Hermann Fabini

Universul cetătilor
, bisericesti
,
din Transilvania

monuMenta
Universul cetăţilor bisericeşti din Transilvania
de
Hermann Fabini

Traducere din limba germană

2009
Editura MONUMENTA Sibiu
 tot nu reuşiseră să facă nimic, au stat Ia
sfat. ... O parte dintre ei nu conteneau să
asalteze turnul, iar alţii au strâns lemne,
aranjându-le într-un fel de bastion aproa-
pe la fel de înalt precum turnul nostru.
Au aprins lemnele şi ne-au fiert şi fript,
precum coace pâinea în cuptor. După ce
aproape toţi muriseră, iar în interior nu
mai mişca nimeni, au stins focul şi au
fortat uşa, intenţionând ca pe cei rămaşi
în viată să-i răcorească şi hrănească.
M-au găsit pe mine, mai mult mort decât
viu, m-au întremat şi m-au vândut" (L.
23/104).
Într-o altă relatare se vorbeşte despre
distrugerea, în 1611, a localităţii Vulcan
de către armata lui Bathory. Locuitorii se
baricadaseră în cetatea bisericească. Şi în
acest caz, asediatorii au incendiat biseri-
ca, astfel că aproape toţi cei din interior
au căzut pradă flăcărilor. Atunci, numai
şase oameni au supravieţuit.
La începutul lunii septembrie 1658,
atunci când armatele turco-tătare au de-
vastat împrejurimile Sibiului, preotul Jo-
hannes Oltardus din Cristian a reuşit să
mituiască un boier din armata valahă ce
participa la acţiune, preîntâmpinând ast-
fel atacul asupra cetăţii bisericeşti. Când
însă un locuitor beat a tras din interior
asupra celor ce tocmai plecau, omorân-
du-1 chiar pe boierul care obţinuse pă­
suirea cetăţii, tătarii au revenit, distru-
gând-o. Cum turnul bisericii nu putea fi
luat prin asalt, au aprins lemne şi paie,
asfixiindu-i pe cei din interiorul lui cu
fum (L. 69/442).
în încheierea capitolului, reproducem
relatări despre un asediu încheiat cu bine,
dintr-o cronică de secol XVII, citată mai
sus: "Când Bathory a plecat din Ţara
Bârsei, căpitanul Nemethy Gergely cu ai
săi 5000 de secui s-a lansat într-o încer-
care, a asediat o fortificaţie slabă din Ţara
Bârsei, Bod, s-a pregătit s-o ia cu asalt,
dispunând ca asupra ei să fie aruncate
54
nenumărate torţe. Când Michael Weiss
din Braşov a aflat despre intenţia lui Ne-
methy, 1-a trimis pe Johann Boehm cu 50
de flăcăi la Bod. Ajungând la castel, Bo-
ehm i-a îndemnat pe toţi ţăranii să lup-
te, punându-i să jure că vor face această
până la sacrificiul suprem. Apoi a adus
bârne de stejar, prinzându-le de zidul de
apărare şi a umplut şanţul din jurul cetă­
ţii cu baloturi de paie. În acelaşi timp au
fost confecţionate numeroase făclii din
slănină. Spre seară, Nemethy a venit cu
secuii săi şi a stabilit strategia de atac, iar
după ce s-a lăsat întunericul sute de scări
au fost rezemate de zidul de incintă. Jo-
hann Boehm s-a prefăcut că nu vede ce
se întâmplă şi a aprins câteva lumini în
turn. Văzând acestea, inamicul a dedus
că acolo se aflau oameni, şi a dat ordin
să se tragă în turnul luminat. Între timp,
Boehm, împreună cu mai mulţi trăgă­
tori buni, s-a ascuns în alt turn, trăgând
asupra oamenilor lui Nemethy. Secuii au
atacat rapid, s-au căţărat pe scări ajun-
gând pe zid, unde şi-au înfipt steagurile.
În acest moment, Boehm a tăiat funiile
cu care legase grinzile de stejar, care
începeau să se rostogolească peste scă­
rile secuilor, doborându-i şi strivindu-i
pe mulţi. Apoi a aruncat rachete şi toqe
aprinse asupra inamicului, a aprins pa-
iele şi toqele de slănină, luminând totul
ca ziua. în aceste condiţii, cei din cetate
au tras asupra atacatorilor, omorându-i
în număr mare. Văzând acestea, Nemeth
Gergely s-a supărat foc, a strigat la oa-
menii lui, dar în loc să participe la luptă,
s-a retras într-o casă părăsită şi a dat co-
menzi de la fereastră. Lumina puternică
1-a ajutat pe un ţăran din cetate să tragă
asupra lui şi să-I nimerească, iar a treia zi
a dat ortul popii. Bătălia s-a desfăşurat
între orele 8 şi 12 noaptea, timp în care
480 de secui şi-au găsit moartea" (L.
37/61 ş. u.). Chiar dacă numărul de 5000
al atacatorilor şi numărul pierderilor de
partea inamicului, 480, pare exagerat,
această descriere plastică demonstrează
faptul că era nevoie de multă iscusinţă şi
inteligenţă pentru a apăra o cetatea bise-
ricească de atacatori mult mai numeroşi
decât erau apărătorii.
FORTI FICAŢIILE
CETĂŢILOR BISERICEŞTI
Datorită poziţiei strategice a Transilva-
niei, situată la răscrucea de drumuri în-
tre est şi vest, precum şi datorită istoriei
sale frământate, construcţia de cetăţi are
o istorie străveche pe aceste meleaguri.
De la fortificaţiile de pământ din preis-
torie, trecând la cetăţile dacice, taberele,
drumurile şi valurile romane, la martorii
din perioada migraţiilor, se găsesc nenu-
mărate dovezi că cei care domneau peste
aceste ţinuturi au încercat să-şi asigure
posesiunile, construind fortificaţii. Tipu-
rile de construcţii fortificate, care le-au
servit oaspeţilor ca model la ridicarea
cetăţilor bisericeşti, au fost următoare­
le: construcţiile de apărare pe care le-au
găsit în noua lor patrie, modelele aduse
din locurile de origine, precum şi prime-
le adaptări la noile condiţii, care au pre-
mers cetăţilor bisericeşti.
În prima categorie se înscriu fortifi-
catiile de pământ, ale căror urme se gă­
sesc pe întreg teritoriul de astăzi al Ro-
mâniei. Cercetările arheologice efectuate
la aceste construcţii din Transilvania au
demonstrat că, adesea, peste o fortifica-
ţie din preistorie s-a suprapus una din
Evul Mediu timpuriu (L. 75/16). Cele de
pământ erau amplasate, îndeobşte, pe o
colină, având forma rotundă sau eliptică.
Sistemul defensiv consta din mai multe
valuri de pământ circumscrise de şanţuri,
unele putând avea dimensiuni apreciabi-
le. La o înălţime de 3 sau 4 metri, baza
valului putea atinge o lăţime de 12 metri,
iar diametru! mare al elipsei atingea câ-
teodată 250 de metri. Odată cu ridicarea
cetăţilor din pământ, de-a lungul graniţei
Regatului Ungar, pe porţiuni mari, au
fost amenajate prisăci, aşa-zisele inda-
gines. Acestea erau construite din valuri
de pământ şi din palisade. Posada, locul
în care a avut loc cunoscuta bătălie între
regele ungar Carol Robert şi Basarab,
domnul Munteniei, a fost fortificată de
români cu astfel de palisade (L. 75/18).
O altă categorie de cetăţi, care nu au
legătură cu coloniştii germani, sunt cetă­
ţile regale de graniţă din sudul Transil-
vaniei (L. 32/600). Ele au fost amplasate
în vârful unor dealuri împădurite şi greu
accesibile ale versanţilor nordici ai Car-
paţilor Meridionali. Scopul acestor ce-
tăţi din piatră şi mortar a fost apărarea
graniţei sudice a Transilvaniei. La acest
grup de fortificaţii, din care s-au păstrat
ruine în apropiere de Sibişel, Săscior,
Gârbova, Tilişca, Sibiel, Orlat, Răşinari,
Cisnădie, Tălmaciu şi Avrig, surprinde
distanţa destul de mare faţă de aşezările
din vremea aceea. Cetăţile au fost adap-
tate configuraţiei terenului şi aveau un
diametru neobişnuit de mare, depăşind
în unele cazuri 200 metri. Incinta forti-
ficată era formată dintr-un zid de piatră
de 1,5 metri grosime, înconjurat, funcţie
de configuraţia terenului, de unul sau
două şanţuri. Distanţa de 10-11 kilome-
tri dintre cetăţi, precum şi caracteristicile
lor comune în ceea ce priveşte planul şi
execuţia au condus la formularea ipote-
zei că ideea construirii lor a emanat de la
puterea regală (L. 32/602).
O a treia categorie de fortificaţii, care
nu se află în relaţie directă cu colonizarea
săsească, este aceea a cetăţilor cavaleri-
lor teutoni din Ţara Bârsei. Deşi regele
aprobase Ordinului doar construirea de
cetăţi din lemn, se presupune că teutonii
ar fi început curând după 1211, anul sta-
55
 biiirii lor în Ţara Bârsei, să construias-
că cetăti de piatră. în privinta localizării
celor cinci cetăti amintite în documente,
în literatura de specialitate au fost emise
doar ipoteze. În cele ce urmează, ne re-
ferim la părerile emise de W. Horwath,
un cercetător care s-a ocupat intens de
problema acestor cetăţi. Horwath susţine
că Ordinul cavalerilor teutoni a constru-
it până în 1225, când a fost alungat din
Ţara Bârsei, cetatea de la Feldioara, ce-
tatea de lângă Rucăr, cetatea de la Teliu,
Cetatea Neagră de lângă Codlea şi ceta-
tea Brasovia (L. 10/IV/37 ş. u). Conform
descrierilor lui Horwath, acestea au fost
construite în locuri strategice, în vârful
unui deal. Zidul incintei era construit din
piatră brută de carieră, legată cu mortar
de var, aveau un turn de poartă, un zid
scut şi un avanpost. La unele cetăţi, Hor-
wath a descopetit şi turnuri de flancare.
Grosimea zidurilor de incintă a acestor
cetăti varia între 2 şi 4 metri.
Cetăti construite după un model adus
din patria de origine, sunt cele ale gre-
avilor (Grăfenburgen). Cele mai bine
păstrate sunt cetăţile din Câlnic şi Gâr-
bova. în timpul lucrărilor de restaurare
din intervalul 1961-1964, la Câlnic au
fost efectuate săpături arheologice, în
urma cărora s-a obţinut o imagine mai
clară a istoriei acestui monument arhi-
tectonic (L. 27). Săpăturile au demon-
strat că cetatea a fost construită de Chyl,
greavul Câlnicului, care în 1269 a fost
generos răsplătit de regele Ştefan al V-
lea pentru serviciile credincioase aduse
Coroanei. Monede din timpul regilor
Bela (1235-1270) şi Ştefan al V-lea
(1270-1272), descoperite în săpătu­
ră, probează aceasta fără drept de tăga­
dă. în jurul anului 1430, cetatea a fost
vândută de către moştenitorii greavilor
comunităţii locale. Iniţial, din cetate au
făcut parte: un donjon, o incintă aproa-
pe circulară cu diametru} maxima! de 52
metri, un turn de poartă şi o construcţie
rectangulară, pe locul căreia se află o ca-
pelă care, conform părerii arheologilor,
datează din secolul al XV-lea. Donjonul
din Câlnic este o construcţie masivă din
piatră cu plan rectangular de 9 pe 12 me-
tri şi o înălţime a zidurilor de 14 metri.
La parter se putea ajunge numai dinspre
etaj , folosind scările înglobate în zid.
Această încăpere, cu acces spre curte nu-
mai pe scară mobilă din lemn, a fost lo-
cuinţa greavului, fapt dovedit de urmele
unui cămin. Deasupra boltii cilindrice a
acestei săli se mai înălţau două niveluri,
din care numai primul era, de asemenea,
locuit (L. 27/15). Zidul incintei este gros
de un metru, având iniţial o înălţime de
7 metri, iar şanţul de apărare din perime-
trul exterior avea o adâncime de 3 me-
tri. În partea interioară a zidului se aflau
drumuri de strajă, iar de la creneluri se
putea trage asupra inamicului. Turnul de
poartă, înglobat aproape în totalitate în
zidul incintei, era prevăzut cu trei etaje
de apărare, iar intrarea era fortificată cu
o hersă. După ce comunitatea locală a
preluat cetatea, aceasta a continuat, la în-
ceputul secolului al XVI-lea, să fortifice
ansamblul, construind o a doua incintă şi
întărind turnul porţii. Construcţiile mai
târzii, în special magaziile pentru păs­
trarea cerealelor, construite de-a lungul
zidurilor au decăzut cu timpul, astfel că
cetatea şi-a păstrat înfăţişarea medievală
până în ziua de azi.
Într-un document din 1268 se amin-
teşte de un turn de piatră a greavilor de
Rodna, turn pe care trebuie să ni-l ima-
ginăm ca semănând cu donjonul din Câl-
nic. (L. 73/99 ş. u.).
