Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-vodevil-
_Vasile Alecsandri_
Doi morți vii - Vodevil în 2 acte
PERSOANE
EGOR, lipovan
TIȚA, orfană
UN BĂIET DE ȚĂRAN
ACTUL I[modifică]
SCENA I[modifică]
ION (scuturînd mobilele)
(La ridicarea perdelei se aude în salonul cel mic din fund corul următor, cîntat de
Ghiftui, Hagi-Flutur, Acrostihescu și prietinii lui Ghiftui):
ION: Ian auzi boierii cum se veselesc de ziua stăpînu-meu, d-nu Ghiftui!… O
poftit tot Tîrgu-Frumos aici la moșie, la Ghiftuieni, pe banul Hagi-Flutur, pe d-nu
Acrostihescu, pe d-nu Zgîrcilă… și alții; și acum, de trei zile, o țin tot una cu
mesele și cu lăutarii..
(Se aude in salonul cel mic ciocnete de pahare și chiote de veselie: „Să trăiască
Ghiftui!… in sănătatea lui Ghiftui!… vivat!…”)
ION (căutînd pe fereasta ușei salonului): Gîl, gîl, gîl… înghite-Agachi… dușcă,
băiete!… (Viind in fața scenei.) Parcă văd c-or să cadă bolnavi, de mult ce-nghit la
sănătăți!
Și trivoga-n ei să bat;
SCENA II[modifică]
ION, EGOR (vine din fund de-a stînga și aduce grilage de fer pentru balcon)
ION: Ți-am mai spus că nu mă cheamă Ivan, că doar nu-s lipovan ca tine.
ION: Puțin îmi pasă. Stăpînu-meu, cuconu Dumitrachi Ghiftui, mi-o poroncit să
mă numesc de-acum înainte Gion… pentru că sînt giocheu.
EGOR: Înțăles… ciocoi… harașo, harașo… Dar să lăsăm vorba asta, că n-am
vreme de perdut. Am venit de la Tîrgu-Frumos ca să așăd ostrețile aiste la balcon.
Pot să m-apuc de lucru?
ION: Poți. Hai, așază-le mai degrabă, că, zău, cînd gîndesc că balconu-i fără
ostrețe… mă umflă spaima.
ION: D-apoi n-ai văzut că casa-i zidită chiar pe malul iazului, încît de-ar căde
cineva din balconu ista… (arată balconul) s-ar duce de-a dreptul în împărăția
broaștelor?
ION: De trii stînjini!… mai ales cole sub balcon… zice că n-are fund. Hai, mergi
de pune ostrețile, ca să nu se întîmple vro primejdie… (În parte.) Boierii s-o cam
chefăluit ș-ar pute foarte lesne să facă huștiuliuc…
ION: Să mai văd ce fac boierii. (Merge la ușa salonului celui mic și privește
înîntru.)
Paulița mastavaia,
ION (alergînd la ușa balconului): Taci, măi omule, că asurzești boierii. Nu poți să
pui ostrețile făr-a bocăni?
EGOR: Niet.
(Se aude iar în salonul cel mic chiote de veselie și corul de la începutul scenei I.)
(Se aude în salon glasul lui Ghiftui, strigînd: „Gion! Gion! adă șampanie”.)
EGOR (vine pe gînduri în fața scenei): Uvîi! uvîi! dacă n-aș fi pățit ce-am pățit,
acum aș ave și eu casă și masă! aș ave și eu cai și trăsură… ca mai înainte. Aș fi tot
birjar… iar nu negustor de harbuji și de ferării în Tîrgu-Frumos!
(Arie lipovenească)
La tîrgoveții-frumoși!…
Frumoși… frumoși… vorba vine, pentru că-s din Tîrgu-Frumos… dar almintire…
(Stă puțin pe gînduri.) Boji moi!… acu un an eram la leș… birjar la ulița mare.
Avem o droșcă de Brandmaier și doi cai iuți ca chiperiul: unu Malerchi și celalt
Ichim!… cînd le strigam: paidi Malerchi… jidanii de pe uliță zice avei... Toți
cuconașii vra să se primble cu Egor la Copou și-mi plăte cîte trii sorocovovția pe
ceas… dar mai ales unu cu plete lungi… care socoteam că-i cuconaș… și el era un
coțcar… După ce m-o purtat pe datorie două luni… o fugit, fără să-mi plătească…
Ah, ti padleț cuconaș!… de l-oi prinde vrodată, am să-l satur de droșcă… să-i trag
o hurducătură… s-o pomenească!…
(Arie lipovenească)
Îmi zicea Egoraș… Egoraș!… cînd o auzem, mă făcem turtă dulce!… Într-o zi,
după ce-o primblasem vro trii luni pe datorie, merg la dînsa ca să facem socotelile,
ș-o găsăsc plîngînd… no… dac-am văzut-o plîngînd… mi-o vinit noduri în gît ș-
am început și eu a plînge. (Scoate basmaua și-și șterge ochii.) Era datoare c-o sută
de galbini în tîrg și n-ave cu ce să scape de execuție… eu, bun la suflet și prost la
minte, am alergat degrab’ acasă, am pus amanet tot ce-avem, droșcă, hamuri, cai,
ș-am adus suta cea de galbini madamei Panchiț, ca s-o agiut la nevoie… Cînd m-o
văzut, mi-o sărit în gît și m-o sărutat… A! dușinca Panchiț!… Pauliț Panchiț!… a
doua zi o fugit și ea… s-o făcut nevăzută!… și de-un an de zile acum, nici n-am
auzit de dînsa… (Bâtîndu-se cu pumnul peste cap.) Na! ti scatina… așa, am
prăpădit tot ce-am avut ș-am agiuns a vinde harbuji și pește sărat în Tîrgu-Frumos.
(Arie lipovenească)
Dac-ajungi amorezați
SCENA III[modifică]
TIȚA (oprindu-se cu sfială în fund): Oare unde să fie boieriul?… Ce văd? pan
Egor aici?
TIȚA: Tocmai. M-ai văzut la Iași îri dugheana lui moș Talpă-Lată, unde vinei să
cumperi orz și ovăs.
TIȚA: Sănătos. O lăsat dugheana și s-o apucat de moșie. O luat în posesie chiar
moșia asta.
TIȚA: Dar, o luat-o de la vechilul d-sale, pentru că știi că boieriul o lipsit vro patru
ani din țară… și s-o întors numai de-abia de-o săptămînă… cred că nici nu-l
cunoaște moș Talpă-Lată.
EGOR: Dacă nici eu nu-l cunosc… nu l-am văzut niciodată… Dar se vede că i-o
mers bine lui pan Talpă-Lată, cu orzu și ovăsu… s-o îngrășet?
TIȚA (rîzînd): Așa… acum sîntem așăzați aici de vro șese luni.
EGOR: Da el unde-i?
TIȚA: Să mă tem?… de ce?… nu știi cît e de bun cuconu Ghiftui… Cît bine face
locuitorilor… cum îl iubesc toți!… Ș-apoi cînd ai ști cum s-o îngrijit de copilăria
me… cum mă dismerda cînd eram mititică… cum îmi aducea păpuși și cofeturi…
parc-aș fi fost copila lui… D-lui o cheltuit cu dăscălii care m-o învățat… și pot zice
că-i sînt datoare cu toate.
