Cel de-al doilea război mondial a concentrat un urias potențial uman, militar, economic,

nemaivăzut pină atunci în istoria umnaității. În acelaș timp din coaliția antihitleristă făceau
parte state cu diferite sisteme politice, interese geostrategice, deaceea operațiile din teatrele de
război au fost secondate și de o activitate diplomatică foarte intensă.

Încă din debutul războiului pericolul unei dominații mondiale a Germaniei și aliaților ei a
impus necesitatea concentrării eforturiloe marilor puteri de ași conjuga eforturile în lupta
împotriva dușmanului comun. Astfel la 12 august 1941 W. Churchill și F. Roosevelt au semnat la
Washington Carta Atlanticului – declarație prin care ambele state se obligau să lupte pentru
nimicirea tiraniei fasciste. La 24 septembrie la Carta Atlanticului va adera si URSS. La 1
ianuarie 1942 26 de state au semnat ”Declarația Națiunilor Unite” prin care se obligau să
colaboreze reciproc pînă la victoria asupra blocului statelor fasciste.

Însă cele mai importante probleme în timpul războiului erau discutate în cadrul conferințelor
la care participau reprezentanții URSS, Marii Britanii, SUA, principalele state ale coaliției
antihitleriste. În acdrul acestor conferințe se discutau probleme ce țineau de coordonarea
operațiilor miltare; problema deschideri celui de-al II front, dar și probleme legate de construcția
postbelică a lumii. Astfel, deja la Conferința de la Moscova (19-30 octombrie 1943) ale
miniștrilor de externe a URSS; M. Britanii, SUA s-a pus în discuție problema viitorului
Germaniei, aliații oscilînd între proiecte de dezmembrare a Germaniei sau de menținere a
unității germane. O altă problemă este problema Austriei, aliații căzînd de acord să mențină
Austria ca un stat liber și independent , dar care să poarte răpunderea pentru participarea la
război de partea Germaniei naziste. O declarație asemănătoare este adoptată privitor la Italia,
care urma să fie eliberată de fascism și să restabilească instituțiile democratice.. La fel a fost
adoptată ”Declarația comună a celor patru puteri în problema securității generale”, la care a
aderat și China, în care statele semnatare s-au pronunțat pentru înființarea unei organizații
mondiale pentru menținerea păcii și securității în lume. La conferința de la Teheran (28
noiembrie – 1 decembrie 1943) au participat cei trei leaderi de stat: Stalin, Churchill,
Roosevelt. În cadrul conferinței iarăți s-a discutat problema Germaniei, Roosevelt propunînd
dezmembrarea ei în 5 state, iar Churchill propunea crearea unei confederații dunărene din
Austria, Ungaria si staele germane de sud. Stalin nu susține aceste proiecte. O problemă sensibilă
devine problema Poloniei, care ramîne deschisă. O importanță mare are conferința de la Ialta (4-
11 februarie 1945) unde iarăți participă cei trei leaderi de state. Iarăși se discută problema
Germaniei, care urma să fie împărțită în zone de ocupație, Stalin legînd rezolvarea ei de plata
reparațiilor de război. La împărțirea Germaniei este acceptată Franța. La fel s–a discutat
procedura de vot în Consiliul de Securitate al viitoarei organizații mondiale, s-a decis
convocarea Conferinței de constituire a ONUla 25 aprilie la San Francisco. Un document
important a fost ”Declarația cu privire la Europa eliberată”, în care se afirma că cele trei puteri
vor depune eforturi coordonate pentru a ajuta statele Europei să se elibereze de fascism și să-si
restabilească viața politică și economică. O problemă controversată rămîne problema Poloniei,
care avea 2 guverne, s-a decis reorganizarea guvernuliui polonez cu o largă perticipare
democratică. După înfrîngerea Germaniei are loc conferința de la Potsdam (16 iulie – 2 august
1945), în cadrul căreia contradicțiile dintre marile puteri, care pînă acuma erau atenuate de lupta
împotriva unui dușman comun, ies tot mai mult la iveală. Aliații nu respectau zonele de ocupație
în Germania, Austria, au apărut divergențe privind recunoașterea guvernelor Poloniei,
României, Bulgarie, Ungariei. Astfel Germania ramîne împărțită în 4 zone de ocupație, urma să
plătească contribuții de război. URSS cere regiunea Konigsberg, s-a hotărît organizarea de
alegeri libere în Polonia, dar ea era sub control sovietic. În timpul conferinței președintele
Truman a dat de inteles lui Stalin că SUA dețin deja arma atomică.

Astfel observăm că un bloc important de probleme discutate în timpul acestor conferinte vizau
destinele țărilor coaliției hitleriste, unde se loveau interesele marilor puteri, care doreau să-și
mențină controlul asupra acestor țări. Și dacă anglo-americanii insistau pentru formarea unor
guverne democratice, cu care să poată colabora în vedrea promovării intereselor lor economice,
atunci URSS dorea comunizarea acestir state. Astfel, din cauza diferențelor dintre marile puteri
Germania a rămas pentru cîteva decenii separată. Un rezultat al acordului dintre Churchil si
Stalin din octombrie 1944, Europa de Est intră în zona sovietică de influență. Un rezultat
promițîtor al acestor conferințe a fost crearea ONU, dar ulterior și activitatea acestei organizații a
fot marcată de relațiile tensionate dintre cele două supraputeri. Deci, conferințele aliate au
reprezentat niște platforme de discuții asupra problemelor stringente, dar și de perspectivă. Au
fost luate decizii importante, dar diferențele de opinii și-au pus amprenta asupra multor decizii,
ceea ce nu au prezentat niște soluții viabile., ca de ex. problema germană, alegerilor democratice
în Europa de Est. Ca mărturie a nerezolvării acestor probleme este și începutul ”războiului rece”.