În ciuda faptului că în documentele
din secolele XIII până XVI se vorbeşte
adesea despre greavi, ceea ce ne duce cu
gândul la un număr însemnat de cetăţi
deţinute de aceştia pe Pământ Crăiese,
s-au păstrat puţine monumente de acest
tip. La mică distanţă de Câlnic, la Gâr-
bova, s-a păstrat, de asemenea o astfel
de cetate, dar de dimensiuni mai redu-
se. Planul turnului este pătrat, zidul de
apărare are formă rectangulară rotunjită
la colţuri, iar poarta este puternic forti-
ficată. Un alt exemplu de turn-locuinţă,
asemenea celui din Câlnic şi Gârbova s-a
păstrat la Cheresig, aproape de Oradea.
În anii 1970 au fost cercetate şi descrise
monumente asemănătoare din sud-vestul
Transilvaniei, în cazul acestora fiind vor-
ba despre reşedinţe de cnezi români din
Ţara Haţegului (L. 57).
În ziua de azi se consideră că unele
dintre cetăţile greavilor au fost înglobate
cetăţilor bisericeşti cu prilejul transfor-
mărilor repetate pe care acestea le-au
suferit.
Studiul toponimelor săseşti a relevat
faptul că în apropierea multor sate se
află câte un deal sau o înăltime ce poartă
nume care amintesc de cetăţi (Burg, Bur-
ggrund, Burchrech ş.a.). Prezenţa acestor
denumiri se explică prin aceea că după
aşezarea oaspeţilor în acele locuri au fost
construite primele refugii din pământ şi
lemn. Mai târziu, când s-a trecut la con-
struirea cetăţilor din piatră, acestea au
fost ridicate, îndeobşte, la distanţe mai
mici de aşezările umane. În ciuda acestei
reguli, un grup de cetăţi, aşa-zisele cetăţi
ţărăneşti, demonstrează faptul că cele
construite pe înălţimi au fost privite încă
mult timp după aşezare ca soluţie ideală
pentru apărarea unei localităţi sau unui
grup de localităţi. Cele mai bine păstra­
te cetăti ţărăneşti sunt cele de la Râşnov,
Saschiz, Jimbor şi Slimnic. Cetatea Ru-
pei nu a fost, probabil, dintru început o
cetate ţărănească, întrucât în secolul al
XIV-lea avea castelani proprii, dar mai
târziu a intrat în posesia satelor săseşti
din jurul ei. Faptul că aceste refugii sunt
construite la o oarecare distanţă de loca-
lităţi şi în prezent nu mai sunt folosite,
le-a adus într-un stadiu de degradare mai
mult sau mai puţin avansat. Atât docu-
mentele de epocă, cât şi amplasarea ce-
tăţilor ţărăneşti stau mărturie faptului
că pot fi datate în secolul al XIV-lea, ba
unele chiar în cel de-al XIII-lea.
Cetatea din Râşnov, care, asemenea
celei din Rupea, se numără printre cele
mai mari din această categorie, a fost
construită pe o stâncă aflată la 150 de m
deasupra localităţii (L. 10/IV/73). Cul-
mea dealului, ce coboară abrupt pe trei
laturi, a fost înconjurată de o incintă,
construită din piatră brută şi cărămidă,
având o înălţime medie de 5 metri şi o
grosime de 1-1,5 metri. La poalele coli-
oei a fost amplasată o curte relativ mare.
Ce ne surprinde, oarecum, este absenta
unui donjon şi a unei săli mai mari, nu-
mită palas. Scopul în care erau folosite
căsuţele din interiorul cetăţii, ne dezvă­
luie totodată caracterul acesteia: pe lân-
gă cele 25 de căsuţe, destinate păstrării
bunurilor locuitorilor, în incintă se mai
găsea o bisericuţă, o şcoală, camera pre-
otului şi un cuptor. Apărarea cetăţii era
asigurată de opt turnuri, amplasate în lo-
curile cele mai vulnerabile ale zidului şi
de un zid de apărare dublu, care asigura
accesul la turnul armelor, cel mai rezis-
tent turn al fortificaţiei. Intrarea princi-
pală se închidea cu o poartă armată cu
bare din fier şi cu două herse. Din tot ce
s-a păstrat, curtea în dreptul porţii de ac-
ces pare a fi partea cea mai veche, con-
struit fiind în întregime din piatră brută
de carieră, în timp ce partea superioară
este prevăzută cu creneluri. Zidul de in-
cintă este construit din piatră numai în
partea sa inferioară, partea superioară
fiind zidită din cărămidă. Cea din urmă
este prevăzută cu metereze care erau de-
servite dinspre drumul de strajă, confec-
ţionat din lemn. Caracteristici stilistice
şi de tehnica apărării, precum şi unele
documente confirmă existenţa a trei mari
57
 etape de constructie: prima, în secolul al
Xlll-lea, cea de-a doua în jurul anului
1500, iar cea de-a treia după ocuparea
cetăţii de către Gabriel Bathory. Din cea
de-a treia fază datează biserica în forma
în care o cunoaştem astăzi şi fântâna cu
o adâncime de 98 de metri.
Cele mai vechi părti ale cetăţii Ru-
pea, incinta de sus şi cea de mijloc, da-
tează, de asemenea, din secolul al XIII-
lea, neputându-se însă exclude ipoteza
existenţei unei cetăţi în acest loc înainte
de aşezarea saşilor (L. 32/592). Cetatea
a servit ca refugiu în 1324 saşilor răs­
culaţi împotriva regelui Carol Robert. În
1491 au fost construite câteva turnuri,
din 1621 datează turnul slăninii, iar tur-
nul în cinci colţuri (pentaedru) din 1643;
fântâna a fost săpată în 1644. Asemenea
cetăţii Râşnov, şi în incinta celei de la
Rupea s-au aflat în jur de 50 de căsuţe
de locuit, în care oamenii din localitate
şi din satele din jur îşi păstrau bunurile
Fig. 1/16. Localitatea şi cetatea Râşnov, desen de L. Hesshaimer din 1928.
ss
şi locuiau în caz de asediu. Cetatea este
construită în cea mai mare parte din pia-
tră, în unele locuri păstrându-se crenelu-
rile şi meterezele.
Pe vârful unui deal situat la vest de
Saschiz se mai pot vedea şi astăzi ruinele
unei cetăţi ţărăneşti ale cărei fortificaţii
datează din secolul al XIV-lea până în
secolul al XVII-lea.
În conformitate cu rezultatele cerce-
tărilor recente, se poate afirma cu cer-
titudine că bisericile romanice, la scurt
timp după ce au fost construite, respec-
tiv în secolul al XIII-lea, au fost forti-
ficate cu incinte. Un exemplu relevant
în susţinerea acestei idei este zidul in-
cinta bisericii din deal din Cisnădioara.
După cum am mai arătat, biserica a fost
construită în jurul anului 1200. Întrucât
de timpuriu se relatează că locuitorii
satului s-au refugiat în cetate (L. 6/60),
se poate presupune că prima incintă a
fost construită pe la jumătatea secolu-
lui al XIII-lea. Cetatea a fost înălţată
pe o stâncă de ardezie de formă coni-
că, semnificativ mai întinsă pe direcţia
nord-sud decât pe cea est-vest, astfel
că zidul de apărare, care s-a adaptat
formei terenului, este un oval cu axele
de 90 x 36 de metri. Cetatea a fost în-
tărită cu trei turnuri: cu turnul de poartă
în partea sudică, pe versantul dealului,
caracterizându-se prin modul în care a
fost încadrat în incintă, cu un turn în
faţa portalului de vest al bisericii, care
depăşeşte până la jumătatea sa alinierea
zidurilor, şi cu un turn ale cărui fundaţii
au fost aduse la lumină în cadrul cerce-
tărilor arheologice din 1965/1966; aces-
ta a fost construit la est, la o distantă
de aproximativ 5 metri în afara zidului
de incintă. Acesta are la bază o grosime
de 1,80 de metri şi este încoronat de un
drum de strajă crenelat. Înălţimea zidu-
lui variază între 4 şi 6 metri. O particu-
laritate a incintei din Cisnădioara o con-
stituie opt deschideri în formă de uşă,
de 60 x 180 cm, amplasate sub drumul
de strajă, gândite, probabil, să fie folo-
site în cazul atacurilor (L. 30/284 ş. u).
Aceste orificii, care aveau uşi de stejar
şi puteau fi blocate din interior, serveau
şi drept locaşuri pentru rostogolirea de
bolovani, bolovani care şi în ziua de azi
mai pot fi văzuţi în cetate. Tradiţia orală
spune că fiecare tânăr era obligat ca îna-
inte de căsătorie să aducă un număr de
bolovani în cetate. Mai târziu, orificiile,
care sunt unicate în Transilvania, nee-
xistând ceva asemănător la alte cetăţi,
au fost zidite.
Este dificil de făcut afirmaţii referi-
toare la primele incinte, deoarece în de-
cursul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea,
atunci când s-a trecut la modernizarea
cetăţilor, acestea au fost ori demolate,
ori înglobate în zidurile noi. Acest fapt
i-a determinat pe unii cercetători să con-
sidere secolul al XV-lea ca dată de debut
pentru construirea cetăţilor bisericeşti.
Printre aceştia se numără şi Horwath,
care a susţinut că toate elementele de
fortificaţie la aceste monumente datea-
ză din secolele al XV-lea şi al XVI-lea
(L. 33/123 ş. u.), o aserţiune preluată şi
de alţi cercetători (L. 74/578). Teza este
susţinută de faptul că în secolul al XV-
lea, adică odată cu creşterea pericolului
otoman, numeroase biserici au suferit
prefaceri, adăugându-li-se elemente de
fortificaţie care au acoperit portaluri, fe-
restre şi alte elemente valoroase de plas-
tică ornamentală . Dacă facem abstracţie
de turnurile de vest, procesul de transfor-
mare al bisericilor în scopuri de apărare
a început într-adevăr în secolul al XV-
lea. Dar, pe de altă parte, deja în secolele
al XIII-lea şi al XIV-lea au existat pu-
ternice turnuri de biserici construite din
piatră şi incinte zidite de acelaşi material
a căror scop a fost, fără îndoială, unul
de apărare. Lămuritor în această direc-
ţie este un documentul deja amintit din
1291, în care regele Ungariei, Andrei al
III-lea, dispune ca toate turnurile şi cetă­
ţile construite pe lângă biserici să fie de-
molate (L.73/ 174; L. 33/ 122, L. 69/69).
Horwath susţine însă că acest articol din
diploma inaugurată s-ar referi mai puţin
la cetăţilor bisericeşti ale saşilor, cât mai
ales la cetăţile nobililor, ridicate la punc-
tele de vamă. Indiferent la ce fel de cetăţi
s-a referit diploma regală, cert este că,la
sfârşitul secolului al XIII-lea, au existat
biserici fortificate în această regiune.
Cercetările arheologice efectuate la
cetăţilor bisericeşti din Drăuşeni şi Viscri
au demonstrat că anterior incintelor din
secolele al XV-lea şi al XVI-lea au exis-
tat ziduri mai vechi, datând, la Viscri, din
a doua jumătate a secolului al XIII-lea
(L. 3/51), iar la Drăuşeni, de la sfârşitul
secolului al XIII-lea sau începutul celui
următor (L. 4/ 173). Spre deosebire de zi-
durile de apărare din secolele al XV-lea
59
şi al XVI-lea, care au un traseu poligo-
nal şi la care turnurile depăşesc alinie-
rea zidurilor, cele din secolele anterioare
sunt de formă ovală. În decursul săpătu­
rilor arheologice nu au fost descoperite
fundaţii de turnuri de-a lungul zidurilor
de incintă. Dacă comparăm rezultate-
le cercetărilor referitoare la cetăţile din
Cisnădioara şi Câlnic cu cele despre Vis-
eri şi Drăuşeni, vom constata existenţa
unor elemente comune la incintele din
secolul al XIII-lea şi începutul celui de-
al XIV-lea. De remarcat este forma lor
ovală, existenţa unei porţi fortificate cu
un turn construit în interiorul zidului sau
care depăşea doar cu puţin aliniamentul
acestuia şi o incintă construită din piatră
prevăzută cu un drum de strajă cu crene-
luri. În afară de turnul porţii, de-a lungul
zidurilor nu au mai existat alte turnuri.
Sistemul de apărare a acestor cetăţi mai
includea un turn solid, un donjon sau
turnul de vest al bisericii, iar acolo unde
acestea lipseau, funcţia de turn principal
era preluată de turnul de poartă.
Dacă cercetăm cu atenţia planurile ce-
tăţilor bisericeşti şi a centrelor oraşelor,
adesea mai putem descifra în ele vechea
cetate. Urme ale unor astfel de ziduri
s-au păstrat parţial Ia Cricău (în apropi-
ere de Alba Iulia), Ighiu şi Şard . Nu au
fost înlocuite prin fortificaţii mai noi, de-
oarece aceste localităţi au fost probabil
atât de puternic distruse de turci în 1438,
încât saşii nu s-au mai întors să locuiască
acolo. Există indicii că şi la Aiud prima
incintă a fost construită deja în secolul
al XIII-lea, în vreme ce în apropiere de
Sibiu trebuie menţionată incinta ovală de
la Turnişor.
