3/2/24, 5:24 PM Bătălia de la Nicopole.

Cruciaţii împotriva lui Baiazid (I) | ISTORII REGĂSITE

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

Bătălia de la Nicopole. Cruciaţii împotriva lui

Baiazid (I)

De Horia pe 21 noiembrie 2011

(https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/21/batalia-de-la-nicopole-cruciatii-impotriva-lui-
baiazid-i/batalia-de-la-nicopole/)

Cruciaţii sărbătoreau căderea Vidinului, a cărui garnizoană turcă se predase după câteva zile de
asediu. Ofiţerii vârstnici şi cu experienţă nu făcuseră mult caz de această ispravă militară, pe care o
socoteau de minimă importanţă. Apărătorii turci fuseseră puţini la număr, iar rezistenţa lor,
mediocră. Tinerii cruciaţi, care-şi făcuseră cu acel prilej botezul focului, se ambalaseră, lăsându-se
cuprinşi de o adevărată isterie războinică. Printre ei ― majoritatea cruciaţilor abia dacă depăşiseră 20
de ani ― domnea un entuziasm indescriptibil.

Câteva zile mai târziu, cinci sute de călăreţi francezi ― avangarda corpului expediţionar aliat ―
luaseră cu asalt Rahova, localitate fortificată, apărată de o garnizoană turcă ceva mai puternică.
Osmanlâii căzuţi în captivitate fuseseră executaţi din porunca regelui Ungariei…

Expediţia începea sub cele mai frumoase auspicii. Optimiştii pretindeau că operaţiile militare se
vor reduce la o încântătoare promenadă, care se va încheia cu căderea Adrianopolelui, capitala
europeană a Imperiului Otoman.

Ajunseseră apoi sub zidurile Nicopolelui, împrejmuit de un puternic sistem de fortificaţii. Iscoadele
trimise înainte aduseseră veşti importante. Garnizoana turcă, alcătuită din zece mii de oameni, se afla
sub comanda lui Dagan Bey, un bătrân, dar foarte experimentat militar. Regele Sigismund convocase
https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/21/batalia-de-la-nicopole-cruciatii-impotriva-lui-baiazid-i/#more-20120 1/3
3/2/24, 5:24 PM Bătălia de la Nicopole. Cruciaţii împotriva lui Baiazid (I) | ISTORII REGĂSITE

în cortul său pe căpeteniile corpurilor expediţionare străine, constituite din francezi, români, bavarezi
şi teutoni. Acolo hotărâseră să ia cu asalt Nicopolele, a cărui captură ar fi creat o fisură primejdioasă
în sistemul de poziţii înaintate ale turcilor. O armată otomană de douăzeci de mii de oameni, trimisă
spre a despresura oraşul asediat, fusese surprinsă de baronul de Coucy, un foarte talentat tactician,
care, folosindu-se de numai cinci sute de călăreţi francezi, reuşise să cadă în spatele inamicului şi să-l
pună pe fugă. Leşurile a peste cincisprezece mii de turci rămăseseră pe câmpul de bătălie. Succesul
acesta remarcabil stârnise un entuziasm delirant printre tinerii cruciaţi. Banchetele se ţineau lanţ,
sărbătorind cu anticipaţie o victorie pe care toţi o socoteau sigură.

Dar asediul, care, potrivit concepţiilor lui Sigismund şi ale generalilor săi, ar fi trebuit să
dureze maximum cinci zile, se prelungise peste două săptămâni. Garnizoana turcă rezistase cu
succes asalturilor repetate ale aliaţilor. Spre a evita o pierdere inutilă de oameni, regele Sigismund
hotărâse să cucerească cetatea prin înfometarea apărătorilor turci.

Cavalerii cruciaţi o ţineau în acel timp numai în petreceri. Expediţia îmbrăcase aspectul unei
excursii militare. Comandanţii trupelor aliate priveau cu linişte şi încredere viitorul, fiindcă, potrivit
informaţiilor obţinute, sultanul se războia undeva prin Asia Mică.

Într-o zi scăldată într-un soare torid, cavalerii se ospătau în corturile lor, când iscoadele aduseseră
o veste uluitoare. O armată turcă, numărând peste patru sute de mii de oameni, se apropia în marş
forţat de Nicopole. Avangărzile inamice ajunseseră la cinci leghe de oraş.

Cruciaţii încercaseră o surpriză penibilă. Cavalerii, îngreunaţi de ospăţul copios şi ameţiţi de vinurile
tari, consumate fără măsură, se ridicaseră repede de la mesele lor şi îşi îmbrăcaseră armurile. În
tabăra creştină se dăduse alarma. Regele Sigismund convocase în cortul său pe căpeteniile
corpurilor expediţionare. Mircea Voievod, Domnul Valahiei, căruia i se dăduse cel dintâi cuvântul,
propusese cu glasul lui molcom, dar hotărât, de om cu experienţă şi stăpân pe sine, să i se
încredinţeze avangarda armatelor aliate, astfel încât românii să angajeze lupta cu unităţile de
infanterie ale inamicului. Cavaleria grea, alcătuită din francezi, avea să intervină în acţiune abia după
ce ienicerii turci ― trupele de elită ale sultanului ― vor trece la atac. Baronul de Coucy şi amiralul de
Vienne se raliaseră opiniei domnului român, dar conetabilul conte d’Eu, mareşalul Boucicault şi Guy
de la Tremoille, susţinuţi de cavalerii francezi tineri, pretinseseră să deschidă lupta cu o şarjă de
cavalerie, menită să zdrobească forţele otomane. Trupele româneşti şi ungare vor interveni doar spre
a curăţa terenul de ultimele elemente turceşti care vor supravieţui impetuosului atac al cavaleriei
grele.