TIȚA: Ba nu… așa-i zic eu pentru că-i bătrîn… E! să fi fost atunci aici cuconu
Dumitrachi, sînt sigură că nu m-ar fi lăsat pe mîna altora!… Doamne! tare-i bun la
suflet!… și tare mi-i drag!… Cînd am aflat că s-o întors din străinătate… știi?… de
mi-ar fi căzut din cer un logodnic cu păru de aur, nu m-aș fi bucurat așa de mult!…
TIȚA (în taină): I-am cusut un călăf de ciubuc cu mărgele ș-am vinit să i-l aduc.
TIȚA (cîntă):
Pe pămîntul părăsit.
SCENA IV[modifică]
TIȚA (veselă): Boieriu… cuconu Ghiftui are să vie?… Cît îmi pare de bine!… am
să-l văd.
ION (în parte): Iaca!… că n-o văzusem cît îi de frumușică… (Cu blîndețe.) Cum să
nu-ți dau de știre, drăguță… cum ți-i numele? (O apucă de bărbie).
TIȚA: Tița.
ION (mînios): Gion… nu Ivan… măi, mere murate… Las’ că-i așeza ostrețile mai
pe urmă…
EGOR: No, harașo, harașo. Paidiom, duducă. (Ies amîndoi prin fund în stînga. Ion
îi urmează.)
SCENA V[modifică]
TOȚI
(afară de Ghiftui)
Haideți, frați, să trăim bine,
FLUTUR
Tinereț-a prețui!
Hai, hai…
TOȚI
FLUTUR: Da ce?… iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui?… iar ți s-o înecat
corăbiile?…
FLUTUR: Ce fel? ce fel ți-i urît… după ce-am deșărtat zece butelci de șampanie,
pentru ca să sărbăm ziua ta?… ce dracu?… ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te
jăluiești… zici că ți-i urît?…
GHIFTUI: Mi-i urît cît opt… (Oftînd.) A! voi nu știți ce-i urîtul! Ce boală grozavă-
i!…
GHIFTUI: Nu mă fasolesc, frate… Știu că sînt creștini care trăiesc cu mai puțin…
d-apoi… nu-i totul să ai bogăție…
ACROSTIHESCU (declamînd)
O himeră…”
ACROSTIHESCU (declamînd)
„Firea ta îi o tirană,
Îi o aprigă dușmană!
FLUTUR: Cred și eu… pas de pitrece cu haz cînd auzi toată ziua: „Cătră cinstita
giudecătorie!… așa precum și în urmarea celor mai sus pomenite… jăluitorii… la
fața locului… făcîndu-se sprafcă… și întorcîndu-se cu natpis…”
GHIFTUI: Și celelalte… trii coli întregi, fără punt și fără comă… Mi-am dat
dimisia după o lună de zile ș-am început a alerga prin adunări, prin baluri, să caut
distracții…
Și insuflă dulce-amor;
ACROSTIHESCU (declamînd)
FLUTUR: Iaca, mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui cele șchioape?
FLUTUR: Apoi dacă-i o fiică cerească, n-o face să umble cu colinda la sărbătorile
unora și altora… m-ai înțăles?…
FLUTUR (in parte): L-am pocnit în pălărie! (Cătră Ghiftui.) Ș-așa, vere Ghiftui,
nu-ți uita vorba!
GHIFTUI: Ce vorbă?
FLUTUR: Zicei că n-ai putut scăpa de urît nici în societățile leșului… mare
minune!… da eu rîd cît șăpte… pitrec… gioc… fac curte, într-un cuvînt, trăiesc…
și gust dulceața tinereții.
GHIFTUI (desperat): Vina me-i dacă nimic nu-mi mai place pe fața pămîntului?…
dacă nimic nu mai trezește-n mine-o singură bătaie de inimă?… am făcut voiajuri,
și-n loc de-a mă mira ca alții de minunile ce-ntîlneam în calea mea, mi-era greu de
ele…
Ca și ei în drumul meu
De mirare?
GHIFTUI
Nicidecît…
Ci de somn și de urît.
GHIFTUI: Nu… dar trupul mi s-o ostenit de-agiuns… Am șezut patru ani în
străinătate ș-am cercat să fac amoruri…
GHIFTUI: N-am găsit nici o distracție în ele… Toate amorurile samănă unu cu
altu… nu-i tanda și-i manda… Începi a face curte… madama se cam supără
deodată… apoi se-mblînzește, ș-apoi nu mai poți scăpa.
FLUTUR: Poate c-așa să fie pe-acolo, pe unde-ai colindat tu… dar pe la noi…
slavă Domnului!…
GHIFTUI: în sfîrșit… sînt omul cel mai nenorocit din lume!… ori încotro mă-
ntorc, dau de urît… În dreapta urît… (arată pe Flutur) în stînga urît… (arată pe
Acrostihescu). O!… viața-i nesuferită pentru mine!… trebuie să fac ceva, ca să
scap de dînsa…
GHIFTUI: Poate… dar păn-atunci voi, care-mi sînteți prietini, nu puteți discoperi
ceva care să-mi înfierbînte sîngele… să-mi zburlească chica în vîrful capului?…
Am trebuință să ies din letargia-n care mă aflu… am nevoie de zguduituri… de…
ACROSTIHESCU: De emociuni?…
GHIFTUI: Care?
FLUTUR: Însoară-te.
GHIFTUI (după puțină tăcere): Știi că-i nouă ideea asta?… Nu-mi trăsnise
niciodată prin cap… (Cu lene.) Așa-i… d-apoi trebuie să caut, să cercetez, să
aleg… și n-am curaj să m-apuc de-asemine catagrafie…. Nu zic… dac-aș ave vro
femeie la îndămînă.
GHIFTUI: Cu adevărat… femeia care mi-a ieși înainte… o ieu, mă cunun… cum o
da Dumnezeu… De-oi păți ceva, atîta pagubă… o mai pățit-o și alții… Bravo, vere
Hagi-Flutur!… bravo!… ai rareori idei, dar și cînd îți vine cîte una, încalte-i
gogonată. (Rîzînd.) De mult n-am rîs așa cu chef.
GHIFTUI
GHIFTUI: Cine-i?
GHIFTUI: Văduvă-i?
ION: Nu știu.
GHIFTUI: Ai dreptate… (Lui Ion.) De-a fi măritată, spune-i că n-o pot primi… că
m-o lovit damla și-mi pun lipitori. (Ion iesă.)
TOȚI
SCENA VI[modifică]
GHIFTUI (în parte): Frumușică. (Tare.) Dar, doamna me… Prin care întîmplare?
…. Mă iartă, mă rog… ești văduvă?
GHIFTUI (cu mulțumire): A!… Prin care întîmplare am plăcerea de-a primi vizita
d-tale?… Poftim, mă rog… (Îi arată scaunul de lingă oglindă și merge în fund de-și
aduce unul pentru el.) Poftim…
FERCHEZANCA: Merci…
FERCHEZANCA: Toți patrioții s-o grăbit a răspunde la îndemnul stăpînirei ș-a lua
parte la subscriere…
GHIFTUI: Aș!… și eu îs cunoscut de patriot?… mare poznă!… nici prin gînd nu-
mi trecea… Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților?…
Slavă ție, Doamne! că mare secetă o mai fost vro cîțiva ani!…
FERCHEZANCA: M-o poftit ispravnicu să-l agiut în treaba asta, ș-am primit cu
mare bucurie.