Şi bazilica romanică din Sibiu a avut
în secolul al XIII-lea o incintă. Se poate
afirma că această cetate, cu ale sale câte-
va turnuri din secolul al XIII-lea, a servit
drept model pentru construirea celor din
împrejurimi. în planurile cetăţilor biseri-
6o
ceşti din Miercurea, Dobârca, Oaia, Cis-
nădie,Alţâna şi Avrig mai putem descifra
traseul zidurilor construite în secolele al
XIII-lea şi al XIV-lea. De asemenea, pla-
nul oval al incintelor din Prejmer, Hăr­
man, Ghimbav şi Cristian/Bv., precum
şi fragmentele incintelor circulare din
Petreşti, Codlea şi Vulcan, indică faptul
că şi în Ţara Bârsei au existat construcţii
cu funcţie de apărare cu mult înainte de
atacurile turceşti. Zidurile au fost atât de
puternice, încât nu au fost demolate, ci
doar adaptate noii tehnici de apărare; li
s-au adosat turnuri de flancare şi au fost
prevăzute cu guri de tragere şi păcură.
În afară de zidul de incintă, în inte-
riorul cetăţii se afla lângă biserică şi un
turn solid. Acesta servea drept foişor de
veghe, iar în caz de asediu era refugiul
cel mai bine apărat, chiar şi în cazul
în care inamicul ar fi pătruns în cetate.
Asemenea turnuri au constituit o parte a
sistemului de apărare al saşilor, ridicat
imediat după aşezarea lor în Transilva-
nia, înainte şi după invazia mongolă.
Mai târziu, aceste turnuri au fost adesea
demolate parţial, refăcute şi consolidate,
existenţa lor fiind atestată documentar şi
poate fi probată atât prin cercetarea aten-
tă a construcţiilor ulterioare, cât şi prin
cercetări arheologice.
În această privinţă, la Turnişor avem
de-a face cu un caz interesant. Aici, fim-
daţia unui turn pătrat, extrem de masiv,
constituie nucleul bazilicii romanice cu
trei nave (L. 33/54; L. 10/IV/170). Lun-
gimea unei laturi a zidului de piatră este
de 12 metri, iar grosimea de 3 metri.
Într-o cronică din anul 1542, umanistul
Johann Lebelius relatează că, în timpul
invaziei tătăreşti, saşii s-au refugiat "ad
turrim Neponis", deoarece nu exista un
loc mai bine fortificat decât acesta. În-
tr-un document din 1394 se spune că o
monstranţă din Sibiu ar fi purtat numele
de "turn din Turnişor" (L. 38), ceea ce
denotă faptul că în Evul Mediu turnul a
atras atenţia contemporanilor, mărturie
fiind şi numele românesc al localităţii ,
Turnişor. În exterior la o înălţime de 9
metri, se află un orificiu de acces la catul
aflat deasupra careului, careu în care co-
boară o scară din care s-au păstrat doar
câteva trepte.
Un alt turn, care poate fi menţionat
în legătură cu turnurile de apărare ale bi-
sericilor romanice din Transilvania, este
cel din Cisnădie. Şi acesta are un plan de
dimensiuni impresionante (12,20 x 12,80
m) şi pereţi groşi de 3 metri. În calitatea
sa de turn de vest al bisericii, construcţia
ocupă întreaga lăţime a navei principale
a bazilicii. Scări în grosimea zidului duc
spre etajul amplasat deasupra bolţii în
cruce a parterului. La etajul întâi s-a aflat
o tribună în partea de vest, de asemenea
boltită. Urmează alte cinci niveluri, din
care al patrulea este boltit. Înălţimea tur-
nului până la cornişă este de 32,50 metri.
Întrucât la penultimul etaj s-au păstrat
ferestre romanice bifore, trebuie să ad-
mitem faptul că turnul a fost construit
până la înălţimea aceasta pe la mijlocul
secolului al XIII-lea, poate chiar înainte
de năvălirea mongolă. Proporţii asemă­
nătoare cu cele de la Cisnădie le întâlnim
şi la turnul de vest al bisericii din Cincu.
Planul acesteia are dimensiunile de Il ,60
x 11,60 metri, grosimea medie a zidului
este de 3 metri, iar înălţimea edificiului
de 26 de metri, aceasta fără ultimul etaj,
care a fost adăugat mai târziu. Portalul de
vest, care în decursul intervenţiilor din
1973 a fost readus parţial la înfăţişarea
lui iniţială, prezintă elemente decorative
pur romanice, amintind de portalul din
Cisnădie, iar partea superioară a turnului
pare a fi totuşi de dată mai recentă de-
cât acesta din urmă. În special ferestre-
le bifore cu ancadramente rectangulare
neornamentate ar putea data din a doua
jumătate a secolului al XIII-lea. Alte tur-
nuri care amintesc de cele din Cisnădie
şi Cincu se află la Cristian, Avrig, Săcă­
date, Şomartin şi Hozman.
Un alt exemplu de turn de vest ex-
trem de masiv este cel al bisericii din
deal din Sighişoara. Faptul că acesta de-
viază semnificativ de la axul principal al
bisericii, conduce la concluzia că au fost
respectate fundaţiile unei construcţii an-
terioare. Până la noi cercetări arheologi-
ce, care vor furniza date concludente, ni
se pare plauzibilă ipoteza conform căreia
înainte de aşezarea saşilor pe acest loc
s-ar fi aflat o capelă romanică şi un turn
masiv de apărare izolat de aceasta. Tur-
nul actual, ale cărui dimensiuni sunt de
11 x 11 metri, la o grosime a zidurilor de
2 metri, prezintă la toate etajele caracte-
ristici ale arhitecturii goticului timpuriu,
ceea ce permite datarea sa pe la 1300. Un
indiciu pentru această datare este şi gro-
simea mai redusă a zidurilor faţă de cele
din Cisnădie şi Cincu.
În Ţara Bârsei, turnul de vest al bise-
ricii din Hărman trebuie remarcat pentru
dimensiunile sale: în plan măsoară 10,80
x 10,20 metri, iar la etajele inferioare
grosimea zidurilor este de 3 metri. Înălţi­
mea până la streaşină este actualmente de
32 de metri, dar în forma iniţială aceas-
ta nu depăşea 25 metri. Portalul de vest,
profilat simplu şi încheiat în arc frânt ,
arcele dintre turn, nava laterală şi nava
principală, precum şi ferestrele bifore
cu arce frânte de la nivelul al cincilea de
apărare al turnului, îndreptăţesc datarea
sa la sfârşitul secolului al XIII-lea sau în-
ceputul celui următor. Alături de turnul
din Hărman şi alte turnuri de biserică din
Ţara Bârsei, precum cele din Feldioara,
Cristian/Bv., Hălchiu şi Măieruş poartă
caracteristicile turnurilor masive de apă­
rare din secolul al XIII-lea.
Tot din a doua jumătate a secolului al
XIII-lea datează şi turnul de vest al bise-
ricii din Drăuşeni. Acesta a fost construit
61
 în stilul goticului cistercian de la Cârţa
cu prilejul transformării unei bazilici din
prima jumătate a secolului al XIII-lea. În
cadrul cercetărilor arheologice din anii
1970 ai secolului trecut, au fost aduse
la lumină fundaţiile unui turn mai vechi
cu dimensiuni mai reduse în plan (8 ,25
x 8,25 m), dar cu o grosime de 2,80 m,
caracteristică zidurilor dela turnurile ro-
manice.
Trecând în revistă tipurile de turnuri
de biserică din secolul al XIII-lea, trebu-
ie amintite şi două moduri de rezolvare
mai puţin răspândite. La Ocna Sibiului
turnul a fost înălţat deasupra pătratului
corului, rezolvare pentru care în Tran-
silvania, nu găsim analogii. La Gârbova
şi Miercurea Sibiului turnul de vest are
lăţimea navei principale fiind amplasat
deasupra emporei de vest cu trei arce o
rezolvare ce poate fi asociată cu biserici-
le maghiare ale mănăstirilor de neamuri
(Sippenklosterkirchen).
După cum am afirmat deja în capi-
tolul care se referă la arhitectura biseri-
cilor, mare parte a bisericilor romanice
au fost bazilici fără turn. Este posibil ca
după devastările pricinuite de invazia
mongolă, multora dintre ele să li se fi
adosat turnuri masive de apărare la nava
principală în decursul celei de-a doua
jumătăţi ai secolului al XIII-lea şi în pri-
mele decenii ale celui de-al XIV-lea. La
Rodbav, o asemenea situaţie a fost cer-
cetată din punct de vedere arheologic,
dovedindu-se că între cele două travee
vestice ale bazilicii din prima jumătate a
secolului al XIII-lea a fost ridicat un turn
pătrat, cu latura de 7 ,80 metri. Aşa cum
s-a întâmplat şi în alte cazuri pe care le-
am menţionat anterior, scările etajelor
inferioare sunt amenajate în grosimea
zidului care, la acest turn, este de 2,40
metri. Arheologul Radu Heitel, cel care a
coordonat săpăturile , datează construcţia
turnului pe la 1260. Alte exemple de tur-
62
nuri de vest, adosate bazilicilor fără turn
preexistent, sunt cele din Dealul Fru-
mos, Toarcla, Chirpăr, Bruiu, Guşteriţa
şi Hamba. Multe din aceste turnuri au la
parterul lor un spaţiu patrat boltit în cru-
ce care are deschideri către cele trei nave
prin arce plincintru, ceeace denotă că au
fost concepute de la început ca turnuri
de biserică. Caracterul de fortificaţie este
dat de scările în interiorul zidului şi de
gurile de tragere de la etajele superioare.
Faptul că la ultimul cat s-au folosit fe-
restre mai mari, îndeobşte una sau două
ferestre bifore, se explică prin funcţia
cultică a monumentului, întrucât sunetul
clopotelor trebuia să se propage optim.
O altă explicaţie este aceea că Ia stadiul
de dezvoltare al armamentului de atunci
nu era periculos să ai orificii mai mari
la înălţimea de 20- 25 de metri, mai cu
seamă că prin acestea putea fi asigurată
supravegherea zonei.
În secolele al XIV-lea şi al XV-lea,
turnuri asemănătoare au fost construite
în mod repetat ca donjonuri ale cetăţilor
bisericeşti. Diferenţele în cea ce priveşte
grosimea zidurilor, lungimea laturilor şi
materialul de construcţie, dar şi sărăcia
ornamentelor la ancadramentele feres-
trelor şi uşilor ne permit să concluzio-
năm că astfel de turnuri au fost constru-
ite până în ultimul sfert al secolului al
XIV-lea. Grosimea pereţilor se reduce
cu timpul, nu întotdeauna zidul din pia-
tră este înlocuit cu cel din cărămidă, iar
ferestrele bifore devin mai lungi şi mai
înguste, terminându-se în arce frânte. Un
turn care prezintă toate aceste modificări
şi care ar putea să fi fost ridicat în prime-
le decenii ale secolului al XIV-lea, este
turnul de vest al bisericii din Şura Mare
cu dimensiuni în plan de 8,25 x 8,25 m.
O situaţie deosebită găsim la turnul bise-
ricii din Axente Sever. Împreună cu ace-
la din satul vecin, Agârbiciu, aici găsim
o particularitate rar întâlnită şi anume
aceea că turnul a fost ridicat deasupra Comparând turnurile principale ale bi-
unui pătrat situat între corul poligonal şisericilor săseşti din secolele al XIII-lea ş i
sala bisericii. Deasupra parterului boltit al XIV-lea cu donjoanele din centrul Eu-
în cruce a turnului cu dimensiunile 10,20 ropei, constatăm faptul că turnurile tran-
x 10,20 metri şi o grosime a zidului de silvănene au fost construite după mode-
1,80 metri, s-au mai ridicat trei caturi, lul acestora, deosebirea constând doar în
dintre care cele două inferioare erau pre- parterul înalt fără deschideri laterale, care
văzute cu guri de tragere, iar cel supe- lipseşte la cele transilvănene. În special
rior cu patru orificii pentru propagarea turnurile romanice şi gotice timpurii de
sunetului. Împreună cu drumlll de strajă , la mijlocul secolului al XIII-lea şi din cea
turnul are o înălţime de 22 de metri. Şi lade-a doua jumătate a acestui veac cores-
cetatea bisericească din Ţapu se păstrea­ pund descrierilor despre donjoanele din
ză zidurile inferioare ale unui turn între Germania, care au următoarele dimensi-
sală şi cor, care însă a fost demolat. uni: înălţimea de 27 de metri, lungimea
Turnul din Laslea poate fi datat în Iaturilor de 9,50, iar grosimea zidurilor
prima jumătate a secolului al XIV-lea. de 2,30 metri (L. 56/181 ş. u.). Acestea
Probabil că acesta fusese ataşat de o din urmă au retrageri succesive, care per-
bazilică gotică timpurie, care a fost de- mit sprijinirea grinzilor planşeelor de la
molată în secolul al XIX-lea. în ciuda nivelurile superioar în număr de 2-4. La
faptului că este construit din piatră brută,
cetăţile bisericeşti, accesul la etajele infe-
dimensiunile sale reduse (6,80 x 6,80 m rioare se făcea prin intermediul unor scări
şi 1 ,60 m grosimea zidului) sunt indicii în grosimea zidului, iar Ia etajele superi-
privind ridicarea sa mai târzie. Şi acest oare accesul era realizat prin intermediul
turn a fost prevăzut la parter cu patru unor scări realizate din piese cu secţiune
deschideri care au fost zidite în secolul triunghiulare fixate cu ajutorul cuielor de
al XV-lea. Turnul central al bisericii din lemn pe grinzi-vanguri. Este dificil de
Moşna este mai neobişnuit , întrucât este stabilit dacă aceste turnuri au fost prevă­
construit cu aproximativ 3,30 metri în zute în partea superioară cu o platformă
faţa portalului de vest, actualmente zi- de apărare cu creneluri, întrucât acestea
dit. Zidurile turnului cu un plan de 9 ,40 au suferit transformări serioase în secolul
x 9,40 de metri au la parter o grosime de al XV-lea, în cadrul celei de-a doua mari
2 ,40 metri, amintind de un donjon. Ar fi perioade de construcţie. Numai la un turn
prea mult să continuăm analiza de mai din cetatea de la Aiud s-au păstrat crene-
sus , fapt pentru care amintim doar câte- luri. Deasupra ultimului etaj de apărare se
va exemple de cetăţi bi sericeşti ale cărorafla, îndeobşte , acoperişul piramidal.
