Razboiul Crimeii 150 Ani Incheiere 2006

RĂZBOIUL CRIMEII
150 DE ANI DE LA ÎNCHEIERE
https://biblioteca-digitala.ro
RĂZBOIUL CRIMEII
"'
150 DE ANI DE LA INCHEIERE
Prefaţă, cronologie şi coordonarea volumului
ADRIAN-SILVAN IONESCU
MUZEUL BRĂILEI i EDITURA ISTROS
BRĂILA, 2006
Aşezare în pagină: Angela Dragomir
Coperta I: Gustav Bartsch, Campania Crimeii. Armata din Orient, 1854, litografie
colorată, Biblioteca Academiei Române
Coperta IV: Crimeea! O să-ţi spun În două vorbe ce este - şi tu ai putea vorbi la fel de
„
bine ca mine. În primul rând, nu-i o ţară, Înţelegi? Nu e vin! Ai opt luni de iarnă şi patru
luni de vreme rea. Uite! Înţelegi?", caricatură, „L'Illustration" Juin
No.696/28 1 856
Editorul doreşte să-şi exprime pe această cale mulţumiri pentru sprijinul generos şi dezinteresat pe
care l-a primit din partea unor persoane şi a unor instituţii în vederea i l ustrării acestui volum:
Doamnei Cătălina Macovei, şef de secţie,

Cabinetul de stampe al Bib l i otec i i Academiei Române Bucureşti
Doamnei Sophie Gordon, curator

The Roya! Photograph Collection, Windsor Castle
Domnul ui Uwe Schogl, director adjunct şi curator al colecţiei de fotografii

Domnu lui Peter Prokop, şef de secţie
Bi ldarchiv der Osterreichischen Nationalbibliothek, Wien
Doamnei Lia Maria Dulgheru, director general

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Plo ieşti
Doamnei Cornelia Koning, muzeograf, locţiitor şef de secţie

Secţia Documentare - Cabinetul de Fotografii al Muzeului M i l itar Naţional Bucureşti
Un semn de specială gratitudine faţă de Doamna Florentina Dolghin, secretar general de redacţie,
şi de Domnul Dorin Matei, redactor şef la "Magazin istoric", pentru amab i l a permisiune de a
reproduce un material publicat în paginile revistei pe care, cu onoare, o conduc.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Războiul Crimeii. - Brăila : Editura Istros a Muzeului
Brăilei, 2006.
ISBN ( 1 0) 973-9469-82-5; ISBN (13) 978-973-9469-82-1
94(477 Crimeea)
© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate

Editurii lstros a Muzeului Brăilei
ISBN (1O) 973-9469-82-5

ISBN (13) 978-973-9469-82-1
PREFAŢĂ
Războiul Crimeii a fost primul conflict de mare anvergură al

secolului al XIX-lea după cele ale perioadei lui Napoleon I. În el au fost
angaj ate marile puteri europene: Franţa, Anglia, Rusia şi Austria (fie ea şi
doar ca ocupant strategic al Principatelor Române şi girant al echilibrului
continental). A fost o mare desfăşurare de forţe şi de mij loace de
distrugere, cu totală ignorare a elementului uman, sortit pieirii.
Deşi tactica nu se modificase aproape deloc faţă de epoca
napoleoniană, în vremea acestei conflagraţii sunt făcute progrese majore
ce vor schimba radical metodele tradiţionale de luptă: războiul de
manevră făţişă a trupelor - riscant şi păgubitor de ambele părţi
combatante prin expunerea inutilă a oamenilor - este înlocuit cu războiul
de poziţii, cu tranşeele şi fortificaţiile savant concepute de ofiţerii genişti,
cei mai capabili şi care s-au evidenţiat, în mod strălucit în ambele tabere,
faţă de mulţi comandanţi ai unităţilor de linie, total incompetenţi şi
dezinteresaţi de soarte subordonaţilor. Lucrările genistice din j urul
Silistrei şi ale Sevastopolului, coordonate de generalul Karl Andreevici
Schilder şi, respectiv, de locotenent-colonelul Eduard lvanovici Todleben
au fost atât de bine concepute încât au avut un rol esenţial în succesele
ruseşti şi în prelungirea războiului. Minarea reciprocă a fortificaţiilor prin
galerii săpate pe sub liniile de demarcaţie ale frontului au dat o nouă
orientare activităţii genistice. Apoi, minele submarine ale profesorului
Boris Semionovici Iacobi au reprezentat un mij loc sigur de apărare a
bazei navale de la Kronstadt şi a fortăreţei Sveaborg. 1 În acţiunile navale
este demonstrată superioritatea bastimentelor cu abur, mult mai rapide şi
mai uşor de manevrat, faţă de cele cu pânze, depăşite moral, deşi acestea
continuau a fi îndrăgite de bătrânii matrozi şi de amiralii ce-şi făcuseră
ucenicia pe ele. La fel, este evidenţiat avantajul folosirii armelor
ghintuite, a carabinelor de mare precizie pe care le posedau trupele aliate,
1 E.V.Tarle, Războiul Crimeii, Bucureşti, 1 952, voi.II, p. 400.
faţă de cele cu ţeava lisă şi bătaie scurtă din dotarea majorităţii
apărătorilor ruşi. Prinţul Grigore Strudza, trecut la credinţa islamică şi
intrat în armata turcă sub numele de Muchlis Paşa, cu grad de general,
şi-a făurit faima în timpul luptei de la Cetate ieşind călare înaintea
trupelor sale, expunându-se astfel focului inamic - care, însă, nu-l putea
atinge din cauza scurtei bătăi a muschetelor ruseşti - şi, cu sânge rece,
luând la ochi ofiţerii ruşi pe care-i dobora cu puşca sa performantă; a lovit
chiar şi casca generalului Anrep şi nu şi-a încetat tirul decât în momentul
când ruşii, exasperaţi de calităţile sale de ţintaş, au deschis focul cu
2
artileria şi i-au ucis calul sub el.
Pentru prima dată sunt folosite căile ferate pentru transportul de
trupe, furaj e şi materiale pe o linie construită de inginerul irlandez James
Beatty care lega Golful Balaclava de Kadikoi şi de bateriile din j urul
Sevastopolului. Aportul acesteia a fost esenţial pentru uşurarea
aprovizionării deşi obtuzitatea Intendentului General britanic şi stufoasa
birocratie au făcut ca această cale ferată să nu fie întrebuintată la
, ,
capacitate maximă decât după două luni de la darea în folosinţă.

Intendentul prefera arhaicul sistem al transportului proviziilor pe catâri ori
în căruţe, sau lăsa în grija comandanţilor de unităţi din prima linie sarcina
aprovizionării trupelor, fiecare apelând la mij loacele ce-i erau la
îndemână. Cantitatea de provizii necesare zilnic era de 1 1 2 tone de
mâncare, nutreţ şi combustibil. 3
Războiul Crimeii deţine primatul şi în materie de informaţie: în
timpul său apar corespondenţii de presă acreditaţi pe lângă trupele
beligerante, capabili să trimită redacţiilor ştiri de ultimă oră, culese corect,
verificate şi solid documentate. Reporterii cei mai serioşi sunt cei
britanici. Este simptomatic faptul că trei importanţi corespondenţi erau
irlandezi : William Howard Russell, Edwin Lawrence Godkin şi James
Cariile McCoan. Godkin, trimisul special al ziarului „Daily News" a fost
primul care a ajuns pe front, încă din octombrie 1 853, fiind afiliat trupelor
lui Omer Paşa şi asistând la primele faze ale conflictului. Totuşi, Russell -
trimisul celebrului „The Times" - este gazetarul cel mai cunoscut şi
căruia îi este adj udecat meritul de a fi creat reportajul de război modem.
2 A Brave Boyard, „The Illustrated London News" No . 669/ 1 8 February 1 854, p. 1 55 .

3 David Murphy, lreland and the Crimean War, Four Courts Press, Dublin, 2002, p. 1 62.
6
Lordul Raglan nu agreea reprezentanţii presei şi, în consecinţă, i-a făcut
lui Russell multe greutăţi, nu i-a permis să beneficieze de raţii militare şi
nu a luat nici o masură atunci când nişte ofiţeri i-au dărâmat cortul şi l-au
alungat din tabără, obligându-l să locuiască alături de servitori şi
muncitori. Dar şi el ataca neîncetat statul major şi pe comandanţi
dezvăluind publicului cititor incompetenţa acestora ce avea repercusiuni
atât de nefaste asupra combatanţilor de rând ce trăiau în mizerie din cauza
totalei dezorganizări a serviciilor armatei (cel sanitar şi cel al
aprovizionării). De fapt, el spunea purul adevăr. Pe 8 noiembrie 1 854 îi
împărtăşea editorului de la „The Times" părerea sa sinceră : „Sunt
convins că Raglan e total incapabil să conducă o armată. "4 Iar aceasta nu
era doar situaţia în armata britanică: exceptându-i pe comandanţii francezi
care aveau dej a experienţa recentelor campanii din Algeria, majoritatea
generalilor ruşi erau la fel de slab pregătiţi ca şi cei englezi şi mulţi nici
nu participaseră vreodată la un conflict armat. Atât în armata reginei
Victoria cât şi în aceea a ţarului Nicolae I, rangurile superioare erau
rezervate nobilimii de viţă iar avansarea se obţinea, în mediul Curţii, prin
relaţii şi favoruri. Acest fapt a avut rezultate dramatice pe front, prin
acţiunile ezitante şi ordinele neclare date de mulţi generali, comandanţi de
mari unităţi.
Pe deasupra, majoritatea comandanţilor erau oameni vârstnici:
Lordul Raglan avea 65 de ani şi nu mai luase parte la o luptă din 1 8 1 5, de
la Waterloo, unde îşi pierduse braţul; Sir George Brown avea tot 65 de
ani; Sir John Fox Burgoyne avea 7 1 ; Sir George de Lacy Evans, 67;
Lordul Lucan şi Lordul Cardigan, ambii comandanţi ai cavaleriei aveau
54 şi, respectiv, 57 de ani. Francezii erau ceva mai tineri: St. Arnaud avea
52, Canrobert 45, Bosquet 44, prinţul Napoleon-Jerome 32. Omer Paşa,
mareşalul otoman, avea şi el aproape 50 de ani şi era în plină vigoare.
Reportaj ele lui Russell aveau şi un alt efect, defavorabil aliaţilor -
acela de a fumiza informaţii duşmanului atunci când descria poziţiile,
fortificaţiile şi punctele slabe ale trupelor franco-britanice. Ţarul Nicolae I
a spus la un moment dat : „Nu avem nevoie de spioni. Avem Times!"
Tot acuma îşi fac apariţia pe front reporterii fotografi Szathmari,
Fenton, Robertson, Langlois, Mehedin, Durand-Brager, ce adună un
4 Ibidem, p. 1 73 .
material ilustrativ absolut veridic, fără edulcorările şi subiectivismul
plasticienilor profesionişti ce nu ajungeau în prima linie şi reconstituiau
evenimentul din relatările participanţilor la care adăugau propria
imaginaţie.
Acesta este primul război în care doi comandanţi supremi -
mareşalii Saint-Amaud şi Lordul Raglan - precum şi capul uneia dintre
ţările beligerante - ţarul tuturor ruşilor, Nicolae I îşi pierd viaţa în
-
timpul conflictului, din cauze naturale şi nu în urma rănilor căpătate în

luptă.
Prin zonele îndepărtate în care s-a desfăşurat şi pe care le-a afectat
într-un fel sau altul, Războiul Crimeii depăşeşte spaţiul european şi capătă
aproape proporţiile unui conflict mondial : confruntarea terestră a început
la malurile Dunării, s-a mutat în Dobrogea şi în j urul Vama apoi în
Crimeea şi în Caucaz iar cea navală a atins malurile răsăritene ale Mării
Negre, s-a desfăşurat în Marea Baltică, în Marea Albă şi în Extremul
Orient, în apele Oceanului Pacific. Dezvoltat pe două continente, războiul
a antrenat mari mase de populaţie şi a făcut enorme victime în rândul
combatanţilor. Statisticile au demonstrat că, din cauza serviciilor sanitare
prost organizate sau chiar inexistente, numărul morţilor în urma bolilor
sau a infectărilor şi complicaţiilor post-operatorii depăşea de patru-cinci
ori pe acela al celor pieriţi în luptă.
Pe lângă o bogată memorialistică, pe lângă multe studii de istorie,
pe lângă iconografia aferentă luptelor - fie ea produsul autentic al
documentării la locul faptelor, fie rodul imaginaţiei - Războiul Crimeii a
oferit sursă de inspiraţie şi pentru umorişti care, în timpul campaniei sau
imediat după, pentru a descreţi frunţile celor afectaţi direct de conflict şi a
face haz de necazul celor ce fuseseră acolo, au dat publicităţii, în paginile
periodicelor5 , istorioare comice ori caricaturi savuroase despre combatanţi
şi locurile ciudate pe care le-au străbătut. Omul simplu, soldatul de rând
care nu avea nici o idee de politică şi motivele care pricinuiseră acest
război, nu vedea decât realităţile curente, palpabile, ce se refereau în mod
special la privaţiunile vieţii de bivuac petrecută într-un ţinut neospitalier.
De aceea, este revelator dialogul dintre doi zuavi, un veteran călit şi un
5 Le marche des zouaves, "L 'Illustration" No.674/26 Janvier 1 856, p.58 ; Durand-Brager,
Types et physionomie de Crimee, "L ' Illustration" No. 69 1/24 Mai 1 856, p.348-349.
recrut ce ascultă, apatic, relatările bătrânului, făcute la un pahar de
băutură: Crimeea! O sa-ţi spun în două vorbe ce este - şi tu ai putea
„
vorbi la fel de bine ca mine. În primul rând, nu-i o ţară, înţelegi? Nu e

vini Ai opt luni de iarnă şi patru luni de vreme rea. Uite! Înţelegi? .6 •
Aceasta sintetizează, de minune, felul în care poporul înţelegea şi

interpreta efortul şi sacrificiul său - în mare, inutil.
Urmările acestui conflict local transformat în conflict european cu

tendinţe de mondializare s-au resimţit pe plan economic, social şi geo
politic continental iar unii dintre beneficiari au fost . românii prin
reîntregirea Moldovei cu o parte din trupul Basarabiei şi, mai ales, prin
înfăptuirea mult visatei şi doritei Uniri a Principatelor, în 1 859.
Dată fiind înfrângerea Rusiei, acest război a constituit un subiect
tabu de studiu pentru istoricii români din perioada comunistă căci
comentarea sa în lucrări de oarecare extindere ar fi deranjat, desigur,
„marea ţară vecină şi prietenă", U.R.S.S. Incitaţi tocmai de acest fapt
ne-am simţit atraşi de subiect şi l-am abordat, mai întâi din punct de
vedere plastic, 7 pentru ca apoi, profitând de datele aniversare cu care am
fost contemporani, să ne ocupăm şi de alte aspecte şi chiar să iniţiem o
reuniune ştiinţifică la care şi-au adus o preţioasă contribuţie cercetători
din ţară şi străinătate.
La un secol şi jumătate de la izbucnirea ostilităţilor, în 2004, am
organizat Conferinţa Intemaţioală Războiul Crimeii 1 50 de ani, la
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga". Acum, în 2006, la un secol şi
j umătate de la semnarea Păcii de la Paris, dăm la lumină, adunate între
coperţile acestui volum, comunicările prezentate cu acel prilej , la care s
au mai adăugat câteva materiale ce se înscriau temei.
1 iunie 2006
Adrian-Silvan Ionescu
6 „L'Illustration" No.696/28 Juin 1 856, p.425.

7 Adrian-Silvan Ionescu, Cruce şi semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854 în chipuri
şi imagini, Bucureşti, 200 1
CRONOLOGIA
RĂZBOIULUI CRIMEII
1 853
28 februarie Prinţul Alexandr Sergheevici Menşikov, soseşte la

Constantinopol pentru a duce tratative cu Sublima
Poartă.
2 1 mai În urma eşuării negocierilor, prinţul Menşikov
părăseşte Constantinopolul.
2 1 iunie Fără o declaraţie prealabilă de război, trupele ruseşti
trec Prutul şi ocupă Moldova şi Ţara Românească,
aflate sub suzeranitate otomană.
23 iunie Generalul aghiotant prinţ Mihail Dimitrievici
Gorceakov, comandantul suprem al turpelor ruseşti
de la Dunăre, soseşte la Iaşi; cu câteva zile mai
înainte, pe zidurile capitalei Moldovei fusese lipită
proclamaţia sa către locuitorii Principatelor Române.
27 septembrie Sultanul Abdul-Medjid trimite Rusiei un ultimatum
prin care solicită evacuarea trupelor de ocupaţie din
Principatele Române.
4/1 6 octombrie Imperiul Otoman declară război Rusiei.
8/20 octombrie Rusia declară război Imperiului Otoman.
1 4 octombrie Flotele britanice şi franceze ancorează la Dardanele.
1 8 octombrie Domnitorul Grigore Alexandru Ghica părăseşte
scaunul Moldovei şi se retrage la Viena lăsând
cârmuirea ţării în mâinile Sfatului Administrativ
Extraordinar (cf. Ofisului Domnesc Nr.6511 8
octombrie 1 853)
23 octombrie Domnitorul Barbu Ştirbei părăseşte scaunul Ţării
Româneşti şi se retrage la Viena lăsând cârmuirea
ţării în mâinile Sfatului Administrativ Extraordinar
sub preşedinţia Marelui Ban, baş boierul Gheorghe
(Iordache) Flipescu (cf. Ofisului Domnesc Nr.
1 737/23 octombrie 1 853)
11
23 octombrie/4 Bătălia de la Olteniţa, prima confruntare majora
noiembrie între ruşi şi turci. Pe 20 octombrie, turcii trecuseră
Dunărea de la Turtucaia, şi-şi instalaseră forţele pe o
insulă împădurită de pe care, pe 2 1 octombrie, au
pornit atacul asupra carantinei pe care au ocupat-o cu
uşurinţă, alungând pichetul de cazaci. Pe 23
octombrie, ruşii pornesc o acţiune de recucerire a
carantinei şi, după un neaşteptat succes dată fiind
inferioritatea lor numenca, generalul Piotr
Andreevici Dannenberg opreşte atacul şi ordonă
retragerea.
Pictorul Theodor Aman (1831-1891) va executa o
mare compoziţie cu Bătălia de la Olteniţa pe care o
va oferi, în 1854, sultanului Abdul Medjid; pentru a-l
răsplăti, acesta îl decorează cu Ordinul Medjidie;
lucrarea se află şi azi în galeria de picturi istorice de
la Dolmabahce Sarayi din Istanbul.
1 3 noiembrie Generalul locotenent baron Alexandr lvanovici
Budberg este numit comisar extraordinar şi
plenipotenţiar „spre a reuni în mâinile sale
administraţia cea înaltă a ambelor Principate şi
împreună cu Sfaturile Administrative şi Divanurile, a
priveghea marşa regulată a trebilor din năuntru, atât
civile cât şi judecătoreşti, ţântitoare către binele
locuitorilor şi trebuinţele armiei Imperiale".
2 1 noiembrie Generalul baron Budberg desemnează pe generalul
maior prinţ Pavel Urusov ca vice-preşedinte
provizoriu al Moldovei şi locţiitor în absenţa sa.
30 noiembrie Bătălia navală de la Sinope în care o escadră din flota
rusească a Mării Negre, aflată sub comanda
contraamiralului Pavel Stepanovici Nahimov şi
compusă din şase corăbii mari şi două fregate cu un
total de 7 1 6 tunuri, distruge flota turcească aflată la
ancoră în acel port; se salvează doar o singură navă
cu abur, „Taif' care, comandată de Adolphus Slade,
ofiţer britanic de marină intrat în serviciul otomanilor
sub numele de Muşaver Paşa, părăseşte golful şi
ajunge la Constantinopol, scăpând de urmărire
datorită vitezei dată de puterea motorului.
12
24 decembrie Sir James Graham, Primul Lord al Amiralităţii
britanice, propune o expediţie asupra Sevastopolului.
1 9/3 1 decembrie La Cetate, cavaleria turcă atacă un detaşament al
regimentului Tobolsc însă este respinsă.
25 decembrie Lupta de la Cetate unde importante forţe turceşti
1 853 /6 ianuarie pornesc ofensiva contra unităţii ruseşti de acolo care nu
1 854 poate rezista şi se retrage spre Craiova în vreme ce
atacatorii, având şi ei pierderi grele, se retrag la Calafat.
1 854
2 ianuarie Comisarul extraordinar şi plenipotenţiar generalul

baron Budberg îl numeşte pe generalul-maior baron
Dimitri Erofeevici Osten-Sacken vice-preşedinte
definitiv al Sfatului administrativ al Moldovei, în
locul prinţului Pavel Urusov.
3 ianuarie Flotele aliate primesc ordinul de a intra în Marea
Neagră.
Plasticianul francez Constantin Guys (1803-1 892)
soseşte în cursul lunii ianuarie pe malurile sudice ale
Dunării şi este ataşat pe lângă statul major al lui
Omer Paşa ca reporter de front al periodicului The „
lllustrated London News" pentru care trimite

ilustraţii şi comentarii de primă mână.
1 1 ianuarie Rusia este avertizată să-şi recheme la Sevastopol
navele de război ce patrulau în Marea Neagră.
2-3 februarie Ruşii încep un marş spre Calafat pentru a alunga
trupele turceşti de acolo dar, când ajung în preajma
oraşului, nu atacă şi, în chip inexplicabil, se retrag.
8 I 20 februarie turcii din Silistra trec Dunărea şi atacă posturile de
cazaci de pe malul drept dar, la intervenţia rapidă a
unor trupe ruseşti din Călăraşi, se retrag
1 O /22 februarie artileria rusească a generalului locotenent Stepan A.
Hrulev stabilită la Turnu bombardează fortăreaţa
Nicopole de pe maulu drept al Dunării; artileria
turcească răspunde cu multă energie, dar tirul este
prost dirijat şi efectele sunt minore.
1 3 februarie Feldmareşalul Fitzroy James Henry Somerset, Lord
Raglan, este numit comandantul trupelor expediţionare
britanice.
13
22 februarie Primele trupe britanice se îmbarcă cu destinaţia
Gibraltar şi Malta.
22 februarie Silistra este bombardată de artileria rusească de pe
malul stâng al Dunării; flotila turcească staţionată
acolo este distrusă iar locuitorii oraşului se refugiază
în cetate.
27 februarie Ultimatum trimis Rusiei de guvernul britanic prin
care se cerea retragerea imediată din Principatele
Române; răspunsul trebuia dat în termen de şase zile.
1 1 martie Flota britanică primeşte misiunea de a se îndrepta
spre Marea Baltică pentru a începe blocada porturilor
ruseşti.
1 1 I 23 martie Trupele ruseşti, comandate de generalul aghiotant
Alexandr Nikolaevici Liiders, forţează Dunărea lângă
Galaţi fără a întâmpina prea mare rezistenţă din
partea turcilor care, a doua zi, părăsesc fără luptă
oraşele Tulcea, Isaccea şi Măcin; însă, la ordinul
primit din partea feldmareşalului prinţ Ivan
Feodorovici Paskevici, comandant suprem al trupelor
de la graniţa apuseană a imperiului, înaintarea este
oprită.
24 martie Încep lucrările pregătitoare pentru asediul Silistrei de
către trupele ruseşti.
Ida (Saide), soţia mareşalului Omer Paşa, româncă,
sora compozitorului craiovean Gheorghe Simonis,
compune Marşul Silistrei; anterior compusese
Marşul Olteniţei. Ambele sunt publicate în „ The
Illustrated London News" No. 684/May 27, 1854 şi,
respectiv, No. 723/January 1 3, 1855.
24 martie Este constituită armata franceză de Răsărit sub
comanda mareşalului Achille Leroy de Saint-Amaud.
27 martie Franţa declară război Rusiei.
28 martie Anglia declară război Rusiei.
Pictorul şi fotograful Carol Szahtmari (181 2-1 887),
care avea un studio în Bucureşti unde invitase pe
generalii şi ofiţerii superiori ruşi să-i pozeze, are
iniţiativa, la începutul lunii aprilie, de a-şi încărca
într-un Jugan aparatele şi soluţiile necesare (folosea
14
tehnica clişeelor de sticlă cu colodiu umed) şi a se
deplasa la teatrul războiului, în apropierea Olteniţei,
de unde ia primele imagini ale câmpului de luptă.
Astfel, el devine primul reporter fotograf din lume,
devansându-l cu unsprezece luni pe britanicul Roger
Fenton, care a lucrat numai în Crimeea.
8 aprilie Trupele britanice debarcă la Gallipoli după ce
părăsiseră Malta pe 30 martie.
1 0 aprilie Anglia şi Franţa semnează un tratat de alinţă.
1 0 aprilie Artileria rusească începe un puternic bombardament
asupra Silistrei; asediul şi lucrările genistice se aflau
sub directa supraveghere a generalului aghiotant Karl
Andreevici Schilder; pe 1 2/24 aprilie sosesc în tabăra
de lângă Silistra feldmareşalul Paskevici şi generalul
Gorceakov.
Pictorul Szathmari, aflat în zonă în acele zile,
execută o schiţă în creion unde sunt reprezentaţi
comandanţii armatei ruse: general Gorceakoff,
general (sic) conte Paskevits, general Kotzebue,
general Buturlin iar pe marginea ei este /acută
precizarea, în germană, Desen după natură la
Silistra, în ziua când generalul Liiders a părăsit
Dobrogea.
1 1 aprilie Nava franceză cu aburi Magellan şi vasul britanic
Sidon, aflate în patrulare între Golful Cavama şi
Sulina, acostează în faţa Constanţei şi trimit trei
şalupe la ţărm; o sotnie de cazaci îi suprinde şi are loc
primul schimb de focuri între aliaţi şi oponenţii ruşi.
1 5 aprilie Imperiul Otoman aderă la alianţa anglo-franceză.
22 aprilie Flota aliată din Marea Neagră bombardează Odesa.
25-29 mai Trupele aliate se concentrează la Vama pentru a
preveni o ocupaţie rusească a acelui port; cei trei
mareşali aliaţi, Saint-Amaud, Raglan şi Omer Paşa
ţin un consiliu de război în acel oraş.
28 mai Arab Tabia, una dintre fortificaţiile cele mai
puternice ale Silistrei, este luată cu asalt de trupele
ruseşti conduse de generalul Selvan; deşi victoria era
iminentă, în chip inexplicabil, �ste dat ordinul de
retragere, ruşii lăsând în şanţul fortului chiar trupul
bravului lor comandant.
15
28 mai Un detaşament de cavalerie, condus de un proaspăt şi
neexperimentat colonel, Andrei Nikolaevici
Caramzin - fiul scriitorului cu acelaşi nume - trimis
de la Slatina într-o recunoaştere spre Caracal,
angajează o luptă absolut inutilă cu o unitate
turcească superioară numeric; ruşii sunt rusipiţi, cu
pierderi grele, între care se număra şi comandantul
detaşamentului.
28 mai În timp ce feldmareşalul prinţ Paskevici inspecta
tranşeele din jurul Silistrei, un obuz turcesc cade în
apropiere şi el se declară contuzionat, încheindu-şi
precipitat şederea pe front şi întorcându-se la
Bucureşti; feldmareşalul, care încă de la începutul
ostilităţilor considera campania dunăreană absolut
inutilă şi încerca, prin toate mijloacele, să-l convingă
pe ţar să ordone părăsirea Principatelor Române, a
găsit astfel un bun pretext de a ridica, peste scurt
timp, asediul Silistrei.
28 mai Un transport de alimente trimise de la Şumla, este
interceptat şi capturat de ruşi între Silistra şi satul
Calipetri, producând pierderi considerabile escortei
turceşti.
Locotenentul Alexandru Asaky (1 820-1 875), fiul
marelui cărturar moldovean ·Gheorghe Asachi,
editează două litografii cu portretele generalului
aghiotant prinţ Mihail Dimitrievici Gorceakov, şi al
feldmareşalului Ivan Feodorovici Paskevici, prinţ de
Varşovia şi conte de Erevan, ambele inspirate de
imaginile publicate în două numere ale revistei
„lllustrirte Zeitung" din Leipzig (nr.55811 1 Miirz
1854 şi, respectiv, nr.56111 April 1 854).
1 iunie O grenadă turcească îl răneşte grav pe generalul
Schilder în timp ce inspecta tranşeele; destoinicul
ofiţer de geniu va muri peste câteva zile.
2 iunie Convenţia turco-austriacă de la Boiacikoy pentru
ocuparea Principatelor Române de armatele otomane
şi austriece.
8-9 iunie Generalul prinţ Gorceakov programase asaltul final
asupra Silistrei şi toate pregătirile erau terminate când
16
este primit un ordin de la feldmareşlul Paskevici de a
ridica imediat asediul cetăţii şi a se retrage pe malul
stâng al Dunării.
1 3 iunie Turcii atacă ariergarda ruşilor ce se retrăgeau după
despresurarea Silistrei.
2 1 iunie Flota britanică din Marea Blatică sub comanda
amiralului sir Charles Napier bombardează fotăreaţa
Bomarsund.
23-25 iunie Lupta de la Giurgiu: generalul Gorceakov ordonă
trupelor sale în retragere să se oprească în dreptul
acelei localităţi şi să angaj eze trupele turceşti de
unnărire, mult mai bine echipate şi înarmate, care
repurtează o netă victorie.
8 iulie Câteva bărci de pe vasele britanice Firebrand şi
Vesuvius, ce blocaseră Braţul Sulina, atacă bateria
rusească plasată la gura Dunării pentru a apăra
carantina.
1 6 iulie Lordul Raglan primeşte misiunea de a deschide un
nou front în Crimeea
1 9 iulie o epidemie de holeră izbucnită la V arna afectează
trupele aliate
24-3 1 iulie pentru a preîntâmpina răspândirea epidemiei şi a da o
ocupaţie trupelor, este ordonată o expediţie de
recunoaştere în Dobrogea cu destinaţia finală
Constanţa; dar epidemia unnăreşte trupele care se
înapoiază, decimate, în ultim zi a lunii, la Vama.
1 9 iulie Două fregate britanice, Brisk şi Miranda,
bombardează mănăstirea Solovki de pe insula cu
acelaşi nume din Marea Albă.
8 august Avangarda turcească, după o recunoaştere a zonei de la
Călugăreni până la periferia Capitalei, intră în Bucureşti
sub conducerea lui Sadâk Paşa (polonezul Michal
Czajkowski), Halim Paşa şi Iskender Bey (contele
polonez Ilinski) unde este primită cu mare entuziasm de
locuitori şi de oficialităţi; Constantin Guys se alăturase
trupelor otomane şi expediază o corespondenţă
ilustrată la redacţia lui The Rlustrated London
„
News "din chiar primele ore ale ocupaţie.
17
9- 1 0 august Flota aliată din Marea Baltică, comandată de
viceamiralul sir Richard Sawnders Dundas,
bombardează cetatea Sveaborg; rezultatul este minim
pentru că, deşi sunt incendiate mai multe clădiri din
oraş, fortificaţiile rezistă iar artileria de coastă
rusească ripostează cu energie şi ţine la distanţă
navele aliate.
1 0 august Un incendiu mistuitor distruge depozitele militare de
la Vama.
1 0/22 august Locotenent-colonelul Eduard lvanovici Todleben, un
foarte bun genist, care fusese transferat de prinţul
Gorceakov de la armata Dunării la cea din Crimeea,
soseşte la Sevastopol unde se pune la dispoziţia
prinţului Menşikov; acesta îl primeşte foarte rece şi
chiar îl invită să plece; Todleben va rămâne şi-şi va
aduce o contribuţie esenţială la fortificarea oraşului.
1 3 august Generalul de divizie Derviş Paşa, comisar
extraordinar al sultanului, soseşte în Bucureşti şi este
primit, cu multă pompă, de mareşalul Omer Paşa,
comandantul suprem al trupelor otomane şi de Sadâk
Paşa, guvernatorul Capitalie; la Cotroceni, unde era
cartierul general turcesc, este întâmpinat de marele
ban Constantin Cantacuzino, preşedintele S fatului
Administrativ şi de toţi miniştri.
1 5 august Nava britanică Spitfire intră pe Dunăre şi, după ce
trage mai multe salve cu mitralii asupra Sulinei spre
a-i alunga pe cazacii încartiruiţi acolo, debarcă un
grup de marinari care incendiază oraşul, având grijă
să protejeze farul şi biserica.
1 8 august Trupele ruse, care începuseră retragerea din
Moldova, încearcă să ia cu forţa miliţia
moldovenească iar, la refuzul acesteia de a-şi părăsi
ţara, este dezarmată şi umilită de cazacii care iau caii
lăncierilor şi unica baterie de şase tunuri a artileriei,
sub ameninţarea armelor, în piaţa din faţa palatului
domnesc; scena a fost imortalizată de un autor
necunoscut şi publicată în revista panz1ană
„L'Illustration" no.604/23 septembre 1 854; căpitanul
18
George Filipescu, care se opusese cu vehemenţă
ordinului de a urma armatele de ocupaţie dincolo de
graniţă, este arestat şi dus în Rusia; peste un an,
G.Melidon relatează faptele petrecute atunci în două
numere ale revistei „Foiletonul Zimbrului" (nr.391 1 6
octomvrie şi 40/22 octomvrie 1 855) sub titlul Luarea
armelor oştirei în ograda Curţei (Fragment din o
istorie inedită a ocupărei din urmă)(vezi Anexa)
La părăsirea ţării, ruşii confiscă şi şalupa canonieră
cu 5 tunuri a Brandwachtei de la Galaţi.
23-24 august Corveta britanică Miranda bombardează, timp de 28
de ore, şi distruge oraşul Kola de pe ţărmul Mării
Barenţ.
25 august Trupele austriece intră în Bucureşti sub conducerea
generalilor locotenenţi conte Coronini-Cronberg şi
baron Aleman.
Asistentul farmacist militar Ludwig Angerer ( 1 827-
1879), sosit la Bucureşti cu trupele cesaro-crăieşti, se
dedică fotografiei şi realizează o foarte interesantă şi
valoroasă documentaţie cu tipuri locale din popor
(meseriaşi, negustori ambulanţi, arnăuţi, ţărani şi
ţigani) ce reprezintă o activitate de pionierat în
domeniul etnofotografiei din spaţiul românesc.
29 august - 5 O escadră aliată formată din trei fregate franceze şi
septembrie trei britanice, deschid focul asupra portului
Petropavlovsk din Peninsula Canciatca; câteva baterii
sunt distruse şi aliaţii, circa 900 de oameni în 22 de
şalupe, debarcă şi angaj ează lupta cu forţele ruse,
inferioare numeric, dar sunt respinşi cu man
pierderi, şi se întorc pe nave spre a părăsi zona.
3 septembrie Generalul aghiotant baron Budberg, generalul maior
baron Osten-Sacken şi generalul aghiotant Gorceakov
părăsesc laşii şi trec Prutul la Sculeni.
4-6 septembrie Trupe austriece intră în Moldova sub conducerea
generalului locotenent conte Paar; comandantul
suprem al trupelor austriece în Principatele Române,
generalul de artilerie baron Heinrich de Hess dă o
proclamaţie către populaţie, datată 1 8 august 1 854.
19
7 septembrie Flota aliată pleacă spre Crimeea.
1 4- 1 8 Debarcarea aliaţilor, fără vreo rezistenţă din partea
septembrie ruşilor, în Golful Calamita de lângă Eupatoria.
1 9 septembrie Înaintarea trupelor aliate spre Sevastopol; mică luptă
pe malul râului Bulganek.
20 septembrie Bătălia de la Alma; tupele ruseşti, sub ordinele
prinţului Menişkov - care cumula funcţiile de
comandantul suprem al armatei din Crimeea şi al
flotei din I\1area Neagră (deşi nu era pregătit pentru
nici una dintre ele) - sunt înfrânte şi se retrag spre
Sevastopol iar aliaţii, deşi învingători, nu-l mai pot
urmări pe inamic pentru că avuseseră, şi ei, pierderi
considerabile. Generalul Pierre Bosquet se remarcă
prin bravură şi rapiditate de acţiune. Furgonul lui
Menşikov, în care se aflau actele şi planurile de luptă
ale trupelor ruseşti, cade în mâinile organizatorilor.
Printre alte obiecte personale sunt capturate şi
cizmele prinţului, care astăzi sunt expuse la National
Army Museum din Londra.
Pictorul Theodor Aman semnează o amplă
compoziţie cu Bătălia de la Alma după ce vizitase
câmpul de luptă la interval de aproximativ o lună
după încleştare. Este cea mai mare pânză executată
de artist, 194,5 x 324,5 cm. Deşi nu asistase la
confruntare, lucrarea sa este atât de veridică încât
toţi ofiţerii participanţi cărora le-a fost arătată schiţa
preliminară au apreciat-o ca foarte autentică şi au
lăudat realizarea.
Pictorul Jsidore Pils execută o compoziţie intitultă
Trecerea râului Alma de trupele generalului
Bosquet, 20 septembrie 1 854, ce va fi expusă la
Salonul din Paris, în 1861, şi-i va aduce autorului
marea medalie a acelei importante manifestări
artistice.
20 septembrie Trupele austriece intră în Iaşi comandate de generalul
baron de Hess.
23 septembrie/5 Domnitorul Barbu Ştirbei revine de la Viena şi-şi
octombrie face intrarea, cu mare ceremonie, în Bucureşti; în
20
aceeaşi zi dă o proclamaţie către ţară - ce va fi
publicată în „Buletinul Oficial" Nr.72/ 27 septembrie
1 854 - prin care îşi anunţă întoarcerea şi bunele
intenţii de guvernare „Fiţi încredinţaţi de
neobositoarea osârdie cu care vom îngrij i pentru
restatornicirea bunei orânduieli şi odihnita petrecere a
tutulor."
Pictorul Carol Wahlstein (1795-1863?) execută o
acuarelă cu Intrarea prinţului Barbu Ştirbei în
Bucureşti; o schiţă de acelaşi autor este publicată în
revista Illustrirte Zeitung" Nr. 59411 8 November
„
1 854, împreună cu o alta reprezentând Primirea la

Bucureşti a trupelor de ocupaţie austriece sub
comanda contelui Coronini.
Gravorul austriac Carl Lanzedelli execută o
litografie cu acelaşi subiect, Intrarea trupelor
cesaro-crăieşti în Bucureşti.
23 septembrie Prinţul Menşikov ordonă trupelor să părăsească
Sevastopolul şi să se retragă spre Muntele
Mackenzie; oraşul rămâne aproape fără garnizoană,
doar cu marinarii de pe navele din port, aflaţi sub
conducerea a doi amirali, Vladimir Alexeevici
Cornilov şi Pavel Stepanovici Nahimov, pe care
comandantul suprem îi desemnase să preia comanda
părţii de nord şi, respecitv, de sud a fortăreţei;
marinarii sunt repartizaţi, drept servanţi de artilerie,
în forturile şi redutele Sevastopolului.
23 septembrie Contraamiralul Nahimov ordonă scufundarea a şapte
nave spre a bloca intrarea flotei aliate în port şi
atacarea de pe mare a Sevastopolului
26 septembrie Trupele engleze ocupă oraşul Balaclava, fără a
întâmpina rezistenţă decât din partea unui batalion de
voluntari greci, ce a fost cu uşurinţă anihilat.
29 septembrie Mareşalul Saint-Amaud, cel mai capabil comandant
aliat, îşi dă slarşitul în urma cancerului ce-l măcina
demult şi a holerei ce o contractase de curând; cu trei
zile înainte îi transferase comanda supremă a trupelor
:franceze generalului de divizie Fran�ois Certain de
Canrobert.
21
1 7 octombrie Aliaţii încep bombardarea Sevastopolului; bastionul
nr.4, aflat în sectorul francez al frontului, a avut cel
mai mult de suferit de atunci şi până la căderea
fortăreţei; în timp ce inspecta bateriile, amiralul
Cornilov este lovit în pântece de o ghiulea şi moare
în aceeaşi seară.
Pictorul Theodor Aman, după ce fusese primit in
audienţă de sultanul Abdul Medjid ce vizionase
lucrarea să Bătălia de la Olteniţa, se deplasează în
Crimeea cu o navă militară, şi are şansa să asiste la
primele bombardamente asupra Sevastopolului din
1 7 octombrie; puternica impresie ce o are asupra sa
această experienţă a războiului i-o relatează, într-o
scrisoare, fratelui său mai mare, Alexandru.
25 octombrie Bătălia de la Balaclava; ruşii reuşesc să cucerească
patru redute deservite de trupele turceşti şi să
captureze piesele de artilerie ale acestora pe care le
folosesc împotriva Brigăzii de Cavalerie Uşoară
britanică, condusă de lordul Cardigan care, în urma
unui ordin neclar al lordului Raglan, şarjează asupra
bateriilor; "E splendid, dar asta nu mai e război ! Asta
e nebunie ! " a exclamat generalul Bosquet asistând la
distrugerea armei de elită britanică; intervenţia
cavaleriei franceze, în speţă a un regiment de
Chassuers d 'Afrique, a salvat cavaleria engleză de la
o totală anihilare.
Alfred Lord Tennyson, poetul laureat, compune
poemul The Charge of the Light Brigade (Şarja
Brigăzii Uşoare) ce este publicat, la începutul lunii
decembrie, în periodicul The Examiner „ ".
28 octombrie Domnitorul Grigore Alexandru Ghica revine de la

Viena şi-şi face intrarea în Iaşi.
5 noiembrie Bătălia de la Inkerman; pentru ziua atacului, prinţul
Menşikov îi transferă atribuţiile de comandant
suprem generalului Dannenberg, un militar mediocru
şi ezitant, care pierduse bătălia de la Olteniţa un an în
urmă; ruşii atacă viguros aripa dreaptă a trupelor
engleze de pe Platoul Inkerman şi sunt gata să
22
zdrobească Divizia a 2-a britanică dacă nu ar fi
intervenit câteva unităţi din Divizia a 4-a şi două
batalioane de infanterie franceză; generalul
Soimonov cade pe câmpul de luptă iar Dannenberg
ordonă retragerea .
Constantin Guys, care urmase trupele în Crimeea,
trimite o schiţă la redacţia lui "The Illustrated
London News "(publicată în nr. 72613 februarie 1855)
în care se reprezintă parcurgând câmpul de luptă
după încheierea încleştării, ţinându-şi calul de
dârlogi şi strecurându-se printre cadavre.
Graficianul William Simpson (1823-1 899) soseşte în
Crimeea în calitate de artist special" pentru
„
periodicul The Illustrated London News" căruia îi

„
trimite regu.lat, timp de un an, până după căderea

Sevastopolului, schiţe de pe front şi comentarii
privind evoluţia campaniei; aceste schiţe sunt
litografiate şi publicate într-un album cu 40 de
stampe intitulat The Seat of War in the East.
1 4 noiembrie Un uragan produce mari pierderi flotei aliate din
Golful Balaclava; navele abia sosite din Anglia cu
echipament de iarnă pentru trupe se scufundă cu
întreaga încărcătură.
28 noiembrie Baronul Osten-Sacken este numit comandantul
garnizoanei din Sevastopol.
2 decembrie Împăratul Franz Josef propune părţilor beligerante să
se întrunească, la Viena, într-o conferinţă pentru
stabilirea unui acord în vederea negocierilor de pace.
1 855
2 ianuarie Regatul Sardiniei se alătură aliaţilor.
1 4 februarie La Iaşi este inaugurată, în prezenţa domnitorului
Grigore Ghica, linia telegrafică dintre capitala
Moldovei şi Viena, via Bucovina.
1 6 februarie Prinţul Menşicov este demis din funcţia de
comandant suprem al trupelor din Crimeea şi în locul
lui este numit prinţul Gorceakov, transferat de la
Armata de Sud dar păstrând şi comanda acesteia.
23
1 7 februarie Ruşii atacă, fără succes, Eupatoria unde se aflau două
divizii turceşti sub comanda lui Omer Paşa.
În „Gazeta de Moldavia" nr.21114 martie 1855, este
publicată relatarea unui voluntar român din trupele
turceşti despre această luptă; intitulat Atacul
Eupatoriei descris de un Moldo-Român, articolul
este semnat „Hassan Efendi, căpitan în statul
. "
ma1or .
24 februarie Contraamiralul Nahimov ordonă scufundarea altor
cinci nave în golful Sevastopol pentru că, furtunile
din timpul iernii, mutaseră epavele vaselor deja
scufundate şi făceau vulnerabilă rada portului ce
rămăsese fără baraj în faţa unui eventual atac naval al
aliaţilor.
2 martie Contraamiralul Nahimov este numit comandant al
portului şi guvernator militar al Sevastopolului iar pe
2 7 martie este avansat la gradul de amiral plin.
2 martie Moartea ţarului Nicolae I (se răspândeşte zvonul că
ar fi fost vorba de o sinucidere, căci împăratul nu
putea suporta ideea iminentei înfrângeri şi a încheierii
unei păci dezonorante); urmează la tron ţarul
Alexandru II.
Fotograful britanic Roger Fenton (181 9-1 869)
debarcă la Ba/ac/ava şi, până în luna iunie, când se
reîntorce, bolnav, în Anglia execută 360 de clişee cu
scene de campament, peisaje, portrete de generali,
ofiţeri sau simpli combatanţi din tabăra aliaţilor, ce
vor fi adunate în trei albume date publicităţii anul
următor sub titlurile Întâmplări din viaţa în
campament fotografiate în Crimeea în timpul
primăverii şi verii lui 1 855, Portrete istorice,
Peisaje şi vederi fotografiate în Crimeea în timpul
primăverii şi verii 1 855.
I O /22 martie Este inaugurată linia telegrafică Bucureşti-Giurgiu.
9 aprilie Începe bombardarea Sevastopolului care durează opt
zile.
1 6 aprilie Conferinţa de la Viena se încheie fără un rezultat
pozitiv pentru că Rusia nu este de acord să-şi limiteze
24
forţele navale din Marea Neagră, aşa cum impuneau
oponenţii ca o condiţie esenţială semnării păcii.
Alexandru Asaky dă publicităţii o mapă de litografii
cu tipuri populare, Album a porturilor Moldovene;
pentru a da acestei lucrări o mai largă circulaţie,
mai ales că în ţară soseau adesea reprezentanţi ai
trupelor aliate, legendele sunt bilingve, în română şi
franceză.
3-5 mai Expediţie nereuşită a trupelor aliate asupra oraşului
Cherci.
8 mai La Balaclava debarcă contingentul de trupe din
Sardinia cu un efectiv de 1 5 .000 de oameni.
1 9 mai Împăratul Napoleon III este nemulţumit de
temporizarea unui asalt asupra Sevastopolului şi de
insuccesele generalul Canrobert ce nu putuse cuceri
întăriturile de pe Mamelonul Verde (redutele
Selenghinsk, Volinsk şi luneta Camciatca), edificate
de geniştii ruşi în cursul lunii februarie, foarte
aproape de liniile franceze şi de unde întreprindeau
incursiuni nocturne asupra lor; Canrobert
demisoinează din funcţia de comandant suprem al
trupelor franceze şi este înlocuit cu generalul
Aimable Pelissier
24-25 mai O escadră aliată atacă şi ocupă oraşul Cherci după un

puternic bombardament şi debarcarea a şase
batalioane de infanterie; bateriile ruseşti de cosată au
ripostat o vreme dar, constantând că rezistenţa e
inutilă, comandantul garnizoanei a ordonat părăsirea
oraşului după ce s-au aruncat în aer depozitele de
pulbere şi au fost scufundate ori incendiate toate
vasele din port, fie ele militare, fie comerciale (unele
chiar încărcate cu grâu, furaje şi alimente).
Carol Szathmari, primul fotoreporter de front, îşi
prezintă albumul cu fotografii din timpul campaniei
dunărene la Expoziţia Universală de la Paris, pentru
care primeşte medalia de clasa a doua; la începutul
lunii iunie este primit în audienţă de împăratul
25
Napoleon III şi de împărăteasa Eugenia care
cercetează cu multă atenţie albumul său, find
interesaţi îndeosebi de chipurile generalilor ruşi şi
turci, iar pe 19 iulie are audienţă la regina Victoria
şi la prinţul consort Albert, la Castelul Osborne din
Insula Wight unde, pentru realizările sale, este
distins cu o medalie de aur.
22 mai/4 iunie Prin Ofisul domnesc nr.27, în Moldova sunt abrogate
rangurile civile şi militare acordate în timpul
ocupaţiei ruseşti.
6 iunie Puternic bombardament asupra Sevastopolului.
7 iunie Trupele franceze cuceresc, după mai multe asalturi şi
pierderi importante, Mamelonul Verde; amiralul
Nahimov, venit în luneta Camciatca să-i îmbărbăteze
pe apărători, scapă ca prin minune de a nu fi făcut
prizonier sau răpus de zuavii care se aruncă asupra
întăriturii; printr-un ordin stupid al generalului Osip
Petrovici Jabocritschi, în cele două redute
Selenghinsk şi Volinsk şi în luneta Camciatca, fusese
redus efectivul soldaţilor chiar cu două zile înaintea
atacului.
1 7 iunie Puternic bombardament asupra Sevastopolului.
1 8 iunie Asalt nereuşit al aliaţilor asupra Sevastopolului;
francezii atacă bastionul Malakov iar englezii
Redanul, dar sunt respinşi, cu pierderi grele.
20 iunie În timpul inspectării unei baterii, colonelul Todleben
este grav rănit - astfel încă unul dintre importanţii
apărători ai Sevastopolului este scos din luptă.
28 iunie Moartea feldmareşalului lord Raglan, se pare că de
inima rea din cauza înfrângerii britanice în faţa
Redanului şi a criticilor primite din partea
francezilor; succesor la comanda supremă a trupelor
engleze este Sir James Simpson.
28 iunie Amiralul Nahimov este lovit în frunte de un glonte în
timp ce observa prin ochian tranşeele franceze din
faţa bastionului Malakov; va mai trăi până pe 30
rnme.
1 6 august Bătălia de la Ciornaia; atacul rusesc este respins de
26
trupele sarde şi de cele franceze.
1 7 august Puternic bombardament asupra Sevstopolului care
durează o săptămână.
5 septembrie Ultimul bambardament puternic asupra
S evastopolului.
8 septembrie Asaltul final asupra Sevastopolului; Brigada I
franceză din divizia generalului Patrice de Mac
Mahon cucereşte bastionul Malakov dar englezii nu
reuşesc sa ia Redanul; francezii au pierderi foarte
mari, 7550 de oameni scoşi din luptă, între care 5
generali morţi şi 1 O răniţi (printre cei din urmă şi
valorosul general Bosquet).
9 septembrie Ruşii evacuează partea de sud a Sevastopolul şi se
retrag în partea de nord, peste un pod ce imediat după
aceea este demontat; înaintea plecării sunt aruncate în
aer toate fortificaţiile şi incendiate clădirile
importante, magaziile şi tot ceea ce nu putuse fi
transportat iar opt nave cu pânze şi zece cu abur sunt
scufundate; aliaţii ocupă oraşul pe 1 O septembrie.
Pictorul Adolphe Yvon (181 7-1893), trimis pe front
pentru a se documenta asupra principalelor bătălii
ale campaniei, execută trei mari compoziţii : Luarea
Turnului Malakov, Trecătoarea de la Malakov şi
Curtina de la Malakov, prezentate la Salonul din
Paris - primul în 1857, aducându-i medalia de
onoare, şi celelalte două în 1859 - şi apoi expuse la
Versailles.
Pictorul Horace Vernet (1789-1863) execută şi el o
lucrare inspirată de bătălia pentru Turnul Malakov,
intitulată, după vorbele rostite de generalul Mac
Mahon, "J'y suis j'y reste!" şi reprezentându-l pe
-
acesta în centrul compoziţiei, în vreme ce un zuav

înfige drapelul franţuzesc pe meterezele cucerite.
Fotograful britanic James Robertson (1813-1881)
imortalizează Sevastopolul ruinat după îndelungatul
asediu: Redanul, Turnul Malakov, docurile din port
înainte şi după demolarea lor prin dinamitare din
ordinul învingătorilor.
27
1 2 /24 La Iaşi este ţinut un Te Deum pentru a celebra
septembrie căderea Sevastopolului iar seara, coloniile franceză şi
engleză din oraş dau un mare banchet; peste două
zile, domnitorul Grigore Ghica dă un alt banchet în
cinstea aceluiaş eveniment la care participă consulii
Angliei şi Franţei, miniştrii şi toate oficialităţile civile
şi militare ale ţării.
29 septembrie Pe frontul din Caucaz, cetatea Cars este atacată de
trupele ruse aflate sub ordinele generalului Nikolai
Nikolaevici Muraviev, comandant suprem şi locţiitor al
ţarului pentru acea regiune; fortificaţia era bine apărată
de garnizoana turcească de sub comanda lui Vassif Paşa
secondat de colonelul britanic William Fenwick
Williams şi ruşii sunt respinşi cu pierderi grele.
1 7 octombrie Expediţie aliată amfibie asupra Fortului Kinbum de
la confluenţa Niprului cu Bugul, care este cucerit.
Pictorul documntarist Jean-Baptiste-Henri Durand
Brager (1814-1 879), specializt în marine şi
colaborator al revistei „L 'Jllustration " pentru care a
trimis multe schiţe de la teatrul de război - în special
cu acţiuni navale - execută mai multe cadre, ajutat şi
de fotograful Lassimonne, cu bastimentele prinse de
gheţuri, pe Nipru, şi cu Fortul Kinburn.
1 1 noiembrie Sir William Codrington este numit comandant
suprem al trupelor britanice.
1 5 noiembrie Explozia unui depozit de muniţii în liniile franceze.
Pictorul Jean-Charles Langlois (1789-18 70), fost
combatant la Wagram şi Waterloo, unde a obţinut
gradul de colonel la 26 de ani, soseşte în Crimeea la
mijlocul lunii noiembrie pentru a se documenta în
vederea executării unei panorame. Este însoţit de
fotograful Leon-Eugene Me/iedin (1828-1905) care
ia imagini cu ruinele fortificaţiilor înainte ca acestea
să fie demantelate, aspectul oraşului şi peisajul
înconjurător pe care Langlois le va folosi pentru
pictarea panoramei Luarea Sevastopolului, instaltă
în 1860 într-o clădire special construită pe Champs
Elysees. Pictura a fost distrusă la asediului Parisului
din timpul războiului franco-prusian din 1 8 70.
28
26 noiembrie Vassif Paşa şi colonelul Williams, acceptă condiţiile
ruşilor şi predau Carsul, după un asediu ce
întrerupsese toate liniile de aprovizionare şi dusese la
înfometarea garnizoanei şi a populaţiei civile.
28 noiembrie Prin Ofisul domnesc nr. 1 1 66 către Sfatul
Administrativ Extraordinar, este desfinţată robia
ţiganilor în Moldova.
1 856
1 6 ianuarie Ţarul Alexandru II acceptă condiţiile de pace.
28 februarie La Paris este semnat armistiţiul.
30 martie La ora 1 3 , la Paris, este semnat tratatul de pace; 1 0 1
lovituri de tun anunţă evenin:ientul.
1 8 mai Căpitanul George Filipescu din artileria Moldovei ce
fusese luat prizonier de trupele ruseşti la părăsirea
laşilor pentru că refuzase să le urmeze, se întoarce
din captivitate; i se făce o primire triumfală şi toată
înalta societate se întrece în a organiza benchete şi
petreceri în cinstea sa; domnitorul Grigore Ghica îl
înaintează imediat la gradul de maior şi-i dă o
gratificaţie de 800 de galbeni; în următoarea lună şi
j umătate este încă odată avansat la gradul de colonel
şi primeşte funcţia de şef al Secţiei I a personalului
din Departamentul Oştirii.
27 iunie Generalul locotenent conte Paar adresează o notă de
rămas bun preşedintelui Sfatului Administrativ al
Moldovei anunţând începerea retragerii trupelor
cesaro-crăieşti din Principatele Române; contele Paar
părăseşte laşii pe 30 iulie.
Generalul locotenent conte Coronini oferă săbii de
onoare aghiotanţilor domneşti de la Iaşi care l-au
însoţit în timpul deplasărilor sale în Moldova; pe 14
iulie, după ce asistase la manevrele de la Copou ale
trupelor austriece, contele Coronini este invitat la
palatul domnesc din Iaşi, unde i se oferă un dineu de
rămas bun.
27 iunie /7 iulie Prin Ofisul Domnesc nr. 995, prinţul Barbu Ştirbei
lasă frânele Ţării Româneşti în grija Sfatului
29
Administrativ Extraordinar şi se retrage la moşia sa
de la Bistriţa înainte de a părăsi ţara.
2 11 4 iulie Vomicul Teodor (Toderiţă) Balş este numit
caimacam al Moldovei.
3 1 1 5 iulie Prin Ofisul domnesc nr. 4 1 , prinţul Grigore Ghica
lasă frânele Moldovei în grij a Sfatului Administrativ
Extraordinar.
4 / 1 6 iulie Prinţul Alexandru Dimitrie Ghica, fost domnitor al
Ţării Româneşti, este numit caimacam al acesteia.
1 1 /23 iulie La Iaşi are loc, în prezenţa trimisului Porţii, Kiamil
Bey, solemnitatea investirii caimacamului Moldovei.
1 6 /28 iulie La Bucureşti are loc, în prezenţa trimisului Porţii,
Kiamil Bey, solemnitatea investirii caimacamului
Ţării Româneşti; Kiamil Bey avea şi misiunea de a-i
înmâna fostului domnitor, Barbu Ştirbei, marele
cordon al ordinului Medj idie cu care îl distinsese
sultanul Abdul Medj id.
30
Fig. 1 . Sultanul Abdul Medjid, x i logravură după Fig. 2 . Ţarul Nicolae I, „Illustrirte Zeitung"
un portret de Charles Doussault, „L'Illustration" N o . 5 7 8/25 Mars 1 8 54
N o . 6071 1 4 Octobre 1 8 54
31
Fig. 3. Generalul aghiotant prinţ Mihail Dimitrievici G orceakov, comandant suprem a l
trupelor ruseşti d e l a Dunăre, „Illustrirte Zeitung" Nr. 5 5 8/ 1 1 M ărz 1 8 54
32
Fig. 5. G e n era l u l maior b aron D i m i tri
Fig. 4. Generalul P i otr Andreevici Dannenberg, Erofeevici Osten-Sacken, vice-preşedinte al
„Illustrirte Zeitung" Nr. 5 74/ 1 Juli 1 8 54 Sfatului Administrativ a l Moldovei, „Illustrirte
Zeitung" Nr. 5 92/4 November 1 8 54
Fig. 6.Generalul aghiotant baron Alexandr Fig. 7 .Mareşalul Achilie Leroy de Saint-Amaud
Nikolaevici Liiders, „Illustrirte Zeitung" xilogravură după un desen de Achet de Massy,
No.574/1 Juli 1 8 54 „L'Illustration" No.434/ 1 9-26 Juin 1 8 5 1
33
Fig. 8. Feldmareşalul prinţ Ivan Feodorovici Paskevici, „Illustrirte Zeitung" Nr. 5 5 8/5 November 1 8 53
34
. :i�
•''
�"�·�
:&�·
Fig. 9 . Lordul Raglan, mareşalul Saint-Amaud, Omer Paşa, Riza Paşa ş i Anton Bey l a con s i l iul de
război ţinut la Vama, „L'I llustration" No. 5 89/ 1 0 Juin 1 8 54
Fig. 1 O. Dezarmarea Miliţiei moldoveneşti de trupele ruseşti înaintea părăsirii laşilor, „L'Illustration"
No.604/23 Septembre 1 8 54
35
Fig. 1 1 . Genera l u l locotenent conte Johann von Fig. 1 2 . Generalul de artilerie baron Heinrich
C o ro n i n i -C ro n berg, c o m andant al trupelor von Hess, comandant suprem al trupelor cesaro
austriece din Va lahia, „ I l l ustrirte Zeitung" crăieşti d i n Principatele Române, „Illustrirte
Nr.5 84/9 September 1 8 54 Zeitung" Nr. 5 6 8/20 Mai 1 8 54
Fig. 1 3 . Intrarea trupe lor cesaro crăieşti în Bucureşti, litografie de Carl Lanzedell i , Biblioteca
-
Academiei Române
36
Fig. 1 5 . Prinţul Alexandr Sergheevici Menşikov,
Fig. 1 4 . Generalul Pierre Bosquet, „L'Il lustration"
comandant suprem al armatei ruse din Crimeea
No. 609/ 28 Octobre 1 8 54
şi al flotei din Marea Neagră, „Illustrirte Zeitung"
No. 5 5 8/5 November 1 8 5 3
Fig. 1 6. Generalul de divizie Franyois Certain d Fig. 1 7 . Mareşalul Aimable Pelissier, duce d e
e Canrobert, „L'Il lustration" No.6071 1 4 Octobre Malakov, „L'Illustration" No. 7 1 61 1 5 Novembre
1 8 54 1 8 56
37
4.tţ,o';'.:ţ�='1
2"":...:
..
V
Fig. 1 8 . Constantin Guys pe câmpul de luptă de la Inkennan, „The Illustrated London News"
No. 726/ 3 February 1 8 5 5
�=-�
�� . .
--� -
.,::î��:.
> -.
·
. � - ' ,'.
-� <::
Fig. 1 9 . Asediul Sevastopolului, Supliment la „Gazeta de Moldavia" No.47/ 1 6 Iun ie 1 8 5 5
38
THE V I S I T O F THE DU KE OF NEMO URS TO
WALLACHIA IN SEPTEMBER 1 853 *
I Paul Cernovodeanu I
The numerous western travelers who visited the Principalities on

the eve of the outbreak of the Crimean war, and who also made a stay in
Bucharest, included a Frenchman of royal blood, Duke Louis Charles
Philippe de Nemours, the second son of Louis Philippe, the King of the
French People, such as the latter would often indulge in referring to
himself.
The circumstances of the visit are explained by the English
Consul to the capital of Wallachia, Robert G. Colquhoun 1 , a keen observer
ofWallachian politics.
Before dwelling on the visit of the royal guest to Bucharest,
some brief biographical data may prove useful, Louis Charles Philippes,
Duke of Nemours, was horn on 25 October 1 8 1 4, as the second son of
Louis Philippe, Duke of Orleans, the future King of the French People
( 1 830- 1 848) and of Princess Marie Amelie of Bourbon Sicily. In 1 83 1 he
was elected King of Belgium, but the international circumstances
prevented him from accepting the candidateship. The young duke
embarked upon a military career and took part in several French
campaigns in Algena, at the head of the first division of infantry. Back to
France in 1 84 1 , he was appointed commander of the camp of
Compiegne; in the meantime, during his frequent visits to Paris from
Algeria, he was entrusted with several missions to England, in 1 83 5 ,
1 83 8 and 1 845, and to Berlin and Vienna in 1 836. After the revolution of
1 848 and the abolishment of monarchy in France, he took refuge with his
* Text publicat în „Nouvelles Etudes d'Histoire" Xl/2005, p. 1 83 - 1 89.

1 Robert G. Colquhoun lived between 1 805 and 10 November 1 870, being appointed
Consul of Great Britain to the Principalities on 1 7 November 1 834, then General
Consul on 1 5 December 1 837 until 20 July 1 859, cf. The Foreign Office List forming
a complete British Diplomatic and Consular Handbook compiled by E. Herstlot,
,
London, 3 1 st Publication, July 1867, p. 76.
39
parents at Claremont in England. Followed a series of travels abroad,
during which he made contacts with the diplomatic world, especially in
Vienna. Further on, in 1 87 1 , with the abolishrnent of the exile imposed by
the French State to princes of blood, he retumed to Paris, and was
acknowledged the rank of general of division; he withdrew from the
political life in 1 88 1 and died in Versailles on 26 January 1 896. In 1 840 he
had married Princess Victoria, the daughter of the Duke Ferdinand of
Saxa-Coburg-Gotha-Kohary ( 1 822- 1 857), who hore him four children. 2
During his trips to Austria, the Duke of Nemours made contact
with the Russian ambassador to Vienna, Baron Piotr von Mayendorff3 ,
at a time when the crisis of the Eastem Question had become more
acute, prompting Russia in July 1 85 3 to occupy the Danubian
Principalities anew, in anticipation to the conflict with the Ottoman
Empire which preceded the Crimean War4 . Being an experienced military,
the French duke showed considerable interest in the worsening situation
in the Balkans, and employed his recommendations by Baron Meyendorff
to the Imperial authorities in order to gain first hand information; his
intention was to inspect both the Russian camp in the Romanian
Principality and the Ottoman camp lying on the right arm of the Danube,
at a time when the two adversaries had not crossed swords yet, but were
rather observing each other, with the Porte making the demand that
Russia should withdraw from the Principalities, before launching the
hostilities. The visit of the Duke of Nemours to Wallachia can only be
traced in British diplomatic sources, namely in the two reports addressed
by Consul Robert G. Colquhoun from Bucharest, on 1 3 September5
1 85 3 , to Charles Stratford Canning, Lord Redcliffe, the Ambassador of
Great Britain to the Porte (see Appendix I), and on 1 6 September to
George William Frederick Villiers, Earl of Clarendon, Secretary of State
at the Foreign Office (see Appendix II).
In his first report, Colquhoun informs that Baron Meusebach, the
Prussian General Consul to Wallachia „had gone over to Roustchouk
thence up to Belgrade, -he retumed late on Sunday Night, having met on
2 See the monograph of Rene Nazin, Le duc de Nemours, Paris, 1 907.

3 On bis activity, see especially the autobiographical work by Peter von Meyendorff,
Ein russischer Diplomat an de Hofen von Berlin und Wien. Politischer und Privater
Briefiwechasel 1826-1863, ed. Otto Hoetzsch, 3 vals, Berlin u. Leipzig, 1923.
4 See Ion D. Nistor, Principatele Române sub ocupaţie rusească, 1 iulie 1853-1 7
septembrie 1854, Bucureşti, 1939, pp. 2-3.
5 All the data are in new style, such as they appear in the sources.
40
Board the Steamer the Duc de Nemours, who is traveling with a Belgium
Passport, under the name of Monsieur de Lamblor, accompanied only
by one attendant Monsieur de Reilles & maintaining as strict an
Incognito as possible. His arrival <in Bucharest> being quite
unexpected no apartment was prepared for him, & he is lodged in one of
the lodging houses of the Town, which the Prince Hospodar6 has ordered
to be hastily arranged for him. His object is I understand to see the
Russian Army <encamped here> & he brought letters of recommendation
from Monsieur de Meyendorf ( ! ) to the Russian Military Authorities. His
stay here will be limited to the l 5 th <of the month> Thursday, when he
proposes to go to Giurgevo, Rustchuk, & thence to Schumla, back again
to Rustchuk & rej oin the Steam Boat to retum to Vienna where he has
lefi the Duchess. His arrival has created a great sensation among all
classes & many absurd bruits are abroad".
From the document, one may see that Baron Meusebach, the
General Consul of Prussia, returning from Serbia, had met on board a
steamer sailing on the Belgrade-Giurgiu route, Louis Charles d'Orleans,
Duke of Nemours, the second son of King Louis Philippe, traveling
incognito, with a Belgian passport, and accompanied by one attendant.
The Prussian diplomat retumed to Bucharest late at night, on Sunday, 1 1 th
September, followed by the duke, whose unexpected arrival created
sensation in the capital, and took Prince Barbu Ştirbey by surprise. The
latter provided accommodation for the Duke at a boyar' s residence,
arranged in haste in this purpose. Owing to his relations with the
Russian ambassador to Vienna, Baron Mayendorff, the Duke of
Nemours, who was interested in the Eastem Question, had succeeded
in obtaining letters of recommendation to the Russian military
authorities of occupation in Wallachia, which had settled here at the end
of July 1 854. 7 The duke was to remain in Bucharest only until Thursday,
1 5 th September, after which he intended to visit the Russian military
camp in Giurgiu and, after crossing the Danube to Rusciuk, the Ottoman
camp of Shumla. W ar having not been declared, the Russians and the
Turks were merely facing each other, encamped on each side of the
Danube. Despite the tense relations of Russia with France and England,
who supported the Ottoman Empire, the Duke of Nemours, ostracized in
6Barbu Ştirbey, ruling prince of Wallachia ( 1 6 June 1 849-1 7 October 1 853; 23 September
1 854-1 2 March 1 856).
7Ion D. Nistor, op. cit.
41
his own country and availing himself of a Belgian passport, owing to
his relations with the Russian ambassador in Vienna and to the fact that
he was an experienced politician with an interest in the evolution of the
Eastem Question, had obtained the exceptional privilege for a Westemer
to visit the Tsarist and Ottoman military camps. His unannounced arrival
in Bucharest created the most fantasist rumors, from which one may
assume that the majority of the Romanian politicians wished to see a
foreign prince established on the throne of Wallachia, an aspiration with
no real fundament at that time.
Consul Colquhoun' s second report, dated 1 6 1h September and
addressed this time to Lord Clarendon, the Head of the Foreign Office,
informs on how the visit of the Duke of Nemours proceeded. The Duke
of Nemours is said to have left Bucharest early in the moming of l 5 h
1
September. General Anrep promised „to show His Royal Highness the
Cossack Camp at Copatcheni - after inspecting which he was to
proceed to Giurgevo, cross over <the Danube> at 3 o'clock p .m. to the
Villa of Said Pasha, two miles below Rustchuk, where the Pasha was to
meet him, entertain him at Dinner & then forward him on two Stations on
the route to Schumla, where he hoped to inspect the Turkish camp &
returu to Rustchuk early on Monday the 201h to rejoin the Express Boat up
the Danube.
<In Bucharest> The Duke having mentioned to Baron
Meusebach that he would receive me, I waited on him on the 1 4th &
had a long conversation with him, on the state of the Principalities, the
Soulinah & which he speared much interested in.
-
I met His Royal Highness the same day at Dinner at the Prussian
Consul General's. The only guests present were General Anrep,
Gen<era>l Kotzebue & his Brother formerly Consul Gen<era>l here.
The Duke renewed his conversation on the subject of the Danube
navigation & added fo r Information respecting the Road & proposed
Canal between Tchemavoda & Kustendjem which I gave him to the best
of my ability.
On taking leave he expressed himself much obliged by the
Information I had given him".
The second report of Consul Colquhoun provides valuable details
on the visit of the Duke of Nemours to Bucharest 8 • Firstly, the
inspection of the Russian military camp and of the Ottoman one, lying
8The headquarters of the Russian garrison in Bucharest.
42
south of the Danube. The guest lefi Bucharest early in the moming of
Tuesday, l 5 th S eptember 1 8 5 3 , and, accompanied by the Russian
General Anrep, visited the Cossack camp of Copăceni/Ilfov, after which
he crossed the Danube near Giurgiu at 1 5 hours, and traveled two mile
south of Rusciuk to the villa of S aid Pasha9 , one o f the wealthiest
officials in the Ottoman Empire and a descendant of the old khans of
Crimea; after having been entertained at dinner by the old Ottoman
official, the Duke of Nemours traveled two stations on the route to
Shumla, where he was to inspect the Ottoman camp. Subsequently, he
hastily retumed to Rusciuk in the moming of Monday, 20th October 1 0 , in
order to rejoin the steamboat that would take him back to Vienna. In
his report, the English consul summarizes the inspection of the Russian
and Ottoman troops by the Duke of Nemours based on accounts he was
given subsequently, without having witnessed the events himself. Far
more interesting is Colquhoun's account of the short visit of the
illustrious guest to Bucharest. Thus, the latter having expressed . through
the Prussian Consul Meusebach his wish to meet Colquhoun, the
diplomat p aid him a visit on Wednesday, 1 4th October. The prince
inquired about the state of the Principalities, under Russian occupation at
a time when the Eastem crisis had reached an apex, which would cause
the outbreak of a new Russian-Turkish war, intemationalized and
transplanted to Crimea. The French guest was also informed about the
difficulties in navigation posed to foreign vessels by the Russian
authorities at the Danube Mouths, on the Sulina arm 1 1 , which had
increased the tension in the English-Russian relations, the British
government being very sensitive in the issue of the free circulation of its
commercial fleet on the Danube. In fact, this would also constitute the
reason for the armed intervention of Great Britain, alongside France în
the Crimean War. The issue of the free circulation on the Danube was
reswned by the Duke of Nemours during his conversation with Baron
Meusebach's guests, during the dinner offered by the latter on the night of
9 On this Ottoman higher official, also see the account of Eugene Poujade, Chretiens et
Turcs,Scenes et souvenirs de la vie politique, militaire et religieuse en Orient, Paris,
1 859, pp. 45 1 -452.
10Colquhoun makes an error: Monday fell on October l 9th and not 20th.
1 1 See the booklet published by the Foreign Office, Correspondence with the
Russian Governmen t respecting the obstructions to the navigation on the Sulina
Channel of the Danube, presented to both Houses of Parliament by Command of Her
Maj esty, 1 85 3 , London, Printed by Harrison & Son, 26 p.
43
Wednesday, 1 4th September, His interlocutors were the Russian generals
Anrep and Kotzebue, the head of the General Headquarters of the
Imperial Ann / 2 , the brother of the latter, Karl Evstatievici Kotzebue,
formerly consul of Russia to Bucharest ( 1 838- 1 848), and the British
Consul Colquhoun. The distinguished French guest also showed
considerable interest in the issue of a canal or of a road across
Dobroudj a to the Black Sea, that would have shortened the distance,
while avoiding the mouths of the Danube, under Russian occupation, an
issue in which Colquhoun, quite knowledgeable 1 3 , gave all the necessary
explanations and ensured himself the gratitude o f his interlocutor.
The problem of securing a faster way of communication between
Cernavoda and Constanţa, across Dobroudj a, set on fire the minds of
many foreign travelers, western diplomats and businessmen, in the third
and fourth decades of the nineteenth century 1 4 , to only find its solution
in 1 855, during the Crimean War 1 5 , when a strategic road between the two
settlements was built by the French engineer Charles Lalanne.
The short visit of the Duke of Nemours to Wallachia in the
autumn of 1 853 raised some i llusory hopes among the circles in
Bucharest, who erroneously viewed him as a possible candidate to the
throne of the Wallachian Principality. In fact, his real purpose had been to
gather first hand information on the current developments in the Eastern
Question through authorized contacts with the commanders of the
Russian troops of occupation stationed in the Wallachian Principalities,
and of the Ottoman troops encamped on the right arm of the Danube. The
event is all the more consequential since it marked the first visit of a prince
by blood, and a member of the French Royal Family, to the capital of
Wallachia. The Duke of Nemours showed an interest not only in the state
of the Principality, but also in the burning questions of the time, such as
the free navigation on the Sulina arm, hindered by the Russians, and the
securing of a way of direct communication between Cernavoda and
Constanţa, across Dobroudj a. Therefore, his presence adds to the list of
foreign travelers an illustrious figure, a member of the French royal
12
Ion D. Nistor, op. cit., p. 2.
13
See the expedition of the consul through Dobroudja, by land, on the itinerary Cemavoda
Constanţa, October 1 839, cf. Paul Cemovodeanu, Relaţiile comerciale romano-engleze
incontextul politicii orientale a Marii Britanii (1803- 1878), Cluj, 1986, pp. 83-84.
14 Idem, Rominii şi primele proiecte de construire a canalului Dunare-Marea Neagra (1838-1856),
in „Revista de istorie", 29 ( 1976), no. 2, pp. 1 89-209.
15 Idem, Relaţiile comerciale româno-engleze ... , op. cit., p. 1 76.
44
family, and denotes the interest aroused by the position of the
Principalities on the intemational levei.
APPENDIX I
Copy Mr. Colquhoun to Lord Redcliffe
Bucharest 1 3th September 1 853
No . 65
My Lord,
I mentioned that the Baron Meusebach, the Prussian Agent &
Consul General had gone over to Roustchouk thence up to Belgrade, - he
returned late on Sunday Night, having met on Board the Steamer the Duc
( ! ) de Nemours, who is traveling with Belgium Passport, under the name
of Monsieur de Lamblor, accompanied only by one attendant Monsieur
de Reilles & maintaining as strict an Incognito as possible. His arrival
being quite unexpected no apartment was prepared for him, & he is
lodged in one of the lodging houses of the Town, which the Prince
Hospodar has ordered to be hastily arranged for him. His obj ect is I
understand to see the Russian Army & he brought letters of
recommendation from Mons<ieur> de Meyendorf to the Russian
Military Authorities. His stay here will be limited to the l 51h Thursday,
when he proposes to go to Giurgevo, Rustchuk, & thence to Schumla,
back again to Rustchuk & rejoin the Steam Boat to retum to Vienna
where he has left the Duchess. His arrival has created a great sensation
among all classes & many absurd bruits are abroad.
Public Record Office, Foreign Office, Turkey, dos. 78/994, fo. 1 68-1 69.
Appendix II
Mr. Colquhoun to the Earl of Clarendon
Bucharest l 6th Sept<ember> 1 853

My Lord,
The Duke of Nemours left Bucharest yesterday morning early.
Gen<era>l Anrep had promised to show His Royal Highness the
Cossack Camp at Copatcheni - after inspecting which he was to proceed
to Giurgevo, cross over at 3 o'clock p.m. to the Villa of Said Pasha, two
45
miles below Rustchuk, where the Pasha was to meet him, entertain him at
Dinner & then forward him on two Stations on the route to Schumla,
where he hoped to inspect the Turkish camp & retum to Rustchuk early
on Monday the 2oth to rejoin the Express Boat up the Danube.
The Duke having mentioned to Baron Meusebach that he would
receive me, I waited on him on the 1 4th & had a long conversation with
him, on the state of the Principalities, the Soulinah & - which he speared
much interested in.
I Met His Royal Highness the same day at Dinner at the Prussian
Consul General's. The only guests present were General Anrep,
Gen<era>l Kotzebue & his Brother, formerly Consul Gen<era>l here.
The Duke renewed his conversation on the subject of the Danube
navigation & added for Information respecting the Road & proposed
Canal between Tchemavoda & Kustendj em which I gave him to the best
of my ability.
On taking leave he expressed himself much obliged by the
Information I had given him.
Ibidem, fo. 1 72-1 73 .
VIZITA L A BUCUREŞTI A DUCELUI D E NEMOURES ÎN

SEPTEMBRIE 1 853
- Rezumat -
Două depeşe diplomatice trimise de Robert G. Colquhoun,

Consulul General britanic în Ţara Românească, ambasadorului Redcliff la
Constantinopol şi Lordului Clarendon la Ministerul de Externe de la
Londra, menţionează vizita făcută la Bucureşti, în prima decadă a lunii
septembrie 1 853, de Ducele Louis de Nemours, fiul fostului rege al
Franţei, Ludovic Filip. El fusese recomandat autorităţilor de ocupaţie
ruseşti din Ţara Românească de Peter von Meyendorff, ambasadorul rus
la Viena. Călătorind incognito şi fiind interesat de proiectul unui canal
strategic săpat între Dunăre şi Marea Neagră, Ducele de Nemours a fost
primit de generalii Kotzebue şi Anrep şi de consulii Prusiei şi Angliei,
baronul Meusebach şi Colquhoun. Ducele a vizitat garnizoana rusească de
la Copăceni şi, traversând Dunărea, i-a fost oaspete lui Said Paşa, lângă
Şumla, spre a inspecta tabăra turcească. După scurta sa vizită, călătorul
francez s-a întors la Viena, pe Dunăre, cu o navă poştală.
46
THE CRIMEAN WAR AS A WORLD WIDE STRUGGLE:
A PERSONAL VIEW
Ian R. Stone
Few wars have a more unfortunate name than the Crimean W ar.
From it one would think, and almost everyone who takes anything less
than a rather serious interest in the war does think, that the hostilities were
confined to the Black Sea peninsula of the Crimea. It is as if the
Napoleonic wars were named after the campaigns in Italy or if the Seven
Years W ar was named the German War. The reasons for this are not far to
seek. From 1 8 1 5 until 1 9 1 4, this was the only European war in which the
British were engaged and the name arises from the British experience in
the Crimea. And it is British historiography that dominates writing about
the war. But, even in that, it is a misnomer since the Crimea was far from
being the only theatre in which British forces were engaged. The
suspicion of this writer is that the name achieved common currency
largely because of one event and one event only. This is the famous
Charge of the Light Brigade at Balaclava in Crimea, which so consumes
the whole of the rest of the war that the distinguished journal of the
Crimean War Research Society, The War Correspondent, has seemingly
endless articles, consuming a very large proportion of its annual print, on
the most minute and arcane details of that most famous 20 minutes in
British military history. Indeed, one can go further and comment, with
tongue in cheek, of course, that the diligence displayed on the part of
those who are Charge aficionados is so sincere and profound that one
feels somewhat uneasy at reminding them that events happened during the
war apart from the famous ride of the 600 in the Battle of Balaclava. To
be fair, they are happy to recognise the significance of the Alma and
Inkermann but, on the whole, it appears that, for them, those battles are
simply the aperitif and digestif to the main course. A further factor, of
course, is the influence of Florence Nightingale. The only other matter
relating to the war that is known by the British person in the street, apart
. 47
from the Charge, is the existence of this lady and the astonishing
influence she had in the corridors of power in her attempts to alleviate the
lot of the British fighting man. She has come down the years as the 'Lady
with the Lamp ' , the founder of modem nursing and forever associated
with the Crimea.
But the Crimean War was truly a world wide struggle. The result
of this crimeacentricism (to coin a word) is that no other war has so
lopsided a historiography. There are some useful modem general histories
but when one approaches more detailed studies the imbalance becomes
apparent. While enormous efforts have been devoted to the description of
the campaigns in the Crimea, almost nothing has been written about many
of the other theatres and there is a fruitful field available for the military
and naval historian.
To start, one might observe that the hostilities in the Black Sea
region, as a whole, are little known. In particular în cases where the Turks
and the Russians were engaging each other, without any other participants
being present, there is a dearth of historical accounts. And of course the
reason for this is obvious. Any researcher intending to make serious
inroads into these problems has, force majeure, to be familiar with the
Ottoman and Russian archives, to understand the languages in which the
records were written, and to have the leisure and available finance to
devote large amounts of time to the work. And yet the two main
campaigns, in the Balkans and in the Caucasus, were of profound
importance with regard to the progress of the war. Indeed the Turkish
success in the Principalities, contributing towards the Russian withdrawal
from them, was what precipitated the invasion of the Crimea. The allies,
having arrived too late to assist the Turks in the Balkans, were lefi
looking for something to do and to destroy Sevastopol was the most
attractive option. But there are very few accounts of precisely how the
Russians and the Turks conducted their campaigns, how they selected
from the various altematives open to them, and of the precise course of
events in the various engagements that took place. There were some
'western' observers and these have lefi useful accounts but the details of
the campaigns have been barely scratched.
If this be the case in the Balkans, the situation with regard to the
Caucasus campaign is much worse. Only one aspect of it is at all well
known, the siege of Kars, and that largely because the fortress was
48
commanded by a British officer in the Ottoman service. But the rest is
very obscure. One fascinating point that emerges here, and one which
would apply to any of the theatres of the war around the Black Sea, is the
absence of detailed information conceming the attitudes, and presumably,
sufferings of the people over whose land the hostilities took place and the
impact of those hostilities on their lives. lt is received wisdom that the
Russians enjoyed the 'support' of most of the Balkan peoples. How did
they use this support? Were there any serious attempts to gather from
these peoples valuable local intelligence conceming the movements of the
enemy? And were the Turks themselves completely deficient in this
respect? There were, after all, many Muslims in the Balkans. In the
Caucasus there was, and is, a veritable patchwork quilt of nationalities
and of religions and the opportunities open to an imaginative General on
either side to obtain local information were almost limitless. On the other
hand, it should be noted that some of these peoples themselves
participated in the war tuming the fluidity caused by the hostilities to their
own, usually financial, advantage.
One relatively minor campaign, that of Omer Pasha on the Inguri
in late 1 855 is very little known. But it deserves much better since it
demonstrates more strategic imagination than any other conducted during
the war and, moreover, a higher degree of skill. The opposed crossing of
the Inguri river by the Pasha and his small army was a masterpiece of
tactics and execution and far eclipsed anything that the British, French or
Russians could offer to future military historians. The problem was that
Omer's operations, designed to get behind the Russian offensive towards
Kars, were too late and, on appreciating this, the Pasha sensibly withdrew.
Then there is the whole naval question. The Russians possessed a
reasonable fleet at Sevastopol which it used to devastating effect at
Sinope, but apart from this spectacular success, very little seems to have
been published about the actions of either side before the advent of the
allied fleets caused the Russians to take refuge in their harbours. The
naval actions of the allies, the blockade of Sevastopol, the attacks on
Odessa, Kinbum etc. and the operations in the Sea of Azof are reasonably
well known in outline but such questions as how the Turks proposed to
employ their naval resources, and how they actually employed them, both
before and after Sinope are awaiting answers. This commentator has never
come across comment on naval activity on the Danube ... was there any?
49
The second ' great' theatre of the war was the Baltic and bere the
allies had the possibility of striking at the heart of the Russian Empire,
rather than merely engaging it at its peripheries. But the fundamental
problem faced them of how to get at the Russians. Large fleets entered the
Baltic in 1 854 and 1 855 but they achieved relatively little. In 1 854 the
fortress of Bomarsund in the Aland Islands was attacked and destroyed
and in 1 855 a concentrated gunfire assault was launched on Suomenlinna,
a complex of fortresses off Helsinki. This too was successful in terms of
destruction. But the allies were not sufficiently strong to attack Cronstadt,
the great Russian fortress outside St Petersburg. Otherwise, they had to
content themselves with imposing a blockade and launching some fairly
meaningless attacks on Finnish ports in which they sought to destroy
property belonging to the Russian govemment, while at the same time not
interfering with that of local persons. However it seems that they did not
succeed in this laudable aim. Fire, after all, easily passes from one pile of
wood to another, and, as a resuit, the allies lost the propaganda war in a
comprehensive fashion. There were a number of neutral observers to these
events, notably Arnericans, and they ensured that the details lost little in
the telling in their passage across the Atlantic. It is heartening to note,
however, that in equivalent operations on the Estonian coast during both
1 854 and 1 855 and including a major bombardment of Russian forts at the
mouth of the Narva River, there seem to have been no local casualties at
all, surely unique in a modem war. The details of these operations in the
Baltic merit further study with regard to the question of how much
damage was thereby done to the Russian war effort, and how much effect
the blockade had on the local economy.
A fascinating subj ect for speculation revolves around the allied
war plans for 1 856 when Sevastopol had fallen and if the Russians
remained in the war. Then there would have been a real opportunity for
the allies to employ their, by then, vast naval resources with their
available and experienced armies to launch a landing on the Baltic coast
and to attack St. Petersburg itself. There were plans for just such an
eventuality but peace came too soon for them to be put into effect. So one
must speculate conceming the possible outcome of allied landings, let us
say, on the southem coast of the Gulf of Finland j ust to the west of the
city. In this writer's opinion, and even though St. Petersburg was not well
fortified, the allies would have found a direct assault on the city a
50
remarkably bloody affair and one in which they would not have been
successful.
lt is when we reach the seriously out of the way theatres of the war
that events are more or less totally obscure. There were, for example,
operations on the arctic coast of Russia. These consisted in the imposition
of an allied blockade in the White Sea and adj acent areas. There were
some serious conflicts. The British attack on the 'kremlin' of Solovetsky,
an island in the White Sea, by gunfire was one such. This was
unsuccessful simply because the walls of the fortress were too thick and
the range too long for the British fire to be effective. But this, too, handed
the Russians a major propaganda victory in that the fortress was portrayed
as having been commanded by the redoubtable Archimandrite Alexander,
who was the head of the many religious buildings contained within, and
the fortress as a whole became transmogrified into a monastery în the
neutral press. lt was, of course, nothing of the kind but truth, as always, is
the first casualty of war. And yet these operations were successful. A
mere couple of frigates interdicted the large Russian trade from the White
Sea and tied up no fewer than 1 9,000 infantry in the defence of
Archangel, which was never attacked, infantry that would have been more
use on the Finnish coast or în the Crimea itself.
The most successful theatre of the war from the Russian point of
view was the Pacific coast of the empire. Here they simply made the allies
look foolish. From the geopolitica! point of view this too was the most
important theatre, one in which the repercussions of the war are still being
felt today and in which they are likely to be felt more importantly as the
XX:Ist century proceeds.
In 1 854, the allies attacked Petropavlovsk in Kamchatka. By this
time the Russians had abandoned their more exposed posts in the Russian
Far East to concentrate their resources on the defence of the town, which
was the communications centre for their Alaska colony. And defend it
they did. The Russian commanders were men of imagination, skill and
courage and the allies, whose leadership was inept, were bloodily
repulsed. An irony is that the news of the victory in the Pacific arrived în
St. Petersburg at the same time as that of the defeat at Balaclava, the
former mitig�ting the latter. When another allied fleet arrived at
Petropavlovsk in 1 855, they found the town abandoned: the Russians had
withdrawn up the Amur River. But when an allied squadron 'trapped' a
51
Russian one in tbe Bay of Tartary, between Sakhalin and tbe mainland,
tbe Russians wbo appreciated tbat Sakhalin was an island and not tbe
peninsula tbat tbe allies believed it to be, simply escaped nortbwards into
tbe Amur estuary wben tbe ice melted leaving tbe allies frustrated. Tbe
allies took 'revenge' by tbe farcical annexation of Urup, a Russian island
towards tbe soutb of tbe Kuril Islands, tbe only formal annexation of
Russian territory by the allies during tbe war. It is tbe Pacific tbeatre that
leads one to tbe suggestion tbat Russian generalship improved in
proportion to tbe distance from St. Petersburg. Certainly no Grand Duke
found bis way to Kamcbatka to interfere with tbose who really knew wbat
tbey were talking about!
But tbe allied pressure on tbe Russian far east had one profound
effect. It caused tbe strategic importance of tbe Amur valley to be made
apparent to the Russian and tbis determined tbem, on the renewal of
peace, to endeavour to protect it by annexations of territory to the south:
territory wbicb was Cbinese. The Cbinese were undoubtedly tbe main
losers of the Crimean War since, under Russian threat, they were forced to
cede relatively vast amounts of territory. Tbis bas rankled witb tbe
Chinese ever since but until recently tbere was little tbey could do about
it. However, as tbey are becoming strong and tbe Russians proportionally
weak, it is not unreasonable to predict that tbey will take some action to
reclaim tbe territory taken from tbem by force. This writer' s view is that
events should mature by 2030!
It is out of the strict context of this note to comment in detail on
tbe position of Japan witb regard to tbese events. Suffice it to say tbat
botb sides negotiated agreements with the Japanese. That witb the
Russians went some way towards defining the borders of tbe two empires
while tbat with the British facilitated movements of British ships in the
area by permitting them to use Japanese ports for resupply. It is certainly
the case that the war was one of the instruments which initiated the
'modemisation' of J apan.
But what about Alaska itself? Here was the only place in the world
where there was a land border between Russia territory and that of one of
the western allies. And yet there was profound peace for the whole of the
war. Indeed the close commercial relations between the Russian
American Company and the Hudson' s Bay Company continued in the
same friendly and mutually profitable way that they had done for years.
52
This is one of the most curious of all matters relating to the war. lt is
simply the case that the Russian and British commercial enterprises had
been so determined to remove any prospect of the United States becoming
involved in the Alaskan fur trade that an agreement was reached many
years before the war that the Russian-American Company was to be
supported by the Hudson' s Bay Company. Neither company viewed the
advent of war as a reason to disturb this comfortable arrangement. As a
resuit both secured, from their respective govemments, declarations that
Alaska was to be neutral and immune from hostilities. This was adhered
to faithfully by both. There is further fruitful ground for speculation here.
Suppose the British had refused the Hudson' s Bay Company request. The
total number of Russians in Alaska was never more than 1 OOO, and it was
more or less indefensible in the face of allied sea power. If Alaska had
been occupied and the British had refused to hand it back at the Treaty of
Paris, it would be a province of Canada today.
We now need to move on to consider the effects of the war in the
broader world wide scene. Both the British and French had very many
overseas territories and the question naturally arises conceming how they
were affected by the war. In the case of the French, this commentator does
not know of a single study on the matter and would be grateful for
information conceming any. But in the case of the British there is some
very limited information. The Falkland Islands might be thought to be as
far removed from the theatres of operations as possible and yet when the
war broke out there was considerable anxiety conceming possible Russian
descents on the vulnerable colony. There actually was a Russian naval
presence not far away in the south Pacific when the war started in the
form of the frigate Aurora. But this quickly proceeded across the Pacific
to become one of the main elements in the defence of Petropavlovsk. But
the creative mind of the Govemor of the Falklands saw this as a splendid
opportunity to secure imperial support against the real local enemy as it
was seen from the Falklands - the United States. The colony had been
anxious for years with regard to Americans illegally poaching seals on
Falkland beaches and here was the possibility of increasing defences
against the real enemy by pretending that there was a Russian threat. The
plan worked. Modest increases in the budget for defences were allowed
by London. On the other hand the case of Bermuda was hugely different.
Here too there was a danger of hostilities with the United States but with
53
regard to the actual war, as opposed to a possible one, the colony simply
took no notice.
The case of India merits research. For generations the British had
been obsessed with the ' Great Game' , or the 'Tournament of Shadows' as
it was called by the Russians. This was the continua} jockeying for
advantage on the part of the British and the Russians in the areas in
Central Asia between their respective Empires. lt is simply inconceivable
that the British fears of a Russian military descent on India, which lasted
for the whole of the nineteenth century, were not exacerbated during the
Crimean War. But what steps were taken by the govemment of India to
meet this threat have never, so far as is known to this writer, been the
subject of serious study. And did the Russians have any plans for such an
invasion?
And what of the Sardinians? lt is well known that Sardinian
participation in the war contributed significantly to the securing of allied
support for the unification of ltaly and that the Sardinian troops proved to
be at least as efficient as the best British or French troops and better than
most of their allied confreres. But what were the intentions of the
Sardinian govemment if the war had continued? Would they have
participated in an invasion of Russia proper as their descendants did in the
Second World War? Fascinating questions indeed.
But the most profound of the unanswered questions about the
Crimean War relate to the Turks. Here was the major belligerent on the
allied side, which hore the brunt of the struggle and yet which has been
sidelined in western historiography to a supporting role to the actions of
the French and the British. If the western allies had not entered the war
what would have happened? Firstly the Russians were removed from the
Principalities militarily by Turkish efforts alone and by diplomatic
pressure from the Austrians. Having done so it is surely inconceivable
that the Turks would have invaded the Crimea since they did not possess
the naval resources. They would have probably moved their successful
armies to the Caucasus, had they been able to in the face of a superior
Russian fleet. Here under the command of Omer Pasha, surely the best
General on either side during the war, they could have carried hostilities
to the Russians. lt is likely that the whole of the Caucasus would have
fallen and in the opinion of this commentator that is the point at which the
Russians would have sought peace. There would certainly have been no
54
calamitous defeat for Turkey as there was in 1 877-78 . Indeed 1 877-78
might never have happened . . . As far as is known to this writer there is no
study in English of Turkish war aims and the details of the actual
operations conducted by the Ottoman army remain shrouded in mystery.
A reader considering this note might reflect that the writer is
merely demonstrating his ignorance and at this point the writer begs the
reader' s indulgence. But this brief review, unsatisfactory though it might
be, has at least pointed up some questions for research. lndeed, despite the
existence of some good general studies, and of some contemporary works
of more than usual excellence, there exists a dearth of historical research
on very many aspects of the war. One hopes that there are scholars in
Turkey and Russia and in many other countries engaged in research on
some of the more obscure outstanding questions conceming the war and
that they arrange for their work to be translated so that it be made more
widely available. At all events if this note has achieved anything, it
should have removed any lingering ideas that the Crimean war was just a
Crimean war.
RĂZBOIUL CRIMEII CA UN CONFLICT MONDIAL :