GHIFTUI: Nu mă-ndoiesc dar că prin mînile d-tale suma subscrierii trebuie să-
nflorească și să deie roadă bună… Ș-așa, mă rog, zicei că ești văduvă?…
FERCHEZANCA: Eu?… mi se pare că nici n-am pominit…
(Imitînd o babă.)
Șalu-ți îndreaptă,
Și de-ntîmplare
Dacă cutare
„Soro, vorbește;
Soro, zîmbește;
Ce necaz mare!
De supărare
GHIFTUI: Care vra să zică, d-ta ești cît se poate de fericită de-a fi văduvă.
FERCHEZANCA: Cale de-un ceas unu de altu. Am o răzășie unde șăd cu multă
plăcere… fiindc-acolo am îngropat pe soțul meu…
FERCHEZANCA: Ba, zău, nici chiar păn’ la măsură… Bietu Ferchezanu era
bătrîn, uscat și scurt ca Statu-Palmă… adică, să nu bănuiești…
GHIFTUI: Cum?
GHIFTUI: Elei!
FERCHEZANCA: Mai brașoave!… giudecă însuți… Moșia lui cea vestită era o
răzășie fără locuitori, și trăsura… o corabie a lui Noe… fără cai.
GHIFTUI: N-avea nici cai?… care cum s-ar prinde… te-ademenise numai cu
vorbe dulci și cu migdale amare…
GHIFTUI (dînd o pungă): Din toată inima, doamna mea. Poftim 100 de galbini din
partea me.
GHIFTUI (în parte): Frumos grăiește! (Tare.) Sărut mînile. (Ducînd-o pănă la ușă.)
Sînt pre fericit c-am făcut cunoștința d-tale…
GHIFTUI (singur, viind în fața scenei): Îi hazlie cucoana asta… Iaca! am uitat să
mă-nsor!… (Aleargă la ușa din fund și strigă.) Cucoană… cucoană!… d-ta… ia,
mă rog… (Vine în scenă.) Curios lucru!… parcă-mi trecuse de urît cu dînsa…
GHIFTUI: Am uitat să-ți spun un lucru foarte însămnat… Știi că ești încă destul de
plăcută?
FERCHEZANCA: D-apoi…
FERCHEZANCA: Ești în floare… Dar, mă rog, pentru asta m-ai chemat înapoi?
GHIFTUI: Dar.
GHIFTUI: Ba mă iartă… Îs trist din firea mea… Viața-mi pare o comedie giucată
de oamenii cei cu minte în benefițiul celor nebuni…
FERCHEZANCA: De cine?
GHIFTUI: În diznădăjduirea mea, am făcut alt proiect… la care d-ta îmi poți fi de-
agiutor.
FERCHEZANCA: Eu?
GHIFTUI: Ba nici n-am gîndit… dar în loc de-a mă-mpușca, am hotărît să mă-
nsor… Vrei?… primești?. .. Gîndește și te hotărăște ori așa… ori așa… eu nu silesc
pe nime.
FERCHEZANCA (privind vesel la Ghiftui): Cînd îți spun că ești mucalit… fie! Te
socot un om cumsecade… (Ghiftui zîmbește) cam tuieș… dar sînt sigură că ești în
stare a face fericirea unei femei.
GHIFTUI
(vesel)
Să mă-nsor cu dumneta.
FERCHEZANCA
GHIFTUI
SCENA VII[modifică]
GHIFTUI: Ce este?
(O dismeardă.)
GHIFTUI: Nici nu-l cunosc… El mi-i posesor?… Îmi pare bine. Da ia spune-mi
degrabă, Tițo… dorești ceva de la mine?
GHIFTUI: Ei, acum m-ai văzut… du-te și-i vini mai pe urmă… că am puțină
treabă…
FERCHEZANCA: Da ieși azi, soro dragă, cînd îți poroncește boieriu… Nu-nțelegi
că are treabă?…
GHIFTUI: Da să vii peste-un ceas, Tiță… ai auzit?… (Cătră Ferchezanca.) îți dau
zece minute ca să te hotărăști de vrei a te numi de-acum Ghiftuianca în loc de
Ferchezanca.
GHIFTUI: Ei, fie 12… Îți dau toată vremea. (Merge spre salonul cel mic și se
întoarce înapoi.)
FERCHEZANCA (în parte): Ei!… pas de te mai fasolește, dacă poți, giupîneasă
Panchiță… (Se pune pe scaun.)
SCENA VIII[modifică]
TIȚA (în fund), FERCHEZANCA
TIȚA: Cel mai bun din lume, darnic, milostiv… El s-o îngrijit de mine ca un
părinte… și-i păstrez cea mai adîncă recunoștință…
FERCHEZANCA (in parte): Iaca… oare nu cumva i-o picat vrun tronc la inimă
copilei?…
SCENA IX[modifică]
TIȚA (în stînga în fund). HAGI-FLUTUR (întrînd pe ușa grădinei din fund),
FERCHEZANCA
FLUTUR: Panchița!
(Aria „Baletului umbrelor”, din opera „Robert le diable”) Ha, ha, ha, ha, ha.
FLUTUR
(Împreună.)
FERCHEZANCA
Tu?
FLUTUR
Tu?
FERCHEZANCA
FLUTUR
(Împreună.)
FERCHEZANCA
Nu!
FLUTUR
Nu!
FERCHEZANCA
FLUTUR
(Împreună.)
Tu?
FLUTUR
Tu?
FERCHEZANCA
FLUTUR
(Împreună.)
FERCHEZANCA
Nu!
FLUTUR
Nu!
FLUTUR: Da ce dracu te-ai făcut, suflețelule, de-un an de zile de cînd ai perit din
ochii mei?
FLUTUR: Măritat?
FERCHEZANCA (face semn din cap că așa).
FLUTUR: Pravilicește?
(Rîd amîndoi.)
FERCHEZANCA: Așa-i zic eu… Odobașa, pentru că nu face altă decît ode… Îs
aici?… bravo!… mă duc să-i văd… unde-s?
FLUTUR: În grădina… (cu galanterie) în grădina d-tale… Dă-mi voie să-ți slujesc
de cavaler…
(Îi dă brațul.)
FLUTUR: Îmi place-a zbura din floare-n floare și din Panchiță-n Panchiță…
FERCHEZANCA: Berbantule…
Haideți în grădină
Să ne rătăcim,
Să ne intîlnim.
FLUTUR
(galant)
Printre, flori.
FERCHEZANCA
Haideți în grădină
SCENA X[modifică]
Lumea-ntreagă-i un mormînt.
Să mă-ncinte pe pămînt;
SCENA XI[modifică]
EGOR: De-acum nu scapi de mine păn’ ce nu mi-i plăti… (Vre să-l apuce de
guler.)
EGOR: A cito?… (Furios.) Ah! ti coțcar… te port două luni de zile cu droșca, ș-
apoi, cînd îi la plată, speli putina?… (Îl ie de guler.) Davai parale.
EGOR: Cito?
EGOR: A cito ti tam post?… No, eu postit destul un an de zile… davai parale că-ți
ieu surtucu…
TIȚA (alergînd după ei): Pan Egor… Pan Egor… stăi… (Iesă.)
SCENA XII[modifică]
(Arie din „Scara miței: „Să trăiască-n veselie…”) prietenii (viind din fund)
Să petreci în veselie,
Ca o zînă să domnești.