turnuri principale sunt edificatoare pen- Incintele cetăţilor bisericeşti din se-
tru arhitectura secolului al XIV-lea: Ar- colele al XIII-lea şi al XIV-lea au avut,
chita, Mălâncrav , Aţel , Apold, Buneşti , de regulă, un traseu oval; grosimea zidu-
Şeica Mică şi Băgaciu. lui, construit îndeobşte din piatră brută
La cumpăna secolelor al XIV-lea şi sau bolovani, oscila între 1 şi 2,30 metri,
al XV-lea s-a trecut la adaptarea deschi- înălţimea era de 6 metri, iar în cazuri ex-
derilor turnurilor de apărare la cerinţele cepţionale, acolo unde configuraţia tere-
impuse de apariţia armelor de foc, în nului impunea aceasta, se putea depăşi
timp ce crenelurile au fost înlocuite prin înălţimea amintită. Zidurile erau înco-
drumuri de strajă acoperite şi prevăzute ronate cu un drum de strajă, prevăzut în
cu metereze. spre exterior cu un parapet crenelat.
 În ceea ce priveşte activitatea de con-
strucţii de apărare din Transilvania în cea
de-a doua jumătate a secolului al XIV-
lea, accentul a fost pus pe dezvoltarea
fortificaţiilor oraşelor, dezvoltarea eco-
nomică urbană făcând-o posibilă şi nece-
sară. Inovaţia cea mai importantă în ceea
ce priveşte tehnica de apărare la zidurile
de incintă ale oraşelor o constituiau tur-
nurile de ftancare care, datorită depăşirii
aliniamentului zidurilor, asigurau o mai
bună apărare a acestora cu archebuza, o
armă cu eficienţă sporită (L. 56/50). În
secolele al XV-lea şi al XVI-lea, aceste
turnuri de ftancare au fost construite la
aproape toate incintele cetăţilor biseri-
ceşti, ridicarea lor fiind condiţionată de
răspândirea rapidă a armelor de foc.
După cum am mai arătat, în secolul
al XV-lea a avut loc debutul în a doua
fază de construcţie a cetăţilor bisericeşti.
Motivull-au constituit atacurile otomane
care, după 1420, s-au înmulţit. Succese-
le repurtate în apărarea împotriva aces-
tui pericol, mai cu seamă asediu! Sibi-
ului din 1438, căruia oraşul îi rezistase,
au generat o disponibilitate generală de
apărare, disponibilitate materializată în
special în fortificarea bisericilor, acţiune
iniţial sprijinită de regalitatea maghiară.
Astfel, după invazia otomană din 1421,
Sigismund a păsuit câteva localităţi din
Ţara Bârsei de censul Sfântului Martin
pe o perioadă de zece ani, (L. 25/6), pe-
trecând el însuşi , în 1427, o jumătate de
an în Transilvania, în special la Braşov,
în vederea organizării apărării.
Existenţa, încă din deceniul al patru-
lea al secolului al XV-lea, a unui număr
mare de cetăţi bisericeşti reiese dintr-un
raport al decanului din Sibiu către papa
de la Roma, în care se spune că, fugind
din calea turcilor, saşii s-au refugiat în
incintele bisericilor ( L. 73/ Nr. 2276).
Strădaniile saşilor vizând autoapărarea
au fost sprijinite de regii Sigismund, La-
dislaus şi Matei Corvin, iar mai târziu,
sub domniile slabe ale lui Vladislav al
Il-lea şi Ludovic al II-lea, iniţiativa de
fortificare a bisericilor a fost preluată de
organismele de autoconducere şi de nou
înfiinţata Universitate Săsească. Acest
din urmă fapt este probat de consemnări­
le din registrele de socoteli ale provinci-
ei Sibiului a celor Şapte Scaune din anii
1495-1510, în care cele mai frecvente
cheltuieli erau cele destinate "pro struc-
tura ecclesiae" şi "pro structura fortati-
tii".
în acţiunea de fortificarea biserici-
lor s-a recurs la experienţa mai veche,
astfel că, în cea de-a doua perioadă de
construcţie, turnul principal, masiv, a cu-
noscut o adevărată renaştere. În a doua
jumătate a secolului al XV-lea, pe Valea
Hârtibaciului, in zona Rupea, dar şi în
alte zone ale Transilvaniei au fost con-
struite numeroase turnuri care în multe
A. Cristian/Sb. Vedere a local ităţii dinspre N.
privinţe se aseamănă cu cele construite
în secolul al XIII-lea.
Adesea, la turnurile vechi au fost în-
groşate zidurile şi au fost supraetajate.
Biserica din Roadeş, spre exemplu, fu-
sese prevăzută cu un turn relativ modest,
cu latura de 6,20 metri, fiind apoi învelit
cu un zid gros de 2,10 metri, astfel că
latura turnului actual de vest măsoară
10,50 metri. Portalul gotic de pe faţada
de vest al turnului cu jambajul frumos
executat a fost acoperit de un zidul nou,
nemaiputând fi văzut decât din interiorul
turnului. îngroşarea zidului a fost ridica-
tă până la înălţimea de 18 metri.
La Stejărişu s-a construit un nou turn
de vest din piatră. Planul acestuia este de
7,50 x 7,50 m la o grosime a zidului de 2
m la primul etaj, situat la aproximativ 2
metri deasupra nivelului de călcare. Ast-
fel s-a creat posibilitatea blocării accesu-
lui la turn printr-o scară mobilă, aşa cum
se obişnuise în cazul donjoanelor. Dea-
supra primului etaj boltit se ridică cinci
Planşa 1
B. SIimnic, localitatea cu cetatea ţărănească, biserica şi casa parohială evanghelică
A. Cisnădioara, biserica Sf. Mihail cu cetatea din deal şi biserica din sat văzute dinspre NV.
Planşa 2
Planşa 3
A Cricău, portalul de V. B. Cisnădioara, portalul de V. A. Biertan, vedere a ansamblului cetăţii bisericeşti d inspre SE.

B. Biertan, amvonul din biserică. C. Biertan, detaliu de intarsie şi feroneri e gotică de la

C. Cisnădie, capitel romanic dela portalul de V. D. Cisnădie, drumul de strajă din prima incintă.
uşa sacristiei.
Planşa 4
Pl anşa 5
A. lghişul Nou, cetatea în contextul satului şi în peisajul caracteristic Văii Târnavelor. A. Va lea Viilor, vedere ae riană a cetăţii d inspre SV.

B. Buzd, corul supraînălţat al bisericii foritficate. C. Bălcaciu, corul fortificat al b iserici i, în dreapta casa
parohială. B. Moşna, vedere aeriană a ansamblului la intersecţia a t rei străzi din localitate.

Planşa 6 Planşa 7
 u
A 8
o 5 10
Fig.l/17. Turnuri fortificate de biserică rezultate din înglobarea unor elemente de la construcţiile anterioare:
A Homorod, B Roadeş, C Netuş.
caturi de apărare, din care ultimul este
prevăzut cu un drum de strajă, confec-
ţionat din lemn. Un turn asemănător, dar
mai masiv, se află la Iacobeni cu latura
de 9,60 x 9,60, grosimea zidului de 2,60
m şi înălţimea de 20,50 m, cu menţiunea
că scara ce asigură accesul la etajele in-
ferioare este încastrată în zid. Din aceas-
tă categorie face parte şi turnul de vest al
bisericii din Ruja.
Turnuri deosebit de masive constru-
ite în secolul al XV-lea, în perioada de
fortificare a bisericilor şi de întărire a in-
A. Mediaş, interiorul bisericii spre E, cu altarul gotic târziu, înch is.
cintelor s-au păstrat, parţial sau integral,
Planşa 8
c
la Dobârca cu latura de 12,50 x 12,50 m,
Daia cu latura de 12,20 m, Slimnic cu
latura de 12,50 x 12,50, grosimea zidu-
lui de 3,10 m şi Valchid 9,50 x 10,20 m,
grosimea zidului de 2,40 m, înălţimea de
22,60 m. Exemple de turnuri de vest mai
zvelte, construite pe la mijlocul secolului
al XV-lea, se află la Meşendorf cu latura
de 6 x 6 m, grosimea zidului de 1,70 m
şi înălţimea de 22,50 m, Veseud cu latu-
ra de 6 ,20 x 6,20 m, grosimea zidului de
1,90 m şi înălţimea de 17,20 m şi Apold
cu latura de 8,60 x 8,60 m, grosimea zi-
dului de 2,00 m şi înălţimea de 22,10 m.
 În unele cazuri, turnul principral de O categorie aparte de turnuri de apă­
apărare a fost ridicat deasupra corului rare şi de refugiu poate fi întâlnită în
deja existent. Cel mai frumos exemplu nordul Transilvaniei. Cetăţile bisericeşti,
în acest sens îl oferă turnul cetăţii bise- construite în această zonă în secolul al
riceşti din Homorod care, cu un plan de XV-lea, au, de obicei, o incintă ovală
11 ,80 x Il ,00 metri, grosimea zidurilor şi un turn central care era totodată turn
de 2,80 m şi o înăltime de 30,50 m, este de poartă. Numai în cazuri excepţionale
unul dintre cele mai impunătoare turniri erau fortificate şi bisericile. Din biseri-
de acest fel din Transilvania. La parter, ca-cetate din Dumitra nu s-a mai păstrat
corul romanic din secolul al XIII-lea a decât turnul porţii, biserica fiind demo-
fost transformat, etajul de deasupra lui lată în secolul al XIX-lea şi înlocuită
este boltit, iar scările spre cele 6 etaje cu una neogotică, iar incinta a fost şi ea A B c o
de apărare sunt încastrate în zid. Ultimul demolată. Construit dintr-un zid masiv
Fig. 1/18. Diferite variante de fortificare ale corului unei biserici medievale: A Turn ridicat deasupra
etaj este prevăzut cu un drum de strajă. de piatră, turnul, la o grosime a zidului
corului (Dealul Frumos, Merghindeal), B Nivel fortificat care se sprijină pe arce intre contraforturi (Cop-
Şi la Netuş turnul central este situat dea- de 2 metri, are o înălţime de 19,5 me-
şa Mare, Valea Viilor, Buzd şi altele), C Nivel fortificat care se reazemă pe contraforturi şi console (Boian),
supra unui cor gotic, grosimea zidului tri. Pietrele de colţ, două muluri, profi-
D Nivel fortificat pe contra forturi şi console, tip maşiculiu (Şeica Mică, Şura Mare, Şeica Mare, Boz).
