Dokumen - Tips - Indrumar Masurari Laboratoare

5/14/2018 Indrumar masurarilaboratoare-slidepdf.
com
UNIVERSITATEA BACĂU
ABABEI ŞTEFAN
MĂSURAREA ELECTRICĂ A MĂRIMILOR ELETRICE ŞI

NEELECTRICE
Îndrumar de laborator
2003
http://slidepdf.com/reader/full/indrumar-masurari-laboratoare 1/113
5/14/2018 Indrumar masurarilaboratoare-slidepdf.com
Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice
Cuprins
LUCRAREA 1
Verificarea ampermetrelor şi voltmetrelor prin comparaţie 5
LUCRAREA 2
Extinderea domeniului de măsură al instrumentului magnetoelectric în schema
de ampermetru (miliampermetru ) şi voltmetru de c.c. 9
LUCRAREA 3
Măsurarea rezistenţelor prin metode indirecte 16
LUCRAREA 4
Etalonarea şi verificarea ohmmetrelor 24
LUCRAREA 5
Măsurarea rezistenţelor cu puntea Wheatstone 30
LUCRAREA 6
Măsurarea capacităţii, inductivităţii proprii şi mutuale cu ajutorul ampermetrului
şi voltmetrului 36
LUCRAREA 7
Măsurarea parametrilor bobinelor cu ajutorul punţilor de curent alternativ 44
LUCRAREA 8
Utilizarea osciloscopului catodic în măsurare 49
LUCRAREA 9
Măsurarea parametrilor condensatoarelor cu ajutorul punţilor de curent
alternativ
57
LUCRAREA 10
Măsurarea factorului de formă şi a factorului de vârf a unor semnale 62
LUCRAREA 11
Măsurarea energiei electrice 68
LUCRAREA NR.12
Măsurarea puterii
LUCRAREA NR.13active în circuite de curent alternativ monofazat 73
Verificarea wattmetrului electrodinamic monofazat 76
LUCRAREA NR.14
Măsurarea puterii active în circuite trifazate 81
LUCRAREA 15
Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate 87
LUCRAREA 17
Traductoare de proximitate 99
LUCRAREA 18.
Măsurarea temperaturii cu termocuple 109
BIBLIOGRAFIE 114

LUCRAREA 1
VERIFICAREA AMPERMETRELOR ŞI VOLTMETRELOR

PRIN COMPARAŢIE
1. Prezentare
Aparatele de măsurat (de laborator şi tehnice) aflate în exploatare trebuie
verificate metrologic în mod periodic de către centre metrologice autorizate,
care eliberează certificate de verificare şi marchează aparatele pentru a putea fi
utilizate conform clasei de precizie.
Verificarea metrologică se face conform normativelor şi cuprinde:
-verificarea stării generale
-verificarea funcţionării
Verificarea stării generale se face vizual. Nu se primesc la verificare
aparate care prezintă defecţiuni precum: acul îndoit, sau rupt; scara gradată
deformată; diviziuni sau cifre şterse; oglinda scării pătată; geam spart; sistemul
mobil cu frecări evidente sau blocat, etc.
Verificarea funcţionării cuprinde verificarea mişcării libere şi echilibrării
sistemului mobil, timpul de amortizare, a rezistenţei de izolaţie şi verificarea
preciziei aparatului.
Precizia unui aparat indicator este specificată prin clasa de precizie c,
înscrisă pe cadranul aparatului. În cazul aparatelor cu scara liniară (ampermetre,
voltmetre) clasa de precizie se defineşte ca eroarea de indicaţie maximă ∆ Xmax
raportată la limita nominală de măsură Xn şi se exprimă în procente.
∆X
c =
Xn
max
∗100 (1)
unde, cu X s-a notat curentul respectiv tensiunea.
O metodă de verificare a ampermetrelor şi voltmetrelor de lucru este prin
comparaţie cu aparate etalon, care au domeniul de măsura apropiat (cel mult cu
25% mai mare decât al aparatelor de verificat) şi indicele clasei de cel puţin 5
ori mai mic sau de 2,5 ori daca se utilizează şi curba de corecţie pentru aparatul
etalon.
Aparatele de lucru (C=1 ; 2.5 ; 2,5) se verifica la toate diviziunile notate,
odată în sens strict crescător şi apoi în sens strict descrescător.
Având în vedere valorile indicate de etalon (Xe) pentru fiecare valoare
indicată de aparatul de verificat (X) se calculează erorile absolute cu relaţia:
∆X = X − X e (2)
5

Din şirul de valori ∆ X se alege eroarea absolută maximă ∆ Xmax. Se
calculează apoi eroarea raportată maximă a aparatului, cu ajutorul relaţiei :
∆X max
ε max = ∗ 100 (3)
n
X
Aparatul se consideră corespunzător din punct de vedere al preciziei de
măsură dacă este îndeplinită condiţia :
ε
max
≤c (4)
2. Partea experimentală
Se va caverifica
funcţionând starea şigenerala
ampermetru şi etalonarea
voltmetru de c.c. apoiunui multimetru şiMAVO
ca ampermetru -35
voltmetru
de c.c. Dacă la repaos acul indicator nu indică 0 se va regla corespunzător acul
la zero.
2.1. Verificarea ampermetrului de c.c.

Schema de montaj este prezentă în figura 1, în care,
S.c.c. -sursa de tensiune stabilizată

reglabilă 30V, 2A
Av -ampermetru de verificat
(multimetru MAVO -35)
Ae -ampermetru etalon (c= 0,2)
R -reostat variabil
Fig. 1.
Modul de lucru
Se plasează butonul de reglaj al tensiuni sursei pe poziţia corespunzătoare

valorii minime.
Se conectează sursa, se reglează butonul de reglaj astfel încât să se poată
obţine un curent variabil în plaja 0-1 A. Apoi se începe verificarea propriu -zisă:
se reglează rezistorul R până când acul indicator al A v coincide cu prima
diviziune notată pe scara gradată. Se citeşte indicaţia Ae, cu mare atenţie, evitând
eroarea de paralaxă. Se precizează în acest mod pentru toate diviziunile notate
ale Av, reglând curentul până la limita superioară, în sens strict crescător. Se
repetă operaţiile de verificare pentru sensul descrescător al curentului. Se
notează Iv, Ie, se calculează ∆ I, se reţine ∆ Imax, se calculează ε max care se
compară cu clasa de precizie c v a Av si se trag concluziile cu privire la Av.
6

Datele se centrează într-un tabel de forma:
Av: tip: Inv = ...A; cv = ...

Ae: tip: Ine = ...A; ce = ...
IIve (A)
(A)
∆ I=Iv-Ie (A)
∆I max
ε max = ∗100
I nv
acceptat
[%] ……….. concluzie refuzat
2.2. Verificarea voltmetrelor de c.c.

Schema de monaj este prezentă figura 2 in care:
S -sursa de tensiune stabilizată reglabliă

30V,2A
Vv -voltmetru de verificat tip MAVO-
35 ; c=1,5; Un = 25V
Ve -voltmetru etalon tip ML 20; c=0,2
Fig. 2.
Modul de lucru
Se aşează potenţiometrul de reglare al sursei pe minim. Se conectează

sursa. Se reglează potenţiometrul de verificând posibilitatea de atingere a
deviaţiei maxime la 25 V. Verificarea propriu-zisă se efectuează ca la punctul
2.2, iar datele se centrează intr-un tabel similar.
2.3. Verificarea voltmetrelor de c.a.
Schema de montaj este prezentă in figura 3, unde:

AT - autotransformator ATR 8;
Uln=220V; U2 = 0-250V;
Av - ampermetru de verificat, tip magnetoelectric (MAVO-35), c = 1,5;
In = 1A
Ae - ampermetru etalon, tip feromagnetic, c = 0,2 , conectat pe domeniul
de masură corespunzător;
R - reostat reglabil;
7
Fig. 3.
Modul de lucru
Se aşează cursorul AT pe poziţia “0” , reostatul R pe valoarea maximă. Se
conectează sursa şi se reglează curentul în circuit brut cu ajutorul AT şi fin cu
ajutorul reostatului.
centralizează Verificarea
intr-un tabel similar. decurge ca la punctul 2.2. iar datele se
2.4. Verificarea voltmetrelor de c.a.

Schema de montaj aste data in figura 4, unde:
AT -autotransformator ATR 8
Vv - voltmetru de verificat (MAVO 35)
Ve -voltmetru etalon tip feromagnetic T 51,
c=o,5
R - reostat
Fig. 4.
Modul de lucru
Se procedează similar ca la punctul 2.3.
8

LUCRAREA 2
EXTINDEREA DOMENIULUI DE MĂSURA AL
INSTRUMENTULUI MAGNETOELECTRIC ÎN SCHEMA DE
AMPERMETRU (MILIAMPERMETRU) ŞI VOLTMETRU DE
C.C.
1. Prezentare
Ampermetrele şi voltmetrele magnetoelectrice au la bază un instrument de
măsură magnetoelectric al cărui curent nominal la construcţiile recente este de
ordinul zeci de µ A, până la 1 mA.
Instrumentul magnetoelectric poate fi transformat în ampermetru cu
ajutorul unui şunt sau în voltmetru cu ajutorul unei rezistenţe adiţionale.
1.1. Instrumentul magnetoelectric in schema de ampermetru

In figura 1 se prezintă schema unui ampermetru magnetoelectric. Notaţiile
din schemă au următoarele semnificaţii:
− µ A instrumentul magnetoelectric de bază;
- r0 rezistenţa instrumentului magnetoelectric
de bază (constituită din rezistenţa bobinei
mobile şi rezistenţa compensării erorii de
temperatură);
-a,b bornele ampermetrului A;
Fig.1.
- s rezistenţa şuntului;
- I0 curentul prin microampermetru;
- I curentul de măsurat (care trece prin ampermetru);
Între curentul de măsurat I şi curentul I0 care străbate bobina mobilă se
impune raportul:
I
=n (1)
I0
numit grad de şuntare
Asociind relaţia (1) cu ecuaţia de funcţionare a instrumentului de măsură
magnetoelectric,
Ψ
α = 0 ⋅ I0 (2)
D
se obţine ecuaţia de funcţionare a ampermetrului:
α
Ψ0 ⋅ I = S I ⋅ I
= nD (3)
9

care arată că aparatul poate fi gradat direct în unităţi ale curentului de măsurat,
adică în A.
În relaţiile (2) şi (3) α reprezintă deviaţia acului indicator
ψ 0 fluxul total ce înlănţuie bobina mobilă
D
Si cuplul rezistent
sensibilitatea specific al resoartelor
ampermetrului
Pentru circuitul din figura (1) este valabila relaţia:
r0 I 0 = s( I − I 0 ) (4)
Introducând (1) în (4) se obţine relaţia de calcul a valorii şuntului:
r0
s= (5)
n −1
care aratăanumite
impune că rezistenţa şuntului
precauţii este multsecţiunii
la alegerea mai micăconductoarelor
decât cea a bobinei, ceea ce
de conexiune
dintre bobină şi şunt (secţiune mare; t.e.m. de contact mică). Şunturile se
construiesc din manganină şi se montează în interiorul cutiei aparatului când
curentul nominal al ampermetrului este sub 30 A.
1.2. Instrumentul magnetoelectric in schema de voltmetru.

Instrumentul magnetoelectric fiind conectat în paralel, poate măsura o
tensiune relativ mică, cel mult egală cu căderea de tensiune pe rezistenţa proprie
r0 produsă de curentul prin instrument I0 , respectiv:
U 0 = r0 I 0 (6)
Pentru obţinerea unui voltmetru care să măsoare o tensiune
U=mU0 (7)
în serie cu acesta se introduce rezistenţa adiţională. Se obţine astfel schema
voltmetrului din figura 2.
Tensiunea la bornele voltmetrului este:
= (8)
Înlocuind în relaţia (7) tensiunea
V0 , din relaţia (6) obţinem:
= (9)
Din relaţiile (8) si (9) se obţine valoarea
Fig. 2. rezistenţei adiţionale:
ra = (m −1)ro
(10)
Pornind de la un microampermetru de curent nominal Ion = 300µ A şi

rezistenţa internă r0 = 690Ω se efectuează următoarele lucrări:
10

- se calculează şuntul necesar pentru extinderea domeniului de măsură al
instrumentului la 10 mA şi apoi la 50mA;
- se calculează rezistenţa adiţională pentru extinderea domeniului de
măsura al instrumentului la 1V şi 10 V;
- seşiverifică
realizate experimental
se determină clasa de extinderea
precizie; domeniului de măsura al aparatelor
- se determina rezistenţa proprie, consumul aparatelor realizate si
rezistenţa in Ω /V a voltmetrului.
2.1.Extinderea domeniului de măsura al instrumentului în curent

2.1.1. Schema de montaj
În figura 3 se dă schema de montaj cu următoarele elemente:
Fig. 3.
- S.c.c sursă de tensiune continuă 30V, 2 A;

- P reostat 1500Ω , 0,7 A
- S cutie de rezistenţe etalon, cu 6 decade,
- Ae ampermetru etalon, magnetoelectric, c=0,2 conectat pe domeniul de
măsură corespunzător
2.1.2. Modul de lucru

Mai întâi se calculează valorile gradului de şuntare pentru cele două limite
de curent recomandate (10 mA, 50 mA cu ajutorul relaţiei):
I
n= n (11)
I on
În care, In - valoarea nominală a curentului prin ampermetrul (miliampermetrul

de realizat) .
Se calculează constantele şi sensibilităţile miliampermetrelor de realizat cu
relaţiile:
11
In  A
kI =  d i v (12)
α n
În care, α n - numărul maxim de diviziuni ale scării gradate.
pentruIniţial, întreruptorul
tensiune minimă înK este deschis,
circuit, cursorul potenţiometrului
iar reostatul P poziţionat
Rv pe valoare maximă. Se
introduce valoarea calculată pentru S. Se conectează sursa şi se conectează K. Se
reglează P si Rv până când acul Ae indică 10 mA. Dacă µ A nu indică exact se
ajustează S corespunzător.
Pentru determinarea clasei de precizie a miliampermetrului realizat se
procedează astfel: se modifică curentul până când acul µ A indică prima
diviziune notată la începutul scării gradate; se notează cu I indicaţia aparatului
de verificat şi cu Ie indicaţia corespunzătoare miliampermetrului etalon. Se
creşte progresiv
scării gradate curentul
până şi se
la limita verificădeînmăsurare.
maximă acelaşi mod toate diviziunile notate ale
Se repetă operaţiunile modificând curentul în sens crescător.
Se determina valorile obţinute ale indicaţiilor ampermetrului de verificat cu
relaţia:
∆I = I − I e (13)
Din şirul de erori absolute găsite se alege valoarea maxima (∆ I)max, care
serveşte la determinarea erorii fundamentale a miliampermetrului verificat:
(∆ I ) m a x
ε max = ⋅1 0 0[% (14)
In
Clasele de precizie (c) standardizate pentru aparatura clasică sunt: 0.1; 0.2; 0.5;
1; 1.5; 2.5;
Se atribuie aparatului verificat clasa de precizie in baza condiţiei:
c ≥ ε max (15)
Rezistenţa proprie si consumul miliampermetrului se calculează cu relaţia:
r0 ⋅ s
RA = ; PAn = RA ⋅ I n2 (16)
r0 +s
Raportul dintre consumul A de bază ( Pon = r0 Ion) şi a miliampermetrului
rezultă:
PAn = n Pon.
Rezultatele se trec în tabelele 2.1 şi 2.2
Tab2.1 Extinderea domeniului de măsură în curent:
Nr. r0 Ion In n s kI sI RA Pon Pan
crt. (Ω ) (mA (mA) (Ω ) (A/div) (div/A) (Ω ) (mW) (mW)
12
Tab 2.2 Verificarea preciziei mA.

I(mA)
I0(mA)
∆ I(m
A)
2.2. Extinderea domeniului de măsura al instrumentului

magnetoelectric in tensiune
Se extinde domeniul de măsură în tensiune (1V, 10V) plecând de la

acelaşi instrument (µ A) utilizând schema din figura 4, în care:
Fig. 4.
S.c.c. ; P; Rv - aceleaşi ca în figura 3;
ra - cutie de rezistente etalon cu 6 decade;
Ve - voltmetru etalon magnetoelectric;
c - 0.2 conectat pe domeniul de măsura corespunzător;
2.2.2. Mod de lucru
Iniţial se calculează căderea de tensiune la bornele µ A corespunzătoare

deviaţiei α u , utilizând relaţia:
U0n = r0 I0n (17)
Se calculează apoi gradul de multiplicare cu relaţia:
13

Un
m= (18)
U 0n
derivata din (7) . S-a notat U n - limita nominală de măsură a voltmetrului de
realizat.
Se calculează
de realizat ra cu relaţia (10) iar constanta şi sensibilitatea voltmetrului
cu relaţiile:
Un V  1  d i v
kU =  d i v ; SU =  V  (19)
U 0n kU
Iniţial întreruptorul K este deschis, cursorul potenţiometrului P pe
tensiune minimă în circuit, iar reostatul Rv pe valoarea maximă. Se introduce
valoarea calculată pentru Ra. Se reglează P şi Rv până când acul Ve indică 1V.
PentruµUAn =10
Dacă nu indică exact α u se
V se calculează ajustează fin Ra în mod corespunzător.
la fel.
Pentru determinarea clasei de precizie a voltmetrului realizat se
procedează întocmai ca la miliampermetru (pct. 2.2.1.)
Se determina erorile absolute ale indicaţiilor voltmetrului de verificat cu
relaţia:
∆ U = U-Ue (20)
şi eroarea raportată (la cap de scară) cu relaţia:

(∆ U ) m a x
ε max = ⋅ 1 0 0 [ %] (21)
Un
Se conferă aparatului de verificat clasa de precizie în baza condiţiei (15).
Rezistenta proprie şi consumul voltmetrului se calculează cu relaţiile:
2
RV = mr0 ; PVn = Un (22)

Rv
Raportul dintre consumul voltmetrului si al instrumentului de baza
 2

 P0 n = U 0n  rezulta din relaţia:
 r0 
PVn = m ⋅ P0 n (23)
Rezistenta specifica (Ohm/V) se calculează cu relaţia:
RV Ω 
r =
Un  V 
V
(24)
14

Rezultatele se trec ţn tabele corespunzătoare.
Tab. 2.3. Extinderea domeniului de măsură în tensiune

Nr. Uo Un m Ra Ku Su Rv Pon Pvn rv
crt. (V) (V) (Ω ) (V/div) div/V (Ω ) (mW) (mW) (Ω)/V
Verificarea preciziei voltmetrului - tabel analog tabelului 2, cu menţiunea

ca notaţia I trece în U.
LUCRAREA 3
15

MĂSURAREA REZISTENŢELOR PRIN METODE
INDIRECTE
În lipsa unor mijloace de măsurare specifice (punte, ohmmetru),
rezistenţele cu valori de ordinul 1 … 105 ohmi pot fi măsurate pe cale indirectă
folosind aparate curente: ampermetre şi voltmetre . Principalele metode de
măsurare indirectă sunt:
- măsurarea prin metoda ampermetru voltmetru;
- măsurarea prin metoda comparării a doi curenţi;
- măsurarea prin metoda comparării a două tensiuni.
1. Metoda ampermetrului şi voltmetrului
Pe baza
rezistenţă (Ix) şilegii lui Ohm,
căderea cunoscând
de tensiune valoarea
pe aceasta (Rx) curentului ce trece valoarea
se poate determina printr-o
rezistenţei Rx cu relaţia:
Ux
Rx =
Ix
În funcţie de modul de conectare a ampermetrului şi voltmetrului în raport
cu rezistenţa de măsurat se pot realiza două tipuri de montaje:
- montajul amonte;
- montajul aval.
1.1. Montaj amonte

În figura 1 este prezentată schema de montaj amonte.
Se constată că ampermetrul A măsoară curent curentul prin rezistenţa R x
(I=Ix), dar voltmetru V măsoară o tensiune U mai mare decât U x şi anume
U=Ux+UA
Fig. 1.
Valoarea rezistenţei Rx se calculează corect cu relaţia:

Rx = UI x = U −I rA = UI − rA (1)
x
16

Dacă rA<< Rx (rA<10-2Rx), rezistenţa se poate determina folosind relaţia
aproximativă:
Ux
R′x = (2)
Ix
care nu necesită cunoaşterea rezistenţei ampermetrului rA.