FERCHEZANCA
Cu plăcere o primesc,
Vă poftesc la cununie…
TOȚI
Să trăiești în veselie,
FLUTUR: Negreșit că văru Ghiftui se găsește cuprins de cea mai vie nerăbdare ca
să te vadă… Hai să-l hiritisim pentru fericirea lui…
TOȚI: Doarme!
FERCHEZANCA (mînioasă): Flutur bătrîn… acuș îți smulg aripile… Hai, cărați-
vă de-aici… lăsați-mă singură cu domnul Horăilă ista… căci am să-i grăiesc… (în
parte.) Frumoasă impresie i-am făcut se vede!
TOȚI
(ieșind închinîndu-se)
Să petreci în veselie
etc. etc.
SCENA XIII[modifică]
FERCHEZANCA, GHIFTUI
(Ghiftui horăiește.)
Ian auzi-l cum horăiește!… parcă-i un ogeac aprins… Domnule Ghiftui… pace!…
Îi dus pe ceea lume… Ian să-l șuier. (Șuieră. Ghiftui tace.) O stat moara… acu-i
vremea. (Tare.) Domnule Ghiftui…
GHIFTUI (răsărind): Ha… ce-i?… cine mă cheamă?… A!… d-ta ești, cucoană?…
GHIFTUI: Dar… mi-ai spăriet un vis cît se poate de plăcut … Pune-ți în gînd că
visam că erai lîngă mine… (Ferchezanca zîmbește și coboară ochii) și că-mi ziceai,
c-un glas de înger, că nu mă poți suferi… știi?… parcă mă ungeai cu miere la
inimă.
FERCHEZANCA: Ha, ha, ha, că șăgalnic mai ești… Cele 12 minute o trecut…
GHIFTUI: A nu primi?
GHIFTUI (scoțind țigarete din buzunar): Ba nicidecum… (Cu mare sînge rece.)
Cînd îi vra să ne cununăm… Îs ga… a… ta. (Cască.)
GHIFTUI: a! (Cască.)
SCENA XIV[modifică]
GHIFTUI (pe canape), FERCHEZANCA (în dreapta), EGOR
EGOR (intrînd iute prin fund): L-am scăpat! mi-o perit din ochi!… (Văzînd pe
Ferchezanca.) A! boji moi!… Ce văd?… Panchiț!
EGOR: Panchiț!… În sfîrșit te-am găsit și pe d-ta!… azi în ziua lui sfeti Mina.
GHIFTUI (în parte, cu sînge rece): Se vede că mireasa mea are cunoștinți prin
lipovenime.
EGOR (cu durere): A! Panchiț! Panchiț! cum ți-ai făcut rîs de bietu Egor!. ..A! tam
niet frumos… niet hristian.
GHIFTUI (cu sînge rece): Ba că bine zici… Lasă, cucoană… nu mai leșina că-l
dau eu afară pe bețivul ista.
GHIFTUI: Ha, ha, vorbești lipovenește?… dacă-i așa… (Arătînd ușa.) Na leva…
pașol… scări…
EGOR: Ia?…
GHIFTUI (cam mînios): Pașol îți zic. (În parte.) Mi se pare că-ncep a mă mînie…
(Își pipăie pulsul.) Dar… bate mai iute… slavă Domnului! (Cătră Egor.) Încă n-ai
ieșit?
EGOR: Tu? ha, ha, ha. Vin, dacă vrei să te hîrbuiesc ca pe-o droșcă veche.
Vai de tine.
Vai de tine!
Cu mînie și cu ură
FERCHEZANCA
GHIFTUI și EGOR
(împreună)
Nu vreul
FERCHEZANCA
(cătră Ghiflui)
GHIFTUI
Nu vreu!
(Împreună.)
EGOR și GHIFTUI
Vai de tine,
Vai de tine!
etc. etc.
FERCHEZANCA
(în parte)
SCENA XV[modifică]
SCENA XVI[modifică]
FERCHEZANCA, FLUTUR, ACROSTIHESCU, PRIETINI, SLUGI (toți vin din
toate părțile alergînd)
TOȚI
FERCHEZANCA
Egor și Ghiftui…
TOȚI
Ce spui?
FERCHEZANCA
Bătîndu-s-aici …
TOȚI
Ce zici?
FERCHEZANCA
TOȚI
Valeu!
FERCHEZANCA
(cu deznădejde)
TOȚI
Elei!
(Împreună.)
Degrabă, degrab-ajutor,
(O Parte din persoane se răped in salonul cel mic și se fac nevăzute prin dreapta.
Ceialalți se apropie de fereastă și caută cu groază spre iaz… Sînt cu toții grupați
astfel, incit ușele din fund să se poată vide de public. După o mică tăcere, se aude
sub balcon glasul lui Acrostikescu, zicînd: „S-o înecat!…”)
(Ghiftui acoperit cu o manta se arată întovărășit de Tița la o ușă din fund. Cînd
aude cuvîntul „s-o înecat”, se oprește înspăimîntat. Nime nu-l vede.)
(Ghiftui și Tița se fac nevăzuți în stînga. Ceialalți de pe scenă caută tot pe fereasta
balconului.)
TOȚI
Vai, ce întîmplare!
Stau încremeniți…
Printr-o înecare
ACTUL II[modifică]
Teatrul reprezintă o odaie mare și simplă mobilată. Ușă în fund; și de-a stînga ei o
scară care duce la rîndul de sus.
SCENA I[modifică]
A perdut a sa avere,
Boierie și putere,
Ajungînd a fi păstor;
Dar, în loc de bogăție
SCENA II[modifică]
TIȚA: Cine?… el în crîșmă?… (În parte.) Un boier în crîșmă! dacă s-o mai văzut!
…
TALPĂ: Așa-s țăranii iștia… s-o făcut niște bețivi de frunte de cînd s-o înmulțit
velnițile… și nu mai poți face nici o treabă cu dînșii.
TIȚA: Ia las’, moș Talpă-Lată, că Stan nu-i țăran de rînd; el nici nu știe ce-i vinu
măcar.
TIȚA: D-apoi și d-ta, moș Talpă… nime nu te mai poate mulțămi… bietu Stan
lucrează cît poate, sărmanu! și d-ta, în loc să fii bun cu dînsu, nu încetezi de-a-l
ocărî ca pe-un argat prost…
TALPĂ: Ei! ba nu cumva ai vra să-l bag în sîn și să-l cocolesc!… ce l-oi cocoli
într-o zi c-o dispicătură… Da cine oare s-aude afară?
(Se aude la ușa din fund tropote de cai și glasul Ferchezancăi rîzînd.)
SCENA III[modifică]
Cei dinainte. FLUTUR, FERCHEZANCA
FERCHEZANCA (afară, rîzînd): Ține bine să nu dai rău… ha, ha, ha…
FLUTUR: D-ta să fii sănătos… (Mergînd la ușa din fund.) Poftim în casă,
suflețele…
FERCHEZANCA (intrînd răpide in costum de amazoană): Uf! bine c-am mai dat
de uscat!… ce fugă!… ce primblare de olac… cale de-o poștă călare… de la Tîrgu-
Frumos, păn-aici!… Dați-mi degrabă un pahar de apă… sau de vin, că mi s-o făcut
gîtița iască.
FERCHEZANCA
La galop
La galop
De mă vede-oricine,
La galop
FLUTUR (în parte): Parcă văd maștele, la bal-masché… (Imitînd muzica militară.)
