POVESTIRE

dureroasa

Pentru toată multa mulțime a patimilor Domnului

Dumnezeu, si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care
patimi sînt prin Înger de Dumnezeu arătate celui dintru
sfinți, părintelui nostru Dimitrie, mitropolitului
Rostovului, in care arată si pentru plângerea Născătoarei
de Dumnezeu, si aceste cuvinte s-au gasit mînascrise in
biblioteca chinovului roman din sfîntul munte Afon si
acum întiia oară s-au dat in tipariu de Iacov, monahul tot
din Afon, schit Lacul.
Sfîntul prooroc Ieremia,mai inainte de Nasterea Domnului
nostru Iisus Hristos,cu 620 de ani, înainte apucînd, au spus
pentru vînzarea Mîntuitorului zicînd: „Și au luat treizeci de
arginți, prețul celui prețuit de fiii lui Izrail, și i-au dat pre ei
pre țarina olariului, precum mi-au spus mie Domnul”. Și nu
numai pentru vînzare, ci și pentru toată petrecerea
Mîntuitorului pre pamînt,și pentru toate muncile, ce au
făcut, si patimile, ce au rabdat, pre toate cu amanuntul le
au spus mai înaninte, insuflații de Dumnezeu prooroci.

Ați auzit, drept slăvitorilor crestini, în Sîmbăta trecuta

pentru Lazar cel mort de patru zile, și înviet prin strigarea
Mîntuitorului: „Lazăre, vino afara”. Pentru care preaslavita
minune, mulțime de norod jidovesc au crezut întru Dînsul.
Ați auzit si pentru întrarea cea minunată în Ierusalim, ce
cinste și ce cîntare au dat noroadele,și mai vîrtos pruncii
jidovești, îndemnați fiind de Duhul cel Sfînt, din care pricina
s-au cutremurat toată cetatea, zicînd: „Cine este acesta”?
Unele ca acestea vazînd,( zice Dumnezeescul Matdeiu)
arhireii si cărturarii s-au mîniet. Cu toate ca ei și mai
inainte era mîniosi si crapa de zavistie, de cind i-au izgonit
cu biciu de frîng din biserica, si mesele le-au răsturnat, si le-
au împraștiet banii lor zicînd: „Casa Mea casă de rugaciune
este, iară voi o ați făcut peștera tîlharilor”. Asemeni si de
minunile cele multe si preste fire, ce s-au facut de Domnul
nostru Iisus Hristos, care ei singuri le auzise si le văzuse,
nedumerindu-se zicea: „-Vedeti, că nimica nu folosim, iată
lumea toata merge dupa Dînsul, și vor veni alte neamuri, și
v-or strica biserica si cetatea noastră, și locul acesta sfint
ni-l vor lua, și noi vom rămine robi, și de batjocura tuturor”.
Unele ca aceste cugeta ei- mai vîrtos văzînd, că nici într-un
chip nu pot ei a-și împlini voile lor, fiindcă Mîntuitorul
înaintea tuturor îi infrunta și îi certa foarte pre arhirei si pre
cărturari,ca pre cei ce se abatuse de la legea lui Moise.

Deci din unele ca acestea, și din cele mai sus zise minuni,
umplîndu-se de răutate înveninată și nevindecată în inimile
lor, și mai vîrtos că chiar acum venise vremea, ca
Răscumpăratorul nostru Domnul să se dee in mîinile
oamenilor celor păcatoși, ca să-l răstignească, au început a
se sfătui și a căuta vreme cu prilej, ca numaidecît să-l
omoare pre El, pentru ca să nu tragă la dînsul toate
noroadele, și pentru ca să nu-i mai certe pre ei pentru
faptele lor cele rele.

O, neam jidovesc, blăstămat si îndărătnic, cum vă sfatuiți

cele deșarte, unde trebuie, ca voi să vă veseliți și să vă
bucurați, că s-a născut din neamul vostru Făcătoriu de bine
și Doftor, ca acesta Făcatoriu de minuni, Care în neamul
omenesc nu s-au aflat nici odată, ca să facă cineva așa
preaslăvite minuni ca acestea, adică: surzii să audă, muții
să grăiasca, leproșii să se curățeasca, bolile cele de mulți
ani și nevindecate să se vindece, dracii din oameni să se
izgonească, și morții de pre paturi si depre năsălii și chiar
din mormînt, ba înca de patru zile morți și împuțiți, ca din
somn să se scoale numai prin singur glasul Lui, cu adevarat
neam neînțelegătoriu, și fiii periciunii sînteți voi, jidovilor!

Ați auzit, iubiților frați, pentru ce s-au întărîtat neamurile,

și noroadele evreești au cugetat cele deșarte? Și pentru ce
au stătut de față împărații, arhireii, cărturari și boieri? Ați
auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului, și asupra
Unsului Lui? Să rupem dar, iubiților frați, legaturile lor, și sa
lepădăm de la noi jugul lor, pentru că cel ce locuiește în
ceriu va rîde de dînșii, si întru mîinia Sa îi va turbura pre ei.
Așa dar ticăloșii jidovi, aducîndu-se de multe ori la sfatul
lor, aceste zice:
De nu v-om ucide noi pre acest Iisus, Fiul Mariei, să stiți cu
bună seamă, că va pieri legea noastră, si acest loc sfînt, si
v-om rămîine să fim defăimați de toate neamurile. Deci s-
au unit bătrînii și cu cărturarii, și cu arhireii cei mai mari,
care erau îndreptători ai anului aceluia, și au zis: „ Mai bine
este să moară unul, decît să piară tot norodul .” Iară
acestea nu de la sine o au zis, ci arhireiu fiind al anului au
poruncit, că va să moară Hristos pentru norod, și au zis:
„Să-l ucidem, dar nu în biserică, nici între norod, căci
vedem, că sunt mulți din cei ce cred întrînsul.” Deci s-au
învoit între sineși, ca să dee arginți mulți, ca să înșale pre
vreunii din prietenii, sau ucenicii Lui ca să-l cerce unde s-ar
afla El noaptea, într-un loc deosebi, și prinzîndu-L să-L dee
lui Pilat, prin mărturii mincinoase, ca să-L răsignească pre
cruce, ca văzînd noroadele cele ce crezuse întrînsu-L, că au
murit cu o moarte de ocară ca aceea, să v-or lepăda de
învățătura Lui.
Și cu acest ticălos scopos gîndi ei, ca să stingă cu totul
pomenirea Mîntuitorului, si a învațăturii Lui, și a
preaslăvitelor minuni, pentru care și porunce norodului, ca
să nu spuie minciunle cele mari nemuirii, nevoindu-se ei în
tot chipul ca să plece pe noroade a crede, cum că el este
înselatoriu și nu păzește sîmbăta, și că voiește să strice
biserica lui Solomon, ce o au auzit în patruzeci și șapte de
ani, și cum că numai cu Velzevul scoate dracii, și altele
multe ca de acest feliu de minciuni zice cei mai mari dintre
cărturari, către norodul cel prost.
Acestea văzînd, și preaticalosul diavol satana, și socotindu-l
și el a fi om numai gol, iară nu Dumnezeu și om, s-au
bucurat foarte cu toate slujile lui, și au zis: „acum este
vremea, ca să izbîndesc asupra Nazariteanului pentru toate
nedreptațile ce mi-au facut mie. Deci mă v-oi duce degrab
pe la prietenii și Apostolii Lui, că doar a-și gasi pre vreunul,
ca să mă asculte, și să fie robit cu iubirea banilor, și așa
prin vreunul din Apostolii Lui, lesne l-aș da pre El în mîinile
jidovilor.” Și viind satana în ceata Apostolilor, și văzîndu-i
pre dînșii cu postul și cu rugaciuni întrarmați, și de lumea
aceasta cu totul negrijindu-se, și numai Stăpînului Iisus
Hristos slujind, nu s-au putut atinge de unul ca acela. Iară
mai pre urmă viind la Iuda Iscarioteanul, nu multă
osteneală au pus, și îndată l-au aflat pre el gata de toate,
fiindu-i inima rănită după averi.

Deci Iuda miercuri de dimineață fără să știe cineva din

Apostoli, s-au dus în Ierusalim, (pentru că Mîntuitorul se
afla în Vidania, după cum spune evanghelisul Matdeiu, că
după întîmpinarea ce L-au întîmpinat noroadele cu stîlpări,
și dupa lauda ce din gura pruncilor lasîndu-i pre ei au ieșit
afară din cetate la Vidania și s-au sălășluit acolo). Așa dar
precum s-au zis, mergînd Iuda în Ierusalim, au înțeles, că
bătrînii și arhireii atunci era adunați iarăși la sfat asupra
Învățătorului său. Deci luînd Iuda întru sine obrăznicie, au
început a se învața pre sineși: „Să-l dau zice pre acesta, și v-
oi cîștiga bani.” Și au mers degrab unde era adunat sfatul
jidovilor, și au batut în ușă, iară ei au poruncit, ca să-i
deschidă, că-l văzuse prin fereastră venind, și îl cunoscuse,
că este Iuda ucenicul lui Hristos. Deci intrînd el la dînșii, i-au
zis unii din cei mai mari, ce trebuință ai la noi, prietene?