O OPINIE PERSONALĂ
- Rezumat -
Crimeocentrismul creeat, în mod special, de istoriografia britanică,

a lăsat multe pete albe în domeniul cercetării acestui conflict care a afectat
şi ţinuturi foarte depărtate de Peninsula Crimeea. Spre pildă, se ştie puţin
despre campania din Principatele Române şi mult mai puţin despre cea
din Caucaz, cu excepţia, în cazul celei din urmă, a asediului Karsului iar
aceasta doar pentru că la comanda fortăreţei se afla un ofiţer britanic intrat
în serviciul turcilor. Nu este cunoscută atitudinea populaţiei locale faţă de
trupele beligerante ce s-au sucedat în ocuparea respectivelor teritorii.
Nici teatrul războiului naval din Marea Baltică nu este prea bine
cunoscut şi ar merita o cercetare mai amănunţită privind eficacitatea
blocadei exercitată de flota britanică sau rezultatele bombardării coastei
Estoniei şi a forturilor ruseşti de la gura râului Narva, care se pare că nu a
produs pierderi umane, ceea ce este o situaţie unică în analele războiului
modem. De asemenea, operaţiile din Marea Albă sunt puţin cercetate:
55
întreruperea comerţului pe acea mare şi imobilizarea unui efectiv de
1 9. OOO infanterişti ruşi pentru apărarea portului Arhanghelsk, trupe ce ar
fi fost mult mai utile pe coasta Finlandei sau chiar în Crimeea. Atacul
flotelor aliate asupra cetăţii Petropavlovsk din Kamceatka a demonstrat
capacitatea ofiţerilor ruşi de a-l respinge cât şi importanţa strategică a
fluviului Amur a cărui vale, după război, a fost înglobată în teritoriul
imperiului rus, în detrimentul celui chinez care, fără a lua parte la conflict,
a fost marele şi nemotivatul perdant.
Este interesant de constatat că Alaska, singurul teritoriu rusesc
care avea graniţă comună cu unul dintre aliaţii Turciei, nu a avut de
suferit în timpul războiului. Aceasta a avut drept cauză pericolul ce-l
reprezentau S.U.A. pentru comerţul cu blănuri scumpe ruso-canadian şi
împotriva cărora, cele două puteri extra-americane se coalizaseră încă
înaintea izbucnirii ostilităţilor şi au păstrat o totală neutralitate în timpul
desfăşurării lor.
Coloniilor britanice păreau a fi în pericol în timpul conflictului :
guvernatorul Insulelor Falkland a folosit pretextul prezenţei în zonă a unei
fregate ruseşti pentru a îmbunătăţi fortificaţiile şi a obţine un buget mai
substanţial pentru apărare dar, în realitate, nu împotriva navelor ţarului ci
a celor americane căci vânătorii de foci ai acestei ţări, ce-şi găseau aici
prada, erau o constantă ameninţare. Chiar şi India părea, în ochii unora, a
se afla în pericolul unei invazii ruseşti.
Ar fi necesare cercetări amănunţite în arhivele ruseşti şi turceşti
pentru a se lămuri multe dintre chestiunile încă neclarificate din acest
conflict de proporţii mondiale.
În concluzie, cele de mai sus pot evidenţia, fie şi schematic -
ridicând totuşi unele întrebări ce-şi aşteaptă răspunsul - că Războiul
Crimeii nu a fost doar un război al Crimeii.
56
„EUROPA NATIONALITĂTILOR" ÎNTRE
' '
REVOLUŢIE ŞI RĂZBOI:
CAZUL ROMÂNILOR ŞI ITALIENILOR*
Raluca Torni
„Războiul e sfănt ca şi Moartea, dar numai atunci când asemenea

ei deschide poarta unei vieţi sfinte, unui ideal nobil . . . Atunci când
războiul nu e sanctificat de un principiu este cel mai înspăimântător
delict: soldatul nu e apostolul armat al vieţii libere, nu e decât un sărman
mercenar plătit pentru a-i ucide pe alţii" spunea în 1 855 Giuseppe
Mazzini în articolul Asupra politicii internaţionale a Angliei în timpul
Războiului Crimeii, conceput sub forma unei scrisori adresate prietenului
său P. A. Taylor 1 •
Ne propunem să schiţăm poziţia Europei democrate, adică a
reprezentanţilor din Comitetul Central Democratic European de la Londra
faţă de noul conflict din zona orientală a continentului, să surprindem în
ce mod a influenţat acesta mişcarea revoluţionară de pe continent, cu
privire specială asupra liderilor italieni şi a liberal-radicalilor români în
perioada februarie 1 853 (eşecul mişcării milaneze) 1 855 (căderea
-
Sevastopolelui). Nu vom insista asupra luptei pentru unirea Principatelor

şi nici asupra problemelor emigraţiei române, care au fost tratate de-a
lungul timpului în studii consistente2 •
• Text apărut în „Revista de Istorie", serie nouă, Bucureşti, t. XVI, 2005, nr. 12, p.53-68.
1 Giuseppe Mazzini, Su/la politica internazionale del/ 'lnghilterra al tempo delia Guerra
d 'Oriente, în Scritti editi ed inediti, Politica, LV (XIX), Imola, 1 929, p. 23 - 38.
2 Din vasta bibliografie a temei amintim: Nicolae Corivan, Din activitatea emigranţi/or
români în Apus (1853 - 1857). Scrisori şi memorii, Bucureşti, 1 93 1 ; Cornelia Badea,
Lupta pentru unire a revoluţionari/or exilaţi de la 1848 în Studii privind unirea
Principate/or române, Bucureşti, 1 960; Idem, Preparatifs roumains pour une nouvelle
revolution apres 1848, în "Nouvelles Etudes d'Histoire", nr. 2, 1 980, p. 39 - 5 5 ; Idem,
Din activitatea revoluţionară a "Junimii Române de la Paris " între 1851 şi I 853, în
"Studii. Revistă de Istorie'', XIV, 1 96 1 , nr. 5 , p. 1 1 60 - 1 1 85; Idem, Curente şi opinii în
sânul emigranţi/or de la 1848. Memoriile colonelului Nicolae Pleşoianu, în "Studia et
Acta Musei Nicolae Bălcescu", Bălceşti pe Topolog, 1 97 1 , p. 376-402; Idem,
57
Eşecul mişcării revoluţionare din 1 853 a zdruncina� poziţia ui �
-
Mazzini în cadrul democratiei europene, a răcit p entru scurt timp relaţnle
dintre liderul genovez şi L�jos Kossuth 3 , a resus�it�t a� uz� le de dicta�or
_ _ :
conspirator sectar, pe care reprezentanţii federaliştilor 1 tal 1em Pans � �m
. _
le aduceau încă din 1 849, a consolidat poziţiile monarhiştilor p1emontez1
şi a dus la înăsprirea măsuri lor contrarevoluţionare luate de autorităţile
austriece în Regatul lombardo-venet4 . Însă după cum spunea C. A Rosetti
revolutia se făcea „cu devotament, entuziasm, cu nebunie" 5 . În martie
1 853 Mazzini scria Către italieni6, în care anunţa înfiinţarea "partidului
acţiunii" ce avea drept menire organizarea mişcărilor revoluţionare în
peninsulă. În concepţia sa Europa era divizată în două tabere : „cea a
tiraniei şi al privilegi ului celor puţini şi cea a libertăţii, a naţiunilor
asociate". Pentru a nu se repeta greşelile din timpul revoluţiei de la 1 848
- 1 849, trebuia constituită o alianţă a naţiunilor europene din peninsula
iberică, până în Grecia, Polonia, Germania şi „văi le prea mult uitate de
Italia, unde se mişcă în căutarea viitorului o gintă română". Iniţiativa
trebuia să aparţină Italiei, iar debutul mişcării peninsulare trebuia făcut în
lnte1ferenze rivoluzionarie romeno - mazziniane în Risorgimento Italia e Romania 1859

- 18 79. Esperienze a confronto, Milano-Bucureşti, 1 992, p. 235 - 242; Dan Berindei,
Les roumains et Giuseppe Mazzini, în "Revue Roumaine d 'Histoire"("RRH"), Bucureşti,
XXIV, 1 985, nr. 4, p. 3 1 3 - 32 1 ; Ştefan Delureanu, I romen i ne/ pensiero e nei programi
d 'azione di Mazzini în ("RRH"), XXIV, 1985, nr. 4, p. 323 - 3 3 5 ; Idem, Mazzini şi
România, teză de doctorat, Bucureşti, 1 978; Idem, li mazzienismo ne!/ 'Europe
Orientale: ii caso delia Romania, "Archivio Trimestriale'', XII, 1 986, nr. 1 , p. 49 - 63;
Idem, Un protagon ista romeno delia democrazia mazzin iana: Dumitru Brătianu (1818 -
1892) , în "Bollettino della Domus Mazziniana'', Pisa, XXXIX, 1 993, nr. 2; Valeriu Stan,
Aspecte ale lupte revoluţionarilor paşoptişti exilaţi pentru unirea Principatelor (!853 -
1857) (/), în "Revista Istorică", serie nouă, Bucureşti, tom. V, 1 994, nr. 5-6, p. 387-406;
Idem, A cţiuni diplomatice şi de propagandă în A n glia ale revoluţionarilor români
exilaţi (1848- 1853), în Honorem Paul Cernovodeanu, Bucureşti, 1 997, p. 255 - 268;
Paul Barbu, Tentative de "reeditare " a revoluţiei din 1848, în "Revista Istorică", serie
nouă, Bucureşti, tom. IV, 1 993, nr. 1 1- 1 2, p. 1061 - 1 072; Idem, Acţiuni sociale şi
antiţariste în timpul Războiului Crimeii, în "Arhivele Olteniei'', Craiova, serie nouă, nr.
1 2, 1 997, p. 5 1 - 62 etc.
3 Publicase fără ştirea acestuia apelurile către soldaţii maghiari, vezi Scritti edili
ed
!nedi_ti, Epistolario, XLVIII, Ii:nola, 1 �28, p. 279 - 288; 290 - 297; 301 - 305 .
Fehce Orsm1 _ _
lv!_emone_ poht1_ �he scrise da lui stesso, voi.I, Milano, f. a, p. 62.
5 � - A Ro �� t! 1.' catre P aul Bata11lar
d, 2 1 februarie 1 853, în C. A Rosetti. Corespondenţă ,
. :mgnJita
ed1ţ1e _ de Mann _ Bucur, Bucureşti, 1 980, p
. l O.
6 A gii Italia �1i în Scritti editi e inediti di Giuseppe Mazzini, ediţie coordonată
de autor'
voi. VIII, Milano, 1 87 1 , p. 233 - 305.
58
Lombardia, pe care o numea „cheia, punctul startegic al mişcării
insurecţionale". După o analiză a politicii italiene, încheia spunând că
există două partide: cel pasiv, care aşteaptă liberatea de la Franţa şi cel al
acţiunii „partidul celor care înţeleg să cucerească libertatea în numele
naţiunii şi cu ajutorul acesteia". Dintre liderii români cel care a surprins
cel mai bine în opinia noastră sensul mişcării milaneze a fost Ştefan
Golescu, care în 1 mai 1 853 îi scria lui Christian Tell: „Mazzini a făcut
această mişcare ca să dovedească că în Lombardia oricât de sugrumată să
fie . . . n-a voit să adoarmă duhul de răzbunare"7 . În organizarea mişcării
din Milano a fost implicat şi generalul Gyorgy Klapka, care se găsea la
Lugano în ianuarie 1 85 3 8 unde trebuia să facă propagandă printre trupele
maghiare din armata austriacă. În evenimente se pare că a fost implicat şi
Alexandru Manu, care se găsea în Italia încă din ianuarie 1 85 1 cu intenţia
de a se înrola în armata piemonteză9 . A intrat în contact cu cercurile
revoluţionare, numele său fiind cunoscut de Mazzini 1 0 . Despre o posibilă
împlicare a lui în mişcarea milaneză mărturisea consulul general al
Imperiului otoman la Genova, Allegretti. Acesta scria în 1 5 februarie
1 853 ministrului de externe al Sardiniei că „Alexandru Manu din Valahia
era arestat, fiind suspect de a fi cooperat la recentele fapte din Milano" 1 1 •
Consulul turc a cerut în nenumărate rânduri îndepărtarea sa din statele
sarde, sugerând chiar exilarea în America. Probabil despre acelaşi episod
îi scria Ioan Bălăceanu lui Ion Ghica în 1 august 1 853 * : „Manu a fost
arestat împreună cu alţi refugiaţi în momentul în care intrau în Lombardia
cu armele în mâini. Trebuia trimis împreună cu ceilalţi în America din
momentul în care consulul turc din Geneva l-a cerut şi l-a obţinut" 1 2 . Abia
7 Biblioteca Academiei Române (BAR), corespondenţă Ştefan Golescu, s 24 1 8 I c.

8 Piero Pieri, Storia militare de/ Risorgimento. Guerre e insurezioni, Torino, 1 962,
f· 543 .
BAR, corespondenţă Ion Ghica, S 1 5( 1 ) I DCXVIII, A. Manu către Ion Ghica,
Genova, 1 O ianuarie 1 85 1
10
Mazzini către Dimitrie Brătianu, Londra, 2 1 august 1 8 5 1 , în Al. Cretzianu, Din arhiva
lui Dimitrie Brătianu. A cte şi scrisori din perioada I 840 I 8 70, voi. I, Bucureşti, 1 933,
-
p. 27 1 .
11
Direcţia Arhivelor Istorice Centrale (DANIC), microfilme Italia, r. 6, c. 848. Allegretti
către Ministerul de externe sard Genova, 1 5 februarie 1 85 3 .
În acest articol folosim stilul nou.
12
•
BAR, corespondenţă Ioan Bălăceanu, S 39 ( 1 3 ) I DCVI, Ioan Bălăceanu către Ion

Ghica 1 august 1 85 3 .
59
ptându-se spre
la sfârşitul anului românul parasea Italia , îndre
.
C onstantmopo 1 1 3 . . .
a
în vara lui 1 853 declan şarea confli ctulm orient al eraA mat actual
_
.
le
ca oricân d odată cu intrarea trupelo r ruse în Princip ate. In c apitale
europene se gândea un nou statu-q uo, la a cărei definir e a contrib uit şi
Adam Czartorisky. La sugestia acestuia Zwierk owski-L enoir a elaborat
un proiect, ce actualiz a planuri mai vechi, în c are preconi za cedarea
Principa telor către Austria în schimbul Galiţiei, ce trebuia să devină un
14
regat polonez independ ent, în frunte cu un prinţ austriac • Proiectele erau
cunoscute emigranţilo r români . Al C . Golescu Albu îi scria fratelui său
Ştefan despre „remanierea completă a hărţii europene'', unde Principatele
trebuiau să facă parte din Ungaria sau Austria, iar „unitatea italiană va fi
sacrificată în profitul regelui Piemontului, căruia i se va ceda Lombardia,
în profitul unuia dintre membrii familiei lui Louis Napoleon, căruia i se
va da coroana Napolelui" 1 5 • Mişcarea democată europeană trebuia să
acţioneze rapid pentru a contracara noul asalt al dip lomaţiei monarhice.
Era ideea lui Mazzini, care îi scria încă din aprilie 1 853 lui Giuseppe
Sirtori : „Europa întreagă este astăzi cum era în 1 848, în aceea condiţie în
care o insurecţie naţională nu poate rămâne singură". Se b aza pe spij inul
detaşamentelor fostei legiuni maghiare, care erau în p eninsulă, p e
mişcările din Spania, p e cele care urmau s ă izbucnească î n provinciile
poloneze 1 6 . Entuziast îi mărturisea în iulie lui Giovanni Acerbi că aştepta
ajutor şi din partea SUA. Contribuise prin intermediul lui Kossuth la
alegerea preşedintelui Pierce în 1 852, iar acesta îi promisese sprij inul şi
recunoaşterea imediată a „oricărui guvern insurecţional republican, c are
urma să se instaureze într-o provincie italiană sau în Ungaria" 1 7 . În mai
1 853 democraţia europeană fremăta în faţa unei n01 revoluţii. Ledru
13 DANIC, microfilme Italia, r. 6, c. 853. Allegretti către Ministerul de externe sard, 23

decembrie 1 85 3 .
1 4 M. Kukiel, Czartoryski and the european Unity 1 770 - 1861, New Jersey, 1 95 5 , p.
28 1 ; Nicolae Bocşan, L 'Hâtel Lambert e t Ies roumains 1 830 - 1 865, în /dees politiques
et mentalites en Pologne et en Roumanie entre I 'Orient et Occident. Colloque de /a
Comission d 'histoiriens roumains et polonais, Bucarest, 25 - 26 sept. 200 1 , redactori,
Gh. Platon şi Veniamin Ciobanu, Cluj-Napoca, 2002, p. 8 1 .
1 5 Al. G. Golescu Albu către Ştefan Golescu, Geneva, 1 0 - 1 5 iulie
1 85 3 , Fotino, Boierii
Goleşti, voi. IV, Bucureşti, 1 939, p. 3 5 .
:� Mazzini, Scritti editi ed inediti, Epistolario, voi. XLVIII, 1 1 aprilie 1 85 3 , p . 78 - 79.
Ibidem , iulie 1 853, p. 279.
60
Rollin era convins de declanşarea acesteia 1 8 după cum îi mărturisea
Nicolae Pleşoianu lui Christian Tell.
Care a fost reacţia radicalilor români faţă de o eventuală
declanşare a conflictul oriental? Încă din 1 85 2 C. A. Rosetti a scris un
studiu, Rusia, care a apărut în numărul 2 al "Republicii Române", în 1 853
la Bruxelles. Era o analiză a instituţiilor regimului rus, o meditaţie asupra
regimului imperial, fiind influenţat de istoriografia romantică franceză.
Plecând de la cuvintele lui Quinet: "nici un popul nu s-a emancipat de
domnia altui popul decât rezemându-se pe un ideal mai presus decât acela
al cotropitorilor săi", Rosetti încheia: "timpul a sosit, ziua se
apropie . . . când fiecare român va lucra, se va pregăti necurmat pentru luptă
mare, pentru eroism"1 9 •
În iunie-iulie 1 853 grupul radicalilor români acţiona pe mai multe
fronturi: prin intermediul memoriilor - I. C. Brătianu, C. Bolliac 2 0 -
pentru a convinge Parisul de importanţa stategică a Principatelor; cel
militar prin mobilizarea la Constantinopol a generalilor Magheru şi Tell, a
coloneilor Pleşoianu şi Radu Golescu pentru formarea unui corp
românesc aliat celui turcesc 2 1 ; cel revoluţionar - pătrunderea ilegală în
ţară şi crearea unei rezistenţe în Carpaţi şi declanşarea unei mişcări
revoluţionare. Ultimele două erau complementare. În 1 4 iunie Dimitrie
Brătianu, reprezentantul românilor în Comitetul Central Democratic
European (CCDE) îi scria lui Christian Tell: „Părerea mea este să scrii
îndată guvernului turc, că eşti gata să formezi în principate un corp de
armată română şi să cooperi cu armatele turceşti în contra comunului
inamic. De ţi-ar primi Turcia propunerea ar fi treabă pentru România. Dar
chiar neprimiind-o, ceea ce e mai sigur, efectul moral al demersului
dumitale ar fi incalculabil, va fi echivalentul efectului unei bătălii
căştigate de români. Face trebuinţă să dăm semn de viaţă în toate
ocaziile" 22 . Atât Magheru2 3 cât şi Tel1 24 au făcut demersuri la Poartă
înainte de a primi scrisorile lui Brătianu, dar acestea sunt importante
18 C. Badea, Curente şi opinii În sânul emigranţilor de la 1848. Memoriile colonelului

Pleşoianu, p. 3 89; Paul Emanoil Barbu, Acţiuni sociale şi politice româneşti În anii 1853
- 1854. Documente, Bucureşti, 2003, p. 6 1 - 62.
19C. A. Rosetti, Rusia, Paris, 1 85 3 , p. 1 4 1 -142.
20
Stan Valeriu. Aspecte ale luptei revoluţionarilor paşoptişti p. 389.
21 C. Badea, Lupta pentru unire p. 1 6 1 - 1 62.
„ „
22
„ „
Al. Cretzianu, op. cit, voi. I, p. 3 3 5 .

23
Ibidem, p . 3 5 1 .
24
Ibidem, p. 352.
61
pentru a vedea care era concepţia liderului român a fla în pri� a lini .�
�
. �
mişcării democrate europene. Tot el sugera � onstitmrea unei com1s11
. . .
pentru realizarea unei compilaţii din cele mai importante scnen despre
războiul de partizani apărute în Franţa2 5 . În Bruxelles vor apărea scrierile
lui G. Adrian despre acest subiect2 6 . Pe poziţii radic ale se afla în acel
moment şi Al. C. Golescu Albu. În corespondenţa adresată lui Ştefan
Golescu imagina diverse scenarii . În caz de război emigranţii să vină p e
linia Dunării, să ceară amnistie totală, 20 OOO de puşti, să răzvrătească
populaţia de la munte împotriva ruşilor; în cazul în c are „diplomaţia
europeană ne-ar sacri fica, cedându-ne pe noi Austriei sau pe moldoveni
Rusiei, atunci propun ca ultimă cale . . . ridicarea tuturor p opulaţiilor
creştine împotriva Turciei; odată înfrânţi turci i să ne întoarcem toate
forţele noastre aj utaţi de italieni, polonezi şi unguri împotriva Austriei şi
aceasta odată învinsă, ceea ce nu va fi uşor, să ne unim toţi împotriva
Rusiei"; îl ruga să contacteze militari cu experienţă în războiul de
guerilă2 7 . Era războiul "naţiunilor asociate" împotriva tiraniei,
reprezentată de Rusia, Austria, Turcia.
„Am inima p lină de durere, umi linţă şi ură" scria Mazzini în 5
octombrie 1 85 3 . Se afla după un nou eşec, expediţi a nefericită a lui Felice
Orsini din septembrie în Sarzana, deznădăj duit de lipsa de iniţiativă a
conducătorilor "partidului acţiunii". La aceasta se adăuga declanşarea
războiului ruso-turc în 4 octombrie, ocazia mult aşteptată p entru
organizarea unei mişcăti antiaustriece, în condiţiile în c are monarhia
habsburgică nu putea reacţiona, având imobilizate trupele pe frontiera
turcă. Se temea că din cauza l ipsei de coeziune a lideri lor momentul
favorabil ar fi pierdut2 8 . „Dacă pe Dunăre izbucneşte conflictul, datoria
absolută a oricărui adevărat patriot este de a acţiona imediat" îi scria lui
Nicolo Ferrari şi continua „ştiti că sunt convins că trebuie să actionăm în
�
orice condiţii . . . dar dacă răzb iul va izbucni, inerţia este o ero re gravă, �
este abdicare" 2 9 . Pe lângă noile proiecte italiene se interesa de soarta
naţionalităţilor din apropierea frontului şi urmărea pe hartă desfăşurarea
25 Dumitru C. Brătianu către Ştefan C. Golescu, Londra 2 1 iunie 1 85 3 , în Fotino, op. cit,
val.IV, p. 25 - 26.
26 C. Badea. Lupta pentru unire . . p. 1 62.
1
„
2 A I . C. Golescu Albu către Ştefan Golescu, Geneva, vara 1 85 3 , în Fotino, op. cit,
voi. IV, p. 4 1 43.
�:
-
Mazzini, Scritti . . . Epistolario, voi. XXVIII, p. 26 - 27 .

Ibidem, 45 - 46.
62
operaţiunilor militare de pe linia Dunării 3 0 Dorea să trimită un emisar în
Principate „pentru că ai noştrii nu se vor decide să acţioneze fără acele
evenimente care ar compromite poziţia Austriei la graniţa de răsărit" 3 1 ; un
altul urma să meargă în Serbia şi Atena „pentru că e necesar ca Italia să
aibe iniţiativa mişcării naţionale"3 2 . De remarcat că cel puţin în acel
moment nu avea o viziune limpede asupra raporturilor dintre
naţionalităţile balcanice. Se pronunţa pentru sprijinirea elementului grec :
„cea mai bună politică pentru a ridica o barieră puternică împotriva Rusiei
a fost şi este, nu de a menţine un cadavru - se referea la Imperiul otoman
ei de a înscăuna la Constantinopol o nouă tânără viaţă; şi aceasta se poate
găsi numai în elementul grec"33 . Uita însă că în noul conflict grecii, sârbii,
bulgarii 3 4, chiar irlandezii 3 5 vor sprij ini Rusia, iar italieni, polonezii,
maghiarii, ucrainienii, circazienii şi românii se găseau în tabăra opusă.
Era convins, şi va acţiona în acest sens, că o ridicare a Greciei va atrage
intrarea trupelor austriece în Serbia, Bosnia, Herţegovina, uşurând astfel
acţiunile din penisula italică. Din corespondenţa lui Mazzini de la sfărşitul
anului 1 853 reţinem două probleme: poziţia sa faţă de conflict şi cea faţă
de legiunile pe care democraţii polonezi, maghiari şi români doreau să le
constituie la Constantinopol.
În 29 noiembrie avea loc la Londra a XXIII a comemorare a
revoluţiei poloneze, prilej pentru liderul genovez de a-şi expune opinia
faţă de război. Era de acord cu „războiul la sfărşitul căruia se putea decide
dacă Europa trebuia să fie abandonată nesfărşitelor uzurpări ale
despotismului sau să fie liberă; război pentru a rezolva odată pentru
totdeauna eterna problemă dacă omul trebuie să fie un sclav neputincios,
dispreţuit de forţe brutal organizate, sau un agent liber, responsabil de
propiile sale acţiuni în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor săi ; război pentru
nobilul scop de a vedea restaurate adevărul şi dreptul, oprită tirania din
drumul său crud, naţiuni libere şi fericite". Într-un cuvânt era pentru un
conflict al principiilor şi nu pentru unul al cărui scop era împlinirea unui
30 Ibidem, noiembrie 1 85 3 , p. 146 - 1 47.

31 Ibidem,p. 1 2 1 .
32 Ibidem, p. 1 92 .
33 24 - 2 5 .
Ibidem, p .
34 Vezi Constantin Velichi, Bulgarii ş i Războiul Crimeii, în România ş i Renaşterea
bulgară, Bucureşti, 1 980, p. 200 - 207.
35 David Morphy, Ireland and the Crimean War, Dublin, 2002, p. 1 O 1 1. -
63
ar perpe tua c auza
proiect diplo matic mesc hin, imoral, efemer, care
viitoarelor războaie 3 6 .
gea dorin ţa
În problema legiun ilor opinia sa era echiv ocă. Inţele
A
a uirii
naţiona lităţilo r de a-şi apăra drepturi le, şi nu se opune constit
legiuni lor, dar era circum spect faţă de consec inţele pe termen lung ale
luptei în condiţii le în care acestea trebuiau să lupte alături de armatel e
imperiale, fie otomane, fie austriec e - dacă monarh i a habsbur gică ar fi
intrat în război . Credinţa sa nestrămutată era în victoria limpede şi
definitivă a naţionalităţilor prin intermedi ul revoluţiei iniţiată de Italia3 7 .
În aceste condiţii credem că nu greşim atunci când afirmăm că
iniţiativa legiunilor a avut-o democraţia poloneză, ce crease în acest scop
la Paris grupul operaţional Kolo (Cercul), condus de generali i Wysocki şi
Mieroslawski 3 8 . În septembrie 1 853 Dimitire Brătianu le scria lui Tell şi
Pleşoianu despre decizi ile luate de emigraţia eurpeană „chestia orientului
a intrat într-o fază nouă şi poate definitivă . . . mai toţi emigranţii sunt
hotărâţi să meargă în Turcia. Unii încă au şi plecat. Fiecare speră ca,
aprinzându-se focul în orient, o scânteie va ajunge poate în ţara lui; şi
apoi toţi cred cu drept cuvânt, că combătând pe Nicolae, combat pe al lor
propiu inamic, pe capul absolutismului european"3 9 . În noiembrie
C. A. Rosetti îi dezvăluia lui D . Brătianu intenţia de a pleca spre ţară:
„misia ce ne-au dat e să pândim ocazia şi să ne silim, de va fii să intre
turcii, să ne sculăm şi noi sub steagul nostru şi să năvălim pe muscali'.4°,
iar Ştefan Golescu urma să mergă în Serbia, de unde în fruntea unui corp
de 300 de oameni să intre în ţară. Era convins „că trebuie cu sacri ficiul
chiar a vieţii noastre să încercăm să punem ţara pe picioare"4 1 . La sfărşitul
lunii Dimitrie Brătianu- „cu hârtii de la colegii săi de l a Londra ca toti
revoluţionar ii străini să îmbrăţişeze cauza noastră"4 2 - , C. A. Rosett , i
36 Ibidem, p. 1 30 - 1 3 1 .
37 Ibidem, p. 1 7 1 - 1 72.
38 N"ico 1ae Bocşan, op. cit, p. 8 1 .
39 Al . Cretz�. anu, op. czt, p.335; C. Bodea, Curente şi opinii . . . , p. 3 9 1 .
40
·
Al. Cretzianu, op. cit, p. 360; C. A . Rosetti, Corespondenţă. p . 95.

� AR' . corespondenţă Teii S 24 (2 1 ) I C, Ştefan Golescu către Chr. Tell Paris 8
41
n01embne 1 853 ' '

42 BA!l, co �esp � ndenţă Nicolae Pleşoianu S 1 7 ( 49) I CI, Nicola e
Pleşoianu către Tell'
22 n01embne 1 85 3 .
64
Ştefan Golescu, Alexandru C. Golescu Albu43 paraseau Franţa,
îndreptându-se spre teatrul războiului pe ruta Malta, Galipoli, Adrianopol,
Filipopoli, Belgrad, Vidin44 .
Incertitudinea domnea în rândurile micului grup . Erau entuziaşti
de înţelegerea încheiată cu generalul Wysocki45, care trebuia să constituie
legiunea poloneză din partea democraţilor şi le promisese sprij inul său
pentru constituirea legiunii române, dar nu ştiau care va fi atitudinea
Porţii faţă de apariţia la Dunăre a revoluţionarilor neagreaţi de Austria.
Dilemele grupului erau redate de Rosetti : „Unde mă duc? Turcii nu ne
vor. . . voiesc a lua o domnie deplină asupra ţărilor noastre şi chiar de-ar
voi să facă ceva bun pentru ţară, turcii ori se sluj esc cu boierii sau cel mai
mult cu constituţionalii ca Ion Ghica. Este un singur mij loc: a scula ţara şi
a ne face o putere. Cred că ţara s-ar scula, dar pentru aceasta îmi trebuie
arme şi bani şi amândouă acestea ne lipsesc"46. Din corespondenţa
revolutionarilor reiese că actiunea lor nu a fost finantată sau coordonată
, ' ,
de CCDE. Rosetti mărturisea că s-a împrumutat de la Paul Battailard cu

5000 de franci, iar traseul fusese discutat cu polonezii4 7 . Însă în Malta,
nevoiţi să rămână mai mult decât plănuiseră, au întâlnit persoane din
anturajul lui Mazzini: Giacomo Manzoni, fost ministru de finanţe în
guvernul republican din Roma din 1 84948. Malta era pentru mulţi
revoluţionari italieni un loc de refugiu şi bază de pregătire a mişcărilor
revoluţionare din Sicilia, eminenţa cenuşie fiind amicul lui Mazzini,
Nicola Fabrizi. Rosetti amintea printre partenerii de conversaţie pe
43 Despre prezenţa lui Golescu-Albu în grupul amintit deţinem două menţiuni: în Lui C.
A . Rosetti- De la Paris la Stambul, Bucureşti, 1 9 1 6, p. 263 ; scrisoarea lui Ştefan
Golescu către Tell din 6 decembrie 1 85 3 , în BAR, corespondenţă Tel/, S 24 (22) I C.
44 C.Bodea, Lupta pentru unire „ . , p. 1 62.
45 Nicolae Bocşan, op. cit, p. 8 1 ; vezi şi scrisoarea lui Ştefan Golescu către Tell din 6
decembrie 1 85 3 : „Afară de fratele meu Nicolae nici unul din fraţii noştrii emigraţi din
Constantinopol nu cunosc hotărârea noastră de a ne apropia de ţară. Precum ţi-am mai
scris părerea noastră este că dacă turcii nu vor voi să întrebuinţeze elementele
revoluţionare în ţară, noi suntem datori să facem orice . . . Polonii or să ne vie în ajutor
destul să începem noi cu un număr cât de mic . . . Sper să întâlnim pe vaporul pe care ne
urcăm pe generalul Visoski, care este ales de emigraţia polonă ca şef al legiunii polone",
BAR, corespondenţă Tel!, S 24 (22) I C.
46 De la Paris la S:ambul în Lui C A Rosetti, p. 262.
47 Ibidem, p. 263 .
48 Ibidem, p. 264; C. A. Rosetti către Maria Rosetti. Corespondenţă, (1846 - 1 871),
ediţie îngijită de Marin Bucur, Bucureşti, 1 988, p. 74 - 75.
65
baronul Emilio Scaluras „un om î� cânt
�
�
r şi bun" şi un colonel italian -
de la care a aflat detalii despre Ganbald1 .
J
Prezenta micului grup în Constantinopol nu era p e p lacul
�
oficialitătilor tomane. Sensibilizaţi de memoriile generalului Magheru 50,
�
aceştia ochetau cu ideea unor trupe române, însă nu sub comandă
proprie, ci otoamnă. Alexandru Golescu Negru, îi avertiza de atitudinea
turc ilor: „vor să ne batem cu dânşii în contra ruşilor, dar nu vor să audă de
revolutie sau de revolutionari" 5 1 • La sfârşitul anului 1 85 3 şi începutul lui
'
�
1 854 activitatea emigra ţ i lor (radicali) români la Constantinopol şi a celor
prezenţi pe linia frontului se manifestă pe mai multe planuri : încercarea
de a pătrunde în Oltenia, unde sperau să răscoale populaţia împotriva
ruşilor; implicarea în proiectul legiunilor poloneze, maghiare, italiene
alături de reprezentanţii emigraţiilor europene din Constantinopol.
Încă înainte de a p leca spre Dunăre radicalii au aflat de spiritul de
nemulţumire ce domnea în j udeţele din Oltenia şi p lănuiau să se implice
în organizarea unei rezistenţe antiruseşti, mizând pe existenţa p andurilor,
a grănicerilor şi pe sprij inul paşalelor de la Vidin şi Cal afat. Cunoşteau
rezistenţa dorobanţilor faţă de intenţiile autorităţilor ruse de a-i îngloba în
cadrul armatei de ocupaţie şi agitaţia, ce izbucnise în rândurile
grănicerilor în decembrie 1 853 52 . Speranţele le-au fost înşelate datorită
lipsei de înţelegere a paşei din Calafat, care le refuza s istematic ajutorul.
C.A Rosetti se plângea soţiei sale de reaua voinţă a autorităţilor otomane,
care au dezarmat şi trimis înapoi 300 de grăniceri, ce şi-au oferit serviciile
paşei din Calafat, riscând pedepse aspre din partea ruşilor5 3 . În ianuarie
1 854 un grup de tineri revoluţionari : Niţă Magheru, Grigore loranu, Ion. I
Filipescu, Ioan Apo lonie au pătruns în Oltenia trimişi de Omer p aşa
pentru a recruta panduri. Iată ce-i scria Niţă Magheru unchiului său, care
se afla încă la Viena: „în scurt timp sperăm să ne facem loc cu sabia în
mână şi a pătrunde în toată România . . . Păcat însă că dumneata n-ai venit
până acum ca să-ţi formezi l egionul . . . Ai scula ţara contra muscalilor şi ai
49 C. A. Rosetti către Maria Rosetti, p. 7 1 .

50 Valeriu Stan, Aspecte ale luptei revoluţionarilor exilaţi . , p. 3 60; Paul Emanoil
Barbu, Pregătiri pe� tru o colaborare m ilitară cu Poarta împotriva Rusiei ţariste
. .
şi
declanşarea unei_ noi revoluţii în anii 1853 - 1854, în "Arhivele Olteniei
'', serie nouă,
1992, m. 7, p. 46.
51 Fotino, Boierii Goleşţi, vo i . IV, p. 5 5 .
5 2 Paul Barbu, Acţiuni
sociale şi antiţariste în timpul Războiului Crimei i passim
.
53 . L<
.
c. A . Rosett1 catre JVJana
�
Rosetti, p. 1 03 .
'
66
face pe români să se bucure odată de drepturile lor" 54 . Încercarea lor din
satul Gârla s-a dovedit un episod pasager, cu toate că Rosetti era
încredinţat de izbânda unei mişcări, dacă otomanii le-ar fi dat arme: „când
i-ai vedea pe românii noştrii cât sunt de gata a se bate, cât sunt de frumoşi
şi cât sufăr nenorociţii, ai fi în stare sau să fugi, să-ţi iei lumea în cap, sau
să încerci vreo nebunie"55 . Dezamăgit, în aprilie Rosetti se îndrepta spre
Constantinopol, iar Dimitrie Brătianu a cărei prezenţă era indizerabilă în
capitala otomană a reuşit să pătrundă în ţară, ascunzându-se în Bucureşti
sub numele conspirativ de Dascălu sau Buzescu5 6.
Radicalii se împlică şi în concretizarea proiectelor de constituire a
legiunilor pe criterii naţionale. Din cauza disensiunilor din emigraţia
poloneză, a poziţiei echivoce a lui Sadyk paşa, a presiunilor austriece şi a
poziţiei intransigente a reprezentantului marii Britanii, sir Stratford
Canning, legiunile nu au fost înfiinţate, însă reprezentanţii emigraţiilor
europene aflaţi în Constantinopol au încercat să coopereze în acest scop .
Astfel din nucleul condus de generalul Tell, în jurul căruia se proiecta
constituirea unui corp românesc, făceau parte şi doi ofiţeri polonezi, iar
colonelul Zygmunt Milkowski era însărcinat să elaboreze regulamentele
militare5 7. După intrarea în război a Franţei, speranţele emigranţilor au
crescut, cunoscându-se afinitatea lui J erâme Bonaparte faţă de cauza
poloneză. Nicolae Golescu, C. A Rosetti, Gh.Magheru, Chr. Tell au
adresat repetate memorii prinţului Napoleon şi mareşalului Saint Arnould,
în care demonstrau poziţia strategică deosebită a spaţiului românesc,
importanţa resurselor naturale şi posibilitatea constituirii unui corp
militar, care să lupte alături de armata turcă. Paralel întreţineau legături
cu generalii Klapka, Wysocki, Giuseppe Fontana - mazzinian, participant
alături de Orsini la expediţia din septembrie 1 8 5358. În acest spirit, în 25
ianuarie 1 854, generalul Klapka scria în Constantinopol, Idei generale
asupra unei organizări a armatei în care afirma „datoria de onoare şi de
patriotism pentru Ungaria era de a rupe definitiv cu trecutul şi de a se
54 G. Patra, Scrisori inedite de la Niţă Magheru către unchiul său, generalul Gheorghe
Magheru, în "Studia et Acta Musei Nicolae Bălcescu", Bălceşti pe Topolog, 1 969, p.
3 1 9 - 320.
55 Corespondenţă din epoca emigraţiuniii în L u i C. A . Rosetti, p. 420 - 42 1 .
56 C: Badea, Lupta pentru unire . . . , p. 1 63 .
57 N . Bocşan, op. cit, p . 8 1 .
58 Din corespondenţa lui Ştefan Golescu adresată lui Tell rezultă că şi Barbu Iscovescu îi
cunoştea pe Klapka şi pe maiorul Fontana, vezi BAR, corespondenţă Tel/, S 4 1 ( 1 1 ) I CI.
67
r urzit e de
reconc i lia cu natio nalitătile" 59. Se pronunţa împo triva plan urilo
·
u Galiţ ia, cu Princ ipatele,
Czartorisky ' de comp e sare a Austriei pentr
� .
6 0
. Deos ebit de intere santă este scnso area d'i�
Buco vina şi chiar Basarabia .
egru ş
1 aprili e 1 854 adresată de Alexandru Goles cu Albu lm Gole scu-N !
cu. Este impor tantă pentru deme rsul nostru deoar ece leaga
Radu Goles
formarea legiun ilor de „războ iul naţionalităţi lor", idee susţini;
tă de lide i �
ţia
democratiei europene : Mazzi ni, Kossut h, Klapk a, Herze n. In concep
revoluţi narului român, Franţa şi Anglia puteau înfrânge definit iv Rusia
;
numai dacă apelau la mişcări le naţiona le din Polonia, Finland a, dacă ar
constitui un nou stat român, ce urma să includă şi B asarab i a, dacă ar
spij ini lupta de eliberare a circazien ilor şi ar debarca 1 00 OOO de oameni
în Marea Baltică pentru a lovi capitala - St. Petersburg - din nord.
Înainte de intrarea Austriei în război - era convingere a tuturor
democratilor că Viena se va alia Rusiei - era necesară constituirea
legiunilo maghiare şi poloneze6 1 . Planul tactic de a ataca Rusia de p e
�
linia Dunării, Polonia, Marea Baltică şi din Asia, cu sprij inul popoarelor
circaziene va fi expus în lucrarea generalului Klapka, consacrată
Războiului din Orient, apărută la Geneva în 1 855 62 .
După intrarea
trupelor austriece în Principate, act perceput de liderii democraţi drept un
sprij in implicit dat Rusiei, care îşi asigura astfel l iniştea pe frontul de la
Dunăre şi înlătura posibilitatea declanşării unor mişcări revoluţionare în
Ungaria şi Polonia, ideile susţinute de cei care cunoşteau nemij locit
realitatea războiului sunt împărtăşite şi de liderii de la Londra din CCDE.
Kossuth, într-un discurs strălucit demonta întregul plan strategic al
puterilor aliate, ce mutau operaţiunile principale în Crimeea, demonstrând
că Rusia putea fi înfrântă definitiv numai prin declanşarea insurecţiei
poloneze : „Marea victorie politică a războiului consta în a lovi puterea
rusă în inima ei. Inima este Polonia". Se îndoia de susţinerea puterilor
occidentale, înfricoşate mai mult de mişcările revoluţionare decât de
menţinerea puterii ruseşti . Încheia imaginând o posibilă confederaţie a
59 Biblioteca Naţ ională fond Saint Georges, P. CCI I 1 3 .

60
,
I. I. Nistor, Principatele române s u b ocupaţie rusească 1 iulie 1 853 - 1 7 septembrie

1854, în "Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei de Istorie" ("AARMS I"), seria
III, 1,: ��, !.939' p. �39; S. Luk�sik Relaţiunile lui Mihail Cza ikowski-Sadyk paşa cu
�·? ma� 11, m Revista .
. istorică ;,
Romană , Bucureşti, 1932, vol. II, fasc. 1 , p. 250.
Fotmo, Boierii Goleşti, vol. IV, p. 1 02.
62
Klapka, La Guerre d 'Orient en 1853 et 1854. Esquisse historiqu e et crtitiqu e Des
campagnes sur le Danube, en As ie et en Crimee, avec un coup d 'oei/
sur fes eventua/ites
prochaines, Geneva, 1 85 5 , p. 1 9 1 .
68
cinci naţiuni : polonezi, maghiari , croaţi, români (inclusiv Basarabia)
- sârbi: "toate aceste popoare libere, independente, unite într-o
confederaţie pentru securitatea lor externă şi aceasta la rândul ei
confederată cu Turcia6 3 . La rândul său Alexandr Herzen considera
eliberarea Poloniei o datorie a democraţiei ruse: „o Polonie independentă,
care să fie liberă a se confedera cu aceea Rusie emancipată de autocraţia,
fără a fi absorbită de aceasta"64 . Victor Hugo avea credinţa că "războiul
din Crimeea îl face să râdă - pe Nicolae - cel din Polonia să tremure"6 5 .
Starea de nelinişte şi neîmplinire domnea şi în rândul emigranţilor
români din Constantinopol. Deziluzionat de poziţia indiferentă a prinţului
Napoleon faţă de legiunea română, C. A. Rosetti relua legătura cu Ion
Ghica, mărturisindu-i : „sunt democrat împieliţat, dar nu smintit până a nu
şti că fiecare îşi are lucrarea ei; şi prin urmare ştiu c-astăzi este timpul şi
de aceea viu cu sinceritate pe tărâmul tău. Pe acest tărâm voiesc
stindardul naţional. A fi o naţie, făr-a mă ocupa astăzi de chestiile
sociale"66. Cunoştea fără îndoială concepţia viitorului prinţ de Samos,
împărtăşită şi de amicul său Ioan Bălăceanu67, că „ridicarea ţării prin
sistemul revoluţionar n-ar fi lăsat la retragerea trupelor otomane decât
războiul civil în Principate, în schimb ridicarea prin sentimentul naţional
ar fi lăsat ţara organizată şi puternică în faţa Rusiei"68 . Dimitrie Brătianu
aflat însă pe pământ românesc continua să spere în organizarea unei
mişcări . Scria în mai din Turnu Severin că dorea să organizeze grănicerii
şi dorobanţii, să-i înarmeze şi să-i pună sub comanda lui Andreescu, nume
sub care se ascundea G.Adrian, cunoscător al tacticilor de luptă de
guerilă69 .
Care era atitudinea liderului genovez? Anul 1 854, unul de
cumpănă pentru relaţiile sale cu liderii italieni din stânga parlamentară şi
moderată, debuta sub auspicii benefice. În timp ce la Londra democraţia
celebra întoarcerea lui Garibaldi din America latină, Mazzini proiecta noi
63 Lajos Kossuth, Discours sur la guerre d 'Orient, pronunţat în 2 1 august 1 854 la

Hanley.
64 Al. Herzen, Discurs pronunţat la întâlnirea din 27 februarie 1 85 5 , cu ocazia
comemorării mişcării revoluţionare din 1 848.
65Victor Hugo, A ctes e t paroles . Pendant / 'exil (1852 - 1871), Paris, 1 87 1 , p. 60.
66C. A. Rosetti, Corespondenţă, p. 273 .
67 BAR, Corespondenţă Ioan Bălăceanu S 3 9 ( 1 7) I DCVI, Ioan Bălăceanu către Ion
Ghica, Geneva, 28 aprilie 1 854
68BAR, arhiva Sadyk-paşa, V varia 2a, Ghica către Sadyk paşa, Bebek, 5 februaire 1 854
69 Corespondenţă din epoca emigraţiei române în Lui CA Rosett, p. 446.
69
mişcări revoluţionare în peninsulă impulsiona� de r voltel
� � in pir � � Ş�
Albania. Împreună cu Orsini organiza o nouă mişcare Lumgiana maim m
1 8 54, încerca să-l convingă pe Nicolo Fabrizi să declanşeze revolta în
S icilia, el însuşi gândind să acţioneze în centru, în statele romane. Credea
mai mult decât oricând în iniţiativa revoluţionară a Italiei, în condiţiile în
care cercuri le bonapartiste plănuiau menţinerea fărâmiţării statale,
îmbiind monarhia de Savoia cu un regat al Italiei de nord. „Dacă războiul
Principilor nu se transformă rapid într-unul al naţionalităţilor, Democraţia
- CCDE - se resemnează cu numele de agitatoare tulburată,
neputincioasă; nu merită să fie numită revoluţionară, fondatoare,
capabilă" . Aşa îşi începea Mazzini apelul său către "partidul acţiu i( n
intitulat Datoria de a acţiona (De! Dovere d 'agire), din iunie 1 85 470 . In
condiţiile în care armata austriacă era dispersată de-a lungul Dunării şi
Prutului, Italia trebuia să acţioneze, să dea semnalul revoluţiilor europene.
Ideea sa obsesivă, a iniţiativei italiene îl făcea să i gnore posibilitatea
declanşării mişcării în altă regiune a continentului, deşi îşi manifesta
admiraţia faţă de revolta grecilor. Considera inutile eforturile celor din
Constantinopol de a-şi constitui legiuni. Îi scria lui Adriano Lenuni, un
prieten fidel şi emisar al său în capitala otomană: „Aud că tentativele de
formare a legiunii poloneze sunt inutile; şi este natural. Încearcă dac ă este
posibil să-i convingi pe Wysocki, Klapka şi pe alţii de o i dee simplă:
singura regiune de unde poate izbucni revoluţia este prin excelenţă Italia,
numai aşa războiul guvernamental se poate schimba într-unul de
principii"7 1 • Poate înţelegem mai bine încrâncenarea sa dacă ne gândim c ă
poziţia şi influenţa î n rândurile stângii italiene erau ameninţate în vara lui
1 8 54 datorită declaratiei lui Daniele Manin - fost conducător al revolutiei
"
veneţiene - către Vi tor Emanuel al II lea „faceţi Italia şi sunt cu voi' 7 2 ;
�
datorită poziţiei promonarhiste a lui Garibaldi şi a liderilor emigratiei
italiene din Paris7 3 . Oricum distingem poziţiile diferite ale memb lor rl
70 Mazzini, De! dovere d 'agire, în Scritti editi ed inediti. Politica, vol. XVIII, Imola
1 928, p. 2 1 7 .
:� Ma�zini, Scritti :diti �d ine�iti. Epistol�rio, vol. LII (XXIX), Imola, 1 929, p. 22 1 .
_ moderata a Im Manm era apreciată de
Poziţia Ştefan Golescu care îi scria în acest sens
lui Tell în �O aprilie 1 � 54: „scrisoarea lui Manin din "Presa" mi-a plăcut foarte,
�ovedeşte ca to�t� ��rt1del� s-�u �ţeles acum de a face unirea între ele pentru
_
mdependenţa mai mta1 a naţ1e1 ş1 umrea lor într-un singur stat" ' BAR corespondenţă
Tel!, S 24 (23 ) I C.
'
�3 V��i sc�isoare� lui Mazzini către Nicola Fabrizi din aprilie 1 854 în Scritti editi ed
med1t1. Ep1stolano, vol. LII (XXIX) , Imola, 1 929, p. 4 - 5; Denis
Mack Smith, Mazzini,
70
CCDE faţă de Războiul Crimeii. Dacă polonezii, maghiarii, românii se
pronunţau pentru o acţiune militară alături de Poartă, Mazzini nu renunţa
la iniţiativa italiană.
Prezenţa armatelor austriece la Dunăre a făcut imposibilă
organizarea unei mişcări insurecţionale în zonă, iar reticenţele diplomaţiei
occidentale din capitala otomană au dus la eşecul proiectelor de legiuni
ale naţionalităţilor. Totuşi Dimitrie Brătianu va rămâne ascuns în
Bucureşti până la sfărşitul anului, iar autorităţile austriece din Ţara
Românească raportau despre prezenţa în noiembrie 1 854 a unor italieni
imolaţi în armata turcă, ce răspândeau manifeste mazziniene74 . În
decembrie 1 854 era arestat la Sibiu Felice Orsini, care intenţiona să se
imoleze, fie în armata rusă pentru a lupta împotriva lui Napoleon, fie în
cea austriacă pentru a face propagandă proitaliană7 5 • Incertitudinea
intenţiilor sale mărturisită în memorii coroborată cu scrisorile lui Mazzini
din epocă nu ne indică implicarea sa într-o misiune precisă în zonă. Totuşi
prezenţa sa în zonă alerta austriecii, care au înăsprit supravegherea „ca
străduinţele revoluţiei în Principatele Dunărene să fie urmărite cu toate
mijloacele posibile şi cu perseverenţă"76.
Cu articolul Piemontezii în Crimeea, apărut în 1 O ianuarie 1 855 în
"L' Italia e Popolo", Mazzini inaugura polemica cu cercurile moderate
italiene în j urul alianţei regatului cu Anglia şi Franţa, ce semnifica
implicit participarea în război. Scria că alianţa era un simplu joc
diplomatic al guvernului şi că nu reprezenta opinia piemontezilor, cu atât
mai puţin pe cea a tuturor italienilor. Soldaţii nu vor intra în luptă cu
aceea ardoare şi cu abnegaţia martiriului, specifice numai bătăliilor duse
în numele patriei, ci vor fi conduşi spre măcelul dezlănţuit de împăraţi sub
deviza „civilizaţiei"„,aşa cum sacerdoţii antici conduceau la altare
victimele încoronate cu flori"77 . În aceeaşi perioadă apărea şi scrisoarea
publică adresată contelui Cavour, premierul sard, unde în termeni aspri
acuza alianţa Piemontului cu Austria. O privea ca o abdicare morală a
„unicului principat italian în care îşi mai puneau până acum speranţele
italienii", ca o trădare a cauzei naţionale pentru interesele meschine,
Milano, 1 993, p. 1 53; despre izolarea acestuia vezi şi Romeo Rosario, Cavour, vol. III,
Bari, 1984, p. 80.
74 I. I. Nistor; op. cit, p. 1 82; L. Boicu, A ustria şi Principatele române in vremea
Războiului Crimeiii (1 853 - 1856), Bucureşti, 1 972, p. 209.
. . .
75 F e l'1ce O rs1m, op. cit, p. 97 .
76 L. Boicu, op. cit, p. 209.
77 Mazzini, Scritti editi ed inediti. Epistolario, vol. LIII (XXX), p. 353.
71
monarhice că au acceptat alianţa pentru că „nu erau italieni ci
i
Piemontez ' miniştrii unui rege şi nu cetăţeni", le era teamă c ă Italia s-ar fi
.
putut realiza prin revoluţie şi nu în j urul sceptrulm. C ase� d e s avma
. 78 o .
meditatie amară lucidă asupra politicii guvernelor occidentale faţa de

_
'
�
război, o caldă ledoarie pentru democratizarea spaţiului politic, pentru
introducerea unor noi principii morale în relaţiile dintre instituţii şi
cetăţeni, pentru redefinirea hărţii europene pe principii naţionale îl
reprezintă articolul Despre politica internaţională a Angliei în timpul
Războiul Crimeii cunoscut şi sub numele de Scrisoare către P. A. Taylor.
Atrage atenţia opiniei publice britanice asupra politicii lipsite de
sinceritate a guvernului, care s-a aliat cu Austria, „ China Europei", dar
declara că ducea războiul în numele civilizaţiei, p entru libertate împotriva
spiritului absolutist. S esiza contradicţiile poziţiilor oficialilor britanic i :
„Anglia proclamă astăzi libertatea î n interiorul graniţelor sale, dar în
exterior susţine regimurile absolutiste; îi binecuvântează cu o mână pe
martirii noştrii-aluzie la Garibaldi - şi cu cealaltă strânge mâna Austriei;
deplânge soarta Poloniei, dar o sacrifică Austriei". Însă guvernul nu era
reprezentantul naţiunii : „acei ce vă guvernează nu sunt aleşi de voi dintre
voi", „po orul Angliei priveşte spre viitor; guvernul englez reprezintă
f
trecutul"7 Singura posibilitate de a rezolva contradicţia, „divorţul c e
•
există astăzi între ceea ce s e gândeşte şi ceea ce s e face" era d e a convinge

cetăţeanul să acţioneze conform propiilor sale convingeri . Acesta era
crezul său: „sufletul oricărei religii este p entru mine legătura dintre
Gândire şi Acţiune". Pentru Mazzini a acţiona conform propiilor credinţe
nu reprezenta o simplă deviză politică, ce urma să călăuzească activitatea
„partidului acţiunii", era o altă viziune asupra implicării liderilor şi
cetăţenilor în mediul politic, un mod de a trăi. Mărturisea că a „gândi şi a
acţiona" (Pensiero ed azione) reprezintă pentru el o „Evanghelie vie „ .
aceasta este credinţa mea; trăiesc în ea şi voi muri dacă este necesar
pentru ea" 80 . În viziunea sa războiul actual era imoral şi nu intenţiona să
soluţioneze definitiv problema pericolului reprezentat de Rusia. S alvarea
se găsea în „înălţarea în j urul Imperiului rus a unei bariere vii din tinerele
naţiuni asociate": Polonia, naţiunea germană, Ungaria, Italia; romam1
sârbii, albanezii, bulgarii împreună cu grecii să formeze o mar �
78 Ibidem, Politica, vol. LV (XIX), p. 6 - 7.
79 Mazzini, Sul/a politica internazionale dell 'lnghilterra al tempo delia
Guerra
d 'Oriente în Ibidem, p. 24 - 25.
80 Ibidem, p. 27 - 28.
72
Confederaţie8 1 • Greşeala de neiertat a Angliei a fost că a ales alianţa cu
Austria în loc să-şi caute parteneri printre naţiunile europene. Pactul cu
Viena a sufocat lupta naţională, a spulberat iluziile emigranţilor din
Constantinopol de a participa la ostilităţi, a dus la cedarea Principatelor şi
la mutarea frontului în Crimeea, conform planurilor bonapartiste,
abandonând linia Dunării şi a Prutului 82 . Aceleaşi idei le întâlnim şi în
articolul din iulie intitulat Unica soluţie a Războiului din Orient, apărut în
"Daily News". Aici subliniază ideea că Austria nu intenţiona să se
implice în operaţiile militare, interesul ei era de a ocupa Principatele.
După ce prezenta operaţiunile militare aliate din Crimeea, Mazzini
concluziona „Rusia este în Crimeea prea puternică pentru voi", ultima
posibilitate era o acţiune în Polonia, transformarea războiului din unul
guvernamental într-unul de principii : „Ţarismul e un principiu: cel al
autorităţii nelimitate. Nu poate fi învins decât de un alt principiu, cel al
libertăţii universale"8 3 .
Soluţii asemănătoare pentru rezolvarea crizei orientale le întâlnim
şi în Memoriu asupra Imperiului Austriei în chestiunea Orientului, apărut
la Paris în 1 85 5 , semnat l.C. Brătianu. În scrierea destinată lui Napoleon
al III lea, se analiza politica monarhiei habsburgice de a-şi consolida
poziţiile în lumea germană, complicitatea cu Imperiul rus împotriva
mişcărilor naţionale - „Austria nu va acţiona militar împotriva Rusiei" -,
interesul de a se extinde pe linia Dunării. Brătianu susţinea poziţia
democraţilor europeni în ceea ce privea desfăşurarea operaţiunilor
militare pe linia Dunării : „dacă armatele aliate ar fi avut ca bază de
operaţii Principatele, situaţia lor ar fi fost alta. Într-o ţară bogată în
provizii, cu o populaţie de cinci milioane devotate Franţei . . . alături de
Polonia gata oricând să se ridice, războiul în aceste condiţii ar fi avut toate
avantaj ele unui război al naţionalităţilor". Unica rezolvare a permanentelor
conflicte din zonă era acceptarea principiului naţionalităţilor ca bază a
viitorului statu-quo: „Fie că ne place sau nu, fie că va fi dificil de
îndeplinit sau nu, dacă dorim independenţa şi libertatea Europei, singura
soluţie este reconstituirea Orientului pe baze naţionale"84.
8 1 Ibidem, p. 32 - 33.
82 Ibidem, p. 34 - 35.
83 Mazzini, L 'unica soluzione nella Guerra d 'Oriente. All 'editore del "Daily News în
'',
Ibidem, p. 78.
84 I. C. Brătianu, Memoire sur l 'empire d 'Autriche dans la Question d 'Orient, Paris,
1 855, p. 20 - 22.
73
Din Paris şi Londra, liderii radicali români se i mplică prin broşuri,
memorii, articole în mari organe de presă în susţinerea cauzei române care
începuse să fie discutată de dip lomaţi . Nu au pierd t î� să contactul cu ţ ra
� �
şi nici speranţa în organizarea unei mişcări. Se învmmau p ent:U eşecunl�
din iama şi vara lui 1 854,
când lipsiţi de coeziune, de comunic are cu cei
din interior au p ierdut ocazia să demonstreze c ap ac itatea militară şi
revolutionară a românilor. „Lucrurile au mers astfel fiindcă ne-au prins
g
nepre ătiţi, neorganizaţi, izolaţi. Fiecare s-a crezut singur de felul său,
fiecare s-a rezămat pe străini „ . şi astfel curaj ul ne-a l ipsit, ideea cea mare
ce cerea împrej urări le ne-a lipsit, fii ndcă aceea idee nu creşte decât prin
căldura a mai multor inimi"8 5 .
Faptul că spiritele erau în alertă ne este dovedit de episodul
Alexandru Manu. În decembrie 1 853
părăsea Itali a cu destinaţia
Constantinopol . La începutul lui 1 854 îl găsim alături de Dimitrie
Kretzulescu în unitatea de cazaci otomani a lui M ichail Czakovsky-Sadyk
paşa86. În iunie 1 854
renunţa la serviciul său din rândul cazacilor, cauza
fiind, după propiile mărturisiri, refuzul de a înrol a voluntari români din
Calafat8 7 . George Cretzianu afirma la rândul său în decembrie că 1 854
Manu a fost dat afară din servici88. Personalitate controversată chiar în
rândurile radicalilor, C. A. Rosetti opina că era: „Manu este smintit ş i
sec"8 9 , totuşi la începutul lui 1 855
acţiona în Ţara Românească, fiind
emisar al comitetului din Londra, introducând în ţară proclamaţii
revoluţionare. Se pare că era în legătură şi cu agentul lui Kossuth,
Ladislau Berczenczey90 . În mai austriecii au descoperit în Bucureşti firul
„unui complot printre ungurii din ţară, complot mazzinist, kossutist", în
urma căreia fusese arestat şi Alexandru Manu 9 1 • Este util de mentionat
, '
fără a face vreo legătură între cele două evenimente, că în aceeaşi

perioadă Mazzini p lănuia o nouă mişcare în Genova, ce urma să
:: Memoriu către cei di�1 ţ�ră. î� Foti�o, Boierii Goleşti, voi. IV, p. 1 20 - 1 22.
BAR, Corespondenţa Din11tne Ghica, S 33 (2) I DCX. Dimitrie Ghica către Ion Ghica '
24 ianuarie 1 854
87 BAR corespondenţă Ion Ghica, S 1 5 (6) I DCXVIII. Alexandru Manu către Ion Ghica
'
1 5 iunie 1 854
88 BAR, Corespondenţă Cretzianu, S 22 ( 1 ) I CCCXLIV. George Cretzianu către I.
Bălăceanu, 6 decembrie 1 854
89 C. A. Rosetti. Corespondenţă, p. 97.
. .
90 L . B OICU, op. Cit, p. 206.
91 Ion Ghica, Co:espondenţă, ediţie L. Roman, Voi. IV, Bucureşti, 1 976, p. 1 3 5 ; BAR,
corespondenţă Nicolae Pleşoianu, 25 mai 1 855, S 1 7 (70) / CI.
74
izbucnească odată cu plecarea trupelor sarde spre Crimeea şi miza pe
2
sprijinul maghiarilor din peninsulă9 . „Vulcanul revoluţionar fumega
încă", cum frumos se exrima I. C Brătianu.
„Imoralitatea cu care este condus acest război mă dezgustă
profund" le scria Mazzini prietenilor săi din Londra în august 1 85 5 . Era
un război absurd, fără finalitate deoarece ţintea să transforme Imperiul
otoman, acest "cadavru reînviat" într-o stavilă iluzorie împotriva „tinerei
puteri în plină dezvoltare", care era Rusia93 .
În septembrie 1 85 5 , după căderea Sevastopolelui Mazzini lansa
un manifest semnat şi de Kossuth şi Ledru Rollin. Era adresat Fraţilor
noştrii de credinţă. Meditau asupra încercărilor revoluţionare din timpul
războiului şi regândeau conduita viitoare a democraţiei în noul context
creat de conflictul oriental. Sesizau una dintre cauzele eşecului : lipsa de
coeziune a liderilor. Unii au sperat într-o declanşare a unei insurecţiei
italo-maghiare, mizând pe sprij inul puterilor occidentale - aluzie la
grupul emigranţilor italieni din Paris; unii au crezut într-un atac franco
englez în Polonia-Kossuth, Herzen; alţii, adică Mazzini, în insurecţia
italiană în condiţiile unei Austrii neutre, incapabilă să reacţioneze
militar94 . Lipsa de concepţie, de coordonare a acţiunilor la nivel european
s-a reflectat în sânul fiecării emigraţii, inclusiv în rândurile emigraţiei
române. S-au adăugat penuria financiară, de armament, imposibilitatea
formării unor legiuni naţionale.
Care era calea de urmat în viitor? Răspunsul democraţilor din
Londra era: revoluţia. Identificau două procese: cel al naţionalităţilor care
tindeau să-şi constituie un stat şi cel din cadrul statelor dej a formate. În
primul caz „revoluţia însemna războiul imediat", găsirea de aliaţi şi
acţiunea în condiţii favorabile. În al doilea caz revoluţia era un proces
intern, fără amestec din afară. Condiţiile erau propice izbucnirii unei
mişcări de proporţii. Stănta Alianţă dispăruse, nu mai era posibilă
intervenţia militară împotriva insurecţiilor, iar teama guvernelor de
mişcările revoluţionare fusese vizibilă în timpul conflictului. Numai prin
revoluţie se putea înfăptui idealul: emanciparea naţionalităţilor şi
înfrăţirea lor într-o federaţie republicană9 5 . Războiul Crimeii a semnificat
92 Mazzini, Scritti editi ed inediti. Epistolario, vol. LIII, p. 29.

93 Ibidem, p. 73.
94 Mazzini, Ai nostri frateIii di fede în Scritti editi ed inediti, LV (Politica, vol. XIX),
�· 1 0 1 .
5 Ibidem, p. 109 - 1 1 0.
75
sfărşitul oficial al Sfintei Alianţe, dar acelaşi lucru îl putem spune şi
despre CCDE de la Londra. Calea revoluţionară imaginată de liderii săi
nu era posibilă. Fiecare naţiune îşi va găsi propiul drum de afirmare,
timpul revoluţiei europene trecuse. „Războiul guvernamental" a sfârşit
prin a fi unul al „naţionalităţilor" prin consecinţele sale.
"EUROPE OF NATIONALITIES" BETWEEN REVOLUTION

AND WAR. THE CASE OF ROMANIANS AND ITALIANS
Abs tra ct - -
The study intends to analize the impact of the Crimean War on the
European national mouvement. The leaders of the Revolutionary
Democratic Central Committee in London, tried to repeat the Revolution
of 1 848 - 1 849 and to transform the new c onflict into a "War of
Nationalities".
On the published and unpublished documents, on the press artic les
we' l l try to understand the position of Romanian and Italian exiles on the
Crimean War, their proj ects for new revolutionary mouvements, their
implication in military activities, their postwar proposals for European
organization.
76
RUSIA ŞI ROMÂNII DE LA RĂZBOIUL CRIMEII LA
UNIREA PRINCIPATELOR. SINTEZA UNEI ATITUDINI*
Marian Stroia
La 2 1 iunie/3 iulie 1 853 trupele ruse sub comanda supremă a

generalului-prinţ Mihail Dimitrievici Gorceakov treceau Prutul 1
declanşând, prin invazia lor, complexul de evenimente cunoscut sub
numele generic de „Războiul Crimeii". În cele ce urmează vom încerca să
delimităm, dintre obiectivele generale urmărite de Imperiul ţarist în cei
şase ani care au succedat acestui episod, pe cele vizând spaţiul şi
societatea românească.
Este ştiut că la sfărşitul primăverii anului 1 853 (30 mai s.v . )
Nicolae I a încercat să obţină neutralitatea binevoitoare a Austriei,
propunându-i împăratului Franz Iosif ca, în contrapartidă la ocuparea de
către Rusia a Principatelor, Austria să procedeze în chip similar cu Serbia
şi Herţegovina2 •
Chiar în conditiile
' în care cercurile de la Viena nu au subscris la
3
belicosul proiect rus , ţarul era hotărât, cu sau fără A ustria, să procedeze
la ocuparea Moldovei şi Ţării Româneşti. El urmărea să constituie prin
această operaţiune un gaj politic în tratativele ulterioare, iar în cazul unui
eventual conflict acestea urmau . să devină o utilă bază de operaţiuni
î�potriva armatei turce, la Dunăre şi în Balcani. În acest sens ucazul
imperial din 711 9 iunie 1 853 îl numea pe generalul principe Mihail
Dimitrievici Gorceakov în funcţia de comandant suprem al trupelor de
ocupaţie, compuse din corpurile de armată 4 şi 5 . Acest aspect ne
îndrituieşte la concluzia că, la data respectivă, ţarul era deja hotărât să
procedeze la ocuparea militară a principatelor dunărene.
* Text apărut în "Revista Istorică" Serie nouă, t. XVI, nr. 1 -2, 2005, p. 69-86.
1 Dan Berindei (coord.), Istoria românilor, vol. VII, Constituirea României moderne
(1821- � 878), Bucureşti, 2003, p. 421 -422.
Leomd B01cu,_ A ustria şi Principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853-
1856), Bucureşti, 1 972, p. 83.
3 Erich Zăllner, Istoria A ustriei, vol. II, Bucureşti, 1 994, p. 1 17- 1 1 8.
77
In ceea ce priveşte poziţia marelui im� eriu moscovit faţ
.
e � �
populaţia celor două entităţi polit ce române tl, ea e�a c nţmuta m
� � �
. . .
Proclamatia datată „Sculem, 3 mhe 1 853 . ş1 emisa m numele
�
�
comanda tului suprem al trupelor de ocupaţie. Emitentul dădea asigurări
formale că, prin introducerea armatelor sale în spaţiul ro1!1 ân� sc, usia nu �
urmărea nici cuceriri teritoriale, nici schimbarea structurilor mteno are ale
celor două state, nici a statutului lor intemaţional 4 . C eea ce făceau
autoritătile ruse - sublinia M.D. Gorceakov - era instaurarea unei ocupaţii
�
provizo ii, a unei „protecţi i imediate şi eficace" în situaţia gravă în care
Poarta adusese relaţiile ei cu Rusia, deşi aceasta din urmă îi manifestase o
sinceră alianţă ş i cooperare. Imp eriul ţarist urma să abandoneze
Principatele şi să-şi evacueze armatele atunci c ând Turcia (acesta e
termenul din proclamaţie - n.n.) îi va satisface cererile. C elor două entităţi
statale româneşti nu li se vor impune nici sarcini, nici contribuţii
suplimentare, iar furniturile pentru armată vor fi plătite corect şi cu
5
regularitate .
Efectiv, perioada ocupaţiei ruseşti a principatelor s-a întins p ână în
septembri e 1 854, când ultimele unităţi militare au trecut înapoi Prutul.
Sub raport procedural, l a doar câteva luni după instalare, ocupanţii au
trebuit să găsească o soluţie operativă pentru conducerea p ol itico
administrativă a celor două ţări, în condiţiile în care cei doi domni „de la
Balta Liman", Barbu Ştirbei şi Grigore Alex andru Ghica,s-au
autosuspendat din funcţii,plecând în exi l în Austria6 .
Din punctul de vedere al autorităţile ruseşti, aceasta nu era o
problemă, având experienţa ocupaţiilor anterio are ( 1 806- 1 8 1 2; 1 828-
1 834; 1 848- 1 85 1 ) . În situaţia creată prin retragerea din ţară (nu însă ş i din
funcţie, după părerea noastră), autorităţile ruse, ca deţinătoare de facto ale
controlului în cele două principate, au fost nevoite să adopte măsurile de
ordin formal-administrativ pentru curmarea acestui, să-i spunem, vid
aparent de putere. Soluţia preconizată de Nicolae I a fost destul de
conservatoare : după un model anterior (cel mai prospăt era cel de la 1 848-
1 85 � ) , �n �o:nisar extraordinar şi plenipotenţiar pentru ambele principate
era mstitmt m p ersoana generalului-adjutant A.I. Budberg. Două decizii
: D.A. Sturdza ş.a., A cte şi documente, voi. II, doc. 146, p . 149 .
Ibidem, p .
1 50.
6 Coi:neI S� afeş, Vl:dimir Zodian, Barbu Şirbei (1849- 1 856), Bucureşti, 1 98 1 , p. 1 49;
Leomd Bo1cu, A devarul despre un destin politic. Domnitoru/ Gr. A l. Ghica (1849- 1 856)
Iaşi, 1 973, p. 66. '
78
oficiale au plecat în acest sens din Sankt-Petersburg la 8/20 noiembrie
1 85 3 : una dintre ele conţinea scrisoarea ţarului către generalul-principe
M.D. Gorceakov, care era informat despre această nominalizare7 , iar
cealaltă era rescriptul imperial prin care i se comunica lui A.I. Budberg
investirea în noua funcţie8 . Cum ţarul era conştient de faptul că înaltul
demnitar desemnat la acea dată nu putea conduce concomitent ambele
ţări, actul amintit îi fixa lui Budberg şi doi adj uncţi : fostul consul general
A.S. Halcinski devenea vicepreşedinte al Sfatului administrativ al
Moldovei, iar generalul prinţ A.I. Urusov era numit în aceeaşi funcţie
pentru Ţara Românească.
Din păcate pentru Rusia, şi din fericire pentru români, în
septembrie 1 854 ocupaţia rusă a luat sfârşit . Bucuria a fost de scurtă
durată, căci locul ruşilor a fost luat de trupele turceşti, dar mai ales de cele
austriece. La data de 1 7/29 septembrie Moldova era complet evacuată şi
odată cu aceasta se încheia şi episodul celei de a patra ocupaţii ruseşti
asupra Principatelor în secolul al XIX-lea9 .
A contribuit la această evacuare, în chip determinant, atitudinea -
extrem de surprinzătoare pentru ruşi - a Austriei, care a încheiat cu Poarta
la 2/1 4 iunie 1 854 cunoscuta convenţie de la Boyadgi-Keuy, ce prevedea
ocuparea tronului teritoriului principatelor de trupele celor două puteri, cu
scopul declarat de „a restabili administraţia şi starea de lucruri legală" 1 0 .
Această fază a relaţiilor româno-ruse de la mij locul secolului al
XIX-lea nu s-a bucurat, cu excepţia contribuţiilor lui Ioan Nistor, de o
atenţie şi o analiză specială din partea istoricilor profesionişti. Totuşi,
există mărturii de epocă care pot fi, cel puţin în acest moment, utilizate
pentru evaluarea acestui aspect. În rândul lor se numără corespondenţa
din Focşani a trimisului „Gazetei de Transilvania", organ de presă ce
apărea la Braşov. El arăta că „în 2 1 August (s.n. - n.n.) a trecut prin
Focşani cel din urmă picior rusesc din ultimul escadron al ariergărzii de
cazaci. La Siret au ars podul. Aceeaşi soartă au avut toate podurile până la
Galaţi. Săraca ţară! Săraca creştinătate apărată de lupi. S-au făcut şi
7 D .A. Sturdza ş.a., op. cit. , vol. II, doc. 2 1 5, p. 284.

8 Ibidem, doc. 2 1 6, p. 286.
9 Ion I. Nistor, Principatele române sub ocupaţia rusească iulie 1853-1 7 septembrie
I 854, în ,,Academia Română. Memoriile secţiunii istorice'', seria III, t. XX, p. 259.
10
O.A. Sturdza ş.a., A cte şi documente, vol. II, p. 459-460; Ion Ionaşcu şi colab.,
Relaţiile internaţionale ale României în acte şi documente (13 70-1900), Bucureşti, 1 97 1 ,
p. 248-252.
79
socotelile pentru spesele oştirii de p e aici : au i eşit că vreo 2 de i lioan
. 1?
: �
de taleri şi jumătate se vor fi cheltuit, dar restul se � a fi răta it pnn pung
. : !
particulare. Un privighetor comunal din oraşul veci� , fii dc u a vrut sa
� �� A
semneze 0 chitanţă rusească, fu prins şi mânat ca vita dmdarat m fruntea
oştirii ca să le fie călăuză" 1 1 .
. • • A
În perioada propriu-zisă a Războmlm Cnmeu (am aici m vedere
. . • •
etapa operaţiilor militare 1 854- 1 855) problema românească, în chip firesc,

nu a avut cum să figureze în preocupările cabinetului de la St. Petersburg,
pe primul plan situându-se desfăşurarea conflagraţiei.
Războiul Rusiei cu coaliţia occidentalo-otomană ( 1 8 5 3 - 1 855) a
scos la iveală înapoierea sa economică, regresul militar, c a şi
anacronismul şi caracterul reacţionar al regimului său politic. Deşi p urtat
pe propriul teritoriu, factorii amintiţi mai sus au condus - şi nici nu se
putea altfel - la eşecul final al marii puteri nordice.
Aşa cum s-a subliniat şi în recenta noastră i storiografie, „Războiul
Crimeii, încheiat cu Tratatul de la Paris, încununa o voinţă occidentală de
recuperare strategică a acestei zone geopolitice, prin instaurarea unei
libertăţi depline a comerţului şi navigaţiei la gurile Dunării şi Marea
Neagră, inclusiv prin organizarea politică a celor două state autonome
româneşti. Acestea din urmă, puse sub garanţia europeană, erau menite a
constitui un obstacol împotriva planurilor expansioniste ale Rusiei" 1 2.
Într-adevăr, în ceea ce-i privea pe români, tratatul prevedea că cele două
principate de la Dunăre continuau să se bucure de toate drepturile sub
suzeranitatea Porţii, protectoratul rusesc instituit de facto în 1 829 fiind
înlocuit cu garanţia puterilor contractante (Marea B ritanie, Franţa,
Imperiul habsburgic, Prusia, Rusi a şi regatul Sardiniei - art. 22).
Ce implicaţii avea să aibă acest lucru pentru poziţia Rusiei? „Încă
neiscălind tratatul (de la Paris - n.n.) - a subliniat i storicul rus V.N.
Vinogradov - guvernul rus se gândea dej a la revizuirea lui, la recâştigarea
a ceea ce pierduse, şi înainte de toate, la restabilirea drepturilor Rusiei
asupra Mării Negre" 1 3 • În contextul dat, atingerea unor asemenea
obiective era irealizabilă.
Eşecul înregistrat în Războiul Crimeii a determinat în schimb - în
fapt, a obligat - cercurile conducătoare de la Sankt-Petersburg, în frunte
:� „Gazeta Transilvaniei", nr. 7 1 , 41 16 septembrie 1 854.

Apostol Stan, Protectoratul Rusiei asupra Principatelor Române J 774-1 856,
Bucureşti, 1 995, p . 286.
1 3 V.N. Vinogr
adov, Rossia i obedinenie Rumînskih Kniajestv, Moskva, 1 959, p. 46.
80
cu noul ţar, Alexandru al II-lea, la o reconsiderare substanţială a atitudinii
faţă de societatea românească, în contextul pierderii treptate a influenţei
dominante asupra aparatului de stat al celor două ţări.
Aceeaşi regândire a poziţiei politice în spaţiul sud-est european a
determinat şi conduita statului rus în cei trei ani care au urmat războiului .
Obligată să spargă şi să dezbine coeziunea blocului european învingător,
Rusia a preferat o apropiere de Franţa, căutând să-şi sincronizeze
obiectivele de politică europeană cu cele ale Parisului. În această lumină,
aşadar, trebuie văzută şi atitudinea sa faţă de controversata problemă a
Unirii celor două ţări române, subiect nu atât de agreat de cercurile de la
St. Petersburg, dar care era intens vehiculat de către Franţa lui Napoleaon
al III-lea.
Cu sau fără voia ei - mai multfară -, alăturându-se aşadar Franţei
în blocul european prounionist, Rusia a contribuit, în contextul istoric
amintit, la validarea ţelului politic urmărit cu asiduitate de cercurile
înaintate, de segmentul patriotic al societăţii româneşti modeme. Acest
obiectiv - recomandat însă cu moderaţie şi !ară exagerări de aparatul
central al guvernului rus - a fost urmărit în activitatea lor şi de
reprezentanţii diplomatici ai Rusiei în spaţiul românesc.
Dintre aceştia, un rol destul de important l-a j ucat, în perioada
menţionată, Konstantin Basily, a cărui prestaţie a fost strâns legată de
crearea şi acţiunea Comisiei de informare a puterilor garante. Aceasta
deoarece pe plan internaţional una din problemele care suscita
preocuparea diplomaţiei europene era chestiunea evacuării de către
austrieci a Principatelor Române. De altfel, sub raport factual, austriecii
nu mai aveau ce invoca pentru justificarea staţionării trupelor lor în Ţările
Române: războiul se încheiase, o reglementare internaţională stabilise -
chiar dacă provizoriu - regimul şi statutul acestora, iar Poarta numise dej a
caimacami în fiecare din cele două ţări. Într-un asemenea context, la 6
ianuarie 1 857 ( s. v.) Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor puterilor
semnatare ale păcii a dat soluţii tuturor chestiunilor pe care Tratatul le
lăsase în suspensie şi a hotărât ca evacuarea Principatelor Române, ca şi
retragerea escadrei engleze din Marea Neagră, să se încheie la 30 martie
1 857 (s.n.) 1 4 .
14 Leonid Boicu, A ustria şi Principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853-

1856), p. 434.
81
lit de conferinţă,
Cum austriecii au respectat termenul stabi
ul a fo st K.M . B asily,
comi sarii ment' ionati au sosit la Bucureşti; ultim
care a aj uns în capit la munteană la 2 apri.li � (s.n.) . 1
� 8 7.
.
_5
are, K.M.
Ca reprezentant al Rusie i în Comi sia speci ala de mform
Basily , în chip evident, şi-a ţinut la curent �uvemu l asu? ra �ro
lemel ?r ?
politic e importante ce grevau atmosfera dm cele doua prmc1pate, m
l
momen tele anterio are sosirii sale la Bucure şti. In acest sens, raportu său
A
din 1 2/24 aprilie 1 857 comenta concluz iile discuţie i purtate cu delegaţ ia
Partidei nationale din Moldov a: „Ideea Unirii - nota B asily - câştigă teren
în cele do ă principat e. Turcii îşi fac iluzii în privinţa Moldove i, unde
�
adică speră ca mişcarea separatistă să devină dominantă. O anumită
reacţiune se manifestă poate acolo ; nu e decât consecinţa naturală a
exceselor provocate anul din urmă de aventuroasa iniţiativă a fostului
domn Ghica". În ceea ce priveşte celălalt principat, „aceleaşi excese au
loc în Muntenia şi poate vor aduce, de asemenea, oarecare reacţiune, care
nu va fi decât aparentă, în timp ce în realitate moderanţia chiar v a fi un
1
semn de consistenţă şi de reflecţie, cum e cazul, poate, în Moldova" 5 .
Ca şi alţi membri ai Comsiei de informare, K.M. Basily a primit
vizita unei delegaţii unioniste moldovene, compusă din: Mihail
Kogălniceanu, Dimitrie Rallet şi Vasile Alecsandri, care i-a adus l a
cunoştinţă persecuţiile întreprinse asupra simpatizanţilor Unirii de către
miniştrii caimacamului Nicolae Vogoride (instalat de Poartă aici după
decesul lui Th. Balş) . Delegatul rus s-a aflat în aceste condiţii printre cei
care au determinat Comisia să se deplaseze la Iaşi, p entru a cerceta
„actele violente, arbitrare şi represive ale c aimacamului", reclamate de c ei
trei delegaţi ai mişcării unioniste din Moldova.
Odată întors la Bucureşti, K.M. B asily a fost asaltat de către
delegaţii marii boierimi din Muntenia, susţinătoare a unei eventuale
candidaturi la domnie a lui Gh. B ibescu. Aceştia i s-au plâns că în ţară
domneşte un spirit revoluţionar şi că, în timpul vacanţei şcolare de Paşte,
profesorul Gheorghe Costaforu, directorul Eforiei Şcoalelor, a mers în
provincie unde a făcut propagandă contra lor. Adversar atât al
liberalismului burghez, cât mai ales al democraţiei, B asily a chemat la el,
la 1 2/24 mai 1 857, pe Gh. Costaforu şi i-a reproşat propaganda făcută
� i:
c ontr� boie lo�, iar P � idei naţionale în general programul, c luburile,
. .
hmbaJ �l penodicelor ei ş1 mai ales „acest mandat imperativ" de rezonanţă
revoluţionară.
1 5 V as1·1 e M . Diplomatul C.
acm, Basily şi A dunările A d-hoc, în „Studii. Revista de
istorie", t. 25, 1 972, nr. 3 , p. 490.
82
În ceea ce-l priveşte, Gh. Costaforu a manifestat o poziţie fermă şi,
totodată, abilă. El a dezvinovăţit pe unionişti, arătând comisarului rus că
boierii sunt cei care şi-au făcut mai întâi un program, pe care l-au
litografiat şi difuzat, cerând în el şi secularizarea averilor mănăstireşti .
Surprins şi ca reprezentant al ţarului „ortodox" şi ca grec, K.M . Basily s-a
arătat nemulţumit de această revendicare a boierilor munteni, cerând să i
se procure un exemplar din programul lor. Uitând un moment aversiunea
lui şi a guvernului său pentru „oamenii de la 1 848", el s-a indignat contra
revendicării secularizării mănăstirilor, căci, spunea el, Rusia, ca putere
ortodoxă, n-o va permite niciodată 1 6 .
Sprijinul pe care Konstantin Basily îl dădea boierimii
conservatoare împotriva „oamenilor de la 1 848" nu era determinat numai
de vederile sale personale, ci mai ales de faptul că el era un reprezentant
al guvernului ţarist, care avea o teamă acută de revoluţie . Acest sentiment
era, într-un anume sens, explicabil în contextul istoric menţionat, când în
Rusia crescuse intensitatea mişcărilor şi frământărilor ţărăneşti, iar
radicalismul mişcării naţional-narodnice era şi el în plină creştere.
Din acest punct de vedere trebuie văzute şi instrucţiunile şi
recomandările pe care ministrul de Externe Gorceakov i le adresa
permanent comisarului său. Astfel, la 211 4 aprilie 1 857 acesta îi
recomanda lui Basily să se preocupe atent ca „ordinea legală să nu fie
compromisă în Principate [„.]; numai sub auspiciile respectului faţă de
ordinea legală Principatele pot spera la o dezvoltare favorabilă a
destinelor lor" 17 . Chiar într-un asemenea context, K. Basily nu vedea nici
un inconvenient în restabilirea libertăţii presei, care, îi scria lui
Gorceakov, va lucra în favoarea Unirii. În scrisoarea din 27 aprilie/9 mai
1 857 către superiorul său, comisarul aprecia: „Va fi mai bine să li se lase
românilor libertatea discuţiei; de altfel eu nu cred că însăşi presa liberală
să atace Rusia. Eu cred că mai curând ea va ataca Austria, căci aceasta,
împreună cu Turcia şi Anglia, preferă căile secrete în atingerea scopurilor
lor„. Atitudinea cea mai bună pentru Rusia - îl asigura comisarul pe
Gorceakov - va fi abstenţiunea completă şi sinceră" 1 8 •
Sub raportul conduitei sale de „real-politik", putem aprecia în cele
de faţă că Basily, împreună cu colegii săi pe linie diplomatică, E.R.
1 6 Ibidem, p. 494.
1 7 V.N. Vinogradov, op. cit„ p. 1 07.
18
Arhiva Naţională Istorică Centrală (în continuare ANIC), microfilme U.R.S.S„ rola
7 1 , c. (K. Basily către A. M. Gorceakov din 27 aprilie/9 mai 1 857).
83
Şulepnikov şi S.I. Popov, a acţionat c� toat� ene�gi� împotriva
.
manevrelor austro-turce, menite să împ1ed1ce Umrea ş1 sa întărească
dominatia otomană sau să crească influenţa acesteia în Principate.
Urmân d instructiunile primite de la St. Petersburg, el a căutat să asigure şi
să dezvolte aut �nomia Principatelor 1 9.
În ceea ce priveşte puterile antiunioniste, în mod special Austria şi
Poarta, ele au căutat, prin Toader Balş mai întâi şi mai apoi, după decesul
acestuia, prin caimacamul Nicolae Vogoride, să uzeze de toate mij loacele
pentru a împiedica exprimarea unui vot favorabil Unirii.
În acest scop s-a dezlănţuit o întreagă campanie de intimidare -
arestări, destituiri din slujbe, ameninţări, bătăi - iar din listele electorale a
fost ştearsă marea majoritate a celor consideraţi unionişti. Astfel, din
2 . 000 de mari proprietari moldoveni au fost înscrişi numai 350; din peste
2 0 .0 00 de proprietari mici numai 22 64 ; din liberii profesionişti numai 1 1 ;
din negustori şi meşteri numai 1 1 90 în loc de 1 1 . 00 0 câţi erau în realitate.
În total, pentru orăşeni şi propriearii rurali numai 46 5 8 în loc de 4 0.000.
În ceea ce-i priveşte pe ţărani, au fost trecuţi 1 6 7 . 222 , dar cum ei votau
prin delegaţi, numele delegaţilor a fost lăsat în alb, spre a fi completate de
guvern cu cine voia, deci cu persoane ostile Unirii 20 . În contextul de mai
sus, alegerile, fiind mistificate, dăduseră o maj oritate antiunionistă. Însă
rezultatul acesta a provocat, în întreaga ţară, o puternică mişcare de
protest. La Comisia de informare de la Bucureşti au sosit numeroase
petiţii, plângeri şi memorii, relevând atmosfera de samavolnicie în care
ele s-au desfăşurat şi cerând anularea lor. O puternică impresie a făcut, în
acest sens, demisia, la 6 iulie 1 85 7 , a pârcălabului de Covurlui, Alexandru
Ioan Cuza, persoană pe care, prin numeroase favoruri, Vogoride căutase
s-o atragă de partea sa2 1 .
Au reacţionat într-un spirit asemănător şi reprezentantii
dip lomatici favorabili Unirii. În acest sens, consulul francez din 1a i, Ş
Victor Place, a raportat deseori ministrului său de Externe, A. Walewski,
despre abuzurile lui Vogoride, iar în raportul din 1 2/2 4 iulie 1 85 7 a
relevat „abţinerea generală a alegătorilor" de la vot şi a apreciat că
scrutinul în forma în care avusese loc în Moldova trebuie invalidat şi ' ca
atare, anulat22 .
�� V .N. Vin_ogrado� , op. cit. , p. 108- 1 09.