Calculul erorii
În cazul utilizării relaţiei aproximative (2) , măsurarea este afectată de o

 ∆Rx 
eroare sistematică de metodă   datorită neglijării rezistenţei rA:
 Rx  M
∆Rx  R′x − Rx rA
R  = R =R (3)
 x M x x
Rezultă că metoda este recomandabilă pentru măsurarea rezistenţelor

mari, de ordinul Rx ≥ 10 2 ⋅ rA când eroarea de metodă ajunge sub 1%.
Aplicând relaţiei (1) regula diferenţierii logaritmice şi neglijând eroarea
de cunoaştere a rezistenţei ampermetrului rA, se obţine expresia de calcul a erorii
de măsurare:
∆Rx ∆U ∆I ∆U ∆I 
⋅ 
rA
Rx
=
U
+
I
+
Rx  U
+ 
I 
(4)
∆U ∆I
unde U
şi I
reprezintă erorile determinate de clasa de precizie a aparatelor
de măsurat. Acestea se calculează cu relaţiile:
∆U Un ∆I In
= cU ⋅ [% ]; = cI ⋅ [% (5)
U U I I
cU, cI – clasa de precizie a voltmetrului respectiv ampermetrului;
Un, In – limita de măsurare a voltmetrului respectiv a ampermetrului.
În cazul utilizării relaţiei (2), eroarea se reduce la primii doi termeni din
relaţia (4).
1.2. Montaj aval

În figura 2 este prezentată schema de montaj aval.
În acest montaj, V măsoară corect tensiunea la bornele rezistenţei R x
(U=Ux), dar A măsoară un curent I mai mare decât I x (I=Ix+IV).
Valoarea rezistenţei Rx se calculează corect cu relaţia:
17
Fig. 2.
Ux U
Rx = =
Ix
I −
U (6)
RV
Unde RV este rezistenţa proprie a voltmetrului.
R 100 R
V x V x
Dacă se utilizează
determina utilizând un voltmetru
relaţia cu R >>R (
aproximativă: ≥ ⋅ ), rezistenţa se poate
Ux
R′x = (7)
Ix
Care nu necesită cunoaşterea rezistenţei RV.
Calculul erorilor
În cazul utilizării relaţiei aproximative (7) intervine o eroare sistematică

de metodă
relaţia: datorată neglijării rezistenţei voltmetrului, care se calculează cu
∆Rx  R′x − Rx − Rx 1
 R  = R = R +R =− R (8)
 x M x x V 1+ V
Rx
Rezultă că metoda este recomandabilă pentru măsurarea rezistenţelor relativ
mici, de ordinul R ≤ 10 −2 ⋅ RV (când eroarea de metodă este sub 1%).
Eroarea transmisă de aparatele de măsurat se determină cu relaţia:
∆Rx ∆U ∆I ∆U ∆I 
⋅ 
Rx
= + + +  (9)
Rx U I RV  U I 
În cazul utilizării relaţiei aproximative (7) eroarea se reduce la primii doi
termeni din expresia (9).
Mod de lucru
Se realizează montajul din figura 3, în care:

Sc.c. – sursă de tensiune continuă stabilizată;
A, V, multimetre tip MAVO-35
18
Fig. 3.
Iniţial, se aşează comutatorul K pe poziţia 1 şi se obţine montajul amonte.
Se conectează sursa de alimentare (iniţial U=0)), se reglează tensiunea continuă
urmărind obţinerea unor deviaţii în partea finală a scării ampermetrului şi
voltmetrului şi nedepăşirea
U şi I ale aparatelor curentului admisibil prin circuit. Se citesc indicaţiile
şi se determină:
- valoarea rezistenţei cu relaţia corectă şii aproximativă;
- eroarea de metodă,
- eroarea de măsurare, transmisă de aparatele de măsură.
Pentru control, fiecare rezistenţă se măsoară de două ori la valori diferite
ale curentului.
Se repetă aceleaşi operaţii pentru K în poziţia 2, realizând astfel montajul
aval.
Tabel 1Rezultatele se trec într-un tabel de forma:

Rezistenţa Montaj amonte Montaj aval
de măsurat U I R’x Rx ∆Rx  U I R’x Rx ∆Rx 
 Rx
  Rx

 M  M
[V] [A] [Ω [Ω % [V] [A] [Ω [Ω %
] ] ] ]
- Montaj amonte (calculul corect)

Tabel 2 de
Rezistenţa U I rA UA Ux Rx Valoarea adoptată
măsurat Rx ± ∆R x
[V] [A] [Ω ] [V] [V] [Ω ] [Ω ]
- Montaj aval (calcul corect)

Tabel 3
Rezistenţa de U I RV IV Ix Rx Valoarea adoptată
măsurat Rx ± ∆R x
[V] [A] [Ω ] [A] [A] [Ω ] [Ω ]
19

- Calculul erorilor transmise de aparatele de măsurat
Rezistenţa de Rx cU cI Un In ∆U ∆ I ∆Rx ± Rx
măsurat U I Rx
[Ω ] [U] [I] [%] [%] [%] [Ω ]
Ultima coloană din tabelele 2 şi 3 se completează după terminarea

tabelului 4.
Rezistenţele interne rA, RV se pot calcula după indicaţiile date în
instrucţiunile MAVO+35 (UA=300mV pentru In, iar RV indicat pe placa frontală
a aparatului aprox. 20000ohm/V)
2. Metoda comparării a doi curenţi
Schema de montaj este prezentată în figura 4.
Fig. 4.
Metoda necesită o sursă de tensiune constantă şi constă în măsurarea
succesivă a curenţilor Ix şi Ie care circulă prin Rx, respectiv prin rezistenţa etalon
Re, funcţia de poziţia 1 sau 2 pe care se află comutatorul K.
Valoarea corectă a rezistenţei este dată de relaţia:
Ie I 
Rx = Re ⋅ + rA  e − 1 (10)
Ix  Ix 
Neglijând rA, se obţine valoarea aproximativă.
Ie
R′x = Re ⋅ (11)
Ix
Calculul erorilor
Utilizând relaţia aproximativă (11), se comite o eroare sistematică de

metodă:
∆Rx  R′x − Rx rA  Ix 
 R  = R ≅ − R ⋅ 1 − I  (12)
 x  x x  e 
Această
de deviaţii eroare
egale. Ca Rsee anulează dacă
se foloseşte Ie=Ix.de
o cutie În rezistenţe
acest caz etalon
se ajunge la o metodă
în decade, care
20

se reglează până când ampermetrul prezintă aceeaşi deviaţie pentru ambele
poziţii 1 şi 2 ale comutatorului. La egalitatea deviaţiilor se obţine:
R x = Re (13)
Iar eroarea de măsurare rezultă egală numai cu eroarea de construcţie a cutiei de
rezistenţe: ∆Rx ∆Re
=− (14)
Rx Re
Modul de lucru
Se realizează montajul din figura 4, unde Scc este o sursă de tensiune

∆R
continuă stabilizată, iar Re este o cutie de rezistenţe etalon cu 6 decade ( R e
e
=0,02%). Se creşte tensiunea de alimentare fără a se depăşi însă curentul maxim
admisibil prin Re şi cu
- o măsurare Rx.RSe realizează două măsurări:
e de valoare fixă (Re =10nohmi);
- o măsurare cu Re variabil (deviaţii egale).
Se prelucrează datele şi se trec într-un tabel de forma:
Rezistenţa Ix Ie Re rA R’x Rx ∆Rx  ∆R x
de măsurat R  Rx
 x M
[A] [A] [Ω [Ω ] [Ω ] [Ω ] [%] [%]
]
2. Metoda comparării a două tensiuni

Schema de montaj este cea prezentată în figura 5.
Fig. 5.
Rezistenţa necunoscută Rx se înseriază cu o rezistenţă etalon Re, se

alimentează de la o U
căderile de tensiune sursă de curent continuu (constant) şi se măsoară succesiv
x şi Ue de la bornele celor două rezistenţe.
21

Valoarea corectă a rezistenţei este dată de relaţia:
U RV
Rx = Re ⋅ x ⋅
Ue  U  (15)
Re  1 − x  + RV
 Ue
Dacă se poate neglija consumul voltmetrului (RV>>Rx,Re), atunci valoarea
aproximativă a lui Rx se poate determina cu relaţia :
Ux
R ′x = Re ⋅ (16)
Ue
Calculul erorilor
Aplicând relaţia approximativâ (16) apare o eroare sistematică de

metodă :
∆Rx  R′x − Rx Re  Ux 
1
 Rx  = Rx = RV  − U e 
(17)
Aceasta se anulează în următoarele cazuri :
a) Rv→∞, respectiv când măsurarea se efectuează cu un aparat fără
consum (compennsator, voltmetru electrostatic, voltmetru electronic).
b) Ue=Ux, respectiv când se realizează o metodă de deviaţiii egale. Înn
acest caz, Re este o cutie de rezistenţe etalonîn decade şi se reglează
până când voltmetrul arată aceeaşi deviaţie atunci când este connectat
succesiv la bornele rezistennţei Rx, respectiv Re. Ca urmare, se obţine
relaţia :
R x = Re (18)
respectiv:
∆Rx ∆Re
= (19)
Rx Re
Modul de lucru
Se realizează montajul din figura 5, unde:

- Sc.c. – sursă de curent continuu
∆Re
- Re – cutie de rezistenţe etalon cu 6 decade Re =0,02:
- V – multimetru MAVO-35
Se stabileşte valoarea rezistenţei Re la o valoare 10nohmi, se creşte
curentul în circuit, reglând tensiunea sursei fără a depăşi curentul admisibil prin
Re şi Rx. Se prelucrează datele şi se trec într-un tabel de forma:
Rezistenţa Ux Ue Re rA R’x Rx  ∆Rx  ∆R x
de măsurat   Rx
 Rx  M
[V] [V] [Ω [Ω ] [Ω ] [Ω ] [%] [%]
]
22
LUCRAREA 4
ETALONAREA ŞI VERIFICAREA OHMMETRELOR
1. Principiu constructiv
23

Ohmmetrele sunt aparate care servesc la măsurarea directă a rezistenţelor în
domeniul 1 … 105 ohmi. Ele au ca bază constructivă un microampermetru
sau un miliampermetru magnetoelectric mA, conectat în serie cu o rezistenţă
de limitare R şi o sursă de tensiune continuă E. Se construiesc ohmmetre cu
x
schemă serie (fig.
cu dispozitivul de 1), la care
măsură rezistenţa de
şi ohmmetre măsurare
derivaţie (fig.R 2)selaconectează în serie
care rezistenţa de
măsurat se conectează în paralel cu dispozitivul de măsură. Ohmmetrele sunt
în general, înglobate ca funcţii de măsurare a rezistenţelor, în cadrul unor
multimetre, dar pot fi realizate şi ca aparate independente.
Fig. 1. Ohmmetru serie Fig. 2. Ohmmetru paralel
Ecuaţiile de funcţionare pentru cele două tipuri de aparate rezultă:

- pentru ohmmetre cu schemă serie:
1
α S I S E f (R )
= I
⋅ = I
⋅ R + r0 + Rx = 1 x
(1)
- pentru ohmmetre cu schemă paralel (derivaţie):
1
α = SI ⋅ I = SI ⋅ E = f 2 ( Rx )
R ⋅ r0 (2)
R + r0 +
Rx
unde E este t.e.m. a sursei de curent continuu.

În ambele cazuri se constată că scara este neliniară
2.Verificarea ohmmetrelor magnetoelectrice

Verificarea ohmmetrelor constă în verificarea stării generale şi verificarea
funcţionării şi se face conform normativelor.
Deoarece ohmmetrele sunt aparate cu scară neliniară, clasa de precizie se
defineşte ca eroare de indicaţie maximă ∆ α max raportată la lungimea
maximă a scării gradate α max
şi se exprimă în procente:
24
∆α max
c= ⋅1 0 0 [ % (3)
α max
Unde ∆ α max şi α max se exprimă în mm; dacă aparatul este un multimetru şi

cadranul
liniare. prezintă şi o scară liniară se pot exprima în diviziuni ale scării
Un mod de verificare al ohmmetrelor magnetoelectrice îl constituie
metoda măsurării directe rezistenţelor etalon cu ohmmetrul de verificat. Clasa de
precizie a rezistenţei măsurate trebuie să fie de cel puţin 5 ori mai mică decât
clasa aparatului de verificat.
Cunoscând valoarea rezistenţei etalon conectate la bornele ohmmetrului se
determină eroarea de indicaţie absolută ∆ α , cu relaţia:
∆α = α − α 0 (4)
Unde α ohmmetrul
prezinte este indicaţia ohmmetrului
pentru şi α e este aindicaţia
valoarea respectivă pe etalon.
rezistenţei care ar trebui să o
Se verifică reperele notate ale scării ohmmetrului în sens crescător şi apoi
descrescător şi se calculează erorile absolute cu relaţia 4. Din şirul de erori
∆ α se reţine eroarea absolută maximă ∆ α max şi apoi se determină eroarea
raportată maximă cu relaţia:
∆α m ax
ε m ax = ⋅ 1 0 0[ % (5)
α m ax
Aparatul corespunde
îndeplinită condiţia: din punct de vedere al preciziei de măsurare, dacă este
ε ≤c max (6)
3. Probleme de studiat
- Se realizează şi se etalonează un ohmmetru cu schemă serie; cu
ajutorul său se măsoară câteva rezistenţe necunoscute.
- Se realizează şi se etalonează un ohmmetru cu schemă deviaţie; cu
ajutorul său se măsoară câteva rezistenţe necunoscute.
- Se verifică rezultatele măsurând aceleaşi rezistenţe cu ajutorul
multimetrului MAVO-35, conectat ca ohmmetru.
- Se verifică etalonarea scării de ohmmetru a unui multimetru MAVO-
35.
4. Modul de lucru
4.1. Etalonarea ohmmetrului cu schemă serie
Se realizează schema de montaj din figura 1 în care:

E - sursă de tensiune continuă stabilizată 0-30V, 2A
25

mA - multimetru MAVO-35 conectat pe domeniul 1mA
R - reostat 1500 ohmi, 0,7 A
Re – cutie decadică de rezistenţe de precizie.
Se trasează
un segment pe hârtie
de dreaptă de milimetrică scara miliampermetrului
aceeaşi lungime pe care urmează a şi,
se sub aceasta,
trasa scara
ohmmetrului (fig. 3)
Fig. 3.
Iniţial, întrerupătorul sursei este aşezat pe poziţia deschis şi
potenţiometrul de reglaj al tensiunii pe poziţia de tensiune minimă, R pe
valoarea maximă, iar Re este neconectat. Se conectează sursa de alimentare, se
creşte tensiunea până la valoarea de circa 3V şi se stabilesc mai întâi valorile
extreme ale scării ohmmetrului (0 şi ∞ ) astfel:
dreptul- reperului
k fiind deschis, Rx→∞
din origine α =0; pe scara ohmmetrului se notează în
(α (∞şi)’0).
- Se închide K; în acest caz Rx=0, curentul se stabileşte în circuit şi
aparatul deviază. Se reglează curentul cu ajutorul reostatului R până când
deviaţia atinge valoarea maximă α (0) = α max; pe scara ohmmetrului se notează
zero (Rx=0) în ultimului reper din dreapta scării (α max). Se constată că
ohmmetrul are scara inversată (zero în dreapta).
Se stabilesc diviziunile scării ohmmetrului între reperele 0 şi ∞ cu ajutorul
rezistenţei etalon variabile, Re. În acest scop se conectează cutia de rezistenţe la
bornele corespunzătoare
reperele A-B ale ohmmetrului şi pentru
şi pe scara diferite valori ale acesteia se trasează
ohmmetrului.
Iniţial, se trasează reperele mari ale scării şi se notează valorile în kohm.
În acest scop se introduce succesiv Re=1,2,,…,10kohmi şi, corespunzător
deviaţiilor observate pe scara miliampermetrului (1mA) se trasează pe
segmentul de dreaptă repere corespunzătoare în dreptul cărora se notează
valorile Re. Peste 10 kohmi se introduc în continuare valori succesive R e= 20,
30, …, 100 kohmi şi, corespunzător deviaţiilor obţinute se trasează şi se notează
reperele scării, în continuare, pe segmentul de dreaptă.
Se revine în origine (Re=0) şi se împart în diviziuni intervalele dintre
reperele notate anterior. Pentru subdividerea intervalului 0 – 1 kohm se introduc,
26

succesiv, rezistenţe de ordinul 100 ohmi şi se trasează reperele intermediare fără
a se nota.
Pentru subdivizarea intervalelor următoare, care sunt din ce în ce mai
mici, se vor introduce rezistenţe corespunzătoare pentru dividerea acestora în 5
sau două
Se diviziuni,
recomandă funcţie
ca de mărimea
pentru intervalului.
subdividerea intervalelor să se folosească
rezistenţe având valori succesive:
1x10n, 2x10n, 5x10n,
în care n ia succesiv valorile 2,3,4. Schimbarea raţiei pentru subdividerea
intervalului următor se va face în situaţia în care saltul deviaţiei acului indicator
la variaţia rezistenţei cu o treaptă devine suficient de mic (de ordinul ultimei
diviziuni din intervalul 0 – 1kohm).
După ce s-a trasat scara ohmmetrului realizat se conectează la bornele
ohmmetrului
aparatului (A – B) ocomutatorul
închizând K (Rx=0, αR(0)x.=Se
rezistenţă necunoscută α verifică
max). Se deviaţia
deschidemaximă
K şi sea
citeşte pe scara trasată valoarea rezistenţei Rx indicată de aparat.
Se măsoară aceleaşi rezistenţe cu MAVO – 35 conectat pe funcţie de
ohmmetru. Iniţial, se scurtcircuitează bornele aparatului şi se roteşte butonul 2
(fig. 5) până când acul indică α max.
4.2. Etalonarea ohmmetrelor cu schemă derivaţie

Se realizează schema din figura 2. Se iau aceleaşi valori iniţiale ca şi la
paragraful 4.1.
Se trasează din nou scara miliampermetrului şi ohmmetrului pe hârtie
milimetrică (fig. 4).
Fig. 4.
Se închide Ke şi se stabilesc, mai întâi, valorile extreme ale scării

ohmmetrului (0 şi ∞ ) astfel:
- Se deschide K în care caz Rx = ∞ . Se reglează curentul cu ajutorul
reostatului R până când se obţine deviaţia maximă α (∞)=α max; pe scara
27

ohmmetrului se notează ∞ în dreptul ultimului reper din dreptul scării
(α max).
- Se închide K , în ac est caz R x fiind zero. Aparatul fiind şuntat, deviaţia
se anulează: α (0)=0; se notează 0 în dreptul reperului din origine. Se
constată că ohmmetrul deviaţie are scara normală (zero la stânga).
Se stabilesc diviziunile scării ohmmetrului între reperele 0 şi procedând
ca şi în cazul precedent, cu deosebirea că prima treaptă din cutia de rezistenţe se
va lua cu un ordin de mărime mai mic (R1=10Ω ).
Se măsoară câteva rezistenţe necunoscute cu ohmmetrul realizat şi
etalonat. Pentru comparaţie, se măsoară apoi aceleaşi rezistenţe cu MAVO-35
conectat pe funcţia de ohmmetru.
4.3. Verificarea ohmmetrelor

Se verifică scara ohmmetrului MAVO-35 pe domeniul x10ohmii
Se acţionează MAVO-35 pe funcţia de ohmmetru şi pe domeniul
corespunzător şi se conectează ca în figura 5. în care:
1 – comutator de funcţiuni;
2 – buton pentru reglarea rezistenţei de limitare
din schema ohmmetrului;
Re – cutie de rezistenţe de precizie cu 6 decade,
c=0,02
Se controlează
se începe deviaţia
verificarea maximă caohmmetrului.
indicaţiilor la 2.2. apoi
Determinarea erorii ε max (vezi #2) necesitată
măsurarea unor lungimi de arce pe scara
ohmmetrului, operaţie destul de dificilă. În cazul
particular al ohmmetrului MAVO-35 (de verificat)
există trasată, pe acelaşi cadran şi o scară liniară cu
Fig. 5. 100 diviziuni, care serveşte la măsurarea curenţilor şi
tensiunilor. Se poate folosi scara liniară în scopul
verificării
diviziuni aleohmmetrului,
scării liniare.exprimând Atât ∆ α încâtfelul
Practic, se procedează α max (relaţiile
şi următor: 4,5) Rîne
se reglează
până când acul indică primul reper de verificat de pe scara ohmmetrului de
verificat (2x10 ohmi) . Se citeşte atent deviaţia corespunzătoare, α 1 [div] a
acului pe scara liniară. Se introduce apoi din Re chiar valoarea înscrisă în dreptul
reperului de verificat, adică: Re = 20 ohmi şi se citeşte deviaţia corespunzătoare
α 2 [div] a acului tot pe scara liniară. Diferenţa α 1-α 2 reprezintă eroarea
absolută ∆ α a ohmmetrului, exprimată în diviziuni ale scării liniare,
corespunzătoare reperului de verificat. Se procedează în acelaşi mod,
verificându-se toate reperele notate ale scării. Din şirul de erori absolute se
28

reţine ∆ α max [div] şi se calculează eroarea relativă raportată ε max cu relaţia (5),
în care α max=100div (numărul total de diviziuni a scării liniare).
Se compară |ε |max cu clasa de precizie a ohmmetrului MAVO-35
inndicată pe cadranul aparatului şi se trag cooncluzii privind precizia
ohmmetrului de verificat.
5. Rezultate experimentale
Se trasează reperele scării pentru cele două tipuri de ohmmetre după
modelul din figura 3., respectiv 4.
Se indică valorile rezistenţelor măsurate odată cu ohmmetrul realizat şi
apoi cu MAVO-35 conectat pe funcţiunea de ohmmetru.
LUCRAREA 5
29

MĂSURAREA REZISTENŢELOR CU PUNTEA
WHEATSTONE
1. Puntea Wheatstone
1.1. Prezentarea punţii
Această punte serveşte la măsurarea rezistenţelor de ordinul 1÷10 6 Ω, cu
precizie 1- 2%, în cazul unor construcţii simple sau până la 0,001% în cazul
punţilor speciale de laborator. Punţile Wheatstone moderne conţin surse şi
indicatoare de nul electronice şi pot fi cu echilibrare semiautomată sau automată.
Puntea este formată din patru rezistenţe conectate în serie astfel încât
formează un patrulater 1fig. 1). Trei rezistenţe (R1, R2, R3) sunt cunoscute cu
mare precizie
diagonalele iar a patra sereprezintă
patrulaterului rezistenţa
conectează o sursă de măsurat Rx.deÎnc.c.
de alimentare unaiardin
în
cealaltă un indicator de nul de c.c. (IN), galvanometru (G) sau microvoltmetru
electronic de c.c.
Determinarea rezistenţei necunoscute Rx necesită efectuarea operaţiei de
echilibrare a punţii, care constă în variaţia rezistenţei R 3, pentru un anume
raport R1/R2 până la anularea deviaţiei IN, când puntea se consideră echilibrată.
În momentul echilibrului este valabilă relaţia:
R 3 ·R 1
Rx = (1)
R2
pentru raportul R1/R2 = 10n rezultă:
Rx = 10n · R3 (2)
caz în care valoarea rezistenţei Rx rezultă direct din cunoaşterea rezistenţei R3.
1.2. Calculul erorilor

Valoarea rezistenţei Rx măsurată cu ajutorul punţii este efectuată de
erorile de construcţie ale rezistenţelor cunoscute, transmise prin intermediul
relaţiei de legătură, precum si o eroare de determinare a valorii rezistenţei
variabile R3, care a servit la echilibrarea punţii. Ca urmare, eroarea de măsurare
a rezistenţei R1 este dată de relaţia:
3  ∆R   ∆R 
∆R1
= ∑  x  +  3  (3)
R1 1  Rx  0  R3  d
unde termenii ΔRk/Rk reprezintă erorile de construcţie ale rezistenţelor R1, R2, R3
iar ultimul termen, reprezintă eroarea de determinare a valorii rezistenţei
variabile R3. Erorile constructive au valori fixe, fiind indicate de constructor, în
timp ce eroarea de determinare (datorată insensibilităţii indicatorului de nul sub
pragul său de sensibilitate) depinde de sensibilitatea S a punţii.
30

Sensibilitatea punţii se defineşte ca fiind raportul dintre variaţia Δα a
deviaţiei indicatorului de nul şi variaţia relativă ΔR 3/R3 a rezistenţei care a
produs-o, în vecinătatea valorii corespunzătoare echilibrului (definiţia este
valabilă pentru valori mici ale variaţiilor Δα şi ΔR3):
∆α
S= ∆R3 (4)
R3
∆R3
Eroarea de determinare ( R3
)d, reprezintă noua variaţie relativă a
rezistenţei R3 în jurul valorii de echilibru care produce o deviaţie perceptibilă
(Δαmin) faţă de reperul zero al IN.
Din relaţia (4) se deduce:
 ∆RR3  = ∆αSmin (5)
 3 d
Rezultă că determinarea rezistenţei R3 se face cu o eroare cu atât mai
mică, cu cât sensibilitatea este mai mare.
Introducând (5) şi (3) şi exprimând eroarea în procente se obţine
următoarea relaţie de calcul a erorii relative de măsurare a rezistenţei R x:
∆Rx 3  ∆Rx  ∆α min
Rx
·100 = ∑ ·100  + ·100 (%) (6)
1  Rx  S
Pentru a scoate în evidenţă aportul celor două surse de erori se vor calcula
separat cei doi termeni din relaţia (6) reprezentând erorile de construcţie,
respectiv de determinare. Erorile de construcţie sunt indicate de constructor
∆Rx
direct sub formă procentuală ( ·100 = 0,02% ). Deviaţia perceptibilă este de
Rx
ordinul unei fracţiuni de diviziune, de exemplu, Δαmin = 0,2 div.
Eroarea de determinare se poate reduce la valori neglijabile în principal
prin creşterea sensibilităţii punţii, care se realizează pe următoarele căi:
- alegerea unui IN de sensibilitate relativ mare1
- utilizarea în braţele punţii a unor rezistenţe aproape egale.
1
Sensibilitatea IN nu trebuie să fie exagerat de mare (să nu depăşească 107 div/A, respectiv 106 div/A) deoarece
apar dificultăţi de echilibrare a punţii, în vecinătatea echilibrului, variaţia rezistenţei R3 cu valoarea celei mai
mici trepte (± 0,1Ω) provoacă trecerea indicaţiei dintr-o parte în alta a diviziunii zero a IN
31

Micşorarea mai departe a erorii de măsură, se poate face reducând valorile
erorilor de construcţie din relaţia (6). În acest scop se poate utiliza metoda
substituţiei, care se efectuează astfel: se echilibrează puntea normal, modificând
R3, apoi se înlocuieşte R1 cu o rezistenţă etalon în decade şi se reface echilibrul
punţii reglând această rezistenţă
Rx =etalon.
R0 Este evidentă relaţia: (7)
Eroarea în acest caz este dată de relaţia:

∆Rx  ∆Rc   ∆R3   ∆R0 
=  + + (8)
Rx  Rc c  R3  d  R0  d
sau practic
∆Rx  ∆R0  0,2
·100 =  ·100  + 2· ·100 [%] (9)
Rx  R0 0 S
În plus faţă de erorile menţionate mai pot apărea erori cauzate de

tensiunile termoelectromotoare de contact la conexiuni. Pentru a elimina
influenţa acestor erori se măsoară Rx pentru două polarităţi diferite ale tensiunii
de alimentare şi se ia drept valoare măsurată media aritmetică ale celor două
măsurări.
1.3. Determinarea sensibilităţii
Calculul
determinarea erorii de determinare
experimentală a sensibilităţiia punţii:
valorii rezistenţei variabile necesită
Din relaţia (4), sensibilitatea S se poate exprima sub forma:
∆α
S = R3(0) ∆R3 (10)
în care R3(0) – valoarea rezistenţei R3 la echilibrul punţii astfel: se modifică
R3 cu ∆R în plus faţă de valoarea R3(0) , până când se obţine o deviaţie, ∆α + la
3
IN, şi apoi cu ∆R −3 în minus faţă de valoarea R3(0) până când se obţine o

deviaţie ∆α− , de semn contrar cu prima. Se lucrează cu deviaţii de ordinul 10;
20 de diviziuni obţinute prin reglajul uneia sau două trepte ale unei decade a
rezistenţei R3 (ohmi, zeci de ohmi).
S se calculează cu relaţia:
∆α+ + ∆α− ∆α
S = R3(0)· ∆R +
+ ∆R3
−
= R3( 0 ) ·
∆R3 (11)
3
unde evident:
∆α = ∆α + + ∆α − , ∆R3 = ∆R + 3 + ∆R3−
32
2.1. Schema de montaj
În fig. 1 este prezentată schema de montaj, care cuprinde:
G – galvanometru cu spot luminos

Sc.c. – sursa de tensiune continuă stabilizată
0÷7,5 V
R1, R2 – cutii de rezistenţe etalon cu fişe cu
5 decade;
R3 – cutie de rezistenţe etalon cu manete, cu
6 pdecade;
R – rezistenţă de protecţie a G (100 KΩ,
variabilă în trepte)
Se realizează următoarele lucrări:
- se realizează o punte Wheatstone
din cutii de rezistenţe de precizie;
- se măsoară rezistenţa interna a
două voltmetre feromagnetice cu
Fig. 1. Un = 80 V şi Un
- se determină în fiecare caz:
sensibilitatea punţii, eroarea relativă maximă şi eroarea absolută
maximă, exprimând rezultatul sub forma Rx ± ∆ Rx;
- se urmăreşte influenţa valorii parametrilor schemei asupra sensibilităţii
punţii;
- se aplică metoda substituţiei;
- se elimină influenţa tensiunilor termoelectromotoare de contact;
- se fac măsurători asupra aceloraşi rezistenţe utilizând o punte
monobloc
2.2. Modul de lucru

A. Se realizează o punte Wheatstone asamblată din elemente separate,
după montajul din fig.1, unde Rx este rezistenţa internă a unui voltmetru
feromagnetic cu Un = 140 V. Se alege un raport R 1/R2 = 1000/1000 şi se
introduce o valoare oarecare R3 de acelaşi ordin de mărime cu Rx. Se reglează Rp
pe valoare maximă, IN pe sensibilitate minimă (treapta I)şi tensiunea de
alimentare pe valoarea zero.
33

Se trece la măsurare, în care scop se conectează tensiunea de
alimentare, se reglează la valoarea de 2 V, apoi se închide cu prudenţă K,
supraveghind IN . Dacă deviaţia este prea mică se elimină o parte din R p, până la
obţinerea unei deviaţii convenabile. Se modifică R3 în trepte mari (reglaj brut) în
sensul
regleazămicşorării deviaţiei.
R3 în trepte În continuare
mai mici: se scoate
se creşte apoi treptat
progresiv R p din circuit
sensibilitatea G pânăşi se
la
treapta 4 continuând reglajul fin al rezistenţei R 3 până la echilibrarea completă a
punţii. Echilibrul se verifică prin închiderea şi deschiderea K, operaţie la care
acul G trebuie să rămână imobil.
Se determină experimental S, ca la punctul 1.3. utilizând relaţia (11).
După luarea datelor se deschide K , se aduce comutatorul G pe treapta 1
şi se reintroduce Rp în circuit, pregătind puntea pentru o nouă măsurare.
Se calculează valoarea Rx cu relaţia (1), (2) şi eroarea relativă maximă
cu relaţiaRezultatele
(6); se trec în tabel:
Obiec- R1 R2 R3(0) Rx | |∆ R3+| | S  ∆R3  ∆R x Rx± ∆ Rx
∑ ∆RR 
3
tul (Ω (Ω (Ω ) (Ω ) ∆ R3- (Ω ) (div) ∆ α   (Ω )

k

măsură- ) ) | -
|  R3 d Rx 1 k 0
rii (div) (%) (%) (%)
(Ω )
Se urmăreşte influenţa parametrilor schemei asupra sensibilităţii şi deci preciziei

punţii, repetând măsurarea în următoarele situaţii:
- R1/R2 =1000/1000; Rx – acelaşi; U = 6V
- R1/R2 = 1000/1000; E = 6 V; Rx – rezistenţa voltmetrului cu Un = 80 V
- Succesiv R1/R2 = 100/100; R1/R2 = 10000/10000; R1/R2 = 100/1000;
R1/R2 = 1000/100; U şi Rx rămânând aceleaşi ca la punctul precedent.
Se revine la cazul R1/R2 = 1000/1000, E = 6V şi se aplică metoda
substituţiei conform recomandărilor de la punctul 1.2.
Pentru acelaşi caz se urmăreşte eliminarea influenţei tensiunilor
termoelectromotoare
pe conform indicaţiilor de la punctul 1.2. Se trag concluziile
baza rezultatelor obţinute.
B. Se măsoară aceleaşi rezistenţe cu o punte monobloc tip RW-Th

9.02b de fabricaţie I.N.M. Bucureşti. Panoul frontal al punţii este prezentat în
fig.2, în care:
BWh borne de conectarea a sursei de curent continuu
INext borne de conectare a indicatorului de nul exterior (galvanometru)
Rx(Wh) borne de conectare a rezistenţei de măsurat cu puntea Wheatstone
IN Comutator
MASURARE pentru stabilirea
comutator indicatorului
pentru conectarea de nul de nulinconectat
galvanometrului circuit
34

R= comutatoare pentru reglarea rezistenţei R (R3) de precizie cu 5 decade cu
ajutorul căreia se echilibrează puntea
a,b ploturi pentru stabilirea raportului a/b
Wh, Th Ploturi pentru selectarea tipului de punte
E
R
Rx(Th) borne
borne de conectare
pentru a rezistenţei
conectarea etalon
rezistenţei în punteacuThompson
de măsurat puntea Thompson
Fig. 2. Punte Wheatstone-Thompson (INMB)
Se selectează
MASURARE din comutatorul
se reglează pe poziţiaINneconectat.
indicatorul Se
de nul exterior.rezistenţa
conectează Comutatorul
de
măsurat la bornele Rx(Wh). Se conectează indicatorul de nul în circuitul de măsură
prin legarea acestuia la bornele IN.
Se selectează puntea Wheatstone prin introducerea plotului în locaţia Wh. Se
stabileşte valoarea raportului a/b la valoarea 1000/1000
Se conectează sursa de tensiune la bornele corespunzătoare (B Wh) şi se reglează
valoarea acesteia la circa 6V. Se trece comutatorul MASURA pe poziţia
conectat şi se reglează R pentru echilibrarea punţii. (În caz că puntea nu poate fi
echilibrată
determină Rsex, S,
va eroarea
modifica
de în mod corespunzător
sensibilitate valoarea raportului
potrivit indicaţiilor a/b. 1.2,
de la punctele Se
1.3 şi se trec în tabel.
35
LUCRAREA 6
MĂSURAREA CAPACITĂŢII, INDUCTIVITĂŢII
PROPRII ŞI MUTUALE CU AJUTORUL AMPERMETRULUI
ŞI VOLTMETRULUI
În lipsa unor mijloace de măsurarea specifice (capacimetre, henrymetre,
punţi) capacităţile condensatoarelor, inductivităţile proprii şi mutuale ale
bobinelor pot fi măsurate folosind aparate curente: ampermetre şi voltmetre.
1. Măsurarea capacităţii
Pentru a nu deteriora condensatorul în procesul de măsurare, trebuie
cunoscută tensiunea maximă admisibilă la borne. De obicei, măsurarea trebuie
făcută în condiţiile de lucru ale condensatorului: tensiunea şi frecvenţa
nominală.
Metoda este adecvată în cazul măsurării condensatoarelor cu pierderi
mici, care, cu o bună aproximaţie, pot fi considerate ideale.

În cazul măsurării la frecvenţă industrială, condensatoarele uzuale
prezintă reactanţe relativ mari, astfel încât se recomandă montajul amonte (V
înainte de A) pentru măsurarea capacităţilor. Schema de montaj este prezentată
în fig. 1 unde:
Fig. 1. Schema de montaj pentru măsurarea capacităţilor
36

AT – autotransformator ATR – 8
R – reostat 500 Ω ; 1,2 A
A – multimetru MAVO 35, conectat pe funcţiunea de ampermetru; c =
1,5; sau miliampermetru feromagnetic In = 50, 100, 200 mA; e = 0,5 (c.a.)
1,5 V – multimetru MAVO 35, conectat pe funcţiunea de voltmetru C V =

(c.a.)
Cx – condensator al cărui capacitatea se măsoară
1.2. Modul de lucru

Iniţial, se iau următoarele măsuri: se aduce cursorul AT în poziţie
corespunzătoare tensiunii minime, cursorul reostatului în poziţie
corespunzătoare rezistenţei maxime şi se conectează A pe domeniul 5 A şi V pe
domeniulcursorului
ajutorul 250 V. Se conectează
AT. tensiunea
Se selectează de alimentare
domeniile de măsurăşicorespunzătoare
se creşte treptatlacu
A
şi V, astfel încât deviaţia acului indicator să fie în porţiunea finală a scării
gradate. Se citesc valorile U, I, f şi se calculează capacitatea condensatorului cu
relaţia evidentă:
106
[ µF ]
C= U
2
(1)
2πf 2
− rA 2
I
unde rA – rezistenţa internă a ampermetrului.
1.3. Calculul erorilor la măsurarea Cx
Neglijând eroarea de cunoaştere a rezistenţei rA, erorile de măsurare a

capacităţii
se calculează cu relaţia:
∆Cx ∆f ∆U ∆I rA
2
= + ( + ) (1 + 2
) (2)
x
C f U I X 0
∆f ∆U ∆I
unde f
,
U
,
I
sunt erorile de indicaţie ale aparatelor de măsură
corespunzătoare,
1
iar Xc = 2 f ·C - reactanţa condensatorului. Erorile de indicaţie ale A şi V se
π
determină cu relaţiile:
∆V ·100 = c U
· N (%) , ∆ I ·100 = c ·
IN
·100 (%) (3)
U I
V U I I
37
unde cU, cI – clasele de precizie ale V şi A; U n, In – domeniile nominale de

măsură; U, I valorile indicate de V şi A.
Eroarea de indicaţie a frecvenţmetrului coincide cu indicele de clasă;
∆f
f · 100 = cF = 0,5
1.4. Probleme de studiat

Se măsoară capacităţile a două condensatoare utilizând iniţial ca
miliampermetru MAVO 35 şi apoi un miliampermetru feromagnetic AEM; rA
se cunoaşte din „ Instrucţiuni de utilizare pentru MAVO 35”, respectiv de pe
cadranul miliampermetrului feromagnetic.
Se calculează erorile de măsurare.
Se trec rezultatele într-un tabel de forma:
Obiectul ∆C X
de U I f r A Cx
C X
măsurat (V) (A) (Hz) (Ω ) (µ F) (%)
2. Măsurarea inductivităţii proprii

Pentru a nu deteriora bobina în procesul de măsurare trebuie cunoscut
curentul admisibil
condiţiile prinbobinei:
de lucru ale înfăşurarea sa.nominal
curent De obicei măsurătoarea
şi frecvenţă trebuie făcută în
nominală.
O bobină reală este caracterizată de inductivitatea proprie şi rezistenţa
echivalentă pierderilor în înfăşurarea ( şi în fier – în cazul bobinelor cu miez).
Din aceste motive, măsurarea parametrilor bobinelor prin metoda A şi V,
presupune două operaţii:
- măsurarea rezistenţei echivalente pierderilor
- măsurarea inductivităţii proprii.
2.1. Măsurarea rezistenţei echivalente pierderilor

Pentru bobine fără miez feromagnetic măsurarea se face cu ajutorul A şi
V, conectând bobina într-un circuit de curent continuu.
Deoarece rezistenţa echivalentă pierderilor este de valoarea relativ mică,

se recomandă montajul aval (V conectat după A) prezentat în fig. 2 unde:
S c.c. – sursă de tensiune continuă, 30 V, 1 A
R- reostat de 30Ω ; 5 A
38

A, V – multimetre MAVO 35 conectate pe funcţiune de ampermetru,
respectiv voltmetru de c.c., cU = cI = 1
ZX – bobina de măsurat
Fig. 2. Schema de montaj a rezistenţei echivalente a pierderilor
Iniţial, întreruptorul de alimentare S c.c. este deschis, potenţiometrul de

reglarea tensiunii de ieşire V se află pe poziţia de tensiune nulă, cursorul R pe
poziţia de rezistenţă maximă iar ampermetrul şi voltmetrul pe domenii maxime
de măsură în curent, respectiv tensiune continuă.
Se conectează tensiunea de alimentare şi se reglează potenţiometrul U de
pe panoul frontal al sursei şi cursorul R până când A indică 1 A (nu se depăşeşte
curentul admisibil prin ZX). Se selectează domenii de măsură adecvate la A şi V,
astfel încât indicaţia lor să se afle în porţiunea finală a scării. Se citesc valorile
UX şi IX şi se determină RX cu relaţia:
UX
RX = (4)
IX
unde s-a neglijat consumul voltmetrului (R V se cunoaşte de pe cadranul
MAVO 35 şi se constată că este îndeplinită condiţia RV>>RX).
2.1.3. Calculul erorilor la măsurarea rezistenţei echivalente pierderilor

Aplicând metoda diferenţierii logaritmice relaţiei (4) se obţine următoarea
relaţie de calcul a erorii de măsurare
∆RX ∆U X ∆I X
= + (5)
RX UX IX
unde semnificaţia termenilor din membrul drept este aceeaşi în relaţia (2)
şi se calculează cu relaţia (3).
2.2. Măsurarea inductivităţii proprii
39
Această măsurare se face cu ajutorul A şi V conectând bobina într-un

circuit de curent alternativ.

Deoarece bobinele uzuale prezintă la frecvenţă industrială o reactanţă
relativ mic, pentru măsurarea inductivităţii lor se recomandă montajul aval
prezentat în fig. 3, unde semnificaţiile elementelor sunt aceleaşi ca în fig. 1
Fig. 3. Montaj pentru măsurarea inductivităţii proprii
Se iau aceleaşi precauţii şi se procedează ca la § 1.2., cu deosebirea că se

reglează cursorul AT şi R până când A indică 1 A (nu se depăşeşte curentul prin
ZX). Se citesc valorile U, I, f şi se calculează LX cu relaţia:
2
1 U
LX = 2
− Rx 2 (6)
2πf I
X
2.2.3.
ErorileCalculul erorilor
de măsurare la măsurarea
se calculează cu Lrelaţia:
∆LX ∆f ∆U ∆I 2
Rx ∆Rx 2
Rx
= +( + ) (1 + 2
)· · 2 (7)
LX f U I Xx Rx X x
∆R X
unde XX = 2 π f L X, RX s-a determinat cu relaţia (4), iar RX
cu relaţia
(5); erorile de indicaţie ale aparatelor se determină cu relaţiile (3)
2.3. Probleme de studiat
40

- Se măsoară parametrii RX, LX ai unei bobine
- Se calculează erorile
- Rezultatele se trec într-un tabel de forma:
Obiectul ∆R X ∆L X
UX IX RX U~ I~ f LX
de
măsurat (V)
R X
LX
(A) (Ω ) (%) (V) (A) (Hz) (H) (%)
3. Măsurarea inductivităţii mutuale

Inductivitatea mutuală M a două bobine magnetice se poate măsura prin:
- Metoda ampermetrului şi voltmetrului
- Metoda comparării a două tensiuni
3.1. Măsurarea inductivităţii mutuale prin metoda ampermetrului

şi voltmetrului
În fig. 4 este prezentată schema de montaj unde semnificaţiile elementelor

sunt cele din fig.1, iar Mx reprezintă inductanţa mutuală a bobinelor cuplate.
Fig. 4. Schema de montaj pentru măsurarea inductivităţii mutuale

Se procedează ca la măsurarea L X (§ 2.2.2). Se citesc U, I, f şi se

calculează MX cu relaţia:
U
MX = 2 fIπ
(8)
3.1.3 Calculul erorilor la măsurarea M cu A şi V
41

Aplicând regula diferenţierii logaritmice relaţiei (8) se obţine relaţia de
calcul a erorii de măsurare a MX :
∆M x ∆f ∆U ∆I
= + + (9)
x
M f U I
iar erorile de indicaţie ale aparatelor se calculează cu relaţia (3)
3.1.4 Probleme de studiat
- Se măsoară M pentru două bobine cuplate magnetic

- Se calculează erorile
- Rezultatele se trec în tabel de forma:
Obiectul
de U I f Mx ∆MMx x
măsurat (V) (A) (Hz) (H) (%)
3.2. Măsurarea inductivităţii mutuale prin metoda comparării a

două tensiuni
3.2.1 Schema de montaj
Fig. 5. Schema de montaj pentru măsurarea inductivităţii mutuale prin compararea a

două tensiuni
În fig. 5 este prezentată schema de montaj în care se utilizează aceleaşi
elemente ca în montajul precedent şi – în plus – se mai introduce în serie cu L, o
cutie de rezistenţe R0 cu 6 decade.
3.2.2 Modul de lucru
42

Se iau măsurile de protecţie (§ 1.2.): U = 0, R = Rmax . Se introduce R0 =
100 Ώ şi se conectează V la bornele 1 – 1. Se reglează cursorul AT şi R fără să
se depăşească curentul admisibil înscris pe cutia R0. Se citeşte valoarea t.e.m.
UM . Se conectează V la bornele 2 – 2’ şi se citeşte U0. Dacă UM şi U0 sunt mult
0
diferite,
UMse=modifică corespunzător
2 π f Mx I; U0 = R0 I R şi se repetă determinările. Din relaţiile:
rezultă relaţia de calcul pentru Mx:
1 U
M
Mx = 2π f · U ·R0 (10)
0
Reglând R0 astfel încât U0 = UM (metoda deviaţiilor egale), relaţia de

calcul se simplifică rezultând:
Mx = R0/2πf (11)
Se determină M, utilizând atât metoda comparării termenilor cât şi
metoda deviaţiilor egale.
3.2.3 Calculul erorilor la măsurarea M prin metoda comparării de
tensiuni
Aplicând metoda diferenţială, din relaţia (11)se obţine expresia

erorii de măsurare pentru MX :
∆M x ∆f ∆R0
= + (12)
Mx f R0
∆R0 ∆R0
unde R0
este eroarea de construcţie a cutiei R 0: R0
·100= 0,02%
3.2.4. Probleme de studiat
- Se măsoară aceeaşi Mx ca la § 3.1

- Se calculează eroarea de măsurare
- Rezultatele se trec într-un tabel de forma:
Obiectul UM U0 f R0 Mx ∆M x
de Mx
măsurat (V) (V) (Hz) (Ω) (H) (%)
LUCRAREA 7
MĂSURAREA PARAMETRILOR BOBINELOR CU
AJUTORUL PUNŢILOR DE CURENT ALTERNATIV
1. Consideraţii teoretice
43
În cazul unei bobine reale (cu pierderi) supuse unei tensiuni alternative,
curentul este defazat în urma tensiunii cu un unghi mai mic de 900, (fig.1).
Unghiul δ se numeşte unghi de pierderi. Din acest punct de vedere, bobina
reală poate fi asimilată
cu o rezistenţă cu opierderilor
echivalentă bobină ideală în serie (fig.2a)
în înfăşurarea sau în bobinei
şi în miezul paralel (fig.2b)
(pentru
bobine cu miez feromagnetic). Cele două scheme sunt echivalente, între
parametrii lor LS, RS, şi Lp, Rp, existând relaţiile2.
1
Lp = (1+ Q 2 )·LS = (1 + D )·LS (1)
2
Rp = (1 + Q )·RS (2)
2
1 1
Q=- = (3)
D tg δ
unde : D – factor de disipaţie, iar

Q – factor de calitate
Fig. 1. Defazajul dintre curent şi Fig. 2. Schema echivalentă serie (a) şi paralel (b)
tensiune în cazul bobinelor a bobinei reale
Pentru bobina cu Q > 10, LS = Lp = L.
O bobină reală este determinată complet dacă se cunosc parametrii L (la
curentul de lucru pentru bobinele cu miez feromagnetic) şi Q – la frecvenţa de
lucru.
Pentru măsurarea parametrilor bobinelor se folosesc frecvent metoda de
punte
2. Punţi pentru măsurarea parametrilor bobinelor
2.1. Puntea Maxwell
Se utilizează pentru măsurarea bobinelor cu Q mic. ( < 10)
2
Aceste relaţii se obţin scriind că, pentru ambele scheme admitanţa bobinei este aceeaşi.
44

În fig.3 este prezentată schema de montaj a punţii Maxwell, unde:
LS , RS – parametrii bobinei de măsurat
corespunzător schemei echivalente serie
a, b – cutii de rezistenţe de precizie
cu 5 decade
C – cutie de capacităţi de precizie
cu 6 decade
R – cutie de rezistenţe de precizie
cu 6 decade
IN – indicator electronic de nul de
50 Hz.
Hz – frecvenţmetru cu lame
vibrante, c = 0,5
T – autotransformator 220 / 10 V
Fig. 3. Puntea Maxwell

Se realizează montajul din fig.3.

Iniţial, se fixează IN pe treapta de sensibilitate minimă; se fixează
valorile a = 1000 ohmi , b = 100 ohmi şi C = 0.
Se conectează sursa de tensiune şi IN şi se modifică R până când se
obţine minimul deviaţiei IN. Se introduce C în circuit şi se reglează valoarea sa
până la obţinerea unui nou minim. Se continuă echilibrarea crescând treptat
sensibilitatea IN şi modificând alternativ, din ce în ce mai fin parametrii C, R
până la obţinerea deviaţiei minime pe treapta maximă de sensibilitate a IN.
Se citesc valorile R, C şi apoi se desensibilizează IN.
2.1.3. Condiţia de echilibru. Calculul erorilor.
La echilibru, se poate scrie:

Z1 · Z4 = Z2 · Z3 (4)
Înlocuind impedanţele şi efectuând calculele rezultă:
a·b
L = LS = a ·b · C; RS =
R
(5)
Ţinând seama de (5), relaţia (3) devine:
45

ϖ · LS
Q= R = ϖRC = 2π f RC (6)
S
Plecând de la relaţiile (5) şi (6), aplicând metoda diferenţierii

logaritmice şi neglijând erorile de determinare (presupunând sensibilitatea punţii
suficient de mare) se obţin
∆L relaţiile
∆a ∆bde calcul
∆C al erorilor:
L
=
a b
+
C
+ (7)
∆Q ∆R ∆C ∆f
Q
=
R
+
C
+
f
(8)
∆a ∆b ∆R ∆C
unde a
,
b
,
R
,
C
sunt erorile de construcţie ale cutiilor a,b,R,C,
(fiecare din cutiile utilizate în laborator

∆ f
are eroarea 0,02%, iar f este eroarea
de indicaţie a frecvenţmetrului).
2.2. Puntea Hay
Puntea Hay se recomandă pentru
măsurarea bobinelor cu Q mare, Q>10
În fig. 4 este prezentată schema de

montaj a punţii Hay , unde:
LP. RP – parametrii bobinei de măsurat
corespunzători schemei echivalente
paralel;
restul elementelor sunt cele folosite la
Fig. 4. Puntea Hay realizarea punţii Maxwell (§ 2.1.1.)
Se realizează montajul din fig.4.