atingând aici în total 3 metri. Localitatea lul soclului şi şanţul de glisare al hersei,
Movile se înscrie şi ea în categoria ace- precum şi ancadramentul portii de intra- încercat înlăturarea acestui neajuns în mediul unor arce. Între pereţii corului şi
lora unde, la fortificarea bisericii, turnul re în arc frânt, pe a cărui piatră de boltă diferite moduri. Aşa cum am arătat mai aceste arce s-au amplasat fante de arun-
central a fost înălţat deasupra corului, este înscris anul 1488, sunt confecţionate sus, în unele localităţi a fost ridicat un care. Drumul de strajă putea avea parapet
cea ce face ca turnul de vest să pară deo- din piatră fasonată. Tot aproximaitiv din turn deasupra corului, în altele apsida ro- din scânduri de lemn sau de tip fachwerk
sebit de zvelt. aceeaşi perioadă datează şi turnurile din manică semicirculară a fost demolată, iar şi drum de strajă deschis, ori putea fi în-
Spre deosebire de turnurile masive Tărpiu, Vermeş , Lechinţa, Jelna, Moruţ la pătratul corului s-au consolidat zidu- chis cu zidărie plină, străpunsă doar de
din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, la şi Crainimăt, toate păstrate până în ziua rile şi a fost construit deasupra un turn cu metereze. Cele mai frumoase exemple
ridicarea cărora rareori s-a folosit zidărie de azi. Urme ale incintelor s-au păstrat etaje de apărare şi drum de strajă. Exem- de coruri înalte de acest tip le găsim la
de piatră de talie (ex. Hărman) dar ale că­ însă numai la Lechinţa, Vermeş şi Crai- ple pentru această rezolvare le găsim la Valea Viilor, Buzd, Brateiu,Aţel, Biertan
ror colţuri şi profile sunt ornamentate, de nimăt. Cunoaştem, de asemenea, că Ia Dealul Frumos, Merghindeal, Ruscior, (demolat parţial), Copşa Mare, Dacia,
obicei, cu piatră fasonată, cele din seco- Teaca, Dipşa, Secăşel, Cepari şi Petreşti Veseud şi Bruiu - ultimul fiind demolat. Prod (demolat), Daia/Ms., Ruja şi Bo-
lul al XV-lea nu au astfel de ornamente. au existat incinte simple şi uneori chiar În special în zona Mediaşului dar şi ian, unde arcele dintre contraforturi se
Totodată, s-a renunţat la trecerea boltită duble. Despre înălţimea acestora ne pu- în alte zone ale Transilvaniei s-a impus sprijină pe câte o consolă. În cazul altor
de la parterul turnului. O altă diferenţă a tem face o imagine dacă privim, la Tăr­ un alt gen de rezolvare, anume întărirea coruri supraetajate s-a renunţat la arcele
celor două categorii constă în aceea că piu, uşa ce asigura accesul de Ia drumul zidurilor corului prin îngroşare sau cu de legătură, sprijinind drumul de strajă
la turnurile mai recente s-a renunţat la de strajă Ia turnul porţii. Aceasta se află contraforturi şi înălţarea acestuia. Dea- din fachwerk pe bârne introduse între
orificiile pentru propagarea sunetului în la o înăltime de 6 metri, îndreptăţindu-ne supra corului au fost construite două contraforturile ridicate până la înălţimea
favoarea drumului de strajă, care asigura să presupunem că zidul a avut o înălţi­ până patru niveluri de apărare, din care drumului de strajă. Exemple în ceea ce
o mai bună supraveghere a zonei. Dacă me de cea. 8,50 metri. La fortificaţiile ultimul era prevăzut cu un drum de stra- priveşte această categorie găsim la Baz-
comparăm însă turnurile din punctul de din Transilvania de nord întâlnim une- jă, cu parapet confecţionat din lemn sau na (unde drumul de strajă nu mai există)
vedere al dimensiunilor planului şi ele- ori guri de tragerer în formă de gaură de zidărie, peste care se ridică acoperişul cu Velţ şi Seliştat. La cea de-a treia catego-
vaţiei, atunci constatăm existenţa unor cheie sculptate în piatră, datând de pe Ia învelitoare de ţiglă. Se cuvine să menţio­ rie de coruri supraetajate numai zidurile
asemănări evidente.
1500 (de ex.la Dumitra şi Lechinţa). năm în acl!st context că există un număr au fost înălţate vertical, contraforturile
În secolul al XV-lea în zona Tâmave- Atunci când, în secolul al XV-lea s-au considerabil de coruri supraînălţate, care rămânând neatinse, ceea ce a dat naştere
lor s-a folosit îndeobşte cărămidă Ia con- extins fortificaţiile, s-a constatat faptul se deosebesc între ele funcţie de speci- unei suprastructuri în formă de turn, cu
strucţia turnurilor principale. Astfel de că bisericile erau bine apărate pe flancul ficul regional şi de evoluţia tehnicii de secţiune dreptunghiulară sau poligonală ,
exemple le găsim la Ighişu Nou, Valea vestic datorită existenţei turnului de vest apărare. În cele mai multe cazuri contra- aşa cum s-a întâmplat la Ighişu Nou şi
Viilor, Alma Vii, Şaroş pe Târnave, Baz- fortificat, în vreme ce flancul estic, da- forturile au fost înălţate până al nivelul Cisnădie. La cea de-a patra categorie, ul-
na, Boian, Velţ, Seleuş, Senereuş etc. torită corului scund, era vulnerabil. S-a drumului de strajă şi unite aici prin inter- timul etaj se sprijină parţial pe contrafor-
66
turi şi partial pe console zidite, între care
se află gurile de păcură boltite. Exemple
pentru această categorie se întâlnesc la
Şeica Mică, Şura Mare, Alma Vii şi Şe­
icaMare.
În cazul altor cetăţi bisericeşti s-a
construit un etaj de apărare cu drum de
strajă deasupra corului fără a înălţa în
mod substanţial zidurile acestuia. Acest
tip de cor îndeobşte mai scund decât aco-
perişul navei principale, asigură totuşi
apărarea corespunzătoare a laturii estice.
Genul acesta de rezolvare a fost adoptat
la Drăuşeni, Dobârca, Cincu, Agnita,
Moşna, Apold, Băgaciu, Şomartin, Bu-
neşti şi Cincşor.
Următorul pas în ceea ce priveşte
fortificarea bisericilor s-a făcut la nava
principală. Chiar dacă numeroase bi-
serici erau asigurate corespunzător pe
flancul de est şi de vest, zidurile navei
principale nu erau fortificate. Acesta a
fost motivul pentru care s-a trecut şi la
fortificarea acestora. Deseori, pentru a
putea prevedea construcţia cu guri de
aruncare eficiente în apărarea bazei zidu-
lui, a fost necesară demolarea navelor la-
terale ale bisericilor romanice. Biserici,
ale căror navă centrală a fost prevăzută
cu şiruri de arce cu guri de aruncare se
află la Şoarş, Rodbav, Băgaciu, Iacobeni,
Archita, Buneşti , Saschiz şi Valea Viilor.
Potrivit unui desen de Martin Schlich-
ting, pe la mijlocul secolului al XIX-lea,
biserica din Beia a fost înconjurată de
arce prevăzute cu guri de păcură, deasu-
pra cărora s-a aflat un drum de strajă cu
parapet de tip fachwerk.
În unele localităţi, locuitorii au ridi-
cat alături de cor, deasupra sacristiei, un
turn suplimentar în scopul protejării unei
părţi mai vulnerabile a cetăţii, exemple
în acest sens se află la Iacobeni, Şoala,
Bruiu (demolat) şi Saschiz. Pentru a
proteja latura de nord şi de sud a unor
biserici mai lungi, deasupra intrărilor au
68
fost ridicate alte turnuri de apărare, aces-
te biserici având patru turnuri, câte unul
în fiecare punct cardinal. S-a procedat
astfel la Cisnădie, Moşna şi Valea Viilor,
în vreme ce la Şura Mare şi Şura Mică
s-a ridicat numai câte un turn deasupra
intrării laterale a bisericii.
Ultimele biserici fortificate medie-
vale, care au fost construite în Transil-
vania în deceniul al treilea al secolului
al XVI-lea, au mai degrabă înfăţişarea
unui corp cu forme geometrice ale unui
paralelipiped cu acoperiş. Nava şi corul
au fost unite într-un singur corp deasu-
pra căruia se află un etaj de apărare, ce
depăşeşte alinierea zidului, fiind scos în
consolă şi sprijinindu-se pe arcele dintre
contrafortii supraînălţaţi. Exemple pen-
tru această soluţie constructivă se găsesc
la biserica din Dupuş, datată 1524, şi
la cele din Saschiz şi Cloaşterf (1524).
Aproximativ în aceeaşi perioadă au fost
ridicate şi două biserici rară turn, care şi
ele se prezintă sub formă de bloc, Boz
şi Amnaş. La acestea, arcele care poartă
etajul de apărare au fost înlocuite cu guri
de aruncare, respectiv guri de păcură
boltite, iar contraforturile supraînălţate
întrerup pe alocuri această alternanţă. La
biserica din Boz, care, pentru claritatea
rezolvărilor constructive, reprezintă un
exemplu interesant de biserică fortifica-
tă, este înscris în cor anul 1523. Cel de-al
doilea exemplu de acest gen s-a aflat la
Amnaş, dar a fost demolat în a doua ju-
mătate a secolului al XIX-lea, astfel de-
scrierea lui se poate face numai în baza
unor desene vechi.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru
biserica din Fişer, în întregime suprae-
tajată, iar deasupra zidăriei de piatră cu
colţuri din paitră de talie era amplasat un
drum de strajă cu parapet tip fachwerk ,
sprijinit pe console de lemn. Etajul su-
perior al bisericii care, judecând după
fotografiile de epocă, data din a doua
jumătate a secolului al XV-lea, a fost de-
molat în 1894, întrucât exista pericolul
prăbuşirii lui. Şi la Brădeni, nava şi co-
rul au fost aduse la aceeaşi înălţime, iar
zidurile de piatră au fost încoronate cu
un drum de strajă confecţionat din lemn,
sprijinit pe bâme şi contraforturi. Con-
strucţia este databilă în a doua jumătate
a secolului al XV-lea.
Merită analizate mai aprofundat des-
chiderile din ziduri, precum şi alte detalii
ale tehnicii de apărare folosite în proce-
sul de fortificare ale cetăţilor bisericeşti.
O constatare cu caracter general este ace-
ea că dimensiunile meterezelor, prezente
Ia toate turnurile centrale a cetăţilor bi-
sericeşti , s-au redus odată cu progresele
realizate în tehnica de luptă. Pentru a le
asigura trăgătorilor cu arcuri şi arche-
buze libertate de mişcare, în interiorul
turnurilor au fost zidite nişe în dreptul
meterezelor, ale căror înălţime putea să
ajungă până la 1,80 metri, nişe în care un
om putea sta confortabil. La fortificaţiile
din secolul al XV-lea, înălţimea metere-
zelor, îndeobşte dreptunghiulare, este de
60 până la 100 cm. În ultimele decenii
ale secolului al XV-lea s-au impus guri
de tragere în formă de gaură de cheie
sau triunghiulare, potrivite pentru folo-
sirea armelor de foc. La construcţiile de
WiJ\fi ~ fll~ ~ tiWVlm
•••
~~ ~~
A B
Fig. l/19.npuri de guri de tragere- metereze: A metereze tnalte (Cisnădie), B metereze tn formă de gaură de
cheie (Biertan), c meterez mic (sec. XVI, Apold), D meterez orizontal cu inchidere din lemn (sec. XVI, Bruiu),
Emeterez cu mai multe orificii (sec. XVI- XVII Cisnădie).
apărare executate în jurul anului 1525,
meterezele au forma unor dreptunghiuri
cu dimensiuni de 50 x 25 cm. De obicei,
aceste deschideri ale turnurilor nu au fost
aliniate pe verticală la etajele suprapuse,
aceasta pentru a preîntâmpina crăparea
zidurilor în dreptul orificiilor. În ceea ce
priveşte aspectul gurilor de aruncare şi
de păcură, constructorii au găsit soluţii
diverse. Ele pot avea forma unor goluri
înclinate în zid care permit aruncarea de
obiecte sau tragerea asupra asediatori-
lor ajunşi la baza zidului. Alte forme au
la bază construirea unui mic bovindou,
care are un orificiu de aruncare şi tragere
în partea de jos, dar poate avea şi o me-
tereză pentru trageri în direcţia câmpului
din faţa zidului.
în general , la fortificarea cetăţilor
bisericeşti s-a avut în vedere posibi-
litatea ca apărarea să se desfăşoare în
diferite trepte. Primul obstacol pentru
asediator erau, în funcţie de teren, pan-
te sau şanţuri cu sau fără apă. La multe
cetăţi bisericeşti primul zid exterior de
mai mică înălţime încojura zwingerul.
Treapta a doua era dată de al doilea zid
care înconjura curtea interioară. În cazul
în care duşmanul pătrundea în incintă,
următorul element al rezistenţei îl con-
stituia biserica, cu intrările fortifcate, cu
..
C O E
6g

Fig. 1/20. Guri şi bovindouri de aruncare: A-B orificii simple in zidul de apărare (cca.1 500, Homorod, Ghim-
bav), C-J diferite forme de bovindouri de aruncare (sfârşit sec. XV- XVII, Prejmer, Hărman, Ghimbav, Vulcan,
Dealul Frumos, Miercurea Sibiului şi Moşna), K bovindouri de apărare, deasupra porţii de intrare (Homorod),
L secţiune printr-o gură de aruncare (Cisnădie).
turnuri şi cu drumuri de strajă. În cazul
în care nici aceasta nu mai putea fi apă­
rată, turnul central sau corul supraînălţat
constituiau ultimele locuri de refugiu.
În mai multe locuri erau treceri înguste
care puteau fi apărate prin lupta corp Ia
corp. În vederea apărării bazei zidului,
a turnului şi a bisericii, de timpuriu au
fost construite drumuri de strajă scoase
în consolă, confecţionate la început din
lemn cu parapet din scânduri sau fa-
chwerk. Exemple de drumuri de strajă
căptuşite cu scândură, păstrate până în
ziua de azi se găsesc la Seliştat, Axente
Sever, Ighişu Nou, Brădeni, Iacobeni,
Hozman şi Viscri. Varianta fachwerk
prezenta avantajul reducerii pericolului
de incendii şi se mai găseşte la corul bi-
sericii din Drăuşeni, la Cincşor, de ase-
menea în cor, precum şi la unele turnuri,
la nava centrală şi corul din Stejărişu,
la ambele turnuri ale bisericii din Dealul
Frumos, la turnurile principale din Ho-
70
morod,Agnita şi Valea Viilor. LaAlţâna,
Bruiu, Lovnic, Beia, Şmig şi Gârbova
drumurile de strajă din fachwerk nu ne
mai sunt cunoscute decât din desenele
lui Martin Schlichting.