1
Constantm C. Gmrescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Bucureşti, 1 966, p. 38.
D.A. �turdz � ş.a., A cte ş i documente, vol. V, p. 47-48.
2
,
-2 Leomd Bo1cu, Diplom aţia europeană şi triumful cauzei române 1856-1 859 Iaşi,
1978, p. .153 ,
84
În ceea ce-l priveşte pe reprezentantul cel mai autorizat al Rusiei
în acel moment, K. Basily, el şi-a exprimat poziţia în depeşa adresată din
Bucureşti la 5/1 7 iulie consilierului de curte intim Al. Maltov (din
consiliul de conducere al Ministerului rus de Externe). Trecând în revistă
atitudinea sa faţă de situaţia controversată din sânul societăţii româneşti,
Basily semnala că el nu a încuraj at propriu-zis Partidul Unirii, doar că pe
baza instrucţiunilor ministerului imperial, a susţinut activ „cauza liberei
exprimări a dorinţelor, conform înţelesului termenului" şi că apoi,
împreună cu colegii săi francez, sard şi prusian, s-a aflat în poziţia de a
susţine un „vot de neîncredere faţă de procedeele folosite de caimacamul
Moldovei menite să falsifice exprimarea dorinţelor, denaturând astfel în
mod grav reprezentarea naţională în aplicarea firmanului electoral"2 3 .
După cum este ştiut, alegerile falsificate din Moldova au provocat
o neprevăzută criză în relaţiile internaţionale ale vremii. În acest sens
tonul l-a dat Franţa. Aflat la Plombieres, Napoleon al Iii-lea a considerat
acest act ca o gravă insultă la adresa Franţei şi a comunicat, la 1 4/26 iulie
1 857, ministrului de Externe Walewski că dacă Poarta va menţine
rezultatul alegerilor din Moldova, ambasadorul Thouvenel să ceară
paşapoartele. Acesta s-a şi pronunţat în zilele următoare în faţa sultanului
Abdul Medj id I, punându-i în vedere această alternativă2 4 .
Reacţia atât de energică a puterilor prounioniste trebuie explicată
şi prin deplina lor solidaritate în acele împrejurări. Cancelarul rus A.M.
Gorceakov, care a întrevăzut, din acest episod, posibilitatea reală de
dezagregare a alianţei franco-engleze, i-a scris în acest sens, la 22 iulie/3
august 1 857, ambasadorului rus Buteniev să se alăture acţiunii lui
Thouvenel. Şapte zile mai târziu, ambasadorul Rusiei îl anunţa pe cel al
Franţei că ţara sa era gata să susţină cele mai radicale măsuri pentru
anularea aşa-ziselor „alegeri". Cooperarea Sardiniei era în afara oricărei
discuţii, iar guvernul prusian, urmărind bunăvoinţa Franţei şi izolarea
Austriei, şi-a făcut cunoscută poziţia în ziarul „Die Zeit": unirea
principatelor, anularea alegerilor falsificate şi, în caz contrar, ruperea
relaţiilor diplomatice cu Poarta2 5 •
Cum Poarta (încuraj ată de englezi) a ezitat să adopte o atitudine
fermă, acest act s-a şi produs: la 24 iulie/5 august 1 85 7 Franţa, Prusia,
Rusia şi Sardinia au anunţat oficial ruperea relaţiilor diplomatice cu
23 V. Maciu, op. cit. , p. 493.

24 Fr. Charles Roux, A lexandre II, Gortschakoffet Napoleon III, Paris, 1 9 13, p. 1 1 3-1 14.
25 L. Boicu, Diplomaţia europeană, p. 1 58-1 59.
85
rbare a
Poarta. Acest eveniment a dus, pe mome nt, la o sensi bilă pertu
. 26
1 1 ru 1 m european .
ec h'l'b
Spre a împiedica o şi mai gravă tensionare a situaţ iei, cea care a
luat initiativa a fost Franţa. Napol eon al Iii-lea a acceptat să se
întâlnea� că, la 25 iulie/6 august 1 857, cu regina Victor ia a Marii Britanii
la Osbome (reşedinţa de vară a familie i regale britanice, situată în insula
Wright din Marea Mâneci i). Discuţi ile dintre cei doi suverani, la care au
participat şi miniştrii de resort ai celor două mari puteri, au dus la
acceptarea unei soluţii de compromis (28 iulie/9 august): Anglia accepta
anularea alegerilor moldovene, iar Franţa se mulţumea numai cu o unire
parţială, cu caracter instituţional, Moldova şi Muntenia urmând a avea
„instituţii organice similare"2 7 .
Nu-i mai puţin adevărat că autorităţile ruse au urmărit foarte atent
derularea crizei, fiind foarte preocupate de deznodământul acesteia. În
dimineaţa de 28 iulie/9 august o depeşă telegrafică secretă a ministrului
plenipotenţiar Balabin, de la Paris, îi comunica lui A.M. Gorceakov
rezultatul întâlnirii : „ Walewski a telegrafiat în această noapte de la
Osbome: Anglia sfătuieşte Poarta să anuleze alegerile. Dacă ea cedează,
Thouvenel rămâne. Domnul Baudin trebuie dej a să vă fi comunicat.
Thouvenel va primi această informare în seara aceasta. Se speră că el nu
y a fi plecat. Nu sunt alte noutăţi de la el în dimineaţa asta [În clar:
Impăratul e aşteptat să se întoarcă marţi]"2 8 •
Cu o promptitudine puţin obişnuită pentru anchilozatul său aparat
executiv, Poarta s-a conformat recomandării anglo-franceze de la
Osbome. La 1 2/24 august un firman imperial a decis repetarea alegerilor
din Moldova29 . La câteva zile după această dată, vestea a sosit şi în
Moldova. Sosirea acestei ştiri, potrivit căreia caimacamul Nicolae
Vogoride trebuia să organizeze noi alegeri, corecte de această dată, a
calmat spiritele agitate din rândul comisarilor celor şapte puteri. Cei care
au primit cu neplăcere această înfrângere au fost comisarii austriac şi turc.
Noile alegeri din Moldova s-au terminat în linişte şi au dat o
�6 Ibider:z , p. 1 6 1 ; T.W. Riker, Cum s-a înfăptuit România ? Studiul unei probleme
�� ternaţz? nale (1 85 �-1 866), Bucureşti, 1 940, p. 208 .
Andrei Oţetea, L accord d .Osborne (9 aout 1857), în „Revue Roumaine d 'Histoire "'
1 964, nr. 4, p. 694-695 .
28
Arhiv Vnesne i Politiki Rossisk oi Imperii, Moskva (în continu
are A VPRI), fond
„
Kanţelama, 1 8 5 7 g„ delo 224 (A. Balabin către A. M. Gorceakov din Paris 28
' iulie/9
��gust 1 85 ? ; cf. A��IC, Microfilme URSS, rola 67, c. 1 8 8- 1 89).
Constantin C. Gmrescu , op. cit„ p. 35-36.
86
maj oritate zdrobitoare Partidei naţionale. Printre cei aleşi erau toţi
reprezentanţii de seamă ai partidei unioniste şi ai revoluţiei de la 1 848, în
frunte cu Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza,
Vasile Alecsandri, Vasile Mălinescu, Anastasie Panu. În Muntenia
alegerile, amânate de caimacam (trebuiau să se termine la 1 7/29
septembrie), s-au încheiat efectiv la 2 1 septembrie/3 octombrie 1 857. Aici
succesul unioniştilor a fost unul total: printre cei aleşi s-au aflat C.A.
Rosetti, fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu, vărul lor A.G. Golescu, fraţii Ion
şi Dimitrie Brătianu, Chr. Tell, Gheorghe Magheru, într-un cuvânt mai
toţi revoluţionarii reprezentativi de la 1 848.
Când alegerile din Moldova au fost încheiate, K. Basily, devenit în
septembrie 1 85 7 preşedinte al Comisiei speciale de informare, a mers la
Iaşi împreună cu comisarul britanic pentru a lua contact cu deputaţii aleşi
şi a le sonda părerile şi proiectele. Comisarul rus a raportat în acest sens,
la 22 septembrie/4 octombrie 1 857, lui A.M. Gorceakov în legătură cu
călătoria la Iaşi şi despre discuţiile avute cu deputaţii Adunării ad-hoc de
acolo. Ajuns la Iaşi la 1 5/27 septembrie, a luat contact cu caimacamul
Nicolae Vogoride, care acum „căuta să dea probe ale unei perfecte
imparţialităţi"30 . De comun acord cu comisarul britanic, sir Henry Bulwer,
a invitat într-o seară la el pe miniştrii, pe consulii străini şi pe toţi
deputaţii. La această întrunire a domnit o bună armonie între participanţi.
Cu acest prilej s-au pronunţat şi ţăranii deputaţi, „introduşi în grup de un
cleric". În ceea ce-l priveşte, Basily s-a adresat acestora, i-a felicitat că au
fost investiţi cu încrederea comunelor şi i-a sfătuit să manifeste înţelegere
şi moderaţie. În rândul deputaţilor existau totuşi două curente: separatiştii
şi moderaţii. Cu toate aceste diferenţieri între cele două grupări, exista un
interes comun, derivat din „primejdia prilejuită de agitaţia claselor
inferioare, care-şi cer cu insistenţă dreptul asupra pământului seniorial" 3 1 .
Reîntors la Bucureşti, la 27 septembrie/9 octombrie 1 857, Basily a
luat la cunoştinţă de compoziţia politică a adunării, constatând cu
îngrijorare că „temerile mele privind tendinţele acestei reprezentări
naţionale s-au adeverit. Toţi sau aproape toţi corifeii de la 1 848 fac aici
parte [din Adunare]"3 2 . După părerea lui K. Basily, răspunderea în această
chestiune revenea guvernului otoman, care a autorizat reîntoarcerea în
Muntenia a exilaţilor politici, a căror revenire „a coincis cu epoca alegerilor".
30 V. Maciu, op. cit. , p. 498.

31 Ibidem.
32 Ibidem, p. 499.
87
După inaugurarea lucrărilor Adunării ad-hoc muntene, îngrijorarea
lui K. Basily a crescut şi mai mult, edificator fiind în acest sens raportul
său către A.M. Gorceakov din 6/1 8 octombrie 1 85 7, redactat la Bucureşti:
„Adunarea se află sub influenţa oamenilor de la 1 848, a căror reîntoarcere
a exercitat o aşa de fatală influenţă asupra alegerilor din Muntenia„ .
Exaltaţii au de pe acum o majoritate considerabil�, căci ei au atras la ei pe
deputaţii oraşelor şi pe cei ai comunelor rurale". In continuare diplomatul
rus arăta că propunerea Mitropolitului (preşedinte de drept al Adunării) ca
deputaţii să ţină şedinţe distincte pe clase a fost respinsă, cu toate că s-a
spus deputaţilor că propunerea era făcută cu avizul Comisiei speci ale de
informare. Deşi acum e moderat, Nicolae Golescu, unul din corifeii de la
1 848, a fost ales vicepreşedinte al Adunării, iar din cinci secretari şi trei
chestori aleşi, numai doi sunt moderaţi. „Aceste simptome - aprecia
comisarul rus - au înspăimântat pe conservatori". Totuşi, el spera că
efervescenţa din Adunare va fi trecătoare şi că majoritatea „exaltaţilor se
va modera" 33 .
Între timp ambele Adunări ad-hoc au votat şi au adus la cunoştinţa
Comisiei speciale de informare dorinţele exprimate de ele în numele
muntenilor34 şi moldovenilor35 . Conţinutul acestora fiind îndeobşte
cunoscut, nu ne rămâne decât să remarcăm că ambele rezoluţii
cuprindeau, în fapt, cam aceleaşi deziderate, cu specificarea că redacţia
celor din Ţara Românească le-a sintetizat în patru puncte (faţă de cinci ale
moldovenilor). Unirea figura în ambele programe, la acelaşi punct (2), cu
menţiunea că la programul adunării de la Iaşi se specifica şi numele
propus pentru noul stat: România. În fapt, acestea se pare că fuseseră
stabilite încă din primăvara lui 1 857 3 6 .
Drept urmare, în şedinţa din 2/1 4 noiembrie 1 85 7 a Comisiei, K.
Basi ly a constatat că dorinţele exprimate de Adunări corespund
.
sentimentelor, dacă nu şi nevoilor ţării, că deputaţii care cer un print străin
sunt „de�oc raţi şi revoluţionari sau mai curând aspiră să pună mâna pe
putere ş1, pnn. exagerarea
formelor, gândesc să compromită dorintele tării ' '
33
AVPRI, fond Genkonsulstvo v Buharestah, 1 8 5 7 g., delo 977, p . 1 5 8 (K. Basily către
A.M. Gorceakov, 6 octombrie 1 8 57).
�: D.A. Sturdza ş.a„ A cte şi documente, voi. VI,° p. 34-3 8 .
Ibidem, p . 65-68 .
36
C.C. Giurescu, op. cit. , p. 41 .
88
( ! )", căci deşi adevăratele lor principii şi manifestări sunt peste tot,
sentimentul conservator al ţării îi forţează totuşi să nu le mărturisească37 .
E cazul să amintim aici că în perioada premergătoare Unirii Rusia
era reprezentată în Principatele Române de E.R. Şulepnikov, în calitate de
consul general, cu reşedinţa la Bucureşti, având în subordine, la Iaşi, pe
consulul S .I. Po'p ov. Din 29 august/I O septembrie 1 85 8 (data sosirii la
post), locul lui E.R. Şulepnikov a fost luat N.K. Giers38 •
În privinţa atitudinii adoptate faţă de evenimentele din principate,
cei doi diplomaţi s-au plasat pe poziţii diferite. În timp ce N.K. Giers, prin
legăturile de familie, opţiunile politice şi cercurile pe care le frecventa, a
sprijinit pe conservatorii moderaţi, încercând, prin atitudinea sa, să dea
dovadă de imparţialitate şi de strictă respectare a prevederilor Convenţiei
de la Paris, în acord cu instrucţiunile primite de la Gorceakov, S .I. Popov
s-a comportat ca un prounionist înfocat, cooperând strâns cu consulul
francez V. Place şi şi-a depăşit uneori atribuţiile de serv1cm ş1
instrucţiunile prin susţinerea evidentă a Partidei naţionale.
În toamna lui 1 857 problema românească a trecut, aparent, pe
planul doi în precocupările diplomaţiei europene. În acest sens, T.W.
Riker a apreciat că: „Între data dizolvării Divanelor şi deschiderea
Conferinţei de la Paris, chestiunea Principatelor trecu oarecum pe ultimul
plan al preocupărilor Europei, deoarece o revoluţie de palat în Serbia şi
mai cu deosebire un atac al muntenegrenilor asupra câtorva sate de la
frontiera turcă au stârnit mult mai mare atenţie". Pertinenţa acestei
aprecieri a lui T.W. Riker este totuşi relativă, deoarece preocupările, deşi
au slăbit în intensitate, devenind mai puţin zgomotoase, nu s-au stins, ci
au fost consumate cu un calm relativ în concluziile diplomatice, unde se
pregătea reuniunea din capitala Franţei.
În ceea ce priveşte obiectivul fundamental al societăţii romneşti
din acea perioadă, Rusia, interesată în adâncirea dezacordului între foştii
aliaţi, ţinea acum la obiectivul iniţial prounionist (lansat, după cum am
arătat, de Franţa) mai mult decât înşişi francezii. Guvernul ţarist a hotărât
să sprijine Unirea la Conferinţa de la Paris, bazându-se pe următoarele
argumente transmise de A.M. Gorceakov lui P.D. Kiselev (ambasadorul
rus la Paris), la 30 octombrie/1 2 noiembrie 1 857: unirea politică a
principatelor în frunte cu un prinţ autohton nu va fi viabilă; ea nu va
37 V. Maciu, op. cit. , p. 450 1 .

38 Paul Cernovodeanu, N. K. Giers (1820-1895), în Diplomaţi iluştri, vol. V , Bucureşti,
1 986, p. 149.
89
o nelin iştească;
edific a niciodată la granitele Rusiei o putere care să
aducerea unui print' străin � ra exclusă; trebu
.
ie să se acţioneze împreună cu
. .39
Franţa şi să se folosească de dezacordunle dmtre puten . .
Atitud inea pe care trebui a să o urmez e Rusia la reumu nea
internatională din capitala franceză se regăseşte în proiectul de
instruct iuni transmis de ministrul său de resort ambasadei de la Paris la
mijloc � l lunii noiembrie 1 857; raportul Comisi ei europen e va fi un fel de
proces-verbal, în care fiecare comisar va include opiniile sale particul are;
acestea vor fi reluate la Conferinţa de la Paris; se va ajunge la divergenţe
între puteri le pro şi antiunioniste; chestiunea, neputând fi rezolvată prin
vot, se va recurge la tranzacţii şi anume ţările antiunioni ste să accepte
primele două dorinţe ale românilor, adică autonomia şi unirea, iar cele
prounioniste să renunţe la ideea prinţului străin. Neacceptarea primelor
două deziderate ar marca - subliniau instrucţiunile - triumful politicii
turco-austriece, „favorizând pentru multă vreme preponderenţa sa în
întreg Orientul".
Soluţia care era de adoptat, din punctul de vedere al Rusiei,
trebuia să constea în următoarele: prinţ indigen pe şapte ani şi dacă acesta
va da probe de aptitudini să fie numit pe viaţă după scurgerea celor şapte
ani; să se renunţe la cererea de neutralitate făcută de Adunările ad-hoc,
deranj antă pentru Poartă, căreia i s-a garantat integritatea teritorială; în
fine, o strânsă unire în acţiuni şi cooperare între Rusia şi Franţa40 .
După cum era de prevăzut, anticipările cancelariei ruse au fost,
într-o anumită măsură, confirmate de desfăşurarea evenimentelor. După
trei luni de tratative4 1 reprezentanţii puterilor semnatare ale Tratatului de
la Paris din 1 856, întruniţi în conferinţa din acelaşi oraş, au semnat la 7/ 1 9
august 1 85 8 actul cunoscut sub numele de Conventia de la Paris care , '
stabilea statutul internaţional şi statutul intern ale Moldovei şi Ţării

Româneşti4 2 •
Convenţia întărea şi dezvolta articolele din Tratatul din 1 856
referitoare la Ţara Românească şi Moldova şi, în acelaşi timp, adopta
unele stipulaţii noi, rezultate din constatările Comisie i de informare sau
impuse de cursul împrejurărilor din Principate, de lupta însăşi a poporului
39 V .N. Vinogradov, op. cit„ p . 2 1 9.

:� �
D.A. S rdza ş.a„ Acte şi Documente, voi. V, p. 808-8 1 2 .
N . Convan, Les grandes uissances et Ies Principautes
Rownaines a / 'epoque d e la
� ,
onferenc
. �
e de Paris (1 85 �), m „Nouvelles Etudes d'Histo ire'', II (
1 960), p. 3 79-3 9 1 .
.
Pentru textul Conve nţ1e1, O.A. Sturdza ş.a„ Acte şi documente, voi. VII, p . 3 06-3 1 4 .
90
român. Menţinute sub suzeranitatea Porţii şi puse sub „garanţia colectivă
a puterilor contractante", Principatele Unite (subl.n.) ale Moldovei şi Ţării
Româneşti urmau „să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a
Înaltei Porţi", sub conducerea - fiecare! - a unui domn, care trebuia să
guverneze cu concursul miniştrilor numiţi de el. Puterea legislativă urma
să fie exercitată în mod colectiv de domn, de Adunarea Electivă şi de
Comisia Centrală.
După primirea Instrucţiuni/or, atât N.K. Giers, cât şi S . I. Popov au
căutat să le pună în aplicare. Însă, în timp ce Giers s-a menţinut pe o linie
corectă neutră, fără a cădea într-un partizanat politic vizibil, Popov le-a
imprimat o notă personală.
Dacă despre activitatea lui N.K. Giers în Ţara Românească în
toamna anului 1 85 8 izvoarele documentare sunt mai sărace sau îşi
aşteaptă depistarea, în schimb prestaţia politico-diplomatică a lui S .I.
Popov în Moldova a beneficiat în mai largă măsură de interesul
cercetătorilor. V. N. Vinogradov şi B . Jelavich (evident de pe poziţii
diferite) în 1 959 şi, respectiv 1 965, precum şi Vasile Maciu într-un studiu
special (în 1 973)43 ne oferă o bază mult mai largă de analiză şi de
interpretare a personajului în cauză, precum şi a situaţiei interne din
Moldova în perioada ce a urmat adoptării Convenţiei de la Paris.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris, în perioada
premergătoare alegerilor pentru Adunarea electivă fiecare principat
trebuia condus de câte trei caimacami. Sosirea, la 1 8/30 octombrie, a
comisarului otoman Afif Bei, care aducea firmanul de promulgare a
Convenţiei de la Paris, a lămurit şi problema noilor lideri executivi ai
principatului Moldovei. Cei trei caimacami numiţi de Poartă pentru a
asigura conducerea în acest interval erau Ştefan Catargiu, Vasile Sturdza
şi Anastasie Panu. Scrisorile lui S.I. Popov către N.K. Giers din această
perioadă44 ne îngăduie să facem delimitările între personaj ele politice în
cauză şi ne oferă un succint tablou al societăţii din Moldova în perioada
menţionată. Toţi trei făcuseră parte, în 1 857, din partida prounionistă, iar
V. Sturdza şi A. Panu fuseseră şi membri ai Adunării ad-hoc moldovene.
Problema era complicată acum de faptul că al treilea caimacam, Ştefan
43 Vasile Maciu, S./. Popov şi luptele politice din Moldova în octombrie-decembrie 1858,
în „Studii. Revista de istorie", t. 26, 1 973, nr. 1 , p. 5-3 1 .
44 Barbara Jelavich, Russia and the Double Election of A lexander Cuza 1858-1 859; The
Letters or/ S f. Popov to N.K. Giers, în „Siidost-Forschungen", t. XXIV, 1 965,
p. 1 1 9- 1 37.
91
Catargiu, reprezentant de seamă al marii boierimi conservatoare, avea
aspriraţii la domnie şi coopera în s�c;et c � �ustria şi Po a��- . .
_ m mana, noua „tro1ka _ executiva ş1-a
_
Aflată cu frânele guvernam

început activitatea eliberând pe cei care fus �seră . numiţi în . p ostu.ri d�
predecesorul lor (Nicolae Vogoride) şi înlocumdu-1 cu propn1 part1zam .
Totuşi, foarte curând, aşa cum ne relevă, spre pildă, scrisoarea lui S .I.
5
Popov către Giers din 14 noiembrie 1 85 8 4 , noii membri ai căimăcămiei
au început să se certe în problema noilor numiri. Problema s-a complicat
şi datorită faptului că drepturile, dar şi responsabilităţile caimacamil or �u
fuseseră prea bine delimitate de către puteri la Conferinţa de la Paris. 1n
această controversă purtată cu colegii săi, Ştefan Catargiu a �ămas singur
şi izolat, apelând la Poartă pentru sprij in şi instrucţiuni. In replică la
acţiunile sale, ceilalţi doi caimacami au invocat principiul regulii
majorităţii pentru a se adopta deciziile finale. Ei au recurs la consultarea
permanentă a comisarului otoman Afif Bei şi au rechemat în ţară şi pe
fosta capuchehaie a lui Vogoride, I. Fotiades, care cooperase prea strâns
cu Poarta.
Controversa aceasta în care S.I. Popov s-a situat foarte ferm (şi
uneori chiar făţiş) de partea unioniştilor, în timp ce consulul general N.K.
Giers tindea să condamne atitudinea lor faţă de Imperiul otoman, nu a fost
limpezită până la alegerile propriu-zise.
Între timp, consulul S.I. Popov avusese prilej ul să cunoască mai de
aproape pe oamenii politici din Moldova şi tendinţele lor, aşa încât în
raportul său din 4/1 6 decembrie 1 858, trimis generalului N.I. Kovalevski,
unul dintre principalii consilieri ai cancelarului Gorceakov, a fost în
măsură să consemneze tendinţele şi atitudinile grupărilor aflate în lupta
electorală46• Tabloul schiţat de Popov privind promovarea elitelor
societăţii moldoveneşti şi a orientărilor politice ale acestora are un
caracter destul de pertinent. Merită a fi semnalată şi aprecierea pe care
acesta o arată grupării progresiştilor, determinată, cel mai posibil, de
sentimentele de simpatie pentru gruparea narodniclor, ce începea a se
manifesta atunci în societatea rusă.
La puţină vreme, între 1 4/26 şi 1 8/30 decembrie, în Moldova s-au
desfăşurat alegerile pentru Adunarea electivă şi care, contrar previziunilor
anterioare ale lui S . I. Popov, au dat o majoritate zdrobitoare Partidei
naţionale. Semnalând acest rezultat în raportul său din 24 decembrie (s.v.)
45 B. Jelavich, op. cit. , p . 126- 127 .

46 y . M acm,
. op. cit„ p . 1 3- 1 6 .
.
92
1 85 8 către generalul Kovalewski 47 , consulul accentuează simpatia sa
pentru Partida naţională, căreia îi ia apărarea, j ustificându-i acţiunile.
Tânărul diplomat rus, lipsit de experienţă, nu-şi dădea efectiv seama că
şefii lui ierarhici (exponenţi ai moşierimii conservatoare) nu puteau vedea
cu ochi buni apărarea cauzei progresiştilor români.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, la 5 / 1 7 ianuarie
1 859, a reprezentat o surpriză pentru toţi observatorii străini. Victorie
semnificativă a partidei unioniste din Moldova şi pas important pe calea
realizării dezideratului fundamental al societăţii româneşti, ea a fost
receptată, nu fără o anume satisfacţie, de mediile diplomatice ruseşti, deşi
şi pentru acestea opţiunea electorilor moldavi constituia o surpriză.
Comentând acest rezultat, la patru zile după producerea sa, S .I.
Popov accentua, în scrisoarea sa către N.K. Giers48 , dezamăgirea
puternică a consulului francez (lucru care ne determină să presupunem că
acesta îl va fi susţinut discret pe unul din ceilalţi pretendenţi, cel mai
probabil pe Grigore Sturdza). Consulul rus are o părere pozitivă despre
noul ales, care pare decis să-şi păstreze independenţa politică şi o decisă
imparţialitate: „Cuza - notează el - nu va face nici o intrigă şi s-a decis să
nu se lase manevrat de partidul care l-a împins [la putere] şi care„. din
cauza asta are tupeu"49 . Anticipând o posibilă ascensiune a lui Cuza şi în
rândul electorilor din Ţara Românească, o parte dintre partizanii lui
Grigore Mukhlis (Grigore Sturdza) s-au şi deplasat la Bucureşti pentru a-l
ponegri şi a-i submina terenul în capitala munteană. La puţină vreme după
alegere, Cuza stabilise deja contacte directe cu consulatele celor două
puteri favorabile Unirii, Franţa şi Rusia.
Concluzia raportului lui Popov din 9/2 1 ianuarie 1 85 9 era, ca
atare, pozitivă, căci, consideră el: „pentru moment cred că putem să ne
felicităm. Rezultatul este bun şi noi am obţinut totul, rămânând fideli până
la capăt principiilor noastre, iar aici nu se vorbeşte decât de dezinteresarea
5
noastră" 0 .
Dacă pentru Moldova (date fiind stagiul mai îndelungat acolo al
lui Popov) am beneficiat de un tablou mai amănunţit al situaţiei, imaginea
pentru Ţara Românească este mai lacunară, dat fiind că Giers, sosit aici la
1 0 septembrie 1 858 (s.n.) a avut mai puţină vreme la dispoziţie pentru a
47 Ibidem, p. 1 7.
48 B. Jelavich, op. cit„ doc. 1 9 .
49 Ibidem.
50 Ibidem.
93
se fami liariza cu peisajul politic. După cum este ştiut, şi aici, �n temeiul
art. 49 al Convenţiei de la Paris, caimacamul Alexandru Ghica a fost
înlocuit cu o formulă de trei caimacami. Aici, membrii noi căimăcămii au
reprezentat poziţii conservatoare - Ioan Manu şi Emanoil Băleanu - sau •
moderat-conservatoare, respectiv Ioan Al. Filipescu. Primii doi erau

sustinători ai fostului domn Gheorghe Bibescu şi au căutat să asigure
vic toria forţelor (să le spunem de dreapta) ale eşichierului politic
muntean. Cel de-al treilea caimacam a avut însă o poziţie de opunere şi
rezistenţă la acţiunea colegilor săi. Dat fiind principiul maj orităţii în
decizie, cei doi au suprimat libertatea presei, ca şi cea a adunărilor
publice, au destituit funcţionarii publici apropiaţi de Partida naţională şi
au căutat să limiteze cât mai mult dreptul de vot, pentru a asigura astfel
succesul conservatorilor. Căimăcămia, în ansamblu reacţionară, a dat,
după instalarea sa, o proclamaţie către ţară, în care declara că nu se va da
în lături „a izbi cu toată asprimea orice duh de tulburare" 5 1 . Aşadar, în
momentul revenirii sale la Bucureşti, Giers (care-şi făcuse ucenicia
diplomatică în Ţările Române), a găsit Principatele în plină efervescenţă
politică. Spre deosebire de conduita subalternului său din Moldova, N.K.
Giers - datorită şi legăturilor de familie, ca şi cercurilor pe care le
frecventa - a sprijinit pe conservatorii moderaţi, încercând, prin atitudinea
sa, să dea dovadă de imparţialitate şi de strictă respectare a Convenţiei de
la Paris în acord cu instrucţiunile trasate de ministrul de Externe, A.M.
Gorceakov şi cu indicaţiile concrete transmise de ambasadorul rus de la
Constantinopole, A.B. Lobanow-Rostovski52 .
Cunoaştem, astăzi, desfăşurarea ulterioară a evenimentelor:
alegerea făcută de moldoveni a dinamizat şi pe unioniştii munteni, iar sub
presiunea maselor Adunarea electivă din Ţara Românească, deşi compusă
în mare parte din conservatori, a acceptat propunerea liberalilor de a
susţine candidatura domnului Moldovei . Şi astfel, în entuziasmul general,
colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1 859
şi în Ţara Românească, îndeplinind astfel dorinţa de unire a celor două
principate.
În acest sens, un izvor extrem de interesant şi fo arte sugestiv
. .
pnvmd împrejurările alegerilor şi atmosfera în care s-au desfăşurat
acestea îl reprezintă raportul lui Giers către A.M. Gorceakov din 25
ianuarie/6 februarie 1 859. În acest document N.K. Giers a făcut o dare de
51 Dan Berindei, Epoca Unirii, p . 49.

52 Paul Cemovodeanu, op. cit„ p. 149.
94
seamă obiectivă asupra împrejurărilor dublei alegeri, subliniind bucuria
maselor şi sărbătorirea cu strălucire a evenimentului la Bucureşti 53 . Ca
martor ocular la lucrările Adunării elective din zilele de 22-24 ianuarie
1 859, consulul general al Rusiei a evidenţiat şi încercările de presiune
asupra votanţilor (un batalion de miliţie e adus pe 23 ianuarie 1 85 9 în
curtea Mitropoliei), la care au urmat firesc acţiunile unioniştilor, care au
mobilizat populaţia din cartierele Bucureştilor şi numeroşi ţărani din
comunele suburbane ale Capitalei. Autorul raportului recunoaşte cu
obiectivitate că prevederile privitoare la alegeri stabilite de Convenţia de
la Paris „au fost scrupulos respectate" 54 .
Deşi Rusia - ca şi celelalte mari puteri - a fost luată prin
surprindere de neaşteptata alegere a lui Cuza pe tronul ambelor principate
(alegere susţinută în special de liberalii paşoptişti ostili ţarismului şi
favorabili democraţiilor apusene), ea s-a aliniat Franţei, de care o lega
interesul de a combate agresivitatea Austriei şi ostilitatea Porţii. În acest
context, ea a apreciat ca necesar să susţină, în cele din urmă,
recunoaşterea „faptului împlinit", dar de pe poziţii moderate. Această
atitudine este evidenţiată, printre altele, de sfaturile conciliatoare trimise
lui Cuza prin S.I. Popov, la sf'arşitul lunii ianuarie 1 859. Prin consulul de
la Iaşi, domnitorului i s-a sugerat să nu forţeze (aşa cum îl sfătuia, de
altfel, consulul francez Victor Place) drumul spre unirea definitivă prin
convocarea unei singure camere la Focşani, a unui singur guvern şi prin
fuziunea prea timpurie a celor două miliţii naţionale. Popov a mers până
a-i sugera lui Cuza să-şi amâne venirea la Bucureşti până la primirea
ştirilor privind atitudinea puterilor europene faţă de actul de voinţă al
naţiunii române de la 24 ianuarie 1 859 55 .
Din fericire, dotat cu remarcabilă intuiţie politică, Al.I. Cuza a
acţionat în conformitate cu interesele româneşti, plecarea sa la Bucureşti
fiind procedural indispensabilă (pentru a lua în primire scaunul de domn
şi al principatului Ţara Românească). La 8/20 februarie 1 859, el a
beneficiat de o primire triumfală în Capitală, fiind întâmpinat de uralele şi
entuziasmul populaţiei.
53 Textul complet al acestui raport la B. Jelavich, Russia and Rumanian National Cause,
f.· 1 43 - 1 46.
4 Ibidem.
55 B . Jelavich, The Double Election, doc. 24.
95
Cons ulul general rus s-a grăbit să intre cât mai repede în contact
cu noul domnitor· în două scrisori adresate superiorului său de la
' .
Constantinop ole, Lobanow-Rostovski, la 1 0/22 şi 1 3/25 februane 1 859, el
a recuno scut cu sinceritate că a fost impresionat de personalitatea şi
fermitatea acestui a. Potrivit descrierii lui N.K. Giers, era evident că noul
ales nu va lăsa să domnească haosul şi anarhia în ţară, aşa cum
prevăzuseră cercuril e conservatoare reacţionare, dar că va guverna
înţelept şi cu moderaţie, utilizând, la conducerea noilor ministere, pe foştii
caimacami Ioan Filipescu (în Ţara Româneas că) şi Vasile Sturdza (în
Moldova)56.
Domnitorul l-a asigurat pe consulul general rus în Principate că va
conduce cele două ţări în spiritul prevederilor Convenţiei şi că nu va
întreprinde în viitorul imediat nici o măsură pentru definitivarea Unirii,
solicitând în schimb sprij inul diplomatic al Rusiei în vederea recunoaşterii
dublei sale alegeri . În instrucţiunile şi scrisorile de răspuns ale lui
Lobanov către Giers din 21 1 4 , 1 0/22 februarie şi 21 1 4 martie 1 859,
ambasadorul de la Constantinopole a aprobat acţiunile moderatoare ale
consulului. De altfel, aşa cum a relevat în chip indubitabil Barbara
Jelavich, timp de aproape două săptămâni, după 24 ianuarie 1 859,
diplomaţii ruşi de la Constantinopol, Bucureşti şi Iaşi au fost lipsiţi de
orice indicaţie din partea şefilor lor ierarhici în legătură cu acest
eveniment 5 7 .
Este remarcabilă î n acest context însă intuiţia politică a consulului
general, calitate de care N.K. Giers a dispus indiscutabil. Scriindu-i, la
7/1 9 februarie 1 859, lui Popov, Giers subliniază că, după părerea lui,
politica Rusiei în Orient, în contextul post 24 ianuarie 1859 nu a suferit
nici un riviriment. În egală măsură de pătrunzătoare este şi aprecierea pe
care el o face actului de la Bucureşti, din data amintită: „Votând pentru
domnul Moldovei - aprecia Giers - Adunarea munteană nu a înteles
câtuşi de puţin să se pronunţe implicit pentru fuziunea celor două
principate. Ea nu a avut în vedere decât unirea personală reprezentată de
un şef comun. Adunarea ştia 'Că ea nu putea să se opună regimului
separării administrative a Principatelor, menţinut de Conventie. Ea nu
voia să bruscheze prea mult lucruril e şi este mulţumită să ce �ă uniunea
personală, spunând că unitatea puterii nu ar face decât să consol ideze
opera puterilor".
56 C.C. Giurescu, op. cit„ p. 75-76.

57 Barbara Jelavic h, Russia and Ruman ian Nation al Cause, p . 6 1 -62.
96
O anume imagine asupra poziţiei Rusiei în acel moment o oferă
scrisoarea particulară din 9/2 1 februarie 1 859 a lui Gorceakov către
ambasadorul Lobanow de la Constantinopole. În opinia diplomaţiei ruse
şi a şefului statului, actul de la 24 ianuarie 1 85 9 a constituit „o măsură de
oportunitate şi de ordin public şi care nu afectează principiul suzeranităţii
Porţii"58 . Este adevărat că Franţa, prin ambasadorul său la
Constantinopole, face presiuni asupra Porţii pentru ca aceasta să
recunoască dubla alegere a lui Cuza şi a cerut şi Rusiei să se asocieze la
acest demers, dar în această chestiune Curtea rusă îşi va păstra libertatea
de acţiune, având în vedere că, sub raportul principiilor de drept
internaţional, problema i se pare contestabilă. Rusia nu doreşte în nici un
caz o intervenţie armată în principate, iar dacă, prin absurd, Poarta ar
efectua aşa ceva, Rusia nu va participa cu forţe militare la un asemenea
episod.
O completare la această linie ne este dată de scrisoarea din 2/1 4
martie 1 859 a lui Lobanow către Giers, în care i se releva acestuia c ă toată
agitaţia stârnită la Poartă (mai ales datorită activităţii de incitare a
ambasadorului britanic, Sir Henry Bulwer) este inutilă, deoarece atât
Rusia, cât şi Franţa se opun cu fermitate oricărei intervenţii militare
unilaterale a otomanilor în principate, precum şi ca viitoarea conferinţă
internaţională, ce se va reuni la Paris, va decide în problema recunoaşterii
dublei alegeri 59 .
În felul acesta, la începutul lui 1 859, Rusia s-a plasat alături de
Franţa, adoptând o poziţie de acceptare temporară a faptului împlinit în
ceea ce priveşte acţiunea românilor la 5 şi 24 ianuarie 1 859. Indiferent de
faptul că la conducerea acestui stat se afla atunci un regim autocratic, o
analiză pragmatică arată că, în fond, această poziţie era avantajoasă
dezideratului românilor şi favoriza mersul societăţii noastre pe o cale
ascendentă politic. Problema recunoaşterii dublei alegeri avea să complice
din nou apele diplomaţiei internaţionale şi, evident, şi pe cele ale
diplomaţiei ruseşti, dar analiza poziţiei Rusiei în anii ce au urmat lui 1 859
depăşeşte tema şi cadrul studiului de faţă.
58 Eadem, The Double Election, doc. 25.

59 Eadem, Russia and Rumanian National Cause, p. 65.
97
RUSSIA AND THE ROMANIANS, FROM THE CRIMEAN WAR
TO THE UNION OF THE PRINCIPALITIES.
THE SYNTHESIS OF AN ATTITUDE
Abstract
In 1 85 3 - 1 859, the Romanian Principalities held a prominent place

in the externai policy of the Russian Empire, the attitude of this country
towards the Romanians being largely determined by its obj ectives in
Europe. If the period 1 853-1 854 was marked by the occupation of
Moldavia and Wallachia by the Russian troops, with all the deriving
negative consequences, the following years brought about a change of
attitude in relation to the Romanians. The present paper makes an analysis
of the steps and attitude of the Russian diplomats accredited to Bucharest
and Jassy prior to the Union of the Romanian Principalities.
Although taken back by the election of Colonel Al. I. Cuza in both
Principalities, Russia adopted the stand taken by France, being linked to
the latter by her interests in counteracting the aggressiveness of Russia
and the hostility of the Ottoman Porte, and acknowledged temporarily the
fait accompli. The author concludes that, pragmatically speaking, despite
the autocracy exerted in this great northem state, the stand adopted by
Austria favored the Romanians' efforts to achieve national unity and the
poli tical progress of Romanian society.
98
UN DIPLOMAT FRANCEZ DIN VEACUL AL XIX-LEA:
EUGENE POUJADE*
Mihai Sorin Rădulescu
Una dintre direcţiile intense de cercetare ale istoriografiei

româneşti a fost şi continuă să fie studierea diplomaţilor străini în
Principate, precum şi a scrierilor lor, ca preţioase mărturii imagologice.
Este surprinzător faptul că un diplomat important ca Eugene Pouj ade,
consul francez la Bucureşti între 1 849-1 854, nu pare a fi atras până acum
prea mult atenţia istoricilor, cu excepţia notabilă a lui Nicolae Iorga 1 •
Prima dată am întâlnit acest personaj studiind genealogia familiei Ghica,
cu care se înrudea prin căsătoria sa cu Maria Ghica, nepoată de fiu a
domnitorului Grigore al IV-iea Ghica. Mai recent, atenţia faţă de acest
diplomat francez, care a fost totodată şi un autor destul de prolific, mi-a
fost atrasă de regretatul diplomat Alexandru Ghika ( 1 9 1 4-200 1 ) , fost
preşedinte al Casei Române din Paris, care se interesa de el în Franţa,
scriind în 1 994 unui urmaş al său, domnul Jacques Panier din Poissy
(lângă Paris). În acest context, în urmă cu câţiva ani am încercat să găsesc
mormântul lui Eugene Pouj ade de la cimitirul Pere-Lachaise. Deşi, din
cauza timpului scurt petrecut în capitala Franţei, acest lucru nu mi-a fost
posibil, ulterior am aflat - prin corespondenţa purtată cu Alexandru Ghika
- că într-adevăr Poujade fusese înmormântat în marele cimitir parizian.
De ce ar trebui să scoatem de sub colbul uitării această figură care
se înscrie de altfel în seria lungă a francezilor filo-români repertoriaţi de
Jacques Lassaigne şi de Paul Desfeuilles în antologia lor din 1 937, deşi
lipseşte din acest volum? Ca diplomat al împăratului Napoleon al III-iea,
Eugene Pouj ade a reprezentat tendinţa de apropiere a Franţei faţă de
Principatele Dunărene §i, în orice caz, a fost un remarcabil cunoscător al
chestiunilor orientale. Impreună cu soţia sa, strănepoată a caimacamului
Alexandru Ghica, a fost un canal însemnat de comunicare între Principate
* Text apărut în "Revista Istorică'', serie nouă, t. XVI, nr. 1 -2, 2005, p . 87-94
1 N. Iorga, Istoria românilor prin călători, voi. III, ed. a II-a adăugită, Bucureşti, 1 929,
p.323-340.
99
şi marea lor sustinătoare din Apus, Fnmţa2 • La 1 8 decembrie 1 85 8, aşadar
la trei ani dup ă încetarea misiunii diplomatice a lui Pouj ade în Ţara
Românească, consulul austriac la Bucureşti, baronul Karl von Eder, scria
ministrului său de Externe, contele von Buol: „Doamna Pouj ade este fiica
beizadelei Costachi Ghyka, domnul Pouj ade fost consul general francez la
Bucureşti, agent al socrului său la Paris; în afară de alte acţiuni ale sale
publică articole de ziar în foi fra� ceze, în s�nsul y artidulu� unionist' �3 .
Intr-un alt raport diplomatic austriac se preciza ca „la Pans este activ
domnul Poujade care se află în legătură prin domnul Emile Girardin cu
Principele Napoleon care, acesta din urmă, după cum se spune, nu este în
măsură să aibă nici o influenţă asupra deciziilor cabinetului francez. Prin
legăturile sale cu editorii diferitelor ziare, domnul Pouj ade intenţionează
să acţioneze asupra opiniei publice în Franţa"4 . Ideile unioniste au ajuns
aşadar atât în sferele înalte ale puterii franceze, cât şi în faţa opiniei
publice din această ţară,A în bună măsură şi prin intermediul lui Eugene
Poujade şi al soţiei sale. In acest sens fie amintit şi faptul că în toamna lui
1 857, în contextul dezbaterilor din divanurile ad-hoc, a fost pusă în
discuţie unirea Principatelor sub un principe străin, ca şi sub unul
autohton, aceste variante făcând obiectul unei conversaţii dintre Napoleon
al III-lea şi Marie Pouj ade5 .
Date biografice despre Eugene Pouj ade aflăm dintr-o broşură
publicată la Paris imediat după moartea sa de către un nepot6 . S-a născut
în anul 1 8 1 5 în insula Maurice7 . Mama sa, Eugenie de Broudou, era
nepoata soţiei navigatorului La Perouse. A studiat la Paris şi a intrat apoi
în serviciul Ministerului de Externe fiind trimis în 1 83 8 l a !anina, în
calitate de consul, aşadar într-o zonă cu o numeroasă populaţie
aromânească. Rezultatul acestui sejur avea să fie articolul despre Albania
2 Rapoartele Consulatului A ustriei din Bucureşti

(1 856-1 859), ed. Dan B erindei,
�uc�reşti, 1 997, p . 3 50-3 � 1 , 392, 427-4 � 8 , 485-487, 544, 5 5 1 , 5 5 7 , 5 5 9-560, 630.
ibidem , doc . nr . 400 dm 1 8 decembrie 1 8 5 8 , p . 5 5 1 . Traducerea pasajelor din studiu
aparţine autorului.
4 Ibidem, doc . nr. 408 din 2 1 decembrie 1 85 8 , p. 5 5 9 .
5 Ibidem d o c
nr . 248 din 2 8 octombrie 1 85 7 , p.3 5 0-3 5 1 : ,,Anderseits hat Filrst Ghyka
� '.
��
.
.
d ch seme 1 hte Madame Poujade die Nachricht erhalten, dass der Kaiser Napoleon
s1ch gegen sie m Plombieres geăussert, die Vereinigung unter einem Fremden
wăre eine
Unmoglic hkeit, wăhrend die Union unter einem E inheimisc hen in das
Gebiet der
Moglichkeit gehOre".
� Eugene Pouj ade, Eugene Po ujade sa carriere diplomatique & /itteraire, Paris, 1 88 6 .
,
Ibidem, p. 5 .
1 00
şi Grecia8 , republicat în principala sa lucrare, Chretiens et Turcs. În 1 843
a fost numit consul la Tars iar în anul următor la Beirut. Din experienţa sa
diplomatică de acolo s-a născut o foarte interesantă carte despre Liban şi
Siria9 care îi demonstrează remarcabilele cunoştinţe de orientalist.
Rolul său în Orientul Apropiat a fost însemnat: „Domnului
Pouj ade i se datorează organizarea politică care, cu câteva modificări, a
fost stabilită în Liban din 1 845 sau 1 846. Se poate spune că el a făcut
preponderentă influenţa franceză în întreaga Sirie" 1 0 • După postul de la
Beirut a urmat cel din Malta, iar în anul 1 848 a fost numit consul general
la Anvers, de unde a fost trimis, în 1 849, în Principatele Unite 1 1 • Din 1 86 1
s-a aflat în post l a Florenţa, ulterior la Torino ş i apoi la Cairo. Căsătoria
sa cu Maria Ghica a avut loc la Paris, în anul 1 850. Ea avea să înceteze
din viaţă la Torino, în mai 1 866 1 2 • Maria Ghica era, aşadar, fiica marelui
8 Eugene Poujade, L 'Albanie et la Grece, în „Revue Populaire de Paris. Art, Science et

Lettres'', 2e annee, tome II, 1 er decembre 1 867, p. 828-840.
910Idem, Le Liban et la Syrie. 1845-1860, Paris, 1 860.
Eugene Poujade, Eugene Poujade, p.5.
11 Ibidem, p .5-6. Interesante sunt consideraţiile din această notă biografică asupra rolului
său din Principate: „11 y remplit pendant sept ans Ies fonctions diplomatiques et
contribua, plus qu'aucun diplomate, a preparer et a amener Ies grands changements
operes dans I 'Europe Orientale: a savoir la libre navigation du Danube et l 'union des
Principautes. M. Poujade, en epousant une princesse Ghika et en s 'alliant avec la
premiere famille du pays, y acquit une influence exceptionnelle qui fut le motif pour
lequel l ' Autriche demanda son changement au commencement de la guerre de Crimee.
M.le comte de Buol, le prince Stirbey, d ' accord avec M.de Bourqueney, obtinrent qu'il
filt nomme a Tunis, ou il refusa de se rendre. 11 avait egalement refuse le poste de
ministre en Chine, et en 1 859 il refusa celui de gouverneur des Antilles" (p. 6).
12
Vezi monografia inedită a inginerului Ion A. Ghika, Istoria Voievozilor Ghika, care
mi-a fost comunicată cu multă bunăvoinţă, în iulie 1 988, de nepotul său de fiu, fizicianul
dr. Grigore Ghika. Inginerul Ion A. Ghika era strănepot direct al domnitorului Grigore al
IV-lea Ghika şi nepot de văr primar al Mariei Poujade. În ceea ce priveşte cariera
consulară a lui Poujade, pe Internet se află următoarea precizare, pe site-ul www .diplo
france.org.eg/Donnees/pdf/Divers/HistoRep.pdf: „ . . . jusqu ' au 1 0 juin 1 868, date de
l'arrivee de Poujade [en Egypte]; POUJADE (PIERRE-EUGENE), agent et consul
general en Egypte, installe le 1 O juin 1 868. A son depart, le 9 juillet 1 869, Arthur Tricou,
consul au Caire, prend la gerance du consulat general jusqu ' au 8 avril 1 870". Este
interesant de observat că şi un alt diplomat francez, care i-a urmat lui Poujade în post la
Bucureşti, avea să meargă apoi în post la Cairo: pe Internet, pe acelaşi site al
reprezentanţilor diplomatici francezi în Egipt, există următoarea precizare privindu-l pe
"BECLARD (LEON), agent et consul general en Egypte, installe le 27 fevrier 1 860. A
son depart, le 1 1 septembre 1 860, la gerance est assuree par Tiburce Ceccaldi, eleve
consul, jusqu ' au 1 er janvier 1 86 1 , date de la prise de service de M.de Beauval". Eugene
Poujade a fost acuzat că voia să ajute la urcarea pe tronurile de la Bucureşti şi Iaşi a
101
ban Costache Ghica - ale cărui case de lângă Cişmigiu aveau să
adăpostească în perioada interbelică Opera Română - şi a soţiei sale
Sultana născută Costescu, fiica marelui stolnic Ştefan Costescu. Interesant
de mentionat este faptul că un frate al Mariei, Ion Ghika, a fost, în Spania,
aghiota�tul lui Don Carlos 1 3 • Fraţii şi surorile Mariei Pouj ade îşi dorm
somnul de veci în necropola familiei Ghica de la biserica Colentina. O
soră, Sofia, a fost căsătorită cu generalul Alexandru Solomon, fiul
cunoscutului colonel Ioan Solomon de la 1 848. O altă soră, Eliza, a fost
soţia bogatului bancher Ştefan Petrovici-Armis. Descendenţi a avut o altă
soră, Elena, cunoscută în epocă cu frumosul supranume de „la belle
Helene'', căsătorită cu Lascăr Catargi, o altă persoană decât faimosul
personaj politic conservator cu acest nume 1 4 . Din căsătoria lui Eugene
Poujade cu Maria Ghica s-a născut o fiică, Marie Henriette Alexandrine
Elisabeth, căsătorită cu Roger Lescuyer d' Attainville. Aceştia au avut o
fii că, Marie Helene Lescuyer d' Attainville, care s-a căsătorit în anul 1 896,
cu un domn pe nume Javarowski. Intre deputaţii din timpul Celui de-al
Doilea Imperiu exista, între 1 855-1 869, un Lescuyer d'Attainville 1 5 .
În anul 1 854, Eugene Poujade a primit gradul de ofiţer al Legiunii
de Onoare, iar în 1 863 , pe cel de comandor 1 6 . Diplomatul era un poliglot
şi un literat, pe care nepotul său cu acelaşi nume îl caracteriza cu aceste
cuvinte: ,,În afară de limba franceză şi de literatura noastră care nu aveau
secrete pentru el - era un «gourmet» de fapt de «belles-lettres», un scriitor
distins, un poet uneori. Eugene Pouj ade vorbea şi scria cu o puritate şi o
ştiinţă perfectă: engleza, germana, italiana, greaca, turca, araba" 1 7 •
Scrierile lui Eugene Pouj ade sunt destul de numeroase şi nu se
referă numai la spaţiul românesc. În 1 856 îi apărea în prestigioasa „Revue
des Deux Mondes'', un articol amplu intitulat Scenes et souvenirs de la vie
politique et militaire en Orient. Omer-Pacha et la guerre sur le Danube.
Les Russes et Ies Autrichiens dans Ies Principautes 1 8 • Câţiva ani mai
unor membri ai familiei Ghica, familia soţiei sale. În acest sens, vezi Corespondenţa lui
Ştirbey- Vodă, publicată de N . Iorga, voi. I. Corespondenţa politică, Bucureşti, 1 904, p.
337-3 � 2 . Despre Eugene Poujade, vezi de asemenea, ibidem, p. 494-495. Despre
ecourile decesulm. Mariei Poujade, vezi Eugene Poujade, Eugene Poujade, scrisori de
�?ndoleanţe _din partea unor personalităţi, p. 1 5 - 1 6, 2 1 -22.
Ion A. Gh1ka, Istoria Voievozilor Ghika (inedit)
1 4 Ibidem.
•
15 Acesta s-a numărat printre cei şase deputaţi ai departamentului Var (informaţie de pe
Internet: napoleontrois.free .fr/deputes.htrn).
1 6 Eugene
p ouJa de, op. cit„ p. 7.
1 7 Ibidem, p. 3 .
, .
1 8 „Revue
des Deux Mondes", t. II, 1 856, p. 802 - 842.
1 02
târziu publica în aceeaşi revistă Les Principautes danubiennes avant et
apres la gu.erre 1 9 , articol care oferea o imagine foarte corectă asupra
Ţărilor Române. După cum scria diplomatul francez, „într-un fel este
vorba de a studia o călătorie prin ţară, de observat societatea moldo
valahă în emoţiile sale, neliniştile sale şi speranţele sale de după 1 848 :
nimic nu poate să ne lămurească mai mult asupra adevăratelor interese ale
românilor, asupra anvergurii rezultatelor obţinute înainte de război şi
asupra a ceea ce rămâne de încercat astăzi decât câteva impresii culese în
această epocă şi completate printr-un lung sejur în Principate"2 0 .
Impresiile de călătorie în Bucovina, la Iaşi, Bucureşti şi în Moldova
românească se îmbină cu descrierea structurilor sociale, a raporturilor
dintre boieri şi ţărani. Subiectele abordate constituie revoluţia de la 1 848,
�nfluenţa Rusiei în Principate, starea călugărilor din mănăstirile închinate.
In Bucovina - aflată sub stăpânire austriacă - recunoştea în ţăranii români
tipurile dacilor de pe Columnă2 1 . Pe domnitorul Alexandru Ghica îl elogia
în mod deosebit pentru atitudinea sa cur� oasă22 • De asemenea, Pouj ade
�
sublinia importanţa Tratatului de la Paris2 şi considera cu totul legitimă
dorinţa de unitate a românilor24 .
În „Revue contemporaine" îi apărea un articol intitulat L 'Union
des Principautes. Reponse a un homme d 'Etat25 , în care erau descrise
starea de spirit a românilor şi aspiraţiile lor în preziua Unirii. Românii
doreau în mod unanim abolirea protectoratului rusesc, punerea
�
Princ aţelor sub garanţia puterilor europene şi unirea lor sub un principe
străin 6. In mod firesc, Pouj ade era preocupat de relaţiile dintre Principate,
Sublima Poartă şi Rusia2 7 . „Ei [românii] - scria diplomatul francez - nu
au deloc antipatie contra turcilor: amintirea opresiunii s-a şters odată cu
faptul că s-au bucurat de autonomie; ei au o înclinaţie remarcabilă pentru
Occident şi nu s-ar da Rusiei decât ca urmare a descuraj ării"2 8 •
În acelaşi an - 1 859 experienţa sa de diplomat în lumea
-
răsăriteană se concretiza în lucrarea Chretiens et Turcs. Scenes et
19 Ibidem, t. V, 1 859, p. 1 33- 1 7 1 .

201 Ibidem, p. 1 33 - 1 34.
2 Ibidem, p. 1 36.
22 Ibidem, p. 1 67.
23 Ibidem, p. 1 68.
2 4 Ibidem, p. 1 70.
25 ,,Revue contemporaine", 1 859, p. 74-86.
26 Ibidem, p. 80.
27 Ibidem, p. 8 1 .
28 Ibidem, p. 86.
1 03
souvenirs de la vie politique, militaire et religieuse en Orient29 , de�icată
socrului său marele ban Constantin Ghica. Cartea tratează mai ales
despre Turc ia europeană de atunci, despre Europa de Sud-Est, dar şi
despre religiile şi popoarele din întregul Imperiu Otoman. Este interesant
felul în care, în prefaţa cărţii, Poujade se caracteriza pe sine însuşi,
vorbind la persoana a III-a: „ . . . este de reamintit că încă din 1 849 el
[Eugene Pouj ade] dădea Principatelor numele de Belgia Dunării; ca m
1 85 1 el cerea libertatea acestui mare fluviu; că în 1 85 3 el propunea unirea
Principatelor sub un principe străin; că în 1 854 el dec lara că puterile aliate
nu vor avea cooperarea armată a Austriei şi că, în sfârşit în 1 85 6 el
propunea pentru Principate reforme politice, sociale şi economice, dintre
care mai multe au fost consacrate prin convenţia din 1 9 august 1 85 8 . [
Autorul a realizat această carte cu dorinţa sinceră de a găsi o soluţie
favorabilă turcilor în chestiunea Orientului; dar evenimentele, pe măsură
ce avansau în acest scop, au părut să vrea să îi arate imposibilitatea. El
semăna cu un arhitect care s-a angaj at să dea soliditate unui edificiu pe
care timpul l-a zdruncinat, dar care descoperă, pe măsură ce înaintează în
lucrările sale, că solul însuşi s-a prăbuşit şi că ruina este iminentă. ]
Viitorul este pentru Turcia încă mai sumbru decât prezentul şi, potrivit
expresiei poetului englez, umbra evenimentelor viitoare se întinde dej a
asupra noastră. Timpul a venit aşadar de a cunoaşte întregul adevăr despre
Orient şi autorul speră că nu va fi inutilă cartea sa"30 .
Îi va urma în 1 860 volumul Le Liban et la Syrie. 1 845-1860, în
care în centrul atenţiei autorului se află conflictul de interese dintre
Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman în Orientul Apropiat. Optica este cea a
diplomatului francez care vedea intentiile bune ale Frantei subminate de
acţiunile britanice şi otomane3 1 . Tot�şi, în general, stăp ânirea otomană
este privită cu obiectivitate şi lucrarea dovedeşte profundele cunoştinţe de
orientalist ale autorului. Şi aici impresiile de călătorie din Orientul
Apropiat se întretaie cu descrierea amănunţită a situaţiei politice,
religioase, etnice din Liban, Palestina şi Siria.
Articolul L 'A lbanie et la Grece, apărut în „Revue populaire de
3 2
Paris" , a fost scris pe când Poujade era consul general la Torino. Atentia
diplomatului se îndreaptă asupra Epirului, a districtului Zagori de lângă
Ianina. Tonul filelen al lui Pouj ade, care citează din Byron, este evident. Îi
simpatizează pe luptătorii sulioţi care luptaseră contra lui Ali Paşa din
29 Apărută la Paris, 1 859, 1 f.+ III + 556 p.

30 Eugene Poujade, Chretiens et Turcs, p. II.
31 Ibidem, p. III.
3 2 „Revue populaire de Paris", 2• annee, t. II, Paris, 1 867, p. 828-840.
1 04
Tebelena. Everghetismul îi stârneşte entuziasmul: „Grammeno - scria
Pouj ade - a dat naştere fraţilor Zossimas, aceşti aventuroşi fii ai Epirului
care, deveniţi comerciaţi bogaţi la Odessa, la Moscova, au rămas
celibatari pentru a înzestra Grecia şi patria lor cu şcoli, biblioteci,
tipografii, spitale unde numele lor este glorificat sau binecuvântat, la
Ianina şi la Atena"33 .
Este vorba, aşadar, nu numai de un „lobby" făcut Principatelor
Unite, în acord cu politica împăratului Napoleon al III-lea, ci de o
activitate publicistică mai largă închinată cunoaşterii Europei de Sud-Est
şi Levantului, unde Franţa avea interese economice şi politice însemnate.
De altfel, cariera diplomatică a lui Pouj ade a început sub regele Louis
Philippe şi a continuat în timpul lui Napoleon al III-lea, mai întâi
preşedinte şi apoi împărat. Competenţa sa în chestiunile orientale îi era de
altfel recunoscută. Astfel, pentru a cita din nou pe nepotul diplomatului,
„Louis Philippe, pentru care Eugene Pouj ade, deşi la începutul carierei
sale, nu era un necunoscut, îl onora cu o favoare specială şi îi acorda, cu
ocazia fiecărui concediu pe care tânărul diplomat îl petrecea în Franţa, o
conversaţie asupra afacerilor Orientului şi asculta povestirile sale despre
regiuni aproape neexplorate pe atunci şi ale căror moravuri şi obiceiuri
erau atât de familiare consului nostru"34 • Dealtminteri, diplomatul francez
s-a aflat în relaţii cu numeroase personalităţi politice şi culturale ale
timpului său, printre care Thiers, Guizot, contesa d' Agoult, Lamartine,
Dumas Tatăl, Sainte-Beuve, Merimee, precum şi cu regele Leopold I al
Belgiei şi cu regele Victor Emanuel al II-lea al Italiei. Pouj ade a fost un
personaj totodată erudit şi monden, înzestrat cu darul observaţiei şi cu o
inteligenţă pătrunzătoare.
Alte lucrări publicate de Eugene Poujade sunt: La Monarchie
selon le suffrage universel, Madame Swetchine şi La Diplomatie du
Second Empire et celle du 4 Septembre 187035 . Despre această din urmă
scriere este de reţinut caracterizarea făcută de nepotul diplomatului: „Este
ceea ce s-a scris mai ferm, mai profund, mai pătrunzător despre greşelile
Imperiului în politica externă"3 6 •
Ceea ce ne interesează în mod deosebit este imaginea pe care
Eugene Pouj ade a creionat-o Principatelor Dunărene. Iată cum reda N.
Iorga în mod foarte fugitiv chipul Bucureştilor văzuţi de diplomatul
francez: „Şi lui Pouj ade însuşi, naturalizat, cum am spus, prin căsătorie, i
33 Ibidem, p. 834.
34 Eugene Poujade, Eugene Poujade, p. 2-3.
35 Ibidem, p. 6.
36 Ibidem, loc. cit.
1 05
se pare, în notele publicate în 1 869 nu � ai, ca imp�esia generală e de
desarmonie şi desechilibru: lângă trăsunl e de la Bmder sau Cloche z,
lângă cofetăriile lui Boissier sau Potel de Chabot, carăle mocăn eşti, «arce
37
ale lui Noe», bivolii, bragagi i, cârcium ele cu lăutari" • Descrierea mult
mai amplă se află însă în Istoria românilor prin călători a lui N. Iorg��
care aprecia mult amintirile diplomatului francez: „Ca adevărate memon1
trebuie să se considere preţioasa carte, redactată înainte de 1 85 8 , dată
pentru care prevede multe evenimente sârbeşti (II, p . 3 5 7), pe care o
publica la Paris în 1 869, în a treia ediţie, dedicând-o socrului său, banul
C. Ghica, fostul consul al Franciei în Bucureşti Eugene Pouj ade, care, !n
38
legătură cu averea soţiei sale, mai cercetase ţara în 1 859 şi în 1 865" . „ln
Bucovina constată că «spiritul de rasă şi de naţionalitate a păstrat toată
puterea sa», precum vechile tipuri de Romani şi Daci ale Coloanei lui
Traian se recunosc uşor la locuitorii de astăzi, în totul asemenea cu ţeranii
39
italieni din pânzele lui Leopold Robert" . Nicolae Iorga remarca faptul că
„cunoştinţile lui Poujade sunt deosebit de bogate asupra neamului
românesc în toată întinderea lui geografică şi istorică. Nu s-au întrebuinţat
până acum ştirile pe care acest fost consul la Ianina le dă asupra
Românilor din Macedonia, cu privire la cari aduce şi mărturiile lui
Pachymeres şi Chalkokondylas. A fost, se pare pe la Meţovo, pe care-l
califică drept centru aromânesc, şi pe la Călării (Kalarytes ), cu negustorii
şi lucrătorii săi în argint"40 .
Eugene Pouj ade era un unionist convins şi aceasta se reflectă în
consideraţiile sale istorico-politice: ,Jdeea primă a Unirii Principate/or
aparţine deci pasiunilor ambiţioase ori patriotice, care procedară şi
urmară mişcarea de la 1848. Această idee era atunci eminamente
revoluţionară şi, ca toate ideile revoluţionare, amestecând ce e himeric cu
ce e posibil, ce e cutezător cu ce e generos, nu se oprea la hotarele pe
care tratate, nenorocite, fără îndoială, şi smulse prin nedreptate sau
fraudă, dar consfinţite de vreme, le-au dat Principatelor. Ea trecea cu
îndrăzneală Carpaţii şi Prutul, despoind două mari Imperii de unele din
provinciile lor. Totuşi ideea revoluţionară nu era cu totul greşită. Punctul
său de plecare era adevărat în sine, nobil, uman, pentru că era vorba de a
37 N. Iorga, Isroria Bucureştilor, Bucureşti, 1 939, p. 277-278 . Pasajul are o trimitere la

lucrarea Guerre d 'Orient, Voyage a la suite des armees alliees en Turquie, en Valachie
et en Crimee, Paris, 1 85 5 . Asupra pasajului acesta mi-a atras atenţia regretatului istoric
Paul Cernovodeanu.
3 8 N. Iorga, Istoria român ilor prin călători, ed. a II-a, voi. III, Bucureşti, 1 929, p. 323.
40 Ibidem, p . 328.
1 06
se uni supt un singur sceptru şapte sau opt milioane de oameni can
vorbesc aceeaşi limbă şi profesează mai toţi aceeaşi religie" 4 1 .
De obicei, când este vorba de unirea Principatelor se invocă
numele consulului francez Victor Place, al cărui rol în pregătirea acestui
eveniment este foarte cunoscut. Mult mai puţin sau deloc este amintit cel
al lui Pouj ade care, după cum scria Nicolae Iorga, „a fost propunătorul
încă din 1 849 al acestei îndepliniri naţionale: «PrincipatAele Ţării
Româneşti şi Moldovei aspiră de mult a deveni o naţie unită». Incă de la
1 849, autorul acestei lucrări, lovit de această tendinţă, îi dădea numele de
Belgia a Dunării şi de la 1 853 încă el propunea ca una din cele mai bune
soluţii parţiale ale chestiei Orientului să le constituie ca Stat neutru şi
independent supt sceptrul unui prinţ străin"42 . De asemenea, şi un alt citat
relevat de Nicolae Iorga din amintirile de călătorie ale diplomatului
francez, este ilustrativ pentru această idee: „Un viitor apropiat va da fără
îndoială satisfacţia dorinţelor Românilor şi dreptate acelora cari, încă de
la 1 853 şi în momentul când Ruşii treceau Prutul, declarau că unirea
Principatelor era unul din mijloacele cele mai puternice pentru a asigura
pacea viitoare a Europei. Nu pregetăm a spune că încă din acea vreme am
propus unirea Principatelor Munteniei şi Moldovei supt un prinţ străin ca
soluţia care putea să garanteze mai bine echilibrul european"4 3 .
Portretul filo-românului Eugene Pouj ade nu ar putea fi complet
fără portretul pe care i-l făcea nepotul său44 : „Monarhist prin
temperament, el era artizanul principiului de autoritate, aliat unui
liberalism luminat. Într-un cuvânt, el apăra ordinea împotriva tendinţelor
revoluţionare, libertăţile împotriva puterii absolute. Credinţa sa religioasă,
profundă, deşi neîmbrăcând aspectul unei credinţe zgomotoase, îl
predispunea la indulgenţă; şi îndelungata sa experienţă a oamenilor şi a
lucrurilor îi inducea respectul tuturor credinţelor în materie politică şi
religioasă"4 5 • Călătoriile şi misiunile sale în Orient îl modelaseră rară
îndoială în acest spirit iar în ceea ce priveşte atitudinea lui faţă de
curentele revoluţionare, ea trebuie văzută mai nuanţat având în vedere
41 Ibidem, p. 338.
42 Ibidem, p. 339. La acest pasaj există în textul lui N. Iorga, o notă (nr.
1 ), care indică
provenienţa sa din cartea lui Eugene Poujade, p. 35 1 .
43 Ibidem . La acest pasaj există în textul lui N. Iorga, o notă (nr. 2), care indică
provenienţa sa din cartea diplomatului francez, p. 505.
44 Miha�la Cojocaru, Interferenţe franco-române. Opinii franceze despre români 1849-
1855, Bucureşti, 1 999, p. 25-26, consacra lui Eugene Poujade câteva rânduri interesante,
inclusiv acest portret al său.
1 07
poziţia pe care a avut-o în chestiunea Princi� atel�r. p esi �ur, în retorica
, .
zilelor noastre el poate fi uşor taxat drept „naţ1onahst , deşi nu mi se pare
deloc clar cum un diplomat francez ar putea fi considerat în acest fel într
o chestiune care tinea
' de interesele românilor. Dar fireşte că aici suntem
tributarii modei „deconstructiviste" de astăzi care vehiculează
conformismul clişeelor în loc să promoveze o j udecată istorică
comprehensivă şi în spiritul vremii asupra căreia se apleacă. Se datora
filo-românismul său soţiei românce sau/şi politicii oficiale a lui Napoleon
al III-iea? Probabil că ceva este adevărat din amândouă aceste cauze, dar
în ultimă instantă e vorba de ceea ce Nicolae Iorga a sesizat, cu
formidabila sa p ătrundere: de cunoaşterea adâncă şi simpatetică a lumii
româneşti .
EUGENE POUJADE,
UN DIPLOMATE FRAN<;AIS DU XIXe SIECLE A BUCAREST
Resume
L'oubli est tombe sur cet intellectuel qui a represente dans la

capitale de la Valachie, en tant que consul, Ies interets de la France, entre
1 849- 1 8 5 5 . La periode de sa mission coincide donc â-peu-pres avec le
regne de Barbu Ştirbey, avec Ies annees qui ont suivi la Revolution de
1 848 tout en precedant l'Union de 1 859. Sans avoir joue le role d'un
Victor Place, Eugene Pouj ade a laisse une trace dans l'histoire roumaine
tant par son activite diplomatique que par ses ecrits. II a epouse Marie
Ghika, petite-fille du prince regnant Gregoire IV Ghika, ayant une riche
posterite en France. II fait partie de ces nombreux Fran�ais philo
roumains du xrxe siecle et du debut du xxe qu' on peut evoquer non p as
pour j ustifier l'actuel desir d'integration europeenne, mais pour
comprendre une realite historique du passe.
1 08
RAPOARTE DIPLOMATICE FRANCEZE DESPRE
RĂZBOIUL CRIMEII*
Lucia Taftă
La puţin timp după ce Europa trecuse prin criza revoluţiilor de la

1 848- 1 849 Rusia a considerat că sosise un moment prielnic pentru
punerea în practică a ţelurilor mai vechi, dar constante, ale politicei sale
externe, de lichidare a Imperiului otoman şi de transfer prirt forţă a
moştenirii lui teritoriale către Imperiul ţarist. Folosindu-se de pretextul
apărării intereselor creştinismului ortodox, ţarul Nicolae a cerut sultanului
să recunoască Rusiei rolul de protectoare a Locurilor S finte şi implicit a
creştinilor ortodocşi aflaţi sub suzeranitatea otomană. În condiţiile în care
Europa occidentală era „datoare" Rusiei pentru înăbuşirea revoluţiilor de
la 1 848 şi restabilirea ordinii legitime, iar principatele dunărene -
Moldova şi Ţara Românească - situate la graniţa estică deveniseră
adevărate „satelite ale Petersburgului", cabinetul ţarist a întocmit un plan
de împărţire a Imperiului otoman, ce a fost făcut cunoscut ca atare în
februarie 1 853 lui G.H. Seymour, ambasadorul englez în capitala rusă.
Potrivit acestui proiect, urmau să se creeze pe ruinele statului otoman
aşa-zise state independente - asemenea principatelor române - în Balcani,
Egipt, Creta, îndatorate şi clientelare Rusiei şi Angliei, pe care au căutat
să o atragă în conflict, trebuia să fie apoi anexate puterilor implicate în
plan 1 • Guvernul englez a respins însă oferta rusă, instituind tratative
secrete cu Franţa, care după proclamarea celui de-al doilea imperiu de
către Napoleon III Bonaparte urcase pe "valul" eşichierului european şi
apărea drept o posibilă rivală în calea planurilor orientale ale Rusiei.
Astfel că, după primirea raportului diplomatic al lui Seymour, cabinetul
de la Londra, prin lordul Clarendon, a încheiat un acord verbal secret cu
• Text apărut în volumul omagial închinat acad. Cornelia Bodea la 90 de ani, Naţiunea
Română. Idealuri şi realităţi istorice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006,
f ·��;?!°ie,
Războiul Crimeii, voi. I, Bucureşti, 1 952, p. 1 1 5-1 1 6; Florin Constantiniu,
O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, 1 997, p. 229; Istoria Românilor, voi.
VII (coord. Dan Berindei), Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2003, p. 42 1 .
1 09
contele Alexandru Walewski, ambasadorul Franţei la Londra, conform
căruia cele două puteri occidentale urmau să acţioneze în che� tiunea
orientală potrivit unor înţelegeri prealabile între ele. Iar la Constantmopol,
pentru a mări încrederea Porţii în sfaturile Marii Brita� ii, a fost nu�it în
postul de ambasador al Coroanei lordul Stratford Cannmg de Redchfe, cu
vădite manifestări de rezistenţă la avansurile Rusiei faţă de Anglia.
Tarul Nicolae I a subestimat însă ameninţările unei riposte din
partea � arilor puteri occidentale, considerând că recunoştinţa capetelor
încoronate europene pentru gestul său de la 1 848 va ţine timp îndelungat.
Rusia s-a îndreptat aşadar în mod ferm spre deschiderea unei confruntări
militare cu Imperiul otoman, în intenţia de a-l distruge şi chiar de a-i
alunga pe turci din Europa, instalându-şi autoritatea la Istanbul. O misiune
condusă de prinţul Menşicov a fost trimisă de cabinetul imperial în lunile
martie - mai 1 853 tocmai în acest scop, aşa-zisele propuneri fiind de
natură să irite şi să agraveze relaţiile cu turcii. De altfel, aceştia aveau să
fie sprijiniţi şi sfătuiţi pe tot parcursul negocierilor cu ruşii de
reprezentanţii diplomatici ai Angliei şi Franţei la Constantinopol. Istoricul
Tarle a afirmat în lucrarea sa destinată acelui conflict - în stilul exprimării
din anii sovietelor - că lordul Stratford a fo st „unul din principalii
aţâţători, care au aprins în mod conştient şi intenţionat incendiul
războiului Crimeii"2. Instrucţiunile date de ţar lui Menşicov au fost însă
cele ce au condus faptic la ruperea relaţiilor diplomatice ruso-turce.
Notele cu caracter ultimativ şi jignitor înaintate guvernului otoman de
Menşicov, urmate de retragerea sa, împreună cu personalul ambasadei
ruse din Constantinopol pe vasul de război cu care sosise, fără a mai
aştepta hotărârile autorităţilor otomane, au făcut ca la 9/2 1 mai 1 853 cele
două imperii să-şi înceteze relaţiile dipomatice. Ca o altă presiune asupra
Turciei, la 1 4/26 iunie 1 853 ţarul a publicat un manifest prin care ordona
trupelor ruse să intre în Principatele Române. Iar la 2 1 iunie/2 iulie 1 85 3
acestea au trecut Prutul, intrând pe teritoriul celor două principate, fără
declaraţie de război. Rusia a instituit în principate, în locul domnilor
nevoiţi să se retragă, un regim de ocupaţie militară condus de generalul
A.I. Budberg. Faptele echivalau cu o stare de război contra Turciei,
suzerana principatelor. Încuraj at de Franţa şi Marea Britanie, Imperiul
2 E.Y. Tarle, op. p. 134- 1 52; Nicolae Ciachir, Gh. Bercan, Diplom aţia europeană în
cit„
epoca modernă, Bucureşti, 1 984, p. 33 1 ; Paul Cemovodeanu, Relaţiile comerciale
româno-engleze în contextul politicii orientale a Marii Britanii (1803-1878), Cluj
Napoca, 1 986, p. 1 5 1-1 53.
1 10
otoman a cerut evacuarea, iar după refuzul Rusiei avea să-i declare, la
4/1 6 octombrie 1 85 3 , război. În curând acest conflict militar ruso-turc s-a
transformat prin implicarea altor puteri europene, în special Anglia şi
Franţa, ce aveau să mute teatrul de operaţii pe ţărmul pontic al Rusiei, în
aşa-numitul Război al Crimeii3 .
Atitudinea Rusiei faţă de Turcia a fost permanent urmărită de cele
două mari puteri occidentale, Anglia şi Franţa. Încă de la începutul
misiunii lui Menşicov la Constantinopol, împăratul Napoleon al III-lea a
căutat să ia măsuri de control. El a convocat Consiliul de miniştri şi i-a
dat ordin ministrului Drouyn de Lhuys să trimită nave franceze spre
Marea Neagră, care să patruleze ţărmurile Turciei. La 23 martie 1 853 a
plecat din portul Toulon în direcţia Bosforului o escadră compusă din
vase militare. Măsuri asemănătoare avea să ia şi Marea Britanie.
Principatele Române, ocupate de trupele ţariste, au servit atât ca
bază de aprovizionare cât şi de operaţii militare pe linia Dunării pentru
Rusia. Istoricul rus Tarle a confirmat că „în general soldaţii [ruşi n.L. T. ] -
n-au prea suferit de foame, deoarece Moldova şi Valahia erau bogate în

grâne, porumb şi legume"4 . Miliţia românească a fost subordonată
comandamentului rus, dându-i-se sarcini de observare şi poliţie pe linia
graniţelor de la Dunăre.
Autorităţile ruse au întrerupt din iunie 1 853 navigaţia pe Dunăre,
motivând suspendarea circulaţiei vaselor din „raţiuni militare". În
octombrie 1 85 3 , prin două acte emanate de la instituţii ale principatelor,
supuse acum ruşilor, se interzicea orice contact inclusiv comercial cu
porturile de pe malul dunărean ocupat de turci. O serie de nave engleze au
rămas blocate în porturile româneşti. Rusia se temea de orice comunicare
a vaselor occidentale cu turcii, în sensul aprovizionării cu alimente şi a
contrabandei cu arme 5 .
Războiul ruşilor cu turcii s-a extins între Dunăre şi Marea Neagră,
până pe coastele anatoliene ale Turciei şi în Caucaz. Urmărindu-i pe turci
îndeaproape, amiralul rus Nahimov a atacat flota otomană, în propriul ei
3 E.V. Tarle, op. cit. vol . I, p. 2 1 4-22 1 , 331-332; N. Ciachir, Gh. Bercan, op. cit. ; Ion D.
, .
Nistor, Principatele Române sub ocupaţie rusească (1 iulie 1853 - 1 7 septembrie 1854),
în „Analele Academiei Române". Memoriile Secţiei Istorice, s. III, t. XX ( 1 938), p. 232-
235; P. Cemovodeanu, op. cit., p. 155; Istoria Romînilor, voi. VII, t. I, p. 423; Ion
Stanciu, Iulian Oncescu, România în timpurile moderne. Reperele unei epoci,
Târgovişte, 2004, p. 1 84.
4 E.V. Tarle, op. cit. , p. 135-137, 200.
5Paul Cemovodeanu, op. cit. , p. 1 56-1 57.
111
centm din portul Sinope. Între a doua jumătate a lunii octombrie -
mijlocul lunii noiembrie (st.n.) 1 853 navele de război ruse au hărţuit şi
incendiat vasele turceşti pregătite cu arme şi trupe pentru o debarcare în
Caucaz. A scăpat din dezastru, prin fugă, doar un singur vas cu aburi,
condus de un comandor englez, Sir Adolfus Slade (Musaver Paşa, după
numele dat de turci), care a şi dus vestea înfrângerii turcilor la
Constantinopo 16.
Distrugerea flotei otomane la Sinope a avut ca efect strângerea
rândurilor puterilor occidentale şi nord-europene pentru apărarea
Imperiului otoman. Între noiembrie 1 853 aprilie 1 854 s-au pus bazele
-
unei coaliţii de război contra Rusiei. În luna noiembrie 1 853 flotele de

război engleză şi franceză au intrat în Bosfor. Unul dintre autorii francezi,
care a dedicat o lucrare Războiului Crimeii în 1 902, a descris ca pe un
adevărat triumf intrarea escadrei ţării sale (dotată cu vase cu aburi) în
golful de la Buyuk-Dere, considerând că „a fost una din zilele frumoase
ale marinei franceze", ce „poate fi mândră de aceasta, pe drept cuvânt"7 •
În cursul iernii 1 854, navele engleze şi franceze, conform planului stabilit,
de a deschide un front de luptă în Crimeea, s-au deplasat spre porturile de
acolo, Sevastopolul fiind mai cu seamă vizat, iar sub diverse pretexte au
întocmit hărţi cu amplasamentele acestora. Vase rapide cu aburi au mai
fost trimise în recunoaştere pe linia Dunării spre Vama, dar şi pe coasta
Anatoliei, la Sinope8 .
La 9/2 1 aprilie 1 854, la intervale de câteva ore una după alta,
navele „Tiger" (engleză) şi „Ajaccio" (franceză) aduceau la
Constantinopol declaraţiile de război contra Rusiei ale reginei Angliei şi
împăratului Napoleon al Iii-lea. În acelaşi timp portul Odessa era blocat
de vasele militare ale celor două ţări occidentale. Tot atunci, în aprilie
1 85 4 , s-a încheiat tratatul de la Berlin, prin care Austria, Prusia şi
Confederaţia germană considerau drept casus belii ocuparea celor două
principate române de trupele ruse. La coaliţia contra Rusiei aveau să se
alăture şi Regatul Sardiniei şi Piemontului9 .
Rusia la rândul ei a luat măsuri ostile intereselor comerciale şi
politice ale marilor puteri occidentale în zona Dunării şi Mării Negre.
6 E.V. Tarle, op. cit. , p . 305-3 10.

7 Germain Bapst, Le marechal Canrobert. Souvenirs d'un siecle, t. II, Napoleon III et sa
Cour. la guerre de Crimee, Paris, 1 902, p. 78.
8 Ibidem, p. 83-84; E.V. Tarle, op. cit., voi. I, p. 3 1 2, voi. II, p. 4.
9 E.V. Tarle, op. cit. , vol. II, p. 5-8; N. Ciachir,
Gh. Bercan, op. cit. , p. 332.
1 12
Între sîarşitul anului 1 853 martie 1 854 autorităţile ţariste de ocupaţie în
-
principatele dunărene au continuat prohibiţia asupra transferului de

cereale prin porturile acestor provincii. Prinţul Gorceakov a dat în martie
1 854 o nouă declaraţie referitoare la comerţul şi navigaţia pe Dunăre ale
vaselor aparţinând puterilor neutre, prin care era prohibit exportul spre
mare al cerealelor şi cărnii sărate din „Moldo-Valahia". De asemenea, el a
refuzat cererea Prusiei de a se prelungi termenul limită până la care se mai
0
admitea acest export 1 •
Atitudinea ostilă faţă de agenţii diplomatici englezi şi francezi d!n
aceste teritorii i-a determinat pe consulii respectivi să se retragă. In
decembrie 1 853 consulul Colquhoun a primit ordin de la Stratford de
Redcliffe să părăsească Ţara Românească, lăsând ca locţiitor pe
secretarul agenţiei, E. Grant 1 1 •
Rapoarte diplomatice franceze întocmite între anii 1 854- 1 85 5 de
consulii rezidând în ţinuturile limitrofe Dunării şi Mării Negre
(Principatele dunărene, Bulgaria) relevă relaţiile dintre Rusia şi marele
puteri europene ce s-au alăturat Turciei, în special Franţa şi Anglia.
În iama şi începutul primăverii anului 1 854, concomitent cu
deschiderea operaţiilor de război între cele două tabere, autorităţile ruse
de ocupaţie din Principatele dunărene au întrerupt relaţiile diplomatice cu
agenţii diplomatici occidentali, somându-i să părăsească teritoriul
respectiv. În februarie 1 854 Hory, cancelarul Consulatului general francez
de la Bucureşti, îşi informa superiorii că relaţiile diplomatice dintre Rusia
şi Franţa au fost întrerupte şi agenţii consulari (Hory şi Pouj ade, consul
general) au fost somaţi de generalul Budberg, comisar rus în principate, să
plece în termen de 8 zile. „Este o măsură ce a fost luată de Rusia
împotriva tuturor agenţilor francezi", informa Hory, adăugând că şi
supuşii Franţei în V alahia au fost ameninţaţi cu „măsuri severe şi
expeditive" dacă se vor „amesteca" în politică 1 2 .
Ostilităţile diplomatice ruse faţă de puterile occidentale aliate
Turciei erau practic deschise şi pe teritoriul Principatelor dunărene. Ele au
fost urmate de ciocniri militare în zona Mării Negre. Conform unui raport
10 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), Microfilme Franţa,

Ministere des Affaires Etrangeres, Correspondance Politique Consulaire, Turquie, rola 5,
vol. 1 3, c. 1 62- 1 3.
11
Paul Cemovodeanu, op. cit., p. 1 58.
12
ANIC, Microfilme Franţa, Ministere des Affaires Etrangeres, Correspondance
Politique Consulaire, Turquie, rola 5, c. 1 64 v0- 1 69.
1 13
al aceluiaşi Hory - din 3 mai 1 854 - către Paris, la sfărşitul lunii m.arti� şi
începutul lui aprilie 1 854 avuses eră loc lupte .înt�e vase . cu abun abat�
anglo-franceze şi flota rusă, „sub un pretext bps1t de once fu?dament .
după părerea sa, reieşită din afirmaţiile ruse, purtând amprenta msolenţe1
. „13
şi minciunii, c a toate actele emanate „de 1 a cance 1ana rusa_ . .
În septembrie şi octombrie 1 854, după cum se ştie, flotele abate
franceză şi engleză au condus prin acţiunile lor militare la căderea
Sevastop olului şi a importantei linii de fortificaţ ii de aici.
Consulatul francez în Principatele dunărene şi-a reluat, de altfel,
4
activitatea după retragerea trupelor - impusă ruşilor în vara anului 1 854 1 •
În septembrie Hory revenise la Bucureşti, baronul d'A vrii plecase la Iaşi,
iar în octombrie consulul general al Franţei, Pouj ade, se întorcea la
Bucureşti, începând să trimită rapoarte la Paris despre situaţia frontului de
la Dunăre şi Marea Neagră.
Potrivit rapoartelor trimise în Franţa atât de Hory, cancelarul
Consulatului, cât şi de Pouj ade, victoria aliaţilor de la Sevastopol a fost
sărbătorită la Constantinopol cu iluminaţii şi salve de tun. Moartea
mareşalului de Saint-Amaud, atins de febră, umbrea însă bucuria
francezilor. Forţele ruse erau prinse, de asemenea, în încleştări armate pe
fronturile de la Balaclava şi înspre Basarabia de sud 1 5•
În rapoartele consulare franceze din principate se află însă şi
informaţii privind relaţiile nu întotdeauna amicale dintre puterile
occidentale, precum şi unele şicane pe care şi le făceau unii altora. Astfel
austriecii, ale căror trupe au fost aduse ca forţă neutră în locul celor
ruseşti, „combăteau prin toate actele lor zilnice" influenţa englezilor şi
francezilor. Permanenta teamă de revoluţie a eterogenului Imperiu
austriac lăsa loc la tot felul de abuzuri ale ocupanţilor austrieci faţă de
francezi mai cu seamă. Polonezii înrolati în armata otomană au fost ti:rita
acţiunilor austriece menite a-i îndepărta d in cadrul acesteia. La fel, su uşii p
francezi rămaşi în Principate aveau să sufere unele violenţe. Astfel, o
trupă de soldaţi imperiali ar fi lovit cu latul săbiei un supus francez la
13Ibidem, rola 3, c. 1 89- 1 90.