Se impun aceleaşi condiţii iniţiale ca la §2.1.2. cu deosebirea că R = 0 în
acest caz şi a = b = 400 ohmi.
Se conectează tensiunea de alimentare şi se modifică C până când se
obţine minimul deviaţiei IN. Se introduce R în circuit şi se reglează valoarea
până la obţinerea unui nou minim. Se perfectează echilibrul, reglând alternativ C
şi R până când IN, aflat pe treapta maximă de sensibilitate, indică deviaţia
minimă.
46

Se citesc C şi R şi apoi se desensibilizează IN.
2.2.3. Condiţia de echilibru. Calculul erorilor
Plecând de la relaţia (4) şi înlocuind impedanţele se obţine condiţia de

echilibru:
ab
L = Lp = abC , Rp =
R
(9)
Ţinând seama de (9) relaţia (3) devine:
Rp 1
Q= = (10)
ϖL p 2πfRC
2.3. Măsurarea inductivităţii mutuale
Toate metodele de măsurarea a parametrilor unei bobine (deci şi

metodele de punte) pot fi aplicate la măsurarea inductivităţii mutuale M a două
bobine cuplate magnetic utilizând următorul procedeu: se execută două
măsurători succesive determinând, pe rând, inductivitatea echivalentă celor două
bobine înseriate aditiv (LA) – fig.5a şi apoi diferenţial (LD) – fig. 5b
În urma celor două măsurări
se determină:
LA = L1 + L2 + 2M, (11)
LD = L1 + L2 – 2M. (12)
Pentru M rezultă următoarea
relaţie de calcul:
M = L A − LD , (13)
Eroarea de determinare a M se
Conectarea bobinelor pentru măsurarea calculează cu relaţia:
inductivităţii mutuale
∆M LA ∆L A LD ∆LD
= · + · , (14)
∆LA , ∆LDM L − L L L −L L
A D A A D D
unde L L se determină cu relaţia (7)

A D
Observaţie: Metoda determinării inductanţei mutuale prin procedeul

măsurării inductanţelor echivalente poate fi afectată de erori mari , după cum
LA LD
rezultă din relaţia (14) deoarece coeficienţii LA − LD
si
LA − LD fiind
,
supraunitari, amplifică erorile transmise rezultatului
3. Chestiuni de studiu
47
- Se efectuează măsurarea parametrilor a două bobine cuplate magnetic (L1, L2,

Q1, Q2 şi M) cu ajutorul punţii Maxwell conform recomandărilor de la § 2.1. şi §
2.3.
-- Se
Se calculează
efectueazăerorile de măsurare
măsurarea parametrilor a două bobine cuplate magnetic cu
ajutorul punţii Hay, conform recomandărilor de la § 2.2. şi § 2.3.
- Se efectuează măsurarea aceloraşi bobine cu o punte R L C monobloc,
conform indicaţiilor din laborator.
LUCRAREA 8
UTILIZAREA OSCILOSCOPULUI CATODIC ÎN MĂSURARE
Ecuaţiile de funcţionare ale osciloscopului catodic (OC), pe canalele

x şi y sunt:
y = S yu y (1)
x = S xu x (2)
48

unde y, x – deplasarea spotului pe ecran, după direcţie verticală, respectiv
orizontală; uy;ux;- valorile instantanee ale tensiunilor aplicate la intrarea Y,
respectiv X; Sy, Sx: sensibilitatea pe canalul Y, respectiv X. Practic se
utilizează coeficienţii de deviaţie verticală Ky, respectiv orizontală Kx
exprimaţi prin relaţiile: 1
Ky = Sy [V/div] (3)
1
Kx = Sx
[V/div] (4)
Probleme de studiat
Cu ajutorul OCE-0104 se vor măsura:

- tensiuni electrice
- curenţi electrici
- duratele unor impulsuri sau intervale de timp
- impedanţe.
- Defazaje
- Frecvenţe.
1. Modul de lucru
2.1. Măsurarea tensiunilor electrice
Deplasarea pe verticală a spotului fiind proporţională cu tensiunea aplicată

la intrare y, se poate utiliza osciloscopul (OC) în scopul măsurării tensiunilor
electrice.
2..1.1. Măsurarea tensiunilor continui
Dacă valoarea tensiunii continui este mai mică decât ±80 V, semnalul se
aplică direct la intrarea Y; dacă valoarea tensiunii este mai mare, semnalul se
aplică prin intermediul sondei 1:10. În acest scop se realizează schema din
figura 1, unde: Scc – sursă de tensiune
continuă (40V, 5A)
Iniţial, întrerupătorul de reţea al sursei
trebuie să fie deschis, iar reglajul sursei să fie
pe minim..
La osciloscop trebuie realizate următoarele
Fig. 1. operaţii:
49

- se pune comutatorul ca-0-cc în poziţia cc;
- se pune comutatorul V/div în poziţia 20V/div sau 10V/div;
- se conectează osciloscopul;
- cu ajutorul butonului „poziţie Y” se aduce trasa pe axa orizontală trasată
pe ecran.
Se conetează tensiunea de măsurat şi se creşte până la o anumită valoare
(de măsurat). Se constată deplasarea pe verticală (în sus) a trasei (se aplică
tensiune pozitivă faţă de masă). Se citeşte distanţa dy la care se află trasa faţă
de axa orizontală şi coeficientul Ky selectat.Ţinînd seama de relaţiile (1) şi
(3), valoarea tensiunii continui de măsurat se determină cu relaţia:
U =Ky·dy (5)
Se compară rezultatul cu indicaţia voltmetrului existent pe sursă.
2.1.2 Măsurarea tensiunilor alternative

(fără componenta de tensiune continuă)
Tensiunea maximă admisibilă la intrarea Y este de 250 Vvv (50 Hz).

Tensiunile de valoare mai mare se conectează prin intermediul sondei reductoare
1:10, care admite maxim 500 Vvv (vîrf la vârf).
Se realizează montajul din figura 2, în care
GS – generator de semnal AF. Iniţial,
întrerupătorul de reţea GS trebuie să fie deschis,
iar potenţiometrul de reglaj al tensiunii, pe
poziţia de tensiune minimă. La OC se fixează
comutatorul CA – 0 – CC, în poziţie CC şi
Fig.2. V/div. În poziţia 20 V/div. Se conectează
aparatele, se creşte tensiunea de ieşire a GS până
la valoarea de măsurat. Se reglează comutatorul timp/div. până se obţine pe
Fig.2
ecran o imagine stabilă şi se alege K y, astfel încât să se obţină o imagine
încadrată convenabil pe ecran.
Se deconectează baza de timp (timp/div. în poziţia Xext) şi se citeşte
segmentul dy obţinut pe ecran şi valoarea Ky selectată. Se pot determina
următoarele valori ale tensiunii de măsurat:
- valoarea vârf la vârf cu relaţia:
Uvv = Ky·dy (6)
- amplitudinea (valoarea de vârf) cu relaţia:
K y ·d y
Umax = (7)
2
- valoarea efectivă: numai în cazul semnalelor cu factori de vârf K v
cunoscut; de exemplu la semnalele sinusoidale Kv = 2 . U s e
determină cu relaţia
50

K y ·d y
U= (8)
2· 2
2.1.3 Măsurarea tensiunilor periodice cu componentă de tensiune continuă
2.1.3.1. Măsurarea valorii întregului semnal (inclusiv componenta

continuă)
Se aplică semnalul de măsurat şi se procedează întocmai ca la paragraful

2.1.2; Se determină valoarea vârf la vârf a semnalului cu ajutorul relaţiei (6).
2.1.3.2. Măsurarea valorii componentei alternative
Aceastăcontinuă
de tensiune situaţie (tensiune
se întâlneşte, frecventparazită
alternativă când se măsoară
suprapusăbrumul
peste unei surse
tensiunea
continuă).
Se realizează schema din fig. 1 folosind ca Scc un alimentator stabilizat
(Scc are ieşirea plus la masă).
Iniţial, se aşează comutatorul CA – O – CC în poziţia CC şi se alege K y
(V/div) astfel încât să se obţină o imagine convenabilă pe ecran. Se vizualizează
semnalul. Se trece apoi comutatorul CA – O – CC în poziţia CA, se scade K y şi
se modifică Kb ( timp/div.) şi butonul NIVEL până când pe ecran se obţine o
imagine convenabilă şi stabilă a brumului.
Pentru măsurarea valorii brumului se aduce comutatorul timp/div. pe
poziţia Xext, se citeşte Ky şi segmentul dy de pe ecran, se aplică relaţia (6)
Se poate măsura şi frecvenţa brumului, astfel (fig.3), se modifică poziţia
comutatorului timp/div. până se obţine o imagine stabilă, se citeşte coeficientul
de baleiaj Kb (s/div) selectat cu ajutorul comutatorului timp/div. şi segmentul d x
în care se încadrează n perioade ale semnalului. Este valabilă relaţia:
n · T = Kb · dx (9)
de unde se deduce frecvenţa
f = n/Kb · dx (10)
51
nT
dx
Fig. 3.
2.2. Măsurarea curenţilor electrici
reduceMăsurarea
în fapt lavalorii unui curent
măsurarea valoriielectric
unei cu ajutorul
tensiuni OC se
electrice
proporţionale cu curentul de măsurat. În acest scop, se
conectează la intrarea Y a OC tensiunea preluată de la bornele
unei rezistenţe etalon Re parcursă de curentul de măsurat (fig.
4)
Deoarece măsurarea valorii unui
curent presupune în fapt măsurarea unei
tensiuni, sunt posibil practic toate
situaţiile prezentate la subiectul 2.1.
Măsurarea căderii de tensiune pe
rezistenţa etalon Re se efectuează
Fig. 4. conform indicaţiilor de la subiectul 2.1.
În laborator, se măsoară valoarea unui
curent continuu . în acest scop se realizează montajul din fig. 4, în care:
- Scc – sursă de curent continuu 40 V, 5 A (având ieşirea minus la
masă), conectată ca generator de curent
- Re – rezistenţă etalon 1 Ω, 1A.
Se pregăteşte montajul ca la paragraful 2.1.1., se creşte curentul în circuit
până la o valoare de măsurat, indicată de ampermetrul de pe sursă (fără a depăşi
curentul admisibil în circuit).
Se măsoară tensiunea Ue conform recomandărilor de la subiectul 2.1.1,
utilizând relaţia (5). Apoi se determină valoarea curentului cu relaţia:
Ue
I=
Re
(11)
şi se compară cu valoarea indicată de ampermetrul sursei.
2.3. Măsurarea duratei unor impulsuri sau intervale de timp
52

Conectarea semnalului în impulsuri se face potrivit fig. 2. Iniţial se
impun următoarele condiţii: butonul de reglaj al nivelului tensiunii generatorului
se poziţionează pe valoarea minimă, comutatorul V/div al OC se poziţionează pe
20 V/div. Se creşte apoi nivelul tensiunii de ieşire a
generatorului şi se modifică
V/div. şi timp/div. poziţia
până când comutatoarelor
se obţine pe ecran
imaginea stabilă şi convenabilă, de dimensiunea unui
singur impuls (fig.5). se citeşte Kv selectat şi
segmentul dx şi se determină durata (lăţimea) θ a
Fig. 5 impulsului cu relaţia:
θ = Kb · dx (11)
Pentru determinarea valorii de recurenţă T, se

modifică
ecran aparpoziţia
câteva comutatorului timp/div.
impulsuri (suficient două)până
ca încând,
fig 6 pe
şi
se determină în acelaşi mod intervalul de timp T.
Similar, se poate determina intervalul de timp între
Fig. 6. două puncte alese pe o formă oarecare.
2.4. Măsurarea impedanţelor
Se realizează montajul din fig. 7a în care:
Fig. 7.
- Z – impedanţa de măsurat (în laborator se măsoară impedanţa unei

bobine caracterizată prin modulul Z şi argumentul φ).
- R0 – cutie de rezistenţe de precizie cu 6 decade
- mA – miliampermetru feromagnetic de: 50, 100, 200 mA
- T – transformator cu prize multiple, se utilizează raportul 220 V/4 V
Iniţial, la OC se fixează comutatorul timp/div pe poziţia X ext (baza de

timp este deconectată), comutatorul V/div. pe poziţia 20 V/div., iar R 0 pe
53

valoarea de 100 Ω. Se conectează tensiunea de alimentare, se modifică poziţia
comutatorului V/div. şi valoarea R0 (fără a depăşi curentul maxim admisibil în
circuit) până când pe ecran apare o elipsă (fig. 7b) de dimensiuni convenabile.
Ţinând seama de diagrama fazotială a circuitului (fig. 7c) , se pot scrie ecuaţiile
parametrice
x = ale
Kx ·elipsei
R0 · Im :· sin ω·t; (13)
y = - Ky · Z · Im· sin (ω · t + φ).
În particular, se vor scrie relaţiile:

D = 2 XxR0Im; h = 2Ky Z Im sin ; (14)
H = 2 KyZ Im
de unde se deduc relaţiile de clacul pentru modulul şi argumentul
impedanţei de măsurat:
Kx H
Z = K · D ·R0 (15)
y
h
sin φ =
H
(16)
Se citeşte Ky şi Kx ( Kx = 1 V/div. pentru comutator x1 x5 pe poziţia x1,
respectiv Kx = 2 V/div. pentru comutator x1 x5 pe poziţia x5), se citesc
segmentele h, H, D, se determină Z şi φ cu relaţiile (15) şi (16).
2.5. Măsurarea defazajelor
În scopul măsurării defazajelor între două semnale sinusoidale de

aceeaşi frecvenţă, se conectează unul din semnale la intrarea Y iar celălalt la
intrarea X. Pe ecran se obţine o elipsă (fig. 7b) şi unghiul de defazaj φ dintre
cele două semnale este dat de relaţia (16).
Fig. 8.
Se realizează montajul din fig. 8 unde:

- GS – generator de semnal AF
- R – cutie de rezistenţe cu 6 decade
54

- L – bobină cu inductivitate variabilă
- C- cutie de capacităţi cu 6 decade
Se pregăteşte OC cu comutatorul timp/div. pe poziţia Xext şi comutatorul
V/div. pe valoarea 20 V/div. Se fixează butonul de reglaj al nivelului semnalului
pe valoare
intrarea minimă.grijă
Y (având Se conectează tensiunea
să se conecteze corectUbornele
la intrarea X şi tensiunea
de masă). U c la
Se conectează
tensiunea de alimentare, se reglează nivelul semnalului la cca 10 V şi frecvenţa
1000 Hz. Se modifică Ky ( V/div) până când pe ecran apare o elipsă de
dimensiuni convenabile. Se reglează RL şi se urmăreşte pe ecran influenţa
asupra imaginii şi deci asupra defazajului dintre cele două tensiuni. Se modifică
frecvenţa generatorului şi se urmăreşte influenţa asupra elipsei. Pentru anumite
valori R, C şi f , se efectuează măsurarea defazajului, citind segmentele h, H din
(fig.7b) şi aplicând relaţia (11)
2.6. Măsurarea frecvenţelor

Metodele cele mai des întâlnite pentru măsurarea frecvenţei unui semnal
cu ajutorul OC cu un singur canal Y sunt:
- metoda bazei de timp calibrată (semnalul poate avea orice formă)
- metoda figurilor Lissajous (semnalul trebuie să fie sinusoidal)
1.6.1. Metoda bazei de timp calibrată
Se măsoară frecvenţa unui semnal furnizat de un generator de AF tip E

0501, prin metoda bazei de timp calibrat.
Se fixează comutatorul V/div. al OC pe poziţia 20 V/div., se conectează
generatorul (având nivelul tensiunii de ieşire reglat pe minim şi frecvenţa la
valoarea de măsurat, la intrarea Y a OC). Se conectează tensiunea de alimentare,
se reglează Ky şi Kb până când pe ecran apare o imagine stabilă, prezentând un
număr de n perioade ale semnalului de măsurat ( fig.3). Se citesc n, Kb, d x şi se
aplică relaţia (10)
1.6.2. Metoda figurilor Lissajous

Se măsoară frecvenţa aceluiaşi semnal cu ajutorul metodei figurilor
Lissajous. În acest scop se realizează schema din fig.9 în care: GS – generator de
semnal E 0501, a cărui frecvenţă f se măsoară; GSE – generator de semnal
etalon; TR – 0,16 A.
Se reglează iniţial nivelul semnalului de ieşire la fiecare generator pe
valoare minimă, se poziţionează comutatorul V/div. pe poziţia 20 V/div., iar
comutatorul timp/div. pe poziţia Xext. Se creşte nivelul la cele două semnale şi se
modifică Ky de
convenabile, (volt/div.) până când
obicei imaginea pe ecran
reprezintă apare o imagine
o multitudine deînscrise
de curbe dimensiuni
într-
55
Fig. 9.
un dreptunghi, ale cărui laturi depind de amplitudinea semnalelor U şi U 0. Se
modifică frecvenţa f0 până când pe ecran apar curbe închise şi stabile
reprezentând figuri relativ simple – numite figuri Lissajous (fig.10). În acest
moment raportul frecvenţelor f şi f0 este un raport de numere întregi. Notând cu
ny numărul punctelor de intersecţie ale curbei cu o secantă verticală şi n x,
numărul punctelor de intersecţie ale curbei cu secanta orizontală, frecvenţe de
măsurat, rezultă din relaţia:
f nx
= (17)
f0 ny
Fig.10
Se citesc nx, ny pe ecran şi f0 la GSE şi se calculează f cu relaţia :
nx
f= ny
f0 (18)
Se observă că imaginile obţinute depind şi de defazajul dintre cele două
tensiuni. Ori de câte ori este posibil se reglează f0 până când pe ecran apare o
elipsă stabilă; în acest caz, f = f0. (fig.10)
Se compară rezultatul cu cel obţinut la subiectul 2.6.1.
LUCRAREA 9
56

MĂSURAREA PARAMETRILOR CONDENSATOARELOR
CU AJUTORUL PUNŢILOR DE CURENT ALTERNATIV
1. Consideraţii teoretice
În cazul unui condensator real (cu pierderi) supus unei tensiuni
alternative, curentul este defazat înaintea tensiunii cu un unghi mai mic de 90 0
(fig.1). Unghiul δ se numeşte unghi de pierderi. Din
acest motiv condensatorul real poate fi asimilat cu un
condensator ideal în serie (fig.2.a) sau în paralel
(fig.2.b) cu rezistenţă echivalentă pierderilor în
dielectric. Cele două scheme sunt echivalente, între
parametrii Cs , Rs şi Cp şi Rp există următoarea relaţie:
Cp = Cs (1)
Rp = (1 + 12 )· Rs = (1 + Q2) · Rs (2)
Fig. 1 D
D = tg δ = 1/Q = ω R Cs = 1 ; (3)
unde D – factor de disipaţie şi Q – factor de calitate
Pentru valori mici ale lui D (D<0,1) se
observă din relaţia (1) că Cp≅ Cs≅ C. Un
condensator real este complet cunoscut dacă se ştiu
C, tg δ şi tensiunea maximă admisibilă ( la
frecvenţa de lucru). Pentru măsurarea parametrilor
condensatoarelor se folosesc metode de punte.
Fig. 2.
2. Punţi pentru măsurarea parametrilor condensatoarelor
2.1. Puntea Sauty serie

Puntea Sauty serie se utilizează pentru măsurarea capacităţilor cu pierderi mici.

În fig. 3 este prezentată schema de montaj a punţii Sauty serie, unde:
57

Cs, Rs – parametrii condensatorului de
măsurat corespunzător schemei echivalente
serie
a,b, - cutii de rezistenţe de precizie cu 5
decade
R0 – cutie de rezistenţe de precizie cu 6
decade
C0 – cutie de capacităţi de precizie cu 6
decade
IN – indicatorul electronic de nul de 50 Hz
Hz – frecvenţmetrul cu lame vibrante,
c = =0,5
T – transformator 220/13 V

Fig. 3.
Iniţial se fixează întrerupătorul de
alimentare de pe panoul frontal al IN pe poziţia deschis şi comutatorul pe treapta
de sensibilitate minimă; se impune a = b = 1000 ohmi şi R0 = C.
Se conectează sursa de tensiune şi IN şi se modifică C 0 până se obţine
minimum deviaţiei IN. Apoi se creşte R0 până la obţinerea unui nou minim. Se
continuă echilibrarea, crescând treptat sensibilitatea IN şi modificând alternativ
din ce în ce mai fin parametrii R0 şi C0 până la obţinerea deviaţiei minime pe
treapta 5 de sensibilitate.
La echilibru se poate scrie:

Z1 · Z4 = Z2 · Z3 (4)
Înlocuind impedanţele şi efectuând calculele rezultă:
C = Cs = C0 · b/a; Rs = R0 · a/b (5)
Ţinând seama de relaţia (5) relaţia (3) devine:
tgδ = 2π f Rs Cs = 2π f R0 C0 (6)
Plecând de la relaţiile (5) şi (6) , aplicând metoda diferenţierii logaritmice şi
neglijând erorile de determinare (presupunând sensibilitatea punţii suficient
de mare) se obţin relaţiile de calcul al erorilor:
∆ C/C = ∆ a/a + ∆ b/b + ∆ C0/C0
(7)
∆ tgδ /tgδ = ∆ R0/R0 + ∆ C0/C0 + ∆ f/f
(8)
unde ∆ a/a, ∆ b/b, ∆ C0/C0, ∆ R0/R0 sunt erorile de construcţie ale cutiilor
de rezistenţe, respectiv condensatoare (fiecare dintre cutiile utilizate au eroarea
58

= 0,02%) iar ∆ f/f este eroarea de indicaţie a frecvenţmetrului (eroarea este de
0,5%)
2.2. Puntea Sauty paralel (Nernst)

Această punte se utilizează pentru măsurarea condensatoarelor cu pierderi
mari.

În fig.4 este prezentată schema de montaj a
punţii Sauty paralel, în care:
Cp, Rp – parametrii condensatorului
de măsurat corespunzător schemei
echivalente paralel
R0 – cutie de rezistenţe de 1 MΩ
reglabilă, înseriată cu o cutie de rezistenţe
de precizie în decade, iar celelalte elemente
sunt cele utilizate şi la realizarea punţii
Sauty serie.
Iniţial, se iau aceleaşi măsuri de

precauţie ca la puntea Sauty serie, cu
Fig. 4. deosebirea că se deconectează R0 (R0 = ∞ ).
Se conectează tensiunea de
alimentare, se porneşte IN şi se reglează C0 până la obţinerea minimului
indicaţiei IN ( pe treapta 1 sau 2 de sensibilitate). Se conectează R 0 şi prin
reglarea acesteia se obţine un nou minim. Se continuă echilibrarea conform celor
indicate la § 2.1.2.