Tă… nă… nă… nă… dînă… dînă… bum, bum, bum…
TIȚA (aducînd apă): Iaca apă, cucoană… (În parte.) Ce văd? Ferchezanca!
TIȚA (în parte): Altă bele acu!… a să deie boieriul cu ochii de dînsa.
FERCHEZANCA (În parte): Se vede că-i surdă, sărmănica. (Strigînd tare.) N-auzi,
drăguță… aș dori o odaie.
FLUTUR: Ha, ha, ha., copila-ți spune una și tu răspunzi alta… ha, ha, ha.
FLUTUR: Ba nu… ha, ha, ha… Da copila-ți spune alta și tu îi răspunzi una…
vorba ceea: Buna ziua, măi fărtate… șepte pui de rață, frate… măi fărtate, tu ești
surd… ba c-acu trecur-un cîrd.
FERCHEZANCA
(pe scară)
En mă duc să m-odihnesc.
FLUTUR
Eu la curte mă pornesc.
Oi veni să te găsesc.
TIȚA
(în parte)
FLUTUR
Suflețele… nu uita
FERCHEZANCA
(Împreună.)
SCENA IV[modifică]
FLUTUR, TALPĂ-LATĂ
FLUTUR (îngîmfîndu-se): Așa ș-âșa… Da ian spune-mi, mă rog, de mult ții moșia
asta-n posesie?
TALPĂ: De-abia de șese luni, cucoane… și, zău, mult mă tem să nu-mi facă vro
șotie clironomii boieriului… Dumnezeu să-l ierte!… cică mare de treabă creștin
mai era păn-a nu se-neca!
TALPĂ: Nu… cînd am luat moșia de la vechilul d-sale, d-nu Ciupilă, d-lui era dus
înuntru la țara Franțuzului și, vezi păcatu!… tocmai cînd sosisem de la Roman, acu
o săptămînă, cu cîștiul… ce să găsesc la curte?… tufă! boieriu făcuse huștiuliuc în
baltă și prietinii d-sale spălaseră putina…
FLUTUR: N-avea altă de făcut decît s-o spele… de vreme ce Ghiftui îi părăsise…
Da bine… care vra să zică ai rămas cu gura căscată și cu cîștiu-n palmă?
TALPĂ: Mai așa!… că doar nu era să-l arunc în iaz după boier… Aștept să vie
clironomii să le ies cu plin…
FLUTUR: Că nu-i aștepta mult… n-ai grijă… Chiar astăzi trebuie să s-adune
comisia rînduită pentru facerea catagrafiei a averei lui Ghiftui…
FLUTUR: L-o ferit Dumnezeu… după cum spunea el, sărmanu!… Mă duc să fiu
față la lucrarea comisiei, ca martur… însă, păn’ te m-oi întoarce, te poftesc să porți
de grijă cucoanei celei de sus… (Cu un aer de protecție.) Te-oi mulțămi…
FLUTUR (la ușa din fund): Parcă ziseși mai dinioare că nu-i departe curtea?
TALPĂ: Ia… cît cole… Cum ieși din sat, apuci de-a dreptul prin pădurea lupului
și, cît ai zice cîrc Frangoleo, agiungi în cotunu Sătulei, unde-s casele boierești.
TALPĂ: Sărut mînile. (Singur, viind în fața scenei.) Adică dacă-i omul viță de
boier mare… se cunoaște cale de-o poștă… așa ș-aista… Da oare cum îl cheamă?
… l-oi întreba cînd m-a mulțămi…
SCENA V[modifică]
FEDELEȘ (cepeleag și prost, vine alergând din fund): Cucoane Talpă, cucoane
Lată?
TALPĂ (răsărind): Ce-i, mă? ce-ai pățit? parcă tot lupii te-alungă.
FEDELEȘ: Este un om pămîntean ascuns în coșări… și zice așa: că are să-ți spuie
o oarecică.
FEDELEȘ: Cine?
TALPĂ: Iaca malacu!… cel din coșări. FEDELEȘ: M-am dus. (Iesă alergînd, și
lăsînd ușile deschise.)
TALPĂ (singur): Să fie vrun tâlhar… nu cred c-ar vini ziua meaza mare… a fi
poate vrun bejănar care vra să între argat la mine… fără leafă. FEDELEȘ (afară):
Boieriu-i singur… Întră-nuntru.
EGOR (dînd busta în casă, se aruncă peste Talpă-Lată și-l îmbrățișează): Scapă-
mă, jupîne Talpă-Lată!
EGOR: Da.
EGOR: Niet!…
TALPĂ: Da bine… cum ai scăpat din iaz, pan Egor?… Ian spune.
EGOR: Am ieșit înotînd… și m-am ascuns în niște stuh care era lîngă baltă. Cînd
în stuh… aud deodată niște oameni alergînd din toate părțile și răcnind: s-o înecat!
s-o înecat!… Bojî moi! era să mor de frică.
TALPĂ: De frig?
EGOR: Și de frig…
TALPĂ: Cred și eu… murat cum te găsai, puteai să prinzi un gutunar de cele
tătărești.
TALPĂ: Ei! ce vrei acum de la mine?… spune… ce pot să fac pentru d-ta, pan
Egor?…
TALPĂ: Este.
TALPĂ: Piei iute… (închide trapa.) Ia așa… aici încalțe știu că-i sigur… numai de
nu mi-ar dișărta poloboacile…
SCENA VI[modifică]
TALPĂ, GHIFTUI (în costum de cioban, intră foarte ostenit și merge de se pune
pe un scaun lingă masă)
TALPĂ: Ian vezi obrăznicie!… cum îndrăznești, măi, să șăzi dinaintea me?
TALPĂ: Auzi tontu?. .. ș-apoi zice că-i cioban!… așa cioban! nu poate face-un pas
făr-a să jălui că-i ostinit…
GHIFTUI: Un pas!… de-aici la Tîrgu-Frumos și-napoi?… cale de-o poștă bună?…
Mări, nu ți-i greu să vorbești? dacă de-aș fi cal de poștă, încă m-aș jălui… măcar că
ei n-au obicei…
TALPĂ: Ce?…
GHIFTUI (în parte): Iaca că era să mă dau de gol… (Tare.) Nimic, cucoane…
TALPĂ (în parte): A să mă scoată din răbdare mojîcu ista. (Tare.) De ce-ai întîrziet
păn-acu?
GHIFTUI (rîzînd): Îmbătat, da… și eu n-am pus vin în gură de-o săptămînă… M-
am prifăcut în lișiță, de cînd îs aici.
TALPĂ: Da nu cumva ai vra acu să-ți dau și vin?… cînd nu ești bun nici de-o
treabă… leneș, prost, tuieș, mangosit…
TALPĂ: Păcat și de apa care-o bei… Da las’ pe mine că te-oi iuți eu, bade Stane…
nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere.