14Conform convenţiei de la Boyadgi-Keuy dintre Austria şi Poartă; D.A. Sturdza, Acte şi
documente, vol. II, p. 459-460; Ion Ionescu ş.a., Relaţiile internaţionale ale României în
acte şi documente (1370-1900), Bucureşti, 1 978, p. 248-252; Marian Stroia, Rusia şi
românii de la Războiul Crimeii la Unirea Principatelor. Sinteza unei atitudini în
„Revista istorică", s.n., t. XVI 2005 nr 1 -2 p . 70 .
'
15 '
�NIC, M1cr?filme Franţa, Ministere des Affaires Etrangeres, Correspondance

. ' '
•
.
Pohtiqu e Consuhere, Turquie, rola 5, vol. 13, c. 323-32 5; c 361-3 6 1 v0, c 379.
1 14
Bucureşti. Când acesta s-a plâns comandanţilor austrieci, unul dintre ei
le-ar fi replicat iritat: „Sunteţi francezi? Eu sunt supărat că nu vi s-a spart
„
Capu1,. 1 6 .
Nu numai Austria, dar şi celelalte puteri se temeau - deşi se
foloseau - de polonezii înrolaţi alături de ei. La un raport trimis din Vama
de către agentul diplomatic Gilbert la Paris este ataşată o scrisoare a unui
oarecare domn „M" către Biroul de relaţii secrete cu Polonia existent în
cadrul Ministerului Afacerilor Străine al Franţei. Acest „M" dădea
informaţii despre starea populaţiei din Polonia, care îi aştepta pe aliaţii
occidentali să o elibereze de sub opresiunea ruşilor. În acelaşi timp el
avertiza că şi ruşii au spionii lor la Paris între polonezi 1 7 .
Între preocupările agenţilor diplomatici francezi din zona Dunării
şi Mării Negre au intrat şi supravegherea atentă a instalării legăturilor
telegrafice pe uscat şi a cablului submarin pentru o mai rapidă transmitere
a ştirilor de pe front. De altfel, în anii Războiului Crimeii a început
construirea liniilor de telegraf Bucureşti-Giurgiu-Ruse şi Bucureşti
Ploieşti-Braşov-Timişoara-Lugoj-Orşova (relaţia Austria-Principatele
Române-Turcia). La 1 0/22 martie 1 855 se inaugura linia telegrafică
Bucureşti-Giurgiu.
Gilbert des Voisins, consul francez la Vama a fost însărcinat cu
misiunea de a supraveghea instalarea unui cablu submarin telegrafic între
Vama şi Constantinopol, pus în serviciul aliaţilor. În final acest cablu
trebuia legat pe uscat cu telegraful dintre Bucureşti-Ruse spre Vama.
Colegul său din Bucureşti purta, de altfel, corespondenţă cu Parisul în
vederea instalării unui birou telegrafic la Bucureşti, dacă se putea în
apropierea Consulatului General al Franţei 1 8 .
La 5 aprilie 1 85 5 Voisins scria l a Paris despre importanţa
asigurării corespondenţei între Paris şi teatrul de război din Crimeea, acest
serviciu fiind asigurat pe atunci de vasele poştale cu aburi franceze
- Mesageriile imperiale - în cooperare cu navele britanice. La 6 aprilie
1 855 era adus la Vama, la bordul unei nave engleze, telegraful submarin.
De la capul Caliacra, situat la 35 mile la nord de Vama, „se va întinde -
scria Voisins - un fir submarin până la punctul numit Mănăstire şi se va
lega de uscat la telegraful de la Ruse-Vama". Trebuia apoi, cât mai
1 6 Ibidem, rola 5, vol. 1 4, c. 62v0, 76.

1 7 Ibidem, rola 287, c . 82v°-85.
1 8 Ibidem, rola 287, vol. 1 14, c. 4, 6-7.
1 15
curând, să se facă legătura cu Bucureştiul. În iulie 1 85 5 se demaraseră
lucrările pentru relaţia Constantinopol 1 9 •
A fost normal să existe în timpul Războiului Crimeii preocupări
legate de îngrijirea răniţilor şi bolnavilor. În rapoartele diplomaţiei
franceze se găsesc date referitoare la ele. Evidenţiem aici chestiunea
reorganizării şi întreţinerii spitalului marinarilor francezi de la Smyma
(Izmir). Conceput cu fondurile vechii Camere de Comerţ din Marsilia şi
aparţinând proprietăţii imobiliare a coloniei franceze de la Smyma, în
1 853 el este reorganizat de către Ministerele Afacerilor Străine şi al
Marinei din Franţa. Administraţia şi îngrijirea bolnavilor este încredinţată
surorilor de caritate ale Congregaţiei St. Vincent de Paul şi spitalul este
pus sub controlul Consulatului General al Franţei de la Smyma. Cele mai
multe liste de cheltuieli sunt din anii 1 854- 1 855, când mai mult ca
probabil au fost aduşi în spital bolnavi şi răniţi de pe front. Este interesant
că era permisă şi plata „marinarilor dizgraţiaţi", probabil p entru a se
permite creşterea numărului celor înrolaţi. Din păcate, nu aveam date
referitoare la numele bolnavilor20 .
În pofida pierderilor umane, Războiul Crimeii a însemnat pentru
Franţa lui Napoleon al Iii-lea un moment al „politicii de glorie" a naţiunii
sale în statornicirea influenţei şi dominaţiei în Europa şi pe glob. Avea să
fie rapid urmat de războaiele pentru coloniile din Africa, Asia şi America.
19 Ibidem, c. 10-1 1 .
20
1 em, c . 1 82-1 83, 1 88-1 89, 196- 196v", 200-20
Ib'd 5.
116
RAPPORTS DIPLOMATIQUES FRAN<;AIS
SUR LA GUERRE DE CRIMEE
- Resume -
L' espace geo-politique situe dans le grand areal du Sud-Est

europeen a constitue touj ours pour Ies siecles XVII - XIX une „plaque
toumante" dans Ies relations intemationales. Les peuples qui habitaient ici
et leur territoire, comme: serbe, grec, bulgare et roumain se sout trouves
engrenes, sans leur volonte, dans Ies confrontations des empires voisines,
comme I ' Autriche, la Russie, la Turquie (L'Empire ottoman). Aussi
autres puissances de !'Occident comme I' Angleterre et la France ont eu
des interets commerciales et politiques. Pendant la guerre de Crimee
( 1 853 - 1 856), cet espace, environne de fleuve du Danube et la Mer Noire
est devenue une base logistique pour des operations militaires entre Ies
deux parties belligerantes: d'une part l'Empire ottoman, aide par la
France et l' Angleterre, de l'autre la Russie. Les rapports diplomatiques
trouves dans Ies archives du Ministere des Affaires Etrangeres de la
France demontrent encore une fois cette situation. Ainsi, on voit comme
la Russie a occupe le territoire des Principautes roumaines et a impose des
mesures restrictives sur la navigation du Danube et sur Ies bouches du
fleuve dans la Mer Noire. Cependant l'autre partie belligerante a cherche
d'attirer les peuples achames contre l'occupation russe et qui luttaient
pour leur union, comme les roumains; aussi a cherche d'implanter une
liaison telegraphique sur la terre et une submersible.
1 17
CONGRESUL DE LA PARIS ŞI PROBLEMA DUNĂRII
Daniela Buşă
Concept impus de revoluţia franceză, internaţionalizarea râurilor şi

fluviilor al căror parcurs navigabil străbătea teritoriile a două sau mai
multe state, avea să prindă substanţă şi să devină realitate pentru cele mai
multe dintre acestea la începutul secolului al XIX-iea. Luând ca bază
tratatul cu privire la libertatea navigaţiei şi comerţului pe Rin, încheiat în
mai 1 8 1 4 de Marea Britanie, Franţa, Prusia, Austria, Spania, Portugalia şi
Suedia, Congresul de la Viena din 1 8 1 5 avea să extindă prevederile şi
asupra fluviilor Necker, Mein, Moselle, Escaut, să creze cadrul pentru
înlăturarea restricţiilor naţionale şi privilegiilor existente, să impună
păstrarea neutralităţii apelor pe toată durata unui conflict şi să statueze
toate acestea într-un act internaţional 1 • Transpunerea în practică a fost
îacută, de comun acord, de comisii ale . statelor riverane, care au rezolvat
dispute, au oferit soluţii viabile, în spiritul deciziilor adoptate la Viena,
acceptate de cei în cauză şi ceea ce este mai important au extins
prevederile şi asupra altor fluvii care nu fuseseră menţionate în tratat, în
speranţa ca internaţionalizarea să câştige teren, să devină o realitate bine
ancorată, de necontestat. Cu excepţia Dunării, sistemul a funcţionat pentru
toate arterele de apă navigabile.
Numită de Napoleon "regele fluviilor", Dunărea nu este un curs de
apă obişnuit numai datorită lungimii parcursului, reţelei hidrografice,
formei malurilor, importanţei economice sau strategice imprimate de
teritoriile străbătute, ci şi varietăţii de naţionalităţi întâlnite în cale. Nu de
puţine ori în secolul al XIX-iea, zonele traversate de j umătatea inferioară
a fluviului, inclusiv delta, au fost marcate de instabilitate, conflicte armate
sau de interese între marile puteri, de războaie de eliberare naţională.
Unele au fost de scurtă durată, altele s-au rezolvat într-o perioadă mai
1 Articolul 1 09 al Tratatului de la Viena prevedea ca navigaţia pe fluviile internaţionale

de-a lungul întregului curs . va fi liberă şi nu va fi interzis comerţul nimănui . . . ".
"„ . „
Vezi şi articolele 1 08- 1 1 6 la D. Sturdza, Recueil des documents relatifs a la liberte de

navigations du Danube, Berlin, 1 904, p. 2-4.
1 19
mare de timp, iar altele şi-au găsit soluţionarea abia în veacul XX. Printre
acestea din urma se numără şi „chestiunea orientală", definită de
academicianul Andrei Oţetea drept o problemă de moştenire, ivită ca
urmare a decăderii Imperiului Otoman, ce nu a putut fi soluţionată prin
regimul compensaţiilor datorită „imposibilităţii de a stabili părţi
echivalente între pretendenţii la moştenire" 2 .
În secolul al XIX-lea, importanţa comercială a Dunării a crescut
considerabil comerţul pe fluviu fiind „vital nu numai pentru economiile
statelor riverane (care includeau, la acea vreme, nu mai puţin de patru
mari puteri)" 3 , dar şi pentru unele dintre puterile industrializate
neriverane, care îşi exportau pe această cale în sud-estul Europei produse
finite şi importau în special cereale4 • Pe parcursul unui singur deceniu,
1 830- 1 840, de pildă, „Dunărea devenise una dintre principalele artere de
trafic din Europa Centrală spre Marea Neagră şi Asia"5 .
Criza progresivă a Sublimei Porţi determinase o permanentă şi
susţinută rivalitate între marile puteri pentru dominaţie şi control asupra
sud-estului Europei, pentru stăpânirea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi
pentru obţinerea influenţei asupra Constantinopolului. În aceste
circumstanţe problema Dunării a constituit, alături de lupta de eliberare
naţională, esenţa problemei orientale. In cadrul acesteia, controlul asupra
gurilor Dunării şi reglementarea regimului de navigaţie pe cursul mij lociu
şi inferior al fluviului, în special pe porţiunea Porţile de Fier-vărsarea în
mare, au deţinut un rol însemnat, ilustrat de existanţa prevederilor asupra
2Andrei Oţetea, Contribuţii la chestiunea orien tală, în Scrieri istorice alese, Cluj
Napoca, 1 980, p. 93.
3 Richard Charles Frucht, War, Peace and Internationality: The Danube, 1 789-1916, în
Apostolos E. Vacalopoulos, Constantinos D. Svolopoulos, Bela K. Kiraly (editori),
Southeast European Maritime Commerce and Naval Policies /rom the Mid-Eighteenth
Century to 1 91 4, Thessaloniki, 1 988, p. 80.
4 În prima jumătate a secolului al XIX-iea cea mai mare parte a cerealelor de pe piaţa
engleză era importată din sud-estul continentului, transportul fiind asigurat de
companiile austrice ce deţineau o poziţie primordială pe Dunăre, mai cu seamă după
răspândirea motorului cu abur. Vezi John R. Lampe, Marvin R. Jackson, Balkan
Economic Historiy 1550-1 950, Bloornington, 1 982, p. 56-58; Paul Cernovodeanu,
Relaţiile comerciale româno-engleze în contextual politicii orientale a Marii Britanii
(1803- 1878), Cluj-Napoca, 1 986, p. 5 1- 1 03 . De asemenea vezi şi Beatrice Marinescu,
Economique Relations between the Principalities and Great Britain 8(1848-1959), în
"Revue Roumaine d'Histoire", t. VIII, nr. 2, 1 969, p. 273-274.
5Georges D. Cioriceanu, La Roumanie economique et ses rapports avec l'etranger de
1880 a 1915, Paris, 1 928, p. 133.
1 20
celor două aspecte în trei din marile tratate ale secolului al XIX-lea:
Adrianopol, Paris şi Berlin. Internaţionalizarea Dunării a pendulat între
interesele şi presiunile puterilor europene şi principiul suveranităţii
naţionale, ultimul cu velenţe sporite, statele riverane refuzând multă
vreme să accepte altfel decât ca pe o proprietate exclusivă, porţiunea din
fluviu ce le mărginea sau le traversa, fapt ce se regăseşte în măsurile
impuse pe acest parcurs, multe în disonanţă cu dreptul internaţional.
Deşi Congresul de la Viena instituise reguli cu privire la libertatea
navigaţiei pe fluviile şi râurile Europei, la sistemul uniform de încasare a
taxelor, la obligaţiile privind amenajarea şi întreţinerea instalaţiilor
portuare, Dunărea, aşa cum s-a menţionat, nu a intrat în discuţie. În lipsa
Porţii, extinderea deciziilor de mai sus şi asupra unui mare şi deosebit de
important fluviu al Europei nu era posibilă, cum nu era posibilă nici
ignorarea lor. Ca atare, de la această dată, toate acordurile internaţionale
ce priveau sud-estul continentului aveau să cuprindă şi menţiuni asupra
libertăţii navigaţiei pe Dunăre. Multă vreme acestea au fost lipsite de
conţinut, riveranii, fie mari puteri, fie ţări ce aspirau la independenţă,
având propriul mod de punere în practică a principiului.
Acutizarea problemei orientale, crizele alternate cu perioade de
acalmie, au influenţat direct regimul juridic al Dunării, evidenţiind, în
funcţie de momente, evenimente, realităţi, atitudini diferite ale celor
implicaţi. Diferendele, neînţelegerile, disputele, dar mai ales conflictele
între puteri, cu atât mai mult dacă ele erau şi riverane, ca şi cele între
micile state riverane s-au repercutat direct asupra regimului juridic al
fluviului. Confruntarea armată oferea „oportunitatea internaţională şi
dicta, în acelaşi timp, calea pe care internaţionalizarea urma a fi
implementată", în vreme ce etapa dintre două războaie dădea răgazul
pentru ca hotărârile să fie puse în practică6 . De fiecare dată învingătorul a
avut ultimul cuvânt.
Dacă în prima jumătate a veacului al XIX-lea manifestarea unora
dintre probleme toate acestea abia se intuiau, odată cu Războiul Crimeei
ele au devenit evidente. Până atunci problemele legate de Dunăre au fost
de însemnătate zonală şi au constituit obiectul unor acte bilaterale între
Imperiul Otoman, pe de o parte, şi cele două rivale Rusia şi Austria, pe de
6 Richard Charles Frucht, op. cit„ p. 81. Pentru detalii privind modul în care războiul şi
pacea au influenţat regimul juridic al DWiării în etapa cuprinsă între slarşitul secolului al
XVIII-lea şi intrarea României în primul război mondial vezi întrg studiul în loc. cit.,
p. 79-99.
121
altă parte. În vreme ce, în primii ani ai secolului, existen!� stăpânirii
.
otomane asupra gurilor Dunării şi statutul de lac turcesc al Mani Negre se
repercutau negativ asupra importanţei comerţului pe fluviu, o dată cu
războiul ruso-turc din anii 1 806- 1 8 1 2 s-au făcut simţite primele semne ale
schimbării. Pacea de la Bucureşti, prin prevederile ei, aducea în atenţia
Europei o porţiune din fluviu a cărei însemnătate fusese până atunci
aparent ignorată, Delta Dunării, iar apariţia Rusiei ca stat riveran, prin
înglobarea Basarabiei şi obţinerea braţului Chilia, modifica balanţa puterii
în zonă. Acelaşi tratat instituia un regim de liberă circulaţie pentru
„navele de comerţ ale uneia şi celeilalte părţi . . . pe tot cursul Dunării", cu
excepţia bastimentelor de război, care nu puteau înainta mai departe de
vărsarea Prutului 7 . Peste câţiva ani, în 1 8 2 6, convenţia de l a Akkerman
aducea completări şi precizări tratatului din 1 8 1 2 şi confirma acordul
ruso-otoman de la Constantinopol din 1 8 1 7 prin care şi braţul Sulina era
controlat de Rusia, întărind astfel poziţia acesteia la gurile Dunării 8 .
Teoretic, Tratatul de la Adrianopol a modificat radical regimul
navigaţiei la Dunărea maritimă prin decretarea libertăţii navigaţiei pe tot
parcursul fluviului, pentru vasele comerciale, cele militare fiind obligate
să respecte convenţia de la Akkerman. Prevederea punea c apăt poziţiei
deţinute de secole de Sublima Poartă la gurile Dunării, deschidea
circulaţiei internaţionale porturile Brăila şi Galaţi şi evidenţia faptul că
delta constituia cheia de boltă a comerţului maritim pe Dunăre. În acelaşi
timp, prin intrarea în stăpânirea Rusiei a ultimul braţ al Dunării, Sf'antul
Gheorghe, aceasta dobândea posibilitatea de a decide măsuri în propriul
avantaj şi ca atare o situaţie privilegiată la gurile fluviului. Noua realitate
a constituit un acut semnal de alarmă pentru Austria, Marea Britanie şi
Franţa, care îşi vedeau periclitate interesele economice în sectorul maritim
al Dunării. Libertatea navigaţiei rămânea astfel un articol de tratat lară
acoperire9 .
Problema Dunării şi a internaţionalizării ei avea să revină cu o
acuitatea sporită cu prilej ul războiului Crimeii. Pentru prima dată, rolul
fluviului şi statutul j uridic, atât în timp de pace cât şi pe durata unui
7 Vezi textul articolul 4 în Charles de Martens et Ferdinand de Cussy, Recueil de traites,

fonve � tions et autre a�t� diplomatiques, Leipzig, 1 845, t. II, p. 393.
Vezi textul convenţ1e1 de la Akkerman în D. A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, A cte şi
�ocume_nte relative la istoria renaşterii României, vol. I, Bucureşti, 1 900, p. 3 1 0-3 14.
lmpenul Otoman nu avea voie să deţină întăriri de-a lungul braţului Sf. Gheorghe, ceea
c � nu e�a valabil şi pentru Rusia în cazul braţului Chilia. Mai mult, Petersburgul primise
ŞI autontatea asupra carantinei tuturor vaselor la gurile Dunării.
1 22
conflict annat, au devenit probleme ale Europei, iar soluţionarea
contradicţiilor legate de navigaţie a constituit unul dintre obiectivele
diplomaţiei continenetale. Soluţia nu era simplă atâta vreme cât necesita
annonizarea intereselor particulare cu cele generale, dar mai ales
eliminarea controlului exclusiv al Rusiei asupra navigaţiei de la gurile
Dunării. Întâlnirile şi discuţiile purtate cu aceste prilej uri aveau să
evidenţieze atât acordul unanim al puterilor europene cu privire la Rusia
cât şi intenţia unei alte puteri, Austria, de a-şi extinde influenţa şi
controlul asupra întregului parcurs al Dunării şi asupra Principatelor
române, cu întregul cortegiu de facilităţi şi privilegii ce ar fi decus din
aceasta.
Dacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea problema Dunării
de Jos şi a celei maritime a fost tranşată bilateral, războiul Crimeii avea să
inaugureze seria actelor multilaterale. Astfel, la 8 august 1 854 Austria,
Marea Britanie şi Franţa hotărau să nu permită includerea de prevederi
care să atingă internaţionalizarea Dunării în înţelegeri ulterioare
conflictului. Libertatea de navigaţie urma a fi „complet asigurată prin
mijloace ce se aflau sub controlul unei autorităţi sindicale permanente" 1 0 •
În decembrie, acelaşi an, plenipotenţiarii puterilor europene cereau
Rusiei, în toate cele şase puncte ale Memorandum-ului, să accepte măsuri
concrete prin care libertatea navigaţiei pe Dunăre pe segmentul comun
ruso-otoman, să fie efectivă, respectiv să renunţe la instituirea carantinei
pe braţul Sulina, la prezenţa oricăror bastimente, urmând ca
supravegherea şi controlul navigaţiei la gurile Dunării să fie făcute de cele
cinci puteri europene. Dacă în cazul altor fluvii europene, libertatea
navigaţiei era instituită, aplicată şi garantată de riverani, pe tot parcursul
navigabil, în cazul Dunării ea căpăta o conotaţie specială prin intrarea
porţiunii maritime sub incidenţa unui for european, denumit autoritate
sindicală permanentă, din componenţa căruia făceau parte şi neriverani.
Internaţionalizarea Dunării şi jurisdicţia riveranilor au făcut
obiectul conferinţei ambasadorilor puterilor europene din capitala
Austriei, întâlnire preliminară Tratatului de pace de la Paris. Timp de
câteva luni, martie-iunie 1 85 5 , dezbaterile pe tema Dunării, ce au avut ca
punct de lucru Memorandumul, au evidenţiat încă o dată diferenţa de
?Pinii şi interese dintre participanţi, mai cu seamă dintre Austria şi Rusia.
In proiectul austriac, înaintat plenului conferinţei la 2 1 martie 1 85 5 de
'° Cf. La Commission Europeenne du Danube et son oeuvre de 1 856 a 1 931, Paris, 1 93 1 ,
p. 6.
1 23
baronul Anton Prokesch-Osten, se propunea fluidizarea circulaţiei pe
Dunărea inferioară, adică de la graniţa comună � Imperiului Habsburgic
cu Imperiul Otoman până la vărsarea în mare. In acest sens urma a se
executa o serie de lucrări tehnice menite a înlătura obstacolele şi a se
reduce la minim unele formalităţi, cum erau vama şi carantina. Toate
acestea cădeau în sarcina Europei care, prin delegaţii puterilor, reuniţi
într-un „sindicat europen'', urmau să evalueze situaţia, iar concluziile să
facă obiectul unui raport. În vederea reglementării şi controlului libertăţii
navigaţiei pe sectorul în cauză, se prevedea elaborarea unei legislaţii şi
crearea unui serviciu de poliţie fluvială şi maritimă. Proiectul notifica
înfiinţarea unei Comisii pentru navigaţia pe Dunărea inferiom:ă, formată
din reprezentanţi ai riveranilor, cu caracter permanent. 1n vederea
înlăturării obstacolelor, Rusia era somată să anuleze măsurile de carantină
de pe braţul Sulina, să recunoscă neutralitatea insulelor deltei, să renunţe
la forţificaţiile militare şi să nu mai construiască altele 1 1 •
Proiectul austriac avea să dea naştere la discuţii aprinse. Prima
critică venea din partea Rusiei. Prin vocea autoritară a reprezentantului
său, prinţul Gorceakov, Rusia a cerut statelor prezente să recunoască paşii
importanţi în direcţia libertăţii navigaţiei, cu referire la liberalizarea
navigaţiei pe Marea Neagră. Totodată a motivat că natura puţin prielnică a
fluviului, cu obstacole naturale, care de care mai grele, a constituit un
impediment în extinderea regimului şi asupra gurilor Dunării. Gorceakov
a respins categoric crearea unui „sindicat" al puterilor europene, idee
împărtăşită şi de restul participanţilor şi s-a pronunţat împotriva
propunerii de neutralizare a deltei fluviului 1 2 •
În schimb lordul John Russell, reprezentantul Marii Britanii la
Viena a cerut insistent ca ţara sa să intre în componenţa preconizatei
Comisii pentru navigaţia pe Dunărea inferioară, argumentând că interese
comerciale deosebite la Dunărea de Jos şi la Marea Neagră fac imposibilă
absenţa din acest for 13 , iar caracterul special al navigaţiei pe Dunăre
necesita „o supraveghere şi o acţiune constantă" 1 4 • Discuţiile din capitala
austriacă au evidenţiat pe de o parte consensul dintre Londra, Paris şi
11 Vezi textul proiectului austriac la D. A Strudza, op. cit., p. 1 0- 1 1 . De asemenea vezi şi

_
Theodor Ma10rescu, Istoricul reglementării navigaţiei pe Dunăre, Bucureşti, 1 94 1 ,
p . 49-50.
:� V�zi întreaga argumentaţie a diplomatului rus în D. A. Sturdza, op. cit„ p. 1 2-23
Ibidem, p. 1 8-2 1 .
1 4 Ibidem, p. 19.
1 24
Viena în ceea ce priveşte neutralizarea zonei deltei, plasarea de staţionare
europene la gurile fluviului şi înlăturarea reglementărilor excesive privind
carantina la Sulina, pe de altă parte şi rezistenţa britanicilor la încercările
austricilor de a institui un control exclusiv asupra navigaţiei la Dunărea de
Jos 1 5 • În urma negocierilor, proiectul baronului Prokesch-Osten a suferit
unele modificări cea mai importantă privind existenţa Comisiei Europene
care nu putea fi desfiinţată decât cu acordul statelor semnatare. În noua
redactare aceasta avea menirea de a pune bazele unui regulament de
poliţie fluvială şi maritimă şi de a elabora instrucţiuni pentru viitoarea
Comisie a riveranilor 1 6 •
La 23 martie 1 85 5 prin Protocolul nr. 5 s-au adoptat cele 5 articole
privind Dunărea. La articolul 1 se făcea precizarea că principiile cuprinse
în articolele 1 08- 1 1 6 ale Tratatului din 1 8 1 5 de la Viena, referitoare la
libertatea navigaţiei pe fluviile europene, urmau a fi aplicate şi Dunării.
Pentru facilitarea comerţului şi navigaţiei, articolele 2 şi 3 din Protocol
prevedeau înlăturarea tuturor obstacolelor indiferent de natura lor, iar
articolul 4 stipula că pentru fluidizarea navigaţiei în sectorul maritim al
Dunării, adică între Sulina şi Brăila, şi pentru a fi permis accesul navelor
de mare tonaj , se vor executa lucrări de dragare, corectare şi curăţare a
canalelor, costul lor urmând a fi acoperit prin „taxe convenabile ce vor
putea fi impuse navelor ce parcurgeau Dunărea de Jos, cu condiţia
expresă ca, sub acest raport, ca şi sub altele, pavilioanele tuturor
naţiunilor să fie tratate pe picior de perfectă egalitate" 1 7 •
Proiectele, executarea lucrărilor, elaborarea bazei regulamentelor
de navigaţie şi poliţie fluvială şi maritimă ca şi controlul asupra navigaţiei
în sensul unei libertăţi reale şi concrete, intrau în sarcina Comisiei
europene a Dunării, denumire adoptată de comun acord în locul celei de
„sindicat". Cât priveşte celălalt organism, Comisia riveranilor, „chemată
să acţioneze în numele Europei ca o autoritate executivă, va fi
1 5 Detalii privind politica şi interesele puterilor europene în Principate şi la Dunărea de

Jos vezi la Paul Cemovodeanu, Relaţiile comerciale româno-engleze, p. 1 82-1 83; Traian
Ionescu, A titudinea diplomaţiei franceze în problema Mării Negre şi a Dunării de Jos de
la Congresul de la Paris până la Congresul de la Berlin (1 878), în "Revista de istorie'' ,
t. XXXIII, nr. 1 1 , 1 980, p. 2 1 25-2 143; Iulian Cârţână, Problema Dunării în relaţiile
româno-franceze până la primul război mondial, în Timpul istoriei II. Profesorului Dinu
Giurescu (vol. îngrijit de Ioan Scurtu şi Mihai Sorin Rădulescu), Bucureşti, 1 998,
�· 284-298.
6 D. A Sturdza, op. cit„ p. 1 8- 1 9.
1 7 Ibidem, p. 22.
1 25
permanentă ' înzestrată cu puteri necesare pentru a aduce la îndeplinire
1 8 Aln
sarcina într-o manieră eficace şt. fioarte comp 1 et a" .
- compo nent, a
acesteia intrau numai reprezentanţii celor trei puteri riveran e: Austria,
Rusia şi Imperiul Otoman, deşi guvernul englez îşi exprim ase dorinţa de a
fi reprezentat în ambele comisii . Comisi a riveran ilor urma să preia
după ce acesta îşi înceta existenţa.
' le primei
atributii
Prin unele din prevederile sale Protocol ul nr. 5 altera principiul
libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţio nale stabilit la Viena în 1 8 1 5 .
De aceasta erau conştienţi şi reprezentanţii puterilor europene d �vreme ce
nu se făcea nici o precizare privind durata Comisiei europene. In acelaşi
timp, din prevederi rezulta clar împărţirea parcursului navigabil al Dunării
în două sectoare pe care se aplicau două regimuri juridice: primul de la
Ulm la frontiera Austriei cu Imperiul Otoman, în care controlul era
deţinut de austrieci, al doilea de aici până la vărsarea în mare.
Un an mai târziu, la 1 februarie 1 856, tot la Viena, reprezentanţii
celor 5 mari puteri : Marea Britanie, Franţa, Austria, Rusia şi Imperiul
Otoman semnau un proiect de Preliminarii de pace, intitulat II Dunărea,
potrivit căruia libertatea de navigaţie pe Dunăre şi la gurile ei era
asigurată de "instituţiile europene în care puterile contractante vor fi în
mod egal reprezentate în afară de poziţiile particulare ale riveranilor ce
vor fi reglementate pe principiile Actului Congresului de la Viena în
materie de navigaţie" 1 9 .
Deschise la Paris la 25 februarie 1 856 sub preşedinţia ministrului
afacerilor străine al Franţei, contele Alexandre de Walewski, lucrările
Congresului de pace au reunit personalităţi importante ale vremii dintre
care menţionăm pe lordul George William Frederick Villiers Clarendon,
şeful diplomaţiei britanice, pe omologii săi de la Viena, Sankt Petersburg,
şi Constantinopol, respectiv contele Karl von Buol, contele Aleksei
Feodorovici Orlov, marele vizir Ali Paşa. Sardinia era reprezentată de
primul ministru şi ministrul de externe Camillo Cavour. Pe lângă
problemele legate de restabilirea păcii şi cele privind modificăril e în sud
estul Europei, participanţii au insistat pentru includerea în tratat a celor 5
articole ale Protocolului. Austria a reluat încercările de a-şi asigura o
poziţie privilegiată la Dunăre prin limitarea atribuţiilor Comisiei
riveranilor şi restrângerea funcţionării ei numai la Dunărea de Jos şi prin
exluderea unuia dintre riveranii Dunării de Sus (Bavaria) din acelaşi
1 8 Ibidem, p. 23 .
1 9 Ibidem, p.29.
1 26
organism. Acceptarea acestui punct de vedere ar fi însemnat, potrivit
lordului Clarendon, ca Austria să devină stăpâna Dunării de Sus în
exlusivitate şi, concomitent, să aibă cuvântul decisiv şi la Dunărea de Jos
în Comisia riveranilor. Aceasta s-ar traduce prin conferirea a unei poziţii
speciale din care se puteau dobândi "avantaj e particulare şi exclusive",
cee ce Congresul nu putea atribui 20 • Opoziţia celorlalte puteri, în special a
Marii Britanii şi Franţei, a determinat Austria să bată în retragere.
La 30 martie 1 85 6 la Paris s-a semnat Tratatul de pace ce punea
capăt Războiului Crimeei, aducea modificări sud-estului Europei şi
extindea internaţionalizarea fluviilor şi asupra Dunării. Racordatea
fluviului la regimul j uridic european este clar stipulată de articolul 1 5 care
prevede că principiile desprinse din Actul Congresului de la Viena cu
privire la navigaţia pe fluviile internaţionale "vor fi aplicate în mod egal şi
Dunării ca şi gurilor ei. Ele [n. n. puterile] declară că această dispoziţie
face parte din dreptul public al Europei şi iau asta sub garanţia lor". Nici
un obstacol, indiferent de natura lui, nu putea să împiedice sau să
restricţioneze libertatea de navigaţie. Cât priveşte dreptul statelor
riverane, acestea puteau elabora regulamente de carantină şi poliţie
fluvială2 1 . Articolul 1 5 statua astfel regulile după care urma să se
desfăşoare navigaţia pe Dunăre, ele neputând fi atinse sau încălcate printr
o dispoziţie sau înţelegere ulterioară. Cele două organisme înfiinţate
acum, Comisia europeană şi Comisia riveranilor22 , aveau sarcina, potrivit
articolului 1 6, prima: timp de 2 ani, atât cât era mandatată să funcţioneze,
să desemneze şi să execute necesarul de lucrări menite a înlesni şi fluidiza
circulaţia în aval de Isaccea, la gurile Dunării până la vărsarea în mare, să
stabilească taxe pentru acoperirea cheltuielilor cerute de o astfel de
întreprindere, să asigure ca "pavilioanele tuturor naţiunilor să fe tratate pe
picior de perfectă egalitate", iar cea de-a doua, permanentă, să elaboreze
de comun acord regulamentele de poliţie şi carantină şi să preia
prerogativele primei, substituindu-se ei, după ce aceasta îşi înceta
existenţa23 •
20 Paul Gogeanu, Dunărea în relaţiile internaţionale, Bucureşti, 1 970, p. 46-54.

2 1 D. Sturdza, op. cit., p. 32.
22 În componenţa Comisiei riveranilor intrau: Bavaria, Wiirtenberg, Austria, Imperiul
Otoman. Cu acceptul Porţii au fost admise: Ţara Românească, Moldova şi Serbia, cărora
li se recunoştea astfel calitatea şi statutul de riverani.
23 Vezi D. A. Sturdza, op. cit., art. 1 6 şi 1 7, p. 33.
1 27
Cu tot caracterul provizoriu, Comisia europeană, aşa cum fusese
concepută să fiinţeze, nu servea principiul respectării suveranităţii
.
riveranilor. Mai mult, se încălca chiar articolul 1 1 3 al mult clamatulm Act
final al Congresului de la Viena din 1 8 1 5 , piatra de temelie a
intemationalizării fluviilor Europei. Nici invocarea faptului că micile state
riveran � nu dispuneau de fondurile necesare pentru întreţinere şi lucrări
tehnice nu este un argument cu greutate în încercarea de a explica
existenţa Comisiei europene, devreme ce astfel de întreprinderi nu puteau
fi făcute în răstimpul a 2 ani, cât era prevăzută existenţa ei. Faptul că
unele dintre atribuţii erau comune cu ale Comisiei riveranilor ne
îndreptăţeşte să considerăm că înfiinţarea ei a ţinut de alte raţiuni. Mai
degrabă, se încerca să se răspundă unei realităţi de moment, generată de
pierderea calităţii de stat riveran a Rusiei, de veleităţile Austriei şi mai
ales de încercările ei de a impune controlul asupra celei mai mari părţi a
Dunării şi, ceea ce este cel mai important, de necesitatea ca regimul ei
juridic să fie acelaşi cu al celorlalte fluvii din Europa. Toate acestea, ca şi
faptul că şi alte prevederi ale Tratatului . ce aduc clarificări unor realităţi
zonale privesc aspecte tangenţiale Dunării, ne îndreptăţesc să considerăm
că la Paris internaţionalizarea Dunării şi j urisdicţia pe porţiunea
riveranilor au fost principalele problemele ale diplomaţiei europene. Din
păcate soluţiile oferite nu s-au putut implementa. Statele riverane au
continuat să aplice propriile reguli şi regulamente pe porţiunea lor de apă.
Prin numirea unui singur organism cu funcţii specifice se poate spune că
prevederile de la Paris au fost într-un anumit sens superioare celor de la
Viena, numai că în vreme ce acolo plenipotenţiarii au reuşit să dea
Europei norme aplicabile, la Paris constructia ' nu a fost satisfăcătoare
pentru toţi. În loc de instituirea unui regim d e legi, se lăsa la latitudinea
fiecărui riveran să formuleze propriul set, operabil numai pe parcursul
său. Cât priveşte Comisia europeană, ea a rămas un orgamsm
internaţional, care a căutat să-şi perpetueze existenţa.
Războiul Crimeii şi Congresul de la Paris au adus în atentia '
diplomaţiei europene ideea internaţionalizării Dunării, fără a prevedea şi
mecanismul prin care el devenea aplicabil. Conform normelor de drept
internaţional, libertatea de navigaţie est� aceeaşi atât pentru riverani cât şi
·
pentru neriverani, iar acesta decurge dintr-o serie de documente care o
conferă în mod expres. Libertatea de navigaţie cere un consens între
riverani, o gândire coerentă, dar în acelaşi timp o respectare a
suveranităţii, o adaptare a ei la cadrul general. Î n cazul Dunării
1 28
suveranitatea riveranilor a fost limitată prin prezenţa neriveranilor în
anumite organisme, dar paradoxal tocmai aceasta a avut o contribuţie
pozitivă asupra relaţiilor dintre riverani prin reducerea sau eliminarea
disensiunilor şi divergenţelor.
THE CONGRESS OF PARIS AND THE DANUBE ISSUE

Abstract - -
Concept of the French Revolution, the intemationalization of the

rivers of Europe was meant to become a reality only at the beginning of
the l 9th century. If in the case of the other rivers the freedom of
navigation, of trade and the preservation of waters' neutrality in time of
conflicts did not generate discussions and were regulated by the Acts of
the 1 8 1 5 Congress of Vienna, in the case of the Danube all these were to
remain an ideal for a long time. Tumed into a part of the "Oriental issue"
because of the area covered by the lower part of the river, including the
Delta, an area characterized by instability, disputes and conflicts either
among neighboring countries or among the European powers (for power
and control), or by national liberation wars, the intemationalization of the
Danube, though on the agenda of the l 9th century European diplomacy,
remained unsolved. The Crimean War was a crucial moment. This has
triggered changes not only in the configuration of South East Europe and
in the balance of power in the area but also in the geo-strategic
considerations towards an intemationalization of the Danube River. The
evolution of the conflict but more importantly its end has revealed that the
intemationalization of the Danube was in a project phase and was
depending on the relationships among the Powers and their interests.
1 29
REPREZENTĂRI ALE
"LUPTEI DE LA OLTENITA" DIN 1 853* '
George Trohani
În "Buletinul Oficial" nr. 2 1 din 24 Aprilie 1 853 se publica

tranzacţia încheiată între casa prinţului Alexandru D. Ghica şi Epitropia
cumpărătorilor de locuri de pe moşia Olteniţa, încheiată pe data de 23
aprilie 1 853, zi socotită a marca înfiinţarea oraşului Olteniţa.
Locuitorii noului oraş încep a-şi construi case, iar la începutul lui
iulie 1 853 este anunţată şi Visteria de înfiinţarea oraşului 1 • Dar, încă de la
început, oraşul trece prin grele încercări. În iunie 1 853 atât Moldova cât şi
Ţara Românească sunt ocupate de trupele ruseşti, pentru ca la 4/1 6
octombrie Imperiul Otoman să declare război Rusiei. În urma declarării,
la 8/20 octombrie, şi de către Rusia a războiului începea un nou conflict
armat ruso-otoman şi anume Războiul Crimeii2 . În această situaţie, în
Olteniţa sosesc trupe ruse - o brigadă de infanterie şi şase escadroane de
cavalerie - comandate de către generalul Pavlov, ce se afla, la rândul său,
sub comanda generalului Dannenberg, comandantul corpului IV armată.
Un pichet de cazaci se întăreşte în localul carantinei, situată în apropierea
Dunării 3 • La 2 1 octombrie I 2 noiembrie turcii, după ce cu o zi înainte
ocupaseră o insulă din faţa Olteniţei, îi înlătură pe cazaci şi ocupă
carantina. Drept răspuns, ruşii ocupă poziţii de atac lângă Olteniţa Veche
(rurală), pentru ca la 23 octombrie I 4 noiembrie să atace carantina. Lupta
ce se dă, prima din Războiul Crimeii, este foarte crâncenă dată fiind
superioritatea numerică a turcilor (8 .000 luptători plus 1 6.000 rezervişti în
* O primă formă a acestui articol a apărut în Ilfov - File de istorie, Bucureşti, 1 978,
f· 279-284.
Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, Ministerul de interne - comunale,
580/1 852, d. 1 62, pach. 6 1 , f. 7 1 .
2E . Tarle, Războiul Crimeii, I , Bucureşti, 1 952, p. 225-229 ; Al. D . Sturdza, Lupta de la
Olteniţa, în „Revista Infanteriei", XIII, iunie 1 909, nr. 1 50, p. 63-76.
3 Bibi. Acad. Rom., Cabinetul de Stampe, AG II 632 (după Guerre de Crimee,
1853-1854, p. 25).
131
Turtucaia) conduşi de Omer Paşa4 . Atacul rus, prost conceput şi prost
dirij at, îi pune totuşi pe fugă pe turci, dar în momentul cheie generalul
Dannenberg, ce urmăre lupta de pe o înălţime din Olteniţa rurală, dă ordin
de retragere. Şi astfel "turcii aveau dreptul să se socotească învingători,
întrucât noi (ruşii - n.n.) ne-am retras în toiul luptei"5 • Armata rusă lasă
pe câmpul de luptă 900 morţi ce vor fi înmormântaţi în Olteniţa,
ridicându-se în cinstea lor şi un monument. Desfăşurarea luptelor pe alte
fronturi va face ca armata rusă să rămână în Olteniţa p ână în iunie 1 854,
ocupând „acele puţine încăperi ce se clădiseră de cumpărătorii" de locuri
în Olteniţa6 . În această perioadă, între 22 martie şi 1 9 aprilie, cu o
întrerupere de peste două săptămâni, în Olteniţa va sta şi cunoscutul
scriitor rus Lev Tolstoi 7 •
De abea după plecarea armatelor ruse şi mutarea frontului în alte
locuri, oraşul Olteniţa se va putea dezvolta8 .
Lupta de la Olteniţa, prin caracterul ei crâncen, precum şi prin
faptul că a fost prima ciocnire din războiul început între cele două mari
puteri, a inspirat creaţia mai multor artişti plastici. În cele ce urmează vom
prezenta pe scurt câteva lucrări referitoare la această luptă.
M. Trentsensky, într-o litografie color9 , intitulată "Lupta de la
Olteniţa" şi executată în imprimeria E. Sieger din Viena, redă momentul
când, aşa cum stă scris sub titlu, „infanteria rusă înaintează cu îndrăzneală
şi sângele său rece, la ordinul generalului Dannenberg, în pas alergător
împotriva şanţurilor duşmane şi se îndreaptă spre diverse puncte în ciuda
focurilor ucigaşe turceşti, apropiindu-se de gropile cu palisade".
O altă litografie, de astă dată în alb-negru, intitulată tot „Lupta de
la Olteniţa", a fost executată de Gr. Albrecht în imprimeria şi editura
Heinrich Gerhart din Viena 1 0 . Dimensiunile ei sunt de 26,8 x 34,5 cm. În
planul din stânga sunt înfăţişaţi infanterişti turci, pe rânduri, tragând cu
puştile. Printre ei unul cu un steag şi un călăret. În fată într-un colt un
,... , , ' ,'
tun. In planul central se văd doi cavaleri ruşi, unul căzut de pe un cal alb,
4 Ibidem, (după "L 'Jllustration", 1 8 54).

5 A.N. Petrov, Voina Rosii s Turţiei, Dunaiskaia kampania 1 853 I 1 854 gg, voi. I, Saint
retersburg, 1 890, p. 1 42- 1 44 (vezi şi p. 1 34, pi. 2 cu planul luptei).
V. nota 1 , op.cit., f. 75.
7 A. Opulski şi P. Cernovodeanu, Lev Tolstoi la Bucureşti (1 854), în „Bucureşti.
�ateriale de Istorie şi Muzeografie'', V, 1 967, p. 69-79.
V. nota 1, op.cit., f. 8 7 .
:0Bibl. Acad. Rom., Cabinetul de Stampe, loc. Cit., GS III Trentsensky, M- 1 .
Ibidem, GS l/Albrecht 2 .
-
1 32
iar al doilea pe un cal roib. În fundal - nori de fum. În planul din dreapta,
în faţă, se află cavalerişti ruşi, la atac, cu săbiile scoase din teacă.Pe j os,
doi soldaţi turci morţi. În fund infanterişti ruşi - în atac - cu puşti, precum
şi mai multe tunuri .
În colecţiile vechi ale Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul
de Stampe, figurau în trecut unele litografii redând de asemnea scene din
timpul luptei. Astfel, în Registrul de inventar al Cabinetului de Stampe
sunt menţionate şapte litogarfii, de 3 5 x 4 1 cm, semnate Deinecm. În ele
erau reprezentaţi în special soldaţi ruşi. De asemenea, în registrul de
inventar este menţionată şi o litografie color de 34 x 24 cm, nesemnată,
executată probabil tot la Viena.
O altă litografie, de astă dată în legătură cu rezultatul luptei, mai
bine zis cu urmările ei, este intitulată „Câmpul de luptă de la Olteniţa cu
Monumentul celor căzuţi" 1 1 . A fost executată în culori, după o fotografie,
de Unte, în editura şi imprimeria F. Salaet et Co. din Berlin (ediţia) Gebr.
Delius. Dimensiunile ei sunt de 36,2 x 48,8 cm.
În planul din stânga se află două case, cea din faţă fiind cu pridvor.
În centru - doi cavalerişti cu lance şi un pedestraş cu tunica pe umăr. În
planul din dreapta este reprodus monumentul celor căzuţi - o movilă de
pământ pe care se află un postament din piatră cu o cruce şi o urnă tot din
piatră. Este de remarcat faptul că astăzi, pe movila de pământ se află două
postamente, unul fiind identic cu cel din litografie, iar al doilea având pe el
doar o cruce, tot din piatră. În planul din fund al litografiei se zăresc clădiri
printre pomi, Dunărea şi Turtucaia cu dealurile ei.
O ultimă litografie, în alb-negru, intitulată "Lupta de la Olteniţa" a
fost executată în imprimeria M. Backer din Viena şi este semnată C .
Lanzedelli 1 2 . E a redă o scenă de luptă : în stânga soldaţi ruşi, iar în centru
şi dreapta soldaţi turci, toţi înarmaţi cu puşti. În mij locul turcilor se află
un ofiţer cu sabia ridicată, îndemnând la luptă. În planul din faţă sunt
câţiva morţi şi răniţi, iar în planul din fund se văd nori de fum ce acoperă
dealurile Turtucaiei.
Scena este aidoma cu cea reprezentată pe o altă litografie, cu
dimensiunile de 0,328 x 0,500 m, executată de A. Bayot, editată de
Goupil et Co. şi imprimată de Lemercier. Litografia franceză este făcută
după tabloul lui Theodor Aman, pictat în 1 854, expus în vitrinele
11
Ibidem, GS 11/Unte 1 .
12
-
Ibidem, GS I/Lanzedelli, C - 4.
1 33
magazinului lui Goupil din Paris şi apoi oferit sultanului Abdul Medgid 1 3 •
.
Pe această din urmă litografie, păstrată la Muzeul Theodor Aman dm
Bucureşti, stă scris cu cerneală, jos în dreapta, de mâna lui Th. Aman :
"M(ajestatea) S(a) Sultanul posedă originalul".
Mai trebuie mentionat că ni s-au păstrat şi două schiţe, executate
tot de către Th. Am �n - una în creion, nesemnată, nedatată, în
passepartout, pe hârtie, de dimensiunile O, 1 8 1 x 0 ,288 m, păstrată la
Muzeul Theodor Aman din Bucureşti 1 4, şi o a doua în tuş cu peniţa, pe
hârtie de calc, de dimensiunile O, 1 55 x 0 ,265 m, iscălită j os în dreapta
"Aman, 1 854, . Paris'', păstrată într-o stare foarte deteriorată la Muzeul de
Art-a d'm cra10va 1 5 .
.
În ceea ce priveşte tabloul executat de către Theodor Aman el a

fost redescoperit de către Dl. Adrian-Silvan Ionescu la Palatul
Dolmabahce din Istanbul 1 6 •
Dar tot la Istanbul, la Muzeul Militar, prin bunăvoinţa Dlui
Erkmen Miitevellioglu, am aflat de existenţa unui alt tablou, intitulat
"Victoria de la Olteniţa", pictat de un anume Zotir şi datat, conform
registrelor de inventar, 1 854- 1 856. Acest tablou, de 98 x 1 24 cm, redă un
aspect dintr-o tabără militară, situată undeva pe malul înalt al Dunării. În
centru se află o moară de vânt. Sunt reprezentaţi doar soldaţi turci,
maj oritatea călare. În planul din fund se vede Dunărea şi o câmpie, totul
acoperit de fum. Din toate acestea reiese că acţiunea se petrece pe malul
de sud al Dunării, la Turtucaia şi nu la Olteniţa.
Prin urmare, se poate constata că această primă luptă din Războiul
Crimeii - război ce se va încheia prin Congresul de la Paris din 1 856, ce
va stabili într-o oarecare măsură şi viitorul Ţărilor Române - a inspirat
atât pe unii artişti plastici români, cât şi străini, făcând a se vorbi şi în
acest fel despre pământul românesc.
13 R. _Bogdan, Theodor Aman, Bucureşti, 1 95 5 , p. 26-29, 1 1 9 , nota 3 2 , 1 26, nr. 1 8 ; C.I.

��trati, Theodor Aman (biografie), Bucureşti, 1 904, p . 1 1 - 1 5 .
R. Bogdan, op. cit. , p . 1 26, nr. 1 6.
15 R. Bogdan, op. cit., p. 1 1 9, nr. 3 2 .
16 Adrian-Silvan Ionescu, Cruce şi semilună. Războiul ruso-turc din 1 853-18 54 în
chipuri şi imagini, Bucureşti, 200 1 , p. 1 3 2 .
1 34
REPRE SENTATIONS DE
"LA BATAILLE D'OLTENITZA" DE 1 853
- Resume -
Le 23 avril 1 853 etait conclu une transaction concemant la

fondation de la ville de Oltenitza, au bord du Danube. Mais au mois de
juin la Moldavie et la Valachie sont occupees par I' armee russe et au mois
d'octobre commence la guerre entre la Russie et l ' Empire Ottoman - c ' est
le commencement de la "Guerre de Crimee". Et la premiere lutte a lieu a
Oltenitza le 23 octobre I 4 novembre.
Par ce fait, par le nombre relativement grand des morts et des
blesses, cette lutte a inspire la creation artistique de plusieurs artistes
plastiques.
11 s ' agit des lithographies, intitulees generalement "La Bataille
d'Oltenitza", de M. Trentsensky, Gr. Albrecht, Deinecm, Unte, M.
Backer, C. Lanzedelli. A part cela il y a aussi des esquisses et des
tableaux peints par Theodore Aman et Zotir.
Une partie de ces ceuvres se gardent dans Ies collections de la
Bibliotheque de I' Academie Roumaine, le Cabinet des Estampes, dans
des musees de Bucarest, Craiova et Istanbul.
1 35
· -
Fig. I . Planul luptei de la Olteniţa, „The Illustrated London News" No.664/2 1 January 1 8 54
136
Fig. 2 . 0mer Paşa privind lupta de la Olteniţa, „The Illustrated London News", imagine preluată şi
de „Illustrirte Zeitung''Nr. 549/7 Januar 1 8 54
Fig. 3. M . Trentsenski, Lupta de la Olteniţa, litografie colorată, Lupta de la Olteniţa, litografie

colorată, Bibl ioteca Academiei Române
137
Fig. 4. G . Albrecht, Lupta de la Olteniţa, l itografie, Bibl ioteca Academiei Române
�;.·:.- -\..." :. . �
''<...,. �:.>�:\""'' �
Fig. 5 . Theodor Aman, Lupta de la Olteniţa, l itografie de C. Lanzede l l i , B i b l i oteca Academiei

Române
138
1 39
OMER PASHA'S PORTRAITS*
Omer Pasha (1806- 1 87 1 ) was the most outstanding general of the

Turkish army during the mid- l 9th century. Although his biography is
well-known, there is little information about the portraits of this gallant
soldier done by various European artists throughout his Ufe. 1
During his military career, Omer Pasha came into contact many
times with the Romanian Principalities and their people. In 1 848 he was
in overall command of the expeditionary force sent to suppress the
Wallachian revolution and at least two of his portraits were done in that
very period. Constantin Lecca ( 1 807- 1 887), a famous portrait-maker of
the Romanian high society, immortalized the features of the general using
ink wash2 . Lecca's miniature-like portrait is the only one where Omer
Pasha appeared beardless, sporting only a moustache. The braids of his
attila, the decoration hanging from his neck and the precious hilt of his
presentation saber are minutely rendered. This portrait is now at the
Library of the Romanian Academy in Bucharest.
Constantin Daniel Rosenthal ( 1 820- 1 85 1 ), a native of Hungary,
settled in Bucharest after being naturalized Romanian in 1 848 and having
befriended the Romanian revolutionists; he made another portrait of the
Turkish general. In late July 1 848, Rosenthal went to Giurgewo, a town
on the border of the Danube where the Turkish troops had camped. He
intended to paint the portrait of Suleiman Pasha, the special envoy of the
Sublime Porte în the Romanian Principalities. Suleiman Pasha was much
* A shorter version of this paper was firstly published in "Revue Roumaine d'Histoire de
l'Art" Tome XXXIII, 1 996, p.67-77.
1 Six portraits are mentioned in William Coolidge Lane and Nina E. Brown's A .L A .
Portrait Index. Index to portraits contained in printed books and periodicals, Library o f
Congress, Washington, 1 906, p . 1 092.
2 Barbu Theodorescu, Constantin Lecca, Bucureşti, 1 939, p.53, pi.IX; G. Oprescu,
Grafica românească în secolul al XIX-iea, Bucureşti, 1 943, p.32; Paul Rezeanu,
Constantin Lecca, Bucureşti, 1 987, p. 1 9, 22, fig. 22; Idem, Constantin Lecca, Bucureşti,
2005, p. 1 22.
141
flattered by this kindness and, consequently, was quite be� evolent when
dealing with the revolutionary govemment. At the same tlme Rosenthal
completed a penei! drawing of Omer Pasha in the notebook of a French
friend, Abdolonyme Ubicini. Both portraits were published anonymously
in a 1 849 issue of the Leipzig „Illustrirte Zeitung" (3 1 6/2 1 July 1 854).
Not until five years later - when Rosenthal was no longer alive - was this
pencil sketch republished. This time it was printed in the Paris magazine
„L'Illustration", but again without quoting the author's name.
Ubicini, the French newspaperman mentioned above, wrote for
that magazine an article about Omer Pasha, illustrated with Rosenhtal' s
portrait. In a few lines Ubicini described the circumstances i n which that
pencil drawing have come into his possession: during one of his visits to
Omer Pasha "( . . . ) a young painter who accompanied me - who,
unfortunately, died in Hungary in the meantime - made this portrait of a
perfect resemblance on a page of my notebook"3 . A certain G. Wolf
made an etching with the Turkish general' s portrait, using Rosenthal' s
sketch but omitting to mention the author' s name.
At the outbreak of the Crimean War, Omer Pasha was again the
center of attention. In late 1 853 and early 1 854, Omer Pasha was the hero
of the day. In those early days of the war he attained the apex of his
career. Every newspaper editor prided himself by publishing articles
about the gallant Turkish marshal. The illustrated magazines and
publishing houses were eager to find his portrait. Independent artists
made Omer Pasha's portrait and multiplied it in popular lithographed
editions.
Inspired by Rosenthal 's drawing, the Austrian lithographer Eduard
Weixlgartner ( 1 8 1 6- 1 873) printed a portrait of the Turkish marshal as a
supplement for the newspaper "Wiener Telegraph". There is a striking
resemblance between the two works: the marshal is clad in the same
3 A.Ubicini, Omer Pacha, „L'Illustration" No.555/ 1 5 Octobre, 1 853, p.249: „J'eus

l'occasion de voir plusieurs fois Omer Pacha, en 1 848, en Valachie, â l'epoque ou il
commandait le corps expeditionnaire mis â la disposition de Suleîman Pacha, envoye,
peu apres son retour de son ambassade de Paris, dans les principautes comme
commissaire extraordinaire de la Porte.Ce fut pendant une de ces entrevues qu'un jeune
peintre qui m ' accompagnait, et qui est mort depuis malheureusement en Hongrie,
crayonna, �ur une page .de mon portefeuille, le portrait d'une exacte ressemblance, qui
figure en tete de cel nohce. Omer Pacha n'etait encore que general de division; rnais il
fut, quelq�es semaines apres, promu au grade qu'il occupe aujourd'hui (muchir) et �ui
est le dermer echalon de la hierarhie militaire en Turquie".
1 42
cavalry attila with the Medj idie order hanging from his neck; his head is
also drawn in profile, although it is tumed over the right shoulder - this
being the only change from the initial pose; he is glancing in the same
upper direction; the same forelocks are emerging from under his fez. The
caption, in German, reads as follows: Omer Pascha, Oberfeldherr der
turkischen Armee an der Donau.
Two other lithographs are worth mentioning, even though they are
almost identical. One of them was edited by Goupil in Paris and is signed
by Marie-Alexandre Alophe ( 1 8 1 2-1 883), who eventually became a good
photographer; the other was printed in Vienna and is signed by Adolf
Dauthage ( 1 825- 1 883). lt is difficult to state who copied the other one ' s
work because on both of them Omer Pasha i s portrayed in the same
attitude, standing at ease with one hand resting on the bej eweled hilt of
his sabre; he is wearing the same outfit and his countenance has the same
expression of strength, courage and wit. While Dauthage's lithograph
bears only the marshal's name, Alophe's work is captioned: SE. Omer
Pacha, General en Chef de l 'Armee de Roumily - Novembre 1853,
followed by a facsimile of the pasha's signature. All these three
lithographs belong to the Library ofthe Romanian Academy in Bucharest.
Advertising Alophe's portraits of the most famous men of the epoch,
Goupil listed Omer Pasha's likeness at number 90 (between Napoleon I-er
and Sir Charles Napier).
In a larger composition, printed also at Goupil in 1 854, Alophe
portrayed all the important commanders of the allied forces in the
Crimean Campaign. Omer Pusha ranks among them. The lithograph has
the following caption: Les Defenseurs du Droit et de la Liberte de
I 'Europe. The names of the commanding officers are also inscribed under
everyone ' s figure: General Baraguay d 'Hilliers, Vice-Amiral Parceval
Deschenes, Amiral Plumbridge, Amiral Napier, Schamyl, Contre-Amiral
Bruat, Vice-Amiral Hamelin, Amiral Dundas, Omer Pacha, /smael
Pacha, Duc de Cambridge, Lord Raglan, General Brown, Prince
Napoleon, Marechal St. Arnaud, General Canrobert. A still larger hand
coloured litograph, drawn by the German painter Gustav Bartsch ( 1 82 1 -?)
and printed by the lithographer Johann Friedrich Hesse portrayed almost
the same commanders with their staff, courteously surrounding the
Sultan. Besides the French and British high ranking officers already
depicted in the Goupil's plate several Turkish commanders are included.
All of them are on horseback. Among them there are two Romanians who
1 43
volunteered in the Turkish army and received ranks according to their
military experience. They are Grigore Sturdza, son of the former
Moldavian ruling prince Mihail Sturdza, and Vasile Obedeanu. The name
of everyone is inscribed at the base: „Am[ir]al Hamelin, Lord Raglan, Sir
John Campbell, I er Ai de de Camp du Duc de Cambridge, Duc de
Cambridge, general de Division, Lord Lucan, Am[ir]al Dundas, general
Lord Cardigan, Ismaîl Pacha, G[ enerali]ssime Omer Pacha, Mouhlis
Pacha (Prince G. Stourdza), Achmet Pacha, Sald Bey (B. [sic] Obedeano),
Captaine Aide de Camp d'Omer Pacha, M[arech]al Baraguay d'Hilliers,
col[onel] Trochu, I er Aide de Camp du Marechal, Col[onel] Desmaret,
I er Aide de Camp de S.A.I. Le Prince Napoleon, S .A.I. le Prince
Napoleon, g[ener]al de Division, general de Division Bosquet, Marechal
de Saint-Amaud, g[ enerali]ssime de I ' armee fran9aise, general de
Division Canrobert". The composition is vivid, the countenances and
attitudes are completely accurate. This imposing lithograph is captioned
Campagne de Crimee. L 'armee d 'Orient 1854.
As Britain was a traditional ally of the Turkish Empire, the British
periodicals published news about the Turkish army movements and its
commander more often than the other European newspapers and
magazmes.
„The Illustrated London News" was especially well provided with
sketches and pieces of information from its special artists and war
correspondents. One of them was the Frenchman Constantin Guys ( I 803 -
I 892), an oddish character, living alone and travelling mast of his life4 .
He was a self-educated man discovering his talent when he was forty
years-old. Since then he became a free lance artist contributing with his
drawings to various publications. None of his sketches were ever signed
and he insisted on being published anonymously. Once a friend and
comrade-in-arms of Lord Byron, Guys was much influenced by
Romanticism. As he was a wholly romantic prototype, the artist wanted to
be wrapped in a veil of mystery; that is why he favored so much
anonymity.
4 Charles Baudelaire, Analele războiului, în Curiozităţi estetice, Bucureşti, 1 97 1 , p.202,

Gustave Geffroy, Constantin Guys, l 'historien du Second Empire, Paris. MCMIV,
p.33 ;Luce Jamar-Rolin, La vie de Guys et la chronologie de son reuvre, „Gazette des
Beaux-Arts", Tome Quarante-huitieme, Juillet-Aout,Septembre 1 956; Adrian-Silvan
Ionescu, Constantin Guys, reporter de front la Dunărea de Jos în timpul Războiului
Crimeii, S.C.I.A., Seria Artă Plastică, 39/1 992, p.87- 1 03.
I 44
Constantin Guys was one of the founders of „The Illustrated
London News". At the outbreak of the war, he volunteered to go to the
border of the Danube. For the first four months of 1 854 he was the only
contributor to the British magazine, sending not only his sketches but also
the adjoining correspondence. He had the honour of being Omer Pasha's
guest at Shumla. The audience took place on the 1 ih of January, 1 854.
His portrait of the field marshal was published in the last issue of
February 1 854 5 . In that drawing, Omer Pasha - who was also the
Govemor of Shumla - appeared very informally clad, in a plain befurred
coat. The long pipe with amber mouthpiece was held in the pasha's hand.
During his visit, Constantin Guys was accompanied by two British
officers, Maj or Tombs and Captain Austin of the Bengali Horse Artillery.
A sketch of the room where they had been received was published in the
first issue of March 1 854: "( „ . ) The apartment is a plain square room,
covered with a red carpet and a dark-coloured divan placed upon two
sides. The room is lighted by three windows. The chimney is of the usual
Turkish construction, with a conica! canopy, beneath which there is
blazing fire. On the lefi, facing the reader, is seated Omer Pasha. His high
forehead does not admit his fez, or cap, being even partially seen; he rests
his right hand upon a cushion, and his lefi upon a heap of papers and
maps on the corner of the divan. On his lefi also is a Pasha, seated in the
Turkish manner, smoking. Next to him are seated, first, Maj or Tombs,
Captain Austin and our Artistic Correspondent, each wearing the
indispensable fez and wearing j ack-boots, just as they had come off their
journey; they hold in their hands pipes which are superbly set with
diamonds, and rest upon small flat silver saucers; they smoke
occasionally but merel y as a compliment ( .)"6. The visitors were kindly
„
received by Omer Pasha and they had a long interview with him: "( . . . )
We went upstairs and entered his room, with our travelling boots on
(these boots are large ones, and admit of small boots inside) - the door
was open, and the Marshal, who stood inside, advance to meet us, and
invited us to step in at once. We immediately were asked to take our seat
near him on the divan; coffee and pipes were brought in, and conversation
begun. Omer Pasha speaks Italian fluently, and French tolerably; in fact,
well enough to render uncalled for apologies he prefaces generally his
conversation with. ( . . . ) We talked about the state of the Russian army,
5 "The Illustrated London News" No.670/25 February 1 854, p. 1 68.

6 "The Illustrated London News" No.67 1 /4 March 1 854, p. 1 8 1 .
1 45
which he described as being very inferior to his. I asked him whether he
had any French officer in his headquarters? He answered very quickly:
<No, I have no foreigners. Tous mes officiers son Turcs et j 'en suis tres
content>. He took great care to mention the necessity of giving his
soldiers full liberty in the action, as to making no prisoners. He repeated
several times: <Que voulez-vous ? On a provoque ces gens-la !!! - on Ies a
blesses dans ce qu 'ils on de plus cher - leur religion, leur honneur - ils
sont indignes - ils tuent. Eux-memes ne veulent pas de grâce, ii n 'en font
pas - nous ne pouvons pas Ies arreter; c 'est malheureux - mais que
voulez-vous ? > (. . .). In fact, it appears to me, from many little incidents in
our interview, that he looks on himself as the best defender of the Empire.
He is evidently reverenced by everybody here (not only in the army but
alsa by the peasantry, etc.) not on account of his rank alone, but really for
his supernatural genius. The people know that he does everything himself:
he is his own Quartermaster General, his Chef d 'Etat-Major, etc.; and, as
Govemor of Roumelia, he is almost worshipped by the Bulgarian
peasantry. He is the first (I should say the only) engineer of the Turkish
army. The fortifications of Shumla, Vama, etc. , and all those along the
Danube, have been erected from his plans drawn by himself. Every
military establishment has been organized by him, or according to his
plans. He seems vcry anxious that it should be known all over the world
that he does not want foreign advice. However, a French Colonel has
arrived today, so that some reserve must be made in trusting to his
declaration. ( . . . ) Then we talked about the horses, which are really
excellent, but look rather too small for cavalry. In reply to that remark, he
said: <Sur ce chapitre nous sommes bien superieurs aux Russes, qui ne
peuvent pas supporter le choc de notre cavalerie>. While talking on this
subject, he mentioned that he had for his favorite charger an Arabian,
twenty-four-years old; and that he could not find, in all the empire, a
better horse. It had been wounded ( . . . ) and yet he would not mount
another upon any account. He clapped his hands and ordered it to be taken
aut of the stable; he then got up, opened the window, and showed it to us.
On our expressing our admiration - the animal being really a superb one,
and the tallest Arabian horse we ever saw - he expressed almost infantine
delight. We approached him, and conversed most familiarly, standing on
our feet as in Europe, to the great amazement of the Turks present, who
?eld t?eir seats in silence. At last, begging to be excused for so long an
mtrus1on, we took our leave. He accompanied us to the door of the room,
1 46
which is not a common compliment; he bowed very low, and we made
our exit between two lines of ill-dressed soldiers presenting arms" 7 .
At the arrival of re-enforcements, Constantin Guys had the
opportunity to witness the Egyptian troops passing before Omer Pasha at
Shumla8 • The marshal was riding his favourite charger and was
surrounded by his glittering staff, also on horseback, providing a martial
pose for the artist.
There are still other compositions in which Omer Pasha was the
central figure. Two of them are published in the German magazine
"Illustrirte Zeitung" without being mentioned the author of the sketches.
More probably they belong to Guys ' pencil too. In one, the Tarkish
commander is shown riding his magnificent white horse while an aide-de
camp follows him at close pace, also on horseback, keeping the long pipe
of the pasha9 • The other image was taken during the battle of Oltenitza:
the marshal, seated on a chair in front of his tent, is observing the fight
through a spy glass; two aides-de-camp are politely waiting for their
1
superior' s orders 0 •
In a June issue of "L' Illustration" there is published. a drawing
depicting the council of war held at Vama by the three allied
commanders, Raglan, Saint-Arnaud and Omer Pasha 1 1 • They are
attentively studying a map displayed on a table. Other maps, books and
the marshals ' greatcoats, swords and hats are spread all around on the
floor or on a bench near the wall. Saint-Arnaud is standing in order to
explain his plans more eloquently while the other two are seated. Three
high ranking Turkish officers are also in attendance.
When a march composed by Omer Pasha's wife was published in
"The Illustrated London News", another sketch by Constantin Guys was
used as a frontispiece 1 2 . It depicted the marshal and his officers riding in
front of a cavalry unit, while some other cavalrymen are charging in the
background. Unlike other high ranking Turkish officers of the same
period, Omer Pasha was monogamous and his wife was a talented
Romanian whom he married while he had his headquarters in Bucharest,
7 "The Illustrated London News" No.670/25 February 1 854, p. 1 68.

8 'The Illustrated London News" No.682/ 1 3 May 1 854, p. 432.
9 „Illustrirte Zeitung" No.550/ 1 4 Januar 1 854, p. 40.
10 "Illustrirte Zeitung" No.549/7 Januar 1 854, p.20.
11 21 "L'Illustration" No.589/1 O Juin 1 854, p. 353.
"The Illustrated London News" No. 684/27 May 1 854, p. 497.
1 47
after the 1 848 revolu tion. That charming Romanian was the sister of a
piano player and music teacher of some notoriety at that . time, Gh�orghe
Simoni s. Omer Pasha noticed her during a concert held m the capital of
Wallachia, when she accompanied her brother. After their marriage,
Gheorghe Simonis followe d his brother- in-law to Turkey and eventually
became instrumental in reorgani zing the Turkish military bands. For his
1
services he was rewarded with a colonelc y and the tlt 1 e o f "b ey" 3 . w·tth
·
such a talented brother, there is no doubt that Ida, Omer Pasha's wife,
1
composed marches worth of being published in the British magazine 4 , as
the editors ' token of friendship and courtesy towards her brilliant
husband.
J ames Henry Skeene, a British resident of twenty years in the East
- as he labelled himself for the title of his memoirs - lefi an interesting
description of Omer Pasha's family: "( . . . ) I met Omer Pasha in a small
open carriage, drawn by faur very handsome Hungarian horses, with his
little daughter Emine on his knee, and a brilliant staff following him on
horseback; his wi fe and her mother occupied a chariot, and a ca/eche
came next with the daughter's French govemess, the wife ' s German
ladies' maid, and two female slaves; and the cortege was closed by armed
retainers of the pasha, on horseback, and a half-squadron of lancers. ( . . . )
Emine is a pretty child of nine years old, already betrothed to the son of a
distinguished Turkish statesman. Omer Pasha' s wife is young, fair-haired
and good-looking, as far as I could judge through the semi-transparent
yashmak. ( . . . ) Emine was sometimes dressed in the costume of the
Turkish ladies, at other times as a European lady, and occasionally even
as a military officer; she was always a most engaging and intelligent
child, speaking French and German well. There was an Austrian painter,
equipped in Raphaelic garb, taking her likeness, and a beautiful model she
was, in her Eastem robes' ' 1 5
13 G .Simonis, Din trecutul muzical al Craiovei, "Arhivele Olteniei" nr.69-70/Sept.- Dec.

1 93 3 , p . 3 5 9-369.
14
Another March Composed by Her Excellency the Wife of Omer Pasha was published,
without any illustration, in "The Illustrated London News" No. 723/1 3 January 1 855, p.
48. Both marches, Oltenitza March and Silistre March respectively, were recorded in
T��ey, in 2002, under the direction of Emre Araci, on a CD entitled Savaş ve bariş:
Kmm 1853-561 War and Peace: Crimea 1853-56.
�
15 [Jame � Henry S eene], The Frontier Lands of the Christian and the Turk: Comprising
Travels m the Regzons of the Lower Danube in 1850 and 1851 by a British Resident of
Twenty Years in the East, London, 1 853, vol. II, p.303-304, 3 1 6.
1 48
During the Crimean War photography emerged as an important
means of recording with great accuracy the events. Photographs were
given to engravers who roade woodcuts after them, which were then
printed in the illustrated magazines. An image of Omer Pasha on
horseback was taken by the British photographer Roger Fenton ( 1 8 1 9-
1 869). In 1 85 5 , Fenton was sent to the Crimea to document the war with
his camera. Although the pash was clad for this portrait in his undress
cavalry uniform - which he more often wore during the campaign - the
caparison of his beautiful charger was bordered with golden stripes, as for
full dress. B earing the caption: "From a photograph by Fenton", this
image was published in one of the autumn 1 855 issues of "The Illustrated
London News" 1 6 For another Fenton portrait, Omer Pasha posed
comfortably seated on the porch of his headquarters. lt seems that this
likeness was taken during the same sitting as the previous one because the
marshal was clad in the same braided uniform with golden galloons on the
sleeves and collar, indicating his high rank.
Still another remarkable photographic portrait was done by James
Robertson ( 1 8 1 3- 1 8 8 1 ), who then resided in Constantinople. This portrait
was also published in an issue of mid-December 1 854 of the same British
illustrated magazine 1 7 . This time Omer Pasha posed in full dress, wearing
a tunic with golden epaulettes and various medals on his breast. The
gilded and j ewelled hilt of his sabre resembles that drawn by Constantin
Lecca six years before. This deluxe edged weapon was quite precious, as
the marshal confessed to James Henry Skeene during one of their
meetings: "Omer Pasha complained bitterly of the inordinate expenses of
high office in Turkey. He added that when he is in full uniform, he must
wear a sabre, whose j ewelled hilt cost him 1 ,000 lire" 1 8 . lt seems that the
hardships and cares of the war left their marks on the marshal' s face
because his beard is almost white in this portrait. But, in spite of this
whitish beard he still looks tough and resolute, having an exceedingly
soldier-like bearing.
A very good description of the pasha's countenance and manners
was sent to the editors of „The Illustrated London News" by an unknown
correspondent and was published in the last issue of September 1854. The
photographic portraits of the celebrated marshal are a confirmation of this
16 "The Illustrated London News" No.766/20 October 1 85 5 , p.472.

1 7 "The Illustrated London News" No.7 1 7/ 1 6 December 1 854, p.597.
1 8 [James Henry Skeene ], op.cit., p.3 1 8.
1 49
literary portrait : "( . . . ) His advancement under every disadvantage must
convince us that he is a really great man ; one not the sport of
circumstances , but who makes and musters them. From a poor refuge e he
has risen to be Commander-i n-Chie f, a post never before occupi ed by a
. .
renegade or a foreigner. I saw Omer Pasha last a few days back ( . ) in
Rustchuk. ( . . . ) . Entering through the folding doors, I found the man all
Europe was talking of, sitting on a divan, conversing with a Colonel , who
was detailing the progress of the works then in course of erection on the
other side of the Danube. ( . . . ) Omer îs just the age for work and action.
( . . . ) Omer has reached it about fifty odd years of age. B lessed with a
good health, all his actions - nay, movements - are vigorous and
energetic. Tall and spare, his fram� îs muscular and well knit. His eyes are
good and quick; his closed lips bespeak a man of determined purpose - a
man to dare and to do. ( . . . ) He was dressed in a white coat, with plain
coloured trousers, with broad straps covering the mush, or under-shoe; a
waistcoat and a collarless shirt ; and, altogether, for a man on whom hung
so much, looked provokingly cool and comfortable. Our conversation was
carried on in French, but the moment the Pasha warmed he ran off into
Italian - a tongue he was much more at home in. ( . . . ) He explained how
the campaign had been just as he planned it, and how the Russians had
but done what he should have asked them to do. ( . . . ) He said: «I studied
the material of the Russians well during the time I was with them, for I
was attached to their staff when the troops were at Unkier Skelessi; they
are fine machines, but want individuality. They are oppressed and ill-fed;
so want energy and stamina. Many of their Generals I have known
personally - Liiders particularly. I grounded half my plans on my
knowledge of him; hence my perpetuai passages of the Danube. His
indecision and my attacks kept him perpetually harassing his troop with
orders and counter-orders, marches and retreats. Gortschakoff, I flatter
myself I can always beat. He is a man of plans and rule; and no exigency
will induce him to change his laid-down method. And off all things which
admit of change, and which it is impossible to plan before, a battle is that
thing; it is a glance, a decision, a redecision, a coup, a rush, an instant
thought acted upon at once. I believe no General ever planned a battle as
he actually fought it». ( . . . ) I must say I quitted this man inspired more
than ever with the conviction that he was a great man. H e was a
gentleman ; Eastem life had not a whit emasculated this German and one'
.
might have sought long ere he could find a person more Frank than he" 1 9 •
19 "The Illustrated London News" No.704/30 September 1 854. p.299
1 50
The Romanian documentary painter and pioneer photographer
Carol Szathmari ( 1 8 1 2- 1 887) is credited to be the first war
photographer2 0 . Among a dozen photos from Szathmari ' s album brought
to light from the Royal Photograph Collection at Windsor Castle there is
one depicting Omer Pasha and his staff. He wears a light grey, double
breasted, plain frock coat and leather-enforced trousers, quite appropriate
for the hardships of the campaign. His firm, imposing attitude is in strong
contrast with the shyness of other Turkish officers around him. They all
lack military bearing except a tall fellow on marshal' s lefi, clad in a
Russian-style uniform, who was identified by Ernest Lacan as Count
Zamoiski, a Polish refugee in the Turkish empire. The French reviewer of
Szathmari's war album made a detailed description of Omer Pasha' s
countenance and garb. In his book Esquisses Photographiques. Â propos
de l 'Exposition Universelle et de la Guerre d 'Orient, Lacan states: ( . . ) " .
In a single image Mr. Szathmari rendered Omer Pasha and his staff. The
general-in-chief is in the middle of the group. With fez on his head he
wears a grey wool tunic without ornaments, waist-tightened with a leather
belt. This plain and martial costume is completed by large soft boots,
over-the-knee high and a sword. At his side there is Count Samoiski,
whose tallness commands the group, and other aides-de-camp who seem
to await for their commander' s orders. ( . . . )"2 1 .
20
See our paper Szathmari, War Photographer in this volume and the adjacent
bibliography of the topic.
21
Ernest Lacan, Esquisses Photographiques. Â propos de / 'Exposition Universel/e et de
la Guerre d 'Orient, Paris, 1 856, p. 1 56-1 57, 1 59 : « M. de Szathmari a consacre les
premieres pages de son album aux portraits des generaux comrnandant les deux armees.
Vaiei d'abord Omer Pacha et le prince Gortschakoff, deux types que la nature semble
avoir rnis en opposition, avant que la politique en eut fait des adversaires.
Omer Pacha porte ce costume moitie europeen qui donne aux armees turques un aspect
bizarre, rnais parfaitement en rapport avec la double nature du sol qu'elles defendent.
Son reil noir et brillant, sous d'epais sourcils, son nez aquilin, sa moustache longue et
retroussee, sa barbe grise, impriment â son visage une expression â la fois grave et
energique. 11 y a de l'elan dans son regard et de le reserve dans l'ensemble de sa
physionomie. 11 porte la tete haute, comrne tous les hommes dont l 'intelligence plane au
dessus du vulgaire. Les formes degagees de son buste indiquent le constitution
vigoureuse et le temperament nerveux du soldat qui resiste aux fatigues, et se roidit
contre Ies difficultes. ( . . . ) Enfin, pour clare cette serie de portraits, M. de Szathmari a
represente dans une seule epreuve Omer Pacha et son etat-major. Le general en chef
occupe le centre du groupe. Coiffe du fez, il porte une tunique de laine grise sans
omements, serree â la taille par un ceinturon de cuir. De grandes bottes molles, montant
au-dessus du genou, un sabre traînant, completent ce costume simple et martial. A ses
151
Omer Pasha was one of the most portrayed personages of his time
due to his brilliant career as the ablest Turkish general. Everyone loves a
winner, and Omer Pasha, a man of action, gained his share o f military
victories and the admiration of the contemporary press as well as of the
people.
As I already mentioned one of Omer Pasha's aides-de-camp,

Captain Vasile Obedeanu a.k.a. Saîd Bey, here is the place to speak about
his portraits too. Vasile Obedeanu ( 1 834- 1 902) 22 was a student in the
Military School in Bucharest at the outbreak of the war. He was only
nineteen when he volunteered in the Turkish army and was received in
Omer Pasha' s staff. He fought gallantly at Silistra during the Danubian
Campaign and then, in the Crimea at the battles of Alma, Balaclava,
Inkerman and Sevastopol eventually reaching the rank of captain. For his
bravery he was awarded the Turkish order of Medj idie, the British
Crimean Medal with four clasps for each battle he took part in and other
campaign medals. Nicolae Grigorescu ( 1 83 8 - 1 907), the outstanding
Romanian painter, made a portrait of young Obedeanu in his Turkish
uniform, wearing a red fez and all the decorations he received. This tiny
oil on panel painting is in the collection of The Prahova County Museum
of History and Archeology in Ploieşti.
After the war, Obedeanu was sent at the sultan ' s order to
specialize at the School of Cavalry in Saumur, France. When he returned
to Romania he received a commission as cavalry drill officer at the
Military School in Bucharest, between 1 860 and 1 862. Afterwards he
engaged in a politica! career being elected many times in the Chamber of
Representatives and the Senate. He also held an administrative position as
prefect of Ilfov County, between 1 886 and 1 88 8 . At the outbreak of the
Oriental War of 1 877- 1 878 he again joined the colours and fought against
his former comrades, the Turks.
As an old man, when he was a full colonel, he was still wearing
his Crimean War medals side by side with the Romanian ones received
cotes, le corn.te Sarnoîski, dont la haute taille domine le groupe, et d' autres aides de
·
carnp, sernblent attendre les ordres du chef. »

22
D.C., Colonelul Vasile Obedeanu (1834-1902), " Secolul XX » No.874/26 Aprilie
1 902
1 52
during tbe war of 1 877. A picture taken in bis last years sbows bim clad
in tbe tunic of a cavalry officer witb all bis decorations on it23 , a large
Crown of Romania order around his neck, and others on his chest as
follows: the Military Virtue, the Star of Romania with swords, the Crown
of Romania, the Turkish order of Medjidie, the Hohenzollern Order on
top the Crossing of the Danube cross, the British Crimea Meda! with four
clasps on the ribbon, the French Medal of the Crţmean War, The Turkish
Crimean Medal, the Defenders of Independence, the Russian medal of the
1 877- 1 878 war. One of Colonel Obedeanu's sons, Oscar, studied at the
School of Fine Arts in Bucharest and at the Fine Arts Academy in Munich
and became a renowned history painter mostly interested in subjects
connected with the 1 877 War of Independence. 24
23 G.A.Tacid, Albumul Prefecţilor Judeţului Ilfov de la 1866-1906, Bucureşti, 1 906

24 Al.Tzigara-Samurcaş, Artişti dispăruţi: pictorul Oscar Obedeanu, 14 aprilie I868- 1 1
ianuarie 1915, „Convorbiri Literare" No.2/Fevruarie 1 9 1 5 ; G.A. [locotenent George
Arifeanu], A niversări, „Ilustraţiunea" No. I/Ianuarie 1 9 1 6; Adrian-Silvan Ionescu,
Învăţământul artistic românesc 1830-1892, Bucureşti, 1 999, p. 1 89, 3 1 6; Idem, Penel şi
sabie, Bucureşti, 2002, p. 1 99-202
1 53
PORTRETELE LUI OMER PAŞA
-Rezumat-
Omer Paşa, comandantul suprem al armatei turce, a devenit o

figură populară şi s-a bucurat de interesul presei ilustrate şi al artiştilor din
preaj ma şi din timpul Războiului Crimeii. Plasticieni români sau străini i
au imortalizat trăsăturile iar institutele de arte grafice şi revistele i-au
multiplicat şi popularizat portretul. Constantin Lecca, Constantin Daniel
Rosenthal, Constantin Guys, Marie-Alexandre Alophe, Adolf Dauthage
sunt câţiva dintre artiştii care l-au portretizat pe importantul comandant de
oşti. Fotografii l-au avut, de asemenea, drept model, începând cu
Szathmari, în perioada când Omer Paşa se afla la Bucureşti, şi terminând
cu Roger Fenton şi James Robertson, când teatrul războiului se mutase în
Crimeea. Interesant de precizat că mareşalul era monogam şi avea drept
soţie pe o româncă, sora unui profesor de muzică din Craiova, Gheorghe
Simonis. Dotată cu talent muzical, doamna Ida a compus două piese
inspriate de evenimente la zi, Olteniţa Marş şi Silistra Marş, ce s-au
bucurat de recunoaştere europeană în epocă.
Este locul să prezentăm aici şi portretul unui român ce a intrat
voluntar în armata turcă şi a devenit aghiotant al lui Omer Paşa, căpitanul
Vasile Obedeanu. Distingându-se în luptele de la Silistra, Alma,
Balaclava, Inkerman şi Sevastopol, tânărul militar a fost distins cu mai
multe decoraţii importante, printre care ordinul Medj idie, Medalia
britanică a Crimeii cu barete pentru cele patru lupte din peninsulă şi
medaliile franţuzească şi turcească a războiului. Marele pictor Nicolae
Grigorescu i-a pictat portretul reprezentându-l cu fes pe cap şi îmbrăcat în
uniformă de cavalerie, cu brandemburguri şi patru decoraţii pe piept.
Vasile Obedeanu se va specializa la Şcoala Aplicativă de Cavalerie de la
Saumur, va fi instructor la Şcoala Militară din Bucureşti apoi se va retrage
din armată dedicându-se politicii. În 1 877 intră din nou în armată şi
avansează până la gradul de colonel. Fiul său, Oscar Obedeanu, va fi un
foarte bun pictor de scene batailliste interesat în special de subiecte legate
de Războiul de Independenţă.
1 54
Fig. I . Constantin Lecca, Omer Pasha, ink wash, 1 84 8 , Courtesy of the Library o f the Roman ian
Academy, Bucharest
1 55
F ig. 2. Constantin Daniel Rosenthal, Omer Pasha,
„L'Illustration" No. 5 5 5/ 1 5 Octobre 1 85 3
F ig. 3 . Eduard Weixlgărtner, Omer Pasha, l ithograph,

Courtesy o f the Library of the Romanian Academy,
Bucharest
156
Fig. 4. Marie - Alexandre Alophe, Omer Pasha,
lithograph, Courtesy of the L ibrary of the Romanian
Academy, Bucharest
Fig. 5. Constantin Guys, The Governor of Shumla

[Omer Pasha], „The lllustrated London News"
No.670/25 February 1 8 54
1 57
Fig. 6. Constantin G uys, fnterview of British Visitors with Omer Pasha, at Shumla, „The I l lustrated
London News" No.67 1 /4 March 1 8 54
Fig. 7 . Constant i n Guys (?), Omer Pascha in Begleitung Seines Pfeifentrăger [Omer Pasha
Accompanied by His Pipe-carrier], „Il lustrirte Zeitung" N o . 5 5 0/ 1 4 Januar 1 8 5 4
158
Fig. 8 . Constantin Guys, March Composed by Her Excellency the Wife of Omer Pasha, „The
I llustrated London News" No.684/27 May 1 854
Fig. 9 . Roger Fenton, Omer Pasha, „The Illustrated London News" No. 766/20 October 1 85 5
159
Fig. 1 0. James Robertson, Omer Paşa, "The I l lustrated London News" No. 7 1 7/ 1 6 December 1 8 54
160
F i g . 1 1 . N i c o l a e G r i g o r e s c u , Va s i le Ob edea n u a . k . a . Sa i'd B ey , o i i o n p a n e l , C o u rt e s y
o f t h e P r a h o v a C o u nty M u s e u m o f H i s t ory a n d A rc h e o l o gy, P l o i e ş t i
161
Fig. 1 2 . Unknown photographer, Colonel Vasile Obedeanu, G A.Tacid, A lbumul Prefecţilor
Judeţului Ilfov de la 1 866- 1 906, Bucureşti, 1 906
1 62
PARTICIPAREA UNOR UNITĂTI ROMÂNEŞTI ' "'
LA OPERATIUNI MILITARE IN TIMPUL

'
RĂZBOIULUI CRIMEII (1853-1 855f
Horia Vladimir Şerbănescu
În urma reformelor efectuate, la începutul deceniului 6 al

secolului al XIX-iea, de către domnitorii Barbu Ştirbei în Ţara
Românească şi Grigore Ghica în Moldova, oştirile celor două principate
româneşti dispuneau la izbucnirea Războiului Crimeii de următoarele
efective.
În Ţara Românească existau trei regimente de infanterie,
organizate pe câte două batalioane, a patru companii, cu un efectiv total
de 49 1 1 soldaţi şi ofiţeri 1 •
Infanteria era echipată cu puşti cu capsă, modeme pentru acea
vreme, md. 1 85 1 , cal. 1 7 ,8 mm, fabricate la Liege, în Belgia, după
modelul puştilor franceze md. 1 822T, prevăzute cu baionetă2 . Subofiţerii
şi muzicanţii erau echipaţi cu tesace md. 1 84 7.
Cavaleria era organizată pe două escadroane de ulani, cu 420 de
militari . Cavaleriştii erau echipaţi cu săbii de fabricaţie rusească, md.
1 844, carabine cu cremene md. 1 843, cal. 1 7 ,8 mm, şi lănci md. 1 830.
Artileria, armă înfiinţată în anul 1 8:43, era compusă dintr-o baterie
pedestră, echipată cu 8 tunuri şi o baterie de artilerie călăreaţă, aflată în
curs de organizare, echipată cu 4 tunuri. Efectivul artileriei muntene se
ridica la 1 87 de militari. Ca armament individual, artileriştii erau echipaţi
cu tesace md. 1 847, prevăzute cu dinţi de fierăstrău pe o parte a lamei.
Compania de pompieri, înfiinţată în anul 1 845, era alcătuită din
378 ofiţeri şi soldaţi. Ca şi infanteriştii, pompierii erau echipaţi cu puşti
cu capsă prevăzute cu baionetă.
• Text apărut în „Revista Istorică" Serie noua, t. XVI, nr. 1 -2,2005, p. 1 35 - 1 42.
1Eugene Poujade, Anexe a la depeche politique No. 90 de Bucarest le I 8 decern bre
1852, Arhivele Naţionale Bucureşti, Microfilme Franţa, rola 3 , vol. 1 0, f. 245-248.
2N. Iorga, Corespondenţa lui Ştirbei Vodă, vol. I, Bucureşti, 1 904, p. 442.
1 63
Flotila de Dunăre, înfiinţată în anul 1 850 3 , era înzestrată cu patru
şalupe, echipate cu câte 2 tunuri mici, dislocate la Brăil�, ?ura la� omiţei
�
Giurgiu şi Calafat. Vasele erau deservite de 1 37 de ofiţen ŞI soldaţi, dotaţi
cu acelaşi tip de armament ca şi infanteria.
Creată în anul 1 850, şcoala militară avea un efectiv de 45 de elevi,
fiind încadrată de 23 de ofiţeri (cadre didactice) şi soldaţi (personal de
deservire).
Acestor efective ale armatei permanente, care totalizau
aproximativ 6 1 00 ofiţeri şi soldaţi, li se adăugau trupele teritoriale -
dorobanţi de j udeţe şi grăniceri- reorganizate pe principii militare de
domnitorul Barbu Ştirbei în anul 1 8504 .
Dorobanţii de judeţe, formau un fel de j andarmerie călare şi erau
organizaţi în 1 3 escadroane, unul în Bucureşti (erau numiţi şi dorobanţi de
poliţie) şi căte unul în cele 1 2 j udeţe ale principatului. Efectivele acestui
corp se ridicau la 4 76 1 militari, echipaţi cu săbii prusiene, md. 1 850,
muschetoane cu cremene md. 1 850, cal. 1 7 ,8 mm . , prevăzute cu baionetă.
Grănicerii, trupe pedestre, erau organizaţi pe 5 batalioane, 3
dislocate pe linia Dunării iar 2 pe frontiera muntoasă, la graniţa cu
Austria. Ei totalizau 8020 de militari şi efectuau serviciul în schimburi, o
săptămână din trei. Erau echipaţi cu puşti cu cremene md. 1 830, de
fabricaţie rusească, care se aflaseră în dotarea armatei permanente până în
anul 1 85 1 .
În ajunul izbucnirii Războiului Crimeii şi invaziei armatelor
ruseşti în principate, oştirea Ţării Româneşti era alcătuită din 1 8. 8 8 1
ofiţeri ş i soldaţi, o forţă deloc neglij abilă, bine echipată ş i instruită, care,
chiar dacă nu avea experienţă de război, putea constitui un factor de
putere important, pe care atât Rusia cât şi Turcia au încercat să-l
foloseascî pentru atingerea propriilor obiective.
Oştirea Moldovei îşi mărise şi ea efectivele şi se reorganizase în
primii ani ai domniei lui Grigore Ghica. Ea era alcătuită dintr-un regiment
de infanterie organizat pe două batalioane, a patru companii, dar a cărui
organizare nu fusese încă terminată - compania 1 de grenadieri şi a 4-a de
vânători a celui de-al doilea batalion fiind în curs de formare5 . Efectivul
3Buletin ofiţial al Prinţipatului Ţării Româneşti, nr. 55 din 15 iulie 1 850, p. 2 1 7.