Iară el a răsuns fără nici o sfială către dînșii. Eu am auzit,
că vă sfatuiți pentru Nazariteanul, ca să-L prindeți în mîinile
voastre, și nu puteți, din pricina că El umblă pe furiș din loc
în loc. De este așa precum eu am auzit și am înțeles, apoi
ce îmi ve-ți da mie, și eu îl voi da pre El vouă? Pentru că El
nici la un om nu s-a încredințat, fără numai nouă- ucenicilor
Lui, că încă pre mine mă are cel mai de aproape, că și
punga Sa mi-au încredințat-o mie, și ori unde merge și unde
doarme, numai noi știm. Și de ve-ți voi, să facem tocmeală,
căci eu iscodindu-L pre Dînsul cu amănuntul, negreșit îl voi
da pre El în mîinile voastre.
Unele ca acestea auzind, jidovii din ticăloasa gura a
ucenicului, foarte s-au bucurat, și îndată l-au dat lui, ca să
șadă între dînșii. Deci el puțin șezînd, au început mai întîi a
da pricină, să se săvîrșească tocmeala mai îngrabă,
grăbindu-se una, ca să se întoarcă mai în grabă, să nu fie
întrebat de ceilalți apostoli, unde a fost, iar alta se grabea,
căci acum satana prinsese inima lui. Deci jidovii, văzînd și
cunoscînd, că cu osîrdia ce o arată, nu se va scumpi la preț,
au zis unii cam in șaga, îti vom da treizeci de arginți, dacă îl
vei da pre El în mîinile noastre. Măcar că ei cugetau, că și
pîinea la o toctoare (un fel de măsură) de bani să-i dee,
numai să-l vadă precum voiau ei. Căci pentru mulțimea
norodului nu cuteza ziua să-L prindă, iară noaptea nu știe
unde petrece, și mai ales că ei se hotărîse, ca să nu scape
neomorît de la pastile acela ori în ce chip ar fi. Deci Iuda,
socotindu-se puțin întru sineși, și temîndu-se ca nu cumva
socotindu-se ei, să mai scadă din prețul cel hotărît întîi, au
zis lor: eu de la voi nu poftesc mai mult, dați-mi treizeci de
arginți numai, și sa nu cumva să mă amagiți, și eu la
aceasta foarte mă voi sili.
Atunci ei au început toți al încredința, și ai zice: fă tu după
cum ai făgaduit nouă, și noi îți vom da încă mai mult, și
todeuna îți vom fi cu dragoste și prietenii, și la orice nevoie
a ta să vii la noi și te vom ajuta. Întru acest chip săvîrșind ei
tocmeala, le au spus Iuda pentru toate degrab, cum că are
a face paștile în casa lui Zavedeiu. Iară ei începuse al ruga
cu deadinsul, pentru ca mai înainte de paști să-l dee lor, și
el îndată s-au făgaduit, că va face după cererea lor și le-au
zis: voi să fiți pregătiți, și alegeți ostași viteji, care noapte
cu îndrăzneala, și făra nicio temere să-l prindă. Iară eu,
cînd voi socoti vreme cu prilej bun, degrab voi alerga la voi
și voi da de știre, și banii atunci îmi ve-ți da, cînd voi vesti
voua, cînd și ostașii venind, îl voi da în mîinile lor. Și așa
săvîrșind tocmeala, și mîinile dîndu-și între dînșii pe prețul
hotărît treizeci de arginți, și alte făgăduințe cei mai da-se
lui, închizînd casa unde s-au făcut sfatul, s-au împrăștiet
toți jidovii la casele lor, iară Iuda grabnic s-au întors la
Învățătorul său, socotind că Domnul nu știe nimic, de cele
ce s-au săvîrșit de dînsul. Iară Domnul deși știe de toate,
însă nu i-au zis nimic, nici l-au făcut arătat către ceilalți
apostoli, vrînd să fie pace între dînșii, pînă ce se va săvîrși
cina cea de taină.
Deci Domnul, aflîndu-se tot în casa lui Simon, tatăl lui Lazăr
și al surorilor lui Marta și Maria, și sosind vremea, ca să
facă cel mai de pe urmă pas, spre sfintele și mîntuitoarele
patimi pentru noi, nu voia să se despartă de la Preacurata
și iubita Sa Maică, ci pre cît putea o mîngîia, și spune
acoperit pentru sfintele sale patimi, cu cuvinte ca acestea:
acum, zice, Fiul omenesc va fi vîndut în mîinile oamenilor
păcătoși, și îl v-or batjocori, și îl v-or bate, și îl v-or scuipa, și
îl v-or omorî, dar însă a treia zi va învia. Atunci Preacurata
Fecioară, din cuvintele Preadulcelui Său Fiu, au cunoscut că
a venit vremea sfintelor Lui patimi, știind-o aceasta mai
deînainte, din scripturile sfinților prooroci, care adesea le
citea, că se cade lui Hristos a pătimi, și a se da pre Sine
pentru mîntuirea multora, și a veni la slava Sa.
Și Preacurata, cunoscînd, precum s-au zis, și mai vîrtos
văzînd, pe Fiul Său foarte mîhnit, L-au întrbat zicînd: Fiul
Meu preadulce, și Dumnezeul Meu, spune-mi mă rog,
pentru ce te văd eu așa mîhnit? Că nici odată nu te-am
văzut așa de întristat. Am auzit, că vrei să te duci de la
mine în Ierusalim la jidovi, dar nu știe Fiul meu, de cîte ori s-
au adunat ei să te omoare? Și tu Tu iarăși te duci la dînșii, și
vrei să faci paștile acolo? Că eu am auzit, că ai trimis doi
Apostoli ai Tăi, ca să-ți gătească paștile.
Acestea zicînd Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, și
apropiindu-se lîngă Fiul Său, i-au zis în taina: Fiul Meu, am
oare ce să-ți spun, însă nu aici între norod. Atunci Domnul
s-au tras la un loc deosebit, și au zis: ce ai să-mi spui iubită
Maica Mea? Iară Ea au cazut la pămînt,plină de plîngere și
amare lacrimi, și Domnul degrab o au sprijinit, și o au
ridicat, și au zis către Dînsa: „Ah, Maica Mea, pentru ce ai
făcut aceasta? Spune-mi Maica Mea ce ai, și pentru ce
atîta întristare te-au cuprins?” Atunci au răspuns
Născătoarea de Dumnezeu și au zis: Ah, Fiul Meu! Au nu ai
poruncit Tu în lege a cinsti pre tată și pre maică, și întru
toate a fi ascultători fiii către părinți? Și aceste zicînd, iarăși
au căzut la Preacuratele picioare ale Fiului Său, cu lacrimi
udîndu-le. Ci Domnul ridicînd-o au zis: Ce este Maica Mea
atîta tînguire? Ce faci, și Mie nu voiești să-mi spui? Spune
cu îndrăzneală Fiului Tău orice cerere ai?
Atunci Preacurata au zis: „Eu, Fiul Meu Preadulce, îți voi
spune, numai ca o plecată roabă a Ta și Maică, cu lacrimi
te rog, să nu fiu neascultată de Tine Fiul Meu, Eu, Fiule, îți
zic și te rog, ca să nu mergi la Ierusalim, ci aici cu noi în
Vidania, împreuna să faci paștile. Iară Domnul au zis către
dînsa: dar pentru ce, Maica Mea, să nu mă duc în
Ierusalim? Iară Ea au zis: Preadulcele Meu Fiu, Mie acum
Mi-au spus Maria, sora lui Lazăr, cum că au venit niște
prieteni ai săi din Ierusalim, și i-au spus, cum că cu bună
seamă s-au sfătuiut jidovii, ca la această zi mare, numai
decît să te omoare pe Tine. Că și iscoade au trimis aici la
Tine, și acolo ostași înarmați au gătit, ca să te prindă, și n-
aș crede, dar văd că sufletul Meu s-au mîhnit foarte întru
Mine, și inima Mea să taie, și lacrimile, precum Singur vezi,
se varsă din ochii Mei, ca dintr-un izvor. Acestea socotesc,
Fiul Meu, că nu în zădar m-au presurat; pentru aceea, Fiule
Preadulce, încetează mai bine de această cale, și nu mai
merge la Ierusalim, că și Singur înveți, ca să ne dăm în
lături de oamenii cei răi, dînd loc mîniei.