Plecând de la relaţia (4) se obţin condiţiile de echilibru:
C = Cp = C0 · b/a ; Rp = R0 · a/b (9)
Introducând relaţia (9) în (3) se obţine:
1 1
tgδ = 2πfR p C p = 2πfR 0 C 0 (10)
Procedând ca la § 2.1.3. se obţin aceleaşi relaţii (7) şi (8) de calcul al erorilor.
59
2.3. Puntea Schering
Se utilizează
mici. Există variantepentru măsurarea
ale acestei punţi parametrilor
alimentate lacondensatoarelor
tensiunea joasă cu
saupierderi
înaltă,
pot fi destinate măsurărilor în audiofrecvenţă sau radiofrecvenţă .
În fig. 5 este prezentată schema unei punţi Schering pentru AF alimentată

la joasă tensiune, în care:
R23 – cutie de capacităţi

C rezistenţe etalon cu 5 decade
de precizie
R4 – cutie de rezistenţe de precizie cu 6 decade
C4 – cutie de capacităţi de precizie cu 6
decade, iar restul sunt elemente utilizate şi la
celelalte punţi
Echilibrarea punţii se execută în acelaşi

mod ca la § 2.2.2. cu menţiunea că, pentru
echilibrarea punţii se utilizează C4 şi R4.
2.3.3. Condiţia de echilibru. Calculul

erorilor
Plecând de la relaţia (4) se obţin
Fig. 5.
condiţiile de echilibru:
C = Cs = C3 · R4/R2; Rs = R2 · C4/C2 (11)

Introducând relaţia (11) în relaţia (3) se obţine:
tgδ = 2π f Rs Cs = 2π f R4 C4 (12)
Procedând ca la § 2.1.3. se obţine :
∆ Cs/Cs = ∆ R2/R2 + ∆ R4/R4 + ∆ C3/C3 (13)
∆ tgδ /tgδ = ∆ R4/R4 + ∆ C4/C4 + ∆ f/f

(14)
60

unde apar erorile de construcţie ale elementelor din braţele punţii ( 0,02 %) şi
eroarea de indicaţie a frecvenţmetrului ( 0,5 %).
3.Chestiuni de studiat
- se efectuează măsurări asupra unui condensator cu pierderi, prin cele trei
metode;
- se calculează C şi tg δ;
- se calculează erorile de măsurare;
- se efectuează măsurarea aceloraşi condensatoare cu o punte RLC monobloc
conform indicaţiilor din laborator.
61
LUCRAREA 10
MĂSURAREA FACTORULUI DE PUTERE ŞI A
FACTORULUI DE VÂRF AL UNOR SEMNALE
1. Valori caracteristice ale semnalelor periodice

În practică se întâlnesc frecvent semnale periodice nesinusoidale (tensiuni,
curenţi),un exemplu fiind prezentat în fig.1
Se reamintesc, mai jos, câteva valori caracteristice semnalelor periodice.
a) Valoarea instantanee (y) - defineşte
valoarea semnalului y la un moment t
y(t)=y(t + kT) (1)
unde k= 0,±1, ±2, ±3,… iar
T- perioada semnalului
b) valoarea de vârf (Ym) – reprezintă
valoarea maximă pe care o poate atinge
semnalul în timpul unei perioade.
c) Valoarea medie (Ymed) – reprezintă
media valorilor instantanee pe o jumătate de
Fig. 1. perioadă:
T
2
Ymed =
T
∫
0
2 ydt
(2)
d) Valoarea efectivă (Y) – se defineşte prin relaţia:
22
Y= 1
T ∫0T y t (3)
e) Factorul de formă (Kf) – se defineşte prin raportul dintre valoarea efectivă şi
valoarea medie a semnalului.
Y
Kf = Y
med
(4)
pentru semnalele sinusoidale Kf = 1,11
f) Factorul
valoarea de vârf (Kv) – se defineşte prin raportul dintre valoarea de vârf şi
efectivă.
62

Ym
Kv = (5)
Y
pentru semnale sinusoidale Kv = 2 = 1,4142
Factorul de vârf are importanţă, spre exemplu în tehnica încercării
materialelor. Eventualele
produsă de valoarea străpungeri
de vârf (maximă)aleaizolaţiei unui
tensiunii, oriechipament electric
pentru aceeaşi este
valoare
efectivă tensiunea maximă poate să difere mult de la un semnal la altul, funcţie
de forma acestuia.
2. Măsurarea factorului de formă şi a factorului de vârf al unui

curent nesinusoidal
2.1.Schema de montaj
Este prezentată în figura 2 unde:
Fig. 2.
AT – autotransformator ATR 8
R1, R – reostate 2 x 120 ohmi, 1,2 A, se utilizează numai o coloană
B – bobină cu miez feromagnetic saturat
RS – rezistenţă etalon, 1 ohm, 1 A
A1 – ampermetru electromagnetic cu redresor ( MAVO 35)
2
A
OC––ampermetru feromagnetic, In = 1,2 A
osciloscop catodic
2.2. Principiul metodei

2.2.1. Determinarea factorului de formă
Se ştie că ampermetrul magnetoelectric cu redresor (A 1) are deviaţia

proporţională cu valoarea medie a curentului, iar etalonarea scării se face în
valori
= 1,11efective pentru
notând cu un curent
I1 curentul de formă
indicat de A1,sinusoidală, având factorul de formă K f
acesta are valoarea:
63
I1 = 1,11 Imed (6)

de unde rezultă valoarea medie a curentului:
Imed = I1/1,11 (7)
Ampermetrul
efectivă a curentului Iferomagnetic electrodinamic) A2 indică valoarea
(sau acestuia:
indiferent de forma
I2 = I (8)
Factorul de formă al curentului KfI, conform cu relaţiile (4), (7) şi (8) are
valoarea:
I I
KfI = = 1,11· 2 (9)
I med I1
2.2.2. Determinarea factorului de vârf

Pentru determinarea factorului de vârf este necesară cunoaşterea valorii
de vârf a curentului Im, care se determină cu ajutorul unui osciloscop catodic
(OC). În acest scop se deconectează baza de timp (comutatorul Timp/Div. pe
poziţia Xext) şi se aplică la intrarea Y tensiunea u de la bornele rezistenţei etalon
Rs, proporţională cu curentul i (fig.2). Ca urmare spotul înscris pe ecran este un
segment de dreaptă de lungime d proporţională cu dublul valorii maxime ( 2Um
= 2 RsIm):
d = 2 SyUm = 2 SyRsIm (10)

unde Sy reprezintă sensibilitatea OC pentru intrarea Y, respectiv:
d
Sy = 2 R I (11)
s m
Din relaţia (10) se obţine relaţia (12):

d
Im = 2S y Rs
(12)
Conform relaţiilor (5), (8) şi (12) factorul de vârf al curentului se
determină cu relaţia: d
KvI = Im / I = 2S R I
y s 2
(13)
2.3. Modul de lucru
Se conectează baza de timp la OC şi se trece K în poziţia 1, conectând astfel
în circuit bobina cu miez ( elementul neliniar). Se conectează sursa de
alimentare şi se reglează Sy ( comutatorul V/Div.) şi curentul din R 1 până se
obţine o imagine convenabilă pe OC. Se observă pe ecranul OC curentul
deformat şi se notează
A2. Se determină indicaţiile
factorul de formădiferite I1 şi I2Kale
al curentului curenţilor indicaţi de A1 şi
fI cu relaţia (9)
64

KfI = 1,11 · I2/I1
În scopul determinării factorului de vârf, se deconectează baza de timp şi
se măsoară segmentul de dreaptă d descris de spot pe ecran. Se determină apoi
Sy astfel: se trece K pe poziţia 2, introducând în circuit rezistenţa R. Se reglează
R până se obţine
sensibilitate pe ecranul
la OC) OC convenabilă.
o imagine (cu baza de timp conectatăforma
Se observă şi păstrând aceeaşia
sinusoidală
curbei şi se constată egalitatea indicaţiilor celor două ampermetre care indică
valoarea efectivă a curentului sinusoidal:
I1 = I2 = Is
Se deconectează baza de timp şi se măsoară segmentul de dreaptă de
lungime ds pe ecranul OC. Semnalul fiind sinusoidal, conform relaţiei (11) se
obţine relaţia de calcul pentru Sy:
d d
Sy = 2 R I =
s s
s m 2 2 Rs I s
Având determinate segmentul d corespunzător tensiunii vârf la vârf (2U m)
a semnalului nesinusoidal şi sensibilitatea Sy, se determină factorul de vârf al
curentului cu relaţia (13):
d
KvI = Im / I = 2 S y Rs I 2
3. Măsurarea factorului de formă şi a factorului de vârf al unei

tensiuni nesinusoidale
Se prezintă în fig. 3 unde:
Fig. 3.
AT – autotransformator ATR 8
65

A – ampermetru feromagnetic, In = 2,5 A
B – bobină cu miez feromagnetic saturat
R, R1 – reostate 2 x 120 ohmi, 1,2 A
V1 – voltmetru cu redresor (MAVO 35), Un=100 V
2
V
OC––voltmetru
osciloscopferomagnetic
catodic Un = 75 V
3.2. Principiul metodei

Voltmetrele V1 şi V2 măsoară căderea de tensiune produsă de curentul I pe
rezistenţa R. Forma căderii de tensiune RI depinde de forma curentului I. La
conectarea bobinei B (element neliniar) în serie cu R1 (K în poziţia 1) la bornele
rezistenţei se obţine o tensiune nesinusoiodală. Voltmetru cu redresor V1 indică,
în acest caz, o valoare V1 şi anume:
V1 = 1,11 · Umed (14)
de unde se poate calcula valoarea medie a tensiunii nesinusoidale:
Umed = U1/1,11 (15)

Voltmetrul feromagnetic V2 indică o valoare U2 care este chiar valoarea
efectivă U a tensiunii nesinusoidale:
U = U2 (16)
Din relaţiile (4), (15) şi (16) rezultă relaţia de calcul al factorului de formă a
tensiunii:
Kfv = U/Umed = 1,11 U2/U1 (17)

Pentru obţinerea factorului de vârf se determină cu ajutorul OC valoarea
tensiunii maxime Um măsurând segmentul d proporţional cu dublul tensiunii de
vârf (K în poziţia 1):
d = 2 SyUm (18)
Conform cu relaţia (5) factorul de vârf al tensiunii nesinusoidale se exprimă
prin relaţia:
Kvu = Um/U (19)

Introducând în rel (19) valorile Um şi U din relaţiile (18) şi (16) se obţine:
d
Kvu = 2 S yU 2
(20)
66

3.3. Modul de lucru
Se trece K în poziţia 1, conectând în circuit elementul neliniar (deformant), se
alimentează circuitul şi se reglează Sy şi R1 până se obţine o imagine convenabilă pe
OC.
indicăSevalori
observă semnalul
diferite. deformat pebaza
Se deconectează ecranul OC şi
de timp şi se constatătensiunile
se notează că voltmetrele
U 1 şi
U2, apoi se măsoară d.
Se determină factorul de formă al tensiunii Kfu, cu rel. (17)
Se păstrează aceeaşi sensibilitate Sy la OC, se trece K în poziţia 2 şi se reglează R
până când se obţine o imagine convenabilă pe OC. Se observă forma sinusoidală a
tensiunii pe ecranul OC şi se constată egalitatea indicaţiilor celor 2 voltmetre V 1 şi
V2. Se determină Sy ca în cazul precedent, utilizând relaţia:
d
S = 2 2sU
y
(21)
unde U reprezintă valoarea efectivă indicată de ambele voltmetre
Se dete4rmină factorul de vârf al tensiunii Kvu cu relaţia (20).
4. Rezultate obţinute
Toate calculele se trec în caietul de referate subliniindu-se valorile
obţinute pentru factorii de formă şi de vârf ai semnalelor deformate curent şi tensiune
LUCRAREA 11
67
MĂSURAREA ENERGIEI ELECTRICE

1. Partea teoretică
1.1.Generalităţi
Prin definiţie, energia electrică într-un interval de timp oarecare, de la t1 la
t2 de exemplu, este dată de integrala puterii instantanee p :
t2
W = ∫ pdt
t1
(1)
În circuitele de curent alternativ, corespunzător puterilor activă (P) şi
reactivă
definite (Q),
în modavem energiaprin
similar, electrică activă,
integrala Wa şiputeri
acestor energia
pe electrică
un anumitreactivă,
intervalWr,
de
timp (t1 – t2):
t2 t2
W = ∫ Pdt
a W = ∫ Qdt
r (2)
t1 t1
Conform acestor relaţii, rezultă că aparatele construite pentru măsurarea

energiei electrice, numite contoare, trebuie să aibă unul sau mai multe sisteme
active care să producă un cuplu activ proporţional cu puterea activă sau reactivă
şi un dispozitiv integrator care să efectueze integrarea acestor mărimi în timp.
În funcţie de energia măsurată se deosebesc contoare de energie activă
şi contoare de energie reactivă
În funcţie de circuitul în care se conectează, contoarele pot fi: de curent
continuu şi de curent alternativ
După principiul de funcţionare, contoarele utilizate pentru măsurarea
energiei în circuitele monofazate sau trifazate de curent alternativ pot fi: de
inducţie sau statice (electronice). În circuitele de curent continuu se utilizează
contoare de tip electrodinamic sau electronice.
Contoarele de inducţie, utilizate în circuitele de curent alternativ au ca bază
constructivă, dispozitivul de măsură (DM) de inducţie cu trei fluxuri.
Construcţia şi modul de funcţionare ale acestui dispozitiv se prezintă prin
descrierea contorului monofazat de energie electrică activă.
1.2. Contorul monofazat de energie activă

Pentru măsurarea energiei electrice active în circuite de curent alternativ
monofazate se utilizează contorul de inducţie a cărui simbolizare este CAM,
semnificaţia notaţiilor fiind: C contor; A- de energie activă; M monofazat.
Din punct de vedere constructiv, contorul monofazat de inducţie se
compune dintr-un dispozitiv de inducţie cu trei fluxuri de tip wattmetric, al cărui
68

cuplu este proporţional cu puterea activă şi dintr-un mecanism integrator (sistem
de roţi dinţate) care permite obţinerea energiei intr-un anumit interval de timp.
La IAEM - Timişoara se fabrică contoare monofazate de tip tangenţial
cu trei fluxuri, dintre care două sunt independente (cel al electromagnetului de
tensiune
tangenţial,şi cel al electromagnetului
precum de curent).
şi modul de conectare Schiţa de
în circuitul constructivă
măsură seâprezintă
contorului
în
figura l.l.
Fig. l.l Contorul monofazat de inducţie tangenţial :

1- electromagnetul de curent; 2- electromagnetul de tensiune; 3- disc de
aluminiu; 4- ax; 5- magnet permanent; 6- şurub melc; 7- sistem de transmisie
cu roţi dinţate; 8- dispozitiv de înregistrare; 9, 10- spiră în scurtcircuit; 11, 12-
plăcuţele dispozitivului de oprire a mersului în gol.
Dispozitivul wattmetric de inducţie are partea fixă alcătuită din doi

electromagneţi de curent alternativ 1, 2 dispuşi în plane perpendiculare pe
suprafaţa discului 3. Înfăşurarea electromagnetului 1, conectată în serie, este
parcursă de curentul I din circuitul de utilizare iar cea a electromagnetului 2 este
conectată în paralel la tensiunea U de la bornele circuitului. Discul mobil 3,
confecţionat din aluminiu, este fixat pe axul 4, putându-se roti în întrefierul
dintre electromagneţii l, 2 şi între polii magnetului permanent 5. Şurubul melc 6,
prin intermediul unui sistem de transmisie cu roţi dinţate 7, antrenează
dispozitivul de înregistrare a energiei electrice 8. Înfăşurarea 9 în scurtcircuit,
serveşte la realizarea condiţiei de unghi prin reglarea cursorului 10. Plăcuţele 11
şi 12 constituie dispozitivul de oprire a mersului în gol.
Funcţionare . La conectarea contorului în circuit,
acţiunea fluxurilor magnetice produse de electromagneţii 1 şi 2
asupra curenţilor induşi în discul 3, determină un cuplu activ
care pune în mişcare de rotaţie discul 3. Datorită cuplului de
frânare produs de magnetul permanent 5, discul se roteşte cu
viteză constantă (la putere constantă), mişcarea transmiţându-
69

se la dispozitivul de înregistrare 8. Energia înregistrată W înr pe
contor este proporţională cu numărul de rotaţii N al discului:
Wînr = Kn N, (3)
unde K0= Wdefinită

contorului,
înr
/N [ Ws/rot] - reprezintă
ca raportul constanta
dintre energia nominalăde
înregistrată a
contor într-un timp determinat şi numărul corespunzător de
rotaţii ale discului. Constanta nominală a contorului este
înregistrată pe cadranul contorului sub forma :
1 KWh - A rotaţii
de unde rezultă:
6
1000 x3600 3,6 x 10
K0 =
A
=
A
[Ws/rot]
(4)
Parametrii nominali ai contorului monofazat de inducţie
sunt:
- tensiunea nominală: Un [V];
- curentul nominal (sau de bază) : h ;
- capacitatea maximă de măsurare (curentul de
suprasarcină) [A];
- frecvenţa nominală: f0 [Hz] ;
- constanta: A [rot/Kw];
- curentul de pornire
clasa de precizie c. IP;
1.3. Măsurarea energiei electrice active în circuite trifazate

Măsurarea energiei active în circuite trifazate se efectuează cu ajutorul
contoarelor trifazate de energie activă. Contoarele trifazate reunesc într-un
acelaşi aparat trei sisteme active, (comportând fiecare câte un electromagnet de
curent şi unul de tensiune), ale căror cupluri active acţionează asupra aceluiaşi
ax, astfel încât cuplul activ total este proporţional cu puterea trifazată, iar
contorul măsoară energia totală trifazată. Dispozitivele active de tip wattmetric
se conectează în circuitul trifazat după schemele de montaj ale wattmetrelor
monofazate prezentate la măsurarea puterii active în circuite trifazate.
Simbolurile utilizate pentru contorul trifazat de energie activă sunt CA
mn, ele având următoarea semnificaţie : C - contor ; A - energie activă ; m = 3
sau 4 reprezintă numărul de conductoare ale reţelei trifazate; n = 2 sau 3
reprezintă numărul de sisteme active monofazate de măsură ale contorului.
În figura 2, a, b se prezintă schema electrică simplificată şi modul de
conectare în circuitul de măsură a contoarelor trifazate de energie electrică
activă.
70
a) b)
Fig. 1.2. Contoare de energie activă: a - cu două sisteme pentru măsurarea energiei active
în circuite trifazate fără conductor neutru, tip CA 32 ; b - cu trei sisteme pentru măsurarea
energiei active în circuite trifazate cu conductor neutru, tip CA 43.
1.4. Măsurarea energiei electrice reactive în circuite trifazate

Pentru măsurarea energiei electrice reactive se folosesc contoare de
inducţie de energie reactivă care pot fi: cu tensiuni auxiliare (pentru circuite
trifazate alimentate cu tensiuni simetrice) sau cu şunt (pentru circuite trifazate cu
tensiuni nesimetrice).
Se menţionează în această lucrare numai existenţa contoarelor trifazate de
energie electrică reactivă care, din punct de vedere constructiv, conţin aceleaşi
elemente de bază, două sau trei dispozitive active de tip wattmetru, cu
deosebirea că tensiunile de alimentare ale acestora sunt astfel alese, încât cuplul
activ produs să fie proporţional cu puterea reactivă [1]
Simbolurile utilizate pentru contorul de energie electrică reactivă
alimentat cu tensiuni auxiliare sunt: CR mn, având următoarea semnificaţie: C -
contor, R - de energie reactivă, m = 3 sau 4 - numărul de conductoare ale reţelei
trifazate, n = 2 sau 3 - numărul de sisteme active monofazate de măsură ale
contorului.
2. PARTEA EXPERIMENTALĂ
În laborator se va determina eroarea de înregistrare a unui contor de
inducţie monofazat prin compararea indicaţiilor lui cu ale unui wattmetru
electrodinamic de precizie. În acest scop se va realiza schema din figura 2:
71
Fig. 2. Schema de montaj pentru verificarea contorului

monofazat de energie electrică activă (CAM).
Măsurătorile se vor efectua în două etape, conectând în circuit numai
reostatul R - receptorrezistiv, apoi şi inductanţa reglabilă L (autotransformator
reglabil, ATR) - receptor inductiv. Se efectuează 3 - 5 măsurători pentru fiecare
caz în parte, astfel: pentru diferite valori ale curentului menţinut constant, se
cronometrează timpul t, în secunde, în decursul căruia discul contorului
efectuează un număr N de rotaţii complete şi se citeşte indicaţia α (în nr. de
diviziuni) a wattmetrului.
Datele se trec într-un tabel forma:
Tipul Nr- Mărimi măsurate Mărimi calculate
recep- det. U I α N t A kW P Kn K Wn W cosφ ε
torului (V) (A) (div) (rot) (s)  rot   W  (W)  Ws   Ws  (Ws) (Ws - %
     
 kwh   div   rot   rot 
Rezistiv 1
5
Induc- 1
tiv
5
Se vor identifica elementele constructive ale contorului monofazat.
Se studiază, de asemenea, tipurile de contoare de energie electrică existente în
laborator.
72

LUCRAREA NR.12
MĂSURAREA PUTERII ACTIVE ÎN CIRCUITE DE CURENT
ALTERNATIV MONOFAZAT
1. Metode de măsurare
În circuite de c.a. monofazat puterea activă P se poate măsura:
- direct, cu ajutorul unui wattmetru
- indirect pe baza relaţiei de legătură:
P=U I cos φ (1)
1.1. Măsurarea directă

Măsurarea directă necesită montarea wattmetrului ca în fig. 1, bobina de
curent în serie cu receptorul iar circuitul de tensiune (bobina mobilă înseriată cu
rezistenţa adiţională) în paralel la tensiunea aplicată receptorului.
Deoarece wattmetrul de laborator posedă mai multe domenii de
măsurare (atât pentru tensiuni cât şi pentru curenţi) scala aparatului este gradată
în diviziuni, fiind necesară cunoaşterea constantei aparatului K w. Puterea P
corespunzătoare unei deviaţii N [div] pe scala aparatului este:
P = Kw N [W] (2)
unde Kw (W/div) reprezintă constanta wattmetrului corespunzătoare valorilor
nominale ale tensiunii şi curentului Un şi In, pe care este conectat wattmetrul.
Constanta wattmetrului Kw (care reprezintă valoarea în W a unei
diviziuni) se calculează cu relaţia:
UnIn
Kw = N max
(3)
în care valorile nominale Un şi In sunt indicate de poziţiile indicatoarelor de
domenii al wattmetrului iar Nmax reprezintă numărul maxim de diviziuni de pe
scala aparatului.
1.2. Măsurarea indirectă

Măsurarea indirectă a puterii active pe baza relaţiei (1), necesită
montarea a 3 aparate (fig.1):voltmetru, ampermetru şi cosfimetru, fiecare
măsurând direct valorile corespunzătoare U, I şi cos φ. Puterea calculată cu
relaţia 1 trebuie să fie egală cu cea măsurată direct ( W).
73

2. Verificări experimentale
Se determină puterea activă prin metoda indirectă şi se compară cu
puterea măsurată direct cu un wattmetru de laborator.