4Buleti� ofiţ�al al Prinţipatului Ţării Româneşti, nr . 61 din 27 iulie 1 850, p. 242-244,
r· 62 .dm 28 IUl �. e 1 850, p. 245-�48, respec�i�, nr. 69 din 1 6 august 1 850, p. 274.
Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Mimsterul de Război al Moldovei, dosar nr.
668/ 1 853, f. 1 .
1 64
acestei unităţi era de 1 1 65 ofiţeri şi soldaţi. Ei erau înarmaţi cu puşti cu
cremene de provenienţă rusească, md. 1 830, în cazul militarilor din
batalionul 1 şi de provenienţă austriacă, md. 1 84 7, în cazul celor din
batalionul 2 6 . Subofiţerii erau echipaţi cu tesace.
Cavaleria moldovenească era alcătuită dintr-un escadron de
lăncieri, echipat cu săbii austriece md. 1 846, lănci şi carabine cu cremene
numai pentru 1 6 soldaţi, numiţi carabinieri. Efectivul cavaleriei număra
206 de oameni.
Artileria moldovenească era formată dintr-o baterie cu 6 tunuri de
6 funzi şi 2 „haubiţe" (obuziere), fiind încadrată cu 1 78 ofiţeri şi soldaţi .
Servanţii erau dotaţi cu tesace.
Paza fluvială a portului Galaţi era realizată prin intermediul unei
şalupe canoniere (Brandwacht) deservită de 2 ofiţeri şi 68 de marinari.
Paza şi ordinea în teritoriu era realizată prin intermediul unui
Regiment mixt de j andarmi, compus din 1 4 companii, câte una pentru
fiecare ţinut al Moldovei şi o a 1 4-a destinată capitalei Iaşi. Efectivul
acestui regiment se ridica la 1 9 ofiţeri şi 1 322 soldaţi, din care 644 călări
şi 678 pedeştri7 . Jandarmii pedeştri erau înarmaţi cu puşti „conoegăreşti "
(de vânători, mai scurte decât cele ale infanteriei), cu cremene, prevăzute
cu baionetă, iar cei călări, cu sabie şi lance, unii dintre ei fiind înarmaţi şi
cu carabine de cavalerie.
Graniţele Moldovei erau păzite de o companie de pichetaşi cu un
efectiv de 500 de oameni, 1 00 dintre aceştia fiind călări şi restul pedeştri.
Armamentul consta din puşcă de infanterie, cu cremene, md. 1 830,
prevăzută cu baionetă, din cele ieşite din dotarea infanteriei 8 .
În total, forţele militare moldoveneşti se cifrau la 3 .457 ofiţeri şi
ostaşi, mult mai reduse decăt cele ale Ţării Româneşti, aflate în plin
proces de reorganizare şi echipare.
Încă din momentul înfiinţării, în 1 830, a primelor unităţi militare
româneşti, în conformitate cu prevederile regulamentelor organice,
organizarea şi echiparea acestora s-a făcut în mare măsură după modelul
armatei ţariste. Rusia, puterea protectoare, a căutat în permanenţă să
creeze o extensie a armatei imperiale în cele două principate astfel încât
6 lbidem, dosar nr. 5 89/1 85 1 , f. 67-69.

7 Legiuire pentru reformarea slujitorilor în jandarmi, care este întărită de prea Înălţatul
Domn prin domnescul ofis către Sfatul Ocârmuitoriu, Iaşi, 1 850, p. 4- 1 0.
8 Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Ministerul de Război al Moldovei, dosar nr.
5 82/1 854, f. 4-7.
1 65
să poată conta în orice moment pe sprij inul forţel� r militare rom�neşti în
expansiunea sa în Balcani. Armamentul, echipamentul, umformele
militare erau de model rusesc. În procesul instruirii trupelor se foloseau
traduceri ale regulamentelor militare imperiale iar mulţi militari, în
special cei care aparţineau armelor tehnice (artileria) sau cu un grad de
instruire mai ridicat (cavaleria), erau trimişi să efectueze stagii de
pregătire în Rusia. Treptat, domnitorii din cele două principate, cu
precădere Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Ghica în
Moldova, se vor orienta spre alte surse de înzestrare cu armament şi
echipament, mai ales către Austria şi Belgia, iar reorganizarea şi
modernizarea forţelor militare se vor face în conformitate cu interesele,
nevoile şi posibilităţile celor două state româneşti .
În iulie 1 853 trupele ruse comandate de generalul prinţ Mihail
Dmitrievici Gorceakov au trecut Prutul pe la Sculeni. La 23 i unie/5 iulie
acestea au intrat în Iaşi. În aceste condiţii, domnitorul Grigore Ghica a
părăsit tronul iar Moldova a trecut sub administraţie militară rusească. La
24 septembrie I 5 octombrie 1 85 3 imperiul otoman a declarat război
Rusiei. Infanteria moldoveană , cu excepţia unei companii care a rămas la
Iaşi, a fost dislocată pe drumurile care mergeau spre Dunăre pentru a păzi
comunicaţiile, depozitele şi a escorta coloanele de aprovizionare ale
armatei imperiale9 .
Trupele ruse au înaintat şi pe teritoriul Ţării Româneşti
îndreptându-se spre Craiova şi Calafat pentru a contracara prezenţa
putenicii fortăreţe otomane de la Vidin şi acţiunile militare ale trupelor
turce comandate de Omer Paşa. În cursul acestei înaintări au existat
ciocniri cu forţele turceşti la Cetate, Caracal şi Frăsinet, în cursul cărora
ruşii au avut pierderi importante. 1 0 În cursul operaţiunilor de la Calafat a
participat şi Regimentul 2 infanterie muntean 1 1 • Un batalion al
Regimentului 3 infanterie din Ţara Românească a secondat operaţiunile
armatei imperiale ruse, înregistrând pierderea a 1 O soldati ' în luptele cu
trupele otomane 1 2 .
Bateriile de artilerie muntene, bine încadrate şi dotate, au trezit de
asemenea interesul trupelor ruse de ocupaţie. Acestea au cerut
:0General Ion Atanasiu, Oastea română de-a/ungul veacurilor, Bucureşti, 1 93 3 , p.729.

Ibidem, p. 73 1 .
11 Istoricul A rmatei Române . Administraţia, comandamentele, corpurile de trupă şi
serviciile, B uc uresc i, 1 902, p. 1 1 4.
1 2 Ibidem, p. 1 1 7 .
1 66
artileriştilor români să-i secondeze în operaţiunile militare împotriva
turcilor, dar din condescendenţă faţă de cei care le dăruiseră tunurile,
artileriştii români au refuzat 13 •
Cele trei şalupe canoniere ale flotilei muntene de pe Dunăre,
precum şi Brandvahta de la Galaţi au fost încorporate în rândul forţelor
ruse şi au primit misiuni de luptă la asediul Isaccei 1 4 •
În timpul luptelor din zona Calafatului, ruşii au impus şi
participarea a I 00 de dorobanţi călări din Escadronul Mehedinţi. Aceştia
au participat la luptele de la Calafat, Salcia şi Cujmiru, unde au înregistrat
8 militari morţi 1 •
În vara anului 1 854, în timpul retragerii din zona Dunării sub
presiunea alianţei anglo-franco-otomano-sarde, comandamentul ·ţarist a
ordonat, din considerente militare şi politice, ca unităţile româneşti,
împreună cu armamentul şi echipamentul aferent, să fie detaşate în Rusia,
atât din cauza aportului suplimentar de efective şi materiale pe care oştile
româneşti le-ar fi putut fumiza cât şi pentru a împiedica trupele de
ocupaţie, cu precădere cele otomane, să-şi întărească forţele.
Această decizie s-a lovit, însă, de opoziţia marii majorităţi a
militarilor din ambele oştiri care, mai mult sau mai puţin făţiş, s-au opus
intenţiilor ţariste de a-i duce peste graniţă şi de a participa la un război pe
care nu îl considerau ca fiind al lor. Trupele ruse au reacţionat cu duritate
şi au trecut la dezarmarea unităţilor româneşti. Tunurile celor două baterii
de artilerie muntene au fost confiscate, împreună cu caii de tracţiune.
Escadroanele de cavalerie au fost dezarmate la Buzău iar caii au fost luaţi
de trupele ruse astfel încât ulanii s-au văzut nevoiţi să revină pe jos în
garnizoana de reşedinţă, Bucureşti. Şalupele canoniere de pe Dunăre au
fost şi ele confiscate de către ruşi 2 .
Situaţia cea mai dramatică s-a înregistrat însă în Moldova.
Comandanţii ruşi au decis ca oştirea moldovenească să se alăture armatei
imperiale şi să o însoţească peste Prut, în Rusia, pentru a continua lupta
împotriva coaliţiei anglo-franco-austro-sarde. La 1 4/26 august 1 854
13 General Ion Atanasiu, op. cit„ p. 730.

14 Lt. Colonel V. Nădejde, Centenarul renaşterii armatei române (1830- 1930),
Tipografia "Cultura Românească", Iaşi, 1 930, p. 84.
1 General Ion Atanasiu, op. cit„ p.732.
2 Cornel I. Scafeş, Înzestrarea unităţilor navale din principatele române (deceniile 4-6
din secolul al XIX-iea), în Studii şi Materiale de Muzeografie şi Istorie Militară, Nr. 1 7-
1 8/1 984- 1 985, p.254.
1 67
generalul rus Osten-Sacken şi hatmanul (şeful oştirii) Moldovei i-au
convocat pe toţi ofiţerii din garnizoana Iaşi, la palatul domnesc, pentru a
da ordinul de plecare în Rusia. Răspunsul a venit din partea căpitanului
Gheorghe Filipescu, comandantul bateriei de artilerie, care a vorbit în
numele tuturor celorlalţi ofiţeri. El a mulţumit politicos pentru onoarea pe
care M.S. Împăratul tuturor Rusiilor o făcea oştirii moldoveneşti invitând
o să se alăture armatei imperiale dar a declarat că nu puteau da curs
acestei invitatii deoarece ofiterii moldoveni „datorau" serviciul numai
, '
ţării lor3 . Deo arece, cu toate stăruinţele, ofiţerii moldoveni au persistat în
hotărârea lor, au fost arestaţi şi maltrataţi, fiind ameninţaţi cu execuţia
prin împuşcare. Căpitanul Filipescu, molestat fiind de generalul rus
Budberg, care-şi ieşise din fire văzând încăpăţânarea ofiţerului
moldovean, a replicat cu demnitate: „Nu mă atingeţi, sunt ofiţer ca şi
Excelenţa Vo astră".
În aceste condiţii, oficialităţile ruse au decis aducerea de trupe de
la Focşani pentru a determina oştirea moldoveană să accepte retragerea cu
armata imperială în Rusia. Militarii moldoveni s-au baricadat în cazărmi
şi au j urat că nu vor părăsi ţara. În data de 1 8/3 O august 1 8 54 trupele de
cavalerie şi artilerie au fost adunate în curtea cazărmii de la Palatul
Administrativ. Cavaleriştii au refuzat să plece în Rusia dar au fost
convinşi de comandantul lor, colonelul Cafengi, să predea caii şi armele,
cu promisiunea că vor fi scutiţi de a mai pleca peste graniţă. În acest
moment au fost înconjuraţi de un batalion rus de infanterie, cu armele ra
ochi, fiind flancaţi de două tunuri cu fitilele aprinse. Stindardul
escadronului şi caii au fost luaţi de cazaci4 . Aceeaşi soartă au avut şi
artileriştii, tunurile lor, dăruite de sultan, fiind capturate în uralele trupelor
ruse. Ofiţerii au fost arestaţi iar trupa a fost internată în tabăra rusă de la
Cucuteni. Infanteriştii care tocmai sosiseră în Iaşi, reveniţi din serviciul de
etape al armatei ruse, au scăpat de captivitate datorită colonelului
Milicescu care a trimis ostaşii la casele lor cu armele şi tot echipamentul5 •
Atitudinea demnă a oştirii moldovene, prin contrast cu
comportamentul brutal al armatei ţariste, a fost prezentată într-un articol
3 Lt. Colonel V. Nădejde, op. cit. , p . 86 .
4 General H. Herkt, Câteva pagini din istoricu/ armatei noastre (Amintirile unui veteran
în timpul serviciului) , Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu' Bucuresci
,
1 902, p.3 1 -3 3 .
5 Lt. Colonel V. Nădejde, op. cit. , p. 86.
1 68
elogios al revistei franceze"L'Illustration", însoţit de o ilustraţie sugestivă
6
care prezenta momentul culminant al înfruntării .
Acelaşi incident era însă comentat negativ într-un articol din ziarul
berlinez „Gazeta Naţională", apărut la începutul anului 1 856. Acest
articol îi acuza pe militarii moldoveni de simpatii proruse, afinităţi
determinate de participarea multor militari moldoveni la cursuri de
pregătire din Rusia. El fusese semnat de colonelul Petre Scheletti şi a
primit o replică fermă din partea lui Mihail Kogălniceanu, redactorul şef
al gazetei „Steaua Dunării", care exemplifica atitudinea antirusă a
militarilor moldoveni prin gestul de demnitate al căpitanului Gheorghe
Filipescu, el însuşi instruit în Rusia sau prin comportamentul ulanilor care
se instruiseră, în număr mare, în Regimentul model de la Sankt
Petersburg7 .
După gestul eroic din 1 8/30 august 1 854, căpitanul Gheorghe
Filipescu a fost deportat în Rusia şi a fost încarcerat timp de aproape doi
ani în fortăreţa Brobuisk şi apoi la Kostroma, pe Volga. La revenirea sa la
Iaşi, după încheierea ostilităţilor, căpitanul Filipescu a fost sărbătorit ca
un erou de camarazi şi de opinia publică. Domnitorul Grigore Ghica l-a
avansat la gradul de maior şi i-a acordat o gratificaţie de 800 galbeni 8 •
După retragerea trupelor ruse, unităţile militare muntene şi
moldovene şi-au refăcut efectivele, soldaţii fugari reîntorcându-se la
cazărmile lor. Din păcate, echipamentul şi armamentul confiscat de ruşi
nu a mai putut fi înlocuit, aşa încât bateriile de artilerie şi flotilele din
ambele principate şi-au continuat instrucţia fără tunuri şi rară şalupele
canoniere. Chiar şi în cazul cavaleriei, completarea efectivelor de cai
necesari escadroanelor, s-a făcut cu greutate având în vedere faptul că
majoritatea acestora proveneau din import, în special din Austria, rasele
locale, degenerate după mai multe secole de neglijenţă în privinţa creşterii
cailor, neoferind decât exemplare de mici dimensiuni, acceptabile pentru
trupele teritoriale, dar necorespunzătoare pentru trupele de linie.
După încheierea războiului, o parte a materialelor confiscate de
ruşi au fost înapoiate oştirilor româneşti. În 1 856 cele 6 tunuri ale bateriei
moldoveneşti au fost recuperate iar o a doua baterie de artilerie a putut fi
organizată în anul următor, când au fost achiziţionate încă 8 piese de cal.
6 (90 mm) şi 2 obuziere de cal. 7 ( 1 30 mm), împreună cu echipamentul
6 ,,L 'Illustration ", Journal universel, Paris, 23 septembre 1 854.

7 „ Steaua Dunării ", nr. 19 din 23 februarie 1 856, p. 73-74.
8 „ Gazeta de Moldavia " ,nr. 40/2 1 mai 1 856, p. 1 57.
1 69
complet pentru fiecare piesă, preluate de la trupele austriece în contul
datoriilor pe care acestea le acumulaseră în perioada de ocupaţie9 •
Tunurile bateriilor muntene au putut fi recuperate p arţial de abia în
anul 1 859, în urma demersurilor făcute de autorităţile române şi a
cercetărilor efectuate la Odessa de către maiorul Scarlat Ciocâltan. Au
putut fi găsite doar 8 din cele 1 2 tunuri originale, capturate în anul 1 854,
restul tunurilor fiind înlocuite, în compensaţie, cu 2 tunuri ruseşti de
calibrul 12 ( l 30mm) şi 2 obuziere ruseşti de jumătate de pfund ( 1 00 mm),
a căror grad de uzură - după cum constata căpitanul Henric Herkt,
contemporan cu evenimentele - era destul de înaintat 10 •
Şi în cazul navelor confiscate, retrocedarea lor s-a făcut la sfârşitul
războiului, dar într-o stare avansată de uzură, unele fiind chiar lipsite de
armamentul (tunurile) de la bord 1 1 •
În perioada care a urmat retragerii armatei ţariste din principate, în
timpul ocupaţiei austro-otomane, trupele române au participat la o serie
de acţiuni militare menite să asigure păstrarea ordinei publice.
O primă confruntare a avut loc în anul 1 85 5 , când 20 de dorobanţi
călări din escadronul Romanaţi au fost trimişi în urmărirea a 40 de
başibuzuci, dezertori din armata otomană, care voiau să treacă Dunărea în
Bulgaria. Militarii români au pornit în urmărirea turcilor pe care i-au
ajuns în dreptul localităţilor Corabia şi Celeiu, de pe malul Dunării.
Angaj ând lupta, dorobanţii nu au putut să-i împiedice pe dezertori să
traverseze fluviul dar au produs acestora pierderi : 3 morţi şi 2 prizonieri.
Şi dorobanţii au înregistrat în urma înfruntării un militar mort şi un altul
rănit 1 2 •
Un incident mai grav a avut loc la Buzău, la 3 1 mai 1 85 6, fiind
cauzat de un escadron al Regimentului 7 ulani „Arhiducele Karl Ludovic"
austriac, care în timpul operaţiunii de evacuare a trupelor austriece din
principate, se îndrepta spre Bucureşti. Ajuns la Buzău, comandantul
subunităţii a solicitat administratorului judeţului să-i pună de urgenţă la
dispoziţie, până într-o oră, 70 de căruţe de transport cu caii aferenţi,
9 General P.V. Năsturel, Contribuţii la istoria artileriei române, Stabiliment de Arte

Grafice „Universala", Bucureşti, 1 907, pp.37, 44-45.
10
General H. Herkt, op. cit„ p.64. Cornel I. Scafeş, Din istoricu/ dotării armatei române
- tunu „ Tim n: e:hans " md. 1863; tunul şi tunul-obuzier „ La Hitte-Napoleon III", md.
! .
{ .
865, m Studu ş1 Matenale de Muzeografie şi Istorie Militară, Nr. 1 1/ 1 978, p.2 1 7.
",
, "Gazeta de Moldavia 1 6 iulie 1 856, p. 222.
12
M. B . Baer, op. cit.
1 70
pentru a-şi continua deplasarea spre Ploieşti . Deoarece procurarea unui
număr atât de mare de atelaje într-un timp atât de scurt era practic
imposibilă, subofiţerii austrieci au pornit în căutarea lor prin oraş şi au
găsit un număr de care în curtea cazărmii în care era încartiruită compania
de infanterie românească. Aceasta se pregătea să se deplaseze la Brăila
pentru a înlocui trupele austriece aflate în curs de retragere din principate.
Un subofiţer austriac a intrat în conflict cu ostaşul român care păzea
carele, bruscându-l. Acesta a chemat în ajutor garda postului care l-a
arestat pe subofiţerul austriac, conducându-l apoi, sub escortă, la
colonelul muntean, comandantul garnizoanei. Subofiţerul austriac a fost
curând eliberat dar acesta, furios, a adunat un număr de ulani şi a atacat
postul de pază românesc, maltratând pe militarii români găsiţi acolo. Un
sergent, comandantul postului, a fost grav rănit cu săbiile, iar numărul
asediatorilor austrieci a crescut devenind tot mai agresivi. Surescitaţi,
aceştia au devastat postul de pază şi apoi şi-au extins acţiunile violente
asupra caselor şi prăvăliilor din apropiere, jefuind şi maltratând locuitorii.
Carele companiei muntene, pregătite pentru marş, au fost devastate şi apoi
luate de către austrieci. Aceştia prectic nu mai ascultau de ofiţerii lor. Un
ofiţer român care a intervenit pentru a aplana conflictul a fost şi el rănit de
o lovitură de sabie. În cele din urmă, comandantul garnizoanei române a
dat alarma şi trupa de infanterie a ieşit în formaţie de luptă, cu armele
pregătite pentru a deschide foc asupra ulanilor. Din fericire, conflictul nu
a fost escaladat, pentru că în Buzău se aflau la acea dată peste 1 OOO de
militari austrieci care ar fi măcelărit mica garnizoană munteană compusă
din numai 90 de oameni.
În ancheta ordonată de domnitorul Barbu Ştirbei, efectuată de
doctorul Carol Davila, şeful serviciului sanitar al armatei, s-a constatat
existenţa a 20 de răniţi grav din partea românească: un ofiţer, 1 4 soldaţi şi
5 civili, alţi militari şi civili prezentând răni mai uşoare. Austriecii au
înregistrat doar doi soldaţi şi un ofiţer răniţi, ultimul fiind se pare rănit de
soldaţii săi în timp ce încerca să-i aducă la ordin 1 3 • În cele din urmă,
ancheta asupra incidentului a fost muşamalizată, autorităţile româneşti
nedorind să complice relaţiile cu trupele austriece aflate în curs de
evacuare a principatelor.
Implicarea trupelor române, fără voia lor, în conflictul european
desfăşurat între anii 1 853-1 856, a arăta o dată în plus necesitatea creării
1 3 Arhivele Naţionale Bucureşti, Microfilme Franţa, rola 6, vol. 1 6, f.262-266.
171
unei forte armate modeme bine instruită şi echipat
' '
ă, capabil ă să apere
.
interesele nationale ale statului român. Aceste deziderate vor putea fi puse
în aplicare ab ia după înfăptuirea Unirii principatelor, în cursul reformelor
militare majore întreprinse de domnitorul Alexandru Ioan I şi, mai cu
seamă, în timpul deceniului 1 866-76, când armata română a fost pregătită
pentru cucerirea, cu arma în mână, a independenţei naţionale .
ROMANIAN MILITARY UNITS DURING THE CRIMEAN WAR.

1 853-1 855
- Abstract -
Placed between Russia - the protective power - and Turkey - the

sovereign power - the two Romanian principalities, Wallachia and
Moldavia, have been unwillingly involved in the conflict aroused between
the two empires. As in the previous wars, the principalities' territories has
been invaded by the belligerent forces: Russian armies at the beginning of
the war ( 1 853- 1 854), Turkish and Austrian occupation troops in the end
( 1 854- 1 856). As a result, particularly during Russian occupation, some
Romanian military units from both Wallachia and Moldavia, were forced
to participate on battle actions carried on the national territory. "The
romanian-russian cooperation" became dramatic during the imperial
troops' retreat, when Romanian military refused, despite the risk of being
executed for insubordination, to follow them in Russia and to continue the
fight against the coalition composed by France, Great Britain, Turkey
and Sardinia. After the Austrian and Turkish occupation of the
principalities, the Romanian territorial units, had the important role to
maintain peace and order in the country. In this respect they sometimes
confronted the occupation troops. The study describes the Romanian
armies structure, the Russian, Turkish and Austrian occupation forces'
organization, and also reveals the consequences of this occupation over
the Wallachian and Moldavian armies reorganization and fitting out.
Romanian officers, who accompanied Russian and Allied troops in the
Crimea, during the final phase of the conflict, are also presented.
1 72
CORESPONDENTA ŞEFULUI LEGIUNII GRECO-SLAVE
*
,
w
DIN RAZBOIUL CRIMEII, PANAIOT MORUZZI
Georgeta Filitti
La 3 iulie 1 853, trupe ruseşti trec Prutul, rară să declare război, şi

ocupă Principatele Române. Imperiul otoman - puterea suzerană -,
sprijinită de Anglia şi Franţa, adresează un ultimatum Rusiei, cerându-i
să-şi retragă armatele. În urma refuzului, la 1 6 octombrie 1 853, Imperiul
otoman declara război Rusiei. Era începutul războiului Crimeei, după
numele principalului teatru de luptă pe care s-au confruntat cele două
imperii, Turciei alăturându-i-se corpuri expediţionare trimise de Franţa şi
Marea Britanie. Un câmp secundar de bătălie l-au constituit Ţările
Române, unde au intervenit, alături de Imperiul otoman, şi trupele
habsburgice.
Din Crimeea, Panaiot Moruzi ( 1 8 1 7-1 859), urmaş de domni
fanarioţi, îi scrie soţiei sale Aglae (născută Plagino ), la moşia Vărfu
Câmpului (Dorohoi). La începutul ostilităţilor el a constituit o Legiune de
voluntari greci pusă în slujba Rusiei, amintind de Batalionul sacru format
la 1 82 1 pentru eliberarea Greciei de sub dominaţia turcească. Pentru
devotamentul faţă de puterea Nordului avea să fie făcut principe rus, titlu
transmis şi copiilor. Scrisorile se păstrează la Arhivele Naţionale Istorice
Centrale şi au fost traduse de noi din limba franceză.
Chişinău, 2 ianuarie 1 85 5
Scumpă şi desăvârşită Aglae, buna, adorabila mea soţie,
Destinul s-a pronunţat. Nu-mi mai aparţin, nu mai pot dispune în

exclusivitate de persoana mea pentru fericirea ta, pentru dragostea ta.
Când mă aşteptam mai puţin, M.S. Împăratul, cu solicitudinea sa plină de
•
Text apărut în „Magazin Istoric" nr.2 (443)/februarie 2004, p. 1 0- 14.
1 73
bunătate, a găsit de cuviinţă să-mi ordone să iau conduc erea corpului
expediţionar de voluntari al armatei de Sud şi a Crimee i. E o cinste
neaşteptată, în care nimeni nu voia să creadă, fiindcă e postul pe care
generalul Soulas l-a avut anul trecut şi e important, fiindcă aproape
echivalează cu demnitatea de general. Onoarea e mare, cariera ce mi se
deschide în faţă, atât în ceea ce priveşte demnitatea, cât şi influenţa
numelui nostru în lume, e imensă; totuşi, pericolel e nu-s mai puţin
însemnate, nu trebuie să le ignorăm. Ca femeie de spirit şi de suflet va
trebui să înţelegi că un bărbat ca mine s-a lansat, datorită poziţiei lui, pe
ragaşul oamenilor care aspiră la un nume, o sarcină, o patrie. Piedicile şi
primejd iile, chiar moartea sunt fleacuri, fiindcă în loc să mor în convulsii
şi necunoscut, ca anul trecut [sic ! ] , azi moartea mea va face cinste ţie,
copiilor mei, familiei mele. De altfel, nu mor toţi cei care pleacă în război,
e sigur.
Încolo, fii liniştită, pentru că în ceasul când vei citi această
scrisoare voi fi pe drumul Sevastopolului. Ceea ce te pot asigura e că din
toată puterea sufletului meu, chipul tău va rămâne pentru totdeauna
întipărit în inima mea şi nu te voi iubi decât pe tine pe lumea asta.
De la Odessa îţi voi trimite fotografia mea în uniformă. E
compusă din căciulă caucaziană, tunică verde rusească cu două rânduri de
nasturi cu vulturul imperial, ca a celor din Gardă, guler albastru deschis
brodat cu aur, epoleţi de aur cu fante adânci. E simplu şi frumos, sper.
Îţi cer să citeşti scrisoarea pe care i-am trimis-o lui Alexandru
[fratele său], fiindcă ai mari îndatoriri. Mai întâi reputaţia ta care e atât de
importantă pentru o femeie, pe urmă obligaţiile tale de familie,
înţelepciunea ta, principiile tale sănătoase, bunele tale sentimente îmi dau
siguranţă deplină în ceea ce priveşte averea noastră. Îţi trimit o procură
pentru cazul când vei socoti de cuviinţă să arendezi moşia [Vârfu
Câmpului] . Bagă de seamă ca din cauza intrării mele în armata [rusească]
să nu ni se sech� streze pământul; din acest punct de vedere îţi spuneam să
faci economii. Incolo, ra cum crezi, fiindcă eu, cât sunt în slujbă, n-am
nevoie de un ban, sper că solda îmi va fi deajuns.
Aş vrea să am caii cu mine, totuşi pentru moment şi până va da
iarba lucrul e imposibil din cauza lipsei de nutreţ. Aşa că tu îi poţi îngriji
şi să faci să fie încălecaţi zilnic, până la noi dispoziţii. Am o mulţime de
şei - registrul e la Ianaki; pune să le cureţe şi să le strângă pe toate, dar
spânzurate undeva ca să nu le roadă şobolanii .
1 74
Scrisorile să le trimiţi pe adresa Mariei Cantacuzino, ea mi le va
da; eu voi face la fel. Dacă ai ceva special să-mi spui, trimite în taină prin
Maria Roznovanu, ca să le expedieze la Catinca.
Adio, scumpă prietenă, îmbrăţişează şi binecuvântează din parte
mi pe copii; fă o slujbă pentru mine. Salută-i pe toţi şi fii convinsă că n-ai
să întâlneşti niciodată în viaţă un om care să te fi iubit atât de mult. Ţin
neapărat, dacă e cu putinţă, să vii la mine cu Coca [fiul cel mare, Dumitru,
născut în 1 847] . Ia-ţi măsuri în consecinţă şi pregăteşte-te de pe acum.
Asta, se înţelege, pentru mai ori sf'arşit de aprilie.
Prietenul tău, Panaiot
Duminică, 20 februarie [ 1 85 5 ]
Az i plec, iubito, cu ajutorul lui Dumnezeu, c u urările tale care-mi

sunt preţioase şi cu binecuvântarea maicii mele. Încearcă să bagi bine în
cap tot ce ţi-am spus în ultimele scrisori, mă iubeşti prea mult ca să nu
faci întocmai. Cât despre mine, voi câştiga pe câmpul de luptă epoleţii pe
care-i port. ·Plec hotărât să-mi fac datoria, sunt convins că acţiunea mea va
fi încuviinlată de bunii patrioţi greci şi că voi avea o pagină în istoria
grecilor, care au fost desăvârşiţi în slujba patriei lor. Moartea nu înseamnă
nimic în faţa datoriei, în faţa obligaţiilor ce avem faţă de ţara noastră. Se
înşală complet cei ce cred că acţionez din ambiţie personală. Nu, protestez
vehement. Se înşală şi când socotesc că noi suntem partizanii orbi ai
Rusiei. Nu, de o mie de ori nu! Rusia e singura putere care n-a garantat
încă integritatea Turciei. Noi ne batem pentru ea, fiindcă e singura care-i
combate pe duşmanii noştri care prin tratate solemne nu încetează să
distrugă lumea creştină din Orient. În ziua când politica Turciei se va
schimba, ne vom retrage şi noi. Dar de ce să anticipăm? Să lăsăm
lucrurile să curgă şi posteritatea se va pronunţa.
Deocamdată te îmbrăţişez cu drag. Adio, înger scump, păstrează
veşnic chipul meu în inima ta.
[P.S.] Îţi trimit din Odessa, cu Stefanovitz, fotografia mea.

Îmbrăţişează-i pe copii, pe fratele meu Alexandru, pe Suţu [Alexandru,
1 75
cumnat] şi pe toţi ceilalţi. Nu-l uita pe bietul Mavros [Nicolae, socrul lui
Ion Ghica] . Cum fratele meu Costaki e un lunatic, cu idei sucite, trimite-i
0 copie de ce ţi-am scris mai sus. Nu vreau să se îndoiască acolo de
intenţiile mele. Ai să primeşti prima mea scrisoare din Sevastopol. Coca

se poate lăuda de pe acum cu aşa ceva. Rescriptul [ordinul] împăratului
pentru mine e foarte măgulitor. Urmăreşte în Journal de St. Petersbourg
discursu � pe care-l voi pronunţa în faţa trupelor mele.
Odessa, 26 februarie 1 85 5
Scumpă şi dragă prietenă,
Mâine plec de aici la Şiraz. Vremea e oribilă şi cu toate acestea

trebuie să mă duc ca să ajung la Sevastopol înainte de principele
Gorceakov. N-ai de unde să ştii, desigur, dar din fericire pentru cauza
noastră acesta l-a înlocuit pe principele Menşikov care, bolnav şi istovit,
îşi pierduse toată forţa şi capacitatea de a conduce operaţii atât de grele şi
de complicate. Astfel, principele devine conducătorul armatei de Sud şi al
Tauridei. Li.iders rămâne la Cartierul General de la Chişinău, păstrat
neatins.
Locuiesc de două zile într-un hotel splendid. E noroi pretutindeni
şi îl detest cu atât mai mult, cu cât trebuie să continui a călători pentru a
traversa mlaştina, e dezgustător. Află că am lăsat o caleaşcă minunată la
Xida, pe care am schimbat-o cu Costaki pentru vehiculul meu, adăugând
200 de ruble de argint.
Trag nădejde să am curând scrisori de la tine; trimite-le la
Chişinău, la Maria Cantacuzino. Sper că ai primit sau vei primi două
fotografii de ale mele, din care una s-o trimiţi mamei prin poştă.
Ieri am luat masa la principesa Ipsilanti, biata de ea e surdă toacă,
dar mi-a făcut plăcere pentru că mi-a arătat multă afecţiune. O socot, de
altfel, o adevărată ruină istorică a gloriei noastre trecute.
Voi ce faceţi acolo, se zice că vreţi să vă războiţi cu noi. Ne
împăcăm cu gândul ăsta. Cât despre mine, cred că, afară de Crimeea, n-or
să moară de dor, încât în cele din urmă se vor înţelege la Viena [aluzie la
preliminariile de pace] . Poate să mai dureze, dar tot acolo se va ajunge.
Sper că ai primit o lungă scrisoare cu o procură. Te rog să-mi
confirmi şi să-mi vorbeşti de tot ce te priveşte, atât din punct de vedere
1 76
moral, cât şi al stării tale fizice. Sper că Alexandru s-a întors. E inutil să-ţi
spun că situaţia mea i-a umplut de bucurie pe toţi grecii din Odessa. Mă
deranjează că se face prea mult tapaj .
Adio, frumoasa mea, aş vrea o fotografie a ta şi a copiilor.
[P.S.] Să vezi ce am cumpărat la Odessa: tutun, ţigări, pipe,

brânză, cafea, orez, zahăr, oale, cutii pentru ceai şi altele, rom, un butoi
mic de vin şi alte ingrediente indispensabile. Doi saci cu pesmeţi cu zahăr
şi fără, excelenţi.
Sevastopol, 1 0 martie 1 85 5
Scumpă şi dragă prietenă,
Am ajuns, în fine, în acest Sevastopol teribil şi fii încredinţată că

datorită canonadei permanente a francezilor pare să fie îngrozitor, dar de
fapt nu-i chiar aşa cum crezi la prima vedere. Pe ici, pe colo explodează
obuze, dar asta nu înseamnă că se mănâncă mai puţin şi că lumea se
plimbă mai puţin ori că e mai puţin veselă. Într-un cuvânt, e o chestie de
obişnuinţă şi, Doamne, de două zile mă aflu pe bastioane şi în tranşee rară
să-mi pese prea mult de ghiulelele care zumzăie ca albinele. Totuşi, am
avut nenorocul să pierdem pe unul dintre cei mai bravi amirali
[V.I.Istomin], căruia un obuz i-a retezat capul. Din bravadă se apucase să
fumeze la vedere, în nasul francezilor. Făcea aşa de cinci luni, dar de data
asta nu i-a mai mers. Eu trimit în fiecare noapte o sută de oameni în
tranşee; alaltăieri am ieşit şi am capturat zece francezi. Ruşii, care erau de
patru ori mai mulţi, au adus şapte. Acum îţi spun ţie şi poţi s-o repeţi:
Aliaţii [adică francezii şi englezii] n-o să pună mâna niciodată pe
Sevastopol [în august 1 855, ruşii aveau totuşi să abandoneze fortăreaţa] .
Până azi ar fi putut-o face, dar acum e imposibil, cu toţi piemontezii care
vor veni şi cu Napoleon pe care îl aşteaptă.
Locuinţa mea se compune din două camere lângă bastionul pe care
francezii îl numesc Telegraf E departe de oraş. Am făcut bine că am
trecut prin Baccisarai, fiindcă am cumpărat un cal caucazian minunat de
la principele Menşikov.
1 77
Drumul până aici a fost o adevărată aventură cu noroi până la
urechi (acum când scriu rândurile astea a căzut o bombă la doi paşi de
mine), totuşi călătoria a fost veselă. La Nicolaev ne-am urcat patru:
principele Bubrenski, Bibikov etc. în şarabale ovreieşti, căci lipseau caii
de poştă. Cu toate permisele noastre de curieri, staţia era de 28 de verste;
20 le-am făcut călare, pe deşălate, cu cuferele legate pe cai.
În Crimeea e o adevărată disperare, mai ales în împrejurimi.
Aliaţii, tătarii, băştinaşi ori ruşi - toţi s-au străduit să taie, să distrugă tot.
Miezul nopţii. M-am întors de la campamentele unde am aşezat 60
de oameni, la 50 de paşi de francezi. Cât am stat acolo nu ne-au zărit. Dar
cum am plecat şi oamenii au fost aranjaţi, au deschis un foc drăcesc cu
bombe şi ghiulele, fără să ne facă cel mai mic rău. Dumnezeu şi
rugăciunile tale mă vor apăra, iubito, până la sfărşit, aşa presimt.
Încearcă să-mi scrii fără să adresezi scrisorile la Sevastopol.
Trimite-le ori la George Balş, rugându-l să le încredinţeze unui curier
anume, ori lui Scarlat Kotzebue, care n-a plecat cu principele Gorceakov.
Suntem toţi în doliu pe un an.
1 1 martie.
Scumpă prietenă, astă seară particip la un atac. Dacă mă întorc,
voi avea Crucea Sf. Gheorghe şi glorie, dacă nu, să nu mă uiţi. Te
îmbrăţişez din suflet, pe tine, copiii şi pe toată lumea.
Ora 5 dimineaţa. Nu moare cine merge la război. Şi asta nu din
lipsa obuzelor, a bombelor, a ghiulelelor, a rachetelor, care pur şi simplu
plouă pe noi.
Sevastopol, 2 1 martie 1 85 5
Dragă prietenă,
Nu ştiu dacă ai primit scrisoarea mea de mai deunăzi. Astăzi îti

scriu mult mai calm. Nu mori dacă bunul Dumnezeu n-o voieşte. De 1 S
zile sunt continuu sub obuze şi bombe; serviciul meu e foarte periculos,
fiindcă noi menţinem poziţiile din afara fortăreţei. Mâine părăsesc
Ş evastopolul cu toate trupele mele, ca să mă duc spre Balaclava, în munti.
Iţi dai seama că am câştigat 80% din speranţă de a te revedea într-o zi. În
cele 1 5 zile am pierdut destui oameni de ispravă la ieşirile din bastion; în
fine, grecii mei şi-au făcut o reputaţie de bravură deosebită printre
1 78
veteranii Sevastopolului, care ţin de aproape 7 luni în şah forţele întregii
Europe. Trebuie să vezi cum sunt strigaţi de francezi şi de englezi de câte
ori se văd şi răspunsurile veninoase şi pline de spirit pe care le aruncă.
Mai ales francezii se simt foarte j igniţi văzându-i pe greci că se luptă
contra lor şi când li se explică de ce, spun că starea mizerabilă de sclavi a
făcut posibil aşa ceva. Sunt poveşti de necrezut.
În noaptea de 1 O spre 1 1 martie aud în dreapta mea, în tranşeea
unde pătrunsesem cu batalionul meu, pe cineva strigând: Oh ! Oh! Eu!
Grecule, iartă-mă, îndurare! Celălalt voia să-l termine şi îl izbea cu patul
armei în cap. Înţelegând că era un ofiţer, am ordonat să fie cruţat. S-a
întâmplat să fie col. Kelly, comandantul Regimentului 34, omul cel mai
excentric. Într-un cuvânt, draga mea, e foarte amuzant, mai ales când nu
eşti nici mort, nici rănit, ci la Sevastopol. E neplăcut şi idiot, ca să zic aşa,
fiindcă nu eşti niciodată sigur de nimic. Dormi în deplină pace şi
siguranţă, cade o bombă şi te face praf; mergi, mănânci, într-un cuvânt, şi
în fiecare clipă, mai ales în partea oraşului unde ne aflăm noi, e Infernul.
Cu toate acestea, oamenii beau, mănâncă, se plimbă, se duc la cafenea, la
cofetărie. E nemaipomenit să vezi cum toate femeile, cum toată lumea s-a
obişnuit cu aşa ceva. Nici nu se mai gândesc la asta. Vine o bombă, e
anunţată prin mii de strigăte, e urmărită cu privirea şi dacă pică aproape,
toată lumea se culcă pe burtă, afară de ofiţeri, se înţelege de la sine, şi
nimeni nu e atins, doar dacă bomba n-a căzut chiar pe el. Cât despre
proiectilele Minie [trase cu carabina inventată de ofiţerul cu acelaşi nume;
se încărca pe la gură; a fost introdusă în armata franceză în 1 852], nimeni
nu-i atins, fiindcă toţi se apără în aşa fel că deseori încetează să mai tragă.
Aliaţii sunt la fel de obosiţi şi de plictisiţi ca şi noi de tot ce se
întâmplă. Sunt mulţi dezertori englezi şi francezi. Aceştia din urmă sunt
şmecheri, declarându-se voluntari, nu dezertori. În aşa fel că noaptea
trecută îmi aduc unul la bastion. Îl întreb ce e. Îmi răspunde: voluntar. Eu,
văzându-i pantalonul roşu, cred o clipă că e unul de-ai mei; totuşi,
privindu-l mai bine, îi spun:
- Cum dracu eşti voluntar?
- Am trecut în liniile voastre voluntar, colonele!
- Oh, eşti dezertor şi vrei să scapi!
Toţi sunt aşa. Dar francezii sunt buni soldaţi. Englezii în schimb
sunt absolut ticăloşi. La prima salvă spală putina şi rareori vezi unul cu
mustaţă, mai toţi sunt imberbi. De fiecare dată când ieşim noaptea, luăm
prizonieri. E o binecuvântare. Ştiu că toate acestea înseamnă şi pierderi şi
1 79
de fiecare dată cad cei mai buni soldaţi . Cel mai tâmpit în toate astea e
înmom1ântarea continuă, la grămadă. Răniţii, muribunzii - toate îţi
amintesc de zădărnicie, de neant. Te bântuie idei negre şi gloria, onoarea
militară îţi par derizorii, fiindcă aici nu există nici o clipă de exaltare care
să te scoată pe câmpul de luptă. E o bătălie permanentă, sistematică, ce
ţine de dimineaţa până seara, zi şi noapte, şi n-ai chef totdeauna să te
gândeşti la patriotism şi la faimă.
Pe 22 plecăm în munţi, la Izurgun, spre Balaclava, în valea Baidar.
Acum suntem încadraţi în Corpul VI sub comanda principelui Piotr
Gorceakov. Doar Dumnezeu cunoaşte viitorul. Aşteptăm două divizii
complete. Sevastopolul e la adăpost de orice atac. Se pare că la venirea
verii vom începe o campanie de marşuri şi manevre. Va fi mai bine. Vom
vedea. Cu siguranţă Dumnezeu nu ne va părăsi. În batalionul meu am o
mulţime de bolnavi, răniţi mai puţin.
Adio, scumpa. În biletul alăturat îţi scriu puţin de treburile
noastre.
SUR LA CORRESPONDENCE DU CHEF DE LA

LEGION GRECO - SLAVE DANS LA GUERRE DE CRIMEE
-Resume-
Le prince Panayotis Mourousy, expulse de Moldavie, se refugie en

Russie au commencement du 1 85 5 . Il organise â ses frais un corps de
4.000 volontaires grecs et serbes, au service des russes. Participant â la
plupart des grandes batailles de la guerre de Crimee il ecrit a son epouse
Aglae chez elle, dans sa prop1iete de Vârful Câmpului ( dep. de Dorohoi}
Ses longues lettres sont pleines de descriptions expressives du champ de
bataille, de declarations patriotiques et de sa preoccupation du sort de sa
famille. Ces pieces se trouvent aujourd'hui dans son fond personnel aux
Archives Nationales.
1 80
""
N
c
""
c..
cu
c..
]
;:I
....:
;:I
o
"'
o
c
;:I
o
cu
c
,_
o
::;
�
181
DIMITRIE KRETZULESCU VOLUNTAR ÎN RĂZBOIUL
CRIMEII - MĂRTURII INEDITE •
Raluca Torni
„Sute de trupuri ciopârţite, însângerate peste tot, care cu două

ceasuri mai înainte erau pline de speranţe şi de voinţe deosebite măreţe
sau meschine, zăceau cu membrele ţepene în valea înflorită şi scăldată de
rouă, care desparte bastioanele de şanţuri, sau pe locul de lângă paraclisul
morţilor, în Sevastopol", scria Lev Nicolaevici Tolstoi, prezent în oraşul
asediat acum 1 50 de ani 1 • De partea cealaltă a baricadei se afla maiorul
Dimitrie Kretzulescu, înrolat în detaşamentul de "cazaci otomani" din
cadrul armatei otomane.
În Războiul Crimeii, voluntarii români au luptat în ambele tabere.
Nu cunoaştem numărul lor exact, dar pe baza izvoarelor cunoscute până
acum putem menţiona câţiva participanţi din armata rusă: aghiotanţii
generalului Mihail Dimitrievici Gorceakov, comandantul armatei ruse de
la Dunăre - Dadu Filipescu, Iorgu Costache Sturdza; căpitanul Iorgu
Bălăceanu, care s-a distins la Sevastopol, doctorul Iacob Christian Cihak,
care a activat în Rusia, voluntarii comandaţi de Panaiot Moruzi; un număr
de 1 45 de artilerişti, care au fost decoraţi în 1 859 cu medalii ruseşti,
pentru campania din 1 853-1 8542 • De partea aliaţilor cunoaştem
activitatea celor încadraţi în detaşamentul de cazaci otomani condus de
Sadyk Paşa (Mihail Czaikowski). În memoriile sale, generalul de origine
poloneză îi amintea pe: Grigore Sturdza-Muhlis Paşa, care ajunge la
gradul de general în armata otomană, George Cretzianu, sublocotenent de
lăncieri, ataşat detaşamentului său, pe care îl considera „inteligent, activ,
curajos, de bună credinţă"; Pantazi Ghica - fratele lui Ion Ghica, ajuns
• Text apărut în volumul omagial închinat acad. Cornelia Badea la 90 de ani, Naţiunea
Română. Idealuri şi realităţi istorice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006,
p. 576-595.
1 Lev Tolstoi, A mintiri din Sevastopol, val. I, Bucureşti, 1 909, p. 86.
2 Gheorghe Bezviconi, Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse din cele mai vechi
timpuri până la mijlocul secolului al XIX /ea, Bucureşti, 1 962, p. 257.
1 83
bey de Samos - „foarte inteligent, curajos, cult, care se achită bine de
toate misiunile încredinţate"; Vlădescu, Grecescu, Băj escu, Andreescu,
Marinescu şi nu în ultimul rând maiorul Dimitrie Kretzulescu „tânăr ofiţer
energic, un om de mare curaj, de punctualitate şi inteligent, foarte capabil
în avangardă şi în campanie, ce poate comanda cu strălucire un regiment
de cavalerie" 3 . Li se alăturau Grigore Ghica, fiul lui Dimitrie Ghica - care
a fost aghiotantul lui Omer Paşa şi ofiţer de legătură cu generalul
- viitorul mareşal - Fram;:ois Certain Canrobert şi cu lordul Raglan 4 - şi
Constantin Pruncu, moldovean, înrolat în 1 854 în legiunea străină,
participant în Războiul Crimeii, apoi în Algeria şi în războiul franco
sardo-austriac din 1 859 5 .
Dimitrie Kretzulescu - „un băiat cu mult curaj şi inimă, mare
inamic al ruşilor", cum îl caracteriza Ion Ghica6 - făcea parte dintr-o
veche familie boierească7 , care a dat ţării mulţi oameni de cultură,
politicieni. Fraţii săi au fost: Nicolae, unul dintre primii medici români
care şi-au luat doctoratul la Paris, ajungând ministru de interne, de culte şi
instrucţiune publică şi premier în timpul lui Al. I. Cuza; Constantin „om
de o erudiţie rară, bun valah, om de principii şi de convingeri foarte
solide, onest şi incoruptibil", premier în timpul lui Carol, scriitor; Scarlat
„activ, priceput în afaceri", căpitan în garda imperială rusă, apoi din 1 848,
colonel în armata română8 . Dimitrie Kretzulescu era - pe linie maternă -
nepotul lui Ion Câmpineanu, conducătorul "partidei naţionale" din
Adunarea obştească a Ţării Româneşti. Crescut în spiritul ideilor liberale,
în 1 848 participa la revoluţie. Î mpreună cu Grigore Peretz şi Alexandru
Paleologu au fost implicaţi în atentatul din 9 iunie împotriva domnitorului
Gheorghe Bibescu, fapt ce i-a adus după înăbuşirea revoluţiei înscrierea
3 Stanislaw Lukasik, Relaţiunile lui Mihail Czaikowski-Sadyk-paşa cu românii, în

"Revista Istorică Română'', vol. II, fasc. 1 , Bucureşti, 1 932, p. 250.
4 Biblioteca Naţională, fond Brătianu, dos. 355, Marie Pouj ade către Dimitire Ghica,
Paris, 1 1 aprilie 1 857: „Eugene a demande la Croix de la legion d'honneur pour
Gregoire, mon frere en faisant valoir qu' il avait appartenu â l' Etat major d'Omer Pacha
et qu'il avait ete en Crimee pour porter aux marechal Canrobert et Raglan des depeches
annorn;ant l ' envoi des troupes demandees par Ies allies apres Ies bataille d 'Inkermann".
5 C. Pruncu, Din campaniile mele. Crimeea (1855), A lgeria (1 85 6 - 1 85 7), Italia, Maroc
(1859), Bârlad, 1 900.
6 Ion Ghica, Notele mele privind oamenii de la 1 848, în Ion Ghica. Scrieri, vol. IV, ediţie
îngrij ită de Ion Roman, Bucureşti, 1985, p. 425 .
7 A.O. Xenopol, Nicolae Kretzulescu. Viaţa ş ifaptele lui (181 2 - 1
900), Bucureşti, 1 9 1 5,
p. 1 3 .
8 Ion Ghica, op. cit, p. 425 .
1 84
sa pe lista persoanelor indezirabile9 . În timpul exilului va fi apropiat de
Ioan Bălăceanu, Ion Ghica, simpatizant al Goleştilor, al lui C. A. Rosetti.
Din coresri ondenţa sa reiese îndepărtarea de grupul lui Ion Heliade
Rădulescu 0 .
Doritor să participe activ la noul conflict, adept al convingerilor
lui Ion Ghica, ce vedea salvarea Principatelor numai printr-o politică
filootomană, exasperat de lipsa de interes a aliaţilor în constituirea unor
legiuni poloneze, maghiare sau române, se înrolează în corpul de "cazaci
otomani", condus de Sadyk Paşa. De acesta din urmă îl legau atât
afinitatea convingerilor politice, credinţa în salvarea intereselor naţionale
prin intervenţia Porţii, cât şi relaţiile amicale dintre polonez şi fratele său
Nicolae. Ultimul a fost în 1 839 mij locitorul între Ion Câmpineanu şi
emigraţia poloneză din Paris, în rândul căreia Mihail Czaikowski avea un
rol însemnat, bucurându-se de încrederea lui Adam Czartoryski 1 1 •
Relaţiile dintre emigrantul polonez şi familia Kretzulescu s-au menţinut
peste ani, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Dimitrie va fi
primit cu toată încrederea în rândurile "cazacilor otomani".
Corespondenţa lui Dimitrie Kretzulescu cu Ion Ghica şi Iancu
Bălăceanu din anii 1 854 - 1 85 5 , este un izvor preţios pentru
reconstituirea unor momente mai puţin cunoscute din implicarea
românească în Războiul Crimeii. Face parte din puţinele surse directe
autohtone 1 2, printre care amintim relatările memorialistice ale maiorului
·
Pruncu, pe atunci simplu soldat înrolat în legiunea străină .
Participarea lui Dimitrie Kretzulescu în Războiul Crimeii poate fi
împărţită în trei perioade: campania de la Dunăre (ianuarie până în
decembrie 1 854), asediul Sevastopolelui (martie - septembrie 1 855) şi
implicarea în operaţiunile din Asia Mică, Caucaz, (septembrie -
noiembrie 1 85 5).
9 A . D. Xenopol, op. cit, p. 33 - 34.

1 0 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (2)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, 24 ianuarie 1 854, Adrianopol; de notat că o parte din scrisorile lui Kretzulescu
sunt catalogate în fondul Dimitrie Ghica.
11
Stanislaw Lukasyk, op. cit, p. 239 - 240.
12Nicolae Ciachir, Unele materiale inedite privind participarea românilor în cadrul
detaşamentelor greceşti la luptele din Crimeea în perioada războiului din 1 853 - 1856,
în Omagiu lui P. Constantinescu-laşi, Bucureşti, 1 965, p. 465 - 468.
•Când afirmăm acest lucru ne referim la sursele documentare ale voluntarilor români
din tabăra aliată.
1 85
Dimitrie Kretzulescu era prezent la Dunăre încă de la începutul
anului 1 854, când detaşamentul "cazacilor otomani" va fi inclus în armata
condusă de Omer Paşa. Trupele conduse de Sadyk Paşa, adevărată
"brigadă internaţională", cum le numea Gheorghe Duzinchievici, erau
compuse din: ofiţeri, în cea mai mare parte polonezi, cazaci din Dobrogea
şi din împrejurimile Brusei, câţiva cazaci de pe Don, bulgari, români,
evrei, armeni, sârbi. Numărul lor nu depăşea 700 de oameni 1 3 •
Ajuns la Adrianopol în ianuarie 1 854, convalescent după un
puternic atac de holeră, Dimitrie Kretzulescu îi scria lui Ion Ghica cum au
fost primiţi de turci şi de grecii din oraş. Dacă primii au fost entuziaşti,
„nici Alexandru cel Mare, când a intrat în Babilon, nu a avut o primire
mai călduroasă", grecii dimpotrivă „ne-au închis uşile în faţă, spunând că
mai degrabă îşi dau foc caselor decât să ne primească pe noi" 1 4 • Scrisorile
din ianuarie - februarie 1 854 conţin informaţii despre neînţelegerile dintre
emigranţii români aflaţi în tabăra turcească de lângă Dunăre. Intrigile lui
Eliade pe lângă Omer Paşa, aveau drept rezultat, în concepţia sa,
îndepărtarea celor care au venit din Paris, animaţi de speranţa constituirii
legiunilor naţionale: Rosetti, Brătianu, Pleşoianu, Nicolae şi Ştefan
Golescu 1 5 • După cum se ştie refuzul oficialităţilor otomane de a organiza
legiuni avea alte cauze: teama de eventuale mişcări revoluţionare,
tratativele cu Austria, concretizate în convenţia din iunie 1 854, putere ce
nu agrea prezenţa la Dunăre a foştilor participanţi la 1 848- 1 849 1 6 .
Omer Paşa îi încredinţa lui Sadyk Paşa comanda avangardei
otomane în condiţiile în care armata rusă, nevoită să părăsească Oltenia,
trecea Dunărea în Dobrogea pe la Galaţi, Brăila, Ismail şi se pregătea de
asediul Silistrei, care va dura din mai până în iunie 1 854 1 7 • Din
13 Gheorghze Duzinchievici, Polonais et roumains durant la guerre de Crimee, în

"Revue Roumaine d ' Historie", Bucureşti, XVI, 1 977, nr. 1 , p. 2 1 - 22 ; E.V.Tarle,
Războiul Crimeii, Bucureşti, 1 952, vol. II, p. 17.
14 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (2)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, 24 ianuarie 1 854, Adrianopol.
15 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, Dimitrie Kretzulescu către Ion Ghica, Şumla,
februarie 1 854, S 33 (3)/DCX; aceeaşi, Ibidem, S 33 (7)/DCX scrisoarea din ianuarie
1 854.
16
Paul Cemovodeanu, Iniţiative româneşti de rdobândire a Basarabiei în perioada
Războiului Crimeii (1854 - 1 856), în "Revista Istorică'', Bucureşti, serie nouă, t. III,
1 992, nr. 1 - 2, p. 84.
1 7 I.I Nistor, Principatele române sub ocupaţie rusească iulie 1 853 - 1 7 septembrie
1854, în "Memoriile Academiei Române. Memoriile Sectiei Istorice" seria III t XX ,
. , ' .
1939, p. 238 - 239.
1 86
documentele de epocă 1 8 putem reconstitui traseul detaşamentului de
"cazaci otomani", implicaţi în trei evenimente majore în anul 1 854:
asediul Silistrei, ocuparea capitalei Ţării Româneşti, pregătirea trecerii
Prutului în vederea declanşării unei posibile ofensive în Basarabia. Sadyk
Paşa în fruntea a trei brigade de infanterie şi a cătorva regimente de
cavalerie a provocat pierderi importante avangardei ruse din faţa
Silistrei 1 9• La aceste lupte a participat şi Dimitrei Kretzulescu, care îi scria
mai târziu, lui Ghica că „la asediul Silistrei nu s-a gândit deloc la
moarte"2 0 • După retragerea trupelor ruse din Ţara Românească, în vara lui
1 854, Sadyk Paşa îl trimitea pe maiorul Kretzulescu împreună cu două
escadroane de cazaci din Dobrogea să pregătescă intrarea trupelor
otomane în Bucureşti 2 1 • Rigoarea şi onestitatea tânărului maior l-au
determinat pe generalul polonez, comandant al pieţei din Bucureşti, să-l
numească într-o comisie ce avea drept scop aprovizionarea armatei
turceşti cu muniţii, hrană, îmbrăcăminte. Era coleg în acestă activitate cu
fostul domnitor Alexandru Ghica şi polonezul Janus Woronitch22 . În
toamna lui 1 854 Omer Paşa intenţiona să organizeze o expediţie peste
Prut, pentru a crea o diversiune ce urma să uşureze înaintarea aliaţilor în
Crimeea. Proiectul era sprijinit cu entuziasm de români, care îşi
manifestaseră de nenumărate ori dorinţa de a uni teritoriul Basarabiei cu
Principatele23 . În memoriile sale Sadyk Paşa, care era, la rândul său,
animat de constituirea unei iluzorii republici căzăceşti în Ucraina şi
Basarabia, amintea sprijinul în furnituri şi furaje pe care Costache Negri
şi Panaiot Balş i-l promiseseră dacă ar fi trecut Prutul, iar Al.I. Cuza şi
Diamantescu erau gata cu trupele moldovene să sprijine expediţia24 .
Nicoale Kretzulescu îi scria în 28 octombrie lui Sadyk Paşa că aşteapta cu
nerăbdare ca trupele otomane să treacă „Prutul, să-şi vadă visul îndeplinit,
expediaţia în Basarabia"25 . Au fost implicaţi în organizarea acesteia
18 Ne referim în special la scrierea lui Sadyk-paşa, Resume des mes souvenirs sur la
Guerre de 1853 - 1854, manuscris aflat la BAR, arhiva Sadyk-paşa, I mss I .
1 9 Eugene Poujade, Omer-Pacha et la Guerre sur le Danube, în "Revue des Deux
Mondes'', Paris, XXVI, t. II, 1 856, p 8 1 5 - 8 1 7
.
20 BAR, corespondeţă Bălăceanu, S 5 1 (2)/ CCCXLIV, D imitrie Kretzulescu către

Bălăceanu, 2 iunie 1 85 5 .
2 1 Sadyk paşa, Resume des mes souvenirs sur la Guerre de 1853 - 1854, BAR, arhiva
Sadyk paşa, I mss 1 , f.37.
22 Ibidem, f. 47.
23 Paul Cemovodeanu, op. cit, p. 85; Eugene Poujade, op. cit, p. 842.
24 Sadyk-paşa, op. cit, f. 6 1 .
25 Stanislaw Lukasik, op. cit, p. 25 1 .
1 87
printul Grigore Sturdza, George Cretzianu2 6 , Dimitrie Kretzulescu.
Ulti �ul se afla în octombrie 1 854 la Brăila27 , iar în noiembrie la
Măxineni pe Siret, de unde îi scria lui Ion Ghica despre aceste pregătiri 28 .
În cele din urmă Omer Paşa renunţă la planurile sale datorită poziţiei
ostile a austriecilor care, prezenţi în Principate, nu doreau să fie angrenaţi
în nici un conflict cu armatele ruse 29 .
În septembrie 1 854, trupele anglo-franco-otomane au debarcat în
Crimeea. Primele confruntări cu ruşii au avut loc la Alma (20
septembrie), Balaclava (25 octombrie), Inkerman (5 noiembrie), iar în 1 7
octombrie au declanşat primul bombardament împotriva Sevastopolelui.
Campania aliată se anunţa grea, în condiţiile apropierii timpului
nefavorabil, a lipsei de alimente, de îmbrăcăminte (în 2 noiembrie avusese
loc o furtună îngrozitoare pe mare în urma căreia se scufundaseră navele
cu furnituri), a epidemiei de holeră, care decima fără cruţare, a rezistenţei
tenace a trupelor ruseşti din oraş 30 . În aceste condiţii armata otomană de
la Dunăre se pregătea la începutul lui 1 855 să ajungă pe frontul din
Crimeea.
În februarie 1 85 5 , Dimitrie Kretzulescu se afla la Vama, unde
împreună cu Sefer bey (polonezul Costielsky) fusese însărcinat să
organizeze îmbarcarea trupelor spre Crimeea. Sarcina era epuizantă „de la
orele 6 dimineaţă, până la miezul nopţii sunt în port„ . În 1 5 zile, în frunte
cu Omer paşa, cred că ne vom alătura celor 30 OOO de turci de la
Eupatoria. Suntem aşteptaţi pentru a participa la asaltul final împotriva
Sevastopolelui. Sunt atât de mândru, gândindu-mă că voi fi unul dintre
primii români care va pune piciorul victorios în Sevastopol", îi scria plin
de încredere lui Ion Ghica, nebănuind că dorinţa i se va îndeplini mult
mai târziu3 1 •
26 BAR, corespondenţă Iancu Bălăceanu, S 22 ( 1 )/CCCXLIV, George Cretzianu către

Iancu Bălăceanu.
27BAR,
corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (4)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Brăila, 20 octombrie 1 854.
28BAR,
corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (5)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Măxineni, 20 noiembrie 1 854.
29 Eugene Poujade,
op. cit, p. 84 1 .
30 Bibliografia Războiului Crimeii este impresionantă, de curând a apărut o nouă
bibliografie senmată de Fikret Turan, The Crimean War, 1 853 - 1 856. A Bibliography of
Monographs, Istanbul, 2000.
3 1 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33/ 6/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica Vama, 2 februarie 1 85 5 .
1 88
În Crimeea Kretzulescu va lua parte în cadrul armatei otomane la
operaţiile de asediu din faţa Sevastopolelui: acţiuni de recunoaştere, de
hărţuire a adversarului, va fi martorul bombardamentelor aliate din 9
aprilie, 6 şi 1 7 iunie, va fi alături de trupele franceze şi sarde în lupta de la
Cemaia din 1 6 august 1 85 5 .
În 1 7 februarie 1 85 5 trupele lui Omer Paşa aflate la Eupatoria au
fost atacate de cele ruse conduse de generalul rus Hrulev32. Participant la
lupte, Kretzulescu îi scria în 1 3 martie lui Ghica, povestindu-i despre
bravura turcilor în condiţiile în care inamicul fusese de două ori mai
numeros. Confruntarea a durat patru ore, „ruşii fiind siliţi să părăsească
locul, lăsându-ne prizonieri, răniţi şi 453 de morţi. Printre aceştia am găsit
printre cadavre pe şeful legiunii greco-slave, pe episcopul grec din
Eupatoria şi o tânără femeie". Dintre ofiţerii otomani, au pierit în
confruntare Rustem bey, Ali bey şi faimosul Selim Paşa - comandantul
detaşamentului egiptean, al cărui cal a fost luat de Kretzulescu. Acesta
admira însă retragerea armatelor ruse, care „a fost magnifică, într-o ordine
perfectă, parcă erau la paradă". Entuziasmul primelor zile îi era atenuat de
lipsa de activitate „te asigur dragul meu Ghica că ce facem noi aici
seamănă cu orice în afară de război". Regreta abandonarea expediţiei din
Basarabia: „locul nostru nu este aici, ci dincolo de Prut. . . Până în prezent
cred că nu am făcut decât jocurile Austriei . . . aceasta a pus mâna pe
frumoasele noastre ţări şi ne tratează ca pe nişte provincii cucerite". Nu de
puţine ori regreta că nu lupta împotriva austriecilor : „cu câtă bucurie aş
şarja împotriva acestor infami, alături de o brigadă de cavalerie compusă
din bravii noştrii olteni îmbrăcaţi în costumele lor pitoreşti şi în
frumoasele culori naţionale". Era dezamăgit şi pentru că detaşamentul
cazacilor otomani era redus la jumătate din cauza dezertărilor
numeroase33 .
În 26 aprilie le scria lui Bălăceanu şi Ghica despre asediul
Sevastopolelui. Se găsea de 20 de zile în faţa oraşului asediat şi era
impresionat de canonada nesfârşită, care nu încetase nici măcar în ziua de
Paşte. În 9 aprilie avusese loc al doilea bombardament aliat. Zgomotul
asurzitor putea să trezească şi morţii. Mărturia lui Kretzulescu vine să
completeze celelalte documente memorialistice al Războiului Crimeii.
Paul de Molene, unul dintre aghiotanţii generalului francez Canrobert
3 2 E. V. Tarle, op. cit„ p. 203 .

33 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (7)/ DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Eupatoria, 1 3 martie 1 85 5 .
1 89
scria „în faţa Sevastopolelui zgomotul tunului se aseamănă cu cel al
mării. El arunca asupra noastră un fel de măreţie misterioasă de care
atunci eram puţin conştienţi"3 4 . La rândul său şi Panaiot Moruzi,
comandant al voluntarilor greci din Crimeea, îi scria soţiei sale, pe 1 O
martie, despre canonada continuă la care era supus oraşul din partea
aliatilor 35 .
'
În prima scrisoare din faţa Sevasto�olelui, Kretzulescu descria
misiunea de recunoaştere la care luase parte. In 1 8 aprilie, Omer Paşa, în
fruntea a 1 2 batalioane turceşti împreună cu regimentul 1 francez de
vânători călări şi o parte din cavaleria engleză, a efectuat o recunoaştere
până aproape de Cemaia. Operaţia de recunoaştere amintită de
Kretzulescu a fost una de amploare, fiind menţionată în memoriile
generalului Adolphe Niel şi în scrierile baronului Bazancourt36 . Maiorul
român afirma că a fost felicitat de ofiţerii francezi - generalul Feret37-
pentru comportarea sa şi a trupei sale de cavalerie. I se promisese chiar de
către Omer Paşa înaintarea la· gradul de locotenent-colonel şi decoraţia
otomană Medgide, clasa a IV-a. Era foarte mulţumit şi se ruga cerului ca
războiul să continue pentru a avansa rapid. Mult mai interesantă era
afirmaţia sa din aceeaşi scrisoare, conform căreia, comanda întreaga
cavalerie otomană din faţa Sevastopolului : „Pentru moment mă găsesc în
cea mai frumoasă poziţie pe care şi-o poate imagina un om de vărsta mea.
Comand întreaga cavalerie turcă din faţa Sevastopolelui. Am propiul meu
sector separat de toţi ceilalţi şi sunt stăpân, fac ce poftesc fără a da
socoteală decât în faţa generalului de divizie, care este un paşă încântător"
- probabil Sefer Paşa, polonezul Kostielski, amintit şi de Niel. Adauga că
noua sa poziţie i-a atras invidia celorlalţi străini, în special polonezi, aflaţi
la statul maj or otoman, cărora nu li se încredinţau funcţii de conducere,
fiind numai aghiotanţi" 38 . Asupra acestui subiect Kretzulescu revenea în
corespondenţa sa. Iată ce scria în 25 august lui Bălăceanu: „Sunt ţinta
34 Paul de Molenes, Les commentaires d 'un soldat, Paris, 1 860, p. 1 20.

35 Nicolae Ciachir, op. cit, p. 467.
36 Baron de Bazancourt, L 'A rmee fram;aise a Gallipoli, Varna et Sebastoopol. Chronique
militaires de la Guerre d 'Orient, voi. II, Paris, p. 241 .
37 Nu am reuşit să identificăm până acum persoana amintită de K.retzulescu; în scrierea
baronului Bazancourt este amintit generalul Forey.
3 8 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (8)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, în faţa Sevastopolelui, 14/26 aprilie 1 855; BAR, corespondenţă Bălăceanu,
S 5 1 (2) I CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către Ion Bălăceanu, în faţa Sevastopolelui'
26 aprilie 1 855.
1 90
unor intrigi teribile datorită acestui post. . . Un paşă cavalerist, de origine
engleză a părăsit Crimeea numai pentru că Omer Paşa i-a refuzat acest
comandament. Dintre toţi creştinii care se găsesc în serviciul Turciei eu
singur ocup un comandament direct în armată . . . Pentru această onoare
trebuie să-i fiu recunoscător lui Omer Paşa"3 9 . Din păcate nu avem până
în prezent nici un izvor care să certifice cele afirmate de Kretzulescu. S-ar
putea ca Omer Paşa, care după recunoaşterea din 1 8 aprilie, a plecat la
Eupatoria, să-l fi numit provizoriu în această funcţie, în condiţiile în care
Sadyk Paşa se afla la Constantinopol. Oricum, atâta timp cât s-a aflat în
faţa oraşului asediat, Kretzulescu a afirmat că a îndeplinit această funcţie.
Din aceeaşi scrisoare -cea adresată lui Ion Ghica din aprilie 1 855 se mai-
pot desprinde două amănunte, care zugrăvesc condiţia trupelor otomane.

Kretzulescu scria despre sărăcia ofiţerilor turci, care nu-şi primiseră
soldele: „nu-ţi pot spune ce scumpete domneşte aici. Se găsesc de toate,
dar trebuie să ai buzunarele bine garnisite, iar din păcate cele ale ofiţerilor
turci nu sunt. Iată nouă luni de când nu am mai văzut culoarea banilor
maiestăţii sale, Sultanul". Trupele otomane lipsite de furnituri înfruntau
ploaia şi frigul cumplit, soldaţii tremurau parcă aveau accese de febră.
Cuvintele maiorului român întregesc tabloul creionat de ceilalţi
participanţi la asediu. C. Pruncu, înrolat în legiunea străină scria: „Din
armata turcească, mai ales trupele din Asia mureau ca muştele; lemnele
lipseau cu desăvârşire. Îi vedeam câte 3 4 aşezaţi pe zăpadă, împrejurul
-
unui foc de câteva surcele între care era înfipt un ibricel de cafea, suflând
rând pe rând . . . Din cele patru armate aliate, turcii erau cei mai în mizerie,
rău plătiţi, rău hrăniţi, rău îmbrăcaţi"40 .
Dimitrie Kretzulescu încerca în timpul liber să-şi însenineze
clipele în compania ofiţerilor de cavalerie britanici, "nişte băieţi
încântători", cum îi numea4 1 . Trăind sub ameninţarea morţii, combatanţii
din ambele tabere, se bucureau cu intensitate de clipele libere. Ofiţerii
britanici organizau curse şi cluburi de criket, francezii aveau un teatru
făcut de zuavi, iar cei asediaţi cântau în bastioane la pian şi la flaut4 2 .
39 BAR, corespondenţă Bălăceanu, S 5 (4)/ CCCXLIX, Dimitrie Kretzulescu către Iancu

Bălăceanu, Vamautka, 1 3/25 august 1 855.
4° C. Pruncu, op. cit, p. 45.
41 BAR, corespondenţă Bălăceanu, S 51 ( 1 )/ CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către
Iancu Bălăceanu Sevastopol, 26 aprilie 1 855.
42 Paul Kerr, The Crimean War, Londra, 1 997, p. 123.
191
Însuşi Kretzu lescu mărturisea că urmărea cu binoclu l plimbarea
locuitorilor din Sevastopol4 3 .
„Asediul Sevastopolelui durează mai mult decât cel al Troiei", i se
plângea Kretzulescu prietenului său Bălăceanu, pe 2 iunie 1 85 5 . Era
obosit de cei doi ani de serviciu militar şi de lipsa unor acţiuni decisive:
„ acestă lipsă de activitate mă asasinează. Îmi trebuiesc bătălii mari,
frumoase şarj e de artilerie nu marşuri de noapte, care te lipsesc de somn
sau aşteptări chinuitoare în noroi sau zăpadă, neavând desupra capului
decât bolta cerului". Aveau loc zilnic operaţiuni de rutină, dintre care una
l-a impresionat. „La mică distanţă de Cemaia se găseşte un cătun tătăresc,
aşezat într-una dintre cele mai frumoase regiuni pe care ţi-o poţi imagina.
Este propietatea lui Mirtza bey, care are şapte femei şi 42 de copii".
Dezamăgirea provocată de prelungirea asediului era accentuată şi de
teroarea luptelor de noapte. Descria un astfel de atac încheiat cu un
carnagiu înfiorător de ambele tabere: 1 500 de aliaţi şi aproape 3000 de
ruşi. „A doua zi am vizitat din nou câmpul de luptă şi te asigur că era
înspăimântător la vedere . . . Nu-ţi poţi imagina în ce miasme îngrozitoare
trăim aici. Acest loc pe care-l ocupăm este îngust şi suntem înconj uraţi de
munţi de cadavre neacoperite de pământ"44 .
În iulie şi august Kretzulescu se afla împreună cu o baterie şi
cavaleria sa în valea Vamautka, „un ţinut fermecător presărat cu sate,
case senioriale, arbori, grădini, însă părăsit de locuitori". Îi scria lui
Bălăceanu că este fericit că a scăpat de frontul din faţa Sevastopolelui,
care semăna cu un adevărat abator, unde epidemia de holeră făcea victime
în special în rândul italienilor. El însuşi fusese la un pas de moarte,
cuprins de accese de febră timp de 1 8 ore. Scăpase, dar era trist că mulţi
dintre apropiaţii săi muriseră răpuşi de boală45 • După cum se ştie
epidemia făcuse victime şi în rândul generalilor: Alfonso La Marmora,
lordul Raglan etc.
Speranţa sa de a fi martorul unei mari bătălii i se împlineşte. În 1 6
august 1 85 5 , ruşii atacau, la Cemaia, poziţiile franceze ş i piemonteze.
Deşi nu a putut să participe efectiv la luptă din cauza terenului accidentat,
care nu permitea desfăşurarea şarj elor de cavalerie, Kretzulescu era
43 BAR,
corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (8)/ DCX, Kretzulescu către Ion Ghica, 26
aprilie 1 85 5 .
44BAR, corespondenţă
Bălăceanu, S 5 1 (2)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către Iancu
Bălăceanu, 2 iunie 1 85 5 .
4 5 Ibidem, S
5 1 (3)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către Iancu Bălăceanu' Vamautka'
1 7 iulie 1 855.
1 92
entuziasmat46 . Fusese martorul unor fapte de arme măreţe. În 1 9 august îi
descria lui Ghica bătălia de la Cemaia: „dar ce privelişte magnifică, ce
panoramă admirabilă. Era o dimineaţă însorită, răcoroasă, înălţimile erau
presărate cu baionete, care străluceau în soare. Cemaia şerpuia liniştită la
poalele colinelor, numai apele sale aveau culoarea sângelui. Dincolo de
acest râu, într-un nor de foc şi de fum se afla artileria rusă, iar puţin mai
departe pe un platou se desluşeau uniformele bogate ale cavaleriştilor.
Adaugă la toate acestea zgomotul tunurilor şi pe cel al muschetelor,
strigătele oamenilor, gemetele cailor. . . şi vei avea un impresionant
tablou de luptă„ . În cele câteva ore - patru - în care am fost martorul
acestei însângerate piese de teatru, am fost răsplătit pentru toate
suferinţele şi privaţiunile încercate de apropape nouă luni". Asemeni
ofiţerilor de carieră, Kretzulescu aprecia lupta deschisă „războiul este
frumos dragul meu Ghica atunci când te baţi în plină zi, când ai în faţa ta
câmpul de luptă şi când odată lupta terminată poţi respira un aer pur"47 .
Înflăcărarea maiorului Kretzulescu ne face să nu uităm că Războiul
Crimeii este poate ultimul conflict european unde combatanţii manifestau
unii faţă de ceilalţi respect, cavalerism, admiraţie faţă de faptele de curaj .
Iată ce scria la rândul său Paul de Molene, martor al şarj ei cavaleriei
uşoare britanice de la Balaclava, care s-a terminat atât de tragic pentru
soldaţii reginei Victoria: „am văzut cu plăcere în plin secol al XIX-lea o
Anglie a cavalerilor medievali, pe care nu credeam că aş fi putut s-o
întâlnesc în afara paginilor lui Shakespeare"48 . Pierderile au fost mari de
ambele părţi. Kretzulescu scria despre 1 800 de răniţi, 600 prizonieri şi
peste 2000 de morţi din rândul ruşilor. În depeşa generalului Pelissier
către Ministerul de război al Frantei se aminteau 3329 de morti din rândul
armatei ruse4 9 , 8 ofiţeri superiori ;ăniţi, 172 subofiţeri morţi, 146 dispăruţi,
1 163 răniţi din rândul francezilor. Bătălia de la Cemaia, care a durat cinci
ore, a fost una dintre cele mai sângerose confruntări din timpul
Războiului Crimeii, fiind urmată de două zile de armistiţiu pentru
îngroparea morţilor.
Pe cât de eroică i se păruse lupta de la Cemaia, mai cu seamă că
aliaţii au fost învingători, pe atât de sinistru i se părea lui Kretzulescu
46Otomanilor li se încredinţase apărarea înălţimilor de la Balaclava, fiind astfel în

imposibilitate de a lua parte la luptă, vezi Bazancourt, op. cit, vol.11, p. 1 23.
47BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 ( 1 0)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, valea Vamautka, 1 9 august 1 85 5 .
48Paul de Molenes, op. cit, p . 9 1 - 92.
49Baron de Bazancourt, op.cit, vol. II, p. 395.
1 93
asediul Sevastopolului, pe care îl considera „un masacru hidos pe care
Europa trebuia să-l oprescă cu un strigăt de revoltă" 5 0 .
.
Căderea Sevastopolelui este anunţată de Kretzulescu Im
Bălăceanu pe 1 O septembrie 1 855. E�a încântat de sfărşitul asediului, dar
şi neliniştit de destinul războiului. 11 anunţa că Omer Paşa, pe care-l
numea "micul sultan'', fusese numit generalisim al armatei ot_? mane din
Rumelia şi Anatolia şi că lupta pe frontul din Caucaz 5 1 • lncă de la
începutul lui septembrie 1 855, Omer Paşa pleca spre Asia Mică, unde
încerca să respingă ofensiva rusă de la Kars. I se vor alătura în octombrie
trupele conduse de Selim Paşa, care va debarca la Trebzon, îndreptându
se spre Erzerum.
Scrisoarea din 22 noiembrie 1 855, din Eupatoria, ne dezvăluie
participarea lui Kretzulescu la expediţia militară condusă de Omer Paşa.
Conform mărturisirilor sale îl însoţise pe acesta în Circazia, Georgia apoi
pe ţărmurile Mării Negre, la Batumi, Trebzon, Samsun. Nu dă informaţii
detailate asupra conflictelor, însă aminteşte de Ferhat Paşa, general de
origine maghiară, comandantul avangardei otomane, şi de Skinder Paşa,
care îi destăinuise planul unui atac decisiv împotriva ruşilor.
Într-adevăr Omer Paşa îi înfrânge pe ruşi, în 6 noiembrie 1 855, pe
râul Ingur. Vestea îl bucură pe Kretzulescu, care se afla în acel moment la
Eupatoria, bucurându-se de un concediu. Îi destăinuia însă lui Bălăceanu
neliniştea sa cu privire la soarta războiului. În Crimeea aliaţii nu reuşiseră
să înfrângă definitiv armata rusă. Existau încă fortificaţii puternice la
Bakcisarai, Feropol, iar împăratul Alexandru, după spusele spionilor şi
cele ale prizonierilor, urzea împreună cu Gorceakov, un nou p lan de
apărare al Crimeii. Cât despre avansarea trupelor turceşti în interiorul
Georgiei, se arăta sceptic, în condiţiile nesiguranţei drumurilor, a lipsei
mij loacelor de transport. Nu credea că armata otomană va părăsi ţărmurile
Mării Negre spre a se aventura în interior şi a rupe astfel legăturile cu
bazele de aprovizionare52 .
Dimitrie Kretzulescu se dovedeşte a fi un fermecător povestitor.
Din paginile corespondenţei sale se desprind portretele unor personalităţi
pe care le-a cunoscut în acest periplu războinc. Figura pitorescă a lui
50 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 ( 1 0)/ DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Varnautka, 1 9 august 1 85 5 .
5 1 BAR, corespondenţă Iancu Bălăceanu, S 5 1 (5)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu
O
către Iancu Bălăceanu, Valea Varnautka , 1 septembrie 1 85 5
5?
- BAR, corespondenţă Bălăceanu, S 5 1 (6)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către
•
Iancu Bălăceanu, Eupatoria, 22 noiembrie 1 85 5 .
1 94
Skinder Paşa, polonezul Ilinski, un personaj plin de contraste, brav pe
câmpul de bătălie - în februarie 1 85 5 la Eupatoria, fusese rănit de o
lovitură de sabie în cap, una de lance în piept, trei degete amputate. Era
singurul comandant care a reuşit să disciplineze faimoşii başibuzuci, dar
în acelaşi timp păcătuia prin imprudenţă, lipsă de măsură, printr-o
imaginaţie bolnăvicioasă; Alexandru Manu, pe care îl întâlnea în tabăra
de la Şumla, care nu-i inspira încredere datorită comportamentului său
nesăbuit - demisionase de mai multe ori din armata otomană; colonelul
Enrico Cialdini, viitorul general, pe care-l întâlneşte în vara lui 1 85 5 ,
prietenul lui Iancu Bălăceanu. Sesiza disensiunile dintre comandanţii
armatei franceze, generalii Canrobert şi Pellissier, precum şi
neînţelegerile dintre liderii emigraţiei poloneze din Constantinopol: Sadyk
Paşa şi Zamoisyki, „este nemaipomenit cum aceşti r: olonezi se mănâncă
între ei", îi scria lui Ion Ghica în aprilie 1 85 5 3 . Dacă regimentul
"cazacilor otomani" se dezintegra, legiunea lui Zamoyski se bucura de
sprijinul material al Angliei, care îl numise general de divizie şi de cel al
Franţei, care fumiza armele şi uniformele54 .
Odată cu binemeritatul concediu obţinut de la Omer Paşa,
Dimitrie Kretzulescu părăseşte definitiv câmpurile de luptă. Semnarea
tratatului de pace îl va găsi la Constantinopol unde, alături de
Bolintineanu şi Magheru, va căuta să se facă util cauzei naţionale,
înştiinţându-l pe Ghica, ce se afla în Samos şi pe Bălăceanu, care era deja
în ţară, despre constituirea unei comisii europene ce urma să sosească în
Principate. Din corespondenţa sa reiese că era susţinătorul lui Ion Ghica,
pe care îl şi include într-o listă de posibili candidaţi la tronul României,
alături de Grigore al V-lea Ghica şi Costache Negri 55 • Dezamăgit de
birocraţia otomană, care îi pierduse documentele ce-i atestau activitatea în
cadrul armatei imperiale, renunţă la soldă, la decoraţii - i se promisese pe
câmpul de luptă ordinul Medgide, clasa a N-a, - şi se reîntoarce în Ţara
Românească, unde nu stă mai mult de câteva luni, fiind măcinat de lipsa
de activitate. Dorea să emigreze în Califomia56 sau chiar să se angajeze
53 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 (8)/DCX, Dimitrie Kretzulescu către Ion

Ghica, din faţa Sevastopolelui, 26 aprilie 1 85 5 .
5 4 BAR, corespondenţă Bălăceanu, Dimitrie Kretzulescu către Bălăceanu, Eupatoria , 22
noiembrie 1 85 5 .
55 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33 ( 1 6)/DCX. Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Constantinopol, 27 august 1 856.
56 BAR, corespondenţă Dimitrie Ghica, S 33( 1 1 )/DCX. Dimitrie Kretzulescu către Ion
Ghica, Constantinopol, 4 aprilie 1 856.
1 95
57 rea
din nou în armata otomană din Asia .58La începutul lui 1 85 8 se căsăto
însă la Geneva cu sora lui Bălăceanu , Sultana ş1 va revem m patne m
• A • A
•
1 859, unde va fi primit în armată cu gradul de colone l.