Aceste cuvinte auzindu-le, Mîntuitorul nostru au slobozit
lacrimi, și au grăit către Precurata Sa Maică. Fiind că pîna
acum nu venise vremea rînduită pentru patima Mea,
pentru aceea, de multe ori am scăpat din mîinile lor, ce voie
să mă prindă, acoperindu-mă cu Dumnezeirea Mea,precum
cînd m-au suit în munte, vrînd să mă arunce jos de acolo ca
să mă piardă, Eu prin mijlocul lor am trecut, și ei toți sta
amorțiți, neputînd a se apropie de Mine, sau a se atinge de
Mine. Și în alte rînduri, sfătuindu-se ei să mă omoare, nimic
nu au putut să-mi facă pînă acum, cînd au sosit ceasul cel
mai înainte rînduit, ca să-mi dau sufletul Meu
răscumpărare pentru tot neamul omenesc, și să-l scot din
tirănia diavolului, că pentru aceasta m-au trimis Tatăl în
lume izbăvire.
Aceste cuvinte auzind Preanevinovata Fecioară, și luînd
adevărată încredințare, cum că va să se înstrăineze de
Preaiubitul său Fiu, de multă și mare întristare și plîngere
au căzut la pămînt ca o moartă, foarte lovindu-se, plîngînd
și zicînd: O, despărțire amară! O, lumina ochilor Mei! Ce
voiu să mă fac? Vai Mie cei străine și sărmane! Cum Fiul
Meu uitînd milostivirea cea de Maică, singur acum mă lasă
în lume! Iară Domnul, sprijinind-o cu mîinile Sale, foarte o
mîngîe cu cuvinte dulci, și zice către Dînsa: pentru ce Maica
Mea cea iubită atîta te sfărîmi cu întristare, și pe Mine mă
întristezi, și zici că te las singură? Eu niciodată nu te voi
lăsa singură, că măcar de și voi pătimi, dar însă toate de
bună voia Mea am a le răbda, ca să fac ascultare
Dumnezeului și Părintelui Meu.
Acestea așa făcîndu-se, degrab au prins de veste sfintele
femei, care totdeuna erau pe lîngă Născătoare de
Dumnezeu, și alergînd au apucat-o în mîinile lor din mîinile
Domnului, și au zis către Dînsa: Vai nouă, Doamna noastră!
Ce ți s-a întîmplat de atîta ai plîns, și te vedem cu totul
slăbită? Iar Preacurata, abia putînd a grăi, au început a le
spune, zicînd: Ah, iubitele Mele, de ați ști voi pentru ce
plîng Eu, ați plînge și voi împreună cu mine. Că iată Fiul
Meu și Dumnezeul Meu, se departe de noi astăzi, și merge
la Ierusalim, să se dee în mîinile jidovilor, ca să-L omoare.
Atunci au zis Marda și Maria: Doamna noastră Stăpîna, nu
te întrista așa de mult, că această turburare a jidovilor nu
s-au întîmplat numai odată, ci de multe ori, și nu au putut
să facă nimic. Și acum dar, noi suntem încredințate, că
precum pe fratele nostru l-au sculata din morți cu puterea
Dumnezeirii Sale, au doară nu va putea și acum să se apere
pre Sine de turburătorii jidovi.
Atunci răscunzînd, Născătoarea de Dumnezeu au zis: drept
grăiești, o Mardo! Puternic este, ca niciodată să nu poată a
pune jidovii mîinile pre Dînsul, dar iată că acum însuși mi-
au spus mie Fiul Meu, că au sosit ceasul, ca să se dee pre
Sine la patimi și la moarte, pentru ca să slobozească
neamul omenesc de tirănia diavolului. Aceste cuvinte cu
încredințare auzindu-le sfintele femei de la Născătoare de
Dumnezeu, au început și ele a se boci cu mare plîngere și
strigare, împreună cu Preacurata, și Preanevinovata
Fecioară, tînguindu-se pentru despărțirea cea cu durere de
Domnul nostru.
Deci Domnul nostru Iisus Hristos, văzînd și auzind plîngerea
cea mare a lor, și tînguiri, s-au întristat foarte, și au început
a se pregăti de cale, fiindcă acuma trecuse de amiaza zi joi,
și cale era a merge ca trei mile de loc, de la Vidania pînaă
la Ierusalim. Deci poruncind Domnul apostolilor, ca să se
pregătească de cale, au chemat deosebi pre Marfa și
Maria, surorile lui Lazăr, și pre Maria Magdalena, și au
început a le învăța,ca să aibă mare purtare de grijă, pentru
Preacurata Sa Maică: „Și să nu vă depărtați de la Dînsa nici
de cum, ci să o mîngîieți pre cît ve-ți putea, și dacă va trece
vineri, să veniți împreună la Ierusalim toate, că trebuiește
să fiți și voi acolo negreșit.”
Deci pînă ce acestea Domnul le-au așezat, Născătoarea de
Dumnezeu au înțeles de la oare cine, cum că Iuda
Iscarioteanul în ziua trecută au fost la Ierusalim, dar nu știa
că au fost pentru vînzarea Fiului Său, și chemîndu-l deosebi,
i-au zis lui: prietene Iuda, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare
așa este cu bună seamă precum am auzit pre alții, că jidovii
sînt pregătiți, ca să ucidă pre Fiul Meu? Trebuie să fi auzit
tu de una ca aceasta. Iară ticălosul Iuda au răspuns: Nu,
Doamnă, nimica rău nu am auzit de Dînsul, eu am și
prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, și aceea
negreșit mi-ar fi spus mie, și cum nu ți-aș fi spus Ție,
Doamna noastră.
Atunci au zis Născătoare de Dumnezeu către Iuda: O,
prietene Iuda! De ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog
să ai purtare de grijă pentru Fiul Meu, și, de cumva vei
simți vreo turburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dînșii,
silește și o potolește. Sau măcar să vii degrab, să-mi dai de
știre, ca mergînd să mor și Eu acolo lîngă Fiul Meu. Așa
terog, prietene Iuda, să fii păzitoriu sănătății Lui, ca unul ce
ești mai de aproape, precum singur cunoști. Că și punga nu
o au încredințat la nimeni altul, fără numai ție, și Eu nu am
alt prieten afară de cît numai pre tine, deci ție îl
încredințez. Iară Iuda au zis: Nu, Doamnă, nici de cum nu te
mîhni, că foarte mare purtare de grijă și silință voi avea eu,
pentru Învățătorul nostru.
O, Preasfințită Maica Mielului celui fără de răutate, cum ai
încredințat unui tîlhariu, comoara cea neprețuită? Lupului
pre Mielușelul, și celui rău pre Cel bun și iubitoriu de
oameni. O, ticăloase Iuda! Nu-ți ajunge, că pre Fiul Maicii l-
ai vîndut la moarte, ci încă și pre Maica o înșeli cu cuvintele
și cu minciunile tale. Cu adevărat cuvintele tale, Iuda, s-au
muiat mai mult decît untul de lemn, și acela în urmă s-au
aflat săgeți. Așa dar voind, Domnul nostru Iisus Hristos, ca
să nu lase pre Preaiubita Sa Maică nemîngîiată, au chemat-
o la un loc osebit, unde se afla și celelalte femiei, și
cuprinzînd-o cu mîinile, și cu ochii plini de lacrimi, o au
sărutat, și au zis către Dînsa:
O,Precurata și Preaiubita Mea Maică! Îți mulțumesc,
foarte, foarte pentru dragostea Ta cea mare, și pentru
osteneala ta ce ai arătat întru anii Mei cei puțini.
Mulțumesc Ție, Maica Mea cea iubită, pentru ascultarea Ta
cea cinstită și cu durere spre Mine Fiul Tău. Că m-ai hrănit
cu țîțele Tale cele sfinte, și m-ai îmbrăcat, și m-ai încălzit, și
întru toate ai avut mare purtare de grijă, cît am fost cu tine
pre pămînt, ca o adevărata Maică a Mea. Că pentru trup, și
pentru silința Ta, și ascultarea cea cu osîrdie, acum nu-ți
pot răsplăti, iară cu Dumnezeirea Mea, cu adevărat îți voi
răsplăti, și mai mult decît toate Maicile te voi proslăvi. Deci
acum, Preaiubita Mea Maică, Te dau pre Tine în mîinile lui
Dumnezeu, și Tatălui Meu, iară Eu merg de voie să
pătimesc, și pe cruce răstignindu-mă, să-mi dau sufletul
pentru mîntuirea lumii. Însă nu te întrista pre preste
măsură, că a treia zi mă voi scula, și mă vei vede, foarte
mult te vei bucura.
