dragii mei, să-şi cumpere. Şi cine are să-i trăiască !
(umple paharul şi bea din nou) Hai noroc şi la mai mare, iubite amant ! Şi dragă Miţule !
ACTORUL : (vorbind cu cel din dulap) Acum dacă ai luat-o, dragul meu amant, s-o stăpâneşti
sănătos…Hai noroc ! (închină atingând dulapul) În sănătatea voastră, să fiţi fericiţi amândoi, dragii
mei porumbei ! (dă paharul peste cap) Dragă Miţule şi stimate domnule regizor al teatrului nostru, că
eu cred că tu eşti (apăsat, ironic) amantu, ca să vedeţi că sunt băiat bun, vă promit că vă şi cunun…
Da, da, vreau din toată inima să fiu naşul vostru…(aparte, către public) Cu mine cred că v-aţi găsit
naşu…(umple fără să se grăbească paharul) Aşa că ieşiţi amândoi frumuşel din dulap că nu vă fac
nimic…(umple paharul şi-l dă peste cap) Hai noroc, în cinstea căsătoriei, a căsniciei voastre…
minunate. (tare fericit) Astăzi vreau să petrecem, să fim fericiţi…
ACTORUL : (cu paharul în mână. Mirat) Păi ce facem, nu ieşiţi din dulap să bem ? Mă lăsaţi să beau
de unu singur, aşa ca prostu…Păi vedeţi că mă supăr… (râde aşa deodată. Gest) Sau, aşteptaţi să mă
îmbăt, ca să ieşiţi voi biniiiiişoooor, şi să vă strecuraţi afară…Să spălaţi putina şi să scăpaţi ? Hai
noroc, totuşi, dragă Miţule şi dragă iubit al lui Miţu, draga amant. (dă paharul peste cap) Să ştiţi că nu
e frumos din partea voastră să-mi vreţi rău, să mă îmbăt…Iar eu sigur, numai de al dracului, de
îmbătat nu o să mă îmbăt…Aşa că mai bine ieşiţi afară frumuşel, ca să-i tragem un chef pe cinste…
După care…vă duceţi acasă şi vă vedeţi de treabă…Şi aşa o să fim fericiţi cu toţii…pânăă la adânci
bătrâneţe (aşteaptă)
VOCEA : (slabă) Numai proştii sunt fericiţi pe lumea aceasta…
ACTORUL : (a tresărit, puţin speriat. Se întoarce către sală) A vorbit…Vocea (îşi ridică privirea) A
vorbit o Voce, am auzit bine…Mi s-a părut că vine din partea asta…(priveşte din nou către dulap) Ce
Dumnezeului, iar aud voci…(ascultă păsărele) Aud şi păsărele…Păsărelele or fi (gest către sală)
afară sau…(cu arătătorul către tâmplă) în capul meu ? (ascultă, încordat) Şi totuşi nu se poate…
Vocea a venit din dulap, dar a ocolit aşa prin spate, a luat-o aşa, s-a oprit şi s-a auzit din partea asta,
din dreapta…(arată în dreapta lui, se gândeşte) Şi ce-a spus Vocea ? (către dulap) Ce-ai spus,
domnule Amant, stimată Voce ?…Stimate domnule regizor…? (se gândeşte) Hai, ai curajul să repeţi.
Ai spus aşa : „Numai proştii sunt fericiţi pe lumea asta :” Or recunosc că acesta este un mare

10
adevăr…(rar) Un mare adevăr filozofic ! (mică pauză) Într-adevăr, aşa este, pe lumea asta sunt
fericiţi numai proştii şi oligofrenii…(gest în sus) Şi politicienii, ăştia pe sus care s-au îmbogăţit
jefuind ţara. (constată, amar) E multă filozofie în ce a spus Vocea, adică în ce ai spus tu, domnule
amant…Dar nu trebuie să fii mare filozof ca să înţelegi adevărul acesta…Pe care orice prost îl ştie..
(ironic) Pe care sper că l-ai înţeles şi tu, Miţule…
ACTORUL : (se vede că are chef de vorbă cu ei) Ştii ce, Miţule ? pentru că tu toată viaţa le-ai făcut
pe toate numai pe dos, eu te rog frumos, dar frumos te rog, din tot sufletul, ca tu să nu ieşi din dulap,
ci să iasă numai iubitul tău, domnul regizor. (către public, aparte) Am rugat-o să nu iasă, pentru că ea
făcându-le pe toate pe dos, poate dă Domnul şi iese…(Umple din nou paharul, tare către dulap) În
sănătatea ta, iubite domnule regizor, care mi-ai făcut un mare bine, că m-ai scăpat de Miţu meu…
Hai, ieşi singur din dulap, Miţu să rămână singură acolo…şi să ciocnim şi noi ca doi bărbaţi.
ACTORUL : (aşteaptă să iasă regizorul din dulap. Îngrijorat) Dar dacă în dulap nu este Regizorul, ci
este…Directorul teatrului ? Că Miţu fiind fată deşteaptă, ca să fie distribuită în toate piesele se
culca, săraca de ea, cu amândoi ! Or pentru asta înseamnă să ai doxă (îşi ciocăne capul) nu glumă. Ca
să te culci şi cu regizorul şi cu directorul Teatrului înseamnă să ai doxă, să fii deșteaptă, nu glumă.
(se gândeşte) De fapt înseamnă să fructifici la maximum toate şansele pe care ţi le oferă viaţa, ce
mai…Şi numai ăia deştepţi pot să facă asta…(se gândeşte, îngrijorat, oftează)
ACTORUL : Te pomeneşti că din cauza asta n-a ieşit el, că în dulap se află directorul nu regizorul…
Că eu aşa am crezut că în dulap este regizorul şi pe el l-am invitat să iasă afară cu mireasa lui…Da,
cum să iasă regizorul dacă în dulap este directorul ? Nu ? Este foarte normal să nu iasă, săracul.
(umple paharul din noi, înveselit) Ei, dacă sunteţi dumneavoastră, domnule Director în dulap, în
cazul acesta se schimbă situaţia…Trebuie să folosesc pluralul şi să vorbesc cu mai mult respect cu
dumneavoastră…(ridică paharul) Haideţi noroc, stimate domnule director, în sănătatea
dumneavoastră ! (sughite, bea) Şi a lui Miţu…Bine aţi venit în casa noastră şi în …dulapul nostru.
(râde înveselit) Bravoo, Miţule, l-ai sedus şi pe domnul Director. Nu ierţi nimic !…(închină) Să bem
şi-n sănătatea lu Miţu ! Hai noroc şi la mai mare, Miţule... Să ajungi cu cuceririle (gest) hăăăt, până
la Ministru Culturii…Să-i cucereşti pe toţi…(râde) Şi să-i aduci apoi în dulapul nostru, ha, ha, ha, ha,
ha, ha, ha…Nu că asta e bună !
ACTORUL : (îşi umple din nou paharul. Cu paharul în mână. Foarte serios) Aşadar, stimate
domnule Director, vă poftesc cu mult respect a ieşi din dulapul în care aţi binevoit să întraţi împreună
cu fosta mea soţie…în vederea întemeierii unui nou cămin…Pentru a închina în cinstea căsătoriei
dumneavoastră cu… fosta mea soţie… un pahar da ţuică. (gata să plângă) Cu tine Miţule, cu tine,
vreau să ciocnesc, pentru fericirea voastră, şi cu domnul Director al nostru, care cu onoare şi cu
succes conduce de ani buni de zile teatrul nostru ! Şi care ne-a făcut cinstea să calce în casa noastră
şi să intre în… dulapul nostru ! (se gândeşte) Şi care ţi-a dat cele mai bune roluri…în dorinţa de a te
ajuta să ajungi o mare actriţă. (aproape că plânge) Iar pe mine m-a persecutat şi m-a marginalizat…
fiind gelos pe mine, pe soţul tău. Şi asta din cauza ta.
ACTORUL : (îşi şterge o lacrimă. Mai bucuros) Hai noroc, stimate domnule Director şi dragă
Miţule, beau pentru fericirea voastră.. Pardon, pentru fericirea dumneavoastră, domnule director. Şi
vă urez din toată inima casă de piatră. (soarbe câteva înghiţituri) Acum înţeleg de ce nu aţi binevoit a
ieşi din dulap, stimate domnule Director…Pentru că eu îl invitam să iasă afară din dulap, pe ălălalt,
pe domnul regizor, care e cea mai mare puşlama…(gest cu mâinile) Cu care dumneavoastră sunteţi
la cuţite. Că demult vă pândeşte la cotitură, doar, doar vă face vânt, ca să fie el director…Poate ştiţi şi
cum vă bârfeşte, şi ce spune despre dumneavoastră în teatru, canalia asta de regizor, domnule
Director…(devine deodată atent. Ascultă cu auzul încordat. Îşi apropie urechea de dulap)
ACTORUL : (în şoaptă) Am auzit un fâşâit în dulap…(fericit) Sigur am auzit, de data aceasta nu mai
încape nici un dubiu…(Îşi apropie urechea de dulap) Da, se aude cum fâşie…Fîşşşşşşş, fâşşşşşş
făşşşşşşşş…Da, da, de data asta este sigur…Se aude destul de bine, destul de tare cum fâşşşie. (către
public, îngrijorat) Cum dulapul este îngust, (gest) subţirel, că de, fiind un actor sărac n-am avut ce să
pun în el şi mi-am luat un dulap mai mic, cu o singură uşă…Şi dulapul fiind îngust înseamnă că
prietenii noştri, domnul director şi Miţu, stau cam…înghesuiţi, şi se (gest) freacă unul de altu…Asta
este, n-am ce să le fac…

11
ACTORUL : Îmi pare rău că stau înghesuiţi. (publicului) Ca un om bun ce sunt, eu i-am invitat să
iasă afară…(ridică din umeri) Da dacă ei nu vor…să iasă. (mică pauză, ascultă cu urechea lipită de
dulap) Cred că stau îmbrăţişaţi, strâns unul în altul…că altfel nici nu ar încăpea amândoi în dulap, că
dulapul e foarte strâmt…(se gândeşte) Da de ce nu vor să iasă ? Te pomeneşti că le-o fi ruşine ? Sau
frică… Sau nu au terminat de pupat…(mică pauză, râde singur) Ia să închin eu acum un pahar în
cinstea domnului director, că poate aşa ieşiţi, domnule Director…(umple paharul, şi-l loveşte de
dulap) Hai, noroc, domnule director…In cinstea, în onoarea dumneavoastră…Vă doresc casă de
piatră şi multă fericire. Şi vă rog să nu vă fie frică să ieşiţi pentru că eu vă vreau binele (A dat paharul
peste cap. Îşi lipeşte urechea de dulap) Şi totuşi fâşie rău de tot, se aude un fâşâit…care creşte, mamă,
mamă.
ACTORUL : (îngrijorat. Se îndepărtează de dulap. Raţionează cu voce tare) Ce să fie cu fâşâitul
ăsta…? (se gândeşte) Ia stai aşa…? Dar dacă domnul Director are probleme cu stomacul, îl doare
burta…Şi fâşâitul ăsta sunt vânturile trase de domnul director…? (îngrijorat, râde) Ha, ha, ha, ha !
Nu e de râs, oricui i se poate întâmpla…(ascultă) Şi în cazul acesta cei doi se pot asfixia că nu au aer
în dulap ! Nu ? (foarte îngrijorat)
ACTORUL : (îngrijorat) Miţule, iubito, şi domnule Director, sau domnule regizor, care aţi fi acolo,
vă rog mult de tot să ieşiţi afară, că vă puteţi asfixia.. (mică pauză) Şi n-aveţi nici măşti de gaze
acolo. (se uită împrejur) Şi ce este rău că nu există nici o mască de gaze în tot apartamentul nostru. Şi
cred că în toţi apartamenţii ăştia din bloc nu exista. (ridică din umeri) Zău dacă am vreo mască de
gaze în casă, domnule Director…(tresare deodată. Privind în jur zăreşte un stilou pe jos) Hopa, un
alt suspeeeect. Ce este acestaaaa…? (îl ia îl examinează atent) Obiectul acesta este un stilouuuu. Şi
fiind un stilou de genul masculin şi nu feminin, nu poate fi al lui Miţuuuuu…Trebuie să fie…ori al
domnului regizor, ori al domnului Director…(către dulap) Nu-i nimic, domnilor amanţi, nu vi-l
confisc, o să vi-l înapoiez…Uite pun stiloul lângă dulap, dacă ieşiţi puteţi să-l luaţi…Jur că nu o să-l
folosesc ca probă împotriva dumneavoastră la proces…Pentru că nu o să deschid nici un proces…Dar
stiloul acesta fiind un stilou masculin este semnul sigur că în dulap, cu Miţu, se mai află şi un domn
de genul masculin
ACTORUL : (implorând, îngrijorat) Haideţi, măi, oameni buni, vă rog eu mult de tot să ieşiţi de
acolo, că vă puteţi asfixia…Şi nu vreau să vă am pe conştiinţă…(impacientat) Uite, vă dau cuvântul
de onoare că nu vă fac nimic…Şi nu numai că nu vă fac nimic…Jur pe ce am eu mai sfânt că vă
aştept cu ţuică, cu pâine şi sare.…Vă aştept cu braţele deschise…Dacă vreţi vă aştept şi cu pâine şi
sare…deşi mi se pare că nu am strop de pâine în casă…Da nu e nimic, mă duc şi cumpăr. (agitându-
se. Umple din nou paharul) Uite, închin în cinstea dumneavoastră, domnule Director al teatrului…În
cinstea căsătoriei dumneavoastră cu Miţu…Hai noroc ! Vă doresc din toată inima casă de piatră şi să
fiţi fericiţi până la adânci bătrâneţe…(dă paharul peste cap, apoi îşi linge buzele) Mamă ce bună
esteeee ! Dacă aţi şti şi dumneavoastră ce bună este sigur aţi ieşi din dulap, domnule director.
(aşteaptă îngrijorat să iasă din dulap. În timpul acesta auzim trilurile dulci ale păsărilor. Actorul
ascultă şi el trilurile privighetorilor) Doamne, ce frumos mai cântă păsările ăstea…Zău aşa, te ung la
inimă. Chiar dacă nenorociţii ăştia de politicieni ne-au adus la sapă de lemn şi ne-au lăsat muritori de
foame, păsările astea te fac să-ţi pară viaţa mai frumoasă…
ACTORUL : (oftează) Haideţi, domnule Director şi dragă Miţule, ieşiţi măi, oameni buni, o datăăă
de-acolo…Măcar să ascultaţi şi dumneavoastră, domnule Director, concertul extraordinar dat de
privighetori. (râde uşor) Desigur în cinstea căsătoriei dumneavoastră, dau păsările concertul acesta
extraordinar. Sunt absolut convins de lucrul acesta.. (priveşte către dulap, aşteptând să iasă) Că la
nunta mea, a căzut o stea, soarele şi luna, mi-au ţinut cununa, şi stelele mii, mi-au ţinut făclii, păsările
mari, mi-au fost lăutari…(aşteaptă să iasă) Auziţi, domnule director şi dragă Miţu, păsările mari, vă
sunt lăutarii. (gest larg cu braţele, de fericire) Ce poate să fie mai minunat, mai măreţ măi, oameni
buni, decât lucrul acesta…Să vă cânte privighetorile şi ciocârliile şi mierlele la nunta
dumneavoastră…ca-n marea capodoperă a poeziei noastre populare, Mioriţa…(auzim cu toţii trilurile
privighetorilor)
ACTORUL : (se întristează. Privind uşa dulapului) Deci nu vreţi să ieşiţi? Vă încăpăţânaţi să
rămâneţi acoloooo…Vă spun că nu procedaţi bine deloc, domnule Director…Eu mi-am făcut datoria
faţă de dumneavoastră...Mi-am dat cuvântul de onoare că nu vă fac nimic, şi că vă vreau binele…V-

12
am urat casă de piatră şi să trăiţi mulţi ani fericiţi cu Miţu al meu…Aşa că eu mă simt cu conştiinţa
împăcată…Nu v-am ameninţat, nu v-am înjurat…deşi ştiu nişte înjurături luuuungi şi
frumoaseeeeeee…Atât de lungi că dacă încep acum aş termina mâine seară, sau peste o săptămână.
(râde singur) Şi atât de frumoase că le-aţi asculta cum ascult eu privighetorile acestea minunate,
mânca-le-aş eu ciocul ăla cu care cântă ele aşa de dulce.
ACTORUL : (oftează. Se gândeşte. Trist) Să ştiţi că dacă nu ieşiţi, mă văd obligat să anunţ
salvarea…Sau Poliţia…Sau şi poliţia şi salvarea…(implorând, cald) Haideţi, mă, oameni buni, că nu
vreau să muriţi asfixiaţi aici în casa mea…! Pentru că dacă muriţi acolo în dulap după aia o să
urmeze ancheta poliţiei, or să mă bănuiască pe mine, că v-am omorât eu. Cică din gelozie…Ce
Dumnezeului… ! Asta mai îmi trebuia mie, să fiu anchetat de poliţie…(ascultă, îşi apropie urechea)
Şi totuşi se aude un fâşâit persistent înăuntru : (ascultă) ia, fââââââââââââş, fââââââââââââââââââş..
(către public) auziţi, face fââââââââââââş, fâââââââş….
ACTORUL : (foarte îngrijorat) Cred că cel mai bun lucru pe care trebuie să-l fac este să-i scot
afară…Până când nu-şi dau duhul…Că după aia, dacă-şi dau duhul, obligat trebuie să anunţ poliţia…
Şi dacă-i scot din dulap după ce mor asfixiaţi degeaba îi mai scot, mai bine în las acolo. (îşi ia o poză
marţială. În faţa dulapului. Tare, convingător) Dragă Miţule, dragă domnule director, sau domnule
regizor, vă mai rog încă o dată, spre binele vostru, pa, pardon, domnule Director, spre binele
dumneavoastră, să ieşiţi afară…Să ciocnim un pahar de ţuică… (ironic) Sau poate că nu vreţi să ieşiţi
pentru că în loc de şampanie am adus ţuică...Nu, că sunteţi nostimi… Nu vi se pare că sunteţi prea
sclifosiţi ?
ACTORUL: ( impacientat, nervos, tare) Hai, măi, fraţilor, ieşiţi afară, ce dracului, voi vreţi să muriţi
în dulap…? Să ştiţi că asta este sinucidere curată…Sau voi vreţi să muriţi ca să mă băgaţi pe mine la
puşcărie după aia…Să ştiţi că dacă nu vreţi să ieşiţi înseamnă că doriţi să vă sinucideţi… Doriţi să vă
sinucideţi, ca să fiu acuzat eu după aceea că v-am închis în dulap, ca să mă răzbun şi ca să vă omor…
Că v-am prins în casă făcând dragoste, şi ca să mă răzbun pe dumneavoastră v-am închis în dulap, ca
să vă omor. (mică pauză) Asta vreţi desigur…(cu răutate) Da, dar în acest caz mă văd obligat să vă
scot eu afară…(se apropie de dulap, încercând să audă dacă cei din dulap se mişcă, pentru a ieşi
afară. Îngrijorat). Fâşâie rău de tot. Se mişcă de parcă ar viermui…Domnul Director, sau poate că şi
Miţu, al meu, sunt stricaţi rău de tot la stomac…Şi în cazul acesta vor muri sigur asfixiaţi. (se
hotărăşte brusc) Gata, m-am hotărât, nu vă mai lasă siguri înăuntru că voi vreţi să vă sinucideţi
împreună… (trage de uşa dulapului, dar dulapul rămâne închis)
ACTORUL : ( trage de câteva ori mai tare. Se vede că uşa este închise cu cheia) Hopa.. Dumnealor
s-au închis cu cheia pe dinăuntru… Bravos, fraţilor…Păi acum ce facem ? că v-aţi semnat singuri
moartea… Şi nu mi-e de voi, îmi e de mine, că poliţia o să creadă că eu v-am închis în dulap…Că v-
am prins în casă făcând dragoste şi că v-am închis în dulap, ca să vă pedepsesc…(mică pauză, se
gândeşte) Ia să dau eu telefon la poliţie, măi, frate, să vedeţi cum ieşiţi voi de acolo ca nişte
şobolani, una, două…(vorbind la telefonul mobil) Că am telefonul mobil la mine…(formează un
număr) Alo, secţia de poliţie…? Aici sunt domnul… actor la teatrul din localitate…Sunt convins că
mă cunoaşteţi, că m-aţi văzut în multe spectacole…Am de făcut o plângere, domnule Ofiţer de
serviciu… da, da…Când m-am întors acasă, i-am surprins pe soţia mea şi pe directorul teatrului în
casă făcând dragoste…Ei nu se aşteptau să vin şi să-i surprind făcând dragoste…Când au auzit cheia
în uşă, s-au speriat şi s-au ascuns în dulap…Acum sunt în dulap închişi pe dinăuntru, şi nu vor să
iasă…Îmi este tare teamă să nu moară asfixiaţi acolo…(ascultă) Mai ales că domnul director este
cam în vârstă şi trage nişte vânturi una două, continuu…Nu se mai opreşte din vânturi, pentru că are
flatulaţie. Este stricat rău de tot la stomac…E bolnav de flatulaţie, aşa se cheamă boala asta…(ascultă
un moment) Aş vrea să veniţi urgent, şi să-i scoateţi dumneavoastră din dulap, domnule ofiţer de
serviciu…Că le este frică de mine să iasă, şi s-au baricadat înăuntru…Îmi este teamă să nu moară
asfixiaţi înăuntru, domnule ofiţer. Da, da…Şi după asta să creadă poliţia că i-am închis eu în dulap, şi
i-am lăsat să moară asfixiaţi…(mică pauză, ascultă) Numai un om care nu are în el pic de inimă s-ar
putea răzbuna astfel…
ACTORUL : (ascultă cu telefonul mobil la ureche) Deşi eu i-am invitat cu frumosul să iasă din
dulap, dânşii nu vor să iasă, că le este frică…Eu le-am spus că nu le fac nimic, ba chiar aş dori să
dam o petrecere în cinstea evenimentului…(pauză, ascultă ) Da, vă mulţumesc, vă aştept…(către

13
dulap) Hai, mă fraţilor, domnule Director, Miţule, ieşiţi domnule, o dată de acolo, că o să vină poliţia
peste un sfert de oră şi vă găseşte în dulap…(tare) Că v-aţi fi săturat de stat în dulap. (în dulap se
aude un zgomot ciudat. Actorul se apropie şi ascultă cu urechea) Ia, am auzit un zgomot…Acum nu
mai fâşie, acum fâsăie…Ei drăcia dracului, (îngrijorat) O fi mai rău dacă fâsâie decât dacă fâşie…?
Cum am putea să ştim lucrul acesta ? (speriat deodată)
ACTORUL : (speriat, tare) Doamne Dumnezeule…Da, dacă în dulap nu se găseşte nici Miţu a mea,
nici Directorul, nici regizorul…Ci au venit unii şi au pus o bombă, cu fitil…Şi acum de la distanţă au
aprins fitilul, şi ăla care fâsâie este fitilul grenadei, al bombei ? (respiră adânc, este speriat, panicat)
Păi în cazul acesta ce facem ? (se gândeşte) Păi ce să facem ?, sărim în aer, asta facem…Şi se alege
praful de tot, de toată agoniseala mea de o viaţă. Că atât am agonisit şi eu într-o viaţă de actor, un
costum, şi acela ros, că îl port de cinci ani, şi pe care îl îmbrac numai la zile festive…(privind cu
furie în sus) Mama voastră care i-aţi adus pe artişti şi pe profesori în situaţia de a muri de foame,
săraci lipiţi pământului…(are o tresărire, pune din nou urechea şi ascultă la ce se petrece în dulap)
ACTORUL : Ia stai aşa. Un proverb românesc spune că să stăm strâmb şi să judecăm drept…(se
aşeză într-o poziţie strâmbă) Stând strâmb, dacă mă gândesc mai bine şi mai bine, eu nu cred că în
dulap este o bombă, pentru că nu-i văd eu nici pe Miţu, nici pe Directorul teatrului, nici pe regizor
atât de nebuni încât să intre în casa mea şi să-mi pună o bombă în dulap…ca să mă omoare…Şi ca să
se aleagă prafu de tot ce am agonisit…(scârbit, clatină din cap) Cât de ticăloşi sunt toţi trei, nu-i văd
atât de proşti încât să facă tâmpenia să pună o bombă în apartamentul meu…ascunsă în dulap.
ACTORUL : (se gândeşte) Ia stai aşa…Da, dacă sunt totuşi atât de ticăloşi…încât să dorească să
scape de mine…? Din partea lui Miţu a mea, mă pot aştepta la orice…Că ea le-a făcut pe toate
întotdeauna pe dos…Ca femeia ăluia care s-a înecat, şi el o căuta săracul, bietul om, în susul
râului…(se gândeşte, oftează) Nu ştiu, să ne mai gândim…Să fie Miţu meu în stare să-mi pună o
bombă în casă ca să mă omoare ? (respiră adânc) Bine, bine, da dacă Miţu ar fi în stare să-mi pună
bomba să mă omoare, pe regizor şi pe domnul Director al teatrului nu-i văd eu atât de nebuni şi de
proşti încât să-mi pună bomba în casă…Pentru ca să faci lucrul acesta trebuie să fii nu numai nebun,
trebuie să fii şi nebun şi prost…(reflectează) Numai un prost ar putea să facă lucrul acesta, să pună
bomba în casa bărbatului pe care îl înşeală ca să fie cu amantul…Să fie ei liberi să se iubească fericiţi
cât vor…iar eu să merg pe lumea ailaltă…(apăsat) în rai…
ACTORUL : (se gândeşte) Am zis mai înainte că numai un prost ar putea să facă lucrul acesta, să
pună bomba…Or Miţu a mea nu era deloc proastă…Era mai degrabă vicleană, hoaţă, şmecheră,
descurcăreaţă, deşteaptă…Oho, ho, ca să obţină cele mai bune roluri în teatru s-a culcat şi cu
regizorul şi cu directorul. (către public) Păi ce ăsta e om prost ?…care obţine întotdeauna tot ce îşi
propune…(respiră adânc) Gata, m-am liniştit... Acum sunt sigur că în dulap nu e o bombă…Sigur,
sigur nu e o bombă…N-are cum să fie. (râde) Este Miţu, sigur, mie în sută, cu directorul sau cu
regizorul…
ACTORUL : (are din nou o sclipire) Aha, iar mi-a picat fisa. Acum ştiu şi de ce nu vor să iasă din
dulap…(silabisind, accentuând pe fiecare silabă) Nu vor să ia-să din du-lapîîîî, pentru că sunt că-să-
to-riiiţi…Şi di-recto-rullll şi regi-zoruuuul, sunt că-să-toriţiiiiii, şi au neveste acasăăăă. Şi copiii…
(tare, fericit că a găsit) Asta era, deeeeeci, le e fri-căă să ia-să din dulapîîî, ca să nu se afleeee…ca să
nu au-dă soţiiiile loooor. Şi ca să nu se afleeeee…în teatruuuu…Le e tea-măăăă de guraaaaa lumiiiii.
(se loveşte cu palma peste frunte) Gata, domnule director sau domnule regizor…Mi-a picat fisa…Bă,
da prost sunt, Doamne, să-mi pice fisa tocmai acum, aşa de târziu…(tare către sală) Avea dreptate
Miţu când îmi spunea că sunt prost de băun…Iar eu mă supăram degeaba pe ea, săraca.
ACTORUL (apropiindu-se de dulap, vorbind cu cei dinăuntru) Gata, domnule director, sau domnule
regizor…V-am înţeles şi vă înţeleg perfect…De ce nu voiaţi dumneavoastră să ieşiţi din dulap…
Pentru că vă e frică să nu audă soţiile voastre…Să nu se audă în teatru, că…trăiţi cu Miţu a mea. Că e
în teatrul românesc o bârfă, mamă, mamă…Şi o invidieeeee…Şi o corupţieeeee, ce nu s-a pomenit…
(respiră adânc) Aşadar, stimate domnule regizor, sau stimate domnule Director, care aţi avut norocul
să vă nimeriţi în garsoniera mea de actor amărât, când m-am întors de la teatru…Vă promit solemn
că…că, (apăsat) dacă ieşiţi din dulap, nu vă fac nimic, nici dumneavoastră, nici lu Miţu…Şi că n-o
să spun absolut, dar absolut nimănui că v-am surprins cu soţia mea în garsonierăă…Şi făceaţi ce
făceaţi…(râde uşor, mânzeşte)