Schema de montaj este prezentată în fig.1 unde:
Fig. 1.
W – wattmetrul monofazat, cw = 0,5, In= 5 A; Un = 150 V
cos φ – cosfimetru monofazat, c = 0,5, In = 5 A, Un = 110 V
A – ampermetru feromagnetic, ca = 0,5, In = 5 A
V
AT–1,voltmetru electrodinamic, cv =AT
AT2 – autotransformatoare, 0,5, Un = 150 V
2 este conectat pe bornele de ieşire
(0 pe cursor)
R – reostat 190 ohmi, 2 A
2.2. Modul de lucru

Se fixează R = Rmax şi Xl = 0 (cursorul al T2 în poziţia 0). Pentru o
anume tensiune U = ct ( U = 110 V limitat de Un al cosfimetrului) se reglează R
la valoareaapoi
introduce I = din
4 AAT
şi 2seonotează
valoare valorile
Xl şi seindicate
scade Rpentru
astfel cos = 1 (Xl = 0). Se
încâtφ ampermetrul să
indice aceeaşi valoare ( I = 4 A) iar cosfimetrul valoarea de 0,9 şi apoi 0,8 şi se
notează indicaţiile aparatelor pentru cele două valori cosφ. Se repetă operaţiile
păstrând aceeaşi tensiune pentru alt curent, de exemplu I = 3 A, cos φ = 1, 0,9 şi
0,8.
2.3. Calculul erorilor

Se calculează eroarea asupra rezultatului obţinut la măsurarea directă a
puterii cu wattmetrul utilizând relaţia:
74

ε = cw · Pn/P (4)
unde cw - clasa de precizie a wattmetrului, P – puterea indicată, P n –
puterea maximă ce poate fi măsurată cu wattmetrul (valoarea nominală)
Se calculează eroarea asupra rezultatului obţinut la determinarea
indirectă
utilizeazăaoputerii
relaţie cu ajutorulprin
rezultată celor trei aparatelogaritmului
diferenţierea ( A, V şi cos φ). În(1):
relaţiei acest scop se
εp = εv + εa + εφ (5)
unde εv = cv Un /U, εa = ca In /I, εφ = cφ lmax/l reprezintă
erorile de indicaţie ale
aparatelor (V, A şi cos φ) pentru valorile indicate (U I cos φ).
lmax/l – reprezintă raportul dintre lungimea scalei cosfimetrului şi
lungimea porţiunii de scală corespunzătoare indicaţiei acestui aparat.
Se compară erorile asupra rezultatului obţinut prin cele 2 metode
(directă şi
indirect (P)indirectă).
în raport Se
cu calculează abaterea
puterea indicată procentuală
direct a puterii
de wattmetru ( Pwdeterminată
), utilizând
relaţia:
εpw = ΔP/Pw · 100 (6)

unde ΔP = P - Pw
Rezultatele se trec într-un tabel de forma:
Tabel 2.1.
U I cos φ N P εv εA εφ εp Pw εw εp
(V) (A) (div) (W) (%) (%) (%) (%) (W) (%) (%)
75

LUCRAREA NR.13
VERIFICAREA WATTMETRULUI ELECTRODINAMIC
MONOFAZAT
1. Prezentare
1.1. Wattmetrul electrodinamic monofazat
Wattmetrul electrodinamic are ca bază constructivă un instrument
electrodinamic cu câmp radial.
Conectarea wattmetrului în circuit se face conform schemei din fig.1.
Bobinele fixe ale aparatului, numite bobine de
curent (BC)mobilă,
iar bobina se conectează în seriedepetensiune
numită bobină circuit,
(BT), înseriată cu o rezistenţă adiţională Ra, se
conectează în derivaţie.
Începuturile bobinelor sunt marcate
(steluţe sau săgeţi); ele se conectează
împreună şi apoi la aceeaşi bornă a sursei .
Wattmetrul este prevăzut cu două comutatoare
Fig. 1. pentru selectarea domeniilor de măsură pentru
Fig.1 Ecuaţia de funcţionare, atât în c.c.curent, respectiv

cât şi c.a. este: tensiune.
P = KW N (1)
unde: P – puterea în c.c. sau puterea activă în c.a (W)
N – deviaţia acului indicator (în diviziuni)
]KW – constanta wattmetrului
Scara wattmetrului este gradată în diviziuni, astfel încât pentru
determinarea puterii indicate trebuie cunoscută constanta nominală a
wattmetrului,
conectat KW, corespunzătoare
wattmetrul. treptelor de constanta
În cazul wattmetrului curent şi tensiune
pentru pe
coscare
φ =se1află
se
calculează cu relaţia:
P U I
KW = N
n
= n n (W / div) (2)
max N max
în care:
Un, In – limitele nominale ale tensiunii şi curentului corespunzătoare
poziţiei comutatoarelor care fixează domeniile de măsură corespunzătoare;
Nmax – deviaţia maximă pe scara gradată.
Cunoscând KW se poate determina P, corespunzătoare unei deviaţii N de
pe scala aparatului, cu relaţia (1)
76
1.2. Verificarea wattmetrelor

Wattmetrele aflate în exploatare trebuie verificate metrologic ăn mod
periodic deaparatele
marchează către centre
pentrumetrologice
a fi folosite autorizate carelor
conform clasei eliberează certificate şi
de precizie.
Verificarea metrologică se face conform normativelor şi cuprinde:
- verificarea stării generale;
- verificarea funcţionării;
Verificarea stării generale se face vizual. NU se primesc la verificare
aparate care prezintă defecţiuni, precum: acul îndoit sau rupt, scara gradată
deformată, dezlipită, diviziuni sau cifre şterse, oglinda scării pătată, geam spart,
sistemul mobil cu frecări evidente sau blocat, etc…
Verificarea
sistemului mobil,funcţionării
timpul de cuprinde: verificarea
amortizare, mişcării
rezistenţa libere şişi verificarea
de izolaţie echilibrării
preciziei aparatului.
Precizia unui aparat indicator este specificată prin clasa de precizie,
înscrisă pe cadranul aparatului. Deoarece wattmetrului are scala liniară, clasa de
precizie se defineşte ca eroarea de indicaţie maximă DPmax raportată la limita
nominală de măsură Pn şi se exprimă în procente.
∆Pmax
C= Pn
·100 (%) (3)
Aparatele de lucru (c = 1;1,5; 2,5) se verifică la toate diviziunile notate
odată în sens strict crescător, apoi în sens strict descrescător. Pentru fiecare
valoare indicată de aparatul de verificat (P) se notează valoarea puterii măsurate
simultan cu mijloace etalon (Pe) şi se calculează erorile absolvite ΔP, cu relaţia:
ΔP = P - Pe (4)
Din şirul de valori ΔP se alege eroarea absolută maximă, (∆ Pmax). Se
calculează apoi eroarea maximă raportată (la cap de scală) a aparatului, cu
relaţia:
(∆P) max
εmax = Pn
·100(%) (5)
Aparatul se consideră corespunzător din p.d.v al preciziei de măsurare, dacă
este îndeplinită condiţia:
≤c
ε
max (6)
77

Se verifică un wattmetru electrodinamic tip D 51, c = 0,5 având
următoarele domenii: 2,5 A; 5 A şi 75, 150, 300, 600 V şi cosφ = 1
Iniţial
indică zero se verifică
se reglează starea sa generală.
corespunzător Dacă
corectorul în repaus acul indicator nu
de zero.
Se verifică etalonarea wattmetrului W1 prin două metode:
- metoda comparaţiei cu un wattmetrul etalon;
- metoda încărcării fictive.
Verificările se fac în condiţiile: U=Un, cosϕ =cosϕ n=1 şi curent reglabil.
2.1. Metoda comparaţiei cu wattmetrul etalon
În cadrul
Acesta acestei
trebuie să metode, Pe se obţine
aibă domeniul cu ajutorul
de măsură apropiatunui
(cel wattmetru etalon
mult cu 25% mai (W e
mare).
decât Wv) şi indicele clasei de cel puţin 5 ori mai mic sau de 2,5 ori dacă se
introduc corecţiile la aparatul etalon.
Schema de montaj este prezentată în fig.2 unde:
Fig. 2.
AT – autotransformator ATR – 8;
A – ampermetru feromagnetic c=0,5, In=2,5 /5A
V – voltmetru feromagnetic c=0,5, Un=75/150/ 300V
Wv – wattmetrul de verificat;
We – wattmetrul etalon c=0,5, 2,5/5A, 75/150/300V
R1, R2 – reostate identice 190Ω , 2A
78

Iniţial, cursorul AT se poziţionează pentru tensiune minimă în circuit,

R1, R2 pe valoare minimă. La cele două wattmetre W V şi We se selectează In =
Un conectează
2,5 A şi Se = 75 V. Se poziţionează A pe tensiunea
sursa, se creşte domeniul dela 2,5 A iar VUn
valoarea pe =7575
V. V, se
modifică valoarea rezistenţelor R1 şi R2 până când acul Wv coincide exact cu
prima diviziune notată de la începutul scalei. Se citeşte puterea P v indicată de Wv
şi puterea Pe indicată de We (citirea se face cu mare atenţie, evitând eroarea de
paralaxă şi apreciind fracţiunea de diviziune atunci când indicaţia nu coincide cu
un reper de pe scală). Se procedează la fel pentru toate diviziunile notate în sens
crescător până la Nmax şi apoi în sens descrescător al indicaţiei. Conform
paragrafului 1.2. se calculează ΔP, se reţine ∆P , se calculează εmax care se
max
compară cu clasa de precizie Cv a Wv şi se trag concluziile cu privire la precizia

wattmetrului.
Datele se centralizează într-un tabel de forma:
Wv: tip: Pnv = Cv =
We: tip: Pne = Ce =
Pv (W)
Pe (W)
ΔP = Pv – Pe (W)
∆P max
ε max = ·100 (%) Concluzia = acceptat
Pnv refuzat
Unde Pnv=UnvInv
2.2. Metoda încărcării fictive

În fig.3 se prezintă schema de montaj, în care:
Fig. 3.
- S c.c.1 – sursă de tensiune continuă 110 V;
79

- S c.c. 2 – sursă de tensiune stabilizată 40 V; 5 A;
- Wv – wattmetrul de verificat, conectat pe domeniile 2,5 A şi 75 V;
- Ae – ampermetru etalon;
- Ve – voltmetru etalon
- PR––reostat Ω
- reostat1500
380 Ω /2A (două reostate de 190Ω înseriate)
În cadrul acestei metode, circuitele BC şi BT ale W 1 sunt separate şi
încărcate fictiv până la puterea nominală.
Pe se calculează cu relaţia:
Pe = Ue Ie (7)
unde: Ue şi Ie sunt indicaţiile voltmetrului, respectiv ampermetrului etalon;

Se realizează montajul din fig.3. Iniţial sunt îndeplinite condiţiile:
întrerupătoarele surselor deschise; potenţiometrul de reglaj al tensiunii furnizate
de S c.c.2 pe valoarea minimă; cursorul potenţiometrului P pe valoare de tensiune
minimă; R pe valoare maximă.
Se conectează sursele, se reglează cursorul potenţiometrului P până când
acul Ve coincide cu reperul corespunzător tensiunii de 75 V. Se reglează apoi
valoarea tensiunii Sc.c.2 şi R până când acul Wv coincide cu prima diviziune
notată la începutul scalei. Se citeşte I e (se iau aceleaşi precauţii la citire ca la
paragraful 2.1.2.). În continuare se procedează ca la paragraful 2.1.2. şi se trec
rezultatele într-un tabel similar.
LUCRAREA NR.14
80

MĂSURAREA PUTERII ACTIVE IN CIRCUITE TRIFAZATE
1. Metode de măsurare
Puterea activă P absorbită de un receptor trifazat este egală cu suma

puterilor active P1 , P2 , P3 absorbite pe cele trei faze:
P = P1 + P2 + P3 (1)
in care puterile pe faze se exprimă prin:
P1 = U10 I1 cos[U10 I1] + U20 I2 cos [U20 I2] + U30 I3 cos [U30 I3] (2)
Puterile active pe faze pot fi măsurate cu wattmetre monofazate. Modul de

conectare a wattmetrelor diferă după cum circuitul trifazat este un conductor
neutru (alimentare prin patru conductoare)şi fără conductor neutru (alimentare
prin 3 conductoare) şi de asemenea - după cum circuitul este echilibrat sau
neechilibrat
1.1. Măsurarea puterii active în circuite trifazate cu conductor neutru

(alimentare prin 4 conductoare)
Necesită 3 wattmetre conectate ca în schema din fig. 1. în care fiecare
wattmetru măsoară puterea activă pe câte o fază şi deci puterea activă totală
rezultă:
P = Pw1 + Pw2 + Pw3
(3)
în care Pw1de
măsurate
w2
, Pw3, sunt W
, Pwattmetrele puterile
1, W2,
W3,
Dacă circuitul este
echilibrat puterile pe faze sunt
egale:
Pf = P1 = P2 = P3 = PW
Fig.1 În cazul circuitelor
echilibrate este suficient un
singur wattmetru
PW. Puterea activămontat ca în fig.1
totală rezultă să măsoare puterea pe un din faze P f =
carecaz:
în acest
81
P = 3PW (4)
1.2. Măsurarea puterii active în circuite trifazate fără conductor neutru

(Alimentare prin 3 conductoare)
1.2.1. Metoda celor 3 wattmetre
Wattmetrele se conectează conform schemei din fig.2 Deoarece lipseşte

conductorul neutru, circuitele de tensiune al wattmetrelor se conectează în stea,
realizând astfel un punct neutru artificial (NA): ca urmare circuitele de tensiune
ale wattmetrelor sunt supuse tensiunilor de fază. Deoarece rezistenţele
circuitelor
wattmetrelor desunttensiune ale
egale între
ele, sistemul de tensiune de
fază (U10,U20,U30) este simetric
(format din tensiuni egale şi
defazate cu 1200). Dacă
circuitul receptorului este
echilibrat, fiecare wattmetru
măsoară puterea reală pe o
fază;
puteriledacă este neechilibrat
individuale măsurate
Fig.2 de fiecare wattmetru în parte nu
coincid cu puterile reale pe faze
datorită diferenţei de potenţial dintre neutrul artificial (NA)şi neutrul real al
receptorului. Se demonstrează însă că puterea activă totală este egală cu suma
puterilor indicate de cele 3 wattmetre chiar şi în situaţia în care potenţialul NA
diferă de cel al neutrului receptorului (circuit neechilibrat). Aceasta permite
conectarea NA la una din faze şi, ca urmare, eliminarea wattmetrului de pe acea
fază. Dacă,W
wattmetrul spre exemplu,
2 devine se conectează
de prisos NA la faza
deoarece tensiunea 2 (fig.
sa de 2 – linie
alimentare punctată)
se anulează:
Prin urmare, în circuitele cu 3 conductoare puterea activă totală se poate
U22 = 0, PW2 =
U22 I2 cos [U22 I22 ] = 0.
măsura cu 2 wattmetre.
1.2.2. Metoda celor 2 wattmetre
Având în vedere cele prezentate în §1.2.1, dacă se ia ca referinţă conductorul

2, puterea totală se va exprima ca suma a doi termeni:
82
P = U12 I1 cos [U12 I1] + U32 I3 cos [U32 I3]

(5)
Se pot lua însă ca referinţă oricare din cele 3 faze obţinând relaţii
corespunzătoare.
Puterea activă totală în circuite trifazate alimentate cu trei conductoare
(fără conductor neutru) se măsoară cu ajutorul a două wattmetre W1 şi W2
montate ca în fig.3 (referinţă faza 2). Puterea activă totală este egală cu suma
algebrică a puterilor indicate de cele 2 wattmetre.
Fig.3
Fig.4
(6)
P = PW1 + PW2
Sensul indicaţiilor celor 2 wattmetre depinde de caracterul sarcinii.
Indicaţia wattmetrului W1 devine negativă când defazajul dintre curentul şi
tensiunea aplicată [U12 I1] depăşeşte 900. Utilizând diagrama fazorială din fig.
4., puterile indicate de wattmetru devin:

0 0
P =U I cos(30 +φ ) şi P =U I cos(30 -φ3)

w1 12 1 1 w2 32 3
(7)
0
Se observă că în cazul când φ1>60 indicaţia wattmetrului W1 se citeşte după
inversarea sensului curentului din bobina de curent sau de tensiune.
83

2.Schema de montaj
Schema de montaj este prezentată în fig. 5.
Fig. 1.
Se măsoară puterea activă într-un circuit trifazat cu conductor neutru
(alimentat prin 4 conductoare) prin metoda celor trei wattmetre şi prin metoda
celor două wattmetre.
4. Mod de lucru
Se realizează montajul din figura 5 unde:

- PD este un panou demonstrativ ;
- W1, W2, W3 wattmetru electrodinamic, c=0,5
- K comutator cu trei poziţii
Se scurtcircuitează grupurile R2L precum şi întrerupătoarele de pe fiecare
fază a panoului demonstrativ.
Se fixează domeniul de măsură a wattmetrelor astfel: Un = 150V;
In = 2,5A.
Se trece comutatorul K pe poziţia l, conectând astfel bobinele de tensiune
a wattmetrelor la NR (neutrul reţelei).
84
4.1. Măsurarea puterii active în circuite trifazate cu 4 conductoare

Se măsoară puterea activă P prin metoda celor trei wattmetre într-un
circuit trifazat
alimentare cu 4 conductoare.
380/220V . Circuitul În acest
fiind scop se
în acest cazcuplează montajul
echilibrat (I1=I2=Ila3 şi
reţeaua
I0=0) de
se
citesc puterile pe faze indicate de wattmetre pentru situaţia în care circuitul este
echilibrat şi wattmetrele conectate la NR.
Pentru aceiaşi sarcină se trece K pe poziţia 0, măsurând astfel puterea cu
wattmetrele conectate pe neutrul artificial NA. Se verifică dacă puterile indicate
pe faze se modifică sau nu în cele două situaţii. Se calculează puterea totală cu
relaţia (3).
Se micşorează rezistenţa pe o fază a receptorului dezechilibrând circuitul
4
(se şunteazădezechilibrat
circuitului rezistenţa Rpentru
de pe
celeo două
fază).situaţii
Se repetă măsurătorile
- respectiv, în cazul
cu wattmetrele
conectate la NR şi apoi la NA - şi se verifică dacă puterile indicate de aparate
diferă de la un montaj la altul.
4.2. Măsurarea puterii active în circuite trifazate cu 3 conductoare

Se trece la măsurarea puterii active P în circuite trifazate fără conductor
neutru (alimentare prin 3 conductoare). În acest scop se decuplează montajul de
la
( sereţea (se acţionează
desface butonul o) şiîntrerupătorului
ştrapul corespunzător se scoate conductorul neutru
de pe conductorul neutru). Se
efectuează apoi trei rânduri de măsurători pentru sarcini neschimbate prin
metodele a,b,c prezentate mai jos.
a) - Metoda celor trei wattmetre conectate la pe NA
Se aduc rezistenţele pe valoarea iniţială (circuit echilibrat prin
desfacerea ştrapului de pe R4) şi se trece comutatorul K pe poziţia 0, astfel încât
wattmetrele rămân conectate pe NA. Se cuplează montajul la reţea şi se citesc
puterile indicate de cele trei wattmetre conectate pe NA pentru situaţia în care
1 2 3
circuitul
b) este echilibrat
- Metoda celor(Itrei
=I wattmetre
=I ). conectate la NR al receptorului.
Pentru aceiaşi sarcină se trece K pe poziţia 1 (conectând astfel
wattmetrele la NR) şi se citesc indicaţiile wattmetrelor. În ambele cazuri (a,b) se
calculează P cu relaţia (3).
. c) - Metoda celor două wattmetre
Păstrând sarcina neschimbată se comută wattmetrele pe domeniul
U=300V şi se trece k pe poziţia 2 conectând astfel NA la faza 2 (S). Se observă
că indicaţia wattmetrului W2 se anulează şi deci se ajunge la metoda celor două
wattmetre. Se citesc indicaţiile wattmetrelor şi se calculează P cu relaţia (6).
85

Se repetă măsurătorile a,b,c pentru circuit dezechilibrat după cum
urmează:
- Se dezechilibrează reţeaua pe o fază, prin scurtcircuitarea rezistenţei R4
pe o fază şi se repetă măsurătorile a,b,c, în condiţiile păstrării aceleiaşi sarcini;
- Se dezechilibrează reţeaua pe două faze, prin scurtcircuitarea
rezistenţelor R4 de pe două faze şi se repetă măsurătorile a,b,c pe aceiaşi
sarcină.
5. Rezultate obţinute
5.1. În circuite trifazate cu conductor neutru (4 conductoare)
Se compară puterile măsurate pe faze cu wattmetrele conectate la NR cu
cele obţinute cu wattmetrele conectate la NA. Se calculează puterea activă totală
pentru5.2.
fiecare măsurătoare.
În circuite trifazate fără conductor neutru (3 conductoare).
Se efectuează măsurătorile indicate la pct 4.2. şi se trec rezultatele în tabelul 1.
Tabel 1
Condiţii de măsurare Metoda PW1[W] PW2[W] PW3[W] P[W]
I. Circuit echilibrat a. 3 wattmetre
I1=I2=I3 conectate la NA
b. 3 wattmetre
conectate la NR
II. Circuit dezechilibrat c.

a. 23 wattmetre
wattmetre
I1>I2=I3 conectate la NA
b. 3 wattmetre
conectate la NR
c. 2 wattmetre
I. Circuit dezechilibrat a. 3 wattmetre
I1=I2>I3 conectate la NA
b. 3 wattmetre
conectate la NR
c. 2 wattmetre
LUCRAREA 15
86

MĂSURAREA PUTERII REACTIVE ÎN CIRCUITE
TRIFAZATE
1. Metode şi aparate de măsurare
1.1. Măsurarea puterii reactive cu wattmetre conectate în schemă
de varmetre
Într-un circuit monofazat se defineşte puterea reactivă Q ca partea reală a
vectorului puterii aparente adică :
Q = UI sin ϕ
-reprezentând defazajul dintre vectorul tensiune şi vectorul curent.
Puterea reactivă se măsoară cu ajutorul varmetrelor. Măsurarea se bazează
pe utilizarea wattmetrelor în schemă de varmetru. Un wattmetru măsoară
puterea activă a cărei valoare în curent alternativ monofazat este dată de relaţia:
P = UI cos ϕ
(1)
- având aceeaşi semnificaţie ca mai sus. Pentru ca un
wattmetru să măsoare puterea reactivă este necesar ca
tensiunea aplicată bobinei de tensiune să fie egala în
valoare efectivă cu tensiunea din circuitul de măsură şi
defazată faţă de aceasta în urmă cu 900, aşa cum este
tensiunea auxiliară Ua în diagrama din figura 1. Dacă U
şi I sunt curentul, respectiv tensiunea din circuitul de
Fig.1 măsură, iar bobina de curent a wattmetrului este
străbătută de curentul I iar bobina de tensiune este
alimentată de la tensiunea Ua, indicaţia aparatului va
fi:
 ∧ 
KW α = U a I cosU a , I  = U a I cos(900 − ϕ ) = U a I sin ϕ (2)
 
unde Kw este constanta wattmetrului, iar a este
deviaţia acestuia.
Din relaţia (2) rezultă:
U U (3)
Q = UI sin ϕ = U I sin ϕ =
a K α=K α W Q
Fig. 2. Ua Ua
Rezultă că aparatul măsoară în acest caz puterea
reactivă Q îndeplinind funcţia de varmetru. Constanta aparatului se calculează
cu relaţia:
= KW U  var 
KQ
Ua  div  (4)
În circuitele monofazate este în general dificil de obţinut o tensiune
auxiliară defazată cu 900 faţă de tensiunea din circuitul de măsură. Metoda
prezentată devine foarte avantajoasă în cazul circuitelor trifazate care prezintă
87

un sistem simetric de tensiuni (caz obişnuit) şi care furnizează cu uşurinţă
tensiunile auxiliare necesare (fig2.) Pentru măsurarea puterii reactive în circuite
trifazate se pot utiliza următoarele metode:
- metoda celor trei wattmetre;
-- metoda
metoda celor două wattmetre;
unui singur wattmetru.
a) Metoda celor trei wattmetre
Această metodă se utilizează pentru măsurarea puterii reactive în circuite
trifazate simetrice, neechilibrate, cu patru conductoare. Puterea reactivă
totală absorbită este suma absorbită este suma puterilor reactive pe cele trei
faze:
Q = U10 I1 sin U 10 , I 1  + U 20 I 2 sin U 20 , I 2  + U 30 I 3 sin U 30 , I 3 

 ∧   ∧   ∧  (5)
Pentru a măsura cu trei wattmetre puterea reactivă dată de relaţia (5) este
necesar ca bobinele de curent ale wattmetrelor să fie parcurse de curenţii de
fază, adică acestea să fie înseriate
pe fiecare fază, în timp ce bobinele
de tensiune corespunzătoare să fie
alimentate de la o tensiune decalată
cu 900 în urma tensiunii de pe faza
respectivă.
că: Din figura 2 se observă
- tensiunea U23 este defazată
în urmă cu 900 faţă de
tensiunea U10;
- tensiunea U31 este defazată
în urmă cu 900 faţă de
tensiunea U20;
Fig. 3. - tensiunea U12 este defazată
0
tensiunea U30. în urmă cu 90 faţă de

Ţinând cont de cele arătate rezultă că pentru a măsura cu trei wattmetre puterea
reactivă determinată cu relaţia (5) este necesar ca acestea să fie legate ca în
figura 3. Deoarece în acest caz :
U
= 1 (6)
U 3 a
conform relaţiei (3), puterea reactivă totală rezultă:

KW
Q= (α1 + α 2 + α3 ) (7)
3
88

unde α 1, α 2, α 3 reprezintă indicaţiile celor trei wattmetre.
b) Metoda celor două wattmetre

Această metodă se utilizează pentru măsurarea puterii reactive în circuite
trifazate simetrice, neechilibrate fără conductor neutru (cu trei conductoare).
Ţinând cont de relaţia (5) şi luând ca punct de referinţă faza 2 se obţine:
 ∧   ∧ 
Q = U12 I1 sin U 12 , I 1  + U 32 I 3 sin U 32 , I 3  (8)
   
Din figura 2 rezultă că:
- tensiunea U03 este defazată în urmă cu 900 faţă de tensiunea U12;
- tensiunea U10 este defazată în urmă cu 900 faţă de tensiunea U32.
Se vor utiliza pentru măsurarea puterii dată de expresia (8) două wattmetre care
vor avea bobinele de tensiune
străbătute de curenţii de fază I1 şi I3
iar bobinele de tensiune străbătute de
tensiunile auxiliare U03 şi respectiv
U10. Rezultă montajul din figura 4. S-
a realizat nulul aparent NA prin
legarea împreună a ieşirilor bobinelor
de
S-atensiune
introdusaleîntre
celorNA
douăşiwattmetre.
faza 2 o
rezistenţă R a cărei valoare este egală
cu valoarea rezistenţei bobinei de
tensiune a unui wattmetru în scopul
Fig. 4. păstrării simetriei sarcinii pe cele trei
faze.
Cele două wattmetre vor indica:
 ∧  1  ∧ 
P1 = KW α 1 = U 0 3I 1 sinU 12 , I 1  = U 12 I 1 sinU 1 2 , I 1  (9)
  3  
şi respectiv:
 ∧  1  ∧ 
P2 = KW α 2 = U 10 I 1 sin U 12 , I 3 =
  3 U 3 2I 3 sinU 32 , I 3  (10)
   
din relaţiile 8, 9 şi 10 rezultă:

Q = 3 ( P1 + P2 ) = 3K W (α1 + α2 ) (11)
89
c) Metoda unui singur wattmetru

Această metodă se poate utiliza pentru
măsurarea puterii simetrice
circuitele trifazate reactive echilibrate
numai pentru(cu
curenţi egali pe cele trei faze) cu trei
conductoare. În acest caz puterile reactive
pe cele trei faze sunt egale Q1=Q2=Q3. Cu
ajutorul unui singur wattmetru montat în
schema de varmetru se măsoară puterea
reactivă pe una din faze Qf. Dacă bobina de
curent a aparatului se conectează pe faza 1
Fig. 5. (figura 5), atunci
alimentează circuitul de
cu tensiunea tensiuneUse
auxiliară 23,
0
defazată cu 90 în urma tensiunii U10. În acest caz rezultă:
KW
Q = 3Q f =3 α = 3K W α (12)
3
Se măsoară puterea reactivă absorbită de un receptor trifazat prin cele trei
metode prezentate anterior.
3. Modul de lucru
3.1. Măsurarea puterii reactive în circuite echilibrate simetrice
3.1.1. Măsurarea puterii reactive prin metoda celor trei wattmetre
90
Fig. 6.
Se realizează montajul din figura 6 în care:
- PD – panou demonstrativ;
- ATR – sarcină inductivă simetrică realizată din trei
autotransformatoare cuplate mecanic
- W1, W2, W3 – wattmetre electrodinamice 2,5-5A 150-600V, Clasa 0,5
Se duc ATR în valoare minimă şi se scurtcircuitează rezistenţele R2 de pe cele 3

faze. Se trec wattmetrele pe valorile 2,5A, 150V.
Se conectează montajul la reţea şi se reglează sarcina inductivă astfel încât
circuitul să rezulte echilibrat, iar curentul pe fază să nu depăşească valoarea
2,5A (aproximativ 1,1 A). Se notează indicaţiile wattmetrelor W 1, W2, W3. Se
calculează constantele KW a wattmetrelor şi se calculează puterea reactivă cu
relaţia (7).
Rezultatele măsurătorilor se trec în tabelul 1.
ATENŢIE
sarcinii . Înainte
inductive de decuplarea
(ATR) şI se aductensiunii se poziţia
acestea pe memorează poziţia
de zero, cursorului
în caz contrar
existând riscul arderii bobinelor de tensiune ale wattmetrelor. Această regulă
este valabilă pentru oricare decuplare sub sarcini inductive importante.
3.1.2. Măsurarea puterii reactive prin metoda celor două wattmetre
Se realizează montajul din figura 7, unde PD, ATR şi W au aceeaşi semnificaţie

ca la punctul anterior. Rezistenţa R este o cutie de rezistenţe cu 6 decade.
Se reglează rezistenţa R la o valoare egală cu rezistenţa bobinei de tensiune a
wattmetrului pe scala de 150 V, notată pe placa frontală a aparatului.
91

Se conectează montajul la reţea şi se reglează sarcina la valoarea anterioară
urmărindu-se ca indicaţia celor două wattmetre să fie diferită de zero; în caz că
indicaţia unui wattmetru este negativă se va schimba sensul de parcurgere a
bobinei de tensiune a wattmetrului respectiv. Se notează indicaţiile wattmetrelor
1
W , W2. cu
reactivă Serelaţia
calculează constantele seKWtrec
(11). Rezultatele a wattmetrelor
în tabelul 1. şi se calculează puterea
Fig. 7.
3.1.3. Măsurarea puterii cu ajutorul unui singur wattmetru
Se modifică circuitul din figura 7 în sensul că se leagă un singur wattmetru

conectat ca în figura 5. Se reglează sarcină la valoarea anterioară citindu-se
valoarea puterii active indicate de wattmetru. Se calculează valoarea puterii
reactive cu relaţia (12). Se completează tabelul 1.
3.2. Măsurarea puterii reactive

singură în circuite dezechilibrate pe o
fază
Se dezechilibrează reţeaua pe o fază prin scurtcircuitarea rezistenţei R3 şi
R4 de pe una din faze. Se realizează montajul din figura 6 şi se realizează
măsurarea prin metoda celor trei wattmetre ca la punctul 3.1.1. Rezultatele se
trec în tabelul 1.
Se realizează montajul din figura 7 şi se repetă măsurătoarea pentru

reţeaua dezechilibrată pe o fază ca la punctul 3.1.2. Rezultatele se trec în tabelul
1.
92

3.3. Măsurarea puterii reactive în circuite dezechilibrate pe două
faze
Se dezechilibrează reţeaua pe două faze prin scurtcircuitarea rezistenţelor
R3 şi- Se
R4procedează
pe două faze.
ca la punctul 3.2.
Tabel 1
Codiţii de Metoda P1 P2 P3 Q I1 I2 I3
măsurare [W] [W] [W] [VAR] [A] [A] [A]
Circuit Trei
echilibrat wattmetre
I1=I2=I3 Două
wattmetre
Un wattmetru
Circuit Trei
dezechilibrat wattmetre
I1>I2=I3 Două
wattmetre
Circuit Trei
dezechilibrat wattmetre
I1=I2>I3 Două
wattmetre
93
LUCRAREA 16
MĂSURAREA ENERGIEI REACTIVE ÎN CIRCUITE
TRIFAZATE
1. Măsurarea energiei reactive în circuite monofazate
1.2. Măsurarea energiei reactive în circuite monofazate alimentate cu

tensiune auxiliară.
Considerând un dispozitiv de inducţie utilizat în măsurarea energiei active
diagrama fazorială va arăta ca în figura 1. Unde:
- U este tensiunea din circuitul de măsură;
- I este curentul din înfăşurarea de curent egal cu
curentul din circuitul de măsură;
- Iu curentul din înfăşurarea de tensiune;
- φ i este fluxul produs de înfăşurarea de curent;
- φ u este fluxul produs de înfăşurarea de
tensiune;
- α i defazajul dintre curentul din circuit şi fluxul
Fig. 1 produs de înfăşurarea de curent;
- α u defazajul dintre curentul din înfăşurarea de
tensiune şi fluxul produs de acest curent;
- β este defazajul dintre tensiune şi fluxul de tensiune numit defazaj intern;
- α este defazajul dintre tensiunea şi curentul din circuitul de măsură;
În cazul în care se alimentează
înfăşurarea de tensiune a circuitului de
inducţie cu o tensiune auxiliară U a a cărei
valoare efectivă este proporţională cu
tensiunea din circuitul de măsură şi care
este defazată în urma tensiunii din
circuitul de măsură cu 180-β , atunci,
considerând φ i şi φ u nule, se obţine
diagrama fazorială din figura 2.
Ţinând cont de faptul că în cazul
Fig. 2.
dispozitivelor de inducţie cuplul activ are
expresia:
∧
M a = kφ uφ i sin φ uφ i  (1)
 
94

Ştiind că fluxurile produse de bobine sunt proporţionale cu curenţii care circulă
prin acestea şi, în plus, curentul prin înfăşurarea de tensiune este proporţional cu
valoarea efectivă a tensiunii la care este alimentată aceasta (Ua) din (1) se obţine:
 ∧ 
M a = k1U a I i sin φ uaφ i (2)
 
Unde s-a notat cu Iua curentul prin înfăşurarea de tensiune în fază cu fluxul φ ua.
În continuare se ţine seama de faptul că valoarea efectivă a tensiunii cu care este
alimentată bobina de tensiune este proporţională cu valoarea efectivă a tensiunii
din circuitul de măsură, iar defazajul dintre cele două fluxuri este egal, aşa cum
se observă din figura 2, cu 180 0-ϕ . Se obţine pentru cuplul activ expresia:
Ma = k 0UI sin(180 − ϕ ) = k 0UI sin ϕ = k 0Q (3)
Adică, cuplul activ este proporţional cu puterea reactivă Q. Realizându-se
integrarea cu dispozitive de tip contor mecanic se obţine energia reactivă.
2. Măsurarea energiei reactive în circuite trifazate
În circuitele monofazate este relativ dificil de obţinut o tensiune auxiliară
defazată în urma tensiunii din circuitul de măsură cu 1800-ϕ . În cazul
circuitelor trifazate însă, dacă se iau măsuri astfel încât defazajul intern să fie
600 (prin dimensionarea corespunzătoare a impedanţei din circuitul bobinei de
tensiune) se obţin foarte uşor tensiuni defazate în urmă cu 120 de grade faţă de
tensiunea din circuitul de măsură.
2.1. Măsurarea energiei reactive în circuite trifazate cu trei
conductoare
Se porneşte de la expresia puterii reactive în circuite trifazate cu trei
conductoare, în care considerăm faza 2 ca fază de referinţă:
 ∧   ∧ 
Q = U I sin U , I 1 +U I sin U , I 3
12 1
 12
 32 3
 32

(4)
În conformitate cu cele prezentate în paragraful anterior, dacă se vor
utiliza două dispozitive de inducţie care vor avea bobinele de curent parcurse de
curenţii de fază de pe faza 1 respectiv 3, iar bobina de tensiune a primului
dispozitiv va fi alimentată de la o tensiune auxiliară defazată în urmă cu 120 de
grade faţă de tensiunea U12 în timp ce bobina de tensiune a celui de al doilea
dispozitiv va fi alimentată de la o tensiune auxiliară defazată în urmă cu 1200
faţă de tensiunea U32, cuplul activ al celor două dispozitive va fi egal cu puterea
reactivă exprimată de relaţia (25). Prin cuplarea celor două dispozitive pe un ax
95

comun, se obţine un contor trifazat de energie reactivă. Din diagrama tensiunilor
prezentată în figura 3 rezultă că:
- tensiunea U23 este defazată în urma tensiunii U12
cu 1200 şi deci va fi folosită ca tensiune de
alimentare
dispozitiv; pentru bobina de tensiune al primului
- tensiunea U31 este defazată în urma tensiunii U32
cu 1200 şi deci va fi folosită ca tensiune de
alimentare pentru bobina de tensiune al celui de
al doilea dispozitiv;
În plus se observă că raportul dintre valorile efective
Fig. 3. a tensiunilor din circuitul de măsurat şi al celor
auxiliare este egal cu 1.
Pentru semăsurarea
conductoare vor folosi energiei
contoarelereactive
trifazate încu două
circuitele trifazate
dispozitive cu trei
de inducţie
conectate ca în figura 4.
Fig. 4.
2.2. Măsurarea energiei reactive în circuite trifazate cu patru

conductoare
În circuitele trifazate cu conductor neutru , puterea reactivă este dată de
expresia:
^ ^ ^
,
= + + =++
Q U1 I1s U01 I1i), U02 In2s U02 I2i(), U03 In3s U03 I3i), ( Q01 nQ2 Q3
96

deci contorul va avea trei sisteme de măsură, iar tensiunile auxiliare necesare
sunt respectiv: în cazul β = 90°: U23, U31, U12; U/U′ = 1/ 3 (figura 5).
În figura 6 este prezentată schema unui contor de energie reactivă cu β
=
Fig. 5 Fig. 6.
90°, pentru distribuţii trifazate cu conductor neutru. Dacă circuitul trifazat are
simetrie totală, indiferent de faptul că este cu conductor neutru sau fără, energia
reactivă se poate măsura cu un sigur contor monofazat, având β = 90° (contor
de energie activă), montat cu bobina de curent pe una din faze şi cu bobina de
tensiune între celelalte două faze.
Contoarele de energie reactivă, ca şi contoarele de energie activă, se pot monta
prin intermediul transformatoarelor de măsură. În acest caz circuitele de
tensiune şi de curent se alimentează separat, de la circuitele secundare ale
transformatoarelor de măsură, respectându-se ordinea de succesiune a fazelor.
2.3. Mod de lucru

Se va determina eroare de lucru a unui contor trifazat de energie reactiva
de tip T2-CR43,
Măsurărilepentru
se vor aceasta
executaseastfel:
va realiza montajul din figura 7
a) - se conectează rezistenţele în serie deci un curent de 1A;
- se reglează sarcina inductivă variabilă până când cos ϕ = 0,8
- se măsoară timpul necesar efectuării unui număr întreg de rotaţii de către
discul contorului (3÷ 5 rot.);
Rezultatele măsurătorii se trec în tabelul 3
97
T2-CR43
cosϕ W1 W2 W3
∗ ∗ ∗ ∗ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
∗ ∗ ∗ ∗
R
S
T
N
Fig. 7.
Tabelul 3
Tipul cos
P1 P2 P3 P t N Wr Wrc ε
încercare ϕ
1A
2A
4A
b) se conectează o singură rezistenţă pe fază deci un curent de c. c. a. 2A şi
se repetă operaţiile de la punctul a)
c) se conectează rezistenţele în paralel deci un curent de 4A şi se repetă
operaţiile de la punctul A
98
LUCRAREA 17
TRADUCTOARE DE PROXIMITATE
1. Definirea proximităţii
În sens larg proximitatea se referă la gradul de apropiere dintre două
obiecte dintre care unul reprezintă sistemul de referinţă. În esenţă este vorba de
controlul unei anumite poziţii, fără contact între referinţă şi obiectul în
deplasare. Din cazul general derivă o serie de cazuri particulare, care se pot
îngloba tot în categoria măsurătorilor de proximitate: sesizarea capetelor de
cursă, sesizarea interstiţiului între suprafeţe, sesizarea unui obiect în câmpul de
lucru, Traductoarele
etc. de proximitate au de regulă o caracteristică de tip releu,
mărimea de ieşire variind discret („tot sau nimic”) şi discernând între două
valori ce reprezintă convenţional prezenţa sau absenţa corpului controlat.
Această particularitate conduce la realizarea compactă a traductorului, elementul
sensibil şi adaptorul fiind înglobate în aceeaşi unitate constructivă.
2. Traductorul inductiv de proximitate
Schema bloc
în care detectorul arearolul
unui de
traductor de proximitate
a converti informaţia este prezentată
asupra poziţiei în figura
unui 1.,
obiect
metalic în raport cu faţa sensibilă în semnal electric, iar blocul electronic adaptor
prelucrează semnalul electric şi comandă un etaj final cu ieşirea pe sarcină de tip
releu. Blocul de alimentare furnizează tensiunea necesară circuitelor electronice.
Fig. 1. Schema bloc a traductorului inductiv de proximitate

Oscilatorul din blocul detector întreţine un câmp magnetic alternativ în
jurul bobinajului. Când un corp metalic este plasat în acest câmp, în masa
metalului apar curenţi Foucault care generează, la rândul lor, un câmp magnetic
99

opus câmpului magnetic inductor (principal), ce blochează oscilaţiile. Dispariţia
oscilaţiilor provoacă inversarea stării elementului de comutaţie.
Caracteristicile funcţionale ale traductorului pot fi apreciate pornind de la
definirea cotelor utile, notate în figura 2 şi anume: e – grosimea ecranului
metalic;
margineal de
– lărgimea
atac la faţaecranului;
sensibilă;LZ–acoperirea
lungimea feţei
ecranului; X –dedistanţa
sensibile de la
către ecranul
metalic; Z distanţa de la ecran la faţa sensibilă; Z N – distanţa nominală de
Fig. 2. Traductor inductiv - dimensiuni de gabarit

detecţie.
Principalele caracteristici funcţionale sunt:
a) Zona de acţiune, reprezentând regiunea delimitată de curbele de atac
marcate în figura 3, şi anume curba de anclanşare (oprirea oscilaţiilor)
şi curba de declanşare (oprirea oscilaţiilor). Zonele de acţiune uzuale
se încadrează în gama 3 … 25 mm.
b) Distanţa utilă de detecţie, caracteristică puternic influenţată de natura
dimensiunile
şi ale ecranului
temperaturii, metalic,
de dispersia de variaţiile tensiunii de alimentare
de fabricaţie.
c) Fidelitatea, prin care se înţelege toleranţa preciziei de reperare a
parametrilor de pornire şi oprire a oscilaţiilor, în condiţiile
invariabilităţii următorilor parametri: distanţă, sens şi viteză de pornire,
temperatură, tensiune de alimentare.
d) Histerezisul, adică cursa dintre punctele de pornire şi de oprire ale
oscilaţiilor, în aceleaşi condiţii (fig. 4).
Fig. 3. Zona de acţiune a traductorului

inductiv de proximitate Fig. 4. Histerezisul în traductoarele
100 inductive de proximitate

e) Durata impulsului de ieşire, determinată în principal de viteza şi
dimensiunile ecranului metalic.
Din punt de vedere constructiv, aceste traductoare se execută în una din

următoarele
propriu-zis aldouă variante: cusaufaţa
traductorului, cu sensibilă inclusă
faţa sensibilă frontalprin
separată sau cablu
lateralflexibil
în corpul
de
corpul traductorului. Unele dimensiuni orientative de gabarit pentru diferite
Fig. 5. Soluţii constructive pentru traductoarele inductive de proximitate

variante constructive sunt prezentate în figura 5.
3. Traductoare magnetice de proximitate
Traductorul
întrerupător magnetic
(de regulă de proximitate
contactul unui releu se compuneplasat
miniatură) dintr-un dintr-un
într-un braţ contact
al unei
carcase în formă de U şi dintr-un magnet permanent fixat în celălalt braţ.
Trecerea unui obiect magnetic printre braţele detectorului modifică liniile de
forţă ale magnetului. Contactul releului nemaifiind solicitat îşi schimbă starea.
Aspectul general al acestor traductoare şi unele dimensiuni orientative
sunt prezentate în figura 6. Alte variante constructive sesizează obiecte
magnetice ce acţionează direct asupra releului.
Fig. 6. Traductoare magnetice de proximitate – soluţii constructive
101

Traductoarele magnetice de proximitate pot fi fără memorie, atunci când
releul comută doar sub acţiunea magnetului, sau cu memorie, atunci când
revenirea în starea iniţială nu se poate face decât sub influenţa unui câmp
magnetic de sens contrar. Această schimbare de polaritate magnetică se obţine
0
prin rotirea
(pârghie, cu 180cablu,
scripete, a magnetului
etc.). efectuată de un dispozitiv mecanic adecvat
Când viteza de deplasare a magnetului mobil depăşeşte valoarea de 10m/s
distanţa nominală de acţionare se reduce cu un coeficient (0,7 … 0,9) în funcţie
de viteza de lucru.
4. Traductoare capacitive de proximitate

Elementul sensibil al acestor traductoare este constituit dintr-un
condensator
conductor saucare face parte
dielectric dintr-un circuit
cu permitivitate ε r > oscilant. Prezenţa
1, la o anumită unui Smaterial
distanţă de faţa
sensibilă a detectorului, modifică capacitatea de cuplaj şi amorsează oscilaţiile
(fig. 7). Caracteristicile constructive sunt asemănătoare cu cele ale
traductoarelor inductive, zona de lucru activă fiind de maxim 15 mm.
Funcţionarea este diferenţiată în funcţie de natura corpului controlat. La
detecţia materialelor conductoare, obiectul a cărui poziţie este controlată
formează cu faţa sensibilă un condensator a cărui capacitate creşte odată cu
micşorarea distanţei de la obiect la faţa sensibilă. La detecţia materialelor
izolante, faţa sensibilă reprezintă un condensator a cărui capacitate este cu atât
mai mare , cu cât permitivitate dielectrică a obiectului controlat este mai mare.
Principalele surse de erori le reprezintă variaţiile de temperatură. Pentru
evitarea perturbaţiilor, la detectarea corpurilor conductoare, acestea trebuie să
fie puse la pământ.
Varianta constructivă cea mai utilizată este aceea de tip cilindric, cu
dimensiunile de gabarit comparabile cu cele din figura, …
Fig. 7. Traductor capacitiv de proximitate
102

5. Traductoare fotoelectrice de proximitate
Aceste traductoare se bazează pe modificare fluxului de radiaţii care se
stabileşte între o sursă (emiţător) şi un receptor, datorită prezenţei obiectului
controlat.
a) deSetip
disting douălavariante
barieră, constructive
care emiţătorul de bază (figura
şi receptorul sunt de8):
o parte şi de alta
a obiectului controlat;
b) de tip reflector, la care fascicolul de radiaţii emis de sursă este transmis
spre receptor, situat de aceeaşi parte cu emiţătorul în raport cu obiectul
controlat prin intermediul unui paravan reflectorizant. Prezenţa
obiectul controlat modifică intensitatea fluxului luminos receptat după
reflexie. La anumite variante constructive, paravanul reflectorizant este
chiar obiectul controlat.
Fig. 8. Traductoare fotoelectrice de proximitate: a) - barieră, b) - reflector

Ca surse emiţătoare se utilizează fie diode electroluminiscente (LED) cu
fascicul vizibil sau infraroşu, fie lămpi cu incandescenţă. La receptor se
utilizează un element fotosensibil: fotorezistor, fototranzistor, fotodiodă, celulă
fotovoltaică. Variaţia de semnal electric sesizată de detectorul fotosensibil
datorită modificării obiectului controlat, este prelucrată de blocul adaptor (care
conţine de regulă, un formator de impulsuri şi un amplificator) şi apoi transmisă
elementului de ieşire de tip releu.
Utilizarea acestor traductoare implică ca măsuri speciale de precauţie
evitarea surselor luminoase puternice şi a mediilor umede care pot provoca
aburirea lentilelor, ca şi îndepărtarea obiectelor puternic reflectorizante din
apropierea zonei de acţiune.
6. Traductoare integrate de proximitate

Traductoarele de proximitate la realizarea cărora se utilizează tehnica
circuitelor integrate asigură performanţe ridicate la un gabarit foarte redus.
103