Aceste cuvinte auzindu-le, Preanevinovata Fecioară sau
pornit spre tînguire, și amară plîngere, smulgîndu-și părul
cel preafrumos. Și căzînd la pămînt, zace ca o moartă,
aflîndu-se în cea mai de pre urmă despărțire de Preadulcele
Său Fiu. Și degrabă sfintele femei au început a o spăla cu
apă rece, pînă ce și-au mai venit în fire. Și se nevoiau ele
pre cît puteau a o mîngîe, deapururi petrcînd lîngă Dînsa
dupre porunca ce aveau ele de la Preaiubitul Fiul Ei.
Deci Chemînd Domnul pre sfinții Săi apostoli, întru acel
ceas au și pornit la Ierusalim, și viind au intrat în casa lui
Zevedeiu, înaintea cetății despre răsărit, unde era gătit
pentru sfinția Sa foișorul, mai dinainte așternut, și toate
gătite fripte, și pre masă puse, dupre obiceiul jidovilor. Iară
Iuda, mai înainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedeiu,
s-au despărțit dintre apostoli, și alergînd în cetate, unde
erau jidovii adunați, le-au spus, în scurt zicînd: Iată
Nazarineanul au sosit acum în casa lui Zevedeiu, precum v-
am spus vouă ieri, iară ei auzind foarte s-au bucurat. Și au
voit, ca să oprească pe Iuda, ca după ce va însera bine, să-i
dee ostașii, care erau pregătiți, și mergînd să-l prindă.
Dară Iuda au zis lor, nu știți voi nimic, nu știți, că El este
om, cu multe meșteșuguri, și șezînd eu aici pînă va însera,
de unde știm noi ce face El, și în care loc se duce. Dar nu
așa, ci voi fiți gata și stați aici cu ostașii, și eu mă duc iarăși
la dînșii, și dacă se va așeza la masă cu ucenicii, mai tîrziu
cînd voi socoti eu, îndată v-oi alerga la voi, și luînd ostașii,
lesne îl v-oi prinde. Așa jidovii, înecîndu-se cu sfatul Iudei, l-
au și îndemnat ca degrab să meargă la Iisus, și grăbindu-se
s-au dus. Deci l-au întrebat pre el unii din apostoli, unde ai
fost? Iară el au zis, că au fost de au cercat să cumpere oare
ce, din cele ce știa el că se potrivește, ca să nu-l vinuiască.
Și șezînd Domnul, au făcut paștile dupre lege, precum zice
Dumnezeescul GurădeAur: întîi în picioare stînd, și încinși, și
încălțați cu încălțăminte, rezemîndu-se în toiege, și altele,
cîte legea poruncește, făcînd.
După aceea, cele mai desăvîrșit arătînd ucenicilor, au
așezat și taina paștilor noastre în foișor, noapte fiind, că
zice: Seară făcîndu-se, au șezut cu cei doisprezece apostoli.
Și vezi, că n-au fost aceea fasca legii, pentru că cină și
ședere, și pîine au fost, iară acolo toate fripte pe foc și
nedospite. Și mai înainte de începerea cinei, s-au sculat de
la cină, și și-au pus hainele Sale jos, și au turnat apă în
spălătoare, însuși făcîndu-le toate. Încă împreună și pre
Iuda înfruntîndu-l, iară pre ceilalți ucenici învățîndu-i, ca să
nu caute întîiciuni, precum și după spălare i-au învățat,
zicînd: „Cel ce voiește să fie mai mare, să fie mai mic decît
toți, însuși pre sine punîndu-se pildă.”
Deci mai întîi decît pre toți, pre Iuda au spălat Hristos, care
șezuse mai întîi, și mai fără de rușine. Iară mai pre urmă
decît toți, au venit la Petru, dar acesta mai fierbinte fiind
decît ceilalți, nu l-au îngăduit, zicînd: Doamne, au tu vei să-
mi speli picioarele? Nu vei spăla picioarele mele în veac. Și
îndată au auzit de la Învățătorul: De nu te v-oi spăla pre
tine, Petre, nu ai parte cu Mine. Atunci Petru au răspuns,
zicînd: Doamne, nu numai picioarele, ci și mîinile, și capul,
numai să fiu părtaș cu Tine.
Deci au zis Domnul: Nu trebuie spălare, că curați sunteți,
dar nu toți, ci arătăîndu-le înălțare preaslăvită prin
smerenie, și-au luat iarăși hainele Sale, și au șezut, și le-au
zis: Voi pre Mine mă numiți Domn și Învățătorul voatru, de
am spălat picioarele voastre Eu, și voi datori sunteți a avea
dragoste, și a spăla picioarele unul altuia. Că pildă am dat
vouă, că precum Eu am făcut, și voi să faceți, ca să
cunoască toți, că sunteți ucenici ai Mei. Amin amin zic
vouă, nu este slugă mai mare decît domnul său, nici solul
decît cel ce l-au trimis pre el, de știți acestea, fericiți ve-ți fi
de le ve-ți face. Și alte multe învățături tainice, i-au învățat
le-au așezat lor întru acel ceas.
Și mîncînd ei, au spus pentru vinderea Sa, care acum se
săvîrșise de Iuda, au adus cuvîntul, zicînd: Arătat vă spui
vouă, că Fiul omenesc, întru această noapte, se va da la
moarte de unul dintre voi. Însă Fiul omenesc va merge
precum este scris pentru Dînsul, dar vai omului aceluia, prin
care Fiul omului se dă: mai bine ar fi fost, să nu se fi născut
omul acela. Și turburîndu-se ucenicii, pentru cuvîntul
acesta, au început a zice fiecare cîte unul: au doară eu sînt
Doamne? Atunci au zis Iisus, numai lui Ioan in taină: Căruia
Eu întinzînd pîine voi da, acela este, cel ce m-au vîndut.
Că de ar fi știut Petru cuvîntul acesta, ca cel ce era mai
fierbinte, și mai rîvnitor decît alții, ar fi ucis pre Iuda.
Și luînd Iisus pîine și blagoslovind, au frînt și au dat
ucenicilor, zicînd: Beți dintru acesta toți, acesta este sîngele
Meu al legii cei nouă, aceasta să faceți întru pomenirea
Mea. Și vezi că pîine zice, luînd o au numit trupul Său, iară
nu azimă, să se rușineze dar, cei ce aduc azimă întru jertfă.
Iară după săvîrșirea Dumnezeeștilor taine, îndată au intrat
satana în Iuda, ca ispitindu-l pre el mai înainte, atunci s-au
sălășluit întru el cu totul, și se scîrbi Iuda foarte, văzînd, că
se face zăbavă la masă.
Deci sculîndu-se Iisus cu ucenicii Săi de la masă, s-au pornit
a se pogorî în Ghedsimania, și pre cale venind au zis lor: Voi
toți aveți să vă smintiți, pentru Mine, în noaptea aceasta,
că scris este: Bate-vor păstorul, și se v-or risipi oile turmei.
Iară Petru au zis: Măcar deși toți, dar eu nu mă v-oi lepăda
de Tine. Și erau tîrziu, adică noapte adîncă, și Domnul au zis
către Petru: Mai înainte pînă ce va cînta cucoșul de două
ori, te vei lepăda de Mine de trei ori, care au și fost. Că fiind
Petru cuprins de mare frică, arătînd Dumnezeu neputința
firii omenești, și pentru că încredința-se lui lumea,ca să
cunoască Petru de la sineși slăbiciunea firii omenești, și să
fie milostiv spre cei păcătoși.
Așa dar ajungînd la Ghedsimania, nu au intrat în sat, ci s-
au sălășluit în oarecare grădină, știind că de acolo au să-l
prindă. Atunci Iuda, cunoscînd bine, cum că acolo are să
rămînă Domnul, au alergat înapoi cît pute, la adunarea
jidovilor, dînd de veste unde se află. Deci luînd de la ei cei
treizeci de arginți și ostașii, care erau pregătiți, cu felinare
și cu lumini, s-au pornit cu mare grăbire spre grădina de la
Ghedsimania. Dar Iuda încă pre cale fiind, le-a dat lor un
semn zicînd: Să luați seama foarte bine, nu cumva greșind,
să prindeți pe vreunul din apostoli, în locul lui Hristos. Ci să
căutați la mine, pre carele îl voi cuprinde, și îl voi săruta, pe
acela deodată să năvăliți și să-l prindeți, și să-l loviți bine cu
cîteva băltaje, ca să-i mai lipsească puterea, și să nu cumva
să-l scăpați.