Cetăţile bisericeşti şi bisericile forti-
ficate au fost prevăzute, de asemenea, cu
şiruri de guri de aruncare, numite maşicu­
liuri, amplasate în dreptul arcelor boltite
care legau între ele contraforturile şi care
nu erau folosite numai în scopul aruncării
de apă clocotită, păcură, pietre sau bucăţi
de lemn asupra invadatorilor, ci şi pentru
stingerea incendiilor izbucnite la ziduri.
În vederea construirii arcelor semicircu-
lare, în formă de mâner de coş sau de seg-
ment de cerc, la o distanţă de aproximativ
70 de cm de zid, contraforturile au fost
înălţate vertical , iar arcele plasate la faţa
lor exterioară. Întrucât grosimea zidului
deasupra gurilor de aruncare măsura de
obicei doar 30 cm, distanţa între arce şi
ziduri în care puteau fi amplasate aceste
A B
Fig. 1/ 21. Drumuri de strajă la biserici: A balustradă d in lemn pe console, B balustradă tip .Fachwerk~ pe
console din lemn, C nivel fortificat evazat pe contraforturi, D perete din zidărie care se reazemă pe arcuri
intre contraforturi, E nivel fortificat pe console din zidărie şi contraforturi.
fante varia între 30 şi 45 cm. Deasupra
arcelor, un profil orizontal marca de obi-
cei marginea superioară a zidului biseri-
cii, iar deasupra acesteia era amplasat zi-
dul catului de apărare cu mici metereze.
Acest sistem se găseşte mai des în zona
Mediaşului la: Buzd, Ax.ente Sever, Va-
lea Viilor, Moşna, Brateiu, Dupuş, Copşa
Mare, Boian ş. a., în partea superioară a
cursului Hârtibaciului: lacobeni, Ruja,
Agnita, Seliştat şi Apold, între Sighişoa­
ra şi Rupea: Buneşti , Cloaşterf, Saschiz,
Daia/Ms., Roadeş, Archita şi Dacia, pre-
cum şi în apropiere de Cincu, unde unele
mai există, iar altele au dispărut, păstrân­
du-se numai urme: Cincu, Rodbav, Şoarş
şi Şomartin.
în anumite cazuri, gurile de păcură
au fost amplasate în biserici şi în turnuri
centrale în zidăria scoasă oblic în conso-
lă de sub ultimul cat de apărare. În aceste
locuri grosimea zidului este semnificativ
mai redusă decât la zidul principal, astfel
că prin aceste guri, care se lărgesc în la-
teral, era facilitat controlul pe verticală a
bazei zidului. Cel mai interesant exemplu
în acest sens îl oferă corul bisericii din
Buneşti. Guri de păcură asemănătoare
au existat şi la turnul central din Lovnic,
demolat, şi s-au păstrat la turnurile din
Sascbiz şi Rotbav. În Ţara Bârsei, aces-
tea se întâlnesc îndeobşte atât la turnurile
de apărare ale incintei, cât şi la incinta
c D E
propriu-zisă: Ghimbav, Codlea, Prejmer
şi Hărman.
O formă târzie de maşiculiuri o re-
prezintă gurile de păcură amplasate între
console profilate în trepte, formă pe care
o găsim la Şura Mare, Şeica Mare, Şeica
Mică, Alma Vii şi Boz.
Accesul la etajul de apărare, amplasat
deasupra bisericii şi corului la fortificaţi­
ile timpurii, se realiza prin turnul prin-
cipal, iar mai târziu, prin interiorul sau
exteriorul bisericii ori turnului de vest la
care au fost adosate scări în spirală .
Uşile bisericilor se baricadau din in-
terior, folosind bârne care erau introduse
în orificiile cu care zidurile erau prevăzu­
te în acest scop. La Biertan s-a păstrat o
uşă de sacristie de la începutul secolului
al XVI-lea, care se închidea cu 16 zăvoa­
re, fixate în lăcaşe din ancadramentul de
piatră al uşii. În mai multe locuri la uşi­
le bisericilor au fost prevăzute herse, un
astfel de exemplu s-a păstrat la portalul
nordic al bisericii din Valea Viilor. Dea-
supra intrărilor exterioare sau interioare
au fost adesea amplasate guri de păcură
şi metereze. Toate uşile şi ferestrele insu-
ficient securizate au fost zidite în secolul
al XV-lea, în cadrul acţiunii de fortificare
a bisericilor.
Un al doilea element major de forti-
ficaţie a cetăţilor bisericeşti îl reprezin-
tă incintele. De la primele, datând din
71
secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, s-au Maniera de execuţie, înălţimea, gro- jă şi acoperişul de protecţie se sprijină La cetăţile situate în vârful unui deal,
păstrat putine urme, deoarece în secolele simea şi forma incintei diferă functie de pe console de lemn şi retragerea zidului cum este cea din Biertan, arcele au fost
al XV-lea şi al XVI-lea au avut loc lu- de incintă. Modelul pentru ambele sis- plasate în partea exterioară a zidului,
momentul construirii, de materialul de
crări extinse de refacere şi consolidare. constructie disponibil şi funcţie de ten- teme 1-au furnizat fortificaţiile urbane, aceasta şi pentru a preîntâmpina alune-
Adaptat tehnicii militare a vremii, planul dinţele regionale. În Ţara Bârsei întâlnim ridicate în cea mai mare parte în secolul cările de teren. În vederea apărării bazei
incintelor era circular sau oval. Zidurile un tip de secţiune tansversală a zidului al XIV-lea. În unele locuri ale celei de-a zidului între arce şi zid au fost amplasate
masive de piatră erau încoronate de un care se aseamănă cu cel al incintelor din treia şi a patra incinte a Sibiului s-au mai fante de aruncare. înălţimea zidurilor de
drum de strajă crenelat, iar înălţimea păstrat arce caracteristice primei grupe. incintă, care în zona Sibiului şi în zona
secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Pu-
lor măsura de la 4 la 7 metri. Singurul În anii 1960 ai secolului al XX-lea, un viticolă a Mediaşului (Weinland) erau
tem presupune că fortificaţiile Ordinu-
element fortificat suplimentar al incintei lui Teutonic, precum şi cele timpurii ale fragment al zidului de apărare a fost re- construite îndeobşte din cărămidă, era
era poarta, străjuită în interior de turnul bisericilor au creat în această regiune o făcut, sub conducerea arhitectului şef al destul de variabilă, variaţiile fiind depen-
portii. Dovezi ale existenţei unor ase- tradiţie care, în ciuda dezvoltării tehnicii Sibiului, Otto Czekelius, în baza unui dente de gradul de fortificare a bisericii
menea fortificaţii timpurii le mai găsim desen din secolul al XIX-lea. Sitemul şi a incintei, dar şi de gradul de expunere
militare, nu a fost abandonată în secolul
astăzi la Cricău, Câlnic, Gârbova, Avrig, al XV-lea. Pe lângă planul oval, aceste cu console de lemn poate fi identificat la a respectivului fragment de zid. Biseri-
Turnişor, Petreşti, Cisnădioara, Orăştie construcţii de apărare se caracterizează fortificaţiile din Braşov, Sebeţ, Mediaş cilor puternic fortificate li se adăuga o
şi Miercurea Sibiului. Din studierea pla- şi Sighişoara.
incintă simplă cu drum de strajă a cărei
prin grosimea apreciabilă a zidurilor. La
nului şi caracteristicilor zidurilor pot fi Prejmer, zidul măsoară la bază până la 4
trase concluzii în ceea ce priveşte vechi- m (L. 10/151), aceasta la o înălţime de
mea fortificaţiilor, în vreme ce săpăturile 10 la 12 m. Drumul de strajă este ampla-
arheologice ar putea furniza date impor- sat pe coronamentul zidului, căruia, ade- 1 • • 1

tante în vederea întregirii cunoştinţelor sea, i s-a adosat în exterior un zid subţire il\ n n ~
în domeniu. în care, de la înălţimea pieptului şi oblic
i i

Aparitia armelor de foc a dus la mo- în jos, la baza zidului, au fost tăiate guri 1 b l
dificări semnificative ale incintelor cetă­ de aruncare. Dar avem şi exemple la care i
ţilor bisericeşti. Cea mai importantă pri- meterezele alternează cu gurile de păcu­
veşte necesitatea de a strânge apărătorii ră: Hărman, Prejmer, Rotbav, Cristian
în turnuri amplasate de-a lungul incintei, şi Măieruş. La Prejmer şi Hărman dru- A B c
o necesitate dictată de bătaia mai lun- mul de strajă se învecinează şi dinspre
gă a noilor arme. Astfel au luat naştere curte cu un zid cu ferestre mici, astfel
turnurile de ftancare, adosate la exterior că pe coronamentul zidului se formează
zidurilor de apărare. Este evident faptul un coridor sumbru. La Codlea, Rotbav,
că forma ovală a incintei, o formă ce Măieruş, Cristian şi Ghimbav, drumul de
permitea distribuirea apărătorilor pe în- strajă era sprijinit parţial pe zidul de apă­
treaga lungime a drumului de strajă, nu rare şi pe console din lemn care purtau
mai corespundea noilor realităţi, întrucât şi acoperişul de protecţie. Toate incintele E F
îngreuna apărarea exteriorului zidurilor. din Ţara Bârsei au o caracteristică comu-
o
Prin urmare, ovalul, respectiv cercul, a nă, anume aceea că dispun de un singur Fig. 1/22. Diferite tipuri
fost înlocuit de planul poligonal, iar apoi drum de strajă pe zidul de apărare. de ziduri de incintă:

~tiri
~

ti··!
wl
cu unul rectangular. Această evoluţie nu lncintele construite în secolele al XV- . 1 A Cisnădioa ra,
permite însă datarea exactă a unei incin- lea şi al XVI-lea pe teritoriul celor Şapte BCodlea,
te, deoarece de-a lungul unei perioade Scaune şi pe cel al celor Două Scaune, CPrejmer,
îndelungate s-au folosit în paralel di- în ciuda diversităţii, pot fi împărtite în D Valea Viilor,
verse tipuri de planuri, ceea ce se datora două grupuri mari şi anume: la primul H ECi snădie,

faptului că încă în secolul al XVI-lea pe grup, drumul de strajă este susţinut de F Moşna,
lângă armele de foc folosirea arcului era arce alipite zidului în interiorul incintei, G G Biertan,
G
încă foarte răspândită. iar la cel de-al doilea, drumul de stra- H Roadeş.
~----+----~
O +----+--~~m
72 73
înălţime era de cel puţin 3 metri. în alte
localităţi ,zidurile, mai ales în porţiunile
cu expunere puternică, atingeau până la
14 metri, aşa cum s-a întâmplat la "cur-
tea fântânii" (Brunnenhof) din cetatea
existentă în Şeica Mică.
Adesea, meterezele şi gurile de pă­
cură erau folosite dinspre drumurile de
strajă suprapuse, aşa cum putem observa
la zidul de incintă nordic al cetăţii din
Moşna, la Hozman, la Dealul Frumos,
Pelişor, Apold, Bruiu, Ţapu, Boian şi
Miercurea Sibiului.
În ceea ce priveşte executarea deschi-
derilor la zidurile de apărare, întâlnim o
mulţime de soluţii tehnice. Ca şi la turnu-
rile de biserică, meterezele timpurii sunt
deosebit de înalte (Câlnic şi Ţapu). Une-
ori acestea sunt înclinate spre bază, fapt
întâlnit la cetăţile bisericeşti bârsene.
Gurile de tragere în formă de gaură de
cheie, care apar deja în ultimele decenii
ale secolului al XV-lea (spre ex. la Du-
mitra, 1488), erau potrivite pentru apăra­
rea cu archebuze. Foarte răspândite erau
în întreaga Transilvanie atât la incinte,
cât şi la turnurile acestora guri de tragere
orizontale (Gură de broască) , care puteau
fi închise cu ajutorul unei piese din lemn
cu pivot vertical, prin rotire orizontală cu
90 de grade. Tipul respectiv de gură de
tragere era construit îndeobşte la înălţi­
mea unui parapet optim pentru tragere.
La incintele din secolul al XVI-lea şi al
XVII-lea apar metereze cu două sau trei
orificii de tragere orientate în diferite di-
recţii. în interior, acestora le corespun-
dea o nişă pentru un apărător (Băgaciu,
Cisnădie, Bruiu şi Moşna). Existau şi
guri de tragere cu mai multe deschideri
în interior, deschideri care în exterior se
uneau într-una singură (ex. la Motiş şi
Bruiu). Gurile de aruncare şi de păcură
se prezintă într-o mare diversitate, dând
meşterilor prilejul pentru modeste reali-
zări artistice. La unele ziduri de apărare
74
din secolul al XVI-lea partea superioară
era scoasă în consolă, astfel că putea fi
prevăzută cu guri de păcură pe întreaga
sa lungime. Caracteristic pentru această
soluţie constructivă este profilarea de-
corativă a porţiunilor dintre două guri
de aruncare scoase în consolă. În mod
asemănător s-a procedat la maşiculiurile
corurilor supraînălţate din Şeica Mare şi
Şeica Mică, realizate în aceeaşi perioa-
dă. Exemple pentru profilarea decorativă
a consolelor dintre gurile de aruncare se
găsesc la Moşna, Alma Vii şi Slimnic.