Alături de mărturiile celorlalţi voluntari români participanţi în
Război ul Crimei i, fie în tabăra otomană, fie în cea rusă, de artişti plastici ,
fotografi, scriitori - Vasile Alecsandri, viz�ta îm��eună cu Baligot d�
Beyne ruinele de la Sevastopol în toamna Im 1 85 5 - corespondenţa Im
Dimitrie Kretzulescu reînvie impresii şi sentimente ale unui simplu
militar implicat direct într-unul dintre cele mai mari conflicte armate ale
secolului al XIX-iea.
Destinul său va fi marcat de experienţa războiului, ca şi cel al
celebrului scriitor rus, care în zilele căderii Sevastopolelui împlinea 27 de
ani. Dacă Dimitrie Kretzulescu va alege cariera militară, ajungând la
gradul de general de divizie, Lev Tolstoi va rememora întâmplările
războiului în emoţionantele pagini intitulate Amintiri din Sevastopol.
A VOLUNTEER IN THE CRIMEAN WAR, DIMITRIE

KRETZULESCU : UNPUBLISHED CORRESPONDENCE
- Abstract -
Dimitrie Kretzulescu was a Romanian volunteer in the Ottoman

army during the Crimean War. He joined Sadyk Pasha's detachments so
called Ottoman Cossacks and was involved in the Danubian Campaign
(January - December 1 854) ; took part to the siege of Sevastopol (March
- September 1 855) and followed the Ottoman troops to Asia (September
- November 1 85 5).
His unpublished correspondence with Iancu Balaceanu and Ion
Ghica is an interesting testimony of a senior officer's life in campaign
during one of the most important 1 9th century wars. In his letters he
described the Ottoman army's organization, the relations between officers
in the allied troops and gave a truthful image, full of color and pain, of the
Crimean W ar.
57
BAR, corespondenţă Bălăceanu, S 5 1 ( 1 6)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către
Iancu Bălăceanu, Bucureşti, 1 9 decembrie 1 857.
58
Ibidem, S 5 1 ( 1 9)/CCCXLIV, Dimitrie Kretzulescu către Iancu Bălăceanu 20 martie
1 858. '
59
G.C. Niculescu, Viaţa lui Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1 975, p. 259 - 260.
1 96
WILLIAM HOWARD RUSSELL AND
THE DEVELOPMENT OF WAR JOURNALISM*
David Murphy
A new beginning
The Crimean War saw the beginning of real war-reporting and war
correspondents were used for the first time to report for the national
newspapers. Before the Crimea, British editors used excerpts from official
dispatches and foreign newspapers, or paid junior officers to write reports.
The Crimean War made British editors change their methods totally. The
public showed a keen interest in the progress of the war and were not
satisfied with second-hand accounts taken from foreign newspapers.
Letters from officers in Vama, and later the Crimea, described conditions
in the army and these descriptions often contradicted the official
dispatches.
It became obvious that the accounts being released by Horse
Guards could not be relied upon. Also the practice of employing junior
officers often proved unsatisfactory as these men put their military duty
first and only sent dispatches to their editors when they found the time. At
the outbreak of the Crimean War The Times employed Lieutenant Charles
Nasmyth, on leave from the East India Company's Bombay Artillery, but
he sent dispatches to London on a very irregular basis. lndeed when he
reached the Turkish army at Silistria he volunteered to serve with the
Turkish artillery rather than writing about the siege 1 .Yet the practice of
using junior officers continued during the remainder of the century, the
most famous soldier-correspondent of the nineteenth-century was perhaps
Winston Churchill.
* This paper was firstly published in "Revista Istorică" Serie nouă, t. XVI, nr. 1 -2, 2005,
f· 95- 1 04. .
Alan Hankinson, Man of Wars: W11/zam Howard Russel/ of The Times, London, 1 982,
. .
p 47
. .
1 97
The editor of The Times, John T. Delane, decided that his paper
must send its own man to the Crimea. This was not a totally new idea as
The Times had sent a correspondent to cover the Peninsular War in 1 808
while the Morning Post sent a correspondent to Spain to cover the First
Carlist War in 1 837. Neither correspondent had, however, stayed in the
field Iong enough to form an impression of how their respective wars
were progressing and neither could be viewed as pioneers in the field of
war-reporting. Delane decided to send an Irishman, William Howard
Russell, who had been working for the paper since 1 84 1 . Severa} other
newspapers also sent their own special correspondents. The Daily News
had acted before any of the other newspapers and had sent another
Irishman, Edwin Lawrence Godkin, to Turkey in late 1 85 3 . The Daily
News later sent a second Irish correspondent, James Cariile McCoan, to
the Crimea.
William Howard Russell has been the subj ect of numerous
biographies and there is no need to describe his life in great detail here. In
1 9 1 1 , John Black Atkins wrote his comprehensive two-volume biography
The Life of Sir William Howard Russel/. Atkins made extensive use of a
an autobiographical essay that Russell wrote while in his sixties and
call ed 'Retrospect'. This 'Retrospect' has since disappeared, apart from a
few typewritten pages, so all subsequent biographies of Russell have had
to rely on Atkins' work. Alan Hankinson's Man of Wars. William Howard
Russel/ of The Times (London, 1 982) is perhaps the best recent biography
of Russell.
William Howard Russell was bom in March 1 820 at the home of
his maternal grandparents; Lilyvale, Jobestown, Co. Dublin. After
attending the school of Dr E.J. Geoghegan at Hume Street ( 1 832-7), he
entered Trinity College, Dublin, in 1 83 8 but would seem to have had very
little idea of what he wanted to do, considering both law and medicine.
He failed to obtain a scholarship and does not appear to have applied
himself in his studies and lefi, in 1 84 1 , without a degree2 .
In the same year his cousin, Robert Russell, who worked for The
Times asked him to help him write about the Irish elections and he later
covered a series of mass poli tical meetings, known as 'monster meetings',
in 1 843. In 1 844 he covered Daniel O' Connell 's trial and then worked as
a parliamentary correspondent. In many ways Russell drifted into
2 While at Trinity College, Dublin, Russell lived in No. 1 7 in Botany B ay, on the third
·
floor.
1 98
journalism and often considered other ways of eaming a living. While
working in London he had begun studying for the bar and was called to
the bar in 1 850. Although he occasionally accepted legal work, he was
really eaming his living through writing by this time. After some time
with the Morning Chronicle ( 1 845-8), he rejoined The Times and covered
the war in Schleswig-Holstein in 1 850. The outbreak of the Crimean war
gave him the opportunity to prove himself as a correspondent and
influenced the rest of his life3 . In February 1 854, Delane obtained from
Lord Hardinge, commander-in-chief of the British Army, permission for a
correspondent to accompany the Guards Brigade to Malta. ussell was
asked to go and was promised that he would be home by Easter. He later
went with the army to Vama and the Crimea itself, not retuming home for
nearly two years4 .
Russell's dispatches /rom the Crimea
The use of steamships and the electric telegraph meant that the
dispatches sent by Russell from the Crimea could arrive in London within
days, often arriving before the official dispatches from headquarters.
Indeed some of the dispatches sent from the Crimea arrived in London
more quickly than dispatches sent to London during the
Falklands/Malvinas war of 1 982. The use of the telegraph also allowed
Russell to send very long dispatches; 6,000 word dispatches were not
uncommon; and working without any kind of censorship he could report
the war in detail.
Russell's dispatches from the Crimea had severa! serious results,
ensuring his place in the history of war-journalism. The effect that his
writings had on the reputation of Lord Raglan was significant and it is no
exaggeration to state that Russell effectively destroyed Raglan's
reputation, setting the precedent for later historians of the war. From early
October 1 854, Russell's dispatches began to include references that were
damaging not only to Raglan but to the entire British staff. His dispatch of
1 3 October 1 854 accused the British staff of being indifferent to the plight
of the sick, concluding that 'the manner in which the sick are treated is
worthy only of the savages of Dahomey'. Such attacks began to focus on
Raglan in particular and in a private letter of 8 November 1 854, Russell
3 John B. Atkins, The life ofSir William Howard Russel/, 2 volumes, London, 1 9 1 1 .
4 David Murphy, Ireland and the Crimean War, Dublin, 2002.
1 99
wrote to Delane 'I am convinced that Lord Raglan is utterly incompetent
to Jead an army through any arduous task'. Comments regarding Raglan's
ability soon began to appear in his public dispatches in The Times. In his
dispatch of 25 November 1 854, Russell described the condition of the
men as winter set in and then went on to make a veiled suggestion that
Raglan was responsible. It was a significant dispatch as it marked the
beginning of Russell's public attacks on Raglan:
It is now pouring rain, the skies are black as ink, the wind
is howling over staggering tents, the trenches are tumed into
dykes, in the tents the water is sometimes a foot deep, our men
have not either warm or waterproof clothing, they are out for
twelve hours at a time in the trenches, they are plunged into the
inevitable miseries of a winter campaign, and not a soul seems to
care for their comfort or even their lives. 5
From this time onwards Russell suggested that the

misfortunes of the army could he directly traced to Raglan's incompetence
and insensitivity. Using a series of public dispatches and private letters to
Delane, Russell effectively destroyed Raglan's reputation. lt has since
been shown by Raglan's biographers that he was a sensitive and humane
man. Also he had pointed out the various shortcomings in the anny
supply system in his letters to Lord Hardinge. Y et Russell's dispatches,
and indeed his post-war writings, served to cast Raglan in the role of a
bungling, callous general. Raglan's reputation has never recovered from
this assault. Russell also later wrote a two-volume history of the war, The
war with Russia, updating this work as The great war with Russia in
1 895. In these books he still criticised Lord Raglan and many of his
criticisms most definitely had the benefit of hindsight. Writing of the
charge of the Light Brigade forty-one years after the event, Russell wrote:
I am persuaded that whatever there was of disaster and

misfortune on 25th October 1 854 was due, first, to the distance of
Lord Raglan from the field and secondly, to his failure to
understand that he saw more than his generals below could see;
therefore he did not take pains in wording his orders to make it
plain to them that explanation of his meaning was not needed. 6
5 Christopher Hibbert, The destruction of Lord Raglan: A tragedy of the Crimean war,
London, 1 96 1 , p. 2 1 8.
6 W.H. Russell, The great war with Russia, London, 1 895, p. 1 36.
200
While this comment contained a certain amount of truth, Russell's
tone suggested that he had realised these facts during the actual event and
that he had not been as much in the dark as everyone else at the time. By
1 895, when he wrote these comments, he had the advantage of having
read the numerous accounts of the charge that had been published. His
habit of writing such negative comments about Lord Raglan at such late
date is often viewed by historians of the war as being unfair.
There were also serious questions raised regarding the possibility
of Russell's dispatches providing inforrnation to the Russians. Russell
dismissed this after the war, saying the Prince Gorchakov, commander of
the Russian 6th Corps, had told him after the war that The Times had
provided him with no new information. 7 Prince Menshikov, commander
"'
_
in-chief of the Russian forces in the Crimea, later stated that he did obtain
information from British newspapers and that one copy of Illustrated
London News provided more intelligence than a dozen spies. 8 Russell
excused himself by stating that it was up to his editor, Delane, to delete
any sensitive material from his dispatches. This was a somewhat lame
defence as he knew that Delane was desperate for new information and
that he would publish his dispatches in their entirety. Raglan and his staff,
and other officers were not convinced that Russell's writings were not of
major use to the enemy. Tsar Nicholas I had once stated 'We have no need
of spies; we have The Times', and this was foremost in Raglan's mind
when he considered Russell's dispatch of 23 October 1 854, which
contained accurate details of the dispositions of the army and also told of
the army's shortage of ammunition, engineering equipment and even gave
the exact location of Raglan's headquarters and the gunpowder mill. The
Times editorial of 7 December 1 854 admitted that the dispatches had
'gone to the verge ofprudence'.
ln another dispatch of early November, Russell pointed out that
the army's weakest point was its thinly defended Eastem flanlc Lord
Burghersh stated 'This infernal Times is inviting the Russians to attack our
7 Hibbert, The destruction of Lord Raglan, p. 1 60. Gorchakov replaced Menshikov as

the Russian commander-in-chief in February 1 85 5 .
8 Some o f the maps i n the Illustrated London News showed the exact positions o f allied
batteries.
201
weakest point ! ' 9 Russell was obviously going too far and, on 1 3
November 1 854, Raglan wrote to Lord Newcastle stating that Russell's
October dispatch was 'invaluable to the Russians and to the same degree
detrimental to Her Majesty's troops'. Raglan continued 'the innocency of
his intention does not diminish the evil he inflicts, and something should
be done to check so pernicious a system at once'. 1 0 He concluded 'I do not
propose to take any violent step, though perhaps I should be justified in
doing so'. 1 1 Raglan did ask the deputy judge advocate, William G.
Romaine, to approach the various correspondents then in the Crimea and:
Quietly point out to them the necessity of greater prudence

in future; and I have no doubt that they will at once see that I am
right in so warning them. 1 2
Newcastle was also asked to approach Delane and the editors of

other London papers and ask then to 'expunge from their papers any
information that might prove valuable to the enemy'. From this time
Russell tried to include less military information in his dispatches and he
was indeed lucky that Raglan did not deal with him more severely. Sidney
Herbert, secretary of state at war, wrote 'I trust the Army will lynch The
Times correspondent'. An officer in the Crimea echoed this statement and
was heard to say 'That blackguard Mr Russell of The Times ought to be
hung'. 1 3
Russell had, however, developed a very accurate style of reporting
by 1 855 and also showed great literary skill. Despite establishment
disapproval, bis reports of the war achieved great notoriety and served to
inform the public of the poor leadership, the lack of supplies, food and
medical facilities. Indeed he bas been identified as the 'whistle-blower' of
the Crimean war. His reports of the battles of the Alma, Balaclava and
lnkerman were written in a very patriotic and emotive style. At no time
did Russell cast any doubt on the fighting abilities and bravery of the
9 Lieutenant-Colonel Francis W.H. Fane, Lord Burghersh, ADC to Lord Raglan in the
Crimea. Trevor Royle, Crimea: The great Crimean war, 1 854-1856, London, 1 999, p.
1 32.
10
John Sweetman, Raglan: From the Peninsula to the Crimea, London' 1 993 p . 263 .
li
'
Ibidem.
12
Ibidem.
13 David Murphy, Ireland and the Crimea, Dublin, 2002.
202
British soldier. His account of the charge of the Light Brigade was read
with keen interest in Britain and was the subject of much comment.
Russell's Balaclava dispatch is still regarded as a classic example of the
work of one of the early war correspondents. The following excerpt
illustrates the style of his writing of actual battles:
At ten minutes past eleven, our Light Cavalry Brigade

advanced. The whole brigade scarcely made one effective
regiment, according to the numbers of European armies; yet it was
more than we could spare. As they rushed towards the front, the
Russians opened on them from the guns in the redoubt on the
right, with volleys of musketry and rifles. They swept proudly
past, glittering in the moming sun in all the pride and splendour of
war. We could scarcely believe the evidence of our senses ! Surely
that handful of men are not going to charge an enemy in position?
Alas! it was but too true - their desperate valour knew no
bounds, and far indeed it was removed from its so-called better
part: discretion. They advanced in two lines, quickening their
pace as they closed towards the enemy. A more fearful spectacle
was never witnessed than by those who, without the power to aid,
beheld their hernie countrymen rushing to the arms of death. At a
distance of 1 ,200 yards the whole line of the enemy belched forth,
from thirty iron mouths, a flood of smoke and flame, through
which hissed the deadly balls. Their flight was marked by instant
gaps in our ranks, by dead men and horses, by steeds flying
wounded or riderless across the plain. The first line is broken, it is
joined by the second, they never halt or check their speed an
instant, with diminished ranks, thinned by those thirty guns, which
the Russians had laid with most deadly accuracy, with a halo of
flashing steel above their heads, and with a cheer that was many a
noble fellow's death-cry, they flew into the smoke of the batteries,
but ere they were lost from view, the plain was strewed with their
bodies and the carcasses of horses. 1 4
Had Russell only written this type of dispatch, Lord Raglan would
have indeed been happy. His dispatch on the charge of the Light Brigade
14 The Times, 1 4 Nov. 1 854.
203
was perhaps his most influential of the war and it he who coined the
phrase 'the thin red line' when describing the stand of the 93rd
Highlanders. His accounts of the other battles of the war were written in a
similar patriotic and moving style. Yet, when there were no battles to
write of Russell turned his attention towards the disorganis ed medical
'
and supply services. He soon became the scourge of the numerous

incompetent officers in the Crimea, shocking people at home with his
accounts of inefficiency. It was not so much that Russell wrote of the
horror of war but rather that he wrote of the horrors of a war that was
'
being badly managed. His reports from the Crimea were to have maj or
implications as they stirred up such public indignation and anti
government feeling. Perhaps more important, however, were the private
letters that he sent to Delane - letters that Delane then passed on to
friends in the Commons to read.
The following latter was written to Delane soon after his arrival in
the Crimea in September 1 854:
The management is infamous and the contrast offered by

our proceedings to the conduct of the French most painful. Could
you believe it: the sick have not a bed to lie upon? They are landed
and thrown into a rickety hut without a chair or a table in it. The
French with their ambulances, excellent commissariat staff and
boulangerie etc., in every respect are immeasurably our superiors.
While these things go on, Sir George Brown only seems anxious
about the men being clean-shaved, their necks well stiffened and
waist belts tight. 1 5
Russell concluded by asking Delane ' Am I to tell these things, or

hold my tongue?' Delane told him to go on writing about what he saw but
did not publish some reports as he considered them too criticai. Yet he did
find a use for these and began to circulate them among cabinet ministers.
It has often been suggested in biographies of Russell that his
dispatches from the Crimea led directly to the fall of Lord Aberdeen's
administration in January 1 85 5 . This is only partly true and, while
Russell's dispatches and private letters to Delane undermined Aberdeen's
position, they represented j ust one of severa! problems facing his
1 5 Philip Knightley, The first casualty. From the Crimea to Vietnam: The war
correspondent as hero, propagandist and myth maker, London, 1 978, p.7.
204
administration. Aberdeen, patently not a 'war leader', was a victim of the
machinations of Lord John Russell. As Lucille Iremonger put it in her
biography of Aberdeen: 'He was to be beset by a Russell abroad as well as
a Russell at home. Both would do him unparalleled damage' 1 6• Delane had
taken up Lord John Russell's campaign for the reform of the various
government departments that controlled army supplies and backed
William Howard Russell's dispatches from the Crimea by writing leading
articles which criticised Aberdeen. Delane also continued to circulate
Russell's private letters among cabinet members. Palmerston, who had
made such impressive speeches throughout 1 854, appeared to the public
as being imbued with the right kind of fighting spirit. It is ironic indeed,
however, that Aberdeen took the ultimate blame for the disorganisation in
the Crimea as he was a prime minister who had inherited forty years of
neglect of the army when he took office.
· While it is untrue to claim that Russell's dispatches brought the
government down, he did play a major part in Aberdeen's fall. Aberdeen
became associated with failure and the public clamoured for his
resignation while his cabinet colleagues looked for a new leader. While it
is incorrect to state that Russell was wholly responsible for the fall of
Aberdeen's administration in January 1 85 5 , his dispatches from the
Crimea provided ammunition for men such as Lord John Russell and even
his own editor, Delane, who were manoeuvring to oust him.
Russell was directly responsible, however, for the arrival of Roger
Fenton, the first war photographer, in the Crimea. The public reaction to
Russell's dispatches was so extreme that Prince Albert suggested that a
photographer be sent in the Crimea in the hope that some of his images
would boost public morale. Fenton had been commissioned by a
Manchester print-dealer, Thomas Agnew, to go to the Crimea and
produce a series of photographs. Due to the interest of Prince Albert in
this project he was granted passage on HMS Hecla and even carried
letters of introduction from Prince Albert to the divisional commanders.
Arriving with bis mobile darkroom in March 1 85 5 , Thomas Agnew had
asked him to avoid photographing anything unpleasant and, as a resuit,
his photographs show happy, well-fed and well-clothed soldiers. Many of
his photographs show a mixed groups of French and British soldiers in
domestic poses around camp fires. Great care was taken to ensure that
1 6 Luciile Iremonger, Lord Aberdeen, London, 1 978, p. 243.
205
Fenton's photographs contained no disturbing images; he was only
allowed photograph the interior of the Redan after it had been cleared of
bodies. His mission in the Crimea can be seen as an effort to play down
some of the work of Russell. The photographs Fenton took during the
Crimean War were totally different to those taken during the American
Civil War. While Fenton deliberately avoided photographing dead bodies,
American Civil War photographers used their work to support newspaper
reports o f the horror o f the war. 1 7
It must be said, however, that Russell's dispatches from the
Crimea had one great positive effect - the improvement of the
conditions in the army. By the beginning of 1 85 5 the army realised that
all their shortcomings would be detailed in the pages of The Times and
massive efforts were made to improve the supply situation and medical
services. Perhaps the best tribute paid to Russell came from his fellow
Irishman and war correspondent, Edwin Lawrence Godkin. Godkin later
wrote in his memoirs:
If I were asked now what I thought the mast important

resuit of the Crimean War, I should say the creation and
development of the 'special correspondents' of the newspapers.
The real beginning of newspaper correspondence was the arrival
of 'Billy' Russell with the English Army in the Crimea. He was
then a man of mature age, had had a long newspaper experience,
and possessed just the social qualities that were needed for the
place. In his hands correspondence from the field really became a
power before which generals began to quail. 1 8
1t is impossible in the space of this article to go into great detail

regarding Russell's dispatches. Nicholas Bentley's Russell's dispatches
from the Crimea (London, 1 966) and Andrew Lambert and Stephen
Badsey's The war correspondents: the Crimean war (London, 1 997) are
well-edited and comprehensive collections o f his Crimean dispatches.
1 7 Asquith, Stuart, 'D (London Irish Rifles) Company' in Regiment, no. 3 5 , March 1 999,
p. 50.
18
Rollo Ogden, The /ife and letters of Edwin Lawrence Godkin, New York' 1 907 pp '
102-3.
206
The later career of William Howard Russel/
On his return from the Crimea, Russell was given an honorary

doctorate by Trinity College, Dublin, and later covered the Indian Mutiny,
the American Civil War, the Austro-Prussian war, the Franco-Prussian
War and the Zulu War. He also transformed himself from being the
scourge of the establishment into being an accepted figure in political and
military circles. He stood as a Conservative candidate for Chelsea in 1 869
and, although defeated remained a supporter of the party. A friend of the
Prince of Wales, the future Edward VII, he accompanied him during his
tour of the Near East and India in 1 875-6. Russell also maintained
contacts with the military, founding the Army and Navy Gazette in 1 860.
He was keenly interested in the Volunteer Rifle Corps, which were raised
in 1 859 due to the mounting fears of French invasion. Russell wrote a
training booklet for these corps, Rifle Clubs and Volunteer Corps
(London, 1 859), and was one of the first officers of the 28th Middlesex
(London Irish) Rifle Volunteer Corps when it was formed in 1 860 1 9
A .friend of Thackeray and Dickens he was knighted in 1 895 and
made a CVO in 1 902. He died in 1 907 and was buried in Brompton
cemetery. Two years after his death, a memorial bust was unveiled in the
crypt of St. Paul's Cathedral. The plaque on the memorial described him
as 'the first and greatest of War Correspondents'. By the end of his life,
therefore, he had changed his position in society entirely. In 1 856 he
returned from the Crimea a figure hated by the military and political
establishment. By the time of his death he was accepted in both military
and politica! circles. Fundamentally Russell was not a revolutionary but a
reformer who wished to work within the system of his day. In many ways
the Crimean correspondents were a unique group as they operated without
being under any form of government control or censorship. Despite the
efforts of Lord Raglan to curb their activities, they were, in reality, only
answerable to their respective editors. General Sir William Codrington,
who succeeded Lord Raglan as commander of the British army in the
Crimea, consulted Lord Panmure, the new secretary of state for war,
regarding methods of restraining the press. Panmure, rather weakly,
suggested that they should:
1 9 Asquith, Stuart, 'D (London Irish Rifles) Company' in Regiment, no. 35, March 1 999,
p. 50.
207
Put it to their patriotism and honour whether they would
endanger the � uccess of the �1:11 Y by foremature and improper
publication of 1ts number, cond1t10ns etc.
Codrington was prepared to go somewhat further and, in February

1 855 issued an order which authorised the removal of a correspondent
'
who had published information that could have been useful to the
Russians . This order also authorised the removal of any other
correspondents who published sensitive informatio n and it marked the
beginning of military censorship. While the Crimean war was effectively
over at this stage, Codrington's order served as a precedent and the press
was strictly controlled in subsequent wars, especially the Boer war and
the First World War. Russell had operated free from such restraints and
this is reflected in the graphic way in which he described the short
comings of the army's administration in the Crimea.
WILLIAM HOWARD RUSSELL ŞI DEZVOLTAREA

GAZETĂRIEI DE RĂZBOI
- Rezumat -
William Howard Russell ( 1 820- 1 907) este adesea descris drept

„primul şi cel mai mare corespondent de război".Cariera sa j urnalistică a
început în Irlanda într-a cincea decadă a secolului al XIX-lea şi, de
alungul vieţii, a lucrat ca reporter de tribunal sau corespondent politic.
Totuşi, el este adesea amintit doar pentru activitatea sa de corespondent
de război şi a devenit faimos, printre altele, pentru reportaj ele din
Războiul Crimeii, din Răscoala Indiană, din Războiul Civil american şi
din Războiul Zulu. Cu toate acestea, în Crimeea şi-a făcut el un nume ca
scriitor stilat şi agresiv corespondent de front.
În timpul Războiului Crimeii, publicul a arătat un profund interes
pentru evoluţia campaniei şi nu era satisfăcut cu relatările la mâna a doua
provenite din gazetele străine. John T. Delane, editorul de la Times a
decis, în cele din urmă, că ziarul său trebuie să-şi trimită propriul om în
Crimeea. El a hotărât să-l trimită de William Howard Russell un irlandez
'
20
Knightley, op. cit. , p. 16.
208
care lucrase din 1 84 1 pentru acel ziar. În februarie 1 854 Delane obţine
permisiunea Lordului Hardinge, comandantul suprem al armatei britanice,
pentru ca un corespondent să însoţească Brigada de Gardă în Malta.
Russell a fost rugat să o însoţească şi i s-a promis că va fi înapoi de Paşte.
Ulterior a urmat armata la Vama şi chiar în Crimeea, fără a se mai
întoarce aproape doi ani.
Multe dintre depeşele sale publicate în Times erau şocante şi
descriau un înfiorător tablou al vieţii din Crimeea. Russell a devenit o
năpastă pentru armată prin prezentarea ineficienţei acestuia şi trebuie spus
că depeşele sale au avut un efect salutar - înbunătăţirea condiţiilor de
viaţă în armată. La începutul lui 1 85 5 armata a realizat că toate
deficienţele ei vor fi date publicităţii în Times şi s-au făcut mari eforturi
pentru a îmbunătăţi situaţia aprovizionării şi a serviciului medical. Nu
numai armata a reacţionat ci şi şocaţii cititori britanici care au format
grupuri de strângere de fonduri pentru hrană şi îmbrăcăminte groasă
pentru soldaţii din Crimeea.
Russell a creat programul pentru corespondenţii de război ce vor
urma. În articolele sale el descria ororile războiului, punea la îndoială
abilitatea comandanţilor şi, de asemenea, critica acţiunile şi motivaţiile
guvernului. Asemenea traiecte aveau să devină standard pentru generaţiile
următoare de corespondenţi de război.
209
Fig. I .William Howard Russell, litografie de epocă după o fotografie de Roger Fenton
210
SZATHMARI, WAR PHOTOGRAPHER
Today it is a common thing to leam about a war from newspapers

and to see the accompanying pictures taken on the spot a few hours ago.
Press photographers risk their lives everyday - some even lose them - on
the frontline of armed conflicts somewhere in the world. Nobody seems
impressed by their sacrifice, not even themselves. From Korea to
Vietnam, Cambodia and Angola, from Bosnia to Afghanistan and Iraq
they have followed the troops, mingled with soldiers and shared their life
and adventures. In this way the photo joumalists witness the most
important moments of modem military history and complete a
trustworthy documentation of every campaign. Many of their pictures are
awarded such coveted prizes as the Pulitzer Price for press photography.
But, in the 1 85 0s, photo-joumalism was in its infancy. At that
time it was more of a private enterprise than a govemment commission or
a leading newspaper's special concern. It was expensive and cumbersome
to take the cameras, tripod, glass plates and the necessary chemicals into
the field. A van and a horse team were used for this purpose. Half of the
van was used as dark room while the other half was tumed into bedroom,
dining room and kitchen. The photographer was self-sufficient and self
employed in this kind of project. Unlike nowadays when photo joumalists
are clad in battle dress, passing unnoticed among other soldiers, the 1 850s
war photographer kept bis civilian clothes on the battlefield and often
became an easy target for both opposing sides. The wet collodion
technique was still too slow to allow taking snapshots. Consequently, the
photographer had to ask soldiers to pose for a few seconds or even
minutes. For obtaining good views of trenches and fortifications he had to
expose himself by taking bis camera as near as possible to those
objectives.
The first photographer who had the intrepidity to take the camera
on the battlefield was a Romanian, CAROL SZATHMARI ( 1 8 1 2- 1 887).
21 1
A well known painter and photographer, Bucharest-based
Szathmari had the great idea to use his skill for catching the many faces of
the war waged by Russians and Turks on the Lower Danube. 1t was the
year 1 85 3 . That war later came to be known as the Crimean War when
France and Great Britain entered the scene as allies of the Ottoman
Empire and the battlefield moved from the shores of the Danube to
Crimea.
Enterprising and industrious, a master of multitude of artistic
expressions, genres and techniques including miniatures, lithography,
watercolour, oii on canvas portrait and landscape painting, a passionate
traveller with specific interests in ethnography and architectural themes,
Szathmari understood the great advantages of photography to capture
evanescent moments faster and better than other artistic means. Szathmari
used the new process of wet collodion.
The Russian, Austrian and Turkish troops were based for a while
in Bucharest and offered the artist a great opportunity to affirm his talent
as well as gain financial rewards. Whether he asked the military
commanders for perrnission to take their likeness, or they just visited his
studio, he succeeded in compiling an impressive collection of military
portraits. The Library of the Romanian Academy in Bucharest has a series
of glass negatives and copies on salted paper of such studio portraits of
officers. They belong to either the Russian and the Austrian armies. On
some of these portraits he later applied soft shades of watercolour.
The wood-cut portrait of the Russian general Prince Michail
Dimitrievitsch Gortschakov, published in "The Illustrated London News"
No. 768/November 3, 1 85 5 was based on one of Szathmari ' s pictures.
The caption states: " Prince Gortschakoff. Commander-in-Chief of the
Russian Army in the Crimea. From a photograph by Szathmari".
In spring of 1 854 the intrepid artist visited the battlefield on the
shores of the Danube. He roamed around the fortifications of Oltenitza
and Silistra and took photographs of strongholds, trenches and military
camps. So he becomes the first well-known war photo-reporter in the
world. In the American archives there exist a few daguerreotypes taken
by an unknown photographer who documented the 1 84 7 war with
Mexico. In a rather unclear image, this photographer depicted General
Wool' s victorious entry into Saltillo at the head of his troops, j ust before
212
the fall of Mexico City 1 • Fruitless attempts to find the name of that photo
reporter were made by American historians of photography. Thus it is
Szathmari who gained the laurels of being the first war photographer.
The quality of his pictures was also far superior than earlier examples as
he used, as already mentioned, the wet-plate process which had the
advantage of infinite reproductions versus the single copy obtained
through the daguerreotype process.
The British photographer Roger Fenton ( 1 8 1 9- 1 869) went directly
to the Crimea and landed at Balaclava harbour on March 8, 1 85 5, almost
eleven months after his Romanian counterpart took his first pictures on
the borders of the Danube. In the meantime Szathmari already exhibited
his album at the 1 85 5 Paris World Exhibition and offered copies of it to
European royalty. For quite a while Fenton was considered to have been
the first war reporter who used a camera. This was due to the better
publicity he enjoyed and also to the fact that his work was considered to
be of greater magnitude as he photographed the troops of France and
Great Britain, both of which were major European powers at the time.
The late Constantin Săvulescu ( 1 9 1 4-200 1 ), the passionate
researcher and historian of Romanian photography, established the truth
and was supported by other authors as well. 2 In spite of all this evidence,
1 Oliver Jensen, Joan Peterson Kerr, Murray Belsky, American A lbum. Rare
Photographs Collected by the Editors of American Heritage, Ballantine Books, New
York, 1 97 1 , p. 1 7- 1 8; Gail Buckland, First Photographs. People, Places, and
Phenomena as Captured for the First Time by the Camera, Macmillan Publishing Co.,
New York, 1 980, p.248; Ed Holm, Photography: Mirror of the Past, "American History
Illustrated" Voi. XXIV, No.5/September-October 1 989; Oliver Jensen, New Views of an
Old War, "American Heritage" Vol.46, No.7/November 1 995.
2 C. Săvulescu, The First War Photographic Reportage, „Image" No. 1 / 1 973, p. 1 3- 1 6;
Idem, Carol Popp de Szathmari, primul fotoreporter de război?, „Magazin Istoric" nr.
1 2/decembrie 1 973; Idem, Early Photography in Eastern Europe - Romania, „History of
Photography. An Intemational Quarterly" Vol.I, No. l /January 1 977, p.63-77; Idem, The
First War Correspondent - Carol Szathmari,"Interpressgrafik No. 1 / 1 978, p. 25-29;
"
Idem, Carol Szathmari,primul reporter fotograf de război, „Fotografia" nr. 1 90/iulie

august 1 989, p.2-3 ; Idem, I 40 de ani de la primul fotoreportaj de război, „Cotidianul"
nr. 53 (791)/5-6 martie 1 994; Constantin Săvulescu, EFIAP, Cronologia ilustrată a
fotografiei din România, perioada 1834-1916, Asociaţia Artiştilor Fotografi, Bucureşti,
1 985, p. 1 6-27; Pat Hodgson, Early War Photographs, Ospray Publishing, Ltd„ Oxford,
1 974. p. 1 4- 1 5 ; Lawrence James, Crimea 1854-1856. The war with Russia /rom
contemporary photographs, Heyes Kennedy, Oxford, 1 98 1 , p. 9, 10, 1 5 , 1 6; Petre
Costinescu, Emanoil Bădescu, Imagini inedite din Războiul Crimeii, „Reista Muzeelor şi
Monumentelor - Muzee" nr. 1 / 1 986; Karin Schuller-Procopovici, Ein Land aus dem
213
Szathmari is still ignored and receives no credits for his activity as the
first war photographer from historians of photography outside Romania.
Few of them admitted that he was the first one to take the camera onto
the battlefield and that his work preceded that of Fenton. It is true that the
Lower Danube was not Crimea and the battlefield in front of Oltenitza
was neither Alma nor Balaclava or Sevastopol. Also, his subj ects were
not gallant British or French soldiers but ragged Turks and Cossacks
photographed outside their fortress and a few smartly clad Russian and
Austrian generals proudly posing in studio.
In the last ten years, in three separate parts of Europe, Paris,
Moscow and Istanbul, exhibitions of photographs from the Crimean War
were displayed and from all of these Szathmari's masterpieces were
missing and their author not even mentioned. In the first exhibition
entitled Crimee 1 854-1856, premiers reportages de guerre, organized by
h
the Musee de 1' Armee in Paris between 2 1 st October, 1 994 and gt
January, 1 995 that omission was somehow explained by the fact that
curators worked exclusively with images of the allied troops provided by
French and British reporters.
But, in the second exhibition, organized by the Russian State
th
Historical Museum and opened between 1 4 March and 1 4th April, 1 997
at the State Exhibition Gallery "Malăi Manej " in Moscow, Krîmskaia
Voina 1853-185 6. Gheroiceskaia oborona Sebastopolia - parvîe
fotoreportaji (The Crimean War 1 85 3- 1 856. The Heroic Defence of
Sevastopol - the first photo reportages) the lack of any mention of
Szathmari is inexplicable. Unlike the French exhibition, this one
displayed old photographs from a longer period in time and included
material from the Danube Campaign too. This period at the beginning of
the conflict was the focus of special attention by Szathmari and was
Bilderbuch. Das Rumiinienalbum des Carol Szathmari (1812-188 7), in the exhibition
catalog Silber und Salz.Zur Frilhzeit der Photographie im deutschen Sprachraum 1 839-
1860, Agfa-FotoHistorama, Edition Braus, Koln und Heidelberg, 1 989, p. 452-453;
Barbu Brezianu, Szathmari, primul fotograf de război, „Arta" nr.3/1 992, p.2-5 ; Kincses
Kăroly, A Fotografus, in the exhibition catalog Uralkod6k festoje, fenykepesze:
Szathmari Pap Karoly, Magyar Fotografiai Milzeum, Keskemet, 200 1 , p.75-85; Adrian
Silvan Ionescu, Early Portrait and Genre Photography in Romania, „History of
Photography. An International Quarterly" Vol. 1 3 , No. 4/0ctober-December 1 989, p.285 ;
Idem, Fotografii de Carol Szathmari din Războiul Crimeii în colecţii americane şi
britanice, „Muzeul Naţional" Vol. X/ 1 998, p7 1 -82; Idem, Cruce şi semilună, Editura
Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 200 1 ,p. 1 59- 1 74.
214
accurately chronicled by him in his pictures. Still another exhibition was
mounted at L'Institut Frarn;ais d'Etudes Anatoliennes "Georges Dumezil"
in Istanbul on the occasion of the conference "Around the Crimean W ar :
New Approaches and New Topics", 26th _2ih November, 2004, The
Crimean War Photographs in the Collection of the Musee d 'Orsay. No
photograph by Szathmari was to be found in this display, even though the
curator, Mrs. Joelle Bolloch mentioned him in her introduction as a
pioneer on that field. She also gives due credit to the Romanian
photographer in her album, War Photography3 from the series
Photography at the Musee d 'Orsay. Unfortunately, the author perpetuates
Helmut Gemsheim' s mistake from his imposing 1 95 5 History of
Photography 4 misspelling the photographer's name: Karl Baptiste ( ! )
von Szathmari.
lt is true that none of the mentioned museums had any
photographs by Szathmari in their collections. (Most of the pictures in the
Moscow exhibition were borrowed from French and British collections.
Why, therefore, were no requests made to borrow photographic material
from Romanian institutions? This omitted material would have illustrated
the importance of Szathmari's early activity as a war photographer.) His
contribution to the history of photography and especially to that war is too
important to be neglected. He deserved at least a mention in the
catalogue' s foreword.
His album containing some two hundred images became famous
due in part to its presentation at the 1 855 Paris World Exhibition and the
pertinent analysis that Ernest Lacan gave it in his book entitled Esquisses
photographiques. Â propos de l 'Exposition Universelle et de la Guerre
d 'Orient published in Paris 1 856. Ernest Lacan gives precious details
about this album - now lost (or thought to be lost) - thus reconstructing
the work for the greatest part. lt is clear that among the proofs from the
Library of the Romanian Academy, there are many that were used as
backbone of this impressive work. Lacan presents the origins of the album
and its author: "M. Ch. Pap de Szathmari est un gentilhomme
transylvanien, fixe a Bucarest, qui s'est fait peintre parce qu' il aime arts,
et photographe parce qu'il etait peintre. Aux premiers jours de la guerre
3 Joelle Bolloch, War Photography, Musee d'Orsay, Paris, 2004, p.7-8.

4 Helmut Gemsheim, Alison Gemsheim, The History of Photography from the Earliest
Use of the Camera Obscura in the Eleventh Century up to 1914, Oxford University
Press, London, New York, Toronto, 1 955, p. 205 .
215
d'Oricnt; lorsque Ies Russes envahirent la Valachie, l'idee lui vint
d'ajouter a ses albums, dej a riches d' epreuves, des types et des costumes
empruntes a l' armee d' occupation. Sa qualite d' artiste et son talent bien
connu lui donnerent acces aupres des generaux dont il fit les portraits;
puis, comme il avait ses entrees dans le camp russe, il en profita pour y
prendre des vues et reproduire quelques scenes emouvantes dont les
hasards de la guerre le rendirent temoin. C'etait dej a beaucoup, et sa
collection prenait tout l' interet d'un chapitre d'histoire lorsque, par suite
d'heroîques efforts, Ies Turcs vinrent a leur tour occuper Bucarest et les
villes que l'ennemi leur avait un instant enlevees. Cette nouvelle armee
s'etait deja couvert de gloire en soutenant seule une lutte inegale pour la
defense du pays menace. La renommee avait dej a repete dans toute
I 'Europe Ies noms de ses generaux, naguere presque inconnus. M. de
Szathmari comprit que son habilete de photographe lui imposait une
honorable mission : celle de conserver pour l 'histoire les traits de ces
hommes dont le courage et le patriotisme faisait des heros, et de perpetuer
le souvenir des evenements qui se succedaient devant lui. A partir de cette
epoque et jusqu'au moment ou la lutte changea de theâtre pour aller en
Crimee, le laborieux amateur poursuivit son oeuvre avec un zele que ni
Ies difficultes ni Ies dangers ne purent abattre. C ' est ainsi que M. de
Szathmari a pu reunir Ies deux camps dans son album, et composer une
collection de plus de deux cents planches qui etaient Ies premiers pages,
tracees par la photographie, du grand drame epique qui se deroulait en
Orient". 5
As described by Ernest Lacan, the album opens with portraits of
Russian and Turkish commanders, General Prince Michail Dimitrievitsch
Gortschakoff, General Baron Dimitri Erofeevitsch Osten-Sacken, Field
marshal Prince Ivan Feodorovitsch Paskevitsch, Commissoner Alexander
Ivanovitsch Budberg, General Pavel Eustatievitsch Kotzebue, General
Count Orlov, commander of Cossack troops, General Alexandr
Nicolaevitsch Liiders and two commanders fallen on the battlefield -
General Selvan, killed at Silistra and Soimonoff, killed at Inkerman.
Following these portraits, there is one of Omer Pasha, the Turkish
commander-in-chief, Iskender Bey (Muslim name of Polish Count Ilinski
who volunteered in the Turkish army and distinguished himself in battle),
young Tevfik Pasha killed at Balaklava, Dervish Pasha and two officers
5 '
Ernest Lacan, Esquisses photographiques. A propos de / 'Exposition Universelle et de
la Guerre d 'Orient, Paris, 1 856, p. 1 55 - 1 56.
216
from the British and French allied armies, Colonels Simmons and Dieu.
There are also types of soldiers and local people, infantrymen and
Cossacks from the Russian forces, Turkish bashibouzouks (irregular
cavalrymen) and nizamyie (regular infantrymen), Austrian lancers,
dragoons and infantrymen, a few gypsies and Romanian merchants and
artisans.
But this display was not enough for the master photographer who
needed to feel the pulse of the battle and who wished to capture very
specific military subj ects such as fortresses, bivouacs and troop reviews.
So he went to the shores of the Danube with a mobile laboratory in a van.
This lab became the target for the Turks in Oltenitza who suspected a
Russian spy was hiding in it. Fortunately the artillerymen were not skilled
marksmen and missed: " Ce n' est pas sans courir de nombreux dangers
que M. de Szathmari a pu poursuivre son oeuvre. Ainsi, dans les premiers
jours d'avril 1 854, se trouvant pres d'Oltenitza, que les troupes russes
serraient de pres, il voulut en reproduire la Quarantine. Dans ce but, il
s ' approcha de la ville avec la voiture qui lui servait de laboratoire : puis il
installa ses appareils et commern;a l'operation. Tout a coup, il eprouve
une commotion violente et rapide, et presque en meme temps le bruit
d'une detonation se fait entendre du câte du fort. M. de Szathmari pense
qu'il a choisi une mauvaise place et qu'il eut sagement fait de se mettre
hors de la ligne du tir de la garnison turque. Pourtant, il reste bravement a
son poste. Un instant apres, une second vibration de l 'air, beaucoup plus
significative que la premiere, et meme detonation du câte de la ville. 11
devient evident pour l ' artiste qu'on lui fait l'honneur de tirer sur lui, et
que l'on tire meme avec une justesse progressive tres inquietante.
Cependant, la vue qu' il prend en ce moment est si interessante, les
lumieres et les ombres y sont disposees avec tant d' art, que le
photographe ne peut se decider a abandonner la place. D' ailleurs,
quelques secondes encore, et l' operation serra complete. Le courageux
amateur attend que tout soit fini : puis il ferme ses appareils et se dispose
a partir. 11 etait le temps. Un troisieme boulet, beaucoup mieux dirige que
Ies precedentes, laboure le sol a quelques pas de lui et le couvre de sabie.
Mais l'epreuve etait magnifique!"6
The result of Szathmari's bravery and hard work was the
photographic album that he produced and which revealed such vivid
6 Ernest Lacan, op. cit, p. 1 6 1 - 1 62
217
images of the war that it could not but be acclaimed as a valuable work by
all those who saw it.
In 1 855 the press praised this work which was presented to
Napoleon III in a private audience during the Paris Exposition
Universelle. The French Photographic Society's publication "La
Lumiere", of 9th June 1 855 enthusiastically reported "M. de Szathmari,
l'habile amateur photographe de Bucharest, dont nous avons annonce
demierement l ' arrivee, a eu l'honneur d' etre rec;u mercredi soir par
l' Empereur. LL.MM. ont voulu voir toutes les epreuves que renferme son
magnifique album ; Ies portraits des generaux russes et turcs Ies ont
surtout vivement interesse. Temoin oculaire de bien des scenes qui se
rattachent a l'histoire de la guerre d'Orient, ayant connu la plupart des
hommes qui se sont distingues dans cette grande lutte, M. de Szathmari a
pu donner des detailles curieux et qui ont fixe l ' attention de LL.MM.
L'Empereur a felicite l' auteur de certe interessante collection, dont il a
accepte l'hommage. Nous sommes heureux d'annoncer ce succes qui
honore la photographie et qui montre avec quelle bienveillance LL.MM.
accueillent et encouragent les progres de notre art. "7
Szathmari was also well-received by Queen Victoria at Osbome
Castle on the Isle of Wight on 1 9 th July, 1 85 5 . The audience lasted a
couple of hours for both the queen, Prince Albert and their guest, King
Leopold of the Belgians, were deeply interested by those war
photographs. "La Lumiere", the same French photographic magazine,
stated : "Les portraits des generaux anglais, franc;ais, turcs et russes ont
surtout fixe leur attention. La reine a daigne adresser des gracieuses
felicitations a M. de Szathmari sur son beau travail et permettre qu'on lui
annonc;ait que S . M. en acceptait l'hommage, et qu'une medaille d'or lui
etait accordee comme signe de sa haute satisfaction. 8 "
In 1 857 Auguste Devanaux published an article in "Le Monde

Illustre" on Szathmari' s photographic work. In that moment the
Romanian photographer was by far the best-known in France. Under the
title La Photographie en Orient - Types et costumes militaires, par M de
Szathmari, the journalist mentioned: "Dans ces derniers temps, plusieurs
photographes ont parcouru l'Orient et en ont rapporte un nombre
considerable de vues qui en disent plus sur le veritable aspect de ces
contrees, que tous Ies livres et tous Ies dessins, quelle que soit leur valeur
7 "La Lumiere" 9 Juin 1 85 5 .

8 "La Lumiere" 29 Juillet 1 85 5 .
218
artistique et litteraire. Voici maintenant que, pour completer l ' oeuvre, un
artiste de talent, un homme d'intelligence et de golit, va livrer au public,
dans une collection de plusieurs centaines d'epreuves, des specimens de
tous les types et costumes qui distinguent les diverses races implantees
dans les provinces turques. Cet artiste est M. de Szathmari, de Bucharest,
qui s ' est fait connaître en 1 85 5 par une serie d'epreuves representent Ies
premiers episodes de la guerre d'Orient, et les portraits des generaux
commandant les armees russe et ottomane. 9 "
The images from the Library of the Romanian Academy's

collection which certainly belong to Szathmari' s Crimean War album are
as follows:
- a Turkish camp with large Sibley tents, standing or seated
soldiers all around and a foreground group of five officers clad in
capes and fezes. 1 0
- There are two slightly different compositions with a troop of
Turkish cavalrymen. In the first one, two troopers are mounted,
rifles in hand, while six are dismounted (two standing beside their
saddled horses). 1 1 They are wearing dark blue tunics with thirteen
rows of silk worsted cord on the front. All their accoutrements are
white. The bugler on the lefi is resting his brass instrum ent on his
hip. The second picture has only the front group of four taken
from a different angle, with more contrast in tonality and sharper
contours on the white horses; the dismounted cavalryman with his
elbow on the saddle appears to be an officer.
Two other photographs in this series are:
- the Oltenitza quarantine on the border of the Danube, in front of
which some Russian officers are observing the enemy's lines with
their spy glasses. 1 2
- a large military supply base with carts ready waiting to be loaded. 1 3
9 Auguste Devanaux, L a Photographie en Orient - Types et costumes militaires, par M.

de Szathmari, "Le Monde Illustre" No.29/3 1 Octobre 1 857, p. 14.
10
Alsa published by Petre Costinescu, Emanoil Bădescu, op. cit. ; Kincses Kâroly, op.cit„
�· 76.
1
Alsa published by Constantin Săvulescu, Cronologia ilustrată„ . op. cit„ fig. 5 ; Petre
Costinescu, Emanoil Bădescu, op. cit.; Kincses Kâroly, op.cit„ p. 78; Karin Schuller
Procopovici, op.cit„ abb. 1 8.
12
Alsa published by Petre Costinescu, Emanoil Bădescu, op. cit.
n Alsa published by Petre Costinescu, Emanoil Bădescu, op. cit.; Kincses Kâroly, op. cit„
p. 79.
219
The most famous image, which was also taken from two different
angles and published many times, was that of an old bashibouzouk
lounging on a dirty carpet next to a dark-complexion woman. This was
first reproduced in the above-mentioned 1 85 7 issue of "Le Monde
Illustre" and in severa} other more recent works. 1 4 The photograph was
published in the Parisian periodica! as a woodcut entitled Palicar et
tzigane, d 'apres une photographie de M. Ch. de Szathmari de
Bucharest. 1 5
There are also few portraits of Russian and Austrian generals and
high ranking officers, their identities mostly unknown. Among them there
is also a Romanian artillery colonel seated near an elegantly covered table
with few books on it. All are salt prints.
Some of those photographs were used as an inspiration b ase for
coloured lithographs which Sathmari commissioned to be printed in
Vienna, in 1 85 5 . Two are preserved at the Library of the Romanian
Academy: Arabian Bashibouzouks and Bashibouzouk and Arnaout. The
captions are in German : „Nach einer von Szathmari vor Oltenitza
verfertigten und collorirten Photographie".
From the same series of Oriental types there is, at the National
Military Museum in Bucharest, a picture of a magnificent Arnaout in full
costume. He wears large red shalvar embroidered with gold bullion thread
on the sides, a tschepken (short j acket with slit sleeves) also fully
embroidered, a sash in which he stucked two pistols and a yatagan while
another dagger is hanging in front; on his head he has a red fez adomed
with a large tassel. He keeps a hand on his trusted carbine to show that he
is always ready to use it, if necessary. A coquettish moustache gives a
14 "Le Monde Illustre" No.29/3 1 Octobre 1 857, p. 1 6 ; Constantin Săvulescu, Cronologia

ilustrată„ . op. cit„ fig.4 ; Lawrence James, op.cit„p. 1 37 ; Adrian-Silvan Ionescu, Cruce
şi semilună, op. cit„ fig. 74 ; Robert Lebeck, Bodo von Dewitz, Eine Geschichte der
Fotoreportage 1839-1973, Steidl Verlag, Gottingen, 200 1 , p.36 ; Anton Holzer, Im
Schatten des Krimskrieges. Ludwig Angerer Fotoexpedition nach Bukarest (1 854 bis
1856). Eine wiederentdeckte Fotoserie im Bildarchiv der Osterreichischen
Nationalbibliothek, "Fotogeschichte. Baitrage zur Geschichte und Ă sthetik der
Fotografie" Heft 93, 2004, abb.20.
1 5 Eighteen years later, during another Eastem conflict, the French magazine republished
the same Szathmari composition, with few facial details and costume changes dane by
two well-known artists of the time, under a new title Types Bosniaques. Garde-frontiere
entre Knin et Livno ". (Dessin de M. G.Janet, d 'apres le croquis de M. Charles Yriarte),
"Le Monde Illustre" No.967/23 Octobre 1 875 .
220
milder touch to his stern, resolute countenance. Unlike the other
compositions with bashibouzouks or various Oriental irregulars who were
photographed outside, this elegantly clad amaout has posed inside the
photographer's studio : a silk curtain on the lefi shows a kind of elegance
in that interior. The picture is mounted on cardboard with printed borders
and credited „Etablissement Photographique de Charles Szathmari a
Bucarest".
While visiting in 1 993 the International Museum of Photography
at George Eastman House in Rochester, N.Y., I had the opportunity to
study three Szathmari photographs dating from that period, which were
completely unknown in Romania. One is a portrait of Lieutenant General
Soimonoff, Russian commander of the1 041h Division killed at Inkerman.
This portrait was mentioned by Ernest Lacan in his book. In the fall of
1 85 3 , General Soimonoff was in command of a unit stationed in
Giurgewo, on the border of the Danube. Additional details can be found
in Dimitrie Pappasoglu's autobiography who, at the time, was a captain in
the W allachian army and referred to the Russian general as well. 1 6 The
general' s likeness could have been taken in Szathmari 's Bucharest studio,
which was appointed with elegant furnishings, a fact proven by the
elegant armchair next to a richly covered table on which the model is
resting his elbow. He wears a double breasted frock coat with large
epualettes on the shoulders; his hair and moustache are white. Unlike
other Russian generals there is no military bearing in Soimonoffs
appearance. His pase is not at all imposing but has the air of a tired old
soldier who ' s . long military career has consumed and weakened his
combative spirit.
The other two photographs from George Eastman House are
landscapes. The Bombardment of Si/istra shows two horses grazing
peacefully in the foreground among wagons and, at some distance, there
are the fortifications specified on the bottom of the cardboard: Arab
Tabia, Fort Abdul Medjid, the city of Silistra and eighteen Russian
battalions. The Russian Lancer 's Camp at Craiova depicts a row of white
tents and in front of them a pyramidal structure made out of saddles,
lances and guns surrounded by a few soldiers and officers. The
photographs have a sepia tint. Their dimensions are 25 .2 x 1 8.3 cm and
1 5 .3 x 2 1 . 1 cm respectively. Each is in a window mount with printed
16
Viaţa Majorului D.Pappasoglu, [Bucuresci, 1 866], p.4.
22 1
decorative borders and bears a title, in French, handwritten in black ink by
the author.
As consultant for Romania to the production of the documentary
The Crimean War filmed by Mentom Barraclough Carey Productions
Ltd. of London and released in 1 997 on Britain's Channel Faur, I
suggested to the curators of the production team to search The Royal
Collection at Windsor Castle for the album offered by Szathmari to
Queen Victoria. The researchers were successful in finding several pages
that surely belong to the original work. 1 7 During a recent vi sit to London
(July 2006) I had the opportunity to do some research at the Royal
Collection and study myself those pictures. The images' dimensions are
similar to the ones mentioned above and are mounted on pages with
decorative printed borders. They represent mostly types of Turkish and
Russian soldiers with the specific equipment and weapons. There were
twelve pictures out of which two represent three Bulgarian volunteers in
the Russian army and a group of Don Cossacks while the rest represent
Turkish regular infantrymen, artillerymen and staff officers. They were
photographed outside in order to benefit the natural light. Always grouped
faur or five at a time, the models are positioned in such a way that all the
details of the uniforms and equipment to be revealed. 1 8 One of these
pictures is of special interest for its central character is Omer Pasha
himself. The Turkish marshal is surrounded by his staff and aides-de
camp. 19 Ernest Lacan made a detailed description of this picture. 20
Part of these newly identified Szathmari pictures were published
in the accompanying Channel Four Book, The Crimean War. 2 1
These images recently discovered in the U.S. and Great Britain
bring the hope of a future reconstitution of this important work of Carol
Szatmari, for a long time thought to be lost forever.
17
I am grateful to Teresa Cherfas, co-author of The Crimean War docurnentary movie
and accompanying book, for her kindness to share with me the pictures she discovered in
The Royal Collection at Windsor Castle.
1 8 Adrian-Silvan Ionescu, Fotografii de Carol Szathmari din Războiul Crimeii în colecţii
americane şi britanice, op. cit., p. 77-78.

1 9 Idem, Omer Pasha 's Portraits, "Revue Roumaine d'Histoire de l 'Art", Tome
XXXIll/1 996, p. 76.
20
Ernest Lacan, op. cit., p . 1 59.
21
Paul Kerr, Georgina Pye, Teresa Cherfas, Mick Gold, Margaret Mulvihill, The
Crimean War, A Channel Faur Book, Boxtree, London, 1 997, p.20,24,37, 95.
222
But it seems that Szathmari 's album is not altogether lost: some of
its plates from private collections appear now and then in various places
of the world. A 2ih October, 1 999 auction at Sotheby's brought to light
some thirty-five plates from Andre and Marie-Therese Jammes's
collection comprising portraits, military scenes and studies of characters
in traditional costumes (Romanian peasants, artisans and merchants),
credited "Etablissement Photographique de Charles Szathmari a
Bucarest".
Along with the volume exhibited in Paris at the World Exhibition,
which received a Second Class Medal, Szathmari offered copies of bis
album to Emperors Napoleon III and Franz Joseph I, Queen Victoria,
King of Wtirtemberg and Grand Duke Carl Alexander of Saxa-Weimar
Eisenach, who in appreciation of bis work, awarded the author various
medals.
Unfortunately all of these precious historical documents depicting
the first stages of the Crimean War seemed to be destroyed or lost.
Napoleon III ' s album was bumed during the 1 87 1 Paris Commune in the
Tuileries Palace. The one in Great Britain was thought to have fallen to
the flames in the 1 9 1 2 Windsor Castle fire, but the recent recovery of
some images could shed a different light on that assumption. The albums
in Austria and Germany have vanished without a trace after the First and
Second World W ars. The few possible remaining copies and glass plates
in Szathmari's legacy were lost during the 251h August, 1 944
bombardment of Bucharest by the withdrawing German troops when the
Szathmari family home was hit.
The 201h and 2 1 51 century Western historians of photography know
too little of Szathmari's photography or perhaps bis work bas been
deliberately ignored by them. Ultimately Szathmari bas not received the
well-deserved accolade of being the first war photographer. The majority
of modem historians consider the Englishman Roger Fenton to be the first
war photographer. Fenton's albums were kept very well and enjoyed
much more publicity during bis lifetime and afterwards, through a huge
series of published studies and comprehensive articles. 22
22Mr.Fenton 's Crimean Photographs, "The Illustrated London News" No.769/November

1 0, 1 85 5 , p.557, Captain H. Oakes-Jones, M.B.E. F.S.A., Photography in the Crimean
War, "The Journal of the Society for the Army Historical Research" No.66/Sumrner
1 938; No.67/ Autumn 1 938; No.68/Winter 1 938; No.69/Spring 1 939; No.70/Summer
1 939; No.7 1 /Autumn 1 939; Helmut Gemsheim, Alison Gemsheim, op. cit., p.206-207;
223
However, the Romanian artist' s right to be considered the first
war photo-reporter cannot be contested any longer. Even without
reconstitution of his complete work, many of its components are held in
museums and private collections. Some have been recently re-discovered
while others undoubtedly remain to be uncovered. Yet the few fragments
of his work that are known show exceptional value. As a forerunner of
modem photo-reporters, Carol Szathmari blended the clear quality of the
historic document with the artistic ability of the accomplished artist. In
this way, he was capable of empowering his images with great evocative
quality, validating his creative power in photographs of immense
significance, not only for national history but also for the universal
history of photography.
SZATHMARI, FOTOGRAF DE RĂZBOI

- Rezumat -
Astăzi, prezenţa pe câmpurile de luptă din toată lumea a

fotoreporterilor de front este un lucru banal. Urmând îndeaproape trupele
combatante - uneori chiar în pofida interdicţiilor -, strecurându-se printre
linii, intrând cu primele eşaloane în oraşele ocupate, fotografii îşi riscă
viaţa - şi mulţi chiar şi-o pierd - pentru ca redacţiile ziarelor pe care le
reprezintă să primească cele mai spectaculoase şi elocvente imagini de la
locul faptelor. Multe dintre notabilele lor realizări au fost distinse cu
premiul Pulitzer pentru fotografie de presă.
Dar, întorcându-ne cu gândul la pionierii acestui gen, se va vedea
că situaţia era cu totul alta în secolul al XIX-lea. Nelipsită de pericole,
meseria de fotoreporter de front ce se afla în fază incipientă era mai mult
o antrepriză particulară. Fotograful de studio, obişnuit cu toată
comoditatea activităţii în tihna atelierului, era brusc - dar din proprie
iniţiativă - supus privaţiunilor campaniei. Toate chimicalele şi plăcile de
sticlă, băile şi aparatele de diverse dimensiuni, cu trepiedul aferent, erau
încărcate într-un furgon care sluj ea atât de cameră neagră pentru
pregătirea şi developarea clişeelor cu colodiu umed cât şi de dormitor şi
Pat Hodgson, op. cit. ; Lawrence James, op.cit. ; Beaumont Newhall, The History of
Photography from 1 839 to the Present, Little, Brown and Company, Boston, 1 982, p.85-
88; Paul Kerr, Georgina Pye, Teresa Cherfas, Mick Gold, Margaret Mulvihill, op.cit. ;
Joelle Bolloch, op. cit. , p.8-1 1 .
224
de sufragerie pentru fotograf în toată perioada deplasării pe teren.
Părăsind oraşul, acesta nu-şi schimba veşmintele şi apărea pe front
îmbracat în redingota de zi cu zi, înlocuind, eventual, prea protocolarul
ţilindru cu o pălărie mai modestă şi mai comodă, de fetru. Nici un
camuflaj , nici o protecţie contra proiectilelor celor două tabere aflate în
conflict, între ale căror linii se nimerea să se găsească adesea şi a căror
ţintă devenea uneori. Aparatele, prea puţin perfecţionate şi expunerea
îndelungată nu permiteau luarea instantaneelor. Aşa că maestrul fotograf
se înţelegea cu militarii să-i pozeze în atitudini cât mai fireşti iar pentru
vederile de ansamblu ale fortificaţiilor şi poziţiilor fiecărei părţi
beligerante se aventura în preajma lor pentru a obţine imagini cât mai
clare, riscându-şi viaţa.
Primul fotograf din lume care s-a încumetat să meargă pe un câmp
de luptă, în primăvara anului 1 854, în timpul războiului ruso-turc dus pe
malurile Dunării, a fost bucureşteanul Carol Szathmari. Acest primat îi
este, însa, cu greu recunoscut şi acceptat de istoricii occidentali ai
fotografiei, preferând să i-l acorde britanicului Roger Fenton, care s-a
deplasat direct în Crimeea - unde se mutase teatrul războiului ce luase
proporţii continentale prin intervenţia a două mari puteri europene, Franţa
şi Anglia - şi a fotografiat la unsprezece luni diferenţă de Szathmari, în
martie 1 85 5 . Chiar dacă maestrul bucureştean şi-a căpătat recunoaşterea
în epocă prin prezentarea albumul său la Expoziţia Universală de la Paris
din 1 855 şi prin oferirea de copii ale acestuia capetelor încoronate ale
Europei, soarta a voit ca majoritatea exemplarelor să fie pierdute ori
rătăcite în decursul vremii. În ultimii ani, au mai apărut, ici şi colo în
lume, planşe disparate din preţioasa lucrare documentară care, puse
cândva laolaltă, ar putea reconstitui, într-o oarecare măsură, primul album
al Războiului Crimeii.
Bazat pe documente iconografice irefutabile ce datează din acea
perioadă, aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române - o suită de
portrete, majoritatea inedite, de generali ruşi şi austrieci precum şi cadrele
luate în j urul Olteniţei, cu tabăra turcească, un parc al trenului echipaj elor
şi clădirea carantinei -, precum şi pe cele depistate în Colecţia Fotografică
Regală de la Castelul Windsor şi la Muzeul Internaţional al Fotografiei de
la Casa George Eastman din Rochester, statul New York, sau pe lotul de
fotografii din fosta colecţie Andre şi Marie-Therese J ammes vândut la
licitaţie, la Sotheby's, pe 27 octombrie 1 999, studiul de faţă restabileşte
adevărul şi-l aşează pe Szathmari în locul ce i se cuvine, de prim
fotoreporter de război din lume, analizându-i operele şi evidenţiind
calitatea lor documentară şi artistică.
225
F i g 1 . Carol Szathmari ,
. The 0/1e11it::a Quara111i11e, s a l t print,
Courtesy o f t h c L i brary o l the Romani an Academy
Fig. 2 . Carol Szathmari, A militan· .rnpp li· base, salt print,

C o urtesy o f t h e Library o f th e Roman ian Academy
Fig. 3. Carol Sza t h m a r i A Turkish camp, salt print, Courtesy

,
of the L ibrary of the Romani an Academy
226
F i g . 4. Carol Szathmari, T u rkish Cl/\'{//ry111e11. salt print, Courtcsy of the Library of t h e Romanian
Academy
Fig. 5 . Carol Szathmari, Turkish ca valrymen , salt print, Author's Col lection
227
Fig. 6. Carol Szathmari, Turkish infantrymen, salt print, Courtesy of the
Roya! Photograph Collection, Windsor Castle, © 2006 H . M . Queen
E l isabeth II
Fig. 7 . Carol Szathmari, A Turkish officer and two infantrymen, salt

print, Courtesy of the Roya! Photograph Collection , Windsor Castle,
© 2006 H . M . Queen Elisabeth I I
228
F i g . 8 . C a r o l S z a t h m a r i , Th e R u s s i a 11 / a n c e rs ' c a mp a t Cra i o v a , s a l t p r i n t , C o u r t e s y
of the I nterna t i o n a l M u s eu m of P h otography at G eorge Eastman H o u s e , Roc hes ter,
New York
F i g . 9 . C a r o l S z a t h m a r i , Th e B o m b a r d m e n t of S i l i s t � a , s a l t p r i n t , C o u r t e s y
o f the Internat ional Museum o f Photography at George Eastman House,
R o c h e s t e r , N e w Yo r k
229
F ig. 1 O. Carol Szathmari, Lieutenant General Soimonoff, Russian commander of the l 04'" Division
kil/ed at lnkerman, salt print, Courtesy o f the Intemational Museum of P hotography at George
Eastman House, Rochester, New York
230
Fig. 1 1 . Carol Szath mari, Lieutenant General Fig. 1 2 . Carol Szathmari, R11ssia11 general, salt
Engelhart, salt print and water col our, Courtcsy print and watcr colour, Courtc s y o f the L ibrary of
o f the L ibrary of the Romani an Acadcmy t h c Roman ian .\cadcmy
Fig. 1 3 . Carol Szathmari, Russia11 general, salt Fig. 1 4 . Carol Szathmari, Russian general, salt
print and water colour, Courtesy of the Library o f print, Courtesy of the L ibrary of the Roman ian
t h e Romanian Academy Academy
23 1
F i g . 1 5 . Carol Szathmari, Russian general, salt print,
Courtesy of the Library of the Roman ian Academy
F ig. 1 6.Prince Gortschakoff. commander-in-chief of

the Russian A rmy in Crimea, woodcut after Carol
Szathmari's photograph, „The I l lustrated London
News" No. 768/3 November 1 8 5 5
232
Fig. 1 7 . Carol Szathmari, Austrian infantry general, Fig. 1 8 . Carol Szathmari, A ustrian lieutenant
salt print and water colour, Courtesy o f the Library general, salt print, Courtesy of the Library of the
of the Romani an Academy Romanian Academy
Fig. 1 9 . Carol Szathmari, Austrian artillery general Fig. 20. Carol Szathmari, Austrian major general,
(Baron Heinrich von Hess ?), salt print and ink wash, salt print and water colour, Courtesy of the Library
Courtesy of the Library of the Romanian Academy of the Romanian Academy
233
Fig. 2 1 . Carol Szathmari, A ustrian lieutenant general,
salt print, Courtesy of the L ibrary of the Romanian
Academy
Fig. 22. Carol Szathmari, Romanian artille1y colonel,

salt print, Courtesy of the Library of the Romanian
Academy
234
Fig. 2 3 .Carol Szathmari, Palicar et tzigane, salt print,
Courtesy of the Library of the Romanian Academy
Fig. 24. Carol Szathmari, Arnaout, salt print, Courtesy

of the National Mi litary Museum
235
Fig. 2 5 . Carol Szathmari, A rabian Bashibouzouks,colour lithograph, Courtesy o f the L ibrary o f the
Romanian Academy
236
Fig. 26. Carol Szathmari, Bashibouzouk and Arnaout, colour lithograph, Courtesy of the Library of
the Romanian Academy
237
ÎN UMBRA RĂZBOIULUI CRIMEII.
EXPEDITIA FOTOGRAFI CĂ A LUI LUDWIG ANGERER
,
LA BUCUREŞTI (1 854-1 856).

O SERIE DE FOTOGRAFII REDESCOPERITE LA CABINETUL
DE STAMPE AL BIBLIOTECII NATIONALE AUSTRIECE* ,
Anton Holzer
La 25 august 1 854 apare în „New York Daily Tribune" un reportaj

cu titlul Evacuarea Moldovei şi Valahiei. Autorul articolului, Karl Marx,
scria: „În istoria războaielor nu a mai existat o atât de ciudată operaţiune
ca aceea a evacuării Moldovei şi Valahi ei [ ]" 1 • În realitate, ceea ce s-a
„ .
întâmplat în acele zile în Balcani este rezultatul unei rocade de autoritate

între marile puteri. S-au petrecut următoarele: în mişcarea politicii
europene a marilor puteri, Austria devenise dintr-odată putere colonială la
Dunărea de Jos.
În 1 85 3 , trupele ruseşti au ocupat principatele dunărene Valahia şi
Moldova şi astfel au pătruns în spaţiul de influenţă turcesc. Se dădură
primele lupte de-a lungul Dunării.Tensiunile războinice durară luni
întregi. În vara anului 1 854 Rusia, sub presiune internaţională, acceptă
retragerea trupelor sale. 2 Dar nu Turcia urmă după ocupaţia rusească, ci
aceea austriacă. În conflictul dintre Rusia şi Turcia, monarhia cezaro-
* Acest studiu a fost iniţial publicat, cu ilustraţie abundent, suh titlul Im Schatten des
Krimkrieges. Ludwig Angerers Fotoexpedition nach Bukarest (1 854 bis 1856). Eine
wiederentdeckte Fotoserie im Bildarchiv der Osterreichischen Nationalbibliotek în
revista ,,Fotogeschichte. Beitrăge zur Geschichte und Ăsthetik der Fotografie", Jonas
Verlag, Marburg, 2004, Heft 93 (www.fotogeschichte.info) şi, neilustrat, în "Revista
Istorică" Serie nouă, t. XVI, m. 1 -2, 2005, p. 1 17- 1 28.
1
Karl Marx, Die Răumung der Moldau und der Walachei, în „New York Daily Tribune'',
25 August 1 854, citat după Karl Marx, Friedrich Engels, Werke, voi. 1 0, p. 399-405, aici
p.399. Între 1 852 şi 1 86 1 , Karl Marx (şi într-o mai mică măsură Friedrich Engels) a scris
o serie de articole pentru „New York Daily Tribune" despre evenimentele politice din
Europa.
2La 3 1 iulie trupele ruseşti au părăsit Bucureştii iar la 5 august a intrat în oraş o
avangardă turcească.
239
crăiască se declarase neutră dar, de facto, era clar de partea Turciei şi a
puterilor occidentale. 3 Ea voia să pondereze influenţa rusească, să obţină
circulaţia pe Dunăre spre Marea Neagră şi să constituie un cordon de
securitate împotriva revoluţiilor care în anul 1 848 zguduiseră imperiul.
O suită de fotografii descoperite la Cabinetul de Stampe al
Bibliotecii Nationale Austriece (Bildarchiv der Osterreichischen
Nationalbibliothek) vorbeşte despre aceste evenimente. 4 Fotograful se
numeşte Ludwig Angerer. El venise din îndepărtata Vienă pentru a fi
martorul unei spectaculoase expansiuni. Angerer lucra cu un aparat de
format mare, greu, şi folosea procedeul colodiului umed. 5 Drept negative
folosea plăci de sticlă iar pozitivele erau imprimate pe hârtie cu sare.
Fotografiile sale documentează o aventură colonială derulată în
umbra Războiului Crimeii şi prea puţin cunoscută până acum. 6 În
3 Prin înţelegerea secretă cu Turcia (din 14 iunie 1 854), monarhia cezaro-crăiască şi

asigurase dreptul ca, în cazul unei retrageri a Rusiei, să ocupe cele două principate
dunărene, Valahia şi Moldova.
4 Seria de fotografii a lui Ludwig Angerer a fost descoperită de curând la Cabinetul de
Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece. În depozitul (Pk 4400/1 -25) s-au găsit în total
25 de exemplare de format mediu sau mare, imprimate cu sare,care, la începutul
secolului XX, au ajuns, prin intermediul a două donaţii (Oberster Viktorin, 1 908; FZM
Konig, 1 9 1 3 ) , mai întâi în Arhiva Austriacă de Război apoi în cea a Bibliotecii Naţionale
Austriece. Este posibil să mai existe şi alte fotografii de Ludwig Angerer cu acelaşi
subiect rămase până acum necunoscute. Informaţii despre aceste imagini provin de la
domnul Uwe Schogl, Cabinetul de Stampe al B ibliotecii Naţionale Austriece, Josefsplaz
1 , 1 0 1 5 Viena, PF 308, tel. 0043/1/534 1 0/433, uwe.schoegl@onb.ac.at
5 Fotografiile din Balcani au fost executate în condiţii grele. Drumurile erau proaste,
transportarea echipamentului fotografic - chimicale, plăci de sticlă şi, probabil, un cort
pentru developare, dat fiind că luase multe imagini şi în exterior - era greoaie. Angerer
trebuia să-şi aducă de la Viena toată aparatura fotografică necesară.
6 Angerer nu a fost singurul fotograf care, în Bucureşti şi împrejurimi, a fixat cu aparatul
fotografic, tensiunile dintre marile puteri. Când, la 2 iulie 1 853, 50.000 de soldaţi ruşi au
traversat Prutul şi au intrat în Bucureşti pe 1 5 iulie, fotograful Carol Szathmari ( 1 8 1 2-
188 1 ) , transilvănean originar din Satu Mare [sic,de fapt din Cluj, n. trad.] dar stabilit la
Bucureşti, fixase evenimentele războinice dintre ruşi şi turci. El folosise procedeul
colodiului umed şi, în 1855 deci încă înaintea lui Roger Fenton - a întocmit un album
-
de război cu 200 fotografii pe care l-a oferit mai multor curţi europene. Este de presupus
că Angerer îl cunoştea pe Szathmari şi lucrările sale.(La Cabinetul de Stampe al
Bibliotecii Academiei Române există,de altfel, un portret al maestrului bucureştean
realizat în atelierul vienez al lui Angerer, probabil prin 1 873, n. trad.) Oricum, Szathmari
a întreţinut contacte în mai multe capitale europene, printre care Paris şi Viena, de unde
şi-a procurat echipamentul fotografic. Unul dintre albumele sale de război ajunsese la
începutul anului 1 855 la împăratul Franz Joseph. Vezi Constantin Săvulescu, Early
240
fotografii se evidenţiază triunghiul marilor puteri concurente Rusia -
Turcia - Austria. Angerer a fotografiat pe reprezentanţii armatei turceşti,
a surprins cu obiectivul său trupe ruseşti şi, bineînţeles, pe reprezentanţii
monarhiei cezaro-crăieşti. Dar, în afară de aceasta - şi iată ce face
fotografia sa remarcabilă - şi-a îndreptat atenţia şi către populaţia
autohtonă. Şi a realizat fotografii fascinante ale unei ţări care pentru
scurtă vreme s-a aflat în centrul politicii marilor puteri.
În vara anului 1 854, când Angerer a pornit de la Viena spre sud
estul Europei, însoţind trupele austriece la Bucureşti, el nu era încă un
fotograf cunoscut. Câţiva ani mai târziu, în decembrie 1 860, a fost numit
fotograf al Curţii cezaro-crăieşti. Deschise la Viena un atelier rentabil şi
deveni unul dintre cei mai importanţi portretişti din capitală. 7 Printre
clienţii săi erau reprezentanţi ai înaltei societăţi precum şi membri ai casei
imperiale. 8 Ludwig Angerer este amintit în special ca fotograf al Curţii.
Primii săi ani ca fotograf nu se prea potrivesc în această schemă. Au fost
fie ignoraţi, fie pomeniţi în treacăt. 9 Adevărata lui carieră a început, aşa
sună aprecierea, la Viena. Cert este că opera de început a lui Ludwig
Angerer care, atât cât se ştie, ar fi debutat cel puţin din vara anului 1 854,
este mult mai cuprinzătoare şi mai diversificată decât se credea.
Photography in Eastern Europe : Roman ia, în ,,History of Photography" Vol. 1 , January

1 977, p.63-77, aici p.65 ; Adrian-Silvan Ionescu, Early Portrait and Genre Photography
in Romania, în ,,History of Photography" Vol. 1 3 , October-December 1 989, p. 27 1 -285,
aici p. 285 ; Adrian-Silvan Ionescu, Cruce şi semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854
în chipuri şi imagini, Bucureşti, 200 1 , pp. 1 59- 1 7 5. Pentru celelalte opere fotografice ale
lui Szathrnari vezi şi Karin Schuller-Procopovici, Ein Land aus dem Bilderbuch. Das
Rumiinienalbum des Carol Szathmari (1812-1887), în vol. Silber und Salz. Zur Friihzeit
der Photographie im deutschen Sprachraum 1839- 1860, ed. Bodo von Dewitz,
Reinhard Matz, Koln, Heidelberg, 1 989, p. 438-457, aici p. 450.
7 Vezi Timrn Starl, Biobibliografie zur Fotografie in 6sterreich 1839 bis 1945, site
internet www. albertina.at
8 La Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece se găsesc multe astfel de
portrete fotografice datorate lui Angerer (Pk 4575/1-5; Pk 4576/ 1 -7; Pk 4022; Pk 462 1 ,
ş.a.)
9 Se aminteşte că, mai întâi, Angerer „a activat ca farmacist în Regia Cezaro-Crăiască a
Medicamentelor" şi că „a însoţit un regiment austriac în ţările dunărene" şi, mai departe,
că în 1 856 „a fotografiat vederi din Bucureşti şi ofiţeri care staţionau acolo". Vezi Timm
Start, Fotografen, Druckanstalten, Kunsthandel, Ver/age, în Blickjănge einer Reise nach
Wien. Fotografien 1860-1910 aus den Sammlungen des Histotischen Museum der Stadt
Wien, Wien, 2000, p. 1 87 . Indicaţii biografice asemănătoare se găsesc şi în Josef Maria
E<ier, Geschichte der Photographie. Erste und Zweite Hiilfte, 2 voi., Halle, 1 932, p. 489.
241
Bucureşt� august 1 854
În aceeaşi zi în care, la New York, apărea reportaj ul lui Marx, la

Bucureşti, tânărul fotograf Ludwig Angerer 1 0 ( 1 827- 1 879) apăsa
declanşatorul aparatului său. Îşi adusese greul �parat de la Viena şi îl
instalase pe una din străzile capitalei Valahiei. In acea zi" fotografie un
eveniment care produse un mare interes în presă: Sosi �ea la Bucureşti,
pe 25 august 1 854, a comisarului Porţii, Derviş Paşa. In timpul paradei,
mai mulţi soldaţi şi cai sunt în mişcare pe stradă. Ca urmare a expunerii
îndelungate, părţi ale fotografiei sunt neclare. 1 1 Angerer a imortalizat o
„scenă", iar aceasta este remarcabilă. Fotografia sa se detaşează prin . ·
aceasta de reprezentările tradiţionale ale armatei din primii ani ai
12
fotografiei, respectiv clasicul portret al ofiţerilor. · . ·
Fotografia documentează un moment decisiv în politica europeană

'
în Balcani la mijlocul secolului al XIX-lea, iar Angerer ştia acest Iucru·. 3 . . ·
După sosirea sa la Bucureşti, Derviş Paşa, comisarul Turciei„ dădea ' o

proclamaţie prin care anunţa ocuparea principatelor de · către armata
austriacă. Angerer prinsese, deci, un schimb de putere în ultimele zile ale
lunii august 1 854.Probabil ajunsese în Valahia cu o unitate a·avangardeiL4 .
Câteva zile mai târziu,la 6 septembrie 1 854, soldaţii intrară în Bucureşti - · ·
sub comanda mareşalului Coronini. 1 5 Armata de ocupaţia cuprindea
55 .000 de oameni, infanterie, cavalerie şi artilerie, cu un . număr
1 0 Angerer s-a născut la 1 5 august 1 827 în localitatea Malaczka din comitatul Pressburg
·
(Bratislava). . . . , - ..
11
O a doua imagine a ieşit şi mai neclară (Pk 4400/20). .
12
Până în anii 1 850 dagherotipiile cu ofiţeri erau foarte răspândite. O cazional .erau
asamblate în tablouri. Un exemplu este o serie de dagherotipii colorate care reprezintă 1 8 ·
ofiţeri ai Regimentului 47 din Stiria. Vezi Hans Frank, Vom Zauber. .alter Lichtbilder..
Friihe Photographie in Osterreich 1 840-1860, ed. de Christian Brandstătter, Wien, 1 9 8 1 ,
p . 5 1 , precum ş i Geschichte der Fotografie in Osterreich, val. I , ed. Asociaţia: ·pentru
elaborarea istoriei fotografiei în Austria, val. 1 , Bad Ischl, 1 983, p.34 . - , · ,
13
·
Cu câteva zile înainte, la 22 august,Omer Paşa ( 1 806- 1 87 1 ), generalul sultanului,

intrase în Bucureşti în fruntea a 25 .000 de oameni şi a 30 de tunuri.
14 Trupele regulate austriece s-a pus în mişcare din oraşele de garnizoană Sibiu şi
Braşov. Vezi Skizze zur Orientierung iiber die Occupati<;m_ der Moldau und Walachei
und den Krim-Krieg 1 854-1856, în A. von Horsetzky, - Feldziige in Europa . seif 1 792,
Wien, 1 9 14. ..
15
· .
. •
Johann, conte de . Cororuru-Cronberg fusese feldmareşal-locotenent şi înainte de a

• •
deţine această poziţie în Valahia şi Moldova căci fusese guvernator militar şi civil al
Banatului.
242
proporţional de cai, · vehicule şi tunuri. La finele lunii august, marşul
trupelor cezaro-crăie'şti lua sfârşit în Valahia iar la 2 octombrie 1 854 şi
Iaşii,capitala principatului vecin, Moldova, situat ceva mai departe, spr�
est, se aflau sub control austriac 1 6 .
·
··
Retragerea trupelor ruseşti îi dădu lui Angerer posibilitatea să
călătorească, în continuare, şi în Moldova. În toamna lui 1 854, la est de
Iaşi, mai întâlni trupe ruseŞti pe care le fotografie. 1 7 În vederea de
ansamblu se observă un campament de · corturi ruseşti . Angerer şi-a
instalat aparatul la mare distanţă. Îiitre el şi trupele ruseşti se deschide un
mare câmp gol. În faţa corturilor ·se văd aranjate multe puşti. În ceritnil
imaginii au luat poziţie soldaţii ruşi. ·
· ·
·
Bucilreştii şi laşii s-au aflat doar scurt timp în centrul atenţiei

internaţionale: Rivalitatea marilor puteri a făcut ca frontul să se deplaseze,
la sîarşitul lui · august 1 854, spre Crimeea. La 1 septembrie, forţele aliate
occidentale, Anglia: · şi · Franţa, începuseră transb6rdarea trupelor şi
echipamentului de ·luptă de la Vama, port al Mării Negre, spre Peninsula
Crimeea. La 1 9 septembrie, aliaţii · şi soldaţii ruşi s:-au aflat pentru prima
dată faţă -în faţă, în Bătălia de la A1rila; Războiul Crimeii începuse.
De la angajat al armatei la fotograf
Nu se ştie dacă Ludwig Angerer a fost trimis de superiorii lui sau

s-a înrolat de bună voie pentru_ a merge Ja Bucureşti. În orice caz, la acea
dată, el era încă necunoscut ca fotograf. Îşi făcuse studiile de farmacie şi
chimiţ Ja Pesta şi, cu siguranţă, datorită cunoştinţelor sale · de chimie a
ajuns la fotografie. Când, la 1 3 martie 1854, a intrat ca farmadst în slujba
farmaciei garnizoanei din Viena, avea 27 de ani 1 8 • Ca „asistent militar de
16 ·
Pentru a ocupa Moldova, trupete cezaro-crăieşti s-au pus în mişcare la 1 7 septembrie
1 854 de la Târgul Secuiesc, la 1 8 septembrie de la Rădăuţi şi la 20 ·septembrie de la,
·
Gheorghieni. Vezi Skizze zur Orientierungt.
·
17 La începerea Războiului Crimefr situaţia din principatele dunărene ��a 1nai destins. În
iarna 1 854-55, Austria a început �ă�şi mute · trupele 'din regiunile li:ni.itrofe cu Rusia.
Fotografia a fost executată ·probabil la ·est" de faşi unde eraµ instalate un spital de
campanie şi o farmacie hlllitară. Pare im}josil:>il faptul ca fotografia să fi ,fost execqtată în
spatele Focşanilcir, unde se afla, de asemenea, tin depozît militar de medicamente.
Aici,oricurn, graniţa rusească era mai departe de oraş.
18
În cea'mai mare parte,-datele biografice pr6vin din unnătoarefo surse : Haupt-Standes
A usweis und Konduite-Beschreibung dd gesamten 'kaiseri. Konigl. Feld-Apotheken-
·
243
medicamente" aparţinea celui mai mic grad al branşei medicinii
militare. 1 9 Când, după mai bine de doi ani, la 3 1 octombrie 1 857, părăsi
serviciul militar, abia ajunsese la gradul de „asistent militar de
medicamente clasa a 3-a" . 20 Nu se întrezărea o carieră militară de
perspectivă. Totuşi, această perioadă de angajat militar a fost importantă
pentru el. Tânărului i se arătă curând că posibilităţile sale de afirmare
profesională nu se găseau în armată ci în fotografie. Iar în Bucureşti putea
să-şi perfecţioneze liniştit meşteşugul.
Este posibil ca şi cunoştinţele sale lingvistice să-l fi condus pe
Angerer la Bucureşti. În foaia de apreciere anuală se precizează că
Angerer nu ar poseda numai limbile germană, latină şi maghiară ci şi pe
cea „slavă". Este de înţeles că aceste capacităţi l-au predestinat pentru
serviciul în Balcani. Totuşi, este remarcabil. că -un mic funcţional militar a
obţinut, fără nici o problemă, aprobarea să ia cu el, pe parcursul unei lungi
expediţii balcanice, o aparatură fotografi.că atât de voluminoasă (la care se
adăuga, probabil, şi un cort pentru developare). De asemenea, pare ciudat
că Angerer a putut intra în Bucureşti înaintea grosului trupelor astfel
având posibilitatea de a fi martor la sosirea unui înalt demnitar turc. Este
de observat şi faptul că, în timpul serviciului său la Bucureşti, găsea
regulat timp liber pentru a părăsi oraşul, cu întregul său echipament
fotografic, pentru a se deplasa , la mai mare . -sau mai mică distanţă, în
.
împrejurimi pentru a face fotografii. Fără aprobarea şi, poate, fără

protecţia wior personaj e înalte, aceste privilegii sunt de necoilceput. 2 1
Personals mit letztem Oktober 1856 von der k.k. Feldapotheke Nr. 1 4 in Bukarest;
Haupt-Standes-Ausweis und Konduite-Personals mit letztem Oktober 1 85 7 la Arhivele
Statului I Arhivele de Război Austriece, Departamentul Medicamentelor Militare nr. 7
(1 856) şi nr.26 ( 1 857). Mulţumiri d-lui Wilfried Slama de la Cabinetul de Stampe al
Bibliotecii Naţionale Austriece, Viena, pentru ajutorul acordat şi pentru transcrierea
documentelor.
19 În Konduite-Beschreibung aus dem Jahr 1856, Angerer .este caracterizat ca „instruit
ştiinţific din toate punctele de vedere" Se mai spune că ar fi „un farmacist conştiincios",
„foarte cumsecade'', că „ de la intrarea sa în serviciu la susmenţionata farmacie, ar fi dat
dovadă de cea mai meticuloasă ordine şi e demn de încredere".
20
Venitul său a rămas acelaşi în tot acest timp. Angerer avea un salariu de 400 guldeni
şi, uneori, un supliment de 360 guldeni. Suplimentul de 360 guldeni apare pe listele de
Conduită pentru anul 1 855-56, dar nu mai apare în 1 857; când Angerer părăsise deja
serviciul militar. De aici s-ar putea-trage concluzia că suplimentul i-ar fi fost acordat pe
timpul şederii sale în Bucureşti.
21
În foaia de caracterizare de la sîarşitul lui octombrie 1 856, se precizează că „purtarea
sa în · serviciu şi faţă de superiori şi inferiori este lăudabilă". Se spune că ar fi _„foarte
244
E �te de presupus că Angerer avea relaţii cu militari de rang foarte înalt.
22 In orice caz, de mai multe ori este autorizat să participe la adunările
ofiţerilor superiori pe care îi imortalizează cu obiectivul său. Se pare că
Angerer frecventa casa comandantului trupelor cezaro-crăieşti,
feldmareşalul conte Coronini.
Regimul de ocupaţie
Când, în vara lui 1 854, Ludwig Angerer îşi începe expediţia

fotografică la Dunărea de Jos, nu putea prevedea că regimul austriac de
ocupaţie putea fi numit altfel decât binevenit. Într-o proclamaţie către
populaţie, comandantul armatelor a 3-a şi a 4-a cezaro-crăieşti, generalul
de artilerie baron Heinrich von Hess, promitea pace, siguranţă şi ordine:
,,Locuitori ai României şi ai Moldovei ! I Potrivit unei convenţii care s-a
încheiat între MAIESTATEA SA Prea înduratul meu DOMN şi
ÎMPĂRAT şi ÎNALTA POARTĂ OTOMANĂ, Trupele Împărăteşti
Austriene intră în Principate. Ele au a vă scuti de necazurile resbelului şi a
vă aduce eară binecuvântările păcei. Primiţi aşa dară cu dragoste şi
încredere chezăşluirile acestea a liniştei şi a siguranţei Voastre viitoare,
ele vor merita aceea prin purtare solidă, prin rândueală totdeauna dovedită
şi prin disţiplină. Privilegiile care vă sunt asigurate de Înalta Poartă rămân
în deplină putere, totuşi aştept din partea Dregătoriilor voastre tot ajutorul
trebuitor în privirea încăperilor [cazării] şi aprovizionării Trupelor, pentru
a cărora trebuinţe va urma totdeauna despăgubire eară din partea
poporului linişte şi rânduială, pentru că orice turburare sau şi numai
ameninţare aceleia, prin oameni sau partide răsculătoare, se vor pedepsi
cu toată asprimea Legei. Toate dregătoriile se încunoştiinţează prin
aceasta că de astăzi înainte, în toate pricinile să se îndrepte la
Comandantul denumit de Maiestatea Sa pentru trupele din amândouă
Principatele Danubiene şi aflătoriu sub povăţuirea mea, Generalul
Locotenent CONTELE CORONINI, sau la Organele militare de el
,
împuternicite' 23• De fapt, nu pacea, siguranţa şi ordinea au revenit în
uman faţă de superiori şi foarte răbdător faţă de inferiori".