Așa Iuda, învățînd pre ostași, se apropie, iară Domnul se
afla în grădină, de cea parte de pîrîul Chedrilor, atîta
nevoindu-se întru rugăciune, că se făcuse sudoarea Lui ca
picăturile de sînge ce pica pe pămînt. Și zice: Întristat este
sufletul Meu pînă la moarte. Și îngerul din ceriu, i s-au
arătat, întărindu-L pre El, cînd și apostolilor le-au zis,
găsindu-i a treia oară dormind: Dormiți de acum și vă
odihniți, iată s-au apropie ceasul, și Fiul omului se dă în
mîinile păcătoșilor, sculați-vă să mergem, iată s-au
apropiat cel ce M-au vîndut. Și încă grăind El, iată Iuda,
unul din cei doisprezece au venit și împreună cu el norod
mult, și ostașii cu săbiile goale. Iară Domnul văzîndu-i de
departe, au ieșit afară din grădină, întru întîmpinarea lor, și
le-au zis: Pre cine căutați? Iară ei au răspuns: Pre Iisus
Nazarineanul. Și El au zis: Eu sînt. Și îndată, auzind ei acest
cuvînt, au căzut toți pre spate amețiți, și felinarile li s-au
stins.
Dupa aceasta viindu-și în fire, iarăși au aprins felinarele, și
au intrat în grădină. Iară Domnul și al doilea rînd le-au zis:
Pre cine căutați? Iară ei ca și întîia-și data, iarăși au căzut
la pămînt, cu fețele în sus. După aceea iarăși îndreptîndu-
se, s-au sculat, și au zis Iuda către ostași: Eu mă mir de voi,
că sunteți așa de fricoși și becisnici, că atîția de mulți fiind
voi, nu puteți să prindeți un om. Atunci au zis ostașii către
dînsul: Noi știm că, Tu ne ești povățuitoriu, și ne-au zis, că
tu întîi îl vei cuprinde, și îl vei săruta, și acum vedem că nici
tu nu te poți apropie. Și iară le-au zis Iuda: ce trebuie
sărutare, nu vedeți, că El singur aici înaintea voastră este,
dar voi sunteți cu totul neputincioși. Și acestea o au făcut
Domnul, că a arătat să cunoaștem noi, că nu cînd au vrut
ei, ci cînd au voit El, s-au dat a se prinde.
Deci vrînd Domnul să se deie în mîinile lor, iarăși s-au
înfățișat înaintea lor a treia oară, și au zis: Bine, Iuda ,
prietene, pentru ce ai venit? Iată vreme este bună, fă ce
voieși. Atunci Iuda apropiindu-se, îndată l-au cuprins și l-au
sărutat, iară ostașii, văzînd că s-au lăsat de l-au cuprins
Iuda, îndată sărind cu toții, l-au prins pre El. Iară Petru,
scoțînd sabia, au lovit pre sluga arhiereului, și i-au tăiat
urechea dreaptă. Atunci au zis Iisus lui: Întoarce sabia ta în
locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie v-or muri. Au ți se
pare, că nu aș putea Eu singur să mă apăr? Și au zis lui
Malh, să puie urechea sa la loc, și îndată s-au vindecat.
Atunci apucîndu-L ostașii cu nemilostivire, au început a-L
bate cu săbiile, și cu ciomejile, și fiecare cu ce avea în mînă.
Și legindu-i mîinile la spate, i-au pus în grumaz un ștreang,
și îl trăgeau la deal cu grăbire, cu mare batjocură, și cu
strigări mari, și fără de orînduială, încît se suie la văzduh
glasurile lor, așa că toată cetatea s-au speriet, și s-au
deșteptat toți din somn. Și trăgîndu-l așa cu mare
batjocură, au ajuns la curtea lui Anna arhiereul, care era
îndreptătoriu jidovilor, unde acolo era adunată toată
mulțimea, așteptînd cu mare bucurie aducerea Domnului
nostru Iisus Hristos, cea cu necinste.
Atunci sfinții Apostoli, de frică, toți s-au ascuns pre unde
puteau, numai sfinții Ioan și Petru merge după Iisus. Și fiind
Ioan cunoscut arhiereului, au intrat împreună cu Iisus în
casa adunării, iară Petru șede afară cu slujile, ca să vadă
sfîrșitul, unde și lepădările de Hristos au făcut. După aceea,
mai apropiindu-se Petru de ușa casei, unde era Domnul cu
mîinile legate, au căutat Domnul spre Petru, și cu acea
căutare a Domnului îndată și-au cunoscut Petru greșeala,
atunci și cocoșul a doua oară au cîntat. Și ieșind Petru din
curte, s-au ascuns într-o peșteră, plîngînd cu amar, și nu au
ieșit din acea peșteră pînă în ceasul acela, cînd au înviet
Hristos din morți.
Domnul sta legat în curtea lui Anna arhierelui, iară
mulțimea ostașilor celor peste o mie neîncetat îl băteau
cumplit, înoindu-i feliuri de dureri, pînă ce jidovii începuse
a-L întreba cu batjocură, cu mîinile legate, purtîndu-l de la
unul la altul. Adică: Anna l-au trimes la Caiafa, apoi Caiafa
iarăși L-au trimes la Anna, după aceea L-au trimes la Pilat.
Apoi Pilat la atîta cercetare ce i-au făcut, cunoscînd că nici
o vină nu are, l-au trimes la Irod, fiindcă se întîmplase și
Irod în Ierusalim, întru acele zile. Și Irod, la întrebările ce i-
au făcut, ne luînd nici un răspuns, pre cît el aștepta, ca și
vreo minune să vadă de la Dînsul, batjocorindu-L pre El de
ajuns, l-au trimes iarăși la Anna. În această umblare, de la
unii la alții, au suferit Domnul grele munci: lovituri, scuipări,
palme, pumni, bice, și tot felul de răni. Care de oameni nu
s-ar fi putut ști nici decum numărul mulțimii muncilor, dacă
nu prin înger s-ar fi descoperit arătat celui dintre sfinți
părintelui nostru, Dimitrie mitropolitul Rostovului.
Deci Anna arhiereul iarăși l-au întrebat cu tot deadinsul de
ucenici și de învățătura Lui. Atunci Domnul i-au răspuns: Eu
totdeuna am învățat în sinagoga, și în biserică, unde toți
iudeii se adună, și întru ascuns nu am grăit nimic. Ce mă
întrebi? Întreabă pre cei ce au auzit, ce am grăit lor.
Acestea zicînd Iisus, unul din slujile ce sta înainte, anume
Malh, cel vindecat la ureche de Domnul, așa de tare l-au
lovit preste gură cu întrarmată mînă de fier, încît s-au auzit
în toată curtea, încît și dinții din gură i se strămutase. Iară
Domnul îndată au căzut la pămînt, și s-au închipuit toate
degetele acelei înveninate mîini pre fața Domnului, și mult
sînge din gură și din nas i-au curs. Atunci au zis Domnul: de
am grăit rău, mărturisește de rău, iară de am grăit bine, de
ce mă bați? Iară el îndată au răspuns zicînd: Dar pentru ce
așa răspunzi arhiereului.
Osebit de acea palmă de fier, au mai primit Domnul încă o
sută două lovituri cu palmele preste sfîntul Lui obraz. Deci,
cînd era vineri în faptul zilei, l-au trimes Anna legat iarăși la
Pilat, dregătoriu Roman, unde acolo s-au adunat toată
mulțimea jidovilor, și toți cei mai mari, cu feliuri de mărturii
mincinoase, silindu-se cum mai îngrab să-l deie morții. Fiind
că trecuse vremea să mănînce ei paștile, că în noaptea
aceea li se cădea lor să mănînce paștile, dar pentru
uciderea lor le-au mutat, precum spune și sfîntul Ioan Gură
de Aur. Acolo însă la Pilat aflîndu-se Domnul, multe
întrebări li s-au făcut, și întru o temniță la puțin ceas l-au
vîrît în butuci de piatră, pînă ce s-au adunat mărturiile cele
mincinoase. Tot acolo au fost așa de tare legat la stîlp de
piatră cu spatele, în cît i s-au despicat Dumnezeescul lui
piept. Tot la acel stîlp atîta au fost strujit cu mărăciuni
clenciuroși și ghimpoși, în cît cînd l-au dezlegat de la stîlp,
au căzut jos pe pămînt, neputînd să steie pe picioare nici de
cum, ci se tăvălea în sînge subt stîlp. Și chiar în ceasul acela
ar fi urmat nevoie să moară, dacă nu Dumnezeeirea ar fi
sprijinit pre omenire, ca după toate înfricoșatele munci pre
cruce să-și deie pre sfîntul Său suflet.