Jean de Nevers ascultase discuţia aprinsă, cumpănind, pro şi contra, argumentele aruncate în balanţă
de cele două tabere; în calitatea lui de comandant nominal al corpului expediţionar francez, îi revenea
sarcina să se pronunţe ultimul. În cele din urmă, impetuozitatea tinereţii învinsese
înţelepciunea prudenţei. Se raliase părerii conetabilului şi a mareşalului Boucicault.

După ce armatele creştine se orânduiseră în dispozitiv de bătălie, el, Jean de Nevers, ridicase
sabia, dând semnalul dezlănţuirii şarjei cavaleriei grele. Ostaşii turci, mulţi ca nisipul mărilor,
stăteau neclintiţi, împânzind zarea. Formaţiile lor impecabile, încununate de stindardele Islamului,
aşteptau şocul cu un calm impresionant.

Cavaleria grea a francezilor se urnise asemenea unui uriaş val, destinat să înlăture orice
obstacol. Ropotul potopitor al copitelor făcea să se cutremure pământul, ca şi când un tunet asurzitor
s-ar fi rostogolit peste câmpia cu ondulaţii largi. Suliţele, plecate la orizontală, ţinteau cu vârfurile lor
piepturile ostaşilor turci din prima linie. Masa uriaşă de fier se deplasa în galopul cailor, apropiindu-
se de zidul uman al osmanlâilor. Sunetele ascuţite ale trompetelor spintecau văzduhul.

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/21/batalia-de-la-nicopole-cruciatii-impotriva-lui-baiazid-i/#more-20120 2/3
3/2/24, 5:24 PM Bătălia de la Nicopole. Cruciaţii împotriva lui Baiazid (I) | ISTORII REGĂSITE

Ciocnirea dintre puhoiul de călăreţi înveşmântaţi în fier şi prima linie a infanteriei turceşti fusese
cumplită. În iureşul ei impetuos, şarja trecuse peste trupurile soldaţilor vrăjmaşi, zdrobindu-le ca pe
nişte jucării. A doua linie de infanterişti turci avusese aceeaşi soartă. Călăreţii francezi înaintau,
cuprinşi de un adevărat delir. Părea că nimic nu le va mai putea stăvili avântul.

„Vive Saint Denis! Vive Saint Denis et Saint Georges! Tue! Tue! Tue!” strigau cavalerii înveşmântaţi în fier,
în vreme ce braţele lor, înarmate cu săbii grele şi cu lăncii lungi, ucigaşe, împrăştiau moartea în
dreapta şi în stânga.

Deodată, în drumul lor se ridicase o barieră neprevăzută: un val de ţepuşe paralele, implantate oblic
în pământ, astfel ca vârfurile lor să se înfigă în pieptul cailor. Puhoiul călăreţilor nu mai putea fi
oprit. Chiar dacă cei din prima linie ar fi încercat să facă stânga împrejur, i-ar fi împins din spate
escadroanele din urmă. Impactul dintre cai şi rândul de ţepuşe a fost îngrozitor. Vârfurile ascuţite li
se împlântau în piept sau în pântece, sfâşiindu-le pielea, pătrunzând adânc în măruntaie,
spintecându-le, încurcându-se în intestine. Cavalerii, aruncaţi din şa din cauza violenţei şocului, se
rostogoleau în iarbă, dincolo de bariera de ţepuşe. Un rând de cai, alt rând şi încă unul se înţepeniră
în ţepuşele dătătoare de moarte. Escadroanele din urmă trecură însă peste această cumplită barieră şi
se avântară mai departe, călcând sub copite trupurile cavalerilor prăvăliţi. Potcoavele se loveau de
armurile căzuţilor, scoţând scântei. Sub presiunea uriaşă, pieptarele de fier se scofâlceau, strivind
cărnuri, zdrobind coaste, amestecând frânturile de oase cu bronhiile gingaşe ale
plămânilor, transformând totul într-o masă moale, însângerată.

Şarja continua cu impetuozitate, doborând zid după zid de infanterişti turci. Dar această
irezistibilă cursă a morţii cerea sacrificii. Mulţi francezi se prăbuşiseră seceraţi de bariera ţepuşelor,
alţii se rostogoleau loviţi de ghioagele, iataganele, suliţele şi securile pedeştrilor osmanlâi. Avalanşa
francezilor întâlni primele elemente de cavalerie vrăjmaşe. Luptele între călăreţi se încinseră furioase.
Năvala cruciaţilor era însă atât de impetuoasă, încât cavaleria turcă intră în curând în derută.
Cavalerii Soarelui Apune învinseseră pe călăreţii Soarelui Răsare. Încurajaţi de această suită
de succese cruciaţii se avântaseră în urmărirea fugarilor. Erau încredinţaţi că vor ajunge la corturile
sultanului, pe care-l vor trage în ţeapa lăncilor.
Publicat în: Culisele istoriei | Etichetat: Baiazid, batalia, Batalia de la Nicopole, cruciada, Cruciada de
la Nicopole, cruciati, Mircea cel Bătrân
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor
tale.

Tema: Retro-Fitted de Justin Tadlock.

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/21/batalia-de-la-nicopole-cruciatii-impotriva-lui-baiazid-i/#more-20120 3/3