14
ACTORUL : (mirat) Da c-aşa e, ce făceaţi ? Nu făceaţi nimic, bineînţeles, dumneata domnule
regizor repetai cu soţia mea în dulap rolul din piesa pe care o montaţi acum…Iar dumneavoastră,
domnule director, la fel, repetaţi rolul, că şi dumneavoastră jucaţi în piesa asta cu soţia mea…Şi în
piesa asta cu dulapul…Că e şi asta o piesă mare, mamă, mamă ! (tare) Este clar ? Sper că este destul
de clar ? Mai trebuie să vă repet…? Deci. Nu vă fac nimic, nu spunem nimănui nimic, ciocnim şi noi
un pahar de ţuică. Şi merge fiecare la treaba lui…Dacă nu beţi ţuică merg la magazin şi iau o sticlă
de şampanie şi totul se termină cu bine…De acord ? (fericit) Totul e bine când se termină cu bine.
ACTORUL : (îşi apropie urechea de dulap. Către sală) Aha, se aude cum se mişcă. Șușotesc. Se
sfătuiesc dacă să iasă sau nu…(mică pauză) Cum dulapul este strâmt, cred că stau ca sardelele în
dulap, nici nu pot să se mişte…(îi pică iar fisa) Aha, mi-a venit o altă idee…(se gândeşte) Staţi aşa,
domnule Director şi dragă Miţu, nu ieşiţi din dulap că mi-a venit o ideee…Cred că ar fi timpul să
profit şi eu de…întâmplarea asta, domnule Director, sau domnule regizor…(mică pauză, ţuguindu-şi
buzele) Uite, să nu credeţi că vă şantajez, nu, Doamne, fereşte. Dar vă spun că puteţi să ieşiţi din
dulap, iar eu să nu spun nimănui, să se îngroape totul aici, numai cu condiţia să îmi daţi şi mie roluri
pe măsura mea. Pe măsura talentului meu…(mică pauză. Se aude maşina pompierilor apropiindu-se)
ACTORUL : (satisfăcut, îşi freacă mâinile) Pentru că eu de mai mulţi ani în teatru mai mult şomez,
decât joc, stimate domnule director, şi stimate domnule regizor…Lui Miţu i-aţi dat cele mai bune şi
cele mai multe roluri, iar mie deloc…Câteva roluri acolo secundare şi episodice, ca să nu pot să mă
remarc, să mă realizeze ca artist…(mică pauză, mustăceşte fericit) Aşa că, ori îmi daţi roluri multe şi
bune să joc, cum i-aţi dat lu Miţu a mea, ca să vă culcaţi cu ea, ori…vă spun…Cui ? (tare) Presei !
Soţiei ! Prefectului, Ministrului culturii…Ca să afle şi soţiile voastre şi domnul Ministru al culturii
ce pramatii sunteţi, dragii mei colegi…Ca să afle şi ceilalţi actori cine sunteţi dumneavoastră cu
adevărat…Să ştie tot târgul ce cloacă este în teatrul nostru. (tare) Este clar ?
ACTORUL : (vorbind pentru el) Acum am înţeles, în sfârşit, de ce m-aţi marginalizat pe mine şi aţi
propulsat-o pe Miţu…(tare) Pe mine m-aţi marginalizat ca să vă răzbunaţi pe mine, că sunt soţul
ei, (gest, maimuţărindu-se) invidioşi că mă bucur de farmecele ei şi ca să aveţi un motiv să mă daţi
afară din teatru, (gest în sus) iar pe ea aţi…Iar ei i-aţi dat cele mai bune roluri…ca să vă culcaţi cu
ea…(s-a înfuriat) Ei bine, acum vă şantajez şi eu pe dumneavoastră, nu dumneavoastră pe mine…
(hotărât, apăsat) Ori îmi daţi roluri grase şi babane, pe măsura talentului meu, şi în acest caz nu spun
nimănui nimic…Totul rămâne aici, şi soţiile voastre şi oamenii din teatru nu vor şti nimic…(apăsat)
Ori nu-mi daţi roluri mari şi în cazul acesta…mai bine nu mai ieşiţi…că spun totul. (aşteaptă) Ce
ziceţi, facem afacerea asta ? Eu zic că este bine s-o facem…Ieşim câştigaţi cu toţii din întâmplarea
asta…Suntem băieţi deştepţi…şi câştigăm toţi.
ACTORUL : (priveşte dulapul, aşteaptă) Da, da, aud foarte bine cum vă mişcaţi în dulap, cum
şuşotiţi…Probabil că vă căutaţi o poziţie bună ca să ieşiţi…(are o nouă idee) Uite, dacă vă este ruşine
să nu vă văd eu când ieşiţi, mă îndepărtez şi mă întorc cu spatele…(face câţiva paşi către scenă, şi se
întoarce cu spatele la dulap. Raţionează) Stai aşa că mi-a venit altă idee…(se întoarce brusc cu faţă
către dulap)
ACTORUL : (clătinând capul) Doamne, ce greşeală era să fac. Da de ce numai Miţu să fie deşteaptă
şi să profite ? Şi eu nu, nu ? Numai ei să-i fie date cele mai bune roluri…Eu de ce să nu profit…?
(tare, se apropie de dulap ameninţător) Dacă nu aţi înţeles cumva vă mai repet încă o dată, domnule
regizor sau domnule director. Că poate nu aţi priceput, nu aţi înţeles bine ! (mică pauză) Uite, acum
vă am la mână pe amândoi, şi pe tine dragă regizorule şi pe dumneavoastră, domnule Director…
Când o să mă mai întâlnesc eu cu situaţia asta în viaţă ? Când o să mai am eu norocul acesta, să vă
am la mână pe toţi trei…(gest) Insist ! Să vă fie clar ! Vreau şi eu roluri bune în teatru, da ?…Vreau
şi eu să mă remarc, da ?…De când am fost copil visez să fiu un mare Artist…Da ? Da ! Uite acum s-
a ivit ocazia să îmi împlinesc Idealul, Visul meu...Idealul meu a fost de când mă ştiu să ajung un
mare artist…Acum nu-mi mai stă nimeni în cale…
ACTORUL : (s-a mai liniştit) Aşa că, stimaţi domni, aşa cum aţi binevoit să îmi luaţi soţia, să
binevoiţi să mă distribuiţi şi în rolurile cele mai bune…M-am hotărât, nu vă dau drumul din dulap
până când nu-mi promiteţi că o să mi se dea cele mai bune roluri în teatrul, (tare) pe care cu onoare îl
conduceţi, domnule director…(apăsat) M-ai auzit, domnule regizor ? (înfuriat uşor) Ce, numai ţie,
Miţule, să ţi se dea cele mai bune roluri ? Numai tu să fii vedetă ? (o maimuţăreşte, mişcându-şi

15
şoldurile) Vedeta oraşului, vedea-te-aş…măritată o dată cu directorul teatrului sau cu regizorul, cu
domnul regizor…Că era să zic…vedea-te-aş moartă, cu dric la poartă. (oftează) Dar nu zic, că nu
sunt eu omul acela, Miţule. Eu sunt om bun, nu ca ticăloşii ăştia cu care m-ai înşelat tu (se gândeşte)
Mai bine să te văd măritată, decât moartă...(se gândeşte, mică pauză) Da, ce, crezi că ăştia te iau de
nevastă, Miţule…Crezi că sunt ei proşti să-şi lase nevestele lor, ca să te ia pe tine de nevastă…? Da,
lasă că nici cu mine nu le merge…Acum s-a întors roata. (Gest, apăsat). Acum sunt ei la mâna mea…
Nu mai sunt eu la mâna lor.
ACTORUL : (îşi dă o palmă peste frunte) Aoleu ! Mi-a venit o altă idee, Miţule…Nu-i dau drumul
domnului director, sau regizorului, ori ăluia cu cine eşti tu în dulap, dacă nu promite ca te ia de
nevastă…(tare) dacă nu dă o declaraţie scrisă ! Să vedem dacă-i convine domnului director şi soţiei
lui, să o lase pe nevastă-sa şi să te ia pe tine…? Sau dacă-i convine domnului regizor să te ia de
nevastă şi s-o lase pe nevastă-sa…Pe colega noastră, (gest) mare actriţă a lu peşte prăjit, (se
schimonoseşte) pe fandosita aia, ştii tu, (o imită) că nu-i ajungi la nas nici cu prăjina…(cu glasul
piţigăiat, o imită) Eu sunt marea actriţă a lu peşte în mujdei de usturoi, sunt soţia Directorului…De
aceea sunt foarte talentată (îi pică fisa) şi distribuită în toate piesele.
ACTORUL : (îşi dă iar o palmă peste frunte) Ia stai aşa, că mi-a picat fisa din nou…Da, dacă Miţu al
meu, nu este în dulap nici cu regizorul, nici cu Directorul şi o fi cu altcineva ? Şi în cazul acesta mi-
am răcit gura degeaba rugându-mă de ei să iasă din dulap ? (se gândeşte) Păi cum să iasă regizorul
sau domnul director din dulap, dacă nu sunt în dulap, nu ? Logic ! E la mintea cocoşului…(îşi duce
degetul la tâmplă, gândindu-se) Ţine minte, că de aia nu ieşeau ei din dulap… Pentru că în dulap nu e
nici regizorul, nici directorul…(speriat) Şi în cazul acesta am feştelit-o…
ACTORUL : (se gândeşte) Şi în cazul acesta, ce fac ? (se înseninează, râde) Da problema nu e ce fac
eu, ci ce face Miţu…săraca de ea. Şi ce face nenorocitul ăla cu care este în dulap ! Că uite în ce
situaţia i-a pus soarta…vai de mama şi de soarta lor. (mică pauză) Că orice ţi s-ar întâmpla pe lume,
dar numai să fii amant şi să prins de soţ şi să te ascunzi în dulap, nu ! Numai în dulap să nu fii !
(către dulap, surâde) Să ştii, dragă Miţule, că îmi pare foarte rău de situaţia în care te-a pus soarta…
Soarta sau destinul, cine dracului te-a pus. Îmi pare nespus de rău că acum eşti…la ananghie.
(oftează, se gândeşte) Şi când un om, un semen de al tău se află la ananghie nu este bine să te bucuri
de răul lui, ci să-i întinzi o mână de ajutor…Aşa că eu îţi întind mâna, (întinde mâna către dulap) ca
să te scot din necazul în care te-ai băgat singură…(râde amar) ca proasta…(oftează) Dar în sfârşit,
asta este…Obligaţia mea de om, de copil al Domnului, este să te iert şi să îţi întind mâna, şi uite că ţi-
am întins mâna...(a rămas cu mâna întinsă) Uite, Miţule, îţi întind mâna, şi dacă îţi este ruşine să nu
te văd când ieşi din dulap, întorc capul…(întoarce capul către spectatori. Rămâne aşa un timp cu
mâna întinsă la spate)
ACTORUL : (vorbind singur) Miţu ca Miţu, că ea este obişnuită, dar ce face acela cu care este ea în
dulap ? (face câţiva paşi gândindu-se. Se vede că este foarte preocupat) Ce-o fi în sufletul lui, săracul
de el…? Să nu fi făcut doamne fereşte infarct de la sperietura asta…(foarte îngrijorat, speriat) Cum e
mai bine să procedez, Doamne ? Că nici nu ştiu cum să mai procedez…(văzând că nu iese se
inervează, tare) Hai, Miţule ieşi o dată sau nu, nu mă ţine cu mâna întinsă şi cu gâtul strâmb…Dacă
număr până la cinci şi nu ieşi înseamnă că nu vrei să ieşi, să ştii…Unu, doi , trei, patru, cinci, şase,
şapte, opt, nouă, zece…
ACTORUL : (furios, gest cu mâna) Ia, mai du-te-n moaşe-ta, Miţule, că mă şi inervezi…Stau eu cu
mâna întinsă ca prostu să mă milogesc la tine să ieşi…Şi tu nimic…(tare) Aşa ai făcut toată viaţa,
numai pe dos ai făcut…(se gândeşte, ca pentru el) Uite, dacă îi spuneam să nu iasă, să rămână în
dulap, sigur ieşea… (aparte, către public) Ia să-i spun eu, domnule, din nou, să rămână în dulap, să
vezi atunci cum iese. (către dulap) Ei află că m-am răzgândit, dragă Miţule, şi stimate tovarăş de
dulap al lui Miţu…Nu mai vreau să ieşi, dragă Miţule, din dulap, acum vreau să rămâi în dulap…
Rămâi, fata mea, iubita mea, în dulap câââât vrei tu…Până când o să te saturi de dulap…Pentru că
îmi închipui că este foarte dulce, foarte frumos, e foarte mişto să stai în dulap…(mică pauză) Ce mai,
o plăcere imensă ! Păi sigur, dacă stai în braţele iubitului…Dacă îţi place ţie să stai în braţele
iubitului, stai, că în braţele mele n-ai vrut să stai…Dacă sunteţi fericiţi aşa cum staţi acolo înghesuiţi,
staţi dragilor, până la adânci bătrâneţe…

16
ACTORUL : ( i-a venit o idee) Sau te pomeneşti că voi sunteţi hotărâţi să rămâneţi în dulap până
când plec eu de acasă...(se uită la ceas) Păi, da, ştiţi că la şapte am spectacol şi trebuie să plec la
spectacol…(gest cu capul) Luaţi-vă, gândul, dragilor, iubiţii mei, în seara asta nu mă duc la
spectacol…(tare) De ce ? Uite de aia, de al dracului, ca să dau peste cap activitatea teatrului…Ca să
vă compromit teatrul, domnule director şi domnule regizor…Ca să vă creez probleme
dumneavoastră, domnul director…(vorbind blând cu ea) Să fiu şi eu o dată, Miţule, al dracului în
viaţa mea…Nu numai tu să fii a dracului…Nu ? Că toată viaţa ai fost numai a dracului…Mi-ai
mâncat viaţa de cât de a dracului ai fost. Să vezi şi tu cum e când e cineva al dracului cu tine…(pus
pe ceartă, tare) Aşa cum ai fost tu, Miţule, cu mine, şi dumneavoastră, domnule Director şi tu,
domnule regizor…Că aţi fost foarte ai dracului cu mine…Şi dumneavoastră, domnule director, şi tu,
iubite domnule regizor, mamă ce ai dracului aţi fost…Şi asta numai ca să vă daţi mari…Să credem
noi actorii că sunteţi grozavi…Ei, acum să văd şi eu cât de grozavi sunteţi…(se plimbă îngrijorat
prin cameră)
ACTORUL : (muncit de gânduri) Şi totuşi cum Dumnezeului să-i scot de acolo…? Că ăştia în
inconştienţa lor or să moară asfixiaţi în dulap…dacă n-or fi amândoi morţi…(se apropie cu urechea
de dulap şi ascultă) Fâşâie rău de tot…Înseamnă că ei acolo încercă să se mişte, să-şi găsească o
poziţie mai bună...(tresare deodată. Aparte, către public) Da dacă-i sperii eu că le dau foc la dulap…?
Să vezi cum ies ca şobolanii…(se răzgândeşte) Da, nu, nu e bună metoda asta…Le crapă, doamne
fereşte, inima în ei, fac infarct amândoi, şi după aia îi mai am şi pe conştiinţă…Şi nu numai că o să-i
am pe conştiinţă, da o să am de-a face după aia cu poliţia. Or să mă ancheteze de o să mă ia mama
dracului, or să mă întrebe că de ce i-am omorât, de ce i-am băgat în dulap ? Cum am putut să fiu atât
de sadic, cum am procedat ?… După aia ce or să zică rudele lor ? Că am fost sadic…criminal. Să
vezi după aia ce o să mai urle presa, din ţară şi internaţională..
ACTORUL : (se plimbă amărât cu mâinile la spate, gândindu-se) Cum să procedez, Doamne ca să-i
scot din dulap ? Păi cum să procedez ? Cum este mai bine…( încurcat) Da cum e mai bine, asta este
problema…? (amărât) Aoleu, mă Miţule, mă, în ce încurcătură m-ai băgat tu pe mine, mă puiule…
Acum cum dracului mai ies eu din încurcătura asta…? Că dumneavoastră, domnule Director, m-aţi
băgat în încurcătura asta, şi dumneata, domnule regizor…Că v-aţi dat la Miţu a mea…Că dacă nu vă
dădeaţi la ea, alta era situaţia noastră acum…Eram şi noi mai fericiţi… Şi nu ne găseam în situaţia
asta ingrată, foarte stresantă (are deodată o idee) Ia stai aşa.
ACTORUL : Da, dacă totuşi în dulap nu este nici Directorul teatrului, nici regizorul…? Şi este unul
mai (gest în sus) mai mare, unu mai barosan…? Poate că este un parlamentar, un senator, sau
Prefectul judeţului (se opreşte în faţa dulapului. Înveselit deodată, râde. Îşi freacă mâinile de bucurie)
Păi în cazul acesta lucrurile stau bine de tot, Miţule…Să ştii că nu mă supăr deloc dacă m-ai trădat
pentru unu care e…(gest cu arătătorul în sus) barosan rău de tot…Cu cât e mai sus pe scara
ierarhică e...(gest cu capul) cu atât mai bine…În cazul acesta chiar te felicit…(tare, deodată) Hai,
domnule deputat, sau senator, sau miliardar ce naiba ai fi…nu vă sfiiţi. Vă rog eu să nu vă fie
ruşine…Sunt chiar onorat că Miţu a mea a fost atât de deşteaptă să trezească sentimentele unei (gest
cu capul în sus) mari personalităţi ale oraşului nostru…A unui parlamentar, a unui miliardar… Şi în
cazul acesta…dăm şi o petrecere… Mă duc la un restaurant, comand şampanie, friptură, şi-i tragem
un chef, domnule deputat, sau prefect, sau miliardar, ce aţi fi, pe cinste…Până dimineaţa chefuim.
(râde amar)
ACTORUL (se gândeşte, oftează) De asta nu voiaţi dumneavoastră să ieşiţi, că nu eraţi domnul
director al teatrului, şi nici regizorul…Păi în cazul acesta…Uite ce facem, cum procedăm…? Eu dau
o fugă la restaurant, iau şampania şi friptura, în timpul acesta dumneavoastră cu Miţu, ieşiţi, vă
aranjaţi, poate vă şi bărbieriţi, că am cumpărat un aparat de ras nou, şi când mă întorc îi tragem o
petrecere de pomină…(aşteaptă. Priveşte dulapul intens) Ce ziceţi ? Spuneţi măcar un cuvânt, să simt
şi eu că mă băgaţi în seamă…Că îmi daţi şi mie cât de cât importanţă…Pentru că nu sunt nici eu…
nimeni… Sunt actoor ! Spuneţi-mi cine sunteţi…(aşteaptă) A, poate nu vreţi să aflu cine sunteţi…Nu
vreţi să se ştie …în oraş… De acord…
ACTORUL : (se plimbă gânditor prin cameră) Poate vreţi ca dumneavoastră să ieşiţi, să nu vă văd,
să mergeţi liniştit acasă, iar eu să nu ştiu cine sunteţi ? (strâmbă din nas) Mmmm…Păi în cazul
acesta eu ce câştig…? Eu cu ce mă aleg? (clatină din cap) Nu-mi convine… Nu ! Hotărât lucru, nu.