Deci Pilat, după toate cruntele bătăi ce i-au rînduit (numai
doară că ar potoli mînia cea sălbatică a jidovilor), voie să-L
sloboadă, văzînd, că nu are întru Dînsul nici o vină.
Aducîndu-le încă aminte și de obiceiul ce au, ca să le
sloboadă la tot praznicul, cîte un vinovat, el socote că îl v-or
ierta pre El, măcar pentru hatîrul și cinstea praznicului. Dar
ei mai cumplit întărindu-se , striga: Nu pre acesta, nu , ci
pre Varava. Și iarăși, de vei slobozi tu pre acesta, nu ești
prieten Kesariului. Noi asupra ta v-om da pîră la împăratul,
căci noi l-am adus la tine, ca pre cel vrednic de moarte, și tu
voiești al slobozi. Noi de acum cu tine ne v-om judeca la
împăratul, Kesariul, că pre cel împotrivnic lui, voiești a-l
acoperi. De nu ar fi fost acesta turburătoriu, sfatul nostru și
arhiereii nu l-ar fi dat ție prin mărturii dovedite, că este
datoriu să moară.
Acestea auzindu-le, Pilat s-au temut foarte, și măcar că îl
știr pre Dînsul cu totul nevinovat, însuși spălîndu-și mîinile,
și împreună cu spălarea mîinilor spălîndu-și și inima, despre
toată milostivirea au zis: Nevinovat sînt de sîngele
Dreptului Acestuia, voi ve-ți vede. Atunci au zis toți,
strigînd: Sîngele Lui asupra noastră și asupra feciorilor
noștri. Și îndată Pilat, făcînd pre voia lor, au slobozit pre
Varava tîlhariul, iară asupra lui Iisus au slobozit hotărîrea
morții Lui întru acest chip:
„Eu Pilat din Pont, stăpînitoriu pre împărăția Romanilor, în
divanul cel mare al domnii mele, judesc și hotărăsc, și
osîndesc pre cruce pre Iisus, ce se cheamă de norod Hristos
Nazarinean, om răzbunătoriu împotriva legii lui Moise și
am mare încuviințatului împărat al Romanilor, Tiverie
Kesariul, numindu-se pre sine Fiul lui Dumnezeu și împărat
al lui Israel,amenințînd stricarea Ierusalimului și a sfintei
biserici, nevrînd să știe de frica Kesariului. Avînd înca
îndrăzneală a intra cu mulțime de norod în orașul
Ierusalimului și în sfînta biserică, ca un împărat biruitoriu
cu ramuri de finic. De aceea orînduim pre întîiul sutașul
nostru, (Komit) Kornilie, să-l treacă pre El în publică, prin
orașul Ierusalimului, legat, biciuit, și îmbrăcat în porfiră,
încununat cu cununi de spini, ducîndu-și însuși crucea Sa pe
umeri, ca să fie pildă tuturor făcătorilor de rele.
Către acestea poruncim, să-l treacă dimpreună cu doi
tîlhari ucigași și să-l scoată prin poarta ce se zice Antonina,
și să-l ducă tot prin publică la muntele făcătorilor de rele,
numit Golgoda, și acolo să-l răstignească pre cruce, pironit
cu piroane de fier, dupre obiceiul osîndiților, în obșteasca
privire a tuturor. Și poruncim, ca nimeni, oridece treaptă
sau numire va fi, să nu îndrăznească a opri această hotărîre
de mine dată, povățuită și săvîrșită cu toată buna cuviință,
spre osînda a baterii acestiu evreu, fiind pe temeiul
legiuirilor și a pravililor împărăției Romanilor. Către
acestea, va pune deasupra crucii și scrisoarea aceasta a
vinovăției Lui, în trei limbi: elinește, romanește și evreește,
adică: Iisus Nazarineanul, împăratul iudeilor. În anul de la
zidirea lumii 5504 Martie în 23”.
Deci după ce au săvîrșit Pilat hotărîrea morții lui Iisus și l-au
dat ostașilor, ca să-l răstignească, le-au zis și acestea: Iată
vi-l dau, ca să-l munciți cum știți, că El este datoriu ca pre
cruce să moară, iară nu în alt loc, căci apoi ve-ți foarte rău
pedepsiți. Cu aceasta au mai îmblînzit cruzimea ostașilor,
că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pre
Simon Kirineul, ca să ducă crucea cea foarte grea, ci ar fi
bătut pre Domnul pînă la moarte, cît nu mai pute să-și
ducă crucea, slăbit fiind cu totul și sîngerat, de multele și
cumplitele bătăi.
Iară pentru toată mulțimea sfintelor Lui patimi să se știe:
Că numai suspinuri umilite din inimă, mai înainte de
moartea crucii, au slobozit de 109 ori. Asemenea picături
de lacrimi, în toată vremea pătimirii Sale, au vărsat din ochi
67 200, iară picături sîngerate din ochi, și din tot trupul au
fost de 11 ori cîte 108 mii și 225, care fac toate 1.188 225.
De părul capului și de barbă tras și tîrît au fost de 78 de ori,
poticnindu-se și căzînd la pămînt, începînd de la grădină,
unde l-au prins, pînă la Anna arhiereul, de 7 ori. Cînd îl
împingea, pînă la poticnire, i s-au dat lovituri la picioare și
la fluierile picioarelor 172, ridicat fiind de la pămînt, de păr
și de funia, ce i-au fost în grumaz, de 23 de ori. Tifle preste
obraz și preste gură, și între ochi au primit 28. Preste
grumazi s-au lovit de 25 de ori, preste cap și preste piept au
primit lovituri 28. De stîlp au fost izbit odată de moarte, de
pămînt iarăși au fost de 3 ori trîntit. La stîlp au fost bătut cu
toieje de spini clenciuroși, și cu bice nodoroase rău
înveninate, și cu lanțuri de fier în muchi au primit lovituri
6666. Iară osebite rane au fost 5000. Și preste acelea i s-au
mai adăugat altele mai cumplite, încît de multe ori dupre
fire nevoie ar fi urmat să moară, precum s-au mai zis, dar
cu Dumnezeirea se întărea omenirea, ca după acestea prea
cumplite și multe pătimiri pre cruce să moară. Osebit de
rane, vînătăi au fost pe trupul Domnului 1199, pre cap au
fost împunsături de cumplita cunună de spini 1000, fiind că
cununa se punea și se lua de pre cap, pînă la 50 de ori. Lovit
au fost peste cap și peste cununa cea de spini, cu trestia și
cu toiejile, din toată puterea de 40 de ori, din care lovituri
au trecut ghimpii unii mai adînc de cap, alții în capul
Domnului- 5 pînă la creieri, unde și după învierea Domnului
au rămas în cap 3 ghimpi. Scuipiri în sfînta față au primit
100, tras fiind încoace și încolo cu batjocură de nas de 20
de ori, de urechi așijderea au fost scuturat de 30 de ori. Au
mai căzut foarte rău, cînd iși ducea crucea la deal la
Golgoda de 5 ori, și au primit lovituri de moarte de 19 ori,
cînd și luîndu-i crucea de deasupra Lui, au silit pre Simon
Kirineanul să o ducă.
Acestea așa săvîrșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare
de Dumnezeu nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului
Său, fiind că Ea se afla în Vidania, în casa lui Lazăr
împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o
mîngîia, și o păzea de aproape, dupre cum le poruncise
Domnul. Și măcar că nu știa nimic despre Fiul Ei cel iubit,
însă de plîngere nu înceta nici decum, cunoscînd cu duhul,
că Fiul Ei pătimește. Iară vineri dimineață au venit oarecare
prieteni ai Mariei și ai Mardei din Ierusalim în Vidania și le
spuse în taină toate cu mare jele, pentru cumplitele patimi
ale Mîntuitorului, și cum că l-au dat ostașilor, ca să-l
răstignească pre cruce.
Iară Preacurata Fecioară, înțelegînd din casă, unde se afla
singură în mîhnre, pentru venirea lor de la Ierusalim, au
început ai întreba cu tot deadinsul, cu mare durere zicînd:
O, prieteni iubiți! Spuneți-mi adevărul, mă rog, ce s-a
întîmplat Fiului Meu și cum se află? Iară ei dupre cum erau
învățați de Marda, vrînd să tăinuiască, au zis: nimic,
Doamnă, rău nu am văzut de Dînsul. Acestea ei zicînd și
știind ce s-au făcut Lui, îndată au început ei a plînge mai
întîi, și așa nevrînd ei au arătat adevărul.