22
Bunele sale contacte cu militarii sunt dovedite şi de faptul că o mare parte dintre
fotografiile sale din Bucureşti şi împrejurimi a ajuns mai întâi în posesia unor ofiţeri.
23 Chrono/ogische Uebersicht far den Monat August 1854, în Der Kriegsschaupla'lz und
seine hervorragenden Mii.nner in Bildern mit beigefagtem Texte, nach ver/iiss/ichen
245
ţinutµrile ocupate ci forţa şi represiunea. Regimul de ocupaţie care acţiona
de la B�cu,reşti şi Iaşi pomi represiunea militară şi politică şi o înfil.trare
în economia noilor regiuni. Funcţionarii de poliţie „îndoielnici" au fost
. înlăturaţi, a fost introdusă cem:ura presei, au fost interzise importul şi
·
·
distribuirea tipăriturilor din străinătate. Sunt angaj ate iscoade pentru a

controla starea de spirit a populaţiei. A fost prevăzută şi o „bine diri ată j
imigrare şi colonizare a unor elemente germane în Valea Dunării."2 Se
prevedeau şi investiţii în construcţia de drumuri şi căi ferate, în poştă şi
comunicaţiile la distanţă precum şi în - dezvoltarea reţelei fluviale a
Dunării. Coronini, comandantul forţei d� ocupaţie, a fost obligat de
conducerea de la Viena să · aibă „cea mai mare grijă" în „curăţarea
principatelor de elemente nelojale" care căutau să „submineze liniştea şi
or�inea;'. 2 5 La începutul lui mai 1 855 s-a introdus legea 01;arţială. Apărate
de această pavăză, abuzurile militare împotriva civililor luaseră aşa o
amploare încât conian�antuJ Coronini a .trebuit să-i pună stavilă. 2� Într-un
ordin de zi al lui Coronini dat .I� 1 octombrie 1 855, se spune : ,,,A trebuit
să trag concluzia că, în Moldova, din maţ multe motivţ, relaţiile ţrupelor
de ocupaţie cezaro-crăieşti cu populaţia se prezintă din ce în ce mai
nefavorabile ş! mai dure. Nu. fără vin.a noastră, 1nc�dente n eplăcute .au
adâncit prăpastia şi, în prezent, au creat amărăciun� care, cu o măsură
. .
·
justă_, ar fi putut fi evitată."27 Faţă de măsUrile represive, �tarea de �pirit a

pqpulaţiei in1mai binevoitoare nu a fost. Împotriv.a
. regimului de ocupaţie
s-a ridicat_o opoziţie generală.
Quellen redigirt von .Eduard Steiner, vol. 1, ed. Heinrich Gerhart, Wien, 1 854,p.23;
traducerea Proclamaţiei � , fost prehiată dupij. „Gazeta de· Moldav.i�". nr, .7 1/Joi 9
.
Septemvrie 1 854.
Notiţa lui' Coimuni din 1 9 februarie f856, citată după Bemhard Unckel, Osterreich
· ·
24
und der Krimkfieg. Studien zur Politik der Donaumonarchie in den Jahren 1852-[856 . '
în ,;Hist0fische Studien" Heft 4 1 0, Liibeck, Hamburg, 1969, p. 1 53.

·
25 Ibidem:, p. 1 50. Scrisoarea baronului Heinrich von Hess către Coronini din 3 octombrie
1 854. " • . .
26 Ibidem, p. 1 5 1 , ntr-uri ordin de zi al lui Coronini din l m�rtie 1 85 5 se spune:. ,,Din
ţ
„ . .
. -·
-
păcate, de la instalarea Corpului [de amiată] în principate; s-au petrecut muite nereguli şi
infracţi_uni care au dat elementelor duşmănoase destule motj_ve de prezentare, într-o
lumină defavorabilă, a disciplinei trupelor şi - o spunem cu multă părere de rău - trebuie
să acceptăm, cu răbdare, că în presa externă, indisciplina trupelor austriece din
principate, a devenit subiect pentru articolul de fond şi astfel a atras atenţia celor mai
'
înalte autorităţi militare asupra sa.".
··
·
27 Ibidem, p. 1 52, Ordin de zi al lui Coronini din 1 octombrie 1 855.
246
O imagine fotografică a societăţii
Ludwig Angerer a fotografiat populaţia civilă în acele luni în care

frământările nu erau încă sub control.2 Dar nici una dintre fotografiile
sale nu f�ce nici cea mai mică aluzie la situaţia dramatică din ţinuturile
· ocupate. Din .contra, el arată o ţară liniştită, ordonată. În fotografii nu
apare nici un soldat.
, Ce l-a fascinat pe Angerer la populaţia autohtonă? În ce lumină o
prezintă? Ce rol j oacă seria portretelor sale în contextul proiectului
colonial austriac? Fotografiile urmează mai întâi logica viziunii
etnografice. Dar, de fapt, seria fotografiilor,privită în ansamblu, depăşeşte
curiozitatea etnografică. Dacă privim portretele nu ca pe nişte instantanee
izolate ci drept parte a unei serii unitare, „logica" portretului făcut de el
societăţii româneşti devine mai limpede. În primul rând, multe dintre
modele întruchipează o meserie tipică. Angerer a fotografiat „ţăranca
valahă" şi „ţăranul valah", „cofetarul", „sacagiul", „războinicul valah" şi
„soţia sa", „zarzavagiul" etc. Această structurare se suprapune peste o a
doua, care e centrată de apartenenţa etnică şi socială: Angerer a portretizat
„arnăutul" (albanezul musulman), „boierul valah" (nobilul proprietar de
pământ) şi mereu „ţiganii". Dar şi reprezentanţii meseriilor reunesc
tipologia activităţii cu aceea a originii lor: este vorba de „bragagiul
macedonean", de „halviţarul macedonean", de „eroul naţional bulgar (sau
un bimbaşi turc?)", de „meseriaşul bulgar", etc. Această tipologizare este
întărită de locaţia fotografierii şi de atributele statutului şi muncii
fiecăruia: sacagiul ne iese în cale cu sacaua sa, vânzătorul de răcoritoare
cu recipientele de băutură şi cănile pentru băut, ambii pe străzile oraşului,
pe meseriaşii bulgari îi vedem cu cleştii de fier, pe zarzavagiu cu coşuri
împletite, pe războinic cu puşca . . Rezultatul acestei înşiruiri este un portret
tipologic în imagini al societăţii. Acestea urmează modelele perceptive ale
timpului şi le poetizează.
În relatările secolului al XIX-lea, „boierul" se evidenţiază ca o
figură pozitivă, civilizată, faţă de restul populaţiei. După o descriere a lui
Ferdinand Fiedler, căpitan al statului major cezaro-crăiesc, „Românul este
bine şi frumos clădit, putemic,inteligent, foarte cumpătat, lară pasiuni, dar
suspicios şi nemăsurat de leneş, la fel de incapabil la efort fizic mare cât
28
O bună parte a fotografiilor sale s-ar putea să fie realizate în lunile din vara lui 1 855.
·Dar, după îmbrăcăminte şi vegetaţie, se poate trage concluzia că o mică parte din
fotografii a luat naştere în toamna/ iama 1 855-1 856.
247
şi la concepţie spirituală serioasă. Această indolenţă şi apatie se vede în
felul său foarte primitiv de a cultiva pământul, în aversiunea faţă de
meşteşug şi mică industrie şi nu mai puţin în modestia lui fără seamăn şi
în melancolicele sale cântece naţionale."29 Faţă de acestea, nobilul boier
apare „de cele mai multe ori, cel puţin la suprafaţă, cultivat, crescut la
Paris, vorbind cu predilecţie franţuzeşte şi cu o oarecare viziune largă
asupra vieţii (ca urmare a nenumăratelor călătorii), risipitor, amator de
plăceri şi măreţie; el reprezenta, de fapt, naţiunea, dar azi, din cauza
datoriilor sale şi a legii rurale, e de cele mai multe ori ruinat iar influenţa
lui regresează."3 0 „Boierul" lui Angerer, îmbrăcat în tradiţionalul său
costum larg, de influenţă orientală, a luat loc pe un scaun. În jurul gâtului
p'bartă un guler de blană scumpă, în mână se vede un şir de mătănii.
Fotograful l-a imortalizat în aer liber dar în fundal a fixat o pânză ca să-şi
scoată modelul în evidenţă ca şi când ar fi făcut o poză în studio.
În portretele sale Angerer urmăreşte tipuri anterioare epocii sale.
El surprinde, din exterior, ierarhiile sociale şi etnice ale ţării ocupate.
Imaginile sale despre societatea de aici sunt „tipuri", aşa cum apăreau
deseori în publicaţiile vremii. În mod evident, Angerer se inspiră din
ilustraţiile timpului pentru tipologia pe care o face societăţii valahe.
Aceasta se vede din exemplul unei fotografii de Carol Szathrn.ari ce a
servit ca model pentru o xilografie. Fotografia reprezintă un bătrân
războinic şi o ţigancă din Valahia care s-au aşezat pe o stradă, în faţa unui
zid. Xilografia a fost pentru prima dată publicată în „Le Monde Illustre"
din octombrie 1 8 5 7, legată de un reportaj al Războiului Crimeii.3 1
Imaginea poartă titlul „Types et costuines valaques (Palicare et Tsigane)
d'apres une photographie de M. Carol Szathmari, de Bucarest". Ambele
tipuri apar şi la Angerer într-o înscenare asemănătoare. Asemănătoare cu
fotografiile lui Szathmari care învăluie ţara într-o aură folclorică,
portretele lui Angerer sunt tributare şi unei viziuni exterioare. 3 2 Mai întâi
29 Ferdinand Fiedler, Die Moldau. Nach archivalischen Quellen geographisch und

militărisch beschrieben, Wien, 1 87 1 , p. 66.
30 Ibidem, p. 67.
31 „Le Monde Illustre", nr. 28/24 Octobre 1 857, ultima pagină, cf. Robert Lebede,
KIOSK. Eine Geschichte der Fotoreportage 1839-1973, ed. Bodo von Dewitz Gottingen.
200 1 , p.36. Ilustraţia a fost încă odată reprodusă în „Le Journal Illustre" din 1 7.7. 1 864,
de data aceasta sub titlul „Types Roumains" - între timp Valahia, unită cu Moldova,
luase nwnele de România.
3 2 Încă din anii 1 840, Carol Szathmari se ocupase cu studiile etnografice şi de folclor
oriental în litografiile sale. România devenise pentru transilvăneanul şi cetăţeanul
248
apar ca nişte reprezentări de gen , modificate. Fotografiile populaţiei
autohtone nu relevă nimic din suferinţele produse de ocupaţia trupelor
austriece. Prezenţa militară este lăsată, cu desăvârşire, deoparte. Iar
inerentele urme ale regimului de ocupaţie rămân invizibile.
Totuşi, fotografiile rămân bine legate de politica vremii ocupaţiei.
Tocmai prin faptul că exclude cu atâta obstinaţie prezenţa militară iar
cadrările sunt ţinute departe de evenimentele curente „ţara şi oamenii"
apar datoare ocupanţilor. Aceştia pretinseseră că aduc pace şi linişte ţării.
Fotografiile lui Angerer prezintă locuitorii unei ţări care, sub noua
stăpânire, a obţinut linişte, ordine şi bunăstare. El prezintă o societate
care pare să se fi depărtat mult de politica venită din altă parte.
Proclamaţia dată la începutul intrării în ţară este inclusă în fotografiile
sale : trupele austriece, preciza proclamaţia, „vă vor scăpa de nevoile
războiului, ele vă vor readuce binecuvântarea păcii."
Deosebit de clară· devine imaginea idealizată a unei societăţi, de
fapt străină, dar înclinată către linişte şi prosperitate, în fotografiile cu
ţigani. În relatările de călătorie ale vremii ei apar într-o oarecare măsură
ca opusul nobililor boieri : ei „trăiesc parţial în locuinţe stabile, ocupându
se cu agricultura şi diverse meşteşuguri, ori ca nomazi, sunt fierari,
împletitori de sârmă şi muzicanţi, pribegind. Toţi simt o atracţie de
nepotolit pentru bunurile altora."33 La fel ca în anterioara relatare, ţiganii
apar şi la Angerer mereu la plural. Pe când toate celelalte tipuri de
localnici sunt reprezentate singure sau cel mult în pereche, pe ţigani îi
fotografiază mereu în grupuri. Chiar şi într-o abordare romanţată,
grupurile de bărbaţi, femei şi copii, constituie un contrast, exotic şi prea
puţin apreciabil, al populaţiei stabile. Diferenţele sar în ochi : de o parte
picioare goale, copii dezbrăcaţi, haine zdrenţuite, colibe dărăpănate. De
cealaltă parte tinere femei în colorata ornamentaţie a rochiilor şi
basmalelor lor, cu ţinută mândră şi privind direct spre aparat. Fascinaţia şi
distanţarea stau foarte aproape una de alta în aceste fotografii.
monarhiei cezaro-crăieşti, „Orientul din faţa uşii" (vezi Karin Schuller-Procopovici,

op.cit., nota 6, p. 452). Entuzismul lui Szathrnari pentru atrăgătoarele subiecte orientale
mai ţinu şi în anii 1 850- 1 860. Un album românesc din anul 1 867 conţine o serie de
fotografii cu ţigani (Ibidem, p. 444, 455 ; vezi şi Adrian-Si !van Ionescu, Artă şi
document, în ,,Bucureşti'!, p. 201 -202, 205-206, 209-2 1 O; Idem, Inceputurile fotografiei
etnografice în România, în „Revista Muzeelor", 1 99 1 , nr. I ).
33 Ferdinand Fiedler, op. cit., p. 69.
249
Imaginile cu ţigani ale lui Ludwig Angerer ocupă, de departe, cea
mai mare parte din seria sa de fotografii. În total se păstrează şapte
asemenea fotografii. Fotograful documentează situaţia ţiganilor într-o fază
a transformărilor. Numai în Moldova trăiau, la mij locul anului, 250.000
de ţigani. În 1 854-55, puţin după începerea ocupaţiei, s-a declanşat
procesul dezrobirii ţiganilor. 3 4 În 1 855 au apărut şi fotografiile lui
Angerer. Mesajul lor este : graţie noii politici de ocupaţie, o grupare
marginalizată ce trăieşte în relaţii atavice de dominaţie, este pe cale să
obţină o nouă poziţie socială. Ţiganii merită acum să fie propulsaţi şi
instituiţi în lumina publicităţii. Fotograful imortalizează deci un moment
al tranziţiei. În acest fel el urma relatările de călătorie ale timpului care
comentau în mod asemănător dezrobirea ţiganilor. Era vorba de făpturi
demne de milă cărora drumul spre propăşire le este acum deschis. „Nu
este nevoie de o prezentare a imaginii mizeriei omeneşti şi a abjecţiei în
care trăiesc („ .)"3 5 - scria Johann Daniel Ferdinand Neigebauer în
relatarea sa din anul 1 854 despre ţiganii din principatele dunărene.
„Totuşi" - continuă el - „ se vede că nu le lipseşte capacitatea de educaţie
din dibăcia unor slujitori proveniţi dintre Batrassi ŞI a unor soldaţi
austrieci, foarte curăţei, proveniţi dintre lăieţi ."3 6
Bucureşti, începutul anului 1 856
În primăvara lui 1 856, Angerer a fotografiat din nou subiecte

militare. La fel ca în vara lui 1 854 şi de data aceasta interesul fotografului
era influenţat de starea politică. Dup ă încheierea Războiului Crimeii, la
Paris au avut loc tratativele de pace. 7 Tratatul încheiat la 3 0 martie 1 856
prevedea ca ţinuturile ocupate de trupe străine să fie evacuate în termen
34 O parte din ţigani erau meseriaşi în slujba boierilor, o alta era ocupată cu agricultura şi
o a treia erau nomazi. Toţi trebuiau să plătească, însă, o taxă anuală. Vezi Johann Daniel
Ferdinand Neigebauer, Die Donau-Fiirstenthiimer. Gesammelte Skizzen geschichtlich
statistisch-politischen lnhalts, Breslau, 1 854,
�· 1 02.
5 Ibidem, p. 1 04.
36 Ibidem. „Batrassi" au fost numiţi aşa zişii „ţigani de casă", iar „lăieţii" aparţineau
·
şrupului nomad.
7 La 1 februarie 1 856 au fost semnate la Paris preliminariile de pace, la 25 februarie a
fost stabilit armistiţiul, la 26 martie s-a deschis conferinţa de pace iar la 30 martie a
urmat semnarea păcii.
250
de şase luni. Sub această presiune, Austria îşi lua angaj amentul să-şi
retragă trupele. Pe 1 7 aprilie începu retragerea iar în august era aproape
terminată.
Atunci când, probabil, momentul încheierii ocupaţiei era previzibil
pentru lunile februarie sau martie 1 856, Angerer a făcut mai multe
fotografii în faţa casei comandantului trupelor austriece din Bucureşti.
-Cronologic acestea sunt ultimele fotografii pe care le face în principatele
dunărene. Una dintre imagini prezintă casa comandantului văzută de la
distanţă mai mare. Fotograful s-a instalat, probabil, la fereastra clădirii de
peste drum. În prim plan se vede o parte a curţii. Pe deasupra zidului
privirea cade pe platoul din faţa comandaturii. O trăsură se află în faţa
clădirii iar înaintea intrării stă un grup de ofiţeri. Următoarea fotografie se
apropie de scenă. Grupul militarilor care s-au adunat în faţa casei s-a
mărit. În prim plan se află o mică masă. În jurul ei au luat poziţie câţiva
ofiţeri de rang înalt. Pe măsuţă este o hartă. Pe ea se află o carte. Angerer
a mai fotografiat odată această adunare a ofiţerilor. A doua imagine pare a
fi identică la o primă vedere. Dar, în această fotografie lipseşte ceva:
măsuţa cu harta. Comparând cele două imagini se observă solida
construcţie simbolică a scenei. Fotografia cu măsuţa cu harta aminteşte de
poze asemănătoare realizate în timpul Războiului Crimeii şi care, la fel, îi
prezintă pe comandanţii armatelor aliate la o masă cu hartă. Ei ţin consiliu
de război. 38 În timp ce subiectul discuţiei comandanţilor din Războiul
Crimeii este legat de câmpul de luptă, acolo unde se decidea soarta
conflictului, în imaginile lui Angerer raportul este invers. Viitorul
Balcanilor se decidea la conferinţă şi nu la masa cu harta. Angerer
cunoaşte importanţa documentului istoric reprezentat de mijlocul său de
expresie, fotografia. Imaginile sale pot fi citite ca un ecou îndepărtat al
conferinţei de la Paris. Chiar şi modelele ştiu că au pozat în slujba
memoriei posterităţii. Mulţi dintre militari, chiar şi cei care sunt în plan
îndepăitat,privesc spre obiectiv. Ofiţerii de rang înalt se prezintă prin
atributele puterii - uniforme splendide, măsuţa, harta şi conştiinţa propriei
valori. Ei se lasă imortalizaţi ca factori de decizie şi comandanţi, chiar
dacă adevăratele decizii se luau la mii de kilometri de ei.
3 8 Cea mai cunoscută dintre aceste fotografii este datorată lui Roger Fenton. A fost luată
în iunie 1 855 şi-i prezintă pe feldmareşalul Lord Raglan, pe Omer Paşa şi pe generalul
Pelissier la dezbateri. Motivul „Comandanţi la masa de cărţi" apare şi în alte tehnici
precum xilogravură sau litografie. Vezi Ulrich Keller, The Ultimate Spectacle. A Visual
History ofthe Crimean War, Amsterdam, 200 1 , p. 1 50.
25 1
Grupul ofiţerilor din Bucureşti este cunoscut în mai multe copii.
Publicităţii a fost dată doar una din cele două, şi poate nu întâmplător, cea
cu măsuţa. 3 9 La această selecţie s-ar părea că a avut o contribuţie şi
Angerer. Căci, la scurtă vreme după ce s-a întors de la Bucureşti, a
deschis un atelier la Viena, împreună cu Hugo von Strassem. 40 • Pe lângă
noi comenzi de lucrări - în special portrete - comercializează şi unele
fotografii de la Bucureşti. 4 1 Selecţia pe care a scos-o spre vânzare s-ar
putea să fi fost făcută de el.
Ca fotograf de studio în Viena, Angerer s-a mutat de la marginea
imperiului în centru. Dacă la Bucureşti a luat imagini cu „străinii"
(ocupanţii austrieci) şi cu „ceilalţi" (localnicii), acum s-a dedicat exclusiv
inventarierii în imagini a claselor sociale. Prin formatul standardizat carte
de vizită pe care l-a introdus la Viena, el a contribuit la răspândirea
portretului în straturile mai înalte din capitală. Astfel deveni portretistul
elitelor, al înaltei burghezii şi al Curţii, susţinător prin fotografie al
rangului şi clasei.
39 Copia care se păstrează la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece din

Viena, poartă senmătura, cu cerneală neagră, ,,Angerer u. Strassem" precum şi stampila
„Kunstverlagshandlung F. Paterno in Wien". Editorul de artă vienez a luat imagini, în
comision, de la cei mai mulţi fotografi (printre alţii şi de la Andreas Groll) şi le-a plasat
mai departe. O fotografie se găseşte la Oberăsterreichischen Landesmuseum din Linz.
Aceasta poartă senmătura Ludwig Angerer, vezi Hans Frank, op. cit., p.5 1 ; Geschichte
der Fotografie in Osterreich, val. 1 , p.87.
4 0 Vezi Timm Starl, op. cit.
4 1 În primăvara anului 1 856, Angerer a fotografiat o întreagă serie de privelişti
bucureştene. Poate că a realizat această serie în vederea unei posibile comercializări
ulterioare. Cert este că fotografiile (cele cunoscute până acum) sunt răspândite astăzi în
diferite colecţii. Un dosar mai mare, cu 29 de fotografii, se află la Biblioteca Academiei
Române din Bucureşti (AF -1- 64). Vezi Constantin Săvulescu, op. cit., p. 66, 70.
Unsprezece imagini luate în diverse colţuri ale Capitalei se află la Muzeul Municipiului
Bucureşti, cf. Margareta Savin, Ludwig A ngerer, unul din primii fotografi ai
Bucureşti/or, în „Bucureşti. Materiale de Istorie şi Muzeografie", val. VI, 1 968 p. 223-
229. Alte fotografii se găsesc în colecţii particulare. O altă fotografie care se află tot la
Bucureşti este reprodusă în, Geschichte der bildenden Kunst in ăsterreich, 1 9.
Jahrhundert, Gerbert Frodl, val. 5 , Miinchen, 2002, p. 437. O alta, tot într-o colecţie
particulară, a fost reprodusă în Geschichte der Fotografie in ăsterreich, p.84. Fotografia
reprezintă faţada din spate a unei case la marginea unui canal din Bucureşti. Ea a ajuns la
o licitaţie din data de 7 noiembrie 2002, la Dorotheurn, la Viena, şi se află astăzi în
posesia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece din Viena (Pk 4304/3).
Este reprodusă în Katalog der Fotografie-Auktion, Donnerstag, 7. November 2002,
Wien, 2002, p. 1 1 , fig. 1 2 .
252
IM SCHATTEN DES KRIMKRIEGES LUDWIG ANGERER
FOTOEXPEDITION NACH BUKAREST (1 854 BIS 1 856)
EINE WIEDERENTDECKTE FOTOSERIE IM BILDARCHIV
DER O STERREICHISCHEN NATIONALBIBLIOTHEK
- Zusammenfassung -
Als Ludwig Angerer ( 1 827- 1 879) im Sommer 1 854 von Wien aus
in den Stidosten Europas aufbrach und die osterreichischen Truppen nach
Bukarest begleitete, war er als Fotograf noch unbekannt . Wenige Jahre
spăter, im Dezember 1 860, wurde er zum k. k.
Hof-Photographen emannt . Er betrieb in Wien ein gut gehendes
Atelier und avancierte zu einem der prominentesten Portrătfotografen der
Hauptstadt. Unter seinen Kunden waren Vertreter der hoheren
Gesellschaft ebenso wie die Mitglieder des Kaiserhauses. Ludwig
Angerer ist v. a. als Hof-Fotograf in Erinnerung gebleiben. Seine ersten
Jahre als Fotograf wollen nicht so recht in diese Schema passen. Sie
wurden entweder ausgekl ammert oder nur kursorisch in einige wenige
Sătzen gekleidet. Seine „eigenliche" Karriere begann, so lautet die
găngige Einschătzung, als Portrătist in Wien. Tatsăchlich aber ist Ludwig
Angerer Frtihwerk, das, soweit bisher bekannt, mindestens bis in den
Sommer 1 854 zurtickreicht, umfangreicher und vielfiiltiger als bisher
angenommen.
Seine ersten Fotografien enstanden nicht in Wien, sondem in und
um Bukarest. Sie dokumentieren ein bisher kaum bekanntes koloniales
Abenteuer im Schatten des Krimkrieges. Er war aus dem femen Wien
angereist, um Zeuge einer prestigetrăchtigen Expansion zu werden.
Dartiber hinaus aber - und das macht die bisher unbekannte Fotoserie
bemerkenswert - wandte er sich auch der einheimischen Bevolkerung zu.
Seine Aufnahmen vom Balkan sind faszinierende Aufnahmen eines
Landes, das fiir kurze Zeit im Bre
Ob Ludwig Angerer von seinen Vorgesetzten nach Bukarest
geschickt wurde oder ob er sich freiwillig ftir diesen Einsatz meldete,
wissen wir nicht. Er hatte sein Pharmazie- und Chemiestudium in Pest
abgeschlossen und war wohl iiber seine Beschăftigung mit der Chemie
253
zur Fotografie gestoJ3en. Als er am 1 3 . Mărz 1 854 in der Dienst der
Gamisonsapotheke in Wien eintrat, war er 27 Jahre alt. Als „Milităr
Medicamenten-Assistent" gehorte er dem untersten Rang der Milităr
Medikamenten-Branche an. Eine aussichtsreiche militărische Karriere
zeichnete sich nach ah. Dennoch war diese Zeit als Militarbeamter fiir ihn
wichtig. Seine beruflichen Entwicklungsmoglichkeiten, <las stellte sich fiir
den jungen Angerer offenbar bald heraus, lagen nicht im militărischen
Aufstieg, sondem in der Fotografie. In Bukarest konnte er in Ruhe sein
Handwerk vervollkommnen.
Ludwig Angerer arbeitete mit einer groJ3formatigen, schweren
Plattenkamera und verwendete <las Nasse Kollodiumvetfahren. Als
Negative dienten ihm Glasplatten, die Positive sind Salzpapierabziige.
Was faszinierte Angerer an der einheimischen Bevolkerung? In
welchem Licht stellt er sie dar? Welche Rolle spielt die Reihe seiner
Portrăts im Kontext des osterreichischen Kolonial-Proj ekts? Die Bilder
folgen zunăchst der Logik des etnografischen Blicks. Tatsăchlich aber
geht die Fotoserie, wenn man sie als Ganze betrachtet, liber diese
ethnografische Neugierde hinaus. Wenn wir die Portrats nicht als isolierte
Momentaufnahmen, sondem als Teii einer zusammengehorigen Serie
betrachten, wird die „Logik" seines Gesellschaftsbildes deutlîcher.
Traducere de Adina Bucşan ·
254
F i g . 1 . L u d w i g A n gerer, Sosirea la Bucure 0ti, pe 25 august 1 854, a com isarului
Por/ii, Derviş Paşa, hârtie cu s a re, 1 4 , S x 1 9 , 5 c m , C a b i n etu l de S t ampe a l
B i b l iote c i i Naţionale A ustriece
� · · - ·-
Fig. 2 . L u d w i g A n g e r e r , B u c u reşt. Grup de ofiţeri în fa ţa l o c u i n ţ e i

c o m a n da n t u l u i t r up e lo r c es a ro - c r ă i e ş t i , p r i m ă v a r a 1 8 5 6 , h â r t i e c u s a r e ,
2 1 x 2 6 , 5 cm, Cabinetul de Stampe al B i b l i otec i i Naţi onale Austriece
255
Fig. 3. Ludwig Angerer, ţărancă din Valahia, din
regiune muntoasă, 1 85 5/56, hârtie cu sare, 2 1 , 5 x 1 7 cm,
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece
Fig. 4. Ludwig Angerer, Va/ahia, sătean, 1 855/56, hârtie cu

sare, 34,2x25,2 cm, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii
Na�onale Austriece
256
Fig. 5. Ludwig Angerer, ,,Bragagiu ", probabil
macedonean, braga, o băutură ce se vinde, 1 855/56,
hârtie cu sare, 2 1 ,5x 1 3,8 cm, Cabinetul de Stampe al
Bibliotecii Naţionale Austriece
Fig. 6. Ludwig Angerer, Meseriaşi bulgari, 1 85 5/56,

hârtie cu sare, 2 l x 1 6,7 cm, Cabinetul de Stampe al
257
F i g . 7 . L u d w i g A n g e r e r, R o m â n i a. Sacagi u, 1 8 5 5 / 5 6 , h â r t i e c u s a r e , l 9x 1 4 , 5 c m ,
C a b i n e t u l de S t a m p e a l B i b l i o t e c i i N a ţ i o n a l e A u s t r i e c e
Fig. 8 . Ludwig Angerer, România. "Alviţar " şi „ Rahagiu "

(cofetar) macedoneni, 1 855/56, hârtie cu sare, l 9x 14,5 cm,
258
Fig. 9. Ludwig Angerer, Valahia. „ Precupeţ"
(negustor de zarzavat), 1 85 5156, hârtie cu sare,
20,7x 1 6 cm, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii
Naţionale Austriece
Fig. I O . Ludwig Angerer,Războinic valah şi soţie, 1 855156,

hârtie cu sare, 34,2x25,2 cm, Cabinetul de Stampe al
259
Fig. 1 1 . Ludwig Angerer, Arnăut, 1 855/56, hârtie cu sare, 2 l ,3 x 1 7 cm, Cabinetul de Stampe a l
260
Fig. 1 2. Ludwig Angerer, Un erou naţional bulgar ? sau un bimbaşă turc ?, 1 855/56, hârtie cu
sare, 25x 1 9 cm, Cabinetul de Stampe al Bibl iotecii Naţionale Austriece
Fig. 1 3 . Ludwig Angerer, Boier valah, 1 85 5/56, hârtie cu sare, 2 1 ,5 x l 7 cm, Cabinetul de Stampe
al Bibliotec i i Naţionale Austriece
262
Fig. 1 4 . Ludwig Angerer, Ţigani români. Fierari (de cele mai multe ori lăcătuşi), 1 8 5 5/56,
hârtie cu sare, l 5x20,5 cm, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece
Fig. 1 5 . Ludwig Angerer, Ţigani, 1 85 5/56, hârtie cu sare,

34,5x24,5 cm, Cabinetul de Stampe al B ibliotecii
263
Fig. 1 6. Ludwig Angerer, Ţigănci, 1 855/56, hârtie cu
sare, 30,5x25 cm, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii
Fig. 1 7. Ludwig Angerer, Ţigani, 1 855/56, hârtie cu sare,

24, 5x l 8,5 cm, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Naţionale
Austriece
264
Fig. 1 8 . Ludwig Angerer, Ţigani şi ţărani valahi. 1 855/56, hârtie cu sare, 2 3 , 8x32,3 cm,
F ig. 19. Ludwig Angerer, Ţigani, 1 855/56, hârtie cu sare, 23,5x32,5 cm, Cabinetul de
Stampe al Bibliotecii Naţionale Austriece
265
Fig. 20. Ludwig Angerer, Bucureşti. Locuinţa comandantului trupelor cesaro-crăieşti,
primăvara 1 8 56, hârtie cu sare, 23,Sx32,5 cm, Cabinetul de Stampe al Bibl iotecii
·
266
ÎN JURUL UNUI TABLOU DE ISIDORE PILS :
TRECEREA ALMEI DE TRUPELE GENERAL UL UI BOSQUET, .
20 SEPTEMBRIE 1854.
Gabriel Badea-Păun
Din actualitatea politică şi militară, Razboiul Crimeii a trecut după

asediul prelungit al Sevastopolului din iarna lui 1 854/1 855 care a marcat
şi primele succese franceze, pe simezele Salonului. Zeci de opere,
semnate de artişti francezi sau străini , consacraţi sau complet necunoscuţi,
reprezentând diverse momente ale conflictului, (de la debarcarea trupelor
până la ultima bătălie a zilei), se înfruntau la rându-le cu speranţa de a
obţine mult râvnita comandă din partea Statului, care aducea dupa sine,
prin prestigiul destinaţiei sale, (locului unde era expusă), consacrarea
artistică, socială şi adesea o generoasă recompensă financiară. Salonul din
1 855 desfăşurându-se în acelaşi timp cu Expoziţia Universală, sporea
acest interes.
Isidore-Alexandre-Augustin Pils (Paris , 19 iulie 1 8 1 3
Douarnerez, Finistere, 3 septembrie 1 875) 1 , deşi binecunoscut şi cu o
carieră exemplară, elev repede remarcat al lui Frarn;ois-Edourd Picot
( 1 786-1 868) , Grand-Prix de Rome în 1 838, medalie de a doua clasă la
Salonul din 1 846 şi autorul unui celebru Rouget de Lisle cântând pentru
prima data Marseilleza ( 1 849) (Musee des Beaux-Arts de Strasbourg),
plecă dezavantaj at în această competiţie pentru o posibilă comandă
oficială. Starea şubredă a sănătăţii nu îi permisese să însoţească trupele
• Text apărut în „Revista Istorică" Serie nouă, t. XVI, nr. 1 -2,2005, p. 1 29- 1 34.
1 L. Becq de Fouquieres, lsidore-Alexandre-Auguste Pils, Sa vie et ses ceuvres, Paris,
Charpantier & Cie, 1 876. Această biografie scrisă de un amic intim al artistului se
bazează pe informaţiile şi arhiva pe care chiar acesta i le-a dat. Becq de Fouquieres va fi
şi executorul testamentar al artistului organizând vânzarea succesiunii sale, Vente lsidore
Pils, catalogue de tableaux, esquisses, aquarelles, dessins par I. Pils, peintre d 'histoire,
avec une preface de M. Becq de Fouquieres, Paris, Hotel Drouot, 20-25 martie 1 876,
singurul catalog complet al operei lui Pils, la care vom face referire pe tot parcursul
acestui studiu.
267
franceze pe front, după cum scrie în biografia pe care i-a dedicat-o amicul
său intim, L. Becq de Fouquieres2 .
În pânza pe care o propune Salonului în 1 85 5 O tranşee în faţa
•
Sevastopolului, N° 1 855 (Musee de Beux-Arts de Bordeaux) 3 (il. l ) se
resimte această reconstituire artificială având, fără îndoială, ca sursă
crochiurile realizate la faţa locului de Constantin Guys ( 1 802- 1 892) şi
gravate de Durand-Brager pentru „L'Illustration" sau „The Illustrated
London News".
Conştient de această lipsă în documentaţia sa, Pils nu se
aventurează a prezenta o scenă de bătălie propriu-zisă, ci preferă o scenă
de repaus între două atacuri. Fundalul este dominat de înălţimea tranşeii,
care ocupă trei sferturi din compoziţie. În primul plan doi dintre cei nouă
soldaţi încearcă să doarmă, iar alţi doi îngrij esc un camarad rănit. Studiile
de grup, în special cei doi soldaţi care vorbesc din planul secund, crispaţi
de tensiunea surdă a aşteptării unui nou atac, este remarcabil, însă ei nu se
integrează compoziţiei. În ciuda apropierii planurilor dintre personaj e ele
nu par a forma un întreg, ci mai degrabă studii separate.
Conştient de scăderile tabloului care fusese doar arareori citat în
comentariile Salonului aparute în presă, Pils hotărăşte ca pentru urmatorul
tabloul, Debarcarea trupelor aliate în Crimea, (Musee du Cardinal Fesch,
Aj accio)4 N°2 l 64 (il . 2 , detaliul parţii centrale) - o comandă a principelui
Napoleon Jerome ce avea intenţia să-l prezinte la Salonul din 1 8 5 7 - să se
documenteze în taberele militare de la Vincennes, în apropierea Parisului,
unde va realiza nenumărate crochiuri şi acuarele cu portrete de zuavi.
Compoziţia cuprinde în fundal o vedere a flotei franceze care înainta pe
mare şi a ţărmului unde avea să acosteze. În centrul tabloului se găsesc
mai mulţi dintre ofiţerii superiori ce dirijaseră această manevră şi între
care cu uşurinţă îi putem recunoaşte pe principele Napoleon Jerome,
contele de Mac-Mahon, Duce de Magenta sau pe generalul Bernard-Pierre
Magnan. Toate sunt portrete pentru care aceştia din urmă au pozat. Într-o
2 Ulterioarele biografii ale artistului provocând o confuzie cu călătoriile sale de mai

târziu, pentru alte comenzi ale Imparatului Napoleon al Iii-lea, în nordul Africii (Algeria
şi Maroc) au acreditat ideea falsă că artistul ar fi fost în Crimeea, ceea ce nu corespunde
�să realităţii.
Numerele ce însoţesc titlurile tablourilor sunt cele de ordine din livretul Salonului.
3 Ulei pe pânză, 1 3 5 x 220 cm. Semnat şi datat în dreapta jos : I.Pils, 1 85 5 . Lucrare
oferită muzeului de Societe des Amis des Arts de Bordeaux în 1 857.
4 Ulei pe pânză, 1 90 x 329 cm. Semnat şi datat în dreapta jos : I.Pils, 1 856. Donaţia
prinţului Jerome Napoleon.
268
scrisoare datată 1 3 mai 1 856, Magnan scria unui destinatar necunoscut :
« Domnul Pils, pictor batailist, întreprinde la ordinul Principelui
Napoleon Jerome un tablou reprezentând debarcarea armatei franceze în
Crimeea . . . şi mi-a exprimat dorinţa sa ca, împreună cu soldaţii mei, cu
arme şi bagaj e, să pozăm pentru această compoziţie. 5 » Un portret pentru
chipul mareşalului Bosquet, (ulei pe pânza, 40 x 3 1 cm) apărea, de
asemenea, la vânzarea succesiunii artistului, în 1 8766 .
Această Debarcare s-a bucurat de un mare succes la Salonul din
1 857, unde a fost expusă, şi i-a adus lui Pils o primă medalie a Salonului
şi Legiunea de Onoare. Felicitându-l pentru prima distincţie, mareşalul
Bosquet scria artistului, la 1 9 august 1 857, remiţându-i cu acel prilej
crucea de cavaler al Legiunii de Onoare: « Am aflat din Monitorul Oficial
că Maiestatea Sa Împăratul v-a acordat preţioasa recompensă ce atât de
mult am dorit-o pentru Dumneavoastra după ce am văzut frumoasa
Dumneavoastră pânză cu Debarcarea din Crimeea. Sunt bucuros de
această veste caci ea dă măsura caracterului şi talentului Dumneavoastră.
Primiţi felicitarile mele, şi tasaţi-mi plăcerea de a fi printre primii care vă
recunoaşte cavaler al Legiunii de Onoare, rugându-vă să acceptaţi
decoraţia ce însoţeşte această scrisoare. Este o bună ocazie, pe care nu
vreau să o pierd, pentru a vă mulţumi pentru schiţa bătrânului meu cal, pe
care aţi avut graţioasa atenţie să mi-o oferiţi.
Al Dumneavoastră, cu toată afecţiunea, Mareşal Bosquet»7 .
Urmarea imediată a acestor onoruri fu comanda, prin intermediul
contelui de Nieuwkerke, intendentul Artelor Frumoase, a unei vaste
panorame a bătăliei de la Alma, prima victorie importantă a începutului
domniei lui Napoleon al Iii-lea, pentru Galeria Bataliilor a castelului de la
Versailles 8 •
Alături de Pils fuseseră solicitaţi pentru decorarea aceleaşi galerii
Adolphe Yvon ( 1 8 1 7- 1 893) şi Horace Vemet ( 1 789- 1 863) pentru mai
multe portrete de mareşali şi generali aflaţi la conducerea trupelor în
5 A utographes et documents, Vente Hâtel Drouot, 1 9 decembrie 2000, lot 52, conţinut
reprodus fragmentar.
6 Vente lsidore Pils, lot n° 1 3 .
7 Becq de Fouquieres, lsidore-Alexandre-Auguste Pils, Sa vie et ses ceuvres, p 29
. .
8 Această galerie, creată sub şi din dorinţa expresă a Regelui Louis-Philippe prin
modificarea completă a vechilor apartamente private ale Suveranilor sub Regele Ludovic
al XVI-iea, era destinată a glorifica faptele de arme ale armatelor franceze.
269
timpul campaniei Crimeii9. Înca din 1 855, Horace Vemet se grăbise să
expună la Salon, alaturi de mai mulţi artişti, o vastă compozitie a Bataliei
de la Alma. (Între aceşti artişti a fost deseori vehiculat numele lui Theodor
Aman şi a sa Rata/ie de la Alma, aflată la Muzeul Naţional de Artă din
Bucureşti, însă nici numele nici opera sa nu apar în catalogul Expoziţiei
Universale şi nici în livretul Salonului din acel an. Aman va expune o
scena din Războiul Crimeii, Vânatori şi zuavi în faţa Sevastopolului,
N° 35 - lucrare tot din patrinoniul Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti -
însă doi ani mai târziu, în 1 857). Deşi achizitionase tabloul lui Vemet
pentru colecţiile Statului, contele de Nieuwkerke a hotarât, fără să
cunoaştem cu certitudine motivaţiile sale, să nu o depuna la Versailles.
După mai multe peripeţii, aceasta se găseşte astăzi în colecţiile Muzeului
cardinal Fesch de la Aj accio 1 0 .
Concepţia tabloului îi punea însa lui Pils - aşa cum se întâmplase
şi cu Aman 1 1 , care fusese doar ulterior, după încetarea ostilităţilor, să vadă
locul unde se desfăşurase bătălia - mai multe dificultăţi şi, în primul rând,
cea de situare. Becq de Fouquieres scrie în biografia sa consacrata
artistului : « Nefiind în Crimeea, nu cunoştea exact terenul pe care se
dăduse bătălia de la Alma ; ori forma, înalţimea, direcţia colinelor,
culoarea solului şi a cerului, elemente ale peisaj ului care nu se puteau
inventa. Studiul acestora îi fuseseră însă mult uşurate de ofiţerii de
artilerie în mij locul cărora trăia la Vincennes, şi dintre care mulţi făcuseră
parte din această expediţie, şi între care unii desenau cu mare uşurinţă. Ei
îşi deschiseră albumele de crochiuri şi le puseră la dispozişia lui Pils. 1 2 »
Nevrând să pună în prim plan ofiţerii care conduseseră
operaţiunile, Pils îi împinse într-o primă schiţă a compoziţiei într-un plan
îndepărtat, ocupând planul apropiat de trupele franceze îndreptându-se
către poziţiile ruseşti aflate pe înalţimi - concepţie facilă pe care de altfel
9 Pentru o descriere completă a portretelor realizate cu această ocazie vezi şi Claire

Constans, Musee National du château de Versailles. Les peintures, Paris, Reunion des
Musees Nationaux, 1 995.
10
Ulei pe pânză, 1 88 x 294 cm.
11
Vezi asupra genezei Bătăliei de la Alma a lui Theodor Aman şi a avatarurilor ei
excelentul studiu al lui Adrian-Silvan Ionescu, Theodor A man şi Războiul Crimei , în
volumul In honorem Ioan Caproşu, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 406-437 precum şi,
de acelaşi autor, volumul Cruce si semiluna. Razboiul ruso-turc din 1 853-1854 în
chipuri si imagini, Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 200 1 , p. 1 28-
1 58.
12
Becq de Fouquieres, lsidore-Alexandre-Auguste Pils, Sa vie et ses ceuvres, p.29.
270
o adoptase şi Aman în tabloul lui - care deşi corespundea modului în care
s-au desfăşurat operaţiunile, avea marele inconvenient de a prezenta un
simplu marş militar, în care armata franceză era văzută mai mult din
spate. Un pastel corespunzând acestei prime idei a compoziţiei şi care
fusese prezentat la Expoziţia retrospectivă a artistului, (n° 1 8, ca
aparţinând lui Jules Clairin, cu dimensiunile 39,8 x 73,3 cm), ne este
cunoscut trecând de curând într-o licitaţie la Christie' s, Monaco 1 3 (il.3).
«Pils a trebuit deci să abandoneze acest prim proiect, scrie Becq
de Fouquieres, însă recitind cu atenţie raportul oficial al desfăşurării
operaţiunilor militare, decise să concentreze prim planul tabloului său
asupra generalului Bosquet şi statului său major, reprezentând armata
franceza în momentul trecerii Almei şi începutului ascensiunii catre
colinele unde se aflau posturile ruseşti, asigurând astfel victoria 1 4 ». Rolul
generalului Bosquet - viitorul mareşal - în această bătălie a fost decisiv,
aşa cum relatează istoriile dedicate războiului şi cum reiese şi din
scrisoarea anterior citată a acestuia către artist; este foarte posibil ca acest
rol să-l fi şi determinat pe Pils să concentreze acţiunea tabloului în jurul
comandantului şi a grupului din preajma sa.
Pentru ofiţerii şi soldaţii care îl înconjoara pe generalul Bosquet,
Pils a făcut nenumărate schiţe acuarelate după ofiţerii şi trupele cantonate
la Vincennes. La vânzarea succesiunii pictorului sunt astfel citate mai
multe albume, a caror localizare nu se cunoaşte astăzi cu certitudine.
Lotul 825 era astfel format din 1 O file cu portrete de ofiţeri ce au
participat la bătălie, iar lotul unnator, n° 826, din 45 file cu studii de
zuavi, turci şi artilerişti. Alte schiţe, în ulei pe pânza, unele consemnate în
acelaşi catalog al succesiunii : lot 1 4 Două capete de turci, (37 x 45 cm),
lot 343 et 344 Artilerist împingând un tun (30 x 27 cm si 29 x 1 9 cm.),
altele precum Baterie de artilerie trecând Alma sau desene pentru Chipul
generalului Canrobert, au fost expuse la Expozitia retrospectivă
consacrată artistului la Şcoala de Arte-Frumoase în 1 876 1 5 • Altele schiţe
de zuavi, ulei pe pânză, identificabile în varianta definitivă a compoziţiei,
au aparut de curând în vânzări publice la Paris şi Londra, provenind din
succesiuni ale unor elevi ai lui Pils, de la care aceştia le primiseră cadou.
13 Tableaux et meubles anciens et modernes, Vente Christie's, Monaco, 30 iunie 1 995,

lot 1 58. Le passage de / 'A lma par la division du general Bosquet, le 20 septembre 1854.
Pastel, 39,8 x 73,3 cm. Semnat jos, la dreapta : I. Pils, nedatat.
1 4 Becq de Fouquieres, Jsidore-A lexandre-Auguste Pils, Sa vie et ses CEuvres, p.30.
15 CEuvres de Pils, exposition â l'Ecole des Beax-Arts, janvier-fevrier 1 876.
27 1
Este cazul unuia dintre zuavii din prima linie, (44 x 29 cm. ) provenind din
succesiunea Gabriel Ferrier şi aflat în colecţia noastra.
Tabloul (il.4) a fost expus la Salonul din 1 86 1 , sub N° 2555, iar
juriul i-a atribuit lui Pils marea medalie de onoare. Criticii însă s-au
dezlanţuit la rându-le într-o critică acerbă. Galletti a publicat chiar o
caricatură în Album caricatural du Salon, (il.5), acuzând caracterul
anecdotic al tabloului şi lipsa confruntării armate. Într-un articol publicat
de Journal des Debats, un critic ce semna cu iniţialele P.L. scria :
«Remarcabila operă a Domnului Pils întrece de departe pe cele ale
Domnului Yvon, însă primul plan pe care artistul a ales să ni-l prezinte
este doar un episod fară mare însemnatate. Batalia e doar în fundalul
pânzei. Nu resimţim nici o emoţie în faţa artileriei care trece râul
Almei I 5bis» .
Jules Castagnary, într-o cronică la Salonul din 1 86 1 1 6, consacrată
în întregime unei detaliate analize a Bataliei de la A lma de Isidore Pils,
pentru a-i stabili originalitatea şi locul care i se cuvin, ne propune o mai
lungă analiză a artei batailiste, începând cu Renaşterea - discurs
interesant pentru modul de percepere şi evoluţia ulterioară a acestui gen la
mij locul secolului al XIX-lea. Castagnary scria : «Exista o poezie a
războiului, o poezie a luptei, şi aceasta prin consimţământul universal.
Tabloul Domnului Pils este ocazia să cercetăm care au fost în trecut
interpreţii acestei poezii şi cum le ţine el locul astăzi. Nu întotdeauna
scenele de bătălie au fost cele pe care le ştim astăzi. Pentru primii pictori,
bătălia era o luptă corp la corp : cavaleria şi infanteria combăteau într-un
spaţiu îngust, de obicei în câmpie, într-o vale sau pe un pod. Ceea ce frapa
artistul şi ceea ce îl inspira, nu era dezvoltarea strategică a acţiunii, ci
furia cu care lupta se dădea, lăncile înalţate, caii speriaţi, braţele încordate
de violenţă, crispate, atitudinile vehemente. Astfel înţelegeau maeştrii
Renaşterii, cei mari şi adevăraţi . . . În tumultoasele lupte desenate de
Michelangelo, în înfruntările cavalerilor lui Leonardo, nimic nu indică o
acţiune generală. Unde e capitanul ? Nu ştim dacă soldatul este condus,
nici de către cine. Tot ceea ce vedem este teribila încleştare. Nu sunt
scene fanteziste, ci lupte purtate cu adevărat. Un detaliu, nişte arbori, un
râu, un cap de pod dau un nume acelei bătălii . . . Aceşti artişti, cu firile lor
1 5his
P.L., « Correspondance particuliere, Le Salon de Paris », în Journal des Debats, 1 5
iunie 1 8 6 1 , p.86.
1 6 Preluată în Castagnary, Les artistes du XIX Salon de 1861, Paris, Librairie Nouvelle,
[ 1 86 1 ] , p.4 1 -44.
272
deqsebite, au fost adevăraţii, singurii batailişti. Domnul Pils s-ar fi putut
inspira din aceste surse pure ale artei liber gândite şi liber executate . . . dar
rezultatul pe care l-ar fi obţinut ar fi fost o învălmăşeala în care poate nu
ne-am fi recunoscut. Dar Domnul Pils s-a supus altor considerente. Şi
oricine recunoaşte spiritul francez trebuie să recunoască că a făcut foarte
bine. A urmat tradiţia naţională. Dar care este aceasta ? Pentru a o regăsi
nu trebuie să coborâm pâna la vederile panoramice ale lui Van der
Meulen şi nici la alegoriile lui Lebrun . . . Este de ajuns sa revenim la Gros.
El este fondatorul genului batailist al vremurilor noastre. În aproape toate
tablourile sale Gros pune, în prim plan, un episod însemnat, şi în acesta
un personaj important. . . rezervând planurile secunde diferitelor corpuri de
armată, pentru a respecta constrângerile impuse de comanditar. Luaţi ca
exemplu capodopera sa, Bătălia de la Eylau. Subiectul principal este
Împăratul parcurgând câmpul de luptă în momentul în care prizonierii
austrieci i se aruncă la picioare, mulţumindu-i că i-a cruţat. Respectând
constrângerile impuse de comandă, cum ne impresioneaza Gros ? Ei bine,
prin importanţa pe care a ştiut să o dea peisajului. Astfel măreţia,
frumuseţea, intersul pânzei este chiar acolo, în acesta câmp de bătaie nins,
unde ca sub muşuroaie de zăpadă zac vii, răniţii, morţii . . . Integrând natura
în pânza sa, Gros a ştiut să descopere poezia acestor eroi neştiuţi şi ai
peisajului ce îi curprinde. Gros avea, pentru a reproduce acestea, o
puternică doză de realitate amestecată cu nu ştiu ce sentiment de
grandoare epică. Era dramatic, profund şi puternic „ . Horace Vernet îl
urmăreşte într-un gen fără vreun suflu. Obligaţia de a face altceva decât
înaintaşii îl obligă să-şi caute noi resurse personale . . . . Dar în ciuda marilor
sale calităţi tehnice . . . el se mărgineşte a reproduce acţiunea cu cea mai
scrupuloasă exactitate, de la planul general, pâna la cele mai neînsemnate
detalii. Ceea ce îl preocupa cel mai mult este portretul, portretul
peisajului, al generalilor, al coloneilor, al căpitanilor, al regimentului în
întregul lui. Însă soldaţii nu luptă ; nici nu suferă de arşiţa soarelui, nici de
înfrigurarea luptei. Lupta este absentă ; ea începe acolo unde s-a
sîarşit. . . . Aceste consideraţii istorice ne vor simpifica, fără îndoială,
consideraţiile critice asupra ultimei opere a Domnului Pils. El a
reprezentat Bătălia de la Alma, în planul său general, dând maximum de
însemnătate manevrei generalului Bosquet, cea care a decis sorţii izbânzii
zilei . . . Această compoziţie care se reclamă de la cele făcute de Horace
Vernet, mi se pare dintre cele mai fericite, şi nu mă opresc la reproşurile
ce le-am auzit formulate la adresa ei. Planul ales, chiar dacă e caracteristic
273
pentru această bătălie, nu oferă decât un mediocru interes artistic. Domnul
Pils ar fi trebuit să caute un alt element : l-a gasit în pitorescul peisaj ului,
în marşul coloanelor, în costume. Negrul din primul plan ne arată
interesul lui pentru etnografie. Pitorescul captivă ochiul, precum strategia
ne provoacă interesul, dar aceasta numai pentru câteva momente. Am vrea
mai mult, am vrea o emoţie, care să ne încălzească entuziasmul sau ne-ar
lăsa admirativi, ceea ce Gros stia să găsească, ceea ce Rubens ar fi vazut,
ceea ce Michalangelo ar fi creat : poezia bataliei. Domnul Pils a uitat-o !
Este frumoasă, dar rece această pânză atât de bine gândită şi compusă, dar
atât de insuficient şi meschin pictată, sunt reci aceşti zuavi care poartă
tobele, reci aceşti artilerişti care împing ţevile lor de tun. Acest peisaj , pe
care-l găsesc frumos, deşi cerul nu indică timpul exact al petrecerii
acţiunii, spiritul meu îl acceptă cu dificultate : nu trebuia să recreeze situl
exact al Almei, ci ar fi trebuit să rezume natura Crimeii. Precizia,
claritatea, eleganţa, sentimentul pitoresc, reprezintă mult, dar nu vor da
nicicând mai mult decât o pictură izbutită, dar nu o capodoperă . . . Rezum
şi conchid: Batalia de la A lma a Domnului Pils este cea mai buna pânza a
Salonului».
În faţa marelui succesul public al tabloului, Pils a realizat până la
sfărşitul vieţii mai multe replici ale sale de mai mici dimensiuni. Între ele
una singura ne este cunoscuta cu certitudine astazi, realizată în tehnică
mixtă, acuarelă şi guasă, cu dimensiunile 29 x 4 7 cm, datata 1 872,
vânduta de Sotheby' s, Monaco, în 1 5 iunie 1 990 1 7 •
Pils a încheiat seria bătăliilor din Războiul Crimeeii cu mai multe
acuarele şi pasteluri de mai mici dimensiuni reprezentând Intrarea în
Paris a A rmatei Crimeii. Unul dintre pasteluri, cu dimensiunile 79 x 99
cm, nedatat, a fost vândut la Hotel Drouot din Paris pe 8 noiembrie 1 980,
lot n°55 .
În 1 86 1 Pils va primi o nouă comandă imperială pentru Castelul de
la Versailles reprezentând primirea şefilor arabi de către Împăratul
Napoleon al III-lea şi Împărăteasa Eugenia în timpul călătoriei lor în
Algeria, în 1 860. Pentru a realiza aceast vast tablou, pictorul va
întreprinde un lung voiaj în nordul Africii. Această comandă va fi urmată
de noi onoruri: în 1 863 devine profesor la Ecole des Beaux-Arts, în 1 867
primeşte Medalia de clasa I la Expoziţia Universală şi este ridicat la
17 Tableaux du XIX-eme siecle, Vente Sothby ' s, Monaco, 15 juin 1 990, lot n° 1 30, la
Bataille de / 'A lma, acuarelă şi guaşă, 29 x 47 cm, semnată jos, în dreapta ; datată 1872.
274
rangul de ofiţer al Legiunii de Onoare. Anul următor, la 7 noiembrie
1 868, devine membru al Institului.
Reputat pictor de compoziţii cu tematică istorică şi batailistă,
Isidore Pils şi-a statuat poziţia prin executarea amplei lucrări Trecerea
A lmei de trupele generalului Bosquet, 20 septembrie 1854 care, deşi a
fost primită cu oarecare rezervă de public şi de critica de specialitate
pentru că nu avea în prim plan o scenă de crâncenă încleştare, aş cum
impuneau canoanele genului, a rezistat cenzurii schimbărilor gustului şi
astăzi, la aproape 1 50 de ani de la realizare, poate încă suscita interesul şi
cuceri cu sinceritatea şi forţa ei de sugestie.
AROUND A PAINTING BY ISIDORE PILS - THE CROSSING OF

THE RIVER ALMA BY GENERAL BOSQUET'S TROOPS,
20 SEPTEMBER 1854
- Abstract -
Unlike other contemporary painters Isidore Pils, due to his poor

health, was not an eye-witness of the Crimean War. In 1 857, the Count of
Nieuwkerke, the General Inspector for Fine Arts, asked Pils to paint The
Crossing of the river A lma by General Bosquet 's troops, 20 September
1854. That painting was meant to enrich the Battles Gallery of the
Château de Versailles. The Crimean War Gallery was specially created to
exhibit portraits of marshals, generals, ministers and battle scenes painted
after sketches taken on the spot. Pils's painting was exhibited at the 1 86 1
Salon o f Paris. The author was awarded the great medal for this
impressive work even though there were some critics who argued against
its lack of accuracy and vividness. Using first hand infonnation, mostly
unpublished, this paper tries to trace the making of this painting which
brought glory to its author. In 1 863, Pils became Professor at the Ecole
des Beaux-Arts, and few years later, in 1 867, he was received as full
member ofthe Academie des Beaux-Arts.
275
N
-....)
O\
Fig. I . Isidore Pils, O tranşee în faţa Sevastopolului, ulei pe pânză, 1 85 5 , Musee de Beux-Arts de Bordeaux
N
-..)
-..)
F i g . 2 I s i d o r e P i l s , D e b a rc a re a t r up e l o r a l i a t e în Cr i m e e a , u l e i p e p â n z ă , 1 8 5 7 , M u s e e d u C a r d i n a l F e s c h , Aj a c c i o ( d e t a l i u )
N
-......)
00
Fig. 3 . I sidore Pils, Schiţă preliminară pentru Bâtâlia de la A lma, pastel,colecţie particulară
N
--.J
'°
Fig. 4 . lsidore Pils, Trecerea Almei de trupele generalului Bosquet, 20 septembrie 1 854, ulei pe pânză, 1 86 1 , Musee du Versail les
N
00
o
CD "'()""" 1'"'"V Pc..v �„„„t.i.v ,„�,-tl<l-i!M.(-<W� ;\_, C M ·t� i.ue..v ae„� j.„,,..--.. ) � (, ' �"�·<l11Îll.t,l, t)w"·IM--' l'.<„di..Z PIU\.1V C V j'lt, , �i.e,.._,
_, e�.._. r�•U<•""- ., � �i.
<III.\./ <M\-l'rl.t-�UÎ.-.. 1'1 �ţ:� MV e""'"1" () V J: J'l l. C\.W(...o .
Fig. 5 . Galletti, Album caricatural du Salon de 1861 : „Danger pour Ies maris qui tiennent a certaines illusions, de conduire devant le tableau de
M. Pils Ies femmes qu'ils ont autrefois menees au Camp de St. Maur"
IMPRESIILE LOCOTENENTULUI CHARLES GEORGE
GORDON DIN MOLDOVA, MAI 1 856 - APRILIE 1 857*
În timpul Războiului Crimeii, Charles George Gordon ( 1 833-

1 885) - cel ce, mai târziu, avea să devină un brav general, poreclit
Gordon Chinezul, pentru înfrângerea răscoalei din Taiping, şi Gordon
Paşa când, ca guvernator general al Sudanului, a rezistat unui asediu de
3 1 7 zile în Khartoum, unde şi-a şi dat viaţa eroic - era un tânăr locotenent
de geniu, trimis pe front în decembrie 1 854 şi ajuns la Balaclava pe 1
ianuarie 1 85 5 . Deşi rănit pe 6 iunie, ia totuşi parte la asaltul Redanului pe
1 8 iunie. Apoi este trimis cu expediţia ce asedia fortăreaţa Kinbum de la
confluenţa Niprului cu Bugul şi, ca genist, contribuie la demolarea
docurilor portului Sevastopol. În luna mai 1 856 este trimis, împreună cu
alţi camarazi, în Basarabia, pentru a trasa noua graniţă dintre Rusia şi
principatul Moldovei. Pentru că era foarte muncitor şi bun cartograf,
primeşte funcţia de comisar adjunct. Activitatea comisiei se prelungeşte
mult peste aşteptările iniţiale pentru că partea rusă făcea tot posibilul să
întârzie finalizarea hărţilor şi găsea tot felul de pretexte pentru a nu preda
teritoriul Basarabiei către Moldova. Oricum, lucrările sunt încheiate după
1 1 luni, în aprilie 1 85 i .
În tot acest timp, locotenentul Gordon a ţinut legătura cu familia,
în special cu sora sa, printr-o bogată corespondenţă ce a fost dată
publicităţii, sub îngrijirea lui Demetrius C. Boulger, în vara lui 1 884, cu 6
luni înaintea morţii bravului militar, când acesta se afla asediat în
Khartoum. Volumul poartă titlul General Gordon 's Letters /rom the
Crimea, the Danube and Armenia, August 18, 1854, to November 1 7,
1858, Chapman and Hali, London, 1 884.
Necunoscută pana acum la noi, această corespondenţă
completează, în mod salutar, informaţiile despre trasarea graniţelor după
* Text apărut în "Revista Istorică" Serie nouă, t. XVI, nr. 1 -2, 2005, p. 105 - 1 16.
1 Toate informaţiile biografice, Leslie Stephen, Sidney Lee (ed.), Dictionary of National
Biography, vol. XXII, London, 1 890, p. 1 69- 1 76.
28 1
încheierea conflictului, relatată cu imediateţe şi umor de unul dintre
participanţii direcţi la această acţiune, locotenentul Charles George
Gordon.
Aducem şi pe această cale mulţumirile noastre căldurose doamnei
dr. Angela Jianu, istoric din Yorkshire, Marea Britanie, pentru că ne-a pus
la dispoziţie, cu generozitate şi dezinteres, fotocopiile paginilor referitoare
la misiunea lui Gordon în Moldova. Capitolul dedicat misiunii lui Gordon
în Moldova este intitulat Scrisori de la Dunăre.
Locotenentul Charles George Gordon părăsise Constantinopolul
pe 20 mai 1 856 şi ajunsese la Galaţi pe 23 mai, cu o oprire la Vama, loc
pe care îl caracterizează drept „un singuratic oraş turcesc" totalmente
neinteresant. Pe Dunăre pătrunde cu un vapor al Lloyd-ului austriac, prin
canalul Sulina „care nu este mai lat decât un sfert de milă iar epavele a
douăzeci de vase zac acolo". 2
La Galaţi îi cunoaşte pe ceilalţi membri ai comisiei de trasare a
noii graniţe: din partea Franţei era un colonel iar din partea Rusiei şi
Austriei câte un general. Generalul rus a protestat faţă de prezenţa unui
comisar moldovean argumentând că acesta nu fusese prevăzut în Tratatul
de la Paris. Gordon însă presupunea că aceasta era o metodă vicleană
folosită de ruşi pentru a temporiza începerea lucrărilor comisiei, deoarece
era necesar să se aştepte câteva zile pentru lămurirea situaţiei. 3
Misiunea comisiei era de a merge de-a lungul graniţei şi de a
compara detaliile din teren cu hărţile ruseşti iar dacă acelea erau
incorecte, trebuiau corectate de autor şi de colegul său, locotenentul
James4 .
Având ocazia să observe ţinutul şi situaţia lui economică, el
remarca blândeţea formelor de relief şi ieftinătatea produselor: „Moldova
pare să fie formată dintr-un teren jos, cu dealuri unduitoare. Preţurile sunt
aici foarte mici: doi şi trei penny funtul de came iar porumbul la fel de
ieftin"5 •
Comisia pleacă din Galaţi pe 7 iunie şi următoarea scrisoare este
expediată pe 9 iunie din Bolgrad. Gordon se miră că ruşii se poartă foarte
curtenitor şi amabil cu ei, englezii, chiar şi ofiţerii care luptaseră la
2 Demetrius C. Boulger (ed.), General Gordon 's Letters /rom the Crimea, the Danube
and Armenia, A ugust i 8, i854, to November i 7, i858, London, 1 884, p. 1 04.
3 ibidem, p. 1 05 .
4 ibidem.
5 ibidem.
282
Sevastopol şi le fuseseră oponenţi direcţi. Oricum, englezii deveniseră
obiectul curiozităţii localnicilor: „Ruşii sunt neobişnuit de politicoşi.
Te-ar fi făcut să râzi văzând felul în care lumea se îngrămădea în jurul
nostru ca şi când am fi fost fiare sălbatice. Am întâlnit câţiva ofiţeri ruşi
de la Sevastopol; şi ei erau foarte politicoşi."6 Amabilitatea mergea atât de
departe încât comisarilor britanici le fuseseră puşi la dispoziţie 4 cazaci
care să le sluj ească drept ordonanţe şi escorte în acelaşi timp. „Foarte
probabil în acest cadou era strecurat şi puţin spionaj", comenta autorul 7 .
Peisajul întâlnit pe drumul de la Reni până la Bolgrad nu era prea
spectaculos: „Am traversat Prutul lângă Reni. Este lat de aproape
patruzeci de yarzi [36,57 m] şi are un curent bun; dar mai departe de Reni
nu este aproape deloc vegetaţie. [ ... ] Ţinutul de aici [Galaţi] şi până la
Reni este foarte plat, cu mici viroage şi se află la circa 1 60 picioare [ 48,80
m] deasupra nivelului mării. Este semănat cu porumb pe mari suprafeţe ce
par nesîarşite deoarece nu există garduri vii sau pomi ci doar o câmpie
înaltă. Câteva sate se află în fundul viroagelor, unde se poate găsi apă." 8
Ceea ce l-a impresionat a fost, însă, o invazie de lăcuste pe care grupuri
de ţărani încercau să le alunge de pe câmp şi să le îngroape într-un şanţ,
procedeu cu slab randament, după părerea lui Gordon: „În drumul nostru
aici am întâlnit o migraţie de <<ţopăitoare» adică tinere lăcuste înainte de a
le creaşte aripile. Pământul era complet negru de ele şi mai multe grupuri
de optzeci până la o sută bărbaţi şi băieţi, aliniaţi de-a lungul acestor mari
întinderi, se străduiau, cu bucăţi de pânză legate de beţe, să împingă
lăcustele spre drum unde ele cădeau într-un şanţ tăiat special în acest scop
şi unde îşi încheiau cariera. Pe când cădeau în el acesta era umplut.
Acesta este, de bună seamă, un mod foarte ineficient de a scăpa de ele."9
Pe 1 6 iunie pleacă din Bolgrad pentru a merge să verifice hărţile
pe malul Prutului. Programul de lucru era obositor: se sculau devreme
pentru a începe activitatea la 4 dimineaţa spre a o încheia când se înteţea
căldura1 0 . Satele prin care treceau erau mizere, la fel şi casele în care erau
găzduiţi. Pentru a evita murdăria acestora, Gordon prefera să doarmă în
propriul cort. Pentru a face rost de provizii s-a deplasat la Chişinău, la
distanţă de 80 mile (circa 1 30 km), folosind căruţa de poştă trasă de trei
6 Ibidem, p. 1 06.
7 Ibidem, p. 1 08.
8 Ibidem, p. 1 06.
9 Ibidem, p. 1 06- 1 07.
1 0 Ibidem, p. l 08- 1 09.
283
cai, plătită foarte ieftin, cu mai puţin de o liră. Ce-i drept, vehiculul era
foarte prost 1 1 • Ţinutul străbătut îi place mai mult decât cel din jurul
Bolgradului, dealurile erau mai înalte şi împădurite. Gordon era pasionat
vânător, aşa că este atent şi la faună, ce aici era mai bogată: iepuri de
câmp, potâmichi, dropii şi pelicani.
Expeditorul presupunea că şi-ar putea sfărşi activitatea în luna
octombrie, deşi se îndoia, pentru că „ruşii sunt la fel cum sunt de obicei,
găsind multe greutăţi acolo unde nu există." 1 2
Gordon a părăsit satul Destingie pentru a se duce la Iaşi, în
vederea ridicării corespondenţei, trecând prin Leoveni, Huşi şi Vaslui. A
folosit din nou căruţa de poştă, uşoară şi rapidă, dar incomodă, cu care a
gonit prin ploaie şi a pierdut chiar una dintre roţi : „Am călătorit în căruţa
poştei, un fel de cărucior de bagaj e cu roţile plasate jos, rară arcuri, foarte
uşoară şi totalmente deschisă, cu patru cai, care se izbeşte în mare viteză
de hârtoapele drumului. Prin ploaie, am fost într-o absolută murdărie.
M-am descurcat destul de bine neştiind nici o vorbă din limba [ţării]. O
.
data- am pierdut o roat-a. "1 3
La Iaşi, unde a stat 3 zile, s-a simţit foarte bine, a fost prezentat
domnitorului Grigore Alexandru Ghica, care l-a primit cu amabilitate. A
pătruns în înalta societate, care era interesată de politică, deopotrivă
doamnele şi domnii, în legătură cu unirea sub sceptrul unui domnitor
străin, aşa cum stipulase Tratatul de Pace de la Paris. Tunica sa roşie a
devenit centrul atenţiei unanime, după cum mărturisea autorul. Oraşul era
frumos, dar viaţa era scumpă; societatea înaltă era franţuzită şi locuia
mare parte a timpului la Paris din împrumuturile făcute, cu dobânzi grele,
la evreii din oraş: „Îmi plac foarte mult laşii. Lumea era foarte politicoasă
şi mi-a pus multe întrebări. Am fost dus să-l vizitez pe Hospodar, prinţul
Ghika, care a fost, la fel, foarte politicos. Doamnele şi domnii sunt, în
prezent, foarte preocupaţi de politică, de unirea principatelor sub un prinţ
străin. Oraşul e frumos dar traiul este mult mai scump ca la Londra.
Boierii trăiesc în străinătate, la Paris, mare parte a vieţii iar societatea este
complet franţuzească. Sunt aproape 30.000 de evrei în Iaşi care trăiesc pe
spinarea acestor boieri, cerând 200 la sună [dobândă] . Recoltele promit să
fie extraordinar de bune anul acesta. Am mers la Iaşi cu depeşe şi pentru
a-i aduce lui Stanton un cifru. Am stat acolo trei zile. Prinţul întreţine un
1 1 Ibidem, p. I 08- 1 09.

1 2 Ibidem, p. 1 09.
1 3 Ibidem.
284
mare fast [la curte] şi i-am fost prezentat cu mare ceremonie. Uniforma
englezească produce o imensă senzaţie. " 1 4
Prezenţa sa a constituit un eveniment de mare importanţă pentru
oraş căci este semnalată, ca aceea a unei personalităţi de rang înalt, în
paginile „Gazetei de Moldavia" nr. 50 din 25 iunie 1 856 : „D. Dalyell,
secretar Consulatului General a Marei Britaniei din Bucureşti şi D.
Gordon, ofiţer de ingineri ataşat la Comisia de delimitare [a graniţei cu
Rusia], sosiţi în Iaşi de trei dzile din Besarabia, s'au îndrumat spre Galaţi.
Ne înştiinţăm că lucrarea Comisiei urmează cu activitate."
Din capitala Moldovei a cumpărat o caleaşcă pentru comandantul
său, colonelul Stanton, cu care s-a deplasat foarte rapid şi comod, tras de
6 până la 8 cai, pe o ploaie teribilă, până la Galaţi unde a făcut o oprire de
doar 2 ore şi apoi, mai departe, până la Bolgrad.
Pe 1 7 iulie se afla la Akermann, la gura Nistrului, de unde
completa scrisoarea precedentă, încă neexpediată. La acea dată comisia
parcursese întreaga lungime a graniţei, de la Katomori pe Prut la Borna
So la, pe malul Mării Negre, distanţă estimată la circa 200 mile (circa
3 2 1 ,800 km) 1 5 • Ţinutul din jurul oraşului Akermann era nisipos şi
ondulat, nicidecum plat şi jos, aşa cum dădeau să se înţeleagă hărţile
ruseşti. Abia în acel moment se lua decizia asupra liniei de frontieră pe
hărţi, după care urmau să amplaseze pe teren stâlpii de graniţă. Se estima
că activitatea comisiei nu va mai dura decât 2 luni şi jumătate.
Gordon trecea, cu uşurinţă, de la tonul serios la cel glumeţ. Astfel,
el scria sorei sale: „Cred că vrei să aduc acasă o soţie rusoaică; dar sunt
sigur că nu ai admira doamnele rusoaice pe care le-am văzut eu." 1 6
Anunţă că se va duce la Odesa, apoi revine cu descrierea acelui
loc plin de evrei. Epistolierul consideră că aceştia reprezentau grosul
populaţiei. De altfel, el constata: "Rusul veritabil este un lucru foarte rar
aici. Doctorii, preoţii, negustorii şi mecanicii sunt germani, greci, armeni
şi evrei. " 1 7
La Odesa îi ajunsese vestea că Barbu Ştirbei părăsise scaunul
domnesc al Ţării Româneşti; acesta fusese un simpatizant al austriecilor.
Aceştia intenţionau să mai ocupe principatele şi în timpul acelei ierni dacă
până atunci nu se definitiva trasarea graniţei cu Rusia. Austriecii erau
1 4 Ibidem, p. 1 1 O.
15 Ibidem, p. 1 1 1.
1 6 Ibidem, p. 1 1 2.
1 7 Ibidem, p. 1 13.
285
totalmente împotriva unirii celor două ţări surori. Despre Grigore
Alexandru Ghica, domnitorul Moldovei - pe care îl cunoscuse la Iaşi -
ştia că era favorabil unirii 1 8. Într-un post-scriptum anunţa că a deprins
puţin ruseşte şi-şi scria numele cu caractere slave. Încă nu părăsise oraşul
Akermann pe 23 august şi-şi continua epistola exprimându-şi speranţa că,
în 1 O zile, vor pleca de acolo pentru a stabili graniţa pe teren. Dar lucrările
trenau. Se plângea de noul comisar secund turc, printul Grigore Sturdza 1 9 ,
care „se ceartă mereu cu ruşii şi tărăgănează lucrul."2 0 Şi grupului britanic
i se mai alăturase un membru, maiorul John Stokes din Corpul Regal de
Geniu, care avea sarcina de a studia mijoacele de îmbunătăţire a
navigaţiei pe Dunăre. În acel moment comisia lucra la planurile frontierei
ce trebuiau trimise guvernului, la Londra, iar activitatea era foarte
neplăcută.
O nouă scrisoare este redactată la Galaţi, pe 29 septembrie. Sosise
aici pentru două zile, venind de la Bolgrad, unde era staţionat în acel
moment, ocupat cu executarea planurilor graniţei, care erau în număr de
32. Se discuta atunci de ce parte a graniţei să fie inclus Bolgradul:
guvernul francez lăsase la latitudinea ruşilor rezolvarea acestei probleme,
dar guvernul britanic, împreună cu cel turcesc şi austriac, voiau ca
Bolgradul să fie cedat Moldovei. „Va fi un mare triumf asupra ruşilor
dacă am dispune de el, în pofida lor şi a francezilor. Mă aştept la un
1 8 Ibidem, p. 1 14.
1 9 Prinţul Grigore Sturdza, fiul fostului donmitor al Moldovei Mihail Sturdza, intrase în
armata turcă şi primise rang de general şi numele de Muhlis Paşa. În perioada când
Gordon îşi redacta epistola, parte dintre comisari se deplasaseră la Iaşi, printre ei
aflându-se şi prinţul Sturdza, aşa cum informa o notiţă din "Gazeta de Moldavia"
no.77/joi 27 septembrie 1 856: "Comisia delimitaţiei Basarabiei, trecând Prutul pe la
Cotul-Morii, au sosit în Iaşi luni sara [24 septembrie] şi anume: comisarii Î . Porţi, Ex.
Lor Derviş Paşa, General de divizie şi Ex. Sa Prinţul Grigorie Sturdza, General de
divizie, şef al Statului-Major-General al armiei Otomane d 'Europa, D. Colonel Kalik
din Statul -Major-General al armiei I[mperia]le R[egale] şi Căpitanul Conte Wimpfen,
comisari din partea Austriei; O.Colonel Besson din Statul-Major-General şi Comisar
I[mperia]l al Franţiei şi O.Colonel Stewart din Statul-Maj or-General, Comisar din partea
M.Britaniei. Guvernul s'au grăbit a face DD Comisari întâmpinarea cea mai onorabilă şi
publicul mărturiseşte un viu interes acestor reprezentanţi ai Înaltelor Curţi aliate carii în
curs de 5 luni au prosforat [jertfit] în favorul Moldovei a lor ostenitoare lucrări." (subl.
n.) Poziţia prinţului Sturdza era suficient de importantă pentru a i se încredinţa girarea
locului comisarului şef otoman, Derviş Paşa, în absenţa acestuia, aşa cum anunţa
„Gazeta de Moldavia" în nr.99/joi 1 3 decembrie 1 856.
20 Demetrius C. Boulger, op. cit., p. 1 1 4.
286
fierbinte război al hârtiilor ce se desfăşoară acum între guvernele noastre
în acest sens", conchide expeditorui21 • Mai departe descrie climatul blând
şi bogăţia Basarabiei: „Clima este încântătoare în Basarabia. Doar acei
oameni care trăiesc rău şi mănâncă cantităţi enorme de pepeni şi alte
lucruri similare se îmbolnăvesc. Este un ţinut formidabil pentru pepeni
galbeni, tărtăcuţe, dovleci, etc. De toate culorile, formele şi mărimile. A
început recoltarea strugurilor - nu prea mulţi în acest an. Totuşi, cred că
vinul lor nu e altceva decât oţet prost. Culturile de rz orumb nu sunt prea
productive. Am luat aici caviar la preţ relativ ieftin." 2
Pe 1 O noiembrie 1 856 se afla la Chişinău şi participase la o
vânătoare împreună cu superiorul său, colonelul E. Stanton, cu locotenetul
E.R. James, cu prinţul Grigore Sturdza, colonelul Besson, comisarul
francez şi cu vreo 1 O funcţionari ruşi, însoţiţi de circa 200 de ţărani.
Fuseseră în total 50 de puşti, dar, la început, recolta a fost destul de slabă:
„Pădurea era la aproximativ douăzecişicinci de mile de Chişinău aşa că
am dormit într-un sat în noaptea precedentă iar a doua zi am înconjurat o
porţiune de pădure şi am început opereaţiile. Nu am tras un foc în prima
zi; iar rezultatul nostru, în total, au fost cinci vulpi, douăzecişiopt de
iepuri şi nici un lup. Ziua următoare am mers într-altă pădure şi am
înconjurat un loc unde ţăranii văzuseră nişte lupi în noaptea dinainte. Noi,
trăgătorii, eram de obicei plasaţi nu mai departe de douăzecişicinci de
yarzi [22,86 m] unul de altul pentru a face imposibilă scăparea unui lup.
Totuşi noi am neglijat la un moment dat această prevedere şi am pierdut
şapte lupi, pentru că erau nouă în pădure şi doar doi au fost ucişi. Patru
vulpi şi douăzecişicinci de iepuri au completat recolta. Eu am tras patru
focuri şi am ucis doi iepuri; Stanton a ucis ieri o vulpe şi azi un iepure. Nu
este o distracţie rea, dar mai degrabă un măcel pentru că iepurii, lupii etc.
încearcă şi reuşesc să rupă liniile şi fug prin două rânduri de puşti până
sunt ucişi. Am tras într-un lup şi l-am lovit, dar a scăpat. Aveam alice
mici, nr. 4, iar el era în tufiş. Am avut şi ogari la marginea pădurii care
alergau iepurii ce scăpau de trăgători. Lupii sunt mai mari decât câinii şi
au fălci mai mari. Sunt cumpliţi iarna şi atacă oamenii; este încă prea
devreme pentru ei să facă asta. Pe aici sunt şi cerbi mici, dar n-am văzut
nici unul cu această ocazie. Aş fi dorit să fii cu noi la vânătoare . . . Anul
acesta am ucis aproape 1 00 capete de diferite soiuri de vânat şi îţi voi
21
Ibidem, p. 1 1 6.
22
Ibidem.
287
trimite o descriere a următoarei noastre vânători.'m În încheierea epistolei
îşi exprima bănuiala că vor mai fi reţinuţi până în aprilie următor, mai ales
că problema Bolgradului încă nu se rezolvase.Comisarii ruşi încercau să
obţină de la guvernul francez schimbarea colonelului Besson, pentru că
nu le plăcea cum îi trata acesta. Localnicii încercau să profite cât mai mult
de pe urma ofiţerilor occidentali şi-i înşelau pe faţă ori de căte ori se ivea
prilejul, fapt ce-l face pe Gordon să noteze, cu năduf: „Ruşii ne fură aici
din toate părţile.'' 24
O altă nemulţumire a locotenentului britanic, exprimată într-o
misivă către alt destinatar, datată tot 1 O noiembrie, este legată de
serviciile poştale ruseşti, pentru că scrisorile le erau deschise şi totdeauna
se percepeau sume inexplicabil de mari pentru orice expediţie.Pe
deasupra, negustorii ruşi îi jecmăneau pentru orice marfă, care totdeauna
era de calitate foarte proastă şi nu dura la o folosinţă îndelungată: „Ruşii
sunt oamenii care taie scrisorile şi fac totul pentru a enerva pe cei ce scriu
scrisori. Preţurile lor sunt absurd de mari şi fiecare scrisoare primeşte o
chitanţă de la oficiul poştal. [„.] Nu îţi poţi imagina felul în care ne pradă
comercianţii ruşi şi, pe lângă aceasta, mărfurile lor sunt aşa de proaste
încât se rup în bucăţi când le întrebuinţezi. Detest negustorii din Rusia pe
care i-am văzut aici şi nu am auzit nici un lucru bun despre ei. Ei fac o
glumă din a-i jefui pe comisari.''2 5
Iama începuse destul de devreme, încă de la 6 noiembrie ninsese
şi se lăsase îngheţul. În scrisoarea expediată tot din Chişinău pe 1 8
noiembrie, Gordon se plânge că înalta societate locală este rezervată faţă
de comisari. Doar colonelul francez fusese invitat la ceai de guvernator,
apoi jucaseră cărţi şi, la sfărşit i se percepuse oaspetelui o sumă de bani
pentru pachetul de cărţi, fapt ce-i consternase pe toţi, exceptându-l pe
iniţiatorul acelei taxe, care era obişnuit să stoarcă din plin chiar din
fondurile destinate comisiei, darmite din banii personali ai comisarilor.
Corespondentul este stupefiat de aceste practici: „Ruşii au încă aversiune
pentru comisari şi (deşi nu m-aş fi dus chiar dacă ar fi fost vreo societate)
nimeni nu s-a gândit să invite pe comisari la dineu, nici chiar guvernatorul
Basarabiei. Comisarii au fost la un singur dineu public şi aceasta a fost
totul. Guvernatorul general al Basarabiei l-a invitat pe colonelul Besson,
comisarul francez, la ceai iar după aceea au j ucat whist, şi a trebuit să-i
2 3 Ibidem, p. 1 17- 1 1 8 .
24 Ibidem, p . 1 1 8.
25 Ibidem, p. 1 1 9.
288
plătească guvernatorului 6,8 silingi pentru folosirea pachetului de cărţi !
Suntem asiguraţi că guvernul rusesc dăduse 36.000 de ruble pentru
întreţinerea şi cazarea noastră în condiţii bune, în schimb, oficialităţile au
băgat totul în propriile buzunare. Nu spun aceasta pentru că mi-ar place să
fac cunoştinţă cu ei, ci pentru a-ţi da o idee despre câştigurile lor
suplimentare. " 26
De altfel, chiar existenţa comisiei începuse să fie pusă sub semnul
întrebării şi ameninţată cu dizolvarea, pentru că partea rusească nu voia să
cedeze Bolgradul „şi nu aş fi surprins dacă ruşii ar refuza să cedeze ceva",
adăuga autorui2 7 . În consecinţă, comisarii puterilor europene erau şicanaţi
prin orice mij loace. Sub pretextul carantinei, desfiinţată între timp,
scrisorile erau perforate iar cenzura era foarte activă şi înnegrea tot ceea
ce nu era convenabil pentru autorităţile imperiale în ziarele străine ce le
soseau comisarilor: „Voi încerca să-ţi trimit un jurnal care a trecut prin
chinurile cenzorului rus ce negreşte toate subiectele care displac
guvernului. Scrisorile sunt înţepate doar pentru a enerva lumea, deoarece
în prezent nu mai există carantină. "28 Cu toată opoziţia locală, comisia
dunăreană îşi începuse activitatea şi avea să şi-o intensifice peste o lună,
când îngheţa fluviul. Se răcise şi vremea iar transportul se putea face
acum cu săniile pe zăpad� deşi, la câte o uşoară încălzire, aceasta se
desgehţa aşa că ţăranii, plecaţi de acasă pe omătul gros, erau obligaţi să-şi
târască vehiculele prin noroi la întoarcere. În aceeaşi epistolă, Gordon
face scurte caracterizări colegilor cu care lucra şi reiterează antipatia
unanimă pe care o aveau faţă de oficialităţile ţariste: „Maiorul Stokes are
familia la Galaţi. Stanton este un excelent comisar şi este foarte mult iubit
de ceilalţi. Colonelul Besson, comisarul francez, locuieşte cu noi; este
foarte vioi, mai bun decât marea majoritate a francezilor. Nu-i plac nici
lui ruşii mai mult decât nouă, în pofida guvernului său. "29
Pe 6 decembrie, data următoarei epistole, iama se instalase în toată
plenitudinea la Chişinău, termometrul scăzuse mult sub O grade şi avea să
rămână aşa încă două luni. Dar comisarii primiseră o locuinţă mare şi
confortabilă. Chiar pe acel timp nefavorabil, ajunge în cafitala Basarabiei
celebrul reporter de front William Howard Russell 3 , venind de la
26 Ibidem, p. 1 20.
27 Ibidem, p. 1 2 1 .
28 Ibidem, p. 1 2 1 - 1 22.
29 Ibidem, p. 1 2 1 .
30 David Murphy, lreland and the Crimean War, Dublin, 2002, p. 1 70- 1 80; Paul Kerr,
289
Moscova în compania unui concetăţean. El aducea veşti proaspete de la
Sevastopol, unde nişte genişti americani angajaţi de ruşi urmau să încerce
a scoate la suprafaţă navele scufundate în timpul campaniei pentru
blocarea portului în faţa pericolului iminent al atacului flotei aliate.
Gazetarul era însoţit şi de un traducător care, până la urmă, s-a dovedit a
fi un hoţ nedemn de încrederea acordată: „Dl. Russell, corespondentul lui
Times, şi un tiz de-al nostru, un domn Lewis Gordon, au venit aici în
drumul lor din Crimeea spre Anglia. Dl. Russell a calătorit pe uscat de la
Moscova, făcând treisprezece zile până la Sevastopol. Sevastopolul,
spune el, este exact cum a fost lăsat. Nu s-a facut încă nimic şi va rămâne
neatins timp de doi ani. Geniştii americani în serviciul rusesc speră să fie
capabili a scoate din nou la suprafaţă vasele scufundate (şaptezecişişapte
la număr). Dl. Russell avea cu el un interpret care servise la intendenţa
noastră în Crimeea. Dorea să-l luăm noi dar, spre norocul nostru, nu am
făcut-o; pentru că am primit o notă de la dl. Russell, datată în Cernăuţi, la
frontiera austriacă, în care ne avertiza în privinţa zisului interpret, care
fugise şi luase cu el o haină din piele de capră, cizme şi lanţul de la
trăsura lui Russel I. " 3 1
Ruşii continuau să se poarte cu răceală faţă de comisari şi erau
supăraţi de zvonul cedării Bolgradului. Dacă zvonul se adeverea, existau
perspective ca activitatea comisiei să se încheie în martie iar luna
următoare să se întoarcă acasă. În încheierea misivei îi relata
destinatarului despre stampele cu imagini din campanie, pe care le
achiziţionase pentru acesta şi care erau totalmente fanteziste: „Am pentru
tine câteva planuri şi frumoase planşe cu principalele evenimente ale
războiului în viziunea ruşilor. Au cea mai absurdă idee despre subiect,
după cum vei vedea. " 3 2
În scrisoarea din 29 decembrie, Gordon se arăta din nou
nemulţumit de serviciile poştale ruseşti, pentru că o scrisoare făcuse 9 zile
de la Iaşi la Chişinău. Oricum, oraşul acesta i se pă,rea foarte trist şi
plicticos, deşi mâncarea era ieftină, în special carnea, cu toate că articolele
de băcănie erau extrem de scumpe: „Poşta este infamă în Rusia. Scrisorii
tale îi luase nouă zile să ajungă de la Iaşi. [„.] Chişinăul este ultimul loc în
care mi-ar place să rămân; este atât de oribil de trist. [„.] Produsele
Georgina Pye, Teresa Cherfas, Mick Gold, Margaret Mulvihill, The Crimean War,
London, 1 997, p. 70
3 1 Demetrius C.Boulger (ed.), op. cit„ p. 122-123.
3 2 Ibidem, p. 123.
290
alimentare sunt aici foarte ieftine, carnea fiind cam doi penny pudul; pe
de altă parte băcănia este exorbitant de scumpă."33 Sunt date informaţii şi
despre ceilalţi membri ai comisiei. Câţiva plecaseră, precum colonelul
Besson, ce se dusese la Iaşi, iar Derviş Paşa la Constantinopol. Pe cel din
urmă îl aprecia pentru că vorbea bine englezeşte şi era foarte reprezentativ
pentru poziţia sa înaltă. Comisarul ţarist era, de fapt, de origine franceză,
şi un tip foarte abil: „Fanton, comisarul rus este un bătrân foarte viclean,
plin de şiretlicuri avocăţeşti; este francez prin naştere dar naturalizat în
noua lui ţară. " 34
Pe 9 ianuarie expeditorul îşi informează rudele că ruşii au acceptat
să renunţe la Bolgrad în schimbul unei compensaţii teritoriale echivalentă
cu aceea cedată. Aceasta schimba mult situaţia şi el împreună cu ceilalţi
camarazi ce se ocupau de cartografierea zonei trebuiau să refacă jumătate
din planurile abia terminate, fapt ce-l exaspera pe Gordon, deşi era
încântat că fusese câştigată partida. În consecinţă, aveau să plece foarte
curând pe teren, în pofida frigului, pentru a pune stâlpii de hotar: „Rusia a
cedat Bolgradul şi a primit în schimb o porţiune din teritoriu egală celei
predate, atât în ceea ce priveşte numărul locuitorilor, cât şi ca suprafaţă de
pământ. Acest mod de compensare ne va face să reluăm mai mult de
jumătate din muncă. Aproape îmi terminasem planurile şi o jumătate din
acestea vor trebui redesenate.Totuşi, este o consolare să ştii că această
chestiune e rezolvată. Toate acestea le-am aflat prin telegraf, de la Paris
şi, prin acelaşi mesaj , am înţeles că trebuie să plecăm imediat să lucrăm
pe frontieră pentru a o finisa până la 30 martie şi astfel să permitem ca
teritoriul cedat să fie înmânat în acea zi moldovenilor. Plecăm în câteva
zile, deşi termometrul este la 4 grade. Îţi poţi imagina cât se grăbesc
pentru a termina aceasta. [ . ] Deşi atât de frig, nu este prea multă zăpadă
. .
iar vremea este frumoasă, senină, minunată pentru sanie. [ „.] Pentru
această călătorie vom pune să ne prindă tălpici la trăsură, dar luăm şi
roţile cu noi în caz de dezgheţ."35
Deşi sperase să părăsească mai repede Chişinăul, pe 1 2 ianuarie
corespondentul se afla tot acolo. Promitea celor de acasă că va încerca să
facă rost de setul complet de fotografii cu Sevastopolul - luate probabil de
James Robertson36 , celebrul fotograf - la care avea să adauge şi unele
33 Ibidem, p. 1 23 - 1 24.
34 Ibidem.
35 Ibidem, p. 1 25- 1 26.
36 Lawrence James, Crimea 1854-56. The war with Russia /rom contemporary
291
realizate de un fotograf francez pe care îl întâlnise pe vaporul austriac, pe
Dunăre - probabil Leon-Eugene Mehedin3 7 . Colecţionase, de asemenea,
un număr imfs resionant de stampe, 56, cu scene din război şi portrete de
generali ruşi 8. În continuare mai erau date câteva informaţii interesante
precum faptul că, în acea zi era serbat anul nou rusesc, după calendarul
vechi, iar lumea îşi făcea vizite.Temperatura se ridicase tocmai când ei
voiau să folosească trăsura drept sanie iar glodul era foarte gros şi înalt pe
străzi, ajungând până la osia trăsurii. Numărul locuitorilor din teritoriul
cedat ruşilor era destul de mare, 1 54.000 de oameni.
Nici pe 29 ianuarie nu părăsise Chişinăul. Între timp făcuse multe
cunoştinţe agreabile printre românii care aveau moşii în acele locuri. Toţi
se recomandau drept prinţi iar blazoanele lor, după care Gordon făcuse
câteva schiţe, erau insolite şi, probabil, fanteziste: „Am făcut cunoştinţă
cu multe persoane foarte drăguţe care sunt deosebit de amabile. Sunt
moldoveni, dar deţin proprietăţi în Basarabia. [ . ] Aici sunt mulţi prinţi şi
. .
prinţese, pentru că toţi copiii de prinţ au acelaşi titlu, aşa că îţi poţi
imagina cum se înmulţesc. Blazoanele lor sunt foarte neobişnuite. Includ
unul pentru a-l cerceta. Este ca un trofeu de război."3 9 Epistola este
completată cu câteva ştiri privind ţinutul ce urma să fie retrocedat
Moldovei, ca şi despre evoluţia vremii: „Teritoriul va fi dat în două părţi.
Cea de sud cuprinde Ismail, Chilia, Reni şi Bolgrad, precum şi Delta
Dunării. Partea de nord cuprinde zona dintre Prut şi Ialpuc. [ ] Iarna pare. . .
că s-a terminat, dar drumurile sunt la fel de proaste ca în Crimeea pe

timpul cel rău iar ţinuturile joase sunt inundate de la topirea zăpezilor.
Până acum Dunărea nu a îngheţat anul acesta, ceea ce este un fenomen
extraordinar. "40
Pe 9 februarie 1 85 7 trimitea o nouă scrisoare din Bolgrad, unde
ajunsese cu trasarea frontierei după ce părăsise, în sîarşit, Chişinăul, pe 3 1
ianuarie, pe o vreme foarte friguroasă. Spre a oferi o idee asupra
temperaturii scăzute din acel loc menţionează că, o zi înainte, sticlele cu
photographs, New York, 1 98 1 , p. 1 1 - 1 2, 146-1 72; Paul Kerr, Georgina Pye, Teresa
Cherfas, Mick Gold, Margaret Mulvihill, op.cit., p.45 ; Adrian-Silvan Ionescu, Cruce şi
Semilună. Războiul ruso-turc din 1853-1854 în chipuri şi imagini, Bucureşti, 200 1 , p.
1 76- 1 78.
37 Paul Kerr,Georgina Pye, Teresa Cherfas, Mick Gold, Margaret Mulvihill, op. cit., p.
45; Joelle Bolloch, War Photography, Paris, 2004, p. 1 1 - 1 2.
38 Demetrius C. Boulger (ed.), op. cit„ p. 1 27.
39 Ibidem, p. 1 28.
40 Ibidem.
292
sherry îngheţaseră, chiar dacă fuseseră învelite în paie4 1 .
A revenit, cu bucurie, la Chişinău, pe 1 5 februarie, pentru că traiul
în satele unde fusese încartiruit era mizer. Se bucura şi de faptul că
societatea oraşului petrecea pe cinste până la Postul Mare. Teritoriul urma
să fie cedat Moldovei pe 8 martie şi erau aşteptate oficilaităţile
moldoveneşti pentru a-l prelua. Acest bogat teritoriu avea să adauge un
sfert la venitul anual al Moldovei42 .
Pe 5 martie, Gordon scria că teritoriul ar fi fost cedat mai demult,
dar moldovenii nu erau gata să-l preia. Se aflase că murise caimacamul
Teodor Balş iar expeditorul îşi imagina ce lupte se dădeau între
pretendenţii la acea înaltă funcţie de care el sesizase că depindea unirea
principatelor: „Contele Stroganoff, guvernatorul general al Micii Rusii
este aici în legătură cu cedarea teritoriului. Ar fi fost predat cu câtva timp
mai înainte dacă moldovenii ar fi fost gata, dar ei sunt îngrozitori în orice
afacere. Chiar acum am aflat de la Iaşi că a murit caimacamul Balş. A
murit de boală de plămâni. Vor urma formidabile intrigi în privinţa
succesorului său, căci de acesta va atârna greu chestiunea unirii.'.43 În
încheiere notează câteva observaţii ciudate legate de credincioşii locali şi
de slujbele religioase: ,,Majoritatea lumii de aici posteşte. Duminică este
la catedrală o mare ceremonie în cursul căreia sunt blestemate toate
naţionalităţile care nu aparţin Bisericii Ortodoxe (greceşti). Ruşii sunt
oarecum ruşinaţi de această ceremonie şi va avea loc devreme pentru a-i
împiedica pe străini să asiste.''44
În scrisoarea datată 30 martie şi expediată tot din Chişinău,
Gordon îşi anunţa familia că lui şi camarazilor li se ordonase să
părăsească Moldova şi să se deplaseze la graniţa asiatică a imperiului
rusesc, în Armenia, pentru a îndeplini aceeaşi activitate de cartografiere şi
trasare a graniţei. Fusese schimbat şi comandantul comisarilor britanici,
colonelul Stanton fiind chemat în patrie iar ofiţerii de sub ordinele sale
fiind transferaţi sub comanda colonelului Lintorn Simmons, viitor
guvernator al Gibraltarului peste trei decenii45 .
Pe 1 O aprilie se afla încă la Chişinău, unde se pregătea de plecare
spre Armenia, via Galaţi şi Constantinopol. Fastidioasa şi minuţioasa
41 Ibidem, p. 1 29.
42 Ibidem, p. 1 30.
43 Ibidem, p. 1 3 1 .
44 Ibidem.
45 Ibidem, p. 1 32.
293
activitate cartografică fusese terminată şi corespondentul nici nu voia să
mai audă de ea din cauza numărului mare de planuri pe care le executase.
Ruşii se arătau, însă, nemulţumiţi de terminarea lucrărilor comisiei, căci
trebuiau să se prezinte la garnizoanele de origine ori în capitală iar vremea
era tare proastă: „Ne-am terminat munca, totul a fost se�at iar numărul
total al planurilor ce le-am făcut este mai mare de 1 00. In ceea ce mă
priveşte, mi-au aj uns pentru întreaga viaţă. [.„] Fiecare se pregăteşte să
plece. Comisarii ruşi sunt foarte furioşi de plecarea noastră atât de repede
pentru că şi ei vor fi forţaţi să plece la St.Petersburg pe un timp când
drumurile sunt în cea mai groaznică stare."46
Ultima scrisoare de pe pământ românesc către familie este datată
Galaţi, 1 6 aprilie 1 857. În ea îşi anunţa rudele că urma să plece peste
câteva zile spre Constantinopol. Menţiona că în Basarabia era mare
dezordine pentru că localnicii, instigaţi de ruşi, nu voiau să se supună
noilor autorităţi ce preluaseră ţinutul. Făcea şi descrierea frumosului
peisaj văzut pe drumul parcurs până acolo: „Stanton şi cu mine am trecut
prin Iaşi şi am mers până aici pe malurile Siretului, care sunt frumos
împădurite. Pe mai tot drumul am avut Carpaţii sub priviri şi am avut o
vreme splendidă chiar dacă nu este suficient de târziu pentru ca pomii să
fie verzi. Un lup ne-a tăiat calea în plină zi, la nici zece yarzi de cai; lupii
sunt foarte îndrăzneţi în acest ţinut, dar arar ajung atât de departe ca
acesta. Proaspăt cedatul teritoriu este în mare dezordine. Locuitorii refuză
să se supună moldovenilor şi nimeni nu are autoritate. Aceasta, bănuiesc,
este cauzat de intrigile ruseşti. Sunt doar unsprezece luni de când am
ajuns aici pentru Comisia Basarabeană iar acum suntem trimişi
într-alta. "47
Cu o zi înainte, pe 1 5 martie, redactase în acelaşi loc o altă
epistolă, către un prieten, în care se regăsesc şi descrierile de peisaj dej a
amintite, dar sunt incluse şi unele observaţii, nu tocmai măgulitoare, la
adresa românilor: „Comisia pentru principate îşi începe lucrările48 şi va fi
foarte dificil pentru că moldovenii sunt poporul cel mai nestatornic şi mai
uimitor de pe pământ. Ei îi maimuţăresc în totul pe francezi, sunt forte
ceremonioşi şi gătiţi etc. Stokes este aici, dar nimeni nu ştie ce este
Comisia Dunării. Cred că problema principatelor s-ar putea să aibă
46 Ibidem, p. 1 33 .
4 7 Ibidem, p . 1 34.
48 Este vorba despre comisia marilor puteri europene însărcinată cu supravegherea
alegerilor pentru divanurile ad-hoc.
294
anumite consecinţe violente în Europa. Funcţionarii trimişi de guvernul
moldovenesc să preia teritoriul cedat au primit mită şi au făcut trafic în
modul cel mai ruşinos. Consecinţa este că noul teritoriu este în stare de
anarhie şi, �robabil, prin· intrigi ruseşti, populaţia s-a lepădat de orice
autoritate. "4
Cele unsprezece luni petrecute de locotenentul Charles George
Gordon în Moldova au reprezentat preludiul unei strălucite şi aventurase
cariere militare desfăşurată, cu precădere, în ţinuturi exotice, departe de
ţara natală. Doi ani mai târziu, pe 1 aprilie 1 859, tânărul militar a fost
avansat la gradul de căpitan. Va reveni pe pământ românesc în octombrie
1 87 1 când, numit membru al Comisiei Internaţionale a Dunării cu sediul
la Galaţi, se va ocupa de îmbunătăţirea navigaţiei pe fluviu la Gura
Sulina. La acea dată avea rangul de locotenent colonel. Era deja
familiarizat cu mediul din oraşul dunărean, cu societatea acestuia, cu
moravurile şi cutumele locale, datorită experienţei ce o acumulase în
timpul misiunii de trasare a frontierei dintre Moldova şi Imperiul rus, din
anii 1 856- 1 857. Iar acea experienţă şi observaţiile vieţii de zi cu zi printre
români şi alături de ceilalţi comisari europeni au fost consemnate, cu
imediateţe şi culoare locală, în bogata corespondenţă adresată familiei.
LIEUTENANT CHARLES GEORGE GORDON'S IMPRESSIONS

FROM MOLDAVIA, MAY 1856 - APRIL 1 857
-Abstract-
During the Crimean War, Charles George Gordon ( 1 83 3 - 1 885) -

later a brave general, nicknamed Chinese Gordon after the suppression of
the Taiping rebellion and Gordon Pasha when, as governor-general of the
Soudan, he resisted a 3 1 7-day siege at Khartoum, where he died
heroically - was a young lieutenant, Royal Engineers, when he was sent
to the front in December 1 854. He arrived at Balaklava on 1 January
1 855. In spite of the wound he received on 6 June 1 855 he took part in the
attack of the Redan on 1 8 June. Afterwards he was sent with the
expedition to besiege the Kinburn fortress at the confluence of the rivers
Dnieper and Bug and later on, as Royal Engineer, was employed on the
demolition of the docks on the Sevastopol Harbour. In May 1 856 he was
49 Demetrius C. Boulger (ed.), op. cit„ p . 1 3 5 - 1 36.