SCENA VII[modifică]
GHIFTUI: Ei!… apoi pas de-ți mai dă moșia-n posesie, ca să primești batgiocuri în
loc de cîștiuri… De cînd m-o adus păcatele să întru ca cioban la cuconu Talpă-
Lată… nu-i zi în care să nu-mi făgăduiască că m-a stropși… (Vesel.) Știi, zău, c-ar
ave haz să-mi tragă o bătaie?… și eu… nici să îndrăznesc a zice cîrc măcar… ca să
nu mă dau de gol… Ia… mai știi?… se poate ca mai bine… Talpă-Lată îi ca cei
mulți…
El, după-mprejurări
Ba chiar și patriot…
Ce să facă bietu om!… Își face interesurile cum poate… Cică: cu lupii să urli, cu
oile să zberi… Dar ce-i curios lucru… că deși Talpă-Lată mă trece cu șaga… nu
mă mîniu… dimprotivă… poziția me îmi place… Îi nouă, originală! Eu, boier,
proprietar cu venit de 10 000 de galbini, s-agiung cioban!… să argățesc!… la
mulți, în locul meu, le-ar veni cam paracsin… da eu?… ha, ha, ha!… Îs vesel cu
toate aceste. (Serios.) Curios lucru… Îi trist de-a o mărturisi… da-s vesel… na…
Lucrez cît șăpte… car apă… tai lemne… și-s sănătos ca tunul… Cînd eram… ceea
ce eram, păn-a nu mă-neca… avem zece feliuri de bucate pe masă… zece feliuri de
vinațe și geaba… nu-mi ticnea nimica… nu puteam dormi… ș-acu mănînc la borș
cu știr de mă prăpădesc… beu la apă din cofă de mă umflu… și-mi merge bine…
și-s vesel, rîd… (Serios și trist.) Mare minune! eu care nu puteam face doi pași pe
gios cînd eram boier… acum umblu toată ziulica pe cîmp după oi… și m-am
deprins cu ele… mi-s dragi… Numai caprele mă năcăjesc, mînca-le-ar lupu!… că
se acațără peste tot locul… A dracului jiganie! și fudulă!… da i-am găsit eu leac de
fudulie. (Arată cîrligu.) Ș-apoi încă una… am învățat a cînta din fluier… să giuri c-
am ciobănit de cînd îs pe lume, cînd m-ai videa mînînd oile… (Făcînd ca ciobanii.)
Brrr, oaie… brrr, la strungă… Ha, ha, ha… Curios lucru!… mi-o trecut urîtu de
cînd nu mai sînt boier… și-mi vine tot să cînt și să gioc.
(Arie mocănească)
Și cu trup de copiliță,
Bîr, oiță, bîr,
Oițica bucălaie,
SCENA VIII[modifică]
(Se scoboară.)
GHIFTUI (oprindu-se): Cine s-aude?… Tița! (în parte.) Ce suflet bun de oiță!
GHIFTUI: Taci, nu mă cuconi, că-mi faci șotia, Tițo dragă… Zi-mi Stan sadea.
GHIFTUI (imitînd țăranii): Ba… ia mai dinioare… cuconiță… și mare foame mi-
i… Dac-ai avea puțintică udătură…
GHIFTUI (singur): Iar borș cu știr!… De-aș fi împărat, aș trage 500 la talpe cărui
ar mai îndrăzni să mai samene știr pe fața pămîntului.
TIȚA (aducînd o oală, o lingură, un pahar de vin și o bucată de pîne): Iaca, bade
Stane, am furat pentru d-ta un pahar de vin de cole din pivniță… (Arată trapa.) Că
moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie.
TIȚA: Măcar de-ar fi așa, ca să te pot scăpa din halul în care te găsești!
TIȚA: Cui?
TIȚA: Ba nu.
GHIFTUI: Nici eu… Acu, ziua ca ziua… mă mai ieu cu caprele, dar noaptea…
toate stihiile năpădesc pe mine… strigoii, moroii, tricolicii, vîrcolicii, dracii din
tău, drâgaicele, simzienile, strigile, pănă și papaluga, pănă și turca, pănă și
chiraleisa!… și chiraleisa!… știi tu ce-i chiraleisa?
TIȚA: Ba nu.
GHIFTUI: Nici eu… dar ce folos! nu pot să pun mîna pe-o cheie, să trag un zăvor,
să pun o căldare pe foc pentru jîntiță, fără să-mi aduc aminte că Egor vindea
ferării… Îl văd și prin întuneric… (Căzînd cu deznădăjduire pe un scaun.) Am
agiuns în halul morților! (Se cufundă în gînduri.)
TIȚA (În parte): Sărmanu bietu boier! (Tare.) Cucoane… cucoane… bade Stane…
Stănică. (În parte.) Iar o căzut pe gînduri… de-acu-i dus pe ceea lume.
Păn-a nu te fi-necat.
Și la glas de mîngîiere,
GHIFTUI: Mi-o trecut, Tițico dragă… s-o spart afionu la glasul tău.
TIȚA: Ei… dacă-i așa, știi ce te-aș sfătui?… ca să nu-ți mai vie afionu cela… cum
îl numești d-ta… bine-ai face să începi iar vro călătorie prin lume…
GHIFTUI: Ca un cănăraș care-ar tăia lemne și ar mînca borș cu știr… (Se apropie
de Tița.) Da tu nu știi, dragă copilă, ce bazaconie se întîmplă aici de cîteva zile?…
(Tița, neînțelegînd, caută împrejur. Ghiftui o oprește de mină și-i arată inima lui.)
Aici.
TIȚA: Ce?
SCENA IX[modifică]
TALPĂ: Ho! tontule… ce te-o apucat de răcnești așa?… Nu știi că s-o înecat
boieriu?
TIȚA (încet lui Ghiftui): Ie sama bine, cucoane, să nu te dai de gol dinaintea
boierilor… (întră în odaia din dreapta.)
GHIFTUI: Odată cu capu… Tițico… (cu dragoste) Tițico! (În parte.) Ei!… mi-i
dragă și pace!
SCENA X[modifică]
PRIETENII
GHIFTUI
(în parte)
Ce frumos mă prohodesc!
PRIETENII
(În vremea corului, Ghiftui se leagănă ușor ca și cînd ar voi să tnceapă polca și,
făcînd deodată un gest de mînie, se duce spre ușa din fund… Talpă iar îl oprește.)
GHIFTUI (în parte): Na și istalalt… frumos mă jălesc!… apoi pas de te mai îneacă.
GHIFTUI (în parte): Haida… nici dracu nu m-ar cunoaște cum mă zugrăvesc ei.
CÎRCIOC: Lepșit, stropșit, trăsnit, cît vă place… dar ia să cetim testamentul.
GHIFTUI (în parte): Acu să videți comedie. CÎRCIOC: Boieri d-voastră… hai să
ne punem la masa asta, ca să urmăm pe forme.
TALPĂ: Cînd nu-i cu oile, nu plătește nici doi bani… îi diprins cu ele… ș-ar vra să
le vadă zi și noapte.
ACROSTIHESCU: Și eu tij.
FLUTUR (lui Acrostihescu): Care vra să zică de-acum, vere Acrostihescule, noi
doi o să împărțim cîștiurile.
GHIFTUI (în parte): Ia auzi-i cum se mai fasolesc!… să nu-i iei cu toropala?
FLUTUR (lui Talpă): Cît aduce moșia… arhon Talpă?… cu cît o ții pe an?
FLUTUR: Arhon Talpă… vin d-ta de ne-arată moșia… sau, dacă n-ai vreme, dă-ne
pe cineva… pe ciobanu ista… (Arată pe Ghiftui.)