Aunci Preacurata, cunoscînd adevărul, îndată au cunoscut,
că Fiul Ei pătimește cumplit, și cu mare plîngere sărind, au
început a alerga pe drumul Ierusalimului, și degrab și
celelalte sfinte femei au început a alerga în urma Ei,
temîndu-se să nu se ucidă de întristarea cea multă. Și
ajungînd ele cu grăbire la Ierusalim, au mers drept la
curtea lui Pilat, și n-au apucat pre Domnul acolo, căci îl
pornise la deal pre uliță la Golgoda, iară ele și mai cu
grăbire mergeau, ca să-l afle. Și apucînd pe alt drum, au
ajuns întîi ele la Golgoda, și neaflîndu-l acolo s-au întors
degrab la vale pe alt drum, și iată că l-au întîmpinat,
tocmai cînd căzuse sub cruce, și ostașii îl băteau cumplit, și
îl trăgeau de funia, ce o aveau în grumaz. Și nu se putea
scula de greutatea crucii, fiind că slăbise acum foarte, și
era aproape de moarte, tăvălindu-se în sînge, de unde ne
mai putînd dintru acel loc să ducă crucea, o au dat lui
Simon Kirineanul.
Întu așa jalnică stare l-au aflat Preanevinovata Maică pre
Fiul Ei cel iubit, subt crucea cu totul istovit de bătăi,
încruntat peste tot în sînge, în cît numai urmele pe unde
venise și locurile, pe unde căzuse cu crucea, erau toate
roșite cu scumpul sînge. Cine poate să spuie cu amănuntul
loviturile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu, lacrimile
cele amare, smulgerea nevinovatului și frumosului păr din
cap, ruperea obrazului și unghiile, încît de n-ar fi fost
celelalte sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău,
că nici nu o lăsa ticăloșii ostași, ca să se aprpie la Fiul Său,
ci numai în urmă mergînd și tînguindu-se, unele ca acestea
zicea: „Ah! Preaiubite Fiul Meu! Nu ai voit să mă asculți pre
mine, Maica Ta, ca să rămîi în Vidania, ci ai venit la
Ierusalim, ca să faci paștile, iată ce-ți răsplătesc cei ce s-au
îndestulat de facerile Tale de bine. Vai Mie, Fiul Meu! Nu
te-ai pornit ieri întru acest chip de la mine, precum te văd
acum. Vai Mie, Fiul Meu! Căci ai făcut acestea. Ah! Ce rău
ai făcut jidovilor, pentru care acestea ți-au răsplătit? Vai
Mie, Fiul Meu! Mîngîiere Mea și inima Mea cea prea dulce!
Ah! Ah! Fiul Meu Preaiubite, cum văd urmele tale pline de
sînge, și nu mă pot apropie, ca să te șterg pe față. Vai Mie,
Fiul Meu și Dumnezeul Meu! Trimite mai întîi la mine
moartea, că nu pot suferi să văd acestea, care nu
nădăjduiem”.
Cu aceste cuvinte și cu alte asemenea petrecea Preacurata
Fecioară pre Fiul Său, împreună cu celelalte femei, pînă ce
au ajuns în deal la Golgoda, și ajungînd la locul cel de
osîndă, îndată ostașii l-au dezbrăcat de haine și l-au lăsat
cu tot sfîntul trup gol spre mai multă batjocură; după aceea
l-au întins jos pe cruce și l-au țintuit, întîi amîndouă mîinile,
apoi picioarele unul lîngă altul. Și atîta l-au întins pe uscatul
lemn al crucii încît, după proorocie, putei ai număra oasele
Lui, și îndată după ce l-au pironit, au legat crucea cu funii,
apoi cu multe strigări și ocări ridicîndu-o, și au înfipt în
piatră, în gaura făcută înadins pentru aceasta. Acestea
privindu-le, Născătoare de Dumnezeu s-au pătruns la cele
din luntru și, căzînd la pămînt, au leșinat, și au stat mult
ceas nemișcată în mîinile sfintelor femei, care nici ele nu se
pricepea, la cine v-or căuta mai întîi, spre Domnul, care l-au
văzut răstignit, și tot trupul Lui scăldat în sîngele, care
curgea din rănile mîinilor și a picioarelor, sau spre Maica
Domnului, ce acum leșinase, și mai vîrtos femei fiind și ele
slabe de fire. Însă întru acel ceas sf. Ioan au fost de mare
trebuință, ca unul ce la toate au fost față. După ce au
răstignit pre Domnul, au răstignit împreună și pre acei doi
tîlhari, însă nu cu piroane, ci cu funii au legat mîinile și
picioarele lor, după cum erau învățați de cei fără de lege,
că numai pe Hristos să-l răstigenască cu piroane, pentru
zavistia și urîciunea cea mare, ce ave asupra Lui; apoi după
ce au răstignit și pre tîlhari, au aruncat sorți pentru cămașa
Domnului și hainele le au împărțit lor, și s-au întors ostașii
la ale sale, rămînînd numai unul pentru pază. După
ducerea ostașilor, Preacurata Fecioară au putut a se
apropie de dulcele Său Fiu, și a acoperi preacinstitele Lui
coapse cu măhrama capului Său. Socotind de mare
mîngîiere, că este slobodă a-și plînge pre Fiul Ei, cum
voiește totdeuna, cu celelalte femei și cu sf. Ioan. Deci așa
aflîndu-se Domnul spînzurat pre cruce, adunarea cea
ticăloasă, ce era acolo, l-au mai scuipat preste trupul gol de
73 de ori, cînd au primit feliuri de ocări și luări în rîs, și
adăpare cu oțet și cu fiere, și hule de la tîlharul cel
necredincios, precum ne arată și sfinții evangheliști pentru
aceasta mai cu deamănuntul. Deci stînd Născătoarea de
Dumnezeu lîngă crucea Fiului Său și ștergîndu-l de sînge, îi
spăla picioarele Lui cu lacrimi și le săruta, și mai mult îl
ruga, ca să-i zică Ei cel mai de pe urmă cuvînt, și să nu o
lase cu totul nemîngîiată, și îi zice: Ah, Fiul Meu! Ce rău ai
văzut de la Mine, că iată cu tîlharul vorbești și raiul îi
făgăduiești, iară către mine nu vorbești nici un cuvînt, dar
întru a cui casă mă lași Fiul Meu, și pre cine voi avea
mîngîiere în locul Tău? Vai Mie, Fiul Meu, nu mă trece
tăcînd, că iată sînt aproape de moarte, și pentru ce nu
poruncești morții, ca să mă i-a pre Mine mai înainte, că ce
mai sînt Eu fără Tine! Vai Mie, Fiul Meu! Cu ți s-au închis
milostivirea cea cea spre Mine, Maica Ta. Atunci Domnul
au zis către Ioan, care sta subt cruce plîngînd: ”Ioanne,
iubitul Meu! Iată Maica Mea să-ți fie ție Maică, și să o
păzești, ca lumina ochilor tăi”. Și au zis către Maica Sa:”
Încetează, o Maica Mea, de atîta tînguire, că mai multă
durere îmi pricinuesc lacrimile și cuvintele Tale, decît
piroanele ce mi-au străbătut mîinile și picioarele Mele; iată
pre Ioan să-ți aibă Ție Fiu în locul Meu”. Aceste cuvinte
auzindu-le, Fecioara Născătoare de Dumnezeu au luat
mîngîiere și îi mulțumea foarte, că nici în grelele Sale munci
nu o au trecut cu vederea.
Deci apropiindu-se ceasul al noulea, după ce-l adăpase cu
oțet și fere de mai multe ori, cu strigare mare plecîndu-și
capul, și-au dat duhul, cînd și înfricoșatele semne s-au făcut
în ceriu și pre pămînt, adică: întunecarea soarelui și a lunii,
ruperea catapetezmei, cutremurul pămîntului, despicarea
pietrelor și alte ce ne arată și sfinții evangheliști mai
lămurit. După aceea puțin trecînd, au venit ostașii trimiși
de la sfatul jidovilor, ca osîndiților să le zdrobească fluierile
cu ciomejile, ca mai curînd să moară și să-i ridice de pe
cruce, ca să nu rămîie a duoa zi, de vreme ce Sîmbătă era.
Deci viind, ostașii zdrobiră mai întîi fluierile tîlharilor, apoi
viind la Hristos, și văzînd, că atunci murise, nu i-au zdrobit
Lui fluierile, ci unul din ostași, cum se fla cu sulița în mînă,
au repezit în sfînta coasta cea dreaptă, încît au străbătut
înveninata acea suliță pînă la cele dinăuntru, ajungînd pînă
la inimă, și îndată au ieșit sînge și apă. Acesta văzînd și
Ioan, au mărturisit, și adevărată este mărturisirea lui, că
acesta au fost la toate, și ce au văzut au scris. Acesta fiind
acolo, au sprijinit într-un vas din Dumnezeescul sînge, ce
curgea din coasta Mîntuitorului. Tot în acea vreme și
Loghin au strigat: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu au fost
acesta, și crezînd, nu s-au mai întors la sfatul jidovilor, ci au
rămas drept credincios pînă la sfîrșit.