La cetăţile bisericeşti, alături de for-
tificarea bisericilor şi incintelor, o deo-
sebită atenţie s-a acordat spaţiului de
intrare în cetate, a porţilor, pentru for-
tificarea cărora s-au găsit o serie de so-
luţii tehnice diversificate. în special la
cetăţile cu biserici nefortificate, cum au B
fost cele din Ţara Bârsei, construcţiile O
~~~~-r------~
10 20m
din faţa porţilor, ca şi cele de deasupra
acestora au avut o pondere deosebită în Fig.l/ 23. Tntărirea intrării principale cu turn şi bastion, plan şi secţiune: A Hărman, B Aţel.
cadrul sistemului de apărare. La cetăţile
mici cu incintă lipsită de turnuri, la care de poartă. Acesta din urmă dispunea de în cetatea din Gârbova prezintă o parti-
biserica sau un turn masiv erau princi- un etaj de apărare, acoperit deseori în cularitate, anume aceea că planul ei este
palele construcţii de apărare, intrarea în două ape. Turnul era amplasat deasupra curbat, apărătorii putându-se astfel adă­
cetate forma o boltă în zidul de apărare, intrării boltite sau tăvănite plat. Astfel de posti mai bine în faţa invadatorilor. Mai
închisă cu o poartă din lemn de stejar, exemple există la Ighişu Nou, Dobârca, rar se întâmpla ca accesul să se realizeze
armată cu benzi din fier. Capacitatea de Axente Sever, Cincşor şi Alţâna. În ide- pe sub o clădire amplasată paralel cu zi-
apărare putea fi sporită prin intermediul ea de a îngreuna pătrunderea inamicului dul de incintă ca la Bălcaciu, Cristian şi
unei herse, precum şi cu guri de păcu­ în cetate, clădirea porţii a fost prelungi- Şeica Mică.
ră amplasate deasupra porţii. Porţi de tă în direcţia intrării, astfel ca apărătorii La cetăţile bisericeşti construite în
acest fel au existat la Amnaş, Dupuş, să dispună de o posibilitate suplimenta- secolul al XV-lea în zona Tâmavelor şi
Sântioana şi Boz, dar au fost demolate ră de apărare din flanc şi de sus. Atât la în zona Rupei, intrarea era protejată de
datorită stării lor de şubrezenie. Astăzi le turnurile de poartă cu un cat de apărare, un turn solid. Acest fapt este caracteristic
putem admira numai în desenele păstra­ cât şi la căsuţele de poartă "Torhauser" şi altor zone ale Transilvaniei, şi chiar în
te din secolul al XIX-lea. La Homorod, capacitatea de apărare a fost sporită prin secolele al XIII-lea şi al XIV-lea turnuri-
unde poarta cetăţii este simplă, deasupra intermediul unor porţi din lemn de stejar, le de poartă erau în numeroase localităţi
acesteia, pe zidul cetăţii, a fost ridicată o prin herse, prin guri de tragere amplasate elemente importante ale cetăţilor bise-
căsuţă fortificată, (Wehrhauschen), care în coridorul boltit al zidului porţii, prin riceşti. Exemple de astfel de construcţii
oferă protecţie prin intermediul gurilor guri de păcură şi de aruncare amplasate timpurii sunt caturile inferioare ale tur-
de tragere şi de aruncare. deasupra intrării şi prin gropi (la Drău­ nurilor din Câlnic şi Cisnădioara, datând
La cele mai multe dintre cetăţile bise- şeni). Case de poartă de acest tip s-au din secolul al XIII-lea, cetăţi în care tur-
riceşti, accesul în cetate se realiza prin- păstrat la Buneşti, Drăuşeni, Cisnădie, nul mai era amplasat în interiorul incin-
tr-un coridor, îndeobşte pe sub un turn Valea Viilor şi Gârbova. Calea de acces tei. În special la biserici lipsite de turn
75
 pe latura vestică, turnul de poartă putea
forma partea principală a sistemului de
apărare, dar şi ultimul refugiu în cazul
unui atac. Această situaţie o întâlnim în
localităţile Ţapu, Boian, Velţ, Valchid,
Senereuş, Pelişor, Richiş şi Dumitra.
Dar şi acolo unde turnul bisericii pre-
lua funcţia de donjon, turnul de poartă
era pe alocuri puternic fortificat (Viscri,
Băgaciu, Moşna, Caţa, Movile, Apold,
Brateiu ş. a.). Capacitatea de apărare a
acestor turnuri era asigurată prin inter-
mediul drumului de strajă de la ultimul
cat, prin guri de tragere şi guri de păcură,
printr-o hersă în partea exterioară şi prin
porţile masive din lemn de stejar armate
cu benzi din fier forjat.
O altă modalitate de întărire a capaci-
tăţii de apărare a porţii era aceea a con-
struirii unui corp de clădire la exteriorul
turnului de poartă, pe sub care trebuia
să se treacă înainte de a ajunge la poarta
propriu-zisă. Un astfel de corp de clădi­
re cu boltă semicilindrică şi acoperiş în
două ape a fost ridicat în secolul al XV-
lea la Câlnic, în faţa turnului de poartă
din secolul al XIII-lea, între prima şi a
doua incintă, fiind prevăzut cu un etaj de
apărare deasupra intrării. O intrare simi-
lară, aflată, de asemenea, între cele două
incinte, s-a păstrat la Aţel. La Hărman şi
Prejmer, deasupra bolţii de poartă de di-
naintea turnului au fost construite două
etaje de apărare - care au existat şi la
Ghimbav, fiind astăzi dispărute- de unde
se acţiona hersa şi puntea ridicătoare, iar
inamicul era atacat din dreptul gurilor de
tragere şi de aruncare. La Prejmer, co-
ridorului boltit i s-a adosat o barbacană
care, cu cele patru caturi de apărare şi
cu podul ridicător, forma o construcţie
mică de apărare de sine stătătoare. în ca-
zul unor fortificaţii mai modeste, în faţa
turnului de poartă s-a amenajat o curte
exterioară, ca cea de la Dobârca, unde
o astfel de curte s-a păstrat până în ziua
de astăzi. La cetăţile construite pe co-
line, accesul la biserică era asigurat de
un drum care trecea pe sub mai multe
turnuri de poartă, de-a lungul incintei
extrem de puternic fortificate (Biertan,
Apold, Hozman).
La numeroase cetăţi bisericeşti exis-
tau, pe lângă poarta principală, portiţe
amplasate fie lângă poartă, fie în locuri
ascunse din incintă. Acestea puteau fi fo-
losite numai de către persoane şi nu tre-
buie confundate cu deschiderile de genul
celor din incinta cetăţii Cisnădioara, pe
care le-am descris anterior. Portiţele se
închideau cu uşi din lemn de stejar ar-
mate cu benzi din fier forjat şi puteau fi
apărate cu ajutorul gurilor de tragere şi
de aruncare. Exemple de astfel de portiţe
se mai găsesc la Viscri, Archita, Slim-
nic, Cisnădie, Stejărişu, Dealul Frumos,
Moşna, Şaroş pe Târnave, Apold şi Ho-
morod.
Numeroase turnuri de poartă, dar şi
turnuri de biserică, mai păstrează în ex-
terior şanţurile de glisare ale herselor.
Acestea din urmă, care se coborau şi
se urcau cu ajutorul unor lanţuri, erau
confecţionate din bare rectangulare din
lemn de stejar cu secţiunea transversală
de 10-15 cm, armate cu fier şi ascuţite
la capăt. Cu foarte puţine excepţii (Hoz-
man, Valea Viilor, Prejmer) hersele nu
s-au păstrat până în zilele noastre. Porţi
şi uşi frumoase din lemn de stejar sculp-
tat se găsesc în bisericile fortificate de pe
Valea Hârtibaciului şi în zona Rupea. Pe
lângă armăturile exterioare realizate din
benzi de fier forjat, uşile erau fortificate
şi cu brăzdare vechi, cu cârlige, seceri şi
caiele (Viscri, Roadeş, Dealul Frumos,
Moşna, Agârbiciu ş. a.)
Roţile de scripeţi, care şi astăzi mai
pot fi văzute deasupra intrărilor unor tur-
nuri de poartă, sunt indicii ale faptului
că mai multe cetăţi bisericeşti care erau
înconjurate de şanţuri cu apă erau prevă-
zute şi cu punţi suspendate, dar nici una
dintre acestea nu s-a păstrat.
În secolele al XV-lea şi al XVI-lea,
atunci când cetăţile au fost adaptate no-
ilor tehnici de luptă, turnurile dispuse
de-a lungul zidului de incintă au câşti­
gat în importanţă. Ca o regulă generală
se poate constata faptul că după mijlo-
cul secolului al XVI-lea, bisericile nu au
mai fost fortificate suplimentar, ci gradul
de rezistenţă a cetăţilor a fost sporit prin
adăugarea de noi turnuri şi prin dublarea
incintelor. Turnurile din deceniul al trei-
lea şi al patrulea al secolului al XV-lea,
construite după primele atacuri otomane,
se află - cu puţine excepţii - în afara zi-
durilor incintei. Iniţial, se pare că a fost
preferat planul dreptunghiular. în Ţara
Bârsei, unde incintele erau foarte solide,
turnurile erau cu puţin mai înalte decât
zidurile, accesul la acestea fiind posibil
dinspre drumul de strajă, iar la ultimul
etaj existau guri de tragere şi de arunca-
re pentru apărarea la distanţe diferite. În
ziua de azi este dificil de stabilit dacă edi-
ficiile în discuţie au fost acoperite iniţial
cu acoperişuri în formă de piramidă sau
dacă deja în secolul al XV-lea s-au fo-
losit acoperişuri în formă de pupitru. în
a doua jumătate a secolului al XV-lea şi
la începutul celui de-al XVI-lea, au fost
construite turnuri rotunde care depăşesc
înspre exterior aliniamentul zidului.
La incintele dreptunghiulare de la
sfârşitul secolului al XV-lea, laturile
turnurilor sunt amplasate paralel cu zi-
dul de apărare, aflându-se cu un sfert din
baza lor în dreptunghiul incintei, astfel
că zidul de incintă este legat de turn la
mijlocul laturii lui (Hălchiu, Archita,
Meşendorf). Tot din această perioadă
datează turnuri care, în cadrul unei in-
cinte poligonale, se află pe jumătate în
afara zidului de apărare (la prima incintă
din Aţel, Şaroşul pe Târnave, Alma Vii,
Valea Viilor). La Valchid, în mod excep-
ţional, bastioanele nu sunt amplasate în
colţurile patrulaterului, ci la mijloculla-
turilor sale, iar 20 de cm din suprafaţa
turnurilor se află în interiorul cetăţii (L.
12171). Turnuri rectangulare adosate in-
cintelor poligonale se găsesc la Roadeş,
Buneşti, Criţ, Viscri, Drăuşeni, Cristian ,
Cincu, Caţa ş.a.
în cazul incintelor dreptunghiulare
din prima jumătate a secolului al XVI-
lea, bastioanele au fost amplasate în
unghi de 45° faţă de colţurile retezate ale
careului (Cloaşterf, Brădeni, Dealu Fru-
mos, Homorod, Merghindeal). Din se-
colul al XVI-lea datează şi turnuri semi-
circulare deschise spre curtea cetăţii din
Ighişu Nou, Rodbav şi Câlnic, în timp
ce astfel de turnuri cu plan rectangulare
există la Apold, Moşna şi Şeica Mică.
Vocabularul formelor acestor turnuri
a fost preluat de la fotificaţiile din ora-
şele învecinate. Astfel, decoraţiile de pe
peretele exterior al bastionului semicir-
cular din Ighişu Nou au avut ca model
un bastion asemănător din zidul oraşului
Mediaş. În mod similar, în împrejurimile
oraşului Rupea se poate constata faptul
că, după ce pe la mijlocul secolului al
XVII-lea, cetăţii i-a fost adăugat un turn
pentagonal, în localităţile învecinate
Drăuşeni, Ungra, Homorod şi Caţa s-au
ridicat turnuri cu plan cu cinci laturi.
Pe lângă turnuri, la unele incinte de la
sfârşitul secolului al XV-lea şi din secolul
al XVI-lea au fost construite turnulete de
obervaţie (Scharwachtiirmchen) respec-
tiv căsuţe fortificate (Kampfhauschen),
care, pe la colţurile incintelor (Cincşor,
Moşna) sau în locuri deosebit de pericli-
tate, precum intrările (Homorod, Stejă­
rişu), au fost scoase în console din lemn
sau zidite.
În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea,
pe cursul superior al Hârtibaciului, dar
şi în alte părţi ale Transilvaniei, au fost
ridicate construcţii de apărare de forma
n

!P
:,j
A c
10 20 30m
Fig. 1/24. Turnuri de intărire a incintei, turnuri de flancare: A Cod lea, B Prejmer, C lghişul Nou, D
sus-amintitelor case alungite, aşa-zisele
case fortificate (Kampfhauser), prevăzu­
te în exterior cu metereze şi guri de arun-
care, iar înspre curte cu ferestruici (Oaia,
Selişat, Dealul Frumos ş.a.). Unele din-
tre ele, folosite drept şcoală sau locuinţă
a preotului, au putut fi încălzite, iar alte-
le erau folosite drept camere de provizii
pentru cereale şi alimente, fiind numite
case de grâne (Fruchthauser). În mod
normal, la parter se afla o încăpere în-
tunecoasă, cu boltă cilindrică, prevăzută
cu guri de tragere, iar deasupra acesteia
se afla catul principal, accesul fiind asi-
gurat din exterior, cu ajutorul unei scări
din lemn . Deasupra tavanului cu bârne
se înălţa un acoperiş abrupt, în două ape.