17
(se opreşte în dreptul dulapului, tare Cu chestia asta nu pot să fiu de acord…Trebuie să am şi eu un
câştig la chestia asta…Şi Miţu de asemenea, trebuie să câştige şi ea…(se gândeşte. Îşi reia
plimbarea) Vă las pe dumneavoastră să hotărâţi…Acum soarta dumneavoastră, a lui Miţu şi a mea
sunt în mâinile dumneavoastră…(se apropie de dulap, pune urechea la dulap, ascultă)
ACTORUL : Doamne ce mai fâşie, acum fâşie şi mai tare, dar nu mai fâşie ca adineauri…Săracii de
ei ce se mai freacă înăuntru, ce se mai mişcă…(tresare deodată) Ia stai aşa ! …Da, dacă ei, aşa cum
stau în dulap, fac dragoste, că de aia fâşie, şi eu îmi răcesc ca tâmpitu gura degeaba…? Eu vorbesc
cu ei omeneşte, iar ei fac dragoste, se…bucură, sunt fericiţi ? (îşi lipeşte urechea de dulap, ascultă)
Cred ca asta fac, dragoste, că altfel nu ar fâşâi atât de tare...(către public) Ia, ascultaţi, cum fâşâie…
(într-adevăr din dulap se aude un fâşâit. Întristat) Foarte bine, domnule senator sau miliardar ce aţi
fi…Din partea mea puteţi să faceţi dragoste până mâine dimineaţă…(trist, oftează) Deşi recunosc că
sunt gelos şi sufăr…dar asta e viaţa.
ACTORUL : (hotărât, dezamăgit. Gest) Puteţi să vă iubiţi şi o mie de ani...Eu de aici să ştiţi că nu
plec…Nu plec nici mort.. Şi dacă mor, tot aici rămân, ca să vă văd pe voi ieşind din dulap…(îi
ameninţă cu arătătorul) Vă rog să vă gândiţi bine la lucrul acesta...(se plimbă trist, gândindu-se, cu
mâinile la spate) Păi în cazul acesta, stimate domnule deputat, sau senator, sau miliardar, ce mama
dracului ai fi, cea mai bună soluţie este aceasta…Şi vă rog să mă credeţi că m-am gândit foarte bine
( se plimbă nervos cu mâinile la spate)
ACTORUL : (s-a oprit în dreptul dulapului) Vă rog să mă ascultaţi amândoi cu atenţie, dragă Miţule,
şi să băgaţi bine la cap…(mică pauză. Acum auzim şi mai clar trilurile dulci ale privighetorilor) În
cazul în care, domnule, care eşti înăuntru eşti un senator, sau un deputat, sau domnul Prefect, că ăştia
sunt numiţi pe criterii politice, în cazul acesta îl daţi afară pe directorul teatrului, care a avut până
acum onoarea să mă aibă ca angajat, (apăsat, cu emfază) Îl daţi deci afară pe motiv de imoralitate şi
de incompetenţă, şi mă numiţi pe mine directorul teatrului în locul lui…(tare) Lucrul acesta nu se
discută! (reflectează) Iar în cazul în care în dulap se găseşte un miliardar, vă dau drumul să ieşiţi din
dulap, stimate , şi să mergeţi acasă, (apăsat, pe un ton mai înalt) fără să se ştie, numai dacă îmi daţi
un miliard de euro…(gest cu degetul în sus, tacticos) Unul singur din multe miliarde pe care le
aveţi…pentru dumneavoastră e o nimica toată.
ACTORUL : (se plimbă prin cameră făcând planuri) Eu cred că propunerea mea este cât se poate de
cuviincioasă şi de bună, de binevenită, (apăsat, tare) de înţeleaptă, astfel încât nu cred că o puteţi
refuza…Şi în cazul acesta desigur avem cu toţii de câştigat…(raţionează, se plimbă prin cameră
privind din când în când dulapul) Eu nu cred, dacă aţi ajuns deputat, senator sau miliardar, că sunteţi
atât de prost, încât să muriţi degeaba în dulapul acesta nenorocit…Puteţi să spuneţi orice, eu nu cred
că dumneavoastră sunteţi un om prost...Uite, nu pot eu să cred lucrul acesta şi basta…Că dacă eraţi
prost nu ajungeaţi deputat, senator, miliardar sau cine ştie ce mama dracului ştab aţi fi…Poate că
sunteţi Ministru, şi în cazul acesta lucrurile stau şi mai bine…
ACTORUL : (râde) E, he, he…Dacă aţi fi Prim ministru lucrurile ar sta şi mai bine, iar dacă aţi fi
Preşedintele Ţării, chiar ar fi foarte bine…(rara, tare, fericit) În cazul acesta sigur aş fi numit
Directorul teatrului…(îşi freacă mâinile) Să vezi mamă, mamă după asta cum îl mai frec eu pe
regizor (îşi muşcă buza de jos)…şi pe director Şi cum îi mai frec eu pe actori, untul scot din ei…Da
şi ce piese grozave am pune în scenă…(gest, extaziat) Ce repertoriu extraordinar am avea…Cred că
am ajunge cel mai valoros teatru din ţară…(mică pauză. Ascultă păsările care cântă atât de frumos) Şi
ce, ar fi rău lucrul acesta…? Să ajungem primul teatru al Ţării ? Nu, deloc. Ba chiar ar fi foarte
bine…(priveşte fericit în zare) Am fi invitaţi să participăm la festivaluri de teatru în străinătate, am
călători în America, am da spectacole în Anglia, în Franţa…(visează, privind undeva sus) S-ar scrie
despre noi în presa internaţională…am da interviuri…(gest) am fi decoraţi cu Legiunea de onoare.
Când ne-am întoarce în ţară am fi primiţi la aeroport cu covorul roşu de o mulţime imensă de oameni,
cu flori…(oftează fericit) Hei, hei, hei, ce grozav ar fi atunci…Ce nemaipomenit ar fi…(cu chipul
iluminat) Aş fi cel mai fericit om de pe pământ…După moartea mea mi s-ar face în faţa teatrului, pe
care cu onoare l-am condus atâţia ani, o statuie (gest cu braţele larg deschise) imensă, înaltă, foarte
expresivă şi simbolică…Aşa cum li s-a făcut marilor actori pe care i-a avut ţara aceasta.
ACTORUL : (glumind, surâs amar. Clatină melancolic din cap) Visez şi eu cu ochii deschişi.
Vorbesc şi eu ca ăla care a văzut iepurele şi a crezut că se îmbogăţeşte (către dulap)…Ştiţi

18
întâmplarea asta, Miţule, şi domnule senator, nu…? Cunoaşteţi povestea asta cu ţăranul care mergea
pe câmp şi a văzut iepurele la picioarele lui şi a crezut că se îmbogăţeşte ? (respiră adânc, se uită cu
jind la sticla cu ţuică) Este o poveste plină de înţelepciune, de filozofie, avem ce să învăţăm din
povestea asta… Aşa că dacă nu o ştiţi este bine să v-o spun…(către dulap) O cunoaşteţi sau nu ?,
dacă nu să v-o povestesc că poate aveţi ce să învăţăm din ea…(se întoarce către public) De fapt toţi
avem ce să învăţăm din povestea ţăranului care a văzut iepurele şi a crezut că este bogat. (privirea îi
cade pe sticla cu ţuică) Chiar şi eu am de învăţat foarte multe din poveste asta…Iar poporul român,
adică dumneavoastră, cu atât mai mult aveţi ce să învăţaţi. Că dumneavoastră, poporul român,
semănaţi cu ţăranul care a văzut iepurele la picioarele lui şi a crezut că se îmbogăţeşte.
ACTORUL : (cu o expresie de bunătate pe chip) Luat cu vorba am uitat de sticla cu ţuică…Păi în
cazul acesta pentru că tot a dat norocul peste mine, Miţule, şi o să ajung director al teatrului, că nu se
poate domnule senator sau domnule prefect să nu mă numiţi director al teatrului…În cazul acesta
fericit…(se apucă să-şi toarne în pahar) Ia hai să mai bem noi un păhărel, dacă tot ajung directorul
teatrului…ca să ne mai înveselim niţel. Deşi în momentul acesta eu sunt foarte vesel, Miţule, şi iubite
domnule Senator, care aţi făcut atât de multe lucruri bune pentru oraşul nostru…Că nici nu mai
putem de atât de mult bine cât ne-aţi făcut…(cu paharul în mână. Apropie paharul de dulap şi
ciocneşte atingând dulapul de mai multe opri) Hai noroc, dragă Miţule, îţi mulţumesc că m-ai băgat
în încurcătura asta din care amândoi ne vom îmbogăţi…Asta o ştiu sigur…(tăind cu mâna prin aer)
Mie în sută ştiu asta ! (închină paharul) Mult noroc şi la mai mare, domnule Senator, care mă veţi
numi directorul teatrului…Fie ca viaţa noastră să se schimbe radical în bine de aici înainte.
ACTORUL : (afabil) Nu ştiu dacă ştiţi, Miţule, şi dumneavoastră, domnule Senator, povestea cu
ţăranul care a vrut să se îmbogăţească atunci când a văzut iepurele? (privind dulapul, Ciocneşte cu
dulapul) Hai noroc şi la mai mare, stimate domnule senator…Hai noroc, dragă Miţule şi la mai mare.
La mai mare, draga mea, că suntem pe drumul cel bun…Să nu te opreşti aici, Miţule, cu cuceririle
tale (sughite) Că ar fi păcat…(bea privind către dulap) După ce îi cucereşti pe toţi deputaţii şi
senatorii din oraşul nostru, să treci la miniştri…la primul Ministru, apoi la şeful statului…După aia
poţi să ieşi în afara ţării…şi mergem până la Bruxelles. (bea, se linge pe buze) Nu ziceţi nimic ? Păi
ce să ziceţi, dacă voi faceţi dragoste întruna. Nu vă aud eu ce vă frecaţi acolo, nu vă aud eu cum
fâsâiţi…
ACTORUL : (zâmbeşte ) Nu vă mai opriţi deloc din iubit. Măi să fie, ce iubăreţi sunteţi ! V-a luat
dragostea minţile…Daţi-i înainte, fraţilor, că e bine…(clatină melancolic din cap) Hei, hei, hei…Ce e
mai frumos ca dragostea pe lumea asta, nu domnule Senator ?… Nu zice Biblia că Dragostea este cel
mai important lucru din lumea şi din viaţa asta ? Nu zice apostolul Pavel că dacă dragoste nu este
nimic nu este…? Că dintre credinţă, speranţă şi dragoste, dragostea este cea mai importantă…?
(zâmbeşte dând din cap) Păi sigur, aşa este. (îşi toarnă din nou în pahar. Bea o înghiţitură. Se linge pe
buze de plăcere) Mamă, ce bună este...! Hai noroc, dragă Miţule, hai noroc, stimate domnule
senator…Dragoste veşnică ! Dragoste nemuritoare…
ACTORUL : (i se umezeşte glasul, îndurerat) Că n-ai vrut să trăieşti această dragoste nemuritoare şi
arzătoare cu mine, dragă Miţule…(gata să plângă) Cu mine te certai tot timpul…Nimic nu-ţi plăcea
din ce făceam sau din ce îţi spuneam eu…(îşi şterge o lacrimă) Nu-i nimic,Miţule, bine că trăieşti tu
această dragoste arzătoare cu domnul senator…(suspină) Măcar voi să fiţi fericiţi. Că dacă o să fiţi
voi fericiţi, dragă Miţule, o să fiu şi eu pe lângă voi…(plânge) Că domnul senator sigur n-o să ne
lase. O să mă ajute să fiu director al teatrului, şi atunci o să vedeţi voi cum va începe o nouă eră
glorioasă în istoria teatrului nostru…(îşi şterge o lacrimă) Asta este, dragă Miţule…(oftează) Să mai
îmi pun un pahar, ca să prind curaj, că parcă m-am moleşit de tot…
ACTORUL : (şi-a mai revenit, îşi mai şterge o lacrimă) M-a apucat plânsul, ce să-i faci dacă sunt
sentimental (toarnă încet, se vede cum îi tremură mâna) Aşaaaa, şi acum să vă spun povestea aia cu
ţăranul şi iepurele…din care avem toţi de învăţat…Mai ales noi şi poporul român, dragă Miţule şi
dragă domnule senator…Şi dumneavoastră, domnule senator, aveţi de învăţat din poveste asta, care e
plină de filozofie…Care e de fapt filozofie curată…(mai bea câteva înghiţituri) Zice că o dată un
ţăran, Miţule şi domnule senator, mergea pe câmp…Se ducea să vadă dacă s-a copt grâul să-l
secere…Şi mergând el aşa pe câmp a văzut un iepure dormind…Era cât pe aici să calce pe el.
Iepurele săracul, de atâta oboseală, că-l fugăriseră nişte ogari, dormea dus…Ţăranul când a văzut

19
iepurele, (gest, cu gura căscată) a rămas aşa, nemişcat…Ca să nu trezească iepurele care dormea la
picioarele lui s-a oprit în loc cu mâinile întinse către iepure, gata să pună mâna pe el…Stai aşa, şi-a
spus ţăranul în gând…A dat norocul peste mine…(gest) Prind iepurele, îl duc acasă, îl tai, mai întâi
îl jupoi de piele şi-i iau pielea, carnea o vând vecinului, şi iau doi poli pe ea, iar pielea, după ce o
întind şi o usuc, o duc la târg, şi iau cinci poli pe ea… (socoteşte pe degete) Cinci poli, cât face pielea
iepurelui şi cu doi poli, cât face carnea, fac şapte poli…Cu şapte poli cumpăr două capre…De la două
capre iau 7 litri de lapte, pe care-i vând în fiecare zi cu trei lei kilu de lapte… După ce fată caprele le
vând iezii, şi iau pe ei, douăzeci de poli…Cu banii pe care îi iau din vânzarea laptelui, se fac
cincizeci de poli…Cu ăştia cincizeci de poli merg la târg şi cumpăr o vacă gestantă…(gest) Adică o
vacă gravidă, cu viţelul în burtă…După ce fată vaca o să iau zece litri zilnic de la vacă, viţelul îl fac
mare şi îl vând. Şi cu banii luaţi pe lapte şi pe viţel se fac două sute de poli…Păi cu două sute de poli,
măi frate, îmi cumpăr şapte vaci, şi o să mă îmbogăţesc de şapte ori mai mult…(gest, taie cu mâna
prin aer, tare) Ce mai, de acum sunt cel mai bogat om din sat…Şi de fericire când a zis el tare „de
acum sunt cel mai bogat om din sat”, iepurele ţuşti, a rupt-o la fugă…(mică pauză, râde ca prostul)
Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (oftează) Şi aşa a rămas bietul ţăran cu mâinile întinse deasupra iepurelui
şi cu buza umflată…(oftează, se gândeşte) Nu-i aşa, Miţule şi dragă domnule senator, că e plină de
învăţătură povestea asta…(umple încet, gânditor paharul)
ACTORUL : (se loveşte deodată cu măna peste frunte) Drace ! Poate că eu în clipele aste sunt la fel
ca ţăranul acela care stătea cu mâinile deasupra iepurelui şi îşi făcea planuri de viitor…(respiră
adânc) Mă bucur enorm că Miţiu a mea l-a cucerit pe domnul senator, că s-a culcat cu el, că domnul
senator o să mă facă Directorul teatrului, drept recunoştinţă, pentru că Miţu a mea se iubeşte cu el…
Visez că dacă domnul senator mă face Directorul teatrului, eu o să fac din teatrul nostru un teatru de
renume mondial, că o să facem turnee în toată lumea, că o să fim aplaudaaaaţi, că presa din toată
lumea o să scrie despre noi laudativ… şi deodată iepurele, ţuşti…(către public)
ACTORUL : (zâmbeşte gânditor. Către sală) Dar nu este aşa, oameni buni ? că povestea asta este
povestea vieţii noastre, a oamenilor ? Am sperat şi am visat că o să scăpăm de Ceauşescu, am scăpat
de Ceauşescu, ce bine că am scăpat de tiran, ne-am bucurat cu toţii în decembrie 1989…Acum o s-o
ducem şi noi bine, o să ne crească nivelul de trai, o să trăim în democraţie…O să ne îmbogăţim,
cultura şi învăţământul or să se dezvolte…ce mai, în sfârşit, după două mii de ani o să fim şi noi
fericiţi…(trist, oftează) Şi când colo s-a ales praful de noi…De economia românească, de învăţământ,
de cultură, de sănătate…Nu mai avem nici industrie, nici agricultură, nici resurse, românii fug din
ţară ca potârnichiile, se risipesc în toată lumea cu o frenezie care te înspăimântă…Că n-or să mai
rămână aici în ţară decât ţiganii…Da nici ăia n-or să stea, că nu sunt proşti…ca noi, românii. Ţiganii
sunt vitali, se puiesc ca iepurii, sunt adaptabili, pe când noi, românii, suntem nişte blegi…(oftează)
Peste zece ani ei or să fie majoritari, noi o să fim minoritari (oftează) Asta este…
ACTORUL : (se înveseleşte brusc) Să ştiţi că nu întâmplător v-am spus povestea asta, domnule
senator, sau domnule milionar…(mai tare) Aşa că vă rog să ieşiţi amândoi mai repede din dulap, şi
dumneavoastră şi Miţu, ca să ne înţelegem ca nişte oameni cinstiţi şi deştepţi…Ce dracului,
dumneavoastră vreţi să staţi în dulap toată viaţa, domnule senator ? Păi nu vă mai duceţi pe la senat,
să mai trageţi un pui de somn pe-acolo, nu vă mai ocupaţi de afaceri…? (mimică de om supărat) Să
ştiţi că mă dezamăgiţi…Şi tu mă dezamăgeşti, Miţule…V-am spus doar că nu vă fac nimic, că
rămânem buni prieteni, dacă ieşiţi...Că n-o să se răsufle nimic din tot ce s-a întâmplat aici…(dă din
umeri) Treaba voastră, (îşi toarnă) eu mai beau un păhărel…(trist) Dacă nu vreţi să beţi cu mine, n-
am ce să vă fac (bea câteva înghiţituri. Ascultă vrăjit cântecul privighetorilor) Mamă, ce frumos mai
cântă păsările astea…parcă te ung la suflet, domnule senator …(râde satisfăcut) Ţuica te unge pe
gâtlej şi păsările te ung pe suflet…Datorită lor reuşim şi noi să mai…supravieţuim (către dulap)
ACTORUL : (implorându-i cald) Hai mă, Miţule, haideţi măi, domnule senator, ieşiţi Dumnezeului
o dată să bem şi noi un păhărel ca oamenii şi să ascultăm cântecul păsărilor...Ce dracului, că nu o să
mă fierbeţi aici până dimineaţă…(ridică tonul). Că îmi sare şi mie ţandăra, să ştiţi. Păi câtă răbdare
să mai am şi eu, nu?... (se loveşte cu palma peste frunte. Rămâne un moment gânditor) Şi totuşi…(se
gândeşte) Da ce metodă să gândesc ca să-i fac să iasă din dulap că nu mă duce capul…? (chipul i se
luminează deodată) Stai aşa, că am găsit…da, da, cred că metoda asta e cea mai bună…

20
ACTORUL : (vine către dulap. Drăguţ, zâmbeşte) Uite, Miţule, şi domnule director, sau domnule
senator, ce m-am gândit…Să dau un spectacol pentru dumneavoastră…În onoarea dumneavoastră, să
cânt şi să dansez aici în faţa dumneavoastră…Iar dumneavoastră ieşiţi şi vă bucuraţi ochii uitându-vă
cum dansez eu… fericit) Este bine ? Sigur că este bineee…De ce să nu vă bucuraţi şi dumneavoastră
de un spectacol inedit…(mică pauză) Ca să-mi apreciaţi şi mie talentul…(tare) De ce să nu îmi pun şi
eu în valoare talentul de actor…pe care, (supărat) între noi fie vorba, nu mi l-aţi apreciat deloc,
domnule director…Şi nici tu, Miţuleeee…Iar ca să spunem adevărul, aţi fost chiar foarte gelos, foarte
invidios pe talentul meu, domnule director al teatrului, pe care cu onoare îl conduceţi…din dulap.
Chiar şi tu, Miţule, m-ai invidiat...Mereu v-am simţit invidia în faţă ca pe o arsură…Acum vreţi, nu
vreţi, o să fiţi spectatori la spectacolul dat de mine, iubite domnule Director şi iubită Miţu, aici în faţa
dulapului.
ACTORUL : (gest, râs amar) Fosta mea soţie glorioasă.…(priveşte dulapul) Pentru aceasta trebuie
să aducem noi dulapul mai în faţă…(îşi toarnă în pahar şi bea fără să se grăbească privind dulapul)
Hai noroc, domnule director şi dragă Miţulache, în sănătatea dumneavoastră şi pentru reuşita
spectacolului meu…(dă paharul peste cap. Merge la dulap îl ia în braţe şi încearcă să-l aducă mai în
faţă) Aoleuu, da, greu e, Doamne… se opinteşte) Heiiii rup, Heiii ruuuuuuuuuuuup ! (a obosit,
gâfâie. Lasă dulapul jos) Trebuie neapărat să mai iau puţin trotil, că altfel n-am putere…(vine la
masă, umple paharul) Hai, noroc, domnule Director şi dragă Miţu ! Să vedeţi ce spectacol dau în
onoarea dumneavoastră… O să rămâneţi cu gura căscatăăăăăă …căs-ca-tăăă. (gest) Uite aşa. (Cască
gura cât poate şi rămâne cu ea aşa un moment lung) Da, fiţi atenţi…vă costă… 20 de lei biletul,
domnilor ! Asta este !
ACTORUL : (respiră adânc) Şi ca să vedeţi spectacolul bine, ieşiţi afară, luaţi loc la masăăă, bem un
păhărel de ţuicăăă…iar eu dansez şi cânt în faţa dumneavoastră…Pentru dumneavoastră ! (mică
pauză) Dacă nu vreţi să ieşiţi o să priviţi spectacolul prin gaura cheii, uitându-vă din dulap pe gaura
cheii…Altfel n-am ce să vă fac, dragilor…Vedeţi spectacolul pe gaura cheii….(vine să mişte
dulapul) Ia să mai încercăm noi să mutăm dulapul mai în faţă (îl ia în braţe din nou şi vrea să-l ridice.
Se opinteşte din toate puterile) Heiii ruuuuuuup. (nu poate să ridice dulapul. Îl lasă jos) Ce să-l ridici,
că nu se poate… te omoară (îşi trage sufletul) Sunteţi tare grei, domnule director şi Miţulache, zău
aşa sunteţi oameni grei…(râs ironic) Sau poate că dulapul este greu că înăuntru sunteţi
dumneavoastră, domnule senator… Păi da, dacă sunteţi oameni importanţi, oamenii importanţi sunt
oameni grei, nu glumă.…Cred că nici cu macaraua nu ar putea cineva să ridice dulapul ăsta…
ACTORUL : (merge la masă să-şi toarne) Ca să capăt puteri, mai bem noi un păhărel. (îşi toarnă, şi-l
dă repede peste cap) Şi ca să avem mai multă putere, mai bem încă un păhărel…(toarnă, îl dă peste
cap) Puahhh ! ce bună e, mamăăă…(cu sticla în mână, merge la dulap) Haide, măi, domnule director,
sau domnule senator, veniţi şi dumneavoastră să ciocnim un pahar…(apropie sticla de gaura cheii)
Măcar s-o mirosiţi, domnule director, şi dragă Miţu, că are ţuica asta un buchet, care sigur vă fa face
să ieşiţi afară şi să ciocnim un păhărel. (implorându-i cald) Măcar un păhărel, unul miic, miiic, mic !
(le dă sticla s-o miroase la gaura cheii) Hai, mirosiţi, mirosiţi…Vedeţi ce buchet extraordinar are
ţuica asta ? (respiră adânc, vesel) Hei, hei, şi acum că aţi mirosit-o şi aţi văzut ce buchet are ţuica,
poate vreţi să ieşiiiţi. (pune sticla pe masă, priveşte trist uşa dulapului)
ACTORUL : ( pe chip i se citeşte părerea de rău) Nu vreţi să ieşiiiţi…? Nu-i nimic, o să aduc
dulapul mai în faţă, că ştiu cum…Îl mişc de la colţuri, târându-l şi împingându-l dintr-o latură, apoi
din cealălaltă parte) Şi o să asistaţi la cel mai frumos spectacol din viaţa dumneavoastră…(se
opinteşte) Heii ruuup, heii ruuuup ! (a reuşit să-l aducă doi metri mai în faţă) Aoleuuu, m-au trecut
toate sudorile…da grei mai sunteţi, domnule director…Dacă ar fi să mă gândesc mai bine, după
greutate cred că eşti în dulap, Miţule, cu domnul senator, sau cu cineva mai sus…Cu vreun
ministru…(oftează.) Hai să mai bem un păhărel ca să ne dregem..(toarnă şi bea)
ACTORUL : (s-a cherchelit uşor, vesel) Şi acum, domnule senator, şi dragă Miţu, pentru că nu aţi
vrut să ieşiţi afară şi să asistaţi la spectacol stând ca oamenii pe scaune, vă rog să priviţi pe gaura
cheiii….(mai toarnă un pahar, bea câteva înghiţituri) Întâi şi întâi o să vă cât cântecul „M-a făcut
mama oltean”, pentru că tu eşti olteancă, Miţule. (către sală) Şi cred că şi printre dumneavoastră sunt
mulţi olteni…(râs ironic) Nu este ei oltenii deştepţi, da este mulţi…(se aud primele acorduri ale
cântecului. Îşi ia o poză de cântăreţ de muzică populară. De pe masă ia o riglă pe care o foloseşte în