Acestea așa săvîrșindu-se mai presus de fire, cu adevărat
spaimă era a vedea pre Făcătorul cerului și al pămîntului
spînzurînd pe cruce mort atîtea ceasuri. De către seara
fiind, au venit un bărbat din Arimadeeia, anume Iosif, cu
bun chip, și boieri fiind, au îndrăznit și au intrat la Pilat, și
au zis: ”doamne, Pilate! O mică cerere am către stăpînirea
ta: dă-mi trupul străinului acestuia Nazarintianul, care este
pironit pre cruce, nu-ți cer vre-un lucru mare; ci un trup
mort, ci deși tu necunoscîndu-l l-ai osîndit mai cu asprime
decît pre tîlhari, însă eu îl cunosc cine este El, și pentru ce
au pătimit; iată acum s-au potolit toate tulburările și
strigătele jidovilor, nu te vatămă pre tine nimic, dacă mi-l
vei dărui mie să-l îngrop după lege”. Și s-au mirat Pilat, că
au murit așa curînd, om tînăr fiind, și înțelegînd cu tot
deadinsul, că au murit, umilindu-se și de cuvintele lui Iosif,
au rămas întru mare mîhnire, și lui Iosif i-au poruncit, ca
fără nici o temere să-l coboare de pe cruce, și să-l dee
obicinuitei îngropări. Deci Iosif, (dobîndind) primind acest
mare dar, adică slobodă voie de la Pilat pentru îngroparea
Domnului, fără zăbavă s-au dus să-l pogoare de pe cruce,
unde îndată au venit și Nicodim cu smirnă și cu
amestecături de aloie, care era mai înainte pregătite. Așa
Iosif și cu Nicodim și cu sf. Ioann, cu multe lacrimi, mai întîi
închinîndu-se, și așa despironindu-l de pe cruce, mai întîi au
despironit sf. palme, care erau foarte rău spintecate și
rănite, pentru că toată greutatea trupului au spînzurat
numai întru acele două mîini și piroane ale palmelor, din
care nevoie era a se spinteca Dumnezeeștile palme.
Asemeanea au despironit și preacuratele picioare, și l-au
pogorît de pe cruce. Deci acestea așa făcîndu-se, cine poate
să povestească, sau să spuie amarele lacrimi și tînguierile
Născătoarei de Dumnezeu și acelora împreuna cu Dînsa?
Văzînd înfricoșatele rane, și pre Fiul Său mort și fără
suflare, purtîndu-se pre mîinile lor, îi spăla rănile cu lacrimi
și adesea le săruta cu mîngîietoare și jalnice cuvinte, întru
atîta, încît pleca spre plîngere și pre cele neînsuflețite stihii.
Ar fi voit Preacurata Fecioară măcar puțin timp pentru a
petrece pre Fiul său cu lacrimi, și cu cuvinte cuviincioase, ca
unii Maice, dar nu i-au fost cu putință, fiind acum noapte, și
poruncă era, și poruncă era ca toți să se liniștească pentru
ziua paștilor. Pentru aceasta degraba spălîndu-i sf. trup cu
aloi, și înfășurîndu-l cu pînză subțire, precum aveau obicei
jidovii a face,Iosif de spaimă cuprins fiind, cu frică slujea la
îngroparea Domnului Hristos, și cu lacrimi grăia unele ca
acestea: ”Vai Mie, preadulcele Meu Iisuse, cu mă voi atinge
de trupul Tău cel nestricăcios, sau cu ce pînză te voi
înfășura? Sau cu ce mîini te voi pune în groapă? Sau ce
cîntări v-oi cînta la îngroparea Ta? Știu și pricep, că
minunate cuvinte ar trebui să se cînte Dumnezeeirii Tale,
care mintea noastră nu le cuprinde, însă impreună cu
Nicodim v-om cînta așa: ”Fiule unule născut, cuvîntul lui
Dumnezeu Tatăl, cela ce ești fără de moarte, carele ai venit
pentru mîntuirea noastră a te întrupa din sf. de Dumnezeu
Născătoare, și pururea Fecioara Maria, neschimbat te-ai
făcut om, răstignindu-te-ai Dumnezeule, și cu moartea pre
moarte ai călcat, unul fiind din sfînta Treime, împreuna
proslăvit cu Tatăl și sf. Duh, miluiește-ne pre noi”. Și așa l-
au pus într-u o groapă a lui Iosif în grădina sa, care era
săpată în piatră, unde nimeni mai înainte nu zăcuse, ca
înviind Hristos, să nu socotească, că ar fi înviere a altcuiva.
Și amestecarea de aloi și de smirnă au fost lipicioasă, că
dacă v-or vedea pînza și măhrama capului rămasă în
groapă, să nu li se pară că l-au furat, că în ce chip nefiind
slobozenie, ci mai vîrtos și ostași erau puși pentru paza
mormîntului, ar fi putut cineva să le fure, sau să rupă acele,
ce așa era lipite de trup? Deci cu unele ca aceste cuvinte și
tînguiri au fost îngropate trupul Domnului nostru Iisus
Hristos, de sfinții bărbați Iosif cel cu bun chip, și de
Nicodim, și Ioann cuvîntătoriu de Dumnezeu, împreună și
cu Preacurata Maica Sa, și de sfintele femei mironosițe,
iară altul vreo unul din ucenici n-au fost, fiind toți risipiți și
ascunși de frică. Deci punînd pe ușa gropii o piatră foarte
mare, s-au dus de acolo și s-au odihnit dupre poruncă.
Au pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său și cu tot
trupul Său, izbăvind pre om din moartea cea sufletească și
trupească; cu sufletul au pătimit scîrba, tînguire, și temere
de moarte. Au pătitmit peste toate puterile sufletești, adică
peste minte, peste voie. Iară cu trupul afară de golitate, au
pătimit bătai, rane și dureri, peste toate mădularele și
simțirile trupești: peste cap îmboldiri, pre mîini și pre
picioare piroane, pre coastă și pre inimă împungere, preste
obraz și tîmple lovituri și scuipături. La pipăirea a tot trupul
bătăi, la gustare adăpare cu oțet și cu fiere. Spre mirosire
întru puturoasă închisoare, și pre Golgoda de către trupuri
răbdarea putorilor, la auzirea ocării și hulirii, la vedere
acoperirea ochilor, și vărsarea lacrimilor acelor ce sta și
plîngea subt crucea Lui, și la privirea dozgolirii trupului Său,
a căruia numai coapsele Preacinstita Macica Sa cu
măhrama capului Său pre cruce le au înfășurat. Însă trei
mai iuți dureri au fost la sfintele patimi ale Domnului: cea
mai întîi, cînd Domnul nu multe suflete au văzut pocăindu-
se cu mulțumire pentru pătimirea Sa, pentru care ca cum în
zădar, sîngele Lui au fost vărsat. Al doilea, cînd Domnul au
văzut sufletul Maicii Sale, subt cruce jemînd, și cu arma
pătimirii pătrunsă. Al treilea, cînd trupul Lui pre cruce l-au
pironit, atîta de mîini și de picioare l-au întins, cît s-au
desfăcut toate alcătuirile Lui. În ceasul acela s-au împlinit
proorocia psalmistului: ”numărat-au toate oasele Mele”.
Toate pătimirile Domnului după sămuire au fost 100146.
Dacă cineva bolind din inimă pentru atîtea răni ale
Domnului Iisus Hristos, și preste toată ziua va face
rugăciunea Dumnezeeiască: „Tatăl Nostru” de 15
ori, acela într-un an de zile câte o rugăciune în
cinstea a fieștecăruia rane îi va aduce Domnului, sau
cîte 15 metanii într-un an peste toată ziua, întru
cinstea patimilor Domnului făcînd, acela va aduce
cîte o metanie la fieștecare rană a Domnului. Iară ce
fel de folos este omului din cugetările patimilor
Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli au scris:
”Dacă cu adevărată cugetare și cu desăvîrșită
sfărmare a inimii vei cugeta pentru patimile lui
Hristos, mai mult folos vei avea, de cît cînd cineva
peste tot anul va posti de pîine și apă, sau deși ar
omorî pe toată ziua trupul, pînă la vărsare de sînge
chinuindu-se, sau de ar citi psaltirea pe toată ziua”.