GHIFTUI (în parte): Haida! cică este-o vorbă: Hai, tată, să-ți arăt hotarăle…
CORUL
Și lucrarea să sfîrșim,
SCENA XI[modifică]
GHIFTUI: Ei! apoi te mai îneci altă dată?… mai lași clironomi altă dată?… Nici n-
apuci a muri bine, și ei încep a giuca drăgaica… și-n loc să te jălească ca pe-un om
care-i îmbogățește, te batgiocoresc ca pe-un dușman… I! de n-aș fi mort… ce
frecătură de gliei aș trage lui Flutur și lui Odobașa!… (Se apropie de masă.) Dac-
am fost nebun eu să fac testamentul în folosul lor… așa mi se cade… O! ce idee
năstrușnică!… dar… cu chipul aista le vin de hac! (Se pune la masă și scrie cîteva
rînduri în testament.) Ha, ha… dragii mei capitaliști… nu vă așteptați la una ca
asta… Îs tuieș? stropșit? lepșit?… încalțe să vă arăt eu cine-i Ghiftui… să-l
cunoașteți mai bine… (Scriind.) „Ghiftuieni, 19 mai 1849”. (Vorbit.) M-am înecat
la 20 a lunei… se poate dar prea lesne să fi scris aceste rînduri cu o zi mai înainte,
la 19. (Frecîndu-și mînile de bucurie și sculîndu-se de la masă.) Ce-oi să mai rîd
acum, cînd i-oi videa cu nasu de-un cot… mă duc să văd cum îmi măsoară
moșiile… ha, ha, ha… am căpătat ingineri fără plată… ha, ha, ha… (Iesă pe ușa
din fund.)
SCENA XII[modifică]
EGOR, FERCHEZANCA
EGOR (deschizînd o trapă și scoțînd capul): Nu mai aud pe nime tropăind deasupra
capului… acum pot ieși să mă mai răsuflu. Uvîi! m-am săturat de pivniță… oare
unde să fie prietinul meu Talpă-Lată, să-mi aducă de mîncat… c-am flămînzit de
tot, de cînd m-am făcut stahia pivniței… a cito?… nazat…
EGOR (scoțînd iar capul): Nu-i nime, se vede… (Zărind pe Ferchezanca sus.) A!
bojî moi!… Panchiț!…
(Închide oblonul.)
EGOR (arătîndu-se): No, harașo! i-am vinit de hac… ha, ha, ha… de-acum știu că
mi-a plăti. (Desperat.) Ha, ha, ha…
SCENA XIII[modifică]
ACROHISTESCU: Cum?
CÎRCIOC: Ei! știți una?… hai să mai cetim testamentu… poate că ne-om lămuri
asupra pricinii.
CÎRCIOC (cetind): „Țiței, copilei care se află subt epitropia lui șătrariu Talpă-
Lată…”
TALPĂ: Mare minune!
FLUTUR ȘI ACROSTIHESCU
De se poate-așa rușine
TALPĂ ȘI CEIALALȚI
Ce rușine, ce rușine!
Au pățit-o amîndoi!
SCENA XIV[modifică]
FLUTUR (în parte): He, he… copilița-i frumușică… he… he… și are zestre
bună… he… he… mai că de-ar vra să fie Fluturoaie…
TALPĂ (în parte): Îs văduvoi… Tița-i diprinsă cu mine… știi că s-ar putea?…
Pravila dă voie epitropilor să se cunune cu…
FLUTUR (Țiței): Duducă Tiță… știi mata că sameni, bucățică tăietă, cu un fenix?
TALPĂ (trecînd lîngă Tița): Dacă-i treaba pe-aceea, apoi eu îs și mai bun, c-am
împlinit 50 la Ispas.
TIȚĂ (veselă, cătră Cîrcioc): Dă ce-o pățit de-și spun cu toții anii, ca la iarmaroc?
… doar n-am să-i cumpăr.
CÎRCIOC: Ce să aibă?… un lucru de nimic… Banu Flutur și d-nu Acrostihescu îs
depărtați din clironomie, și-n locul lor, răposatu te lasă pe d-ta clironoama averei
sale…
Cu avere mare.
Și s-agiut pe-oricine,
Și s-aduc plăcere,
Fericiri, avere,
Celui ce iubesc.
ACROSTIHESCU: Ba eu…
TIȚA: Moșule…
TOȚI: Un mojîc?
TALPĂ: Auzi!… ce-ar agiunge lumea, dacă fetele de boier s-ar da în dragoste cu
ciobanii! (Arie din „Baba-Hîrca”: „Vai! ce este? ce-ntîmplare?”)
(Împreună.)
CORUL
TIȚA
Și de el, de el sărmanul
Văd că n-oi să am noroc.
(În timpul corului, Ghiftui intră prin fund și pe furiș se suie pe scări și se ascunde.)
SCENA XV[modifică]
TIȚA (în parte): Cum să-l scap de bătaie?… am să-i înșăl… (Tare.) De ce vă
tulburați degeaba, domnilor?… cînd eram o biată fată fără zestre, puteam să iubesc
pe Stan… dar acum că-s bogată… cum socotiți c-aș gîndi la un cioban?…
TIȚA: Necioplit.
TIȚA: Grosolan.
TIȚA: Și pentru ca să nu mai aveți nici o grijă… vă făgăduiesc că mi-oi alege chiar
astăzi un bărbat.
TALPĂ: Tițo… eu te-am crescut, draga me… gîndește la mine mai întîi…
TIȚA (în parte): Așteaptă, murgule, să paști iarbă. ACROHISTESCU (încet Tiței):
De-i primi să fii Acrostihească… ți-oi turna patru ode…
TIȚA (în parte): Să vă-ntoarceți cînd s-a întoarce bunica din ceea lume…
(Toți iesă prin fund. Tița întră tn odaia din dreapta. Talpă-Lată rămîne mai în urmă,
și cînd voiește să iasă, Ghiftui îi apuci de mînă și-l duce în fața scenei.)
SCENA XVI[modifică]
GHIFTUI, TALPĂ-LATĂ
TALPĂ: Ș-apoi?
GHIFTUI: Îi de corn.
TALPĂ: Ș-apoi?
GHIFTUI: Ia brrr.
TALPĂ: Stăi!..: (în parte.) Nu-i treabă cu hoțu ista. (Tare și cu glasul blînd.)
Ascultă, măi Stănică… că doar ești băiet bun…
TALPĂ: Cam…
GHIFTUI: Cam…
GHIFTUI: De omenie…
GHIFTUI: Nu.
GHIFTUI: Giură-te!
GHIFTUI: Așa mai vii de-acasă… acum îți poroncesc, ca unui epitrop, să dipărtezi
pe - Flutur și pe Odobașa.
GHIFTUI: Așa-ți dau voie să-mbătrînești:.. dar de mă-i înșăla, îmi trag voia-
napoi… și iar te șterg de pe fața pămîntului.
TALPĂ: M-am dus. (În parte.) Ia lasă, hoțule, că te-oi drege eu! (Tare și cu glas
blînd.) Rămîi sănătos, bădică.
GHIFTUI (umblînd turburat): Sara bună.
SCENA XVII[modifică]
GHIFTUI (primblîndu-se foarte tulburat): Breee!… multe-o fost să mai văd astăzi!