21
loc de microfon. Trage adânc aer în piept) Foaie verde maghereanaaanîîî / M-a făcut mamma
oltean…Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ, însă foarte nătăfleţ, măi Leanooo…(mică pauză, se
derulează melodia) Foaie verde maghereaaaaanîîîî, m-a făcut mama olteanîîîîî, Îngâmfat şi prostăvan,
/ Şmecheraş şi tolontan / Şi mai sunt şi bolovanaaannnn ! Dela mare cât un an, măi Leanooo !
(aşteaptă să se deruleze muzica) Cin se ia cu mine bineeeeee. / Îi dau haina de pe mineeeeeeee…/
Cin se ia cu mine rău, / Îi dau şi cămaşa, zău // Să-l ajute Dumnezeu, măi, Leanooo !...(ultimele
acorduri ale cântecului) ?
ACTORUL : (satisfăcut, se mângâie pe piept) V-a plăcut cântecul, domnule director ? Am ceva
talent, nu ? Dar ţie, Miţule, că tu eşti olteancă…Ţi-a mers la inimă, sunt sigur…Ei, domnule director,
mult mă bucur că v-a plăcut cântecul…Recunoaşteţi că am ceva talent…Mai ceva ca Maria Tănase…
(Trage aer în piept. Cu năduf) Ei, Miţule, dragă, ăla din cântecul pe care vi l-am cântat, ăla mititelu,
iubăreţu şi nătăfleţu, prostăvanu şi bolovanu, care-şi dă şi haina şi cămaşa după el, ca să-l ajute
Dumnezeu pe ălălalt, sunt …chiar eu….Cred că m-ai recunoscut în cântecul pe care l-am cântat.
(aşteaptă reacţia lor) Acela sunt eu, să ştii ! Că tu şi cu domnul director al teatrului aşa mă vedeţi pe
mine, nătăfleţu, prostăvanu, bolovanu…Asta este. Aflaţi că prostănac mai mare ca mine n-o să mai
găsiţi…
ACTORUL : ( înfuriat uşor, tare) Iar eu în schimb ce fac ? Îmi dau şi cămaşa şi haina de pe mine, nu
? ! Mă port cu voi ca un domn, numai cu lapte de pasăre nu v-am servit…Încolo v-am dat totul…
Doar, doar aţi ieşi din dulap, să ciocnim şi noi un pahar de ţuică…Şi la generozitatea şi bunătate mea
voi cum îmi răspundeţi ? Ai ? (priveşte melancolic la dulap) Hm ! Tot nu ziceţi inimic…(amărât) Păi
în cazul acesta înseamnă că nu v-a plăcut cântecul…Că n-am talent…(îşi toarnă fără să se grăbească)
Nu-i nimic, dragă Miţule, dacă nu v-a plăcut cântecul…dansurile sper să vă placă…(bea) Hai noroc,
domnule Director…(închină cu dulapul, apoi bea) hai noroc şi la mai mare..
ACTORUL : (se gândeşte) Uite, ce aţi zice , domnul director şi dragă Miţu, dacă v-aş invita la vals…
Şi aş valsa prin cameră în faţa dumneavoastră…? Nu-i aşa că v-ar place…? Şi eu cred că v-ar
place…Cui nu i-ar place ! (mică pauză) Uite, de pildă, domnule Director, să ne imaginăm că dansez
cu dumneavoastră şi cu Miţu, deodată…(se apropie de dulap, ia dulapul în braţe) Uite, cuprind
dulapul în braţe…Asta înseamnă că v-am luat pe amândoi în braţe, domnule director, şi încep să
valsez aşa cu dumneavoastră în braţe (se aud acordurile valsului „Valurile Dunării…Actorul
dansează pe loc cu dulapul în braţe, apoi lasă dulapul din braţe şi începe să valseze prin cameră ca şi
cum ar dansa cu dulapul (cântă pe melodia valsului „Valurile Dunării) Barca pe valuri alunecă lin
liin, Şi eu te iubesc, Miţulache, senin…Şi apa cum vine cu mare tumult, Acum te iubesc şi mai mult,
şi mai mult ! Barca pe valuri alunecă alene, Şi eu te sărut pe sprâncene, Barca pe valuri alunecă
uşor, şi eu mor de dor, mor, mor, mor…
ACTORUL : (a obosit, gâfâie) Să nu ziceţi, domnule Director şi dragă Miţu, că n-a fost un dans
extraordinar, că nu v-a plăcut şi că n-am valsat frumos…(se burzuluieşte) Vă rog să nu spuneţi lucrul
acesta că nu vă cred, pur şi simplu nu vă cred. Şi asta m-ar supăra grozav. (mică pauză, ascultă
cântecul păsărilor. Deodată auzim ţipetele tragice ale pescăruşilor) Şi acum, hai, ieşiţi să ciocniţi cu
mine un pahar…(îşi umple încet paharul, privind uşa dulapului. Ridică paharul, merge şi îl ciocneşte
de dulap) Haideţi noroc, domnule director sau domnule senator şi dragă Miţule…(zâmbind) Te invit
la dans, dragă Miţule…(aşteaptă s-o audă răspunzându-i) Nu-mi răspunzi, nu vrei să dansezi cu
mine…
ACTORUL : Poate vreţi dumneavoastră, să dansăm, domnule Director…? (privind trist uşa dulapului
care nu se deschide. Oftează dezamăgit) Nici dumneavoastră nu vreţi să dansaţi cu mine, domnule
Director sau domnule senator…(mâhnit) Vedeţi, eu am dansat cu dumneavoastră. Acum este rândul
dumneavoastră să dansaţi cu mine…dar nu vreţi ! Păcat ! mare, mare păcat...(se înveseleşte deodată.
Se plezneşte cu palma peste frunte) Cred că ştiu ce să fac ca să vă distrez şi să vă fac fericiţi… (în
faţa dulapului) O să ă dansez step, domnule director sau domnule senator…Uite eu dansez aici în faţa
dumneavoastră step, şi dumneavoastră vă uitaţi prin gaura cheii la mine cum dansez step… Asta dacă
nu vreţi să ieşiţi, să luaţi loc la masă şi să priviţi la mine cum dansez step…(tare) Haideţi, ieşiţi să
vedeţi cum dansez step ? (începe, la început slab, apoi din ce în ce mai tare muzica step. Actorul
începe să danseze şi el step, la început încet, rar, după ritmul muzicii, apoi din ce în ce mai repede şi
mai tare)

22
ACTORUL : (dansează step foarte bine) Hep ! Hep ! Foie verde mărăcine / Uită-te, Miţu, la mine /
Hep, hep, hep, hep / Cât de bine dansez step ! Iară dacă s-ar putea / Aţi dansa şi voi aşa ! Hep, hep,
hep, hep. Ia priviţi cum dansez step, Iară dacă n-aveţi cap, Staţi acolo în dulap, Şi priviţi cu jind la
mine, Cum dansez frumos şi bine, Hep, he, hep, hep, Bine e să dansez step.. (a obosit, se opreşte să-
şi tragă sufletul) Aoleuu Miţule, şi domnule director, am obosit…Ţine minte că am îmbătrânit…(îşi
toarnă în pahar) Şi acum, domnule director şi Miţule, aş vrea să ştiu ce notă îmi daţi…? (bea câteva
înghiţituri. Închină) În sănătatea dumneavoastră, domnule director şi Miţule…Haide şi acum să
auzim notele…(priveşte încordat uşa dulapului, tare) Haideţi, domnule director, ce Dumnezeului…
Ce notă îmi daţi ? Eu îmi dau sufletul aici ca să vă distrez şi dumneavoastră nu-mi acordaţi nici cea
mai mică atenţie… ce Dumnezeului !
ACTORUL : (trist, foarte dezamăgit) Să ştiţi că mă doare foarte mult lucrul acesta, că nu-mi apreciaţi
talentul, şi nu-mi acordaţi nici cea mai mică şansă…(apăsat) Şi asta din invidie, domnule director…
(tare) De când ne-am căsătorit am simţit, Miţule, cum mă invidiezi…De dumneavoastră, domnule
director şi de domnul regizor nici nu mai vorbesc…Chiar şi secretarul literar am văzut cum mă
invidiază…(dă din umeri) Ce să-i faci, dacă invidia la români este sport naţional ! Asta este…(mică
pauză) Ei, chiar aşa, domnule director, să nu spuneţi nimic ? Să nu-mi daţi nici o notă ? Măcar
spuneţi-mi că nu sunt bun de nimic, ca să ştiu una şi bună…(se gândeşte) Sau poate că olteancă fiind
vrei să mă vezi dansând căluşul, Miţule…(gest) Uite, domnule, pentru tine fac şi lucrul acestea, (tare,
gest, cu braţele ridicate) dansez căluşul. Pentru marea actriţă, Miţu, pentru soţia mea iubită dansez
Căluşul. (schiţează primii paşi de dans) Da numai dacă te aud pe tine, Miţule, că vrei să dansez
căluşul…Dacă nu te aud, nu dansez(aşteaptă) Haide, să te aud, dragă Miţule, spune-mi că vrei să
dansez căluşul…(se opreşte, aşteaptă privind dulapul. Foarte dezamăgit) Dacă nu vreţi, nu vreţi…(îşi
toarnă) Eu mai beau un păhărel (îşi toarnă şi bea) să mă mai dreg.
ACTORUL : (are o nouă revelaţie) Ia stai aşa. Cred că abia acum mi-a ficat fisa...Fisa adevărată, că
sunt şi fise care-ţi pică şi care te pun pe piste false...(se gândeşte) Da, dacă în dulap nu se găseşte nici
domnul deputat, nici domnul senator, mă rog, unul dintre ei, că amândoi nu încap în dulap împreună,
cu Miţu, că e dulapul strâmt…(gândind cu voce tare) Da dacă în dulap nu se găseşte nici un milionar,
dacă nu se găseşte nici regizoraşul nostru infatuat, nici domnul director cel corupt... şi Miţu a mea s-a
culcat cu vre-un prăpădit de actoraş...de la teatrul nostru ? Sau cu vre-un amărât de fustangiu…(tare,
foarte amărât) Dacă s-a culcat cu unu prăpădit ca mine, cu un terchea berchea, (gest către public) aşa
ca noi... ? (foarte trist, nefericit) Păi în cazul ăsta ce facem...? Că sunt cel mai nenorocit om de pe
lumea asta...(oftează. Se plimbă trist, prin cameră, raţionând. Se opreşte lângă dulap, pune mâna pe
dulap) Deci din cauza asta nu ieşiţi voi din dulap, dragă Miţule şi stimate domnule amant ?...(apăsat,
pus pe ceartă) Pentru că în dulap nu e nici un senator, nici un deputat, nici un milionar, nici regizorul
teatrului, nici directorul...ci (tare, urlă înfuriat) e un pârlit oarecare, un terchea berchea...care nu ne
face nici o cinste, Miţule...
ACTORUL : (oftează, cu amărăciune) Să ştii, Miţule, că dacă te-ai coborât atât de mult să te culci
cu altcineva decât cu regizorul nostru sau cu domnul Director, dacă te-ai culcat cu un amărât de
actoraş, sau cu un prăpădit, cu o nulitate, cu unul aflat mai jos pe scara ierarhică decât noi înseamnă
că nu e nimic de capul tău, fetiţo…Înseamnă că eşti o din aia…o neisprăvită, o, o, ooo, o (ca o
explozie) o curvă...(foarte trist, îi vine să plângă) Dacă ai ajuns tu să te culci cu toţi neisprăviţii…Ţi-
o spun foarte clar în faţă, în cazul acesta eşti o…paţachină, o nâmediocritate. O paraşută ! (îşi şterge
o lacrimă, plânge) Asta, să ştii, că mă jicneşte şi pe mine, mă coboară şi pe mine…în ochii mei…Că
în ochii tăi m-ai coborât demult. (foarte amărât, face câţiva paşi gândindu-se)
ACTORUL : (raţionează, se plimbă agitat prin cameră) Ah, Doamne ! Îmi vine să urlu, îmi vine să
mănânc lemne ! (către dulap) Deci de asta nu ieşea din dulap domnul senator, Miţule, pentru că în
dulap nu se găseşte nici un senator…(tare) Şi nici un deputat, şi nici un director şi nici un regizor ! Că
dacă ar fi fost domnul senator în dulap, la cât l-am rugat şi la câte promisiuni i-am făcut ar fi ieşit
sigur din dulap…(oftează) Şi la fel, dacă s-ar fi aflat în dulap cu tine domnul deputat, sau domnul
Prefect…sau directorul teatrului…La propunerile mele foarte generoase ar fi răspuns, nu se poate să
nu le fi convenit ce le-am propus…(e foarte amărât. Clătinând trist din cap) În ce situaţia mă pui tu
mă, Miţule, pe mine, în ce situaţie mă pui, mă, puiule ? Măcar să mă fi avertizat, să mă fi pregătit
dinainte…să ştiu şi eu ce să fac, cum să reacţionez…

23
ACTORUL : (foarte nervos si trist) Păi în cazul acesta, dacă eşti înăuntru cu un prăpădit, cu un
terchea berchea, de la care nu putem să obţinem nimic, să ştii că schimb foaia, Miţule…Dacă ai ajuns
tu în halul acesta, (în silă) să te culci cu…un neisprăvit, fapt care mă jicneşte foarte mult, înseamnă
că ai ajuns rău de tot, draga mea…(suferă, foarte nervos) Măcar să mă fi înşelat cu unul care e mai
deştept decât mine, sau mai frumos, sau mai talentat, cu unul bogat, cu unu care a ajuns mare…
(apăsat) ca să profităm şi noi…Şi tu ce faci…? Te încurci cu toţi neisprăviţii…(spumegă) Ei nu,
până aici, fetiţo, până aici, draga mea…Acum ţi s-a înfundat, să ştii…(a ajuns în faţa dulapului)
Acum nu vă mai iau cu binişorul… Miţule şi domnule amant, oricare ai fi, (imperativ, ameninţător)
vă ordon, reţineţi, nu vă rog. (aproape urlând) Vă ordon, să ieşiţi imediat din dulap ! (respiră greu,
gâfâie) Sunt foarte nervos, abia mă mai stăpânesc. (furios, urlând) Ieşiţi dracului o dată din dulap,
nenorociţilor, până când nu-mi ies din fire, până când nu-mi pierd minţile şi sparg dulapul şi vă
omor !
ACTORUL : (aşteaptă încordat. Îşi apropie urechea de dulap) Doamne, ce se mai freacă oamenii
ăştia înăuntru, ce se mai vânzolesc, ce mai viermuiesc…(uluit, priveşte undeva departe) Te
pomeneşti că în timpul acesta ei au făcut dragoste în dulap şi de mine nici nu le-a păsat ? Eu am stat
şi i-am păzit ca prostu…(oftează) Am vorbit ca prostu în pustiu, mi-am răcit gura degeaba…(s-a mai
liniştit) Păi să ştiţi, dragii mei, să ştii, Miţule şi domnule amant, că aşa nu mai merge. (încearcă să
tragă de uşa dulapului, fără să reuşească s-o deschidă. Se opinteşte din nou încercând să deschidă
uşa)
ACTORUL : (Îl vedem deodată mai vesel) În cazul acesta, dragii mei, mă văd nevoit să sparg
încuietoarea dulapului, să ştiţi…Şi chiar asta am să fac. (caută cu privirea prin cameră, pe masă)
Unde găsesc eu un cuţit, domnule ? Păi unde să-l găsesc ? la bucătărie îl găsesc…(merge în bucătărie
de unde se întoarce cu un cuţit. Încearcă să forţeze uşa cu cuţitul. Fluieră) Până aici va fost,
porumbeilor, să ştiţi…Uite, sparg încuietoarea şi tot deschid uşa…(forţează încuietoare şi uşa cu
cuţitul) Dacă nu aţi vrut să ieşiţi de vorbă bună, ieşiţi acum de nevoie…că sparg uşa…(se căzneşte
din răsputeri să deschidă uşa, fără să reuşească) Ei, drăcia dracului, dar s-au baricadat bine nu glumă
în dulap…(se căzneşte strâmbându-se din cauza efortului să deschidă uşa cu cuţitul. Gâfâind) Ce
Dumnezeului, parcă-ar fi de fier. Cred că au întărit ei uşa cu ceva că nu se poate deschide... (tare)
Hai, mă Miţule şi domnule Amant, ieşiţi o dată din dulap, vă rog eu că vă asfixiaţi dracului acolo, şi
mai dau şi de belea...(priveşte dulapul. Pune urechea şi ascultă)
ACTORUL : (nervos, se plimbă prin cameră) Ce mai, sunt înăuntru, se aud foarte bine cum se
freacă unul de altul, cum fâsâie şi cum fâşie...(dezarmat, oftează, se gândeşte) Ce Dumnezeului să
mai fac ca să-i conving să iasă ...? Nu de alta, dar sunt foarte curios, cine mama dracului o fi cu
Miţu a mea în dulap...(se gândeşte. Îi pică fisa) Acum cred că am înţeles.. Ei mizează pe războiul
nervilor... Îşi închipuie că eu o să-mi pierd firea, că o să cedez nervos...O să-mi iau câmpii şi o să
pleca de acasă…Iar ei între timp şterg frumos putina…Bravo nene ! (râde, rânjeşte) Proastă
socoteală v-aţi făcut, fraţilor...(înveselit) Bine, primesc provocarea voastră...Să vedem cine are nervii
mai tari. Cine rezistă...Eu afară, cu ţuiculiţa, cu dansul şi cu voia bună, şi voi înăuntru înghesuiţi în
dulap, îmbrăţişaţi şi făcând dragoste. (râs răutăcios) Ha, ha, ha…Să vedem cine rezistă mai mult...Ia
să mai iau eu o ţuiculiţă...Că e dulce în guriţă... Parcă îţi răcoreşte cerul gurii (toarnă şi închină. Se
vede că e nervos) Hai noroc, prieteni...Să vedem cine rezistă mai mult...Voi făcând dragoste,
înghesuiţi în dulap, sau eu, distrându-mă cu ţuiculiţa...(bea, plescăie de plăcere) Ma mamă ce bună
e..!. Cu cât beau mai mult cu atât ţuica asta mi se pare mai bună...(are din nou o idee)
ACTORUL : (se înseninează deodată) Ia stai aşa. Şi totuşi, dacă stau şi mă gândesc bine, Miţu a mea,
pentru că e fată deşteaptă, nu putea să facă ea prostia asta…să se culce cu un neisprăvit, cu unul
inferior nouă. Să se culce cu altcineva…decât, ori cu domnul director al teatrului, ori cu regizorul…
(mică pauză) Nu e ea proastă să facă tâmpenia asta…să se încurce cu fitecine…Aşa că acum sunt
absolut sigur că în dulap trebuie să fie ori regizorul, ori domnul director…(fericit, tare. Tăind cu
pumnul prin aer) Sigur, mie în sută...(îşi toarnă, fericit. Vorbeşte cu ei) Varianta că înăuntru Miţu a
mea s-ar putea să fie cu un senator sau cu un deputat cade...(ciocneşte cu dulapul) Hai noroc,
domnule director sau domnule regizor...Păi în cazul acesta, domnule Director, am o idee...Dacă vreţi
să ieşiţi şi să nu afle nimeni de isprava dumneavoastră, vă propun să vă daţi demisia şi să mă

24
propuneţi pe mine Director în locul dumneavoastră...Şi în cazul ăsta suntem chit, ieşim amândoi
câştigaţi... Chiar şi tu, Miţule, ieşi foarte câştigată. Pentru că o să-ţi dau numai roluri grase.
ACTORUL : (mustăceşte, fericit) Păi dacă este aşa, cine rezistă mai mult şi mai mult, să vedem cine
are nervii mai tari, ia să intru eu puţin în voi...(tare) Vă anunţ, Miţule şi domnule amant că s-a anunţat
la radio că peste un minut va fi cutremur...Cutremur de gradul nouă...Înţelegeţi ce este aia cutremur
de gradul nouă...? Şi în cazul ăsta este mai bine să ieşiţi...(tare) Că mor de curiozitate, Miţule, să aflu
cu cine eşti tu în dulap, puişor...Cu cine mă traduci tu de mult timp şi eu habar nu am...(bea fără să se
grăbească) Tot nu ziceţi nimic, ai ? Te pomeneşti că nu credeţi că va fi cutremur ? Ei bine, pe cât
facem pariu ? Facem pariu pe trei mii de lei, domnule director sau domnule regizor că va fi
cutremur...? (mică pauză) Buuuun, aşteptăm câteva secunde şi o să vedeţi că în curând va începe
cutremuruu....(se opinteşte din toate puterile şi răstoarnă dulapul, care căzând face un zgomot
asurzitor. Tare) Aoleuu, ce cutremur a începuuut ! Ce cutremur, dumnezulleeeee, ce cutremuuuur !
Se zgâlţâie blocul din toate încheieturile...(Imită cutremurul, râde) Tâgâtâgâ Tâgâtâgâ Tâgâtâgâ,
drrrrrrrrrrr...Cred că s-au zgâlţâit ficaţii şi plămânii în voi...(râde uşor…Îşi toarnă, priveşte fericit
dulapul) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…(râde ținându-se cu mâinile de n burtă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL : Ei, v-a plăcut cutremurul...? Dacă nu ieşiţi din dulap să ştiţi că următorul cutremur va
dura trei minute, cinci minute, zece minute.. sau poate să dureze şi toată noaptea, până dimineaţa…Şi
va fi şi de gradul nouă ! Să ştiţi...Treaba voastră, eu vă avertizez…(se aplecă şi ascultă cu urechea ce
se întâmplă în dulap) Mamăăăă, ce mai viermuiesc...Cred că acum îşi caută altă poziţie să facă
dragoste. (îşi toarnă) Hai, vă aştept să ieşiţi şi să ciocnim un pahar de ţuică, dragilor...Zău că mor de
curiozitate să văd cine este iubitul tău, Miţule...(tare) Care eşti, domnule, eşti regizorul, eşti domnul
director, eşti senatorul ? care eşti, să ştiu şi eu să nu mor prost...(ciocneşte cu dulapul, apoi se aşează
pe dulap) Hai noroc, stimate amant. (pentru un moment rămâne gânditor, privind absent înspre
public) O, Doamne, şi când te gândeşti că în dulap este închisă dragostea mea ! (tare ca si cum s-ar
jel). Că în dulap este chiar sufletul meu, ce am eu mai scump pe lumea asta !
ACTORUL : (ascultă cu urechea. Mirat şi îngrijorat) Ce frământări se petrec acolo înăuntru... Îşi
caută o poziţie mai bună... Când era dulapul în picioare, erau şi ei în picioare...Făceau dragoste în
picioare...Acum or să facă dragoste culcaţi...Cred că-şi caută poziţia cea mai bună. (tare) Pentru că
acum aveţi posibilitatea să faceţi dragoste culcaţi, ar trebui să-mi mulţumiţi, domnule director şi
dragă Miţule...Nu ? Acum vă puteţi şi odihni... Puteţi să-i trageţi şi un pui de somn... Iar eu, spre
necazul vostru, pot să trag la măsea... (îşi toarnă. Şi-a adus sticla şi paharul pe dulap. Stând cu fundul
pe dulap) Ia uite ce bine am ajuns...Acum stau cu fundul pe dulap, cum s-ar spune domnule director
sunt deasupra dumneavoastră. Vă sunt superior… Parc-aş sta pe un tron…De când visez eu să fiu
deasupra dumneavoastră (râde pilit. Priveşte departe, oftează) Hei, hei, e mare lucru să fii mai sus
decât Şeful tău !
ACTORUL : (ciocneşte cu dulapul) Hai noroc, domnule Director şi la mai mare, dragă Miţule...
(ascultă cântecul păsărilor. Are chipul senin, plin de bunătate) Mamă, Doamne, ce frumos mai cântă
privighetorile şi mierlele, zău că mă ung la suflet...Parcă mi se ridică sufletul la cer...(tare) Auziţi şi
dumneavoastră, domnule director, cântecul privigherilor şi al mierlelor...? (ascultă) Cred că le
auziţi...De asta vă şi convine să staţi în dulap şi să ascultaţi concertul privighetorilor... Puteţi să-i
trageţi şi un pui de somn, acum după ce aţi făcut dragoste...(mică pauză) Şi pentru că mă simt foarte
bine, pentru că ţuica asta e o nebunie, simt nevoia să vă spun un banc...(mică pauză, soarbe o
înghiţitură din pahar)
ACTORUL : Ştiţi că din teatrul nostru eu sunt sigurul care ştiu să spun bancuri ca lumea... (către
public) Ştiu sigur că şi dumneavoastră vă plac bancurile. (dinspre public vine un murmur prelung)
Bine atunci...haideţi să vă întreb dacă ştiţi cu cine se învecinează Statele Unite... ? (se aplecă) Ştii,
Miţule ?, ştii domnule Director să răspunzi la această întrebare : cu cine se învecinează Statele
Unite ? (ascultă, şi ţuguie buzele dezamăgit) Nu ştiţi. Mă miram eu să ştiţi...(şcolăreşte. Către public)
Deci cu cine se învecinează Statele Unite ? Simplu... Statele Unite se învecinează cu cine vor ele...
(respiră adânc ca şi cum ar ofta) De când am intrat în Uniunea Europeană se învecinează şi cu
noi...Şi cu Bulgaria, şi cu Ungaria şi cu Ucraina...Mai ales cu Ucraina…Cu cine vor ele...
ACTORUL. (îşi toarnă atent. Cu paharul în mână) Acum altă întrebare... Da ştiţi cine se mai
învecinează cu cine vrea ea ? Domnule Director, Miţule, ştiţi ? (către public) Dumneavoastră ştiţi