6.1 Traductor inductiv de proximitate
Un astfel de traductor este cel bazat pe circuitul TCA 105N, a cărui
schemă bloc este reprezentată în figura 9 Traductorul este încapsulat într-o
capsulă
respectivMP 48 cu 8 unui
colectorul terminale. Dintre
tranzistor careaceste,
permite2, formarea
3, 4, reprezintă baza,
unui etaj emitorul
oscilator, pe
frecvenţa de 1 … 5 MHz, prin montarea în exterior a unui circuit LC adecvat. În
schema tipică de utilizare, atunci când bobina oscilatorului se apropie de un
obiect metalic feromagnetic, oscilaţiile se amorsează, ceea ce duce la cuplarea la
masă a rezistenţei de sarcină din ieşire R S (figura 10). După îndepărtarea
obiectului feromagnetic, circuitul de intrare începe să oscileze din nou, iar
ieşirea decuplează sarcina RS în gol.
Pe lângă oscilator, capsula mai conţine stabilizatorul de tensiune, un
circuit
din urmăde oferă
filtrare, un circuit
două ieşiri încomparator cu histerezisTTL
antifază, compatibile şi etajul
(de de
tip ieşire. Acesta
tranzistor cu
Fig. 9. Schemă bloc pentru senzorul TCA 105 N Fig. 10. Cuplarea senzorului TCA 105N
colectorul în gol). În funcţie de amplitudinea oscilaţiilor, unul din tranzistoarele
de ieşire este saturat, celălalt fiind blocat.
În tabelul 1. sunt prezentate principalele caracteristici ale circuitului TCA

105N.
Tabel 1. Caracteristici tehnice ale senzorului TCA 105 N
Tensiunea de alimentare 20V
Tensiunea de ieşire (stare blocată) 20V
Curent absorbit de ieşire 75A
Frecvenţă de ieşire a sistemului 40kHz
Frecvenţă maximă oscilator 5MHz
Curent de alimentare 5mA
Curent de intrare 50mA
Curent de intrare la comutaţie 400mA
104
Fig. 11. Schema bloc a senzorului magnetic comutator

6.2. Traductor magnetic de proximitate
Termenul magnetic din denumirea acestui traductor derivă la faptul că
utilizează un detector de tip element Hall, care sesizează prezenţa câmpurilor
magnetice de intensităţi relativ reduse (în jur de 50mT) şi produce semnale
electrice în gama 1…10 milivolţi. Traductorul se bazează pe utilizarea unor
circuite integrate de tip β SM 231… β SM 234 sau β SM 241, β SM 242.
Aceste circuite conţin în aceeaşi pastilă de siliciu atât sesizorul Hall, cât şi
blocurile de prelucrare a semnalelor furnizate de acestea şi poartă denumirea
comercială de senzor magnetic comutator.
În figura 11 se prezintă schema bloc a senzorului magnetic comutator
β SM 23X, care conţine în plus faţă de β SM24 X un etaj de stabilizare a
tensiunii de alimentare a circuitului, restul blocurilor fiind identice.
Principiul de funcţionare este următorul: la sesizarea prezenţei unui câmp
magnetic de inducţie B, senzorul Hall furnizează o tensiune diferenţială,
proporţională cu B. Această tensiune este preluată de amplificatorul diferenţial,
care o aplică unui comparator cu histerezis ce lucrează ca un comutator. Dacă
circuitul este plasat într-un câmp magnetic a cărui inducţie depăşeşte valoarea
corespunzătoare a pragului de deschidere, comparatorul comandă prin
intermediul unui amplificator injecţia unui curent în baza tranzistorului de ieşire,
care este adus în saturaţie, iar colectorul său poate absorbi un curent important.
Dacă inducţia magnetică scade sub valoarea corespunzătoare pragului de
blocare, ieşirea comparatorului revine în starea iniţială, iar tranzistorul de ieşire
este blocat. Între pragul de ieşire şi cel de blocare există un histerezis, necesar
pentru a asigura imunizarea circuitului faţă de zgomote.
Principalele căi de basculare a senzorului magnetic comutator la utilizarea
acestuia în aplicaţii industriale ca traductor de proximitate sunt: a) deplasarea
unui magnet; b) ecranarea câmpului unui magnet; c) concentrarea câmpului
magnetic.
a) Deplasarea magnetului permanent se poate face în două moduri:
frontal sau transversal (fig 12). În funcţionare cursa magnetului trebuie
105

să depăşească două distanţe de prag: una la care are loc deschiderea,
cealaltă la care are loc blocarea, datorită histerezisului.
b) Ecranarea câmpului unui magnet se poate realiza prin intercalarea unui
material feromagnetic (bandă de lăţime peste 1 mm) între sursa de
câmp magnetic şi senzor (fig 13)
Fig. 12. Senzor de proximitate cu Fig. 13. Senzor de proximitate cu

deplasarea magnetului ecranarea câmpului
c) Concentrare câmpului unui magnet se realizează prin apropierea unui
material feromagnetic în spatele senzorului, amplasat într-un câmp
insuficient de intens pentru a produce bascularea (figura 14). Prezenţa
obiectului feromagnetic permite bascularea prin creşterea inducţiei.
Fig. 14 Senzor de proximitate cu

concentrare de câmp
7. Traductoare ultrasonice
Senzorii ultrasonici sunt de fapt proiectaţi pentru măsurarea distanţelor

dintre senzor şi un obiect ţintă. Senzorii ultrasonici au un traductor acustic care
vibrează cu frecvenţă ultrasonică. Pulsurile ultrasonice sunt emise într-un volum
conic şi direcţionate spre obiectul ţintă. Sunt detectate ecourile reflectate de
obiectul ţintă. Traductorul măsoară intervalul de timp dintre emiterea pulsului
ultrasonic şi ecoul reflectat de obiectul ţintă pentru a determina cu precizie
distanţa dintre obiectul ţintă şi senzor. Senzorii ultrasonici rezolvă cele mai
dificile probleme de sensibilitate şi detectează obiecte ţintă realizate din aproape
orice material, indiferent de culoare. Ele detectează ţinte luminoase, transparente
şi lucioase la fel de uşor ca pe cele din materiale întunecate şi opace. Aceste
calităţi permit senzorilor ultrasonici să detecteze o gamă largă de materiale de la
106

sticlă transparentă până la cauciuc negru. Senzorii ultrasonici lucrează de
asemenea foarte bine în cele mai dificile medii: praf, fum, zgomote, etc.
Spre exemplificare este prezentat senzorul din seria 942 produs de firma
Honeywell. În tabelul 2 sunt prezentate câteva dintre caracteristicile tehnice
principale iar2.înCarectiristici
Tabel figura 15 suntaleprezentate
senzoruluidimensiunile de gabarit
ultrasonic serie 942 ale senzorului.
Distanţa minimă senzor – obiect ţintă 150mm
Distanţa maximă senzor – obiect ţintă 1500mm
Tensiune de alimentare 19 – 30V
Curent absorbit <30mA
Curent de ieşire 0 – 100mA
Frecvenţă de comutare 5 – 30Hz
Interfaţă RS 232 sau 485
Fig. 15. Dimensiuni de gabarit ale

senzorului ultrasonic din seria 942
produs de firma Honeywell
8. Mod de lucru
Se va urmări trasarea caracteristicilor de intrare pentru un senzor inductiv

de proximitatea de tip IP05LN024A produs de Electrocontact Botoşani a cărui
caracteristici principale sunt prezentate tabelul 3.
Se va realiza montajul din figura 16. unde:
SP este sesizorul inductiv de proximitate
S sursa de c.c. 24V
R releu intermediar tip RI 13 24 V c.c.
107

Caracteristici ale sesizorului inductiv de proximitate tip IP05LN024A
Distanta reala de acţionare(Sr) :5±0,5mm.
Histerezis(H) :0,01Sr<H<0,15Sr.
Tensiunea nominala de utilizare (Ue) :24Vcc±10%.
Tipul etajului de ieşire :tranzistor NPN; contact NI.
Curentul nominal de utilizare (Ie) :70mA
Curentul maxim de mers in gol :11mA
Frecventa maxima de comutare :1000Hz
Panta frontului tensiunii de ieşire :>0,5V/µs
Dimensiuni de prindere si gabarit Schema de conexiuni: tranzistor NPN, contact NI
Fig. 16. Montaj experimental

Sesizorul va fi aşezat pe o coală de hârtie milimetrică. O piesă metalică de
dimensiuni aproximativ 15x15 mm va fi apropiată de faţa activă a traductorului
fiind menţinută pe o traiectorie paralelă cu această faţă (vezi figura 3). Se va
urmări se va urmări
dintre traiectorie şi momentul
faţa activăînacare releul anclanşează
senzorului şi se
şi cea dintre va nota
centrul distanţa
suprafeţei
senzorului şi marginea dinspre senzor a piesei metalica. Se va continua
deplasarea pe traiectoria paralelă cu faţa activă până în momentul în care
armătura mobilă a releului este eliberată. Se va nota distanţă dintre centrul
suprafeţei senzorului şi marginea dinspre senzor a piesei metalica. Se va deplasa
piesa metalică în sens opus pe aceeaşi traiectorie, măsurându-se distanţele la
care releul îşi schimbă starea. Se va relua procedeul modificându-se distanţa
dintre traiectorie şi faţa activă a senzorului. Cu valorile notate se va trasa
diagrama zonei de acţionare a senzorului similar celei din figura 3.
108

LUCRAREA 18
MĂSURAREA TEMPERATURII CU TERMOCUPLE
1. Prezentarea tipurilor de traductoare

Temperatura este unul dintre cei mai măsuraţi parametri în tehnică. Dat
fiind faptul că temperaturile măsurate variază foarte mult de la un proces la altul,
timpii de măsurarea necesari fiind de asemenea foarte diferiţi s-au dezvoltat o
multitudine de tipuri de traductoare pentru măsurarea temperaturii.
Cele mai utilizate tipuri de traductoare sunt traductoarele rezistive
(termorezistenţe şi termistori) şi traductoarele generatoare (termocupluri).
1.1. Termocuple
Termocuplele sunt senzori de tip generator a căror funcţionare se bazează
pe efectul Seebeck, care se enunţă astfel:" Într-un circuit închis format din două
sau mai multe conductoare diferite, ia naştere un curent electric, dacă cel puţin
două puncte de legătură au temperaturi diferite”. Tensiunea termoelectromotoare
care determină închiderea curentului într-un circuit format din două conductoare
de natură diferită numite termoelectrozi, este dată de suma t.e.m. de contact
(efect Volta) şi t.e.m. datorată efectului Peltier-Thompson.
Considerând concentraţia
NA şi respectiv NB, ş i Nvolumică de electroni liberi în cei doi termoelectrozi
A>NB, energia necesară migrării electronilor din
termoelectrodul A este mai mică decât energia necesară ieşirii electronului din
termoelectrodul B; în consecinţă un număr mai mare de electroni din
termoelectrodul A va difuza în termoelectrodul B decât invers. Ca urmare
conductorul A se încarcă pozitiv iar B se încarcă negativ. Pe măsură. ce procesul
de difuzie progresează apare la locul de contact un câmp electric, care caută să
împiedice această difuzie. Echilibrul dinamic se stabileşte când diferenţa de
potenţial, care apare la locul de contact, egalează diferenţa dintre potenţialele de
ieşire
contactaleeste:
celor două conductoare. Diferenţa de potenţial care apare în punctul de
k NA NA
VA − VB = T ⋅ ln = 2,87 ⋅10−7 ⋅ T ⋅ ln (1)
e NB NB
în care: - VA,VB sunt potenţialele conductorului A, respectiv B;
- NA, NB este numărul de electroni liberi pe unitatea de volum a
conductorului A, respectiv B;
- k =1,38*10-16erg*grd-l este constanta lui Boltzmann;
-10
e =este
-T 4,802*10 u.e.s.
temperatura abs estede
punctului sarcina electronului;
contact în °K.
109

Deci valoarea t.e.m. de contact este dependentă de temperatura absolută a
punctului de contact şi de natura conductoarelor.
Pe de altă parte considerând că un conductor omogen de secţiune
constantă este încălzit într-un anumit punct se constată că temperatura scade
simetric de o parte
încălzit trece curentşielectric,
de altă asepunctului
constată de încălzire. aDacă
o deplasare prin
curbei deconductorul
repartiţie a
temperaturii în sensul curentului la unele metale şi în sens invers la altele.
Porţiunea rece şi porţiunea încălzită se comportă ca două metale diferite.
Datorită concentraţiei diferite de electroni liberi, la diferite temperaturi,
electronii din porţiunea conductorului încălzit difuzează în porţiunea mai rece,
cu viteză mai mare decât în sens contrar (efectul Thompson). T.e.m. care apare
se poate exprima cu relaţia:
T
k 1 d ( NT )
VT − VT0
= − e T∫ N ⋅ dT dT (2) 0
în care: T este temperatura locului de contact;

T0 este temperatura iniţială a conductoarelor;
N este numărul de electroni liberi pe unitatea de volum.
În fig. 1 este reprezentat un circuit termoelectric închis,
format din doi termoelectrozi A şi B; punctele de legătură
Fig. 1 Cuplu
constituie sudura caldă, respectiv sudura rece, funcţie de valorile
termoelectric celor două temperaturi. T.e.m. care apar în circuit reprezintă
valoarea tensiunii termoelectromotoare (t.t.e.m.)E:
k N T0 A k T
1 d ( N BT ) k N TB k T
1 d ( N AT )
E =
e
T0 ⋅ ln
N T0 B
− ∫ ⋅
e N T0 dT
dT +
e
T ⋅ ln
N TA
− ∫ ⋅
e N T0 dT
dT (3)
După efectuarea calculelor rezultă:
T
k NB
E = ln dT (4)
e NA
Integrală ce nu poate fi efectuată decât ∫ dacă se cunosc funcţiile de T0
repartiţie a densităţii electronilor cu temperatura NA=fl(T) şi NB=f2(T).

Considerând integrala nedefinită ca o funcţie de temperatură rezultă:
E = k [ϕ(T ) − ϕ(T0 )] = ET − ET
(5)
e 0
În intervale restrânse de temperatură, se pot considera valorile NA şi NB

constante, ceea ce duce la relaţia:
E = ke ln N A
(T − T0 ) (6)
NB
110

Dacă temperatura sudurii reci T0 este constantă, rezultă:
E = f (T ) (7)
adică tensiunea termoelectromotoare este funcţie
numai Tensiunea
de temperatura joncţiunii calde. care ia
termoelectromotoare
naştere în termoculpu are valori reduse
(0,01 ...0.06mV/grd) dar suficientă pentru a fi
măsurată direct cu un -. milivoltmetru ca în
figura 2.
Pentru realizarea termocuplurilor, două
conductoare din materiale diferite sunt sudate
într-un punct, punctul de sudură constituind
joncţiuneacucaldă,
contact această
mediul joncţiune
a cărui fiind pusă se
temperatură în
Fig. 2. Conectarea unui măsoară. Capetele libere formează aşa numita
milivoltmetru la termocuplu
joncţiune rece, această joncţiune fiind păstrată la
o temperatură constantă, de referinţă (de obicei 20°C). Tensiunea
termoelectromotoare va fi determinată de diferenţa dintre temperatura joncţiunii
calde şi a joncţiunii reci.
Materialele din care se realizează cei electrozi sunt foarte diverse;
principalele combinaţii utilizate pentru realizarea termocuplurilor sunt:
- PtRh-Pt un electrod este realizat din platină pură, iar celălalt din aliaj
90% Pt şi 10%Rh; se poate utiliza pentru temperaturi între 0 ...1400°C, dar se
recomandă pentru temperaturi ridicate (peste 900°C) datorită preţului mai mare
decât ai altor combinaţii. T.t.e.m. specifică este de 6µ V/grd (între 0 şi 100°C) şi
circa 10µ V/grd la temperaturi mai înalte.
- cromel-alumel, un termoelectrod este compus din 85%Ni,10%Cr şi 5%
adaosuri, iar celălalt (cel negativ) din 95%Ni şi în rest adaosuri (Al, Si, Mn).
- Fe-constantan, la care termoelectrodul pozitiv este realizat din fier, iar
cel negativ din constantan;
- cromel-copel, copelul fiind un aliaj de Cu cu Ni.
- Cu-constantan
- Aliaje pe bază de Pt, Rh, Ir, Wf, Mo, Ta sau materiale ceramice pentru
măsurarea temperaturilor ridicate.
Realizarea constructivă a unui termocuplu pentru măsurarea
temperaturilor în incinte, recipiente sau conducte este prezentată în figura 3.
111
Fig. 3. Realizarea practică a unui termocuplu industrial

Termoelectrozii care alcătuiesc elementul sensibil (1) sunt dispuşi în
interiorul unui izolator (în general ceramic) şi protejaţi într-o teacă metalică (2).
Joncţiunea rece este constituită din cutia de borne (4) în care se face legătura
între elementul sensibil şi circuitul de măsură. Prinderea ansamblului la locul de
măsură se poate
menţionat realiza
că în timp ce prin niplu filetat,
joncţiunea flanşă să
rece trebuie sudată sau flanşă
se găsească mobilă (3). De
la temperatura de
măsură, joncţiunea rece (cutia de borne) trebuie să. rămână la o temperatură
constantă şi, pentru ca temperatura cutiei de borne să nu fie influenţată de
temperatura mediului de măsurat, este necesar ca raportul dintre lungimea
porţiunii aflate în exteriorul mediului de măsură şi cea aflată in mediul de
măsurat să fie de minim 4/1. Legarea la circuitul de măsură se realizează prin
conductoare speciale, care pot fi din aceleaşi materiale ca şi termoelectrozii sau
din materiale care au caracteristici termoelectrice apropiate.
Pentru
montează compensarea
circuite variaţiilor
de compensare de temperatură
care constau ale din
în principiu joncţiunii reci în
intercalarea se
circuitul de măsurare a diagonalei unei punţi Wheatstone, alimentată în curent
continuu, având cel puţin o rezistenţă dependentă de temperatură. Printr-o
dimensionare corespunzătoare a acestei rezistenţe şi a tensiunii de alimentare a
punţii, se poate obţine ca pentru orice temperatură a sudurii reci în timpul
măsurării, tensiunea. diagonalei să fie atât de mare şi astfel dirijată, încât să
corecteze tensiunea termoelectromotoare la valoarea corespunzătoare
temperaturii de gradare.
2. Modul de lucru
2.1 Trasarea caracteristicilor u=f(T) pentru termoculpe
Se vor trasa catacteristicile u=f(t) pentru două tipuri de termocuple:
- Termocuplul tip TXK 0515 de fabricaţie URSS cu domeniul –50 ..
6000C
- Termocuplul miniatură tip K 600
Se va utiliza un dispozitiv de încălzire la care există posibilitatea de
reglare a temperaturii (un calorifer electric cu termostat sau un dispozitiv cu
rezistenţe electrice alimentat prin autotransformator.
Se vor stabili diferite valori ale temperaturii dispozitivului de încălzire şi
se va aştepta până când temperatura va ajunge în regim staţionar (va rămâne
constantă în timp). Pentru aceasta se va plasa un termometru cu mercur în
vecinătatea imediată a dispozitivului de încălzire şi se va aştepta până când
indicaţia termometrului nu se mai modifică. Se va înlocui termometrul cu fiecare
din cele două termocuple conectate la bornele unui milivoltmetru electronic
(zona activă a termocuplului va fi plasată în vecinătatea dispozitivului de
încălzire în timp ce conexiunea rece va plasată cât mai departe de acesta). Se va
112

aştepta până când indicaţia acestuia nu se mai modifică. Se vor trece datele într-
un tabel de forma:
Temperatura măsurată cu
termometrul cu mercur [0C]
Tensiune
Tensiune termocuplu
termocuplu TXK
K600 [V]
Cu datele din tabel se vor trasa caracteristicile u=f(T) pentru cele două
termocuple.
2.2. Trasarea caracteristicii dinamice a termocuplului TXK 0515

Pentru trasarea caracteristicii dinamice a termocuplului se va proceda astfel:
- până
se vacând
lăsa termocuplul cuplat la milivoltmetru
indicaţia voltmetrului va fi 0. la temperatura mediului
- Se va fixa temperatura dispozitivului de încălzire la temperatura
maximă obţinută la punctul 2.1. şi se va aştepta până când aceasta
ajunge la regim staţionar (vezi pct 2.1.).
- Se va aşeza capătul activ al termocuplului conectat la aparatul de
măsură în vecinătatea dispozitivului de încălzire.
- Se vor citi la intervale de 5 sec valorile indicate de voltmetru până
când termocuplul atinge regimul staţionar (vezi pct 2.1). Datele vor fi
trecute într-un tabel de forma:
Timp [s] 0 5 10 15 20 25 30 35 40 ……..
Tensiune [V]
Cu datele din tabel se va trasa caracteristica dinamică a termocuplului u=f(t).
BIBLIOGRAFIE
1. Ababei Ştefan Măsurări electrice şi achiziţii de date Editura Tehnica-Info,

Chişinău, 2003
2. Ababei Ştefan Măsurări electrice, Universitatea Bacău, 2002
3. Manolescu Paul – “Măsurări electrice şi neelectrice” Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1979
4. Millea Nicolae – “Măsurări electrice şi electronice” Ed. Tehnică, Bucureşti,
1985
113

5. Nicolau Edmund – “Măsurări electrice şi electronice” Ed. Tehnică, Bucureşti
1981
*** - “Agenda electricianului”
*** - “Catalog de produse” A.E.M. Timişoara
114

Dokumen - Tips - Indrumar Masurari Laboratoare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips - Indrumar Masurari Laboratoare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/14/2018 Indrumar masurarilaboratoare-slidepdf.

MĂSURAREA ELECTRICĂ A MĂRIMILOR ELETRICE ŞI

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

VERIFICAREA AMPERMETRELOR ŞI VOLTMETRELOR

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

2.1. Verificarea ampermetrului de c.c.

S.c.c. -sursa de tensiune stabilizată

Se plasează butonul de reglaj al tensiuni sursei pe poziţia corespunzătoare

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Av: tip: Inv = ...A; cv = ...

2.2. Verificarea voltmetrelor de c.c.

S -sursa de tensiune stabilizată reglabliă

Se aşează potenţiometrul de reglare al sursei pe minim. Se conectează

2.3. Verificarea voltmetrelor de c.a.

Schema de montaj este prezentă in figura 3, unde:

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

2.4. Verificarea voltmetrelor de c.a.

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

1.1. Instrumentul magnetoelectric in schema de ampermetru

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

1.2. Instrumentul magnetoelectric in schema de voltmetru.

Pornind de la un microampermetru de curent nominal Ion = 300µ A şi

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

2.1.Extinderea domeniului de măsura al instrumentului în curent

În figura 3 se dă schema de montaj cu următoarele elemente:

- S.c.c sursă de tensiune continuă 30V, 2 A;

2.1.2. Modul de lucru

În care, In - valoarea nominală a curentului prin ampermetrul (miliampermetrul

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

În care, α n - numărul maxim de diviziuni ale scării gradate.

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Tab 2.2 Verificarea preciziei mA.

2.2. Extinderea domeniului de măsura al instrumentului

Se extinde domeniul de măsură în tensiune (1V, 10V) plecând de la

2.2.2. Mod de lucru

Iniţial se calculează căderea de tensiune la bornele µ A corespunzătoare

U0n = r0 I0n (17)

Se calculează apoi gradul de multiplicare cu relaţia:

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

şi eroarea raportată (la cap de scară) cu relaţia:

RV = mr0 ; PVn = Un (22)

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Tab. 2.3. Extinderea domeniului de măsură în tensiune

Verificarea preciziei voltmetrului - tabel analog tabelului 2, cu menţiunea

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

1. Metoda ampermetrului şi voltmetrului

1.1. Montaj amonte

Valoarea rezistenţei Rx se calculează corect cu relaţia:

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

care nu necesită cunoaşterea rezistenţei ampermetrului rA.

În cazul utilizării relaţiei aproximative (2) , măsurarea este afectată de o

Rezultă că metoda este recomandabilă pentru măsurarea rezistenţelor

1.2. Montaj aval

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

În cazul utilizării relaţiei aproximative (7) intervine o eroare sistematică

Se realizează montajul din figura 3, în care:

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice

Tabel 1Rezultatele se trec într-un tabel de forma:

- Montaj amonte (calculul corect)

- Montaj aval (calcul corect)

Măsurarea electrică a mărimilor electrice şi neelectrice