Cele mai interesante exemple de astfel
de construcţii le găsim la Dealul Frumos
(1647), Seliştat şi Viscri- unde fortifica-
ţiile incintei datează din prima jumătate
a secolului al XVII-lea - dar şi la Bră­
deni , Apold, Bruiu şi Oaia.
Denumirile construcţiilor de apărare
depindeau de modul lor de întrebuinţa­
re, de forma acestora, precum şi de alte
În turnuri şi construcţii de locuit se
întâlnesc adesea vetre protejate, şemine­
uri, destinate încălzirii încăperilor, dar şi
fierberii unor lichide în scop de apărare.
Urme de cahle, scoase la lumină în cadrul
cercetărilor arheologice, indică faptul că
deja în secolul al XV-lea se foloseau so-
bele de teracotă. Vetrele de foc apar în
genere sub forma unor cămine deschise.
La încăperile locuite, podeaua era aco-
perită cu lut sau cu cărămidă, iar plafoa-
nele erau confecţionate din bârne masive
de stejar, peste care erau aşezaţi dulapi
de asemenea de stejar, cu menţiunea că
uneori bârnele prezintă muchii decorativ
D profilate (Moşna). Ferestrele orientate
spre curtea interioară a cetăţii erau mici,
iar ancadramentele şi crucile din stejar
Caţa.
ale acestora prezentau, în unele cazuri,
profiluri simple, gotice sau renascentiste.
caracteristici. În cetăţile bisericeşti gă­ (Dealu Frumos, Moşna, Biertan, Bruiu).
sim adesea "turnul şcolii", (Schulturm) Există incinte în care s-au păstrat la-
sau "casa şcolii", (Schulhaus), locuri în trine în formă de bovindou, amplasate în
care, în vremuri nesigure, învăţau copiii afara zidului de apărare ori deasupra cur-
din localitate. "Thrnul preotului", (Pfar- ţii interioare a cetăţii. Astfel de exemple
rturm), sau "odaia preotului", (Pfarrer- găsim în cadrul incintei din Prejmer, dar
stube), au avut cel mai pregnant caracter şi la Cincşor, Homorod, Buneşti şi Aţel.
de locuinţă, întrucât preotul, în calitatea Atât după caracteristicile lor constructi-
sa de conducător al structurii ecleziasti- ve, cât şi datorită amplasării în puncte
ce, dar şi de beneficiar al zeciuielii, avea lipsite de importanţă strategică, bovin-
un statut privilegiat în cadrul comunită­ dourile latrină se deosebesc de gurile de
ţii rurale. În afara acestor destinaţii ale păcură.
construcţiilor de apărare, în unele lo- Una dintre funcţiile cele mai impor-
curi mai exista un edificiu numit "casa tante ale cetăţilor bisericeşti era deja în
sfatului" ,(Rathaus)- precum şi turnuri secolul al XV-lea, dar mai ales în vre-
ca: "turnul slăninii" (Speckturm), "tur- murile tulburi ale secolelor al XVI-lea şi
nul funcţionarilor" (Beamtenturm), "tur- al XVII-lea, aceea de a păstra bunurile
nul prunelor" (Pelsenturm) şi "turnul de valoare ale locuitorilor. În acest scop,
turcilor" (Tiirkenturm). Mai aparte, în de-a lungul incintelor au fost construite
ceea ce priveşte funcţia sa, a fost "turnul mici încăperi, în care fiecare familie din
împăcării" (Versăhnungsturm, Hozman), localitate putea să-şi păstreze lucrurile de
în care erau închişi soţii certaţi. Hrăniţi preţ. În cazul cetăţilor mici, unde nu era
numai cu pâine şi apă, şi supuşi oprobiu- spaţiu suficient pentru astfel de cămări,
lui public, aceştia trebuiau să ajungă la locuitorii se foloseau de lăzi, pe care le
înţelegere, practică atestată, de altfel, şi depuneau în cetate. La Prejmer, întrea-
la Biertan. ga incintă interioară este înconjurată de
cea. 270 cămări, adosate pe trei-patru
etaje zidului de apărare şi protejate de un
acoperiş în formă de pupitru. În secolele
al XVI-lea şi al XVII-lea se mai putea
locui în aceste cămăruţe, iar mai târziu
ele au servit numai la păstrarea de ali-
mente, haine şi obiecte de valoare. Spaţii
asemănătoare s-au mai păstrat şi în alte
localităţi din Ţara Bârsei. Pe alocuri,
cum ar fi la Miercurea Sibiului, cămăru­
ţele erau prevăzute cu pivniţe, iar lăzile
în care se păstrau cerealele mai pot fi vă­
zute şi astăzi. Asemenea lăzi de cereale
s-au păstrat şi la Axente Sever. Deosebit
de interesante sunt lăzile numite "Stol-
lentruhen", care s-au păstrat la Brădeni,
Movile şi Cincu, lăzi care, conform păre­
rii etnografei Roswith Capesius, sunt de
trei tipuri. Aceste lăzi, lucrate destul de
grosier, dar dăltuite şi pictate cu măies­
trie, sunt piese de mobilier specifice ce-
tăţilor bisericeşti din Valea Hârtibaciului
şi zonei Tâmavelor, şi au servit mai ales
pentru păstrarea pieselor de îmbrăcămin­
te, dar şi a alimentelor.
Cetăţile bisericeşti şi-au păstrat func-
ţia de adăpostire a bunurilor locuitorilor
mult după pierderea funcţiei militare de
apărare, exercitând-o pe cea dintâi chiar
până în secolul al XX-lea. Două relatări
din secolul al XVIII-lea demonstrează
faptul că funcţia de păstrare a devenit
mai importantă, pe măsură ce curtea
interioară a cetăţii nu mai trebuia ţinu­
tă liberă pentru apărare. Astfel, dintr-un
gen de jurnal, "Gedenkbuch", din Dealul
Frumos, pentru anul 1759, aflăm urmă­
toare le: "Oamenilor le este îngăduit să
construiască camere lângă bi serică, dar
numai cu condiţia ca acestea să fie aco-
perite cu ţiglă (L. 38, Dealul Frumos), iar
în 1787 se consemnează la Cisnădioara
faptul că locuitorii îşi pot păstra bunurile
în biserică, în lăzi şi în lăzi de cereale. În
secolul al XIX-lea se mai obişnuia ca ha-
inele de duminică să fie păstrate în lăzi,
79

Fig.l/25. Curtea interioară a cetăţii din Prejmer, fotografie istorică din mapa Sigerus (Lit. 66).
în cetatea bisericească, şi luate duminică
dimineata, înainte de slujbă, spre a fi îm-
brăcate. Până nu de mult, în majoritatea
localităţilor, slănina era păstrată în cetate
în turnul slăninii, o reminiscenţă din vre-
muri de demult.
În scopul protejării vitelor de furturi
comise de invadatori - otomanii aveau
obiceiul de a ataca şi incendia o locali-
tate şi de-a lua în stăpânire cirezile - în
afara zidurilor principale era amenajat
un "zwinger", unde, în caz de pericol
erau ţinute animalele. Exemple de astfel
de construcţii întâlnim la Moşna, Cristi-
an, Chirpăr, Roadeş, Buneşti, Criţ şi Ia-
cobeni.
Apa reprezenta o necesitate vitală
pentru cei retraşi în cetate, fapt pentru
care numeroase cetăţi bisericeşti erau
prevăzute cu fântâni. Întrucât, aşa cum
vom arăta mai jos, numeroase cetăţi bi-
sericeşti au fost construite în funduri
de văi, fântânile nu trebuiau să fie prea
adânci. Excepţie făceau cetăţile de refu-
giu, (Fluchtburgen), amplasate în vârful
dealurilor, precum este cetatea din Râş­
nov, unde fântâna, adâncă de 98 m, a fost
8o
săpată între 1623 şi 1640 de către prizo-
nieri. Fântâna cetăţii din Saschiz are o
adâncime de 80 m, iar cea a cetăţii Ru-
pea de 58,90 m.
Acolo unde era posibil, pentru ca po-
pulaţia retrasă în biserici, din localităţile
în care cetatea fusese cucerită, să poată
beneficia de apă, au fost săpate fântâni în
interiorul bisericilor. Asemenea fântâni
s-au păstrat la Brădeni, Merghindeal,
Movile şi Cloaşterf. În unele localităţi, în
jurul fântânii s-a amenajat o curte puter-
nic fortificată, un exemplu interesant în
ceea ce priveşte această soluţie îl găsim
la Şeica Mică, unde "curtea fântânii",
(Brunnenhof), amplasată în faţa intrării
de vest a bisericii, este împrejmuită cu
un zid înalt de 14 m. La Slimnic, în jurul
fântânii s-a construită o fortificaţie tip
barbacană, care proteja totodată poalele
colinei.
Făina, necesară pâinii celei de toate
zilele, a fost măcinată cu râşniţe de mână
sau cu râşniţe acţionate de cai, aflate în
curtea interioară a cetăţii. De cele mai
multe ori, pe lângă depozitele de cerea-
le (Fruchthăuser), construite de-a lungul
zidului de incintă, exista şi un cuptor de
pâine (Cristian, Bâlcaciu şi Şaroşu pe
Tâmave).
în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, în
numeroase cetăţi bisericeşti, pe lângă bi-
serică a existat şi o capelă destinată vene-
rării unor sfinţi, dar după Reforma religi-
oasă multe dintre respectivele capele au
decăzut. Amplasamentul capelei faţă de
biserică şi incintă diferă de la caz la caz.
Uneori, aceasta era o clădire separată în
interiorul cetăţii (precum cea din Sebeş,
construită în secolul al Xlll-lea şi Guşte­
rita), alteori, cum s-a întâmplat laAxente
Sever, capela romanică era amplasată în
latura sudică a turnului principal, iar la
Slimnic corul poligonal al capelei a fost
adosat pe latura estică a turnului princi-
pal. La diverse cetăţi bisericeşti de pe
Valea Tâmavelor părţi ale capelelor, mai
vechi decât bisericile actuale, au fost în-
globate în incintă, astfel că, latura lon-
gitudinală şi jumătatea corului capelei
formează o parte integrantă a incintei.
Această situaţie o găsim la Moşna, Şaroş
pe Târnave şi Şoala. La Curciu, apsida
unei capele care, probabil, a fost con-
struită odată cu incinta, trece dincolo de
zidul de apărare. În alte cazuri, pe care le
întâlnim şi în Valea Tâmavelor, la par-
terul unui turn a fost amenajat un spaţiu
sacra!, uşor de recunoscut în ziua de azi
datorită frescelor - care permit inclusiv
datarea- şi bolţii semicilindrice. Frescele
din aşa-zisul turn catolic din Biertan sunt
datate de specialişti la mijlocul secolu-
lui al XV-lea, iar cele din turnul Sfintei
Marii, "Marienturm" din Mediaş în cea
de-a doua jumătate a aceluiaşi secol (L.
13/254,257, 258). Alte două exemple de
capele legate cu incinta se află în Ţara
Bârsei la Hărman şi la Sânpetru. Ambe-
le sunt decorate cu fresce valoroase; la
Hărman se suprapun mai multe straturi
de pictură, ceea ce indică faptul că aceas-
tă capelă a fost construită în secolul al
XIV-lea (L. 13/244 ş. u.). Faptul că ma-
joritatea capetelor din incinte sunt mai
vechi decât construcţiile de fortificaţie
din secolul al XV-lea, adosate lateral, ne
permite să emitem ipoteza că în secolul
amintit au fost demolate şi transformate
fortificaţii anterioare, iar capelele au fost
păstrate din pietate, chiar dacă din punct
de vedere al tehnicii de apărare acestea
nu mai corespundeau.
În unele capele, frescele nu au fost
acoperite, întrucât, după Reforma reli-
gioasă, acolo se adunau acei săteni care
rămăseseră credincioşi confesiunii ca-
tolice şi care, bineînţeles, nu au adoptat
Reforma. Pentru a aborda fenomenul în
mod exhaustiv, trebuie să amintim că şi
în cetăţile ţărăneşti, asemenea celor ale
nobililor, în incintă era amplasată o ca-
pelă (Râşnov, Saschiz, Rupea). În acest
context este important de amintit faptul
că la Sibiu, în prima incintă - care se
asemăna cu o cetatea bisericească -, în
jurul bisericii centrale, se aflau trei cape-
le, închinate Sfinţilor Nicolae, Ladislau
şi Andrei. Alături de localităţile menţio­
nate până în prezent, cetăţi bisericeşti cu
capele se află şi la Aiud, Orăştie şi Cis-
nădie.
PLANUL GENERAL AL CETĂŢILOR
81 SERICEŞTI
Cetatea bisericească se află într-o relaţie
complementară cu satul săsesc. Ea s-a
dezvoltat organic din acesta şi a format
punctul central al aşezării, atât planime-
tric cât şi ca punct de perspectivă. Edifi-
cator pentru înţelegerea caracterului sa-
tului săsesc este comparaţia făcută cu cel
românesc de către scriitorul şi filosoful
Lucian Blaga care afirma: "Câteva cu-
vinte despre cadrul arhitectonic al acestei
81