25
cine se mai învecinează cu cine vrea ea...Şi cu România şi cu Statele Unite, şi cu mine şi cu
dumneavoastră ?... Deci cu cine vrea ea ? (aşteaptă un moment) Ştiţi ? Nu ştiiiiiţii... (oftează) Atunci
aflaţi de la mine, Miţule şi domnule Director, că Moartea se învecinează tot cu cine vrea ea...(către
dulap. Râde uşor) Ei aflaţi de la mine, că dacă mai staţi mult în dulap, şi dacă mai faceţi dragoste
mult, o să se învecineze şi cu dumneavoastră, domnule director...(face mutre) Cu tine nu, Miţule, că
tu eşti rudă cu sfântu Petru (gest cu capul în sus) Ai pile susuuuuus...de tot. (mică pauză) Da dacă
ştiţi să răspundeţi şi la întrebarea asta, Miţule şi domnule director, vă promit că ies din casă...Mă
duuuuc dracului unde şi-a înţărcat dracu copii, şi vă las să ieşiţi din dulap...(râde) De acord...?
VOCEA : De acord...
ACTORUL : (înveselit, râde) Căpătaşi glas, domnule Director... Când aţi auzit că ies şi mă duc unde
şi-a înţărcat dracu copiii...vă veni inima la loc...Hai că asta-mi place, domnule Director... Bine că ştiu
că mai trăiţi, că sunteţi vii în dulap...(începe să miroase, strâmbă din nas) Parcă miroase a
ceva... Pute...(îngrijorat. Se ţine cu mâna de nas) Nu cumva aţi făcut pe dumneavoastră, domnule
Director...? (mică pauză) Sau tu, Miţule…? Că prea miroase... (ridică din umeri) E, treaba voastră, eu
v-am rugat să ieşiţi...Pe cuvânt dacă mă simt vinovat cu ceva...(mică pauză) V-am spus că nu vă fac
nimic, mi-am dat cuvântul de onoare, m-am jurat...? V-am spus că nu vă fac nimic, că n-o să se afle
absolut deloc de...aventura voastră...? Şi voi tot n-aţi vrut să ieşiţi... păcatul vostru să fie...Uite ce aţi
păţit acum ? Aţi făcut pe voi. (mică pauză) Şi acum vă întreb dacă ştiţi ce înseamnă USA, dragă
Miţule şi dragă domnule Director.. .? Ştiţi că Statele Unite se scriu USA... Ştiţi ? (aşteaptă) Nu ştiţi...
Ei aflaţi de la mine că USA înseamnă Uniunea Sovietică Ailaltă...
ACTORUL : (vesel) Da Uniunea Europeană, ştiţi ce înseamnă... ? (către sală) Poate ştiţi
dumneavoastră…(ascultă) Habar n-aveţi, nu ştiţi...Uniunea Europeană înseamnă Uniunea Sovietică
Astălaltă... De aici din Europa...(toarnă) Ce să vă fac dacă nu vă pricepeţi la politică...Hai noroc...
(bea. Se strâmbă, îşi duce mâna la nas) ) Mamaăăăă, ce puteeee ! Am auzit eu că trag vânturi...şi uite
acum nu mai poţi sta în casă... (tare) Mai bine ieşeaţi afară, şi mergeaţi la toaletă, domnule
Director...Apoi dacă vreţi intraţi din nou în dulap...Că n-am nimic împotrivă dacă dumneavoastră vă
simţiţi bine în dulap…Da nu să-mi împuţiţi mie casa, Miţule, şi domnule Director...(se scoală de pe
dulap şi se îndepărtează. Mai înveselit) Uite, acum o să vă spun un banc de o să râdeţi...să faceţi pe
voi...(priveşte râzând către dulap) Dacă tot aţi făcut pe voi măcar să faceţi bine de tot...(se opreşte. Îşi
pune mâna la nas) Cu mirosul ăsta cred că n-o să mai rezist mult...şi ies... (supărat. Către dulap) A,
deci, de asta îmi sunteţi...Aţi împuţit casa ca să mă daţi afară, să mă faceţi să ies…iar voi să vă luaţi
tălpăşiţa...Să ieşiţi tiptil din dulap şi s-o ştergeţi ? Mă, ai dracului, da deştepţi sunteţi...
ACTORUL : (cu măna la nas) Ce vorbeşti, domnule...Pute de nici nu se poate sta în casă... (merge
către fereastră pe care o deschide) Să deschid naiba fereastra că mă sufoc aici...(a deschis fereastra,
gesturi cu mâna, ca şi cum ar îndepărta duhoarea) Puah ! ce duhoare...Ei bine, dragă Miţule şi iubite
domnule director, chestia asta, procedeul ăsta de a mă da afară din casa mea ca să ieşiţi voi nu-mi
place deloc. Zău dacă-mi place...Nu sunteţi deloc cinstiţi ! (îşi bate obrazul) N-aveţi obraz, să ştiţi.
(mică pauză) Uite, o să vă spun acum un banc de o să muriţi de râs, o să leşinaţi acolo în dulap de râs
O să faceţi pe voi de râs, de data asta o să faceţi tot… şi o să ieşiţi una două din dulap...Vă spun eu…
Dacă n-o fi aşa cum vă spun eu să nu-mi ziceţi mie pe nume...(îşi toarnă) Staţi să mai dau un păhărel
pe gât, ca să fiu şi mai bine dispus...(bea fără să se grăbească) Mamaă ăă, ce bun e... (ascultă) Şi
privighetorile ăsta cum mai cântă, ce mai, îţi vine să cânţi şi tu de fericire (cântă) Trili lili lili lili lilil
li trililullu... Mai ales că vă am acum la mănă, domnule director al teatrului... Şi vrei nu vrei, o să-mi
cedezi scaunul de director...(mustăceşte) Asta este…Nu am ce să vă fac.
ACTORUL : (ascultă) Mânca-v-aş eu guriţa vouă de privighetori, că frumos mai cântaţi...(şi-a adus
aminte ) Aşa, şi acum să vă spun bancul ăla, care o să vă facă să muriţi de râs, domnule director şi
dragă Miţule...Zice că într-un oraş din România a apărut într-o zi un domn care spunea bancuri...De
obicei mergea în parc să spună bancuri...Aflând oamenii că a venit unul care spune bancuri de râzi
să te prăpădeşti, lumea a început să vină buluc la omul nostru în parc să asculte bancuri...Omul
nostru spunea două trei bancuri, ca să-i încălzească pe ascultători, apoi avea un banc, pe care-l
spunea la urmă... La bancul ăsta oamenii râdeau atât de mult că nu se mai puteau abţine. Şi rădeau
până când se sufocau şi mureau... În prima zi au murit 25 de oameni, adică toţi care au auzit bancul
ăsta...În ziua a doua au murit 30...În ziua a treia au murit 40 de oamenii...Ce mai, vestea s-a

26
răspândit ca fulgerul în tot oraşul, că e unu în oraş care spune un banc aşa de grozav încât cine îl
aude moare de râs... (începe să râdă) Uite că încep şi eu să râd. Ha, ha, ha, ha, ha, ha... Numai că mă
gândesc şi-mi vine să râd să mă prăpădesc...Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !
ACTORUL : (printre hohotele de râs) Ce mai, după ce au murit în prima săptămână vreo 150 de
oameni, vestea că omul ăsta ştie un banc care omoară oameni s-a răspândit în tot oraşul...(râde
ținându-se cu mâna de burtă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! Ha, ha, ha…Oraşul era unul de două
sute de mii de locuitori... Ha, ha, ha, ha, ha, ha….Oamenii din oraş în loc să se sperie şi să nu vină să
asculte bancul Omului care spunea bancuri, ca să nu moară, veneau într-un număr şi mai mare,
pentru că nu credeau...)râde) ha, ha, ha, ha, ha…Nu credeau că poate să existe un om care spune un
banc care omoară oamenii...Şi în loc să nu vină să asculte bancurile Omului, ca să nu moară, ei se
îngrămădeau şi mai mult...Şi cu cât se îngrămădeau mai mulţi să asculte bancul care îi omoară pe ăia
care îl ascultau cu atât mureau mai mulţi oameni...În două săptămâni au murit câteva zeci de mii de
oamenii...(râde) ha, ha, ha, ha , ha, ha, ha... Poate nu mor şi eu acum spunându-vă bancu acesta,
domnule director... Ha, ha, ha, ha, ha, ha…(râde să se prăpădească) Poate mor, ha, ha, ha, ha, ha, ha
(râde ţinându-se cu mâinile de burtă) poate mor şi scăpaţi (râde) ha, ha, ha, ha, scăpaţi de mine, ha,
ha, ha, ha, ha..,şi-o ştergeţi apoi binişor din dulap. Eu cred că voi asta vreţi ca eu să mor de râs ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha şi voi să ieşiţi tiptil şi binişor din dulap...şi ştergeţi putina....
ACTORUL : ( râde cu lacrimi) Ha, ha, ha, ha, ha, ha...Şi oamenii văzând că ăsta care spune bancuri
îi omoară cu miile, pe capete, şi că dacă mai continuă aşa or să moară toţi oamenii din oraş...
oamenii s-au dus la miliţie...Sau la poliţie...Ha, ha, ha, ha, ha…Domnule ofiţer de poliţie e un
nenorocit, un criminal în oraş care spune bancuri, ha, ha, ha, ha, ha, şi oamenii se adună la el buluc ca
să asculte bancurile, ha, ha, ha, ha, ha…Şi ăsta care spune bancuri are un banc pe care dacă îl spune
şi dacă îl auzi...mori de râs, ha, ha, ha, ha, ha, ha...Omul ăsta dacă mai e lăsat să spună bancuri şi
dacă nu este izgonit din oraş, ha, ha, ha, ha, ha...o să omoare toţi oamenii din oraşul nostru, ha, ha,
ha, ha, ha...(râde ţinându-se cu mâinile de burtă) Ha, ha, ha, ha, ha… Ha, ha, ha, ha, ha, ha…N-o să
mai rămână un om în oraş. Domnule Comandat al Poliţiei, ha, ha, ha, ha, ha, vă rugăm să-l arestaţi
imediat şi să-l izgoniţi din oraş, ha, ha, ha, ha, ha, că o să ne omoare pe toţii...
ACTORUL : (se schimonoseşte. Îl imită pe Comandantul poliţiei). Fugiţi domnilor de-aci cu poveşti
de astea, le-a spus comandantul poliţiei… ha, ha, ha, ha, ha, mă faceţi să râd de prostia asta, ha, ha,
ha, ha...Om care să omoare oamenii cu bancuri, ha, ha, ha, ha, ha...Oameni care mor că ascultă un
banc, ha, ha, ha, ha, cine a mai pomenit, ha, ha, ha, ha...Aşa ceva nu se poate exista... Ha, ha, ha, ha,
ha, a început să râdă de ei comandantul poliţiei..
ACTORUL : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, râdeau şi ăia care veniseră să-l reclame pe ăla care spune bancuri
care omoară oameni…Ha, ha, ha, ha…Domnule Comandant al poliţiei, ha, ha, ha, ha. Ha, omul ăsta
a omorât cu bancul lui zeci de mii de oameni din oraşul nostru, ha, ha, ha, ha, ha, dacă îl mai lăsaţi în
libertate, să spună bancuri, ăsta termină tot oraşul în câteva zile, ha, ha, ha, ha, ha...
ACTORUL : (joacă rolul Comandantului poliţiei) Ha, ha, ha, ha, ha, ha…Măi, să fie, a început
Comandantul poliţiei, deşi nu cred o iotă, ha, ha, ha, ha, sunt curios să-l văd şi eu pe omul ăsta...ha,
ha, ha, ha, ha, care omoară oameni spunând bancuri, ha, ha, ha, ha, ha…Aşa că o să trimit un poliţist
să-l aducă să ne spună şi nouă bancul acela, ha, ha, ha, ha, ha...Ha, ha, ha, ha, ha, ha,ha…Nu de aia,
da ca să ne prăpădim şi noi de râs, ha, ha, ha, ha, ha, că n-am mai râs demult...Ha, ha, ha, ha, ha…ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Zis şi făcut...A trimis Comandantul poliţiei o patrulă să-l aresteze pe Omul
cu bancul care....îi făcea pe oameni să moară de râs...ha, ha, ha, ha, ha…Şi ca să se bucure cu toţii,
Comandantul Poliţiei i-a adunat la Sala de şedinţe pe toţi poliţiştii, ca să râdă şi ei....Ha, ha, ha, ha,
ha…(mică pauză. Se ţine cu măna de burtă) Numai ce mi-am adus aminte bancul acesta şi am murit
de râs, dar să-l mai şi ascult…Ha, ha, ha,ha,ha…În sfârşit, patrula l-a adus pe omul care spunea , la
Poliţie... L-au dus la sala de şedinţe...(nu se poate abţine) Ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL : (jucând rolul Comandantului) Bună ziua, domnule, bine ai venit la noi, îi zice
comandantul…Ha, ha, ha, ha, ha…Uite, domnule, ha, ha,ha, ha, am auzit că dumneata ai talentul să
spui bancuri...ha, ha, ha, ha, ha…Şi că ştii un banc aşa de grozav pe care dacă ni-l spui, noi murim
de râs... Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Or noi tocmai lucrul ăsta îl dorim de la viaţă, să râdem cât mai
mult...ha, ha, ha, ha, ha, ca să fim cât mai fericiţi, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, că cine râde acela e
fericit, ha, ha, ha, ha…Deşi nu credem că o să murim, ha, ha, ha, ha, suntem şi noi curioşi să auzim şi

27
noi bancul ăsta teribil, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha... Măcar să ne amuzăm şi noi, să râdem puţin, ha,
ha, ha, ha, că n-am mai râs de mult, ha, ha, ha, ha...Mai ales că viaţa asta este aşa grea cum este...ha,
ha, ha, ha, ha… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL : (în rolul Omului care spune bancuri. Ia poziţia de drepţi şi salută milităreşte) Să trăiţi,
domnule Comandat de poliţie..(râde vesel) Ha, ha, ha, ha, ha, acum m-aţi făcut dumneavoastră pe
mine să râd, ha, ha, ha, ha, ha. Vă rog să mă iertaţi, ha, ha, ha, ha, dar nu pot să fac lucrul acesta, ha,
ha, ha, ha. Vă rog să mă scuzaţi, ha, ha, ha, ha, dar nu vă spun nici un banc, ha, ha, ha,ha. Pentru că
nu vreau să vă omor, ha, ha, ha, ha...Şi aşa am prea mulţi oameni pe conştiinţă, ha, ha, ha, ha, care au
murit din cauza bacului ăsta nenorocit, ha, ha, ha, ha, care îi face pe oameni să râdă până când mor...
ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha.
ACTORUL : ( schimbându-şi vocea, se încruntă uşor) Ha, ha, ha, ha, ha…Adicăăăă, ce nu ştii să
faci... ? sau ce nu poţi, ha, ha, ha, ha, ha ? Nu vrei să ne spui bancul pe care vrem să ni-l spui ca să
râdem…? Ha, ha, ha, ha, ha, se încruntă la el Comandantul poliţiei le el ha, ha, ha, ha, ha…Te rog
frumos să ne spui bancul acela ca să ne faci şi pe noi să râdem, ha, ha, ha, ha… ?
ACTORUL : (în rolul Omului care spune bancuri. Se înclină umil) Ha, ha, ha, ha, ha…Exact,
domnule Comandant al poliţiei, ha, ha, ha, ha...Vă va rog să mă scuzaţi dar nu po pot să fac asta, ha,
ha, ha, ha...să văvă spun bancul ăla ha,ha, ha, ha, pe pentru că că vă omor, ha, ha, ha, ha... ha, ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL : ( poză, în rolul Comandantului, se încruntă) Comandantul poliţiei. Ha, ha, ha, ha…hai,
mă, omule, ce Dumnezeu, vrei să ne rugăm toată poliţia din oraş cât suntem în sala asta de tine, ha,
ha, ha, că suntem vrei 200 de poliţişti…Ha, ha, ha, fă-ne şi nouă plăcerea să râdem ha, ha,ha, ha…
ACTORUL : (salută milităreşte, apoi se înclină cu capul plecat, umil) Omul care spunea bancuri.
Exact, domnule Comandant…ha, ha, ha, ha, ha… Nu, nu po pot să spun bancul pentru că în cazul
ăsta aş, aş fifi un cri criminal… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha. Ha, ha, ha, ha, ha….Dacă v-aş spune
babancul pe care îmi cereţi să-l spuspun înseamnă că omor toţi popoliţiştii care se găgăsesc în sala
asta...ha, ha, ha, ha… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL: (îşi schimbă vocea, ia o poză de om important. În rolul Comandantului) Domnule,
dragă, ha, ha, ha, ha...În primul rând că aici eşti la Poliţie, ha, ha, ha, ha, ha, iar eu sunt Comandantul
poliţiei şi îţi ordon să ne spui bancul pe care ţi l-am cerut să ni-l spui, ha, ha, ha, ha, ha...Deci este un
ordin, al Comandantului poliţiei., ha, ha, ha, ha, ha...Or un ordin al Comandantului poliţiei nu se
discută, ha, ha, ha, ha, ha, ci se execută, ha, ha, ha. În al doilea rând te asigur că dacă ne spui bancul
ăla grozav, ha, ha, ha, ha, ha, n-o să moară nimeni, ha, ha, ha, ha... Pe răspunderea mea că n-o să
moară nimeni, ha, ha, ha, ha, ha… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha
ACTORUL : (cu capul plecat, în rolul Omului care spune bancuri) Dodomnule Cocomandat, văvă
implor, văvă rog frufrumos, ha, ha, ha, ha, ha... Ascultataţi-mă pe mimine că vă vorbesc din suflet,
ha, ha, ha, ha, ha...Ceea ce îmi cecereţi dumneavoastră eseste să dedevin un criminal şi mai mamare,
ha, ha, ha, ha, ha...Dumneavoastră îmi cecereţi practic să vă ooomor, ha, ha, ha pe toţi cei care
susunteţi în această sasală, ha, ha, ha, ha... De aceea vă rog să vă fie mimilă de mimine, ha, ha, ha, ha
şi să îmi permiteţi să nu nu spun nici un banc şi să mă lăsaţi să pleplec, ha, ha, ha, ha, ha... Văvă
promit că în viaţa mea nu voi mai spuspune nici un banc...ha, ha, ha, ha, ha… ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha, ha.
ACTORUL : (în rolul Comandantului. Tare, milităreşte. Se urcă pe dulap cu picioarele, privind în
jos) Nenorocitule, ha, ha, ha, ha, ha ! Îţi ordon ca imediat să spui bancul pe care ţi l-am cerut, ha, ha,
ha, ha, pentru că dorim foarte mult şi noi, poliţiştii, să mai râdem şi noi... ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha , de alţii, că şi aşa râd toţi destul de noi, ha, ha, ha, ha…Toată ziua suntem stresaţi şi trişti că ne
confruntăm cu fel de fel de cazuri, ha, ha, ha, ha, ha , ha, şi dumneata nu vrei să ne descreţeşti măcar
puţin fruntea, ha, ha, ha, ha, ca să scăpăm şi noi de stres, ha, ha, , ha, ha... Te asigur eu că nu va muri
nici un poliţist, ha, ha, ha, ha, ha. Pe răspunderea mea, ha, ha, ha, ha, ha... În cazul în care refuzi să ne
spui bancul pe care ţi l-am cerut, ha, ha, ha, ha, ha... vei fi dus la beci şi bătut o lună de zile la tălpi,
ha, ha, ha, ha, ha... E clar...? ha, ha,ha, ha, ha, ha, ha !
ACTORUL : (în rolul omului care spune bancuri. Se dă jos de pe dulap, umil, speriat, tremurând...) A
a am, am înţeles, să să tră trăiţi, do domnule co comanadat...ha, ha, ha,ha, da dacăăcă zi ziceţi că nu

28
moa moare nici un popoliţiţist, şi e pepe răs pu punderea du dumneavoastră, vă vă spun ba bancul pe
caca re mi-l cecereţi....ha, ha,ha, ha, ha
ACTORUL : (în rolul Comandantului. Umflându-şi pieptul) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…
Bine, atunci dă-i drumul, ... Urcă-te pe scenă, noi stăm în sală, pe scaune şi tu ne spui bancul... ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha …Hai ha, ha, ha, ha, ha..., executarea...ha, ha, ha, ha, ha…
ACTORUL : Bi, bine, do domnule Co comandant... Am am înţeţeţe les...
ACTORUL : Se urcă omul pe scenă şi începe să spună bancul.. Spune el bancul, îl termină de spus...
Se aştepta, săracul, ca să-i vadă pe poliţişti izbucnind în râs, răzând să moară, ţinându-se cu mâinile
de burtă de râs, răzând până când se asfixiază şi mor...(rămâne nemişcat, îngrijorat) Şi când colo nu
se întâmpla nimic...Nici o reacţie din partea poliţiştilor...În sală o tăcere de mormânt...Se uitau la el
ca la un prost care şi-abătut joc de ei…
ACTORUL : (în rolul comandantului) Păi ce-a fost asta, domnule, s-a răstit la el Comandantul
poliţiei, ha, ha, ha, ha, ha... că nu râde nimeni ? ha, ha, ha, ha, ha... Ăsta e bancul ăla pe care l-ai
spus şi au murit mii de oameni...? ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Dumneata îţi baţi joc de noi ? ha, ha,
ha, ha, ha..., că nu văd pe nimeni râzând… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha …Văd numai feţe încruntate
ha, ha, ha, ha, ha... te belesc, să ştii, ha, ha, ha, ha, dacă nu ne faci să râdem, ha, ha, ha, ha, ha …Şi
nici mie nu-mi vine să râd, ha, ha, ha, ha, ha, ha…
ACTORUL : (umil, înfricoşat, îndoindu-se de spate, spăşit) Săsă trăiţi, dodomnule comandant, văvă
rog să mă iertaţi... Dada, acesta este babancul, despre care se spune că i-a făfăcut pe oameni să
moamoară de râs.
ACTORUL : (În rolul Comandantului, încruntându-se) Fugi, domnule, de aici, dumneata îţi baţi joc
de noi, ha, ha, ha, ha... Ceea ce ne-ai spus tu nici nu este banc, dacă vrei să ştii, ha, ha, ha, ha, ha...
Vezi tu pe cineva râzând în sala asta ? ha, ha, ha, ha, ha, ha... Nici măcar nu ne-ai făcut să zâmbim,
dar să mai râdem, ha, ha, ha, ha, ha… (mică pauză) Aşa că te rog să ne spui bancul acela care ne face
să râdem să ne prăpădim, ha, ha, ha, ha, ha, căci noi, poliţiştii, asta vrem, să râdem să ne prăpădim…
Ha, ha,ha, ha, ha, ha, ha… Vrem să râdem cât mai mult, ca să fim şi noi fericiţi…ha, ha, ha, ha, ha,
ha… Pentru că nu suntem fericiţi deloc, să ştii, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !
ACTORUL: (în rolul omului care spune bancuri. Umil, îndoindu-se de şale, tremurând de spaimă) Vă
vărog să mă iertaţi, dodomnule comnadant, nunu am vrut săsă văvă supăr... În cazuzul acesta îmi cer
scuze şi vă rog să-mi permiteţi să pleplec... Propromit să nunu mai spun nici un banc cât oi trătrăi…
ACTORUL : (în rolul Comandantului. Se urcă pe dulapul, îşi scoate pieptul în faţă. Supărat rău)
Bine, care-te mai repede, ha, ha, ha, ha, ha pentru că ne-ai dezamăgit foarte tare, ha, ha, ha, ha…Ne-
ai dezamăgit total, ha, ha, ha, ha !
ACTORUL : (Se dă jos de pe dulap, în rolul omului care spune bancuri. Umil. Iese cu spatele,
înclinându-se) Vă mul ţuţumesc, dodo domnule Comnadant... Vă vă mulţuţu memesc... (omul iese
săracul umil , cu spatele, bucuros că a scăpat cu bine )
ACTORUL ; (către ceilalţi poliţişti din sală, de fapt către spectatori. În rolul Comandantului) Ia uite
la el, prostănacul, ce banc stupid ne-a spus., ha, ha, ha, ha..Ce om mediocru şi stupid....Ăla nici n-a
fost banc ce ne-a spus el… Nici măcar nu ne-a făcut să zâmbim...(gest) Bine că s-a dus...Să nici nu-l
mai văd în faţa ochilor. Să nici nu mai aud de el...Dau ordin să fie izgonit din oraş ! (mică pauză.
Ascultă. Auzim trilurile dulci ale privighetorilor şi ale ciocârliilor. Ni se pare apoi că de undeva
departe vine cântecul trist al unui bucium)
ACTORUL : Aşa, şi cum spuneam, omul care spunea bancuri a plecat...Poliţiştii au rămas foarte
dezamăgiţi în sală, apoi au plecat şi ei la posturile lor...(gest cu capul , dezamăgit) A trecuuut o ziiiii,
nu s-a întâmplat nimic…A mai trecut o altă ziiii, iar nu s-a întâmplat nimic... A trecut aşa, fără să se
întâmple nimic o săptămână...(către sală) Ei măi, oameni buni (către dulap) ei, stimate domnule
director, şi dragă Miţule, abia în a opta zi au început poliţiştii noştri să râdă. Ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha…Şi unde au început să râdă, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, şi râzi, măi frate, şi râzi, ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha, că nu se mai puteau opri…ha, ha, ha, ha, ha, ha....Se ţineau cu mâinile de burtă şi
rădeau, ha, ha, h,a ha, ha...Şi au râs aşa o săptămână întreagă până când au murit asfixiaţi...ha, ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha… Au murit asfixiaţi toţi poliţiştii care au auzit bancul omului care spunea
bancuri, în frunte cu Comandantul poliţiei. Da, exact, asta s-a întâmplat…După o săptămână toţi
poliţiştii care au ascultat bancul, şi erau peste 2000, au murit asfixiaţi de râs. (priveşte încordat către