… și bine-o zis cine-o zis, că banu-i ochiu dracului!… auzi?… pănă și Tița să se
schimbe din pricina banului… să zică că-s slut… prost… grosolan… Tița! care-o
credeam că mă iubește!… (Furios.) În cine să te mai încrezi de-acum, dacă și fetele
te gioc pe degite! Banu-n lume azi domnește, Banul toate le urzește, Frați cu frați
el dușmănește Și pe dușmani înfrățește. Pe cuminți îi nebunește, Pe nebuni îi
cumințește, Păn’ și proști el duhuiește, Păn’ și hoți el proslăvește. Banu-i ochiul
dracului Și biciul păcatului!
SCENA XVIII[modifică]
GHIFTUI, TIȚA
GHIFTUI: Care vra să zică… nu mai sînt nici cioban?… mă dai afară?…
TIȚA: Cioban?… cînd ai o avere întreagă ca mai nainte?
GHIFTUI: Eu? (În parte.) Are haz că mă ia și-n rîs… atîta-mi mai trebuia!
TIȚA: Ascultă: aum deodată… trebuie să fugi peste graniță… ți-oi da bani cîți îi
vre… și mai pe urma ți-oi întoarce toată starea înapoi…
GHIFTUI: Cu Flutur.
TIȚA: Pentru ce?… pentru c-o înțăles că mi-i drag bădica Stan.
Tițico!
TIȚA
Cucoane? …
GHIFTUI
O! înger ceresc!
Iubești pe Stănică?
TIȚA
GHIFTUI
(cu Joc)
Că nu e șagă,
TIȚA
Eu să am frică?
(Împreună.)
O dulce simțire!
O vis îngeresc!
Prin dulcea-i iubire
În rai mă trezesc!
GHIFTUI: Ah, Tițo… Tițo… sînt cel mai fericit din toți pămîntenii (cade în
genunchi) și de-acum vreu să trăiesc și să mor la picioarele tale. (La aceste de pe
urmă cuvinte, Ferchezanca iesă din odaia de sus, vede scena și începe a rîde cu
hohot.)
SCENA XIX[modifică]
FERCHEZANCA: Ha, ha, ha!… așa minune încă n-am văzut… ha, ha, ha…
Ciobanii fac declarații de amor, ca la teatru!… ha, ha, ha.
GHIFTUI: Ce socoteală?
FERCHEZANCA: Așa mi ți-i vorba, calindroiule?… care vra să zică ți-ai bătut
gioc de mine, cînd mi-ai propus să te ieu.
TIȚA (cu ochii plini de lacrimi): Nu înțăleg, cucoană, ce vrei să spui; dar deși sînt
proastă, precum zici, eu n-am obicei să rîd de oamenii care mă primesc în casa
lor…
GHIFTUI: Bravo, Tiță… bine i-ai răspuns. D-eei, cucoana cea cu duh mare, este
diprinsă, se vede, a fi primită numai la Golia…
SCENA XX[modifică]
FERCHEZANCA: Iată-l.
GHIFTUI (asemene): Nu m-o mîncat… Ha, ha! asta nu vă prea vine la socoteală,
așă-i?… Nu vă-i rușine obrazului… voi, care-mi erați prietini, să mă lăsați în baltă,
făr-a căuta să-mi scăpați măcar trupul…
GHIFTUI (cu mîndrie): Să știți că m-am ascuns! dar de ce m-am ascuns? pentru că
mi-era frică.
CÎRCIOC (viind lîngi Ghiftui): Ian mă rog… d-ta ești d-nu Ghiftui? avem două
vorbe împreună.
GHIFTUI: Ce fel? ce fel am încetat?… ba dați-mi bună pace, că-s mort ca toți
morții… Auzi?… să mă arestuiască?…
GHIFTUI: Ei…
GHIFTUI: Ce cuvinte?
TOȚI
O! ce-ntîmplare!
În belea mare
El a întrat.
GHIFTUI
(abătut)
O! ce-ntîmplare!
Groaza-mi e mare;
În belea mare
Eu am intrat.
FERCHEZANCA
(în parte)
Ce bine-mi pare…
M-am răzbunat!
TIȚA
(în parte)
Nici o scăpare
Nu-i de-așteptat!
TOȚI
O! ce-ntîmplare… ș.c.l.
SCENA XXI[modifică]
(Se face nevăzut și închide oblonul peste el. Muzici surdă la orhestră.)
SCENA XXII[modifică]
GHIFTUI, EGOR
GHIFTUI: Săriți… valeu!… (Iesă iute din pivniță cu părul zburlit și alb de tot;
închide răpede oblonul și stă deasupra lui spăriet, galbăn și cu glas înădușit.)
Valeu… valeu… l-am văzut iar!
Vai ș-aman!
Vai ș-aman!
L-am văzut pe lipovan.
L-am văzut
Negru, slut,
Ce păcat!
Ce păcat
Orice fac,
Orice fac,
(Vine în fața scenei.) Da n-oi să scap de dînsul nici pe fața pămîntului, nici în
fundul pămîntului?… oriîncotro m-oi întoarce, trebuie să dau cu ochii de dînsul?…
GHIFTUI: Ce s-aude?… cine vine?… să-mi deie pace… n-am vreme. să primesc
pe nime.
SCENA XXIII[modifică]
TOȚI
Ghiftui e nevinovat.
GHIFTUI: Ce este?
TIȚA (uitîndu-se la dînsul spărietă): Vai de mine! ce-ai pățit?… ești alb de tot!
GHIFTUI: Scăpat?
GHIFTUI: Egor!
EGOR (ieșind din trapă): A!… nime nu-i murit?… gospodi pomilui!
GHIFTUI: Scumpii mei prietini… numai voi puteați înțălege fericirea me, și de
aceea nădăjduiesc că-ți binevoi să mi-o faceți deplină…
GHIFTUI (cu dragoste): Dacă-i așa… tare vă poftesc… tare vă rog să nu mai
călcați niciodată în casa me.
GHIFTUI: Cît pentru d-ta, pan Egor, îți dăruiesc o droșcă cu doi cai și te ieu cu
luna…
EGOR: Cito?… Al… eu?… să fiu iar birjar… la ulița mare… cu malerchi?… A!
cuconaș, parc-am mai înviet o dată… paidi… scări…
GHIFTUI: Niet însurat… dar mă însor… ieu un înger care m-o ocrotit sub aripile
lui.
SCENA XXIV[modifică]
FERCHEZANCA (tare): Un înger care l-o hrănit cu borș cu știr… Tița Talpă-Lată!
… ha, ha, ha!…
EGOR (răsărind, ): A! Panchiț! (Merge în fund, o apucă de mînă ș-o aduce în fața
scenei.)
FERCHEZANCA: Care?
FERCHEZANCA (întinzînd mîna lui Ghiftui): Primesc, dacă mi-i făgădui că te-i
abona…
GHIFTUI: N-ai nici o îndoială… Ei! moș Talpă-Lată… ce mai zici?… tot prost
sînt?… tot mojîc îs?…
TALPĂ (plecîndu-se): A! cucoane… cine-o știut!… d-ta… un boier atît de… iartă-
mă…
GHIFTUI: (rîzînd): Te iert pentru hatîrul Tiței… și tu, Tițică, fă cu mine ce-i ști de
azi înainte… Îmi dau capul în mînile tale.
GHIFTUI (cu multă mulțămire): Slavă ție, Doamne!… mi-o trecut urîtul… l-am
înecat! și din doi morți, ne-am ales amîndoi vii!… (Cătră public.)
(Arie franceză)
CORUL
(Cortina cade.)