295
sent witb a few of bis comrades to Bessarabia wbere the new frontier
between Russia and tbe Principality of Moldavia was being drawn. A
bard-working and competent cartographer, he was appointed assistant
cornmissioner. Tbe commission's activities were extended beyond tbe
initial deadline because on tbe Russian side every effort was being made
to delay the completion of tbe maps and the cession of Bessarabia to
Moldavia, under various pretexts. Tbe work was finished eleven months
later, in April 1 857.
During this time, Lieutenant Gordon kept in touch with his
family, especially witb bis sister, in a rich correspondence edited by
Demetrius C. Boulger in the surnmer of 1 884, six months before the deatb
of the brave officer in tbe siege of Khartoum.The volume was published
as General Gordon 's Letters from the Crimea, the Danube and Arm enia,
August 18, 1 854, to November 1 7, 1 858, Chapman and Hall, London,
1 8 84.
The letters are vivid and full of interesting information on the
towns he visited, sucb as Galatz, Jassy, Bolgrad, Kishinev, Akermann and
Odessa, about local society and the way the foreign military were
received. The Moldavians - arnongst whom the red British uniform
created a sensation - gave them a warm welcome, very unlike the cold
reception of tbe imperial authorities. The letters abound in information
about the incorrect maps deliberately supplied by the Russian
cornmissioners, about beyzade Grigore Sturdza who, as the second
Turkish cornmissioner, did his best to avoid the Tsar's representatives and
delay the commission' s works, about the richness of B essarabia, the
sbarneless ways in which Russian merchants ripped the British off, and
about his meeting with the Irish j ournalist William Howard Russell of The
Times, on his way back to London. During his mission he collected
engravings and photographs from the carnpaign, and drew up to. one
bundred plans and maps of various. sites, of which he grew very tired in
the end : „I have had enough of them for my whole life", he said.
Unknown in Romania until now, Lieutenant Charles George
Gordon's correspondence is a vivid and hurnorous eyewitness account
and a welcome addition to the existing information on the way the
frontiers were re-drawn after the conflict.
I wish to extend my warm gratitude to Dr. Angela Jianu, historian
in Yorkshire, U.K., who kindly supplied me with the photocopies of
Lieutenant Gordon' s account of his mission in Moldavia.
296
F i g . I . G e n e r a l u l C h a r l e s G e o rge G o r d o n , „ L ' I l l u s tr a t i o n " N o . 2 1 8 9 17 F e v r i e r 1 8 8 5
297
Fig. 2. Gordon în Crimeea, în tranşeele din faţa Sevastopolului, „L'Illustration" No. 2 1 89/7 Fevrier 1 8 85
F ig. 3 . G o r d o n P a ş a în S u d a n , „ L ' I l l u s t r a t i o n " N o . 2 1 8 9 / 7 F e v r i e r 1 8 8 5
298
ANEXĂ
LUAREA ARMELOR OŞTIREI ÎN OGRADA CURŢEI

(fragment din o istorie inedită a ocupaţiei din urmă)
G. Melidon
De mai multe zile vorbele umblau că miliţia Moldovei avea a fi

luată în Rusia. Esemplul celor urmate în Valahia, nu cu mult înainte, ar fi
putut fi spre temei acestor vorbe, însă această măsură, şi dacă urma a fi, se
ţinu atât de secretă, Ruşii se purtau atât de mulcomi şi liniştiţi, încât mai
nu li se da crezare. Nimic, în adevăr, nu anunţa un asemine eveniment.
Armia Rosiană era în deplină retragere, capitala deşertată de garnizoană;
în Iaşi nu mai erau decât puţini dragoni în cvartir şi un mic detaşament de
infanterie, cu câteva tunuri, în lagăr, pe înălţimile de la Copou.Toţi
aşteptau cu vie dorinţă ziua în care, în sf'arşit, aveau a scăpa de aceşti
oaspeţi, pe cât [de] nesuferiţi pre atâta de nemulţămitori, şi pe care fusese
nevoiţi a'i ţine în spate mai bine de un an.
Partida naţională, cu toate că se plăcea a hrăni aceleaşi speranţe cu
mulţimea, cumpănea totuşi cu mai multă seriozitate vorbele respândite.
Cu toată privigherea poliţiei secrete întreţinută de guvernul Rosian,
patrioţii se adunau în mai multe mici cluburi. Am spus cum partida
naţională era formată la noi din mai multe părţi deosebite. Ea număra
·
membri de toate clasele, de toate ideile şi de toate stările. Erau magnaţi,
studenţi, ofiţeri, neguţitori, tineri de prin cănţălerii, etc. Toată astă lume
era legată către acelaşi scop, însă desbinate prin idei de clasă, de distincţii,
de ambiţii, etc. care se ţineau încă. O mare lovire generală nu venise încă
a contopi, prin o calamitate comună, toate aceste mici prejudeţe. În toate
cluburile se agita aceeaşi chestie şi se lucra pentru acelaşi scop dar,
precum lucrările nu erau simultane, nici concertate, nici puse în mişcare,
nu putea rezulta nimic puternic sau hotărâtor.
În toate adunările însă, şi mai ales în acele unde figurau, în
majoritate, militarii şi tinerimea literară, acest adevărat tiers etat la noi,
patrioţii se sfătuiau despre probabilitatea unei măsuri ca aceasta şi despre
mijloacele eventuale pentru a o înlătura. Se recomanda a se ţine liniştiţi,
însă a ave ochii deschişi asupra celor mai mici mişcări a guvernului
299
Rosian. Sperau mult în graba cu care se retrăgeau Ruşii, ce ajunsese acum
la linia Siretului, şi în curânda sosire a trupelor Austriene, care se anunţau
a fi trecut graniţa. Austria luase atunci o poziţie impunătoare în faţa
Rosiei şi acest eveniment oarecum de tot nou pentru români, cari mai bine
de 70 ani nu văzusă decât Ruşi în ţerile lor, erea de un mare sprijin
silinţelor patriotice. Erau mai mulţi ofiţeri cari se întumaseră din
garnizoana de la Galaţi. Aceştia văzuse focurile Turcilor de pe cela mal al
Dunărei, cari nelinişteau pe Ruşi în a lor retragere, şi erau plini de
entuziasm. Se căutau chipuri ca oştirea să'şi poată ţine armele până la
apropierea Austrienilor, pentru a se declara mai vederat. Miliţia, atât de
puţin numeroasă, nu putea fi baza unei împotriviri naţionale, însă ea
servea mult la susţinerea morală a mulţimei şi la liniştirea temerilor
publicului. În orice caz însă se hotărau toţi a cerea cele mai de pe urmă
mijloace putincioase, a înfrunta toate, însă a nu lăsa pe oştire să fie scoasă
din ţară. În acest înţeles lucrară pe ascuns pentru a se pregăti la
împotrivire şi a se susţine unii pe alţii.
Împregiurările erau asfeliu când în 1 3 August, patru din ofiţerii
armelor de cavalerie şi artilerie fură chiemaţi la Hatmanul, carele li spuse
că ordinu avea a se da ca escadronul şi bateria miliţiei să meargă la
Cucuteni. Ofiţerii răspunseră că ei încă nu aveau nici o ştiinţă despre acest
ordin şi întrebară că ce aveau a face la Cucuteni? Hatmanul li spuse că nu
trebuiau a fi nici cum îngrij iţi, dar că împregiurările de faţă nu'i îngăduiau
a le vorbi mai multe în acest obiect.
- Şi ce trebuie a face, Excelenţă, întrebară ei, când am primi acel
ordin?
- Veţi face acel ce veţi socoti a fi datori, zise Hatmanul după o
mică tăcere, nu vă zic nimic mai mult.
- Dacă e aşa, respunseră ei, noi nu vom merge.
Cu acest resăuns ofiţerii eşiră foarte îngrijiţi de chipul năprasnic şi
surd cu carele se anunţa furtuna demult presimţită. Cu toate aceste, după
cel întâi minut de uimire, temerile lor începură a se alina. Unul din ei fu
de socotinţă că dacă ordinul s'ar da de Sfat [Administrativ Extraordinar]
ei nu pot a se refuza de a merge la Cucuteni, şi că numai în caz de a fi de
acolo comandaţi peste Prut, să declare să nu merg. Ceialalţi trei însă se
hotărâră a nu eşi nici cum din Eşi. Între aceştia se însemna un tânăr
căpitan, George Filipescu, adiutant Hatmanului şi comandant locotenent
al artileriei în lipsa comandantului excluziv al acestei arme, D. Maiorul
Lazarachi Libobratici, ce era dus mai dinainte în congedie. Tânărul
Filipescu îşi făcuse studiile regulate şi complecte în Academia Naţională,
300
unde căpătase succese mulţumitoare şi se deosebise ca pedagog în
internat!-11 Mihăilean. El era unul din cei mai cu talente şi cunoştinţe între
ofiţeri. Indată cum sf'arşi cursul învăţăturilor el intră în miliţie ca cadet de
infanterie şi fu însărci!1at cu organizarea şcoalei elementare pentru soldaţi,
de curând înfiinţată. In cursul de câţiva ani cât avu acel servici, el avu
ocazie a se face cunoscut şi iubit de soldaţi, carii aveau în el o deosebită
încredere, şi cărora, pe lângă micile cunoştinţi de cetire, scriere şi
socotele, el se sili a li insufla simţimentul de patrie şi naţionalitate.
Filipescu avea un caracter mândru, îndrăzneţ, neatârnat şi un adânc
simţiment de iubire de patrie de care au dat destule <livezi. Astfel era
bărbatul menit a giuca o rolă însemnată în acest eveniment, precât [de]
neaşteptat pre atâta [de] însemnătoriu în istoria zilelor noastre.
Când, la întoarcerea lor, acei patru ofiţeri se întruniră cu
ceialalţi companioni ai lor şi le spuse întrevorbirea avută cu Hatmanul,
Filipescu văzând consternaţia oarecum şi nehotărârea în care căzuse mai
toţi, se sili a'i încuraj a şi a'i hotărî a nu se lăsa a fi spărieţi. El li arătă pe
Ruşi, cari erau foarte puţini în capitală şi foarte ocupaţi cu retragerea lor
pentru a se gândi la vreo măsură tare. Apoi vorbi despre curânda sosire a
Austrienilor, cari se zicea a fi în Botoşani şi despre protestarea întregului
public care, dupre socotinţa sa, nu putea lipsi la o împregiurare grea. Când
el agiunse a'i linişti pre toţi şi a'i hotărî deplin a nu se pleca la ordinul de
a merge, el îi îndemnă a pregăti fiecare pe soldaţii săi pentru un asemine
pas. Acest lucru nu fu greu; afară de strânsa iubire cătră pământul
strămoşesc ce au carcaterizat pe Românul de toate timpurile, soldaţii
Moldovei oricât erau de puţini numeroşi, aveau acel sentiment de unire şi
de mândrie, ce se însamnă la orice adunare de oameni care formează un
corp compact şi mai ales la corpurile militare exercitate prin un lung timp
de disciplină şi ascultare pasivă. Pe lângă aceste, soldaţii aveau, mai mult
decât oricare altă clasă, o ură simţită pentru Ruşi cari îi tratau oarecum a
la soldats du Pape, şi multe alte mărunte ciuzi individuale care adese
produse conflicte între ei. La îndemnările făcute de ofiţerii lor, la
cuvintele de patrie şi naţie ce le auzea din gura lui Filipescu, pe care
fiecare din ei îl cunoştea de pe băncile şcoalei, ei fură toţi gata a primi
propunerile lui şi hotărâţi a nu voi nicicum să meargă cu Ruşii.
A doua zi dimineaţă, în 14, aceiaşi patru ofiţeri, cari erau DD.
Bacinschi, Ianconovici şi Lang de cavalerie şi Căpitanul Filipescu de
artilerie, fură chiemaţi la Locotenentul Prezident al Sfatului, Comitele
Osten-Sacken. Acesta, precum se ştie, ocupa chiar apartamentele lui Vodă
301
în cuprinsul Palatului Domnesc. Când ei se înfăţişară înaintea lui,
împreună cu carele era şi Hatmanul :
- Vă felicitez, domnilor, zise comitele, pentru drumul ce aveţi a
face până la Cucuteni, căci nu mă îndoiesc că vi s' a spus aceasta şi că
sunteţi gata a pleca.
Ofiţerii respunseră că ei nu aveau nici un ordin în acest [sens] şi
că, în orice caz, ei au făcut D[sa]le Hatmanului cunoscută neputinţa în
care se găsesc în împregiurările de faţă a se supune unui ordin în acel
înţeles. Comitele se înfurie şi li spuse că va şti lesne a'i sili să asculte,
însă ofiterii rămaseră toti nestrămutaţi în hotărârea lor.
" ,
Indată după aceasta ordinul de plecare fu împărtăşit cavaleriei şi

artileriei prin un ordin de zi a Hatmanului. Căpitanul Bacinschi, carele era
însărcinat cu comanda escadronului în lipsa comandantului excluziv,
Colonelul Cafengi, ce lipsea atunci din capitală şi carele, ca unul ce
reprezenta capul unei arme era nevoit a respecta cât se putea mai mult un
ordin formal, începu a face dispunerile trebuitoare şi numi cvartir-mestru
pe ofiţeriul Ianconovici. Acesta încercă a se feri de o asemine însercinare,
expunând greutatea familiei şi a poziţiei sale pe un timp ca acela de criză.
Bacinschi numi în locu'i pe D. Lang, carele refuză curat şi merse chiar de
spuse refuzul Hatmanului , carele nu zise nimic. Cu toate acestea,
cavaleria şi artileria se pregăteau a primi pe General Leitenantul adiutant
Imperial, Comitele Budberg, prezidentul plenipotent Rosian în ambele
principate, carele sosise de curând în Iaşi şi carele trebuia, în cursul zilei,
să treacă aceste arme în revistă până a nu pomi. El era în gazdă în casele
Colonelului Stratulat. Îndată după explicarea urmată dimineaţa între
ofiţeri cu Comitele Osten-Sacken, acesta merse la el şi ' i spuse de toate
cele urmate.
După câteva ore Budberg sosi în ograda Curţei, unde fu primit de
soldaţi cu muzica şi aclamaţiile obicinuite. După revistă el merse mai întâi
în canţelaria escadronului, unde chemă pe toţi ofiţerii din front ai acestei
arme, DD. Bacinschi, Lang, lanconovici, Borş şi Bahrim. Când aceştia
fură faţă, el îi întrebă, pe rând, dacă voesc sau nu a se supune la ordinul
dat şi a merge la Cucuteni. Fiecare cercă a se feri cu feliurite cuvinte,
afară de D. Ianconovici şi Lang, cari se refuzară hotărâtoriu şi cari îndată
fură arestaţi la corpul de gardă. După aceste, Budberg merse în canţelaria
artileriei, unde se aflau aşteptându' ! DD. Popa, Enrik Herkt şi Filipescu.
La întrebarea ce li se făcu şi acestora cei întâi doi respunseră evaziv,
Filipescu însă declară într'un chip respectuos dar decidat, că în nişte
minute ca acele, când ţara era fără Domn şi în împregiurări cu totul
302
precare, oştirea nu putea privi ca datorie disciplinată a se supune unui
ordin de un asemine înţeles şi că mai întâi de toate era respunzătoare,
pentru un asemine pas cătră ţară, din cuprinsul căruia ei nu puteau eşi, cel
puţin cu bună voie.
- Aceasta nu te priveşte pe Dumneata, zisă Budberg, acea ce te
priveşte e că chiar din acest minut eşti subt arest.
La aceste cuvinte Filipescu discinse sabia de la brâu şi pomi să se
coboare pe scări pentru a se duce la obahtă. Pe când el se cobora, Budberg
întorcându-se către Hatmanul ce era faţă.
- Îţi mulţumesc, Domnule, îi zise, că mi-ai recomandat, pentru a
numi la comanda artileriei, tocmai un asemine om, care este mai gios
decât cel mai de pe urmă soldat din compania sa.
Filipescu auzi aceste cuvinte; el se simţi îndoit atacat şi în
demintatea sa personală şi în onoarea sa ca şef şi soldat, şi în sentimentul
său ca patriot. Caracterul său iute se întărâtă, sângele i se sui în ochi şi
întorcându-se înapoi, strigă cu glas tare „Nu e adevărat". Acest cuvânt al
său fu repetat de toţi soldaţii ce sta încă înşiraţi în ogradă şi cari auzise
toate. Auzind acest respuns, Budberg îi puse mâna în piept, zicându-i:
- Mergi, Domnule, unde eşti poruncit.
- Opreşte-te, excelenţă, respunse Filipescu, căci, deşi gradul ne
desparte, suntem amândoi soldaţi. Şi zicând aceste, pomi din nou şi merse
la obahtă.
Astă scenă descoperi Ruşilor dispunerea contrară şi greutăţile
neaşteptate ce aveau a întâmpina în armia Moldovană. Ea li dădu
prepusuri despre întinderea ce ar avea această împotrivire mai mult şi
decât era în adevăr. În fine refuzarea era curată; nu le mai rămânea decât
sforţa. Filipescu se vederase a fi sufletul opoziţiei. El dăduse dovezi de
tărimea caracterului seu şi de un curagiu pate prea îndresneţ. Însă în fine
avea cuvinte: nu putea în nici o ţară civilizată a i se face o crimă din
sentimentele sale patriotice şi, ca ofiţer superior, nici putea fi insultat cu
atâta asprime mai cu samă de un strein care, dacă era pentru prezent şeful
seu, nu avea drept până la a ordona ca soldaţii Moldoveni să'şi lase ţara,
şi cu atât mai mult că timpul nu era departe când şi această vremelnică a
sa autoritate avea a înceta. Purtarea tânărului căpitan e cu atât mai
vrednică de laudă cu cât, afară de onoarea sa personală, el era dator a
sprij ini demnitatea postului seu, damnitatea oştirei, demnitatea ţerei.
Când artileriştii văzură că Filipescu era arestat, ei se duseră în
număr ca să' l scoată. Exemplul lor fu imitat şi de cavalerişti;
evenimentele zilei îi fanatizase oarecum. Ei se înfăţişară dinaintea
303
corpului de gardă unde erau Moldoveni de serviciu, şi începură a cere cu
strigăte pe căpitanii lor. Filipescu şi consoţii ce erau arestaţi împreună cu
el eşiră afară şi 'i liniştiră prin cuvinte, arătându-le cât o asemine urmare
din parte-le putea să'i compromită nu numai pe ei ci şi chiar pe sine.
Soldaţii se supuseră la aceste şi se împrăştiară. Când cel întâi minut de
exaltare trecu, fiecare începu a se îngriji de consecvenţele [consecinţele]
probabile a tuturor acestor urmări, ştiind mai cu samă cu cine avea a face,
cu Ruşii. Unii din soldaţi începură a fugi, ceilalţi rămaseră încă. Arestaţii
erau neliniştiţi şi în absolută neştiinţă despre soarta lor. Se zicea că se
aştepta dislegarea comandantului an şef, principele Gorceakov, căruia se
raportase despre toate aceste. Totuşi, fiecare se mângâia cu gândul că au
plinit o datorie sacră şi se întărea cu rezignarea unul lucru odată făcut.
Erau liberi a primi la corpul de gardă toate de ce aveau trebuinţă şi amicii
puteau merge să'i vadă; acolo adunându-se se aplaudau, se încuraj au, se
consultau. Din toate aceste ieşea că se hotărau a merge până la finit pe
calea ce apucase. Tot tineritul civil ce mergea la ei, nu înceta a li făgădui
sprijinul putincios în orice împregiurare. Nobila purtare a lui Filipescu şi a
consoţilor lui se răspândi ca fulgerul în Capitală. În cluburi începea a se
organiza un sistem de protestare pentru a sprijini şi asigura soarta acestor
bravi compromişi în orice eventualitate. Toate planurile, toate speranţele
erau mai cu samă bazate pe ideea că, în împregiurările de atunci, Ruşii nu
vor pute veni la niscai măsuri prea violente.
Astfel se petrecură zilele de la 1 4 până la 1 8 August 1 8 54, în
cursul acestor zile sosi şi Colonelul Cafengi, Comandantul escadronului,
carele, precum am spus, fusese dus în congedie. Acesta era un militar Rus
căruia i se încredinţase demult această comandă prin influenţă Rusească.
Soldaţii pe care îi tratase totdeauna cu brutalitate sălbatică, nu' l aveau
niciodată la inimă bună. El li era cu atât mai nesuferit cu cât era strein
pentru ei şi prin origine şi prin sentimentele sale. Până şi vorba sa în
Româneşte era foarte stricată, aceea ce ades făcea pe soldaţi să râdă. Nu
s'a uitat încă expresia curioasă când el vorbea de soldaţii săi şi zicea
„ulanile mele" [ulanii mei]. Acesta, la întoarcerea sa nu mai află pre
vechii săi ulani, deprinşi să tremure la cea mai mică încreţire de
sprânceană. Când el se înfăţişă în cazarmă şi începu a'i întreba dacă ei au
putut face cele ce se auzise:
- Destul, colonele, zise unul din soldaţi, ne-am înţeles că
Dumneata ne' ai vândut la Ruşi, însă în acest lucru nu ascultăm de sfatul
Dumitale.
304
Cafengi se mulţumi cu atâta, el schimbă tonul şi începu a protesta
sentimentele sale pentru ei şi a'i trata cu blândeţe pentru a'i ţine în
ascultare. Soldaţii se supuseră, însă nu se lăsară a fi amăgiţi. Ei continuară
a merge dupre obicei, la exerciţii şi alte datorii, hotărâţi a nu se supune la
nici un ordin de pornit.
Între acestea ziua cea mare se apropia. Ruşii se pregăteau la o
mare măsură, pe care o ţinură ascunsă sub un secret nepătruns. Ei erau
îngrijiţi mult de o rezistenţă viguroasă din partea întregii populaţii.
Atituda publicului era în adevăr ameninţătoare, însă ei aveau o opinie
pentru Moldoveni şi cu greu ar fi crezut la o mişcare decidată din partea
lor. Un trădător se află, carele avea un rang şi pre carele nu voi a'l numi.
Acesta, deşi nu cunoştea nimic pozitiv, vârî în urechile Ruşilor că laşul
avea a se scula în picioare, şi aceştia se hotărâră îndată a lucra în
consecvenţă. În 1 7 sara Generalul Sacken II primi împărtăşiri a se pune a
doua zi în marşă spre Iaşi cu întreaga divizie staţionată la Podul Iloaiei şi
prinpregiur. Micul detaşament în lagăr la Copou fu prevenit şi puţinilor
dragoni încvartiruiţi prin capitală li se dădu ordin de cu seară a nu primi
de băut dacă gazdele lor le'ar da. Agenţii secreţi fură răspândiţi în toate
părţile pentru a pătrunde opiniile şi a pândi mişcările. Nimic însă nu se
ştia despre toate aceste.
A doua zi, în 1 8 dimineaţa, Cafengi merse de anunţă escadronului
că trebuie a se pregăti să iasă la Copou, unde avea a fi trecut în revistă de
un general Rosian ce ar fi sosit de curând; acelaşi ordin fu împărtăşit şi
artileriei. Soldaţii ambelor arme respunseră că ei nu mai aveau încredere
în acele reviste şi parareviste. Cafengi îşi dădu toate silinţele pentru a'i
încredinţa că nu aveau a se îngriji de nimic, şi a li arăta cât s'ar pute
compromita prin o neascultare directă. Hatmanul însuşi îi asigură prin
parola sa. Soldaţii cunoşteau prea bine pe Cafengi pentru a nu înţelege că
el trebuia să fie pentru ceva în tot ce s'ar pute întâmpla, însă parola
Hatmanului era mult pentru ei, şi se pote că Ruşii să nu fi găsit de bun a'i
spune acestuia planul lor. Cu toate aceste ei nu voiră a hotărî nimic fără a
consulta pe ofiţerii lor. Filipescu îi îndemnă a se pregăti de paradă însă a
nu eşi din ograda Curţii, şi ei lucrară în consecvenţă.
Furtuna se apropia cu ameninţare. Vuietul despre cele ce urmau la
Cazarmă se împrăştie într'o clipă prin politie şi o îngrijire generală urma
din aceasta. În neştiinţa celor ce se pregăteau, un public numeros începu a
se aduna în giurui obăhţei şi a cavaleriştilor ce începeau a se înşira în
orgada Curţei. Aceştia erau în număr ca la 70 oameni faţă; ceialanţi, parte
fugiră mai nainte sau în ziua aceea, parte se ascunsese sau cercase a se
305
dosi sub feliurite chipuri, parte erau bolnavi în spitale. Aceiaşi se urma şi
cu artileriştii, cari nici voise a înhăma la tunuri, ce se mărginise a le scoate
numai şi a le înşira dinaintea şopronului sub care erau păstrate. Ofiţerii
Bacinschi şi Borş, Popa şi Herkt împreună cu alţi cadeţi, umblând pintre
şiruri îndemna pe soldaţi a hotărî curat oricui că nu merg, spuindu-le că la
toti, nu are ce să le facă. Am văzut însumi pe tânărul Gherghel vorbind
so ldaţilor cu cel mai mare patriotism. Clubiştii din partea lor, amestecaţi
prin mulţime, o îndemnau cu pornire a nu lăsa să iee pe bravii militari şi a
protesta puternic. Publicul întărâtat se adresa şi el cătră soldaţi, îi încuraj a,
îi îndemna, făgăduia a'i sprijini; aceştia din partea lor îşi făcură odată
hotătârea şi ea era zugrăvită pe feţele lor. Am auzit însumi pre un
cavlerist, carele respundea la îndemnările ce i se făceau:
- Ia'n lăsaţi-mă că doară nu suntem copii, suntem români.
Artileriştii propuneau să astupe tunurile încărcându-le cu ghiulele
fără praf, ca să nu le ie Ruşii; în fine, toată lumea se sfătuia, se punea la
cale, plănuia, se încuraj a între sine. Toţi erau hotărâţi a nu se da; se
aştepta un singur general şi nu se avea încă nici o idee despre aceea ce
avea a urma.
Armia Moldovană de linie forma atunci două batalioane de
infanterie, un escadron de cavalerie şi o baterie de 6 tunuri, care aceste de
pe urmă fusese dăruite de Poartă la suirea Domnului Grigorie Ghica pe
tron. Cea mai mare parte a infanteriei era întrebuinţată pentru
garnizoanele din Galaţi, Ocna ş. a. sau răspândită prin ţinuturi, pe la
etapurile Rosiene, pentru paza proviantelor; nu rămăsese decât o mică
parte în capitală,care se afla de cu vară în lagăr la Copou. Escadronul şi
bateria se aflau prin cazarmele lor împregiurul Curţei Domneşti. Serviciile
de zi la corpul de gardă, la Criminal şi alte posturi mai mici erau făcute
toate de infanteria Moldovană. Afară de trupele de linie mai era încă
geandarmeria împrăştiată prin împregiurimi şi comanda pompierilor din
Capitală. Toate din aceste corpuri armate câte se aflau în Iaşi la un loc nu
împlineau numărul de 2000 oameni.
Pe la amează o muzică militară se auzi de la deal. Mai întâi toţi
crezură că aceasta ar fi infanteria care vine de la Copou pentru a figura
împreună cu celelante arme la revista din ograda Curţei. Această idee fu
chiar pentru un minut o dulce speranţă pentru toţi şi mai cu samă pentru
soldaţ, cari, în aceste momente de incertitudă simţeau trebuinţă a fi mai
mulţi; însă ei fură curând desamăgiţi. Douezeci şi cinci mii Ruşi de toate
armele, porniţi dimineaţa din Podul Iloaiei, soseau acum cu muzica în
frunte şi cu steagurile desfăşurate. În câteva secunde fruntea infanteriei
306
lor se înfăţişă la intrarea Curţei. Timpul era acoperit; plouase de dimineaţă
şi era gold. Ograda Curţei formează un patrat neregulat încungiurat de
cazărmi şi închis în fund despre meazăzi de palatul Domnesc, în cuprinsul
căruia se află şi canţelariile cele mai înalte ale guvernului. Muljimea era
înghesuită în ele pe la acea oră pentru căutarea diferitelor trebi. In o parte
a ogrăzii se află obahta. În dosul palatului ograda se sfărşeşte prin o râpă.
Cazarma cavaleriei era în dreapta sa spre palat, în faţă, lângă obahtă,
�scadronul era înşirat de la cazarmă până către palat, pe dinaintea obăhţei.
In stânga erau cazarmele infanteriei pline de bolnavi Ruşi. Artileria era
înşirată în faţa graj dului tunurilor, de cătră capătul despre apus al
palatului, până la poarta din dos. Ruşii se prezentară la intrarea principală,
despre uliţa mare. Numărul lor nu se ştia încă, însă precât se putea întinde
privirea în fundul uliţei, nu era decât o masă adâncă de baionete. Generalii
Budberg, Osten-Sacken şi Sacken II, împreună cu mai mulţi alţii şi urmaţi
de un stat-major numeros, se puseră în mijlocul ogrăzii; coloanele Ruseşti
începură a defila. La viderea atâtor oştiri, lumea rămase în o mare uimire.
Se spera încă că aceasta nu era a fi decât o simplă paradă, de care vechiul
palat Domnesc văzuse multe trecătoare pe dinaintea sa, însă curând lucrul
se lămuri preste toate aşteptările. Defilând în ogradă, infanteria Rosiană se
forma în coloane scărite pe batalioane, în chip de a cuprinde toate
intrările. Din stânga erau cinci de aceste înşirate de la poarta din faţă până
la acea din dos, alte două erau din dreapta despre biserica Sf.Nicolae
Domnesc şi în dosul obăhţei. Un escadron de lăncieri şi unul de dragoni
se înşirară de-a lungul feţei palatului. Restul Ruşilor cari nu mai avea loc
în ogradă, staţiona pe uliţa mare şi capătul lor se întindea încă până pe la
giumătatea ei. Cavaleria se întindea pe uliţa Goliei şi încolo. Cu acest chip
escadronul Moldovan era prins la mijlocul coloanelor; mulţimea fusese
toată aruncată în dosul lăncierilor. Când ograda fu de tot plină şi toate
intrările cuprinse, Budberg trecu mai întâi în faţa tuturor liniilor Rosiene,
apoi şi pe dinaintea escadronului Moldovan, care'l salută cu muzica şi
aclamaţiile obicinuite. După aceasta comandă batalioanelor Ruseşti, ce
erau în faţa escadronului, să încarce puştele, aceea ce se şi făcu în viderea
tuturor. Lăncierii şi dragonii asemine traseră săbiile. O înfiorare dureroasă
străbătu inimile tuturor privitorilor. Cavaleriştii nu mai erau acum în
îndoială despre soarta ce li se pregătea; până în acel minut suprem ei se
măgulise cu speranţa mai puţin de ceea ce era, acum ei îşi închipuiră mai
mult decât avea a fi. În toate extremităţile nu e minutul de pe urmă, acel
carele costă mai mult. Crezând că nu mai era scăpare, acei bravi soldaţi se
hotărâră a înfrunta ca adevăraţi români moartea ce li sta înainte. O nobilă
307
şi tristă rezignare se respândi pe frunţile lor. Şeptezeci oameni sta
încungiuraţi de mai multe mii. Soarele se curăţi de nori şi lumină astă
scenă măreată cu toate razele sale. O! Erau frumoşi a fi văzuţi, în acel
minut, acea � ână de oameni cari bravau o armie întreagă. Istoria avea a
recunoaşte în ei pe strămoşii acelor tari români din cele întâi timpuri a
capului Lumei. Budberg se apropie de ei şi-i întrebă dacă voiesc a merge.
- Nu mergem, respunseră ei într'un glas.
Întrebarea li se repetă o a doua oară adăugindu-li-se că, de se vor
refuza, aveau a fi sâneţiţi [împuşcaţi]. Colonelul Cafengi îi îndemnă a se
supune însă ei, fără a' 1 scul ta:
- Vom muri, ziseră, dar nu mergem!
În urma acestui respuns li se ordonă a descăleca şi a pune armele
jos. Astă de pe urmă măsură fu cea mai crudă pentru bieţii soldaţi. Un
tremur de ciudă îi cuprinse, însă orice gând de împrotivire ar fi fost o
nebunie şi ei trebuiră a se supune acestei necesităţi, oricât era de grea.
Când ei fură dezarmaţi şi li se luă până şi căscile din cap şi curălile din
spate, un detaşment de infanterie îi încungiură din toate părţile şi îi pomi
pe uliţă în sus ducându'i între şticuri [beţe] . După acestea Budberg cu
ceialanţi generali se întoareseră la artilerişti, cu cari urmară întocmai
aceleaşi scene. Ofiţerii toţi fură puşi sub pază la obahtă unde, în locul
Moldovenilor, se rânduiră Ruşi de gardă. Cafengi singur îşi păstră sabia şi
rămase liber. Soldaţii toţi artilerişti şi cavalerişti fură duşi între sticuri la
Cucuteni unde'i puseră sub pază aspră. La pornirea lor toată lumea era
plină de milă pentru ei; nu se ştia încă curat soarta ce li se putea pregăti
până în finit. O parte din ei erau însuraţi, alţii aveau neamuri. Femeile,
rudeniile lor ce erau faţă începură a se boci în glas mare. Înduioşarea era
generală; singuri soldaţii Ruşi îşi arătau compătimirea prin expresia de
saracu el. Bieţii soldaţi Moldoveni erau plini de indignare şi de dispreţ
pentru tiranii lor. Ei se mirau cum puteau fi maltrataţi până la atâta de acei
Ruşi a cărora biruinţă le serbase de atâtea ori prin parăzi şi salve, cărora le
escortase toţi prizonierii şi le păzise magaziele şi spitalele! De li se făcea
o crimă din aceea că nu voiau să'şi lase ţara şi vetrele strămoşeşti, Ruşii
da puţină recomandaţie despre propriile lor sentimente patriotice căci ce
ar fi făcut ei înşişi în un asemine caz? Dacă soarta militarilor noştri era
grea, ea era nobilă şi încunună steagurile lor cu o glorie 1!_U mai puţin
nemuritoare decât aceea ce se capătă pe câmpul de bătaie. In acea zi ei
giucase aceeaşi rolă giucată cu trei secoli mai nainte de plăeşii din Neamţ
însă, mai puţin generoşi decât Polonii, Ruşii, prin purtarea lor, se coperiră
308
de ruşine în ochii întregei lumi. Îi avea cineva în milă văzându'i că
desvăluiau o armie întreagă pentru a dezarma mai puţin de I 00 oameni.
După ce sepliniră toate aceste, trupele Rosiene reâncepură a defila
prin ogradă şi a se strecura înapoi la deal spre Păcurari şi Ciric unde
poposiră. Diferitele arme trecură una după alta, infanterie, cavalerie,
artilerie. O companie rămase de gardă la obahtă, la cazărmi şi la grajduri;
două tunuri cu trenurile lor, cai şi oameni cu fitile aprinse fură bracate în
ograda Curţei şi staţionară acolo mai multe zile. Îndată ce se auzi în tabăra
infanteriei Moldovene de la Copou despre cele ce se urmau în cazarmă,
groaza şi nedumerirea se răspândi între soldaţi. Vuetele răspândite, lipsa
de instrucţii [informaţii] făcură atât că o mare parte fugiră sau se dosiră.
Cu toate aceste mai remaseră ca la vr' o 200 oameni şi câţiva ofiţeri cari
nu voiră a părăsi Steagul. Un minut ei gândiră a se rădica şi a se cobori în
târg pentru a se întruni cu companionii lor de arme, însă erau conţinuţi de
detaşamentul Rosian care, cu câteva tunuri, era în lagăr lângă ei. Se
hotărâră deci a aştepta până în finit, deşi toate preziceau că ei trebuiau să
aibă aceeaşi soartă ca şi cavaleria şi artileria. Se zice că Căpitanul
Popovici ar fi încins steagul pe sub straie, pentru a'l scăpa. Din norocire
Ruşii nu cutezară a merge mai departe cu barbaria şi infanteria nu fu
nicicum supărată. În politie groaza nu era mai puţin respândită; se vorbea
că Ruşii aveau a da foc şi a prăda peste noapte. Toţi erau foarte îngrijiţi.
Atât e prestigiul unei instituţii naţionale că, văzându-se lipsite de sprijinul
acestei puţin numeroase miliţii, publicul se credea în prada celui întâi
venit. Neguţitorii streini merseră de cerură o garanţie eficace la protecţiile
lor. Mamele, soţiile care aveau bărbaţi sau fii în miliţie, erau îngrozite
asupra sorţii lor. O parte din ei nici se ştia ce s'a făcut: acele care îi aveau
ascunşi tremurau pentru ei . Se vorbea că peste noapte avea a se face o
amănuntă căutare din parte Ruşilor pentru a descoperi pre toţi cei ce
lipseau. În fine, tulburarea generală agiunsese la cel mai înalt grad.
A doua zi Ruşii porniră, toţi câţi venise, iar la Podul Iloaiei,
ducând cu sine pe cavaleriştii şi artileriştii Moldoveni prizonieri, ofiţerii
Ianconovici şi Borş fură scoşi din obahtă pentru a merge să şadă cu
aceştia. Hatmanul se demisionă şi căzu bolnav. În zilele următoare
ceialanţi ofiţeri fură pe rând eliberaţi afară de Popa, Lang şi Filipescu cari
rămaseră până la finit, păziţi cu mare stricteţe. O comisie se formă pentru
a cerceta cine fuseră îndemnătorii soldaţilor la împrotivire. Ruşii, cari
credeau că cunosc pre Moldoveni, nu se aşteptau a găsi o aşa tărime de
caracter şi mai ales un aşa curaj nedesminţit până în finit la soldaţii noştri.
În această Comisie făceau parte Cafengi, Locotenentul Căpitan şi vice-aga
309
Constantinov şi Colonelul Rosian Megidov. Ea începu lucrările sale la
Cucuteni, unde se aflau soldaţii noştri prizonieri, închişi într' un hambariu.
La întrebările ce li se făcură, ei răspunseră că nu au fost îndemnaţi de
nime, că ei îşi iubeau prea mult ţara lor pentru a o lăsa şi că aveau
eczemplul celor urmate în Valahia; aşa ei se feriră a învinovăţi pre
căpitanii lor. După vr' o 1 O zile de reţinere ei fură eliberaţi şi se întumară
la steagul lor. După aceasta cercetările fură urmate în capitală lângă
ofiţeri . Filipescu, plin de o nobilă mărinimie, se rezignă a se sacrifica pe
sine pentru a scăpa pe consoţii săi, îi sfătui, îi congiură pre toţi a arunca
vina asupra sa, şi chiemat la rândul seu a se înfăţoşa la Comisie, el susţinu
că, dacă cele urmate erau o vină, apoi el singur era vinovat, căci el
îndemnase şi trăsese pe toţi. Nobilul caracter al junelui Căpitan nu se
disminţi până în finit: câ!_ld toate fură consumate, el se oferi singur
victimă pe altariul patriei. In tot timpul arestărei sale, el nu esprimă nici
teamă, nici descurajare, şi arătă necurmat liniştea unui om ce simte să ş ' a
plinit c u sânţenie o datorie. Într' o zi, a şasesprezecea d e l a arestarea sa, o
căruţă de poştă încungiurată de j andarmi se arătă dinaintea obăhţei, şi
comandantul Rosian de piaţă intră la el şi'i spuse că avea ordin să'l ridice,
i se învoi a lua cu el toate de ce avea trebuinţă. El făcu liniştit pregătirile
sale în grabă, îmbrăţişă pe consoţii sej de arest, complimentă mulţimea ce
era adunată ca să'l vadă pornind, se sui în căruţă şi plecă. Toţi vărsare
lacrimi asupra lui. A doua zi se află că trecuse Prutul şi nu se mai ştiu ce
se făcu. După câteva zile ofiţerii Lang şi Popa fură eliberaţi.
Asfeliu se consomă acest mare eveniment ce face epocă în istoria
noastră. Ziua de 1 8 August 1 854 este gloriosă pentru toţi Românii.
Neaşteptatul curagiu şi energica rezistenţă a oştirei pământene fu singura
protestare văzută în contra tendinţilor protectoratului; ea sigilă formal
această protestare a naţiunei şi dădu lovitura de pe urmă influenţei
Rosiene în princip te . . .
C a complectare extractului de mai sus se adaoge aici c ă Roşii la
retragerea lor peste Prut au luat cu sine cele şase tunuri ale Moldovei;
Cafengi a trecut împreună cu ei, cu toată familia sa, în Rosia, unde
Filipescu se află şi până astăzi reţinut.
„Foiletonul Zimbrului '',

No. 3911 6 Octomvrie 1855, No. 40122 Octomvrie 1 855
310
DESPRE AUTORI ABOUT THE AUTHORS
I Paul Cernoyodeanîi s-a născut la I Paul Cernoyodeanul was bom in

Bucureşti în 1 927. Absolvent al Şcolii Bucharest in 1 927. He graduated the
Superioare de Arhivistică şi Paleografie Archivistic and Paleography High
din 1 948, licenţiat în istorie al Facultăţii School ( 1 948) and hold a BA of the
de Istorie şi Filosofie a Universităţii din Faculty of History and Pbilosophy of
Bucureşti din 1 950. Şi-a luat doctoratul the Bucharest University ( 1 950). He got
in 1 970. Membru de onoare al his PhD in 1 970. He was honourary
Academiei Române. Între 1 948 şi 1 952 member of the Romanian Academy.
a fost cercetător la Institutul de Istorie al Between 1 948 and 1 952 he was
Academiei R.P.R., apoi muzeograf researcber at the Institute of History of
principal la Muzeul de Istorie al the Popular Republic of Rornania's
Oraşului Bucureşti ( 1 956- 1 963) şi din Academy. He was tben senior curator at
nou cercetător la Institutul de Istorie the Museum of the City of Bucbarest
« Nicolae Iorga » ( 1 964- 1 990) când ( 1 956-1 963). Afterwards he resumed
devine director adjunct al instituţiei bis activity as senior researcher at the
până la pensionarea sa în 1 997. A fost „Nicolae Iorga" Institute of History
vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de ( 1 964- 1 990) and eventually became its
Heraldică, Genealogie şi Sigilografie deputy director from 1 990 till bis
( 1 983 ) A fost membru la Societăţii de
. retirement in 1 997. He was vice
Istoria Medicinei şi Farmaciei din president of the National Commission
România ( 1 96 1 ), al A soci ţi ei Oamenilor of Heraldry, Genealogy and Sigilography
de Ştiinţă din România ( 1 987) şi al ( 1 983). He was member of the
Societăţii Istoricilor Români ( 1 990). Rornanian Medical and Pbarmaceutical
Din 1 996 a fost preşedintele Institutului History Society ( 1961 ), of tbe
de Genealogie şi Heraldică „Sever Rornanian Scientists ' Association
Zotta" al Universităţii „Al. I. Cuza" din ( 1 987) and of the Romanian Historians '
Iaşi. Membru pe viaţă al Asociaţiei de Society ( 1 990). Since 1 996 he was
Studii Neogreceşti de la Universitatea president of tbe „Sever Zotta" Institute
Harvard din Cambridge, Massachusetts of Genealogy and Heraldry of the „Al.
( 1 977), al Asociaţiei de Istorie I. Cuza" University in Jassy. He was
Economică Maritimă de la life member of Tbe Modem Greek
Universitatea Liverpool ( 1 990) şi al Studies Association at Harvard
Asociaţiei Europene pentru Istoria University, Cambridge, Masssachusetts
Mediului Înconjurător a Universităţii ( 1 977); he was also member of The
din Berna ( 1 990). Coordonator al Maritime Economic History Association
colectivului de editare a lucrării at Loverpool University ( 1 990) and of
Academiei Române Călători străini în The European Association for
ţările române în secolul al XIX-iea, Environmental History at tbe University
Serie nouă ( 1 997-2005). A fost de două in Berne ( 1 990). From 1 997 till 2005 he
ori laureat al Premiului „Nicolae was bead of the editorial staff with tbe
31 1
Bălcescu" al Academiei Române ( 1 968, Rornanian Academy ' s l 9th
Century
1 993). A participat la conferinţe şi Foreign Travellers in the Romanian
simpozioane internaţionale de mare Lands, new series. He was twice
prestigiu şi a publicat un impresionant awarded the „Nicolae Bălcescu" Prize
număr de studii, articole şi cărţi. Este of the Romanian Academy
ofiţer al Ordinului Serviciul ( 1 968, 1 993). He took part at important
Credincios. A decedat pe data de 4 international conferences and symposia,
septembrie 2006. and published an impressive nurnber of
papers, articles and books. He is officer
of the faithful Service Order. He died
on 4 september 2006.
Gabriel Badea-Păun s-a născut la Gabriel Badea-Păun was born in

Sinaia în 1 973. A studiat istoria la Sinaia, in 1 973. He studied history at
Universitatea din Bucureşti şi are un the Bucharest University and holds a
doctorat în istoria artei la Universtiatea PhD in art history from Paris University
Paris IV Sorbona cu teza intitulată La IV Sorbonne with the thesis entitled
vie et l 'a?uvre d 'Antonio de La La vie et ! 'a?uvre d 'Antonio de La
Gandara, un portraitiste de la Belle Gandara, un portraitiste de la Belle
Epoque (1861- 191 7). A publicat Epoque (1861-1 91 7). He has published
lucrările Monarhi europeni. Marile European Monarchs. The Great Models,
modele, 1848-1914 (Bucureşti, 1 997, în 1848-1914 (Bucureşti, 1 997, in co
colaborare cu prof. Ioan Bulei), Carmen operation with Professor Ioan Bulei),
Sylva. Uimitoarea regină Elisabeta a Carmen Sylva. The Marvellous Queen
României (1843- 1916) (Bucureşti, Elizabeth of Romania (1843-1916)
2003) şi a editat antologia Carmen (Bucureşti, 2003) and edited the volume
Sylva. Versuri alese (Bucureşti, 1 998) A Carmen Sylva. Selected poems
contribuit cu multe studii de istoria artei
(Bucureşti, 1 998). He contributed bis
la reviste din Franţa şi România precumart history essays and papers to many
„Le Vieux Montrnartre'', „Revista French and Romanian rnagazines such
Istorică", „Revue Roumaine d ' Histoireas „Le Vieux Montrnartre", ,,Revue
Rournaine d ' Histoire de l 'Art",
de l 'Art'', „Erasmus", „Cotidianul". În
prezent pregăteşte o carte despre „Erasmus", „Cotodianul". He is now
Portretul monden în secolul al XIX-iea preparing a book about l 9th Century
pentru Vendome Press din New York. Society Portrait for the prestigious
Vendome Press in New York.
Buşă Daniela, născută în Daniela was born in

Buşă
Bucureşti în 1 95 1 . Absolventă a Bucharest in Graduate of the
1 95 1 .
Facultăţii de istorie, Universitatea din Bucharest University, Faculty of
Bucureşti, promaţia 1 974. Şi-a luat History, 1 974. She received her PhD in
doctoratul în istorie în 1 999. Cercetător 1 999. Since 1 978 she is researcher at
la Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" the „Nicolae Iorga" Institute of History.
din noiembrie 1 978 iar din 1 999 Since 1 999 she is senior researcher II.
cercetător ştiinţific principal II. Director of the Program The Romanians
Director al Programului: Românii şi and Europe in l 9th century and
3 12
Europa în secolul al XIX-iea şi la beginning of 20th century. Member of
începutul secolului XX. Membră în the scientific board of the „Nicolae
Consiliului ştiinţific al Institutului, în Iorga" Insititute of History. She is
colegiului de redacţie al revistelor member in the editorial staff of „Studii
„Studii şi materiale de istorie modernă" şi materiale de istorie modernă" and
şi Analale Universităţii "Dunărea de „Analale Universităţii Dunărea de Jos"
Jos" din Galaţi, seria Istorie. published in Galaţi. Since 2005 she is
Coordonator al colectivului de editare a head of the editorial staff with the
lucrării Academiei Române Călători Romanian Academy's 19th Century
străini în ţările române în secolul al Foreign Travellers in the Romanian
XIX-iea, Serie" nouă (2005). Lands, new series. She is lecturer at the
Conferenţiar universitar la Facultatea de Faculty of History and Philosophy of
Istorie şi Filosofie a Universităţii the „Lower Danube" University in
,,Dunărea de Jos" din Galaţi. Autoare şi Galaţi.
coautoare de lucrări ştiinţifice, studii, She authored and co-authored
articole, publicate în ţară şi în books, papers and articles published
străinătate după cum urmează: either in Romania or abroad, such as :
Instaurarea totalitarismului The Communist Totalitarism
comunist în România (23 august 1944 - Instauration in Romania (23 A ugust
24 februarie 1948), (coautor), ediţia I, 1944-24 February 1 948), Bucureşti,
Bucureşti, 1 995; ediţia a 11-a revăzută şi 1 995 (first edition), Bucureşti 2002
completată, Bucureşti, 2002 (second edition) (co-author); Politica[
Modificări politico-teritoriale în and Teritorial Modifications in
sud-t;stul Europei între Congresul de la Southeastern Europe between the
Berlin şi primul război mondial (1878- Congress of Berlin and World War I
1914), Bucureşti, 2003 ; (1878- 1914), Bucureşti, 2003 ;
Oraşul românesc şi lumea rurală. The Romanian Town and the Rural
Realităţi locale şi percepţii europene la World (co-editor and co-author),
sfârşitul secolului al XVIII-iea şi Bucureşti, 2004;
începutul secolului al XIX-iea (coautor The Romanian Society Between
şi coord.), Brăila, 2004; Modern and Exotic as Seen by Foreign
Societatea românească între Travellers (1800-1847), Bucureşti,
modern şi exotic văzută de călătorii 2005 (co-author); Romania 's Foreign
străini (1800-1847), Bucureşti, 2005, Trade in the Big Harbours of the South
(coautor); - Eastern European Countries towards
h
Romania 's Foreign Trade in the the End of the l 9' Century and the
h
Big Harbours of the South - Eastern Beginning of the 20' Century, "South
European Countries towards the End of East European Monitor'', nr. 1 , 1 995,
the 19'h Century and the Beginning of Wien.
the 2 0'h Century în "South East The Jewish Question in South
European Monitor", nr. 1 , 1 995, Wien.; Eastern Europe in the Great Power
The Jewish Question in South Vision after the Berlin Congress in the
Eastern Europe in the Great Power volume The Jews in the Romanian
Vision after the Berlin Congress în voi. History, Bucureşti, 1 999
The Jews in the Romanian History,
Bucureşti, 1 999 (coautor).
313
Georgeta Filitti s-a născut la Georgeta Filitti was horn in
Bucureşti în 1 93 8. Doctor în istorie şi Bucharest in 1 938. She holds a PhD in
filozofie ( 1 978). Specialist în istoria history and philosophy ( 1 978). She is a
modernă a României. Între 1 961 şi 1 997 specialist in Romanian mo,dern history.
a fost cercetător la Institutul de Istorie Between 1 96 1 and 1 997 she was
„Nicolae Iorga". A elaborat lucrări researcher at the "Nicolae Iorga"
privind economia Principatelor Institute of History. She published
Române. Editor de documente şi ediţii works about the Romanian
critice (M. Kogălniceanu, N. Iorga, I.C. Principalities' economy. She edited
Filitti, familia Moruzi, V. Slăvescu, volumes of docwnents (M. Kogălniceanu,
relaţii România - Grecia, Vocile N. Iorga, I. C. Filitti, the Moruzi family,
exilului, antologie Călători români în V. Slăvescu, Romanian-Greek relations,
Grecia). Traducător din memorialistica Voices /rom Exile, Romanian Travellers
lui: N. Suţu, Ion Bălăceanu, Matila in Greece). She also made translations
Ghyca. from memoirs belonging to N. Suţu, Ion
Bălăceanu, Matila Ghyca.
Anton Holzer s-a născut în 1 964 Anton Holzer was horn in

la Innichen, Tirolul de Sud. A studiat Innichen, South Tyrol, in 1 964. He has
ştiinţe politice, filosofie şi istorie la studied Politica} Science, Philosophy
universităţile din Innsbruck şi Viena. and History at the Universities of
Este istoric al fotografiei, curator de Innsbruck and Vienna. He is photo
expoziţii şi gazetar lucrând ca editor al historian, exhibition curator and
revistei „FOTOGESCHICHTE. Beitrăge journalist, editor of the scientific
zur Geschichte und Ăsthetik der magazine "FOTOGESCHICHTE.
Fotografie" ( www. fotogeschichte.info). Beitrăge zur Geschichte und Ăsthetik der
Trăieşte la Viena. Publicaţii recente: Fotografie" (www. fotogeschichte.info).
Fotografiei Istorie. 25 de ani ai revistei He lives in Vienna. Recent publications:
FOTOGESCHICHTE, Marburg, 2005; Photographyl History. 25 years of
A lbastru. Inventând fluviul Dunărea, FOTOGESCHICHTE, Marburg, 2005;
Salzburg, 2005 (editor); Înarmat cu un (Editor) Blue. Inventing the River
aparat fotografic. Război şi fotografie, Danube, Salzburg, 2005; Armed with
Marburg, 2003 (editor). the Camera. War and Photography,
Marburg, 2003 .
Adrian-Silvan Ionescu s-a născut Adrian-Silvan Ionescu was horn

în Bucureşti în 1 952. A studiat istoria m Bucharest in 1 952. He studied art
artei la Institutul de Arte Plastice history at the „Nicolae Grigorescu"
„Nicolae Grigorescu" din Bucureşti. A Fine Arts Institute in Bucharest. He was
fost muzeograf ( 1 975-1 989) şi director curator ( 1 975-1 989) and deputy director
adjunct ( 1 990- 1 993) la Muzeul de ( 1 990- 1 993) of the Museum of History
Istorie şi Artă al Municipiului and Art of the City of Bucharest.
Bucureşti. Din 1 995 este cercetător la Since 1 995 he is researcher at the
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga''. „Nicolae lroga" Institute o f History. He
Şi-a luat doctoratul în 1 997 .Este received his PhD in 1 997. He is
profesor asociat la Universitatea associate professor at the National Fine
314
Naţională de Arte. Din 2005 este Arts University. Since 2005 he is
membru în Comisia Naţională a member in the National Commission of
Muzeelor şi Colecţiilor. Preşedinte al Museums and Collections. President of
Asociaţiei „6 Dorobanţi". A publicat the „6th Dorobantzi" Association. He
cărţile A rtă şi document (Bucureşti, published the following books: Art and
1 990), Balurile din secolul al XIX-iea Document (Bucureşti, 1 990), The l 9th
(Bucureşti, 1 997), Trista istorie a Century Balls (Bucureşti, 1 997), The
preeriei (Bucureşti, 1 998), Sad History of the Prairie (Bucureşti,
Învăţământul artistic românesc 1830- 1 998), The Romanian Artistic
1 892 (Bucureşti, 1 999), Portrete în Education 1830-1892 (Bucureşti,
istoria artei româneşti (Norresundby, 1 999), Portraits in the Romanian Art
Danmark, 200 1 ), Moda românească History (Norresundby, Danmark, 200 1 ),
1 790-1850. Între Stambul şi Paris The Romanian Fashion 1 790-1850.
(Bucureşti, 200 1 ), Cruce şi semilună Between Stamboul and Paris
(Bucureşti, 200 1 ), Penel şi sabie (Bucureşti, 200 1 ), Cross and Crescent
(Bucureşti, 2002), Preziosi în România (Bucureşti, 200 1 ), Brush and Sword
(Bucureşti, 2003), Modă şi societate (Bucureşti, 2002), Preziosi in Romania
urbană în România Modernă (Bucureşti, 2003), Fashion and Urban
(Bucureşti, 2006). A publicat studii şi Society in Modern Romania (Bucureşti
articole în numeroase reviste printre 2006). He published papers and articles
care „Revista Istorică", „Studii şi in numerous magazines including
Materiale de Istorie Modernă", „Studii „Revista Istorică", „Studii şi Materiale
şi Cercetări de Istoria Artei", „Revue de Istorie Modernă", „Studii şi
Roumaine d 'Histoire de l' Art", Cercetări de Istoria Artei'', ,,Revue
,,Historical Yearbook", „History of Roumaine d'Histoire de l'Art",
Photography", „Arta", ,,Revista „Historical Yearbook", „History of
Muzeelor", „Muzeul Naţional". Distins Photography", ,,Arta", „Revista
cu Premiul „G.Oprescu" al Academiei Muzeelor", „Muzeul Naţional",
Române ( 1 992), Premiul Uniunii „Bucureşti. Materiale de Istorie şi
Artiştilor Plastici pentru critică (2002) Muzeografie". He was awarded the „G.
şi Premiul „Simion Mehedinţi" al Oprescu" Prize of the Romanian
Fundaţiei ,,Magazin Istoric" (2003).Este Academy ( 1 992), The Prize for art
Cavaler al Ordinului Meritul Cultural. criticism of the Fine Artists Union
(2002) and the „Simion Mehedinţi"
Prize of the „Magazin Istoric"
Foundation (2003). He is Chevalier of
the Cultural Merit Order.
David Murphy s-a născut la David Murphy was horn in

Dublin, Irlanda, în 1 968. Şi-a luat Dublin, Ireland, in 1 968. He holds a BA
licenţa la University College şi and a MLitt, from University College
doctoratul la Trinity College din Dublin Dublin and a PhD from Trinity College
şi apoi a predat în ambele universităţi. Dublin and has taught in both
Între 1 997 şi 2005 a lucrat ca editor universities. Between 1 997 and 2005 he
pentru Dicţionarul Biografic irlandez was an editor with the Royal Irish
publicat de Academia Regală Irlandeză Academy's Dictionary oflrish Biography
315
contribuind cu peste 300 de voci la and contributed over 300 entries to this
această lucrare. A publicat cărţile project. He has published Ireland and
Irlanda şi Războiul Crimeii (Dublin, the Crimean War (Dublin, 2002) and
2002) şi Vulpea polară: viaţa lui Sir The Arctic Fox: the Life of Sir Francis
Francis Leopold McC/intock (Cork, Leopold McC/intock (Cork, 2004). He
2004). A publicat, de asemenea, articole has alsa published articles in numerous
în numeroase ziare şi reviste precum joumals and magazines including
„Soldiers of the Queen", „The War „Soldiers of the Queen'', „The War
Correspondent Studies", „The Irish Correspondent Studies'', „The Irish
Times" şi „An Cosantoir''. Pe lângă Times" and „An Cosantoir". Alongside
cursurile universitare acum lucrează la o his teaching, he is currently compiling a
listă a regimentelor irlandeze pentru gazetteer of Irish regiments for the
Military Heritage Trust of Ireland Military Heritage Trust of lreland.
(Fundaţia Tradiţia Militară a Irlandei).
Mihai Sorin Rădulescu s-a născut Mihai Sorin Rădulescu was horn
la Bucureşti în 1 966. A studiat istoria la in Bucharest in 1 966. He studied history
Universitatea din Bucureşti. A obţinut at the Bucharest University. He holds a
„Diplome d 'Etudes Approfondies" „Diplome d'Etudes Approfondies"
( 1992) şi doctoratul ( 1 995) la „Institut ( 1 992) and a PhD ( 1 995) from the
National des Langues et Civilisations „Institut National des Langues et
Orientales" (INALCO) din Paris. Între Civilisations Orientales" (INALCO) in
1 99 1 şi 1 996 a fost cercetător la Paris. Between 1 99 1 and 1 996 he was
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga". researcher at the „Nicolae Iorga"
Din 1 996 a fost lector la Facultatea de Institute of History". Since 1 996 he
Istorie a Universităţii din Bucureşti, în moved to the University where he held
200 1 conferenţiar iar din 2004 profesor. the positions of lecturer, maître de
Din 1 990 este secretar (pentru conferences (2001 ) and full profes sor
genealogie) al Comisiei Naţionale de (2004). Since 1 990 he is secretary for
Heraldică, Genealogie şi Sigilografie iar genealogy at the National Comrnission
din 1 996 e secretar de redacţie la of Heraldry, Genealogy and
„Revue Roumaine d'Histoire". În 2001 Sigilography; since 1 996 he is
a fost distins cu Premiul „Eudoxiu de redactional secretary to „Revue
Hurmuzaki" al Academiei Române. Roumaine d'Histoire". In 200 1 he was
awarded the „Eudoxiu de Hurmuzaki"
Prize of the Romanina Academy.
lan R. Stone s-a născut la Salford, Ian R. Stone was horn in Salford,
Anglia, în 1 943 . Şi-a făcut studiile la England in 1 943. Educated at
University College din Londra University College, London (Geology),
(geologie), la Universitatea Manchester Manchester University (History and
(istorie şi pedagogie), şi Universitatea Education) and Cambridge University
Cambridge (studii polare). În intervalul (Polar Studies). Professor at University
1 978-1 996 a fost profesor la University of Kent at Canterbury between 1 978 -
of Kent din Canterbury. Acum este 1 996. Now Editor of "Polar Record"
editor al revistei „Polar Record" published under the auspices of the
316
publicată de Cambridge University Scott Polar Research Institute by
Press sub auspiciile Institutului Scott Cambridge University Press. He
pentru Studii Polare. A publicat circa 60 published some 60 academic papers in
de studii academice în periodice de refereed joumals.
referinţă.
Marian Stroia s-a născut la Marian Stroia was bom in

Bucureşti în 1 944. A studiat istoria la Bucharest in 1 944. He studied history at
Universitatea Bucureşti. Şi-a luat the Bucharest University. He received
doctoratul în 1 997. Din 1 972 este his PhD in 1 997. Since 1 972 he is
cercetător la Institutul de Istorie researcher at the „Nicolae Iorga"
„Nicolae Iorga". A publicat cărţile Institute of History. He has published
Românii, marile puteri şi sud-estul The Romanians, the Great Powers and
Europei în primele trei decade ale South Eastern Europe in the First Three
secolului al XIX-iea (1800-1830) Decades of 19th Century ( 1 800- 1 830)
(Bucureşti, 2002) şi Românii la (Bucureşti, 2002) and Romanians in the
conjlunţa europeană de la Campania de European Mainstream from the Prut
la Prut la Revoluţia Franceză River Campaign to the French
(Bucureşti, 2004). A contribuit cu studii Revolution (Bucureşti, 2004). He
şi articole la publicaţii de specialitate contributed his papers to such scholarly
precum ,,Revista Istorică", „Studii şi magazines as „Studii şi Materiale de
Materiale de Istorie Modernă", „Muzeul Istorie Modernă", „Revista Istorică",
Naţional". Membru în colectivul de „Muzeul Naţional". He is a member in
editare a lucrării Academiei Române the editorial staff with the Romanian
Călători străini În ţările române în Academy's I 9th Century Foreign
secolul al XIX-iea, Serie nouă. Este Travellers in the Romanian Lands, new
cavaler al Ordinului Meritului series. He is Chevalier of the Cultural
Cultural. Merit Order.
Horia Vladimir Şerbănescu s-a Horia Vladimir Şerbănescu was

născut la Bucureşti în 1 95 5 . A studiat la born in Bucharest in 1 95 5 . He studied
Institutul Politehnic din Bucureşti, civil engineering in Bucharest. In 1 990
secţia Drumuri şi Căi Ferate. Din 1 990 he joined, as curator of uniforrns, the
a lucrat ca muzeograf la Muzeul Militar National Military Museum. Since 2004
Naţional; din 2004 este cercetător la he is researcher at the same museum.
aceeaşi instituţie. A organizat multe He mounted many exhibitions and
expoziţii şi spectacole de „istorie vie". supervised „living history" programs.
Vicepreşedinte al Asociaţiei „6 He is vice-president of the „6th
Dorobanţi". A publicat, în colaborare, Dorobantzi" Association. In co
următoarele lucrări executând şi operation with other researchers he
ilustraţia fiindcă este un talentat published the following books, all of
grafician: The Romanian Army of World them illustrated by him as he is also a
War 2 (Londra, 1 99 1 ), Armata Română, talented graphic artist: The Romanian
1941-1946 (Bucureşti, 1 996) , Armata Army of World War 2 (London, 1 99 1 ),
Română În Războiul de Independenţă, The Romanian Army, 1941-1946
1877-1878 (Bucureşti, 2002), Armata (Bucureşti, 1 996), The Romanian Army
317
Română în vremea lui Alexandru Ioan During the War of Independence, 1877-
Cuza (1859- 1866) (Bucureşti, 2003), 1878 (Bucureşti, 2002), The Romanian
Armata Română în m1s1uni Army During A lexandru Ioan Cuza 's
internaţionale (I 991-2003) (Bucureşti, Rule (I 859-1866) (Bucureşti, 2003),
2004), Trupele blindate în Armata The Romanina A rmy in International
Română (1919-1947) (Bucureşti, 2005). Missions (1991-2003) (Bucureşti,
A publicat, de asemenea, multe studii şi 2004), A rmoured Troops in the
articole în reviste precum „Vivat Romanian A rmy (1919-1947)
Hussard", „Militaria Magazine", „La (Bucureşti, 2005). He alsa published
Gazette des Uniformes", „Modelism", many papers and articles in such
„Top Gun Special", „Bucureşti. magazines as „Vivat Hussard",
Materiale de Istorie şi Muzeografie", „Militaria Magazine", „La Gazette des
„Studii şi Materiale de Muzeografie şi Uniformes", „Modelism", „Top Gun
Istorie Militară", „Revista Muzeului Special", „Bucureşti. Materiale de
Militar Naţional". Istorie şi Muzeografie", „Studii şi
Materiale de Muzeografie şi Istorie
Militară", „Revista Muzeului Militar
Naţional".
Lucia Taftă s-a născut la Lucia Taftă was bom in

Bucureşti în 1 943. A studiat istoria la Bucharest in 1 943.She studied history
Universitatea din Bucureşti. Din 1 968 at the Bucharest University. Since 1 968
până în prezent lucrează ca cercetător la she is researcher at the „Nicolae Iorga"
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga". Institute of History. Her main topics are
Temele sale predilecte sunt Chestiunea the Oriental Question and the 1 9th
Orientală şi relaţiile româno-franceze în century Romanian-French relations.
secolul al XIX-lea. A contribuit cu She contributed her articles and papers
studii şi articole în „Revista Istorică", to such magazines as „Revista
„Annales de l 'Univestite Valachica", Istorică'', , ,Annales de l'Univestite
„Muzeul Naţional", etc. Valachica'', „Muzeul Naţional", etc.
Raluca Torni s-a născut la Raluca Torni was horn in

Bucureşti în 1 963 . A absolvit Facultatea Bucharest in 1 963 . She studied history
de Istorie-Filosofie a Universităţii at the Bucharest University. Since 1 989
Bucureşti. Din 1 989 este cercetător la she is researcher at the „Nicolae Iorga"
Institutul de Istorie „N icolae Iorga". Institute of History.
A obţinut doctoratul în 2002 cu teza She received her PhD with the
Români şi italieni în perioada de thesis entitled Romanians and Italians
constituire a statelor naţionale 1848- in the Epoch of the National States
1 866. Domeniile sale de interes sunt Foundation 1848-1866. Her field of
relaţiile româno-italiene în perioada interest comprises such topics as
risorgimentală, istoria modernă a Romanian-Italian relations during the
României, rolul presei în modernizarea Risorgimento, modem Romanian
spaţiului românesc, viziunea călătorilor history, periodicals as means of
străini asupra spaţiului românesc. A Romanian modemization, foreign
publicat studii în revistele „Studii şi travellers' observations on the
318
Materiale de Istorie Modernă", „Revista Romanian lands. She contributed her
Istorică", „Annuario. Instituto Romeno papers to such scholarly magazines as
di Cultura e Ricerca Umanistica, „Studii şi Materiale de Istorie
Venezia". Membru în colectivul de Modernă'', „Revista Istorică'',
editare a lucrării Academiei Române „Annuario. lnstituto Romeno di Cultura
Călători străini în ţările române în e Ricerca Umanistica, Venezia". She is
secolul al XIX-iea, Serie nouă. a member in the editorial staff with the
Romanian Academy's 19th Century
Foreign Travellers in the Romanian
Lands, new series.
George Trohani s-a nâ.scut la George Trohani was horn in

Bucureşti în 1 943 .Absolvent al Bucharest in 1 943. He studied old
Facultăţii de Istorie din Universitatea history and archeology at the Bucharest
Bucureşti, secţia Istorie universală University graduating in 1 967. Between
veche şi arheologie, promoţia 1 967.ln 1 967 and 1 970 he was coordinator at
perioada 1 967- 1 970 îndrumător la the Museum of Archeology in Olteniţa.
Muzeul de Arheologie din Olteniţa. Din Since 1 970 he works in The National
1 970 până în prezent muzeograf ( 1 970- Museum of Romanian History being
1 978), muzeograf principal ( 1 978- curator ( 1 970- 1 978), senior curator
1 990), director adjunct ( 1 990- 1 997) şi ( 1 978- 1 990), deputy director ( 1 990-
şef de secţie ( 1 999 până în prezent) la 1 997) and head of department ( 1 999 to
Muzeul Naţional de Istorie a României. the present). In 1 999 he received bis
Din noiembrie 1 999 doctor în istorie. A PhD. l{e published more than one
publicat peste 1 00 articole şi studii în hundred articles and papers in various
diferite publicaţii din România şi periodicals from Romania and abroad
străinătate - Bulgaria, Grecia, Austria. (Bulgaria, Greece, Austria). He made
A efectuat săpâ.turi arheologice - în diggings in more than thirty
calitate de colaborator sau conducâ.tor archeological sites. He organized or co
de şantier - în peste 30 şantiere operated to more than thirty-five
arheologice. A participat - în calitate de exhibits. He attended and presented
colaborator sau organzator - la peste 35 papers at more than ten international
expoziţii. A participat, cu expuneri şi conferences or symposia abroad. Since
comunicâ.ri, la peste 1 O manifestâ.ri 1 99 1 he is a member of the National
ştiinţifice internaţionale în strâ.inâ.tate. Commission of Archeology. Between
Membru al Comisiei Naţionale de 1 997 and 2000 he was vice-president of
Arheologie din 1 99 1 până în prezent. the National Commission of Museums.
Vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a
Muzeelor 1 997-2000.
319
CUPRINS
Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ............ . . . . . . . . . . . . . ............ . . . .......... . . . . . . . . . . . . . 5
Cronologia Războiului Crimeii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ·········-··· . . . . . . . . . 11
I Acad. Paul Cernovodeanu I- The visit of the Duke of Nemours

to Wallachia in september 1 853 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
Ian R. Stone. The Crimean War as a world wide struggle: a

personal wiew . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ........... ..................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
Raluca Tomi. „Europa naţionalităţilor" între revoluţie şi război:

cazu1 rom3.Ill . l"ieru 1or ............ ............... ..............................
" · 1or ş1 1ta 57
. ·
Marian Stroia. Rusia şi românii de la Războiul Crimeii la

Unirea Principatelor. Sinteza unei atitudini ........ . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Mihai-Sorin Rădulescu. Un diplomat francez din veacul al

XIX-lea: Eugene Pouj ade . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ................ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Lucia Taftă . Rapoarte diplomatice franceze despre Războiul 1 09

Cnmen ............... . . . . . . . .. . . . . . ..... . . . . . . . . . . . ................... .......................... .
Daniela Buşă. Congresul de la Paris şi problema Dunării . . . .... .. ... 1 19
George Trohani. Reprezentări ale "Luptei de la Olteniţa" din

1 853 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Adrian-Silvan Ionescu . Omer Pasha' s portraits . „ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . „ . . 141
Horia Vladimir Şerbănescu . Participarea unor unităţi româneşti

la operaţiuni militare în timpul Războiului Crimeii ( 1 853-1 855) 1 63
32 1
Georgeta Filitti. Corespondenţa şefului legiunii greco-slave din
Războiul Crimeii, Panaiot Moruzzi „. „ • . . „ . • • • • „ • • • • . • • „ . „ • • • • • • „ „ . . . . . . . . 1 73
Raluca Torni. Dimitrie Kretzulescu voluntar în Războiul 1 83

Crimeii. Mărturii inedite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ............. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
David Murphy. William Howard Russell and the development 1 97

of war joumalism . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Adrian-Silvan Ionescu. Szathrnari, war photographer ... . .. ... ....... 211
Anton Holzer. În umbra Războiului Crimeii. Expediţia

fotografică a lui Ludwig Angerer la Bucureşti ( 1 854- 1 856). O
serie de fotografii redescoperite la cabinetul de stampe al
Bibliotecii Naţionale Austriece . . ...... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239
Gabriel Badea-Păun. În jurul unui tablou de Isidore Pils:

Trecerea Almei de trupele generalului Bosquet, 20 septembrie
1854 267
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Adrian-Silvan Ionescu. Impresiile locotenentului Charles 2 8 1

George Gordon din Moldova, mai 1 856 - aprilie 1 85 7 . . . . . .......... .
Anexă 299
Despre autori I About the authors 31 1
'l "> '1
Tipar: S.C. "PAPER PRINT INVEST" S.A.
Brăila, Şos. Baldovineşti nr.20
Tel./Fax. 0239/610210

Razboiul Crimeii 150 Ani Incheiere 2006

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Razboiul Crimeii 150 Ani Incheiere 2006

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RĂZBOIUL CRIMEII

150 DE ANI DE LA ÎNCHEIERE

150 DE ANI DE LA INCHEIERE

Prefaţă, cronologie şi coordonarea volumului

MUZEUL BRĂILEI i EDITURA ISTROS

Doamnei Cătălina Macovei, şef de secţie,

Doamnei Sophie Gordon, curator

Domnul ui Uwe Schogl, director adjunct şi curator al colecţiei de fotografii

Doamnei Lia Maria Dulgheru, director general

Doamnei Cornelia Koning, muzeograf, locţiitor şef de secţie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate

ISBN (1O) 973-9469-82-5

Războiul Crimeii a fost primul conflict de mare anvergură al

1 E.V.Tarle, Războiul Crimeii, Bucureşti, 1 952, voi.II, p. 400.

capacitate maximă decât după două luni de la darea în folosinţă.

2 A Brave Boyard, „The Illustrated London News" No . 669/ 1 8 February 1 854, p. 1 55 .

timpul conflictului, din cauze naturale şi nu în urma rănilor căpătate în

vorbi la fel de bine ca mine. În primul rând, nu-i o ţară, înţelegi? Nu e

Aceasta sintetizează, de minune, felul în care poporul înţelegea şi

Urmările acestui conflict local transformat în conflict european cu

6 „L'Illustration" No.696/28 Juin 1 856, p.425.

28 februarie Prinţul Alexandr Sergheevici Menşikov, soseşte la

2 ianuarie Comisarul extraordinar şi plenipotenţiar generalul

lllustrated London News" pentru care trimite

News "din chiar primele ore ale ocupaţie.

1 854, împreună cu o alta reprezentând Primirea la

28 octombrie Domnitorul Grigore Alexandru Ghica revine de la

periodicul The Illustrated London News" căruia îi

trimite regu.lat, timp de un an, până după căderea

24-25 mai O escadră aliată atacă şi ocupă oraşul Cherci după un

acesta în centrul compoziţiei, în vreme ce un zuav

Fig. 1 9 . Asediul Sevastopolului, Supliment la „Gazeta de Moldavia" No.47/ 1 6 Iun ie 1 8 5 5

The numerous western travelers who visited the Principalities on

* Text publicat în „Nouvelles Etudes d'Histoire" Xl/2005, p. 1 83 - 1 89.

London, 3 1 st Publication, July 1867, p. 76.

2 See the monograph of Rene Nazin, Le duc de Nemours, Paris, 1 907.

Bucharest l 6th Sept<ember> 1 853

VIZITA L A BUCUREŞTI A DUCELUI D E NEMOURES ÎN

Două depeşe diplomatice trimise de Robert G. Colquhoun,

RĂZBOIUL CRIMEII CA UN CONFLICT MONDIAL :

Crimeocentrismul creeat, în mod special, de istoriografia britanică,

„Războiul e sfănt ca şi Moartea, dar numai atunci când asemenea

Sevastopolelui). Nu vom insista asupra luptei pentru unirea Principatelor

lnte1ferenze rivoluzionarie romeno - mazziniane în Risorgimento Italia e Romania 1859

7 Biblioteca Academiei Române (BAR), corespondenţă Ştefan Golescu, s 24 1 8 I c.

BAR, corespondenţă Ioan Bălăceanu, S 39 ( 1 3 ) I DCVI, Ioan Bălăceanu către Ion

13 DANIC, microfilme Italia, r. 6, c. 853. Allegretti către Ministerul de externe sard, 23

18 C. Badea, Curente şi opinii În sânul emigranţilor de la 1848. Memoriile colonelului

Al. Cretzianu, op. cit, voi. I, p. 3 3 5 .

Mazzini, Scritti . . . Epistolario, voi. XXVIII, p. 26 - 27 .

30 Ibidem, noiembrie 1 85 3 , p. 146 - 1 47.

Al. Cretzianu, op. cit, p. 360; C. A . Rosetti, Corespondenţă. p . 95.

n01embne 1 853 ' '

de CCDE. Rosetti mărturisea că s-a împrumutat de la Paul Battailard cu

49 C. A. Rosetti către Maria Rosetti, p. 7 1 .

59 Biblioteca Naţ ională fond Saint Georges, P. CCI I 1 3 .

I. I. Nistor, Principatele române s u b ocupaţie rusească 1 iulie 1 853 - 1 7 septembrie

63 Lajos Kossuth, Discours sur la guerre d 'Orient, pronunţat în 2 1 august 1 854 la

meditatie amară lucidă asupra politicii guvernelor occidentale faţa de

există astăzi între ceea ce s e gândeşte şi ceea ce s e face" era d e a convinge

fără a face vreo legătură între cele două evenimente, că în aceeaşi

92 Mazzini, Scritti editi ed inediti. Epistolario, vol. LIII, p. 29.

"EUROPE OF NATIONALITIES" BETWEEN REVOLUTION