29
dulap)…Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, toţi poliţiştii au fost duşi la morgă, era morga plină de poliţişti…
(râde ţinându-se cu mâinile de burtă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha ! ( abia mai poate vorbi) ha, ha, ha, ha , ha, ha, ha, ha, cred că acum a venit rândul meu să mor, ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… (cade pe jos de rîs)
ACTORUL : (se opreşte din râs şi priveşte uimit şi îngrozit către dulap) Păi dumneavoastră nu râdeţi,
domnule director...? Tu nu râzi, Miţule...? (către sală) Nici dumneavoastră nu râdeţi ? (se întoarce
către dulap. Începe să râdă încet. Apoi va râde din ce în ce mai tare) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !
Uitaţi-vă la ei că nu s-au prins...(arată cu degetul înspre cei din dulap) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha...Nici până acum nu s-au prins...Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha...Nu le-a căzut fisa, ha, ha, ha, ha...
(râde fericit) Domnule Director şi dragă Muţi...Ştiţi de ce au murit poliţiştii abia după o săptămână ?
Pentru că abia după o săptămână le-a picat fisa...Abia după o săptămână s-au prins… Ha, ha, ha, ha,
ha, ha, ha…Şi când le-a picat fisa au râs... ha,ha, ha, ha, ha, au râs pâpână sas-au asfixiat…ha, ha, ha,
ha, ha şi au mumurit, ha, ha, ha, ha,ha… (se ţine cu mâinile de burtă de râs) ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha.
Abia după o săptămână le-a picat fisa...Şi când le-a picat fisa....(gest) buf, au murit. (deodată devine
foarte atent) Aoleu...mă doare burta de atâta râs.
ACTORUL : (stai aşa) Că mi-a picat şi mie fisa abia acum…De fapt bancul ăsta este o
parabolă....ascunde în el un mare adevăr... (se gândeşte) Zău dacă nu este adevărat, ha, ha, ha, ha, ha,
ha... Dacă nu acesta este adevărul (către sală) Îi vedeţi...pe ăştia din dulap...Abia după o săptămână le
va pica fisa, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha....ca poliţiştilor...Şi vor începe să râdă în dulap până când or
să se asfixieze de râs...Şi atunci or să moară...(spectatorilor, arătând către ei cu mâna) Şi la fel o să se
întâmple şi cu dumneavoastră, ha, ha, ha, ha, ha… ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… După o săptămână
o să vă pice fisa, o să începeţi să râdeţi, şi o să râdeţi până când o să muriţi…ha,ha,ha, ha, ha, ha (face
cu mâna semnul crucii în aer) ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha Dumnezeul să vă ierte…Să vă fie ţărâna
uşoară,ha,ha,ha, ha, ha, ha, ha, ha .
ACTORUL : (trist, se gândeşte) Mi-a venit o idee...Sau cum s-ar spune, mi-a picat fisa… ha, ha, ha,
ca ălora din banc… Zău dacă nu este o revelaţie...(se gândeşte) Mai ştiu eu pe cineva căruia nu i-a
picat fisa nici după 2000 de ani...(către sală) Ştiţi la cine mă gândesc, nu ? Da, da... Aţi ghicit..(cu
mâna către spectatori) Poporul ăsta de două mii de ani este tot jefuit, minţit, umilit, călcat în
picioare, furat, sărăcit de 2000 de ani...Şi nici după 2000 de ani nu i-a picat fisa de ce este el sărac,
amărât, jefuit şi călcat în picioare de toţi....Înţelegeţi ? Poporul român e ca poliţaii ăia cărora le-a
picat fisa după o săptămână, şi au murit de râs…(oftează) Poporului român din păcate nu ia picat fisa
nici după două mii de ani…Iar când o să-i pice fisa o să râdă să moară. O să râdă de el însuşi,
bineînţeles, şi o să moară răzând de el însuşi… (se loveşte cu palma peste frunte)
ACTORUL : Dumnezeule, ce idee mia venit…(priveşte în sus) Cred că numai Dumnezeu îmi
trimite revelaţiile astea. Mulţumesc, Doamne…(raţionează cu voce tare) Auzi tu, ce idee
extraordinară…Poporului român nici două 2000 de ani nu i-a picat fisa de ce a fost şi este cel
mai nenorocit popor, şi când o să-i pice fisa o să moară de râs râzând de el să se prăpădească.
(se apropie de dulap) Hai, măi fraţilor, nu v-a mai picat fisa să începeţi să râdeţi…? Nu de aia, dar
vreau să râdem împreună, vorba Comandantului poliţiei, vreau să-mi mai descreţesc şi eu fruntea…
Că prea am fost toată ziua amărât. (se uită la ceas. Priveşte către dulap apoi către public) Hai,
apucaţi-vă dracului o dată de râs că mai sunt trei ore până la spectacol…Şi până când nu ieşiţi din
dulap, nu ies din casă…să merg la spectacol…
ACTORUL : (începe să râdă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Mamă ce frumos cântă păsărelele…
(oftează fericit) Doamne Dumnezeule, simt cum mă unge pe suflet ca mierea cântecul vostru, dragi
păsărele. De ce nu m-ai făcut Dumnezeu şi pe mine privighetoare…? (către dulap) Ce ode şi ce
simfonii şi triluri v-aş mai fi cântat, draga Miţule şi dragă Domnule Director, dacă aş fi un
privighetor…(râde) Sau un piţigoi. …(râde, îşi toarnă din nou) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Că
dacă m-aţi fi auzit cântând ca o privighetoare ieşeaţi imediat…Şi nu aş mai fi aşteptat acum un veac
ca să ieşiţi de din dulap…(către fereastră, închină cu paharul) Hai noroc, dragele mele păsărele…
Când o să ajung bogat, scumpele şi iubitele mele păsărele, o să am mare grijă de voi…(îşi dă o
palmă peste frunte) Drace, ce am spus…? Când o să ajung bogat…(uluit) Stai aşa, că în momentul
ăsta mi-au venit în minte două idei…Prima idee, când o să ajung bogat…Or asta înseamnă că o să
ajung într-adevăr bogat…

30
VOCEA : Domnul a vorbit prin gura ta…
ACTORUL : (uluit, speriat. Se-ntoarce rapid către public) Am auzit Vocea…( priveşte îngrozit)
Sigur aţi auzit-o şi dumneavoastră…Sigur, sigur. Nu se poate să n-o fi auzit. (respiră adânc, speriat)
A venit din partea asta…Din dreapta…(către dulap) De data asta vocea n-a venit din dulap…(apăsat)
Sigur n-a venit din dulap. (respiră adânc. Priveşte necăjit către dulap) Hai, mă, Miţule, şi domnule
Director, ce Dumnezeului faceţi voi acolo în dulap ? Nu vă mai pică o dată fisa ca să izbucniţi în
râs…(supărat) Da mai bine să nu vă pice…Că dacă vă pică fisa o să râdeţi în dulap de o să vă
prăpădiţi…Muriţi în dulap asfixiaţi de râs….Şi dacă muriţi în dulap sigur o să am probleme cu
poliţia. Or să mă acuze că intenţionat v-am închis în dulap ca să vă omor…ca să mă răzbun pe voi…
Or eu, săracul de mine, vă vreau numai binele…
ACTORUL : ( îşi dă o palmă peste frunte. Apoi se schimonoseşte din cauza unei dureri atroce)
Doamne Dumnezeule, ce e asta…? Mi-a trecut o durere cumplită prin creier, ca o sârmă înroşită în
foc…(se apleacă de durere) Dumnezeule, ce durere îngrozitoare ! (respiră adânc) Cred că e în
legătură cu revelaţia pe care am avut-o…Ce este asta ? Am uitat complet totul… (trist, îngrijorat)
Trebuie neapărat să-mi aduc aminte….Ultima dată am auzit Vocea care a spus: “Domnul a vorbit
prin gura ta”…Da, da… Iar mai înainte mi-a venit în minte Ideea îmbogăţirii, că voi ajunge bogat…
Şi după ce mi-a venit în minte ideea că o să mă îmbogăţesc am auzit Vocea: Domnul a vorbit prin
gura ta…Ceea ce înseamnă că atunci când mi-a venit în minte ideea că o să mă îmbogăţesc, Domnul
a fost cel care mi-a transmis-o…
ACTORUL : (se gândeşte, face efortul să îşi aducă aminte) Da, da, chiar aşa. În minte mi-a venit
ideea că mă voi îmbogăţi…(merge la masă) Ia să notez eu ideile astea ca să fiu sigur că nu uit (scrie
într-un caiet) Ideea : Unu. Domnul a vorbit prin gura mea…Şi doi, dacă Domnul a vorbit prin gura
mea, înseamnă că eu într-un fel sunt omul Domnului…Nu ? Aproape că nici nu îndrăznesc să cred
aşa ceva, pentru că omul prin care vorbeşte Domnul este…profet…(din ce în ce mai convins) Da, da,
cred că sunt profet…Îmi este şi frică…(se gândeşte) De fapt de mulţi ani, mi-am dat seama că unele
idei care îmi veneau în minte, sau pe care mă pomeneam că le exprim, nu veneau de la mine…(gest
în sus) Veneau de la Domnul…
ACTORUL : (se gândeşte) Demult mi-am dat seama ca talentul meu extraordinar este de fapt darul
Domnului…(către sală) Am citit un articol în care se punea că peste 75 la sută din descoperirile
făcute de savanţi…mai întâii au fost făcute în vis…Un chimist se străduia de doi ani să descopere o
formulă…Şi n-o descoperea…Într-o noapte a visat formula…A doua zi când s-a dus în laborator şi a
verificat a văzut că aceea era formula pe care o căuta el…(foarte emoţionat. Îşi duce palma la
inimă) Cred că la fel se întâmplă şi cu mine acum… Domnul mi-a comunicat că vorbeşte prin gura
mea…
ACTORUL : (îşi toarnă, priveşte prin pahar) Păi în cazul acesta, momentul când Domnul mi-a revelat
că vorbeşte prin gura mea trebuie sărbătorit…Nu, dragă Miţule şi dragă domnule Director al teatrului
nostru ? (ridică paharul) Slavă Ţie Doamne Dumnezeule, slavă Ţie, ! În cinstea ta, Doamne ! (către
dulap) În cinstea voastră, dragă Miţule, şi dragă Domnule Director…Haideţi, vă rog eu mult de tot să
ieşiţi din dulap…(generos, surâde) Haideţi, măi oameni buni, să sărbătoriţi împreună cu mine…(îşi
deschide braţele) Uite eu chiar vă aştept cu braţele deschise să ieşiţi din dulap şi să bem (priveşte
dulapul. Aşteaptă să iasă) Nu vreţi să ieşiţi, treaba voastră…dar vă anunţ că acum nu mai sunt un
simplu actor, (piţigăiat, maimuţărindu-i)
ACTORUL : (vorbind cu dulapul) Nu mai sunt un simplu actoraş, cum vă plăcea dumneavoastră să-
mi spuneţi, Domnule Director, şi cum îţi plăcea ţie să crezi despre mine, dragă Miţule, că sunt un
simplu actoraş…(tare, furios) Asta ai văzut în mine toată viaţa, nefericito, un simplu actoraş…Că
dacă n-ai fi văzut în mine un simplu actoraş nu m-ai fi înşelat cu regizorul teatrului şi cu Directorul,
cu stimabilul nostru director, care acum de ruşine nu vrea să iasă din dulap. (bombănind) Da ce să mă
mai supăr acum…? Mai bine beau eu un păhărel în cinstea evenimentului că Domnul m-a ales să fiu
profetul lui, şi îmi văd de treaba mea…(îşi toarnă fără să se grăbească) Hai noroc, dacă vreţi să ieşiţi
treaba voastră, ştiţi unde mă găsiţi (se aşează pe dulap. Bea o înghiţitură din pahar) Stau cu fundul
chiar pe dulapul în care sunteţi voi…Şi acum să mă gândesc la metodele prin care mă voi îmbogăţi !
O metodă cred că am şi găsit-o… (îşi dă o palmă peste frunte) Doamne, ce ideee extraordinară !

31
Sunt absolut convins că aş putea să devin milionar ! Ce milionar, sigur o să devin miliardar…s-au
multimiliardar !
ACTORUL : (trist) Ce ideea grozavă mi-a venit… ? Hm…Din păcate nu o pot aplica singur în
practică… Am nevoie de alţii (râde singur) Că dacă aş putea-o aplica singur în practică aş deveni
milionar…Da problema este cum s-o aplic eu în practică…? Dar asta nu ar fi mare lucru…(clatină
din cap) Sigur o să găsesc pe cineva cu care să aplic în practică ideea asta…(râde singur) Care e
prostul ăla în ţara asta care nu vrea să facă bani !? Care e politicianul acela atât de (îşi ciocăne
tâmpla) idiot , de tâmpit care să nu vrea să facă bani…? Ăştia pentru bani o vând şi pe mă-sa şi pe
tac-su. (scuipă) Şi-au vândut ţara de nu s-a văzut… Au vândut industria, resursele ţării ca şi cum ai
vinde nişte bulendre la talcioc…De parcă fabricile, combinatele şi ce au mai vândut ei, ar fi fost ale
lu mă-sa şi ale lu tac-su ! Ptiu, leprele dracului !
VOCEA : (a rămas înlemnit) Mergi pe calea asta, dragul meu…Căci este calea adevărului… Nu
întâmplător Iisus Christos le-a spus oamenilor, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…” (se întoarce
către oglindă de unde i s-a părut că vine vocea)
ACTORUL : (ascultă. Se vede că este emoţionat şi speriat) Am auzit iar Vocea...(spectatorilor)
Dumneavoastră aţi auzit ceva…? Aţi auzit sigur…(ascultă) Da sigur aţi auzit, dar cred că nu vreţi să
spuneţi…Vă e frică…Vă e ruşine să recunoaşteţi că auziţi voci…(spectatorilor) Că s-a încetăţenit
prejudecata că numai nebunii aud voci…Nimic mai fals, dragii mei…(ridicând arătătorul în sus)
Numai oamenii inspiraţi aud voci ! (către dulap) Aţi înţeles, domnule director şi dragă Miţule…
Numai oamenii inspiraţi aud voci…Numai cei aleşi de Domnul, prin care Domnul vrea să le
comunice oamenilor anumite lucruri, anumite revelaţii…Anumite adevăruri…Aşa cum au fost
proorocii din Vechiul Testament, aud voci...
ACTORUL : (ascultă, gândeşte cu voce tare) Am auzit o voce…De fapt cred că a fost Vocea, cu V
mare…Şi Vocea mi-a spus aşa : Mergi pe calea asta, dragul meu…Căci este calea adevărului…
(raţionează cu voce tare) Nu întâmplător Iisus Christos le-a spus oamenilor, Eu sunt Calea,
Adevărul şi Viaţa”… (către sală) Aţi auzit şi dumneavoastră, nu ? Hm. (se plimbă gânditor prin
scenă ) Hm…Indiscutabil că voi merge pe calea aceasta ! Şi numai pe calea aceasta… (mică pauză)
Există un scriitor în ţara asta, (gest cu mâinile) care scrie binişor, aşa…Nu, nu scrie rău…Şi ca orice
artist în ţara asta este şi el un amărât…Măi frate şi în anii ăştia ne-a spus scriitorul ăsta nişte
adevăruri despre noi, românii, despre istoria noastră şi despre destinul nostru ca popor nefericit ce
suntem, nişte adevăruri mari cât roata carului…
ACTORUL : Iar eu, pentru că Domnul a hotărât să vorbească prin gura mea, o să vă spun Marile
adevăruri despre poporul român, (către sală) adică despre dumneavoastră, pe care ni le-a spus
scriitorul acesta….Da, da…Vi le spun cât pot de repede. (către dulap) O să vă spun şi vouă, dragă
Miţule şi dragă domnule director aceste Mari adevăruri despre poporul român, poate că băgaţi ceva
în tărtăcuţa aia a voastră. Să mai ştiţi şi voi puţină istorie, că la ştiinţa asta sunteţi repetenţi. (ţipă la
ei) Şi ieşiţi o dată mai repede din dulap…Nu de alta, dar ca să cinstim şi noi un pahar de ţuică…Păi
da, că v-am adus până şi paharele, uite cum stau pline pe masă…şi nu s-a atins nimeni de ele…Pe voi
vă aşteaptă, să ştiţi !
ACTORUL : (gest în sus. Supărat) Ştiţi că ăştia de sus intenţionat îi umilesc pe scriitori şi pe
actori…Şi pe profesori, şi pe medici îi lasă să moară de foame…(apăsat) Pentru că ăştia de sus, (gest
cu arătătorul în sus), măgarii care conduc ţara, nu au nevoie de oameni deştepţi…Au nevoie de proşti
ca să-i conducă ei cum vor…să-i mintă şi să-i manipuleze cum vor ei…Mama lor a dacului de
sicofanţi !
ACTORUL (supărat, furios) Îi lasă să moară de foame pe scriitori şi pe profesori, pe oamenii de
valoare, că atunci când le-or ghiorţăie maţele de foame, scriitorii să se ducă la politicieni, (ironic, îi
maimuţăreşte) la ăştia cu bani, cu mâna întinsă…
ACTORUL : (întinde mâna, intră în rolul cerşetorului) Dă-mi şi mie, bunule, nobilule om politic,
Carpatule, Ceahlău al politicii româneşti, geniu al cugetării politice, dă-mi şi mie acolo de un mic şi
de o bere…(se încruntă, îşi înalţă umerii)
ACTORUL : (se urcă pe un scaun, îşi ia o poză importantă. În rolul omului politic) Marş de aici,
terchea berchea, îi spune omul politic scriitorului…Marş la muncă, du-te şi munceşte, coate goale,
scârţâie brânză…(râde singur) De fapt scârţâie peniţa nu brânza, că asta fac scriitorii scârţâie peniţa

32
nu brânza. Că n-au bani să-şi cumpere nici o bucată de brânză. Şi scârţâie scârţâie, scââââââââârţ,
scââââââââârţ, peniţa pe hârtie…Scârţ peniţa pe hârtie şi am făcut o poezie…
ACTORUL: (intră din nou în rolul politicianului, se încruntă, se urcă pe un scaun şi priveşte în jos)
Marş la muncă scârţa , scârţa pe hârtie, îi spune politicianul scriitorului care vine la el cu mâna
întinsă,
ACTORUL : (se coboară de pe scaun, intră în rolul cerşetorului, privind în sus la omul politic) Dă-
mi şi mie, domnule Ceahlău, doamna Dunăre a politicii româneşti, (către spectatori) ştiţi că avem şi
femei în politică, femei oameni politici, cică…Avem şi Carpaţi ai politicii româneşti, domnii
senatori, deputaţi, miniştrii, dar avem şi Dunări, la plural, o Dunăre două Dunări ale politicii
româneşti, adică femei care au intrat în politică, vreau să spun…(gest, îşi muşcă buzele) Mamăăăă,
mamă şi ce femei avem în politica românească. (îşi muşcă buzele) Mă, sunt aşa de deştepte, şi sunt
aşa frumoase, mânca-le-aş eu lor…(devine brusc serios) Dar ce să le mănânc, că nu ştiu ce să le
mânânc ? (îşi răspunde tot el) Guriţa, cum să ce să le mănânc !? Ochişorii ăia dulci, numai miere şi
cu nuci, pe care îi au ele în campaniile electorale, când (îşi dă ochii peste cap) îşi dau ochii peste cap
şi la fac ochi dulci alegătorilor…
ACTORUL : (a venit în faţă, spectatorilor) Aţi văzut, în campaniile electorale, ce guriţă au femeile
potiticiene, mamăăă, mamă…Nu le mai tace guriţa ca oii ălea din Mioriţa…(îşi dă ochii peste cap, la
imită, face cu ochiul) Şi ce ochi dulci ne fac ele în campaniile electorale…(se răzgândeşte deodată)
Da de ce să le mănânc eu ochişorii şi guriţa (îşi dă o palmă peste frunte) Doamne fereşte, am luat-o
razna…Păi dacă le mănânc ochii nu le las eu oarbe, chioare…? Să nu mai vadă pe unde merg…Să
rătăcească ele cărările politicii româneşti ? Să nu mai ştie în ce direcţie conduc naţiunea, şi în ce
direcţie să-şi conducă maşinile lor de lux, ultimul răcnet…? Să dea cu maşinile lor personale şi cu
naţiunea în prăpastie ? Şi eu să fiu făcut canibal, şi arătat cu degetul…Doamne fereşte ! (mică
pauză. Îşi face cruce. Îl vedem deodată îngrijorat, gânditor) Te pomeneşti că de aia dau politicienii
noştri cu România din gard în gard, şi au dus-o pe fundul prăpăstiei, că ei nu văd…? Nu văd că sunt
chiori…săracii de ei (oftează.)
ACTORUL : (se gândeşte) Deci este bine să nu le mănânc femeilor din politica românească, şi sunt
multe, ochişorii, că poate învaţă şi ele să vadă pe unde conduc România. Şi în cazul acesta e mai
bine să le mănânc guriţa (oftează, clatină din cap) Şi mamă, mamă ce gură dulce au femeile din
politica românească…(devine deodată atent, vedem cum îi sticlesc ochii în cap) Da dacă le mănânc
guriţa aia dulce, ele cu ce ne mai spună minciunile ălea gogonate pe care ni le spun ele pe toate
posturile de televiziune…? Ai ? Nu, nu, mai bine, nu mă bag în chestia asta, cu ochişorii şi guriţa
femeilor din politica românească…Mai bine, că am auzit că în politică toţi şi toate sunt curve…(îşi
duce palma la gură. Către public, aparte) Politica însăşi este o mare curvă…Şi atunci cum să nu fie
curve toţi cei care sunt în politică…? (în şoaptă) Se zice că politica e cea mai mare curvă…(gest a
lehamite) Mai bine stau în banca mea…(râde singur) Nu le mănânc nici ochii nici guriţa…
ACTORUL: (râde singur) Mai bine le-aş mânca ochii politicienilor bărbaţi…Da ce zic eu să le
mănânc ochii, mai bine le-aş scoate ochii…(râde) Sau să le mănânc guriţa…politicienilor…(se
cutremură scârbit) Îiiii ! Câh ! (se strâmbă) Decât să mănânc aşa ceva, gură de politician, care
mănâncă toată ziua rahat, mai bine… mai bine…mor. Mai bineeeee...îmi văd de treaba mea…Să
merg pe Calea Adevărului, aşa cum mi-a spus Domnul…(râde) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, nu că e nostim,
ce idee mi-a trăsnit prin minte…Numai unuia cu …păsărele la cap, cred că îi puteau trece asemenea
idei prin cap. (se strâmbă, scârbit) Să mănânc guriţă de politician…Ha ha, ha ha, ha…Cred că m-am
îmbătat…de la ţuica asta. (râde) Îmi vine să râd să mor…Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…(se aplecă de
râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Imaginaţi-vă, că le mănânc guriţa politicienilor…(se strâmbă
îngrozit. Către dulap) Închipuie-ţi, dragă Miţule, că la mâncăm noi gura deputaţilor şi senatorilor
noştri ? Puaaah ! Guuuuura aia păcătoasă cu care au minţit ei de-au îngheţat apele…Cââââh ! Cu
care au mâncat munţi de rahat !..Că fac ei un milion de locuri de muncă, o mie de kilometri de
autostrăzi…Păi cât rahat au mâncat nenorociţii în ţara asta, cât rahat le-a ieşit lor pe gură…(gest către
spectatori) Să fim noi sănătoşi ! Iar eu să vin acum ca prostu şi să le mănânc gura. Să-i pup pe
gură… Că prost oi fi. (gest) Lasă-mă, nene, în pace… mai bineee…
ACTORUL: ( şi-a adus aminte. Intrând în rol) Aşa, rămăsesem la scriitori…Şi vine scriitorul amărât
şi mort de foame la politican cu mâna întinsă…Domnule politician, domnul Ceahlău şi Negoi şi

33
Retezat al politicii româneşti, doamna Dunăre şi doamna Mare Neagră a politicii româneşti, daţi-mi
şi mie o bucată de pâine că îmi mor copiii de foame…Da-ţi-mi şi mie o slujbuliţă acolo, una miiică,
miiiică de tot…să nu fac nimic.
ACTORUL : (în rolul politicanului. Se urcă pe dulap, cu emfază) Marş la muncă scârţa, scârţa pe
hârtie şi mai fă o poezie, marş la muncă…îi zice Dunărea sau Marea Neagră a politicii româneşti.
Sau Carpatu, Negoiul şi Moldoveanu politicii româneşti, scriitorului…Că a mai fost unu mai
înainte care s-a numit Carpatu politicii româneşti, ăştia de acum sunt mai mici, sunt Negoiu,
Moldoveanu, Retazatu, Bucegii, Ceahlăul politicii româneşti (aparte) Ăştia mai nou îşi spun Moguli,
baroni (se încruntă) Marş la muncă, scârţa scârţa pe hârtie, scriitoraş nenorocit, să ne te mai văd…
Piei din ochii mei...
ACTORUL : (. Se dă jos de pe dulap, în rolul scriitorului, cu mâna întinsă. Plânge) Vai de mine şi de
mine, începe să plângă scriitorul cu mâna întinsă, daţi-mi şi mie o slujbuliţă acolo, că îmi mor
copilaşii de foame, preastimate şi iubite Mogul şi Baron, sau preastimată Dunăre şi Ialomiţă a
politicii româneşti…
ACTORUL : (intră din nou în rolul politicianului. Se urcă pe dulap) Hai că îmi e milă de tine, măăă
scriitoraşule…Mă, amărâtule, măăăăă…Mă, neisprăvitule, măăăă, păi cine dracului te-a pus, mă,
nenorocitule, să te faci scriitor, ai ? Voiai să ai gloria lui Eminescu, să fii ca Arghezi, ca
Sadoveanu ?, amărâtule şi neisprăvitule, că nu eşti în stare să îndrugi nici două propoziţii…(apăsat)
Tabla înmulţirii o ştii ?
ACTORUL : (În rolul scriitorului, cu măna întinsă) N-o ştiu, stimate domnule senator, stimate
vârful Omu al politicii româneşti, că în clasa a treia când s-a predat tabla înmulţirii m-am îmbolnăvit
de scarlatină şi am li lipsit de la şcoală, iar în clasa a patra când s-a predat tabla împărţirii s-a
îmbolnăvit doamna învăţătoare, şi nu m-am mai dus la şcoală…Aşa că nu ne-a mai predat tabla
împărţirii…După care în timpul şcolii generale şi la liceu n-a mai revenit nici un profesor ca să ne
preda tabla înmulţirii şi nici pe cea a împărţirii…O ştiu numai pe cea a adunării… Uite dacă îmi daţi
şi mie o mie de lei, şi mă mai sponsorizaţi săptămâna viitoare cu încă o mie, se fac două mii de
lei…
ACTORUL : (se urcă din nou pe dulapul care este pe duşumea, de-a latul) Bine, mă amărâtule,
bine…Nu e nici o nenorocire, că nici eu nu ştiu tabla înmulţirii şi a împărţirii…Pe a scăderii n-am
vrut eu s-o învăţă…O ştiu şi eu numai pe a adunării. Fac o afacere de aia, şmecheră, de un milion de
lei, mai fur două milioane dintr-un loc, mai iau mită de două milioane din altă parte, şi se fac cinci
milioane de euro…(surâde înţelegător) Aşa că te iert…că nu ştii tabla înmulţirii şi pe-a împărţirii…
(gest, inervat) Da mie să-mi spui cine dracului te-a pus să te faci scriitor…? Când ştiai că scriitorii şi
actorii este condamnaţi să moară de foame în ţara asta ? Şi ăştia, scriitorii şi actorii, este şi o specie
nesuferită de oameni, scârboasă aş putea să spun…(gest) Nici nu vreau să aud de ei…
ACTORUL : (în rolul scriitorului, cu măna întinsă, plângând) Nu ştiu cine m-a pus, să mă fac
scriitor, domnule Ceahlău al politicii româneşti, sau doamna Ialomiţă, sau doamna Cernă a politicii
româneşti, (aparte, spectatorilor) Ştiţi că femeile curg aşa la vale dintr-o funcţie în alata, ca Ialomiţa,
cu aşternut cu tot, ele sunt curgătoare prin paturile bărbaţilor…(intră iar în rolul scriitorului) Dracu
m-a pus, domnule Carpat, sau doamna Câmpie a politicii româneşti, (aparte, spectatorilor) că ele
femeile, se mai aştern aşa… pe jos…ca o câmpie. Se întind pe spate ca o câmpie…mănoasă. (gest cu
braţele desfăcute, se dă pe spate) ştiţi dumneavoastră…(privind dulapul) Uite, exact cum stă întinsă
pe jos, în dulap, Miţu a mea…
ACTORUL : (miorlăit) Dracu m-a pus, domnule om politic, Om politic neapărat cu O mare, să mă
fac scriitor şi actor, cine să mă pună ? Dracu m-a pus !…Da, dacă acum sunt scriitor şi mor de foame,
ce să fac…? Cerşesc şi eu acolo o bucată de pâine, o slujbuliţă pentru copilaşii mei, că îmi mor de
foame, au şi ei nevoie de rechizite la şcoală, nu ?
ACTORUL : (brusc ia o mină serioasă.) Aici scriitorul minte de îngheaţă apele, că n-are copii.
(aparte, spectatorilor) Dar asta să rămână între noi…S-a căsătorit de şapte ori şi a divorţat de
opt...Aşa că tot căsătorindu-se şi divorţând n-a avut timp când să mai facă şi copii…Da de, om este şi
el, săracu, şi trebuie să trăiască…să mănânce.
ACTORUL : (intră din nou în rolul scriitorului. Cu mâna întinsă) Daţi-mi şi mie acolo o slujbuliţă,
domnule Negoi al politicii româneşti, doamna Câmpie, Maestre, am şi eu nevoie de o slujbuliţă, cum

34
ar fi la ziarul dumneavoastră de pildă…Că am condei, nu glumă, mamă, mamă...ce condei, ce talent
am !
ACTORUL : (în rolul politicanului) Bine, mă, amărâtule, măscăriciule, hai, treacă de la mine…Să
nu zici că nu sunt om… Zău că îmi e milă de tine…
ACTORUL : (în rolul scriitorului, cu mâna întinsă) Vă este milă de mine ? O, ce suflet mare aveţi, ce
nobil sunteţi, ce Mare om sunteţi, domnule politician. Vă sărut mânuşiţele (îşi sărută mâinile) Vă
sărut şi picioarele, (îşi ia piciorul drept şi îl sărută) chiar dacă vă miros ciorapii că nu i-aţi spălat de o
săptămână…(emoţionat, patetic) Nici nu vă imaginaţi cât de recunoscător vă sunt…Şi cum o să mă
răsplătesc faţă de dumneavoastră…O să vă rămân dator toată viaţa. (face o reverenţă înaintea lui)
Sclavul şi sluga dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră, prea plecată.
ACTORUL : (în rolul politicianului. Se urcă pe dulap, mărinimos) Uite, de luna viitoare scot un al
doilea ziar şi înfiinţez şi un post de televiziune, şi tu vei di redactor şef sau redactor şef adjunct la
ziarul meu…Mă vei ridica pe mine în slăvi iar pe adversarii mei vreau să-i muşi tare rău de fund…
Să-i faci praf şi fărâme… /schelălăie) Hau, ha, hau, aşa să-i mulţi de fund…
ACTORUL : (în rolul scriitorului, coboară de pe dulap, cade în genunchi) Aşa fac, excelenţa voastră,
Carpatu şi Retazatu, Caraimanu şi Oltu şi Dunărea politicii româneşti. (aparte, către spectatori)
Dunărea voastră de nenorociţi, de lichele şi de jigodii. Alege-sar praful de voi şi de tot neamul
vostru, de trădători de neam şi de ţară ! Că sunteţi aceiaşi de pe vremea lui Eminescu ! (tare.
Politicianului)…Aşa fac, excelenţa voastră, să vedeţi ce o să-i muşc de fund pe adversarii
dumneavoastră, pe duşmanii, pe bestiile, pe hoţii şi pe ticăloşii ăia, sărut mânuşiţele. (îşi sărută
mâinile. Apoi intră în rolul politicianului. Îi întinde mâinile să i le sărute)
ACTORUL : Ei aşa îmi placi, bravoo, mă băiatului. Eşti un om de ispravă, acum ai foarte mult talent
de ziarist şi de scriitor. Respiră adânc, oratoric) Ai să vezi ce scriitor mare ai să ajungi !…(fericit,
tare) De oameni ca tine am nevoie. (râde satisfăcut)…Să ştii că o să fii un mare scriitor, o să ajungi
printre cei mai mari scriitori români…Îţi prevăd un mare viitor în gazetărie. (îl priveşte cu milă)
Acum că mi-ai pupat şi mâinile, asta fiind ca şi cum am fi încheiat contractul, de săptămâna viitoare
te prezinţi la noul loc de muncă… Eşti Director la ziarul meu şi la postul meu de televiziune,
Victoria tv, aşa se cheamă.
ACTORUL : (în rolul scriitorului. Face plecăciuni) Am înţeles, să trăiţi, domnule Ceahlău sau
doamna Câmpie a politicii româneşti…(plânge de fericire)
ACTORUL : (către public. Oftează) Şi uite aşa, dragă Miţule şi domnule director, mai toţi scriitorii
s-au făcut ziarişti, cică sunt jurnalişti, gazetari îşi spun ei…(către public) Măi frate, şi cum politicienii
sunt împărţiţi pe tabere, pe găşti de şmanglit, pe găşti de jefuit economia românească, unde încep
jurnaliştii noştri să-şi dea la gioale, ziariştii vânduţi unui partid, unei găşti de bandiţi le dau zdravăn
la gioale ziariştilor care sunt plătiţi de gaşca adversă –Mă, frate şi să se fac unii pe alţii albie de
porci, broscoi împuţit, ardei umplut, rahat pe băţ, gură căscată, hoţilor, lichelelor, ieşi afară javră
ordinară, pocitanii cu gură strâmbă, broscoi cu ochii bulbucaţi, vacă, porcule, măgarule, ce mai, tot
arsenalul…
ACTORUL : (îşi deschide larg braţele) Ce spectacol măreţ a devenit presa românească ! Mă, şi au
marii noştri jurnalişti o gură bogată, pupa-le-aş eu lor guriţa aia cu care mănâncă rahat, că iese un cor
de orăcăituri din condeiele lor de mai mare dragu…Iese un balamuc de toată frumuseţea… Da ştii ce
e acela balamuc, balamuc, balamuc, balamuc ! (respiră adânc) Aşa se explică faptul de ce nu mai
avem scriitori adevăraţi! Şi nu mai avem pentru că s-au făcut toţi, (în derâdere) jurnalişti, jurnaliştii
lu peşte jupuit, care orăcăie, oac, oac, oac, oac, şi behăie, beeeee, beeeee, beeee, guiţăie, guiţ, guiţ,
guiţ, guiţ şi chiţcăie şi rag, ihaaaa, ihaaaa. Ihaaaa, ihaaaa, mai ceva ca o grădină zoologică…(oftează)
Şi aşa încetul cu încetul sa transformat ţara noastră în balamuuuuc !
ACTORUL : (privind peste sală,vesel) Şi acum, ce ar fi să mergem şi noi la grădina zoologică să
ascultăm concertul de orăcăituri şi de răgete dat de ziariştii din presa românească !… (gest) Da nu
mai e nevoie să mergem la grădina zoologică pentru că România s-a transformat într-o imensă
grădină zoologică…Într-un balamuc nesfârşit şi într-o grădină zoologică foarte pitorească…Acum
grădina zoologică este peste tot. Şi balamucul la fel…Deschizi televizorul, îi auzii muuuuuu, hau,
hauuuuuu, beeeeeee, iha iha, ihaaaa. Băsescu este un hoţ, că a furat flota, să scoată flota de unde a
ascuns-o, javra ordinară. Năstase este un hoţ şi un violator că a violat-o pe mătuşa Tamara…Ponta e

35
un escroc vândut lu Băsescu, un plagiator ordinar. Crin Antonescu este cacă rău şi repetentu ! !
(scandează) Ieşi afară, javră ordinară, ieşi afară, javră ordinară ! Ieşi afară, javră ordinară, ieşi afară,
javră…extra-ordinară. …Beeeee, îi răspunde o căpriţă de la alt post de televiziune, ba Voiculescu
este hoţ, că a păpat banii lui Ceauşescu, ai securităţii…Muuuuu, zbiară un taur din acela în călduri la
Udrea cea blondă, la Elena din Troia, la noua Elenă Lupescu…Că asta este şi Elena din Troia şi
Elena Lupescu şi Elena Ceauşescu, e aşa de mare că joacă în istorie toate aceste roluri deodată…Zău
dacă n-o invidiez ca actor…(face ca un armăsar, sare în sus şi dă din copite) Mihooo hooo, răcneşte
un armăsar de la alt post de televiziune sau de la Adevărul, de la Jurnalul, sau de la Evenimentul
zilei…Elena Udrea să scoată toţi banii furaţi cu patinoarele făcute la sate şi cu piscinele făcute în
vârful muntelui…Ori ce mama dracului a mai făcut şi nenorocita asta…Că până al urmă nu se poate
să nu ajungă la puşcărie…
ACTORUL : (a obosit. Rămâne un moment gânditor…) Acum s-a mai întâmplat ceva…Pentru că
scriitorii, care aveau cât de cât talent, s-au făcut jurnalişti…(aparte) Adică pupincurişti, măi frate să
vezi ce de scriitori noi au apărut în locul lor în ţara asta…Că nu mai ai loc de ei…Au apărut aşa ca
lăcustele, când dau lăcustele năvală…Acum cine are bani, că e doctor, că e profesor, că e învăţător,
că e inginer, că e analfabet, că e negustor, că e parlamentar, că e primar, nu poate el să trăiască dacă
nu-şi tipăreşte o care…O carte de poezie, o carte de povestiri, o carte de eseuri…Ei, frate, şi după ce
şi-a publicat omu o carte, şi este de acum scriitor, îţi trebuie o scară de aia (gest în sus) mare, mare,
înaltă, înaltă ca să-i ajungi la nas… (se urcă pe scaun. Priveşte încruntat în jos) Uite aşa se uită din
Turnul lui de fildeş la tine…
ACTORUL : (îşi dă o palmă peste frunte) Aoeluu… de unde plecai şi unde ajunsăi…? Pentru că
veni vorba de scriitori…şi de adevăr… Asta este adevărul, că în ultimul timp am început să uit…
Încep să vă povestesc ceva, mă iau cu altceva şi uit ce am vrut să vă spun…(se întoarce către dulap)
ACTORUL : Dar nu am uitat, să ştiţi, de prietenii noştri aflaţi în dulap…Că nici până acum nu v-a
picat fisa, stimate domnule director, la bancul ăla pe care l-am spus mai înainte, acela cu poliţaii…
(către publică) Şi nici dumneavoastră nu va picat după două mii de ani fisa, de ce suntem cel mai
sărac, cel mai amărât, cel mai nenorocit popor…? (speriat, tare) Sau v-a căzut fisa şi n-aţi auzit-o
dumneavoastră când a picat…? (gest) Nu-i nimic…mai avem timp să ne pice. (îşi toarnă un în pahar.
Cu paharul în mână. Către dulap) Hai noroc, domnule director şi dragă Miţule…Să vedeţi ce
prelegeri o vă ţin acum…Savanţi o să ajungeţi…(bea încet, fără să se grăbească. Se întoarce încet
către spectatori) Hai noroc, domnilor (în silă) jurnalişti, jurnaliştii lu peşte fiert şi scriitorii lu peşte
prăjit, hai noroc domnilor scriitori, care aţi scos o carte sau nouă, şi care mai aveţi puţin şi egalaţi
populaţia României…(râde proste,te) Atât cât a rămas, săraca…Săraca de ea…Că parcă văd că n-o să
mai rămână nimic din ea.
ACTORUL : (se aşeză pe dulap, cu paharul în mănă) Şi uite aşa între timp am şi ajuns foarte bogat.
Pentru că Miţu şi domnul Director, sau regizor, sau cine mama dracului o fi, sunt o Bogăţie… Ei sunt
marea mea bogăţie… Care se găseşte acum în dulap...Şi eu stau ca prostu cu Fundu pe cea mai mare
bogăţie !
ACTORUL : (loveşte cu palma în dulap. Râde) Am citit acum vrei doi ani, Miţule, o carte a unui
scriitor…Stai că îi ştiam şi numele, dar l-am uitat…Dacă îmi aduc aminte l-am scris aici în caietul
acesta, că mi-am notat şi câteva citate din el…(deschide caietul şi citeşte) Îl cheamă Ştefan
Dumitrescu, săracul de el…Că ăsta nu s-a făcut jurnalist ca Ion Cristoiu, ca Vadim, ca Robert
Turcescu şi n-a intrat nici în politică să mănânce rahat ca Năstase, ca Băsescu, ca Ponta, ca
Antonescu…De aia este şi sărac. (respiră adânc, tare) Şi ce zice băiatul acesta în cartea asta…? Zice
aşa, acum eu vă cer şi dumneavoastră părerea, dacă este aşa sau nu adevărat ce spune omul ăsta…Că
eu parcă i-aş da dreptate.. (respiră adânc, se gândeşte)
ACTORUL : Domnul acesta zice că „Adevărul joacă în viaţa omului, în viaţa societăţii umane, în
viaţa popoarelor şi a naţiunilor un rol extraordinar de important”…Că fără să ştie adevărul despre ele
popoarele merg prin întuneric ca printr-un deşert...Că sunt popoare rătăcite, vai de capul lor, şi că
din această cauză ele vor fi subjugate, jefuite, exploatate, de alte popoare…Că popoarele care nu
cunosc adevărul adevărat, despre ele în primul rând, sunt un fel de turme proaste, de curci rătăcite
într-un deşert…Sunt condamnate să meargă sigur la moarte…Şi aici ar intra şi poporul român, care în
loc să se cunoască pe sine, să-şi cunoască adevărurile, marile adevăruri ale istoriei lui, marile

36
adevăruri despre el, în loc să ştie ce este cu el în istorie, ce calităţi şi defecte are, ca să se îndrepte, el
preferă să se mintă pe sine, aşa, la nesfârşit…
ACTORUL : (către dulap) Ba mai rău, Miţule şi domnule Director, acestui popor, este vorba despre
poporul nostru, domne director şi dragă Miţule, nici măcar nu-i pasă de ce i se întâmplă… (tragic, ca
şi cum ar jeli) Nu-i pasă că a fost jefuit, că i s-au furat resursele, că i-au fost distruse industria,
agricultura, învăţământul, cultura, că nu mai are nimic, că i-au fost furate toate resursele…Până şi
visele şi speranţele i-au fost luate…(mică pauză. Plînge) Ei bine, dumnealui, poporului român, nu-i
pasă de nimic…Nici chiar de el însuşi, sau de viitorul copiilor lui…(către sală) Ei, acum v-a picat
fisa, de ce de două mii de ani poporului ăsta îi merge numai rău şi numai rău…? Şi a ajuns acum,
săracul de el, ca o vită prăbuşită la pământ, căreia i s-a dat cu parul în cap…? V-aţi prins, v-a căzut
fisa…? (ascultă păsările cum cântă)
ACTORUL : (trist, se ridică, se plimbă cu mâinile la spate prin cameră. Se opreşte. Către public)
Aici aş cam fi de acord cu scriitorul acesta…Că poporului român îi cam place să se mintă pe el…
Zice că al dracului ne place să ne minţim pe noi…În loc să recunoaştem că din cauza noastră am
ajuns în halul acesta de sărăcie, de chiţcăim de foame, noi dăm mereu vina pe alţii…Şi asta nu de azi
sau de ieri, ci dintotdeauna…Acum eu vă întreb pe dumneavoastră dacă este adevărat sau nu ?
ACTORUL : (către sală) Am înţeles, după cum daţi din cap, şi după cum aţi răspuns cu toţii în cor,
daaaa.…Majoritatea dintre dumneavoastră au spus că este adevărat…Cred şi eu că acesta este
adevărul. E la mintea cocoşului.
ACTORUL : Scriitorul acesta, Ştefan Dumitrescu, zice că poporului român nu-i place deloc să-şi
recunoască defectele…De exemplu un defect ar fi, asta o spun eu de la mine, că am fi hoţi…Un
popor de hoţi, da ce popor, că nu mai suntem popor, suntem populaţie…de hooooţi…(vorbind cu
publicul) Dumneavoastră, ce spuneţi…? (către dulap) Dar dumneavoastră ce spuneţi, domnule
director, şi tu, dragă Miţule că sunteţi…? Sunt foarte curios să ştiu ce credeţi despre asta…(priveşte
dulapul cu milă) Să ştiţi că dacă nu răspundeţi şi nu ieşiţi din dulap vă mai ţin o dizertaţie…Până
mâine dimineaţă vă ţin numai în dizertaţii…Vă vorbesc despre poporul român, căruia nu i-a căzut
fisa, până aflăm de ce este el sărac şi amărât şi îşi bat joc toţi de el ? (către spectatori) Am o idee, ia
clătinaţi dumneavoastră capul aşa, (îşi clatină capul într-o parte şi în alta) că poate vă pică fisa…Aşa,
aşa, clătinaţi, clătinaţi până când vă pică fisa…Şi când o să mergeţi acasă, să faceţi la fel, să clătinaţi
capul până când vă cade visa…Că de căzut tot trebuie să ne cadă o dată fisa, nu se poate să nu ne
cadăă deloc ! Poate dacă suntem popor de oligofreni.

ACTORUL : (respiră adânc, ca şi cum ar ofta) Dumneavoastră sunteţi ca ardeleanul ăla căruia îi pică
greu fisa…Ştiţi bancul ăla cu ardeleanul care şi-a pus telefon ?…(către dulap) Voi îl ştiţi, Miţule şi
domnule director…? Bancul ăla cu Ardeleanul care şi-a pus telefon…? (ascultă) Mă dacă n-o să
râdeţi voi după ce vă spun bancul ăsta, să-mi ziceţi mie ce vreţi…Că la bancul ăsta îţi pică fisa mai
uşor…(către public) Şi dumneavoastră la fel…După ce spun bancul o să vă pice fisa, o să râdeţi, şi
poate dă Domnul şi vă pică şi fisa aia, care nu vă mai pică de două mii de ani…
ACTORUL : (rămâne un timp gânditor) În momentul acesta vă anunţ că mi-a venit o idee, domnule
director şi dragă Miţu…Aşa cum este dulapul pus pe lat, voi n-aţi făcut altceva decât să vă
odihniţi…Aţi făcut dragoste şi poate că aţi mai tras şi un pui de somn...(îşi apropie urechea de dulap)
Că acum nu se mai aude nici un fâsâit şi nici un fâşâit…(către public) Nu se mai aude nimic…Cred
că au adormit… (supărat, tare) Păi în cazul ăsta, eu mă simt foarte jicnit, dragă Miţule şi stimate
domnule director… Adică eu vorbesc, vă spun bancuri, vă ţin prelegeri despre destinul nefericit al
poporului român, şi voi dormiţi…? Să vă fie ruşine ! Mă mir cum n-aţi început să sforăiţi amândoi…
(supărat) Că asta chiar m-ar fi f scos din sărite…Un afront mai mare nici că se putea să-mi aduceţi…
(se gândeşte) Da, nu-i nimic…O să vă ajut eu să vă pice fisa…(către sală) Şi pe dumneavoastră o să
vă ajut să vă pice fisa, de ce după două mi de ani suntem tot poporul ăla jefuit, amărât şi sărac…? Da,
da, sigur o să vă ajut… să vă pice fisa naiba o dată !
ACTORUL : (se gândeşte. Studiază dulapul) Păi o să facem aşa, dragă domnule director şi dragă
Miţule…Mai înainte, când aţi intrat în dulap, aţi stat în picioare…După ce am culcat dulapul, aţi stat

37
culcaţi, întinşi…Aţi putut să faceţi dragoste relaxaţi, apoi i-aţi tras şi un pui de somn…Că din cauza
asta nu v-a picat fisa…Că aţi dormit în timpul ăsta. Ce vă pasă…? Eu mă dau aici de ceasul morţii să
nu muriţi asfixiaţi în dulap, mai ales că aţi făcut şi caca pe voi…Iar voi habar nu aveţi, nici măcar nu
vă pasă…Că aici afară eu tremur pentru viaţa voastră ! (tare) Că atâta îmi trebuie, ca să muriţi
asfixiaţi în dulap…Să m-acuze după aia poliţia că v-am omorât ca să mă răzbun…iar presa, ziarele şi
televiziunile or să facă un tămbălău de n-o să se mai termine. Cu sute şi mii de seriale…Ca Cioacă
ăla care a omorât-o pe Elodia, sau ca avocatul ăla care şi-a comandat moartea soţiei…(îşi face
cruce) Doamne fereşte…
ACTORUL : (privind dulapul) Aşa că, prieteni dragi, nu vă mai las să staţi culcaţi, că voi dormiţi
până mâine dimineaţă…Ridic din nou dulapul în picioare, dar de data asta cu susul în jos…Aşa cum
ai făcut tu, Miţule, în viaţă, că pe toate le-ai făcut numai pe dos. Aşa că acum o să staţi în cap,invers
adică…N-am ce să vă fac, dragilor…Şi dacă o să staţi în cap, creierul vostru o să fie mai bine irigat,
o să gândiţi mai profund, mai rapid, şi o să vă pice şi fisa mai repede. (râde) Sigur o să vă vină
mintea la cap…
ACTORUL : (oftează, nostalgic) O să vedeţi ce bine o să vă fie, şi ce repede o să vă pice fisa…Aşa
că hai sus…(se aplecă şi încearcă să ridice dulapul. Se opinteşte) Haiii suuus. (se înroşeşte de la
efort. Abia reuşeşte să ridice dulapul până la piept).
ACTORUL : (gâfâie) Aoleu, da grei mai sunteţi, măi fraţilor…M-aţi rupt…(lasă dulapul jos) Trebuie
neapărat să iau un păhărel ca să prind puteri…Altfel n-o să reuşesc…(îşi toarnă, gâfâie, respiră
adânc) Aoleu, Miţule şi domnule director, da ştiţi că sunteţi grei…Mi-aţi rupt oasele…Hai noroc ! Nu
vă fie teamă, dacă beau două pahare, sigur prind puteri şi-l ridic…Hai noroc şi la mai mare ! (bea)
Mamă, ce bun eeeee…(umple din nou paharul) Mai iau unu ca să am putere…(către dulap Hai noroc,
domnule director…Să nu mizaţi pe faptul că aveţi nervii mult mai tari decât mine…Că nu-i aveţi…
Până dimineaţă stau de vorbă cu voi…Vă ţin şi dizertații, şi conferinţe..(se uită la ceas. ) Ar mai fi o
oră şi jumătate până când începe spectacolul…Sper că într-o oră să ieşiţi, ca să mergem împreună la
spectacol…Mai ales că tu, Miţule, joci în spectacolul ăsta…(către public) Hai noroc, dragilor…Să vă
pice fisa ! (dă paharul peste cap) Puah..
ACTORUL : Şi acum să ridicăm dulapuuuul, da acum îl punem inveeeers…(se aplecă apucă
dulapul, se opinteşte din toate puterile) Heii ruuuup… Hai încă o dată…(a reuşit să-l ridice până la
piept. Îl sprijină de umăr apoi se opinteşte încă o dată) Haiii ruuuuup, încă o datăăăă…Gata, am
izbutit… (Gâfâie din toate puterile. Dulapul este gata să cadă în partea cealălaltă) Ha, ho, stai aşa,
dragă dulapule, nu pleca, nu cădea în partea ailaltă…Că după aia nu te mai pot ridica…(se
îndepărtează doi paşi, privind dulapul)
ACTORUL : Aşa, prieteni…Aşa, dragă domnule director şi dragă Miţule…Acum staţi foarte bine în
cap… O să vă vină sângele în cap, o să vă oxigeneze creierele, şi taman numai bine că o să vă vină
mintea la cap…(către public) Şi dumneavoastră ar trebui să staţi în cap…Şi cu prilejul acesta o să vă
pice şi fisaaa…Şi să vezi atunci ce o să mai râdem împreunăăă. (respiră adânc) Puah,,, da ştii că mă
întrebuinţai serios… Ia să mai bem noi acum un păhărel, domnule director…(îşi toarnă) Şi acum
aştept ca din clipă în clipă să vă pice fisa şi să izbucniţi în râs…Da să nu muriţi de rââââs, că pe
urmă o păţesc eu…Ne fac televiziunile celebri…Criminalul ăla sadic, sadicul acela nenorocit, care i-a
încuiat pe nevastă-sa şi pe amant în dulap…Să vezi ce reportaje cu noi face SIEN-eul…şi toate
televiziunile aste vândute şi paravândute… Ce mai, or să facă reiting cu noi ! (bea) Hai noroc, şi la
mai mare…
ACTORUL : (se aşează pe un scaun) Şi acum să ne tragem şi noi sufletul puţiiiin…(îşi aprinde
tacticos o ţigară) Ca să vă spun apoi bancul cu Ardeleanul care şi-a pus telefon..(îşi toarnă. Apoi
priveşte prin sticlă) Când Dumnezeului se termină, că mai e numai puţin… Hai noroc, dragi
prieteni… (priveşte dulapul cu tristeţe) De, domnule director, dacă nu vreţi să ieşiţi, să ciocnim şi noi
un pahar…(bea, se strâmbă de plăcere) Puah, se duce pe gâtlej cu viteze luminii….(mică pauză…
Ascultă privighetorile cum cântă în continuare. Fericit) Mai faceţi, dragi privighetori şi voi o pauză
ca să vă odihniţi…(către dulap) Mai luaţi şi dumneavoastră, domnule Director, o pauză de dulap…
Aţa se cheamă asta, pauză de dulap. Ieşiţi în pauză din dulap, fumaţi o ţigară, că amândoi sunteţi
fumători, îmi aprind şi eu una, apoi după ce trece pauza, dacă vreţi şi vă place puteţi intra din nou în
dulap...

38
ACTORUL : Hei, hei…Şi acum să vă spun, domnule director şi dragă Miţule, bancul cu Ardeleanul
care şi-a pus telefon…(priveşte cu atenţie dulapul) Când nu mai puteţi şi vă doare capul, sau coloana
vertebrală să-mi spuneţi…Puteţi să ieşiţi, pentru că mi-am dat cuvântul de onoare că nu vă fac
nimic…(mică pauză. Zâmbeşte) Şi acum să vă spun bancuuuul…Zice că era o dată un ardelean…Şi
Ardeleanul şi-a pus şi el telefoooon…Şi după ce i-a montat telefonistul aparatul a vrut să-i facă
proba…Aşa că l-a sunat pe prietenul lui cel mai bun care era tot ardelean şi care avea telefon…(gest)
A ridicat el receptorul şi a întrebat…Alo, acolo este unu, unu, unu, unu, unu, unu, unu ? că numărul
prietenului avea şase cifre…Trec câteva minute bune şi de la celălalt capăt al firului se aude o voce
de bărbat, la fel, vorbind rar…Alo ! Nu….Aici este unşpe, unşpe, unşpe…(mică pauză) Şi acela de la
capătul firului a închis telefonul…Înseamnă că am greşit numărul, a zis ardeleanul nostru, în loc să
formez unşpe, unşpe, unşpe, am format unu, unu, unu, unu, unu, unu, unu…Şi a închis şi el
telefonul. (râde cu poftă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (Apoi se opreşte brusc, priveşte dulapul
aşteptând să audă hohote de râs) Nu râdeţi, domnule director, nu râzi, Miţule…(către sală) Nici
dumneavoastră nu râdeţi…? Nu de alta, dar dacă râdeţi o să vă pice mai repede fisa, de ce poporul
român este de două mii de ani un popor victimă, jefuit, furat, călcat în picioare, sărăcit de cine a vrut
şi de cine nu a vrut. Şi de ce nu zice nimic şi nu face nimic când vede că este minţit, batjocorit, furat,
h jefuit, călcat în picioare ?…Uite, acum după 1990, ghici cine a vândut poporul român ? Cei aflaţi
la putere, adică, aţi ghicit, Politicienii. Păi dacă politicienii au vândut ţara asta după 90 poate vă pică
fisa şi aflaţi şi cine a nenorocit poporul ăsta două mii de ani…Nu ?

ACTORUL : (către dulap) Ce ziceţi, domnule director…Dumneavoastră de ce credeţi, că poporul

ăsta are de două mii de ani istoria asta nenorocită, de câine bătut de toţi şi călcat în picioare…?
(aşteaptă. Oftează, ascultă păsărelele) Noroc cu păsărelele ăsta care cântă de te ung la inimă, că altfel
nu ştiu ce m-aş face. Mi-a pune ştreangul de gât…(mică pauză) Bine, dacă nu aţi râs la bancul acesta,
domnule director, poate râdeţi la următorul…E tot cu ardelenii…(mică pauză, respiră adânc, ca şi
cum şi-ar lua avânt) Zice că o dată un ardelean a venit şi el în Bucureşti…Plouase şi cum aştepta el în
staţia de autobuz, în care se afla o băltoacă, o maşină trece în viteză prin băltoacă şi-i stropeşte pe toţi
cei care aşteptau în staţie, de sus şi până jos… Ce mai, îi face numai noroi din cap până în picioare…
Bineînţeles că toţi încep să înjure de mama focului.. Tu-ţi mama ta de nenorocit, fir-aţi ai dracu de
derbedei şi de nesimţiţi, că…şi aşa mai departe
ACTORUL : (în rolul ardeleanului) Ardeleanul în loc să se inerveze şi să înjure ca regăţenii rămâne
calm, zâmbitor…(îl imită) La noi în Ardeal nu este deloc aşa, zice ardeleanul…Aşa ceva nu s-ar fi
putut întâmpla în Ardeal…Să-l înjuri pe om că te stropeşte cu maşina.
- Da cum este la voi, în Ardeal ?, l-a întrebat un bătrân curios…
- Păi la noi în Ardeal aşa ceva nu ar fi fost posibil în nici un caz…La noi în Ardeal, dacă trece un
şofer cu maşina prin băltoacă şi de stropeşte, în momentul următor opreşte maşina, îşi cere politicos
scuze, şi te invită acasă să îţi cureţe hainele…După ce te invită acasă şi îţi curăţă hainele, te ţine trei
zile pe mâncare şi pe băutură… Iar la plecare îţi dă şi trei mii de lei…
- E pe dracu ?!, s-a mirat un om din staţie..
- Da, da, chiar aşa e, a întărit ardeleanul nostru…
- Ţi s-a întâmplat dumneata, chestia asta ? l-a întrebat o femeie din staţie…
- Nu mie, soţiei mele, i-a răspuns ardeleanul senin…(se lasă tăcerea. Priveşte către dulap) V-aţi
prins, domnule director şi dragă Miţule…? Nici la bancul ăsta nu v-aţi prins. (către sală) Nici
dumneavoastră nu v-aţi prins…? Nu v-aţi prins că nu v-am văzut râzând…Ha, , ha, ha, ha, ha, ha, ha,
ha (mirat priveşte când la dulap, când în sală) Ia uite, bă, frate, nu râde nimeni…Nimănui nu i-a picat
fisa.
ACTORUL : (începe să râdă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…(râde cu poftă) ha, ha, ha, ha, ha,
ha ! Eu m-am prins, de aia râd aşa (se aplecă de râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! ha, ha, ha, ha, ha,
ha, ha ! (râde de nu mai poate ţinându-se cu mâinile de burtă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, hai ! (pe un ton
mai înalt) ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (printre hohote de râs) Auzi ce civilizaţi sunt oamenii din
Ardeal…Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Ardelenii ăştia sunt ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha sunt da daţi
dracului de deştepţi şi de civilizaţi ce sunt (nu mai poate de râs) Ha, ha, ha, ha (râde cu lacrimi)

39
Mamă, Doamne, ce mai râsei…Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Mă doare burta de râs….(priveşte
îngrijorat către dulap) Păi voi de ce nu râdeţi, măi fraţilor ? (este foarte mirat) Eu de ce râd de mă
prăpădesc de râs, Miţule, şi voi nu râdeţi ? Sau nu v-a picat fisa.. ? (dezamăgit) Mă, da greu vă mai
pică fisa, mă frate…(către spectatori) Dumneavoastră v-a picat fisa cu nevasta ardeleanului…? (îi
priveşte serios) Nici dumneavoastră nu v-a picat fisa…(ca pentru el) Nu ştiu ce o să ne facem noi,
românii, de atâta deşteptăciune…
ACTORUL (îngrijorat, către spectatori) Poate că sunteţi ardeleni şi nu vă plac bancurile cu
ardeleni…şi de aia nici nu va pica fisa. (se înviorează) Bine atunci…Vă spun bancuri cu olteni…
Poate că la bancurile cu olteni o să vă pice fisa…(către dulap) Dumneavoastră ce sunteţi, domnule
director, parcă sunteţi moldovean, că Miţu a mea este olteancă…(se înveseleşte deodată) A, păi în
cazul ăsta vă spun bancuri cu oltenii şi cu moldovenii, Miţule…Fiţi atent, domnule director, şi tu,
Miţule...(către sală) Fiţi şi dumneavoastră atenţi că ăsta e un banc tare…sigur vă pică fisa. (râde
uşor) Ha. Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Zice căăăăă…Moldovenii când merg pe stradă merg mai mulţi,
merg aşa grămadă, (apăsat) grămadă.…iar oltenii când merg pe stradă ei merg întotdeauna fără soţ,
fără pereche…Ei merg, deci, fără pereche, niciodată pereche…Asta e lege la olteni. (gest) Aşa s-au
obişnuit, aşa e obiceiul la olteni…Ei merg întotdeauna fără pereche…(mică pauză. Râde uşor) ha, ha,
ha, ha, ha…Acum, dumneavoastră ştiţi de ce merge moldovenii pe stradă grămadă şi de ce merg
oltenii fără pereche…? (către dulap) Ştiţi, domnule director, să sunteţi moldovean, ştii, Miţule ?
(ascultă) Nu răspundeţi. Însemnă că nu ştiţi. (către sală) Poate ştiţi dumneavoastră, de ce merg
moldovenii grămadă pe stradă ? (aşteaptă) Nici dumneavoastră nu ştiţi…(îşi muşcă buzele) Lasă că
vă spun eu de ce moldovenii merg pe stradă grămadă şi de ce oltenii merg fără pereche… Simplu.
Moldovenii merg grămadă pe stradă pentru că sunt proşti grămadă…(mică pauză) Sunt grămadă de
proşti ce sunt…Iar oltenii merg pe stradă fără pereche, că sunt năroji de n-au pereche, fără pereche…
Asta este…N-au pereche de năroji ce sunt…(începe să râdă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha… Ăsta
este adevărul…Dacă ăsta este adevărul, ce să le facem, nu ?…
VOCEA : (caldă, ca un ecou) Menirea artistului pe lume este aceea de a spune adevărul…
ACTORUL : (a rămas pentru un moment împietrit. Către sală, pe chip i se citeşte emoţia) Aţi auzit şi
dumneavoastră, nu ? Aşa a spus Vocea, “Menirea artistului pe lume este aceea de a spune adevărul”.
Şi eu ce-am făcut până acum ? v-am spus adevărul…(îngrijorat) Păi asta înseamnă că Domnul a
vorbit prin gura mea…Eu sunt artist şi Domnul mi-a spus că menirea artistului, a mea deci, este să
spun adevărul…De altfel aţi auzit şi dumneavoastră că Domnul m-a ales pe mine ca să rostească
adevărul prin gura mea…(către dulap, tare apăsat) Şi chiar o să vă spun adevărul, domnule director şi
dragă Miţu…Chiar o să vă spin adevărul în faţă…(către sală. Urlând) Şi dumneavoastră o să vă spun
adevărul…O să aflaţi adevărul, de ce o duce poporul român rău de două mii de ani încoace. De ce a
fost şi de ce este poporul român de două mii de ani victimă ? De ce este cel mai sărăntoc popor de
pe lumea asta ? (gâfâie) Şi o să aflaţi şi de ce nu vă pică dumneavoastră, românilor, fisa de ce este
poporul ăsta cel mai nenorocit, cel mai sărac şi cel mai jefuit popor din lume ? Nici o grijă, că o să
aflaţi adevărul chiar acum…Nu mai e mult…
ACTORUL : (zâmbeşte amar) Dar până când o să vă spun adevărul despre poporul român, Adevăr
care este cam groaznic, şi care n-o să vă convină…Da, da, să ştiţi că n-o să vă convină… (tare) Ba
chiar o să vă doară al dracului. (priveşte cu milă către sală) Ca să mai îndulcim atmosfera hai să vă
spun acum un alt banc. Să vedem dacă vă pică fisa şi dacă râdeţi de data asta…(râde singur) Ha, ha,
ha, ha, ha...Nu ştiu de ce îmi vine să râd să mor…ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Poate unde i-am prins pe
domnul director şi pe Miţu în flagrant, (lacrimogen) şi acum suferă şi compătimesc în dulap, sărăcii
de ei…(se gândeşte) Da nu cred că din cauza asta îmi vine să râd…(nu se poate stăpâni. Arătând
către sală) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha…Poate că râd de dumneavoastră că nici după două mii de ani
nu v-a picat fisa, de ce e poporul acesta cel mai amărât popor…Nu din Europa, ci din lume !” Râsul
meu e mai mult un râsu plânsu, să ştiţi. Ha, ha, ha, ha, ha…
ACTORUL : (priveşte către dulap, oftează, apoi se întoarce către sală) Şi totuşi va trebui o dată să-i
pice fisa poporului român, pentru că altfel…pierim, ne ia dracu. Dacă nu cumva ne-a şi luat…
ACTORUL : (se ia cu mâinile de cap) Hai, mă Miţule şi domnule Director ieşiţi sau nu ieşiţi că nu
mai pot aştepta… Mă lasă şi pe mine nervii, ce dracului… Zău aşa, dacă nu să ştiţi că vă vând. Mi-a

40
trecut şi gândul ăsta prin minte… (râde) Vă scot la licitaţie.. Şi atunci să vedeţi ce bani buni scot eu
pe voi… Şi cum ajung dintr-un amărât de actor cel mai bogat din oraş…(oftează)
ACTORUL : (se întoarce către sală) Între timp dumneavoastră v-a picat pisa ? Poate că v-aţi mai
deşteptat puţin, cine ştie…(mică pauză) Şi acum, ştiţi de ce am avut noi, românii şi avem istoria asta
de câine care se târăște săracu pe pământ… Vrea să ajungă şi el, sărmanul popor român, la un lumina
şi nu mai ajunge…Pentru că zidul acela din legenda meşterului Manole se tot dărâmă, periodic… Ce
construim ziua se dărâmă noaptea, ce construim anul acesta se dărâmi la anul. Ce-am construit în
perioada interbelică au venit comuniştii şi au dărâmat…Apoi în perioada lui Ceauşescu ne-am
construit şi noi o industrie, (gest) mare, chiar prea mare pentru căciula noastră, (gest cu mâna) şi
acum s-a ales praful de ea..
ACTORUL : ( ironic, tare) Nu v-aţi întrebat niciodată: bă, frate de ce ne-a mers , românilor, rău în
istorie ?, de ce am ajuns săracii şi amărâţii ăştia de care îşi bat joc toţi, în primul rând noi ne batem
joc de noi ? N-aţi avut curiozitatea să vă puneţi întrebarea asta şi să găsiţi un răspuns…?
ACTORUL : (scârbit, inervat) Nu vă interesează, nu ? Nu vreţi să ştiţi de ce suntem un popor jefuit,
minţit, călcaţi în picioare ?. (tare) Păi tocmai de aia vă jefuiesc şi vă calcă toţi în picioare, pentru că
nu vă interesează să cunoaşteţi de ce suntem cel mai amărât popor din lume ? De ce am fost toată
istoria un popor victimă ? Nu vă interesează poporul român şi soarta lui, nu vă interesează viitorul
copiilor lui, nu vă interesează viitorul copiilor dumneavoastră… (tare, cu mâna întinsă acuzator către
sală) Pe voi vă interesează numai persoana voastră, familia voastră, exact ca pe politicienii noştri,
care după ce îşi văd sacii în căruţă, după ce se văd aleşi, îi doare în fund de poporul român, de avuţia
lui. Pe care ar vinde-o de n-ar mai rămâne piatră pe piatră în ţara asta ! (apăsat, arătând cu degetul
înspre ei) Ţara şi viitorul ei nu vă interesează absolut deloc…(tare, tragic. În oraş auzim apropiindu-
se sirena salvării) Pentru că dacă v-ar fi interesat poporul român, soarta lui, avuţia lui, n-aţi fi stat
cu mâinile în sân, nu var fi durut în fund… Aţi fi făcut ceva ca să apăraţi Economia românească, să
n-o lăsaţi pe mâna samsarilor, a hoţilor
VOCEA : Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa… Când auziţi Adevărul înseamnă că eu sunt cu voi !
ACTORUL : ( a ascultat atent) Acesta este adevărul. (mică pauză) Că nu vă interesează soarta Ţării
şi a poporului român…Pe voi vă interesează numai persoana şi familia voastră…(acuzator, tare) Voi
s-o duceţi bine, voi să existaţi, voi să vă îmbogăţiţi, ca nişte căpuşe care se umflă, de ţară nici nu v-a
păsat. (acum sirena salvării se aude mai tare. Undeva departe auzim clopotele unei biserici bătând de
îngropăciune)
ACTORUL : (că mâna întinsă către public) Şi ştiţi de ce românilor nu le pasă de ţară…? Milioane
de muncitori după ce le-au fost falimentate uzinele şi fabricile au şters-o cât au putut de repede să
muncească în străinătate…unde credeau că se vor îmbogăţi. La fel au făcut şi medicii, pentru un
salariu mai mare şi-au părăsit spitalele în care românii mureau pe capete…La fel au făcut şi
cercetătorii ştiinţifici, matematicienii, inginerii. (tare, ţipând) În loc să se a dune, să se organizeze şi
să lupte pentru binele ţării lor, ei au preferat să fugă ca nişte potârnichii laşe, ca să le fie lor bine….
ACTORUL : Ştiţi de ce au românii comportamentul acesta ? (mică pauză. Acum clopotul bisericii se
aude mai tare) Din cauza unei boli a psihologiei poporului român care se numeşte egopalsmul sau
mai pe românește cancerul egoului… cancerul egoismului, al sufletului nostru de oameni mici (tare)
Din nenorocite noi, românii, suntem bolnavi de această boală cumplită, de cancerul egoului, fiecare
se crede mare şi vrea să fie mare, să aibă putere să adune averi… Nu-i vedeţi pe politicienii noştri, în
alegeri promit marea cu sarea şi cum ajung în funcţii, îi doare în fund de poporul român, de avuţia
ţării… Din cauză că sunt bolnavi de putere, de egoplesmn, de cancerul egoului…
ACTORUL : Şi o altă boală a psihologiei poporului român care ne-a făcut foarte mult rău în istorie
este Axiofagia…Termenul de Axiofagie vine de la cuvintele greceşti axios-valoare şi fagos-a
mânca… Este patologia psihică ce ne face să ne distrugem, să ne invidiem valorile. Poporul care îşi
distruge valorile este un popor care se autodistruge… Care se condamnă al înapoiere şi al dispariţie…
Aceste boli ale psihologiei poporului român, la care se mai adaugă patologia numită Atomita, care
ne face să ne dezbină între noi, politicianismul gregar, neruşinat, boală care-i face pe toţi nenorociţii
să creadă că sunt mari oameni politici, şi să dorească să devină oameni politic. O altă boală a
psihologiei poporului român este Inteligenţa negativă, viclenia din noi care ne ajută să fim foarte
eficienţi când este vorba să facem rău. Nu aţi văzut ce se mai pricep politicienii noştri să minte, să

41
fure ca să s îmbogăţească… la rău, să distrugă ţara să se aleagă praful de ea, i-a dus mintea, dar să
facă ceva bun, nu !
ACTORUL : (oftează) Toate aceste patologii ale psihologiei poporului român ne-au făcut să nu ne
pese de ţară, de avuţia naţională agonisită cu atâta trudă, să nu ne gândim la destinul copiilor
noştri…De parcă ne-ar fi luat Dumnezeu minţile…(tare, dramatic) Unul nu s-a întrebat, bă frate
furăm, furăm, furăm, ne îmbogăţim, dar cât o să ţină asta…? În loc să ne punem această întrebare,
ce ne-am zis cu toţii ? Hai să furăm cât mai mult, hai să fim mafioţi să ne îmbogăţim cât mai mult,
până când o să crăpăm !… Dar nimeni nu s-a întrebat, nici dintre cei de la putere, nici din cei săraci,
bă, frate da unde ajungem ? Nu cumva o să ne prăbuşim cu toţii ? Nu cumva o să se aleagă praful de
ţara asta ?
ACTORUL : Şi tot aceste boli ale psihologiei poporului român, care ne-au făcut să fim hoţi, egoişti,
mincinoşi, laşi, să nu ne gândim deloc la ţara noastră, la viitorul copiilor, au făcut ca hoţii care au
furat să se îmbogăţească muuuult de tooot, iar cei cinstiţi, care am trăit din munca lor, să sărăcească,
tot muuult de toot… (trist, îşi trage sufletul) Aşa se face că acum societatea românească este formată
din două clase sociale: din călăi şi din victime. Din clasa socială a călăilor, şi din clasa foarte
numeroasă a victimelor. (tare) Noi, cei care ne găsim în sala aceasta de teatru suntem victime,
suntem clasa socială a victimelor…Ei, hoţii, mafioţii, deputaţii, politicienii, ei sunt Călăii, ei fac
parte din clasa socială A călăilor…Au furat fără ruşine, fără milă, fără să se gândească la ţara aceasta,
s-au îmbogăţit ca nişte căpuşi care umflându-se au devenit mari ca baloanele ălea care se înalţă în
văzduh, iar noi am ajuns la sapă de lemn…
ACTORUL : (tragi, plânge) Dar şi ei călăii, şi noi, victimele, habar nu am avut că am fost atraşi
într-un Experiment-capcană autodistructiv. Mai întâi ne-am băgat noi singuri, fără să ştim, ca nişte
cobai în Experimentul numit Experimentul Comunist mondial. Apoi ne-am băgat în Experimentul
mondial numi Globalizare.…Aşa cum şobolanii ăştia (arată către dulap) s-au băgat singuri în dulap
ca să scape, şi acum stau în dulap că nu au ce face. La fel, noi, ăştia, cei care suntem în sala aceasta
de teatru şi credem că suntem liberi, de fapt suntem şi noi într-un dulap (gest) Numai că noi suntem
într-un dulap mai mare, dar tot un Dulap este, ca acesta…
ACTORUL : Şi în dulapul acesta mare care este sala aceasta de teatru, habar nu avem cine sunt
călăii şi cine sunt victimele…În fond şi călăii, adică oamenii politici sunt şi mafioţii cu care lucrează
în cârdășie, nenorociţii, sunt tot nişte victime la fel ca şi noi, pentru că toţi or să înfunde puşcăria…
ACTORUL : (râde) Iar pe lumea ailaltă când or să meargă, drept în cazanele diavolilor or să se
oprească.
VOCEA. Eu sunt calea adevărul şi viaţa… Dacă eu sunt Adevărul fii şi tu adevărul
ACTORUL : Acesta este adevărul. ( acum sirena salvării se aude din ce în ce mai tare) Şi dacă eu v-
am spus adevărul, spune-ţi şi voi adevărul cu voce tare…
ACTORUL : Hei, politicieni mafioţi care aţi distrus şi distrugeţi România, aflaţi că şi voi sunteţi
tot nişte cobai în acest Experiment… Că am fost cu toţii închişi sau mai bine zis ne-am închis singuri
în acest experiment (arată cu mâna) aşa cum sunt şi nenorociţii ăştia în dulap… (mică pauză)
ACTORUL : Ce-aţi crezul , Miţule, că dacă furaţi o clipă de fericire o să fiţi fericiţi…(către sală)
Nu la fel am crezul şi noi, românii, că dacă scăpăm de Ceauşescu o să fi fericiţi. Habar nu am avut că
am fost momiţi şi am intrat ca proştii în cel mai mare şi mai Distructiv experiment din istoria
noastră…Experiment care seamănă foarte bine cu dulapul acesta, în care suntem total neputincioşi.
Pentru că nu putem să ne mișcăm nici la stânga nici la dreapta, aşa cum nu se pot mişca nenorociţii
ăştia …
ACTORUL : Acesta este adevărul pe care trebuia să vi-l spun… Că sala aceasta de teatru este un
Dulap, dar că voi n-aţi ştiut până acum că noi trăim cu toţii închişi într-un dulap, în care suntem
total neputincioşi. Ba mai mult, fiecare dintre noi trăim închişi într-un dulap…Avem un dulap pe ochi
care ne să vedem adevărul…Ţara aceasta în care mai suntem abia 13 milioane de locuitori, nu este
altceva decât un dulap mai mare în care trăim ca nişte şobolani înghesuiţi unii în alţii, călăi şi
victime… În care ne minţim fiecare că dacă ne este bine nouă suntem fericiţi… Când în realitate nu
suntem decât nişte cobai într-un Experiment, nişte cobai într-un Dulap… (în momentul acesta se aude
o împuşcătură. Trupul actorului se mişcă înainte ca şi cum ar fi primit o lovitură în spate. Este uluit
şi îngrozit)

42
ACTORUL : Nu trageţi, domnilor ! (se aude a doua împuşcătură. Îl vedem pe actor schimonosindu-
se de durere şi căzând în genunchi. Cu mâna întinsă înainte ca şi cum ar arăta ceva) Să nu uitaţi că
sunteţi cobai închişi într-un dulap… Că acesta este adevărul. Şi adevărul este calea şi Viaţa…(o altă
împuşcătură îi clatină din nou corpul) Eu am fost împuşcat din dulap…Pe mine dulapul m-a
împuşcat…( în momentul următor îl vedem căzând mort într-o parte. Sirena salvării se aude din ce în
intensitate. Clopotele se aud acum în tot oraşul.)
sfârşit

43